Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ma asteptam la mai mult…

… din partea televiziunilor noastre de stiri, a intregii noastre prese, inclusiv din partea jurnalistilor nostri si formatorilor nostri de opinie de a comenta, a pune in dezbatere si de a CONDAMNA cazul petrecut in Bulgaria, la saizeci si ceva de kilometri de Bucuresti, la Ruse – e vorba de uciderea bestiala a jurnalistei bulgare de investigatii, Viktoria Marinova in varsta de numai 30 de ani – v. aici, aici, si aici.

Nu trebuie sa tacem!! Trebuie sa condamnam cu cea mai mare ferimitate si vehementa astfel de lucruri!!

Macar din solidaritate de breasla ma asteptam la o reactie puternica din partea mediei noastre. N-am prea vazut asa ceva, din pacate. S-a discutat, e adevarat, foarte mult despre referendumul esuat. Totusi, mai asteptam la o reactie si ar trebui sa vina aceasta reactie. Cu atat mai mult cu cat Marinova este al treilea jurnalist de investigatii european ucis, dupa Daphne Caruana Galizia din Malta si Jan Kuciak, omorat impreuna cu prietena sa, din Slovacia – eveniment tragic ce a provocat proteste masive din partea populatiei care au dus la caderea Guvernului.

Imi fac mea culpa pentru ca nu am reactionat pe blog cand a fost ucis Kuciak. Trebuia s-o fac.

Reactionez acum!!

Ce aveau in comun cei trei jurnalisti de investigatii? Anchetau cazurile de coruptie la varf. Kuciak ancheta legaturile Guvernului cu ‘Ndrangheta – celebra Mafie Calabreza. Trebuie remarcat, de asemenea, ca in cele doua cazuri din Europa de Est – Slovacia si Bulgaria – cei doi jurnalisti asasinati erau oameni tineri: Kuciak avea 27 de ani iar Marinova avea 30 de ani. Deci erau de varste apropiate. Si poate nu e intamplator lucrul asta. In ziua referendumului tinerii au luat cu asalt Sala Palatului la un targ dedicat celor care doresc sa mearga la studii in strainatate. Trebuie spus ca in Europa de Est tineretul a fost puternic afectat de tranzitie, dar si de coruptia care a ajuns la cote alarmante. Ei au ajuns sa constientizeze poate cel mai bine felul in care coruptia la varf le afecteaza vietiile, le reteaza sansele. Nu e intamplator ca la marile mitinguri din Piata Victoriei din Bucuresti participa foarte multi tineri. Fara indoiala, aceasta situatie cu care se confrunta, problemele si intrebarile legate de viitorul lor ii fac sa ia o atitudine si s-o exprime deschis, in mod public. De aceea spun ca nu e intamplator ca cei doi ucisi – Kuciak si Marinova – sunt tineri, in comparatie cu Daphne Caruana Galizia care era din generatia anterioara, provenea si traia intr-o tara dezvoltata precum Malta. De asemenea, cazul celor doi jurnalisti din Slovacia si Bulgaria indica faptul ca tineretul actual din Est incepe sa prinda curaj. Crescuti in libertate, se exprima liber. Traiesc, vor sa traiasca liber. Iau atitudine in mod liber. Acelasi lucru se poate spune despre tinerii care merg la mitingurile impotriva Guvernului in Romania. Au indurat pe 10 august brutalitatea criminala a jandarmilor si gazele lacrimogene care au sufocat Piata Victoriei. Au indurat toate insultele guvernantilor!! Cu demnitate!!

Iata inca un motiv pentru care trebuie sustinuta lupta anticoruptie pe plan european. Pe de alta parte, ceea ce s-a intamplat arata cat de grea si periculoasa e meseria de jurnalist.

Bestia sau bestiile nenorocite care au ucis-o pe Marinova trebuie aduse in fata instantei si trebuie sa plateasca dur pentru fapta lor. De asemenea TREBUIE sa stim daca asasinatul are legatura cu coruptia din Bulgaria sau cu coruptia dintr-o tara europeana. Si, evident, trebuie sa se ia masuri dure daca lucrurile stau asa.

Marea problema cu coruptia europeana este ca lucrurile pot scapa de sub control. De aceea trebuie intarit statul de drept. Nu e vorba, nu ma refer doar la Romania sau Bulgaria, sau la o tara anume din Europa. Am spus: coruptia europeana. Pentru ca e vorba de un fenomen european. Si inca unul periculos. Din aceste asasinate putem intrezari cotele periculoase la care a ajuns coruptia la varf. In Slovacia, oamenii au iesit pe buna dreptate in strada oripilati de crima monstruoasa care s-a petrecut. Nu trebuie sa ne culcam pe o ureche, cum se zice, si sa consideram ca lucrurile astea teribile s-au intamplat la altii si ca la noi nu s-ar putea intampla asa ceva. Se poate intampla si in Romania. Si din aceasta cauza trebuie sa reactionam!! De asemenea, sa nu uitam ca aceasta oribila crima s-a petrecut foarte aproape de Bucuresti. La o azvarlitura de bat, cum se spune in popor.

Se vede ca pe unii ii deranjeaza democratia si libertatea presei. Pentru ca le tulbura afacerile oneroase. Care, altfel, ar sta ascunse bine si n-ar fi stiute de catre opinia publica si, deci, nici nu ar exista reactii din partea opiniei publice. Si poate nici din partea Justitiei.

In mod clar trebuie incurajata presa de investigatie din Bulgaria si sprijinita, inclusiv moral, libertatea presei din tara vecina. Bruxelles-ul trebuie sa dea un semnal in acest sens. Nu spun aceste lucruri pentru ca sa ma amestec in afacerile interne ale tarii vecine. O spun in calitate de cetatean european. Iata ce arata acest articol Mediafax:

„Bulgaria se clasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte libertatea presei, potrivit organizaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF). Raportul privind libertatea presei pe anul 2018 plasa Bulgaria pe locul 111. În acelaşi raport România se află pe locul 44, Serbia pe 76, Republica Macedonia pe 109, Grecia pe 74 şi Turcia pe 157.

În octombrie 2017, sute de jurnalişti bulgari au protestat la Sofia faţă de ameninţările vicepremierului Valeri Simeonov la adresa instituţiilor media. Simeonov a acuzat presa că este responsabilă de o „campanie masivă de defăimare” a sa.

Marinova este cel de-al treilea jurnalist european asasinat în mai puţin de un an, după Daphne Caruana Galizia în Malta şi Jan Kuciak în Slovacia.”

Iar in calitate de cetatean european ma intereseaza ca Bulgaria e pe ultimul loc in ceea ce priveste libertatea presei!! Si spun ca acest lucru NU e in regula si ca TREBUIE sa se schimbe in bine lucrurile si in Bulgaria. Cu atat mai mult ma intereseaza, cu cat Bulgaria e vecina cu Romania. Si o spun cu preocupare: constatam cu surprindere ca Serbia, care e o tara europeana dar nu e membra a UE, e pe locul 76 iar Bulgaria, tara membra a UE, e pe locul 111!! Lucrurile trebuie schimbate, speram in bine, in Bulgaria pentru ca in felul acesta risca sa se decredibilizeze Uniunea Europeana. In aceasta privinta, a libertatii presei, Bulgaria e in categoria tarilor care nu sunt membre ale UE. Ceea ce nu e deloc in regula.

Cred ca mai trebuie remarcat ceva. Faptul ca in Uniunea Europeana, intr-un interval relativ scurt, au fost ucisi trei jurnalisti de investigatie, nu doar ca nu ne face cinste, dar are un iz de Uniune Euroasiatica sau, poate mai exact spus, de Federatia Rusa. Noi criticam Rusia pentru ca drepturile si libertatile oamenilor, inclusiv, desigur, libertatea presei e calcata in picioare si unde au fost cazuri de jurnalisti ucisi, care au avut curajul sa se lege de Putere. Dar daca in Uniunea Europeana incepe sa se petreaca ceva similar, e clar ca lucrurile nu sunt in regula. Pentru ca incep sa se dilueze nepermis de mult valorile europene. In felul acesta putem ajunge in situatia Federatiei Ruse, lucru care ar insemna si o slabire a democratiei si a libertatii pe plan european. Frans Timmermans a subliniat bine ca valorile europene sunt legate de respectarea statului de drept. In caz contrar… ne putem uita la ce regimuri sunt la Est de Uniunea Europeana, la ce regim politic s-a instalat in Turcia. Daca coruptia la varf incepe sa se dezvolte in Uniunea Europeana si sa se intinda aceasta maladie a coruptiei in toata Europa, se viciaza grav ideea de Uniune Europeana pentru ca se vor altera, intr-un astfel de caz, valorile fondatoare ale acesteia. De aceea uciderea a trei jurnalisti, intimidarea lasa a presei de investigatie nu sunt lucruri lipsite de importanta, oriunde s-ar petrece acestea in Uniunea Europeana. Eu as dori sa se inteleaga mai bine acest lucru. Daca, spre exemplu, asa ceva s-ar intampla in Olanda, e la fel de grav – poate chiar mai grav tinand cont ca Olanda e o tara dezvoltata si are un stat de drept bine pus la punct, daca am inteles eu bine – cu aceeasi fapta petrecuta oriunde in Uniunea Europeana.

De asemenea, cred ca orice om normal intelege ca nu putem admite ca, spre exemplu, Cosa Nostra sa conduca Europa. Nu putem permite Mafiei sa altereze si sa distruga valorile europene si, pe cale de consecinta, Uniunea Europeana.

In final as dori sa ma intorc la ceea ce spuneam la inceput. As dori sa vad – si ma asteptam sa vad -, din partea presei noastre, o reactie viguroasa la ceea ce s-a intamplat la Ruse. E cel putin ciudat ca nici in cazul Kuciak si nici in cel legat de uciderea Viktoriei Marinova n-au prea fost reactii. Nu vad de ce a fost trecut sub tacere un astfel de subiect.

octombrie 9, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 34 comentarii