„Eu îmi asum foarte clar o demisie, dacă PNL nu va fi cel în jurul căruia se va face majoritatea parlamentară care să dea noul premier al României. (…). Mizez pe o mult mai bună mobilizare în alegerile parlamentare, pentru că miza este mare şi răspunderea PNL este una uriaşă, decidem practic direcţia ţării pe următorii 10 ani; eu nu văd altfel lucrurile, aşa că evident că îmi doresc ca miză la nivel de judeţ Timiş să batem PSD – pentru că aici este un spirit liberal care trebuie capacitat, este un judeţ care are pârghii absolut extraordinare atunci când vine vorba despre Dreapta românească, pe care avem nevoie să le capacităm la maximum în această campanie electorală”, a afirmat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă.
Ea a declarat, recent, că în PNL sunt discutate mai multe variante în ceea ce priveşte funcţia de premier.”
Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
Mie mi se pare potrivit ca un partid mare sa aiba si un candidat mare la alegerile prezidentiale. Un candidat mare ar insemna, in primul rand, un candidat care sa aiba sanse reale de a castiga alegerile. Din punctul asta de vedere – referitor la PSD – un candidat mare a fost Ion Iliescu. El a si castigat alegerile prezidentiale, a fost de doua ori Presedintele tarii. Venind mai aproape de zilele noastre, un candidat mare il putem socoti si pe Victor Ponta care, e adevarat, a pierdut alegerile din 2014, dar le-a pierdut onorabil. Totusi, sa obtii 45,56% din voturi e un rezultat onorabil, desi a pierdut alegerile. De observat ca la alegerile prezidentiale trecute, in primul tur de scrutin, procentele serioase, ca sa zic asa, cu doua cifre, le-au avut Iohannis si Ponta. Restul candidatilor au avut sub 6%.
Despre alegerile prezidentiale din anul acesta putem citi aici si aici. Avem sondajele de opinie, cum e cel al IMAS, care a dat procentele cele mai apropiate de rezultatul final al alegerilor europarlamentare din anul acesta. Deci sa vedem ce spune IMAS-ul in legatura cu alegerile prezidentiale care vor avea loc peste cateva luni:
– Sondaj 7-26 iunie 2019:
Iohannis: 42,4%
Tariceanu: 15,5%
Ponta: 14,1%
Cretu: –
Ciolos: 12,7%
Barna: 5,3%
Dancila: 6,7%
Tomac: 1,6%
Kelemen: 1,8%
– Sondaj 2-20 mai 2019:
Iohannis: 43,5%
Tariceanu: 19,8%
Ponta: 11,6%
Cretu: –
Ciolos: 13%
Barna: 1,9%
Dancila: –
Tomac: 2,1%
Kelemen: 1,2%
Deci la PSD, presedintele partidului nu poate sa scoata decat 6,7%!! Gabriela Vranceanu-Firea a fost singura care, masurata in sondaje in 2017, ar fi putut sa-i puna probleme reale lui Iohannis, dar s-a imbolnavit brusc si in locul dansei candideaza sotul dumneaei, insolitul Florentin Pandele, cu ZERO sanse reale. Ea, de altfel, a si spus ca nu doreste sa candideze la prezidentiale. De la PSD am inteles ca si-au mai anuntat intentia de a candida personalitati „marcante” precum Liviu Plesoianu, Serban Nicolae, Eugen Orlando Teodorovici, Mihai Fifor… Or, e de presupus ca toti acestia la un loc greu de spus daca vor face macar 10%!!
Alegerile acestea sunt preconizate a se desfasura in perioada 10-24 noiembrie 2019. Si pana acum PSD, cel mai mare partid din Romania, nu are un candidat cu sanse reale de a intra in al doilea tur de scrutin. Si daca ar fi numai asta, dar e foarte probabil, la cum stau lucrurile, sa piarda rusinos in primul tur.
E de contemplat situatia ciudata in care e acest partid, PSD, care a reusit sa castige stralucit alegerile legislative din 2016 cu un procent de invidiat: 45,48%!!!
Trebuie spus lucrurilor pe nume: ei nu au, practic, un candidat pana acum. La Congresul PSD tinut zilele acestea s-a fundamentat noua conducere in tripleta Dancila – Teodorovici – Fifor. Totusi, eu stau si ma intreb daca au facut o analiza serioasa a situatiei partidului. Pentru ca e inadmisibil pentru un partid de talia PSD sa nu aiba pana acum un candidat (evident, unul serios, la un asemenea candidat ma refer) si scorurile celor masurati in sondaje, fie ca a fost vorba de Dragnea, fie ca sondajele au luat-o in calcul pe Viorica Dancila, sa fie necorespunzatoare. De exemplu, un sondaj INSCOP efectuat in perioada 12 apr.–3 mai 2019 arata pentru turul 2 asa: Iohannis: 41,6% si Dragnea: 18%!! In sondajele premergatoare alegerilor din 2014, Ponta era masurat sociologic cu procente intre: 38% si 43% in primul tur, iar in al doilea tur depasea, in mai toate sondajele (cu doua exceptii), 50%!!!
Situatia nu arata bine pentru PSD. Si ma mira, pentru ca ei ar fi putut gasi candidati redutabili, care sa-i fi pus probleme lui Iohannis. Si nu ma refer neaparat la Gabriela Firea. Dar e de notat ca in urma cu doi ani ea reusea sa fie cot la cot, in sondaje, cu Iohannis, ba chiar sa il mai si depaseasca in turul 2. Ea ar fi scos un scor mai bun, in turul 2, conform sondajului INSCOP din 12 apr.–3 mai 2019: Iohannis:37,4%, Firea: 21% – mai mult, deci, decat Liviu Dragnea!!
Ciudat este ca ei n-au pregatit un candidat serios, cu sanse reale. PSD, cel putin pana acum, a avut totdeauna astfel de candidati pentru prezidentiale, fie ca au pierdut, fie ca n-au pierdut. Acum, mie mi se pare un fel de bataie de joc ce se intampla la PSD.
E de mirare ca nu s-au orientat spre un candidat de larga respiratie europeana. Au avut-o pe Corina Cretu, comisar European in echipa Juncker. Nici Juncker, nici Timmermans nu i-au reprosat ceva – n-am auzit asta. N-am auzit ca D-na. Cretu sa aiba probleme de ordin penal. Fara indoiala, experienta dansei in politica externa, castigata la Comisia Europeana, ar fi trebuit sa fie un plus mare pentru partid. Mai ales ca unul din atributele constitutionale ale Presedintelui Romaniei este tocmai politica externa. N-am auzit macar un singur repros din partea domnilor Juncker si Timmermans la adresa D-nei. Cretu. N-am auzit asa ceva nici din partea ambasadorului SUA la Bucuresti, Excelenta Sa, Dl. Hans Klemm. N-am auzit ca i-ar fi reprosat ceva Departamentul de Stat al SUA.
Corina Cretu era un membru vechi al partidului (din 1996 in PDSR), n-a facut niciodata de rusine partidul. Ca dovada ca a si ajuns Comisar European. Cunostea partidul, oamenii, avea o veche experienta in activitatea interna de partid. De asemenea, trebuie spus ca D-na. Cretu nu era un personaj controversat, nu era in tot felul de combinatii de business care ar fi putut sa arunce o umbra asupra dumneaei, asupra activitatii sau bunei sale credinte.
Ce a facut PSD-ul sub „stralucita”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, conducere Dragnea – Codrin Stefanescu? In primul rand au evitat-o cat au putut, au refuzat sa lucreze cu dansa cand era Comisar European, n-au atras niciun fel de fonduri structurale ca si cum D-na. Cretu ar fi fost ciumata. Au cautat s-o marginalizeze, dupa care au insultat-o, au facut-o „tradatoare”, lucruri care au determinat delimitarea dansei de conducerea PSD si, pana la urma, plecarea din PSD. Dansa s-a straduit sa faciliteze accesul tarilor europene la fondurile UE. In ceea ce priveste Romania, a venit in tara, a vorbit cu Guvernul, cu toti factorii care ar fi trebuit sa fie interesati pentru a impulsiona accesarea programelor europene si a fondurilor. A militat, pur si simplu,.pentru ca sa se realizeze o autostrada moderna, de proportii mari in Romania din fondurile europene. Ce a facut PSD? A zis ca nu cu fondurile europene sa se faca, ci in parteneriat public-privat!! Daca PSD s-ar fi straduit sa acceseze fonduri europene pentru a realiza o autostrada macar sau a imbunatati infrastructura – nu o autostrada, sa zicem calea ferata, sau daca ar fi atras bani europeni sa faca macar unul – macar sa-l inceapa – din cele 8 spitale regionale promise in campania trecuta, mi se pare ca altfel ar fi stat lucrurile si la alegerile europarlamentare si la cele ce urmeaza acum. Cu un candidat om de stanga declarat – D-na. Cretu, dupa ce a mers la Pro Romania, a si spus ca ramane un om atasat valorilor de stanga -, o pro europeana convinsa, al carei motto din Eugen Ionescu spune asa: „Ideologiile ne separa. Visele si suferinta ne apropie”. Stau si ma intreb care hastagist #rezist ar fi avut ceva de spus, ar fi avut ceva ce sa-i reproseze D-nei. Cretu…
Nu mai vorbesc de proasta politica dusa de PSD fata de numeroasa diaspora romaneasca. D-na. Cretu in activitatea domniei sale de europarlamentar a dat dovada de cel mai sincer atasament fata de romanii plecati in strainatate. I-a aparat cat a putut si cum a putut mai bine. A militat pentru drepturile lor. Lucru care vorbeste de la sine si despre valorile stangii pe care D-na. Cretu le imbratiseaza.
Eu nu vreau sa-i fac acum un elogiu D-nei. Corina Cretu. Ce am spus mai sus sunt fapte. Chiar n-am spus nimic de la mine, am aratat faptele domniei sale. Care contureaza statura de om politic al Corinei Cretu.
In fata Corinei Cretu, daca partidul i-ar fi pregatit cum trebuie candidatura, Iohannis ar fi avut mari probleme. Pentru ca toate criticile pe care Iohannis si Opozitia le-au adus PSD-ului, rerezentand, ca sa zic asa, forta care i-a propulsat, nu aveau cum sa fie aduse D-nei. Cretu. Pe care n-ai fi putut-o cataloga, spre exemplu, drept iliberala sau antieuropeana, sau ca e cu rusii. Sau ca e corupta. Sau ca ignora diaspora. Sau ca vrea sa scoata Romania din UE si NATO.
De aici rezulta ca Dragnea si toata fosta conducere a PSD nu a reprezentat niciodata vreun pericol politic pentru Iohannis. Ba chiar s-ar putea spune ca, in mod constient sau nu, i-a facut jocurile. Au contribuit la scorul acesta masurat in sondajele actuale de opinie si care il arata pe Presedinte un fel de Gulliver in tara liliputanilor.
Klaus, ar trebui sa le spui „Multumesc!” lui Liviu si lui Codrin pentru o astfel de unica performanta!! Acestor „vrajitori” (sa pun sau nu ghilimelele de rigoare?) care te-au facut un URIAS!!!
Ca PNL-ul, cu toata eruditia si politichia unui Rares Bogdan, cu toata prezenta de spirit romantica a unui Ludovic Orban, cu tot aplombul unei Raluca Turcan, n-ar fi reusit NICIODATA sa te transforme intr-un asemenea TITAN, GIGANT, COLOS (Colos nu Ciolos 😆 ) al politicii romanesti contemporane!! 🙂
Asupra tipului de discurs
Cineva ar putea sa intrebe: dar ce tip de discurs trebuia folosit, politic vorbind. PSD-ul a fost catalogat drept antieuropean si s-a ajuns si la un scandal mare, iar Presedintele profitand de slabiciunea PSD-ului a initiat deja celebrul Referendum pe tema justitiei. Mutarea Cotroceniului s-a dovedit cat se poate de eficace, consolidandu-i lui Iohannis pozitia de lider in sondajele de opinie privitoare la alegerile prezidentiale. Insa discursul PSD-ului a fost atat de prost, politic vorbind, incat, practic, i-a oferit lui Iohannis aceasta mutare pe tava, cum se spune. Iohannis doar trebuia sa initieze Referendumul si nimic mai mult.
Cum ar fi trebuit sa sune discursul PSD-ului, cel putin in aceasta privinta? Iata cum, ne face o demonstratie excelenta Ana Birchall, ministrul Justitiei:
„În cadrul întâlnirii, ministrul justiției a prezentat progresele înregistrate de România în cadrul MCV și a reafirmat determinarea autorităților române de a continua analiza tehnică a fiecărui punct din raportul MCV, în vederea ridicării acestuia. „România este o țară profund atașată valorilor europene și statului de drept, preocupată de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi și ale cetățenilor europeni. Apreciem deschiderea colegilor de la Bruxelles pentru un dialog constructiv în scopul identificării celor mai bune soluții. Autoritățile române vor continua acest dialog instituțional și transparent cu reprezentanții Comisiei, în vederea ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare”, a subliniat ministrul român al justiției. ” (subl. mea)
Iar despre Ana Birchall s-a gasit Mugur Ciuvica, la Anetna 3, la o ora de maxima audienta, sa spuna ca de ce nu se duce, dom’ne, la USR!
Simbolistica totalitarismului
Ceea ce am putut vedea cu totii la televizor, cum acea procuroare tara un copil luat cu forta, cu mascatii, are o simbolistica ce initial m-a dus cu gandul – nu stiu de ce, dar asta a fost primul gand ce mi-a venit in minte – la dictaturile sud-americane din anii ’70!!
Era o cauza civila. Procuroarea nu avea ce cauta acolo. S-a dispus o perchezitie, s-au adus mascatii, dar asta a fost un pretext pentru a lua copila de 8 ani de la asistentii maternali care aveau grija de ea si de care fetita se atasase. Asistenti maternali care au dorit s-o adopte, dar au fost amenintati de catre managerul de caz s-o lase mai moale, altfel li s-ar desface contractul de munca.
A fost o decizie cu cantec a Curtii de Apel Craiova, dupa ce, la fond, adoptia catre familia de romano-americani a fost respinsa. Am inteles ca legea spune ca trebuia sa vina un executor judecatoresc sa puna in practica decizia Curtii de Apel, NU o procuroare. S-a intamplat pe dos. Mai mult decat atat, daca fetita nu dorea sa mearga catre parintii adoptivi ar fi trebuit consiliata – trei luni, daca am inteles bine – de catre un psiholog si daca nici atunci, dupa consilierea psihologica, nu ar fi vrut ar fi trebuit luat totul de la capat, in nici un caz si sub nicio forma fortat copilul sa mearga unde nu doreste.
Au aparut informatii noi care arata ca in perioada legala de intalnire si acomodare cu familia care a adoptat-o, copila de 8 ani NU a dorit sa mearga la cea familie, iar cei de la Directia Copilului – sper sa nu gresesc – au scris in raport ca exista o compatibilitate cat se poate de buna cu cei care vor s-o adopte. Adica au mintit, nu?
Nu voi da curs aici speculatiilor potrivit carora fetita ar fi fost adoptata pentru a sluji drept banca de organe. Nu spun ca nu ar trebui verificata aceasta informatie. Ar fi CUMPLIT sa se adevereasca!!
Spun doar ca toate lucrurile astea si ceea ce am vazut la televizor te trimit cu gandul la totalitarism. Nu doar un copil poate fi tarat cu forta, ilegal si impotriva vointei lui, de catre un procuror, ci oricarei persoane i se poate intampla asa ceva. Chiar si unei persoane adulte. In acest caz a fost reactia puternica a opiniei publice. Insa sa ne gandim ca pot fi abuzuri strigatoare la cer si care sa nu starneasca, totusi, astfel de reactii emotionale. Aici a fost vorba de un copil. Dar daca ar fi fost vorba de un adult?
Fara indoiala, ceea ce i s-a intamplat acestei fetite de numai 8 ani e aiuritor. Spun asta pentru ca nu ma gandeam ca voi ajunge sa vad in Romania intamplandu-se asa ceva. Ganditi-va, o copila de 8 ani inconjurata de gorile si de o procuroare care a tarat-o cu forta si a bagat-o intr-o masina, ca si cum biata fetita era o infractoare. Neindoios, e socant sa vezi asa ceva!! Insa chestiunea este cu mult mai grava. Pentru ca – stau si ma gandesc – daca si unui adult i se intampla asa ceva? A muta un om dintr-un loc in altul, ilegal si impotriva vointei lui, eu nu cred ca are vreo legatura nici cu democratia, nici cu statul de drept si nici cu libertatea. Indubitabil, este izbitor sa vezi asa ceva din partea institutiilor Statului Roman!!
Priveam la televizor stirile si am avut la un moment dat o senzatie de greata si de disconfort, nu neaparat din cauza caldurii. E foarte cald in Bucuresti zilele acestea. Dar nu caldura era de vina pentru starea neplacuta pe care am resimtit-o. Ci ceea ce s-a intamplat, ceea ce vedeam la televizor!! A fost o stare neplacuta de nesiguranta pe care am resimtit-o in calitate de cetatean roman, aceea a unui stat care devine abuziv cu proprii cetateni. Ca oricarui cetatean i se pot incalca in mod totalitar drepturile de catre acest Stat fara ca sa aiba norocul unei reactii, fie aceasta si emotionala, din partea opiniei publice. Pana la urma, banalizarea raului, cum spunea cineva, conduce la obisnuinta cu el si la o lipsa de reactie din partea celorlalti cetateni, din partea societatii pentru ca, oricum, e inutil sa mai ai o atitudine, indiferent care ar fi aceasta, datorita starii de deznadejde pe care o resimt oamenii.
Ceea ce este de asemenea socant, foarte socant e faptul ca, probabil, nici pe vremea lui Ceausescu nu s-ar fi incalcat atat de brutal legea din partea autoritatilor statului. Fortarea unei adoptii prin incalcarea legii in mod brutal, ne mai tinand cont de nimeni si de nimic, cum as putea s-o calific decat ca fiind de sorginte neototalitara? Pentru ca in felul asta se poate incalca, spre exemplu, si dreptul de proprietate si orice fel de drepturi si libertati. In numele unui asa-zis stat de drept. In numele, nu-i asa, valorilor europene!! O asemenea monstruozitate, iata, e posibila in Romania!!!
Sa nu mi se spuna mie ca multime mare de copii sunt abandonati in Romania si ca Statul, saracu’ de el, nu mai pridideste cu atatia copii pe care nu doreste nimeni sa-i adopteze… Mi-e greata!! Si atunci care e, oare, solutia? Sa se incalce drepturile si libertatile cetatenilor! Sa rezolvam, dom’ne, odata problema asta spinoasa!! Eu stau si ma intreb daca cei care sustin astfel de lucruri, care au o astfel de logica, nu cumva doresc reinvierea totalitarismului in Romania!! Nu cumva totalitarismul este solutia, panacaceul la gravele si tulburatoarele probleme cu care se confrunta tarisoara? Nu cumva pentru asta s-a vrut instituirea in Romania a ceea ce s-a numit intr-o epoca recenta drept Republica Procurorilor? Si nu cumva ceea ce am vazut zilele acestea este consecinta unei astfel de republici?
Limbaj
La noi in tara se petrece ceva care nu cred ca e prea in regula. Cuvintele pe care le rostim pot avea o anumita simbolistica. Puterea de a sugera a unui cuvant poate fi foarte mare si stim asta mai ales din poeziile de dragoste. „Esti frumoasa si te iubesc!” – stilul e prea frust, rudimentar. Se pot gasi si alte cuvinte prin care sa exprimi un astfel de lucru, o astfel de stare emotionala, astfel de sentimente si un poet, mai ales unul de geniu, le gaseste. „O sole mio, sta nfronte a te!” 🙂 . Nu spune nimic despre iubire, nu-i spune simplu, banal ca e frumoasa, ci ca „soarele straluceste din fata ei!” 🙂 .
Cu riscul de a va dezamagi, sa lasam celebra cantoneta napolitana si sa vedem cum se exprima Rares Bogdan!
Rareș Bogdan s-a dezlănțuit! Avertisment fără precedent : „Ai grijă la crocodili și șobolani”
Se arata ca:
„Rareș Bogdan s-a dezlănțuiti. Europarlamentarul liberal a lansat un avertisment fără precedent imediat după desemnarea noului șef al PNL București. Violeta Alexandru a fost câștigătoare, aceasta fiind susținută de președintele partidului, Ludovic Orban.
A fost ședință cu scântei la PNL București. Deși a fost susținut de sute de membri, Rareș Bogdan nu a avut nicio șansă să preia filiala liberală din București. Violeta Alexandru a fost susținută de Ludovic Orban și a reușit să câștige. Rareș Bogdan i-a transmis acesteia un mesaj de bun venit. I-a spus să aibă grijă la crocodilii și șobolanii din Capitală.
‘Trebuie sa aiba un ciocan invelit in catifea’, a mai zis Rares Bogdan despre Violeta Alexandru, dupa ce peste 600 de membri PNL Bucuresti l-au propus pe acesta la sefia PNL Bucuresti dar Ludovic Orban a preferat-o pe Violeta Alexandru.
„Nu cred ca e cazul sa ma uit la niciun fel crocodili si sobolani. O sa fiu un om asumat, capabil sa ia decizii, care stie ce are de facut. Orice proiect care duce la risipa banilor din Bucuresti din cercul PSD va beneficia de cea mai dura opozitie din partea noastra”, i-a raspuns Violeta Alexandru lui Ludovic Orban.”
Uitati-va ce limbaj! Evident, nu-i vorba despre animalul numit crocodil si nici despre cel numit sobolan. Cu astfel de nume de animale au fost denumiti oameni – Rares Bogdan nu a specificat la modul exact la cine se refera. „Trebuie sa aiba un ciocan invelit in catifea”…
Eu l-as intreba amical pe fostul moderator care si-a castigat o uriasa notorietate la Jocurile sale de Putere gazduite de Realitatea TV: „Rares, tu chiar vrei instituirea unei dictaturi in Romania?”. Deci pornind de la exprimarea sa simbolica, as fi ajuns la intrebarea frusta. Caci ce altceva ar putea sa exprime, sa simbolizeze o astfel de exprimare? Cu atat mai mult cu cat e imprecisa: cu alte cuvinte, oricare om din tara asta poate fi un „crocodil si/sau un sobolan”, oricare om din tara asta poate fi, cu alte cuvinte, „dusmanul poporului”. Daca Rares Bogdan ar fi specificat la cine se refera – chiar cu riscul de a fi dat in judecata – ar fi fost mult mai cinstit si exprimarea nu ar fi avut chiar o nuanta totalitara, ar fi fost parerea lui despre respectivul sau respectiva. Dar o exprimare imprecisa de felul acesta, in care negativul – exprimat prin numele celor doua animale – nu e precizat ci lasat sa se inteleaga ca exista in societate conduce la concluzia ca oricine poate fi sau poate ajunge, dupa modelul patentat de Revolutia Franceza si de Stalin, un „crocodil si/sau un sobolan”. Oricarui om i se poate pune o astfel de eticheta negativa si poate fi gratulat cu astfel de adjective animaliere, care exprima frica si dezgustul. Si atunci „trebuie sa ai un ciocan”, dar nu oricum, ci unul „invelit in catifea”, ca sa le dai in cap, sa-i omori!! Atunci de ce sa ne mai mire represiunile sangeroase din statele totalitare? Pentru ca si acolo s-au gasit „crocodili si sobolani” care au trebuit a fi indepartati din societate. Cum? Cu ajutorul unui ciocan. Invelit in catifea. Si sa nu uitam propaganda stalinista cum ca toate erau bune, frumoase si de dorit in regimul sovietic, asta fiind catifeaua care ascundea CIOCANUL!!
Si stau si ma intreb: cum e posibil ca un om care dezavueaza Rusia si regimul sovietic, si pe cel al lui Putin, elegant ca un oligarh rus, de altfel, un om care dezaproba, condamna comunismul, cu crimele sale si mai ales un om cult cum se pretinde el a fi, sa vorbeasca in astfel de termeni? Eu n-am auzit asa ceva nici la Miron Cozma!! Cred ca nici Salazar nu a indraznit sa se exprime in astfel de termeni!!
Eu va propun sa vedem cum e intr-un stat unde sunt, nu-i asa, foarte multi „crocodili si sobolani” si, pe cale de consecinta, nu-i asa, „trebuie sa ai un CIOCAN”!! „Invelit in catifea”, desigur.
Urmărit oriunde mergi și orice faci! China, pe punctul de a deveni visul lui Stalin, Hitler și Mao, la un loc
„China se transformă într-un stat totalitar veritabil, în care individul nu are cum să scape de ochiul partidului comunist
Cea de-a 30-a comemorare a masacrului studenților care manifestau în favoarea democrației în piața Tiananmen, în 1989 (în 4 iunie) a fost o bună ocazie pentru a evalua sofisticarea extremă a cenzurii pe care o exercită, astăzi, Partidul Comunist Chinez (PCC), sub conducerea președintelui Xi Jinping.
Evident, și astăzi, în China, evocarea „incidentului din 4 iunie” este riscantă pentru orice chinez, regimul interzicând orice aluzie la ceea ce s-a întâmplat în Tiananmen.
Mai ales pe Internet, aflat sub controlul Partidului Comunist Chinez, care exercită o cenzură riguroasă, via Administrația chineză a cyberspațiului (CAC), înființată în 2014, notează Gatestone Institute.
În 2017, CAC a adoptat un ansamblu de directive care prevedeau că toate platformele Internet care produc sau distribuie informații „ să fie administrate de o echipă numită de PCC”.
Aceste platforme trebuiau să fie „aprobate” de către birourile de informații și Internet ale autorităților naționale sau locale ”iar angajații lor trebuiau să primească o formare și certificare din partea guvernului central”.
Freedom House, care evaluează anual libertatea Internetului în 65 de țări, clasifică China pe ultima poziție în indexul Freedom on the Net din 2018. Reporteri Fără Frontiere , care clasează180 de țări în funcție de libertatea presei, poziționează China pe locul 177 anul acesta. Doar Eritreea, Coreea de Nord și Turkmenistan sunt pe poziții mai joase decât China.
Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), care enumeră jurnaliștii închiși, a constatat că ,în 2018, nu mai puțin de 47 de jurnaliști au fost închiși în China. Dar, având în vedere „cenzura exercitată de către autorități”, aceasta este doar o estimare, spune CPJ. Numărul lor ar putea fi mult mai mare.
Odată cu apropierea unor comemorări „sensibile”, cum ar fi Tiananmen, au fost blocate întregi site-uri web. Din aprilie, cu mult înainte de aniversarea Tiananmenului, Wikipedia a încetat să mai fie disponibilă în toate limbile. Din 2015, Wikipedia în limba chineză este blocată în China. De multă vreme și Google, Facebook, Twitter și Instagram.
Începând dn ianuarie, PCC a pus în practică un dispozitiv de represiune. În 3 ianuarie, CAC a anunțat pe site-ul său că o nouă campanie va fi lansată contra „informaților negative și dăunătoare” care circulă pe Internet. Noțiunea „informații negative și dăunătoare” este, de fapt, un mixer în care se poate include tot ce în ochii Partidului este „violent, fraudulos, vulgar, abuziv, superstițios, amenințător, zvonistic sau senzațional”, precum și orice are legătură cu „jocurile de noroc” sau cu propagarea „stilului de viață inadecvat” provenit din „culturi decadente”. CAC a prevenit: „comportamentele ilegale nu vor fi tolerate iar autorii lor vor fi sever pedepsiți.
În China, cenzura, grație noilor tehnologii, a atins cote de precizie incredibile. Ea este folosită și pentru reprimarea libertății religioase.
Thomass F. Farr, președintele Religious Freedom Institute, a descris, în noiembrie 2018, în Congresul american, că, în China, represiunea religioasă este „tentativa cea mai sistematică și cea mai brutală de preluare a controlului comunităților religioase, de la Revoluția culturală a lui Mao”.
Ca în toate regimurile comuniste, începând cu cel din URSS, ideologia partidului nu a tolerat nici un concurent. Or, religiile au fost mereu în cătarea despoților totalitari precum Hitler, Stalin și Mao.
Brutala represiune religioasă și culturală a tibetanilor durează de peste 70 de ani în China. Dar și creștinismul a fost considerat dușman al Republicii Populare Chineze, mai ales în perioada Revoluției culturale (1966-1976), când practicile religioase au fost interzise iar unii preoți creștini aruncați pentru ani buni în închisori.
China a închis bisericile, a înlăturat crucile și a înlocuit imaginile lui Iisus cu drapelul național și cu portrete ale președintelui Xi Jinping. Prezența copiilor în biserici a fost oprită.
În septembrie 2018, China a închis cea mai mare biserică protestantă „neoficială” din Beijing, biserica „Zion”. În decembrie 2018, Wang Yi, pastor al bisericii protestante Early Rain, a fost arestat împreună cu soția sa și inculpați pentru și soția sa pentru „incitare la activități subversive”, riscând 15 ani cu închisoarea.
Un alt preot a fost arestat în aprilie 2019. Potrivit unui document confidențial publicat de Bitter Winter, China pregătește un val de represiune contra bisericilor creștine care au legături cu comunități religioase străine.
Acțiunile Partidului Comunist Chinez constau și în a face campanii contra creștinismului în scolile din China, unde elevii sunt puși să jure că vor rezista credințelor religioase și unde profesorii sunt îndoctrinați „pentru ca învățătura lor să fie conformă cu linia politică justă”.
Pentru a reprima mai bine religia sau a cenzura mai bine libertatea de expresie, Partidul a optat pentru hight-tech. În provincia Xinjiang, minoritatea musulmană uigură trăiește sub supraveghere totală: în fiecare sat, stradă, moscheee sau școală, o rețea de camere de supraveghere este omniprezentă. Porți de acces sunt instalate la intrările în orașe sau sate, dotate cu sisteme de recunoaștere facială.
În 2018, China instalase deja 200 de milioane de camere de supraveghere iar Partidul prevede instalarea a 626 de millioane până în 2020.
Obiectivul Chinei ar fi acela de a realiza o „platformă coordonată de operațiuni mixte” care să integreze date din camerele de supraveghere, fiecare cu software de recunoaștere a feței, numere de carduri de identitate, date biometrice, numerele de înmatriculare și informații privind proprietatea asupra vehiculelor, datele privind sănătatea, planificarea familială, dosarele bancare și juridice, orice rapoarte privind „activități neobișnuite” și orice alte date relevante care pot fi colectate la cetățeni, cum ar fi practica religioasă și călătoriile în străinătate. Cu alte cuvinte, China realizează visul lui Stalin, Hitler și Mao: un stat totalitar impecabil, structurat prin tehnologie digitală, în care individul nu va avea șansa de a scăpa de privirea partidului comunist.”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Din eseurile politice ale D-nei. Alina Gorghiu…
D-na. Alina Gorghiu e foarte activa in spatiul on-line si scrie foarte mult pe FaceBook. E foarte bine. Interesant este ce spune. Cu atat mai interesant cu cat Alina Gorghiu conduce, din cate inteleg, PNL, principalul partid de centru-dreapta din Romania.
Iata, spre exemplu, ce arata intr-una dintre postari:
„PSD-ul pe care Vasile Dâncu îl apreciază nespus este un partid care nu poate fi compatibil deloc cu PNL. Porniţi de la liste, porniţi de la proiecte asumate, porniţi de la programul de guvernare. Gândiţi-vă că ceea ce facem noi este un discurs echilibrat şi pragmatic, iar, în partea cealaltă, vedeţi populism pe pâine. Pe lângă asta, noi avem un candidat de prim-ministru, pe Dacian Cioloş, pe care îl vom susţine, dânşii îl susţin pe domnul Liviu Dragnea.”
De observat ca merge pana la ireductibil: „PSD-ul pe care Vasile Dâncu îl apreciază nespus este un partid care nu poate fi compatibil deloc cu PNL”. E foarte interesanta aceasta asertiune pentru ca eu imi amintesc de faptul ca, pana nu cu mult timp in urma, PNL era intr-o alianta cu PSD, numita USL, care a si castigat alegerile legislative trecute. Pe de alta parte, sper sa nu gresesc, Dl. Dancu e membru in Cabinetul Ciolos… Si sa nu uitam ca PNL a votat legi la unison cu PSD…
Stati putin, stati putin… Inca nu stim cine va castiga alegerile… De fapt nici nu putem sa stim sigur. Vom vedea atunci, dupa numararea voturilor. Alina Gorghiu citeaza, in continuare, din gandirea social-politica a Presedintelui Klaus Iohannis, care s-a grabit sa declare:
„Preşedintele Klaus Iohannis despre Dacian Cioloş: Sigur că este o variantă bună. Dacă un an a fost bun și eu l-am desemnat, cum să nu fie bun și în continuare. Dar această desemnare va depinde de partide. Dacă partidele își asumă această propunere — știți că sunt întâlniri pe care le face președintele cu partidele după alegeri și, dacă acolo vin partide și spun noi avem probabil o majoritate, noi îl propunem pe Cioloș — atunci consider că este o propunere politică și voi ține cont foarte serios de această propunere.”
Cum adica sa vina partidele la negocieri cu Presedintele si sa spuna: „noi avem probabil o majoritate”? Probabil?
O majoritate trebuie sa se constituie, altfel cum…? Nu putem vorbi aici de majoritati probabile, ci de cele ce se vor constitui atunci in mod sigur. Nu poti sa spui atunci: avem probabil o majoritate. Ci trebuie chiar sa existe o majoritate. Cum va fi formata si din cine, asta e alta problema. Constitutia spune:
„(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului”
(3) Programul si Lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.”
(Constitutia Romaniei, art. 103, al. 2-3)
„și, dacă acolo vin partide și spun noi avem probabil o majoritate, noi îl propunem pe Cioloș”. Da, dar daca „acolo vin partide și spun noi avem probabil o majoritate, noi îl propunem pe Xulescu”, adica nu pe Ciolos, atunci Presedintele ce va zice…?
Va spune, oare, ca nu e o varianta buna?
„Dacă un an a fost bun și eu l-am desemnat, cum să nu fie bun și în continuare.” – asta e parerea domniei sale. Dar Vasile Dancu, din cate inteleg de la Alina Gorghiu, probabil ca e de alta parere… 🙂 Poate ca si altii sunt probabil de alta parere…
Mai e un pic si ma apuc serios de Teoria Probabilitatilor!! 😆 😆
Insa totusi ceea ce e sigur, sau cel putin asa pare, se afla in declaratia aceasta a Alinei Gorghiu: „Pe lângă asta, noi avem un candidat de prim-ministru, pe Dacian Cioloş, pe care îl vom susţine, dânşii îl susţin pe domnul Liviu Dragnea”. Deci PNL si-l asuma pe Ciolos drept premier. Pentru ca: „Sigur că este o variantă bună. Dacă un an a fost bun și eu l-am desemnat, cum să nu fie bun și în continuare.”, dupa cum spune Presedintele.
Exclude, oare, Presedintele si alte „variante bune”? Spre exemplu, poate ca PSD nu il va sustine pe Dl. Dragnea pentru functia de premier… Daca ar sustine-o, de pilda, pe Ana Birchall – sa zicem -, aceasta nu ar fi o varianta buna? Eu vorbesc in ipoteza ca nu putem sa stim rezultatul alegerilor dinainte. Dar poate ca ma insel eu in naivitatea mea…
Sunt foarte derutante aceste declaratii. Sa inteleg ca, indiferent de rezultatul alegerilor, exista doar o singura „varianta buna”? Asta trebuie noi sa intelegem??
Exista, totusi, o problema legata de acel „probabil” al Presedintelui. Dansul nu a gresit prea mult exprimandu-se asa (usor neglijent, totusi). Pentru ca s-ar putea intampla ca niciunul dintre partide (aliante) sa nu obtina o majoritate absoluta. Iar la votul de incredere acordat de Parlament Guvernului se vorbeste de „votul majoritatii deputatilor si senatorilor”, nu de votul unei majoritati absolute. Ceea ce este clar e faptul ca in aceasta situatie trebuie ajuns la un consens. Chestiunea nu e atat „varianta buna” a Presedintelui, problema consta in declaratia Alinei Gorghiu, reiau:
„PSD-ul pe care Vasile Dâncu îl apreciază nespus este un partid care nu poate fi compatibil deloc cu PNL”
Deocamdata nu stim cum va arata acea „majoritate” si ce va presupune acea situatie. Dar daca PSD „nu poate fi compatibil deloc cu PNL”, cum ar putea sa se ajunga la un eventual consens? O declaratie asa de transanta, precum cea a sefei PNL, exclude orice consens intre cele doua principale partide din Romania.
Cred ca ar trebui sa intelegem bine in ce moment politic ne gasim. De aceea el trebuie definit cat mai clar posibil. Inca din iulie, atat PNL cat si PSD au respins, in ciuda unor voci care au sustinut ideea, guvernul de uniune nationala:
PNL și PSD resping la unison ideea guvernului de uniune națională
„Biroul Politic Național al PNL a decis luni că acest partid nu va avea niciun fel de colaborare cu PSD după alegerile parlamentare.
“Astăzi s-a discutat tema alianțelor post-electorale, discuție care s-a finalizat cu un vot în care s-a exprimat foarte clar opinia că, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, PNL nu va face niciun fel de colaborare cu PSD”, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu, într-o conferință de presă.
Ea a subliniat că PNL nu este de acord cu ideea unui guvern de uniune națională.
“Scorul din alegerile parlamentare nu va da premisa unui guvern de uniune națională. (…) Este clară decizia PNL, nu vrem guvern de uniune națională, nu acceptăm niciun fel de colaborare cu PSD. Este o decizie a PNL votată unanim”, a conchis Gorghiu.
Președintele PSD Liviu Dragnea s-a pronunțat încă de săptămâna trecută în legătură cu această chestiune, la lansarea proiectului ”România competitivă”, la Palatul Parlamentului.
„Am spus și la Cotroceni- un asemenea proiect, care curprinde o strategie de dezvoltare, trebuie să cuprindă direcțiile mari de acțiune, dar să existe suficient spațiu pentru ca în România să mai poată exista competiție politică, altfel nu se poate… PSD nu susține ideea unui guvern de uniune națională, consensul în jurul conceptului există, a fost definit și stabilit mai demult”, a spus Liviu Dragnea.
Ideea unui posibil guvern de uniune națională a fost relansată duminică, de vicepremierul Costin Borc, care a spus că Dacian Cioloș ar fi soluția potrivită de premier și după alegerile generale din toamnă.
(Citiți și: Vicepremierul Borc: ”Nu m-aș feri de ideea guvernului de uniune națională. Dacian Cioloș ar putea fi premier al unui asemenea guvern”)
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a declarat luni de acord cu aserțiunea, cu condiția ca Dacian Cioloș să fie susținut de un partid politic după alegerile parlamentare.
“Dacian Cioloș s-ar putea să fie un bun premier dacă este asumat de un partid politic, după alegerile parlamentare. Dacă se creează o astfel de situație, nu am nimic împotrivă să fie pe masă o astfel de soluție. Dar trebuie asumat politic viitorul premier. Cu toate calitățile lui Dacian Cioloș, se vede și problema guvernului condus de el — nu există susținere parlamentară, nu există o situație clară. Eu cred că la parlamentarism, în sensul clasic al cuvântului, nu se poate renunța. Trebuie să ai o poziție puternică, trebuie să ai o coaliție sau un partid care formează majoritatea și care dă și sprijinul guvernului”, a explicat liderul UDMR citat de Agerpres.”
De observat ca Liviu Dragnea vorbea atunci despre „competitia politica”. Daca lucrurile stau si se mentin asa, rezulta ca o majoritate va decide pana la urma. Majoritatea unui partid/alianta care va obtine cele mai multe voturi, nu neaparat jumatate plus 1. De observat ideea vicepremierului Borc: guvern de uniune nationala cu Ciolos prim-ministru. Dar atat PSD cat si PNL resping in mod categoric aceasta varianta. Atunci unul din aceste doua partide se va pregati de opozitie.
Cum ramane atunci cu „varianta buna” a Presedintelui Iohannis?
Ciolos e promovat electoral puternic de catre PNL si USR. S-ar putea ca si UDMR sa achieseze la sprijinul acestuia. Poate si PMP… Insa coagularea unei coalitii de dreapta in jurul premierului Ciolos nu inseamna si dobandirea majoritatii.
Pe de alta parte, Alina Gorghiu spunea inca de atunci: „indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, PNL nu va face niciun fel de colaborare cu PSD„.
Bun, deci asa stau lucrurile. Nu de alta, dar serile trecute, la Jocuri de Putere, Rares Bogdan se intreba cu patos – citeste: cu nervi la ficati (il inteleg!) – ce se va intampla daca PSD si ALDE vor forma o majoritate absoluta si-l vor sustine pentru functia de premier pe… Victor Ponta. In logica stabilita de cele doua principale partide din Romania, in astfel de conditiuni Victor Ponta va fi „varianta buna”, intrucat Presedintele Iohannis va respecta Constitutia.
Deci care e „varianta buna”? Cea care va respecta Constitutia sau actualul premier tehnocrat, Dl. Ciolos?
DE citit si…
ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Alina Gorghiu susţine că va demisiona de la conducerea PNL dacă liberalii nu vor fi cei care vor propune viitorul premier
„ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Preşedintele PNL, Alina Gorghiu a declarat, vineri, la Timişoara, că va demisiona din fruntea partidului dacă PNL nu va reuşi să contituie în jurul său majoritatea parlamentară care îl va propune pe viitorul premier, după alegerile din 11 decembrie.
Mi se pare cam simplista schema asta: daca o majoritate parlamentara nu va gravita in jurul PNL ca sa dea premierul, dansa demisioneaza… Mie mi se pare ca Alina Gorghiu a avut mai mereu in vedere aceasta alternativa usoara: demisia. Dar cand lupti nu te gandesti la demisie, ci la cum sa invingi. Asta, cred, inseamna o mentalitate de luptator. Pentru ca oricine poate spune: daca nu reusesc, demisionez, e vreo problema? Dar nu oricine e un luptator.
In general vorbind, un esec- ceea ce se poate intampla – se analizeaza sa se vada unde s-a gresit, ce erori s-au facut…
Declaratia asta cu demisia – chiar daca s-ar impune in cazul unui esec – este TOTAL nepotrivita ACUM. Este inadmisibil sa prezumi infrangerea inainte de a se incheia lupta. Scuzati-ma, dar pare de pe acum un abandon, ceea ce da foarte rau la capitolul imagine. PNL ar trebui sa lupte pana la ultimul vot numarat, nu sa vorbeasca ACUM despre un eventual esec.
„Ea a declarat, recent, că în PNL sunt discutate mai multe variante în ceea ce priveşte funcţia de premier” – deci totusi nu s-au hotarat…
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Teoria romanului anormal…
Am prins finalul Jocurilor de Putere ale lui Rares Bogdan de pe Realitatea. Se dezbatea legea potrivit careia supermaketurile trebuie sa aiba 51% produse agroalimentare romanesti.
La un moment dat Rares Bogdan spune, citez din memorie:
„Pai, dom’ne, stiu de la mine de acolo (domnia sa e din Cluj) ca romanul se duce si cumpara produse de la ABC-urile insirate pana la Debretin, in Ungaria, ca tot ce-i din afara e mai bun decat produsele noastre. E vorba de – si aici Rares Bogdan isi duce mana aratand capul, adica e vorba de cap – de asta e vorba. Si ale noastre – convingator aici, cu alte cuvinte, vroia sa spuna: consumati cu incredere produsele noastre – sunt foarte bune”.
Nici macar nu a spus ca ar fi vorba de mentalitate, ci a aratat capul ca si cum ar fi vorba de o boala mintala pe care ar avea-o romanii. Dar domnule Rares Bogdan, nu credeti ca pe banul lui omul, in general vorbind, nu doar romanul, cumpara ceea ce vrea el? Nu considerati ca e normal, firesc, de buna-credinta ca pe banul tau sa cumperi ce vrei tu?
Un alt distins invitat spunea la un moment dat – discutia era foarte animata, desi la o ora tarzie – „daca sunteti roman nu cumparati produse romanesti?”. Cu alte cuvinte, de ce trebuie sa cumpar produse romanesti? – pentru ca sunt roman. Dar daca sunt roman de ce trebuie sa cumpar doar produse romanesti?
Pe de alta parte, legat de ce spunea Rares Bogdan, de ce trebuie sa apreciez numai produsele romanesti? Doar pentru ca sunt romanesti si nu straine? In general vorbind, oamenii apreciaza produsele romanesti, dar apreciaza si produsele straine. Pentru ca nu vad de ce nu ai aprecia un produs strain daca e de buna calitate.
Dar cel mai dulce a fost Dl. Nini Sapunaru (unul din initiatorii legii, daca am inteles bine), de-mi venea sa-l pup, manca-i-as gurita lui!! 😆 😆 Domnia sa ne-a furnizat in direct o mostra de „competenta” – cu ghilimelele de rigoare, fireste – in materie de marketing economic: „Sa vedeti ce fac, iau legea din Cehia, ca teoria mea e ca daca o lege se aplica undeva e aplicabila oriunde!” 🙂 Nene Nini, hai c-ai fost dulce, zau asa! 🙂
Dar lasand gluma la o parte – ca mai radem si noi, ca sa nu plangem – eu n-am vazut o forma mai abjecta de promovare a unui produs. E vorba de cel romanesc. A sugera ca oamenii au ceva cu capul pentru ca nu cumpara un anumit tip de produs mi se pare nu doar o catastrofa in materie de marketing, dar o insulta pur si simplu la adresa romanului.
Eu vreau sa va spun ceva, apropo de cum e promovat produsul romanesc. Am fost intr-un supermarket si acolo vezi cate o fata draguta, cu mostre din produs, te imbie sa le degusti, iti raspunde politicos la intrebari. Si s-a facut acolo un loc unde sa vina producatorii romani sa expuna, spre exemplu, carnaciori, muschi file, deci produse de felul asta. Am fost acolo, am degustat si eu. Si m-a luat tipa care vindea cu o neobrazare, ca de ce nu cumpar – ca si cum daca degusti trebuie obligatoriu sa si cumperi. Ei, cam asa e „promovat” – cu ghilimelele de rigoare, fireste – produsul romanesc! Cu insulte la adresa consumatorilor si potentialilor clienti!!
Era un nene in dezbatere care a avansat ideea ca „ce vor face supermarketurile, daca vom face noi magazine care sa aiba produse 100% romanesti!”. Finalul nu e cu semnul de intrebare, ci, amenintator, cu cel de exclamare!!! Nene draga, hai sa-ti spun ceva, e un proverb: „cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia!”. E tot cu semn de exclamare la sfarsit!! Pai fa-l! Fa magazinul, te opreste cineva? Dar eu tot am vazut „initiative” – cu ghilimelele, stiti dumneavoastra… – din astea care ori au sfarsit prost, ori nu s-au facut deloc. „Adica noi romanii nu putem?” – pai, arata ca poti ca nu te opreste nimeni, frate! Pentru asta nu trebuie o lege care sa oblige supermarketurile sa aiba in galantare 51% produse romanesti.
Ceea ce ma deranjeaza este ca noi n-am iesit inca din limita unui nationalism abject. Chiar si aceasta lege exprima cel mai abject nationalism! In loc sa discutam degajat probleme de marketing, pentru a vedea cum putem promova mai bine produsele agroalimentare romanesti, in loc sa vad o discutie la un nivel inalt de competenta, exprimandu-se cele mai noi teorii de marketing economic – as fi stat pana dimineata, v-o spun sincer! – vad un ruralism degradant, demn de plagiatul lui Victor Ponta!! Este inadmisibil ca sa tratezi romanii drept o turma imbecila care nu stie sa aprecieze un produs sau un anumit tip de produs, facandu-le un proces de intentie, pe banii lor, ca de ce nu cumpara produse romanesti.
Eu stau si ma intreb de ce multi dintre oamenii acestia care se perinda pe la televizor nu se uita la firme care au inceput de la o mica afacere si s-au extins pe plan mondial, fara nicio lege care sa oblige intr-un fel supermarketurile sa aiba un anumit procent din acele produse ale lor. Ca sa invete! Domnul acela vorbea de un magazin care sa aiba 100% produse romanesti – cu asemenea abordari niciodata nu va depasi un biet nivel de cartier, daca va avea succes ca si asta e o problema. Pentru ca altii stiu sa-si promoveze produsele si sa faca afaceri, sa-si extinda afacerile. Din pacate, la noi nu prea vad lucrul asta. Or, strategia sa de marketing era ca daca esti roman trebuie sa cumperi produse romanesti. Stimate domn, nu trebuie! Iar asta inseamna normalitate si o societate normala!
Sa nu creada cineva ca-l reclam pe Rares Bogdan la CNA, eu care sustin desfiintarea CNA-ului 🙂 . Pentru ca eu cred ca noi, cetatenii, trebuie sa avem atitudine si sa luam atitudine, nu CNA. Pentru ca eu cred ca noi, cetatenii, trebuie sa avem libertatea de a alege! Nu vreau sa spun acuma vorbe mari si patetice, dar ma intristeaza cand vad cat de jos e nivelul de profesionalism, cat de jos se poarta o discutie… Intr-o totala lipsa de respect fata de client. Si cu argumentatii, in esenta, foarte sarace: „daca, in Ungaria, Viktor Orban face asa sa facem si noi, ca in Ungaria aduce beneficii economice tarii!”. Dar noi ce facem aici, ce am ajuns sa facem: il plagiem pe Viktor Orban? Noi in loc sa invatam de la cei care stiu sa face afaceri si sa-si promoveze produsele, il plagiem pe Viktor Orban?
Slab, foarte slab…
Marian Munteanu…
Trebuie discutat putin despre aceasta desemnare dubioasa petrecuta in PNL: Marian Munteanu e propus drept candidat al partidului la alegerile pentru functia de Primar General al Bucurestiului.
Dupa ce candidatul PNL, Dl. Ludovic Orban, membru vechi al PNL, a fost indepartat securistic din cursa pentru Primaria Generala, iata ca soarele rasare pe ulita PNL-ului odata cu aparitia D-lui. Marian Munteanu. Dl. Orban avea totusi o legatura cu aceasta functie, fiind in perioada 2004-2007 viceprimar general al Bucurestiului, de asemenea el a mai fost si consilier local la Sectorul 3, ceva mai demult (v. aici si aici). O experienta in administratia Capitalei conteaza foarte mult intr-o asemenea functie de anvergura, precum cea de Primar General al Bucurestiului. Pentru ca sa poti face fata cu succes intr-o asemenea functie grea, trebuie sa stii cu ce se mananca lucrul asta, ca sa ma exprim popular. Nu mai vorbesc de faptul ca dansul are si o experienta ca ministru al Transporturilor, lucru ce poate fi un avantaj: a condus un minister dificil iar experienta in conducere conteaza.

Cu un sfert de veac in urma…
Se poate spune ceva similar despre Dl. Marian Munteanu? Dansul revine in prim-planul opiniei publice dupa o absenta indelungata. Insa nu asta ar fi principala problema… Domnia sa nu a fost nimic altceva decat liderul Ligii Studentilor din anii ’90 si nimic mai mult. Nu are o experienta de partid si nu stiu daca se poate spune ca ar avea, in general vorbind, o experienta politica. O experienta cat de cat in administratie, nici atat! Interesant este si cum doreste domnia sa sa conduca Primaria: cu bucurestenii. Iar daca s-ar intampla sa aiba dificultati cu Consiliul General ar scoate oamenii in strada!!!! A declarat asta la Antena 3. Astfel de declaratii exprima un populism demn de o cauza mai buna. Ciudat este ca nu se discuta (ca n-am prea auzit) despre proiectele necesare Capitalei. Si eu stiu sa spun ca facem in limitele fondurilor disponibile si ca trebuie luptat impotriva coruptiei pentru ca sa recuperam banii si sa-i folosim „in interesul bucurestenilor” (expresie standard).
O greseala mare a PNL este ca nu a numit, in locul D-lui. Orban, un om din PNL, cum ar fi fost si firesc. Eu nu cred ca in PNL nu s-ar fi gasit si alti oameni capabili pentru o asemenea functie importanta. Chestia asta cu telefonul, vorbit cu Marian Munteanu, apoi facut repede-repede membru PNL, pune intregul partid intr-o lumina nefavorabila. Tot jocul asta, de la Busoi la Munteanu, trecand prin intermediarul Ludovic Orban, nu se poate sa nu-ti lase multe semne de intrebare.

Marian Munteanu
Se discuta despre ideologia D-lui. Munteanu. In loc sa discutam despre proiecte pentru Bucuresti, discutam despre ce ideologie ar avea Dl. Munteanu… Dar chiar asa, ce ideologie imbratiseaza Dl. Marian Munteanu? Intr-un fel e evident ca daca ar fi fost liberal, ar fi fost membru al PNL… Totusi, recunosc, o asemenea asertiune nu e valida intotdeauna. Insa, obiectiv vorbind, nu prea putem trage o concluzie in aceasta privinta. La Dl. Ludovic Orban, de atata amar de ani in PNL, lucrurile erau destul de clare, si anume ca e liberal. N-a plecat in formatiunea D-lui. Tariceanu ci a ramas alaturi de PNL. Despre Dl. Marian Munteanu nu se poate spune mai nimic in aceasta privinta. Iar lucrul asta constituie din nou o bila neagra pentru PNL!
Sa vedem ce spun si altii, de exemplu Dl. Ion Cristoiu:
Marian Munteanu – un pîrț al lui Klaus Iohannis pe care liderii PNL l-au votat fără să-și ducă mîna la nas!
„În cei 26 de ani de gazetărie, rar mi-a fost dat să văd o unanimitate a unui punct de vedere asupra unei decizii politice aşa cum se întîmplă în aceste ore şi în aceste zile după desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria generală a Capitalei.
Cu mici excepţii, date de unul sau doi deliranţi semidocți cu acces la site-urile şi ziarele cît de cît serioase, toţi cei care s-au pronunţat asupra candidaturii şi-au exprimat o singură stare de spirit:
Uluiala!
Acea uluială care te cuprinde văzînd în plină stradă un academician doctor docent cu părul alb spunînd vorbe porcoase unei tinere decente întîlnite întîmplător.Să ne lămurim.
Nimeni nu l-a contestat pe Marin Munteanu în sine.
Toţi l-au contestat în ipostaza de candidat al PNL.
Şi drept argumente au fost invocate o mie şi una de găuri pete din personalitatea lui Marian Munteanu.
De la ambiguitatea din 1990 pînă la strania legătură cu Virgil Măgureanu.
De la faptul c-a fost scos de la naftalină pînă la faptul că împărtăşeşte o ideologie cu vădite conotaţii legionare.În sine, aceste pete negre sînt lipsite de importanţă.
Marian Munteanu poate face ce vrea.
Poate împărtăşi orice credinţă.
Poate, de exemplu, să susţină în public că la orele de Fizică, pe lîngă descoperirile ştiinţifice profesorul trebuie să le spună elevilor că ele, acele descoperiri, au fost făcute numai şi numai pentru că autorii l-au avut pe Dumnezeu în suflet.
Poate, de exemplu, să susţină, chiar şi la Realitatea Tv, sub privirile încîntate ale lui Rareş Bogdan, înfăşurat în Tricolor, că un funcţionar trebuie să ţină cont că România e creştină.
E drept, noi ăştia, cei care nu suntem vizitați de Duhul Sfînt, credeam că un funcţionar trebuie să ţină cont că România e o ţară europeană, în care funcţionarul se află în serviciul Publicului şi nu invers.
Repet, libertatea de expresie, unul dintre cele mai mari cîştiguri ale democraţiei, permite afirmarea oricărei opinii, a oricărei teze.Ceea ce a uluit pînă la buimăcire pe toată lumea a fost desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL.
Marian Munteanu a vrut să candideze la Preşedinţie, în 2000, din partea PNR, formațiune condusă de Virgil Măgureanu.
N-a tresărit nimeni atunci la decizia luată de PNR.
Au fost tresăriri la acceptarea de către Marian Munteanu a condiţiei de candidat al lui Virgil Măgureanu.
N-a tresărit, deoarece PNR era un partid mic, în căutare disperată de lovituri mediatice şi, în plus, avea o platformă naţionalistă.Dacă Marian Munteanu ar fi fost desemnat să candideze la Primărie din partea unui partid naţionalist-extremist minuscul sau din partea PRM, n-ar fi tresărit nimeni.
S-ar fi înţeles legătura dintre partidul respectiv şi Marian Munteanu.
Marian Munteanu e practicantul unui naţionalism delirant, a unui naționalism de cădelniță și tămîie, de camilafcă și barbă neîngrijită, altfel spus, un naționalism peste care s-au turnat ciubere de agheasmă: România e Grădina Maicii Domnului; România e o bucățică de Rai; România e ținta străinilor hrăpăreți, care vor s-o stoarcă de bogății; România e Noul Ierusalim.S-a spus şi s-a scris că Marian Munteanu împărtăşeşte ideologia legionară.
Ca om care a studiat Mişcarea legionară şi pe Corneliu Zelea Codreanu în biblioteci şi arhive, îmi permit să spun că o asemenea afirmaţie jigneşte Mişcarea legionară.
Mişcarea legionară, cel puţin la nivelul scriitorilor și filosofilor care i-au fost teoreticieni, avea o doctrină coerentă.
Din discursul legionar al lui Marian Munteanu lipsesc elementele care au adus succesul politic al Mişcării:
Lupta împotriva corupţiei, promovarea Onoarei, pariul pe tineri, dispreţul faţă de politicianism.Din doctrina legionară, Marian Munteanu a reţinut doar clișeele repetate papagalicește de legionarul semidoct.
Un asemenea personaj, anti-occidental, anti-democratic, anti-modern, anti-european e desemnat candidatul unui partid care se pretinde modern, european, care vrea să conducă o țară membră a Uniunii Europene și a NATO.Biroul Politic Național al PNL cuprinde peste o sută de lideri ai partidului.
Unii aparțin PDL, alți PNL.
Amîndouă partidele au fost partide de guvernămînt, au dat candidați la președinție și președinți și premieri.
Marian Munteanu a fost desemnat în unanimitate (cu excepţia lui Mircea Ionescu Quintus, care s-a abţinut) de către cei peste o sută de membri ai Conducerii PNL.
Printre cei care l-a votat s-au aflat foşti miniştri, foşti demnitar, actuali parlamentari.
Într-un cuvînt, oameni care au condus o ţară şi nu un schit.Cum de n-a întrebat nimeni de ce Marian Munteanu și nu un lider PNL?
Cum de n-a invocat nimeni biografia mai mult decît suspectă a lui Marian Munteanu?
Cum de n-a zis nimeni nimic la propunerea lansată de Alina Gorghiu?
Răspunsul e simplu.
Alina Gorghiu a adus în Biroul Politic ordinul dat de Klaus Iohannis.
Ce l-a apucat pe preşedintele României ca să impună un asemenea personaj unui partid, nenorocindu-l?
E o întrebare al cărui răspuns nu mă interesează.
Pentru că ar fi un răspuns ca şi cel dat întrebărlor:
De ce face Klaus Iohannis voiaje de lux împreună cu consoarta pe banii statului?
De ce pleacă Klaus Iohannis vineri la prînz şi vine la serviciu abia luni la prînz, cînd bugetarii, ca şi el, au făcut deja şase ore de lucru la program?
Vorba lui Stelian Tănase:
De chichi!Întrebarea, întrebarea care merită luată în seamă, e următoarea:
Ce fel de partid e acela care votează fără să-şi ducă mîna la nas orice pîrţ al lui Klaus Iohannis?!”
Vehement mi s-a parut a fi si Dl. Cristian Preda, aceasta postare de pe FaceBook:
„În 2012, când era divizată, dreapta i-a susținut la Primăria Bucureștiului pe S. Prigoană (candidat PDL) și pe S. Oprescu (propus de PNL, alături de aliații săi din USL). Acum, dreapta unită îl propune pe Marian Munteanu. Mă simt insultat auzind că MM e prezentat drept liberal. Am scris sute de pagini despre liberalism și realizez că ecoul lor în PNL e nul. Regret, pe de altă parte, că nu am ascultat sfaturile care mi-au fost date acum câteva luni, de a mă prezenta ca independent la Primăria Bucureștiului. Am fost convins că PNL va prezenta un candidat foarte solid și credibil. M-am înșelat amarnic. Ce au făcut Predoiu, Gorghiu and co. e o bătaie de joc.”
si aceasta:
„Lansez aici un apel către conducerea PNL. Îi invit să retragă candidatura lui Marian Munteanu, care nu are legătură nici cu profilul de centru-dreapta asumat de cei care au votat de-a lungul timpului cu formațiuni liberale, nici cu doctrina PPE, familia europeană la care au aderat peneliștii. Candidatura lui Munteanu e o eroare la fel de mare ca și propunerea regelui Mihai drept prezidențiabil în 1992. După seria Bușoi, Orban, Munteanu, e preferabil ca PNL să nu aibă un candidat propriu, fiindcă ridicolul i-a copleșit. Doar scuzele prezentate electoratului bucureștean îi pot salva. Dacă Munteanu e retras, voi vota cu PNL la Consiliul General. Dacă nu, voi vota și împotriva lui Munteanu, și împotriva candidaților PNL în consilii. Îi rog pe toți cei care sunt de acord cu mine să difuzeze acest mesaj.”
Totusi, e foarte ciudata atitudinea PNL… Daca nu e bun un candidat asupra caruia planeaza o suspiciune privind fapte de coruptie, e bun unul asupra caruia planeaza suspiciuni ca ar fi un admirator al Miscarii Legionare, un antieuropean, antioccidental si fost colaborator al lui Virgil Magureanu? Observati ce spune si Cristian Preda: „Mă simt insultat auzind că MM e prezentat drept liberal”…
Iar adversarii PNL vor folosi, banuiesc, in campanie aceste slabiciuni pentru a lovi in PNL. PNL nu a dat, cel putin pana acum, din cate stiu, explicatii convingatoare privind suspiciunile referitoare la activitatea si orientarea ideologica a noului candidat. De asemenea nici Dl. Munteanu nu a raspuns convingator la astfel de indoieli legate de activitatea sa si crezurile sale politice.

… si astazi…
Insa ceea ce se intampla este uluitor si nu degeaba a scris Dl. Cristoiu despre „partul” prezidential… Pentru ca desemnarea lui Marian Munteanu drept candidatul PNL la Primaria Bucurestiului pare a se inscrie in acelasi gen de actiuni precum decorarea cu Ordinul National Steaua Romaniei a D-lui. Octav Bjoza, admirator infocat al Miscarii Legionare, promovarea Oanei Stanciulescu in conducerea TVR. Insa acest trend ciudat nu trebuie atribuit doar PNL-ului sau doar Presedintelui. Ci si Stangii politice si va invit sa cititi aici un articol recent si reiau titlul unui articol din Gandul: „Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie”” si citez din inceputul articolului:
„Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea la apă a candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”.”
Observati ce vremuri traim… Rares Bogdan vrea sa aduca un tricolor mare cat toate zilele in studio!! 🙂 Pentru ca-si iubeste tara: „de-aia, ma, c-o iubesc!!”, dupa cum a si declarat. Ma mir ca n-a zis ca va veni imbracat in port popular. Dar, mai bine, sa nu-i dau idei… 🙂
Mai avem putin si reluam Festivalul National Cantarea Romaniei? 🙂
Trebuie sa vedem si care e punctul de vedere al PNL:
PNL: Nu sunt probe că Marian Munteanu ar fi apropiat de extrema dreaptă
„PNL susține că nu există probe care să ateste că Marian Munteanu, recent nominalizat drept candidat la Primărie, ar fi „apropiat de extrema dreaptă”.
„Un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990 a fost cel al așa-zisei apropieri a dlui. Marian Munteanu de extrema dreaptă. Referitor la acest aspect, PNL nu poate să nu constate că și acum, ca și în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susțină aceste acuzații”, menționează un comunicat al PNL.
Din acest motiv, PNL solicită celor care întrețin acest discurs „plin de neadevăr” să aducă probe „care ar putea, eventual, să susțină acuzele pe care i le aduc domniile lor”.
PNL amintește că Marian Munteanu a participat la Revoluția din decembrie 1989, la organizarea Ligii Studenților, a fost primul președinte al Alianței Civice și lider al Pieței Universității.
„Prin ce a făcut în ultimii 25 de ani, ca lider respectat al societății civile și ca antreprenor, dl Marian Munteanu a fost și este un susținător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societății și către economia liberă de piață. Dl. Marian Munteanu a susținut mereu și susține cu consecvență integrarea europeană și euro-atlantică a țării noastre. În ultimii ani domnia sa a avut multe ocazii de a călători în țări occidentale unde a fost un avocat al României și al colaborării țării noastre cu marile țări democratice ale lumii”, subliniază PNL.
Acest partid solicită liderilor societății civile „să țină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă și corectă, care să ajute cu adevărat cetățeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizațiile aflate în afara jocului politic își vor asuma în mod corect rolul lor”.
„Aici nu este vorba numai despre dl. Marian Munteanu, ci despre modul în care trebuie să facem și să înțelegem politica. În ceea ce îl privește pe candidatul PNL este o realitate istorică faptul că adevărul a învins mereu”, conchide PNL.”
PNL îl apară pe Munteanu, acuzând societatea civilă de afirmaţii false în stil fesenist şi propagandă
„PNL acuză societatea civilă de afirmaţii nefondate la adresa candidatului partidului pentru Primăria Capitalei, Marian Munteanu, susţinând că ONG-urile dau dovada ”unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist” şi de partizanat ”vădit” pentru un candidat şi pentru un partid.
”În puţinele zile trecute de la desemnarea dlui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, membrii PNL au constatat faptul că în spaţiul public au început din nou să circule aceleaşi acuzaţii lipsite de temei care acum un sfert de secol încercau să păteze imaginea Pieţei Universităţii. De această dată, aceste acuze nu mai vin din partea partidului condus de Ion Iliescu şi nici din partea presei feseniste, ci din partea unor organizaţii şi persoane care aparent consideră că deţin monopolul asupra ideii de scietate civilă. De fapt, aceste persoane sunt cei mai noi politicieni ai României şi susţin în mod deschis acţiunea unui partid politic care participă la alegerile locale din Bucureşti”, acuză PNL prin intermediul unei scrisori deschise.
Liberalii spun că apropierea lui Marian Munteanu de extrema dreaptă este ”un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990”.
”PNL nu poate să nu constate că şi acum, ca şi în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susţină aceste acuzaţii’‘, arată liberalii, solicitând oficial celor ce aduc aceste acuzaţii ”să aibă decenţa şi deontologia de a-şi proba spusele în mod concret, prezentând opiniei publice vorbe şi fapte ale dlui. Marian Munteanu care ar putea, eventual, să susţină acuzele pe care i le aduc domniile lor”.
PNL îl apară pe Marian Munteanu, susţinând că ”nu există nimic în activitatea sa care să justifice alte acuze ce i se aduc, anume acelea de a fi anti-occidental”, ci, din contra, candidatul PNL ”a fost şi este un susţinător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societăţii şi către economia liberă de piaţă”.
În opinia liberalilor, asemenea acuzaţii sunt ”parte a unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist”.
”De fapt, nici partizanatul vădit pentru un candidat şi pentru un partid politic şi nici susţinerea de acuzaţii fără dovezi la adresa altor candidaţi şi altor partide politice nu ar trebui să facă parte din activismul specific societăţii civile. PNL solicită tuturor liderilor societăţii civile să ţină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă şi corectă, care să ajute cu adevărat cetăţeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizaţiile aflate în afara jocului politic îşi vor asuma în mod corect rolul lor”, subliniază PNL.
”Încheiem această Scrisoare deschisă lansând un apel la adevăr. În cursul vieţii sale dl. Marian Munteanu a mai văzut ce înseamnă să fie acuzat fără dovezi şi chiar să fie ţinut în închisorile regimului fesenist din motive politice, sub acuzaţii false. Acele timpuri ar fi trebuit să rămână mult în urmă. Acum România este în anul 2016, dar iată că adevărul rămâne la fel de important. Apelul PNL de astăzi are tocmai acest înţeles: haideţi să facem o campanie electorală în care să putem dovedi tot ceea ce spunem despre contracandidaţii noştri! Altfel, arătăm lipsă de respect faţă de electorat şi faţă de noi înşine. Aici nu este vorba numai despre dl. Marian Munteanu, ci despre modul în care trebuie să facem şi să înţelegem politica. În ceea ce îl priveşte pe candidatul PNL este o realitate istorică faptul că adevărul a învins mereu”, concluzionează liberalii.
Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, face apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”.
„Semnatarii, organizaţii de drepturile omului dar nu numai, fac apel către conducerea Partidului Naţional Liberal să retragă candidatura lui Marian Munteanu pentru Primăria Municipiului Bucureşti considerând această nominalizare o ofensă adusă valorilor democratice ale societăţii în care trăim”, se arată în apelul lansat joi de Coaliţia Antidiscriminare.
Reprezentanţii societăţii civile mai spun că Munteanu „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”, promovând un discurs cu elemente ortodox-fundamentaliste, incompatibil cu valori democratice şi constituţionale.
„Doar cu aceste motive în minte, şi cu îngrijorarea că prin promovarea unei astfel de persoane într-o asemenea candidatură unde poate să îşi expună ideile nocive ce pot să producă tulburări ireparabile în straturile sociale, etnice, confesionale şi nu numai din societate românească cerem PNL retragerea sprijinului politic pentru Marian Munteanu”, se mai arată în apel.
Apelul este semnat, în numele Coaliţiei Antidiscriminare, de Institutul pentru Politici Publice, Societatea Academică din România, Centrul FILIA, Romani Criss – Centrul Romilor pentru Interventie Socială şi Studii, Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, ACCEPT şi Euroregional Center for Public Initiative.
Citeşte şi: Institutul Elie Wiesel: Persoana publică Marian Munteanu prezintă un motiv de îngrijorare
Citeşte şi: Eurodeputat PSD, scrisoare către Iohannis şi PNL: Vă asumaţi ataşamentul legionar al lui Munteanu?
Asemenea explicatii pot sau nu sa fie convingatoare. Insa mie mi se pare ca Mircea Ionescu Quintus a avut si are dreptate:
Mircea Ionescu Quintus: Marian Munteanu trebuie să aibă o reacţie. PNL are un plan de rezervă
„Preşedintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, cu privire la solicitarea ONG-urilor de a-l retrage pe Marian Munteanu, că cel care ar trebui să aibă o reacţie este Marian Munteanu şi că, în cazul retragerii acestuia, PNL are un plan de rezervă.
„Nu mă interesează atitudinea ONG-urilor, mă interesează atitudinea domnului Marian Munteanu pentru că spre el se îndreaptă această poziţie”, a declarat preşedintele de onoare al PNL Mircea Quintus Ionescu, solicitat să comenteze apelul celor şapte ONG-uri de a-l retrage pe Marian Munteanu din cursa electorală.
Întrebat ce atitudine ar trebui să aibă Marian Munteanu, Mircea Ionescu Quintus a afirmat că acest lucru îl priveşte pe Munteanu şi că „este hotărârea dânsului”.
Întrebat dacă PNL ar trebui să îşi asume în continuare candidatura lui Marian Munteanu, preşedintele de onoare al PNL a spus că liberalii şi-au asumat candidatura lui Munteanu şi că acum „este treaba ONG-urilor şi a lui Marian Munteanu”.
„Noi ne-am asumat-o, că au intervenit acele ONG-uri este treaba lor şi a domnului Munteanu cât este el de legat sau nu de această societate civilă”, a mai spus Quintus.
Preşedintele de onoare al PNL a mai spus că dacă Marian Munteanu îşi va retrage candidatura partidul are un plan de rezervă, afirmând că îşi va impune punctul de vedere de data aceasta.
„De data asta, însă, pot să vă spun că dacă se întâmplă ceva suntem pregătiţi cu un plan de rezervă, dar Doamne fereşte să se întâmple ceva. Dacă cumva domnul Marian Munteanu ar dori să se retragă, o ipoteză care mi se pare foarte îndepărtată, noi avem imediat ce pune la loc. De data asta îmi impun şi eu punctul de vedere”, a declarat Mircea Quintus, afirmând că liberalii vor alege un candidat din partid.
Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, face apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”.
Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia sa de a se abţine la vot în cazul candidaturii lui Marian Munteanu este un vot împotriva „greşelii” conducerii care nu a avut un plan de rezervă, el precizând că BPN va trebui să-şi asume un eventual eşec.
„Votul meu nu l-a privit pe Marian Munteanu, ci a fost un vot împotriva greşelii conducerii PNL care trebuia să aibă mai multe soluţii de rezervă pentru situaţia retragerii domnului Ludovic Orban , care a avuut o atitudine corectă. (…) Doream să candideze unul dintre membrii PNL”, a declarat, miercuri, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.
Seniorul liberal a mai spus că un partid politic nu are voie să ajungă în astfel de situaţii fără a avea un plan de rezervă. „Un partid politic nu poate fi luat prin surprindere. Nu s-a gândit nimeni la un plan B , la un plan C. Este o greşeală a conducerii PNL. Eu am avut trei propuneri de candidatură, este vorba despre trei dinstinse doamne, din BPN, nu le mai spun numele. Una dintre ele este Adriana Săftoiu„, a mai declarat el. Întrebat dacă s-a gândit şi la copreşedintele PNL Alina Gorghiu, Quintus a spus că nu.”
Dl. Quintus a avut dreptate de la bun inceput. Si se vede ce inseamna un om ce are o vasta experienta in politica. Domnia sa le-a dat, practic, solutia liberalilor, dupa ce Dl. Orban si-a anuntat retragerea: candidatul trebuie sa fie bucurestean si trebuie sa fie din PNL. Or, aceste doua directii trebuiau urmate de catre PNL, nu ce s-a intamplat ulterior. De asemenea se vede experienta D-lui. Quintus si prin faptul ca s-a abtinut de la vot in cazul candidaturii lui Marian Munteanu. Sunt de acord cu dansul ca a propus femei la candidatura pentru Primarie. Regretabil intr-adevar daca PNL a fost luat prin surprindere – se vad clar carente la nivelul conducerii acestui partid.
Interesant si acest articol:
Cum poate pierde PNL Bucureştiul cu Marian Munteanu. Detaliul esenţial pe care liberalii l-au uitat
„Prin alegerea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Capitalei, liberalii riscă să-şi piardă cel mai puternic aliat pe care l-au câştigat în ultimii ani, informează Gândul.
Facebook-ul unde românii s-au mobilizat, fără precedent, la alegerile prezidenţiale, contribuind decisiv la alegerea lui Klaus Iohannis preşedinte, a avut o reacţie organică de respingere a lui Marian Munteanu. Profilul fostului lider al Pieţei Universităţii nu vine în întâmpinarea aşteptărilor enunţate pe reţelele de socializare, unde nu este un teren fertil pentru un discurs mai apropiat celui legionar şi pro-Biserică.
De aminintit că în urmă cu cinci luni, după tragedia din Colectiv, pe Facebook s-a răspândit un amplu curent de sancţiune faţă de poziţia BOR în cazul tragediei. Revenind, după nominalizarea lui Munteanu, pe reţelele de socializare, s-au viralizat, cu o viteză similară perioadei prezidenţialelor, materiale referitoare la declaraţiile, din 1993, ale fostului lider al Pieţei Universităţii cu privire la asemănările dintre Mişcarea pentru România, o organizaţie condusă de acesta între 1992 şi 1995, şi Mişcarea Legionară, cât şi fotografia în care apare ţinându-se de mână cu Virgil Măgureanu.
“A fost o reacţie fizică la un personaj toxic, e o reacţie normală pentru că internetul e un mediu reactiv”, este de părere specialistul în marketing online şi comunicare, Vlad Tăuşance, în timp ce specialistul în comunicare politică, Antonio Momoc, consideră că Marian Munteanu provine “dintr-o zonă destul de dubioasă ideologic” şi nu o mai reprezintă, astăzi, societatea civilă, iar oamenii de pe Facebook “au sancţionat chestiunea asta”.
Practic, ce se reproşează PNL-ului?
Faptul că “se preferă un discurs radical de dreapta” prin susţinerea lui Marian Munteanu, punctează Antonio Momoc. Iar dovadă stau “toate declaraţiile lui pro-legionare, toate portretele lui puse pe site-uri legionare care deja circulă pe internet”, adaugă Vlad Tăuşance.
De asemenea, un alt motiv de reproş este ignorarea Facebook-ului care, în viziunea lui Momoc, “reprezintă cel mai bine spiritul Colectiv şi ceea ce a cerut strada” atât la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, cât şi după tragedia din Clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.
Momoc: “Reacţiile au fost destul de anti-PNL”. Tăuşance: “Marian Munteanu nu are ce să căute în online de acum înainte”
Specialistul în comunicare politică, Antonio Momoc, este de părere că anunţul privind candidatura lui Marian Munteanu din partea PNL la Primăria Generală a Capitalei a suscitat reacţii anti-PNL pe Facebook.
Citeşte continuarea pe Gândul. „
Insa FaceBook-ul nu poate fi considerat un indicator clar in aceasta privinta. Nu putem trage concluzia ca PNL va pierde alegerile dupa unele reactii de pe FaceBook. De exemplu s-ar putea constitui usor pe FaceBook un grup foarte numeros de sustinatori ai D-lui. Marian Munteanu. Daca Dl. Munteanu provine “dintr-o zonă destul de dubioasă ideologic”, cred ca acelasi lucru se poate spune si despre cei de pe FaceBook, cei la care face referire articolul… Mie nu mi-e clar ce ideologie ar avea acesti utilizatori ai FaceBook-ului, daca ar avea una sau daca sunt inca formati sa aiba una… Dar nu trebuie uitat un lucru: Dl. Munteanu nu deloc prost. De asemenea dansul e un bun comunicator. Candidatura dumnealui a aparut in ultimul moment, ca sa zic asa. Dansul nu a avut timp sa comunice cu acesti utilizatori ai FaceBook-ului. Probabil ca multi dintre acestia nici macar nu erau in proiect in 1990. Sunt oameni foarte tineri, unii chiar copii, care nu au avut cum sa-l cunoasca pe Marian Munteanu, mai ales ca dansul a lipsit o perioada indelungata din viata publica. Altceva ar putea fi cand incepi sa cunosti omul. Dl. Marian Munteanu a dovedit inca de atunci, din 1990 ca stie sa capteze, ca sa zic asa, masele, simte ce vor oamenii, altfel nu ajungea sa fie un lider al Pietei Universitatii. Dar in perioada recenta dansul nu s-a implicat in miscarile Pietei, de exemplu cele de protest la adresa lui Traian Basescu. Oamenii tineri n-au cum sa-l cunoasca. Insa oamenii tineri de azi n-au cunoscut dictatura comunista, n-au trait-o de aceea ma intreb daca ei inteleg spiritul de atunci al Pietei Universitatii. Marian Munteanu, evident tanar pe atunci, a fost un tanar iesit din comunism, cum eram, pe-atunci, cu totii. Generatia de azi, tinerii de azi – au trecut totusi 25 de ani – nu au iesit din comunism, de aceea perceptiile asupra anumitor lucruri ar putea sa fie diferite. Ei, spre exemplu, nu stiu si nu inteleg ce inseamna incalcarea libertatii de constiinta, impunerea prin forta si arestari a ateismului in societate. N-au trait astfel de vremuri, in care drepturile si libertatile individului au fost calcate in picioare. Ei nu stiu ce inseamna ca un regim politic sa-ti interzica sa mergi la biserica sau ce inseamna sa-ti interzica anumite lecturi din motive politice (cum era, de exemplu, cazul lui Cioran sau Eliade), pentru ca nu era o literatura potrivita cu regimul politic de atunci, cu comunismul.
Tinerii de azi ar trebui sa mediteze mult mai serios la faptul ca la Revolutie s-a luptat si s-a murit pentru LIBERTATE!!
Insa asupra lui Marian Munteanu e intr-un fel logic sa planeze tot felul de banuieli intrucat s-a clasat Dosarul Revolutiei. In chip straniu. De ce oare? Ca sa nu mai stim adevarul? Iar legatura sa stranie cu Virgil Magureanu il apropie (poate fara voia dumnealui) in chip straniu de zona fostei Securitati.
Interesant este si acest editorial aparut in DW:
PNL provoacă o furtună politică
„Nici nu a fost bine propus, și candidatul PNL la primăria Capitalei, Marian Munteanu, fostul lider al studenților din Piața Universității, a devenit obiectul unor puternice contestații.
Societatea românească își contenește emoțiile greu și nu pare capabilă să-și modereze reacțiile. E un exces în judecată și în expresie, care alterează dezbaterea și nu mai lasă nicio șansă unei conversații decente. Deunăzi cineva spunea că Gabriel Liiceanu și Ana Blandiana sunt legionari sau naziști pentru că au o viziune conservatoare despre Europa și despre vocația ei culturală. Ce-i drept, lumea s-ar putea să-i dezmintă, iar centralitatea europeană, în numele căreia ei vorbesc, să se fi dizolvat demult într-o lume lipsită de centru. În realitate, Estul e nostalgic, dar nutrește o nostalgie lucidă și resemnată știind că nu-i mai rămâne nimic altceva decât contemplarea trecutului. Fiecare rămâne loial idealului său din tinerețe și poate că e singura datorie importantă față de sine. Și nu e o datorie ușoară, căci, cum spunea Cioran: ”Câtă resemnare și cât curaj ne trebuie pentru a nu ne sfărâma sau dizolva, pentru a ne păstra figura și identitatea!”. E însă nostalgia o formă de intoleranță?
De ieri începând am aflat din zeci și sute de comentarii din presa clasică și cea electronică că Marian Munteanu este legionar sadea și că dă expresie unei etnocrații violente. Și nimeni nu pare să aibă nici cea mai mică îndoială. Discursul curge senin fără teama că așează pe cineva fără temei sub semnul unei acuzații penale. Căci a spune despre cineva că e prost nu are nicio consecință, dar a afirma ritos că e legionar riscă să provoace o sesizare a Parchetului. Când Ion Iliescu spunea că în Piața Universității sunt legionari, el făcea o judecată istorică și ideologică, el căuta să deslușească o genealogie politică, pe când acuzatorii de astăzi fac, de-a dreptul, un denunț penal.
Între ”legionarii” de azi există cu siguranță diferențe mari. Gabriel Liiceanu (legionar și el în versiunea Iliescu, legionar și azi în versiunea stângii ”civice”) este de fapt un anti-naționalist care s-a scuturat cu energie de fiece vecinătate potențial contaminatoare. În cazul său nu e numai un denunț răuvoitor, ci și o stupidă neadecvare. Marian Munteanu, în schimb, este un naționalist, dar unul lecuit, care vine în prelungirea unor decepții istorice. Primul îl ține pe Cioran la căpătâiul patului, cel de-al doilea pe Țuțea. Dar dacă Cioran a devenit un sceptic, Țuțea a sfârșit în dezamăgire. Nici într-un caz, nici într-altul legionarismul nu mai e posibil. De altfel întreaga discuție despre naționalism este viciată de analogii ilicite, lipsite total de simțul proporțiilor și care sfârșesc prin a banaliza experiențele criminale fără egal ale secolului trecut. Dacă Crin Antonescu va fi fost un soi de Hitler, așa cum sugera un raport Expert Forum, în 2012, atunci ce am mai putea înțelege din istorie? În orice caz, atunci cand rapoartele de la care finanțatorii așteaptă o descriere exactă și probă devin o specie a pamfletului, dezbaterea politică rațională nu poate avea loc. Românii își fac singuri mari deservicii autoportretizându-se în culori înfricoșătoare. Și exact la fel se întâmplă și acum când mai înainte de a vedea cine este el astăzi și ce vrea, Marian Munteanu a devenit obiectul unei diabolizări fără precedent.
Dar în ambianța aceasta frenetică în care denunțătorii arogă, cu stranie siguranță de sine, o certă superioritate morală, discuția și critica nu sunt cu adevărat posibile. Adevărata problemă este că nu îl poți critica convingător pe Marian Munteanu (în sensul unei examinări raționale) până când ambianța nu e curățată de toxinele acestei violențe dogmatice. Multă lume a ales, de altfel, să tacă, sau să rostească ceva vag și aluziv, tocmai din acest motiv.
Aș remarca deocamdată doar ironia situației: Monica Macovei & Co au pledat cu asiduitate pentru candidați ”curați” și ”cinstiți” și, iată, acum când tocmai s-a ivit unul, primii care protestează sunt chiar ea și partizanii săi câți au rămas. Au pledat de asemenea pentru boicotarea partidelor și cultivarea ”societății civile”, iar acum, când apare un candidat care vine el însuși din ”societatea civilă” tot ei se revoltă ca de un sacrilegiu. Atunci când scriam cu insistență ca problema politicii românești este că ocultează diferența dintre stânga și dreapta, refuzând să abordeze marile probleme care se pun în fața lumii noastre, ni se răspundea că prioritatea priorităților este combaterea corupției și că dezbaterile doctrinare sunt un lux pe care nu ni-l putem permite. Or, iată că Marian Munteanu candidatul susținut de PNL, destituie și el doctrinele și ne anunță că singurul lucru important este integritatea. Se află aici o simetrie, ca în oglindă, care explică oarecum răbufnirea aceasta de violență la început de campanie.”
Articolul este bun, el arata faptul ca problema doctrinara, mai bine zis ideologica, nu prea conteaza, ceea ce nu e in regula: „Or, iată că Marian Munteanu candidatul susținut de PNL, destituie și el doctrinele și ne anunță că singurul lucru important este integritatea.”. Articolul face distinctia necesara intre acuzatia de legionarism adusa lui Gabriel Liiceanu sau Anei Blandiana – in acest caz trebuie sa scriem „legionarism”, cu ghilimelele de rigoare, desigur – sau exagerarea potrivit careia Crin Antonescu „va fi fost un soi de Hitler, așa cum sugera un raport Expert Forum, în 2012” si ceea ce se spune despre Marian Munteanu, doar si pentru faptul ca atat Liiceanu cat si Ana Blandiana nu candideaza, iar Crin Antonescu s-a retras intr-un con de umbra si nici dansul nu candideaza. Una este sa-l citesti, sa-l studiezi pe Cioran si alta e o atitudine politica de natura sa te apropie de Miscarea Legionara sau fascism – ceea ce unii ii reproseaza D-lui. Munteanu. Eu n-as trece chiar atat de repede peste ceea ce i se reproseaza lui Marian Munteanu, avand in vedere promovarea acestuia pe posturile de televiziune si candidatura sa la Capitala. Eu nu-l acuz, insa solicit explicatii in continuare din partea PNL si din partea dansului pentru ca e normal ca atat PNL cat si dansul sa explice cu mai multa claritate si concretete astfel de lucruri electoratului, mai ales celui liberal. De observat ca Mircea Ionescu Quintus, cum aratam mai sus, s-a abtinut de la vot, lucru care arata ca mutarea cu Marian Munteanu ar fi una cel mult interesanta, daca nu chiar indoielnica, dar in niciun caz cea mai buna…
Ramane, totusi, intrebarea: de ce Marian Munteanu? E vorba de o nostalgie a anilor ’90? Aici PNL nu a clarificat deloc lucrurile.
Fara indoiala, anii au trecut, omul imbatraneste. Totusi, cum trebuie sa-l vedem azi pe Marian Munteanu: mai este oare tanarul din prima poza sau domnul cu aer conservator din ultima?
Numai uitandu-te la prima poza si parca respiri azi aerul tare de LIBERTATE al inceputului anilor ’90!
Iar daca tot ne intoarcem la anii ’90, tocmai acest aer tare de LIBERTATE nu trebuie sa-l uitam ci sa ni-l reimprospatam mereu in memorie!
DE citit si…
… acest editorial al maestrului Cristoiu:
Marian Munteanu – acest Dan Diaconescu care se crede Petrache Lupu, spălat cu limbuța la Antena 3!
Se arata ca:
„Marian Munteanu, desemnat candidat al PNL pentru Primăria Capitalei marţi, 12 aprilie 2016, a fost miercuri, 13 aprilie 2016, invitatul lui Mihai Gâdea la Sinteza zilei de pe Antena 3.
Cu o seară înainte, imediat după desemnare, Marian Munteanu a fost invitatul lui Rareş Bogdan la Jocuri de putere, de pe Realitatea Tv.
Bogdan Tiberiu Iacob, un excelent scocioritor prin arhive, a descoperit o emisiune a lui Rareş Bogdan cu Marian Munteanu ținută pe 16 februarie 2016.
Cu aproape două luni înainte de a fi binecuvîntat drept candidatul PNL, Rareş Bogdan, printre altele ziarist, se angajează să-i fie lui Marian Munteanu, candidat la Primăria Bucureştilor, chibiţ electoral:
„În cazul în care totuşi vă hotărîţi să intraţi în bătălia pentru primăria capitalei sau într-o bătălie politică, pentru dvs., eu voi intra în luptă exact cum am intrat pentru preşedintele Iohannis în 2014, cînd am fost pe baricade cu steagul în mînă!”Descoperirea lui Bogdan Iacob nu m-a surprins. Dezgroparea mediatică a cadavrului social-politic Marian Munteanu e o Operaţiune începută de anul trecut, avînd, ca de obicei cînd vine vorba de Operaţiuni, avînd în Realitatea Tv un Pluton şi în Rareş Bogdan, un locotenent. Cei care nu ştiu cine conduce România, convinşi, în naivitatea lor, că o conduce Poporul, vor fi rămas surprinşi la cultivarea furibundă a lui Marian Munteanu de către un post tv, ştiind că fostul lider al Pieţei Universităţii, compromis iremediabil prin candidatura în numele lui Virgil Măgureanu, dispăruse de 15 ani din spaţiul public. Rareş Bogdan l-a invitat de numeroase ori pe post de Guru al Naţiunii. Stînd picior peste picior, scăldat în privirile aprinse ale lui Rareş Bogdan, Marian Munteanu a debitat enormităţi de bodegă pe post de soluţii pentru Salvarea ţării, căzute sub călcîiul străinilor.
La emisiunea din 16 februarie 2016, care l-a entuziasmat pe Rareș Bogdan atît de tare, încît s-a angajat pe post de chibiț electoral, Marian Munteanu a vorbit și de o nouă Constituție. Printre altele, Constituția lui Marian Munteanu prevede obligativitatea tinerilor între 18 şi 34 de ani de a face parte din Miliţiile populare, instituirea unei Autorităţi Morale Naţionale şi impunerea a două zile naţionale.
De ce-am scris aceste rînduri?
Nu pentru a-l mustra pe Rareş Bogdan, pentru c-a renunţat la profesia de jurnalist în favoarea celei de codoş electoral (o să-l mustre viaţa, veţi vedea!), ci pentru a scoate în evidenţă importanţa emisiunii de la Antena 3.
Unul dintre cele mai importante partide ale ţării scoate un ins dintr-o grotă a Evului Mediu şi-l propune României secolului XXI drept candidat la Primăria Capitalei. Apariţiile sale la Realitatea tv, inclusiv cea din seara desemnării, n-aveau nici o legătură cu jurnalistica.
De marţi seara pînă miercuri seara, în spaţiul mediatic se dezlănţuie o furtună de întrebări ridicate de decizia PNL.
Emisiunea de la Antena 3 de miercuri seara avea toate datele de a fi una memorabilă.
Se ivea, în fine, posibilitatea ca Marian Munteanu să răspundă întrebărilor puse de opinia publică:
1) Cum de a candidat în numele lui Virgil Măgureanu?
2) Dacă mai împărtăşeşte sau nu credinţele legionare?
3) Cum a ajuns PNL, partid cu cel puţin 100 de posibili candidaţi la Primăria Bucureştilor, să opteze pentru un ins dispărut din spaţiul public de 15 ani.
- Ce Proiect are pentru București?
Cel puţin aşa socoteau naivii.
Naivii telespectatori care mai cred că avem o presă independentă, pusă în slujba interesului public şi nu a intereselor oculte.
Alţii, ca mine, care ştiam că Antena 3 face parte, ca şi Realitatea tv, din Maşinăria mediatică pusă în mişcare cînd vine vorba de o Operaţiune, s-au uitat la Sinteza zilei pentru a vedea cum e spălat cu limba dată cu săpun candidatul impus de Klaus Iohannis marelui partid PNL, zis şi Partidul Meu, Partidul Proprietate privată a lui Klaus Iohannis.
După primele zece minute mi-am dat seama că nu era o emisiune de lămurire a unor enigme din personalitatea lui Marian Munteanu, aşa cum ar fi cerut profesia de jurnalist, ci o emisiune de spălare a lui Marian Munteanu de tot ceea ce se scrisese şi se zisese în restul presei.
Din start, Mihai Gâdea a amintit că Marian Munteanu, Eroul pe care el îl admira de cînd era mic şi, în provincie fiind auzea vorbindu-se în jur de Piața Universității, a fost, de marţi seara, pînă la ora emisiunii, victima unei campanii de defăimare duse de propaganda băsistă.
Înainte de a se trece la primele întrebări, Mihai Gâdea a evocat împreună cu Marian Munteanu întîlnirea lor de la Washington, la care a fost Alina Gorghiu şi Dan Mihalache.
Se înţelege că, puse sub acest semn, întrebările erau gen, Cum de-aţi putut fi atît de erou? sau Ce-are cu dumneavoastră propaganda băsistă? sau Nu-i așa că vă iubiți Țara?
În cei 20 de ani de televiziune, am întîlnit emisiuni electorale în care invitatul plătise la casierie. Cum la unele se nimerise să pic şi eu ca musca-n lapte, cînd candidatul delira cu o promisiune fantasmagorică, îl întrebam Cum o să faceţi?
Au fost cazuri – am aflat după – cînd invitatul s-a supărat rău după emisiune, reproşîndu-i moderatorului că el a plătit ca să se simtă bine.
Sînt sigur că acest sentiment l-a stăpînit pe Marian Munteanu pe tot parcursul emisiunii.
Instalat la măsuţa lui Mihai Gâdea, Marian Munteanu le-a ținut celor din jur, în frunte cu doi generali, unul prezentat drept General SRI! Discursuri despre cum vede el salvarea țării.
Despre Marian Munteanu s-a spus că e un naționalist.
Numărîndu-mă printre cei preocupați de redarea demnității naționale la un Popor deseori umilit de Puterile Protectoare, am vrut să văd dacă Marian Munteanu are vreo soluție de tip naționalist.
O soluție însă care să țină cont că ne aflăm în 2016 și nu în Evul Mediu.
Marian Munteanu n-are nici o soluție. N-are nici o idee. Spusele sale la Sinteza zilei îmi aminteau de tipii care mă opresc pe stradă pentru a-mi prezenta teoriile lor despre situațiunea României.
La orice bodegă din marginea Șoselei Naționale poți auzi, după un țoi de țuică, teorii de acest fel mult mai interesante.
Ce mai încolo și încoace!
Un Dan Diaconescu care se crede Petrache Lupu!
Cu excepţia lui Radu Soviani, singurul ziarist de acolo, nimerit din greșeală la un exercițiu de lins în direct, toţi cei din platou, în frunte cu Mihai Gâdea, îl ascultau înmărmuriţi de fericire.
Le vorbea Marian Munteanu!
Şi Marian Munteanu, ştiind c-a plătit la casierie, altfel spus ştiind c-a venit la o emisiune în care să se simtă bine, turuia întruna, turuia teoriile sale de luptător al lui Hristos.
A fost un moment cînd nu s-a simţit bine.
Cel în care Radu Soviani l-a întrebat cînd şi de cine a fost contactat de la PNL pentru a i se propune funcţia de candidat.
Aici, Marian Munteanu a început să se bîlbîie, să se contrazică, să se foiască, să transpire abundent, lăsînd impresia că nu mai ţine minte întîmplări petrecute cu două zile în urmă.
O situaţie explicabilă.
Marian Munteanu e candidatul PNL cu mult înainte de 12 aprilie 2016, cu mult înainte de 16 februarie 2016, încă de pe vremea cînd Realitatea tv a purces la Operaţiunea Mediatică Dezgroparea mortului.
Fireşte, Mihai Gâdea, dîndu-şi seama că Marian Munteanu s-ar putea supăra, a intervenit imediat pentru a-l salva, abătînd discuția de la acest subiect.
Desemnarea lui Marian Munteanu putea să pară la un moment dat drept semnul unei derute a PNL după accidentul cu Ludovic Orban.
Participarea la Operațiune, alături de Realitatea tv, a Antenei 3, post pentru care a făcut campanie publicitară Klaus Iohannis, ne spune să momentul Marian Munteanu ține de un Plan.
Un conceput de sergenții majori mesianici fie și pentru că și așa n-au treabă, dat fiind că teroriștii nu ne deranjează, iar spionii sunt de prostia celor de la Black Cube.
Tare mă tem că Marian Munteanu va fi primar al Capitalei.
Chiar și dacă toți ceilalți candidați ar fi arestați preventiv cu o zi înainte de scrutin!”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Chiar asa…?
Trebuie sa spun de la bun inceput ca nu am vazut emisiunea de la Realitatea TV in care a fost invitat Traian Basescu. Voi vorbi din ce am auzit… Deci nu e chiar in cunostinta de cauza, ca sa zic asa: altceva e cand vezi o emisiune.
Totusi, chiar asa? Traian Basescu a fost Presedintele Romaniei. Traian Basescu este un cetatean al Romaniei ca oricare altul, adevarat. Dar, totusi, nu mai e chiar un oarecine. Nu mai e Basescu de dinainte de a fi Presedintele Romaniei. Te duci tu acolo, fost Presedinte al Romaniei, ca sa te iei in gura cu alde Tavi Hoandra si Rares Bogdan la un fel de „Vorbe grele” a lui Ciutacu? Maestrul Cristoiu spune ca a fost „o executie mediatica ordonata de Cozmin Gusa, fostul consultant politic al Elenei Udrea” . Normal era sa nu mearga la aceasta emisiune. Nu neaparat din orgoliu, ci pentru ca asa mi se pare onorabil. Repet, Basescu nu mai e cel de dinainte de a fi Presedinte. Nu mai are o miza politica, in sensul ca nu mai candideaza. Dar asta nu inseamna sa te duci intr-o emisiune unde ce sa discuti? Cum esti executat mediatic? Sigur, s-ar putea sa nu fi cunoscut aspectul asta… Dar chiar si daca nu si-a dat seama, mai bine era sa nu mearga la aceasta emisiune. Totusi, Basescu a spus ca stia in ce mediu vine. Si atunci?
Dar iata si un articol din Gandul:
Băsescu: „Mi se pare că, după instalarea la putere a lui Iohannis, oamenii pe care i-am pus în funcţii încearcă să arate cât sunt de utili şi noii puteri”
Se arata ca:
„Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că justiţia este departe de a fi perfectă şi că are momente în care i se pare că se face un spectacol prin care oameni numiţi de el încearcă să arate, după instalarea la putere a preşedintelui Iohannis, cât sunt de utili şi noii puteri.
„Eu nu mă dezic de oameni, ci de atitudini. Nu o să accept niciodată ideea că un preşedinte de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie se duce la bilanţul DNA şi spune că este pe aceeaşi baricadă în lupta anticorupţie. Judecătorul nu e pe nicio baricadă nicăieri în lumea civilizată, doar în Africa găsim alte exemple. Judecătorul e un Dumnezeu care nu e pe baricada nimănui”, a spus Băsescu la Realitatea TV.
El a arătat că a contribuit la crearea unei justiţii puternice, dar departe de a fi perfectă, având încă foarte mult de lucru în acest sens.
„Am momente în care mi se pare că, după instalarea la putere a lui Iohannis, se face un spectacol prin care oameni numiţi de mine încearcă să arate cât sunt de utili şi noii puteri, iar asta mă deranjează”, a adăugat Băsescu.
Încă din prima jumătate de oră a emisiunii, între fostul preşedinte şi moderatorul emisiunii, Octavian Hoandră, a avut loc un schimb dur de replici. Moderatorul i-a spus fostului preşedinte că l-a ”detestat” întotdeauna, fără însă a-l urî, în timp ce Băsescu i-a replicat că are o părere foarte proastă despre el, ca jurnalist şi ca om. „Sunteţi foarte slab şi ca om şi ca jurnalist, dar ştiam în ce mediu vin”, a spus fostul şef de stat.
La un moment dat, moderatorul a afirmat că Nicolae Ceauşescu a fost un preşedinte mai bun decât Traian Băsescu. Fostul preşedinte a replicat: ”Este posibil, dar nu o spuneţi cu răutate (..) Trebuie să fii.., nu pun etichetă, dar ca să spui că Ceauşesecu era bun…”.”
De unde ca ce buni erau procurorii, cand loveau in adversarii politici, acum ca ce rai sunt, cand lovesc in Elena Udrea. N-am sa comentez faptul daca Basescu o iubeste sau nu pe Udrea… Insa… Insa ar trebui sa-si dea seama ca face declaratii sub demnitatea functiei pe care a avut-o. Cum poti sa spui ca ti se pare „că, după instalarea la putere a lui Iohannis, se face un spectacol prin care oameni numiţi de mine încearcă să arate cât sunt de utili şi noii puteri, iar asta mă deranjează”? Chiar nu mi se pare decent, in raport cu inalta functie pe care a avut-o, sa faca astfel de declaratii si sa mearga la asemenea emisiuni ca sa se ia in gura cu unul sau altul sau altii sa se ia in gura cu el, e acelasi lucru. Limpede si clar: nu avea ce sa caute la aceasta emisiune!
Pe de alta parte, cred ca ar trebui criticati si cei care au pus la cale „executia”. Totusi, un moderator sau un jurnalist nu ar trebui sa aiba umoarea verde cand sta de vorba cu un fost Presedinte al tarii. Sunt lucruri care se pot discuta cu un fost Presedinte, chestiuni importante, care tin de istoria tarii noastre pana la urma. Insa trebuie sa vii pregatit, sa-i cunosti activitatea foarte bine ca sa stii ce intrebari sa-i pui. Este necesar ca perioada in care Basescu a fost Presedinte sa fie studiata foarte bine, sa fie cunoscuta (atat cat se poate cunoaste, desigur). Pot fi intrebari interesante, inclusiv din actualitate, dar mai interesante sunt raspunsurile pe care un fost Presedinte le da. Cam asa ar fi trebuit sa decurga emisiunea cu pricina, nu sa se constitutie intr-o „executie mediatica”, mai ales ca Traian Basescu nu mai este Presedintele Romanei si nici nu mai are drept sa candideze vreodata pentru aceasta functie. Si e destul de clar, cred, ca nici nu va candida pentru o functie precum cea de premier… N-as crede, mai ales ca in situatia politica actuala nu prea e posibil. Si, cel mai important, „patronul” e de fapt telespectatorul si el trebuie informat cat se poate de bine, de aceea intrebarile trebuie sa fie bine alese si pertinente, pentru ca raspunsurile sa fie interesante si sa aiba acest caracter de a informa publicul si chiar caracter de stire, cum ar zice maestrul Cristoiu.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Dezbaterea
Iata ca a avut loc o prima (sau prima si ultima?!) dezbatere dintre cei doi ramasi in cursa pentru Cotroceni: Victor Ponta si Klaus Iohannis. Din cate am inteles, Iohannis si-a anuntat prezenta cu vreo trei sferturi de ora inainte de emisiunea care era a fi programata doar cu premierul, cu Victor Ponta. Ponta a venit insotit de sotia sa si intregul staff, Iohannis a venit, din cate am inteles, singur.
Lucrurile acestea sunt picanterii dar mi se par mai putin importante. Ceea ce este important e altceva… Eu cred ca romanii au vazut in Iohannis un om cu totul deosebit de Traian Basescu. E greu de inteles cum a putut sa-l vada Ponta pe Basescu in Iohannis. Chiar vi s-a parut ca Iohannis are ceva din Basescu?
Discutia s-a prelungit prea mult, aproximativ jumatate de ora, pe tema votului din diaspora, Victor Ponta, cu obrazniciile si aroganta ce-i sunt caracteristice, punandu-i lui Iohannis intrebari de parca Iohannis, care n-are nicio functie guvernamentala, ar fi fost responsabil de organizarea execrabila a votului din diaspora.
Pe de alta parte, eu m-as fi asteptat la mai mult din partea lui Victor Ponta. Sa vii bordat de hartii si cifre si sa tot citesti din ele, asta stie oricine s-o faca. Exact asta a facut Victor Ponta, dar, in plus, a inceput sa-i puna intrebari lui Iohannis ca si cum Iohannis ar fi fost premier, nu el, Victor Ponta. Ca sa vedeti cum gandeste junele Ponta, la afirmatia lui Iohannis ca „oricine are drept de vot”, Ponta a replicat ca „e o lozinca”, asta ca sa vada toata lumea cat pret pune Ponta pe dreptul de vot si democratie. Insa ceea ce m-a dezamagit la Ponta este ca am vazut si auzit de la el multe cifre, dar nu am vazut o viziune… Iohannis, in mult mai putine cuvinte, a conturat o viziune. Era evident ca Ponta stie cifrele mai bine, doar e premier si trebuie sa le stie, asa cum a aflat, securistic, si de valoarea exacta a pensiei soacrei lui Iohannis (apropo de asta, nu vi se pare ca Ponta seamana cu Basescu? 😉 ). Insa nu despre cifre (nu spun sa fi fost neglijate) trebuia discutat aici. Nu numai despre cifre. La capitolul anticoruptie si politica externa Iohannis a fost mult mai clar. Ponta a stiut mai multe, dar nu a lamurit nimic. De pilda ce vrea sa insemne afirmatia urmatoare a lui Ponta:
„Cred că România trebuie să exercite un rol mai important pentru prietenii din regiune: Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia. România este un model pentru aceste ţări.”
Ce inseamna „un rol mai important pentru prietenii din regiune”? Pe cand Iohannis a exprimat cu claritate „cei trei piloni” de politica externa: Parteneriatul Strategic cu SUA, NATO, UE – in aceasta ordine, de observat ca deasupra e Parteneriatul Strategic cu US! Si a mai aratat ceva important, si anume ca nu este nevoie de o axa Bucuresti-Pekin. La o intrebare privind ingrijorarile FMI cu privire la destabilizarea macro economica a Romaniei, Victor Ponta a inceput sa-si laude „succesele”, cu ghilimelele de rigoare, desigur, guvernarii:
„– Victor Ponta: „Inflatia, 1,5%, cea mai mica din ultimii 25 de ani. Cresterea economica de 2,5%. Romania cu mine presedinte, Tariceanu premier si USL la guvernare va continua sa fie cea mai performanta economie din regiune„”
Si… stiti cum e…? Lauda de sine nu miroase a bine! Iohannis a fost laconic spunand ca e ingrijorat. Poate nu e suficient raspunsul asta, dar cel putin nu si-a laudat „maretele” realizari.
KLAUS IOHANNIS ŞI VICTOR PONTA – PRIMA DEZBATERE ELECTORALĂ. Cine a câştigat? Analiza lui Cristian Tudor Popescu
O analiza interesanta care doreste sa ne arate unde si cat au mintit cei doi. Printre altele, se arata ca:
„Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, şi candidatul PSD, Victor Ponta, au participat la prima dezbatere televizată, organizată de Realitatea TV. Preşedintele PNL a anunţat că va participa la emisiune, pe Facebook, cu o oră înainte ca aceasta să înceapă. Gândul vă propune un exerciţiu în premieră pentru presa românească: un demers de verificare în timp real a acurateţii declaraţiilor celor doi candidaţi la preşedinţia României. Două echipe de la Factual.ro, un site de verificare a gradului de adevăr din declaraţiile publice, analizează afirmaţiile celor doi candidaţi şi vă oferă, pe Gândul, barometrul adevărului atât pentru Klaus Iohannis, cât şi pentru Victor Ponta.
Finaliştii în competiţia prezidenţială, Klaus Iohannis şi Victor Ponta au avut în această seară prima dezbatere televizată, cei doi aflându-se faţă în faţă aproximativ o sută de minute. Confruntarea celor doi a fost anunţată cu doar o oră înainte ca aceasta să înceapă, Iohannis anunţându-şi pe Facebook prezenţa în emisiune.
„Distribuiţi acest VIDEO: Până astăzi, Victor Ponta m-a evitat cu succes. Nu a existat o dezbatere publică, nu există niciun semn că s-ar dori o discuţie pe această temă. În concluzie, las orgoliile mele deoparte şi ne vedem la ora 20:00 la Realitatea TV într-o dezbatere televizată!”, se arată în postarea publicată pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis.
Înaintea confruntării, echipele celor doi nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în privinţa unei confruntări înaintea turului 2 al alegerilor prezidenţiale.
Gândul a transmis în format live text cele mai importante declaraţii ale celor doi competitori pentru a câştiga funcţia supremă în stat.
Printre temele abordate de candidaţi se numără problemele apărute la votul din diaspora, nivelul taxelor şi impozitelor, despre pensii, Roşia Montană, dar şi despre politica externă.
Între cei doi au existat şi schimburi mai dure de replici, discuţia fiind fragmentată de mai multe ori, Victor Ponta intervenind în timp ce Klaus Iohannis îşi expunea punctul de vedere. Prezidenţiabilul ACL a vorbit mai puţin, în timp ce Victor Ponta a fost mai agresiv, întrerupând de multe ori discursul lui Iohannis. […]
Cele mai importante declaraţii ale prezidenţiabililor Victor Ponta şi Klaus Iohannis
Victor Ponta şi Klaus Iohannis au ajuns în studiou, prezidenţiabilul ACL dând mâna cu Victor Ponta, cu Gabriela Firea şi Daciana Sârbu, soţia premierului. Victor Ponta a venit însoţit şi de noul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu.
despre votul din Diaspora:
Ponta: Românii din afară vor vota. Nu este cine apare mai bine într-o confruntare, nu este vorba de duminică. Este vorba de cum vedem eu şi domnul Iohannis, echipele din jurul nostru ce se va întâmpla în următorii cinci ani. Eu doresc să conduc alături de un guvern USL, să schimb ce a fost în ultimii ani. Eu am fost aseară la un alt post de televiziune din respect. Pentru că eu cred şi asta voi spune, cred că România după zece ani de dezbinare, ură, are nevoie de dialog, de un început care să şteargă lucrurile rele din trecut. Prin măsurile luate de BEC şi MAE, iar noi am alocat sumele suplimentare pentru ca MAE să poate asigura cheltuielile privind votul, asigurarea tuturor condiţiilor, slavă domnului că BEC nu a mai cerut completarea acelor în ..când spuneam de domnul Meleşcanu un om echilibrat a căzut ceva , sper ca domnul Meleşcanu să rămână în picioare să poate organiza alegeri. Cei de peste Prut şi cred că ne urmăresc, la cei din Italia, cei din Spania, Marea Britanie, Franţa, toţi vor putea să voteze dacă vor respecta procedurile anti-fraudă. Decizia în privinţa secţiilor de votare aparţine BEC. . Ştiam că mă văd cu domnul Iohannis, nu credeam că o să ocolească toate secţiile de vot. Au fost cinci secţii în Germania. Câte secţii credeţi că ar trebui ca să fie în regulă? Ceea ce s-a întâmplat de marţi, miercuri, o confiscare neruşinată – domnul Iohannis, echipa domniei sale. Oamenii care nu au putut să voteze au o cerere legitimă de cei care organizarea alegerilor. Regret că nu daţi răspunsuri la întrebări.
Iohannis: Eu am venit la această dezbatere din respect faţă de alegători. În afară de invitaţia generică de 90 de minute nu am primit alte detalii. Bănuiesc că dvs v-aţi făcut un plan, nu ştiu despre câte minute vorbim. Am considerat că trebuie să vin la această dezbatere, deşi dvs domnule Ponta aţi evitat să discutăm despre o platformă neutră publică.
Ponta: Aici nu e publică. Nu vă supăraţi, trataţi-ne cu respect, pe cei de la RTV nu i-aţi tratat cu respect.
Iohannis: Eu nu v-am întrerupt. Aş fi vrut undeva. Domnul Rareş Bogdan, puneţi-mă în temă. Fiind vorba de o dezbatere cu o greutate foarte mare, ar fi bine să ştim despre câte minute vorbim şi atunci vă pot răspunde cu foarte mare plăcere. Duminică în jurul orelor 12 m-a sunat care s-a dus să voteze la Munchen şi mi-a spus că sunt aproximativ 1000 de persoane care aşteaptă să voteze la consulat. M-a întrebat ce să facă. După amiază mi-a spus că sunt 1.500 de persoane şi am spus că este o mare problemă. Seara la ora 9 mi-a spus că s-au închis porţile şi o mie de persoane au rămas afară. Domnule Ponta aţi organizat alegerile în diasporă execrabil.
Ponta: Spuneţi-ne dumneavoastră cum să facem, că ne daţi note la toţi.
Iohannis: Fiecare cetăţean are dreptul la vot
Ponta: E o lozincă.
Iohannis: Aţi suprimat dreptul la vot. am teancuri de emailuri şi de scrisori de la cetăţeni revoltaţi că nu au putut vota în 2 noiembrie. Aceste lucruri trebuia să le prevedeţi, era clar că vom avea o prezenţă destul de mare la vot.
Ponta: Ştiţi cât a fost prezenţa?
Iohannis: Au fost bruscaţi cetăţenii de poliţiile altor state. Domnule Ponta dvs trebuia să demisionaţi nu dl Corlăţean, a fost trimis acasă de dvs ca să detensionaţi lucrurile.
Ponta: Am zâmbit, parcă îl văd pe Traian Băsescu, critică.
Iohannis: Nu am semnat niciun fel de pact.
Ponta: Ce fel de pact am semnat
Iohannis: Nu mă preocupă.
Ponta: Au votat 161.000, domnnul Iohannis nu ştie.
Iohannis: Dumneavoastră le ştiţi pe toate.
Ponta: La Prut aţi fost, la Chişinău aţi fost, în Italia aţi fost.
Iohannis: Dumneavoastră le-aţi spus să pregătească portofelul.
Ponta: De unde ştiţi dacă nu v-aţi întâlnit cu ei. S-a schimbat procedura anti-fraudă. Cei care votează în Diaspora completează un formular, ceea ce a greşit BEC şi a trimis către MAE să nu se completeze decât în faţa biroului. Acum se descarcă online şi doar semnătura se face în faţa biroului. 132 de reprezentanţi ai domnului Iohannis au lipsit din secţiile de vot.
Toţi românii, în 16 noiembrie, pe care domnul Iohannis nu i-a întâlnit să poată să voteze. Timp de o săptămână am vrut să vorbim despre planul de ţară. În România 18.500 de secţii de vot au votat fără probleme şi în Diaspora vor vota toţi românii care doresc să voteze.
Dacă se organizează altfel lucrurile vor vota toţi.
Iohannis: Domnule Rareş Bogdan sper că dvs cronometraţi.
Ponta: Eu am spus că domnul Iohannis necunoscând lucrurile, dovadă că nu ştia nici secţiile nici votanţi, foloseşte nişte lozinci pe care le folosea şi Traian Băsescu.
Ponta: Pe dvs nu vă pot bănui că faceţi parte din vreo conspiraţie. Conform Comisiei de la Veneţia şi CCR orice schimbare legislativă e motiv de anulare a alegerilor. BEC poate lua toate deciziile pentru ca procesul electoral să se poată efectua în mod corect.
Toate deciziile BEC şi adoptate de MAE vor asigura votul tuturor românilor din diaspora.
Iohannis: Domnule Ponta sunt într-un fel impresionat pentru că aţi găsit foarte mult timp pentru plecări în Europa. Pe banii cui v-aţi dus în Diaspora.
Ponta: Când am fost primit oficial de doamna Merkel. Vizita din Italia a fost plătită din banii PSD şi în Spania.
Iohannis: De asta v-aţi dus şi le-aţi spus de portofel.
Ponta: Vă rog să rămâneţi politicos.
Iohannis: Înţeleg că aţi fost pe banii partidului V-aţi dus degeaba că tot prost aţi organizat. Pe omul care a plecat din ţară de rău ce i-a mers aici, nu l-aţi convins. Omul şi mi-a spus cineva că a făcut sute de km cu maşina, până seara nu a reuşit să intre. Ştiu că nu vă preocupă aceste chestiuni foarte mult. Oameni care îşi sacrifică ziua liberă pentru a vota, nu au fost lăsaţi să voteze. De pomană le explicaţi cu Băsescu şi cu legea. Dvs răspundeţi de aceste alegeri, nu le-aţi organizat bine. Faptele vă contrazic, miile de români care sunt supăraţi pe bună dreptate, faptele contra vorbelor. Dumneavoastră cu vorbele.
Ponta: Jumătate trebuie să îi dau dreptate, că niciun candidat nu i-am convins pe românii din Diaspora că sunt 3 mil şi au votat 160.000. E o problemă. Există abordări diferite, pentru cei din Republica Moldova, Bucovina – care sunt cetăţeni ucrainieni, din Serbia, pentru ei exisstă un tip de abordare pentru păstrarea identităţii culturale. Pentru românii din Italia pe care eu i-am vizitat, iar domnul Iohannis, nu. preşedintele trebuie să discute cu omologii săi pentru ca toate drepturile să fie respectate în egală măsură cu cea a cetăţenilor.
Ştiţi unde este cea mai mare comunitate?
Sigur ne spuneţi dumneavoastră. Îmi pare rău vorbesc mai mult pentru că am lucruri de spus.
Iohannis: Domnule Ponta ne tot spuneţi multe lucruri, multe, doar că rămân vorbe. Fapte aşteaptă oamenii din Diaspora. Am trimis voluntari cu formulare pentru dvs nu v-aţi gândit la asta, cu toate că nu ar fi fost treaba noastră. Oamenii aşteaptă fapte domnule Ponta. Dumneavoastră ne explicaţi doar de ce nu se poate. Dvs sunteţi să rezolvaţi problemele, nu să le rezolvaţi.
Şi astăzi şi mâine când ne revedem cu prim-ministrul o să îl rog să facă pentru Dumnezeu ceva să poată vota.
Ponta: O să aflaţi duminică. Dvs cred că veţi afla luni.
Ponta: Stanoevici nu are nicio atribuţie legată de votul din diaspora. O să decidă domnul Tăriceanu dacă va păstra ministerul pentru românii de pretutindeni. Eu voi fi vinovat dacă nu vor românii din Diaspora să fie domnul Iohannis fericit.
Întrebare: Am auzit bine, nu aţi fost niciodată la Chişinău şi Cernăuţi.
Iohannis: Aţi auzit foarte bine. Ele nu se află în România.
Ponta: Să sun un prieten. Pot să sun un prieten. Domnul Iohannis a fost astăzi cu preşedintele PPE. Cel mai important vecin, este Republica Moldova. Tot ceea ce am făcut ca prim-ministru, domnul Iohannis a spus ele sunt în altă ţară.
Iohannis: Câţi români sunt în Italia?
Ponta: Sunt 700.000 de români.
Iohannis: Sunt 1,1 milioane.
Ponta: Sunt 1,8 milioane.
Iohannis: Sunt 1,1 milioane. I-am numărat eu.
Ponta: Susţin votul prin corespondenţă pentru 2016.
DESPRE COMBATEREA CORUPŢIEI
Iohannis: PSD a fost împotriva în proiectul de revizuire a Constituţiei.
Ponta: Cine v-a spus lucrul acesta.
Iohannis: Pot să vă rog
Ponta: Domnule Iohannis noi nu suntem slugile dvs prin România, nu suntem sclavii dvs. Nu sunteţi parlamentari, de unde ştiţi. Aş vrea mai mult respect. Când aţi fost la mine în birou aţi fost umil. Vreau să fiţi ăla cuminte.
Iohannis: Cine credeţi domnule Ponta. că sunteţi în această confruntare. Credeţi că aveţi un birou aici, un minim respect dacă îl mai aveţi. Vă rog să nu mă mai întrerupeţi. Putem să faceţi altfel, eu plec şi dvs.
Ponta: Şi de la mine din birou aţi plecat cuminte.
Iohannis: Cu coada între picioare va pleca cel care va pierde alegerile.
Ponta: Aveţi o atitudine de moşier.
Iohannis: Ar fi frumos dacă nu am vorbi unul peste celălalt.Domnule Ponta, sunteţi deputat sau numai premier? Există o iniţiativă legislativă pentru votul din corespondenţă şi votul electronic? Ar fi bine să răspundă.
Ponta: Orice modificare se face cu minim şase luni. Nu a fost o asemenea iniţiativă.
Iohannis: Şi când s-a vorbit despre Constituţie, nu s-a vorbit despre asta, sunteţi sigur, sigur?
Ponta: Am vorbit mult cu Crin Antonescu şi am stabilit ce va susţine USL în comisie.
Iohannis: Am citit stenogramele şi dvs şi colegii dvs din PSD au fost împotriva acestei chestiuni în Constituţie.
Iohannis: Putem să constatăm că în ultimii ani, unele lucruri au mers bine, alte prost. Lucrurile care au mers bine au fost independenţa justiţiei şi consolidarea statului de drept. Voi lua toate măsurile pentru ca acest demers să continue. În ce priveşte ANI eu sunt de părere că trebuie îmbunătăţită. Este bine să se consolideze ANI, iar legislaţia să fie unificată şi pusă în concordanţă cu cea europeană. În Constituţie, la articolul 92, citim că preşedintele se bucură de imunitate. Atunci lucru mi se pare că este un lucru la care putem să renunţăm. Voi cere acestei comisii să reintre în discuţie acest articol să renunţăm la imunitatea preşedintelui, preşedintele nu trebuie protejat mai mult decât sunt protejat aleşii din Parlament. Este inadmisibil să avem parlamentari care nu pot fi anchetaţi pentru că PSD a votat împotriva anchetării unor parlamentari. Orice parlamentar trebuie să aibă protecţie pentru votul politic, să nu fie anchetat pentru corupţie. Aceste lucruri trebuie radical schimbate. Parlamentarii să poată fi anchetaţi ca orice alt cetăţean.
Ponta: Spre deosebire de vorbele goale eu pot vorbi cu fapte. Doamna Kovesi a fost propusă de mine, şefa ÎCCJ a fost votată şi de ministrul Justiţiei. Ceea ce trebuie să scăpăm în continuare este votul dublu. Spunea că i se pare ca cineva să nu poată fi anchetat. Poate nu îşi cunoaşte colegii, domnul Varujan Vosganian este în această situaţie. Aveţi un senator declarat definitiv incompatibil. Îl aveţi pe domnul Chiuariu condamnat definitiv. Azi s-a propus arestarea unui alt apropiat, şeful PNL Prahova. Partea cu dublu discurs. Mă rog, articolul 92 se referă la atribuţii în domeniul apărării. Articolul 94 era. Vreau să vă spun că preşedintele are imunitate ca senatorii şi deputaţii.
Ponta: În 2012 a fost lovitură de stat?
Iohannis: La domnii Varujan Vosganian, Chiţoiu putem verifica că PSD a votat împotriva ridicării imunităţii. Este aşa cum v-am spus. Toate acestea ne arată că trebuie schimbată legislaţia în materie, regulamentele acolo unde se impun. Această Constituţie e una care nu satisface nevoile anului 2014. Lucrurile sunt clare, e nevoie de o îmbunătăţire netă a legislaţiei.
Ponta: Nu mi-a răspuns despre întrebarea despre 2012.
VERDICTUL LUI CTP după prima parte: Nu s-a desprins niciun câştigător
Iohannis: Preşedintele CJ Constanţa, preşedintele CJ de lângă Constanţa, preşedintele CJ Argeş, preşedintele CJ Mehedinţi şi încă câţiva alţii, Ce vă spune această enumerare? Sunt unii din respectabilii pesedişti care au probleme cu legea, sunt cercetaţi sau condamnaţi. Sau dacă mergem în istoria PSD, avem şi un fost prim-ministru care a fost condamnat. Nu ştiu dacă e cazul ca domnul Ponta să enumere pe cei care au avut problema cu legea pe cei din PNL. Să plătească toţi, indiferent că sunt din PSD sau PNL.
Chestiunea a fost analizată de CCR, pe care şi domnul Ponta o recunoaşte, care a spus că procedurile sunt legale. Dacă e cazul să interpretăm fiecare lucru în parte sau nu , e mai bine să o lăsăm pe seama celor care studiază istoria recentă.
Ponta: În modificarea Constituţiei, dacă asta e decizia majorităţii, sunt de acord cu arestarea. Orice modificare a Constituţiei se face cu un vot de două treimi, numai USL a avut acea majoritate.
Ponta: Eu dacă voi fi preşedinte, nu voi mai fi şef de partid cum a fost Traian Băsescu. Partidele noastre PSD, PNL, începând cu PSD sunt cele care l-au propus prim-ministru în 2009 şi atunci nu s-a ruşinat. În 2014, l-au propus ca membru al Guvernului meu şi nu s-a ruşinat, a vrut să fie. Dacă preşedintele CJ Uioreanu şi Căncescu sunt amândoi în arest preventiv, vă mândriţi cu asta.
Iohannis: ACL va vota pentru schimbările pe Constituţie, iar în ce priveşte încuviinţarea toţi parlamentarii ACL sunt dispuşi să voteze la vedere. Dacă mergem în urmă, înainte să am eu un rol decisiv, ştim cu siguranţă că au fost alte discuţii şi nu are rost să venim cu istorii mai vechi. Acum suntem de acord să se ridice imunitatea celor vizaţi, arestarea sau urmărirea penală.
E important să vedem ce am făcut în viitor. În ce priveşte parcursul pe viitor, este un bun câştigat pe care îl avem, independenţa justiţiei şi existenţa unui stat de drept în România. În ce mă priveşte voi garanta acest parcurs, inclusiv oprind politicul să se amestece în treburile justiţiei, promovări pe bază de competenţă şi nu pe bază de troc sau pact de coabitare. Dacă dvs dragi români alegeţi preşedintele greşit, veţi da justiţia pe mâna corupţilor, dacă daţi pe mâna preşedintelui corect veţi întări independenţa justiţiei.
Ponta: Ce relaţie veţi avea cu primul ministru?
Iohannis: Voi avea o relaţia corectă cu oricine va fi prim-ministru.
Ponta: Spunea un jurnalist că dacă iese domnul Iohannis are nevoie de mine să-i îndeplinesc programul electoral. Vorbeşte de fiecare dată despre coabitare, regret că nu a citit, se numeşte de colaborarea instituţională.
Iohannis: Dumneavoastră ştiţi ce aţi semnat.
Ponta: Cred că este corupţie în toate partidele. Spre deosebire de altcineva, nu doar persoanele care conduc instituţiile, ne-au făcut ca aceste instituţii să aibă rezultate.
Iohannis: Ideea mi se pare foarte bună, eu preşedinte şi dvs rămâneţi premier. Eu voi colabora instituţional corect cu oricine va fi premierul României. Nu sunt puşi acolo să se certe la televizor. Dacă se ceartă la televizor nu ştiu cum se ocupă de problemele României.
DESPRE PENSII
Iohannis: Domnule Ponta de ce aţi minţit pensionarii că le tai pensiile?
Ponta: Sunteţi înconjurat de cei care au tăiat salariile, s-a mărit TVA, s-au închis spitale. Sunt semnate de domnul Predoiu, Blaga, dvs reprezentaţi PDL. Aţi făcut două promisiuni, că veţi aloca 6% din PIB pentru sănătate şi educaţie, sunt zece miliarde de euro. Dacă tot puteţi să calculaţi , aţi folosit des termenul de pomeni electorale, sunt şase măsuri pe care le-aţi criticat.
Iohannis: De ce i-aţi minţit pe pensionar că le voi tăia pensiile?
Ponta: Am aici documente.
Iohannis: Sunteţi în eroare.
Ponta: Dvs vă uitaţi la cinci milioane de pensionari şi le spuneţi că nu le-a tăiat nimeni pensia.
Iohannis: Eu vreau să fiu preşedinte, să avem o economie funcţională, nu în recesiune tehnică cum a băgat-o guvernul Ponta. Indexarea pensiilor care e vândută ca o majorare este o obligaţie legală. Atunci când voi fi eu preşedinte vom avea o economie care să funcţioneze şi pensiile vor creşte. Eu garantez că nu se vor tăia pensii niciodată cât voi fi eu preşedintele României. Iar acei fluturaşi cu care pesediştii v-au speriat prin Poştă a fost o campanie mizerabilă a PSD pentru că s-au folosit de o instituţie publică pentru că aţi crezut că poştaşul v-a adus o înştiinţare. V-a adus o minciunică.
Ponta: V-aţi lămurit cât are pensia domnule Iohannis? Are 428 de lei.
Iohannis: Pensia minimă este 350 de lei.
Ponta: Ştiţi câţi pensionari are România.
Iohannis: Sunt sigur că ne veţi spune dvs.
despre Roşia Montană
Ponta: Se ia o decizie politică în parlament. Sunt 5,3 milioane de pensionari.
Iohannis: Sunt 5,4 milioane de pensionari.
Ponta: Ştiţi cât e pensia medie.
Ponta: E 844 de lei. Obligaţia de a indexa pensiile, nu are legătură cu creşterea economică. S-a aplicat doar în guvernul USL. Domnul Iohannis a spus foarte des despre pomenile electorale şi aţi criticat şase măsuri şi să spuneţi pe care le abrogaţi: legea pensiilor care vorbeşte de indexarea cu inflaţia, creşterea cu 10% a salariilor din sănătate, dublarea alocaţiilor pentru copii, creşterea cu 16% a indemnizaţiei pentru persoanele cu dizabilităţi, creştere subvenţiei agricole.
Iohannis: Aţi făcut o fixaţie pentru soacra mea, care primeşte tot 350 de lei, nici părinţii mei nu sunt fericiţi că aţi trimis echipă să îi filmaţi. nu faceţi bine ce faceţi.
Ponta: Eu nu am trimis.
Iohannis: Probabil aţi aflat că nu preşedintele abrogă legi şi parlamentarii vor analiza această chestiune.
Ponta: Nu am vorbit niciodată despre familia dvs, am întrebat-o pe doamna Plumb. Mi-aţi depus plângere penală împotriva soţiei, puteţi să-i cereţi scuze.
Iohannis: Aşa cum dvs nu aţi trimis echipă, nici eu nu am trimis pe nimeni.
Ponta: Eu vă întreb dacă puteţi să-i cereţi scuze, că nu are nicio vină pentru aceste mizerii.
Iohannis: Imediat după ce vă cereţi scuze că m-aţi făcut vânzător de copii şi traficant de organe. Imediat ce vă cereţi scuze.
Ponta: Nu am cerut niciodată.
Iohannis: Imediat ce vă cereţi scuze că nu sunteţi un bun român că sunt protestant. Aţi făcut cea mai mizerabilă campanie pe care a făcut-o cineva în România. Ne cerem amândoi scuze dacă suntem domni. Îmi cer scuze dacă am greşit cu ceva faţă de doamna din faţă. Dacă în această campanie am lezat pe cineva şi aceste afirmaţii au fost false eu îmi cer scuze pentru aceste afirmaţii.
despre taxe şi impozite
Iohannis: Guvernul Ponta a introdus 36 de taxe şi impozite noi, acciza suplimentară la carburant, mulţi alimentează în străinătate, o catastrofă. După părerea mea, noi, PNL, suntem de părere că singura cale e relaxarea fiscală. Aceste lucruri nu se pot face de azi pe mâine, vom veni cu reduceri de impozite şi taxe, cu reducerea TVA în aşa fel încât să putem face toate aceste lucruri. Atunci când voi fi preşedinte şi PNL va avea guvern în România vom reduce impozitele şi taxe.
Ponta: Eu vă răspund cu cifre, nu lozinci.
Iohannis: Aţi făcut bugetul pe 2015? Eu vă spun şi
Ponta: Ştiţi cât e un punct de TVA.
Iohannis: Da. Dar dvs ştiţi cum se reduce evaziunea pe TVA. Evaziunea e în jur de 16,2% din PIB. Sunt date oficiale. Evaziunea fiscală e în zona TVA, de aceea am venit cu propunerea de reducere a TVA, pentru a reduce o cauză a evaziunii fiscale. Vom îmbunătăţi colectare, vom putea compensa foarte uşor acele relaxări de impozite şi taxe.
Ponta: Vorbe, să vorbim de lucruri serioase. Bugetul consolidat a încasat 176,4 miliarde de lei , avem un excedent de 600 de milioane de lei. Avem deficit sub 2%, în 2015, 2016, nu trebuie să creştem nicio taxă.
Iohannis:Tot în recesiune tehnică suntem.
Ponta: Dacă vineri când se dă INS, vă retrageţi.
Iohannis: De ce să mă retrag, văd că vă pricepeţi.
despre FMI
Ponta: Anul viitor vom avea 1,4 deficit. Dacă plătim 5,7 milliarde de lei pentru profesori ne apropiem de 2 deficit. Pentru reducerea TVA trebuie crescute taxele.
Iohannis: FMI e îngrijorat pentru că avem un guvern ineficient, a distrus locuri de muncă, nu a realizat investiţii, a dat banii la primarii migratori care au fost atraşi în PSD pentru a falsifica votul la prezidenţiale. Nu a fost în stare acest guvern să cheltuie banii, e cel mai prost rezultat pentru cineva care lucrează cu bugete.
Ponta: Inflaţia 1,5%, cea mai mică din ultimii 25 de ani, creşterea economică 2,5%. Ştirea exactă pentru că citiţi ştirea data de Mediafax, credem că este important este ca România să meargă înainte.
România cu mine preşedinte şi cu domnul Tăriceanu va continua să fie cea mai performantă economie din această ţară.
Iohannis: Sincer, mă îngrijorează. Nu este primul semnal de alarmă tras din afară.despre politica externă
Iohannis: Securitatea României şi faptul că suntem acum în situaţia în care suntem se datorează celor trei piloni pe care s-a bazat politica externă şi care trebuie continuată. Nu trebuie să inventăm nimic în politica externă. Trebuie să dovedim că suntem parteneri de lungă durată, că putem să creştem bugetul pe apărare şi de aici derivă de toate celelalte. Nu este nevoie de nicio axă nouă Bucureşti – China. Pentru asta e nevoie de un preşedinte serios.
Ponta: Eu ştiu mai multe despre ce se întâmplă în regiune, parteneriatul strategic a fost continuat de toţi preşedinţii. Suntem un partener serios în NATO. Cred că România trebuie să exercite un rol mai important pentru prietenii din regiune: Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia. România este un model pentru aceste ţări. În ceea ce priveşte relaţiile economice, într-o Europă care îşi restrânge activitatea, trebuie să găsim o piaţă de desfacere. Vreau să fac un lucru pe care îl face cancelarul Merkel, colaborarea cu China. Independenţa energetică faţă de Rusia.
Iohannis: domnul Ponta a evitat un răspuns pe Roşia Montană. Roşia Montană nu poate să continue, nu este un proiect care garantează protejarea mediului. Mi se pare notabilă poziţia duplicitară a domnului Ponta vizavi de această chestiune, este pentru prima dată când un premier are două păreri contrare.
Eu vreau să schimb felul în care se face politică în România, mai puţină vorbe, mai multe fapte, mai puţină gălăgie, mai multă aplecare asupra problemelor.
Ponta: Am candidat şi nu aş fi candidat niciodată împotriva lui Crin Antonescu, ceea ce Klaus Iohannis a făcut, pentru a duce la sfârşit un proiect USL, să scăpăm de regimul Băsescu, de Falcă, de Blaga, să facem dreptate, pensii, salarii, agricultură, TVA scăzut şi să facem o societate în care să nu mai fim divizaţi. Eu am văzut în această seară şi atunci când aţi venit la mine foarte multă poleială şi nimic înăuntru.
Dacă aveţi vreun moment un sentiment de vinovăţie faţă de oamenii care au crezut în USL că nu aţi primit o funcţie?
Iohannis: Domnule Ponta, USL s-a rupt pentru că PSD a vrut toată puterea şi noi nuam fost de acord, atât de simplă e explicaţia, oricât o punem pe alte note. Nu am venit la dvs pentru că guvernul a funcţionat bine, ci pentru că a funcţionat prost, eu am vrut să fiu vicepremier, dar nu aţi suportat această chestiune.
Ne-aţi spus că aţi votat cu Ion Raţiu, apoi că aţi votat cu candidatul liberal?
Ponta: Nu pentru că sunteţi doar o poleială a lui Crin Antonescu şi a lui Ion Raţiu, înăuntru sunteţi Traian Băsescu.
Iohannis: Votaţi schimbarea. Nu socot că puteţi să continuaţi această emisiune. eu socot că nu se poate continua discuţia după spunem că s-a încheiat.
Ponta: Ne vedem la B1 TV şi Antena3.
–––––––––––––––––
Factual.ro este un proiect implementat de Funky Citizens. Scopul lui este căutarea adevărului din spatele declaraţiilor, folosind o metodologie care îmbină bune practici academice şi jurnalistic, precum şi cunoştinţele experţilor care îi formează echipa. „Ştim ce rapoarte să citim, care sunt sursele relevante şi cum să le explicăm cât mai despleticit, pe înţelesul oricărui absolvent de liceu. Contribuim la eliminarea zgomotului din spaţiul public în jurul alegerii Preşedintelui.
României prin verificarea în timp real a declaraţiilor susţinute de candidaţii din turul doi al alegerilor prezidenţiale în timpul dezbaterilor electorale”, spun experţii de la Factual.ro.
Pentru că, adaugă ei, în special în politică, adevărul nu este niciodată alb-negru, utilizează „Barometrul Adevărului” pentru a evalua gradul de adevăr conţinut de fiecare declaraţie.”
Iata si editorialul lui Florin Negrutiu din Gandul:
Cine a câştigat prima dezbatere Ponta-Iohannis
Se arata ca:
„Ca să recupereze diferenţa faţă de Victor Ponta, Klaus Iohannis nu trebuie să termine meciul indecis sau să câştige la puncte, ci are nevoie de o victorie zdrobitoare, de un KO precum cel aplicat de Traian Băsescu lui Mircea Geoană.
• Întâlnirea din această seară Klaus Iohannis-Victor Ponta nu cred că a reuşit să mute în vreun fel opţiunea de vot a unor categorii semnificative de electorat. Cei care ţineau cu Klaus Iohannis vor ţine în continuare cu Klaus Iohannis, cei care ţineau cu Victor Ponta vor ţine în continuare cu Victor Ponta. Din acest punct de vedere, câştigător de etapă poate fi considerat Victor Ponta, care nu pierde puncte. Pe post de challenger, de candidat creditat în toate sondajele oficiale şi neoficiale cu şansa a doua, Klaus Iohannis poate să încline balanţa doar cu un glonţ de argint. Ca să recupereze diferenţa faţă de Victor Ponta, Klaus Iohannis nu trebuie să termine meciul indecis sau să câştige la puncte, ci are nevoie de o victorie zdrobitoare, de un KO precum cel aplicat de Traian Băsescu lui Mircea Geoană atunci când i-a pus celebra întrebare legată de vizita la Sorin Ovidiu Vântu. Deocamdată, Klaus Iohannis nu pare să aibă nici aplombul, nici mobilitatea, nici informaţiile lui Traian Băsescu, deşi foloseşte acelaşi staff.
• Deşi a fost în nota lui obişnuită, adică obraznic, şmecher şi arogant, Victor Ponta a făcut efortul de a veni pregătit pentru confruntare. Blindat cu documente („fiţuici”, după cum le-a numit contracandidatul său), cu cifre şi texte de lege (chit că unele erau scoase din burtă, după cum Gândul a dovedit, în timpul dezbaterii, aici), Ponta a părut că ştie ce zice, spre deosebire de Iohannis care a părut că vine cu mâna în fund. Spun a părut, pentru că la dezbaterile televizate este vorba despre senzaţii şi aparenţe, nu despre programe şi substanţă. Pentru electoratul „serios”, premierul a folosit o tehnică eficientă în propaganda politică: a aruncat în capul adversarului său o avalanşă de cifre şi l-a scos la lecţie cu întrebări al căror răspuns era scris pe foaie. Ce diferenţă între acest Victor Ponta doct şi profesoral şi habarnistul Victor Ponta prins ca la MTO de Traian Băsescu la Cotroceni! Candidatul ACL nu a făcut nici măcar efortul să ceară consilierilor lui un fluturaş în care Ponta îi minţea pe pensionari că „Iohannis vă taie pensiile”. Atât de simplu ar fi fost să-i dea şah lui Victor Ponta cu propriile piese în momentul în care acesta a căscat ochii mirat, ca şi când atunci ar fi auzit pentru prima oară de această campanie mizerabilă făcută săptămâni în şir de oamenii lui.
• Agresivitatea de la începutul emisiunii a lui Victor Ponta a trădat o nelinişte, ca să nu spun o stare de frică, pe care am sesizat-o în mai multe rânduri în ultimele săptămâni. O fi din cauza ultimelor sondaje, care îi arată că nehotărâţii, alegători atât de impredictibili, sunt pe cale să iasă în număr mare la vot? Au înţeles oare nehotărâţii, urmărind dezbaterea din această seară, care este răul cel mai mare şi care este răul cel mai mic? Probabil că încă nu. De aceea, dezbaterea găzduită de Realitatea TV nu ar trebui să fie confruntarea finală iar zilele următoare vor fi, din acest punct de vedere, cu adevărat decisive.
• Un cuvânt de final pentru gazda dezbaterii care a reuşit în ultimul moment să evite unul dintre cele mai ruşinoase momente din istoria „dezbaterilor finale” din România. Invitaţia adresată unuia dintre candidaţi de a mai rămâne în platou ca „să dezbată” şi după meci a fost o mostră crasă de amatorism şi o cruntă lipsă de fair play faţă de adversar. Asta s-a adăugat peste senzaţia sulfuroasă lăsată de „jurnalista” Lavinia Şandru, care l-a servit pe Victor Ponta ca o viitoare fată de casă.”
Intr-adevar, unele carente de comunicare au existat la Iohannis, dar asta nu inseamna ca Victor Ponta, in ciuda aparentelor, a fost convingator. Iohannis a fost multi ani primar, nu a avut functii guvernamentale, a aparut in marea politica relativ recent, chiar foarte recent. Pe cand Ponta nu numai ca a avut functii in guvern, mai e si actual premier, are experienta in marea politica si in dezbaterile televizate. De asta si spun ca de la Ponta ma asteptam la mai mult. Din pacate pentru el, a dat prea putin. Iohannis, cu mai putina experienta in marea politica, i-a facut fata si chiar mai mult: a reusit sa contureze o viziune, care ar putea sa fie neindestulatoare, dar e ceea ce Ponta n-a prea reusit deloc. Iohannis, in schimb, trebuie sa-si amelioreze comunicarea. Intrebarea Laviniei Sandru mi s-a parut prosteasca: ce, e o conditie necesara si suficienta ca daca cineva vrea sa fie Presedintele Romaniei, sa mearga la Chisinau sau Cernauti? Iohannis a dat un raspuns care nu poate fi catalogat decat adevarat: Chisinaul si Cernautiul sunt in alte tari. El, daca va fi ales, va fi Presedintele Romaniei. Si aici e mai e ceva, legat de intrebarea pe care i-a pus-o lui Ponta: pe banii cui s-a dus in diaspora, pentru ca el a fost primar si sugereaza ca nu ar fi avut atatia bani sa se plimbe prin toata Europa… Iohannis i-a zis foarte bine: „Înţeleg că aţi fost pe banii partidului V-aţi dus degeaba că tot prost aţi organizat.” Asta e important, ca nu a mers la Cernauti, care e in alta tara? E oare chiar atat de important sa mergi acolo sau sa faci ceva concret?
Concluzia: nu mi se pare (mie, cel putin) ca Ponta a punctat in fata lui Iohannis.
In final, m-as opri la recomandarea DEX online si anume sa-l votam pe Iohannis:
Votați Iohannis pe 16 noiembrie 2014!
Sa vedem care le sunt argumentele:
„Cum am mai zis-o, Dexonline este un demers civic. Ne-am propus să facem ceva pentru limba română, pentru cei care vor să folosească cuvintele limbii române ca să-și transmită gândurile. Tot dintr-o pornire civică spunem acum următoarele.
Credem că trăim un moment important, iar consecințele alegerilor din 16 noiembrie vor fi enorme. Considerăm că Victor Ponta este un real pericol pentru România, un om cum nu se poate mai departe de valorile noastre: onestitate, muncă, responsabilitate, spirit civic. Credem că ar fi catastrofal dacă Victor Ponta ar ajunge președintele României, iar prima afectată ar fi justiția. S-ar nărui astfel statul de drept, singurul sistem în care inițiativa privată se poate dezvolta pe termen lung, fără teama perpetuă a unor abuzuri care pot lovi pe oricine, oricând.
Statul de drept necesită, prin definiție, separarea puterilor, care se țin sub control una pe cealaltă. Concentrarea parlamentului, a guvernului și a puterii locale în mâinile PSD este deja alarmantă, iar atacurile la justiție din ultimii ani arată intențiile acestui partid și ale liderilor săi. Adăugarea președinției la această horă a corupției ar fi devastatoare. Dacă PSD câștigă și alegerile prezidențiale, România va redeveni un sistem monopartid.Faptul că 40% dintre români nu văd o problemă în asta demonstrează starea de manipulare a unei nații care arăta, în 1989, că urăște cu toată ființa ei totalitarismul.
De aceea, o spunem răspicat: pe 16 noiembrie trebuie votat Klaus Iohannis.
Știm că acest îndemn poate fi contestat. Unii nu îl simpatizează nici pe Iohannis. Alții consideră că „toți sunt aceeași mizerie”. Alții ar vota doar cu Făt-Frumos sau cu Superman și nu se „mânjesc” alegând pe altcineva. Dar aici este viața reală, de care nu putem fugi. Fie Ponta, fie Iohannis ne va fi președinte cel puțin până în 2019, cu toate implicațiile care decurg piramidal de acolo, de la Cotroceni.
Pentru cei care au votat cu altcineva în primul tur (e și cazul nostru), Iohannis este o soluție infinit mai bună decât Ponta. N-a arătat nici pornirile de satrap ale acestuia, nici n-a luat apărarea celor ajunși în pușcării, nici nu spune una dimineața și alta seara, nici nu s-a arătat mai apropiat de regimurile cu trăsături despotice de la Est decât de valorile civilizației occidentale și nici nu i se poate pune în cârcă vreun plagiat (furt, chiar dacă de text). Klaus Iohannis este primar al Sibiului de atâția ani, reales cu mari majorități; n-are nici renume de baron local, care taie și spânzură pe moșia sa, și nici nu dă de bogdaproste la armate de oameni, pentru a le obține votul.
Un citat care a tot circulat spune că pentru ca răul să se întâmple e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Experiența de viață a fiecăruia dintre noi ne poate confirma acest lucru. Ca răul să se întâmple nu trebuie să facem rău. E suficient să ne ținem deoparte, să rămânem pasivi, să persiflăm implicarea sau să ne găsim scuze pentru absență.
Îi înțelegem pe cei care uneori chiar nu găsesc pe cine să aleagă și-și spun că nu merită să piardă timpul cu votul. Acum nu este o astfel de situație. Cu Victor Ponta președinte, România s-ar duce de râpă și, pe termen scurt sau mediu, fiecare dintre noi ar resimți în plan personal dezastrul.
Vă rugăm să mergeți la vot pe 16 noiembrie și să-l votați pe Klaus Iohannis.Echipa Dexonline”
DE citit si…
… ce scrie Alina Gorghiu pe blogul sau:
PSD – un partid care omoară
Se arata, printre altele, ca:
„Este o campanie de o violenţă extremă care pe mine mă îngrozeşte şi îmi provoacă în acelaşi timp scârbă. Vă spun cu toată raspunderea acest lucru, este o campanie cum nu am vazut niciodată de la Revoluţie încoace, o campanie care să atingă un asemenea nivel de josnicie.
Este o competiţie pe care PSD nu întelege să o ducă corect. Să arunci găini moarte în curtea unui partid politic, cu anumite mesaje la candidatura lui Klaus Iohannis, la tot ce înseamnă Klaus Iohannis, mi se pare un atac murdar, asemeni celor pe care le-au avut de la începutul campaniei.
Nu întâmplător au facut acest lucru, pentru că astazi în sediul ACL, a avut loc întâlnirea liderului PPE, Joseph Daul, cu liderii PNL şi copreşedinţii Klaus Iohannis şi Vasile Blaga. Vom ajunge de râsul Europei pentru a nu ştiu câta oară din cauza unui gest iresponsabil.
Legat de simbolul acestui act, el reprezintă o ameninţare directă cu moartea folosită în anii ’40 de către nazişti. Nu credeam ca la nivelul anului 2014 vom fi martori ai unui astfel de fapt grotesc.
ACL a sesizat Poliţia pentru identificarea intermediarilor.”
Precum si ce scrie Andreea Paul pe blogul ei:
ACL a depus plângere penală împotriva președintelui PSD de Satu Mare, Mircea Govor, și cere candidatului Ponta demiterea sa. În orice țară europeană o asemenea înregistrare termină irevocabil o carieră politică
Se arata ca:
„Ponta a „performat” politic în guvernarea sa prin MITĂ ELECTORALĂ, CORUPȚIE, ȘANTAJ și ABUZ. Ponta și echipa sa au dat semnalul clar că pierd alegerile, tună, fulgeră și strigă a pagubă.
ACL a depus plângere penala împotriva lui Mircea Govor și cere candidatului Victor Ponta demiterea sa imediată. Altfel, Ponta girează acțiunile mafiote și rămâne capul mafiei PSD locale.
Abuzul grav de serviciu, șantajul, instigarea și lista lungă de infracțiuni electorale săvârșite de președintele PSD din Satu Mare, Mircea Govor, este un caz „exemplar” despre ceea ce face PSD la nivel local. Mircea Govor riscă o pedeapsa în instanță de până la 7 ani.
ACL Satu Mare cere protecția funcționarilor publici, a profesorilor din școli, a pădurarilor și a tuturor instituțiilor publice locale amenințate brutal, atât de grosolan, de Mircea Govor. Niciunul nu merită să plătească cu libertatea pentru infracțiunile electorale la care sunt chemați și supuși de Mircea Govor.
ACL cere Patriarhiei Bisericii Ortodoxe și consiliului lor de conducere să formuleze o opinie față de dovezile foarte clare că preoții ortodocși se implică deschis în campanie în favoarea lui Ponta, ceea ce pe termen scurt, mediu și lung dăunează nu doar țării, ci inclusiv Bisericii. Fițuica de la Cozia, Arsenie Boca cu Ponta pe spate, cazurile de la Paris sau de la Satu Mare sunt dovezi publice elocvente.
În orice țară europeană o asemenea înregistrare termină irevocabil o carieră politică.
PLÂNGEREA PENALĂ POATE FI CONSULTATĂ AICI. „
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR