Va dati seama ce actiuni de spionaj vor incepe…

Daca Presedintele Trump si D-na. Merkel l-au felicitat pe Dl. Putin pentru victoria in „alegeri” – D-na. Merkel chiar „calduros” – pentru a avea un dialog, nu-i asa cu Rusia putinista, daca Dl. Nastase, anticipand reactia celor doi mari lideri occidentali, a mers la Moscova sa tina o conferinta, in ideea de buna vecinatate cu Federatia Rusa, ce sa ne mai mire ce relateaza Cristian Preda:

„Ce rol a jucat MAE în invitarea la standul României din cadrul Târgului de carte de la Paris a călugărului transnistrean Baștovoi, virulent critic al UE?
Omul respectiv dădea autografe la stand când Meleșcanu era și el la Paris.
S-au și întâlnit pe malurile Senei?
Asumarea lui Bastovoi e parte a politicii externe a României?
Are asta vreo legătură cu sprijinul dat de MAE lui Adrian Năstase în contactele sale de la Moscova?”

Despre parintele Savatie Bastovoi – aici. Iar despre cum stau lucrurile cu Manastirea Noul Neamt, unde, din cate inteleg, deocamdata lucrurile sunt calme – aici. Din cate inteleg, Savatie Bastovoi are cetatenie romana, dar e calugar intr-o manastire care se afla in Transnistria. Aceasta manastire tine de Biserica Ortodoxa din Moldova, aflata sub jurisdictia Patriarhiei Moscovei. Deci nu apartine de Mitropolia Basarabiei, care e in cadrul Patriarhiei Romane. Iata ce ne spune Wikipedia:

„În timpul ocupaţiei sovietice din 1940-1941, şi mai apoi sub regim sovietic din 1944 pana în 1992, Mitropolia Basarabiei şi-a încetat activitatea, fiind înlocuită de Eparhia Chişinăului, sub autoritatea Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii. Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată trecerea Basarabiei sub autoritatea canonică Patriarhiei Ruse.”

si – v. aici:

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a exprimat oficial poziţia faţă de situaţia Bisericii din Basarabia şi Bucovina de Nord printr-un comunicat dat publicităţii la 9 aprilie 1992, în care făcea precizarea că Sinodul Patriarhiei Române nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei şi a Mitropoliei Bucovinei.^[3][4] De asemenea, Biserica Ortodoxă Rusă dorea să-şi menţină jurisdicţia bisericească şi asupra Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.”

Stau si ma intreb daca parintele Bastovoi joaca vreun rol in aceasta ecuatie. Si, daca da, care anume? Iar mitroplitul Vladimir, cel putin dupa numele sau, Nicolae Cantarean, e roman sadea. Interesant ar fi sa stim care e punctul de vedere al D-lui. Adrian Nastase, care doreste relatii bune cu Rusia, legat de ce spunea fostul patriarh, Preafericitul Parinte Teoctist – v. aici:

„„Ceea ce însă ne produce un adânc sentiment de tristeţe, este atitudinea Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop VLADIMIR, acum Mitropolit de Chişinău, faţă de clerul şi credincioşii ce-şi manifestă dorinţa legitimă a unor legături mai strânse cu Biserica Mamă – Patriarhia Română. Deoarece un mare număr de preoţi şi credincioşi şi-au manifestat, în mod sincer, aceste sentimente cu totul sfinte, au fost supuşi unei prigoane barbare, Prea Sfinţia Sa fiind chiar depărtat violent şi samavolnic din reşedinţa din oraşul Bălţi. Şi din acest motiv, Prea Sfinţitul Episcop PETRU a făcut apel la Patriarhia Română, după ce el s-a plâns Sanctităţii Voastre, dar fără rezultat.

Înalt Prea Sfinţitul VLADIMIR a manifestat, de asemenea, atitudine de nerespect faţă de obligaţia canonică de a nu avea nici un fel de legături cu grupurile schismatice, rupte din trupul Bisericii Ortodoxe. Astfel, a invitat, ca oaspeţi de onoare, în luna noiembrie 1992, doi «arhierei» schismatici din România. Această atitudine contravine flagrant cu declaraţia de la Constantinopol a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, din martie 1992, care prevede că «este necesar ca toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale, fiind în solidaritate deplină unele cu celelalte, să condamne aceste grupuri schismatice şi să se abţină de la orice comuniune cu ele, oriunde s-ar afla acestea».

De aceea, în contextul acestei hotărâri unilaterale, precum şi a atitudinii antiromâneşti a Înalt Prea Sfinţitului VLADIMIR şi persecuţiilor de tot felul la care au fost supuşi cei care întreţineau legături cu fraţii şi neamurile lor din România, Prea Sfintitul Episcop PETRU, scos afară de la Bălţi, după ce s-a adresat Patriarhiei Moscovei, a fost nevoit să se adreseze Bisericii Neamului său. Clerul şi credincioşii, supuşi aceloraşi persecuţii din partea Înalt Prea Sfinţitului VLADIMIR, constituindu-se în Adunarea eparhială, au reactivat statutar vechea Mitropolie a Basarabiei, l-au ales ca lociţiitor de mitropolit pe Prea Sfinţitul PETRU şi au cerut oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe Române. Biserica noastă a luat act cu binecuvântare de dorinţa şi hotărârea lor recunoscând ^[9].”

—Patriarhul Teoctist Arăpaşu„

Foarte interesant sa cititi aici despre parintele Savatie Bastovoi. Iata ce arata printre altele:

„Parintele Savatie Bastovoi este o personalitate cunoscuta in mediile bisericesti si in cele intelectuale, cartile sale fiind apreciate cu mai multe distinctii prestigioase cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1996), Premiul salonului national de carte de la Iasi (1996), premiul Fundatiei Soros pentru debut, premiul revistelor „Timpul” si „Convorbiri literare” din Romania. Din anul 1996, este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. S-a nascut pe 4 august anul 1976, in Chisinau, tatal sau Valentin Bastovoi fiind profesor de logica la Universitatea „Ion Creanga”, iar mama Claudia, absolventa a Institutului de Arte, sectia regie.

Are studii de pictura, filozofie si teologie si a predat iconografia la Seminarul teologic din Chisinau. O vreme a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, unde a fost ridicat in rangul de protosinghel (egumen) de arhiepiscopul Teodosie al Tomisului. In anul 2005 a facut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe langa Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane, unde a contribuit la scrierea slujbelor pentru doi sfinti romani: Grigorie Dascalul si Gheorghe de la Manastirea Cernica. In Romania a sustinut foarte multe conferinte si seri duhovnicesti, in special dedicate tinerilor, a acordat multe interviuri, a publicat foarte multe carti si brosuri, mereu actuale, realiste si ziditoare de suflet crestinesc, autentic.” (subl. mea)

Chiar ma intreb ce spune PSD-ALDE despre chestia asta: premiul Fundatiei Soros pentru debut!!!! 🙂 😆

Ce rol a jucat MAE…? Dar… ce rol joaca el? Ce cauta el intr-o manastire ce tine de Patriarhia Moscovei? De ce nu vine el la Biserica Neamului sau, cum bine se exprima Preafericitul si vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist? Daca si-l asuma…? Daca o fi de prin SIE… atunci e clar ca si-l asuma, nu? Daca nu, atunci – nu v-ati prins? – e vorba de dialog, de buna vecinatate cu Federatia Rusa, nu? 😉

Nu de alta, dar imi provoaca oroare numai gandul de a-i pune alaturi, mintal, desigur, pe parintele Savatie Bastovoi si pe Dughin!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

In Romania nimeni nu te obliga sa cumperi o carte sau sa celebrezi ceva daca nu doresti

Eu cred ca am ajuns si intr-un alt impas. Sper sa ma insel. Acela de a nu intelege cum trebuie democratia si libertatea. Derapajele sunt tot atat de periculoase daca vin de la Dreapta esicherului politic, la fel ca si cele venite de la Stanga acestuia. Cu riscul de ma repeta, sa nu creada cineva ca derapajele venite din partea Dreptei nu sunt periculoase, ca periculoase ar fi doar cele de la Stanga. SUNT LA FEL DE PERICULOASE!!!!

Iata trei aricole:

Adrian Nastase:

Cu papagalii la Gaudeamus

„Churchill spunea ca atunci cand tac vulturii, trăncănesc papagalii. Pe unul dintre acesti papagali il puteti vedea in fotografiile alăturate. „Intelectualul”, venit la Târgul  de carte, nu era interesat de cărti; el trebuia să provoace un incident care să fie filmat de istericul Mălin Bot.

Dădeam un interviu, cănd l-am observat pe „intelectualul” respectiv, avand in mână nu o carte ci un sul de hârtie igienică. Mi-a fost teamă că o să-si facă „treaba” in stand, in conditiile in care avea hârtia igienică la el. Asa că l-am luat de o aripă si i-am arătat unde este toaleta.

Bot trebuia, probabil, să filmeze. Nu i-a iesit.

Oricum, eu cred că organizatorii Târgului  ar trebui să sesizeze politia in legătură cu actiunea lui Bot si a celor câtiva huligani care l-au insotit.

„

Cristian Preda, pe FaceBook:

„Firea toacă milioane din banii bucureștenilor pe o fițuică în care își laudă realizările epocale, iar la Gaudeamus se lansează o carte semnată Dan Voiculescu.
Partidul Antena 3 continuă ocuparea spațiului public.
Până când?”

si un comentariu al dansului:

„Nu voi mai cumpăra nimic de la RAO, editura care îl publică pe Varan„

Vladimir Tismaneanu:

Revanșa rinocerilor

„Václav Havel a scris cândva un eseu despre “Coșmarul post-comunist”. Am impresia că in aceste zile, când in chip normal, la un mare salon al cartii, ar trebui sărbătorite Binele, Adevărul și Frumosul, forțele Răului au decis să celebreze Minciuna și Abjecția. Dacă ar mai fi fost in viață, vedetele acestui dezolant moment ar fi fost canaliile Păunescu, Barbone, Vadim, Ungheanu, Eugen Florescu și bestia Pleșiță (in compania lui Iulian Vlad)…”

Eu cred ca ar trebui spus urmatorul lucru: TARGUL DE CARTE NU A CELEBRAT PE NIMENI!! Eu l-as intreba pe Dl. Tismaneanu: stimate domn, chiar ati fi dorit ca un targ de carte sa sarbatoreasca ” Binele, Adevărul și Frumosul”? Nu de alta, dar astfel de „sarbatori” au un iz totalitar. Astfel de lucruri s-au sarbatorit in dictaturi. Aici nu discutam despre sarbatorirea sfintilor in Biserica, sa fie clar. E vorba de un targ de carte, nimic mai mult. Si, intr-un targ de carte, se desfasoara o activitate comerciala. Nimeni nu e obligat sa cumpere o anumita carte, pentru ca e „sarbatorit” ceva sau cineva sau sa mearga la un anumit stand de carti pentru ca acolo si numai acolo se „sarbatoresc Binele, Adevărul și Frumosul”. O auzeam pe o doamna, la televizor, care spunea ca marea problema e ca Dl. Voiculescu „da invataturi”. Stimata doamna, NIMENI nu va obliga sa-l ascultati pe Dl. Voiculescu, NIMENI nu va obliga sa le cititi sau sa-i cumparati cartile. NIMENI nu va obliga sa-l celebrati sau sa-l sarbatoriti! Evident, NIMENI NU VA OBLIGA sa fiti fan Dan Voiculescu sau Antena 3.

NIMENI, e clar oare?

„Dacă ar mai fi fost in viață, vedetele acestui dezolant moment ar fi fost canaliile Păunescu, Barbone, Vadim, Ungheanu, Eugen Florescu și bestia Pleșiță (in compania lui Iulian Vlad)…” – NIMENI NU VA OBLIGA sa-i considerati vedete!!!

Pentru ca, din pacate, Istoria ne-a demonstrat ca astfel de „sarbatori” in care se „sarbatoresc Binele, Adevărul și Frumosul” se lasa cu dezastre societale si milioane de morti. Or, in Romania nimeni nu obliga pe cineva la nu stiu ce „celebrari” sau „sarbatoriri”, asa cum NIMENI nu obliga pe cineva sa fie de acord cu actuala Coalitie de guvernamant, sau cu Florin Georgescu sau cu altcineva apropiat Coalitiei. Nimeni nu va obliga sa fiti social-democrat sau liberal. Numai ca eu imi amintesc de faptul ca social-democratia, in Germania, a fost interzisa doar pe vremea lui Bismarck si a regimului nazist. Nu cred ca ne dorim astfel de regimuri politice! Eu nu-mi doresc asa ceva!

„Partidul Antena 3 continuă ocuparea spațiului public.
Până când?” – lasand la o parte sintagma cu iz gazetaresc: „partidul Antena 3”, exista vreo baza legala ca sa nu ocupe spatiul public? Pentru ca e cel putin ciudat sa salvezi democratia prin abuzuri. Nu trebuie sa-ti placa Antena 3, nimeni nu te obliga sa te uiti la acest post. Dar a pune problema in felul acesta mi se pare ca derapam intr-o formula de totalitarism. Sa critici, da! Sa dezbati, desigur! Dar a interzice ocuparea spatiului public fara vreun motiv sau baza legala e o indepartare clara de la democratie si libertate.

Dl. Preda spune: „Nu voi mai cumpăra nimic de la RAO, editura care îl publică pe Varan.„. Dar, stimate domn, RAO e o editura a oricare alta. Cu asta se ocupa, cu publicatul cartilor. E o activitate comerciala din care traieste. Eu n-as crede ca publicarea D-lui. Voiculescu a fost una ilegala. S-au facut ilegalitati? Daca s-au facut, trebuie oricum demonstrate. Si atunci ce aveti cu aceasta editura in care puteti gasi carti foarte bune, foarte interesante. Nimeni nu va obliga sa cumparati cartea lui Dan Voiculescu, sau sa cumparati ceva de la aceasta editura. Dar atitudinea aceasta de a nu mai cumpara nimic de la aceasta editura doar pentru ca l-a publicat pe Voiculescu – fara ca editura sa faca ceva ilegal – demonstreaza un extremism demn de o cauza mai buna.

Chestia cu hartia igienica nu are ce cauta la un targ de carte, altminteri unul cat se poate de civilizat. Circul asta nu cred ca ne face cinste. Poate a fost doar o gluma de prost gust. Dar eu i-as intreba pe domnii Preda si Tismaneanu altceva. Daca un tanar s-ar apropia de un stand de carte, unde se face o lansare, nu cu o hartie igienica in mana ci cu un REVOLVER, cum ar fi? Doar asa, pentru ca respectivul vizat sa nu mai ocupe spatiul public, ca doar „pana cand?”.

Romanii s-au luptat la Revolutie pentru indepartarea unui regim comunist, totalitar care nu le dadea dreptul de a NU celebra „Binele, Adevărul și Frumosul”.

Cititi aici ce spunea Churchill despre democratie. Redau din nou, ca trebuie:

„Democracy is the worst form of government, except for all the others”

Si inca un citat:

„I wholly disapprove of what you say—and will defend to the death your right to say it”

La noi Ion Ratiu a reluat aceasta idee si trebuie s-o reluam din nou ca sa intelegem fundamentele Lumii Libere!!

Cresterea intolerantei, venita atat din partea Stanga cat si din partea Dreapta a esicherului politic, TREBUIE stopata!!! Cu atat mai mult, as spune, oamenii de dreapta trebuie sa combata formele de intoleranta!!

Impresia mea este ca astfel de atitudini care promoveaza intoleranta de o asemenea maniera n-au nimic in comun cu filozofia Dreptei, ci mai degraba cu comunismul Rosei Luxemburg.

Eu stau si ma intreb altceva… L-au bagat in seama pe Voiculescu si pe Adrian Nastase cei de Dreapta. Dar de ce Dreapta n-a organizat la acest Targ de Carte important o lansare de carte a unei mari personalitati de Dreapta din Europa sau din America, sau de la noi? De ce n-au invitat pe cineva? Ca n-am auzit. Despre Dan Voiculescu am auzit. Ca si-a lansat o carte. I s-a dat atata importanta cum nici PSD-ul n-a facut-o!! Din cate stiu, Adrian Nastase nu e membru PSD. Dar ei, cei de dreapta, de ce n-au creat un eveniment, in acord, poftim, cu celebrarea „Binelui, Adevărului și Frumosului”? Vreau sa stiu: cine s-ar fi opus? Dragnea? Tudose, oare? Coalitia de guvernamant? N-as prea crede! Cine ar trebui sa promoveze valorile de centru-dreapta? Cei de centru-stanga? Normal mi s-ar fi parut ca Dreapta sa organzeze o lansare de carte memorabila, a unei mari personalitati europene de dreapta sau o somitate din SUA. Flashuri, interviuri, personalitati care sa vorbeasca despre opera respectivului. De ce n-au facut-o? Asta e marea intrebare!! In schimb l-au popularizat pe Dan Voiculescu. De asa maniera incat unul care poate nici nu s-a gandit sa cumpere vreo carte scrisa de Voiculescu, sa-i vina ideea: „totusi, hai s-o iau sa vad ce scrie in ea de e asa important „Varanul” acesta”!!!

Daca cei de Dreapta ar fi facut asa, nu sa se compromita cu „hartie igienica”, atunci ai fi putut pune in comparatie un eveniment memorabil, al unei personalitati marcante a Dreptei, cu lansarea cartii lui Voiculescu. Si e evident de partea cui ar fi fost comparatia. Numai cu demagogia, ca asta este, manipularii pe care o face Antena 3, de parca doar Antena 3 manipuleaza, fara ca tu, cel de Dreapta, sa faci ceva concret, nu merge oameni buni. NU MERGE!!

O Dreapta veritabila nici nu s-ar fi uitat la Dan Voiculescu sau Adrian Nastase. Ar fi creat ea un eveniment memorabil. Ar fi atras lumea intelectuala, ar fi realizat chiar o atmosfera de mare sarbatoare intelectuala, preluata de toate televiziunile de stiri, inclusiv Antena 3. Or, la noi, din pacate, NU se vede asa ceva de la cei din partea dreapta a esicherului politic, desi ar putea sa faca, sa fim bine intelesi. Romania de acum NU e cea de pe vremea lui Ceausescu. In schimb vedem o dreapta slaba, din pacate, care nu-si promoveaza valorile, dar, in schimb, isi ataca neconvingator adversarii politici. Trebuie spus ca e dezamagitor ce vad pe Dreapta esicherului politic!! Chiar si atitudinile unor respectabili intelectuali ca domnii Preda sau Tismaneanu sunt dezamagitoare!! Atitudinea aceasta de autovictimizare – „forțele Răului au decis să celebreze Minciuna și Abjecția” – este contraproductiva, seamana cu o capitulare. Si apare intrebarea: „daca fortele Raului”, atunci de ce fortele Binelui nu au avut nicio initiativa de rasunet in societate la acest Targ de Carte? Ca nu-i opreste nimeni!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reflectii din vremea lui Dragnea…?

O postare foarte interesanta are Vladimir Tismaneanu si chiar vreau si merita s-o reproduc:

Reflecții din vremea lui Dragnea

„GHIUL ~uri n. Inel, de obicei bărbătesc, masiv, din aur (cu pietre prețioase). /<turc. kül Pentru cei din generația mea, era simbolul bătăușului nevolnic, al derbedeului de cartier, al celui care te amenință la colț de stradă arătându-ți dinții lupului sculptat pe ghiul. Om (mai) subțire, colecționarul de hărți Adrian Năstase nu poartă ghiul. Nu are nici unghie la degetul mic lăsată să crească spre a-și mângâia părul din urechi. Dar sunt la fel. Yuck!”

Reflectia D-lui. Tismaneanu, din „vremea lui Dragnea”, e cu atat mai surprinzatoare cu cat fostul premier nu mai are nicio functie publica sau de partid!!!!

Insa referitor la „ghiul” – evident, nu la ghiulul propriu-zis ma refer, ci la simbolistica sa – ma mir cum reputatul politolog si profesor nu l-a vazut pe Mihai Tudose!!! 😆 😆 😆 Sau chiar pe Liviu Dragnea sau, daca ne referim si la latura feminina a simbolisticii, pe Sevil Shhaideh… Sau chiar pe Calin Popescu Tariceanu, de ce nu?

Pentru ca nu se poate sa nu stai macar o clipa sa reflectezi: nu era, oare, mai bun Nastase in functia de premier? Nu e vorba doar de colectionatul hartilor, dar si de diferenta enorma  de cultura intre Nastase si cei trei, pe care i-am enumerat mai sus.

Nu vreau sa pledez acum pentru Dl. Nastase, nu e treaba mea. Dar nu se poate sa nu te intrebi, pentru ca e de ajuns sa te uiti, spre exemplu, la cum merg treburile in economie. S-a ajuns ca de la investitii situate la un nivel minim istoric sa nu se mai faca deloc investitii in economia asta. Referitor la Spatiul Schengen, vad ca Romania e tinuta in continuare la usa!! Fonduri europene nu prea absorbim…

In politica externa avem un deficit de comunicare cu Rusia, iar fostul premier atrage atentia asupra acestui lucru. Chiar daca suntem in NATO, putem avea un dialog cu Rusia. Il avem? Nu cooperare, ci dialog, vorba D-lui. Iulian Fota, desi altii coopereaza – spre exemplu Germania cu Nord Stream…

Numai sa privim la cum e guvernata tara acum si cum era pe vremea nu a lui Dragnea, ci pe vremea lui Nastase, o guvernare care a lasat o situatie economica sanatoasa, stabila pe care s-a putut construi cresterea economica dupa 2004. Ca dupa 2004 s-a construit prost, asta e altceva.

Marota asta legata de guvernarea Nastase, de cat de „corupta si de rea” a fost, s-a tot rostogolit in timp si se rostogoleste si acuma dupa 13 ani pe motiv de „grea mostenire”, desi a lasat poate cea mai stabila si sanatoasa situatie economica si a pus bazele luptei anticoruptie.

Stau si ma intreb: astfel de abordari pe cine vor sa acopere?

Si mai stau sa ma intreb nu de ce se tot rostogoleste respectiva marota ci de ce, dupa 13 ani, nu am avut si nu avem o guvernare mai performanta decat guvernarea Nastase!!!!

Ce spun sondajele de opinie? Ar fi favorabile alegerile anticipate pentru PNL?

N-am prea vazut analisti care sa comenteze sondajele de opinie ca sa intelegem mai bine cum stau lucrurile. Eu am gasit doua sondaje de luna trecuta:

HotNews

Sondaj Avangarde: Cine ar castiga alegerile intr-o competitie Iohannis – Firea? Cum arata clasamentul increderii in personalitati

„Daca maine ar avea loc alegeri prezidentiale, Klaus Iohannis ar obtine 40%, Gabriela Firea 44% insa 16% dintre cei intervievati declara ca nu sunt decisi, arata barometrul lunar realizat de Avangarde. Sondajul a fost realizat in perioada 3 – 12 mai prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un esantion de 800 de oameni, avand o marja de eroare de 3, 47%. ￢Avand in vedere procentul mare de nehotarati, este posibil orice rezultat, fie Iohannis castigator, fie Firea￢, a explicat pentru HotNews.ro sociologul Marius Pieleanu, directorul Avangarde.

• UPDATE Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marti seara, la Antena 3 ca ca doreste sa-si finalizeze mandatul la Primaria Capitalei, precizand ca „in mod categoric si sub nicio forma” nu se va putea juca un meci final Firea-Iohannis in campania pentru prezidentiale. „Decizia mea acum este categoric sa-mi finalizez mandatul la Primaria Capitalei. Vreau sa subliniez ca in mod categoric si sub nicio forma nu se va putea juca un meci final Firea-Iohannis in campania pentru prezidentiale, pentru simplul motiv ca vreau sa-mi duc mandatul la bun sfarsit la Primaria Generala a Capitalei”, a precizat Firea la Antena 3.

„Decizia mea acum este categoric sa-mi finalizez mandatul la Primaria Capitalei. Vreau sa subliniez ca in mod categoric si sub nicio forma nu se va putea juca un meci final Firea-Iohannis in campania pentru prezidentiale, pentru simplul motiv ca vreau sa-mi duc mandatul la bun sfarsit la Primaria Generala a Capitalei”, a precizat Firea la Antena 3.

Potrivit sondajului, la intrebarea „ce parere aveti despre urmatorii￢”, despre Gabriela Firea 59% declara ca au o parere buna, pe locul doi se plaseaza Sorin Grindeanu cu 48%, pe trei Klaus Iohannis cu 47%, pe patru Calin Popescu Tariceanu cu 44% iar pe cinci Victor Ponta cu 39%. Tot la capitolul incredere Dacian Ciolos este cotat cu 35%, Traian Basescu cu 22%, Nicusor Dan cu 21% iar Raluca Turcan cu 18%.

Desi nu apare in sondaj, potrivit informatiilor HotNews.ro Liviu Dragnea a scazut semnificativ la capitolul incredere, fiind cotat cu doar 25%.

La partide, PSD se pastreaza la 44% daca duminica viitoare ar avea loc alegeri, PNL ar obtine 24% iar USR creste de la 8% la 12%, capitalizand foarte probabil protestele din februarie. ALDE ar creste usor la 8% iar UDMR se mentine la 5%. In schimb, potrivit sondajului Avangarde, PMP-ul lui Traian Basescu nu ar mai intra in Parlament, scazand la 3%.”

Stiri pe surse

Ultimul SONDAJ de opinie din România: Cum stau principalele personaje

„IMAS a realizat un sondaj exclusiv pentru Realitatea Tv ce arată încrederea românilor în politicieni, intenția de vot, dar şi gradul de optimism pe care cetăţenii îl au faţă de o direcţie bună în care se îndreaptă România. Astfel, potrivit studiului „Optimism şi opinii politice ale românilor 2001-2017” politicianul în care românii au cea mai mare încredere este Klaus Iohannis: cifrele arată că în aprilie 2017, 35,2% dintre români au multă sau foarte multă încredere în preşedinte, în timp ce Liviu Dragnea se află într-o scădere continuă: 24,3% în aprilie 2017, faţă de 32% în ianuarie 2017. Surprinzător este gradul de încredere de care se bucură premierul Sorin Grindeanu, 33,9%. Pe de altă parte, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 41% din populaţie ar vota PSD, în timp ce doar 25% dintre români ar vota PNL. Sondajul mai arată şi nivelul de trai al românilor, în toate Guvernele, în perioada 2001-2017. Astfel, în prezent, 44% dintre cei intervievaţi se declară destul de mulţumiţi sau foarte mulţumiţi cu nivelul de trai din timpul mandatului lui Grindeanu.

Potrivit studiului menţionat, la momentul aprilie 2017, dintre personalitățile politice evaluate, pe primul loc în topul încrederii se află Klaus Iohannis, cu 35,2% încredere multă sau foarte multă. Această valoare este una comparabilă cu cea înregistrată la începutul anului 2016, dar sub nivelul de încredere înregistrat de Iohannis imediat după alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 (67% în ianuarie 2015).

În ceea ce îl privește pe fostul Președinte al României, Traian Băsescu, o analiză longitudinală a nivelului de încredere de care beneficiază acesta relevă o evoluție constantă, fără schimbări semnificative. Așadar, Traian Băsescu a început anul 2016 cu un nivel de încredere de 13,5%, ajungând în aprilie 2017 la 15,5% încredere multă sau foarte multă.

Când vine vorba despre nivelul de încredere asociat Premierului Sorin Grindeanu, procentele nu au fluctuat semnificativ de la începutul anului şi până în prezent, procentele fiind similare celor obținute de Klaus Iohannis. Astfel, 33.9% dintre românii de 18 ani și peste declară în momentul de faţă că au multă sau foarte multă încredere în Sorin Grindeanu.

Fluctuaţii semnificative în tendinţele de încredere se înregistrează, însă, pentru Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Încrederea asociată liderului PSD a crescut susţinut de la începutul anului trecut şi până în prima lună a lui 2017, când procentul de încredere era de aproximativ 32%. După evenimentele din februarie, nivelul de încredere asociat lui Liviu Dragnea a înregistrat o scădere accentuată, de aproximativ 10 procente. Datele din Barometrul de Opinie realizat în aprilie 2017 îl plasează pe Liviu Dragnea la 24,3% încredere multă sau foarte multă.

Când vine vorba de preferințele politice ale românilor, situația actuală este următoarea: PSD obţine în prezent 41% din opțiunile exprimate, urmat de PNL care ar fi votat de 25% dintre cei care şi-au declarat intenţia de a participa la următoarele alegeri parlamentare, lista fiind completată de partidele care întrunesc mai puțin de 10 procente – ALDE, PMP, UDMR, USR, PRU și altele. Procentele obţinute de Partidul Social Democrat au rămas relativ constante pe tot parcursul anului 2016, scăderi reduse înregistrându-se după momentul februarie 2017, în timp ce PNL a revenit la nivelul înregistrat înainte de ultimele alegeri parlamentare, iar USR și-a păstrat scorul de la finele anului trecut.

În 2001, în primele patru luni ale guvernării PSD 2000-2004, procentul românilor care apreciau că lucrurile în România mergeau într-o direcție bună se situa în jurul pragului de 40%. Debutul guvernării Adrian Năstase a fost, de altfel, unul fluctuant în raport cu percepțiile românilor legate de direcția generală a țării, diferența cea mai mare fiind de aproximativ 10 puncte procentuale și înregistrându-se între lunile martie (44,2%) și aprilie (34,7%).

Comparativ cu valorile înregistrate la începutul guvernării Năstase, în percepția românilor guvernarea Tăriceanu a debutat în 2005 cu un nivel superior al optimismului cu privire la direcția în care se îndrepta țara. Astfel, în ianuarie 2005, 65% dintre români afirmau că direcția în care mergeau lucrurile în țara noastră era una bună. Totuși, următoarele trei luni ale guvernării liberale au fost caracterizate de o tendință descendentă a gradului de optimism, acesta scăzând până la 42%. Începând cu anul 2009, criza economică mondială și-a făcut simțite efectele și la nivelul societății românești.

Astfel, la debutul Guvernării Boc II (decembrie 2009 – februarie 2012), procentul românilor care considerau că țara se îndreaptă într-o direcție bună era unul scăzut (21,3%). În primele patru luni ale anului 2010, cel mult o cincime dintre români erau optimiști cu privire la viitorul țării. Mai mult, în martie 2010 doar 12,4% dintre români evaluau direcția în care se îndreptau lucrurile în România ca fiind pozitivă. Acest pesimism al românilor în relație cu direcția generală a țării a surprins în mod edificator manifestarea crizei economice mondiale la nivel de percepție socială.

În ceea ce privește debutul guvernării Ponta IV (decembrie 2014 – noiembrie 2015), gradul de optimism al românilor față de viitorul țării era plasat, în primele luni ale anului 2015, între 56,9% (valoare înregistrată în luna ianuarie) și 44,9% (procent aferent lunii aprilie). De remarcat că între ianuarie 2015 și februarie 2015 optimismul românilor cu privire la direcția în care se îndrepta țara a scăzut cu 10 puncte procentuale.

Anul 2016 a adus la conducerea țării guvernarea tehnocrată a Cabinetului Cioloș. Astfel, în ianuarie 2016, optimismul celor intervievaţi se situa la 36,8%, acesta având însă ulterior o tendință descendentă – 31,7% în februarie și 26,4% în martie. Totuși, aprilie 2016 marchează o ușoară creștere a procentului de români care considerau că direcția în care se îndrepta România era una bună (28%).

Seria de date cu privire la optimismul românilor în raport cu direcția în care se îndreaptă țara se încheie cu primele patru luni ale guvernării Grindeanu. În ianuarie 2017, la finalul primei luni de guvernare a Executivului Grindeanu, percepția că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcție bună era împărtășită de 36,7% dintre români, procent similar cu cel înregistrat în luna aprilie 2017 (35,4%). Se remarcă, totuși o scădere de 6 puncte procentuale în luna martie, aspect ce poate fi explicat, cel puțin parțial, prin cristalizarea opiniei publice cu privire la protestele desfășurate în Piața Victoriei.

În ceea ce priveşte evaluarea subiectivă a nivelului de trai, seria de date aferentă primelor patru luni de guvernare ale principalelor Cabinete din 2001 până în prezent este caracterizată de un profil ce poate fi separat în două tendințe. Astfel, dacă în perioada 2001-2010 evaluările românilor au fluctuat în intervalul 13%-25%, după 2015 procentul celor care se declarau mai degrabă mulţumiţi cu propriul nivel de trai a depășit 33%. În prezent, 44% dintre cei intervievaţi se declară destul de mulţumiţi sau foarte mulţumiţi cu nivelul actual de trai, conform sursei citate.

„

Sa comentam putin aceste rezultate.

In primul rand as remarca un lucru important: increderea crescuta de care se bucura Sorin Grindeanu in raport cu Liviu Dragnea, in contextul in care PSD se bucura de o incredere destul de mare din partea romanilor, mult mai mare fata de increderea pe care romanii o acorda PNL-ului – ambele sondaje arata lucrul asta. Increderea romanilor in PSD-ALDE n-a slabit nici dupa episodul cu Ordonanta 13 si mitingurile din Piata Victoriei, lucru care a diminuat increderea in Liviu Dragnea.

Este destul de plauzibil sa presupunem ca Dragnea, care conduce PSD, nu vede cu ochi prea buni evolutia pozitiva a lui Grindeanu. In treacat fie spus, Gabriela Vranceanu-Firea a declarat ca doreste sa-si duca pana la capat mandatul la Primaria Capitalei, Presedintia nu intra in sfera de interes a dumneaei, desi conduce detasat in topul increderii romanilor in personalitatile politice. Din acest punct de vedere, Gabriela Firea nu reprezinta un pericol pentru Liviu Dragnea, presupunand si nu chiar fara temei faptul ca dansul ar avea ambitia sa candideze la viitoarele prezidentiale. Pe cand guvernarea Grindeanu nu doar ca nu a scazut PSD (bine, nici nu  avut timp sa se erodeze), dar l-a si propulsat pe premier ca o personalitate pesedista in care romanii au multa incredere, dupa D-na. Firea. E clar ca, cel putin in mai, premierul il eclipsa serios pe presedintele PSD, Dl. Liviu Dragnea. De aceea nu apare deloc foarte clar de ce Grindeanu ar fi trebuit sa-si dea demisia in urma acelei „evaluari” de partid, cu atat mai mult cu cat PSD e in frunte, iar perceptia populatiei asupra actualei guvernari e una cat se poate de buna. Din aceasta cauza nu e clar de ce Dl. Grindeanu ar fi trebuit sa se comporte ca un simplu om de partid.

Un alt aspect important ar fi pozitia principalului partid de Opozitie, PNL, care de abia a avut un Congres si si-a ales conducerea. In asemenea conditii e prematur sa discutam acum de o coagulare a fortelor de Opozitie. De asemenea, PNL, cel putin in aceste sondaje de luna trecuta, e cu mult sub PSD in ceea ce priveste increderea electoratului. Fara indoiala, daca si acum lucrurile stau tot asa sau nu exista modificari semnificative ale datelor, PNL ar pierde alegerile anticipate. Acest lucru ar fi favorabil, fara indoiala PSD care ar castiga din nou con brio alegerile si si-ar consolida pozitia de lider in ceea ce priveste increderea populatiei.

Ar trebui sa vedem ce spun acum sondajele, data fiind aceasta situatie. Daca nu le avem comentam ce avem la indemana.

Sondajele acestea spun multe despre cum arata Romania din punct de vedere social. Arata, cum afirmam si in postarea precedenta, ca Romania ramane o tara de stanga. Mitingurile din Piata Victoriei impotriva Ordonantei 13, despre care am scris si pe blog, nu au condus la o scadere semnificativa a PSD. PSD a scazut, e adevarat, dar nu mult. Iar PNL a crescut si el, dar insuficient. Efectul asupra PSD a fost nesemnificativ, tot socul negativ, la capitolul incredere, fiind incasat de Liviu Dragnea.

PNL, dupa alegerile legislative, a avut, ce-i drept, o conducere interimara. Totusi, trebuie remarcat ca lipsa de performanta a acestui partid la alegeri s-a continuat si dupa. Realist vorbind, sanse prea mari ca PNL sa castige alegerile anticipate nu sunt, de aceea alegerile anticipate ar fi favorabile PSD (ramane sa vedem si alte sondaje mai recente decat acestea care sa confirme sau sa infirme aceasta ipoteza). Ceea ce arata aceste sondaje ar trebui sa dea de gandit PNL-ului si, in general, celor de pe partea dreapta a esicherului politic romanesc. Asa cum se prezinta lucrurile din aceste sondaje, PNL are, cel putin acum, un slab potential de crestere. Acesta ar trebui crescut iar noua conducere a PNL ar trebui sa elaboreze o strategie in acest sens, tinand cont de faptul ca discursul de pana acum, axat doar pe anticoruptie, nu prea a dat rezultate. Si daca ma refer in extenso, la PPE, nu a dat rezultate favorabile nici in Republica Moldova. Rezulta de aici ca PNL ar trebui sa-si nuanteze discursul nu in sensul renuntarii la intarirea statului de drept, dar si la abordarea si punerea accentului si pe alte probleme, cum ar fi cele economice, legate de imbunatatirea nivelului de trai, crearea de oportunitati de afaceri in Romania, investitii, privatizari si explicarea mai buna a acestor lucruri populatiei.

Daca ne uitam la ce ne spun aceste sondaje despre partea dreapta a esicherului politic, observam ca din tot PNL-ul, daca pot sa spun asa, sta bine la capitolul incredere doar o singura persoana: Presedintele Iohannis. Evident, lucrul acesta nu-l putem considera suficient pentru cresterea electorala a partidului, mai ales tinand cont de rezultatele slabe inregistrate de PNL la recentele alegeri si la faptul ca, actualmente, se mentine tot pe acolo.

Un alt lucru interesant este ca USR se mentine relativ constant la capitolul incredere. Intr-un fel e logic: este vorba de o formatiune politica infiintata de curand. Insa ar trebui sa se gandeasca mai serios la cresterea electorala. Deocamdata nu prea vad acolo coerenta necesara si preocupare in acest sens. Spuneam si in postarea trecuta ca nu prea vedem reliefandu-se forte politice noi, desi lucrul acesta s-ar putea sa fie cat se poate de necesar: la alegerile legislative din 2016 prezenta la urne a fost de doar 39,42%, ceea ce arata ca exista potential in acest sens. Rezulta ca doar 39,42% din populatie se simte reprezentata de actualele partide politice, de actuala clasa politica din Romania. Interesant este ca, in aceste conditii, o forta politica noua, precum USR, care a tasnit, cum se spune, a inregistrat un procentaj, totusi, modest… Dar asta poate fi o parere subiectiva.

Remarcam in sondaje, efectuate pe esantioane reprezentative de populatie, o incredere de peste 40% in PSD, dar, cu toate acestea, la vot prezenta este sub 40%!! Aici am putea spune ca avem ceea ce se cheama: deznadejde a populatiei in politica si politicieni, nu doar intr-o anumita zona sau regiune a tarii unde fenomenul este tipic si cunoscut ca fiind de multa vreme o caracteristica zonala, ci la nivel national.

Aceasta deznadejde ar putea explica, in mod paradoxal poate, un lucru – e foarte interesant! – si anume de ce in perioadele de scadere drastica a increderii romanilor in guvernare – uitati-va, va rog, si la celelalte guvernari din sondajul de la al doilea articol – nu avem ample miscari de strada, proteste masive. Chiar si in timpul Guvernului BocII nu am avut proteste de mare anvergura, cum s-au intamplat, in vremea Crizei, prin alte parti. Nici nu vedem miscari de strada explozive, cum s-au inregistrat in Franta. Spre exemplu, in Romania nu vedem ciocniri intre politie si liceeni cum am vazut recent la Paris. Deschideti, va rog, articolul si observati cat de bine echipat era cel de la jandarmerie, in Franta, cu ocazia unor asemenea proteste!! Interesant este ca acesti elevi protestau atat impotriva lui Macron, dar si impotriva Marinei Le Pen!! Daca in cazul guvernarii Nastase, scaderea de incredere a avut drept consecinta sanctionarea cu ocazia votului, in timpul guvernarii Tariceanu, desi increderea s-a prabusit de la 65% la 42% n-am prea vazut o sanctionare drastica a acestei guvernari din partea populatiei. La alegerile din 2008, in conditiile unei prezente la urne de 39,2%, PNL singur, condus pe atunci de Dl. Tariceanu, obtine poate cel mai bun scor de pana atunci: peste 18%!! Iar PDL si PSD s-au aflat intr-un echilibru aproape perfect: aprox. 33% fiecare. Mai curand s-a echilibrat scena politica, decat sa vedem o sanctiune, la vot sau prin proteste de strada, din partea electoratului, in conditiile in care prezenta la urne a fost, de asemenea, foarte redusa. In asemenea conditii se pune problema: ce sanse ar avea o forta politica noua si cum ar trebui sa arate aceasta forta politica? Pentru ca in Franta s-a vazut ca partidul D-lui. Macron a castigat detasat!! Aici USR se mentine la un procent modest, in schimb absenteismul e mult mai mare!! De asemenea se vede ca noul PNL (PNL+PDL) a obtinut un scor ingrijorator de mic, sub 30%, evoluand fara convingere, fara tragere de inima.

Este de remarcat si un alt lucru: observati ce figura eclatanta a fost Macron (39 de ani) in campania electorala. La noi nu se remarca asa ceva. O figura noua, un om tanar, capabil, energic, modern. Din acest punct de vedere Grindeanu pare a dori sa se reinventeze. In rest nu prea vedem oameni noi, nici la PSD si nici la PNL, ma refer la conducere. Oameni noi au aparut in USR insa Nicusor Dan nu a avut o asemenea carisma precum Macron, desi performanta lui si a USR e, totusi, una buna tinand cont de faptul ca USR e un partid foarte nou. Il vedeam nu demult, la PNL, pe Viorel Catarama, om din generatia inceputului anilor ’90…  Nici miscarile de strada de la inceputul anului n-au scos in evidenta un om tanar sau un om nou pe scena politica. De asemenea nu se evidentiaza un om de elita – spun de elita, nu elitist. In Franta, Emmanuel Macron este un asemenea om, e de ajuns sa privim la ce studii are, ce formatie are. As dori sa vedem in Romania remarcandu-se un asemenea om pe scena politica, avand masterat in filozofie cu o teza despre Machiavelli si Hegel, cu masterat in afaceri publice la prestigiosul Institut de Studii Politice din Paris, care dateaza din 1872!!

As dori sa evidentiez aici un comentator de la France 24 care mi-a placut, chiar m-a impresionat: Dl. Gauthier Rybinski. E un contrast imens in raport cu ceea ce vedem la televiziunile noastre de stiri. Numai sa te uiti la el, sa-l privesti cum vorbeste si intelegi ce inseamna: tinuta de intelectual, limbaj de intelectual, comportament de intelectual!! Nu ca in Franta n-ar fi balacareala, ca n-o intalnim doar pe plaiurile mioritice, dar in studio, cand vorbeste acest om, balacareala se opreste!! La noi, nu stiu cat la suta din populatie poate sa inteleaga un intelectual si chiar ma gandeam ca ceea ce s-a intamplat la mineriade nu e chiar inexplicabil. Televiziunile noastre de stiri, cu mici exceptii, nu cresc nivelul mediu, de la noi, al populatiei. Partea proasta e ca la noi dominanta e balacareala, nu discursul intelectual.

Este foarte interesant ce remarca fostul premier, Dl. Adrian Nastase, referitor la PSD, ca om care cunoaste bine lucrurile din interiorul partidului:

„PSD trebuie reideologizat in spatiul stangii moderne europene, deoarece în partid nu mai au loc dezbateri de idei. Exista riscul ca, in PSD, sa ajungă în poziţii importante persoane atrase doar de avantajele participării la guvernare, fără a avea convingeri social-democrate. Un partid modern nu poate funcţiona doar pe criterii tranzacţioniste, fără o comunitate de valori împărtăşite. În ultimii 7-8 ani PSD nu a mai produs niciun document ideologic, prin care să fie stabilite abordările partidului faţă de transformările din societatea românească şi din lume;”

Corect!! Si e bine spus: reideologizat. Si nu oricum. Ci „in spatiul stangii moderne europene”! Dar sa privim ce se intampla in societate si as relua fraza subliniata de fostul premier astfel: cu toate ca ” in ultimii 7-8 ani PSD nu a mai produs niciun document ideologic, prin care să fie stabilite abordările partidului faţă de transformările din societatea românească şi din lume”, PSD a castigat detasat alegerile in conditiile unui absenteism pronuntat, iar populatia, in proportie de peste 40% – dupa cum arata sondajele – ii acorda incredere acestui partid. Dl. Nastase remarca de asemenea foarte bine: „Un partid are nevoie de disciplină şi organizare, dar acestea nu trebuie confundate cu o gestiune a puterii bazată pe frică” – dar cu toate acestea peste 40% din populatie are incredere in acest partid. De aici rezulta – si asta e partea cea mai proasta – ca pentru o mare parte din populatie, pentru majoritatea populatiei, astfel de lucruri nu prea conteaza. Cu alte cuvinte: „Si ce daca in 7-8 ani PSD n-a mai produs niciun document ideologic? Si ce daca gestiunea puterii e bazata pe frica? N-are importanta!”. Se remarca lipsa de atitudine chiar si in interiorul PSD si a trebuit sa vina aceasta criza politica ca sa se ia o atitudine in acest sens, altminteri s-ar fi tolerat aceasta stare de lucruri in continuare. Daca e sa analizam aceasta stare de lucruri din PSD, observam ca populatia care simpatizeaza cu acest partid si-l voteaza, de fapt nu-l ajuta deloc prin lipsa de atitudine, inclusiv prin lipsa de atitudine a intelectualitatii de stanga. Ci tolereaza indiferent o astfel de stare de lucruri.

Ce ar rezulta din astfel de stari de fapt? As spune ca avem o mare parte din populatie mai degraba indiferenta la peisajul politic din Romania. Dar, pe de alta parte, si o mare parte din populatie care nu se simte reprezentata de actualele partide politice de la noi, cu atat mai putin de catre cele europene, desi nu se vede o reactie decat preponderent sub forma unui absenteism pronuntat la vot. De asemenea, avem in societate o mare inertie sociala si din aceasta cauza avem o slaba implicare a oamenilor obisnuiti in politica. In Franta, in partidul D-lui. Macron, au existat tineri sub 30 de ani care au ajuns in Parlament. Este foarte interesant ca in Franta s-a gasit aceasta solutie de cooptare in politica a tineretului, care s-a manifestat nu doar o singura data prin proteste de strada. Am avea o mare problema daca rezultatul unor alegeri libere si corecte – libere si corecte, subliniez asta – ar fi, de fapt, unul fals datorita neprezentarii la vot, cauzata de faptul ca majoritatea populatiei nu se regaseste in oferta politica. Sau daca ceea ce ofera partidele politice ar fi ceva fals, adica ceva ce doar in aparenta ar corespunde asteptarilor populatiei.

Spuneam in postarea trecuta despre forte politice care sa conduca tara catre modernitate. In 1990 am avut o principala forta politica in acest sens: FSN. Apoi au fost partidele istorice care au format CDR. Au fost forte politice care si-au asumat obiective strategice: Partenerariatul Strategic cu SUA, integrarea Romaniei in UE si NATO, punerea tarii pe fagasul economiei de piata. Nu dezvolt acum o discutie despre realizarile si nerealizarile perioadei. Vreau doar sa spun ca acum s-ar putea sa fie nevoie de forte politice noi capabile sa continue acest drum al modernizarii. Evident, nu ne putem intoarce in trecut si nu putem sa reluam formule din trecut, mai ales ca vorbim de o alta perioada si pe atunci lucrurile erau altfel. Acum ar fi nevoie de forte politice care sa consolideze obiectivele strategice pe care le-am atins dupa eforturile din anii ’90, care sa raspunda asteptarilor Romaniei anului 2017 si care sa atinga noile obiective strategice cum ar fi, spre exemplu, intrarea in Spatiul Schengen. Noi ar trebui sa ne gandim la viitor si la faptul ca lumea din jurul nostru e intr-o continua schimbare. Progresele tehnice inregistrate pe plan mondial sunt mari si ne influenteaza viata, in vreme ce Romania balteste intr-o stare de competitivitate redusa.

E foarte greu de spus, daca nu chiar imposibil, spre exemplu daca avem partide care sa inteleaga si sa reprezinte cu adevarat tineretul actual al tarii. PNL reprezinta tineretul tarii, tinerii nascuti dupa 1990? PSD ii reprezinta pe acesti tineri care nu au cunoscut comunismul? USR poate…? Romania sa afla inca in matricea anilor ’90, desi societatea a evoluat. Se vede si din ce spunea fostul premier, Dl. Nastase, legat de „gestiunea puterii bazata pe frica”. Aceasta matrice politica de care vorbeam nu s-a prea schimbat, desi ecuatia politica nu mai e aceeasi. PSD, spre exemplu, n-a facut nimic spre a-i intelege pe tinerii care protestau in iarna in fata Palatului Victoria – i-a catalogat imediat ca ar fi sorosisti, oamenii scosi de multinationale in strada si alte prostii. Au facut un contramiting aducand acolo oameni din judete care voteaza preponderent cu PSD. Asa cum nu i-a inteles nici pe cei din diaspora si nu prea a facut eforturi ca sa-i inteleaga. Au curs, de regula, la fel, acuze la adresa lor. De asemenea, ar trebui spus ca reforma clasei politice, bazata pe anticoruptie, nu a condus la cele mai bune rezultate. Noi ar trebui sa ne gandim serios la aceste lucruri si constat cu tristete ca e o slaba preocupare in acest sens.

Fostul premier, Dl. Nastase, constata cu temei ca „modul de constituire a Cabinetului a generat nemultumire” – cititi postarea, e interesanta! Dar uitati-va cum voteaza populatia: la Primaria Bucurestiului au votat-o pe Gabriela Vranceanu-Firea, scriam aici despre asta si aratam:

„Eu stau si ma intreb care sunt calitatile D-nei. Gabriela Vranceanu-Firea pentru ca sa ocupe o asemenea functie ca cea de primar al Bucurestiului… N-am auzit, totusi, de marile calitati manageriale pe care le-ar poseda sau de experienta in administratie pe care ar avea-o… Sorin Oprescu condusese, totusi, un spital… PSD vine cu un star ale Antenelor, dar interesanta e parerea buna pe care dumneaei o are despre Traian Basescu:

„Ştie să facă ştiri, să pună etichete, este deschis, jovial, este bine perceput de publicul mediu, sub nicio formă de cei care depăşesc acest nivel. Eu nu cred că un profesor universitar îl poate vota pe domnul Băsescu„

Dar multe mai stie sa faca Traian Basescu! 🙂Deci, in viziunea D-nei. Vranceanu-Firea, Dl. Basescu e un om foarte priceput! Auziti: „Eu nu cred că un profesor universitar îl poate vota pe domnul Băsescu” – ce sa intelegem din asta? Ca D-na. Firea vizeaza electoratul intelectual din Bucuresti si nu oricare ci acea categorie de la profesor universitar la academician? Dl. Basescu se poate multumi si cu aceia din categoria de la mediu la cea mai de jos… 😉 Foarte interesant! 🙂”

Si atunci stai si te intrebi: ce a contat pentru populatie cand a votat-o pe D-na Firea? Pentru ca in felul asta pot ajunge „miniştri numeroase persoane care nu erau cunoscute în partid şi nici nu puteau prezenta o carte de vizită profesională foarte convingătoare”, daca tot castigi alegerile si cu astfel de ministri si daca populatia nu mai are niciun criteriu limpede in a decide democratic prin vot. Evident ca astfel de lucruri ar trebui urgent corectate pentru ca din starea asta tulbure nu poate iesi ceva bun. O scadere a calitatii democratiei conduce catre regres iar consecintele se traduc prin crize politice si societale. Dar ce este mai grav e faptul ca nu gandim pe o perspectiva mai larga de timp, analizand politic si propunand niste solutii politice viabile, fezabile care sa conduca spre propasirea tarii, fara a te situa in contratimp cu „propasirile timpului de fata”, cum se exprima Kogalniceanu, sau fara a te amagi ca esti in ton cu „propasirile timpului de fata”, dar, de fapt, sa ramai intr-o matrice care cu greu se schimba.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

O idee nefericita si periculoasa: cea a „celor doua Romanii”

E foarte bine sa citesti mult si sa-ti imbogatesti cunostintele. Dar marele pericol care-i pandeste pe cei care citesc mult e acela ca, lasandu-te sedus de o idee, incepi sa gandesti cu mintea altora, nu cu propria ta minte.

Se vehiculeaza la noi ideea „celor doua Romanii” si vad ca nu e prezenta doar la Dl. Adrian Nastase, dar si la Dl. prof. Dumitru Bortun. Prezent la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, domnia sa a reluat ideea incercand s-o explice pe intelesul tuturor.

Eu cred ca, inca de la inceput, ar trebui sa observam o similitudine cu ideea, spre exemplu, a doua Europe, sau a „Europei in doua viteze”, care ar putea sa insemne sfarsitul Uniunii Europene. Si atunci nu se poate sa nu te intrebi ce semnifica faptul de a imparti, chiar si din punct de vedere ideatic, o tara in doua, vorbind, de pilda, de „doua Romanii” si cui ar folosi acest lucru. Pentru ca ideea e in mod clar secesionista si nu vad cum ar putea servi acest lucru Romaniei.

Pe de alta parte, ideea e falsa. Chiar si la nivel european. Ca ar exista o Romanie, sa-i zicem asa, moderna si una conservatoare. Dar conservatorismul e prezent si in alte tari, e prezent in Europa si nu numai. Tot intr-un Joc de Putere, Vladimir Socor spunea ca Europa fara conservatori n-ar mai fi Europa. Orice sociolog stie ca societatea este compusa din paturi sociale, care comunica intre ele. Doar comunismul a dorit sa amestece straturile sociale ca sa faca dintr-insele un singur strat social: al „clasei muncitoare”, al „oamenilor muncii de la orase si sate”. Deci faptul ca exista mai multe straturi sociale, care au, fiecare, caracteristici proprii, nu inseamna ca, intr-o tara, ar exista mai multe tari. Din acest punct de vedere, prin modul acesta de a categorisi Romania in doua, in care o Romanie ar ajunge sa aiba caracteristici, specificitati, trasaturi distinctive ce nu mai au nicio legatura cu cele ale celeilalte Romanii, ajungem la o idee marxista, daca nu chiar stalinista. Stalin, de exemplu, facea distinctie, in cadrul URSS de la inceputurile sale, intre regiunile industrializate si cele sarace, aflate pe o treapta de dezvoltare mai slaba, considerand ca nu poate sa se potriveasca aceleasi politici pentru unele si pentru altele. Cu alte cuvinte, vedem si aici ideea a doua Rusii, sau in extenso spus a doua tari, ce nu au legatura una cu alta, pe criterii economice, strict legate de bani si lucruri materiale. Iar comunismul a unificat, din acest punct de vedere, cele doua Rusii, eliminand straturile sociale, facand din acestea un singur strat social, cel pe care l-am evidentiat mai sus.

Insa societatea, chiar in cadrul unei aceleiasi tari, nu are o omogenitate perfecta, nici chiar din punct de vedere economic. N-ai sa intalnesti in nicio tara o perfecta egalitate din punct de vedere al dezvoltarii economice intre diferitele sale regiuni. Nici in SUA nu intalnim asa ceva. Pentru ca asa e societatea omeneasca. Bazata pe diversitate. Asa cum doar in regimurile totalitare ai sa intalnesti o singura ideologie, un sigur partid politic si un singur adevar politic, cum spunea Raymond Aron, pe care Dl. Bortun l-a citat.

Exemplul pe care Dl. Bortun l-a dat, plecand de la citatul din Raymond Aron – „in totalitarism adevarul politic confisca toate celelalte adevaruri” – n-a fost insa expus prea nimerit. Dansul se referea cum in vremea comunismului se raportau „productii record la hectar” (adevarul politic) – numai ca un astfel de „adevar” nu era, de fapt, adevar, ci falsitate, asta ca sa nu spun de-a dreptul minciuna. Pentru ca daca exista un singur adevar politic, atunci exista si o singura minciuna politica. Or, in acest caz, era vorba de minciuna politica.

Domnul Bortun si-a inceput expozeul pornind de la anul 1866, cand, pe tronul Principatelor Unite, a fost adus un principe german, vazand prin aceasta o resurectie a fortelor conservatoare care nu vedeau cu ochi buni reformele domnitorului Al. I. Cuza. Istoricii s-ar putea sa-l contrazica. Nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Ci despre ce raspuns a dat domnia sa cand gazda emisiunii l-a intrebat de ce lucrurile stau asa in Romania. Raspunsul D-lui. Bortun a fost: „pentru ca in Romania omul nu a putut sa prospere prin munca”. Dadea exemplul lui Eminescu, care vedea in taranime singura clasa pozitiva a tarii, intrucat era cea care muncea.

Aici trebuie sa remarcam urmatorul lucru: „omul, individul, sa prospere prin munca„. Cu alte cuvinte, de pilda, eu, prin munca mea, sa prosper, sa ajung la prosperitate. De aici rezulta caracterul individual – eu, prin munca mea – or, Dl. Bortun vede individualismul ca pe o categorie conservatoare, caracteristica „vechii Romanii”. Categoria potrivita „noii Romanii” ar fi, dupa parerea domniei sale, colectivismul (sper ca am inteles bine!), care s-ar baza pe intrajutorare. Dar ce intelege domnia sa prin intrajutorare? Pentru ca, daca individul ajunge la prosperitate prin munca sa, de ce ar trebui sa-i ajute pe altii? Domnia sa vorbea de separarea Bisericii de Stat, de laicitate. Dar intrajutorarea a avut un caracter religios nu doar in crestinism. De pilda, la musulmani avem plata zakatului. La ei este o obligatie atat religioasa cat si juridica a celor bogati sa dea o parte din avutul lor – precum perceperea unui impozit – pentru a acoperi nevoile celor saraci. Crestinismul insa nu a furat libertatea omului, iar in Sfanta Scriptura, chiar in Vechiul Testament, exista expresia: „fiecare sa dea cat il lasa inima” (citat din memorie). Insa in Noul Testament, obligativitatea nu e prezenta: omul isi ajuta semenii deoarece el crede in Cuvantul Lui Dumnezeu. Crestinul, deci, ii ajuta pe altii si din mila, dragoste fata de aproapele, dar mai ales pentru Cuvantul Lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu a zis asa, promitandu-i omului Imparatia Cerurilor. Iar crestinul, crezand, se teme de Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu. Altminteri e o idee de-a dreptul periculoasa – ca Dl. Bortun facea referire – sa inlocuim mila si dragostea de semeni prin drepturi. Eu nu spun ca drepturile n-ar fi necesare, dar compasiunea si dragostea nu pot fi sterse cu buretele in numele drepturilor. Revenind, ideea de intrajutorare – ca eu, care prosper prin munca mea sa-i ajut din avutul meu, din banii mei, pe altii e o idee ce tine de religie. Sfantul Ioan Gura de Aur remarca faptul ca ar fi o nedreptate sa-i confiscam celui bogat bogatia lui, proprietatea lui, ca sa i-o dam saracilor, celor in nevoi, adica sa reparam o nedreptate prin alta nedreptate.

Ar mai trebui spus ca, poate, singura tara in care omul a putut sa prospere in mod real prin munca sa a fost SUA. Unii s-ar putea sa aiba rezerve fata de situatia actuala, dar la inceputurile sale, in SUA, asa au stat lucrurile. Sigur, mi se va spune ca au existat si hoti, banditi, mi se va spune ca a existat sclavia populatiei de culoare, totusi abolita ulterior – dandu-se astfel posibilitatea emanciparii populatiei nerge, rasismul etc. Nicaieri lucrurile nu stau la modul perfect. Dar daca domnia sa crede ca in Europa – sa luam doar continentul nostru – sec. al XIX-lea, individul a prosperat doar prin munca, eu cred ca se insala. In SUA, Constitutia dar si situatia in care s-au aflat primi colonizatori, au facut posibil ca omul sa prospere prin munca sa si in felul acesta, poate pentru prima data in Istorie, acest factor de productie – munca – sa capete o importanta deosebita pentru individ in primul rand – nu pentru societate in primul rand – dezvoltand astfel o traditie in acest sens si facand astfel din aceasta tara superputerea, inclusiv din punct de vedere economic, pe care o vedem astazi. In Europa de Vest, prin comparatie, individul nu a prosperat in felul acesta, nu ca n-ar fi fost importanta munca, dar n-a insemnat ca prin munca a si prosperat individul.

Dupa aceea Dl. Bortun s-a legat de Gigi Becali, trecand la capitolul „voluntarism”. Dupa parerea D-lui. Bortun, voluntarismul ar apartine „Romaniei vechi”. Lasand la o parte faptul ca Gigi Becali chiar a ajutat oameni sarmani din banii lui – cand a facut case pentru sinistratii ce sufereau din cauza inundatilor, cand a platit datoriile unora ce traiau in cartiere foarte sarace – D-le. Bortun, Dvs. nu credeti ca eu, cu banii mei, obtinuti prin munca mea, chiar pot face ce vreau? Ce inseamna asta, voluntarism? Ca Gigi Becali se grozaveste? Asta e caracterul lui. Dar daca el vrea sa dea din banii lui, obtinuti prin munca lui, pentru a premia o echipa de fotbal, nu prea inteleg de ce ar fi in neregula. Asa vrea el – asta e voluntarism? Adica felul in care un individ isi utilizeaza banii castigati de el, prin munca lui, e o dovada de voluntarism? Ca doar i-a muncit, nu i-a furat.

Atunci cum ramane cu exemplul lui George Soros?

Dl Bortun a explicat celebra lovitura la Bursa data de Soros. Ce a facut marele magnat american? A studiat Bursa si a ajuns sa inteleaga profund mecanismele economice. Bravoi lui! Lucrul asta i-a permis sa castige – fara sa se dovedeasca faptul ca ar fi facut ilegalitati – o imensa suma de bani pe Bursa. Din nou, bravo lui! Dar nu e asta capitalismul? Unii care muncesc, studiaza, castiga. Nu neg ca trebuie si putin noroc. Altii, poate mai putin norocosi, pierd. Ar trebui sa-i reprosam lui Soros cum isi utilizeaza el banii castigati de el in mod cinstit? Ca nu s-a dovedit a fi facut ilegalitati. Iata, si in cazul lui Soros, o dovada clara de voluntarism al „vechii Romanii”: face ce vrea cu banii lui.

Domnul Bortun s-a referit, de asemenea, la asa-zisa „morala contractualista”. Ce inseamna asta, in viziunea dumnealui? Ca daca, spre exemplu, incheiem o afacere, strangerea de mana ar fi suficienta – deci increderea in partener, absoluta. Eu vreau sa va spun ca niciunde in lume, nici chiar in comunism, lucrurile n-au mers si n-au stat niciodata asa. Altminteri de ce sa mai facem contracte, de ce sa mai avem clauze contractuale, unele de penalizare a celui care nu respecta contractul? In toata lumea se procedeaza asa. In Vest, in SUA, peste tot. Iar in SUA elaborarea unui contract a ajuns la rang de arta, ca sa ma exprim plastic. Este o dovada de PROSTIE ca in afaceri sa mergi pe strangerea de mana, ignorand pericolele legate de inselaciune, si nu numai, ce ar putea sa apara. Mai ales ca fara un contract care sa aiba clauze in consecinta nu prea vad de ce nu ar aparea astfel de pericole.

Poate ca singurul lucru apropiat de realitate pe care Dl. Bortun l-a evidentiat a fost ca „noi am iesit de sub mantaua comunismului”. Desi si aici, cred, sunt necesare cateva precizari, mai ales legate de expresia „mantaua comunismului”. Deoarece comunismul nu a acoperit nimic. El nu a acoperit o veche societate, pastrand-o sub „mantaua sa”. Ci a distrus vechea societate, iar crimele comunismului stau marturie in acest sens. De fapt, chiar si ideologic vorbind, comunismul isi propunea distrugerea societatii bazate pe raporturi capitaliste – vechea societate – pentru a instaura una noua, cea comunista. Or, asta a si facut comunismul. Comunismul n-a imbracat tara intr-o manta, sub care mai puteai afla vechea societate, spre exemplu cea interbelica. De aceea, de exemplu, taranul anului 1980 nu se mai poate spune ca era acelasi cu cel al anului 1866. Ca din ce spune Dl. Bortun asta rezulta, ca ar fi fost acelasi, conservat sub mantaua comunismului, ceea ce nu e adevarat.

Revenind insa la „ideea celor doua Romanii”, aceasta ar dovedi fie refuzul (poate uneori interesat), fie frica de a ne asuma Romania si Istoria ei asa cum este. Sunt mai degraba de acord cu ceea ce reliefa prof. Adrian Cioroianu: nu putem evada din propria noastra Istorie. Or, noi sau unii dintre noi, parca asta dorim. Insa mojicul lui Pasternak a avut dreptate: asta e duhoarea noastra.

Din tot expozeul facut de Dl. Bortun s-a putut vedea iesind in evidenta nu atat o critica, dar o ura impotriva conservatorismului. Eu cred ca lumea ar trebui sa inteleaga ce inseamna conservatorismul. Nu inseamna sa fii hot, sa nu respecti legile si sa utilizezi smecheria pentru a obtine avantaje. Si nici promovarea unor imbecili. Eminescu insusi a fost un conservator. Nu spun ca ar trebui sa ne conduca neaparat conservatorii, dar fara conservatorism ar inseamna sa abolim traditiile – care nu se reduc doar la „oferirea de agricultura bio si turism eco pentru mileniul trei„, specificitatile si spiritualitatea noastra. Si atunci ce ar ajunge Romania? Cum ne-am mai putea noi identifica ca popor si ca tara in lumea asta?

Or, mi s-a parut ca Dl. Bortun vedea prin sintagma „Romania conservatoare”, adica „Vechea Romanie”, toate blastamatiile pamantului. Daca societatea nu ar avea si o nuanta, o componenta conservatoare, mai degraba mi se pare ca lucrurile, asa cum a remarcat odata Eugen Ovidiu Chirovici, ar sta cam asa: o populatie in care unii ar fi ca italienii, altii ca francezii, altii ca americanii, altii ca germanii si tot asa. Pentru ca identitatea nationala nu poate fi conceputa fara conservarea unor traditii ale unui popor.

La ce s-ar reduce atunci identitatea nationala: doar la folosirea intr-un mod absolut corect gramatical a limbii romane? Si aici vedem cum razbate un extremism demn de o cauza mai buna. Pentru ca niciunde pe glob un popor nu vorbeste exclusiv in mod absolut corect gramatical limba sa. Si nu in felul acesta pastrezi identitatea nationala a unui popor, a unei tari. A vorbi absolut corect gramatical e mai degraba o caracteristica a strainului, nu a autohtonului. Aceasta perfectiune de a vorbi in mod strict limba literara, fara nicio greseala gramaticala, fara nicio stalcire a vreunui cuvant, are un aer de nefiresc, de artificialitate si chiar de snobism uneori. Nu pledez pentru a face greseli gramaticale in vorbire sau scriere dar nici pentru extremismul corectitudinii. Pentru ca in felul acesta s-a ajuns si la extremismul corectitudinii politice.

Trebuie sa subliniem ca este periculoasa acreditarea ideii „celor doua Romanii” in popor, in randul generatiunilor tinere ale tarii acesteia. Ganditi-va, ce ar trebui sa le spuie parintii copiilor? Ca sunt „doua Romanii”? Ce cunostinte ar trebuie sa le deie scoala? Ca sunt „doua Romanii”? Ca sunt „doua Romanii” paralele care se dezvolta separat una de alta? Sau dorim sa scoatem „viguroase generatiuni de elevi” care sa iubeasca aceasta patrie si sa contribuie la dezvoltarea ei? A acredita pentru viitorime ideea celor „doua Romanii” e un lucru deosebit de periculos pentru ca ar insemna sa pregatim secesiunea acestei tari. Pentru ca la asa ceva conduce aceasta idee. Si e ciudat pentru ca nicaieri in lume, poate cu foarte putine exceptii (pe care nu vad de ce ar trebui sa le copiem), nu vedem discutandu-se in astfel de termeni. Eu nu vad ca se vorbeste despre doua Germanii, sau de doua Frante, sau de doua SUA etc. Numai in Romania se vorbeste despre cele „doua Romanii”. Romaniei, evident ca nu serveste la nimic asa ceva. Atunci cui serveste?

Apropo de infrastructura – un articol valabil si acum…

M-am gandit sa pun pe blog acest articol semnat de fostul premier, Dl. Adrian Nastase, in urma cu 9 ani, deci in 2008, pentru ca el indica o problema actuala si pentru ca nimic nu s-a schimbat de atunci (decat foarte putin), asta ca sa vedem cum merg lucrurile in Romania. Practic, daca veti avea rabdarea sa parcurgeti tot articolul, veti observa ca nu s-a miscat mare lucru in domeniul infrastructurii din 2004!!!

Infrastructura

„Am citit zilele trecute declaratiile unuia dintre managerii locali ai unei importante firme de consultanta din Statele Unite. Acesta insista asupra faptului ca statutul Romaniei de tara cu potential de a atrage investitii este afectat de lipsa infrastructurii. Tanarul manager de care aminteam anterior atentiona, in mod corect, ca marile companii prefera tari precum Polonia sau Ungaria, desi costul mainii de lucru este semnificativ mai mare decat in Romania. Atunci cand aceste companii trag linie, observa ca lipsa infrastructurii determina cheltuieli mult mai mari, ce nu pot fi acoperite in Romania prin costul semnificativ mai mic al mainii de lucru. Primul semnal major l-am primit deja de la Mercedes. Cate astfel de semnale ne mai permitem?

Desi suntem in anul 2008, iar paradigma in care gandim ar trebui sa se schimbe, exista inca destule voci, de la cel mai inalt nivel, care ne anunta ca Romania va (mai) fi, multi ani de acum incolo, un rai al investitiilor, din cauza – spun eu (datorita – spun altii) – costului scazut al fortei de munca. Mentinerea unui ritm scazut de crestere a salariilor nu reprezinta un lucru imbucurator. Despre ce vorbim aici? Despre guvernare pentru cresterea bunastarii, sau despre guvernare pentru a raporta cifre (respectiv numarul investitorilor)? Romania nu ar mai trebui sa fie atractiva pentru investitori doar pentru costurile reduse cu forta de munca. Sansa pentru zonele slab dezvoltate din Romania este reprezentata de venirea investitorilor. Acest proces se va produce insa mult mai lent decat dorim, sau pur si simplu se va bloca daca mizam in continuare exclusiv pe ipoteza mainii de lucru ieftine.

Cand am lansat in 11 iulie propunerile PSD+PC ce vor fi cuprinse in proiectul comun de program de guvernare, am fost intens criticati pentru faptul ca am „promis prea mult”. Eu unul inteleg foarte bine nevoia de rationalitate, insa nu inteleg nimic din dorinta unora de a respinge idei bune, din principiu si necunoastere a realitatilor. Propunerile noastre au fost facute cu fata la realitatile romanesti, pornind de la ceea ce trebuie facut si, foarte important, de la ceea ce nu s-a facut. Obiectivul de a construi in 4 ani de zile 1000 de kilometri de autostrada poate parea indraznet. Nu neg ca este, dar pana la a fi nerealist e cale lunga. Iar daca altii au fost capabili de asemenea performante inaintea noastra, iar acum se bucura de rezultatele ambitiei lor, nu vad de ce n-am putea sa facem si noi acelasi lucru, cu multa vointa si disciplina. In aparitiile publice pe care le-am avut dupa 11 iulie, am explicat cum credem noi ca acest obiectiv poate fi indeplinit.

Obiectivul trebuie asumat pentru ca in ultimii 4 ani nu s-a facut nimic. Marile proiecte de infrastructura initiate de PSD pana in 2004 au fost fie blocate, fie inghetate. Acum, am ajuns sa platim mult mai mult pentru lucrari care inca asteapta sa fie demarate. Daca infrastructura in Romania ar fi avut un ritm de dezvoltate normala in perioada 2005-2008, poate ca ne-am fi permis obiective mai putin „indraznete”. Ceea ce trebuie inteles este faptul ca viitorul guvern, si eu cred ca va fi unul al PSD, este obligat sa recupereze aceste intarzieri. Altfel, vom ajunge intr-un punct in care orice pas inainte va fi mult mai greu.”

Deosebirea dintre actualul Program de dezvoltare al PSD si „proiectul comun de program de guvernare” este ca atunci, in 2008, proiectul asta sau cum s-o mai fi numit el identifica cu claritate un motor de crestere economica: investitiile in infrastructura!!! Ati observat, cred, ca in campania electorala de la recentele alegeri din SUA, Dl. Donald Trump a acordat o deosebita atentie investitiilor in infrastructura. Practic, e proiectul de program al PSD din 2008!! Poate ca actuala conducere a PSD va lasa fantasmagoria proiectelor mamut, in stil ceausist, si stangismele de proasta calitate (de exemplu ce vrea sa faca Primarul Bucurestiului, D-na. Gabriela Vranceanu Firea: 19 firme cu capital integral de stat patronate de Primarie) si sa se aplece, in spiritul economiei de piata stipulata in Constitutia Romaniei ca fiind tipul de economie al tarii noastre, asupra ideilor „modestului” proiect de guvernare prezentat in 2008, care arata de ce trebuie investit in infrastructura si care are o abordare rationala in acest sens, indentificand un important motor de dezvoltare pentru tara asta a noastra. Care poate sa faca sustenabila cresterea salariilor, deci pretul fortei de munca de la noi din tara, si ne poate face competitivi nu doar printr-o forta de munca jenant de ieftina!! De asemenea, vedem o viziune care nu e impotriva investitiilor (inclusiv a celor straine), ci cred ca dorea sa spuna si altceva: imbunatatirea ratingului de tara al Romaniei la marile agentii internationale de rating!! Lucru ce ne poate apropia de tarile dezvoltate!!

Deci recomand condicerii actuale a PSD, a Primariei Mun. Bucuresti, Guvernului sa lase prostiile si sa se uite pe acest proiect, uitat, din 2008…

Sa nu credeti ca m-am apucat acum sa-l inalt in slavi pe Adrian Nastase sau guvernul dumnealui. Nu, intentia mea nu e sa inalt in slavi pe cineva. Eu doar constat o idee buna si care se impune cu necesitate a fi aplicata odata si odata. Eu doresc sa fie aplicata cat mai repede. Iar daca facem constatarea ca ideea e buna, atunci de ce sa nu o sustinem? Mai ales ca nu s-a facut mai nimic in domeniul asta, cel putin de atunci, de la nivelul anului 2008. De fapt asta e anul de cand s-a rupt filmul, iar domeniul infrastructurii a inceput sa fie neglijat intr-un mod CRIMINAL. Cu atat mai cumplit cu cat nu vad pe cineva sa raspunda pentru asta.

Eu cred ca ar trebui sa ne trezim si sa incepem sa investim serios in infrastructura, sa stimulam aceste investitii daca vrem sa avem o crestere economica sanatoasa, dezvoltare si sa incepem sa micsoram decalajele in mod real fata de tarile dezvoltate din Vest.

O propunere interesanta…

Il priveam pe Liviu Dragnea la Sinteza Zilei, a lui Mihai Gadea, pe Antena 3. Era foarte interesant sa-i observi limbajul corpului: zambitor, stapan pe sine, degaja siguranta, stabilitate, neconflictual, serios, ponderat si vorbind pe un ton relativ scazut, fara patima ce te face sa ridici tonul dorind sa subliniezi o idee, sau atunci cand, printr-o intonatie a glasului, vrei sa atragi atentia asupra unui punct culminant al discursului. Nu a fost recitarea monotona a unei cuvantari, inflexiunile tonului sau erau domoale ca ale unui om care explica linistit cum stau lucrurile fara sa simta nevoia vreunei hiperbole pentru a remarca ceva cu o insistenta deosebita. In general vorbind, Liviu Dragnea avea o bucurie linistita, tihnita. Impresia pe care ti-o lasa era de om linistit, fara gesturi de provocari cutezatoare sau de sfidare. Nu vedeai acea desfidere brutala, nesocotind pericole multiple in calea spre un ideal de neatins.

Nu, Liviu Dragnea nu parea un viscol sau o furtuna cu violente descarcari electrice, ci o blanda adiere de vant.

E de remarcat ce imagine lasa liderul celui mai mare partid din Romania, care a castigat alegerile obtinand o majoritate covarsitoare a voturilor fata de cel de-al doilea clasat, PNL.

Liviu Dragnea spune pe FaceBook:

„Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și mi-au spus că ar fi fost legitim să îmi asum personal funcția de prim-ministru la consultările de astăzi de la Cotroceni. Însă nu am dorit să creez o criză politică forțând o lege, chiar dacă e neconstituțională.
Am propus-o pe Sevil Shhaideh pentru că este un om în care am încredere totală și știu că vom putea realiza împreună programul pentru care am primit votul din partea cetățenilor. A fost ministrul Dezvoltării, cunoaște bine activitatea din toate ministerele.
Această propunere arată în mod clar că îmi asum întreaga răspundere pentru activitatea guvernamentală și pentru punerea în aplicare a programului de guvernare.”

Propunerea lui Liviu Dragnea, a PSD-ului adica – pentru ca, din cate am inteles, nu s-a discutat si nici aprobat, statutar de catre un Congres al PSD – pentru functia de premier este Sevil Shhaideh, o fosta colaboratoare a liderului PSD si fina acestuia, daca am inteles bine. Doamna Shhaideh este cetatean roman, apartinand comunitatii turco-tatare din Romania si e de religie musulmana, casatorita cu un cetatean sirian. La auzul acestei vesti, internetul a „explodat”, dupa parerea unora, cu tot felul de „glumite” la adresa doamnei Shhaideh. Totusi, mi se pare ca e si o chestiune serioasa legata de acest lucru. Eu imi amintesc cum in campania pentru prezidentiale din 2014, reprosurile votantilor PSD, de la Consiliul National de la Craiova, la adresa D-lui. Iohannis erau de genul:

„– „Nu are nume românesc”, sare ca ars un oltean pesedist.

– „Nu e de la noi din Olt”, aruncă o vorbă şi olteanul cu mustaţă.

– „Nu e de la noi din ţară, e provenit din altă ţară, nu ştiu ce caută el să candideze la preşedinţie”, completează olteanul ştirb.

Pesedistul de rând continuă atacul la origini.

– „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, şi alta e să vii aici şi iei cetăţenie. Nu e totuna”, se ridică nivelul privind originile.

– „E neamţ. Noi ştim dacă s-a născut sau nu în România? A spus el că s-a născut în România? N-a spus. Dacă spunea era altceva”, dezvoltă problema cetăţeniei lui Iohannis pesedistul mustăcios.

Mândria de a fi român se simte la membrul PSD, votantul de nădejde al lui Victor Ponta.

– „Ce, românii nu sunt deştepţi?”, se aruncă iar olteanul în luptă.

– „Nu e român, e străin, nouă ne trebuie românii noştri”, se umflă spiritul patriotic în pesedist.

– „Numai un român ne poate duce acolo unde merităm”, aruncă o vorbă din spate încă un roşu.

– „Nu avem şi noi în ţara noastră români deştepţi?”, e infailibil pesedistul mustăcios.

Finalul e al doamnelor:

– „Iohannis are ajutor din afară, este susţinut de multe fundaţii germane şi ca român mai puţin cred că a demonstrat”, ne explică o delegată la Congres.” – sursa: aici.

Asta se intampla nu mai departe de acum 2 ani. Te-ai fi asteptat acum sa izbucneasca romanismul si ortodoxismul in PSD, doar Liviu Dragnea a declarat ca e un fanatic religios, specificand ca este un om traditionalist si crestin-ortodox!! Si atunci sa intelegem oare ca, cel putin in viziunea PSD, nu se mai aplica: „Nu e român, e străin, nouă ne trebuie românii noştri”? Sau sa intelegem ca PSD, de fapt, il accepta cu dragoste pe Presedintele Iohannis, doar ca noi n-am inteles bine?

In privinta „dosarului de la Securitate” – vorba maestrului Ion Cristoiu – al D-nei. Shhaideh, se vor pronunta serviciile care trebuie, desigur sa-l informeze pe Presedinte, domnia sa amanand desemnarea dupa Craciun, nespecificand exact cand o va face. Victor Ponta a tinut sa precizeze ca inainte de a o nuimi secretar de stat la MDRAP si la momentul desemnarii dumneaei in functia de ministru al Administratiei si Dezvoltarii Regionale (2015), SRI a spus ca n-ar fi nicio problema – „deci POZITIV”, dupa cum spune chiar fostul premier. Si nici la acordarea cetateniei romane catre sotul doamnei Shhaideh n-ar fi fost probleme, desi spune ca nu cunoaste detalii, dar specifica: ” stiu insa cu siguranta ca decizia Comisiei din cadrul Ministerului Justitiei ( formata din magistrati) se ia DOAR DUPA primirea unui aviz de siguranta nationala de la SIE si SRI!” – v. aici. Totusi, o problema politica se poate naste legata de sotul D-nei. Shhaideh, Dl. Akram Shhaideh. Ca, de fapt, „Dragnea va conduce Romania in cateva zile” si ca „nu e nicio surpriza”, cum afirma CTP, asta o pot intelege usor. Problema e cum o va conduce… Problema nelinistitoare in legatura cu Dl. Akram Shhaideh este ca acesta ar fi un sustinator al regimului dictatorului sirian, Bashar al-Assad. In acest caz, problema ar fi: de ce trebuie sa ne complicam…?

Nu se poate sa nu remarci la partidul asta – PSD – o anumita inclinatie catre lumea asta orientala, musulmana. Victor Ponta dorea sa construiasca o mare moschee la Bucuresti, s-a tratat la clinica lui Erdogan. A cum a venit si Liviu Dragnea cu aceasta propunere. Nu mai vorbesc de Omar Hayssam, un apropiat al PSD, tot cetatean sirian, dar si cu cetatenie romana…

Sa vedem cum e privita in presa internationala aceasta propunere:

Mediafax

Cum se vede nominalizarea lui Sevil Shhaideh în presa internaţională

„Nominalizarea politicienei Sevil Shhaideh nu i-a luat prin surprindere doar pe jurnaliştii români, ci şi pe cei străini. Site-ul publicaţiei The New York Times a prezentat un articol despre opţiunea PSD-ului pentru postul de premier. Au mai scris pe acest subiect şi cei de la Boolmberg şi Politico.eu.

Articolul din The New York Times numeşte propunerea aceasta „o mişcare surprinzătoare a celui mai mare partid politic din România“ şi menţionează că dacă va fi aleasă,  Sevil Shhaideh va fi „atât primul musulman, cât şi prima femeie care deţine acestă funcţie“.

De asemenea se aminteşte şi de victoria „răsunătoare“ a PSD-ului la alegerile parlamentare. Propunerea pentru premier este analizată de jurnalişti şi explică cum numirea lui Liviu Dragnea, liderul partidului, ar fi fost o „alegere problematică“.

Problema imigranţilor şi poziţia Bucureştiului în această chestiune este şi ea adusă în discuţie: „Pare puţin probabil ca numirea doamnei Shhaideh va relaxa poziţia României faţă de migranţi. România este unul din membrii Uniunii Europene care s-au opus cotelor obligatorii de refugiaţi, mulţi din Orientul Mijlociu şi nordul Africii“.

Presa turcă (Daily Sabah) titrează „Musulmana, turcoiaca Sevil Shhaideh propusă să fie prima femeie premier în România” şi menţionează că turcoaica este „o economistă membră a unei mici comunităţi musulmane“. Daily Sabah face trimitere şi la faptul că Shhaideh este rudă cu faimosul istoric turc Kemal Karpat, născut în oraşul Babadag din estul României. Şi acest articol vorbeşte despre influenţa lui Dragnea: „care va continua să fie şeful partidului, ar putea avea o infulenţă semnificativă asupra guvernului condus de Shhaideh“.

Agenţia Reuters vorbeşte despre cum PSD a propus: „o femeie de stânga dintr-o mică minoritate musulmană (…), o apropiată a celui mai puternic om din PSD, Liviu Dragnea“ . Dragnea mai este amintit în articol, cu menţinunea că acesta „a spus foarte clar că intenţionează să fie puterea din spatele noului guvern“.

Jurnaliştii de la Boolmberg scriu şi ei despre „alegerea surpriză a premierului român care alimentează suspiciunile că Dragnea va fi adevăratul şef“.

„A doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeana îşi înlocuieşte primul cabinet tehnocratic de la căderea comunismului“ se poate citi pe site-ul Bloomberg. Articolul menţionează şi că mişcarea lui Dragnea „nu a impresionat cel mai nou partid al României, USR (…) care aproape a câştigat alegerile pentru primăria Bucureştiului“. Jurnaliştii mai adaugă şi că „ar putea exista un conflict“ dacă Iohannis respinge propunerea, conflict care ar putea duce la „certuri între lideri politici, lucru comun în ţara cu 20 de milioane de locuitori“.

Politico.eu vorbeşte despre cum Shhaideh „a lucrat cu Liviu Dragnea“ şi adaugă că „în ciuda experienţei sale din cabinet, Shhaideh nu este cunoscută în Bucureşti, petrecându-şi majoritatea cariei sale în politica locală, în oraşul Constanţa“.

Financial Times scrie că Doamna Shhaideh va fi primul premier musulman din Uniunea Europeană, un fost manager de sisteme IT, care va trebui să stea la masă cu alţi premieri ai UE, cum ar fi Viktor Orban (Ungaria) şi Robert Fico – premierul Slovaciei care consideră un risc al imigraţiei dinstre Islam spre Europa. „

Nu se poate spune ca sunt reactii entuziasmante. Aceasta propunere e privita „cu surprindere”, sunt „suspiciuni ca Dragnea va fi adevaratul sef”, desi propunerea are ineditul ei si poate ca D-na. Shhaideh ar fi un bun premier, un om competent… Pe de alta parte tempereaza crizele de nationalism din Romania. PSD a venit cu o idee moderna, cu totul noua, e adevarat, in spatiul politic romanesc. Dar ce ar fi rau, la urma urmei, in asta? Nu s-a adus in discutie construirea moscheei. Premierul, in persoana D-nei. Shhaideh, va fi asadar unul tehnic, ce va trebui sa duca la indeplinire programul PSD. E o nota de culoare exotica in aceasta propunere. Dar ar demonstra ca Romania e o tara cu o democratie matura, in care drepturile si libertatile minoritatilor nationale sunt respectate. Faptul ca Liviu Dragnea ar fi in spatele noului Guvern, n-ar trebui sa ne mire intrucat vom avea un guvern politic. Orice guvern politic depinde de partidul din care provine si e normal ca partidul sa aiba sub control politic guvernul, altminteri n-am mai vorbi de un guvern politic. Pe de alta parte, dincolo de aceasta nominalizare, indiferent daca va fi acceptata sau nu de catre Presedinte, PSD va da premierul in cele din urma, dar cei care au votat PSD, intr-un numar atat de mare, au si astepari mari din partea acestui partid.

Riscul ar fi ca sa avem un premier „de paie” si, de fapt, Liviu Dragnea sa conduca din umbra tot Guvernul. Dar si in acest caz responsabilitatile in exercitarea functiei ii revin premierului in functie, nu lui Liviu Dragnea.

Pe de alta parte, daca varianta ar fi pentru o perioada limitata, sa zicem cateva luni, lucrul asta ar starni suspiciuni cu privire la realizarea programului PSD.

Fostul prim-ministru, Dl. Adrian Nastase, are o postare interesanta pe blog:

Desemnarea candidatului de premier

„Desemnarea candidatului de  premier de către presedintele PSD a determinat – ca să folosesc o formulă pe care am invătat-o recent – o „puternică reactie de wow”. Să traduc – in primul moment, o reactie de surpriză si de uimire. După aceea, reactiile s-au impărtit – cei mai multi au văzut aspecte si implicatii pozitive. Altii, mai putini, au considerat că este o desemnare neinspirată si că doamna Sevil Shhaideh nu este decât un proxy al lui Liviu Dragnea. O inlocuitoare, un alter ego, o solutie provizorie care ar fi valabilă doar până când se rezolvă cu legea 90/2001.  Pe de altă parte, cum spun francezii, „il n’y a pas que le provisoire qui dure”. Vom vedea dacă guvernul Shhaideh va dura mai mult de un anotimp.

Sigur, frustrarea determinată de imposibilitatea legală de desemnare a lui Liviu Dragnea, ca premier, a dus la căutarea unor solutii alternative. Pare că formula aleasă este cea care poate fi, cu mai multă usurintă, acceptată la Cotroceni.

Va fi o solutie bună pentru tară? Un chinez, intrebat recent ce implicatii a avut Revolutia franceză in Europa, a răspuns că suntem incă prea aproape pentru a putea judeca. Vom vedea. Pare că PSD, de fapt Liviu Dragnea, au gasit o variantă bună pentru interior, pentru administrarea economiei si a proiectelor sociale. Personal, cred că  Guvernul va avea de rezolvat si multe ecuatii de politică externă. De aceea, va conta cine va prelua portofoliul externelor. Sau spatiul politicii externe va deveni un „domeniu rezervat” pentru Presedinte? Aceeasi intrebare se va pune in ceea ce priveste domeniul justitiei. In pactul de coabitare Băsescu/Ponta, acest domeniu fusese cedat presedintelui. Personalitatea viitorului ministru al justitiei ne va arata dacă nu cumva se va reveni, tacit, la formula anterioară de coabitare.

In perioada următoare, vom avea, inevitabil, mai multe centre de putere – la Cotroceni, la PSD, la guvern, la Cameră si la Senat, la servicii, la parchete. Cum vor functiona aceste relatii? Experienta CDR a fost proastă, experienta Boc sau Isărescu, deasemenea. Un premier care are pe birou butoane de decizie dar acestea nu sunt conectate la structurile din teritoriu, nu poate fi eficient, in timp real. Am fost, intotdeauna, de părere că premierul trebuie să fie presedintele partidului care a obtinut cele mai multe voturi – in măsura in care poate organiza o majoritate. Mi-a plăcut concluzia de aseară a lui Crin Antonescu: presedintele trebuie să desemneze, prima data, pentru formarea guvernului, candiidatul partidului care a obtinut cele mai multe mandate (solutie prevăzută si in proiectul de lege de revizuire a Constitutiei). Asa este.  M-as fi bucurat insă dacă Crin Antonescu ar fi spus lucrul acesta si in 2004!

Revenind, cred că desemnarea lui Sevil Shhaideh a fost cea mai bună solutie alternativă. Există, totusi, riscul  ca ministrii să nu accepte in intregime autoritatea premierului, mergand la partid, ca la o curte de apel. E adevărat, in lunile următoare, testul important de credibilitate va fi pentru partid. Mai ales in ceea ce priveste calendarul măsurilor anuntate. Primul guvern al acestui mandat ar putea fi, in cazul in care testul nu va fi trecut,  un guvern de sacrificiu. Dacă va trece acest test, ar putea să dureze.”

Dupa parerea mea, o posibila balbaiala de genul: „ministrii să nu accepte in intregime autoritatea premierului, mergand la partid, ca la o curte de apel” este in detrimentul PSD – deci acest risc ar trebui eliminat. Insa, paradoxal, pe de alta parte ar putea fi si benefic, daca PSD va gestiona bine o asemenea situatie. Eu am mari indoieli ca programul PSD poate fi aplicat cu succes in practica. Pe de alta parte, intr-o campanie electorala trebuie sa supralicitezi, ca sa zic asa, trebuie sa promiti si sa exagerezi pentru ca sa te poti impune, forta impactului comunicarii cu electoratul fiind deseori decisiva. Si atunci poti recurge la o solutie de natura diversionista, daca se poate spune asa, adica remanierea sau chiar inlocuirea premierului, dar facuta la momentul potrivit. O chestiune ar fi abordarea problemelor economice si a provocarilor de natura economica din anul 2017. Vad ca D-na. Andreea Paul a scris cu privire la „tabloul de bord al economiei romanesti” un articol ce prezinta date statistice interesante. Nu e o prognoza pentru 2017, dar se poate observa ca situatia nu e tocmai roza in ciuda cresterii PIB. Asa ca eu cred ca nu trebuie sa ne culcam pe o ureche. Ar mai fi si problema semnalata de multa vreme de Dl. Lucian Isar, cea a politicilor BNR, mai exact Mugur Isarescu. Recunosc, astept cu interes un articol nou al D-lui. Florin Citu cu privire la situatia economica si la ce provocari ne asteapta in 2017. Vom vedea daca viitorul Guvern va fi dispus sa reia masurile de reforma in sensul economiei de piata libera, stopate din 2004 incoace.

Fara indoiala ca in conditiile in care din partea populatiei valul de asteptare este imens si in conditiile in care programul PSD nu prea e realizabil, PSD va trebui sa gaseasca o solutie, eventual schimbarea premierului.

Insa Dl. Nastase are dreptate, eventuala schimbare a premierului, nu tine doar de aceste aspecte. Legat de: „Există, totusi, riscul  ca ministrii să nu accepte in intregime autoritatea premierului, mergand la partid, ca la o curte de apel”, ar trebui spus ca responsabilitatea in exercitarea functiei ii revine premierului, nu partidului. Premierul poate sa raspunda legal, pe cand partidul doar eventual politic si poate ca deloc.

Ce se intampla? Romania, din pacate, nu e o tara meritocratica ci una clientelara. Clientelismul domina Romania intr-o proportie covarsitoare. De aceea satisfacerea clientelei politice e un lucru deosebit de important in Romania. Indiferent de metode. Legale sau nu. Insa in exercitarea functiei, D-na. Shhaideh va avea constrageri legale de asa natura incat Dl. Dragnea sa nu poata conduce dupa bunul sau plac Romania. Iar D-na. Shhaideh are o raspundere in fata legii pentru acest lucru. Nu in fata partidului.

„Personal, cred că  Guvernul va avea de rezolvat si multe ecuatii de politică externă. De aceea, va conta cine va prelua portofoliul externelor. Sau spatiul politicii externe va deveni un „domeniu rezervat” pentru Presedinte?” – nu, nu cred ca spatiul politicii externe va deveni un „domeniu rezervat” pentru Presedinte. Guvernul are atributiile sale de politica externa. Daca nu sunt probleme de securitate in privinta D-nei. Shhaideh si a familiei acesteia, dansa va trebui sa faca fata si unor astfel de probleme. Bineinteles, un ministru de Externe competent se impune, ar fi de dorit. Insa o comunicare intre Presedintie si Guvern si o exprimare pe o singura voce ar trebui sa fie asigurate, tinand cont de faptul ca Romania e tara membra a UE si NATO, lucruri de la care trebuie sa incepem definirea interesului national. Relatiile bune, comunicarea eficienta cu SUA, in conditiile in care avem un nou Presedinte al SUA, Dl. Donald Trump, sunt esentiale, desigur.

„In perioada următoare, vom avea, inevitabil, mai multe centre de putere – la Cotroceni, la PSD, la guvern, la Cameră si la Senat, la servicii, la parchete.” – si eu cred asta! De aceea intrebarea: „Cum vor functiona aceste relatii?” mi se pare legitima. Raspunsul corect este, cred, ca nu stim cum vor functiona. Insa un lucru e cert: relatiile trebuie sa functioneze conform cadrului legal. Institutii puternice nu inseamna neaparat institutii de forta, ci institutii care functioneaza corect. Daca institutiile functioneaza corect, in cadrul legal in vigoare, atunci si relatiile vor functiona corect. Experientele anterioare au fost proaste pentru ca institutiile nu au functionat corect. Dar a mai fost si altceva: o lipsa de viziune din partea guvernantilor, a partidelor de guvernamant. Retrospectiv privind lucrurile, desi si mie mi se parea experienta CDR ca fiind una proasta, chiar catastrofala, as spune ca lucrurile nu au stat chiar asa… CDR si-a asumat intr-o perioada grea si cand institutiile statului nu erau puse la punct un set de reforme necesare aderarii tarii noastre la UE si NATO. Au fost dureroase, dar au condus spre o societate libera si spre dezvoltarea capitalismului in Romania. Noi traim acum o situatie postcriza dificila. Poate ca dintre toate cele trei guvernari citate de Dl. Nastase, buna sau proasta – pare paradoxal ce spun, stiu – doar CDR a avut cu adevarat o viziune. Chiar daca a avut multe minusuri. Dar aceste aspecte merita un articol separat.

„Aceeasi intrebare se va pune in ceea ce priveste domeniul justitiei. In pactul de coabitare Băsescu/Ponta, acest domeniu fusese cedat presedintelui. Personalitatea viitorului ministru al justitiei ne va arata dacă nu cumva se va reveni, tacit, la formula anterioară de coabitare” – dupa parerea mea, daca Justitia tine de personalitatea unor persoane, spre exemplu al ministrului de resort, e destul de grav… Justitia nu ar trebui sa fie o problema daca se respecta principiul separarii puterilor in stat cu un mecanism de verificare si echilibrare intre ele – checks and balances care tine de separatia puterilor in stat. Lucrul acesta trebuie neaparat pus in practica pentru ca altminteri vom mai vedea abuzuri si chiar vedem, din pacate, abuzuri. A pune accentul doar pe Justitie, cum a facut PNL in campania electorala, inseamna ca se incalca acest principiu de „limitare si echilibrare” caracteristic separatiei puterilor in stat. Cu alte cuvinte, ar inseamna ca nu prea mai avem o separatie a puterilor in stat. De fapt, fraza D-lui. Nastase asta si exprima: ca nu prea e o separatie, decat poate formala, a puterilor in stat. Sa nu ne miram in acest caz daca se fac abuzuri. Ori avem o societate bazata pe separatia puterilor in stat, ori avem „pacte de coabitare” intre Presedinte si Premier. Eu cred ca e de dorit sa avem o reala separatie a puterilor in stat si un mecanism de checks and balances daca nu dorim sa avem, in schimb, abuzuri de care sa ne plangem tot timpul.

Un articol interesant al lui Cristian Preda:

„În ultima variantă a listei organizațiilor teroriste, publicată de Consiliul Uniunii Europene în iulie a.c., aripa militară a Hezbollah figurează la poziția 9.
Unele state europene – Olanda sau Marea Britanie – consideră întreaga organizație drept teroristă, nu doar fracțiunea armată, cunoscută, de altfel, sub diverse nume.
În acest an, și Liga Arabă a pus organizația cu pricina pe lista teroriștilor.
Ar fi bine ca PSD să lămureasă dacă e de acord cu lectura UE și a Ligii Arabe în privința Hezbollah.”

Interesant…

Daca Romania e ultimul mare bastion al politicilor progresiviste, dupa cum se intreaba Politico.eu, eu as spune ca lucrul asta nu e neaparat unul rau sau care sa contravina intereselor Romaniei, atata vreme cat progresivismul e o filosofie politica acceptata de principalul nostru aliat si partener: SUA – American Progressivism – si face parte din cultura occidentala. Politicile progresiviste in SUA sunt apanajul mai ales al Partidului Democrat. Nu intram in contradictie cu SUA pe tema asta. Pe de alta parte, lucrurile intotdeauna stau mai nuantat. Dupa parerea mea, problema cu progresivismul e sa nu se ajunga la abordari extremiste. Insa chestiunea principala pare mai degraba alta, vorba D-lui. Cristian Preda, cea legata de Hezbollah… Pentru ca daca asa stau lucrurile, aici intram in contradictie cu partenerii nostri si cu Occidentul… E, totusi, o cale destul de lunga de la Progresivism la Hezbollah…  Parerea mea ar fi ca e prea mult spus progresivism, desi tenta acestei propuneri de premier seamana, e in maniera progresivista. Dar daca lucrurile chiar stau asa, cum ramane cu traditionalsimul proverbial al D-lui. Dragnea si al PSD-ului, cu „fanatismul religios”…? 🙂

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Trebuia infiintat PNA…?

Stau si ma gandesc la faptul ca probabil a fost o eroare felul in care am negociat capitolul JAI in vederea integrarii in Uniunea Europeana. Poate ma insel, dar imi pun aceasta intrebare: trebuia infiintat PNA?

Lupta impotriva coruptiei trebuia dusa. Dar pentru ca sa poti lupta eficient impotriva acestui flagel trebuie, mai intai, sa identifici corect cauzele. Romania e si acum una din cele mai sarace tari ale Uniunii Europene. E clar ca saracia joaca un rol major in dezvoltarea coruptiei.

Asa e peste tot.

Pe mine ma frapeaza altceva: abordarea chestiunii in exclusivitate sau aproape in exclusivitate prin metode politienesti. Infiintarea PNA a consfintit acest lucru. De ce nu ai in vedere si alte abordari, ca de pilda: cresterea economica sustinuta, investitiile, buna absorbtie a fondurilor europene, dezvoltarea infrastructurii, atragerea de investitii straine etc. Pentru ca metodele de circa de politie nu dau neaparat roade iar efectele adverse pot fi mai periculoase decat coruptia insesi.

PNA, actualul DNA, s-a infiintat, desigur, printr-o decizie politica. S-a creat un organism care a ajuns un fel de stat in stat sau, poate mai bine zis, un fel de justitie in justitie, de ajungi sa te intrebi daca chiar are vreo legatura cu Justitia. Functionarea acestuia e pe baza de delatiune, lucru ce aminteste de anii ’50 ai secolului trecut. Pe de alta parte, se observa ca fenomenul coruptiei nu s-a diminuat, nici sumele de bani recuperate nu sunt grozave. In schimb s-a ajuns la o paralizie cvasitotala a aparatului de stat, a statului mai bine zis, producand disfunctionalitati grave. Inclusiv democratia este perturbata.

Ca sa duc sinceritatea pana la extrem, nu pot sa nu remarc o viziune comunista nu numai a modului in care functioneaza si a ceea ce reprezinta DNA, amintind de fosta Securitate, dar si a deciziei politice care a stat la baza infiintarii sale.

PNA nu a fost infiintat pentru Justitie sau pentru ca sa ajute Justitia. Ci a fost vazut de la bun inceput ca un instrument de forta al Puterii prezidentiale. De care au beneficiat nu cei care l-au infiintat, ci cei care au castigat alegerile in 2004. Asta e ironia sortii… Ca lucrurile stau asa sta marturie uluirea lui Traian Basescu, ca „trei de-ai mei ii aresteaza pe trei de-ai mei”. El nu se astepta la asta. Inclusiv Traian Basescu a vazut DNA ca pe propriul sau instrument. Colaboratorii sai au vazut lucrurile la fel. Basescu s-a vrut un aparator al „independentei Justitiei”, dar acest lucru a dat independenta DNA. El nu a crezut ca se poate intampla lucrul asta. Nici colaboratorii sai apropiati n-au crezut asta.

Totusi, de ce nu s-a realizat o Justitie independenta, dar s-a infiintat PNA? Pentru ca o Justitie independenta ar fi luptat mult mai eficient impotriva coruptiei, ca sa dau acest exemplu, iar posibilitatea de a aparea derapaje ar fi fost mult diminuata.

E straniu ca decidentii politici n-au vazut asta. Ei au gandit altfel: nu ca Justitia sa fie independenta ci, in schimb, sa creeze inca o institutie de forta care sa fie la comanda lor politica.

Asa gandesc acesti oameni.

Sa nu ne miram atunci ca DNA a ajuns cu puteri aproape discretionare, ne mai putand fi controlata politic, lucru ce reprezinta un risc major pentru democratie si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Refuzand ideea unei Justitii independente, cei care au creat PNA n-au crezut o clipa ca acest organism se va intoarce impotriva lor. Mergand pe ideea comunista a fostei Securitati, ei au crezut ca PNA va apara interesele unei caste, eventual transpartinice, ce se va perpetua tot timpul la Putere. In rest, PNA era destinat celor multi.

Asa se intampla cand ne conduc comunistii si securistii…

Intrebarea care se pune e urmatoarea: liberali adevarati avem?

Un lucru pe care eu il inteleg mai greu… Un lucru trist…

Interesant este ca noi, romanii, indiferent din ce tabere politice provenim, din ce culturi organizationale provenim, din ce medii sociale provenim, convergem pana la urma spre cam aceleasi concluzii…

Mi s-au parut interesante si relevante in acest sens doua postari. Voi incepe cu cea a D-lui. Nastase:

Despre vize si tratamente asimetrice

„In urma cu ceva timp, Vasile Puscas a scris un comentariu interesant pentru Q Magazine. Era vorba despre vizele romanilor, despre posibilitatea de a calatori in Europa. Ceea ce s-a obtinut in cursul anului 2001. E adevarat, in tara partenerului strategic, SUA, dupa aproape 20 de ani de parteneriat, romanii inca nu pot calatori fara vize. Nici in Canada. Probabil ca, pe viitor,  le vor trebui vize si pentru a calatori in Marea Britanie. Posibil ca, din nou, vom accepta tratamente „asimetrice”. La fel ca si in cazul accesului la Spatiul Shengen.

 

„Q Magazine | Publicat la 11:51 | 23.05.2016 | 0 comentarii

EXCLUSIV. Despre vizele românilor. Atunci și acum

de Prof. Dr. Vasile Pușcaș

 

„Este incredibil că ați reușit!”

La sfârșitul anului 2000, românii au primit iarăși o veste proastă: nici de data aceasta nu s-a acceptat ca românii să circule fără viză în statele Uniunii Europene.Deja bulgarii se bucurau de acest drept,ca și cetățenii celorlalte state candidate.România primea încă o dată eticheta de „oaia neagră” a Europei! Despre acest fapt știam când desemnatul prim-ministru Adrian Năstase mi-a propus să fiu negociatorul-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană.Ceea ce nu știusem,în acel moment,era ca șansa ca România să obțină o decizie pozitivă,la sfârșitul anului următor,depindea de conținutul unui chestionar care trebuia să ajungă la Comisia Europeană până în 15 ianuarie 2001.Despre astfel de cerință am aflat doar cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 2000,când noul Guvern Năstase nici nu era  aprobat oficial. Conștientizând faptul că se contura o situație de criză, l-am informat pe primul-ministru desemnat. Reacția acestuia a fost una rațională:„Domnule profesor, mă tem că va trebui să tot rezolvăm situații de criză.Te rog fă ceva, românii sunt deja frustrați de aceste refuzuri repetate de eliminare a vizelor, iar cetățeanul de rând va percepe Europa mai realist dacă va avea dreptul să circule neîngrădit în Uniunea Europeană”. Așa era. Și eu  simțisem că românii erau de-a dreptul jigniți de un astfel de tratament „european”. Așadar am pornit să fac ce am crezut de cuviință.

În primul rând am căutat la Externe și la Interne respectivul chestionar pentru a vedea despre ce era vorba.La ambele ministere m-am izbit de răspunsul „nu știm” și „nu avem”. Repet, eu eram doar desemnat ca negociator șef al României, nu proveneam din sistemul administrației centrale și nici nu relaționasem cu fostul Executiv de la București. Deci,eram într-o postură dezavantajoasă și, probabil, nu puteam obține ușor încredere din partea unor oameni care aparțineau unei anumite culturi organizaționale, fără să spun că ar fi avut interese diferite. Am reușit să obțin respectivul document de la Bruxelles doar cu o zi înainte de formalizarea noului Guvern(28 dec.2000).Când am văzut chestionarul,un adevărat volum masiv, și am realizat ce trebuia făcut până în 15 ianuarie 2001,am văzut negru în fața ochilor. Dealtfel, mi s-a și spus că atunci când am depus jurământul ca ministru eram livid și cu gândurile în altă parte. Se prea poate, nu aveam în gând decât imensitatea muncii care trebuia depusă în plină perioadă de Sărbători cu niște instituții și oameni care nu se arătau deloc cooperanți, să nu spun solidari cu obiectivul meu-trimiterea chestionarului la Bruxelles până în 15 ianuarie 2001.

Hotărât să petrec Sărbătorile prin muncă (deh!proveneam din „lumea veche”) și având deja experiența din Washington, D.C. de a opera „cu marfa clientului”, deci cu resursele care-mi erau desemnate, am constituit rapid un grup de lucru interministerial și pe lângă coordonarea echipei m-am concentrat pe evaluarea „din mers” a răspunsurilor și documentelor argumentative, așa încât sa obtin un timp cât mai bun. Principala piedică cu care m-am întâlnit pe toată durata a fost atitudinea și mentalitatea celor cu care lucram. Le ceream rezultate de calitate într-un cadru temporal programat riguros. Pe lângă faptul că uneori răspunsurile erau pe lângă subiectul întrebării, cei mai mulți colaboratori ziceau că ei nu vor lucra decât în „programul oficial de birou”, că va fi bine dacă răspunsurile la respectivul chestionar vor ajunge la Comisia Europeană și după 15 ianuarie 2001,doar să ajungă!

Până la urmă am reușit să creem un spirit de echipă și s-a lucrat responsabil zi și noapte, documentul fiind finalizat, în varianta electronică,în 15 ianuarie 2001, doar cu două ore înainte de încheierea programului de activitate la Comisia Europeană. Am apăsat pe butonul „Enter” în jurul orei 16 și am repetat operațiunea după un sfert de ceas pentru a fi sigur că textul respectiv a fost transmis. Am sunat imediat și la șeful de unitate(Comisia Europeană) care era „destinatarul” documentului pentru a-l avertiza despre transmiterea documentului României.Nu mi-a răspuns decât după aproximativ o oră:„Am primit documentul, mi-a confirmat partenerul din Bruxelles. Este incredibil că ați reușit! Să vă spun drept, noi consideram deja că România nu va mai trimite răspunsurile.Dar, probabil, a continuat el, s-a schimbat cultura politică la București!”.

Eram mulțumit că documentul a fost înregistrat la timp de Comisia Europeană și nu am răspuns decât foarte scurt:„Da,sper să se schimbe cultura politică în București”.

Așa a început negocierea obiectivului de eliminare a vizelor de călătorie pentru cetățenii români în statele Uniunii Europene, care a avut o finalitate mult-așteptată:decizia Consiliului JAI, din 7 decembrie 2001, de eliminare a vizelor pentru români,începand din 1 ianuarie 2002. A fost doar una din secvențele tematice ale negocierii aderării României la Uniunea Europeană.

Congresul e cheia, nu Casa Albă

Rememorând  acest episod nu pot omite să reamintesc faptul că și astăzi cetățenii României așteaptă o decizie favorabilă privind dreptul de a călători, fără viză, în SUA.Cum marea majoritate a cetățenilor statelor membre ale UE beneficiază deja de acest drept, este de ințeles frustrarea românilor, mai ales că zilnic oficialii din București remarcă relațiile politice excelente cu SUA și Parteneriatul strategic americano-român.Doar că decizia americană pentru acest deziderat al nostru nu depinde doar de Casa Albă, ci și de Congresul SUA.

Și nu e suficientă doar o negociere bilaterală, ci si una multilaterală(europeană). Degeaba ar face promisiuni demnitari ai Pentagonului sau Departamentului de Stat,dacă guvernanții României  nu-și corelează bine argumentele cu stările rele din țară și mai ales nu conving aleșii din Capitol Hill că este și în interesul american ca românii să aibă dreptul să meargă fără viză în SUA. Abia în ultima periodă de timp am observat că Ambasada României în SUA face drumuri mai frecvente spre Congresul american, dar mai trebuie ca și Bucureștii să aducă un sprijin consistent,iar cetățenii români au nevoie de o explicare clară a ceea ce înseamnă drepturi și îndatoriri, atât în țarî cât și înafara ei.Iar liderii și diplomații români ar putea conștientiza și operaționaliza mai eficient statutul României de membru al UE, nu doar al NATO, în negocierile care urmăresc finalitatea eliminarii de către SUA a vizelor pentru cetățenii români care sunt și cetățeni europeni. Din păcate, până recent, percepția era că Bucureștii au frecventat insuficient calea europeană, după cum au fost evitate și alte resurse care ar fi putut crește capacitatea României de negociere,pentru atingerea obiectivului amintit. Așa că rămânem, pe mai departe, cu speranța că negociatorii români vor adopta o strategie și formulele care să ducă și la decizia eliminării vizelor pentru cetățenii europeni cu pașaport de România care intenționează să călătorească în SUA. Efortul negocierilor cu UE pentru eliminarea vizei pentru cetățenii români care călătoreau în statele europene,derulat în urma cu un deceniu și jumătate, demonstrează că s-ar putea obține un rezultat favorabil și la Washington,D.C.”” (subl. mea)

Vedeti, se tot vorbeste despre un proiect de tara. Inclusiv Presedintele vorbeste despre asta, ca si-ar dori un proiect de tara. Dar v-as ruga sa va opriti putin la fraza pe care am subliniat-o:

„În primul rând am căutat la Externe și la Interne respectivul chestionar pentru a vedea despre ce era vorba.La ambele ministere m-am izbit de răspunsul „nu știm” și „nu avem”.”

Mie, cel putin mie, imi e foarte greu sa inteleg cum e posibil sa lucrezi intr-un minister al patriei si sa dai astfel de raspunsuri… Cum sa nu stii? Si sa ne gandim cui anume i s-a raspuns in acest mod impertinent: „negociatorului-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană”. Atunci, daca dai astfel de raspunsuri: „nu stim”, „nu avem”, eu stau si ma intreb ce faci la locul de munca? Lasand la o parte impertinenta cu care i s-a raspuns negociatorului-sef al Romaniei, raspunsurile acestea vadesc incompetenta! Exemplifica incompetenta prezenta din belsug in stufoasele noastre ministere! Lucru foarte trist! Cu alte cuvinte „nu s-a acceptat ca românii să circule fără viză în statele Uniunii Europene” din cauza incompetentei prezenta in ministerele noastre.

Iata si al doilea articol semnat de profesorul Cristian Preda, pentru Ziare.com:

Atacati in numele coruptiei

„In urma cu cateva zile, ministrul A. Curaj a fost intrebat daca-i va retrage titlul de doctor lui V. Ponta. Nu era prima data cand i se solicita asta. Acum, intrebarea a venit dupa ce o comisie cu nume imposibil de pronuntat (CNATDCU) decisese ca fostul premier si-a plagiat doctoratul, sub indrumarea altui prim-ministru, A. Nastase.

Citeste toate textele scrise de Cristian Preda pentru Ziare.com

Verdictul pica la patru ani dupa ce probele fusesera prezentate public. Orice elev de gimnaziu putea constata cum copiase dottore. Nu e nevoie sa fii savant ca sa recunosti identitatea unor pagini.In fine… Dupa o lunga perioada in care partidul lui V. Ponta a folosit zeci de tertipuri, ca sa faca din alb negru, o institutie recunoaste si ea evidenta. Ei bine, ce a raspuns ministrul Curaj la intrebarea care-i fusese adresata? Cititi, va rog, cu atentie: „La incheierea procedurii, ministrul are rol decorativ”.Multi vor fi tentati sa speculeze in privinta atitudinii titularului de la Educatie. Unii ar putea zice, de pilda, ca fiind el insusi un membru al unei Academii suspecte, A. Curaj nu vrea sa se puna rau cu reteaua impostorilor si se declara strivit de lege. E o chestiune secundara ce calcule face onor. dl. ministru.Sa-l lasam sa fie o bucata de decor. Mai important mi se pare ca el ne-a livrat, probabil fara sa vrea, o definitie a tehnocratului, larg acceptata: un ministru fara afiliere politica nu se angajeaza in vreun fel, el tace, fiindca legea dicteaza.Acesta e, intr-adevar, profilul mai multor componenti ai Cabinetului Ciolos. Tehnocratii, in majoritatea lor, vorbesc mai rar ca presedintele, care nu e nici el prea vorbaret.

Un secretar de stat la Munca, V. Nicolae, are o parere diferita. Pentru el, tehnocratii sunt cei „cativa care au curajul sau tacaneala de a expune un sistem care este disfunctional si care furnizeaza o finantare nesimtita si profund corupta unor smecheri care sunt un soi de dumnezei ai partidelor”. Recunosc ca prefer atitudinea vocala – ferma, dar destinsa – a unui V. Nicolae.

Mai ales ca, asa cum spune tot el, tehnocratul „e injurat de oricine are chef”. Si el, si C. Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, nu s-au dat in laturi de la confruntari frontale cu adversari ai Guvernului din categoria Ghita-Birchall-Teodorovici-Ponta.

Toti acestia au contraatacat, in stilul cu care ne-au obisnuit si caruia i-as zice socialismul badaran. Dottore, de pilda, a anuntat ca vrea sa faca o teza despre „Fabuloasa Guvernare Tehnocrata si maretele sale realizari pentru poporul roman”. Asociatii sai au rostit, la randul lor, vorbe de ocara.

Dar culmea a fost atinsa odata cu intrarea in arena a senatorului Gabi Cretu. Cand era deputat european, s-a remarcat prin apologia facuta dictatorului venezuelean Chavez.

Revenita in Romania, G. Cretu s-a specializat in apararea coruptilor pentru care se cere ridicarea imunitatii. In vremurile din urma, pesedista s-a suparat pe tehnocrati, iar ca sa-i faca de rusine, s-a lansat in tirade in care ne spune ca „nu parlamentarii fura, ca nu au cum!” si ca, de fapt, „Executivul este in risc”. Aleasa neamului pare sa ignore faptul ca zeci de parlamentari au fost condamnati definitiv.

Mai mult, sarind – chipurile! – in apararea principiului reprezentativitatii, amenintat de numirea unui guvern tehnocrat, ea afirma pur si simplu ca „orice Executiv politic a fost mai bun, mai eficient si mai adaptat interesului public” decat echipa lui Ciolos. Daca nu vor sa aiba doar rol decorativ, tehnocratii sunt atacati in numele coruptiei…

Cam asa e construita dezbaterea publica in vremea din urma: unii slavesc democratia ca sa apere coruptia, iar altii, suporteri ai tehnocratiei, dispretuiesc angajarea publica. Impreuna, cele doua tabere fac o majoritate consistenta. Sunt, in schimb, foarte putini amicii democratiei care vor ca demnitatile publice sa fie ocupate de persoane cultivate, oneste si harnice.

Cristian Preda este profesor la Universitatea din Bucuresti (din 1992) si deputat european (din 2009).” (subl. mea)

In primul rand as dori sa-l felicit pentru titlu, care pare a fi al unui film de actiune de mare succes. Insa uitati-va la fraza de final pe care am subliniat-o, mai exact la:

„Sunt, in schimb, foarte putini amicii democratiei care vor ca demnitatile publice sa fie ocupate de persoane cultivate, oneste si harnice.”

Insa eu as fi adaugat, pe langa „cultivate, oneste si harnice”, „si competente”. Daca stau sa ma gandesc la ce am subliniat din primul articol si la ce am subliniat in al doilea, cam tot pe acolo ajungem.

Daca stam si meditam la sistemul din Romania, faptul ca „Sunt, in schimb, foarte putini amicii democratiei care vor ca demnitatile publice sa fie ocupate de persoane cultivate, oneste si harnice.”, genereaza oameni care ajung sa ocupe chiar functii importante prin ministerele noastre si care dau, atunci cand sunt intrebati, raspunsuri de genul asta: „nu stim”, nu avem”, de ajungi sa te intrebi: atunci ce fac acolo, ce muncesc oamenii aceia acolo?

Cred ca nimeni nu-i cere unui umil slujbas public sa rezolve el o problema importanta, de exemplu cum era cea legata de calatoria fara vize a cetatenilor romani in UE. Dar mi se pare inadmisibil sa nu stii care sunt formele care trebuie facute, ce formulare trebuie completate, unde se pot gasi aceste formulare, care e procedura s.a.m.d. Este inadmisibil sa dai niste raspunsuri impertinente si pline de incompetenta unei persoane cu asemenea raspundere precum negociatorul-sef al Romaniei pentru ca lucrul asta e congruent cu subminarea intereselor tarii.

Si atunci eu va intreb: cum se poate rezolva o astfel de problema daca nu printr-o restructurare drastica a aparatului de stat? O restructurare care se presupuna si o selectie pe baza de merite si competente a personalului. Or, in Romania ce s-a intamplat in trecutul recent? In perioada 2004-2009 s-a angajat masiv la stat 500.000 de oameni, numarul acestora crescand de la 900.000 de functionari publici (adica atat cat e sustenabil pentru Statul Roman) la 1.400.000 de functionari publici si asta sub guvernarea liberala a D-lui. Tariceanu. Adica sa fie multi… Si asta in scopuri electorale, desigur. Insa oamenii acestia vor si salarii mai mari, vor tot felul de facilitati, sporind considerabil cheltuielile pe care le face statul, care si asa nu prea are de unde… Nu mai vorbesc de tinerea in brate a companiilor de stat neperformante, cu pierderi uriase… Dar s-a ajuns ca acum sa avem, la stat, mai multi angajati decat in 1989. Citeam undeva ceva mai demult ca atunci erau 800.000 de functionari publici… Si atunci ma intreb si eu unde vrem sa ajungem…

Pentru ca un astfel de sistem genereaza si coruptie. Observati cum masurile anticoruptie conduc la un blocaj total sau aproape total la toate institutiile statului. Se vrea acum ca fiecare minister sa aiba un fel de directie, daca am inteles bine, care sa se ocupe de coruptia din ograda proprie. Mie mi se pare ca ne ocupam disproportionat de mult de coruptie si combaterea acesteia fata de cum sa procedam ca sa sporim eficienta acestor ministere. Pentru ca s-a vazut, spre exemplu, de-a lungul timpului, o foarte slaba eficienta in atragerea fondurilor europene si acest lucru se constata si in zilele noastre. Mie mi se pare – poate ca gresesc – o contradictie in text, cum se spune: adica vrei sa combati coruptia dar sistemul genereaza in continuare coruptie, in schimb nu te gandesti sa schimbi sistemul asta foarte mare si stufos ca sa poti intr-adevar sa imbunatatesti lucrurile. Pe de alta parte, asa cum stau lucrurile acum, nici n-ai cum sa le imbunatatesti. Nu doar ca nu poti mari salariile celor care intr-adevar merita, iar nivelul salariilor de la noi ramane in continuare, comparativ cu tarile din Vest, foarte scazut, dar mentinerea situatiei te conduce automat la taieri drastice de la investiile publice – lucru ce s-a constatat inclusiv pe vremea guvernarii Ponta. Si atunci se pune problema: fara investitii publice cum ai putea sa faci ca lucrurile sa mearga mai bine, cum ai putea sa deblochezi situatia? Pe de alta parte, se tot critica privatizarile care s-au facut in trecut. E foarte bine! Doar ca din 2004 incoace nu s-a mai facut niciuna, vaduvind tara de un important capital privat ce ar fi putut sa vina si sa lucreze in folosul economiei si al bunastarii cetatenilor!! Practic, la noi nu merg nici investitiile straine si nici cele publice. Deflatie avem in continuare, care loveste sectorul privat si-i franeaza dezvoltarea. De asemenea deficitul bugetar de 3% din PIB ajunge sa fie cu greu respectat…

Poate un astfel de sistem sa conduca spre dezvoltare, spre cresterea competitivitatii si performantei? Se vede destul de limpede de ceva vreme incoace ca nu prea…

Una din marile probleme ale sistemului nostru ministerial este ca acesta e clientelar in loc de a fi unul meritocratic, in care sa prevaleze competenta. Lucrul acesta conduce spre o scadere a calitatii actului ministerial si atunci sa nu ne miram daca nu se iau cele mai bune decizii, sa nu ne miram prea tare daca lucrurile merg prost. Si dupa cum putem cu usurinta constata, avem o problema in acest sens, nu neaparat la un minister anume, ci o problema care tinde sa se generalizeze periculos in tot sistemul ministerial de stat. Si nu e vorba doar de coruptie. Coruptia apare drept o consecinta a sistemului si a starii de fapt. Iar consensul partidelor pe anumite probleme suplineste doar in parte defectele sistemului. Asta inseamna ca pot exista mai multe consensuri, pe diverse probleme, dar lucrul asta nu va conduce neaparat la faptul ca treburile vor merge bine, la evolutii neaparat pozitive. Si in felul acesta vor fi intotdeauna oameni care vor specula tot felul de nemultumiri si frustrari ale populatiei, ar putea ajunge chiar la Putere, dar fara sa reuseasca sa schimbe ceva, sa schimbe in bine ceva, sistemul putandu-se perpetua, creand, pe masura ce se perpetueaza, vulnerabilitati noi Romaniei, sau sa le adanceasca pe cele vechi. Se vede, de pilda, cum coruptia, existenta in perioada fostei guvernari Nastase, s-a agravat dupa 2004, cu precadere dupa 2009 cand PDL a fost la guvernare. Or, toata aceasta coruptie a fost legata de stat. De asemenea observam ca nu prea se mai construiesc, nu prea se mai modernizeaza drumuri/autostrazi in Romania, o scadere evidenta in acest domeniu dupa 2009 si se mentine si acum. In general vorbind, constatam multe scaderi, comparativ cu perioada anterioara, situatie ce poate evolua in acest fel spre punctul sau critic, putand da nastere dezvoltarii unui populism periculos, mai ales in conditiile in care avem un stat mare, dar cu multe slabiciuni, inca puternic implicat in economie…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre o chestiune interesanta: bugetul…

In primul rand: Hristos a inviat!! Suntem in Saptamana Luminata si va doresc tuturor numai bine si multa sanatate si sa ne ajute bunul Dumnezeu sa rezolvam cu bine problemele dificile prin care trecem. Pentru ca, din pacate, parca a inceput sezonul crizelor: criza de la Opera, apoi cea din sistemul de Sanatate – care nu poate lasa indiferent cetateanul. Si, in general vorbind, parca se simte – nu stiu cum sa spun – o stare de criza in societate ce ma preocupa si nu-mi face deloc placere. Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa depasim aceste dificultati cu intelepciune!

De asemenea, vad ca se discuta o problema interesanta, mult mai interesanta decat pare la prima vedere. Aceasta ar putea fi formulata astfel: cum trebuie sa fie politica monetara in conditiile in care deficitul bugetar ar creste? Se aduce in actualitate chestiunea bugetului. Dar problema, mi se pare, are legatura cu crizele de care pomeneam mai sus. Se vorbeste deseori de filozofia bugetara. Insa fiecare intelege cam ce vrea prin aceste doua cuvinte: filozofie bugetara. Problema bugetului este una complexa, in general vorbind. Cu atat mai complexa daca vorbim despre bugetul Romaniei. Daca vorbim de bugetul Romaniei, problema te duce direct la Guvern. Pentru ca acesta il stabileste, iar ministerele il gestioneaza. Sistemul (bugetar) din Romania asta este. Chestiunea bugetului Romaniei nu se refera la cetatean, cum poate sunt tentati sa considere unii. Ci la Guvern. El este supus aprobarii Parlamentului, insa proiectia bugetara o face Guvernul. Bugetul este compus, daca se poate spune asa, din venituri si cheltuieli. Interesant este ca filozofia bugetara s-a axat intr-un trecut recent doar pe partea de cheltuieli, mai precis spus pe taierea acestora. Apoi s-a schimbat, atentia inclinandu-se catre venituri si modul de colectare, adica acest mod de colectare al veniturilor sa fie unul cu o eficienta ridicata. Apoi s-a dat un Cod Fiscal care a mutat povara fiscala pe cetatean. Si se poate observa ca efectele nu sunt dintre cele mai bune. Dar care e adevarul?

Interesant este ca s-a pus problema cheltuielilor, si anume ca acestea ar trebui reduse, dar nu s-a pus problema eficacitatii lor. Cat de eficient cheltuim? Caci strangerea unor venituri cat mai mari, chiar cu o colectare eficienta sau mai eficienta, nu rezolva problema. Trebuie sa cheltuiesti eficient pentru ca sa ai venituri mai mari! S-a ajuns pe vremea Guvernului Ponta la un excedent bugetar, dar mai degraba lucrul asta a insemnat o situatie de dezechilibru. Problema eficientei cheltuirii banului public nu s-a pus, la fel cum nu s-a pus si cand filozofia bugetara era axata pe taierea mecanica a cheltuielilor. Noi am facut din reducerea deficitului bugetar sub o anumita limita, inclusiv al celui structural, un scop in sine. Insa fara sa mai si cheltuim, evident ca nu se poate. Iar solutiile pe care le propunem, in aceasta privinta, sunt, de regula, ieftine. De exemplu, l-am auzit pe Traian Basescu propunand urmatoarea solutie pentru fluidizarea traficului in Bucuresti: sa renuntam la liniile de tramvai, ca sa se poata largi partea carosabila, punandu-se in locul tramvaielor troleibuze. Lasand la o parte faptul ca aceasta e, de fapt, o non-solutie, ceea ce remarcam totusi este ca e vorba de o solutie ieftina. Iar ceea ce a spus fostul Presedinte e simptomatic: noi cautam solutii ieftine intotdeauna, ceea ce, in final, nu rezolva problemele, dar mai si genereaza crize, cateodata serioase. Sa ne gandim ca si in cazul tragediei de la Clubul Colectiv, solutia de antifonare a Clubului a fost una ieftina. Ieftina si proasta. Consecintele au fost tragice.

Marea problema pe care o avem mi se pare ca ar fi tocmai aceasta eficienta scazuta a cheltuirii banului public, combinata cu un populism de ordin electoral, mai ales intr-un an electoral, cand se da drumul la cheltuieli absolut ineficiente, de natura sa sporeasca deficitul bugetar, sa mareasca datoria publica a tarii, dar fara sa se rezolve mare lucru. Mai exact spus, aproape nimic. Insa ar trebui spus ca responsabile de cheltuirea eficienta a banului public sunt ministerele. Si aici ar trebui spus ca Romania nu doar ca nu reuseste sa atraga asa cum ar trebui, eficient, fondurile europene, dar nici nu face investitiile necesare cresterii economice sanatoase. Va recomand sa cititi acest editorial din Adevarul: CFR, un cosmar inainte de Paste, care arata experienta unei jurnaliste in ceea ce priveste o calatorie cu trenul in Romania, pentru ca inainte de Sfintele Sarbatori se ducea acasa si a luat trenul. E acolo o expresie: bou-vagon. Bine zis: bou-vagon!! Se pot da si exemple de tronsoane de autostrada carora li s-a taiat, inaugural, panglica, dar pe care nu se poate circula. In alte parti e „o adevarata placere” – cuvintele autoarei – sa mergi cu trenul si autoarea editorialului, D-na. Lavinia Balulescu, da exemplu vecinei noastre, Ungaria. In alte parti poti sa circuli cat se poate de confortabil pe o autostrada terminata. De ce la noi se intampla astfel de fenomene negative, care il afecteaza direct pe cetatean? La Sanatate, iata, avem actuala criza a dezinfectantilor…

Pe mine ma bate gandul ca ministerele noastre s-au deprofesionalizat. Nu mai avem profesionistii pe care ii aveam in ministere acum 15-20 de ani. Un minister ar trebui sa fie un loc in care sa activeze un personal de elita. In orice caz oameni care au muncit in domeniul respectiv si stiu cu ce se mananca, ca sa ma exprim popular, domeniul, ii cunosc punctele tari, slabe si pot sa actioneze, datorita experientei acumulate, in mod eficient. Politizarea excesiva a acestor ministere, fenomenul coruptiei si al nepotismului, inclusiv politicile precare care nu au mai permis improspatarea personalului cu oameni bine pregatiti au condus la situatia actuala. Oamenii ce lucreaza in ministere, pe langa competenta si integritate, trebuie sa fie bine platiti. Problema este dimensionarea corecta a structurii ministeriale cu personal. La noi nu s-a respectat nici lucrul asta si s-a marit in perioada 2004-2008 numarul functionarilor publici cu 500.000 de oameni, peste 900.000 – numarul optim existent la sfarsitul guvernarii Nastase. Este de asemenea relevant faptul ca de ani de zile nu se gaseste o solutie care sa rezolve problema intreprinderilor, institutiilor de stat cu pierderi, iar aceste pierderi s-au acumulat de la un an la altul, ajungandu-se intr-o situatie nesustenabila. Exemplul TVR e unul de notorietate. Iar spitalele de stat functioneaza ca oricare alta intreprindere de stat, adica prost, ineficient, intr-un climat de dezinteres din partea factorilor decidenti.

Felul in care se cheltuieste banul public in Romania lasa mult de dorit: avem de a face cu o ineficienta cronica care se repercuteaza asupra starii generale a tarii. Iar marirea deficitului bugetar, lucru ce conduce la cresterea datoriei publice, face ca tara noastra sa fie vulnerabila la o viitoare posibila criza economica.

Mi s-au parut foarte interesante aceste doua articole semnate de Lucian Croitoru, de pe blogul sau:

Politica monetară în 2016

Se arata ca:

„Nu s-ar putea spune că decizia de politică monetară este ușoară pentru o țară ca România. Totuși, suntem cumva norocoși. Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională. Cu toate acestea, politica noastră monetară nu este lipsită de provocări serioase. Una dintre aceste provocări apare atunci când condițiile interne cer întărirea politicii monetare în timp ce în zona euro sau în vecinătatea relevantă, politicile monetare se relaxează. Într-o astfel de situație apare riscul ca publicul să pună la îndoială justețea întăririi politicii monetare. Analiza care urmează prezintă mai întâi câteva componente care influențează credibilitatea politicii și apoi arată cum și când ar trebui modificată politica monetară în România.

 

Câteva elemente relevante pentru încredere

 

Pentru a fi eficientă, decizia de politică monetară are nevoie ca economia să aibă o adâncime financiară relativ mare. În România, această condiție este slab îndeplinită, creditul fiind sub 40 la sută din PIB. Aceasta înseamnă că cele mai multe tranzacții se finanțează din resursele interne ale firmelor, dacă avem în vedere că piața de capital deține o pondere infimă în piața financiară. Cu alte cuvinte, o decizie de politică monetară are în credit un canal de transmisie îngust. Asta înseamnă că deciziile de politică monetară trebuie luate întotdeauna la timp, orice întârziere slăbind suplimentar tracțiunea creditului.

Chiar și în limitele acestea înguste, pentru a fi atât de eficientă cât permite canalul, decizia de politică monetară ar trebui să fie credibilă, adică publicul trebuie să creadă că mișcarea este în direcția corectă. Desigur, credibilitatea depinde în primul rând de numărul de reușite din trecut ale politicii. Dar, lăsând planul intern la o parte, în prezent, credibilitatea este afectată de divergența accentuată a ciclurilor economice la nivelul Uniunii Europene și la nivel global. Dacă dobânda în zona euro este aproape zero și este redusă și mai mult, o eventuală creștere a ratei dobânzii în România ar putea să provoace confuzie pentru publicul intern, care ar putea fi neîncrezător într-o astfel de decizie, mai ales că și noi avem o deflație temporară. Căci prea puțini țin cont că ea este temporară, iar cauza ei nu este cea profundă și îngrijorătoare, adică cererea, ci cea potențial benefică a scăderii unor prețuri din cauza ofertei[1].

Condițiile pentru o astfel de confuzie există și, așa cum voi arăta în secțiunea următoare, se manifestă. În zona euro, reducerea ratelor dobânzii este esențială pentru a evita intrarea într-o spirală deflaționistă care ar crește valoarea reală a datoriilor și ar determina consumatorii și firmele să amâne cât se poate cumpărările de bunuri și servicii. Recent, BCE a relaxat și mai mult politica monetară prin reducerea ratelor dobânzii și prin extinderea volumelor și tipurilor de titluri ce vor fi achiziționate în cadrul programului de cumpărări de active. De asemenea, a menționat și posibilitatea lansării unei noi serii de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mediu-lung.

Mai mult, în unele economii ca Polonia, Cehia, Ungaria, ratele dobânzilor de politică monetară sunt mai mici ca în România. În Polonia rata dobânzii este de 1,5 la sută, în Ungaria de 1,35 la sută, iar în Cehia de numai 0,05 la sută. Publicul notează diferența dintre ratele dobânzii în aceste țări și rata de 1,75 la sută existentă în România, dar neglijează că în aceste țări ratele din piața monetară sunt în general apropiate de rata de politică monetară, în timp ce la noi sunt semnificativ mai mici.

Un alt element foarte important privește starea economiei mondiale și perspectivele ei previzibile. Anul 2016 a început cu o creștere rapidă și amplă a volatilității piețelor financiare. Foarte rar întâlnită la început de an, agitația de pe piețele financiare s-a disipat relativ rapid. În afară de pierderile suferite de investitori, turbulențele au readus în discuție cu și mai multă forță două întrebări referitoare la (i) pericolele la adresa revenirii economiei globale si la (ii) cât de adecvate sunt politicile monetare și fiscale stimulative. La niciuna dintre aceste întrebări răspunsurile nu se aliniază într-o singură direcție. Și această divergență poate crea neîncredere într-o măsură de întărire a politicii monetare.

Referitor la primul aspect (vezi FT View) , o parte a economiștilor și unele instituții subliniază trei tendințe care pun în pericol însănătoșirea economiei globale: nivelul scăzut al cererii globale, reducerea intrărilor de capital în economiile emergente și incertitudinile din economia Chinei. Cauzele mai profunde ale acestor tendințe sunt problemele structurale ale economiei globale, cum sunt cele demografice, dezechilibrele globale încă mari etc. Sunt însă și economiști care văd partea plină a paharului și critică piețele pentru tendința lor de a se concentra pe evoluțiile negative pe termen scurt. În viziunea lor, China este o economie care își încetinește creșterea economică, dar care are o creștere relativ mare a consumului, prețul petrolului este mai degrabă benefic pentru creștere, băncile sunt într-o poziție mult mai bună ca în 2008, țările cresc fără a acumula noi datorii, iar dezechilibrele globale s-au redus, deși au rămas la niveluri relativ înalte.

Și în privința celui de-al doilea aspect (politicile monetare și fiscale stimulative), viziunile sunt diferite (vezi FT View). Pe de o parte, sunt cei care cred, ca și majoritatea celor care operează în piață, că stimulii monetari oferiți prin relaxările cantitative introduc distorsiuni în piețele financiare. Una dintre critici este aceea că stimulii nu reușesc să crească cererea agregată, lucrând numai pe canalul de avuție, adică prin intermediul ratei de schimb. Din acest motiv, politicile nu pot să fie cu adevărat eficiente. O altă critică importantă este aceea că relaxarea monetară aplatizează curba randamentelor și duce la creșterea prețurilor acțiunilor peste nivelul de echilibru. Pe de altă parte, sunt cei care cred, indiferent de poziția menționată mai sus privind revenirea economiei globale, că decidenții trebuie să fie pregătiți să administreze noi stimuli dacă ar fi necesar. Problema cu această poziție este că băncile centrale par să rămână fără muniție (în special lipsa activelor de calitate).

În sfârșit, la fel de importante pentru politica noastră monetară sunt condițiile concrete ale economiei noastre și perspectiva politicii fiscale. În cazul particular al României, reducerea impozitelor a accentuat excedentul de cerere, care amplifică presiunile inflaționiste, și a generat deflație. Suntem în situația greu de înțeles de către public în care avem o deflație sub care mocnesc presiunile inflaționiste.

Deși avem o deflație temporară, sunt două probleme cu ea. Pe de o parte, se știe că inflația este supraestimată, din cauza modului în care se măsoară. De exemplu, înainte de 1996, în SUA inflația era supraestimată cam cu 1,6 puncte procentuale (Solow și Taylor, 1998). Nu avem o astfel de cercetare pentru inflația noastră, dar e de presupus că există o anumită supraestimare, din moment ce supraestimarea inflației există peste tot în lume din cauza modului în care este măsurată. Aceasta înseamnă că deflația de facto este mult mai mare, ceea ce ar putea impacta anticipațiile într-un mod pe care nu îl evaluăm în totalitate. Pe de altă parte, știm că gap-ul PIB este subestimat din cauza înclinației spre a supraestima nivelul PIB potențial (Croitoru, 2016). Aceasta înseamnă că presiunile inflaționiste de facto venind de la gap-ul pozitiv al PIB pot fi mai mari decât cele pe care le estimăm. E posibil ca cele două efecte să se compenseze reciproc, dar nu știm cu suficientă precizie.

 

Ce ar trebui să facem?

 

Având aspectele de mai sus menționate, ar trebui să spunem ce ar trebui făcut. Unii economiști au argumentat că reducerea ratei dobânzii de către BCE va trebui urmată de reducerea ratei dobânzii în România, confirmând ideea enunțată mai sus, conform căreia credibilitatea politicii autohtone se reduce când ciclul domestic diverge față de cel al centrului. Reducerea ratei dobânzii de către BCE a fost necesară ca răspuns la revenirea deflației și a revizuirii în jos a perspectivelor de creștere economică. În România situația este total diferită. Fără reducerea TVA, rata inflației nu ar fi coborât notabil sub limita inferioară a benzii BNR în 2016.

Dimpotrivă, în ultimii trei ani, PIB a crescut cu rate mai mari ca cele potențiale în condițiile în care, în opinia mea, PIB a atins nivelul potențial încă din 2013. Am adus recent argumente în acest sens, arătând că inflația cererii a rămas relativ stabilă în perioada 2013-2015 la un nivel în vecinătatea lui 1,8 la sută, dar volumul creditelor noi a crescut în ritm alert. Acest lucru a fost posibil deoarece cererea suplimentară creată prin reducerea TVA a fost plasată în special în importuri de bunuri, solicitând numai parțial creșterea gradului de utilizarea a capacităților interne de producție, evitând astfel creșterea inflației. În final însă, creșterea cererii indusă prin reducerea TVA și creșterea salariilor se vor reflecta și într-o inflație mai mare.

BNR a anunțat încă de la început că relaxarea politicii fiscale în condițiile în care se reduce TVA de la 24 la 20 la sută și cresc cheltuielile salariale în proporții nesustenabile va fi nevoită să întărească politica monetară. Deficitul bugetar de peste 3 la sută în 2016 și de 4 la sută în 2017 vor adăuga mult la excedentul de cerere. În plus, deși rata noastră de politică monetară este de 1,75 la sută, depășind ratele din regiune, ea este totuși semnificativ mai mare ca dobânzile de pe piața interbancară, care sunt bine sub 1 la sută, astfel că politica noastră monetară este mult mai relaxată decât apare la prima vedere.

Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere și având clarificată poziția relativă a politicii monetare în regiune, apare că cel mai indicat lucru este, mai întâi, aducerea ratelor dobânzii de pe piața interbancară la nivelul de 1,75 la sută. Abia apoi va fi necesară o creștere a ratei dobânzii de politică monetară. Iar această creștere a ratelor dobânzii de pe piața interbancară (Robor 3M) trebuie începută la timp, cu atât mai mult cu cât, așa cum am subliniat înainte, canalul creditului are o eficiență scăzută a transmisiei din cauza adâncimii financiare reduse a economiei.

Cu noul nivel al ratelor dobânzii efective, este numai o chestiune de timp până când intrările de capitaluri se vor accelera. Deocamdată, nu vedem o creștere a intrărilor de capitaluri private, probabil reținute de incertitudinea crescută din zona euro, de divizarea menționată mai sus a opiniilor privind însănătoșirea economiei globale, și de perspectiva creșterii ratelor dobânzii în SUA, care va atrage capitaluri înaintea noastă. Dar din moment ce, așa cum am arătat mai sus, este larg răspândită printre decidenții din țările dezvoltate ideea că trebuie să fie oricând pregătiți pentru noi relaxări ale politicilor dacă a fi nevoie, multe capitaluri vor descoperi că este relativ eficient să migreze spre România într-un volum crescut. Mai rămâne ca investitorii să stabilească dacă investiția ar fi și relativ sigură, adică nu va fi alterată de politicile fiscale și de politici ale veniturilor salariale aventuroase.

În opinia mea, dacă politicile fiscale vor fi menținute în limite rațional acceptabile pentru investitorii străini, nu mai e mult până când vom resimți presiuni pentru aprecierea leului concomitent cu creșterea presiunilor inflaționiste. Acestea din urmă vor veni pe ruta creșterii anticipațiilor inflaționiste, a creșterii excesului de cerere și, probabil, a creșterii prețurilor externe odată cu accelerarea creșterii economice în SUA.

Și din această perspectivă, momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important. Dacă această creștere, pe care banca centrală o poate influența, intervine prea târziu, s-ar putea ca momentul creșterii ratelor dobânzii să coincidă cu reluarea viguroasă a intrărilor de capital și cu creșterea anticipațiilor inflaționiste. Această coincidență va genera dilema ratei dobânzii: temperarea anticipațiilor inflaționiste va cere creșterea ratei dobânzii; temperarea intrărilor de capitaluri vor cere reducerea ratei dobânzii. Această dileme este echivalentă cu dispariția ratei dobânzii ca instrument operațional al politicii monetare.

În consecință, întărirea politicii monetare trebuie să înceapă cât mai devreme în anul 2016, cu pași relativ mici, prin creșterea ratelor dobânzii de pe piața interbancară. Această cerință ar deveni inadecvată doar dacă noul program de relaxare cantitativă al BCE s-ar dovedi total ineficient și forțe pe care acum nu le înțelegem, ar face ca inflația negativă din zona euro să fie exportată masiv și în economiile emergente din uniunea europeană. Dacă acest scenariu s-ar materializa, inflația de bază nu ar mai reveni rapid spre niveluri pozitive încă din 2016, așa cum predicționează BNR. Un astfel de scenariu este, totuși, improbabil.

 

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Contextul dificil al următoarei decizii de politică monetară a BNR”, www.bnro.ro, 29 septembrie.

Croitoru, Lucian (2016), „Greșim în mod sistematic când estimăm PIB potențial și rata naturală a dobânzii?”, www.opiniiBNR.ro

Solow, Robert M.; John B. Taylor (1998), “Inflation, Unemployment and Monetary policy” Cambridge, The MIT Press.

FT View: Global economy warrants concern, not panic

http://www.ft.com/intl/cms/s/0/f3a3ae7a-e77f-11e5-bc31-138df2ae9ee6.html#axzz435OJzilB.

[1] Reiau aici un subsol dintr-un articol anterior (Croitoru, 2015) pe o temă asemănătoare în care exprimam precauții față de termenul „deflație”. Iată subsolul: Este necesar să precizez că deflație înseamnă, conform dicționarului, orice scădere a prețurilor. Totuși, economiștii sunt atenți când folosesc acest cuvânt, pentru că scăderea prețurilor poate însemna ceva bun sau ceva rău. Pentru a face legătura cu semnificația negativă a cuvântului, Buiter (2003) definește deflația a fi „o scădere susținută a nivelului general al prețurilor bunurilor și serviciilor, adică o rată a inflației negativă în mod persistent”. Bernanke (2002), definește deflația ca pe „o scădere generală a prețurilor” cu accent pe cuvântul „general”. La orice moment în timp, în special într-o economie cu inflație scăzută „prețurile unor bunuri și servicii vor fi în scădere. Declinul prețurilor într-un sector specific poate apărea deoarece productivitatea crește și costurile scad mai rapid în acel sector decât în altă parte sau din cauză că cererea pentru producția acelui sector este slabă relativ la cererea pentru alte produse și servicii. Scăderile prețurilor specifice unui sector, așa inconfortabile cum pot fi pentru producătorii din acel sector, nu sunt în general o problemă pentru economie în ansamblu și nu constituie deflație. Deflația per se apare numai când scăderea prețurilor este așa de răspândită că indicele mai larg al prețurilor, cum ar fi indicele prețurilor de consum, înregistrează scăderi curente.””

si

Politica fiscală și politica populismului

Se arata ca:

„Deciziile de politică monetară sunt luate de banca centrală, iar cele de politică fiscală sunt luate de parlament și de guvern. Cum vor acționa acești centri de decizie în următorii aproape 2 ani? Banca centrală estimează că, la sfârșitul anului 2017, inflația va fi aproape de limita superioară a benzii țintite. Despre deficitul bugetar știm că există forțele politice și măsurile populiste ce îl vor împinge în jurul a 3 la sută din PIB în 2016. Fără alte măsuri, deficitul va ajunge în jur de 4 la sută din PIB în 2017, schimbând traiectoria datoriei publice din descendentă în ascendentă. Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.

 

Nu repeți o greșeală când sunt altele noi de făcut

 

Din perspectiva relaxării fiscale și a alianțelor politice care o susțin, anul 2016 seamănă deja cu anul 2008 mai mult decât au semănat alți ani electorali între ei. Iar șansa ca această asemănare să apară și pentru anii imediat următori, adică pentru 2009 și 2017, este mare, deși anul 2017 nu este un an electoral, cum a fost anul 2009. Iar aceasta, așa cum vom arăta imediat, nu este o veste bună.

Dacă este să se materialize, asemănarea se va identifica prin patru componente: (i) existența a două partide, cu identități doctrinare asumate (nu neapărat confirmate) diferite, cu un număr similar de voturi în parlament, care dețin împreună o majoritate confortabilă; (ii) alierea cu succes a acestor doi adversari politici în anii electorali pentru măsuri populiste și apariția derapajelor bugetare; (iii) reproducerea în alegeri a poziției de la punctul (i) și formarea unui guvern al celor două partide în anul imediat următor celui electoral (adică 2009 și respectiv 2017), incapabil să inițieze măsuri pentru inversarea derapajelor bugetare; și, în sfârșit, (iv) asumarea, cu întârziere și sub presiunea piețelor, de către unul din cele două partide a măsurilor corectoare.

Modelul descris conține o asimetrie distrugătoare, descrisă de componentele (ii) și (iii). Cele două partide se pot coordona pentru a implementa politici populiste, dar în anul următor, când ar trebui începută readucerea deficitului în limite sustenabile, apare un eșec de coordonare, dacă rezultatul alegerilor este strâns. Acest model a funcționat în anii 2008-2009.

În 2008, cele mai mari partide politice ale momentului (PSD și PDL) erau adversari politici, dar au reușit, în virtutea unui mecanism pe care îl vom descrie imediat, să fie de acord asupra unor politici fiscale și de venituri profund populiste, uneori implementate de un al treilea partid, vechiul PNL, aflat la guvernare. În 2009, cele două partide mari s-au coalizat pentru a guverna, dar nu au reușit să cadă de acord asupra măsurilor necesare pentru a aduce deficitul bugetar în limite sustenabile. Pe fundalul crizei financiare mondiale, finanțarea deficitului bugetar devenea tot mai scumpă și incertă. Sub aceste presiuni, coaliția a cedat și guvernul PDL, cu identitate ideologică asumată de dreapta, a decis tăierea salariilor din sectorul bugetar în 2010 pentru a evita un derapaj fiscal incontrolabil. Președintele Băsescu a jucat un rol cheie atât în formarea guvernului PDL-PSD, cât și în mutările politice care aveau să ducă la corecția fiscală necesară. Acele corecții au contribuit la mărirea numărului de  admiratori ai coaliției intitulată USL.

În 2016, din nou, cele mai mari partide ale momentului (PSD și noul PNL) se înțeleg perfect asupra unor politici populiste. Astfel, ele au pus bazele unui derapaj periculos al deficitului bugetar în 2016 și 2017. E adevărat, prin vot, publicul ar putea duce la demontarea modelului descris de condițiile (i)-(iv) prin defavorizarea abruptă la vot, anul acesta, a unuia dintre partidele mari (anularea condiției (iii), privind numărul relativ similar de voturi în parlament). Ipoteza mea însă este că acest lucru nu se va întâmpla, iar în 2017 cele două partide se vor asocia pentru a guverna, dar, ca și în 2009, nu vor reuși să ia măsurile necesare pentru a readuce deficitul în limite sustenabile. Aceasta ar fi, în mai multe detalii, vestea proastă la care m-am referit la început. Pentru a evita ca datoria publică să se înscrie pe o pantă ascendentă, unul dintre cele două partide va fi nevoit să-și asume sarcina nepopulară a repunerii politicii fiscale pe direcția cea bună.

Poate că mulți nu cred în repetarea aspectelor negative ale istoriei și speră că cele două partide vor forma un guvern de coaliție, care, spre deosebire de cel format în anul 2009, va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului, mai ales că în 2017 nu sunt alegeri prezidențiale, ca în 2009. Totuși, șansele ca acest scenariu să funcționeze sunt mici. Nu pentru că așa s-a dovedit în anul electoral 2009, ci pentru că există un mecanism care garantează apariția unui echilibru politic prost care împiedică luarea de măsuri fiscale care să readucă echilibrul bugetar într-o poziție contraciclică.

 

Mecanismul unui echilibru politic prost  

 

Înainte de a descrie mecanismul care duce la echilibrul politic prost din perspectiva fiscală, este necesar să menționăm că sporul de venituri bugetare favorizează apariția mecanismului respectiv. Veniturile bugetare au fost în creștere în anul electoral 2008 și se pare că vor fi în creștere și în anul electoral 2016. În 2008, creșterea veniturilor bugetare s-a datorat boom-ului, în 2016 se datorează în special revenirii consumului, care s-a accelerat, fiind stimulat inclusiv de reducerea TVA. Veniturile suplimentare astfel obținute sunt și condiția sine qua non pentru apariția presiunilor sporite pentru redistribuirea lor cât mai rapidă.

Presiunile pentru redistribuirea rapidă țin de rata preferinței de timp pe care o are fiecare om (preferințele intertemporale). Deoarece există, în medie, o înclinație spre a consuma acum mai degrabă decât în viitor, publicul este nerăbdător să beneficieze de veniturile suplimentare ale bugetului. Această înclinație este suficientă pentru ca partidele politice, indiferent de ideologia lor, să intre în concurență pentru a satisface graba oamenilor de a beneficia de veniturile suplimentare (Croitoru, 2015). Concurența aceasta duce la acumularea promisiunilor populiste și la imposibilitatea respingerii lor. În anul alegerilor, respingerea măsurilor populiste ar duce la pierderea de voturi. Acesta este mecanismul obiectiv care asigură succesul coordonării în ceea ce privește măsurile populiste.

Dar există și un mecanism care asigură eșecul atunci când ar trebui luate măsuri de austeritate. Se știe că niciun partid nu dorește să reverseze măsurile de tip Moș Crăciun. Totuși, cu un deficit bugetar relativ mare, piața pune o presiune crescândă pe partidele aflate la guvernare prin creșterea costului datoriei publice. Dacă aceleași partide care au luat măsurile populiste sunt împreună la guvernare în anul de după alegeri, ele intră în concurență pentru a stabili cine rezistă cel mai mult fără a reversa măsurile populiste. Când costurile de finanțare devin prea mari, inițierea măsurilor de reducere a deficitului devine inevitabilă. Atunci coaliția se rupe. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă un rol mai mare pieței în administrarea economiei, atunci se fac unele reforme. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă rol mai mare politicienilor în administrarea economiei, atunci se poate aluneca spre o criză economică. Același rezultat l-ar avea și un guvern tehnocrat sprijinit de o coaliție, deoarece cele două partide din coaliție se vor feri să sprijine de la început măsurile nepopulare de reducere a deficitului.

Președintele Iohannis și liderii partidelor politice pot crede în repetarea istoriei, sau nu. Dacă nu cred, vor încerca să sprijine formarea unui guvern de coaliție între PNL și PSD, cu speranța că acest guvern va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului. Mergând pe această logică, este posibil ca în 2017 să apară o coaliție între PSD și PNL. Ea va rezista câteva luni, până la un an, timp în care măsurile nepopulare de reducere a deficitului se vor evita. Președintele știe că numai dacă ar reuși să convingă cele două partide să readucă deficitele pe panta sustenabilă țara poate rămâne macroeconomic stabilă. El va utiliza toate mijloacele de convingere de care dispune.

Numai că, mecanismul descris aici de generare a echilibrelor politice proaste nu va permite coaliției să impună măsurile corective. În final, probabil că partidul care va avea dreptul să-l propună pe primul ministru va rămâne la guvernare. El va fi sprijinit de celelalte partide pentru a adopta corecțiile necesare. Acest sprijin nu este contabilizat de votanți în defavoarea partidelor atât timp cât acestea se află în opoziție. Astfel, sprijinul politic pentru partidul aflat la guvernare este asigurat.

 

Concluzii

 

Din perspectiva analizei prezentate aici, rezultă două concluzii: (i) există o mare probabilitate ca derapajul bugetar din 2016 să nu poată fi eliminat înainte de 2018; (ii) acel partid care va câștiga alegerile parlamentare din 2016 și îl va da pe primul ministru are șanse mari să piardă alegerile din 2020, deoarece intrarea într-o coaliție cu celălalt partid mare îl va face să ajungă inevitabil să ia cu întârziere măsurile necesare de redresare bugetară.

Având acest rezultat stabilit, este optim pentru partidul care va câștiga alegerile și îl va da pe primul ministru să treacă imediat la măsuri de readucere a deficitului bugetar la niveluri sustenabile, scurtând astfel timpul de restabilizare a economiei și creându-și șanse să câștige și alegerile din 2020.

Presupunând că aderă la această logică, partidul care îl va da pe primul ministru trebuie să-și asume un plan de reducere a deficitului bugetar și să refuze o alianță cu celălalt mare partid imediat după alegeri. Formula optimă din perspectiva stabilității economice și posibilă din punct de vedere politic este o alianță între partidul care îl va da pe primul ministru și partide mai mici care sprijină readucerea deficitului la niveluri sustenabile.

Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Democracy, Political Competition and Public Debt”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, Issue 45 E, June, pp. 27-40.”

Reiau intrebarea pusa de Dl. Croitoru:

„Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.”

Iar la sfarsit spune:

„Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.” (subl. mea)

Sincer va spun, ma astepam, mai ales din partea unui cercetator pasionat de calibrul D-lui. Croitoru, la ceva mai mult in acest al doilea articol citat. Si anume: ce se va intampla cu politica monetara daca nu se va reduce (sau nu se va putea reduce) deficitul bugetar? Cum ar arata sau cum ar trebui, in viziunea domniei sale, sa arate politica monetara in acest caz? Pentru ca domnia sa vorbeste despre cooperarea eficienta dintre politica monetara si politica fiscala, in cazul in care deficitul bugetar ar intra pe o panta descendenta. Rezulta ca in celalalt caz – daca va intra pe o panta nu descendenta ci ascendenta – politica monetara si politica fiscala nu mai pot coopera eficient. As fi vrut o detaliere al acestui ultim aspect. Pentru ca iata ce spun si alti analisti, de exemplu Dl. Lucian Isar:

Romania este condusa prin inducerea periodica de crize

Se arata ca:

„Romania, desi este o tara bogata, a crescut in medie cu doar 1% pe an in ultimii 26 de ani.

Justificarea pentru aceasta subperformanta remarcabila vine din capturarea statului si din inducerea periodica de crize de catre cei care au avut control asupra parghiilor/politicilor economice.

Controlul unui stat prin inducerea de crize economice si generarea de potential pentru derapaje este o maniera premeditata si eficienta de a mentine puterea.

O populatie saracita si fara perspective este mai usor manipulata. Romania este un laborator de experimente. In zonele sarace din Romania eficienta metodei de a conduce prin crize este evidenta. Captura statului este omniprezenta. Un exemplu din Vaslui, instructiv si edificator este descris in urmatorul linkhttp://invaslui.ro/2015/09/20/transmir-intra-in-insolventa-dup-ace-a-castigat-milioane-de-euro-cu-ajutorul-psd-regele-asfaltului-da-acum-o-teapa-statului-si-catorva-constructori/

Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.

Forta metodei de a se mentine la puterea prin captura statului si prin inducerea de crize vine din:
– impactul amplu al unei crizei asupra societatii prin ruperea panzei societale
– propagarea fricii si inhibarea optimismului investitional
– mecanismele profund umane ale comunitatilor de a cauta o ancora de stabilitate in figura tatucului.

Generarea unei crize este doar inceputul. Propaganda si panica fac restul.

Dupa inducerea unei crize recuperarea economiei si a societatii dureaza. La o scadere de 20% este nevoie de o creste de 25% doar pentru a ajunge la acelasi nivel de plecare.

In cazul Romaniei nivelul de la sfarsitul anului 2008 a fost atins de abia la sfarsitul lui 2015. Un pas de 7 ani. Episoade similar se regasesc pe parcursul intregii perioade post revolutionare.

O populatie ce se bucura de bunastare se poate emancipa si nu mai este usor controlata.

Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.

Erorile de politica monetara si de credit nu au facut decat sa genereze si sa aplifice crizele. Cumpararea vectorilor de opinie si canalizarea publicitatii bancare au reusit sa mute atentia publicului de la conducerea Romaniei prin criza.

Momentan ne confruntam cu amenintarea facuta de un consilier BNR (Croitoru) de crestere a dobanzilor cand inflatia este la -3% anualizat, cu amenintarea privind modificarea (inasprirea) conditiilor de creditare prin noi norme BNR pentru creditul ipotecar, cu declaratiile panicarde ale presedintelui Consiliului Fiscal,cu ghidaje (moral suasion folosita stramb) de finantare si numire a prietenilor, de evitare a evidentierii ilegalitatilor, de restructurare/salvare/vanzare selective a portofoliilor bancilor private.

Criza nu se mai poate manifestain 2016 deoarece procesele economice au inertie. In schimb, prin tragerea franei de mana de catre decidentii de politica monetara si de credit se poate induce o criza in 2017.

Experienta conducerii Romaniei prin crize in ultimii 26 de ani a contribuit determinant la ritmul mediu redus de crestere si cel mai mult la dezvoltarea inegala a regiunilor Romaniei.”

Si uite asa incep jocurile prin finantele Romaniei. Politice, desigur. Insa Dl. Croitoru a vorbit despre faptul ca „momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important”. Dar Dl. Isar, aici, vorbeste si despre:

„Consilieru’ Croitoru de la BNR a iesit in evidenta zilele trecute cu o opinie panicarda.

Spectrul angajarii in sectorul privat il sperie pe un vajnic libertarian.

Teama a facut ca desi spune ca negrul e alb, sa puna chiar el negru pe alb motivul simplu pentru care parlamentul ar putea sa destituie Consiliul de Administratie al BNR:

neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania.”

Iar Dl. Florin Citu iata ce spune:

BNR trebuie sa accepte, costul independentei este puterea limitata

„Ministrul de finante al NZ a trimis o scrisoare oficiala guvernatorului bancii centrale, RBNZ. In scrisoare acesta cere o intalnire cu guvernatorul bancii centrale pentru a discuta despre performanta recenta a bancii centrale. Banca centrala a NZ este cea mai independenta din lume dar tot trebuie sa explice, intr-un sistem democratic, societatii ce a facut sau ce nu a facut.

A reusit sa atinga obiectivul cu care a mandatat-o societatea sau nu . Daca nu, de ce nu si asa mai departe. O situatie normala intr-o democratie moderna. Iar de aceasta data ministrul finantelor, in numele societatii, are un motiv serios pentru a cere o evaluare a performantei RBNZ-inflatia ramane inca sub tinta. Inflatia sub tinta pentru o perioada lunga de timp ar putea arata ca banca centrala a pastrat in trecut politica monetara mult prea restrictiva cu efecte negative pentru cresterea economica pe termen scurt, pe langa alte lucruri. Asa se fac lucrurile in tara cu una dintre cele mai libere economii din lume ( a 3-a cea mai libera economie din lume dupa Hong- Kong si Singapore).

Bineinteles ca nu ai cum sa vezi o situatie similara in Romania. Raspunsul pe care l-ai primi imediat este ca legea nu cere asa ceva. Si este adevarat. In acest moment legea ofera bancii centrale privilegiul de a-si alege tinta dar si modul prin care sa ajunga la tinta(1) . Mai mult nu exista nicio lege, acord, reglementare care sa spuna cand trebuie sa ajunga BNR la tinta si mai ales ce se intampla daca nu ajunge la tinta. Altfel spus, ce se intampla daca preturile nu sunt stabile in Romania? Dupa cum stim foarte bine, nimic.

Banca centrala, BNR, nu raspunde formal in fata societatii ca orice alta institutie in cazul in care deciziile luate nu au dus la rezultatul promis sau si mai rau au avut efecte negative pentru economie. Banca centrala devide nivelul tintei de inflatie pe care si-l si pe care ulterior il discuta cu guvernul. Da, prezinta un raport de activitate in Parlament dar atunci cand tu iti alegi tinta si instrumentul nu mai ramane nicio parghie prin care societatea sa poata sa te controleze. Elementul principal aici il reprezinta faptul ca tinta este aleasa de BNR deoarece majoritatea bancilor centrale au libertate in a-si alege instrumentul prin care sa “livreze” preturi stabile in jurul tintei de inflatie (2).  Astfel societatea nu are cum sa ceara sanctiuni daca tinta nu a fost atinsa pentru ca nu societatea a ales tinta. Pare un lucru minor dar este ceea ce asigura independenta totala bancii centrale fara niciun fel de raspundere-putere absoluta.

Puterea limitata este pretul independentei de politica pe care il plateste orice institutie detinuta de stat. Aceasta este regula de baza intr-o democratie.

Independenta bancii centrale fata de politic este importanta. Este cel mai important lucru castigat de bancile centrale in ultimii 30 de ani. Numai ca avand in vedere ca si bancile centrale sunt controlate de functionari numiti politic este periculos sa oferi putere absoluta unei astfel de institutii. In tot acest “design” al sistemului bancar romanesc lipseste ceea ce in engleza este foarte bine surprins de “accountability”.

Ai nevoie de mai multe cuvinte sau chiar propozitii sa traduci in romana ce inseamna “accountability”. Ar trebui sa fie un semn pentru noi ca societate. Este clar ca nu este ceva ce ne preocupa foarte mult. Totusi, stim ca este importanta aceasta “accountability” pentru ca o cerem de la institutii. In aceste zile asistam la foarte multe discutii despre cum controlam derapajele SRI si SIE dar nicio discutie despre cum controlam banca centrala. Romanii inteleg pericolele care vin dinspre serviciile secrete cand au prea multa autonomie. Lasate libere fara niciun fel de supervizare aceastea au tendinta sa acapareze puterea. Intelegem acest lucru acum dupa 50 de ani de comunism. Cel putin sper ca intelegem.

Toate aceste institutii, inclusiv banca centrala, sunt la fel de importante iar lasate libere in mana unor functionari pot produce dezastre cu consecinte tragice pe termen lung in societae. Banca centrala are puteri foarte mari, mai mari decat intelege cea mai mare parte a societatii, si de aceea este important ca aceste puteri sa fie folosite pentru societate si nu pentru clasa politica sau interese personale. In 1968 Milton Friedman spunea ca cel mai rau lucru pe care il poate face politica monetara este sa devina ea insasi un factor de instabilitate in economie. O banca centrala independenta politic cu puteri absolute fara niciun fel de control din partea societatii are cele mai mari sanse sa devina o sursa majora de instabilitate in economie- Politica monetara prociclica in perioada 2006-2010 confirma opinia lui Milton Friedman.

Fara constrangeri din partea societatii si fara “accountability” retorica BNR este simpla- cand ceva merge bine este datorita politcii monetare, cand merege prost altii sunt de vina. Daca suna a discurs politic nu este o intamplare. In acest moment motivatia BNR este sa joace politic si sa pastreze privilegiile si mai ales aceeasi componenta a boardului de la un mandat la altul.

Bancile centrale au evoluat odata cu societatea. In timp, am inteles cateva lucruri (cel putin eu):Este nevoie de mai putina aroganta si mai multa modestie. Este periculos sa crezi ca poti sa controlezi un sistem complex si dinamic cu miscari fine de dobanda – “fine tuning”. Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.

Astfel o banca centrala independenta in implementarea politcii monetare accepta un obiectiv care este dorit si asumat de societate (2). Iar pentru a elimina si mai mult motiviatia unor decizii politice numarul mandatelor trebuie limitat (3).

Revenind la situatia specifica din Romania, in acest moment politica monetara este independenta de jure de influenta politica. Dar faptul ca tinta este decisa doar de banca centrala elimina orice control asupra bancii centrale. In plus lipsa limitei de mandate introduce motivatia pentru guvernator (indiferent de persoana care ocupa pozitia respectiva) sa negocieze cu clasa politica mandat dupa mandat si astfel anuleze independenta de facto a bancii centrale fata de politic.

Ne aflam acum in cea mai periculoasa situatie pentru o societate democratica. Avem o banca centrala independenta , de jure, care si-a negociat foarte bine aceasta independenta. BNR alege singura tinta de inflatie iar guvenratorul poate sa fie numit ad infinitum . Este imposibil ca societatea prin intermediul parlamentului sau guvernului sa evalueze obiectiv politica bancii centrale pentru ca nu exista parghii prin care sa o faca. Nu exista niciun document prin care banca centrala se angajeaza fata de societate sa livreze o anumita rata de inflatie si sa cuprinda si sanctiunile pentru situatiile in care nu se ajunge la acest rezultat (4). Iar faptul ca guvernatorul poate sa fie numit mandat dupa mandat ii ofera acestuia (nu doar teoretic) motivatia ca in schimbul unor decizii de politica monetare care sa ajute un anumit partid politic la un moment sa primesca la schimb numirea pentru inca un mandat.

Pe langa aceste probleme, exista inca un risc. In regimul actual banca centrala poate sa urmareasca alte obiective in afara de cel al preturilor stabile fara ca cineva sa poata sa spuna ceva. Poate sa faca acest lucru chiar daca alergarea dupa alt obiectiv inseamna ca stabiliatea preturilor este abandonata. Independenta inseamana pentru multi bancheri centrali, nu doar BNR, decizii discretionare. Fara un contract clar si transparent intre societate si banca centrala, aceasta din urma poate sa foloseasca politica monetara dupa bunul plac. De foarte multe ori in ultimii ani BNR a adaugat obiective in comunicarea cu publicul desi statutul acesteia este foarte clar. Exista un singur obiectiv, stabilittea preturilor (5).

Stiu ca este foarte usor sa credem ca lucrurile sunt complicate si sa fim furati de nuante. Bancherii centrali se folosesc de aceasta perceptie si sunt experti in folosirea metaforelor care induc impresia ca isi fac meseria intr-un mediu dificil. Ar trebui sa le multumim in loc sa incercam sa le controlam activitatea, spun acestia indirect.

Lucrurile nu stau chiar asa. Sunt doua elmente de care are nevoie un sistem monetar cu banca centrala: 1) un mandat foarte clar care defineste atat independenta bancii centrale cat si limitele puterii acesteia; 2) proceduri care sa asigure transparenta si “accountability” fata de societate.

In 2005 banca centrala a facut un pas important in directia corecta. A adoptat un regim de tintirea inflatiei. Acesta ofera mai mult transparenta. – raportul asupra inflatie, tinta de inflatie, comunicate dupa fiecare decizie. Acum a venit momentul ca BNR sa faca si pasii urmatori. Tinta trebuie decisa cu guvernul sau parlamentul printr-un contract care sa aiba si clauze pentru situatia in care banca centrala nu se achita de mandat. Iar numarul de mandate trebuie limitat la 2 a cate 5 ani fiecare. In fine, este de o importanta cruciala publicarea minuteleor, mai ales intr-o tara unde exista suspiciuni de incompetenta, plagiate, ofiteri acoperiti in toate structurile statului,. Numai prin transparenta maxima banca centrala poate sa inlature orice acuzatie/suspiciune din spatiul public care leaga performanta slaba de numirile politice, incompetenta, sau prezenta ofiterilor acoperiti sau fosti securisti in fruntea conducerii. Publicarea minutelor ar trebui sa confirme sau infirme o parte dintre aceste acuzatii . In special cele legate de competenta. (6)

(1) . 2 noiembrie 2011, Comunicat BNR – Totodată, CA al BNR a hotărât ca, începând cu anul 2013, banca centrală să adopte o ţintă staţionară de inflaţie, situată la nivelul de 2,5 la sută ±1 punct procentual. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.

(2) Ben Bernanke, 25 mai 2010 – Central bank independence, transparency and accountability – A broad consensus has emerged among policymakers, academics, and other informed observers around the world that the goals of monetary policy should be established by the political authorities, but that the conduct of monetary policy in pursuit of those goals should be free from political control.

(3) BIS, Issues in the Governance of Central Banks may 2009, chapter 3—removes the incentive for a governor to seek favour from those who decide on his reappointment. Limitations on the number of terms reduce the probability that the political powers that reappoint the incumbent will use the threat of non-renewal to influence central bank policy.

(4) Policy Target Agreement RBNZ- http://www.rbnz.govt.nz/monetary-policy/policy-targets-agreements

(5) Care este obiectivul fundamental al BNR pana la urma? – https://florincitu.wordpress.com/2014/09/30/care-este-obiectivul-fundamental-al-bnr-pana-la-urma/

(6) BNR trebuie sa publice discutiile din CPM – https://florincitu.wordpress.com/2014/06/24/bnr-trebuie-sa-publice-discutiile-din-cpm/ „

De aceea cred ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze ceea ce aratam mai sus. Pentru ca ceea ce arata Dl. Isar – „neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania” – este expresia faptului ca politica monetara si politica fiscala nu au putut coopera eficient. Iar Dl. Citu e de parere ca:

„Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.”

De acord, dar chestiunea „invaluita in mister” este cea a gasirii optimului, cea a gasirii cooperarii eficiente intre politica monetara si politica fiscala. Pe mine, cel putin, Dl. Isar nu ma convinge cand spune cu generozitate ca: „Romania e o tara bogata”. Cum defineste dumnealui bogatia unei tari sau, ca sa-l parafrazez pe Adam Smith, bogatia unei natiuni? Cresterea ratei dobanzii se impune (solutie clasica, keynesiana!!) daca avem crestere de PIB, altfel pagubim sectorul bancar. Dl. Citu imi anintesc ca a propus, daca nu ma insel, urmatorul mod de lucru: la o relxare fiscala trebuie sa corespunda, ca s-o echilibreze, o politica monetara mai restricitiva si invers.

Insa politica noastra monetara nu poate fi coerenta – de aici faptul ca BNR nu-si poate atinge obiectivul: stablitatea preturilor. Pentru ca nu depinde doar de BNR lucrul acesta. O banca centrala poate fi independenta, asa cum arata Dl. Citu – cu riscurile de rigoare formulate corect de catre marele economist american Milton Friedman – doar in conditiile unei economii eminamente private – cazul SUA, desigur. BNR nu poate interveni decat monetar intr-o economie care nu e eminamente privata, ci intr-una in care statul are inca un rol important. BNR nu poate controla fenomenele bugetare, nici felul in care ministerele – observati ca spun ministerele si nu Guvernul – gestioneaza bugetele, dar nici felul in care Guvernul gestioneaza bugetul. Daca bugetul ar fi cheltuit optim, cu maximum de eficienta, atunci politica monetara ar trebui sa fie si ea una optima si eficienta. In caz contrar s-a vedea usor cine induce crize si cine nu. Insa la noi situatia nu sta asa si se asterne o pacla destul de groasa in a vedea cine greseste de fapt si de drept. Pentru ca cheltuirea banului public, inclusiv a celui din imprumut in moneda straina, nu sta in sarcina BNR. Nu poti, de exemplu, sa dai doar vina pe BNR, dar sa afirmi, cum face Dl. Isar:

„Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.”

iar mai jos:

„Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.”

Pentru ca decidentul din economie nu a fost BNR. Sa luam, de pilda, intreprinderile de stat neperformante, cu gauri de miliarde de euro – de asta si spuneam ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze: care ar fi politica monetara optima intr-o asemenea situatie de evident dezechilibru? Dl. Nicolae Vacaroiu, fost prim-ministru al Romaniei, spunea ca 80% din privatizari au fost ratate – cum ar trebui sa arate in acest caz o politica monetara optima? Pentru ca privatizarile depindeau si depind de decidentul politic. Daca, asa cum arata Dl. Croitoru, s-ar intensifica intrarile de capital in Romania dar noi nu facem sau ratam in chip lamentabil privatizari importante si necesare pentru economia nationala, cum ar trebui sa arate politica monetara optima sau care ar fi, in acest caz, optimul politicii monetare?

Dar sa revenim la problema maririi datoriei publice. Ca nu e rau sa traiesti pe datorie o stie oricine. Nu e rau pana la un punct: pana cand trebuie s-o mai si platesti inapoi, cu dobanda. Ciudat e ca guvernele noastre, incepand de pe vremea celui de-al doilea mandat al Presedintelui Basescu par a nu-si pune urmatoarea problema: marirea datoriei prin efectuarea de imprumuturi la FMI si Banca Mondiala inseamna ca vin, evident mai multi bani – dar care e eficacitatea? Ca nu prea se vede. Doar se mareste datoria publica si nimic mai mult. E vorba de datoria tarii. In schimb s-a vazut in Grecia unde a dus o astfel de politica iresponsabila din partea factorului politic… Nu vad ca facem autostrazi, nu vad ca imbunatatim infrastructura feroviara sau cea portuara sau aeroportuara, nu vad ca modernizam sau construim spitale noi etc, asta ca sa dau doar cateva exemple. Nu scoatem bani din aceasta marire a datoriei publice, doar consumam. In schimb nu reusim sa atragem fonduri europene nerambursabile, iar daca le atragem totusi nu le cheltuim chivernisitor, eficient.

Daca ar fi sa fim obiectivi, cu toate ca am putea critica comportarea BNR in perioada Crizei din 2008-2009, totusi sa nu uitam ca Romania a mers in perioada de boom cu deficite bugetare, inclusiv structurale, mari. Situatia a fost mult mai buna in perioada guvernarii Nastase, cand deficitul bugetar era minuscul, fata de ce a urmat in perioada 2004-2008. Chiar Traian Basescu, tin minte, evidentia deficitul bugetar de doar 1,36% din PIB (citez din memorie, sper sa nu gresesc) din timpul guvernarii Nastase. A fost crestere economica si in perioada 2004-2008, dar nu s-a facut pe baze sanatoase, lucru ce a generat risipa si a vulnerabilizat economia nationala in fata Crizei care urma inevitabil. E de studiat daca devalorizarea leului in 2009 nu ar fi vulnerabilizat si mai mult economia, atinsa oricum de criza, in conditiile iesirilor masive de capital de la periferia UE mergand spre centru. In conditiile unei economii vulnerabile s-ar fi vulnerablizat si moneda. S-a vorbit in epoca de speculatiile pe leu si poate s-a dorit de catre forte externe ca leul sa se devalorizeze, creand un dezechilibru economic dinamic. Economia era pe o crestere nesanatoasa inca inainte de criza, era vulnerabila inca inainte de criza.

E de notat ca factorul politic nu a apreciat inca de la inceptul lui 2009 ca economia va intra in criza, ca putin timp dupa aceea sa declare ritos ca suntem in RE-CE-SIU-NE, fiecare silaba fiind rostita apasat!! Sau BNR a intarit leul pentru ca in 2009 eram in plin an electoral…? Si in Romania, se stie, in an electoral se da o mita electorala uriasa la tot poporul, ulterior achitandu-se nota de plata prin masuri de austeritate. Si atunci trebuia, evident, echilibrata o asemenea masura populista.

Ce ne spune BNR:

„RATA INFLAŢIEI

• Ţinta 2016: 2,50%
  (interval de variaţie: ± 1pp)
• Valoarea actuală: -2,98%
  (mar.2016 / mar.2015)
• proiecţia curentă »»»

Dobânzi BNR

• Depozit: 0,25%
• Politică monetară: 1,75%
• Creditare: 3,25%
• istoric »»»

BNR, conform mandatului sau legal, ar trebui sa-si atinga tinta de inflatie in 2016: 2,50%. Lucru asta nu pare sa se intample si e firesc sa te intrebi: de ce? Fata de valoarea actuala, cresterea ar trebui sa fie de vreo 5,5%. O crestere a inflatiei poate sa fie benefica dar poate si sa nu fie benefica, adica sa creasca inflatia si doar atat. O spirala inflationista pe un fond populist poate fi foarte periculoasa pentru ca poate fragiliza foarte mult economia. Eu imi amintesc de faptul ca la inceputul anilor ’70, in Marea Britanie, pe vremea cand erau laburistii la Putere, inflatia ajunsese la vreo 25%: se tipareau bani ca sa satisfaca pretentiile din ce in ce mai mari ale sindicatelor – chipurile erau bani multi si asa traia, dom’ne, omul bine! BNR nu a explicat foarte clar ezitarea fata de aducerea inflatiei la tinta, pe un teritoriu pozitiv. Lucrul acesta, aducerea inflatiei in zona cu plus, ar genera cerere, insa Dl. Croitoru arata un lucru: „Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere […]”…. Si ca: „Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională.”… Insa nici Dl. Croitoru nu arata foarte clar de ce nu e adusa inflatia la tinta si care ar fi riscurile profunde. Totusi, alaltaieri BNR a dat un comunicat unde vorbeste si despre riscuri, fara sa detalieze:

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

„05.05.2016

Video:
» Briefing de presă 5 mai 2016

În şedinţa din 5 mai 2016, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

• Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;
• Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
• Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat noul Raport trimestrial asupra inflației, document ce va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016.

Conform evoluţiei anticipate, valoarea negativă a ratei anuale a inflaţiei s-a accentuat în primul trimestru al anului curent (-3,0 la sută în luna martie față de -0,93 la sută în decembrie 2015), ca efect al reducerii cotei standard a TVA de la 24 la 20 la sută începând cu 1 ianuarie 2016 și al prețurilor scăzute ale materiilor prime pe plan global.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC a coborât în luna martie la nivelul de -1,4 la sută, iar indicele armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a înregistrat o rată medie anuală de -1,1 la sută.

Creșterea anuală a PIB s-a accelerat în anul 2015 la 3,8 la sută, cea mai înaltă dinamică din perioada post-criză, susținută de avansul semnificativ al consumului și de consolidarea tendinței de redresare a investițiilor. Contribuția negativă a exportului net s-a accentuat, influența exercitată de creșterea rapidă a absorbției interne devenind vizibilă mai ales în ultima parte a anului 2015.

Cele mai recente date și sondaje de conjunctură semnalează continuarea expansiunii cererii de consum, pe fondul stimulilor fiscali și al creșterii veniturilor populației. În același timp se remarcă scăderea productivității muncii în industrie concomitent cu o dinamică anuală pozitivă a salariilor.

Condițiile monetare reale își păstrează caracterul stimulativ. Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a consolidat traiectoria ascendentă, susținută de ritmul înalt de creștere a componentei în lei. Ponderea creditului în lei în totalul creditului neguvernamental a urcat la nivelul de 52,7 la sută în luna martie de la 51,7 la sută în luna precedentă (cea mai mare valoare înregistrată din 2007 până în prezent), asigurând premise pentru îmbunătățirea transmisiei politicii monetare și pentru atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

În ședința de astăzi Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2016. Raportul prezintă noua prognoză trimestrială, care anticipează prelungirea valorilor negative ale ratei anuale a inflației până în luna iulie 2016, ca urmare a manifestării efectelor tranzitorii ale reducerii cotei TVA și ale altor impozite indirecte, precum și a scăderii unor prețuri administrate (energie). Scenariul de bază prevede o revenire graduală a inflației în interiorul intervalului asociat țintei și plasarea în palierul superior al acestuia la finele orizontului de prognoză.

Riscurile asociate proiecției sunt generate de surse atât interne cât și externe, în condițiile unor incertitudini ridicate.

Astfel, contextul extern rămâne marcat de sporirea temerilor legate de creșterea economică globală, reacutizarea situației din Grecia și apropierea referendumului din Marea Britanie. Acestor incertitudini li se adaugă cele legate de volatilitatea piețelor financiare, tensiunile geopolitice, divergența între conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii şi evoluția prețului petrolului.

Pe plan intern, riscurile se conturează în sfera politicii fiscale și de venituri, precum și a efectelor adverse generate de modificări ale legislației în domeniul financiar.

Pe baza datelor disponibile în prezent și în contextul unor incertitudini sporite, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an și continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.

CA al BNR a hotărât totodată păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Aceste decizii vizează asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu care contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. CA al BNR reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice alături de reforme structurale sunt esenţiale pentru consolidarea economiei româneşti și întărirea capacității acesteia de a face față unor evoluții adverse pe plan internațional.

BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi internaţionale în vederea utilizării şi dozării corespunzătoare a tuturor instrumentelor de care dispune pentru îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu și pentru menținerea stabilității financiare.

Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016. Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 30 iunie 2016.” (subl. mea)

Totusi, as dori sa vad pe saitul BNR sau pe cel al Opiniilor BNR, sau poate Dl. Croitoru, o detaliere, un studiu mai amanuntit asupra riscurilor de care vorbeste comunicatul BNR de mai sus. Inclusiv interpretarea lor in plan politic. Ce se intampla de fapt? De observat ca se vorbeste in comunicat de „incertitudini ridicate”. Ce inseamna asta? Care e substratul ascuns, daca exista unul?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.