Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Pentru o politica inteligenta!

Mediafax

CRIZA IMIGRANŢILOR: România va primi 2.475 de refugiaţi, potrivit deciziei JAI, totalul până acum fiind 4.837

Se arata ca:

România ar urma să primească 2.475 de refugiaţi din 66.000 de extracomunitari distribuiţi din Italia şi Grecia, conform sistemului provizoriu de cote aprobat marţi de Consiliul JAI, numărul total de imigranţi alocat până în prezent Bucureştiului fiind de 4.837.

Consiliul UE a aprobat marţi distribuirea în prima etapă, potrivit unor cote obligatorii, a 66.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în Italia şi Grecia. Uniunea Europeană va stabili ulterior, pe baza aceleiaşi formule, distribuirea a încă 54.000 de refugiaţi.

Potrivit schemei de repartizare, din cei 50.400 de refugiaţi aflaţi în Grecia, România ar urma să primească 1.890. Din alţi 15.600 de extracomunitari aflaţi în Italia, România ar urma să primească 585. Numărul total al refugiaţilor care ar urma să ajungă în România conform deciziei Consiliului JAI din 22 septembrie ar fi de 2.475.

României îi revin alţi 2.362 de refugiaţi potrivit deciziei Consiliului JAI din 14 septembrie, privind distribuirea a 40.000 de refugiaţi.

Potrivit deciziei luate marţi seară, Franţa va primi 3.064 de imigranţi din Italia şi 9.898 din Grecia, în timp ce Germania 4.027 din Italia şi 13.009 din Grecia. Ungariei i-ar reveni 306 refugiaţi din Italia şi 988 din Grecia.

Alţi 54.000 de refugiaţi urmează să fie distribuiţi conform aceleiaşi formule după o propunere în acest sens făcută de Comisia Europeană şi aprobată de Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne.

Potrivit propunerii precedente a Comisiei Europene, care se referea la distribuirea a 40.000, respectiv a 120.000 de refugiaţi, România urma să primească în total 6.351 de refugiaţi. Este foarte probabil ca aceasta cifră să fie atinsă prin repartizarea restului de 54.000 de refugiaţi.

Miniştrii de Interne ai statelor UE au aprobat, în reuniunea de marţi, un sistem controversat propus de Comisia Europeană privind distribuirea a încă 120.000 de refugiaţi, a anunţat Preşedinţia luxemburgheză a Consiliului UE. „Reprezentanţii statelor UE au aprobat marţi, la Bruxelles, cu o largă majoritate, o decizie de relocare a încă 120.000 de refugiaţi”, a anunţat preşedinţia luxemburgheză a Consiliului Uniunii Europene.

Principalii oponenţi au fost depăşiţi în sistemul cu majoritate calificată după ce Polonia a renunţat la obiecţii. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii. Finlanda s-a abţinut de la vot.

Ministerul Afacerilor Interne a comunicat marţi seară că vicepremierul Gabriel Oprea a votat, în Consiliul JAI, împotriva proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii, reiterând poziţia de principiu conform căreia România nu susţine relocarea de refugiaţi pe baze obligatorii. Vicepremierul Gabriel Oprea a prezentat marţi în Consiliul extraordinar JAI mandatul încredinţat de preşedintele Klaus Iohannis şi de premierul Victor Ponta.

„Vicepremierul Gabriel Oprea a transmis miniştrilor de interne europeni şi reprezentanţilor Comisiei Europene faptul că România este solidară cu statele membre afectate de un aflux foarte mare de refugiaţi şi, tocmai de aceea, încă de la primele dezbateri pe tema solidarităţii şi responsabilităţii, Guvernul României şi-a manifestat disponibilitatea şi a decis preluarea prin relocare a unui număr de 1.705 refugiaţi din Italia şi Grecia şi 80 refugiaţi din afara Uniunii Europene (în total 1.785 refugiaţi)”, se menţionează în comunicat.

„România susţine eforturile vizând identificarea unor soluţii viabile şi durabile în gestionarea fenomenului migraţiei cu care se confruntă Uniunea Europeană şi reiterează angajamentul faţă de principiul solidarităţii. Reamintind Concluziile Consiliului European din 25-26 iunie 2015, prin care statele membre şi-au manifestat solidaritatea faţă de persoanele aflate în nevoie de protecţie internaţională, pe baza principiului voluntariatului, România consideră că impunerea unor cote obligatorii nu reprezintă o soluţie viabilă la problema refugiaţilor. Sunt tratate, astfel, doar simptomele imediate şi nu cauzele fenomenului. O provocare de asemenea anvergură nu poate fi rezolvată prin impunerea unui sistem automat de redistribuire a imigranţilor. Este absolut necesar să se ţină seama de specificităţile fiecărui stat membru şi de capacitatea sa efectivă de primire şi integrare a imigranţilor”, a afirmat vicepremierul Gabriel Oprea în intervenţia sa din cadrul Consiliului JAI, potrivit comunicatului.

De asemenea, vicepremierul Oprea a reafirmat disponibilitatea de a creşte contribuţia României la activităţile Frontex şi a apreciat ca „imperios necesară” intensificarea măsurilor de combatere a traficului ilegal de migranţi, de identificare a unor soluţii concrete în ţările de origine şi de tranzit, prin intermediul Europol, Frontex şi a Biroului de Ajutor European pentru Azil. Totodată, acesta a subliniat nevoia unei mai mari implicări din partea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), dar şi din partea societăţii civile prin ONG-urile specializate.

„Având în vedere supunerea la vot a proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii, reprezentantul României a votat împotriva unei astfel de măsuri, reiterând poziţia de principiu conform căreia România nu susţine relocarea de refugiaţi pe baze obligatorii. Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea a depus o declaraţie care motivează raţiunile poziţiei ţării noastre, pentru a fi ataşată la minuta reuniunii Consiliului JAI”, se mai arată în comunicatul transmis de MAI.

După votul în Consiliul JAI, Slovacia a anunţat că nu va aplica planul Uniunii Europene privind distribuirea imigranţilor conform cotelor obligatorii. „Cât timp voi fi prim-ministru, cotele obligatorii nu vor fi implementate pe teritoriul slovac”, a declarat premierul Robert Fico.

La rândul său, Cehia va contesta la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) decizia Uniunii Europene de distribuire a imigranţilor pe baza unor cote obligatorii, anunţă Preşedinţia luxemburgheză a Consiliului UE. „Niciun stat membru UE nu poate refuza o decizie aprobată cu majoritate. Însă au dreptul să o conteste, iar Cehia intenţionează să se adreseze Curţii Europene de justiţie”, a declarat Jean Asselborn, ministrul luxemburghez de Externe.

Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a declarat că ţările care se opun cotelor obligatorii trebuie să accepte rezultatul votului din Consiliul JAI. „Ştiu că unele state membre nu au fost în favoarea propunerii, dar acele ţări au anunţat că vor accepta votul”, a spus Timmermans. „Noi ne vom asigura că deciziile sunt implementate”, a explicat Timmermans.

Grupul Conservator şi Reformist a avertizat că votul de marţi riscă „să alieneze statele UE şi să îngreuneze găsirea soluţiilor comune”.”

CRIZA IMIGRANŢILOR: Consiliul JAI a aprobat un sistem de distribuire a 120.000 de refugiaţi pe bază de cote. MAI: România a votat împotriva măsurii

Se arata ca:

Miniştrii de Interne ai statelor UE au aprobat, în reuniunea de marţi, sistemul propus de Comisia Europeană privind distribuirea a încă 120.000 de refugiaţi, anunţă preşedinţia luxemburgheză a Consiliului UE. MAI precizează, într-un comunicat că, la Consiliul extraordinar JAI, vicepremierul Gabriel Oprea a votat împotriva proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii.

UPDATE 22:06 – România va primi 2.475 de refugiaţi, potrivit deciziei JAI, totalul până acum fiind 4.837

România ar urma să primească 2.475 de refugiaţi din 66.000 de extracomunitari distribuiţi din Italia şi Grecia, conform sistemului provizoriu de cote aprobat marţi de Consiliul JAI, numărul total de imigranţi alocat până în prezent Bucureştiului fiind de 4.837.

Mai multe informaţii, AICI.

UPDATE 21:06 – Cehia va contesta la CEJ decizia Consiliului UE privind cotele obligatorii

Cehia va contesta la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) decizia Uniunii Europene de distribuire a imigranţilor pe baza unor cote obligatorii, anunţă Preşedinţia luxemburgheză a Consiliului UE.

Mai multe informaţii, AICI.

UPDATE 20:57 – Slovacia va refuza să accepte imigranţi conform cotelor obligatorii

Slovacia nu va aplica planul Uniunii Europene privind distribuirea imigranţilor conform cotelor obligatorii, anunţă premierul Robert Fico.

Mai multe informaţii, AICI.

UPDATE 20:40 – MAI: România a votat împotriva măsurii cotelor obligatorii

MAI precizează, într-un comunicat transmis marţi, că, la Consiliul extraordinar JAI, vicepremierul Gabriel Oprea a votat împotriva proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii, reiterând poziţia de principiu conform căreia România nu susţine relocarea de refugiaţi pe baze obligatorii.

Potrivit sursei citate, vicepremierul Gabriel Oprea a prezentat marţi în Consiliul extraordinar JAI mandatul încredinţat de preşedintele Klaus Iohannis şi de premierul Victor Ponta.

„Vicepremierul Gabriel Oprea a transmis miniştrilor de interne europeni şi reprezentanţilor Comisiei Europene faptul că România este solidară cu statele membre afectate de un aflux foarte mare de refugiaţi şi tocmai de aceea, încă de la primele dezbateri pe tema solidarităţii şi responsabilităţii, Guvernul României şi-a manifestat disponibilitatea şi a decis preluarea prin relocare a unui număr de 1705 refugiaţi din Italia şi Grecia şi 80 refugiaţi din afara Uniunii Europene (în total 1785 refugiaţi)”, se menţionează în comunicat.

În intervenţia sa, ministrul de Interne a susţinut că România îşi menţine punctul de vedere conform căruia mecanismul de relocare internă a refugiaţilor trebuie să aibă un caracter voluntar, fapt pentru care va vota împotriva impunerii unor cote obligatorii.

„România susţine eforturile vizând identificarea unor soluţii viabile şi durabile în gestionarea fenomenului migraţiei cu care se confruntă Uniunea Europeană şi reiterează angajamentul faţă de principiul solidarităţii. Reamintind Concluziile Consiliului European din 25-26 iunie 2015, prin care statele membre şi-au manifestat solidaritatea faţă de persoanele aflate în nevoie de protecţie internaţională, pe baza principiului voluntariatului, România consideră că impunerea unor cote obligatorii nu reprezintă o soluţie viabilă la problema refugiaţilor. Sunt tratate, astfel, doar simptomele imediate şi nu cauzele fenomenului. O provocare de asemenea anvergură nu poate fi rezolvată prin impunerea unui sistem automat de redistribuire a imigranţilor. Este absolut necesar să se ţină seama de specificităţile fiecărui stat membru şi de capacitatea sa efectivă de primire şi integrare a imigranţilor” a afirmat vicepremierul Gabriel Oprea în intervenţia sa din cadrul Consiliului JAI, potrivit comunicatului.

De asemenea, vicepremierul Oprea a reafirmat disponibilitatea de a creşte contribuţia României la activităţile FRONTEX şi a apreciat ca „imperios necesară” intensificarea măsurilor de combatere a traficului ilegal de migranţi, de identificare a unor soluţii concrete în ţările de origine şi de tranzit, prin intermediul EUROPOL, FRONTEX şi a Biroului de Ajutor European pentru Azil. Totodată, acesta a subliniat nevoia unei mai mari implicări din partea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), dar şi din partea societăţii civile prin ONG-urile specializate.

„Având în vedere supunerea la vot a proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii, reprezentantul României a votat împotriva unei astfel de măsuri, reiterând poziţia de principiu conform căreia România nu susţine relocarea de refugiaţi pe baze obligatorii. Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea a depus o declaraţie care motivează raţiunile poziţiei ţării noastre, pentru a fi ataşată la minuta reuniunii Consiliului JAI”, se mai arată în comunicatul transmis de MAI.

Surse citate de BBC News online anunţau, anterior, că România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată.

„Reprezentanţii statelor UE au aprobat marţi, la Bruxelles, cu o largă majoritate, o decizie de relocare a încă 120.000 de refugiaţi”, a anunţat preşedinţia luxemburgheză a Consiliului Uniunii Europene.

Principalii oponenţi – Cehia, Ungaria şi Slovacia – au fost depăşiţi în sistemul cu majoritate calificată după ce Polonia a renunţat la obiecţii, relatează EUObserver. Ministrul de Interne al Cehiei a criticat atitudinea Poloniei.

În analizarea propunerilor făcute de Comisia Europeană sau de Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Consiliul UE ia decizii pe baza „dublei majorităţi calificate” – 55% din statele membre UE (16 din 28), reprezentând cel puţin 65% din populaţia totală a UE. Astfel, minoritatea care poate bloca decizia trebuie să fie de cel puţin patreu state reprezentând peste 35% din populaţia UE.

Săptămâna trecută, Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne nu a reuşit să ajungă la o decizie privind distribuirea imigranţilor conform cotelor propuse de Comisia Europeană. Parlamentul European a aprobat joi propunerea Comisiei Europene privind repartizarea a 120.000 de imigranţi din Italia, Grecia şi Ungaria între statele membre UE. O reuniune extraordinară a Consiliului UE este programată marţea viitoare, urmată de un summit special al Consiliului European, miercuri.

În contextul afluxului de refugiaţi, Comisia Europeană a propus, în 9 septembrie, o serie de măsuri: distribuirea de urgenţă a 120.000 de refugiaţi ajunşi deja în Grecia, Ungaria şi Italia în alte state UE. Această cifră se adaugă celor 40.000 de refugiaţi propuşi pentru a fi redistribuiţi în mai din Malta, Italia şi Grecia; un mecanism permanent de distribuire a imigranţilor destinat tuturor statelor membre, care să poată fi activat oricând pentru a veni în ajutorul statelor membre confruntate cu situaţii de criză; elaborarea unei liste cu „ţări de origine sigure”, precum Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Turcia, în care pot fi repatriaţi solicitanţii de azil; un plan de acţiune comun pentru repatrierea extracomunitarilor şi constituirea unui fond de încredere de 1,8 miliarde de euro pentru îmbunătăţirea situaţiei din Africa prin abordarea cauzelor imigranţiei clandestine.

Potrivit acelei propuneri a Comisiei Europene, România ar urma să primească 6.351 de refugiaţi, Germania, 31.443, iar Franţa 24.031. Pentru Spania, propunerea era de 14.931 de extracomunitari, în Polonia ar urma să ajungă 9.278, iar în Olanda 7.214.

Conform celei mai recente forme a proiectului de acord discutat luni de ambasadorii statelor UE, tot în Consiliul JAI, România ar urma să primească 2.475 de refugiaţi din cei 120.000 şi 2.362 din cei 40.000, adică un total de 4.837.”

Slovacia va refuza să accepte imigranţi conform cotelor obligatorii, anunţă premierul Robert Fico

Se arata ca:

Slovacia nu va aplica planul Uniunii Europene privind distribuirea imigranţilor conform cotelor obligatorii, anunţă premierul Robert Fico, citat de site-ul agenţiei Reuters.

„Cât timp voi fi prim-ministru, cotele obligatorii nu vor fi implementate pe teritoriul slovac”, a declarat Robert Fico.

România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată.”

Cehia va contesta la CEJ decizia Consiliului UE privind cotele obligatorii

Se arata ca:

Cehia va contesta la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) decizia Uniunii Europene de distribuire a imigranţilor pe baza unor cote obligatorii, anunţă Preşedinţia luxemburgheză a Consiliului UE.

„Niciun stat membru UE nu poate refuza o decizie aprobată cu majoritate. Însă au dreptul să o conteste, iar Cehia intenţionează să se adreseze Curţii Europene de justiţie”, a declarat Jean Asselborn, ministrul luxemburghez de Externe.

Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a declarat că ţările care se opun cotelor obligatorii trebuie să accepte rezultatul votului din Consiliul JAI.

„Ştiu că unele state membre nu au fost în favoarea propunerii, dar acele ţări au anunţat că vor accepta votul”, a spus Timmermans. „Noi ne vom asigura că deciziile sunt implementate”, a explicat Timmermans.

Dupa cum se poate constata, Uniunea Europeana, dupa criza economica, este in fata unei noi crize, cea a imigrantilor, care tinde sa o dezbine. Este o perioada dificila pentru intreaga Uniune Europeana. Romania trebuie sa duca o politica inteligenta: trebuie sa fie pentru UE si nu impotriva UE. In acest sens, tara noastra, desi a votat impotriva masurii Consiliului JAI, totusi, odata adoptata, Romania trebuie sa aplice aceasta masura. E dificil de spus daca putem in mod practic s-o aplicam. Totusi, nu trebuie s-o respingem. O politica inteligenta ar fi sa nu procedezi precum Cehia si Slovacia, deoarece in acest mod te pui singur in afara UE. Tara noastra nu are un astfel de interes, mai ales ca a luptat din greu sa realizeze conditiile de integrare in Uniunea Europeana. Noi trebuie sa demonstram ca suntem pro Europa si un factor de stabilitate in Uniunea Euroepana si in intreaga zona a Balcanilor.

Este in interesul tarii noastre sa arate, sa demonstreze ca are un stat puternic capabil sa raspunda si la provocarile dificile cu care se confrunta UE. Castigul in ceea ce priveste imaginea tarii noastre ar fi urias si noi trebuie sa urmarim atent acest lucru! Politica externa a tarii noastre nu poate avea decat doua componente principale: NATO si UE. De aceea noi trebuie sa demonstram ca suntem parteneri de nadejede aliatilor nostri in ambele.

Faptul ca Romania accepta cotele obligatorii e un gest de tarie, nu de slabiciune. Nu ca nu l-ar putea refuza. Putem sa facem oricand acest lucru. Dar prin acceptarea cotelor obligatorii, Romania isi intareste pozitia in interiorul UE. Or, aceasta e o directie strategica pe care Romania trebuie s-o urmareasca in continuare. Daca Romania va gestiona cu bine aceasta criza si va demonstra ca nu are incidente teroriste in urma primirii imigrantilor, se va afla pe o pozitie extrem de tare, ca cel ce-si cladeste casa pe stanca, nu pe nisipuri miscatoare. Va fi un aliat de nadejede si inseparabil al SUA, demonstrand ca putem, ca avem profesionalismul necesar, sa gestionam o situatie dificila mai bine decat altii. Daca, in acelasi timp, tara noastra isi va dezvolta capacitatile militare asa cum trebuie, nu cred ca gresesc prea mult daca spun ca am putea ajunge o forta de temut in aceasta zona. Important este sa ne urmarim interesele. Sa avem un parteneriat si mai strans cu SUA. Romania trebuie sa fie puternica si un factor de stabilitate in zona aceasta. Este o cale unica si pentru indeplinirea dezideratului nostru national: unirea cu Republica Moldova.

Unirea cu Republica Moldova nu poate fi abordata decat in context european si nord-atlantic. O Romanie slaba nu poate sa-si indeplineasca o asemenea vrere. De aceea noi trebuie mai intai sa consolidam pozitia noastra in UE si NATO pentru a putea avea influenta necesara in Republica Moldova spre a ajunge la unire. De asemenea trebuie sa intelegem ca o Romanie corupta, cu un stat corupt, iarasi nu poate sa-si indeplineasca o asemenea dorinta, mai ales ca aceasta coruptie slabeste si economic tara noastra.

Sa privim putin ce fel de zona e aceasta in care suntem, cu abordarile filoruse ale lui Viktor Orban (gresesc?), cu o Serbie care face exercitii militare comune cu Belarus si Rusia si o Grecie care e intr-o situatie tragica din punct de vedere economic, ajunsa la mana unui partid comunist precum Syriza. De aceea Romania, ca partener al SUA si tara membra NATO si UE, trebuie sa fie aici o tara puternica, o tara care sa-si elimine slabiciunile pe care inca, din pacate, le mai are.

Un alt lucru important pe care tara noastra ar trebui sa-l faca e acela de a identifica solutii la aceasta criza a imigrantilor si impartasirea acestora statelor membre UE spre discutare. Tara noastra trebuie sa faca mai mult in aceasta privinta si trebuie sa fie un jucator activ in UE. Solidaritatea se manifesta si astfel. Nu putem sa stam pasivi in fata unei asemenea situatii si trebuie sa propunem masuri preventive.

Adevarul este ca aceste cote obligatorii, cu care, initial, nici eu nu am fost de acord, pot fi o mare sansa pentru tara noastra spre a-si consolida pozitia in UE si NATO.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Septembrie 23, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

De ce nu se actioneaza impotriva Statului Islamic?

Pun si eu aceasta intrebare, poate naiva… Totusi, atat Europa cat si Statele Unite, cred eu, nu pot sta indiferente fata de dezvoltarea unei asemenea organizatii teroriste ce a acaparat deja parti semnificative din Irak si Siria. In primul rand este criminala si ilegitima. Cred ca este de natura evidentei ca nu poate fi o organizatie democratica. Omoara oameni, distruge tot, inclusiv vestigii antice de o inestimabila valoare. Din cauza asta Europa se confrunta cu un val de refugiati imens, fara precedent si cu o situatie din ce in ce mai greu de gestionat. Statul Islamic isi face loc prin violenta si, daca nu se iau masuri la timp, il vom avea in proximitatea noastra, o sursa teribila de extremism.

Ciudata este aceasta non-actiune, inclusiv din partea SUA. Cand SUA a actionat hotarat pentru a inlatura regimul dictatorial al lui Saddam Hussein si pentru infrangerea Al-Qaeda in Afganistan, lucrurile erau catusi de putin de inteles, desi nu ne confruntam cu un pericol atat de mare ca cel din prezent. Or, acum nu se vede niciun fel de actiune: totul parca a amutit. Iar aceasta organizatie terorista – ISIS – isi face nestingherita de cap, distrugand tot ce intalneste in cale, omorand multime de oameni si provocand mii si mii de refugiati care se indreapta disperati spre Europa. Si nimeni nu face nimic!! E cu atat mai uluitor cu cat un atentat terorist precum cel recent de la Charlie Hebdo (v. si aici) nu a putut fi prevenit. De asemenea ciudata, batatoare la ochi, a fost isteria ce a provocat afluxul mare de sustinatori ai ISIS din Europa, oameni din Europa care mergeau sa lupte chiar ei pentru cauza Statului Islamic. Deci omul se ducea chiar acolo, in Siria, sa lupte acolo, cu arma in mana, alaturi de Statul Islamic. In acest timp, ISIS facea noi victime si n-am vazut, cu exceptia solidaritatii aratate dupa atentatul de la Charlie Hebdo, la care Obama, sau mai corect spus America, nu a participat, o reactie ferma de condamnare a ISIS de catre Uniunea Europeana, de catre liderii europeni. Practic, Uniunea Europeana a incercat intrucatva sa ocoleasca subiectul si sa nu ia masuri adecvate impotriva unei asemenea amenintari. Dar daca luptam impotriva dictatorilor si regimurilor dictatoriale, nu se poate sa nu luptam (sau sa abandonam lupta) impotriva terorismului. Nu putem lasa state precum Siria si Irak, as include si Libia, prada unei asemenea grupari criminale! Ar fi chiar o obligatie morala din partea UE si SUA de a actiona impotriva ISIS din punct de vedere militar pentru distrugerea acestei organizatii si pentru a ingenunchea definitiv terorismul islamic.

Problemele in Europa incep sa fie destul de mari…

Gandul

PRIMA ţară care cere ÎNCHIDEREA frontierei Schengen şi intervenţia NATO în criza imigranţilor

Se arata ca:

Confruntată cu cea mai mare criză a imigranţilor de la al doilea Război Mondial încoace, Europa este în stare de alertă, iar unele ţări cer deja măsuri radicale. Cehia a solicitat închiderea imediată a frontierei externe a spaţiului Schengen şi a cerut implicarea NATO în gestionarea situaţiei.

Vicepremierul ceh, Andrej Babis, a cerut marţi închiderea imediată a frontierei externe a spaţiului Schengen pentru a fi oprit afluxul de refugiaţi, el apreciind că majoritatea statelor din acest spaţiu de liberă circulaţie sunt împotriva primirii refugiaţilor.

El a sugerat de asemenea ca şi NATO să se implice în supravegherea graniţelor europene, întrucât statele spaţiului Schengen au arătat că nu îşi pot asuma singure această sarcină.

Potrivit Agerpres, vicepremierul ceh, care este şi ministru de finanţe, a mai cerut statelor europene să le transmită clar imigranţilor clandestini proveniţi din Africa şi Orientul Mijlociu că „nu pot veni în Europa”, pentru că aici vor fi şomeri şi nu vor putea beneficia imediat de avantajele sistemului de asistenţă socială.

În opinia lui Andrej Babis, trebuie creată o imensă tabără de refugiaţi unde să se facă selecţia acestora, adică să fie separaţi cei care într-adevăr au nevoie de ajutor, cum sunt femeile şi copiii, de imigranţii economici ce trebuie retrimişi în ţările lor.

La rândul său, şeful executivului de la Praga, Bohuslav Sobotka, a declarat anterior că singura soluţie pentru oprirea valului de refugiaţi este să se termine războaiele din Siria şi Libia. El a subliniat de asemenea necesitatea protejării frontierelor externe ale Uniunii Europene şi elaborarea unei politici comunitare eficiente de repatriere a refugiaţilor care nu pot primi azil.

Citeşte şi EXODUL

Austria mobilizează armata

Armata austriacă urmează să mobilizeze 500 de militari pentru a ajuta autorităţile, depăşite de situaţie, să facă faţă unui număr important de imigranţi care sosesc din Ungaria şi Italia, a anunţat ministrul Apărării, relatează portalul TheLocal.at.

„Vom pune la dispoziţie atâţi militari câţi sunt necesari”, a declarat marţi Gerald Klug, înaintea unei reuniuni a Cabinetului pe tema măsurilor de gestionare a crizei, inclusiv o suplimentare a personalului în trierea imigranţilor.

Militarii urmează să ajute la transportarea oamenilor şi unor echipamente, la construirea unor adăposturi şi la furnizarea de hrană.

Ei nu urmau să fie mobilizaţi imediat la frontierele Austriei. Ministrul de Interne Johanna Mikl-Leitner a subliniat că aceasta este „cea din urmă opţiune”.

Guvernul a numit un „coordonator pentru migrare”, şi anume pe fostul bancher Christian Konrad.

Austria – una dintre cele mai bogate ţări UE – a depus eforturi să facă faţă numărului mare de imigranţi şi solicitanţi de azil. Principalul centru austriac de triere a refugiaţilor de la Traiskirchen, situat la sud de Viena, este extrem de aglomerat, de sute de persoane, nevoite să doarmă sub cerul liber.

Guvernul federal acuză unele landuri austriece că nu depun suficiente eforturi în vederea asigurării unor adăposturi suplimentare.

Numărul cererilor de azil depuse în Austria a depăşit 28.300 numai din ianuarie şi până în iunie – tot atâtea cât tot anul trecut – iar oficialii se aşteaptă ca în acest an totalul să ajungă la 80.000.

Germania renunţă să-i întoarcă pe imigranţi în ţările prin care au intrat în UE

Germania, ţară care se aşteaptă să fie punctul terminus a aproape 800.000 de refugiaţi,  a renunţat să-i trimită pe sirieni înapoi în ţara prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene, un „act de solidaritate europeană” salutat de Comisia Europeană (CE), în contextul în care imigranţii continuă să curgă către frontiera Ungariei, relatează AFP în pagina electronică.

Decizia germană – anunţată marţi, dar pusă în aplicare în mod discret de mult timp – „este singurul caz pe care-l cunoaştem în rândul statelor membre” ale Uninii, a comentat la Bruxelles Natasha Bertaud, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene (CE).

Gestul Berlinului „constituie o recunoaştere a faptului că nu putem lăsa statele membre situate la frontierele externe să gestioneze singure” afluxul excepţional de imigranţi, ca în cazul Greciei sau Italiei, a continuat Bertaud.

„Europa se află într-o situaţie care nu este demnă de Europa, trebuie s-o spunem pur şi simplu”, a declarat la rândul său cancelarul german Angela Merkel, îndemnând într-un „dialog cu cetăţenii” la o mai repartizare mai dreaptă a primirii refugiaţilor în cadrul Uniunii Europene.

Aceşti imigranţi, care apucă „ruta Balcanilor de Vest”, traversează frontiera în apropiere de satul unguresc Roszke, una dintre singurele părţi ale frontierei cu Serbia care nu este blocată de gard.

Călătoria le-a fost blocată săptămâna trecută, când Macedonia, depăşită de situaţie, şi-a închis frontiera timp de trei zile, împingându-i pe imigranţi înapoi în Grecia cu lovituri de baston.

„Am fost opriţi în Macedonia timp de două zile. Forţele antirevoltă erau teribile. Poliţia a recurs la arme şi la gaze lacrimogene”, a declarat un inginer IT irakian, în vârstă de 29 de ani, care a fugit de la Mosul, din calea jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI).

3.000 de refugiaţi pe zi intră în Mcedonia din Grecia

Afluxul de imigranţi care intră în Macedonia dinspre Grecia urmează să continue într-un ritm de aproximativ 3.000 de persoane pe zi în următoarele luni, estimează UNHCR, în timp ce europenii nu se înţeleg asupra unei „repartizări echitabile” a acestor populaţii pe teritoriile lor, relatează Reuters.

Aproximativ 300.000 de refugiaţi sau solicitanţi de azil au intrat pe teritoriul Macedoniei de la începutul anului, cu destinaţia Europa Occidentală, fugind din faţa conflictelor din Orientul Mijlociu şi Africa, dar şi din Asia.

Aproximativ 181.500 au ajuns în Uniunea Europeană (UE) prin Grecia, iar 108.500 prin Italia, potrivit datelor UNHCR.

Toţi cei care vin dinspre Grecia urmăresc să ajungă în spaţiul Schengen – prin Ungaria, după ce traversează Macedonia şi apoi Serbia, o situaţie care accentează tensiunile din aceste ţări.

Aproximativ 10.000 de refugiaţi, dintre care o treime sunt femei şi copii, au pătruns pe teritoriul macedonean în weekend, iar autorităţile din acest stat au recunoscut că sunt depăşite de aflux.

„Se prezintă în grupuri de câte 300 sau 400 şi călătoresc cu trenuri şi autocare către Serbia. Preconizăm ca acest aflux pe această rută de tranzit să continue în ritm de câte 3.000 de persoane pe zi”, a declarat Melissa Fleming, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi (UNHCR).

„Nu preconizăm o diminuare a acestui flux de persoane în următoarele luni, atât timp cât va fi vreme frumoasă, iar oamenii vor fi în măsură să traverseze Mediterana”, a adăugat ea.

De la începutul anului, 2.373 de imigranţi au murit pe mare, cu 300 mai mulţi decât în aceeaşi perioadă din 2014, a precizat Joel Millman, de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM).

Violenţele din Irak şi „degradarea condiţiilor” de trai ale refugiaţilor sirieni în Turcia, Iordania şi Liban îi determină pe imigranţi să-şi încerce norocul către Europa, a adăugat Joel Millman.

Budapesta cere ajutor suplimentar

Această situaţie alimentează tensiunile dintre statele membre UE. Ungaria, care a început să ridice un gard de 175 de kilometri lungime, la frontiera cu Serbia, le reproşează partenerilor săi că nu fac suficient să o ajute.

Janos Lazar, şeful de Cabinet al premierului ungur Viktor Orban, apreciază că este necesar ca UE să suplimenteze contribuţia financiară către Ungaria, pentru a-i permite Budapestei să gestioneze sosirea imigranţilor.

Comisia Europeană (CE) a promis că va debloca opt milioane de euro, o sumă considerată de insuficientă de Janos Lazar, care apreciază că UE „distribuie fonduri pentru protecţia frontierei în mod umilitor”.

„Dacă nu adoptăm măsuri semnificative, vom deveni o barcă de salvare care se scufundă sub greutatea celor care s-au urcat în ea”, a spus el. Afluxul imigranţilor, a apreciat el, sporeşte riscul unor acte teroriste, infracţionale şi al şomajului.

Preşedintele CE Jean-Claude Juncker a îndemnat luni guvernele statelor UE să evite ciondăneala şi „reproşurile” şi să se dedice implementării unor măsuri pe termen lung.

Ungaria este o etapă decisivă în periplul imigranţilor, deoarece este prima ţară din spaţiul Schengen, deci ultima frontieră de trecut înainte de a ajunge în ţări din Europa Occidentală.

Ridicarea unui gard de către autorităţile ungureşti a accelerat, se pare, fluxul celor sosesc şi care se tem că, odată ridicat gardul, va deveni dificil să intre în spaţiul Schengen.

„Putem supravieţui oriunde”, a declarat un inginer IT, Hassan, în vârstă de 30 de ani, orginar din Siria, după ce a intrat în Ungaria. „Nu venim în Europa doar ca să mâncăm şi să dormim. Merită să batem toată Europa la picior decât să rămânem în Siria”, a subliniat el.

Comisia Europeană şi-a exprimat în mod clar dezacordul faţă de decizia Ungariei de a ridica gardul de la frontieră, dar nicio sancţiune nu vizează Budapesta.

În egală măsură de îngrijorată, Bulgaria a anunţat că-şi va consolida controalele cu trupe militare la frontiera cu Macedonia.”

Angela Merkel, huiduită de protestatari cu ocazia vizitei la centrul de refugiaţi din Heidenau

Se arata ca:

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost huiduită, miercuri, de circa 200 de persoane cu ocazia vizitei efectuate la centrul de refugiaţi din localitatea germană Heidenau, unde au avut loc proteste violente împotriva imigranţilor, relatează site-ul agenţiei de presă AFP.

Aproximativ 200 de persoane au scandat împotriva Angelei Merkel în oraşul Heidenau, din landul Saxonia, cu prilejul vizitei cancelarului german la un centru de refugiaţi, numind-o „trădător”. Merkel a fost întâmpinată de Stanislaw Tillich, premierul landului Saxonia, şi de primarul oraşului, Juergen Opitz. Mai târziu, s-a întâlnit şi a vorbit cu refugiaţii şi cu angajaţii centrului. Liderul Germaniei a denunţat luni violenţa îndreptată către centrul din Heidenau, catalogând-o drept „repulsivă.

„Este dezgustător cum extremiştii de dreaptă încearcă să se folosească de un centru de refugiaţi pentru a-şi difuza mesajul. Şi este ruşinos cum oamenii, chiar şi familiile cu copii, se alătură şi îşi oferă sprijinul pentru aceste evenimente înspăimântătoare”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Merkel, Steffen Seibert. Nu există nicio justificare pentru violenţă, a spus Seibert, adăugând că protestele nu reflectă valorile Germaniei.

În contextul protestelor violente de vineri seară şi sâmbătă seară care au izbucnit din cauza deschiderii recente a unui centru de refugiaţi, vicecancelarul Sigmar Gabriel i-a criticat pe extremiştii de dreapta în cadrul vizitei sale de luni din oraşul Heidenau.

Poliţia a utilizat sâmbătă gaze lacrimogene pentru a dispersa extremişti de dreapta care blocau un drum către un magazin de bricolaj transformat în adăpost temporar. În total, 31 de poliţişti au fost răniţi, dintre care unul grav. Violenţele au izbucnit după ce o demonstraţia paşnică organizată de către partidul neonazist NPD a degenerat într-o confruntare violentă între sute de protestatari şi forţe de ordine.

În cursul nopţii de luni spre marţi, un centru aflat în construcţie destinat cazării refugiaţilor a fost incendiat, într-o zonă de la periferia Berlinului, autorităţile germane căutându-i pe autorii atacului. Sala de sport din Nauen, situată la periferia Berlinului, urma să găzduiască 130 de solicitanţi de azil din septembrie, dar a fost distrusă în incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită. Potrivit anchetatorilor, incendiul probabil a fost declanşat intenţionat.”

Prima reacţie a Patriarhiei legată de viitoarea moschee din Capitală

Se arata ca:

Patriarhia Română cere cultului musulman ”lămuriri oficiale privind necesitatea, dimensiunile, scopul şi impactul” noii moschei care ar urma să fie construită în Bucureşti, pe un teren de peste 11.000 de metri pătraţi dat în concesiune Muftiatului de către Guvern.

Într-un comunicat transmis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, Patriarhia anunţă că doreşte lămuriri oficiale de la cultul musulman cu privire la noua moschee care va fi construită pe un teren de peste 11.000 de metri pătraţi situat lângă Romexpo.

„Patriarhia Română doreşte din partea cultului musulman lămuriri oficiale privind necesitatea, dimensiunile, scopul şi impactul unei noi moschei în Bucureşti, pentru o corectă informare a credincioşilor creştini ortodocşi”, spune Patriarhia Română.

În 29 iulie, Patriarhia Română susţinea că a fost informată încă din 2005 despre construirea în România a unui lăcaş de cult pentru comunitatea musulmană şi nu are nimic împotriva ridicării moscheii, dar aşteaptă să primească un teren în Istanbul, unde să fie construit un centru de pelerinaj, cu capelă.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, declara că trebuie respectat principiul reciprocităţii şi Biserica Ortodoxă Română să primească un teren în Istanbul, în condiţii similare celor în care a fost acordat terenul din Bucureşti pentru comunitatea musulmană.

„Încă din 2005, Patriarhia Română a fost informată de către autorităţi în legătură cu construirea, în România, a unui lăcaş de cult pentru comunitatea musulmană. Patriarhia Română a spus, încă de atunci, că nu are nimic împotrivă pentru construirea lăcaşului de cult, dar că trebuie respectat principiul reciprocităţii, respectiv să primească un teren în Istanbul, în condiţii similare”, spunea părintele Constantin Stoica.

Episcopul de Giurgiu, PS Ambrozie, declara, în 15 august, la slujba oficiată de Sfânta Maria la Mănăstirea Putna, că „nu se poate construi moschee în ţara voievozilor” şi că atunci când duc povara neamului pe umeri „pe unii îi lasă genunchii” şi s-au operat, adăugând: „Bine ar fi să nu ne lase mintea”.

Muftiatul Cultului Musulman din România a primit în concesiune, pe o durată de 49 de ani, un teren de 11.295 de metri pătraţi situat pe bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, Sector 1, pentru construcţia unei moschei.

Terenul de peste 11.000 de metri pătraţi, de lângă Romexpo, cu o valoare estimată la patru milioane de euro, pentru construirea unei moschei cu o capacitate de 2.000 de persoane, a fost dat în concesiune Muftiatului Musulman Cultural la sfârşitul lunii mai, prin hotărâre de Guvern. Singura condiţie pe care a impus-o Guvernul a fost ca lucrările de construcţie a moscheii să înceapă în trei ani.

Potrivit protocolului semnat de Muftiatul Cultului Musulman şi Secretariatul de Stat pentru Culte, moscheea va avea, pe lângă clădirea propiu-zisă a lăcaşului de cult, mai multe anexe în care vor funcţiona un loc pentru spălări rituale, o casă parohială, o bibliotecă şi un centru de asistenţă socială.

În România trăiesc aproximativ 65.000 de musulmani, potrivit datelor de la Secretariatul de Stat pentru Culte, iar dintre aceştia, 10.000 locuiesc în Capitală. Cea mai mare moschee din România este la Constanţa, de altfel majoritatea musulmanilor din ţară aflându-se în Dobrogea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost unul dintre ce mai vocali critici ai proiectului, lansând un atac extrem de dur şi la adresa liderului comunităţii musulmanilor din România, dar şi a preşedintelui Recep Erodgan. Băsescu a susţinut de mai multe ori că o astfel de iniţiativă ar prezenta riscuri din punctul de vedere al securităţii naţionale, reproşându-le responsabililor de la Bucureşti că nu evaluează implicaţiile acestui demers.

„Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri romîni eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic”, arăta fostul şef al statului, într-o postare pe Facebook.

De celalaltă parte, şeful Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, afirma că proiectul este unul paşnic şi că nu înţelege de ce s-a transformat „într-o polemică.”

Mediafax

Germania a renunţat să-i trimită pe imigranţii din Siria în ţările prin care au intrat în UE

Se arata ca:

Germania a renunţat să-i trimită pe sirieni înapoi în ţara prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene, un „act de solidaritate europeană” salutat de Comisia Europeană (CE), în contextul în care imigranţii continuă să curgă către frontiera Ungariei, relatează AFP în pagina electronică.

Decizia germană – anunţată marţi, dar pusă în aplicare în mod discret de mult timp – „este singurul caz pe care-l cunoaştem în rândul statelor membre” ale Uninii, a comentat la Bruxelles Natasha Bertaud, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene (CE).

Gestul Berlinului „constituie o recunoaştere a faptului că nu putem lăsa statele membre situate la frontierele externe să gestioneze singure” afluxul excepţional de imigranţi, ca în cazul Greciei sau Italiei, a continuat Bertaud.

„Europa se află într-o situaţie care nu este demnă de Europa, trebuie s-o spunem pur şi simplu”, a declarat la rândul său cancelarul german Angela Merkel, îndemnând într-un „dialog cu cetăţenii” la o mai repartizare mai dreaptă a primirii refugiaţilor în cadrul Uniunii Europene.

Aceşti imigranţi, care apucă „ruta Balcanilor de Vest”, traversează frontiera în apropiere de satul unguresc Roszke, una dintre singurele părţi ale frontierei cu Serbia care nu este blocată de gard.

Călătoria le-a fost blocată săptămâna trecută, când Macedonia, depăşită de situaţie, şi-a închis frontiera timp de trei zile, împingându-i pe imigranţi înapoi în Grecia cu lovituri de baston.

„Am fost opriţi în Macedonia timp de două zile. Forţele antirevoltă erau teribile. Poliţia a recurs la arme şi la gaze lacrimogene”, a declarat un inginer IT irakian, în vârstă de 29 de ani, care a fugit de la Mosul, din calea jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI).

„Epuizaţi şi traumatizaţi”

În sudul ţării, centrul de primire Presevo înregistrează sosirea a aproximativ o mie de persoane pe zi, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), care înregistrase peste 700 numai marţi dimineaţa.

Iar 600-700 de imigranţi aşteptau să poată trece din Macedonia în Grecia.

Deşi ocolită de valul de imigranţi, Bulgaria a anunţat că a trimis militari să consolideze cele patru posturi de frontieră cu Macedonia.

Iar Austria a decis să mobilizeze aproximativ 500 de militari, pentru a instala adăposturi şi a distribui ajutoare alimentare.

La Geneva, o purtătoare de cuvânt a UNHCR, Melissa Fleming, a anunţat că „situaţia s-a calmat după scenele de haos de săptămâna trecută” la frontiera greco-macedoneană, dar a anunţat că ONU se aşteaptă ca numărul imigranţilor să ajungă la 1.500-3.000 pe zi în acest sector.

Potrivit lui Fleming, „mulţi vin din ţări afectate de violenţe şi conflicte, ca Siria şi Afganistan” şi sosesc „epuizaţi şi traumatizaţi”.

Din ianuarie şi până în iunie, 102.000 imigranţi au pătruns în UE prin Macedonia, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Albania, Muntenegru şi Kosovo, faţă de 8.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Agenţiei FRONTEX însărcinate cu frontierele externe ale spaţiului Schengen.

Plan de acţiune

În total, potrivit Frontex, în primele şapte luni ale anului numărul de imigranţi de la frontierele UE a atins 340.000, faţă de 123.000 în aceeaşi perioadă a lui 2014.

Numai săptămâna trecută, aproximativ 5.300 de persoane, provenind în principal din Africa subsahariană, au fost salvate pe Mediterana, în cadrul mai multor zeci de operaţiuni de salvare efectuate de către Marina italiană sau Misiunea europeană Triton.

La Summitul Balcanilor de Vest, prevăzut joi la Viena, Austria urmează să propună un plan de acţiune în cinci puncte, care prevede: intensificarea luptei împotriva reţelelor de călăuze, o repartizare „mai echitabilă” a refugiaţilor între statele UE, o cooperare consolidată în domeniul securităţii, un ajutor către ţările de origine ale imigranţilor şi o „strategie de azil la scară europeană”.

Însă Raportorul Special ONU pentru Drepturile Migranţilor François Crépeau a apreciat că este necesar ca UE să elaboreze o politică de primire a imigranţilor „coerentă, globală” şi care să respecte drepturile omului.”

O analiza interesanta are maestrul Ion Cristoiu:

Europa se confruntă cu dezastrul imigranților ilegali. Un dezastru produs de sergenții mesianici de la CIA!

Se arata ca:

„Puține știri din ceea ce se cheamă Actualitatea internațională m-au impresionat atît de tare ca cea despre aruncarea în aer a Sanctuarului Baal-shamin, una dintre bijuteriile Palmirei, faimosul site sirian.

Am vizitat Sanctuarul, ca și site-ul de faimă mondială Palmira, în 2010 cînd Siria nu se confrunta cu devastatorul Război civil și țara era întreagă.
Ne-a fost îndrumător, mie și celorlalți jurnaliști români, directorul Muzeului arheologic din Palmira, un prieten al României, autorul unei teze de doctorat despre Legiunea siriană din Armata romană care a cucerit Dacia.

Acum, cînd văd ororile comise de ISIS în zonă, mă întreb dacă mai e în viață.
Cu ceva timp în urmă, scriam pe cristoiublog.ro:
Palmira – un oraș roman în Siria
Războiul civil din Siria ne-a făcut să uităm (dacă am știut vreodată) că aici se găsesc și pot fi vizitate ruinele orașului roman Palmira, parte a provinciei Siria, sub Tiberius, nod comercial între Roma și Orientul Depărtat.
Vizitînd Palmira în 129, Împăratul călător Hadrian a proclamat orașul oraș liber și l-a botezat Palmira Hadriana.
Știe cineva cui aparține azi Palmira? Regimului Assad sau rebelilor? ”

Știrea de marți, 25 august 2015, mi-a dat răspunsul:
Palmira aparține ISIS.
Și cei din ISIS au comis una dintre marile crime ale istoriei, egală cu un genocid:
Au distrus un Monument de importanță crucială pentru Memoria umanității.
Și n-au distrus în timpul năvălirilor barbare, cînd Imperiul Roman se prăbușise, n-au distrus în Evul Mediu, zis și întunecat, n-au distrus în anii războaielor nesfîrșite, poreclite și de 30 sau de 100 de ani.

Au distrus în anul de grație 2015, când Omenirea beneficiază de telefon mobil, de Internet și de libertățile fundamentale ale omului, cînd se fac demonstrații pentru supraviețuirea crocodililor și cîinii beneficiază de locuri de lux în hoteluri.
Numai cine știe cît de greu s-au păstrat de a lungul timpului dovezile că am existat pe acest Pămînt, numai cine s-a apropiat cu emoție de ruine rămase de mii de ani în picioare, își dă seama de gravitatea știrii transmise de agențiile de presă internaționale.

Știrea aceasta vine împreună cu alta, la fel de îngrijorătoare pentru noaptea în care se poate cufunda din nou civilizația:
Europa Luminilor se confruntă cu o nouă migrație a popoarelor.

De ani buni României îi este refuzată intrarea în spațiul Schengen.
Deși ai noștri au făcut tot ce li s-a spus, inclusiv de a fi mituit, prin afacerea EADS, niște ștabi nemți, fericiți că Estul le dă posibilitatea de a se îmbogăți prin corupție, fără nici un risc, pentru că Occidentul admite să încalci legea maimuțelor din Est, dar în nici un caz legea țării tale, pentru că presa babuinilor din Est e într-un orgasm continuu de 25 de ani cînd vine vorba de ștabi din Occident și de companii din Vest, Marile Puteri protectoare ne-au refuzat și ne refuză admiterea în spațiul Schengen.

Ce-ar însemna admiterea României în spațiul Schengen?
Ar însemna că un român ar putea ajunge în Austria sau în Germania fără a fi oprit și verificat de un polițist de frontieră.
Pentru cei care nu aparțin Spațiului Schengen – de la ruși pînă la români și trecînd prin moldoveni – funcționează ceea ce se numește poliția de frontieră. Cînd am fost ultima oară în Germania, deoarece mă uitam în altă parte și nu la neamțul tîmpit de la ferestruica ghișeului de la Aeroportul Tegel (să te ferească Dumnezeu de un neamț tîmpit, față de alte neamuri, cînd sunt tîmpiți, nemții sunt dublu tîmpiți, deoarece creierului de găină i se adaugă supunerea de robot la proceduri!), neamțul a fost cît pe-aici să mă bată.
Murea de grijă ca nu cumva să intru în Germania în chip ilegal, fără să am dreptul.
Acum, îmi dau seama că aș fi putut intra în Germania fără nici o problemă.
Și nu înselîndu-l pe idiotul de la frontieră, ci dîndu-i cu tifla.
Și nu pe șest, ci transmis în direct la tv.

Aș fi putut face asta dacă aș fi fost nu român cu acte-n regulă, plecat în Germania ca turist, ci imigrant ilegal din Orientul Apropiat, unul din miile de imigranți care iau cu asalt țărmurile europene.

Știrea numărul unu în presa mondială se referă la drumul de neoprit al miilor de imigranți ilegali din Orientul Apropiat spre inima Europei.
Din punct de vedere juridic, sirienii, libienii, tunisienii, coborîți pe țărmurile Greciei în varianta de nouă hoardă migratoare, trec ilegal granițele, una după alta.

Încercați să intrați în Serbia fără pașaport.
Ați fi imediat întors înapoi.
Și, dacă ați face scandal sau chiar numai dacă ați insista, v-ați trezi și cu o scatoalcă.

Ei bine, mii de inși îmbarcați pe vase dubioase, plătind bani grei unor Baroni ai imigrării, la fel de nocivi ca și Baronii drogurilor din Columbia, ajung pe pămînt european. De aici, fără a avea pașaport, ba chiar fără a avea o lețcaie, trec graniță după graniță.
Și nu pe furiș, ci cu scandal, transmiși în direct de televiziuni, bociți de ONG-uri și priviți cu stupefacție de politicieni. Deocamdată, România e ocolită. Imigranții n-au descoperit că e drum spre Vest și prin țara noastră.
Cînd vor descoperi, să vezi invazie migratoare!

Dincolo de efectele nebănuite ale acestei noi migrații a popoarelor în plan economic, rămîn marile probleme juridice:

  1. Imigranții îi îmbogățesc pe niște ticăloși: Baronii imigrării.
  2. Imigranții trec granița încălcînd legea.
  3. Ce rost mai are să ții Poliție de frontieră, să pui idioți să citească pașapoarte, să scotocească în computere pentru a-i opri pe nedoriți, cînd simpla condiție de imigrant venit cu vasul pe Mediterana îți dă dreptul de a trece frontiera fără să te întrebe nimeni nimic?!

E limpede că liderii occidentali, prin nimic deosebiți în micimea gîndirii lor de liderii mîncători de semințe din România, sunt depășiți de noua provocare istorică.

Mă întreb cum ar reacționa pițifelnicii care conduc acum Europa de Vest, dacă Rusia și-ar trimite tancurile să treacă peste granițele țărilor lor?
Noroc că Rusia, contrar propagandei tembele de la noi, n-are de gînd să facă un asemenea experiment.

De ce se confruntă Europa cu noua migrație a popoarelor, cu o invazie a barbarilor prin nimic deosebită de cea a hoardelor lui Attila?
Din același motiv pentru care în Siria sunt aruncate în aer patrimonii ale umanități, sunt ucise călugărițe ortodoxe, sunt supuși oameni ai secolulului XXI unor legi de secolul al II-lea.

Americanii, mai precis sergenții mesianici de la CIA, cei loviți de paranoia numită instaurarea democrației americane peste tot în lume, au destabilizat Orientul Apropiat cu Operațiunea lor imbecilă: Primăvara arabă.

În locul democrației s-a instaurat, dacă nu dictatura militară mai ticăloasă decît cea răsturnată prin crearea Piețelor diversioniste, atunci haosul, haosul absolut.
Și în acest haos, proliferează dușmani infiniți mai periculoși pentru civilizația occidentală decît foștii dictatori îmbătrîniți în ticuri:
Radicalii din ISIS, baronii imigrărilor ilegale, bandele de răufăcători care terorizează orașe întregi, șefi de trib care-și dispută sîngeros teritorii.

E mai bună ca înainte viața celor eliberați de dictaturi prin așa zisa Primăvară arabă, Operațiune CIA imbecilă, la fel de imbecilă ca și răsturnarea premierului iranian în 1954, ca și asasinarea lui Patrice Lumumba în 1961 sau cele 625 de tentative de asasinare ale lui Castro?
Firește că nu.
Cei din țările așa zis democratizate de Operațiunea CIA o duc infinit mai rău în haosul ivit și amplificat după căderea căderea dictaturilor, pentru că țările respective nu erau pregătite minim pentru democrație.

Și așa cum țările din Est, nefiind pregătite pentru comunism, au suferit cumplit după impunerea cu forța de către sovietici a democrației socialiste, la fel, țările din Orientul Apropiat suferă cumplit după impunerea cu forța de către americani a democrației pluraliste.

Celor de la CIA nu le-a convenit Assad.
Au acordat credit, cum s-a întîmplat și în Caraibe, unor șmecheri din Siria, care-și ziceau Opoziție democratică.
Și au pus la cale Războiul civil din Siria.
Acum pe o parte a teritoriului sirian nu mai există puterea lui Assad.
Există puterea numită ISIS.
Și vedem cu toții de ce-i în stare această nouă creație a sergenților majori mesianici din America.

La această nouă nebunie a sergenților majori mesianici, Europa n-a reacționat.
Față de alte vremuri, cînd era condusă de lideri precum De Gaulle, Europa a aplaudat aventura americană, deși realiza, a nu știu cîta oară, că americanii, judecînd lumea prin programele computerelor, nu vor produce decît dezastru.

Acum, americanii asistă impasibili, dacă nu chiar bucuroși, la luarea cu asalt a Europei de către miile de imigranți produși chiar de americani.

Și e doar începutul.
În Orientul Apropiat sunt milioane de barbari care așteaptă să se îmbarce pentru a atinge țărmul visat al Noii Rome.

În amintirea celei care a fost Palmira reproduc mai jos fotografii ale site-ului din timpul vizitei din 2010.

Ii multumim maestrului Cristoiu pentru fotografii! Uitati-va numai ce au distrus acesti teroristi!! Lucrul asta inseamna barbarie, criminalitate si e de datoria UE sa ia masurile necesare impotriva Statului Islamic. Insa as avea o obiectie la ce a spus maestrul Cristoiu: nu „sergentii majori mesianici ai CIA” au facut aceasta „nebunie”, ci cei care le-au dat ordin! In speta Administratia Obama. Iar din aceasta non-actiune fata de ISIS a actualei Administratii de la Casa Alba, se vede clar un sprijin tacit acordat de aceasta Statului Islamic. Se vede ca nici Europa nu reactioneaza cum ar trebui si rau face! Noi nu trebuie sa admitem barbaria si criminalitatea aproape de hotarele noastre! Dar de aici rezulta ca Europa e obligata sa mearga pe aceeasi linie dictata de Casa Alba. Cea a non-actiunii impotriva Statului Islamic. Observati ca razboiul impotriva terorismului este actualmente oprit. Obama a preferat un conflict cu rusii, ce nu e sub forma unui razboi intre Rusia si America sau intre UE, America si Rusia, in care America nu e implicata direct, decat sa lupte hotarat impotriva extremismului islamic, pe care, in felul acesta, il tolereaza! Este inadmisibil sa te focalizezi doar pe lupta impotriva unui dictator precum Bashar al-Assad, dar sa nu iei nicio masura, sa nu ai nicio reactie fata de ISIS.

BBC

Syria’s Assad ‘confident’ of Iranian and Russian support

Se arata ca:

„The Syrian President, Bashar al-Assad, has said he is confident he has the continuing support of key allies Iran and Russia.

A fresh push is under way to resolve Syria’s four-year conflict, leading to speculation Mr Assad could be forced out to reach a settlement.

But Mr Assad said Russia and Iran did not abandon their friends.

Meanwhile France has said that the „neutralisation” of the Syrian leader was essential to ending the crisis.

French President Francois Hollande said: „We must reduce the terrorist influence without maintaining Assad. The two are bound up together.”

Iran and Russia though have maintained he needs to be part of a political solution.

The flurry of diplomatic activity on Syria has followed the recent nuclear deal reached between Iran and world powers.

But Mr Assad, speaking to Al-Manar, a Lebanese TV station run by his Hezbollah allies, said there was no imminent breakthrough in sight.

He said a solution was only possible if the outside world stopped supporting „terrorism”, a term he has used to describe both opposition activists and organised jihadist groups.

The BBC Beirut correspondent, Jim Muir, says the positions spelt out by Mr Assad remain unchanged, despite the dire situation his forces face on the ground.

The aftermath of what activists said was barrel bombs dropped by forces loyal to Syria's President Bashar Al-Assad

Some 250,000 people have died in the conflict

Syrian migrants walk along a road in Serbia

Huge numbers of Syrians have fled to Europe

Syria’s conflict began with anti-government demonstrations in 2011, but morphed into a bloody multi-party conflict that has left more than 250,000 dead.

The UN’s envoy to the Syrian crisis, Staffan de Mistura, has proposed a series of consultations between key parties as a means towards formal peace talks.

But in his interview Mr Assad called the UN envoy biased.”

Este limpede ca pozitia lui Francois Hollande – „Trebuie sa reducem influenta terorista fara sa-l mentinem pe Assad. Acestea doua sunt legate intre ele.” – nu e de natura sa aduca vreo solutie sau vreun progres in stingerea conflictului din zona. Dar Hollande nu a facut altceva decat sa exprime pozitia Casei Albe.

DE citit si…

Romania Libera

Ashton Carter: Principalele amenințări la adresa SUA sunt Statul Islamic și Rusia

Se arata ca:

„Statul Islamic și Rusia sunt principalele  amenințări la adresa securității Statelor Unite ale Americii, a explicat ministrul american al Apărării, Ashton Carter, conform Agerpres.

Ceea ce a făcut Rusia în ultimul an nu face decât să sporească posibilitatea confruntării cu alte țări, a afirmat Carter, într-un discurs susținut joi în fața pușcașilor marini din Forța expediționară marină nr.1 de la baza Camp Pendleton, în California.

Citește și: VIDEO. Un copil de 14 ani povestește cum a fost torturat de Statul Islamic

Referindu-se la pericolele la adresa securității SUA, șeful Pentagonului a plasat pe primul loc „fenomenul monstruos numit Statul Islamic, cu care trebuie să luptăm și împotriva căruia vom câștiga”.

Pe locul doi în topul amenințărilor, secretarul apărării Ashton Carter a numit politica Rusiei din ultimul an. „Trebuie să împiedicăm acțiunile Rusiei, atât în ceea ce privește interesele noastre naționale, cât și pentru faptul că avem aliați și parteneri importanți în aceasta parte a lumii, și avem angajamente importante în cadrul NATO”, a afirmat înaltul responsabil militar american.

Citește și: Aruncat în ghearele morții chiar de tatăl său: Drama unui student la Medicină, vânat de Statul Islamic

În același timp, Carter și-a exprimat opinia ca acțiunile conducerii Federației Ruse în Ucraina „îi duc pe ruși într-o direcție greșită”, întrucât se accentuează probabilitatea confruntării cu alte state. „Aceste amenințări au devenit mai mari. Trebuie să le facem față amândurora”, a adăugat el.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

 

August 27, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 124 comentarii

E ceva ce nu se justifica…

… in aceasta criza a datoriilor suverane. Am citit si ultimile comentarii, voi incerca sa-mi expun intr-un mod cat mai clar gandurile in aceasta postare. E ceva ce nu se justiifca! Ceva de neinteles si straniu in toata povestea asta a datoriilor.

Sa ne gandim ca totul a pornit de la lupta dintre comunism si capitalism. Romania, bunaoara, a fost o tara comunista. Teoria spune asa: statul face cheltuieli mari. In comunism intreaga economie era de stat, nu exista sector privat (decat cel putin unul foarte marunt, nesemnificativ). Nu cred ca se va gasi cineva care sa-l faca pe Ceausescu capitalist! 🙂 Cum toata economia era de stat – si nu exista, subliniez, sector privat – te-ai fi asteptat ca statul sa cheltuiasca sume uriase pentru dezvoltare. Mai mult, se vorbea pe vremea lui Ceausescu de asa numitul somaj mascat. Asta nu insemna ca respectivul primea ajutor de somaj, ci era incadrat in campul muncii cu salariu intreg. Te-ai fi asteptat ca statul sa cheltuiasca foarte mult pentru ca sa poata sustine aceasta constructie economica, bazata pe intreprinderi de stat ineficiente si pe sustinerea unui surplus de lucratori, care de fapt ar fi trebuit sa fie someri, dar care erau angajati si primeau un salariu intreg. Cu toate acestea, datoria pe care a avut-o Romania sub Ceausescu, datorie pe care tara noastra a fost obligata s-o plateasca si Ceausescu, cu mari sacrificii, e adevarat, a platit-o, era un mizilic fata de ceea ce vedem in zilele noastre in toata Europa Vestica, nu numai in cazul Greciei – (v. aici). Nicio tara europeana (exista, desigur, si exceptiile de rigoare, ca in orice situatie) nu a reusit sa respecte Tratatul de la Maastricht care, printre altele, prevedea ca datoria publica nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB – am scris despre asta aici. Iar lucrul asta s-a intamplat – tocmai asta e halucinant!! – in conditii capitaliste!!! Teoria despre capitalism, din punctul asta de vedere, e una in esenta destul de simpla: diminuarea rolului statului in economie. Din moment ce primeaza, economic vorbind, sectorul privat, rolul statului se diminueaza – de aici si consecintele: taxe si impozite mici (pentru ca de ce ai plati statului taxe si impozite mari daca rolul sau in economie este mult diminuat?),  libertatea economica. Ceea ce e izbitor de te lasa masca, cum se spune, este ca statele care au un sistem foarte bine pus la punct de protectie sociala – ma refer, de pilda, la Tarile Scandinave – au respectat Tratatul de la Maastricht. De asemenea Romania, cea actuala, unde coruptia e mare, a respectat de asemenea Tratatul de la Maastricht in ceea ce priveste volumul datoriei… In schimb celelalte tari vestice n-au respectat nici una limita maxima de 60% din PIB, nici macar Austria sau Germania!! Lucrul asta ma face sa ma gandesc la faptul ca si daca s-ar fi cheltuit abundent pentru protectie sociala, programe sociale, in tarile care nu au respectat limita maxima de 60% din PIB impusa datoriei publice  de catre Tratatul de la Maastricht, tot nu s-ar fi putut ajunge la un volum atat de mare al datoriei publice. Stateam si ma gandeam, de exemplu, cum a ajuns Belgia sa aiba o datorie de 107% din PIB in 2014… Daca va veti uita pe harta pusa la dispozitie de Statistica Ilustrata a Eurostatului, tarile care au respectat limita maxima de 60% din PIB sunt tarile din vechiul Bloc Estic ( cu mici exceptii: Croatia, Ungaria) si Tarile Scandinave. Atat.

Datoria foarte mare acumulata de tarile vestice nu se poate justifica, mai ales ca aceasta a crescut continuu de la semnarea Tratatului de la Maastricht si pana acum. Dar sa incercam sa vedem totusi… Sa luam, de pilda, Franta. Cum se justifica o datorie care a ajuns in 2014 la 95% din PIB? Sa incercam sa facem o comparatie cu Romania. E clar ca Franta e o tara in care performanta economica e mult mai mare decat in cazul Romaniei. Productivitatea in Franta e mai mare decat in Romania. Franta nu avea nevoie sa aiba o asemenea datorie, atat de mare. Atentie, vorbim de datoria statului, nu a sectorului privat!! Oricate programe sociale s-ar fi adoptat in Franta, este imposibil sa cheltuiesti atat de multi bani. Greu de crezut ca ar fi posibil. Pentru ca intra in contradictie cu productivitatea inalta pe care o intalnim in Franta si nu numai. In asemenea conditii vin, din taxe si impozite – inteleg ca Franta are o fiscalitate ridicata -, suficienti bani in vistieria statului. De ce, atunci, mai e nevoie ca statul sa se indatoreze atat de mult? Cu atat mai mult nu e nevoie de asa ceva. Romania, chiar si in conditii de nivel ridicat al coruptiei, respecta limita maxima a datoriei. Deci nici coruptia, care diminueaza productivitatea, nu poate fi o explicatie plauzibila pentru acest fenomen. Europa Vestica, nu numai Eurozona (Eurozona cu atat mai mult) arata ca o zona calamitata puternic, in care statul are nevoie de foarte multi bani pentru a face fata unei asemenea calamitati. Or, nici vorba de asa ceva, de o asemenea calamitate, Doamne fereste, in Europa de Vest. De aceea in toata povestea asta a datoriilor publice e ceva putred… De aceea eu spuneam aici ca exista un exces de lichiditate ce trebuie cheltuit. Dar mai vine si o alta intrebare: pe ce anume au cheltuit statele vestice acesti bani? Vorbim de sume uriase. Se vorbeste foarte mult despre indatorare, dar mult mai putin daca aceasta e justificata sau nu. Un stat poate oricand sa se indatoreze, fara sa dea nicio explicatie cetatenilor sai. Lucrul e ingrijorator. Adevarul este ca avem de a face cu o opacitate foarte mare, in toata Eurozona, cu privire la aceste datorii publice.

Ciudat e ca, acum, se impune o austeritate paguboasa tuturor acestor state, dar de la semnarea Tratatului de la Maastricht si pana sa se ajunga la asemenea debite mari, nu s-a luat nicio masura ca sa se evite o asemenea situatie. Fara indoiala, Grecia a fost doar punctul slab, gasit cu usurinta… Mie mi se pare ca a fost un atentat la Uniunea Europeana si o incercare de demantelare a Eurozonei, care inca nu s-a oprit. Interesant ce spune laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz intr-un articol din urma cu o luna:

Project Syndicate

Europe’s Last Act?

Se arata ca:

„NEW YORK – European Union leaders continue to play a game of brinkmanship with the Greek government. Greece has met its creditors’ demands far more than halfway. Yet Germany and Greece’s other creditors continue to demand that the country sign on to a program that has proven to be a failure, and that few economists ever thought could, would, or should be implemented.

The swing in Greece’s fiscal position from a large primary deficit to a surplus was almost unprecedented, but the demand that the country achieve a primary surplus of 4.5% of GDP was unconscionable. Unfortunately, at the time that the “troika” – the European Commission, the European Central Bank, and the International Monetary Fund – first included this irresponsible demand in the international financial program for Greece, the country’s authorities had no choice but to accede to it.

The folly of continuing to pursue this program is particularly acute now, given the 25% decline in GDP that Greece has endured since the beginning of the crisis. The troika badly misjudged the macroeconomic effects of the program that they imposed. According to their published forecasts, they believed that, by cutting wages and accepting other austerity measures, Greek exports would increase and the economy would quickly return to growth. They also believed that the first debt restructuring would lead to debt sustainability.

The troika’s forecasts have been wrong, and repeatedly so. And not by a little, but by an enormous amount. Greece’s voters were right to demand a change in course, and their government is right to refuse to sign on to a deeply flawed program.

Having said that, there is room for a deal: Greece has made clear its willingness to engage in continued reforms, and has welcomed Europe’s help in implementing some of them. A dose of reality on the part of Greece’s creditors – about what is achievable, and about the macroeconomic consequences of different fiscal and structural reforms – could provide the basis of an agreement that would be good not only for Greece, but for all of Europe.

Some in Europe, especially in Germany, seem nonchalant about a Greek exit from the eurozone. The market has, they claim, already “priced in” such a rupture. Some even suggest that it would be good for the monetary union.

I believe that such views significantly underestimate both the current and future risks involved. A similar degree of complacency was evident in the United States before the collapse of Lehman Brothers in September 2008. The fragility of America’s banks had been known for a long time – at least since the bankruptcy of Bear Stearns the previous March. Yet, given the lack of transparency (owing in part to weak regulation), both markets and policymakers did not fully appreciate the linkages among financial institutions.

Indeed, the world’s financial system is still feeling the aftershocks of the Lehman collapse. And banks remain non-transparent, and thus at risk. We still don’t know the full extent of linkages among financial institutions, including those arising from non-transparent derivatives and credit default swaps.

In Europe, we can already see some of the consequences of inadequate regulation and the flawed design of the eurozone itself. We know that the structure of the eurozone encourages divergence, not convergence: as capital and talented people leave crisis-hit economies, these countries become less able to repay their debts. As markets grasp that a vicious downward spiral is structurally embedded in the euro, the consequences for the next crisis become profound. And another crisis in inevitable: it is in the very nature of capitalism.

ECB President Mario Draghi’s confidence trick, in the form of his declaration in 2012 that the monetary authorities would do “whatever it takes” to preserve the euro, has worked so far. But the knowledge that the euro is not a binding commitment among its members will make it far less likely to work the next time. Bond yields could spike, and no amount of reassurance by the ECB and Europe’s leaders would suffice to bring them down from stratospheric levels, because the world now knows that they will not do “whatever it takes.” As the example of Greece has shown, they will do only what short-sighted electoral politics demands.

The most important consequence, I fear, is the weakening of European solidarity. The euro was supposed to strengthen it. Instead, it has had the opposite effect.

It is not in the interest of Europe – or the world – to have a country on Europe’s periphery alienated from its neighbors, especially now, when geopolitical instability is already so evident. The neighboring Middle East is in turmoil; the West is attempting to contain a newly aggressive Russia; and China, already the world’s largest source of savings, the largest trading country, and the largest overall economy (in terms of purchasing power parity), is confronting the West with new economic and strategic realities. This is no time for European disunion.

Europe’s leaders viewed themselves as visionaries when they created the euro. They thought they were looking beyond the short-term demands that usually preoccupy political leaders.

Unfortunately, their understanding of economics fell short of their ambition; and the politics of the moment did not permit the creation of the institutional framework that might have enabled the euro to work as intended. Although the single currency was supposed to bring unprecedented prosperity, it is difficult to detect a significant positive effect for the eurozone as a whole in the period before the crisis. In the period since, the adverse effects have been enormous.

The future of Europe and the euro now depends on whether the eurozone’s political leaders can combine a modicum of economic understanding with a visionary sense of, and concern for, European solidarity. We are likely to begin finding out the answer to that existential question in the next few weeks.” (subl. mea)

Voi incerca sa traduc ce am subliniat cu rosu:

Nu este in interesul Europei – sau al lumii – sa aiba o tara de la periferie despartita de vecinii sai, mai ales acum, cand instabilitatea geopolitica este deja evidenta. Zona invecinata a Orientului Mijlociu este in fierbere; Vestul incearca sa retina o noua Rusie agresiva; iar China, deja cea mai mare sursa a lumii de economii, cel mai mare comert, cea mai mare economie globala (in termeni de paritate a puterii de cumparare) confrunta Vestul cu noi realitati economice si strategice. Aceasta nu e vremea pentru sciziunea Europei.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 8, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Are Uniunea o problema politica majora?

Citeam pe facebook-ul D-lui. Cristian Preda urmatoarea fraza:

„Comunistul Țipras a obținut un sprijin popular masiv, Uniunea are o problemă politică majoră.”

Nu spun doar ca Tsipras n-a dovedit talente de sluga, in acord cu maestrul Ion Cristoiu, dar mai e si un alt aspect al problemei ce pare nebagat in seama de cineva… N-am auzit ca Tsipras sa aiba probleme cu Justitia sau sa fie anchetat in cazuri de coruptie.
Adevarul e ca nu e vorba de o problema politica majora in cadrul Uniunii, ci de democratie! Nu toata lumea trebuie sa fie de acord cu politicile FMI si interesele care-l guverneaza, asa cum nu toata lumea trebuie sa fie de acord cu PPE si interesele care guverneaza acest partid (ce par cam aceleasi cu cele ale FMI). Pentru ca nici PPE si nici FMI nu dovedesc o apetenta pentru democratie si dialog, ci doar pentru Putere.

Tsipras ce trebuia sa faca? Sa faca pe sluga, vorba D-lui. Cristoiu? Sa se plece pana la pamant in fata Troicii si sa le pupe bombeurile pantofilor? Daca pentru ca nu a facut asa ceva, avem o problema politica majora in Uniune, m-am lamurit cat de iubitori de democratie, de respectarea drepturilor si libertatilor, sunt cei de la PPE.

Adevarul este ca o astfel de pozitie – democratia sa fie o problema majora a Uniunii – dauneaza atat PPE cat si FMI.

Nici FMI nu este o institutie democratica, iar daca cineva considera ca e bine asa, mie mi se pare ca se insala. Cei care il guverneaza i-au impus Consensul de la Washington drept norma, iar FMI trebuie sa respecte cat se poate de rigid aceasta norma. Rezultatul: s-au vazut rateurile pe care le da FMI in ultima vreme, ma gandesc si la criza din Argentina, esec major al Fondului prin politicile pe care le-a promovat. Si sunt tot mai multe voci publice importante care afirma ca FMI nu e solutia problemei ci parte din problema. Inclusiv prestigiul acestei institutii a scazut.

Pare a fi destul de clar ca FMI, Comisia Europeana, Banca Central Europeana, PPE reprezinta aceleasi interese oculte. Ar fi foarte bine daca nu ar promova doar un unic punct de vedere, daca nu ar avea o viziune atat de unilaterala. In orice caz, se pare ca au mers prea departe incercand sa impuna o dictatura, renuntand la democratia occidentala care a functionat foarte bine daca a fost lasata sa functioneze dupa legile ei de drept. Eu nu cred ca e bine, ca e constructiv, ca trebuie sa impingi lucrurile prea departe, mai mult decat ti se cuvine. A impune un capitalism fara democratie in Europa nu cred ca e o solutie optima, in ciuda dificultatilor prezente. Iar o astfel de „solutie” nu va fi acceptata de catre cetatenii Uniunii, cu toate ca, actualmente, sunt mintiti in multe feluri.

Pe de alta parte, Dl. Preda pare a avea dreptate: avem o problema politica majora in Uniune – unii nu vor sa mai respecte jocul democratic, ci sa impuna reguli dictatoriale…

Va recomand sa cititi excelentul articol semnat de Eugen Ovidiu Chirovici:

Democracy and capitalism

Se arata ca:

Confronted by the most preoccupying economic crisis of its recent history, the capitalist system will be faced, in the coming decade, with certain dramatic choices. One of them may in fact have to do with the future of its presumably twin “sister”, that is to say, democracy. In order for you to understand what I am talking about, I must first make a short incursion into history.

This incursion aims to return to the origin of the meaning of these two concepts, “capitalism” and “democracy”. Both are relatively new, compared to the span of natural history. Neither one has even accompanied mankind in its most recent historical cycle, the one that has begun ten to twelve millennia ago, after the last glacial age.

The age of the hunter-gatherer populations, then the age of the sedentary agricultural civilizations, and even the medieval era came to be and passed out of being without either of these concepts. There are certain historians who have sought the history of modern democracy in Antiquity, in the political system developed in the great cities of Ancient Greece (mostly Athens) and, partly, in the era of the Roman Republic, and thereby attempt to show a kind of genealogy and continuity over time. But beyond the etymology, it is very difficult to find similarities between the modern concept of democracy and, for one example, the Athenian regime.

The ancient sense of elite – the elect –, derives more from the concept of aristocracy (taken over into the Middle Ages), but it does not seem to comport with the concept of meritocracy. Slavery was widespread, they had few rights, which was also true with the women and the poor, throughout the Mediterranean area. The roots of our democracy must rather be sought in the area opposed to the Mediterranean, that is to say, Northern Europe, with the Celtic and Germanic peoples.

Slavery was a rarity with them – only prisoners of war were enslaved – the women enjoyed equal status with men (Romans were shocked at the women who fought alongside their men in the German and Celtic armies) and their leaders were elected on the basis of merits in war, heedless of the idea of hereditary monarchy or peaceful, stable rule. Consequently, their power was greatly limited.

Only when Clovis I of the Franks suffered himself to be Christened and anointed king (circa 500 A.D.), bringing into being the first dynasty, as Charlemagne did three centuries afterward, or Otto the Great rising from among the Teutons, four centuries after that. European feudal rule itself, the described by this paradigm, is rather a pact than a tyranny.

Farmers worked the land for food, receiving in exchange secular security from their lords and spiritual assurance from the clergy and the Church. The ancient sources of this law, such as the Merovingian Code (The Salic Law) or the Schwab Code assured, at least promised, equality before the law. But this mode and order was dramatically different from the one of the Russians, when they freed themselves from the Tartar yoke. Or from that of the Turkish empire.

Or from the Chinese Empire of the time. The Magna Carta, imposed by the English barons on the monarchy suggests the attitude is triumphing which Henry II Plantagenet had attempted to crush by concentrating power in his own hands. Over the centuries, the power of the Parliament over the king will be asserted by the “Petition of Right” addressed to Charles I Stuart, who ended on the scaffold. The idea that runs is that not even the king can dispose at whim of the property or bodies of his subjects.

The concept of habeas corpus limits as well the discretion of the potentates in the dispensation of justice. The anecdote has it that Friedrich the Great was warned by some small shop-owner: “There are judges yet in Berlin”. In France, the Estates-General take power, in England is consecrated the Parliament.

The political philosophy provides the insight into natural rights that guided the American War of Independence; meanwhile, Jean-Jacques Rousseau’s version of the social contract leads to the French Revolution of 1789. Capitalism also came into being in the same area, after commerce moved from a barter economy to a monetary economy, and only after the Protestantism of England especially broke free from scholastic teachings and adopted the newfangled theories that unleashed the acquisitive passions.

The Company of the Indies and the first stock exchange in Amsterdam set the framework for the system, as Smith or Ricardo were later to conceive of it. In Scotland, the first insurance system is contrived. I have taken you on this short, sketchy and episodic historical route in order to underline three things. Primo: the modern concept of democracy practically comes into being at the same time as the concept of capitalism, as it first emerged. Secundo: both concepts are in fact concentrated in a very small geographical area, which is diminutive, if one considers the scale of the entire planet.

More than one – more than two centuries later, and even in our own age, they bear little fruit in vast areas of Asia, Africa or Latin America. Terzo: it has always been thought that capitalism and democracy are, p olitically speaking, “twin brothers”, one taking strength from the other. In our own age, however, tyrannies have proved that they cannot perform adequately, not even from an economic point of view. Communism, for example, imploded first of all for economic reasons, almost no military. This happy marriage between democracy and capitalism lived its “honeymoon”, in the fullest sense, only in the age that started in the wake of WWII and ended with the century.

This was the age of the Cold War, but nevertheless it meant a prosperity that had never before been seen, concentrating in the area which had given birth to the two concepts. Never in the history of mankind had so many people enjoyed such untrammeled access to economic welfare, education, a powerful healthcare system and so on and so forth, as did those who lived in the West (Western Europe, the USA). The “Kodak moment” must reckon somehow with the rule of Pinochet in Chile, of Franco and Salazar in Spain and Portugal respectively, that is to say, capitalist regimes with only a semblance of democracy, but on the whole, the picture was convincing.

So convincing that one famous scholar was put in mind of the End of History. In other words, democracy and capitalism had won the decisive battle, it was now validated world-historically, there could no longer be any alternative organization for the human beings either in the present or in the future. However, two things happened after the great enemy, Communism, was left on the ash heap of history, starting in 1989.

Primo: large geographic areas proved to be incapable to adopt these twin concepts; or at least did not want to adopt them. Secundo: the age of welfare seems to have come to an end even in its own home and therefore the force of seduction of both these concepts has begun to wane. The current Oriental revolts, for example, are attempts to create at least the germs of democracy; or might they be mere revolts against old rulers? or tribal power struggles?

Will China abandon one-party rule for pluripartidism? Will India change its deep-seated anti-democratic Hindu culture? Will the democratic plant take root in black Africa without mutilating mutations? It will reduce the terrible economic differences within the Latin American societies, differences that have no real connection with what we call democracy and/or capitalism in the original meaning? However optimistic the observer, a serious study will incline him to answer all these questions negatively.

Worse, the model is taking hits at home. Greece is one example. Talk of the failures of multiculturalism, from Berlin and Paris, could be the beginning of the end for the opinions we believed unquestioningly throughout the twentieth century. Islamic pressure, the Chinese model, the weakening of the nation-state, quakes in the global economy that threaten to break it to pieces, the current food crisis: all these are reasons to believe the twenty-first century will see democracy on the defensive: some of the old ideas, “the welfare state”, “the rule of law”, “the pursuit of happiness”, will have to be abandoned as a failed experiment.

The alternative is a new model of “harsh capitalism”, a characteristic, for example, of nineteenth century, more devoid of inhibitions in accepting the blatant inequalities and important limitations of “human rights”. It is already beginning to take shape among us, with each political decision that would have created outrage more than three decades ago. But mankind’s history teaches us that men accept a “transfer of liberty” when their military and economic survival is threatened.

Remember Franklin’s words: “They who can give up essential liberty to obtain a little temporary safety, deserve neither liberty nor safety.” Will this become the saw of some idealist living through what future centuries may end up calling “The Age of Illusions”.” (subl. mea)

Dvs., stimati cititori, credeti ca oamenii vor accepta acest „new model of “harsh capitalism””? Cu limitari ale drepturilor omului? Eu nu cred.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 7, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Despre referendumul din Grecia…

S-a vorbit mult si inca se vorbeste despre recentul referendum organizat in Grecia, punandu-se accent pe democratie. De asemenea sunt si care vorbesc despre premierul grec, Alexis Tsipras, in termeni de genul: „aventurier, iresponsabil”, mai mult decat probabil stiindu-se pe ei insisi… Desigur, astfel de incercari de discreditare a premierului grec nu prea au legatura cu democratia si bunul simt.

Insa nu am intalnit sa se observe faptul ca, de fapt, nu e vorba doar de democratie. Tin cont ca o cultura democratica nu trebuie sa se bazeze neaparat pe referendum, desi la un referendum participa poporul, exercitandu-si democratic un drept, acela de a-si spune, oficial, parerea.

Sunt de acord cu referendumul organizat de Guvernul grec si pot sa-l inteleg pe Tsipras. Eu cred ca acest referendum are trei motivatii:

1. In primul rand era vorba de o chestiune de ordin moral pentru ca populatia trebuia sa duca in continuare tot greul austeritatii impuse de creditori. Populatia a suferit foarte mult de pe urma austeritatii, somajul a inceput sa creasca si a atins cifre record. Intr-o asemenea situatie e normal si moral sa intrebi populatia daca doreste sa continue asa sau nu. In caz contrar Tsipras ar fi putut fi acuzat ca doreste raul populatiei.
2. Eu cred ca Tsipras a dorit sa stie foarte clar ce crede populatia: accepta sau nu masurile Troicii? Da sau nu. Desigur, ar fi putut consulta sondajele de opinie. Dar acestea pot fi manipulate si s-au mai vazut si sondaje gresite. Votul e vot, e oficial si are un caracter clar: atatia au raspuns cu da, atatia cu nu. Aritmetic. Tsipras avea nevoie de acest rezultat pentru ca sa stie daca are sau nu sprijinul populatiei, spre exemplu pentru efectuarea reformelor impuse de Troica.
3. Grecia face parte din Uniunea Europeana si Zona Euro. Grecia nu e o tara izolata si e normal sa comunice cu creditorii, cu Germania si Franta, tarile initiatoare ale Tratatului de Guvernanta Fiscala. Urmau sa aiba, oricum, loc negocieri. Eu cred ca era mai mult decat normal din partea lui Tsipras sa arate creditorilor si celor doua Puteri care au consfintit Compactul Fiscal, care e parerea populatiei. Clar. Fara dubiile ce se pot naste dintr-un sondaj de opinie. Altminteri ar fi putut fi acuzat ca ascunde adevarul Puterilor cu care negociaza sau ca a dat dovada de o regretabila neglijenta neinteresandu-se de ce anume vrea poporul grec.

Dupa cum se poate observa, acest referendum era cat se poate de logic sa fie organizat de catre Guvernul grec. As fi procedat la fel, fara indoiala. Nici nu poti sa sustii niste reforme daca nu ai sprijinul populatiei. E o chestiune politica elementara.

Un raspuns apropo de Grecia

As dori sa prezint aici un raspuns al D-nei. Andreea Paul la un comentariul al meu prin care o intrebam ce parere are despre Grecia:

Romania este in afara deciziei Eurogrupului cu privire la Grecia. Impartasim problemele, dar nu si deciziile pentru ca nu suntem membri ai zonei Euro.

Se arata ca:

Grecia are cea mai mare datorie guvernamentala si cel mai mare somaj din UE. Grecia are o datorie guvernamentala de aproape patru ori si jumatate mai mare raportata la PIB decat Romania. Somajul elen oficial este de 25%, de trei ori si jumatate mai mare decat in Romania.

  • -6 puncte procentuale ajustare bugetara in ambele tari, la timp in Romania, prea tarziu in Grecia

Deficitul bugetar s-a redus cu 6 puncte procentuale in România, de la 8,9% in 2009, la 2,9% in anul 2012, la timp si cu costuri majore. Cu intarziere de trei ani, Grecia isi ajusteaza deficitul cu un salt similar, de la 10,2% in 2011, la 3,5% in 2014, dar rateaza grav onorarea platii datoriilor publice.

  • +6 puncte procentuale crestere a datoriei guvernamentale in ambele tari intre 2011 si 2014

Romania si Grecia au continuat sa se indatoreze in ultimii 3 ani, dar au pornit de la niveluri diferite de indatorare. Cresterea datoriei guvernamentale a Greciei de 6 puncte procentuale, de la 171% la 177% din PIB intre anii 2011 si 2014, este identica cu cea a Romaniei, dar de la 34% la 40% din PIB, in aceeasi perioada.

  • Grecia in Euro, Romania nu

Grecia este membra a UE de 25 de ani, in timp ce Romania a intrat de-abia in al noualea an de apartenenta la spatiul comunitar european.

 

Grecia este de 15 ani in zona Euro, Romania nu e. Asadar, Romania nu participa la deciziile Eurogrupului care vizeaza Grecia. Dar, tot ceea ce se intampla in UE ne vizeaza in mod direct. Impartasim problemele, dar nu si deciziile Eurogrupului pentru ca nu suntem membri ai zonei Euro.”

Evident, recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Iulie 7, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O situatie incurcata…

Nu atat problema Greciei ar trebui sa fie punctul central al dezbaterilor, cat situatia generala din Uniunea Europeana care ramane in continuare incurcata. Nu se poate spune ca masurile de austeritate, Tratatul de Guvernanta Fiscala au imbunatatit ceva. Daca e vorba de scaderea datoriilor publice, acestea, dimpotriva, au crescut, in ciuda masurilor dure de austeritate. Ma refeream, in comentariile la postarea precedenta, la aspectul acesta, dar si la un altul care, dupa parerea mea, ar trebui sa ne ingrijoreze… E vorba de faptul ca inca in multe tari din Europa avem rate mari ale somajului, inclusiv cel in randul tinerilor. Problema, repet, nu e numai a Greciei. Grecia, daca doriti, ne reaminteste din cand in cand ca lucrurile nu evolueaza spre bine. Tocmai asta e ingrijorator… Exista tari cu o datorie publica foarte mare, dar cu un somaj redus, spre exemplu Japonia. Dupa Eurostat, in Japonia anului 2014 somajul a fost de doar 3,6%!! De asemenea SUA s-a descurcat foarte bine, avand un somaj de doar 6,2% in 2014. In Zona Euro, in acelasi an, somajul a fost de 11,6%, dar sa comparam cifrele de mai sus, referitoare la SUA si Japonia, cu rata somajului din Spania care s-a situat in 2014 la 24,5%!!

Indiferent de cum vor vota grecii la referendumul de astazi (v. si aici), situatia in UE ramane incurcata. Din pacate, ea este favorabila dezvoltarii extremelor politice si euroscepticismului. De asemenea, aceasta situatie intretine si perpetueaza o grava criza de incredere atat in moneda unica, euro, cat si in Uniunea Europeana in ansamblul sau. O iesire a Greciei din Zona Euro ar accentua un astfel de fenomen, de altfel nedorit.

Trebuie sa aducem o critica Tratatului de Guvernanta Fiscala. Ce se intampla? Uniunea Europeana, ca si constructie politica, reprezinta o realitate complet noua. Cu riscul de a ma repeta, trebuie sa spunem ca lucrul acesta inseamna, cu alte cuvinte, ca Europa nu a mai cunoscut asa ceva in trecut, o asemenea realitate complexa: politica (daca ne referim la institutii precum Parlamentul European sau Comisia Europeana, ca sa dau doar doua exemple), sociala (daca ne referim la multiculturalism) si economica (daca ne referim la moneda unica). Asa stand lucrurile, pe undeva e si logic ceea ce se intampla. Spre exemplu, in 1966 cu siguranta lucrurile nu au stat asa ca acum in Europa: era o alta realitate pe atunci. Sunt studii care arata un lucru: diferentele mari de productivitate dintre Nordul si Sudul Uniunii Europene. Chestiunea Greciei e o parte, ca sa zic asa, a problemei si poate nici cea mai importanta. Uniunea Europeana trebuie privita ca un ansamblu. E adevarat, un ansamblu eterogen. Problema este ca aceasta remarcabila diferenta de productivitate de care aminteam mai sus nu se poate echilibra decat prin masive investitii de capital in Sudul Europei, pentru a micsora decalajul fata de Nordul Europei. Euro reprezinta capitalul banesc si financiar. De aceea austeritatea nu poate da roade bune, pentru ca impune Sudului o micsorare nesustenabila a cheltuielilor – de aceea si datoria publica creste. Numai printr-un singur factor de productie – Munca – Sudul nu va rezolva niciodata (adica nu se stie cand)  problema. De observat, de pilda, ce se intampla in Romania: somajul este redus fata de media Uniunii Europene, cu toate acestea cresterile sunt modeste si nu ne pot satisface. In schimb s-au inregistrat cresteri economice notabile cand somajul a fost mai ridicat. Cum se explica lucrul acesta care pare a contrazice un cliseu economic deja clasic: cand somajul este ridicat te astepti la scaderi de PIB, cand e scazut te astepti la cresteri semnificative ale PIB-ului. Aici trebuie, dupa parerea mea, sa te gandesti care e factorul de productie, sa-i zic dominant, care determina cresterea: Munca sau Capitalul? De unde se poate observa ca cel din urma – Capitalul – provoaca, determina cresterea economica intr-o masura mai mare decat Munca. La nivelul UE, fluxurile de capital din centrul Uniunii spre periferie au determinat cresterea economica in zonele periferice ale Uniunii. Ca aceasta crestere s-a datorat consumului mai mult decat productiei, determinand tot felul de bubble-uri, cum ar fi, de pilda, cel imobiliar, e doar o problema de cum e folosit acest capital banesc si financiar. Trebuie sa remarcam ca e vorba in special de capitalul banesc si financiar, deci de o astfel de natura a capitalului. De ce e vorba preponderent de un astfel de capital? Pentru ca in UE s-au neglijat investitiile (acele investitii ale entitatilor non-financiare) care ar fi putut aduce spre periferia Uniunii, pe langa capitalul financiar, capital tehnic, de exemplu: masini, utilaje, tehnica electronica etc, capital care ar fi contribuit la cresterea productivitatii si ar fi creat locuri de munca productive. FMI a criticat Grecia, mai exact Guvernul Tsipras, ca a incetinit privatizarea companiilor de stat, proces prin care s-ar fi atras fonduri la buget. FMI teoretic s-ar putea sa aiba dreptate. Dar sa nu uitam ca Angela Merkel a spus nu demult ca Germania nu e interesata de Grecia. Daca apetitul pentru investii e scazut din varii motive apelul la efectuarea privatizarilor, desi corect, s-ar putea sa nu aiba ecou. Este exact fenomenul de care vorbeam mai sus: neglijarea investitiilor.

Chestiunea principala este ca trebuie un capital de valoare baneasca (in euro) foarte mare introdus in Sudul Europei. Masurile fiscale de austeritate nu sunt si nu vor fi suficiente ca sa rezolve problema acestui decalaj. Deoarece vorbim de un ansamblu, Uniunea Europeana va trebui sa-si asume lucrul asta. Defectul principal a Tratatului de Guvernanta Fiscala este ca nu se pot rezolva probleme de productivitate doar prin masuri fiscale de austeritate.

Sa luam un exemplu simplu care sa explice de ce este necesar un capital de valoare mare pentru cresterea productivitatii. Dar inainte trebuie spus ca, in general, cuvantul „productivitate” te duce cu gandul la „productivitatea muncii”. Abordarea aceasta e una populara pentru ca multi considera asa. Dar productivitatea inseamna eficienta sau randamentul cu care sunt combinati si utilizati factorii de productie.  Trecem acum la exemplul de care vorbeam: sa presupunem ca avem o statie de producere a cimentului sau o statie de betoane care e veche, uzata moral. Utilizand astfel de utilaje, oricat ai muncii, nu poti sa obtii o productivitate ridicata in comparatie cu o statie noua, moderna, de ultima generatie si mult mai performanta, care pe langa o productie mai mare iti da si o calitate mai buna a produsului. Iata de ce aportul de capital este important si determina cresterea productivitatii. Daca am utilaje vechi si chiar putine in comparatie cu ce productie si venituri vreau sa obtin, si lucrez cu trei sau patru muncitori, si la un moment dat constat ca, pentru a face fata unei cresteri a productiei am nevoie de 10 muncitori, de ce sa nu lucreze 10 muncitori pe mai multe utilaje noi, performante, determinand astfel o crestere mult mai mare de productivitate si conditii de lucru mai bune? Este clar ca aceasta crestere de productivitate determina si salarii mai mari, si o putere de cumparare mai mare.

Indiferent cum am privi problema – dezvoltare pe partea de oferta sau pe cea de cerere – chestiunea capitalului ramane de baza. Ca sa cresc oferta de bunuri si servicii, trebuie sa cresc productivitatea, si atunci cresterea capitalului e esentiala. Daca privim pe partea de cerere, Sudul avand o productivitate mai slaba fata de Nordul Uniunii, atunci se constituie intr-o piata de desfacere, lucru care obliga la sporirea capitalului banesc si financiar in partea sudica a Uniunii pentru a se putea cumpara produsele cu valoare adugata mare confectionate in Nord. Daca decalajele de productivitate dintre Nord si Sud se mentin si chiar se accentueaza, atunci e foarte dificil, daca nu imposibil, sa se poata crea o piata concurentiala libera in Uniunea Europeana.

Altminteri sa nu ne miram ca vom avea tot felul de bubble-uri, care se reduc, pana la urma, la o chestiune de exces de cash. Acest exces de cash, adica de bani lichizi in piata, poate fi oricand si usor provocat. Dar el mai arata ceva, si anume ca bani exista, sunt destui. Deci exista capital banesc mai mult decat suficient, de aceea premisele unui bubble exista oricand. Trebuie spus ca astfel de lucruri nu se pot, daca s-ar dori, combate prin masuri fiscale, ele fiind de alta natura: de natura monetara. Sa presupunem  ca actioneaza Statul printr-o crestere puternica a impozitelor – pentru ca asta e parghia pe care Statul o are la dispozitie – atunci, pe langa distorsiunile pe care le provoaca jucand in piata, nu creeaza altceva decat o crestere a inflatiei (care e tot un fenomen prin excelenta monetar), dar nu dintr-o cauza monetara, ci prin cresterea costurilor. Ce se intampla? Ideea unui deficit bugetar cat mai strans, prezenta in Tratatul de Guvernanta Fiscala, care, de fapt, e ideea deficitului bugetar zero, nu e sustenabila in Uniunea Europeana privita in ansamblul sau, din moment ce exista deja un exces de lichiditate pe piata care se cere cheltuit. Daca nu ar fi fost acest exces de lichiditate nu s-ar fi ajuns la situatia ca majoritatea tarilor vestice sa nu respecte Tratatul de la Maastricht: nu ar fi putut sa se indatoreze mai mult decat limita de 60% din PIB, inscrisa in Tratat, daca nu ar fi fost bani suficienti. De asemenea nu ar fi crescut datoria publica in conditiile unor drastice masuri de austeritate. Singura explicatie este ca inca mai exista, chiar din belsug, acest exces de lichiditati care permite, in ciuda tuturor masurilor de austeritate, indatorari masive ale statelor. De asemenea trebuie mentionat ca inflatia este scazuta in UE, ceea ce arata ca acest exces de lichiditate nu determina o inflatie puternica (v. aici si aici). Lucrul asta arata ca acest surplus foarte consistent are legatura cu cerintele economiei reale si ale circulatiei marfurilor, in ciuda crizei din Grecia. De ce aceste datorii mari acumulate de statele Uniunii, mai ales de cele Vestice, nu determina o inflatie puternica in interiorul Zonei Euro? Nici macar datoria imensa a Greciei nu determina o inflatie puternica. Si atunci e clar ca e vorba de cerintele economiei reale ale Uniunii. Or, nu se poate mentine prea mult aceasta contradictie: sa nu cheltuiesti mult cand, de fapt, trebuie s-o faci. Si nu ar trebui sa ne mire lucrul acesta in stadiul actual in care se gaseste Uniunea Europeana, o Uniune cu peste 500 de milioane de locuitori.

Update – Ultimile stiri privind referendumul din Grecia

Romania Libera

Referendumul din Grecia s-a încheiat: TV Grecia: 52 % au votat ”NU”, 48 % au votat ”DA”

Se arata ca:

UPDATE 19.25: Purtătorul de cuvânt al Guvernului grec, Nikos Filis, a declarat pentru televiziunea greacă că rezultatul referendumului este un impuls pentru Guvern de ”a merge înainte și de a încerca să normalizeze sistemul bancar”, potrivit The Guardian.

UPDATE 19.19:  Prezenţa la urne în referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor economice a depăşit nivelul de 40 la sută, astfel că plebiscitul va fi validat, a anunţat Ministerul de Interne de la Atena, potrivit Mediafax.

UPDATE 19.11: Televiziunea publică din Grecia a transmis că 52 % dintre greci au votat ”NU”, în timp ce 48 % au votat ”DA”. Rezultatele sunt strânse potrivit sondajului TV Grecia, însă acesta nu este un exit poll.

De asemenea, The Guardian notează că toate cele șase posturi de televiziune majore din Grecia transmit că măsurile de austeritate au fost respinse de populația greacă.

UPDATE 19.00: Referendumul la greci s-a încheiat.

Potrivit unui sondaj făcut prin telefon arată că 53 % dintre greci au votat ”Nu” la referendumul privind măsurile de austeritate. Sondajul nu este un exit poll, dar a fost citat de publicații din Grecia și de Le Monde.

UPDATE 16.15: Liderii partidelor moderate din Grecia: Pasok, Noua Democraţie şi To Potami (aflate în opoziţie) – au îndemnat cetăţenii Greciei să voteze în favoarea condiţiilor propuse de Grupul Bruxelles, potrivit Mediafax.

„Avem o responsabilitate. Grecii trebuie să fie uniţi şi să voteze în favoarea speranţei şi demnităţii. Vrem un acord sustenabil cu creditorii. Trebuie să opunem rezistenţă forţelor extremiste din Europa şi să răspundem afirmativ poziţiei Greciei în Europa”, a declarat Foti Yenimat, liderul Partidului Socialist (Pasok, centru-stânga).

UPDATE 15.00: Până la această ora prezența la vot este de 35 %, potrivit Digi 24.

UPDATE 12.57: Ministrul de Finanţe al Greciei, Yanis Varoufakis, a votat, duminică, la periferia Atenei. El a vorbit despre ”eşecurile enorme ale Eurogrupului au generat ultimatumuri la care poporul grec nu a putut răspunde”.

Citește și: Yanis Varoufakis a votat la Atena, denunţând „eşecurile” provocate de Eurogrup

UPDATE 12.00: Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a votat, duminică dimineaţă, și i-a îndemnat pe greci să îşi ia „destinul” în propriile mâini, informează site-ul cotidianului Ekathimerini, citat de Mediafax.

„Nimeni nu poate ignora mesajul de hotărâre al unui popor care îşi ia destinul în propriile mâini”, a declarat Tsipras, după ce a votat la o secţie din Atena.

Potrivit unor surse citate de BBC News online, Tsipras a intrat în secţia de votare pe o uşă secundară, separat de oamenii de rând.

––

Secţiile de votare s-au deschis, duminică dimineaţă, în Grecia, în cadrul referendumului care ar putea fi esenţial pentru rămânerea ţării în zona euro, potrivit Mediafax.

Peste opt milioane de greci sunt chemaţi la urne pentru a se pronunţa clar în favoarea sau împotriva condiţiilor propuse de creditorii internaţionali pentru continuarea programului de asistenţă financiară.

Citește și: Surse: UE ar fi încercat să blocheze raportul FMI. Care ar fi fost motivul

Plebiscitul a început la ora 7.00 (7.00, ora României) şi va se încheia la ora 19.00 (19.00, ora României), primele rezultate fiind aşteptate după ora 21.00.

Ultimele sondaje de opinie, realizate vineri, arată că 44,8 la sută dintre greci sunt favorabili continuării măsurilor de austeritate, în timp ce 43,4 se pronunţă împotrivă. Alţi 11,8 la sută dintre alăgători sunt nehotărâţi.

Citește și: Analiză AFP: Care sunt opţiunile Greciei după referendum

Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a decis organizarea unui referendum prin care grecii să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate propuse de creditorii țării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu vor lua nicio decizie privind situaţia din Grecia înainte de referendumul programat duminică. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.

Citește și: Yanis Varoufakis acuză creditorii Greciei de ”terorism”

Ministrul elen al Finanţelor, Yannis Varoufakis, a pledat pentru respingerea condiţiilor creditorilor, acuzând de „terorism” Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Citește și: Alexis Tsipras promite un acord cu instituţiile financiare internaţionale indiferent de rezultatul referendumului

Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intra oficial în incapacitate de plăţi doar pentru că Fondul Monetar Internaţional oferă unei ţări aflate în default tehnic o lună până la constatarea oficială a situaţiei. Practic însă, pieţele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventă. Grecia deţine recordul privind amploarea unei incapacităţi de plată a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenţei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008.”

Bineinteles, trebuie sa vedem rezultatele finale – acesta fiind doar un exit poll – si reactiile care vor veni in urma acestui referendum.

Update – Referendumul din Grecia. Rezultate partiale. Prime reactii

Romania Libera

Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate

Se arata, printre altele, ca:

UPDATE 22.49: Ministrul de Finanțe grec, Yanis Varoufakis, a ddeclarat pentru presa greacă că rezultatul votului de astăzi este un mare ”da” pentru democrația Europeană, arată The Guardian.

Varoufakis a subliniat că grecii au transmis un mesaj clar: gata cu tăierile bugetare și ”da” reformelor adevărate. Ministrul a declarat că îndepând de mâine vor contacta partenerii europeni pentru a se ajunge la un acord.

Citește și: Sărbătoare în Atena pe melodia ”Comandante Che Guevara”: Nu suntem sclavi

UPDATE 22.30: Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61,01% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,99% pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale, potrivit Mediafax.

UPDATE 20.28: Cetăţenii greci au votat în proporţie de 59,8% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 40,2 pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale, scrie Mediafax.

Citește și: Reacția Rusiei după referendumul din Grecia

Summit de urgență al Eurogrupului, după referendumul din Grecia

Se arata ca:

„Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande au solicitat duminică seară, în urma unei discuții telefonice, convocarea unui summit al zonei euro, după ce populația Greciei a respins prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali privind un nou acord de asistență financiară, relatează Agerpres.

De asemenea, cei doi lideri ”sunt de acord că votul cetățenilor greci trebuie respectat”, se arată într-un comunicat al Palatului Elysee. Potrivit unei surse din cadrul președinției franceze, summitul ar putea să se desfășoare marți, iar cererea a fost deja transmisă oficial președintelui Consiliului European, Donald Tusk.

Citește și: Prima reacție a lui Tsipras, după rezultatul referendumului

Conform unei alte surse, din cadrul guvernului de la Atena, premierul Alexis Tsipras a avut și el o convorbire telefonică cu Francois Hollande, discuție axată pe modalitățile ”de a tonifica negocierile” dintre Grecia și creditorii ei internaționali, UE și FMI, după ce ultimele propuneri ale acestora au fost respinse la referendumul de duminică.

După numărarea a trei sferturi din buletinele de vot, peste 61% dintre participanții la scrutin au votat ‘Nu’, împotriva acestor propuneri, care, potrivit lui Tsipras, ar fi implicat noi măsuri de austeritate.

Citește și: Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate

Preziceri sumbre privind un nou acord pentru Grecia. Ce a declarat ministrul german al economiei

Se arata ca:

„Ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, consideră că orice noi negocieri cu Grecia privind un nou acord de asistență financiară sunt ”greu de imaginat”,  după ce grecii au respins duminică prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali, relatează Agerpres.

Premierul grec Alexis Tsipras a ”tăiat ultimele punți” între țara sa și Europa, a declarat vice-cancelarul german într-un interviu ce va fi publicat luni de cotidianul Tagesspiegel. ”După respingerea regulilor de joc ale zonei euro (…), negocieri asupra unor programe de asistență în valoare de miliarde (de euro) sunt greu de imaginat”, a subliniat Sigmar Gabriel.

Citește și: Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate

Reacția sa survine după ce mai mulți oficiali greci, inclusiv ministrul de finanțe Yanis Varoufakis, au declarat că guvernul de la Atena dorește să reia imediat negocierile cu creditorii internaționali (UE și FMI) și să ajungă cât mai repede la un acord cu aceștia pentru un nou program de finanțare.”

Reacția Rusiei după referendumul din Grecia

Se arata ca:

„Grecia, care a votat masiv împotriva măsurilor de austeritate la referendumul de duminică, a făcut un pas către ieșirea din zona euro, dar își menține stabilitatea politică, ceea ce ar putea face țara mai atractivă pentru investitori, a declarat adjunctul ministrului rus al economiei, Aleksei Lihacev, citat de agenția TASS.

„Dacă Grecia va decide să se retragă din zona euro și să introducă moneda națională, va fi obligată să-și caute parteneri în afara Uniunii Europene”, a arătat viceministrul rus al economiei. În plus, exemplul ei ar putea fi urmat și de alte țări, ceea ce ar avea consecințe ireparabile pentru UE și pentru euro, potrivit Digi 24.

Citește și: Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate

„Nu putem să ne facem că nu înțelegem că este vorba de un pas către ieșirea din zona euro. O eventuală ieșire a Greciei din zona euro ar fi o terapie de șoc pentru Uniunea Europeană”, a declarat oficialul rus, deși s-a ferit să prognozeze dacă Grecia va merge până la capăt în această direcție.

El a spus că se așteaptă ca euro să se devalorizeze față de dolar, dar nu într-o manieră catastrofală. „Dacă UE trage concluziile potrivite, se va ajunge la o anumită asanare bugetară în zona euro, iar moneda europeană va crește din nou”, a afirmat Lihacev.

Citește și: Alexis Tsipras promite un acord cu instituţiile financiare internaţionale indiferent de rezultatul referendumului

Aceste prime rezultate ale referendumului arată o „puternică încredere” a poporului grec în guvernul lui Tsipras și aduce o consolidare considerabilă a poziției Greciei în negocierile cu UE, a apreciat, la rândul său, Konstantin Kosacev, președintele Comisiei pentru politică externă din Consiliul Federației, camera superioră a parlamentului rus.

„Este foarte probabil ca situația să ducă la un haos incontrolabil, de care nimeni nu are nevoie, dar Tsipras se va simți mai sigur pe el în negocierile cu europenii”, a mai spus parlamentarul rus, citat de RIA Novosti. „

Adevarul este ca nu e bine ce se intampla. Germania, datorita pozitiei sale extrem de rigide, impunand masuri de austeritate greu de acceptat, care nu rezolva problemele, dimpotriva, le agraveaza, a impins Grecia in aceasta situatie in care este condusa de un partid de extrema stanga, Syriza. Problema mare care se pune este ca daca Grecia va iesi din Zona Euro, foarte probabil se va alia cu Rusia. Mie mi se pare ca au dorit sa dea la schimb ceva Rusiei pentru Ucraina, spre a mai domoli putin Rusia din furia de care e cuprinsa datorita frustrarilor mari pe care le are… Dar iata ce scrie si George Friedman in analiza sa de pe Stratfor:

Beyond the Greek Impasse

Se arata ca:

„The Greek situation — having perhaps outlived the term „crisis,” now that it has taken so long to unfold — appears to have finally reached its terminal point. This is, of course, an illusion: It has been at its terminal point for a long time.

The terminal point is the juncture where neither the Greeks nor the Germans can make any more concessions. In Greece itself, the terminal point is long past. Unemployment is at 26 percent, and more than 50 percent of youths under 25 are unemployed. Slashed wages, particularly in the state sector, affecting professions including physicians and engineers, have led to massive underemployment. Meanwhile, most new economic activity is occurring in the untaxable illegal markets. The Greeks owe money to EU institutions and the International Monetary Fund, all of which acquired bad Greek debts from banks that initially lent funds to Greece in order to stabilize its banking sector. No one ever really thought the Greeks could pay back these loans.

The European creditors — specifically, the Germans, who have really been the ones controlling European negotiations with the Greeks — reached their own terminal point more recently. The Germans are powerful but fragile. They export about a quarter of their gross domestic product to the European free trade zone, and anything that threatens this trade threatens Germany’s economy and social stability. Their goal has been to keep intact not only the euro, but also the free trade zone and Brussels’ power over the European economy.

Germany has so far avoided an extreme crisis point by coming to an endless series of agreements with Greece that the Greeks couldn’t keep and that no one expected them to keep, but which allowed Berlin to claim that the Greeks were capitulating to German demands for austerity. This alleged capitulation helped Germany keep other indebted European countries in line, as financially vulnerable nations witnessed the apparent folly of contemplating default, demanding debt restructuring and confronting rather than accommodating the European Union.

Greece and the Cypriot Situation

For the Germans, Greece represented a dam. What was behind the dam was unknown, and the Germans couldn’t tolerate the risk of it breaking. A Greek default would come with capital controls such as those seen in Cyprus, probably trade barriers designed to protect the Greek economy, and a radical reorientation of Greece in a new strategic direction. If that didn’t lead to economic and social catastrophe, then other European countries might also choose to exercise the Greek option. Germany’s first choice to avoid the default was to create the illusion of Greek compliance. Its second option was to demonstrate the painful consequences of Greece’s refusal to keep playing the first game.

This was the point of the Cyprus affair. Cyprus had reached the point that it simply could not live up to the terms of its debt repayment agreements. The pro-EU government agreed under pressure to seize money in bank accounts holding more than 100,000 euros (around $112,000) and use that money to make good on at least some of the payments due. But assigning a minimum account balance hardly served to lessen the blow or insulate ordinary Cypriots. A retiree, after all, may easily have more than 100,000 euros in savings. And hotels or energy service companies (which are critical to the Cypriot economy) certainly have that much in their accounts. The Germans may have claimed the Cypriot banking system contained primarily Russian money, but — although it undoubtedly contained plenty of Russian funds — most of the money in the system actually represented wealth saved and used by Cypriots in the course of their lives and business. The result of raiding those accounts was chaos. Cypriot companies couldn’t pay wages or rent, and the economy basically froze until the regulations were eventually eased — though they have never been fully repealed.

The Germans were walking a fine line in advocating this solution. Rather than play the pretend game they had played in Greece, they chose to show a European audience the consequences of genuine default. But those consequences rested on a dubious political foundation. Obviously the Cypriot public was devastated and appalled by their political leaders’ decision to comply with Germany’s demands. But even more significant, the message received by the rest of Europe was that the consequences of resistance would be catastrophic only if a country’s political leadership capitulated to EU demands. Seizing a large portion of Cypriot private assets to pay public debts set an example, but not the example the Germans wanted. It showed that compliance with debt repayments could be disastrous in the short run, but only if the indebted country’s politicians let it happen. And with that came another, unambiguous lesson: The punishment for non-compliance, however painful, was also survivable — and far preferable to the alternatives.

The Rise of Syriza

Enter the Coalition of the Radical Left party, known as Syriza, one of the numerous Euroskeptic parties that have emerged in recent years. Many forces combined to drive pro-EU factions out of power, but certainly one of them was the memory of the behavior of pro-EU politicians in Cyprus. The Greek public was well aware Athens would not be able to repay outstanding debt on anything even vaguely resembling the terms set by the pro-EU politicians. Cognizant of the Cypriot example, they voted their own EU-friendly leaders out, making room for a Euroskeptic administration.

Syriza ran on a platform basically committing to ease austerity in Greece, maintain critical social programs, and radically restructure the country’s debt obligations, insisting that creditors share more of the debt burden. EU-friendly parties and individuals — and the Germans in particular — tended to dismiss Syriza. They were used to dealing with pro-EU parties in debtor countries that would adopt a resistant posture for their public audience while still accepting the basic premise put forth by Germany and the European Union — that in the end, the responsibility to repay debts was the borrower’s. Regardless of their public platform, these parties therefore accepted austerity and the associated social costs.

Syriza, however, did not. A moral argument was underway, and the Germans were tone deaf to it. The German position on debt was that the borrower was morally responsible for it. Syriza countered that, in effect, the lender and the borrower actually shared moral responsibility. The borrower may be obligated to avoid incurring debts that he could not repay, but the lender, they argued, was also obligated to practice due diligence in not lending money to those who were unable to repay. Therefore, though the Greeks had been irresponsible for carelessly borrowing money, the European banks that originally funded Greece’s borrowing spree had also been irresponsible in allowing their greed to overwhelm their due diligence. And if, as the Germans have quietly claimed, Greek borrowers misled them, the Germans still deserved what happened to them, because they did not practice more rigorous oversight — they saw only euro signs, just as the bankers did when they signed off on loans to Greece rather than restraining themselves.

The story of Greece is a tale of irresponsible borrowing and irresponsible lending. Bankruptcy law in European and American culture is a system of dualities, where expectations for prudent behavior are placed on both the debtor and creditor. The debtor is expected to pay everything he can under the law, and when that is ability is expended, the creditor is effectively held morally responsible for his decision to lend. In other words, when the debtor goes bankrupt, the creditor loses his bet on the debtor, and the loan is extinguished.

But there are no bankruptcy laws for nation-states, because there is no sovereign power to administer them. Thus, there is no disinterested third party to adjudicate national bankruptcy. There are no sovereign laws dictating the point where a nation is unable to repay its debt, no overarching power that can grant them the freedom to restructure debts according to law. Nor are there any circumstances where the creditor is simply deemed out of luck.

Without these factors, something like the Greek situation emerges. The creditors ruthlessly pursue the debtor, demanding repayment as a first priority. Any restructuring of the debt is at the agreement of creditor and debtor. In the case of Cyprus, the government was prepared to protect the creditors’ interests. But in Greece’s case, Syriza is not prepared to do so. Nor is it prepared, if we believe what the party says, to simply continue crafting interim lies with the country’s creditors. Greece needs to move on from this situation, and another meaningless postponement only postpones the day of reckoning — and postpones recovery.

The Logic and Repercussions of a Grexit

A Greek withdrawal from the eurozone would make sense. It would create havoc in Greece for a while, but it would allow the Greeks to negotiate with Europe on equal terms. They would pay Europe back in drachmas priced at what the Greek Central Bank determines, and they could unilaterally determine the payments. The financial markets would be closed to them, but the Greeks would have the power to enact currency controls as well as trade regulations, turning their attention from selling to Europe, for example, to buying from and selling to Russia or the Middle East. This is not a promising future, but neither is the one Greece is heading toward now.

Many have made a claim that a Greek exit could lead the euro to collapse. This claim seems baffling at first. After all, Greece is a small country, and there is no reason why its actions would have such far-reaching effects on the shared currency. But then we remember Germany’s primordial fear: that Greece could set a precedent for the rest of Europe. This would be impossible if the rest of Europe was doing well, but it is not. Spain, for example, has unemployment figures almost as terrible as Greece’s. Some have pointed out that Spain is now one of the fastest-growing countries in Europe, which would be impressive if growth rates in the rest of Europe weren’t paralyzed. Similarly, Spain’s unemployment rate has fallen — to a mere 23 percent. Those who are still enthused about the European Union take such trivial improvements as proof of a radical shift. I see them as background noise in an ongoing train wreck.

The pain of a Greek default and a withdrawal from the eurozone would be severe. But if others see Greece as a forerunner of events, rather than an exception, they may calculate that the pain of unilateral debt restructuring makes sense and gives Greeks a currency that they can at last manage themselves. The fear is that Greece may depart from the euro, not because of any institutional collapse, but because of a keen awareness that sovereign currencies can benefit nations in pain — which many of Europe’s countries are.

I do appreciate that the European Union was meant to be more than an arena for debtors and creditors. It was to be a moral arena in which the historical agony of European warfare was abolished. But while the idea that European peace depends on prosperity may be true, that prosperity has been lost. Economies rise and fall, and Europe’s have done neither in tandem. Some are big winners, like Germany, and many are losers, to a greater or lesser degree. If the creation of a peaceful European civilization rests on prosperity, as the founding EU document claims, Europe is in trouble.

The problem is simple. The core institutions of the European Union have functioned not as adjudicators but as collection agents, and the Greeks have learned how ruthless those agents can be when aided by collaborative governments like Cyprus. The rest of the Europeans have also realized as much, which is why Euroskeptic parties are on the rise across the union. Germany, the country most threatened by growing anti-EU sentiment, wants to make clear that debtors face a high price for defiance. And if resistance is confined to Greece, the Germans will have succeeded. But if, as I think it will, resistance spreads to other countries, the revolt of the debtor states against the union will cause major problems for Germany, threatening the economic powerhouse’s relationship with the rest of Europe.”

Beyond the Greek Impasse is republished with permission of Stratfor.”

El arata in final doua lucruri:

– „If the creation of a peaceful European civilization rests on prosperity, as the founding EU document claims, Europe is in trouble.” , incerc sa traduc: „Daca creatia unei civilizatii europene pasnice rezida in prosperitate, asa cum arata documentele fondatoare ale UE, atunci Europa e in bucluc”

– El spune ca Uniunea Europeana nu functioneaza ca un organism care sa studieze si sa aplaneze, sa calmeze un conflict, ci ca un agent de colectare si inca unul foarte dur. Dar arata ca restul europenilor realizeaza de ce se ridica partidele eurosceptice pe tot teritoriul Uniunii. Spune in continuare ca Germania e tara cea mai amenintata de cresterea sentimentului anti-UE, dar care vrea sa faca clar debitorilor ca vor plati un pret ridicat pentru nesupunere. Da exemplul Greciei, dar arata ca daca aceasta rezistenta se va raspandi si la alte tari din UE, revolta statelor debitoare impotriva Uniunii va cauza probleme majore Germaniei, amenintandu-i relatiile de mare putere economica cu restul Europei.

Update – Criza din Grecia

Un articol foarte bun, dupa parerea mea, din Gandul:

CRIZA DIN GRECIA. Înţelegere între Tsipras şi Merkel, după ce au vorbit la telefon. Grecii au termen până joi să găsească o soluţie. REACŢIA FMI. Tsakalotos, noul ministru de Finanţe

Se arata ca:

La scurt timp după publicarea rezultatelor oficiale de la referendumul istoric din Grecia, la care elenii au spus, în număr covârşitor, un „NU” pachetului de reforme propus de UE, premierul Alexis Tsipras a făcut primii paşi pentru noi negocieri. A vorbit atât cu liderii partidelor din Grecia, cât şi cu cancelarul german, Angela Merkel, dar şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Liderii europeni i-au dat termen să vină cu noi propuneri de reforme până joi, când este programat summitul extraordinar al liderilor din zona euro. Situaţia este din ce în ce mai complicată pentru Grecia, avertizează liderii europeni, care exclud însă o ieşire din zona euro. Un argument pentru acest lucru o reprezintă şi demisia ministrului grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, nu tocmai plăcut de creditori, mai ales după ce acesta a zis despre liderii europeni că sunt „terorişti”. Astfel, în locul lui Varoufakis, a venit unul dintre negociatorii Greciei, Euclid Tsakalotos. Potrivit rezultatelor oficiale, 61.3% dintre greci au ales „NU”, iar 38.7% „DA”. Premierul Alexis Tsipras le-a mulţumit grecilor pentru „alegerea curajoasă”. „Voi pune în aplicare acest mandat fără ezitare, care nu este un mandat de ieşire din Europa, ci un mandat pentru întărirea poziţiei Greciei în negocierile cu UE”, a spus el. Gândul transmite LIVE TEXT principalele evenimente.

Referendum istoric duminică în Grecia. Chemaţi să voteze planul de austeritate al creditorilor internaţionali, grecii au spus „NU” într-o proporţie covârşitoare. Potrivit rezultatelor oficiale, 61.3% dintre greci au ales „NU”, iar 38.7% „DA”. Premierul Alexis Tsipras le-a mulţumit grecilor pentru „alegerea curajoasă”. „Voi pune în aplicare acest mandat fără ezitare, care nu este un mandat de ieşire din Europa, ci un mandat pentru întărirea poziţiei Greciei în negocierile cu UE”, a spus el.

După primele rezultate oficiale, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au avut o discuţie telefonică în care au căzut de acord că un summit al liderilor din zona euro ar trebui să aibă loc marţi. Luni seară este programată o întâlnire a celor doi.

UPDATE 19:33 Euclide Tsakalotos a fost numit în funcţia de ministru de Finanţe al Greciei, înlocuindu-l pe Yanis Varoufakis, care a demisionat, informează presa elenă. Până acum acesta a fost secretar de stat în Ministerul de Externe. Ceremonia pentru depunerea jurământului este programată luni seară.

UPDATE 19:10 Tsipras are susţinerea a cinci partide din Grecia. Ministrul grec al Apărării Panos Kammenos a anunţat luni că trei partide de opoziţie au semnat o declaraţie de susţinere a premierului Alexis Tsipras în vederea negocierii unui nou plan de salvare cu creditorii, relatează The Associated Press în pagina electronică.

Astfel, cinci partide se reunesc, în total, în spatele premierului, care avea deja susţinerea formaţiunii sale, Syriza (extremă stânga), şi a Partidului Grecilor Independenţi (naţionalişti) care face parte din coaliţie.

În opinia lui Kammenos, această susţinere anunţă o „nouă eră” în politica greacă şi sporeşte şansele Atenei de a ajunge la un acord cu creditorii săi europeni şi internaţionali. Detalii, AICI.

UPDATE 19:05 Băncile din Grecia rămân închise, informează presa internaţională. Grecii pot scoate de la bancomate tot maximum 60 de euro.

UPDATE 18:49 Marine Le Pen, liderul partidului francez Frontul Naţional, îndeamnă ţările din Uniunea Europeană să constate „eşecul” monedei euro şi să revină la monedele naţionale, după ce duminică poporul grec a respins măsurile de austeritate propuse de creditori, relatează publicaţia franceză Atlantico.

Discutând rezultalele referendumului de duminică din Grecia, Marine Le Pen, preşedinta partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional, a declarat, în cadrul unui interviu acordat postului francez BFM TV, că „BCE trebuie să înceteze imediat să mai facă abuz de putere şi să nu mai priveze Grecia de lichidităţi”.

„Sunt de părere că trebuie să constatăm eşecul monedei euro şi să ne concentrăm pe organizarea unui proces de revenire la monedele naţionale”, a adăugat Marine Le Pen.

UPDATE 17:42 Noul ministru de Finanţe al Greciei este Euclid Tsakalotos, unul dintre negociatorii Greciei.

UPDATE 17:45 FMI este pregătit să asiste Grecia, a transmis directorul Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde. „FMI ia act de referendumul din Grecia. Monitorizăm situaţia cu atenţie şi suntem pregătiţi să ajutăm Grecia dacă ne va cere asta”, a zis Lagarde, potrivit The Guardian.

UPDATE 17:30 Eurogrup aşteaptă noi propuneri din partea Greciei, dar rezultatul referendumului va îngreuna negocierile, afirmă preşedintele instituţiei, Jeroen Dijsselbloem, subliniind că menţinerea statului elen în zona euro va necesita „reforme dificile”.

„Rezultatul referendumului este foarte neplăcut pentru viitorul Greciei”, a declarat Jeroen Dijsselbloem, citat de cotidianul italian Il Sole 24 Ore.

UPDATE 16:25 Premierul Alexis Tsipras a vorbit cu cancelarul Angela Merkel la telefon şi au convenit ca autorităţile de la Atena să-şi prezinte programul de reforme joi, la summitul extraordinar al statelor din zona euro, anunţă BBC, citând presa din Grecia. Detalii, AICI.

UPDATE 16:23 Amintim faptul că Grecia a rămas fără ministru de Finanţe, după ce Yanis Varoufakis şi-a dat demisia în această dimineaţă. Potrivit presei internaţioanle, este foarte probabil ca înlocuitorul lui Varoufakis să fie chiar unul din echipa de negociatori, Euclid Tsakalotos. Potrivit Reuters, citat de BBC, Varoufakis le-a zis jurnaliştilor de la Atena că deşi el pleacă, se vor vedea cu Tsakalotos.

UPDATE 16:00 Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a declarat că referendumul din Grecia reprezintă o respingere a regulilor din zona euro. „Dacă Grecia vrea să rămână în zona euro, trebuie să propună reforme mai mari decât cele prezentate până acum. Nu putem abandona Grecia, dar toate statele UE trebuie să se pregătească acum să ofere un ajutor umanitar. Grecia este ameninţată de insolvenţă”, a spus Sigmar Gabriel, potrivit Reuters.

UPDATE 15:48 Premierul Alexis Tsipras a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Potrivit BBC, subiectul discuţiei a fost datoria Greciei şi, potrivit unui comunicat de presă al Kremlinului, Putin „şi-a exprimat susţinerea faţă de poporul grec în dificultăţile cu care se confruntă”. Mai mult, acelaşi comunicat arată şi faptul că Tsipras şi Putin au discutat despre „dezvoltarea cooperării dintre Rusia şi Grecia”.

UPDATE 15:08 Ministrul de Finanţe al Germaniei susţine că datoria Greciei nu poate fi redusă, iar subiectul nu este pe agenda guvernului german. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Martin Jaeger, a precizat că nu există fundament pentru o astfel de măsură, mai ales că autorităţile elene încă nu au făcut noi propuneri pentru un alt plan de salvare.

UPDATE 14:33 În aceste momente, se desfăşoară o întâlnire între liderii partidelor din Grecia, pentru a discuta punctele de pornire în următoarele negocieri. La întâlnire participă şi Alexis Tsipras, care, potrivit The Guardian, urmează să aibă o discuţie şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cu cancelarul german, Angela Merkel.

UPDATE 14:31 Conducerea BCE urmează să aibă o discuţie, luni seara, despre un fond de urgenţă pentru Grecia, au declarat surse oficiale pentru Reuters.

UPDATE 13:54 Grecia ar trebui să beneficieze de un nou plan de salvare şi ar trebui să rămână în zona euro, a declarat ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, potrivit BBC. Spania este deschisă noilor negocieri cu guvernul de la Atena.

UPDATE 13:40 Comisia Europeană nu va începe negocierile fără un mandat din partea miniştrilor de Finanţe din zona euro, a anunţat vicepreşedintele CE, responsabil cu euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis. „Eurogroup are toate instrumentele să menţină stabilitatea economică a zonei euro. Un răspuns NU complică grupurile, s-a creat o distanţă foarte mare între Grecia şi Zona euro. Comisia Europeană este, în continuare, dornică să găsească o soluţie, dar pentru noi negocieri avem nevoie de mandat de la Eurogroup”, a anunţat Dombrovskis, de la Bruxelles.

În plus, vicepreşedintele CE a precizat că reformele din Grecia au fost implementate doar parţial şi că Guvernul Tsipras este vinovat pentru eşecul înregistrat în ce priveşte creşterea economică.

UPDATE 13:11 Negocierile cu Grecia nu pot fi reluate deocamdată, a anunţat purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel. „Uşile rămân deschise pentru un nou plan de salvare a Greciei, chiar şi după rezultatul referendumului, dar negocierile nu pot începe încă. În lumina deciziei cetăţenilor greci, condiţiile pentru a începe noi negocieri nu sunt încă îndeplinite”, a spus Steffen Seibert, anunţă BBC.

UPDATE 12:16 Miniştrii de Finanţe ai UE se vor întâlni în prima parte a zilei de marţi. Membrii Eurogroup au fost convocaţi pentru ora 13:00, în condiţiile în care de la ora 18:00 este programat summit de urgenţă al zonei euro, anunţă preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, potrivit The Guardian.

Potrivit unui comunicat de presă, membrii Eurogroup aşteaptă noi propuneri de reforme din partea autorităţilor de la Atena.

UPDATE 11:46 Preşedintele Klaus Iohannis spune că, deşi Grecia a votat ”Nu” la referendumul de duminică, speră că înţelepciunea politică şi economică va prima în cele din urmă şi se vor găsi soluţii care să însemne ”Da” pentru viitorul european al Greciei. Mai multe detalii AICI.

UPDATE 11:03 Euro s-a depreciat, dar a atins doar minimul ultimei săptămâni, în urma votului negativ de la referendumul din Grecia care va avea pe termen lung un impact limitat pe pieţele financiare, potrivit analiştilor citaţi de Bloomberg. „Reacţia pieţei a fost până acum remarcabil de calmă. Majoritatea oamenilor stau deoparte şi aşteaptă să vadă cum răspund autorităţile europene”, a declarat Callum Henderson, director pentru cercetări în domeniul valutar la Standard Chartered în Singapore. Mai multe detalii AICI. […]”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 5, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 18 comentarii

Grecia…

Gandul

Grecia, la un pas de faliment. Lista reformelor „umilitoare” respinse de guvernul Tsipras: de ce AUSTERITATEA a mers la Bucureşti şi nu merge la Atena

Se arata ca:

La trei ani după ce a fost iertată de o datorie de 100 de miliarde de euro, Grecia riscă, din nou, să intre în incapacitate de plată. Odată cu restructurarea datoriei publice, Grecia a beneficiat şi de un acord de sprijin financiar încheiat cu aşa-numita troika (FMI, CE şi BM). Condiţiile acestui ajutor au fost, în linii mari, similare cu cele pe care şi le-a asumat România în timpul crizei, când a apelat la creditorii internaţionali. Măsurile de austeritate impuse de ”funcţionarii” occidentali se înscriu într-un tipar cunoscut şi la Bucureşti: reducerea cheltuielilor publice, introducerea de noi taxe care să compenseze o colectare scăzută a veniturilor bugetare, reforme structurale, privatizări şi reduceri de deficit. Cu toate acestea, Grecia este din nou în criză. Economiştii contactaţi de Gândul susţin că ieşirea statului din zona euro, Grexit-ul, este un scenariu puţin probabil având în vedere dependenţa statului de banii europeni. În ciuda opoziţiei faţă de troika, finanţarea europeană a salvat statul de la faliment, în condiţiile în care pieţele financiare cereau, în martie 2012, 44 de euro pentru fiecare euro dat Greciei pentru a-şi plăti datoriile. În prezent, lipsa unui acord cu troika a dus costurile de finanţare ale statului elen la un nivel considerat nesustenabil de specialişti. În acest timp, Alexis Tsipras forţează ameninţând cu demisia dacă grecii votează NU la referendum.

Pentru a evita falimentul, Grecia are nevoie să ajungă la un consens cu aşa-numita troika: Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM). Marţi, statul elen trebuie să plătească o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, bani pe care nu îi are în absenţa unei tranşe de 7,2 miliarde de euro din acordul aflat în pericol la ora actuală, care va expira tot marţi. Guvernul de la Atena a refuzat să accepte noile măsuri de austeritate cerute de finanţatorii internaţionali, „asul” din mâneca politicienilor eleni fiind Grexitul, un scenariu care presupune dezavantaje pentru ambele părţi, după cum au precizat economiştii contactaţi de gândul. La finele săptămânii, premierul Alexis Tsipras a anunţat că vrea să organizeze pe 5 iulie un referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor.

Aceste reforme sunt similare cu cele pe care România le-a acceptat în 2009 când a împrumutat aproape 20 de miliarde de euro de la aceleaşi instituţii internaţionale. Ca fond, acordul cu Grecia este similar, însă finanţele publice ale statului elen sunt cu mult mai „şubrede” decât cele ale României, iar grecii s-au săturat de măsurile de austeritate suportate în ultimii cinci ani.

”Politicile de austeritate, de redresare a finanţelor publice şi a stabilităţii financiare, sunt antisociale, nu asigură o creştere a bunăstării populaţiei”, a precizat pentru gândul Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie la Universitatea Româno-Americană. În opinia sa, aceleaşi politici au fost primite diferit la Atena faţă de Bucureşti din motive culturale.

”România a dus una dintre cele mai aspre politici de austeritate din lume. Tăierea a fost foarte drastică. Aşa ceva nu s-a întâmplat în Grecia din motive culturale care ţin de organizarea socială. Noi nu avem capital social, nu există societate civilă, nu există opinii, nu există optimism. Lumea urăşte politica. E foarte simplu să manipulezi. În Grecia nu a fost atât de simplu. Ca să faci o reformă consistentă ai nevoie de suportul majorităţii publice. Nici în România nu s-a obţinut aşa ceva, dar s-a considerat că nu este necesar. Politicienii şi-au asumat”, a explicat el.

Cristian Păun, profesor de economie în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, susţine că pentru situaţia din Grecia sunt de vină exclusiv politicienii care au refuzat reformarea statului şi renunţarea la ”un model economic falimentar bazat pe o dependenţă puternică de banul public şi de bugetul de stat: contracte cu statul, asistenţă socială fără un fundament în economia reală, sector public supradimensionat (Grecia nu are nicio universitate privată, spitalele private aproape că nu există, sistemele de pensii sunt exclusiv de stat şi cu mari probleme de sustenabilitate economică”.

În 2011, datoria publică a Greciei depăşea 171% din PIB, în condiţiile în care tratatele europene stabilesc un nivel maxim al datoriei de 60% din PIB. Datoria publică a României este considerabil mai mică, însă aceasta s-a triplat în perioada de recesiune.

(Click pe imagine pentru a mări)

Sursă: Eurostat

Datoria publică a Greciei se ridică la 323 de miliarde de euro. Fondul European pentru Stabilitate Financiară deţine cea mai mare parte din datoria elenă, respectiv 60%.

Ce a cerut troika

Pachetul propus de FMI, CE şi BM include o reformă a fiscalităţii, o reformă a pensiilor şi a administraţiei publice.

Troika a cerut guvernului elen o reformă a sistemului TVA care să intre în vigoare la 1 iulie 2015 şi care să ducă la creşterea veniturilor anuale cu circa 1% din PIB. Noul sistem ”ar unifica ratele la un standard de 23%, care să includă restaurantele şi serviciile de catering şi o cotă redusă de 13% pentru alimente, energie, hoteluri şi apă (cu excepţia canalizării), precum şi o rată super-redusă de 6% pentru produsele farmaceutice, cărţi şi teatre”.

Nivelul TVA de 23% ar urma să fie rediscutat în 2016 dacă executivul elen va putea demonstra existenţa veniturilor suplimentare de 1% din PIB din reducerea evaziunii fiscale sau îmbunătăţirea colectării TVA.

De asemenea, troika a cerut reducerea evaziunii fiscale în ceea ce priveşte impozitul pe venit, prin modificarea legislaţiei astfel încât aceasta să definească foarte clar categoriile de persoane scutite de la plata unor contribuţii, eliminarea subvenţiilor la carburanţi pentru fermieri, ajustarea taxelor pe proprietate pentru asigurarea ţintei de venituri de 2,65 miliarde de euro în 2015 şi 2016, precum şi completarea legislaţiei în ceea ce priveşte evaziunea fiscală.

Alte măsuri fiscale includ reducerea nivelului de cheltuieli pentru armată cu 400 de milioane de euro, creşterea impozitului pe profit de la 26% la 28%, impozitarea reclamelor TV, introducerea taxelor pentru vasele de lux şi majorarea taxelor pentru jocurile de noroc.

În ceea ce priveşte reforma asigurărilor sociale de stat, troika a cerut ca de la 1 iulie 2015 guvernul să asigure o economie la fondul de pensii cuprinsă între 0,25 şi 0,5% din PIB în 2015, respectiv 1% din PIB în 2016 prin implementarea unei legislaţii care să ducă, printre altele, la scăderea ieşirilor anticipate la pensie. De asemenea, creditorii internaţionali au cerut ca, din 2016, guvernul elen să implementeze parametri specifici pentru asigurarea unei strânse legături între contribuţii şi pensii.

Pentru reforma sectorului public, lista de măsuri include schimbarea grilei unice de salarizare astfel încât aceasta să fie corelată cu performanţa, calificarea şi responsabilitatea personalului, alinierea unor beneficii de tipul diurne şi fonduri pentru deplasări în concordanţă cu legislaţia europeană şi limitarea angajărilor.

De asemenea, Grecia ar fi trebuit să înfiinţeze o autoritatea autonomă de colectare a veniturilor.

Alte măsuri se referă la privatizarea aeroporturilor regionale, companiei feroviare de transport de pasageri şi marfă TrainOSE, dar şi a porturilor din Pireaus, Thessaloniki şi Hellinikon.

Grexit

Ieşirea Greciei din zona euro nu este avantajoasă nici pentru statul elen şi nici pentru Europa, susţine Bogdan Glăvan.

”Nu mă aştept la ieşirea Greciei din zona euro. Interesele celor două părţi par contrare, dar converg. Bruxelles nu are niciun interes ca un stat membru să părăsească uniunea. Interesul este să extindă sfera de circulaţie a monedei, iar o ieşire a unui stat ar însemna slăbirea euro. Pe de altă parte, Atena are nevoie de finanţatori pentru că statul are cheltuieli foarte mari pe care nu are cum să le acopere”, a precizat profesorul de economie.

În opinia sa, singura variantă ar fi o nouă iertare de datorii, o restructurare care a fost din nou amânată de existenţa ”banilor ieftini” primiţi de la troika.

”Cel mai sănătos lucru este să restructurezi, dar, din motive politice, nici Grecia, nici băncile nu au avut motive să gestioneze această problemă pentru că banii curgeau. Nu au fost încurajaţi să o facă pentru că instituţiile financiare au fost uşor de convins să-i împrumute cu bani. Economiştii occidentali au insistat în acest demers, de a rostogoli, de a prelungi o situaţie care nu era sustenabilă şi care trebuia gestionată. Nu văd altă soluţie realistă decât anularea unei părţi din datoria Greciei”, a explicat Glăvan.

Aurelian Dochia, membru în Consiliul de Administraţie al BRD – Groupe Societe Generale (BRD) şi asociat al firmei de consultanţă Concept Consultanţă Economică şi de Afaceri, este de părere că termenii împrumutului oferit de troika sunt convenabili pentru Grecia, având în vederea alternativa oferită de pieţele financiare internaţionale.

”Termenii sunt foarte convenabili. Dacă vor fi acceptaţi de Grecia se va deschide o portiţă şi pentru creditorii europeni care vor putea vinde acest program cetăţenilor în faţa cărora răspund”, a declarat Dochia pentru gândul.

Orice stat finanţează deficitul, respectiv diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetare, prin împrumuturi, respectiv prin emiterea unor titluri de stat sau obligaţiuni. Dobânzile cerute de investitori pentru obligaţiunile elene cu o maturitate de 10 ani au urcat cu 419 puncte de bază, la 15,03%, cel mai ridicat nivel din decembrie 2012. Economiştii sunt de părere că finanţarea datoriei publice nu mai este sustenabilă după nivelul de 13%. Cele mai mari randamente cerute pe pieţele financiare au fost de 44,21% în martie 2012, potrivit Bloomberg.

România, un exemplu de succes?

Bogdan Glăvan atrage atenţia că un acord de finanţare cu troika nu reprezintă un plan pe termen lung pentru redresarea unei economii.

”Nu te poţi aştepta de la un funcţionar să vină cu o strategie pe termen lung. Nu e datoria lui”, a explicat el, adăugând că ”statul nu trebuie ajutat. Statul este complet nefuncţional din cauza corupţiei. Trebuie să porneşti cu maximum de scepticism şi să eliberezi cât mai multe resurse către mediul de afaceri”.

Aurelian Dochia este de părere austeritatea nu a funcţionat în cazul Greciei.

”Măsurile care au fost adoptate până acum nu au dat rezultate. Programul FMI anticipa o revenire pe o traiectorie ascendentă a creşterii economice în doi, trei ani, ceea ce nu s-a întâmplat nici după cinci. Grecia va mai avea nevoie mulţi ani de acum încolo de asistenţă financiară”, spune economistul.

În opinia sa, România este adesea folosită drept exemplu pentru a demonstra succesul unui program de austeritate, însă există mai multe state care au reuşit să iasă din criză aplicând acest model.

”Şi alte ţări au avut rezultate pozitive. Spania, Irlanda, ţări din zona euro, dar şi ţările baltice, state care au reuşit să se redreseze şi fără instrumente monetare”, a explicat el, adăugând că, atunci când vine vorba de ajustarea finanţelor publice, există două soluţii: ”devalorizarea monedei sau devalorizarea internă, tăieri de pensii şi salarii”.

Economistul Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, susţine că măsurile de austeritate impuse Greciei au fost cele care au dus la prăbuşirea economiei elene.

Sursă: Eurostat

”Da, guvernul elen cheltuia mult peste posibilităţi la finele anilor 2000, însă de atunci a redus drastic cheltuielile şi a majorat taxele. Numărul de bugetari a scăzut cu peste 25%, iar pensiile (care erau într-adevăr mult prea generoase) au fost tăiate. Dacă adăugăm şi măsurile de austeritate, acestea au fost mai mult decât suficiente pentru a elimina deficitul original şi a-l transforma în surplus. Prin urmare, de ce nu s-a întâmplat asta? Pentru că economia elenă s-a prăbuşit, în mare parte ca rezultat a acestor măsuri de austeritate care au dus la scăderea veniturilor. Iar acest colaps a avut de-a face chiar cu euro care a prins Grecia într-o cămaşă de forţă”, notează economistul, într-un comentariu din The New York Times.

Krugman notează că majoritatea cazurilor în care austeritatea a avut ”succes”, adică nu a dus la prăbuşirea economiei, au implicat deprecieri masive ale monedelor naţionale care au dus la creşterea competitivităţii exporturilor. ”Grecia, însă, fără propria monedă, nu a avut această opţiune”, scrie laureatul premiului Nobel pentru economie.

Risc pentru România

Cristian Păun spune că evoluţia României şi a Greciei au fost diferite deoarece recesiunea s-a suprapus în cazul Atenei peste o problemă pe care statul elen a acumulat-o de-a lungul anilor: datoria publică foarte mare şi nesustenabilă din veniturile curente.

”Să nu credeţi că noi am trecut peste criză prin reforme structurale de amploare. Ele au eşuat lamentabil sub ”coordonarea” ineficientă a ”Troicii”, lipsită de pârghii de control reale asupra guvernului şi clasei politice locale. În afară de o creştere de taxe (TVA) şi de o tăiere de salarii şi pensii speciale anulată destul de rapid, nu am reformat mare lucru din România: privatizarea a fost inexistentă, infrastructura nu s-a dezvoltat semnificativ, dependenţa de stat nu a scăzut simţitor. În schimb am acumulat şi noi datorie publică importantă (datoria a crescut cu circa 37% cumulat în ultimii 3 ani, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor), ponderea apropiindu-se periculos de 40%”, a declarat Păun pentru gândul.

În opinia sa, aplicarea aceluiaşi model în continuare ar putea duce România în aceeaşi situaţie.

”Grecilor le-au luat câteva decenii să ajungă aici. Dacă ne uităm la ritmul cu care se multiplică datoria noastră publică şi cresc cheltuielile publice în România cred că putem pune sub mare îndoială ieşirea noastră cu adevărat din criză şi rezistenţa noastră la o eventuală criză viitoare. Cu cât economia privată, mecanismele pieţei, antreprenoriatul se dezvoltă şi se dezvoltă mai puţin prin conexiuni cu statul, cu atât rezistenţa la criză creşte semnificativ”, a explicat el.

Atenţie la euro

Economiştii anticipează o depreciere a monedei unice europene în raport cu dolarul, dar şi alte valute străine.

”Ultima dată când guvernul elen a încercat să ceară un mandat naţional pentru acceptarea condiţiilor unui bail-out, în octombrie 2011, euro s-a depreciat cu 8,5% faţă de dolar în două luni”, notează economiştii ING.

”Cu toate că sistemul financiar european este mai bine pregătit decât în 2011, ne aşteptăm că euro să aibă de suferit ca urmare a ştirilor despre acest referendum”, scriu ei, adăugând că moneda europeană se va deprecia în raport cu dolarul, yenul japonez şi francul elveţian.

Deprecierea euro va duce şi la o scădere a leului. ING estimează că cel puţin în această săptămână cursul leu/euro va rămâne în intervalul 4,48 – 4,52, cu volatilitate ridicată pe termen scurt, urmând ca spre finele anului leul să se aprecieze către limita inferioara a „zonei de stabilitate a BNR”, de 4,38 lei/euro, notează Mediafax.”

Dupa parerea mea, trebuie sa citim integral articolul lui Paul Krugman:

The New York Times

Greece Over the Brink

JUNE 29, 2015

Se arata ca:

„It has been obvious for some time that the creation of the euro was a terrible mistake. Europe never had the preconditions for a successful single currency — above all, the kind of fiscal and banking union that, for example, ensures that when a housing bubble in Florida bursts, Washington automatically protects seniors against any threat to their medical care or their bank deposits.

Leaving a currency union is, however, a much harder and more frightening decision than never entering in the first place, and until now even the Continent’s most troubled economies have repeatedly stepped back from the brink. Again and again, governments have submitted to creditors’ demands for harsh austerity, while the European Central Bank has managed to contain market panic.

But the situation in Greece has now reached what looks like a point of no return. Banks are temporarily closed and the government has imposed capital controls — limits on the movement of funds out of the country. It seems highly likely that the government will soon have to start paying pensions and wages in scrip, in effect creating a parallel currency. And next week the country will hold a referendum on whether to accept the demands of the “troika” — the institutions representing creditor interests — for yet more austerity.

Greece should vote “no,” and the Greek government should be ready, if necessary, to leave the euro.

To understand why I say this, you need to realize that most — not all, but most — of what you’ve heard about Greek profligacy and irresponsibility is false. Yes, the Greek government was spending beyond its means in the late 2000s. But since then it has repeatedly slashed spending and raised taxes. Government employment has fallen more than 25 percent, and pensions (which were indeed much too generous) have been cut sharply. If you add up all the austerity measures, they have been more than enough to eliminate the original deficit and turn it into a large surplus.

So why didn’t this happen? Because the Greek economy collapsed, largely as a result of those very austerity measures, dragging revenues down with it.

And this collapse, in turn, had a lot to do with the euro, which trapped Greece in an economic straitjacket. Cases of successful austerity, in which countries rein in deficits without bringing on a depression, typically involve large currency devaluations that make their exports more competitive. This is what happened, for example, in Canada in the 1990s, and to an important extent it’s what happened in Iceland more recently. But Greece, without its own currency, didn’t have that option.

So have I just made the case for “Grexit” — Greek exit from the euro? Not necessarily. The problem with Grexit has always been the risk of financial chaos, of a banking system disrupted by panicked withdrawals and of business hobbled both by banking troubles and by uncertainty over the legal status of debts. That’s why successive Greek governments have acceded to austerity demands, and why even Syriza, the ruling leftist coalition, was willing to accept the austerity that has already been imposed. All it asked for was, in effect, a standstill on further austerity.

But the troika was having none of it. It’s easy to get lost in the details, but the essential point now is that Greece has been presented with a take-it-or-leave-it offer that is effectively indistinguishable from the policies of the past five years.

This is, and presumably was intended to be, an offer Alexis Tsipras, the Greek prime minister, can’t accept, because it would destroy his political reason for being. The purpose must therefore be to drive him from office, which will probably happen if Greek voters fear confrontation with the troika enough to vote yes next week.

But they shouldn’t, for three reasons. First, we now know that ever-harsher austerity is a dead end: after five years Greece is in worse shape than ever. Second, much and perhaps most of the feared chaos from Grexit has already happened. With banks closed and capital controls imposed, there’s not that much more damage to be done.

Finally, acceding to the troika’s ultimatum would represent the final abandonment of any pretense of Greek independence. Don’t be taken in by claims that troika officials are just technocrats explaining to the ignorant Greeks what must be done. These supposed technocrats are in fact fantasists who have disregarded everything we know about macroeconomics, and have been wrong every step of the way. This isn’t about analysis, it’s about power — the power of the creditors to pull the plug on the Greek economy, which persists as long as euro exit is considered unthinkable.

So it’s time to put an end to this unthinkability. Otherwise Greece will face endless austerity, and a depression with no hint of an end.”

De observat ca spune ca euro a fost o greseala. Insa aceasta idee – pesimismul in ceea ce priveste moneda unica euro – nu e una noua. Ea a fost exprimata cu mai mult timp inainte de catre Milton Friedman si am scris despre lucrul acesta – aici (cred ca e instructiv sa (re)citim interviul pe care l-a dat Milton Friedman!). De asemenea, scriam aici despre cum a fost respectat (cred ca e mai corect scris: „respectat”) Tratatul de la Maastricht in UE.

Insa eu cred ca problema ar trebui tratata si din punct de vedere istoric. Grecia, de multa vreme, a trait un fals economic. Ma refer mai ales la perioada scursa de la sfarsitul Regimului Coloneilor (1974) incoace. Grecia nici inainte nu era o tara dezoltata. Tin minte ca cineva spunea despre Grecia ca dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial „Grecia era un mare sat” 🙂 . Totusi, Grecia, desi o tara din Est, balcanica, nu a fost o tara comunista. Cu toate acestea in aceasta tara predomina, dupa cum putem constata si din articolul din Gandul, etatismul. Mult mai mult etatismul economic decat economia de piata libera! Grecia a avut niste magnati, vreo 2-3, foarte bogati, e adevarat, dar cam atat. Datoria publica foarte mare a Greciei nu e de ieri, de azi. De asemenea nici etatismul acesta nu e de data recenta acolo. Grecia ani la rand a fost creditata de catre organismele financiare occidentale. Nu e de mirare ca, obisnuiti asa, grecii nu vor acum politici de austeritate. Dar altceva trebuie remarcat: Grecia, desi nu a fost o tara comunista, nici nu a apartinut fostului lagar comunist patronat de URSS, nu s-a dezvoltat din punct de vedere economic in toata aceasta perioada scursa din 1974 si pana acum! Daca se face o paralela cu Romania de ce nu am porni de aici, pentru ca Romania nu mai este o tara comunista de 25 de ani, a adoptat economia de piata libera, face parte acum din Uniunea Europeana si trebuie sa se dezvolte in felul acesta. Or, procesul acesta complex de dezvoltare a tarii noastre a fost destul de greoi dupa Revolutie, iar evenimentele din Grecia pot avea repercursiuni asupra tarii noastre, de exemplu conditii mai grele pentru accesarea fondurilor europene, cum remarca si prof. Mircea Cosea. Alternativa ar putea fi falsul economic pe care l-a trait Grecia ani de-a randul, ceea ce nu cred ca e de dorit…

Problema principala, deci, este ca Grecia nu s-a dezvoltat economic langa Occident si, mai apoi, in UE (incepand din 1979), ci a trait un fals economic ani de-a randul pentru ca i s-a permis si pentru ca Vestul a randuit in felul acesta, lucru ce a insemnat, paradoxal vorbind, prosperitate pentru populatie. Scadenta a fost mereu amanata, rostogolita de la un an la altul sau neluata in seama ani la rand. Prof. Mircea Cosea si alti analisti remarcau ca economia romaneasca, in afara unor intreprinderi private, rezultate in urma unor putine privatizari reusite, de le numeri pe degete, depinde actualmente in mod periculos de agricultura, mai bine zis de intemperiile vremii, daca e sau nu un an agricol bun. Daca vom citi cu atentie articolul din Gandul, aflam ca, desi s-au luat la noi masuri de austeritate de succes, datoria publica a crescut fara a se face reforme. Problema e daca si Romaniei sau altor tari din Est, ma refer, de pilda, la Ungaria, Polonia li se pregateste un parcurs de multi ani asemanator cu cel al Greciei. Trebuie spus ca si Italia, de exemplu, are o datorie publica foarte mare, si acolo s-a mers pe datorie ca solutie economica pentru un Sud slab dezvoltat. E adevarat ca efectul a fost ca in felul asta s-a asigurat un anumit grad de prosperitate pentru populatie, ca si in cazul Greciei. De asemenea s-au luat masuri pentru combaterea Mafiei, o lupta dura care a lasat multe victime.

O alta problema importanta ar fi daca ne asumam cu totii, toata Uniunea Europeana, situatia existenta. Europa este eterogena atat din punct de vedere economic, dar si cultural. O Europa Unita inseamna sa ne asumam cu totii o asemenea situatie. Pe de alta parte, nu numai Grecia are datorii mari. Grecia nu poate sa-si plateasca datoria decat daca i se da bani, adica daca se indatoreaza. Politicile de austeritate ar fi interesante numai daca se constituie intr-un factor de dezvoltare a tarii. Poate Grecia sa se dezvolte prin politici de austeritate? Asta e intrebarea esentiala! Altminteri aceste politici de austeritate pot conduce la degradarea situatiei economice a tarii si la o degradare in general, caz n care Grecia ar fi pusa intr-o situatie dificila. Ar mai avea sens sa ramana nu doar in Zona Euro, dar in Uniunea Europeana?

Uniunea Europeana, asa cum a fost conceputa, nu reflecta interesele tuturor membrilor ei, ci doar a trei tari, dar si aici mai mult teoretic: Germania, Franta si Marea Britanie.  Insa la inceput au fost – dupa cum remarca Konrad Adenauer – doar Franta si Germania, iar el spera sa se alature si Marea Britanie. Uniunea Europeana trebuie sa reflecte interesul tuturor membrilor sai. Intrebarea este daca se vrea acest lucru cu adevarat. Ani de-a randul, dupa prabusirea comunismului, Tarile din Est au fost randuite sa fie un debuseu pentru economiile dezvoltate ale Vestului prosper. Nu sa se dezvolte economic, ci sa fie un debuseu, adica piata de desfacere. In felul acesta, desi a patruns masiv masa monetara straina – dolarul apoi euro – pentru ca oamenii de aici sa si poata cumpara produsele vestice, au inceput sa apara privatizari frauduloase, afaceri de coruptie si imbogatiti peste noapte, odata cu degradarea economica ce a determinat o emigratie masiva spre Occident. Evident, trebuie sa luam in considerare si comportamentul BNR de-a lungul timpului, desigur si recomand acest articol ar D-lui. Florin Citu, unde se arata, printre altele, ca:

„In Romania politica fiscala este gasita vinovata pentru orice merge prost in economie. Chiar si analizele venite dinspre BNR sustin aceasta ipoteza. Cand vine vorba de politica monetara, analizele BNR, cat si opinia generala, transmit imaginea unei politici monetare optime. Dar nu este asa. Exista foarte multe dovezi care arata ca politica monetara a fost prociclica, a reactionat gresit in 2008 impingand economia in recesiune mai repede si mai adanc iar acum este iar prociclica. Dintre cele doua doar politica monetara are puterea de a arunca economia in recesiune sau sa exagereze o perioada de boom. Politica fiscala are nevoie de o politica monetara prociclica pentru a avea aceste efecte pe cand politica monetara poate sa faca totul cu sau fara ajutorul politicii fiscale. De aceea este foarte important sa intelegem politica monetara.”

Insa ideea de la inceputul anilor ’90 era alta, si anume cea a investiilor vestice masive in economiile tarilor foste comuniste din Europa. Si lucrul asta ar fi trebuit sa se produca. Aceste investitii ar fi trebuit sa vina pe calea privatizarilor, care, in Europa de Est, ar fi trebuit sa fie o poveste de succes. Nu s-a intamplat lucrul asta de prea multe ori, dimpotriva, si tocmai acest fenomen a blocat in repetate randuri sau a intarziat destul de mult dezvoltarea economica a Tarilor din Est. Un efect a fost acumularea masiva de datorii, cum s-a petrecut in Ungaria – foarte asemanator cu ceea ce s-a petrecut de-a lungul anilor in Grecia. In Ungaria insa procesul s-a desfasurat intr-un ritm mult mai accelerat. A crescut PIB-ul tarii, dar a crescut abnorm si datoria publica (77% din PIB in 2014) – intr-un fel a crescut PIB-ul pe datorie, subrezind finantele tarii, determinand si mutatii politice nedorite!! La noi, din fericire, Statul nu a acumulat datorii masive. Totusi, dupa cum putem constata, trendul nu este de a plati datoriile si de a scapa de datorii, cum poate ar crede unii, ci de acumulare de datorii de catre stat – lucru ce se observa  si la tarile foste comuniste – dar fara sa se vada si o dezvoltare economica, o crestere consistenta de PIB, asta insemnand o crestere economica de peste 4-5% pe an, capabila sa produca aceasta dezvoltare (o exceptie pare a fi Cehia). Observam insa, de-a lungul anilor astfel de cresteri in tari ca Rusia (e adevarat ca acum economia Rusiei a scazut in urma sanctiunilor impuse de SUA si UE, dar pana la actualele tensiuni geopolitce legate de Ucraina lucrurile nu au stat deloc asa: sub Putin economia Rusiei a crescut simtitor!) sau China…

Problema iesirii Greciei din Zona Euro sau din Uniunea Europeana e una controversata. Eu nu cred ca se va putea produce asa ceva. SUA pare a sustine varianta asta a Grexit-ului. Nu e foarte clar daca asta e adevarul sau parerea unor economisti doar. Intrebarile care se pun sunt mai multe, dar ma voi referi la cateva:

daca Grecia ar iesi din Zona Euro, ce efect ar avea asupra Zonei Euro si UE? Ar fi castigata Zona Euro? Ar castiga ceva Grecia? Ce s-ar castiga si ce s-ar pierde?

 – Care ar fi reactia SUA daca Grecia ar iesi din Zona Euro? Ce mutare vor face americanii? Ce ar pregati? Poate SUA are nevoie de Grecia ca sa iasa din Zona Euro… Care e planul?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iunie 30, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Atitudinea Germaniei…

Recomand sa cititi articolul lui George Friedman, de pe Stratfor, privind Germania:

Germany Emerges is republished with permission of Stratfor.”

Se arata ca:

By George Friedman

German Chancellor Angela Merkel, accompanied by French President Francois Hollande, met with Russian President Vladimir Putin on Feb. 6. Then she met with U.S. President Barack Obama on Feb. 9. The primary subject was Ukraine, but the first issue discussed at the news conference following the meeting with Obama was Greece. Greece and Ukraine are not linked in the American mind. They are linked in the German mind, because both are indicators of Germany’s new role in the world and of Germany’s discomfort with it.

It is interesting to consider how far Germany has come in a rather short time. When Merkel took office in 2005, she became chancellor of a Germany that was at peace, in a European Union that was united. Germany had put its demands behind it, embedding itself in a Europe where it could be both prosperous and free of the geopolitical burdens that had led it into such dark places. If not the memory, then the fear of Germany had subsided in Europe. The Soviet Union was gone, and Russia was in the process of trying to recover from the worst consequences of that collapse. The primary issue in the European Union was what hurdles nations, clamoring to enter the union, would have to overcome in order to become members. Germany was in a rare position, given its history. It was in a place of comfort, safety and international collegiality.

The world that Merkel faces today is startlingly different. The European Union is in a deep crisis. Many blame Germany for that crisis, arguing that its aggressive export policies and demands for austerity were self-serving and planted the seeds of the crisis. It is charged with having used the euro to serve its interests and with shaping EU policy to protect its own corporations. The vision of a benign Germany has evaporated in much of Europe, fairly or unfairly. In many places, old images of Germany have re-emerged, if not in the center of many countries then certainly on the growing margins. In a real if limited way, Germany has become the country that other Europeans fear. Few countries are clamoring for membership in the European Union, and current members have little appetite for expanding the bloc’s boundaries.

At the same time, the peace that Germany had craved is in jeopardy. Events in Ukraine have aroused Russian fears of the West, and Russia has annexed Crimea and supported an insurgency in eastern Ukraine. Russia’s actions have sparked the United States’ fears of the re-emergence of a Russian hegemon, and the United States is discussing arming the Ukrainians and pre-positioning weapons for American troops in the Baltics, Poland, Romania and Bulgaria. The Russians are predicting dire consequences, and some U.S. senators are wanting to arm the Ukrainians.

If it is too much to say that Merkel’s world is collapsing, it is not too much to say that her world and Germany’s have been reshaped in ways that would have been inconceivable in 2005. The confluence of a financial crisis in Europe that has led to dramatic increases in nationalism — both in the way nations act and in the way citizens think — with the threat of war in Ukraine has transformed Germany’s world. Germany’s goal has been to avoid taking a leading political or military role in Europe. The current situation has made this impossible. The European financial crisis, now seven years old, has long ceased being primarily an economic problem and is now a political one. The Ukrainian crisis places Germany in the extraordinarily uncomfortable position of playing a leading role in keeping a political problem from turning into a military one.

The German Conundrum

It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.

There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.

Germany’s Role in Ukraine

The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.

As the Germans came to realize that this affair would not simply be political but would take on a military flavor, they began to back away from a major role. But disengagement was difficult. The Germans adopted a complex stance. They opposed the Russians but also did not want to provide direct military support to the Ukrainians. Instead, they participated in the sanctions against Russia while trying to play a conciliatory role. It was difficult for Merkel to play this deeply contradictory role, but given Germany’s history the role was not unreasonable. Germany’s status as a liberal democracy is central to its post-war self-conception. That is what it must be. Therefore, supporting the demonstrators in Kiev was an obligation. At the same time, Germany — particularly since the end of the Cold War — has been uneasy about playing a direct military role. It did that in Afghanistan but not Iraq. And participating in or supporting a military engagement in Ukraine resurrects memories of events involving Russia that Berlin does not want to confront.

Therefore, Germany adopted a contradictory policy. Although it supported a movement that was ultimately anti-Russian and supported sanctions against the Russians, more than any other power involved it does not want the political situation to evolve into a military one. It will not get involved in any military action in Ukraine, and the last thing Germany needs now is a war to its east. Having been involved in the beginnings of the crisis, and being unable to step away from it, Germany also wants to defuse it.

The Greek Issue

Germany repeated this complex approach with Greece for different reasons. The Germans are trying to find some sort of cover for the role they are playing with the Greeks. Germany exported more than 50 percent of its gross domestic product, and more than half of that went to the European free trade zone that was the heart of the EU project. Germany had developed production that far exceeded its domestic capacity for consumption. It had to have access to markets or face a severe economic crisis of its own.

But barriers are rising in Europe. The attacks in Paris raised demands for the resurrection of border guards and inspections. Alongside threats of militant Islamist attacks, the free flow of labor from country to country threatened to take jobs from natives and give them to outsiders. If borders became barriers to labor, and capital markets were already distorted by the ongoing crisis, then how long would it be before weaker economies used protectionist measures to keep out German goods?

The economic crisis had unleashed nationalism as each country tried to follow policies that would benefit it and in which many citizens — not in power, but powerful nonetheless — saw EU regulations as threats to their well-being. And behind these regulations and the pricing of the euro, they saw Germany’s hand.

This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.

Germany needed to make an example of Greece, and it tried very hard last week to be unbending, appearing to be a bit like the old Germany. The problem Germany had was that if the new Greek government wanted to survive, it couldn’t capitulate. It had been elected to resist Germany. And whatever the unknowns, it was not clear that default, in whole or part, wasn’t beneficial. And in the end, Greece could set its own rules. If the Greeks offered a fraction of repayment, would anyone refuse when the alternative was nothing?

Therefore, Germany was facing one of the other realities of its position — one that goes back to its unification in 1871. Although economically powerful, Germany was also extremely insecure. Its power rested on the ability and willingness of other countries to give Germany access to their markets. Without that access, German power could fall apart. With Greece, the Germans wanted to show the rest of Europe the consequences of default, but if Greece defaulted anyway, the only lesson might be that default works. Just as it had been in the past, Germany was simultaneously overbearing and insecure. In dealing with Greece, the Germans could not risk bringing down the European Union and could not be sure which thread, if pulled on, would unravel it.

Merkel’s Case in Washington

It was with this on her mind that Merkel came to Washington. Facing an overwhelming crisis within the European Union, Germany could not afford a war in Ukraine. U.S. threats to arm the Ukrainians were exactly what she did not need. It wasn’t just that Germany had a minimal army and couldn’t participate or, in extremis, defend itself. It was also that in being tough with Greece, Germany could not go much further before being seen as the strongman of Europe, a role it could not bear.

Thus, she came to Washington looking to soften the American position. But the American position came from deep wells as well. Part of it had to do with human rights, which should not be dismissed as one source of decision-making in this and other administrations. But the deeper well was the fact that for a hundred years, since World War I, through World War II and the Cold War, the United States had a single rigid imperative: No European hegemon could be allowed to dominate the Continent, as a united Europe was the only thing that might threaten national security. Therefore, regardless of any debate on the issue, the U.S. concern about a Russian-dominated Ukraine triggered the primordial fear of a Russian try at hegemony.

It was ironic that Germany, which the United States blocked twice as a hegemon, tried to persuade the United States that increased military action in Ukraine would not solve the problem. The Americans knew that, but they also knew that if they backed off now, the Russians would read it as an opportunity to press forward. Germany, which had helped set in motion both this crisis and the European crisis, was now asking the United States to back off. The request was understandable, but simply backing off was not possible. She needed to deliver something from Putin, such as a pledge to withdraw support to Ukrainian secessionists. But Putin needed something, too: a promise for an autonomous province. By now Merkel could live with that, but the Americans would find it undesirable. An autonomous Ukrainian province would inevitably become a base for undermining the rest of the country.

This is the classic German problem told two ways. Both derive from disproportionate strength overlying genuine weakness. The Germans are trying to reshape Europe, but their threats are of decreasing value. The Germans tried to reshape Ukraine but got trapped in the Russian reaction. In both cases, the problem was that they did not have sufficient power, instead requiring the acquiescence of others. And that is difficult to get. This is the old German problem: The Germans are too strong to be ignored and too weak to impose their will. Historically, the Germans tried to increase their strength so they could impose their will. In this case, they have no intention of doing so. It will be interesting to see whether their will can hold when their strength is insufficient.”

Am pus tot articolul deoarece chiar vreau sa-l am pe blog, un articol foarte important, unul din cele mai bune scrise de Dl. Friedman, si care cauta sa explice atat atitudinea Germaniei cu privire la problemele Zonei Euro si ale Europei, dar si cu privire la Ucraina. Am stat si m-am tot gandit la ideile expuse in acest articol… Ar trebui sa expun concluziile la care am ajuns, numai ca nu e foarte usor de tras concluzii. Autorul subliniaza atitutidinea contradictorie a Germaniei atat in privinta chestiunilor legate de Zona Euro, cat si in privinta problematicii Ucrainei, aceste cuvinte fiind edificatoare:

„It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.

There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.”

Este adevarat ca Europa este inca in criza. Autorul evidentiaza somajul catastrofal al tarilor din Sudul Europei si faptul ca rolul Germaniei nu mai e vazut ca fiind unul benign. Dimpotriva. Si eu am o impresie similara cu a D-lui. Friedman, si anume ca Europa D-nei. Cancelar, sau, poate mai bine zis, „Lumea” D-nei. Merkel, e cu totul diferita de ceea ce a fost si parca nu mai daruieste nicio speranta de mai bine. Pentru ca e o lume in colaps. Iata un mic pasaj din ceea ce spune despre Grecia:

„This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.”

El spune ca Germania s-a luptat sa scape de imaginea de „agresor”. Spune ca nationalismul ameninta Germania s-o duca in trecutul sau dispretuit, dar de asemenea ameninta ci comertul liber, esential pentru bunastarea Germaniei. Arata ca Eurozona a fost mai putin importanta, dar odata ce Grecia ar parasi Zona Euro, calea catre protectionism e scurta. El arata ca daca Grecia ar demonstra ca e mai bine daca da faliment decat sa-si plateasca datoriile, alte tari ar putea s-o urmeze. Iar daca demonstreaza ca e un lucru benefic daca parasesc zona de comert liber, atunci intreaga structura se poate desira, adica toata Zona Euro.

La noi multa lume intelege foarte superficial economia… Putini isi pun problema filozofiilor economice, ideologiilor etc. Austeritatea este o ideologie economica, promovata de Germania. Dar se vede ca aceasta nu e benefica Uniunii Europene, din aceasta cauza este si blamata. S-ar putea sa nu fie benefica nici Germaniei pana la urma… Si atunci de ce? De ce Cabinetul Merkel o sustine cu atata ardoare? Pentru ca nici nu-i aduce o glorie de bun augur…

E foarte greu de tras o concluzie, pana nu intelegi foarte exact politica aceasta contradictorie pe care o duce Germania. Repet, Germania… Dar voi face cateva comentarii…

Sa incepem mai intai cu Ucraina. Problema acestei tari foarte sarace trebuia, intr-un fel sau altul, transata… Dupa parerea mea, Ucraina nu mai renta pentru Rusia, cu atat mai mult cu cat ei nu puteau sa plateasca gazul livrat de rusi la preturi promotionale. Pe de alta parte, Rusia ar fi avut nevoie de Ucraina din considerente geopolitice. De dominatie si dictat. Dar, pe de alta parte, Ucraina e o tara mare, atat ca suprafata dar si ca populatie (aprox. 45 milioane de locuitori), ceea ce facea ca problema sa fie destul de dificila pentru Rusia. De aceea evenimentele (revolutie sau lovitura de stat) care l-au dat jos de la Putere pe fostul Presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, omul agreat de Kremlin n-au constitutit o surpriza pentru Rusia. S-ar putea ca ele sa fi fost tratate intr-o intelegere secreta intre Rusia si Germania.

Se vede foarte clar ca Rusia a iesit castigata prin Acordurile de la Minsk.

Mediafax

Ce prevede acordul de pace privind Ucraina. Cele 13 puncte ale acordului de la Minsk

Se arata ca:

Negocierile de la Minsk s-au încheiat, joi, cu un acord de încetare a focului care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează Russia Today, prezentând cele 13 puncte ale acestui document.

1. Încetarea focului în estul Ucrainei va intra în vigoare duminică, 15 februarie, la ora 00.00 (ora Kievului).

2. Retragerea armamentului greu. Părţile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 şi 150 de kilometri, în funcţie de raza de acţiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.

3. OSCE îşi va folosi dronele şi observatorii pe teren, precum şi imagini din satelit şi date radar pentru a se asigura că ambele părţi respectă acordul.

4. Kievul şi rebelii vor negocia termenii viitoarelor alegeri locale în zonele rebele, ceea ce îi va readuce în cadrul legal al Ucrainei. Kievul va adopta o legislaţie privind autoguvernarea care să fie acceptabilă pentru republicile autoproclamate.

5. Kievul va declara amnistie generală pentru rebeli.

6. Un schimb de prizonieri trebuie să aibă loc la cinci zile de la retragerea completă, respectiv în 19 zile dacă retragerea armamentului se va face în perioada maximă prevăzută de acord.

7. Convoaiele cu ajutor umanitar vor primi acces neîngrădit în zonele afectate de război. Va fi pus în funcţiune un mecanism internaţional de monitorizare.

8. Kievul va relua legăturile economice, plăţile sociale şi serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate. Această prevedere este subiectul unor negocieri ulterioare.

9. După organizarea alegerilor locale în regiunile Doneţk şi Lugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra graniţelor lor cu Rusia. Tranziţia ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituţionale cuprinzătoare în Ucraina.

10. Toate trupele străine, armamentul greu şi mercenarii vor fi retraşi din Ucraina. Grupările armate ilegale vor fi dezarmate, dar autorităţile locale din Doneţk şi Lugansk vor putea avea unităţi de miliţie legale.

11. Kievul va implementa o reformă constituţională cuprinzătoare până la sfârşitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean şi va oferi privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privinţa limbii, libertatea de a numi procurori şi judecători şi stabilirea unor relaţii economice cu Rusia.

12. Observatorii OSCE la alegeri vor verifica dacă alegerile locale din republicile autoproclamate corespund standardelor internaţionale. Procedura exactă pentru alegeri este subiectul unor negocieri ulterioare.

13. Discuţiile în cadrul „grupului de contact” (format din liderii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, un reprezentant al OSCE, fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima şi ambasadorul rus în Ucraina) se vor intensifica în diverse moduri.”

In primul rand Rusia a scapat de o povara: Ucraina. In al doilea rand, printr-un mic razboi, pozitia geopolitica a Rusiei a ramas nealterata. Rusia are Crimeea, a carei importanta strategica la Marea Neagra este evidenta si un control autoritar in Estul Ucrainei (Donetk-Lugansk) – uitati-va, va rog, la punctul 11. din Acord. Este limpede ca Estul Ucrainei va tine de Rusia iar importanta acestui lucru e foarte mare in raport cu o eventuala primire a Ucrainei in NATO, lucru de care Rusia se teme. Cu alte cuvinte, avand Estul Ucrainei sub control (pentru ca acolo sunt oameni care sunt gata sa raspunda oricand la comanda Kremlinului, nu a Kievului) si Crimeea, o eventuala integrare in NATO a Ucrainei este, desigur, dificil de realizat. In orice caz, Rusia poate reactiona repede, imediat. Ceea ce arata George Friedman o iau de buna:

„The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.”

si anume ca Germania a furnizat suport si pregatire liderilor care l-au rasturnat pe Ianukovici, iar programul de ridicare de noi lideri a fost sponsorizat de partidul D-nei. Merkel, CDU… Insa D-na. Merkel nu a sustinut interventia militara la agresiunea Rusiei, care a urmat. De unde se vede foarte clar ca D-na. Merkel a actionat, de fapt, in favoarea Rusiei!! Trebuie sa remarcam acest lucru. Iar rezultatul Acordului de la Minsk, cum aratam mai sus, confirma acest lucru.

In privinta Uniunii Europene. Eu cred ca e mai mult decat evident ca pe D-na. Merkel nu o intereseaza de fapt flancul sudic al UE. Din partea dumneaei: duca-se! De unde rezulta ca pe D-na. Merkel nu o prea intereseaza Uniunea Europeana, nici Zona Euro. Ci mai mult o relatie buna cu Rusia, unde sa poata avea si o imensa piata de desfacere pentru produsele germane. Nici Ucraina n-o intereseaza! Si s-a vazut ca nu a dorit sa ajute financiar Ucraina, decat cu sume nesemnificative, daca asta inseamna ajutor. Si ajunsi aici ar trebui sa ne gandim la altceva. La o realitate a Germaniei, a acelei Germanii de dupa 1989

Ce se intampla? Germania inainte de 1989 era impartita in doua: Germania Federala, capitalista, si RDG, tara comunista, facand parte din Tratatul de la Varsovia si gravitand in jurul Kremlinului. Pentru cei tineri astea sunt povesti dintr-o alta era. Stiu asta. Insa problema e alta. In RDG erau multi comunisti si au ramas si in zilele noastre. Mai mult, spionajul, inclusiv cel politic, al serviciilor rusesti era foarte activ in RDG. Eu cred ca intr-un mod aproape sigur aceste legaturi au ramas si pana in zilele noastre, cu atat mai mult cu cat liderii la varf mai pot fi si cumparati intr-un fel sau altul, fara sa se poata demonstra ca ar fi vorba de coruptie, pentru ca nu se doreste asta. Dupa parerea mea, poate nu D-na. Merkel, dar nu se stie niciodata, sunt oameni la varf, in Germania, vizibili sau care stau in umbra, cumparati prin serviciile de spionaj rusesti de catre Puterea de la Kremlin. Sa nu ne miram daca Germania, prin politica aceasta „contradictorie” pe care o promoveaza in Europa, ar dori sa-i faca Rusiei cadou tot Sudul neperformant economic al Europei, aratand cu degetul asupra coruptiei din tari ca Italia, Romania, Bulgaria, dar camufland perfect coruptia interna din Germania care se traduce prin cardasia mascata cu rusii. Evident, nu pot sa faca lucrul acesta dintr-o data, inteleg asta. Iata insa un articol aparut in The Washington Post si semnat de catre :

Forget left and right: Europe’s divisions lie elsewhere

Se arata ca:

„For those who want a happy ending or an easy moral to the story, the election of a new Greek government last month poses some interesting quandaries. Progressives of various kinds at first hailed what appeared to be a victory for the radical left-wing party Syriza, but they were caught off guard when Syriza instantly struck a coalition deal with the Independent Greeks, a radical right-wing party that Daniel Cohn-Bendit, a legendary European leftist, bluntly described as “ultranationalist” with a “homophobic, anti-Semitic, racist” leader.

Many of those who rooted for Syriza because of its campaign against the budget-cutting “austerity” program imposed on Greece by its creditors were also taken aback when other, more urgent priorities appeared on the new leaders’ agenda. Both parties turn out to have close connections to the authoritarian Russian government, and both have curious links to a notorious Russian fascist ideologue, Alexander Dugin, who among other things has called for a “genocide” of the “race of Ukrainian bastards.” Accordingly, the new Greek government’s first foreign policy act was not a protest against European economic policy but a protest against sanctions on Russia. Only then did it launch negotiations with its European creditors by announcing that it would refuse to negotiate with its European creditors.

In truth, Greece makes nonsense out of all of the political categories we normally use in Europe. Our notions of “left” and “right” are ancient, dating to the French revolution: In 1789, the nobility sat on the right side of the Assemblée Nationale, and the revolutionaries sat on the left. Since then, “people who want change” are supposedly leftist, and “conservatives” are rightist. This typology hasn’t really worked for a long time — there have been plenty of revolutionary right-wing movements, and an equal number of conservative leftists. But this language now obscures what is happening in Europe altogether.

The most important division in Europe is not right vs. left. Nor is the main issue even “austerity” vs. “anti-austerity.” Some of the countries hit hardest by the 2009 financial crisis have pursued “austerity” with great success. Ireland has restructured and is once again growing. Latvia found ways to cut government spending without cutting pensions and is growing at one of the fastest rates in Europe.

The real division in Europe is between what I would call established, integrationist politics and isolationist, nationalist politics. It was visible last year in Britain, during the Scottish independence referendum. The Scottish Nationalists were unlike Syriza in many, many ways, but they were using similar language of “national renewal,” and they were calling for a similar reassertion of national control: Control over the economy, over political decisions, over borders. Syriza gets along well with the Greek far right because, in essence, both want to reassert national control. Perhaps the right would prefer a higher emphasis on immigration, but it shares Syriza’s furious hatred of the “troika” that control the bailout fund which has been extended to Greece — the European Central Bank, the European Commission and the International Monetary Fund.

Both parties want decisions about Greece to be made inside Greece. Foreigners, especially bankers, should go away and keep their opinions to themselves. As it happens, Russia is now led by a man who voices exactly the same views: Vladimir Putin has also isolated his country, politically and economically, from the rest of Europe. Hence the warmth between him and the Greeks.”

Sa explicam pe intelesul tuturor. Se stie ca Germania doreste sa impuna Greciei o cura de dura austeritate. Ca noul guvern, cel al lui Alexis Tsipras – Syriza – nu e de acord, toata lumea stie… Numai ca D-na. Applebaum spune ca primul Act de politica externa pe care l-a emis acest nou guvern nu a fost acela de a protesta impotriva politicilor economice duse in Europa, ci acela de a protesta impotriva sanctiunilor impuse Rusiei! Cu alte cuvinte, D-na. Merkel prin politica inflexibila pe care o duce fata de Grecia, impunand o austeritate fata de care toata Grecia e impotriva, impinge aceasta tara in bratele Rusiei. Politica D-nei. Merkel este o politica pro Rusia si antieuropeana! Rusia, dupa sfarsitul Razboiului Rece, in 1989, a pierdut aliati – tarile din fostul Tratat de la Varsovia sunt acum in NATO – de aceea Rusia are nevoie de noi aliati, iar Germania Angelei Merkel cauta sa-i faca niste cadouri cat mai placute. Mai mult, D-na. Applebaum arata un lucru foarte interesant: Syriza este intr-o coalitie cu un partid de extrema dreapta, Grecii Independenti, carcaterizat de catre Daniel Cohn-Bendit, legendar om de stanga din Europa, drept „ultranationalist”, cu un lider „homofob, antisemit si rasist”. Interesant este ca ambele partide au legaturi cu notoriul lider fascist rus, omul de casa al Kremlinului, Alexandr Dughin, care, printre altele, indemna la „genocidul rasei ucrainene de bastarzi”. Iar austeritatea pe care Germania a impus-o Greciei a condus la o astfel de situatie care pune probleme si in interiorul NATO. Este corect sa sesizezi diviziunea Europei intre politicile integrationiste si cele izolationiste, nationaliste. Insa comunitarismele acestea nationaliste au aparut ca urmare a crizei din Zona Euro, care inca mai bantuie Europa, si sunt intretinute de politicile de austritate promovate de Germania, pentru ca inainte, dupa cum observa George Friedman, nu era asa. Este limpede ca daca Zona Euro, care se bazeaza pe o moneda unica, euro, expresie limpede a integrationismului, incepe sa functioneze foarte prost datorita in principal noii ideologii economice, austeritatea, incepe sa apara izolationismul sau nationalismul, pentru ca moneda proprie unei tari are un astfel de caracter, unul national. Integrationismul acesta, de care vorbeste D-na. Applebaum, nu trebuie confundat cu liberalismul. Euro, spre deosebire de US dollar, este o moneda unica pentru un grup de mai multe tari. In felul asta un grup de tari se integreaza monetar si economic. Insa asta nu inseamna ca intr-o tara ce are moneda sa proprie nu poti sa ai libertate economica. Una e libertatea economica si alta e integrationismul prin intermediul monedei unice, euro. Libertatea economica este atunci cand esti liber, cand nu te ingradeste cineva sau statul, cand statul nu-ti impune ceva, implicarea sa in economie fiind minimala. Integrationismul nu inseamna neaparat libertate economica, de vreme ce ti se impune de la centru o ideologie, prin Tratatul de Guvernanta Fiscala, pe care n-ai incotro si trebuie, fortat, s-o accepti. Pentru ca aici e vorba de integrarea ideologica, nu neaparat de libertate, iar George Friedman puncteaza excelent: Germania se comporta ca un stapan, celelalte tari incep sa le cam fie frica de Germania. Deci acest integrationism presupune un stapan de temut: Germania. Or, asta nu mai este libertate. Nationalismul, atunci, nu e decat o reactie de impotrivire la o astfel de politica promovata de Germania, ce tinde sa devina dictatoriala. O impartire a Europei intre Germania si Rusia? N-ar fi exclus sa se urmareasca un asemenea lucru. De aceea SUA trebuie sa supravegheze ce se intampla aici, iar Germania, oamenii de la varf din Germania, indiferent ca se afla la Putere sau in Opozitie, trebuie supravegheati informativ pentru ca pericolul de derapaj e mare, coruptia, mascata in diverse feluri, e de asemenea mare, iar Germania, prin politicile sale pe care le practica, poate pune in pericol NATO si securitatea SUA.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Februarie 16, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 62 comentarii

La multi ani!

La multi ani! Numai bine si multa sanatate in 2015!! Sa speram ca va fi un an mai bun decat 2014!!

Cred ca ne dorim cu totii ceva mai bun in anul care tocmai a inceput si pe buna dreptate. Dupa parerea mea, anul 2014, in general vorbind si exceptand evenimentele fericite care vor fi existat in viata fiecaruia dintre noi, nu a fost totusi un an despre care sa spui ca a fost bun. Un an care a fost marcat de o recesiune nu poate fi considerat bun ci s-a inscris in aceeasi circumferinta in care a prevalat mediocritatea, precum si 2012, si 2013. Lucrul asta s-a putut constata si in unele emisiuni de dezbatere de la unele televiziuni, spre finele lui 2014, in care mai era putin si era preamarit Ceausescu pentru „realizarile” sale… Aceasta nostalgie arata nu numai disimularea unor esecuri ale guvernarii, dar indica si un alt aspect mai grav: incapacitatea de a privi increzatori inainte si de a ne adapta usor unor noi realitati. Pentru ca noi asta trebuie sa facem: sa privim inainte si sa construim o dezvoltare durabila si stabila pentru tara noastra. Lucrul asta, din pacate, nu s-a putut constata in 2014. Ci mai degraba baltirea intr-o stare de anemie economica. Stagnare. Dar nicidecum stagnarea intr-o situatie multumitoare de prosperitate. Din pacate situatia asta tinde a se normaliza in Romania, adica de a deveni o norma pentru tara noastra, ceea ce nu e bine. Ar trebui sa devenim anormali, daca pot sa ma exprim astfel. Nu trebuie sa acceptam ca saracia sa devina ceva firesc in Romania. De aceea cuvantul de ordine, cred, pentru 2015 ar trebui sa fie investitiile. Dupa parerea mea, sunt doua chestiuni importante pe care e necesar sa le avem in vedere si pe care le-am neglijat destul de mult in perioada 2012-2014:

– investitiile (inclusiv investitiile straine si atragerea de capital) si

– atragerea de fonduri europene, mai buna absorbtie a acestora, o participare mult mai activa la programele operationale, care inseamna, dupa cum ne asigura D-na. Corina Cretu: „investiții ale Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) și ale Fondului de Coeziune (FC), însumând astăzi 132,4 miliarde de euro.”.

Obiectivul tarii noastre trebuie sa fie unul foarte clar: imbunatatirea performantelor Romaniei din punct de vedere economic si deci (foarte important!) cresterea competitivitatii economice a tarii noastre. Bineinteles, data fiind situatia economica deloc roza in care se gaseste tara noastra, nu trebuie neglijat aspectul social. Insa la noi se intampla un fenomen nedorit. Spre exemplu, am vazut la televizor ca se anunta deja cresteri de preturi pentru 2015 dar fara sa se spuna nimic despre cresterea puterii de cumparare a populatiei. La noi se discuta uneori in exces, uneori in contradictoriu, uneori foarte aprins despre asa numitul „aspect social”. Numai ca eu nu prea vad cum poate fi imbunatatit acest aspect daca, de pilda, nu se fac investitii. Pentru ca imbunatatirea acestui aspect, care in mod cert trebuie sa se realizeze – este de-a dreptul rusinos sa avem 40% din populatie care sa traiasca in saracie -, nu se poate face doar prin masuri fiscale la care participa activ DNA. Pe langa „repararea sectorului privat” – am preluat o expresie a lui Florin Citu – noi trebuie sa avem in vedere cresterea sectorului privat, crearea de oportunitati de investitii care sa se traduca si prin crearea de locuri de munca in zonele defavorizate, dar nu numai acolo. Daca ma intrebati pe mine, eu nu m-as axa sa vad cum trebuie actionat, mai mult pe partea de cerere, sa actionam neokeynesian in acest sens, sau pe partea de oferta, actionand neoliberal, dupa o idee a lui Valentin Ionescu. Desigur, astfel de lucruri sunt importante. Insa eu m-as apuca mai intai sa studiez si sa inteleg bine (am subliniat asta: sa inteleg bine) cum stam cu factorii de productie – Natura, Munca, Capitalul – la noi in tara pentru a vedea la modul foarte clar, limpede, unde suntem noi deficitari cu adevarat si din ce motiv stau asa lucrurile. Ar fi foarte interesant sa se faca un studiu serios in acest sens. Pentru ca marea arta este de a sti cum poti sa valorifici in mod optim factorii de productie. Deci trebuie sa stii cat anume trebuie sa cheltuiesti pentru ca acea cheltuiala sa dea roade. Mie, spre exemplu, asertiunile acestea ca „deficitul bugetar trebuie sa fie sub 3% din PIB” sau „deficitul structural trebuie sa fie sub 0,5% din PIB” nu-mi spun mare lucru, mai ales ca astfel de reguli sunt pentru Zona Euro, iar Romania nu e in Zona Euro. Mai mult decat atat, astfel de reguli n-au rezolvat problemele nici in Zona Euro, ba dimpotriva: din punct de vedere politic au inceput ca in diferite tari occidentale sa se nasca si sa aiba un succes nesperat forte antieuropene – deci, iata, consecinte politice nefaste, din pacate. De aceea si spun ca trebuie sa stii cat anume trebuie cheltuit pentru ca ceea ce ai cheltuit sa dea roade. Daca ceea ce cheltuiesti da roade atunci, de pilda, datoria in moneda straina pe care o ai n-ar mai trebui sa fie o problema. Chestiunea asta ca „datoria publica trebuie sa fie sub 60% din PIB” este, iarasi, mai mult o conventie. De ce n-as pune chestiunea si altfel: cum pot face ca acesti bani sa rodeasca. Imi vine un exemplu din lumea muzicala: marele dirijor Sergiu Celebidache a spus odata la o repetitie cu orchestra: „eu nu stiu cum canta viorile, dar am o reactie la felul in care ele canta”. Asa este si aici, de exemplu: nu stiu cat trebuie sa fie datoria publica, dar am o reactie daca acesti bani dau roade sau nu. Ca sa fiu si mai clar, iata un articol din Romania Libera:

Sfatul ministrului german de Finanțe pentru viitorul Guvern al Greciei

Se arata ca:

„Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble a îndemnat Grecia – o ţară în care un partid care se opune austerităţii ar putea să ajungă în curând la putere – să continue reformele, subliniind că „orice Guvern nou” este necesar să „respecte” angajamentele precedente, relatează Mediafax.

Începând din 2009 Grecia a înregistrat „progrese enorme. Ar trebui să avem mai mult respect faţă de acest lucru”, afirmă ministrul conservator într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul popular Bild.

„Noi vom continua să ajutăm Grecia pe calea reformelor dure”, a continuat el, în contextul în care membrii Bundestagului (Camera inferioară a Parlamentului german) au aprobat săptămâna trecută prelungirea programului de ajutorare de care beneficiază Atena.

Însă, în cazul în care Grecia „o paucă pe altă cale, acest lucru va fi mai dur”, a avertizat Schäuble. „Noi alegeri nu schimbă cu nimic datoria grecească. Fiecare nou Guvern trebuie să respecte acordurile asumate de predecesorii săi”, subliniază el.

Deputaţii greci au eşuat marţi, a doua oară, să aleagă un preşedinte al Republicii. În cazul imposibilităţii ajungerii la un acord după al treilea tur, Parlamentul va fi dizolvat, iar partidul de stânga şi antiausteritate Syriza ar putea să ajungă la putere.

Alegerile sunt urmărite cu atenţie în restul Europei, unde programul Syriza, formaţiunea favorită în sondaje, provoacă rezerve. Partidul se opune cu îndârjire austerităţii extreme impuse ţării de către UE, BCE şi FMI în schimbul unor împrumuturi în valoare de 240 de miliarde de euro.

Klaus Regling, directorul general al Mecanismului European de Stabilitate (MES), aprecia duminică, într-un interviu pentru cotidianul grecesc Kathimerini, că este „normal ca pieţele să fie îngrijorate atunci când opoziţia are puncte de vedere radical diferite asupra viitorului ţării. În Spania, Portugalia şi Irlanda, guvernele s-au schimbat, dar programele de reformă nu au fost întrerupte. În Grecia, se pare că există mai multă incertitudine”, aprecia el.”

Dupa cum usor se poate observa, se vorbeste foarte mult (din ce in ce mai mult parca) in termeni vagi: „progrese enorme”, „continuarea reformelor”. Ideea este ca Germania doreste sa oblige Grecia sa nu renunte la „austeritate” (un termen de asemenea vag), adica sa nu mareasca deficitul bugetar. Trebuie neaparat sa mentionam ca Grecia e membra a Zonei Euro. Mie mi se pare ca problema se pune destul de prost. Intai ar trebui vazut de ce a ajuns Grecia sa aiba o datorie publica atat de mare si de ce lucrul acesta nu a imbunatatit performantele economice ale Greciei. Este o solutie sa obligi Grecia sa nu cheltuiasca mai mult, sa nu mareasca deficitul bugetar? Grecia nu este singura tara din lume care are o datorie imensa. Asa si Japonia are o datorie foarte mare. Chestiunea care s-ar pune este daca prin marirea deficitului bugetar Grecia ar putea deveni mai performanta din punct de vedere economic. Dar daca Grecia, mergand pe linia austeritatii ar decadea si mai mult, economic vorbind? Ca aceasta chestiune nu este usoara se vede si din urmatorul articol:

FMI recunoaşte că a făcut greşeli grave în ceea ce priveşte criza din Grecia

Se arata ca:

Fondul Monetar Internaţional (FMI) admite, într-un raport intern, că a făcut greşeli majore în ultimii trei ani în ceea ce priveşte gestionarea acordului de finanţare externă încheiat cu Grecia, scrie Mediafax.

FMI a subestimat, astfel, semnificativ impactul măsurilor de austeritate asupra economiei, potrivit Wall Street Journal.

Într-un document intern „strict confidenţial”, FMI notează că a subestimat semnificativ pagubele care aveau să fie aduse economiei greceşti de măsurile de austeritate prescrise guvernului. Grecia este în recesiune de şase ani.

Totodată, FMI admite că şi-a încălcat propriile reguli astfel încât datoria publică uriaşă a Greciei să pară sustenabilă şi că, în retrospectivă, ţara nu respecta trei dintre cele patru criterii de calificare pentru finanţare.

Citeşte şi Letonia a primit avizul CE şi va deveni în 2014 cel de-al 18-lea membru al zonei euro

Raportul FMI subliniază însă că modul în care a fost abordată criza, în coordonare cu Uniunea Europeană, a câştigat timp pentru a limita impactul asupra zonei euro.

În plus, oficiali FMI consideră că experienţa acumulată în Grecia va ajuta în viitoare situaţii de criză, iar instituţia nu a avut alternative la momentul respectiv.

În ultimii trei ani, mai mulţi oficiali importanţi din cadrul FMI, printre care şi directorul executiv Christine Lagarde, au afirmat în repetate rânduri că nivelul datoriei de stat a Greciei este sustenabil, iar împrumuturile pot fi restituite integral şi la timp.

Doi foşti oficiali ai FMI susţin că şeful biroului de avocatură din cadrul instituţiei, Sean Hagan, a avertizat în repetate rânduri la mijlocul anului 2010 că acordul cu Grecia riscă să încalce regulile Fondului.

În 2010, FMI a modificat reglamentul, introducând prevederi pentru situaţii excepţionale, astfel încât ţările să poată accesa împrumuturi mult mai ridicate decât în mod normal.

„Ceea ce s-a întâmplat atunci este mult mai uşor de observat în retrospectivă. Nu erau satisfăcute toate criteriile pentru accesul excepţional aşa cum era definit la acea dată. Cu toate acestea, era nevoie urgentă de sprijin”, a declarat Lagarde, citată de WSJ. Şeful FMI a precizat că, dacă instituţia nu şi-ar fi modificat regulamentul în 2010, Grecia nu ar fi primit sprijin.

În urma analizării relaţiei cu Grecia, FMI va reevalua probabil „excepţiile la criteriile de acces excepţional” şi va ajusta abordarea faţă de acordurile regionale de finanţare.

FMI a luat măsuri şi pentru a dezvolta un procedeu mai riguros de evaluare a datoriilor de stat şi va pune mai mult accent pe asistenţa tehnică în domenii precum supravegherea bancară şi colectarea taxelor, zone unde Grecia înregistra deficienţe semnificative, a continuat Lagarde.

Raportul FMI notează că experţii instituţiei au fost prea optimişti în 2010 în ceea ce priveşte posibilitatea ca guvernul Greciei să revină pe pieţele financiare şi în privinţa abilităţii politice de a implementa măsurile convenite în program.

Citeşte şi Creditorii internaţionali cer băncilor din Grecia să-şi vândă subsidiarele din Europa de Sud-Est

FMI a contribuit cu 47 miliarde de dolari la cele două acorduri de finanţare încheiate de Grecia în 2010 şi 2012 cu UE şi instituţia de la Washington, care au avut o valoare totală de 230 miliarde euro (aproximativ 300 miliarde de dolari). Ulterior, FMI a redus participarea financiară la alte acorduri de bailout din zona euro, cu Irlanda, Portugalia şi, mai recent, cu Cipru.

FMI a estimat iniţial că Grecia va pierde 5,5% din PIB în perioada 2009 – 2012. Impactul economic a fost însă mult mai grav, de 17% din PIB. Totodată, şomajul a depăşit 25%, în timp ce proiecţiile iniţiale ale Fondului indicau un vârf de 15% în 2012.

Acordul cu Grecia vizează reducerea datoriei de stat la 124% din PIB până în 2020 şi la sub 110% până în 2022, faţă de 175% în acest an.

Fondul notează că relaxarea programului de austeritate ar fi ajutat într-adevăr economia elenă, însă nu a fost posibilă din punct de vedere politic la nivel european.” (subl. mea)

De unde se vede ca nu numai Grecia singura este de vina pentru situatia creata si cu atat mai putin populatia Greciei, care plateste acum pentru greselile decidentilor politici si economici. De aceea, austeritatea s-ar putea sa nu ajute economia elena, ci sa adauge la datoria si asa foarte mare pe care o are Grecia, lucru care ar putea inrautati stabilitatea monetara in Zona Euro, cu repercursiuni periculoase asupra Uniunii Europene. Aceste „reforme dure”, despre care vorbeste Dl. Schäuble, trebuie sa imbunatateasca situatia economica a Greciei. In caz contrar se poate inrautati situatia in toata Zona Euro, Grecia fiind membra si datoria pe care o are fiind foarte mare. Or, reluctanta Germaniei la adresa Greciei este foarte mare. Imi amintesc de ceea ce a zis nu demult D-na Merkel, si anume ca „Germania nu este interesata de Grecia”. Poate ca asta a si fost problema, ca pe nimeni nu a interesat cu adevarat…

Sa nu uitam ca Romania a taiat de la invesititii ca sa reduca deficitul bugetar, mentinand austeritatea la care s-a angajat prin semnarea Tratatului de Guvernanta Fiscala. Lucrul acesta nu a dat rezultatele scontate, tara intrand in recesiune si fiind acum intr-o situatie grea. Nu s-a vazut nici cresterea investitiilor straine la noi in tara. Trebuie spus ca aceasta doctrina de „a ne incadra in banii pe care ii avem”, de la Margaret Thatcher citire, a avut o justificare la vremea respectiva, la mijlocul anilor ’70, si anume a fost vazuta ca o modalitate de a inlatura stagflatia (inflatie ridicata, procent chiar de doua cifre, si stagnare economica). A fost o modalitate de a efectua dezinflatia (a nu se confunda cu deflatia), lucru care, totusi, s-a realizat diferit in SUA fata de Europa. Dar aceasta chestiune a lumii occidentale trebuia rezolvata, desi s-a facut cu dureri. Interesant este cum s-a rezolvat in SUA – de citit acest articol al lui Paul Krugman din The New York Times, unde arata printre altele urmatoarele:

„Ronald Reagan didn’t decide to inflict that pain. The architect of America’s great disinflation was Paul Volcker, the Fed chairman. In fact, Mr. Volcker began the process in 1979, when he adopted the tight monetary policy that caused that record unemployment rate. He was also mainly responsible for the recovery that followed: it was his decision to loosen up on the money supply in the summer of 1982 that set the stage for the rebound a few months later.”,

incerc sa traduc:

„Nu Ronald Reagan a decis sa cauzeze durerea. Arhitectul celui mai mare proces de dezinflatie din America s-a numit Paul Volcker, presedintele Fed. In fapt, Dl. Volcker a inceput procesul in 1979, cand a adoptat o politica monetara stransa care a cauzat un record in ceea ce priveste rata somajului. De asemenea tot el este principalul responsabil pentru recuperarea ce a urmat: a fost decizia lui de a pierde oferta de moneda in vara lui 1982, lucru care a pus bazele revenirii din depresiune a economiei cateva luni mai tarziu.”

Cred ca este interesant de remarcat ca Dl. Volcker este democrat, Dl. Reagan era, dupa cum toata lumea stie, republican… 😉 . DeRps, desigur, cum zic americanii 😉 .

Paul Volcker si celebrul sau trabuc

Chestiunea este ca in America durerea, toata „nebunia” asta, a durat trei ani, dupa care chiar s-a vazut o crestere economica semnificativa si iesirea din impas. Actualmente, in Europa, nebunia tine de ani buni fara sa se vada o rezolvare la nivelul Uniunii Europene. Dimpotriva, in Italia am inteles ca au iesit 1,5 milioane de oameni in strada. In Europa „se strange cureaua”, cum se spune, cel putin din 2009 si nu se vad efecte economice pozitive, nici cresteri economice semnificative si nici scaderi semnificative ale datoriei publice din tarile Zonei Euro, daca asta e intr-adevar scopul, sa se scada datoria publica. Si partea foarte proasta este ca in Europa nici nu se vede o perspectiva foarte buna intr-un viitor cat de cat apropiat. Ganditi-va ce inseamna lucrul asta pentru ca una e ca trei ani s-o ducem mai greu, dar realizand totusi ceva – cum a fost in cazul prezentat mai sus, dezinflatia – ca dupa trei ani sa avem o crestere economica puternica si sanatoasa – deci stim o treaba! – si ce se intampla in zilele noastre in Europa: o stare de incertitudine, de asteptare fara sa fie clar ce asteptam de fapt. Aici e de remarcat ca programele operationale, de care pomeneam mai sus, tin, economic vorbind, situatia pe linia de plutire, ca sa zic asa. Nu contribuie semnificativ la crestere, lucru care e o mare problema as zice eu. In Europa nici inflatia nu este mare. Si atunci in ce masura se justifica o asemenea politica monetara foarte stransa? Se pare ca nu se justifica si ca asa stau lucrurile rezultatele se vad. Castigul in competitivitate a tarilor PIIGS e nesemnficativ, chiar zero, mergand pe actuala linie economica. Or, in felul asta nu se poate rezolva niciodata chestiunea economica din UE si Zona Euro, deoarece ramane prapastia, ca sa zic asa, intre competitivitatea redusa a tarilor din sudul Europei si competitivitatea ridicata a celor din nordul Europei.

Dupa parerea mea, in 2015 ar trebui sa se puna bazele unei sporiri de competitivitate pentru flancul sudic al UE, pentru a se depasi starea actuala de incertitudine si durere prelungita inutil, care are consecinte politice nefaste. Ar trebui sa scapam odata de unda de soc a crizei din 2008. Ar fi cazul ca anul 2015 sa fie un an al avantului economic.

De asemenea, in final, as dori sa accentuez sustinerea mea pentru investitii in sectorul constructiilor, al constructiilor de drumuri si autostrazi, in modernizarea cailor ferate. Astfel de investitii se pot constitui intr-un motor eficace de crestere economica si creare de locuri de munca. Se face inadmisibil de putin in acest sector de activitate. Or, fara o infrastructura de calitate buna tara noastra nu se poate dezvolta asa cum trebuie. Ar trebui un amplu program de investitii in acest domeniu al constructiilor, inclusiv in modernizarea caii ferate. As dori sa vad si la noi trenuri de mare viteza care sa lege Bucurestiul de orasele care se afla la departare mare. Totusi, este inadmisibil ca in 2015 sa faci cu trenul 12 ore pana la Satu Mare sau Oradea (spuneti-mi ca gresesc, m-as bucura!)… Lucrurile astea trebuie neaparat realizate, fara de care modernizarea Romaniei ramane o vorba goala…

DE citit si…

Romania Libera

Germania, pregătită să lase Grecia să iasă din zona euro

Se arata ca:

„”Guvernul german consideră aproape inevitabilă ieşirea Greciei din zona euro dacă şeful opoziţiei Alexis Tsirpas va conduce guvernul după alegerile legislative, va abandona politica de austeritate bugetară şi nu va mai rambursa datoriile ţării”, scrie săptămânalul german Spiegel, citând „surse apropiate Guvernului de la Berlin. Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble şi-au schimbat opiniile şi „consideră suportabilă o ieşire a Greciei din zona euro în urma unor progrese realizate după summitului crizei în 2012”, mai scrie Spiegel Online, preluat de Mediafax.

„Riscul contaminării altor ţări este limitat, deoarece Portugalia şi Irlanda sunt considerate asanate. Pe de altă parte, MES (mecanismul european de stabilitate) furnizează un mecanism de salvare solid, în timp ce Uniunea Bancară asigură securitatea instituţiilor de credit”, ar fi dezvăluit sursele publicaţiei germane.

Parlamentul grec a anunţat miercuri dizolvarea sa şi a confirmat organizarea alegerilor legislative anticipate la 25 ianuarie, la care, potrivit sondajelor, Syriza este considerată favorită.”

precum si…

AFP: Merkel se amestecă în alegerile din Grecia şi naşte controverse chiar şi în rândul majorităţii sale politice

Se arata ca:

„După ce ziarul german Der Spiegel a publicat sâmbătă în ediţia on line un material în care spunea că „guvernul german consideră aproape inevitabilă ieşirea Greciei din zona euro dacă şeful opoziţiei Alexis Tsirpas va conduce guvernul după alegerile legislative din 25 ianuarie, va abandona politica de austeritate bugetară şi nu va mai rambursa datoriile ţării”, jurnaliştii de la AFP i-au contactat pe Angela Merkel şi pe ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble care ” nu au dorit să confirme, nici să dezmintă, informaţiile din Der Spiegel”, scrie Mediafax.

„Grecia şi-a îndeplinit obligaţiile în trecut. Guvernul german pleacă de la principiul că Grecia va continua să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de troica” creditorilor săi, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului german. Un purtător de cuvânt al CDU, Christian Bäumler, a adresat o avertizare, duminică, şi anume, ” în caz de ieşire din zona euro, datoriile Greciei nu vor putea fi rambursate”.

„Cu acest scenariu de ameninţare (…), Guvernul (german) se amestecă indirect în campania (electorală) din Grecia. Este extrem de riscant şi o eroare”, comenta duminică Die Welt, un cotidian apropiat conservatorilor.

În teorie, niciun mecanism nu prevede ieşirea unei ţări din zona euro. Dar, potrivit Berlinului, în cazul în care Grecia nu îşi va mai îndeplini angajamente, BCE ar putea restrânge posibilităţile de refinanţare a băncilor greceşti până la punctul de a obliga Atena să reintroducă drahma. Social-democraţii (SPD) germani, membri ai „marii coaliţii” aflate la putere la Berlin, au contestat în public demersul atribuit lui Merkel

Potrivit presei germane, Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble încearcă să exercite presiuni asupra alegătorilor eleni sau chiar asupra lui Alexis Tsirpas. Însă acest demers rămâne controversat, inclusiv în cadrul coaliţiei guevernamentale, social-democraţii şi conservatorii exprimându-şi dezaprobarea în public.

Contactaţi de AFP, Angela Merkel şi Wolfgang Schäuble nu au dorit să confirme, nici să dezmintă, informaţiile din Der Spiegel. „

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Ianuarie 2, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Se apropie alegerile in Germania…

Iata un interesant articol din Gandul:

ALEGERI ÎN GERMANIA. Angela Merkel ţine Europa pe loc în aşteptarea celui de-al treilea mandat de cancelar. Miza votului german pentru România. Analiză Gândul

Se arata ca:

„L-am întrebat, vara aceasta, pe ministrul român al Afacerilor Externe ce şanse avem să aderăm la Schengen în viitorul apropiat. Germania, adică una dintre ţările care au spus „NU” aderării noastre ultima dată, se va pronunţa după alegerile legislative din septembrie, ne-a răspuns Titus Corlăţean. Am mai întrebat anul acesta în repetate rânduri la Bruxelles când se vor decide numele cu care principalele familii politice europene vor ieşi în faţă pentru preşedinţia Comisiei, la alegerile europene de anul viitor. Se va decide după alegerile din Germania, ne-au spus diverşi oficiali şi experţi ai Uniunii Europene.

Potrivit unui sondaj BBC din 2013 citat de German Marshall Fund of the United States (GMF), Germania este cea mai influentă şi populară ţară din lume. Germania nu este doar locomotiva economiei europene, cum i se spune, dar a demonstrat că este locomotiva întregii Uniuni Europene. Cu această locomotivă oprită pentru a se îngriji de electoratul de acasă, restul Europei a pus anul acesta în aşteptare multe dosare foarte importante, care vor fi reluate după alegerile legislative germane din 22 septembrie. O decizie privind aderararea sau amânarea aderării României şi Bulgariei la Schengen, un nou ajutor financiar pentru Grecia, uniunea bancară, austeritatea – aici se află, de fapt, miza scrutinului din Germania – pentru români şi pentru toţi ceilalţi cetăţeni europeni.

La final de cursă electorală şi după numeroase sondaje de opinie, necunoscuta nu mai este dacă Angela Merkel va câştiga un al treilea mandat de cancelar (toţi indicatorii conduc, în acest moment, spre o victorie), ci cum va arăta coaliţia pe care o va forma pentru următorii patru ani. 58% dintre germani spun că şi-ar dori ca Merkel să câştige un nou mandat, în timp ce rivalul ei, Peer Steinbruck, are doar 32 de procente într-un sondaj citat vineri de Der Spiegel, însă situaţia nu este la fel d clară în ceea ce priveşte partidele.

gândul vă prezintă, mai jos, dosarul alegerilor din Germania, un scrutin de o importanţă crucială pentru Europa:

Cum votează nemţii

62 de milioane de cetăţeni germani sunt aşteptaţi duminică în secţiile de votare. Sistemul electoral german este un sistem mixt. Fiecare dintre alegătorii germani trebuie să voteze de două ori. Primul vot este pentru reprezentantul circumscripţiei lor în Bundestag, camera inferioară din parlamentul german. Pentru acest vot, sistemul electoral este de tipul câştigătorul-ia-totul. Aproximativ jumătate dintre cei 598 de membri ai Bundestagului sunt aleşi după regula majorităţii, în baza primul vot.

Cel de-al doilea vot este pentru partide. Alegătorul decide, pe baza listelor partidelor, cum va fi coloratura politică a Bundestagului.

Logica sistemului electoral german este, pe de-o parte, ca cetăţeanul să aibă un reprezentant local în Bundestag şi, pe de altă parte, să poată decide şi reprezentarea partidelor în legislativ în baza sprijinului pe care îl au la nivel naţional.

La fel ca în România, pragul electoral este de 5%.

Cancelarul german nu este ales în mod direct de electorat, ci este propus de preşedinte şi este, de regulă, preşedintele partidului cu cel mai bun scor la alegeri. Bundestagul votează ulterior propunerea preşedintelui şi alege, astfel, cancelarul. Dacă nominalizarea preşedintelui cade în camera inferioară a Parlamentului, Bundestagul poate alege propriul candidat.

Candidaţii

Cancelari: Candidaţii pentru funcţia de cancelar german, cea mai importantă funcţie în statul german (preşedintele Republicii are doar un rol ceremonial) sunt actualul cancelar Angela Merkel, centru dreapta, şi Peer Streinbruck, social-democrat, fost ministru de Finanţe în primul cabinet Merkel (2009-2014).

Angela Merkel, desemnată de revista Forbes şapte ani consecutiv „cea mai puternică femeie de pe planetă”, este prima femeie cancelar pe care a avut-o Germania şi prima femeie care a condus o mare putere europeană după Margaret Thatcher a Marii Britanii. În vârstă de 59 de ani, conservatoarea din fosta RDG rămâne foarte iubită acasă, dar un personaj mult mai controversat în afara graniţelor germane. Pentru germani, care îi spun „Mutti” (mama), Merkel a fost cea care a protejat ţara, prin politicile ei de austeritate, de criza economică mondială, care a afectat atât de mult Europa. În Europa, însă, aceleaşi politici de austeritate, care au afectat cel mai mult ţările deja lovite de criză, au făcut-o foarte nepopulară, în Grecia ea ajungând să fie de multe ori chipul protestelor.

Nu a fost ferită, însă, de scandaluri nici acasă, de la doi miniştri care au demisionat după ce au plagiat în lucrările lor de doctorat (unul dintre ei, Karl-Theodor zu Guttenberg, considerat succesorul lui Merkel), la mai recentul scandal al achiziţiilor, la Apărare, a unor drone americane modificate care nu pot primi aprobare de funcţionare în Europa.

În ciuda a opt ani de guvernare cu mână de fier, atât acasă, cât şi în Europa, Angela Merkel rămâne un politician foarte puternic, a cărui imagine s-a erodat foarte puţin. A ajutat-o şi propria personalitate. Deşi se spune despre ea că, în privat, este amuzantă, ironică şi foarte plăcută, personajul sobru şi constant care a devenit politiciana Angela Merkel a ferit-o de controverse şi a făcut-o cu atât mai apreciată printre nemţi, care au găsit în ea sentimentul de stabilitate.

Într-un articol publicat în ultima săptămână de campanie de New York Times, se argumentează teoria că, poate, Angela Merkel a devenit „prea plictisitoare pentru Germania”. „Cea care este numită cea mai puternică femeie de pe planetă urăşte campaniile electorale (…). Când vine vorba de alegeri, Merkel este un politican prost”, scrie autorul articolului, un jurnalist german. Acesta sugerează, în schimb, că, pentru a-şi desăvârşi moştenirea de cancelar extraordinar, „doamna Merkel trebuie acum să se reinventeze şi să dea dovadă de mai mult leadership, atât acasă, cât şi în străinătate”.

Peer Steinbruck, un economist în vârstă de 66 de ani, care a fost ministru de Finanţe în cabinetul Merkel 2005-2009, este descris de presa europeană drept un orator desăvârşit, cu un simţ al umorului caustic. Spre finalul unei campanii electorale considerate plictisitoare şi dezamăgitoare de germani şi europeni deopotrivă, Steinbruck a şocat după ce a apărut pe coperta unei revista cu arătând degetul mijlociu spre cameră. Nu a fost o greşeală, ci un gest intenţionat. Deşi staff-ul lui de campanie a încercat disperat să obţină retragerea acelei fotografii de pe copertă, chiar candidatul a fost cel care şi-a dat aprobarea pentru publicare. „Un gest ironic”, s-a justificat el. „Am fost eu însumi. Trebuie să facem campania un pic mai amuzantă”, a mai spus Steinbruck.

Totuşi, polemicile în care a intrat în timpul campaniei electorale l-au împiedicat deseori să mai discute despre problemele de fond ale electoratului său şi soluţiile pe care le propune. Deşi a demonstrat, cât a fost ministru, că este un om de finanţe foarte competent, a reuşit să îşi creeze impresia unui hedonist, unui om al banilor. Provenind dintr-o familie înstărită, spunea, în timpul unei dezbateri despre alocaţiile familiale, că el nu cumpără niciodată o sticlă de vin de cinci euro, pentru că nu este suficient de bun pentru el. Despre salariul de cancelar a spus că este „insuficient” având în vedere responsabilităţile, iar cele 1,25 de milioane de euro pe care i-a primit în trei ani de la marile companii nu l-au ajutat nici ele la capitolul imagine.

Partide: Guvernul german a aprobat participarea a 34 de partide la alegerile legislative de duminică. Potrivit sondajelor de opinie din ultima săptămână de campanie, cinci partide vor intra în parlament şi între acestea se poartă acum lupta pentru potenţialul de şantaj, cum este numită în literatura sistemelor electorale, şansele unui partid de a putea face coaliţie cu altul.

CDU şi „sora” bavareză CSU sunt mult înaintea tuturor celorlalte formaţiuni, creştin democraţii lui Merkel fiind creditaţi cu 40% din intenţia de vot, potrivit unui sondaj de joi citat de New York Times.

Partidul Social-Democrat german, SPD-ul din partea căruia candidează Steinbruck, este creditat cu 27% din intenţia de vot.

Liberalii, FDP, partenerii de coaliţie ai CDU, sunt cei care dau acum emoţii actualului cancelar, deoarece există şanse să nu reuşească să intre în Parlament, ceea ce înseamnă că Angela Merkel va trebui să găsească un alt partid pentru o coaliţie de guvernare sau mai multe, pentru o mare coaliţie. Ultimele sondaje citate de Der Spiegel, dădeau FDP 5,5% din intenţia de vot, partidul rămânând de câteva săptămâni blocat în marja de eroare.

Verzii, aliaţi ai social-democraţilor germani, au aproximativ 9 procente în sondaje, în scădere faţă de săptămâna precedentă.

Partidul Stângii, descendent din fostul Partid Comunist Est-German, avea joi 8,5% din intenţia de vot, potrivit Der Spiegel.

Dincolo de aceste cinci partide, Alternativa pentru Germania (AfG, eurosceptic, pledează pentru renunţarea Germaniei la moneda unică) şi Partidul Piraţilor (militează pentru drepturile şi libertăţile din mediul online) au între 2 şi 4% în sondaje. AfG a crescut, totuşi, mult în ultimele luni, pe fondul politicilor de austeritate promovate de Merkel.

Campania

Zona euro şi politicile de austeritate – Angela Merkel, personajul politic care a devenit sinonim cu politicile de austeritate în Europa, vrea să continue aceste politici şi să accentueze gradual politicile de creştere economică. De cealaltă parte, Peer Steinbruck, la fel ca toţi social-democraţii germani, vrea o inversare a acestui raport, deci mai puţină austeritate, care, consideră fostul ministru de Finanţe, este tocmai cauza actualei recesiuni. De asemenea, Steinbruck vrea reguli fiscale mult mai dure pentru zona euro, astfel ca ţările membre să nu mai ajungă să primească „cecuri în alb” pentru salvare, cum a fost cazul Greciei.

Salariul minim – În Germania, nu există salariu minim la nivel naţional. Socialiştii, împreună cu verzii, vor introducerea unui salariu minim, care să fie de 8,50 de euro pe oră. Stânga radicală cere un salariu minim de 10 euro pe oră, în timp ce creştin-democraţii lui Merkel, împreună cu aliaţii liberali, FDP, refuză salariul minm naţional. În schimb, ei susţin că ar fi mai oportună introducerea mai multor salarii unice, în funcţie de regiuni şi sectoare economice.

Taxe – CDU şi FDP se opun creşterii taxelor, în timp ce SPD, Verzii şi Partidul Stângii vor suprataxarea marilor averi.

Europa şi UE – aici, nu există diferenţe mari de programe electorale. Toate partidele consideră că imigraţia este o problemă, însă nu mai importantă acum decât economia. De asemenea, toate partidele sunt de acord că Germania nu ar trebui să se implice într-o eventuală intervenţie militară în Siria.

Scenarii

Angela Merkel este de departe favorita sondajelor, însă experienţele electorale anterioare au arătat că, în ceea ce o priveşte, rezultatele de la alegeri pot aduce mari surprize. În 2005, deşi avea un avantaj semnificativ în sondaje, a câştigat la limită alegerile în faţa lui Gerhard Schroder, aminteşte New York Times. În 2009, încă o dată, deşi era câştigătoare detaşată în sondaje, a avut un scor mult sub aşteptări.

Conform ultimelor sondaje, CDU va fi de departe partidul cu cele mai multe voturi. Totuşi, chiar dacă va aduna 40% din scrutine, nu va fi de ajuns pentru a asigura guvernarea şi va avea nevoie iar de un partener de coaliţie. Scenariul preferat de conservatori şi de Merkel este continuarea guvernării alături de liberali, FDP. Problema este că, în acest moment, nu este sigur că FDP va intra în parlament.

Astfel, scenariile „de rezervă” sunt: o „mare coaliţie”, asigurată de CDU şi SPD, conservatori şi social-democraţi, cu Merkel cancelar. În ciuda diferenţelor ideologice, există precedentul de succes al „marii coaliţii” CDU-SPD din primul mandat al lui Merkel, 2005-2009.

Totuşi, există posibilitatea ca SPD să refuze să colaboreze iar cu Merkel, pentru că ei au fost mai afectaţi electoral după primul experiment decât centrul-dreapta. Şi Peer Steinbruck a spus că refuză ideea unei „mari coaliţii”, cu toate că poziţia lui nu este unanimă în rândul conducerii social-democrate. Dacă SPD refuză coalizarea cu CDU, Merkel ar putea încerca o coaliţie cu Verzii, potrivit EU Observer. Printre puţinele puncte pe care cele două formaţiuni le au în comun este renunţarea la energia nucleară. Dincolo de acest aspect, diferenţele ideologice şi de politici dorite sunt atât de mari, încât sunt puţine şanse să se ajungă la o astfel de coaliţie.

Un alt scenariu mai puţin probabil este o coaliţie SPD-Verzi-Partidul Stângii, cu Steinbruck cancelar.

Pentru mulţi dintre analiştii şi experţii europeni, există, însă, un singur scenariu dezirabil şi probabil: realegerea Angelei Merkel în funcţia de cancelar, conducând o mare coaliţie, adică un nou parteneriat cu social-democraţii. Aceasta este, se arată într-un editorial The Guardian, cea mai bună variantă pentru Germania şi Europa.

„Incertitudinea care înconjoară rezultatul alegerilor (coaliţia de guvernare, n.red.) înseamnă că Uniunea Europeană, care a aşteptat cu sufletul la gură alegerile germane, ar putea fi nevoită să mai aştepte câteva luni până să vadă în ce direcţie vrea să ducă Berlinul continentul şi problelemele sale”, se comentează într-un alt text, apărut în New York Times.”

Un articol foarte bun, care concentreaza mai multe informatii interesante, dar o analiza care, dupa parerea mea, este deficitara pentru ca nu se arata foarte clar care vor fi consecintele pentru Romania. Spre exemplu, care vor fi consecintele pentru tara noastra daca Angela Merkel va fi din nou Cancelar peste o coalitie formata din crestini-democrati si sociali-democrati?

Insa altceva ma deranjeaza…

„Uniunea Europeană, care a aşteptat cu sufletul la gură alegerile germane” (subl. mea)

„Pentru germani, care îi spun „Mutti” (mama), Merkel a fost cea care a protejat ţara, prin politicile ei de austeritate, de criza economică mondială, care a afectat atât de mult Europa. În Europa, însă, aceleaşi politici de austeritate, care au afectat cel mai mult ţările deja lovite de criză, au făcut-o foarte nepopulară, în Grecia ea ajungând să fie de multe ori chipul protestelor.”(subl. mea)

„L-am întrebat, vara aceasta, pe ministrul român al Afacerilor Externe ce şanse avem să aderăm la Schengen în viitorul apropiat. Germania, adică una dintre ţările care au spus „NU” aderării noastre ultima dată, se va pronunţa după alegerile legislative din septembrie, ne-a răspuns Titus Corlăţean. Am mai întrebat anul acesta în repetate rânduri la Bruxelles când se vor decide numele cu care principalele familii politice europene vor ieşi în faţă pentru preşedinţia Comisiei, la alegerile europene de anul viitor. Se va decide după alegerile din Germania, ne-au spus diverşi oficiali şi experţi ai Uniunii Europene. (subl. mea)

Potrivit unui sondaj BBC din 2013 citat de German Marshall Fund of the United States (GMF), Germania este cea mai influentă şi populară ţară din lume. Germania nu este doar locomotiva economiei europene, cum i se spune, dar a demonstrat că este locomotiva întregii Uniuni Europene. Cu această locomotivă oprită pentru a se îngriji de electoratul de acasă, restul Europei a pus anul acesta în aşteptare multe dosare foarte importante, care vor fi reluate după alegerile legislative germane din 22 septembrie. O decizie privind aderararea sau amânarea aderării României şi Bulgariei la Schengen, un nou ajutor financiar pentru Grecia, uniunea bancară, austeritatea – aici se află, de fapt, miza scrutinului din Germania – pentru români şi pentru toţi ceilalţi cetăţeni europeni.” (subl. mea)

Stimati cititori, nu vi se pare ca se reliefeaza un mega-pupincurism la adresa Germaniei si Angelei Merkel? Uniunea Europeana care a asteptat „cu sufletul la gura”, lui Merkel i se spune „Mutti” (mamica), miza scrutinului e „pentru romani si pentru alti cetateni europeni”, „se va decide dupa alegerile din Germania”, Germania – locomotiva Europei… Intre altele, in paranteza fie spus, si Olanda s-a opus aderarii noastre la Spatiul Schengen. Nu e foarte clar ca o schimbare in Germania, spre exemplu daca ar castiga social-democratii, ar schimba pozitia Olandei.

Ceea ce este aratat corect in articol e faptul ca Merkel si-a protejat tara de criza economica prin politicile de austeritate, care au afectat foarte grav intreaga Europa. Ea a avut grija de interesul Germaniei si al germanilor. Nu de cel al Europei. Important ar fi de stiut ce castiga Romania deoarece lucrul asta e invaluit intr-o ceata densa. Germania si-a urmarit propriile sale interese. Romania isi urmareste propriile sale interese?

Update

Gandul

ALEGERI ÎN GERMANIA. Primele rezultate exit poll: Angela Merkel rămâne cancelar şi ar putea avea prima majoritate absolută de la Konrad Adenauer, în 1957. LIVE TEXT

Se arata, printre altele, ca:

Chancelor of the Federal Republic of Germany D...

Chancelor of the Federal Republic of Germany Dr. Angela Merkel on the open door day at the Bundeskanzleramt in Berlin, Germany Français : Dr Angela Merkel, chancelière de la République Fédérale d’Allemagne, lors de la journée portes ouvertes de la Bundeskanzleramt à Berlin, en Allemagne. (Photo credit: Wikipedia)

„Rezultat foarte bun duminică pentru creştin-democraţii germani conduşi de Angela Merkel. Potrivit sondajelor de tip exit poll făcute de televiziunile publice ZDF şi ARD, CDU, care a candidat alături de ramura bavareză CSU, a obţinut între 42 şi 42,5% din voturi – cel mai bun scor din 1990 şi până în prezent. Aceasta înseamnă că Angela Merkel, în calitate de lider al CDU, va obţine al treilea mandat de cancelar german şi va deveni astfel cel mai longeviv lider politic feminin al Europei (12 ani), întrecând-o şi pe Margaret Thatcher (10 ani şi jumătate). Mai mult, la nivelul zonei euro, Merkel este singurul şef de stat sau de guvern din timpul crizei care a câştigat până acum un nou mandat.

Social-democraţii din SPD, al căror candidat pentru funcţia de cancelar a fost ex-ministrul de Finanţe Peer Steinbruck, au obţinut 26 – 26,5% din voturi, al doilea cel mai prost scor din istoria sa, potrivit The Guardian. Al treilea partid, conform exit poll-urilor, este extrema stângă Linke, 8,5%, urmată de Verzi, cu 8%, şi AfD (anti-euro), 4,8%, euroscepticii având şanse să ajungă în Bundestag. Cel mai prost scor l-au avut liberalii din FDP, care, potrivit acestor rezultate, nu întrunesc pragul parlamentar de 5%, astfel că CDU îşi pierde partenerul de coaliţie.

Conform exit poll-urilor, există mari şanse ca CDU să aibă majoritate absolută şi să poată, deci, guverna singur. În caz contrar, cu FDP în afara Parlamentului, este de aşteptat ca, în următoarele zile, CDU să îi curteze pe social-democraţi, pentru a forma o coaliţie de guvernare precum cea din primul cabinet Merkel. Cu toate că Peer Steinbruck a refuzat, în timpul campaniei, ideea unei astfel de coaliţii, există însă alţi lideri social-democraţi care ar fi dispuşi să se coalizeze din nou cu CDU, deoarece ar avea mai mult de câştigat la următoarele alegeri.

UPDATE 21:49 Prezenţa la vot a fost de 73%, mai mare decât în 2009. Se preconizează că acestea vor fi ultimele alegeri legislative germane în care majoritatea electoratului va avea vârsta de maximum 55 de ani.

UPDATE 20:44 Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, un mesaj de felicitare cancelarului Angela Merkel. Îl puteţi citi AICI

UPDATE 20:33 Conservatorii cancelarului Angela Merkel au obţinut majoritatea absolută în Bundestag, potrivit estimărilor posturilor publice de televiziune. Dacă aceste estimări vor fi confirmate de rezultatele finale, Merkel va putea guverna singură, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la cancelarul Konrad Adenauer în 1957. Dacă, spre exemplu, CDU+CSU rămân, la rezultatele finale, cu 42,5%, conform exit poll-ului ZDF, celelalte partide parlamentare au împreună 41,6%.”

Romania Libera

Ce reacţie a avut Angela Merkel după ce a câştigat alegerile din Germania

Se arata ca:

„Cancelarul Angela Merkel a salutat duminică un „super rezultat” al partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), la alegerile legislative din Germania şi a promis „patru noi ani de succes”, transmite Mediafax.

„Împreună vom face totul pentru ca cei patru ani care urmează să fie patru noi ani de succes pentru Germania”, a declarat Merkel, în timp ce partidul său este posibil să fi obţinut majoritatea absolută în Bundestag, potrivit ultimelor informaţii.

Cu un sacou albastru, cu un zâmbet larg şi ochii strălucitori, liderul partidului conservator a fost aplaudată îndelung înainte de a lua cuvântul la sediul CDU din Berlin.

Ea a calificat drept „super rezultat” scorul obţinut de partidul său, care totalizează, potrivit estimărilor televiziunilor germane, peste 42 la sută din voturi, şi le-a mulţumit alegătorilor pentru „încrederea excepţională”.

Amploarea victoriei cancelarului i-ar permite să obţină chiar majoritatea absolută în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului, potrivit televiziunilor publice ARD şi ZDF.

Dacă alegătorii i-au acordat încredere lui Merkel, supranumită afectuos „Mutti” (Mama) în cadrul partidului său, ei au sancţionat partenerul său guvernamental.

Partidul liberal FDP s-a prăbuşit şi nu a mai reuşit să se menţină în Bundestag pentru prima dată în istoria Republicii Federale Germane, totalizând 4,5 la sută din voturi, sub pragul de 5 la sută necesar.”

Angela Merkel, ocolită de uzura puterii, la al treilea mandat de cancelar

Se arata ca:

„Cancelarul Angela Merkel, care a obţinut cel de-al treilea mandat de patru ani în urma alegerilor legislative de duminică, este „femeia cea mai puternică din lume” dar şi unul dintre liderii europeni cei mai denigraţi, transmite Mediafax.

Foarte iubită de germani, această conservatoare în vârstă de 59 de ani, venită din fosta RDG, a fost numită, pe rând, „cancelarul de fier”, pentru apărarea politicilor de austeritate, sau „Mutti” (Mama) deoarece oferă un sentiment de siguranţă în furtuna europeană.

Dar pe străzile din Lisabona sau Madrid au înflorit portretele Angelei Merkel cu mustaţă de tip Hitler sau sloganuri precum „Merkel nazistă, afară!”.

Mulţimea din Atena o acuză că vrea să îngenuncheze Grecia pentru a o spolia mai bine.

Citeşte şi Angela Merkel CÂŞTIGĂ ALEGERILE din Germania, dar va fi obligată să guverneze cu opoziţia

Cea care a fost desemnată „cea mai puternică femeie” de pe planetă pentru a şaptea oară în cei opt ani de mandat de către revista americană Forbes asigură că Berlinul nu încearcă să exercite vreo formă de hegemonie asupra Uniunii Europene. Dar că nu ne-am afla în acest punct dacă toată lumea ar fi strâns cureaua aşa cum a făcut prima economie a zonei euro.

Angela Dorothea, născută Kasner, în vârstă de 59 de ani, mare admiratoare a Ecaterinei a II-a a Rusiei, a fost un copil înzestrat pentru rusă şi matematică, ce visa să devină patinatoare artistică.

Ea este prima femeie care a condus Germania, prima de la britanica Margaret Thatcher care guvernează o ţară europeană mare.

La opt ani de la accederea ei la putere, graţie unei alianţe între conservatori şi social-democraţi, uzura nu pare să o afecteze. Anduranţa sa în timpul summiturilor europene de la Bruxelles, alături de pasiunea ei pentru operă, i-au adus numele de „Regina nopţii”.

La conducerea unei coaliţii cu liberalii (FDP) din 2009, ea beneficiază în Germania de o popularitate fără precedent după război, de aproximativ 60 la sută opinii favorabile.

„Ea a devenit un fel de mamă a naţiunii”, apreciază politologul Oskar Niedermayer. „Ea încarnează numitorul comun al muritorilor (…) şi apără interesele germane” în criză. „Toate acestea o fac să pară foarte calmă şi cu picioarele pe pământ, ceea ce oamenilor le place”.

Adversarii săi îi reproşează o gestionare de la zi la zi, fără viziune politică. Angela Merkel se vrea pragmatică. Şi nu se teme de virajele la 180 de grade, precum cel spectaculos privind energia nucleară. În 2010, ea decidea să prelungească durata activităţii centralelor. Dar după câteva luni, după catastrofa de la Fukushima din martie 2011, ea a anunţat renunţarea la energia nucleară până în 2022.

Biograful său Gerd Langguth o prezintă ca „un sfinx” care a învăţat din anii petrecuţi în dictatura est-germană să îşi ascundă opiniile.

Născută la Hamburg (nord), ea a crescut în RDG comunistă, unde tatăl său, pastor, s-a instalat pentru a predica.

Doctor în fizică, Angela Merkel, care a mărturisit recent că cea mai mare mare eroare a tinereţii sale a fost să se îmbete cu lichior de cireşe la vârsta de 18 ani, şi-a început cariera politică la căderea Zidului Berlinului. Ea nu a ştiut însă nimic despre aceastala momentul respectiv, deoarece în seara de 9 noiembrie 1989 era la saună.

Ea devine adjunctul purtătorului de cuvânt al primului (şi ultimului) Guvern al RDG ales democratic. Remarcată de Helmut Kohl în 1990, „puştoaica”, aşa cum o numea el, primeşte două portofolii de la „cancelarul Reunificării”, Mediu şi Femei.

Ea profită de un scandal de finanţare ocultă a CDU pentru a-i lua locul mentorului său la conducerea aceste formaţiuni în 2000.

Protestantă, fără copii, divorţată (ea a păstrat numele de Merkel de la primul său soţ) şi recăsătorită cu un chimist de renume dar şters, Joachim Sauer, ea se impune în calitate de şef al unui patrid de tradiţie catolică, dominat de bărbaţi din Germania de Vest. De atunci, toţi potenţialii săi rivali au fost eliminaţi.

Ironizată pentru lipsa ei de eleganţă, recent de către Karl Lagerfeld, cancelarul în costum cu pantalon – un singur model în zeci de culori – a optat pentru discreţie în privinţa vieţii sale private. Dar ea poate fi văzută frecvent în timp ce îşi face cumpărăturile la supermarket.

Singurul său lux, în vacanţă, a fost o seară la festivalul Wagner din Bayreuth, după care a dispărut la munte pentru a face drumeţii.”

Ce mesaj i-a transmis Băsescu lui Merkel

Se arata ca:

Merkel-Basescu

„Preşedintele Traian Băsescu i-a adresat, duminică, un mesaj cancelarului german Angela Merkel în care o felicită pentru victoria CDU în alegerile generale legislative, şeful statului român arătându-şi încrederea în consolidraea parteneriatului dintre România şi Germania, transmite Mediafax.

„Doresc să vă adresez sincerele mele felicitări pentru victoria pe care Uniunea Creştin-Democrată a obţinut-o în alegerile generale legislative. Această reuşită marchează confirmarea faptului că politicile partidului dumneavoastră i-au convins pe cetăţenii germani că direcţia pe care aţi adoptat-o şi pe care aţi susţinut-o în toţi aceşti ani este una de succes. Îmi exprim încrederea că principiile care v-au inspirat deciziile vă vor călăuzi şi mai departe în activitatea de cancelar, pentru binele Germaniei. Totodată, am certitudinea că relaţiile foarte bune dintre ţările noastre, prin prietenia care ne leagă şi prin relaţiile de cooperare pe care le-am dezvoltat în ultimii ani, vor fi, în continuare, un argument pentru consolidarea parteneriatului dintre România şi Germania. Vă rog să primiţi, stimată doamnă cancelar, expresia deosebitei mele consideraţii şi întreaga mea apreciere pentru realizările excepţionale pe care le-aţi avut în înalta demnitate care v-a fost încredinţată de poporul german”, se arată în mesajul preşedintellui Băsescu.

Cancelarul german Angela Merkel a obţinut, duminică, un triumf personal în alegerile legislative, partidul său conservator câştigând peste 42 la sută din voturi, dar ea ar urma să guverneze cu opoziţia, aliatul său liberal neintrând în Bundestag, potrivit estimărilor televiziunilor
FDP, aliatul liberal al partidului conservator CDU, nu ar fi reuşit să întrunească 5 la sută din voturi pentru a putea intra în Bundestag, o premieră în istoria Germaniei federale, în timp ce social-democraţii din SPD ar fi obţinut între 26 şi 26,5 la sută din sufragii.

Citeşte şi Angela Merkel CÂŞTIGĂ ALEGERILE din Germania, dar va fi obligată să guverneze cu opoziţia

Angela Merkel CÂŞTIGĂ ALEGERILE din Germania, dar va fi obligată să guverneze cu opoziţia

Se arata ca:

„Cancelarul german Angela Merkel a obţinut, duminică, un triumf personal în alegerile legislative, partidul său conservator câştigând peste 42 la sută din voturi, însă ea ar urma să guverneze cu opoziţia, aliatul său liberal neintrând în Bundestag, potrivit estimărilor televiziunilor, transmite Mediafax.

FDP, aliatul liberal al partidului conservator CDU, nu ar fi reuşit să întrunească 5 la sută din voturi pentru a putea intra în Bundestag, o premieră în istoria Germaniei federale, în timp ce social-democraţii din SPD ar fi obţinut între 26 şi 26,5 la sută din sufragii.

Pentru CDU, acesta este cel mai bun scor obţinut de la Reunificarea Germaniei, în timp ce Merkel este cancelar de două mandate, respectiv de opt ani.

În primele estimări, în timp ce birourile de vot şi-au închis uşile la ora 16.00 GMT (19.00 ora României), partidul antieuro Alternative für Deutschland (AFD) este foarte aproape de a-şi face intrarea în Bundestag, cu 4,8 la sută din voturi, potrivit televiziunii publice ARD.

Verzii germani, care au scăzut în sondaje în ultimele săptămâni, ar fi obţinut un scor departe de aşteptările lor, de 8 la sută, în net recul faţă de recordul înregistrat la alegerile legislative din 2009 (10,7 la sută).

Stânga radicală Die Linke a scăzut, de asemenea, ajungând la 8 la sută, în timp ce în 2009 totalizase 11,9 la sută din voturi.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Septembrie 21, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 11 comentarii