Va fi razboi?

Observ ca la noi nu se prea comenteaza chestiuni de politica externa, toata lumea fiind preocupata de viitoarele alegeri prezidentiale ce vor avea loc recent. Toata lumea comenteaza despre cine va fi candidatul din partea unuia sau a altuia dintre partide si, pe buna dreptate, cam toata lumea e cu ochii pe PSD: cine va fi candidatul PSD pentru alegerile prezidentiale?

Numai ca eu as dori in aceasta postare sa mai vorbim si despre ce se intampla prin lume. Mai exact spus: despre Iran. Tensiunea in Golful Oman si in Stramtoarea Ormuz au ajuns la un nivel fara precedent odata cu capturarea de catre Iran a unui petrolier britanic ca masura pentru retinerea unui petrolier iranian in Stramtoarea Gibraltar de catre britanici la inceputul lunii iulie a.c., suspectat de livrare de petrol pentru Siria incalcand astfel sanctiunile internationale impotriva Damascului. Romania libera ne da o informatie foarte interesanta: „Strâmtoarea Ormuz este tranzitată de o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea”.

Daca actiunea britanicilor a fost una in concordanta cu legislatia internationala, Teheranul, „foarte furios”, a decis sa raspunda cu aceasta masura unilaterala, violand legile internationale ale navigatiei. Britanicii au recomandat tutror navelor sale civile sa evite Stramtoarea Ormuz si au avertizat cu o replica „robusta” impotriva Teheranului.

Fara indoiala ca Stramtoarea Ormuz este de mare importanta strategica, iar Iranul a blocat practic accesul dintre Golful Persic si Golful Oman pentru orice fel de nava civila, nu neaparat petroliera.

Consecinta acestor stari de lucru, dupa ce am vazut joaca de-a cine a doborat drona cui, este ca prezenta militara americana si britanica in zona respectiva a crescut considerabil.

Va fi razboi?

Am inteles ca a fost si un al doilea petrolier retinut de catre autoritatile iraniene si care circula sub pavilion liberian. Inteleg ca acela a fost eliberat.

Sultanatul Omanului incearca o mediere intre parti, greu de spus, foarte greu de spus daca va reusi…

Situatia pare foarte simpla, dar este extrem de periculoasa.

De la retragerea Statelor Unite din Acordul Nuclear cu Iranul situatia tinde catre un razboi. De fapt, retragerea din Acordul Nuclear  – acord international si care reprezenta o reglementare internationala pe care Iranul ar fi trebuit s-o respecte, Iranul acceptand acest Acord – inseamna ca vrei sa rezolvi problema Programului Nuclear Iranian altfel decat pe cale diplomatica. Astfel, SUA a trimis nave militare in zona, a inasprit sanctiunile la adresa Iranului. Retragerea din Acordul Nuclear a starnit o disputa intre SUA si UE… Pe 7 iulie 2019 Iranul a anuntat ca a inceput sa creasca imbogatirea uraniului peste limita agreata in Acord de 3,67%. Toata problema e ca Iranul sa fie impiedicat sa obtina arme nucleare, dar ayatolahul Ali Khamenei spunea ca, in Iran, armele nucleare sunt interzise prin religie si ca nu are legatura cu discutiile nucleare. Pe 14 mai 2019 ayatolahul Ali Khamenei spunea: „Noi nu cautam un razboi, nici ei de asemenea. Ei stiu ca nu e in interesul lor”.

Gandindu-ma la Iran, mi se pare ca sunt doua ramificatii principale: una: Rusia – Turcia si cealalta: China. Chestiunea e ca se poate ajunge la o coliziune in Stramtoarea Ormuz si la un razboi. Mondial. Problema este extrem de serioasa.

Pe ce se bazeaza siguranta Iranului in actiunea pe care a intreprins-o? Pentru ca Iranul nu ar putea rezista prea mult in cazul unui atac din partea SUA si Marii Britanii. Am putea ghici usor: in special pe sprijinul Rusiei dar si al Chinei. Iranul este un aliat al Rusiei, are o colaborare cu Rusia in ceea ce priveste Programul sau nuclear. Kremlinul a si anuntat recent ca orice atac asupra unui aliat al Rusiei va fi intepretat ca un atac asupra Rusiei si Rusia va raspunde corespunzator. In acest context se ridica problema securitatii la Marea Neagra, tinand cont si de anexarea ilegala a Crimeii de catre Federatia Rusa. Lucru ce presupune o intarire considerabila a intregului flanc estic al NATO. Tot in acest context Germania si Rusia par a intari relatiile bilaterale, dupa ce Rusia a anexat Crimeea, interesul partii ruse fiind, potrivit agentiei RIA Novosti, ca Berlinul sa renunte „la vectorul anti-rusesc din ultimii ani”. Rusia, in schimb, ramane ostila Statelor Unite. De altfel, cu cateva zile in urma, seful diplomatiei de la Kremlin, ministrul de Externe Serghei Lavrov, declara intr-un interviu publicatiei ruse „Argumentî i Faktî” ca „are dubii în ceea ce priveşte faptul că relațiile ruso-americane se vor ameliora, în viitorul apropiat”, nu considera ca deprecierea acestor relatii e din vina partii ruse si ca „suntem dispuşi să lucrăm cu răbdare pentru refacere”, dar „acest lucru este posibil pe baza egalității și a unui respect reciproc, cu condiţia respectării obligatorii a intereselor părţii ruse”.

Daca Dl. Lavrov ne vorbeste despre „condiţia respectării obligatorii a intereselor părţii ruse”, iata ce spune articolul din RIA Novosti dedicat evenimenutlui din Germania si citat de G4Media (am pus trimiterea la sait mai sus):

„În toamna anului 2010, Vladimir Putin, în postul de prim-ministru, a participat la un forum economic organizat de ziarul german „Süddeutsche Zeitung”. Tot atunci în amintita publicație a apărut un articol de-al său, care conținea propunerea referitoare la crearea „marii Europe”, ca un spațiu integrat economic comun. Ideea s-a dovedit atât de interesantă și de atractiv prezentată – „de la Lisabona la Vladivostok” –, încât despre ea continuă să vorbească și acum. Faimoasa formulă a fost citată și de Angela Merkel în 2016, an foarte dificil pentru relațiile bilaterale ruso-germane.”

In asemenea conditii, se pune, desigur, problema cum se va pozitiona Germania in cazul unui conflict militar in Stramtoarea Ormuz dintre SUA si Marea Britanie, pe de o parte, si Iran de cealalta parte. Care va fi pozitia Turciei?

La noi nu s-a prea vorbit, dar tensiunile dintre SUA si Iran in Stramtoarea Ormuz dateaza de mai multa vreme. Iata un articol din 2011 al RFI: „Strâmtoarea Ormuz, cea mai nouă dispută pe axa Teheran – Washington”. Iranul a amenintat inca de atunci ca va inchide stramtoarea drept represalii fata de proiectul occidental de inasprire a sanctiunilor impuse Iranului. Articolul citat arata: „Washingtonul a pus în gardă Teheranul încă de miercuri, afirmând că „închiderea strâmtorii nu va fi niciodată tolerată”. O punere în gardă respinsă deîndată de iranieni, care s-au arătat însă vigilenţi faţă de presupusa prezenţă în regiune a unui mare portavion american. Trebuie spus că, din cauza dimensiunii strategice a chestiunii petrolului, americanii menţin în zona Golfului Persic o puternică prezenţă militară, în particular flota a V-a, cu baza în Bahrein.” si specifica: „Prin strâmtoarea Ormuz tranzitează între o treime şi 40% din traficul maritim petrolier mondial. Pe lângă Iran, al doilea producător din cartelul OPEC, prin Ormuz „iese în lume” parţial şi aurul negru produs de Arabia Saudită, Kuweit, Irak şi Emiratele Arabe Unite, dar şi majoritatea gazului lichefiat produs de Qatar. În caz de înăsprire a sancţiunilor, Iranul şi-ar putea pierde circa un sfert din capacităţile sale de producţie, lucru pe care, evident, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad nu-l va accepta niciodată.”. Iata ca, totusi, iranienii par decisi sa puna in practica amenintarea de acum 8 ani… Iar un esec diplomatic de deblocare a acestei situatii s-ar putea solda cu un razboi.

Dar iata ca un articol datat 19 iulie 2019 din The New York Times ne informeaza ca fostul Presedinte iranian, Dl. Ahmadinejad,  intr-un interviu acordat publicatiei The Times, vineri, propunea un dialog direct intre cele doua natiuni. Cu o zi in urma, ministrul iranian de Externe a declarat la New York ca doreste o discutie directa cu senatorii americani avand in grafic criza izbucnita de catre Statele Unite prin retragerea din acordul nuclear cu Iranul. Ultima parte a acestui articol din The New York Times e antologica:

„“Mr. Trump is a man of action,” Mr. Ahmadinejad told The Times. “He is a businessman and therefore he is capable of calculating cost-benefits and making a decision. We say to him, let’s calculate the long-term cost-benefit of our two nations and not be shortsighted.”

Mr. Ahmadinejad appears to have greater faith in Mr. Trump’s wisdom than might seem to be justified by other diplomatic negotiations the president has undertaken. Further, there are competing factions in the Iranian government, just as there are in Mr. Trump’s administration, and internal politics on each side could upend even the possibility of talks.

But Mr. Trump, like Mr. Obama before him, has been right in recognizing the value of talking directly with one’s adversaries. His administration long ago jettisoned the diplomatic protocol against direct talks with North Korea and the Taliban, and it now has the chance to make another grand overture. Mr. Trump raised just that possibility last month, at a signing ceremony for yet another round of sanctions against Iran’s leaders.

“I think North Korea has a phenomenal future. And I think Iran also has a phenomenal future,” Mr. Trump said. “I think a lot of people would like to see them get to work on that great future.”

Maybe the future is no longer fiction. It’s time to get to work.”

Ideea unui dialog bilateral SUA-Iran in privinta problemelor si disputelor aparute de la Revolutia Islamica din 1979 incoace intre cele doua tari e una foarte interesanta. Insa mie nu imi e clar cum vede conducerea religioasa a Iranului acest aspect. Pentru ca ayatolahul Ali Khamenei „are o asa de mare autoritate politica incat ar starni invidia monarhilor persani. Are cuvantul final in tot”, cum spune un cercetator in Istoria Iranului – aici articolul din The Independent despre Liderul Suprem Iranian.

Pana acum, pozitia D-lui. Trump a fost una de retinere de la folosirea fortei, lucru care s-a vazut si in cazul acelei drone americane doborate de iranieni: Trump a anulat in ultimul moment o lovitura militara impotriva Iranului. Daca conducerea laica a Iranului pare a fi dispusa la dialoguri directe cu SUA, conducerea religioasa a Iranului, suprema din cate putem constata intrucat il da pe Liderul Suprem, ramane ostila Statelor Unite si, cred, mult mai putin dispusa la dialog… E clar ca o astfel de conducere religioasa, dictatoriala in Iran, nu poate fi indepartata decat prin forta armata. Totusi, daca inteleg eu bine, ea este sustinuta de catre o mare parte a populatiei iraniene. O schimbare ar insemna o schimbare a paradigmei Revolutiei Islamice din 1979.  Pentru ca e greu de crezut ca autoritatea dictatoriala a conducerii religioase ar putea deveni ceva mai flexibila in relatiile cu Statele Unite. Ramane totusi de vazut ce demersuri diplomatice se vor face in continuare si cu ce rezultate.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre Summitul istoric Donald Trump – Kim Jong-un de la Singapore

Orice s-ar spune, mi se pare ca e cel mai spectaculos eveniment de politica externa din ultimii ani. Si cred ca trebuie precizat un lucru: era in primul in rand in interesul Coreii de Nord ca acest Summit sa aiba loc. Sigur, controversele legate de aceasta intalnire istorica nu au incetat. E foarte important angajamentul Coreii de Nord in ceea ce priveste denuclearizarea completa a tarii, in cadrul procesului de pace din Peninsula Coreeana. Fara indoiala, se poate naste intrebarea daca nu cumva Kim Jong-un a cautat astfel sa-si legitimeze regimul. Mai ales ca s-a discutat in treacat doar, daca am inteles bine, despre respectarea Drepturilor Omului in Coreea de Nord.

Insa am impresia ca mai e si o alta problema la care regimul de la Phenian trebuie sa gaseasca solutii. Si s-ar putea ca Kim sa se fi gandit serios. Lumea se schimba, Coreea de Nord a ramas o tara ingrozitor de izolata. Apropo de participarea la Olimpiada, de observat ca in Coreea de Nord nu au loc evenimente sportive internationale. Lucru care arata cat de mult a izolat aceasta tara regimul comunist al dinastiei Kim, la Putere de zeci de ani. Nu mai vorbesc de faptul ca aceasta izolare pune serioase probleme legate de alimentatia si nivelul general de trai al populatiei. De observat ce diferenta imensa fata de China, tot un stat comunist si cu probleme destul de mari in respectarea Drepturilor Omului. China, in schimb, nu e atat de izolata si nu se confrunta cu asemenea dificultati majore precum Coreea de Nord. Dimpotriva! O solutie la toate aceste chestiuni grave o reprezinta, desigur, normalizarea relatiilor cu SUA. Cu alte cuvinte, Kim isi da seama ca lucrurile nu mai pot merge ca si pana acum. Si atunci trebuie sa intervina schimbari si reforme. Cu atat mai mult cu cat vorbim, de fapt, despre o tara divizata politic de atatia ani, Coreea, in doua entitati statale in care una dintre ele, Coreea de Sud, e prospera din punct de vedere economic si cealalta ajunsa intr-o saracie extrema si foarte izolata, Coreea de Nord. Un singur popor despartit din motive politice.

Desigur, denuclearizarea completa a Coreii de Nord pune acestei tari probleme de securitate, de aceea a si cerut sprijinul SUA pentru a-i asigura securitatea. Daca lucrurile vor merge bine, daca SUA si Coreea de Nord se vor intelege, lucrul asta va constitui un avertisment dur pentru Iran. Obama n-a prea reusit mare lucru nici in privinta Coreii de Nord si nici in privinta Acordului Nuclear cu Iranul. Iata ca Trump a trecut la actiuni cat se poate de concrete! Iar agreement-ul cu Coreea de Nord are implicatii clare, directe as spune, in Orientul Mijlociu. Iranului ii va fi din ce in ce mai greu sa nu tina cont de pozitia SUA si de noua viziune a Presedintelui Trump.

Trebuie sa remarcam ca Presedintele Trump este in plina ofensiva diplomatica, iar aceasta postare de pe twitter, forma preferata de comunicare si socializare a D-lui. Trump (de observat ca nu e FaceBook-ul), da marturie de acest lucru:

„….Germany pays 1% (slowly) of GDP towards NATO, while we pay 4% of a MUCH larger GDP. Does anybody believe that makes sense? We protect Europe (which is good) at great financial loss, and then get unfairly clobbered on Trade. Change is coming!”

O victorie diplomatica la Singapore are darul de a-i creste Presedintelui american credibilitatea in lume. In asemenea conditii va fi foarte greu pentru Germania sa joace un rol de prima donna assoluta in politica internationala si chiar pe plan european, daca Dl. Trump va reorienta politica SUA catre Europa. S-ar putea ca impunerea suprematiei americane in UE sa fie doar o chestiune de timp. Forta militara exceptionala, capacitatea economica uriasa a Americii, rolul international major al dolarului american fac posibila o astfel de evolutie. Presedintele Obama urmarea o forma de parteneriat transatlantic cu Uniunea Europeana. Dar daca America revine, ca sa zic asa – incerc sa fiu sugestiv, in Europa, va domni, daca se poate spune asa. Insa nu e foarte clar si cu ce concepte vor reveni, ca sa putem avea o imagine cat se poate de exacta asupra viziunii Administratiei Trump. Dar ne-am putea ghida dupa ce spunea el in campania electorala: Let’s make America great again! 🙂

Nu e inca foarte clar cum vede Dl. Trump relatiile cu Rusia, cu toate ca a pledat ca Rusia sa fie reprimita in G7. Insa trebuie remarcat ca pe vremea lui Obama, cu toate ca relatiile cu Rusia ajunsesera atat de incordate, la cel mai scazut nivel de la terminarea Razboiului Rece, nu s-au prea vazut rezultate, nu prea s-a vazut eficacitate. Sanctiunile economice e adevarat ca au lovit economia Rusiei, insa Rusia nu doar ca si-a revenit, dar mentine sub ocupatie Crimeea, are o prezenta activa in Siria iar Dl. Putin a castigat din nou stralucit alegerile. Rusia se mentine activa si in Uniunea Europeana, desi nu e un stat membru. Reprezinta in continuare o amenintare. Dar sa nu uitam ca atunci cand au fost la Casa Alba presedinti republicani s-a prabusit comunismul.

Fara indoiala, e foarte important sa stim cu ce concepte vine Dl. Trump si cum vede el relatiile cu Uniunea Europeana. Este adevarat, SUA apara Europa. Dar UE trece in zilele noastre prin momente dificile. Impresia care ti-o lasa realitatea europeana e cea a unui clivaj intre Sudul Europei, pe de o parte, si Nordul Europei, pe de alta parte. In Europa de Est si-au facut apartia regimuri iliberale (de ex.:Ungara, Polonia). Franta e in cautarea unei formule care sa-i asigure stabilitatea economica si sociala, iar Presedintele Macron pare ca urmareste un rol de secunda donna, dupa Statele Unite. Trebuie mentionat ca probleme economice serioase nu sunt doar in Italia si Spania, ci si in Franta – v. aici un tabel comparativ. Trebuie remarcat ca toate aceste trei tari au datorii publice mari si experimenteaza de o buna bucata de vreme un somaj ridicat, fara sa se gaseasca vreo solutie de remediere a acestei probleme. Daca, totusi, Italia si Spania au balanta contului curent pe plus, Franta o are de multa vreme pe minus… O Europa in doua sau mai multe viteze nu face altceva decat sa slabeasca Uniunea Europeana, s-o divizeze, sa mareasca clivajele. Statele Unite ar putea juca un rol important in ceea ce priveste intarirea stabilitatii UE pentru ca asemenea evolutii care conduc spre clivaje, spre astfel de fisuri nu sunt in interesul SUA. Sa ne gandim ca Razboiul Rece n-ar fi putut fi castigat daca in Europa de Vest ar fi existat tot felul de clivaje si fisuri, cuprinzator spus o realitate dizarmonica intre statele occidentale. Daca nu mai avem aceleasi pareri si interese cu privire, de pilda, la Acordul Nuclear cu Iranul inseamna ca nu mai formam un tot, ca Lumea Libera nu mai formeaza un tot, inseamna ca introducem o disonanta evidenta in relatiile dintre noi, dintre tarile noastre. Inseamna ca e o asociere nearmonioasa, o discordanta intre statele noastre. Lucrurile nu pot functiona bine in felul acesta.

Eu cred ca ar trebui sa recunoastem ca, de la Planul Marshall si pana la prabusirea comunismului in Europa de Est si URSS, Statele Unite au dat tonul in Europa Occidentala. Libertatea, prosperitatea Occidentului ar fi fost posibile altfel? Istoria ne arata rolul major jucat de SUA, dupa Razboi, in asigurarea stabilitatii politice si economice a Occidentului european. Si, desigur, in apararea Europei de Vest in fata pericolului comunist. Lucrurile au mers bine nu printr-o America neimplicata in Europa, ci dimpotriva. Sa ne gandim, spre exemplu, la Spania si la rolul major jucat de SUA in dezvoltarea economica a acestei tari, care era, dupa Cel de-Al Doilea Razboi Mondial, o tara foarte saraca si izolata in Europa datorita regimului franchist. Sa ne gandim si la fosta RFG si la ce sprijin puternic, economic si moral a primit din partea SUA pentru a se reface dupa ce Germania a fost cumplit distrusa in Razboi.Generatiile tinere, desigur, habar nu au sau stiu poate din povestile bunicilor, sau din carti, filme cat de distrus era Berlinul dupa Razboi sau Hamburgul, ca sa dau doar doua exemple. Or, RFG s-a refacut rapid cu ajutor american, fata de RDG-ul comunist ce a ramas la un nivel incomparabil mai modest. De asemenea, sa nu uitam sustinerea economica, politica si morala a Japoniei, dupa Razboi, acordata acestei tari de catre SUA, fapt ce a permis dezvoltarea incredibil de rapida a Japoniei, o tara care, inainte de Razboi era inca in feudalism!! Numai vorbesc si de Coreea de Sud…

Dupa prabusirea comunismului, reformele in Europa de Est nu ar fi fost posibile fara sustinerea politica si morala a Statelor Unite. La aproape 30 de ani de la prabusirea comunismului, tarile Europei de Est, in covarsitoarea lor majoritate membre ale UE, nu au atins, totusi, un nivel de prosperitate care sa le apropie semnificativ de tarile din Vest, cu putine exceptii. Evident, e o problema. Care ar trebui rezolvata. Evident, Tarile din Est au asteptari mari de la SUA si de la Presedintele Trump!! O spunem deschis: asta este realitatea!!

Revenind la Summitul de la Singapore, ramane de vazut ce se va mai intampla in zona. E un fapt semnificativ ca relatiile dintre cele doua Corei s-au imbunatatit. Se pune intr-un viitor apropiat de o unificare a Coreii? Cum vede Dl. Trump aceasta problema? Sigur, e prematur sa discutam despre acest lucru, dar nu se poate sa nu te gandesti inclusiv la cum se va schimba ecuatia geopolitica in zona in acest caz. Am vazut tot felul de speculatii: daca nu cumva denuclearizarea Coreii de Nord ar insemna si retragerea scutului nuclear de protectie american care apara Coreea de Sud si Japonia. Insa Casa Alba n-a pomenit nimic de asa ceva. E putin probabil sa se intample asa ceva. Dimpotriva, scutul american s-ar putea sa apere pe viitor si Coreea de Nord. Acest Summit, mi se pare, a dat o lovitura adversarilor politici ai Presedintelui Trump si ai Partidului Republican. Democratii isi pun, desigur, intrebari, ca orice forta politica de Opozitie. Donald Trump a dat o replica dura criticilor radicali pe care ii numeste „haters & losers”:

„The fact that I am having a meeting is a major loss for the U.S., say the haters & losers. We have our hostages, testing, research and all missle launches have stoped, and these pundits, who have called me wrong from the beginning, have nothing else they can say! We will be fine!”

Un succes al acestui Summit – a fost un succes, s-ar putea spune, dar ramane de vazut – ii atinge pe Democrati deoarece merge la inima pacifistilor pentru ca Trump a dat o sansa pacii in lume. Probabil ca nu putini dintre sustinatorii Partidului Democrat il sustin pe Trump din acest punct de vedere. De aceea probabil ca  Democratii vor cauta tot felul de teze si explicatii care sa complice jocul politic intern pe aceasta tema.

Lucrurile sunt inca la inceput si din acest motiv eforturile diplomatice de ambele parti – SUA si Coreea de Nord – vor trebui sa continue pentru definitivarea cu succes a procesului de pace din Peninsula Coreeana.

Bizarul domn Trump…

Am vrut sa scriu zilele acestea, dar…  Dar parca atunci cand vroiam sa incep era ceva ce-mi scapa, ceva neclar, greu de caracterizat…

Cred ca o politica atat de bizara in plan extern precum cea dusa de actuala Administratie de la Casa Alba nu prea ne-a fost dat sa vedem. Sunt greu de inteles motivatiile lui Donald Trump…

Aveam un Acord Nuclear cu Iranul semnat in 2015 – v. aici si aici – de catre: membri permanenti ai Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite: SUA, Marea Britanie, Rusia, Franta, China plus Germania, si Uniunea Europeana, cu Iranul. Acest Acord limita drastic posibilitatile Iranului de a realiza arma nucleara, lasandu-i totusi posibilitatea Iranului de a utiliza energia nucleara pentru scopuri pasnice, civile.

Aceasta reglementare internationala a fost, cum am aratat putin mai sus, semnata de SUA. Inca din timpul campaniei electorale, dar si dupa aceea, Dl. Trump a folosit de nenumarate ori cuvantul „disgraceful” pentru a caracteriza respectivul Acord, initiat de Presedintele Obama. De curand, Donald Trump – ar trebui s-o vedem si ca pe o promisiune din campania electorala – a retras SUA din acest Acord, fara alta explicatie decat celebrul „disgraceful”, partea proasta fiind ca nu a pus nimic in loc. Nu a venit – cel putin nu am auzit – cu o propunere pe care s-o puna pe masa negocierilor. Sau sa spuna ce anume ar dori sa schimbe la Acordul deja existent.

Drept consecinta, atat Macron cat si ceva mai recent ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, au atras atentia asupra pericolului inceperii unui razboi. Eu cand am citit ce a zis Macron, prima data am trecut usor peste… Nu acelasi lucru a fost cand am citit si ce a declarat ministrul francez al Afacerilor Externe care a reiterat cele spuse de Emmanuel Macron… Le Drian a spus ca pericolul e atat de mare incat o miscare gresita sau o mica scanteie ar putea declansa un razboi…

Donald Trump a amenintat cu sanctiuni drastice firmele europene – a spus ca vor fi „trase la raspundere” – care ar mai indrazni sa faca afaceri in Iran. Dar pe ce baza juridica, daca SUA s-a retras din Acord?

In mod normal ar fi trebuit ca Dl. Trump sa fi lasat acest Acord sa continue pentru ca sa vedem daca Iranul il respecta si cum il respecta. In caz de nerespectare, Iranul ar fi trebuit sa fie, desigur, sanctionat. Donald Trump, in schimb, a plecat de la premisa ca in cativa ani, cu acest Acord, Iranul ar putea obtine arma nucleara. Dar nu e deloc foarte clar pe ce anume se bazeaza concluzia dumnealui. Israelul, prin Dl. Netanyahu, a specificat faptul ca detine o cantitate impresionanta de informatii culese de serviciile israeliene, care ar demonstra planurile concrete ale Iranului de a obtine arma nucleara. Iranul a raspuns ca informatiile nu sunt de actualitate si ca astfel de alegatii nu se constitutie in dovezi – v. aici.

Partea proasta este ca SUA se pune in afara unei reglementari internationale. Daca informatiile pe care le are din partea Israelului sunt cele corecte atunci de ce nu a folosit actualul Acord pentru a trage la raspundere Iranul? Pentru ca astfel de informatii ar fi demonstrat ca Iranul incalca Acordul existent, pe care l-a semnat.

Insa in conditiile in care SUA s-a retras fara explicatii prea credibile, Iranul, in mod justificat, a pus problema daca nu cumva un astfel de Acord ar trebui schimbat la fiecare schimbare, rezultata din alegeri, a Presedintelui SUA. De asemenea, tot justificat, a pus problema daca actualul Acord mai e in vigoare odata cu retragerea SUA din acesta. Ceea ce am inteles eu este ca Iranul va continua sa respecte acest Acord semnat in 2015.

Pentru SUA da foarte prost faptul ca s-a retras dintr-un Acord international pe care l-a semnat in urma cu 3 ani, fara sa ofere explicatii convingatoare si fara sa puna altceva in locul acestuia (propuneri de negociere sau sa arate care ar fi termenii din Acord asupra carora doreste sa deschida o negociere). Arata o lipsa de coerenta in politica externa, o lipsa de predictibilitate, dar si o incercare de a rezolva in mod unilateral, chiar prin forta (inclusiv armata), Dosarul Iranian. Asta nu inseamna ca se va ajunge la un razboi, dar retragerea dintr-un Acord international de acest gen deschide o cale periculoasa.

Ce a castigat SUA din asta? Nu prea se vede mare lucru. Si nu se vede nici ca Israelul ar fi mai bine aparat printr-un astfel de gest impotriva planurilor iraniene de a construi arma nucleara. Dimpotriva, Israelul era mai bine aparat daca SUA ar fi ramas in Acord, putand astfel sa sanctioneze, daca ar fi fost cazul, Iranul pe cale legala. Retragerea din Acord a SUA inseamna ca SUA, cel putin, nu mai are nicio posibilitate de a sanctiona in mod legal Iranul, daca aceasta tara nu respecta Acordul. Or, lucrul asta pune SUA intr-o pozitie proasta pe plan international.

Un alt lucru bizar care da nastere la numeroase speculatii este anuntul facut de Donald Trump, potrivit caruia Summitul programat pe data de 12 iunie la Singapore cu Presedintele Coreii de Nord, Kim Jong-Un, nu va mai avea loc. Era vorba despre procesul de pace din Pen. Coreeana, dupa atatia ani de ostilitate intre cele doua Corei. Este bine, totusi, ca dupa ce ieri a anulat o intrevedere cu liderul de la Phenian, azi Dl. Trump s-a razgandit!!! Ministrul de Externe nord-coreean, Kim Kye Gwan, a specificat ca decizia lui Trump de anulare a Summitului „nu este in linie” cu cei ce spera la „pace si stabilitate”, calificand anularea summitului ca fiind „neasteptata si foarte regretabila”. Insa iata ca azi Dl. Trump a scris pe Twitter:

„Very good news to receive the warm and productive statement from North Korea. We will soon see where it will lead, hopefully to long and enduring prosperity and peace. Only time (and talent) will tell!”

Mi se pare ca este o recunoastere a greselii facute, deoarece anularea Summitului l-a pus pe Kim Jong-Un intr-o postura favorabila, datorita faptului ca a avut acum o pozitie responsabila, pentru construirea unui climat de pace in Pen. Coreeana. Amenintarea voalata cu arsenalul nuclear american pe care a facut-o Dl. Trump referindu-se la Coreea de Nord nu a pus SUA intr-o pozitie favorabila, mai ales ca lucrurile erau stiute. Nu e niciun secret ca SUA are o forta militara sub toate aspectele foarte mult superioara Coreii de Nord. Lucrul acesta sugereaza o diplomatie facuta cu ajutorul amenintarii cu forta, nu sub reglementari clare de drept international, lucru ingrijorator.

Interesant in toate aceste evenimente, dar lucru este mult mai vizibil in legatura cu Iran Deal, e faptul ca SUA nu isi armonizeaza anumite pozitii de politica externa cu Uniunea Europeana, principalul sau partener. In cazul Acordului cu Iranul, lucrul e evident. Deocamdata pozitiile SUA si UE sunt contrare pe aceasta chestiune. Dar nici nu a existat un dialog, un schimb de pareri… In chestiunea Coreii de Nord, UE pare slab implicata. Nu simt influenta UE in aceasta privinta. Totusi, UE ar trebui sa fie mai activa deoarece nu ne e deloc indiferent daca in Pen. Coreea va fi pace sau va fi un razboi devastator. In momentul in care Presedintele SUA ieri spune una, iar azi spune un lucru total opus fata de ceea ce a afirmat ieri, mie mi se pare ca avem o problema. Nu ne e indiferenta pozitia SUA in astfel de chestiuni, care privesc pacea globala.

Deocamdata, in cazul Iranului, SUA, sub noua Administratie de la Casa Alba, condusa de Dl. Trump, n-a pus on the table nimic concret. Deci chestiunea este, ca sa zic asa, in aer. In cazul Coreii de Nord, de asemenea, nu avem nimic concret, decat – cel putin asa cum rezulta din ultima declaratie a D-lui. Trump – bune intentii.

Ambele chestiuni nu pot sa nu priveasca Uniunea Europeana, care ar trebui sa fie ceva mai activa pe plan international. Nu printr-o atitudine ostila fata de SUA sau fata de Casa Alba, sau Donald Trump. Ci printr-una de colaborare si atenuare a unor asperitati.

In general vorbind, deocamdata, in ambele chestiuni – Iran si Coreea de Nord, nu putem avea decat incertitudini.  Se poate observa ca pentru actuala Administratie de la Casa Alba a avea o politica externa condusa pe cai de actiune clare si in acord cu dreptul international pare a fi o problema. Insa o mare problema o reprezinta lipsa de predictibilitate a actualei politici externe americane.

Trebuie de asemenea spus ca in favoarea lui Donald Trump pledeaza faptul ca nu este usor pentru SUA sa construiasca o politica externa optimala in legatura cu tari precum Iranul si Coreea de Nord. Pentru ca nu e deloc clar cum anume, cum ar fi cel mai bine sa procedezi. Nu intotdeauna politica unor sanctiuni dure e cea mai eficace. Pe de alta parte, lipsa de fermitate, de hotarare sau o astfel de perceptie nu este neaparat o cale care solutioneaza problemele. Insa mi se pare important faptul ca Dl. Trump ar trebui sa-si defineasca o linie politica, o strategie stabila, clara atat in privinta Iranului, cat si in privinta Coreii de Nord. Succesul nu poate veni, totusi, dintr-o atitudine instabila. Dar Istoria recenta, daca e sa apelam la experienta politica, ne arata ca o continuare care conduce la rezultate palpabile e cea bazata pe dialog si intelegere. Sa ne gandim la prabusirea comunismului in Europa de Est si in fosta Uniune Sovietica. Daca n-ar fi existat contactul, dialogul permament dintre Ronald Reagan, apoi George Bush, si Mihail Gorbaciov, cu greu s-ar fi ajuns la un astfel de rezultat concret si sa ne gandim ca pana la urma s-a prabusit si Uniunea Sovietica. De aceea, zic eu, este necesar – mai ales in cazul acesta cand SUA s-a retras din Acordul cu Iranul – de un Summit SUA-Iran – atat cu Presedintele Hassan Rouhani cat si cu Liderul Suprem de la Teheran, Ayatolahul Ali Khamenei. Un astfel de dialog ar putea fi intermediat de catre Bruxelles. Absenta dialogului, nu are cum sa conduca la rezultate bune, cel putin judecand dupa experienta pe care Istoria recenta ne-a furnizat-o. Increderea nu se poate construi prin lipsa dialogului. N-ar fi putut exista incredere intre SUA si URSS, intre Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov, daca n-ar fi existat un dialog bilateral prin care sa se caute apropierea dintre parti.

Eu cred ca din multe puncte de vedere atat Iranul cat si Coreea de Nord au ramas tributare unor conceptii gresite despre SUA, care provin din alte vremuri. Simt un anacronism in abordarea de catre aceste doua tari a relatiilor lor cu SUA. Fara indoiala ca Donald Trump n-ar trebui sa le intareasca astfel de convingeri anacronice printr-un comportament sau limbaj inadecvat. Pentru ca atunci nu se va ajunge la alt rezultat decat acutizarea tensiunilor existente. Iar daca este in interesul SUA sa aiba relatii bune cu Arabia Saudita, atunci e in interesul SUA sa aiba relatii bune si cu Iranul. Nu e in interesul SUA destabilizarea Orientului Mijlociu. Si nici in interesul Uniunii Europene. Deocamdata, cel putin, procesul de pace in Orientul Mijlociu pare a fi blocat de mutarea ambasadei SUA la Ierusalim. Autoritatea Palestiniana l-a rechemat pe reprezentantul Presedintelui Mahmoud Abbas la Wasghington precum si pe ambasadorii din Romania, Cehia, Ungaria si Austria, tari care au blocat adoptarea unei declaratii comune a UE de condamnare a mutarii Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Uniunea Europeana nu are o pozitie convergenta sub acest aspect cu SUA. Ar trebui sa incerce sa se constituie intr-un factor de mediere intre parti. Imi pare ca Presedintele Macron cauta sa-si defineasca un rol de mediator. Insa UE n-ar trebui sa ramana indiferenta la astfel de evolutii ce pot fi periculoase. Daca nu acum, in acest moment, atunci in viitor… Atata vreme cat aveai un proces de pace in Orientul Mijlociu care decurgea nu neaparat lin, dar se putea constata o evolutie cat de cat pozitiva si tindea catre o normalizare a relatiilor dintre Autoritatea Palestiniana si Israel, iar acum constati ca acest proces de pace pare a fi intrerupt, ramanand incert, cel putin pe termen scurt si mediu, ai o problema care daca nu este solutionata repede se poate agrava, cu consecinte imprevizibile. Eu nu cred ca ne mai trebuie un alt razboi in zona pe langa Razboiul Civil din Siria, si vedem cu ce consecinte tragice. Totusi, vedem o recrudescenta a conflictului dintre Israel si Palestina, cu proteste masive in Fasia Gaza, soldate cu multi morti si raniti. Trebuie aratat ca avem de a face cu o acutizare a conflictului ce se afla intr-o stare initiala. Deocamdata nu putem sti unde se va ajunge, dar observam ca situatia din Orientul Mijlociu se complica. In urma violentelor recente din Fasia Gaza a rezultat o depreciere considerabila a relatiei dintre Turcia si Israel. Insa se pot degrada puternic si relatiile dintre Israel si celelalte state arabe din zona, chiar daca acum acest lucru nu pare evident. Ce consecinte genereaza Orientul Mijlociu in astfel de situatii cred ca stim deja: terorism, razboi si inca unul prelung… Care pot afecta si Uniunea Europeana. O analiza interesanta semata de Reva Goujon – aici.

Partea proasta este ca politica D-lui. Trump n-a oferit, cel putin pana la acest moment, solutii acestor dosare, dupa cum se vede, grele si complicate. Dimpotriva, par a se accentua tensiuni mai vechi… Nu spun ca fosta Administratie de la Casa Alba, cea condusa de Dl. Obama, n-ar fi facut greseli sau ca ar fi rezolvat toate problemele. Dar Obama a dorit cel putin sa reglementeze international relatiile cu Iranul – de aici Acordul cu Iranul, a dorit sa rezolve situatia din Orientul Mijlociu tot pe calea respectarii reglementarilor internationale, spre exemplu relatiile dintre Autoritatea Palestiniana si Israel. Pe cand acum lucrurile sunt, ca sa zic asa, opuse, cu toate riscurile de rigoare. Prin Acordul Nuclear cu Iranul, Obama a incercat apropierea acestei tari de Occident. Pe cand Donald Trump doreste sa rupa acest Acord, caz in care Iranul se va apropia si mai mult de Rusia. De fapt, mi se pare singura consecinta de pana acum, pentru ca Iranul va trebui sa gaseasca un partener pe masura in cazul in care va fi atacat de SUA sau Israel (in spatele caruia s-ar afla SUA, desigur). Dupa un turneu pe care Dl. Trump l-a efectuat in Orientul Mijlociu si care promitea mult, avem acum un recul datorat unor politici gresite. Inclusiv abordarea prin forta si amenintarea cu forta e gresita, stimuland tensiunile vechi din aceasta zona. Este salutar faptul ca UE incearca mentinerea Acordului cu Iranul.

Desigur, vom vedea cum vor evolua lucrurile. Insa date fiind cele de mai sus, prea optimist nu sunt. Pentru ca se vede ca nu s-a prea realizat mare lucru. Spre exemplu acum cu atat mai mult nu ai nicio  garantie ca Iranul nu va produce arme nucleare. Sau nu poti sa spui ca forta Iranului a scazut, sau ca nu ar mai reprezenta un pericol in regiune, sau ca nu ar mai finanta terorismul.

Deocamdata, politica D-lui. Trump favorizeaza Rusia. A facut ca Iranul sa nu aiba loc de intors si sa stranga relatiile cu Rusia. Pana la urma, acelasi lucru mi se pare ca-l va face si Autoritatea Palestiniana. In privinta Iranului lucrurile erau de mai demult clare daca ne gandim la troica Rusia – Turcia – Iran, dar actuala politica americana a taiat, sau a cautat s-o faca, orice posibilitate de apropiere dintre Iran si Occident, desi UE incearca sa mentina Acordul. Daca nu s-ar fi razgandit in cazul Coreii de Nord, lucrurile ar fi capatat o turnura similara. Interesant este ca, prin politica dusa de Dl. Trump in aceste dosare importante – Iran, relatiile israeliano- palestiniene, Coreea de Nord -, nu se vede ce a castigat pana acum SUA (in legatura cu Coreea de Nord ramane sa vedem ce se va mai intampla). In schimb, dupa cate se vede, Rusia pare a nu avea nicio problema. Dimpotriva! Are un teren minunat pentru a-si intari colaborarea cu Turcia si Iran. De asemenea are o oportunitate excelenta de a-si spori influenta si a furniza securitate Autoritatii Palestiniene. Iar in legatura cu Coreea de Nord, refuzul initial al lui Trump favoriza tot Rusia, pentru ca ii crea posibilitatea de a-si extinde influenta acolo. Insa Donald Trump a revenit, cum era si normal, logic, intrucat are parteneri precum Coreea de Sud sau Japonia, direct interesati. Desi, daca va mai amintiti, inca de mai demult, nu cu multa vreme in urma, cerea Coreii de Sud si Japoniei sa plateasca catre SUA serviciile pentru asigurarea securitatii. Mai apoi a revenit asupra acestei idei nastrusnice. Nu mai vorbesc de declaratia ciudata cum ca NATO este o organizatie obsoleta, poate pentru a da astfel un indemn statelor membre sa plateasca din buget 2% din PIB pentru Aparare.

Speram sa vedem din partea D-lui. Trump o politica mai coerenta si predictibila si gasirea unor solutii viabile la astfel de probleme.

Ceea ce am vazut pana acum e foarte bizar…