Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

O idee nefericita si periculoasa: cea a „celor doua Romanii”

E foarte bine sa citesti mult si sa-ti imbogatesti cunostintele. Dar marele pericol care-i pandeste pe cei care citesc mult e acela ca, lasandu-te sedus de o idee, incepi sa gandesti cu mintea altora, nu cu propria ta minte.

Se vehiculeaza la noi ideea „celor doua Romanii” si vad ca nu e prezenta doar la Dl. Adrian Nastase, dar si la Dl. prof. Dumitru Bortun. Prezent la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, domnia sa a reluat ideea incercand s-o explice pe intelesul tuturor.

Eu cred ca, inca de la inceput, ar trebui sa observam o similitudine cu ideea, spre exemplu, a doua Europe, sau a „Europei in doua viteze”, care ar putea sa insemne sfarsitul Uniunii Europene. Si atunci nu se poate sa nu te intrebi ce semnifica faptul de a imparti, chiar si din punct de vedere ideatic, o tara in doua, vorbind, de pilda, de „doua Romanii” si cui ar folosi acest lucru. Pentru ca ideea e in mod clar secesionista si nu vad cum ar putea servi acest lucru Romaniei.

Pe de alta parte, ideea e falsa. Chiar si la nivel european. Ca ar exista o Romanie, sa-i zicem asa, moderna si una conservatoare. Dar conservatorismul e prezent si in alte tari, e prezent in Europa si nu numai. Tot intr-un Joc de Putere, Vladimir Socor spunea ca Europa fara conservatori n-ar mai fi Europa. Orice sociolog stie ca societatea este compusa din paturi sociale, care comunica intre ele. Doar comunismul a dorit sa amestece straturile sociale ca sa faca dintr-insele un singur strat social: al „clasei muncitoare”, al „oamenilor muncii de la orase si sate”. Deci faptul ca exista mai multe straturi sociale, care au, fiecare, caracteristici proprii, nu inseamna ca, intr-o tara, ar exista mai multe tari. Din acest punct de vedere, prin modul acesta de a categorisi Romania in doua, in care o Romanie ar ajunge sa aiba caracteristici, specificitati, trasaturi distinctive ce nu mai au nicio legatura cu cele ale celeilalte Romanii, ajungem la o idee marxista, daca nu chiar stalinista. Stalin, de exemplu, facea distinctie, in cadrul URSS de la inceputurile sale, intre regiunile industrializate si cele sarace, aflate pe o treapta de dezvoltare mai slaba, considerand ca nu poate sa se potriveasca aceleasi politici pentru unele si pentru altele. Cu alte cuvinte, vedem si aici ideea a doua Rusii, sau in extenso spus a doua tari, ce nu au legatura una cu alta, pe criterii economice, strict legate de bani si lucruri materiale. Iar comunismul a unificat, din acest punct de vedere, cele doua Rusii, eliminand straturile sociale, facand din acestea un singur strat social, cel pe care l-am evidentiat mai sus.

Insa societatea, chiar in cadrul unei aceleiasi tari, nu are o omogenitate perfecta, nici chiar din punct de vedere economic. N-ai sa intalnesti in nicio tara o perfecta egalitate din punct de vedere al dezvoltarii economice intre diferitele sale regiuni. Nici in SUA nu intalnim asa ceva. Pentru ca asa e societatea omeneasca. Bazata pe diversitate. Asa cum doar in regimurile totalitare ai sa intalnesti o singura ideologie, un sigur partid politic si un singur adevar politic, cum spunea Raymond Aron, pe care Dl. Bortun l-a citat.

Exemplul pe care Dl. Bortun l-a dat, plecand de la citatul din Raymond Aron – „in totalitarism adevarul politic confisca toate celelalte adevaruri” – n-a fost insa expus prea nimerit. Dansul se referea cum in vremea comunismului se raportau „productii record la hectar” (adevarul politic) – numai ca un astfel de „adevar” nu era, de fapt, adevar, ci falsitate, asta ca sa nu spun de-a dreptul minciuna. Pentru ca daca exista un singur adevar politic, atunci exista si o singura minciuna politica. Or, in acest caz, era vorba de minciuna politica.

Domnul Bortun si-a inceput expozeul pornind de la anul 1866, cand, pe tronul Principatelor Unite, a fost adus un principe german, vazand prin aceasta o resurectie a fortelor conservatoare care nu vedeau cu ochi buni reformele domnitorului Al. I. Cuza. Istoricii s-ar putea sa-l contrazica. Nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Ci despre ce raspuns a dat domnia sa cand gazda emisiunii l-a intrebat de ce lucrurile stau asa in Romania. Raspunsul D-lui. Bortun a fost: „pentru ca in Romania omul nu a putut sa prospere prin munca”. Dadea exemplul lui Eminescu, care vedea in taranime singura clasa pozitiva a tarii, intrucat era cea care muncea.

Aici trebuie sa remarcam urmatorul lucru: „omul, individul, sa prospere prin munca„. Cu alte cuvinte, de pilda, eu, prin munca mea, sa prosper, sa ajung la prosperitate. De aici rezulta caracterul individual – eu, prin munca mea – or, Dl. Bortun vede individualismul ca pe o categorie conservatoare, caracteristica „vechii Romanii”. Categoria potrivita „noii Romanii” ar fi, dupa parerea domniei sale, colectivismul (sper ca am inteles bine!), care s-ar baza pe intrajutorare. Dar ce intelege domnia sa prin intrajutorare? Pentru ca, daca individul ajunge la prosperitate prin munca sa, de ce ar trebui sa-i ajute pe altii? Domnia sa vorbea de separarea Bisericii de Stat, de laicitate. Dar intrajutorarea a avut un caracter religios nu doar in crestinism. De pilda, la musulmani avem plata zakatului. La ei este o obligatie atat religioasa cat si juridica a celor bogati sa dea o parte din avutul lor – precum perceperea unui impozit – pentru a acoperi nevoile celor saraci. Crestinismul insa nu a furat libertatea omului, iar in Sfanta Scriptura, chiar in Vechiul Testament, exista expresia: „fiecare sa dea cat il lasa inima” (citat din memorie). Insa in Noul Testament, obligativitatea nu e prezenta: omul isi ajuta semenii deoarece el crede in Cuvantul Lui Dumnezeu. Crestinul, deci, ii ajuta pe altii si din mila, dragoste fata de aproapele, dar mai ales pentru Cuvantul Lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu a zis asa, promitandu-i omului Imparatia Cerurilor. Iar crestinul, crezand, se teme de Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu. Altminteri e o idee de-a dreptul periculoasa – ca Dl. Bortun facea referire – sa inlocuim mila si dragostea de semeni prin drepturi. Eu nu spun ca drepturile n-ar fi necesare, dar compasiunea si dragostea nu pot fi sterse cu buretele in numele drepturilor. Revenind, ideea de intrajutorare – ca eu, care prosper prin munca mea sa-i ajut din avutul meu, din banii mei, pe altii e o idee ce tine de religie. Sfantul Ioan Gura de Aur remarca faptul ca ar fi o nedreptate sa-i confiscam celui bogat bogatia lui, proprietatea lui, ca sa i-o dam saracilor, celor in nevoi, adica sa reparam o nedreptate prin alta nedreptate.

Ar mai trebui spus ca, poate, singura tara in care omul a putut sa prospere in mod real prin munca sa a fost SUA. Unii s-ar putea sa aiba rezerve fata de situatia actuala, dar la inceputurile sale, in SUA, asa au stat lucrurile. Sigur, mi se va spune ca au existat si hoti, banditi, mi se va spune ca a existat sclavia populatiei de culoare, totusi abolita ulterior – dandu-se astfel posibilitatea emanciparii populatiei nerge, rasismul etc. Nicaieri lucrurile nu stau la modul perfect. Dar daca domnia sa crede ca in Europa – sa luam doar continentul nostru – sec. al XIX-lea, individul a prosperat doar prin munca, eu cred ca se insala. In SUA, Constitutia dar si situatia in care s-au aflat primi colonizatori, au facut posibil ca omul sa prospere prin munca sa si in felul acesta, poate pentru prima data in Istorie, acest factor de productie – munca – sa capete o importanta deosebita pentru individ in primul rand – nu pentru societate in primul rand – dezvoltand astfel o traditie in acest sens si facand astfel din aceasta tara superputerea, inclusiv din punct de vedere economic, pe care o vedem astazi. In Europa de Vest, prin comparatie, individul nu a prosperat in felul acesta, nu ca n-ar fi fost importanta munca, dar n-a insemnat ca prin munca a si prosperat individul.

Dupa aceea Dl. Bortun s-a legat de Gigi Becali, trecand la capitolul „voluntarism”. Dupa parerea D-lui. Bortun, voluntarismul ar apartine „Romaniei vechi”. Lasand la o parte faptul ca Gigi Becali chiar a ajutat oameni sarmani din banii lui – cand a facut case pentru sinistratii ce sufereau din cauza inundatilor, cand a platit datoriile unora ce traiau in cartiere foarte sarace – D-le. Bortun, Dvs. nu credeti ca eu, cu banii mei, obtinuti prin munca mea, chiar pot face ce vreau? Ce inseamna asta, voluntarism? Ca Gigi Becali se grozaveste? Asta e caracterul lui. Dar daca el vrea sa dea din banii lui, obtinuti prin munca lui, pentru a premia o echipa de fotbal, nu prea inteleg de ce ar fi in neregula. Asa vrea el – asta e voluntarism? Adica felul in care un individ isi utilizeaza banii castigati de el, prin munca lui, e o dovada de voluntarism? Ca doar i-a muncit, nu i-a furat.

Atunci cum ramane cu exemplul lui George Soros?

Dl Bortun a explicat celebra lovitura la Bursa data de Soros. Ce a facut marele magnat american? A studiat Bursa si a ajuns sa inteleaga profund mecanismele economice. Bravoi lui! Lucrul asta i-a permis sa castige – fara sa se dovedeasca faptul ca ar fi facut ilegalitati – o imensa suma de bani pe Bursa. Din nou, bravo lui! Dar nu e asta capitalismul? Unii care muncesc, studiaza, castiga. Nu neg ca trebuie si putin noroc. Altii, poate mai putin norocosi, pierd. Ar trebui sa-i reprosam lui Soros cum isi utilizeaza el banii castigati de el in mod cinstit? Ca nu s-a dovedit a fi facut ilegalitati. Iata, si in cazul lui Soros, o dovada clara de voluntarism al „vechii Romanii”: face ce vrea cu banii lui.

Domnul Bortun s-a referit, de asemenea, la asa-zisa „morala contractualista”. Ce inseamna asta, in viziunea dumnealui? Ca daca, spre exemplu, incheiem o afacere, strangerea de mana ar fi suficienta – deci increderea in partener, absoluta. Eu vreau sa va spun ca niciunde in lume, nici chiar in comunism, lucrurile n-au mers si n-au stat niciodata asa. Altminteri de ce sa mai facem contracte, de ce sa mai avem clauze contractuale, unele de penalizare a celui care nu respecta contractul? In toata lumea se procedeaza asa. In Vest, in SUA, peste tot. Iar in SUA elaborarea unui contract a ajuns la rang de arta, ca sa ma exprim plastic. Este o dovada de PROSTIE ca in afaceri sa mergi pe strangerea de mana, ignorand pericolele legate de inselaciune, si nu numai, ce ar putea sa apara. Mai ales ca fara un contract care sa aiba clauze in consecinta nu prea vad de ce nu ar aparea astfel de pericole.

Poate ca singurul lucru apropiat de realitate pe care Dl. Bortun l-a evidentiat a fost ca „noi am iesit de sub mantaua comunismului”. Desi si aici, cred, sunt necesare cateva precizari, mai ales legate de expresia „mantaua comunismului”. Deoarece comunismul nu a acoperit nimic. El nu a acoperit o veche societate, pastrand-o sub „mantaua sa”. Ci a distrus vechea societate, iar crimele comunismului stau marturie in acest sens. De fapt, chiar si ideologic vorbind, comunismul isi propunea distrugerea societatii bazate pe raporturi capitaliste – vechea societate – pentru a instaura una noua, cea comunista. Or, asta a si facut comunismul. Comunismul n-a imbracat tara intr-o manta, sub care mai puteai afla vechea societate, spre exemplu cea interbelica. De aceea, de exemplu, taranul anului 1980 nu se mai poate spune ca era acelasi cu cel al anului 1866. Ca din ce spune Dl. Bortun asta rezulta, ca ar fi fost acelasi, conservat sub mantaua comunismului, ceea ce nu e adevarat.

Revenind insa la „ideea celor doua Romanii”, aceasta ar dovedi fie refuzul (poate uneori interesat), fie frica de a ne asuma Romania si Istoria ei asa cum este. Sunt mai degraba de acord cu ceea ce reliefa prof. Adrian Cioroianu: nu putem evada din propria noastra Istorie. Or, noi sau unii dintre noi, parca asta dorim. Insa mojicul lui Pasternak a avut dreptate: asta e duhoarea noastra.

Din tot expozeul facut de Dl. Bortun s-a putut vedea iesind in evidenta nu atat o critica, dar o ura impotriva conservatorismului. Eu cred ca lumea ar trebui sa inteleaga ce inseamna conservatorismul. Nu inseamna sa fii hot, sa nu respecti legile si sa utilizezi smecheria pentru a obtine avantaje. Si nici promovarea unor imbecili. Eminescu insusi a fost un conservator. Nu spun ca ar trebui sa ne conduca neaparat conservatorii, dar fara conservatorism ar inseamna sa abolim traditiile – care nu se reduc doar la „oferirea de agricultura bio si turism eco pentru mileniul trei„, specificitatile si spiritualitatea noastra. Si atunci ce ar ajunge Romania? Cum ne-am mai putea noi identifica ca popor si ca tara in lumea asta?

Or, mi s-a parut ca Dl. Bortun vedea prin sintagma „Romania conservatoare”, adica „Vechea Romanie”, toate blastamatiile pamantului. Daca societatea nu ar avea si o nuanta, o componenta conservatoare, mai degraba mi se pare ca lucrurile, asa cum a remarcat odata Eugen Ovidiu Chirovici, ar sta cam asa: o populatie in care unii ar fi ca italienii, altii ca francezii, altii ca americanii, altii ca germanii si tot asa. Pentru ca identitatea nationala nu poate fi conceputa fara conservarea unor traditii ale unui popor.

La ce s-ar reduce atunci identitatea nationala: doar la folosirea intr-un mod absolut corect gramatical a limbii romane? Si aici vedem cum razbate un extremism demn de o cauza mai buna. Pentru ca niciunde pe glob un popor nu vorbeste exclusiv in mod absolut corect gramatical limba sa. Si nu in felul acesta pastrezi identitatea nationala a unui popor, a unei tari. A vorbi absolut corect gramatical e mai degraba o caracteristica a strainului, nu a autohtonului. Aceasta perfectiune de a vorbi in mod strict limba literara, fara nicio greseala gramaticala, fara nicio stalcire a vreunui cuvant, are un aer de nefiresc, de artificialitate si chiar de snobism uneori. Nu pledez pentru a face greseli gramaticale in vorbire sau scriere dar nici pentru extremismul corectitudinii. Pentru ca in felul acesta s-a ajuns si la extremismul corectitudinii politice.

Trebuie sa subliniem ca este periculoasa acreditarea ideii „celor doua Romanii” in popor, in randul generatiunilor tinere ale tarii acesteia. Ganditi-va, ce ar trebui sa le spuie parintii copiilor? Ca sunt „doua Romanii”? Ce cunostinte ar trebuie sa le deie scoala? Ca sunt „doua Romanii”? Ca sunt „doua Romanii” paralele care se dezvolta separat una de alta? Sau dorim sa scoatem „viguroase generatiuni de elevi” care sa iubeasca aceasta patrie si sa contribuie la dezvoltarea ei? A acredita pentru viitorime ideea celor „doua Romanii” e un lucru deosebit de periculos pentru ca ar insemna sa pregatim secesiunea acestei tari. Pentru ca la asa ceva conduce aceasta idee. Si e ciudat pentru ca nicaieri in lume, poate cu foarte putine exceptii (pe care nu vad de ce ar trebui sa le copiem), nu vedem discutandu-se in astfel de termeni. Eu nu vad ca se vorbeste despre doua Germanii, sau de doua Frante, sau de doua SUA etc. Numai in Romania se vorbeste despre cele „doua Romanii”. Romaniei, evident ca nu serveste la nimic asa ceva. Atunci cui serveste?

Martie 7, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii

Apropo de infrastructura – un articol valabil si acum…

M-am gandit sa pun pe blog acest articol semnat de fostul premier, Dl. Adrian Nastase, in urma cu 9 ani, deci in 2008, pentru ca el indica o problema actuala si pentru ca nimic nu s-a schimbat de atunci (decat foarte putin), asta ca sa vedem cum merg lucrurile in Romania. Practic, daca veti avea rabdarea sa parcurgeti tot articolul, veti observa ca nu s-a miscat mare lucru in domeniul infrastructurii din 2004!!!

Infrastructura

„Am citit zilele trecute declaratiile unuia dintre managerii locali ai unei importante firme de consultanta din Statele Unite. Acesta insista asupra faptului ca statutul Romaniei de tara cu potential de a atrage investitii este afectat de lipsa infrastructurii. Tanarul manager de care aminteam anterior atentiona, in mod corect, ca marile companii prefera tari precum Polonia sau Ungaria, desi costul mainii de lucru este semnificativ mai mare decat in Romania. Atunci cand aceste companii trag linie, observa ca lipsa infrastructurii determina cheltuieli mult mai mari, ce nu pot fi acoperite in Romania prin costul semnificativ mai mic al mainii de lucru. Primul semnal major l-am primit deja de la Mercedes. Cate astfel de semnale ne mai permitem?

Desi suntem in anul 2008, iar paradigma in care gandim ar trebui sa se schimbe, exista inca destule voci, de la cel mai inalt nivel, care ne anunta ca Romania va (mai) fi, multi ani de acum incolo, un rai al investitiilor, din cauza – spun eu (datorita – spun altii) – costului scazut al fortei de munca. Mentinerea unui ritm scazut de crestere a salariilor nu reprezinta un lucru imbucurator. Despre ce vorbim aici? Despre guvernare pentru cresterea bunastarii, sau despre guvernare pentru a raporta cifre (respectiv numarul investitorilor)? Romania nu ar mai trebui sa fie atractiva pentru investitori doar pentru costurile reduse cu forta de munca. Sansa pentru zonele slab dezvoltate din Romania este reprezentata de venirea investitorilor. Acest proces se va produce insa mult mai lent decat dorim, sau pur si simplu se va bloca daca mizam in continuare exclusiv pe ipoteza mainii de lucru ieftine.

Cand am lansat in 11 iulie propunerile PSD+PC ce vor fi cuprinse in proiectul comun de program de guvernare, am fost intens criticati pentru faptul ca am „promis prea mult”. Eu unul inteleg foarte bine nevoia de rationalitate, insa nu inteleg nimic din dorinta unora de a respinge idei bune, din principiu si necunoastere a realitatilor. Propunerile noastre au fost facute cu fata la realitatile romanesti, pornind de la ceea ce trebuie facut si, foarte important, de la ceea ce nu s-a facut. Obiectivul de a construi in 4 ani de zile 1000 de kilometri de autostrada poate parea indraznet. Nu neg ca este, dar pana la a fi nerealist e cale lunga. Iar daca altii au fost capabili de asemenea performante inaintea noastra, iar acum se bucura de rezultatele ambitiei lor, nu vad de ce n-am putea sa facem si noi acelasi lucru, cu multa vointa si disciplina. In aparitiile publice pe care le-am avut dupa 11 iulie, am explicat cum credem noi ca acest obiectiv poate fi indeplinit.

Obiectivul trebuie asumat pentru ca in ultimii 4 ani nu s-a facut nimic. Marile proiecte de infrastructura initiate de PSD pana in 2004 au fost fie blocate, fie inghetate. Acum, am ajuns sa platim mult mai mult pentru lucrari care inca asteapta sa fie demarate. Daca infrastructura in Romania ar fi avut un ritm de dezvoltate normala in perioada 2005-2008, poate ca ne-am fi permis obiective mai putin „indraznete”. Ceea ce trebuie inteles este faptul ca viitorul guvern, si eu cred ca va fi unul al PSD, este obligat sa recupereze aceste intarzieri. Altfel, vom ajunge intr-un punct in care orice pas inainte va fi mult mai greu.”

Deosebirea dintre actualul Program de dezvoltare al PSD si „proiectul comun de program de guvernare” este ca atunci, in 2008, proiectul asta sau cum s-o mai fi numit el identifica cu claritate un motor de crestere economica: investitiile in infrastructura!!! Ati observat, cred, ca in campania electorala de la recentele alegeri din SUA, Dl. Donald Trump a acordat o deosebita atentie investitiilor in infrastructura. Practic, e proiectul de program al PSD din 2008!! Poate ca actuala conducere a PSD va lasa fantasmagoria proiectelor mamut, in stil ceausist, si stangismele de proasta calitate (de exemplu ce vrea sa faca Primarul Bucurestiului, D-na. Gabriela Vranceanu Firea: 19 firme cu capital integral de stat patronate de Primarie) si sa se aplece, in spiritul economiei de piata stipulata in Constitutia Romaniei ca fiind tipul de economie al tarii noastre, asupra ideilor „modestului” proiect de guvernare prezentat in 2008, care arata de ce trebuie investit in infrastructura si care are o abordare rationala in acest sens, indentificand un important motor de dezvoltare pentru tara asta a noastra. Care poate sa faca sustenabila cresterea salariilor, deci pretul fortei de munca de la noi din tara, si ne poate face competitivi nu doar printr-o forta de munca jenant de ieftina!! De asemenea, vedem o viziune care nu e impotriva investitiilor (inclusiv a celor straine), ci cred ca dorea sa spuna si altceva: imbunatatirea ratingului de tara al Romaniei la marile agentii internationale de rating!! Lucru ce ne poate apropia de tarile dezvoltate!!

Deci recomand condicerii actuale a PSD, a Primariei Mun. Bucuresti, Guvernului sa lase prostiile si sa se uite pe acest proiect, uitat, din 2008…

Sa nu credeti ca m-am apucat acum sa-l inalt in slavi pe Adrian Nastase sau guvernul dumnealui. Nu, intentia mea nu e sa inalt in slavi pe cineva. Eu doar constat o idee buna si care se impune cu necesitate a fi aplicata odata si odata. Eu doresc sa fie aplicata cat mai repede. Iar daca facem constatarea ca ideea e buna, atunci de ce sa nu o sustinem? Mai ales ca nu s-a facut mai nimic in domeniul asta, cel putin de atunci, de la nivelul anului 2008. De fapt asta e anul de cand s-a rupt filmul, iar domeniul infrastructurii a inceput sa fie neglijat intr-un mod CRIMINAL. Cu atat mai cumplit cu cat nu vad pe cineva sa raspunda pentru asta.

Eu cred ca ar trebui sa ne trezim si sa incepem sa investim serios in infrastructura, sa stimulam aceste investitii daca vrem sa avem o crestere economica sanatoasa, dezvoltare si sa incepem sa micsoram decalajele in mod real fata de tarile dezvoltate din Vest.

Martie 1, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 18 comentarii

O propunere interesanta…

Il priveam pe Liviu Dragnea la Sinteza Zilei, a lui Mihai Gadea, pe Antena 3. Era foarte interesant sa-i observi limbajul corpului: zambitor, stapan pe sine, degaja siguranta, stabilitate, neconflictual, serios, ponderat si vorbind pe un ton relativ scazut, fara patima ce te face sa ridici tonul dorind sa subliniezi o idee, sau atunci cand, printr-o intonatie a glasului, vrei sa atragi atentia asupra unui punct culminant al discursului. Nu a fost recitarea monotona a unei cuvantari, inflexiunile tonului sau erau domoale ca ale unui om care explica linistit cum stau lucrurile fara sa simta nevoia vreunei hiperbole pentru a remarca ceva cu o insistenta deosebita. In general vorbind, Liviu Dragnea avea o bucurie linistita, tihnita. Impresia pe care ti-o lasa era de om linistit, fara gesturi de provocari cutezatoare sau de sfidare. Nu vedeai acea desfidere brutala, nesocotind pericole multiple in calea spre un ideal de neatins.

Nu, Liviu Dragnea nu parea un viscol sau o furtuna cu violente descarcari electrice, ci o blanda adiere de vant.

E de remarcat ce imagine lasa liderul celui mai mare partid din Romania, care a castigat alegerile obtinand o majoritate covarsitoare a voturilor fata de cel de-al doilea clasat, PNL.

Liviu Dragnea spune pe FaceBook:

„Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și mi-au spus că ar fi fost legitim să îmi asum personal funcția de prim-ministru la consultările de astăzi de la Cotroceni. Însă nu am dorit să creez o criză politică forțând o lege, chiar dacă e neconstituțională.
Am propus-o pe Sevil Shhaideh pentru că este un om în care am încredere totală și știu că vom putea realiza împreună programul pentru care am primit votul din partea cetățenilor. A fost ministrul Dezvoltării, cunoaște bine activitatea din toate ministerele.
Această propunere arată în mod clar că îmi asum întreaga răspundere pentru activitatea guvernamentală și pentru punerea în aplicare a programului de guvernare.”

Propunerea lui Liviu Dragnea, a PSD-ului adica – pentru ca, din cate am inteles, nu s-a discutat si nici aprobat, statutar de catre un Congres al PSD – pentru functia de premier este Sevil Shhaideh, o fosta colaboratoare a liderului PSD si fina acestuia, daca am inteles bine. Doamna Shhaideh este cetatean roman, apartinand comunitatii turco-tatare din Romania si e de religie musulmana, casatorita cu un cetatean sirian. La auzul acestei vesti, internetul a „explodat”, dupa parerea unora, cu tot felul de „glumite” la adresa doamnei Shhaideh. Totusi, mi se pare ca e si o chestiune serioasa legata de acest lucru. Eu imi amintesc cum in campania pentru prezidentiale din 2014, reprosurile votantilor PSD, de la Consiliul National de la Craiova, la adresa D-lui. Iohannis erau de genul:

„– „Nu are nume românesc”, sare ca ars un oltean pesedist.

– „Nu e de la noi din Olt”, aruncă o vorbă şi olteanul cu mustaţă.

– „Nu e de la noi din ţară, e provenit din altă ţară, nu ştiu ce caută el să candideze la preşedinţie”, completează olteanul ştirb.

Pesedistul de rând continuă atacul la origini.

– „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, şi alta e să vii aici şi iei cetăţenie. Nu e totuna”, se ridică nivelul privind originile.

– „E neamţ. Noi ştim dacă s-a născut sau nu în România? A spus el că s-a născut în România? N-a spus. Dacă spunea era altceva”, dezvoltă problema cetăţeniei lui Iohannis pesedistul mustăcios.

Mândria de a fi român se simte la membrul PSD, votantul de nădejde al lui Victor Ponta.

– „Ce, românii nu sunt deştepţi?”, se aruncă iar olteanul în luptă.

– „Nu e român, e străin, nouă ne trebuie românii noştri”, se umflă spiritul patriotic în pesedist.

– „Numai un român ne poate duce acolo unde merităm”, aruncă o vorbă din spate încă un roşu.

– „Nu avem şi noi în ţara noastră români deştepţi?”, e infailibil pesedistul mustăcios.

Finalul e al doamnelor:

– „Iohannis are ajutor din afară, este susţinut de multe fundaţii germane şi ca român mai puţin cred că a demonstrat”, ne explică o delegată la Congres.” – sursa: aici.

Asta se intampla nu mai departe de acum 2 ani. Te-ai fi asteptat acum sa izbucneasca romanismul si ortodoxismul in PSD, doar Liviu Dragnea a declarat ca e un fanatic religios, specificand ca este un om traditionalist si crestin-ortodox!! Si atunci sa intelegem oare ca, cel putin in viziunea PSD, nu se mai aplica: „Nu e român, e străin, nouă ne trebuie românii noştri”? Sau sa intelegem ca PSD, de fapt, il accepta cu dragoste pe Presedintele Iohannis, doar ca noi n-am inteles bine?

In privinta „dosarului de la Securitate” – vorba maestrului Ion Cristoiu – al D-nei. Shhaideh, se vor pronunta serviciile care trebuie, desigur sa-l informeze pe Presedinte, domnia sa amanand desemnarea dupa Craciun, nespecificand exact cand o va face. Victor Ponta a tinut sa precizeze ca inainte de a o nuimi secretar de stat la MDRAP si la momentul desemnarii dumneaei in functia de ministru al Administratiei si Dezvoltarii Regionale (2015), SRI a spus ca n-ar fi nicio problema – „deci POZITIV”, dupa cum spune chiar fostul premier. Si nici la acordarea cetateniei romane catre sotul doamnei Shhaideh n-ar fi fost probleme, desi spune ca nu cunoaste detalii, dar specifica: ” stiu insa cu siguranta ca decizia Comisiei din cadrul Ministerului Justitiei ( formata din magistrati) se ia DOAR DUPA primirea unui aviz de siguranta nationala de la SIE si SRI!” – v. aici. Totusi, o problema politica se poate naste legata de sotul D-nei. Shhaideh, Dl. Akram Shhaideh. Ca, de fapt, „Dragnea va conduce Romania in cateva zile” si ca „nu e nicio surpriza”, cum afirma CTP, asta o pot intelege usor. Problema e cum o va conduce… Problema nelinistitoare in legatura cu Dl. Akram Shhaideh este ca acesta ar fi un sustinator al regimului dictatorului sirian, Bashar al-Assad. In acest caz, problema ar fi: de ce trebuie sa ne complicam…?

Nu se poate sa nu remarci la partidul asta – PSD – o anumita inclinatie catre lumea asta orientala, musulmana. Victor Ponta dorea sa construiasca o mare moschee la Bucuresti, s-a tratat la clinica lui Erdogan. A cum a venit si Liviu Dragnea cu aceasta propunere. Nu mai vorbesc de Omar Hayssam, un apropiat al PSD, tot cetatean sirian, dar si cu cetatenie romana…

Sa vedem cum e privita in presa internationala aceasta propunere:

Mediafax

Cum se vede nominalizarea lui Sevil Shhaideh în presa internaţională

Nominalizarea politicienei Sevil Shhaideh nu i-a luat prin surprindere doar pe jurnaliştii români, ci şi pe cei străini. Site-ul publicaţiei The New York Times a prezentat un articol despre opţiunea PSD-ului pentru postul de premier. Au mai scris pe acest subiect şi cei de la Boolmberg şi Politico.eu.

Articolul din The New York Times numeşte propunerea aceasta „o mişcare surprinzătoare a celui mai mare partid politic din România“ şi menţionează că dacă va fi aleasă,  Sevil Shhaideh va fi „atât primul musulman, cât şi prima femeie care deţine acestă funcţie“.

De asemenea se aminteşte şi de victoria „răsunătoare“ a PSD-ului la alegerile parlamentare. Propunerea pentru premier este analizată de jurnalişti şi explică cum numirea lui Liviu Dragnea, liderul partidului, ar fi fost o „alegere problematică“.

Problema imigranţilor şi poziţia Bucureştiului în această chestiune este şi ea adusă în discuţie: „Pare puţin probabil ca numirea doamnei Shhaideh va relaxa poziţia României faţă de migranţi. România este unul din membrii Uniunii Europene care s-au opus cotelor obligatorii de refugiaţi, mulţi din Orientul Mijlociu şi nordul Africii“.

Presa turcă (Daily Sabah) titrează „Musulmana, turcoiaca Sevil Shhaideh propusă să fie prima femeie premier în România” şi menţionează că turcoaica este „o economistă membră a unei mici comunităţi musulmane“. Daily Sabah face trimitere şi la faptul că Shhaideh este rudă cu faimosul istoric turc Kemal Karpat, născut în oraşul Babadag din estul României. Şi acest articol vorbeşte despre influenţa lui Dragnea: „care va continua să fie şeful partidului, ar putea avea o infulenţă semnificativă asupra guvernului condus de Shhaideh“.

Agenţia Reuters vorbeşte despre cum PSD a propus: „o femeie de stânga dintr-o mică minoritate musulmană (…), o apropiată a celui mai puternic om din PSD, Liviu Dragnea“ . Dragnea mai este amintit în articol, cu menţinunea că acesta „a spus foarte clar că intenţionează să fie puterea din spatele noului guvern“.

Jurnaliştii de la Boolmberg scriu şi ei despre „alegerea surpriză a premierului român care alimentează suspiciunile că Dragnea va fi adevăratul şef“.

„A doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeana îşi înlocuieşte primul cabinet tehnocratic de la căderea comunismului“ se poate citi pe site-ul Bloomberg. Articolul menţionează şi că mişcarea lui Dragnea „nu a impresionat cel mai nou partid al României, USR (…) care aproape a câştigat alegerile pentru primăria Bucureştiului“. Jurnaliştii mai adaugă şi că „ar putea exista un conflict“ dacă Iohannis respinge propunerea, conflict care ar putea duce la „certuri între lideri politici, lucru comun în ţara cu 20 de milioane de locuitori“.

Politico.eu vorbeşte despre cum Shhaideh „a lucrat cu Liviu Dragnea“ şi adaugă că „în ciuda experienţei sale din cabinet, Shhaideh nu este cunoscută în Bucureşti, petrecându-şi majoritatea cariei sale în politica locală, în oraşul Constanţa“.

Financial Times scrie că Doamna Shhaideh va fi primul premier musulman din Uniunea Europeană, un fost manager de sisteme IT, care va trebui să stea la masă cu alţi premieri ai UE, cum ar fi Viktor Orban (Ungaria) şi Robert Fico – premierul Slovaciei care consideră un risc al imigraţiei dinstre Islam spre Europa. „

Nu se poate spune ca sunt reactii entuziasmante. Aceasta propunere e privita „cu surprindere”, sunt „suspiciuni ca Dragnea va fi adevaratul sef”, desi propunerea are ineditul ei si poate ca D-na. Shhaideh ar fi un bun premier, un om competent… Pe de alta parte tempereaza crizele de nationalism din Romania. PSD a venit cu o idee moderna, cu totul noua, e adevarat, in spatiul politic romanesc. Dar ce ar fi rau, la urma urmei, in asta? Nu s-a adus in discutie construirea moscheei. Premierul, in persoana D-nei. Shhaideh, va fi asadar unul tehnic, ce va trebui sa duca la indeplinire programul PSD. E o nota de culoare exotica in aceasta propunere. Dar ar demonstra ca Romania e o tara cu o democratie matura, in care drepturile si libertatile minoritatilor nationale sunt respectate. Faptul ca Liviu Dragnea ar fi in spatele noului Guvern, n-ar trebui sa ne mire intrucat vom avea un guvern politic. Orice guvern politic depinde de partidul din care provine si e normal ca partidul sa aiba sub control politic guvernul, altminteri n-am mai vorbi de un guvern politic. Pe de alta parte, dincolo de aceasta nominalizare, indiferent daca va fi acceptata sau nu de catre Presedinte, PSD va da premierul in cele din urma, dar cei care au votat PSD, intr-un numar atat de mare, au si astepari mari din partea acestui partid.

Riscul ar fi ca sa avem un premier „de paie” si, de fapt, Liviu Dragnea sa conduca din umbra tot Guvernul. Dar si in acest caz responsabilitatile in exercitarea functiei ii revin premierului in functie, nu lui Liviu Dragnea.

Pe de alta parte, daca varianta ar fi pentru o perioada limitata, sa zicem cateva luni, lucrul asta ar starni suspiciuni cu privire la realizarea programului PSD.

Fostul prim-ministru, Dl. Adrian Nastase, are o postare interesanta pe blog:

Desemnarea candidatului de premier

Desemnarea candidatului de  premier de către presedintele PSD a determinat – ca să folosesc o formulă pe care am invătat-o recent – o „puternică reactie de wow”. Să traduc – in primul moment, o reactie de surpriză si de uimire. După aceea, reactiile s-au impărtit – cei mai multi au văzut aspecte si implicatii pozitive. Altii, mai putini, au considerat că este o desemnare neinspirată si că doamna Sevil Shhaideh nu este decât un proxy al lui Liviu Dragnea. O inlocuitoare, un alter ego, o solutie provizorie care ar fi valabilă doar până când se rezolvă cu legea 90/2001.  Pe de altă parte, cum spun francezii, „il n’y a pas que le provisoire qui dure”. Vom vedea dacă guvernul Shhaideh va dura mai mult de un anotimp.

Sigur, frustrarea determinată de imposibilitatea legală de desemnare a lui Liviu Dragnea, ca premier, a dus la căutarea unor solutii alternative. Pare că formula aleasă este cea care poate fi, cu mai multă usurintă, acceptată la Cotroceni.

Va fi o solutie bună pentru tară? Un chinez, intrebat recent ce implicatii a avut Revolutia franceză in Europa, a răspuns că suntem incă prea aproape pentru a putea judeca. Vom vedea. Pare că PSD, de fapt Liviu Dragnea, au gasit o variantă bună pentru interior, pentru administrarea economiei si a proiectelor sociale. Personal, cred că  Guvernul va avea de rezolvat si multe ecuatii de politică externă. De aceea, va conta cine va prelua portofoliul externelor. Sau spatiul politicii externe va deveni un „domeniu rezervat” pentru Presedinte? Aceeasi intrebare se va pune in ceea ce priveste domeniul justitiei. In pactul de coabitare Băsescu/Ponta, acest domeniu fusese cedat presedintelui. Personalitatea viitorului ministru al justitiei ne va arata dacă nu cumva se va reveni, tacit, la formula anterioară de coabitare.

In perioada următoare, vom avea, inevitabil, mai multe centre de putere – la Cotroceni, la PSD, la guvern, la Cameră si la Senat, la servicii, la parchete. Cum vor functiona aceste relatii? Experienta CDR a fost proastă, experienta Boc sau Isărescu, deasemenea. Un premier care are pe birou butoane de decizie dar acestea nu sunt conectate la structurile din teritoriu, nu poate fi eficient, in timp real. Am fost, intotdeauna, de părere că premierul trebuie să fie presedintele partidului care a obtinut cele mai multe voturi – in măsura in care poate organiza o majoritate. Mi-a plăcut concluzia de aseară a lui Crin Antonescu: presedintele trebuie să desemneze, prima data, pentru formarea guvernului, candiidatul partidului care a obtinut cele mai multe mandate (solutie prevăzută si in proiectul de lege de revizuire a Constitutiei). Asa este.  M-as fi bucurat insă dacă Crin Antonescu ar fi spus lucrul acesta si in 2004!

Revenind, cred că desemnarea lui Sevil Shhaideh a fost cea mai bună solutie alternativă. Există, totusi, riscul  ca ministrii să nu accepte in intregime autoritatea premierului, mergand la partid, ca la o curte de apel. E adevărat, in lunile următoare, testul important de credibilitate va fi pentru partid. Mai ales in ceea ce priveste calendarul măsurilor anuntate. Primul guvern al acestui mandat ar putea fi, in cazul in care testul nu va fi trecut,  un guvern de sacrificiu. Dacă va trece acest test, ar putea să dureze.”

Dupa parerea mea, o posibila balbaiala de genul: „ministrii să nu accepte in intregime autoritatea premierului, mergand la partid, ca la o curte de apel” este in detrimentul PSD – deci acest risc ar trebui eliminat. Insa, paradoxal, pe de alta parte ar putea fi si benefic, daca PSD va gestiona bine o asemenea situatie. Eu am mari indoieli ca programul PSD poate fi aplicat cu succes in practica. Pe de alta parte, intr-o campanie electorala trebuie sa supralicitezi, ca sa zic asa, trebuie sa promiti si sa exagerezi pentru ca sa te poti impune, forta impactului comunicarii cu electoratul fiind deseori decisiva. Si atunci poti recurge la o solutie de natura diversionista, daca se poate spune asa, adica remanierea sau chiar inlocuirea premierului, dar facuta la momentul potrivit. O chestiune ar fi abordarea problemelor economice si a provocarilor de natura economica din anul 2017. Vad ca D-na. Andreea Paul a scris cu privire la „tabloul de bord al economiei romanesti” un articol ce prezinta date statistice interesante. Nu e o prognoza pentru 2017, dar se poate observa ca situatia nu e tocmai roza in ciuda cresterii PIB. Asa ca eu cred ca nu trebuie sa ne culcam pe o ureche. Ar mai fi si problema semnalata de multa vreme de Dl. Lucian Isar, cea a politicilor BNR, mai exact Mugur Isarescu. Recunosc, astept cu interes un articol nou al D-lui. Florin Citu cu privire la situatia economica si la ce provocari ne asteapta in 2017. Vom vedea daca viitorul Guvern va fi dispus sa reia masurile de reforma in sensul economiei de piata libera, stopate din 2004 incoace.

Fara indoiala ca in conditiile in care din partea populatiei valul de asteptare este imens si in conditiile in care programul PSD nu prea e realizabil, PSD va trebui sa gaseasca o solutie, eventual schimbarea premierului.

Insa Dl. Nastase are dreptate, eventuala schimbare a premierului, nu tine doar de aceste aspecte. Legat de: „Există, totusi, riscul  ca ministrii să nu accepte in intregime autoritatea premierului, mergand la partid, ca la o curte de apel”, ar trebui spus ca responsabilitatea in exercitarea functiei ii revine premierului, nu partidului. Premierul poate sa raspunda legal, pe cand partidul doar eventual politic si poate ca deloc.

Ce se intampla? Romania, din pacate, nu e o tara meritocratica ci una clientelara. Clientelismul domina Romania intr-o proportie covarsitoare. De aceea satisfacerea clientelei politice e un lucru deosebit de important in Romania. Indiferent de metode. Legale sau nu. Insa in exercitarea functiei, D-na. Shhaideh va avea constrageri legale de asa natura incat Dl. Dragnea sa nu poata conduce dupa bunul sau plac Romania. Iar D-na. Shhaideh are o raspundere in fata legii pentru acest lucru. Nu in fata partidului.

„Personal, cred că  Guvernul va avea de rezolvat si multe ecuatii de politică externă. De aceea, va conta cine va prelua portofoliul externelor. Sau spatiul politicii externe va deveni un „domeniu rezervat” pentru Presedinte?” – nu, nu cred ca spatiul politicii externe va deveni un „domeniu rezervat” pentru Presedinte. Guvernul are atributiile sale de politica externa. Daca nu sunt probleme de securitate in privinta D-nei. Shhaideh si a familiei acesteia, dansa va trebui sa faca fata si unor astfel de probleme. Bineinteles, un ministru de Externe competent se impune, ar fi de dorit. Insa o comunicare intre Presedintie si Guvern si o exprimare pe o singura voce ar trebui sa fie asigurate, tinand cont de faptul ca Romania e tara membra a UE si NATO, lucruri de la care trebuie sa incepem definirea interesului national. Relatiile bune, comunicarea eficienta cu SUA, in conditiile in care avem un nou Presedinte al SUA, Dl. Donald Trump, sunt esentiale, desigur.

„In perioada următoare, vom avea, inevitabil, mai multe centre de putere – la Cotroceni, la PSD, la guvern, la Cameră si la Senat, la servicii, la parchete.” – si eu cred asta! De aceea intrebarea: „Cum vor functiona aceste relatii?” mi se pare legitima. Raspunsul corect este, cred, ca nu stim cum vor functiona. Insa un lucru e cert: relatiile trebuie sa functioneze conform cadrului legal. Institutii puternice nu inseamna neaparat institutii de forta, ci institutii care functioneaza corect. Daca institutiile functioneaza corect, in cadrul legal in vigoare, atunci si relatiile vor functiona corect. Experientele anterioare au fost proaste pentru ca institutiile nu au functionat corect. Dar a mai fost si altceva: o lipsa de viziune din partea guvernantilor, a partidelor de guvernamant. Retrospectiv privind lucrurile, desi si mie mi se parea experienta CDR ca fiind una proasta, chiar catastrofala, as spune ca lucrurile nu au stat chiar asa… CDR si-a asumat intr-o perioada grea si cand institutiile statului nu erau puse la punct un set de reforme necesare aderarii tarii noastre la UE si NATO. Au fost dureroase, dar au condus spre o societate libera si spre dezvoltarea capitalismului in Romania. Noi traim acum o situatie postcriza dificila. Poate ca dintre toate cele trei guvernari citate de Dl. Nastase, buna sau proasta – pare paradoxal ce spun, stiu – doar CDR a avut cu adevarat o viziune. Chiar daca a avut multe minusuri. Dar aceste aspecte merita un articol separat.

„Aceeasi intrebare se va pune in ceea ce priveste domeniul justitiei. In pactul de coabitare Băsescu/Ponta, acest domeniu fusese cedat presedintelui. Personalitatea viitorului ministru al justitiei ne va arata dacă nu cumva se va reveni, tacit, la formula anterioară de coabitare” – dupa parerea mea, daca Justitia tine de personalitatea unor persoane, spre exemplu al ministrului de resort, e destul de grav… Justitia nu ar trebui sa fie o problema daca se respecta principiul separarii puterilor in stat cu un mecanism de verificare si echilibrare intre ele – checks and balances care tine de separatia puterilor in stat. Lucrul acesta trebuie neaparat pus in practica pentru ca altminteri vom mai vedea abuzuri si chiar vedem, din pacate, abuzuri. A pune accentul doar pe Justitie, cum a facut PNL in campania electorala, inseamna ca se incalca acest principiu de „limitare si echilibrare” caracteristic separatiei puterilor in stat. Cu alte cuvinte, ar inseamna ca nu prea mai avem o separatie a puterilor in stat. De fapt, fraza D-lui. Nastase asta si exprima: ca nu prea e o separatie, decat poate formala, a puterilor in stat. Sa nu ne miram in acest caz daca se fac abuzuri. Ori avem o societate bazata pe separatia puterilor in stat, ori avem „pacte de coabitare” intre Presedinte si Premier. Eu cred ca e de dorit sa avem o reala separatie a puterilor in stat si un mecanism de checks and balances daca nu dorim sa avem, in schimb, abuzuri de care sa ne plangem tot timpul.

Un articol interesant al lui Cristian Preda:

„În ultima variantă a listei organizațiilor teroriste, publicată de Consiliul Uniunii Europene în iulie a.c., aripa militară a Hezbollah figurează la poziția 9.
Unele state europene – Olanda sau Marea Britanie – consideră întreaga organizație drept teroristă, nu doar fracțiunea armată, cunoscută, de altfel, sub diverse nume.
În acest an, și Liga Arabă a pus organizația cu pricina pe lista teroriștilor.
Ar fi bine ca PSD să lămureasă dacă e de acord cu lectura UE și a Ligii Arabe în privința Hezbollah.”

Interesant…

Daca Romania e ultimul mare bastion al politicilor progresiviste, dupa cum se intreaba Politico.eu, eu as spune ca lucrul asta nu e neaparat unul rau sau care sa contravina intereselor Romaniei, atata vreme cat progresivismul e o filosofie politica acceptata de principalul nostru aliat si partener: SUA – American Progressivism – si face parte din cultura occidentala. Politicile progresiviste in SUA sunt apanajul mai ales al Partidului Democrat. Nu intram in contradictie cu SUA pe tema asta. Pe de alta parte, lucrurile intotdeauna stau mai nuantat. Dupa parerea mea, problema cu progresivismul e sa nu se ajunga la abordari extremiste. Insa chestiunea principala pare mai degraba alta, vorba D-lui. Cristian Preda, cea legata de Hezbollah… Pentru ca daca asa stau lucrurile, aici intram in contradictie cu partenerii nostri si cu Occidentul… E, totusi, o cale destul de lunga de la Progresivism la Hezbollah…  Parerea mea ar fi ca e prea mult spus progresivism, desi tenta acestei propuneri de premier seamana, e in maniera progresivista. Dar daca lucrurile chiar stau asa, cum ramane cu traditionalsimul proverbial al D-lui. Dragnea si al PSD-ului, cu „fanatismul religios”…? 🙂

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Decembrie 23, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 12 comentarii

Trebuia infiintat PNA…?

Stau si ma gandesc la faptul ca probabil a fost o eroare felul in care am negociat capitolul JAI in vederea integrarii in Uniunea Europeana. Poate ma insel, dar imi pun aceasta intrebare: trebuia infiintat PNA?

Lupta impotriva coruptiei trebuia dusa. Dar pentru ca sa poti lupta eficient impotriva acestui flagel trebuie, mai intai, sa identifici corect cauzele. Romania e si acum una din cele mai sarace tari ale Uniunii Europene. E clar ca saracia joaca un rol major in dezvoltarea coruptiei.

Asa e peste tot.

Pe mine ma frapeaza altceva: abordarea chestiunii in exclusivitate sau aproape in exclusivitate prin metode politienesti. Infiintarea PNA a consfintit acest lucru. De ce nu ai in vedere si alte abordari, ca de pilda: cresterea economica sustinuta, investitiile, buna absorbtie a fondurilor europene, dezvoltarea infrastructurii, atragerea de investitii straine etc. Pentru ca metodele de circa de politie nu dau neaparat roade iar efectele adverse pot fi mai periculoase decat coruptia insesi.

PNA, actualul DNA, s-a infiintat, desigur, printr-o decizie politica. S-a creat un organism care a ajuns un fel de stat in stat sau, poate mai bine zis, un fel de justitie in justitie, de ajungi sa te intrebi daca chiar are vreo legatura cu Justitia. Functionarea acestuia e pe baza de delatiune, lucru ce aminteste de anii ’50 ai secolului trecut. Pe de alta parte, se observa ca fenomenul coruptiei nu s-a diminuat, nici sumele de bani recuperate nu sunt grozave. In schimb s-a ajuns la o paralizie cvasitotala a aparatului de stat, a statului mai bine zis, producand disfunctionalitati grave. Inclusiv democratia este perturbata.

Ca sa duc sinceritatea pana la extrem, nu pot sa nu remarc o viziune comunista nu numai a modului in care functioneaza si a ceea ce reprezinta DNA, amintind de fosta Securitate, dar si a deciziei politice care a stat la baza infiintarii sale.

PNA nu a fost infiintat pentru Justitie sau pentru ca sa ajute Justitia. Ci a fost vazut de la bun inceput ca un instrument de forta al Puterii prezidentiale. De care au beneficiat nu cei care l-au infiintat, ci cei care au castigat alegerile in 2004. Asta e ironia sortii… Ca lucrurile stau asa sta marturie uluirea lui Traian Basescu, ca „trei de-ai mei ii aresteaza pe trei de-ai mei”. El nu se astepta la asta. Inclusiv Traian Basescu a vazut DNA ca pe propriul sau instrument. Colaboratorii sai au vazut lucrurile la fel. Basescu s-a vrut un aparator al „independentei Justitiei”, dar acest lucru a dat independenta DNA. El nu a crezut ca se poate intampla lucrul asta. Nici colaboratorii sai apropiati n-au crezut asta.

Totusi, de ce nu s-a realizat o Justitie independenta, dar s-a infiintat PNA? Pentru ca o Justitie independenta ar fi luptat mult mai eficient impotriva coruptiei, ca sa dau acest exemplu, iar posibilitatea de a aparea derapaje ar fi fost mult diminuata.

E straniu ca decidentii politici n-au vazut asta. Ei au gandit altfel: nu ca Justitia sa fie independenta ci, in schimb, sa creeze inca o institutie de forta care sa fie la comanda lor politica.

Asa gandesc acesti oameni.

Sa nu ne miram atunci ca DNA a ajuns cu puteri aproape discretionare, ne mai putand fi controlata politic, lucru ce reprezinta un risc major pentru democratie si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Refuzand ideea unei Justitii independente, cei care au creat PNA n-au crezut o clipa ca acest organism se va intoarce impotriva lor. Mergand pe ideea comunista a fostei Securitati, ei au crezut ca PNA va apara interesele unei caste, eventual transpartinice, ce se va perpetua tot timpul la Putere. In rest, PNA era destinat celor multi.

Asa se intampla cand ne conduc comunistii si securistii…

Intrebarea care se pune e urmatoarea: liberali adevarati avem?

Septembrie 8, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 9 comentarii

Un lucru pe care eu il inteleg mai greu… Un lucru trist…

Interesant este ca noi, romanii, indiferent din ce tabere politice provenim, din ce culturi organizationale provenim, din ce medii sociale provenim, convergem pana la urma spre cam aceleasi concluzii…

Mi s-au parut interesante si relevante in acest sens doua postari. Voi incepe cu cea a D-lui. Nastase:

Despre vize si tratamente asimetrice

„In urma cu ceva timp, Vasile Puscas a scris un comentariu interesant pentru Q Magazine. Era vorba despre vizele romanilor, despre posibilitatea de a calatori in Europa. Ceea ce s-a obtinut in cursul anului 2001. E adevarat, in tara partenerului strategic, SUA, dupa aproape 20 de ani de parteneriat, romanii inca nu pot calatori fara vize. Nici in Canada. Probabil ca, pe viitor,  le vor trebui vize si pentru a calatori in Marea Britanie. Posibil ca, din nou, vom accepta tratamente „asimetrice”. La fel ca si in cazul accesului la Spatiul Shengen.

 

„Q Magazine | Publicat la 11:51 | 23.05.2016 | 0 comentarii

EXCLUSIV. Despre vizele românilor. Atunci și acum

de Prof. Dr. Vasile Pușcaș

 

„Este incredibil că ați reușit!”

La sfârșitul anului 2000, românii au primit iarăși o veste proastă: nici de data aceasta nu s-a acceptat ca românii să circule fără viză în statele Uniunii Europene.Deja bulgarii se bucurau de acest drept,ca și cetățenii celorlalte state candidate.România primea încă o dată eticheta de „oaia neagră” a Europei! Despre acest fapt știam când desemnatul prim-ministru Adrian Năstase mi-a propus să fiu negociatorul-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană.Ceea ce nu știusem,în acel moment,era ca șansa ca România să obțină o decizie pozitivă,la sfârșitul anului următor,depindea de conținutul unui chestionar care trebuia să ajungă la Comisia Europeană până în 15 ianuarie 2001.Despre astfel de cerință am aflat doar cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 2000,când noul Guvern Năstase nici nu era  aprobat oficial. Conștientizând faptul că se contura o situație de criză, l-am informat pe primul-ministru desemnat. Reacția acestuia a fost una rațională:„Domnule profesor, mă tem că va trebui să tot rezolvăm situații de criză.Te rog fă ceva, românii sunt deja frustrați de aceste refuzuri repetate de eliminare a vizelor, iar cetățeanul de rând va percepe Europa mai realist dacă va avea dreptul să circule neîngrădit în Uniunea Europeană”. Așa era. Și eu  simțisem că românii erau de-a dreptul jigniți de un astfel de tratament „european”. Așadar am pornit să fac ce am crezut de cuviință.

În primul rând am căutat la Externe și la Interne respectivul chestionar pentru a vedea despre ce era vorba.La ambele ministere m-am izbit de răspunsul „nu știm” și „nu avem”. Repet, eu eram doar desemnat ca negociator șef al României, nu proveneam din sistemul administrației centrale și nici nu relaționasem cu fostul Executiv de la București. Deci,eram într-o postură dezavantajoasă și, probabil, nu puteam obține ușor încredere din partea unor oameni care aparțineau unei anumite culturi organizaționale, fără să spun că ar fi avut interese diferite. Am reușit să obțin respectivul document de la Bruxelles doar cu o zi înainte de formalizarea noului Guvern(28 dec.2000).Când am văzut chestionarul,un adevărat volum masiv, și am realizat ce trebuia făcut până în 15 ianuarie 2001,am văzut negru în fața ochilor. Dealtfel, mi s-a și spus că atunci când am depus jurământul ca ministru eram livid și cu gândurile în altă parte. Se prea poate, nu aveam în gând decât imensitatea muncii care trebuia depusă în plină perioadă de Sărbători cu niște instituții și oameni care nu se arătau deloc cooperanți, să nu spun solidari cu obiectivul meu-trimiterea chestionarului la Bruxelles până în 15 ianuarie 2001.

Hotărât să petrec Sărbătorile prin muncă (deh!proveneam din „lumea veche”) și având deja experiența din Washington, D.C. de a opera „cu marfa clientului”, deci cu resursele care-mi erau desemnate, am constituit rapid un grup de lucru interministerial și pe lângă coordonarea echipei m-am concentrat pe evaluarea „din mers” a răspunsurilor și documentelor argumentative, așa încât sa obtin un timp cât mai bun. Principala piedică cu care m-am întâlnit pe toată durata a fost atitudinea și mentalitatea celor cu care lucram. Le ceream rezultate de calitate într-un cadru temporal programat riguros. Pe lângă faptul că uneori răspunsurile erau pe lângă subiectul întrebării, cei mai mulți colaboratori ziceau că ei nu vor lucra decât în „programul oficial de birou”, că va fi bine dacă răspunsurile la respectivul chestionar vor ajunge la Comisia Europeană și după 15 ianuarie 2001,doar să ajungă!

Până la urmă am reușit să creem un spirit de echipă și s-a lucrat responsabil zi și noapte, documentul fiind finalizat, în varianta electronică,în 15 ianuarie 2001, doar cu două ore înainte de încheierea programului de activitate la Comisia Europeană. Am apăsat pe butonul „Enter” în jurul orei 16 și am repetat operațiunea după un sfert de ceas pentru a fi sigur că textul respectiv a fost transmis. Am sunat imediat și la șeful de unitate(Comisia Europeană) care era „destinatarul” documentului pentru a-l avertiza despre transmiterea documentului României.Nu mi-a răspuns decât după aproximativ o oră:„Am primit documentul, mi-a confirmat partenerul din Bruxelles. Este incredibil că ați reușit! Să vă spun drept, noi consideram deja că România nu va mai trimite răspunsurile.Dar, probabil, a continuat el, s-a schimbat cultura politică la București!”.

Eram mulțumit că documentul a fost înregistrat la timp de Comisia Europeană și nu am răspuns decât foarte scurt:„Da,sper să se schimbe cultura politică în București”.

Așa a început negocierea obiectivului de eliminare a vizelor de călătorie pentru cetățenii români în statele Uniunii Europene, care a avut o finalitate mult-așteptată:decizia Consiliului JAI, din 7 decembrie 2001, de eliminare a vizelor pentru români,începand din 1 ianuarie 2002. A fost doar una din secvențele tematice ale negocierii aderării României la Uniunea Europeană.

Congresul e cheia, nu Casa Albă

Rememorând  acest episod nu pot omite să reamintesc faptul că și astăzi cetățenii României așteaptă o decizie favorabilă privind dreptul de a călători, fără viză, în SUA.Cum marea majoritate a cetățenilor statelor membre ale UE beneficiază deja de acest drept, este de ințeles frustrarea românilor, mai ales că zilnic oficialii din București remarcă relațiile politice excelente cu SUA și Parteneriatul strategic americano-român.Doar că decizia americană pentru acest deziderat al nostru nu depinde doar de Casa Albă, ci și de Congresul SUA.

Și nu e suficientă doar o negociere bilaterală, ci si una multilaterală(europeană). Degeaba ar face promisiuni demnitari ai Pentagonului sau Departamentului de Stat,dacă guvernanții României  nu-și corelează bine argumentele cu stările rele din țară și mai ales nu conving aleșii din Capitol Hill că este și în interesul american ca românii să aibă dreptul să meargă fără viză în SUA. Abia în ultima periodă de timp am observat că Ambasada României în SUA face drumuri mai frecvente spre Congresul american, dar mai trebuie ca și Bucureștii să aducă un sprijin consistent,iar cetățenii români au nevoie de o explicare clară a ceea ce înseamnă drepturi și îndatoriri, atât în țarî cât și înafara ei.Iar liderii și diplomații români ar putea conștientiza și operaționaliza mai eficient statutul României de membru al UE, nu doar al NATO, în negocierile care urmăresc finalitatea eliminarii de către SUA a vizelor pentru cetățenii români care sunt și cetățeni europeni. Din păcate, până recent, percepția era că Bucureștii au frecventat insuficient calea europeană, după cum au fost evitate și alte resurse care ar fi putut crește capacitatea României de negociere,pentru atingerea obiectivului amintit. Așa că rămânem, pe mai departe, cu speranța că negociatorii români vor adopta o strategie și formulele care să ducă și la decizia eliminării vizelor pentru cetățenii europeni cu pașaport de România care intenționează să călătorească în SUA. Efortul negocierilor cu UE pentru eliminarea vizei pentru cetățenii români care călătoreau în statele europene,derulat în urma cu un deceniu și jumătate, demonstrează că s-ar putea obține un rezultat favorabil și la Washington,D.C.”” (subl. mea)

Vedeti, se tot vorbeste despre un proiect de tara. Inclusiv Presedintele vorbeste despre asta, ca si-ar dori un proiect de tara. Dar v-as ruga sa va opriti putin la fraza pe care am subliniat-o:

„În primul rând am căutat la Externe și la Interne respectivul chestionar pentru a vedea despre ce era vorba.La ambele ministere m-am izbit de răspunsul „nu știm” și „nu avem”.”

Mie, cel putin mie, imi e foarte greu sa inteleg cum e posibil sa lucrezi intr-un minister al patriei si sa dai astfel de raspunsuri… Cum sa nu stii? Si sa ne gandim cui anume i s-a raspuns in acest mod impertinent: „negociatorului-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană”. Atunci, daca dai astfel de raspunsuri: „nu stim”, „nu avem”, eu stau si ma intreb ce faci la locul de munca? Lasand la o parte impertinenta cu care i s-a raspuns negociatorului-sef al Romaniei, raspunsurile acestea vadesc incompetenta! Exemplifica incompetenta prezenta din belsug in stufoasele noastre ministere! Lucru foarte trist! Cu alte cuvinte „nu s-a acceptat ca românii să circule fără viză în statele Uniunii Europene” din cauza incompetentei prezenta in ministerele noastre.

Iata si al doilea articol semnat de profesorul Cristian Preda, pentru Ziare.com:

Atacati in numele coruptiei

In urma cu cateva zile, ministrul A. Curaj a fost intrebat daca-i va retrage titlul de doctor lui V. Ponta. Nu era prima data cand i se solicita asta. Acum, intrebarea a venit dupa ce o comisie cu nume imposibil de pronuntat (CNATDCU) decisese ca fostul premier si-a plagiat doctoratul, sub indrumarea altui prim-ministru, A. Nastase.

Citeste toate textele scrise de Cristian Preda pentru Ziare.com

Verdictul pica la patru ani dupa ce probele fusesera prezentate public. Orice elev de gimnaziu putea constata cum copiase dottore. Nu e nevoie sa fii savant ca sa recunosti identitatea unor pagini.In fine… Dupa o lunga perioada in care partidul lui V. Ponta a folosit zeci de tertipuri, ca sa faca din alb negru, o institutie recunoaste si ea evidenta. Ei bine, ce a raspuns ministrul Curaj la intrebarea care-i fusese adresata? Cititi, va rog, cu atentie: „La incheierea procedurii, ministrul are rol decorativ”.Multi vor fi tentati sa speculeze in privinta atitudinii titularului de la Educatie. Unii ar putea zice, de pilda, ca fiind el insusi un membru al unei Academii suspecte, A. Curaj nu vrea sa se puna rau cu reteaua impostorilor si se declara strivit de lege. E o chestiune secundara ce calcule face onor. dl. ministru.Sa-l lasam sa fie o bucata de decor. Mai important mi se pare ca el ne-a livrat, probabil fara sa vrea, o definitie a tehnocratului, larg acceptata: un ministru fara afiliere politica nu se angajeaza in vreun fel, el tace, fiindca legea dicteaza.Acesta e, intr-adevar, profilul mai multor componenti ai Cabinetului Ciolos. Tehnocratii, in majoritatea lor, vorbesc mai rar ca presedintele, care nu e nici el prea vorbaret.

Un secretar de stat la Munca, V. Nicolae, are o parere diferita. Pentru el, tehnocratii sunt cei „cativa care au curajul sau tacaneala de a expune un sistem care este disfunctional si care furnizeaza o finantare nesimtita si profund corupta unor smecheri care sunt un soi de dumnezei ai partidelor”. Recunosc ca prefer atitudinea vocala – ferma, dar destinsa – a unui V. Nicolae.

Mai ales ca, asa cum spune tot el, tehnocratul „e injurat de oricine are chef”. Si el, si C. Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, nu s-au dat in laturi de la confruntari frontale cu adversari ai Guvernului din categoria Ghita-Birchall-Teodorovici-Ponta.

Toti acestia au contraatacat, in stilul cu care ne-au obisnuit si caruia i-as zice socialismul badaran. Dottore, de pilda, a anuntat ca vrea sa faca o teza despre „Fabuloasa Guvernare Tehnocrata si maretele sale realizari pentru poporul roman”. Asociatii sai au rostit, la randul lor, vorbe de ocara.

Dar culmea a fost atinsa odata cu intrarea in arena a senatorului Gabi Cretu. Cand era deputat european, s-a remarcat prin apologia facuta dictatorului venezuelean Chavez.

Revenita in Romania, G. Cretu s-a specializat in apararea coruptilor pentru care se cere ridicarea imunitatii. In vremurile din urma, pesedista s-a suparat pe tehnocrati, iar ca sa-i faca de rusine, s-a lansat in tirade in care ne spune ca „nu parlamentarii fura, ca nu au cum!” si ca, de fapt, „Executivul este in risc”. Aleasa neamului pare sa ignore faptul ca zeci de parlamentari au fost condamnati definitiv.

Mai mult, sarind – chipurile! – in apararea principiului reprezentativitatii, amenintat de numirea unui guvern tehnocrat, ea afirma pur si simplu ca „orice Executiv politic a fost mai bun, mai eficient si mai adaptat interesului public” decat echipa lui Ciolos. Daca nu vor sa aiba doar rol decorativ, tehnocratii sunt atacati in numele coruptiei…

Cam asa e construita dezbaterea publica in vremea din urma: unii slavesc democratia ca sa apere coruptia, iar altii, suporteri ai tehnocratiei, dispretuiesc angajarea publica. Impreuna, cele doua tabere fac o majoritate consistenta. Sunt, in schimb, foarte putini amicii democratiei care vor ca demnitatile publice sa fie ocupate de persoane cultivate, oneste si harnice.

Cristian Preda este profesor la Universitatea din Bucuresti (din 1992) si deputat european (din 2009).” (subl. mea)

In primul rand as dori sa-l felicit pentru titlu, care pare a fi al unui film de actiune de mare succes. Insa uitati-va la fraza de final pe care am subliniat-o, mai exact la:

„Sunt, in schimb, foarte putini amicii democratiei care vor ca demnitatile publice sa fie ocupate de persoane cultivate, oneste si harnice.”

Insa eu as fi adaugat, pe langa „cultivate, oneste si harnice”, „si competente”. Daca stau sa ma gandesc la ce am subliniat din primul articol si la ce am subliniat in al doilea, cam tot pe acolo ajungem.

Daca stam si meditam la sistemul din Romania, faptul ca „Sunt, in schimb, foarte putini amicii democratiei care vor ca demnitatile publice sa fie ocupate de persoane cultivate, oneste si harnice.”, genereaza oameni care ajung sa ocupe chiar functii importante prin ministerele noastre si care dau, atunci cand sunt intrebati, raspunsuri de genul asta: „nu stim”, nu avem”, de ajungi sa te intrebi: atunci ce fac acolo, ce muncesc oamenii aceia acolo?

Cred ca nimeni nu-i cere unui umil slujbas public sa rezolve el o problema importanta, de exemplu cum era cea legata de calatoria fara vize a cetatenilor romani in UE. Dar mi se pare inadmisibil sa nu stii care sunt formele care trebuie facute, ce formulare trebuie completate, unde se pot gasi aceste formulare, care e procedura s.a.m.d. Este inadmisibil sa dai niste raspunsuri impertinente si pline de incompetenta unei persoane cu asemenea raspundere precum negociatorul-sef al Romaniei pentru ca lucrul asta e congruent cu subminarea intereselor tarii.

Si atunci eu va intreb: cum se poate rezolva o astfel de problema daca nu printr-o restructurare drastica a aparatului de stat? O restructurare care se presupuna si o selectie pe baza de merite si competente a personalului. Or, in Romania ce s-a intamplat in trecutul recent? In perioada 2004-2009 s-a angajat masiv la stat 500.000 de oameni, numarul acestora crescand de la 900.000 de functionari publici (adica atat cat e sustenabil pentru Statul Roman) la 1.400.000 de functionari publici si asta sub guvernarea liberala a D-lui. Tariceanu. Adica sa fie multi… Si asta in scopuri electorale, desigur. Insa oamenii acestia vor si salarii mai mari, vor tot felul de facilitati, sporind considerabil cheltuielile pe care le face statul, care si asa nu prea are de unde… Nu mai vorbesc de tinerea in brate a companiilor de stat neperformante, cu pierderi uriase… Dar s-a ajuns ca acum sa avem, la stat, mai multi angajati decat in 1989. Citeam undeva ceva mai demult ca atunci erau 800.000 de functionari publici… Si atunci ma intreb si eu unde vrem sa ajungem…

Pentru ca un astfel de sistem genereaza si coruptie. Observati cum masurile anticoruptie conduc la un blocaj total sau aproape total la toate institutiile statului. Se vrea acum ca fiecare minister sa aiba un fel de directie, daca am inteles bine, care sa se ocupe de coruptia din ograda proprie. Mie mi se pare ca ne ocupam disproportionat de mult de coruptie si combaterea acesteia fata de cum sa procedam ca sa sporim eficienta acestor ministere. Pentru ca s-a vazut, spre exemplu, de-a lungul timpului, o foarte slaba eficienta in atragerea fondurilor europene si acest lucru se constata si in zilele noastre. Mie mi se pare – poate ca gresesc – o contradictie in text, cum se spune: adica vrei sa combati coruptia dar sistemul genereaza in continuare coruptie, in schimb nu te gandesti sa schimbi sistemul asta foarte mare si stufos ca sa poti intr-adevar sa imbunatatesti lucrurile. Pe de alta parte, asa cum stau lucrurile acum, nici n-ai cum sa le imbunatatesti. Nu doar ca nu poti mari salariile celor care intr-adevar merita, iar nivelul salariilor de la noi ramane in continuare, comparativ cu tarile din Vest, foarte scazut, dar mentinerea situatiei te conduce automat la taieri drastice de la investiile publice – lucru ce s-a constatat inclusiv pe vremea guvernarii Ponta. Si atunci se pune problema: fara investitii publice cum ai putea sa faci ca lucrurile sa mearga mai bine, cum ai putea sa deblochezi situatia? Pe de alta parte, se tot critica privatizarile care s-au facut in trecut. E foarte bine! Doar ca din 2004 incoace nu s-a mai facut niciuna, vaduvind tara de un important capital privat ce ar fi putut sa vina si sa lucreze in folosul economiei si al bunastarii cetatenilor!! Practic, la noi nu merg nici investitiile straine si nici cele publice. Deflatie avem in continuare, care loveste sectorul privat si-i franeaza dezvoltarea. De asemenea deficitul bugetar de 3% din PIB ajunge sa fie cu greu respectat…

Poate un astfel de sistem sa conduca spre dezvoltare, spre cresterea competitivitatii si performantei? Se vede destul de limpede de ceva vreme incoace ca nu prea…

Una din marile probleme ale sistemului nostru ministerial este ca acesta e clientelar in loc de a fi unul meritocratic, in care sa prevaleze competenta. Lucrul acesta conduce spre o scadere a calitatii actului ministerial si atunci sa nu ne miram daca nu se iau cele mai bune decizii, sa nu ne miram prea tare daca lucrurile merg prost. Si dupa cum putem cu usurinta constata, avem o problema in acest sens, nu neaparat la un minister anume, ci o problema care tinde sa se generalizeze periculos in tot sistemul ministerial de stat. Si nu e vorba doar de coruptie. Coruptia apare drept o consecinta a sistemului si a starii de fapt. Iar consensul partidelor pe anumite probleme suplineste doar in parte defectele sistemului. Asta inseamna ca pot exista mai multe consensuri, pe diverse probleme, dar lucrul asta nu va conduce neaparat la faptul ca treburile vor merge bine, la evolutii neaparat pozitive. Si in felul acesta vor fi intotdeauna oameni care vor specula tot felul de nemultumiri si frustrari ale populatiei, ar putea ajunge chiar la Putere, dar fara sa reuseasca sa schimbe ceva, sa schimbe in bine ceva, sistemul putandu-se perpetua, creand, pe masura ce se perpetueaza, vulnerabilitati noi Romaniei, sau sa le adanceasca pe cele vechi. Se vede, de pilda, cum coruptia, existenta in perioada fostei guvernari Nastase, s-a agravat dupa 2004, cu precadere dupa 2009 cand PDL a fost la guvernare. Or, toata aceasta coruptie a fost legata de stat. De asemenea observam ca nu prea se mai construiesc, nu prea se mai modernizeaza drumuri/autostrazi in Romania, o scadere evidenta in acest domeniu dupa 2009 si se mentine si acum. In general vorbind, constatam multe scaderi, comparativ cu perioada anterioara, situatie ce poate evolua in acest fel spre punctul sau critic, putand da nastere dezvoltarii unui populism periculos, mai ales in conditiile in care avem un stat mare, dar cu multe slabiciuni, inca puternic implicat in economie…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 5, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 97 comentarii

Despre o chestiune interesanta: bugetul…

In primul rand: Hristos a inviat!! Suntem in Saptamana Luminata si va doresc tuturor numai bine si multa sanatate si sa ne ajute bunul Dumnezeu sa rezolvam cu bine problemele dificile prin care trecem. Pentru ca, din pacate, parca a inceput sezonul crizelor: criza de la Opera, apoi cea din sistemul de Sanatate – care nu poate lasa indiferent cetateanul. Si, in general vorbind, parca se simte – nu stiu cum sa spun – o stare de criza in societate ce ma preocupa si nu-mi face deloc placere. Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa depasim aceste dificultati cu intelepciune!

De asemenea, vad ca se discuta o problema interesanta, mult mai interesanta decat pare la prima vedere. Aceasta ar putea fi formulata astfel: cum trebuie sa fie politica monetara in conditiile in care deficitul bugetar ar creste? Se aduce in actualitate chestiunea bugetului. Dar problema, mi se pare, are legatura cu crizele de care pomeneam mai sus. Se vorbeste deseori de filozofia bugetara. Insa fiecare intelege cam ce vrea prin aceste doua cuvinte: filozofie bugetara. Problema bugetului este una complexa, in general vorbind. Cu atat mai complexa daca vorbim despre bugetul Romaniei. Daca vorbim de bugetul Romaniei, problema te duce direct la Guvern. Pentru ca acesta il stabileste, iar ministerele il gestioneaza. Sistemul (bugetar) din Romania asta este. Chestiunea bugetului Romaniei nu se refera la cetatean, cum poate sunt tentati sa considere unii. Ci la Guvern. El este supus aprobarii Parlamentului, insa proiectia bugetara o face Guvernul. Bugetul este compus, daca se poate spune asa, din venituri si cheltuieli. Interesant este ca filozofia bugetara s-a axat intr-un trecut recent doar pe partea de cheltuieli, mai precis spus pe taierea acestora. Apoi s-a schimbat, atentia inclinandu-se catre venituri si modul de colectare, adica acest mod de colectare al veniturilor sa fie unul cu o eficienta ridicata. Apoi s-a dat un Cod Fiscal care a mutat povara fiscala pe cetatean. Si se poate observa ca efectele nu sunt dintre cele mai bune. Dar care e adevarul?

Interesant este ca s-a pus problema cheltuielilor, si anume ca acestea ar trebui reduse, dar nu s-a pus problema eficacitatii lor. Cat de eficient cheltuim? Caci strangerea unor venituri cat mai mari, chiar cu o colectare eficienta sau mai eficienta, nu rezolva problema. Trebuie sa cheltuiesti eficient pentru ca sa ai venituri mai mari! S-a ajuns pe vremea Guvernului Ponta la un excedent bugetar, dar mai degraba lucrul asta a insemnat o situatie de dezechilibru. Problema eficientei cheltuirii banului public nu s-a pus, la fel cum nu s-a pus si cand filozofia bugetara era axata pe taierea mecanica a cheltuielilor. Noi am facut din reducerea deficitului bugetar sub o anumita limita, inclusiv al celui structural, un scop in sine. Insa fara sa mai si cheltuim, evident ca nu se poate. Iar solutiile pe care le propunem, in aceasta privinta, sunt, de regula, ieftine. De exemplu, l-am auzit pe Traian Basescu propunand urmatoarea solutie pentru fluidizarea traficului in Bucuresti: sa renuntam la liniile de tramvai, ca sa se poata largi partea carosabila, punandu-se in locul tramvaielor troleibuze. Lasand la o parte faptul ca aceasta e, de fapt, o non-solutie, ceea ce remarcam totusi este ca e vorba de o solutie ieftina. Iar ceea ce a spus fostul Presedinte e simptomatic: noi cautam solutii ieftine intotdeauna, ceea ce, in final, nu rezolva problemele, dar mai si genereaza crize, cateodata serioase. Sa ne gandim ca si in cazul tragediei de la Clubul Colectiv, solutia de antifonare a Clubului a fost una ieftina. Ieftina si proasta. Consecintele au fost tragice.

Marea problema pe care o avem mi se pare ca ar fi tocmai aceasta eficienta scazuta a cheltuirii banului public, combinata cu un populism de ordin electoral, mai ales intr-un an electoral, cand se da drumul la cheltuieli absolut ineficiente, de natura sa sporeasca deficitul bugetar, sa mareasca datoria publica a tarii, dar fara sa se rezolve mare lucru. Mai exact spus, aproape nimic. Insa ar trebui spus ca responsabile de cheltuirea eficienta a banului public sunt ministerele. Si aici ar trebui spus ca Romania nu doar ca nu reuseste sa atraga asa cum ar trebui, eficient, fondurile europene, dar nici nu face investitiile necesare cresterii economice sanatoase. Va recomand sa cititi acest editorial din Adevarul: CFR, un cosmar inainte de Paste, care arata experienta unei jurnaliste in ceea ce priveste o calatorie cu trenul in Romania, pentru ca inainte de Sfintele Sarbatori se ducea acasa si a luat trenul. E acolo o expresie: bou-vagon. Bine zis: bou-vagon!! Se pot da si exemple de tronsoane de autostrada carora li s-a taiat, inaugural, panglica, dar pe care nu se poate circula. In alte parti e „o adevarata placere” – cuvintele autoarei – sa mergi cu trenul si autoarea editorialului, D-na. Lavinia Balulescu, da exemplu vecinei noastre, Ungaria. In alte parti poti sa circuli cat se poate de confortabil pe o autostrada terminata. De ce la noi se intampla astfel de fenomene negative, care il afecteaza direct pe cetatean? La Sanatate, iata, avem actuala criza a dezinfectantilor…

Pe mine ma bate gandul ca ministerele noastre s-au deprofesionalizat. Nu mai avem profesionistii pe care ii aveam in ministere acum 15-20 de ani. Un minister ar trebui sa fie un loc in care sa activeze un personal de elita. In orice caz oameni care au muncit in domeniul respectiv si stiu cu ce se mananca, ca sa ma exprim popular, domeniul, ii cunosc punctele tari, slabe si pot sa actioneze, datorita experientei acumulate, in mod eficient. Politizarea excesiva a acestor ministere, fenomenul coruptiei si al nepotismului, inclusiv politicile precare care nu au mai permis improspatarea personalului cu oameni bine pregatiti au condus la situatia actuala. Oamenii ce lucreaza in ministere, pe langa competenta si integritate, trebuie sa fie bine platiti. Problema este dimensionarea corecta a structurii ministeriale cu personal. La noi nu s-a respectat nici lucrul asta si s-a marit in perioada 2004-2008 numarul functionarilor publici cu 500.000 de oameni, peste 900.000 – numarul optim existent la sfarsitul guvernarii Nastase. Este de asemenea relevant faptul ca de ani de zile nu se gaseste o solutie care sa rezolve problema intreprinderilor, institutiilor de stat cu pierderi, iar aceste pierderi s-au acumulat de la un an la altul, ajungandu-se intr-o situatie nesustenabila. Exemplul TVR e unul de notorietate. Iar spitalele de stat functioneaza ca oricare alta intreprindere de stat, adica prost, ineficient, intr-un climat de dezinteres din partea factorilor decidenti.

Felul in care se cheltuieste banul public in Romania lasa mult de dorit: avem de a face cu o ineficienta cronica care se repercuteaza asupra starii generale a tarii. Iar marirea deficitului bugetar, lucru ce conduce la cresterea datoriei publice, face ca tara noastra sa fie vulnerabila la o viitoare posibila criza economica.

Mi s-au parut foarte interesante aceste doua articole semnate de Lucian Croitoru, de pe blogul sau:

Politica monetară în 2016

Se arata ca:

„Nu s-ar putea spune că decizia de politică monetară este ușoară pentru o țară ca România. Totuși, suntem cumva norocoși. Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională. Cu toate acestea, politica noastră monetară nu este lipsită de provocări serioase. Una dintre aceste provocări apare atunci când condițiile interne cer întărirea politicii monetare în timp ce în zona euro sau în vecinătatea relevantă, politicile monetare se relaxează. Într-o astfel de situație apare riscul ca publicul să pună la îndoială justețea întăririi politicii monetare. Analiza care urmează prezintă mai întâi câteva componente care influențează credibilitatea politicii și apoi arată cum și când ar trebui modificată politica monetară în România.

 

Câteva elemente relevante pentru încredere

 

Pentru a fi eficientă, decizia de politică monetară are nevoie ca economia să aibă o adâncime financiară relativ mare. În România, această condiție este slab îndeplinită, creditul fiind sub 40 la sută din PIB. Aceasta înseamnă că cele mai multe tranzacții se finanțează din resursele interne ale firmelor, dacă avem în vedere că piața de capital deține o pondere infimă în piața financiară. Cu alte cuvinte, o decizie de politică monetară are în credit un canal de transmisie îngust. Asta înseamnă că deciziile de politică monetară trebuie luate întotdeauna la timp, orice întârziere slăbind suplimentar tracțiunea creditului.

Chiar și în limitele acestea înguste, pentru a fi atât de eficientă cât permite canalul, decizia de politică monetară ar trebui să fie credibilă, adică publicul trebuie să creadă că mișcarea este în direcția corectă. Desigur, credibilitatea depinde în primul rând de numărul de reușite din trecut ale politicii. Dar, lăsând planul intern la o parte, în prezent, credibilitatea este afectată de divergența accentuată a ciclurilor economice la nivelul Uniunii Europene și la nivel global. Dacă dobânda în zona euro este aproape zero și este redusă și mai mult, o eventuală creștere a ratei dobânzii în România ar putea să provoace confuzie pentru publicul intern, care ar putea fi neîncrezător într-o astfel de decizie, mai ales că și noi avem o deflație temporară. Căci prea puțini țin cont că ea este temporară, iar cauza ei nu este cea profundă și îngrijorătoare, adică cererea, ci cea potențial benefică a scăderii unor prețuri din cauza ofertei[1].

Condițiile pentru o astfel de confuzie există și, așa cum voi arăta în secțiunea următoare, se manifestă. În zona euro, reducerea ratelor dobânzii este esențială pentru a evita intrarea într-o spirală deflaționistă care ar crește valoarea reală a datoriilor și ar determina consumatorii și firmele să amâne cât se poate cumpărările de bunuri și servicii. Recent, BCE a relaxat și mai mult politica monetară prin reducerea ratelor dobânzii și prin extinderea volumelor și tipurilor de titluri ce vor fi achiziționate în cadrul programului de cumpărări de active. De asemenea, a menționat și posibilitatea lansării unei noi serii de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mediu-lung.

Mai mult, în unele economii ca Polonia, Cehia, Ungaria, ratele dobânzilor de politică monetară sunt mai mici ca în România. În Polonia rata dobânzii este de 1,5 la sută, în Ungaria de 1,35 la sută, iar în Cehia de numai 0,05 la sută. Publicul notează diferența dintre ratele dobânzii în aceste țări și rata de 1,75 la sută existentă în România, dar neglijează că în aceste țări ratele din piața monetară sunt în general apropiate de rata de politică monetară, în timp ce la noi sunt semnificativ mai mici.

Un alt element foarte important privește starea economiei mondiale și perspectivele ei previzibile. Anul 2016 a început cu o creștere rapidă și amplă a volatilității piețelor financiare. Foarte rar întâlnită la început de an, agitația de pe piețele financiare s-a disipat relativ rapid. În afară de pierderile suferite de investitori, turbulențele au readus în discuție cu și mai multă forță două întrebări referitoare la (i) pericolele la adresa revenirii economiei globale si la (ii) cât de adecvate sunt politicile monetare și fiscale stimulative. La niciuna dintre aceste întrebări răspunsurile nu se aliniază într-o singură direcție. Și această divergență poate crea neîncredere într-o măsură de întărire a politicii monetare.

Referitor la primul aspect (vezi FT View) , o parte a economiștilor și unele instituții subliniază trei tendințe care pun în pericol însănătoșirea economiei globale: nivelul scăzut al cererii globale, reducerea intrărilor de capital în economiile emergente și incertitudinile din economia Chinei. Cauzele mai profunde ale acestor tendințe sunt problemele structurale ale economiei globale, cum sunt cele demografice, dezechilibrele globale încă mari etc. Sunt însă și economiști care văd partea plină a paharului și critică piețele pentru tendința lor de a se concentra pe evoluțiile negative pe termen scurt. În viziunea lor, China este o economie care își încetinește creșterea economică, dar care are o creștere relativ mare a consumului, prețul petrolului este mai degrabă benefic pentru creștere, băncile sunt într-o poziție mult mai bună ca în 2008, țările cresc fără a acumula noi datorii, iar dezechilibrele globale s-au redus, deși au rămas la niveluri relativ înalte.

Și în privința celui de-al doilea aspect (politicile monetare și fiscale stimulative), viziunile sunt diferite (vezi FT View). Pe de o parte, sunt cei care cred, ca și majoritatea celor care operează în piață, că stimulii monetari oferiți prin relaxările cantitative introduc distorsiuni în piețele financiare. Una dintre critici este aceea că stimulii nu reușesc să crească cererea agregată, lucrând numai pe canalul de avuție, adică prin intermediul ratei de schimb. Din acest motiv, politicile nu pot să fie cu adevărat eficiente. O altă critică importantă este aceea că relaxarea monetară aplatizează curba randamentelor și duce la creșterea prețurilor acțiunilor peste nivelul de echilibru. Pe de altă parte, sunt cei care cred, indiferent de poziția menționată mai sus privind revenirea economiei globale, că decidenții trebuie să fie pregătiți să administreze noi stimuli dacă ar fi necesar. Problema cu această poziție este că băncile centrale par să rămână fără muniție (în special lipsa activelor de calitate).

În sfârșit, la fel de importante pentru politica noastră monetară sunt condițiile concrete ale economiei noastre și perspectiva politicii fiscale. În cazul particular al României, reducerea impozitelor a accentuat excedentul de cerere, care amplifică presiunile inflaționiste, și a generat deflație. Suntem în situația greu de înțeles de către public în care avem o deflație sub care mocnesc presiunile inflaționiste.

Deși avem o deflație temporară, sunt două probleme cu ea. Pe de o parte, se știe că inflația este supraestimată, din cauza modului în care se măsoară. De exemplu, înainte de 1996, în SUA inflația era supraestimată cam cu 1,6 puncte procentuale (Solow și Taylor, 1998). Nu avem o astfel de cercetare pentru inflația noastră, dar e de presupus că există o anumită supraestimare, din moment ce supraestimarea inflației există peste tot în lume din cauza modului în care este măsurată. Aceasta înseamnă că deflația de facto este mult mai mare, ceea ce ar putea impacta anticipațiile într-un mod pe care nu îl evaluăm în totalitate. Pe de altă parte, știm că gap-ul PIB este subestimat din cauza înclinației spre a supraestima nivelul PIB potențial (Croitoru, 2016). Aceasta înseamnă că presiunile inflaționiste de facto venind de la gap-ul pozitiv al PIB pot fi mai mari decât cele pe care le estimăm. E posibil ca cele două efecte să se compenseze reciproc, dar nu știm cu suficientă precizie.

 

Ce ar trebui să facem?

 

Având aspectele de mai sus menționate, ar trebui să spunem ce ar trebui făcut. Unii economiști au argumentat că reducerea ratei dobânzii de către BCE va trebui urmată de reducerea ratei dobânzii în România, confirmând ideea enunțată mai sus, conform căreia credibilitatea politicii autohtone se reduce când ciclul domestic diverge față de cel al centrului. Reducerea ratei dobânzii de către BCE a fost necesară ca răspuns la revenirea deflației și a revizuirii în jos a perspectivelor de creștere economică. În România situația este total diferită. Fără reducerea TVA, rata inflației nu ar fi coborât notabil sub limita inferioară a benzii BNR în 2016.

Dimpotrivă, în ultimii trei ani, PIB a crescut cu rate mai mari ca cele potențiale în condițiile în care, în opinia mea, PIB a atins nivelul potențial încă din 2013. Am adus recent argumente în acest sens, arătând că inflația cererii a rămas relativ stabilă în perioada 2013-2015 la un nivel în vecinătatea lui 1,8 la sută, dar volumul creditelor noi a crescut în ritm alert. Acest lucru a fost posibil deoarece cererea suplimentară creată prin reducerea TVA a fost plasată în special în importuri de bunuri, solicitând numai parțial creșterea gradului de utilizarea a capacităților interne de producție, evitând astfel creșterea inflației. În final însă, creșterea cererii indusă prin reducerea TVA și creșterea salariilor se vor reflecta și într-o inflație mai mare.

BNR a anunțat încă de la început că relaxarea politicii fiscale în condițiile în care se reduce TVA de la 24 la 20 la sută și cresc cheltuielile salariale în proporții nesustenabile va fi nevoită să întărească politica monetară. Deficitul bugetar de peste 3 la sută în 2016 și de 4 la sută în 2017 vor adăuga mult la excedentul de cerere. În plus, deși rata noastră de politică monetară este de 1,75 la sută, depășind ratele din regiune, ea este totuși semnificativ mai mare ca dobânzile de pe piața interbancară, care sunt bine sub 1 la sută, astfel că politica noastră monetară este mult mai relaxată decât apare la prima vedere.

Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere și având clarificată poziția relativă a politicii monetare în regiune, apare că cel mai indicat lucru este, mai întâi, aducerea ratelor dobânzii de pe piața interbancară la nivelul de 1,75 la sută. Abia apoi va fi necesară o creștere a ratei dobânzii de politică monetară. Iar această creștere a ratelor dobânzii de pe piața interbancară (Robor 3M) trebuie începută la timp, cu atât mai mult cu cât, așa cum am subliniat înainte, canalul creditului are o eficiență scăzută a transmisiei din cauza adâncimii financiare reduse a economiei.

Cu noul nivel al ratelor dobânzii efective, este numai o chestiune de timp până când intrările de capitaluri se vor accelera. Deocamdată, nu vedem o creștere a intrărilor de capitaluri private, probabil reținute de incertitudinea crescută din zona euro, de divizarea menționată mai sus a opiniilor privind însănătoșirea economiei globale, și de perspectiva creșterii ratelor dobânzii în SUA, care va atrage capitaluri înaintea noastă. Dar din moment ce, așa cum am arătat mai sus, este larg răspândită printre decidenții din țările dezvoltate ideea că trebuie să fie oricând pregătiți pentru noi relaxări ale politicilor dacă a fi nevoie, multe capitaluri vor descoperi că este relativ eficient să migreze spre România într-un volum crescut. Mai rămâne ca investitorii să stabilească dacă investiția ar fi și relativ sigură, adică nu va fi alterată de politicile fiscale și de politici ale veniturilor salariale aventuroase.

În opinia mea, dacă politicile fiscale vor fi menținute în limite rațional acceptabile pentru investitorii străini, nu mai e mult până când vom resimți presiuni pentru aprecierea leului concomitent cu creșterea presiunilor inflaționiste. Acestea din urmă vor veni pe ruta creșterii anticipațiilor inflaționiste, a creșterii excesului de cerere și, probabil, a creșterii prețurilor externe odată cu accelerarea creșterii economice în SUA.

Și din această perspectivă, momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important. Dacă această creștere, pe care banca centrală o poate influența, intervine prea târziu, s-ar putea ca momentul creșterii ratelor dobânzii să coincidă cu reluarea viguroasă a intrărilor de capital și cu creșterea anticipațiilor inflaționiste. Această coincidență va genera dilema ratei dobânzii: temperarea anticipațiilor inflaționiste va cere creșterea ratei dobânzii; temperarea intrărilor de capitaluri vor cere reducerea ratei dobânzii. Această dileme este echivalentă cu dispariția ratei dobânzii ca instrument operațional al politicii monetare.

În consecință, întărirea politicii monetare trebuie să înceapă cât mai devreme în anul 2016, cu pași relativ mici, prin creșterea ratelor dobânzii de pe piața interbancară. Această cerință ar deveni inadecvată doar dacă noul program de relaxare cantitativă al BCE s-ar dovedi total ineficient și forțe pe care acum nu le înțelegem, ar face ca inflația negativă din zona euro să fie exportată masiv și în economiile emergente din uniunea europeană. Dacă acest scenariu s-ar materializa, inflația de bază nu ar mai reveni rapid spre niveluri pozitive încă din 2016, așa cum predicționează BNR. Un astfel de scenariu este, totuși, improbabil.

 

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Contextul dificil al următoarei decizii de politică monetară a BNR”, www.bnro.ro, 29 septembrie.

Croitoru, Lucian (2016), „Greșim în mod sistematic când estimăm PIB potențial și rata naturală a dobânzii?”, www.opiniiBNR.ro

Solow, Robert M.; John B. Taylor (1998), “Inflation, Unemployment and Monetary policy” Cambridge, The MIT Press.

FT View: Global economy warrants concern, not panic

http://www.ft.com/intl/cms/s/0/f3a3ae7a-e77f-11e5-bc31-138df2ae9ee6.html#axzz435OJzilB.

[1] Reiau aici un subsol dintr-un articol anterior (Croitoru, 2015) pe o temă asemănătoare în care exprimam precauții față de termenul „deflație”. Iată subsolul: Este necesar să precizez că deflație înseamnă, conform dicționarului, orice scădere a prețurilor. Totuși, economiștii sunt atenți când folosesc acest cuvânt, pentru că scăderea prețurilor poate însemna ceva bun sau ceva rău. Pentru a face legătura cu semnificația negativă a cuvântului, Buiter (2003) definește deflația a fi „o scădere susținută a nivelului general al prețurilor bunurilor și serviciilor, adică o rată a inflației negativă în mod persistent”. Bernanke (2002), definește deflația ca pe „o scădere generală a prețurilor” cu accent pe cuvântul „general”. La orice moment în timp, în special într-o economie cu inflație scăzută „prețurile unor bunuri și servicii vor fi în scădere. Declinul prețurilor într-un sector specific poate apărea deoarece productivitatea crește și costurile scad mai rapid în acel sector decât în altă parte sau din cauză că cererea pentru producția acelui sector este slabă relativ la cererea pentru alte produse și servicii. Scăderile prețurilor specifice unui sector, așa inconfortabile cum pot fi pentru producătorii din acel sector, nu sunt în general o problemă pentru economie în ansamblu și nu constituie deflație. Deflația per se apare numai când scăderea prețurilor este așa de răspândită că indicele mai larg al prețurilor, cum ar fi indicele prețurilor de consum, înregistrează scăderi curente.””

si

Politica fiscală și politica populismului

Se arata ca:

„Deciziile de politică monetară sunt luate de banca centrală, iar cele de politică fiscală sunt luate de parlament și de guvern. Cum vor acționa acești centri de decizie în următorii aproape 2 ani? Banca centrală estimează că, la sfârșitul anului 2017, inflația va fi aproape de limita superioară a benzii țintite. Despre deficitul bugetar știm că există forțele politice și măsurile populiste ce îl vor împinge în jurul a 3 la sută din PIB în 2016. Fără alte măsuri, deficitul va ajunge în jur de 4 la sută din PIB în 2017, schimbând traiectoria datoriei publice din descendentă în ascendentă. Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.

 

Nu repeți o greșeală când sunt altele noi de făcut

 

Din perspectiva relaxării fiscale și a alianțelor politice care o susțin, anul 2016 seamănă deja cu anul 2008 mai mult decât au semănat alți ani electorali între ei. Iar șansa ca această asemănare să apară și pentru anii imediat următori, adică pentru 2009 și 2017, este mare, deși anul 2017 nu este un an electoral, cum a fost anul 2009. Iar aceasta, așa cum vom arăta imediat, nu este o veste bună.

Dacă este să se materialize, asemănarea se va identifica prin patru componente: (i) existența a două partide, cu identități doctrinare asumate (nu neapărat confirmate) diferite, cu un număr similar de voturi în parlament, care dețin împreună o majoritate confortabilă; (ii) alierea cu succes a acestor doi adversari politici în anii electorali pentru măsuri populiste și apariția derapajelor bugetare; (iii) reproducerea în alegeri a poziției de la punctul (i) și formarea unui guvern al celor două partide în anul imediat următor celui electoral (adică 2009 și respectiv 2017), incapabil să inițieze măsuri pentru inversarea derapajelor bugetare; și, în sfârșit, (iv) asumarea, cu întârziere și sub presiunea piețelor, de către unul din cele două partide a măsurilor corectoare.

Modelul descris conține o asimetrie distrugătoare, descrisă de componentele (ii) și (iii). Cele două partide se pot coordona pentru a implementa politici populiste, dar în anul următor, când ar trebui începută readucerea deficitului în limite sustenabile, apare un eșec de coordonare, dacă rezultatul alegerilor este strâns. Acest model a funcționat în anii 2008-2009.

În 2008, cele mai mari partide politice ale momentului (PSD și PDL) erau adversari politici, dar au reușit, în virtutea unui mecanism pe care îl vom descrie imediat, să fie de acord asupra unor politici fiscale și de venituri profund populiste, uneori implementate de un al treilea partid, vechiul PNL, aflat la guvernare. În 2009, cele două partide mari s-au coalizat pentru a guverna, dar nu au reușit să cadă de acord asupra măsurilor necesare pentru a aduce deficitul bugetar în limite sustenabile. Pe fundalul crizei financiare mondiale, finanțarea deficitului bugetar devenea tot mai scumpă și incertă. Sub aceste presiuni, coaliția a cedat și guvernul PDL, cu identitate ideologică asumată de dreapta, a decis tăierea salariilor din sectorul bugetar în 2010 pentru a evita un derapaj fiscal incontrolabil. Președintele Băsescu a jucat un rol cheie atât în formarea guvernului PDL-PSD, cât și în mutările politice care aveau să ducă la corecția fiscală necesară. Acele corecții au contribuit la mărirea numărului de  admiratori ai coaliției intitulată USL.

În 2016, din nou, cele mai mari partide ale momentului (PSD și noul PNL) se înțeleg perfect asupra unor politici populiste. Astfel, ele au pus bazele unui derapaj periculos al deficitului bugetar în 2016 și 2017. E adevărat, prin vot, publicul ar putea duce la demontarea modelului descris de condițiile (i)-(iv) prin defavorizarea abruptă la vot, anul acesta, a unuia dintre partidele mari (anularea condiției (iii), privind numărul relativ similar de voturi în parlament). Ipoteza mea însă este că acest lucru nu se va întâmpla, iar în 2017 cele două partide se vor asocia pentru a guverna, dar, ca și în 2009, nu vor reuși să ia măsurile necesare pentru a readuce deficitul în limite sustenabile. Aceasta ar fi, în mai multe detalii, vestea proastă la care m-am referit la început. Pentru a evita ca datoria publică să se înscrie pe o pantă ascendentă, unul dintre cele două partide va fi nevoit să-și asume sarcina nepopulară a repunerii politicii fiscale pe direcția cea bună.

Poate că mulți nu cred în repetarea aspectelor negative ale istoriei și speră că cele două partide vor forma un guvern de coaliție, care, spre deosebire de cel format în anul 2009, va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului, mai ales că în 2017 nu sunt alegeri prezidențiale, ca în 2009. Totuși, șansele ca acest scenariu să funcționeze sunt mici. Nu pentru că așa s-a dovedit în anul electoral 2009, ci pentru că există un mecanism care garantează apariția unui echilibru politic prost care împiedică luarea de măsuri fiscale care să readucă echilibrul bugetar într-o poziție contraciclică.

 

Mecanismul unui echilibru politic prost  

 

Înainte de a descrie mecanismul care duce la echilibrul politic prost din perspectiva fiscală, este necesar să menționăm că sporul de venituri bugetare favorizează apariția mecanismului respectiv. Veniturile bugetare au fost în creștere în anul electoral 2008 și se pare că vor fi în creștere și în anul electoral 2016. În 2008, creșterea veniturilor bugetare s-a datorat boom-ului, în 2016 se datorează în special revenirii consumului, care s-a accelerat, fiind stimulat inclusiv de reducerea TVA. Veniturile suplimentare astfel obținute sunt și condiția sine qua non pentru apariția presiunilor sporite pentru redistribuirea lor cât mai rapidă.

Presiunile pentru redistribuirea rapidă țin de rata preferinței de timp pe care o are fiecare om (preferințele intertemporale). Deoarece există, în medie, o înclinație spre a consuma acum mai degrabă decât în viitor, publicul este nerăbdător să beneficieze de veniturile suplimentare ale bugetului. Această înclinație este suficientă pentru ca partidele politice, indiferent de ideologia lor, să intre în concurență pentru a satisface graba oamenilor de a beneficia de veniturile suplimentare (Croitoru, 2015). Concurența aceasta duce la acumularea promisiunilor populiste și la imposibilitatea respingerii lor. În anul alegerilor, respingerea măsurilor populiste ar duce la pierderea de voturi. Acesta este mecanismul obiectiv care asigură succesul coordonării în ceea ce privește măsurile populiste.

Dar există și un mecanism care asigură eșecul atunci când ar trebui luate măsuri de austeritate. Se știe că niciun partid nu dorește să reverseze măsurile de tip Moș Crăciun. Totuși, cu un deficit bugetar relativ mare, piața pune o presiune crescândă pe partidele aflate la guvernare prin creșterea costului datoriei publice. Dacă aceleași partide care au luat măsurile populiste sunt împreună la guvernare în anul de după alegeri, ele intră în concurență pentru a stabili cine rezistă cel mai mult fără a reversa măsurile populiste. Când costurile de finanțare devin prea mari, inițierea măsurilor de reducere a deficitului devine inevitabilă. Atunci coaliția se rupe. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă un rol mai mare pieței în administrarea economiei, atunci se fac unele reforme. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă rol mai mare politicienilor în administrarea economiei, atunci se poate aluneca spre o criză economică. Același rezultat l-ar avea și un guvern tehnocrat sprijinit de o coaliție, deoarece cele două partide din coaliție se vor feri să sprijine de la început măsurile nepopulare de reducere a deficitului.

Președintele Iohannis și liderii partidelor politice pot crede în repetarea istoriei, sau nu. Dacă nu cred, vor încerca să sprijine formarea unui guvern de coaliție între PNL și PSD, cu speranța că acest guvern va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului. Mergând pe această logică, este posibil ca în 2017 să apară o coaliție între PSD și PNL. Ea va rezista câteva luni, până la un an, timp în care măsurile nepopulare de reducere a deficitului se vor evita. Președintele știe că numai dacă ar reuși să convingă cele două partide să readucă deficitele pe panta sustenabilă țara poate rămâne macroeconomic stabilă. El va utiliza toate mijloacele de convingere de care dispune.

Numai că, mecanismul descris aici de generare a echilibrelor politice proaste nu va permite coaliției să impună măsurile corective. În final, probabil că partidul care va avea dreptul să-l propună pe primul ministru va rămâne la guvernare. El va fi sprijinit de celelalte partide pentru a adopta corecțiile necesare. Acest sprijin nu este contabilizat de votanți în defavoarea partidelor atât timp cât acestea se află în opoziție. Astfel, sprijinul politic pentru partidul aflat la guvernare este asigurat.

 

Concluzii

 

Din perspectiva analizei prezentate aici, rezultă două concluzii: (i) există o mare probabilitate ca derapajul bugetar din 2016 să nu poată fi eliminat înainte de 2018; (ii) acel partid care va câștiga alegerile parlamentare din 2016 și îl va da pe primul ministru are șanse mari să piardă alegerile din 2020, deoarece intrarea într-o coaliție cu celălalt partid mare îl va face să ajungă inevitabil să ia cu întârziere măsurile necesare de redresare bugetară.

Având acest rezultat stabilit, este optim pentru partidul care va câștiga alegerile și îl va da pe primul ministru să treacă imediat la măsuri de readucere a deficitului bugetar la niveluri sustenabile, scurtând astfel timpul de restabilizare a economiei și creându-și șanse să câștige și alegerile din 2020.

Presupunând că aderă la această logică, partidul care îl va da pe primul ministru trebuie să-și asume un plan de reducere a deficitului bugetar și să refuze o alianță cu celălalt mare partid imediat după alegeri. Formula optimă din perspectiva stabilității economice și posibilă din punct de vedere politic este o alianță între partidul care îl va da pe primul ministru și partide mai mici care sprijină readucerea deficitului la niveluri sustenabile.

Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Democracy, Political Competition and Public Debt”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, Issue 45 E, June, pp. 27-40.”

Reiau intrebarea pusa de Dl. Croitoru:

„Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.”

Iar la sfarsit spune:

„Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.” (subl. mea)

Sincer va spun, ma astepam, mai ales din partea unui cercetator pasionat de calibrul D-lui. Croitoru, la ceva mai mult in acest al doilea articol citat. Si anume: ce se va intampla cu politica monetara daca nu se va reduce (sau nu se va putea reduce) deficitul bugetar? Cum ar arata sau cum ar trebui, in viziunea domniei sale, sa arate politica monetara in acest caz? Pentru ca domnia sa vorbeste despre cooperarea eficienta dintre politica monetara si politica fiscala, in cazul in care deficitul bugetar ar intra pe o panta descendenta. Rezulta ca in celalalt caz – daca va intra pe o panta nu descendenta ci ascendenta – politica monetara si politica fiscala nu mai pot coopera eficient. As fi vrut o detaliere al acestui ultim aspect. Pentru ca iata ce spun si alti analisti, de exemplu Dl. Lucian Isar:

Romania este condusa prin inducerea periodica de crize

Se arata ca:

„Romania, desi este o tara bogata, a crescut in medie cu doar 1% pe an in ultimii 26 de ani.

Justificarea pentru aceasta subperformanta remarcabila vine din capturarea statului si din inducerea periodica de crize de catre cei care au avut control asupra parghiilor/politicilor economice.

Controlul unui stat prin inducerea de crize economice si generarea de potential pentru derapaje este o maniera premeditata si eficienta de a mentine puterea.

O populatie saracita si fara perspective este mai usor manipulata. Romania este un laborator de experimente. In zonele sarace din Romania eficienta metodei de a conduce prin crize este evidenta. Captura statului este omniprezenta. Un exemplu din Vaslui, instructiv si edificator este descris in urmatorul linkhttp://invaslui.ro/2015/09/20/transmir-intra-in-insolventa-dup-ace-a-castigat-milioane-de-euro-cu-ajutorul-psd-regele-asfaltului-da-acum-o-teapa-statului-si-catorva-constructori/

Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.

Forta metodei de a se mentine la puterea prin captura statului si prin inducerea de crize vine din:
– impactul amplu al unei crizei asupra societatii prin ruperea panzei societale
– propagarea fricii si inhibarea optimismului investitional
– mecanismele profund umane ale comunitatilor de a cauta o ancora de stabilitate in figura tatucului.

Generarea unei crize este doar inceputul. Propaganda si panica fac restul.

Dupa inducerea unei crize recuperarea economiei si a societatii dureaza. La o scadere de 20% este nevoie de o creste de 25% doar pentru a ajunge la acelasi nivel de plecare.

In cazul Romaniei nivelul de la sfarsitul anului 2008 a fost atins de abia la sfarsitul lui 2015. Un pas de 7 ani. Episoade similar se regasesc pe parcursul intregii perioade post revolutionare.

O populatie ce se bucura de bunastare se poate emancipa si nu mai este usor controlata.

Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.

Erorile de politica monetara si de credit nu au facut decat sa genereze si sa aplifice crizele. Cumpararea vectorilor de opinie si canalizarea publicitatii bancare au reusit sa mute atentia publicului de la conducerea Romaniei prin criza.

Momentan ne confruntam cu amenintarea facuta de un consilier BNR (Croitoru) de crestere a dobanzilor cand inflatia este la -3% anualizat, cu amenintarea privind modificarea (inasprirea) conditiilor de creditare prin noi norme BNR pentru creditul ipotecar, cu declaratiile panicarde ale presedintelui Consiliului Fiscal,cu ghidaje (moral suasion folosita stramb) de finantare si numire a prietenilor, de evitare a evidentierii ilegalitatilor, de restructurare/salvare/vanzare selective a portofoliilor bancilor private.

Criza nu se mai poate manifestain 2016 deoarece procesele economice au inertie. In schimb, prin tragerea franei de mana de catre decidentii de politica monetara si de credit se poate induce o criza in 2017.

Experienta conducerii Romaniei prin crize in ultimii 26 de ani a contribuit determinant la ritmul mediu redus de crestere si cel mai mult la dezvoltarea inegala a regiunilor Romaniei.”

Si uite asa incep jocurile prin finantele Romaniei. Politice, desigur. Insa Dl. Croitoru a vorbit despre faptul ca „momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important”. Dar Dl. Isar, aici, vorbeste si despre:

„Consilieru’ Croitoru de la BNR a iesit in evidenta zilele trecute cu o opinie panicarda.

Spectrul angajarii in sectorul privat il sperie pe un vajnic libertarian.

Teama a facut ca desi spune ca negrul e alb, sa puna chiar el negru pe alb motivul simplu pentru care parlamentul ar putea sa destituie Consiliul de Administratie al BNR:

neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania.”

Iar Dl. Florin Citu iata ce spune:

BNR trebuie sa accepte, costul independentei este puterea limitata

„Ministrul de finante al NZ a trimis o scrisoare oficiala guvernatorului bancii centrale, RBNZ. In scrisoare acesta cere o intalnire cu guvernatorul bancii centrale pentru a discuta despre performanta recenta a bancii centrale. Banca centrala a NZ este cea mai independenta din lume dar tot trebuie sa explice, intr-un sistem democratic, societatii ce a facut sau ce nu a facut.

A reusit sa atinga obiectivul cu care a mandatat-o societatea sau nu . Daca nu, de ce nu si asa mai departe. O situatie normala intr-o democratie moderna. Iar de aceasta data ministrul finantelor, in numele societatii, are un motiv serios pentru a cere o evaluare a performantei RBNZ-inflatia ramane inca sub tinta. Inflatia sub tinta pentru o perioada lunga de timp ar putea arata ca banca centrala a pastrat in trecut politica monetara mult prea restrictiva cu efecte negative pentru cresterea economica pe termen scurt, pe langa alte lucruri. Asa se fac lucrurile in tara cu una dintre cele mai libere economii din lume ( a 3-a cea mai libera economie din lume dupa Hong- Kong si Singapore).

Bineinteles ca nu ai cum sa vezi o situatie similara in Romania. Raspunsul pe care l-ai primi imediat este ca legea nu cere asa ceva. Si este adevarat. In acest moment legea ofera bancii centrale privilegiul de a-si alege tinta dar si modul prin care sa ajunga la tinta(1) . Mai mult nu exista nicio lege, acord, reglementare care sa spuna cand trebuie sa ajunga BNR la tinta si mai ales ce se intampla daca nu ajunge la tinta. Altfel spus, ce se intampla daca preturile nu sunt stabile in Romania? Dupa cum stim foarte bine, nimic.

Banca centrala, BNR, nu raspunde formal in fata societatii ca orice alta institutie in cazul in care deciziile luate nu au dus la rezultatul promis sau si mai rau au avut efecte negative pentru economie. Banca centrala devide nivelul tintei de inflatie pe care si-l si pe care ulterior il discuta cu guvernul. Da, prezinta un raport de activitate in Parlament dar atunci cand tu iti alegi tinta si instrumentul nu mai ramane nicio parghie prin care societatea sa poata sa te controleze. Elementul principal aici il reprezinta faptul ca tinta este aleasa de BNR deoarece majoritatea bancilor centrale au libertate in a-si alege instrumentul prin care sa “livreze” preturi stabile in jurul tintei de inflatie (2).  Astfel societatea nu are cum sa ceara sanctiuni daca tinta nu a fost atinsa pentru ca nu societatea a ales tinta. Pare un lucru minor dar este ceea ce asigura independenta totala bancii centrale fara niciun fel de raspundere-putere absoluta.

Puterea limitata este pretul independentei de politica pe care il plateste orice institutie detinuta de stat. Aceasta este regula de baza intr-o democratie.

Independenta bancii centrale fata de politic este importanta. Este cel mai important lucru castigat de bancile centrale in ultimii 30 de ani. Numai ca avand in vedere ca si bancile centrale sunt controlate de functionari numiti politic este periculos sa oferi putere absoluta unei astfel de institutii. In tot acest “design” al sistemului bancar romanesc lipseste ceea ce in engleza este foarte bine surprins de “accountability”.

Ai nevoie de mai multe cuvinte sau chiar propozitii sa traduci in romana ce inseamna “accountability”. Ar trebui sa fie un semn pentru noi ca societate. Este clar ca nu este ceva ce ne preocupa foarte mult. Totusi, stim ca este importanta aceasta “accountability” pentru ca o cerem de la institutii. In aceste zile asistam la foarte multe discutii despre cum controlam derapajele SRI si SIE dar nicio discutie despre cum controlam banca centrala. Romanii inteleg pericolele care vin dinspre serviciile secrete cand au prea multa autonomie. Lasate libere fara niciun fel de supervizare aceastea au tendinta sa acapareze puterea. Intelegem acest lucru acum dupa 50 de ani de comunism. Cel putin sper ca intelegem.

Toate aceste institutii, inclusiv banca centrala, sunt la fel de importante iar lasate libere in mana unor functionari pot produce dezastre cu consecinte tragice pe termen lung in societae. Banca centrala are puteri foarte mari, mai mari decat intelege cea mai mare parte a societatii, si de aceea este important ca aceste puteri sa fie folosite pentru societate si nu pentru clasa politica sau interese personale. In 1968 Milton Friedman spunea ca cel mai rau lucru pe care il poate face politica monetara este sa devina ea insasi un factor de instabilitate in economie. O banca centrala independenta politic cu puteri absolute fara niciun fel de control din partea societatii are cele mai mari sanse sa devina o sursa majora de instabilitate in economie- Politica monetara prociclica in perioada 2006-2010 confirma opinia lui Milton Friedman.

Fara constrangeri din partea societatii si fara “accountability” retorica BNR este simpla- cand ceva merge bine este datorita politcii monetare, cand merege prost altii sunt de vina. Daca suna a discurs politic nu este o intamplare. In acest moment motivatia BNR este sa joace politic si sa pastreze privilegiile si mai ales aceeasi componenta a boardului de la un mandat la altul.

Bancile centrale au evoluat odata cu societatea. In timp, am inteles cateva lucruri (cel putin eu):Este nevoie de mai putina aroganta si mai multa modestie. Este periculos sa crezi ca poti sa controlezi un sistem complex si dinamic cu miscari fine de dobanda – “fine tuning”. Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.

Astfel o banca centrala independenta in implementarea politcii monetare accepta un obiectiv care este dorit si asumat de societate (2). Iar pentru a elimina si mai mult motiviatia unor decizii politice numarul mandatelor trebuie limitat (3).

Revenind la situatia specifica din Romania, in acest moment politica monetara este independenta de jure de influenta politica. Dar faptul ca tinta este decisa doar de banca centrala elimina orice control asupra bancii centrale. In plus lipsa limitei de mandate introduce motivatia pentru guvernator (indiferent de persoana care ocupa pozitia respectiva) sa negocieze cu clasa politica mandat dupa mandat si astfel anuleze independenta de facto a bancii centrale fata de politic.

Ne aflam acum in cea mai periculoasa situatie pentru o societate democratica. Avem o banca centrala independenta , de jure, care si-a negociat foarte bine aceasta independenta. BNR alege singura tinta de inflatie iar guvenratorul poate sa fie numit ad infinitum . Este imposibil ca societatea prin intermediul parlamentului sau guvernului sa evalueze obiectiv politica bancii centrale pentru ca nu exista parghii prin care sa o faca. Nu exista niciun document prin care banca centrala se angajeaza fata de societate sa livreze o anumita rata de inflatie si sa cuprinda si sanctiunile pentru situatiile in care nu se ajunge la acest rezultat (4). Iar faptul ca guvernatorul poate sa fie numit mandat dupa mandat ii ofera acestuia (nu doar teoretic) motivatia ca in schimbul unor decizii de politica monetare care sa ajute un anumit partid politic la un moment sa primesca la schimb numirea pentru inca un mandat.

Pe langa aceste probleme, exista inca un risc. In regimul actual banca centrala poate sa urmareasca alte obiective in afara de cel al preturilor stabile fara ca cineva sa poata sa spuna ceva. Poate sa faca acest lucru chiar daca alergarea dupa alt obiectiv inseamna ca stabiliatea preturilor este abandonata. Independenta inseamana pentru multi bancheri centrali, nu doar BNR, decizii discretionare. Fara un contract clar si transparent intre societate si banca centrala, aceasta din urma poate sa foloseasca politica monetara dupa bunul plac. De foarte multe ori in ultimii ani BNR a adaugat obiective in comunicarea cu publicul desi statutul acesteia este foarte clar. Exista un singur obiectiv, stabilittea preturilor (5).

Stiu ca este foarte usor sa credem ca lucrurile sunt complicate si sa fim furati de nuante. Bancherii centrali se folosesc de aceasta perceptie si sunt experti in folosirea metaforelor care induc impresia ca isi fac meseria intr-un mediu dificil. Ar trebui sa le multumim in loc sa incercam sa le controlam activitatea, spun acestia indirect.

Lucrurile nu stau chiar asa. Sunt doua elmente de care are nevoie un sistem monetar cu banca centrala: 1) un mandat foarte clar care defineste atat independenta bancii centrale cat si limitele puterii acesteia; 2) proceduri care sa asigure transparenta si “accountability” fata de societate.

In 2005 banca centrala a facut un pas important in directia corecta. A adoptat un regim de tintirea inflatiei. Acesta ofera mai mult transparenta. – raportul asupra inflatie, tinta de inflatie, comunicate dupa fiecare decizie. Acum a venit momentul ca BNR sa faca si pasii urmatori. Tinta trebuie decisa cu guvernul sau parlamentul printr-un contract care sa aiba si clauze pentru situatia in care banca centrala nu se achita de mandat. Iar numarul de mandate trebuie limitat la 2 a cate 5 ani fiecare. In fine, este de o importanta cruciala publicarea minuteleor, mai ales intr-o tara unde exista suspiciuni de incompetenta, plagiate, ofiteri acoperiti in toate structurile statului,. Numai prin transparenta maxima banca centrala poate sa inlature orice acuzatie/suspiciune din spatiul public care leaga performanta slaba de numirile politice, incompetenta, sau prezenta ofiterilor acoperiti sau fosti securisti in fruntea conducerii. Publicarea minutelor ar trebui sa confirme sau infirme o parte dintre aceste acuzatii . In special cele legate de competenta. (6)

(1) . 2 noiembrie 2011, Comunicat BNR – Totodată, CA al BNR a hotărât ca, începând cu anul 2013, banca centrală să adopte o ţintă staţionară de inflaţie, situată la nivelul de 2,5 la sută ±1 punct procentual. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.

(2) Ben Bernanke, 25 mai 2010 – Central bank independence, transparency and accountability – A broad consensus has emerged among policymakers, academics, and other informed observers around the world that the goals of monetary policy should be established by the political authorities, but that the conduct of monetary policy in pursuit of those goals should be free from political control.

(3) BIS, Issues in the Governance of Central Banks may 2009, chapter 3—removes the incentive for a governor to seek favour from those who decide on his reappointment. Limitations on the number of terms reduce the probability that the political powers that reappoint the incumbent will use the threat of non-renewal to influence central bank policy.

(4) Policy Target Agreement RBNZ- http://www.rbnz.govt.nz/monetary-policy/policy-targets-agreements

(5) Care este obiectivul fundamental al BNR pana la urma? – https://florincitu.wordpress.com/2014/09/30/care-este-obiectivul-fundamental-al-bnr-pana-la-urma/

(6) BNR trebuie sa publice discutiile din CPM – https://florincitu.wordpress.com/2014/06/24/bnr-trebuie-sa-publice-discutiile-din-cpm/ „

De aceea cred ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze ceea ce aratam mai sus. Pentru ca ceea ce arata Dl. Isar – „neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania” – este expresia faptului ca politica monetara si politica fiscala nu au putut coopera eficient. Iar Dl. Citu e de parere ca:

„Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.”

De acord, dar chestiunea „invaluita in mister” este cea a gasirii optimului, cea a gasirii cooperarii eficiente intre politica monetara si politica fiscala. Pe mine, cel putin, Dl. Isar nu ma convinge cand spune cu generozitate ca: „Romania e o tara bogata”. Cum defineste dumnealui bogatia unei tari sau, ca sa-l parafrazez pe Adam Smith, bogatia unei natiuni? Cresterea ratei dobanzii se impune (solutie clasica, keynesiana!!) daca avem crestere de PIB, altfel pagubim sectorul bancar. Dl. Citu imi anintesc ca a propus, daca nu ma insel, urmatorul mod de lucru: la o relxare fiscala trebuie sa corespunda, ca s-o echilibreze, o politica monetara mai restricitiva si invers.

Insa politica noastra monetara nu poate fi coerenta – de aici faptul ca BNR nu-si poate atinge obiectivul: stablitatea preturilor. Pentru ca nu depinde doar de BNR lucrul acesta. O banca centrala poate fi independenta, asa cum arata Dl. Citu – cu riscurile de rigoare formulate corect de catre marele economist american Milton Friedman – doar in conditiile unei economii eminamente private – cazul SUA, desigur. BNR nu poate interveni decat monetar intr-o economie care nu e eminamente privata, ci intr-una in care statul are inca un rol important. BNR nu poate controla fenomenele bugetare, nici felul in care ministerele – observati ca spun ministerele si nu Guvernul – gestioneaza bugetele, dar nici felul in care Guvernul gestioneaza bugetul. Daca bugetul ar fi cheltuit optim, cu maximum de eficienta, atunci politica monetara ar trebui sa fie si ea una optima si eficienta. In caz contrar s-a vedea usor cine induce crize si cine nu. Insa la noi situatia nu sta asa si se asterne o pacla destul de groasa in a vedea cine greseste de fapt si de drept. Pentru ca cheltuirea banului public, inclusiv a celui din imprumut in moneda straina, nu sta in sarcina BNR. Nu poti, de exemplu, sa dai doar vina pe BNR, dar sa afirmi, cum face Dl. Isar:

„Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.”

iar mai jos:

„Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.”

Pentru ca decidentul din economie nu a fost BNR. Sa luam, de pilda, intreprinderile de stat neperformante, cu gauri de miliarde de euro – de asta si spuneam ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze: care ar fi politica monetara optima intr-o asemenea situatie de evident dezechilibru? Dl. Nicolae Vacaroiu, fost prim-ministru al Romaniei, spunea ca 80% din privatizari au fost ratate – cum ar trebui sa arate in acest caz o politica monetara optima? Pentru ca privatizarile depindeau si depind de decidentul politic. Daca, asa cum arata Dl. Croitoru, s-ar intensifica intrarile de capital in Romania dar noi nu facem sau ratam in chip lamentabil privatizari importante si necesare pentru economia nationala, cum ar trebui sa arate politica monetara optima sau care ar fi, in acest caz, optimul politicii monetare?

Dar sa revenim la problema maririi datoriei publice. Ca nu e rau sa traiesti pe datorie o stie oricine. Nu e rau pana la un punct: pana cand trebuie s-o mai si platesti inapoi, cu dobanda. Ciudat e ca guvernele noastre, incepand de pe vremea celui de-al doilea mandat al Presedintelui Basescu par a nu-si pune urmatoarea problema: marirea datoriei prin efectuarea de imprumuturi la FMI si Banca Mondiala inseamna ca vin, evident mai multi bani – dar care e eficacitatea? Ca nu prea se vede. Doar se mareste datoria publica si nimic mai mult. E vorba de datoria tarii. In schimb s-a vazut in Grecia unde a dus o astfel de politica iresponsabila din partea factorului politic… Nu vad ca facem autostrazi, nu vad ca imbunatatim infrastructura feroviara sau cea portuara sau aeroportuara, nu vad ca modernizam sau construim spitale noi etc, asta ca sa dau doar cateva exemple. Nu scoatem bani din aceasta marire a datoriei publice, doar consumam. In schimb nu reusim sa atragem fonduri europene nerambursabile, iar daca le atragem totusi nu le cheltuim chivernisitor, eficient.

Daca ar fi sa fim obiectivi, cu toate ca am putea critica comportarea BNR in perioada Crizei din 2008-2009, totusi sa nu uitam ca Romania a mers in perioada de boom cu deficite bugetare, inclusiv structurale, mari. Situatia a fost mult mai buna in perioada guvernarii Nastase, cand deficitul bugetar era minuscul, fata de ce a urmat in perioada 2004-2008. Chiar Traian Basescu, tin minte, evidentia deficitul bugetar de doar 1,36% din PIB (citez din memorie, sper sa nu gresesc) din timpul guvernarii Nastase. A fost crestere economica si in perioada 2004-2008, dar nu s-a facut pe baze sanatoase, lucru ce a generat risipa si a vulnerabilizat economia nationala in fata Crizei care urma inevitabil. E de studiat daca devalorizarea leului in 2009 nu ar fi vulnerabilizat si mai mult economia, atinsa oricum de criza, in conditiile iesirilor masive de capital de la periferia UE mergand spre centru. In conditiile unei economii vulnerabile s-ar fi vulnerablizat si moneda. S-a vorbit in epoca de speculatiile pe leu si poate s-a dorit de catre forte externe ca leul sa se devalorizeze, creand un dezechilibru economic dinamic. Economia era pe o crestere nesanatoasa inca inainte de criza, era vulnerabila inca inainte de criza.

E de notat ca factorul politic nu a apreciat inca de la inceptul lui 2009 ca economia va intra in criza, ca putin timp dupa aceea sa declare ritos ca suntem in RE-CE-SIU-NE, fiecare silaba fiind rostita apasat!! Sau BNR a intarit leul pentru ca in 2009 eram in plin an electoral…? Si in Romania, se stie, in an electoral se da o mita electorala uriasa la tot poporul, ulterior achitandu-se nota de plata prin masuri de austeritate. Si atunci trebuia, evident, echilibrata o asemenea masura populista.

Ce ne spune BNR:

„RATA INFLAŢIEI

Dobânzi BNR

  • Depozit: 0,25%
  • Politică monetară: 1,75%
  • Creditare: 3,25%
  • istoric »»»

BNR, conform mandatului sau legal, ar trebui sa-si atinga tinta de inflatie in 2016: 2,50%. Lucru asta nu pare sa se intample si e firesc sa te intrebi: de ce? Fata de valoarea actuala, cresterea ar trebui sa fie de vreo 5,5%. O crestere a inflatiei poate sa fie benefica dar poate si sa nu fie benefica, adica sa creasca inflatia si doar atat. O spirala inflationista pe un fond populist poate fi foarte periculoasa pentru ca poate fragiliza foarte mult economia. Eu imi amintesc de faptul ca la inceputul anilor ’70, in Marea Britanie, pe vremea cand erau laburistii la Putere, inflatia ajunsese la vreo 25%: se tipareau bani ca sa satisfaca pretentiile din ce in ce mai mari ale sindicatelor – chipurile erau bani multi si asa traia, dom’ne, omul bine! BNR nu a explicat foarte clar ezitarea fata de aducerea inflatiei la tinta, pe un teritoriu pozitiv. Lucrul acesta, aducerea inflatiei in zona cu plus, ar genera cerere, insa Dl. Croitoru arata un lucru: „Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere […]”…. Si ca: „Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională.”… Insa nici Dl. Croitoru nu arata foarte clar de ce nu e adusa inflatia la tinta si care ar fi riscurile profunde. Totusi, alaltaieri BNR a dat un comunicat unde vorbeste si despre riscuri, fara sa detalieze:

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

„05.05.2016

Video:
» Briefing de presă 5 mai 2016

În şedinţa din 5 mai 2016, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;
  • Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
  • Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat noul Raport trimestrial asupra inflației, document ce va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016.

Conform evoluţiei anticipate, valoarea negativă a ratei anuale a inflaţiei s-a accentuat în primul trimestru al anului curent (-3,0 la sută în luna martie față de -0,93 la sută în decembrie 2015), ca efect al reducerii cotei standard a TVA de la 24 la 20 la sută începând cu 1 ianuarie 2016 și al prețurilor scăzute ale materiilor prime pe plan global.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC a coborât în luna martie la nivelul de -1,4 la sută, iar indicele armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a înregistrat o rată medie anuală de -1,1 la sută.

Creșterea anuală a PIB s-a accelerat în anul 2015 la 3,8 la sută, cea mai înaltă dinamică din perioada post-criză, susținută de avansul semnificativ al consumului și de consolidarea tendinței de redresare a investițiilor. Contribuția negativă a exportului net s-a accentuat, influența exercitată de creșterea rapidă a absorbției interne devenind vizibilă mai ales în ultima parte a anului 2015.

Cele mai recente date și sondaje de conjunctură semnalează continuarea expansiunii cererii de consum, pe fondul stimulilor fiscali și al creșterii veniturilor populației. În același timp se remarcă scăderea productivității muncii în industrie concomitent cu o dinamică anuală pozitivă a salariilor.

Condițiile monetare reale își păstrează caracterul stimulativ. Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a consolidat traiectoria ascendentă, susținută de ritmul înalt de creștere a componentei în lei. Ponderea creditului în lei în totalul creditului neguvernamental a urcat la nivelul de 52,7 la sută în luna martie de la 51,7 la sută în luna precedentă (cea mai mare valoare înregistrată din 2007 până în prezent), asigurând premise pentru îmbunătățirea transmisiei politicii monetare și pentru atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

În ședința de astăzi Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2016. Raportul prezintă noua prognoză trimestrială, care anticipează prelungirea valorilor negative ale ratei anuale a inflației până în luna iulie 2016, ca urmare a manifestării efectelor tranzitorii ale reducerii cotei TVA și ale altor impozite indirecte, precum și a scăderii unor prețuri administrate (energie). Scenariul de bază prevede o revenire graduală a inflației în interiorul intervalului asociat țintei și plasarea în palierul superior al acestuia la finele orizontului de prognoză.

Riscurile asociate proiecției sunt generate de surse atât interne cât și externe, în condițiile unor incertitudini ridicate.

Astfel, contextul extern rămâne marcat de sporirea temerilor legate de creșterea economică globală, reacutizarea situației din Grecia și apropierea referendumului din Marea Britanie. Acestor incertitudini li se adaugă cele legate de volatilitatea piețelor financiare, tensiunile geopolitice, divergența între conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii şi evoluția prețului petrolului.

Pe plan intern, riscurile se conturează în sfera politicii fiscale și de venituri, precum și a efectelor adverse generate de modificări ale legislației în domeniul financiar.

Pe baza datelor disponibile în prezent și în contextul unor incertitudini sporite, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an și continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.

CA al BNR a hotărât totodată păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Aceste decizii vizează asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu care contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. CA al BNR reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice alături de reforme structurale sunt esenţiale pentru consolidarea economiei româneşti și întărirea capacității acesteia de a face față unor evoluții adverse pe plan internațional.

BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi internaţionale în vederea utilizării şi dozării corespunzătoare a tuturor instrumentelor de care dispune pentru îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu și pentru menținerea stabilității financiare.

Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016. Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 30 iunie 2016.” (subl. mea)

Totusi, as dori sa vad pe saitul BNR sau pe cel al Opiniilor BNR, sau poate Dl. Croitoru, o detaliere, un studiu mai amanuntit asupra riscurilor de care vorbeste comunicatul BNR de mai sus. Inclusiv interpretarea lor in plan politic. Ce se intampla de fapt? De observat ca se vorbeste in comunicat de „incertitudini ridicate”. Ce inseamna asta? Care e substratul ascuns, daca exista unul?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Mai 7, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 189 comentarii

De ce are Valeriu Zgonea dreptate…

Aratam inca de la sfarsitul lui iunie 2015 ca PSD are nevoie de o schimbare la varf, o schimbare innoitoare a imaginii sale, atat pe plan intern, dar si pe plan extern. Lucrul acesta se impunea de mai multa vreme si ar fi foat benefic pentru PSD. Sa ne gandim ca acest partid nu reuseste din 2004 sa mai castige alegerile prezidentiale, iar faptul ca a avut acces in ultima vreme la guvernare se datoreaza aliantei cu liberalii, cea din USL. De aceea schimbarea se impune pentru ca trebuie sa vii cu ceva nou in fata electoratului, in special in fata tinerei generatii. PSD n-a venit cu ceva nou: a venit cu acelasi tip de lider cu care ne-a obisnuit de mai multa vreme precum Dl. Ponta. Rezultatul a fost ca a pierdut alegerile. Acum, toata pesedimea sau aproape toata il tine in brate pe Liviu Dragnea.

N-am absolut nimic personal cu Dl. Dragnea. Dansul conduce inca PSD. Problema D-lui. Dragnea poate fi formulata in termeni simpli si clari: dansul e condamnat definitiv la doi ani cu suspendare in Dosarul „Referendumul” in aprlie 2016. S-a invocat de catre unii caracterul politic al acestui proces, dar nu s-au oferit demonstratii convingatoare in acest sens. Nu e deloc clar de ce Liviu Dragnea trebuia indepartat in felul acesta din viata politica – pentru ca asta ar fi fost scopul unui proces politic. Cert este ca, in momentul de fata, PSD este condus de un infractor, lucru dezastruos din punctul de vedere al imaginii. Iata ce scria pe FaceBook, Dl. Valeriu Zgonea, Presedintele Camerei Deputatilor:

„Cu respect față de sutele de mii de membri PSD,

Am fost mereu un om de stânga. De peste 20 de ani, mi-am dedicat viața principiilor și valorilor social-democrate. Am luptat împreună, am câștigat împreună și am suferit împreună de multe ori. Împreună am dus campanii chiar împotriva unora care astăzi sunt în partidul nostru (PD, PRM, PDL etc) și ne dau lecții despre ce înseamnă să fii social-democrat. Care ne spun nouă că trebuie să înălțăm ziduri cât mai înalte, care să ne apere de realitatea de afară.

Eu cred că acest lucru este profund greșit. Și că social-democrația înseamnă tocmai să dărâmăm zidurile dintre noi și oameni. Să fim aproape de ei și să găsim soluții la problemele lor.

Acesta este motivul pentru care am acceptat, anul trecut, să fac echipă cu Liviu Dragnea. Pentru că amândoi am fost de acord să venim în fața Congresului cu o promisiune fermă, din suflet: modernizarea stângii din România. Și reașezarea ei pe trei principii fundamentale: decență, integritate și responsabilitate. Să dăm un semnal clar pentru întreaga clasă politică că e timpul să se schimbe și că PSD – cel mai mare și important partid din România, va fi vârful de lance al acestei schimbări.

Acea promisiune să știi că o respect, Liviu!

O respect, pentru că, în acești 20 de ani de când sunt în partid, i-am cunoscut pe mulți dintre sutele noastre de mii de membri. Și pot spune că aceștia sunt oameni muncitori , responsabili și decenți.

Nu trebuie să permitem NICIODATĂ ca acestor oameni să li se pună o etichetă pe care nu o merită.

NU trebuie sa fie în defensivă atunci când cer votul oamenilor care văd în noi speranța unui viitor mai bun!

Nici să li se bată obrazul pentru ceea ce NU au făcut !

Nu accept ca munca acestor oameni să fie călcată-n picioare de adversarii politici, care ne pot specula problemele, atunci când noi le permitem să apară.

PSD e un partid de oameni onesti si serioși, care nu merită să ducă povara unei imagini afectate de problemele unor lideri, indiferent cine sunt aceștia. Acesta este dreptul lor. Și nu o abstracție.

A fi lider înseamnă a avea responsabilitate dincolo de orice altceva. Iar în PSD, spre deosebire de alte partide, un lider are responsabilitatea destinului politic a peste jumătate de milion de suflete. Cărora trebuie să le insufle încredere și speranță. Nicidecum să le arunce în spate propriile sale probleme.
Acesta este crezul pe care și eu și Liviu l-am împărtășit atunci când am venit în fața Congresului.

Este un crez de care eu mă voi ține până la capăt! Sper și cred că, după toată emoția de vineri, te vei ține și tu, Liviu!

Pentru că PSD este o familie, în care principiul de bază este solidaritatea. Dar o solidaritate cu valorile și principiile de stânga, și nu una împotriva justiției.

Viața ne-a demonstrat că ori de câte ori am fost duplicitari și pasivi față de dorințele oamenilor, lumea ne-a sancționat și am pierdut alegerile.

Și nu e drept ca viitorul Partidului Social Democrat să fie periclitat din cauza unor interese personale / de grup.

Avem o șansă istorică : să recâștigăm alegerile locale si parlamentare. Și să guvernăm din nou țara în interesul oamenilor.

Vom câstiga alegerile locale pentru că am demonstrat seriozitate și performanță în ceea am facut în administrația locală. Dar putem pierde definitiv încrederea oamenilor în marele proiect PSD.
2016 este anul victoriei sau al înfrângerii definitive pentru PSD.

Depinde de noi toți ce ne dorim și ce alegere facem …”

Dl. Zgonea are dreptate in ceea ce priveste atitudinea sa fata de Dl. Dragnea. Insa PSD tinde sa se umple de tot ridicolul: Rovana Plumb ii cere demisia lui Zgonea. Adica „imparatul e gol” dar lui, lui Zgonea, i se cere demisia? De parca Valeriu Zgonea ar fi fost condamnat definitiv de catre Justitie, nu Dragnea!!! Nu sunt convingatoare nici explicatiile maestrului Cristoiu:

SRI a decis să-l sacrifice pe Valeriu Zgonea, obligîndu-l să se autodeconspire prin acţiunea sa făţişă de destabilizare a PSD

„Reacţia liderilor PSD la condamnarea cu suspendare a lui Liviu Dragnea n-a fost deloc surprinzătoare.
Dosarul Referendumului a fost şi este văzut nu numai de membrii PSD, dar şi de electoratul PSD, căruia trebuie să-i adăugăm electoratul PNL tradiţional, într-un cuvînt, de tot electoratul anti-Traian Băsescu, drept răzbunarea Sistemului care l-a susţinut pe fostul Preşedinte. Oricît ar părea de ciudat, demisia lui Liviu Dragnea ar fi fost sancţionată de electoratul anti-Băsescu, deja convins – după opinia mea în chip incorect – că Sistemul e al lui Traian Băsescu şi după încheierea mandatului.

Acestei convingeri i se adaugă alta, la fel de importantă:
Convingerea electoratului PSD că Sistemul – alcătuit din SRI, DNA şi ICCJ, avînd drept nucleu conducător SRI – şi-a pus în cap să scoată învingător la locale, PNL, zis și Partidul Meu.

Şi cum Partidul Meu e în derută, după Diversiunea Marian Munteanu, în care SRI, după ce le-a vîrît pe gît liderilor PNL pe fostul Lider al Pieții Universității, a șters putina în fața unui scandal pe care nu-l prevăzuse, electoratul PSD şi-a dat seama că Sistemul şi-a concentrat toate energiile, dar mai ales, banii negri, obţinuţi prin puşculiţele care sunt Infractorii de faţadă, pe destabilizarea PSD, care stă bine în sondaje.

Agitaţia lui Marian Vanghelie de a fi candidat nu e străină de tîrgul făcut cu Binomul SRI-DNA.
Circulă zvonuri şi în legătură cu o candidatură a lui Sorin Oprescu.
Dacă Sorin Oprescu va candida, indiscutabil el va candida la ordin, pentru a rupe din electoratul PSD în favoarea lui Cătălin Predoiu.

Ar fi posibile două explicaţii:

  1. Sorin Oprescu a încheiat şi el un tîrg, ca tot românul.
  2. Sorin Oprescu e omul Lor. Arestarea a venit în clipa în care nu s-a mai înţeles cu Ei la bani, cum s-a mai întîmplat și-n alte cazuri, deja notorii.

Valeriu Zgonea, preşedinte executiv al PSD, preşedinte al Camerei Deputaţilor din partea PSD, e singurul lider care i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea.
Mai mult, el a purces la o serie de operaţiuni menite a destabiliza PSD.
Scrisoarea adresată lui Liviu Dragnea e o provocare ordinară, de tip SRI.
Ea trebuie să lase impresia unui PSD în brambureală internă, prin nimic deosebit de PNL.

Rezultatul unui partid la alegerile locale depinde și de imaginea de partid unit, gata să administreze țara. PSD lăsa pînă acum această impresie. Spasmele lui Valeriu Zgonea țintesc imaginea de partid cu probleme interne. Intervenția de la ședința conducerii, Scrisoarea adresată lui Liviu Dragnea n-au avut drept țintă preluarea conducerii de către el, Valeriu Zgonea, nici afirmarea în fața funcționarilor de la Ambasada americană din România, cum s-a spus, ci destabilizarea PSD acum, în debutul campaniei electorale. La ordin, Valeriu Zgonea provoacă PSD. Urmărește chiar o acțiune de demitere a sa de la șefia Camerei Deputaților. El știe că așa ceva PSD n-ar forța parlamentară s-o facă. Da, dar el știe că liderii PSD pot pica în capcana de a porni o acțiune inutilă, acțiune care ar adînci imaginea de partid în derivă.

Orice om normal se întreabă:
Ce l-a apucat?
E nebun?
Valeriu Zgonea riscă să fie disprețuit și urît de tot electoratul PSD, ba chiar şi de cel anti-Băsescu.
Şi avînd în vedere că tupeul SRI de a ne dicta el pe cine să alegem şi pe cine nu, tupeu care a transformat creierele cu cizme din judeţe în Stăpîni ai judeţelor, Epoleţii ţinînd să ia locul buletinului de vot, prestaţia lui Valeriu Zgonea stîrneşte repulsie.
Şi a oamenilor cinstiţi, a celor care mai cred că democraţia înseamnă vot şi nu şantaj securistic.

Cine a urmărit activitatea lui Valeriu Zgonea din ultimul an şi-a dat seama că:

  1. Omul e un Bulă al PSD şi al clasei politice, un Bulă care se exprimă însă pe facebook.Ca orice Bulă veritabil, Valeriu Zgonea n-are o clipă conștiința ridicolului pe care-l emană cotidian. E convins că tot ceea ce face stîrnește admirația. De aceea, indiferent de ce se scrie despre el, Valeriu Zgonea continuă să să fie penibil.
    Cînd vine vorba de Valeriu Zgonea, toată lumea pufneşte în rîs.
    Liderii PSD sunt, de regulă, urîţi.
    Valeriu Zgonea a reuşit rara performanţă de a fi dispreţuit.
  2. Omul e un zelos colaborator al SRI.
    Nu ştiu dacă e ofiţer acoperit.
    Cred mai degrabă că e un oportunist care lustruiește cu limba epoleții sergenților majori mesianici.
    Cred că vrea şefia PSD în schimbul slujirii fără cusur a SRI.

În ceea ce se numeşte literatura obsedantului deceniu, proza apărută la noi în anii ’70, despre abuzurile staliniste ale deceniului 1950-1960, atrage atenţia un personaj odios.
Stalinismul s-a definit în PCR prin şedinţele de demascare şi autodemascare.

Strălucit descrisă de Petru Dumitriu în Nopţile de iunie, o astfel de şedinţă, care dura cîte o întreagă noapte, avea drept punct principal excluderea din partid a unui membru de partid, de regulă, cadru de conducere dintr-o întreprindere, șef de echipă, inginer șef, chiar director, uneori chiar secretarul de partid, căzut victimă bătăliilor din partid.
Orice şedinţă de acest fel avea, în cea mai mare parte a ei, ceea ce se numea Demascarea.
Rînd pe rînd, prieteni, colegi de muncă, chiar şi membrii ai familiei, se ridicau şi-l acuzau pe cel pus în discuție de Tovarășii veniți de la Centru de tot felul de crime la adresa democraţiei populare.
Omul intra în şedinţă inginer șef și liber şi ieşea din ea, duşman de clasă şi în cătuşe.
Şedinţe de acest fel erau numeroase într-o întreprindere.

La toate aceste şedinţe de demascare se remarca prin balele de ură pe care le scotea împotriva Victimei, prin lozincile în care vorbea, prin invocarea Uniunii Sovietice și a luptei de clasă, un tip.
Era, de regulă, un muncitor leneş, un lucrător prost, un infect și un semianalfabet.
N-avea nici o cale firească de a parveni şi, atunci, ca să parvină, îmbrăţişa o profesie.
Cea de a face pe plac Șefilor de la Centru veniți să controleze şedinţele de demascare.
Uneori, în cazul unui cadru de conducere iubit, stimat de colectiv, era greu să găseşti pe cineva care să se tonul demascărilor în şedinţă.
De fiecare dată, Tovarăşii de la Centru se linişteau, zicînd:
– Nu-i nimic, îl avem pe tovarăşul X. Ne bazăm pe el.
Și tovarășul X n-aștepta nici să i se spună să demaște. Din debutul ședinței își dădea seama ce doreau tovarășii de la Centru.

Cred că un astfel de personaj e în PSD Valeriu Zgonea.
Toată activitatea de pînă acum îl dezvăluie un zelos desăvîrşit în preocuparea de a face pe plac Binomului SRI-DNA.
Ca preşedinte al Camerei Deputaţilor e cel care ascunde cele peste 20 de modificări la Codul Penal cerute de CCR.

Aceste modificări ar reduce puterea Binomului SRI-DNA asupra democraţiei româneşti, pentru că ar aduce procurorii DNA în hotarele Constituţiei.
Se înţelege al cui joc îl face Valeriu Zgonea refuzînd să îndeplinească exigenţele CCR.
Nu de mult, cînd Raportul MCV a criticat în chip nedrept Parlamentul, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a lăudat această critică, demascînd Parlamentul.
Pentru SRI, să ai un om în fruntea Camerei Deputaților e o realizare uriașă.
Pînă acum, Valeriu Zgonea a făcut jocurile SRI fără să bată la ochi.
Acum le face pe față, fără a se mai ascunde.

De ce-l sacrifică SRI punîndu-l să se autodemaște?
În practica Serviciilor există momente cînd un agent sau colaborator e sacrificat.
E vorba de obiective cruciale pentru Servicii.
SRI a decis să-l sacrifice pe Valeriu Zgonea, obligîndu-l să se autodeconspire prin acţiunea sa făţişă de destabilizare a PSD.
E cea mai bună dovadă că la SRI domneşte disperarea.
Sergenţii majori mesianici văd cum e pe cale să eşueze Operaţiunea lor de a vota în locul românilor, de a înlocui Epoleţii cu Buletinul de vot.

N.B. Se înțelege că orice ieșire publică a liderilor PSD împotriva lui Valeriu Zgonea face jocul SRI.
Cel de a crea imaginea unui PSD șfîșiat de luptele interne acum, în debutul campaniei electorale.”

In realitate, cel care destabilizeaza partidul nu e nimeni altul decat Liviu Dragnea. Nu stiu daca va mai amintiti de celebrul Congres cu vrajitoare, de acum cativa ani… In 2010 Adrian Nastase nu era condamnat. Credeti ca n-ar fi putut sa revina la sefia PSD? Dar nici nu a candidat pentru functia de presedinte al partidului si asta doar pentru faptul ca avea dosare in cercetarea Justitiei. Iar acum unul care e condamnat, e aparat de multi (zic multi caci nu vreau sa cred ca e vorba de o imensa majoritate din PSD) membri PSD ca sa ramana in continuare in functia de presedinte al partidului si sa-i reprezinte!!! Cel care trebuie sa plece, in viziunea unor pesedisti, e cel care a aratat derapajul in care se afla tot acest partid, e vorba de Dl. Zgonea. Uitati-va cat de pe dos e gandirea unora din PSD! Ramanerea in functia de presedinte al partidului a D-lui. Dragnea, aduce prejudicii partidului, in special in ceea ce priveste relatiile sale externe. Dar si pe plan intern – lucru ce nu trebuie neglijat, pentru ca in niciun caz nu sporeste performantele electorale ale partidului. Dimpotriva, le diminueaza.

Nici vorba de neconstitutionalitate in gestul lui Klaus Iohannis!

Iata si atitudinea Presedintelui, expusa in aceasta scurta postare de pe FaceBook:

„Liviu Dragnea ar trebui să se retragă. Pentru sănătatea sistemului politic românesc, nu este în regulă ca un mare partid politic să fie condus de un lider condamnat penal prin sentință definitivă. I-am comunicat această opinie.”

Domnul Iohannis, ca mediator intre stat si societate, a facut ceea ce trebuie! PSD e cel mai mare partid politic din Romania, este un partid ce a dat un comisar european, are reprezentare in Parlamentul European si poate ajunge partid de guvernamant. Ganditi-va ca poate sa dea premierul, dar sa fie condus de un condamnat penal! Lucrul acesta aduce prejudicii Statului Roman, in relatiile externe ale Romaniei. Dl. Dragnea ar trebui sa-si dea demisia din toate functiile politice, publice pe care le detine. Evident, Dl. Dragnea ar putea sa revina in politica dupa ce expira perioada de condamnare. Insa din pacate pentru domnia sa, mentinerea sa in functiile pe care le detine in prezent, inseamna automat un prejudiciu adus statului si o plasare a Romaniei in afara valorilor euroatlantice. Romania e tara membra a UE si NATO, pe cale de consecinta impartaseste aceleasi valori cu celelalte state membre in cele doua organizatii. In caz contrar, riscul e de reducere a increderii in Romania din partea partenerilor nostri intr-un moment politic extern tensionat si dificil.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Aprilie 25, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Fratilor, creste M1!!

Unul din cele mai bune editoriale semnate de Dl. Ion Cristoiu:

Iresponsabilul vesel Victor Ponta nu poate fi contracarat, în nebunia risipei bugetare, de iresponsabilul solemn Klaus Iohannis.

Se arata ca:

„Guvernul a decis ca salariile medicilor să se mărească de la 1 octombrie 2015 cu 25%. Pe deasupra, într-un gest inimaginabil, demn de republicile bananiere din proza lui Marquez, printr-un act juridic s-a legalizat șpaga la doctor.

De ce spun că e un gest de coșmar vesel?
Atenția de la doctor, ca și bacșișul erau pînă acum realități acceptate de autorități ca și cum n-ar fi existat, rămase însă în afara legalizării. Toată lumea ducea medicului ceva, dînd curs unei tradiții mai ceva ca Falusul Mutului din Călușarii. Nimeni pînă la Guvernul Ponta nu s-a gîndit însă la oficializarea mitei printr-un document juridic.

Condiția medicilor în România a fost discutată și răsdiscutată.
Din toate punctele de vedere, problema numărul unu a Sistemului de Sănătate din România – salariul mic al medicilor și în general al celor din sistemul medical – trebuia rezolvată. Situația împrumutase note evidente de dramatism prin ceea ce s-a numit exodul medicilor în străinătate.
Un exod care risca să lase Sistemul nostru medical fără resursele umane cerute de minima funcționare.
Și totuși, decizia Guvernului e una iresponsabilă, lăsînd impresia fără echivoc a unei politici de luat peste picior Poporul român, ceva gen, Vreți guvernare? Vă arătăm noi cum se guvernează la mișto!

De ce această imagine?
O mărire cu 25% a salariilor unei categorii profesionale e făcută de un Guvern minim responsabil cu necesara respectare a aparențelor de chibzuință, ba chiar de zgîrcenie.
Oricît de bine ar merge colectarea de taxe și impozite, oricît de plină ar fi pivnița cu bani a Bugetului, un Guvern responsabil desface cu greu baierele pungii. Sau măcar lasă impresia că le desface cu greu și atunci silit de împrejurări.

Se impune asta din mai multe motive:

  1. Niciodată în Istorie n-au fost suficienți bani pentru nevoile statului sau, mă rog, nevoile publice. Desigur, au fost și sunt regimuri de autoritate, multe dintre ele, dictaturi de dezvoltare, cum a fost, pînă la un punct, și dictatura lui Nicolae Ceaușescu. Acestea sacrifică prezentul de dragul viitorului, înclinînd primejdios balanța Investiții-Consum în favoarea Investițiilor. Dar chiar și regimurile democratice, regimuri interesate să asigure generației prezente un trai decent, acordă atenție investițiilor și prin asta viitorului sau mai precis generațiilor viitoare. Cu atît mai mult se pune problema asta în cazul României, țară cu mari deficiențe în materie de infrastructură și, în general, țară care are nevoie de investiții pentru viitor. De aceea, chiar și cele mai populiste regimuri scot cu greu banii pentru creșterea salariilor.
  2. Niciodată un regim nu va reuși să astîmpere nevoia bugetarilor de salarii cît mai mari, de condiții de trai ieșite din comun. Se fac azi tot felul de calcule menite a stabili salariul de care ar avea nevoie un funcționar public pentru a-l satisface.
    E o prostie!
    Nici măcar un milion de euro pe lună n-ar satisface un bugetar, invidios pe multimiliardar că are avion personal, în timp ce el nu-și poate permite decît un Mercedes. Bugetarii se abțin să ceară sume astronomice nu pentru că sunt mulțumiți cu salariul pe care-l au, ci pentru că au conștiința că nu se poate mai mult. De aceea, Guvernele responsabile se opun din principiu oricărei revendicări salariale, iar cînd le acceptă, chiar dacă sunt bani, o fac cu vizibila disperare c-au trebuit s-o facă.
  3. Austeritatea e și o stare morală, care trebuie întreținută în rîndurile populației. Nimic nu face mai rău unei națiuni decît impresia, creată de guvernanți, a unei deșănțări în materie de cheltuire a banului public, a unui S-a dat liber la aruncat cu bani în dreapta și-n stînga!

Să revenim la decizia Guvernului.
Mărirea salariilor în Sistemul medical a fost luată peste noapte.
N-a fost luată în urma unei minime acțiuni de protest a medicilor, a unui minim scandal public.

O decizie deșucheată a ÎCCJ potrivit căreia atenția de la doctor e ilegală a dus la o mică tulburare mediatică și la o mică burzuluire a medicilor. Imediat, ca și cum țara ar fi fost lovită de mari tulburări sociale, Guvernul a decis mărirea salariilor în Sistemul medical. Impresia de cedare cît ai bate din palme, de Abia așteptam să cereți!, de N-avem ce face cu banii! e mai mult decît limpede.

Condiția medicilor trebuia îmbunătățită. Dar decizia de mărire a salariilor nu s-a luat în urma unei dezbateri publice, a unei cumpăniri de către Guvern a soluțiilor în discuție. Ea s-a luat brusc, de parcă Victor Ponta ar fi vîrît mîna în buzunar și ar fi dat acolo de resursele bugetare necesare.

Felul aiuritor, iresponsabil, în care a fost luată decizia de mărire a salariilor medicilor și ale celor din Sistemul public medical se constituie nu numai într-o bombă socială – s-a deschis Cutia Pandorei! – dar și într-o bombă morală. S-a creat imaginea unor resurse bugetare infinite, a unei țări în care s-a dat drumul la risipit.

Cum s-a ajuns aici?
Foarte simplu.
Cauza balamucului fiscal aflat abia la început stă în mărirea salariilor demnitarilor în frunte cu Președintele.
Vă amintiți ce-a răspuns Guvernul cînd a fost întrebat de unde bani pentru ștabi?
Cum de unde?
Sunt bani căcălău! a răspuns Guvernul.
Nu erau bani, pentru că, așa cum am zis mai înainte, România are nevoie și de investiții, nu numai de consum.
Guvernul a răspuns așa pentru a potoli scandalul iscat de nesimțirea de a crește salariile ștabilor înaintea funcționarilor publici de rînd.
Și dacă sunt bani, de ce n-ar cere și alte categorii de bugetari creșteri salariale?!

Triplarea salariilor la demnitari a fost urmarea presiunilor publice neobișnuite făcute de Klaus Iohannis, neliniștit că pleacă în concediu și nu va putea cheltui nebunește. Negustoria cu Gabriel Oprea – premierul interimar dădea Ordonanța numai dacă președintele o lăuda public înainte de a fi dată! – va rămîne în Istorie ca un exemplu strălucit de lăcomie neghioabă a unui înalt demnitar.

Ce-ar fi fost dacă Președintele ar fi ieșit public și-ar fi luat poziție față de creșterea salariilor, inclusiv a salariului său?
Ar mai fi cutezat cineva după aceea să arunce cu bani în dreapta și-n stînga?
Că Victor Ponta e în stare de orice în postura sa de iresponsabil vesel e de înțeles.
De neînțeles e faptul că la ora actuală politica iresponsabilă a lui Victor Ponta nu întîmpină nici o contracarare din partea președintelui.

Păi, cum să iasă Klaus Ioahannis și să avertizeze asupra atentatului la viitorul României care-l reprezintă uriașa risipă bugetară?
Ar putea critica el decizia de mărire a salariului medicilor în timp ce el a salutat mărirea propriului salariu?
Iresponsabilul vesel Victor Ponta nu poate fi contracarat, în nebunia risipei bugetare, de iresponsabilul mut Klaus Iohannis.”

Trebuie evidentiat acest editorial semnat de un jurnalist, nu de un economist. Dar punctul de vedere este cat se poate de corect, de bun simt, nu exclud faptul ca s-ar fi consultat cu un economist. Dar sa vedem ce spune si un economist de meserie, de exemplu Dl. Florin Citu:

Un grafic care arata rolul destabilizator al politicii monetare prociclice

Se arata ca:

„In opinia foarte lunga de ieri am explicat de ce politica fiscala nu poate sa destabilizeze de una singura (fara ajutorul politicii monetare) economia. Ma feresc sa spun dezechilibreaza pentru ca nu cred ca economia ajunge intr-un echilibru static – alta discutie pentru alta data. Asadar, explicam ca exista o relatie mult mai stransa intre politica monetara si ciclul economic decat intre politica fiscala si ciclul economic.

In perioada 2006 trim 3 -2007 trim 4 masa monetara a trecut de la o rata anuala de crestere de 40% pe an la 60% pe an. Atat consumul privat cat si PIB nominal au reactionat. Consumul privat in preturi curente a trecut de la o rata de crestere anuala de 18% la inceptul lui 2007 pana la o rata de crestere anuala de 28% in trimestrul 3 2008. O evolutie similara vedem si pentru PIB nominal. De remarcat doua lucruri importante: 1) rata de crestere anuala a PIB nominal si a consumului incepe sa creasca la cateva trimestre dupa ce a accelerat rata de crestere a masei monetare si 2) mult mai important, maximul ratei de crestere al PIB nominal si al consumului are loc la aproape 4 trimestre distanta dupa ce rata de crestere a masei monetare si-a atins maximul.

Oricine sustine rolul deztabilizator al politicii fiscale trebuie sa arate o astfel de relatie politica fiscala – ciclul economic cu o politica monetara constanta.

Inca un lucru, este clar din acest grafic ca politica monetara a fost prociclica in perioada 2005-2015. Efectele cresterii dinamicii anuale a masei monetare de la 10% la inceputul lui 2014 la 20% la jumatatea lui 2015 incep sa se simta. Cresterea dinamicii consumului in 2015 dar si in perioada urmatoare este stimulata de politica monetara, dupa cum se vede. Astfel, chiar si in absenta unui stimul oferit consumului din partea politicii fiscale, politica monetara ar fi trebuit sa gandeasca o strategie prin care sa reduca dinamica anuala a masei monetare.

monpolngdpblog.001

Surse: Modulus EI, BNR.
Nota: seria de date pentru masa monetara este mai scurta pentru ca in Romania trebuie sa faci o cerere oficiala la BNR pentru date (sau sa cauti in documente PDF vechi, unele care nu sunt pe site). 🙂 Asta este. Mai greu cu transparenta.”

Iar ce arata Banca Nationala – aici. Sa retinem aceasta fraza:

„Cresterea dinamicii consumului in 2015 dar si in perioada urmatoare este stimulata de politica monetara, dupa cum se vede. Astfel, chiar si in absenta unui stimul oferit consumului din partea politicii fiscale, politica monetara ar fi trebuit sa gandeasca o strategie prin care sa reduca dinamica anuala a masei monetare.”

Numai ca politica Guvernului, cel putin al celui actual, sau, mai exact spus al actualei Coalitii care asigura guvernarea, este sa dea bani la toata lumea fara sa-i aiba… Vrea sa tina si intreprinderile de stat neperformante care inregistreaza pierderi uriase si care nu-si platesc obligatiile fiscale catre stat, doreste sa mareasca si salariile in aparatul bugetar. Asta se doreste, asta e politica actuala si in ideea acestei politici e conceput noul Cod Fiscal. Centrul de greutate al acestuia nu este reducerea taxelor si impozitelor, ci sa dea la toata lumea bani intr-un populism demn de o cauza mai buna! Pentru ca Guvernul sa-si poata pune in aplicare politica aceasta, care presupune o marire de deficit bugetar, in conditiile in care se doreste si o oarecare reducere de taxe si impozite, trebuie sa creasca M1 (masa monetara in sens restrans – numerarul in circulatie si depozite overnight) lucru care antreneaza, desigur, cresterea M3 – masa monetara in sens larg. M1 a crescut cu 22,7% in intervalul iunie 2015/iunie 2014. Evident ca pentru ceea ce vrea Guvernul, M1 trebuie sa mai creasca pentru ca altfel nu prea se vede cum si-ar putea pune in aplicare o astfel de politica. Daca s-ar merge pe o reducere de taxe si impozite, dar si pe datul de bani la toata lumea din sistemul bugetar, inclusiv la tinerea in brate a intreprinderilor de stat neperformante (fara niciun indiciu ca s-ar face vreo privatizare reusita, se intelege), deci mergand pe ideea maririi deficitului bugetar, iar politica monetara ar fi una restrictiva atunci singura solutie a Guvernului e sa se imprumute si astfel ar creste datoria publica pana la un nivel nesustenabil din punct de vedere economic. In cealalta opinie exprimata de Dl. Citu, domnia sa spune:

„In practica este foarte greu sa izolam efectele celor doua politici in economie pentru a le putea analiza. Totusi, putem si trebuie sa ne punem intrebarea : care este efectul pentru economie al unei schimbari de politica fiscala daca politica monetara ramane constanta? In situatia noastra acesta intrebare ar suna cam asa: ce s-ar intampla daca am avea doar reducerea de taxe fara nicio schimbare a politicii monetare? Sa prespunem ca o reducere de taxe creste deficitul bugetar. Daca finantam deficitul bugetar prin imprumuturi de pe piata masa monetara ramane neschimbata. Efectul este doar asupra ratelor de dobanda din piata dar politica monetara ramane neschimbata. In cazul in care finantarea deficitului se face prin emisiune de masa monetara atunci politica monetara se schimba. Al doilea scenariu este imposibil avand in vedere legislatia din Romania.

Pentru noi ca societate este important sa aflam daca politica fiscala poate fara politica monetara sa produca probleme, sa destabilizeze economia. Raspunsul este clar, nu poate. Dar poate politica fiscala sa constranga o decizie de politica monetara? Aici raspunsul nu este la fel de clar. Depinde de ce urmareste banca centrala. Daca urmareste stabilitatea preturilor atunci banca centrala reactioneaza la socuri care pun in pericol stabilitatea preturilor pe termen mediu.

Daca banca centrala urmareste stabilitatea preturilor dar doar in anumite conditii atunci este normal ca politica fiscala, politca FED sau orice alta scuza sa devina explicatie relevanta pentru mentinerea ratei de inflatie diferita de tinta mult peste orizontul de poltica monetara.

In politica monetara modul in care ai actionat in trecut are influente asupra deciziilor curente. Constrangerile nu vin de la politica fiscala actuala, nu vin de la politica FED viitoare sau de la o solutie favorabila sau nu in cazul Greciei.  Politica monetara actuala nu este constransa de scenarii despre cum va evolua economica globala in viitor. Politica monetara, in regimul de tintirea inflatiei, reactioneaza la diferente ale estimarilor de inflatie de la tinta si este indiferenta la tipul de soc care a cauzat aceste diferente. Singurele constrangeri reale si dure sunt legate de propria performanta din trecut.”

Dupa parerea mea, nu politica fiscala destabilizeaza economia, ci ceea ce doreste sa faca Guvernul. Iar politica monetara e constransa de politica Guvernului, nu de politica fiscala. Cel putin asa pare a fi la noi. Pentru ca ideea acestui nou Cod Fiscal este ca sa se reduca taxele si impozitele dar Guvernul sa cheltuiasca mai mult, fara sa faca investitii publice. Asta este lucrul antieconomic. Practic, asa cum arata si Dl. Cristoiu, se stimuleaza in mod nesustenabil economic si populist consumul. Pentru voturi. Iar Dl. Cristoiu a punctat excelent: „S-a creat imaginea unor resurse bugetare infinite, a unei țări în care s-a dat drumul la risipit.”. Practic, nu se tine cont de ceea ce in stiinta economica se numeste raritatea resurselor. Ceea ce desigur e iarasi antieconomic. „Sunt bani căcălău! a răspuns Guvernul.”. Eu cred ca trebuie spus ca nu in felul acesta se poate realiza dezvoltarea unei tari. Din punct de vedere politic ne indeparteaza de Uniunea Europeana. Este de mirare ca actualul Guvern are o astfel de abordare, fara sa se gandeasca deloc la faptul ca ar avea un model de urmat: clasica guvernare Nastase. Din care trebuie invatat si din ce a fost bun, dar si din ceea ce a fost rau. Numai ca atunci s-a realizat pentru prima oara dupa Revolutie o crestere economica sanatoasa si semnificativa, cu un deficit bugetar mic, facandu-se privatizari si ajungandu-se la un numar mic de functionari publici fata de cati avem in prezent, facandu-se investitii publice si avand o buna absorbtie a fondurilor de preaderare. Si s-au pus baze sanatoase pentru cresterea economica viitoare, cea din vremea guvernarii Tariceanu. Acelasi lucru ar trebui facut si acum, economic vorbind. Aici nu e vorba neaparat de austeritate ci de faptul ca nu se fac reforme structurale in economie, iar rolul statului, la noi, in economie este inca mare si contraproductiv. Din pacate noi nu ne intoarcem la perioada 2000-2004, nici macar la cea dintre 2004 si 2008, ci la perioada 1990-2000, mult inferioara economic fata de 2000-2004. O perioada cu inflatie mare si stagnari la un PIB redus. Cu distrugeri in economie. Este incredibil ca PSD nu ia ca model, din punct de vedere economic, o guvernare atat de performanta pe care chiar PSD a avut-o, cea a D-lui. Nastase! Eu nu spun sa ia ca model si partile rele ale acelei guvernari. Dar pe cele bune, care s-au dovedit in practica bune, de ce sa nu le ia ca model?

„Și totuși, decizia Guvernului e una iresponsabilă, lăsînd impresia fără echivoc a unei politici de luat peste picior Poporul român, ceva gen, Vreți guvernare? Vă arătăm noi cum se guvernează la mișto!

D-le. Ponta, guvernarea mentorului dumneavoastra, Dl. Nastase, nu a fost una la mișto. Eu cred ca ar trebui sa clarificam lucrurile. Sa nu existe impresia in PSD sau in general ca e acelasi lucru! Ci seamana ca doua picaturi de apa cu risipa bugetara care s-a facut la inceputul anilor ’90, cand s-a marit la toata lumea salariile si pe urma n-au mai fost bani. Spre asa ceva ne impinge actuala guvernare. Pe termen lung!

PNL ar trebui neaparat sa opreasca aceasta tendinta!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

August 20, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 18 comentarii

Nu trebuie sa va placa Adrian Nastase!

Evident, nu numai intelectualii isi pun intrebari. Asa cred ca arata o stare de normalitate. Ne punem intrebari, bineinteles. Doar traim intr-o societate libera, nu? Mie mi se pare foarte straniu ca in spatiul nostru public nu s-a prea discutat despre ce se spune in Codul Zambaccian… Ca si cum subiectul e interzis: nu se discuta despre asa ceva. Ca si cum un secret ce nu trebuie dezvaluit acopera ce scrie acolo… Este adevarat ca, la vremea respectiva, s-a tot discutat si despre Trofeul Calitatii, si despre Dosarul Zambaccian, si despre Matusa Tamara, dar despre ce spune saitul cu pricina, nu prea. Chiar deloc, as zice. N-am vazut ca personalitati din spatiul public sa-si puna intrebari, spre exemplu daca e adevarat ce scrie acolo. Nu prea am avzut pe cineva sa dezminta… E ca si cum nu se discuta despre asta: daca e sau nu adevarat. Nu e straniu? Sa luam, de pilda, Dosarul Matusa Tamara:

O privire către
Dosarul mătuşa Tamara

Se arata ca:

„Prolog

_____________________________________________

Iniţial, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a scurs informaţii către presă, afirmând că mătuşa Tamara nu existase niciodată şi că ea era un personaj fictiv, inventat pentru a ascunde faptul că Adrian Năstase a obţinut în mod ilegal o mare sumă de bani.

____________________________________________

În 2006, DNA a inundat ţara cu dezinformări şi minciuni, în încercarea disperată de a-l incrimina pe Năstase.

____________________________________________

Apoi, însă DNA a constatat că devenise clar faptul că Tamara Cernasov, mătuşa soţiei lui Năstase, Dana Năstase, cu adevărat îi lăsase moştenire nepoatei sale acei bani, totul în cadrul unei proceduri perfect legale şi complet transparente.

____________________________________________

Dar Preşedintele Traian Băsescu nu a abandonat niciodată acţiunea de hărţuire a oponenţilor să politici. Prin urmare, în această nouă situaţie, oamenii săi au inventat o poveste incredibilă, conform căreia Adrian Năstase ar fi furat “Dosarul mătuşa Tamara” de la Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere Spălării Banilor (ONPCSB).

___________________________________________

Această poveste era, şi ea, lipsită de sens, din moment ce acel dosar fusese închis, iar Năstase fusese exonerat de orice acuzaţie de ilegalitate, cu şase ani înainte, în anul 2000, înainte chiar ca Năstase să fie desemnat Premier.

__________________________________________

Ca de obicei, Băsescu şi „omul” său, şeful DNA Daniel Morar, nu au lăsat faptele şi adevărul să îi oprească în acţiunea lor obsedantă de a-l învinui pe Năstase cu orice preţ.

__________________________________________

Aşa că, în timp ce ofereau sistematic publicului scurgeri de informaţii false şi minciuni, au lansat o campanie fără precedent de şantaj şi înşelăciune, de această dată încercând să inducă în eroare chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

___________________________________________

Iată doar una dintre uimitoarele poveşti inventate, care scoate la iveală metodele şi mijloacele folosite de Băsescu şi Morar, în încercarea lor de a obstrucţiona justiţia:

Anatomia şantajului

şi inventării de dovezi, executate de DNA

___________________________________________

Procurorii DNA au şantajat un infractor condamnat, promiţându-i eliberarea din închisoare dacă va susţine minciunile ce îi vor fi fost dictate şi va ajuta astfel la condamnarea lui Năstase, sub acele false acuzaţii

19 ianuarie 2006. Genică Boierică, un infractor condamnat, care se afla în detenţie la Craiova, executând primul an al pedepsei de opt ani la care fusese condamnat, a fost adus la sediul central al DNA de la Bucureşti, unde procurorii DNA i-au promis că va fi eliberat din închisoare dacă va ajuta la învinuirea lui Năstase sub false acuzaţii.

___________________________________________

Povestea inventată, semnată de un infractor condamnat, dar creată şi impusă de DNA

După o scurtă perioadă de convingere, Boierică a semnat declaraţia “sa” scrisă, cu conţinut fantasmagoric, dar în fapt concepută şi impusă de procurorii DNA:

A.

Boierică pretindea că, puţin înainte de alegerile naţionale din 2000, vecinul său Ioan Melinescu, funcţionar superior în ceea ce se numea pe atunci Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), i-ar fi spus despre faptul că în agenţie exista un “Dosar Dana Năstase”, ca şi despre intenţia ca informaţiile din acest dosar să fie scurse către presă, cu scopul de a-l împiedica pe Năstase să câştige alegerile din 2000. Se pretindea că Melinescu i-ar fi cerut lui Boierică să aranjeze o întâlnire între el şi parlamentarul social-democrat Ristea Priboi, astfel ca informaţia să ajungă la Năstase.

Faptele, aşa cum au fost ele clarificate ulterior în instanţă:

  • La acea dată, Melinescu şi Priboi erau vecini şi cunoştinţe de aproape 40 de ani, aşa că nu ar fi avut nevoie de ajutorul lui Boierică sau al oricărei terţ, pentru a aranja o întâlnire între ei.

B.

Potrivit mărturiei lui Boierică, el ar fi aranjat ca întâlnirea dintre Priboi şi Melinescu să aibă loc în noimebrie 2000, la Palatul Parlamentului, iar la întâlnire ar fi participat şi el. Martorul procuraturii a pretins că, în aceeaşi zi, toţi trei s-au întâlnit cu Năstase, iar Melinescu i-ar fi promis lui Năstase că va “opri investigatia” în schimbul numirii sale în funcţia de şef al ONPCSB, de îndată ce Năstase câştigă alegerile.

Faptele, aşa cum au fost ele clarificate ulterior în instanţă:

  • Registrele de securitate referitoare la accesul în Palatul Parlamentului dovedesc faptul că Boierică şi Melinescu nu au intrat în clădirea parlamentului, nici în noiembrie 2000, şi nici înainte, şi nici după această lună.
  • Mai mult, registrele de acces în clădire arată că atât Priboi cât şi Năstase nu s-au aflat ei înşişi în clădirea parlamentului, întreaga lună noiembrie, deoarece aceasta era ultima lună a campaniei electorale, iar ei erau în deplasare pe traseele electorale din ţară.
  • De asemenea, a devenit clar că Boierică nu fusese niciodată în clădirea unde se presupune că ar fi avut loc întâlnirile, deoarece a indicat greşit locaţia birourilor despre care spunea că le-a vizitat.
  • Atât Melinescu cât şi Priboi au declarat că un astfel de şir al evenimentelor nu avusese loc, şi că ei nu se aflau în Palatul Parlamentului la acea dată. Nici unul dintre membrii staff-ului din birourile lui Năstase, respectiv Priboi, nu i-au recunoscut pe Melinescu sau Boierică.
  • ONPCSB a desfăşurat o investigaţie de rutină în legătură cu tranzacţiile care stăteau în spatele alimentării contului bancar al familiei Năstase (al Danei si mătuşii ei, Tamara Cernasov), şi a clasat dosarul după ce au avut loc verificările şi s-a dovedit că toate tranzacţiile fuseseră în acord cu legea; aceasta se întâmpla la în anul 2000, pe când Năstase era liderului unui partid aflat încă în opoziţie.

C.

Potrivit aceleiaşi poveşti fantasmagorice susţinute de Boierică, la 31 decembrie 2000, la scurt timp după ce Năstase câştigase alegerile şi devenise premier, el (Boierică) l-a întâlnit pe Priboi la magazinul Billa, din Craiova, iar Priboi i-ar fi spus că “totul s-a aranjat” şi că Melinescu “va primi numirea în post”.

Faptele, aşa cum au fost ele clarificate ulterior în instanţă:

  • Magazinul Billa nu exista la acel moment în Craiova. A fost deschis un an mai târziu. Priboi a negat că s-ar fi întâlnit vreodată cu Boierică. Documentele dovedesc că în acea zi era plecat cu familia, în vacanţă.

D.

Martorul cheie al DNA continuă cu afirmaţiile sale fantastice: în martie 2001, Melinescu, nou-numitul şef al ONPCSB, i-ar fi cerut lui Boierică să îl ia cu maşina proprie din spatele sediului Oficiului, aşa ca nimeni să nu îi vadă. Potrivit scenariului prezentat, cei doi ar fi mers împreună la Parlament, să se întâlnească cu Priboi, pentru ca Melinescu să îi înmâneze acestuia dosarul lui Năstase, cu rugămintea de a i-l da ulterior acestuia, iar Priboi ar fi “pus dosarul în dulapul său”.

Faptele, aşa cum au fost ele clarificate ulterior în instanţă:

  • Dacă şeful ONPCSB ar fi avut să îi înmâneze ceva Premierului Năstase, la cererea acestuia, nu ar fi făcut-o direct, fără intemediari ?!?! De ce ar desfăşura cineva o tranzacţie secretă în condiţii atât de improvizate şi nesigure !?!?! Mai mult, registrele de securitate ale accesului în Palatul Parlamentului arată că Melinescu a intrat prima dată în clădirea parlamentului în vara lui 2001, pentru întâlniri oficiale, adică mult după data indicată în declaraţia lui Boierică.

E.

Boierică îşi încheie declaraţia pretinzând că Melinescu ar fi promis la finalul acelei întâlniri că se va asigura de faptul că orice dovadă a existenţei dosarului va fi ştearsă din baza de date a ONPCSB.

Faptele, aşa cum au fost ele clarificate ulterior în instanţă:

  • Atât directorul băncii la care Tamara Cernasov şi nepoata ei, Dana Năstase, au deschis un cont comun în 1999, cât şi angajaţii ONPCSB au declarat atât in scris, cât şi în faţa instanţei, că dosarul era înregistrat în continuare în baza de date a Oficiului. De asemenea, datele bancare iniţiale ale dosarului sunt înregistrate şi se află în siguranţă, în baza de date a băncii. Cu alte cuvinte, nici o persoană în toate minţile nu ar putea crede că se poate ascunde informaţia referitoare la dosarul ONPCB prin furtul unei copii printate a acestuia. Şi nici o persoană în toate minţile nu poate crede că ştergerea înregistrării dosarului din baza de date a Oficiului ar duce la dispariţia acestuia, de vreme ce dosarul era încă prezent în arhivele electronice ale băncii unde exista contul bancar.

Mai mult:

La cinci ani după ce se afirmase că dosarul fusese “furat şi distrus”
de către Năstase, acesta a reapărut în mod surprinzător, atunci când DNA l-a scurs către presă

  • Boierică a semnat o declaraţie la sediul DNA, pe 19 ianuarie 2006, în care pretindea că dosarul Năstase fusese furat din arhivele Oficiului şi distrus, nu mai târziu de martie 2001.
  • Dar dosarul “furat şi distrus” apăruse deja public, pe 15 ianuarie 2006, adică cu câteva zile înainte ca Boierică să semneze declaraţia menţionată mai sus.
  • Acest fapt se întâmplase chiar în “Evenimentul Zilei“, un cotidian recunoscut drept canalul cel mai loial de propagandă în favoarea Preşedintelui Traian Băsescu şi a partidului său. Cotidianul publicase o serie de ştiri în exclusivitate, inclusiv copii ale dosarului lui Năstase, aflat în 2000 la ONPCSB, şi despre care se afirmase în instanţă că ar fi fost distrus cinci ani mai devreme.
  • Cotidianul pretindea că banii menţionaţi în dosar nu ar fi provenit de la Cernasov (“Mătuşa Tamara”), ci din mita primită de Adrian Năstase.
  • “Evenimentul Zilei” a ignorat complet faptul că, în dosarul la care se referea, Oficiul concluzionase că nu existase nici o încălcare a legii de către Năstase, şi că făcuse aceasta exonerare în anul 2000, adică înainte ca Năstase şi partidul său să preia puterea.
  • Procurorii DNA, care sunt cunoscuţi pentru faptul că scurg către presă informaţii false şi minciuni îndreptate împotriva oponenţilor politici ai lui Băsescu, nu au explicat cum se face că un dosar despre care s-a afirmat că ar fi fost furat şi distrus de Năstase, la începutul lui 2001, a reapărut cinci ani mai târziu, în ianuarie 2006, publicat de către “Evenimentul Zilei”.

…şi alte dovezi indirecte:

    Aşa după cum s-a arătat mai târziu în instanţă, era clar şi deplin cunoscut procurorilor la acel moment faptul că:

  • Năstase însuşi, din proprie iniţiativă, declarase la începutul anului 2000 existenţa acelui cont comun al soţiei sale, Dana, şi al mătuşii acesteia, Cernasov, inclusiv sursa banilor din acel cont.
  • Mai mult, în anul 2000, când Năstase era încă în opoziţie, ONPCSB a desfăşurat o investigaţie de rutină a tranzacţiei care stătea la baza existenţei banilor în acel cont şi închisese dosarul, după ce totul fusese clarificat şi găsit în concordanţă cu legea.
  • În aceste condiţii, Năstase nu avea nici un interes să ascundă sau să îndepărteze acel dosar din evidenţele oficiale ale statului. Dimpotrivă, era în interesul lui ca acesta să devină public şi transparent pentru public.
  • Doar DNA, care încerca cu disperare să îl acuze pe Năstase cu orice preţ, prin fabricarea de false dovezi, a fost angajat în ascunderea adevărului şi provocarea unui ocean de dezinformare, poveşti inventate, minciuni şi calomnii.

__________________________________________

DNA a întocmit un dosar penal împotriva lui Adrian Năstase, bazat pe mărturii complet inventate de procurorii săi şi impuse ca atare, spre susţinere, unui infractor condamnat

Drept recompensă, un infractor dovedit a fost eliberat din închisoare

Boierică a fost eliberat din închisoare după ce a semnat declaraţia care i-a fost impusă de către procurorii DNA, declaraţie în care lansa acuze nefondate la adresa lui Năstase.

Pe baza declaraţiei false a lui Boierică, DNA a deschis un dosar penal împotriva fostului premier Adrian Năstase, a lui Ioan Melinescu şi a lui Ristea Priboi.

24 mai 2006. Năstase, Melinescu şi Priboi au fost învinuiţi oficial de DNA pentru presupusa lor implicare în povestea susţinută în declaraţia lui Boierică.

_________________________________________

Curtea Supremă de Justiţie l-a achitat pe Năstase, ca şi pe ceilalţi acuzaţi, scoţând la lumină conspiraţia şi înşelăciunea comise de DNA

15 decembrie 2011. În sentinţa la care a ajuns după 34 de şedinţe de judecată, Curtea Supremă a decis că Adrian Năstase şi ceilalţi doi inculpaţi nu sunt vinovaţi de acuzaţiile prezentate de DNA; în acelaşi timp, Curtea a scos la lumină în mod oficial tentativa de înşelare a instanţei, comisă de DNA.

_________________________________________

Procurorii DNA au minţit Curtea Supremă

În decizia emisă, Curtea Supremă a relevat următoarele:

  1. Martorul principal al acuzării, Genică Boierică – martor pe care procurorii şi-au bazat construcţia întregului dosar – era un infractor condamnat, care îşi servea sentinţa la momentul la care semnase declaraţia, şi care fusese identificat clar drept mincinos, în timpul testului poligraf realizat de procuratură în 2007.

  2. Curtea Supremă a atras atenţia că, în totală contradicţie cu faptele de mai sus, procurorii au minţit în actele remise instanţei, deoarece au afirmat că Boierică trecuse cu bine de testul poligraf. Dimpotrivă, Curtea a arătat că raportul oficial al testului poligraf dovedea că Boierică minţea. S-a dovedit şi că Boierică fusese informat chiar de către ofiţerul care opera poligraful ca nu trecuse testul, pentru că minţise.

  3. Ceilalţi doi martori aduşi de acuzare în proces, anume concubina lui Boierică şi şoferul acestuia, ştiau povestea doar din relatarea lui Boierică, şi se aflau sub presiunea procuraturii să facă aceste declaraţii.

  4. Este clar că presupusa întâlnire dintre Năstase, Melinescu, Priboi şi Boierică – nu a avut loc niciodată.

  5. Numirea lui Melinescu, în calitate de director al ONPCB, în decembrie 2000, avusese loc cu respectarea strictă a legii şi procedurilor administrative. Hotărârea pentru numirea strict profesională a fost semnată de ministrul de finanţe, de ministrul justiţiei şi de secretarul general al Guvernului, şi a fost aprobată de Guvern, în totalitatea sa. Era clar că nu existase nici un interes personal al lui Năstase pentru a se face această numire.

  6. Concluziile la care a ajuns acuzarea erau contrazise de fapte, aşa cum au fost ele evidenţiate în instanţă. Nu există nici o dovadă care să susţină acuzaţiile procurorilor.

  7. Poziţia lui Adrian Năstase a fost dovedită ca fiind justificată, anume, că el nu avea nici un interes în obţinerea sau distrugerea dosarului deschis pe numele familiei sale la ONPCB, dosar care fusese închis în anul 2000, pentru că toate operaţiunile financiare fuseseră legale; aşadar acel dosar nu era un motiv de îngrijorare pentru el şi familia lui.

  8. Faptele arată că Melinescu nu ar fi putut sustrage nici un dosar din ONPCSB şi nici nu ar fi putut şterge înregistrarea prezenţei unui astfel de dosar în arhivele Oficiului.

  9. Curtea Supremă i-a achitat, de toate acuzaţiile, pe Adrian Năstase, Ion Melinescu şi Ristea Priboi.

Ar trebui sa vedem cine e Adrian Nastase, adica cine e cel care sustine astfel de lucruri ce par a fi trecute cu vederea de parca nici n-ar exista. Bineinteles, toata lumea stie ca a fost prim-ministru al Romaniei in perioada 2000-2004 si seful PSD. Dar eu cred ca ar trebui consultata biografia dansului – aici – din care spicuiesc putin, de exemplu ceva din ordinele si distinctiile pe care le-a primit:

  • Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de „Mare Cruce” (28 noiembrie 2002)
  • “Grand-Croix de L’ordre „Pro Merito Melitensi” ”, Ordinul Suveran de Malta, Decret nr. 7815 din 10 iunie 1992, Roma – Palatul Magistral
  • Titlul de Mare Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare al Republicii Franceze(9 aprilie 2002)
  • Ordinul Cavalerul – conferit de preşedintele Republicii Italia (9 mai 2003)
  • Ordinul de Merit al Marelui Ducat de Luxembourg, în grad de „Mare Cruce” (06 octombrie 2003)
  • Medalia papală de aur „Ioan Paul II”, pentru marele jubileu al Anului 2000
  • Medalie oficială anuală a celui de-al XIV-lea an al pontificatului Sanctităţii Sale Ioan Paul al II-lea, 1992
  • Cea mai înaltă distincţie ”Leader al anului 2001” pentru deosebita contribuţie la procesul de integrare a României în NATO şi în structurile euro-atlantice – Asociaţia ”George C. Marshall” România (16 ianuarie 2002)
  • Diplomă Fulbright pentru merite care certifică suportul relaţiilor româno-americane(15 mai 2003)
  • Titlul de „Arhitect al Păcii” acordat de Congresul Noua Arhitectură a Păcii pentru contribuţia adusă la democratizarea vieţii internaţionale (22-25 mai 2003)
  • Diplomă de excelenţă oferită de Fundaţia „Dr. Wilhelm Fielderman” pentru contribuţia de excepţie la dezvoltarea relaţiilor de respect reciproc între români şi evrei (2003)
  • Placheta si Diploma Aniversară conferită de Marele Consiliu al Marei Loji Naţionale din România, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de existenţă, pentru promovarea idealurilor de pace, întrajutorare umană şi pentru slujirea constantă a intereselor fundamentale ale României (2005)”

De unde se vede ca this guy nu e chiar un oarecine… Auziti aici: „Diplomă Fulbright pentru merite care certifică suportul relaţiilor româno-americane(15 mai 2003); Cea mai înaltă distincţie ”Leader al anului 2001” pentru deosebita contribuţie la procesul de integrare a României în NATO şi în structurile euro-atlantice – Asociaţia ”George C. Marshall” România (16 ianuarie 2002)”… Acesta e omul care sustine cele scrise in Codul Zambaccian, spre exemplu cele despre Dosarul Matusa Tamara…

Eu nu prea inteleg, si cred ca foarte multa lume nu intelege, spre exemplu urmatorul paragraf:

19 ianuarie 2006. Genică Boierică, un infractor condamnat, care se afla în detenţie la Craiova, executând primul an al pedepsei de opt ani la care fusese condamnat, a fost adus la sediul central al DNA de la Bucureşti, unde procurorii DNA i-au promis că va fi eliberat din închisoare dacă va ajuta la învinuirea lui Năstase sub false acuzaţii.”

Asta se intampla in Romania anului 2006, Ceausescu cazuse demult…

E interesanta ultima postare a dansului:

Ce mai fac puterile statului?

Se arata ca:

images-1

Conform Constitutiei României, „Statul se organizează potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativă, executivă si judecătorească – in cadrul democratiei constitutionale” (art. 1 para.4). Constitutia stabileste, deci, că cele trei puteri sunt separate dar se află in „echilibru”. Lucrul ăsta nu e prea clar. Intr-o interpretare simplistă, pornind de la ordinea enumerării, ar părea că puterea legislativă ar fi cea mai importantă iar puterea judecătorească ar fi la urmă. O astfel de concluzie nu poate fi acceptată in Statul de drept.  Mai ales că multi vor spune că puterea legislativă este controlată de Curtea Constitutională (poate că la o viitoare revizuire a Constitutiei, Curtea Constitutională ar putea să fie prevăzută ca o a patra putere a statului?!). La rândul său, guvernul este controlat de parlament. Oricum, ele se ceartă intre ele si amandouă sunt controlate de justitie. In cadrul Statului de drept, puterea judecătorească este independentă, CSM-ul, un fel de CSAT al justitiei, fiind cel care veghează la independenta sa. Celelate două puteri sunt, deci, mai putin independente, ele fiind un fel de parteneri ai justitiei.

Sigur că, in cadrul independentei justitiei, există mai multe autonomii, spre exemplu cea a DNA si cea a DIICOT, care insă se pot aresta una pe alta, fără a mai trece pe la Procurorul general. De aceea există si trei legi distincte – cea a organizării judecătoresti, cea a DNA si cea a DIICOT. Si, de aceea, nu există o lege a Ministerului Public.

Pentru că nu s-a dorit, anul trecut, revizuirea Constitutiei, se face, acum, pe sest, Mica revizuire, pentru a se redefini „echilibrul” intre cele două componente ale Executivului – presedinte si guvern. De aceea, a fost adoptată Strategia Natională de Apărare. E vorba de apărarea interesului national, ceea ce inseamnă că CSAT va deveni primul guvern al tării, ocupându-se de toate lucrurile importante, inclusiv de invătământ si de sănătate, guvernul urmând să se ocupe de celelalte. In acest fel, nu mai este nevoie, in anii urmatori, de revizuirea, propriu-zisă, noi avand posibilitatea sa ne ocupam,  in liniste, de crizele politice. Acestea ne vor tine ocupati pana cand capitalul strain se va fi instalat definitiv. Castigul va fi ca, intre timp, noi vom fi dobandit valorile si principiile occidentale.

LEGENDA ilustratiei: femeia din imagine tine in talgerele balantei Parlamentul si Guvernul si face justitie cu sabia.”

Acum revin la paragraful la care faceam referire mai sus: deci DNA face parte din Justitie – fac un rationament babesc – si deci asta inseamna ca Justitia alege un infractor caruia ii promite ” că va fi eliberat din închisoare dacă va ajuta la învinuirea lui Năstase sub false acuzaţii.”… Justitia… Caci daca zic DNA, zic, desigur, Justitia, nu? Cetatenii Romaniei, in calitate de votanti si platitori de taxe si impozite au dreptul sa stie cu precizie daca cele afirmate si sustinute de Dl. Nastase sunt adevarate sau nu! Pentru ca daca sunt adevarate, avem o dubla problema: atat de practica judiciara, cat si de independenta a Justitiei. O asemenea practica judiciara – ca Justitia sa gaseasca un infractor caruia sa-i promita eliberarea daca va face acuzatii false la adresa cuiva – ma intreb daca exista in Rusia lui Vladimir Putin. In URSS-ul condus de Stalin si Beria, nu m-ar mira! Insa ar fi – spun ar fi pentru ca mie imi place sa cred ca nu e adevarat! – halucinant sa se fi intamplat asa ceva in Romania, tara membra NATO la vremea respectiva si care, in 2007, a aderat la Uniunea Europeana!! Oameni buni, aici e vorba de Romania, o tara europeana si nord-atlantica, si nu de o tara din lumea a treia aflata sub o dictatura severa! Iar Marea Loja Nationala din Romania i-a acordat lui Adrian Nastase Placheta si Diploma Aniversara pentru „pentru slujirea constantă a intereselor fundamentale ale României” in 2005!!! Observati ca nu spune „slujirea” ci „slujirea constanta„… Ce facem aici, ca nu inteleg? Repet, nu trebuie sa va placa Adrian Nastase, sunt convins ca unii nu au fost multumiti de perioada in care a fost premier si de felul in care a condus Guvernul sau. Astfel de lucruri se intampla peste tot in lumea democratica si libera. Nu spun ca Adrian Nastase n-ar fi facut si greseli cat timp a fost premier si in fruntea PSD. Dar daca e adevarat ce spune paragraful pe care l-am citat mai sus, lucrul acesta intra intr-o contradictie flagranta cu valorile la care a aderat Romania cand a intrat in NATO si UE. Chiar as indrazni sa spun ca n-ai ce cauta in cluburi selecte daca n-ai tinuta obligatorie, nu mai vorbesc daca esti murdar pe picioare… Daca e adevarat ce spune paragraful respectiv, Romania e murdara pe picioare… Cititi cu atentie si acest pasaj:

La cinci ani după ce se afirmase că dosarul fusese “furat şi distrus” de către Năstase, acesta a reapărut în mod surprinzător, atunci când DNA l-a scurs către presă

  • Boierică a semnat o declaraţie la sediul DNA, pe 19 ianuarie 2006, în care pretindea că dosarul Năstase fusese furat din arhivele Oficiului şi distrus, nu mai târziu de martie 2001.
  • Dar dosarul “furat şi distrus” apăruse deja public, pe 15 ianuarie 2006, adică cu câteva zile înainte ca Boierică să semneze declaraţia menţionată mai sus.
  • Acest fapt se întâmplase chiar în “Evenimentul Zilei“, un cotidian recunoscut drept canalul cel mai loial de propagandă în favoarea Preşedintelui Traian Băsescu şi a partidului său. Cotidianul publicase o serie de ştiri în exclusivitate, inclusiv copii ale dosarului lui Năstase, aflat în 2000 la ONPCSB, şi despre care se afirmase în instanţă că ar fi fost distrus cinci ani mai devreme.
  • Cotidianul pretindea că banii menţionaţi în dosar nu ar fi provenit de la Cernasov (“Mătuşa Tamara”), ci din mita primită de Adrian Năstase.
  • “Evenimentul Zilei” a ignorat complet faptul că, în dosarul la care se referea, Oficiul concluzionase că nu existase nici o încălcare a legii de către Năstase, şi că făcuse aceasta exonerare în anul 2000, adică înainte ca Năstase şi partidul său să preia puterea.
  • Procurorii DNA, care sunt cunoscuţi pentru faptul că scurg către presă informaţii false şi minciuni îndreptate împotriva oponenţilor politici ai lui Băsescu, nu au explicat cum se face că un dosar despre care s-a afirmat că ar fi fost furat şi distrus de Năstase, la începutul lui 2001, a reapărut cinci ani mai târziu, în ianuarie 2006, publicat de către “Evenimentul Zilei”.”

Daca lucrurile stau asa, inseamna ca Justitia nici nu e independenta si nici ca s-ar fi facut o reforma in acest sens. Cu atat mai mult cu cat un dosar „furat si distrus” apare fara nicio problema in presa, intr-un cotidian de mare tiraj, care vorbeste despre mita, fara sa aduca o proba in acest sens, daca am inteles bine… Eu stau si ma intreb, tinand cont ca suntem o tara nord-atlantica, ce s-ar fi intamplat in SUA daca ar fi avut loc astfel de lucruri, astfel de practici. Ce se intampla in SUA daca un cotidian american de mare tiraj acuza de luare de mita un politician american, inainte ca Justitia sa se pronunte, si nu poate sa dovedeasca lucrul asta? Chiar sunt curios… Deci Nastase ar fi „furat si distrus” dosarul, dar „Cotidianul publicase o serie de ştiri în exclusivitate, inclusiv copii ale dosarului lui Năstase, aflat în 2000 la ONPCSB, şi despre care se afirmase în instanţă că ar fi fost distrus cinci ani mai devreme.”… Pe mine lucrurile astea, practicile astea – auziti, „a furat si a distrus” dosarul dar el apare in presa –  ma duc cu gandul la PCUS-ul lui Stalin, la oameni despre care ai putea spune fara sa gresesti: „Cine a stat cinci ani la rusi, nu poate gandi ca Bush!”.  Nu de alta, dar daca ar fi sa credem ce a spus Marea Loja Nationala din Romania si anume ca i-a acordat Inalta Distinctie „pentru slujirea constantă a intereselor fundamentale ale României„, inseamna ca ceea ce s-a intamplat ar fi impotriva intereselor fundamentale ale Romaniei… Si aici nu e vorba de faptul ca Adrian Nastase nu a ajuns Presedinte sau ca nu a mai fost premier… Foarte bine: nu a ajuns Presedinte, nu a mai ajuns premier! Ci e vorba de faptul ca lucrurile tind sa o ia pe o cale contrara, sau care ar putea fi contrara, intereselor fundamentale ale tarii noastre!

Nu trebuie sa va placa Adrian Nastase!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 17, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 142 comentarii

Destul de ciudat…

Mediafax

Hoyt Yee: Există oficiali şi foşti oficiali guvernamentali din România care au interdicţie în SUA

Se arata ca:

Brian Hoyt Yee, asistent adjunct al secretarului de Stat american, a declarat, în Congres, că există oficiali şi foşti oficiali guvernamentali din România şi Bulgaria care nu au permisiunea să călătorească în SUA ca urmare a unor suspiciuni de corupţie.

Yee a participat, marţi, în Subcomisia pentru Europa şi Eurasia din cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor, la o discuţie despre relaţiile dintre Ungaria şi SUA şi despre situaţia din Ungaria.

Referindu-se la interdicţia de intrare în SUA a unor oficiali ungari, unul dintre membrii subcomisiei l-a întrebat pe Brian Hoyt Yee dacă Washingtonul nu aplică un dublu standard în cazul Ungariei în comparaţie cu alte ţări din Europa de Est, precum Bulgaria sau România.

Nu există un dublu standard. Aplicăm aceleaşi standarde pentru toate ţările„, a spus Yee.

Întrebat dacă sunt oficiali din România şi Bulgaria care au interdicţie de intrare în SUA, Brian Hoyt Yee a declarat: „Sunt oameni din cele două ţări cărora le-am interzis să călătorească în SUA din cauza corupţiei”.

Există oficiali şi foşti oficiali guvernamentali din România şi Bulgaria care nu au permisiunea să călătorească în SUA ca urmare a unor suspiciuni de corupţie„, a mai spus Yee.

Rugat să ofere o listă cu numele românilor şi bulgarilor cu interdicţie de a intra în SUA, Brian Hoyt Yee a precizat că nu poate face acest lucru.

Nu pot să vă trimit o listă, vă pot trimite numărul (celor cu interdicţie de intrare -.n.r.)”, a răspuns asistentul adjunct al secretarului de Stat.

Întrebat de ce nu poate furniza nume, Yee a spus: „Numele nu pot fi publicate. N-am publicat nici numele celor din Ungaria”.

În noiembrie 2012, jurnalul.ro a publicat o scrisoare de la Ambasada SUA către Adrian Năstase, prin care fostul premier era anunţat că i s-a ridicat viza de intrare în SUA.

„Conform regulamentului 22 CFR 41.122 al Departamentului de Stat şi al secţiei 212(a) a legii de Imigrare şi Naturalizare Americană, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti doreşte să vă anunţe pe această cale oficială că viza dumneavoastră temporară v-a fost retrasă şi nu mai este valabilă pentru a călători în Statele Unite. Această decizie a fost luată în urma informaţiilor devenite disponibile după obţinerea vizei. Vă rugăm să nu încercaţi să călătoriţi în Statele Unite folosind această viză”, se arată în scrisoarea trimisă pe 11 aprilie 2012.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.”

MAE: Nu am fost informaţi în legătură cu interdicţia aplicată unor români de a intra în SUA

Se arata ca:

Ministerul de Externe precizează, la solicitarea MEDIAFAX, că nu a fost informat în legătură cu interdicţia aplicată unor cetăţeni români de a intra în SUA, precizând că refuzurile de acordare a vizei de intrare în Statele Unite se comunică doar persoanelor vizate.

„Ministerul Afacerilor Externe nu a fost informat în legătură cu interdicţia aplicată unor cetăţeni români de a intra în SUA. În baza procedurilor specifice consulare şi a legislaţiei privind protecţia datelor personale, eventualele refuzuri de acordare a vizei de intrare în SUA se comunică direct de Ambasada SUA doar persoanelor/cetăţenilor români vizaţi, dacă există astfel de situaţii”, se arată în răspunsul MAE.

Brian Hoyt Yee, asistent adjunct al secretarului de Stat american, a declarat, în Congres, că există oficiali şi foşti oficiali guvernamentali din România şi Bulgaria care nu au permisiunea să călătorească în SUA ca urmare a unor suspiciuni de corupţie.

Yee a participat, marţi, în Subcomisia pentru Europa şi Eurasia din cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor, la o discuţie despre relaţiile dintre Ungaria şi SUA şi despre situaţia din Ungaria.

Referindu-se la interdicţia de intrare în SUA a unor oficiali ungari, unul dintre membrii subcomisiei l-a întrebat pe Brian Hoyt Yee dacă Washingtonul nu aplică un dublu standard în cazul Ungariei în comparaţie cu alte ţări din Europa de Est, precum Bulgaria sau România.

„Nu există un dublu standard. Aplicăm aceleaşi standarde pentru toate ţările”, a spus Yee.

Întrebat dacă sunt oficiali din România şi Bulgaria care au interdicţie de intrare în SUA, Brian Hoyt Yee a declarat: „Sunt oameni din cele două ţări cărora le-am interzis să călătorească în SUA din cauza corupţiei”.

Există oficiali şi foşti oficiali guvernamentali din România şi Bulgaria care nu au permisiunea să călătorească în SUA ca urmare a unor suspiciuni de corupţie„, a mai spus Yee.

Rugat să ofere o listă cu numele românilor şi bulgarilor cu interdicţie de a intra în SUA, Brian Hoyt Yee a precizat că nu poate face acest lucru.

Nu pot să vă trimit o listă, vă pot trimite numărul (celor cu interdicţie de intrare -.n.r.)”, a răspuns asistentul adjunct al secretarului de Stat.

Întrebat de ce nu poate furniza nume, Yee a spus: „Numele nu pot fi publicate. N-am publicat nici numele celor din Ungaria”.

În noiembrie 2012, jurnalul.ro a publicat o scrisoare de la Ambasada SUA către Adrian Năstase, prin care fostul premier era anunţat că i s-a ridicat viza de intrare în SUA.

Conform regulamentului 22 CFR 41.122 al Departamentului de Stat şi al secţiei 212(a) a legii de Imigrare şi Naturalizare Americană, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti doreşte să vă anunţe pe această cale oficială că viza dumneavoastră temporară v-a fost retrasă şi nu mai este valabilă pentru a călători în Statele Unite. Această decizie a fost luată în urma informaţiilor devenite disponibile după obţinerea vizei. Vă rugăm să nu încercaţi să călătoriţi în Statele Unite folosind această viză”, se arată în scrisoarea trimisă pe 11 aprilie 2012.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.”

Ponta afirmă că nu are informaţii că persoane din Guvern au interdicţie de a intra pe teritoriul SUA

Se arata ca:

Premierul Victor Ponta afirmă că nu are informaţii potrivit cărora persoane angajate în Guvern au interdicţie de a intra pe teritoriul SUA din cauza unor probleme legate de corupţie sau că ar aparţine unor servicii de informaţii.

Afirmaţiile au fost făcute de premier după ce un jurnalist l-a întrebat dacă are informaţii potrivit cărora angajaţi ai Guvernului ar avea interdicţie de a călători în Statele Unite ale Americii din cauza unor probleme legate de corupţie.

„Eu n-am informaţii, aşa cum n-am informaţii despre ofiţeri din cadrul Guvernului. Dacă-i ştiţi dumneavoastră, să-mi ziceţi şi mie, vă rog mult de tot”, i-a răspuns Ponta jurnalistului.

Brian Hoyt Yee, asistent adjunct al secretarului de Stat american, a declarat, în Congres, că există oficiali şi foşti oficiali guvernamentali din România şi Bulgaria care nu au permisiunea să călătorească în SUA ca urmare a unor suspiciuni de corupţie.

Yee a participat, marţi, în Subcomisia pentru Europa şi Eurasia din cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor, la o discuţie despre relaţiile dintre Ungaria şi SUA şi despre situaţia din Ungaria.

Referindu-se la interdicţia de intrare în SUA a unor oficiali ungari, unul dintre membrii subcomisiei l-a întrebat pe Brian Hoyt Yee dacă Washingtonul nu aplică un dublu standard în cazul Ungariei în comparaţie cu alte ţări din Europa de Est, precum Bulgaria sau România.

„Nu există un dublu standard. Aplicăm aceleaşi standarde pentru toate ţările”, a spus Yee.

Întrebat dacă sunt oficiali din România şi Bulgaria care au interdicţie de intrare în SUA, Brian Hoyt Yee a declarat: „Sunt oameni din cele două ţări cărora le-am interzis să călătorească în SUA din cauza corupţiei”.

„Există oficiali şi foşti oficiali guvernamentali din România şi Bulgaria care nu au permisiunea să călătorească în SUA ca urmare a unor suspiciuni de corupţie”, a mai spus Yee.

Rugat să ofere o listă cu numele românilor şi bulgarilor cu interdicţie de a intra în SUA, Brian Hoyt Yee a precizat că nu poate face acest lucru.

„Nu pot să vă trimit o listă, vă pot trimite numărul (celor cu interdicţie de intrare -.n.r.)”, a răspuns asistentul adjunct al secretarului de Stat.

Întrebat de ce nu poate furniza nume, Yee a spus: „Numele nu pot fi publicate. N-am publicat nici numele celor din Ungaria”.

Ministerul de Externe precizează, la solicitarea MEDIAFAX, că nu a fost informat în legătură cu interdicţia aplicată unor cetăţeni români de a intra în SUA, precizând că refuzurile de acordare a vizei de intrare în Statele Unite se comunică doar persoanelor vizate.

„Ministerul Afacerilor Externe nu a fost informat în legătură cu interdicţia aplicată unor cetăţeni români de a intra în SUA. În baza procedurilor specifice consulare şi a legislaţiei privind protecţia datelor personale, eventualele refuzuri de acordare a vizei de intrare în SUA se comunică direct de Ambasada SUA doar persoanelor/cetăţenilor români vizaţi, dacă există astfel de situaţii”, se arată în răspunsul MAE.

În noiembrie 2012, jurnalul.ro a publicat o scrisoare de la Ambasada SUA către Adrian Năstase, prin care fostul premier era anunţat că i s-a ridicat viza de intrare în SUA.

„Conform regulamentului 22 CFR 41.122 al Departamentului de Stat şi al secţiei 212(a) a legii de Imigrare şi Naturalizare Americană, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti doreşte să vă anunţe pe această cale oficială că viza dumneavoastră temporară v-a fost retrasă şi nu mai este valabilă pentru a călători în Statele Unite. Această decizie a fost luată în urma informaţiilor devenite disponibile după obţinerea vizei. Vă rugăm să nu încercaţi să călătoriţi în Statele Unite folosind această viză”, se arată în scrisoarea trimisă pe 11 aprilie 2012.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.”

Inteleg ca Dl. Yee se refera nu numai la „fosti oficiali” dar si la actuali oficiali… Ca nu se poate publica numele acestora, inteleg. Dar sa nu fie informat MAE in legatura cu fostii, dar mai cu seama actualii oficiali care ar avea interdictie de a calatori in SUA…?! Asta nu prea mai inteleg… Lucrul acesta lasa impresia ca Administratia Obama are ceva de ascuns. De ce nu a comunicat catre MAE persoanele indezirabile in SUA? E o atitudine ciudata din partea actualei Administratii de la Casa Alba fata de partenerii SUA, precum Romania, care au dovedit loialitate si devotament in misiunile incredintate in cadrul NATO, alaturi de SUA.

Si ar mai fi ceva… A fost in emisiunea lui Alex Cumpanasu, de la Realitatea, ambasadorul Mexicului. Si s-a ajuns la o discutie despre traficul de droguri care se desfasoara la granita cu SUA, s-a pomenit statul Texas. Ambasadorul Mexicului a pus problema cum de aceste droguri ajung in Central Park, la New York, unde stai pe banca si vine cineva, fara probleme, si-ti ofera aceste droguri, ca si cum ti-ar oferi bomboane.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Mai 23, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii