Revolutie sau lovitura de stat? Despre ce s-a intamplat in Decembrie ’89

In primul rand este interesant de observat ca inainte de Revolutie, deci pe vremea regimului Ceausescu, FSN a existat, avand in centrul sau pe Ion Iliescu. Acest lucru nu trebuie subestimat, chiar daca membri acestuia se intalneau in boscheti. Pe de alta parte, marginalizarea lui Iliescu, de catre Ceausescu, pana la intr-un simplu director de Editura Tehnica, arata ca Iliescu era un pericol la adresa regimului Ceausescu. Altfel de ce a fost indepartat pana la cea mai joasa treapta a nomenclaturii de partid? Si de asemenea nu trebuie sa ne mire aparitia in presa straina a unor articole ce vorbeau despre Iliescu drept succesorul lui Ceausescu. Ar fi putut fi finantate din tara, ceea ce pare destul de putin probabil, sau din exerior, ceea ce pare mult mai probabil. Lucrurile acestea arata ca Iliescu era un personaj important.

Sigur, caderea comunismului in Romania – si deci si a lui Ceausescu – trebuie legata de Summitul de la Malta unde au avut loc intrevederi la varf intre SUA si URSS, vizand arhitectura geopolitica a lumii postcomuniste.

Din aceasta cauza trebuie sa admitem ca au existat interese externe pentru scoaterea lui Ceausescu de la Putere.

Spuneam mai sus ca FSN-ul, care era constituit pe vremea lui Ceausescu si ingaduit de acesta, nu trebuie subestimat, mai ales ca scopul lui era preluarea Puterii, Or, asta nu se putea intampla decat intr-o criza de sistem. Deci ideea preluarii Puterii era indisolubil legata de caderea regimului si sistemului comunist.

Un alt aspect ce trebuie luat in considerare este inrautatirea fara precedent a vietii oamenilor in ultimii 10 ani cu Ceausescu, inrautatire progresiva in principal sub aspect economic si in conditiile in care Securitatea era peste tot, pentru ca Ceausescu se temea.

Din aceasta cauza au iesit oamenii in strada. Era o nemultumire indreptata spre regim. Ideea de revolutie a aparut putin mai tarziu.

Fara indoiala conducerea superioara a Securitatii, inclusiv a contrainformatiilor militare cunostea despre Malta. Pe de alta parte nemultumirile populare erau asa de mari in toata tara incat oamenii nu puteau fi opriti sa iasa in strada sa protesteze.

Ceausescu avea controlul asupra instiutiilor de forta. Avea in mana lui Armata, Securitatea, iar in astfel de conditii era practic imposibil de scos. De asemenea, legal vorbind, Ceausescu nu putea fi demis decat de Marea Adunare Nationala. La proces, Ceausescu a avut dreptate cand spunea: ” Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale”. Deci a-l indeparta pe Ceausescu de la Putere era, practic, imposibil. Rusii, dar si americanii, stiau bine lucrurile acestea, inclusiv faptul ca Ceausescu nu va ceda amiabil Puterea. Teama cea mai mare era in legatura cu folosirea fortei armate de catre regimul comunist. Si s-a vazut ca Armata a tras la Timisoara, cu Gen. Milea ministrul MAN, si lucrurile se puteau repeta la Bucuresti – ca erau semnale clare, evidente, ca Bucurestiul va iesi in strada! Initial se incercase ceva la Iasi, dar Iasiul era prea aproape de granita cu URSS – batator la ochi si periculos. Timisoara era locul ideal, apropierea de Vest avand o simbolistica potrivita, era mai putin batator la ochi si mai putin periculos fata de Iasi. Chestiunea e ca Armata a intervenit brutal, iar lucrul asta se putea repeta la Bucuresti. Fara indoiala, se poate obiecta ca in fata unor provocari a unor elemente de ordin extern nu opui Armata sa rezolve problema, stiut fiind ca, in astfel de cazuri, Armata face demonstratii de forta.

Intr-un astfel de climat a avut loc sinuciderea Gen. Milea, in fapt decapitarea Armatei. Se stie ca Armata nu poate functiona decat pe baza de autoritate ierarhica. In felul acesta Armata a fost, ca sa zic asa, „scoasa din circuit”. Adica Armata nu ar mai fi putut sa actioneze in folosul regimului Ceausescu. Redobandirea autoritatii la varf se face greu. Generalii defilau pe la Televiziune. Armata se confrunta cu o grava criza de autoritate. Din aceasta cauza s-au intamplat lucruri neplacute, cum a fost ceea ce s-a intamplat la Otopeni.

Al doilea element important era de a stabili daca revolta populara si o Armata care nu mai ar actiona in favoarea dictatorului si regimului comunist sunt suficiente conditii pentru inlaturarea lui Ceausescu, care avea functia legala de ” comandant suprem al fortelor armate”.

Atata vreme cat Ceausescu nu a demisionat, el avea autoritate asupra Armatei si ar fi putut prelua controlul asupra acesteia. Masele, neorganizate si cu mainile goale, nu aveau cum sa se opuna Armatei, daca aceasta ar fi reactionat pro Ceausescu.

Din aceasta cauza a trebuit pastrata o stare de tensiune. Pana la lichidarea dictatorului.

Astfel trebuia sa actioneze cineva pentru mentinerea unei stari de tensiune. Eu cred ca trebuie inteles ca cei din exterior, care urmareau caderea regimului Ceausescu doreau sa mearga la sigur. De aici ideea asa-numitilor „teroristi” – scenariul asta exista. In fapt a fost o invazie mascata a Romaniei, mascata de turisti rusi (poate si altii), cu scopul de a crea pe strazi, tensiune, panica, de a hartui Armata, decapitata cum spuneam, dar care avea deja la varf personaje prietenoase FSN-ului. Totusi, asa cum spuneam, autoritatea nu se obtine usor si dintr-o data. Si Armata era slabita din punctul asta de vedere. Deschiderea granitelor dupa Revolutie a avut drept scop scurgerea lor, a acestor „teroristi”, afara din tara. Iar o asemenea operatiune complexa s-a facut cu largul concurs al Securitatii, DIA care au permis si au acordat sprijinul necesar acestor forte externe. Cu alte cuvinte, un fel de colaborare. Cei din exterior s-au temut de Armata, principalul tool prin care Ceausescu s-ar fi putut mentine la Putere. Securitatea, care stia de diversiune, a pus imediat armele in rastele. Securitatea nu avea, desigur, forta si nici specificul, si nici rolul Armatei.

Faptul ca s-au dat arme civililor, fake news-urile care apareau atunci la TVR erau si expresia unei stari de haos. Insa acest haos trebuia intretinut. Motivele erau de a acoperi ce s-a intamplat si de a abate atentia de la preluarea Puterii, fenomen ce era in plina desfasurare.

Cam asa as vedea eu, in mare si pe scurt, evenimentele de atunci. Sigur, o revolutie trebuie sa aduca ceva nou. Schimbarea sistemului politic, a statului, a oranduirii sociale, a economiei etc definesc o revolutie. Iar astfel de schimbari, in cazul unei revolutii, sunt de regula radicale.

Dar mai trebuie sa se schimbe si oamenii. De aceea Proclamatia de la Timisoara se inscria in logica revolutionara. Or, noi am putut cu usurinta constata aparitia in prim-plan tot a unor membri marcanti ai PCR, ca de exemplu: Brucan, Iliescu, Gen. Militaru si multi altii.

Dar daca ma gandesc mai bine nici nu vad ca s-ar fi putut face altfel…

Unii au vazut in aparitia la varf a acestor fosti marcanti lideri PSD „revolutia furata”. Dar ce puteai sa faci? Si mai ales cu cine? O revolutie inseamna desigur si preluarea Puterii. Or, in Romania socialista nu exista Opozitie sau o organizare serioasa capabila sa se opuna regimului comunist. Corneliu Coposu era urmarit zi si noapte de catre Securitate. Iar Exilul romanesc era de asemenea ignorat de stat si amenintat tot de catre Securitate. In permanenta. De aceea in aceste zone nu putea izvori vreo schimbare serioasa.

Corneliu Coposu era din exteriorul PCR. Ion Iliescu era din interior si era o problema interna a partidului. Nu trebuie sa facem confuzia ca ar fi avut acelasi statut, ca sa zic asa. Si nici n-au fost tratati similar de catre regim.

Asa cum au decurs lucrurile schimbarea politica trebuia sa provina din interiorul PCR. Pentru ca nu ar fi avut cine s-o faca. Nu doar ca ar fi fost extrem de periculos, dar n-ar fi avut nici mijloacele s-o faca. Fara indoiala, nici organizarea necesara.

Ca ne place sau nu, preluarea puterii politice – componenta esentiala a oricarei revolutii – nu se putea face decat de cei din interiorul partidului unic si cu aportul structurilor de informatii, printre care si fosta Securitate. De fapt, ceea ce s-a intamplat a fost daramarea prin forta a Esalonului 1 al PCR si preluarea Puterii de catre Esaloanele 2-3 ale aceluiasi PCR. Evident, in cazul fostei Securitati, transformate in SRI, lucrurile au stat aproximativ la fel.

Eu cred ca trebuie inteles faptul ca preluarea puterii politice s-a facut pe suportul organizatoric al fostului PCR, la care s-a renuntat formal imediat dupa Revolutie, fara a fi condamnat oficial comunismul. Organizarea PCR la nivel national a si permis preluarea rapida a Puterii de catre FSN-ul lui Ion Iliescu. De aceea nu ar trebui sa ne miram prea tare ca acestia au reusit intr-un termen scurt sa aiba un control politic deplin. FSN s-a suprapus perfect peste structura organizatorica a PCR.

Imi dau seama ca se pot face unele confuzii. Partidul unic, PCR, era un partid mamut, cu 4 milioane de membri. Evident ca multi erau de umplutura acolo.  Evident ca in timpul Revolutiei si dupa, optiunea oamenilor a fost anticomunista. Dar pentru preluarea Puterii esential era suportul, scheletul organizatoric al defunctului PCR, mostenit de catre FSN. Statistic vorbind, Regula lui Pareto ne-ar da ca doar 20% din cei 4 milioane de membri nu erau de umplutura p-acolo. Asta inseamna in jur de 800.000 de membri. Adica atati cat are, cu o buna aprocimatie, acum PSD, adica fostul FSN al lui Ion Iliescu. Cu alte cuvinte, Revolutia a restructurat PCR-ul, transformandu-l intr-un Front si apoi intr-un partid democratic de stanga.

In 1990, partidele istorice, dar si celelalte, abia se formau. PNTCD, PNL, Partidul Social-Democrat a lui Cunescu erau partide in formare, intr-o societate in care 4 milioane de oameni au fost membri PCR. Din aceasta cauza FSN-ul, care beneficia de structura organizatorica a PCR si de nucleul important al acestuia a fost avantajat. Din aceasta cauza a si putut sa castige alegerile din 20 mai 1990, primele alegeri libere postcomuniste, la un scor lejer.

Interesant comunicatul de presa lansat de Dl. Iliescu:

Comunicat de presă

„Am decis să ies din tăcerea pe care mi-am impus-o în legătură cu acțiunile justiției în cazul dosarelor generic numite ”Revoluția” și ”Mineriada”, din obligația de a lămuri câteva lucruri. Prima observație se referă la finalitatea acestor dosare, finalitate care nu mai are nicio legătură cu aflarea adevărului despre acele evenimente. Cum poate afirma cineva că acesta este scopul acestui spectacol ”justițiar”, când, în cazul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 nu a fost judecat, de fapt, nici măcar cercetat, vreunul dintre cei care au organizat acțiunile violente din ziua de 13 iunie, au atacat sediul Poliției Capitalei, sediul SRI, al Ministerului de Interne, care au răspândit zvonuri ce au incitat la violențe, au atacat și incendiat  sediul Televiziunii publice și au rănit oamenii care apărau studiourile tv de furia dezlănțuită a unor indivizi, la fel de fără chip și identitate ca și teroriștii care au atacat fostul sediu al CC al PCR chiar în momentul în care se redacta Comunicatul către țară al CFSN?

Pentru cei mai mulți dintre cei care acuză acum în spațiul public, evenimentele de la 15 martie 1990 de la Târgu Mureș, nu mai există, pentru că, nu-i așa, contrazic tezele lor despre natura și consecințele lor, și nu mai servesc ”cauzei”. La fel, nici evenimentele din 13 iunie 1990 nu mai există, iar minerii au venit la București fără motiv, doar pentru a reprima o manifestație, cea din Piața Universității, pe care organizatorii ei o încetaseră a doua zi după alegerile din 20 mai 1990. Se construiește o altă realitate, pentru a justifica astfel de dosare.

        Aceste dosare au făcut obiectul atenției procuraturii timp de 28 de ani. Au făcut obiectul atenției unor comisii speciale ale Parlamentului României. De fiecare dată soluțiile pronunțate au nemulțumit pe cineva, de vreme ce se redeschid mereu, coincidență probabil, atunci când apar crize de natură politică, în special, care necesită schimbarea agendei publice. Acum ni se spune că istoria trebuie scrisă de procurori și judecători. De ce? Ca să aflăm că o Revoluție durează exact cât îi trebuie unui dictator să decoleze de pe acoperișul sediului puterii? După care, în secunda următoare, democrația se instalează, instituțiile ei înfloresc și schimbarea s-a terminat?

        Această abordare este pe cât de politizată, pe atât de periculoasă. Nu poți fundamenta un dosar de cercetare penală pe viziunile unora sau altora despre evenimente despre care oricum nu puteau avea o imagine corectă. În acele zile de decembrie 1989 nimeni n-a avut o imagine integrală a evenimentelor. Nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă. Ei bine, asta se dorește cu aceste două dosare! Nu dovezile trebuie să ducă spre un verdict, verdictul a fost dat în afara cadrului legal, iar justiția trebuie doar să înlăture acele dovezi care ar contrazice verdictul.

        Nu cred că-și închipuie cineva că vechiul sistem abandona, fără să reziste, puterea, în decembrie 1989, oricât de erodat și de slăbit ar fi fost. Avea de partea sa aparatul de represiune, chiar dacă unii, mai rapizi în decizii, începuseră să fugă de pe corabie. Cu unii dintre ei vom avea surpriza să ne întâlnim în organizarea evenimentelor din 13 iunie 1990. Asta dacă justiția ar vrea să cerceteze acele evenimente în mod corect – evenimente care au reprezentat răzbunarea lor pentru că au fost alungați de la putere în decembrie 1989.

        În ceea ce mă privește decizia președintelui Iohannis nu mă surprinde, cu toate că nu văd care este cadrul legal în care se înscrie. Mă surprinde însă faptul că, liberi fiind, oamenii nu mai cred că trebuie să lupte pentru libertatea lor. De asta au ajuns să ne dea lecții de democrație oameni care, în timpul ceaușismului, au tăcut mâlc, asta când nu puneau umărul la costruirea cultului personalității lui Ceaușescu.

        Știu că sunt destui cei care nu văd nici acum cu ochi buni faptul că promisiunile cuprinse în Comunicatul CFSN către țară, scris, cum spuneam, printre gloanțe(atacuri despre care se spune acum că au fost înscenarea noastră!)  au fost îndeplinite. Nu poți face din actul suprem de demnitate al națiunii române o ”lovitură de stat”, doar pentru că așa a citit cineva în cartea unul apologet-și angajat!-al Securității. Am spus și repet: ar fi fost bine dacă am fi avut parte și noi precum Polonia, Ungaria și Cehoslovacia,de o tranziție negociată. O revoltă populară a născut un vid de putere. Niște oameni, din cele mai diverse zone ale societății, și de cele mai diverse convingeri politice, au încercat să dea un sens și o direcție schimbării. Și-au asumat niște responsabilități.

Acum sunt acuzați că au îndrăznit acest lucru. Totul se transformă într-o farsă, jignind sacrificiul și memoria celor care au luptat pentru libertate și democrație. Probabil că trebuia să trecem și prin faza asta. Deși altele sunt problemele de pe agenda națiunii. Care agendă pare să nu mai aibă nici obiectivul integrării europene, nici pe cel al dezvoltării, combaterea sărăciei, o viață mai bună pentru români. Programul Revoluției Române rămâne în continuare actual. Poate că asta deranjează, în ultimă instanță. Dar nu este vina mea că se întâmplă așa. Prezentul este operă colectivă. Eu mi-am făcut partea mea de datorie, indiferent de ceea ce cred cei care caută țapi ispășitori pentru eșecurile lor. Stau cu capul sus la judecata istoriei.   Ion Iliescu”

Lucrul ce m-a frapat din prima citind ce spune Ion Iliescu in acest Comunicat de presa este schimbarea pozitiei sale legata de evenimentele din 13-15 iunie ’90: nu mai sunt „elemente legionare”, ci cei care au organizat evenimentele din 13 iunie sunt oamenii fostului regim comunist: „evenimente care au reprezentat răzbunarea lor pentru că au fost alungați de la putere în decembrie 1989„. Totusi, inteleg ca si Petre Roman este anchetat. In calitate de premier la data respectivelor evenimente poate ca va reusi sa raspunda mai bine la aceasta problema…

Insa ceea ce se remarca din expozeul D-lui. Iliescu este faptul ca, de fapt, dumnealui nu-i place sau nu-i convine ca s-au redeschis Dosarele Revolutiei si Mineriadei. Si nu-i convine pentru ca trebuie sa raspunda pentru ceea ce s-a intamplat atunci, pentru mortii de atunci, pentru venirea minierilor si pentru cei agresati de minieri, si pentru imaginea proasta pe care Mineriada din 13-15 iunie 1990 a facut-o Romaniei, ceea ce nu inseamna, desigur, ca este neaparat vinovat: instanta de judecata va stabili lucrul asta. Insa domnia sa a sustinut cam intotdeauna teza potrivit careia: „Nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă.„, uitand parca de faptul ca documentele secrete ies din arhive dupa 30 de ani. Teza aceasta, ca nu se poate stii adevarul si drept consecinta e inutil sa-l mai cauti, se vede ca-i serveste destul de bine fostului Presedinte.

Nu dorim sa vedem un proces politic. Dorim aflarea adevarului si ca cei care se fac cu adevarat vinovati sa plateasca.

Iar in ceea ce priveste chestiunea legata de faptul ca „prezentul este o opera colectiva”, Dl. Iliescu uita ca liberalizarea pe care domnia sa a pastorit-o a fost facuta prin furtisagurile de la stat, lucru in care a excelat FSN-FDSN-PDSR-PSD. Eu n-as crede ca Programul domniei sale a reusit sa asigure o viata mai buna pentru romani. In perioadele in care a fost Presedinte a binecuvantat furtisagurile si distrugerile industriale prin simplul motiv ca, de fapt, nu a luat atitudine impotriva acestor infractiuni, transformand furtisagul intr-un soi de normalitate pernicioasa. Daca „prezentul este o opera colectiva”, lucrul asta nu exclude responsabilitatea celor care au condus tara. Or, domnul Iliescu pare a dori sa ocoleasca lucrul asta.

Ora de poezie

As dori sa dedic aceasta postare jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, ucisa cu o bomba plasata sub masina sa in data de 16 octombrie 2017. De aici se vede cat de periculoasa poate fi meseria de jurnalist. Si nu e singurul caz petrecut in lume…

Gandindu-ma la ea si la ceea ce i s-a intamplat, mi-a venit in minte aceasta poezie a lui Nichita Stanescu:

Încins

As sta încins la soldul tau
sabie scurta, netocita
sau mult mai bine ar fi sa-mi fie rau
cu fruntea intre sînii tai, iubita.

Acoperit de rani adînci
te-as fi-nvatat pamîntul cum e.
Matrita, trupul meu fu pentru stînci
si limba mea vorbire pentru lume.

Mai bine sabie la soldul tau
ca iute la mînie doamna,
tu între bine si-ntre rau
la mijloc sa ma-nfigi sudalma.

Rana sa fiu, durere, sînge,
si-al echilibrului cînd plînge,
lacrima lunga, rea, de fier.
la cei ce nasc, la cei ce pier.

(Nichita Stanescu – In dulcele stil clasic, 1970. Ordinea Cuvintelor, vol II, Editura Cartea Romaneasca, 1985.)

Malta are o populatie, estimata in 2014, de doar 445. 426 locuitori si un PIB de $25.623 per capita si este clasificata de catre FMI ca fiind o tara dezvoltata. Este membra a Zonei Euro.

Din cate am inteles, scandalul a fost in jurul premierului Joseph Muscat, din Partidul Laburist, si era legat de Panama Papers. Caruana a investigat potentialele cazuri de coruptie. Liderul Opozitiei, Simon Busuttil, din Partidul Nationalist, daca am inteles bine, si-a manifestat sustinerea fata de lupta impotriva coruptiei din insula.

Interesant este ca pana acum nu s-a auzit sa se intample asa ceva, un asasinat in cel mai pur stil mafiot, in Malta… Nu stiu de ce, dar chiar nu m-as fi gandit la Malta… Desi, totusi, de ce nu…? De asemenea, interesant este ca Partidul Laburist si Joseph Muscat sunt la Putere din 2013. Presedinta Maltei, D-na. Marie-Louise Coleiro Preca, provine tot din Partidul Laburist. La alegerile din 2013 Partidul Laburist a castigat cu 54,8%. In 2017 au fost dezvaluirile facute de Caruana Galizia. Premierul Muscat a sustinut ca adevarul este de partea sa si vrand sa protejeze Malta de incertitudine declanseaza alegeri anticipate. Astfel, au loc alegeri generale in 2017 si cine credeti ca a castigat? Tot Partidul Laburist, cu un procent de 55% – mai mare decat in 2013 si dupa dezvaluiri privind posibile fapte de coruptie la varf!!!

De aici rezulta ca dezvaluirile privind posibile fapte de coruptie n-au prea influentat electoratul, n-au dat castig de cauza Opozitiei. Partidul Nationalist n-a mai castigat din 2008, si atunci cu 49,3%… Vorbim de o tara in care coeficientul Gini este 27,7, catalogat drept scazut. Deci nu sunt inegalitati mari in societate. Iar indicele de dezvoltare umana HDI este unul foarte ridicat, 0,856, cu alte cuvinte este vorba de o tara unde speranta de viata la nastere, educatia si PIB-ul sunt foarte mari. Si cu toate acestea dezvaluirile privind eventuale fapte de coruptie la varful politicii malteze n-au influentat deloc rezultatul alegerilor. Cei care erau vizati au castigat o majoritate de peste 50%.

Premierul a condamnat in termeni fermi atentatul.

Interesant este ca retorica anticoruptie nu a avut efecte politice concrete in Malta, fenomen intamplat si in Romania sau Republica Moldova (care nu e membra UE), tari care n-au PIB-ul si dezvoltarea Maltei. Din nenorocire, din pacate, efectul a fost unul tragic: asasinarea acestei jurnaliste curajoase. Lucrul nu e specific Maltei.

Trebuie remarcat ca, in plan politic, criticile fata de partidul de guvernamant, legate de coruptia la varf, au venit din partea Partidului Nationalist, un partid crestin-democrat si conservator, afiliat la PPE. Partidul Laburist face parte din Partidul Socialist European, Iar premierul Muscat este un politician progresivist si liberal, pro business, asociat cu politicile liberalismului economic si social-liberale.

De unde se vede ca metoda asta de lupta politica prin anticoruptie n-a reusit decat sa introduca tensiuni politice, nimic mai mult in plan politic: statu-quoul s-a mentinut si chiar fara probleme.

De aici rezulta mai multe invataminte… Si ma gandesc, spre exemplu, daca o retorica anticoruptie in Rusia ar putea schimba statu-quoul de acolo… S-ar parea ca nu prea. Desi in Rusia Opozitia la regimul Putin e persecutata dur. De fapt cam acelasi lucru s-a intamplat in relatia Rusia-Occident: s-au inrodus tensiuni politice, fara sa se schimbe mare lucru, nicidecum ceva din atitudinea Kremlinului. Donald Trump a dorit sa detensioneze relatiile ruso-americane, Congresul insa, aflat inca sub puternica impresie negativa a implicarii Rusiei in alegerile prezidentiale din SUA, s-a opus cu indarjire. Si democratii, si republicanii. Tensiunile politice intre SUA si Rusia n-au incetat. Dimpotriva. In Republica Moldova a castigat omul Kremlinului… Nu mai vorbesc de chestiunea Coreii de Nord si de ajutorul pe care Rusia si China il da Phenianului…

Revenind la Malta, ar trebui sa aratam ca rata somajului s-a redus din 2013, cand era la 6%, la 4,1% in aprilie 2017, deci pe durata in care laburistii au detinut (si detin) Puterea. Si se vede ca lucrul acesta a fost apreciat de cetateni. In perioada 2009-2013, cand la Putere s-au aflat nationalistii, rata somajului in insula a fost de peste 6%. Ar mai trebui spus ca PIB/loc. (in US$) in Malta, in perioada 2008-2016 a fost in crestere, cu o scadere mica in perioada crizei 2008-2009, revenire in 2010. Din acest punct de vedere maltezii nu prea au avut de ce sa se planga. Rata de crestere a valorii PIB este de 5% modificare anuala in 2016. Trebuie sa retinem aceste date pentru ca populatia, din cate se vede, n-a dus-o rau in anii din urma, scaderea drastica a somajului si cresterea PIB/loc. fiind emblematice in acest sens. Din acest punct de vedere, al PIB/loc., Malta se afla deasupra Cirpului si Greciei. Daca ne uitam pe statisticile FMI la datoria generala guvernamantala bruta, vedem ca Malta are o datorie de doar 55,9% din PIB, deci sub 60% din PIB, cat prevad Criteriile de Convergenta de la Maastricht. Malta nu sta deloc rau nici la acest capitol. In comparatie, spre exemplu, cu Franta a carei datorie este de 96,8%!! Sunt tari dezvoltate care au datorii foarte mari. De exemplu, Japonia cu 240,3% din PIB!!! Trebuie remarcate performantele economice ale Maltei! Dar trebuie remarcat ca si in tari mai putin performante economic, discursul anticoruptie nu a avut, politic vorbind, efectul scontat. Chiar in tari membre UE. Fara indoiala, asta NU justifica aceasta crima abominabila. Insa arata un evident declin al politicii duse de dreapta europeana, reprezentata de PPE, lucru care ar trebui sa le dea de gandit…

In orice caz, aceasta practica de a ucide jurnalisti incomozi trebuie condamnata, mai ales ca s-a petrecut asa ceva intr-o tara membra a Uniunii Europene. Lucrul acesta plaseaza UE intr-o pozitie proasta, langa Federatia Rusa… Bine, desigur, diferentele raman foarte mari. Insa subminarea libertatii presei in Uniunea Europeana este un lucru inacceptabil. Practica aceasta aminteste de regimurile totalitare, nu de o societate libera. Insa lucruri de genul acesta s-au mai intamplat… Imi vine in minte asasinarea in 1978 a crainicului de radio si activistului politic de stanga Giuseppe „Peppino” Impastato, care si-a sfarist viata la numai 30 de ani, de catre boss-ul Mafiei Siciliene, Gaetano „Don Tano” Badalamenti, capofamiglia in orasul sau, Cinsi, din Sicilia. Don Tano a fost unul din liderii a ceea ce s-a numit Pizza Connection, o afacere de 1,65 miliade US$ de trafic de droguri. Heroina era distribuita in pizzerii. Afacerea s-a desfasurat intre 1975 si 1984. Don Tano era in relatii prietenesti cu fostul premier Giulio Andreotti. Don Tano era perceput ca fiind din aripa moderata a Cosei Nostra… Dupa investigatia magistratilor, Andreotti ar fi facut apel la Mafie pentru lichidarea jurnalistului Carmine „Mino” Pecorelli de la revista Osservatorio Politico intrucat acesta ar fi putut sa publice informatii ce i-ar fi distrus cariera politica lui Andreotti, legate de finantarea ilegala a Partidului Crestin Democrat si secrete din 1978 despre rapirea si uciderea fostului premier itlalian Aldo Moro de catre Brigazile Rosii. Don Tano era implicat in uciderea jurnalistului, intamplata in 1979. Andreotti a fost definitiv achitat de crima de catre Curtea Suprema in 2003.

Astfel de lucruri, din pacate, s-au mai intamplat…

Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

Tu ai baga bani intr-o gaura neagra?

E o discutie in spatiul public despre faptul ca destule banci din Romania nu si-ar plati impozitul pe profit. Un interesant articol care pledeaza pentru ca bancile sa nu fie suprataxate l-a scris Dl. Lucian Isar si-l puteti citi aici.

Daca ati observat, actuala guvernare PSD-ALDE a vorbit mai tot timpul de o „suprataxare” pentru ca ce altceva ai putea sa spui despre taxa de solidaritate, impozitul pe cifra de afaceri, desi initial venise cu o viziune cu totul opusa – taieri de taxe si impozite – dupa guvernarea Ponta (PSD) care de asemenea a abuzat de taxe si impozite, adica, sa-i spunem asa, de „suprataxare”.

Problema e ce face statul cu acesti bani.

Inteleg ca somajul e la un minim istoric. Florin Citu spune ca ar fi semnul unei viitoare crize economice. Nu-l contrazic.

Chestia e ca noi tot platim taxe si impozite la stat, suntem in permanenta supusi unui regim de „suprataxare”, chit ca vrem sau ca nu vrem, in schimb nu se vede mare lucru de pe urma acestei cheltuieli pe care o face contribuabilul.

Vedem oare ca avem drumuri, cai ferate, in general spus o infrastructura mai buna si mai performanta? Avem un sistem administrativ mai bun, mai performant si mai putin birocratic? Avem conditii mai bune in spitale? In scoli? Armata e mai bine dotata? Reusim performante in absorbtia fondurilor europene? Si intrebarile ar putea continua…

Pentru ca noi pentru toate acestea platim. Platim si nu vedem din partea statului ca se face ceva cu banii nostri. In schimb vedem sau cel putin asa ni se spune ca somajul este la un minim istoric. Iar in sectorul de stat salariile sunt mai mari decat in sectorul privat.

Lucrurile acestea indica faptul ca sectorul nostru de stat este, in realitate, o mare gaura neagra. Acolo merg banii nostri si dispar. Si sunt sume foarte mari pe care noi le platim statului, fara ca statul sa catadicseasca sa faca ceva pentru noi.

Tu ai baga banii intr-o gaura neagra?

Sectorul de stat a crescut abnorm pe vremea guvernarii Tariceanu (acum la ALDE, formatiune politica de guvernamant alaturata PSD-ului), cand in perioada 2004-2009 numarul functionarilor publici a crescut de la 900.000 cat a lasat guvernarea Nastase la sfarsitul lui 2004, la 1.400.000, sporindu-se deci in 3-4 ani numarul angajatilor la stat cu 500.000 de oameni. Actualmente, din cate inteleg sunt 1.200.000 de oameni, fata de 3.100.000 cati lucreaza in sectorul privat. Unde mai pui ca statul e actionar majoritar la companii de stat nerentabile, ce produc pierderi uriase economiei si pe care statul le sustine din banii contribuabililor.

Or, niciun om de afaceri nu va fi de acord sa finanteze o gaura neagra. Adica o entitate mancatoare de bani, dar nu vezi nimic dupa aceea. Iar sectorul bancar, privat la noi in tara, nu face exceptie de la regula: n-ai sa vezi un CEO de la vreo banca sprijinind ideea finantarii unei gauri negre. Sa finanteze o afacere prin care se produce ceva, de pe urma careia se vede ceva si se castiga bani, asta e altceva si bancile tocmai astfel de lucruri le finanteaza. Dar sa finanteze o gaura neagra, n-as crede.

Guvernul actual, venit la Putere pe baza unui Program mincinos si manipuland populatia, a ajuns intr-o jena si nu prea are bani. Asa ca doreste sa atraga bani foarte multi de pe seama sectorului privat, inclusiv bancile, pentru ca sa poata pune banii in aceasta gaura neagra numita sectorul de stat. Numai ca in felul asta deregleaza economia. Nu mai vorbesc de abuzul pe care statul il face la adresa sectorului privat. Iar ceea ce se intampla cu acesti bani in aceasta gaura neagra, de care ziceam mai sus, se vede si ca sa dau un exemplu: mariri abnorme de salarii in administratie si pensii speciale la stat.

Spre deosebire de Guvernul Ponta, cel actual, de sub obladuirea lui Dragnea, risca sa destabilizeze macroeconomic tara. Ponta n-a facut-o, reusind totusi sa tina in mana echilibrele economice, cu rezultate modeste. Cu actualul se pare ca ne indreptam spre o criza economica.

Chestiunea e ca si somajul si investitiile sunt la un minim istoric in Romania. Productivitatea muncii n-a crescut, in schimb s-a marit foarte mult si brusc salariul minim. Iar statul doreste sa transfere costurile rezultate ori pe seama sectorului privat, ori pe seama populatiei, dar ambele variante sunt extrem de proaste.

Ce se intampla de fapt? Se refuza cu obstinatie modernizarea si restructurarea sectorului de stat. Acest lucru, pe langa faptul ca implica masive disponibilizari de personal, deranjeaza interesele unor mahari. Pentru ca li s-ar taia o importanta sursa de finantare pentru afacerile lor dubioase. Cu alte cuvinte se mentine statu-quo, adica gaura neagra despre care vorbeam mai sus. Si nimeni, niciun investitor privat nu va fi dispus sa-si cheltuiasca banii pentru a o finanta pentru ca asta ar insemna sa-si piarda banii fara niciun folos. Iar statul nu face investitii publice pentru ca investeste in aceasta gaura neagra. Adica cheltuieste fara folos banii contribuabililor. Iar Romania pierde enorm de pe urma unei astfel de stari de lucruri.

Ineficienta statului nostru se vede si in recentele mariri de salarii si anume ca acestea nu au reusit sa opreasca exodul medicilor din tara, un fenomen foarte interesant si curios de altfel, desi unul din scopuri a fost si acesta. Si de aici se poate trage concluzia ca aceasta gaura neagra mananca bani fara sa se vada dupa aceea mare lucru. Decat poate in imbogatirile ilegale ale unora. Sau poate prin huzurul unora de la stat pe banii contribuabililor. Insa pentru tara sau pentru cetatean, pentru contribuabil, rezultatul este negativ.

Nu mai vorbesc de companii de stat care de ani de zile sunt pe pierdere, fara ca statul sa miste un deget in a indrepta cumva aceasta situatie. Nu de alta, dar consecintele unei astfel de stari de lucruri sunt mai intotdeauna defavorabile.

O astfel de gaura neagra, nu doar bancile, dar sectorul privat din tara asta nu e de acord s-o finanteze la nesfarsit, pierzand bani la nesfarsit, blocandu-si astfel propria dezvoltare. Chiar si prin contractarea, de catre stat, de datorii cu scopul de a finanta gaura neagra, prin marirea datoriei publice, sa ne gandim ca tot noi, contribuabilii, va trebui sa platim aceasta datorie cu dobanda, dar fara niciun folos. Vom avea aceeasi tara saraca, de la coada Uniunii Europene!! Cresterea datoriei publice, consecinta a cresterii deficitului bugetar, e facuta pe seama noastra, fara sa fim intrebati. Si pe care tot noi trebuie s-o platim pana la urma. Transferul platilor pe generatiile viitoare, lucru limpede, e de asemenea fara folos. Pentru ca generatiile viitoare nu vor trage niciun folos de pe urma unor datorii mari care merg in gauri negre.

Dilema…

Pentru ca sa ma fac mai bine inteles si sa arat mai bine dilema ce ma framanta voi lua din nou doua articole scrise de doi reputati economisti:

Dl. Lucian Isar

Proiectul de țară Iliescu-Isărescu din ’90-’92 și suferința bătrânilor în 2016

„Publicat in Romanialibera.ro http://m.romanialibera.ro/opinii/comentarii/proiectul-de-tara-iliescu-isarescu-din–90–92-si-suferinta-batranilor-in-2016-│opinie-431727

În 2016 și 2017, se pun bazele unui nou proiect de țară pentru România.

În ultimii 26 de ani, România  a avut un singur proiect de țară, pus la punct și implementat de gruparea Iliescu-Isărescu, în perioada ’90-’92. Este același proiect de țară de care au parte și cei din Rusia și a fost implementat de Elțîn, tot în perioada ’90-’92.

Nu e de mirare că bătrânii suferă în 2016.

Nu este proiectul de țară de care au avut parte cei din Polonia și Cehia, iar acest fapt explică complet și clinic captura Statului Român și diferențele de dezvoltare a respectivelor națiuni, comparativ cu România.

Exponenții grupării Iliescu -Isărescu încă conduc instituțiile de forță ale Statului Român: Nicolae Văcăroiu, la Curtea de Conturi, Valer Dorneanu, la Curtea Constituțională, Mugur Isărescu, la BNR, Mișu Negritoiu, la ASF. Ion Iliescu este încă capabil să impună comisarul european din partea României, spre amuzamentul partenerilor strategici. 
  
România este o țară bogată, ce a intrat în capitalism cu bani pe cont, dar modelul implementat și crizele administrate artificial au ținut lumea săracă, legată și tentată să greșească. 
  
Capitalismul introdus de Iliescu-Isărescu în 1990-1992 este diferit de capitalismul din Franța, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Polonia. Seamănă, pentru că este același filon, cu cel din Rusia. 
  
 Acest capitalism se schimbă în perioada 2016-2017. 
  
În 1990-1992, capitalismul introdus a presupus Legea Lustrației în Polonia, dar nu și în România. Legea Lustrației în România a fost aprobată la 22 de ani de la Revoluție și declarată neconstituțională în același an. 
  
Capitalismul introdus în Polonia presupune dreptul de proprietate clar și fără dubii, ceea ce în România nu este garantat, prin chichițe, nici după 26 de ani de la Revoluție. Capitalismul introdus în România a presupus tăierea fabricilor la fier vechi, pe când în Polonia a presupus retehnologizarea lor. 
  
În România, modelul Iliescu-Isărescu a presupus menținerea populației la lucru doar patru zile pe săptămână și să îi pensioneze înainte de limita de vreme, pentru a fi pensionari săraci, în sistemul de pensii pe bază de contributivitate. 
  
Modelul Iliescu-Isărescu a presupus menținerea salariilor reduse în sănătate și educație, pentru a facilita deprofesionalizarea și exodul și, desigur, sifonarea pe alte căi, oligarhice (ca să păstrăm denumirea asignată echivalenților din modelul Elțîn). În educație, modelul României a presupus și mici pete de culoare, de tipul desființării școlilor profesionale și inflația de diplome, pentru a fi siguri că revenirea este dificilă.

Presupun că acum e clar de ce pensionarii suferă în 2016, spre deosebire de pensionarii din Cehia sau cei din Polonia. 
  
Proiectul de Țară de la Snagov, anunțat de Iliescu în 2000, a fost doar un exercițiu de manipulare publică. Au făcut comunicarea, au justificat cheltuieli, dar nu a mai fost cazul să implementeze schimbări, deoarece puteau continua în aceeași formulă, fără alte concesii. Modelul implementat în 1990-1992 se menținea conform planului, deși unul din pioni, Virgil Măgureanu, fusese scos din dispozitiv.

Zgomotul de fond ascunde suferința bătrânilor în 2016. 
  
În noul proiect de țară care se implementează implicit în România, în perioada 2016-2017, bătrânii anului 2016 pot fi mulțumiți cel puțin pentru că: 
  
 1. revizuirea clauzelor post-privatizare le va permite să înțeleagă exact cum a fost furat efortul lor de o viață;

2. copiii și nepoții au șansa de a rămâne sau reveni în România;

3. o creștere economică sustenabilă permite dezvoltarea economiei și garantarea sustenabilității;

4.dreptul de proprietate va fi în mod real baza noului model de capitalism din România.

O țară bogată ca România are nevoie de o șansă, după ce a fost capturată timp de 26 de ani.”

Dl. Florin Citu

Programul economic al PSD este admirabil, este sublim dar lipseste cu desavarsire

„Programul PSD nu aduce nimic nou sau bun pentru economie. Cand tragem linie si lasam sa se ridice fumul propagandei efectele sunt zero pe termen mediu si sperante pe termen mai lung, cam prin 2020 asa. Daca lasam economia in pace estimarile Comisiei Nationale de Pronoza sau cele din Programul de Convergenta arata cam aceeasi valoarea a PIb-ului pana prin 2020 ca cea pe care PSD o estimeaza dupa 4 ani de “munca”.

Totusi va exista o schimbare. Vom avea o economie mai birocratizata, cu mai multe motivatii pentru evaziune fiscala, antreprenoriat descurajat(cei care vor sa inceapa ceva dar si cei care deja sunt pe piata).

Cateva exemple.

Dupa 4 ani de program PSD deficitul bugetar ajunge de la 2.9% la 2% in 2020. Dar daca nu facem nimic Programul de Convergenta arata ca deficitul bugetar ajunge la 1.6% din PIB deja din 2019 nu 2020. Un deficit bugetar mai mic echivaleaza cu reducerea de taxe (surplus este si mai bun), fara sa stai sa umbli la codul fiscal. Si mult mai important un deficit mai mic inseamna implicit reduceri de taxe atat pentru noi, generatia actuala, dar mai ales pentru generatiile viitoare. Atat sa facem si noi pentru ei, sa nu-i impovaram cu taxe.

Este ilar (bine, nu prea este rasul nostru cand vedem cat ne costa aceste schimbari) sa vezi ca o mare parte din asa zisa relaxare fiscala include masuri luate in perioadele de guvernare PSD din trecut. Un exemplu il reprezinta CASS la chirii. Alt exemplu impozitarea PFA-urilor. Dar nu este ceva nou, este un stil consacrat al PSD – introduce taxe, impozite, supraaccize doar pentru a arata ca le reduce mai tarziu. Sunt sigur ca va amintiti de taxa pe stalp si supraacciza pe combustibil care au urmat acelasi traseu – introduse ca sa faca parte din “relaxarea fiscala” de mai tarziu. Sau ce sa mai vorbim de taxa pe mediu care de fiecare data cand era declarat ilegala, dupa ce a fost introdusa initial de PSD, a fost reinventata tot de PSD.

Programul introduce cote diferentiate de impozitare ceea ce produce birocratie si motivatia pentru evaziune fiscala. Nu este un secret pentru nimeni ca in tarile sarace si corupte un sistem de taxare progresiv omoara antreprenoriatul in timp ce transparenta si simplitatea oferite de cota unica il impulsioneaza. Din ce imi aduc eu aminte in echipa PSD exista un economist cu studii pe afara care are o analiza unde demonstreaza exact ce spun eu aici.

Cand te uiti atent la program vezi ca asa zisa relaxare este introdusa in cea mai mare parte din 2018. Dar si atunci, cand ne uitam la contributii platite de angajati vedem ca propunerea PSD ii obliga pe angajati la o contributie mai mare decat ce propune PNL din 2017.

Programul PSD include propuneri care impovareaza bugetul fara niciun motiv. Propuneri de credite garantate de stat pentru tineri sau pentru IMM-uri nu-si au rostul pentru ca aceste programe deja exista. In acest moment exista programe cu garantii de stat sau garantii europene pentru credite destinate IMM-urilor si companiilor noi pentru diferite sectoare din economie.

De exemplu, firmele noi si IMM-urile deja primesc garantii de stat de 80% prin Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), iar plafonul este de 400 000 de euro pentru un credit. Exista si alte programe cu garantii europene cu pana la 80% din sume pentru credite iar suma care asteapta sa fie folosita este de 100 milioane euro.

Aceste programe deja exista. Nu este nevoie sa punem presiune si mai mare pe buget inventand alte programe de ajutor sau subventii. Oricum cand exista programe care te lasa sa imprumuti pana la 400 000 de euro cu garantii de 80%  propunerea PSD de garantare a unor credite de pana la 40 000 de lei (da lei) este ridicola.

Programul economic al PSD este admirabil, sublim dar lipseste cu desavarsire.„

Desi risc sa ma fac si mai greu inteles, desi as dori sa excelez in concizie si claritate, trebuie sa spun – tocmai pentru a risipi orice confuzie! – ca dilema de care va voi vorbi in continuare nu provine neaparat din cele doua articole mai sus citate.

E legata si de articolul anterior pe undeva…

Sunt confuz pentru ca nu inteleg la modul foarte clar ce vrem noi sa construim aici. Reforma, cel putin din 2004 incoace, a fost stopata. Economia romaneasca nu e in totalitate reformata. Dl. Isar spune, de exemplu: „Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei”. Eu intrebam in articolul anterior: cat statul si cat privatul? Daca finantarea e (si) de la stat, atunci statul are nevoie de resursele financiare necesare, care nu pot proveni decat din taxe si impozite. Inteleg, combatem coruptia pentru ca ar fi un cosmar in continuare: statul percepe taxe si impozite, dar e corupt – cu alte cuvinte, eficienta administrarii acestor bani, proveniti din taxe si impozite, scade dramatic in astfel de conditii. Se lupta impotriva coruptiei, dar se vede ca statul are probleme in a finanta astfel incat sa contribuie la dezvoltarea Romaniei. Sa ne gandim: Scoala, Sanatatea, Armata, investitiile in Infrastructura, Protectia Sociala depind de finantarea de la stat, din banii luati din taxe si impozite – care e sursa de venituri a statului. In articolul anterior s-a pus problema firmelor care fac o smecherie de clasa a V-a primara, externalizandu-si profiturile – evident, vin mai putin bani la stat. Dl. Citu spune, despre Programul PSD, printre altele, asa:

„Programul introduce cote diferentiate de impozitare ceea ce produce birocratie si motivatia pentru evaziune fiscala. Nu este un secret pentru nimeni ca in tarile sarace si corupte un sistem de taxare progresiv omoara antreprenoriatul in timp ce transparenta si simplitatea oferite de cota unica il impulsioneaza. Din ce imi aduc eu aminte in echipa PSD exista un economist cu studii pe afara care are o analiza unde demonstreaza exact ce spun eu aici.„

De aici dilema: daca „Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei” care ar fi cel mai bun sistem de impozitare: cel bazat pe cota unica (una mica, desigur) sau cel bazat pe cote diferentiate de impozitare?

E o dogma ce spune, cu privire la cota unica, faptul ca aceasta ar fi eminamente liberala. Deci un concept liberal fara dubii. Dar intr-un sistem fiscal bazat pe cota unica, intr-o democratie, poate veni la Putere o guvernare socialista si sa impoziteze cu 90%!! In Franta, socialistii au vrut sa faca asa ceva. Pe cand, intr-un sistem cu impozitare diferentiata, firmele cu profit mare si cu cifra de afaceri mare ar fi impozitate ceva mai mult decat firmele mici, dand posibilitatea celor mai mici sa se dezvolte, lasandu-le la dispozitie venituri mai mari. Pe de alta parte, asa cum rezulta si din articolul anterior, firmele mari isi externalizeaza profiturile, platind aici impozite modice, declarand o marja de profit mica. Dl. Blanculescu arata ce a facut Ungaria: a introdus impozitarea pe cifra de afaceri, nu pe profit. Dar arata, de asemenea, si ca: „Firmele multinaționale au amenințat cu părăsirea pieței ungurești, dar până acum nu au făcut-o.”. Chiar in tari cu nivel ridicat de impozitare, precum, de exemplu, Danemarca, multinationalele nu numai ca nu parasesc tara, dar chiar o prefera!! Deci un impozit diferentiat, ar lasa si statului venituri bugetare mai mari, bani care ar putea fi folositi, spre exemplu, in dezvoltarea infrastructurii sau modernizarea spitalelor, in cofinantarea fondurilor europene, de asemenea pentru Aparare etc. Pentru ca, altminteri, cum ar putea sa aiba bani statul sa faca investitii. Eu nu spun ca trebuie incurajata birocratia prin tot felul de scheme complicate. Nu spun ca nu trebuie facute privatizari reusite si nu frauduloase. Nu spun ca nu trebuie restructurat sectorul de stat.

Pe cand o cota unica ar insemna ca firmele mari, cu posibilitati financiare mari, sa plateasca putin – pentru ca se presupune ca aceasta cota va fi una redusa – iar firmele mici sa plateasca acelasi procent mic, dintr-un profit pe masura sau din venituri pe masura, adica tot mici.

Pe de alta parte, sa luam, spre exemplu, restructurarile si privatizarile – lucruri de care Romania are nevoie. Evident, acestea presupun niste costuri deloc neglijabile, inclusiv cheltuieli pentru protectia sociala. Statul are nevoie de bani ca sa sustina, in bune conditiuni, Reforma. Altminteri, alternativa, singura pe care am vazut-o pana acum, ramane apelarea la imprumuturile de la FMI, cum s-a facut si in trecut. Cu alte cuvinte, va creste datoria publica, cel putin pe termen mediu, cum s-a mai si intamplat. Dar fara sa avem certitudinea ca lucrurile vor merge bine in continuare.

Daca „Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei”, legat de intrebarea: cat statul si cat privatul?, vom observa ca statul trebuie sa finanteze multe lucruri. Spun trebuie, pentru ca asa e legea pe aici, iar diminuarea rolului statului in economie nu e chiar usor de facut, e mai usor de vorbit. Si de asemenea presupune costuri insemnate pe care statul trebuie sa le suporte. Cine crede, spre exemplu, ca restructurarea ministerului Transporturilor, nu presupune si costuri, eu cred ca se insala… Repet, e foarte usor de vorbit. Pe de alta parte, o scadere a fiscalitatii, prin cota unica mica, pe vreme de crestere economica, inseamna o masura prociclica.

Pe de alta parte, e evident ca nu trebuie sa se intample ce spune Dl. Citu cu privire la Programul PSD:

„Totusi va exista o schimbare. Vom avea o economie mai birocratizata, cu mai multe motivatii pentru evaziune fiscala, antreprenoriat descurajat(cei care vor sa inceapa ceva dar si cei care deja sunt pe piata).„

In postarea D-lui. Isar exista o critica viguroasa a „gruparii Iliescu-Isarescu”, cu precadere la perioada anilor ’90, iar in final Dl. Isar declara:

„4.dreptul de proprietate va fi în mod real baza noului model de capitalism din România.”

Dar in anii ’90 noi aveam economia inca in mainile statului, ca mostenire a perioadei comuniste. Nicolae Vacaroiu spunea ca „peste 80% din privatizari au fost ratate”. Nu poti vorbi despre dreptul de proprietate, cel din Romania anilor ’90, cum poti vorbi despre dreptul de proprietate din tarile care nu au cunoscut comunismul. Ar insemna sa scoatem „dreptul de proprietate” din contextul istoric in care s-au desfasurat evenimentele. Un comentariu de la postarea D-lui. Isar spune, printre altele, asa: „Au slăbit intenționat statul supunând bugetul tarii unui “gang bang” continuu mănați doar de dorința de a direcționa avuția tarii spre buzunarele apropiaților sau in pomeni electorale de proporții biblice.”, dar altfel cum s-ar fi putut naste un capitalism romanesc. Intentia nu cred ca a fost, neaparat, crearea unei oligarhii. Capitalismul nu se poate dezvolta doar pe baza dreptului la proprietate, ci si pe baza capitalului, evident. Problema este ca acest capital era pe atunci detinut aproape in totalitate de catre stat. Daca s-ar fi facut privatizari reusite, situatia ar fi fost mult mai buna. Insa legat de privatizari, din 2004 incoace nu am mai prea vazut facandu-se vreuna… Sigur, rezultatele nu sunt multumitoare, dar sa nu uitam ca a trecut si o criza peste noi si nu doar peste noi…

„Acest capitalism se schimbă în perioada 2016-2017”, spune Dl. Isar. Cu toate acestea, eu nu vad ca spune ca se vor face restructurarile necesare, privatizari reusite si fara fraude, daca tot vorbim de capitalism.

Pizza Hut

Vedeti, noi vorbim de capitalism doar in termeni de: fiscalitate, drept de proprietate si raportat la o perioada trecuta care pentru pustanii de azi poate parea foarte departe… Nu e rau, dar…

Pizza Hut… Evident, ati auzit cu totii de Pizza Hut… Nu doresc sa cad in banal. Dimpotriva!

The original Pizza Hut building, opened on June 15, 1958 at the corner of Kellogg and Bluff by brothers Frank and Dan Carney, both students at Wichita State University. This photo is from 2004, after the building had been moved to the campus. Cf. Wikipedia

Vedeti casuta de mai sus? Aceasta este cladirea originala de la care, incepand din 1958, a pornit afacerea Pizza Hut, cea care a ajuns multinationala de astazi!!!

Multinationala de astazi, cu un numar de 13.728 de locatii in toata lumea si peste 160.000 de angajati, a pornit de la aceasta casuta, de catre doi studenti de la Wichita State University, fratii Dan si Frank Carney in sigura locatie din Wichita, Kansas.

Sa modelam, referitor la tara noastra.

Ce conditii politice, sociale, monetare si fiscale sunt necesare pentru ca, in Romania, doi studenti cu initiativa sa dezvolte o asemenea afacere? Sau niste oameni cu initiativa, nu trebuie sa fie neaparat studenti. Insa e foarte interesant ca a fost vorba de doi studenti care au initiat aceasta afacere, ce s-a dovedit mai apoi de un succes formidabil in toata lumea, pana si in China!!! Observati extinderea extraordinara a afacerii si:

„Pizza Hut is split into several different restaurant formats; the original family-style dine-in locations; store front delivery and carry-out locations; and hybrid locations that have carry-out, delivery, and dine-in options. Some full-size Pizza Hut locations have a lunch buffet, with „all-you-can-eat” pizza, salad, bread sticks, and a pasta bar. Pizza Hut has other business concepts different from the store type; Pizza Hut „Bistro” locations are „Red Roofs” which have an expanded menu and slightly more upscale options.”

De asemenea, de observat popularizarea afacerii prin reclame TV, faptul ca s-a dezvoltat atragand tot felul de personalitati.

Problema care se pune, luam spre exemplu un judet pesedist, sa zicem Gorj: doi tineri din Gorj, pusi pe treaba, pot dezvolta o asemenea afacere?

Un model pe Romania trebuie facut si solicit Academiei de Stiinte Economice (ASE) sa faca un studiu legat de Pizza Hut si daca un astfel de tip de afacere se poate dezvolta cu succes in Romania si extinde chiar si peste granitele tarii noastre! Cum se poate dezvolta in Romania un brand romanesc de succes, care sa aduca foarte multi bani?

Update – In plina campanie electorala, Iliescu il invita la polemica pe Isar!!!

Reflecțiile unui infatuat

„Regret că trebuie să folosesc această sintagmă, dar citind ceea ce scrie Lucian Isar pe site-ul său, nu se poate să nu-ți pui întrebări despre mobilul obsesiei în privința guvernatorului BNR, Mugur Isărescu,  pe care și-o cultivă și afișează cu obstinație domnul respectiv. Care, precum un copil ”silitor”, bagă degetele în ochii învățătorului, tot o fi remarcat, cât de bun ar fi el pentru postul de guvernator, după plecarea obiectului obsesiei sale. A fost remarcat, nicio grijă. Ei, și?

Cu toate astea spuse, sunt necesare câteva precizări, pentru că domnul Isar pare să nu fi trăit aceleași realități cu noi, ceilalți. Primo: nu e existat, nu există un proiect  de țară Iliescu-Isărescu. Eu, spre deosebire de domnul Isar, nu sunt bancher, deci nu operez cu intrumente ”totalitare”. Programul de transformare structurală a economiei românești este operă colectivă. La definirea lui au participat toate forțele politice, de stânga și de dreapta, și a avut drept obiectiv aderarea la UE. Consensul de la Snagov este realizat în 1995, semnat de TOATE partidele parlamentare la 21 iunie în acel an. Acel document era însoțit de o Strategie națională de pregatire a aderării la UE. După semnarea documentului a urmat depunerea de către România, la 22 iunie 1995, la Paris , a cererii de aderare la UE. Negocierile de Aderare au început ca urmare a deciziei summit-ului UE de la Copenhaga, în 1999.

Decizia strategică a României, a națiunii române, până la urmă, a fost de integrare europeană și euro-atlantică, și nu este rezultatul unui complot Iliescu-Isărescu. Da, BNR a fost parte a grupului de experți care a elaborat strategia de pregătire a aderării. Dar alături de ea au fost și Academia Română, și Universități, și personalități ale societății civile, specialiști români și străini, experți europeni. Viziunea domnului Isar despre acep proiect este primitivă și lipsită de orice fel de substanță.

Nu și-a propus nimeni sărăcirea românilor. Am spus, și nu o dată, că aderarea va avea niște costuri. Unele erau inerente trecerii de la economia planificată la economia de piață. Altele au fost consecința proastei guvernării și a obsesiei unora de a distruge tot ce a însemnat structurile productive din economia socialistă. Iar cei precum domnul Isar au oferit ideologa justificativă acestei distrugeri, rezumată în sloganul ”Jos comunismul!”.  Ei au justificat jaful din economie, distrugerea unor mari capacități industriale, desființarea unor multe locuri de muncă de înaltă calificare și bine plătite prin la fel de primitivul ”Statul este prost administrator, să-l alungăm din economie!” L-am alungat. Acum descoperă domnul Isar că această ideologie-la conceptualizarea căreaia a participat, împreună cu partidul pe care îl conduce soția sa-a generat sărăcie și disperare socială? Și este atât de laș, încât să nu-și asume, alături de ceilalți care gândesc ca el, și la un moment dat au luat deciziile care au dus la prăduirea averii publice?

Sunt mici salariile? Evident, da! Dar a uitat domnul Isar cum s-au împotrivit și se împotrivesc cei pe care PNL îi susține acum la guvernare, ideii de a mări salariul minim? Să-i reamintesc eu felul în care a fost modificat Codul Muncii, și care au fost consecințele acestei modificări?

Nu știe domnul Isar că acum peste 93% din PIB ul României este format în sistemul privat? Scrie undeva în strategiile pe care eu și oamenii cu care am lucrat, că partea care revine salariilor în PIB trebuie să fie sub 40%, cea mai mică din UE? Poate demonstra asta? Dacă nu, este, cum spuneam, un infatuat util unei cauze la fel de false, aceea de a justifica faptul că, urmând o ideologie vulgar neo-liberală, România a ajuns într-o fundătură? Din care nu vrea să iasă politic, și apelează la minciuna ”guvernului tehnocrat”, aducând grave atingeri funcționării democratice a societății, și agravând polarizarea economică și socială.

Urâtă a ajuns dezbaterea publică din România. ”Greaua moștenire”  ține loc de explicații pentru orice. Nu vreau să insist. Un lucru este sigur: eu, și alături de mine cei care au condus România în timpul mandatelor mele de președinte al României, am ales să construim consens în legătură cu marile obiective ale interesului național. Și așa am putut adera la UE și la NATO. Ceilalți au adoptat abordarea conflictuală. Cu rezultatele pe care le vedem acum. Dacă domnul Isar ar avea un dram de onestitate, ar recunoaște măcar asta.

PS: din articolul domnului Isar răzbate o îngrijorătoare necunoaștere a felului în care este organizată, instituțional, țara asta, și cum funcționează ea. Citez: ”Exponenții grupării Iliescu -Isărescu încăconduc instituțiile de forță ale Statului Român: Nicolae Văcăroiu, la Curtea de Conturi, Valer Dorneanu, la Curtea Constituțională, Mugur Isărescu, la BNR, Mișu Negritoiu, la ASF. Ion Iliescu este încăcapabil să impună comisarul european din partea României, spre amuzamentul partenerilor strategici.”

Dacă face un ușor efort de memorie, domnul Isar ar reveni în realitatea ordinii constituționale a României, în care instituțiile de forță sunt Armata, Poliția, serviciile de informații. Și, dacă tot crede că acelea pe care le-a înșirat acolo sunt de forță, nu cumva a uitat una, extrem de iubită de întreprinzătorii și contribuabilii români, mă refer la ANAF? Sau sunt ”dușmani buni”, și dușmani răi”?

Cât privește amuzamentul ”partenerilor strategici”, nu contest, el există. Dar pe cu totul alte teme decât aceea a pretinsei mele capaități de a numi comisari europeni. Să zicem despre confuzia și despre incapacitatea noastră de a genera proiecte ca membru al UE și al NATO. Ca atare, cu toată modestia de care sunt capabil, dacă am această capacitate, de a influența lucrurile la Bruxelles, nu crede domnul Isar că este o greșeală impardonabilă ca ea să nu fie folosită pentru binele României ?”

Da, dar eu stiam ca acest Consens de la Snagov avea in vedere, pentru Romania, o economie de piata functionala. De altfel era si o conditie pentru aderarea la Uniunea Europeana. Eu stau si ma intreb ce intelege Dl. Iliescu prin economie de piata functionala. Deoarece este surprinzator ce spune mai jos, reiau:

„Nu și-a propus nimeni sărăcirea românilor. Am spus, și nu o dată, că aderarea va avea niște costuri. Unele erau inerente trecerii de la economia planificată la economia de piață. Altele au fost consecința proastei guvernării și a obsesiei unora de a distruge tot ce a însemnat structurile productive din economia socialistă. Iar cei precum domnul Isar au oferit ideologa justificativă acestei distrugeri, rezumată în sloganul ”Jos comunismul!”.  Ei au justificat jaful din economie, distrugerea unor mari capacități industriale, desființarea unor multe locuri de muncă de înaltă calificare și bine plătite prin la fel de primitivul ”Statul este prost administrator, să-l alungăm din economie!” L-am alungat. Acum descoperă domnul Isar că această ideologie-la conceptualizarea căreaia a participat, împreună cu partidul pe care îl conduce soția sa-a generat sărăcie și disperare socială? Și este atât de laș, încât să nu-și asume, alături de ceilalți care gândesc ca el, și la un moment dat au luat deciziile care au dus la prăduirea averii publice?”

Dl. Iliescu amesteca niste idei aici. De exemplu, sloganul „Jos comunismul!” – economia de piata, si mai ales una functionala, nu cred ca e compatibila cu comunismul. „Ei au justificat jaful din economie, distrugerea unor mari capacități industriale […]” – care ei? Dl. Iliescu unde era? Parca era, pe vremea aceea, Presedintele tarii! Si apoi cum poti sa ai o economie de piata functionala cu statul prerponderent in economie? „Altele au fost consecința proastei guvernării și a obsesiei unora de a distruge tot ce a însemnat structurile productive din economia socialistă” – care a unora? Eu nu am sesizat ca in perioada 1990-1996, cand Dl. Iliescu era Presedinte, acele „structuri productive din economia socialista” au generat cresteri economice mari si ca s-ar fi inregistrat performante deosebite in domeniul economic. Dimpotriva! D-le. Iliescu, daca statul e atat de bun administrator, cel putin in treburile economice, cum ramane cu economia de piata functionala, conditie care trebuia indeplinita de catre Romania pentru aderarea la UE si care, prin Consensul de la Snagov, a fost asumata de toate fortele politice, cum ramane cu:

„Programul de transformare structurală a economiei românești este operă colectivă. La definirea lui au participat toate forțele politice, de stânga și de dreapta, și a avut drept obiectiv aderarea la UE. Consensul de la Snagov este realizat în 1995, semnat de TOATE partidele parlamentare la 21 iunie în acel an. Acel document era însoțit de o Strategie națională de pregatire a aderării la UE. După semnarea documentului a urmat depunerea de către România, la 22 iunie 1995, la Paris , a cererii de aderare la UE. Negocierile de Aderare au început ca urmare a deciziei summit-ului UE de la Copenhaga, în 1999.”,

exact cum ramane cu „programul de transformare structurala a economiei romanesti” care, dupa cum spuneti, este o „opera colectiva”? Acest program de transformare structurala a economiei romanesti a insemnat asumarea de catre toate fortele politice, de stanga si de dreapta, a economiei de piata functionale – conditie de aderare la UE. Iar economia de piata functionala insemna diminuarea rolului statului in economie!! Adica si Dvs. v-ati asumat acest lucru pe care acum il contestati daca credeti ca statul e un bun administrator si ca nu era nevoie de sloganul „Jos comunismul!”.

Marirea salariului minim – dar cum stam cu productivitatea muncii? Dl. Iliescu vorbeste de salariile mici din sectorul privat, productiv, care da 93% din PIB-ul Romaniei. Dar de ce nu se intreaba si cum sunt salariile din sectorul de stat, neproductiv, fata de cele din sectorul productiv, privat? Ca sa vada cum arata asa-zisul neoliberalism din Romania, pe care dansul il califica drept „vulgar”, ii propun sa citeasca acest articol Mediafax:

ANALIZĂ. Administraţia XXL: Doar 13% din 1,2 milioane de bugetari au funcţii publice, restul sunt şefi şi funcţionari cu statut special

„Un sfert din cetăţenii care muncesc legal în România se află în sectorul public de stat. Administraţia românească este XXL, însă numai pe hârtie. În fapt, doar 13% din bugetari au funcţii publice de execuţie. Restul sunt funcţionari cu statut special, demnitari şi înalţi funcţionari.

Avem o administraţie mare, matură biologic şi profesional, dar elitistă, în care puţini fac efectiv administraţie publică, unde majoritare sunt femeile şi salariile cunosc îndeosebi extremele. Pe o parte, cifre prinse succint şi ca ”în treacăt” în documente strategice ale statului arată că de fapt administraţia românească este mare doar pe hârtie, fiindcă din cei 1,2 milioane de bugetari, numai puţin peste o sută de mii asigură efectiv serviciul public. Pe de altă parte, în România sunt peste opt milioane de persoane apte de muncă, cu vârstă activă, din care doar puţin peste patru milioane muncesc legal. Din aceştia, 1,2 milioane sunt bugetari şi şi mai puţini sunt în corpul funcţionarilor care îndeplinesc actul administrativ. O concluzie evidentă: trei milioane de salariaţi ţin în spate circa 19 milioane de persoane: bugetari, pensionari, pauperi buni de muncă şi şomeri, asistaţi social, copii. În România avem 4.361 de autorităţi şi instituţii publice, în care funcţionari publici sunt aproximativ 60% femei.

O altă informaţie care descrie nivelul la care se află administraţia de la noi este aceea care arată că numai 9% din bugetari au studii în administraţie publică, restul sunt economişti – 27%, absolvenţi de studii tehnice – 23% şu jurişti – 18%. Mai mult, bugetarii de la noi au depăşit şi vârsta maturităţii biologice, dar şi profesionsale: 39,24% au vârste între 40 şi 50 de ani, 29,31%, între 50 şi 60 de ani, 5,56%- peste 60 de ani, 22,40% au vârste între 30 şi 40 de ani şi numai 3,49% au sub 30 de ani. În funcţie de nivelul de profesionalizare, funcţionarii publici de execuţie sunt: consilieri superiori- 59,10%, consilieri principali- 22,52%, asistenţi- 14,17% şi debutanţi- 4,21%. În concluzie, din totalul de funcţii publice, în clasa I de salarizare sunt 11.513 funcţionari, 1.763- clasa a II-a şi 27.577 din clasa a III-a. În Bucureşti se află cei mai mulţi funcţionari de execuţie: peste 5.000.

Potrivit Planului Strategic întocmit de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru perioada 2015 – 2020, ”din punct de vedere statistic, studiile, analizele şi rapoartele din ultimii ani vizând resursa umană din administraţia publică au concluzionat că din totalul de 1.183.608 funcţii ocupate în sectorul public din România, aproximativ 13% sunt funcţii publice gestionate de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Raportat la numărul total de salariaţi din România, conform rezultatelor Anchetelor forţei de muncă în gospodării (AMIGO) ale Institutului Naţional de Statistică procentul salariaţilor care lucrează în sectorul public se plasează în jurul cifrei de 25%”.

În anul 2014, în România mai erau 22.346.178 cetăţeni, iar potrivit evidenţelor recente ale Institutului Naţional de Statistică, funcţionarii publici reprezintă 25% din populaţia angajată legal din România, adică avem, în acest moment, 1.183.608 bugetari, din care 158.712 sunt funcţii publice, iar din acestea 122.964 sunt funcţii ocupate.

S-a remarcat o tendinţă de scădere a numărului cetăţenilor români şi, implicit, şi al salariaţilor, cu circa 2% mai puţini în 2014 faţă de 2000. Cu toate acestea, numărul bugetarilor s-a menţinut constant în jurul valorii de 1,2 milioane. Faţă de ţările dezvoltate din Europa şi nu numai, România stă prost la capitolul număr de funcţionari la mia de locuitori, dar asta numai dacă am calcula în funcţie de numărul de funcţii publice gestionate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, funcţionari de execuţie care asigură efectiv serviciul public.

Astfel, România are aproximativ 80 – 90 de bugetari la o mie de locuitori, mult faţă de ţări mai dezvoltate precum Germania care are 69, Italia şi Spania care au câte 61, Belgia, 82 şi chiar şi faţă de Ungaria, care are tot 82 de bugetari la o mie de locuitori. Evident, România este surclasată de cele mai dezvoltate state din lume, Norvegia are 182 de funcţionari la o mie de locuitori, dar şi un sistem informatic care ”merge şnur” în toate domeniile, iar Suedia are 138 de bugetari la mia de locuitori.

Totuşi, ca şi în Statele Unite ale Americii, în cele mai performante ţări din lume, funcţionarii publici au salarii plafonate spre minimul din economie. De exemplu, în America, venitul unui angajat la stat oscilează între 2.000 – 2.500 dolari, în condiţiile în care salariul net al unui angajat din mediul privat ajunge lejer la 4.000 de dolari americani. La noi, salariul unui funcţionar de execuţie nu depăşeşte 3.000 de lei, dar compensează salariile demnitarilor, înalţilor funcţionari, aleşilor locali, funcţionarilor cu statut special, salarii care pot ajunge şi la trei mii de euro. Spre exemplu, în sistem, directorul unei întreprinderi cu capital majoritar de stat poate câştiga de două ori mai bine ca preşedintele ţării.

Potrivit Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), ”în contextul legislativ actual, resursele umane din administraţia publică centrală şi locală sunt organizate în funcţie de următoarele categorii: persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică şi funcţii asimilate acestora, la nivelul administraţiei publice centrale şi locale (inclusiv aleşii locali) – palierul politic, cu rol decizional în ceea ce priveşte transpunerea agendei publice în obiective şi acţiuni de guvernare, corpul funcţionarilor publici, pe cele trei sub-categorii componente: înalţii funcţionari publici, funcţionarii publici de conducere şi funcţionarii publici de execuţie – palierul administrativ, în mod tradiţional responsabil cu exercitarea de prerogative de putere publică, în interes public, în scopul îndepliniriirii obiectivelor de guvernare”.

În această ultimă categorie, aflăm tot de la ANFP, sunt incluse şi persoanele numite în funcţii publice generale şi persoanele numite în funcţii publice specifice, inclusiv funcţii publice cu statut special, persoanele care au raporturi de muncă (sau asimilate acestora) cu autorităţile şi instituţiile publice aparţinând administraţiei publice centrale şi/sau locale – categorie dedicată îndeplinirii de activităţi care, în principiu, nu presupun exercitarea de prerogative de putere publică însă ajută la buna realizare a acestora, precum şi alte categorii de personal, diferite de cele menţionate anterior.

Strategia de dezvoltare pentru pentru perioada 2014 – 2020 a ANFP surprinde faptul că ”prerogativele de putere publică se referă la: punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative, elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora, elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii sau instituţiei publice, consilierea, controlul şi auditul public intern, gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare, colectarea creanţelor bugetare (…)”.

Referitor la clasificarea funcţiilor publice, acestea se împart în trei clase definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcţiei publice: clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă; clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat. Funcţiile publice de execuţie sunt clasificate în următoarele categorii în funcţie de gradul profesional: superior, ca nivel maxim; principal; asistent; debutant.

Conform celor mai recente date statistice din Raportul privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, numărul total de funcţii publice la 30.12.2014 era de 158.712 din care 122.964 erau funcţii publice ocupate. Funcţii publice în structuri centrale şi teritoriale sunt 61.910, iar funcţii publice în structuri locale sunt 65.349.

Totuşi, atunci când vine vorba despre salarizare, raportarea se face la numărul total de bugetari. Aceştia consumă anual circa 50 miliarde de lei din buget, ceea ce înseamnă între 7 şi 9% din PIB, situându-ne astfel la nivelul Cehiei şi al Slovaciei. Ţări precum Danemarca, Grecia, Cipru, Marea Britanie ne devansează cu alocări bugetare din PIB pentru bugetari de câte 17%, 12%, 14%, respectiv 10%. Aşa se face că, în România, premierul are un salariu de peste 6.000 de lei, mai mic decât al unui funcţionar cu statut special din MAI sau MAE sau al unui inspector de integritate de la ANI, dar de trei ori mai mare ca al unui funcţionar executiv.”

Domnule Iliescu, v-ati lamurit acum cum e cu neoliberalismul in Romania? Ma rog, acela „vulgar”, asa cum ii spuneti Dvs…

” […] cât de bun ar fi el pentru postul de guvernator, după plecarea obiectului obsesiei sale. A fost remarcat, nicio grijă. Ei, și?” – Pe de alta parte, Dl. Isar a declarat, si nu cred ca ma insel, ca nu doreste postul de Guvernator al BNR. Eu asa am inteles.

Si D-le. Iliescu, dupa parerea Dvs. ANAF e un „dusman” – cu sau fara ghilimelele de rigoare? – al intreprinzatorilor si contribuabililor romani? Ar trebui sa faceti precizarile necesare, pentru ca asta e chiar o stire!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Teoria conspiratiei…

Imi dau seama ca in Romania prinde destul de usor ceea ce se numeste teoria conspiratiei si s-ar putea ca nu fara temei…

Am urmarit ceea ce se reproseaza BNR si cred ca e de salutat ca sunt luari de pozitii critice, ca oamenii isi exprima in mod liber atitudinea fata de politicile bancii centrale. S-a discutat despre chestiunea politicii monetare dusa de BNR si anume prociclicitatea acesteia. Si legat de aceasta chestiune e un lucru care nu se poate sa nu te frapeze.

Eu inteleg asa: politica prociclica inseamna o politica ce vine, ca sa zic asa, in favoarea ciclului economic: accentueaza perioada de boom economic, supraincalzind economia (va aduceti aminte de celebra sintagma: „economia duduie!!”), iar in perioada de recesiune, accentueaza, agraveaza recesiunea facand-o cu mult mai severa.

Daca BNR a dus o astfel de politica procliclica, se pune problema cui i-a folosit din punct de vedere politic? Pentru ca, sa ne intelegem, o astfel de politica monetara dusa de BNR are influente in plan politic cu sensul de:” Știința și practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între partide, între categorii și grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acțiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne și externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acțiune. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului.„. Deci cui i-a folosit supraincalzirea economiei in perioada de boom si, mai ales, cui i-a folosit agravarea recesiunii? Eu ma uit, spre exemplu, la ce scrie Dl. Isar, spre exemplu aici:

„Politica monetară are un impact evident asupra economiei reale pe termen scurt şi mediu.

Politica monetară excesiv de restrictivă în România şi întârzierea inexplicabilă a relaxării au influenţat în mod negativ creşterea economică.”

sau aici:

„Guvernatorului Isarescu i se cere in mod transparent si public sa intre in legalitate comunicand fara echivoc si fara raspunsuri trunchiate, urmatoarele:

1. Cat este venitul lunar, potrivit declaratiei de avere pe care este obligat de lege sa o depuna la ANI?

– aceasta informatie va dovedi cu cat au crescut veniturile Guvernatorului Isarescu in timp ce sustinea taierile de salarii si pensii in 2010
– cu cat a crescut venitul in 2013, exact inaintea varstei de pensionare
– cat este pensia pe care este indreptatit sa o cumuleze cu salariul
– Justificarile, fluide si interschimbabile in functie de audienta, legate de decizii ale CA din 2000, interpretari halucinante ale conceptului de independenta a unei banci centrale or concurenta institutionala sunt tot atatea mostre de sfidari publice ale legii din Romania

2. In favoarea cui sunt cedate veniturile pe care ar putea sa le obtina Statul Roman din plasarea aurului din rezerva BNR, la Londra?

3. Licentele bancare acordate de BNR au fost date la pachet cu supraveghere partinitoare? – Cateva exemple aici http://lucianisar.com/uncategorized/licentele-bancare-si-supravegherea-bnr/.
– Bancorex nu este singurul fiasco de supraveghere a BNR acoperit din banii Romanilor (in cazul Bancorex fiecare plin de benzina timp de 10 ani a platit pentru frauda profesionist supravegheata).

4. Cat din profitul BNR din perioada 2008-2015 a revenit direct Guvernatorului Isarescu ca si bonus de participare la profit si indirect ca si cheltuieli de protocol pentru necesitatile acestuia?

– Aceasta informatie va dovedi daca a meritat suferinta din timpul crizei a companiilor romanesti si a persoanelor fizice cu credite in lei, penalizate or bagate in insolventa de dobanzile ridicate
– BNR a fost singura Banca Centrala din Europa care a mentinut dobanzile ridicate in criza
– Deficitul de lichiditate din criza a fost finantat de BNR la dobanzi ridicate, rezultand profitul BNR.

5. Care era necesarul de finantare de la FMI pentru Romania dupa cum reiesea din calculele BNR din primavara anului 2009 si de ce a acceptat BNR pentru Statul Roman o suma de 4 ori mai mare?

6. Minutele originale ale sedintelor Consiliului de Administratie al BNR (Nu versiunile succesiv refacute, dupa diferitele evenimente).

– In acest mod se poate vedea clar daca greselile de politica monetara si de credit ale BNR din perioadele pre-criza si de criza din Romania sunt rezultatul imposturii sau a neintelegerii profunde a dinamicii economiei romanesti.”

Dar iata un articol clar apropo de prociclicitate al D-lui. Florin Citu:

Zece ani de politica monetara prociclica

„Toata lumea este cu ochii pe politica fiscala. Deficite bugetare mari cand economia creste sunt sanctionate (nu mereu, depinde de guvern) atat de societate civila cat si de institutiile “independente”. Aceasta combinatie arata o politica fiscala prociclica care de cele mai multe ori duce la o criza (sau precede o criza).

Prea putina lume se uita la celalalt instrument al politicii economice- politica monetara. Politica monetara procilica introduce aceleasi dezechilibre in economie pe care le sanctionam la politica fiscala. Mai mult, atunci cand politica monetara este procilica in acelasi timp cu politica fiscala (politica monetara sustine politica fiscala) efectele negative pentru economie pe termen lung se amplifica.

Ignorata de opinia publica politica monetara a fost procilica in ultimii 10 ani. Efectele le vedem in evolutia economiei in perioada 2004-2015 (o analiza viitoare cuprinde perioada 1990-2016). Politica monetara prociclia a stimulat perioada de euforie 2005-2008, a adancit perioada de criza 2009-2011 si acum stimuleaza perioada de euforie 2014-2016.

Prociclicitatea politicii moentare este foarte usor de observat. In perioadele cand dobanzile din piata interbancara raman mult timp sub dobanda de politica monetara banca centrala pompeaza lichiditate in sistemul monetar peste nevoile curenta ale sistemului. Atunci cand dobanzile din piata interbancara sunt peste dobanda de politica monetara mult timp banca centrala retrage lichiditatatea din sistemul monetar. Din grafic se vede foarte clar ca banca centrala a pompat bani in economie in perioada de boom si i-a retras in perioada de criza-prociclic.

Ramane totusi de explicat periaoda 2011-2013. Foarte pe scurt, aceasta este perioada in care banii ieftini aveau rolul de a finanta deficitul bugetar. In aceasta perioada bancile au crescut imprumuturile pentru statul roman de la 5% din active pana la 20%. (revin cu o explicatie mai ampla)

Stim ca politicienii sunt iresponsabili. De aceea sistemul monetar actual ofera independenta operationala bancii centrale. Nu este un sistem perfect (un sistem fara banca centrala este superior) dar permite politicii monetare sa limiteze derapajele politicii fiscale prin politica monetara anticiclica. Dar atunci cand banca centrala sustine iresponsabilitatea clasei politice, politica monetara prociclica, rezultatul este cel pe care il vedem astazi-ramai tara cu cel mai mic PIB per capita dupa 26 de ani de la terminarea regimului comunist. Sanctionarea politicii monetare prociclice trebuie sa devina la fel de importanta pentru societate ca sanctionarea politicii fiscale prociclice. Ambele arata dispret pentru resursele publice si ambele sunt la fel de iresponsabile.

Grafic: dinamica anuala credite in lei persoane fizice si jurdice (dreapta) vs dobanda politica monetar si ROBID -overnight.

Surse: BNR, Modulus- EI

„

Este de ajuns sa dati un search pe blogul D-lui. Citu ca sa vedeti cat de multe articole sunt pe aceasta tema. Si sunt destule! Iar in ultimul articol vorbeste despre faptul ca e facut in mod expres de asa maniera incat performantele BNR sa nu poata fi evaluate, adica se intretine cu buna stiinta neclaritatea cu privire la acest aspect:

Pana la urma cum naiba evaluam performanta BNR?

„Am urmarit foarte atent cele doua conferinte de presa ale guvernatorului, 4 si 8 august. Era clar de ceva vreme dar acum avem verdictul, BNR este condusa de jurnalisti si politicieni. Economistii, daca mai exista, sunt ignora(n)ti.

Am sa ignor ironiile ieftine si care spun mai mult despre cel care le face decat despre cei pe care incearca sa-i “atinga”. In schimb printre ironii, glumite si aprecierii fara niciun fel de dovezi asupra propriilor performante guvernatorul a atins cateva subiecte care ne intereseaza.

Imi este clar ca domnul guvernator nu a citit legea BNR. Sau nu foarte atent. Sa scapam de partea mai simpla a opiniei mele de astazi. Nicaieri in statut nu scrie nimic despre obiective precum stabilitate financiara si stabilitatea cursului de schimb. Chiar daca BNR a inclus aceste obietive in comunicate OFICIALE ale bancii sau chiar daca dl Guvernator reprezentand BNR a spus acest lucru de mai multe ori si cel mai recent pe 4 August 2016 (… obligatia noastra este sa asiguram stabilitate preturilor, stabilitatea financiara si stabilitatea cursului de schimb. Toate trei sunt asigurate…). Repetand aceste lucruri in public pentru a justifica interventii aleatoare si devastatoare in economie (distrugerea semnalului trimis de preturi) nu schimba legea. Daca BNR vrea aceste obiective atunci trebuie sa schimbe legea.

Dar dl guvernator citeste “foarte atent” legea atunci cand fuge de responsabilitate. Dupa aprope 11 ani de politica monetara de tintirea directa a inflatiei domnia sa vine si ne spune ca nu relativ la tinta de inflatie trebuie analizata performanta bancii centrale. Ca sa nu gresesc dl guvernator spune “una dintre acuze este ca banca nationala si-a ratat tinta de inflatie si deci nu-si indeplineste mandatul .. mandatul bancii nationale este stabilitatea preturilor… nu gasiti in legea bancii nationale o tinta de inflatie ..”

Sa ne oprim putin asupra acestei declaratii. Un functionar public interpreteaza drept acuzatie o cerinta a unui economist (da stiu, eu sunta ala cu obsesia cu tinta de inflatie, da asa zice si Carney despre ministrul de finante care ii cere obsesiv sa explice de ce inflatia este sub tinta de 2 ani). Nu o vede ca pe o cerere normala. Se simte acuzat. Asta este prima observatie. Dar a doua este mult mai importanta si arata ce spuneam mai sus ca la BNR economistii nu mai niciun cuvant de spus. Guvernatorul incearca sa scape de o evaluare a performantei politicii monetare aratand ca in legea BNR nu scrie nimic despre tinta. Corect. Asa este.Felicitari. DAR domnule guvernator daca citeaati propria evaluare a politicii monetare (TINTIREA DIRECT A INFLATIEI ÎN ROMÂNIA, caiet de studii BNR, 2009) vedeati ca la BNR evaluati politica monetara relativ la , da ati ghicit, TINTA DE INFLATIE. Mai mult domnule Guvernator puteati sa vedeti acolo de ce a fost aleasa aceasta strategie de politica monetara . De exemplu puteati sa vedeti ca “. Astfel, preferinta pentru stabilirea si anuntarea unei tinte punctuale deriva din efectul mai puternic al acesteia asupra anticipaiilor privind inflatia, costul acestei optiuni constituindu-l, însasi pierderea de credibilitate a bancii centrale în cazul ratarii obiectivului, chiar daca aceasta are cauze exogene vointei si actiunii autoritatii monetare.” Nu-i asa ca pare ciudat discursul dumneavoastra despre socuri exogene, ratarea obiectivului si “all that jazz” cand vedeti ca la BNR aveti deja studii care va demonstrau contrariul?

Dar sa intram in logica, oricat de bizara, a guverantorului si sa zicem ca ultimii 10 ani de tintirea directa a inflatiei au fost o gluma. Ok. Eu am pierdut timpul analizand poltica monetara relativ la tinta de inflatie cand de fapt, fraierul de mine, trebuia sa ma uit la ce spune statutul BNR. Hai sa ne uitam. In statut scrie negru pe alba ca “Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.” Fraierul de mine a inghiti galusca si a crezut ca tinta de inflatie publicata de BNR reprezenta ceea ce intelege BNR prin “preturi stabile”. Acum am aflat ca nu este asa si ca am trait intr-o lume paralela in tot acest timp. Banca centrala folosea tinta de inflatie (sper cel putin ca aici sa fie de acord) pentru a asigura si mentine preturile stabile. Bun. Pana sa ne uitam la dinamica preturilor sa citim bine obiectivul ala fundamental; asigura si mentine stabilitatea preturilor. Deci, in primul rand BNR trebuie sa asigure si apoi sa mentina. Acum ne ramane doar sa ne dam seama ce naiba inseamna preturi stabile (aruncam la gunoi tinta de inflatie pentru ca nu este in statut).

Oare ce spune literatura de specialitate? Sa megem la FED, este ok sper pentru dl guvernator.Nu ma uit pe un blog oarecare (desi John Taylor, John Cochrane, George Selgin, Petere Ireland critica foarte foarte dur FED pe bloguri), iau si eu o institutie serioasa. La FED, ca peste tot in lume, preturi stabile inseamna o rata a inflatiei mica si stabila mentinuta pe o perioada lunga de timp. Iar cuvantul asta stabil. Sa mergem mai departe. Pana acum cativa ani cand si FED a adoptat un fel de tintirea inflatiei inflatie mica si stabila inseamna cat mai aproape de zero, ca peste tot in lume. Tintirea inflatiei a aparut tocmai pentru a elimina confuzia si a oferi publicului un punct de referinta atunci cand, ati ghicit, se face evaluarea bancii centrale. Pana atunci publicul intelegea prin preturi stabile inflatie zero. Sa revenim la FED, pana sa faca publica o tinta de inflatie tintea implicit o rata de inflatei intre 0-1%. Asta insemna preturi stabile. 

Ca sa fie mai simplu. Daca uitam de tintirea inflatiei si evaulam banca centrala dupa ce scrie acum in statut, atunci lucrurile sunt si mai grave. Din 2004 BNR trebuia sa asigure si sa mentina stabilitatea preturilor. Dinamica preturilor in aceasta perioada arata a orice numai a mica si stabila nu arata (vezi grfic). Bine, in ultima perioada sunt mici dar nu sunt stabile (iar BNR nu vrea sa aceepte ca scadere i se datoreaza in parte).

In acest moment ne aflam intr-un punct ciudat. Nu stim cum sa evaluam performanta BNR. BNR nu recunoaste tinta de inflatie ca pe un obiectiv iar legea nu spune ce inseamna concret “asigurarare si mentinerea stabilitatii preturilor”. Iar daca am interpreta legea dupa standardele internationale situatia ar fi mult mai grava pentru BNR. Aceasta confuzie la nivelul societatii despre cum evaluam performanta bancii centrale trebuie eliminata. Parlamentul trebuie sa ceara BNR ori sa explice clar ce inseamna obiectivul principal ori sa-si asume tintele de inflatie. Si mai mult legiuitorul in intelepciunea sa (il citez pe domnul guvernator) trebuie sa vina si cu sanctiuni clare pentru neindeplinirea obiectivului oricare ar fi acela. Ahh si sa nu uit, sanctiuni clare si pentru adoptarea de obiective duba bunul plac al BNR.

P.S. Discursul a fost piperat cu tot felul de aberatii economice (il citez pe dl guvernator). De exemplu,  dl guvernator vine si spune ironic si acuzand de aberatii economice pe cei care cer ca bnr sa tina preturile stabile in jurul tintei anuntate public si teoretic negociate cu guvernul- ce vreti sa crestem noi accizele sau sa vorbim sa creasca pretul la petrol doar pentru a putea sa ducem inflatia la tinta, o aberatie economica. Domnule Guvernator daca rata inflatiei era la tinta in momentul cand economia era lovita de socurile exogene atunci deviatia era mult mai mica si era mult mai usor sa aduceti rata inflatiei inapoi la tinta (dar acum inteleg ca nu v-a interesat niciodata acest lucru). Altfel spus, suma ratarilor tintei din trecut (performanta slaba si dezinteresul pentru mandat) au facut ca deviatia in acest moment sa fie mai mare. Ca sa explic cu un exemplu pe care sigur il intelegeti- nu poti sa ingrasi porcul in ajun. Iar dupa cum vad ca veniti cu scuza, nu asta era tema mea, sunt sigur ca si restanta din toamna nu o treceti si va trebui sa repetati anul.

P.P.S. aceasta este ultima mea opinie publica despre politica monetara. am pierdut 10 ani degeaba analizand o farsa. Voi continua sa intepretez efectele deciziilor in economie dar pentru clienti. Oricum, exista un singur adevar public referitor la BNR- nu a gresit, nu greseste si nu va gresi niciodata. Multa bafta dl guvernator, ati scapat de 50% din critici.

„

Nu se poate sa nu te gandesti la o teorie a conspiratiei atata vreme cat nimeni nu raspunde cui foloseste asa ceva? Cui foloseste politicile monetare prociclice? Cui foloseste mentinerea neclaritatii in evaluarea performantelor BNR?

Folosesc cumva astfel de lucruri societatii?

Daca nu, atunci cui?

Pentru ca legat de ceea ce spune, de pilda, Dl. Citu:

„Politica monetara prociclia a stimulat perioada de euforie 2005-2008, a adancit perioada de criza 2009-2011 si acum stimuleaza perioada de euforie 2014-2016.”

eu as trage urmatoarea concluzie:

– In 2009 am avut un guvern, ca sa zic asa, neutru, format politic din PSD si PDL, dar fiind an electoral s-a desfacut spre sfarsitul anului intrucat aveau loc alegeri. Efectele politicilor procilcice, care au agravat recesiunea, duse de BNR s-au facut simtite in 2010, cand la guvernare s-a aflat PDL – Guvernul Boc.

Politicile monetare prociclice, evident, au fost duse cu buna stiinta de catre BNR. Pentru ca nu pot sa socot BNR drept o institutie formata din oameni nerationali. Care ar fi fost scopul atunci?

Scopul nu poate fi decat unul singur: subminarea viitorului guvern, cel din 2010, adica a guvernului PDL, care a mai taiat si salarii si pensii – masuri tot prociclice.

Cu alte cuvinte inca din 2009 (sau poate chiar inca din 2008) s-a stabilit ca PDL trebuia terminat ca partid politic. Evident, o cale mai buna nici nu exista decat printr-o politica monetara prociclica la care, obiectiv vorbind, guvernul nu avea ce sa mai faca, fiind din start defavorizat impreuna cu intreg PDL, partid de guvernamant, care avea responsabilitatea guvernarii. Or, tocmai asta s-a si intamplat pentru ca, ulterior, PDL a ajuns sa fuzioneze cu PNL pentru ca, totusi, sa supravietuiasca pe scena politica in felul acesta.

In aceeasi cheie ar rezulta de ce se doreste cu buna stiinta mentinerea neclaritatii in ceea ce priveste evaluarea performantelor BNR: pentru ca astfel de misculatii in plan politic n-ar mai fi posibile daca evaluarea ar fi cat se poate de clara. Pe cand asa sunt posibile jocuri…

Totusi, sa mergem cu analiza mult mai adanc… Se folosesc astfel de tertipuri pentru mentinerea democratiei? Daca, sa presupunem, ar veni la Putere un partid si lucrurile ar merge foarte bine din punct de vedere economic, ar fi posibil un derapaj ca in cazul Turciei lui Erdogan. Turcia avea o crestere economica importanta si se bucura de ceea ce indeobste numim dezvoltare. Si iata ca acum Erdogan pare a acapara intreaga scena politica a Turciei…

Insa de ce ar trebui sa ne temem de o astfel de evolutie daca mecanismele democratice, respectarea drepturilor si libertatilor individului tin de Constitutie si respectarea acesteia? Pentru ca orice partid ar veni la Putere ar trebui sa respecte drepturile si libertatile oamenilor.

Repet intrebarea: cui foloseste politicile prociclice duse de BNR? Cui foloseste accentuarea perioadei de boom si, dupa aceasta, accentuarea severa a recesiunii?

Societatii se vede clar ca n-au folosit astfel de politici pentru ca efectele unor astfel de politici monetare sunt nocive din start. Asta o spune orice manual serios de economie.

De asemenea nu vad cum poate folosi societatii neclaritatile in evaluarea performantelor Bancii Centrale? Adica „pierderea de credibilitate a bancii centrale în cazul ratarii obiectivului, chiar daca aceasta are cauze exogene vointei si actiunii autoritatii monetare.” cum se arata in „caietele BNR”, citate de Dl. Citu, sa fie folositoare societatii? Atunci nu se poate sa nu te intrebi impreuna cu Dl. Isar: „In favoarea cui sunt cedate veniturile pe care ar putea sa le obtina Statul Roman din plasarea aurului din rezerva BNR, la Londra?”…

Subiectul devine cu adevarat incitant!! 🙂

Nu cumva teoria conspiratiei e chiar justificata, cel putin in acest caz?

De ce a trebuit ca (cel putin) 10 ani sa avem o politica monetara prociclica si cui i-a folosit asta? De ce BNR nu raspunde in mod clar la astfel de probleme?

Care ar fi secretul de nepatruns ce se afla in spatele intregii tarasenii?

Ceva, ceva tot e clar… V-as sugera sa cititi si acest articol al D-lui. Citu referitor la PIB-ul potential. Eu meditam, parcurgand acest articol, la faptul ca ceea ce intereseaza pe decidentii si tehnocratii nostri este interventia in economie a statului si mai putin felul in care se situeaza PIB-ul real fata de PIB-ul potential. Cu alte cuvinte interventia statului in economie primeaza, nu atat aducerea PIB-ului real la cel potential – lucrul asta aproape ca nici nu-i intereseaza. Cu alte cuvinte, economia poate fi si in cea mai severa criza, pentru decidentii si tehnocratii nostri interventia statului in economie e importanta pentru ca asta le confera Putere.

Iata ce spune Dl. Citu:

„Pentru a stimula toatea aceastea eu am un alt model economic in minte. Unul care transfera responsabilitate deciziilor de economisire, investire, consum de la stat catre sectorul privat. De exemplu, eu inteleg dinamica economiei noastre altfel decat BNR sau MF. In 2008 prioritatea deciziilor de politica monetara ar fi fost mentinerea increderii in lichiditatea din sistemul finaciar si reducerea taxelor pentru a sustine cererea interna. O reducere a taxelor simultana cu o depreciere duce la o cerere agregata mai mare pentru ca in modelul meu cresc atat cererea interna cat si cea externa. Astfel, socul „crizei” ar fi fost mult mai mic. Dar mult mai important, o scadere a PIB in 2009 mai mica ar fi insemnat venituri bugetare mai mari si un deficit bugetar mai mic. Implicatiile ar fi fost pozitive pentru PIB-ul potential pe termen lung-am fi observat o scadere mai mica a PIB-ului potential.  „

Intr-adevar, asa este: „o scadere a PIB in 2009 mai mica ar fi insemnat venituri bugetare mai mari si un deficit bugetar mai mic”, dar pe ei i-a interesat mai mult Puterea… Nu neaparat sa fie venituri mai mari la buget, ci Puterea…

Dl. Isar spune: „Bancorex nu este singurul fiasco de supraveghere a BNR acoperit din banii Romanilor (in cazul Bancorex fiecare plin de benzina timp de 10 ani a platit pentru frauda profesionist supravegheata). ” – dar si aici tot de Putere e vorba… Si de bani, desigur.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Raspunsuri catre cititorii blogului

Un cititor al blogului pune urmatoarea problema:

„Ce-ar face Obama, de ex. dacă acest puci ar fi avut loc în SUA ?
Dar, m-aş mira ca pentru Obama să iasă populaţia în stradă pentru a-şi apăra preşedintele, cum au făcut într-un număr impresionant, turcii !”

In primul rand as preciza ca incalcarea drepturilor si libertatilor omului trebuie sanctionate oriunde apar astfel de derapaje, trebuie luat atitudine impotriva lor.

In analiza acestei probleme trebuie sa luam in considerare diferentele constitutionale majore dintre SUA si Turcia. Pe de alta parte, nu a fost (cel putin pana acum) o lovitura de stat in SUA ca sa putem sa facem o comparatie. Insa doi Presedinti americani au murit ucisi. Sa luam cazul din sec. XX, mai aproape de zilele noastre, desi el s-a petrecut demult: cazul asasinarii Presedintelui Kennedy. Nu cred ca se poate spune ca a fost o lovitura de stat veritabila, dar sa ne gandim: a fost asasinat Presedintele Americii… Un fapt grav, fara indoiala. Imediat dupa asasinat, Presedintele Lyndon B. Johnson a preluat, conform Constitutiei, functia ramasa vacanta. A fost o comisie de ancheta asupra asasinatului. Totusi, NU S-A INTAMPLAT CEEA CE SE PETRECE ACUM IN TURCIA: ZECI DE MII DE ARESTARI, ZECI DE MII DE EPURARI, PESTE 100 DE GENERALI ARESTATI… Unde s-a intamplat atunci in SUA ca sa fie dati afara profesori, sa fie concediati arbitrii de fotbal? In Turcia de azi populatia civila are de suferit, asta ca sa nu spun ca intreaga Turcie. Unde s-a intamplat pe atunci in SUA o asemenea represiune, asemenea epurari ce amintesc de cele staliniste? Nu s-a auzit de asa ceva si nici nu s-a intamplat asa ceva. Pentru ca in SUA drepturile si libertatile cetatenilor sunt respectate, iar Constitutia SUA stabileste, asigura si garanteaza aceste drepturi si libertati. In SUA nu exista ca Armata sa apere laicitatea, precum in Turcia, ca sa dau un exemplu.

Cine crede ca Donald Trump, in cazul in care va ajunge Presedinte, poate sa faca ce vrea se insala. Spre exemplu, sa luam celebra lui formula electorala: „ban muslims”. El, daca ar ajunge Presedinte, nu poate sa impuna interzicerea musulmanilor cu de la sine Putere. El, la nivel federal, e limitat de Congres. Pe de alta parte, fiecare stat din SUA are legi si chiar Constitutie proprie. De aceea Donald Trump n-are cum sa fie tizul lui Putin sau Erdogan, pentru ca sunt tari si tari, constitutii si constitutii, presedinti si presedinti… Si nu toti presedintii, desi toti poarta acest titlu, hai sa-i zic asa, sunt la fel.

Democratia puternica din SUA se reflecta si in faptul ca acolo un Presedinte nu e si nici nu trebuie sa fie acceptat de toata lumea. Unii il accepta, altii nu. Puterea lui e limitata. Si nici Partidul Republican si republicanii nu sunt identici cu Partidul Democrat si democratii. In SUA nu exista consensuri totalitarizante!

As mai spune aici ca nu prea l-am inteles pe Dl. Iulian Chifu cand raspundea interviului luat de Rares Bogdan… Domnia sa facea urmatoarea remarca: asa cum pentru noi (UE, SUA, Rusia chiar, de ce nu si alte state din lume) Al-Qaeda e o organziatie terorista, pentru Turcia si nu stiu ce Comitet al tarilor musulmane (daca am inteles bine era vorba de un Comitet sau o organizatie de genul acesta), organizatia lui Fethullah Gulen e o organizatie terorista. Bine domnule Chifu, dumneavoastra spuneti, daca am inteles bine, ca trebuie sa avem intelegere s.a.m.d. Eu inteleg si nu prea inteleg… Inteleg ca setul nostru de valori e altul decat al lor. Numai ca Al-Qaeda si ISIS nu sunt numite pe degeaba organizatii teroriste. Acestea sunt numite asa pentru ca omoara oameni, multimi de oameni, nu cred ca trebuie sa insist, am scris si pe blog. Pe cand organizatia lui Fethullah Gulen n-am auzit ca ar fi omorat pe cineva, iar regimul de la Ankara nu a adus nici pana acum dovezi ca Gulen ar fi fost in spatele loviturii de stat. Cel putin n-am auzit sa fi adus dovezile necesare, pentru ca SUA a cerut acest lucru si pe buna dreptate, nu mai insist.

Guvernul Ciolos e guvernul PSD si nu al lui Iohannis!

Va socheaza subtitlul, nu-i asa? 🙂 Un alt cititor a adus problema tehnocratilor pe tapet. Am remarcat si eu ca s-a incercat si se incearca in zona stangii de la noi ca Guvernul Ciolos sa fie asimilat ca fiind al Presedintelui. Expresia „Guvernul Meu” a ajuns celebra. Dar nu despre abilitatile in materie de comunicare ale Presedintelui Iohannis doresc sa vorbesc acum.

Guvernul Ciolos, dupa plecarea lasa a lui Ponta de la conducerea Executivului in urma evenimentelor tragice de la Clubul Colectiv, a fost votat de toata lumea. Guvernul Ciolos n-ar fi existat, n-ar fi putut exista fara sprijinul parlamentar al PSD. Este inca neclar de ce, in urma demisiei lui Ponta, PSD nu a preluat, totusi, guvernarea cu altcineva pentru functia de premier, un om fara probleme in Justitie, fara dosare penale. Puteau s-o faca intrucat aveau si au majoritatea in Parlament. PNL de asemenea s-a dat la fund. Asa a rezultat Guvernul de tehnocrati.

Foarte recent s-a jucat o comedie ce s-a vrut un imbold pentru viitoarea campanie electorala: audierea ministrului Ghinea. Intr-o atmosfera care s-a dorit acuzatoare la adresa ministrului Fondurilor Europene, Ana Birchall (PSD) fiind secondata de Sebi Ghita (PSD), desi, din cate am inteles, acesta nici nu prea avea ce cauta acolo… Reprosurile pentru abia numitul ministru erau facute de catre PSD ca si cum ei ar fi excelat in atragerea fondurilor europene, ca si cum ar fi inregistrat niste performante uluitoare, cu toate ca vreme indelungata au mers pe vechile proiecte ale PDL, apoi nici Guvernul Ponta nu s-a dovedit ca da pe dinafara de performant ce-i. Cu alte cuvinte, „rade ciob de oala sparta”, vorba proverbului. Dar de ce PSD nu a initiat o motiune de cenzura ca sa tranteasca Guvernul Ciolos? Ar fi putut s-o faca. Dar nu a facut-o…

De asemenea mai trebuie spus ca Guvernul Ciolos, ca-i place sau nu, trebuie sa aplice legile pesediste, pentru ca PSD a avut tot timpul majoritatea in Parlament…

Si atunci al cui e Guvernul Ciolos? Al lui Iohannis?

Un comentariu despre Iohannis si Ciolos

Iata ce spune un alt cititor:

„Prietene , daca in locul tehnocratilor astia d e doi bani , Johannis ar fi solicitat formarea unui guvern care sa fi adunat dintre cei mai buni specialisti in domeniu adusi d e prin Germania eventual , PE CEI MAI BUNI IN DOMENIILE LOR , te rog s a ma crezi pe cuvant de onoare ca , n-aveam nimic de spus impotriva lor , asa cum nici macar bulgarii n-au prea avut nimic in contra acelor specialisti germani ce i-au condus o anumityta perioada d e timp si d e care cred ca-ti amintesti , specialisti care au scos Bulgaria din prapastia unde-o dusesera guvernarile dupa ureche ale socialistilor de la ei . ” Clasicul atac la a dresa tehnocratilor si-a lui Johannis ” …. fie-mi permis , pe ce te bazezi caci eu , desii asa cum am mai marturisit sunt doar un mamaligar din Berceni , am suficiente contraargumente in sprijinul ” atacurilor ” mele ???? Lasa-l dracului pe Erdogan…chiar crezi ca ceea ce s -a intamplat acolo a fost facut asa …aiurea-n tramvai ??? Fi serios omule !!! Da , parerea mea sincera este ca de ceva vreme , in dreptul lui Erdogan sta scris : Mane , Mane , Teckel , Upfarsin . Cine a scris asta , daca-i va traduce cineva lui Erdogan ce inseamna chiar nu ma intereseaza , important este ca , ESTE SCRIS !!!!!!!!!!” (subl. mea)

Dar trebuie adusi specialisti din Germania? Interesant, ideea nu e noua. E mult mai veche decat credem indeobste, dar nu insist… Problema este: trebuie sa aducem specialisti din Germania? Noi chiar nu-i avem?

Eu cred ca trebuie, in analiza acestei probleme, sa dam cuvantul specialistilor nostri sa vedem ce parere au si ei. Iata ce spune, de exemplu, Dl. Florin Citu si-l rog pe cel care a facut acest comentariu sa citeasca cu multa atentie acest articol:

Nu este nevoie de o strategie de tara, avem nevoie de transparenta si responsabilitate (inclusiv la BNR)

„De foarte multe ori vad lucrurile evoluand in economie diferit de cum le vede BNR. Mai ales cand vorbim de efectele unor decizii de politica monetara sau fiscala. De cele mai multe ori realitate mi-a dat dreptate. 

Mi- a dat dreptate cand in 2007 estimam cresterea cursului valutar pana la 4 lei pentru un euro pana la sfarsitul lui 2008. Mi-a dat dreptate cand spuneam ca intararile in piata cu bocancii in 2008 vor arunca economia in cea mai urata perioada de recesiune (am spus-o domnului prim-ministru de atunci cu reprezentati BNR de fata si am spus-o si la BNR cu viceguvernator de fata, nu mai vorbesc de aparitiile publice). De fapt ultima mea aparitie publica atunci a fost la Robert Turecescu 100% cand am avertizat foarte clar ca interventiile in piata vor arunca economia in criza. Mi-a dat dreptate cand spuneam ca este nevoie de reducerea taxelor inca din 2010. Mi-a dat dreptate cand estimam ca aplicarea noului cod civil nu v-a insemna falimentul sistemului bancar. Mi-a dat dreptate cand spuneam ca darea in plata nu va insemna sfarsitul creditarii. Si mi-a dat dreptate cand spuneam ca reducerea de taxe nu va duce la inflatie galopanta mai ales daca politica monetara este independenta.

In toate aceste cazuri, si multe altele, banca centrala a luat public pozitia diametral opusa si a fost contrazisa de realitate. Ce se intampla? Sunt eu chiar asa de bun si BNR chiar asa de slab pregatita. NU. Nici pe departe. BNR are foarte multi oameni foarte bine pregatiti. Oameni care pot sa faca multe lucruri daca sunt lasati. Da, am o intelegere mai buna a cum functioneaza o economie, chiar si a Romaniei, decat multi dintre cei care iau decizii in BNR (sau cei care ii consiliaza). Dar nici aceasta nu este explicatia. Explicatia este una banala- eu sunt independent. Indepdentent in adevratul sens al cuvantului (asa eram si cand lucram in sistem desi nu era optim pentru mine).

Eu spun ce vad in economie si sufar, de multe ori financiar, consecintele- skin in the game. Conducerea BNR, cei care iau decizii nu sunt independenti si mai ales nu au nimic de pierdut daca “gresesc”. De fapt, este mai corect sa spun ca nu-si permit sa fie independenti pentru ca au o mare constrangere- urmatorul mandat. Fiecare decizie pe care o iau acestia este analizata prin probabilitatea de a mai fi numit un mandat sau nu. Daca o decizie reduce aceasta probabilitate atunci acestia accepta mai bine sa umileasca institutia decat sa nu fie ei in urmatorul CPM/Board. Astfel, acestia au fortat institutia sa vina public cu unele analize jenante pentru orice student din anul I , chiar si la ASE.

BNR reprezinta o imagine a intregii economii. De aceea am ales-o ca exemplu. Daca intelegem de ce BNR “greseste” este foarte usor sa intelegem si ce se intampla in restul economiei.

Economia Romaniei este cea mai saraca din UE nu pentru ca cineva afara ne uraste Nu este nicio conspiratie mondiala. Suntem aici pentru ca oamenii care au crezut si cred in sistemul socialist bazat pe interventii si au facut parte din sistemul socialist (-l-au promovat si sustinut) au fost lasati sa construiasca si sistemul economic de astazi. Iar dovada ca peste tot in economie s-a actionat politic este prezenta la “butoane” a acelarasi oameni in ultimii 26 de ani. Mai schimba din cand in cand institutiile (normal, ei se pricep la toate, omul multilateral dezvoltat) dar sunt aceeasi mereu. Niciunul dintre acestia nu a incercat vreodata sa faca ceva din functia in care a fost numit pentru economie. Interesul personal, sa raman cat mai mult aici, a fost mereu primul.

Ne raman doua lucruri de facut cu sistemul actual. In primul rand trebuie sa cerem transparenta maxima sistemului. In al doilea rand trebuie sa ne asiguram ca cei numiti politic au obiective clara si consecinte clare pentru ratarea obiectivelor. Nu va asteptati sa numim alti oameni in sistemul actual si lucrurile sa se schimbe. Ne trebuie- transparenta si responsabilitate. Ah, si inca un lucru, ar trebui sa incercam si cu oameni care nu sunt toata ziua cu “interventia este buna” in gura. Asa, sa vedem, poate ne place.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului editorial al D-lui. Citu.

Si, desigur, il rog pe cititorul care a facut comentariul sa-si spuna parerea. Dar sa citeasca tot articolul cu atentie si sa ia aminte la ce am subliniat eu.

Trebuie sa aducem germani? Cand avem o economie in care inca se face rotatia ceausista a cadrelor?

Insa l-as intreba si pe Dl Citu ceva… 🙂 Ce parere are despre articolul Andreei Paul, caci blogul e facut pentru dialog:

Ce au ungurii în plus față de noi de importăm cu peste 2 miliarde de euro mai mult decât exportăm?

„Cu Ungaria avem un deficit comercial apropiat de cel cu China, de peste 2 miliarde de euro în ultimul an. Noi importăm mai mult decât exportăm în Ungaria, o țară cu mai puțin de jumătate din populația țării noastre. La fel ca și polonezii, ungurii au pus accentul pe producție și export, pe cercetare, pe competitivitate, iar noi pe consum. Deficitul comercial pe care-l avem cu Ungaria îl depășește chiar și pe cel pe care îl înregistrăm cu Germania.

Primele cinci grupe de produse care generează deficit comercial României în operaţiunile de comerţ exterior în anul 2015 cu Ungaria sunt:

–  Medicamente – 355,46 milioane de euro;

–  Aparate de emisie şi recepţie pentru radiodifuziune şi televiziune, aparate de radiodetecţie, radiosondaj, radionavigaţie şi radiotelecomandă, monitoare şi proiectoare – 233,61 milioane de euro

–  Porumb – 148,03 milioane de euro

–  Uleiuri din petrol/minerale bituminoase (excl. brute) – 127,07 milioane de euro

–  Aparate telefonice – 110,36 milioane de euro.

Pe primele zece locuri în topul partenerilor comerciali cu care înregistrăm deficit comercial regăsim: China, Ungaria, Germania, Polonia, Olanda, Austria, Federaţia Rusă, Kazahstan, Slovacia şi Belgia, iar excedent comercial în anul 2015 înregistrăm cu: Marea Britanie, Egipt, Norvegia, Algeria, SUA, Arabia Saudită, Liban,  Republica Moldova, Maroc şi Iordania (vezi detalii în Tabelul nr. 1 şi  Tabelul nr. 2).

Cum poate o naţiune cu mai puţin de jumătate din populaţia României să exporte produse în valoare de 72,3 miliarde de euro în interiorul Uniunii Europene şi 16,5 miliarde de euro în exteriorul Uniunii?  România exportă produse în valoare de 40,2 miliarde de euro în interiorul Uniunii Europene şi doar 14,3 miliarde de euro în exteriorul Uniunii, potrivit ultimelor date disponibile pentru anul 2015, la Eurostat.

Ce ne desparte de Ungaria?

Ungaria are în plus față de România:

 – peste 100 de mii de firme active în economie

În Ungaria funcționează peste 528 de mii de firme, comparativ cu România unde numărul firmelor este de 425 de mii, potrivit ultimelor date oficiale disponibile la  Eurostat. Analizând comparativ structura întreprinderilor active în funcție de mărimea lor am observat că numărul microîntrepinderilor din Ungaria este mai mare cu aproximativ 127 de mii faţă de România.

– peste 10 mii de cercetători

Ungaria are cu peste 10 mii de cercetători mai mulți în mediul privat decât România, iar ponderea cheltuielilor totale de cercetare – dezvoltare în anul 2014 era:

– 1,37% din PIB în Ungaria (din care 0,98% în sectorul privat), față de

– 0,38% din PIB în România (din care 0,16% în privat).

Numărul cercetătorilor şi ponderea cheltuielilor pe sectoare de performanţă se regăsesc detaliate în Tabelul nr. 3 şi Tabelul nr. 4.

– aproape o mie de kilometri de autostradă în plus

Ungaria are peste 1.600 de kilometri de autostradă, iar România doar 644 de kilometri de autostradă, potrivit ultimelor date furnizate de Eurostat.

– 2 milioane de turişti străini în plus anual

Numărul turiştilor străini înregistraţi în structurile de primire turistică din Ungaria este de aproximativ 4,6 milioane, cu peste 2 milioane de turişti străini în plus faţă de România.

– 74 de euro în plus la salariul minim pe economie

România are un salariu minim de 276,34 euro, iar Ungaria de 350,09 euro, potrivit ultimelor date oficiale disponibile la Eurostat pentru al doilea semestru al anului 2016.

Unde stă România mai bine decât Ungaria?

Culmea, că noi stăm mai bine la raportări…România se așează pe locul 37 la nivel mondial, puţin mai bine decât Ungaria – locul 42,  în ceea ce priveşte raportările noastre legate de uşurinţa de a face afaceri, potrivit Raportului Doing Business pentru anul 2016. Ceva nu miroase a bine în aceste raportări rupte de realitatea și evidențele economice: ori raportările noastre sunt eronate, ori e mai ușor să faci afaceri la noi, dar nu le facem.

Pentru a reclădi forța economică inteligentă a României vă reamintim cele 10 propuneri concrete publicate recent în Ziarul Financiar: http://www.zf.ro/opinii/forta-economica-inteligenta-a-romaniei-10-propuneri-15547163

 

Tabel nr. 1. Deficitul comercial al României în funcţie de ţările partenere, în anul 2015

Nr.crt.	Stat	Deficit comercial(milioane euro)	Ponderea în total deficit
1.	China	2.361,7	28,2%
2.	Ungaria	2.068,5	24,7%
3.	Germania	1.699,7	20,3%
4.	Polonia	1.587,2	18,9%
5.	Olanda	1.140,5	13,6%
6.	Austria	1.057,6	12,6%
7.	Federaţia Rusă	997,6	11,9%
8.	Kazahstan	967,2	11,5%
9.	Slovacia	464,2	5,5%
10.	Belgia	460,4	5,5%

Sursa: INSSE, august 2016

Tabel nr. 2. Excedentul comercial al României în funcţie de ţările partenere, în anul 2015

Nr.crt.	Stat	Excedent comercial (milioane euro)	Ponderea în total deficit
1.	Marea Britanie	814,94	-9,7%
2.	Egipt	635,25	-7,6%
3.	Norvegia	423,98	-5,1%
4.	Algeria	410,66	-4,9%
5.	SUA	373,12	-4,5%
6.	Arabia Saudită	363,91	-4,3%
7.	Liban	341,42	-4,1%
8.	Republica Moldova	259,36	-3,1%
9.	Maroc	252,83	-3,0%
10.	Iordania	248,38	-2,9%

Sursa: INSSE, august 2016

Tabel nr. 3. Numărul cercetătorilor pe sectoare de performanţă în anul 2013

Sector de performanţă	România	Ungaria
Sectorul mediu de afaceri	5.738	16.010
Sectorul guvernamental	6.859	5.770
Sectorul învăţământ superior	14.884	16.023
Sectorul privat non-profit	119	–
TOTAL	27.600	37.803

Sursa: Eurostat, august 2016

Tabel nr. 4. Ponderea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare pe sectoare de performanţă în PIB, în anul 2014

Sector de performanţă	România	Ungaria
Sectorul mediu de afaceri	0,16%	0,98%
Sectorul guvernamental	0,16%	0,19%
Sectorul învăţământ superior	0,06%	0,19%
Sectorul privat non-profit	–	–
TOTAL	0,38%	1,37%

Sursa: Eurostat, august 2016″

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Lasand la o parte faptul ca Ungaria rostogoleste o datorie publica foarte mare (ca priocent din PIB) si nu se pomeneste nimic de datoria publica a Ungariei, ceea ce ma frapeaza pe mine este ca judeca economia unei tari doar prin prisma unui singur parametru: exporturile. Si ma intreb de ce oare? Eu cred ca, macroeconomic vorbind, e mult mai potrivit sa judeci daca economia unei tari e in echilibru, daca balantele sunt in echilibru. Spre exemplu, egalitatea exporturilor cu importurile sau daca diferenta dintre economii si investitii este egala cu soldul dintre export si import.

Ceea ce ma intristeaza pe mine e faptul ca inca n-am depasit nivelul ceausist de gandire. Legat de un alt comentariu de la mine de pe blog, care vorbea de „marele patriot Nicolae Ceausescu”:

„Erdogan e la fel de urât şi criticat ca şi Ceauşescu pentru că îndrăzneşte să se manifeste ca un patriot adevărat, ce ţine la Ţara şi poporul său!”

Numai ca unii uita cum „adevaratul patriot Ceausescu” a infometat o tara intreaga dand totul la export, ca sa-si plateasca datoriile, adica datoria publica a tarii. Ungaria si acum rostogoleste o mare datorie publica. A facut-o ani si ani la rand. Probabil ca de aici provine acest fel, aceasta maniera de a gandi ca daca volumul exporturilor este mare atunci si economia functioneaza foarte bine. Fara sa se precizeze ceva despre importuri si necesitatea lor. Despre alti parametri, facandu-se o comparatie justa. Totul, in aceasta formula de gandire se reduce doar la exporturi, care ar trebui sa fie cat mai mari si balanta comerciala supraexcedentara, daca pot sa ma exprim astfel.

Nu vad o analiza a eficientei comertului exterior exprimata prin cursul de revenire (brut) la export si cursul de revenire (brut) la import.

Pe de alta parte, referitor la capitolul „Ce ne desparte de Ungaria, eu i-as reaminti D-nei. Andreea Paul ca la guvernare a fost si PDL cu Emil Boc… Insa problema n-ar fi asta… Ci conceptia bazata in exclusivitate pe export – la fel ca in vremea lui Ceausescu – si faptul ca se tinde ca Guvernul Viktor Orban sa fie privit de catre unii drept model pentru Romania. Totusi, fiecare tara are problemele ei si specificul ei. Nu vad sa se sublinieze necesitatea acestor importuri, pentru ca Romania are nevoie de capital si e o tara in care privatizarile s-au ratat in proportie de peste 80% (N. Vacaroiu). Totusi, daca ne uitam pe datele pe care ni le ofera FMI, comparativ Romania si Ungaria, vom observa ca Ungaria inca are o datorie guvernamentala foarte mare (ca procent din PIB). PIB-ul Ungariei per capita exprimat in US$ e ceva mai mare decat al nostru, nu cu mult. Deflatorul PIB are valori mai mari pentru Ungaria decat cele referitoare la Romania. Insa uitati-va la datoria guvernamentala bruta a Ungariei care a fost in crestere incepand din 2007, estimata in jurul lui 75% din PIB, fata de cea a Romaniei estimata la sub 40% din PIB. La noi era in 2007 in valoare de 12,652% din PIB, in Ungaria de 65,616% din PIB!!! Noi am avut mai tot timpul o datorie guvernamentala redusa. Ceausescu si-a platit toata datoria estimata pe-atunci la vreo 11,7 miliarde US$. Ungurii au facut asa? N-as crede… Sa ne uitam si la indexul deflatorului – in 2016, in Ungaria, estimat la 142.371 fata de Romania, acelasi an: 120.583 – ceea ce inseamna crearea unei cereri mari pe piata in Ungaria, mai mare decat in Romania si la un PIB per capita mai mare… De asemenea, daca nu ma insel, cursul forintului este sub cel al leului – ceea ce favorizeaza exporturile in Ungaria, fata de Romania.

Cred ca e important de subliniat si faptul ca in Ungaria comunismul nu a avut accente atat de dure precum in Romania, daca ar fi sa analizam si pe termen ceva mai lung.

Asa ca Ungaria o duce ceva mai bine decat Romania, dar nu cu mult mai bine. In rest eu i-as aminti D-nei. Andreea Paul cum, in campanie, PDL se lauda ca va realiza 800 de km. de autostrada daca va fi la guvernare… Si de realizat, s-a realizat aproape nimic… Iar Elena Udrea, in plin simbolism,  propunea frunza drept logoul turistic al Romaniei… Nu mai vorbesc de taierea salariilor si pensiilor… Nu mai vorbesc cum pe vremea Crizei si ulterior au disparut cu zecile de mii firme in Romania… Iar acum, brusc, observam performantele Ungariei…

Teoria romanului tolerant la incalcarea legii…

S-a intamplat la emisiunea moderata de Octavian Hoandra, la Realitatea. Ca sa exemplifice faptul ca suntem un popor tolerant la incalcarea legii s-a dat exemplul mersului fara bilet in mijloacele de transport in comun. Deci cum e turcu e si pistolul, vorba proverbului – adica asa cum toleram abaterile de la lege, asa si votam: de aici parlamentari penali. Ideea era ca mersul fara bilet este, in Romania, un sport national.

Insa eu as dori sa va spun ceva. Am vazut si eu oameni prinsi fara bilet in mijloacele de transport in comun. Am patit-o si eu. Ultima data in urma cu doi sau trei ani, nu mai tin bine minte, pentru ca, pur si simplu, am uitat ca mi-a expirat abonamentul. Controlorii au fost politicosi cu mine. Si eu cu ei. Am platit amenda, fara probleme. Va dati seama ca nu mi-a picat bine, dar am platit-o. Totusi, oameni buni, eu nu am vazut in asemenea situatii ca toti oamenii din tramvai ar circula fara bilet. Bun, sunt prinsi unul sau doi, ceea ce se mai intampla. Dar nu se poate spune ca sunt prinsi 10, 15 fara bilet. Si atunci de unde ideea asta nastrusnica, ciudata ca mersul fara bilet ar fi sport national? Ca eu chiar nu inteleg. Pentru ca eu vad ca omul apropie cardul acela de aparat, si vad multi oameni care fac asta. Unii au abonament. Am fost si in provincie si imi amintesc faptul ca au venit controlorii. Totusi nu imi amintesc – si cred ca ar fi ramas oricui in minte – ca un autobuz intreg circula fara bilet. Eu nu spun ca nu ar exista concetateni care sa circule fara bilet. Dar de aici si pana la a trage concluzia ca e un sport national, eu cred ca e o cale lunga.

Legat de ideea D-lui. Cristian Diaconescu si anume ca ar fi responsabilitatea comunitatii pe cine trimite in Parlament – se discuta cazul lui Bogdan Olteanu. Dar de unde sa stie alegatorul din colegiul respectiv despre ce afaceri invarteste Dl. Olteanu? Cu atat mai mult cu cat ridicarea sa de catre DNA a fost o BOMBA nu doar de presa, ca sa zic asa – adica, vreau sa spun, un lucru care a lasat pe toata lumea cu gura cascata. Pentru ca eu nu cred ca pe un alegator il intereseaza despre candidat ca acesta a traversat, in calitate de pieton, pe culoarea rosie a semaforului sau ca a mers fara bilet in tramvai. Insa de unde poate sa stie un alegator, dintr-un colegiu oarecare, ca respectivul candidat a luat o mita de 1 milion de euro de la un important om de afaceri intr-un anumit scop?

Vedeti Dvs., clasa  politica daca arata asa cum arata, daca are hibele ei, nu se datoreaza comunitatii sau, altfel spus, celor care aleg. Problema e alta.

Comunismul a adus tara intr-un dezastru material si moral foarte mare. Insa aceasta clasa politica nu se trage, nu-si are obarsia in PCR, cum poate cred multi. Ci in FSN!! Orice partid politic isi are o anumita ideologie si de aici un anumit set de valori: politice, morale etc. Liberalii au liberalismul cu setul sau de valori, conservatorii, conservatorismul, social-democratii, social democratia, crestin-democratii, crestin democratia etc. FSN nu era un partid politic, de aici si denumirea de Front. Pe cale de consecinta, imediat dupa prabusirea comunismului, cand inca nu erau constituite partidele politice si deci nu se cristalizasera inca seturile respective de valori, FSN era doar o formatiune politica sau, mai bine zis, a fost transformat intr-o formatiune politica, participand la alegerile libere din 20 mai 1990 – lucru criticat de unii. De aceea FSN nu a avut valori, dar a castigat stralucit alegerile de atunci. Asa s-ar explica si de ce a luat amploare in anii ce au urmat migratia politica de la un partid la altul, fenomen ce a durat timp destul de indelungat. Pentru ca valorile politice nu se pot cristaliza in societate cu una, cu doua, peste noapte.

FSN a castigat atunci alegerile pentru ca a fost perceput de covarsitoarea majoritate a electoratului drept o formatiune politica de stanga. Probabil si datorita lui Ion Iliescu, cel care conducea FSN-ul. Lucru asta a fost posibil datorita a ceea ce aratam mai sus: dezastrului material si moral in care comunismul adusese tara. Si care a creat un teren propice pentru ideile de stanga, intrucat oamenii, oamenii obisnuiti, incepusera sa se simta amenintati economic si social datorita mizeriei in care se gasea societatea, economia tarii. In astfel de conditii prind usor ideile de stanga si o stanga politica bine condusa poate castiga alegerile cu o majoritate de chiar peste 50%. Asta era situatia de la inceputul anului 1990, cand, de fapt, a inceput sa se formeze clasa politica. Oamenilor le-a fost teama sa voteze cu PNL sau PNTCD – partide de centru-dreapta – iar teama principala a fost legata de pierderea masiva a locurilor de munca, dat fiind si faptul ca pe atunci economia inca apartinea de stat. Oamenii, majoritatea lor, n-au dorit reforme si privatizari din aceasta cauza si, pe cale de consecinta, au preferat ca situatia sa fie tratata cu ceaiuri, ca sa reiau o formula de atunci a D-lui. Florin Georgescu (PSD pe atunci).

Situatia de atunci a partidelor istorice, ce abia se constituiau, PNL, PNTCD, Partidul Social-Democrat al D-lui. Sergiu Cunescu nu era nici ea mai grozava. Noi atunci nu aveam cu adevarat liberali sau crestin-democrati, nici macar social-democrati. Pentru ca nu era cum sa avem astfel de oameni, decat foarte putini. Iar lucrul asta se simte chiar si pana astazi.

De aceea, intr-un astfel de creuzet social si politic, in care valorile existente in democratiile consolidate de multa vreme la noi inca pluteau intr-o mare nebuloasa, s-a nascut o clasa politica, ce-i drept reformatoare – ceea ce e mare lucru! -, dar cu multe hibe. Iar consecintele au fost pe termen lung. Si se mai simt si astazi si inca se vor mai simti in societatea noastra.

Eu cred ca ar trebui sa intelegem corect evolutia noastra postdecembrista. Noi, in schimb, din cate constat, ne uitam doar la ceea ce numim comunitate si la cetatean. Ar mai trebui sa punctam faptul ca o comunitate e foarte diversa din foarte multe puncte de vedere iar justitiarismul nu e necesar sa fie o caracteristica a unei comunitati, oricare ar fi aceasta. Spre exemplu, cei care o vor vota pe D-na. Clinton, o vor vota chiar daca dansa are probleme in Justitie, chiar daca a fost „extrem de neglijenta”. Sper sa nu se inteleaga faptul ca eu ii fac acum campanie D-nei. Clinton. Eu caut sa explic un lucru. Si anume ca un cetatean oarecare, dintr-o oarecare comunitate mai mare sau mai mica, nu e necesar sa aiba drept axa axiologica atunci cand isi da votul justitiarismul, ci poate avea in vedere si alte valori.

In legatura cu Justitiarismul, eu cred ca trebuie sa fim precauti. Noi dorim o societate libera.  A existat in Argentina, ca sa dau un exemplu, un Partid Justitialist (exista si acuma), bazat pe Peronism, doctrina fostului Presedinte Juan Peron. Peronismul respingea capitalismul si comunismul. Se baza pe justitie sociala, independenta economica si suveranitate politica. De asemenea pe corporatism, dar si pe populism. Dar trebuie sa atragem atentia ca Peron a fost deseori comparat cu dictatorii fascisti si acuzat de demagogie si populism. El a ordonat nationalizari in masa ale serviciilor publice si industriilor strategice, s-au dat legi ale muncii progresiviste si s-a bazat pe reforme sociale. S-au accelerat investitiile in lucrarile publice (ceea ce la noi nu se mai face deloc sau aproape deloc). Or, in cazul Romaniei asta ar fi o evolutie nedorita, iar cei care promoveaza astfel de idei ar trebui sa se gandeasca, totusi, ca Romania nu a scapat de un regim comunist pentru ca sa intre intr-unul fascist. De aceea drepturile si libertatile cetatenilor trebuie respectate.

Colonie sau „Colonie”

As mai dori sa adaug ceva, pentru ca vad ca se promoveaza din pacate aceasta idee, cum ca Romania ar fi o colonie. Pentru ca iata ce scrie intr-un comentariu recent pe care l-am primit:

„Intr-o epoca moderna cum este cea de azi , un stat , o tara chiar avand si-o Constitutie si mai ales LEGI , poate fi ingenunchiata si vasalizata { adica…colonizata , chiar daca te deranjaza termenul } ECONOMIC iar dumneata sti foarte bine chestia asta caci altminteri …. degeaba l-ai studiat pe Freedman no offence !!!”

Atata vreme cat se respecta legile tarii si Constitutia tarii, nu se poate spune despre o tara ca ar fi o colonie. O colonie ar deveni daca legile sunt impotriva intereselor tarii respective, facute anume pentru promovarea unor interese economice straine (ce pot fi si private) sau daca legile – presupunand ca ele nu sunt impotriva intereselor tarii respective – nu se respecta. Capitalul strain nu e prezent doar in Romania, ci si in tari puternic dezvoltate. Si chiar daca, prin comparatie, capitalul romanesc e inferior, procentual vorbind, celui strain, tot nu se poate vorbi de o colonie, nici macar in termeni economici pentru ca economia de piata libera si respectarea legilor nu permite acest lucru. Sa nu confundam termenul si situatia de colonie cu erorile ce se fac de catre decidentii nostri in plan economic, monetar etc. Pentru ca nu suntem obligati de nimeni sa facem contracte proaste sau privatizari proaste. Nu ne obliga nimeni sa ducem o politica in genunchi. Nu ne obliga nimeni sa maltratam capitalul autohton si sa mangaiem pe crestet pe cel strain. Dar coruptia masiva la nivel inalt poate sa ne impinga spre o situatie asemanatoare unei colonii. Este, spre exemplu, cazul tarilor slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare cu guverne extrem de corupte. Romania poate fi „un stat independent, stapan pe destinele sale”, cum spunea Ceausescu, si fara „binefacerile” unei dictaturi, eventual corupte si chiar extrem de corupte. Iar autarhia, cam ceea ce dorea Ceausescu, nu poate fi o solutie pentru tara noastra. De fapt este utopia care conduce spre cea mai mare mizerie – ceea ce s-a si intamplat.

Insa chestia asta cu colonia prinde pentru ca e foarte usor, mai usor, sa dai vina pe altii in loc sa-ti vezi propriile greseli si sa cauti sa te indrepti. E chestia clasica: altii sunt de vina. Totusi, lucrurile nu stau chiar asa. Si reiau din nou ideea ca trebuie sa ne intelegem evolutia si sa vedem unde am gresit si de ce.

Nicolae Vacaroiu spunea ca la noi peste 80% din privatizari au fost ratate. S-a intamplat astfel pentru ca noi nu aveam pe atunci, in anii 1990-2000 o piata de capital dezvoltata si conectata la cea vestica. Nici nu puteam sa avem, dar am fi putut s-o cream si s-o dezvoltam, ceea ce nu s-a intamplat. Felul in care au fost gandite la noi lucrurile, prin crearea FPS si FPP, nu s-a dovedit a fi eficace si, chiar mai mult, a fost generator de coruptie. Va amintiti cand FPS devenise stat in stat si cand unii cumparau actiuni cu geamantanul la preturi de nimic, ca sa vedeti cat de rudimentar se actiona la noi, fata de tarile dezvoltate din Vest. Cum nu aveam nici un sistem bancar solid, independent de stat, lucru ce iarasi nu s-a dovedit a fi benefic, deoarece aceasta situatie a permis devalizarea multor banci in diverse scopuri. Aratam mai demult ca la noi s-au dezvoltat IMM-uri pe orizontala… Eu incercam sa arat importanta Bursei in ceea ce priveste puterea economica a unei tari pentru ca de la Adam Smith incoace avutia unei natiuni consta in relatiile comerciale pe care le are tara respectiva, nu neaparat in bogatiile sale naturale. Unde suntem noi acum si de ce n-am dezvoltat o puternica piata de capital in Romania? In schimb am promovat oameni precum Sorin Ovidiu Vantu… Si atunci despre ce colonie vorbim? Ar trebui sa meditam si despre cum s-a tratat privatizarea Oltchim si vom constata cu usurinta cat de primitiv actionam. De unde rezulta ca suntem inca mult in urma unor state dezvoltate de la care ar trebui sa invatam cum sa procedam pentru a putea imbunatati in mod eficace, cu succes lucrurile la noi in tara. Pentru ca noi ne-am oprit la celebrele SIF-uri, societati de investitii financiare. N-am reusit sa evoluam mai mult, ceea ce, desigur, nu prea e bine. Iar capitalizarea de piata a Bursei de Valori Bucuresti ramane inca foarte redusa…

Despre ce colonie vorbim cand aproape 70% dintre actionarii BVB sunt entitati legale romanesti?

Actionarii straini reprezinta doar 15,47%. De aceea atunci cand vorbim despre o colonie ar trebui sa avem proprietatea termenilor. La fel si cand vorbim ca tarisoara „poate fi ingenunchiata si vasalizata { adica…colonizata , chiar daca te deranjaza termenul } ECONOMIC”.

Noi nu ne aflam in situatia de colonie ci in situatia de economie rudimentara de piata libera. Mi se pare ca asta ar fi problema principala, nu o asa zisa colonizare care de fapt nu exista. Iar cei care cred ca daca prin cumpararea terenurilor de catre straini are loc un proces de colonizare, ii rog sa citeasca mai intai Constitutia tarii!

Florin Citu – atac fara precedent la adresa BNR!!!

Si eu remarcam intr-un comentariu ca un patron, un om care are o afacere, chiar una de mica anvergura, poate fi afectat de politica monetara, fara sa poata face prea multe pentru ca nu depinde de el.

Iata un articol foarte tare al D-lui. Florin Citu, unul din cele mai bune scrise de domnia sa, pentru ca te tine in priza pe parcursul lecturii, cu rasuflarea taiata. Insa dincolo de aspectele stilistice, e continutul – foarte important ce arata si trebuie, cred eu, facuta o dezbatere mai larga in societate pe astfel de teme importante:

Coincidenta, prostie sau manipularea masei monetare in interes personal?

„Nu o sa dau raspunsul la intrebare astazi. In schimb am sa va prezint cateva informatii si fiecare puteti sa formulati un raspuns.

Banca centrala a fost debitor net (arunca cu bani in economie mai repede decat putea economia sa-i foloseasca) in perioada 2004-2008 (octombrie). In perioada 2008 (octombrie)-2012 BNR a devenit creditor net al economiei (a scos asa de multa lichiditate din piata in 2008 incat economia platea dobanzi mari doar sa aiba acces la lichiditate pe termen foarte scurt).

Unde este coincidenta, prostia sau manipularea? Descrierea de mai sus arata prociclicitatea politicii monetare (sa fie doar o coincidenta, prostie sau manipulare?). Arunca cu bani in economie in perioada de boom si a scos banii din economie in perioada de recesiune cand era nevoie de ei mai mult pentru supravietuire, nici nu mai vorbim de crestere.

In perioada de boom BNR raporta pierderi care erau acoperite din fonduri de rezerva sau profituri viitoare ( ) (teoretic nu trebuiau sa existe bonusuri dar nu este clar din rapoartele BNR daca in aceasta perioada s-au acordat bonusuri de performanta sau nu). DAR in perioada de recesiune BNR a raportat profit, (exact din Octombrie 2008 devine creditor net dupa ce a scos lichiditatea din piata si dobanzile au ajuns la cer-coincindenta, prostie sau manipulare?) si in timp ce economia murea, somajul crestea etc. la BNR se transferau 10% din profit pentru bonusuri. Legea permite acest lucru. Nu aici este problema. Problema este ca tu banca centrala esti creditor net, scoti bani din piata, tocmai in recesiune. Ai o groaza de studii, chiar unele cu autori interni, care arata efectul cresterii dobanzilor pentru economie (negativ), si nu este un efect calculat in contextul unei recesiuni. Si totusi tu ridici dobanzile la cer stiind cu certitudine ca economia o sa fie influentata negativ.

Ce ramane de facut? Trebuie aratata, din nou pentru ca eu tot am aratat dar vad ca inca nu este clar, contributia bancii centrale la exagerarea ciclului economic. Cum a pus banca centrala paie pe foc in perioada de boom si cum a lasat economia fara lichiditate in perioada de recesiune. Economia ar fi intrat in recesiune si fara ajutorul BNR dar banca centrala facut ca recesiunea sa fie mai mare si mai lunga.

Cum ar fi fost normal sa fie? O politica monetara anticiclica ar fi facut ca banca centrala sa fie net creditor in perioada 2004-2008 (octombrie) si net debitor in 2008-2012. Dar asta ar fi insemnat ca banca centrala sa urmareasca un singur obiectiv, tinta de inflatie, ceea ce pentru aceasta banca centrala pare imposibil.

De fapt, este mult mai simplu, tinta de inflatie nu a reprezentat niciodata nicio miza. In rapoartele BNR pierderile sunt “justificate” de “costul” cu reducerea inflatiei si nu se mentioneaza NIMIC de tinta de inflatie. BNR spune ca obiectivul era reducerea inflatiei desi in Romania din August 2005 stabilitatea preturilor este exprimata prin tinta de inflatie care teoretic reprezinta ce vrea societatea. Lasam la o parte faptul ca BNR spune ca tinta de infaltie este decisa dupa consultari cu Guvernul. Sa fim seriosi. Nu exista nicaieri nicio dovada ca lucrurile ar sta astfel.

Cu toate acestea, parlamentarii au aprobat fiecare raport al BNR care arata pierderi fara sa intrebe vreodata daca aceste pierderi sunt justificate. Mai mult, acelasi Parlament a numit aceeasi echipa (more or less) la conducerea bancii centrale chiar daca obiectivul fundamental nu a fost atins niciodata.

Aprobarea rapoartelor anuale si numirile facute de Parlament ignorand ratarea obiectivelor si pierderile financiare, permit bancii centrale sa aiba o atitudine superioara astazi in discursul public. Nu rezulatatele acesteia. Este oarecum ironic. BNR institutia in care romanii au cea mai mare incredere a ajuns asa datorita institutiei in care romanii au cea mai mica incredere- Parlamentul Romaniei.„

Vedeti, noi, cu totii, vrem sa traim mai bine si Romania trebuie sa se dezvolte intr-un sistem de economie de piata libera si democratie. Numai ca o politica monetara defectuoasa te poate afecta atat de tare incat dezideratul acesta legitim sa nu poata fi atins niciodata. Insa Dl. Florin Citu ne vorbeste de o politica procicilica deliberata a BNR. Adica dusa asa cu buna stiinta!

„Ai o groaza de studii, chiar unele cu autori interni, care arata efectul cresterii dobanzilor pentru economie (negativ), si nu este un efect calculat in contextul unei recesiuni. Si totusi tu ridici dobanzile la cer stiind cu certitudine ca economia o sa fie influentata negativ.”

si

„Trebuie aratata, din nou pentru ca eu tot am aratat dar vad ca inca nu este clar, contributia bancii centrale la exagerarea ciclului economic. Cum a pus banca centrala paie pe foc in perioada de boom si cum a lasat economia fara lichiditate in perioada de recesiune. Economia ar fi intrat in recesiune si fara ajutorul BNR dar banca centrala facut ca recesiunea sa fie mai mare si mai lunga.”

„Problema este ca tu banca centrala esti creditor net, scoti bani din piata, tocmai in recesiune. Ai o groaza de studii, chiar unele cu autori interni, care arata efectul cresterii dobanzilor pentru economie (negativ), si nu este un efect calculat in contextul unei recesiuni. Si totusi tu ridici dobanzile la cer stiind cu certitudine ca economia o sa fie influentata negativ.”

Acuzatiile sunt de o gravitate exceptionala, pentru ca ele indica nu atat greseli – greselile pot fi facute de vreun elev sau student la o teza sau la un examen, nu de specialisti in finante, cum se presupune ca ar exista la BNR – cat de actiuni criminale din partea BNR, prin politici in mod deliberat prost facute astfel incat sa afecteze economia nationala. Deci daca Dl. Citu are dreptate, nu vorbim nici despre coincidente, nici despre prostie. Ci despre actiuni criminale, duse cu buna stiinta, capabile sa blocheze dezvoltarea economica a Romaniei. Trebuie, cred, aratat inca un aspect important: BNR nu a adus explicatii convingatoare privind ratarea tintei de inflatie. Nu este foarte clar de ce aceasta tinta este mai mereu ratata.

Pentru ca daca e vorba de prostie, ceea ce arata Dl. Citu in aceasta fraza: „Problema este ca tu banca centrala esti creditor net, scoti bani din piata, tocmai in recesiune. […]”, e vorba de cunostinte de nivel de liceu. Or, daca noi avem la BNR oameni in conducere care sa aiba nivelul sub cel liceal, nu vad ce ar mai cauta acesti oameni intr-o asemenea institutie si nici cum au ajuns sa lucreze pe acolo…

De asemenea e foarte interesant ca Dl. Citu aduce in discutie Parlamentul, care a aprobat aceste politici, eu asa inteleg, precum si faptul ca Parlamentul a reinnoit de fiecare data mandatul echipei de conducere a BNR. Aceasta conducere are destui membri din anii ’90, numai ca de atunci s-au schimbat multe. Au aparut oameni noi, cred ca bine pregatiti, cu o competenta mai avansata decat cei din perioada de inceput a democratiei romanesti. Poate ca acesti oameni noi ar veni cu viziuni noi, mai bune, mai aplicate realitatilor Romaniei de azi…

Eu cred ca ar trebui facuta o dezbatere publica in acest sens pentru ca daca politica monetara „nu merge”, atunci economia n-are cum „sa mearga”. Or, in felul acesta se blocheaza dezvoltarea tarii, tara da inapoi in loc sa mearga inainte, cum ar trebui sa se intample.

La noi, din pacate, se discuta destul de putin despre aceste lucruri. Cel putin in perioada actuala. De asemenea, nu se vorbeste mai nimic despre Raportul de Convergenta al Bancii Central Europene din iunie 2016, nici despre reformele continute in acest raport, ca si cand nu ar exista. Nu se discuta la noi nici despre cerintele de independenta pe care trebuie sa le indeplineasca BNR. Tacere totala. Si nu e in regula ca nu exista dezbateri publice in acest sens, inclusiv la talk-show-urile televiziunilor de stiri. Am atras atentia asupra acestor probleme in acest articol recent. O fac din nou!

Confiscare

As vrea sa remarc luarea de pozitie a D-nei. Ana Birchall, cu care tind sa fiu de acord:

Recenta decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene conform căreia directiva Uniunii Europene privind salvarea de la faliment a băncilor prin confiscarea depozitelor clienților este legală creează un precedent extrem de periculos

„În general, ca om care a iubit și iubește dreptul, m-am abținut să comentez decizii ale diverselor instanțe de judecată, interne sau internaționale. Cu toate acestea, recenta decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene conform căreia directiva Uniunii Europene privind salvarea de la faliment a băncilor prin confiscarea depozitelor clienților este legală, nu numai că este cinică prin prisma argumentului referitor la ajutorul de la stat pentru bănci, dar creează un precedent extrem de periculos. Probabil ca in viitor vom avea decizii castigate la CEDO!

Este inadmisibil ca banii deponenților să poată fi confiscați, acest demers fiind un atac la adresa dreptului de proprietate garantat de orice Constituție din lume.

Când o bancă decide să investească, asumându-şi anumite riscuri care ar putea chiar să o ducă la un risc de solvabilitate, de faliment, cred că este normal ca astfel de investiții să fie făcute exclusiv din şi pe banii acționarilor nu din banii deponenților!

Nu cred că un deponent, atunci când își deschide un cont la o bancă, îl deschide cu scopul de a deveni acționar la acea banca prin transformarea peste noapte a sumelor depuse în acțiuni la banca respectivă! De asemenea, nu cred că este normal ca același deponent să plătească pagubele produse de riscurile luate de un management defectuos care produce pierderi uriașe în timp ce, în cele mai multe cazuri, același management se bucură de salarii și prime consistente!

Același argument este valabil și pentru riscurile asumate de o bancă atunci când acordă credite care, încă din momentul acordării, au un risc extrem de mare să se transforme în credite neperformante. Astfel, ajungem la vechea și interminabila discuție “too big to fail”!

Poate că este momentul să avem o discuție serioasă, profesionistă, fără patimă, despre rolul pe care o bancă trebuie să îl aibă: rolul de bancă comercială în sensul tradițional sau un rol de bancă de investiții!?

Având în vedere această decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cred că este datoria Băncii Naționale a României şi a autorităților române în general să asigure un mediu echilibrat în sistemul bancar de la noi pentru a se evita situații în care bănci cu acționariat majoritar străin să fie salvate de la faliment pe banii românilor!” (subl. mea)

La aceste cuvinte: „Poate că este momentul să avem o discuție serioasă, profesionistă, fără patimă, despre rolul pe care o bancă trebuie să îl aibă: rolul de bancă comercială în sensul tradițional sau un rol de bancă de investiții!?„, as raspunde in felul urmator:

– Fiind vorba de drept si, pe cale de consecinta, despre dreptate, noi ar trebui sa vedem daca principiile sunt corecte si drepte. Or, in acest sens, trebuie afirmat cu tarie urmatorul lucru: NU ESTE DREPT CA UNUI CLIENT AL UNEI BANCI SA I SE CONFISTE BANII SAI. Exceptia poate fi doar atunci cand o instanta judecatoreasca decide in mod legal acest lucru. In rest, orice confiscare de proprietati, capital etc aduce a nationalizare. Deci indiferent daca avem o banca comerciala sau o banca de investitii, banul clientului nu ar trebui sa poata fi confiscat de catre cineva.

Insa chestiunea este alta. Romania nu e membra a Zonei Euro. Nici Marea Britanie n-a fost. Poate n-ar trebui sa-i blamam atat de mult pe britanici pentru Brexit… In general, la noi s-a discutat foarte mult despre partea negativa a Brexitului si conotatiile sale rasiste. Insa imi amintesc de faptul ca Matteo Renzi atragea atentia – apropo de Brexit – ca UE ar trebui sa se trezeasca. Ceea ce arata D-na. Birchall nu e singura decizie si politica proasta a UE. Or, deciziile si politice proaste pot fi cauzele unui Exit… Ceea ce s-a petrecut, spre exemplu, in Grecia – enorma acumulare de datorii a acestei tari si tratarea ulterioara defectuoasa a problemei – se circumscrie acelorasi politici proaste, care slabesc Uniunea Europeana, increderea in UE si in capacitatea acestei structuri de a genera prosperitate pentru toti membri sai.

Interese opuse

As dori sa semnalez aici si articolul D-lui. Lucian Isar:

Creditele in valuta: capcana pentru jurnalisti si bonus pentru BNR

„Profesia cu ponderea cea mai mare in creditele in franci elvetieni si in euro sunt jurnalistii si profesiile conexe. Justificarea pentru aceasta situatie este legata de contactul direct al acestei profesii cu instrumentele de manipulare si propaganda ale BNR.

Pierderea traita de ziaristi in bugetul familiei se regaseste in bonusurile BNR, incepand cu 2009. Un mic calcul, cu materialul “clientului”, face cat o mie de vorbe. In perioada de maxima apreciere a leului fata de euro (3.1 lei per euro), respectiv fata de francul elvetian (2,1 lei per franc elvetian), abundau investitiile in comunicarea “leului tare.”

Ca om de presa, nu puteai sa nu-l crezi pe Guvernatorul BNR Isarescu care anunta “vad inca 7 ani de crestere economica”, link aici http://m.romanialibera.ro/opinii/interviuri/guvernatorul-bnr–mugur-isarescu—vad-inca-7-ani-de-crestere-economica–114728,

sau declaratia lui Eugen Radulescu, apropiat al Guvernatorului BNR Isarescu, care “a fost cel dintai care s-a incumetat, in ianuarie 2007, sa estimeze ca euro ar putea intra sub nivelul de 3 lei, apreciand ca moneda nationala poate continua sa urce pana la 2,95 lei pentru un euro in urmatorii trei-patru ani”, link aici http://www.businessmagazin.ro/cover-story/unde-se-duce-euro-1055021.

Aceste declaratii au facut parte din eforturile de a crea impresia de crestere relativa a puterii de cumparare. Pe acest fond de manipulare publica, intarirea exagerata a monedei nationale afecta economia reala, asemeni unei situatii de boala olandeza. Exportatorii romani dispareau in entuziasmul colectiv.

In timp ce jurnalistii deveneau expusi la cresterea cursului euro (si franc elvetian) chiar pe minimele istorice de curs de schimb, BNR cumpara valuta, avand interese diametral opuse.

Pierderea repurtata la un credit in valuta devenea, in oglinda, castig prin reevaluare pentru BNR si, in mod direct asignabil, parte din bonus.

BNR, dupa cum se cunoaste deja, poate acoperi de la buget eventualele pierderi înregistrate, iar in cazul inregistrarii de profit poate aloca pana la 10% din acesta catre angajaţi, prin fondul de participare a salariaţilor la profit.

Aceasta alocare pentru bonus, desigur dupa cheltuieli discretionare, creeaza o motivatie valida pentru un exercitiu de manipulare in masa. Altfel spus, BNR face politica monetara si de credit independenta, dar cu pierderea acoperita de bugetul statului si cu rezultatul pozitiv transformat, in parte, in bonusuri.

Prin acest mod de structurare a motivatiei decidentilor BNR este evident ca indiferent de victimele colaterale, un bonus nu strica.

Pe baza declaratiilor corifeilor BNR, profesia jurnalistilor a fost indusa in eroare sa se imprumute in valuta, in special in franci elvetieni.

Un exemplu concret.

Pana in luna august 2007, multi jurnalisti au contractat credite in valuta. In momentul contractarii unui astfel de credit, expunerea la miscarea cursului este asemeni unei pozitii “short” in care se pierd bani (reali), cand cursul leului creste in raport cu moneda in care a fost contractat creditul.

In aceeasi luna, august 2007, desi declaratiile reprezentantilor BNR spuneau altceva (ca sa creeze cerere de credite in valuta si implicit vanzare de valuta), BNR cumpara valuta din piata.

Declaratiile vremii spuneau ca BNR a cumparat doar in august 2007 pana in 2,259 miliarde de euro.

Clientii trageau credite in valuta, bancile mai si vindeau si BNR cumpara.

“Putem să ne gândim şi la eventualitatea, suspectată de altfel pe parcursul lunii, că banca centrală a fost prezentă pe piaţa valutară şi a avut o serie de intervenţii, care în ultimă instanţă s-au concretizat şi în creşterea rezervei valutare”, a spus analistul şef al ABN Amro Bank România, Radu Crăciun. Crăciun a explicat că suma de 2,259 miliarde euro înregistrată în luna august din 2007 este prea mare pentru a rezulta numai din variaţia de preţ a obligaţiunilor guvenamentale aflate în portofoliul BNR. „Ar trebui să privim cu o anumită precauţie un astfel de comentariu, deoarece mi se pare o cifră foarte mare, care teoretic ar trebui să rezulte din variaţiile de preţ, fluxuri care s-ar regăsi în rezervele Băncii Naţionale”, a spus Radu Crăciun. „Este o creştere spectaculoasă, care nu are un precedent foarte recent, deci cu atât mai mult, merită să fie remarcată”, a adăugat analistul şef al ABN Amro Bank România.” Link aici http://www.money.ro/interventiile-bnr-in-piata-au-sustinut-saltul-cu-10-a-rezervelor-valutare/
.

La sfarsitul lui august 2007, jurnalistii care au contractat credite in valuta aveau interese exact opuse decat le aveau anumiti angajati BNR. O pierdere pentru jurnalisti devenea bazinul de bonus pentru unii angajati.

De la 3,1 la 4,5 lei pentru un euro si de la 2.1 la 4 lei pentru un franc elvetian, un detinator de credit in valuta pierdea 45%, respectiv 95%, in timp ce BNR isi reevalua pozitiv suma ce mergea spre fondul de bonusare a personalului. Acest bonus provine si din marcarea la piata si este incasat in fiecare an cu profit, pe masura cresterii cursului.

Suma cu care a crescut rezerva valutara doar in august 2007 reprezinta aproximativ 28.237 de credite medii de 80 mii euro. Cu atatea persoane (virtuale, fara fata pentru decidenti) BNR avea la momentul respectiv interese complet opuse.

Bonusul platit pentru performanta in 2013 si corespunzator anului 2012, de 14 milioane de lei (a prins influenta creditului de la FMI dar si reevaloarea rezervelor valutare), poate reprezenta cresterea ratei corespunzatoare intregului an pentru 960 asemenea jurnalisti (o crestere lunara medie lunara medie de 270 de euro). Practic, aproape 1000 de oameni au platit bonusul angajatilor BNR direct in propriul buzunar, fara a fi vorba de taxe ori impozite.

Suprapunand capcana cursului de schimb peste liberalizarea simultana a conditiilor de creditare (procentul de indatorare permis), manipularea permisa in evaluarea apartamentelor si stimularea cresterii pretului locuintelor, se poate decela clar orchestrarea unui plan de slabire prin credite in valuta a unei profesii.

Situatia de afectare preponderenta a unei anumite profesii nu este unica in lume la diferite momente istorice, asa cum nu este unica nici situatia bolii olandeze (declansata de intrarea in Uniunea Europeana, echivantul descoperirii unei resurse).

O lectura a manualelor ar fi permis BNR sa evite situatia sau, dimpotriva, sa o exacerbeze.

Angajati BNR au profitat de pozitie si nu au ezitat sa foloseasca si sa plateasca pentru propaganda institutionala, oficiala a BNR pentru a-si creste bazinul din care se dau bonusuri.

Bonusul pentru profit incasat in toti acesti ani este exact dovada lipsei de independenta ori de buna credinta a deciziilor BNR.”

Acest articol e important prin „dramul” de ADEVAR pe care il contine. Or, acest dram e unul foarte greu. Si anume ca daca sistemul s-ar reforma astfel incat economia, sistemul monetar sa functioneze normal si bine, in folosul tarii si al cetatenilor ei, sunt destui (destui sus-pusi) care n-ar mai castiga atat de bine cum castiga acum si nu s-ar mai bucura de prosperitatea de care se bucura acum…

Foarte interesant si acest articol:

Cine si-a “tras” bonus din imprumutul de la FMI?

„Anumiti angajati ai BNR (Banca Nationala a Romaniei)!

Nu e gluma.

“Potrivit legii, eventualele pierderi înregistrate de banca centrală sunt acoperite de la buget.

Totuşi, raportul instituţieip arată că rezultatul negativ de anul trecut va fi compensat din profiturile viitoare.

Pe de altă parte, BNR a distribuit 9,99% din profitul din 2012, adică aproape 14 milioane de lei, tot către angajaţi, prin fondul de participare a salariaţilor la profit.”

Link-ul aici
http://www.economica.net/mobile/cea-mai-speciala-banca-salariile-angajatilor-bnr-au-crescut-in-ciuda-pierderilor-de-1-miliard-de-lei_83144.html

Bonusul de “pana in 10%” din profit (de aici apare ca merg pana in buza cu 9,99%) il iau unii angajati BNR in fiecare an in care “fac profit” pe emisiune monetara, rezerva valutara a statului, aur, mentinerea de dobanzi si rezerve minime la niveluri ridicate etc.

Despre maniera in care face profit si despre cheltuielile nastrusnice de tipul Mercedes ML 63 AMG am mai scris aici http://lucianisar.com/banking-at-large/bnr-a-facut-in-sfarsit-profit-net-motivata-intirzierea-revenirii-economice-in-romania/

Rezultatul BNR din 2012 este influentat pozitiv de jumbo imprumutul contractat de Romania cu FMI, la recomandarea corifeilor din BNR.

Banii sunt fungibili si se pare ca angajatii Curtii de Conturi au dificultati in a estima,la rubedenii si cunostinte, cat din veniturile generate direct si indirect de imprumutul de la FMI au intrat in “fondul de participare a salariaţilor la profit”.

Romania a luat un imprumut mult prea mare de la FMI.

Fara prea multe cunostinte economice, oricine poate intelege ca a fost acceptat un imprumut prea mare lecturand urmatoarele considerente:

– la momentul estimarii dimensiunii imprumutului, FMI si BNR considerau ca in 2009, cresterea economica va fi de 3% ( faimosii 5% in urmatorii 10 ani ruminati de Guvernatorul Isarescu);
– In 2009 economia Romaniei a “crescut” (datorita franarii excesive a economiei reale prin parghia monetara si de credit) cu minus 7,1%
– Diferenta de prognoza de 10,1% din PIB doar pentru un singur an, adica aproximativ de 15 miliarde de euro se regaseste in rateul de estimare, in folosul bonusului BNR
– Romania nu a considerat necesar sa foloseasca aproape 8 miliarde ceea ce reprezinta o alta dovada a supradimensionarii creditului cerut si aflat la dispozitia BNR.

Ca si trivia in aceeasi perioada in care BNR accepta cu bratele deschise creditul supradimensionat, Cehia a protestat public pentru eroarea de estimare si incercarea de supradimensionare a imprumutului sugerat in cazul lor iar Turcia a tras de timp un an, pana era evident ca nu mai este nevoie de imprumut.

Motivele pentru supradimensionarea creditului ies la iveala pe masura ce se schimba decidentii implicati.

Unul dintre acestea este de legat de posibilitatea folosirii fondurilor de la FMI de catre BNR, regasit in profitul raportat in acei ani si in bonusuri.

Situatia unica a Guvernatorului BNR nu se reduce doar la imunitatea civila si penala prin art. 25 si la pachetul de 40 mii euro (link aici http://lucianisar.com/uncategorized/intoxicarile-legate-de-veniturile-lunare-ale-guvernatorului-bnr/) dar si la faptul ca daca BNR este pe minus se poate indestula de la buget iar daca are profit prin diferite mecanisme plateste bonus de performanta.

“La data de 31 decembrie 2004, capitalul actual al BNR (de 100 miliarde lei) se majorează la 300 miliarde lei şi aparţine în întregime statului.”

Link aici http://www.bnr.ro/Statutul-BNR-2184-Mobile.aspx?pid=2184

Banca Nationala a Romaniei a avut in majoritatea anilor de dupa revolutie pierdere.

Cand a avut pierdere suma a fost acoperita de la bugetul statului.

Cand a reusit sa treaca pe profit, cum sunt anii cu imprumuturi FMI, si-au acordat bonusuri de performanta.

Limuzinele, 5 bucati a 1 milion de euro au fost achizitionate si in ani cu pierderi.
“Banca Naţională a României a lansat joi, pe portalul licitaţiilor publice SEAP, o licitaţie pentru cumpărarea a cinci limuzine în leasing operaţional, cu o valoare estimată la 4,5 milioane de lei (1 milion euro) cu TVA, condiţiile impuse furnizorilor în legătură cu dotarea maşinilor fiind stricte.”

Sursa agentia de stiri news.ro
Link aici http://www.news.ro/economic/bnr-cumpara-cinci-limuzine-cu-o-valoare-estimata-la-1-milion-de-euro-doua-dintre-masini-trebuie-sa-aiba-cel-putin-450-cp-192241572125201

Fondul de rezerva la dispozitia Consiliului de Administratie nici nu mai merita mentionat.”

Articolul arata un lucru simptomatic in Romania de azi in ceea ce priveste activitatea institutiilor sale: asa cum nimeni nu raspunde pentru ratarea construirii de autostrazi, asa cum nimeni nu raspunde pentru extrem de slaba absorbtie a fondurilor europene, tot asa nimeni nu raspunde pentru ca „Romania a luat un imprumut mult prea mare de la FMI”. Dimpotriva, isi mai trag si bonusuri!!! Ca sa nu spun ca tocmai pentru asta a fost luat un imprumut mai mare…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Unii britanici vor sa iasa din UE, noi dorim sa facem reformele cerute de UE… ?

Stau si ma intreb. Se discuta foarte mult asupra Brexitului. Nu stiu ce se va intampla. Eu cred ca Marea Britanie va ramane, totusi, in cadrul UE. Dar asta e un prilej, asa mi se pare, de a evita o discutie serioasa asupra unor probleme care ne privesc direct.

Pe vremea lui Traian Basescu, Parlamentul a adoptat Tratatul de Guvernanta Fiscala, dar fara sa se fi facut mai intai vreo reforma. Culmea este ca a trecut ceva vreme de atunci si tot nu vedem vreo reforma. Ma refer, desigur, la Raportul de Convergenta al Bancii Central Europene din iunie 2016. Eu v-as ruga sa dati un clic si sa cititi, apoi sa dati un find pe Romania si sa vedeti ce scrie. Ceea ce s-a realizat practic a fost mentinerea deficitului bugetar in criteriile Tratatului de la Maastricht. Insa daca veti citi cu atentie veti vedea ca ar trebui facute mult mai multe reforme. Noi ne-am marginit doar la reducerea deficitului bugetar si consideram ca am facut suficient. Dar lucrurile nu stau chiar asa. Ar trebui facute, de pilda, reforme structurale – lucru de care nu se mai vorbeste la noi de vreo 12 ani. Ar trebui facuta o reforma prin care Banca Nationala sa inceapa sa indeplineasca cerintele de independenta. Si legat de acest subiect s-a asternut la noi o tacere totala. Toata lumea vorbeste despre Brexit numai despre lucrurile astea, care ne privesc direct, nu. Ar trebui dezvoltata „piata de capital, mult mai redusa decat media din Zona Euro si inca nedezvoltata”.

Eu nu spun ca trebuie sa ne apucam acum intr-un mod heirupist ca sa efectuam reformele, nici intr-un mod pompieristic sa vrem sa intram maine in Zona Euro. In schimb aceste reforme sunt necesare pentru modernizarea tarii, pentru a nu mai avea in continuare sistemul comunist si securistic inca prezent la noi si pentru ca Lumea merge inainte, in schimb noi cam stagnam sau cam dam inapoi… De aceea trebuie sa le si facem. Insa ceea ce se intampla e dezamagitor pentru ca s-ar putea sa nu respectam nici tinta de deficit structural si sa iesim din Criteriul de la Maastricht. Trebuie, cred, afirmat clar si spus cu tarie ca Romania nu e o colonie si nici nu va ajunge o colonie daca legile se respecta si reformele vor fi bine conduse. Romania e o tara membra a Uniunii Europene si e bine sa fie asa! Asta nu inseamna ca e o colonie, cum poate ca percep unii lucrurile! O Romanie izolata de Uniunea Europeana – ca sa nu mai fim chipurile o colonie – ar insemna un dezastru major pentru tara noastra. Iar drumul pe care a pasit Romania prin integrarea in NATO si UE este unul ireversibil. Atunci ce mai asteptam? De ce amanam efectuarea acestor reforme fara de care integrarea noastra in UE nu poate fi deplina? Consider ca e o mare greseala, care ne costa destul de mult si scump. Pentru ca ramanerea in urma are un pret destul de mare pe care il vor plati cetatenii si generatiile viitoare.

Inainte de a ne intreba cum ne afecteaza Brexitul, ar trebui sa ne intrebam cum ne afecteaza nerealizarea reformelor cerute pentru integrarea noastra deplina in UE. Sa nu uitam ca nu suntem inca nici membri in Spatiul Schengen si nici in Zona Euro. Or, noi ne intrebam cum ne-ar afecta un eventual Brexit, ignorand total efectuarea reformelor… O atitudine paguboasa pentru ca nu vedem inca bine interesul acestei tari. Iar mentinerea sistemului actual – un hibrid intre cel comunist si cel bazat pe economia de piata – se vede ca nu poate sa conduca catre performanta, sa intareasca initiativa privata si initiativa omului, in general vorbind, consecintele fiind mai degraba negative.

Deocamdata nu s-au vazut abordari curajoase in ceea ce priveste reforma economica.

O manipulare electorala: „cat de performanta a fost guvernarea Ponta!!”

Este evident ca o asemenea manipulare nu poate sa ajute decat PSD-ului, care mai intotdeauna s-a mandrit cu oameni „competenti”, bagand sub pres gunoiul: o clientela parazitara si rapace.

Insa cu o astfel de propaganda, parerea mea este ca PSD ar trebui s-o lase mai moale. Fara sa mai amintesc cortegiul de ministri penali dintr-o guvernare Ponta timpurie – lucru care a adus un grav prejudiciu Romaniei, si fara sa mai amintesc de afisarile cu Vladimir Putin, simpatia dusa pana la cult fata de Partdul Comunist Chinez si rezolvarea unor trebusoare de sanatate in Turcia, intr-o clinica de lux a lui Erdogan, nu ca tot romanul de rand, pe care chipurile zice ca-l „reprezinta” (cu ghilimelele de rigoare, fireste), la un spital din tara, cred ca trebuie spus un lucru: Guvernul Ponta a lasat o situatie economica foarte grea Guvernului Ciolos! Iar PSD pare a fi pus cu burta pe blocat orice tentativa de reforma in tara asta, putand sa scoata oricand in strada, profitand de naivitatea unor oameni cumsecade, pe lucratorii de la Posta, pe profesori sau agricultori si cine stie cate alte categorii socio-profesionale.

Sfatul meu ar fi ca PSD s-o lase mai moale… Pentru ca „performanta” (tot cu ghilimelele de rigoare) Guvernare Ponta, prin masurile pe care le-a luat, a condus tara in situatia actuala in care deficitul bugetar pare sa se caste din ce in ce mai mult si tara sa ajunga inglodata in datorii pana peste cap. Ca Ponta a vrut s-o stearga cat mai repede de la guvernare – sunt convins. Ca stia ce greseli face si le-a facut in mod deliberat, situatia cam asa apare. Dar Ponta a gasit, imediat dupa tragedia de la Clubul Colectiv, momentul oportun pentru a-si da demisia. Ponta ar fi demisionat demult, insa nu gasise un prilej satisfacator si convingator, pentru ca sa nu para ridicol. Situatia de la CNADNR nu impunea demisia unui intreg Guvern, desi televiziunile de stiri ridicasera problema. Nici problemele penale nu puteau fi un motiv, atata vreme cat nu exista o sentinta judecatoreasca, desi onoarea l-ar fi obligat la demsie. Insa o guvernare care are tara pe crestere economica nu poate pleca in felul asta. Tragedia de la Clubul Colectiv a fost, in schimb, momentul ideal pentru demisie. Si Ponta a cautat sa plece rapid, intr-un moment prielnic, predand stafeta altui guvern si punand la adapost PSD-ul intr-un important an electoral. Deoarece Ponta stia de consecintele guvernarii sale…

Unii, mult superficiali, ar putea spune ca daca am avut crestere economica si s-a ieftinit painea, Guvernarea Ponta a fost hiperperformanta. Lucrurile nu stau deloc asa si sa nu uitam ca acea mult laudata crestere economica a fost una mica in jurul lui 3,3%. Iar daca au existat totusi si mariri de salarii, ele s-au produs in sectorul bugetar, preponderent acolo, din banii contribuabililor asasinati economic de nivelul si numarul mare de taxe si impozite pe care le-a impus Guvernul Ponta. Lucrul asta constituie o prima mare greseala a acestei guvernari. Si se vede inca din numarul inca mare de firme private care au falimentat in continuare – lucru ce dovedeste precaritatea climatului economic din Romania, unde cei din sectorul bugetar, ca sa parafrazez un comentariu pe care l-am primit pe blog, mananca cozonac si cei care lucreaza in sectorul privat mananca paine. Ponta, repet, stia de aceste lucruri si nu cred ca a fost convins vreodata de justetea guvernarii sale de aceea a dorit sa aiba un prilej favorabil ca sa fuga. Si l-a gasit.

Dar cea mai mare problema cu Guvernarea Ponta, in special de cand a intrat in Guvern D-na. Ioana „Usturoi” Petrescu nu e atat cresterea masiva a taxelor si impozitelor… Taxa pe stalp a fost un abuz, dar nici aceea nu a fost o greseala decisiva. Ci cu totul altceva trebuie remarcat: aceasta guvernare a avut din punct de vedere bugetar un excedent pe care l-a tot mentinut – iar acest lucru inseamna un dezechilibru economic. Marea greseala a fost ca nu a investit prin investitii publice, in special in infrastructura unde Romania are atata nevoie, aceste economii pentru ca sa asigure echilibrul economic al tarii si sa poata exista conditii de creare a locurilor de munca. In schimb, alocarile bugetare masive au fost catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale – deci catre protectie sociala, iar pe de alta parte s-a axat pe acordarea de subventii – cu consecinte de nedorit. Ponta isi dadea seama ca o astfel de politica nu poate sa mearga la nesfarsit. Problema ar fi: de ce n-a stopat-o la timp…? Pentru ca aceasta guvernare, in loc sa inmulteasca banii tarii, i-a risipit pur si simplu, ajungandu-se intr-un moment critic: cand toata lumea de la stat cere mariri si mai mari de salarii – daca cer, de pilda, medicii o anumita marire, vin profesorii si cer si mai mult – intr-un moment in care guvernul actual, condus de Dl. Ciolos, nu are de unde sa scoata acesti bani: ori se imprumuta, marind deficitul bugetar si inglodand tara in datorii, ori vom avea parte de o inflatie, care in orice moment poate ajunge galopanta. Dl. Ponta a bagat tara in rapa si a fugit repede, fara sa raspunda legat de guvernarea sa. Insa e adevarat: acum Guvernul Ciolos pare drept slab performant – de consecintele provocate de fosta guvernare nu mai vorbeste nimeni.

Cu toate acestea, trebuie sa observam ceva: dupa demsia Guvernului Ponta, nicio forta politica nu a dorit sa-si asume actul de guvernare. Cum se explica lucrul asta? Se explica, deoarece stiau, atat PSD, care a fost la guvernare, cat si PNL, de ce anume va urma si n-au dorit sa-si asume raspunderea. Normal ar fi fost sa si-o asume PSD si sa-si duca mandatul pana la capat, adica pana la alegerile legislative de anul asta: nu au dorit lucrul asta! Iar solutia tehnocratilor a fost acceptata de toata lumea, atat de PSD cat si de PNL.

Pentru ca le convenea lucrul asta. In special PSD-ului. Care acum face un circ demn de o cauza mai buna, despre cat de neperformanti sunt tehnocratii, incercand sa castige capital electoral din acesta.

Pe scurt, cam aceasta ar fi povestea „performantei” guvernari Ponta: o guvernare care a dus tara de rapa, fara ca cineva sa plateasca pentru asta, Ponta stergand-o repede, gasind un nesperat moment oportun.

PSD ar trebui sa se gandeasca foarte bine, cred eu: bazandu-se pe un populism vast si prostia multora ei ar putea sa castige alegerile. Ponta a dus tara in rapa, n-a rasturnat masina. Masina inca nu e rasturnata.

Ar trebui sa aiba grija sa nu rastoarne masina…