Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Votul europarlamentarilor romani – in special cei din Grupul S&D – un avertisment pentru Liviu Dragnea

Iata ca Parlamentul European a votat pentru declansarea procedurilor privind activarea Articolului 7, prin care Ungaria ramane fara drept de vot in Consiliul European. Din cauza periclitarii, de catre regimul de la Budapesta, a valorilor democratice si a derapajelor de la statul de drept.

Viktor Orban si-a gasit „erorul si sufletul-pereche”, in persoana lui Matteo Salvini, dar si „inamicul comun”: Emmanuel Macron.

Interesant cum au votat europarlamentarii romani:

Digi 24

Cum au votat europarlamentarii români în cazul activării Articolului 7 pentru Ungaria

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a denunţat miercuri periclitarea valorilor democratice de către Ungaria şi a cerut Comisiei Europene să reacţioneze prin lansarea aşa-numitei proceduri a articolului 7, transmit AFP, Reuters și Agerpres.

Această procedură a fost lansată de Comisia Europeană contra Poloniei în decembrie anul trecut.

Cu 448 voturi pentru, 197 voturi contra şi 48 de abţineri, eurodeputaţii au adoptat raportul elaborat de eurodeputata ecologistă Judith Sargentini, aceasta fiind prima dată când co-legislativul UE cere activarea aşa-numitei proceduri a articolului 7 (al Tratatului de la Lisabona) împotriva unui stat membru al Uniunii Europene.

La vot au participat și europarlamentarii români. Cei mai mulți au susținut activarea Articolului 7 al Tratatului UE contra Ungariei, însă au existat și abțineri sau voturi împotrivă.

Europarlamentarii români care au votat în favoarea activării Articolului 7:

  • Grupul PPE: Daniel Buda, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, Siegfried Mureşan, Cristian Preda, Mihai Ţurcanu, Adina Vălean
  • Grupul S&D: Andi Cristea, Maria Grapini, Cătălin Ivan, Dan Nica, Ioan Mircea Paşcu, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Daciana Sârbu, Claudiu Tănăsescu, Claudia Ţapardel
  • Grupul ECR: Monica Macovei

Europarlamentarii români care au votat împotrivă:

  • Grupul ALDE: Norica Nicolai, Renate Weber
  • Grupul PPE: Csaba Sogor, Traian Ungureanu, Iuliu Winkler

Europarlamentari care nu au votat:

  • Grupul PPE: Ramona Mănescu, Theodor Stolojan
  • Grupul S&D: Doru Frunzulică”

De observat ca din Grupul S&D nu s-a gasit careva sa voteze impotriva. Doar unul care s-a abtinut de la vot. Ar rezulta ca social-democratii nostri europarlamentari dezavueaza politiciile lui Viktor Orban. Cristian Preda, in postarea sa de pe FaceBook, il introduce in lista celor care l-au sprijinit pe Viktor Orban si pe Laszlo Tokes.

Totusi e de remarcat ca nu vedem europarlamentari din Grupul S&D care sa fi votat impotriva activarii Articolului 7, sprijinindu-l pe Viktor Orban. Vedem, in schimb, doi de la ALDE si trei de la PPE care au votat impotriva!!

Pentru ca nu poti sa dezavuezi politicile lui Viktor Orban si sa aprobi politicile duse de Dragnea-Tariceanu, votul dat de europarlamentarii romani social-democrati, alesi democratic in PE, se constituie intr-un avertisment serios dat lui Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu. De aici se vede ca nu tot PSD-ALDE e de acord cu politicile duse de cei doi lideri ai sai!! Pentru ca votul acesta este pentru apararea valorilor democratice europene si a statului de drept!! Nu stiu cat pricep cei doi – Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu – lucrul asta.

De remarcat aceasta declaratie a lui Viktor Orban:

Viktor Orban, premierul Ungariei: Fiecare naţiune, fiecare stat membru, are dreptul să se organizeze după bunul plac. Ne vom proteja graniţele şi vom decide alături de cine trăim.”

Orban a răspuns unui raport al Parlamentului European care susţine că Ungaria reprezintă o „ameninţare sistemică” la adresa valorilor democratice ale Uniunii Europene. Premierul ungar a declarat că ţara să este pedepsită din cauza politicilor anti-migraţie, dar nu a menţionat şi celelalte acuzaţii din document, legate de subminarea independenţei justiţiei şi a libertătăţii presei.” (sursa – aici).

„… şi vom decide alături de cine trăim” – langa Rusia lui Putin sau Turcia lui Erdogan…? Sa inteleg ca si vicepresedintele Consiliului de Ministri al  Italiei si ministrul de Interne, Dl. Salvini, gandeste la fel… ?!

Prin votul dat de europarlamentarii nostri, majoritar pentru activarea Articolului 7 in privinta Ungariei, Romania demonstreaza ca sustine valorile europene. Inclusiv multi din PSD-ALDE sustin aceste valori europene, iar derapajele produse de catre PSD-ALDE vor fi sanctionate chiar din interiorul celor doua partide. Este un moment politic foarte interesant in special in PSD, cel mai mare partid din Romania, pentru ca se vede clar ca actuala conducere are o opozitie in partid si nu toate abordarile acesteia se bucura de consens in interiorul partidului. Interesant ce se intampla!

Reclame

septembrie 12, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Noi suntem in stare de asa ceva…?

Romania, se stie, e o tara in care se vorbeste mult si se realizeaza destul de putin.

Nu ca nu ar exista deloc niste realizari, dar ele sunt, in general vorbind, modeste.

Romania ar trebui sa fie performanta in privinta turismului. Eu am mai abordat acest subiect pe blog. Din pacate, lucrurile merg destul de modest, in orice caz suntem sub potential.

Sa ne uitam la Grecia.

Aproape 15 miliarde euro au venit in economia tarii, nu au iesit din tara, din turism. Dar ceea ce e impresionant e numarul in crestere al vizitatorilor la 30,16 milioane doar intr-un singur an.  Pretul de cazare de 69€/noapte este cat se poate de acceptabil. Dar numarul acesta mare de vizitatori intr-o tara aproximativ de doua ori mai mica din punctul de vedere al populatiei si suprafetei decat Romania, arata o infrastructura turistica foarte dezvoltata, lucru ce implica o infrastructura de transport foarte dezvoltata.

Pe cand si in Romania asa ceva?

E ciudat intr-un fel cum noi, in perioada postdecembrista, nu am reusit sa dezvoltam o industrie, precum cea a turismului, pentru ca sa intre cat mai multi bani in economia romaneasca, mai ales ca ne era, sau ar fi trebuit sa ne fie, la indemana lucrul asta. Sa ne gandim cate probleme s-ar fi putut rezolva si, ca sa ma exprim la timpul prezent, se pot rezolva, daca am avea o astfel de sursa de castig care sa aduca, pe an, economiei romanesti venituri de 14-15 miliarde euro. Numai vorbesc ca o asemenea industrie, dezvoltata precum in Grecia, creeaza locuri de munca si oportunitati de afaceri, contribuind la scoaterea multora din starea de saracie.

Stau si ma intreb de ce nu invatam noi de la altii. De exemplu de la vecinii nostri, de la cateva sute de km. mai la sud. Ca sa nu spun ca noi ne-am batut joc de infrastructura turistica, desi am fi putut si ar fi trebuit s-o modernizam.

Cum stau lucrurile in Romania?

Avem incasari cu putin sub 2,5 miliarde euro si e de observat ca romanii cheltuie in strainatate mai mult.

Asta e tara… Ce sa mai zici… Performante, daca putem sa folosim acest cuvant, incredibil de slabe intr-o tara care are ce arata. Care ar trebui sa poata mult mai mult. Dar ceea ce e si mai trist este ca aceasta problema, a dezvoltarii infrastructurii turistice, cea a politicilor de crestere a turismului in Romania, par a nu-i interesa pe guvernantii nostri, indiferent de partid sau de cum s-ar numi ei. Nu doar in turism nu avem noi politici de dezvoltare si promovare profesionista. Dar e uluitor cum trecem atat de usor pe langa o sursa de castig care e sub nasul nostru, care ne e – cel putin ar trebui sa ne fie- la indemana. De ce nu apelam la firme specializate din Occident sa vina sa faca ceva aici daca noi nu suntem in stare.

Trebuie inteles ca situatia actuala a turismului in Romania e una ANORMALA. Sumtem in UE, nu mai exista bariere politico-ideologice ca pe vremea comunismului, dar cu toate acestea profitam atat de putin de pe urma unei situatii, a unei conjuncturi atat de favorabile. Lucru ca re ma face sa ma gandesc la subminarea cu buna stiinta a economiei nationale.

septembrie 12, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu