Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Se discuta chestiuni punctuale…

… si mai putin problemele de fond. De pilda, ca DNA l-a arestat pe cutare sau ca l-a pus sub control judiciar pe cutare, ca Parlamentul a incuviintat urmarirea penala a cutarui parlamentar. Dar chestiunea statului de drept nu sta in aceste cazuri punctuale, indiferent de numarul lor. Statul de drept consta in independenta Justitiei. De fapt, intr-un mod mult mai general, vorbim de separarea puterilor in stat – puterea executiva, puterea legislativa si puterea judecatoreasca – cu un mecanism de verificare si echilibrare a acestora. Problema de fond care se pune este daca avem in Romania o asemenea separare reala a puterilor in stat. Si, referitor la Justitie, daca Justitia este independenta cu adevarat.

S-a tot vorbit de independenta Justitiei, dar nu la modul profund, iar discutiile n-au trecut de lozinci, de pilda ca „trebuie sa avem o Justitie independeta!!”. Dar cum e Justitia la noi? Este aceasta cu adevarat independenta de factorul politic?

Daca ne uitam in Constitutia Romaniei, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei Justitiei” (art. 133, al.1). Insa Senatul – institututie democratica dar eminamente politica – valideaza sau numeste 16 din cei 19 membri ai CSM. De asemenea, in CSM e membru ministrul Justitiei – functie politica. „Presedintele Romaniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa” (art.133, al. 6).

La Curtea Constitutionala avem 9 judecatori numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit (art. 142, al. 2). Dar „trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei”. Camera Deputatilor, Senatul si Presedintia Romaniei sunt institutii democratice, dar politice prin excelenta.

La „Statutul procurorilor” (art. 132) se spune: „Procurorii isi desfasoara activitateapotrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei” (al. 1) – ministrul Justitiei – functie politica.

La „Statutul judecatorilor” (art. 125) se spune: „(1) Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, min conditiile legii. (2) Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de comepetenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii organice” (al. 1 si 2). Presedintele Romaniei  – functie politica.

Independenta Justitiei e necesara pentru a se infaptui Justitia fara abuzuri si fara procese politice.

In conditiile de mai sus, schitate de mine pe scurt, putem spune ca Justitia e independenta in Romania? Raspunsul la o asemenea intrebare e cu „da” sau cu „nu” – „da si nu” inseamna ca nu prea e independenta. Si de aici suspiciunile de abuz, de „rafuiala politico-mafiota”, de procese de natura politica, pe care le avem astazi in societate.

In conditiile constitutionale existente la noi, nu prea vad cum s-ar putea rezolva lucrururile. Pentru ca Politica si Justitia sunt de naturi si esente diferite. De aceea si ratiunile lor sunt diferite unele de altele. Una e sa vorbim, de exemplu, despre ratiuni politice si altceva e sa vorbim despre „ratiuni de drept” sau „ratiuni care privesc dreptul si dreptatea”.

Insa definirea dreptatii a tinut intotdeauna de un cadru ideologic si istoric dat, de credintele anumitor popoare. Separarea puterilor in stat asigura doar functionarea acestora fara sa permita interferente care sa le vicieze activitatea. Avand naturi, esente si ratiuni diferite, politicul poate sa vicieze actul de justitie. Asa cum si justitia poate vicia actul politic, poate bloca decizii politice necesare.

Problema la noi ar fi in ce masura se echilibreaza puterile in stat. Si daca exista mecanisme de verificare intre ele. Daca nu se echilibreaza vom vedea tot felul de influente care le viciaza activitatea. Independenta Justitiei nu se poate asigura si realiza doar printr-un singur organism, cum ar fi DNA, despre care nu avem certitudinea ca ar fi si acesta, la randul sau, chiar atat de independent. De asemenea, daca primeaza doar Justitia, inseamna ca toate celelalte sunt cat se poate de marginale, atat puterea executiva cat si cea legislativa – lucru ce se constitutie intr-un dezechilibru grav in societate. Fara o echilibrare, Justitia ajunge sa vicieze atat actul executiv, cat si cel legislativ, creand perturbatii majore in societate. Iar fara o verificare se poate ajunge la abuzuri.

S-a ajuns in situatia in care populatia consuma foarte mult DNA – pe la televiziunile de stiri doar despre asa ceva se vorbeste sau legat de acest aspect. Ce te faci daca utilitatea marginala – ca sa folosesc o terminologie din economie – a acestui produs aruncat pe piata, DNA, incepe sa scada pana spre zero, cand se ajunge la satietate? Si pana la urma nu s-ar rezolva mare lucru pentru ca Justitia tot n-ar fi independenta, o echilibrare tot n-ar exista. Iar in privinta sumelor recuperate, prof. Mircea Cosea a dat exemplu Italia cand cu operatiunea „Mani pulite” s-au recuperat doar 18% din sume, adica foarte putin, aratand ca asta ar fi maximul cunoscut si greu de anticipat ca in Romania s-ar putea recupera mai mult, procentual vorbind.

Montesquieu spune ca „independenta Justitie trebuie sa fie reala si nu doar aparenta” si vedea in Justitie „cea mai importanta dintre puteri, independenta si neverificata” de aceea o considera si periculoasa. Daca tot invatam de pe Wikipedia, va propun sa cititi aici ce spunea Thomas Jefferson in 1820:

„You seem … to consider the judges as the ultimate arbiters of all constitutional questions; a very dangerous doctrine indeed, and one which would place us under the despotism of an oligarchy. Our judges are as honest as other men, and not more so. They have, with others, the same passions for party, for power, and the privilege of their corps…. Their power [is] the more dangerous as they are in office for life, and not responsible, as the other functionaries are, to the elective control. The Constitution has erected no such single tribunal, knowing that to whatever hands confided, with the corruptions of time and party, its members would become despots. It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves.[13]

Iar Alexander Hamilton (Federalist No. 78) exprima viziune potrivit careia Curtile au doar puterea cuvintelor si nu aceea de a constrange celelalte doua ramuri ale Guvernului, de care Curtea Suprema insasi e dependenta. Era vorba, din cate am inteles, de Actul Judiciar din 1789 care dadea Curtii Supreme puteri peste limitele impuse de Constitutie, peste Congres sau Executiv, pornind, din cate am inteles, de la aceasta cauza – Marbury v. Madison – unde s-a atins o problema extrem de sensibila, iata ce se arata:

„Although the power of judicial review is sometimes said to have originated with Marbury, the concept of judicial review has older roots in the United States, and possibly in England as well. The idea is often attributed to the English jurist Edward Coke and his opinion in Dr. Bonham’s Case, 8 Co. Rep. 107a (1610), although this attribution has been called „one of the most enduring myths of American constitutional law and theory, to say nothing of history”.[10] Bonham’s Case was not mentioned in Marbury v. Madison, and the Court later stated that Bonham’s Case did not make common law supreme over statutory law:

[N]otwithstanding what was attributed to Lord COKE in Bonham’s Case, 8 Reporter, 115, 118a, the omnipotence of parliament over the common law was absolute, even against common right and reason. The actual and practical security for English liberty against legislative tyranny was the power of a free public opinion represented by the commons.[11]

Coke’s meaning has been disputed over the years, for example by scholars who contend that Coke only meant to construe a statute without challenging Parliamentary sovereignty.[12] His remarks that seem suggestive of judicial review are sometimes considered obiter dicta, rather than part of the rationale of the case.[13]”

De unde se vede ca si Justitia poate vicia actul politic, iar aceasta situatie poate deschide calea tiraniei, cu alte cuvinte se poate ajunge la dictatura. Dar iata ce s-a intamplat in acest caz – Marbury v. Madison (1803) – si ma refer la ce scrie aici: John Marshall care era Chief Justice of the Supreme Court of the United States considera ca Guvernul trebuie sa fie sub lege:

„Marshall’s opinion expressed and fixed in the American tradition and legal system a more basic theory—government under law. That is, judicial review means a government in which no person (not even the President) and no institution (not even Congress or the Supreme Court itself), nor even a majority of voters, may freely work their will in violation of the written Constitution. Marshall himself never declared another law of Congress or act of a president unconstitutional.

Marshall, during Marbury v. Madison on the constitution:

Certainly all those who have framed written constitutions contemplate them as forming the fundamental and paramount law of the nation, and consequently the theory of every such government must be, that an act of the legislature repugnant to the Constitution is void.[56]”

Dar iata care a fost pozitia Presedintelui US, Dl. Thomas Jefferson:

„More generally, Jefferson lamented that allowing the Constitution to mean whatever the Court says it means would make the Constitution „a mere thing of wax in the hands of the judiciary, which they may twist and shape into any form they please.”[54]

incerc sa traduc:

„In general, Jefferson s-a plans de urmatorul lucru: daca se permite ca Constitutia sa insemne ceea ce spune Curtea, inseamna a face din Constitutie ” nu altceva decat o ceara in mainile judiciarului, pe care ei o pot rasuci si sa-i dea orice forma le e pe plac”

Si iata ce scrie in continuare:

„Because Marbury v. Madison decided that a jurisdictional statute passed by Congress was unconstitutional, that was technically a victory for the Jefferson administration (so it could not easily complain). Ironically what was unconstitutional was Congress’ granting a certain power to the Supreme Court itself. The case allowed Marshall to proclaim the doctrine of judicial review, which reserves to the Supreme Court final authority to judge whether or not actions of the president or of the congress are within the powers granted to them by the Constitution. The Constitution itself is the supreme law, and when the Court believes that a specific law or action is in violation of it, the Court must uphold the Constitution and set aside that other law or action, assuming that a party has standing to properly invoke the Court’s jurisdiction. Chief Justice Marshall famously put the matter this way:

It is emphatically the province and duty of the Judicial Department to say what the law is. Those who apply the rule to particular cases must, of necessity, expound and interpret that rule. If two laws conflict with each other, the Courts must decide on the operation of each.

The Constitution does not explicitly give judicial review to the Court, and Jefferson was very angry with Marshall’s position, for he wanted the President to decide whether his acts were constitutional or not. Historians mostly agree that the framers of the Constitution did plan for the Supreme Court to have some sort of judicial review; Marshall made their goals operational.[55]”

Ideea care se desprinde este ca nu trebuie sa se ajunga la abuzuri nici din partea Executivului, nici din partea Legislativului si nici din partea Judiciarului. Iar fara o echilibrare a acestor trei puteri, calea spre abuzuri este deschisa. Evident, putem vorbi si de abuzul puterii executive – care poate deschide calea unei dictaturi in acest sens, daca aceasta putere capata o putere mai mare fata de celelalte. Probabil ca aceasta problema nu sta atat in drept cat intr-un principiu – acela de echilibrare a acestor puteri. Se poate vedea si azi cum se nasc regimuri politice de mana forte in Rusia sau Turcia, lucru care, desigur, nu e de dorit. Insa calea poate fi si inversa, cand Judiciarul capata o putere prea mare, o mana de indivizi din aceasta bransa cautand sa obtina intreaga putere in Stat. Sau ca unii sa se foloseasca de instrumentul acesta – Judiciarul – ca sa obtina o si mai mare putere. De aceea Thomas Jefferson spunea: „It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves”…

DE citit si: Trebuia infiintat PNA…?

septembrie 24, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Diferente…

In SUA e campanie electorala. Era o emisiune in care a participat si Hillary – se radea, era o atmosfera deosebit de destinsa. Deci era mult umor. Faza cea mai tare a fost cu Donald Trump!!🙂 Gazda emisiunii a inceput sa-i puna intrebari „incomode” iar una dintre ele a fost: „Domnule Trump, imi dati voie sa va ciufulesc ?”🙂 Trump a facut un zambet de genul: m-a prins cu asta… A avut o grimasa semnificativa. Rasetele erau in toi! Si pana la urma Trump i-a zis: „Go ahead!”🙂 . Iar acela chiar l-a cuflit la propriu!!😆

Pe malurile dambovitene, cu DNA, SRI, DIPI, arestarile, punerile sub acuzare etc e o atmosfera parca desprinsa din celebrul film 12 oameni furiosi, cu Henry Fonda.

Greu sa-ti faci o idee clara despre cum se va intelege Donald Trump, daca va deveni Presedintele SUA, cu Vladimir Putin – doi oameni proveniti din culturi politice atat de diferite… As vrea sa-l vad pe Vladimir Putin lasandu-se ciufulit la propriu intr-un show de televiziune, sa vada asta nu doar toata Rusia, dar tot mapamondul! Cand fetele de la Pussy Riot au inceput sa-l critice pe Putin intr-un spectacol in aer liber, a venit politia cu biciul si a inceput sa dea in ele, scena parca desprinsa dintr-un film de Federico Fellini! Unde s-a mai vazut in SUA asa ceva, ca Guvernul sa trimita niste politisti sa bata cu biciul niste fete pentru ca acestea, la un colt de strada, il critica, cantand, pe Presedinte? Cred ca e destul de clar ca nu s-a mai vazut. Insa e semnificativ pentru ca arata culturile politice opuse existente in SUA si respectiv Rusia.

Din pacate, in Rusia nu avem un Presedinte reformator. Vladimir Putin impinge Rusia inapoi la era sovietica. Gorbaciov era un reformator si de aceea Vestul a avut in el un interlocutor. Diferentele dintre Rusia de atunci, care a inteles ca trebuie sa puna capat Razboiului Rece si sa adopte un stil european de dezvoltare, si Rusia de acum, care parca doreste sa se intoarca in timp la vremea Uniunii Sovietice, sunt de asemenea semnificative.

Pe de alta parte, si Uniunea Europeana s-a schimbat. Fata de o Uniune Europeana a sperantei de mai bine, asa cum era la inceputul anilor ’90, avem acum o Uniune Europeana marcata de crize, cele mai recente fiind criza migrantilor proveniti din afara Spatiului Comunitar si, desigur, Brexitul, care clatina, iata, chiar proiectul european in ansamblul sau. Trebuie spus ca UE totusi rezista! Summitul de la Bratislava s-a desfasurat, din cate inteleg, fara prea mult entuziasm. Matteo Renzi chiar spunea ca a fost „o ocazie pierduta”. Interesant este ca la inceput filozofia era „mai putin stat”, adica o diminuare a rolului statului in economie. Ulterior filozofia s-a schimbat treptat luandu-se in considerare „rolul statului”, „reglementarile”, dar toate acestea n-au reusit sa faca o Europa mai fericita si nici una mai prospera. Interesant si poate ciudat este ca Europa actuala e una a lipsei oricarei sperante sau poate mai bine spus a oricarei iluzii, in orice caz a banuielii rezonabile ca lucrurile se vor agrava si vor merge mai rau.

Iar Rusia, de la un stat friendly, cum era pe vremea lui Gorbaciov, a ajuns „nu un inamic, dar un oponent ce depune eforturi de a destabiliza UE” (Rosen Plevneliev – Presedintele Bulgariei)

septembrie 18, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Despre gestul lui Hans Klemm

Mediafax

Ambasadorul SUA, Hans Klemm a acceptat să apară într-o fotografie ţinând steagul secuiesc „din politeţe” / Dîncu: a fost o mică naivitate

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, susţine că singurele steaguri importante pentru el sunt cele ale SUA şi ale României şi că a acceptat să apară într-o fotografie ţinând steagul secuiesc „din politeţe”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Cred că acest gest a fost o mică naivitate, politeţe exagerată, probabil Hans Klemm nu cunoaşte sensibilităţile noastre, nu este vorba de o exagerare, ci de o jignire la adresa identităţii naţionale. M-a suprins, am rămas stupefiat, m-am gândit dacă nu este Photoshop. Cred că a fost mai degrabă o greşeală, un gest de politeţe exagerată”, a declarat vicepremierul, potrivit Realitatea Tv.

În opinia lui Dîncu, este vorba „mai degrabă un accident decât de o atitudine” din partea lui Hans Klemm.

Hans Klemm a afirmat, miercuri, la Craiova, că a acceptat să apară în fotografia respectivă „din politeţe”, dar şi pentru a nu exista vreun dubiu în privinţa angajamentului SUA faţă se parteneriatul strategic cu România.

„Misiunea mea este să întăresc parteneriatul strategic al Statelor Unite ale Americii şi României şi relaţiile dintre cele două ţări. Ca parte a acestei misiuni, călătoresc în ţară. Astăzi sunt în Craiova, ieri am fost în Covasna, iar luni în Harghita. Unii dintre liderii politici cu care m-am întâlnit în Covasna mi-au cerut să fac o fotografie cu ei. Dar pot să vă asigur, ca ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, că singurele steaguri importante pentru mine sunt steagul Statelor Unite ale Americii şi cel al României”, a spus Hans Klemm.

Întrebat de ce a acceptat să facă acea fotografie, Klemm a răspuns: „Am fost politicos”.

De asemenea, ambasadorul a declarat că a avut o discuţie, la telefon, cu ministrul de Externe.

„M-a încurajat să vin la Craiova şi să explic aici opinia mea legată de acea fotografie. Nu ar trebuie să existe niciun dubiu în privinţa angajamentului nostru faţă de parteneriatul strategic pe care îl avem cu România”, a afirmat ambasadorul SUA.

Hans Klemm a participat, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, la o întâlnire cu elevi de liceu şi cu studenţii beneficiari ai burselor de pregătire oferite de Uzina Ford.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a fost fotografiat ţinând steagul secuiesc, în timpul vizitei în Covasna, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spunând că l-a întrebat pe reprezentantul SUA dacă drepturile religioase sunt respectate în România în condiţiile confiscării bunurilor bisericeşti.

„Ambasadorului SUA i-am făcut cadou un steag al comunităţii secuieşti, steag care a devenit şi simbolul lipsei de respect al autorităţilor faţă de comunitatea secuiască. Menţionez, că acest steag a fost folosit prima dată în 1599, când secuii au luptat alături de Mihai Viteazul”, a scris primarul din Sfântu Gheorghe pe pagina sa de Facebook.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a inaugurat pe 13 septembrie cel de-al nouălea Raft american American/ Shelf, cuprinzând lucrări de referinţă la Biblioteca Judeţeană “Bod Péter” Covasna, oferind donaţia de carte lui Szabolcs Szonda, Directorul Bibliotecii.”

Gandul

Ambasadorul SUA, fotografiat cu steagul Ţinutului Secuiesc: Singurele steaguri importante pentru mine sunt steagul Statelor Unite ale Americii şi cel al României

„Ambasada SUA la Bucureşti a precizat, miercuri, referitor la o fotografie în care apare ambasadorul Hans Klemm cu steagul secuiesc, în timpul unei vizite în judeţul Covasna, că acesta este reprezentantul SUA în „întreaga Românie” şi că ţara sa sprijină consolidarea instituţiilor democratice prin participarea tuturor segmentelor societăţii. La rândul său, MAE a precizat că „a discutat” cu Ambasada SUA legat de acest subiect şi arată că deşi vizita lui Klemm este un lucru absolut normal, ea trebuie să ţină seama de „posibilitatea existenţei unor sensibilităţi”. La scurt timp a venit şi o reacţie din partea ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm, care a declarat că singurele steaguri importante pentru el sunt cele ale SUA şi ale României şi că a acceptat să apară într-o fotografie ţinând steagul secuiesc „din politeţe”.

Hans Klemm a afirmat, miercuri, la Craiova, că a acceptat să apară în fotografia respectivă „din politeţe”, dar şi pentru a nu exista vreun dubiu în privinţa angajamentului SUA faţă se parteneriatul strategic cu România.

„Misiunea mea este să întăresc parteneriatul strategic al Statelor Unite ale Americii şi României şi relaţiile dintre cele două ţări. Ca parte a acestei misiuni, călătoresc în ţară. Astăzi sunt în Craiova, ieri am fost în Covasna, iar luni în Harghita.

Unii dintre liderii politici cu care m-am întâlnit în Covasna mi-au cerut să fac o fotografie cu ei. Dar pot să vă asigur, ca ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, că singurele steaguri importante pentru mine sunt steagul Statelor Unite ale Americii şi cel al României”, a spus Hans Klemm.

Întrebat de ce a acceptat să facă acea fotografie, Klemm a răspuns: „Am fost politicos”.

De asemenea, ambasadorul a declarat că a avut o discuţie, la telefon, cu ministrul de Externe.

„M-a încurajat să vin la Craiova şi să explic aici opinia mea legată de acea fotografie. Nu ar trebuie să existe niciun dubiu în privinţa angajamentului nostru faţă de parteneriatul strategic pe care îl avem cu România”, a afirmat ambasadorul SUA.

Declaraţia sa vine după ce Ambasada SUA a precizat, la solicitarea Mediafax, că Statele Unite, în calitate de aliat şi partener strategic al României SUA, „sprijină şi aplaudă democraţia din România şi eforturile României de a-şi consolida instituţiile democratice prin participarea deplină şi egală a tuturor segmentelor societăţii”.

„Ambasadorul Hans Klemm este ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie. El călătoreşte periodic prin ţară, întâlnindu-se cu diferite grupuri din toate zonele societăţii româneşti”, a precizat Ambasada SUA.

MAE a precizat de asemenea că a avut „o discuţie cu Ambasada SUA” legat de acest subiect.

„Vizita ambasadorului Hans Klemm în teritoriu se înscrie în atribuţiile curente ale ambasadelor de a se documenta la faţa locului cu privire la realităţile din statul de reşedinţă şi de a avea un dialog cu autorităţile locale. Suntem convinşi că asemenea vizite generează o reprezentare adecvată a realităţilor din România în ceea ce priveşte drepturile de care se bucură persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi modelul de interculturalitate promovat de România, care corespunde întru totul standardelor în materie. Asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înţelegerii şi luării în considerare a posibilităţii existenţei unor sensibilităţi”, arată MAE într-un comunicat de presă.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a fost fotografiat ţinând steagul secuiesc, în timpul vizitei în Covasna, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spunând că l-a întrebat pe reprezentantul SUA dacă drepturile religioase sunt respectate în România în condiţiile confiscării bunurilor bisericeşti.Pe pagina de Facebook a edilului a fost postată şi o fotografie în care apare şi ambasadorul Hans Klemm ţinând un steag secuiesc. „Ambasadorului SUA i-am făcut cadou un steag al comunităţii secuieşti, steag care a devenit şi simbolul lipsei de respect al autorităţilor faţă de comunitatea secuiască. Menţionez, că acest steag a fost folosit prima dată în 1599, când secuii au luptat alături de Mihai Viteazul”, este mesajul care însoţeşte fotografia.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a inaugurat pe 13 septembrie cel de-al nouălea Raft american American/ Shelf, cuprinzând lucrări de referinţă la Biblioteca Judeţeană “Bod Péter” Covasna, oferind donaţia de carte lui Szabolcs Szonda, Directorul Bibliotecii.”

Pe multi a contrariat gestul facut de Hans Klemm, unii s-au grabit sa-l critice, facand legatura cu declaratiile ambasadorului SUA la Chisinau, Dl. James Pettit.

Hans Klemm si drapeulul Tinutului Secuiesc

Hans Klemm si drapeulul Tinutului Secuiesc

Ca un astfel de gest poate suscita nedumeriri, lucrul e de inteles. Insa ar trebui sa privim mai cu atentie lucrurile, fara sa ne grabim a judeca.

In primul rand, ceea ce a facut Hans Klemm nu e acelasi lucru si nici nu se compara cu atitudinea lui James Pettit. De asemenea, mi se pare gresit sa facem o legatura intre cele doua si sa tragem concluzia ca SUA ar promova o atitudine antiromaneasca. Dl. Klemm a si declarat apoi:

Dar pot să vă asigur, ca ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, că singurele steaguri importante pentru mine sunt steagul Statelor Unite ale Americii şi cel al României […]

Nu ar trebuie să existe niciun dubiu în privinţa angajamentului nostru faţă de parteneriatul strategic pe care îl avem cu România

Iar Ambasada SUA a precizat:

Ambasadorul Hans Klemm este ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie. El călătoreşte periodic prin ţară, întâlnindu-se cu diferite grupuri din toate zonele societăţii româneşti.

Gestul ambasadorului cred ca trebuie privit in contextul relatiilor complexe SUA-Rusia – aici un articol foarte interesant semnat de Iulian Chifu. E vorba de faptul ca politica Rusiei are accente din ce in ce mai agresive si poarta un veritabil razboi informational, de dezinformare si influentare politica in Europa. In asemenea conditii nu e oare mai bine sa avem prezenta ambasadorului american, adica a SUA, intr-o zona sensibila precum Covasna? Eu cred ca e mult mai bine. Pentru ca afirma ca SUA nu se disociaza de aceasta zona secuiasca, manifestandu-si influenta politica, culturala si acolo, la fel cum o face si la Craiova. Pentru a intelege mai bine gestul lui Hans Klemm, voi reda o mica parte din articolul semnat de Dl. Iulian Chifu, pentru a vedea cum actioneaza Rusia in Cehia:

Serviciile de informaţii cehe sună alarma: grupări-„jucărie” ale Rusiei, gata să destabilizeze ţara

Nici nu a ieşit bine de sub tipar cartea noastră despre Războiul Informaţional că descoperirile noastre din acel studiu pe mass-media şi spaţiul public din România, asupra operaţiunilor psihologice şi războiului de troli derulat de Rusia în ţara noastră, sunt confirmate direct de către raportul serviciilor de informaţii cehe. După o atentă evaluare la nivelul Cehiei, serviciul de contra-spionaj ceh, BIS, a anunţat că SVR, FSB şi GRU poartă un „război informaţional” în Republica Cehă, creând o reţea de grupări-jucării manipulate şi agenţi de propagandă care ar putea fi utilizate pentru a destabiliza ţara.

Raportul dat publicităţii joia trecută mai notează faptul că cercetarea a pornit de la prezenţa ruşilor pe teritoriu ceh, care rămân într-un număr semnificativ după un sfert de secol de când ţara cu o populaţie de 10.6 miliarde de locuitori a scăpat de ocupaţia Moscovei şi a devenit membră a UE şi NATO. În al doilea rând, BIS susţine că „un număr mare” de ofiţeri ruşi de informaţii lucrează sub acoperire drept angajaţi ai ambasadei Ruse din Praga, care nu este nici pe departe una dintre cele mai mari ambasade ruse din regiune, cu un număr de 140 de angajaţi – de două ori mai mult decât cel al ambasadei SUA, de exemplu.

Ţintele acestor ofiţeri ruşi sunt, potrivit BIS, în special influenţarea presei cehe asupra rolului Rusiei în conflictele cu Ucraina şi Siria. Anexarea Crimeii, agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, sprijinul acordat în Siria de Rusia preşedintelui Bashar al Assad şi implicările în bombardarea opoziţiei siriene susţinută de către Occident şi ţările sunite – statele golfului şi Turcia. Sunt temele în care Rusia încearcă să influenţeze interpretarea actelor sale şi distrugerea adevărului, compromiterea credibilităţii informaţiilor independente şi veridice.

În raportul prezentat de BIS se menţionează că agenţii ruşi de spionaj încearcă să slăbească spaţiul mediatic ceh prin infiltrarea lui, dirijarea informaţiei dată publicului şi prin răspândirea propagandei şi a dezinformării produsă la Moscova. Raportul mai menţionează că printre tacticile utilizate se numără relativizarea adevărului şi a obiectivităţii şi promovarea punctului de vedere că toate părţile mint. Prin această tehnică se încearcă introducerea dubiului pe orice fel de informaţie veridică şi amestecarea falsului introdus de ruşi cu informaţiile presei, astfel încât confuzia să permită deturnarea unei părţi a populaţiei în susţinerea falsului spectaculos cultivat de către Rusia. Moscova mizează şi pe apetenţa pentru audienţă şi spectaculos ieftin cu orice preţ al instituţiilor media cehe şi a consumatorilor cu nivel redus de educaţie.

BIS a avertizat şi că agenţii ruşi încearcă să alimenteze tensiunile politice şi sociale din ţară cu ajutorul grupurilor de susţinere populiste şi extremiste, dar şi al grupurilor-jucării ale serviciilor, manipulate spre a răspunde ordinelor de la Moscova.

„Recrutarea, condiţionarea şi utilizarea acestor grupuri este extrem de nocivă şi ele exced partea ideologică de stânga, de dreapta, anarhiste şi antisistem, care erau deja pe statele de plată ale Moscovei. „Această atmosferă poate fi utilizată oricând pentru a manipula sau destabiliza societatea cehă sau mediul politic, dacă Rusia îşi doreşte acest lucru”, mai susţine raportul.”

În plus, în Cehia s-a înregistrat şi unul dintre cele mai puternice lobby-uri pro-ruse din fostele state socialiste, care se ocupă de susţinerea nevoii unor relaţii prieteneşti cu Rusia, cu orice chip. În Cehia, baza de penetrare este aşa numita „frăţie slavă”, aşa cum în alte state răsăritene cheia de acces şi instrumentul pentru a provoca falsa solidaritate este „frăţia ortodoxă”.

Pe de altă parte, Cehia mai are o particularitate, atât timp cât chiar preşedintele Milos Zeman exprimă viziuni pro-ruse. El a vorbit împotriva sancţiunilor impuse Rusiei de către UE şi a fost unicul lider din comunitatea europeană care a participat la sărbătorile din mai 2015 din Moscova, celebrând încheierea celui de-al doilea Război Mondial, pe când alţi lideri au lipsit, pentru a sancţiona acţiunile revizioniste şi revanşarde ruse.

Citeste mai mult: adev.ro/odfr18

Iata de ce gestul D-lui. Klemm nu a fost unul gresit si nici naiv, trimitand un semnal semnificativ si catre Budapesta. Sa nu uitam ca ieri Presedintele Ungariei, Dl. Janos Ader, a declarat ca sprijina includerea Romaniei si Bulgariei in Spatiul Schengen:

Preşedintele Ungariei a declarat că sprijină includerea României, Bulgariei în Spaţiul Schengen

Preşedintele Ungariei, Janos Ader, a declarat, în cadrul unei reuniuni la Sofia a Grupului Arraiolos, că ţara sa sprijină includerea rapidă a statelor membre UE România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen, adăugând că că ambele au depus multe eforturi în acest sens, relatează MTI.

Janos Ader a participat la o reuniune de două zile a preşedinţilor din cadrul grupului Arraiolos, care a avut loc la Sofia şi care s-a încheiat joi.

Ader a spus că Ungaria sprijină includerea rapidă a statelor membre UE România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen, lucru pentru care oficialul a subliniat că ambele state au depus multe eforturi. Participanţii au convenit asupra faptului că integrarea statelor balcanice care nu fac parte din UE ar fi de o importanţă capitală pentru stabilitatea Blocului comunitar, a mai spus Ader.

Principala sarcină a UE este să îşi recâştige credibilitatea pentru a evita ca încredera opiniei publice în instituţiile sale să scadă şi mai mult, a declarat preşedintele Ungariei la Sofia. Încrederea opiniei publice în UE va scădea în continuare dacă liderii să rămân incapabili să „gândească în termeni strategici”, a susţinut el. Încrederea în liderii UE şi în instituţiile acesteia va avea şi mai mult de suferit, de asemenea, dacă aceştia răspund cu întârziere la crize şi se angajează în „dispute fictive”, a declarat Ader.

În ceea ce priveşte criza migraţiei, Ader a subliniat împortanţa garantării siguranţei în fiecare stat european şi a făcut apel la depunerea unor eforturi pentru a combate această criză. Printre acestea se numără consolidarea şi protejarea mai eficientă a graniţelor externe ale UE şi intensificarea cooperării la nivelul organismelor de aplicare a legii şi al agenţiilor de informaţii din statele membre, potrivit lui Ader.

Cele mai înstărite state membre UE şi Bruxellesul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile umanitare oferind ajutor pentru construirea taberelor de refugiaţi în statele situate în vecinătatea zonelor de criză,a spus el, adăugând că UE trebuie să contribuie la reconstruirea infrastructurii în statele care au auvut de suferit de pe urma războiului, a spus el.

Grupul Arraiolos, numit după numele oraşului portughez unde a avut loc prima întâlnire a membrilor acestuia în anul 2003, a fost înfiinţat iniţial cu scopul de a crea un forum pentru preşedinţii europeni fără putere executivă.

La cea de-a 12-a reuniune a grupului au participat zece preşedinţi. Aceasta a avut loc la Sofia în zilele de miercuri şi joi.”

Deci in mijlocul acestui razboi informational dus de Rusia, extrem de periculos si cu obiective de destabilizare a unor state, prezenta ambasadorului american intr-o zona sensibila, e adevarat, precum Covasna-Harghita, si care poate fi expusa unui astfel de razboi, doreste sa arate ca acolo este SUA si angajamentul SUA fata de parteneriatul strategic cu Romania. Nu a fost vorba despre o „jignire la adresa identităţii naţionale”, cu atat mai mult cu cat ambasadorul a precizat ca singurele steaguri care au importanta pentru el sunt cele ale SUA si ale Romaniei. De asemenea sa nu uitam ca participantii la reuniunea Grupului Arraiolos „au convenit asupra faptului că integrarea statelor balcanice care nu fac parte din UE ar fi de o importanţă capitală pentru stabilitatea Blocului comunitar, a mai spus Ader” – deci Ungaria recunoaste importanta acestui lucru: o integrare si mai profunda a statelor balcanice intareste decisiv stabilitatea Uniunii Europene. Iar impotriva actiunilor cu scop de destabilizare statala promovate de regimul odios al D-lui. Putin avem nevoie de sprijinul activ al SUA, desfasurat chiar si in zonele sensibile din tara. Lucrul acesta a atras atentia si Budapestei ca suntem cu totii intr-o aceeasi mare familie euroatlantica, iar adversarii nostri comuni se stie cine sunt…

A fost o actiune diplomatica interesanta a D-lui. Klemm, surprinzatoare si dificil de descifrat la prima vedere.

De asemenea, printre multe aberatii precum mitinguri unguresti pe la Cluj cu aparitia figurii lui Hitler – lucru care arata o nemultumire foarte mare legata de chestiuni economice si nivel de trai din partea atat a minoritatii maghiare de la noi, dar si a maghiarilor din Ungaria – noi ar trebui sa promovam un parteneriat cu Budapesta pentru ca avem interese comune si probleme comune, inclusiv de ordin economic, social, legate de nivelul de trai, emigratie, deci o relatie ostila nu poate fi decat contraproductiva. De asemenea, aberatiile nu pot conduce la ceva bun si eficace, in folosul ambelor tari. Romania si Ungaria ar trebui sa se sprijine reciproc, asa ar fi si firesc. Pentru ca, daca am sta si ne-am gandi mai bine, am putea descoperi ca lucrurile pe care le avem in comun sunt mult mai importante si mai numeroase decat cele care ne despart.

Trebuie sa mai precizam un lucru important: „Ambasada SUA a precizat, la solicitarea Mediafax, că Statele Unite, în calitate de aliat şi partener strategic al României SUA, „sprijină şi aplaudă democraţia din România şi eforturile României de a-şi consolida instituţiile democratice prin participarea deplină şi egală a tuturor segmentelor societăţii”.” – sunt aprecieri magulitoare la adresa noastra pe care eu cred ca ar trebui sa le luam in seama pentru ca atesta o apreciere pozitiva la adresa noastra din partea SUA. Aici, in aceasta declaratie, nu e neaparat angajat doar ambasadorul ci mai cu seama: Statele Unite ale Americii. Indiferent de rezultatul alegerilor prezidentiale din SUA, declaratia Ambasadei SUA exprima pozitia SUA in politica sa externa, cu referire la Romania, excluzand dubla masura.

Dar actiunea diplomatica a D-lui. Klemm, trebuie sa recunoastem, a fost foarte originala!🙂

In orice caz, pozitiva.

septembrie 16, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Se pun in aplicare deciziile Summitului NATO de la Varsovia…

Asa e in Armata. Nu stiu daca v-a placut in Armata sau nu, dar cand superiorul da ordin, subordonatii trebuie sa execute. Ordinul nu se discuta, ordinul se executa – spune un adagiu celebru referitor la cum e in Armata si asa si este.

Se vorbeste foarte mult zilele acestea despre scandalul izbucnit la Departamentul de Informatii si Protectie Interna – DIPI. Dar sa vedem mai intai despre ce e vorba:

Gandul

Cum „au udat” şefii DIPI cu palincă şi coniac strategia de securitate discutată cu Iohannis

„Bani din fondurile operative al DIPI ar fi fost cheltuiţi pentru cadouri şi produse de consumaţie folosite la întâlniri festive şi de natură informativ-operativă, la care au participat şefii parchetelor, ai altor servicii de informaţii şi reprezentanţi ai Preşedinţiei, potrivit declaraţiilor din dosar. De exemplu, pentru o întâlnire de lucru pe teme de securitate între preşedintele Klaus Iohannis, conducerea MAI, DIPI, SRI, SIE, DGIA şi DNA au fost cheltuiţi 2.000 de lei pentru cumpărarea din fonduri operative a băuturi alcoolice (vin, whisky, palincă, coniac, votcă, lichior), băuturi răcoritoare, cafea şi zahăr.

Informaţiile apar în rechizitoriul prin care fostul ministrul Gabriel Oprea şi fostul şef al Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) Gheorghe Nicolae au fost trimişi în judecată, alături de alte trei persoane, în luna mai a acestui an.

În documentul citat se notează că în datele de 7 decembrie 2015 şi 18 decembrie 2015 ar fi fost achiziţionate de la două centre comerciale din Capitală cu suma de 6.258 de lei, bani din fondurile operative ale DIPI, 78 de coşuri de cadouri, 4 sticle de vin şi 67 de sacoşe.

Întrebat cum justifică cheltuirea acestor bani, în declaraţia dată la DNA în faza de urmărire penală, Gheorghe Nicolae a susţinut că bunurile au fost oferite reprezentanţilor unor instituţii colaboratoare DIPI.

„Fiind audiat, inculpatul Nicolae Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01303242/2015 au reprezentat cheltuieli de protocol în cadrul unor activităţi de natură informativ-operativă. Bunurile au fost oferite reprezentanţilor structurilor cu care D.I.P.I. cooperează în activităţile informativ-operative, cum ar fi S.R.I, S.I.E, D.G.I.A, S.T.S, S.P.P, Direcţia Naţională Anticorupţie, DIICOT, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Ambasade, ataşaţi de interne, ofiţeri de legătură, precum şi beneficiari de informaţii, cum ar fi Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul”, se arată în rechizitoriu.

Alţi 7.192 de lei ar fi fost folosiţi pentru produse de consum achitate, pe 4 decembrie 2015, la o masă festivă la care au participat reprezentanţii mai multor instituţii din domeniul informaţiilor.

„Fiind audiat, inculpatul NICOLAE Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01303224/2015 au reprezentat cheltuieli de protocol în cadrul unor activităţi de natură informativ-operativă. Aceste bunuri au constituit o contribuţie a D.I.P.I. la un eveniment organizat de Comunitatea Naţională de Informaţii, respectiv o masă festivă, cu prilejul evaluării activităţii instituţiilor respective”, se notează în documentul înaintat instanţei.

Fostul şef al DIPI a susţinut şi că aproximativ 20 de rame foto, achiziţionate cu aproape 500 de lei, au fost oferite reprezentanţilor unor strucuturi ca SRI, SIE, DNA, la un eveniment festiv, fiind cumpărate pe 28 ianuarie 2015.

„Fiind audiat, inculpatul NICOLAE Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01303009/2015 au fost oferite participanţilor la eveniment festiv, respectiv reprezentanţilor următoarelor structuri: S.R.I., S.I.E., D.G.I.A., S.P.P., S.T.S., Direcţia Naţională Anticorupţie,D.I.I.C.O.T., Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ataşaţilor de interne străini şi ofiţerii de legătură de la diverse ambasade”, notează procurorii DNA.

În luna iulie 2015 ar fi avut loc, la o casă de protocol a DIPI, o întâlnire de lucru între preşedintele Klaus Iohannis, conducerea M.A.I. şi D.I.P.I., conducerea S.R.I., S.I.E., D.G.I.A. şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Întrebat cum justifică cheltuirea a 2.000 de lei pentru cumpărarea din fonduri operative a băuturi alcoolice (vin, whisky, palincă, coniac, votcă, lichior), băuturi răcoritoare, cafea, zahăr, fostul şef Gheorghe Nicolae a declarat că au fost consumate la respectiva întâlnire de lucru, dar şi la o altă întrevedere cu conducerea SRI.

„Fiind audiat, inculpatul Nicolae Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01309059/2015 au reprezentat produse de consumaţie, produse care au fost consumate în cadrul unei activităţi de natură informativ-operativă, respectiv o întâlnire de lucru desfăşurată, în luna iulie 2015, la o locaţie de protocol a D.I.P.I. cu conducerea următoarelor structuri: Preşedintele României, conducerea M.A.I. şi D.I.P.I., conducerea S.R.I., S.I.E., D.G.I.A. şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Au fost analizate teme de securitate naţională în cadrul acestei activităţi. O parte din produsele cumpărate pe baza raportului ultim menţionat au fost consumate în cadrul altei întâlniri care a avut loc tot în luna iulie cu conducerea S.R.I., când au fost analizate mai multe activităţi în care cele două instituţii au conlucrat. Arăt că o parte din produse au rămas la acea locaţie de protocol, urmând să fie folosite cu destinaţie similară”, se arată în rechizitoriu.

Bani din fondurile operative, 1.302 de lei, ar fi fost folosiţi şi pentru protocol la organizarea zilei instituţiei, din 1 februarie 2015, unde au fost prezenţi reprezentanţi ai S.R.I., S.I.E., D.G.I.A., S.P.P., S.T.S., Direcţia Naţională Anticorupţie, D.I.I.C.O.T., Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ataşaţilor de interne străini şi ofiţerii de legătură de la diverse ambasade, se mai arată în rechizitoriu.

Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, în prezent senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Gheorghe Nicolae, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.

În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzaţia de deturnare de fonduri şi Marian-Dănuţ Iacob, şeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.”

Omeneste vorbind, pot sa inteleg „udatul” asta cu palinca si coniac…🙂 Pentru ca oamenii care lucreaza in astfel de structuri sunt si ei oameni. Insa nu acesta e lucrul grav. Cred ca o sa va mire ce voi spune: nici macar evaziunea fiscala in sine nu reprezinta cel mai grav lucru in acest caz.

Dar, inainte de a merge mai departe, sa vedem ce spune si maestrul Cristoiu:

Rechizitoriul DIPI ne anunță că urmează SRI

„După publicarea de către subsemnatul a dezvăluirilor despre Dosarul DIPI, mai mulți confrați s-au năpustit asupra subiectului căutînd documente, dar și ipoteze senzaționale. Cum singurul document public rămîne Rechizitoriul din 10 mai 2016 din Dosarul nr. 20/ P/2016, în cazul Nicolae Gheorghe, site-uri, agenții de presă și televiziuni de știri au preluat fragmente din Document pentru a le da deseori o notă senzațională. Pe un site pe care-l stimez de altfel pentru informațiile de excepție date pînă acum din lumea serviciilor – e vorba de Flux24- se scrie negru pe alb, pornind de la Rechizitoriul din dosarul Nicolae Gheorghe că SRI l-a interceptat pe Petre Tobă. Lectura Rechizitoriului nu poate fi făcută însă fără cunoașterea unor date de culise. Din acest punct de vedere, vorbele lui Petre Tobă despre cabina de duș, care nu e cabină de duș, totuși, ci altceva despre care nu pot scrie fără desecretizarea unui mandat de siguranță națională, nu sînt transcrise în Rechizitoriu din interceptarea ministrului, ci din înregistrarea de către unul din denunțători a lui Nicolae Gheorghe, care redă spusele lui Tobă.
Băgînd de seamă că Rechizitoriul a intrat în atenția presei, îmi propun mai jos să redau unele fragmente din el, comentîndu-le de pe poziția unui jurnalist care știe mai multe lucruri despre cauză decît ceea ce apare în Document.

Rechizitoriul debutează astfel :

01-11-09-16

02-11-09-16

Așadar, ancheta a pornit de la transformarea unor lucrători DIPI în denunțători la DNA și purtători de tehnică de înregistrare. Ușor de imaginat situația mai mult decît comică. Șefii DIPI, ofițeri specialiști în înregistrarea altora, erau înregistrați ca niște guguștiuci de proprii subordonați !

Cum s-a ajuns la această situație?
Ne explică chiar Rechizitoriul:

03-11-09-16

04-11-09-16

05-11-09-16

Așadar, Nicolae Gheorghe și-a făcut-o cu mîna lui. Pentru că cei trei lucrători DIPI, membrii ai Comisiei la indicațiile șefului DIPI, au dat fuga la DNA și s-au transformat în denunțători.

06-11-09-16

Din acest moment,  avem acces direct la felul cum justifică Nicolae Gheorghe, care nu știe că-i înregistrat, cheltuirea fondurilor operative și pentru acțiuni de protocol :

07-11-09-16

08-11-09-16

09-11-09-16

Cea mai importantă dezvăluire abia acum urmează. S-a scris de către unii că Dosarul DIPI n-are nici o legătură cu conflictul DNA- SRI. Cum n-are ?  Din cele de urmează se desprinde limpede că următoarea țintă de investigație penală a DNA e SRI:

10-11-09-16

Despre ce-i vorba?
La venirea de la SRI la DIPI Nicolae Gheorghe a decis ca ofițerii DIPI să facă niște cursuri de două săptămîni la SRI pentru a învăța meșteșugul de agenți secreți. La finele fiecărei ture, cei care urmaseră cursurile erau preluați de  ofițeri pensionari ai SRI care făceau cu ei practică pe teren. De exemplu, ofițerul DIPI era dus la un restaurant și învățat de ofițerul pensionar pe post de actor cum să fezandeze pe cineva pentru a-l recruta ca sursă. Pentru asta ofițerului  i s-a plătit consumația de către DIPI. De asemenea, ofițerul pensionar a primit o sumă modică de bani. Se înțelege că toată operațiunea a avut loc prin colaborarea DIPI – SRI. Denunțătorii văd  în asta o deturnare de fonduri. Nu altceva vede DNA, care anunță în Rechizitoriu crearea unui nou Dosar de corupție, special pentru cursul respectiv, organizat, repet, cu sprijinul SRI. Să credem că acest Dosar va ocoli SRI?

11-11-09-16

De fapt, fenomenul care se intampla nu e cel de evaziune fiscala. Ci este vorba de scurgeri nejustificate de bani din structurile informative ale statului.

Cel mai grav lucru rezultat din acest rechizitoriu il reprezinta faptul ca nu au raportat CSAT-ului toate sumele de bani cheltuite din fondul operativ, incercandu-se a se ascunde procentul real de cheltuieli. De ce? Pentru ca „sa fie bine vazuti” de catre sefi… Un alt lucru grav este ca oamenii acestia care lucreaza in Servicii si Parchet isi fac, la diverse ocazii, cadouri, sustragandu-se de la plata impozitelor legale, cu alte cuvinte ascunzand o parte din cheltuielile facute. Un al treilea lucru foarte grav il reprezinta falsul din documentele contabile, unde se atesta „recompensarea unor surse reale pentru furnizare de informatii, in realitate fiind vorba de niste jocuri de rol intre cursanti si instructori”. Pe de alta parte e foarte batator la ochi: „fosti ofiteri SRI iesiti la pensie„...

Din cele prezentate de maestrul Cristoiu eu am identificat in principal aceste trei lucruri grave, care constituie slabiciuni in ceea ce priveste securitatea nationala. Toate aceste lucruri intamplate intr-un context geopolitic tensionat – poate cel mai tensionat de la sfarsitul Razboiului Rece si caderii Cortinei de Fier. Daca se adevereste ca ar fi vorba de o simpla afacere de evaziune fiscala, mai pe sleau spus ca ar fi vorba de o gainarie damboviteana, atunci e de bine. Ca mai trag si ei cate un chefulet cu palinca si coniac, mai treaca-mearga. Mi-e teama sa nu fie, totusi, vorba de ceva mai grav – sper sa nu fie vorba de asa ceva!

De asemenea, e evident ca operatiunea a fost coordonata de la Centru. Se vede limpede ca cei trei denuntatori, care sunt sub protectia anonimatului, au fost infiltrati acolo. De asemenea este cat se poate de limpede, zic eu, faptul ca se pun in aplicare deciziile Summitului NATO de la Varsovia pe linie informativa, ceea ce nu e rau. Este limpede ca pentru a contracara actiuni de spionaj ce pot sa conduca eventual la evolutii nedorite pe plan intern, din partea unor puteri ostile, foarte probabil din Est, sunt necesare astfel de actiuni pe plan intern.

Chestiuni foarte ingrijoratoare pe plan extern

Din pacate sunt extrem de ingrijoratoare evolutiile interne din Federatia Rusa – va recomand sa cititi acest blog al lui Dan Nicu. Regimul lui Vladimir Putin e unul anacronic si isi duce in mod clar (deliberat !?!) tara in sapa de lemn. Consecintele pe plan extern pot fi imprevizibile si deloc bune. De asemenea, cum vede tovarasul Vladimir Putin „rezolvarea” unor chestiuni de ordin economic puteti citi in acest articol. Eu l-am citit ieri si mi-a stricat toata ziua, m-a umplut chiar de revolta: toti sunt de vina pentru situatia catastrofala in care se gaseste tara, numai el, Vladimir Putin si politicile sale iresponsabile, nu sunt de vina!! Nu mai vorbesc despre incalcarea grava a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului in Rusia. Insa ingrijorator e faptul ca nu stim in ce poate degenera noul conflict care se iveste la orizontul politic din Rusia: cel dintre Vladimir Putin si oligarhii rusi!! Acest regim, cel al D-lui. Putin, poate deveni, in astfel de conditii, imprevizibil. E de presupus ca actiunile de spionaj in UE se vor intensifica, cu scop destabilizator – v. un articol interesant aici.

O alta chestiune extrem de ingrijoratoare e legata de Coreea de Nord si exercitiile sale nucleare, foarte provocatoare. Din cate inteleg, in contextul exercitiilor militare comune ruso-chineze in Marea Chinei de Sud, SUA ar putea interveni unilateral impotriva Coreei de Nord, situatia in regiune fiind extrem de tensionata si ingrijoratoare.

Iar a treia chestiune ingrijoratoare e cea legata de terorismul islamic.

Exista si o alta chestiune, de ordin economic, care ingrijoreaza sectorul privat, si anume perspectiva unei noi crize economice – v. aici.

Cum se pune problema de securitate in Estul Europei…

Iata un articol concis aparut in 25 aprilie 2016 pe saitul RFI:

Barack Obama: NATO trebuie să sprijine aliații din linia întâi: Polonia, România și țările baltice

„Președintele american Barack Obama le cere țărilor NATO să crească bugetul apărării și ‘să sprijine aliații din linia întâi: Polonia, România și statele baltice’. Liderul american a lansat acest apel în Germania, unde se află într-o vizită oficială. Concomitent, la București, adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow, afirmă că Alianța Nord-Atlantică trebuie să-și intensifice postura apărare împotriva amenințărilor dinspre estul și sudul Europei.

Barack Obama a subliniat că Polonia, România și statele baltice sunt sub amenințarea Rusiei. În acest context, liderul de la Casa Albă a declarat ”Fiecare stat membru al NATO ar trebui să-și aducă întreaga contribuție la securitatea noastră comună, cu un buget al apărării de 2% din PIB. Iar acest lucru nu se întâmplă întotdeauna”. El a avertizat totodată că intenționează să retransmită acest mesaj și la summitul NATO, care se va desfășura la începutul lunii iulie la Varșovia.

În discursul susținut în Germania, la Hanova, referindu-se la alocările bugetare pentru apărare, liderul american le-a cerut omologilor europeni să nu cedeze ‘automulțumirii’ în acest domeniu.

Un mesaj similar a fost lansat, luni, și la București, acolo unde se flă în vizită oficială adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow. Potrivit acestuia, Alianța Nord-Atlantică trebuie să-și intensifice postura apărare împotriva amenințărilor dinspre estul și sudul Europei.

”Avem foarte multe provocări și amenințări cu care ne confruntăm, atât pe flancul estic, pe care Rusia încearcă să schimbe unele dintre granițele deja existente, și de asemenea pe flancul sudic, unde ne confruntăm cu probleme legate de extremism și terorism”, a precizat Alexander Vershbow, într-o declarație de presă comună cu ministrul român al Apărării, Mihnea Motoc.

Ambasadorul Alexander Vershbow se află în România în perioada 24 — 26 aprilie, pentru a participa la reuniunea directorilor politici din ministerele apărării din țările membre ale Alianței Nord-Atlantice.” (subl. mea)

De observat modul foarte clar in care s-a exprimat Presedintele american: „Polonia, Romania si statele baltice sunt sub amenintarea Rusiei”  si, de asemenea, ministrul Apararii, Mihnea Motoc: „Pe flancul estic Rusia incearca sa schimbe unele dintre granitele existente”.

Parerea mea este ca Rusia nu va apela la un razboi direct – se fac scenarii in acest sens – v. aici – ci va apela la agenti de influenta, capabili sa-si faca legaturi la nivel inalt, care sa actioneze in interiorul acestor state, coruptia fiind un ingredient necesar. Razboiul direct, desi trebuie luat in calcul, nu e o solutie buna pentru Rusia, care e slabita economic si s-ar expune unui atac din partea NATO. Amenintarea nr.1 la adresa statelor mentionate de Obama este data de razboiul hibrid, dar fara o interventie militara directa din partea Rusiei. Cum propaganda mass-media a Rusiei in UE este, evident, mai slaba, putem presupune ca Rusia va apela la agenti ce vor urmari sa-si faca relatii la nivel inalt si in structurile informative ale statelor respective. Iar ceea ce afirma Alexander Vershbow, si anume ca: „Alianța Nord-Atlantică trebuie să-și intensifice postura apărare împotriva amenințărilor dinspre estul și sudul Europei”, trebuie citit si in aceasta cheie. Totusi „solutia” razboiului direct din partea Rusiei nu trebuie pierduta din vedere intr-o analiza, pentru ca evolutiile foarte negative din Federatia Rusa, cum aratam mai sus, pot sa conduca la evolutii imprevizibile in plan extern.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 12, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

S-a vorbit mult mai putin despre Mircea Bica…

… sotul Alinei Bica. O chestie foarte interesanta.

Dar sa vedem mai intai ce spune maestrul Ion Cristoiu:

Codruța Kovesi și-a executat pe mai toți foștii colegi din instituțiile de forță. Au mai rămas cîțiva în picioare. Cine va urma?

„Textul meu din Gîndul de vineri, 9 septembrie 2016, publicat sub titlul Codruța Kovesi, stiloul înapoi! a stîrnit, după cum era de așteptat, multe comentarii.

Ele au fost amplificate de o coincidență:

Vineri, 9 septembrie 2016, Petre Tobă, cel despre care scrisesem c-a refuzat să desecretizeze documentele cerute de DNA, pentru că de la CSAT i s-a răspuns că e ilegal dacă face asta, s-a prezentat la DNA, după ce Klaus Iohannis a aprobat urmărirea penală.

Întrebat de jurnaliști ce și cum, inclusiv despre desecretizarea interzisă de CSAT, Petre Tobă a refuzat să răspundă, limitîndu-se la clișeul cu Justiția va face dreptate.

Poate că unii cititori se vor fi întrebat, nițel derutați:

De ce nu spune Petre Tobă adevărul, mai ales că vineri apăruseră informațiile de pe blogul meu?

Răspunsul meu ar putea să-i deruteze total:

De frică!

Fii serios! vor sări unii cititori, cum adică de frică? Dar ce suntem pe vremea lui Anei Pauker?

Răspund:

Suntem mai rău decît pe vremea Anei Pauker.

Una dintre numeroasele victime ale abuzurilor DNA, întrebată de mine de ce nu denunță abuzurile, mi-a zis:

Dacă fac asta Codruța Kovesi mă arestează mîine!

Nici nu știți ce răzbunătoare e!

Și mi-a povestit o întîmplare cu un jurnalist care, deși adept al luptei împotriva corupției, a mai criticat-o din cînd în cînd. Nu ca mine, dar a criticat-o. Respectivul a întîlnit-o pe Codruța Kovesi la o sindrofie oficială. S-a dus spre ea și i-a întins mîna. Drept răspuns, Codruța Kovesi, și-a dus ostentativ mîinile la piept, zicîndu-i scurt:

Nu discut cu tine!

Jurnalistul a rămas siderat.

Atacase de a lungul carierei sale zeci de politicieni. Nici unul dintre ei nu comisese mojicia de a refuza să-i întindă mîna în public. Face parte din minima comportare civilizată să nu te dai în stambă în public în materie de dușmănie față de cineva.

Comentariile la textul meu au fost diferite, cum se întîmplă în România, în care fiecare citește un text sub puterea trăirilor și nu a rațiunii.

Binecunoscuții jurnaliști din Divizia Presă a DNA au văzut în textul meu o încercare de a arunca o pată pe rochița de neprihănită a Codruței Kovesi și în consecință s-au grăbit s-o spele cu limba înmuiată în Dero.

Unii cititori au văzut un efort de a-i apăra pe ofițerii DIPI.

Alții, dintre puri, dintre cei care timp de 10 ani au fost educați la școala bolșevică a Presei Binomului, au văzut în textul meu denunțarea petrecerilor pe care le fac ștabii, în timp cei ei, vorba Anei Pauker, mor de foame.

Nu-mi plac petrecerile, indiferent de forma lor, fie că sunt nunți, botezuri, fie că sunt sindrofii oficiale.

Asta nu înseamnă că le condamn.

Ca scriitor, înțeleg viața.

Am scris că unul dintre stilourile pentru care unul dintre șefii DIPI e anchetat penal a fost făcut cadou Codruței Kovesi nu pentru a o critica pe șefa DNA că și-a însușit un stilou cumpărat din banii fondurilor operative, ci pentru a atrage atenția asupra unei mari, uriașe mizerii morale. Codruța Kovesi știa din ce fonduri s-a cumpărat stiloul. Nu l-a refuzat. Dar nici n-a șovăit cînd a fost vorba să ordone procuroarei Florentina Mirică să-i masacreze pe șefii DIPI. Dintre coșurile cu mîncare și băutură de care sunt acuzați șefii DIPI că le-au cumpărat în 2015 cu bani din fondurile operative zece au ajuns la finele anului la cei din conducerea DNA.

Nicolae Gheorghe, fostul șef al DIPI, a lucrat mai înainte la SRI. Așa cum am citit chiar în Rechizitoriu, e unul dintre cei mai buni ofițeri ai României din domeniul supravegherii tehnice. Procuroarea DNA Florentina Mirică a lucrat împreună cu Nicolae Gheorghe la un Dosar care n-ar fi putut fi trimis în instanță în veci, dacă nu era profesionistul Nicolae Gheorghe în materie de instalat microfoane.

Ce vreau să spun cu asta?

Că asistăm la un moment unic în istoria României moderne:

Cei care sub președinția lui Traian Băsescu au fost șefii instituțiilor de forță din România, alcătuind o echipă nu numai la muncă, dar și la petreceri, au fost sfîșiați pe rînd de unul dintre ei:

Codruța Kovesi.

După publicarea dezvălurilor m-am pomenit cu această fotografie.

img_0009

Surprinde o poză de grup a mai multor membri ai echipei la o reuniune la Brașov, urmată de o petrecere, înaintea alegerilor din noiembrie 2014:

Alina Bica, procuror șef DIICOT, Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, Gabriel Oprea, ministru de Interne, George Maior, șeful SRI, Tiberiu Nițu, procuror general, Gelu Diaconu, șeful ANAF,

Gelu Oltean, șeful DIPI, Petre Tobă, șeful IGP.

Era acum doi ani.

Cum arată poza de tablou azi, 10 septembrie 2016?

Alina Bica, arestată preventiv de DNA pe 22 noiembrie 2014, sub acuzația de abuz în serviciu.

Robert Cazanciuc, plecat din funcția de ministru în 17 noiembrie 2015, după Diversiunea cu tinerii frumoși și liberi.

Codruța Kovesi, pe 6 aprilie 2016 reinvestită în chip sărbătoresc, în genul realegerii lui Nicolae Ceaușescu ca secretar general al PCR, în fruntea DNA, pentru al doilea mandat, după 10 ani de șefie neîntreruptă în instituțiile de forță.

Gabriel Oprea, pe 2 martie 2016, pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu.

George Maior, forțat să demisioneze pe 27 ianuarie 2016.

Tiberiu Nițu, pus acuzare de DNA pe 9 februarie 2016, pentru abuz în serviciu.

Gelu Diaconu, pus sub acuzare de DNA pe 10 februarie 2016 pentru abuz în serviciu.

Gelu Oltean, pus sub acuzare de DNA, pe 29 august 2016, pentru abuz în serviciu.

Petre Tobă, pus sub acuzare de DNA, pe 1 septembrie 2016, pentru abuz în serviciu.

Concluzii:

  1. Toți au fost lichidați politic de DNA, după scenariul Se anunță punerea sub acuzare, demnitarul își dă demisia sau e forțat să-și dea demisia.
  2. Toți sunt acuzați de același lucru: Abuz în serviciu.
  3. Toți au rămas pe drumuri, se confruntă cu probleme materiale ( le-a fost pus sechestru), sunt tîrîți prin anchete și mai ales au fost terfeliți la comandă de Divizia Presă a DNA.
  4. Singura care nu numai că a căzut, dar a devenit cea mai puternică femei din România, cîntată mai ceva ca Elena Ceaușescu, e Codruța Kovesi.
  5. Toți foștii colegi de instituții de forță, cei cu care Codruța Kovesi lucra și petrecea ca la Brașov, au fost măcelăriți de Codruța Kovesi.

Din cîte-mi dau seama, Codruța Kovesi n-are de gînd să se oprească din executarea foștilor colegi din instituțiile de forță.

Cine credeți că va urma?”

Intrebarea din final e edificatoare. Dar citind textul m-am gandit la Alina Bica, iar cel mai interesant lucru este ca nu doar ea are probleme, dar si sotul ei. Aceste actiuni ale DNA par a fi executate exclusiv din vointa Laura Codrutei Kovesi. Oamenii nu prea inteleg mare lucru. Parerea mea este ca actiunile DNA sunt executate la ordin, venit de sus si sunt coerent coordonate de la Centru, ca sa zic asa. Sa citim despre Mircea Bica, sa vedem de ce, ce si cum:

Mediafax

Mircea Bica, soţul fostei şefe a DIICOT, pus sub control judiciar într-un caz de evaziune

„BUCUREŞTI, (3 iun 2015)

Procurorii DIICOT Braşov şi poliţiştii au făcut, miercuri, 17 percheziţii la persoane suspectate într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani, printre cei vizaţi fiind şi soţul Alinei Bica, fosta şefă a DIICOT. Mircea Bica, soţul Alinei Bica, a fost adus, miercuri, la DIICOT Braşov, pentru audieri, fiind pus, ulterior, sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi ţara.

Mircea Bica, soţul fostei şefe a DIICOT Alina Bica, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi ţara, iar alte patru persoane, între care şi liderul grupării, Dan Vasile, au fost reţinute pentru 24 de ore, audierile continuând şi la ora transmiterii acestei ştiri.

Potrivit procurorului Cătălin Borcoman, şeful DIICOT Braşov, Mircea Bica a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi are interdicţie de a părăsi ţara, el fiind cercetat pentru că ar fi comis, prin intermediul societăţii sale, două infracţiuni de evaziune fiscală cu un prejudiciu total de 88.000 lei şi o tentativă de evaziune fiscală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sursa citată a mai precizat că alte patru persoane, între care şi liderul grupării, Dan Vasile, au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

La ora transmiterii acestei ştiri, continuă audierile la DIICOT Braşov.

Mircea Bica a fost adus la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Braşov, miercuri, în jurul orei 12.30, cu o maşină a procurorilor, el fiind audiat alături de alte zece persoane implicate în acest dosar, între care şi liderul grupării de presupuşi evazionişti, Dan Vasile.

Întrebat dacă Bica a avut vreo legătură directă cu Dan Vasile, şeful DIICOT Braşov a spus că „faptele lui Bica sunt comise în legătură cu una din societăţile unui alt suspect”.

„Bica nu este implicat în activitatea grupului şi în circuitul evazionist. Firma sa a relaţionat cu una dintre societăţile care are implicare în grup“, a afirmat Borcoman.

Potrivit sursei citate, gruparea evazionistă, care este compusă din mai multe persoane fizice şi juridice, utiliza pentru activităţile sale trei societăţi comerciale care beneficiau de lucrări publice.

„Pentru a deduce impozitul pe profit şi TVA au fost înfiinţate două societăţi de tip conductă şi o societate de tip fantomă prin intermediul cărora erau înregistrate operaţiuni de cheltuieli fictive, iar sumele de bani virate în cadrul circuitului evazionist erau ulterior retrase prin numerar de la ATM-urile unor unităţi bancare”, a explicat Borcoman.

Acesta a precizat că ancheta a fost declanşată ca urmare a unei sesizări formulate de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală cu care procurorii au colaborat de-a lungul anchetei, solicitând o serie de controale.

„În cadrul grupului evazionist au circulat aproximativ şapte milioane lei, iar prejudiciul estimat este de 3,4 milioane lei. În total, vor fi audiate 11 persoane, dintre care pentru şapte persoane au fost emise mandate de aducere“, a mai spus şeful DIICOT Braşov.

Procurorii DIICOT Braşov şi poliţiştii au făcut, miercuri, 17 percheziţii la persoane suspectate într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani.

Dintre cele 17 percheziţii, şase au fost făcute la locuinţele unor persoane din localităţile Jibert, Lisa şi Făgăraş, judeţul Braşov, iar 11 la sediile unor societăţi comerciale implicate în circuitul financiar contabil şi comercial creat şi utilizat de persoanele suspectate, potrivit Poliţiei Române.

„Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2010, s-ar fi constituit un grup infracţional organizat, format din şase persoane, în scopul iniţierii şi coordonării unui circuit evazionist prin intermediul unor societăţi comerciale de pe raza judeţelor Braşov, Alba şi Cluj. Societăţile ar fi fost controlate direct sau prin interpuşi de membrii grupării, aceştia urmărind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale generate de activităţile economice desfăşurate prin intermediul societăţilor în cauză”, arată Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Membrii grupării ar fi produs un prejudiciu estimat la aproximativ 3.850.000 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit neplătit.

„Persoanele bănuite ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor administrate achiziţii fictive de mărfuri şi prestări servicii de la firme de tip fantomă, generând astfel cheltuieli nereale. Plăţile efectuate către firmele fantomă pentru achiziţiile fictive erau transferate prin circuite bancare către alte firme, fiind ulterior retrase în numerar”, a precizat Poliţia Română.

Surse judiciare au precizat că pentru comiterea infracţiunilor ar fi fost folosite două firme fantomă, din judeţele Alba şi Cluj.

Potrivit surselor judiciare, liderul grupării, Dan Vasile, apare în denunţul de la DNA al lui Ovidiu Tender, potrivit căruia acesta ar fi luat, împreună cu Mircea Bica, soţul Alinei Bica, pachetul majoritar de la UPRUC Făgăraş.

Numele lui Bica şi al lui Dan Vasile sunt menţionate în denunţul făcut de omul de afaceri Ovidiu Tender împotriva Alinei Bica, în care a arătat că i-ar fi dat mită, sub formă de acţiuni, printr-un intermediar.

În denunţul făcut în 28 ianuarie, Ovidiu Tender arăta că a fost nevoit să-l angajeze consilier pe Florin Mihăilescu, fost poliţist, care îi era consilier Alinei Bica, pentru a avea şansa unei susţineri din partea fostei şefe a DIICOT în soluţionarea în interesul său a dosarului Carom. Tender a scris în denunţ că i-a oferit lui Florin Mihăilescu salariu şi alte avantaje solicitate.

Totodată, Tender a arătat că, la solicitarea lui Mihăilescu şi a soţului Alinei Bica, a înstrăinat pachetul majoritar de la UPRUC CTR SA din Făgăraş, preţul cesiunii impus fiind de 3,2 milioane euro, din care suma de un milion de euro trebuia să fie în cash, nefiind înregistrată în contabilitate.

Tender ar fi menţionat că Dan Vasile, „aflat în relaţii de prietenie cu familia Alinei Bica, mai exact cu soţul acesteia”, a cumpărat acţiunile la UPRUC CTR SA, după ce i-ar fi fost virată suma de 3,5 milioane de euro dintr-un cont din Rusia într-un cont al său din Austria.

Dan Vasile, care are calitatea de martor într-unul din dosarele Alinei Bica, cunoscut ca dosarul Bica 2, ar fi spus că preluarea pachetului majoritar de acţiuni de la SC UPRUC CTR SA a fost făcută pentru Horia Enciu, care mai încercase să achiziţioneze acţiuni la acea societate, însă nu reuşise.

În dosarul Bica 2, fosta şefă a DIICOT a fost trimisă în judecată în 25 februarie, alături de Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Ionuţ Mihăilescu şi fostului ministru al Economiei Adriean Videanu.

Alina Bica este acuzată, printre altele, că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender să obţină o soluţie favorabilă în dosarul Rafo-Carom.

Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2013, după preluarea funcţiei de procuror-şef al DIICOT, Alina Bica, în urmărirea intereselor lui Ovidiu Tender, de a nu fi condamnat la o pedeapsă cu executare în dosarul Carom, a dispus măsuri abuzive care să direcţioneze concluziile şi poziţia judiciară a DIICOT în faţa instanţei de judecată în cauza respectivă, de o manieră în care acesta să nu fie pasibil de o pedeapsă cu executare în regim de detenţie.

Alina Bica a susţinut că Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, i-a cerut să reanalizeze situaţia lui Ovidiu Tender, în dosarul Carom, dată fiind poziţia în Africa a acestuia din urmă şi contractele pe care urma să le deruleze, arăta instanţa supremă în motivarea uneia din deciziile de arestare, luată în dosarul Bica 2.

Bica a precizat în declaraţie că îl informa pe Coldea în legătură cu fiecare termen de judecată care se acorda în dosarul lui Ovidiu Tender, susţinând însă că nu a făcut „niciun demers de uşurare a situaţiei inc. Tender„.

În decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat în dosarul Carom la 11 ani şi patru luni de închisoare, decizia nefiind însă definitivă.” (subl. mea)

De unde rezulta ca e mai mult decat un simplu caz de evaziune fiscala…

Fara indoiala ca e vorba de a face bani – rezulta limpede din articolul Mediafax. Dar pentru cine si in ce scopuri? Pentru cine si in ce scopuri erau acesti bani obtinuti din evaziune fiscala. Observam prezenta Rusiei, conturi prin Rusia, prin Austria…

Fara a fi principalul partener economic al Romaniei, Rusia are influenta in economia noastra – v. aici. De asemenea Rusia a afirmat ca doreste o cooperare economica mai stansa cu Romania. iar ministrul roman al Economiei, Ion Ariton, transmitea in 2011, la Moscova, un mesaj de deschidere din partea Guvernului si a Presedintiei Romaniei – v. aici. Atunci Rusia si-a manifestat si dorinta sa vada mai multe investitii ale companiilor romanesti pe piata rusa. Companiile rusesti manifestau interes „fata de sfera hidroenergetica” (Andrei Fursenko). Lucrurile s-au schimbat dupa evenimentele din Ucraina care au dus la fuga fostului Presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, omul Kremlinului, apoi anexarea ilegala a Crimeii de catre Rusia si sprijinul acordat de Rusia separatistilor din Estul Ucrainei, care au condus la impunerea de sanctiuni Rusiei din partea UE si SUA si la o realtie tensionata NATO-Rusia, inclusiv in dosarul sirian. Lucrurile raman in continuare neclare – nu vad pe termen scurt o imbunatatire a relatiilor dintre SUA si Rusia, desi, din cate inteleg, se incearca utilizarea dialogului in acest sens. Parasirea de catre Rusia a modelului european in politica sa interna, in favoarea celui euroasiatic, pune in dificultate relatiile acesteia cu Occidentul. De asemenea noua doctrina militara a Kremlinului, care vede in SUA si NATO principalele amenintari la adresa securitatii Rusiei. Este o schimbare de paradigma, pare-se pe termen lung in politica externa a Rusiei. Rusia e un partener economic important al Germaniei. Pe de alta parte, Germania nu e interesata intr-o Rusie puternica. De aici rezulta ca activitatea de spionaj a Rusiei in UE si SUA va creste. Se creeaza astfel noi provocari de securitate, mai ales in regiunea Marii Negre. Foarte probabil ca in aceasta cheie trebuie citite actiunile DNA de care pomenea maestrul Cristoiu. In actualele conditii geopolitice capacitatea Rusiei de a influenta politica interna a Romaniei trebuie diminuata.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 10, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Trebuia infiintat PNA…?

Stau si ma gandesc la faptul ca probabil a fost o eroare felul in care am negociat capitolul JAI in vederea integrarii in Uniunea Europeana. Poate ma insel, dar imi pun aceasta intrebare: trebuia infiintat PNA?

Lupta impotriva coruptiei trebuia dusa. Dar pentru ca sa poti lupta eficient impotriva acestui flagel trebuie, mai intai, sa identifici corect cauzele. Romania e si acum una din cele mai sarace tari ale Uniunii Europene. E clar ca saracia joaca un rol major in dezvoltarea coruptiei.

Asa e peste tot.

Pe mine ma frapeaza altceva: abordarea chestiunii in exclusivitate sau aproape in exclusivitate prin metode politienesti. Infiintarea PNA a consfintit acest lucru. De ce nu ai in vedere si alte abordari, ca de pilda: cresterea economica sustinuta, investitiile, buna absorbtie a fondurilor europene, dezvoltarea infrastructurii, atragerea de investitii straine etc. Pentru ca metodele de circa de politie nu dau neaparat roade iar efectele adverse pot fi mai periculoase decat coruptia insesi.

PNA, actualul DNA, s-a infiintat, desigur, printr-o decizie politica. S-a creat un organism care a ajuns un fel de stat in stat sau, poate mai bine zis, un fel de justitie in justitie, de ajungi sa te intrebi daca chiar are vreo legatura cu Justitia. Functionarea acestuia e pe baza de delatiune, lucru ce aminteste de anii ’50 ai secolului trecut. Pe de alta parte, se observa ca fenomenul coruptiei nu s-a diminuat, nici sumele de bani recuperate nu sunt grozave. In schimb s-a ajuns la o paralizie cvasitotala a aparatului de stat, a statului mai bine zis, producand disfunctionalitati grave. Inclusiv democratia este perturbata.

Ca sa duc sinceritatea pana la extrem, nu pot sa nu remarc o viziune comunista nu numai a modului in care functioneaza si a ceea ce reprezinta DNA, amintind de fosta Securitate, dar si a deciziei politice care a stat la baza infiintarii sale.

PNA nu a fost infiintat pentru Justitie sau pentru ca sa ajute Justitia. Ci a fost vazut de la bun inceput ca un instrument de forta al Puterii prezidentiale. De care au beneficiat nu cei care l-au infiintat, ci cei care au castigat alegerile in 2004. Asta e ironia sortii… Ca lucrurile stau asa sta marturie uluirea lui Traian Basescu, ca „trei de-ai mei ii aresteaza pe trei de-ai mei”. El nu se astepta la asta. Inclusiv Traian Basescu a vazut DNA ca pe propriul sau instrument. Colaboratorii sai au vazut lucrurile la fel. Basescu s-a vrut un aparator al „independentei Justitiei”, dar acest lucru a dat independenta DNA. El nu a crezut ca se poate intampla lucrul asta. Nici colaboratorii sai apropiati n-au crezut asta.

Totusi, de ce nu s-a realizat o Justitie independenta, dar s-a infiintat PNA? Pentru ca o Justitie independenta ar fi luptat mult mai eficient impotriva coruptiei, ca sa dau acest exemplu, iar posibilitatea de a aparea derapaje ar fi fost mult diminuata.

E straniu ca decidentii politici n-au vazut asta. Ei au gandit altfel: nu ca Justitia sa fie independenta ci, in schimb, sa creeze inca o institutie de forta care sa fie la comanda lor politica.

Asa gandesc acesti oameni.

Sa nu ne miram atunci ca DNA a ajuns cu puteri aproape discretionare, ne mai putand fi controlata politic, lucru ce reprezinta un risc major pentru democratie si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Refuzand ideea unei Justitii independente, cei care au creat PNA n-au crezut o clipa ca acest organism se va intoarce impotriva lor. Mergand pe ideea comunista a fostei Securitati, ei au crezut ca PNA va apara interesele unei caste, eventual transpartinice, ce se va perpetua tot timpul la Putere. In rest, PNA era destinat celor multi.

Asa se intampla cand ne conduc comunistii si securistii…

Intrebarea care se pune e urmatoarea: liberali adevarati avem?

septembrie 8, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Nedumerire

Nu ca mi-ar fi simpatic Victor Ponta scriu aceste randuri. L-am criticat de multe ori. Sunt de acord si cu faptul ca nu e treaba mea sa spun daca este sau nu vinovat. Adica sa fac pe procurorul sau pe avocatul dansului.

Nu asta e problema.

Ceea ce ma nedumireste pe mine e altceva si o sa incerc, succint, sa explic. Ultima isprava a DNA a fost ca l-a pus pe Ponta sub control judiciar. Ponta e fost prim-ministru al Romaniei, mi se pare ca e necesar sa precizam, desi cred ca stie toata lumea. Puteti citi despre povestea asta aici, un articol excelent. De vazut aici reactii la ce s-a intamplat. Problema nu este faptul in sine, ci comunicatul DNA din care nu se intelege pentru ce ar fi vinovat Ponta. In primul si in primul rand pentru faptul ca nu spune DELOC ce legi a incalcat Ponta.

Pe de alta parte, supozitiile DNA sunt foarte greu de demonstrat, daca nu chiar imposibil. Cum ai putea sa demonstrezi ca, de pilda, Sebastian Ghita a dat din propriul buzunar 220.000 de euro pentru a aduce in Romania o personalitate politica marcanta pe plan international sa se laude Ponta, in fata electoratului, desigur, cu ce relatii are, iar in schimbul acestui serviciu, Ponta sa-l puna pe Ghita pe liste? Pentru ca Sebastian Ghita poate spune oricand – si ar avea dreptate – ca e treaba lui pe ce isi cheltuieste banii. Iar Ponta ca sef al PSD avea tot dreptul sa propuna pe cineva pe liste sau sa sustina pe cineva.

Acestea nu sunt acuzatii. Iar DNA nu e in stare sa formuleze clar acuzatiile. In schimb e in stare sa hartuiasca (la ordin?) personalitati politice! Or, lucrul acesta inseamna o incalcare flagranta a statului de drept.

Pe de alta parte, nu e treaba DNA sa faca panseuri despre democratie, despre nu stiu ce mecanisme care li se par lor malefice sau frauduloase. De unde pana unde a ajuns DNA o societate filozofica, care sa exprime, pe bani publici, pareri despre democratie?

Dar s-ar putea spune ceva si mai grav.

Daca DNA nu e in stare sa formuleze la modul foarte clar unde s-a incalcat legea – cu alte cuvinte, de exemplu: „s-a incalcat legea cutare, articolul cutare, paragraful cutare” -, in schimb face declaratii care emit judecati. Eu nu cred ca DNA are competenta sa emita judecati, ci altcineva o face si are competenta s-o faca.

Daca, sa luam exemplul DNA, un om bogat da bani unui anumit partid, dupa care il vedem pe respectivul pus pe o lista electorala din partea respectivului partid, e doar o supozitie ca din cauza ca a dat bani e pus pe lista. Si ce lege se incalca? Daca respectivul a dat bani in mod legal partidului respectiv, ce lege se incalca? De asemenea, e treaba fiecarui partid cum isi face listele. Imixtiunea DNA in viata de partid este o incalcare clara a democratiei, o terfelire a democratiei!

DNA e platit din banii romanilor, dar nu pentru ca sa calce democratia in picioare. Nici sa faca jocurile cuiva, fie acela chiar si Klaus Iohannis.

Pe de alta parte, stau si ma intreb, tararea in acest scandal a unei personalitati politice marcante precum Tony Blair e un lucru benefic pentru Romania?

septembrie 7, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Lucrurile nu stau chiar asa… Dar cum stau ele de fapt?

Iata ce scrie Vladimir Tismaneanu pe blogul sau:

Cartezianismul lui Ilici…

„Regimul Iliescu s-a întemeiat pe minciună. Nu minciuni banale, deplorabile, firește, ci mega-minciuni. Uriașe, colosale, gigantice. Scandalurile falselor doctorate–pentru că un doctorat bazat pe plagiat este unul fals– ale unor Ponta, Oprea, Tobă și alții/altele ejusdem farinae nu sunt decât vârful unui aisberg al amoralității maladive născută din minciuna fondatoare a “emanației spontane”. Când scriu că Iliescu și cei proveniți din a sa lume interlopă sunt bolșevici, am în vedere faptul că ei practică minciuna precum un mod de viață. Pe scurt, deviza lor este: “Mint, deci exist!””

Ceea ce ma frapeaza e ca dizertatia critica se desfasoara doar in legatura cu un anumit regim… Eu cred ca un om de stiinta, pe langa faptul ca nu trebuie sa plagieze, mai trebuie sa fie si obiectiv. Pentru a fi credibil.

Totusi, studiile doctorale ale lui Petre Toba nu s-au desfasurat in perioada regimului Iliescu, dupa cum insusi Dl. Toba a declarat – v. aici. Perioada a fost 2008-2011, iar teza de doctorat a fost sustinuta in mod public pe 15 februarie 2011.

In perioada 2008-2011, din cate imi amintesc eu, era un alt regim. Sustinut din rasputeri de Dl. Tismaneanu, daca nu ma insel. E vorba de Regimul Basescu.

Interesant ce spune si Cristian Preda, pe FaceBook:

„Tobă n-avea ce să caute în guvern. Și nici n-a plecat când a fost făcut public plagiatul, ci doar în clipa când procurorii au arătat că îl proteja pe alt plagiator, Oprea. E nevoie la Interne de cineva care n-a furat. Nimic. Nici bani, nici fraze.”

Intrebarea logica, carteziana, care se pune in asemenea conditii este: cum a ajuns Dl. Toba ministru in Guvernul Ciolos, de tehnocrati, sub Presedintele Iohannis, ca nu cred ca mai e Presedinte Dl. Iliescu…?

Nu sustin doctorate obtinute in urma unor plagieri, dar lucrurile acestea sunt minore in comparatie cu altele. De exemplu, cand Obama il ridica in slavi pe Ho Si Min:

Thomas Jefferson, unchiul Ho si Barack Obama (Updated)

Motto:”What is the nature of the threat which communism brings to the free world? It is the threat of an all-powerful state, dedicated to the extinction of individual dignity and individual freedom–individualism, in short. To put it more simply, communism is the death of the soul. It is the organization of total conformity–in short, tyranny–and it is committed to making tyranny universal.”–Adlai E. Stevenson, 12 septembrie 1952

In politica trebuie facute compromisuri. Diplomatia implica anumite gesturi formale, ritualuri ale politetii, declaratii de curtoazie. Ceea ce insa nu inseamna renuntarea la adevar si inlocuirea istoriei reale prin mit. Pe scurt, nu vad nicio legatura intre parintii fondatori ai natiunii americane si Ho Si Min, dictatorul stalinist din Vietnamul de Nord. Ca acesta a tinut sa apara ca un mare luptator pentru independenta nationala e de necontestat. Ca i-a trimis scrisori lui Harry Truman este real. Scrisori la care acel admirabil om de stat a refuzat sa raspunda. Dar tot de necontestat este ca a dispretuit democratia, statul de drept, piata libera, pluralismul.

In octombrie 1987 am organizat la New York o conferinta intitulata “Will the Communist States Survive? The View from Within”. Intre participanti,cunoscutii disidenti Aleksandr Zinoviev, Eduard Kuznetsov, Agnes Heller, Svetozar Stojanovici, Geza Szocs, Dorin Tudoran, Carlos Alberto Montaner, Carlos Franqui, Jakub Karpinski, Humberto Belli si Duan Van Tuai. Acesta din urma era supravietuitor al GULAG-ului vietnamez. A scris una din cutremuratoarele marturii privind sistemul concentrationar din Vietnamul comunizat, a demascat regimul intemeiat de Ho Si Min drept unul ilegitim si criminal. Daca ar fi citit aceasta carte, daca ar fi ascultat marturisirile victimelor dictaturii fondate de “unchiul Ho”, presedintele Obama ar fi putut evita afirmatia buimacitoare ca despotul comunist vietnamez (nicidecum “liderul nationalist”) ar fi fost inspirat vreodata, in mod onest, de Declaratia de Independenta, de Constitutia americana si de cuvintele lui Thomas Jefferson.

“And we discussed the fact that Ho Chi Minh was actually inspired by the U.S. Declaration of Independence and Constitution, and the words of Thomas Jefferson. Ho Chi Minh talks about his interest in cooperation with the United States. And President Sang indicated that even if it’s 67 years later, it’s good that we’re still making progress.”

http://www.washingtonpost.com/business/obama-us-vietnam-committed-to-regional-asia-pacific-trade-deal-by-years-end/2013/07/25/23b72d3a-f543-11e2-81fa-8e83b3864c36_story.html

http://www.amazon.com/Vietnamese-Gulag-Doan-Van-Toai/dp/0671603507/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1374783428&sr=1-1

PS Pentru cei care pretind ca n-as indrazni sa scriu ce cred despre Guevara, guevarism, stangism, comunism, fascism, stalino-fascism etc in Statele Unite si ca imi rezerv analizele critice pentru spatiul romanesc (ori exclusiv est european), deci ca as practica un fel de dublu discurs, unul in “Orient”, altul in “Occident”:

http://frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/the-politics-of-resentment/

Update: Am citit recent cuvantarile electorale ale candidatului democrat la alegerile prezidentiale din 1952, Adlai Stevenson. Neindoios, un om extrem de inteligent. Un veritabil liberal anticomunist, o specie, din pacate, cvasi-disparuta. Pasaje memorabile, o proza politica impresionanta, precum si o intelegere remarcabila a pericolului totalitar comunist. Cartea, intitulata “Major Campaign Speeches of Adlai E. Stevenson”, a aparut acum sase decenii la Random House.

Motto-ul volumului este din William James, un text aparut pe 7 octombrie 1904, la care merita sa reflectam, tot cei care credem in libertate, moderatie si fermitate: “Reason is one of the very feebles of Nature’s forces, it you take it at one spot and moment. It is only in the very long runthat its effects become perceptible. Reason assumes to sette things by weighing them against one another without prejudice; but what affairs in the concrete are settled by is and always will be just prejudices, partialities, cupidities, and excitements. Appealling to reason as we do, we are in a sort of forlorn hope situation, like a small sandbank in the midst of a hungry sea ready to wash it out of existence. But sand banks grow when the conditions favor; and weak as reson is, it has the unique advantageover its antagonists that it activity never lets up and that it presses always in one direction, while man’s prejudices vary, their passions ebb and flow, and their excitements are intermittent. Our sandbank, I absolutely believe, is bound to grow–bit by bit it will get dyked and break-watered.”

Asemenea ganduri sunt de natura sa previna orice iluzii legate de monstruozitatile totalitare, mai vechi sau mai noi. Stevenson isi incheia prefata cartii cu ceea ce socot a fi nepieritoarele cuvinte ale lui Thomas Jefferson din scrisoarea catre John Tyler: “No experiment can be more interesting than that we are now trying, and we trust will end in establishing the fact, that man may be governed by reason and truth…” Increderea in ratiune si adevar este sansa cea mare a democratiilor in lupta cu inamicii lor.

A propos de cele mentionate in articol, imi scrie un bun prieten: “Cine il sfatuieste politic si strategic pe Barack Obama? Si cum poate fi ASTA expertiza Departamentului de Stat in privința Vietnamului? Ori a Consiliului de Securitate Nationala? Aici nu e doar lipsa de informație obiectiva ori stangismul nedisimulat al unui Presedinte. Trebuie văzut ceva mult mai rau, o contaminare cu pseudo-expertiza stangista a unor sectoare importante din instrumentele institutionale de evaluare si execuție a strategiei Statelor Unite. Ce face Obama nu mi se pare o gafa stanjenitoare, ci o rescriere cinica a istoriei trecute, pentru a deforma in sens ideologic istoria care se face. Ca toți stangistii, si Obama este un salvationist. Dar Obama e Presedintele Statelor Unite. A devenit salvationist aparatul de stat al SUA?”

Nu am un raspuns indeajuns de informat, de insider, pot face conjecturi pe baza datelor aflate in domeniul public. Presedintele Obama a exprimat ingrijorarea Statelor Unite legata de gravele incalcari ale drepturilor omului in Vietnam. Tot presedintele Obama a rostit cuvintele citate in articol. Abuzurile la adresa drepturilor omului au fost caracteristica dictaturii lui Ho Si Min si bolsevicilor vietnamezi. Deci, eu unul, vad o contradictie intre angajamentul anti-totalitar, pe de o parte, si complimentele facute unui tiran culpabil de asasinate in masa, pe de alta.”

Iar Romania a intrat in NATO in 2004, pe vremea lui Iliescu… Si Ion Iliescu i-a transmis oficial Secretarului General al NATO dorinta de a adera inca din 1993…

Asa ca, stimati domni, voi face si eu precum Dl. Iulian Fota: suntem profesionisti sau…?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 4, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Lucrurile nu stau chiar asa…

Despre recentele declaratii ale ambasadorului SUA la Chisinau, declaratii care au starnit vii controverse pe ambele maluri ale Prutului, am scris si eu aici.

V-as supune acum atentiei un editorial al maestrului Ion Cristoiu pe aceasta tema:

Babuinii noștri n-au înțeles nimic din cele două lecții dure ale momentului: Declarația ambasadorului american la Chișinău și Tragedia kurzilor

Se arata ca:

„Ceaunul românesc din aceste zile nu mai face mămăligă. Clocotește fără să fiarbă nimic. Focul care a dus la acest clocot e declarația făcută de ambasadorul SUA la Chișinău cu prilejul aniversării Independenței:
„Moldova trebuie să rămînă un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni. Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova”

Declarația, ținînd de un interviu mai amplu acordat postului public de televiziune al Republicii Moldova, a stîrnit în rîndurile babuinilor din România o agitație vecină cu paranoia.
Politicieni, jurnaliști, bloggeri, felceri, moașe, vînzători de valută și istorici pîrîți s-au năpustit asupra ambasadorului american la Chișinău.
Ambasadorului i se trimit scrisori deschise, comunicate, precizări, puneri la punct, texte clișeu de istorie națională.
Paranoia a ajuns pînă acolo încît unele site-uri îl suspectează pe ambasadorul american la Chișinău de a fi nici mai mult nici mai puțin decît agent KGB. Argumentul? Știe rusește! Mulți și-au permis să fie colțoși cu ambasadorul. Explicabil. E vorba de ambasadorul american la Chișinău. Dacă ar fi fost vorba de ambasadorul american la București, puțini dintre colțoși ar fi avut curaj să mîrîie la el. Nu de alta, dar ambasadorul american la București e stăpînul României, așa cum cel de Chișinău e stăpînul Republicii Moldova. Voi considera că demnii față de ambasadorul american la Chișinău sînt oameni și nu babuini în clipa cînd vor mîrîi la ambasadorul american de la noi. Deocamdată, pe cît de tare mîrîie la un ambasador dintr-o altă țară, pe atît se pisicesc pe lîngă ambasadorul american din țara noastră.
Alții, după prima pornire de a mîrîi, amintindu-și brusc că-i vorba de un diplomat al Puterii Garante, o dau pe scheunat.
Cum adică?
America, partenerul strategic al României, face o astfel de Declarație antiromânească?

Datul în clocot al politicienilor e explicabil și într-un fel corect prin fișa postului.
Din Unirea cu Republica Moldova se storc voturi. Dacă nu poți promite un podeț, deoarece asta înseamnă riscul ca alegătorii să te întrebe de ce nu l-ai făcut, de ce să nu promiți Unirea Republicii Moldova cu Patria Mamă? Fiind vorba de un moment care se va petrece, dacă se va petrece, după ce politicienii și alegătorii de azi vor fi oale și ulcele, e la îndemîna oricui să promită.

M-a uluit reacția jurnaliștilor.
Nu a celor de la Realitatea tv, în frunte cu Lavinia Șandru, care nu s-a decis nici acum dacă e jurnalistă sau actriță de telenovele de cămin cultural, ci a jurnaliștilor care se pretind profesioniști.
De la aceștia mă așteptam la analize lucide ale declarației și nu la zbuciumări sentimentale cu vădite note demagogice.

Să vedem mai întîi contextul în care a fost făcută Declarația.
În Republica Moldova au loc alegeri prezidențiale.
Una dintre cauzele care pot duce la eșecul unui candidat pro-european e identificarea acestuia cu un adept al Unirii. Să fim serioși! Excepție făcînd o minoritate, alcătuită și din agenți de influență ai Serviciilor noastre secrete, nimeni de peste Prut nu vrea ca Republica Moldova să se unească cu România. Ce politician din Basarabia ar vrea să fie la noi cel mult prefect în timp ce acum poate rîvni la postul de conducător de țară? În aceste condiții, pentru ca la Chișinău să fie o conducere proeuropeană și prin asta pro-românească, e musai ca tema Unirii să treacă în planul secund al disputelor politice de la Chișinău. Disputele politice de la Chișinău sunt însă alimentate de campaniile din România gen Uite, acuș – acuș trecem Prutul! Declarația ambasadorului american a urmărit să-i descurajeze pe politicienii români.

În România tema Unirii e vehiculată cu o intensitate halucinantă prin raportare la ceea ce Nae Ionescu numea realități.
Își imaginează cineva vreo Mare Putere Europeană acceptînd Unirea?
Și nu pentru că asta ar însemna să supere Rusia, mai ales că, rămînînd cu Transnistria, Rusiei nici nu i-ar părea rău să aibă loc Unirea, ci pentru că revenirea Basarabiei la țara mamă ar însemna o Românie mai mare, mai puternică decît cea de acum. În ceea ce Perfidul Albion numea pe vremuri echilibrul european, o Românie reîntregită ar da mari bătăi de cap Marilor Puteri.

Nici America n-are interesul să vadă România mai mare decît e. E lesne de înțeles ce-ar însemna pentru americani, precedentul numit Unirea Republicii Moldova cu România. Americanii s-ar confrunta cu alte numeroase pretenții europene de schimbare a granițelor postbelice.

Bine, bine, zic babuinii îngrijorați c-ar putea supăra cu mîrîitul lor Marele Stăpîn și, prin urmare, preferă să scheaune, dar România e partener strategic al Americii, țara pe a cărei credință de cîine poate conta America în zonă. Cum să ne facă una ca asta America?
Le-aș putea răspunde cu jocul subtil al Germaniei hitleriste, care, deși vedea că Mareșalul Antonescu ar sta și-n cap de dragul Berlinului, cînd venea vorba de Diktatul de la Viena, ne lăsa să miorlăim cît puteam de tare, fără a se angaja o clipă că ne va da Ardealul. Avea ceva Germania cu noi? N-avea nimic. Avea în schimb interesul să nu-i supere pe unguri, și ei aliați.

Eu însă nu voi invoca trecutul.
Eu voi invoca prezentul.
Aviația turcă pisează cu bombe pe kurzi.
Asta după ce Erdogan a obținut acceptul secret al Americii să-i masacreze.

Kurzii au fost însă aliați loiali și eficienți ai Americii în confruntarea cu ISIS și cu Assad. Ei se bat însă pentru a-și face un stat al lor. Acest popor de 40 de milioane de suflete e un exemplu de ce înseamnă nedreptățile Cuconiței care e Istoria. N-au și ei în fine un stat al lor, un stat mic, fie și cît Luxemburgul, dar stat, cu președinte și drapel. N-au stat pentru că turcii văd într-un stat kurd un pericol mortal pentru ei. Drogați de iluzia că Partenerul Strategic America va fi recunoscător pentru tot ceea ce au făcut ei ca aliați credincioși, kurzii s-au iluzionat că-și pot permite un stat cu acceptul american. America avea de ales între Turci și Kurzi. Au ales pe turci, deoarece de turci nu se pot lipsi acum, pe cînd de kurzi, da. Și America și-a dat acceptul ca Turcia să-i masacreze pe kurzi, (bombănelile oficialilor americani sunt așa, de ochii lumii), deși aceștia sînt parteneri strategici ai Americii.

Babuinii de la noi n-au înțeles nimic din lecția trecutului, lecție care spune inclusiv babuinilor că în politica mondială nu există sentimente, ci doar interese. Nu oarecare, ci crunte, nemiloase.
Nu înțeleg nimic nici din cele două lecții ale prezentului: Declarația ambasadorului american și tragedia kurzilor.
Vor înțelege ei, babuinii, că singura politică a unei țări e cea bazată pe interesul ei național și nu pe iluzii de telenovelă în relația cu Marile Puteri?”

Nu vreau sa cad intr-un nationalism desuet, dar parerea mea este urmatoarea: noi, romanii, trebuie sa afirmam raspicat ca unirea Romaniei cu Basarabia e in interesul national al tarii noastre. Ca sa fiu foarte scurt in a explica de ce trebuie sa avem o astfel de atitudine, de ce trebuie sa reactionam in felul asta, voi spune doar ca, in caz contrar, se va mai intampla ceea ce observa oarecand Horia-Roman Patapievici: „se vor pisa, in continuare, altii in capul nostru”!!, citat din memorie. De aceea trebuie sa avem o asemenea atitudine si sa militam activ pentru unirea Basarabiei cu Romania. Este o lasitate fara margini si un servilism abject sa lasi totul pe seama Marilor Puteri, adica sa te pui singur in situatia de a nu conta deloc. Lucru asta e demn de cel mai mare dispret pentru ca e o lasitate care contravine idealurilor de unitate nationala ale propriului tau popor. Cu alte cuvinte, fara sa ti-o ceara cineva, te pui singur in postura de babuin. Pentru ca eu, ma iau pe mine ca exemplu, nu trebuie sa fiu intotdeauna de acord cu America, sau cu Presedintele SUA, sau cu Departamentul de Stat, sau cu ambasadorul SUA la Bucuresti, sau cu omologul sau de la Chisinau etc. Asta inseamna libertate si democratie.

Pe de alta parte, noi suntem intr-o alianta cu SUA si intr-un parteneriat strategic. SUA nu este o putere garanta pentru noi. Romania e tara membra cu drepturi depline a NATO.

„Își imaginează cineva vreo Mare Putere Europeană acceptînd Unirea?” – dar Unirea nu e actiunea unei Mari Puteri Europene. Ci in primul rand ar trebui sa existe vointa si dorinta cetatenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Am inteles ca in Rep. Moldova sunt multi care n-ar vota pentru unire poate pentru ca nu inteleg bine lucrurile, poate din cauza propagandei rusesti, foarte puternice acolo, poate ca din cauza ca se tem de o amenintare directa din partea Rusiei sau cine stie din ce alta cauza. Asa s-a intamplat si la 1859 si la 1918, dar oamenii politici de atunci au militat pentru Unire si au facut demersurile necesare ca Unirea sa fie recunoscuta de catre alte tari, inclusiv Marile Puteri.

Este ingrozitor de umilitor pentru tara asta si pentru poporul roman sa creada ca trebuie sa accepte cineva, fie si o Mare Putere Europeana, Unirea cu Basarabia. A o recunoaste, asta e altceva.

Paralela cu perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial e caduca, intrucat nu mai sunt acele vremuri.  Iar a face o paralela intre NATO, alianta de acum, si alianta cu Germania hitlerista e un lucru totalmente gresit: este de natura evidentei.

„Excepție făcînd o minoritate, alcătuită și din agenți de influență ai Serviciilor noastre secrete, nimeni de peste Prut nu vrea ca Republica Moldova să se unească cu România. Ce politician din Basarabia ar vrea să fie la noi cel mult prefect în timp ce acum poate rîvni la postul de conducător de țară? În aceste condiții, pentru ca la Chișinău să fie o conducere proeuropeană și prin asta pro-românească, e musai ca tema Unirii să treacă în planul secund al disputelor politice de la Chișinău. Disputele politice de la Chișinău sunt însă alimentate de campaniile din România gen Uite, acuș – acuș trecem Prutul! Declarația ambasadorului american a urmărit să-i descurajeze pe politicienii români.”

Textul asta contine o exagerare si un adevar:

Exagerarea: „Excepție făcînd o minoritate, alcătuită și din agenți de influență ai Serviciilor noastre secrete, nimeni de peste Prut nu vrea ca Republica Moldova să se unească cu România.”

Adevarul: „Ce politician din Basarabia ar vrea să fie la noi cel mult prefect în timp ce acum poate rîvni la postul de conducător de țară? În aceste condiții, pentru ca la Chișinău să fie o conducere proeuropeană și prin asta pro-românească, e musai ca tema Unirii să treacă în planul secund al disputelor politice de la Chișinău.”

Si mai e ultima reactie, de un servilism ingrozitor: „Disputele politice de la Chișinău sunt însă alimentate de campaniile din România gen Uite, acuș – acuș trecem Prutul! Declarația ambasadorului american a urmărit să-i descurajeze pe politicienii români.”

Legat de ultima parte a editorialului. De unde pana unde kurzii aliati ai SUA? Exista vreun document care sa ateste acest lucru? In cazul Romaniei exista: Romania e membru cu drepturi depline al NATO. Kurzii nu vad in ce alianta ar fi cu SUA… Pe de alta parte, eu n-am auzit ca America i-ar sprijini pe kurzi in conflictul din Siria. Oficialii americani, Departamentul de Stat au folosit sintagma de „opozitie moderata” – aceea e sprijinita de SUA. E adevarat ca nu e clar din cine e compusa aceasta „opozitie moderata”. Si nicidecum nu vad prin ce s-a angajat SUA sa apere cauza kurzilor. Si atunci cum ai putea sa spui ca i-a sacrificat? Iar kurzii nu sunt parteneri strategici ai Americii, eu n-am auzit ca ar fi: exista un document in acest sens?

Iar pe noi trebuie sa ne intereseze implinirea idealurilor noastre de unitate nationala, nu ce batai de cap au altii – asta e treaba lor!!

Un alt editorial pe care doresc sa-l comentez:

Unde sunt Meșterii de altădată?!

„Cine dintre noi n-a avut un necaz în gospodărie produs de ceva care s-a stricat?
O instalaţie electrică, o centrală termică, un aparat de aer condiţionat.
Şi cine dintre noi nu s-a dat de ceasul morţii să aducă în casă, oricît l-ar costa, un priceput la reparat, un profesionist al meşteşugului, într-un cuvînt un Meşter?
Eu cel puţin, de fiecare dată cînd am adus în casă, găsit cu greu, un asemenea Meşter l-am primit cu mai mare sfiala decît dacă în casă mi-ar fi intrat însuşi distinsul Honoré de Balzac.
Şi tot timpul cît Distinsul a meşterit la aparatul defect am umblat în jurul lui în vîrful picioarelor, ca nu cumva să-l supăr şi să plece.

Nu e de mirare că, dînd în Publicistica lui Arghezi, peste articolul Biblioteca Muncitorului – tipărit în Săptămîna CFR din 12 iunie 1942 – am tresărit, uimit că marele scriitor a rămas impresionat, ca şi mine, de personalitatea unui Meşter care a făcut miracolul de a-i repara ceva care părea iremediabil stricat.

Desigur, Tudor Arghezi, dînd curs specificului acestei publicaţii la care începe să colaboreze într-o vreme cînd cotidianele cereau de la un autor de tablete contribuţii la propaganda Războiului Sfînt, scria acest articol ca pledoarie la Cultura muncitorului.

Eu însă am reţinut din tabletă elogiul adus de marele scriitor unui Personaj care pe zi ce trece lipseşte din peisajul românesc postdecembrist:
Meşterul.

„Am cunoscut odinioară un lucrător de «sudură», cum se cheamă lipitura fierului cu flacăra de oxigen, un mic patron al unui atelier, pierdut în mahalalele mărunte ale periferiei. Crăpase în gospodărie un cazan, cîrpit de mai multe ori de savanții reputați ai meseriei, și mă apropiam de iarnă cu mașina de apă caldă hodorogită. În sudură e ca și în literatură. Marii cîrpaci cu firmă, de cum le dai o treabă pe mînă, o strică.

Sudura cere, ca toate meșteșugurile, manuale sau de intelect, pe lîngă o pricepere corectă, un anume pipăit, o judecată intuitivă și ceea ce-i călugărește dragostea, dragostea de lucrul mîinilor tale, starea de grație, de har.

– Un singur meșter poate să dreagă cazanul matale, m-a orientat un vecin cazangiu: Gheorghe Tăflan. O să caut să vorbesc cu el.

Duminica următoare s-a prezentat un domn în haine albe, cu mustața masivă, cu cravata bine ajustată, de o simplicitate în toată ținuta lui, căutată cu gust. Mi-a dat o strîngere de mînă cinstită, de om întreg, și m-am uitat cu plăcere în căutătura lui dreaptă. I-am arătat ce trebuia făcut, a înțeles problema numai decît și sub vișinii din grădină, desfrunziți încet, mi-a schițat-o exact. Mînuia desenul tehnic pe secțiune, creionul și carnetul, cu o agilitate sigură de inginer. Pentru aducerea rezervorului la viață nu era de-ajuns o lipitură: trebuia o concepție, o concepție care lipsese încă de cînd fusese construit.

Convorbirea cu distinsul meșteșugar mi-a lăsat o amintire fermecată, o impresie de minte sprintenă și de intelectualitate solidă, iar cazanul, ieșit din sculele lui, s-a dovedit mai rezistent decît unul nou. Seara, cînd îți trec pe dinainte, fumînd o țigară, cîteva figuri, venite automat în amintire, mă gîndeam uneori la Tăflan și simțeam acea mulțumire de lucru definitiv, pe care o afli față de realizările deplin izbutite, frunza copacului, spicul de grîu, motorul în mișcare, echilibrul inteligenței…

Acum cîteva zile, mă găseam într-o mare librărie, obligat să înnegresc cu cîte o însemnare întîia pagină curată a fiecărui exemplar vîndut, dintr-o carte tipărită de curînd. Între sutele de cumpărători variați, care treceau pe dinaintea mesei, învelită cu o scoarță și decorată cu patru bujori scufundați într-o carafă de cristal, și-a întins exemplarul lui un personaj cu mîna noduroasă, și cum așteptam aplecat, să scriu, am întrebat, fără să-mi ridic ochii de pe condei:

D – Vă rog, numele dumneavoastră?
D – Gheorghe Tăflan…

Am sărit în picioare: Eram dinaintea Majestății Sale Aprige: Munca. Era neuitatul sudor, care venea din mahalaua lui depărtată, să cumpere cartea. Nu-l mai văzusem de cîțiva ani. De astă dată sosea de la lucru de-a dreptul, în ținută, totuși, îngrijită, de atelier.

– O să vă rog, mi-a spus Tăflan, să-mi semnați și alte două volume din biblioteca mea.
Frumos cartonate și cu oarecare lux, le-a scos dintr-un pachet.

Tăflan avea prin urmare o bibliotecă, o grijă de cărturar delicat pentru cărțile lui, cumpăra din strădaniile lui cărțile preferate, pe care cititorii intelectuali adeseori le caută gratuit, ca un drept al torturii că citesc. Cartea îl ține pe Gheorghe Tăflan vioi, conștiincios, sever cu sine și gînditor.
N-ar trebui să aibă orice muncitor o bibliotecă, pentru el și pentru familia lui?”

Citind acest articol, m-am întrebat în chip firesc:

  1. De ce nu mai sînt astfel de Meşteri în România de azi?

  2. Ce trebuie să facă societatea românească pentru a reabilita aceste genii ale muncii manuale?

  3. Ce legi ar trebui date pentru ca Meşterul- patron să devină din nou personajul familiar al celor care, ca mine, au nevoie din cînd în cînd de cineva care e Meşter şi nu cîrpaci?!”

In primul rand e un usor anacronism in aceste randuri: noi prea intoarcem capul inapoi, parca am privi numai inapoi in loc sa privim mai des inainte pentru ca vremurile de care vorbeste maestrul Cristoiu au trecut de mult si nu prea mai au relevanta pentru zilele noastre: sunt lucruri intamplate acum peste 50 de ani…

Sunt meserii care se nasc si apun – lucru asta e o realitate pe care trebuie s-o acceptam. Apoi e vorba de piata muncii in care, ca pe orice piata, functioneaza Legea Cererii si Ofertei, care este o lege economica. Ori vorbim in termeni stiintifici, economici, ori vorbim in termeni nostalgici fata de o vreme pe care nici macar foarte multi dintre noi nici n-am trait-o dar ne place, unora dintre noi, s-o idealizam si s-o vedem un fel de paradis . Cui folosesc astfel de exagerari?

Pe de alta parte, mie mi se pare ca vedem situatia cam prea in negru, ca n-ar mai fi deloc mesteri buni in Romania sau ca ar fi extrem de putini. Nu cred ca lucrurile stau asa, ca au intrat mesterii in sac. Insa mi-e teama ca se abordeaza subiecte a caror explicatie nu e in zona literara. De ce nu ne-am gandi, spre exemplu, ca poate e mai bine si mai economicos sa cumperi un cazan nou decat sa-l carpesti pe cel vechi. Pentru ca munca manuala si mesterul adevarat, de care vorbeste Dl. Cristoiu, costa foarte scump si s-ar putea sa coste chiar mai scump decat cazanul nou, manufacturat de-a gata intr-o fabrica. De unde se vede ca noi inca vrem munca si performanta, dar pe bani putini… Vrem „genii ale muncii manuale”, dar sa fie platiti prost… Iar obiceiurile noastre sunt ale saracului ce tot carpeste in loc sa-si cumpere ceva nou, de calitate superioara.

Pe de alta parte, iata ce spune: „Un singur meșter poate să dreagă cazanul matale, m-a orientat un vecin cazangiu: Gheorghe Tăflan. O să caut să vorbesc cu el.” – deci nici pe vremea aceea, astfel de mesteri, cum ii vrea Dl. Cristoiu, nu se gaseau pe toate drumurile si nu era „din nou personajul familiar al celor care, ca mine, au nevoie din cînd în cînd de cineva care e Meşter şi nu cîrpaci”.

Totusi ar mai fi o problema interesanta care s-ar pune…

Vedeti, intreaba de ce nu mai avem astfel de Mesteri (cu „M” mare scris…) in Romania. Cu toate acestea pe vremea lui Ceausescu au fost atatea scoli profesionale de stat care aveau ca obiect de activitate pregatirea unor muncitori de „inalta calificare”. Stim cum s-a sfarsit comunismul. Eu m-as intreba altceva: de ce nu exista scoli de arte si meserii private care sa pregateasca oameni pentru a deveni asemenea Mesteri?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 4, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pierdere de credibilitate

As incepe prin a spune ceva banal si imi e teama ca voi fi destul de plictisitor: cea mai mare credibilitate o dau faptele. Lucrul acesta este evident, cel putin asa cred. Credibilitatea nu reprezinta o constanta, ea poate fi, in timp, mai mare sau se poate diminua, se poate castiga sau se poate pierde.

Credibilitatea este la temelia vietii politice. Sa luam, spre exemplu, alegerile libere: iti dai votul pentru un candidat, partid, program etc in functie de cata incredere iti inspira. Inclusiv idealurile, in politica, se bazeaza pe credibilitate pentru ca trebuie sa crezi intr-un ideal pentru ca sa-l poti promova in viata publica sau sa militezi pentru acesta.

Va supun in continuare atentiei un editorial al maestrului Cristoiu, foarte interesant:

În doar 3 ani, turcii au construit peste Bosfor unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume. Din 2002, de 14 ani, adică, noi nu reușim să încheiem lucrările de consolidare a Muzeului Național de Istorie

Iata ce se arata:

„În trenul Ghent-Bruxelles am nimerit faţă-n faţă cu o doamnă suficient de în vîrstă pentru a-mi cere mie, nici eu tînăr, s-o ajut să-şi dea jos geamantanul din plasa de deasupra.
Spre deosebire de flamanzii întîlniţi pînă atunci vorbea franceza.
Sînt dintr-o comunitate francofonă de pe Coasta belgiană, mi-a răspuns ea întrebării cum de vorbeşte franceza.

Dintr-una într-alta s-a ajuns la întrebarea De unde sînteţi? Inevitabilă între o gazdă şi un străin.
– Din România?! s-a dat ea încîntată. Frumoasă ţară!

Am zîmbit. Recunoscusem străvechiul clieşu de politeţe la care apelează gazda cînd dă nas în nas cu unul venit dintr-altă țară.
Frumoasă ţară!

Ca şi femeile pentru bărbaţii lor, toate ţările sînt frumoase pentru locuitorii lor.
De vreun deceniu şi ceva, mi-am făcut o regulă de viaţă ca duminica după-amiaza să fac o plimbare prin Bucureşti.
Pe vremuri, cînd mai tînăr fiind şi n-aveam, ca acum, locuinţa în centru, îmi făcusem un obicei pe care-l recomand cu căldură tinerilor de azi.
Mă suiam în tramvai din capătul Oraşului, unde şedeam (în Pantelimon mai întîi şi-n Şoseaua Alexandriei, mai apoi) şi, la un moment dat, fără nimic programat îmi spuneam:
Cobor la staţia asta!
Coboram şi o luam pe străzi la întîmplare. Descopeream astfel un Bucureşti necunoscut. Ca şi cum aş fi fost într-un oraş din străinătate.

Acum, bătrîn şi mic burghez fiind, mă mulţumesc cu raita prin Centru.
E şi asta o formulă de a ieşi în realități, cum zic eu oricărei coborîri din turnul de fildeş.

De cum m-am întors din Flandra, în prima duminică am ieşit prin Centru sub semnul unui Program.
Din cîte se ştie, România era denumită de cei care voiau s-o gîdile cu verbul pe la subsiori Belgia Orientului, iar Bucureştiului i se zicea Micul Paris.

La Parisul-Paris fusesem de mai multe ori.
Acum tocmai mă întorsesem din Belgia-Belgie.
– Hai să văd – mi-am zis, cum arată Micul Paris din Belgia Orientului.

Am ales drept traseu Calea Victoriei, de la Nicolae Iorga pînă la Piaţa Revoluţiei şi apoi Bulevardul Magheru prin Piaţa Romană pînă înapoi în Nicolae Iorga.

Dacă ar fi să raportăm Micul Paris la Parisul-Paris, Calea Victoriei ar fi un Champs-Élysées, iar Bulevardul Magheru, un Bulevardul Haussman.
Hai pe Champs-Élysées şi pe Haussmann de Bucureşti!

Cum treci de Parcul Nicolae Iorga şi de Biserică, pe stînga peste drum de Biblioteca Academiei se întinde un gard de tablă ruginită, mai degrabă o improvizaţie de gard. E aici, pe Avenue des Champs-Élysées de Bucureşti de vreo cinci ani. Dincolo de el e un maidan cu buruieni şi gunoaie. Au fost pe vremuri aici nişte clădiri. Au fost dărîmate în vederea construirii altor clădiri.
Dărîmate au rămas.

Vine imediat, la Intersecţia cu Bulevardul Dacia, o clădire despre care o plăcuţă spune în trei limbi că e monument istoric, Casa Cesianu, fostă Legaţie Germană. A fost clădirea Legaţiei germane la Bucureşti pînă în anii comunismului, a devenit Clădirea Teatrului Constantin Tănase, iar din 1989, Casino Victoria. În 2006, a fost dobîndită de Ambasada Germaniei la Bucureşti. Din 2012, de patru ani adică, pe Avenue des Champs-Élysées din Bucureşti, în plin Centru, e o clădire cu o uşă de tablă ruginită şi treptele scării mîncate de ploi.

După intersecţie, vine o altă clădire monument istoric, potrivit tabliței:
Casa Monopolurilor Statului.
În 1999 s-au început lucrări de reabilitare.
Din 2006 lucrările au fost abandonate.
În vederea lucrărilor, peste faţada dinspre Calea Victoriei a fost aşternută o pînză.
Aşa a rămas de nouă ani!
Plăcile de marmură dintre trotuar şi perete sînt sparte.
În ochiurile de pămînt zac gunoaie.

Avenue des Champs-Élysées , ca orice Stradă Mare din Occident, ca şi Corso de la Roma, e mărginită de magazine, cafenele, restaurante, buticuri cu suvenire şi alte fleacuri.
De la Casa Monopolurilor pînă la Piaţa Ateneului, pe stînga, se desfăşoară o varietate halucinantă de clădiri:
Două frizerii, o sală de expoziţii, complexul de restaurante care a devenit sediul GDS, magazine în care nu intră nimeni.
Şocante sînt clădirile goale de mult timp, din care au plecat chiriaşii şi au rămas acum cu geamurile acoperite de hîrtie.

Pe stînga a fost pînă acum doi ani o librărie. Chiria prea mare a făcut ca librăria să se mute undeva la periferie. Vitrina fostei librării e spartă într-un loc, de parcă cineva ar fi aruncat în geam cu un bolovan. Spărtura e acoperită cu un carton lipit cu scoci.

De la Casa Monopolurilor pînă la Ateneu, multe magazine au plecat cu mult timp în urmă lăsînd în locurile lor geamuri acoperite cu hîrtie, încăperi goale şi eternul De închiriat.

Trecerile de la fostul magazin la viitorul sunt descumpănitoare. Cum te duci spre piața Amzei, un anunț te informează că în spațiul acum gol, cu ferestre acoperite cu hîrtie, urmează să se deschidă un magazin de obiecte de baie. Anterior a fost un magazin de haine.

Pînă la Ateneu dai pe stînga de o altă clădire momentul istoric:
Casa Casa ALGIU-TOMA Stelian
Aici e sediul GDS.
Te-ai aştepta ca dinspre clădire să vină miros de idei încinse de atîta confruntare.
Vine miros de ceapă prăjită!
Clădirea, curtea s-au transformat într-un complex de restaurante.
Şi cum sîntem în România, restaurantele gătesc cu ceapă!

Despre Magheru, Bulevardul Hossmann al Micului Paris n-are rost să mai vorbesc.
Pe dreapta vezi la un moment dat faţada afumată de decenii a fostului Ciclop.
Dedesubt, încăperile goale rămase după mutarea librăriei Sadoveanu, dat fiind că edificiul a fost retrocedat și nu s-a mutat nimeni pînă acum.

Pe stînga, clădirea fostului Hotel Lido, retrocedată şi ea, e în renovare de vreo cinci ani.
Pînă în apropierea Pieţei Romane, pe stînga au fost amenajate bănci.
Pe bănci dorm oameni fără căpătîi.
La un moment dat, dacă nu vrei să te uzi leoarcă, trebuie să ocoleşti un dispozitiv care emite o pînză de apă, rămas în funcţiune de pe vremea caniculei.

În parcarea din faţa Mega Image tuciurii fac semne maşinilor să vină într-un anume loc.
În schimbul a cinci lei.
Peste drum, lîngă firma Teatrul Nottara stă bine mersi firma Sexy Shop.
Sexy Shop în plin centru unui Mare Oraş!
Dracu a mai văzut asta!

Ca şi la Calea Victoriei, puzderie de firme, de panouri publicitare. Diversitatea halucinantă a locaţiilor trimite la Micul Istambul decît la Micul Paris.
Lîngă firma Ministerul Economiei Departamentul Politici industriale stă firma Masaj erotic.

O ştire din ultimele zile ne-a anunţat că Turcia a construit în doar trei ani de zile un nou pod peste Bosfor: Yavuz Sultan Selim.
Un exemplu de măreţie constructoare.
Unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume, are 1,4 km lungime, 59 m lăţime, câte patru benzi pentru fiecare sens de circulaţie, două căi ferate.

Fosta clădire a Casei Monopolurilor stă cu lucrările abandonate de 9 ani.
În toţi aceşti 9 ani nu s-a întrebat nimeni de ce s-au abandonat lucrările.
Au trecut prin Bucureştiul ăsta miniştri, politicieni, primari, lideri de opinie.
Toţi au dat şi dau nas în nas cu lucrurile de mîntuială consemnate mai sus.
Nu s-a întrebat nimeni de ce clădirea Legaţiei germane e o ruină, de ce sînt atîtea clădiri goale pe Calea Victoriei, de ce e Lido în renovare de cinci ani, de ce e afumată faţada fostului Ciclop de parcă ar fi din Valea Jiului şi nu din Bucureşti?

Împlinesc anul acesta 68 de ani.
Nu cred să mai apuc vreo construcţie în genul Podului de peste Bosfor.
Nu cred să mai apuc nici măcar să văd clădirea Legaţiei renovată şi clădirea Monopolurilor de stat fără hidoasa pînză.
Nu cred să mai apuc o Calea Victoriei plină de viaţă, de bogăţie de cafenele, de magazine populate în locul încăperilor goale.
Nu cred că voi apuca un Centru fără sexy shopuri, fără faţade jegoase, fără maidane ascunse de garduri de tablă.

Am pierdut un an cu experimentul tembel numit Guvernul de tehnocraţi.
Am pierdut doi ani cu un preşedinte pe post de Raţă Mecanică.
Vor veni alegerile din decembrie 2016.
Vom mai pierde patru ani cu o nouă experienţă pe sufletul viu al poporului român.
Nu se va construi nimic, nici măcar un podeț.
Lucrărilor existente, începute cu ani în urmă și abandonate, li se vor adăuga alte și alte lucrări, începute și condamnate așa să rămînă.

O știre publicată miercuri, 31 august 2016, anunța că lucrările de renovare ale Muzeului Național de Istorie se vor încheia, dacă vor fi reluate în 2017, peste cinci ani.
Știți cînd au început lucrările la Muzeul Național de Istorie?
În 2002!
Poate să-mi spună cineva de ce nu ducem noi nimic pînă la capăt?
Suntem blestemați să trăim în țara lucrului niciodată făcut?”

Recomand citirea integrala si in original a intregului editorial.

Nu stiu daca as putea raspunde la intrebarile din final, care exprima o stare de deznadejde, dar as dori… sa continui, daca se poate spune asa, acest excelent editorial.

Sa vedem intai ce problema pune editorialul si cum s-ar putea pune la noi problema din punct de vedere politic.

Vedeti, este pomenit noul pod peste Bosfor construit foarte recent de catre turci. Lucrul acesta – in numai trei ani!!! construit – reprezinta, desigur, o mare realizare. Oricat de critic as fi – si sunt!! – fata de regimul Erdogan, in fata unei asemenea realizari AMUTESTI!! Vreau sa spun ca nu prea mai ai ce comenta, nu prea ai ce critica pentru ca ai in fata un lucru concret: o asemenea lucrare de arta despre care ai putea sa spui, fara sa gresesti, ca e mareata. Ai in fata fapta realizata in chip concret si de aceea nu e de mirare suportul popular extraordinar de care se bucura Presedintele Turciei. Ceea ce avem in Bucuresti e prezentat in antiteza cu mareata realizare a Turciei. Si chiar asa si este, antiteza nu e doar o figura de stil aici, ci reprezinta realitatea. Or, realitatea e ca nu ne prea putem mandri cu realizari, chiar daca nu de talia acestui pod peste Bosfor, dar macar cu ceva.

Cele doua partide mari, atat PSD (in diverse aliante) cat si PNL (PNL singur, PDL, care acum e in cadrul PNL printr-o fuziune ce nu s-a terminat inca), au fost la guvernare de 12 ani incoace. S-a ajuns acum la un Guvern de tehnocrati care nu convinge deloc, cum si arata Dl. Cristoiu in acest editorial, cum am aratat si eu aici. De asemenea, arestarile, punerile sub acuzare la care tot asistam, facute de catre DNA in numele asa-zisei lupte anticoruptie nu au darul de a convinge pe cineva, vorba D-lui. Cristoiu, acestea put si cred ca asa gandesc multi cetateni… Sau, spre exemplu, ceea ce spunea Alina Gorghiu ca PNL are in vedere dublarea salariilor medicilor inca de la inceputul guvernarii, in schimb noi nu reusim sa modernizam infrastructura spitaliceasca, sa absorbim fonduri europene pentru a realiza acest lucru, in mod evident e neconvingator. Sigur, se pot da multe exemple.

Nu vad un analist care sa-si puna problema ce se va intampla daca nu prea departe in viitor cele doua mari partide – PSD si PNL -, care ocupa acum, impreuna, dupa cum spun sondajele, aproape 70% din preferintele electoratului, in contextul scaderii democratiei la noi in tara, isi vor pierde credibilitatea in fata cetatenilor. Lucrul acesta poate ca nu e evident acum, dar pericolul exista. Acum, aproximativ segmentul de 30% din preferintele electoratului este reprezentat de partidele mici. Ce se va intampla la alegeri, scorul pe care il vor obtine partidele, putem banui. Ce se va intampla dupa alegeri, nu stim… Dl. Cristoiu spune:

„Vom mai pierde patru ani cu o nouă experienţă pe sufletul viu al poporului român.
Nu se va construi nimic, nici măcar un podeț.
Lucrărilor existente, începute cu ani în urmă și abandonate, li se vor adăuga alte și alte lucrări, începute și condamnate așa să rămînă.”

In asemenea conditii credibilitatea unei clase politice construita pe establishmentul PSD+PNL se poate eroda foarte puternic. Si de asemenea inca nu putem sa stim ce se va intampla in acest caz…

Din punct de vedere politic credibilitatea establishmentului actual a fost salvata in perioada ultimului mandat al lui Traian Basescu si imediat dupa, pana la alegerile prezidentiale castigate de Klaus Iohannis, cu ajutorul unei constructii politice numite USL, cu o arhitectura bicefala: PSD si PNL, care a reusit sa adune in jur de 60% din voturi la alegerile legislative din 2012. Insa victoria stralucita a USL in alegerile din 2012 s-a bazat pe un vot antiBasescu si antiPDL. In 2012, un partid din afara establishmentului, PP-DD, un partid de tip televiziune, condus de Dan Diaconescu, a reusit sa obtina 13,99% la Camera si 14,65% la Senat. Scorul acesta in jur de 14-15% a fost unul bun si a aratat o anumita crestere a neincrederii populatiei in clasa politica, situatie care a putut fi usor depasita. Problema este ce se va intampla daca o asemenea situatie nu va mai putea fi usor depasita intr-un viitor pe termen mediu… In 2012, PDL, partidul D-lui. Basescu, a reusit sa fie un fel de partid sugativa, adica un partid capabil sa absoarba toate nemultumirile si frustratile populatiei, aceasta orientandu-se, logic, spre Opozitia formata din USL. Sub povara atator nemultumiri si frustrari PDL a inregistrat un recul puternic. S-a format atunci o noua coalitie din partide asemanatoare – ARD. Alianta Romania Dreapta era compusa din PDL, PNTCD si Forta Civica. Ulterior s-a renuntat la o asemenea constructie. De fapt, pe santierul politic de atunci, ea a fost o constructie auxiliara. Ea trebuia sa mentina grupul de partide cu o orientare de tip PPE (axata pe crestin-democratie in principal si, secundar, liberalism pe scena politica). Alianta Romania Dreapta nu a obtinut un scor rau la alegerile din 2012, dar, totusi, el a fost foarte modest: 16,50% la Camera si 16,70% la Senat… Cu alte cuvinte, establishmentul a fost salvat in 2012 prin intermediul USL – constructie politica tot auxiliara, facuta ad hoc.

Establishmentul s-a refacut in forma binecunoscuta prin fuziunea dintre PNL si PDL – observati ca PDL trebuia salvat si s-a salvat in felul acesta – si pe de alta parte PSD, cu aliantele sale. Lucrul acesta a insemnat renuntarea la USL, bineinteles.

Chestiunea principala ar fi ca o pierdere majora a credibilitatii establishmentului poate conduce spre o criza politica. Aici nu e vorba de vreo reforma morala a clasei politice care sa conduca spre o noua clasa politica, de pilda mai cinstita, mai profesionista decat vechea clasa politica si deci inregistrarea unui progres in acest sens.

Mie mi-e teama ca se prefigureaza intr-un viitor nu prea indepartat o criza politica ce poate fi majora. Si care ar marca, dupa un ciclu inceput in 2004 prin Traian Basescu, esecul unei linii politice pe care au mers atat PDL cat si PSD, a carei expresie a fost lupta impotriva coruptiei, fara sa se vada realizari notabile privind diminuarea coruptiei, ci paralizarea aparatului de stat, timorarea partidelor si a mediului de afaceri si fara sa se vada realizari in plan economic, realizari notabile, lucru datorat si crizei economice prin care a trecut nu doar Romania in aceasta perioada. In privinta sumelor recuperate in urma acestei lupte anticoruptie, prof. Mircea Cosea dadea exemplul Italiei de pe vremea operatiunii Mani Pulite unde s-au recuperat doar 18% din sumele de bani provenite din coruptie/activitati ilicite, asta vorbind pe cifre concrete. Iar Dl. Cosea isi exprima indoiala ca in Romania s-ar putea recupera mai mult, procentual vorbind. Dar daca in Italia de atunci establishmentul a fost salvat de Epoca Berlusconi, acum Italia experimenteaza o guvernare de stanga, dar si o crestere foarte semnificativa a curentului antisistem reprezentat prin Movimento 5 Stelle a lui Beppe Grillo, formatiune care a reusit sa dea Primarul Romei in persoana tinerei de numai 38 de ani, D-na. Virginia Elena Raggi. Nu discut aici daca o grupare de genul Movimento 5 Stelle ar prinde in Romania. Am vrut sa arat ca o grupare antisistem poate sa creasca si sa obtina un scor electoral bun.

Ce se va intampla in Romania?

Ar avea, totusi, antisistemul romanesc asemanari cu cel italian, cu Movimento 5 Stelle…? Unele idei ale formatiunii italiene se regasesc si in viata publica si politica de la noi, in special aspectele legate de integritate la politicieni. Nu insa si mariajul celor de acelasi sex, pe care formatiunea italiana il sustine si nici faptul ca politica n-ar fi, n-ar reprezenta o cariera. Deci sunt deosebiri esentiale. Insa in Romania se experimenteaza de mai bine de 12 ani aceasta lupta anticoruptie prin DNA care nu poate dura la nesfarsit si care reprezinta o componenta ideologica esentiala, dominanta in special la dreapta esicherului politic. Problema e cum se va sfarsi. Pentru ca se poate sfarsi intr-un esec determinat si de slabele performante economice, Romania ramanand in continuare una din cele mai sarace tari ale UE, ceea ce nu e cazul Italiei. Din acest punct de vedere, problema se complica destul de mult in Romania, fata de Italia. Pe de alta parte, lupta anticoruptie, pe langa faptul ca promoveaza delatiunea in societate, a avut darul de a acorda puteri mari, discretionare chiar, DNA-ului si serviciilor secrete, lucru ce a subrezit destul de mult democratia in Romania, iarasi nu e cazul Italiei, mai ales ca amintirea fostei Securitati e din nou prezenta acut, un fel de fantoma a trecutului totalitar comunist. Pe de alta parte, economic vorbind, avem impunerea multor taxe si impozite si observ ca Guvernul Ciolos continua sau tinde sa continue pe aceeasi linie, promovand etatismul. Iar etatismul se promoveaza in detrimentul economiei de piata libera – consecintele, in plan economic, pot fi catastrofale. Reforma e blocata in Romania de multa vreme, lucru ce nu e de bun augur din punct de vedere economic. Pe de alta parte, nu se prea fac investitii publice si nu se absorb fondurile europene. De aceea nu stim cum arata cu adevarat antisistemul romanesc – problema e neclara. Insa, cum am aratat, sunt indicii ca establishmentul actual se poate eroda destul de mult la capitolul credibilitate in fata cetatenilor.

Aceasta erodare, cum aratam mai sus, nu o putem privi ca pe un succes al unei asa-zis reforme morale a clasei politice, ci, mai degraba, ca pe un esec destul de grav cu consecinte imprevizibile. Pentru ca un asemenea esec poate, desigur, determina consecinte importante pe scena politica. Care ar fi acelea? Greu de raspuns la aceasta intrebare. Sau poate ca nu avem curajul sa raspundem la ea. Totusi, daca am sti cu adevarat cum arata antisistemul romanesc cu adevarat am putea sa schitam un raspuns. Dar nu stim cu claritate lucrul asta.

Ce observam? Se incearca o canalizare a acestui antisistem romanesc – el exista, dar nici macar nu stim, chiar aproximativ, ce numar de oameni cuprinde ci doar putem presupune ca destui sau destul de multi, dar cat? – pe partea nationalismului. Imi exprimam aici indoiala ca nationalismul ar putea avea un mare ecou in societatea romaneasca. Nationalismul e promovat de politica D-lui. Iohannis. Ecoul e slab. Dar ceea ce se incearca mi se pare o diversiune care tinde sa manipuleze acest antisistem, prezent la noi in contururi neclare, cu scopul de a-i diminua forta latenta. Exista, zic eu, o batalie pentru a capta electoratul nehotarat – USR s-a axat pe acest lucru la alegerile locale din 2016 – USB pe atunci inregistrand un scor foarte bun in Bucuresti. La nivel national, la legislative, nu stim care va fi reactia electoratului fata de nou infiintatul USR.

Marele pericol cu acest antisistem romanesc este ca nu-l cunoastem suficient de bine, nu putem sa-l definim suficient de bine, nu stim cum arata suficient de bine, dar el poate creste. Are potential de crestere care nu e blocat ci se incearca a fi valorificat de diverse partide/formatiuni politice. E o necunoscuta. Lucrurile s-au schimbat fata de trecut cand lupta se desfasura, in principal, intre PSD (indiferent de denominatiile din trecut) si Opozitia de centru-dreapta care se putea numi PNTCD, CDR, Alianta D.A., PDL. Interesant este ca in trecut aveam, totusi, o bipolaritate a scenei politice. Cu ultimul mandat al lui Traian Basescu s-a ajuns la o scena politica unipolara, cu un USL mare si dominant. Si interesant este ca de aici s-a creat o situatie in care se poate dezvolta si o alta forta pe scena politica, cu impact semnificativ, pe langa PSD si actualul PNL.

septembrie 2, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu