Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Euro nu reflecta productivitatea de la noi din tara

Vad ca au inceput sa apara diversi avocati ce sustin aderarea Romaniei la Zona Euro. Ceea ce nu mi se pare mie moral in ce fac acesti oameni este ca ei prezinta doar avantajele sau potentialele avantaje, dar nu vorbesc nimic despre piedici si dezavantaje. Acest discurs care prezinta doar avantajele si care coloreaza paradisiac Zona Euro pare a uita de tari precum Spania sau Grecia unde somajul este de peste 25%, sau Italia si Franta unde avem un somaj de peste 10%, mult mai mare decat in Romania. Toate aceste tari au PIB-ul mai mare decat al Romaniei.

Insa atata vreme cat avem o clasa politica imorala, si formatorii ei de opinie sunt asisderea!!

Lucian Isar spune ca Zona Euro nu e optima. Nu e. Dar eu cred ca ar trebui inceput prin a pune, a ne pune unele intrebari:

– A facut Romania reformele necesare aderarii la Zona Euro?

– Productivitatea muncii din Romania ne permite aderarea cu succes la Zona Euro?

Pentru ca degeaba vrei tu in Zona Euro daca nu indeplinesti conditiile necesare. Insa aspectul aderarii la Zona Euro sustinut de unii are doar o componenta politica: sa nu fim in Europa de viteza a doua. Asa stau, de fapt, lucrurile. Nivelul de trai al romanilor NU conteaza deloc in aceasta ecuatie. Problema mare este ca nici in Europa de viteza intai lucrurile nu stau deloc bine, iar cei care cred ca aderarea la euro poate securiza economia Romaniei, ar trebui sa se gandeasca la faptul ca moneda unica euro a provocat in anii din urma o grava criza care s-a si numit Criza din Zona Euro. Aceasta Criza nu s-a incheiat. Evident, o astfel de criza nu se datoreaza Tarilor din Est care nu sunt membre ale Eurozonei. Insa ea nu s-a incheiat, aducand Europa in cea mai dificila pozitie, inclusiv din punct de vedere politic, de pana acum, punand serios sub semnul intrebarii viabilitatea Proiectului European. Pentru ca daca nu e viabil monetar si economic, s-ar putea sa nu fie viabil nici politic… Apropo de asta, ar fi chiar ciudat ca Romania sa adere la Zona Euro inainte de a adera la Spatiul Schengen.

Asa ca opinia mea nu s-a schimbat – va invit sa recititi articolele de mai jos:

Un punct de vedere cu care nu sunt de acord

Despre Polonia…

Despre euro si Zona Euro…

Si in final i-as da un indemn Andreei Paul spre a nu fi superficiala – v. articolul de aici. Ar trebui spus tot adevarul…

Un punct de vedere interesant il are Lucian Isar:

“Manole” Isarescu saboteaza aderarea la Euro a Romaniei

„Manole este numele sub care Mugur Isarescu semna note informative la Securitate, conform Romania Libera.

Isarescu nu este inca lustrat pentru ca a avut grija sa fie inserat un articol in lege care excepteaza pozitia de Guvernator de la reanalizarea dosarului chiar daca dosarul a fost primit ulterior.

“Manole” Isarescu se opune adoptarii Euro de catre Romania!

Ce il mana in lupta pe Manole nu putem decat sa banuim in actuala conjuctura geo-politica.

Discursul lui este duplicitar incercand sa manipuleze populatia prin pozitiile angajatilor BNR.

Adoptarea Euro este o decizie pur politica.

Zona Euro cu problemele ei nu este una optima si nu va fi.

In schimb, deciziile luate de Banca Centrala Europeana sunt menite sa sustina economia reala a Europei.

Deciziile lui “Manole” Isarescu au aruncat si mentinut Romania in Recesiune.

Un “Manole” la BNR in perioada deciziilor de adoptare a Euro nu este in interesul strategic al Romaniei de a fi membra a Zonei Euro”

Tocmai ca noi de aici ar trebui sa pornim in analiza:

Adoptarea Euro este o decizie pur politica.

Zona Euro cu problemele ei nu este una optima si nu va fi.„,

chiar daca „deciziile luate de Banca Centrala Europeana sunt menite sa sustina economia reala a Europe„.

Daca intelegem lucrurile acestea, aparent simple, vom intelege cum sta problema cu aderarea la euro si Eurozona. Euro, aceasta moneda, NU reflecta productivitatea muncii din Romania, cu mult, foarte mult scazuta fata de tarile dezvoltate din Eurozona. Nu mai vorbesc de faptul ca la noi cand incepe sa fie o crestere economica mai puternica, se deterioreaza balanta de plati – asta ca sa intelegem si mai bine unde ne aflam din punct de vedere economic. Fara indoiala ca Romania nu face parte din prima viteza a Europei. Din pacate, asta e. Insa lucrul acesta e valabil pentru toate tarile foste comuniste din Europa de Est, poate mai putin Cehia, care, culmea, NU e in Zona Euro. Deci includ si Slovacia, desi are un PIB/loc. mai mare decat al Ungariei sau decat al Poloniei. Asta e realitatea. Ca sa dam doua exemple, PIB-ul pe loc. al Slovaciei (tara membra a Eurozonei) este de $16.412, al Sloveniei este de $23.276 si sa-l punem totusi si pe al Cehiei (despre care am zis ca nu e membra) si care este de $18.534. Sa vedem acum cat e PIB-ul pe loc. al Romaniei: $10.097. Deci Romania e cu mult sub tari socotite sarace in Zona Euro si stau si ma intreb daca le putem ajunge – ma refer, spre exemplu, doar la cele trei de mai sus: Slovacia, Slovenia si Cehia – in urmatorii 10 ani. Ar fi bine daca am putea, dar probabil ca NU. Asta e realitatea, din pacate. Si am facut o comparatie intre tara noastra si tari care NU sunt in prima viteza a Europei!! Or, noi vrem sa ne integram – auziti: sa ne integram, auziti cuvinte!! – in Zona Euro, cand NU avem cum sa ne integram! Nu mai vorbesc de faptul ca in privinta indexului perceptiei asupra coruptiei tarile de mai sus  stau mult mai bine decat noi, adica sunt mai putin corupte. Apropo de asta, e uimitor daca privim clasamentul privind indexul perceptiei asupra coruptiei pe 2016 ca Polonia se afla pe locul 28, iar Romania pe locul 57!! Adica Polonia e mult mai putin corupta decat Romania, dar si decat Cehia, Slovacia sau Slovenia (locul 31) !!

Tin minte acest articol scris de Andreea Paul – Dau leul pe euro!. Da, dar cu ce pret? Ca din ce spune Andreea Paul rezulta ca ar fi gratis… Un simplu troc… Insa chiar si in cazul trocului e vorba de un pret…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Anunțuri

Noiembrie 16, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Se lanseaza din nou dezbaterea asupra integrarii in Zona Euro..

Dupa o perioada destul de lunga de tacere a inceput din nou aceasta dezbatere in spatiul public. Spun destul de lunga deoarece pana acum problema parea intrata intr-un con de umbra si parca pe nimeni nu tragea inima s-o scoata de acolo.

Dupa declaratia lui Melescanu, mi s-a parut ca avem o pozitionare politica a Stangii si a Dreptei pe aceasta chestiune: Stanga nu ar fi de acord, considerand acest lucru o „aventura”. Dreapta e de acord, considerand ca Stanga ” nu intelege” problema in toata complexitatea sa.

Motivatia principala pe care o dau analistii politici pe la televiziunile de stiri in favoarea integrarii este ca Romania n-ar trebui sa piarda ocazia de a fi la „masa deciziilor”.

Interesant este ca o analiza economica serioasa lipseste cu desavarsire in media noastra. In felul acesta se lasa loc propagandei ” pro” sau „contra”, dupa cum va fi ” ordinul pe unitate”, vorba maestrului Ion Cristoiu.

Eu cred ca trebuie remarcat un lucru: pe langa diferentele mari de productivitate dintre Romania si tarile membre Zonei Euro, piata noastra e mult mai putin competitiva decat respectivele din Vest. Lucrul acesta pare a nu interesa pe nimeni. Insa problema cresterii competitivitatii pietei noastre trebuie sa se puna si sa fie analizata independent de integrarea Romaniei in Zona Euro.  Deoarece dezvoltarea economica a Romaniei, cresterea nivelului de trai, invlusiv o integrare in bune conditii in Eurozona si reducerea decalajelor fata de Vest depinde de cresterea competitivitatii pietei romanesti.

Eu m-am aratat sceptic fata de o eventuala integrare facuta in pripa si ma arat sceptic in continuare. Atata vreme cat diferentele de productivitate si competitivitate fata de tarile Eurozonei sunt mari si in favoarea acestora, o integrare de succes a Romaniei este indoielnica.

Dar marea problema a tarii noastre e alta: vorbim, si nu putin, despre necesitatea integrarii in Eurozona, dar nu prea se realizeaza reformele necesare. De la incheierea capitolelor de negociere cu UE si pana acum a trecut destula vreme in care s-ar fi putut lua masuri de reforma, dar nu s-a facut mare lucru. Consensul de la Snagov pare sa fi fost abandonat odata cu incheierea negocierilor de aderare, iar un altul privitor la integrarea in Zona Euro nu exista. Neexistand un Consens politic si o linie programatica in acest sens nu prea vad cum s-ar putea desfasura integrarea tarii noastre in Zona Euro – lucru de altfel foarte grav.

Dar pe de alta parte, as spune ca e vital ca Romania sa faca reformele necesare pentru ca sa avem o piata cu adevarat competitiva. Ceea ce spunea George Maior intr-un recent interviu ce ar dori desantul de investitori americani este definitia pietei libere competitive: transpatenta, predictibilitate, stabilitate, fiscalitate prietenoasa, stat de drept. Adica intr-un cuvant o piata competitiva si libera. Eu nu degeaba spuneam intr-o postare trecuta ca ar trebui sa ne gandim cum sa imbunatatim ratingul de tara al Romaniei. Pentru ca investitorii tin cont de asa ceva si e benefic si pentru tara sa imbunatateasca conditiile mediului investitional. La noi demersurile sunt aproape in exclusivitate politice, iar decizia ar trebui sa fie tot politica, fara a tine cont de piata. Or, lucrul acesta pare ca nu da de gandit la cineva. Si nimeni nu se gandeste ca de fapt nu-i benefic pentru Romania si ca felul in care tratam noi problena sau dorim sa mearga lucrurile nu poate sa functioneze.

O piata in care capitalismul de cumetrie e in floare, unde se manifesta pregnant nepotismul, coruptia, unde se tranzactioneaza functii la stat, in care cresc arbitrar salariile, in care ajutoarele sociale inhiba factorul de productie munca, in care avem intreprinderi de stat neperformante, dar nu se ia nicio masura, in care Primaria Capitalei doreste sa infinteze 19 firme de stat, in care premierul ataca bancile, fara sa aiba o viziune sau o abordare constructiva pentru a imbunatatii mersul lucrurilor, in care se fura, vorba lui Florin Citu, banii destinati Pilonului 2 de Pensii in favoarea Pilonului 1, in care Justitia se doreste, de catre Putere, a fi subordonata politicului si inca multe altele, nu e o piata competitiva. Iar lucrul acesta nu inseamna doar o stagnare, ci pana la urma involutie, iar Romania risca sa ramana in urma. Si se vede ca, desi s-a integrat in UE, Romania ramane a doua cea mai saraca tara din Uniunea Europeana. Ceea ce arata ca nu putem inca sa valorificam cum trebuie oportunitatile derivate din aderare. Iar ceea ce producem inca pe piata fortei de munca este un export masiv de forta de munca calificata. Iar ceea ce castigam sunt redeventele trimise de acestia in bancile din tara, fata ca sa Romania sa fie capabila sa valorifice aceasta mare forta de munca in tara si sa obtina, in felul acesta, un randament mai bun, decat prin redeventele ce vin in bancile de aici. Lipsa de competitivitate a pietei, in acest caz a fortei de munca, isi spune cuvantul in detrimentul Romaniei.

Pe piata investitiilor, investitorii straini isi fac bagajele, ceea ce arata slabul randament guvernamental, pe de o parte, de care tine o inrautatire a conditiilor pe piata, de asa natura incat aceasta risca sa devina din ce in ce mai neatractiva.

Bineinteles ca se pune problema in ce masura Guvernul actual, Coalitia PSD-ALDE, doreste imbunatatirea pietei prin cresterea competitivitatii. Nu se vede acest lucru din masurile pe care le iau. Nu mai vorbesc de enorma gafa a unui parlamentar PSD care a cerut expulzarea ambasadorului american…

Se mai pune insa problema cum ar fi posibil sa se realizeze o piata libera competitiva in Romania. Pe langa faptul ca unii nu sunt interesati de un asemenea obiectiv, pentru ca nu le convine, trebuie sa tinem cont de niste dificultati, hai sa le spun asa, obiective. Pentru ca din pacate realitatea arata niste dificultati mari. Romania, asa cum a evoluat in perioada postdecembrista, nu se poate spune ca a dezvoltat ceva din punct de vedere economic. Situatia financiara lasata de comunism imediat dupa 1989 era precara, lucru ce punea economia nationala intr-o situatie dificila. Insa partea proasta este ca nu s-a facut ceea ce trebuia. 80% din privatizari au fost ratate, dupa cum spunea Nicolare Vacaroiu. Nu s-a vazut un efort depus pentru rentabilizarea si salvarea unor intreprinderi de stat, ci o falimentare a lor aproape fortata, cu putine exceptii. Lucrul acesta a condus spre mari perturbatii in plan economic si social. Oameni care au lucrat ani de zile o meserie sau specializati pe o anumita meserie au trebuit sa-si gaseasca altceva de lucru. Multi n-au mai avut de lucru si au luat, cu milioanele, calea strainatatii spre gasirea mijloacelor de subzistenta si a unui trai mai bun. Nu mai vorbesc despre situatia precara a capitalului privat si lipsa unor investitii straine viguroase. In schimb s-a deschis larg piata pentru produsele straine afectand contul curent si balanta de plati. Nu mai vorbesc de inflatia foarte mare pe care Romania a experimentat-o in anii ’90. Nu mai vorbesc de prabusiri ciudate de banci, lucru ce s-a intamplat atunci.

Dupa cum se vede, nici acum Romania nu dezvolta ceva sau nu arata a avea o conceptie de dezvoltare. De exemplu se maresc nesustenabil salariile: salariul minim, salariile din sectorul de stat. Premierul da atacuri halucinante la adresa bancilor. Se mosmondeste fiscalitatea. In schimb investitiile straine sunt, din cate inteleg eu, in scadere. Investitii publice nu se fac. Se mentine in continuare din scopuri mai ales electorale un sector de stat mare, intreprinderi de stat nerentabile care se bucura de un management foarte prost din partea statului, se dau ajutoare sociale in scopuri pur electorale fara sa se vada o imbunatatire economica in zonele sarace.

Aceste lucruri arata o foarte slaba conceptie macroeconomica despre dezvoltare din partea factorilor politici de decizie. In prezent, din pacate, o astfel de conceptie din partea Coalitiei PSD-ALDE NU exista. Din pacate, de mai multa vreme nu se vede la noi o asemenea conceptie. Esecul comunismului si al regimului Ceausescu a confirmat lucrul asta. Dupa Revolutie am aratat cum a stat situatia, foarte pe scurt, putin mai sus. Sa ne gandim la faptul ca inca in prezent foarte multi romani parasesc tara spre a-si gasi de lucru in strainatate. Lucrul acesta afecteaza factorul de productie munca.

Va recomand un articol din Ziarul Financiar care arata un fenomen ciudat ce se petrece in economia romaneasca:

Încasările din TVA îngroapă bugetul: minus 8% în iulie faţă de iulie trecut deşi consumul creşte solid

Situaţia încasărilor din TVA s-a înrăutăţit inexplicabil în luna iulie. Dacă pe primele şase luni din an încasările din TVA au scăzut cu 4%, an la an, în iulie faţă de iulie 2016 ele sunt mai mici cu 8%. Gaura pe tot anul poate ajunge la 6 mld. lei.

Dacă trendul continuă şi vom avea o scădere pe se­mes­trul doi de 8%, atunci vor lipsi din buget 6 mld. lei, faţă de progra­ma­rea de 54 mld. lei. Astfel, Finanţele şi-au propus să strân­gă din TVA 54 mld. lei, dar, dacă aceas­tă tendinţă din iulie se va menţine, vor strân­ge, în realitate, doar 48 mld. lei. În 2016, încasările din TVA au fost de 52 mld. lei. De aici vine, cel mai probabil, ner­vo­zita­tea din cadrul partidului de guvernă­mânt care se vede complet descoperit şi în­cear­că, prin reinventări de taxe, să acopere golurile.

În situaţia în care consumul creşte încă solid – plus 8% în prima parte din an – încasările din TVA ar trebui să urmeze acelaşi trend, dar nu se întâmplă acest lucru.

„Nu-mi vine să cred că cifrele nu se po­tri­vesc. Nu cred că evaziunea fiscală s-a ac­cen­tuat, mai degrabă ar putea fi vorba despre o scă­­dere a cifrei de afaceri. Pe un­deva este o pă­că­leală“, comentează econo­mistul Dragoş Cabat.

INS va publica peste două săptămâni situ­aţia consumului la şapte luni. În S1 însă, cifra de afaceri în comerţul cu amă­­nuntul a crescut cu 8%, iar în co­mer­ţul en-gros cu 6%, dar creş­terea nu se vede în încasările bugetului.

Nu există niciun semn că s-ar fi întâmplat ceva dramatic în iulie, fapt care să conducă la o diminuare dras­tică a consumului şi, implicit, a veniturilor din TVA. De ce scad atunci veniturile din TVA?

Reducerea TV cu un punct, de la 1 ianuarie, a redus, tehnic, veniturile statului cu 5% (cât înseamnă scăderea de taxă, în total). Creşterea consumului cu 8% ar fi trebuit să se vadă în încasări şi, pe total, veniturile din TVA să crească cu 3%. Totuşi, în primele şapte luni din an, pe TVA avem o scădere de 4,6% (minus 1,4 mld. lei), iar în iulie, faţă de iulie 2016, scăderea este de 8%.

Veniturile din TVA, în bugetul general consolidat, au fost anul trecut de 51,6 miliarde de lei. Programarea bugetară pentru acest an era ca veniturile din TVA să ajungă la 54 de miliarde de lei. Pe evoluţia actuală a încasărilor din TVA, potrivit estimărilor ZF, veniturile din această sursă nu vor depăşi 48 de miliarde de lei. Un minus de 6 miliarde de lei, aşadar, care va fi decontat fie la tăieri de cheltuieli (foarte probabil din investiţii), fie în deficitul bugetar programat să fie, prin legea bugetului, la 2,96% din PIB (cash).” (subl. mea)

Pe o piata competitiva, cresterea consumului ar trebui sa conduca la cresterea veniturilor din TVA. Lucrul acesta nu se intampla la noi. La dilema economistului Dragos Cabat, mi se pare ca raspunsul este urmatorul: scade cifra de afaceri a companiilor!!! Fenomen deosebit de ingrijorator. Parerea mea este ca sunt companii si nu putine care se confrunta cu acest fenomen.

Problema crearii aici a unei piete competitive trebuie sa ne preocupe, sa-i preocupe pe decidentii nostri politici, care nu au deloc apetit spre reforme sanatoase in economie. Trebuie atrasa atentia ca daca se continua o astfel de stare vom avea costuri foarte mari intr-un viitor nu prea departat.

In asemenea conditii obiectivul de aderare la Zona Euro pentru anul 2022 nu pare realist. Problema mare este ca daca nu se fac eforturi pentru ca piata romaneasca sa sporeasca in competitivitate, lucrurile s-ar putea complica, s-ar putea agrava. Uniunea Europeana reprezinta o piata competitiva. A te pastra in contradictie nu e deloc o solutie inteligenta. Dupa parerea mea, Romania ar trebui odata si odata se evolueze de la o piata de desfacere pentru produsele straine la o piata in care sectorul privat sa se poata dezvolta sanatos, competitiv, sa produca la o valoare adaugata mare, stimulandu-se productia romaneasca ce poate fi de foarte buna calitate. De asemenea nu trebuie ignorate investitiile straine sanatoase in economia romaneasca, care vor veni intr-un volum mai mare daca va creste competitivitatea si ne vom imbunatati ratingul de tara. Voi repeta un lucru ce mi se pare de prim rang: necesitatea de a se dezvolta infrastructura in Romania si oportunitatile legate de absorbtia fondurilor europene.

Eu cred ca trebuie sa ne preocupe serios astfel de probleme pentru a evita esecul a inca unei generatii, lucru ce va vulnerabiliza tara noastra, o va conduce intr-o zona incerta, va crea dificultati in viitor.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Septembrie 1, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Un punct de vedere cu care nu sunt de acord

Iata care e punctul de vedere cu care nu sunt de acord:

Andreea Paul

DAU LEUL PE EURO!

„De ani buni ni se tot explică de către băieții deștepți de sistem cu salarii de vreo 10 mii de euro pe lună de ce nu e bine ca România să intre în zona Euro, de ce trebuie permanentizată amânarea datei aderării. Ba chiar unii scriu vreo 240 de pagini de ce e bine așa.

Peste 3 milioane de români au ales să se integreze individual și activ în zona Euro. România i-a marginalizat și nu a știut să folosească munca și inteligența lor. Nici măcar semnalul lor nu ne trezește din inerția sistemului?! EI AU DAT LEUL PE EURO.

La dezbaterea generată de ziarul Bursa am spus clar: România în Euro este următorul obiectiv de țară și ar fi bine să-l onorăm urgent. Decalajele din interiorul României sunt mai mari decât cele din zona Euro. Nu reiau argumentele tehnice – ne sunt favorabile. Nu ai cum să fii la masa cea mai importantă a deciziilor fără să te așezi curajos, nu aplecat, nu smerit, ci curajos în negocierile intrării României în zona Euro. Negocierea pentru intrarea României în zona euro abordată din perspectiva intereselor economice, sociale și politice ale românilor ar fi o nouă abordare. În paralel, centrarea dezbaterii publice și a deciziilor interne spre competitivitate ar fi a doua noutate absolută necesară. Renunțarea la consumul infinit pe datorie și la mecanismul de reechilibrare a soldurilor balanțelor prin cursul valutar și inflație (care sărăcește populația pe muțește) este necesar, sănătos și ne obligă să devenim mai competitivi.  Pentru asta DAU LEUL PE EURO!”

Si acum ar trebui sa spun de ce nu sunt de acord. Dar as dori sa vedeti puncte de vedere cu care sunt de acord:

Florin Citu

Aderarea la zona euro impinsa spre 2025 de lipsa reformelor

April 20, 2015

„Cele mai recente informatii de la guvern si banca nationala indica anul 2019 ca data la care Romania va adopta moneda euro. La acea data leul romenesc iese din circualtie si este inlocuit de euro ca moneda oficiala. Ati spune ca nu este mare diferenta fata de situatia de astazi. Dar este. In primul rand euro o sa fie moneda acceptata de statul roman atunci cand o sa va platiti taxele. Iar in al doiela rand, si mult mai important, o data cu sfarsitul leului romanesc se termina si rolul Bancii Nationale a Romaniei. Din acel moment politica monetara o sa fie implementata si pentru Romania de Banca Centrala Europeana. Altfel spus, inflatia si pretul banilor or sa fie controlate, atat cat pot sa fie controlate in realitate, de BCE. Dar pe langa acest aspect exista inca un cost pentru o societate ca a noastra, pierdem din flexibilitate in fata socurilor neprevazute iar reformele reale o sa fie suportate doar de factori interni precum somajul.

Sa explic mai pe larg.
Criza economică globală a scos la suprafaţă o mulţime de ineficienţe atât ale sistemelor monetare globale, cât şi ale sistemelor prin care politicile economice reacţionează în astfel de situaţii. Exemplul principal il reprezinta structura pe care s-a construit zona euro si care a fost cel mai grav afectată. În acest context tari precum Grecia, Portugalia, Irlanda şi Spania au ridicat foarte multe semne de întrebare în legătură cu beneficiile aderării la zona euro. De fapt, ministrul grec de finante Yanis Varoufakis a recunoscut ca Grecia nu trebuia sa intre in zona euro.
Aceste exemple alaturi de revenirea lenta a economiei zonei euro a facut ca o mare parte din ţările care erau pregătite să intre în zona euro sa decida să amâne adoptarea monedei unice. România a amanat deja de doua ori, in 2010 si in 2013, iar acum data oficiala, desi nu ferma, este 2019. Motivul principal prezentat de oficialităţi a fost criza economică. În realitate, desi in 2010 nu avea cum să îndeplinească condiţiile nominale impuse de Tratatul de la Maastricht, România ar fi putut sa atinga aceste tinte pentru adoptarea monedei euro in 2015. Ar fi fost 2015 prea devreme? Dar 2019?
România a intrat în UE în 2007, iar prin tratatul semnat se obligă să adopte moneda euro. Aşadar, pentru tara noastra nu exista opţiunea de a nu adopta euro ci doar posibilitatea de a amâna momentul. Din punctul de vedere al zonei euro condiţiile de aderare sunt foarte clare şi ele sunt stipulate în Tratatul de la Maastricht, criteriile de aderare fiind împărţite în criterii monetare şi criterii fiscale.
Criteriile de convergenţă de la Maastricht sunt criterii care în viziunea liderilor zonei euro caracterizează o economie „sănătoasă”: rată scăzută a inflaţiei, finanţe publice sănătoase şi o rată de schimb stabilă. Speranta este ca in cazul în care toate aceste criterii sunt îndeplinite, se poate presupune că o economie ar putea adopta moneda unică europeana. Conformitatea cu criteriile ar trebui să asigure, dar după cum acum vazut in cazul tarilor PIGS nu reprezintă o garanţie, faptul că economia va rămâne competitivă după aderarea la Uniunea Monetară, şi că nu va fi o povară pentru alte state membre.
Pentru a putea adera la zona euro România trebuie să îndeplinească aşa numitele criterii de convergenţă nominală stipulate în Tratatul de la Maastricht. Teoretic există şanse mari ca acestea să fie îndeplinite la sfârşitul lui 2016 pentru ca România să intre în sistemul ERM II la începutul lui 2017 şi să adopte moneda euro în 2019.
În acelaşi timp ramane o problema mult mai greu de inlaturat. Este imposibil pentru ţara noastră să reducă din decalajul faţă de statele din zona euro în ceea ce priveşte convergenta reala sau in termeni mai simpli competitivitatea. Adoptarea monedei euro în 2019 ar pune economia României în competiţie directa pentru resurse si captial cu celelalte ţări din zona euro. In plus Romania la nivelul la care se gaseste astazi porneste dintr-o poziţie mult mai dificilă decât cea în care au fost ţările PIIGS. În această situaţie România va fi forţată ori să se restructureze foarte rapid in primii ani dupa aderarea la zona euro, ceea ce va însemna şomaj şi creştere economică redusă, ori să amane aceste reforme si sa acumuleze dezechilibre de genul celor văzute la ţările PIIGS: creşterea deficitelor externe şi a datoriei publice. Dar chiar şi în cazul acumulării de deficite şi datorie publică, aşa cum am văzut în cazul PIIGS, la un moment dat tot este nevoie de o restructurare reală a economiei pentru a creşte competitivitatea. Nu exista niciun fel de scurtatura care sa elimine reforma reala a economiei noastre. Aderarea la zona euro nu este o solutie in acest sens, din contra.
Experienţa ţărilor PIIGS a arătat că restructurarea reală a economiei în interiorul zonei euro este bruscă şi cu costuri foarte mari – şomaj, scăderea producţiei. În acelaşi timp, tot experienţa acestora, dar mai ales a Greciei, arată că recuperarea după o asemenea restructurare este lentă, mult mai lentă decât dacă ţara ar fi parcurs această perioadă în afara zonei euro. Luand exemplul Greciei cele mai optimiste scenarii nu vad revenirea economiei la o crestere economica medie similara cu ceea din perioada 1980 -2007 mai devreme de 2025. Si chiar si aceste scenarii optimiste implica o reducere drastica, sau chiar iertare totala, a datoriei publice. Situatii similare intalnim in Portugalia, Spania, Italia si Iralanda. In toate cazurile dezechilibrele macroeconomice au fost exagerate in interiorul zonei euro. Reforma necesara pentru a le corecta s-a dovedit mult mai dureroasa deca daca aceste tari ar fi implementat aceste masuri beneficiind de o poltica monetara proprie.
România s-a angajat ferm ca la un moment dat să adopte moneda unică europeană. In această privinţă nu are de ales. Totusi, poate să aleagă momentul cel mai bun de aderare la zona euro. Aceasta sansa nu ar trebui irosita iar momentul aderarii trebuie ales in asa fel incat cea mai mare parte din reforma reala a economie sa fi fost facuta. Daca folosim parametrii nominali Romania o sa fie gata pentru aderarea la zona euro in 2019. Dar din punct de vedere al convergenţei reale şi al costului pe care aceasta îl presupune, o dată mai realistă ar fi mai aproape de 2025. În acest fel avem şansa să beneficiem din plin de următoarea perioadă de creştere economică în afara zonei euro. In acealsi timp clasa politica are sansa sa trasnforme aceasta economie, sa o reformeze, intr-o perioada de crestere economica si nu in criza. Aderarea la zona euro cu o economie nereformata creste riscul ca în perioada de boom să acumulăm aceleaşi dezechilbre pe care le-am văzut în cazul PIIGS şi în perioada de ajustare România să fie exact unde este astăzi Grecia.

* articol aparut si pe cursdeguvernare.ro
** Referinte: Euro, mai devreme sau mai tarziu ? (Raport anual SAR, 2012)”

Tot despre aderarea la zona euro

May 4, 2012

„Exista un motiv care este mereu adus ca suport pentru adoptarea euro cat mai rapid: politicienii romani implemneteaza reforma doar daca sunt fortati. In sine aceasta afirmatie este adevarata dar nu numai pentru Romania dar si pentru alte tari emergente (zona economica de unde se pare ca nu vom scapa in timpul generatiei mele).

Cu toate ca este adevarata aceasta afirmatie ce incerc eu sa arat aici si aici este ca dupa intrarea in zona euro nu exista nicio motivatie pentru politicienii autohtoni sa implementeze reforme. Costul reformelor este imediat si vizibil iar benficiile pe termen lung si foarte greu de quatificat pe termen scurt. Cum clasa politica are ca obiectiv principal maximizarea numarului de ani la putere este foarte putin probabil sa vedem reforme care sa schimbe soarta economiei. Exemplul clar este dat de tarile PIIGS. Totusi, pentru a mima reformele clasa politica va adancii dezechilibrele macroeconomice prin imprumuturi si cheltuieli publice (vezi PIIGS). De fapt efectul pervers al aderarii la zona euro prea devreme este adancirea dezechillibrelor macrcoeconomice.

Asadar, satatul nu are o problema de optimizare de rezolvat in care sa maximizeze reformarea eonomiei. Constrangerile auto impuse din partea plitica fac ca aceasta problema sa nu aiba solutie. Mai mult in zona euro nu exista nicio modalitate prin care piata, ca un arbitru impartial , sa penalizeze derapajele macroecnomice.

Din punctul meu de vedere statul trebuie sa rezolve urmatoarea probelma de optimizare: minimizarea deficitelor si a dezechilibrelor macroeconomice. Iar din punctul meu de vedere o astfel de problema are o solutie superioara daca se incearca rezolvarea ei in afara zonei euro deoarece exista o constrangere impusa de piata care pe termen lung va mentine dezechilibrele macroeconomice mai mici decat in absenta acestei coanstrangeri.

Ceea ce mi se pare interesant este ca nimeni nu vorbeste de motivul cel mai bun pentru aderearea la zona euro a Romaniei: economia este euroizata. Am discutat despre asta aici. si aici

Cititi, va rog si aceasta postare, daca tot e dezbatere publica:

EURO in 2015, prea devreme pentru o economie “mult prea stabila”

May 3, 2012

„Cea mai recenta versiune a programului de convergenta mentine tinta de aderare la zona euro in 2015. Daca prin aceasta se intelege 1 ianuarie 2015, atunci Romania trebuie sa intre in ERM (Exchange Rate Mechanism) la 1 Ianuarie 2013. De ce atata graba?
articol aparut in Finantistii.

Dintre tarile din Est, numai Romania este cea care vrea neaparat sa intre in zona euro cat mai curand. Polonia, Ungaria sau Bulgaria nu iutesc pasul, ba chiar dau ca tinta orizonturi de timp cat mai indepartate. Si niciuna nu sta mai rau din punct de vedere economic: ori la fel, ori mai bine, dar nu mai rau.

Se prea poate ca cei care decid acest lucru in Romania sa vada ceva ce nu vad ceilalti cu pozitii similare in celelalte trei tari. Un beneficiu care sa faca sa merite costul aderarii.

Poate e ceva in conditiile de aderare. Aderarea la zona euro implica atingerea unor tinte nominale: o anumita rata de inflatie, un anumit deficit bugetar, un anumit nivel al datoriei publice, o curba a randamentelor pe piata locala functionala – unde se fac tranzactii nu doar se afiseaza preturi – si mentinerea volatilitatii cursului intr-o banda de +/- 15% timp de doi ani inainte de aderare. Cu alte cuvinte, aceste tinte nominale ar trebui sa arate o economie stabila, o economie de piata functionala ce nu este foarte indatorata.

Inainte de a merge mai departe, merita pusa intrebarea: Credeti ca asemenea tinte pot fi atinse mai usor de o economie emergenta atunci cand este in plina expansiune sau cand cresterea economica e aproape nula? Pentru ca vorbim de tinte nominale, e mult mai usor sa fie atinse atunci cand economia stagneaza.

Si de aici si un motiv clar pentru de a grabi intrarea in zona euro: tintele sunt acum in “raza de actiune” a Romaniei. Decidentii stiu foarte bine ca practicarea unor politici discretionare va duce la “overshooting” imediat ce economia va incepe din nou sa creasca. Pentru ca la un moment dat va creste, nu foarte rapid, dar va creste. In acel moment statul va dori sa “ajute” aceasta crestere si vor aparea iarasi dezechilibre.
Si, din pacate, mai este o problema care trebuie rezolvata si e imposibil de solutionat pana in 2015: convergenta reala la conditiile de competitie din zona euro.

Se pare ca ne incapatanam sa nu invatam din istorie. Exista chiar in aceste momente un grup de tari in zona euro care se lupta sa scape de faliment. Pentru unele a fost inevitabil, dar altele mai spera. Aceste state – PIIGS – au atins la randul lor tintele nominale impuse de tratatul de la Maastricht. Dar, precum Romania, indicatorii care masurau convergenta reala aratau niste economii care erau mult in urma in ceea ce priveste competitivitatea in interiorul zonei euro.

Si totusi au intrat pentru ca sperau sa inchida diferentialul de productivitate in interior cu costuri mai mici. Astazi stim ca lucrurile nu au stat cum si-au propus si ca de fapt decalajul s-a adancit, iar aceste tari sunt intr-o situatie disperata.

Cei care decid pentru noi, fara sa ne intrebe printr-un referendum, de exemplu, se pare ca vor sa ignore ce s-a intamplat cu Grecia, Spania si Portugalia. Intr-un fel ne spun ca “this time is different”. Imi pare rau sa fiu eu acela care sa-i aduca cu picioarele pe pamant, dar o intrare prematura in zona euro poate sa ne trimita inapoi cateva generatii.

Poate ca socul cu lipsa de respect pentru proprietate poate fi inghitit de economie, dar un al doilea – “jucat” pe mana unei aderari premature – ar fi prea mult pentru potentialul de dezvoltare care si asa se zbate putin peste zero.”

De fapt, ce doreste sa spuna simpatica Andreea Paul se rezuma la aceasta fraza: „Nu ai cum să fii la masa cea mai importantă a deciziilor fără să te așezi curajos, nu aplecat, nu smerit, ci curajos în negocierile intrării României în zona Euro.”. Sau, si mai pe scurt, trebuie sa intram grabnic in Zona Euro ca sa fim la „masa cea mai imporanta a deciziilor”. De asemenea, punctul de vedere potrivit caruia: „Peste 3 milioane de români au ales să se integreze individual și activ în zona Euro. România i-a marginalizat și nu a știut să folosească munca și inteligența lor. Nici măcar semnalul lor nu ne trezește din inerția sistemului?! EI AU DAT LEUL PE EURO.” nu arata in mod suficient de ce Romania ar trebui sa se integreze in Zona Euro. Pentru ca nu vorbeste deloc despre reformele ce trebuie facute in economia romaneasca, lucru la care Dl. Citu se refera pe larg si explica ce ar insemna sa aderam la euro fara sa fi facut reformele necesare, inclusiv la nivelul BNR as aduga eu pentru ca acolo cred ca nu s-au facut chiar deloc reformele necesare aderarii tarii noastre la euro. Iar Dl. Citu arata si pericolele unei integrari premature in Eurozona: adancirea dezechilibrelor economice.

Or, reforme in economia romaneasca nu s-au mai prea facut din 2004. Dimpotriva, s-a angajat si se angajeaza masiv la stat, se maresc salariile in sectorul de stat (dublandu-se, nu-i asa, triplandu-se, desigur, intr-un timp extrem de scurt, chiar si imediat daca se poate), nu se respecta tintele de deficit bugetar asumate de Romania prin criteriile de convergenta. Vrem sa ne integram cu companii de stat neperformante, care au o mare multime de angajati. Noi asa vedem integrarea in Eurozona. Pentru ca din 2004 incoace n-am vazut vreun poltician sa vorbeasca despre restructurari in sectorul de stat, despre privatizari nici vorba, tacere totala!

Se observa, de asemenea, la Andreea Paul tentatia femeii frumoase, talentate si de succes care doreste sa provoace: „DAU LEUL PE EURO!”, titlul scris cu litere mari – observati cat de provocator apare si suna!! In schimb nu ne spune nimic despre riscuri, spre exemplu despre PIIGS… Nu pomeneste nimic despre convergenta reala, despre care Dl. Citu ne vorbeste:

„Se pare ca ne incapatanam sa nu invatam din istorie. Exista chiar in aceste momente un grup de tari in zona euro care se lupta sa scape de faliment. Pentru unele a fost inevitabil, dar altele mai spera. Aceste state – PIIGS – au atins la randul lor tintele nominale impuse de tratatul de la Maastricht. Dar, precum Romania, indicatorii care masurau convergenta reala aratau niste economii care erau mult in urma in ceea ce priveste competitivitatea in interiorul zonei euro.” (subl. mea)

si:

Cei care decid pentru noi, fara sa ne intrebe printr-un referendum, de exemplu, se pare ca vor sa ignore ce s-a intamplat cu Grecia, Spania si Portugalia. Intr-un fel ne spun ca “this time is different”. Imi pare rau sa fiu eu acela care sa-i aduca cu picioarele pe pamant, dar o intrare prematura in zona euro poate sa ne trimita inapoi cateva generatii.

Iar cel care spune aceste lucruri, Dl. Citu, e un liberal – in sensul dat de Milton Friedman cuvantului liberal – convins!! Iar din 2012 si pana acum nu s-au schimbat prea multe in economia Romaniei, nici nu s-au facut reforme ca sa zici ca s-a schimbat ceva fundamental sau ca am fi crescut decisiv in competitivitate economica, lucrul pe care il arata si Andreea Paul. Adevarul este ca „dorinta” aceasta de aderare la Eurozona este dictata de motive politice, „sa fim la „masa cea mai imporanta a deciziilor”, ignorandu-se cu totul aspectul si problemele economice reale ale Romaniei!! Trebuie spus si aratat lucrul asta, cu atat mai mult cu cat apetenta pentru reforme, mai ales acum, este extrem de scazuta la politicienii si decidentii nostri. Dimpotriva, inclinatia lor este sa tina, in continuare, in brate un sector de stat mare, neperformant si corupt, pentru a beneficia de voturi. Or, reforma presupune altceva… Ar mai trebui aratat ca nu doar tarile PIIGS au avut probleme serioase cu euro, dar si tari precum Franta, Italia, economii mari, tari dezvoltate, care au inregistrat in ultimii ani un somaj record pe care nu-l vedeai in Germania sau Austria. De aceea chestiunea aderarii tarii noastre la Eurozona cred ca trebuie privita sub aspect economic si la modul realist. In niciun caz basist: „Nu ai cum să fii la masa cea mai importantă a deciziilor fără să te așezi curajos, nu aplecat, nu smerit, ci curajos în negocierile intrării României în zona Euro.”, fraza care imi aminteste de Basescu ce spunea ca „Romania nu e o tara neputincioasa!”. Eu cred ca mai bine e sa fim realisti decat populisti. Cu atat mai mult cu cat n-am prea vazut reforme economice nici pe vremea lui Basescu!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Mai 29, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Contradictii, contraste…

Traim intr-o lume in care, cel putin actualmente, astfel de lucruri – contradictiile si contrastele – apar si se manifesta cu pregnanta.

*

In UE – contradictia: national – european. Este un lucru ce nu a putut fi solutionat inca si constituie una din marile contradictii ale Uniunii Europene. Pentru ca inclusiv armonizarea legislatiei, a standardelor, a politicilor, a intereselor tarilor membre sunt marcate de aceasta contradictie. Care creeaza un conflict evident in Europa de azi. Este adevarat ca acest conflict nu se manifesta, totusi, printr-un razboi. Dar sa ne gandim la Brexit, sa ne gandim la fortele politice populiste si eurosceptice din UE, care dau atata bataie de cap azi celor moderati si care sustin Proiectul European. Conflict nu inseamna neaparat razboi. Nu avem un razboi in Europa, asta nu inseamna ca nu avem un conflict, o situatie conflictuala – de exemplu putem sa ne uitam la pozitia tarilor din Grupul de la Visegrad.

Conflictul asta incepe sa devina evident.

Moneda unica, euro, s-a dorit a fi un fel de guma sau burete cu care sa se poata sterge nu doar aceasta contradictie, dar si diferentele dintre state, pentru ca Europa este eterogena. Iata ca s-a ajuns la un impas, spun unii. Sigur, situatia era anticipata de mai demult – am scris si pe blog despre ce spunea marele economist american Milton Friedman inca din 2003 despre euro, dar si punctul de vedere al altui mare economist american, Paul Krugman. Iar in legatura cu criza datoriilor statelor membre ale UE, v-as recomanda sa (re)cititi acest articol mai vechi. Iar aceasta situatie in care s-a ajuns ma duce cu gandul ca si din acest punct de vedere – al Uniunii Monetare Europene – avem de fapt un conflict in Europa, intre tarile membre UE, desi toata lumea, nu-i asa, declara contrariu.

*

Unde am putea incadra UE, proiectul european? E un proiect de Stanga sau unul ce ar apartine Dreptei? Interesant este ca Stanga a imbratisat acest proiect si cred ca mai mult decat Dreapta europeana… Cel putin asa mi se pare, dar evenimentele recente par a-mi da dreptate…

*

Se putea citi zilele trecute pe burtiera unei televiziuni de stiri ca Donald Trump e bucuros pentru faptul ca UK iese din Uniunea Europeana. Sincer, ca le place unora sau nu, n-am vazut o asemenea atitudine la Vladimir Putin. Jean-Claude Juncker i-a raspuns lui Trump ca vom sustine si noi independenta unor state din SUA… Texas, Ohio…

*

Totusi, SUA a cerut aliatilor ca sa aduca bugetul pentru Aparare al fiecarui stat membru la 2% din PIB. Jens Stoltenberg a pledat pentru acelasi lucru. Cand sefii unei asemenea organizatii cer un astfel de lucru, inseamna, cred, ca ei stiu ceva. De fapt, majorarea bugetului pentru Aparare al statelor membre s-a discutat de mai multa vreme, inclusiv pe vremea Presedintelui Obama, dar, daca nu ma insel, si in cadrul celor mai recente Summituri NATO.

Numai Germania are ceva de comentat. Ba, ca 2% din PIB e nerealist, ba ca ei si-au propus, de fapt, sa ajunga la 2% din PIB, dar asta pana in 2024. Este uluitor cum aceasta tara, care a fost apararata decenii de-a randul de catre SUA si care, in prezent, la cererea justificata a americanilor nu aloca nici macar 2% din PIB pentru Aparare, face niste ifose si nazuri demne de o cauza mai buna. Pana la urma te intrebi ce urmareste aceasta tara, Germania…

*

Contradictia dintre protectionism si economia de piata…

*

Sunt si alte contradictii… Spre exemplu, se manifesta la noi (si nu numai!!) inca si acum, la 27 de ani de la caderea comunismului, contradictia stat-privat.

A iesit fermecatoarea doamna Andreea Paul in apararea societatii Oltchim Rm. Valcea. Pe scurt, nu era de acord cu privatizarea acesteia, desi, trebuie sa recunosc, n-am inteles prea bine: nu e de acord cu privatizarea sau nu e de acord cu modul in care actuala Putere doreste s-o privatizeze. Interesant este ca D-na. Andreea Paul nu a vorbit deloc despre pierderile si datoriile inregistrate de respectiva companie unde, din cate inteleg, statul mai este inca actionar majoritar – v. aici si aici. Interesant este ca, in loc sa-si puna problema unei privatizari reusite, ea era total impotriva privatizarii, sugerand ca ar fi trebuit sa platim noi, din taxe si impozite, sustinerea financiara a respectivei intreprinderi.

De ce? Pentru salvarea brandului. Si a dat exemplu ca in Vest, in tari in care statul are un pachet minoritar de actiuni la o intreprindere, statul s-a implicat activ in salvarea acesteia – exemplul pe care l-a dat a fost Volkswagen, salvandu-se astfel celebrul brand german. D-na. Andreea Paul spunea ca, altminteri, vom ajunge sa nu mai avem niciun brand romanesc, o societate precum Farmec ar fi nevoita sa cumpere materie prima din exterior si ca privatizarea ar insemna somaj.

Cu alte cuvinte, salvarea brandului si somajul rezultat in urma privatizarii, fac inorportuna privatizarea respectivei societati comerciale.

Iar in felul acesta, banuiesc, gandesc destui dintre economistii nostri, fara sa-si puna problema ca, in felul acesta actionand, nu maresti nici competitivitatea, nici performantele intreprinderii, iar pierderile uriase pe care astfel de societati le produc le suportam tot noi, fara niciun folos pentru societate. Folos ar aduce doar o privatizare reusita, chiar daca, in urma acesteia, ar rezulta somaj, dar ar putea relansa respectiva intreprindere.

*

La noi, contradictia stat-privat are numeroase forme de manifestare si mai toate in favoarea statului si in defavoarea sectorului privat. Spre exemplu, cum altfel s-ar putea explica angajarea, in perioada 2004-2009, a unui numar de 500.000 de functionari publici la stat, sporind numarul lor de la 900.000 – numarul maxim sustenabil de catre statul roman, cat a lasat Guvernul Nastase – la 1.400.000, avand in prezent inca in jur de 1.200.000 de angajati la stat.

Ceea ce avem acum, din punct de vedere politic: PSD-ALDE e la Putere. Te astepti ca un partid social-democrat sa fie mai etatist. Ei vor infiintarea a 19 firme de stat in subordinea Primariei Bucuresti… In campania electorala s-au promis cresteri fabuloase de salarii, la stat, desigur. Spitale, de stat, desigur, intinse pe 80 de hectare, mariri ametitoare de salarii in Sanatate. Acum nu mai sunt bani si se maresc intr-un mod amenintator si ingrijorator deficitele (al balantei comerciale, bugetar).

*

Si interesant e ca cel mai mult se fura de la stat… De fapt DE ACOLO se si fura!!!!

*

Octav Bjoza – ca de ce tot copiii lor prin functii gras platite la stat, in conducere. Cred ca s-ar putea face o legatura cu ce spuneam mai sus, cu faptul ca, in aceasta contradictie evidenta stat-privat, de la noi, predomina inca statul, nu privatul. Adica aceasta contradictie e rezolvata in favoarea statului – nu spun si a cetateanului – nu in favoarea privatului.

*

Nu s-a explicat niciodata la modul extrem de clar opiniei publice din Romania doua lucruri:

1). De ce la 10 ani de la aderare, avem zero absorbtie la fondurile europene. Corina Cretu aproape ca plangea la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan.

2). De ce nu se mai fac drumuri in Romania? Ma uitam la pozele date la televizor de la accidentul suferit de Dl. Lucian Isar (ii doresc multa sanatate si insanatosire grabnica!!): un drum sinuos, dar numai cu doua benzi pe care trec atat turisme, dar si camioane de gabarit mare.

La aceste doua intrebari, un raspuns clar n-am auzit. Spre exemplu, la prima intrebare D-na Cretu ar fi trebuit sa recunoasca  in mod deschis ca PSD a dat-o-n bara. In campanie, Ana Birchall il critica de zor pe Ghinea. Si acum se vede ca ei nu sunt in stare nici macae de cat a facut Ghinea. Si, desigur, motivari de genul ca nu stiu ce instutuie nu e acreditata, ca nu stiu ce e legat de IT si tot felul de explicatii de genul asta, nu mai conving pe nimeni.

Problema este urmatoarea: de ce la 10 ani de la aderarea in UE, Romania nu are puse bine la punct mecanismele necesare pentru aabsorbtia in proportie de 100% a fondurilor europene?

*

Elena Udrea a fost condamnata la 6 ani inchisoare in Dosarul „Gala Bute” – v. aici, Elena Udrea a spus de la bun inceput ca sentinta e un abuz, dar si aici cine ii ia apararea Elenei Udrea!!! 😉

Gandindu-ma si la Sebi Ghita, eu cred, mi se pare, ca avem o contradictie in interiorul Sistemului de la noi.

Caci, stau si ma intreb, cum a putut ajunge Elena Udrea ce a ajuns? Si nu ma refer doar la functia de ministru pe care a detinut-o, intr-un minister precum Dezvoltarea Regionala unde se invart multi bani, dar si la faptul ca ea era reprezentanta lui Traian Basescu in politica romaneasca – omul care-i furniza Presedintelui tarii informatii la cald din lumea politica de la noi si despre oamenii politici. Elena Udrea ii cunoastea, cunoastea si ce se intampla la varful SRI. Greu de spus cat anume cunostea…?

Dar nu pentru faptul ca stia prea multe a fost condamnata?

Ea a negat cu vehementa ca ar fi fost vinovata, Basescu i-a sarit in aparare cum era de asteptat. Din cate am inteles eu de la Basescu, sub ea era o coruptie foarte mare, la nivel national, in ministerul pe care il conducea, lucru sesizat de SRI. Si ca ea a luat masuri – dari afara, sanctiuni – dar nu ar fi fost obligatia ei sa anunte DNA – trebuia s-o faca SRI.

Cat stia Elena Udrea si, mai ales, ce anume?

Din cate stiu, informatiile clasificate, unele dintre ele, se tin la secret timp de 30 de ani. Initial, se vorbea, pe surse, desigur, dar si speculatii, ca o paste o pedeapsa de 21 de ani. A luat doar 6 ani, o cincime din 30…

Ar rezulta, dupa acest rationament, ca:

O cincime din cat stie Elena Udrea sunt informatii clasificate strict secret…

*

Insa ar mai fi un lucru de evidentiat: Elena Udrea a ajuns unde a ajuns, promovata fiind de Sistem. In Romania nu prea ai cum sa ajungi intr-o functie in stat altfel, fara sa treci prin furciile caudine ale verificarii Serviciilor si fara sa fii, in consecinta, acceptat de Sistem.

Elena Udrea a fost acceptata de Sistem. A fost acceptata ca sa fie in anturajul Presedintelui, avand acces la informatii valoroase din zona Puterii, inclusiv informatii externe.

Si iata ca, intr-u final, nu-i asa, apoteotic, tot Sistemul a infundat-o!!

Si asta in conditiile in care Sistemul ar fi putut s-o lase in pace, sa-i ofere o portita de scapare. Dar e vorba de prima instanta, asa ca sa vedem ce se va mai intampla…

*

Colaboratorii au primit cu suspendare, numai ea si Obreja cu executare…

*

Fara indoiala ca acolo unde nu avem contradictii si constraste sau nu trebuie sa avem asa ceva, avem in schimb, controverse. Ultima de acest gen a fost: trebuie sau nu revocati din functie procurorul general, Augustin Lazar, si sefa DNA, Laura Codruta Kovesi?

Despre acest subiect puteti citi mai multe aici.

Poate singura problema care ar fi e ca raspunsul la intrebarea de mai sus nu putea fi decat unul singur: NU trebuie sa fie revocati din functie.

De pilda, atata vreme cat Laura Codruta Kovesi are un sprijin direct din partea SUA, a Departamentului de Stat, a domnului ambasador Hans Klemm, e extrem de clar ca ea nu trebuie sa fie revocata din functie. Chiar daca i se face amenintator cu degetul:

„Rezultatele negative pe linia acestei raportari pot repune in discutie in viitor, in raport de faptele constatate, oportunitatea revocarii conducatorilor institutiilor vizate ori a altor masuri institutionale, in conformitate cu Constitutia si legea” (sursa HotNews, evidentiata mai sus).

Insa e foarte clar ca nu doar factorul extern conteaza, iar Laura Codruta Kovesi e doar o parte a Sistemului aflat in contradictie cu sine insusi. Pentru ca in Sistem sunt lupte intestine pe tema asta si nu tot Sistemul e de partea Lulutzei. Cel putin asa am impresia…

Totusi, remarcam aceasta contradictie, cred, evidenta dintre PSD-ALDE pe de o parte si DNA, dar am putea sa luam si o sfera mai ampla – de pilda Justitia, pe de alta parte. Pe terenul atat de favorizator pentru coruptie al Statului.

Poza Saptamanii!!

Donald Trump and Mike Flynn

Fara indoiala ca una din cele mai mari contradictii ale lumii postbelice a fost si ramane cea dintre SUA si Rusia, mostenitoarea fostei URSS.

Legaturile obscure ale Gen. Flynn cu Rusia pareau ca sunt in concordanta cu declaratiile D-lui. Trump si anume ca „e un lucru bun sa ai relatii bune cu Rusia”. Dl. Flynn fusese ales de catre Presedintele Trump in functia de Consilier pe Chestiuni de Securitate Nationala. Dupa care, nu dupa multa vreme, a iesit Sean Spicer, Secretarul de Presa al Casei Albe, sa anunte ca „[…] a level of trust between the President and General Flynn had eroded to the point where he felt he had to make a change […]” – „nivelul de incredere intre Presedinte si Generalul Flynn s-a erodat pana la punctul in care el a simtit nevoia sa faca o schimbare”.

Interesant este ca toate punctele tari si ascutite din campania electorala, incep sa se domoleasca. Pana la urma, SUA s-a inteles si cu Coreea de Sud si Japonia in privinta apararii comune in fata Coreei de Nord. Chestiunea cu „taxa de protectie” a fost lasata mai moale iar NATO nu mai e deloc o organizatie „obsoleta”. Pana la urma, in urma vizitei D-lui. Rex Tillerson la Pekin, descoperim ca relatiile dintre SUA si China sunt cat se poate de bune si ca in ciuda clamarii unui conservatorism inflexibil, ajungem pana la urma la o concluzie mult mai mladioasa: ca SUA si UE au, de fapt, acelasi set de valori, comun – iata doua articole revelatoare in acest sens: aici si aici.

Face impresia ca Trump, cel pe care il stiam in campania electorala, nu mai are nimic comun cu institutia pe care acum o reprezinta – Casa Alba – deci cu Trump, cel de azi, de la Casa Alba.

Iar in ceea ce priveste relatiile bune cu Rusia, D-na. Merkel spune ca „nu va ceda in lupta pentru o relatie buna cu Moscova”. Ce se poate intelege dintr-o asemenea sintagma? Ca, de fapt, nimeni „nu va ceda”, nu-i asa, pentru o relatie buna cu Moscova. Evident, fiecare poate intelege ceea ce doreste…

Aprilie 1, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Unii britanici vor sa iasa din UE, noi dorim sa facem reformele cerute de UE… ?

Stau si ma intreb. Se discuta foarte mult asupra Brexitului. Nu stiu ce se va intampla. Eu cred ca Marea Britanie va ramane, totusi, in cadrul UE. Dar asta e un prilej, asa mi se pare, de a evita o discutie serioasa asupra unor probleme care ne privesc direct.

Pe vremea lui Traian Basescu, Parlamentul a adoptat Tratatul de Guvernanta Fiscala, dar fara sa se fi facut mai intai vreo reforma. Culmea este ca a trecut ceva vreme de atunci si tot nu vedem vreo reforma. Ma refer, desigur, la Raportul de Convergenta al Bancii Central Europene din iunie 2016. Eu v-as ruga sa dati un clic si sa cititi, apoi sa dati un find pe Romania si sa vedeti ce scrie. Ceea ce s-a realizat practic a fost mentinerea deficitului bugetar in criteriile Tratatului de la Maastricht. Insa daca veti citi cu atentie veti vedea ca ar trebui facute mult mai multe reforme. Noi ne-am marginit doar la reducerea deficitului bugetar si consideram ca am facut suficient. Dar lucrurile nu stau chiar asa. Ar trebui facute, de pilda, reforme structurale – lucru de care nu se mai vorbeste la noi de vreo 12 ani. Ar trebui facuta o reforma prin care Banca Nationala sa inceapa sa indeplineasca cerintele de independenta. Si legat de acest subiect s-a asternut la noi o tacere totala. Toata lumea vorbeste despre Brexit numai despre lucrurile astea, care ne privesc direct, nu. Ar trebui dezvoltata „piata de capital, mult mai redusa decat media din Zona Euro si inca nedezvoltata”.

Eu nu spun ca trebuie sa ne apucam acum intr-un mod heirupist ca sa efectuam reformele, nici intr-un mod pompieristic sa vrem sa intram maine in Zona Euro. In schimb aceste reforme sunt necesare pentru modernizarea tarii, pentru a nu mai avea in continuare sistemul comunist si securistic inca prezent la noi si pentru ca Lumea merge inainte, in schimb noi cam stagnam sau cam dam inapoi… De aceea trebuie sa le si facem. Insa ceea ce se intampla e dezamagitor pentru ca s-ar putea sa nu respectam nici tinta de deficit structural si sa iesim din Criteriul de la Maastricht. Trebuie, cred, afirmat clar si spus cu tarie ca Romania nu e o colonie si nici nu va ajunge o colonie daca legile se respecta si reformele vor fi bine conduse. Romania e o tara membra a Uniunii Europene si e bine sa fie asa! Asta nu inseamna ca e o colonie, cum poate ca percep unii lucrurile! O Romanie izolata de Uniunea Europeana – ca sa nu mai fim chipurile o colonie – ar insemna un dezastru major pentru tara noastra. Iar drumul pe care a pasit Romania prin integrarea in NATO si UE este unul ireversibil. Atunci ce mai asteptam? De ce amanam efectuarea acestor reforme fara de care integrarea noastra in UE nu poate fi deplina? Consider ca e o mare greseala, care ne costa destul de mult si scump. Pentru ca ramanerea in urma are un pret destul de mare pe care il vor plati cetatenii si generatiile viitoare.

Inainte de a ne intreba cum ne afecteaza Brexitul, ar trebui sa ne intrebam cum ne afecteaza nerealizarea reformelor cerute pentru integrarea noastra deplina in UE. Sa nu uitam ca nu suntem inca nici membri in Spatiul Schengen si nici in Zona Euro. Or, noi ne intrebam cum ne-ar afecta un eventual Brexit, ignorand total efectuarea reformelor… O atitudine paguboasa pentru ca nu vedem inca bine interesul acestei tari. Iar mentinerea sistemului actual – un hibrid intre cel comunist si cel bazat pe economia de piata – se vede ca nu poate sa conduca catre performanta, sa intareasca initiativa privata si initiativa omului, in general vorbind, consecintele fiind mai degraba negative.

Deocamdata nu s-au vazut abordari curajoase in ceea ce priveste reforma economica.

Iunie 23, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Brexit…

Interesant este ca vorbim si gandim referitor la iesirea Marii Britaniei din Uniune in ideea: ce vom face noi? Adica noi, Romania. Mai putin ce va face UE fara Marea Britanie sau ce va face Marea Britanie fara UE.

Dl. Cameron a propus britanicilor un referendum prin care sa decida daca vor sau nu in UE. Trebuie sa se tina de cuvant. Trebuie sa retinem si faptul ca Dl. Cameron face parte din Partidul Conservator. Lucrul asta poate ca are importanta sa, dar mai sunt si altele…

Eu inteleg pozitia D-lui. Cameron. Dansul n-a fost de acord nici cu Tratatul de Guvernanta Fiscala care consfinteste, consacra hegemonia germana (nu crea franceza!) in Europa. Iar acest lucru este unul din motivele pentru care Marea Britanie ar dori sa iasa din Uniune.

Nu trebuie neaparat sa se inteleaga ca ar fi vorba de orgoliul britanic. Ci si de faptul ca Tratatul de Guvernanta Fiscala nu prea aduce vreun folos sau beneficiu Marii Britanii, asa cum nu aduce vreun folos sau beneficiu nici Frantei, tara membra a Zonei Euro… De fapt, acesta aduce foloase si beneficii doar Germaniei! Inclusiv in ceea ce priveste cheltuirea pe protectie si programe sociale! Evident, o astfel de situatie e inacceptabila pentru Marea Britanie. Franta nu a luat deschis o pozitie, fiind partasa la respectivul Tratat. Marea Britanie s-a detasat chiar si in ciuda presiunilor regimului Obama, care a sustinut UE si dorea un acord economic de liber schimb cu UE, in cazul iesirii Marii Britanii, aceasta excluzandu-se singura de la un asa maret proiect. Totusi, Dl. Cameron ramane consecvent pe pozitie si acum nu poate da inapoi. Cel putin din respect pentru propriul electorat.

Iesirea Marii Britanii din UE ar putea antrena o miscare care sa determine si iesirea altor tari din Uniune. Teama cea mai mare este astfel demantelarea Uniunii Europene. Cu toate acestea euro nu convinge in continuare. Nici Zona Euro. Nu se vorbeste deschis despre un esec al euro sau Zonei Euro, insa tari care si-au pastrat moneda proprie si n-au adoptat Tratatul de Guvernanta Fiscala se simt mult mai bine decat cele care au aderat la euro si/sau au adoptat respectivul Tratat. De fapt, inca demult euro i-a avantajat pe unii si i-a defavorizat pe altii, cum arata marele economist american Milton Friedman. Iar lucrul asta se manifesta si acum.

Nu actuala criza a imigrantilor a determinat pozitia Marii Britanii. Aceasta criza agraveaza, ce-i drept, problemele. Insa nu e determinanta in ceea ce priveste Brexit.

Un articol interesant pe Stirile PRO TV:

BREXIT. Cele patru cerinte ale Marii Britanii si ce inseamna optiunea „cartonasul rosu”. Grecia ameninta ca va bloca acordul

Se arata, printre altele, ca:

Presedintele Consiliului European Donald Tusk a anuntat progrese in negocierile cu Londra asupra mentinerii Marii Britanii in UE si evitarea unui „Brexit”, dar a subliniat ca „mai sunt inca multe de facut”.

UPDATE 17:00 Grecia ameninta ca va bloca un acord la summit daca statele UE nu se angajeaza sa mentina statu quo-ul la frontiere

Grecia le-a cerut partenerilor sai europeni sa mentina statu quo-ul asupra frontierelor pana la 6 martie, data prevazuta a summitului UE-Turcia, amenintand ca in caz contrar va bloca adoptarea concluziilor Consiliului European de la Bruxelles, consacrat si negocierilor privind reformele cerute de Marea Britanie pentru ramanerea in UE, informeaza vineri surse guvernamentale, citate de AFP.

“Solicitam o decizie unanima asupra faptului ca niciun stat nu-si va inchide unilateral frontierele pana la 6 martie (…), in caz contrar guvernul grec nu va accepta textul concluziilor summitului” actual, a precizat aceasta sursa.

Sosirea a peste un milion de refugiati si migranti in Europa anul trecut a provocat reactia unora dintre statele din Europa Centrala, care au impus restrictii la frontiere.

Grecia, principala poarta de intrare a migrantilor, se teme ca mii de refugiati ar putea fi blocati pe teritoriul sau dupa introducerea acestor restrictii unilaterale.

De vineri, la ora locala 08:00 (07:00 GMT), Austria nu mai primeste decat 80 de solicitanti de azil pe zi si 3.200 de migranti in tranzit. Toti trebuie sa se prezinte la postul de trecere a frontierei de la Spielfeld, la granita cu Slovenia, unde a fost instalat un important dispozitiv.

“Daca Austria isi inchide frontierele, va exista un efect de domino catre noi”, a explicat sursa guvernamentala greaca.

“Cancelarul german Angela Merkel s-a angajat sa nu-si schimbe pozitia (pana la 6 martie). Le vom cere celorlalte tari membre sa faca acelasi lucru”, a adaugat aceasta sursa oficiala, sub acoperirea anonimatului.

Potrivit DPA, discutiile in formatul de 28 vor fi reluate la ora locala 15:30 (14:30 GMT), in prezent avand loc discutii bilaterale, a scris pe Twitter Preben Aamann, purtator de cuvant al presedintelui Consiliului European, Donald Tusk.

UPDATE 15:00 Aproape trei sferturi dintre germani cred ca este important ca Marea Britanie sa ramana in UE

73% dintre germani cred ca este important ca Germania sa ramana in cadrul Uniunii Europene (UE), in timp ce 23% au o opinie contrara, indica un sondaj de opinie difuzat vineri, relateaza agentia Reuters.

Sondajul Politbarometer a fost realizat pentru televiziunea publica germana ZDF in perioada 16-18 februarie si publicat dupa ce premierul britanic David Cameron a petrecut o mare parte din noaptea de joi spre vineri discutand la un summit al UE la Bruxelles cu partenerii hotarati sa limiteze concesiile pentru a contribui la mentinerea Regatului Unit in cadrul blocului comunitar.Germania este cel mai puternic membru al UE si are o influenta majora asupra negocierilor cu Londra.

UPDATE 14:00 David Cameron a declarat ca inca nu s-a ajuns la vreun acord, insa este dispus sa continue negocierile chiar si pana duminica

„Asa cum am mai spus, vom semna un acord doar daca Marea Britanie primeste ceea ce are nevoie. O sa continuam sa muncim si o sa fac tot ce imi sta in putinta”, a declarat David Cameron, vineri, la sosirea pentru noi discutii.

Premierul englez a cerut patru lucruri la negocierile pentru evitarea unui Brexit.

1) Evitarea folosirii frazei „o uniune mai inchegata” – Marea Britanie o considera ca pe o cedare a suveranitatii, in timp ce alte state o vad ca pe un pas inainte in implinirea proiectului european.

2) „Frana de urgenta” in privinta beneficiilor imigrantilor – mai exact, englezii vor sa „inghete” platile de ajutoare sociale pentru copiii care traiesc in afara tarii. Totusi, masura s-ar putea aplica numai in cazul imigrantilor care vor ajunge in Marea Britanie de acum incolo. Aici ar putea aparea probleme mari, pentru ca Polonia, Slovacia, Ungaria si Cehia se opun categoric.

3) David Cameron a declarat ca nu ia in considerare sa se alature Zonei Euro, pentru ca nu ar fi in beneficiul tarii sale. In aceste conditii, vrea asigurari ca statele din Zona Euro nu se aliaza impotriva intereselor Marii Britanii.

4) Cartonasul rosu – prin acest mecanism, parlamentele tarilor membre ar putea bloca o initiativa legislativa a Comisiei Europene, daca cel putin 55% din parlamentele nationale voteaza de asemenea impotriva ei.

„Progrese” in cadrul summit-ului

„Pentru moment, pot spune doar ca am facut unele progrese, dar mai sunt inca multe de facut”, a declarat Tusk jurnalistilor, dupa prima zi a unui summit european decisiv la Bruxelles, noteaza AFP.

La randul sau, premierul spaniol Mariano Rajoy s-a declarat optimist cu privire la sansele unui compromis.

„Eu cred ca lucrurile merg bine. Sper ca vom avea un acord maine (vineri)”, a declarat Rajoy jurnalistilor.

Dupa declaratiile in fata presei, Tusk si presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker s-au dus la o intalnire trilaterala cu prim-ministrul britanic David Cameron.

Donald Tusk urmeaza de asemenea sa se intalneasca cu presedintele francez Francois Hollande, prim-ministrul belgian Charles Michel si seful guvernului ceh Bohuslav Sobotka.

De asemenea, este prevazuta o intalnire bilaterala intre Hollande si premierul britanic, mai noteaza France Presse.

Franta se opune oricarui veto al Londrei in ceea ce priveste guvernanta economica, reglementarea serviciilor financiare si consolidarea zonei euro, Marea Britanie nefacand parte din aceasta zona.

Printre altele, presedintele Consiliului European Donald Tusk a anuntat organizarea unei „intalniri speciale” cu Turcia la inceputul lunii martie, dupa ce a reiterat importanta unei actiuni comune cu Ankara pentru a raspunde la criza migratiei in UE.

„Ne propunem sa organizam o intalnire speciala cu Turcia la inceputul lunii martie”, a declarat el, dupa mai mult de sase ore de discutii asupra crizei migratiei la summitul european de la Bruxelles.

„Inainte de aceasta reuniune, erau cei care se indoiau de necesitatea de a rezolva problema crizei refugiatilor impreuna cu Turcia… Am confirmat ca nu exista alternativa la o buna, inteligenta si inteleapta cooperare cu Turcia”, a subliniat la randul sau presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

In joc este aplicarea „planului de actiune” incheiat in octombrie anul trecut intre Turcia si UE, cu scopul de a opri fluxul de migranti din Turcia spre Grecia, fie prin imbunatatirea monitorizarii frontierelor sau gestionarea la fata locului a fluxului de refugiati.

Sefii de stat si de guverndin cele 28 de tari au reafirmat de asemenea „unanim” ca „abordarea trebuie sa fie europeana” si ca masurile luate „de unii singuri nu sunt recomandate”, potrivit lui Juncker.

Cei doi lideri nu au mentionat anume Austria, noteaza France Presse. Dar decizia Vienei de a impune cote zilnice de intrare pe teritoriul austriac solicitantilor de azil si migrantilor in tranzit „a surprins” unele tari, in special cele situate pe ruta migratorie a Balcanilor, potrivit cancelarului german Angela Merkel.

„Decizia austriaca subliniaza urgenta de a reusi”, a pledat dna Merkel.

Omologul ei austriac, Werner Faymann, chiar a aprobat concluziile summitului, potrivit lui Merkel.

„O solutie europeana nu inseamna numai deciziile luate la Bruxelles, ci de asemenea deciziile luate in fiecare capitala. Noi trebuie sa le acceptam, dar in acelasi timp ar trebui sa cautam sa amelioram coordonarea intre aceste decizii”, a pledat Tusk.

„Sper ca dupa ce am vazut ca toate statele membre au adoptat aceasta abordare, ca la urmatoarele noastre intalniri sa avansam cu mai mult curaj spre solutiile prezentate in ultimele luni”, a declarat la randul sau Jean-Claude Juncker.

Summitul european propriu-zis va fi reluat vineri la 10.00 GMT.

Cameron pledeaza in favoarea „unui acord credibil” pentru britanici

Prim-ministrul britanic David Cameron a pledat joi, in fata omologilor sai europeni la summitul de la Bruxelles, in favoarea „unui acord credibil” pentru britanici, care sa rezolve „pentru o generatie” problema relatiilor dintre tara sa si UE, noteaza AFP.

„Avem nevoie de un acord credibil pentru poporul britanic si, prin urmare, exista un numar de domenii asupra carora trebuie sa facem progrese in aceasta seara”, a explicat Cameron in fata reporterilor, dupa un prim schimb de vederi intre cei 28 de lideri din UE asupra reformelor cerute de Londra pentru a evita iesirea din Uniunea Europeana („Brexit”).

El a estimat ca problema locului Marii Britanii in Europa este dezbatuta de „prea mult timp” si ca summitul european care s-a deschis joi si urmeaza sa se incheie vineri ofera „oportunitatea de a rezolva problema pentru o generatie”.

Liderul conservator britanic si-a exprimat dorinta ca un acord „sa fie suficient de puternic pentru a-i convinge pe britanici sa sprijine apartenenta Regatului Unit la Uniunea Europeana”.

Summitul, a adaugat el, ofera „ocazia de a aborda fundamental diferit relatia noastra cu Uniunea Europeana ce ar putea fi rezumata prin formula: +Lasati-ne sa ne traim viata+”.

Hollande: Un acord este posibil, dar el nu trebuie sa impiedice Europa sa avanseze

Presedintele francez François Hollande a estimat joi, la sosirea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ca este posibil un acord pentru evitarea iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana, dar a subliniat ca acesta ‘nu trebuie sa impiedice Europa sa avanseze’, informeaza AFP.

‘Doresc ca Marea Britanie sa ramana in Uniunea Europeana, dar mai presus de toate vreau ca Europa sa poata avansa si sa poata fi mai puternica, si nimeni, niciun sef de guvern, niciun sef de stat nu poate impiedica acest lucru. Europa nu poate fi impiedicata sa avanseze’, a declarat Hollande.

In opinia sa, un acord privind evitarea iesirii Marii Britanii din forul comunitar este posibil intrucat este necesar.

Marea Britanie trebuie sa ramana in Uniunea Europeana, nicio tara nu trebuie sa aiba drept de veto si nicio tara nu trebuie sa se sustraga regulilor comune sau autoritatilor comune – a avertizat seful statului francez.

Summitul UE, care se va incheia vineri, va fi dominat de negocierile intre statele membre pentru a se evita o iesire a Marii Britanii din blocul comunitar.

Daca planul propus de presedintele Consiliului European, Donald Tusk, va fi aprobat de liderii statelor membre, atunci masurile legislative concrete ce vor rezulta vor trebui sa fie votate de Parlamentul European.

In afara asa-numitei ‘frane de urgenta’, ce prevede posibilitatea suspendarii ajutoarelor sociale in conditiile mentionate, planul mai prevede, in principal, si crearea unui asa-numit mecanism al ‘cartonasului rosu’. Prin acest mecanism, parlamentele tarilor membre ar putea bloca o initiativa legislativa a Comisiei Europene, daca cel putin 55% din parlamentele nationale voteaza de asemenea impotriva ei.

Sursa: Agerpres, Data publicarii: 19 Februarie 2016

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

De unde se vede clar pozitia Marii Britanii: e mult mai bine sa fii tara suverana decat sa faci parte dintr-o Uniune indoielnica. Adevarul e ca, cel putin deocamdata, Romania nu a prea castigat multe de pe urma apartenentei sale la UE – asta e o perceptie, cred, generala in Romania si nu departe de adevar. Romania a pierdut o parte importanta din forta de munca, multi alegand sa munceasca in tari din Vest, pe salarii mai mari, in urma distrugerilor economice rezultate in urma restructurarilor de aici. Este o pierdere insemnata, multi ne mai dorind sa se intoarca in tara. De asemenea nu reusim sa atragem fonduri europene asa cum ar trebui. Iar anii de criza au dat foarte mult Romania inapoi, au stricat sectorul privat, care nu s-a mai reparat apoi cum trebuie. In Romania vedem arestari fara sfarsit, sugerate sau mai bine zis impuse din exterior, mai putin cresterea nivelului de trai. Cedarea de suveranitate nu prea a avut efecte benefice, cel putin pana acum.

E foarte interesant un lucru si anume ca nu prea se vorbeste de esecul acestor structuri suprastatale numite Uniuni. A fost, in trecut, esecul Uniunii Sovietice – esec ce se mai resimte si astazi. De ce sa nu ne gandim si la esecul Uniunii Europene. Mergand tot pe ideea Uniunilor, Vladmiri Putin doreste sa faca o Uniune Euroasiatica, cu Rusia in postura de hegemon central. Insa si aceasta Uniune o vad ca pe un esec, asa cum un esec e si Comunitatea Statelor Independente, tinute impreuna prin legaturi de ordin kaghebistic, doar pentru ca Putin sa doarma linistit noaptea…

Si totusi, parca in ciuda evidentelor, sunt unii care sprijina ideea aceasta a Uniunilor, desi de-a lungul Istoriei s-a cam vazut ca nu e o idee viabila… Pentru ca presupun uniformitate si nu diversitate. Presupun un sablon pentru toata lumea, lucru ce evident nemultumeste. Presupun „placinta fixa”, ceea ce conduce la cele mai mari economic fallacies, vorba lui Milton Friedman

Si cu toate acestea sunt unii care incearca cladirea unei lumi in care sa predomine Uniunile sau State Unite si nu statele… Si ma gandesc, pornind de la Statele Unite ale Americii, la Statele Unite ale Europei, la Statele Unite ale Asiei Centrale, la Statele Unite ale Sud-Estului Asiatic, in jurul Chinei…

Februarie 19, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 89 comentarii

Imprumuturile in franci elvetieni…

Bursa

GHEORGHE PIPEREA:

„Situaţia împrumutaţilor în franci elveţieni este mai gravă la noi decât în Ungaria”

Se arata ca:

„Situaţia persoanelor care s-au împrumutat în franci elveţieni este mai gravă în România decât în Ungaria, este de părere avocatul Gheorghe Piperea, doctor în drept.
Domnia sa ne-a explicat: „În timp ce la unguri debitorii îşi plătesc ratele în forinţi, la cursul franc elveţian-forint pe care îl practică banca respectivă, la noi, cei care au de plătit împrumuri contractate în franci elveţieni, fie cumpără această monedă exotică de pe piaţă, la preţuri foarte mari, în cazul în care găsesc să cumpere franci, fie achită în lei la bancă, la cursul zilei, instituţia financiară făcând întâi conversia din lei în euro şi apoi din euro în franci, fiecare dintre cele două operaţiuni presupunând comisioane de 2%”.
În aceste condiţii, există toate motivele pentru ca recenta decizie a Curţii Europene de Justiţie (CJUE) se fie aplicată şi în ţara noastră, după cum ne-a declarat domnul Piperea.
Potrivit acestei hotărâri, dacă până acum unii judecători erau de părere că dosarele care au ca obiect diferenţa de curs valutar din cadrul creditelor în valută nu fac obiectul justiţiei întrucât această diferenţă ar reprezenta parte din preţul creditului, pe viitor instanţele se vor putea pronunţa pe astfel de cazuri, stabilind dacă respectivele clauze contractuale sunt sau nu abuzive.
Referitor la decizia CJUE, Răzvan Horaţiu Radu, agent guvernamental (avocat) al României la Curtea Europeană de Justiţie, ne-a declarat: „Decizia vine în sensul unei jurisprudenţe mai vechi a Curţii de Justiţie a UE care are tendinţa de a asigura un echilibru între consumatori şi bănci. Deşi hotărârea pronunţată priveşte o cauză care se află pe rolul unei instanţe din Ungaria, principiile ce rezultă din ea sunt aplicabile tuturor statelor membre UE. Este de remarcat că CJUE acordă un rol important instanţelor naţionale, în a analiza relaţia dintre consumatori şi bănci acolo unde se ridică probleme privind clauzele abuzive”.
Decizia luată CJUE în cazul Kasler contra OTP Ungaria a stârnit controverse puternice pe piaţa noastră, bancherii şi juriştii interpretând în mod diferit hotărârea Instanţei europene. Chiar şi avocaţii au fost împărţiţi în două tabere de rezoluţia CJUE, unii reprezentându-i pe clienţii bancari, iar alţii fiind apărători ai instituţiilor financiare.
Viceguvernatorul BNR Cristian Popa susţine: „Este greu de imaginat că o monedă exotică aşa cum este francul elveţian ar putea fi 30 de ani atât de ieftină cum era înaintea crizei. Cred că întrebarea fundamentală o punem din punct de vedere al costurilor acoperite şi anume, pe lângă această măsură proactivă de educare a publicului, că trebuie să aibă în vedere în mod distinct riscul valutar al unui împrumut, mai ales într-o monedă ca francul elveţian. Putem discuta acum despre eventuala diferenţă de curs de-a lungul timpului, de cine urmează să fie acoperită. Şi aici trebuie să recunosc că trebuie să mai studiem lucrurile pentru că nu îmi este foarte clar”.
Întrebat de Ziarul BURSA asupra faptului că dobânda variabilă transferă riscurile inflaţioniste la întreprinzător, asigurând profiturile sistemului bancar şi, practic, deturnând misiunea băncii centrale, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat în anul 2008, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a răspuns: „Tocmai de aceea trebuie să ţinem inflaţia jos, asigurând stabilitatea preţurilor şi încrederea că ea se va menţine. Pentru că atunci când inflaţia va fi jos, băncile îşi vor schimba comportamentul. Altminteri, noi, dacă le-am impune acest lucru, am putea chiar să le determinăm pierderi. Băncile, la rândul lor, depind de inflaţie. De aceea, o bancă centrală trebuie să se bată «cu săbii de oţel» pentru o inflaţie scăzută, pentru stabilitatea preţurilor pe termen lung”.
Expunerea în franci elveţieni în totalul creditelor acordate sectorului neguvernamental este de 4,1%, potrivit viceguvernatorului Popa, care spune că rata este mult mai mică în comparaţie cu alte ţări, întrucât o mare parte a împrumuturilor a fost refinanţată în perioada 2009-2010.
Potrivit lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, împrumuturile date în controversata monedă exotică totalizează peste un miliard de lei.
„În aceste condiţii, suma de bani care ar urma să nu mai fie încasată de bănci dacă s-ar stabili că diferenţa de curs valutar plătită în cazul creditelor în franci elveţieni este abuzivă s-ar ridica la maxim câteva sute de milioane de lei, ceea ce, pentru 40 de bănci, câte avem în România, nu este un pericol. Nici pentru cele care au acordat astfel de credite nu reprezintă un pericol”.
Avocatul Piperea consideră că îngheţarea cursului de schimb pentru acest tip de credite la valoarea la care ele au fost acordate nu reprezintă o pierdere pentru instituţiile bancare, „ci o corecţie a modelului de business”: „În primul rând, dacă se va continua în acest mod, din 30% credite neperformante câte sunt acum, probabil se va ajunge la o proporţie de 60%. Nici dacă s-ar solicita restituirea unor sume nu vorbim despre un prejudiciu adus băncilor, pentru că este vorba despre o plată nedatorată”.
Mai mulţi clienţi bancari s-au adresat atât instanţei, cât şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), reclamând, în primul rând, scăderea veniturilor financiare şi creşterea ratelor lunare pentru creditele acordate de bănci, aceasta fiind datorată atât majorărilor de dobândă, cât mai ales creşterilor cursului de schimb valutar, după cum ne-a declarat Marius Dunca, preşedintele ANPC.  „

Capital

Francul elveţian redeschide o rană veche: Ce facem cu creditele în „monede exotice”?

Este un articol datat „vineri, 16 ianuarie 2015”.

Se arata ca:

Decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a elimina pragul de apreciere pentru moneda naţională, de 1,2 franci/euro, a produs panică pe pieţele financiare internaţionale dar şi pe piaţa valutară din România şi a readus în discuţie problema celor care au credite în moneda elveţiană şi s-au confruntat, în anii de după criză, cu o apreciere puternică a francului în raport cu moneda naţională, în care majoritatea obţin veniturile. 

Pe plan extern, francul s-a apreciat cu 30% faţă de euro, imediat după anunţul băncii centrale a Elveţiei iar cursul a coborât sub nivelul de 0,85 franci/euro. În România, Banca Naţională a calculat, joi, un curs de schimb de la 4,3287, în creştere cu aproape 16% faţă de şedinţa anterioară. La băncile comerciale însă, în special acelea care au încă în portofolii credite în franci elveţieni, cotaţiile au depăşit 5 lei pentru un franc.

Majoritatea analiştilor, inclusiv reprezentanţii Băncii Naţionale a României, consideră că aprecierea bruscă a francului a avut la bază reacţia emoţională a investitorilor, care au fost luaţi prin surprindere de decizia Băncii Elveţiei. Dovadă şi faptul că vineri, pe pieţele financiare internaţionale, francul a mai pierdut din aprecierea de joi, oscilând în jurul parităţii cu euro. Pe piaţa din România, însă, francul a continuat să se aprecieze, iar BNR a calculat un curs de 4,4228 lei/franc, în creştere cu aproape 10 bani faţă de joi.

Analiştii susţin că situaţia se va normaliza după ce pieţele financiare vor asimila decizia Băncii Naţionale a Elveţiei. Cu toate acestea, însă, evenimentele din ultimele două zile readuc în discuţie, în România, problema celor care deţin credite în valută, în general, şi în franci elveţieni, în special, şi care s-au trezit cu o rată mult mai mare peste noapte.

Opinia publică este, şi de această dată, împărţită în două tabere! Pe de o parte sunt clienţii păgubiţi, asociaţiile şi avocaţii care îi reprezintă, iar de cealaltă parte băncile care au în portofolii astfel de credite. În context, Banca Naţională a României încearcă să obţină o mediere între cele două părţi.

Clienţii reclamă faptul că, în momentul în care au contractat creditul, respectiv în perioada 2006 – 2008, băncile au profitat de poziţia dominantă şi le-au vândut credite ale căror riscuri nu erau clar explicate. Aceştia acuză şi Banca Naţională a României, pe de o parte pentru că nu a avertizat la timp asupra pericolului pe care îl reprezentau aceste credite, şi, pe de altă parte, pentru că de la momentul izbucnirii crizei nu a forţat băncile să convertească împrumuturile din franci în moneda naţională.

Ce spune BNR

Pe de altă parte, reprezentanţii BNR au reacţionat rapid afirmând că aprecierea francului faţă de leu a fost determinată, exclusiv, de decizia Băncii Naţionale a Elveţiei, şi nu de acţiuni ale BNR. Oficialii băncii centrale susţin că, de-a lungul timpului, instituţia a transmis în piaţă mesaje de avertizare asupra riscurilor pe care le prezentau credite în aşa numitele ‘valute exotice’, respectiv franci elveţieni şi yeni japonezi. În plus, reprezentanţii BNR arată că, la nivelul sistemului bancar, aprecierea francului nu reprezintă un pericol, având în vedere că numai 4,5% din creditele acordate sunt în franci elveţieni, şi doar 3,8% sunt contractate de persoane fizice.

În context, reapare în discuţie subiectul conversiei creditelor din valută în lei, iar Banca Naţională susţine, o dată în plus, că o astfel de măsură ar trebui să survină ca urmare a unor negocieri între clienţi şi bancă şi nu impusă print-un act normativ. Recent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara că este momentul reluării discuţiilor dintre bănci şi clienţi pe marginea creditelor care ‘gâfâie’, dar fără încărcătura emoţionalo-electorală. „Cred că trebuie să ieşim din anumite emoţii care ne-au stăpânit în anul precedent şi să rediscutăm cu băncile, fără încărcătură emoţionalo-electorală, facilităţi de uşurare, cu plata clarificată, nu uşurări din acelea de nu ştim cine plăteşte diferenţa, ci uşurări de tipul reeşalonări, întinderi de scadenţă, regândiri la noile rate de dobândă”, a explicat guvernatorul BNR.

Declaraţia şefului băncii centrale a avut în vedere contextul în care, în 2014, a fost adoptat un act normativ care permitea clienţilor cu venituri reduse să solicite băncilor prelungirea perioadei de creditare cu doi ani, şi, în schimb, să beneficieze din partea statului de o deducere din impozitul pe venit.

Asociaţia Debitorilor cere intervenţia Guvernului

În plus, anul trecut au fost iniţiate o serie de acte normative care promiteau clienţilor conversia creditelor în valută la cursul din momentul încheierii contractului, însă, după alegerile prezidenţiale aceste iniţiative par a fi abandonate.

În aceste condiţii, Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) solicită Guvernului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă care să oblige instituţiile de credit să dea posibilitatea clienţilor să opteze pentru conversia creditelor din valută în moneda naţională, la un curs care nu poate depăşi cu mai mult de 20% cursul din momentul contractării creditului şi fără costuri suplimentare pentru client.

Propunerile AURSF se inspiră atât din Directiva UE 17/2014, cât şi dintr-o recentă decizie definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Galaţi în cazul unui credit acordat în CHF. Reprezentanţii Asociaţiei susţin faptul că înainte de izbucnirea crizei, inclusiv pe fondul unei lipse de reglementare la nivel naţional, consumatorii au fost victimele unor practici de creditare iresponsabile şi netransparente. ‘Consumatorilor le-a fost impusă achiziţia de credite în valută în perioada 2006-2008, în condiţiile în care creditele în moneda naţională aveau costuri de până la 2,5- 3 ori mai mari. Până la OUG 174/decembrie 2008, consumatorii nu intrau în posesia contractului de credit decât în momentul semnării acestuia. Consumatorii au fost de multe ori atraşi de bănci prin oferte de credite cu o dobândă fixă relativ redusă pe perioadă limitată (3, 6 sau 12 luni), urmând ca după expirarea acestui termen costurile creditelor să se majoreze semnificativ’, se mai arată în comunicatul citat.

Rate mai mari

În plus, în condiţiile crizei financiare, consumatorii au plătit rate mult mai mari la credite, cauzate de deprecierea accentuată a leului faţă de francul elveţian: iulie 2007 – curs mediu BNR CHF/leu – 1,8915, iulie 2014 – curs mediu BNR CHF/leu – 3,6294, 16 ianuarie 2015 – curs BNR CHF/leu – 4,4228.

Banca Naţională a Elveţiei a decis, joi, să renunţe la plafonul cursului de schimb de minimum 1,2 franci pe euro, măsură pe care instituţia a adoptat-o în septembrie 2011, pentru a proteja economia elveţiană de criza datoriilor suverane din zona euro. Presiunea pentru renunţarea la plafonul de schimb valutar a crescut în ultimele luni, în condiţiile în care speculaţiile potrivit cărora Banca Centrală Europeană va începe un program de achiziţii de obligaţiuni a dus la deprecierea monedei euro faţă de dolar. În acest condiţii, Banca Elveţiei ar fi trebuit să cumpere agresiv euro pentru a putea menţine minimul cursului de schimb EUR/CHF de 1,20, cumpărări care ar fi produs pierderi instituţiei.

Tot joi, banca centrală a Elveţiei a scăzut rata dobânzii la depozitele la vedere de la -0,25% la -0,75%.”

HotNews

Conversia creditelor in franci elvetieni, masura care a salvat Ungaria

Se arata ca:

Premierul Viktor Orban a spus vineri ca guvernul sau ar fi cazut daca Ungaria nu ar fi convertit in forinti credite ipotecare in franci elvetieni de mai multe miliarde inainte de cresterea masiva din ianuarie a monedei elvetiene.

Executivul de la Budapesta a ordonat la sfarsitul anul trecut bancilor ungare, dintre care circa jumatate sunt cu capital strain, sa converteasca creditele la cursul de atunci.

Daca nu am fi procedat astfel, saltul brusc al francului, venit dupa decizia-soc a Bancii Nationale a Elvetiei de a elimina plafonarea acestuia in raport cu euro ar fi fost catastrofal pentru Ungaria, a declarat vineri intr-un discurs Ludovic Orban.

“Ratele lunare ale celor cu credite ar fi crescut in medie cu 70%. Cred ca guvernatorul bancii centrale, Gyorgy Matolcsy, are dreptate cand spune ca tara nu ar fi fost capabila sa faca fata la asa ceva”, a adaugat premierul ungar.

“Familii s-ar fi destramat si … chiar daca avem o parere buna despre puterea guvernului, acesta probabil ca nu ar fi fost capabil sa sa stapaneasca asa ceva iar tara ar fi cedat haosului”, spune Orban.

In general, aprecierea francului dupa criza financiara a pus deja multi imprumutati in pozitia de a se zbate pentru a-si plati ratele si a incarcat balantele bancilor cu credite neperformante.

Viktor Orban a spus ca a riscat cand l-a numit pe Matolcsy, fostul sau ministru al economiei si “cel mai creativ economist” al tarii, la conducerea bancii centrale in 2013, dar decizia pare acum ca a dat rezultate.

Banca centrala a usurat procesul de conversie furnizand euro din rezerva sa pentru a ajuta institutiile financiare.

Conversia creditelor ipotecare a fost vazuta la acel moment ca inca una dintre politicile neortodoxe ce si-au primit porecla de “Orbanomics”, dar alte tari din regiune unde gospodariile au probleme cu creditele in franci elvetieni se gandesc acum la masuri similare.

Guvernul Romaniei a discutat, la mijlocul lunii martie, in prima lectura, un proiect de lege privind conversia in lei a creditelor in valute care s-au apreciat cu peste 50% fata de leu raportat la momentul contractarii creditului.

Dupa conversia in lei, bancile vor acorda un discount de 15% din valoarea rezultata iar statul va asigura garantii pentru 50% din suma.”

Gandul

Veste bună pentru unii dintre românii cu credite în franci elveţieni

Se arata ca:

Clienţii care şi-au plătit ratele la Volksbank înainte ca banca să decidă îngheţarea cursului leu/franc, măsură menită să-i sprijine pe datornicii afectaţi de aprecierea puternică a acestei monede la începutul anului, au primit înapoi diferenţa de curs.

Astfel, cei care şi-au achitat datoria la bancă după aprecierea francului, dar înainte de data de 20 ianuarie, când banca a decis îngheţarea cursului la referinţa BNR de la finele anului trecut, au primit înapoi diferenţa dintre cursul la care au schimbat francii şi cel de pe 31 decembrie 2014, a precizat Bogdan Neacşu, vicepreşedinte Volksbank, la o conferinţă de specialitate organizată de Finmedia.

Neacşu spune că la banca pe care o reprezintă nu s-au înregistrat probleme cu returnarea creditelor în franci elveţieni după noul val de apreciere a monedei, generat de decizia băncii centrale din Elveţia de a ridica plafonul mnim de 1,2 franci/euro.

„Deocamdată nu am cazuri de genul acesta. Pentru ei situaţia este oarecum neschimbată faţă de 31 decembrie”, a precizaz el, adăugând că „ne-a interesat să vedem cum s-a calmat piaţa. Nu mai văd deviaţii de curs cu două cifre, dar văd fluctuaţii de curs destul de mari”.

Pe 19 ianuarie, Volksbank a decis să îngheţe cursul leu/franc pentru o perioadă de trei luni, până pe 17 aprilie. Banca a ales referinţa din 31 decembrie 2014, respectiv 3,8035 lei/franc. Măsura a fost destinată în mod exclusiv plăţii a trei rate lunare şi a oricăror sume restante.

Referinţa oficială anunţată în acea zi de BNR pentru francul eleveţian a fost cu 19,5% peste valoarea înregistrată cu o zi înaninte ca banca centrală a Elveţiei să renunţe la la plafonul minim de 1,2 franci/euro, decizie care a provocat imediat aprecierea puternică a monedei elveţiene.

Volksbank a vândut în 2014 credite neperformante în valoarea de 490 de milioane de echivalent euro, fiind vorba în mare parte de credite în franci elveţieni. Rata de neperformante a scăzut astfel de la 24% la 7-8%, a mai precizat Neacşu.

Volksbank România va fi preluată de Banca Transilvania, cele două instituţii de credit urmând să acţioneze ca entităţi separate până la finalizarea tranzacţiei.”

Veste bună pentru românii care au credite în FRANCI elveţieni: TB decide ca o româncă să-şi plătească creditul în CHF la cursul de la semnarea contractului

Se arata ca:

Tribunalul Bucureşti a decis ca o româncă să îşi plătească creditul în franci elveţieni la cursul de schimb de la momentul semnării contractului, respectiv 1,8894 lei/CHF, decizia nefiind definitivă.

Instanţa a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele stipulate în convenţia de credit bancar şi a dispus „îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului sus menţionat, la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv, la valoarea 1,8894 lei/CHF”.

Conform deciziei luate pe 1 iulie, care nu este definitivă, banca în cauză – OTP Bank – este obligată să procedeze la calcularea ratelor aferente contractului de credit în funcţie de valoarea leu/CHF de la momentul semnării contractului, aceste rate urmând să fie recalculate de la data semnării contractului şi până la sfârşitul perioadei de contractare, respectiv, 01.07.2037.

Reclamanta, Maria Apostol, ar urma să achite ratele aferente creditului contractat la valoarea de 1,8894 lei/CHF.

Mai mult, instanţa obligă banca să plătească reclamantei sumele achitate în plus în temeiul contractului de credit, rezultate din diferenţa de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil de la data semnării contractului, sume la care urmează să se calculeze si dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora de bancă.

TB a mai constatat şi caracterul abuziv al unei clauze privind comisionul de acordare a creditului şi a decis ca banca să îi plătească reclamantei suma de 6.359 CHF în echivalent lei la cursul BNR din data efectuării plăţii, sumă la care urmează să se calculeze şi dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării acestei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acesteia de către pârâte.

Pe de altă parte, instanţa a respins cererea reclamantei privind restituirea creditului în lei.

Banca este obligată să plătească reclamantei suma de 11.160 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia poate fi contestată în 30 de zile de la comunicarea motivării.

Francul elveţian s-a apreciat puternic de pe 15 ianuarie, când banca centrală a Elveţiei (SNB) a decis să renunţe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro, introdus în septembrie 2011, la momentul la care francul era aproape la paritate faţă de euro. Numai în prima zi după decizia SNB, francul s-a apreciat cu 22,4% faţă de leu, de la 3,7415 lei/CHF la 4,3287 lei/CHF, şi a continuat să crească, atingând un maxim de 4,5817 pe 23 ianuarie.

Până în prezent, cursul a oscilat între 4,1 – 4,3 lei/CHF.

Clienţii cu credite în franci elveţieni au protestat în iunie la Guvern şi, în lunile ianuarie-februarie, în faţa Parlamentului, cerând autorităţilor rezolvarea crizei CHF prin adoptarea unei legi de conversie în lei, la un curs istoric plus un maxim de 20%.

Propunerea a fost dezbătută în Comisia Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, unde s-a încercat pentru o vreme găsirea unei soluţii. Reprezentanţii băncilor şi ai BNR au susţinut însă că o asemenea rezolvare legislativă nu ar fi consituţională, afectând funcţionarea unei pieţe libere, şi au convins parlamentarii în final, prin vocea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, că soluţiile trebuie găsite de fiecare bancă în parte împreună cu clienţii, pe calea negocierii, pentru a se ajunge la împărţirea poverii.

Debitorii au reclamat individual, în repetate rânduri, că negocierile au loc doar la nivel declarativ, însă în realitate instituţiile de credit nu negociază soluţiile cu clienţii, iar variantele pe care le înaintează debitorilor sunt în dezavantajul acestora din urmă, având costuri suplimentare pentru întreg serviciul datoriei.

Grupul clienţilor cu credite în franci a demarat în martie, împreună cu Asociaţia Unilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), un proces de negociere cu şapte bănci (Raiffeisen, Volksbank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Românească, OTP şi Credit Europe Bank) pentru 1.500 de persoane, în baza unei împuterniciri notariale.

Dintre acestea, doar Volksbank, în urma preluării de către Banca Transilvania, a înaintat clienţilor o ofertă concretă, prin care banca preia o parte din povara creditului.

Potrivit ultimelor date ale BNR, în bilanţurile băncilor româneşti figurau la 1 ianuarie 65.495 de credite în franci elveţieni, faţă de 75.000, cât comunicase la momentul apariţiei crizei, pentru finalul lunii noiembrie.

Din totalul acestora, clienţii au solicitat băncilor soluţii de conversie sau restructurare pentru 36.546 de împrumuturi, încluzând şi creditele de la Volksbank, preluată de Banca Transilvania, singura care a avut o ofertă publică de conversie cu reducere substanţială.

Din cele peste 36.000 de cereri, instituţiile de credit au soluţionat până la începutul lunii iunie 15.954, din care circa 40% au reprezentat conversii, iar restul restructurări (inclusiv clienţii Volksbank). Restul de 20.000 de cereri se află în lucru, fără a se garanta vreo soluţionare.

În realitate, având în vedere că multe instituţii bancare şi-au externalizat creditele în CHF către băncile-mamă sau vehicule din alte ţări (Olanda, spre exemplu), totalul împrumuturilor în franci elveţieni ajung la circa 100.000-120.000.”

Dar ce ar trebui sa stie oamenii? Mie nu mi se pare justificat ca banca sa expuna riscurile unor astfel de imprumuturi, deoarece banca nu poate face un curs de monetarism clientilor sai, desi poate ar trebui… 🙂 . Insa oamenii trebuie sa stie ca imprumuturile in moneda straina comporta riscuri incepand cu secunda in care ai semnat contractul de imprumut. In lumea noastra ratele de schimb ale diferitelor monezi sunt flexibile si nici nu se poate altfel intr-o economie de piata libera. Variatiile pot si mai mari sau mai mici. Dupa parerea mea, nu se poate anticipa care va fi curusul pe termen lung. Spre exemplu nu pot sa stiu care va fi cursul euro-dolar american pe termen lung, cat va fi peste 7-8 ani acest curs. Or, din cate am inteles, aceste credite au fost contractate in perioada 2006-2008 si, probabil, acum au ajuns la maturitate. Oamenii ar trebui sa stie ca imprumuturile in moneda straina pe termen lung comporta riscuri foarte mari. Tocmai pentru ca nu poti sa evaluezi evolutia cursului pe termen lung. Daca e termen scurt comporta riscuri, pe termen lung aceste riscuri sporesc!

Oamenii ar mai trebui sa stie ca a te imprumuta in moneda straina inseamna a fi conectat, in acest fel, la realitatile din tara respectiva, care emite, in mod suveran, moneda. De pilda, daca te imprumuti in euro, esti conectat la realitatile din Zona Euro, daca te imprumuti in US$ esti conecatat la realitatile din SUA. Aceste realitati sunt foarte complexe, sunt de natura politica, economica, sociala, monetara etc si de aceea e foarte greu sa ai informatii exacte despre toate acestea. Lipsa de informatii trebuie sa conduca la prudenta celui care se imprumuta.

Putem insa sa avem unele indicii asupra evolutiei cursului. Dupa parerea mea, nu ar trebui sa ne mire ca francul elvetian sau dolarul american s-au apreciat in ultima vreme in raport cu euro. Sa luam US$. Economia americana merge mult mai bine decat cea europeana, s-a pus ordine in cheltuieli, somajul e mult mai redus decat in Eurozona. Toate acestea fac sa creasca increderea in dolarul american si sa scada increderea in euro – mai ales cu crizele cu care se confrunta Zona Euro: Grecia, datorii mari ale statelor, nu se respcta Tratatele constitutive ale Uniunii, nu cred ca gresim daca punem la socoteala si situatia din Ucraina si perspectiva unui potential razboi cu Rusia: toate acestea se repercuteaza asupra monedei unice si o fac sa slabeasca. De asemenea nu trebuie sa ne mire decizia Bancii Nationale a Elvetiei: este absolut normal ceea ce a facut!! Daca ar fi fost dupa mine, as fi facut-o mai repede. De ce este normal? Pentru ca Uniunea Europeana si Zona Euro in special nu si-au rezolvat crizele. Elvetia nu e o tara din Uniunea Europeana si nici din Zona Euro. Crizele Europei macina increderea in euro si atunci unii se gandesc la alternative. Din aceasta cauza a crescut si francul elvetian in valoare pe piata. In cazul Americii, Fed poate oricand si foarte usor sa scada valoarea US$ pe piata, daca ar dori lucrul asta. Insa dolarul creste automat, independent de Fed, datorita situatiei actuale din Zona Euro si a crizei din Ucraina. Fed insa poate incetini sau chiar opri aceasta evolutie, daca doreste. A se consulta cursul – aici si aici. De asemenea cresterea economica a tarii noastre a avut un efect asupra leului: s-a valorizat leul, crescand increderea in moneda noastra.

De aici rezulta ca, in moneda straina, e bine sa te imprumuti pe termen scurt si cu sume mici. Dar in moneda proprie? Dupa parerea mea, e mult mai avantajos sa te imprumuti in moneda proprie pentru ca te imprumuti, de pilda, in lei si trebuie sa restitui tot lei, la dobanda calculata de banca, dar nu mai exista diferenta de curs intre cel de la data efectuarii imprumutului si cel de la data scadentei – lucru care te poate afecta destul de mult la buzunar!!

Am fost intrebat cum consider: pretul la automobile trebuie sau nu trecut in lei? Am raspuns ca trebuie trecut in lei. Si sustin ca e bine sa folosim moneda nationala pentru tranzactii. De exemplu, daca cineva doreste sa-si cumpere un apartament, ar trebui sa stie cati lei costa apartamentul respectiv, nu cati euro sau franci elvetieni.

De ce s-a ajuns aici? De la Revoltutie si cam pana prin anii 2000, economia noastra a trecut printr-o perioada de acuta instabilitate, lucru ce a avut consecinte si asupra monedei nationale. Leul, bunaoara, ajunsese o moneda instabila in sensul ca ajunsese in cadere libera pe masura distrugerilor operate mai mult sau mai putin intentionat in economia romaneasca (si pentru care nu a platit pana acum cineva). In felul acesta, multi ani, leul se devaloriza continuu fata de euro sau dolar. Inflatia ajunsese in anii ’90 la cote ametitoare si a trebuit cativa ani sa se ajunga la o stare de stabilitate si lucrurile sa se linisteasca. Acum avem un curs cat de cat stabil, o inflatie mica, avem si crestere economica, crestere care ar trebui mentinuta si, daca se poate, marita, indiferent de ce culoare politica are guvernul care vine la Putere in Romania. De aceea trebuie folosit mai mult leul in tranzactii, pentru ca increderea in leu a crescut mult fata de situatia din anii ’90. Nu ar trebui sa fie probleme ca pretul unui automobil, indiferent daca e produs in tara sau in strainatate, sa fie in lei, cum e normal, si nu in euro. Nu mai exista motive pentru care sa se procedeze altfel, contrariu.

Chestia asta cu Asociatia pentru Protectia Consumatorilor care efectueaza controale la bancile ce au acordat credite in franci elvetieni – deci numai la acelea (v. si aici) – nu reprezinta altceva decat un populism de stanga demn de o cauza mai buna, dar care nu rezolva absolut nimic. Pentru PSD, cei care nu mai pot plati aceste credite nu reprezinta nimic altceva decat un bazin electoral si, bineinteles, PSD doreste sa arate ca face, ca partid de Stanga, ceva pentru oamenii necajiti. Lucrurile nu se pot rezolva decat prin negociere cu banca, in instanta sau printr-o lege. Intrebarea ar fi de ce la noi nu s-a procedat ca in Ungaria? BNR ar fi trebuit sa procedeze la fel. De ce trebuia procedat asa? Decizia Bancii Nationale a Elvetiei a fost o decizie administrativa. De aceea nu ar fi trebuit sa existe probleme daca s-ar fi raspuns simetric: tot cu o decizie administrativa, cum a facut Banca Centrala a Ungariei. Din pacate, la noi lucrurile s-au agravat in special pentru populatie, de unde se vede ca la BNR e ceva in neregula pentru ca promoveaza politici ce intra in contradictie cu Constitutia tarii… De aceea poate n-ar strica o schimbare la varful BNR, o alta echipa, mai tanara, mult mai competenta la conducerea acestei importante institutii. In definitiv si la urma urmei vorbim de o alta generatie…

Intr-o cu totul alta ordine de idei…

Mult succes cuplului  Jean-Julien Rojer/ Horia Tecau in finala de la Wimbledon, la dublu masculin! Trebuie sa spunem ca am avut o semifinala romaneasca:

Rohan Bopanna/ Florin Mergea –Jean-Julien Rojer/ Horia Tecau (6-4; 2-6; 3-6; 6-4; 11-13), dupa ce perechea Bopanna/Mergea a eliminat in sferturi perechea americana Bob Bryan/Mark Bryan (nr. 1 mondial!!) cu 5-7; 6-4; 7-6; 7-6!! Un sincer bravo pentru baietii nostri!

Iata ce titreaza si Adevarul:

Lumea tenisului îl vede pe Tecău campion la Wimbledon: când vor intra pe teren românul şi partenerul său olandez

Se arata ca:

„Cuplul Horia Tecău / Jean-Julien Rojer va înfrunta perechea Jamie Murray / John Peers (Anglia / Australia), sâmbătă, în ultimul act de dublu. După trei finale pierdute de Tecău la All-England Club, constănţeanul e condamnat să câştige acum.

Horia Tecău a reuşit o performanţă colosală şi urmează să joace a patra finală de dublu la Wimbledon, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

 

Constănţeanul de 30 de ani a explicat cum a reuşit, alături de Jean-Julien Rojer, să tranşeze o semifinală pe muchie de cuţit, performanţă care le-a asigurat celor doi sportivi un cec consistent.

 

După maratonul de peste trei ore cu cuplul Mergea – Bopanna, perechea româno-olandeză porneşte cu prima şansă în finala de sâmbătă.

 

„Tecău şi Rojer joacă grozav“

 

Dintre cele trei finale pierdute de Tecău la Wimbledon, de fiecare dată în echipă cu suedezul Lindstedt, una, cea din 2011, a fost în faţa fraţilor Mike şi Bob Bryan, cei mai buni jucători de dublu din lume şi în acest moment.

 

Acum însă, Mike Bryan e convins că românul poate triumfa, în premieră, la All-England Club.

 

„Sper că va pune capăt seriei. Să pierzi patru finale n-ar fi deloc plăcut şi cred că e momentul ideal pentru el. Tecău şi Rojer joacă grozav, au câştigat câteva meciuri care s-au întins în cinci seturi. Cred că e şansa lui Tecău acum şi că va fi un român câştigător la Wimbledon“, a declarat americanul pentru Digi Sport, postul care transmite Wimbledon în România.

 

„Horia o să câştige“

 

Şi învinşii cuplului Tecău – Rojer din semifinale merg pe mâna celor doi în ultimul act.

 

„Părerea mea e că Horia o să câştige indiferent de adversar, adevărata finală ar fi fost între noi şi ei, aşa am zis de la început“, a afirmat Florin Mergea.

 

„Nu văd de ce ei n-ar putea câştiga titlul, am un sentiment că acum, a patra oară, într-o finală, vor câştiga“, a completat indianul Rohan Bopanna.

 

Tecău a primit încurajări şi din partea jucătorului cu care a pierdut trei finale de dublu la Wimbledon şi care, joi seara, l-a învins, în sferturi, la dublu-mixt.

 

„Sunt foarte fericit pentru că Tecău a ajuns în a patra finală la Wimbledon. Sunt impresionat de performanţele pe care le-a avut alături de Rojer. Sâmbătă, Horia nu trebuie să mai joace alături de mine în finală, aşa că are o şansă să o şi câştige. Măcar l-am bătut pe « nenorocit» la mixt“, a declarat Lindstedt cu zâmbetul pe buze.

 

Începe după ora 18.00

 

Potrivit organizatorilor, finala de dublu masculin se va disputa, sâmbătă, pe terenul central şi va fi al doilea meci.

 

În prima confruntare, de la ora 16.00 (Digi Sport), Serena Williams (SUA, 1 WTA) şi Gabrine Muguruza (Spania, 20 WTA) se vor duela în finala feminină.

 

Apoi, probabil după ora 18.00, va începe confruntarea Tecău / Rojer – Murray / Peers.

 

Adevarul.ro le va oferi iubitorilor tenisului un livetext cu desfăşurarea meciului minut cu minut!”

De consultat si aici.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 10, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

E ceva ce nu se justifica…

… in aceasta criza a datoriilor suverane. Am citit si ultimile comentarii, voi incerca sa-mi expun intr-un mod cat mai clar gandurile in aceasta postare. E ceva ce nu se justiifca! Ceva de neinteles si straniu in toata povestea asta a datoriilor.

Sa ne gandim ca totul a pornit de la lupta dintre comunism si capitalism. Romania, bunaoara, a fost o tara comunista. Teoria spune asa: statul face cheltuieli mari. In comunism intreaga economie era de stat, nu exista sector privat (decat cel putin unul foarte marunt, nesemnificativ). Nu cred ca se va gasi cineva care sa-l faca pe Ceausescu capitalist! 🙂 Cum toata economia era de stat – si nu exista, subliniez, sector privat – te-ai fi asteptat ca statul sa cheltuiasca sume uriase pentru dezvoltare. Mai mult, se vorbea pe vremea lui Ceausescu de asa numitul somaj mascat. Asta nu insemna ca respectivul primea ajutor de somaj, ci era incadrat in campul muncii cu salariu intreg. Te-ai fi asteptat ca statul sa cheltuiasca foarte mult pentru ca sa poata sustine aceasta constructie economica, bazata pe intreprinderi de stat ineficiente si pe sustinerea unui surplus de lucratori, care de fapt ar fi trebuit sa fie someri, dar care erau angajati si primeau un salariu intreg. Cu toate acestea, datoria pe care a avut-o Romania sub Ceausescu, datorie pe care tara noastra a fost obligata s-o plateasca si Ceausescu, cu mari sacrificii, e adevarat, a platit-o, era un mizilic fata de ceea ce vedem in zilele noastre in toata Europa Vestica, nu numai in cazul Greciei – (v. aici). Nicio tara europeana (exista, desigur, si exceptiile de rigoare, ca in orice situatie) nu a reusit sa respecte Tratatul de la Maastricht care, printre altele, prevedea ca datoria publica nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB – am scris despre asta aici. Iar lucrul asta s-a intamplat – tocmai asta e halucinant!! – in conditii capitaliste!!! Teoria despre capitalism, din punctul asta de vedere, e una in esenta destul de simpla: diminuarea rolului statului in economie. Din moment ce primeaza, economic vorbind, sectorul privat, rolul statului se diminueaza – de aici si consecintele: taxe si impozite mici (pentru ca de ce ai plati statului taxe si impozite mari daca rolul sau in economie este mult diminuat?),  libertatea economica. Ceea ce e izbitor de te lasa masca, cum se spune, este ca statele care au un sistem foarte bine pus la punct de protectie sociala – ma refer, de pilda, la Tarile Scandinave – au respectat Tratatul de la Maastricht. De asemenea Romania, cea actuala, unde coruptia e mare, a respectat de asemenea Tratatul de la Maastricht in ceea ce priveste volumul datoriei… In schimb celelalte tari vestice n-au respectat nici una limita maxima de 60% din PIB, nici macar Austria sau Germania!! Lucrul asta ma face sa ma gandesc la faptul ca si daca s-ar fi cheltuit abundent pentru protectie sociala, programe sociale, in tarile care nu au respectat limita maxima de 60% din PIB impusa datoriei publice  de catre Tratatul de la Maastricht, tot nu s-ar fi putut ajunge la un volum atat de mare al datoriei publice. Stateam si ma gandeam, de exemplu, cum a ajuns Belgia sa aiba o datorie de 107% din PIB in 2014… Daca va veti uita pe harta pusa la dispozitie de Statistica Ilustrata a Eurostatului, tarile care au respectat limita maxima de 60% din PIB sunt tarile din vechiul Bloc Estic ( cu mici exceptii: Croatia, Ungaria) si Tarile Scandinave. Atat.

Datoria foarte mare acumulata de tarile vestice nu se poate justifica, mai ales ca aceasta a crescut continuu de la semnarea Tratatului de la Maastricht si pana acum. Dar sa incercam sa vedem totusi… Sa luam, de pilda, Franta. Cum se justifica o datorie care a ajuns in 2014 la 95% din PIB? Sa incercam sa facem o comparatie cu Romania. E clar ca Franta e o tara in care performanta economica e mult mai mare decat in cazul Romaniei. Productivitatea in Franta e mai mare decat in Romania. Franta nu avea nevoie sa aiba o asemenea datorie, atat de mare. Atentie, vorbim de datoria statului, nu a sectorului privat!! Oricate programe sociale s-ar fi adoptat in Franta, este imposibil sa cheltuiesti atat de multi bani. Greu de crezut ca ar fi posibil. Pentru ca intra in contradictie cu productivitatea inalta pe care o intalnim in Franta si nu numai. In asemenea conditii vin, din taxe si impozite – inteleg ca Franta are o fiscalitate ridicata -, suficienti bani in vistieria statului. De ce, atunci, mai e nevoie ca statul sa se indatoreze atat de mult? Cu atat mai mult nu e nevoie de asa ceva. Romania, chiar si in conditii de nivel ridicat al coruptiei, respecta limita maxima a datoriei. Deci nici coruptia, care diminueaza productivitatea, nu poate fi o explicatie plauzibila pentru acest fenomen. Europa Vestica, nu numai Eurozona (Eurozona cu atat mai mult) arata ca o zona calamitata puternic, in care statul are nevoie de foarte multi bani pentru a face fata unei asemenea calamitati. Or, nici vorba de asa ceva, de o asemenea calamitate, Doamne fereste, in Europa de Vest. De aceea in toata povestea asta a datoriilor publice e ceva putred… De aceea eu spuneam aici ca exista un exces de lichiditate ce trebuie cheltuit. Dar mai vine si o alta intrebare: pe ce anume au cheltuit statele vestice acesti bani? Vorbim de sume uriase. Se vorbeste foarte mult despre indatorare, dar mult mai putin daca aceasta e justificata sau nu. Un stat poate oricand sa se indatoreze, fara sa dea nicio explicatie cetatenilor sai. Lucrul e ingrijorator. Adevarul este ca avem de a face cu o opacitate foarte mare, in toata Eurozona, cu privire la aceste datorii publice.

Ciudat e ca, acum, se impune o austeritate paguboasa tuturor acestor state, dar de la semnarea Tratatului de la Maastricht si pana sa se ajunga la asemenea debite mari, nu s-a luat nicio masura ca sa se evite o asemenea situatie. Fara indoiala, Grecia a fost doar punctul slab, gasit cu usurinta… Mie mi se pare ca a fost un atentat la Uniunea Europeana si o incercare de demantelare a Eurozonei, care inca nu s-a oprit. Interesant ce spune laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz intr-un articol din urma cu o luna:

Project Syndicate

Europe’s Last Act?

Se arata ca:

„NEW YORK – European Union leaders continue to play a game of brinkmanship with the Greek government. Greece has met its creditors’ demands far more than halfway. Yet Germany and Greece’s other creditors continue to demand that the country sign on to a program that has proven to be a failure, and that few economists ever thought could, would, or should be implemented.

The swing in Greece’s fiscal position from a large primary deficit to a surplus was almost unprecedented, but the demand that the country achieve a primary surplus of 4.5% of GDP was unconscionable. Unfortunately, at the time that the “troika” – the European Commission, the European Central Bank, and the International Monetary Fund – first included this irresponsible demand in the international financial program for Greece, the country’s authorities had no choice but to accede to it.

The folly of continuing to pursue this program is particularly acute now, given the 25% decline in GDP that Greece has endured since the beginning of the crisis. The troika badly misjudged the macroeconomic effects of the program that they imposed. According to their published forecasts, they believed that, by cutting wages and accepting other austerity measures, Greek exports would increase and the economy would quickly return to growth. They also believed that the first debt restructuring would lead to debt sustainability.

The troika’s forecasts have been wrong, and repeatedly so. And not by a little, but by an enormous amount. Greece’s voters were right to demand a change in course, and their government is right to refuse to sign on to a deeply flawed program.

Having said that, there is room for a deal: Greece has made clear its willingness to engage in continued reforms, and has welcomed Europe’s help in implementing some of them. A dose of reality on the part of Greece’s creditors – about what is achievable, and about the macroeconomic consequences of different fiscal and structural reforms – could provide the basis of an agreement that would be good not only for Greece, but for all of Europe.

Some in Europe, especially in Germany, seem nonchalant about a Greek exit from the eurozone. The market has, they claim, already “priced in” such a rupture. Some even suggest that it would be good for the monetary union.

I believe that such views significantly underestimate both the current and future risks involved. A similar degree of complacency was evident in the United States before the collapse of Lehman Brothers in September 2008. The fragility of America’s banks had been known for a long time – at least since the bankruptcy of Bear Stearns the previous March. Yet, given the lack of transparency (owing in part to weak regulation), both markets and policymakers did not fully appreciate the linkages among financial institutions.

Indeed, the world’s financial system is still feeling the aftershocks of the Lehman collapse. And banks remain non-transparent, and thus at risk. We still don’t know the full extent of linkages among financial institutions, including those arising from non-transparent derivatives and credit default swaps.

In Europe, we can already see some of the consequences of inadequate regulation and the flawed design of the eurozone itself. We know that the structure of the eurozone encourages divergence, not convergence: as capital and talented people leave crisis-hit economies, these countries become less able to repay their debts. As markets grasp that a vicious downward spiral is structurally embedded in the euro, the consequences for the next crisis become profound. And another crisis in inevitable: it is in the very nature of capitalism.

ECB President Mario Draghi’s confidence trick, in the form of his declaration in 2012 that the monetary authorities would do “whatever it takes” to preserve the euro, has worked so far. But the knowledge that the euro is not a binding commitment among its members will make it far less likely to work the next time. Bond yields could spike, and no amount of reassurance by the ECB and Europe’s leaders would suffice to bring them down from stratospheric levels, because the world now knows that they will not do “whatever it takes.” As the example of Greece has shown, they will do only what short-sighted electoral politics demands.

The most important consequence, I fear, is the weakening of European solidarity. The euro was supposed to strengthen it. Instead, it has had the opposite effect.

It is not in the interest of Europe – or the world – to have a country on Europe’s periphery alienated from its neighbors, especially now, when geopolitical instability is already so evident. The neighboring Middle East is in turmoil; the West is attempting to contain a newly aggressive Russia; and China, already the world’s largest source of savings, the largest trading country, and the largest overall economy (in terms of purchasing power parity), is confronting the West with new economic and strategic realities. This is no time for European disunion.

Europe’s leaders viewed themselves as visionaries when they created the euro. They thought they were looking beyond the short-term demands that usually preoccupy political leaders.

Unfortunately, their understanding of economics fell short of their ambition; and the politics of the moment did not permit the creation of the institutional framework that might have enabled the euro to work as intended. Although the single currency was supposed to bring unprecedented prosperity, it is difficult to detect a significant positive effect for the eurozone as a whole in the period before the crisis. In the period since, the adverse effects have been enormous.

The future of Europe and the euro now depends on whether the eurozone’s political leaders can combine a modicum of economic understanding with a visionary sense of, and concern for, European solidarity. We are likely to begin finding out the answer to that existential question in the next few weeks.” (subl. mea)

Voi incerca sa traduc ce am subliniat cu rosu:

Nu este in interesul Europei – sau al lumii – sa aiba o tara de la periferie despartita de vecinii sai, mai ales acum, cand instabilitatea geopolitica este deja evidenta. Zona invecinata a Orientului Mijlociu este in fierbere; Vestul incearca sa retina o noua Rusie agresiva; iar China, deja cea mai mare sursa a lumii de economii, cel mai mare comert, cea mai mare economie globala (in termeni de paritate a puterii de cumparare) confrunta Vestul cu noi realitati economice si strategice. Aceasta nu e vremea pentru sciziunea Europei.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 8, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Despre referendumul din Grecia…

S-a vorbit mult si inca se vorbeste despre recentul referendum organizat in Grecia, punandu-se accent pe democratie. De asemenea sunt si care vorbesc despre premierul grec, Alexis Tsipras, in termeni de genul: „aventurier, iresponsabil”, mai mult decat probabil stiindu-se pe ei insisi… Desigur, astfel de incercari de discreditare a premierului grec nu prea au legatura cu democratia si bunul simt.

Insa nu am intalnit sa se observe faptul ca, de fapt, nu e vorba doar de democratie. Tin cont ca o cultura democratica nu trebuie sa se bazeze neaparat pe referendum, desi la un referendum participa poporul, exercitandu-si democratic un drept, acela de a-si spune, oficial, parerea.

Sunt de acord cu referendumul organizat de Guvernul grec si pot sa-l inteleg pe Tsipras. Eu cred ca acest referendum are trei motivatii:

1. In primul rand era vorba de o chestiune de ordin moral pentru ca populatia trebuia sa duca in continuare tot greul austeritatii impuse de creditori. Populatia a suferit foarte mult de pe urma austeritatii, somajul a inceput sa creasca si a atins cifre record. Intr-o asemenea situatie e normal si moral sa intrebi populatia daca doreste sa continue asa sau nu. In caz contrar Tsipras ar fi putut fi acuzat ca doreste raul populatiei.
2. Eu cred ca Tsipras a dorit sa stie foarte clar ce crede populatia: accepta sau nu masurile Troicii? Da sau nu. Desigur, ar fi putut consulta sondajele de opinie. Dar acestea pot fi manipulate si s-au mai vazut si sondaje gresite. Votul e vot, e oficial si are un caracter clar: atatia au raspuns cu da, atatia cu nu. Aritmetic. Tsipras avea nevoie de acest rezultat pentru ca sa stie daca are sau nu sprijinul populatiei, spre exemplu pentru efectuarea reformelor impuse de Troica.
3. Grecia face parte din Uniunea Europeana si Zona Euro. Grecia nu e o tara izolata si e normal sa comunice cu creditorii, cu Germania si Franta, tarile initiatoare ale Tratatului de Guvernanta Fiscala. Urmau sa aiba, oricum, loc negocieri. Eu cred ca era mai mult decat normal din partea lui Tsipras sa arate creditorilor si celor doua Puteri care au consfintit Compactul Fiscal, care e parerea populatiei. Clar. Fara dubiile ce se pot naste dintr-un sondaj de opinie. Altminteri ar fi putut fi acuzat ca ascunde adevarul Puterilor cu care negociaza sau ca a dat dovada de o regretabila neglijenta neinteresandu-se de ce anume vrea poporul grec.

Dupa cum se poate observa, acest referendum era cat se poate de logic sa fie organizat de catre Guvernul grec. As fi procedat la fel, fara indoiala. Nici nu poti sa sustii niste reforme daca nu ai sprijinul populatiei. E o chestiune politica elementara.

Un raspuns apropo de Grecia

As dori sa prezint aici un raspuns al D-nei. Andreea Paul la un comentariul al meu prin care o intrebam ce parere are despre Grecia:

Romania este in afara deciziei Eurogrupului cu privire la Grecia. Impartasim problemele, dar nu si deciziile pentru ca nu suntem membri ai zonei Euro.

Se arata ca:

Grecia are cea mai mare datorie guvernamentala si cel mai mare somaj din UE. Grecia are o datorie guvernamentala de aproape patru ori si jumatate mai mare raportata la PIB decat Romania. Somajul elen oficial este de 25%, de trei ori si jumatate mai mare decat in Romania.

  • -6 puncte procentuale ajustare bugetara in ambele tari, la timp in Romania, prea tarziu in Grecia

Deficitul bugetar s-a redus cu 6 puncte procentuale in România, de la 8,9% in 2009, la 2,9% in anul 2012, la timp si cu costuri majore. Cu intarziere de trei ani, Grecia isi ajusteaza deficitul cu un salt similar, de la 10,2% in 2011, la 3,5% in 2014, dar rateaza grav onorarea platii datoriilor publice.

  • +6 puncte procentuale crestere a datoriei guvernamentale in ambele tari intre 2011 si 2014

Romania si Grecia au continuat sa se indatoreze in ultimii 3 ani, dar au pornit de la niveluri diferite de indatorare. Cresterea datoriei guvernamentale a Greciei de 6 puncte procentuale, de la 171% la 177% din PIB intre anii 2011 si 2014, este identica cu cea a Romaniei, dar de la 34% la 40% din PIB, in aceeasi perioada.

  • Grecia in Euro, Romania nu

Grecia este membra a UE de 25 de ani, in timp ce Romania a intrat de-abia in al noualea an de apartenenta la spatiul comunitar european.

 

Grecia este de 15 ani in zona Euro, Romania nu e. Asadar, Romania nu participa la deciziile Eurogrupului care vizeaza Grecia. Dar, tot ceea ce se intampla in UE ne vizeaza in mod direct. Impartasim problemele, dar nu si deciziile Eurogrupului pentru ca nu suntem membri ai zonei Euro.”

Evident, recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Iulie 7, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu