Va fi razboi?

Observ ca la noi nu se prea comenteaza chestiuni de politica externa, toata lumea fiind preocupata de viitoarele alegeri prezidentiale ce vor avea loc recent. Toata lumea comenteaza despre cine va fi candidatul din partea unuia sau a altuia dintre partide si, pe buna dreptate, cam toata lumea e cu ochii pe PSD: cine va fi candidatul PSD pentru alegerile prezidentiale?

Numai ca eu as dori in aceasta postare sa mai vorbim si despre ce se intampla prin lume. Mai exact spus: despre Iran. Tensiunea in Golful Oman si in Stramtoarea Ormuz au ajuns la un nivel fara precedent odata cu capturarea de catre Iran a unui petrolier britanic ca masura pentru retinerea unui petrolier iranian in Stramtoarea Gibraltar de catre britanici la inceputul lunii iulie a.c., suspectat de livrare de petrol pentru Siria incalcand astfel sanctiunile internationale impotriva Damascului. Romania libera ne da o informatie foarte interesanta: „Strâmtoarea Ormuz este tranzitată de o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea”.

Daca actiunea britanicilor a fost una in concordanta cu legislatia internationala, Teheranul, „foarte furios”, a decis sa raspunda cu aceasta masura unilaterala, violand legile internationale ale navigatiei. Britanicii au recomandat tutror navelor sale civile sa evite Stramtoarea Ormuz si au avertizat cu o replica „robusta” impotriva Teheranului.

Fara indoiala ca Stramtoarea Ormuz este de mare importanta strategica, iar Iranul a blocat practic accesul dintre Golful Persic si Golful Oman pentru orice fel de nava civila, nu neaparat petroliera.

Consecinta acestor stari de lucru, dupa ce am vazut joaca de-a cine a doborat drona cui, este ca prezenta militara americana si britanica in zona respectiva a crescut considerabil.

Va fi razboi?

Am inteles ca a fost si un al doilea petrolier retinut de catre autoritatile iraniene si care circula sub pavilion liberian. Inteleg ca acela a fost eliberat.

Sultanatul Omanului incearca o mediere intre parti, greu de spus, foarte greu de spus daca va reusi…

Situatia pare foarte simpla, dar este extrem de periculoasa.

De la retragerea Statelor Unite din Acordul Nuclear cu Iranul situatia tinde catre un razboi. De fapt, retragerea din Acordul Nuclear  – acord international si care reprezenta o reglementare internationala pe care Iranul ar fi trebuit s-o respecte, Iranul acceptand acest Acord – inseamna ca vrei sa rezolvi problema Programului Nuclear Iranian altfel decat pe cale diplomatica. Astfel, SUA a trimis nave militare in zona, a inasprit sanctiunile la adresa Iranului. Retragerea din Acordul Nuclear a starnit o disputa intre SUA si UE… Pe 7 iulie 2019 Iranul a anuntat ca a inceput sa creasca imbogatirea uraniului peste limita agreata in Acord de 3,67%. Toata problema e ca Iranul sa fie impiedicat sa obtina arme nucleare, dar ayatolahul Ali Khamenei spunea ca, in Iran, armele nucleare sunt interzise prin religie si ca nu are legatura cu discutiile nucleare. Pe 14 mai 2019 ayatolahul Ali Khamenei spunea: „Noi nu cautam un razboi, nici ei de asemenea. Ei stiu ca nu e in interesul lor”.

Gandindu-ma la Iran, mi se pare ca sunt doua ramificatii principale: una: Rusia – Turcia si cealalta: China. Chestiunea e ca se poate ajunge la o coliziune in Stramtoarea Ormuz si la un razboi. Mondial. Problema este extrem de serioasa.

Pe ce se bazeaza siguranta Iranului in actiunea pe care a intreprins-o? Pentru ca Iranul nu ar putea rezista prea mult in cazul unui atac din partea SUA si Marii Britanii. Am putea ghici usor: in special pe sprijinul Rusiei dar si al Chinei. Iranul este un aliat al Rusiei, are o colaborare cu Rusia in ceea ce priveste Programul sau nuclear. Kremlinul a si anuntat recent ca orice atac asupra unui aliat al Rusiei va fi intepretat ca un atac asupra Rusiei si Rusia va raspunde corespunzator. In acest context se ridica problema securitatii la Marea Neagra, tinand cont si de anexarea ilegala a Crimeii de catre Federatia Rusa. Lucru ce presupune o intarire considerabila a intregului flanc estic al NATO. Tot in acest context Germania si Rusia par a intari relatiile bilaterale, dupa ce Rusia a anexat Crimeea, interesul partii ruse fiind, potrivit agentiei RIA Novosti, ca Berlinul sa renunte „la vectorul anti-rusesc din ultimii ani”. Rusia, in schimb, ramane ostila Statelor Unite. De altfel, cu cateva zile in urma, seful diplomatiei de la Kremlin, ministrul de Externe Serghei Lavrov, declara intr-un interviu publicatiei ruse „Argumentî i Faktî” ca „are dubii în ceea ce priveşte faptul că relațiile ruso-americane se vor ameliora, în viitorul apropiat”, nu considera ca deprecierea acestor relatii e din vina partii ruse si ca „suntem dispuşi să lucrăm cu răbdare pentru refacere”, dar „acest lucru este posibil pe baza egalității și a unui respect reciproc, cu condiţia respectării obligatorii a intereselor părţii ruse”.

Daca Dl. Lavrov ne vorbeste despre „condiţia respectării obligatorii a intereselor părţii ruse”, iata ce spune articolul din RIA Novosti dedicat evenimenutlui din Germania si citat de G4Media (am pus trimiterea la sait mai sus):

„În toamna anului 2010, Vladimir Putin, în postul de prim-ministru, a participat la un forum economic organizat de ziarul german „Süddeutsche Zeitung”. Tot atunci în amintita publicație a apărut un articol de-al său, care conținea propunerea referitoare la crearea „marii Europe”, ca un spațiu integrat economic comun. Ideea s-a dovedit atât de interesantă și de atractiv prezentată – „de la Lisabona la Vladivostok” –, încât despre ea continuă să vorbească și acum. Faimoasa formulă a fost citată și de Angela Merkel în 2016, an foarte dificil pentru relațiile bilaterale ruso-germane.”

In asemenea conditii, se pune, desigur, problema cum se va pozitiona Germania in cazul unui conflict militar in Stramtoarea Ormuz dintre SUA si Marea Britanie, pe de o parte, si Iran de cealalta parte. Care va fi pozitia Turciei?

La noi nu s-a prea vorbit, dar tensiunile dintre SUA si Iran in Stramtoarea Ormuz dateaza de mai multa vreme. Iata un articol din 2011 al RFI: „Strâmtoarea Ormuz, cea mai nouă dispută pe axa Teheran – Washington”. Iranul a amenintat inca de atunci ca va inchide stramtoarea drept represalii fata de proiectul occidental de inasprire a sanctiunilor impuse Iranului. Articolul citat arata: „Washingtonul a pus în gardă Teheranul încă de miercuri, afirmând că „închiderea strâmtorii nu va fi niciodată tolerată”. O punere în gardă respinsă deîndată de iranieni, care s-au arătat însă vigilenţi faţă de presupusa prezenţă în regiune a unui mare portavion american. Trebuie spus că, din cauza dimensiunii strategice a chestiunii petrolului, americanii menţin în zona Golfului Persic o puternică prezenţă militară, în particular flota a V-a, cu baza în Bahrein.” si specifica: „Prin strâmtoarea Ormuz tranzitează între o treime şi 40% din traficul maritim petrolier mondial. Pe lângă Iran, al doilea producător din cartelul OPEC, prin Ormuz „iese în lume” parţial şi aurul negru produs de Arabia Saudită, Kuweit, Irak şi Emiratele Arabe Unite, dar şi majoritatea gazului lichefiat produs de Qatar. În caz de înăsprire a sancţiunilor, Iranul şi-ar putea pierde circa un sfert din capacităţile sale de producţie, lucru pe care, evident, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad nu-l va accepta niciodată.”. Iata ca, totusi, iranienii par decisi sa puna in practica amenintarea de acum 8 ani… Iar un esec diplomatic de deblocare a acestei situatii s-ar putea solda cu un razboi.

Dar iata ca un articol datat 19 iulie 2019 din The New York Times ne informeaza ca fostul Presedinte iranian, Dl. Ahmadinejad,  intr-un interviu acordat publicatiei The Times, vineri, propunea un dialog direct intre cele doua natiuni. Cu o zi in urma, ministrul iranian de Externe a declarat la New York ca doreste o discutie directa cu senatorii americani avand in grafic criza izbucnita de catre Statele Unite prin retragerea din acordul nuclear cu Iranul. Ultima parte a acestui articol din The New York Times e antologica:

„“Mr. Trump is a man of action,” Mr. Ahmadinejad told The Times. “He is a businessman and therefore he is capable of calculating cost-benefits and making a decision. We say to him, let’s calculate the long-term cost-benefit of our two nations and not be shortsighted.”

Mr. Ahmadinejad appears to have greater faith in Mr. Trump’s wisdom than might seem to be justified by other diplomatic negotiations the president has undertaken. Further, there are competing factions in the Iranian government, just as there are in Mr. Trump’s administration, and internal politics on each side could upend even the possibility of talks.

But Mr. Trump, like Mr. Obama before him, has been right in recognizing the value of talking directly with one’s adversaries. His administration long ago jettisoned the diplomatic protocol against direct talks with North Korea and the Taliban, and it now has the chance to make another grand overture. Mr. Trump raised just that possibility last month, at a signing ceremony for yet another round of sanctions against Iran’s leaders.

“I think North Korea has a phenomenal future. And I think Iran also has a phenomenal future,” Mr. Trump said. “I think a lot of people would like to see them get to work on that great future.”

Maybe the future is no longer fiction. It’s time to get to work.”

Ideea unui dialog bilateral SUA-Iran in privinta problemelor si disputelor aparute de la Revolutia Islamica din 1979 incoace intre cele doua tari e una foarte interesanta. Insa mie nu imi e clar cum vede conducerea religioasa a Iranului acest aspect. Pentru ca ayatolahul Ali Khamenei „are o asa de mare autoritate politica incat ar starni invidia monarhilor persani. Are cuvantul final in tot”, cum spune un cercetator in Istoria Iranului – aici articolul din The Independent despre Liderul Suprem Iranian.

Pana acum, pozitia D-lui. Trump a fost una de retinere de la folosirea fortei, lucru care s-a vazut si in cazul acelei drone americane doborate de iranieni: Trump a anulat in ultimul moment o lovitura militara impotriva Iranului. Daca conducerea laica a Iranului pare a fi dispusa la dialoguri directe cu SUA, conducerea religioasa a Iranului, suprema din cate putem constata intrucat il da pe Liderul Suprem, ramane ostila Statelor Unite si, cred, mult mai putin dispusa la dialog… E clar ca o astfel de conducere religioasa, dictatoriala in Iran, nu poate fi indepartata decat prin forta armata. Totusi, daca inteleg eu bine, ea este sustinuta de catre o mare parte a populatiei iraniene. O schimbare ar insemna o schimbare a paradigmei Revolutiei Islamice din 1979.  Pentru ca e greu de crezut ca autoritatea dictatoriala a conducerii religioase ar putea deveni ceva mai flexibila in relatiile cu Statele Unite. Ramane totusi de vazut ce demersuri diplomatice se vor face in continuare si cu ce rezultate.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Amalgam…

… cu doua stiri din Evenimentul Zilei si doua din Romania Libera, care mi-au atras atentia si pe care le voi expune…

Pe scurt

MIŞCĂRI SPECTACULOASE în BOR: se întăreşte Mitropolitul Ardealului, unul din favoriţii Patriarhului Daniel

Martin Schulz, președintele PE, către premierul Viktor Orban: Nu ne luați drept idioți

Franţa provoacă o ruptură în sânul NATO criminalizând negarea genocidului armean

Monarhiile din Golf îşi retrag observatorii din Siria şi cer sprijinul Consiliului de Securitate al ONU

Iata ca am dat peste un alt articol interesant, pe care il pun tot aici, mutand centrul de greutate al amalgamului pe zona Orientului Mijlociu:

Americanii îşi sporesc prezenţa militară în Golf

Iata ce se arata printre altele:

„Miniştri de Externe ai celor 27 au convenit ieri să impună un embargou împotriva produselor petroliere iraniene ca sancţiune împotriva programului nuclear al Teheranului. Decizia vine a doua zi după ce şase nave conduse de portavionul USS Abraham Lincoln au trecut ieri prin strâmtoarea Ormuz în Golful Persic.

Printre măsurile anunţate se numără interzicerea imediată a tuturor contractelor noi de import de petrol iranian şi încheierea celor existente până la 1 iulie. În plus au fost adoptate sancţiuni suplimentare împotriva Băncii Centrale iraniene şi a cel puţin unei alte bănci.

Europenii ca în acest fel să forţeze regimul de la Teheran să revină la negocierile privind programul nuclear iranian şi să evite, în acest fel un nou conflict armat în Orientul Mijlociu. Potrivit New York Times, însă, oficialii de la Washington sunt sceptici că această duritate regăsită în special de către Franţa şi Germania va avea efectul dorit. Asta nu înseamnă însă că americanii nu salută cu entuziasm decizia luată de UE pentru că Statele Unite se află în an electoral iar ultimul lucru pe care şi-l doreşte preşedintele Obama este un nou conflict în Golf.

Câlcâiul lui Ahile, din nou Grecia

Pe de altă parte, nu este sigur că embargoul va funcţiona. La vremea lui, Irakul lui Saddam Hussein a speculat eficient golurile din embargoul ONU iar petrolul irakian şi-a găsit drumul spre ţări europene precum Italia sau Franţa. Şi în cazul embargoului împotriva Iranului există mai multe puncte slabe, cel mai important fiind că nu toate ţările europene importă aceeaşi cantitate de petrol iranian, ca unele vor fi afectate mai serios iar altele deloc. Uniunea Europeană importă în ansamblu aproximativ 20% din petrolul iranian dar distribuţia este disproporţionată. Astfel, ţările nordice cumpară cantităţi nesemnificative sau deloc petrol iranian în vreme ce aprovizionarea Spaniei şi Italiei vor fi afectate serios. Dar ţara europeană care este dependentă absolut de petrolul iranian este Grecia. Mai mult, Grecia beneficiază de aranjamente financiare extrem de avantajoase pentru importurile de petrol iranian – preţ mic, şi eşalonări de plăţi – la care, în actualele condiţii de criză nu poate renunţa. Din acest motiv, Grecia a cerut o amânare a embargoului până în octombrie dar nu a obţinut decât un angajament că pănă la 1 mai se va realiza o revizuire a măsurilor adoptate. Dar dacă Grecia nu va obţine compensaţii care să acopere pierderile cauzate de embargo, este foarte posibil să dezerteze din grupul european pentru simplul motiv că nu poate achita nota de plată pentru importurile de petrol.”

Si intr-o cu totul alta ordine de idei…

Nominalizări la Oscar 2012. Vezi ce surprize au apărut

Mai marim amalgamul cu un update 🙂 .Adevarul e ca se intampla multe in lume. Si aflam lucruri foarte interesante:

Romania Libera:

Media pro-Putin îl atacă pe ambasadorul SUA la Moscova: Michael McFaul e „implicat în intrigi şi conspiraţii“

In articol, printre altele, se arata ca:

„Încă din a doua sa zi de muncă, Michael McFaul, noul ambasador al Statelor Unite în Rusia şi arhitectul programului de „resetare“ a relaţiilor dintre cele două ţări, a făcut cunoştinţă cu stilul agresiv al jurnaliştilor ruşi – şi cu paranoia acestora.

Presei pro-guvernamentale sau de stat din Rusia nu i-au trebuit mai mult de 48 de ore de la intrarea în funcţie a lui Michael McFaul pentru a îl ataca pe acesta cu o ferocitate la care americanul probabil că nu se aştepta. Dacă prima sa activitate în funcţie – o întâlnire cu mai mulţi oficiali ruşi, care a avut loc în cadrul vizitei la Moscova a vicesecretarului de Stat William Burns, nu s-a bucurat de prea mult răsunet, cu atât mai mare a fost vuietul media moscovite când, în cea de-a doua zi de muncă a lui McFaul, acesta a primit la sediul ambasadei mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei şi ai societăţii civile. Deşi şi această întâlnire a făcut parte din programul lui Burns, televiziunile şi presa au dezlănţuit atacuri furibunde la adresa lui McFaul.

Un biet expert în promovarea democraţiei

Astfel, Mihail Leontev, un analist al televiziunii de stat Kanal 1, a întrebat retoric dacă McFaul, autorul cărţii „Revoluţia neterminată din Rusia. Schimbarea politică de la Gorbaciov la Putin”, a venit în Rusia „pentru a lucra în specialitatea sa, şi anume terminarea revoluţiei”, după cum relatează cotidianul american The Washington Post. „McFaul nu este expert în Rusia, ci doar în promovarea democraţiei”, a continuat Leontev, sugerând mai târziu că Institutul Naţional pentru Democraţie, pentru care McFaul a lucrat în anii ’90 în Rusia, era „cunoscut drept foarte apropiat serviciilor secrete americane„.

O zi mai târziu, Alexei Puşkov, moderatorul unei emisiuni de televiziune şi totodată şeful Comitetului Parlamentar pentru Afaceri Externe, a avertizat în emisiunea sa că McFaul ar putea să piardă „privilegiul” de a se întâlni cu oficiali ai guvernului în cazul în care va fi văzut drept un aliat al opoziţiei.

Nici presa scrisă nu a fost mai îngăduitoare cu ambasadorul american, un editorialist al cotidianului Izvestia scriind că numirea lui McFaul este o întoarcere în secolul 18, când „participarea unui ambasador la intrigi şi conspiraţii de curte era la ordinea zilei”.

McFaul: „O să fie distractiv!”

Pentru McFaul, atacurile presei nu sunt primul său contact cu modul relativ violent de discuţie practicat uneori în Rusia; conform departamentului de ştiri al Universităţii Stanford, în 1994, în timp ce îşi completa doctoratul, McFaul a fost înfierat verbal de neo-fascistul Vladimir Jirinovski într-un discurs al acestuia din parlamentul rus. Două zile mai târziu, un necunoscut a tras un glonţ prin geamul biroului lui McFaul din campusul de la Stanford.” (subl.mea)

Datoria publică a Marii Britanii a depăşit pragul de 1.000 miliarde de lire sterline

In articol se arata ca:

„Datoria publică a Marii Britanii a depăşit la sfârşitul anului trecut pentru prima dată pragul de 1.000 miliarde de lire sterline şi scoate în evidenţă dificultăţile administraţiei britanice în încercarea de a reduce datoria, în contextul semnelor tot mai puternice că economia reintră în recesiune, potrivit Mediafax.

Chiar dacă guvernul a împrumutat în decembrie 13,7 miliarde de lire sterline, cu 2 miliarde de lire mai puţin ca în aceeaşi perioadă a anului trecut, datoriile totale, excluzând costurile salvării sectorului financiar, au urcat la 1.004 miliarde de lire (1.206 miliarde de euro), potrivit Reuters. Suma este cea mai mare începând din 1993, când au început să fie înregistrate date, şi echivalează cu 64% din PIB.

Împrumuturile guvernului britanic s-au situat în decembrie sub aşteptările analiştilor, de 14,9 miliarde de lire.

Economiştii au avertizat că finanţele publice s-ar putea afla sub presiune în cele trei luni rămase până la încheierea actualului an financiar, întrucât creşterea mai slabă reduce veniturile din taxe şi majorează cheltuielile cu beneficii sociale.

Autrorităţile britanice vor anunţa, miercuri, o contracţie de 0,1% pentru trimestrul al patrulea al anului trecut, iar economiştii anticipează o continuare a contracţiei în primele trei luni din acest an.” (subl.mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.