Va fi razboi?

Observ ca la noi nu se prea comenteaza chestiuni de politica externa, toata lumea fiind preocupata de viitoarele alegeri prezidentiale ce vor avea loc recent. Toata lumea comenteaza despre cine va fi candidatul din partea unuia sau a altuia dintre partide si, pe buna dreptate, cam toata lumea e cu ochii pe PSD: cine va fi candidatul PSD pentru alegerile prezidentiale?

Numai ca eu as dori in aceasta postare sa mai vorbim si despre ce se intampla prin lume. Mai exact spus: despre Iran. Tensiunea in Golful Oman si in Stramtoarea Ormuz au ajuns la un nivel fara precedent odata cu capturarea de catre Iran a unui petrolier britanic ca masura pentru retinerea unui petrolier iranian in Stramtoarea Gibraltar de catre britanici la inceputul lunii iulie a.c., suspectat de livrare de petrol pentru Siria incalcand astfel sanctiunile internationale impotriva Damascului. Romania libera ne da o informatie foarte interesanta: „Strâmtoarea Ormuz este tranzitată de o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea”.

Daca actiunea britanicilor a fost una in concordanta cu legislatia internationala, Teheranul, „foarte furios”, a decis sa raspunda cu aceasta masura unilaterala, violand legile internationale ale navigatiei. Britanicii au recomandat tutror navelor sale civile sa evite Stramtoarea Ormuz si au avertizat cu o replica „robusta” impotriva Teheranului.

Fara indoiala ca Stramtoarea Ormuz este de mare importanta strategica, iar Iranul a blocat practic accesul dintre Golful Persic si Golful Oman pentru orice fel de nava civila, nu neaparat petroliera.

Consecinta acestor stari de lucru, dupa ce am vazut joaca de-a cine a doborat drona cui, este ca prezenta militara americana si britanica in zona respectiva a crescut considerabil.

Va fi razboi?

Am inteles ca a fost si un al doilea petrolier retinut de catre autoritatile iraniene si care circula sub pavilion liberian. Inteleg ca acela a fost eliberat.

Sultanatul Omanului incearca o mediere intre parti, greu de spus, foarte greu de spus daca va reusi…

Situatia pare foarte simpla, dar este extrem de periculoasa.

De la retragerea Statelor Unite din Acordul Nuclear cu Iranul situatia tinde catre un razboi. De fapt, retragerea din Acordul Nuclear  – acord international si care reprezenta o reglementare internationala pe care Iranul ar fi trebuit s-o respecte, Iranul acceptand acest Acord – inseamna ca vrei sa rezolvi problema Programului Nuclear Iranian altfel decat pe cale diplomatica. Astfel, SUA a trimis nave militare in zona, a inasprit sanctiunile la adresa Iranului. Retragerea din Acordul Nuclear a starnit o disputa intre SUA si UE… Pe 7 iulie 2019 Iranul a anuntat ca a inceput sa creasca imbogatirea uraniului peste limita agreata in Acord de 3,67%. Toata problema e ca Iranul sa fie impiedicat sa obtina arme nucleare, dar ayatolahul Ali Khamenei spunea ca, in Iran, armele nucleare sunt interzise prin religie si ca nu are legatura cu discutiile nucleare. Pe 14 mai 2019 ayatolahul Ali Khamenei spunea: „Noi nu cautam un razboi, nici ei de asemenea. Ei stiu ca nu e in interesul lor”.

Gandindu-ma la Iran, mi se pare ca sunt doua ramificatii principale: una: Rusia – Turcia si cealalta: China. Chestiunea e ca se poate ajunge la o coliziune in Stramtoarea Ormuz si la un razboi. Mondial. Problema este extrem de serioasa.

Pe ce se bazeaza siguranta Iranului in actiunea pe care a intreprins-o? Pentru ca Iranul nu ar putea rezista prea mult in cazul unui atac din partea SUA si Marii Britanii. Am putea ghici usor: in special pe sprijinul Rusiei dar si al Chinei. Iranul este un aliat al Rusiei, are o colaborare cu Rusia in ceea ce priveste Programul sau nuclear. Kremlinul a si anuntat recent ca orice atac asupra unui aliat al Rusiei va fi intepretat ca un atac asupra Rusiei si Rusia va raspunde corespunzator. In acest context se ridica problema securitatii la Marea Neagra, tinand cont si de anexarea ilegala a Crimeii de catre Federatia Rusa. Lucru ce presupune o intarire considerabila a intregului flanc estic al NATO. Tot in acest context Germania si Rusia par a intari relatiile bilaterale, dupa ce Rusia a anexat Crimeea, interesul partii ruse fiind, potrivit agentiei RIA Novosti, ca Berlinul sa renunte „la vectorul anti-rusesc din ultimii ani”. Rusia, in schimb, ramane ostila Statelor Unite. De altfel, cu cateva zile in urma, seful diplomatiei de la Kremlin, ministrul de Externe Serghei Lavrov, declara intr-un interviu publicatiei ruse „Argumentî i Faktî” ca „are dubii în ceea ce priveşte faptul că relațiile ruso-americane se vor ameliora, în viitorul apropiat”, nu considera ca deprecierea acestor relatii e din vina partii ruse si ca „suntem dispuşi să lucrăm cu răbdare pentru refacere”, dar „acest lucru este posibil pe baza egalității și a unui respect reciproc, cu condiţia respectării obligatorii a intereselor părţii ruse”.

Daca Dl. Lavrov ne vorbeste despre „condiţia respectării obligatorii a intereselor părţii ruse”, iata ce spune articolul din RIA Novosti dedicat evenimenutlui din Germania si citat de G4Media (am pus trimiterea la sait mai sus):

„În toamna anului 2010, Vladimir Putin, în postul de prim-ministru, a participat la un forum economic organizat de ziarul german „Süddeutsche Zeitung”. Tot atunci în amintita publicație a apărut un articol de-al său, care conținea propunerea referitoare la crearea „marii Europe”, ca un spațiu integrat economic comun. Ideea s-a dovedit atât de interesantă și de atractiv prezentată – „de la Lisabona la Vladivostok” –, încât despre ea continuă să vorbească și acum. Faimoasa formulă a fost citată și de Angela Merkel în 2016, an foarte dificil pentru relațiile bilaterale ruso-germane.”

In asemenea conditii, se pune, desigur, problema cum se va pozitiona Germania in cazul unui conflict militar in Stramtoarea Ormuz dintre SUA si Marea Britanie, pe de o parte, si Iran de cealalta parte. Care va fi pozitia Turciei?

La noi nu s-a prea vorbit, dar tensiunile dintre SUA si Iran in Stramtoarea Ormuz dateaza de mai multa vreme. Iata un articol din 2011 al RFI: „Strâmtoarea Ormuz, cea mai nouă dispută pe axa Teheran – Washington”. Iranul a amenintat inca de atunci ca va inchide stramtoarea drept represalii fata de proiectul occidental de inasprire a sanctiunilor impuse Iranului. Articolul citat arata: „Washingtonul a pus în gardă Teheranul încă de miercuri, afirmând că „închiderea strâmtorii nu va fi niciodată tolerată”. O punere în gardă respinsă deîndată de iranieni, care s-au arătat însă vigilenţi faţă de presupusa prezenţă în regiune a unui mare portavion american. Trebuie spus că, din cauza dimensiunii strategice a chestiunii petrolului, americanii menţin în zona Golfului Persic o puternică prezenţă militară, în particular flota a V-a, cu baza în Bahrein.” si specifica: „Prin strâmtoarea Ormuz tranzitează între o treime şi 40% din traficul maritim petrolier mondial. Pe lângă Iran, al doilea producător din cartelul OPEC, prin Ormuz „iese în lume” parţial şi aurul negru produs de Arabia Saudită, Kuweit, Irak şi Emiratele Arabe Unite, dar şi majoritatea gazului lichefiat produs de Qatar. În caz de înăsprire a sancţiunilor, Iranul şi-ar putea pierde circa un sfert din capacităţile sale de producţie, lucru pe care, evident, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad nu-l va accepta niciodată.”. Iata ca, totusi, iranienii par decisi sa puna in practica amenintarea de acum 8 ani… Iar un esec diplomatic de deblocare a acestei situatii s-ar putea solda cu un razboi.

Dar iata ca un articol datat 19 iulie 2019 din The New York Times ne informeaza ca fostul Presedinte iranian, Dl. Ahmadinejad,  intr-un interviu acordat publicatiei The Times, vineri, propunea un dialog direct intre cele doua natiuni. Cu o zi in urma, ministrul iranian de Externe a declarat la New York ca doreste o discutie directa cu senatorii americani avand in grafic criza izbucnita de catre Statele Unite prin retragerea din acordul nuclear cu Iranul. Ultima parte a acestui articol din The New York Times e antologica:

„“Mr. Trump is a man of action,” Mr. Ahmadinejad told The Times. “He is a businessman and therefore he is capable of calculating cost-benefits and making a decision. We say to him, let’s calculate the long-term cost-benefit of our two nations and not be shortsighted.”

Mr. Ahmadinejad appears to have greater faith in Mr. Trump’s wisdom than might seem to be justified by other diplomatic negotiations the president has undertaken. Further, there are competing factions in the Iranian government, just as there are in Mr. Trump’s administration, and internal politics on each side could upend even the possibility of talks.

But Mr. Trump, like Mr. Obama before him, has been right in recognizing the value of talking directly with one’s adversaries. His administration long ago jettisoned the diplomatic protocol against direct talks with North Korea and the Taliban, and it now has the chance to make another grand overture. Mr. Trump raised just that possibility last month, at a signing ceremony for yet another round of sanctions against Iran’s leaders.

“I think North Korea has a phenomenal future. And I think Iran also has a phenomenal future,” Mr. Trump said. “I think a lot of people would like to see them get to work on that great future.”

Maybe the future is no longer fiction. It’s time to get to work.”

Ideea unui dialog bilateral SUA-Iran in privinta problemelor si disputelor aparute de la Revolutia Islamica din 1979 incoace intre cele doua tari e una foarte interesanta. Insa mie nu imi e clar cum vede conducerea religioasa a Iranului acest aspect. Pentru ca ayatolahul Ali Khamenei „are o asa de mare autoritate politica incat ar starni invidia monarhilor persani. Are cuvantul final in tot”, cum spune un cercetator in Istoria Iranului – aici articolul din The Independent despre Liderul Suprem Iranian.

Pana acum, pozitia D-lui. Trump a fost una de retinere de la folosirea fortei, lucru care s-a vazut si in cazul acelei drone americane doborate de iranieni: Trump a anulat in ultimul moment o lovitura militara impotriva Iranului. Daca conducerea laica a Iranului pare a fi dispusa la dialoguri directe cu SUA, conducerea religioasa a Iranului, suprema din cate putem constata intrucat il da pe Liderul Suprem, ramane ostila Statelor Unite si, cred, mult mai putin dispusa la dialog… E clar ca o astfel de conducere religioasa, dictatoriala in Iran, nu poate fi indepartata decat prin forta armata. Totusi, daca inteleg eu bine, ea este sustinuta de catre o mare parte a populatiei iraniene. O schimbare ar insemna o schimbare a paradigmei Revolutiei Islamice din 1979.  Pentru ca e greu de crezut ca autoritatea dictatoriala a conducerii religioase ar putea deveni ceva mai flexibila in relatiile cu Statele Unite. Ramane totusi de vazut ce demersuri diplomatice se vor face in continuare si cu ce rezultate.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Un punct de vedere gresit…

… cel putin in opinia mea…

Iata ce spune maestrul Ion Cristoiu pe blogul sau:

Sper că Donald Trump n-o să-l înjure pe Klaus Iohannis pe Twiter

„Sînt printre puținii jurnaliști români postdecembriști care au ținut partea arabilor ori de cîte ori aceștia au fost ținta intervențiilor americane în politica lor internă, culminînd cu agresiunile militare. Am denunțat Războiul din Golf, destabilizarea Orientului Mijlociu sub semnul așa zisei Primăveri arabe, care Primăvară, cîntată și de ai noștri drept Marea Revoluție, n-a făcut decît să schimbe în Egipt un dictator militar ruginit cu unul mai tînăr și în Libia să instituie haosul. Știind că Siria e una dintre puținele țări din zonă în care fanatismul islamic n-a avut loc, am pus Războiul civil pe seama pungii de petrol rîvnite nu numai de ruși, dar și de occidentali.

Din acest punct de vedere am deplîns faptul că România a renunțat în politica sa externă din ultimii ani la minimul echilibru în disputa dintre Israel și lumea arabă, manifestîndu-se în toate organismele internaționale ca oaie în turma Estului păzită de Marile Puteri.
Adică împotriva arabilor, de grija cărora pare acum să nu mai aibă weekend Klaus Iohannis.

În chestiunea deciziei luate de Donald Trump de a muta efectiv ambasada SUA la Ierusalim sînt însă de partea președintelui american.
Se vede limpede că relația dintre Israel și Palestina a intrat de ani întregi într-o fundătură. Ieșirea din această fundătură nu se poate face decît printr-o rupere de ritm. Se poate bănui, ca și în cazul Coreii de Nord, în care Donald Trump a repurtat deja un succes răsunător, că prin mișcarea asumată de Casa Albă se pot crea premisele unei recunoașteri a statului palestinian. Aceasta e cheia problemei în Orientul Mijlociu. Acest stat nu va fi recunoscut niciodată cîtă vreme palestinienii vor capitala la Ierusalim.

Nu-i exclus ca mutarea ambasadei americane la Ierusalim să fie o concesie suficient de puternică din partea lui Donald Trump pentru a solicita Israelului recunoașterea statului palestinian și chiar un ajutor la întărirea economică a acestuia.

Am ținut să precizez aceste lucruri, pentru că la noi, în controversa iscată de inițiativa Guvernului, argumentele aduse de Klaus Iohannis și de echipa lui de propagandă împotriva inițiativei, n-au nici o legătură cu situația din Orientul Apropiat. Toate se învîrt în jurul tezei că președintele e proprietarul politicii noastre externe și că Guvernul nu trebuie să facă altceva decît să muncească cu ziua pe acest teren.

Convocat de site-ul PSnews.ro să mă pronunț asupra controversei, am expus următoarele puncte de vedere, toate răspunsuri la întrebările redactorului Ștefan Rusu:

„Vor mai fi și alte state care vor urma România. România a fost o piesă foarte importantă în această în această operațiune. Contrar prostiilor care se spun în România, procesul de mutare al ambasadei noastre la Ierusalim nu e o operațiune întîmplătoare pentru că vrea Dragnea sau PSD-ul. În momentul în care Donald Trump a decis mutarea Ambasadei Americane la Ierusalim, de fapt să transpună în practică această decizie luată mai de mult, era limpede că se așteaptă, cel puțin din partea partenerului american, ca și alte state să urmeze, pentru că dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..

Opțiunea pe care am făcut-o noi mie nu mi se pare nici hazardată, nici riscantă, ci e un gest de politică externă mai îndrăzneț, în care în sfîrșit România face și ea ceva extern după 28 de ani. De 28 de ani nu facem altceva decît să întrebăm «Avem voie? N-avem voie?» Marile puteri vor ajunge și ele să își mute ambasadele, dar nu vor ca o țară pițifelnică pentru ele precum România să o facă. Vor să o facă ele întîi, să negocieze ele și apoi să ne dea și nou voie să facem asta. Din acest punct de vedere, iată că s-a pornit un semnal, probabil vor veni și alte țări din Uniunea Europeană care vor urma gestul nostru.

Prin însuși faptul că s-a făcut așa un soi de abatere de la protocol și a fost invitat președintele Camerei Deputaților, considerat ca un fel de prim-ministru, se arată interesul uriaș al Israelului, nu al lui Netanyahu, altă prostie care s-a spus în România. Nu este în interesul premierului Netanyahu, este în interesul Israelului, vital chiar ca această capitală a lor să fie la Ierusalim.

„Prima dată am spus și eu că va genera un conflict, dar deocamdată conflictul s-a încheiat pentru că Guvernul, sigur, mînuit de către Liviu Dragnea, avea nevoie să dea un semnal, că el e de acord. E ca la Codruța Kovesi, că după asta toate se vor abate asupra lui Klaus Iohannis. Ați observat deja și începutul unei campanii în presa internațională pe tema asta. E treaba lui. Din punctul acesta de vedere, nu cred eu că Dragnea moare să mute ambasada, adică să facă gestul. Pentru că depinde de președinte. Deocamdată el a dat șah lui Klaus Iohannis, anunțînd că are de gînd să facă. Din acest moment, cel în defensivă este Klaus Iohannis care tot trebuie să explice de ce nu e de acord. Din punctul acesta de vedere, mingea e la Klaus Iohannis. Șahul a fost dat. Nici nu se mai pune problema să se mute sau să nu se mute. Că depinde de Klaus Iohannis. Deocamdată, prin primirea în Israel și prin tărăboiul făcut s-a văzut că Președinția nu vrea și Guvernul vrea. Guvernul nu mai riscă nimic, pe când Klaus Iohannis, nu știu care va fi evoluția ulterioară. Poate îl înjură pe Twitter Trump, vă imaginați. Ne putem aștepta oricînd.””

Nu degeaba am transcris acest articol: el trebuie citit cu atentie ca sa se inteleaga bine ce vreau sa spun. Altminteri ar parea lipsit de coerenta ce voi spune in continuare.

In primul rand trebuie spus ca Washingtonul nu a cerut nimanui sa-i urmeze gestul si nici nu a dat prea multe lamuriri prin care sa-si explice pozitia: de ce, care e motivul real, pentru care doreste sa-si mute ambasada la Ierusalim. Articolul arata ca:

” În momentul în care Donald Trump a decis mutarea Ambasadei Americane la Ierusalim, de fapt să transpună în practică această decizie luată mai de mult, era limpede că se așteaptă, cel puțin din partea partenerului american, ca și alte state să urmeze, pentru că dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..”

Dar nu e deloc foarte clar ca motivul deciziei lui Trump a fost ca si altii sa-i urmeze exemplul. De unde ar rezulta asta? Si cum poti trage concluzia ca in caz contrar: „dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..”? Insa daca admitem ca ideea era ca si alte state partenere SUA sa urmeze exemplul dat de Casa Alba si daca vorbim despre o initiativa a Romaniei in acest sens atunci pun si eu intrebarea: cum se armonizeaza Romania cu pozitia Americii in contextul unui Raport de tara, defavorabil in multe aspecte, pe care ni l-a facut Departamentul de Stat si pe care – atentie mare!! – Departamentul de Stat si l-a asumat? Am tinut sa precizez acest lucru, ca Departamentul de Stat al SUA si-a asumat acest Raport pe 2017, adica Guvernul american. Nu Hans Klemm, ci Guvernul SUA. Chiar daca avem acum o Administratie republicana la Casa Alba. Adica acest Raport pe 2017 reprezinta pozitia Guvernului American fata de tara noastra! Si nu ne reproseaza ca nu am luat decizia de a muta Ambasada Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim…

A doua chestiune e legata de urmatorul aspect:

„De 28 de ani nu facem altceva decît să întrebăm «Avem voie? N-avem voie?» Marile puteri vor ajunge și ele să își mute ambasadele, dar nu vor ca o țară pițifelnică pentru ele precum România să o facă. Vor să o facă ele întîi, să negocieze ele și apoi să ne dea și nou voie să facem asta. Din acest punct de vedere, iată că s-a pornit un semnal, probabil vor veni și alte țări din Uniunea Europeană care vor urma gestul nostru.”

Maestrul Cristoiu vorbeste de parca Romania ar fi o mare putere: cum isi permit altii sa-i spuna ce sa faca si ce sa nu faca? 🙂 Chestiunea ar fi ca atunci cand iei o decizie trebuie sa-ti asumi si consecintele. Statele Unite nu ne-au cerut lucrul asta – din acest punct de vedere e in exclusivitate problema Romaniei daca isi muta sau nu ambasada. La nivel european consensul general e ca sa nu se purceada la mutarea ambasadelor la Ierusalim. Am vazut un editorial semnat de Dan Turturica, ingrijorat de faptul ca Romania ar putea fi sanctionata financiar de catre UE – aici. Nu cred ca asta e problema, desi s-ar putea sa fie si asta o problema. Totusi, Romania e un stat suveran, iar decizia mutarii ambasadei la Ierusalim este, deci, o decizie a unui stat suveran. Insa mi-e teama ca, printr-o astfel de decizie, Romania se pune singura in ofsaid, pentru ca nu prea vad cum ar putea un astfel de gest sa influenteze Uniunea Europeana. Prin urmare, Romania ar trebui sa-si asume singura o astfel de decizie. Inclusiv incalcarea unor Rezolutii ale Natiunilor Unite. Intrebarea care se pune: poate Romania sa-si permita un astfel de lucru? Si ce ar avea de castigat din afacerea asta?

Intr-un fel pare logic: din moment ce Israel si-a proclamat capitala la Ierusalim, atunci si ambasada se muta la Ierusalim. Trebuie insa precizat ca Autoritatea Nationala Palestiniana are centrul administrativ la Ramallah, nu in Ierusalimul de Est. Chestiunea care se pune este Statutul Ierusalimului. Israelul a luat controlul asupra Ierusalimului de Vest in 1948, in timpul Razboiului Arabo-Israelian. In 1967 a ocupat si Ierusalimul de Est. Curtea Suprema din Israel priveste Ierusalimul de Est ca fiind parte integranta a Israelului si respinge ca prin legile si adminitratia Israelului impuse acolo ar fi vorba de o anexare. Comunitatea internationala, in schimb, priveste Ierusalimul de est ca fiind parte a teritoriilor palestiniene. Iata insa ce declara Netanyahu recent (cf. Wikipedia – Statutul Ierusalimului):

„On 17 May 2015, Prime Minister Netanyahu reiterated, regarding Jerusalem serving as the capital of both Israel and a future Palestinian state, “Jerusalem has forever been the capital of only the Jewish people and no other nation.”^[43] On 25 January 2018, Netanyahu said: „Under any peace agreement the capital of Israel will continue to be in Jerusalem.”^[44]„

El spune:

„Ierusalimul a fost intotdeauna capitala doar a poporului evreu si nu a altei natiuni” si „Sub orice tratat de pace, capitala Israelului va continua sa fie in Ierusalim”.

Natiunile Unite considera ca Ierusalimul de Est este parte a teritoriilor ocupate de Israel sau a teritoriilor palestiniene ocupate, iar viziunea e ca Irusalimul sa devina capitala a doua state: Israel si Palestina. Pozitia Uniunii Europene a fost exprimata de Catherine Ashton:

„

The European Union set out its position in a statement of principles last December. A two-state solution with Israel and Palestine side by side in peace and security. A viable state of Palestine in the West Bank, including East Jerusalem, and the Gaza Strip, on the basis of the 1967 lines. A way must be found to resolve the status of Jerusalem as the future capital of both Israel and Palestine.

— Catherine Ashton, High Representative for Foreign Affairs and Security Policy of the European Union^[63]„

Deci solutia two-state si despre Ierusalim spune: „Trebuie gasita o cale prin care sa se rezolve statutul Ierusalimului ca fiind capitala atat a Israelului cat si a Palestinei.”

Pozitia Rusiei:

„On 6 April 2017, the Russian Ministry of Foreign Affairs issued a statement saying, „We reaffirm our commitment to the UN-approved principles for a Palestinian-Israeli settlement, which include the status of East Jerusalem as the capital of the future Palestinian state. At the same time, we must state that in this context we view West Jerusalem as the capital of Israel.”^[67] Some commentators interpreted this as a Russian recognition of Israel’s claim to West Jerusalem,^[68][69][70] while others understood the statement as a Russian intention to recognize West Jerusalem as Israel’s in the context of a peace deal with the Palestinians.^[71][72][73]

In 2011, Russian president Medvedev stated Russia had recognized the State of Palestine with East Jerusalem as its capital already in 1988, and had not changed that view.^[74]„

In 2017 ministrul rus de Externe a reafirmat pozitia Federatiei Ruse „in acord cu principiile aprobate de catre Natiunile Unite”  ca Ierusalimul de Est sa fie capitala viitorului stat Palestinian iar Ierusalimul de Vest sa fie capitala Israelului. In 2011, Presedintele Medvedev a afirmat ca Rusia a recunoscut Statul Palestinian cu capitala in Ierusalimul de Est inca din 1988 si aceasta pozitie nu s-a schimbat.

Pozitia Statelor Unite:

„In 2008, then-Democratic candidate Barack Obama called Jerusalem the ‘capital of Israel’. On 4 June 2008, Obama told the American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), in his first foreign policy speech after capturing the Democratic nomination the day before, that „Jerusalem will remain the capital of Israel, and it must remain undivided.” However, the then-senator and presidential hopeful backtracked almost immediately.^[84] In 2010, the Obama administration condemned expansion of Gilo and Ramat Shlomo as well as evictions and house demolitions affecting Palestinians living in East Jerusalem.^[85][86]„

Inca din 2008, pe atunci candidatul democrat Barack Obama vorbea despre Ierusalim drept capitala a Israelului si ca Ierusalimul trebuie sa ramana nedivizat. Pe 6 decembrie 2017 administratia Presedintelui Donald Trump a recunoscut oficial Ierusalimul drept capitala a Israelului si a adugat ca Departamentul de Stat va initia procesul de construire a Ambasadei SUA la Ierusalim. Consiliul de Securitate al ONU intrunit de urgenta pe 7 decembrie a condamnat (14 din 15 membri) decizia Presedintelui Trump. „U.S. envoy Nikki Haley called the United Nations „one of the world’s foremost centres of hostility towards Israel”.^[97]” – Nikki Haley a numit Natiunile Unite ca fiind „una din centrele mondiale cele mai ostile fata de Israel”. Marea Britanie, Franta, Suedia, Italia si Japonia s-au numarat printre tarile care au criticat decizia lui Trump in acea intrunire de urgenta. De remarcat si:

„Following Trump’s announcement, American embassies in Turkey, Jordan, Germany and Britain issued security alerts for Americans travelling or living abroad in those countries. The United States also issues a general warning for Americans abroad about the possibility of violent protests. The American consulate in Jerusalem has restricted travel of government employees to Jerusalem’s Old City. The US Embassy in Jordan has banned employees from leaving the capital and children of embassy employees were told to stay home from school.^[105]„

Pozitia Marii Britanii – cea europeana.

Daca Romania adopta exemplul american, cum ne armonizam cu politica externa americana? In caz contrar apare ca Romania a facut in mod unilateral un astfel de gest. Si apoi ar insemna sa ne armonizam cu politica externa a SUA, dar nu si cu Raportul Departamentului de Stat, care sustine, printre altele, lupta anticoruptie in Romania. Si pe Laura Codruta Kovesi, intre altele fie zis, daca nu explicit… 🙂

De aceea eu l-as intreba pe maestrul Cristoiu daca nu cumva considera contradictoriu sa critice Raportul Departamentului de Stat, in schimb sa fie calduros de acord cu adoptarea exemplului american in privinta mutarii ambasadei! 🙂

Dar sa vedem cum privesc Statele Unite procesul de pace din Orientul Mijlociu:

Mediafax

Turneu diplomatic în Orientul Mijlociu. Mike Pompeo: Pacea dintre israelieni şi palestinieni rămâne o prioritate pentru SUA

„Mike Pompeo, secretarul de Stat al SUA, a declarat, luni, că soluţionarea conflictului israeliano-palestinian rămâne o prioritate pentru Administraţia Donald Trump, în pofida deciziei de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Secretarul de Stat al SUA, aflat într-un turneu diplomatic în Orientul Mijlociu, a precizat că Washingtonul susţine dreptul israelienilor de a se apăra şi a adăugat că palestinienii trebuie să se întoarcă la masa negocierilor politice.

”O piesă importantă pentru instituirea stabilităţii în Orientul Mijlociu o reprezintă rezolvarea acestui conflict. Credem că israelienii au dreptul să se apere şi susţinem acest lucru”, a declarat Pompeo.

Pompeo a amintit că soluţia ”a două state” este singura cale către pace.

La începutul mandatului, preşedintele SUA, Donald Trump a exprimat intenţia relansării rapide a procesului de pace israelo-palestinian, în timp ce Mahmud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, a cerut, la Casa Albă, încetarea „ocupaţiei”, pledând pentru coexistenţa a două state, palestinian şi israelian. Donald Trump l-a primit în mai 2017, la Casa Albă, pe Mahmud Abbas, aceasta fiind prima întâlnire oficială a celor doi lideri. Donald Trump a cerut relansarea negocierilor de pace între Israel şi palestinieni şi semnarea unui acord, fără însă a oferi detalii despre modul în care se poate ajunge la soluţionarea conflictului.”

Daca Donald Trump ar reusi, prin politica sa externa, sa puna capat conflictului palestiniano-israelian, ar fi un lucru extraordinar!! Dificultatile sunt destule. Sa nu uitam ca Hamas e vazuta drept organizatie terorista. Iar Fatah si Hamas, politic vorbind, sunt de forte aproximativ egale. Hamasul mentine inca o mare influenta in cadrul Autoritatii Nationale Palestiniene. La alegerile legislative din 2006, Hamasul a obtinut victoria! Daca tot ne raliem pozitiei americane, cum am putea contribui la planul de pace al Casei Albe? Din cate stiu (poate gresesc) un astfel de plan nu a fost expus public de catre Washington. Pe de alta parte, initiativa Americii pare singulara atata vreme cat celelalte state nu adera la pozitia americana in privinta Ierusalimului. Fara indoiala, SUA este principalul partener strategic al Romaniei, iar tara noastra trebuie sa-si armonizeze politica sa cu cea a SUA. Insa lucrul acesta ar sugera o actiune in tandem romano-americana in Orientul Mijlociu. S-ar putea construi asa ceva, dar pana acum nu se vede vreo abordare de acest gen din partea Guvernului Dancila. Nici din partea Presedintelui, desigur. Dar sa nu uitam ca PSD-ALDE, Liviu Dragnea si Guvernul Dancila au venit cu ideea mutarii ambasadei, nu Presedintele. Ceea ce a facut Liviu Dragnea poate fi o idee de politica externa, in niciun caz o initiativa. O initiativa, in politica externa mai ales, presupune un plan, un concept sau mai multe, o viziune cel putin pe termen mediu, o strategie in acest sens. Nu prea vedem asa ceva…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre demiterea lui James Comey

Fara indoiala, ceea ce s-a petrecut ieri (marti) in SUA a fost un veritabil soc mai ales pentru opinia publica: demiterea de catre Donald Trump a sefului FBI, James Comey. Uluirea nu s-a datorat faptului in sine – Presedintele SUA are dreptul si autoritatea de a-l demite pe seful FBI – ci pentru ca era in curs o ancheta privind implicarea Rusiei in campania electorala din SUA, pe de o parte si legaturile staffului de campanie a lui Trump cu Rusia, pe de alta parte. Lucru care i-a facut pe unii comentatori sa afirme ca astfel de lucruri „se petrec in non-democratii”. Cu atat mai mult cu cat asa ceva nu s-a mai petrecut in SUA din 20 octombrie 1973 cand Presedintele Nixon l-a demis brusc pe procurorul special Archibald Cox, lucru care a condus la demisia Procurorului General de atunci Elliot Richardson si a numarului doi din Departamentul de Justitie al SUA – US Deputy Attorney General William Ruckelhaus in timpul scandalului Watergate, in ceea ce s-a numit Saturday Night Massacre.

Din cate am inteles, demiterea lui Comey a venit la propunerea Departamentului de Justitie, mai exact a Procurorului General Jeff Sessions, acuzat si el, din cate inteleg, ca ar fi comunicat cu oficiali rusi, si a nr.2, Deputy Attorney General Rod Rosenstein. Tulburator e faptul ca motivul invocat de Donald Trump este felul in care Comey s-a ocupat de investigarea ce o privea pe Hillary Clinton in legatura cu serverul privat de email, desi in campania electorala Trump l-a laudat deschis, in fata intregii natiuni americane, ca sa nu mai spun ca si in fata intregii lumi, pe Comey pentru „curajul” pe care l-a avut!!.

Un alt lucru care a lasat masca opinia publica americana este urmatoarea fraza din comunicatul semnat de Donald Trump (citez din acest articol din The New York Times):

„“While I greatly appreciate you informing me, on three separate occasions, that I am not under investigation, I nevertheless concur with the judgment of the Department of Justice that you are not able to effectively lead the bureau,” Mr. Trump said in a letter to Mr. Comey dated Tuesday. White House officials refused to say anything more about the three occasions Mr. Trump cited.”

incerc sa traduc:

„In timp ce apreciez in cel mai inalt grad faptul ca m-ati informat in trei ocazii separate, ca nu sunt sub investigatie, totusi dau curs judecatii Departamentului de Justitie ca nu sunteti capabil sa conduceti efectiv acest birou”, a spus Dl. Trump intr-o scrisoare datata marti. Oficialii de la Casa Alba au refuzat sa spuna mai mult despre cele trei ocazii citate de Donald Trump.

Interesant este si faptul ca James Comey se afla la Los Angeles, inspectand biroul FBI de acolo si a aflat ca a fost demos DE LA TELEVIZOR!!! 🙂

Fara indoiala ca toata lumea s-a intrebat si se intreaba de ce acum acest lucru. Cu atat mai mult cu cat demiterea lui Comey s-a petrecut in ajunul vizitei ministrului de Extrene rus, Serghei Lavrov, la Casa Alba, invitat fiind de Donald Trump.

Multi comentatori au vazut in comportamentul nixonian a lui Trump de a-l demite pe seful FBI, pe care in campania electorala il lauda, o incercare de musamalizare a scandalului legat de presupusele contacte ale staffului de campanie a lui Trump cu Rusia si amestecul Rusiei in campania electorala de anul trecut.

Lucrurile pot sa stea sau sa nu stea asa. Ar mai fi o explicatie pentru decizia netransparenta a lui Trump…

Gestul lui Trump a fost unul neprevizibil pentru multi, a fost un gest brusc. Astfel de actiuni bruste, chiar socante, se fac – mai ales cand e vorba de servicii secrete – pentru luarea prin surprindere si derutarea adversarului. Pentru ca e foarte clar ca orice serviciu de informatii care actioneaza in plan extern culege informatii nu doar despre politicieni si oficiali, dar si despre sefi ai serviciilor secrete din tara respectiva, spre a avea un tablou cat mai clar al situatiei de securitate din acea tara, dar si pentru a-i identifica punctele slabe.

SUA a fost agresata de Rusia in campania electorala prin atacurile cibernetice ale Kremlinului. Aici a fost o problema de securitate pentru ca nu s-a putut preveni asa ceva, desi era posibil. Pe de alta parte, Comey, numit de Obama in 2013,  era implicat in investigarea nabadaioaselor emailuri ale lui Hillary.  Trebuie, de asemenea, amintite scurgerile de informatii de la Comitetul National al Democratilor din 2016 si implicarea clara a Rusiei in alegerile din 2016 din SUA. Parerea mea este ca James Comey era in vizorul serviciilor de informatii externe ruse de mai multa vreme, rusii il cunosteau destul de bine – nu spun despre Comey ca ar fi tradat in vreun fel, ci doar ca rusii aveau deja destule informatii despre el. Insa asupra lui Donald Trump planeaza anumite suspiciuni si nu pe nedrept. Spre exemplu, numirea lui Michael Flynn in functia de Consilier pe Chestiuni de Securitate, om care a avut legaturi cu Rusia si investigat in acest sens in SUA. Fostul Procuror General, Sally Yates, l-a avertizat pe Trump ca Flynn nu a fost sincer cu privire la legaturle sale cu rusii, dupa care Sally Yates a fost DEMISA!!! Pe de alta parte, Donald Trump a precizat nu doar o singura data, ca vrea relatii bune cu Rusia si ca e bine sa ai relatii bune cu Rusia, nefiind foarte clar ce doreste sa spuna.

Cu toata demiterea lui Comey ancheta privind implicarea Rusiei in alegerile din 2016 va merge in continuare.

Legat de Flynn iata ce spune Trump pe Twitter:

„General Flynn was given the highest security clearance by the Obama Administration – but the Fake News seldom likes talking about that.”

si legat de Sally Yates, tot pe Twitter:

„Ask Sally Yates, under oath, if she knows how classified information got into the newspapers soon after she explained it to W.H. Counsel.”

Iar scandalul cu interferenta Rusiei in alegerile din 2016 din SUA s-a petrecut pe vremea fostei Administratii, cea a lui Barack Obama. Asa stand lucrurile, schimbari se impuneau. Cu atat mai mult cu cat s-au inregistrat in trecut scurgeri de informatii, de exemplu cele prezentate de Wikileaks. O primenire a sistemului american de justitie, cat si a celui de securitate eu cred ca era binevenita, cu atat mai mult cu cat s-au vazut carente in ultimii ani. Insa lucrul acesta ne mai indica ceva: nivelul tensiunilor care sunt la ora actuala pe plan international, destul de ridicat in momentul actual.

Interesant este ca un purtator de cuvant al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, afirma ca Donald Trump isi pierduse din 2016 increderea in Comey. Iar James Comey, cu doar cateva zile inainte de a fi demis, ceruse suplimentarea semnficicativa a resurselor pentru investigatia care are ca obiect amestecul Rusiei in alegerile din SUA. Poate nu lipsit de semnificatie e si faptul ca Donald Trump declara ca a avut discutii „foarte bune” cu seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, iar acesta din urma a declarat ca „Acum, dialogul nostru este liber de ideologizarea caracteristică Administraţiei Barack Obama. Administraţia Trump, preşedintele însuşi, secretarul de Stat, m-am convins încă o dată astăzi, sunt oameni de acţiune” iar despre situatia din SUA Lavrov a zis: „Cred că politicienii afectează sistemul prezidenţial din Statele Unite încercând să pretindă că cineva controlează America din străinătate”. Parerea mea este ca Donald Trump impreuna cu echipa sa si oamenii sai de incredere incearca sa regandeasca strategia referitoare la abordarea Rusiei intr-un context politic in care regimul de la Kremlin devine tot ma autoritarist si ostil atat NATO cat si Uniunii Europene. Poate e prematur sa spunem ca a ajuns la definitivarea acestei strategii, poate ca ea se creeaza si din mers, cum se spune. Insa e cert, cred eu, ca dupa esecul fostei Administratii de la Casa Alba, problemele acutizandu-se, trebuie incercata o alta abordare, tinand cont ca avem cel putin doua focare mari de conflict: Siria si Coreea de Nord, dar am putea sa-l punem si pe al treilea care deocamdata nu e atat de stringent, dar are o mare importanta: Ucraina si, legat de aceasta, Crimeea. Donald Trump a facut tot felul de afirmatii in campania electorala, dupa care le-a negat cu tot atata naturala usurinta. De exemplu, ca „NATO e o organizatie obsoleta”, dupa care, la numai cateva luni distanta a venit negarea: „NATO nu mai e o organizatie obsoleta”. A pretins ca Japonia si Coreea de Sud sa plateasca Statelor Unite serviciile privind asigurarea securitatii in regiune – acum nici vorba de asa ceva, ba DIMPOTRIVA!! Lucrul acesta il face pe Trump dificil pentru adversari, iar aliatilor acest stil de trecere naturala de la ceva la opusul lui, aceasta, sa-i spunem asa, instabilitate, le creeaza nervozitate. Insa Trump nu va lasa nici NATO si nici Uniunea Europeana. Rusii nu-si fac iluzii.

Recpmand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre gestul lui Hans Klemm

Mediafax

Ambasadorul SUA, Hans Klemm a acceptat să apară într-o fotografie ţinând steagul secuiesc „din politeţe” / Dîncu: a fost o mică naivitate

„Ambasadorul SUA, Hans Klemm, susţine că singurele steaguri importante pentru el sunt cele ale SUA şi ale României şi că a acceptat să apară într-o fotografie ţinând steagul secuiesc „din politeţe”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Cred că acest gest a fost o mică naivitate, politeţe exagerată, probabil Hans Klemm nu cunoaşte sensibilităţile noastre, nu este vorba de o exagerare, ci de o jignire la adresa identităţii naţionale. M-a suprins, am rămas stupefiat, m-am gândit dacă nu este Photoshop. Cred că a fost mai degrabă o greşeală, un gest de politeţe exagerată”, a declarat vicepremierul, potrivit Realitatea Tv.

În opinia lui Dîncu, este vorba „mai degrabă un accident decât de o atitudine” din partea lui Hans Klemm.

Hans Klemm a afirmat, miercuri, la Craiova, că a acceptat să apară în fotografia respectivă „din politeţe”, dar şi pentru a nu exista vreun dubiu în privinţa angajamentului SUA faţă se parteneriatul strategic cu România.

„Misiunea mea este să întăresc parteneriatul strategic al Statelor Unite ale Americii şi României şi relaţiile dintre cele două ţări. Ca parte a acestei misiuni, călătoresc în ţară. Astăzi sunt în Craiova, ieri am fost în Covasna, iar luni în Harghita. Unii dintre liderii politici cu care m-am întâlnit în Covasna mi-au cerut să fac o fotografie cu ei. Dar pot să vă asigur, ca ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, că singurele steaguri importante pentru mine sunt steagul Statelor Unite ale Americii şi cel al României”, a spus Hans Klemm.

Întrebat de ce a acceptat să facă acea fotografie, Klemm a răspuns: „Am fost politicos”.

De asemenea, ambasadorul a declarat că a avut o discuţie, la telefon, cu ministrul de Externe.

„M-a încurajat să vin la Craiova şi să explic aici opinia mea legată de acea fotografie. Nu ar trebuie să existe niciun dubiu în privinţa angajamentului nostru faţă de parteneriatul strategic pe care îl avem cu România”, a afirmat ambasadorul SUA.

Hans Klemm a participat, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, la o întâlnire cu elevi de liceu şi cu studenţii beneficiari ai burselor de pregătire oferite de Uzina Ford.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a fost fotografiat ţinând steagul secuiesc, în timpul vizitei în Covasna, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spunând că l-a întrebat pe reprezentantul SUA dacă drepturile religioase sunt respectate în România în condiţiile confiscării bunurilor bisericeşti.

„Ambasadorului SUA i-am făcut cadou un steag al comunităţii secuieşti, steag care a devenit şi simbolul lipsei de respect al autorităţilor faţă de comunitatea secuiască. Menţionez, că acest steag a fost folosit prima dată în 1599, când secuii au luptat alături de Mihai Viteazul”, a scris primarul din Sfântu Gheorghe pe pagina sa de Facebook.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a inaugurat pe 13 septembrie cel de-al nouălea Raft american American/ Shelf, cuprinzând lucrări de referinţă la Biblioteca Judeţeană “Bod Péter” Covasna, oferind donaţia de carte lui Szabolcs Szonda, Directorul Bibliotecii.”

Gandul

Ambasadorul SUA, fotografiat cu steagul Ţinutului Secuiesc: Singurele steaguri importante pentru mine sunt steagul Statelor Unite ale Americii şi cel al României

„Ambasada SUA la Bucureşti a precizat, miercuri, referitor la o fotografie în care apare ambasadorul Hans Klemm cu steagul secuiesc, în timpul unei vizite în judeţul Covasna, că acesta este reprezentantul SUA în „întreaga Românie” şi că ţara sa sprijină consolidarea instituţiilor democratice prin participarea tuturor segmentelor societăţii. La rândul său, MAE a precizat că „a discutat” cu Ambasada SUA legat de acest subiect şi arată că deşi vizita lui Klemm este un lucru absolut normal, ea trebuie să ţină seama de „posibilitatea existenţei unor sensibilităţi”. La scurt timp a venit şi o reacţie din partea ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm, care a declarat că singurele steaguri importante pentru el sunt cele ale SUA şi ale României şi că a acceptat să apară într-o fotografie ţinând steagul secuiesc „din politeţe”.

Hans Klemm a afirmat, miercuri, la Craiova, că a acceptat să apară în fotografia respectivă „din politeţe”, dar şi pentru a nu exista vreun dubiu în privinţa angajamentului SUA faţă se parteneriatul strategic cu România.

„Misiunea mea este să întăresc parteneriatul strategic al Statelor Unite ale Americii şi României şi relaţiile dintre cele două ţări. Ca parte a acestei misiuni, călătoresc în ţară. Astăzi sunt în Craiova, ieri am fost în Covasna, iar luni în Harghita.

Unii dintre liderii politici cu care m-am întâlnit în Covasna mi-au cerut să fac o fotografie cu ei. Dar pot să vă asigur, ca ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, că singurele steaguri importante pentru mine sunt steagul Statelor Unite ale Americii şi cel al României”, a spus Hans Klemm.

Întrebat de ce a acceptat să facă acea fotografie, Klemm a răspuns: „Am fost politicos”.

De asemenea, ambasadorul a declarat că a avut o discuţie, la telefon, cu ministrul de Externe.

„M-a încurajat să vin la Craiova şi să explic aici opinia mea legată de acea fotografie. Nu ar trebuie să existe niciun dubiu în privinţa angajamentului nostru faţă de parteneriatul strategic pe care îl avem cu România”, a afirmat ambasadorul SUA.

Declaraţia sa vine după ce Ambasada SUA a precizat, la solicitarea Mediafax, că Statele Unite, în calitate de aliat şi partener strategic al României SUA, „sprijină şi aplaudă democraţia din România şi eforturile României de a-şi consolida instituţiile democratice prin participarea deplină şi egală a tuturor segmentelor societăţii”.

„Ambasadorul Hans Klemm este ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie. El călătoreşte periodic prin ţară, întâlnindu-se cu diferite grupuri din toate zonele societăţii româneşti”, a precizat Ambasada SUA.

MAE a precizat de asemenea că a avut „o discuţie cu Ambasada SUA” legat de acest subiect.

„Vizita ambasadorului Hans Klemm în teritoriu se înscrie în atribuţiile curente ale ambasadelor de a se documenta la faţa locului cu privire la realităţile din statul de reşedinţă şi de a avea un dialog cu autorităţile locale. Suntem convinşi că asemenea vizite generează o reprezentare adecvată a realităţilor din România în ceea ce priveşte drepturile de care se bucură persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi modelul de interculturalitate promovat de România, care corespunde întru totul standardelor în materie. Asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înţelegerii şi luării în considerare a posibilităţii existenţei unor sensibilităţi”, arată MAE într-un comunicat de presă.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a fost fotografiat ţinând steagul secuiesc, în timpul vizitei în Covasna, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spunând că l-a întrebat pe reprezentantul SUA dacă drepturile religioase sunt respectate în România în condiţiile confiscării bunurilor bisericeşti.Pe pagina de Facebook a edilului a fost postată şi o fotografie în care apare şi ambasadorul Hans Klemm ţinând un steag secuiesc. „Ambasadorului SUA i-am făcut cadou un steag al comunităţii secuieşti, steag care a devenit şi simbolul lipsei de respect al autorităţilor faţă de comunitatea secuiască. Menţionez, că acest steag a fost folosit prima dată în 1599, când secuii au luptat alături de Mihai Viteazul”, este mesajul care însoţeşte fotografia.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a inaugurat pe 13 septembrie cel de-al nouălea Raft american American/ Shelf, cuprinzând lucrări de referinţă la Biblioteca Judeţeană “Bod Péter” Covasna, oferind donaţia de carte lui Szabolcs Szonda, Directorul Bibliotecii.”

Pe multi a contrariat gestul facut de Hans Klemm, unii s-au grabit sa-l critice, facand legatura cu declaratiile ambasadorului SUA la Chisinau, Dl. James Pettit.

Hans Klemm si drapeulul Tinutului Secuiesc

Ca un astfel de gest poate suscita nedumeriri, lucrul e de inteles. Insa ar trebui sa privim mai cu atentie lucrurile, fara sa ne grabim a judeca.

In primul rand, ceea ce a facut Hans Klemm nu e acelasi lucru si nici nu se compara cu atitudinea lui James Pettit. De asemenea, mi se pare gresit sa facem o legatura intre cele doua si sa tragem concluzia ca SUA ar promova o atitudine antiromaneasca. Dl. Klemm a si declarat apoi:

„ Dar pot să vă asigur, ca ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, că singurele steaguri importante pentru mine sunt steagul Statelor Unite ale Americii şi cel al României […]

Nu ar trebuie să existe niciun dubiu în privinţa angajamentului nostru faţă de parteneriatul strategic pe care îl avem cu România„

Iar Ambasada SUA a precizat:

„Ambasadorul Hans Klemm este ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie. El călătoreşte periodic prin ţară, întâlnindu-se cu diferite grupuri din toate zonele societăţii româneşti.„

Gestul ambasadorului cred ca trebuie privit in contextul relatiilor complexe SUA-Rusia – aici un articol foarte interesant semnat de Iulian Chifu. E vorba de faptul ca politica Rusiei are accente din ce in ce mai agresive si poarta un veritabil razboi informational, de dezinformare si influentare politica in Europa. In asemenea conditii nu e oare mai bine sa avem prezenta ambasadorului american, adica a SUA, intr-o zona sensibila precum Covasna? Eu cred ca e mult mai bine. Pentru ca afirma ca SUA nu se disociaza de aceasta zona secuiasca, manifestandu-si influenta politica, culturala si acolo, la fel cum o face si la Craiova. Pentru a intelege mai bine gestul lui Hans Klemm, voi reda o mica parte din articolul semnat de Dl. Iulian Chifu, pentru a vedea cum actioneaza Rusia in Cehia:

„Serviciile de informaţii cehe sună alarma: grupări-„jucărie” ale Rusiei, gata să destabilizeze ţara

Nici nu a ieşit bine de sub tipar cartea noastră despre Războiul Informaţional că descoperirile noastre din acel studiu pe mass-media şi spaţiul public din România, asupra operaţiunilor psihologice şi războiului de troli derulat de Rusia în ţara noastră, sunt confirmate direct de către raportul serviciilor de informaţii cehe. După o atentă evaluare la nivelul Cehiei, serviciul de contra-spionaj ceh, BIS, a anunţat că SVR, FSB şi GRU poartă un „război informaţional” în Republica Cehă, creând o reţea de grupări-jucării manipulate şi agenţi de propagandă care ar putea fi utilizate pentru a destabiliza ţara.

Raportul dat publicităţii joia trecută mai notează faptul că cercetarea a pornit de la prezenţa ruşilor pe teritoriu ceh, care rămân într-un număr semnificativ după un sfert de secol de când ţara cu o populaţie de 10.6 miliarde de locuitori a scăpat de ocupaţia Moscovei şi a devenit membră a UE şi NATO. În al doilea rând, BIS susţine că „un număr mare” de ofiţeri ruşi de informaţii lucrează sub acoperire drept angajaţi ai ambasadei Ruse din Praga, care nu este nici pe departe una dintre cele mai mari ambasade ruse din regiune, cu un număr de 140 de angajaţi – de două ori mai mult decât cel al ambasadei SUA, de exemplu.

Ţintele acestor ofiţeri ruşi sunt, potrivit BIS, în special influenţarea presei cehe asupra rolului Rusiei în conflictele cu Ucraina şi Siria. Anexarea Crimeii, agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, sprijinul acordat în Siria de Rusia preşedintelui Bashar al Assad şi implicările în bombardarea opoziţiei siriene susţinută de către Occident şi ţările sunite – statele golfului şi Turcia. Sunt temele în care Rusia încearcă să influenţeze interpretarea actelor sale şi distrugerea adevărului, compromiterea credibilităţii informaţiilor independente şi veridice.

În raportul prezentat de BIS se menţionează că agenţii ruşi de spionaj încearcă să slăbească spaţiul mediatic ceh prin infiltrarea lui, dirijarea informaţiei dată publicului şi prin răspândirea propagandei şi a dezinformării produsă la Moscova. Raportul mai menţionează că printre tacticile utilizate se numără relativizarea adevărului şi a obiectivităţii şi promovarea punctului de vedere că toate părţile mint. Prin această tehnică se încearcă introducerea dubiului pe orice fel de informaţie veridică şi amestecarea falsului introdus de ruşi cu informaţiile presei, astfel încât confuzia să permită deturnarea unei părţi a populaţiei în susţinerea falsului spectaculos cultivat de către Rusia. Moscova mizează şi pe apetenţa pentru audienţă şi spectaculos ieftin cu orice preţ al instituţiilor media cehe şi a consumatorilor cu nivel redus de educaţie.

BIS a avertizat şi că agenţii ruşi încearcă să alimenteze tensiunile politice şi sociale din ţară cu ajutorul grupurilor de susţinere populiste şi extremiste, dar şi al grupurilor-jucării ale serviciilor, manipulate spre a răspunde ordinelor de la Moscova.

„Recrutarea, condiţionarea şi utilizarea acestor grupuri este extrem de nocivă şi ele exced partea ideologică de stânga, de dreapta, anarhiste şi antisistem, care erau deja pe statele de plată ale Moscovei. „Această atmosferă poate fi utilizată oricând pentru a manipula sau destabiliza societatea cehă sau mediul politic, dacă Rusia îşi doreşte acest lucru”, mai susţine raportul.”

În plus, în Cehia s-a înregistrat şi unul dintre cele mai puternice lobby-uri pro-ruse din fostele state socialiste, care se ocupă de susţinerea nevoii unor relaţii prieteneşti cu Rusia, cu orice chip. În Cehia, baza de penetrare este aşa numita „frăţie slavă”, aşa cum în alte state răsăritene cheia de acces şi instrumentul pentru a provoca falsa solidaritate este „frăţia ortodoxă”.

Pe de altă parte, Cehia mai are o particularitate, atât timp cât chiar preşedintele Milos Zeman exprimă viziuni pro-ruse. El a vorbit împotriva sancţiunilor impuse Rusiei de către UE şi a fost unicul lider din comunitatea europeană care a participat la sărbătorile din mai 2015 din Moscova, celebrând încheierea celui de-al doilea Război Mondial, pe când alţi lideri au lipsit, pentru a sancţiona acţiunile revizioniste şi revanşarde ruse.

Citeste mai mult: adev.ro/odfr18„

Iata de ce gestul D-lui. Klemm nu a fost unul gresit si nici naiv, trimitand un semnal semnificativ si catre Budapesta. Sa nu uitam ca ieri Presedintele Ungariei, Dl. Janos Ader, a declarat ca sprijina includerea Romaniei si Bulgariei in Spatiul Schengen:

Preşedintele Ungariei a declarat că sprijină includerea României, Bulgariei în Spaţiul Schengen

„Preşedintele Ungariei, Janos Ader, a declarat, în cadrul unei reuniuni la Sofia a Grupului Arraiolos, că ţara sa sprijină includerea rapidă a statelor membre UE România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen, adăugând că că ambele au depus multe eforturi în acest sens, relatează MTI.

Janos Ader a participat la o reuniune de două zile a preşedinţilor din cadrul grupului Arraiolos, care a avut loc la Sofia şi care s-a încheiat joi.

Ader a spus că Ungaria sprijină includerea rapidă a statelor membre UE România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen, lucru pentru care oficialul a subliniat că ambele state au depus multe eforturi. Participanţii au convenit asupra faptului că integrarea statelor balcanice care nu fac parte din UE ar fi de o importanţă capitală pentru stabilitatea Blocului comunitar, a mai spus Ader.

Principala sarcină a UE este să îşi recâştige credibilitatea pentru a evita ca încredera opiniei publice în instituţiile sale să scadă şi mai mult, a declarat preşedintele Ungariei la Sofia. Încrederea opiniei publice în UE va scădea în continuare dacă liderii să rămân incapabili să „gândească în termeni strategici”, a susţinut el. Încrederea în liderii UE şi în instituţiile acesteia va avea şi mai mult de suferit, de asemenea, dacă aceştia răspund cu întârziere la crize şi se angajează în „dispute fictive”, a declarat Ader.

În ceea ce priveşte criza migraţiei, Ader a subliniat împortanţa garantării siguranţei în fiecare stat european şi a făcut apel la depunerea unor eforturi pentru a combate această criză. Printre acestea se numără consolidarea şi protejarea mai eficientă a graniţelor externe ale UE şi intensificarea cooperării la nivelul organismelor de aplicare a legii şi al agenţiilor de informaţii din statele membre, potrivit lui Ader.

Cele mai înstărite state membre UE şi Bruxellesul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile umanitare oferind ajutor pentru construirea taberelor de refugiaţi în statele situate în vecinătatea zonelor de criză,a spus el, adăugând că UE trebuie să contribuie la reconstruirea infrastructurii în statele care au auvut de suferit de pe urma războiului, a spus el.

Grupul Arraiolos, numit după numele oraşului portughez unde a avut loc prima întâlnire a membrilor acestuia în anul 2003, a fost înfiinţat iniţial cu scopul de a crea un forum pentru preşedinţii europeni fără putere executivă.

La cea de-a 12-a reuniune a grupului au participat zece preşedinţi. Aceasta a avut loc la Sofia în zilele de miercuri şi joi.”

Deci in mijlocul acestui razboi informational dus de Rusia, extrem de periculos si cu obiective de destabilizare a unor state, prezenta ambasadorului american intr-o zona sensibila, e adevarat, precum Covasna-Harghita, si care poate fi expusa unui astfel de razboi, doreste sa arate ca acolo este SUA si angajamentul SUA fata de parteneriatul strategic cu Romania. Nu a fost vorba despre o „jignire la adresa identităţii naţionale”, cu atat mai mult cu cat ambasadorul a precizat ca singurele steaguri care au importanta pentru el sunt cele ale SUA si ale Romaniei. De asemenea sa nu uitam ca participantii la reuniunea Grupului Arraiolos „au convenit asupra faptului că integrarea statelor balcanice care nu fac parte din UE ar fi de o importanţă capitală pentru stabilitatea Blocului comunitar, a mai spus Ader” – deci Ungaria recunoaste importanta acestui lucru: o integrare si mai profunda a statelor balcanice intareste decisiv stabilitatea Uniunii Europene. Iar impotriva actiunilor cu scop de destabilizare statala promovate de regimul odios al D-lui. Putin avem nevoie de sprijinul activ al SUA, desfasurat chiar si in zonele sensibile din tara. Lucrul acesta a atras atentia si Budapestei ca suntem cu totii intr-o aceeasi mare familie euroatlantica, iar adversarii nostri comuni se stie cine sunt…

A fost o actiune diplomatica interesanta a D-lui. Klemm, surprinzatoare si dificil de descifrat la prima vedere.

De asemenea, printre multe aberatii precum mitinguri unguresti pe la Cluj cu aparitia figurii lui Hitler – lucru care arata o nemultumire foarte mare legata de chestiuni economice si nivel de trai din partea atat a minoritatii maghiare de la noi, dar si a maghiarilor din Ungaria – noi ar trebui sa promovam un parteneriat cu Budapesta pentru ca avem interese comune si probleme comune, inclusiv de ordin economic, social, legate de nivelul de trai, emigratie, deci o relatie ostila nu poate fi decat contraproductiva. De asemenea, aberatiile nu pot conduce la ceva bun si eficace, in folosul ambelor tari. Romania si Ungaria ar trebui sa se sprijine reciproc, asa ar fi si firesc. Pentru ca, daca am sta si ne-am gandi mai bine, am putea descoperi ca lucrurile pe care le avem in comun sunt mult mai importante si mai numeroase decat cele care ne despart.

Trebuie sa mai precizam un lucru important: „Ambasada SUA a precizat, la solicitarea Mediafax, că Statele Unite, în calitate de aliat şi partener strategic al României SUA, „sprijină şi aplaudă democraţia din România şi eforturile României de a-şi consolida instituţiile democratice prin participarea deplină şi egală a tuturor segmentelor societăţii”.” – sunt aprecieri magulitoare la adresa noastra pe care eu cred ca ar trebui sa le luam in seama pentru ca atesta o apreciere pozitiva la adresa noastra din partea SUA. Aici, in aceasta declaratie, nu e neaparat angajat doar ambasadorul ci mai cu seama: Statele Unite ale Americii. Indiferent de rezultatul alegerilor prezidentiale din SUA, declaratia Ambasadei SUA exprima pozitia SUA in politica sa externa, cu referire la Romania, excluzand dubla masura.

Dar actiunea diplomatica a D-lui. Klemm, trebuie sa recunoastem, a fost foarte originala! 🙂

In orice caz, pozitiva.

Despre problemele zilelor noastre…

Gandul

Scandalul spionajului. Şeful biroului CIA din Berlin A FOST EXPULZAT

Se arata ca:

„Berlinul îl expulzează pe şeful serviciilor secrete americane din Germania, a anunţat joi un deputat, transmite AFP.

„Reprezentantului serviciilor secrete americane de la Ambasada Statelor Unite ale Americii i s-a cerut să părăsească Germania”, a declarat Steffen Seibert, un purtător de cuvânt al Guvernului german, citat într-un comunicat.

Merkel: „Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, luni, că informaţiile privind un agent dublu german care lucrează pentru Statele Unite sunt „grave”, în timp ce Berlinul cere deja un răspuns „rapid” din partea Washingtonului, relatează AFP.

„Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”, a apreciat Merkel în cadrul unei conferinţe de presă la Beijing, organizată împreună cu premierul chinez Li Keqiang.

„În opinia mea ar fi vorba despre o contradicţie evidentă cu ceea ce eu consider o cooperare plină de încredere între agenţiile (de informaţii) şi parteneri”, a adăugat ea.

Un agent al serviciilor de informaţii germane (BND) arestat miercuri lucra din 2012 pentru CIA şi ar fi predat peste 200 de documente Statelor Unite, a anunţat presa germană duminică.”

Agentul dublu care reaprinde scandalul NSA între Germania şi SUA. Merkel: „Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”

Se arata ca:

„Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, luni, că informaţiile privind un agent dublu german care lucrează pentru Statele Unite sunt „grave”, în timp ce Berlinul cere deja un răspuns „rapid” din partea Washingtonului, relatează AFP.

„Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”, a apreciat Merkel în cadrul unei conferinţe de presă la Beijing, organizată împreună cu premierul chinez Li Keqiang.

„În opinia mea ar fi vorba despre o contradicţie evidentă cu ceea ce eu consider o cooperare plină de încredere între agenţiile (de informaţii) şi parteneri”, a adăugat ea.

Un agent al serviciilor de informaţii germane (BND) arestat miercuri lucra din 2012 pentru CIA şi ar fi predat peste 200 de documente Statelor Unite, a anunţat presa germană duminică.

Acest agent dublu ar fi avut misiunea de a strânge documente despre o comisie de anchetă parlamentară germană înfiinţată după dezvăluirile de presupus spionaj desfăşurat de agenţia de informaţii americane NSA.

La rândul său, ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a avertizat că, dacă aceste informaţii sunt exacte, cazul trebuie clarificat rapid, precizând că a cerut Washingtonului să elucideze acest dosar „cât mai repede posibil”.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maizière, le-a cerut Statelor Unite să răspundă „rapid şi clar” acestor informaţii, potrivit unor extrase dintr-un interviu ce va apărea luni în cotidianul Bild.

Angela Merkel a început duminică o vizită de trei zile în China, cea de-a şaptea de la preluarea funcţiei în 2005. Ea este însoţită de o delegaţie formată din lideri economici, între care oficiali ai Siemens, Volkswagen, Airbus, Lufthansa şi Deutsche Bank.

China reprezintă pentru Germania a doua piaţă de export (în afara Uniunii Europene), după Statele Unite.”

Iata ce titreaza si Evenimentul Zilei:

Germania l-a expulzat pe șeful biroului CIA de la ambasada americană la Berlin

Se arata ca:

„Guvernul german a anunțat astăzi că i-a cerut șefului biroului CIA de la ambasada americană din Berlin să părăsească țara, la o săptămână după arestarea unui agent al serviciilor germane de informații BND suspectat de spionaj în favoarea SUA.

„Reprezentantul serviciilor americane de informații de la ambasada Statelor Unite ale Americii a fost somat să părăsească Germania” a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului german.

La rândul său, președintele comisiei parlamentare de control al activității serviciului german de informații a declarat că s-a recurs la această măsură după ce americanii au spionat politicieni germani și după refuzul Washingtonului de a coopera în scandalul de spionaj și de a oferi răspunsuri adecvate.

Decizia de expulzare vine la o săptămână după arestarea unui agent BND suspectat că spiona în favoarea americanilor, scandal care i-a înfuriat și mai mult pe oficialii germani.

Anul trecut, un fost angajat al serviciilor americane de informații, Edward Snowden, a dezvăluit lumii întregi amplul program de spionaj electronic global practicat de NSA, Germania fiind principala victimă în Europa.

Ieri, presa germană a dezvăluit că un al doilea suspect de spionaj în favoarea Americii, de data aceasta un militar, este luat în vizor de autoritățile germane.

„Din punctul meu de vedere, spionarea aliaţilor este o risipă de energie. Avem atâtea probleme, ar trebui să ne concentrăm asupra lucrurilor importante”, a îndemnat cancelarul german Angela Merkel, în răspuns la o întrebare ce i-a fost adresată astăzi în cursul unei conferinţe de presă cu premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă.

În opinia sa, priorităţile ar trebui să fie găsirea unui răspuns la provocările din Siria şi combaterea terorismului, în paralel cu întărirea încrederii între aliaţi.”

The New York Times

Germany Expels Top U.S. Intelligence Officer

Se arata ca:

„BERLIN — Germany announced Thursday that it had ordered the senior American intelligence official in the country expelled, retaliating for apparent American recruitment of spies here.

“The representative of the U.S. intelligence services at the United States Embassy has been asked to leave Germany,” a government spokesman, Steffen Seibert, said in a statement.

“The request occurred against the backdrop of the ongoing investigation by federal prosecutors as well as the questions that were posed months ago about the activities of U.S. intelligence agencies in Germany,” he said. “The government takes the matter very seriously.”

Mr. Seibert said Germany continued to seek “close and trusting” cooperation with its Western partners, “especially the United States.”

Clemens Binninger, a member of Chancellor Angela Merkel’s party, said the move was “a political reaction of the government to the lack of willingness of U.S. authorities to help clear up any questions arising in the past year” in connection with American surveillance of Germany and its leaders.

German officials have been frustrated in their efforts to receive clarification from Washington over allegations of spying that began last year when it was revealed that the National Security Agency had been monitoring the chancellor’s cellphone. Although President Obama has offered assurances that it will no longer happen, revelations last week that a member of the German secret services had been spying for the United States sparked a fresh round of outrage.

On Wednesday, the police searched the Berlin office and apartment of a man suspected of being a spy, federal prosecutors said. They declined to give further information, but the German news media reported that the suspect worked for the Defense Ministry. A ministry spokesman confirmed that it was involved in an investigation.” (subl. mea)

A fi proamerican nu mai inseamna sa fii si progerman…? De observat ca purtatorul de cuvant al Guvernului german a declarat ca Germania va cauta o „cooperare stransa si de incredere” cu partenerii sai occidentali, „in special cu Statele Unite”. O fisura in cadrul NATO ar fi un lucru cu adevarat grav…

Pe de alta parte, Hillary Clinton a dat un interviu ziarului german Bild am Sonntag. Iata ce ne spune Gandul:

Hillary Clinton: Putin „poate să fie periculos”

Se arata ca:

„Fostul secretar de Stat Hillary Clinton a apreciat că preşedintele Vladimir Putin „poate să fie periculos” şi că politica acestuia în Ucraina ar fi necesar să primească un răspuns unit din partea statelor occidentale, într-un interviu pentru ziarul duminical german Bild am Sonntag, relatează AFP.

La întrebarea în ce măsură ar putea Putin să fie periculos, în contextul anexării Crimeei de către Rusia şi conflictului dintre separatiştii proruşi şi autorităţile de la Kiev în estul Ucrainei, Clinton a răspuns, în acest interviu publicat în limba germană, „cred că poate să fie periculos”.

„Occidentul este necesar să răspundă printr-o reacţie comună la ultima agresiune a acestuia în Ucraina”, a declarat ea în acest interviu publicat în ziua lansării cărţii sale „Hard Choices” la Belin.

În opinia sa, „un om ca Putin merge întotdeauna până la limită. El încearcă întotdeauna să testeze rezistenţa celorlalţi”, după care îşi readaptează tactica.

Întrebată, în cursul prezentării cărţii sale, ce fel de interlocutor este Vladimir Putin, ea a răspuns „este un client dificil, cu pielea mai dagrabă groasă”.

De asemenea, Clinton a aprobat gluma unui jurnalist care a spus despre Putin că seamănă cu un „cowboy rus”. „Da, exact, cu sau fără tricou”, a spus ea, râzând zgomotos.

Vladimir Putin a declarat ironic despre fostul secretar de Stat american Hillary Clinton, la începutul lui iunie, că este o femeie „slabă”. „E mai bine să nu te cerţi cu femeile”, a spus el într-un interviu pentru posturile franceze TF1 şi Europe1.”

In alta ordine de idei, am citit in The New York Times un editorial foarte interesant despre Franta, o perceptie americana a acestei tari:

France Decapitated

Roger Cohen

Se arata ca:

„LONDON — The Tour de France bicycle race kicked off in England this year, in Yorkshire to be precise, and ended its third stage on the Mall outside Buckingham Palace. Next pigs will fly.

In fact they’ve already flown, given that this quintessentially French event has started in Britain once before, but still it must be asked if anything is sacred anymore. Perhaps the horse racing at Ascot will soon move to Toulouse.

I was in Paris last week. It was beautiful. Tourists lolled on the bridges enjoying picnics of cheese, baguettes and bad red wine. They were happy. The weather was perfect. The French were grumpy, of course. I did not notice any grumbling about the weird displacement of the Tour across the Channel, but encountered complaints over just about everything else.

A former conservative president, Nicolas Sarkozy, had been hauled into police custody for 15 hours for questioning over alleged corruption. The current Socialist president, François Hollande, had plumbed new depths of unpopularity. The presidency of the Fifth Republic, once the apex of ceremonial glory and near-monarchical power, had all the luster of a damp rag.

That the French are unhappy has become a commonplace. A nation that loves ideas is living in an ideological void. If that void is filled by anyone it is the rightist leader Marine Le Pen with her cleverly dosed venom about Europe, immigrants, crime, globalization and the other supposed culprits behind French national decline.

Unemployment in France is at about double the German level. Growth is at zero. Investment is at new lows. If the European economy is stirring, the French has shown an exceptional capacity to resist signs of life.

Manuel Valls, the centrist prime minister hated by many in his own Socialist Party, is trying to cut public-sector spending, loosen labor-market laws, slash payroll taxes, and generally spur job creation and growth by liberalizing a state-heavy economy. Many have tried before him. Many have failed. Such reform in France is a Sisyphean task.

France is a modern country as well as a beautiful one. Its attributes, from its health system to its rail system (when not on strike), are well known. But the French dislike modernity. They mistrust modernity. That is the nub of the problem. They dislike and mistrust it for two reasons. Modernity has redefined space and relegated the state. This is intolerable.

The redefinition of space has involved the technology-driven elimination of distance. As Michel Serres, a prominent French philosopher, put it in a lecture last year at the Sorbonne on the digital world, “Boeing shortens distances; new technologies annul them.”

This is troubling in France because nowhere else is the particularity of place and the singularity of a person’s attachment to it more important. That bond is expressed in the word “terroir,” at once the land, its special characteristics, the nature of its soil, its climate, and the unique human relationship to it. A great Burgundy and an indifferent one may come from properties a hundred yards apart. The soil is not the same, nor the slope of the land. Distance matters. Yet modernity has contempt for it. It even places the Tour de France in England. As Serres put it, “We live in a new space.”

Humanity has also changed its relationship to the state. The French place deep faith in the state. It is the righter of wrongs, the mediator of human affairs, the source of social justice, the object of duty, and the repository of power. The very word deregulation is odious to the French.

But technology has shifted power from the state to stateless individuals living in a borderless cyberworld. An e-mail address is now more important and more relevant to the conduct of existence than a physical address. A revolution in communication is underway, not seen since the invention of the printing press, but it is not a French revolution. It is in fact an anti-French revolution. It challenges fundamental French values, the French sense of self, and the French attachment to the state.

Valls, the prime minister, appears to be confronting French labor unions in his efforts at reform. What he is really facing is a fundamental objection to modernity.”

Serres, in his lecture, tells the story of Saint Denis, the Christian martyr decapitated around 250 A.D. Denis is said to have picked up his head and walked several kilometers preaching a sermon. Serres objected as a child, when his mother told him the story, that Denis could not possibly have found his head without his eyes. She rebuked him for failing to understand miracles.

Today, Serres says, everyone’s head is on the table in the form of their computers. “You have been decapitated!” he tells his French audience.

That is often how the French feel. I fear there is not much to be done about it, short of miracles.” (subl. mea)

Dar daca Germania, date fiind aceste circumstante, doreste sa se impuna ca o Mare Putere in Europa si, eventual, sa conduca Europa impreuna cu Rusia? Daca in Franta situatia e asa cum e, adica una proasta si, observati, nu e vorba numai de latura economica, nu apare oare un dezechilibru in Uniunea Europeana in favoarea Germaniei? De asemenea nu am auzit de un spion rus expulzat din Germania (si nu exista spioni rusi in Germania? 🙂 Sa fim seriosi!) ci de seful Biroului CIA de la Ambasada Americana din Berlin!! Nu e oare ciudat ca americanii s-au expus in felul acesta, ca s-a ajuns la scandaluri zgomotoase de spionaj, la expulzarea unui oficial american…? Rusia spioneaza in liniste… Sau cum…?

Update

Casa Albă „nu comentează”, după ce Germania l-a expulzat pe şeful spionilor americani de la Berlin

Se arata ca:

„Casa Albă a refuzat să comenteze expulzarea, joi, de către Guvernul german, a şefului serviciilor de informaţii americane în Germania, la Washington instalându-se o tăcere generală cu privire la acest scandal de spionaj, considerat „exploziv”, între cei doi aliaţi, relatează AFP.

„Am văzut aceste informaţii şi nu avem niciun comentariu de făcut pe tema unui pretins scandal în (domeniul) informaţiilor”, a declarat Caitlin Hayden, o purtătoare de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională al lui Barack Obama.

„Totodată, relaţia noastră cu Germania în domeniul securităţii şi informaţiilor este foarte importantă şi ea permite asigurarea securităţii germanilor şi americanilor”, a adăugat Hayden. „Cooperarea este esenţial să continue în toate domeniile, iar noi ne vom afla în continuare în contact cu Guvernul german, prin canale adecvate”, a continuat ea.

Un purtător de cuvânt al Guvernului german a justificat joi expulzarea prin „lipsa de cooperare” a Washingtonului în cazurile unor presupuşi agenţi americani descoperiţi în Germania în ultimele zile.

Acuzaţiile au sporit tensiunile dintre cele două ţări, deja puternice, din cauza supravegherii de către Agenţia Naţională pentru Securitate (NSA) a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel, dezvăluită în urma unor scurgeri de informaţii în presă, dar oprită în acest moment.

Însă germanii se plângeau de o relativă indiferenţă a americanilor în acest dosar, cel puţin în mod public.

O delegaţie alcătuită din parlamentari germani a efectuat săptămâna aceasta o vizită la Washington, în cadrul unor reuniuni pe tema Securităţii Naţionale în Congres şi cu Executivul.

„Noi considerăm că interlocutorii noştri sunt puţin conştienţi de această problemă”, a deplâns Norbert Roettgen, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Bundestagului.

În fapt, puţini parlamentari de pe culoarele Capitoliului păreau îngrijoraţi de agitaţia germanilor. Dosare de politică internă – imigraţia, autostrăzile, între altele – sunt de ordinea zilei. Actualitatea americană rămâne dominată de problema valului de copii care trec clandestin frontiera cu Mexicul.

„Înţeleg că această poveste, pe lângă ceea ce s-a întâmplat înainte cu telefonul mobil al cancelarului Merkel, ridică numeroase întrebări, dar, în afară de acest lucru, nu am ce să prea comentez”, a declarat miercuri senatorul Bob Corker, republicanul cu cea mai înaltă poziţie în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe.

„Nu eram la curent, eram în Afganistan”, declara marţi colegul său Lindsey Graham, după deschiderea unei anchete asupra celui de-al doilea presupus spion în contul Statelor Unite.

Unii experţi subliniază că această criză pare să nu poată fi soluţionată fără implicarea personală a lui Barack Obama. „Cred că va face acest lucru”, apreciază Jack Janes de la centrul de reflecţie American Institute of Contemporary German Studies.

„Departamentului de Stat sau parlamentarilor de pe cele două maluri ale Atlanticului le revine sarcina să liniştească tensiunile, însă Congresul nu doreşte să se implice”, a declarat el pentru AFP, preconizând că „toată această poveste va continua pentru o perioadă”.”

„Cu o mana legata la spate”…

Iata ce am citit pe saitul Radio Europa Libera:

Administrația Obama confruntată cu reproșuri în Congresul american

Se arata ca:
„Victoria Nuland: „Muncind împreună cu europenii am reușit să dăm Ucrainei timp și spațiu ca să-și revină”.

Mai mulți legislatori influenți din Comisia de Relații Externe a Senatului Statelor Unite, atit democrați cit si republicani, și-au manifestat îngrijorarea față de lipsa de acțiune a Statelor Unite în relație cu criza ucraineană și atitudinea Rusiei. Victoria Nuland, adjuncta secretarului de stat John Kerry pe probleme europene, a trebuit sa dea socoteala in fata Comisiei în legătură cu sancțiunile împotriva Rusiei.

Președintele Comisiei de Relații Externe a Senatului Statelor Unite, Robert Menendez, un democrat din New Jersey, și membrul Comisiei, Bob Corker, republican din Tennessee au întrebat la audierile de miercuri pe tema situației din Ucraina de ce administrația Obama nu merge mai departe cu sancțiunile împotriva Rusiei.

Secretarul Asistent pentru Probleme Europene și Eurasiatice Victoria Nuland a spus că sancțiunile sunt mai eficiente când la ele participă aliații europeni și că administrația Obama pregătește noi sancțiuni.

Ea a mai spus că liderii europeni se vor întâlni la 16 iulie și că după acea dată s-ar putea anunța noi măsuri.

Menendez a sugerat că membrii Congresului ar putea trece la acțiune singuri, spunând că administrația pare să lupte cu Rusia cu o mână legată la spate, dacă nu cu amândouă. „Nu pricep, iar numărul celor care în Congres sunt dispuși să aștepte este în scădere”, a spus senatorul.

Republicanii din Senat introduseseră deja un proiect de lege cu noi sancțiuni împotriva Moscovei, mai dure decât cele luate de Casa Albă, dar nemulțumirea unui șef democrat de comisiei senatorială față de politica externă a propriului președinte este ceva mai rar.

Atât Corker cât și Menendez au părut vizibil exasperați pe tot parcursul audierii de miercuri. La un moment-dat, când Victoria Nuland a început să vorbească despre ce s-ar fi întâmplat dacă administrația Obama nu sancționa Rusia deloc, Corker a întrerupt-o spunând: „Nu vrea să ascult asta”.

Ca urmare Nuland a spus că administrația Obama este în contact cu europenii în privința calendarului unor eventuale noi sancțiuni, și a insistat că este preferabil ca Statele Unite să coopereze cu UE.

Nuland a mai spus că sancțiunile deja adoptate sunt eficiente, că datorită lor au fost posibile alegerile prezidențiale ucrainene din mai și retragerea a zeci de mii de militari ruși de la granița cu Ucraina.

„Muncind împreună cu europenii am reușit să dăm Ucrainei timp și spațiu ca să-și revină”, a spus Nuland.

Corker a făcut o lungă pauză și a spus: „Mi-e rușine. Mi-aș dori ca administrația să nu mai facă declarații publice prin dumneavoastră și prin alții când e așa de limpede că nu o să ia nici un fel de măsuri”.

Ca răspuns la anexarea Crimeii de către Rusia și la sprijinul Moscovei pentru separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, administrația Obama a adoptat sancțiuni individuale împotriva unor cetățeni și firme, însă nu împotriva unor întregi sectoare economice rusești.

Dar Victoria Nuland a declarat miercuri că administrația Obama va introduce asemenea sancțiuni mult mai dure dacă Rusia nu-și schimbă „decisiv” politica din Ucraina.” (subl. mea)

Si atunci intrebarea care se impune in mod necesar este: de ce Administratia de la Casa Alba nu o sa ia niciun fel de masuri? 😡

Pe de alta parte iata un alt articol interesant tot de pe saitul Radio Europa Libera:

„Cu Putin în inimă”

Se arata ca:

„În Spania, politica Kremlinului este susținută de radicali – atât de cei de dreaptă, cât și de cei de stânga – un articol de Victor Cerețki.

În Spania, la fel ca și în alte țări din Europa de Vest, există oameni care se consideră prieteni sinceri ai Rusiei și susțin politica lui Vladimir Putin. Poziția lor este determinată de diverși factori, inclusiv de unii care țin de situația internă din Spania.

Cândva, în perioada Uniunii Sovietice, lucrurile în privința „prietenilor” Moscovei din Spania erau clare. Era vorba despre membrii Partidului comunist și simpatizanții acestuia. Iar atunci când partidul comunist spaniol a renunțat în anii ’70 la linia generală a mișcării comuniste trasate de Moscova, s-a găsit o alternativă. În locul tovarășilor care au pășit pe calea așa-numitului „eurocomunism”, adică a celor care au recunoscut valorile democrației, pe lista prietenilor a apărut o nouă organizație, numită Partidul comunist al popoarelor Spaniei. Întreținută pe banii Moscovei, aceasta juca rolul de principal prieten al URSS și propagandist al „modului sovietic de viață”.

Despre acele timpuri își amintește veteranul mișcării comuniste, Jose Luis Vargas: „Primeam un ajutor foarte mare din partea Uniunii Sovietice. Dar ajutorul niciodată nu este dezinteresat. Cei care ajută au și tendința de a comanda. Este în natura firii umane”…

În paralel, și tot pe banii Moscovei, în toate regiunile mari ale Spaniei începând cu sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’90 au existat comunități de prietenie cu Uniunea Sovietică. Acolo spaniolii puteau privi filme sovietice, puteau împrumuta cărți de la bibliotecă, învăța limba rusă și, iar la recomandarea comunităților chiar puteau primi posibilitatea de a merge în URSS la studii. După colapsul Uniunii Sovietice tot acest sistem de asistență acordată și partidului, și comunităților de prietenie s-a destrămat de la sine.

Însă, cât nu ar fi de paradoxal, cu timpul numărul „prietenilor Rusiei” în Spania nu numai că nu s-a micșorat, ci chiar a crescut – din contul noilor grupuri de populație, spune istoricul și politologul de la Madrid, Sesar Vidal Mansanarez, într-o discuție cu corespondentul postului de radio Svoboda. Acest lucru s-a produs, în opinia sa, fără vreo investiție financiară din partea Moscovei. Fenomenul, în opinia cercetătorului, are câteva explicații.

Cea mai simplu de explicat este poziția pro-rusească a veteranilor „prieteniei” – a comuniștilor și altor persoane, de cele mai multe ori cu viziuni de stânga, legate într-un fel de Rusia. Mulți și-au păstrat sentimentele de pe vremuri și nu vor să renunțe la acestea, chiar dacă deja de mult timp nu mai primesc niciun fel de subsidii pentru asta.

La Madrid, de exemplu, există asociația „Troika”. Fondatorul ei, actorul de teatru și regizorul Jose Luis Ceca, a învățat cândva în Uniunea Sovietică: „Troika este o asociație culturală, artistică, teatrală. Scopul nostru este ca cele două popoare – rus și spaniol – să se cunoască reciproc. Este o asociație de prietenie cu Rusia. Noi facem poduri între popoare, punem accent pe cunoașterea de către spanioli a culturii, a vieții din Rusia. Invităm aici oameni de cultură, actori ruși. Este un fel de forum de prietenie între popoare”.

Dar, așa cum a remarcat de curând un spaniol plin de sarcasm, cu Rusia nu ai cum să prietenești așa, pur și simplu. Trebuie neapărat să prietenești „împotriva cuiva”. Acum, de exemplu, împotriva Ucrainei. Poate că anume din acest motiv asociația „Troika” a și organizat la sfârșitul lunii iunie la Madrid o expoziție fotografică despre evenimentele din această țară – o expoziție, bineînțeles, de orientare pro-rusească.

Jose Luis Ceca spune: „Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă în

„Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie…”

Ucraina este o tragedie. Expoziția povestește cum în această țară a apărut valul de fascism. Este vorba anume despre fascism, favorizat de autoritățile Ucrainei. Expoziția este un apel de a opri fascismul, orice mișcare ultranaționalistă”.

Trebuie remarcat că organizații de prieteni ai Rusiei asemenea „Troikăi” în Spania nu sunt foarte multe. Dar cu totul pe neașteptate și relativ recent această tabără a fost completată de adepții stângii radicale din Spania. La alegerile locale de diferite nivele aceștia iau nu foarte multe voturi de la alegători, dar în schimb sunt foarte activi în stradă, provocând periodic dezordini cu incendierea containerelor de gunoi și spargerea vitrinelor.

În trecutul nu foarte îndepărtat stânga radicală era destul de ostilă Rusiei, considerând renunțarea la comunism și „prietenia acesteia cu capitalismul” drept o trădare a moștenirii sovietice. Dar acum, se pare, totul s-a schimbat. Înarmați cu tricolorul rusesc și portrete ale lui Putin, aceștia se adună în fața ambasadei Ucrainei pentru a protesta împotriva „huntei rușinoase”. La sediul său din centrul Madridului, numit „Potiomkin” – în cinstea cunoscutului crucişător, stângiștii organizează de exemplu mitinguri de susținere a populației de limbă rusă din sud-estul Ucrainei.

Interesul „stângiștilor” pentru Rusia este explicat de politologii spanioli în particular prin încercarea de a găsi o alternativă sistemului existent în prezent în Spania. Atitudinea lor față de democrația occidentală este extrem de negativă – ei nu acceptă de exemplu parlamentarismul, economia de piață, Uniunea Europeană, globalizarea și așa mai departe. Iar Rusia este acum percepută ca un inamic a civilizației occidentale, de aici vine și simpatia.

Un interes cu mult mai mare pentru cercetare, în opinia lui Vidal Mansanarez, este prezentat de prietenii și aliații Moscovei din rândul forțelor ultraconservatoare spaniole, nostalgice după vremurile totalitarismului. De la regimul generalului Franco aceștia au moștenit ideea că Spania are un loc excepțional, deosebit în lume. Conservatorii stau, bineînțeles, pe baricada ideologică de partea opusă „stângiștilor” și nu au pretenții față de capitalism. Dar și mai mult ei nu iubesc Uniunea Europeană, acuzând-o de toate problemele Spaniei, în particular, de criza economică actuală. În plus, conservatorii în mod tradițional nu au o dragoste prea mare față de SUA. Astfel încât „obiectul” principal împotriva căruia conservatorii spanioli „prietenesc” cu Rusia, la fel ca și în cazul „stângiștilor”, este democrația occidentală.

Sunt caracteristice în acest sens afirmațiile bloggerului Jose Manuel Hoiga – acesta pur și simplu preia postulatele propagandei rusești în raport cu Ucraina: „SUA și UE au finanțat lovitura de stat din Ucraina. Știm despre asta, pentru că au fost publicate conturile – SUA au cheltuit pentru asta cinci miliarde de dolari. Mai mult decât atâta nu se poate! Totul este evident! La Kiev nu există un guvern legal, acolo este o huntă de rebeli apărută în urma loviturii de stat. Este cunoscut și faptul că militanții au fost pregătiți în Polonia – tot pe banii SUA. Iar în prezent hunta ilegală de rebeli este consultată de CIA și FBI”.

Conservatorii, potrivit lui Vidal Mansanarez, la fel ca și stângiștii, văd în Rusia un fel de alternativă, un exemplu despre cum se poate trăi fără a ține cont de

„Conservatorii, ca și stângiștii, văd în Rusia un fel de alternativă, un exemplu despre cum se poate trăi fără a ține cont de opinia publică mondială…”

opinia publică mondială. Nu este de mirare că în paginile presei de orientare conservatoare apar articole care pot părea ca fiind „comandate” de Moscova.

De exemplu, comentatorul holdingului media Intereconomia, José Javier Esparza, în articolele și comentariile consacrate evenimentelor din Crimeea și din Ucraina argumentează în favoarea poziției Rusiei. Materiale cu un caracter și mai evident pro-rusesc pot fi găsite și pe site-ul publicației electronice El Espia Digital – „Spionul digital”. Aceasta retransmite postul de televiziune „Rusia astăzi” în limba spaniolă, preia articole din presa rusească. Publicația este specializată pe informații cu caracter politico-militar. Potrivit directorului acesteia, colonelului în rezervă Juan Agilara, publicația apare cu susținerea „unui grup independent de adepți ideologici”, printre care sunt mulți foști militari și colaboratori ai serviciilor speciale.

În același timp, trebuie remarcat faptul că acești conservatori – de obicei sunt reprezentanți ai păturilor înstărite – au o anumită influență și asupra politicii curente a Spaniei. În ceea ce privește mediile de afaceri, unde conservatorii au de asemenea a anumită pondere, aici apropierea ideologică se complementează cu interesul de a dezvolta relații cu Rusia în special în domeniul turismului și a investițiilor de capital.

[trad. Lina Grâu]”

Ce parere aveti de asta? Reiau intrebarea pe care am pus-o mai sus: de ce Administratia de la Casa Alba nu o sa ia niciun fel de masuri? Se asteapta, oare, ca sa ajungem sa-l avem cu totii pe „Putin in inima”? 😡

In alta ordine de idei… Orwell: „1984” – varianta romaneasca…

Iata ce ne arata tot Radio Europa Libera:

România 2014: Legile supravegherii și epigonii lui Orwell

„Performance la București împotriva legilor supravegherii adoptate recent de Parlamentul României.

Legile supravegherii se află acum în faza de promulgare de către Președintele României. Acțiunea de joi din fața sediului Serviciului Român de Informații este un preambul la protestul care va avea loc sâmbătă, 12 iulie 2014, la sediul central al SRI din capitala României (Bulevardul Libertății Nr. 14). Galerie foto și text de Mihai Stan.

Comunicatul organizației neguvernamentale Miliția Spirituală, activă în zona protecției drepturilor și libertăților cetățenești:

„Miliția Spirituală a organizat azi [joi] un act de cultură cetățenească în fața sediului central al SRI din București, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra iminentei promulgări a legilor privind supravegherea cibernetică și a comunicațiilor electronice.

Considerăm că prin adoptarea acestui pachet legislativ se încalcă grav drepturile și libertățile civile ale cetățenilor români. Odată cu intrarea în vigoare a celor două legi, organele cu atribuții în zona siguranței/securității naționale vor avea dreptul de a efectua percheziții electronice fără mandat judecătoresc.

De asemenea, actele normative menționate mai sus prevăd obligativitatea identificării cetățenilor de către operatorii de rețele wireless (proprietari de pub-uri, moteluri, cofetării etc.), precum și obligativitatea de a furniza datele personale în momentul achiziționării unei cartele PrePay.

În opinia noastră, autoritățile de forță ale statului sunt pe cale să redobândească o serie de atribuții de care beneficiau vechile structuri represive totalitare. De pildă, înainte de 1990, deținătorul unei mașini de scris era nevoit să și-o înregistreze la Secția de Miliție pendinte.

Aceste legi demonstrează încă o dată statutul privilegiat de care se bucură serviciile speciale ale statului de 24 de ani încoace (ex: creșterea anuală și graduală a schemei de personal a acestor structuri și a bugetelor aferente).

Din păcate, omnipotența serviciilor este expresia mentală a celor puși să le servească legi pe tavă. Cârdășia dintre „politic” și „securistic” nu este ceva nou pe aceste plaiuri, dar devine complet dizgrațios, intolerabil și antidemocratic într-o țară care se pretinde europeană și civilizată.

Cetățenii sunt din ce în ce mai invadați în forul lor intim, în viața privată și în viața minții. Gândirea totalitară trebuie oprită ACUM!” „

De asemenea titreaza si Realitatea:

Protest în faţa sediului SRI faţă de legile supravegherii. Jandarmii au intervenit – UPDATE

Se arata ca:

„Un protest faţă de legile supravegherii a fost organizat joi în faţa SRI, de câţiva activişti ai organizaţiei Miliţia Spirituală, care au blocat intrarea în sediul central al instituţiei.

UPDATE: Blogul ActiveWatch anunţă că trei activiști Miliția Spirituală au fost sancționați astăzi de Jandarmeria Română cu amenzi de câte 500 de lei pe motiv că ar fi organizat o “adunare publică neautorizată” și că ar fi “blocat accesul în sediul Serviciului Român de Informații” (SRI). Cei trei au citit timp de o oră George Orwell (“1984″) pe treptele din fața SRI și aveau bannere inscripționate cu mesajele: “1984 de George Maior. (Ediție revăzută și adăugită)”, “Dumbravă, minunata lume nouă”, “Surveillance Law? What the Foucault!”, care făceau referire la autorii George Orwell și Michel Foucault, la abuzurile statelor totalitare, la directorul SRI George Maior și la generalul SRI Dumitru Dumbravă.

UPDATE: Jandarmii au intervenit şi i-au târât pe protestatari de pe scările sediului SRI.

Protest în faţa sediului SRI din Bucureşti. Câţiva activişti ai organizaţiei non-guvernamentale Miliţia Spirituală au blocat intrarea în sediul central al instituţiei, în semn de protest faţă de legile supravegherii.

Protestatarii au purtat un banner cu mesajul „1984, de George Maior, ediţie revăzută şi adăugită”, cu referire la romanul lui George Orwell.

„Miliția Spirituală a organizat azi un act de cultură cetățenească în fața sediului central al SRI din București, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra iminentei promulgări a legilor privind supravegherea cibernetică și a comunicațiilor electronice. Considerăm că prin adoptarea acestui pachet legislativ se încalcă grav drepturile și libertățile civile ale cetățenilor români. Odată cu intrarea în vigoare a celor două legi, organele cu atribuții în zona siguranței/securității naționale vor avea dreptul de a efectua percheziții electronice fără mandat judecătoresc. De asemenea, actele normative menționate mai sus prevăd obligativitatea identificării cetățenilor de către operatorii de rețele wireless (proprietari de pub-uri, moteluri, cofetării etc.), precum și obligativitatea de a furniza datele personale în momentul achiziționării unei cartele PrePay”, anunţă un comunicat al Miliţiei Spirituale.

„În opinia noastră, autoritățile de forță ale statului sunt pe cale să redobândească o serie de atribuții de care beneficiau vechile structuri represive totalitare. De pildă, înainte de 1990, deținătorul unei mașini de scris era nevoit să și-o înregistreze la Secția de Miliție pendinte. Aceste legi demonstrează încă o dată statutul privilegiat de care se bucură serviciile speciale ale statului de 24 de ani încoace (ex: creșterea anuală și graduală a structurii de personal a acestor structuri și a bugetelor aferente). Din păcate, omnipotența serviciilor este expresia mentală a celor puși să le servească legi pe tavă. Cârdășia dintre „politic” și „securistic” nu este ceva nou pe aceste plaiuri, dar devine complet dizgrațios, intolerabil și antidemocratic într-o țară care se pretinde europeană și civilizată. Cetățenii sunt din ce în ce mai invadați în forul lor intim, în viața privată și în viața minții. Gândirea totalitară trebuie oprită ACUM!”, mai precizează comunicatul.

Avocatul Poporului atacă legea cartelelor pre-pay la CCR

Legea cartelelor pre-pay a fost atacată la Curtea Constituţională (CC) de Avocatul Poporului, pe raţiuni legate, între altele, de ocrotirea vieţii intime şi de faptul că actul normativ nu ar reglementa criteriile obiective de stabillire a duratei stocării datelor cu caracter personal, notează Mediafax.ro.

„În conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi ale art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu o obiecție de neconstituţionalitate având ca obiect Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice”, anunţă un comunicat al Avocatului Poporului.

În opinia Avocatului Poporului, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 26, art. 53 alin. (2) și art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

„În susținerea obiecției de neconstituționalitate, Avocatul Poporului arată că soluția legislativă referitoare la obligația de a stoca datele cu caracter personal pentru o perioadă de 6 luni de la data reținerii acestora este afectată de un viciu de constituționalitate din perspectiva considerentelor reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 1258/2009. Totodată, se apreciază că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice aduce atingere principiului garantării și ocrotirii vieții intime familiale și private de către autoritățile publice și principiului proporționalității prevăzut expres de art. 53 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, Avocatul Poporului subliniază că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice nu reglementează criteriile obiective pe baza cărora trebuie stabilită durata stocării datelor cu caracter personal, astfel încât să fie garantată limitarea sa la strictul necesar. În acest sens, se consideră că legea criticată nu prevede garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor față de riscurile de abuz, precum și față de orice accesare și utilizare ilicită a datelor cu caracter personal.

În calitatea sa de unică autoritate de jurisdicţie constituţională în România, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice”, mai precizează comunicatul.

Camera Deputaţilor a adoptat în 2 iulie, cu 195 de voturi „pentru”, 20 de voturi „împotrivă” şi 75 de abţineri, iniţiativa legislativă care obligă deţinătorii de cartele telefonice preplătite (prepay) să-şi prezinte datele personale de identificare.

Dacă va fi promulgată, legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Cu toate acestea, legea prevede o perioadă de un an, respectiv până la 1 ianuarie 2016, pentru ca posesorii de cartele preplătite să aibă posibilitatea de a furniza operatorilor de telefonie datele personale de identificare.

În caz contrar, legea prevede anularea numărului de telefon.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a decis, marţi, că Legea 82/2012, cunoscută drept legea ”Big Brother”, este neconstituţională, hotărârea fiind luată în unanimitate.

Conform unui comunicat al CC, cu unanimitate de voturi, Curtea „a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii nr.82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale”.

Legea prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.”

Chiar nu mi-ar placea sa traiesc intr-un astfel de univers. Concentrationar. Totalitar. Este uluitor sa constat cum se lupta in zilele noastre impotriva libertatii! Si fac o comparatie cu anii ’90 cand se traia, cand se respira libertate, acea libertate cucerita cu varsare de sange in Decembrie ’89. Este uluitor pentru mine sa constat ca revin practicile totalitarismului!! Si cum prea putini oameni protesteaza impotriva unor asemenea abuzuri! Inadmisibil ce se intampla!

Update 2

Iata o interesanta analiza publicata de Romania Libera:

Analiză Der Spiegel. O alegere dificilă pentru Germania: America sau Rusia?

Se arata ca:

„Orientarea politicii externe a Germaniei este, mai mult ca niciodată, pusă în discuție de ultimele evoluții ale scandalului de spionaj american la Berlin. Problema este atât de gravă încât trei jurnaliști germani de la Der Spiegel – Markus Feldenkirchen, Christiane Hoffmann și René Pfister – au ajuns să se întrebe dacă, pe viitor, Germania se va situa de partea Statelor Unite ale Americii sau de partea Rusiei.

Întrebarea din titlul materialului din prestigioasa publicație germană – Va fi America sau Rusia – este cu atât mai actuală cu cât un recent sondaj efectuat de Fundația Körber arată că la întrebarea „Cu ce țară ar trebui să coopereze Germania în viitor?” aproape 56% au indicat Statele Unite și 53% au numit Rusia. Articolul punctează cele mai importante momente ale scandalului de spionaj, ajuns la punctul de maximă intensitate atunci când guvernul de la Berlin i-a cerut șefului biroului CIA din Germania să părăsească țara.

Cei trei jurnaliști explică și complicata situație internă a Germaniei, condusă de cancelarul Angela Merkel în fruntea unei coaliții ce include cele două mari partide – Uniunea Creștin-Democrată și Partidul Social Democrat. Thomas Oppermann, liderul parlamentarilor social-democrați declara, după izbucnirea scandalului referitor la acțiuni de spionaj în favoarea SUA în care ar fi implicați angajați a serviciului german de informații externe (Bundesnachrichtendienst – BND) și ai ministerului german al Apărării, că – în cazul în care acuzațiile vor fi confirmate de comisia de investigare – este cel mai grav atac asupra parlamentului și instituțiilor democratice ale Germaniei.

Cancelarul Angela Merkel, care și-ar dori, potrivit Der Spiegel, să își vadă țara ferm ancorată în alianța occidentală și partener loial al Americii, are astfel de înfruntat și enervarea colegilor de coaliție, și opinia publică tot mai nemulțumită de relația cu SUA, ajunsă în prezent la cel mai scăzut nivel de încredere și la cele mai îngrijorătoare tensiuni.

De cealaltă parte, acțiunile Rusiei în criza ucraineană au readus în atenție subiecte uitate după încheierea Războiului Rece și căderea Zidului Berlinului: identitatea națională și antagonismul Est-Vest. Un sondaj Der Spiegel a arătat că 57 la sută dintre germani consideră că țara lor ar trebui să dea dovadă de mai multă independență față de Statele Unite în politica externă. Astfel încât, spun cei trei autori, se impune atenției o altă întrebare inconfortabilă, dacă nu cumva relațiile strânse cu Occidentul au fost doar un fenomen de tranziție, și nu o tendință pe termen lung.

Relația cu America

După război, cancelarul tinerei Republici Federale Germane, Konrad Adenauer, a ales integrarea țării sale în blocul occidental, mișcare încheiată cu aderarea la NATO în 1955. Relația germano-americană a continuat să fie foarte bună vreme de decenii, până în momentul în care George W. Bush, după atentatele de la 11 septembrie 2001, a anunțat intenția SUA de a interveni militar pentru înlăturarea de la putere a liderului irakian Saddam Hussein. Cancelarul german din acel moment, social-democratul Gerhard Schröder, s-a opus deschis unei intervenții militare în Irak.

Materialul din Der Spiegel trece în revistă momentele de manifestări antiamericane din Germania, de la mișcările contra războiului din Vietnam, din anii 60 și cele legate de politica privind rachetele a NATO până la momentele actuale. O sumă de evenimente, precum războiul din Irak, scandalul Guantanamo, folosirea dronelor în război, criza financiară, scandalul NSA și temerile privind practicile gigantului IT Google, au sporit neîncrederea germanilor în America.

Pe lângă pacifiști și reprezentanții stângii, și germanii de rând au sperat că venirea la Casa Albă a lui Barack Obama va reuși să refacă prietenia și încrederea între cele două țări. Însă, spre dezamăgirea germanilor, se arată în articol, „Obama nu a transformat Casa Albă în sediu al ONU”. Nu a închis Guantanamo, nu a eliminat pedeapsa cu moartea, însă a înlocuit forțele speciale ce ucideau străini cu drone pilotate din cazărmi cu aer condiționat care execută persoanele de pe o listă semnată de Obama, mai spun cei trei autori.

Potrivit ambasadorului american la Berlin, John Emerson, în ciuda unor lucruri care au mers prost în ultima perioadă, alegerea Germaniei între SUA și Rusia ar trebui să fie simplă. Cine are o presă liberă, cine permite un control al poporului asupra serviciilor secrete, Rusia sau Statele Unite? Emerson, care consideră că germanii au avut așteptări prea mari de la Obama, spune că cele două țări împărtășesc, până la urmă, aceleași valori, astfel că ar trebui să rămână de aceeași parte.

Articolul citează și poziția lui Friedrich Merz, președintele unui grup ce promovează prietenia cu SUA, numit Atlantic Bridge, ocupat în prezent cu promovarea acordului transatlantic de liber schimb. Merz, un suporter inveterat al economiei de piață, se arată frustrat de divizarea ideologică din Statele Unite, căreia îi preferă democrația mai temperată de tip european. Cu privire la ultimul scandal de spionaj, însă, președintele Atlantic Bridge spune că dacă acuzațiile se vor dovedi adevărate este timpul ca astfel de practici să înceteze.

Antiamericanismul a ajuns și la un alt nivel. Faptul că relațiile cu America au devenit neatractive este dovedit, în opinia autorilor, și de faptul că a face parte din grupul de prietenie Germania-SUA din Bundestag este acum aproape indezirabil. Nici activitatea în alte organizații de promovare a relațiilor cu Statele Unite nu mai este ceva dezirabil pentru mulți politicieni.

Autorii materialului notează că mulți americani văd Germania ca pe un copil devenit adult, dar care ezită să părăsească locuința părintească și să-și asume responsabilități. SUA au dus greul operațiunilor militare din Afganistan, tot ele suportă peste 70% din cheltuielile militare al NATO și sunt și țara ce trebuie să controleze expansiunea noii superputeri de la Beijing. Pacifismul Germaniei Federale din timpul Războiului Rece a fost posibil sub umbrela nucleară a Statelor Unite, însă odată ce acesta s-a încheiat, americanii n-ar avea nimic împotrivă ca țările europene și mai ales Germania să-și asume responsabilități în politica globală, cel puțin în imediata lor vecinătate.

Gary Smith, șeful Academiei Americane din Berlin consideră, citat de Der Spiegel, că germanii suferă de un exces de moralitate atunci când reacționează violent la ascultarea telefonului cancelarului Angela Merkel, uitând că SUA sunt singura putere mondială democratică și că Rusia sau China nu ar avea niciun fel de scrupule cu privire la acțiuni de spionaj. Germania nu vede lucrurile în ansamblu, consideră Smith, atunci când este enervată de situațiile în care America își arată mușchii, dar se ține departe de a participa la soluționarea unor crize precum cea din Libia. Cine se așteaptă germanii să îl oprească pe Puțin atunci când va dori să mai anexeze teritorii ale altor țări din vecinătate, așa cum a făcut cu Crimeea, se întreabă retoric Gary Smith.

Relația cu Rusia

Autorii materialului oferă apoi o comparație a ambasadei americane, o adevărată fortăreață păzită de oameni obsedați de control, cu cea rusă, la care toată lumea tratează cu lejeritate problemele de securitate. Iar ambasadorul Vladimir Mikhailovich Grinin, un bun vorbitor de germană, spre deosebire de cel american și un bun cunoscător al vieții sociale și politice din țara în care își are misiunea, spune că Germania este țara europeană cea mai apropiată de Rusia.

În viziunea lui Grinin, nu există contradicții între Est și Vest, iar relațiile dintre Rusia și Occident trebuie văzute ca un triunghi format din Statele Unite, Federația Rusă și Uniunea Europeană, în care rolul preponderent îl joacă Germania. Aceasta din urmă, fiind țara care îi înțelege foarte bine atât pe ruși cât și pe americani, ar trebui să joace rolul de mediator, astfel încât să fie găsit un limbaj comun. Cei trei autori ai materialului din Der Spiegel vorbesc despre relația specială germano-rusă notând că butada „Niciodată încă un război contra Rusiei” nu este doar un efect al pacifismului de după al doilea război mondial.

Pe baza povestirilor unui umorist rus ce deține un club în Berlin, materialul vorbește despre relația specială dintre germani și Siberia. Pornind de la un citat dintr-un istoric german ce spune că poporul său a văzut spiritualitatea din peisajul siberian, umoritsul Vladimir Kaminer brodează pe tema relației speciale germano-ruse bazându-se pe poveștile televizate despre Siberia difuzate de televiziunile germane după Crăciun. Kaminer spune că, pentru Germania, Statele Unite sunt ca un tată rău, în timp ce Rusia este un fel de frate mai mic pe care îl privești cu indulgență. Și nu uită să amintească faptul că țarul Petru cel Mare i-a rugat pe germani să-l ajute să modernizeze Rusia și că cele două țări, deși au făcut multe greșeli în trecut, deăind una de alta, ca orice vecin.

El crede că petrecerile pe care le organizează, cu muzică rusească și vodca curgând în valuri sunt apreciate de germani pentru că aceștia, obișnuiți să se gândească mereu la viitor, tânjesc după prezentul rusesc, după modul rușilor de a uita ziua de mâine.

Ce poate face Germania

În anii din urmă, scrie Der Spiegel, a fost destul de ușor să crezi într-o Rusie bună. Moscova părea să se apropie de Occident prin includerea în G8 și Consiliul NATO-Rusia. Iar Germania nu părea să aibă motive de teamă, după reunificare. Dar criza ucraineană a redeschis criza pe care o credeau încheiată cei care se amăgeau cu viitorul democratic al Rusiei. „Rusia nu este un partener, în acest moment”, declara ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, după începerea crizei din Ucraina. În acest moment, Berlinul se găsește în situația de a construi o punte de legătură cu o Rusie cu o retorică tot mai antioccidentală și naționalistă, tot mai intolerantă față de minoritățile naționale, religioase și sexuale și motivată de a-și regăsi semnificația pierdută odat cu prăbușirea URSS.

Germanii sunt divizați în ceea ce privește poziția față de Rusia. Cei care înainte o priveau cu neîncredere se simt acum răzbunați, în timp ce partizanii Moscovei pledează pentru a i se acorda mai multă înțelegere. Potrivit unui sondaj Der Spiegel, trei sferturi dintre germani spun că încrederea lor în Rusia a scăzut, dar cu toate acestea aproape 40 la sută dintre respondenți și-ar dori ca Germania să colaboreze mai strâns cu Rusia în viitor.

Pentru diplomația germană, care se mândrea cu relațiile speciale cu Moscova, acum Rusia a devenit inpredictibilă. Nimeni nu-i cunoaște lui Puțin adevăratele intenții. Încearcă doar să limiteze extinderea NATO și UE către Est sau vrea să reconstruiască Uniunea Sovietică, a cărei cădere o consideră cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului 20. Dificultățile din această relație, cândva privilegiată, au ieșit la iveală în mai, cu ocazia unei întâlniri a forumului germano-rus o organizație similară Atlantic Bridge, la care a participat și unul dintre apropiații lui Puțin, Vladimir Yakunin, care a declarat că e mândru că este rus. Doar că valorile occidentale pe care Rusia și Europa vor să le împărtășească nu sunt tocmai cele pe care oamenii dintr-o societate creștină și-ar dori să le vadă: antiamericanism, homofobie și intoleranță.

„Americanii nu știu nici măcar unde este Crimeea”, a declarat Yakunin, care i-a chemat pe europeni să se alăture Rusiei în lupta contra liberalismului totalitar. „Esența democrației nu este femeia cu barbă, ci suveranitatea poporului”, a spus el cu referire la câștigătorul Eurovisionului, Conchita Wurst.

În aceste condiții, Germania este nevoită să se întrebe dacă Rusia poate fi o țară democratică, de fiecare dată când reflectează asupra relației cu Moscova. Puține declarații au atras mai mult atenția decât cea a fostului cancelar Gerhard Schröder (în prezent președinte al unei companii rusești – n. red.), care spunea despre Vladimir Puțin că este un „democrat fără cusur”, părând astfel să nege tendințele autoritariste ale liderului de la Kremlin. De altfel, și pro-rușii germani sunt expuși tendințelor autoritariste, dacă e să luăm în considerare acuzațiile aduse acestora de istoricul Heinrich August Winkler, care îi consideră similari cu naziștii. Ceea ce este complet greșit, cred cei trei autori ai materialului Der Spiegel, care consideră că Germania este țara care îi poate înțelege cel mai bine pe ruși fără a-și periclita poziția în lumea occidentală. „Nu se pune problema menținerii unei poziții echidistante față de Occident și Rusia, și cu siguranță nu este o alegere între democrație și regim autocratic” Poziția geografică centrală a Germaniei nu duce și la adoptarea unei poziții ideologice care să împace cele două tendințe.

Sociologul și filozoful Jürgen Habermas atrăgea recent atenția că că Germania este pe cale să alunece într-o poziție semi-hegemonică foarte periculoasă. Dar aceste îngrijorări nu sunt justificate, spun autorii articolului. „Germania nu mai trebuie să se teamă de sine însăși.” Potrivit unor sondaje la nivel internațional, Germania este cea mai popualră țară pentru foarte mulți oameni. Pretenția ca Germania să-și asume un rol mai consistent în politica internațională este aproape unanimă. În tmpul crizei economice, Berlinul și-a asumat cea mai mare parte a poverii fiscale și econmice și, ca mare putere, a fost criticată din acest motiv.

Ieșirea din alianța occidentală nu este o opțiune pentru Germania, consideră jurnaliștii. Apartenența la NATO a adus Germaniei mai mult de jumătate de secol de securitate și pace, iar trei sferturi dintre germani sunt convinși că această alianță este necesară și după încheierea Războiului Rece. Majoritatea zdrobitoare a germanilor nu pun la îndoială apartenența țării lor la Occident.

Germania poate să devină mai independentă în relație cu Statele Unite. Schröder a refuzat să implice Germania în războiul din Irak și asta a fost o decizie corectă, consideră autorii materialului, precum și un semnal că Berlinul nu vrea să participe la o acțiune bazată pe o minciună. Obama a renunțat la politica războinică a lui Bush, dar nu și la metodele acestuia de spionaj.

Merkel poate explica Statelor Unite că nu este dispusă să accepte procedeele NSA, dar până acum admonestările sale nu l-au impresionat pe Obama, așa cum dovedește ultimul scandal de spionaj. Din acest motiv ar fi corect ca Germania să-i ofere azil lui Snowden, cred cei trei autori. Desigur că acestă decizie va avea un preț – relațiile cu SUA vor fi aproape înghețate pentru o vreme. Dar numai așa ar putea Berlinul să critice politicile lui Puțin. În acest moment, o parte din simpatia germană pentru Vladimir Puțin derivă din sentimentul că nici SUA nu sunt cu mult mai bune, dispuse cum sunt să încalce legislația internațională atunci când nu mai găsesc soluții politice.

„Germania și-a întins aripile în ultimele două decenii. Iar acum nu se mai poate ascunde îndărătul altcuiva. În schimb, Germania poate conduce Europa către un rol politic independent. Ea poate arăta Rusiei ce ar avea de câștigat dacă ar deveni o parte a Occidentului. Dar trebuie, de asemenea, să traseze limite clare dacă Moscova reintroduce violența ca unealtă politică și îi amenință aliații. Pentru america, o Germanie ce-și asumă acest rol s-ar ptea să nu fie un partener comod, dar acesta ar putea oferi un moment de ușurare Americii”, încheie cei trei jurnaliști de la Der Spiegel.”

De asemenea, de citit si…

Ministrul german de Finanţe: Americanii dau dovadă de o „prostie care te face să plângi”

Se arata ca:

„Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, a apreciat, joi, că Statele Unite dau dovadă de o „prostie care te face să plângi”, după descoperirea a două posibile cazuri de spionaj al agenţilor germani în favoarea agenţiilor de informaţii americane, informează Mediafax.

Schäuble a mai spus că „este extrem de prostesc ca Statele Unite să recruteze la noi persoane de a mâna a treia. Iar în faţa unei asemenea prostii, nu poţi decât să plângi”. Apoi a adăugat că „acest lucru nu o amuză pe cancelar.

Pentru a doua oară în cinci zile, justiţia germană a deschis o anchetă, miercuri, în privinţa unui presupus spion care lucrează, potrivit presei, pentru Washington, un caz care tensionează şi mai mult relaţiile dintre Statele Unite şi Germania.

După primele dezvăluiri, vineri, în privinţa unui agent al serviciilor de informaţii germane suspectat că lucrează şi pentru CIA, Parchetul federal a anunţat că anchetează un nou caz de presupus spionaj pentru o ţară străină, fără a preciza care este aceasta.

De această dată, presa a vorbit despre un ofiţer al Bundeswehr, care ar lucra pentru Statele Unite. Cazul este considerat „mai grav” decât primul, potrivit surselor citate.”

Epilog

Agerpres

Germania și SUA rămân bune prietene, în pofida suspiciunilor de spionaj (Kerry)

„Germania și SUA rămân „bune prietene” în pofida valurilor provocate de suspiciunile de spionaj, a declarat duminică secretarul de stat american John Kerry, în cursul unei conferințe de presă comune la Viena cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier, informează France Presse.

„Lăsați-mă să subliniez că relația între SUA și Germania este strategică, noi avem o cooperare politică enormă și suntem buni prieteni”, a declarat Kerry.

Cei doi miniștri au abordat subiectul cu ocazia unei serii de reuniuni la Viena pentru a încerca să deblocheze negocierile asupra programului nuclear iranian.

Ei au vorbit, de asemenea, despre dosarele Iranului, Afganistanului și Orientului Mijlociu, a explicat șeful diplomației germane Frank-Walter Steinmeier.

„Aceasta ne arată că relația transatlantică între Germania și SUA este necesară, în pofida dificultăților din aceste ultime săptămâni”, a afirmat ministrul german. „Vom lucra pe o bază fundamentală de respect mutual”, a adăugat el.

Explicațiile între cele două țări intervin după spectaculoasa decizie de joi a Berlinului de a-l expulza pe șeful spionajului american în Germania — o măsură rarisimă în cadrul NATO — ca urmare a arestării a două persoane suspectate că au spionat în beneficiul SUA.

Într-un interviu înregistrat sâmbătă la televiziunea publică ZDF, cancelarul german Angela Merkel a cerut Washingtonului să-și schimbe comportamentul în materie de spionaj. „Sper, desigur, că ceva se va schimba”, a declarat Merkel.

„Nu mai trăim în perioada Războiului rece în care fiecare era, probabil, neîncrezător în fiecare”, a adăugat ea.”

Dar interesant este si punctul de vedere al Angelei Merkel:

Ziare.com

Merkel recunoaste: SUA vor fi greu de convins sa renunte la spionarea Germaniei

Se arata ca:

„Cancelarul german Angela Merkel a recunoscut ca SUA vor fi greu de convins sa renunte la practicile lor de spionaj in Germania, dar a insistat ca este important ca deosebirile de atitudine pe tema activitatii serviciilor secrete trebuie scoase in evidenta.

„Nu cred ca este usor sa convingem SUA sa schimbe radical activitatea serviciilor lor secrete, este vorba de o luare de pozitie generala. De aceea trebuie sa fim clari in ceea ce priveste faptul ca avem abordari diferite”, a spus Merkel in traditionalul interviu din timpul verii, care va fi difuzat duminica de canalul doi al televiziunii germane ZDF.

Scandal de spionaj: Germania declanseaza vanatoarea interna

Intrebata daca are asteptari in privinta unei schimbari de atitudine din partea SUA, Merkel a spus ca nu poate prevedea o asemenea schimbare, dar ca, evident, si-o doreste. Merkel a insistat ca practicile de spionaj ale SUA dezvaluite recent nu au nimic de-a face cu o cooperare intre prieteni. „Nu mai traim in perioada Razboiului Rece cand probabil ca nimeni nu avea incredere in nimeni. Cred ca serviciile secrete din secolul al XXI-lea trebuie sa se concentreze pe lucruri importante si sa colaboram foarte strans cu americanii. Doresc ca aceasta (colaborare) sa continue”, a spus cancelarul german, citata de AFP.

Germania: Nou caz de spionaj al americanilor

„Nu poate exista incredere cand cineva trebuie sa plece de la premisa ca este spionat. Vrem o cooperare intre aliati, iar asta nu implica deloc ca trebuie sa ne spionam reciproc”, a subliniat Merkel, potrivit EFE. Insa, in ciuda criticilor, Merkel a spus ca nu vede niciun motiv pentru o reducere a cooperarii Germaniei cu serviciile secrete americane si s-a declarat impotriva suspendarii negocierilor referitoare la un tratat de liber schimb intre UE si SUA. „

🙂

Trebuie citit si…

CursDeGuvernare.ro

Valentin Naumescu / Expulzarea şefului CIA filiala Berlin. Neîncrederea Germania-SUA, la cote maximale în era postbelică

De Valentin Naumescu

Se arata ca:

„E limpede că s-a ajuns la un punct critic în relaţia bilaterală germano-americană, prin acumulări graduale de neîncredere politică reciprocă, se pare ireversibile, survenite în mai mult de un deceniu.

Cel mai probabil, fisura relaţiei transatlantice trebuie căutată în 2003, atunci când Germania şi Franţa s-au desolidarizat de Statele Unite în campania militară din Irak şi, mai mult decât atât, au blocat explicit obţinerea unui mandat politic din partea ONU şi a NATO.
În perioada sensibilă a War on Terror, fostul secretar american al Apărării, nepopularul Donald Rumsfeld, a introdus provocatorul clivaj conceptual între vechea Europă, cu referire la Germania şi Franţa (care s-ar fi îndepărtat de viziunea, politica şi valorile Statelor Unite) şi noua Europă (loială şi demnă de încrederea Americii), reprezentată de ţările din Europa Centrală şi de Est. Merită, cred eu, în contextul tensionat germano-american de astăzi, să ne amintim formula atât de criticată a lui Rumsfeld din 2003, căci aceasta ar putea fi şi chiar este, într-un fel, resuscitată…

De atunci încoace, cu perioade relative de acalmie, relaţia între principalele două puteri economice ale Alianţei occidentale a continuat practic să se deterioreze iar scandalurile de spionaj american din Europa, din ultimii ani, cu episoadele Snowden din 2012-2013 şi cu cele din ultimele zile, se pare că au umplut paharul şi au determinat Germania să recurgă la un gest politico-diplomatic cu semnificaţie majoră[1]. Şi ruşii spionează în Germania, de bună seamă (doar preşedintele Putin este „maestrul” lor, nu?) şi chinezii spionează (peste tot), dar expulzat a fost şeful structurii de informaţii a Statelor Unite, pentru activitatea care se pare că a produs cel mai mare deranj politic la Berlin, pe motivul oficial că „spionajul din partea prietenilor este inacceptabil”. Desigur, orice formă de spionaj depistat este stânjenitoare pentru statul în cauză, iar principial vorbind, cine spionează şi este prins suferă consecinţele acţiunilor sale ilegale şi imorale. Nimeni nu ia apărarea spionilor.

Prin expulzarea şefului acreditat diplomatic al reţelei americane de informaţii speciale în Germania, Berlinul vrea să spună: Halt! Până aici! Răbdarea noastră are o limită, ne deranjează în mod deosebit să fim spionaţi de aliaţi. În plus, aşa cum se ştie, Washingtonul nu a acceptat anul trecut propunerea Berlinului de a încheia un moratoriu privind interdicţia spionajului reciproc, cu precizarea oficialilor americani că „Statele Unite nu încheie astfel de acorduri limitative nici măcar cu Marea Britanie sau Canada” (a se înţelege ţări mult mai apropiate de America decât Germania), deşi este de notorietate colaborarea strategică îndelungată între serviciile de informaţii ale ţărilor vorbitoare de limbă engleză: SUA, Canada, Marea Britanie şi Australia. Germania nu face parte din acest cerc al încrederii maxime.

Întrebarea esenţială care se pune în tot acest scandal nu este dacă, ci de ce simte nevoia Washingtonul să spioneze guvernul de la Berlin? Fireşte, răspunsul generic este simplu: pentru că nu mai are încredere în Germania. Dar ce anume menţine neîncrederea politică SUA-Germania la un nivel atât de ridicat încât Statele Unite vor să cunoască în detaliu acţiunile necomunicate public ale administraţiei germane? Aici lucrurile se complică: pentru că cele două mari puteri occidentale au început să aibă abordări diferite în chestiuni esenţiale de politică internaţională.

De exemplu (vor mai fi fiind şi altele, ceea ce până la un punct este firesc), relaţia cu Rusia şi viziunea asupra noii „Europe de Est”, reprezentată astăzi de cele şase state fost-sovietice din Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, cărora vest-europenii (în principal franco-germanii) nu doresc să le acorde o perspectivă credibilă de aderare la NATO şi Uniunea Europeană, ci doar parteneriate şi asocieri moi, văzute ca simple extinderi ale pieţei comune.

În timpul crizei din Ucraina, de pildă, care a urmat anexării Crimeei, Statele Unite ar fi dorit o abordare mai exigentă a relaţiei cu Rusia şi chiar impunerea unor sancţiuni economice severe Moscovei, în timp ce Berlinul a pledat pentru moderaţie, a îndemnat Kievul la dialog cu Moscova şi a făcut în aşa fel încât reacţia Uniunii Europene să se limiteze la interzicerea vizelor pentru 33 de demnitari ruşi din eşaloanele al doilea şi al treilea, adică impact zero. Apoi, a apărut ca din senin şi înregistrarea înjurăturii subsecretarului de stat Victoria Nuland la adresa Uniunii Europene (într-o discuţie telefonică pe care o purta cu ambasadorul american la Kiev), pentru a întări întreaga argumentaţie privind dispreţul americanilor la adresa Europei puritane.

„Întâmplător”, principala putere care profită de pe urma acestui stânjenitor scandal germano-american este Rusia. Am mai spus lucrul acesta, orice blocaj în relaţia transatlantică avantajează şi consolidează poziţia Rusiei în Europa. NATO, ca principal instrument politico-militar de exprimare unitară a spaţiului occidental, este astfel anihilat din interior. Nici măcar exerciţiul diplomatic de negociere nesfârşită a TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership) nu mai poate salva aparenţele, mimând continuarea parteneriatului strategic America de Nord-Europa.

Care ar putea fi consecinţa deteriorării pe mai departe a relaţiei Germania-Statele Unite asupra regiunii noastre? Deloc surprinzător, am putea asista la o creştere a prezenţei Statelor Unite în Europa Centrală (mai ales Polonia, România, statele baltice) şi de Est (Ucraina, Republica Moldova, Georgia), pe multiple dimensiuni de interese: politice, militare, strategice şi de informaţii, economice, culturale, academice etc. Întoarcerea masivă a Americii în Europa, atunci când se va produce (şi nu e departe momentul!) se va produce cu certitudine în Europa Centrală şi de Est, şi va fi o contrapondere strategică la (re)apropierea tot mai evidentă, mai puternică şi mai interesată a Germaniei de Rusia. Vin, deci, americanii!
Dar nu vin neapărat de dragul „noii Europe”, să nu ne facem iluzii, ci de teama de a pierde influenţa pe un continent care înseamnă totuşi mult în sistemul relaţiilor internaţionale, aşa în declin cum este, şi mai ales pentru a contracara avansul tot mai posibil al Rusiei în relaţia cu Uniunea Europeană.

America, prin perspectiva ei globală asupra lumii, reţine doar lucrurile esenţiale din istoria continentelor, nu se pierde în detalii. Ştie însă, de exemplu, din istoria Europei (aşa cum foarte bine şi cu mult mai multe detalii ştiu şi polonezii, şi românii, şi balticii, şi ucrainenii) că fascinaţia ruso-germană a sfărâmat mereu şansele naţiunilor mai mici, prinse la mijloc, de a decide pentru ele, şi că aceasta duce la un desen politico-economic al continentului care anulează ideea de Occident transatlantic. În beneficiul cui?”   

si

Noul război rece și falia Occident-Rusia

De Anne-Marie Blajan

Se arata ca:

„Rusia a avertizat din nou, miercuri, cele trei state care au acceptat scutul antirachetă pe falia care o desparte de Occident: Polonia, România, Turcia.

În realitate, cinci sunt statele care reprezintă miza geopolitică a momentului: Polonia, Ungaria, România, Bulgaria și Turcia se află în zona tampon dintre Occident și Rusia. În contextul creat de criza din Ucraina, parteneriatul SUA cu Polonia, România și Turcia capătă noi valente.
Rusia însă își manifestă o influență soft în Ungaria și Bulgaria. Analiștii apreciază că ele pot fi fie calul troian al Rusiei în UE, așa cum a fost considerată Bulgaria de către serviciile secrete germane, potrivit der Spiegel, fie, pe de altă parte, un intermediar ar relației Germaniei cu Rusia.

Polonia, aliatul SUA cel mai radical împotriva Moscovei

Polonia este un avanpost important al SUA în Europa Centrală şi de Est – aici la fel ca şi în România, vor fi amplasate elemente ale scutului antirachetă. Varşovia şi Washingtonul sunt parteneri a căror relaţie apropiată nu mai are nevoie de confirmări.

E și motivul pentru care în ultimele săptămâni au apărut în spațiul public  înregistrări ale unei discuţii private a ministrului de Externe, Radek Sirkorski, care arătau frustrarea polonezilor că SUA păreau să se fi dezangajat din regiune.

Numai că odată cu izbucnirea crizei din Ucraina, Polonia – avocatul Kievului în Europa, cu un obiectiv asumat de susţinere a Ucrainei în apropierea de UE – a cerut şi a primit reconfirmări americane.

Polonia a jucat un rol esenţial în gestionarea crizei ucrainene, făcând parte din troica ce a mediat dialogul dintre fostul preşedinte, Viktor Ianukovici, şi protestatarii proeuropeni, ieşiţi în stradă în urma refuzului preşedintelui de a semna Acordul de asociere cu UE.

Mai apoi, odată cu implicarea fățișă a Rusiei în destabilizarea Ucrainei, Polonia, sprijinită de statele baltice şi mizând pe temerea lor intrinsecă faţă de fostul centru de putere din perioada sovietică, a cerut o angajare fermă a SUA şi NATO. Rezultatul: o suplimentare a trupelor americane pe teritoriul polonez, avioane de vânătoare staţionate în baze aeriene din Polonia şi asigurări că americanii şi partenerii NATO sunt ferm alături de Polonia, ţările baltice, dar şi România.

Un model de succes al fostelor state comuniste

Polonia este modelul de succes al fostelor ţări comuniste, chiar dacă acum 25 de ani nu era clasată ca favorită. Mult mai mult optimism era îndreptat spre Ungaria şi Cehia.

Şi totuşi, Polonia – la cei 10 ani de apartenenţă la UE, 15 ani ca membru al NATO şi 25 de la căderea comunismului – a avut o creştere în medie de 4% pe an (prin comparație, România a crescut cu doar 1,1% anual), în ultimul deceniu, PIB-ul/locuitor exprimat în puterea de cumpărare este la 67% din media UE şi are o economie de trei ori mai mare decât a Ucrainei, faţă de 33% din economia ţării vecine în 1098, la căderea comunismului.

Polonia a fost singura mare economie europeană care a evitat recesiunea economică. Potrivit The Economist, PIB-ul de anul trecut a fost cu o cincime mai mare decât cel avut înainte de începerea crizei în Europa. Iar Ministerul de Finanţe estimează o creştere mai mare de 3% în 2014.

Performanţele economice i-au acordat Poloniei o puternică voce în UE, atât din punct de vedere politic, cât şi economic.

Un premier puternic: Situația politică și rolul de jucător principal în gestionarea crizei din Ucraina

Criza din Ucraina a îndreptat din nou privirile liderilor europeni şi americani spre Donal Tusk şi ministrul său de externe, Radek Sirkorski. Şi nu doar privirile aliaţilor străini, ci şi ale polonezilor.

Iniţial, situaţia din Ucraina şi reacţia autorităţilor poloneze au contribuit la creşterea popularităţii Platformei Civice, partidul premierului Tusk, care scădea în sondaje pe măsură ce economia şi-a temperat creşterea şi rata şomajului a crescut.

Însă poziţionarea puternică în politica externă nu a putut să schimbe, în final, percepţia polonezilor, care îi consideră pe cei doi aroganţi şi satisfăcuţi de ei înşişi ca oameni de stat. Astfel că opoziţia a început să câştige teren. Iar scandalul provocat de publicarea unor conversaţii confidenţiale ale unor înalţi oficiali polonezi – guvernatorul băncii centrale, miniştrii de Externe, Interne şi fostul ministru de Finanţe – a nemulţumit şi mai mult publicul.

Opoziţia a cerut demisia guvernului, însă premierul Tusk a cerut şi a obţinut votul de încredere al parlamentului, demonstrând astfel că încă mai are sprijinul majorităţii.

Înregistrările în care au fost suprinse discuţii private ale guvernatorului băncii centrale şi ale ministrului de Externe au avut potenţialul de a decredibiliza guvernul Tusk şi de a pune sub semnul îndoielii performanţa economică a Poloniei, chiar în momentul în care aceasta propusese o nouă strategie energetică pentru UE.

Analiști: Un scandal fabricat de serviciile ruse, pentru decredibilitarea Poloniei

Analişti, în special americani, dar şi europeni, au afirmat că nu trebuie axclus faptul că ieșirea în public a înregistrărilor cu discuțiile înalților oficiali de la Varșovia să fie o acţiune a serviciilor secrete ruse, la fel cum a fost cazul interceptării subsecretarului de stat Victoria Nuland, în iarna trecută.

Polonia a iritat Rusia atât prin poziţia sa faţă de Ucraina – susţinător fervent al apropierii acesteia de UE – , cât şi prin propunerea de crearea a unei uniuni energetice, dar şi prin insistenţa asupra pericolului pe care îl reprezintă Rusia: unii experţi susţin că a fost exagerat de autorităţile poloneze şi că este puţin credibilă nesiguranţa afişată de ele, în condiţiile în care Polonia este membră al NATO.

Indubitabil, însă, Polonia rămâne cel mai fidel aliat al SUA în regiune. 2015 este un an decisiv: vor fi alegeri legislative şi prezidenţiale, însă oricine ar fi la putere (Platforma Civică a lui Donald Tusk sau partidul Lege şi Ordine, al lui Jaroslaw Kaczynski) atitudinea faţă de Rusia va fi aceeaşi. Poate mai radicală, în cazul celui din urmă.

Ungaria, un aliat puternic al Moscovei în Europa Centrală

Ungaria este, alături de Bulgaria, o ţară prietenă Moscovei în zona de falie între Occident şi Rusia, mai ales prin strângerea acestor legături în ultimii ani.  Regimul luiViktor Orban, care a câştigat în această primăvară alegerile cu un scor zdrobitor pentru opoziţie, tot mai autoritar, suscită nemulţumirea Bruxelles-ului.

În ultima lună, noua taxă asupra publicităţii – care pune presiune pe presa nealiniată – şi opoziţia faţă de nominalizarea lui Jean-Claude Juncker va înrăutăţi şi mai mult relaţiile Budapestei cu UE. Iar poziţia adoptată de Budapesta faţă de situaţia din Ucraina – premierul Orban a ezitat să critice Moscova, argumentând, după anexarea Crimeei, că “Ungaria nu este implicată în conflict” – nu face decât să confirme o orientare pro-estică a Ungariei, începută în 2010. Şi să izoleze ţara faţă de celelalte state din regiune.

O ţară în conflict cu UE – sprijinită financiar de Rusia

Venirea la putere a Fidesz, în 2010, a adus şi o serie deschimbări legislative controversate şi contestate în UE, ca fiind un atac la democraţie: o lege mai dură a presei, o nouă Constituţie şi dorinţa de a pune sub controlul politic banca naţională şi justiţia. Sunt doar câteva dintre măsurile care au determinat o confruntare deschisă cu UE.

Comisia Europeană nu a ezitat să deschidă de urgenţă mai multe proceduri de infringement, iar Parlamentul European şi-a exprimat “îngrijorarea pentru situaţia din Ungaria privind democraţia”.

Fidesz a adoptat un discurs eurosceptic: UE a devenit expresia impunerii unei voinţe asupra unei majorităţi aleasă democratic. UE a devenit, în viziunea premierului ungar, un “imperiu”, iar “de pe vremea imperiului sovietic nicio altă putere externă nu a îndrăznit să atenteze deschis la suveranitatea Ungariei”.

În aceste condiţii, guvernul şi-a reorientat politica externă şi a aprofundat relaţiile cu Rusia, deși pe când se afla în opoziţie, între 2002 şi 2010, Fidesz a acuzat adesea guvernul socialist pentru că urmăreşte politici pro-ruse. Ferenc Gyurcsány a fost dur criticat pentru că ar fi încheiat un acord cu Vladimir Putin, în 2008, pentru proiectul South Stream.

Odată ajuns la putere,  guvernul Fidesz nu numai că a continuat această înţelegere, dar a şi arătat că a găsit noi modalităţi de cooperare cu Moscova: în luna ianuarie a acestui an, a semnat un acord pentru ca firma rusă Rosatom să contruiască două reactoare ale singurei centrale nucleare din Ungaria.

Proiectul va fi finanţat printr-un împrumut de 10 miliarde de euro acordat de Rusia, un împrumut aprobat săptămâna trecută şi de parlamentul de la Budapesta.

Asta înseamnă că Ungaria nu va organiza o licitaţie pentru proiectul nuclear, licitaţie la care se aşteaptau companii din Franţa, Coreea de Sud şi Japonia, și cerută de legislația europeană. Însă această situaţie a suscitat din nou nemulţumirea UE, care a anunţat că va analiza acordul şi se va pronunţa dacă este legal conform regulilor de concurenţă comunitare.

În plus, CE va analiza orice ajutor de stat pe care Ungaria îl va acorda proiectului, au anunţat oficialii europeni din directoratul pentru energie.

Ungaria a prezentat documentele preliminare Comisiei Europene, iar Bruxelles-ul nu a avut până acum nicio obiecţie. Justificarea Budapestei privind încheierea acestui acord este că termenii împrumutului erau mult mai favorabili decât o dobândă de 5,2% la care s-ar fi împrumutat de pe pieţele financiare.

“Putin a făcut o ofertă foarte bună”, spunea şeful de cabinet al premierului Orban, care adăuga că acordul nu este doar un contract economic, ci o înţelegere între două state, “o foarte funcţională căsătorie din interes care devine din ce în ce mai agreabilă”.

Fidesz a preluat de la opoziţia socialistă cea mai grea povară: percepţia unei forţe politice cu simpatii pro-ruse. Liderul opoziţiei şi contracandidatul din primăvară al premierului Orban, Gordon Bajnai, promitea să ducă ţara „într-o direcţie europeană într-un mod paşnic şi calm”. Numai ca această promisiune nu a fost suficientă să atragă electoratul, care pare să fi preferat modul confrontaţional al lui Viktor Orbam de relaţie cu UE.

România, partener strategic al SUA – cu o politică incertă față de Rusia în viitor

România, alături de Polonia, este un partener strategic al SUA în regiune, iar atitudinea pro-americană a autorităţilor de la Bucureşti nu a fost pusă la îndoială. Cel puţin în primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu şi a perioadei când PSD se afla în opoziţie. În mandatele actualului președinte, România a avut cea mai pro-americană atitudine.

Anunţând că prioritatea sa de politică externă este axa Bucureşti-Londra-Washington, la începutul preşedinţiei sale, actualul şef al statului a vrut să transmită Europei un mesaj: la vremea aceea, Franţa, Germania, Olanda găseau o serie de mijloace de presiune şi foloseau avertismente referitor la parcurgerea traseului României spre UE.

Treptat, autorităţile de la Bucureşti au înţeles că doar sprijinul Marii Britanii pentru intergrare nu este suficient, nici al Franţei – prieten tradiţional, dar care, în anumite perioade, a fost unul dintre cei mai mari critici şi oponenţi ai României. Şi au învăţat că sprijinul Germaniei este esenţial.

Integrarea deplină în UE şi NATO au devenit obiective naţionale, iar alianţa cu SUA a devenit un parteneriat solid, politic, militar şi se asteaptă şi economic.

Din 2004, declaraţiile tranșante ale unor înalţi oficiali români au acutizat ostilitatea faţă de Rusia, relațiile devenind tensionate odată cu semnarea acordului de amplasare a scutului anti-rachetă la Deveselu, în ciuda opoziției inistente a Moscovei. De-a lungul ultimului deceniu, încercările de normalizare a relațiilor cu Rusia au fost vagi, iar în ultimele luni au fost compromise, cel puțin deocamdată, de criza din Ucraina.

Apartenenţa României la UE şi NATO şi parteneriatul cu SUA au făcut ca orice derapaje democratice interne să fie contracarate şi orice sentiment de insecuritate în regiune să fie atenuat. Atât cancelariile europene, cât şi Bruxelles-ul au reacţionat la criza politică din vara anului 2012, la fel ca și SUA.

Iar criza din Ucraina a creat contextul unor reasigurări din partea SUA și a NATO privind angajamentul de securitate pentru România. Mai mulți soldați americani, amplasarea scutului antirachetă la Deveselu fac ca țara noastră să fie unul dintre avanposturile nord-atlantice în regiune și o fortificație la granița Occidentului.

An al alegerilor prezidențiale, într-o țară în care politica externă este atributul președintelui

Contextul politic românesc s-ar putea însă schimba, inclusiv din perspectiva relațiilor cu Rusia. Alegerile prezidențiale din luna noiembrie vor desemna omul care va face, în următorii 4 ani, politica externă a României – atribut pe care Constituția îl conferă președintelui.

Puterea actuală pare să fie înclinată spre o politică externă mai prietenoasă față de Rusia, susțin unii analiștii. Ei au considerat drept slabă reacția inițială a Guvernului la criza din Ucraina. Autoritățile române, la nivel guvernamental, arată că parteneriatul cu SUA și relațiile cu statele membre rămân o prioritate a politicii externe românești, cu atât mai mult în acest context regional.
Jocul nuanțelor, precum și experiența țărilor vecine – Bulgaria și Ungaria în relația cu Rusia – așează România într-o zonă de mare sensibilitate politică: noua strategie la Marea Neagră a SUA nu e construită pe jumătăți de măsură.

Bulgaria, calul troian al Rusiei în Europa

Bulgaria, la fel ca şi Ungaria, are o relaţie apropiată de Moscova, spre deosebire de celelalte ţări situate pe falia dintre Occident şi Rusia: Polonia şi România sunt pro-americane şi confrontaţionale faţă de Moscova, în timp ce Turcia cultivă o prietenie rece, în care rivalitatea completează concurența.

Bulgaria traversează o perioadă de tumult politic, începută în vara anului trecut, în care protestele populaţiei faţă de clasa politică s-au întins pe câteva luni de zile.

Considerată, la fel ca şi România, “copilul problematic” al UE, o ţară în care autorităţile convinețuiesc pașnic cu organizaţiile de crimă organizată – care în urmă cu un deceniu detonau maşini în plină stradă şi făceau din ţara de la sud de Dunăre un stat nesigur – Bulgaria a reuşit, cu reforme accelerate şi îndeplinirea condiţionalităţilor să adere la UE în 2007.

Sub atenta monitorizare a Bruxelles-ului asupra justiţiei şi luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, dar şi cu un protectorat şi investiţii germane după criza economică din anii ’90, autorităţile de la Sofia au reuşit să obţină o normaliate a funcţionării economiei şi democraţiei, în ciuda unor remanenţe ale trecutului.

În ultimul an şi jumătate, instabilitatea a fost mai accentuată: guvernul lui Boiko Borisov, liderul partidului GERB, de centru-dreapta, a fost nevoit să demisioneze în urma protestelor bulgarilor faţă de facturile prea mari la energie pentru consumatorii casnici.

Însă socialiştii ajunşi la putere, în urma imposibilităţii GERB, câştigător al alegerilor, de a face o coaliţie, au scos din nou bulgarii în stradă, după ce l-au desemnat pe Delian Peevski, un controversat parlamentar, cu puternice suspiciuni de corupţie planând asupra sa şi legături cu crima organizată, drept şef al unuia dintre serviciile secrete ale ţării.

Protestele au determinat retragerea numirii acestuia. Bulgarii au continuat însă să îşi manifeste nemulţumirea faţă de întreaga clasă politică.

Rusia – South Stream -Bulgaria. Comisia Europeană, îngrijorată de influența Gazprom la Sofia

Bulgaria a fost mereu – şi datorită legăturilor slave – apropiată de Rusia, în ciuda unor oscilaţii ale guvernelor de la Sofia. Documente ale serviciilor secrete germane arată că Bulgaria ar fi “calul troian” al Rusiei în UE, pionul prin care Gazprom poate șubrezi şi submina unitatea Europei în privinţa unei politici energetice.

Guvernul bulgar şi Gazprom au semnat un acord prin care construirea porţiunii bulgăreşti din gazoductul South Stream a fost atribuită unor comapnii ruse, fără licitaţie. Uniunea Europeană, în mod cert conştienă de existenţa acestor înţelegeri, nu a reacţionat până de curând, folosind şi contextul crizei din Ucraina.

Luna trecută, Bruxelles-ul a cerut guvernului bulgar să sisteze lucrările la gazoduct, până când sunt analizate documentele acordului, sub suspiciunea că Bulgaria a încălcat regulile comunitare privind concurenţa pe piaţă.

Atribuirea, fără licitaţie, a unor contracte către o companie rusă, aparţinând unuia dintre apropiaţii lui Vladimir Putin şi aflat, în urma anexării Crimeei de către Federaţia Rusă, pe lista neagră, cu persoanele supuse sancţiunilor, este cercetată de Comisia Europeană şi face Bulgaria pasibilă suportării unor consecinţe legale.

Criza politică internă, combinată cu un atac la stabilitatea sistemului financiar bulgar

Această situaţie a dus la necesitatea organizării de alegeri anticipate, care vor avea loc în 5 octombrie. În plus, toată această perioadă de tulburări politice a fost completată de o lovitură primită de două bănci din Bulgaria: retrageri masive de capital, aparent fără niciun motiv, au suscitat temeri referitoare la stabilitatea financiară a ţării.

Banca centrală a Bulgariei a anunțat că există o încercare de destabilizare a ţării prin atacul asupra sistemului bancar şi s-a angajat că va proteja depozitele cetăţenilor.

Banca naţională a preluat controlul, spre sfârşitul lunii iunie, a băncii Corporate commercial Bank, aflată pe locul patru între instituţiile bancare din Bulgaria, după ce retrageri masive de capital au fost impulsionate de relatările presei privind afaceri suspecte ale băncii şi ale acţionarilor principali ai acesteia.

Economiştii şi agenţiile de rating au spus că nu există risc de contagiune, în timp ce filialele din Bulgaria ale băncilor străine au afirmt că operaţiunile lor sunt sigure. Totuşi, asta nu a împiedicat pe bulgari să continue să îşi retragă banii din bănci.

Ministrul de interne afirmă că există o campanie pentru a insufla panica populaţiei, prin mesaje pe internet şi telefonice. Bulgarii, care au mai trecut printr-o situaţie similară şi şi-au pierdut mare parte din economii în criza de la sfârşitul anilor ’90, nu par să fie liniştiţi de asigurările date de autorităţi.

Această problemă pentru sectorul financiar vine pe fondul unei economii fragile şi tot mai multe voci susţin că Bulgaria ar trebui să solicite sprijinul FMI.

Turcia – alianța cu SUA și dansul pe sârmă cu Rusia

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan este la putere în Turcia de peste un deceniu, iar pe întreaga perioadă a rămas foarte popular. Un sondaj publicat joi, în vederea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în luna august, arată că si acum, după o serie de evenimente care au pus la îndoială ataşamentul faţă de democraţie al premierului turc, arată că ar câştiga alegerile încă din primul tur, cu 55-56%, la o diferenţă de peste 20 de puncte procentuale faţă de reprezentanţii opoziţiei.

Premierul Erdogan nu şi-a anunţat oficial candidatura pentru prezidenţiale, partidul său AKP îşi va face cunoscut candidatul în 2 iulie, însă nu există îndoială că va candida în primele alegeri în care turcii îşi aleg direct preşedintele.  Un preşedinte cu puteri sporite faţă de situaţia actuală, dar cu prerogative mai reduse decât şi-ar fi dorit politicianul aflat în frunte guvernului de la Ankara.

O economie performantă, dar dezechilibrată și dependentă de fonduri străine

Dar pentru ca popularitatea lui Tayyip Recep Erdogan să rămână la cote ridicate, are nevoie de o economie performantă. Turcia este o poveste de succes: începând cu 2001, când autorităţile turce au fost nevoite să ia măsuri pentru redresarea după o cziră bancară. Cu ajutorul FMI.

Ankara şi-a redus cheltuielile, a pus inflaţia sub control, a introdus rata de schimba variabilă, a restructurat sistemul bancar şi a acordat şi garantat o mai mare independenţă băncii centrale şi instituţiilor de reglementare.

În 2002, când AKP a ajuns la putere, a adoptat aceeaşi politică, iar urmarea a fost o dedschidere a dialogului cu UE. În 2005 au început negocierile cu Uniunea Europeană, moment din care investiţiile străine au început să cauteTurcia.

Ţara a cunoscut un boom în infrastructură: reţeaua de autostrăzi a crescut cu mai mult de 16.000 de kilometri, numărul aeroporturilor s-a dublat, iar Turkish Airlines zboară acum în 100 de destinaţii, mai multe decât orice altă companie aeriană din lume.

Totuşi, spun analiştii, Turcia rămâne vulnerabilă pentru că depinde de fonduri străine. Ţara şi economia a fost inundată de banii Statelor Unite, iar asta a ascuns deficienţe structurale. Autorităţile, fără preocuparea pentru finanţare, nu au făcut reforme structurale profunde.

În medie, Turcia a avut o creştere de 5% pe an timp de un deceniu, între 2002 şi 2012. Însă economia sa, spun experţii, este dezechilibrată: Turcia atrage turişti (36 de milioane au fost în 2012), are o bază manufacturieră bine poziţionată pentru exporturi, un sector agricol de 62 de miliarde de dolari, o tradiţie în comerţ şi ambiţia de a deveni un hub energetic, economia se bazează încă pe consumul intern, iar consumul a crescut, pe măsură ce economiile au scăzut, este o analiză a Foreign Policy din primăvara acestui an.

Totuşi, toţi economiştii sunt de acord în a remarca succesul economic al Turciei în comparaţie cu ţările din sudul Europei şi, evident, al celor din Orientul Apropiat. berd estima că în 2014 economia turcă va creşte cu 3,6%, mai puţin decât erau aşteptările, dar mai mult decât ale celor ale vecinilor. Iar poziţia geografică şi uniunea valamă cu UE sunt avantaje competitive de neignorat.

De altfel, obiectivul premierului Erdogan este unul ambiţios: să facă din Turcia o mare naţiune şi o mare putere.  “Secolul XXI va fi secolul Turciei, acesta este obiectivul guvernului”, a spus prim ministrul la un moment dat.

Regimul autoritarist Erdogan, cu risc de radicalizare

Problema ar putea fi una politică. În ultimul an şi jumătate, Recep Tayyip Erdogan i-a îngrijorat pe prietenii şi aliaţii săi occidentali. “Turcia ar trebui să fie un partener important al SUA într-o perioadă de mare instabilitate într-o regiune-cheie a lumii. Tendinţele autoritariste ale premierului îngreunează teribil situaţia”, a afirmat Eric Edelman, fost ambasador american în Turcia, citat de The Economist.

Prim-ministrul turc a atras atenţia în ultima vreme prin emiterea mai multor legi făcute în aşa fel încât să îi ofere protecţie lui şi aliaţilor săi într-un scandal de corupţie care a izbucnit la finalul anului trecut şi care este considerat de analiştii din Turcia drept cel mai mare din istoria ţării.

În decembrie 2013, poliţia a percheziţionat reşedintele mai multor minmiştri şi ale fiilor acestora, după ce au fost făcute publice înregistrări care demonstrau implicarea lor în acte de corupţie. Mai mult, legăturile duceau la premier şi la unul dintre fiii acestuia.

Recep Tayyip Erdogan a acuzat judecători, procurori şi poliţişti că ar fi fabricat aceste înregistrări şi că este o nouă încercare a liderului opoziţiei Fetullah Gulen, un cleric sunnit aflat în exil în SUA, de a destabiliza puterea de la Ankara.

Iar pentru a pune piedici anchetei, premierul a concediat sau transferat sute de magistraţi şi poliţişti. Mai apoi a emis legislaţie care să pună sub un control guvernamental mai sever puterea judecătorească şi serviciile de informaţii şi a luat o serie de măsuri care au limitat libertatea presei şi a internetului. Temporar, a interzis Twitter în Turcia şi a ameninţat că va face inaccesibile reţelele de socializare.

Criticile interne şi internaţionale nu au avut ecou la premierul turc. Şi nu este pentru prima dată. Nici în cazul reprimării protestatarilor din parcul Ghezi, de vara trecută. O mişcare începută de tineri cu viziuni ecologiste, care s-au împotrivit demolării unui parc din Istanbul pentru a se construi pe locul acestuia un centru comercial, s-a transformat într-o revoltă care a polarizat cel mai important oraş al Turciei.

Argumentul premierului Erdogan a fost mereu susţinerea populară de care se bucură: atâta vreme cât votanţii îl sprijină, are dreptul să facă ce vrea, în ciuda opoziţiei, protestatarilor, judecătorilor şi procurorilor, sau a Europei.

Iar testul suprem au fost alegerile locale care au avut loc în Turcia în primăvară. Rezultatul acestora a întărit argumentaţia prim ministrului: 46% dintre turci au votat în favoarea partidului său.

Acest rezultat bun şi plasarea lui în fruntea opţiunilor electoratului, potrivit celor mai recente sondaje , la mare distanţă faţă de posibili contracandidaţi nu mai lasă loc de interpretări, iar analiştii sunt siguri că Recep Tayyip Erdogan va deveni primul preşeinte ales direct de cetăţeni al Turciei.

Dansul pe sârmă cu Rusia: dependență energetică și competiție regională

Criza din Ucraina şi anexarea Crimeei de către Rusia a pus Turcia într-o poziţie diplomatică sensibilă, susţin analiştii specializaţi în politica turcă. În balanţă se află angajamentele internaţionale şi parteneriatul cu aliaţii occidentali şi, pe de altă parte, relaţia economică şi politică pe care o are cu Moscova.

Turcia trebuie să îi susţină pe tătarii din Crimeea – care sunt împotriva ocupaţiei ruse. Iar Moscova a dat deja semne de bunăvoinţă: un decret din luna aprilie îi reabilizeată pe tătarii persecutaţi în perioada sovietică şi promite o „renaştere naţională, culturală şi spirituală” a grupurilor minoritare din Crimeea. În plus, companiei Turkish Airways i-a fost permisă reluarea zborurilor în Crimeea din luna iunie.

Moscova are mijloc de presiune asupra Turciei gazele naturale. În 2013, 60% din importurile sale de gaz au fost din Rusia, potrivit datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie. Iar in viitorul apropiat, spun experţii, această dependenţă va continua.

Totuşi, Turcia îşi propune să devină un hub energetic. Criza din Ucraina a încurajat UE să caute moduri de reducere a dependenţei faţă de Rusia, iar Ankara are oportunitatea de a-şi extinde rolul ca ţară de tranzit.

Un proiet recent care se va materializa este TAP, care va traversa Tucia şi va transporta 16 miliarde de metri cubi de gaz din Azerbaidjan spre Europa. Iar alte proiecte ar putea apărea, dacă Turcia îşi joacă bine cărţile.”

Update – DE citit si…

Evenimentul Zilei

NATO trebuie să intervină dacă Rusia va ocupa noi teritorii în Ucraina”

Se arata ca:

„Preşedintele Republicii Cehe, Milos Zeman, a apreciat, într-un interviu apărut în presa cehă, că Occidentul va trebui ia aibă în vedere măsuri serioase, inclusiv trimiterea de trupe NATO, în cazul în care Rusia încearcă să ocupe noi teritorii în Ucraina.

„În acest moment, când Rusia are intenţia de a-şi extinde teritoriul său prin ocuparea de teritorii din estul Ucrainei, este necesar să se treacă de la vorbe la fapte”, a declarat preşedintele ceh, citat, azi, de agenţia ucraineană Unian, potrivit Agerpres.

”În această situaţie, eu voi insista nu numai pentru înăsprirea sancţiunilor UE, dar şi pentru pregătirea de luptă din partea NATO, inclusiv pentru posibila intervenţie de trupe ale Alianţei pe teritoriul Ucrainei”, a adăugat şeful statului ceh.

El a ţinut să precizeze că „încercarea (Rusiei) de a ocupa teritorii din Estul Ucrainei este o linie care nu trebuie trecută”.

Declaraţiile preşedintelui ceh Milos Zeman intervin în contextul în care UE ar putea adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei în cadrul summitului de azi de la Bruxelles, Moscova fiind acuzată în continuare de susţinerea separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei prin furnizarea de arme şi echipamente militare.

În ceea ce priveşte o posibilă intervenţie a NATO, secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, declara recent că nimeni nu vrea un nou „Război Rece” în Europa, dar că actuala situaţie ”ameninţă securitatea şi pacea obţinute după căderea Zidului Berlinului”, făcând apel la Rusia „să reflecteze mai profund la poziţia sa”.

Rasmussen dădea asigurări că NATO este ataşată obiectivelor sale de a acţiona pentru asigurarea securităţii membrilor săi, subliniind că ‘Alianţa va lua şi alte măsuri dacă va fi necesar’.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Bechtel…

Gandul

Americanii au venit, au văzut şi au învins. Ce le rămâne românilor după 10 ani de la încheierea contractului cu Bechtel

Se arata, printre altele, ca:

„La împlinirea a zece ani de la semnarea contractului cu firma americană Bechtel pentru Autostrada Transilvania, gândul a investigat culisele a ceea ce a devenit unul dintre cele mai mari jafuri geostrategice din istoria României. Autostrada Transilvania a ajuns o poveste fără sfârşit. Contracte, acuze, negocieri păguboase şi renegocieri bizare. Peste câteva luni, se împlineşte un deceniu de la semnarea contractului încheiat între Guvernul României şi firma americană Bechtel International Inc., privind realizarea a ceea ce s-a dovedit a fi, în ultimă instanţă, prima „autostradă fantomă” din lume.

► Şantierele autostrăzii au rămas pustii. Americanii de la Bechtel spun că nu pot munci neplătiţi şi, în consecinţă, nota de plată a guvernului de la Bucureşti creşte direct proporţional cu lungimea „pauzei de masă”. Problema este că românii nu au, nici pe departe, banii pe care americanii ar trebui să-i primească. Între timp, „oamenii de la Bechtel” au părăsit, cu tot cu o parte din utilaje, campusul principal al companiei, instalat pe raza comunei Săvădisla-Cluj, sat Vălişoara.

►Viaductul de la Suplacu de Barcău ar fi trebuit să fie vedeta Autostrăzii Transilvania, una dintre cele mai spectaculoase şi, în acelaşi timp, folositoare piese de infrastructură din estul Europei. Din viaduct a rămas, însă, doar nota de spectacol şi lipsa de utilitate – e singurul obiectiv de pe tronsonul 3C, Suplacu de Barcău – Borş, dus până la mal, la propriu şi la figurat.

►Dacă, totuşi, ne-a rămas ceva valoros de la Bechtel, atunci acesta este tronsonul 2B, Câmpia Turzii – Gilău, care străbate peste 52 de km, în zona judeţului Cluj. Atât de valoros, încât un kilometru de autostradă a ajuns să coste, până la final, peste 20 de milioane de euro. Scurt, dar frumos, 2B a depăşit pragul psihologic al miliardului de euro şi, chiar dacă reprezintă, ca lungime, doar a opta parte din Autostrada Transilvania (415 km), a atras jumătate din costul total al numitei autobenzi, preţul estimat al acesteia fiind de 2,2 miliarde de euro.” (subl. mea)

Cum a fost posibil asa ceva…?  Iata ce se mai arata in articol:

„Astfel, cheltuielile în plus faţă de obiectivele puse în operă se ridică la 700 milioane euro.

În altă ordine de idei, în urma declaraţiei ministrului Şova privind încetarea contractului cu Bechtel, „indiferent de condiţii”, fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, a precizat că „Bechtel ar putea invoca o clauză de 500 milioane de euro”. În acest caz, plăţile părţii române, generate de “clauze secrete”, s-ar putea ridica la 1,25 mld. euro.

Potrivit uneia dintre declaraţiile sale, ministrul Şova speră să finalizeze tronsonul Suplacu de Barcău – Borş, singurul unde – crede el – compania Bechtel mai lucrează, “cu suma de 250 de milioane de euro” – ceea ce pare, dat fiind stadiului real al lucrărilor, imposibil.

Dacă în viitorul apropiat ar apărea un constructor care să finalizeze C3, cu 250 milioane de euro, această sumă, împreună cu cea plătită Bechtel – în cazul în care americanii ar invoca o clauză de reziliere de 500 de milioane – adăugate celorlalte penalităţi şi costuri efective ar ajunge la un cuantum de 2,2 mld euro, exact suma negociată şi cuprinsă în contract, în 2003, pentru întreaga Autostradă Transilvania. Diferenţa e că atunci se vorbea de 415 km, iar acum doar de 117 km.”

Iata ca a fost posibil. Si ne mai intrebam de ce nu functioneaza bine treburile in Romania… Uitati-va ce spune articolul: „aproximativ 650 milioane euro au reprezentat majorări şi penalităţi plătite de statul român către Bechtel în aceşti nouă ani – cu referire la două din cele opt sectoare de autostradă”.

DE citit si…

Americanii de la Bechtel au plecat cu pâinea şi cuţitul. Cu ce au rămas românii. REPORTAJ GÂNDUL

PLANUL Guvernului de a-i scoate pe americani de pe Autostrada Transilvania. Ministrul Şova, pentru Gândul: „Contractul cu Bechtel va dispărea fie de comun acord, fie că se reziliază”

SCANDALUL UNUI JAF GEOSTRATEGIC. Negociator PSD al contractului cu americanii: “Bechtel a exploatat la maximum prostia guvernanţilor noştri. Au întins coarda până s-a rupt”

Iata ce se arata in acest articol:

„După 9 ani în care România a ajuns să plătească suma exorbitantă de 30 de milioane de euro pentru un kilometru de tronson al Autostrăzii Transilvania, prin contractul încheiat cu firma americană Bechtel în 2003, de către guvernul condus de Adrian Năstase, statul român a ajuns la stadiul în care negociază rezilierea totală a contractului. Rezultatul final: 52 de kilometri de autostradă, pe care s-au plătit aproximativ 1,6 miliarde de euro, cu tot cu penalităţi. Cauza: statul român a fost prins între ciocan şi nicovală, într-un contract păgubos. Pe de o parte, statul a ajuns în situaţia de a fi obligat să asigure finanţarea autostrăzii, lucru imposibil pentru un buget atât de firav ca al României, iar pe de altă parte să achite penalităţi şi preţuri imense pentru o mulţime de chichiţe avocăţeşti din contract.

Gândul a discutat cu unul dintre principalii negociatori ai contractului cu americanii de la Bechtel, precum şi cu ministrul care a negociat cu succes ieşirea aproape totală a României din contractul-capcană al Bechtel.

În 2003, actualul senator PSD Sorin Bota era secretar de stat în Ministerul Transporturilor, condus de Miron Mitrea. El a fost unul dintre principalii negociatori ai contractului pentru Autostrada Transilvania, fiind responsabil cu asigurarea resurselor de finanţare pentru acest proiect.

Astăzi, Sorin Bota susţine că PSD a negociat o înţelegere foarte bună cu americanii, care dacă ar fi fost respectată în condiţiile iniţiale din contract, ar fi dus la faptul ca în 2013 România să aibă 415 kilometri de autostradă Braşov-Borş la preţul iniţial, de 2,2 miliarde de euro. Principalii vinovaţi pentru situaţia actuală sunt, în opinia lui Sorin Bota: PDL şi fostul lor ministru al Transporturilor, Gheorghe Dobre, care au dat peste cap contractul, la renegocierea din 2005, şi care nu au fost în stare să continue finanţările din credite externe, găsite de PSD în 2004.

► „ Dacă Bechtel nu ar fi întins coarda atât de mult, cu siguranţă nu se rupea. E şi vina lor. Au fost prea rigizi cu exploatarea prostiei guvernanţilor noştri. Ei au exploatat la maximum prostia şi incompetenţa guvernanţilor noştri, lucru care în final i-a costat şi pe ei . Ei au crezut că ne va costa doar pe noi, dar socoteala de-acasă cu aia din târg nu s-au potrivit”, explică senatorul Sorin Bota, pentru gândul.

În 2011, senatoarea PDL Anca Boagiu era ministru al Transporturilor şi reuşea să negocieze din nou cu americanii de la Bechtel (după prima negociere din 2005, făcută de ministrul PD Gheorghe Barbu), obţinând reducerea drastică a obiectului contractului şi a pagubelor provocate de el. Bechtel mai reţine în lucru un singur tronson de autostradă din cele 7 rămase în lucru, de la Suplacu de Barcău la Borş, pe o distanţă de 60 de kilometri. Economia făcută a fost de aproximativ 6 miliarde de euro, punând la socoteală penalităţile pe care le risca România, conform Ancăi Boagiu.

Astăzi, Anca Boagiu susţine că principalii vinovaţi de gaura bugetară provocată de contractul cu Bechtel sunt negociatorii din mandatul PSD, de la ministrul Miron Mitrea la secretarul de stat Sorin Bota. Contractul a fost încheiat de PSD cu nişte clauze şi chichiţe avocăţeşti atât de împovărătoare pentru România, încât americanii ar fi putut să stea cu mâinile în sân şi şantierele închise, şi să primească milioane de euro în conturi doar din penalităţi şi indexări de preţuri.

Mai mult, spune Boagiu, PSD a inversat ecuaţia finanţării autostrăzii: de unde Bechtel trebuia să găsească finanţarea în SUA, iar statul român să ajute cu credite externe, s-a ajuns la situaţia ca România să suporte costurile proiectului majoritar din bugetul de stat. Cu un buget mereu sărac, blocajul a survenit iminent, la fel ca şi penalităţile încasate de Bechtel.

„Este un contract care a fost semnat încălcând toate înţelegerile.  În primul rând, legea achiziţiilor publice, pentru că a fost încheiat prin încredinţare directă către cele două companii, Bechtel şi Enka (compania parteneră din Turcia, cu care Bechtel a lucrat autostrăzi în Europa – n.red.). În al doilea rând, înţelegerea iniţială a fost că ei vor finanţa lucrarea şi imediat după ce au semnat contractul, PSD a preluat ca sarcină a statului român asigurarea finanţării”, explică Anca Boagiu, pentru gândul.

„Show me the money”. Cum a vrut România să plătească autostrada Bechtel

Principalul motiv pentru care un kilometru de autostradă marca Bechtel a ajuns să coste în România 30 de milioane de euro a fost lipsa finanţării corespunzătoare a proiectului. Statul român nu dădea banii la timp, iar Bechtel acumula bani doar din penalităţile impuse de contract. „Show me the money” (Arătaţi-mi banii) a fost deviza Bechtel încă din 2005, când a întrerupt lucrările şi a ameninţat cu plecarea, pentru că nu încasa toţi banii prevăzuţi în contract, după cum arată o telegramă a Ambasadei SUA la Bucureşti, publicată de Wikileaks. Cum s-a ajuns la acest blocaj?

Sorin Bota, PSD, susţine că el a asigurat, în 2003-2004, finanţarea externă, din SUA, care asigura aproape jumătate din contractul total: 1 miliard de dolari.

„Eu am avut componenta asigurării resurselor financiare pentru derularea contractului pentru primii doi ani – 1 miliard de dolari, contractaţi prin EximBank-ul american. Pentru care ministerul Transporturilor şi cel al Finanţelor au plătit penalizări că nu l-au folosit, că atât a ştiut Gheorghe Dobre să facă. A dat cu piciorul la un împrumut cu 3% dobândă. Prima tranşă de vreo 140 de milioane fusese aprobată. Din doi în doi ani, se făceau contractările financiare, iar 1 miliard de dolari din partea americană fuseseră asiguraţi pe întreaga durată de 9 ani. Banii nu au fost folosiţi şi, ca la orice bancă, dacă nu tragi banii plăteşti penalităţi de neutilizare. Plus că s-a pierdut creditul”, explică Sorin Bota, pentru gândul.

Fostul secretar de stat al PSD spune că lucrurile au mers ca pe roate până în 2005, când noua guvernare a Alianţei DA (PD şi PNL) şi ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre (PDL) au stricat totul.

„În urma renegocierii din 2005, s-a dat peste cap tot contractul. Or, americanii fiind oameni de afaceri, abia au aşteptat. Eu cred că ei s-au bucurat când au văzut ce face Dobre. Oamenii ăia au venit să facă o lucrare, conform unui contract încheiat”, spune Sorin Bota.

Gheorghe Dobre, fostul ministru al Transporturilor, spune că lucrurile nu au stat deloc aşa cum le povesteşte Sorin Bota. „Nu este aşa. PSD nu a lăsat niciun credit. Preţul a rămas aşa cum l-au negociat ei, pentru că Bechtel nu a acceptat nimic (la renegocierea din 2005). Când au negociat, au discutat de un credit care nu a fost aprobat şi a rămas ca noi (PD) să facem rost de bani. Ei (PSD) nu au lăsat în buget niciun leu”, a declarat Gheorghe Dobre, pentru gândul. Fostul ministru al PD a refuzat să răspundă şi altor întrebări despre contractul cu Bechtel.

CITEŞTE MAI MULTE DESPRE SCHIMBĂRILE ŞI NEREGULILE DESCOPERITE DE GHEORGHE BARBU ÎN 2005 – RAPORT FĂCUT DE MINISTERUL TRANSPORTURILOR ÎN 2011 (ANCA BOAGIU)

Marea „măgărie”: schimbarea surselor de finanţare

Anca Boagiu, fostul ministru PDL al Transporturilor, contrazice şi ea varianta PSD şi spune că marea „măgărie” care a pus contractul pe butuci a fost schimbarea surselor de finanţare, punând aproape totul în cârca statului român.

„Ei (PSD) aveau deja întârzieri, deja nu avuseseră bani (în 2004). Şi oricum, cea mai mare măgărie a fost că se stabilise ca autostrada să fie finanţată din banii americanilor şi ai turcilor. De ce ai preluat-o la bugetul de stat? Ai îmbrăcat-o frumos şi apoi ai trecut-o prin Parlament? Măgăria a fost făcută în momentul în care au schimbat toată înţelegerea iniţială. Americanii nu au mai dat banii, încredinţarea a fost făcută direct, contractul a fost aprobat prin Parlament”, spune Anca Boagiu, pentru gândul.

Contractul cu Bechtel a fost într-adevăr trecut prin Parlament, care a aprobat în 2004 ordonanţa de urgenţă a guvernului Adrian Năstase, din 2003, care încredinţa direct Autostrada Braşov-Borş asociaţiei Bechtel-Enka, cu derogare de la legea achiziţiilor publice.

„Ca să se protejeze, când a apărut problema cu legea achiziţiilor publice, au trecut ordonanţa prin Parlament. Miron Mitrea a fost înţelept, ca să nu spun altfel, ei s-au asigurat că acest contract a trecut prin Parlament. Asta a însemnat că, de-a lungul anilor, nu am avut bani, pentru că era foarte costisitor, iar Bechtel a profitat de clauzele pe care le-a avut în contract, cerând penalităţi, care au fost şi acceptate”, mai explică Anca Boagiu.

Această inversare prin care România a ajuns principal finanţator al contractului Bechtel s-a suprapus cu reticenţa oricărei instituţii financiare de a credita acest contract, din cauza clauzelor care dădeau putere maximă firmei Bechtel şi a faptului că nu respecta legea achiziţiilor publice, fiind încredinţat direct.

Curtea de Conturi: finanţarea autostrăzii Bechtel – „o situaţie paradoxală”

Raportul Curţii de Conturi a României arată, în 2012, că Sorin Bota spune adevărul doar pe jumătate în privinţa finanţării obţinute pentru autostradă şi dă dreptate PDL în privinţa inversării surselor de finanţare. În 2012, la guvernare se afla PDL, iar Curtea de Conturi era condusă, ca şi în prezent, de fostul premier şi senator PSD Nicolae Văcăroiu.

„O situaţie paradoxală este şi aceea că, în condiţiile în care prin HG 1362/2003 se aprobase contractarea de către MTI a unor credite externe de 2,8 miliarde euro pentru asigurarea surselor de finanţare (la valoarea estimată a investiţiei aprobată de Guvern), în final nu numai că fondurile alocate au fost cu puţin peste 50% din valoarea investiţiei, dar s-a inversat, fără a se modifica HG 1363/2003, chiar modalitatea şi sursele de finanţare aprobate şi rămase în vigoare, în sensul că finanţarea s-a făcut de la bugetul de stat (5,1 mld lei, adică peste 80%) şi doar în completare din credite externe”, arată raportul Curţii de Conturi.

Inspectorii Curţii de Conturi au stabilit că în 2004 guvernarea PSD a contractat 4 credite externe în valoare de numai 300 de milioane de euro. Cel de la Eximbank USA, despre care vorbeşte Sorin Bota, era în valoare de doar 147,7 milioane de euro (200 de milioane de dolari). Un alt credit, de la banca germană Depfa, a fost încheiat în 2004 în condiţii „neclare”, pentru care inspectorii Curţii nu au găsit documentele aferente la Ministerul Transporturilor.

Chichiţele avocăţeşti care au hrănit Bechtel: „Au creat un contract cu o serie întreagă de clauze ascunse”

Penalităţile pe care statul român le-a plătit către Bechtel, pentru că nu a fost în stare să asigure finanţarea autostrăzii Transilvania aşa cum era stabilită în contract constituie o mare parte din gaura provocată la buget de acest contract păgubos. Sorin Bota, PSD, susţine că ele sunt normale şi că statul român, prin guvernanţii PDL, sunt de vină că nu au fost în stare să respecte contractul.

„Dumneavoastră semnaţi un contract prin care să cumpăraţi ceva fără să aveţi garanţii, din partea ambelor părţi? Nu ştiu dacă acele penalităţi erau în defavoarea României, nu pot să spun asta. Sigur, dacă nu te ţii de contract, totul pare în defavoarea ta. Noi încă nu am învăţat să gândim şi din perspectiva celui care cheltuieşte bani. Noi gândim: haideţi, faceţi-ne şi noi vă plătim când vrem. Americanii nu au venit pe filozofia noastră. Aici e tot scurtcircuitul. Părerea generală a publicului, că numai americanii au avut de câştigat, este consecinţa modului în care reprezentanţii statului român au ştiut să gestioneze un contract”, explică Sorin Bota, pentru gândul.

Anca Boagiu explică însă că era imposibil ca statul român să respecte contractul, aşa cum fusese încheiat de PSD, pentru că preţurile pe care bugetul de stat ar fi trebuit să le suporte erau „aberante”. Costurile cu Bechtel mâncau 40% din bugetul anual al Companiei Naţionale de Autostrăzi (CNADNR), şi tot nu erau de ajuns pentru derularea contractului.

„Au creat un contract cu o serie întreagă de clauze ascunse, care au condus la situaţii în care un kilometru de autostradă a costat şi 25 de milioane de euro. La renegociere (în 2011), în draftul pe care ni l-au propus, făcuseră aceleaşi şmecherii, puseseră costurile în alte clauze. Avocatul nostru le-a găsit. Am avut un avocat foarte bun, care a ştiut unde să scotocească şi care s-a prins unde sunt clauzele şmecherite. Penalităţile erau de mai multe tipuri: costuri de mobilizare, costuri cu personalul, erau o grămadă de clauze care îi favorizau. Când se apucau să le adune, că nu i-ai plătit, se strângeau foarte mulţi bani”, povesteşte Anca Boagiu, pentru gândul.

Preţurile-minune ale Bechtel: „Aţi trecut prin munţi, pe sub pământ?”

Aparent, Bechtel avea dreptate. Există un contract pe care statul român nu l-a respectat, deci a trebuit să plătească. De ce nu a respectat România contractul şi nu a dat banii pe autostradă, la Bechtel?

„Nu erau plătiţi pentru că ajungeai la nişte costuri de execuţie de cădeai din picioare, de 25 de milioane de euro pe kilometru. Le-am zis ce aţi făcut, aţi trecut prin munţi, pe sub pământ, aţi dat de munţi pe sub pământ?”, spune Anca Boagiu.

Sorin Bota îşi aminteşte că negocierea cu americanii a fost foarte complicată tocmai din cauza preţurilor, însă el susţine că acestea nu erau enorme, aşa cum s-a ajuns până la urmă să fie: „Contractul în sine a fost foarte greu de negociat, pentru că a fost atipic faţă de alte contracte. Bechtel nu avea o listă de preţuri unitare, cât costă metrul cub de beton, tona de fier-beton, metrul liniar de nu ştiu ce. Ei aveau preţ pe pod, pe viaduct, pe şanţ. Preţul lor era la cheie, nu defalcat pe articole de deviz, cum e la noi. Ei spuneau aveţi 10 podeţe, metrul de podeţ costă atât. Punct. Ce intră în podeţul ăla şi în preţ era bucătăria lor internă”.

Anca Boagiu spune că tocmai aici a fost problema şi nu aceea că, aşa cum zice Bota, renegocierea lui Gheorghe Dobre din 2005 care ar fi dat peste cap acest sistem şi a introdus în contract preţuri calculate defalcat. Bechtel îşi lăsase în contract posibilitatea de a stabili ulterior preţurile de construcţie, după bunul plac.

„Erau toate preţuri estimative, iniţial cred că ei au pus la 4,5 milioane de euro pe kilometru. Dar ei nu aveau articol cu articol, cum faci în mod normal cu o lucrare, unde scrii cât costă şi ultimul cui. Ei aveau vreo 64 de preţuri într-o anexă la contract, pe care le-au prezentat, restul urmând să fie calculate ulterior. Şi-au lăsat portiţa de a băga orice cost vor ei. Ei nu au avut nici măcar un studiu de fezabilitate, au avut doar o estimare de costuri pe câţiva kilometri. Au luat un tronson experimental şi au spus că pe ăla atât ar putea să coste”, explică Anca Boagiu.

Anexa 1 a contractului cu Bechtel, în care sunt detaliate costurile, a fost secretizată încă din 2003, de guvernarea PSD, ca de altfel întreg contractul. În 2011, cea mai mare parte a contractului a fost desecretizat, însă Bechtel nu a fost de acord cu desecretizarea Anexei 1.

După renegocierea din 2011, Anca Boagiu susţine că Bechtel a renunţat la foarte multe dintre clauzele cu penalităţi din care storcea bani până atunci: costurile de mobilizare a utilajelor, pe care ei nu le foloseau, dar statul era obligat să le plătească, interdicţia timp de 2 ani de a scoate la licitaţie tronsoanele rămase din autostradă, dacă Bechtel nu îşi primea banii pe ele şi erau construite cu altă firmă.

„I-am adus în standardul de cost, adică 6,9 milioane pe km, au renunţat la toate acele clauze care duceau la creşterile acelea aberante de preţuri. O dată renegociat şi dispărând subiectul încredinţării directe, cei de la Bruxelles au acceptat ca Autostrada Transilvania să intre în reţeaua TEN-T (reţeaua trans-europeană de transport, finanţată din bani europeni – n.red.), ceea ce pentru noi înseamnă foarte mult, pentru că la un moment dat, nu în 2013, vom putea să folosim fonduri europene. Aici era o mare problemă, noi nu puteam folosi bani europeni, pentru că acest contract nu respecta procedurile de achiziţie publică”, spune Anca Boagiu.

Trocul cu Bechtel: Autostradă contra NATO

Dintotdeauna s-a speculat că semnarea contractului cu Bechtel a fost o condiţie geopolitică, pentru ca România să fie acceptată în NATO, în 2004. Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu (PDL), nu s-a sfiit chiar să spună public acest lucru, într-un interviu din 2010 pentru TVR.

Sorin Bota spune însă că în 2003, la negocieri, nu s-a pus niciodată această problemă. El neagă de asemenea că negocierile au fost făcute pe ascuns.

„Negocierile au durat cam jumătate de an. Am intrat în NATO, am făcut contractul cu Bechtel, putem spune că o fi, că o păţi. Nu a venit nimeni să spună – vă băgăm în NATO, semnaţi contractul ăsta. Acest dialog nu a existat, nimeni nu ne-a transmis aşa ceva„, spune Sorin Bota.

Anca Boagiu nu vrea să facă nici ea această legătură, însă crede că acest contract pare să fi răsplătit nişte interese ascunse.

„După părerea mea, este o înţelegere în spate, au fost alte lucruri care trebuiau să fie răsplătite, având în vedere că au încredinţat direct contractul şi că l-au trecut pe finanţare de stat”, spune Anca Boagiu.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre America. Cele mai bogate si cele mai sarace orase…

Doua articole extraordinare de pe site-ul 24/7 Wall St.:

America’s Richest Cities

America’s Poorest Cities

Desigur, recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor. Eu cred ca merita sa le parcurgeti!

Iata ce se arata printre altele:

„Median household income in the United States declined for the second straight year, according to data released by the U.S. Census Bureau last month. The national median income was $50,502 in 2011, more than 8% below the 2007 pre-recession peak. The country’s largest cities followed the same pattern, with income falling in some cases by more than 10%. Even in the country’s wealthiest metropolitan areas median household income fell in many cases.

What has not changed much is the gulf that separates how much people make, depending on where they live. In McAllen, Tex., the median household earned just $31,077 in 2011. In the Washington D.C. metropolitan area, the median household earned close to three times as much. These differences reflect vastly different economies and demographic makeups. Based on the 2011 Census Bureau American Community Survey, 24/7 Wall St. identified the cities with the highest and lowest incomes.

The biggest factor in determining a city’s income, according to Alex Friedhoff, a Research Analyst at Brookings Institute’s Metropolitan Policy Program, is the underlying industries that employ the most residents, as well as the type of jobs. High-tech jobs, particularly those related to computers and information technology, tend to pay higher salaries and are more likely to be located in areas with affluent residents. On the other hand, most of the jobs in the lower-income metro areas tend to be in retail, service, agriculture and low-tech manufacturing.

A review of the employment characteristics of the different cities confirms this. Included among the richest cities are the information technology centers of Boston and Boulder, the finance hub of Bridgeport-Stamford, and the San Jose region, better known as Silicon Valley, home to some of the largest chipmakers and computer parts manufacturers in the world. Nationwide, 10.7% of workers are employed in professional, scientific, and management positions. Of the 10 wealthy metro regions, nine have a larger proportion of workers in that sector. In Boulder, 21.9% fall into that category.

In the poorest economies, there is a much higher proportion of low-end manufacturing and retail jobs. In the U.S. as a whole, 11.6% of workers are employed in retail. In the 10 poorest metro areas, eight exceed that number by a wide margin, including Hot Springs, Arkansas, where 17.3% of its workforce is employed in retail.”

Sa vedem si cateva exemple concrete, nu? Spre exemplu, de orase bogate, foarte bogate, cu o mediana a veniturilor cu mult peste media nationala din USA:

„2. San Jose-Sunnyvale-Santa Clara, Calif.

>Median household income: $84,012
>Population: 1,865,450 (31st highest)
>Unemployment rate: 9.9% (105th highest)
>Pct. households below poverty line: 10.6% (21st lowest)

The San Jose area is home to some of America’s top technology companies, which employ highly-compensated engineers and other technology professionals. More than 45% of adult residents had at least a college degree as of 2010, according to a recent study by the Brookings Institute, making San Jose the second-most educated metropolitan region in the country. The median home value as of 2011 was $618,000 and 18.7% of homes were worth at least $1 million, both the highest in the country. Despite having the second-largest median household income in 2011, the area’s unemployment rate of 9.9% was significantly higher than the national rate of 8.9% as California has suffered especially hard from the housing bust.

1. Washington-Arlington-Alexandria, D.C.-Va.-Md.-W.Va.
>Median household income: $86,680
>Population: 5,703,948 (7th highest)
>Unemployment rate: 5.8% (29th lowest)
>Pct. households below poverty line: 8.3% (5th lowest)

The Washington area is filled with tens of thousands of highly-skilled professionals in a host of different industries, from consulting to law to defense contracting. In fact, the Brookings Institute dubbed the area the most educated in the country because 46.8% of adult residents in 2010 had at least a college degree. The median home value in the area was more than double the national figure of $173,600, while 4.5% of homes were worth over $1 million, compared to 2% nationally. The median rent of $1,391 in Washington D.C. was higher than all but the San Jose and Honolulu metropolitan areas.”

Dupa cum se poate observa, orasele bogate, in care mediana veniturilor e foarte ridicata, sunt cele in care e dezvoltata industria si unde intalnim o mana de lucru foarte calificata. Observam ca 45-47% dintre rezidenti au cel putin colegiul absolvit. E vorba de orase unde sunt concentrate companii de top din USA. Observati precizarea facuta ca acolo lucreaza ingineri, profesionisti in domeniul tehnologiei. Mediana valorii locuintelor este si ea la cote ridicate: in San Jose 618.000$, dar in Washington chiar si peste 1 milion $ (dar un procent mic de doar 4-5%). M-am uitat mai demult pe piata imobiliara din Chicago unde am vazut niste apartamente absolut superbe, ca-n filme, cum se spune, la o valoare de 3-4 milioane $, dar aratau amazing, cum spun americanii. Dar… trebuie sa ai si dare de mana ca sa locuiesti intr-un asemenea lux… De observat somajul ridicat in San Jose, la 9,9% si o rata a celor care traiesc sub limita de subzistenta de 10,6%. In Washington lucrurile stau mai bine: somaj de doar 5,6% si o rata a celor care traiesc sub limita de subzistenta de numai 8,3%.

Sa vedem acum si exemple cu cele mai sarace oarse din USA:

„4. Albany, Ga.

>Median household income: $32,775
>Population: 161,617 (122nd lowest)
>Unemployment rate: 10.4% (77th highest)
>Pct. households below poverty line: 28.4% (7th highest)

A stunning 11.8% of households in Albany earned less than $10,000 in 2011, the largest percentage of any metropolitan area in the nation. Additionally, 28.4% of Albany residents lived below the poverty level, a considerable increase from the 21.5% who lived in poverty in 2007. The area’s unemployment also jumped, doubling between 2007, when it was just 5.2% of the labor force, to 2011, when it was 10.4%. Last year, the median home value in Albany was just $103,800, or nearly $70,000 less than the U.S. median, while 18.9% of homes were worth less than $50,000.

2. Brownsville-Harlingen, Tex.
>Median household income: $32,070
>Population: 414,123 (124th highest)
>Unemployment rate: 11.8% (36th highest)
>Pct. households below poverty line: 34.1% (2nd highest)

Brownsville, located in the very southern portion of Texas, has its fair share of economic woes. About 34% of households lived in poverty, the second-highest percentage of all metro areas, and 10.6% of all households earned less than $10,000 a year. More than a third of residents did not have health insurance in 2011, the third-highest rate in the country. Yet the region showed some signs of improvements. While still the second-lowest in the country, median home values rose more than 5% between 2010 and 2011 as values fell or remained nearly flat for the majority of metro areas.”

Toate exemplele sunt luate la intamplare. De remarcat ce diferenta in ceea ce priveste mediana veniturilor fata de orasele bogate… In Albany o mediana a veniturilor de doar 32.775$… Somajul este de 10,4% iar rata celor care traiesc sub limita de subzistenta e de 28,4%… Comparati, va rog, cu San Jose si Washington. In Albany 11,8% dintre gospodarii castigau mai putin de 10.000$ in 2011 (e vorba de venitul anual, din cate inteleg). Observati cresterea numarului celor care traiesc sub limita de subzistenta, fata de 2007. In Brownsville somajul este de 11,8% iar rata celor care traiesc sub limita de subzistenta este de 34,1%, a doua ca marime din tara.

In alta ordine de idei…

…va invit sa cititi un alt articol foarte interesant despre cele mai periculoase orase din America:

The Most Dangerous Cities in America

Se arata, printre altele, ca:

„Today, the FBI announced that violent crime dropped 4% in 2011, compared to a 5.5% drop in 2010. Nationally, the murder rate fell 1.9% from 2010, and robbery, forcible rape and assault fell 4% each. However, among the cities with the highest violent crimes rates, the trend is not entirely positive.

A 24/7 Wall St. review of 2011 FBI crime data shows that violent crime rose in more than half of the cities that have among the highest rates in the country. In seven of the 10 cities, murder rates increased. In eight of the 10, burglary went up.

Strained budgets are forcing police layoffs that many cities cannot afford to make. More than half of local police departments that responded to a national survey reported cuts in the 2011 fiscal year, according to the Police Executive Research Forum, an organization of police executives from across the country. Many are cutting police forces through planned layoffs and attrition.

More than half of the cities with the highest violent crime rates are cutting law enforcement budgets and police forces as well. However, unlike the national picture, the situation is worse for these cities, which depend on tax bases that are shrinking faster than most.

The cities with the highest crime rates tend to have particularly high poverty rates, high unemployment and low median income. Two of the worst-off cities, Flint and Detroit, Mich., both have had well-publicized budget woes. Flint was taken over by an emergency city manager after failing to pay its bills in 2011. Detroit is facing similar budget problems and recently came to a temporary oversight agreement with the state.

While PERF notes that budget cuts appear to be slowing in police departments in the United States, most departments are still cutting. According to the group’s April report on local police budgets, this includes many of the cities on this list.

Oakland, Calif., cut its budget by 7% in the current fiscal year, with an additional 5% cut on the way, according to PERF. In the past two years, the city lost 80 police officers to layoffs and another 108 to attrition. This occurred despite increases in both violent and property crime in 2011.

Similarly, while the Detroit Police Department reported no cuts for fiscal year 2012, the city is planning a 15% cut next year. Detroit also has one of the highest crime rates in the country.”

Observati ca se vorbeste de Detroit, de unde e … Cristina, daca am inteles bine… Sa vedem mai indeaproape cum stau lucrurile in Detroit:

„2. Detroit, Mich.

> Violent crimes per 1,000: 21.4
> Population: 713,239
> 2011 murders: 344
> Median income: $25,787
> Unemployment rate: 19.9%

Long regarded as one of the poorest cities in the U.S., with a 32.3% poverty rate and nearly 20% unemployment in 2010, Detroit has the second-highest violent crime rate in the country. Homicide increased by 11% in 2011, while robbery and aggravated assault are fourth and second highest in the country, respectively. Nonviolent crime is also an issue, with burglary, motor vehicle theft and arson rates in the top 10 rankings in the country.  In response to an 18% decrease in the Detroit police budget, which will result in the elimination of 380 positions through attrition and early retirement, the city has begun taking steps to decrease police funding by introducing “Virtual Precincts.” The plan, which closes police stations between 4 p.m. and 8 a.m, requires citizens to report non-emergency crime to a call center, and frees up more patrol officers to respond to 911 emergency calls.”

Observati ca e vorba si de faptul ca bugetele fortelor de politie au fost drastic reduse. In Detroit avem 21,4 crime violente la mia de locuitori! 344 omoruri in 2011… Mediana veniturilor, dupa cum se poate constata, mica, de doar 25.787$, somaj masiv – o rata de 19,9%!!! Rata saraciei 32,3%!!! Homicidurile si jafurile in crestere…

According to Flint Mayor Dayne Walling: “there are too many guns on the street and it’s easy for individuals with evil motives to take another human being’s life.”

„Sunt prea multe arme in strada si este usor pentru cineva ce are intentii rele sa ia viata altuia”…

Este vorba de:

„1. Flint, Mich.

> Violent crimes per 1,000: 23.4
> Population: 102,357
> 2011 murders: 52
> Median income: $22,672
> Unemployment rate: 18.9%

According to the FBI examined, no city with more than 100,000 residents had a higher violent crime rate than Flint. In 2011, there were 2,392 incidents of violent crime in Flint, which has a population just above 100,000. That same year, there were just 1,246 violent crimes in all 10 of the safest cities in America — which have 13 times as many residents as Flint among them. Flint has the second-highest murder rate and the highest rates of aggravated assault, burglary and arson in the nation. According to Flint Mayor Dayne Walling: “there are too many guns on the street and it’s easy for individuals with evil motives to take another human being’s life.” Though the violent crime has long been a problem in Flint, in 2010 the city laid off 20 of its 140 police officers, a decision that diminished both the police’s street presence and response times to crime.”

Rata somajului e de 18,9%, mediana veniturilor de 22.672$. 2392 de crime violente numai in 2011. In acelasi an au avut loc 1246 de crime comise cu violenta in toate cele 10 orase cele mai sigure din America care au de 13 ori mai multi rezidenti decat Flint… In 2010 s-au diminuat numarul de politisti prezenti in strada si raspunsul la timp fata de aceste crime…

Probleme sociale serioase in Michigan… 😦 Insa e ceva ce nu e in regula cu o asa mica mediana a veniturilor intr-un oras industrial precum Detroit… Am deschis si Wikipedia si iata ce scrie si acolo la Detroit, Michigan:

„Poverty has been a continued problem in the city proper.^[125] For the 2010American Community Survey, median household income in the city was $25,787, and the median income for a family was $31,011. The per capita income for the city was $14,118. 32.3% of families had income at or below the federally defined poverty level. Out of the total population, 53.6% of those under the age of 18 and 19.8% of those 65 and older had income at or below the federally defined poverty line.”

Articolul din Wikipedia mai arata ca:

„In May 2012, the Department of Labor reported metropolitan Detroit’s unemployment rate at 9.9%, with the city’s unemployment rate for April 2012 at 15.8%.^[92][93] The Detroit MSA had a gross metropolitan product of $197.7 billion in 2010.^[94]„

Articolul pe care l-am citat din 24/7 Wall St. este din iunie 2012… De observat ca in city, adica in oras, nu in zona metropolitana, somajul raportat in aprilie 2012 era de 15,8%. Dar articolul citat se referea la somajul din 2010. Wikipedia precizeaza ca „saracia este o problema continua in oras„… Datele privind mediana veniturilor per gospodarie coincind. Si 32,3% dintre familii au un venit la sau sub limita de saracie definita la nivel federal.

DE citit si:

Crime in Detroit

Daca parcurgem tot articolul din 24/7 Wall St. vom observa ca acolo unde mediana veniturilor e mai mare, si rata crimelor comise cu violenta e mai mica. Dar iata un exemplu unde desi mediana veniturilor e mai mare, somajul este, la randul sau, foarte mare:

„10. Stockton, Calif.
> Violent crimes per 1,000: 14.1
> Population: 295,136
> 2011 murders: 58
> Median income: $45,606
> Unemployment rate: 20.2%

In 2010, Stockton had an unemployment rate of 18.4%, among the worst in the nation for large cities. In 2011, the labor market worsened and unemployment rose to 20.2%, well more than double the national average of 8.9% and the highest of any of the cities on this list. Violent crime rates also have worsened, increasing from 13.8 crimes per 1,000 people in 2010. Though Stockton has long had high crime rates, the 58 murders recorded in Stockton last year were an all-time record for the city. This month, to curb the increasing crime rates in the city, police decided to prioritize violent crime and to no longer respond to property crimes in the city unless certain criminal conditions were met.”

Somaj de 20,2% in 2011… Deci somajul a crescut de la 18,4% in 2010 la 20,2% in 2011. Politia a decis sa prioritizeze crimele violente si sa nu mai raspunda pentru crimele de proprietate din oras decat daca se indeplinesc in mod sigur conditiile privind infractiunea. Dupa parerea mea, in acest caz e destul de limpede ca somajul masiv influenteaza aceasta rata ridicata a criminalitatii. Daca somajul ar scadea, spre exemplu la 10%, si rata criminalitatii ar scadea simtitor. Ea, totusi, nu e asa de mare ca in Detroit sau Flint datorita medianei veniturilor, care e mai ridicata. Foarte interesant acest caz. De observat cum saracia, lipsa de ocupatie influenteaza in rau comportamentul oamenilor.

DE citit si…

Related articles

• Pew – A Recovery No Better than the Recession Median Household Income, 2007 to 2011 (bespacific.com)