Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ei, și?

Un titlu bun, foarte semnificativ! Tot asa si articolul!

La fel se poate spune si despre faptul ca in 10 ani, 2007-2017, au plecat din tara 3,4 milioane de romani, reprezentand 17% din populatia tarii. Ei, si?
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22312061-exodul-romanilor-confirmat-din-2007-pana-2017-plecat-din-tara-3-4-milioane-romani-aproximativ-17-din-populatie-romania-locul-doi-mondial-emigratie-dupa-siria.htm

Din pacate, traim inca sub semnul acestui „ei, si?” si nu prea vad ca ne revenim…

Ioan Cuncev

  • La începutul anilor ‘9o s-a întâmplat ca, registrului auto, înființat la propunerea și în cadrul Institutului de cercetări în transporturi, să-i fie atribuite la separarea de institut, activele departamentelor de cercetare auto ale acestuia, deși existau agenți economici care se ofereau să le atribuie condiții mult mai bune. Am avertizat pe decidenții ministeriali de la acea vreme că în urma unei astfel de decizii, cercetarea din transporturi auto va dispărea din România, ceea ce s-a și întâmplat. Ei, și?
  • Similar, am spus că ar fi oportun să se acorde registrului feroviar, înființat la propunerea și în cadrul Institutului de cercetări în transporturi, un sediu la unul dintre agenții economici feroviari, având mari dificultăți financiare. Totuși, instituțiile responsabile ale timpului au decis desprinderea din institut a activelor departamentelor de cercetare feroviare pentru a le atribui registrului feroviar, deși i-am avertizat că în urma unei astfel de decizii, cercetarea feroviară va dispărea…

Vezi articol original 479 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Aprilie 19, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Peste 1000 de euro – spalare de bani??!

Interesant este ca mai nimeni nu a remarcat faptul ca aceasta”initiativa” este, de fapt, transpunerea unei Directive Europene. Dimpotriva, s-a spus sau s-a sugerat ca ar fi initiativa PSD-ului sau chiar a lui Liviu Dragnea. Asta pentru ca Occidentul, dar mai ales Bruxellesul, trebuie sa ramana in capusorul boborului roman locul mirific unde „curge lapte si miere”, in niciun caz unul de unde ar putea veni si lucruri care sa ne lezeze, poate si grav, interesele.
In aceeasi logica sfertodocta se inscrie si felul in care a fost tratata problema demiterii Laurei Codruta Kovesi: cum s-o demiti cand are o imagine atat de buna si se bucura de atata credibilitate la Bruxelles si la Washington?

Ministrul Tedorovici a facut insa precizarea necesara: e vorba de transpunerea in legislatia noastra a unei Directive UE. De asemenea, a declarat ca ” nu se grabeste” cu adoptarea acesteia – „mai intai sa vedem care state au adoptat-o”, lasand sa inteleaga ca dezavueaza o asemenea lege.

Si pe buna dreptate trebuie dezavuata.

Ceea ce m-a frapat in primul rand este pragul minim de 1000 de euro, de la care trebuie declarati banii la Oficiul National pentru Combaterea Spalarii Banilor. N-am inteles prea bine ce anume trebuie declarat… Insa nu vad de ce n-ai putea, spre exemplu, trimite mai multe transe de 900 de euro fara sa declari ceva, fiind oricum mai putin de 1000 de euro. Pe de alta parte e absurda suspiciunea rezonabila precum ca, sa zicem, 1200 de euro ar putea reprezenta spalare de bani iar 998 de euro, nu.

Este in mod evident o lege antieconomica.

Si apoi ce inseamna sa-i trimiti?

Un alt lucru care m-a frapat si m-a pus pe ganduri este faptul ca, potrivit acestei legi, trebuie „sa stii identitatea celui de la care primesti banii”. Ma intreb: ce inseamna sa cunosc ” identitatea”? Pentru ca eu, simplu cetatean, nu sunt organ de politie sau militie. Eu pot sa fiu, de exemplu, angajat la o firma de constructii din Italia, sa am un salariu de 10.000€, dar asta nu inseamna ca patronul respectivei firme de constructii nu ar face si afaceri cu droguri. Eu n-am de unde sa stiu asta si nici nu e treaba mea. Este o absurditate blamabila sa ceri cetateanului sa faca pe anchetatorul de politie si sa solicite cartea de identitate celui care il angajeaza, si sa-i mai ia si datele. Textul, asa cum rezulta din articolul Mediafax, este urmatorul:

„La capitolul IV – Măsuri de cunoaştere a clientelei, art. 10 (2) se arată: „Entităţile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) (fundaţiile şi asociaţiile, federaţiile, inclusiv orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial) sunt obligate să cunoască identitatea entităţilor de la care primesc fonduri în cuantum mai mare decât echivalentul în lei a 1.000 de euro”. „

1000 de euro pe luna, pe saptamana, pe an…? Si apoi ce inseamna, ce vrea sa spuna expresia: „inclusiv orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial”. Despre persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial – aici. Sa inteleg ca e vorba doar de fundatii, asociatii, federatii, nu despre cetateni – cutarescu, nu? Si ce inseamna „a cunoaste identitatea”?

Pe de alta parte, ma mai frapeaza un lucru: nu vad riposta exprimata in termeni duri din partea europarlamentarilor nostri. Dar probabil ca atunci cand ai o sinecura grasa…

In orice caz, o astfel de lege, si trebuie s-o spunem raspicat, cu toata gura, este o PROSTIE!! Mi-e teama ca noi inghitim pe nemestecate prostiiile, doar pentru ca vin de la Bruxelles sau Washington.

Pe de alta parte, daca ar fi vorba despre finantarea terorismului, mi se pare absurd, spre exemplu: cu 998 nu ar fi nicio suspiciune rezonabila ca s-ar finanta terorismul, in schimb o asemenea suspiciune ar fi cat se poate de rezonabila la o suma de 1100 de euro???!!!

Iar amenda minima e de 25.000 de lei!! Asta ar insemna aproximativ 5400 de euro!! Si s-ar putea pune problema de unde sa-i poata plati cineva, de unde sa aiba o asemenea suma de bani, daca ar trebui sa plateasca o asemenea amenda.

Pragul acesta minim de 1000 de euro prezuma intr-un mod cat se poate de necinstit ca toti cetatenii Uniunii Europene sunt implicati in afaceri de spalare de bani. Sau cel putin asa lasa sa se inteleaga.

Aprilie 17, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Revolutie sau lovitura de stat? Despre ce s-a intamplat in Decembrie ’89

In primul rand este interesant de observat ca inainte de Revolutie, deci pe vremea regimului Ceausescu, FSN a existat, avand in centrul sau pe Ion Iliescu. Acest lucru nu trebuie subestimat, chiar daca membri acestuia se intalneau in boscheti. Pe de alta parte, marginalizarea lui Iliescu, de catre Ceausescu, pana la intr-un simplu director de Editura Tehnica, arata ca Iliescu era un pericol la adresa regimului Ceausescu. Altfel de ce a fost indepartat pana la cea mai joasa treapta a nomenclaturii de partid? Si de asemenea nu trebuie sa ne mire aparitia in presa straina a unor articole ce vorbeau despre Iliescu drept succesorul lui Ceausescu. Ar fi putut fi finantate din tara, ceea ce pare destul de putin probabil, sau din exerior, ceea ce pare mult mai probabil. Lucrurile acestea arata ca Iliescu era un personaj important.

Sigur, caderea comunismului in Romania – si deci si a lui Ceausescu – trebuie legata de Summitul de la Malta unde au avut loc intrevederi la varf intre SUA si URSS, vizand arhitectura geopolitica a lumii postcomuniste.

Din aceasta cauza trebuie sa admitem ca au existat interese externe pentru scoaterea lui Ceausescu de la Putere.

Spuneam mai sus ca FSN-ul, care era constituit pe vremea lui Ceausescu si ingaduit de acesta, nu trebuie subestimat, mai ales ca scopul lui era preluarea Puterii, Or, asta nu se putea intampla decat intr-o criza de sistem. Deci ideea preluarii Puterii era indisolubil legata de caderea regimului si sistemului comunist.

Un alt aspect ce trebuie luat in considerare este inrautatirea fara precedent a vietii oamenilor in ultimii 10 ani cu Ceausescu, inrautatire progresiva in principal sub aspect economic si in conditiile in care Securitatea era peste tot, pentru ca Ceausescu se temea.

Din aceasta cauza au iesit oamenii in strada. Era o nemultumire indreptata spre regim. Ideea de revolutie a aparut putin mai tarziu.

Fara indoiala conducerea superioara a Securitatii, inclusiv a contrainformatiilor militare cunostea despre Malta. Pe de alta parte nemultumirile populare erau asa de mari in toata tara incat oamenii nu puteau fi opriti sa iasa in strada sa protesteze.

Ceausescu avea controlul asupra instiutiilor de forta. Avea in mana lui Armata, Securitatea, iar in astfel de conditii era practic imposibil de scos. De asemenea, legal vorbind, Ceausescu nu putea fi demis decat de Marea Adunare Nationala. La proces, Ceausescu a avut dreptate cand spunea: ” Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale”. Deci a-l indeparta pe Ceausescu de la Putere era, practic, imposibil. Rusii, dar si americanii, stiau bine lucrurile acestea, inclusiv faptul ca Ceausescu nu va ceda amiabil Puterea. Teama cea mai mare era in legatura cu folosirea fortei armate de catre regimul comunist. Si s-a vazut ca Armata a tras la Timisoara, cu Gen. Milea ministrul MAN, si lucrurile se puteau repeta la Bucuresti – ca erau semnale clare, evidente, ca Bucurestiul va iesi in strada! Initial se incercase ceva la Iasi, dar Iasiul era prea aproape de granita cu URSS – batator la ochi si periculos. Timisoara era locul ideal, apropierea de Vest avand o simbolistica potrivita, era mai putin batator la ochi si mai putin periculos fata de Iasi. Chestiunea e ca Armata a intervenit brutal, iar lucrul asta se putea repeta la Bucuresti. Fara indoiala, se poate obiecta ca in fata unor provocari a unor elemente de ordin extern nu opui Armata sa rezolve problema, stiut fiind ca, in astfel de cazuri, Armata face demonstratii de forta.

Intr-un astfel de climat a avut loc sinuciderea Gen. Milea, in fapt decapitarea Armatei. Se stie ca Armata nu poate functiona decat pe baza de autoritate ierarhica. In felul acesta Armata a fost, ca sa zic asa, „scoasa din circuit”. Adica Armata nu ar mai fi putut sa actioneze in folosul regimului Ceausescu. Redobandirea autoritatii la varf se face greu. Generalii defilau pe la Televiziune. Armata se confrunta cu o grava criza de autoritate. Din aceasta cauza s-au intamplat lucruri neplacute, cum a fost ceea ce s-a intamplat la Otopeni.

Al doilea element important era de a stabili daca revolta populara si o Armata care nu mai ar actiona in favoarea dictatorului si regimului comunist sunt suficiente conditii pentru inlaturarea lui Ceausescu, care avea functia legala de ” comandant suprem al fortelor armate”.

Atata vreme cat Ceausescu nu a demisionat, el avea autoritate asupra Armatei si ar fi putut prelua controlul asupra acesteia. Masele, neorganizate si cu mainile goale, nu aveau cum sa se opuna Armatei, daca aceasta ar fi reactionat pro Ceausescu.

Din aceasta cauza a trebuit pastrata o stare de tensiune. Pana la lichidarea dictatorului.

Astfel trebuia sa actioneze cineva pentru mentinerea unei stari de tensiune. Eu cred ca trebuie inteles ca cei din exterior, care urmareau caderea regimului Ceausescu doreau sa mearga la sigur. De aici ideea asa-numitilor „teroristi” – scenariul asta exista. In fapt a fost o invazie mascata a Romaniei, mascata de turisti rusi (poate si altii), cu scopul de a crea pe strazi, tensiune, panica, de a hartui Armata, decapitata cum spuneam, dar care avea deja la varf personaje prietenoase FSN-ului. Totusi, asa cum spuneam, autoritatea nu se obtine usor si dintr-o data. Si Armata era slabita din punctul asta de vedere. Deschiderea granitelor dupa Revolutie a avut drept scop scurgerea lor, a acestor „teroristi”, afara din tara. Iar o asemenea operatiune complexa s-a facut cu largul concurs al Securitatii, DIA care au permis si au acordat sprijinul necesar acestor forte externe. Cu alte cuvinte, un fel de colaborare. Cei din exterior s-au temut de Armata, principalul tool prin care Ceausescu s-ar fi putut mentine la Putere. Securitatea, care stia de diversiune, a pus imediat armele in rastele. Securitatea nu avea, desigur, forta si nici specificul, si nici rolul Armatei.

Faptul ca s-au dat arme civililor, fake news-urile care apareau atunci la TVR erau si expresia unei stari de haos. Insa acest haos trebuia intretinut. Motivele erau de a acoperi ce s-a intamplat si de a abate atentia de la preluarea Puterii, fenomen ce era in plina desfasurare.

Cam asa as vedea eu, in mare si pe scurt, evenimentele de atunci. Sigur, o revolutie trebuie sa aduca ceva nou. Schimbarea sistemului politic, a statului, a oranduirii sociale, a economiei etc definesc o revolutie. Iar astfel de schimbari, in cazul unei revolutii, sunt de regula radicale.

Dar mai trebuie sa se schimbe si oamenii. De aceea Proclamatia de la Timisoara se inscria in logica revolutionara. Or, noi am putut cu usurinta constata aparitia in prim-plan tot a unor membri marcanti ai PCR, ca de exemplu: Brucan, Iliescu, Gen. Militaru si multi altii.

Dar daca ma gandesc mai bine nici nu vad ca s-ar fi putut face altfel…

Unii au vazut in aparitia la varf a acestor fosti marcanti lideri PSD „revolutia furata”. Dar ce puteai sa faci? Si mai ales cu cine? O revolutie inseamna desigur si preluarea Puterii. Or, in Romania socialista nu exista Opozitie sau o organizare serioasa capabila sa se opuna regimului comunist. Corneliu Coposu era urmarit zi si noapte de catre Securitate. Iar Exilul romanesc era de asemenea ignorat de stat si amenintat tot de catre Securitate. In permanenta. De aceea in aceste zone nu putea izvori vreo schimbare serioasa.

Corneliu Coposu era din exteriorul PCR. Ion Iliescu era din interior si era o problema interna a partidului. Nu trebuie sa facem confuzia ca ar fi avut acelasi statut, ca sa zic asa. Si nici n-au fost tratati similar de catre regim.

Asa cum au decurs lucrurile schimbarea politica trebuia sa provina din interiorul PCR. Pentru ca nu ar fi avut cine s-o faca. Nu doar ca ar fi fost extrem de periculos, dar n-ar fi avut nici mijloacele s-o faca. Fara indoiala, nici organizarea necesara.

Ca ne place sau nu, preluarea puterii politice – componenta esentiala a oricarei revolutii – nu se putea face decat de cei din interiorul partidului unic si cu aportul structurilor de informatii, printre care si fosta Securitate. De fapt, ceea ce s-a intamplat a fost daramarea prin forta a Esalonului 1 al PCR si preluarea Puterii de catre Esaloanele 2-3 ale aceluiasi PCR. Evident, in cazul fostei Securitati, transformate in SRI, lucrurile au stat aproximativ la fel.

Eu cred ca trebuie inteles faptul ca preluarea puterii politice s-a facut pe suportul organizatoric al fostului PCR, la care s-a renuntat formal imediat dupa Revolutie, fara a fi condamnat oficial comunismul. Organizarea PCR la nivel national a si permis preluarea rapida a Puterii de catre FSN-ul lui Ion Iliescu. De aceea nu ar trebui sa ne miram prea tare ca acestia au reusit intr-un termen scurt sa aiba un control politic deplin. FSN s-a suprapus perfect peste structura organizatorica a PCR.

Imi dau seama ca se pot face unele confuzii. Partidul unic, PCR, era un partid mamut, cu 4 milioane de membri. Evident ca multi erau de umplutura acolo.  Evident ca in timpul Revolutiei si dupa, optiunea oamenilor a fost anticomunista. Dar pentru preluarea Puterii esential era suportul, scheletul organizatoric al defunctului PCR, mostenit de catre FSN. Statistic vorbind, Regula lui Pareto ne-ar da ca doar 20% din cei 4 milioane de membri nu erau de umplutura p-acolo. Asta inseamna in jur de 800.000 de membri. Adica atati cat are, cu o buna aprocimatie, acum PSD, adica fostul FSN al lui Ion Iliescu. Cu alte cuvinte, Revolutia a restructurat PCR-ul, transformandu-l intr-un Front si apoi intr-un partid democratic de stanga.

In 1990, partidele istorice, dar si celelalte, abia se formau. PNTCD, PNL, Partidul Social-Democrat a lui Cunescu erau partide in formare, intr-o societate in care 4 milioane de oameni au fost membri PCR. Din aceasta cauza FSN-ul, care beneficia de structura organizatorica a PCR si de nucleul important al acestuia a fost avantajat. Din aceasta cauza a si putut sa castige alegerile din 20 mai 1990, primele alegeri libere postcomuniste, la un scor lejer.

Interesant comunicatul de presa lansat de Dl. Iliescu:

Comunicat de presă

Am decis să ies din tăcerea pe care mi-am impus-o în legătură cu acțiunile justiției în cazul dosarelor generic numite ”Revoluția” și ”Mineriada”, din obligația de a lămuri câteva lucruri. Prima observație se referă la finalitatea acestor dosare, finalitate care nu mai are nicio legătură cu aflarea adevărului despre acele evenimente. Cum poate afirma cineva că acesta este scopul acestui spectacol ”justițiar”, când, în cazul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 nu a fost judecat, de fapt, nici măcar cercetat, vreunul dintre cei care au organizat acțiunile violente din ziua de 13 iunie, au atacat sediul Poliției Capitalei, sediul SRI, al Ministerului de Interne, care au răspândit zvonuri ce au incitat la violențe, au atacat și incendiat  sediul Televiziunii publice și au rănit oamenii care apărau studiourile tv de furia dezlănțuită a unor indivizi, la fel de fără chip și identitate ca și teroriștii care au atacat fostul sediu al CC al PCR chiar în momentul în care se redacta Comunicatul către țară al CFSN?

Pentru cei mai mulți dintre cei care acuză acum în spațiul public, evenimentele de la 15 martie 1990 de la Târgu Mureș, nu mai există, pentru că, nu-i așa, contrazic tezele lor despre natura și consecințele lor, și nu mai servesc ”cauzei”. La fel, nici evenimentele din 13 iunie 1990 nu mai există, iar minerii au venit la București fără motiv, doar pentru a reprima o manifestație, cea din Piața Universității, pe care organizatorii ei o încetaseră a doua zi după alegerile din 20 mai 1990. Se construiește o altă realitate, pentru a justifica astfel de dosare.

        Aceste dosare au făcut obiectul atenției procuraturii timp de 28 de ani. Au făcut obiectul atenției unor comisii speciale ale Parlamentului României. De fiecare dată soluțiile pronunțate au nemulțumit pe cineva, de vreme ce se redeschid mereu, coincidență probabil, atunci când apar crize de natură politică, în special, care necesită schimbarea agendei publice. Acum ni se spune că istoria trebuie scrisă de procurori și judecători. De ce? Ca să aflăm că o Revoluție durează exact cât îi trebuie unui dictator să decoleze de pe acoperișul sediului puterii? După care, în secunda următoare, democrația se instalează, instituțiile ei înfloresc și schimbarea s-a terminat?

        Această abordare este pe cât de politizată, pe atât de periculoasă. Nu poți fundamenta un dosar de cercetare penală pe viziunile unora sau altora despre evenimente despre care oricum nu puteau avea o imagine corectă. În acele zile de decembrie 1989 nimeni n-a avut o imagine integrală a evenimentelor. Nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă. Ei bine, asta se dorește cu aceste două dosare! Nu dovezile trebuie să ducă spre un verdict, verdictul a fost dat în afara cadrului legal, iar justiția trebuie doar să înlăture acele dovezi care ar contrazice verdictul.

        Nu cred că-și închipuie cineva că vechiul sistem abandona, fără să reziste, puterea, în decembrie 1989, oricât de erodat și de slăbit ar fi fost. Avea de partea sa aparatul de represiune, chiar dacă unii, mai rapizi în decizii, începuseră să fugă de pe corabie. Cu unii dintre ei vom avea surpriza să ne întâlnim în organizarea evenimentelor din 13 iunie 1990. Asta dacă justiția ar vrea să cerceteze acele evenimente în mod corect – evenimente care au reprezentat răzbunarea lor pentru că au fost alungați de la putere în decembrie 1989.

        În ceea ce mă privește decizia președintelui Iohannis nu mă surprinde, cu toate că nu văd care este cadrul legal în care se înscrie. Mă surprinde însă faptul că, liberi fiind, oamenii nu mai cred că trebuie să lupte pentru libertatea lor. De asta au ajuns să ne dea lecții de democrație oameni care, în timpul ceaușismului, au tăcut mâlc, asta când nu puneau umărul la costruirea cultului personalității lui Ceaușescu.

        Știu că sunt destui cei care nu văd nici acum cu ochi buni faptul că promisiunile cuprinse în Comunicatul CFSN către țară, scris, cum spuneam, printre gloanțe(atacuri despre care se spune acum că au fost înscenarea noastră!)  au fost îndeplinite. Nu poți face din actul suprem de demnitate al națiunii române o ”lovitură de stat”, doar pentru că așa a citit cineva în cartea unul apologet-și angajat!-al Securității. Am spus și repet: ar fi fost bine dacă am fi avut parte și noi precum Polonia, Ungaria și Cehoslovacia,de o tranziție negociată. O revoltă populară a născut un vid de putere. Niște oameni, din cele mai diverse zone ale societății, și de cele mai diverse convingeri politice, au încercat să dea un sens și o direcție schimbării. Și-au asumat niște responsabilități.

Acum sunt acuzați că au îndrăznit acest lucru. Totul se transformă într-o farsă, jignind sacrificiul și memoria celor care au luptat pentru libertate și democrație. Probabil că trebuia să trecem și prin faza asta. Deși altele sunt problemele de pe agenda națiunii. Care agendă pare să nu mai aibă nici obiectivul integrării europene, nici pe cel al dezvoltării, combaterea sărăciei, o viață mai bună pentru români. Programul Revoluției Române rămâne în continuare actual. Poate că asta deranjează, în ultimă instanță. Dar nu este vina mea că se întâmplă așa. Prezentul este operă colectivă. Eu mi-am făcut partea mea de datorie, indiferent de ceea ce cred cei care caută țapi ispășitori pentru eșecurile lor. Stau cu capul sus la judecata istoriei.   Ion Iliescu”

Lucrul ce m-a frapat din prima citind ce spune Ion Iliescu in acest Comunicat de presa este schimbarea pozitiei sale legata de evenimentele din 13-15 iunie ’90: nu mai sunt „elemente legionare”, ci cei care au organizat evenimentele din 13 iunie sunt oamenii fostului regim comunist: „evenimente care au reprezentat răzbunarea lor pentru că au fost alungați de la putere în decembrie 1989„. Totusi, inteleg ca si Petre Roman este anchetat. In calitate de premier la data respectivelor evenimente poate ca va reusi sa raspunda mai bine la aceasta problema…

Insa ceea ce se remarca din expozeul D-lui. Iliescu este faptul ca, de fapt, dumnealui nu-i place sau nu-i convine ca s-au redeschis Dosarele Revolutiei si Mineriadei. Si nu-i convine pentru ca trebuie sa raspunda pentru ceea ce s-a intamplat atunci, pentru mortii de atunci, pentru venirea minierilor si pentru cei agresati de minieri, si pentru imaginea proasta pe care Mineriada din 13-15 iunie 1990 a facut-o Romaniei, ceea ce nu inseamna, desigur, ca este neaparat vinovat: instanta de judecata va stabili lucrul asta. Insa domnia sa a sustinut cam intotdeauna teza potrivit careia: „Nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă.„, uitand parca de faptul ca documentele secrete ies din arhive dupa 30 de ani. Teza aceasta, ca nu se poate stii adevarul si drept consecinta e inutil sa-l mai cauti, se vede ca-i serveste destul de bine fostului Presedinte.

Nu dorim sa vedem un proces politic. Dorim aflarea adevarului si ca cei care se fac cu adevarat vinovati sa plateasca.

Iar in ceea ce priveste chestiunea legata de faptul ca „prezentul este o opera colectiva”, Dl. Iliescu uita ca liberalizarea pe care domnia sa a pastorit-o a fost facuta prin furtisagurile de la stat, lucru in care a excelat FSN-FDSN-PDSR-PSD. Eu n-as crede ca Programul domniei sale a reusit sa asigure o viata mai buna pentru romani. In perioadele in care a fost Presedinte a binecuvantat furtisagurile si distrugerile industriale prin simplul motiv ca, de fapt, nu a luat atitudine impotriva acestor infractiuni, transformand furtisagul intr-un soi de normalitate pernicioasa. Daca „prezentul este o opera colectiva”, lucrul asta nu exclude responsabilitatea celor care au condus tara. Or, domnul Iliescu pare a dori sa ocoleasca lucrul asta.

Aprilie 14, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Unde a fost Presedintele?

Privind la dezvaluirile lui Sebastian Ghita, din care rezulta ca DNA a facut abuzuri, precum si la chestiunea mai noua, ca sa zic asa, a Protocoalelor intre SRI si Justitie, ca sa ma exprim cumva mai general, din care ar rezulta posibilitatea unor actiuni de politie politica – si chiar protocoale intre judecator si procuror, daca am inteles bine – cred ca nu se poate sa nu-ti pui intrebarea din titlu: unde a fost Presedintele?

Pentru ca, prin Constitutie, rolul Presedintelui este sa vegheze la buna functionare a autoritatilor publice. Este o responsabilitate foarte mare, desigur. Dar aceasta functie a Presedintelui garanteaza, sau ar trebui s-o faca, cetateanului ca nu vor fi abuzuri din partea Autoritatilor Publice in societate.

Interesant este ca Presedintele Constantinescu „a fost invins de Sistem”. Ce putem spune despre Basescu in atari conditiuni? Dar despre ceilalti Presedinti postdecembristi?

Nu e oare ciudat ca Presedintele Romaniei e mai mereu invins de Sistem? Sau cum sa spun? In schimb sistemul securist supravietuieste bine-mersi!!

Insa ipoteza abuzurilor nedemocratice pot fi interpretate nu doar ca un atac efectuat continuu la adresa Constitutiei, ci ca politica a Statului Roman.

Cu alte cuvinte, asta e politica Statului indiferent de Regim! Ca vrea sau ca nu vrea cetateanul! In Romania, Regimul face ceea ce stie. Ce a invatat pe vremea comunismului. Partea proasta e ca aceste anacronisme blocheaza sau intarzie drumul tarii spre progres, blocand orice reforma. Si chiar lucruri necesare, precum lucrari de infrastructura.

Interesant este ca, la noi, Presedintele e in postura de a lua apararea Sistemului, nu cetatenilor, pe care doreste, nu-i asa, sa-i convinga ca Sistemul este bun totusi.

Sa nu-mi spuna mie cineva ca Basescu nu stia de abuzuri, ca Iliescu nu stia de privatizari paguboase pentru Stat, cetateni si societate! Evident ca stiau. Stiau cu totii. De ce n-au luat masuri?

Nu vorbesc de masuri totalitare. Ci de statul de drept.

Statul de drept, pe care il clameaza toti! Si cei ce fura, si cei ce nu fura. Si cei care ar trebui sa-l apere si sa actioneze in sensul acestuia, si cei care-l submineaza!

In asemenea conditii nici n-ar trebui sa ne miram de ce se intampla. Anomalia devine o banalitate. Iar recursul la revizuirea Constitutiei, de fapt instabilitate. Iar peste toate acestea se asterne o ineficacitate aproape, ca sa nu spun cu totul, totala. Pentru ca nu intrezarim o schimbare cu adevarat in bine. Nici cetatenii nu mai pot de multumiti ce sunt.

Si atunci ai putea sa te intrebi daca e vorba de incompetenta sau daca Romania e condusa dupa interese romanesti, sau poate straine, sau poate e vorba de rea-vointa, sau cate putin din toate.

Politic vorbind, avem acelasi partid dominant pe scena politica: PSD. Si aici trebuie sa evidentiem, din pacate, un esec: la noi Dreapta nu a reusit sa se impuna pe scena politica. Lasand la o parte faptul ca am mari indoieli ca PDL ar fi fost un partid de dreapta, la noi Dreapta politica a fost faramitata multa vreme. Si acum e faramitata. Dar, spre deosebire de trecut s-a gasit o formula de fuziune intre PDL si PNL, in cadrul PNL. Fara indoiala, PNL are posibilitatea sa scape de toti cei ce nu impartasesc doctrina liberala, de tot felul de elemente fasciste, care ar avea astfel posibilitatea sa-si caute si sa-si gaseasca partidul potrivit. Ar trebui s-o faca. Dar ar trebui, mai ales, sa caute solutii spre a impune Dreapta liberala pe scena politica romaneasca. Si ma gandesc la o perspectiva pe termen lung. Atata vreme cat Dreapta ramane faramitata si PSD e cel mai mare partid din Romania, care domina intr-un fel sau altul scena politica nu putem avea o democratie veritabila, in schimb vom avea fenomene ca cele descrise ceva mai sus.

Fara indoiala ca societatea noastra sufera de o lipsa de liberalism si democratie daca, spre exemplu, presa, nu doar coruptia, e considerata o vulnerabilitate la adresa sigurantei nationale. Am dat un exemplu. Se pot da si altele.

Noi trebuie sa promovam libertatea.
In Romania, la ora actuala, din pacate, nu prea se promoveaza libertatea. Poti spune ca se promoveaza un fascism, totusi timid. Sau populismul exagerat al maririlor exagerate de salarii in sectorul de stat, ce destabilizeaza economia, dar care sunt efectuate, din pix, in scopuri pur electorale. Deci Romania se afla undeva la mijloc, intre abuzurile Sistemului si populismul electoral desantat si utopic. Fara a avea o directie clara. Lucru ce ar trebui sa ne ingrijoreze deoarece avem aici un rost de derapaj de la valorile constitutionale, de la valorile europene si nord-atlantice, spre accente totalitare, cu consecinte din cele mai negative.

Aprilie 7, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

L-as intreba si eu ceva pe Dl. Trump! In gluma, desigur…

Mediafax

Trump l-a lăudat pe liderul de la Beijing după ce preşedintele Chinei şi-a prelungit mandatul pe viaţă

Se arata ca:

Preşedintele american Donald Trump a vorbit în termeni apreciativi despre omologul său de la Beijing, Xi Jinping după ce Partidul Comunist chinez a eliminat o clauză constituţională ce prevede că o persoană are dreptul la doar două mandate în fruntea statului.

„Acum este preşedinte pe viaţă, preşedinte pe viaţă. Şi e grozav! Şi iată, a putut face asta. Cred că e grozav. Poate ar trebui să încercăm şi noi cândva”, a declarat Trump la un eveniment caritabil privat, organizat la la clubul său Mar-a-Lago din statul Florida, la care au participat mai mulţi susţinători ai săi.

Nu este clar dacă preşedintele a făcut aceste afirmaţii în glumă, iar Casa Albă a refuzat pentru moment să comenteze acest subiect.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

De observat ca afirmatiile au fost facute in cadrul unui eveniment privat. E de inteles pe undeva si interesul: doreste sa se puna bine cu Presedintele Chinei.

Totusi, pentru Dl. Trump foarte multe lucruri sunt „really great” 🙂 . Parca prea multe! 🙂 Fara indoiala, nu exclud posibilitatea ca domnia sa sa fi facut o gluma sau o ironie. De aceea l-as intreba si eu ceva. In gluma, desigur. Fara indoiala, cu o unda de ironie! 🙂

Stimate D-le. Trump ce parere aveti: ar fi fost sau nu really great ca Barack Obama sa fi fost ales Presedinte pe viata? 🙂

Martie 4, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Atmosfera molcoma. Liviu Dragnea vrea Puterea!!

Interesant de observat ca zilele acestea s-au scurs molcome. Linistite. Parca dupa chipul si asemanarea lui Liviu Dragnea ce pare un om foarte calm si care mai totdeauna vorbeste pe un ton scazut. Ca personajul este abil, nu neg. De asemenea nu e un prost. Linistea pare sa-i priasca unui om care, cel putin in aparenta, n-are nimic in comun cu fulgerele si furtuna. Seamana mai degraba cu zilele acestea cand a fost si frig dar si prea cald pentru aceasta perioada a anului. Dar in care mare lucru, de la investirea Guvernului Dancila incoace, nu prea s-a intamplat. Fara indoiala, lui Liviu Dragnea ii place linistea. Ca sa poata lucra. In liniste, desigur.

Cel putin pana acum, cu actualul Guvern, care e pe placul inimii domnului Dragnea, e liniste. Totusi, a rasarit ceva in linistea asta ce risca sa fie, totusi, prea monotona. S-ar putea spune ca lui Liviu Dragnea ii place linistea, nu si monotonia. Deci ii trebuia o preocupare, ca prea statea degeaba. Si iata ca ocazia se ivi, pentru ca atmosfera sa fie un picut mai saltareata!

Ultima intriga de la Bucuresti consta in faptul ca Lucian Pahontu, seful SPP, i-ar fi spus lui Paul Stanescu ca Dragnea va fi terminat pana-n martie si ca el, Stanescu, ca prelua sefia PSD. Lucru ce l-a determinat pe Dragnea sa renunte la serviciile SPP. Desigur, tot Guvernul Dancila l-a urmat pe Carmaci. Unii nici nu-l cunosteau pe Pahontu, dar daca asta a fost atitudinea Sefului al Mare…

Adevarul e ca schimbarile de regim au adus schimbari si la sefia SPP. Asa s-a intamplat si cu Dumitru Venicius Iliescu, preferatul fostului Presedinte, Ion Iliescu. Cum s-a schimbat regimul, in 1996 a cerut sa fie eliberat din functia de director al SPP. Dupa ce a venit Emil Constantinescu la Putere, a fost trecut in rezerva (5 februarie 1997). Dupa ce Ion Iliescu a castigat din nou alegerile, devenind Presedinte, l-a activat iarasi pe Dumitru Iliescu, acesta fiind numit consilier de stat la Guvern in 2001 si rechemat in activitate in 2002. Inaintat apoi la gradele de general de corp de armata (3 stele) apoi general cu 4 stele.

Cam acelasi scenariu pare ca se repeta acum. Pahontu era in functia de sef al SPP de pe vremea regimului Basescu, din 2005. Inaintarile in grad, ajungand in 2008 la gradul de general-locotenent cu 3 stele, s-au facut pe vremea regimului Basescu. Or, regimul Basescu s-a schimbat. Legat de afirmatiile lui Dragnea despre Pahontu, Iohannis a declarat ca „e o non-problema”. E discutabil daca Iohannis l-ar mai dori pe Pahontu in aceasta functie sau are de gand sa numeasca pe altcineva. Pentru asta era nevoie de un pretext si de o Comisie Parlamentara care sa ancheteze cazul Pahontu.

Se schimba regimul, se schimba si generalii.

Iar Dragnea si-ar dori omul lui la SPP. Sa nu uitam ca, spre exemplu, Viorica Dancila, e omul lui, din acelasi judet cu el. Ei, cam asta si-ar dori Dragnea si la SPP. Acuma… nu stiu daca va fi tot din Teleorman! 😆

Interesanta si intrebarea pusa de Dl. Cristian Preda pe FaceBook-ul personal:

„Credeți că Dragnea va cere demisia lui Kovesi pentru că, din pricina DNA, șapte miniștri au scăpat de ancheta din dosarul Microsoft după ce delictele au fost prescrise?”

Am vazut si editorialul, pe aceasta tema, scris de maestrul Ion Cristoiu – aici. Ar rezulta ca procurorii anticoruptie, cu Laura Codruta Kovesi in frunte, isi fac prost treaba. Si atunci de ce Liviu Dragnea sa-i ceara demisia lui Kovesi? 🙂 Insa mi se pare ca uitam un lucru. Esential. S-au schimbat regimurile politice in SUA si Romania, s-a schimbat si atitudinea cu privire la dosare! In special la cele grele, cum a fost Dosarul Microsoft! Desi, tinand cont de implicatiile externe – uriase!! -, deznodamantul acesta era previzibil, asa cum, probabil, va fi si in Dosarul EADS. De fapt, acest dosar a fost inchis in Germania tot pentru ca s-au prescris faptele! 🙂 Cei de la Romania Curata se intreaba, si pe buna dreptate, ce se intampla cu Dosarul EADS. Probabil ca se va intampla cam tot asa cum s-a intamplat cu dosarul Microsoft.

Observati ce atmosfera molcoma: nu se mai intampla nimic deosebit! 🙂

Insa lucrul acesta nu stiu daca este neaparat pe placul lui Liviu Dragnea. Adica sa nu se intample nimic. Pe de-o parte, da; pe de alta parte, nu. Performantele guvernarii PSD, de cand au castigat recentele alegeri incoace, sunt extrem de scazute. Faptul ca nu se prea intampla niciun fel de „explozie”, la modul figurat vorbind, care sa lase o grea perdea de fum, n-as crede ca e chiar in favoarea PSD-ului. Dar, pe de alta parte, Daddy vrea liniste, vrea sa aiba o presa care sa nu-l deranjeze, sa nu-i deranjeze Guvernul Sau. Ca sa poata lucra in liniste. E si asta interesant: de la Guvernul Meu al D-lui. Iohannis, am trecut la Guvernul Meu al D-lui. Dragnea personal. Pe de o parte, esecurile DNA, daca se poate vorbi in acesti termeni referitor, spre exemplu, la dosarul Microsoft, nu vad de ce nu l-ar bucura pe Dl. Dragnea: „statul paralel” schioapata! Dar, pe de alta parte, ce te faci fara „statul paralel”? 🙂 Din aceasta dilema Dl Dragnea n-are cum sa iasa. Deoarece e de analizat daca linistea aceasta nu cumva dauneaza grav sanatatii electorale a PSD… Iar daca e liniste, si performantele slabe ale PSD-ului apar mult mai pregnant in evidenta.

D-lui. Dragnea, cred, i-ar placea sa fie liniste si lucrurile sa mearga tot asa.

E foarte interesant de remarcat ca pentru PSD opozitia e intruchipata de ceea ce ei numesc „statul paralel” si mai putin Opozitia parlamentara. Lupta lor politica e cu „statul paralel”. Lucrul asta convine PSD-ului, deoarece castiga astfel capital electoral. Insa asa cum s-au ingropat politic dosare precum Microsoft si EADS, tot asa se poate ingropa, tot politic, si lupta anticoruptie. Daca va fi liniste, drumul lui Liviu Dragnea catre Putere este deschis. E de ajuns sa nu dea pricini prea mari de nemultumire populatiei, daca va putea face lucrul asta. Ramane de vazut care va fi replica Opozitiei parlamentare, destul de slaba pana acum.

Cu lupta anticoruptie e o chestiune ce nu si-a gasit pana acum rezolvarea. Nemultumirile populatiei de la noi nu tin doar de chestiunile economice. Ci si de coruptie, care afecteaza populatia. Cea de la nivel inalt, in special. Ca, asa cum spune proverbul, „pestele de la cap se-mpute”. Romania experimenteaza de multa vreme o coruptie transpartinica, asta cred ca e clar. O astfel de stare de lucru genereaza, paradoxal, anticorpii necesari in lupta cu anticoruptia. Insa coruptia la nivel inalt slabeste statul si agraveaza situatia economica a tarii ce poate fi caracterizata, in ciuda unei cresteri economice record, drept destul de fragila. Interesul in a anihila, macar partial, lupta anticoruptie e mare si a fost mare si in trecut. E destul de vizibil ca se incearca punerea batistei pe tambal, intr-o atmosfera destul de tulbure, dupa ce Coalitia de la Putere si-a dat jos doua guverne. Atmosfera e neclara, incarcata de un oarecare venin si datorita caracterului securist al acestei lupte anticoruptie, generator de abuzuri.

Evident, multi vor sa scape de dosarele penale pe care le au. Insa referitor la Dragnea, eu cred ca el cauta sa-si construiasca o pozitie cat mai puternica in partid si in stat. Ideea lui e de a acumula, incetul cu incetul, ca dintr-o data nu se poate si el a inteles asta, o cat mai mare influenta si, pe cale de consecinta, putere. Deocamdata raspunsul partidului la o astfel de strategie nu e clar, desi au fost, mai putin vizibil totusi, atitudini critice. Scopul lui Liviu Dragnea e de a obtine o cat mai mare putere in stat. Si pentru asta el trebuie sa gaseasca o solutie care sa multumeasca pe multi, chiar una transpartinica. Deoarece interesele nu sunt doar legate de PSD sau doar ale celor din PSD. Pare a se pune la cale o noua structura de putere in stat, care sa-l aiba ca punct central pe Liviu Dragnea. Dar o astfel de structura de Putere e clar ca ar trebui sa fie bine echilibrata, pentru ca orice dezechilibru ar putea s-o distruga. Armonizarea tuturor acestor interese nu e o treaba politica usoara.

Exista o vulnerabilitate mare a PSD-ALDE care, din pacate, se rasfrange si asupra tarii. Faptul ca nr.2 si nr. 3 in Stat sunt oameni cu probleme penale – Liviu Dragnea, condamnat penal cu suspendare si Calin Popescu Tariceanu trimis in judecata de catre DNA pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului. De asemenea, Darius Valcov, unul din artizanii Programului de Guvernare, numit recent consilier de stat in Guvernul Dancila, trimis in judecata pentru luare de mita, trafic de influenta si spalare de bani. Evident, in asemenea conditii credibilitatea Romaniei pe plan extern sufera daune serioase. Evident, te duce cu gandul la o fratie a penalilor. PSD a facut tot posibilul sa estompeze aceasta stare de lucruri practicand discursul impotriva „statului paralel” si cautand sa arate abuzurile facute de catre DNA. Dar exista o problema care se pune si ar trebui sa ne preocupe. Si anume daca astfel de oameni, ajunsi atat de sus in stat si care influenteaza puternic viata politica, economica si sociala a tarii, sunt de buna-credinta. Toata propaganda PSD-ALDE ne asigura ca nu trebuie sa ne indoim de buna lor credinta. Dar care ar fi premisele pentru acest lucru? Eu nu prea vad cum sa nu te poti indoi date fiind faptele. Este intrucatva curios lucru – chiar foarte curios lucru! – ca se duc in derizoriu problemele penale cu care se confrunta respectivii, in opozitie cu „marea problema” a asa-zisului „stat paralel” care niciodata nu a fost definit cu claritate, cu corectitudine de catre corifeii PSD-ALDE. Cu atat mai mult cu cat PSD a fost la Putere si inainte de alegeri. Acum sunt din nou la Putere, s-au unit, in fine, intr-o Coalitie cu ALDE si tot vorbesc de „statul paralel”, ca si cum ar fi neputinciosi in fata acestuia, desi au Puterea in mana, cum se zice.

Interesant este ca vorbesc si acuza asa-numitul „stat paralel” cei care au probleme penale. Cu toate acestea, acesti oameni, cu probleme penale, sunt la Putere in Romania!!

Evident ca pe plan extern lucrul acesta e perceput cat se poate de negativ. N-am mai auzit ca intr-o tara – sa luam, spre exemplu, tarile europene foste comuniste – sa existe o asemenea situatie. Care e clar ca seamana incertitudine. Veniti la Putere cu un Program de Guvernare fantasmagoric si plin de contradictii, astfel de oameni au ajuns la conducerea acestei tari. Sa nu uitam ca Guvernul Dancila este, de facto, Guvernul Dragnea 3. Dupa ce Dragnea (si Tariceanu) s-a autoreevaluat de doua ori, a ajuns la formula cu telormaneanca Dancila in fruntea unui nou Guvern al aceleiasi Coalitii. De aceea e foarte greu de spus ce anume doresc acesti oameni cu tara asta. Iar Presedintele pare detasat de aceasta situatie, nu prea doreste sa se implice… Ce anume stie Presedintele? Ce anume il obliga la inactiune?

Situatia actuala trebuie, zic eu, tratata cu toata seriozitatea. Faptul ca patrund oameni in conducerea statului, avand inalte functii in stat, dar cu grave probleme de ordin penal nu-mi este deloc pe plac. Chestiunea asta creeaza o vulnerabilitate intrinseca si pe termen lung a Statului Roman. Inclusiv nerespectarea Constitutiei, unde este stipulat ca „Romania este stat de drept, democratic si social”, iar „dreptatea si pluralismul sunt valori supreme” (art.1, al. 3).

Parerea mea este ca nu trebuia sa se ajunga la o asemenea situatie. Liviu Dragnea sau Tariceanu nu aveau ce cauta in functiile pe care le detin in prezent in stat. Ei au calcat in picioare dreptatea si Constitutia tarii pentru ca n-au avut nici macar bunul simt sa faca un pas in spate sau macar unul in lateral. Ar fi trebuit sa demisioneze din aceste functii, sau sa nu le accepte, data fiind situatia lor. Citam mai sus un proverb ce spune ca „pestele de la cap se-mpute”. Parafrazand, as spune ca Statul Roman „de la cap se-mpute”. Chestiunea e serioasa prin crearea unui precedent periculos: in felul acesta pot patrunde in stat, in conducerea statului oameni certati cu legea, cu probleme penale, infestand in felul acesta intregul stat si perturband activitatea intregului stat.

Liviu Dragnea nu avea ce sa caute nici la sefia unui partid precum PSD! Sa nu uitam ca dupa ce a pierdut alegerile, Adrian Nastase si-a dat demisia din functia de presedinte al Camerei Deputatilor si n-a mai avut nicio functie de conducere in partid, decat coordonarea departamentelor PSD, data fiind experienta sa ca premier si rezultatele foarte bune din mandatul sau. Dupa ce, in 2012, a fost condamnat la 2 ani cu executare in Dosarul „Trofeul Calitatii”, Nastase si-a dat demisia din functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor si a anuntat ca nu mai doreste sa candideze la nicio functie in Biroul Permanent. Am dat acest exemplu ca sa vedem diferentele mari intre PSD-ul din trecut si cel de acum. Acum avem chiar penali la conducerea celor doua Camere ale Parlamentului, care n-au absolut de loc de gand sa schiteze un gest de normalitate. Si acel gest de normalitate ar fi demisia. Aratam inca din 2015 ca PSD ar fi trebuit sa fie altfel – v. aici. Daca s-ar fi aplicat ce spuneam eu atunci, PSD ar fi avut o alta fata, una europeana si s-ar fi bucurat de prestigiu in Uniunea Europeana. A avea un condamnat penal cu suspendare care se considera persecutat de un asa-zis „stat paralel” pe care nu poate sa-l defineasca, e o catastrofa pentru PSD, inclusiv in plan european. Si ganditi-va cum a fost indepartat Catalin Ivan, cum e indepartat oricine din PSD care are o voce critica pentru, nu-i asa domnu’ Dragnea?, „actiuni negative la adresa PSD”!! Cu o astfel de conducere la sefia PSD si la cea a ALDE, Romania, desigur, pierde din prestigiu si influenta in fata partenerilor nostri occidentali, inclusiv in fata Statelor Unite, desigur. Prin faptul ca acest partid nu s-a putut reforma, nu a putut aduce in prim-plan oameni noi, nepatati de afaceri de coruptie, intreaga tara e pusa intr-o situatie deloc placuta.

Cred ca Presedintele Iohannis ar trebui sa se implice in aceasta chestiune, inclusiv PNL, pentru ca e o chestiune importanta, de natura sa aduca prejudicii Romaniei, inclusiv de natura economica. Spre exemplu extrem de slaba absorbtie a fondurilor europene, asta ca sa dau un exemplu pe care cred ca-l stiu pana si copiii – lucru extrem, extrem de rau, pentru ca li se inoculeaza astfel, subliminal, bineinteles, neincrederea in Uniunea Europeana!! Sper sa fie intelepciunea necesara pentru a actiona asa cum trebuie, fara sa ne facem mai mult rau decat ni l-am facut deja, pentru a se rezolva asa cum trebuie aceasta situatie. Pentru a nu permite degradarea Statului Roman, lucru ce ar servi, desigur, dusmanilor Romaniei.

Februarie 7, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 26 comentarii

Numai de prin Videle, de prin Rosiori…

Nu stiu cum se face, dar de cand a ajuns Dragnea mare mahar la PSD, vedem in functii ministeriale oameni preponderent din Teleorman, de unde domnia sa a fost presedintele Consiliului Judetean.

Dragnea a declarat ca nu se va mai baga in nominalizarea unui nou premier, dupa ce, din nou (prima data a fost cu Grindeanu), Tudose a fost rasturnat de propriul lui partid. Si iarasi nu stiu cum se face, dar e usor de ghicit, a aparut pe firmamentul functiei de premier, din nou, o persoana din Teleorman, dar si sustinatoare a OUG 13. De Viorica Dancila vorbesc, v. aici. Blonda ca si Carmen Dan, ne sugereaza ca The Boss are o preferinta pentru blonde. Intr-un fel chiar s-ar putea spune ca prin Viorica Dancila, Daddy si-a plantat o Carmen Dan in Guvern. Cine e atat de naiv sa creada ca fosta profesoara de liceu din Videle, ajunsa – desteapta lumii, deh… – „inginer” la OMV se va opune anticoruptiei sau unor Legi ale Justitiei care sa respinga subordanarea Justitiei de catre Politic?

De fapt ideea principala ce se desprinde din aceasta nominalizare este ca Guvernul Romaniei va fi si mai mult subordonat intereselor lui Dragnea. Si penalilor din jurul sau. Dragnea isi cauta oameni apropiati, oameni din judetul sau, pe care ii cunoaste si cu care a colaborat fructuos, ca pe urma sa si-i puna in Guvern. Ca sa-i apere interesele. Interesele lui personale, NU ale tarii. Sau, mai bine zis, interesele lui personale in timp ce tara, sub guvernarea PSD, se duce de rapa!!

Fara indoiala, ne putem intreba de ce cetatenii acestei tari trebuie sa suporte asa ceva. De ce trebuie sa suporte minciuna asta a PSD si a lui Dragnea, si a camarilei sale.

Pentru ca ei n-au facut nimic din ce-au promis. Iar ironia sortii ar fi ca poate e mai bine asa. Ca daca ar fi facut ar fi distrus cu totul tara!!

Sigur, Presedintele Iohannis nu e obligat sa o nominalizeze pe Dancila. Nu e cu nimic obligat sa-i apere interesele personale lui Dragnea. Iar PSD ar face bine s-o lase mai moale cu suspendarea Presedintelui, deoarece NU exista niciun motiv pentru asa ceva.

Chiar daca se va ajunge la alegeri anticipate, Presedintele TREBUIE sa aiba in vedere INTERESUL NATIONAL, nu al unor gasti politice penale!!

Ianuarie 16, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii

Despre razboiul pesedisto-pesedist

Nu-l mai au pe Iliescu si Nastase, nu-si mai gasesc locul: au intrat, vezi bine, in criza! Iliescu e prea batran si cu Dosarele Revolutiei si Mineriadei de pe cap, de nici nu mai iese din casa de bolnav ce e, iar Nastase a iesit din PSD, a iesit si din politica, nu mai practica „sportul asta”.

Cu un Program „minune” contradictoriu in continutul sau, evolutia PSD, desi au castigat detasat alegerile, nu poate fi, desigur, decat tot contradictorie. Si-au dat jos propriul Guvern, „cu manuta lor”, cum se spune. Ma refer la Guvernul Grindeanu. Ca dupa aia Grindeanu s-a ales cu o functisoara la stat, platita gras, din banii nostri, e alta treaba. Acum urmeaza ca si Guvernul Tudose sa treaca prin „furcile caudine” ale CExN. Daca partidul ii va cere demsia, Tudose va demisiona, dupa cum a si declarat. Chestia cu tipul din Politie suspectat de agresiunea unor minori a fost un atac ce-l viza, in cele din urma, pe musiu Dragnea. A fost atacat la Carmen Dan!! Premierul i-a cerut demsia pe motiv ca l-ar fi mintit. E clar ca, pe aceasta tabla de sah a politicii romanesti, Carmen Dan nu poate fi luata pentru ca e aparata puternic, iar declaratia cu demisia l-a pus, mai pe urma, in incurcatura chiar pe premier.

Interesant este sa observam ca atat Grindeanu cat si acum Tudose au intrat, in ultima instanta, in contradictie cu Liviu Dragnea. „Autonomia” despre care vorbea Buzatu, tartorele PSD din Vaslui, s-a aplicat manusa atat lui Grindeanu cat si lui Tudose. E foarte posibil ca cei doi premieri pesedisti sa fi facut si jocurile Cotroceniului… Insa lucrurile ar trebui privite, cred eu, si dintr-un alt punct de vedere.

E clar ca programul PSD e plin de contradictii si, pus in practica, nu poate multumi pe toata lumea. Cred ca e limpede lucrul asta. Pe de alta parte ramane, desigur, in continuare problema controversata a Legilor Justitiei, iar miza politica in acest caz e uriasa. Ma gandeam ca in asemenea conditii, cea mai buna continuare pentru Liviu Dragnea e starea de instabilitate, de haos. Caci de ce ar dori, in asemenea conditii, Liviu Dragnea ca lucrurile sa fie stabile si cat se poate de clare? I-ar fi favorabila o asemenea varianta?

Pe de alta parte, o alta contradictie e insusi felul in care se desfasoara – doar vorbim despre „democratia originala”, nu-i asa? – actul de guvernare. Liviu Dragnea, seful PSD, a dorit sa fie premier. Din cauza problemelor penale nu s-a putut lucrul asta. In aceste conditii el a atras atentia inca de pe vremea Guvernului Grindeanu ca este premier de facto. Ca, de facto, el conduce Guvernul. Cu alte cuvinte, premierul de iure e doar o simpla papusica cu care se joaca cum vrea The Boss. Si dupa ce se plictiseste de ea, poate s-o arunce. Si sa-si gaseasca alta!

Fara indoiala, cel care e in functia de premier, de iure, nu poate guverna in felul acesta. Iar responsabilitatile cad pe umerii lui, nu ai lui Liviu Dragnea. Nu degeaba spunea Grindeanu ca nu vroia sa intre la puscarie. Pentru ca intra el la puscarie si Liviu Dragnea s-ar fi spalat pe maini, ca Pilat din Pont!! N-a vrut? Jos Guvernul PSD chiar de catre PSD!! E clar ca nici Tudose nu poate guverna in felul acesta… Deci…

Lui Dragnea ii convine. De asemenea el stie bine ca populatiei putin ii pasa de scandalul intern din partid. Chiar daca acesta e mare cat Casa Poporului!! Dragnea stie foarte bine ca populatia e interesata, indiferent cum, sa aiba cati mai multi bani in buzunare, dupa cum a si declarat recent. Ca e vorba de un punct de vedere superficial, asta e clar. In schimb, Opozitia inca nu s-a trezit din hibernare. Reactia ei este extrem de slaba. PSD inca se mentine pe primul loc in preferintele electoratului din Romania, la diferente uriase fata de orice alt partid de opozitie, nu doar fata de PNL. Puteti vedea aici rezultatele unor sondaje de opinie, efectuate de mai multe case de sondare a opiniei publice. O singura data, in septembrie anul trecut, PNL a ajuns usor de tot peste 30% iar PSD a coborat usor sub 40%. Dupa aceasta sincopa lucrurile s-au redresat in favoarea PSD: ultimul sondaj (24 Nov-7 Dec 2017) da PSD cu 46%, PNL cu doar 23% iar USR cu 5%. Se vede ca USR e un esec. E in jurul a 5 % si nimic mai mult. PNL, in schimb, e dezamagitor! Nu putem constata pe tot parcursul anului trecut un trend crescator pentru acest partid. Situatia dureaza din 2016 si PNL pare a se fi stabilizat la 23-26%. Daca fac o medie a rezultatelor celor 8 sondaje, la PSD imi da un procent de 45,2% (evident, am rotunjit) si la PNL imi da 25,6%, iar pentru USR 7,7%. ALDE are o medie de 7,9%. Deci cred ca se vede clar cum e peisajul politic. Interesant este ca nimeni din Opozitie pare a nu se gandi la situatia proasta in care se gaseste aceasta. Si Iohannis pare cuprins de abulie… In felul acesta e limpede ca buna ziua ca niste alegeri anticipate vor consfinti victoria PSD-ALDE, deci ar fi o varianta si mai catastrofala pentru Opozitie, daca se poate spune asa.

De asemenea, cred ca trebuie evidentiat un lucru: in ciuda unei cresteri economice de invidiat – datorita consumului, stiu – nu prea vedem realizari si nici mari performante in activitatea ministerelor noastre. Ma alatur lui Ion Cristoiu si de aceea va recomand sa cititi acest editorial de pe blogul sau personal. E vorba despre o performanta uluitoare – observati: chiar nu am pus ghilimelele de rigoare!! – si anume cum in patru ani s-au construit doar 12,5 km de autostrada si aia prost facuti!!! E foarte interesant cum le-a reusit astora un asa lucru!! 🙂 Ion Cristoiu o numeste: „știrea zilei, știrea anului, știrea deceniului, și, într-un fel știrea României reale” si explica si de ce crede ca ar fi asa. Constat si eu cu stupoare, alaturi de maestrul Cristoiu, ca astfel de lucruri par a nu da de gandit la nimeni din politicienii nostri sau oamenii de decizie…  E, intr-adevar, greu de inteles aceasta nepasare. Stau si ma intreb daca pesedistii au luat aminte la felul in care se incheie editorialul maestrului Cristoiu:

„De ce n-a tresărit Mihai Tudose la știrea că lotul 3 din autostrada Sebeș-Alba a fost din nou amînat, după patru ani de amînări incredibile?
Pentru că asta face parte din dezastrul Guvernării PSD.
Ori Mihai Tudose a fost pus premier cu misiunea precisă de asigura acest dezastru.”

Insa mie imi vine sa cred ca si daca pleaca Tudose, tot dezastru va fi. Vine altul, sta si ala cateva luni, pleaca. Apoi vine altul… Pare ca PSD a intrat intr-o alta epoca. Cea in care experimenetaza instabilitatea politica. E de observat si de notat cat de stabila a fost guvernarea pesedista pe vremea lui Ponta – e adevarat, Ponta era concomitent sef de partid si premier – fata de ce avem acum. De observat ca pe vremea lui Ponta, cu aceeasi economie nationala, aveam excedent bugetar. Acum e o mare problema veniturile bugetare si daca vor ajunge banii acestia. Deja se vorbeste de restructurari si disponibilizari in masa, cum de altfel anticipam. Este un contrast izbitor, nu se poate sa nu-l remarci. PSD nu-l mai are nici pe Ponta, elevul lui Adrian Nastase in ale politicii. Ramane  de vazut evolutia acestui partid.

Fara indoiala, situatia aceasta noua in care e PSD naste lupte intestine pentru Putere in partid. Liviu Dragnea e contestat de europarlamentarul Catalin Ivan. Care spune despre colegii sai ca „europarlamentarii PSD nu-l iubesc pe Dragnea”. Ivan are statut incert in partid: nu stim daca mai e membru PSD sau a fost dat afara. Ca nu a adus osanale conducatorului iubit.

In vederea urmatorului CExN se fac turnee prin tara. Fara indoiala, convingerea filialelor judetene e un lucru important. De asemenea, Dragnea doreste sa-si consolideze pozitia in teritoriu. Faptul ca l-au atacat pe Dragnea la Doina Pana, care a inteles imediat, fara sa mai comenteze, ca trebuie sa-si dea demisia si la Carmen Dan i-au pus, desigur, o problema serioasa lui Dragnea… Aceste doua atacuri au fost opera celor care-l vor pe Dragnea iesit din politica romaneasca. Sunt interese atat cotroceniste cat si pesediste, dar si securiste, intrucat structurile de forta ale statului sunt, la randul lor, divizate politic. Unii sustin PSD si unii il sustin pe Dragnea. Sa nu se creada ca Dragnea nu are sustinere la nivel de servicii secrete. Dragnea pare a avea, totusi, prima sansa. Sta, deocamdata, ceva mai bine. Mie mi se pare ca pozitia lui in partid nu s-a erodat atat de mult incat sa poata fi inlaturat cu usurinta, cum ar dori unii. Ramane de vazut cum vor percepe sefii de filiale din teritoriu jocul asta al lui Dragnea, de schimbare a premierilor, a guvernelor si daca vor achiesa in continuare la asa ceva. Important este ca, deocamdata, partidul nu sufera electoral. Sta excelent in sondaje, cum aratam mai sus. Nu prea ai ce sa-i reprosezi lui Dragnea, care conduce partidul, din acest punct de vedere. Partidul performeaza electoral. A facut-o si o face in continuare. Ca ne place sau nu, e o realitate. Asa cum tot realitate e ca Opozitia doarme in continuare.

Evolutia aceasta, continuarea ei si pe parcursul lui 2018, nu ne face prea increzatori in sansele candidatului Opozitiei de a castiga viitoarele alegeri prezidentiale. N-am vazut o discutie lucida pe acest subiect la televiziunile de stiri. Televiziunile de casa ale PSD fara indoiala ca-i canta in struna, desi am vazut la Romania TV ca au pus un cantec ce sugera nedumerirea daca intre Dragnea si Tudose nu cumva e un disimulat amor. „Realitatea” Opozitiei pare a ignora realitatea din Opozitie, Rares Bogdan asigurandu-ne ca am votat prost. Dar cum ar fi fost bine, Rarese? Pentru ca PNL-ul rezultat din fuziunea dintre Vechiul PNL (minus Aripa Tariceanu, desigur) si Fostul PDL e o dezamagire. Politica se face pe voturi. La alegerile trecute s-a vazut dezastrul. Sondajele, ca vrem, ca ne place sau ca nu vrem, sau nu ne place, indica tot un dezastru in adevaratul sens al cuvantului. PNL nu a putut creste din 2016 pana acum asa incat sa ajunga la un nivel stabil de peste 30%. Vorbesc de PNL, pentru ca de la partidute, ca sa reiau vorba de odinioara a lui Vasile Blaga, precum USR (un alt mare esec!!) sau PMP ce pretentii sa mai ai?

Trebuie remarcat un lucru foarte interesant si de luat aminte pentru stiinta politica: razboiul intern, pesedisto-pesedit, nu-i afecteaza PSD-ului, cel putin deocamdata, performantele electorale. PSD nu este expus unor atacuri externe, ci unor lupte intestine. Nici n-am vazut atacuri serioase lansate de Opozitie la adresa PSD-ului. Nici cand Alina Gorghiu conducea partidul, nici in vremurile din urma. Opozitia, asa cum se prezinta ea acuma, pare a fi intr-o zona crepusculara. Nu prea se aude nimic de acolo, nu prea stim ce se intampla…

Deocamdata cel putin, PSD nu are probleme serioase.

Ianuarie 14, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 17 comentarii

Neobisnuita ridicare in slavi…

Citeam ce inaltari in slavi ii aduce Vladimir Tismaneanu lui Gabriel Liiceanu. Inca putin si-l declara sfant. Este ceva atat de sforaitor si de fals in aceste elogii…

Vedeti, unii vorbesc despre duplicitate. Dar cred ca una din trasaturile comunismului care ne-a influentat din pacate viata a fost (si) acest servilism intelectual, de care Tismaneanu se foloseste din plin. Un servilism care, pur si simplu, aboleste, narcisistic, spiritul critic, propriu intelectualului. Pentru Tismaneanu, asa cum ne-a aratat de multe ori, a fi critic inseamna a fi critic doar cu adversarii politici. Ca doar e angajat politic, alaturi de Opozitie. Asemenea pareri partinitoare sunt rodul sau rodurile subiectivismului sau. Urias, dupa cum putem constata.

Insa pe mine ma uimeste erodarea aceasta a spirutului critic pe partea dreapta a esicherului politic. Evident, imposibilitatea ta de a te privi critic, nu te poate face sa evoluezi. A-ti privi critic numai si numai adversarul este o atitidine careia i-as spune lasa, dar si care nu te va putea niciodata sa te faca sa-ti depasesti tarele.

S-a vazut la recentele alegeri legislative ce si mai ales cat a putut actuala Opozitie, iar lucrul acesta pare a nu da de gandit la nimeni de acolo. Mi-e teama ca doar crticandu-i pe altii, fara o analiza lucida si o critica a propriilor lor greseli, lucrurile par ca se vor repeta.

Dar sa revenim la articolul D-lui. Tismaneanu:

Gabriel Liiceanu și noi

„A creat Planeta Humanitas. A veștejit ticăloșia, mișelia, lichelismul. Refuză să se pensioneze moral. Rămâne un spirit aronian, adică un spectator angajat. Este un camusian, adică posedă un inepuizabil rezervor al revoltei etice. Refuză tăcerea. A fost și continuă să fie insultat, ponegrit, calomniat. Una din cele mai intristătoare forme de obscurantism este intelofobia. Intr-un remarcabil articol apărut pe platforma “Contributors”. Mircea Morariu atrage atentia asupra acestei noi imunde campanii impotriva celui mai activ exponent al spiritului lovinescian (Eugen și Monica) din cultura românească a zilelor noastre. Articolul se incheie cu aceste cuvinte ale lui Vladimir Jankélévitch: “În cele din urmă nu există nimic care nu poate fi uitat, dar rămâne întotdeauna ceva ce nu este scuzabil”. (Washington, DC, 4 ianuarie 2018)

Humanitas e o editura respectabila si o recomand oricui. Nu asta e problema. Dar din ce spune Vladimir Tismaneanu, pe Dl. Liiceanu il caracterizeaza „refuzul”: „refuza tacerea”, de parca cineva l-ar obliga sa taca. Dimpotriva! „Refuza sa se pensioneze moral” – asta e tare!! 😆 – cu alte cuvinte, omul a imbtranit, a iesit la pensie si incepe sa vorbeasca si altele, ca ce-i sa-i faci… 🙂 – nu e cazul D-lui. Liiceanu. De parca cineva l-ar forta „sa se pensioneze moral” – nici in aceasta privinta nu e cazul: nimeni nu-l forteaza sa faca asa ceva. Indura ca un martir: „A fost și continuă să fie insultat, ponegrit, calomniat”, e „cel mai activ exponent al spiritului lovinescian (Eugen și Monica) din cultura românească a zilelor noastre”. Stau si ma intreb daca, pentru un intelectual, ridicarea asta in slavi e sau nu scuzabila… Cred ca Dl. Tismaneanu, daca ma iau dupa titlu, vrea sa spun ca noi suntem foarte mici in comparatie cu Liiceanu!! Inclusiv dumnealui, desigur.

Dar sa vedem si care sunt editorialele cu pricina de pe platforma Contributors:

„Scuipați aici!” TVR în era infractorilor

Gabriel Liiceanu

„Mi-am trăit copilăria și tinerețea într-un cartier bucureștean locuit de familii „mic-burgheze”. Asta nu m-a împiedicat să am gașca mea, care, așa cum îi stă bine oricărei găști adevărate, se ținea de tot felul de năzbâtii. Adevărul e că mai toți băieții ajunși la vârsta puberală încep să-și manifeste, ajutați de gașca de cartier, potențialul de derbedei.

Ca mici derbedei ce eram, jucam din când în când un joc pe care-l numiserăm „la cuțit”. Stăteam înșirați ca rândunelele pe gard, iar unul dintre noi, ales prin tragere la sorți, rămânea în picioare pe trotuar. Fiecare avea dreptul la o scuipătură orientată către încălțările băiatului proțăpit în fața noastră. Dacă scuipatul cădea pe bombeu, trebuia să cobori de pe gard și să-l ștergi. Dacă nimerea jumătate pe rama încălțării, jumătate pe jos, atunci „dădeai un cuțit”: se considera că reușiseși să fixezi pantoful în asfalt și nefericitul astfel țintuit locului rămânea pe trotuar pentru încă o rundă.

Ei, jocul ăsta, „la cuțit”, avea o mare valoare educativă! Era de fapt o bornă, un punct de răscruce, o graniță între două vârste. Ori rămâneai toată viața un profesionist al scuipatului și deveneai solidar cu obiceiul de a scuipa pe stradă, ori te făceai băiat mare, înțelegeai că expectoratul golănesc nu e cea mai frumoasă carte de vizită și te apucai de învățat și de sporturi mai onorabile.

Mare mi-a fost uimirea când, crescând, am descoperit că oamenii în toată firea sunt capabili să organizeze turniruri de scuipat în diferite împrejurări ale vieții. Distracția noastră de copii – scuipatul de pe gard, de pe balcon sau de la fereastră – bătea dintr-odată departe. Ea avea ramificații în societatea adulților, se complica, se rafina, era predată la școli înalte, avea reguli și tehnici care se învățau. Ce mai, era un joc extrem de serios. Am descoperit la o vârstă destul de fragedă că era jocul preferat al „activului de partid” (auziți expresie! „activul de partid”!) și al angajaților „Maleficei Instituții” (așa a numit Matei Călinescu Securitatea în Jurnalul său, ca să ocolească scârbavnicul cuvânt). În cazul lor, jocul acesta devenise o meserie. Grație lui, de pildă, puteau fi „demascați” în public „dușmanii de clasă”. Oameni cu aer cumsecade, uneori medici celebri, mari artiști, profesori faimoși se pomeneau târâți în fața unui amfiteatru plin și, pac!, cu un gest vigilent și brusc li se smulgea cu furie proletară masca de pe față și, deodată, apărea la lumină chipul hidos al dușmanului… Odată demascați în felul acesta, de la tribună venea îndemnul: „Scuipați aici!”. Și tovarășii din sală se dezlănțuiau.

Eram student în anul I la Filozofie când am asistat la primul turnir de scuipat public. Se numea „ședință de partid deschisă”. „Deschisă” pentru că nu era „închisă”. Adică la turnir asistau nu numai membrii de partid, ci și cei „fără de partid”, invitați să vadă cum arată exorcizarea în public a unui tovarăș care înșelase încrederea Partidului. A fost un linșaj încheiat cu exmatricularea unei colege care nu declarase în dosarul de înscriere la facultate că părinții ei, cu câteva pogoane de pământ, erau de fapt „chiaburi”. În anii care au urmat, am cunoscut pe pielea mea, în mai multe rânduri, ce însemna să fii scuipat în public. Eram plin de păcate: elitist, evazionist, mă înhăitasem cu Noica, aveam relații cu străinii, declarasem că filozofia nu e o știință… Grozăvii! Aliniați pe gardul urii și al ideologiei, colegii de la Institutul de Filozofie al Academiei au jucat de mai multe ori cu mine jocul „la cuțit”.

Dar adevărata voluptate a stigmatizării am cunoscut-o abia în „anii tranziției”. Spre deosebire de anii comunismului, jocul de oameni mari „la cuțit” se petrecea acum pe o scenă mare cât țara: în ziare, la televizor… Și în orizontul libertății. Al „libertății de expresie”. Căci scuipatul cu adresă, trebuie să recunoaștem, e cea mai concisă formă de expresie. Mult mai concisă decât înjurătura, de pildă. Nu exprimă el, fără să recurgă la cuvinte, sentimentele cuiva în cea mai percutantă formă? E drept că acum, în „anii tranziției”, odată stigmatizat, nu-ți mai pierdeai slujba, nu mai erai retrogradat, trimis în „domiciliu forțat” sau băgat la pușcărie. Erai doar calomniat, mânjit și, eventual, „pe cale de consecință”, cum ar spune Patapievici, scuipat de facto, așa cum a fost scuipat el în plină stradă. Împroșcatul cu vorbe pe ecran sau în ziar se metamorfoza, pe stradă, în flegmă.

Pe la jumătatea anilor 2000, un ziar condus de un fost securist,  devenit între timp infractor, a stabilit că, traducând Heidegger în limba română, îl plagiasem pe Heidegger. Aici „jocul” a durat câteva luni: ziarul avea o rubrică intitulată chiar așa: „Loc de scuipat”. Exact ca în jocurile copilăriei mele. Numai că aici, spre deosebire de „la cuțit”, nu se scuipa copilărește pe bombeul pantofului, ci, cum spuneam, bărbătește, în față. Un post de televiziune patronat, tot așa, de un salariat al Maleficei Instituții și infractor, s-a jucat de mai multe ori, cu mine și cu prietenii mei, de-a „la cuțit”. Seară de seară. Elita „cavalerilor flegmei” angajați la acest post își propunea, la capătul acestor turniruri, un singur lucru: să te facă, fantazând amplu în jurul tău, acoperindu-te de imundiții și de demersuri excremențiale, să miroși ca patronii lor. Să capeți damf de infractor, de scursură umană, de hoit moral intrat în putrefacție. România trebuia să devină, pentru ca duhoarea lor să nu se mai simtă și să nu mai aibă termen de comparație, o mare cocină umană.

Ei, dar asta se întâmpla în fond pe banii lor: fiecare se distra pe canalul lui, în ziarul lui și cu publicul lui. Noi, ceilalți, aveam televiziunea publică! Bugetară, adică pe banii tuturor și în slujba tuturor. Menită să educe în spiritul democrației și să celebreze valorile nației. Să dea repere. (A rămas hăt!, în negura istoriei, momentul în care televiziunea devenită peste noapte „liberă”, condusă de un academician istoric care dădea certificate de „legionari” pentru cei din Piața Universității, și aflată în slujba unui președinte judecat acum pentru crime împotriva umanității, i-a chemat pe minerii din Valea Jiului să linșeze populația rebelă a Bucureștiului.) Acum, televiziunea publică e cu adevărat publică. Ea nu poate juca, la scara unei țări, jocul puberilor de cartier. Ea nu se poate pune în slujba unei găști sau a unui partid, nu, nici vorbă!, de vreme ce e a noastră, a tuturor! Nu poate să împrumute de la televiziuni năimite mercenarii specializați în jocul „la cuțit” și să dea pe mâna infractorilor invitați o emisiune în care li se spune „uite, scuipă aici!” Nu-i așa că o asemenea grozăvie nu e cu putință?  Doar scrie și în Statutul ziaristului din SRTV, cap. II, art.11: „Ziaristul din televiziunea publică nu va calomnia, nu va injuria și nu va defăima persoane și instituții”.

Nu scriu aceste rânduri pentru că în urmă cu vreo două săptămâni o emisiune a TVR-ului m-a târât într-o mocirlă amenajată pe ecran, cu securiști și infractori, sub numele „România 9”. Emisiune făcută de un domn Ionuț Costache, care, mi s-a spus, joacă la TVR în deplasare. Privind-o, mi-am reamintit, înduioșat, de jocurile golănești ale copilăriei. Dar cum ziceam: nu scriu rândurile astea cu gândul la mine, ci la TVR. Domnul Costache are, se pare, un proiect TV compact cu crema infractorilor, cărora, uneori, li se adresează cu „domnule premier”, lăsând să se înțeleagă că invitatul e acolo, în fața lui, în calitate de prim ministru, nu de infractor. Grație emisiunii amintite am înțeles dintr-odată ce este „România nouă”, în care ar urma de-acum să trăim. Este cea mai coerentă dintre toate Româniile posibile: una în care infractorii fac în Parlament legile justiției, și tot infractorii, la televiziunea publică, fac îndreptarul moral al societății și canonul cultural și spiritual al națiunii. România în care scursurile lumii noastre, ieșite de la pușcărie mai obaznice decât erau înainte de a intra, ajung directori de conștiință, emit judecăți de valoare, ne fură cuvintele care-i caracterizau și le întorc împotriva noastră. Și asta sub oblăduirea președintei Televiziunii. Se pare că, revenindu-și în simțiri după atâta democrație, România se pregătește să intre în mod oficial în era infractorilor.

PS Nu terminasem bine de scris textul meu „scuipăcios”, când un tânăr prieten din Alba Iulia îmi trimite rândurile de mai jos. Coincidența celor două texte, deși scrise în registre stilistice diferite, mă îndeamnă să citez cuvintele primite de la amicul meu ardelean:

“Como es posibile que un ser inculto, de inteligencia primaria, que parece una caricatura de si mismo, llegue a tener de extinguir la civilizacion?” E o intrebare cumplită pusă de Senor Mario Vargas Llosa, în toamna acestui an, într-unul dintre articolele pe care le scrie cu o regularitate “metronomică”, de decenii intregi. Noi, dragă domnule Liiceanu, prin forța împrejurărilor, suntem condamnați să rămânem la problemele micii noastre ogrăzi.

Cum e posibil totuși ca o țară europeană să cunoască cel mai mare exod din istorie pe timp de pace? Fug oamenii ca de ciumă. Îi voi urma în curând, căci nu accept să-mi cresc fetița într-un asemenea mediu otrăvit. De ce să ajungă să reziste doar cu antidepresive, ca mulți dintre noi?

Cum se poate, dragă domnule Liiceanu, să fiți calomniat de pe ecranul televiziunii publice de infractori și, din PUȘCĂRIE, de numitul SOV? Nu se mai numește oare închisoarea și “loc de detenție”? Ce dracului de pușcărie mai e și asta, de unde poți înjura liniștit pe toată lumea fără să pățești nimic?! Ba să mai ai și posibilitatea de a scrie “lucrări științifice”, chiar dacă ești analfabet, beneficiind în felul ăsta de o semnificativă reducere a pedepsei! Mai e la noi închisoarea o pedeapsă? A devenit aproape o promoție, un motiv de mândrie, titlul de „infractor” și „pușcăriaș” urmând de-acum a fi trecut pe blazon!

Cum se poate, dragă domnule Liiceanu, ca domnul Patapievici, “posesorul” uneia dintre cele mai extraordinare minți europene actuale (spre folosul nostru al tuturor) să ajungă să fie SCUIPAT PE STRADĂ ori, în cazuri mai fericite, beștelit și admonestat prin magazine de inși asmuțiți de televiziunea unui fost securist și  fost pușcăriaș?!

Nu vă mai obosesc, dragă domnule Liiceanu. Iertați-mă. Dar ce ne facem? Chiar dacă plec, oare gândul și o bună parte din suflet nu-mi vor rămâne tot aici?…

NOTA Editorului: Am primit acest text pe 17 decembrie. Impreuna cu autorul am decis sa amanam publicarea lui. Parea inoportun, avand in vedere evenimentele din acele zile – dezlantuirea comisiei Iordache si moartea Regelui.” 

Mi-e foarte greu sa comentez pentru ca nu am urmarit emisiunea respectiva, de la TVR. Dar vedeti… Prin ce spune, Dl. Liiceanu isi cam da raspunsul singur: „Adevărul e că mai toți băieții ajunși la vârsta puberală încep să-și manifeste, ajutați de gașca de cartier, potențialul de derbedei.”. Si atunci cum mai ramane cu cei sapte ani de-acasa? Daca de la „varsta puberala” incepem sa fim cam „derbedei”, ce sa mai zicem mai incolo, daca din frageda tinerete dobandim astfel de deprinderi. Daca nu stim sa ne respectam de mici, daca nu-l respectam, de mici, pe aproapele nostru, daca nu-i respectam pe colegii nostri de clasa, ci scuipam in capul celor mai mici dintre noi – asta cum s-o numi oare? Ca sa-l vad eu pe ala care il scuipa pe unul mai mare si mai puternic! D-le. Liiceanu, daca asa stau lucrurile, atunci ce va mai mirati atata? Insa imi place, totusi, ca Dl. Liiceanu e sincer: „Privind-o, mi-am reamintit, înduioșat, de jocurile golănești ale copilăriei” 🙂 .

Se înmulțesc atacurile la adresa d-lui Gabriel Liiceanu

Mircea Morariu

„Nu sunt necondiționat de acord cu toate zicerile, scrierile și faptele filosofului Gabriel Liiceanu. Nu îi împărtășesc obligatoriu toate opiniile. Cred că i s-a întîmplat câteodată să fie ori prea patetic, ori prea pasional, ori nedrept de-a dreptul. Tocmai de aceea mi-am îngăduit, câteodată, să iau distanță față de o seamă dintre opțiunile și ieșirile publice ale domniei-sale.
Am dat expresie delimitărilor mele față de opiniile d-lui Liiceanu foarte adesea în scris. În comentariile de pe blogurile adevărul.ro, în unele recenzii consacrate cărților domniei-sale.
Însă am fost și sunt și pe mai departe în totalitate de acord cu ceea ce a scris și publicat dl. Liiceanu pe site-ul contributors.ro în textul “Scuipați aici!” TVR în era infractorilor. Text postat la data de 26 decembrie 2017. Nu, nu era vorba în respectivul articol despre tentativa filosofului de a se socoti în scris cu acuzațiile ce i-au fost aduse de dl. Dan Radu Rușanu, ci cu ceea ce se întâmplă îndeobște în emisiunea România 9, moderată la TVR 1 de un anume domn pe nume Ionuț Cristache. Un ins care, după ce și-a făcut ucenicia la Antenele voiculesciene, devine o tot mai pronunțată copie a lui Corneliu Vadim Tudor pe frecvențele postului național de televiziune.
Adus în TVR de fosta și de tristă amintire pedegistă Radu Irina, dl. Ionuț Cristache se dezvoltă asemenea unui psoriazis pustulos pe corpul TVR. Și aceasta cu acceptul unui extrem de înroșit Comitet Director, compus din oameni de o valoare mai mult decât îndoielnică. Este vorba despre Doina Gradea, Sorin Burtea, Oana Popescu, Raico Cornea. Comitet Director la ale cărui ședințe deține rol de invitat special penalul Cristian Zgabercea, igienizatorul autodeclarat al lui Nicușor Constantinescu. Aceasta cu grava încălcare a unei șentințe judecătorești. Oare nu îi trece prin gând d-lui Zgabercea să îi facă foarte curând o vizită de curtoazie și celuilalt prea-cinstit amic al domniei-sale, nimeni altul decât Radu Mazăre, scăpat printre degete de Poliția Română a cărei șefă supremă, d-na Carmen Dan tace chitic de la data evaporării și până astăzi?
În textul de pe contributors.ro, dl. Gabriel Liiceanu protesta față de atitudinea devenită obicei a Televiziunii publice de a se metamorfoza în tribună de expresie a unor foști și pe drept condamnați penal. De la Sorin Roșca Stănescu până la Adrian Năstase. Acesta din urmă luând, pare-se, în serios sminteala debitată la Antena 3 de Lucia Hossu Longin care, luată de val, s-a angajat că va consacra patimilor sale un episod din Memorialul durerii, de vreme ce, pe o postare de pe blogul personal, a ajuns, sărmanul, să se compare cu Corneliu Coposu.
Nu puteam să nu împărtășesc analiza domnului Liiceanu de vreme ce eu însumi am publicat, fie pe site-ul contributors.ro, fie pe blogurile adevărul.ro, articole animate de idei asemănătoare. Texte în care deplângeam continua decădere morală a TVR, îngenunchierea ei la ordinele și mofturile PSD, transformarea SRTV într-o agenție guvernamentală, iar atunci când emisiunea România 9 realizată de Ionuț Cristache trece pe unde, de-a dreptul într-o hazna urât mirositoare.
Numitul Cristache i-a dat pe contul său de facebook un răspuns furibund d-lui Liiceanu. Încălcând și astfel codul profesional al jurnaliștilor din TVR. D-na Doina Gradea nu a băgat de seamă fiindcă, pesemne, are ordine speciale în ceea ce îl privește pe respectivul, de la chiar cel de la care așteaptă definitivarea în funcție. Nimeni altul decât Dragnea-Trei Dosare. Gradea și Dragnea, cumplită, teribilă asociere!
M-am așteptat ca marii intelectuali ai țării să sară în sprijinul d-lui Liiceanu. Așa după cum m-am așteptat, în vară, să îl apere pe dl. Andrei Pleșu, după ce domnia-sa a fost atacat josnic, pe blogurile adevărul.ro, de un anume Mugur Vărzariu. Un episod de tristă amintire din istoria acestor bloguri. Nici vorbă. Tăcere. Ori, din contră, atitudini de-a dreptul respingătoare.
Unii dintre acești intelectuali au exultat, chiar în necunoștință de cauză, au explicat mai apoi că ei nici măcar nu se uită la TVR, cu atât mai puțin la emisiunea România 9, și-au exprimat compulsiv, isteric, bucuria de a-l vedea insultat pe dl. Liiceanu, au distribuit atacurile imunde ale numitului Cristache, din atitudini evident resentimentare. Li s-au asociat, of Doamne!,“inteligenții” de la Cațavencii: Nici nu se putea altfel! Bușcu, Teodorescu și, spre marea mea dezamăgire, însuși Mircea Dinescu au abonament permanent (probabil cu taxă inversă) la emisiunea lui Cristache.
Celor căzuți în această greșeală le amintesc o frază din Vladimir Jankelevitch: “În cele din urmă nu există nimic care nu poate fi uitat, dar rămâne întotdeauna ceva ce nu este scuzabil”.”

D-le. Morariu, sa va spun ceva: nu prea e scuzabil nici faptul ca tinerii, ajunsi la „varsta puberala”, nu-si respecta colegii, ca se scuipa sau ca-i scuipa pe cei mai mici, ca daca e vorba de unul mai mare si mai tare… tremura chilotii… Asa stand lucrurile, stau si ma intreb daca la varsta adulta, mai ales cand ai ajuns o personalitate culturala, trebuie sa te mai cobori la golaneala… De cei care „lanseaza” aceste „atacuri imunde” la adresa filozofului Liiceanu, sincer, nici n-am auzit. Insa iata ce am putut citi pe DC News:

EXCLUSIV  Ionuț Cristache, ÎNJURAT de Gabriel Liiceanu. „Acesta a fost elementul șocant”-VIDEO

Ionuț Cristache a fost înjurat de Gabriel Liiceanu fix în a doua zi de Crăciun. Acesta s-a enervat după ce a văzut o emisiune realizată de jurnalist, la TVR 1, avându-l invitat pe Dan Radu Rușanu.

Liberalul a venit la „România 9” și a relatat cum Gabriel Liiceanu a venit cu mână întinsă să-i fie șterse niște datorii Humanitas, prin 2002. Ionuț Cristache a fost întrebat, la DC News, cum este să fii înjurat de Gabriel Liiceanu.

„În a doua ziua de Crăciun s-a întâmplat. Acesta a fost elementul șocant pentru mine pentru că este acea perioadă de grație de trei zile când oricâte reflexe ai avea de a te certa cu lumea, te temperezi. Este ceva sfânt în acele zile. Am fost într-o zonă fără semnal și când am deschis telefonul, aveam multe mesaje. Nici nu apucasem că citesc ce a scris”, a zis Ionuț Cristache.

„Am realizat o emisiune cu Dan Radu Rușanu. Pe final, a povestit despre un capitol care nu a mai apărut în volumul domniei sale. A fost onorant pentru mine să aflu că Gabriel Liiceanu mi-a dedicat două săptămâni. A spus că nu a mai avut liniște în acele zile. Mi-a reproșat, printre altele, că sunt printre cei care îi validează pe ‘borfașii politici’, că îi aduc în lumina reflectoarelor”, a mai spus Ionuț Cristache.

Interviu cu SOV

„Începem al treilea sezon cu emisiunea „România 9″, de la TVR 1, și intenționez să îi iau un interviu lui Sorin Ovidiu Vântu să aflăm și noi cum erau deontologii pe vremuri, cum erau plătiți la Realitatea TV, pentru că multă lume uită că pe acolo au trecut toți deontologii neamului care acum sunt pe la alte posturi, inclusiv domnul Liiceanu realiza acolo o emisiune și era plătit de ‘penalul’ Sorin Ovidiu Vântu”, a mai zis jurnalistul la DC News. Ionuț Cristache revine la TVR 1 luni, 15 ianuarie. […]”

Dar sa vedem si ce a scris Cristache la adresa lui Liiceanu, ce „atac imund” a realizat. Am gasit acest articol de pe Aktual24:

Cristache de la TVR, injuraturi groase la adresa lui Gabriel Liiceanu: „Sa trimiteti inainte un scuipat ca sa stiu ca sositi!”. Sunt atacati si Kovesi si Iohannis

Realizatorul emisiunii „Romani 9″ de la TVR, Ionut Cristache, ii raspunde foarte agresiv, intr-un text imbibat de jigniri, lui Gabriel Liiceanu. Scriitorul l-a acuzat pe Cristache ca promoveaza infractori in emisiunile sale.

„Ies si eu la semnal dupa cateva zile de liniste, n-apuc bine sa-mi deschid telefonul ca nu se mai opreste din sunat: “Ai vazut, te injura Liiceanu?” , “ce-ai facut,nene, l-ai suparat pe Liiceanu”! Si tot asa pana am apucat si eu sa deschid linkul pe care il gasiti atasat la finalul acestei postari.

Asadar, domnul Liiceanu coace de doua saptamani o scriitura despre mine. Nu cred sa existe ceva mai onorant. Si o injuratura din partea domniei sale am considerat-o intotdeauna o binecuvantare si, desi s-a produs, tot nu-mi vine a crede!

Carui fapt i se datoreaza onoarea? Unei banale emsiuni pe care subsemnatul o realizeaza! Mai axact, de cand liberalul Dan Rau Rusanu a venit la #Romania9 (Domnu’ Liiceanu, #insist ca stiu ca va place sloganul, domnul Rusanu este achitat, dupa ce a stat abuziv 6 luni in arest, ACHITAT DEFINITIV) si a relatat cum domnul Liiceanu a venit cu mana intinsa sa-i fie sterse niste datorii Humanitas, prin 2002, ca “era un act de cultura” ce facea domnia sa si ca nu mai avea de unde sa plateasca si darile catre stat, ca cultura costa, cum ar spune un alt filosof in viata, din zona Strehaia! Asta a fost tot! 3 minute mari si late. Sau dusate si cremuite, ca-n scrisorile domnului Liiceanu!

Lezat, nu de adevar, caci ar fi putut sa contracareze in instanta afirmatiile lui Dan Radu Rusanu, s-a gandit sa omoare mesagerul! Voi realizati ca domnul Liiceanu nu a mai avut sarbatori, nu a mai avut Craciun dupa acea emisie? I-a incoltit in minte ideea textului si doua saptamani nu a mai fost om.

A stat la lumina lampii, a scris, a sters, a rescris, i-a dat, in cele din urma, o aura grava si abisala textului ca intr-un final tragic sa incropeasca o lumeasca si abrupta “flegma”. Un “scuipat”de toata frumusetea, in a doua zi de Craciun! Voi realizati ca exista oameni care nu au nimic sfant in fiinta lor?

Domnul Liiceanu mai insinueaza cateva lucruri prin povestioara domniei sale, cum ca as fi “detasat” la TVR! Domnule Liiceanu, asa sa fie, prin absurd, dar chiar si asa, eu, la 30 de ani, inca mai am timp sa ma impac cu mine insumi, dumneavoastra… Eu nu am plecat niciodata urechea la faptul ca ati fi fost “detasat” pe langa Noica, la faptul ca ati fi furat texte ca un pungas si ca ati fi plagiat sute de pagini, la faptul ca ati fi primit editura Humanitas (fosta Politica) de la stat, cu tot cu patrimoniu, la faptul ca i s-au sters datorii de milioane editurii Humanitas, indiferent de culoarea politica a guvernului in functie, rod al unor intense si sustinute campanii de trafic de influenta, la faptul ca ati fost intelectualul preferat al lui Basescu, intelectualul-butoniera al acestuia, la faptul ca va plac luxul, opulenta, atentiile politicienilor (avionul trimis special de Basescu pentru a va aduce pe dvs. si pe altii la Vila de Protocol de la Neptun…si ca tot am ajuns la Basescu, va mai aduceti aminte de aceste cuvinte: “Timp de zece ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam. Si pentru asta va multumim”).

Ar fi trebuit sa o fac si recuperez acum! Asa arata opul celui mai guraliv intelectual din cati a dat tara asta! V-ati facut chip cioplit la batranete, domnule Liicheanu! De fapt asta ati cautat toata viata, un stapan! L-ati avut pe Ceasusescu, pt. ca nu v-ati revoltat! L-ati avut pe Basescu si v-a placut! Acum suferiti ca nu mai aveti! Ca nu va mai “omagiaza” nimeni inteligenta!

Simt ca nu va este usor. Presedintele Iohannis a recuperat tot ce a reprezentat sistemul Basescu, nu i-a recuperat, insa, si intelectualii. S-o spunem direct, nu v-a recuperat pe dumnevoastra si asta va doare! Dar vedeti domnule Liiceanu, nu toata lumea isi cauta stapan. Eu, spre deosebire de dvs, ii pot injura liber si pe Dragnea si pe Tariceanu, si pe Iohannis si pe Kovesi si, in principiu, pe cine vreau eu! In schimb, dumneavoastra nu puteti. Nu va apartineti! Ii puteti injura doar pe primii doi. La schimb, trebuie sa-i iubiti pe Kovesi sau pe Iohannis sau pe cine va mai stapani pe aici ca asa va este obiceiul.

Inchei prin a va spune domnule Liiceanu ca Televiziunea Romana, Televiziunea Publica este mai libera si mai deschisa ca oricand. Este si a mea, si a dvs., si a tuturor. Nu a catorva, ca pe vremea “basismului”, cand rasfatatii regimului, ca dumneavoastra, faceau liste cu invitati permisi si invitati interzisi, in care se fabricau stiri (pentru a servi cauzei) si se omorau subiecte (pentru a nu deranja)!

Drept dovada, sunteti invitatul meu oricand binevoiti a veni! Am o mica rugaminte totusi, daca-mi este ingaduit! Sa trimiteti inainte un scuipat ca sa stiu ca sositi! Si nu pot sa inchei fara a cita din amicul Dinescu “penibil sa lupti impotriva comunismului la aproape 30 de ani de la caderea lui”!

p.s Si ca sa vedeti ca toata lumea este binevenita la postul public, in ianuarie intentionez sa-i iau un interviu domnului Sorin Ovidiu Vantu sau, mai bine zis, cum va place dvs., penalului SOV, cel de la care ridicati mormanele de bani, sub forma unui salariu, acum cativa ani, pe atunci realizator de succes, la Realitatea TV! Va invit sa va uitati si la acea emisie! Cred ca se vor spune cateva adevaruri si despre dvs. Sa fiti sigur ca o sa intreb despre sume exacte ca sa stim si noi ce pret avea deontologia pe atunci!

p.p.s Craciun fericit, domnule Liiceanu! Inca mai aveti timp! E a treia zi de Craciun!”, scrie Cristache pe Facebook.

Scriitorul Gabriel Liiceanu a publicat un text acid la adresa TVR, care gazduieste emisiunea „Romania 9″ a lui Ionut Cristache. Liiceanu este revoltat ca televiziunea publica permite calomnierea unor personalitati publice de catre infractori dovediti in justitie.

Liiceanu aminteste de un joc al copilariei, intitulat „Scuipati aici” si de rubricile de mai tarziu din presa cu acest nume in care erau defaimati cei care nu erau pe placul puterii FSN, apoi PSD. Acum, la TVR se afla o astfel de emisiune, moderata de Ionut Cristache, trimis in „deplasare” de la Antena 3.

„Ei, dar asta se intampla in fond pe banii lor: fiecare se distra pe canalul lui, in ziarul lui si cu publicul lui. Noi, ceilalti, aveam televiziunea publica! Bugetara, adica pe banii tuturor si in slujba tuturor. Menita sa educe in spiritul democratiei si sa celebreze valorile natiei. Sa dea repere. (A ramas hat!, in negura istoriei, momentul in care televiziunea devenita peste noapte „libera”, condusa de un academician istoric care dadea certificate de „legionari” pentru cei din Piata Universitatii, si aflata in slujba unui presedinte judecat acum pentru crime impotriva umanitatii, i-a chemat pe minerii din Valea Jiului sa linseze populatia rebela a Bucurestiului.)

Acum, televiziunea publica e cu adevarat publica. Ea nu poate juca, la scara unei tari, jocul puberilor de cartier. Ea nu se poate pune in slujba unei gasti sau a unui partid, nu, nici vorba!, de vreme ce e a noastra, a tuturor! Nu poate sa imprumute de la televiziuni naimite mercenarii specializati in jocul ‘la cutit’ si sa dea pe mana infractorilor invitati o emisiune in care li se spune ‘uite, scuipa aici!’ Nu-i asa ca o asemenea grozavie nu e cu putinta? Doar scrie si in Statutul ziaristului din SRTV, cap. II, art.11: ‘Ziaristul din televiziunea publica nu va calomnia, nu va injuria si nu va defaima persoane si institutii’.

Nu scriu aceste randuri pentru ca in urma cu vreo doua saptamani o emisiune a TVR-ului m-a tarat intr-o mocirla amenajata pe ecran, cu securisti si infractori, sub numele ‘Romania 9′. Emisiune facuta de un domn Ionut Costache, care, mi s-a spus, joaca la TVR in deplasare. Privind-o, mi-am reamintit, induiosat, de jocurile golanesti ale copilariei. Dar cum ziceam: nu scriu randurile astea cu gandul la mine, ci la TVR.

Domnul Costache are, se pare, un proiect TV compact cu crema infractorilor, carora, uneori, li se adreseaza cu „domnule premier”, lasand sa se inteleaga ca invitatul e acolo, in fata lui, in calitate de prim ministru, nu de infractor. Gratie emisiunii amintite am inteles dintr-odata ce este „Romania noua”, in care ar urma de-acum sa traim.

Este cea mai coerenta dintre toate Romaniile posibile: una in care infractorii fac in Parlament legile justitiei, si tot infractorii, la televiziunea publica, fac indreptarul moral al societatii si canonul cultural si spiritual al natiunii. Romania in care scursurile lumii noastre, iesite de la puscarie mai obaznice decat erau inainte de a intra, ajung directori de constiinta, emit judecati de valoare, ne fura cuvintele care-i caracterizau si le intorc impotriva noastra. Si asta sub obladuirea presedintei Televiziunii. Se pare ca, revenindu-si in simtiri dupa atata democratie, Romania se pregateste sa intre in mod oficial in era infractorilor”, a scris Liiceanu pe contributors.ro.”

Eu chiar nu sesizez vreun „atac imund” sau vreo „injuratura” in spusele D-lui. Cristache. Si chiar nu inteleg de ce Dl. Liiceanu a avut o reactie atat de furibunda. Pentru ca a zis Dl. Dan Radu Rusanu ca Dl. Liiceanu a venit la dansul ca sa-l roage sa-i fie sterse niste datorii de la editura? Ca a avut o emisiune la Realitatea lui SOV? Ma intreb si eu: de ce ar fi descalificante pentru Dl. Liiceanu astfel de lucruri? Ele tin de domeniul economic, cu Realitatea a avut, mai mult ca sigur, o relatie contractuala si nimic mai mult. Adica se poate spune ca a avut cu Realitatea lui Sorin Ovidiu Vantu o relatie morala??? Sau daca rogi sa ti se stearga niste datorii, inseamna ca ceri un sprijin economic din partea statului. Si care ar fi marea problema morala? De ce e atat de descalificant lucrul asta din punct de vedere moral cand multor intreprinderi de stat cu pierderi, nu-i asa, li s-au sters datorii imense? Daca, spre exemplu, sunt un deputat al Opozitiei (sa zicem) si, invitat fiind la emisiunea lui Mihai Gadea, de la Antena 3, critic Guvernul, asta inseamna ca am o relatie morala cu Dan Voiculescu, patronul postului?

„Este cea mai coerenta dintre toate Romaniile posibile: una in care infractorii fac in Parlament legile justitiei, si tot infractorii, la televiziunea publica, fac indreptarul moral al societatii si canonul cultural si spiritual al natiunii”

Lasand la o parte hiperbola D-lui. Liiceanu, eu cred ca ar trebui sa ne gandim si la ce amintea Dl. Cristache: „domnul Rusanu este achitat, dupa ce a stat abuziv 6 luni in arest, ACHITAT DEFINITIV”. Daca Dl. Liiceanu a vrut sa-l completeze pe Dl. Cristache, il inteleg. Dar as dori sa vad ce solutie da Dl. Liiceanu? O dictatura, cumva? Pentru ca din punct de vedere politic, solutiile legate de puritatea morala si de eliminarea nedreptatilor din societate au sfarsit prin dictaturi crancene! In ceea ce priveste spatiul media, Antena1 si Realitatea au fost primele televiziuni private din Romania, dupa caderea comunismului. Nu cred ca patronii lor au fost, sunt niste sfinti. Si nici nu cred ca poporul roman a fost fericit cu un singur post de televiziune: Televiziunea de Stat. De la un filozof „aronian si camusian”, cum il defineste Vladimir Tismaneanu pe Gabriel Liiceanu, ma astept la mai mult… Daca ii privim pe domnii Voiculescu sau Sorin Ovidiu Vantu drept infractori, de ce nu le-am atribui si meritul de a pune bazele unor televiziuni private in tara noastra?

In ceea ce priveste televiziunea publica, ca ar face „indreptarul moral al societatii si canonul cultural si spiritual al natiunii”, stau si ma intreb daca asta isi propune. Televiziunea publica ar trebui sa reflecte inclusiv curentul politic al Opozitiei, dar nu numai, iar daca Dl. Liiceanu vorbeste despre „canonul cultural si spiritual al natiunii”, stau si ma intreb daca a solicitat sa aiba o emisiune pe astfel de teme la TVR.

Departe de mine sa spun ca aceste televiziuni ar fi desavarsite. Dar astea sunt. Si acestia sunt oamenii. Cu astia defilam, cum bine se spune! Acesta e publicul care se uita la programele lor. Parerea mea este ca avem o scadere, inclusiv culturala, pe televiziunile noastre. Si o lipsa de dezbatere, fenomen remarcat si de Ion Cristoiu. Dar acesta e un subiect ce ar trebui, cred eu, tratat separat si nu e cazul s-o fac acum. Pentru ca e prea amplu si complex. Dar daca vorbim de Raymond Aron, de Albert Camus, daca vorbim in acesti termeni, ca sa zic asa, trebuie sa ai si astfel de oameni. Efervescenta intelectuala este realizata de oameni. A da publicului emisiuni mai bune, mai interesante, aceste lucruri le fac oamenii. A explica publicului clar lucrurile, a-l educa, lucrurile astea tot oamenii le fac. Trebuie sa ai astfel de oameni care sa exceleze mai intai – daca ma gandesc la cele doua mari personalitati de care pomeneam ceva mai sus – prin onestitate intelectuala, nu prin inregimentare politica. Care sa-i faca pe oameni sa gandeasca singuri, sa le puna probleme. Mie mi se pare un mare pericol faptul ca oamenii, uitandu-se la talk-show-uri, nu mai gandesc ei cu mintea lor, ci cu mintea moderatorului.

Fenomenul acesta al manipularii prin media, prin inregimentare si propaganda politica, adica sa te faca sa gandesti cu mintea altuia, nu cu propria ta minte si doar intr-un anumit sens, de obicei politic, fara sa te stimuleze de a cauta tu sa te informezi – doar suntem in era internetului!! -, fara sa te atate sa incepi tu sa gandesti se produce pe scara larga si nu cred ca doar in Romania.

Deosebirea fata de Albert Camus este ca acest mare scriitor nu cauta sa-si impuna neaparat propriile sale pareri, ci cauta sa te faca pe tine, cititor, sa gandesti, sa te scoata din moleseala si din lenea de a gandi, sa te stimuleze sa gandesti tu asupra unor probleme contemporane. Or, noi avem oameni care gandesc cu mintea lui Rares Bogdan, cu mintea lui Mihai Gadea, cu mintea lui Victor Ciutacu etc.

Sa ne gandim la Albert Camus, ai putea sa nu fii de acord cu el. Dar ne place! Ne place eleganta stilului sau. Stilul e omul, spunea un clasic. De asta si spun ca trebuie sa avem astfel de oameni. Poate ca  nu i-am cautat indeajuns… Insa televiziunile sunt asa cum sunt pentru ca reflecta scaderea culturala din societate de dupa caderea comunismului. Nu prea mai vedem scriitori din tanara generatie care sa se impuna pe scena culturala a tarii. Nici actori mari, din generatia de dupa ’89, care sa se impuna in constiinta publicului. Nu prea se mai fac filme. Vad in Bucuresti cinematografe mari unde altadata era coada la bilete, acum sunt inchise sau in paragina. Chiar si faptul ca toata ziua se discuta doar despre Legile Justitiei si Buget, despre corupti si penali, despre infractori, reflecta o scadere culturala accentuata in societate! Nu mai gasim si alte subiecte care sa ne uneasca discutiile. Dati-mi un exemplu recent despre o lansare de carte la o librarie bucuresteana unde sa fie, pe bulevard, o multime mare de oameni si sa se sparga geamurile pentru a o putea cumpara, pentru a putea pune mana e ea! Mi se pare ca asistam la o apatie culturala ucigatoare in societate. Chiar si faptul ca ne aducem aminte cum ne scuipam in tineretile noastre puberale, ca derbedeii, si „actualizam” la varsta matura acest lucru, arata un declin cultural. Nu mai gasim o maniera moderata, civilizata de a ne exprima, de a pune in discutie teme interesante. Nici macar de a asculta pana la capat ce spune interlocutorul, lucru remarcat in talk-show-urile televiziunilor de stiri.

Si atunci cum vrei sa arate spatiul public?

Chestiunea majora care se pune este: unde vom ajunge noi in felul asta? Dl. Liiceanu citeaza din textul prietenului sau din Alba Iulia: „Cum e posibil totuși ca o țară europeană să cunoască cel mai mare exod din istorie pe timp de pace?„. Cum e posibil? O abordare mai la indemana este aceea de a incerca mai intai sa definim precis fenomenul: e vorba de o societate intrata intr-o stare de dezagregare. Lucrul acesta e posibil pentru ca, de fapt si de drept, nu gasim solutii. Mai degraba importam solutii. Dar intr-un mod extrem de superficial. Adevarul e ca noi nu prea dovedim ca suntem capabili sa gasim solutii nici in privinta Legilor Justitiei. N-am gasit solutii si abordari corecte nici in domeniul economic. Imi amintesc de faptul ca Nicolae Vacaroiu spunea ca „am distrus prea mult”. Noi am aplicat solutiile FMI, nu solutiile noastre, izvorate din gandirea noastra si din apararea intereselor noastre nationale. Superficialitatea cu care clasa politica trateaza problemele reale ale tarii este dezarmanta. Lucru asta reflecta o slaba adaptabilitate la evolutii politice, sociale si economice noi ce se petrec pe plan mondial si care, fara doar si poate, ne ating si pe noi. Dar asta inseamna si o slaba intelegere a lor. Dupa Revolutia din ’89, al carui adevar ne este ascuns si astazi, oamenii politici n-au inteles nu doar situatia tarii din punct de vedere economic, dar au avut o destul de slaba intelegere a ceea ce a dorit societatea. Asa cum si azi oamenii pleaca masiv pentru ca acesta e raspunsul societatii, un raspuns fortat la ceea ce se intampla. O imposibilitate de a-si gasi un fagas aici si atunci urmeaza o defulare peste granite a unei imense multimi de oameni. Din pacate, noi nu am avut o Opozitie la masivul PSD (indiferent de denumirile din trecut) care sa fie capabila sa dea solutii viabile, stabilizand situatia. Nu trebuie sa trecem cu vederea acest lucru si daca incepem sa gandim critic ar trebui sa continuam prin a ne gandi si la erorile facute de aceasta Opozitie, nu doar cele ale PSD-ului.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Ianuarie 9, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La multi ani!!

Sper ca ati petrecut bine in noaptea de Anul Nou! Iata ca a mai trecut un an, iar 2018 il dorim, desigur, mai bun decat precedentul. Dar cum a fost 2017? Eu consider ca a fost un an mai putin obisnuit. Pe plan intern, Romania a traversat o perioada de framantari politice care s-a mentinut pe tot parcursul anului 2017. Sa ne gandim, de pilda, la faptul ca actuala Coalitie de guvernamant si-a rasturnat propriul guvern, Guvernul Grindeanu. De asemenea s-a confruntat cu masive proteste de strada, efectuate sub, celebrul de acuma, hastag #rezist. Insa actuala Coalitia nu a realizat prea multe lucruri, asa ca nu prea are cu ce sa se laude. De fapt, a reusit sa creeze doar incertitudini: atat in privinta mult discutatelor Legi ale Justitiei, cat si in plan economic, prin promovarea unei legislatii fiscale indoielnice. Ambele au fost facute, parca, de amatori. Iar amatorismul acestei Coalitii care, nu-i asa, vrea „binele romanilor” se poate observa cu destula usurinta si in politica externa a tarii. Anul 2017, prin politicile care s-au promovat, n-a rezolvat niste probleme. Le-a agravat oare?

Daca e sa ne referim la Romania, am putea sa ne gandim la faptul ca nici in 2018 nu prea se vor rezolva chestiunile, mai ales cele arzatoare. Nici economic, nici in privinta Justitiei. Sunt sanse destul de mari ca starea economica sa se agraveze. Pentru ca nu se vede nimic care sa amelioreze situatia. Care cel putin va ramane neschimbata, dar e destul loc sa se si agraveze.

Pe plan extern, sfarsitul de an ne-a dat sa vedem un lucru realmente interesant: proteste antiguvernamentale masive in Iran, pe fondul scumpirilor, somajului si coruptiei la nivel inalt. Iata, se pare ca lumea aceasta, cu regimuri asemanatoare cu cel al lui Vladimir Putin, incepe sa se clatine. Fara indoiala ca se pune problema daca regimul Revolutiei Islamice mai poate fi mentinut in Iran si daca da, pentru cata vreme?

Pe de alta parte un alt dosar fierbinte si care nu a putut fi solutionat in 2017 este, desigur, cel al Coreii de Nord. Ar trebui spus ca, avand in vedere diferentele economice extrem de mari intre Coreea de Nord si tarile pe care le ameninta, in orice caz defavorabile Coreii de Nord, aceasta nu poate spera intr-o victorie, in cazul unei confruntari directe cu o Coalitie formata din SUA, Coreea de Sud si Japonia. Tehnica militara a acestor tari e cu mult mai avansata fata de orice ar dispune, in prezent, Coreea de Nord. De fapt, programul nuclear al Coreii de Nord, in conditiile in care nici Japonia si nici Coreea de Sud nu dispun de armament nuclear, este menit tocmai pentru a contrabalansa diferenta mare din punctul de vedere al tehnoligiei militare, in mod vadit defavorabila Nordului. S-ar putea pune problema: cat ar putea rezista Coreea de Nord in cazul unui razboi cu fortele Coalitiei condusa de SUA? Iar termenul de 5 zile mi se pare mult… E clar ca in asemenea conditii problema o constituie China si Rusia, tari care sprijina cel putin tacit regimul comunist de la Phenian. Deci problema e cum vor reactiona aceste tari in cazul unui razboi. Pentru ca Rusia, spre exemplu, ar putea raspunde cu o contraactiune militara in Vest, adica in Europa. Iar China ar putea raspunde si ea la randul ei. Partea cea mai proasta e ca daca dictatorul comunist al Coreii de Nord se joaca in continuare cu chibriturile si nu se potoleste, un razboi va fi foarte greu de evitat. Iar Rusia si China stiu foarte bine lucrul asta. In cazul indepartarii totale de la putere a regimului comunist de la Phenian, China si Rusia vor fi in dificultate pentru ca lucrul asta ar insemna in mod automat extinderea influentei SUA in regiune. Implicarea directa a Chinei si Rusiei in favoarea Phenianului nu trebuie exclusa. Dar, pe de alta parte, nici China si nici Rusia nu cred ca doresc extinderea unui conflict in regiune, care ce avantaje le-ar putea aduce? Insa un raspuns asimetric al Rusiei in Europa trebuie luat in considerare, pentru ca Rusia lui Putin nu se va consola usor cu diminuarea influentei sale geopolitice in Extremul Orient. De altfel, recent, Rusia a si protestat impitriva Scuturilor Antiracheta din Romania, Polonia si Japonia, care in mod evident ii diminueaza proiectia fortei militare si, in consecinta, si a influentei geopolitice. Evident, un raspuns asimetric al Rusiei in Europa trebuie combatut cat mai eficient posibil si, daca va fi cazul, cu cat mai putine victime.

Pe de alta parte, mentinerea regimului comunist de la Phenian nu mai reprezinta o prioritate nici pentru Rusia, care a abolit comunismul, dar nici pentru China, care de la instituirea acestui regim si pana acum nu s-a confruntat cu vreun razboi sau amenintare din partea, nu-i asa, „tarilor capitaliste”. E limpede: Coreea de Nord a fost creata si conceputa ca un stat tampon intre China si URSS pe de o parte si SUA, Coreea de Sud si Japonia, pe de alta parte.

Cat de mult s-schimbat situatia fata de anii ’50 ai sec.XX?

In primul rand cred ca ar trebui sa ne gandim ca s-a prabusit comunismul in URSS si Europa de Est. China a inceput sa treaca la economia de piata si sa manifeste deschidere fata de firmele din tarile capitaliste, inclusiv Japonia si Coreea de Sud. Fara indoiala, aceste transformari ce au avut loc intr-o jumatate de secol, pun sub semnul intrebarii regimul comunist de la Phenian, ce tine tara de ani de zile intr-o saracie lucie. Sa ne gandim, spre exemplu, ca PIB-ul pe locuitor al Chinei este de vreo 8 ori mai mare decat al Coreii de Nord. Fata de Coreea de Sud, diferenta este enorma. Acest lucru arata ca, in Coreea de Nord, comunismul e un esec MAJOR!! Deoarece aceasta tara n-a reformat nimic, in comparatie cu China ce a dus, datorita lui Deng Xiaoping, o politica de reforme si de deschidere, spre SUA in special. In asemenea conditii se pune problema daca regimul comunist nord-coreean mai merita sprijinul Chinei si al Rusiei, daca mai prezinta un interes real pentru cele doua tari.

Conditiile fata de anii ’50 ai secolului trecut s-au schimbat atat de mult incat necesitatea unui regim precum cel nord-coreean, care nici n-a adus ceva bun poporului, devine caduca, revoluta.

Realitatile s-au schimbat si fata de mijlocul anilor ‘ 70 ai secolului trecut. De aceea si regimul Revolutiei Islamice din Iran e sub semnul intrebarii. Protestele masive si la scena deschisa impotriva Guvernului sunt, ca vrem sau nu, purtatoare ale unui astfel de mesaj. De aceea e foarte posibil sa asistam la o rasturnare de regim in Iran.

Intr-un asemenea context, trebuie subliniat un fenomen ce nu trebuie subestimat datorita potentialelor sale efecte nocive: declinul inexorabil al Rusiei sub regimul Putin. Rusia face aceeasi greseala ca in sec. XIX: in loc sa faca reforme, doarme, pierde vremea sau isi ameninta, prosteste, vecinii. Si am vazut ce s-a intamplat. Partea proasta e ca acum, sub Putin, face la fel. Politica acestuia e unilatetal axata pe domeniul militar, concentrata numai pe acest aspect, ignorand cu totul aspecte importante cum ar fi cel economic sau relatiile externe, catastrofal inrautatite sub regimul oligarhic al lui Putin. Partea proasta e ca un astfel de regim, evident anacronic, poate deveni periculos si poate sa apeleze chiar la actiuni de agresiune externa pentru a se mentine la Putere.

Desigur, vom vedea evolutia situatiilor in 2018. Parerea mea este ca nu trebuie sa ne panicam. Dar nici sa privim cu lipsa de prudenta ceea ce va urma. 2018 nu va fi neaparat un an prost si nu trebuie sa pornim de la o astfel de premisa sau de la o astfel de judecata. Mai depinde, desigur, si de fiecare dintre noi sa-l facem mai bun. Eu sper sa avem un an mai bun si sper ca prosperitatea romanilor sa creasca nu doar pe consum ci si datorita investitiilor. In loc sa gandim negativ, sa incercam sa vedem si oportunitatile. Si de asemenea doresc tuturor romanilor: numai bine si MULTA sanatate!

Ianuarie 2, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu