Another style

Lauren Bacall

cu Humphrey Bogart

 

Marilyn Monroe and Clark Gable

 

with Yves Montand

with Cary Grant

With Humphrey Bogart and Lauren Bacall

Oceans of Memories…

Gary Cooper

Gandindu-ma la Franta…

… si la alegerile din Franta, gandul mi-a zburat la… Jean Gabin… O privire inconfundabila:

Jean Gabin

si aici cu Marlene Dietrich:

Les fumeurs mythiques du cinéma français

 

Maretia varstei unei profesiuni

De Radu Beligan am auzit de cand ma stiu. Si cred ca cel putin doua generatii sunt in aceeasi situatie: ne-am nascut cu el, l-am vazut de atatea ori jucand si l-am admirat. Sa ne gandim numai la acest lucru, sa meditam putin si vom vedea ca viata lui Radu Beligan a fost ingemanata indisolubil cu teatrul. O viata de om! Lasand la o parte faptul ca distinctia a fost instituita pe vremea comunismului, despre Radu Beligan putem spune fara teama de a gresi ca a fost un Artist al Poporului. Este singurul mare actor din vechea generatie de mari actori romani din perioada interbelica ce a supravietuit pana in zilele noastre, bucurand atatia oameni prin prestatiile sale scenice, ce poarta o marca inconfundabila. Si de asemenea multi tineri actori avand posibilitatea unica sa joace langa un asa titan al scenei romanesti si sa invete de la dansul secretele acestei arte. Este un rar privilegiu pentru un actor, mai ales daca e si tanar, sa poata evolua langa un monstru sacru.

O viata inchinata teatrului – poate suna banal, dar in cazul maestrului Beligan e vorba de maretia varstei unei profesiuni. Iar aceasta maretie ne arata, ne vorbeste despre maretia poporului roman. Au fost, sunt si vor fi multi care il batjocoresc din diverse motive. Eu le spun un lucru: sa priveasca spre Radu Beligan si vor intelege respectul si adevarul. Vor intelege pana la urma ca acest popor are resurse nebanuite, extraordinare.

Radu Beligan ne vorbeste despre cultura romaneasca, pe care a slujit-o la un nivel inalt, aratand in chip concret, prin intreaga sa activitate, ca aceasta poate sa stea alaturi de cele mai respectabile culturi din Europa si din Lume.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

„De ce eu?”

Filmul lui Tudor Giurgiu (v. aici si aici) reprezinta una din incercarile notabile din filmografia romaneasca postdecembrista de a realiza o pelicula in linii realiste, gen celebrul serial Caracatita. Spun ca este o incercare notabila, insa intrucatva diferita de Ticalosii, desi ideea e cam aceeasi. Totusi, „De ce eu?” este bazat pe fapte reale, iar filmul chiar nu ecranizeaza o fictiune ci un lucru extrem de grav pentru care, pana acum, nu a platit cineva pentru ca nu s-a deschis nicio ancheta care sa verifice cauzele sinuciderii procurorului Cristian Panait. Totusi, in recenzia sa, Cristian Tudor Popescu are dreptate:

Gandul

Procurorul Panait s-a sinucis ca să nu fie omorât

Se arata ca:

„„Terasa din film e chiar terasa de pe care s-a aruncat procurorul Cristian Panait”. Aşa scrie pe genericul peliculei ”De ce eu?”, fiind totodată asiguraţi că „Acest film e dedicat memoriei procurorului Cristian Panait (1973-2002)”.

Am numit acest procedeu de manipulare ancoră de real. E folosit cu intenţia de a naşte în mintea spectatorului mediu standard un gând mai mult sau mai puţin subconştient: „Păi, dacă terasa e aia adevărată, atunci tot ce-am văzut în film trebuie să fie adevărat”.

Şi nu e, începând chiar cu scena terasei. Îl vedem pe Emilian Oprea (Panait) zâmbind, cu ochii jucându-i în lacrimi, resemnat-depresiv, deşi discută cu viitoarea lui soţie planuri de viitor. Apoi, ea pleacă la cumpărături şi el vorbeşte la telefon cu o studentă căreia „i-o trăsese” (nu am alt termen care să redea exact ce-a pus regizorul Tudor Giurgiu pe ecran), că ce faci, că te-ai dat la fund, că nu ne mai vedem?, după care aruncă telefonul, despărţindu-se de viaţă, şi se duce la balustrada letală.

Tăietură de montaj cu doi porumbei, simboală tare de tot a sufletului ce urmează să se înalţe la ceruri.

Apoi, imaginea unei perdele gri, altă simboală, giulgiul, cum ar veni.

În sfârşit, procurorul mort, în trening, pe asfalt.

Există şi spectatori care vor fi înţeles că Panduru (Panait) s-o fi sinucis şi pentru că nu se hotăra cu care dintre cele două domnişoare să şi-o pună. În realitate, Cristian Panait s-a aruncat în gol cu martori, mătuşa şi mama lui, care l-au dezbrăcat şi au încercat să-l întindă în pat, văzându-i starea de agitaţie extremă. Panait s-a smuls, a fugit pe terasă în chiloţi şi a sărit sub ochii celor două femei.

Dar, regizorul Giurgiu ţine să-l scoată din viaţă pe Panait inventându-i un ultim gest duplicitar, o înşelare, a ziaristei cu studenta.

Iar asta se înscrie într-o logică schiloadă a filmului, care nu face decât să confirme ce s-a străduit să demonstreze Justiţia română a anului 2002: că procurorul Panait era bolnav mintal.

Nebun post-mortem! se numeşte editorialul pe care l-am scris atunci în Adevărul. Nu exista niciun fel de document medical, internare sau diagnostic, care să menţioneze vreo problemă psihică a procurorului Panait. Dimpotrivă, trecuse testul psihologic pentru admiterea în magistratură.

Toată activitatea lui la Parchetul General fusese competentă, dinamică, cât se poate de coerentă. Însemnările cu pix roşu ale procurorului Panait în legătură anchetarea procurorului Alexandru Lele la Oradea, publicate tot în Adevărul, arătau un meseriaş meticulos, riguros, cât se poate de raţional şi stabil psihic.

Comportamentul lui alterat brusc în ultimele zile şi ore de viaţă nu e al unui nebun, dar al unui om agresat psihic de către cineva, al unei victime a manipulării mentale, făcută cu mijloace profesioniste, de tip inducţie obsesională, şantaj cu ameninţare, condiţionare hipnotică, care nu sunt aiureli gen flacăra violet. O manipulare căreia a încercat să i se opună până în ultima clipă.

Or, ce vedem la dl Giurgiu? Un Panait fost participant la partide de sex în grup regulează câineşte, în calitate de profesor, o studentă (astea sunt adăugirile „creative”, artistice, ale regizorului la realitate, probabil, tot în memoria lui Cristian Panait, menite să facă filmul mai prizabil pentru publicul de mall), pe urmă i se ia dosarul Lele şi e pus el însuşi sub anchetă. Obsedat că e microfonat peste tot şi că îi este ameninţată viaţa de către „serviciile secrete”, având şi două femei pe cap, curajosul şi corectul Panait dă în depresie maniacală şi se sinucide.

Se sinucide fiindcă avea viaţă grea, şi nu putea să lupte cu ea. Ca un fricos absolut, se sinucide ca să nu fie omorât – asta e „logica” jignitoare pe care i-o atribuie dl regizor Giurgiu.  Niciun cuvânt, nicio imagine în film despre faptul că adevăratul Panait era foarte credincios, mergea des la biserică şi avea duhovnic – pentru un astfel de om, sinuciderea e un mare păcat.

Colegul lui de breaslă, procurorul Lele, prima ţintă a cercurilor de putere în afacerea de la Oradea, şi el suspendat din funcţie, anchetat şi supus presiunilor de tot felul, s-a judecat cu Parchetul General din 2002 până în 2008, câştigând toate procesele şi fiind repus în funcţie.

Mai mult, insultarea, nicidecum cinstirea, memoriei procurorului Cristian Panait merge până la a i se pune în cârcă infracţiuni grave imaginate de scenarist şi regizor. Folosind un aşa-zis „prieten” din procuratura militară, Panaitul lui Giurgiu „face rost”, în mod cât se poate de ilegal, de stenogramele unor interceptări ale SRI. Deci, nu pe baze profesionale şi legale îşi face el dosarul în cazul Lele, ci scurtcircuitând, încălcând legea. După care, dl Giurgiu îl pune să-i transmită acest dosar, cu respectivele stenograme obţinute ilegal, tocmai anchetatului Lele – comunicarea de date din dosarul în derulare e o faptă de maximă gravitate şi descalificantă pentru un procuror.

De ce toată îmbârligătura asta scenaristică? Pentru că dl Giurgiu mută axa cazului Lele-Panait de pe PSD pe „serviciile secrete”, mai exact, Securitatea eternă.

Ce s-a întâmplat în 2001 şi 2002 la Oradea este un caz de corupţie pesedistă la nivel înalt. În film este prezentat episodul descinderii pentru percheziţie condusă de procurorul Panait în locuinţa lui Lele. E o reconstituire fidelă, cadru cu cadru, a secvenţelor reale, înregistrate pe casetă atunci de televiziunea locală. Cu o mare şi lată excepţie – replica lui Lele către Panait: „Vreau să mă asigur că se procedează corect, pentru că dumneata eşti trimis aici de Năstase!”. Pe asta, dl Giurgiu a sărit-o, „artistic”, „creativ”…

Adrian Năstase este cel care a determinat punerea în libertate a lui Adrian Tărău, fiul prefectului PSD Aurel Tărău, arestat de procurorul Lele pentru implicare într-o reţea de criminalitate transfrontalieră. Liderul PSD şi prim- ministru a influenţat Justiţia, după ce declarase că nu-i plac arestările de vineri seara, astfel încât Lele a fost silit să revoce arestarea lui Adrian Tărău, cel care sponsorizase masiv PSD, cu bani negri, pentru ca tatăl Tărău să fie numit prefect de Bihor.

Îndată ce s-a văzut liber, Adrian Tărău a fugit în America, la Chicago.

Realitatea e mult mai tare şi mai ascuţită decât ficţiunea d-lui Giurgiu. Stresat de faptul că despre filmul d-sale se spunea că dă în Ponta, a cărui posibilă implicare în cazul Panait-Lele s-a tot vehiculat în presă,  dl Giurgiu a organizat o proiecţie restrânsă a peliculei înainte de alegerile prezidenţiale din toamnă, în care dl Ponta pleca mare favorit. Şi, da, dl Ponta şi PSD s-au liniştit, nu era nicio problemă.

Ba s-a bucurat acum şi dl Băsescu, care a văzut De ce eu? şi l-a declarat bun. Normal, pentru că realizatorii, începând să filmeze prin aprilie 2014, au constatat că se află în anul „Serviciilor”, inaugurat de dl Băsescu cu prilejul pozării E. Udrea, A. Bica şi A. Topoliceanu şopingind în februarie, la Paris. Drept care, în locul megaafacerii pesediste de corupţie şi imixtiune politică în Justiţie, au băgat interceptări, stenograme, fotografii cu camera ascunsă, totul într-o zeamă de complot sereisto-securist, în stilul clasicelor thrillers occidentale de gen.

Cât priveşte analiza cinematografică a filmului, nu menţionez decât „cântările” folk, pop, pian glamoros de holul hotelului şi ohtaturi de inimă albastră, băgate periodic pentru fezandarea inimaţului spectatorului şi ca o compensaţie pentru că se aude prost ce vorbesc personajele.

Frumoasa melodie „Noi, nu!”, interpretată de Anda Călugăreanu, pe versurile lui Nicolae Labiş,  afirmă exact contrariul a ce se arată în film că ar fi făcut procurorul Panait: noi, nu, niciodată, nu vom muri înainte ca trupul să ne moară! Cristian Panait, carevasăzică,  face parte dintre cei ce şi-au pierdut „credinţa-n izbândă pe-aceste mereu mişcătoare poteci”, în vreme ce Noi – care Noi? Probabil dl Giurgiu şi echipa filmului de vreme ce d-sa ne-a rugat în mod expres să rămânem aşezaţi, să vedem genericul de final şi să ascultăm melodia – , nu!

Atunci, în 2002, spuneam, într-o emisiune a lui Marius Tucă dedicată cazului Panait, presei şi corupţiei, că n-am să pot răsturna ca gazetar colosul pesedist instalat peste ţară, asta nu stă decât în puterea oamenilor, prin vot, dar că voi face tot ce pot ca să apăr amintirea procurorului Panait.

Ceea ce fac şi acum.”

Realismul trebuie asumat pana la capat. Dl. Giurgiu trebuia, intr-adevar, sa arate intreaga grozavie a coruptiei pesediste din perioada Nastase si drama prin care a trecut procurorul Panait. Fostul premier, Dl. Adrian Nastase, a platit nu numai politic, dar si cu inchisoarea, pentru coruptia de atunci. Marea greseala pe care a facut-o, ca daca n-ar fi facut-o probabil ar fi ajuns Presedintele Romaniei, este ca nu a dat cu capul de toti peretii coruptia la nivel inalt si mediu din Romania, care tinea intr-o covarsitoare masura de partidul dumnealui, de PSD si care a generat un comportament abuziv. Tin minte si acum cum le-a zis coleglor de partid intr-o sedinta ca daca, citez din memorie, „lucrurile merg tot asa, la anul, pe vremea aceasta vom depana amintiri” si asa a si fost. De ce nu a luat o atitudine hotarata impotriva lucrurilor care mergeau, evident, prost si in defavoarea si a PSD si a sa? Interesant este ca Dl. Nastase a ratat atunci prezidentialele pe ultima suta de metri, cum se spune, datorita, printre altele, si faptului ca nu si-a tinut in frau partidul, mai exact anumite elemente din partid…

De asemenea secenele privind sexul si actul sexual trebuiau diminuate pentru ca nu era vorba despre o poveste de sex sau de dragoste pasionala. Insa acestea nu se potriveau nici in asemenea cazuri: erau excesive. N-are nicio relavanta sa arati in film cum doi oameni si-o trag. Sau scenele cu studenta, n-aveau relevanta. CTP are dreptate:

„Or, ce vedem la dl Giurgiu? Un Panait fost participant la partide de sex în grup regulează câineşte, în calitate de profesor, o studentă (astea sunt adăugirile „creative”, artistice, ale regizorului la realitate, probabil, tot în memoria lui Cristian Panait, menite să facă filmul mai prizabil pentru publicul de mall), pe urmă i se ia dosarul Lele şi e pus el însuşi sub anchetă. Obsedat că e microfonat peste tot şi că îi este ameninţată viaţa de către „serviciile secrete”, având şi două femei pe cap, curajosul şi corectul Panait dă în depresie maniacală şi se sinucide.”

Astfel de scene sunt in exces, n-aveau legatura cu subiectul filmului si scad valoarea acestuia. Era bine ca aceste secene sa fie estompate, in niciun caz nu trebuia a se prezenta cum se reguleaza caineste, cum bine arata CTP. Si apoi pentru ca sa arati ca un barbat face dragoste cu o femeie, nu trebuie sa arati neaparat cum o reguleaza.

Insa trebuie sa evidentiem si ce are bun filmul, dar loc pentru mai bine exista. El arata in termeni realisti, clari putregaiul existent, la nivelul anului 2002, in Justitie. In felul acesta si arata de ce trebuia sa fie adusi alti oameni in Justitie, de ce trebuia innoita Justitia, pe de o parte si de ce a fost necesar un om ca Daniel Morar, pe de alta parte!! Pentru ca numai asa se poate ajunge la o Justitie independenta, fara de care nu poate exista o libertate reala, o democratie reala si un stat de drept real. Atata vreme cat sunt oameni protejati politic – cum s-a crezut, de pilda, Elena Udrea – si politicul se amesteca in treburile Justitiei, obstructionand actul de Justitie, nu putem vorbi nici de o libertate reala, nici de o democratie reala, nici de un stat de drept real. Cu atat mai mult daca politicul se serveste de serviciile secrete.

Insa ceea ce a facut ulterior DNA, conjugandu-si eforturile cu SRI in lupta impotriva coruptiei, dupa cum am mai aratat si altadata, nu reprezinta o reforma, cum se vehiculeaza, gresit dupa parerea mea. Ci reprezinta aducerea Romaniei in starea de normalitate. Din pacate pentru tara noastra, reforme nu s-au facut din 2004 si pana in zilele noastre. Ciudat este ca, desi exista o stare de anormalitate evidenta – adica abateri grave de la normele legale, reforma in spiritul economiei de piata libera si a eforturilor de a scapa de un stat comunist s-au facut pana in 2004, chiar pe timpul guvernarii Nastase. Insa desi reformele s-au efectuat atunci mult mai hotarat decat acum, viciul in care se zbate tara noastra e acelasi: implicarea mare inca a statului in Economie, in Justitie, in Societate. Or, aceasta implicare a statului necesita activitatea sustinuta a serviciilor secrete. Care pot scapa de sub control. Care au tot interesul sa detina o putere cat mai mare, in felul asta devenind abuzive in societate. Ar mai trebui aratat ca, desi reforme s-au facut pana in 2004, asta nu inseamna ca in ansamblu Romania a avut sau are acum si rezultate bune. Si este de cercetat daca acest lucru nu se datoreaza cumva starii de anormalitate despre care vorbeam mai sus. Cred ca, in mare masura, da…

Chiar ceea ce arata Cristian Tudor Popescu, si anume ca filmul nu sufla o vorba despre Ponta, arata o anume implicare a statului, tot prin PSD, acum la Putere, in Cultura. Altminteri de ce sa nu arati tot? De ce sa nu arati tot, tot adevarul, in toata grozavia lui, pentru care nu a platit cineva pana acum? In felul acesta valoarea filmului ar fi crescut foarte mult! Pentru ca filmul ar fi descris intr-un mod nealterat o epoca… Ar fi fost o descriere realista a unor realitati cu care s-a confruntat tara noastra! Si, bineinteles, lucrurile acestea trebuie sa se reflecte in arta. Clar!

Marea problema si atunci, in 2002, cand se mai faceau reforme, si acum, cand accentul cade pe o Justitie independenta, este ca reformele in sensul economiei de piata libera cat si Justitia independenta reclama un stat minimal sau o implicare minimala a statului in economie. Mostenirea comunista a facut, de exemplu, ca noi avem inca intreprinderi de stat cu un grav defect: sunt neperformante si „mananca” foarte multi bani, cauzand pierderi enorme. Insa apetitul pentru reforme al clasei politice este unul foarte redus. Pe de alta parte este, desigur, usor sa vorbesti despre reforme. Greu este sa gasesti si caile potrivite pentru a le infaptui cu succes. Insa pe o piata libera trebuie sa decida concurenta libera. Nu altceva. In schimb la noi decid relatiile, pilele, mai ales relatiile pe care le ai la minister. Dupa parerea mea, la noi, in toate ministerele, mai ales in cele cu profil si activitate economica, colcaie coruptia! De asemenea in Administratia Locala, aceeasi situatie! De aceea se si impun reforme, pentru ca sa se poata depasi starea actuala care nu conduce spre ceva bun si nici nu e ceva bun. Ba dimpotriva! Iar un stat masiv, ca al nostru, alimenteaza la nesfarsit aceasta coruptie!

Dar reforme, fara o Justitie independenta, precum si o Justitie independenta fara reforme, se vede ca nu merg cum trebuie…

Interesant ce spune si Reporter Virtual intr-un articol ceva mai vechi, dar, cred eu, interesant:

Filmul despre moartea procurorului Panait care îl va îngrozi pe Victor Ponta

Se arata ca:

„Citiți și:

Procurorul Panait: „Vor să mă scoată nebun!”. 

***

Astfel, cunoscutul regizor Tudor Giurgiu se află pe ultima sută de metri pentru realizarea unui film despre misterioasa moarte a procurorului Cristian Panait, din urmă cu 12 ani.

Cadavrul procurorului Cristian Panait a fost găsit, în seara de 10 aprilie 2002, pe carosabilul străzii Logofat Stroici, din sectorul 2. Concluzia oficială a anchetei a fost ca tânărul magistrat de 29 de ani s-ar fi sinucis, aruncându-se de la balconul apartamentului de la etajul 10, unde locuia impreuna cu matusa sa, scrie e-national.ro.

Mătuşa lui Panait a susţinut că ultimul om care l-a văzut pe nepotul ei înainte să se sinucidă a fost Victor Ponta, pe atunci şef al Corpului de Control al guvernului Adrian Năstase.

Panait instrumentase mai multe dosare de corupţie din guvernarea Năstase şi au existat informaţii potrivit cărora asupra sa s-au făcut presiuni mari pentru a bloca anchetele.

• „Domnul Ponta este o ruşine pentru toţi procurorii din această ţară, pentru că este un om necinstit, un om care şi-a şantajat un coleg al lui, şi vă aduc aminte de procurorul Panait. În anul 2002, când Ponta avea calitatea de şef al Corpului de Control al Guvernului, s-a implicat în acţiunea pe care o desfăşura procurorul Panait şi, prin ameninţări, l-a determinat pe acesta să se sinucidă. Poate istoria viitoare va readuce în atenţie acest caz destul de suspect„, declara fostul ministru Adrian Videanu, în urmă cu doi ani, citat de ziarul Gândul.

Filmul despre care relatează Robert Turcescu se află pe ultima sută de metri.

„Cristian” (titlu de lucru) ar putea redeschide în cinema-ul românesc o poartă spre un gen rar explorat, thrillerul politic. Imaginea noastră favorită din cele puse la dispoziţie de producătorul Libra Film este cea cu idealistul procuror Cristian (jucat de Emilian Oprea, foto alăturat) stând la birou şi scrutând cu privirea dosarul din faţă. Ne aşteptăm la un personaj incoruptibil, cu privirea aţintită către adevăr şi gata de orice pentru a-l descoperi, în ciuda opoziţiei colegilor săi şi a altor pioni din lumea politică.”, scrie site-ul de specialitate cinemagia.ro

Despre noul său proiect, Tudor Giurgiu (medalion) spune, citat de acelaşi site: „E un film foarte personal, probabil cel mai dificil film la care am lucrat. Mi-e greu să vorbesc încă despre el, sunt încă în perioada de dinainte de montaj când senzaţiile trăite la filmare sunt foarte puternice. Ştiu doar că publicul va descoperi un actor excepţional, Emilian Oprea, la debut în rol principal în lungmetraj”.

Filmul, cu scenariul scris de Loredana Novak şi Tudor Giurgiu, a beneficiat de un buget de 1,13 milioane de euro şi a început filmările în februarie, urmând ca săptămâna aceasta să termine lucrul cu actorii şi să înceapă cât de curând post-producţia. Premiera este deja programată pentru primăvara anului viitor.”

Vom vedea daca va face si Victor Ponta niste plimbari pe la DNA si apoi la puscarie, dar eu cred ca trebuie aratat acest aspect: reformarea PSD-ului, cel mai mare partid din Romania, este un lucru obligatoriu, despre care vom mai vorbi. Trebuie sa apara oameni noi, cu conceptii noi, care sa ia locul celor invechiti in rele, celor care inca mai au legaturi cu fostul regim comunist si fosta Securitate si cu practicile de coruptie. PSD este cel mai mare partid din Romania si are capacitatea de a se reforma. Nu se poate, spre exemplu, sa se mai tina inca incompetenti si corupti in functiile de conducere. In caz contrar PSD nu va mai putea fi vreodata un partid-fanion al politicii romanesti. PSD trebuie sa se indrepte in spiritul unei stangi moderne, europene, sa scape de apelativul „fostul partid comunist”, sa sustina libertatea, democratia. CTP descrie  un element din acest fenomen, pe care trebuie sa-l evidentiem, fiind vorba si de finantarea partidelor politice, generatoare, in Romania, de coruptie masiva:

„Ce s-a întâmplat în 2001 şi 2002 la Oradea este un caz de corupţie pesedistă la nivel înalt. În film este prezentat episodul descinderii pentru percheziţie condusă de procurorul Panait în locuinţa lui Lele. E o reconstituire fidelă, cadru cu cadru, a secvenţelor reale, înregistrate pe casetă atunci de televiziunea locală. Cu o mare şi lată excepţie – replica lui Lele către Panait: „Vreau să mă asigur că se procedează corect, pentru că dumneata eşti trimis aici de Năstase!”. Pe asta, dl Giurgiu a sărit-o, „artistic”, „creativ”…

Adrian Năstase este cel care a determinat punerea în libertate a lui Adrian Tărău, fiul prefectului PSD Aurel Tărău, arestat de procurorul Lele pentru implicare într-o reţea de criminalitate transfrontalieră. Liderul PSD şi prim- ministru a influenţat Justiţia, după ce declarase că nu-i plac arestările de vineri seara, astfel încât Lele a fost silit să revoce arestarea lui Adrian Tărău, cel care sponsorizase masiv PSD, cu bani negri, pentru ca tatăl Tărău să fie numit prefect de Bihor.

Îndată ce s-a văzut liber, Adrian Tărău a fugit în America, la Chicago.”

Implicatiile vizeaza si realitatea actuala, inclusiv fostul partid de guvernamant, PDL. Practic lucrurile s-au schimbat si nu prea! Ceea ce este ingrijorator pentru ca noi, de fapt, suntem intr-o stagnare periculoasa din mai toate punctele de vedere.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Doi actori…

Se duc marii nostri actori… La noi a murit Serban Ionescu. Peste ocean, Larry Hagman.

Mediafax

ŞERBAN IONESCU A MURIT. Actorul avea 62 de ani şi suferea de o boală incurabilă

The New York Times

Larry Hagman, Who Played J.R. Ewing in ‘Dallas,’ Dies at 81

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

N-as vrea sa par pesimist dar eu am impresia ca ramanem din ce in ce mai saraci. Nu ma refer aici la bani sau crestere economica. Ci la faptul ca parca nu mai avem valori artistice mari si lucrul asta ne saraceste din punct de vedere spiritual. Traim intr-o lume din ce in ce mai violenta, plina de crize de tot felul. Lucrul asta dovedeste declinul spiritual prin care trecem cu totii.

Arta cinematografica, marile filme artistice, intotdeauna i-au imbogatit pe oameni. Daca dorim o lume mai buna nu trebuie numai crestere economica, trebuie sa mai creasca si cultura.  Or, tocmai acest lucru din urma nu se prea vede in zilele noastre. Insa, recunosc, incercari sunt, cel putin in domeniul cinematografiei, si lucrul asta ma bucura si imi da o raza de speranta, pentru ca exista si reusite demne de luat in seama. Nu e totul pierdut si cred ca oamenii se vor intoarce spre aceasta mare arta, cum e cea cinematografica, pentru a fi fericiti si pentru a se imbogati spiritual.

Ce ramane dupa un mare actor? Ramane amintirea pe care ne-a lasat-o si pe care o transmitem si generatiilor viitoare. Raman rolurile sale pe care le-a jucat in teatru sau film. Filmul are calitatea ca prin pelicula un mare actor ramane in continuare cu noi, facandu-ne, in continuare, fericiti. De aceea, chiar daca am inceput intr-o nota pesimista, as dori sa inchei altfel si sa spun:

J.R, cu siguranta, nu a murit!! 😀

Si nu numai ca nu a murit, dar e mai actual ca oricand!! 😀

Omul din Vest…

Pentru ca urmeaza „miercurea fara cuvinte” sa privim o figura legendara a Vestului: John Wayne.

De citit si aceasta biografie a lui John Wayne, semnata: Ronald Reagan.

 

English: John and Pilar Wayne at the John Wayne Theatre opening at Knott’s Berry Farm in 1971. (Photo credit: Wikipedia)

Unde ne aflam…?

Dl. Cristian Preda ne propune o meditatie despre Dreapta politica din Romania:

Criză parlamentară

Domnia sa arata, printre altele, urmatorul aspect:

„Închei spunând că identitatea dreptei politice va fi marcată în chip durabil de lectura dată întregului proces, incluzând altfel spus și sensul dat suspendării din 6 iulie și lectura rezervată referendumului din 29 iulie.”

Identitatea dreptei…

Ma intrebam: intre The Forsyte Saga, Familia Palliser, adica Dreapta si Privind inapoi cu manie (cu Richard Burton), Viata sportiva (cu Richard Harris), adica Stanga, noi unde ne aflam…?

Dincolo de crize economice si financiare…

… ne mai uitam si la ceva frumos! 🙂

Remember Alida Valli

Fara cuvinte…

Mi-am adus aminte de acest mare actor: Gian Maria Volonté.