Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ce nu inteleg la Coreea de Nord…

Romania Libera

VIDEO. Peninsula Coreea, în alertă de război. Rex Tillerson, la Consiliul de securitate al ONU: Statele Unite sunt pregătite să intervină militar împotriva Coreei de Nord, dacă diplomaţia va eşua. Rusia anunță că „utilizarea forței este inacceptabilă” | INFOGRAFIC

Se arata, printre altele, ca:

Statele Unite ale Americi vorcere, vineri, Consiliului de Securitate ONU să adopte noi sancţiuni economice contra Coreei de Nord, în contextul riscurilor nucleare şi balistice generate de regimul Kim Jong-un, relatează Associated Press. 

În acest context, secretatul de stat Rex Tillerson a cerut comunității internaţionale să amplifice presiunile asupra Coreei de Nord, avertizând că eşecul acestui demers ar putea fi „catastrofal” şi subliniind că Statele Unite sunt pregătite să intervină militar împotriva regimului de la Phenian.

„Toate opţiunile de reacţie la viitoare provocări trebuie să rămână disponibile. Acţiunile diplomatice şi financiare vor fi susţinute de intenţia contracarării agresiunii nord-coreene printr-o acţiune militară, dacă va fi necesar”, a atras atenţia Rex Tillerson, citat de CNN.

La rândul său, preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că preferă o soluţie diplomatică la criza nord-coreeană, avertizând însă că există şi riscul unui „conflict major”. „Există şi şanse să ajungem la un conflict major cu Coreea de Nord, absolut. Ne-ar plăcea să rezolvăm lucrurile diplomatic, dar este foarte dificil”, a spus Donald Trump într-un interviu acordat agenţiei Reuters.

Donald Trump a explicat că porneşte de la premisa că preşedintele nord-coreean, Kim Jong-Un, este raţional, observând însă că a preluat conducerea naţiunii fiind foarte tânăr.

„Avea 27 de ani. Tatăl lui a murit, a preluat conducerea regimului. Orice s-ar spune, acest lucru nu este uşor, mai ales la acea vârstă. Nu vreau să îi acord credit, nici să îl discreditez, eu spun doar că este ceva foarte dificil. Dacă este sau nu raţional, nu ştiu. Eu sper că este raţional”, a subliniat Trump.

De cealaltă parte, Rusia anunță că utilizarea forţei împotriva Coreei de Nord va fi „total inacceptabilă”. Avertizarea a fost făcută vineri seară de Administraţia Vladimir Putin, în contextul în care Statele Unite au evocat posibilitatea unei intervenţii militare.

Utilizarea forţei va fi total inacceptabilă„, a declarat Ghennadi Gatilov, adjunct al ministrului rus de Externe.

„Atitudinea beligerantă şi demonstraţiile de forţă au generat o situaţie în care întreaga lume se întreabă acum serios dacă va fi sau nu un război. Un pas prost-gândit sau interpretat greşit ar putea avea consecinţe groaznice şi lamentabile”, a spus Gatilov în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.



Cei o sută de senatori americani au participat miercuri seara în Clădirea Eisenhower de lângă Casa Albă la o reuniune de informare excepțională despre Coreea de Nord, în prezența șefilor militari, ai serviciilor de informații și ai diplomației.

Briefingul a fost condus de șeful Pentagonului, James Mattis, secretarul de Stat, Rex Tillerson, directorul serviciilor americane de informații, Dan Coats, și de generalul Joseph Dunford, șeful Statului Major Interarme.

Cei o sută de senatori americani au participat miercuri seara în Clădirea Eisenhower de lângă Casa Albă la o reuniune de informare excepțională despre Coreea de Nord, în prezența șefilor militari, ai serviciilor de informații și ai diplomației.

Briefingul a fost condus de șeful Pentagonului, James Mattis, secretarul de Stat, Rex Tillerson, directorul serviciilor americane de informații, Dan Coats, și de generalul Joseph Dunford, șeful Statului Major Interarme.

Ședință secretă

Senatorii și reprezentanții Administrației Trump au discutat, cu ușile închise, despre răspunsul pe care SUA trebuie să-l dea regimului stalinist din Coreea Nord, pe fondul tensiunilor provocate de testele nucleare și balistice. Răspunsul SUA trebuie să aibă trei dimensiuni: economică, diplomatică, și, nu în ultimul rând, militară.

Secretarul de Stat, Rex Tillerson, secretarul Apărării, James Mattis şi directorul serviciilor naţionale de informaţii au descris Coreea de Nord ca fiind „o ameninţare urgentă la adresa securităţii naţionale şi o prioritate în plan politic extern”.

Președintele Donald Trump a ordonat în urmă cu două săptămâni grupului de luptă al portavionului USS Carl Vinson sa navigheze spre peninsula Coreea, ca răspuns față de continuarea regimului de face teste balistice și nucleare, în ciuda repetatelor atenționări din partea comunității internaționale, ceea ce a dus la exarcebarea tensiunilor dintre Phenian și Washington.

Grupul USS Carl Vinson, însoțit și de două distrugătoare japoneze, Samidare și Ashigara, se află în apropiere de peninsula coreeană. Submarinul nuclear USS Michigan, cu 150 de rachete Tomahawk, a acostat deja în Coreea de Sud, unde se desfășoară și scutul antirachetă american THAAD.

Phenianul amenință că va scufunda „animalul scârbos”

Coreea de Nord a amenințat că va scufunda navele japoneze și portavionul USS Carl Vinson, pe care l-a comparat, conform limbajului „mitic” folosit de regim, cu „un animal scârbos”, care trebuie distrus cu o singură lovitură, pentru a demonstra uriașa forță militară a țării. Phenianul a sărbătorit marți 85 de ani de la fondarea Armatei Poporului Coreean, dar s-a abținut de la testarea nucleară anunțată, făcând doar un spectacol „grandios” de artilerie.

Secretarul american de Stat, Rex Tillerson, va condce, azi, o întâlnire ministerială a Consiliului de Securitate al ONU, în care se vor propune măsuri mai dure pentru Coreea de Nord, ce ar putea include embargo asupra petrolului, interzicerea companiei aeriene de stat, interceptarea vapoarelor de tip cargo şi sancţionarea băncilor chinezeşti sau a altora, care colaborează cu Phenianul. Însă pentru ca aceste măsuri să fie eficiente, este nevoie de sprijinul deplin al Chinei. Beijingul a cerut însă SUA să-și retragă scutul antirachetă și își întărește prezența navală în Marea Chinei de Sud. Aviația militară chineză se află în stare de alertă de luptă.

Moscova, Beijing comasează trupe la graniță

Și Moscova comasează trupe la granița, de 18 kilometri, cu Koreea de Nord. Trei trenuri transportând echipament militar greu au fost filmate în timp ce se deplasau în zona Vladivostok. Alte imagini arată elicoptere militare rusești și trupe îndreptându-se spre graniță.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov, a refuzat să facă precizări despre aceste mișcări militare, argumentând că „desfășurările de trupe nu sunt chestiuni publice”. „Fiecare țară răspunde la schimbările din situația internațională în așa fel, încât să își asigure propria securitate”, a declarat Peskov.

Tensiunea rămâne maximă în regiune, cu Japonia care și-a pus armata în stare de alertă de război.”

Mediafax

Shinzo Abe, premierul Japoniei: Testul balistic nord-coreean reprezintă o gravă ameninţare la adresa Japoniei

Decizia Coreei de Nord de a efectua un test balistic reprezintă o gravă ameninţare la adresa Japoniei, a declarat sâmbătă premierul japonez, Shinzo Abe, solicitând SUA şi Chine să menţină presiunea asupra Phenianului, informează Reuters.

Shinzo Abe a îndemnat anterior Phenianul să evite orice acţiune care ar putea fi percepută drept provocatoare de alte ţări.

”În pofida avertizărilor emise de comunitatea internaţională, Coreea de Nord a efectuat sâmbătă un test balistic. Aceasta este o gravă ameninţare la adresa ţării noastre. Este pur şi simplu inacceptabil. Condamnăm asemenea acte”, a spus Abe reporterilor.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a reacţionat, sâmbătă, pe Twitter, la lansarea rachetei testate de Coreea de Nord, afirmând că regimul de la Phenian a arătat lipsă de respect faţă de dorinţele Chinei. Acesta a afirmat că există posibilitatea unui conflict major cu statul nord-coreean.

Rusia şi China au avertizat la rândul lor împotriva folosirii forţei militare.

Incidentul intervine în contextul în care Consiliul de Securitate ONU tocmai a analizat cazul Coreei de Nord. Administraţia de la Washington a cerut intensificarea presiunilor internaţionale asupra regimului stalinist de la Phenian. Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a explicat că, în cazul în care presiunile diplomatice vor eşua, armata SUA este pregătită să intervină militar.

„Toate opţiunile de reacţie la viitoare provocări trebuie să rămână disponibile. Acţiunile diplomatice şi financiare vor fi susţinute de intenţia contracarării agresiunii nord-coreene printr-o acţiune militară, dacă va fi necesar”, a atras atenţia Rex Tillerson.”

In primul rand as spune ca in regiunea respectiva e un dezechilibru nuclear evident: avem doua tari – mari puteri – China si Rusia, posesoare de arme nucleare, la care adaugam Coreea de Nord si doua tari Coreea de Sud si Japonia care nu posed armament nuclear, dar ambele sunt amenitate de Coreea de Nord.

Pana acum, din 1953 incoace, din partea Chinei si Rusiei nu au fost probleme in regiune. Nici din partea Coreii de Nord n-au fost probleme, nici pe vremea lui Kim Il-sung si nici pe vremea lui Kim Jong-il, desi cel din urma a aratat o oarecare agresivitate fata de Coreea de Sud.

Greu de inteles de ce actualul lider stalinist de la Phenian, Kim Jong-un, duce o politica atat de belicoasa fata de vecinii sai – Coreea de Nord si Japonia – dar si fata de SUA: declaratii amenintatoare, comportament agresiv, teste cu rachete balistice indreptate impotriva Coreii de Sud si Japoniei si chiar impotriva SUA, program de constructie a armelor nucleare. Greu de inteles pentru ce o astfel de politica de parca ar vrea sa forteze un razboi in regiune prin riposta SUA si a aliatilor sai.

Al doilea lucru ce trebuie remarcat este pozitionarea „pacifista” a Chinei si Rusiei, impotriva folosirii fortei de catre SUA, ca si cum Coreea de Nord ar fi o tara pasnica, o tara care nu ameninta pe nimeni. Or, Coreea de Nord nu mai demult o tara pasnica, o tara care sa promoveze pacea in lume. Evident ca cererea Pekinului ca SUA sa-si retraga scutul antiracheta e una cat se poate de naiva in actualul context atat de ingrijorator si tensionat.

Un razboi poate izbucni. Insa e greu de inteles de ce Coreea de Nord doreste sa-l provoace… SUA nu va ataca Coreea de Nord decat in caz de necesitate. Rex Tillerson a evidentiat faptul ca amenintarile nucleare la adresa Coreei de Sud si Japoniei efectuate de regimul stalinist de la Phenian „sunt reale”.

Pe de alta parte, declaratiile „pacifiste” ale Chinei si Rusiei ar putea fi interpretate ca o posibila implicare intr-un razboi in fata unui atac justificat din partea SUA. Rusii au masat armata la granita de nord cu Coreea de Nord. Totusi, nu e clar daca se vor implica in razboi, atat Rusia cat si China. Cred ca, mai degraba, se tem de un conflict major la granita lor…

Insa chestiunea se pune asupra liderului nord-coreean, Kim Jong-un, un lider tanar, dar nu cred ca tineretea e cauza, desi s-ar putea… Un lider, oricat de optimist ar fi, actioneaza, ia decizii pe baza informatiilor primite. Toata aceasta atitudine extrem de belicoasa si extrem de optimista – „vom distruge animalul scarbos” – ce are la baza? Greu de spus in ce masura e informat corect Kim Jong-un… Obama a cautat sa-i intinda o mana, desi indirect, dar el a refuzat-o. Evident, la varsta pe care o are, 33 de ani, nu se poate vorbi de experienta. Cu atat mai mult o actiune abila de dezinformare ar putea avea sanse de succes.

O alta explicatie ar consta in faptul ca regimul politic de la Phenian este unul de teroare. Kim Jong-un e lider suprem – s-ar putea ca cei de pe langa el sa nu aiba curajul sa-i spuna adevarul – in regimurile dictatoriale se intampla. Coreea de Nord nu avea nevoie sa forteze lucrurile spre un razboi. De ce o face?

Liderul nord-coreean nu a intreprins nicio actiune diplomatica vizibila pe plan international pentru a convinge ca programul sau de constructie a armamantului nuclear e destinat unor scopuri defensive. Dar, de asemenea, ar trebui spus ca nu exista vreo amenintare vizibila la adresa Coreii de Nord. Coreea de Sud sau Japonia nu amenintau Coreea de Nord. Nivelul de alerta a fost marit odata cu inceperea programului nuclear de catre regimul de la Phenian, care nu s-a obosit in niciun fel sa-l explice. Dar a fost numai atat: ridicarea nivelului de alerta din partea SUA si a aliatilor sai.

Iata ce spune Donlad Trump:

Donald Trump: Coreea de Nord, lipsă de respect faţă de dorinţele Chinei când a lansat o rachetă. Rău!

Preşedintele SUA, Donald Trump, a reacţionat, sâmbătă, pe Twitter, la lansarea rachetei testate de Coreea de Nord, afirmând că regimul de la Phenian a arătat lipsă de respect faţă de dorinţele Chinei şi că apreciind că ceea ce a făcut este „rău”.

„Coreea de Nord a arătat lipsă de respect faţă de dorinţele Chinei şi faţă de foarte respectatul său preşedinte când a lansat azi o rachetă, deşi fără succes. Rău!”, a scris preşedintele SUA, Donald Trump, pe Twitter.

Armata nord-coreeană a efectuat, sâmbătă dimineaţă (în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, ora României), un test balistic, care pare să fi eşuat, anunţă surse citate de agenţia sud-coreeană Yonhap şi de postul american NBC.

„Coreea de Nord a lansat o rachetă neidentificată dintr-un poligon situat în zona Bukchang, în provincia Pyeongannam-do”, au declarat surse militare sud-coreene citate agenţia Yonhap.

Un oficial american a confirmat efectuarea unui test balistic de către Coreea de Nord, precizând, conform postului NBC, că acesta pare să fi eşuat.

Potrivit unui alt oficial american, citat de ABC News, racheta a parcurs 35-40 de kilometri şi a căzut în Marea Japoniei. Conform evaluărilor preliminare, este vorba de o rachetă de tip KN-17, lansată de pe o platformă mobilă. Se pare că racheta s-a prăbuşit în mare la câteva minute după lansare.

Comandamentul american din regiunea Pacific a transmis că este „la curent cu evenimentul”, fără a oferi detalii.

Incidentul intervine în contextul în care Consiliul de Securitate ONU tocmai a analizat cazul Coreei de Nord. Administraţia de la Washington a cerut intensificarea presiunilor internaţionale asupra regimului stalinist de la Phenian. Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a explicat că, în cazul în care presiunile diplomatice vor eşua, armata SUA este pregătită să intervină militar. „Toate opţiunile de reacţie la viitoare provocări trebuie să rămână disponibile. Acţiunile diplomatice şi financiare vor fi susţinute de intenţia contracarării agresiunii nord-coreene printr-o acţiune militară, dacă va fi necesar”, a atras atenţia Rex Tillerson.

Însă Rusia a avertizat că o intervenţie militară împotriva Coreei de Nord este „total inacceptabilă”.

La rândul său, China a transmis că nu poate soluţiona singură criza nord-coreeană.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că preferă o soluţie diplomatică la criza nord-coreeană, avertizând însă că există şi riscul unui „conflict major”. „Există şi şanse să ajungem la un conflict major cu Coreea de Nord, absolut. Ne-ar plăcea să rezolvăm lucrurile diplomatic, dar este foarte dificil”, a spus Donald Trump într-un interviu acordat agenţiei Reuters. Liderul de la Casa Albă a explicat că porneşte de la premisa că preşedintele nord-coreean, Kim Jong-Un, este raţional, observând însă că a preluat conducerea naţiunii fiind foarte tânăr. „Avea 27 de ani. Tatăl lui a murit, a preluat conducerea regimului. Orice s-ar spune, acest lucru nu este uşor, mai ales la acea vârstă. Nu vreau să îi acord credit, nici să îl discreditez, eu spun doar că este ceva foarte dificil. Dacă este sau nu raţional, nu ştiu. Eu sper că este raţional”, a subliniat Trump.

Regimul Kim Jong-Un a semnalat că ar putea efectua noi teste balistice şi nucleare. Administraţia Donald Trump a avertizat că ar putea interveni militar pentru contracararea acestor ameninţări, situaţie care ar putea genera un conflict militar regional.”

Daca ar fi sa facem o comparatie din punct de vedere strategic fata de Razboiul din Coreea din perioada 1950-1953, ar trebui sa spunem ca acum superioritatea militara americana e net superioara, fara dubii, fata de cea a Rusiei si a Chinei si, bineinteles, fata de cea a Coreii de Nord. Si in anii ’50 America detinea superioritatea, dar nu la modul atat de clar ca astazi. URSS avea, la randul ei, bomba atomica si suficiente resurse militare pentru a contracara SUA. China putea mobiliza o armata numeroasa. Insa acum tehnologia americana e indiscutabil superioara si lucrul asta face diferenta. De asemenea, China nu se afla in ipostaza de stat ostil fata de SUA, cum era atunci iar comunismul s-a prabusit in Europa de Est si Rusia (fosta URSS), asa ca nici Rusia si nici Vladimir Putin nu se afla in pozitia in care se aflau atunci URSS si Stalin. De aici rezulta faptul ca atat China cat si Rusia nu au cum sa sustina eficace regimul lui Kim Jong-un si nici nu cred ca-si doresc asta. Spre deosebire de Bashar al-Assad, Kim nu e omul Kremlinului. Phenianul e izolat pe plan international, ceea ce reprezinta, fara indoiala o carenta de ordin strategic a Coreii de Nord. Ar mai trebui precizat ca Programul Nuclear al Coreii de Nord a fost trasat inca din 1962, dar atat China cat si Rusia au refuzat a acorda ajutor Coreii de Nord in dezvoltarea armelor de distrugere in masa. Despre 2017 in Coreea de Nord va sugerez sa cititi aici. De asemenea, un articol foarte interesant semnat de Alexandru Grumaz in Adevarul – aici. Din ceea ce spune Alexandru Grumaz rezulta ca ne indreptam spre o confruntare, cu riscurile pe care le si mentioneaza in articolul sau. Strategic vorbind, chestiunea care se impune in discutie este de a opri regimul de la Phenian pana nu e prea tarziu. Dezvoltarea capacitatilor militare nucleare de catre un regim belicos si imprevizibil, cum e cel de la Phenian, va ingreuna situatia si va spori incertitudinile si amenintarile si ar putea determina chiar si actiunea acestuia. Regimul stalinist de la Phenian nu da semne ca ar dori vreo negociere sau o abordare pe cale diplomatica a situatiei si nici nu cred ca o va face. Insa un atac din partea SUA si al aliatilor trebuie mai intai sa tina cont de diminuarea la maximum posibil a riscurilor determinate de un raspuns nord-coreean, de pilda un atac asupra centralelor nucleare ale Coreii de Sud, peste 30 la numar.

Fara indoiala, o decizie din partea SUA se va lua pe baza informarilor date de serviciile secrete. Oficialii americani vorbesc despre „riscuri reale”, cum a facut-o Dl. Tillerson. Descurajarea Coreii de Nord este o componenta strategica esentiala. Chestiunea e ca, dupa parerea mea, lucrurile se pot precipita in masura in care situatia din zona continua sa se degradeze. Pentru ca in felul acesta se va ajunge la un punct critic.

SUA si Aliatii sai trebuie sa fie pregatiti in orice situatie.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Anunțuri

Aprilie 29, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Suferinta morala

Am citit un articol foarte interesant in Convorbiri Literare:

Bogdan MANDACHE – Nihilismul și timpurile sale

Se arata ca:

„Nihilismul este specific modernităţii sau este o constantă a tuturor epocilor şi a perioadelor de răscruce? Decadenţa, individualismul, dezvrăjirea lumii, instrumentalizarea raţiunii, dispariţia idealurilor, prăbuşirea vechilor valori sînt doar ale epocii recente sau aparţin umanităţii dintotdeauna şi diferă doar intensitatea cu care se manifestă? Sînt doar două din întrebările cărora caută să le răspundă o carte semnată de Franco Volpi, recent tradusă în limba română: Nihilismul, Iaşi, Editura Institutul European, traducere de Teodora Pavel, 2014, 332 p. În forma sa teoretizată, nihilismul este un curent filosofic, şi nu numai, care cronologic aparţine modernităţii, dar consideraţii filosofice sau teologice despre nimic sau nonexistenţă întîlnim încă din antichitate. Sofistul-retor Gorgias a rămas celebru pentru discursurile şi scrierile sale strălucite, vădind o înclinaţie spre paradox, spre combaterea dogmei şi a rigidităţii rutinei; printre scrierile sale deseori este citat şi astăzi tratatul său Despre nonexistenţă în care susţine că nimic nu există, că dacă ar exista nu ar putea fi reprezentat, iar dacă acel ceva ar fi reprezentat nu ar putea fi comunicat nici explicat altora; urmează un joc al alternanţelor argumentelor despre existent şi nonexistent pe care o putea pune în operă doar un strălucit sofist cum era Gorgias. Franco Volpi invocă în preambulul cărţii sale şi cîţiva filosofi şi teologi care, paradoxal, au găsit punct de susţinere al argumentaţiei lor în nimic: Fridugisus din Tours, Ioan Scotus Eriugena, Ioan al Crucii, Meister Eckhart, Angelus Silesius, Charles de Bouvelles sau Leibniz.  Cum însă nu istoria problemei filosofice a nimicului este miza cercetării profesorului Franco Volpi, acesta aprofundează în cartea sa nihilismul în sens restrîns, adică acel curent filosofic afirmat în secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

Deşi termenul nihilism este cunoscut de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, cel care a susţinut că a creat termenul „nihilist” este scriitorul rus Turgheniev, care îl foloseşte în romanul Părinţi şi copii pentru a defini modul de a gîndi al lui Bazarov, un „negator” al valorilor şi ordinii sociale existente; dacă atribuirea paternităţii este exagerată, trebuie recunoscut că scriitorul rus a popularizat în epocă termenul de nihilist. La mijlocul secolului al XIX-lea termenul de nihlism era folosit în culturile germană şi franceză; el fusese folosit izolat şi în teologia medievală, dar acolo nu era vorba despre o conceptualizare a termenului. Aceasta s-a produs, în opinia lui Franco Volpi, o data cu Pascal care dă măsura transformării pe care cosmologia a adus-o în raport cu poziţia metafizică a omului în univers: „ Totul e o sferă infinită al cărei centru se află pretutindeni, iar circumferinţa nicăieri. Închipuirea noastră se pierde la acest gînd. (…) Să ne cunoaştem deci puterile; sîntem ceva şi nu sîntem nimic. Deşi sîntem ceva, nu vedem bine primele principii care se nasc din nimic; şi fiindcă nu sîntem nimic nu putem vedea nemărginirea”. Pe marginea acestei tulburătoare priviri asupra omului şi a lumii, Franco Volpi notează că în universul cosmologiei moderne, omul „nu mai poate locui şi nu se mai poate simţi acasă, aşa cum se simţea în cosmosul antic şi medieval. Universul este perceput ca fiind străin destinului său individual. În faţa tăcerii eterne a stelelor şi a spaţiilor infinite care îi rămîn indiferente, omul este singur cu el însuşi. Şi fără patrie”.

Şcoala idealistă foloseşte frecvent termenul de nihilism, după cum acelaşi termen este utilizat pentru critica tezelor idealismului, aşa cum o face Jacobi într-o scrisoare adresată lui Fichte; una dintre descrierile expresive ale experienţei asupra Nimicului îi aparţine lui Jean Paul: „Nu există nici Dumnezeu, nici timp. Eternitatea nu face decît să se macine pe sine şi să roadă haosul. Curcubeul irizat al fiinţelor se arcuieşte fără soare deasupra abisului şi se dizolvă picătură cu picătură – asistăm la îngroparea mută a naturii sinucigaşe şi sîntem îngropaţi în acelaşi timp cu ea. Cine-şi mai ridică privirea către ochiul divin al Naturii? Ea vă fixează cu nemărginita ei orbită şi neagră”. Dinspre romantism şi idealism, nihilismul capătă un sens social şi politic descriind starea unei societăţi care trebuie depăşită, cazul cel mai grăitor fiind cel al gîndirii ruse de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cînd termenul de nihilism a ajuns să desemneze o mişcare de rebeliune socială şi ideologică, o revoltă antiromantică şi antimetafizică, dar fără o construcţie înlocuitoare: „Mişcarea nihilistă rusă a fost adesea mai curînd dogmatică şi rebelă decît critică şi sceptică (…) renega aşadar trecutul, condamna prezentul, dar fără capacitatea de a se deschide unei configurări concrete şi pozitive a viitorului”, scrie Franco Volpi.

Intrarea triumfală a nihilismului în gîndirea europeană o datorăm lui Friedrich Nietzsche, un vestitor al timpurilor nihilismelor, filosoful care scria că nihilismul este în faţa uşii, dar nu era un oaspete care cerea ospitalitate, ci figura stranie care anunţa deja prezenţa nihilismelor în casele noastre. Nihilismul, scria filosoful german pe la 1885/6, era în faţa uşii, nu se ştia „de unde venea acest cel mai neliniştitor dintre toţi oaspeţii”, dar mai cu seamă nu se ştia cît va rămîne.  Cu Nietzsche, „analiza fenomenului atinge apogeul, ajungînd la o conştiinţă istorică deplină cu privire la rădăcinile sale cele mai îndepărtate, platonismul şi creştinismul, alimentînd în acelaşi timp exigenţa critică a unei depăşiri a relelor care derivă din acestea. Nu este aşadar o exagerare să-l considerăm pe Nietzsche drept cel mai mare profet şi teoretician al nihilismului”, consideră Franco Volpi. Discursul lui Nietzsche despre nihilism merge mînă în mînă cu cel despre decadenţă, aici întîlnindu-se cu ideile lui Paul Bourget, care analiza societatea sfîrşitului de secol XIX prin conceptele de decadenţă, pesimism, cosmopolitism, nihilism. Filosoful german duce mai departe analiza şi deschide un orizont mai vast al interpretării sale asupra nihilismului: „Nihilismul nu este o cauză, ci doar logica decadenţei”, pentru ca în Voinţa de putere să ducă gîndul mai departe: „De ce pînă la urmă venirea nihilismului este de acum necesară? Pentru că valorile noastre precedente sînt cele care poartă în ele concluzia ultimă; pentru că nihilismul este o logică gîndită pînă în străfundul marilor noastre valori şi idealuri – pentru că trebuie mai întîi să trăim nihilismul, pentru a înţelege care a fost propriu-zis valoarea acestor valori”.

În secolul al XX-lea gîndirea lui Nietzsche a suscitat controverse şi interogaţii, unul dintre cei mai temeinici cunoscători ai operei sale fiind tot un filosof german, Martin Heidegger, care avea să consacre la Universitatea din Freiburg, între anii 1936-1940, cursuri asupra gîndirii fundamentale a lui Nietzsche, într-un spirit al interogării lămuritoare, al „confruntării fructuoase”. Aceasta dovedeşte tenacitatea cu care Heidegger s-a aplecat asupra operei nietzsceene; în aceeaşi perioadă Heidegger frecventa Arhiva Nietzsche, şi pentru un timp a făcut parte din comitetul ştiinţific pentru editarea operelor lui Nietzsche. Este şi perioada în care Heidegger acordă atenţie nihilismului, negativităţii care devin categorii centrale pentru a înţelege metafizica şi istoria fiinţei înseşi. Heidegger a avut cu Nietzsche o confruntare filosofică pe două mari teme: voinţa de putere şi eterna reîntoarcere a aceluiaşi; dar despre nihilism va avea o confruntare memorabilă cu Ernst Junger, considerată de Franco Volpi „analiza contemporană cea mai pătrunzătoare a problemei nihilismului, un itinerarium mentis in nihilo pe măsura secolului XX”. Disputa este despre linia nihilismului, dacă trebuie trecută, cum îndemna Junger, sau dacă acest lucru este încă prematur, cum sugera Heidegger, cel care spunea că refuzînd apropierea nimicului rămîi „definitiv şi fără speranţă în afara filosofiei”. Junger scria în Jurnalul său că dezbaterea sa cu Heidegger a fost un „eveniment epocal”.

Cartea lui Franco Volpi, amplu documentată, este o solidă mărturie „că nihilismul reprezintă ceva mai mult decît un simplu curent al gîndirii contemporane sau o sumbră aventură a avangardelor sale intelectuale”. Nihilismul este expresia unei stări a conştiinţei europene a ultimelor două secole, un indice al prăbuşirii unor viziuni, valori şi orientări tradiţionale, a unor iluzii, un semn al unei crize morale, sociale, intelectuale şi al uniformizării lumii, al pierderii unor repere, al lipsei răspunsurilor la căutările neîncetate într-un spaţiu care şi-a pierdut centrul, iar marginile sînt tot mai vagi şi îndepărtate. Din prag ne priveşte enigmaticul oaspete a cărui prezenţă ne-a vestit-o Nietzsche; pe uşa larg deschisă unii au pornit spre zările neantului, alţii către orizonturile sensului…”

Dar pentru a intelege exact lucrurile va propun sa cititi: Kondratiev wave cat si Nihilism.

Daca pana-n 1780 putem vorbi de o societate omeneasca in care era predominanta agricultura, dupa aceasta epoca a urmat ceea ce se cheama Revolutia industriala (1780-1880). Omul, pana pe la 1780, era diferit de omul de astazi. Inclusiv in plan moral. Intr-o societate bazata in exclusivitate pe agricultura se dezvolta o morala specifica. Asa cum intr-o societate bazata pe industrie, unde industria ia avant, incepe sa se construiasca o alta baza etica si morala decat in precedenta. Trecerea de la o societate bazata pe agricultura la una in care industria devine predominanta provoaca in individul acelei societati o suferinta morala. Valorile vechi pe care era bazata societatea incep sa paleasca, in locul lor aparand alte valori, dar si un alt mod de viata. Evident ca societatea pe aceasta perioada de 100 de ani (1780-1880) nu era intru totul industriala. Adica nu a aparut industria maine si a inflorit poimaine, pentru ca raspoimaine sa straluceasca. Ci a fost o trecere lenta spre industrializare, lucru ce nu a decurs in acelasi mod in toata Europa. Insa vechile valori, cu care multi oameni au fost obisnuiti in vechea societatea bazata doar pe agricultura (doar agricultura e una din ocupatiile stravechi ale omului) au inceput sa paleasca in fata valorilor impuse de un nou mod de viata si de alte relatii de productie. Nu intamplator Marx si-a scris teoria in sec. XIX. Si nu e doar o simpla intamplare Revolutia de la 1848. Aceste transformari au produs suferinte morale membrilor societatii, caci trecerea de la anumite valori pe care se intemeia societatea la altele noi produc aceasta suferinta. In felul acesta a aparut in sec. XIX nihilismul modern, ca sa-i zic asa. Poate pentru prima oara omul a simtit in forul sau interior un vid existential, nimicul. Revolutia industriala s-a accentuat si atunci se punea problema definirii clare a unor noi valori societale. A definirii, cum spunea Hannah Arendt, citata de Vladimir Tismaneanu, persoanei morale si a persoanei juridice a omului. Perioada fiind marcata de instabilitate, inclusiv politica, lucrurile nu erau foarte clare. Revolutia industriala s-a accentuat, industriile incepusera sa se dezvolte cu repeziciune. De aceea spre sfarsitul sec. al XIX-lea incepu sa se arate o noua era: cea a Revolutiei Tehnologice. Problema pe care ne-o punem este daca omul, si ma refer in special la cel european, era pregatit in plan moral pentru acest lucru. Negarea vechilor valori, ca o consecinta a aparitiei altora noi, dar neputina de a accepta usor noile valori impuse de dezvoltarea tehnologica rapida, a accentuat fenomenul nihilismului, al negarii aproape totale si vidul interior in individ, de care vorbeam mai sus. „Nihilismul nu este o cauză, ci doar logica decadenţei” – oamenii au vazut in aceasta trecere catre o societate pragmatica si capitalista o decadenta, inclusiv in plan moral si spiritual. Nu e vorba doar de prejudecati. E vorba, cred, de faptul ca omul trece cu greu de la valorile cu care el e obisnuit, la altele noi, impuse de realitatile cotidiene. Aceasta este, de fapt, o suferinta morala foarte profunda care se desfasoara necontenit in om, incapabil sa gaseasca o cale, incapabil sa se adapteze macar usor. Ajuns in acest punct, ma indrept catre excelentul articol scris de Andrei Plesu in Adevarul:

O dezbatere blocată

Se arata ca:

„Preşedintele ţării a promulgat, de curînd, o lege (217/2015), care incriminează cultul persoanelor vinovate de legionarism, fascism, rasism, xenofobie, precum şi promovarea unor simboluri, concepţii, doctrine, aparţinînd aceluiaşi spectru ideologic.

Legea a fost propusă de trei liberali şi a beneficiat, pentru redactare, de concursul Institutului ”Elie Wiesel”. În principiu, niciun om cu mintea întreagă nu poate contesta legitimitatea unui act normativ care condamnă manifestările de extremă, care amendează glorificarea unor fanatici şi care penalizează orice fel de propagandă pentru idei de natură să submineze statul de drept. Din păcate însă, la noi şi aiurea, dezbaterea publică privind cei doi demoni ai veacului trecut (cel brun şi cel roşu) este blocată. Orice ai spune ”la mijlocul terenului”, adică în teritoriul argumentelor, al faptelor, al judecăţii lucide, stîrneşte furie, obnubilare agresivă, stigmat.

Aşa se întîmplă şi cu dezbaterea stîrnită, în ambianţa autohtonă, de noua lege promulgată de Klaus Iohannis. Cei dintîi au reacţionat, cu parapon, cu obidă, cu vehemenţă ameninţătoare, simpatizanţii dreptei radicale, asumat (neo)legionari, (încă) admiratori ai Căpitanului. Ciudat este însă că şi nostalgicii (cripto)comunişti s-au simţit la fel de vizaţi (şi ofensaţi) de o lege în corpul căreia cuvîntul ”comunism” lipseşte cu desăvîrşire. De vină este, cred, un comentariu neinspirat al dlui Andrei Muraru, consilier prezidenţial, care s-a grăbit să evidenţieze, cu toată greutatea funcţiei sale, caracterul anti-ceauşist al legii (”deşi nu s-a observat acest lucru”). Cum era să se observe? Unde îşi are locul, în text, figura preşedintelui judecat în decembrie 1989? ”Păi Ceauşescu a fost încadrat (la fel ca, de pildă, unii membri ai guvenului Antonescu) la rubrica ”genocid”! Care va să zică e o ţintă proeminentă a legii!” (Să nu uităm că procesul lui Ceauşescu a fost calificat drept neîntemeiat juridic. Dar procesele orchestrate de ”tribunalele populare” din anii `40-50 erau?).

Pe scurt: dinspre dreapta, legea în discuţie e ”anti-legionară”, iar dinspre stînga e anti-comunistă! E interesant că şi unii şi ceilalţi o socotesc ne-patriotică…Am văzut un politician hiper-volubil, care apare (aproape simultan!) şi la România TV şi la B1 TV, deplîngînd, revoluţionar, orbirea legiuitorilor faţă de ”realizările” lui Ceauşescu şi faţă de cei 67% dintre români care încă tînjesc după frumoasele vremuri ale socialismului multilateral dezvoltat.Dincolo de abuzive (dar inevitabile) forme de partizanat (vitejesc sau lăcrămos), trebuie să spun că, din punctul meu de vedere, sursa confuziilor se află în însuşi textul legii. E un text dezechilibrat, neatent la nuanţe, ambalat într-un limbaj neinspirat, astfel încît tonul şi stilul documentului nu evocă sunetul justiţiei, ci pe acela al unei ”înfierări” tovărăşeşti. În felul acesta şi ceea ce e sustenabil în desfăşurarea lui (incriminarea rasismului, a xenofobiei, a intoleranţei etc) îşi pierde rigoarea juridică, pentru a adopta tonul unui soi de ”declaraţie politică”.

Sunt întru totul de acord că fascismul, sub toate chipurile sale, a fost una din marile catastrofe ale secolului 20. N-am nici o simpatie pentru Mişcarea Legionară. Am mai spus-o: mi se pare scadentă exact la nivelul principiilor sale: e neromânească şi neortodoxă, printr-o supra-evaluare (mai curînd musulmană) a morţii (”Legionarul iubeşte moartea…”) şi printr-o primejdioasă inaptitudine de a doza, în plan lumesc, patosul absolutului. Într-o religie a Întrupării, Legiunea a adus duhul destrupării eroice, într-o religie a iubirii, a adus duhul pedepsei necruţătoare. ”Elanul” antisemit al Mişcării e, desigur, o evidenţă. Dar nici Nicolae Iorga, nici I.G.Duca, nici Virgil Madgearu, nici Armand Călinescu nu erau evrei. Şi nici ”comilitonul” Mihai Stelescu.

”Cum erau, Părinte, legionarii?” – mi-am permis să-l întreb, odată, pe extraordinarul Arsenie Papacioc (il en savait quelque chose!). ”Erau formidabili!” – mi-a răspunsul dînsul. ”Dar aveau o problemă: omorau oameni!”

Pe de altă parte, mă declar inapt să accept vinovăţii ”pauşale”. Nu cred că toţi aderenţii sau simpatizanţii legionari erau potenţial asasini şi nu cred într-un antisemitism ireductibil, dacă mă gîndesc la Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu etc. La fel, nu cred că toţi membri partidului comunist, sau toţi ”adepţii” filosofiei marxist-leniniste (dl. Radu Florian, de exemplu, sau dl. Ion Ianoşi, sau unii scriitori care au plătit, cu talentul lor, preţul ”literaturii” omagiale, sau mulţi, mulţi alţii, angrenaţi, de voie de nevoie, în ”sistem”…) sunt neapărat vinovaţi de abuzurile regimului totalitar. Şi, mai ales, nu vreau să mai trăiesc o dată sub flagelul interdicţiei culturale, sub care am crescut in anii regimului trecut. Nu vreau să fiu suspect nici dacă citesc Sartre, nici dacă citesc Ezra Pound, Céline, sau Heidegger, nici dacă admir talentul lui Cioran, mintea lui Noica, graţia atotştiutoare a lui Mircea Vulcănescu. Nu am nevoie să ader la biografia lor, la opţiunile discutabile ale vieţii lor publice, pentru a mă lăsa sedus de prestaţia lor intelectuală şi, da, pentru a-i omagia fără rezerve şi în orice fel, pentru rolul pe care l-au dobîndit, pe merit, în cultura ţării şi a veacului.

În fine, discuţia e lungă şi complicată. Parcă aud dojana unora (cum că sunt, de fapt, un apologet al Legiunii) şi a altora (cum că sunt un bolşevic nepatriot, dacă nu cumva vreo liftă subversivă). Un fapt e cert: dacă e nevoie de condamnarea fascismului, e inadmisibil să nu vorbim, în textul legii cu pricina, şi despre sîngeroasa catastrofă simetrică, aceea a comunismului. De altfel, cele două au colaborat, cum ştim, mai mult decît se crede. Reamintesc cazul celebrei Margarete Buber Neumann, soţie a unui comunist neamţ, refugiată în 1937, împreună cu soţul ei, în ”protectoarea” şi luminata URSS, dar arestată apoi de Stalin şi livrată Gestapo-ului în 1940, pe baza acordului sovieto-german… Condamnăm rasismul? Ia auziţi: ”Clasele şi rasele (subl. mea, A.P.) care sunt prea slabe pentru a face faţă noilor condiţii de existenţă vor fi înfrînte!”. A spus-o Karl Marx, cel care îl numea, în băşcălie, pe eminentul social-democrat german Lassalle, ”Baronul Iţic”. Să adăugăm că, pentru acelaşi Marx, popoarele slave sunt nişte ”gunoaie etnice”. Iată şi înţelepciunea lui Engels: ”Următorul război mondial va face să dispară de pe faţa pămîntului popoarele reacţionare. Iar aceasta va însemna un progres!”

Una peste alta, e mai uşor să scrii legi, decît să le aplici. Dar chiar şi cînd le scrii, e bine să te gîndeşti şi la libertăţile pe care le ai de menajat. Şi să-ţi aminteşti că ne-a priit la fel de puţin răul fascist, de care am scăpat acum 70 de ani ca şi cel comunist, de care ne-am eliberat, cu vărsare de sînge, abia acum 25…

Sunt de acord cu ceea ce a scris Andrei Plesu. Dar eu stau si ma intreb daca  la noi sunt intelese fenomenele. Fenomenul acesta numit nihilism, de care vorbeam mai sus, s-a desfasurat pe cale naturala. Iar aceasta „decadenta” trebuia cumva indreptata. Suferinta morala a omului atinge apogeul spre sfarsitul sec. al XIX-lea. Sinteza acesteia o vom vedea in prima jumatate a sec. XX. Spre exemplu esecul politic, economic si social al mariilor imperii, cum au fost Imperiul Austro-Ungar si cel Tarist, lucru ce a condus la Primul Razboi Mondial. Si pe acest fond politic instabil, aparitia ideologiilor totalitare: fascismul si nazismul pe de o parte, comunismul pe de alta parte. Acestea au fost consecinte ale trecerii de la Revolutia Industriala la Revolutia Tehnica. Aceasta trecere a bulversat umanitatea, inca obisnuita cu o societate mai mult agrara, cu valorile acestui tip de societate. Fascismul si nazismul au fost rapid anihilate. Comunismul s-a intins in toata Europa de Est pana in 1989 si inca mai exista in lume. Aceasta bulversare a insemnat milioane de morti. In razboaie, in lagere de concentrare sau in Gulagul comunist. Este de remarcat aici o consecinta importanta, manifestata dupa razboi: lumea bipolara, razboiul rece.

Aici mai trebuie sa spunem, apropo si de un comentariu recent de pe blog, ca mai cu seama ideologia comunista a facut victime. Ideologia comunista era una exterminatorie, iar persoanele care au imbratisat aceasta ideologie au pus-o in aplicare. Nihilismul, de care vorbeam mai sus, nihilismul acelor vremuri, deci unul cu determinari istorice, a condus spre asa ceva. In plan moral, comunismul este expresia unei suferinte morale si citez din primul articol:

„Cu Nietzsche, „analiza fenomenului atinge apogeul, ajungînd la o conştiinţă istorică deplină cu privire la rădăcinile sale cele mai îndepărtate, platonismul şi creştinismul, alimentînd în acelaşi timp exigenţa critică a unei depăşiri a relelor care derivă din acestea. Nu este aşadar o exagerare să-l considerăm pe Nietzsche drept cel mai mare profet şi teoretician al nihilismului”, consideră Franco Volpi. […]

Filosoful german duce mai departe analiza şi deschide un orizont mai vast al interpretării sale asupra nihilismului: „Nihilismul nu este o cauză, ci doar logica decadenţei”, pentru ca în Voinţa de putere să ducă gîndul mai departe: „De ce pînă la urmă venirea nihilismului este de acum necesară? Pentru că valorile noastre precedente sînt cele care poartă în ele concluzia ultimă; pentru că nihilismul este o logică gîndită pînă în străfundul marilor noastre valori şi idealuri – pentru că trebuie mai întîi să trăim nihilismul, pentru a înţelege care a fost propriu-zis valoarea acestor valori”.

Este limpede ca nihilismul a fost o criza a valorilor la trecerea de la unele valori la alte valori. De aici suferinta in plan moral. Negarea valorilor crestinismului, pe care era si este bazata Europa, a determinat crima, omorul. Spun negarea valorilor crestinismului – observati ca nu spun nimic despre Biserica (fie ea catolica sau ortodoxa!!). Iar ambele curente – fascismul si comunismul – s-au dorit a fi revolutionare. Ceea ce se traduce: impotriva lui Hristos. Asta era, de fapt, marea revolutie. Fascismul romanesc, adica legionarismul, a imbracat haina religioasa ca sa castige adepti. Intr-o societate agrara, de regula, valorile religioase predomina. Comunismul a dorit sa le indeparteze cu totul din lumea rurala dar si din societate, in general vorbind.

Nihilismul azi

Traim o forma de nihilism si astazi? Este si astazi prezent nihilismul. Eu cred ca da. Trecerea de la Revolutia Tehnico-Stiintifica la Revolutia Informationala si a Telecomunicatiilor, de la valorile Revolutiei Tehnico-Stiintifice la valorile Revolutiei Informationale si a Telecomunicatilor este imposibil sa nu provoace o noua suferinta in plan moral individului modern. Legalizarea casatoriilor intre homosexuali in SUA sau violurile care se produc – v. aici un articol din Evenimentul Zilei – inclusiv cazuri de atacuri armate in scoli realizate de copii, cum s-au intamplat in SUA, sunt consecintele acestei suferinte morale a individului. Este o negare evidenta a unor norme morale, pana acum unanim acceptate in societate. Trebuie spus ca societatea de azi nu mai este una capitalista in sensul clasic al cuvantului pentru ca valorile acesteia sunt diferite de cele ale unei societati capitaliste, cum era bunaoara, de exemplu, la sfarsitul sec. al XIX-lea. Inclusiv criza economica, climatul international incarcat de astazi sunt tot o consecinta a acestei treceri catre o alta faza de dezvoltare in Istoria umanitatii.

Revenind la realitatile romanesti, eu cred ca legionarismul s-a inscris intr-un cerc mai vast, cel al aparitiei fascismului in Europa. Romania este, fara indoiala, o tara europeana. Legionarii, intr-adevar, aveau o problema: omorau oameni. Insa legionarismul, cu tot aspectul sau antisemit evident prin fapte, cu toate ca omorau oameni, a izvorat din necesitatea obiectiva de a gasi o cale de progres unei societati agrare, cum era societatea romaneasca. La mijlocul celei de a doua jumatati a sec. XX nu se intrezarea o cale de progres a tarii noastre. Progres din toate punctele de vedere: social, economic, cultural si chiar politic. De aceea si mari intelectuali au aderat la acest curent de extrema dreapta, dar poate si din teama. Legionarismul s-a inscris intr-un curent european, foarte la moda in acei ani. Comunismul a fost impus de tancurile sovietice. Comunismul nu era conceput, nici macar ideologic, sa fie implementat in societati agrare. El a fost un curent care a aparut in Occident si era destinat Occidentului. Insa el s-a salasluit in societatile agrare din Estul Europei, fortand trecerea acestora catre societatea industriala si, prin dezvoltarea tehnologiei, catre societatea tehnologica. A fost din acest punct de vedere un accelerator de proces, ca sa zic asa. Dar care nu a tinut cont nici de persoana morala si nici de persoana juridica. La fel au facut si fascismul, si nazismul. Cel de-al Doilea Razboi Mondial, provocat de aceste totalitarisme, a fost un soi de revolutie, daca se poate spune asa, ce a avut drept scop distrugerea societatii interbelice si pregatirea umanitatii spre Revolutia Tehnico-Stiintifica. Duritatea cu care s-a actionat, reprobabila in plan moral, a fost si o expresie a unei mari suferinte morale pe care individul a trebuit s-o suporte, datorita trecerii cu repeziciune a unor etape de dezvoltare importante. S-a dorit distrugerea vechilor valori, inclusiv prin asasinarea oamenilor in razboi, in lagare, caci oamenii sunt purtatori de valori, pentru ca sa-si poata face loc o noua societate, bazata pe alte valori, caracteristice Revolutiei Tehnico-Stiintifice.

Trecerea de la Revolutia Tehnico-Stiintifica la Revolutia Informationala si a Telecomunicatiilor s-a produs mai lin. A insemnat sfarsitul comunismului, deoarece comunismul nu mai putea sa corespunda acestei noi etape, bazata pe informatie si telecomunicatie. In China comunismul s-a reformat, in sensul economiei de piata, ca o solutie pentru mentinerea lui. O solutie temporara. In Rusia s-a incercat o reforma prin peretroika si glasnost, dar a esuat, lasand Rusia intr-o mare problema de adaptabilitate la noile conditii. Observati ca incep sa se dezvolte curente care dau putere serviciilor secrete: controlul comunicatiilor, al internetului – tot o consecinta a trecerii, pentru ca politicul nu mai poate controla fenomenele societale. Observati si fenomenul terorist, framantarile din lumea musulmana. Putem sa punem la capitolul consecinte si razboiul din fosta Iugoslavie, razboiul din Irak, conflictele inghetate din spatiul ex-sovietic au inceput sa se desfasoare – cine si-ar fi imaginat asta in urma cu 50 de ani? Observati ca multi oameni au probleme de adaptabilitate si spune si Andrei Plesu: „67% dintre români care încă tînjesc după frumoasele vremuri ale socialismului multilateral dezvoltat”, cred ca nu putini considera bun comunismul, rai oamenii care au condus s.a. de genul acesta.

Fenomenul e in plina desfasurare.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

August 4, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 14 comentarii

Care e parerea Dvs.?

Romania Libera

Riposta lui Putin la exerciţiile militare din Occident

Se arata ca:

„Aproximativ 12.000 de militari ai armatei ruse şi 250 de avioane de vânătoare au iniţiat, luni, un vast exerciţiu, în vestul, centrul şi sudul ţării, a anunţat Ministerul rus al Apărării, potrivit Mediafax.

Exerciţiile se vor desfăşura în districtele militare din vestul, centrul şi sudul Rusiei, precum şi la poligoane militare din Siberia.

Cele 250 de avioane militare vor încerca să atace ţinte din Aşuluk şi Kapustin Iar, unde au fost montate dispozitive antiaeriene de ultimă generaţie.

Citeşte şi: Mii de militari occidentali efectuează exerciţii în zona arctică

Exerciţiile se desfăşoară în contextul tensiunilor dintre Rusia şi NATO din cauza crizei din Ucraina.

În paralel, aproximativ 4.000 de militari şi 100 de avioane de vânătoare din Statele Unite şi din opt ţări europene au iniţiat, luni, exerciţii în zona arctică. Manevrele militare se desfăşoară în nordul Norvegiei, în Suedia şi Finlanda.”

Vicepremierul Rusiei, glume pe seama sancţiunilor impuse de Occident: Tancurile ruse nu au nevoie de viză

Se arata ca:

„Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a glumit, luni, pe tema sancţiunilor impuse de Occident Rusiei, afirmând că „tancurile ruse nu au nevoie de viză”, potrivit Mediafax.

Pentru a atenua preocupările Occidentului cu privire la  intensificarea activităţilor militare ruse în regiunile arctică şi baltică, Rogozin a declarat că tancurile ruse nu au nevoie de vize.

„Eu am glumit mereu, spunând că, dacă nu ne dau vize, ne introduc pe liste de sancţiuni…, tancurile ruse nu au nevoie de vize”, a declarat Rogozin, citat de  Radio Free Europe.

Citeşte şi: Ce spune Vladimir Putin despre sancțiunile impuse Rusiei

Dmitri Rogozin este vizat de sancţiuni din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene după ce Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea, în martie 2014.

Ca reacţie la plasarea sa pe lista personalităţilor ruse care nu pot primi vize de călătorie în Occident, Rogozin afirma că „armata rusă are şi alte modalităţi de călătorie, în afara vizelor”.

Citeşte şi: Când ar putea scăpa Rusia de sancțiunile impuse de Occident

Un politician apropiat de Merkel a fost oprit să intre în Rusia. Cum a reacţionat Guvernul Germaniei

Se arata ca:

„Parlamentarul german Karl Georg Wellmann, un apropiat al cancelarului german Angela Merkel, a fost oprit să intre pe teritoriul Rusiei, ceea ce a atras protestele Guvernului de la Berlin, potrivit Mediafax.

Deputatul conservator Karl-Georg Wellmann a fost oprit duminică pe aeroportul din Moscova, fiind nevoit să revină luni în Germania.

Citeşte şi: Când ar putea scăpa Rusia de sancțiunile impuse de Occident

Wellmann, un apropiat al cancelarului Angela Merkel, este cunoscut pentru atitudinea critică faţă de acţiunile Rusiei în estul Ucrainei, relatează Associated Press.

„Este vorba de o decizie de neînţeles şi inacceptabilă”, a reacţionat Ministerul german de Externe, cerând Moscovei să anuleze interdicţia de călătorie care îl vizează pe Wellmann, membru al Uniunii Creştin-Democrate germane (CDU).”

De citit si aceasta analiza a lui George Friedman, de pe Stratfor, in care autorul ne vorbeste despre o destabilizare a situatiei pe plan mondial… Avem si o evaluare a situatiei din Europa, autorul vorbind de un continent divizat la ora actuala. Toate lucrurile acestea produc, desigur, o ingrijorare justificata… Te-ai putea intreba daca vor evolua spre un razboi. Mondial?!

Iata insa ce spunea cu multa vreme in urma Napoleon Bonaparte:

„War is becoming an anachronism; if we have battled in every part of the continent it was because two opposing social orders were facing each other, the one which dates from 1789, and the old regime. They could not exist together; the younger devoured the other. I know very well, that, in the final reckoning, it was war that overthrew me, me the representative of the French Revolution, and the instrument of its principles. But no matter! The battle was lost for civilization, and civilization will inevitably take its revenge. There are two systems, the past and the future. The present is only a painful transition. Which must triumph? The future, will it not? Yes indeed, the future! That is, intelligence, industry, and peace. The past was brute force, privilege, and ignorance. Each of our victories was a triumph for the ideas of the Revolution. Victories will be won, one of these days, without cannon, and without bayonets.” (subl. mea – sursa: aici)

Incerc sa traduc:

„Razboiul incepe sa devina un anacronism; daca avem batalii in fiecare parte a continentului se datoreaza pentru ca se infrunta doua ordini sociale opuse, una care dateaza din 1789, cealalta e vechiul regim. Acestea nu pot exista impreuna. Cea tanara o devoreaza pe cealalta. Stiu foarte bine ca, intr-un final calculat, razboiul ma va rasturna pe mine, pe mine reprezentantul Revolutiei Franceze si instrumentul principiilor sale. Dar nu conteaza! Batalia a fost pierduta pentru civilizatie si civilizatia, in mod inevitabil, isi va lua revansa. Sunt doua sisteme, trecutul si viitorul. Prezentul nu e decat o tranzitie dureroasa. Care din ele va triumfa? Nu va triumfa viitorul? Da, intr-adevar viitorul! Acesta este inteligenta, industria si pacea. Trecutul a fost forta bruta, privilegiul si ignoranta. Fiecare victorie a noastra a fost un triumf pentru ideile Revolutiei. Victoriile vor fi castigate, intr-una din aceste zile, fara tunuri si fara baionete.” (subl. mea)

Napoleon Bonaparte, Imparatul

 

In 1989 am fost martorii unei noi Revolutii. Pe plan mondial. O Revolutie a Libertatii prin care fostele regimuri comuniste, dictatoriale, din Uniunea Sovietica si Estul Europei au fost inlaturate. Nu se poate vorbi, oare, si acum de doua sisteme: trecutul si viitorul? Si nu va castiga oare viitorul? Cred ca putem spune, ca si odinioara Napoleon, ca intr-adevar va castiga viitorul! Si atunci nu e oare razboiul un anacronism si acum, in zilele noastre? Nu trecem oare si acum, in zilele noastre, printr-o tranzitie dureroasa? Faptul ca, actualmente, in lume, se produc transformari dureroase, razboaie chiar, reprezinta o stare de tranzitie. Regimul lui Putin pune, iata, fata in fata, cele doua sisteme: trecutul, pe care Putin doreste sa-l aduca in actualitate, si viitorul care nu poate coexista cu trecutul. De aici si ceea ce observa George Friedman, ca institutiile de pe vremea razboiului rece isi pierd eficacitatea, viabilitatea. Ele apartin trecutului, unui sistem vechi care nu mai e compatibil cu realitatea prezenta si cu viitorul. Sensul evenimentelor nu poate fi altul decat Libertatea. Mergem spre o mai mare si mai extinsa liberalizare. Lucrul acesta se va vedea atat in China cat si in Lumea Araba, care, e lesne de observat, trece prin niste convulsii infricosatoare, care genereaza terorism. Pana la urma, nici Lumea Araba nu va putea pastra Vechiul Regim. Nici China nu va putea pastra comunismul. Libertatea a atins China si China nu va dormi. „Trecutul a fost forta bruta, privilegiul si ignoranta” – uitati-va cat de bine se potriveste daca ne gandim la comunsim, fascism, nazism, dictaturile militare din America de Sud, regimurile dictatoriale din Lumea Araba, in general vorbind totalitarismul care a dominat o mare parte din Planeta noastra in sec. XX si la razboaiele catastrofale ale acestui secol.

Iarasi e foarte interesant, zic eu, ce spunea Napoleon despre bancheri, finantisti:

„When a government is dependent upon bankers for money, they and not the leaders of the government control the situation, since the hand that gives is above the hand that takes. Money has no motherland; financiers are without patriotism and without decency; their sole object is gain.” (subl. mea – sursa: aici)

Incerc sa traduc:

„Cand guvernul este dependent de bancheri pentru bani, ei si nu liderii de guvernamant controleaza situatia, de vreme ce mana care da este deasupra celei care cere. Banii nu au patrie; finantistii sunt fara patriotism si fara decenta; singurul lor obiect este castigul.” (subl. mea)

Si aceasta maxima pare a se potrivi foarte bine zilelor noastre…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Mai 27, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Catastrofe…

Mediafax

Video CUTREMUR PUTERNIC în Nepal. Seismul a provocat moartea a peste 870 de persoane. Alpinistul român Alex Găvan, surprins de avalanşă pe Everest: „Alergând pentru viaţă din cortul meu” – LIVE TEXT şi VIDEO

Se arata, printre altele, ca:

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,9 s-a înregistrat sâmbătă în apropiere de Kathmandu, capitala Nepalului, provocând victime şi pagube importante. Cutremurul a provocat moartea a peste 870 de persoane şi pagube importante, a anunţat poliţia nepaleză, citată de Reuters în pagina electronică.

Cel mai grav seism înregistrat în Nepal în ultimii 81 de ani a cauzat prăbuşirea a numeroase clădiri şi a provocat de asemenea pagube în statele învecinate India şi Bangladesh.

Epicentrul seismului cu magnitudinea 7,9 a fost localizat la 80 de kilometri est de Pokhara, al doilea oraş ca mărime din Nepal. Hipocentrul seismului a fost localizat la o adâncime mică, de numai doi kilometri.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a anunţat că bilanţul a ajuns la 449 de morţi în Nepal, potrivit estimărilor iniţiale, majoritatea victimelor fiind în valea Kathmandu. Deocamdată nu sunt disponibile multe informaţii din alte zone ale ţării, iar elicopterele survolau zonele afectate pentru a evalua situaţia.

„Sute de persoane ar putea fi moarte şi sunt informaţii despre pagube ample. Devastarea nu se limitează la anumite zone din Nepal. Aproape toată ţara a fost lovită”, a afirmat Krishna Prasad Dhakal, adjunctul şefului misiunii de la ambasada Nepalului din New Delhi.

„Suntem total izolaţi de majoritatea zonelor ţării”, a afirmat Ram Narayan Pandey, din cadrul Autorităţii pentru gestionarea dezastrelor, care coordonează eforturile de salvare din Kathmandu.

Cel puţin 12 persoane au fost ucise în urma seismului în nordul Indiei, dintre care şase în Uttar Pradesh, unde s-a prăbuşit o casă, şi alte şase în Bihar, potrivit autorităţilor guvernamentale.

Un turn din secolul al XIX-lea s-a prăbuşit la Kathmandu, presa locală relatând că cel puţin 50 de persoane au fost blocate sub dărâmături. Turnul Dharara, construit în 1832, era un obiectiv turistic deschis vizitatorilor de zece ani.

Televiziunile au prezentat imagini cu răniţi trataţi pe străzi, în afara spitalelor, şi mai multe cadavre acoperite cu pături.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,9 produs sâmbătă în Nepal a provocat avalanşe pe Muntele Everest, numeroşi alpinişti fugind la adăpost. Alpinistul român Alex Găvan, care se află în zonă, a anunţat pe Twitter că nu a fost rănit.

„Tabăra de la baza Everestului cutremur uriaş apoi avalanşă de pe Pumori”, a scris alpinistul român Alex Găvan pe Twitter. „Alergând pentru viaţă din cortul meu. Nevătămat. Multe multe persoane se află pe munte”, a adăugat Găvan.”

Conflictul din Ucraina amplifică riscul epidemic. Milioane de copii sunt expuşi unor boli grave

Se arata ca:

Ucraina riscă să se confrunte cu prima epidemie de poliomielită înregistrată în Europa în ultimele decenii, avertizează specialişti, precizând că milioane de copii ar putea fi afectaţi de boli infecţioase grave, posibil letale, precum rujeola, difteria şi rubeola, informează revista Newsweek.

Rata de protecţie în faţa bolilor infecţioase a scăzut rapid în Ucraina începând din anul 2008, atunci când un adolescent de 16 ani a murit imediat după vaccinarea pentru prevenirea rujeolei şi rubeolei, un caz care a generat o furtună mediatică. Chiar dacă Naţiunile Unite au dat asigurări că decesul nu a fost provocat de vaccin, cererile pentru vaccinări au scăzut dramatic, ajungându-se în prezent la „protecţie zero”.

În contextul în care în Ucraina media anuală a naşterilor este de 500.000, numărul copiilor vulnerabili la infecţii se apropie de trei milioane. În prezent, riscul epidemic este amplificat de conflictul separatist din estul Ucrainei, care a forţat sute de mii de refugiaţi să ajungă în centre speciale, unde bolile se pot răspândi cu rapiditate.

„Ţările afectate de conflicte sau de crize financiare sunt cele care cad pradă epidemiilor de acest fel”, aminteşte Dorit Nitzan, şeful Misiunii din Ucraina a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). „Este o situaţie teribilă. Ne temem foarte mult de o epidemie. Sunt surprins că nu s-a întâmplat până acum”, spune oficialul OMS.

Echipa OMS din Ucraina a avut recent motive reale de îngrijorare. Câţiva civili fugiţi din estul ţării prezentau, la sfârşitul lunii martie, febră mare, mâncărimi şi ochi roşii, medicii suspectând o epidemie de rujeolă. Pacienţii au fost izolaţi imediat, dar analizele au ieşit negative.

Restricţiile impuse de Administraţia prooccidentală de la Kiev îngreunează trecerea convoaielor ONU dincolo de linia frontului separatist. „Purtăm negocieri privind trimiterea următorului convoi”, explică medicul Ogtai Gozalov, şeful echipelor mobile ale OMS din estul Ucrainei.

Canada a pus la dispoziţie sute de vaccinuri care urmează să ajungă în Ucraina în următoarele săptămâni, dar Dorit Nitzan avertizează că nu vor fi acoperite toate nevoile din Ucraina.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până acum cu cel puţin 6.100 de morţi.”

Sa spunem o rugaciune pentru acesti oameni! Sa-i ajute Dumnezeu si sa ne ajute si noua! De asemenea fac un apel pentru trimiterea urgenta in aceste zone de ajutoare umanitare. Trebuie sa prevenim de pe acum aparitia unor crize umanitare extrem de grave. Sa ne uitam la Ucraina: e un risc ridicat de epidemii cu boli infectioase grave, posibil letale!!!!

Conflictul din Ucraina. Tensiunile nu s-au stins…

Pe de alta parte, tot legat de Ucraina:

SUA acuză Rusia că instalează sisteme de apărare antiaeriană în estul Ucrainei

Se arata ca:

Statele Unite au acuzat miercuri Rusia că a instalat noi sisteme de apărare antiaeriană în estul Ucrainei şi că se implică în exerciţii de formare militară a rebelilor separatişti proruşi, încălcând armistiţiul mijlocit de către europeni.

„Este vorba despre cea mai mare cantitate de echipament antiaerian rusesc prezent în estul Ucrainei din august încoace”, a denunţat Marie Harf, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, citată într-un comunicat.

Natura tot mai complexă a exerciţiilor de formare a rebelilor „nu lasă nici urmă de îndoială că Rusia este implicată”, a subliniat ea.

„La antrenamentele iau parte avioane ruseşti fără pilot, un semn inconfundabil al prezenţei Rusiei”, a adăugat Harf.

Confruntările armate au fost reluate în ultimele săptămâni în estul Ucrainei, în pofida armistiţiului din februarie, iar cele două părţi se acuză reciproc de atacuri. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov declara luni că încălcările armistiţiului s-au diminuat.

De asemenea, Harf a acuzat Rusia că îşi comasează forţele la frontiera cu Ucraina.

„După ce a menţinut o prezenţă relativ constantă de-a lungul frontierei, Rusia trimite unităţi suplimentare”, a declarat ea, adăugând că este vorba despre cea mai importantă prezenţă a trupelor ruseşti la frontieră din octombrie şi până în prezent.

Peste 6.000 de persoane au fost ucise în războiul din Ucraina, care a început cu un an în urmă, când rebelii s-au opus înlăturării de la putere a fostului preşedinte prorus şi instalării unui guvern prooccidental, declarându-şi independenţa faţă de Kiev.

Ucraina şi Occidentul acuză Moscova că trimite trupe şi armament pentru a-i susţine pe insurgenţii separatişti proruşi, însă Moscova respinge aceste acuzaţii.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus Rusiei sancţiuni pentru rolul pe care-l joacă în criza din estul Ucrainei, avertizând că vor fi anulate doar după ce Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile asumate în cadrul înţelegerilor de la Minsk.”

Dar iata si doua analize legate de Ucraina:

AVERTISMENT din partea SUA: Europa se confruntă cu o ameninţare reală din partea Rusiei

Se arata ca:

Alianţa Nord Atlantică trebuie să rămână unită în faţa agresiunii ruse, a avertizat sâmbătă comandantul armatei americane în Europa, într-un interviu acordat Daily Telegraph şi publicat în ediţia electronică.

Locotenent generalul Frederick „Ben” Hodges a făcut aceste declaraţii în cadrul unui interviu acordat cotidianului britanic Daily Telegraph, în timp ce a participat la un exerciţiu militar de amplasare a 750 de rachete Patriot la periferia Varşoviei, capitala Poloniei.

„Nu este o presupunere. Există o ameninţare rusă”, a declarat el. „Când vezi modul nesigur în care zboară avioanele ruse, fără transpondere, în apropierea avioanelor civile, acesta nu este un comportament profesional”, a adăugat el.

Un exemplu de agresiune din partea Moscovei este o întâmplare de luna trecută, când ambasadorul rus în Danemarca a avertizat Copenhaga împotriva aderării la scutul antirachetă al NATO, a declarat Hodges.

„Cred că danezii nu înţeleg complet consecinţele dacă Danemarca se alătură scutului antirachetă iniţiat de americani. Dacă fac acest lucru, atunci vasele de război daneze vor fi vizate de rachete nucleare ruseşti”, a declarat la 21 martie ambasadorul Mihail Vanin.

Generalul Hodges a atras atenţia asupra deciziilor recente ale Rusiei de a amplasa rachete balistice Iskander în enclava Kaliningrad, situată între Lituania şi Polonia, şi bombardiere în Crimeea.

„Nu cred că o confruntare militară este inevitabilă. Dar trebuie să fii pregătit pentru a deschide calea unei diplomaţii eficiente”, a declarat el. „Cea mai bună asigurare este ca NATO să rămână unită”, a continuat generalul.

Implicarea recentă a forţelor ruse în luptele din estul Ucrainei arată că Moscova a făcut progrese uriaşe, mai ales în domeniul războiului electronic, afirmă generalul Hodges. El nu crede însă că acesta este începutul unui nou Război Rece.

Generalul Hodges crede, de asemenea, că Rusia nu va risca un atac direct împotriva unei ţări membre NATO, de teamă că alianţa va invoca Articolul 5 al tratatului său fondator, în conformitate cu care un atac asupra unui membru înseamnă un atac împotriva tuturor. În schimb, există pericolul ca Rusia să încerce să pună presiune pe membrii NATO de la graniţele sale prin alte mijloace.

„Rusia nu vrea să lase temperatura să atingă 100 de grade, ci vrea să o păstreze la 90 de grade, 95 de grade, încearcă să o menţină sub 100 de grade”, a declarat el.

„Există informaţia, presiunea economică, încălcarea graniţelor. Există diverse modalităţi de a menţine presiunea. Nu vor un atac clar, vor o situaţie în care cele 28 de state membre NATO să nu poată spune că este un atac clar”, a explicat el, subliniind că populaţia vorbitoare de limbă rusă din ţările baltice şi puterea economică pe care o are Rusia în calitate de consumator major al produselor agricole est-europene sunt căi pe care Putin ar putea încerca să le exploateze.”

ANALIZĂ: Rusia încearcă să recruteze aliaţii est-europeni ai SUA, mizând pe temerile lor privind securitatea

Se arata ca:

Rusia încearcă să îşi apropie aliaţii est-europeni ai SUA folosindu-se de temerile acestora că Washingtonul nu le va veni în ajutor, aşa cum a promis în urmă cu un deceniu, din cauza lipsei unei strategii externe şi a unui angajament în regiune, susţin analiştii.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a autorizat o serie de măsuri provocatoare din Arctic şi până la Marea Neagră în ultimele luni, într-o încercare de a intimida aliaţii NATO de la graniţa fostei URSS, inclusiv Ungaria, România şi Letonia, scrie Washington Post.

Anul trecut, un partid prorus a câştigat numeroase voturi în alegerile parlamentare din Letonia, după ce primarul unui oraş din estul Letoniei şi-a exprimat îngrijorarea că activiştii sunt implicaţi într-o campanie de susţinere a secesiunii unor comunităţi, pentru a adera la Rusia. Premierul ungar, Viktor Orban, pare să cocheteze cu Rusia şi a încheiat acorduri importante cu Moscova, criticând sancţiunile occidentale.

Faptul că unele ţări de la graniţa cu Rusia ar putea încerca să schimbe tabăra sugerează o problemă extinsă de lipsă de încredere în angajamentul Statelor Unite de a le proteja dacă sunt atacate, a declarat Matthew Rojansky, directorul Institutului Kennan de la Woodrow Wilson International Center for Scholars.

Faimosul Articol 5 al NATO declară că un atac asupra unui membru al alianţei va fi considerat un atac asupra tuturor celor 28 de membri. Rojansky compară angajamentul american faţă de aceste ţări cu o asigurare de viaţă: o persoană sănătoasă în vârstă de 25 de ani în general nu are probleme în a-şi face o asigurare de viaţă deoarece compania ştie că probabil nu îi va plăti ceva prea curând. O persoană în vârstă de 67 de ani cu antecedente cardiace ar putea avea probleme în a obţine o astfel de poliţă.

Şapte ţări – inclusiv Letonia, Lituania şi Estonia – au devenit membre NATO în 2004. Având în vedere că ameninţarea unui atac din partea Rusiei nu era considerată ca fiind ceva serios la momentul respectiv, nu a fost o dezbatere îndelungă cu privire la cât de înţeleaptă este aderarea la NATO a statelor baltice, a declarat Rojansky.

În prezent, când Rusia lui Putin adoptă o atitudine din ce în ce mai agresivă în Ucraina, Georgia sau în altă parte, situaţia s-a schimbat, a declarat el. „Le-am oferit acoperirea politică, dar în circumstanţe total diferite, iar acest lucru creează îndoieli din partea lor în legătură cu onorarea acestei politici”, a afirmat Rojansky

SUA trebuie să facă mai multe pentru a-şi asigura aliaţii din cadrul NATO de angajamentul său, inclusiv prin dislocarea unor trupe permanente în Europa de Est, precum şi prin mobilizări mai frecvente şi la scară largă, a declarat Boris Zilberman, director adjunct al Fundaţiei pentru Apărarea Democraţiei.

Scopul ultim, a declarat el, este să se asigure că aceste ţări rămân de partea Statelor Unite.

În acelaşi timp, SUA trebuie să urmeze o linie delicată, crescându-şi prezenţa suficient de mult pentru a-şi asigura aliaţii de angajamentul lor dar nu atât de mult încât să îi ofere lui Vladimir Putin muniţie pentru a escalada agresiunea rusă, a declarat Zilberman.”

Parerea mea este ca atata vreme cat Rusia pierde controlul politic asupra Ucrainei, nu se poate multumi cu Acordurile de la Minsk. De aceea va cauta intr-un fel sau altul sa le incalce. Va cauta tot felul de tertipuri pentru asta. Datorita acestui lucru sunt de acord cu pozitia SUA in aceasta problema spinoasa pentru intreaga Europa. Rusia incearca, asta nu inseamna ca va si castiga. Bineinteles, un alt regim decat cel al D-lui. Putin ar putea insemna si o alta viziune, o alta politica externa a Rusiei. Insa partea proasta este ca Rusia ramane o amenintare, cu sau fara Putin la Putere acolo. Se vede acest lucru prin ce „au daruit” ei Ucrainei: mii de morti si pericole de epidemii cu boli grave. Lui Putin nu-i pasa de astfel de lucruri si e de presupus ca presiunea Rusiei se va mari. Se impune prelungirea sanctiunilor economice la adresa Rusiei si intarirea NATO in Estul Europei. Dar si continuarea negocierilor cu Rusia. De ce? Pentru ca Rusia nu are nevoie de Ucraina sau Transnistria, sau de Abhazia sau Osetia de Sud… Imperiul rus este unul ineficient si de aceea reactioneaza, pentru ca pierde din cauza asta teren, agresiv. Negocierile ar trebui sa-i faca sa inteleaga pe rusi lucrul asta si anume sa-si inteleaga propria lor ineficienta si faptul ca merg pe o cale gresita, cauzatoare de tensiuni politice si militare. Este evident ca Rusia are, spre exemplu, mai multa nevoie de colaborarea economica cu Vestul decat de Ucraina. Pe de alta parte, este cat se poate de limpede si explicabila orientarea Ucrainei spre Vest, atata vreme cat dupa atatia ani sub tutela Rusiei, n-a facut niciun progres, dimpotriva. Rusia a cautat sa aiba oamenii sai la conducerea Ucrainei, dupa prabusirea comunismului. Iar acesti oameni care au detinut Puterea, facand jocul Kremlinului, n-au fost capabili sa produca progres. De aceea si acea Revolutie Portocalie, cand Viktor Iuscenko a ajuns la Putere, si care a reprezentat o prima reactie la politica Kremlinului fata de aceasta tara. Este cat se poate de limpede ca inca din 2004 Rusia incepuse sa-si piarda influenta in Ucraina. Iar acest lucru nu e neaparat lucrarea unor servicii secrete occidentale sau cine stie ce conspiratii puse la cale de forte oculte. Ci e vorba de un lucru obiectiv, care trebuia in mod necesar sa se produca mai devreme sau mai tarziu, dupa prabusirea URSS.

Scandalul

Foarte interesant ce scrie Dl. Cristian Preda, europarlamentar, pe Facebook:

„Îi cer public premierului Victor Ponta să oprească finanțarea de la buget a propagandei pro-ruse! Despre ce este vorba? Așa cum se știe, în mai multe state membre, ca și la nivelul Comisiei Europene, s-a decis blocarea pe toate căile a campaniilor de manipulare orchestrate de Moscova. Ei bine, unii politicieni români vor, dimpotrivă, să sprijine operațiunile Moscovei. O am în vedere azi pe Maria Grapini. Cunoscută publicului larg pentru precaritatea educației sale și ignorată cu totul la Bruxelles, actuala deputată a plănuit să organizeze la PE o conferință a lui Dan Puric, cunoscut ideolog pro-Putin. După ce săptămâna trecută se agitau pentru a introduce Antena 3 în birouri, zilele astea pesediștii fac presiuni pentru a pune în scenă în forul european o campanie în favoarea acțiunii militare a Rusiei. Puric e invitat, la începutul lui iunie, să apere, în numele pluralismului și al diversității, vocea Moscovei. Scandalul nu se oprește aici. Cu toate că deputații europeni dispun de mijloace financiare considerabile pentru a organiza conferințe, seminare, expoziții etc., Grapini a făcut presiuni foarte mari asupra Institutului Cultural Român, pentru ca propagandistul să fie plătit cu un onorariu consistent de la București. De ce bani publici pentru amicul lui Dughin? Pentru a oficializa relația? Eu nu cred că ICR trebuie să finanțeze propaganda Moscovei. E adevărat că, atunci când ICR a fost reconfigurat, în fruntea lui a venit Andrei Marga, cel care afirma că Putin ar trebui să fie un model pentru toți politicienii europeni. E și Ponta de aceeași părere? Dacă nu e, atunci o poate dovedi, blocând inițiativa Mariei Grapini”

Lucrul asta apropo de influenta Rusiei in Romania si de cine sustine Rusia si politicile lui Putin, in opinia D-lui. Cristian Preda… E de luat aminte!!

Va propun si aceasta postare tot de pe Facebook a D-soarei. Gorghiu:

„Din punct de vedere legal, revocarea președintelui Consiliului Național al Audiovizualului este imposibilă în momentul de față. Instituția este condamnată să se decredibilizeze, rămânând sub conducerea unei persoane urmărite penal, implicate în numeroase scandaluri și care nu mai are susținerea membrilor Consiliului. Legea audiovizualului nu prevede posibilitatea demiterii președintelui Consiliului, dar o soluție rapidă și extrem de oportună ar putea veni de la Guvern, printr-o ordonanță de urgență care să modifice legea. Prea puține dintre ordonanțele (și mega-ordonanțele) guvernului Ponta își justifică urgența. În cazul acesta, mă întreb cum își justifică dl Ponta indiferența față de situația CNA sau ce îl leagă de președintele acestei instituții, ca să permită păstrarea sa în funcție.

O inițiativă pentru modificarea legii audiovizualului a fost depusă și în Parlament. Deloc surprinzător, însă, guvernul a depășit termenul la care trebuia să emită un punct de vedere.”

Iar link-ul la care face trimitere postarea este:

HotNews

DNA extinde, din nou, urmarirea penala pe numele sefei CNA Laura Georgescu

Se arata ca:

Procurorii DNA au dispus o noua extindere a urmaririi penale fata de Laura Georgescu, presedinta Consiliului National al Audiovizualului (CNA), acuzand-o de abuz in serviciu si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata (cate 3 acte materiale).

Procurorii arata in ordonanta ca, in calitatea sa de presedinte al CNA, Laura Georgescu ar fi instigat in perioada 2013 – 2014, la intocmirea unor sesizari cu date nereale, in vederea inregistrarii unor lucrari ce au intrat in analiza plenului CNA si care au fost solutionate prin sanctionarea posturilor de televiziune respective.

DNA sustina ca Laura Georgescu, posibil urmarind diferite interese de natura personala sau capacitata de entitati juridice din domeniul audiovizualului sau de persoane ce detin diferite functii publice, ar fi impus mai multor functionari din cadrul C.N.A., sa intocmeasca sesizari ce contin date nereale, iar ulterior ar fi sustinut respectivele sesizari false prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sanctionarea cu amenda a unui numar de 7 posturi TV, unele dintre aceste posturi fiind sanctionate de mai multe ori.

In cazul sesizarilor identificate cu privire la cele 7 posturi TV, s-ar fi inserat date nereale referitoare la identitatea persoanei care face sesizarea (nume, prenume, adresa de domiciliu, date de contact, etc.), sau chiar cu privire la momentul sesizarii. In continutul unei astfel de sesizari, ar fi fost inserate abaterile pe care a considerat presedinta CNA, Laura Georgescu ca ar fi suficiente pentru a putea sustine ulterior sanctionarea respectivului post, chiar daca in unele situatii faptele erau mai vechi si ar fi putut fi prescrise (se aplica termenul general de prescriptie in materie contraventionala – 6 luni), informeaza DNA.

Procurorii subliniaza ca, dupa redactare, aceste sesizari cu date nereale ar fi fost printate si inregistrate ca si cum ar fi fost preluate de pe email-ul institutiei, desi acestea, in mod evident nu erau transmise pe email, insa asta ar fi reprezentat modalitatea prin care Laura Georgescu pastra aparenta de legalitate a acestor sesizari.

Un alt aspect, rezultat in timpul urmaririi penale, este acela ca, in cazul unora dintre aceste sesizari false, momentul conceperii lor si al inregistrarii, este anterior derularii efective a programului in legatura cu care se reclama abaterea de la legea audiovizualului. In aceste conditii este evident ca se urmarea grila, se stabilea care program ar putea fi sanctionabil si se proceda la redactarea sesizarii, insa din neglijenta nu se modifica ora si ramanea mentionata ora redactarii care, asa cum s-a precizat, era anterioara difuzarii respectivului program, sustin procurorii anticoruptie.

Dupa extinderea anterioara urmaririi penale (aspecte mediatizate la 2 aprilie 2015), a continuat efectuarea cercetarilor. In acest context, o parte din operatorii TV sanctionati cu amenda ca urmare a demersurilor efectuate de presedinta CNA, suspecta Georgescu Laura, in baza sesizarilor false realizate chiar la instigarea acesteia, au comunicat date utile anchetei” , se arata in comunicatul DNA.

Procurorii informeaza ca, printre datele comunicate de operatorii TV, au fost identificate noi sesizari care contineau date false, fiind promovate de Laura Georgescu si care au avut ca rezultat sanctionarea cu amenda.

In final, luand in considerare si infractiunile/starea de fapt mediatizate prin comunicatul 662 din 2 aprilie 2015 si cele prezente, in sarcina suspectei Georgescu Laura, savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu (20 acte materiale) si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata (20 acte materiale) – cu referire la sesizarile falsificate care au stat la baza sanctionarii cu amenda a 7 posturi TV” , mai arata DNA.”

Update

Romania Libera

Cutremurul din Nepal: Peste 5.000 de morți și 11.000 de răniți

Se arata ca:

„Bilanţul cutremurelor şi avalanşelor produse în Nepal a depăşit 5.000 de morţi, iar peste 11.000 de oameni au fost răniţi, au anunţat marţi autorităţile locale, potrivit Mediafax.

„Până în prezent, putem confirma moartea a 5.057 de persoane; alţi 11.000 de oameni au fost răniţi”, a comunicat Centrul nepalez pentru operaţiuni de urgenţă, citat de NBC News.

Alţi aproximativ 1,4 milioane de oameni au nevoie urgentă de alimente şi apă, iar numărul persoanelor afectate de seisme se ridică la şapte milioane. Nepalul are 28 de milioane de locuitori.

Citește și: Cutremurul din Nepal: Google concepe un serviciu online pentru localizarea persoanelor dispărute

Bilanţul prezentat anterior era de 4.200 de morţi şi 8.500 de răniţi.

Premierul ţării, Sushil Koirala, a avertizat că bilanţul victimelor ar putea ajunge la 10.000 de morţi, dând asigurări că operaţiunile pentru găsirea eventualilor supravieţuitori continuă.

Citește și: Vaticanul oferă 100.000 de dolari sinistraţilor din Nepal

Un cutremur de 7,9 grade s-a produs sâmbătă în Nepal, provocând avalanşe de amploare şi fiind urmat de zeci de replici de intensitate mare.”

😦

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Aprilie 25, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 39 comentarii

Atitudinea Germaniei…

Recomand sa cititi articolul lui George Friedman, de pe Stratfor, privind Germania:

Germany Emerges is republished with permission of Stratfor.”

Se arata ca:

By George Friedman

German Chancellor Angela Merkel, accompanied by French President Francois Hollande, met with Russian President Vladimir Putin on Feb. 6. Then she met with U.S. President Barack Obama on Feb. 9. The primary subject was Ukraine, but the first issue discussed at the news conference following the meeting with Obama was Greece. Greece and Ukraine are not linked in the American mind. They are linked in the German mind, because both are indicators of Germany’s new role in the world and of Germany’s discomfort with it.

It is interesting to consider how far Germany has come in a rather short time. When Merkel took office in 2005, she became chancellor of a Germany that was at peace, in a European Union that was united. Germany had put its demands behind it, embedding itself in a Europe where it could be both prosperous and free of the geopolitical burdens that had led it into such dark places. If not the memory, then the fear of Germany had subsided in Europe. The Soviet Union was gone, and Russia was in the process of trying to recover from the worst consequences of that collapse. The primary issue in the European Union was what hurdles nations, clamoring to enter the union, would have to overcome in order to become members. Germany was in a rare position, given its history. It was in a place of comfort, safety and international collegiality.

The world that Merkel faces today is startlingly different. The European Union is in a deep crisis. Many blame Germany for that crisis, arguing that its aggressive export policies and demands for austerity were self-serving and planted the seeds of the crisis. It is charged with having used the euro to serve its interests and with shaping EU policy to protect its own corporations. The vision of a benign Germany has evaporated in much of Europe, fairly or unfairly. In many places, old images of Germany have re-emerged, if not in the center of many countries then certainly on the growing margins. In a real if limited way, Germany has become the country that other Europeans fear. Few countries are clamoring for membership in the European Union, and current members have little appetite for expanding the bloc’s boundaries.

At the same time, the peace that Germany had craved is in jeopardy. Events in Ukraine have aroused Russian fears of the West, and Russia has annexed Crimea and supported an insurgency in eastern Ukraine. Russia’s actions have sparked the United States’ fears of the re-emergence of a Russian hegemon, and the United States is discussing arming the Ukrainians and pre-positioning weapons for American troops in the Baltics, Poland, Romania and Bulgaria. The Russians are predicting dire consequences, and some U.S. senators are wanting to arm the Ukrainians.

If it is too much to say that Merkel’s world is collapsing, it is not too much to say that her world and Germany’s have been reshaped in ways that would have been inconceivable in 2005. The confluence of a financial crisis in Europe that has led to dramatic increases in nationalism — both in the way nations act and in the way citizens think — with the threat of war in Ukraine has transformed Germany’s world. Germany’s goal has been to avoid taking a leading political or military role in Europe. The current situation has made this impossible. The European financial crisis, now seven years old, has long ceased being primarily an economic problem and is now a political one. The Ukrainian crisis places Germany in the extraordinarily uncomfortable position of playing a leading role in keeping a political problem from turning into a military one.

The German Conundrum

It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.

There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.

Germany’s Role in Ukraine

The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.

As the Germans came to realize that this affair would not simply be political but would take on a military flavor, they began to back away from a major role. But disengagement was difficult. The Germans adopted a complex stance. They opposed the Russians but also did not want to provide direct military support to the Ukrainians. Instead, they participated in the sanctions against Russia while trying to play a conciliatory role. It was difficult for Merkel to play this deeply contradictory role, but given Germany’s history the role was not unreasonable. Germany’s status as a liberal democracy is central to its post-war self-conception. That is what it must be. Therefore, supporting the demonstrators in Kiev was an obligation. At the same time, Germany — particularly since the end of the Cold War — has been uneasy about playing a direct military role. It did that in Afghanistan but not Iraq. And participating in or supporting a military engagement in Ukraine resurrects memories of events involving Russia that Berlin does not want to confront.

Therefore, Germany adopted a contradictory policy. Although it supported a movement that was ultimately anti-Russian and supported sanctions against the Russians, more than any other power involved it does not want the political situation to evolve into a military one. It will not get involved in any military action in Ukraine, and the last thing Germany needs now is a war to its east. Having been involved in the beginnings of the crisis, and being unable to step away from it, Germany also wants to defuse it.

The Greek Issue

Germany repeated this complex approach with Greece for different reasons. The Germans are trying to find some sort of cover for the role they are playing with the Greeks. Germany exported more than 50 percent of its gross domestic product, and more than half of that went to the European free trade zone that was the heart of the EU project. Germany had developed production that far exceeded its domestic capacity for consumption. It had to have access to markets or face a severe economic crisis of its own.

But barriers are rising in Europe. The attacks in Paris raised demands for the resurrection of border guards and inspections. Alongside threats of militant Islamist attacks, the free flow of labor from country to country threatened to take jobs from natives and give them to outsiders. If borders became barriers to labor, and capital markets were already distorted by the ongoing crisis, then how long would it be before weaker economies used protectionist measures to keep out German goods?

The economic crisis had unleashed nationalism as each country tried to follow policies that would benefit it and in which many citizens — not in power, but powerful nonetheless — saw EU regulations as threats to their well-being. And behind these regulations and the pricing of the euro, they saw Germany’s hand.

This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.

Germany needed to make an example of Greece, and it tried very hard last week to be unbending, appearing to be a bit like the old Germany. The problem Germany had was that if the new Greek government wanted to survive, it couldn’t capitulate. It had been elected to resist Germany. And whatever the unknowns, it was not clear that default, in whole or part, wasn’t beneficial. And in the end, Greece could set its own rules. If the Greeks offered a fraction of repayment, would anyone refuse when the alternative was nothing?

Therefore, Germany was facing one of the other realities of its position — one that goes back to its unification in 1871. Although economically powerful, Germany was also extremely insecure. Its power rested on the ability and willingness of other countries to give Germany access to their markets. Without that access, German power could fall apart. With Greece, the Germans wanted to show the rest of Europe the consequences of default, but if Greece defaulted anyway, the only lesson might be that default works. Just as it had been in the past, Germany was simultaneously overbearing and insecure. In dealing with Greece, the Germans could not risk bringing down the European Union and could not be sure which thread, if pulled on, would unravel it.

Merkel’s Case in Washington

It was with this on her mind that Merkel came to Washington. Facing an overwhelming crisis within the European Union, Germany could not afford a war in Ukraine. U.S. threats to arm the Ukrainians were exactly what she did not need. It wasn’t just that Germany had a minimal army and couldn’t participate or, in extremis, defend itself. It was also that in being tough with Greece, Germany could not go much further before being seen as the strongman of Europe, a role it could not bear.

Thus, she came to Washington looking to soften the American position. But the American position came from deep wells as well. Part of it had to do with human rights, which should not be dismissed as one source of decision-making in this and other administrations. But the deeper well was the fact that for a hundred years, since World War I, through World War II and the Cold War, the United States had a single rigid imperative: No European hegemon could be allowed to dominate the Continent, as a united Europe was the only thing that might threaten national security. Therefore, regardless of any debate on the issue, the U.S. concern about a Russian-dominated Ukraine triggered the primordial fear of a Russian try at hegemony.

It was ironic that Germany, which the United States blocked twice as a hegemon, tried to persuade the United States that increased military action in Ukraine would not solve the problem. The Americans knew that, but they also knew that if they backed off now, the Russians would read it as an opportunity to press forward. Germany, which had helped set in motion both this crisis and the European crisis, was now asking the United States to back off. The request was understandable, but simply backing off was not possible. She needed to deliver something from Putin, such as a pledge to withdraw support to Ukrainian secessionists. But Putin needed something, too: a promise for an autonomous province. By now Merkel could live with that, but the Americans would find it undesirable. An autonomous Ukrainian province would inevitably become a base for undermining the rest of the country.

This is the classic German problem told two ways. Both derive from disproportionate strength overlying genuine weakness. The Germans are trying to reshape Europe, but their threats are of decreasing value. The Germans tried to reshape Ukraine but got trapped in the Russian reaction. In both cases, the problem was that they did not have sufficient power, instead requiring the acquiescence of others. And that is difficult to get. This is the old German problem: The Germans are too strong to be ignored and too weak to impose their will. Historically, the Germans tried to increase their strength so they could impose their will. In this case, they have no intention of doing so. It will be interesting to see whether their will can hold when their strength is insufficient.”

Am pus tot articolul deoarece chiar vreau sa-l am pe blog, un articol foarte important, unul din cele mai bune scrise de Dl. Friedman, si care cauta sa explice atat atitudinea Germaniei cu privire la problemele Zonei Euro si ale Europei, dar si cu privire la Ucraina. Am stat si m-am tot gandit la ideile expuse in acest articol… Ar trebui sa expun concluziile la care am ajuns, numai ca nu e foarte usor de tras concluzii. Autorul subliniaza atitutidinea contradictorie a Germaniei atat in privinta chestiunilor legate de Zona Euro, cat si in privinta problematicii Ucrainei, aceste cuvinte fiind edificatoare:

„It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.

There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.”

Este adevarat ca Europa este inca in criza. Autorul evidentiaza somajul catastrofal al tarilor din Sudul Europei si faptul ca rolul Germaniei nu mai e vazut ca fiind unul benign. Dimpotriva. Si eu am o impresie similara cu a D-lui. Friedman, si anume ca Europa D-nei. Cancelar, sau, poate mai bine zis, „Lumea” D-nei. Merkel, e cu totul diferita de ceea ce a fost si parca nu mai daruieste nicio speranta de mai bine. Pentru ca e o lume in colaps. Iata un mic pasaj din ceea ce spune despre Grecia:

„This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.”

El spune ca Germania s-a luptat sa scape de imaginea de „agresor”. Spune ca nationalismul ameninta Germania s-o duca in trecutul sau dispretuit, dar de asemenea ameninta ci comertul liber, esential pentru bunastarea Germaniei. Arata ca Eurozona a fost mai putin importanta, dar odata ce Grecia ar parasi Zona Euro, calea catre protectionism e scurta. El arata ca daca Grecia ar demonstra ca e mai bine daca da faliment decat sa-si plateasca datoriile, alte tari ar putea s-o urmeze. Iar daca demonstreaza ca e un lucru benefic daca parasesc zona de comert liber, atunci intreaga structura se poate desira, adica toata Zona Euro.

La noi multa lume intelege foarte superficial economia… Putini isi pun problema filozofiilor economice, ideologiilor etc. Austeritatea este o ideologie economica, promovata de Germania. Dar se vede ca aceasta nu e benefica Uniunii Europene, din aceasta cauza este si blamata. S-ar putea sa nu fie benefica nici Germaniei pana la urma… Si atunci de ce? De ce Cabinetul Merkel o sustine cu atata ardoare? Pentru ca nici nu-i aduce o glorie de bun augur…

E foarte greu de tras o concluzie, pana nu intelegi foarte exact politica aceasta contradictorie pe care o duce Germania. Repet, Germania… Dar voi face cateva comentarii…

Sa incepem mai intai cu Ucraina. Problema acestei tari foarte sarace trebuia, intr-un fel sau altul, transata… Dupa parerea mea, Ucraina nu mai renta pentru Rusia, cu atat mai mult cu cat ei nu puteau sa plateasca gazul livrat de rusi la preturi promotionale. Pe de alta parte, Rusia ar fi avut nevoie de Ucraina din considerente geopolitice. De dominatie si dictat. Dar, pe de alta parte, Ucraina e o tara mare, atat ca suprafata dar si ca populatie (aprox. 45 milioane de locuitori), ceea ce facea ca problema sa fie destul de dificila pentru Rusia. De aceea evenimentele (revolutie sau lovitura de stat) care l-au dat jos de la Putere pe fostul Presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, omul agreat de Kremlin n-au constitutit o surpriza pentru Rusia. S-ar putea ca ele sa fi fost tratate intr-o intelegere secreta intre Rusia si Germania.

Se vede foarte clar ca Rusia a iesit castigata prin Acordurile de la Minsk.

Mediafax

Ce prevede acordul de pace privind Ucraina. Cele 13 puncte ale acordului de la Minsk

Se arata ca:

Negocierile de la Minsk s-au încheiat, joi, cu un acord de încetare a focului care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează Russia Today, prezentând cele 13 puncte ale acestui document.

1. Încetarea focului în estul Ucrainei va intra în vigoare duminică, 15 februarie, la ora 00.00 (ora Kievului).

2. Retragerea armamentului greu. Părţile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 şi 150 de kilometri, în funcţie de raza de acţiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.

3. OSCE îşi va folosi dronele şi observatorii pe teren, precum şi imagini din satelit şi date radar pentru a se asigura că ambele părţi respectă acordul.

4. Kievul şi rebelii vor negocia termenii viitoarelor alegeri locale în zonele rebele, ceea ce îi va readuce în cadrul legal al Ucrainei. Kievul va adopta o legislaţie privind autoguvernarea care să fie acceptabilă pentru republicile autoproclamate.

5. Kievul va declara amnistie generală pentru rebeli.

6. Un schimb de prizonieri trebuie să aibă loc la cinci zile de la retragerea completă, respectiv în 19 zile dacă retragerea armamentului se va face în perioada maximă prevăzută de acord.

7. Convoaiele cu ajutor umanitar vor primi acces neîngrădit în zonele afectate de război. Va fi pus în funcţiune un mecanism internaţional de monitorizare.

8. Kievul va relua legăturile economice, plăţile sociale şi serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate. Această prevedere este subiectul unor negocieri ulterioare.

9. După organizarea alegerilor locale în regiunile Doneţk şi Lugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra graniţelor lor cu Rusia. Tranziţia ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituţionale cuprinzătoare în Ucraina.

10. Toate trupele străine, armamentul greu şi mercenarii vor fi retraşi din Ucraina. Grupările armate ilegale vor fi dezarmate, dar autorităţile locale din Doneţk şi Lugansk vor putea avea unităţi de miliţie legale.

11. Kievul va implementa o reformă constituţională cuprinzătoare până la sfârşitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean şi va oferi privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privinţa limbii, libertatea de a numi procurori şi judecători şi stabilirea unor relaţii economice cu Rusia.

12. Observatorii OSCE la alegeri vor verifica dacă alegerile locale din republicile autoproclamate corespund standardelor internaţionale. Procedura exactă pentru alegeri este subiectul unor negocieri ulterioare.

13. Discuţiile în cadrul „grupului de contact” (format din liderii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, un reprezentant al OSCE, fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima şi ambasadorul rus în Ucraina) se vor intensifica în diverse moduri.”

In primul rand Rusia a scapat de o povara: Ucraina. In al doilea rand, printr-un mic razboi, pozitia geopolitica a Rusiei a ramas nealterata. Rusia are Crimeea, a carei importanta strategica la Marea Neagra este evidenta si un control autoritar in Estul Ucrainei (Donetk-Lugansk) – uitati-va, va rog, la punctul 11. din Acord. Este limpede ca Estul Ucrainei va tine de Rusia iar importanta acestui lucru e foarte mare in raport cu o eventuala primire a Ucrainei in NATO, lucru de care Rusia se teme. Cu alte cuvinte, avand Estul Ucrainei sub control (pentru ca acolo sunt oameni care sunt gata sa raspunda oricand la comanda Kremlinului, nu a Kievului) si Crimeea, o eventuala integrare in NATO a Ucrainei este, desigur, dificil de realizat. In orice caz, Rusia poate reactiona repede, imediat. Ceea ce arata George Friedman o iau de buna:

„The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.”

si anume ca Germania a furnizat suport si pregatire liderilor care l-au rasturnat pe Ianukovici, iar programul de ridicare de noi lideri a fost sponsorizat de partidul D-nei. Merkel, CDU… Insa D-na. Merkel nu a sustinut interventia militara la agresiunea Rusiei, care a urmat. De unde se vede foarte clar ca D-na. Merkel a actionat, de fapt, in favoarea Rusiei!! Trebuie sa remarcam acest lucru. Iar rezultatul Acordului de la Minsk, cum aratam mai sus, confirma acest lucru.

In privinta Uniunii Europene. Eu cred ca e mai mult decat evident ca pe D-na. Merkel nu o intereseaza de fapt flancul sudic al UE. Din partea dumneaei: duca-se! De unde rezulta ca pe D-na. Merkel nu o prea intereseaza Uniunea Europeana, nici Zona Euro. Ci mai mult o relatie buna cu Rusia, unde sa poata avea si o imensa piata de desfacere pentru produsele germane. Nici Ucraina n-o intereseaza! Si s-a vazut ca nu a dorit sa ajute financiar Ucraina, decat cu sume nesemnificative, daca asta inseamna ajutor. Si ajunsi aici ar trebui sa ne gandim la altceva. La o realitate a Germaniei, a acelei Germanii de dupa 1989

Ce se intampla? Germania inainte de 1989 era impartita in doua: Germania Federala, capitalista, si RDG, tara comunista, facand parte din Tratatul de la Varsovia si gravitand in jurul Kremlinului. Pentru cei tineri astea sunt povesti dintr-o alta era. Stiu asta. Insa problema e alta. In RDG erau multi comunisti si au ramas si in zilele noastre. Mai mult, spionajul, inclusiv cel politic, al serviciilor rusesti era foarte activ in RDG. Eu cred ca intr-un mod aproape sigur aceste legaturi au ramas si pana in zilele noastre, cu atat mai mult cu cat liderii la varf mai pot fi si cumparati intr-un fel sau altul, fara sa se poata demonstra ca ar fi vorba de coruptie, pentru ca nu se doreste asta. Dupa parerea mea, poate nu D-na. Merkel, dar nu se stie niciodata, sunt oameni la varf, in Germania, vizibili sau care stau in umbra, cumparati prin serviciile de spionaj rusesti de catre Puterea de la Kremlin. Sa nu ne miram daca Germania, prin politica aceasta „contradictorie” pe care o promoveaza in Europa, ar dori sa-i faca Rusiei cadou tot Sudul neperformant economic al Europei, aratand cu degetul asupra coruptiei din tari ca Italia, Romania, Bulgaria, dar camufland perfect coruptia interna din Germania care se traduce prin cardasia mascata cu rusii. Evident, nu pot sa faca lucrul acesta dintr-o data, inteleg asta. Iata insa un articol aparut in The Washington Post si semnat de catre :

Forget left and right: Europe’s divisions lie elsewhere

Se arata ca:

„For those who want a happy ending or an easy moral to the story, the election of a new Greek government last month poses some interesting quandaries. Progressives of various kinds at first hailed what appeared to be a victory for the radical left-wing party Syriza, but they were caught off guard when Syriza instantly struck a coalition deal with the Independent Greeks, a radical right-wing party that Daniel Cohn-Bendit, a legendary European leftist, bluntly described as “ultranationalist” with a “homophobic, anti-Semitic, racist” leader.

Many of those who rooted for Syriza because of its campaign against the budget-cutting “austerity” program imposed on Greece by its creditors were also taken aback when other, more urgent priorities appeared on the new leaders’ agenda. Both parties turn out to have close connections to the authoritarian Russian government, and both have curious links to a notorious Russian fascist ideologue, Alexander Dugin, who among other things has called for a “genocide” of the “race of Ukrainian bastards.” Accordingly, the new Greek government’s first foreign policy act was not a protest against European economic policy but a protest against sanctions on Russia. Only then did it launch negotiations with its European creditors by announcing that it would refuse to negotiate with its European creditors.

In truth, Greece makes nonsense out of all of the political categories we normally use in Europe. Our notions of “left” and “right” are ancient, dating to the French revolution: In 1789, the nobility sat on the right side of the Assemblée Nationale, and the revolutionaries sat on the left. Since then, “people who want change” are supposedly leftist, and “conservatives” are rightist. This typology hasn’t really worked for a long time — there have been plenty of revolutionary right-wing movements, and an equal number of conservative leftists. But this language now obscures what is happening in Europe altogether.

The most important division in Europe is not right vs. left. Nor is the main issue even “austerity” vs. “anti-austerity.” Some of the countries hit hardest by the 2009 financial crisis have pursued “austerity” with great success. Ireland has restructured and is once again growing. Latvia found ways to cut government spending without cutting pensions and is growing at one of the fastest rates in Europe.

The real division in Europe is between what I would call established, integrationist politics and isolationist, nationalist politics. It was visible last year in Britain, during the Scottish independence referendum. The Scottish Nationalists were unlike Syriza in many, many ways, but they were using similar language of “national renewal,” and they were calling for a similar reassertion of national control: Control over the economy, over political decisions, over borders. Syriza gets along well with the Greek far right because, in essence, both want to reassert national control. Perhaps the right would prefer a higher emphasis on immigration, but it shares Syriza’s furious hatred of the “troika” that control the bailout fund which has been extended to Greece — the European Central Bank, the European Commission and the International Monetary Fund.

Both parties want decisions about Greece to be made inside Greece. Foreigners, especially bankers, should go away and keep their opinions to themselves. As it happens, Russia is now led by a man who voices exactly the same views: Vladimir Putin has also isolated his country, politically and economically, from the rest of Europe. Hence the warmth between him and the Greeks.”

Sa explicam pe intelesul tuturor. Se stie ca Germania doreste sa impuna Greciei o cura de dura austeritate. Ca noul guvern, cel al lui Alexis Tsipras – Syriza – nu e de acord, toata lumea stie… Numai ca D-na. Applebaum spune ca primul Act de politica externa pe care l-a emis acest nou guvern nu a fost acela de a protesta impotriva politicilor economice duse in Europa, ci acela de a protesta impotriva sanctiunilor impuse Rusiei! Cu alte cuvinte, D-na. Merkel prin politica inflexibila pe care o duce fata de Grecia, impunand o austeritate fata de care toata Grecia e impotriva, impinge aceasta tara in bratele Rusiei. Politica D-nei. Merkel este o politica pro Rusia si antieuropeana! Rusia, dupa sfarsitul Razboiului Rece, in 1989, a pierdut aliati – tarile din fostul Tratat de la Varsovia sunt acum in NATO – de aceea Rusia are nevoie de noi aliati, iar Germania Angelei Merkel cauta sa-i faca niste cadouri cat mai placute. Mai mult, D-na. Applebaum arata un lucru foarte interesant: Syriza este intr-o coalitie cu un partid de extrema dreapta, Grecii Independenti, carcaterizat de catre Daniel Cohn-Bendit, legendar om de stanga din Europa, drept „ultranationalist”, cu un lider „homofob, antisemit si rasist”. Interesant este ca ambele partide au legaturi cu notoriul lider fascist rus, omul de casa al Kremlinului, Alexandr Dughin, care, printre altele, indemna la „genocidul rasei ucrainene de bastarzi”. Iar austeritatea pe care Germania a impus-o Greciei a condus la o astfel de situatie care pune probleme si in interiorul NATO. Este corect sa sesizezi diviziunea Europei intre politicile integrationiste si cele izolationiste, nationaliste. Insa comunitarismele acestea nationaliste au aparut ca urmare a crizei din Zona Euro, care inca mai bantuie Europa, si sunt intretinute de politicile de austritate promovate de Germania, pentru ca inainte, dupa cum observa George Friedman, nu era asa. Este limpede ca daca Zona Euro, care se bazeaza pe o moneda unica, euro, expresie limpede a integrationismului, incepe sa functioneze foarte prost datorita in principal noii ideologii economice, austeritatea, incepe sa apara izolationismul sau nationalismul, pentru ca moneda proprie unei tari are un astfel de caracter, unul national. Integrationismul acesta, de care vorbeste D-na. Applebaum, nu trebuie confundat cu liberalismul. Euro, spre deosebire de US dollar, este o moneda unica pentru un grup de mai multe tari. In felul asta un grup de tari se integreaza monetar si economic. Insa asta nu inseamna ca intr-o tara ce are moneda sa proprie nu poti sa ai libertate economica. Una e libertatea economica si alta e integrationismul prin intermediul monedei unice, euro. Libertatea economica este atunci cand esti liber, cand nu te ingradeste cineva sau statul, cand statul nu-ti impune ceva, implicarea sa in economie fiind minimala. Integrationismul nu inseamna neaparat libertate economica, de vreme ce ti se impune de la centru o ideologie, prin Tratatul de Guvernanta Fiscala, pe care n-ai incotro si trebuie, fortat, s-o accepti. Pentru ca aici e vorba de integrarea ideologica, nu neaparat de libertate, iar George Friedman puncteaza excelent: Germania se comporta ca un stapan, celelalte tari incep sa le cam fie frica de Germania. Deci acest integrationism presupune un stapan de temut: Germania. Or, asta nu mai este libertate. Nationalismul, atunci, nu e decat o reactie de impotrivire la o astfel de politica promovata de Germania, ce tinde sa devina dictatoriala. O impartire a Europei intre Germania si Rusia? N-ar fi exclus sa se urmareasca un asemenea lucru. De aceea SUA trebuie sa supravegheze ce se intampla aici, iar Germania, oamenii de la varf din Germania, indiferent ca se afla la Putere sau in Opozitie, trebuie supravegheati informativ pentru ca pericolul de derapaj e mare, coruptia, mascata in diverse feluri, e de asemenea mare, iar Germania, prin politicile sale pe care le practica, poate pune in pericol NATO si securitatea SUA.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Februarie 16, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 62 comentarii

Iranul. Strategii. Pozitia Rusiei

Rusia mareste presiunea militara in zona, la granita dintre Armenia si Iran,KAZAN. Sabantui, a Tatar festival. in cazul izbucnirii razboiului dintre Israel si Iran. Din punct de vedere diplomatic, implicarea in actiuni militare a Iranului e privita ca o amenintare directa la adresa Rusiei.

Iata ce ne spune Gandul:

Rusia se pregăteşte de RĂZBOIUL ISRAELULUI CU IRAN. Când crede Moscova că va începe conflictul şi ce măsuri a luat deja

Articolul, pe care il recomand a fi citit in original, arata urmatoarele:

„Armata rusă îşi trimite soldaţii la graniţa Armeniei cu Iran, pentru a anticipa un atac al Israelului asupra republicii islamice, care ar putea avea loc la  vară, potrivit unor „surse informate” din Rusia, citate de Business Insider.

TEHRAN. With the President of Iran, Mahmoud Ah...

TEHRAN. With the President of Iran, Mahmoud Ahmadinejad. Русский: ТЕГЕРАН. С Президентом Ирана Махмудом Ахмадинежадом. (Photo credit: Wikipedia)

Moscova a avertizat în repetate rânduri că un atac îndreptat împotriva Iranului va fi privit ca o ameninţare pentru siguranţa Federaţiei Ruse.

„Iran este vecinul nostru. Dacă Iran este implicat în orice fel de acţiune militară, este o ameninţare directă la adresa securităţii noastre„, a declarat Dmitri Rogozin, fostul ambasador al Rusiei la NATO, actual vicepremier, potrivit publicaţiei citate.

Rusia consideră că Israelul nu are suficiente resurse militare pentru a învinge Iranul şi că un atac împotriva republicii islamice nu se va putea desfăşura fără americani. Indiferent că atacatorul vor fi SUA, Israelul sau ambele puteri în coaliţie, Rusia va fi dispusă inclusiv să ajute Iranul, pentru a-şi apăra interesele în regiune.

În acest sens, Moscova a început deja să îşi trimită soldaţi şi echipament militar în Armenia, la graniţa cu Iran, pentru a fi pregătite pentru un război care, din prisma surselor ruseşti citate de Business Insider, este iminent.

Aceleaşi surse au dezvăluit că Rusia a început pregătirile de război încă de acum doi ani, când a modernizat o bază  militară din Armenia, baza 102 din Gyumri, la graniţele cu Georgia şi Turcia.

„Baza militară 102 este un punct-cheie, este avanpostul Rusiei în Caucazii de Sud”, a explicat o sursă militară rusă pentru Nezavisimaya Gazeta.

Ruşii, însă, se tem că Georgia va coopera cu SUA şi va bloca aprovizionarea bazei 102, la care se ajunge acum doar pe calea aerului. Singura cale terestră pe care s-ar putea ajunge acum la această bază este blocată de georgieni.

Prin urmare, un război între Iran şi Israel şi/sau SUA va putea provoca reaprinde conflictul Rusiei cu Georgia, conform aceloraşi surse citate, care subliniază că Vladimir Putin consideră că are de „treburi neterminate” în ţara preşedintelui Mihail Saakaşvili, pe care a atacat-o în 2008.

„S-ar putea să fie nevoie de intervenţie militară pentru a înlătura blocada instituită de Georgia şi a redeschide coridorul spre Armenia”, a declarat Yuri Netkachev, fostul şef adjunct al armatei ruseşti în regiunea Transcaucazia (formată din Georgia, Azerbaidjan şi Armenia), potrivit Business Insider.

Un alt motiv de îngrijorare pentru ruşi este îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale dintre Israel şi Azerbaidjan. Recent, Israelul a semnat un contract de vânzare de echipament militar către Azerbaidjan în valoare de 1,6 miliarde de dolari.

Armata rusă crede că, dacă SUA vor ataca Iranul, vor trimite trupe în Georgia şi nave de război în Marea Caspică, ajutate fiind de Azerbaidjan. În acest caz, ruşii ar putea, la comanda lui Vladimir Putin, să trimită efective militare impresionante în cele două provincii ocupate în timpul războiului cu Georgia, Abhazia şi Osetia de Sud. Totodată, unul dintre liderii armatei ruse, generalul Vladimir Shamanov, a anunţat deja că se vor suplimenta efectivele din Armenia, măsură despre care se crede că ar avea de-a face tot cu un posibil război în Iran, potrivit unui expert în politica regiunii, Pavel Felgenhauer, citat de Business Insider.”

DE citit si:

Reţeaua teroristă Al-Qaida ameninţă Marea Britanie cu atentate dacă Abu Qatada va fi extrădat

Aprilie 11, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Sa vedem si cu ce stiri debuteaza 2012!

Iata ca odata cu noul an apar si stirile ingrijoratoare. Multe probleme inca nu si-au gasit rezolvarea, iar tensiunile persista. In acest sens mi-au atras atentie doua articole din Romania Libera.

„Reformele” lui Orban

Ungaria: Intrarea în vigoare a controversatei Constituţii

Iata ce arata acest articol:

„Noua Constituţie cu puternice accente naţionaliste a Ungariei, dorită de premierul Viktor Orban, a intrat în vigoare duminică, instaurând reformele foarte controversate privind Banca centrală, justiţia şi legea electorală, în pofida criticilor internaţionale, transmite AFP, citată de Agerpres.
Viktor Orban, denunţat ca „autocrat” de opoziţia de stânga şi ecologistă şi de numeroase organizaţii ale societăţii civile, a remodelat în 18 luni Ungaria după chipul său, sfidând criticile Uniunii Europene legate de compatibilitatea acestor legi cu dreptul comunitar, şi îngrijorările SUA faţă de starea democraţiei în Ungaria.

În noua lege fundamentală, denumirea „Republica Ungaria” dispare, fiind înlocuită cu „Ungaria”, şi este înscrisă o referire explicită la Dumnezeu, prin sintagma „Dumnezeu îi binecuvântează pe unguri„.

Profitând de majoritatea parlamentară de două treimi a partidului său conservator FIDESZ, premierul Viktor Orban a dat valoare constituţională unor legi, care nu vor putea fi modificate decât cu o majoritate identică. Este însă puţin probabil că, pe viitor, un guvern provenit din actuala opoziţie va dispune de un asemenea procent în parlament.

O astfel de lege este cea a „stabilităţii financiare”, care statuează taxa unică de 16% pe venit şi va face foarte dificilă instaurarea de măsuri fiscale de urgenţă în cazul unui deficit public în cădere liberă.

În domeniul politic, Constituţia îi face retroactiv „responsabili de crimele comuniste” comise până în 1989 pe liderii actualului partid socialist (ex-comunist), în timp ce, în plan religios, reduce de la circa 300 la 114 comunităţile beneficiare de subvenţii publice.

Noua lege fundamentală face referire şi la viaţa privată, decretând embrionul ca fiinţă umană încă de la debutul sarcinii, şi alimentând temerile societăţii civile şi ale opoziţiei că avortul va deveni dificil. De asemenea, textul stipulează că o căsătorie nu poate avea loc decât între un bărbat şi o femeie, excluzând astfel căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Aceste modificări legislative au loc pe fondul instalării în toate funcţiile-cheie ale statului a unor apropiaţi ai lui Orban, mulţi dintre aceştia cu mandate de 9 sau 12 ani, al concedierii masive a jurnaliştilor incomozi, precum şi al devalorizării forintului cu peste 20% faţă de euro în ultimele trei luni.” (subl.mea)

Deci… cam asa vor sa arate reformele portocalii… Ele nu tin cont nici macar de criticile Uniunii Europene! Insa e foarte ingrijorator un anumit lucru si anume ca se vehiculeaza o idee (manipulare din partea unor cercuri interesate?!) ca astfel de „reforme” ar avea darul sa ne apropie mai mult de SUA!! Ca si cum astfel de „reforme” ar fi dorite de Statele Unite. Adica „reforme” de asa maniera incat sa se ajunga, aici in Est (dar poate ca nu numai), la regimuri dictatoriale!

In alta parte a lumii, o alta situatie deosebit de ingrijoratoare:

Iranul si… rachetele cu raza medie de actiune

Iranul testează o rachetă cu rază medie de acţiune în timpul manevrelor navale

In articol de arata ca:

„Iranul a testat o rachetă cu rază medie de acţiune, duminică, în timpul manevrelor navale din apropierea strâmtorii Ormuz, a anunţat un purtător de cuvânt al acestor exerciţii, citat de agenţia oficială Irna, scrie Mediafax.

„Această rachetă suprafaţă-aer cu rază medie de acţiune este echipată cu tehnologia cea mai recentă pentru a combate ţinte furtive şi sistemele inteligente care încearcă să întrerupă traiectoria rachetei„, a precizat amiralul Mahmoud Moussavi.

Acesta a fost primul test al acestui tip de rachetă, „concepută şi fabricată” în Iran, potrivit amiralului, care nu a precizat dacă racheta a fost lansată de pe o navă sau de la sol.

Această demonstraţie de forţă intervine în momentul în care Statele Unite şi Occidentul sporesc presiunile asupra Iranului din cauza programului său nuclear controversat.

Manevrele navale, care au început la 24 decembrie, se desfăşoară în jurul strâmtorii Ormuz. Teheranul a ameninţat că va închide acest canal strategic pentru aprovizionarea cu petrol, în caz de noi sancţiuni asupra exporturilor sale de petrol.

Preşedintele american, Barack Obama, a promulgat sâmbătă o lege de finanţare a Pentagonului care consolidează sancţiunile împotriva sectorului financiar al Iranului.

La rândul său, negociatorul şef iranian Said Jalili a afirmat că ţara sa este pregătită să reia discuţiile cu puterile mondiale asupra programului său nuclear controversat, ameninţând în acelaşi timp cu o „ripostă” în cazul unei ameninţări la adresa republicii islamice.” (subl.mea)

Mie mi se par ca acestea sunt manevrele de pregatire a unui razboi de proportii in Orientul Mijlociu. Eu sper, totusi, sa ma insel si sa se poata rezolva toate problemele pe cale diplomatica, la masa tratativelor, pe calea Pacii.

Ianuarie 1, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Tensiuni…

Romania Libera:

Conflict pe tema genocidului armean: Turcia ameninţă Franţa

Se arata ca:

„După ce Adunarea Naţională a Franţei a adoptat o lege conform căreia negarea genocidului comis de trupele turceşti împotriva armenilor va fi pedepsită cu un an de închisoare şi 45.000 de euro, guvernul turc a anunţat retragerea ambasadorului său de la Paris şi a oprit cooperarea militară cu Franţa.

Şi după aproape 100 de ani, genocidul armean este în continuare un subiect tabu pentru oficialii turci – cu atât mai mult atunci când este adus în discuţie de reprezentanţii unui stat străin. Deşi 22 de ţări, printre care se numără Rusia şi mai multe state membre ale Uniunii Europene, au recunoscut oficial masacrul în care au fost ucişi 1,3 milioane de oameni drept genocid, guvernul turc continuă să îl numească „tragicul eveniment”. În Franţa, genocidul a fost recunoscut încă din 2001 – însă până acum legea avea doar un aspect simbolic; spre deosebire de genocidul comis de regimul nazist asupra populaţiei evreieşti din Europa, negarea genocidului armean nu avea statutul de crimă.

După ce a fost adoptată de Adunarea Naţională, legea va fi supusă la vot şi în Senat – unde ar putea fi însă oprită de reprezentanţii Partidului Socialist; aceştia au criticat-o drept o manevră politică a preşedintelui Nicolas Sarkozy.

Rugămintea lui Aznavour

Într-adevăr, un asemenea motiv nu poate fi exclus: în Franţa trăiesc circa 500.000 de persoane cu origini armeneşti, iar cel mai cunoscut reprezentant al acestora este cântăreţul Charles Aznavour – un bun prieten al soţiei preşedintelui, Carla Bruni-Sarkozy. Conform cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, în cursul unei călătorii efectuate împreună cu Nicolas Sarkozy în octombrie în Armenia, Aznavour a obţinut de la acesta promisiunea că va susţine proiectul de lege privind genocidul armean. Oricum, Nicolas Sarkozy nu este considerat un prieten al Turciei, după cum constată publicaţia germană Der Spiegel: adversitatea sa împotriva aderării statului otoman la Uniunea Europeană este binecunoscută, iar într-un discurs ţinut în timpul recentei sale vizite la Erevan, preşedintele francez a cerut Turciei să se uite „în ochii propriei istorii” şi să recunoască genocidul armean.

Totodată, şi Valerie Boyer, parlamentarul care a introdus proiectul de lege, ar putea fi suspectată că a acţionat şi în interes propriu: cercul electoral pe care îl reprezintă se află în sudul Franţei, într-o regiune în care comunitatea armenească deţine o importantă influenţă politică. Referindu-se la protestele puternice ale Turciei, Boyer a declarat, conform publicaţiei Businessweek, că este şocată de faptul că, „într-un moment în care Turcia bate la uşa Europei, această ţară importantă îşi încurajează cetăţenii să protesteze împotriva propunerii de lege”.

Presiunile Turciei, fără rezultat

Într-adevăr, guvernul turc a făcut de mai multă vreme presiuni asupra Franţei să renunţe la adoptarea legii. Într-o scrisoare trimisă de către premierul turc Recep Tayyip Erdogan lui Nicolas Sarkozy, preşedintelui francez i se atrăgea atenţia că relaţiile turco-franceze ar putea suferi o ruptură ireparabilă. Totodată, două delegaţii din Turcia, una compusă din membri ai Parlamentului, cealaltă din reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, au vizitat Parisul săptămâna trecută, încercând să schimbe, în ultimul ceas, decizia parlamentarilor francezi.

„Sistemul politic francez nu se uită la situaţia care trebuie”, a afirmat, conform Businessweek, Volkan Bozkir, şeful comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului turc; „în loc să se gândească la Turcia anului 2001 sau 2006, când economia nu era atât de înfloritoare, ar trebui să vadă Turcia de astăzi”. Ameninţarea voalată a fost repetată şi de preşedintele Camerei de Comerţ a Turciei, Rifat Hisarciklioglu, care a avertizat Parisul că adoptarea noii legi ar putea aduce „pagube mari şi consecinţe grave pentru ambele state”, după cum relatează FAZ. Ministerul de Externe al Franţei a avertizat, la rândul său guvernul de la Ankara că discriminarea unor companii din Uniunea Europeană ar putea periclita relaţiile Turciei cu aceasta.

Airbus şi Renault ar putea fi afectate de criză

O eventuală penalizare, tacită sau nu, a companiilor franceze care operează în Turcia, ar putea avea efecte semnificative asupra acestora: conform Businessweek, valoarea schimburile bilaterale dintre cele două ţări se ridică la 20 miliarde de dolari. De altfel, Volkan Bozkir nu s-a sfiit să amintească acest lucru.  „Există oportunităţi pentru expansiunea cooperării noastre, mai ales în domeniile energiei şi aviaţiei”, a declarat acesta, adăugând că „dacă un om de afaceri turc are de ales dintre o ţară prietenoasă şi una neprietenoasă, există o psihologie negativă care îi poate afecta alegerea”.”

Premierul turc acuzã Franţa cã a comis un „genocid” în Algeria

Urmeaza ceva foarte tare:

Turcia avertizeaza SUA in legatura cu o recunoastere a genocidului armean

Iata ce arata articolul:

„Relatiile dintre Turcia si Statele Unite si apropierea turco-armeana vor avea de suferit in cazul in care Congresul american va vota un text prin care sa recunoasca drept genocid masacrarea armenilor in timpul Imperiului Otoman, a avertizat luni Ministerul turc de Externe, citat de AFP.

Avertismentul intervine in conditiile in care Comisia de externe a Camerei Reprezentantilor urmeaza sa se reuneasca saptamana aceasta pentru a discuta de o rezolutie in acest dosar. „Asteptam din partea comisiei (…) sa respinga proiectul de rezolutie, care va submina relatiile dintre Turcia si Statele Unite si va provoca o intrerupere a eforturilor pentru o normalizare a relatiilor dintre Turcia si Armenia”, afirma ministerul intr-un comunicat citat de NewsIn.

„Vrem sa credem ca membrii comisiei sunt constienti de daunele pe care proiectul lor de rezolutie le va provoca eforturilor de pace si de stabilitate in Caucazul de Sud si ca vor actiona in acest sens cu responsabilitate”,adauga documentul. Chestiunea genocidului armean este un camp minat din punct de vedere diplomatic. Administratia americana s-a abtinut deocamdata sa adopte acest termen, pentru a nu deteriora relatiile cu Turcia, membra NATO si aliat privilegiat al Washingtonului in Orientul Mijlociu.

Presedintele american Barack Obama, care a promis in timpul campaniei electorale sa recunoasca genocidul armean, a renuntat sa mai foloseasca acest termen, in conditiile in care Statele Unite sustin eforturile in curs pentru o normalizare a relatiilor dintre Turcia si Armenia, care nu au relatii diplomatice si a caror frontiera comuna este inchisa.

Armenii exercita presiuni pentru a fi recunoscut drept genocid masacrele si deportarile care, intre 1915 si 1917, s-au soldat cu moarea a peste 1.500.000 dintre ei. Turcia recunoaste ca intre 300.000 si 500.000 de armeni au murit, dar nu ca victime ale unei campanii de exterminare, ci in haosul ultimilor ani ai Imperiului Otoman.” (subl.mea)

OSCE, preocupatã de consecinţele legii franceze care pedepseşte negarea genocidului armenilor

Se arata ca:

„Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a criticat legea adoptatã joi de Parlamentul francez care pedepseşte negarea genocidului armenilor, apreciind cã poate criminaliza dezbaterile istorice şi submina libertatea de exprimare, relateazã AFP şi Mediafax.

„Recunosc intenţiile umanitare ale membrilor Adunãrii Naţionale, care au redactat şi susţinut acest proiect” de lege, a declarat reprezentanta OSCE pentru libertatea presei Dunja Mijatovic într-un comunicat.

„Cred însã cã adoptarea finalã a acestor amendamente va genera îngrijorãri serioase privind standardele internaţionale ale libertãţii de exprimare”, a adãugat ea, exprimându-şi dorinţa ca Senatul sã respingã textul.

Ea se teme în principal de „o criminalizare a dezbaterilor istorice publice”, care nu favorizeazã „o mai bunã înţelegere între popoare şi comunitãţile” membre ale OSCE.

Mijatovic se teme de asemenea cã alte ţãri vor imita Franţa şi vor criminaliza anumite luãri de poziţie istorice, cu încãlcarea angajamentelor lor în cadrul OSCE, care vizeazã sã încurajeze discuţia liberã pe teme de interes public.

Deputaţii francezi au aprobat, joi, proiectul de lege privind negarea actelor de genocid, inclusiv a genocidului armean din 1915, în pofida ameninţãrilor Turciei şi a prezenţei a mii de manifestanţi în faţa Adunãrii Naţionale. Textul a fost aprobat prin vot deschis cu o largã majoritate a deputaţilor prezenţi în salã.

Proiectul de lege prevede un an de închisoare şi condamnarea la o amendã de 45.000 de euro pentru orice acţiune de negare publicã a genocidului recunoscut de lege. Franţa recunoaşte douã acte de genocid, cel împotriva evreilor şi cel împotriva armenilor.”

Si iata o prima consecinta:

HotNews

Turcia a acordat Rusiei permisiunea ca South Stream sa-i tranziteze apele teritoriale

Se arata, printre altele, ca:

Turcia a acordat miercuri permisiunea Rusiei ca gazoductul South Stream sa-i tranziteze apele, acesta fiind ultimul element de care Moscova avea nevoie pentru a realiza proiectul de furnizare a gazelor catre Europa, care rivalizeaza cu conducta Nabucco sustinuta de UE, potrivit Reuters.

Proiectul South Stream ar putea surclasa astfel Nabucco, destinat sa reduca dependenta Europei de Rusia prin transportul de gaze din Azerbaidjan si Asia Centrala, si ar permite ocolirea Ucrainei, una dintre principalele rute de tranzit ale gazelor rusesti.

Gazoductul South Stream trebuie sa treaca prin apele teritoriale ale Turciei, care este, de asemenea, participanta la proiectul Nabucco, pentru a ajunge in sud-estul Europei.

„As dori sa multumesc guvernului turc pentru decizia de a autoriza constructia South Stream in zona economica a Turciei”, a declarat premierul Vladimir Putin in cadrul unei ceremonii la Moscova.

Decizia Turciei, unul dintre cei mai mari consumatori pentru gazele rusesti, a fost una neasteptata, de vreme ce in luna noiembrie a anuntat ca nu va prelungi un contract cu Gazprom, pentru 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Ministrul turc al energiei Taner Yildiz a acordat Rusiei permisiunea necesara de a construi conducta prin apele teritoriale turcesti, in timp ce directorul executiv al Gazprom Alexei Miller a declarat ca grupul va extinde doua acorduri pe termen lung care ar putea majora livrarile catre Turcia cu 2 miliarde de metri cubi, la 27 miliarde de metri cubi.

Acestea vor include 3 miliarde de metri cubi care urmeaza sa fie furnizati prin intermediul tronsonului care trece prin Ucraina, Romania si Bulgaria. Initial, Turcia intentiona sa reduca achizitia de gaze prin acesta conducta.

Nu era clar daca Gazprom a facut concesii in schimbul acordului pentru South Stream. Intalnirea dintre directorul Gazprom si ministrul turc al energiei a avut loc marti.

Turcia s-a numarat printre tarile care au cerut, in mod constant, Gazpromului sa reduca preturile la gaze. ” (subl.mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Deteriorarea relatiilor dintre Turcia si Franta nu reprezinta un eveniment de bun augur. S-ar putea deteriora si relatiile Turciei cu SUA, dupa cum reiese din unul din articolele citate. Consecintele pot fi nu numai de ordin economic. Sa nu uitam ca Turcia e tara membra NATO. Cu toate acestea, in urma acestor evenimente, ramane neclar cum s-ar pozitiona aceasta tara in cazul in care va izbucni un razboi in Orientul Mijlociu. Dupa parerea mea, SUA nu ataca Iranul din cauza Rusiei si Chinei, cele doua mari Puteri care stau in spatele Iranului si-i sustin actiunile. China a si avertizat ca va riposta in cazul in care Iranul va fi atacat iar presedintele Dmitri Medvedev spunea nu demult ca, in cazul unui razboi in Orientul Mijlociu in care, posibil, se vor folosi si arme nucleare, vor fi „multe decese” in zona. Desigur, daca ne punem intrebarea ce a vrut sa spuna prin asta, raspunsul trebuie sa fie demn de forta militara a unei mari Puteri precum Rusia… Medvedev atragea atentia ca un atac militar al Israelului asupra Iranului ar putea provoca izbucnirea unui razboi nuclear si un dezastru global… Medvedev a spus clar:

„Daca un conflict de acest fel are loc si va exista un atac, atunci ne putem astepta la orice, inclusiv la folosirea armelor nucleare. Iar atacurile nucleare in Orientul Mijlociu inseamna o catastrofa globala. Multe decese”

Ideologia partidului de guvernamant din Turcia – Justitie si Dezvoltare– al carui lider este premierul Recep Tayyip Erdoğan si din care provine Presedintele acestei tari, Dr. Abdullah Gül, este de natura conservatoare, bazat, totusi, pe liberalismul economic. Interesant este ce spune Wikipedia despre Dl. Recep Tayyip Erdoğan, in special in ceea ce priveste relatiile Turciei cu Israelul si cele cu Rusia:

Israel

Erdoğan paid a state visit to Israel in 2005, bringing along a delegation of businessmen to further economic ties.[43] The President of Israel Shimon Peres addressed the Turkish parliament during a visit in 2007, the first time an Israeli leader had addressed the legislature of a predominantly Muslim nation.[44]

At the 2009 World Economic Forum conference, the debate became heated in relation to the Gaza conflict. Israeli President Shimon Peres responded to Erdoğan’s claims, stating that Turkey would have done the same if rockets had been hitting Istanbul.[45] Erdoğan was interrupted by the moderator while he was responding to Peres. Erdoğan stated: „Mister Peres, you are older than I am. Maybe you are feeling guilty and that is why you are raising your voice. When it comes to killing you know it too well. I remember the children who was killed on beaches…” Upon the moderator’s reminder that they needed to adjourn for dinner, Erdoğan left the panel, accusing the moderator of giving Peres more time than all the other panelists combined.[46]

Following the Gaza flotilla raid in May 2010, tension between the two countries dramatically mounted. Erdoğan strongly condemned the raid, describing it as „state terrorism”, calling for Israeli leaders responsible to apologize. Erdoğan has described Israel as „the main threat to regional peace”, and has called for Israel’s nuclear facilities to come under IAEA inspection.[47] Erdoğan accused Israel of turning Gaza into an „open-air prison”.[48]

Russia

For centuries, Turkey and Russia have been rivals for regional supremacy. With the rise of the Erdoğan government, the two countries have realised that friendly relations are in the interest of both. Accordingly, co-operation rather than rivalry appears to dominate the ties. In 2002, trade between Turkey and Russia was worth some $5 billion. By the end of 2010, this figure reached almost $30 billion.[citation needed]

In December 2004, President Putin visited Turkey. This was the first Presidential visit in the history of Turkish-Russian relations besides that of the Chairman of the Presidium, Nikolai Podgorny in 1972. In November 2005, Putin attended the inauguration of a jointly constructed Blue Stream natural gas pipeline in Turkey. This sequence of top-level visits has brought several important bilateral issues to the forefront. The two countries consider it their strategic goal to achieve „multidimensional co-operation”, especially in the fields of energy, transport and the military. Specifically, Russia aims to invest in Turkey’s fuel and energy industries, and it also expects to participate in tenders for the modernisation of Turkey’s military.[49]

President Medvedev described Turkey as “one of our most important partners with respect to regional and international issues… We can confidently say that Russian-Turkish relations have advanced to the level of a multidimensional strategic partnership.”[50]

On 12 May 2010, Ankara and Moscow signed 17 agreements to enhance cooperation in energy and other fields, including pacts to build Turkey’s first nuclear power plant and furthering plans for an oil pipeline from the Black Sea to the Mediterranean Sea. The leaders of both countries have also signed an agreement on visa-free travel. Tourists will be able to get into the country for free and stay there for up to 30 days.[51]

Si atunci, apropo de genocid, cand au fost raidurile israeliene in Gaza (27 decembrie 2008 – 18 ianuarie 2009) au murit si copii… In orice caz, acest razboi, impreuna cu cel de-al doilea razboi din Liban (12-14 iulie 2006) au sensibilizat foarte mult Turcia… Iar operatiunea militara efectuata de Israel asupra celor 6 nave  care aduceau ajutoare umanitare in Gaza (31 mai 2010) a adus la o si mai mare crestere a tensiunii intre Israel si Turcia… Erdogan a numit Israelul drept „stat terorist” si „principala amenintare la adresa pacii regionale”, iar facilitatile nucleare ale Israelului ar trebui puse sub inspectia AIEA (Agentiei Internationale pentru Energie Atomica). De observat este ca, pe de alta parte, in ultima vreme, se imbunatatesc relatiile dintre Turcia si Rusia!

Adoptarea de catre Adunarea Nationala a Frantei a legii privind genocidul facut de Turcia impotriva armenilor vine in intampinarea promisiunii din campania electorala, pe care a facut-o Presedintele Obama. Consecintele insa pot fi dramatice, pentru ca ar putea insemna o repozitionare politica si militara a Turciei. De asemenea nu contribuie la normalizarea relatiilor dintre Turcia si Israel si la destinderea atmosferei in Orientul Mijlociu. Practic, a transformat Turcia intr-o necunoscuta in aceasta complicata ecuatie geopolitica. Si, dintr-o asemenea situatie neclara, Rusia ar putea sa profite, marind dependenta Europei de gazul rusesc prin proiectul South Stream. Lucrurile au inceput sa se complice. In favoarea Rusiei! Iar Franta si Germania ar trebui sa-si aminteasca de faptul ca, daca intre cele doua tari a fost vorba deseori de rivalitati (cum spunea Nicolas Sarkozy), in ceea ce priveste Rusia a fost mereu vorba de hegemonie! Iar dintr-un eventual razboi impotriva Iranului nu vor castiga nimic nici Europa, nici SUA si nici Israelul. Pretul barilului de petrol ar putea ajunge la cote astronomice si atunci Rusia isi va impune, nu influenta in Europa, ci dominatia economica. Sa nu uitam ca Europa se confrunta cu o grava criza economica si financiara si nici SUA nu se simte prea bine. Rusia, in schimb, se pare ca reuseste sa faca fata crizei. Iata ce arata Wikipedia despre economia Rusiei:

„Russia has a market economy with enormous natural resources, particularly oil and natural gas. It has the10th largest economy in the world by nominal GDP and the 6th largest by purchasing power parity (PPP). Since the turn of the 21st century, higher domestic consumption and greater political stability have bolstered economic growth in Russia. The country ended 2008 with its ninth straight year of growth, averaging 7% annually between 2000 and 2008. Real GDP per capita, PPP (current international $) was 19,840 in 2010.[124] Growth was primarily driven by non-traded services and goods for the domestic market, as opposed to oil or mineral extraction and exports.[83] The average nominal salary in Russia was $640 per month in early 2008, up from $80 in 2000.[125] In the end of 2010 the average nominal monthly wages reached 21,192 RUR (or $750 USD),[126] while tax on the income of individuals is payable at the rate of 13% on most incomes.[127] Approximately 13.7% of Russians lived below the national poverty line in 2010,[128] significantly down from 40% in 1998 at the worst point of the post-Soviet collapse.[79] Unemployment in Russia was at 6% in 2007, down from about 12.4% in 1999.[129] The middle class has grown from just 8 million persons in 2000 to 55 million persons in 2006.[130]

Russian economy since the end of the Soviet Union

Oil, natural gas, metals, and timber account for more than 80% of Russian exports abroad.[83] Since 2003, the exports of natural resources started decreasing in economic importance as the internal market strengthened considerably. Despite higher energy prices, oil and gas only contribute to 5.7% of Russia’s GDP and the government predicts this will be 3.7% by 2011.[131] Oil export earnings allowed Russia to increase its foreign reserves from $12 billion in 1999 to $597.3 billion on 1 August 2008, the third largest foreign exchange reserves in the world.[132] The macroeconomic policy under Finance Minister Alexei Kudrin was prudent and sound, with excess income being stored in the Stabilization Fund of Russia.[133] In 2006, Russia repaid most of its formerly massive debts,[134]leaving it with one of the lowest foreign debts among major economies.[135]The Stabilization Fund helped Russia to come out out of the global financial crisis in a much better state than many experts had expected.[133]

A simpler, more streamlined tax code adopted in 2001 reduced the tax burden on people and dramatically increased state revenue.[136]Russia has a flat tax rate of 13 percent. This ranks it as the country with the second most attractive personal tax system for single managers in the world after the United Arab Emirates.[137] According to Bloomberg, Russia is considered well ahead of most other resource-rich countries in its economic development, with a long tradition of education, science, and industry.[138] The country has more higher educationgraduates than Eurasia.[139][140]

The economic development of the country has been uneven geographically with the Moscow region contributing a very large share of the country’s GDP.[141] Another problem is modernisation of infrastructure, ageing and inadequate after years of being neglected in 1990s; the government has said $1 trillion will be invested in development of infrastructure by 2020″ (subl.mea)

Iata ce spune si despre energie:

Energy

Russia is a key oil and gas supplier to much of Europe.

In recent years, Russia has frequently been described in the media as an energy superpower.[151][152] The country has the world’s largest natural gas reserves,[153] the 8th largestoil reserves,[154] and the second largest coal reserves.[155] Russia is the world’s leading natural gas exporter[156] and leading natural gas producer,[10] while also the largest oil exporter[157] and largest oil producer,[11] though Russia used to interchange the latter status with Saudi Arabia until 2008. On 1 January 2011, Russia said it had begun scheduled oil shipments to China, with the plan to increase the rate up to 300,000 barrels per day in 2011.[158]

Russia is the 3rd largest electricity producer in the world[159] and the 5th largest renewable energy producer, the latter due to the well-developed hydroelectricity production in the country.[160] Large cascades of hydropower plants are built in European Russia along big rivers like Volga. The Asian part of Russia also features a number of major hydropower stations, however the gigantic hydroelectric potential of Siberia and the Russian Far East largely remains unexploited.

Russia was the first country to develop civilian nuclear power and to construct the world’s first nuclear power plant. Currently the country is the 4th largest nuclear energy producer,[161] with allnuclear power in Russia being managed by Rosatom State Corporation. The sector is rapidly developing, with an aim of increasing the total share of nuclear energy from current 16.9% to 23% by 2020. The Russian government plans to allocate 127 billion rubles ($5.42 billion) to a federal program dedicated to the next generation of nuclear energy technology. About 1 trillion rubles ($42.7 billion) is to be allocated from the federal budget to nuclear power and industry development before 2015.” (subl.mea)

De observat ca atuurile Rusiei din punct de vedere economic si al energiei sunt considerabil de mari! Si tot pe-atata sunt si sansele ca Rusia sa castige, de fapt, dintr-un conflict in Orientul Mijlociu. Mai ales daca s-ar intampla sa se creeze un network in zona intre Turica, Siria si Iran, care ar reprezenta o forta considerabila.

Problema este, intr-adevar, dificila si eu sper sa nu se ajunga la un razboi! Insa ma mira faptul ca Franta, SUA par a scapa din vedere aceste aspecte (ca si cum cineva care ar incerca sa rezolve o ecuatie matematica, „pierde” anumite „solutii”). Adica am impresia ca se scapa din vedere anumite consecinte care nu ar fi favorabile nici Europei si nici SUA. In orice caz, problema ramane delicata. Iar adoptarea legii in Franta, dupa cum se vede, nu a intimidat deloc Turcia. Pozitionarea Turciei catre Orient complica si mai mult lucrurile.

Trebuie sa remarc faptul ca Romania a avut si are o pozitie corecta fata de Turcia: aceea de integrare a acestei tari in Uniunea Europeana. Pozitia Frantei, de respingere a acestei integrari a Turciei in UE, este una incorecta. Mai ales ca Turcia face parte din acest club care e NATO. O Turcie exclusa din Europa, pe de o parte, si simtind in mod constant ostilitatea (nejustificata) a Frantei, iar acum percepand drept dusmanie faptul ca a fost adoptata in Franta o asemenea lege, conduce la dezbinari in cadrul NATO si forteaza Turcia sa se reorienteze, sa se repozitioneze din punct de vedere politic si economic, cu consecinte care, asa cum spuneam, nu sunt de bun augur pentru Europa.

Atat UE cat si SUA ar trebui sa se gandeasca mult mai bine la ceea ce ar insemna un conflict militar de amploare in Orientul Mijlociu, care ar viza, in principal, Iranul. Pentru ca desi detin, mai ales SUA, o forta militara considerabila, criza datoriilor a slabit mult puterea economica. Atata vreme cat se vorbeste de recesiune si stagnare si previziunile FMI, dupa cum arata D-na Christine Lagarde, sunt proaste, globalmente vorbind, dar in special cu privire la Europa si la faptul ca situatia de aici franeaza economic SUA, cred ca se poate spune asa. Iar dintr-un astfel de conflict ar avea si mai mult de pierdut.  Ar trebui, deci, sa ia in considerare o mai mare adaptare la realitatile obiective de acum si sa caute sa se refaca din punct de vedere economic. Cred ca acesta ar trebui sa fie telul principal care se impune in momentul de fata. Si, dupa cate putem constata, nici telul si nici momentul actual, nu-s, niciunul dintre ele, usoare. Dar un conflict care ar atrage o Europa slabita din punct de vedere economic, ca si SUA, si care le-ar afecta pe ambele intr-un mod negativ n-ar avea niciun sens. De aceea eforturile ar trebui indreptate in favoarea Pacii si Progesului, iar ceea ce ma ingrijoreaza este ca nu prea vad ca s-ar intampla asa. Ar fi bine sa ma insel… Nu vreau decat sa trag un semnal de alarma asupra unei situatii ce risca sa degenereze intr-un conflict militar inutil, cu consecinte dintre cele mai nenorocite.

Prudenta este de preferat!

Decembrie 30, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Isteria organizata a plansului

Gandul:

Liderul nord-coreean KIM JONG-IL A MURIT. Iată momentul în care televiziunea de stat ANUNŢĂ DECESUL

Ce difuzează televiziunea oficială: Nord-coreenii, după moartea lui Kim Jong-il – tinerii plâng în hohote, militarii bat cu pumnul în pământ

Chiar va rog sa va uitati la imaginile video!

English: Kim Jong-il Русский: Ким Чен Ир 日本語: ...

Image via Wikipedia

Pe scurt: dictatorul nord-coreean Kim Jong-Il a murit (Cristian Tudor Popescu ar spune, probabil, „a incetat din viata”!)

Se anunta stirea la postul de televiziune nord- coreean. Crainica, imbracata in tinuta sobra, vorbeste despre ce s-a intamplat cand, deodata, incepe sa planga, facand eforturi sa nu izbucneasca in adevarate hohote de plans.

Cealalta imagine video ne arata un grup de tineri, scosi in careu, mi se pare ca erau elevi (sau studenti) care incep sa planga, asa in careu stand. Imaginea se muta intr-o piata din oras, probabil piata centrala, unde vezi o mare multime de oameni stransa acolo care boceste amarnic in fata unui monument de forma dreptunghiulara cu poza dictatorului in centru. Oamenii stau in genunchi si bat cu pumnul in pamant, si plang, si plang. Sunt si niste militari, stand in pozitie de drepti,  care plang de mama focului. Tineri, oameni maturi toti plang intr-o amarnica jale. Au iesit toti sa-si faca plansul, dupa datorie. Doamne fereste sa-l  vada vecinul ca nu s-a dus in piata sa-si faca portia de plans, aratandu-si prin asta dragostea netarmurita fata de tovarasul Kim! Elevii, scosi de la ore, asezati in careu: 1,2,3 si… se incepe plansul colectiv, in hohote amarnice. O tinuta sobra, adecvata momentului, nu se admite. Plansul e obligatoriu!

Sa vedem cine-i noul lider:

Cine este Kim Jong-un. Biografia noului lider nord-coreean: general cu patru stele, format în instituţii elveţiene, mare amator de baschet. Greşeala fratelui cel mare l-a făcut favoritul tatălui

Baiat tanar, 29 de ani, scolit in Occident, format in institutiile elvetiene. Mare amator de baschet, iata parca o noutate in peisajul politic nord-coreean. Intrebarea care se pune este daca va reusi sa schimbe politica tarii, daca va renunta la comunism, daca va incerca apropierea si, apoi, unificarea cu Coreea de Sud… Poate ca Occidentul si-a pus amprenta pe conceptiile sale, poate vom avea si in Coreea de Nord un fel de Perestroika si Glasnost…

Insa apropo de manifestarile nord-coreenilor, pe care le-ati putut vedea in cele doua fragmente video din Gandul, eu ma intreb: cum se va produce o posibila unire cu Coreea de Sud si cum vor vedea lucrul asta cei din Nord, cum il vor trai si cum se vor integra unui alt mod de viata? Discrepantele dintre Coreea de Nord si Coreea de Sud nu sunt numai de ordin politic, dupa cum usor se poate constata, dar si de ordin social, mentalitatile formate in cele doua state coreene, intr-o perioada de mai bine de 50 de ani, fiind totalmente opuse. Sigur, nu exclud posibilitatea ca integrarea sa se faca mult mai repede decat am putea noi banui… Dar e mai realist sa presupui ca va fi una destul de greaoie, totusi… Insa nu se stie, asta asa e!

In orice caz, ambitiile militare ale Phenianului raman in picioare. Situatia nu s-a calmat deloc. Pe de alta parte e vorba si de interesele Chinei de a avea un aliat in zona.

Coreea de Nord a testat o rachetă cu rază scurtă de acţiune, la câteva ore după ce a anunţat moartea liderului Kim Jong-Il

Iata ce arata, printre altele, articolul:

„Coreea de Sud şi-a plasat armata în stare de alertă şi a consolidat supravegherea frontierei sale ultrasecurizate cu Coreea de Nord, după ce aceasta a anunţat luni moartea liderului nord-coreean Kim Jong-il.

De asemenea, Seulul a cerut aliatului său american, care menţine mobilizaţi 28.500 de militari pe teritoriul sud-coreean, să sporească supravegherea prin satelit şi avion.

Cele două Corei sunt, tehnic, în stare de conflict armat, de la armistiţiul precar semnat la finalul Războiului Coreei (1950-1953).

Relaţiile deja tesnionate dintre cele două ţări s-au deteriorat în martie 2010, când Seulul a acuzat Phenianul că a torpilat o corvetă militară sud-coreeană, ucigând 46 de marinari.

Phenianul a dezminţit mereu că se află la originea acestui atac. Însă artileria nord-coreeană a bombardat, câteva luni mai târziu, în noiembrie, o insulă sud-coreeană apropiată de frontiera maritimă comună, ucigând patru persoane, între care doi militari.

O mare parte dintre trupele nord-coreene, de aproxiamtiv 1,1 milioane de militari, sunt staţionate la frontiera demilitarizată (DMZ).

Această făşie de teren ultrasecurizată, cu o lungime de doi kilometri, se extinde de o parte şi de alta a liniei de demarcaţie, care are o lungime de 240 de kilometri. Ea consacră, din 1953 încoace, despărţirea nordului comunist de sudul capitalist.

Armata sud-coreeană numără 650.000 de oameni”

De observat ca isteria in peninsula continua si in acest sens…

De citit si:

IMAGINEA FOMETEI în Coreea de Nord. GALERIE FOTO IMPRESIONANTĂ

Recomand citirea integrala a tuturor articolelor.

Decembrie 19, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Din lume adunate…

Iata ce am citit in Mediafax:

Zona Euro

Acord Sarkozy-Merkel: Schimbarea tratatului ar putea fi numai pentru ţările din zona euro. Franţa şi Germania cer sancţiuni imediate împotriva ţărilor cu deficit peste 3%

Summit-ul UE de la sfârşitul săptămânii: Merkel şi Sarkozy nu vor pleca fără un acord decisiv anticriză

Se arata, printre altele, ca:

„Agenţia de rating Standard & Poor’s a avertizat luni noapte că ar putea reduce ratingurile a 15 ţări din zona euro, inclusiv cele şase state cu rating AAA, dacă summit-ul UE nu va aduce un plan credibil şi decisiv de stingere a crizei.”

Prudenta premierului britanic…

David Cameron ameninţă că nu va semna niciun nou Tratat UE dacă Marea Britanie nu primeşte garanţii

Se arata, printre altele, ca:

„”Dacă statele din zona euro vor avea nevoie de un nou tratat european, atunci în mod clar trebuie să existe garanţii pentru Marea Britanie, iar eu voi insista pentru interesele britanice”, a subliniat liderul de la Londra, explicând că va merge la summitul UE pentru „promovarea şi apărarea intereselor britanice”.”

Interesanta aceasta „opinie separata”, daca se poate spune asa, a premierului britanic. Se observa ca implicate profund, puternic in modificarea Tratatului par sa fie doar Franta si Germania. Marea Britanie are o pozitie, ca sa zic asa, mult mai rezervata si un pic sceptica (cel putin asa mi se pare). Liderul britanic a subliniat foarte clar ca va apara interesele britanice!!

Cum suntem priviti de catre francezi?

Nu, nu e vorba de o noua „glumita” de prost gust de la un post obscur de televiziune din Franta.

Ambasadorul Franţei: Este suficient să vizitezi România ca să vezi inegalităţile în dezvoltarea regiunilor

Se arata, printre altele, ca:

„Este suficientă vizitarea României pentru a constata că există puternice inegalităţi în dezvoltarea teritorială şi de a constata şi că există o dorinţă de dezvoltare în teritoriile româneşti. Peste tot unde merg (în România, n.red.), în Nord, în Sud, în Est, în Vest, există o nevoie şi o voinţă de a reduce aceste diferenţe şi de a creşte rata absorbţiei fondurilor europene. Poate că există o problemă de coordonare şi aceasta explică parţial problemele de absorbţie a fondurilor europene”, a spus Henri Paul. […]

El a atras atenţia, referindu-se la politica de coeziune ca instrument pentru depăşirea inegalităţilor de dezvoltare teritorială, că noua politică în acest domeniu, care va începe din 2013, va aduce noi echilibre bugetare.

„Contextul crizei economice pentru România aduce elemente noi – primul element este blocarea bugetului. Şi bugetul francez are aceleaşi probleme şi există necesitatea de a face câteva economii care se impun şi care se vor impune probabil şi mai mult în viitor. În acest context, prima îngrijorare este ce se va întâmpla cu politica de coeziune. A doua îngrijorare este cea a restructurării creditelor care va face şi mai dificilă absorbţia fondurilor europene iar în acest context probabil că politica de coeziune va fi şi mai dificil de utilizat”, a comentat Henri Paul.

În cadrul conferinţei a susţinut o prelegere despre politica de coeziune şi competitivitate Emmanuel Berther, delegat interministerial pentru amenajarea şi competitivitatea teritoriilor. El a spus că politica de coeziune şi dezvoltarea regională sunt obiective centrale ale UE, adăugând însă că scopul principal este „competitivitatea Europei în bătălia mondială”.

El a fost întrebat în acest context de către un participant cum se împacă ideea de competitivitate şi dezvoltare regională cu acţiuni precum construirea de nenumărate piscine şi săli de sport. „În toate ţările au existat perioade în care statul a construit piscine sau a renovat centrul satelor. Uneori este util pentru dezvoltarea economică, este util pentru ameliorarea vieţii cetăţenilor noştri”, a răspuns el, adăugând că rămâne foarte importantă lupta permanentă împotriva birocraţiei şi a corupţiei.(subl.mea)

Pregatiri de razboi

Pregătiri de război? Forţele Navale chineze, îndemnate să se pregătească de confruntări armate

Se arata, printre altele, ca:

„Preşedintele Hu a îndemnat Forţele Navale să „accelereze modernizarea” şi să „înceapă pregătiri intensive pentru confruntarea militară”, pentru a ” garanta securitatea naţională şi pacea mondială”, raportează agenţia oficială, în timp ce ambiţiile maritime ale Chinei stârnesc preocuparea Statelor Unite.

Hu Jintao a făcut aceste declaraţii în faţa membrilor Comisiei Militare Centrale, pe care o conduce, şi în prezenţa potenţialului succesor la conducerea ţării, vicepreşedintele Xi Jinping.”

Decembrie 7, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu