Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Contradictii, contraste…

Traim intr-o lume in care, cel putin actualmente, astfel de lucruri – contradictiile si contrastele – apar si se manifesta cu pregnanta.

*

In UE – contradictia: national – european. Este un lucru ce nu a putut fi solutionat inca si constituie una din marile contradictii ale Uniunii Europene. Pentru ca inclusiv armonizarea legislatiei, a standardelor, a politicilor, a intereselor tarilor membre sunt marcate de aceasta contradictie. Care creeaza un conflict evident in Europa de azi. Este adevarat ca acest conflict nu se manifesta, totusi, printr-un razboi. Dar sa ne gandim la Brexit, sa ne gandim la fortele politice populiste si eurosceptice din UE, care dau atata bataie de cap azi celor moderati si care sustin Proiectul European. Conflict nu inseamna neaparat razboi. Nu avem un razboi in Europa, asta nu inseamna ca nu avem un conflict, o situatie conflictuala – de exemplu putem sa ne uitam la pozitia tarilor din Grupul de la Visegrad.

Conflictul asta incepe sa devina evident.

Moneda unica, euro, s-a dorit a fi un fel de guma sau burete cu care sa se poata sterge nu doar aceasta contradictie, dar si diferentele dintre state, pentru ca Europa este eterogena. Iata ca s-a ajuns la un impas, spun unii. Sigur, situatia era anticipata de mai demult – am scris si pe blog despre ce spunea marele economist american Milton Friedman inca din 2003 despre euro, dar si punctul de vedere al altui mare economist american, Paul Krugman. Iar in legatura cu criza datoriilor statelor membre ale UE, v-as recomanda sa (re)cititi acest articol mai vechi. Iar aceasta situatie in care s-a ajuns ma duce cu gandul ca si din acest punct de vedere – al Uniunii Monetare Europene – avem de fapt un conflict in Europa, intre tarile membre UE, desi toata lumea, nu-i asa, declara contrariu.

*

Unde am putea incadra UE, proiectul european? E un proiect de Stanga sau unul ce ar apartine Dreptei? Interesant este ca Stanga a imbratisat acest proiect si cred ca mai mult decat Dreapta europeana… Cel putin asa mi se pare, dar evenimentele recente par a-mi da dreptate…

*

Se putea citi zilele trecute pe burtiera unei televiziuni de stiri ca Donald Trump e bucuros pentru faptul ca UK iese din Uniunea Europeana. Sincer, ca le place unora sau nu, n-am vazut o asemenea atitudine la Vladimir Putin. Jean-Claude Juncker i-a raspuns lui Trump ca vom sustine si noi independenta unor state din SUA… Texas, Ohio…

*

Totusi, SUA a cerut aliatilor ca sa aduca bugetul pentru Aparare al fiecarui stat membru la 2% din PIB. Jens Stoltenberg a pledat pentru acelasi lucru. Cand sefii unei asemenea organizatii cer un astfel de lucru, inseamna, cred, ca ei stiu ceva. De fapt, majorarea bugetului pentru Aparare al statelor membre s-a discutat de mai multa vreme, inclusiv pe vremea Presedintelui Obama, dar, daca nu ma insel, si in cadrul celor mai recente Summituri NATO.

Numai Germania are ceva de comentat. Ba, ca 2% din PIB e nerealist, ba ca ei si-au propus, de fapt, sa ajunga la 2% din PIB, dar asta pana in 2024. Este uluitor cum aceasta tara, care a fost apararata decenii de-a randul de catre SUA si care, in prezent, la cererea justificata a americanilor nu aloca nici macar 2% din PIB pentru Aparare, face niste ifose si nazuri demne de o cauza mai buna. Pana la urma te intrebi ce urmareste aceasta tara, Germania…

*

Contradictia dintre protectionism si economia de piata…

*

Sunt si alte contradictii… Spre exemplu, se manifesta la noi (si nu numai!!) inca si acum, la 27 de ani de la caderea comunismului, contradictia stat-privat.

A iesit fermecatoarea doamna Andreea Paul in apararea societatii Oltchim Rm. Valcea. Pe scurt, nu era de acord cu privatizarea acesteia, desi, trebuie sa recunosc, n-am inteles prea bine: nu e de acord cu privatizarea sau nu e de acord cu modul in care actuala Putere doreste s-o privatizeze. Interesant este ca D-na. Andreea Paul nu a vorbit deloc despre pierderile si datoriile inregistrate de respectiva companie unde, din cate inteleg, statul mai este inca actionar majoritar – v. aici si aici. Interesant este ca, in loc sa-si puna problema unei privatizari reusite, ea era total impotriva privatizarii, sugerand ca ar fi trebuit sa platim noi, din taxe si impozite, sustinerea financiara a respectivei intreprinderi.

De ce? Pentru salvarea brandului. Si a dat exemplu ca in Vest, in tari in care statul are un pachet minoritar de actiuni la o intreprindere, statul s-a implicat activ in salvarea acesteia – exemplul pe care l-a dat a fost Volkswagen, salvandu-se astfel celebrul brand german. D-na. Andreea Paul spunea ca, altminteri, vom ajunge sa nu mai avem niciun brand romanesc, o societate precum Farmec ar fi nevoita sa cumpere materie prima din exterior si ca privatizarea ar insemna somaj.

Cu alte cuvinte, salvarea brandului si somajul rezultat in urma privatizarii, fac inorportuna privatizarea respectivei societati comerciale.

Iar in felul acesta, banuiesc, gandesc destui dintre economistii nostri, fara sa-si puna problema ca, in felul acesta actionand, nu maresti nici competitivitatea, nici performantele intreprinderii, iar pierderile uriase pe care astfel de societati le produc le suportam tot noi, fara niciun folos pentru societate. Folos ar aduce doar o privatizare reusita, chiar daca, in urma acesteia, ar rezulta somaj, dar ar putea relansa respectiva intreprindere.

*

La noi, contradictia stat-privat are numeroase forme de manifestare si mai toate in favoarea statului si in defavoarea sectorului privat. Spre exemplu, cum altfel s-ar putea explica angajarea, in perioada 2004-2009, a unui numar de 500.000 de functionari publici la stat, sporind numarul lor de la 900.000 – numarul maxim sustenabil de catre statul roman, cat a lasat Guvernul Nastase – la 1.400.000, avand in prezent inca in jur de 1.200.000 de angajati la stat.

Ceea ce avem acum, din punct de vedere politic: PSD-ALDE e la Putere. Te astepti ca un partid social-democrat sa fie mai etatist. Ei vor infiintarea a 19 firme de stat in subordinea Primariei Bucuresti… In campania electorala s-au promis cresteri fabuloase de salarii, la stat, desigur. Spitale, de stat, desigur, intinse pe 80 de hectare, mariri ametitoare de salarii in Sanatate. Acum nu mai sunt bani si se maresc intr-un mod amenintator si ingrijorator deficitele (al balantei comerciale, bugetar).

*

Si interesant e ca cel mai mult se fura de la stat… De fapt DE ACOLO se si fura!!!!

*

Octav Bjoza – ca de ce tot copiii lor prin functii gras platite la stat, in conducere. Cred ca s-ar putea face o legatura cu ce spuneam mai sus, cu faptul ca, in aceasta contradictie evidenta stat-privat, de la noi, predomina inca statul, nu privatul. Adica aceasta contradictie e rezolvata in favoarea statului – nu spun si a cetateanului – nu in favoarea privatului.

*

Nu s-a explicat niciodata la modul extrem de clar opiniei publice din Romania doua lucruri:

1). De ce la 10 ani de la aderare, avem zero absorbtie la fondurile europene. Corina Cretu aproape ca plangea la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan.

2). De ce nu se mai fac drumuri in Romania? Ma uitam la pozele date la televizor de la accidentul suferit de Dl. Lucian Isar (ii doresc multa sanatate si insanatosire grabnica!!): un drum sinuos, dar numai cu doua benzi pe care trec atat turisme, dar si camioane de gabarit mare.

La aceste doua intrebari, un raspuns clar n-am auzit. Spre exemplu, la prima intrebare D-na Cretu ar fi trebuit sa recunoasca  in mod deschis ca PSD a dat-o-n bara. In campanie, Ana Birchall il critica de zor pe Ghinea. Si acum se vede ca ei nu sunt in stare nici macae de cat a facut Ghinea. Si, desigur, motivari de genul ca nu stiu ce instutuie nu e acreditata, ca nu stiu ce e legat de IT si tot felul de explicatii de genul asta, nu mai conving pe nimeni.

Problema este urmatoarea: de ce la 10 ani de la aderarea in UE, Romania nu are puse bine la punct mecanismele necesare pentru aabsorbtia in proportie de 100% a fondurilor europene?

*

Elena Udrea a fost condamnata la 6 ani inchisoare in Dosarul „Gala Bute” – v. aici, Elena Udrea a spus de la bun inceput ca sentinta e un abuz, dar si aici cine ii ia apararea Elenei Udrea!!! 😉

Gandindu-ma si la Sebi Ghita, eu cred, mi se pare, ca avem o contradictie in interiorul Sistemului de la noi.

Caci, stau si ma intreb, cum a putut ajunge Elena Udrea ce a ajuns? Si nu ma refer doar la functia de ministru pe care a detinut-o, intr-un minister precum Dezvoltarea Regionala unde se invart multi bani, dar si la faptul ca ea era reprezentanta lui Traian Basescu in politica romaneasca – omul care-i furniza Presedintelui tarii informatii la cald din lumea politica de la noi si despre oamenii politici. Elena Udrea ii cunoastea, cunoastea si ce se intampla la varful SRI. Greu de spus cat anume cunostea…?

Dar nu pentru faptul ca stia prea multe a fost condamnata?

Ea a negat cu vehementa ca ar fi fost vinovata, Basescu i-a sarit in aparare cum era de asteptat. Din cate am inteles eu de la Basescu, sub ea era o coruptie foarte mare, la nivel national, in ministerul pe care il conducea, lucru sesizat de SRI. Si ca ea a luat masuri – dari afara, sanctiuni – dar nu ar fi fost obligatia ei sa anunte DNA – trebuia s-o faca SRI.

Cat stia Elena Udrea si, mai ales, ce anume?

Din cate stiu, informatiile clasificate, unele dintre ele, se tin la secret timp de 30 de ani. Initial, se vorbea, pe surse, desigur, dar si speculatii, ca o paste o pedeapsa de 21 de ani. A luat doar 6 ani, o cincime din 30…

Ar rezulta, dupa acest rationament, ca:

O cincime din cat stie Elena Udrea sunt informatii clasificate strict secret…

*

Insa ar mai fi un lucru de evidentiat: Elena Udrea a ajuns unde a ajuns, promovata fiind de Sistem. In Romania nu prea ai cum sa ajungi intr-o functie in stat altfel, fara sa treci prin furciile caudine ale verificarii Serviciilor si fara sa fii, in consecinta, acceptat de Sistem.

Elena Udrea a fost acceptata de Sistem. A fost acceptata ca sa fie in anturajul Presedintelui, avand acces la informatii valoroase din zona Puterii, inclusiv informatii externe.

Si iata ca, intr-u final, nu-i asa, apoteotic, tot Sistemul a infundat-o!!

Si asta in conditiile in care Sistemul ar fi putut s-o lase in pace, sa-i ofere o portita de scapare. Dar e vorba de prima instanta, asa ca sa vedem ce se va mai intampla…

*

Colaboratorii au primit cu suspendare, numai ea si Obreja cu executare…

*

Fara indoiala ca acolo unde nu avem contradictii si constraste sau nu trebuie sa avem asa ceva, avem in schimb, controverse. Ultima de acest gen a fost: trebuie sau nu revocati din functie procurorul general, Augustin Lazar, si sefa DNA, Laura Codruta Kovesi?

Despre acest subiect puteti citi mai multe aici.

Poate singura problema care ar fi e ca raspunsul la intrebarea de mai sus nu putea fi decat unul singur: NU trebuie sa fie revocati din functie.

De pilda, atata vreme cat Laura Codruta Kovesi are un sprijin direct din partea SUA, a Departamentului de Stat, a domnului ambasador Hans Klemm, e extrem de clar ca ea nu trebuie sa fie revocata din functie. Chiar daca i se face amenintator cu degetul:

„Rezultatele negative pe linia acestei raportari pot repune in discutie in viitor, in raport de faptele constatate, oportunitatea revocarii conducatorilor institutiilor vizate ori a altor masuri institutionale, in conformitate cu Constitutia si legea” (sursa HotNews, evidentiata mai sus).

Insa e foarte clar ca nu doar factorul extern conteaza, iar Laura Codruta Kovesi e doar o parte a Sistemului aflat in contradictie cu sine insusi. Pentru ca in Sistem sunt lupte intestine pe tema asta si nu tot Sistemul e de partea Lulutzei. Cel putin asa am impresia…

Totusi, remarcam aceasta contradictie, cred, evidenta dintre PSD-ALDE pe de o parte si DNA, dar am putea sa luam si o sfera mai ampla – de pilda Justitia, pe de alta parte. Pe terenul atat de favorizator pentru coruptie al Statului.

Poza Saptamanii!!

Donald Trump and Mike Flynn

Fara indoiala ca una din cele mai mari contradictii ale lumii postbelice a fost si ramane cea dintre SUA si Rusia, mostenitoarea fostei URSS.

Legaturile obscure ale Gen. Flynn cu Rusia pareau ca sunt in concordanta cu declaratiile D-lui. Trump si anume ca „e un lucru bun sa ai relatii bune cu Rusia”. Dl. Flynn fusese ales de catre Presedintele Trump in functia de Consilier pe Chestiuni de Securitate Nationala. Dupa care, nu dupa multa vreme, a iesit Sean Spicer, Secretarul de Presa al Casei Albe, sa anunte ca „[…] a level of trust between the President and General Flynn had eroded to the point where he felt he had to make a change […]” – „nivelul de incredere intre Presedinte si Generalul Flynn s-a erodat pana la punctul in care el a simtit nevoia sa faca o schimbare”.

Interesant este ca toate punctele tari si ascutite din campania electorala, incep sa se domoleasca. Pana la urma, SUA s-a inteles si cu Coreea de Sud si Japonia in privinta apararii comune in fata Coreei de Nord. Chestiunea cu „taxa de protectie” a fost lasata mai moale iar NATO nu mai e deloc o organizatie „obsoleta”. Pana la urma, in urma vizitei D-lui. Rex Tillerson la Pekin, descoperim ca relatiile dintre SUA si China sunt cat se poate de bune si ca in ciuda clamarii unui conservatorism inflexibil, ajungem pana la urma la o concluzie mult mai mladioasa: ca SUA si UE au, de fapt, acelasi set de valori, comun – iata doua articole revelatoare in acest sens: aici si aici.

Face impresia ca Trump, cel pe care il stiam in campania electorala, nu mai are nimic comun cu institutia pe care acum o reprezinta – Casa Alba – deci cu Trump, cel de azi, de la Casa Alba.

Iar in ceea ce priveste relatiile bune cu Rusia, D-na. Merkel spune ca „nu va ceda in lupta pentru o relatie buna cu Moscova”. Ce se poate intelege dintr-o asemenea sintagma? Ca, de fapt, nimeni „nu va ceda”, nu-i asa, pentru o relatie buna cu Moscova. Evident, fiecare poate intelege ceea ce doreste…

Aprilie 1, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Unii britanici vor sa iasa din UE, noi dorim sa facem reformele cerute de UE… ?

Stau si ma intreb. Se discuta foarte mult asupra Brexitului. Nu stiu ce se va intampla. Eu cred ca Marea Britanie va ramane, totusi, in cadrul UE. Dar asta e un prilej, asa mi se pare, de a evita o discutie serioasa asupra unor probleme care ne privesc direct.

Pe vremea lui Traian Basescu, Parlamentul a adoptat Tratatul de Guvernanta Fiscala, dar fara sa se fi facut mai intai vreo reforma. Culmea este ca a trecut ceva vreme de atunci si tot nu vedem vreo reforma. Ma refer, desigur, la Raportul de Convergenta al Bancii Central Europene din iunie 2016. Eu v-as ruga sa dati un clic si sa cititi, apoi sa dati un find pe Romania si sa vedeti ce scrie. Ceea ce s-a realizat practic a fost mentinerea deficitului bugetar in criteriile Tratatului de la Maastricht. Insa daca veti citi cu atentie veti vedea ca ar trebui facute mult mai multe reforme. Noi ne-am marginit doar la reducerea deficitului bugetar si consideram ca am facut suficient. Dar lucrurile nu stau chiar asa. Ar trebui facute, de pilda, reforme structurale – lucru de care nu se mai vorbeste la noi de vreo 12 ani. Ar trebui facuta o reforma prin care Banca Nationala sa inceapa sa indeplineasca cerintele de independenta. Si legat de acest subiect s-a asternut la noi o tacere totala. Toata lumea vorbeste despre Brexit numai despre lucrurile astea, care ne privesc direct, nu. Ar trebui dezvoltata „piata de capital, mult mai redusa decat media din Zona Euro si inca nedezvoltata”.

Eu nu spun ca trebuie sa ne apucam acum intr-un mod heirupist ca sa efectuam reformele, nici intr-un mod pompieristic sa vrem sa intram maine in Zona Euro. In schimb aceste reforme sunt necesare pentru modernizarea tarii, pentru a nu mai avea in continuare sistemul comunist si securistic inca prezent la noi si pentru ca Lumea merge inainte, in schimb noi cam stagnam sau cam dam inapoi… De aceea trebuie sa le si facem. Insa ceea ce se intampla e dezamagitor pentru ca s-ar putea sa nu respectam nici tinta de deficit structural si sa iesim din Criteriul de la Maastricht. Trebuie, cred, afirmat clar si spus cu tarie ca Romania nu e o colonie si nici nu va ajunge o colonie daca legile se respecta si reformele vor fi bine conduse. Romania e o tara membra a Uniunii Europene si e bine sa fie asa! Asta nu inseamna ca e o colonie, cum poate ca percep unii lucrurile! O Romanie izolata de Uniunea Europeana – ca sa nu mai fim chipurile o colonie – ar insemna un dezastru major pentru tara noastra. Iar drumul pe care a pasit Romania prin integrarea in NATO si UE este unul ireversibil. Atunci ce mai asteptam? De ce amanam efectuarea acestor reforme fara de care integrarea noastra in UE nu poate fi deplina? Consider ca e o mare greseala, care ne costa destul de mult si scump. Pentru ca ramanerea in urma are un pret destul de mare pe care il vor plati cetatenii si generatiile viitoare.

Inainte de a ne intreba cum ne afecteaza Brexitul, ar trebui sa ne intrebam cum ne afecteaza nerealizarea reformelor cerute pentru integrarea noastra deplina in UE. Sa nu uitam ca nu suntem inca nici membri in Spatiul Schengen si nici in Zona Euro. Or, noi ne intrebam cum ne-ar afecta un eventual Brexit, ignorand total efectuarea reformelor… O atitudine paguboasa pentru ca nu vedem inca bine interesul acestei tari. Iar mentinerea sistemului actual – un hibrid intre cel comunist si cel bazat pe economia de piata – se vede ca nu poate sa conduca catre performanta, sa intareasca initiativa privata si initiativa omului, in general vorbind, consecintele fiind mai degraba negative.

Deocamdata nu s-au vazut abordari curajoase in ceea ce priveste reforma economica.

Iunie 23, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Brexit…

Interesant este ca vorbim si gandim referitor la iesirea Marii Britaniei din Uniune in ideea: ce vom face noi? Adica noi, Romania. Mai putin ce va face UE fara Marea Britanie sau ce va face Marea Britanie fara UE.

Dl. Cameron a propus britanicilor un referendum prin care sa decida daca vor sau nu in UE. Trebuie sa se tina de cuvant. Trebuie sa retinem si faptul ca Dl. Cameron face parte din Partidul Conservator. Lucrul asta poate ca are importanta sa, dar mai sunt si altele…

Eu inteleg pozitia D-lui. Cameron. Dansul n-a fost de acord nici cu Tratatul de Guvernanta Fiscala care consfinteste, consacra hegemonia germana (nu crea franceza!) in Europa. Iar acest lucru este unul din motivele pentru care Marea Britanie ar dori sa iasa din Uniune.

Nu trebuie neaparat sa se inteleaga ca ar fi vorba de orgoliul britanic. Ci si de faptul ca Tratatul de Guvernanta Fiscala nu prea aduce vreun folos sau beneficiu Marii Britanii, asa cum nu aduce vreun folos sau beneficiu nici Frantei, tara membra a Zonei Euro… De fapt, acesta aduce foloase si beneficii doar Germaniei! Inclusiv in ceea ce priveste cheltuirea pe protectie si programe sociale! Evident, o astfel de situatie e inacceptabila pentru Marea Britanie. Franta nu a luat deschis o pozitie, fiind partasa la respectivul Tratat. Marea Britanie s-a detasat chiar si in ciuda presiunilor regimului Obama, care a sustinut UE si dorea un acord economic de liber schimb cu UE, in cazul iesirii Marii Britanii, aceasta excluzandu-se singura de la un asa maret proiect. Totusi, Dl. Cameron ramane consecvent pe pozitie si acum nu poate da inapoi. Cel putin din respect pentru propriul electorat.

Iesirea Marii Britanii din UE ar putea antrena o miscare care sa determine si iesirea altor tari din Uniune. Teama cea mai mare este astfel demantelarea Uniunii Europene. Cu toate acestea euro nu convinge in continuare. Nici Zona Euro. Nu se vorbeste deschis despre un esec al euro sau Zonei Euro, insa tari care si-au pastrat moneda proprie si n-au adoptat Tratatul de Guvernanta Fiscala se simt mult mai bine decat cele care au aderat la euro si/sau au adoptat respectivul Tratat. De fapt, inca demult euro i-a avantajat pe unii si i-a defavorizat pe altii, cum arata marele economist american Milton Friedman. Iar lucrul asta se manifesta si acum.

Nu actuala criza a imigrantilor a determinat pozitia Marii Britanii. Aceasta criza agraveaza, ce-i drept, problemele. Insa nu e determinanta in ceea ce priveste Brexit.

Un articol interesant pe Stirile PRO TV:

BREXIT. Cele patru cerinte ale Marii Britanii si ce inseamna optiunea „cartonasul rosu”. Grecia ameninta ca va bloca acordul

Se arata, printre altele, ca:

Presedintele Consiliului European Donald Tusk a anuntat progrese in negocierile cu Londra asupra mentinerii Marii Britanii in UE si evitarea unui „Brexit”, dar a subliniat ca „mai sunt inca multe de facut”.

UPDATE 17:00 Grecia ameninta ca va bloca un acord la summit daca statele UE nu se angajeaza sa mentina statu quo-ul la frontiere

Grecia le-a cerut partenerilor sai europeni sa mentina statu quo-ul asupra frontierelor pana la 6 martie, data prevazuta a summitului UE-Turcia, amenintand ca in caz contrar va bloca adoptarea concluziilor Consiliului European de la Bruxelles, consacrat si negocierilor privind reformele cerute de Marea Britanie pentru ramanerea in UE, informeaza vineri surse guvernamentale, citate de AFP.

“Solicitam o decizie unanima asupra faptului ca niciun stat nu-si va inchide unilateral frontierele pana la 6 martie (…), in caz contrar guvernul grec nu va accepta textul concluziilor summitului” actual, a precizat aceasta sursa.

Sosirea a peste un milion de refugiati si migranti in Europa anul trecut a provocat reactia unora dintre statele din Europa Centrala, care au impus restrictii la frontiere.

Grecia, principala poarta de intrare a migrantilor, se teme ca mii de refugiati ar putea fi blocati pe teritoriul sau dupa introducerea acestor restrictii unilaterale.

De vineri, la ora locala 08:00 (07:00 GMT), Austria nu mai primeste decat 80 de solicitanti de azil pe zi si 3.200 de migranti in tranzit. Toti trebuie sa se prezinte la postul de trecere a frontierei de la Spielfeld, la granita cu Slovenia, unde a fost instalat un important dispozitiv.

“Daca Austria isi inchide frontierele, va exista un efect de domino catre noi”, a explicat sursa guvernamentala greaca.

“Cancelarul german Angela Merkel s-a angajat sa nu-si schimbe pozitia (pana la 6 martie). Le vom cere celorlalte tari membre sa faca acelasi lucru”, a adaugat aceasta sursa oficiala, sub acoperirea anonimatului.

Potrivit DPA, discutiile in formatul de 28 vor fi reluate la ora locala 15:30 (14:30 GMT), in prezent avand loc discutii bilaterale, a scris pe Twitter Preben Aamann, purtator de cuvant al presedintelui Consiliului European, Donald Tusk.

UPDATE 15:00 Aproape trei sferturi dintre germani cred ca este important ca Marea Britanie sa ramana in UE

73% dintre germani cred ca este important ca Germania sa ramana in cadrul Uniunii Europene (UE), in timp ce 23% au o opinie contrara, indica un sondaj de opinie difuzat vineri, relateaza agentia Reuters.

Sondajul Politbarometer a fost realizat pentru televiziunea publica germana ZDF in perioada 16-18 februarie si publicat dupa ce premierul britanic David Cameron a petrecut o mare parte din noaptea de joi spre vineri discutand la un summit al UE la Bruxelles cu partenerii hotarati sa limiteze concesiile pentru a contribui la mentinerea Regatului Unit in cadrul blocului comunitar.Germania este cel mai puternic membru al UE si are o influenta majora asupra negocierilor cu Londra.

UPDATE 14:00 David Cameron a declarat ca inca nu s-a ajuns la vreun acord, insa este dispus sa continue negocierile chiar si pana duminica

„Asa cum am mai spus, vom semna un acord doar daca Marea Britanie primeste ceea ce are nevoie. O sa continuam sa muncim si o sa fac tot ce imi sta in putinta”, a declarat David Cameron, vineri, la sosirea pentru noi discutii.

Premierul englez a cerut patru lucruri la negocierile pentru evitarea unui Brexit.

1) Evitarea folosirii frazei „o uniune mai inchegata” – Marea Britanie o considera ca pe o cedare a suveranitatii, in timp ce alte state o vad ca pe un pas inainte in implinirea proiectului european.

2) „Frana de urgenta” in privinta beneficiilor imigrantilor – mai exact, englezii vor sa „inghete” platile de ajutoare sociale pentru copiii care traiesc in afara tarii. Totusi, masura s-ar putea aplica numai in cazul imigrantilor care vor ajunge in Marea Britanie de acum incolo. Aici ar putea aparea probleme mari, pentru ca Polonia, Slovacia, Ungaria si Cehia se opun categoric.

3) David Cameron a declarat ca nu ia in considerare sa se alature Zonei Euro, pentru ca nu ar fi in beneficiul tarii sale. In aceste conditii, vrea asigurari ca statele din Zona Euro nu se aliaza impotriva intereselor Marii Britanii.

4) Cartonasul rosu – prin acest mecanism, parlamentele tarilor membre ar putea bloca o initiativa legislativa a Comisiei Europene, daca cel putin 55% din parlamentele nationale voteaza de asemenea impotriva ei.

„Progrese” in cadrul summit-ului

„Pentru moment, pot spune doar ca am facut unele progrese, dar mai sunt inca multe de facut”, a declarat Tusk jurnalistilor, dupa prima zi a unui summit european decisiv la Bruxelles, noteaza AFP.

La randul sau, premierul spaniol Mariano Rajoy s-a declarat optimist cu privire la sansele unui compromis.

„Eu cred ca lucrurile merg bine. Sper ca vom avea un acord maine (vineri)”, a declarat Rajoy jurnalistilor.

Dupa declaratiile in fata presei, Tusk si presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker s-au dus la o intalnire trilaterala cu prim-ministrul britanic David Cameron.

Donald Tusk urmeaza de asemenea sa se intalneasca cu presedintele francez Francois Hollande, prim-ministrul belgian Charles Michel si seful guvernului ceh Bohuslav Sobotka.

De asemenea, este prevazuta o intalnire bilaterala intre Hollande si premierul britanic, mai noteaza France Presse.

Franta se opune oricarui veto al Londrei in ceea ce priveste guvernanta economica, reglementarea serviciilor financiare si consolidarea zonei euro, Marea Britanie nefacand parte din aceasta zona.

Printre altele, presedintele Consiliului European Donald Tusk a anuntat organizarea unei „intalniri speciale” cu Turcia la inceputul lunii martie, dupa ce a reiterat importanta unei actiuni comune cu Ankara pentru a raspunde la criza migratiei in UE.

„Ne propunem sa organizam o intalnire speciala cu Turcia la inceputul lunii martie”, a declarat el, dupa mai mult de sase ore de discutii asupra crizei migratiei la summitul european de la Bruxelles.

„Inainte de aceasta reuniune, erau cei care se indoiau de necesitatea de a rezolva problema crizei refugiatilor impreuna cu Turcia… Am confirmat ca nu exista alternativa la o buna, inteligenta si inteleapta cooperare cu Turcia”, a subliniat la randul sau presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

In joc este aplicarea „planului de actiune” incheiat in octombrie anul trecut intre Turcia si UE, cu scopul de a opri fluxul de migranti din Turcia spre Grecia, fie prin imbunatatirea monitorizarii frontierelor sau gestionarea la fata locului a fluxului de refugiati.

Sefii de stat si de guverndin cele 28 de tari au reafirmat de asemenea „unanim” ca „abordarea trebuie sa fie europeana” si ca masurile luate „de unii singuri nu sunt recomandate”, potrivit lui Juncker.

Cei doi lideri nu au mentionat anume Austria, noteaza France Presse. Dar decizia Vienei de a impune cote zilnice de intrare pe teritoriul austriac solicitantilor de azil si migrantilor in tranzit „a surprins” unele tari, in special cele situate pe ruta migratorie a Balcanilor, potrivit cancelarului german Angela Merkel.

„Decizia austriaca subliniaza urgenta de a reusi”, a pledat dna Merkel.

Omologul ei austriac, Werner Faymann, chiar a aprobat concluziile summitului, potrivit lui Merkel.

„O solutie europeana nu inseamna numai deciziile luate la Bruxelles, ci de asemenea deciziile luate in fiecare capitala. Noi trebuie sa le acceptam, dar in acelasi timp ar trebui sa cautam sa amelioram coordonarea intre aceste decizii”, a pledat Tusk.

„Sper ca dupa ce am vazut ca toate statele membre au adoptat aceasta abordare, ca la urmatoarele noastre intalniri sa avansam cu mai mult curaj spre solutiile prezentate in ultimele luni”, a declarat la randul sau Jean-Claude Juncker.

Summitul european propriu-zis va fi reluat vineri la 10.00 GMT.

Cameron pledeaza in favoarea „unui acord credibil” pentru britanici

Prim-ministrul britanic David Cameron a pledat joi, in fata omologilor sai europeni la summitul de la Bruxelles, in favoarea „unui acord credibil” pentru britanici, care sa rezolve „pentru o generatie” problema relatiilor dintre tara sa si UE, noteaza AFP.

„Avem nevoie de un acord credibil pentru poporul britanic si, prin urmare, exista un numar de domenii asupra carora trebuie sa facem progrese in aceasta seara”, a explicat Cameron in fata reporterilor, dupa un prim schimb de vederi intre cei 28 de lideri din UE asupra reformelor cerute de Londra pentru a evita iesirea din Uniunea Europeana („Brexit”).

El a estimat ca problema locului Marii Britanii in Europa este dezbatuta de „prea mult timp” si ca summitul european care s-a deschis joi si urmeaza sa se incheie vineri ofera „oportunitatea de a rezolva problema pentru o generatie”.

Liderul conservator britanic si-a exprimat dorinta ca un acord „sa fie suficient de puternic pentru a-i convinge pe britanici sa sprijine apartenenta Regatului Unit la Uniunea Europeana”.

Summitul, a adaugat el, ofera „ocazia de a aborda fundamental diferit relatia noastra cu Uniunea Europeana ce ar putea fi rezumata prin formula: +Lasati-ne sa ne traim viata+”.

Hollande: Un acord este posibil, dar el nu trebuie sa impiedice Europa sa avanseze

Presedintele francez François Hollande a estimat joi, la sosirea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ca este posibil un acord pentru evitarea iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana, dar a subliniat ca acesta ‘nu trebuie sa impiedice Europa sa avanseze’, informeaza AFP.

‘Doresc ca Marea Britanie sa ramana in Uniunea Europeana, dar mai presus de toate vreau ca Europa sa poata avansa si sa poata fi mai puternica, si nimeni, niciun sef de guvern, niciun sef de stat nu poate impiedica acest lucru. Europa nu poate fi impiedicata sa avanseze’, a declarat Hollande.

In opinia sa, un acord privind evitarea iesirii Marii Britanii din forul comunitar este posibil intrucat este necesar.

Marea Britanie trebuie sa ramana in Uniunea Europeana, nicio tara nu trebuie sa aiba drept de veto si nicio tara nu trebuie sa se sustraga regulilor comune sau autoritatilor comune – a avertizat seful statului francez.

Summitul UE, care se va incheia vineri, va fi dominat de negocierile intre statele membre pentru a se evita o iesire a Marii Britanii din blocul comunitar.

Daca planul propus de presedintele Consiliului European, Donald Tusk, va fi aprobat de liderii statelor membre, atunci masurile legislative concrete ce vor rezulta vor trebui sa fie votate de Parlamentul European.

In afara asa-numitei ‘frane de urgenta’, ce prevede posibilitatea suspendarii ajutoarelor sociale in conditiile mentionate, planul mai prevede, in principal, si crearea unui asa-numit mecanism al ‘cartonasului rosu’. Prin acest mecanism, parlamentele tarilor membre ar putea bloca o initiativa legislativa a Comisiei Europene, daca cel putin 55% din parlamentele nationale voteaza de asemenea impotriva ei.

Sursa: Agerpres, Data publicarii: 19 Februarie 2016

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

De unde se vede clar pozitia Marii Britanii: e mult mai bine sa fii tara suverana decat sa faci parte dintr-o Uniune indoielnica. Adevarul e ca, cel putin deocamdata, Romania nu a prea castigat multe de pe urma apartenentei sale la UE – asta e o perceptie, cred, generala in Romania si nu departe de adevar. Romania a pierdut o parte importanta din forta de munca, multi alegand sa munceasca in tari din Vest, pe salarii mai mari, in urma distrugerilor economice rezultate in urma restructurarilor de aici. Este o pierdere insemnata, multi ne mai dorind sa se intoarca in tara. De asemenea nu reusim sa atragem fonduri europene asa cum ar trebui. Iar anii de criza au dat foarte mult Romania inapoi, au stricat sectorul privat, care nu s-a mai reparat apoi cum trebuie. In Romania vedem arestari fara sfarsit, sugerate sau mai bine zis impuse din exterior, mai putin cresterea nivelului de trai. Cedarea de suveranitate nu prea a avut efecte benefice, cel putin pana acum.

E foarte interesant un lucru si anume ca nu prea se vorbeste de esecul acestor structuri suprastatale numite Uniuni. A fost, in trecut, esecul Uniunii Sovietice – esec ce se mai resimte si astazi. De ce sa nu ne gandim si la esecul Uniunii Europene. Mergand tot pe ideea Uniunilor, Vladmiri Putin doreste sa faca o Uniune Euroasiatica, cu Rusia in postura de hegemon central. Insa si aceasta Uniune o vad ca pe un esec, asa cum un esec e si Comunitatea Statelor Independente, tinute impreuna prin legaturi de ordin kaghebistic, doar pentru ca Putin sa doarma linistit noaptea…

Si totusi, parca in ciuda evidentelor, sunt unii care sprijina ideea aceasta a Uniunilor, desi de-a lungul Istoriei s-a cam vazut ca nu e o idee viabila… Pentru ca presupun uniformitate si nu diversitate. Presupun un sablon pentru toata lumea, lucru ce evident nemultumeste. Presupun „placinta fixa”, ceea ce conduce la cele mai mari economic fallacies, vorba lui Milton Friedman

Si cu toate acestea sunt unii care incearca cladirea unei lumi in care sa predomine Uniunile sau State Unite si nu statele… Si ma gandesc, pornind de la Statele Unite ale Americii, la Statele Unite ale Europei, la Statele Unite ale Asiei Centrale, la Statele Unite ale Sud-Estului Asiatic, in jurul Chinei…

Februarie 19, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 89 comentarii

Imprumuturile in franci elvetieni…

Bursa

GHEORGHE PIPEREA:

„Situaţia împrumutaţilor în franci elveţieni este mai gravă la noi decât în Ungaria”

Se arata ca:

„Situaţia persoanelor care s-au împrumutat în franci elveţieni este mai gravă în România decât în Ungaria, este de părere avocatul Gheorghe Piperea, doctor în drept.
Domnia sa ne-a explicat: „În timp ce la unguri debitorii îşi plătesc ratele în forinţi, la cursul franc elveţian-forint pe care îl practică banca respectivă, la noi, cei care au de plătit împrumuri contractate în franci elveţieni, fie cumpără această monedă exotică de pe piaţă, la preţuri foarte mari, în cazul în care găsesc să cumpere franci, fie achită în lei la bancă, la cursul zilei, instituţia financiară făcând întâi conversia din lei în euro şi apoi din euro în franci, fiecare dintre cele două operaţiuni presupunând comisioane de 2%”.
În aceste condiţii, există toate motivele pentru ca recenta decizie a Curţii Europene de Justiţie (CJUE) se fie aplicată şi în ţara noastră, după cum ne-a declarat domnul Piperea.
Potrivit acestei hotărâri, dacă până acum unii judecători erau de părere că dosarele care au ca obiect diferenţa de curs valutar din cadrul creditelor în valută nu fac obiectul justiţiei întrucât această diferenţă ar reprezenta parte din preţul creditului, pe viitor instanţele se vor putea pronunţa pe astfel de cazuri, stabilind dacă respectivele clauze contractuale sunt sau nu abuzive.
Referitor la decizia CJUE, Răzvan Horaţiu Radu, agent guvernamental (avocat) al României la Curtea Europeană de Justiţie, ne-a declarat: „Decizia vine în sensul unei jurisprudenţe mai vechi a Curţii de Justiţie a UE care are tendinţa de a asigura un echilibru între consumatori şi bănci. Deşi hotărârea pronunţată priveşte o cauză care se află pe rolul unei instanţe din Ungaria, principiile ce rezultă din ea sunt aplicabile tuturor statelor membre UE. Este de remarcat că CJUE acordă un rol important instanţelor naţionale, în a analiza relaţia dintre consumatori şi bănci acolo unde se ridică probleme privind clauzele abuzive”.
Decizia luată CJUE în cazul Kasler contra OTP Ungaria a stârnit controverse puternice pe piaţa noastră, bancherii şi juriştii interpretând în mod diferit hotărârea Instanţei europene. Chiar şi avocaţii au fost împărţiţi în două tabere de rezoluţia CJUE, unii reprezentându-i pe clienţii bancari, iar alţii fiind apărători ai instituţiilor financiare.
Viceguvernatorul BNR Cristian Popa susţine: „Este greu de imaginat că o monedă exotică aşa cum este francul elveţian ar putea fi 30 de ani atât de ieftină cum era înaintea crizei. Cred că întrebarea fundamentală o punem din punct de vedere al costurilor acoperite şi anume, pe lângă această măsură proactivă de educare a publicului, că trebuie să aibă în vedere în mod distinct riscul valutar al unui împrumut, mai ales într-o monedă ca francul elveţian. Putem discuta acum despre eventuala diferenţă de curs de-a lungul timpului, de cine urmează să fie acoperită. Şi aici trebuie să recunosc că trebuie să mai studiem lucrurile pentru că nu îmi este foarte clar”.
Întrebat de Ziarul BURSA asupra faptului că dobânda variabilă transferă riscurile inflaţioniste la întreprinzător, asigurând profiturile sistemului bancar şi, practic, deturnând misiunea băncii centrale, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat în anul 2008, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a răspuns: „Tocmai de aceea trebuie să ţinem inflaţia jos, asigurând stabilitatea preţurilor şi încrederea că ea se va menţine. Pentru că atunci când inflaţia va fi jos, băncile îşi vor schimba comportamentul. Altminteri, noi, dacă le-am impune acest lucru, am putea chiar să le determinăm pierderi. Băncile, la rândul lor, depind de inflaţie. De aceea, o bancă centrală trebuie să se bată «cu săbii de oţel» pentru o inflaţie scăzută, pentru stabilitatea preţurilor pe termen lung”.
Expunerea în franci elveţieni în totalul creditelor acordate sectorului neguvernamental este de 4,1%, potrivit viceguvernatorului Popa, care spune că rata este mult mai mică în comparaţie cu alte ţări, întrucât o mare parte a împrumuturilor a fost refinanţată în perioada 2009-2010.
Potrivit lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, împrumuturile date în controversata monedă exotică totalizează peste un miliard de lei.
„În aceste condiţii, suma de bani care ar urma să nu mai fie încasată de bănci dacă s-ar stabili că diferenţa de curs valutar plătită în cazul creditelor în franci elveţieni este abuzivă s-ar ridica la maxim câteva sute de milioane de lei, ceea ce, pentru 40 de bănci, câte avem în România, nu este un pericol. Nici pentru cele care au acordat astfel de credite nu reprezintă un pericol”.
Avocatul Piperea consideră că îngheţarea cursului de schimb pentru acest tip de credite la valoarea la care ele au fost acordate nu reprezintă o pierdere pentru instituţiile bancare, „ci o corecţie a modelului de business”: „În primul rând, dacă se va continua în acest mod, din 30% credite neperformante câte sunt acum, probabil se va ajunge la o proporţie de 60%. Nici dacă s-ar solicita restituirea unor sume nu vorbim despre un prejudiciu adus băncilor, pentru că este vorba despre o plată nedatorată”.
Mai mulţi clienţi bancari s-au adresat atât instanţei, cât şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), reclamând, în primul rând, scăderea veniturilor financiare şi creşterea ratelor lunare pentru creditele acordate de bănci, aceasta fiind datorată atât majorărilor de dobândă, cât mai ales creşterilor cursului de schimb valutar, după cum ne-a declarat Marius Dunca, preşedintele ANPC.  „

Capital

Francul elveţian redeschide o rană veche: Ce facem cu creditele în „monede exotice”?

Este un articol datat „vineri, 16 ianuarie 2015”.

Se arata ca:

Decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a elimina pragul de apreciere pentru moneda naţională, de 1,2 franci/euro, a produs panică pe pieţele financiare internaţionale dar şi pe piaţa valutară din România şi a readus în discuţie problema celor care au credite în moneda elveţiană şi s-au confruntat, în anii de după criză, cu o apreciere puternică a francului în raport cu moneda naţională, în care majoritatea obţin veniturile. 

Pe plan extern, francul s-a apreciat cu 30% faţă de euro, imediat după anunţul băncii centrale a Elveţiei iar cursul a coborât sub nivelul de 0,85 franci/euro. În România, Banca Naţională a calculat, joi, un curs de schimb de la 4,3287, în creştere cu aproape 16% faţă de şedinţa anterioară. La băncile comerciale însă, în special acelea care au încă în portofolii credite în franci elveţieni, cotaţiile au depăşit 5 lei pentru un franc.

Majoritatea analiştilor, inclusiv reprezentanţii Băncii Naţionale a României, consideră că aprecierea bruscă a francului a avut la bază reacţia emoţională a investitorilor, care au fost luaţi prin surprindere de decizia Băncii Elveţiei. Dovadă şi faptul că vineri, pe pieţele financiare internaţionale, francul a mai pierdut din aprecierea de joi, oscilând în jurul parităţii cu euro. Pe piaţa din România, însă, francul a continuat să se aprecieze, iar BNR a calculat un curs de 4,4228 lei/franc, în creştere cu aproape 10 bani faţă de joi.

Analiştii susţin că situaţia se va normaliza după ce pieţele financiare vor asimila decizia Băncii Naţionale a Elveţiei. Cu toate acestea, însă, evenimentele din ultimele două zile readuc în discuţie, în România, problema celor care deţin credite în valută, în general, şi în franci elveţieni, în special, şi care s-au trezit cu o rată mult mai mare peste noapte.

Opinia publică este, şi de această dată, împărţită în două tabere! Pe de o parte sunt clienţii păgubiţi, asociaţiile şi avocaţii care îi reprezintă, iar de cealaltă parte băncile care au în portofolii astfel de credite. În context, Banca Naţională a României încearcă să obţină o mediere între cele două părţi.

Clienţii reclamă faptul că, în momentul în care au contractat creditul, respectiv în perioada 2006 – 2008, băncile au profitat de poziţia dominantă şi le-au vândut credite ale căror riscuri nu erau clar explicate. Aceştia acuză şi Banca Naţională a României, pe de o parte pentru că nu a avertizat la timp asupra pericolului pe care îl reprezentau aceste credite, şi, pe de altă parte, pentru că de la momentul izbucnirii crizei nu a forţat băncile să convertească împrumuturile din franci în moneda naţională.

Ce spune BNR

Pe de altă parte, reprezentanţii BNR au reacţionat rapid afirmând că aprecierea francului faţă de leu a fost determinată, exclusiv, de decizia Băncii Naţionale a Elveţiei, şi nu de acţiuni ale BNR. Oficialii băncii centrale susţin că, de-a lungul timpului, instituţia a transmis în piaţă mesaje de avertizare asupra riscurilor pe care le prezentau credite în aşa numitele ‘valute exotice’, respectiv franci elveţieni şi yeni japonezi. În plus, reprezentanţii BNR arată că, la nivelul sistemului bancar, aprecierea francului nu reprezintă un pericol, având în vedere că numai 4,5% din creditele acordate sunt în franci elveţieni, şi doar 3,8% sunt contractate de persoane fizice.

În context, reapare în discuţie subiectul conversiei creditelor din valută în lei, iar Banca Naţională susţine, o dată în plus, că o astfel de măsură ar trebui să survină ca urmare a unor negocieri între clienţi şi bancă şi nu impusă print-un act normativ. Recent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara că este momentul reluării discuţiilor dintre bănci şi clienţi pe marginea creditelor care ‘gâfâie’, dar fără încărcătura emoţionalo-electorală. „Cred că trebuie să ieşim din anumite emoţii care ne-au stăpânit în anul precedent şi să rediscutăm cu băncile, fără încărcătură emoţionalo-electorală, facilităţi de uşurare, cu plata clarificată, nu uşurări din acelea de nu ştim cine plăteşte diferenţa, ci uşurări de tipul reeşalonări, întinderi de scadenţă, regândiri la noile rate de dobândă”, a explicat guvernatorul BNR.

Declaraţia şefului băncii centrale a avut în vedere contextul în care, în 2014, a fost adoptat un act normativ care permitea clienţilor cu venituri reduse să solicite băncilor prelungirea perioadei de creditare cu doi ani, şi, în schimb, să beneficieze din partea statului de o deducere din impozitul pe venit.

Asociaţia Debitorilor cere intervenţia Guvernului

În plus, anul trecut au fost iniţiate o serie de acte normative care promiteau clienţilor conversia creditelor în valută la cursul din momentul încheierii contractului, însă, după alegerile prezidenţiale aceste iniţiative par a fi abandonate.

În aceste condiţii, Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) solicită Guvernului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă care să oblige instituţiile de credit să dea posibilitatea clienţilor să opteze pentru conversia creditelor din valută în moneda naţională, la un curs care nu poate depăşi cu mai mult de 20% cursul din momentul contractării creditului şi fără costuri suplimentare pentru client.

Propunerile AURSF se inspiră atât din Directiva UE 17/2014, cât şi dintr-o recentă decizie definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Galaţi în cazul unui credit acordat în CHF. Reprezentanţii Asociaţiei susţin faptul că înainte de izbucnirea crizei, inclusiv pe fondul unei lipse de reglementare la nivel naţional, consumatorii au fost victimele unor practici de creditare iresponsabile şi netransparente. ‘Consumatorilor le-a fost impusă achiziţia de credite în valută în perioada 2006-2008, în condiţiile în care creditele în moneda naţională aveau costuri de până la 2,5- 3 ori mai mari. Până la OUG 174/decembrie 2008, consumatorii nu intrau în posesia contractului de credit decât în momentul semnării acestuia. Consumatorii au fost de multe ori atraşi de bănci prin oferte de credite cu o dobândă fixă relativ redusă pe perioadă limitată (3, 6 sau 12 luni), urmând ca după expirarea acestui termen costurile creditelor să se majoreze semnificativ’, se mai arată în comunicatul citat.

Rate mai mari

În plus, în condiţiile crizei financiare, consumatorii au plătit rate mult mai mari la credite, cauzate de deprecierea accentuată a leului faţă de francul elveţian: iulie 2007 – curs mediu BNR CHF/leu – 1,8915, iulie 2014 – curs mediu BNR CHF/leu – 3,6294, 16 ianuarie 2015 – curs BNR CHF/leu – 4,4228.

Banca Naţională a Elveţiei a decis, joi, să renunţe la plafonul cursului de schimb de minimum 1,2 franci pe euro, măsură pe care instituţia a adoptat-o în septembrie 2011, pentru a proteja economia elveţiană de criza datoriilor suverane din zona euro. Presiunea pentru renunţarea la plafonul de schimb valutar a crescut în ultimele luni, în condiţiile în care speculaţiile potrivit cărora Banca Centrală Europeană va începe un program de achiziţii de obligaţiuni a dus la deprecierea monedei euro faţă de dolar. În acest condiţii, Banca Elveţiei ar fi trebuit să cumpere agresiv euro pentru a putea menţine minimul cursului de schimb EUR/CHF de 1,20, cumpărări care ar fi produs pierderi instituţiei.

Tot joi, banca centrală a Elveţiei a scăzut rata dobânzii la depozitele la vedere de la -0,25% la -0,75%.”

HotNews

Conversia creditelor in franci elvetieni, masura care a salvat Ungaria

Se arata ca:

Premierul Viktor Orban a spus vineri ca guvernul sau ar fi cazut daca Ungaria nu ar fi convertit in forinti credite ipotecare in franci elvetieni de mai multe miliarde inainte de cresterea masiva din ianuarie a monedei elvetiene.

Executivul de la Budapesta a ordonat la sfarsitul anul trecut bancilor ungare, dintre care circa jumatate sunt cu capital strain, sa converteasca creditele la cursul de atunci.

Daca nu am fi procedat astfel, saltul brusc al francului, venit dupa decizia-soc a Bancii Nationale a Elvetiei de a elimina plafonarea acestuia in raport cu euro ar fi fost catastrofal pentru Ungaria, a declarat vineri intr-un discurs Ludovic Orban.

“Ratele lunare ale celor cu credite ar fi crescut in medie cu 70%. Cred ca guvernatorul bancii centrale, Gyorgy Matolcsy, are dreptate cand spune ca tara nu ar fi fost capabila sa faca fata la asa ceva”, a adaugat premierul ungar.

“Familii s-ar fi destramat si … chiar daca avem o parere buna despre puterea guvernului, acesta probabil ca nu ar fi fost capabil sa sa stapaneasca asa ceva iar tara ar fi cedat haosului”, spune Orban.

In general, aprecierea francului dupa criza financiara a pus deja multi imprumutati in pozitia de a se zbate pentru a-si plati ratele si a incarcat balantele bancilor cu credite neperformante.

Viktor Orban a spus ca a riscat cand l-a numit pe Matolcsy, fostul sau ministru al economiei si “cel mai creativ economist” al tarii, la conducerea bancii centrale in 2013, dar decizia pare acum ca a dat rezultate.

Banca centrala a usurat procesul de conversie furnizand euro din rezerva sa pentru a ajuta institutiile financiare.

Conversia creditelor ipotecare a fost vazuta la acel moment ca inca una dintre politicile neortodoxe ce si-au primit porecla de “Orbanomics”, dar alte tari din regiune unde gospodariile au probleme cu creditele in franci elvetieni se gandesc acum la masuri similare.

Guvernul Romaniei a discutat, la mijlocul lunii martie, in prima lectura, un proiect de lege privind conversia in lei a creditelor in valute care s-au apreciat cu peste 50% fata de leu raportat la momentul contractarii creditului.

Dupa conversia in lei, bancile vor acorda un discount de 15% din valoarea rezultata iar statul va asigura garantii pentru 50% din suma.”

Gandul

Veste bună pentru unii dintre românii cu credite în franci elveţieni

Se arata ca:

Clienţii care şi-au plătit ratele la Volksbank înainte ca banca să decidă îngheţarea cursului leu/franc, măsură menită să-i sprijine pe datornicii afectaţi de aprecierea puternică a acestei monede la începutul anului, au primit înapoi diferenţa de curs.

Astfel, cei care şi-au achitat datoria la bancă după aprecierea francului, dar înainte de data de 20 ianuarie, când banca a decis îngheţarea cursului la referinţa BNR de la finele anului trecut, au primit înapoi diferenţa dintre cursul la care au schimbat francii şi cel de pe 31 decembrie 2014, a precizat Bogdan Neacşu, vicepreşedinte Volksbank, la o conferinţă de specialitate organizată de Finmedia.

Neacşu spune că la banca pe care o reprezintă nu s-au înregistrat probleme cu returnarea creditelor în franci elveţieni după noul val de apreciere a monedei, generat de decizia băncii centrale din Elveţia de a ridica plafonul mnim de 1,2 franci/euro.

„Deocamdată nu am cazuri de genul acesta. Pentru ei situaţia este oarecum neschimbată faţă de 31 decembrie”, a precizaz el, adăugând că „ne-a interesat să vedem cum s-a calmat piaţa. Nu mai văd deviaţii de curs cu două cifre, dar văd fluctuaţii de curs destul de mari”.

Pe 19 ianuarie, Volksbank a decis să îngheţe cursul leu/franc pentru o perioadă de trei luni, până pe 17 aprilie. Banca a ales referinţa din 31 decembrie 2014, respectiv 3,8035 lei/franc. Măsura a fost destinată în mod exclusiv plăţii a trei rate lunare şi a oricăror sume restante.

Referinţa oficială anunţată în acea zi de BNR pentru francul eleveţian a fost cu 19,5% peste valoarea înregistrată cu o zi înaninte ca banca centrală a Elveţiei să renunţe la la plafonul minim de 1,2 franci/euro, decizie care a provocat imediat aprecierea puternică a monedei elveţiene.

Volksbank a vândut în 2014 credite neperformante în valoarea de 490 de milioane de echivalent euro, fiind vorba în mare parte de credite în franci elveţieni. Rata de neperformante a scăzut astfel de la 24% la 7-8%, a mai precizat Neacşu.

Volksbank România va fi preluată de Banca Transilvania, cele două instituţii de credit urmând să acţioneze ca entităţi separate până la finalizarea tranzacţiei.”

Veste bună pentru românii care au credite în FRANCI elveţieni: TB decide ca o româncă să-şi plătească creditul în CHF la cursul de la semnarea contractului

Se arata ca:

Tribunalul Bucureşti a decis ca o româncă să îşi plătească creditul în franci elveţieni la cursul de schimb de la momentul semnării contractului, respectiv 1,8894 lei/CHF, decizia nefiind definitivă.

Instanţa a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele stipulate în convenţia de credit bancar şi a dispus „îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului sus menţionat, la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv, la valoarea 1,8894 lei/CHF”.

Conform deciziei luate pe 1 iulie, care nu este definitivă, banca în cauză – OTP Bank – este obligată să procedeze la calcularea ratelor aferente contractului de credit în funcţie de valoarea leu/CHF de la momentul semnării contractului, aceste rate urmând să fie recalculate de la data semnării contractului şi până la sfârşitul perioadei de contractare, respectiv, 01.07.2037.

Reclamanta, Maria Apostol, ar urma să achite ratele aferente creditului contractat la valoarea de 1,8894 lei/CHF.

Mai mult, instanţa obligă banca să plătească reclamantei sumele achitate în plus în temeiul contractului de credit, rezultate din diferenţa de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil de la data semnării contractului, sume la care urmează să se calculeze si dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora de bancă.

TB a mai constatat şi caracterul abuziv al unei clauze privind comisionul de acordare a creditului şi a decis ca banca să îi plătească reclamantei suma de 6.359 CHF în echivalent lei la cursul BNR din data efectuării plăţii, sumă la care urmează să se calculeze şi dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării acestei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acesteia de către pârâte.

Pe de altă parte, instanţa a respins cererea reclamantei privind restituirea creditului în lei.

Banca este obligată să plătească reclamantei suma de 11.160 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia poate fi contestată în 30 de zile de la comunicarea motivării.

Francul elveţian s-a apreciat puternic de pe 15 ianuarie, când banca centrală a Elveţiei (SNB) a decis să renunţe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro, introdus în septembrie 2011, la momentul la care francul era aproape la paritate faţă de euro. Numai în prima zi după decizia SNB, francul s-a apreciat cu 22,4% faţă de leu, de la 3,7415 lei/CHF la 4,3287 lei/CHF, şi a continuat să crească, atingând un maxim de 4,5817 pe 23 ianuarie.

Până în prezent, cursul a oscilat între 4,1 – 4,3 lei/CHF.

Clienţii cu credite în franci elveţieni au protestat în iunie la Guvern şi, în lunile ianuarie-februarie, în faţa Parlamentului, cerând autorităţilor rezolvarea crizei CHF prin adoptarea unei legi de conversie în lei, la un curs istoric plus un maxim de 20%.

Propunerea a fost dezbătută în Comisia Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, unde s-a încercat pentru o vreme găsirea unei soluţii. Reprezentanţii băncilor şi ai BNR au susţinut însă că o asemenea rezolvare legislativă nu ar fi consituţională, afectând funcţionarea unei pieţe libere, şi au convins parlamentarii în final, prin vocea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, că soluţiile trebuie găsite de fiecare bancă în parte împreună cu clienţii, pe calea negocierii, pentru a se ajunge la împărţirea poverii.

Debitorii au reclamat individual, în repetate rânduri, că negocierile au loc doar la nivel declarativ, însă în realitate instituţiile de credit nu negociază soluţiile cu clienţii, iar variantele pe care le înaintează debitorilor sunt în dezavantajul acestora din urmă, având costuri suplimentare pentru întreg serviciul datoriei.

Grupul clienţilor cu credite în franci a demarat în martie, împreună cu Asociaţia Unilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), un proces de negociere cu şapte bănci (Raiffeisen, Volksbank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Românească, OTP şi Credit Europe Bank) pentru 1.500 de persoane, în baza unei împuterniciri notariale.

Dintre acestea, doar Volksbank, în urma preluării de către Banca Transilvania, a înaintat clienţilor o ofertă concretă, prin care banca preia o parte din povara creditului.

Potrivit ultimelor date ale BNR, în bilanţurile băncilor româneşti figurau la 1 ianuarie 65.495 de credite în franci elveţieni, faţă de 75.000, cât comunicase la momentul apariţiei crizei, pentru finalul lunii noiembrie.

Din totalul acestora, clienţii au solicitat băncilor soluţii de conversie sau restructurare pentru 36.546 de împrumuturi, încluzând şi creditele de la Volksbank, preluată de Banca Transilvania, singura care a avut o ofertă publică de conversie cu reducere substanţială.

Din cele peste 36.000 de cereri, instituţiile de credit au soluţionat până la începutul lunii iunie 15.954, din care circa 40% au reprezentat conversii, iar restul restructurări (inclusiv clienţii Volksbank). Restul de 20.000 de cereri se află în lucru, fără a se garanta vreo soluţionare.

În realitate, având în vedere că multe instituţii bancare şi-au externalizat creditele în CHF către băncile-mamă sau vehicule din alte ţări (Olanda, spre exemplu), totalul împrumuturilor în franci elveţieni ajung la circa 100.000-120.000.”

Dar ce ar trebui sa stie oamenii? Mie nu mi se pare justificat ca banca sa expuna riscurile unor astfel de imprumuturi, deoarece banca nu poate face un curs de monetarism clientilor sai, desi poate ar trebui… 🙂 . Insa oamenii trebuie sa stie ca imprumuturile in moneda straina comporta riscuri incepand cu secunda in care ai semnat contractul de imprumut. In lumea noastra ratele de schimb ale diferitelor monezi sunt flexibile si nici nu se poate altfel intr-o economie de piata libera. Variatiile pot si mai mari sau mai mici. Dupa parerea mea, nu se poate anticipa care va fi curusul pe termen lung. Spre exemplu nu pot sa stiu care va fi cursul euro-dolar american pe termen lung, cat va fi peste 7-8 ani acest curs. Or, din cate am inteles, aceste credite au fost contractate in perioada 2006-2008 si, probabil, acum au ajuns la maturitate. Oamenii ar trebui sa stie ca imprumuturile in moneda straina pe termen lung comporta riscuri foarte mari. Tocmai pentru ca nu poti sa evaluezi evolutia cursului pe termen lung. Daca e termen scurt comporta riscuri, pe termen lung aceste riscuri sporesc!

Oamenii ar mai trebui sa stie ca a te imprumuta in moneda straina inseamna a fi conectat, in acest fel, la realitatile din tara respectiva, care emite, in mod suveran, moneda. De pilda, daca te imprumuti in euro, esti conectat la realitatile din Zona Euro, daca te imprumuti in US$ esti conecatat la realitatile din SUA. Aceste realitati sunt foarte complexe, sunt de natura politica, economica, sociala, monetara etc si de aceea e foarte greu sa ai informatii exacte despre toate acestea. Lipsa de informatii trebuie sa conduca la prudenta celui care se imprumuta.

Putem insa sa avem unele indicii asupra evolutiei cursului. Dupa parerea mea, nu ar trebui sa ne mire ca francul elvetian sau dolarul american s-au apreciat in ultima vreme in raport cu euro. Sa luam US$. Economia americana merge mult mai bine decat cea europeana, s-a pus ordine in cheltuieli, somajul e mult mai redus decat in Eurozona. Toate acestea fac sa creasca increderea in dolarul american si sa scada increderea in euro – mai ales cu crizele cu care se confrunta Zona Euro: Grecia, datorii mari ale statelor, nu se respcta Tratatele constitutive ale Uniunii, nu cred ca gresim daca punem la socoteala si situatia din Ucraina si perspectiva unui potential razboi cu Rusia: toate acestea se repercuteaza asupra monedei unice si o fac sa slabeasca. De asemenea nu trebuie sa ne mire decizia Bancii Nationale a Elvetiei: este absolut normal ceea ce a facut!! Daca ar fi fost dupa mine, as fi facut-o mai repede. De ce este normal? Pentru ca Uniunea Europeana si Zona Euro in special nu si-au rezolvat crizele. Elvetia nu e o tara din Uniunea Europeana si nici din Zona Euro. Crizele Europei macina increderea in euro si atunci unii se gandesc la alternative. Din aceasta cauza a crescut si francul elvetian in valoare pe piata. In cazul Americii, Fed poate oricand si foarte usor sa scada valoarea US$ pe piata, daca ar dori lucrul asta. Insa dolarul creste automat, independent de Fed, datorita situatiei actuale din Zona Euro si a crizei din Ucraina. Fed insa poate incetini sau chiar opri aceasta evolutie, daca doreste. A se consulta cursul – aici si aici. De asemenea cresterea economica a tarii noastre a avut un efect asupra leului: s-a valorizat leul, crescand increderea in moneda noastra.

De aici rezulta ca, in moneda straina, e bine sa te imprumuti pe termen scurt si cu sume mici. Dar in moneda proprie? Dupa parerea mea, e mult mai avantajos sa te imprumuti in moneda proprie pentru ca te imprumuti, de pilda, in lei si trebuie sa restitui tot lei, la dobanda calculata de banca, dar nu mai exista diferenta de curs intre cel de la data efectuarii imprumutului si cel de la data scadentei – lucru care te poate afecta destul de mult la buzunar!!

Am fost intrebat cum consider: pretul la automobile trebuie sau nu trecut in lei? Am raspuns ca trebuie trecut in lei. Si sustin ca e bine sa folosim moneda nationala pentru tranzactii. De exemplu, daca cineva doreste sa-si cumpere un apartament, ar trebui sa stie cati lei costa apartamentul respectiv, nu cati euro sau franci elvetieni.

De ce s-a ajuns aici? De la Revoltutie si cam pana prin anii 2000, economia noastra a trecut printr-o perioada de acuta instabilitate, lucru ce a avut consecinte si asupra monedei nationale. Leul, bunaoara, ajunsese o moneda instabila in sensul ca ajunsese in cadere libera pe masura distrugerilor operate mai mult sau mai putin intentionat in economia romaneasca (si pentru care nu a platit pana acum cineva). In felul acesta, multi ani, leul se devaloriza continuu fata de euro sau dolar. Inflatia ajunsese in anii ’90 la cote ametitoare si a trebuit cativa ani sa se ajunga la o stare de stabilitate si lucrurile sa se linisteasca. Acum avem un curs cat de cat stabil, o inflatie mica, avem si crestere economica, crestere care ar trebui mentinuta si, daca se poate, marita, indiferent de ce culoare politica are guvernul care vine la Putere in Romania. De aceea trebuie folosit mai mult leul in tranzactii, pentru ca increderea in leu a crescut mult fata de situatia din anii ’90. Nu ar trebui sa fie probleme ca pretul unui automobil, indiferent daca e produs in tara sau in strainatate, sa fie in lei, cum e normal, si nu in euro. Nu mai exista motive pentru care sa se procedeze altfel, contrariu.

Chestia asta cu Asociatia pentru Protectia Consumatorilor care efectueaza controale la bancile ce au acordat credite in franci elvetieni – deci numai la acelea (v. si aici) – nu reprezinta altceva decat un populism de stanga demn de o cauza mai buna, dar care nu rezolva absolut nimic. Pentru PSD, cei care nu mai pot plati aceste credite nu reprezinta nimic altceva decat un bazin electoral si, bineinteles, PSD doreste sa arate ca face, ca partid de Stanga, ceva pentru oamenii necajiti. Lucrurile nu se pot rezolva decat prin negociere cu banca, in instanta sau printr-o lege. Intrebarea ar fi de ce la noi nu s-a procedat ca in Ungaria? BNR ar fi trebuit sa procedeze la fel. De ce trebuia procedat asa? Decizia Bancii Nationale a Elvetiei a fost o decizie administrativa. De aceea nu ar fi trebuit sa existe probleme daca s-ar fi raspuns simetric: tot cu o decizie administrativa, cum a facut Banca Centrala a Ungariei. Din pacate, la noi lucrurile s-au agravat in special pentru populatie, de unde se vede ca la BNR e ceva in neregula pentru ca promoveaza politici ce intra in contradictie cu Constitutia tarii… De aceea poate n-ar strica o schimbare la varful BNR, o alta echipa, mai tanara, mult mai competenta la conducerea acestei importante institutii. In definitiv si la urma urmei vorbim de o alta generatie…

Intr-o cu totul alta ordine de idei…

Mult succes cuplului  Jean-Julien Rojer/ Horia Tecau in finala de la Wimbledon, la dublu masculin! Trebuie sa spunem ca am avut o semifinala romaneasca:

Rohan Bopanna/ Florin Mergea –Jean-Julien Rojer/ Horia Tecau (6-4; 2-6; 3-6; 6-4; 11-13), dupa ce perechea Bopanna/Mergea a eliminat in sferturi perechea americana Bob Bryan/Mark Bryan (nr. 1 mondial!!) cu 5-7; 6-4; 7-6; 7-6!! Un sincer bravo pentru baietii nostri!

Iata ce titreaza si Adevarul:

Lumea tenisului îl vede pe Tecău campion la Wimbledon: când vor intra pe teren românul şi partenerul său olandez

Se arata ca:

„Cuplul Horia Tecău / Jean-Julien Rojer va înfrunta perechea Jamie Murray / John Peers (Anglia / Australia), sâmbătă, în ultimul act de dublu. După trei finale pierdute de Tecău la All-England Club, constănţeanul e condamnat să câştige acum.

Horia Tecău a reuşit o performanţă colosală şi urmează să joace a patra finală de dublu la Wimbledon, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

 

Constănţeanul de 30 de ani a explicat cum a reuşit, alături de Jean-Julien Rojer, să tranşeze o semifinală pe muchie de cuţit, performanţă care le-a asigurat celor doi sportivi un cec consistent.

 

După maratonul de peste trei ore cu cuplul Mergea – Bopanna, perechea româno-olandeză porneşte cu prima şansă în finala de sâmbătă.

 

„Tecău şi Rojer joacă grozav“

 

Dintre cele trei finale pierdute de Tecău la Wimbledon, de fiecare dată în echipă cu suedezul Lindstedt, una, cea din 2011, a fost în faţa fraţilor Mike şi Bob Bryan, cei mai buni jucători de dublu din lume şi în acest moment.

 

Acum însă, Mike Bryan e convins că românul poate triumfa, în premieră, la All-England Club.

 

„Sper că va pune capăt seriei. Să pierzi patru finale n-ar fi deloc plăcut şi cred că e momentul ideal pentru el. Tecău şi Rojer joacă grozav, au câştigat câteva meciuri care s-au întins în cinci seturi. Cred că e şansa lui Tecău acum şi că va fi un român câştigător la Wimbledon“, a declarat americanul pentru Digi Sport, postul care transmite Wimbledon în România.

 

„Horia o să câştige“

 

Şi învinşii cuplului Tecău – Rojer din semifinale merg pe mâna celor doi în ultimul act.

 

„Părerea mea e că Horia o să câştige indiferent de adversar, adevărata finală ar fi fost între noi şi ei, aşa am zis de la început“, a afirmat Florin Mergea.

 

„Nu văd de ce ei n-ar putea câştiga titlul, am un sentiment că acum, a patra oară, într-o finală, vor câştiga“, a completat indianul Rohan Bopanna.

 

Tecău a primit încurajări şi din partea jucătorului cu care a pierdut trei finale de dublu la Wimbledon şi care, joi seara, l-a învins, în sferturi, la dublu-mixt.

 

„Sunt foarte fericit pentru că Tecău a ajuns în a patra finală la Wimbledon. Sunt impresionat de performanţele pe care le-a avut alături de Rojer. Sâmbătă, Horia nu trebuie să mai joace alături de mine în finală, aşa că are o şansă să o şi câştige. Măcar l-am bătut pe « nenorocit» la mixt“, a declarat Lindstedt cu zâmbetul pe buze.

 

Începe după ora 18.00

 

Potrivit organizatorilor, finala de dublu masculin se va disputa, sâmbătă, pe terenul central şi va fi al doilea meci.

 

În prima confruntare, de la ora 16.00 (Digi Sport), Serena Williams (SUA, 1 WTA) şi Gabrine Muguruza (Spania, 20 WTA) se vor duela în finala feminină.

 

Apoi, probabil după ora 18.00, va începe confruntarea Tecău / Rojer – Murray / Peers.

 

Adevarul.ro le va oferi iubitorilor tenisului un livetext cu desfăşurarea meciului minut cu minut!”

De consultat si aici.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 10, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

E ceva ce nu se justifica…

… in aceasta criza a datoriilor suverane. Am citit si ultimile comentarii, voi incerca sa-mi expun intr-un mod cat mai clar gandurile in aceasta postare. E ceva ce nu se justiifca! Ceva de neinteles si straniu in toata povestea asta a datoriilor.

Sa ne gandim ca totul a pornit de la lupta dintre comunism si capitalism. Romania, bunaoara, a fost o tara comunista. Teoria spune asa: statul face cheltuieli mari. In comunism intreaga economie era de stat, nu exista sector privat (decat cel putin unul foarte marunt, nesemnificativ). Nu cred ca se va gasi cineva care sa-l faca pe Ceausescu capitalist! 🙂 Cum toata economia era de stat – si nu exista, subliniez, sector privat – te-ai fi asteptat ca statul sa cheltuiasca sume uriase pentru dezvoltare. Mai mult, se vorbea pe vremea lui Ceausescu de asa numitul somaj mascat. Asta nu insemna ca respectivul primea ajutor de somaj, ci era incadrat in campul muncii cu salariu intreg. Te-ai fi asteptat ca statul sa cheltuiasca foarte mult pentru ca sa poata sustine aceasta constructie economica, bazata pe intreprinderi de stat ineficiente si pe sustinerea unui surplus de lucratori, care de fapt ar fi trebuit sa fie someri, dar care erau angajati si primeau un salariu intreg. Cu toate acestea, datoria pe care a avut-o Romania sub Ceausescu, datorie pe care tara noastra a fost obligata s-o plateasca si Ceausescu, cu mari sacrificii, e adevarat, a platit-o, era un mizilic fata de ceea ce vedem in zilele noastre in toata Europa Vestica, nu numai in cazul Greciei – (v. aici). Nicio tara europeana (exista, desigur, si exceptiile de rigoare, ca in orice situatie) nu a reusit sa respecte Tratatul de la Maastricht care, printre altele, prevedea ca datoria publica nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB – am scris despre asta aici. Iar lucrul asta s-a intamplat – tocmai asta e halucinant!! – in conditii capitaliste!!! Teoria despre capitalism, din punctul asta de vedere, e una in esenta destul de simpla: diminuarea rolului statului in economie. Din moment ce primeaza, economic vorbind, sectorul privat, rolul statului se diminueaza – de aici si consecintele: taxe si impozite mici (pentru ca de ce ai plati statului taxe si impozite mari daca rolul sau in economie este mult diminuat?),  libertatea economica. Ceea ce e izbitor de te lasa masca, cum se spune, este ca statele care au un sistem foarte bine pus la punct de protectie sociala – ma refer, de pilda, la Tarile Scandinave – au respectat Tratatul de la Maastricht. De asemenea Romania, cea actuala, unde coruptia e mare, a respectat de asemenea Tratatul de la Maastricht in ceea ce priveste volumul datoriei… In schimb celelalte tari vestice n-au respectat nici una limita maxima de 60% din PIB, nici macar Austria sau Germania!! Lucrul asta ma face sa ma gandesc la faptul ca si daca s-ar fi cheltuit abundent pentru protectie sociala, programe sociale, in tarile care nu au respectat limita maxima de 60% din PIB impusa datoriei publice  de catre Tratatul de la Maastricht, tot nu s-ar fi putut ajunge la un volum atat de mare al datoriei publice. Stateam si ma gandeam, de exemplu, cum a ajuns Belgia sa aiba o datorie de 107% din PIB in 2014… Daca va veti uita pe harta pusa la dispozitie de Statistica Ilustrata a Eurostatului, tarile care au respectat limita maxima de 60% din PIB sunt tarile din vechiul Bloc Estic ( cu mici exceptii: Croatia, Ungaria) si Tarile Scandinave. Atat.

Datoria foarte mare acumulata de tarile vestice nu se poate justifica, mai ales ca aceasta a crescut continuu de la semnarea Tratatului de la Maastricht si pana acum. Dar sa incercam sa vedem totusi… Sa luam, de pilda, Franta. Cum se justifica o datorie care a ajuns in 2014 la 95% din PIB? Sa incercam sa facem o comparatie cu Romania. E clar ca Franta e o tara in care performanta economica e mult mai mare decat in cazul Romaniei. Productivitatea in Franta e mai mare decat in Romania. Franta nu avea nevoie sa aiba o asemenea datorie, atat de mare. Atentie, vorbim de datoria statului, nu a sectorului privat!! Oricate programe sociale s-ar fi adoptat in Franta, este imposibil sa cheltuiesti atat de multi bani. Greu de crezut ca ar fi posibil. Pentru ca intra in contradictie cu productivitatea inalta pe care o intalnim in Franta si nu numai. In asemenea conditii vin, din taxe si impozite – inteleg ca Franta are o fiscalitate ridicata -, suficienti bani in vistieria statului. De ce, atunci, mai e nevoie ca statul sa se indatoreze atat de mult? Cu atat mai mult nu e nevoie de asa ceva. Romania, chiar si in conditii de nivel ridicat al coruptiei, respecta limita maxima a datoriei. Deci nici coruptia, care diminueaza productivitatea, nu poate fi o explicatie plauzibila pentru acest fenomen. Europa Vestica, nu numai Eurozona (Eurozona cu atat mai mult) arata ca o zona calamitata puternic, in care statul are nevoie de foarte multi bani pentru a face fata unei asemenea calamitati. Or, nici vorba de asa ceva, de o asemenea calamitate, Doamne fereste, in Europa de Vest. De aceea in toata povestea asta a datoriilor publice e ceva putred… De aceea eu spuneam aici ca exista un exces de lichiditate ce trebuie cheltuit. Dar mai vine si o alta intrebare: pe ce anume au cheltuit statele vestice acesti bani? Vorbim de sume uriase. Se vorbeste foarte mult despre indatorare, dar mult mai putin daca aceasta e justificata sau nu. Un stat poate oricand sa se indatoreze, fara sa dea nicio explicatie cetatenilor sai. Lucrul e ingrijorator. Adevarul este ca avem de a face cu o opacitate foarte mare, in toata Eurozona, cu privire la aceste datorii publice.

Ciudat e ca, acum, se impune o austeritate paguboasa tuturor acestor state, dar de la semnarea Tratatului de la Maastricht si pana sa se ajunga la asemenea debite mari, nu s-a luat nicio masura ca sa se evite o asemenea situatie. Fara indoiala, Grecia a fost doar punctul slab, gasit cu usurinta… Mie mi se pare ca a fost un atentat la Uniunea Europeana si o incercare de demantelare a Eurozonei, care inca nu s-a oprit. Interesant ce spune laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz intr-un articol din urma cu o luna:

Project Syndicate

Europe’s Last Act?

Se arata ca:

„NEW YORK – European Union leaders continue to play a game of brinkmanship with the Greek government. Greece has met its creditors’ demands far more than halfway. Yet Germany and Greece’s other creditors continue to demand that the country sign on to a program that has proven to be a failure, and that few economists ever thought could, would, or should be implemented.

The swing in Greece’s fiscal position from a large primary deficit to a surplus was almost unprecedented, but the demand that the country achieve a primary surplus of 4.5% of GDP was unconscionable. Unfortunately, at the time that the “troika” – the European Commission, the European Central Bank, and the International Monetary Fund – first included this irresponsible demand in the international financial program for Greece, the country’s authorities had no choice but to accede to it.

The folly of continuing to pursue this program is particularly acute now, given the 25% decline in GDP that Greece has endured since the beginning of the crisis. The troika badly misjudged the macroeconomic effects of the program that they imposed. According to their published forecasts, they believed that, by cutting wages and accepting other austerity measures, Greek exports would increase and the economy would quickly return to growth. They also believed that the first debt restructuring would lead to debt sustainability.

The troika’s forecasts have been wrong, and repeatedly so. And not by a little, but by an enormous amount. Greece’s voters were right to demand a change in course, and their government is right to refuse to sign on to a deeply flawed program.

Having said that, there is room for a deal: Greece has made clear its willingness to engage in continued reforms, and has welcomed Europe’s help in implementing some of them. A dose of reality on the part of Greece’s creditors – about what is achievable, and about the macroeconomic consequences of different fiscal and structural reforms – could provide the basis of an agreement that would be good not only for Greece, but for all of Europe.

Some in Europe, especially in Germany, seem nonchalant about a Greek exit from the eurozone. The market has, they claim, already “priced in” such a rupture. Some even suggest that it would be good for the monetary union.

I believe that such views significantly underestimate both the current and future risks involved. A similar degree of complacency was evident in the United States before the collapse of Lehman Brothers in September 2008. The fragility of America’s banks had been known for a long time – at least since the bankruptcy of Bear Stearns the previous March. Yet, given the lack of transparency (owing in part to weak regulation), both markets and policymakers did not fully appreciate the linkages among financial institutions.

Indeed, the world’s financial system is still feeling the aftershocks of the Lehman collapse. And banks remain non-transparent, and thus at risk. We still don’t know the full extent of linkages among financial institutions, including those arising from non-transparent derivatives and credit default swaps.

In Europe, we can already see some of the consequences of inadequate regulation and the flawed design of the eurozone itself. We know that the structure of the eurozone encourages divergence, not convergence: as capital and talented people leave crisis-hit economies, these countries become less able to repay their debts. As markets grasp that a vicious downward spiral is structurally embedded in the euro, the consequences for the next crisis become profound. And another crisis in inevitable: it is in the very nature of capitalism.

ECB President Mario Draghi’s confidence trick, in the form of his declaration in 2012 that the monetary authorities would do “whatever it takes” to preserve the euro, has worked so far. But the knowledge that the euro is not a binding commitment among its members will make it far less likely to work the next time. Bond yields could spike, and no amount of reassurance by the ECB and Europe’s leaders would suffice to bring them down from stratospheric levels, because the world now knows that they will not do “whatever it takes.” As the example of Greece has shown, they will do only what short-sighted electoral politics demands.

The most important consequence, I fear, is the weakening of European solidarity. The euro was supposed to strengthen it. Instead, it has had the opposite effect.

It is not in the interest of Europe – or the world – to have a country on Europe’s periphery alienated from its neighbors, especially now, when geopolitical instability is already so evident. The neighboring Middle East is in turmoil; the West is attempting to contain a newly aggressive Russia; and China, already the world’s largest source of savings, the largest trading country, and the largest overall economy (in terms of purchasing power parity), is confronting the West with new economic and strategic realities. This is no time for European disunion.

Europe’s leaders viewed themselves as visionaries when they created the euro. They thought they were looking beyond the short-term demands that usually preoccupy political leaders.

Unfortunately, their understanding of economics fell short of their ambition; and the politics of the moment did not permit the creation of the institutional framework that might have enabled the euro to work as intended. Although the single currency was supposed to bring unprecedented prosperity, it is difficult to detect a significant positive effect for the eurozone as a whole in the period before the crisis. In the period since, the adverse effects have been enormous.

The future of Europe and the euro now depends on whether the eurozone’s political leaders can combine a modicum of economic understanding with a visionary sense of, and concern for, European solidarity. We are likely to begin finding out the answer to that existential question in the next few weeks.” (subl. mea)

Voi incerca sa traduc ce am subliniat cu rosu:

Nu este in interesul Europei – sau al lumii – sa aiba o tara de la periferie despartita de vecinii sai, mai ales acum, cand instabilitatea geopolitica este deja evidenta. Zona invecinata a Orientului Mijlociu este in fierbere; Vestul incearca sa retina o noua Rusie agresiva; iar China, deja cea mai mare sursa a lumii de economii, cel mai mare comert, cea mai mare economie globala (in termeni de paritate a puterii de cumparare) confrunta Vestul cu noi realitati economice si strategice. Aceasta nu e vremea pentru sciziunea Europei.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 8, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Despre referendumul din Grecia…

S-a vorbit mult si inca se vorbeste despre recentul referendum organizat in Grecia, punandu-se accent pe democratie. De asemenea sunt si care vorbesc despre premierul grec, Alexis Tsipras, in termeni de genul: „aventurier, iresponsabil”, mai mult decat probabil stiindu-se pe ei insisi… Desigur, astfel de incercari de discreditare a premierului grec nu prea au legatura cu democratia si bunul simt.

Insa nu am intalnit sa se observe faptul ca, de fapt, nu e vorba doar de democratie. Tin cont ca o cultura democratica nu trebuie sa se bazeze neaparat pe referendum, desi la un referendum participa poporul, exercitandu-si democratic un drept, acela de a-si spune, oficial, parerea.

Sunt de acord cu referendumul organizat de Guvernul grec si pot sa-l inteleg pe Tsipras. Eu cred ca acest referendum are trei motivatii:

1. In primul rand era vorba de o chestiune de ordin moral pentru ca populatia trebuia sa duca in continuare tot greul austeritatii impuse de creditori. Populatia a suferit foarte mult de pe urma austeritatii, somajul a inceput sa creasca si a atins cifre record. Intr-o asemenea situatie e normal si moral sa intrebi populatia daca doreste sa continue asa sau nu. In caz contrar Tsipras ar fi putut fi acuzat ca doreste raul populatiei.
2. Eu cred ca Tsipras a dorit sa stie foarte clar ce crede populatia: accepta sau nu masurile Troicii? Da sau nu. Desigur, ar fi putut consulta sondajele de opinie. Dar acestea pot fi manipulate si s-au mai vazut si sondaje gresite. Votul e vot, e oficial si are un caracter clar: atatia au raspuns cu da, atatia cu nu. Aritmetic. Tsipras avea nevoie de acest rezultat pentru ca sa stie daca are sau nu sprijinul populatiei, spre exemplu pentru efectuarea reformelor impuse de Troica.
3. Grecia face parte din Uniunea Europeana si Zona Euro. Grecia nu e o tara izolata si e normal sa comunice cu creditorii, cu Germania si Franta, tarile initiatoare ale Tratatului de Guvernanta Fiscala. Urmau sa aiba, oricum, loc negocieri. Eu cred ca era mai mult decat normal din partea lui Tsipras sa arate creditorilor si celor doua Puteri care au consfintit Compactul Fiscal, care e parerea populatiei. Clar. Fara dubiile ce se pot naste dintr-un sondaj de opinie. Altminteri ar fi putut fi acuzat ca ascunde adevarul Puterilor cu care negociaza sau ca a dat dovada de o regretabila neglijenta neinteresandu-se de ce anume vrea poporul grec.

Dupa cum se poate observa, acest referendum era cat se poate de logic sa fie organizat de catre Guvernul grec. As fi procedat la fel, fara indoiala. Nici nu poti sa sustii niste reforme daca nu ai sprijinul populatiei. E o chestiune politica elementara.

Un raspuns apropo de Grecia

As dori sa prezint aici un raspuns al D-nei. Andreea Paul la un comentariul al meu prin care o intrebam ce parere are despre Grecia:

Romania este in afara deciziei Eurogrupului cu privire la Grecia. Impartasim problemele, dar nu si deciziile pentru ca nu suntem membri ai zonei Euro.

Se arata ca:

Grecia are cea mai mare datorie guvernamentala si cel mai mare somaj din UE. Grecia are o datorie guvernamentala de aproape patru ori si jumatate mai mare raportata la PIB decat Romania. Somajul elen oficial este de 25%, de trei ori si jumatate mai mare decat in Romania.

  • -6 puncte procentuale ajustare bugetara in ambele tari, la timp in Romania, prea tarziu in Grecia

Deficitul bugetar s-a redus cu 6 puncte procentuale in România, de la 8,9% in 2009, la 2,9% in anul 2012, la timp si cu costuri majore. Cu intarziere de trei ani, Grecia isi ajusteaza deficitul cu un salt similar, de la 10,2% in 2011, la 3,5% in 2014, dar rateaza grav onorarea platii datoriilor publice.

  • +6 puncte procentuale crestere a datoriei guvernamentale in ambele tari intre 2011 si 2014

Romania si Grecia au continuat sa se indatoreze in ultimii 3 ani, dar au pornit de la niveluri diferite de indatorare. Cresterea datoriei guvernamentale a Greciei de 6 puncte procentuale, de la 171% la 177% din PIB intre anii 2011 si 2014, este identica cu cea a Romaniei, dar de la 34% la 40% din PIB, in aceeasi perioada.

  • Grecia in Euro, Romania nu

Grecia este membra a UE de 25 de ani, in timp ce Romania a intrat de-abia in al noualea an de apartenenta la spatiul comunitar european.

 

Grecia este de 15 ani in zona Euro, Romania nu e. Asadar, Romania nu participa la deciziile Eurogrupului care vizeaza Grecia. Dar, tot ceea ce se intampla in UE ne vizeaza in mod direct. Impartasim problemele, dar nu si deciziile Eurogrupului pentru ca nu suntem membri ai zonei Euro.”

Evident, recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Iulie 7, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O situatie incurcata…

Nu atat problema Greciei ar trebui sa fie punctul central al dezbaterilor, cat situatia generala din Uniunea Europeana care ramane in continuare incurcata. Nu se poate spune ca masurile de austeritate, Tratatul de Guvernanta Fiscala au imbunatatit ceva. Daca e vorba de scaderea datoriilor publice, acestea, dimpotriva, au crescut, in ciuda masurilor dure de austeritate. Ma refeream, in comentariile la postarea precedenta, la aspectul acesta, dar si la un altul care, dupa parerea mea, ar trebui sa ne ingrijoreze… E vorba de faptul ca inca in multe tari din Europa avem rate mari ale somajului, inclusiv cel in randul tinerilor. Problema, repet, nu e numai a Greciei. Grecia, daca doriti, ne reaminteste din cand in cand ca lucrurile nu evolueaza spre bine. Tocmai asta e ingrijorator… Exista tari cu o datorie publica foarte mare, dar cu un somaj redus, spre exemplu Japonia. Dupa Eurostat, in Japonia anului 2014 somajul a fost de doar 3,6%!! De asemenea SUA s-a descurcat foarte bine, avand un somaj de doar 6,2% in 2014. In Zona Euro, in acelasi an, somajul a fost de 11,6%, dar sa comparam cifrele de mai sus, referitoare la SUA si Japonia, cu rata somajului din Spania care s-a situat in 2014 la 24,5%!!

Indiferent de cum vor vota grecii la referendumul de astazi (v. si aici), situatia in UE ramane incurcata. Din pacate, ea este favorabila dezvoltarii extremelor politice si euroscepticismului. De asemenea, aceasta situatie intretine si perpetueaza o grava criza de incredere atat in moneda unica, euro, cat si in Uniunea Europeana in ansamblul sau. O iesire a Greciei din Zona Euro ar accentua un astfel de fenomen, de altfel nedorit.

Trebuie sa aducem o critica Tratatului de Guvernanta Fiscala. Ce se intampla? Uniunea Europeana, ca si constructie politica, reprezinta o realitate complet noua. Cu riscul de a ma repeta, trebuie sa spunem ca lucrul acesta inseamna, cu alte cuvinte, ca Europa nu a mai cunoscut asa ceva in trecut, o asemenea realitate complexa: politica (daca ne referim la institutii precum Parlamentul European sau Comisia Europeana, ca sa dau doar doua exemple), sociala (daca ne referim la multiculturalism) si economica (daca ne referim la moneda unica). Asa stand lucrurile, pe undeva e si logic ceea ce se intampla. Spre exemplu, in 1966 cu siguranta lucrurile nu au stat asa ca acum in Europa: era o alta realitate pe atunci. Sunt studii care arata un lucru: diferentele mari de productivitate dintre Nordul si Sudul Uniunii Europene. Chestiunea Greciei e o parte, ca sa zic asa, a problemei si poate nici cea mai importanta. Uniunea Europeana trebuie privita ca un ansamblu. E adevarat, un ansamblu eterogen. Problema este ca aceasta remarcabila diferenta de productivitate de care aminteam mai sus nu se poate echilibra decat prin masive investitii de capital in Sudul Europei, pentru a micsora decalajul fata de Nordul Europei. Euro reprezinta capitalul banesc si financiar. De aceea austeritatea nu poate da roade bune, pentru ca impune Sudului o micsorare nesustenabila a cheltuielilor – de aceea si datoria publica creste. Numai printr-un singur factor de productie – Munca – Sudul nu va rezolva niciodata (adica nu se stie cand)  problema. De observat, de pilda, ce se intampla in Romania: somajul este redus fata de media Uniunii Europene, cu toate acestea cresterile sunt modeste si nu ne pot satisface. In schimb s-au inregistrat cresteri economice notabile cand somajul a fost mai ridicat. Cum se explica lucrul acesta care pare a contrazice un cliseu economic deja clasic: cand somajul este ridicat te astepti la scaderi de PIB, cand e scazut te astepti la cresteri semnificative ale PIB-ului. Aici trebuie, dupa parerea mea, sa te gandesti care e factorul de productie, sa-i zic dominant, care determina cresterea: Munca sau Capitalul? De unde se poate observa ca cel din urma – Capitalul – provoaca, determina cresterea economica intr-o masura mai mare decat Munca. La nivelul UE, fluxurile de capital din centrul Uniunii spre periferie au determinat cresterea economica in zonele periferice ale Uniunii. Ca aceasta crestere s-a datorat consumului mai mult decat productiei, determinand tot felul de bubble-uri, cum ar fi, de pilda, cel imobiliar, e doar o problema de cum e folosit acest capital banesc si financiar. Trebuie sa remarcam ca e vorba in special de capitalul banesc si financiar, deci de o astfel de natura a capitalului. De ce e vorba preponderent de un astfel de capital? Pentru ca in UE s-au neglijat investitiile (acele investitii ale entitatilor non-financiare) care ar fi putut aduce spre periferia Uniunii, pe langa capitalul financiar, capital tehnic, de exemplu: masini, utilaje, tehnica electronica etc, capital care ar fi contribuit la cresterea productivitatii si ar fi creat locuri de munca productive. FMI a criticat Grecia, mai exact Guvernul Tsipras, ca a incetinit privatizarea companiilor de stat, proces prin care s-ar fi atras fonduri la buget. FMI teoretic s-ar putea sa aiba dreptate. Dar sa nu uitam ca Angela Merkel a spus nu demult ca Germania nu e interesata de Grecia. Daca apetitul pentru investii e scazut din varii motive apelul la efectuarea privatizarilor, desi corect, s-ar putea sa nu aiba ecou. Este exact fenomenul de care vorbeam mai sus: neglijarea investitiilor.

Chestiunea principala este ca trebuie un capital de valoare baneasca (in euro) foarte mare introdus in Sudul Europei. Masurile fiscale de austeritate nu sunt si nu vor fi suficiente ca sa rezolve problema acestui decalaj. Deoarece vorbim de un ansamblu, Uniunea Europeana va trebui sa-si asume lucrul asta. Defectul principal a Tratatului de Guvernanta Fiscala este ca nu se pot rezolva probleme de productivitate doar prin masuri fiscale de austeritate.

Sa luam un exemplu simplu care sa explice de ce este necesar un capital de valoare mare pentru cresterea productivitatii. Dar inainte trebuie spus ca, in general, cuvantul „productivitate” te duce cu gandul la „productivitatea muncii”. Abordarea aceasta e una populara pentru ca multi considera asa. Dar productivitatea inseamna eficienta sau randamentul cu care sunt combinati si utilizati factorii de productie.  Trecem acum la exemplul de care vorbeam: sa presupunem ca avem o statie de producere a cimentului sau o statie de betoane care e veche, uzata moral. Utilizand astfel de utilaje, oricat ai muncii, nu poti sa obtii o productivitate ridicata in comparatie cu o statie noua, moderna, de ultima generatie si mult mai performanta, care pe langa o productie mai mare iti da si o calitate mai buna a produsului. Iata de ce aportul de capital este important si determina cresterea productivitatii. Daca am utilaje vechi si chiar putine in comparatie cu ce productie si venituri vreau sa obtin, si lucrez cu trei sau patru muncitori, si la un moment dat constat ca, pentru a face fata unei cresteri a productiei am nevoie de 10 muncitori, de ce sa nu lucreze 10 muncitori pe mai multe utilaje noi, performante, determinand astfel o crestere mult mai mare de productivitate si conditii de lucru mai bune? Este clar ca aceasta crestere de productivitate determina si salarii mai mari, si o putere de cumparare mai mare.

Indiferent cum am privi problema – dezvoltare pe partea de oferta sau pe cea de cerere – chestiunea capitalului ramane de baza. Ca sa cresc oferta de bunuri si servicii, trebuie sa cresc productivitatea, si atunci cresterea capitalului e esentiala. Daca privim pe partea de cerere, Sudul avand o productivitate mai slaba fata de Nordul Uniunii, atunci se constituie intr-o piata de desfacere, lucru care obliga la sporirea capitalului banesc si financiar in partea sudica a Uniunii pentru a se putea cumpara produsele cu valoare adugata mare confectionate in Nord. Daca decalajele de productivitate dintre Nord si Sud se mentin si chiar se accentueaza, atunci e foarte dificil, daca nu imposibil, sa se poata crea o piata concurentiala libera in Uniunea Europeana.

Altminteri sa nu ne miram ca vom avea tot felul de bubble-uri, care se reduc, pana la urma, la o chestiune de exces de cash. Acest exces de cash, adica de bani lichizi in piata, poate fi oricand si usor provocat. Dar el mai arata ceva, si anume ca bani exista, sunt destui. Deci exista capital banesc mai mult decat suficient, de aceea premisele unui bubble exista oricand. Trebuie spus ca astfel de lucruri nu se pot, daca s-ar dori, combate prin masuri fiscale, ele fiind de alta natura: de natura monetara. Sa presupunem  ca actioneaza Statul printr-o crestere puternica a impozitelor – pentru ca asta e parghia pe care Statul o are la dispozitie – atunci, pe langa distorsiunile pe care le provoaca jucand in piata, nu creeaza altceva decat o crestere a inflatiei (care e tot un fenomen prin excelenta monetar), dar nu dintr-o cauza monetara, ci prin cresterea costurilor. Ce se intampla? Ideea unui deficit bugetar cat mai strans, prezenta in Tratatul de Guvernanta Fiscala, care, de fapt, e ideea deficitului bugetar zero, nu e sustenabila in Uniunea Europeana privita in ansamblul sau, din moment ce exista deja un exces de lichiditate pe piata care se cere cheltuit. Daca nu ar fi fost acest exces de lichiditate nu s-ar fi ajuns la situatia ca majoritatea tarilor vestice sa nu respecte Tratatul de la Maastricht: nu ar fi putut sa se indatoreze mai mult decat limita de 60% din PIB, inscrisa in Tratat, daca nu ar fi fost bani suficienti. De asemenea nu ar fi crescut datoria publica in conditiile unor drastice masuri de austeritate. Singura explicatie este ca inca mai exista, chiar din belsug, acest exces de lichiditati care permite, in ciuda tuturor masurilor de austeritate, indatorari masive ale statelor. De asemenea trebuie mentionat ca inflatia este scazuta in UE, ceea ce arata ca acest exces de lichiditate nu determina o inflatie puternica (v. aici si aici). Lucrul asta arata ca acest surplus foarte consistent are legatura cu cerintele economiei reale si ale circulatiei marfurilor, in ciuda crizei din Grecia. De ce aceste datorii mari acumulate de statele Uniunii, mai ales de cele Vestice, nu determina o inflatie puternica in interiorul Zonei Euro? Nici macar datoria imensa a Greciei nu determina o inflatie puternica. Si atunci e clar ca e vorba de cerintele economiei reale ale Uniunii. Or, nu se poate mentine prea mult aceasta contradictie: sa nu cheltuiesti mult cand, de fapt, trebuie s-o faci. Si nu ar trebui sa ne mire lucrul acesta in stadiul actual in care se gaseste Uniunea Europeana, o Uniune cu peste 500 de milioane de locuitori.

Update – Ultimile stiri privind referendumul din Grecia

Romania Libera

Referendumul din Grecia s-a încheiat: TV Grecia: 52 % au votat ”NU”, 48 % au votat ”DA”

Se arata ca:

UPDATE 19.25: Purtătorul de cuvânt al Guvernului grec, Nikos Filis, a declarat pentru televiziunea greacă că rezultatul referendumului este un impuls pentru Guvern de ”a merge înainte și de a încerca să normalizeze sistemul bancar”, potrivit The Guardian.

UPDATE 19.19:  Prezenţa la urne în referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor economice a depăşit nivelul de 40 la sută, astfel că plebiscitul va fi validat, a anunţat Ministerul de Interne de la Atena, potrivit Mediafax.

UPDATE 19.11: Televiziunea publică din Grecia a transmis că 52 % dintre greci au votat ”NU”, în timp ce 48 % au votat ”DA”. Rezultatele sunt strânse potrivit sondajului TV Grecia, însă acesta nu este un exit poll.

De asemenea, The Guardian notează că toate cele șase posturi de televiziune majore din Grecia transmit că măsurile de austeritate au fost respinse de populația greacă.

UPDATE 19.00: Referendumul la greci s-a încheiat.

Potrivit unui sondaj făcut prin telefon arată că 53 % dintre greci au votat ”Nu” la referendumul privind măsurile de austeritate. Sondajul nu este un exit poll, dar a fost citat de publicații din Grecia și de Le Monde.

UPDATE 16.15: Liderii partidelor moderate din Grecia: Pasok, Noua Democraţie şi To Potami (aflate în opoziţie) – au îndemnat cetăţenii Greciei să voteze în favoarea condiţiilor propuse de Grupul Bruxelles, potrivit Mediafax.

„Avem o responsabilitate. Grecii trebuie să fie uniţi şi să voteze în favoarea speranţei şi demnităţii. Vrem un acord sustenabil cu creditorii. Trebuie să opunem rezistenţă forţelor extremiste din Europa şi să răspundem afirmativ poziţiei Greciei în Europa”, a declarat Foti Yenimat, liderul Partidului Socialist (Pasok, centru-stânga).

UPDATE 15.00: Până la această ora prezența la vot este de 35 %, potrivit Digi 24.

UPDATE 12.57: Ministrul de Finanţe al Greciei, Yanis Varoufakis, a votat, duminică, la periferia Atenei. El a vorbit despre ”eşecurile enorme ale Eurogrupului au generat ultimatumuri la care poporul grec nu a putut răspunde”.

Citește și: Yanis Varoufakis a votat la Atena, denunţând „eşecurile” provocate de Eurogrup

UPDATE 12.00: Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a votat, duminică dimineaţă, și i-a îndemnat pe greci să îşi ia „destinul” în propriile mâini, informează site-ul cotidianului Ekathimerini, citat de Mediafax.

„Nimeni nu poate ignora mesajul de hotărâre al unui popor care îşi ia destinul în propriile mâini”, a declarat Tsipras, după ce a votat la o secţie din Atena.

Potrivit unor surse citate de BBC News online, Tsipras a intrat în secţia de votare pe o uşă secundară, separat de oamenii de rând.

––

Secţiile de votare s-au deschis, duminică dimineaţă, în Grecia, în cadrul referendumului care ar putea fi esenţial pentru rămânerea ţării în zona euro, potrivit Mediafax.

Peste opt milioane de greci sunt chemaţi la urne pentru a se pronunţa clar în favoarea sau împotriva condiţiilor propuse de creditorii internaţionali pentru continuarea programului de asistenţă financiară.

Citește și: Surse: UE ar fi încercat să blocheze raportul FMI. Care ar fi fost motivul

Plebiscitul a început la ora 7.00 (7.00, ora României) şi va se încheia la ora 19.00 (19.00, ora României), primele rezultate fiind aşteptate după ora 21.00.

Ultimele sondaje de opinie, realizate vineri, arată că 44,8 la sută dintre greci sunt favorabili continuării măsurilor de austeritate, în timp ce 43,4 se pronunţă împotrivă. Alţi 11,8 la sută dintre alăgători sunt nehotărâţi.

Citește și: Analiză AFP: Care sunt opţiunile Greciei după referendum

Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a decis organizarea unui referendum prin care grecii să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate propuse de creditorii țării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu vor lua nicio decizie privind situaţia din Grecia înainte de referendumul programat duminică. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.

Citește și: Yanis Varoufakis acuză creditorii Greciei de ”terorism”

Ministrul elen al Finanţelor, Yannis Varoufakis, a pledat pentru respingerea condiţiilor creditorilor, acuzând de „terorism” Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Citește și: Alexis Tsipras promite un acord cu instituţiile financiare internaţionale indiferent de rezultatul referendumului

Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intra oficial în incapacitate de plăţi doar pentru că Fondul Monetar Internaţional oferă unei ţări aflate în default tehnic o lună până la constatarea oficială a situaţiei. Practic însă, pieţele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventă. Grecia deţine recordul privind amploarea unei incapacităţi de plată a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenţei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008.”

Bineinteles, trebuie sa vedem rezultatele finale – acesta fiind doar un exit poll – si reactiile care vor veni in urma acestui referendum.

Update – Referendumul din Grecia. Rezultate partiale. Prime reactii

Romania Libera

Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate

Se arata, printre altele, ca:

UPDATE 22.49: Ministrul de Finanțe grec, Yanis Varoufakis, a ddeclarat pentru presa greacă că rezultatul votului de astăzi este un mare ”da” pentru democrația Europeană, arată The Guardian.

Varoufakis a subliniat că grecii au transmis un mesaj clar: gata cu tăierile bugetare și ”da” reformelor adevărate. Ministrul a declarat că îndepând de mâine vor contacta partenerii europeni pentru a se ajunge la un acord.

Citește și: Sărbătoare în Atena pe melodia ”Comandante Che Guevara”: Nu suntem sclavi

UPDATE 22.30: Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61,01% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,99% pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale, potrivit Mediafax.

UPDATE 20.28: Cetăţenii greci au votat în proporţie de 59,8% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 40,2 pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale, scrie Mediafax.

Citește și: Reacția Rusiei după referendumul din Grecia

Summit de urgență al Eurogrupului, după referendumul din Grecia

Se arata ca:

„Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande au solicitat duminică seară, în urma unei discuții telefonice, convocarea unui summit al zonei euro, după ce populația Greciei a respins prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali privind un nou acord de asistență financiară, relatează Agerpres.

De asemenea, cei doi lideri ”sunt de acord că votul cetățenilor greci trebuie respectat”, se arată într-un comunicat al Palatului Elysee. Potrivit unei surse din cadrul președinției franceze, summitul ar putea să se desfășoare marți, iar cererea a fost deja transmisă oficial președintelui Consiliului European, Donald Tusk.

Citește și: Prima reacție a lui Tsipras, după rezultatul referendumului

Conform unei alte surse, din cadrul guvernului de la Atena, premierul Alexis Tsipras a avut și el o convorbire telefonică cu Francois Hollande, discuție axată pe modalitățile ”de a tonifica negocierile” dintre Grecia și creditorii ei internaționali, UE și FMI, după ce ultimele propuneri ale acestora au fost respinse la referendumul de duminică.

După numărarea a trei sferturi din buletinele de vot, peste 61% dintre participanții la scrutin au votat ‘Nu’, împotriva acestor propuneri, care, potrivit lui Tsipras, ar fi implicat noi măsuri de austeritate.

Citește și: Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate

Preziceri sumbre privind un nou acord pentru Grecia. Ce a declarat ministrul german al economiei

Se arata ca:

„Ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, consideră că orice noi negocieri cu Grecia privind un nou acord de asistență financiară sunt ”greu de imaginat”,  după ce grecii au respins duminică prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali, relatează Agerpres.

Premierul grec Alexis Tsipras a ”tăiat ultimele punți” între țara sa și Europa, a declarat vice-cancelarul german într-un interviu ce va fi publicat luni de cotidianul Tagesspiegel. ”După respingerea regulilor de joc ale zonei euro (…), negocieri asupra unor programe de asistență în valoare de miliarde (de euro) sunt greu de imaginat”, a subliniat Sigmar Gabriel.

Citește și: Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate

Reacția sa survine după ce mai mulți oficiali greci, inclusiv ministrul de finanțe Yanis Varoufakis, au declarat că guvernul de la Atena dorește să reia imediat negocierile cu creditorii internaționali (UE și FMI) și să ajungă cât mai repede la un acord cu aceștia pentru un nou program de finanțare.”

Reacția Rusiei după referendumul din Grecia

Se arata ca:

„Grecia, care a votat masiv împotriva măsurilor de austeritate la referendumul de duminică, a făcut un pas către ieșirea din zona euro, dar își menține stabilitatea politică, ceea ce ar putea face țara mai atractivă pentru investitori, a declarat adjunctul ministrului rus al economiei, Aleksei Lihacev, citat de agenția TASS.

„Dacă Grecia va decide să se retragă din zona euro și să introducă moneda națională, va fi obligată să-și caute parteneri în afara Uniunii Europene”, a arătat viceministrul rus al economiei. În plus, exemplul ei ar putea fi urmat și de alte țări, ceea ce ar avea consecințe ireparabile pentru UE și pentru euro, potrivit Digi 24.

Citește și: Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate

„Nu putem să ne facem că nu înțelegem că este vorba de un pas către ieșirea din zona euro. O eventuală ieșire a Greciei din zona euro ar fi o terapie de șoc pentru Uniunea Europeană”, a declarat oficialul rus, deși s-a ferit să prognozeze dacă Grecia va merge până la capăt în această direcție.

El a spus că se așteaptă ca euro să se devalorizeze față de dolar, dar nu într-o manieră catastrofală. „Dacă UE trage concluziile potrivite, se va ajunge la o anumită asanare bugetară în zona euro, iar moneda europeană va crește din nou”, a afirmat Lihacev.

Citește și: Alexis Tsipras promite un acord cu instituţiile financiare internaţionale indiferent de rezultatul referendumului

Aceste prime rezultate ale referendumului arată o „puternică încredere” a poporului grec în guvernul lui Tsipras și aduce o consolidare considerabilă a poziției Greciei în negocierile cu UE, a apreciat, la rândul său, Konstantin Kosacev, președintele Comisiei pentru politică externă din Consiliul Federației, camera superioră a parlamentului rus.

„Este foarte probabil ca situația să ducă la un haos incontrolabil, de care nimeni nu are nevoie, dar Tsipras se va simți mai sigur pe el în negocierile cu europenii”, a mai spus parlamentarul rus, citat de RIA Novosti. „

Adevarul este ca nu e bine ce se intampla. Germania, datorita pozitiei sale extrem de rigide, impunand masuri de austeritate greu de acceptat, care nu rezolva problemele, dimpotriva, le agraveaza, a impins Grecia in aceasta situatie in care este condusa de un partid de extrema stanga, Syriza. Problema mare care se pune este ca daca Grecia va iesi din Zona Euro, foarte probabil se va alia cu Rusia. Mie mi se pare ca au dorit sa dea la schimb ceva Rusiei pentru Ucraina, spre a mai domoli putin Rusia din furia de care e cuprinsa datorita frustrarilor mari pe care le are… Dar iata ce scrie si George Friedman in analiza sa de pe Stratfor:

Beyond the Greek Impasse

Se arata ca:

„The Greek situation — having perhaps outlived the term „crisis,” now that it has taken so long to unfold — appears to have finally reached its terminal point. This is, of course, an illusion: It has been at its terminal point for a long time.

The terminal point is the juncture where neither the Greeks nor the Germans can make any more concessions. In Greece itself, the terminal point is long past. Unemployment is at 26 percent, and more than 50 percent of youths under 25 are unemployed. Slashed wages, particularly in the state sector, affecting professions including physicians and engineers, have led to massive underemployment. Meanwhile, most new economic activity is occurring in the untaxable illegal markets. The Greeks owe money to EU institutions and the International Monetary Fund, all of which acquired bad Greek debts from banks that initially lent funds to Greece in order to stabilize its banking sector. No one ever really thought the Greeks could pay back these loans.

The European creditors — specifically, the Germans, who have really been the ones controlling European negotiations with the Greeks — reached their own terminal point more recently. The Germans are powerful but fragile. They export about a quarter of their gross domestic product to the European free trade zone, and anything that threatens this trade threatens Germany’s economy and social stability. Their goal has been to keep intact not only the euro, but also the free trade zone and Brussels’ power over the European economy.

Germany has so far avoided an extreme crisis point by coming to an endless series of agreements with Greece that the Greeks couldn’t keep and that no one expected them to keep, but which allowed Berlin to claim that the Greeks were capitulating to German demands for austerity. This alleged capitulation helped Germany keep other indebted European countries in line, as financially vulnerable nations witnessed the apparent folly of contemplating default, demanding debt restructuring and confronting rather than accommodating the European Union.

Greece and the Cypriot Situation

For the Germans, Greece represented a dam. What was behind the dam was unknown, and the Germans couldn’t tolerate the risk of it breaking. A Greek default would come with capital controls such as those seen in Cyprus, probably trade barriers designed to protect the Greek economy, and a radical reorientation of Greece in a new strategic direction. If that didn’t lead to economic and social catastrophe, then other European countries might also choose to exercise the Greek option. Germany’s first choice to avoid the default was to create the illusion of Greek compliance. Its second option was to demonstrate the painful consequences of Greece’s refusal to keep playing the first game.

This was the point of the Cyprus affair. Cyprus had reached the point that it simply could not live up to the terms of its debt repayment agreements. The pro-EU government agreed under pressure to seize money in bank accounts holding more than 100,000 euros (around $112,000) and use that money to make good on at least some of the payments due. But assigning a minimum account balance hardly served to lessen the blow or insulate ordinary Cypriots. A retiree, after all, may easily have more than 100,000 euros in savings. And hotels or energy service companies (which are critical to the Cypriot economy) certainly have that much in their accounts. The Germans may have claimed the Cypriot banking system contained primarily Russian money, but — although it undoubtedly contained plenty of Russian funds — most of the money in the system actually represented wealth saved and used by Cypriots in the course of their lives and business. The result of raiding those accounts was chaos. Cypriot companies couldn’t pay wages or rent, and the economy basically froze until the regulations were eventually eased — though they have never been fully repealed.

The Germans were walking a fine line in advocating this solution. Rather than play the pretend game they had played in Greece, they chose to show a European audience the consequences of genuine default. But those consequences rested on a dubious political foundation. Obviously the Cypriot public was devastated and appalled by their political leaders’ decision to comply with Germany’s demands. But even more significant, the message received by the rest of Europe was that the consequences of resistance would be catastrophic only if a country’s political leadership capitulated to EU demands. Seizing a large portion of Cypriot private assets to pay public debts set an example, but not the example the Germans wanted. It showed that compliance with debt repayments could be disastrous in the short run, but only if the indebted country’s politicians let it happen. And with that came another, unambiguous lesson: The punishment for non-compliance, however painful, was also survivable — and far preferable to the alternatives.

The Rise of Syriza

Enter the Coalition of the Radical Left party, known as Syriza, one of the numerous Euroskeptic parties that have emerged in recent years. Many forces combined to drive pro-EU factions out of power, but certainly one of them was the memory of the behavior of pro-EU politicians in Cyprus. The Greek public was well aware Athens would not be able to repay outstanding debt on anything even vaguely resembling the terms set by the pro-EU politicians. Cognizant of the Cypriot example, they voted their own EU-friendly leaders out, making room for a Euroskeptic administration.

Syriza ran on a platform basically committing to ease austerity in Greece, maintain critical social programs, and radically restructure the country’s debt obligations, insisting that creditors share more of the debt burden. EU-friendly parties and individuals — and the Germans in particular — tended to dismiss Syriza. They were used to dealing with pro-EU parties in debtor countries that would adopt a resistant posture for their public audience while still accepting the basic premise put forth by Germany and the European Union — that in the end, the responsibility to repay debts was the borrower’s. Regardless of their public platform, these parties therefore accepted austerity and the associated social costs.

Syriza, however, did not. A moral argument was underway, and the Germans were tone deaf to it. The German position on debt was that the borrower was morally responsible for it. Syriza countered that, in effect, the lender and the borrower actually shared moral responsibility. The borrower may be obligated to avoid incurring debts that he could not repay, but the lender, they argued, was also obligated to practice due diligence in not lending money to those who were unable to repay. Therefore, though the Greeks had been irresponsible for carelessly borrowing money, the European banks that originally funded Greece’s borrowing spree had also been irresponsible in allowing their greed to overwhelm their due diligence. And if, as the Germans have quietly claimed, Greek borrowers misled them, the Germans still deserved what happened to them, because they did not practice more rigorous oversight — they saw only euro signs, just as the bankers did when they signed off on loans to Greece rather than restraining themselves.

The story of Greece is a tale of irresponsible borrowing and irresponsible lending. Bankruptcy law in European and American culture is a system of dualities, where expectations for prudent behavior are placed on both the debtor and creditor. The debtor is expected to pay everything he can under the law, and when that is ability is expended, the creditor is effectively held morally responsible for his decision to lend. In other words, when the debtor goes bankrupt, the creditor loses his bet on the debtor, and the loan is extinguished.

But there are no bankruptcy laws for nation-states, because there is no sovereign power to administer them. Thus, there is no disinterested third party to adjudicate national bankruptcy. There are no sovereign laws dictating the point where a nation is unable to repay its debt, no overarching power that can grant them the freedom to restructure debts according to law. Nor are there any circumstances where the creditor is simply deemed out of luck.

Without these factors, something like the Greek situation emerges. The creditors ruthlessly pursue the debtor, demanding repayment as a first priority. Any restructuring of the debt is at the agreement of creditor and debtor. In the case of Cyprus, the government was prepared to protect the creditors’ interests. But in Greece’s case, Syriza is not prepared to do so. Nor is it prepared, if we believe what the party says, to simply continue crafting interim lies with the country’s creditors. Greece needs to move on from this situation, and another meaningless postponement only postpones the day of reckoning — and postpones recovery.

The Logic and Repercussions of a Grexit

A Greek withdrawal from the eurozone would make sense. It would create havoc in Greece for a while, but it would allow the Greeks to negotiate with Europe on equal terms. They would pay Europe back in drachmas priced at what the Greek Central Bank determines, and they could unilaterally determine the payments. The financial markets would be closed to them, but the Greeks would have the power to enact currency controls as well as trade regulations, turning their attention from selling to Europe, for example, to buying from and selling to Russia or the Middle East. This is not a promising future, but neither is the one Greece is heading toward now.

Many have made a claim that a Greek exit could lead the euro to collapse. This claim seems baffling at first. After all, Greece is a small country, and there is no reason why its actions would have such far-reaching effects on the shared currency. But then we remember Germany’s primordial fear: that Greece could set a precedent for the rest of Europe. This would be impossible if the rest of Europe was doing well, but it is not. Spain, for example, has unemployment figures almost as terrible as Greece’s. Some have pointed out that Spain is now one of the fastest-growing countries in Europe, which would be impressive if growth rates in the rest of Europe weren’t paralyzed. Similarly, Spain’s unemployment rate has fallen — to a mere 23 percent. Those who are still enthused about the European Union take such trivial improvements as proof of a radical shift. I see them as background noise in an ongoing train wreck.

The pain of a Greek default and a withdrawal from the eurozone would be severe. But if others see Greece as a forerunner of events, rather than an exception, they may calculate that the pain of unilateral debt restructuring makes sense and gives Greeks a currency that they can at last manage themselves. The fear is that Greece may depart from the euro, not because of any institutional collapse, but because of a keen awareness that sovereign currencies can benefit nations in pain — which many of Europe’s countries are.

I do appreciate that the European Union was meant to be more than an arena for debtors and creditors. It was to be a moral arena in which the historical agony of European warfare was abolished. But while the idea that European peace depends on prosperity may be true, that prosperity has been lost. Economies rise and fall, and Europe’s have done neither in tandem. Some are big winners, like Germany, and many are losers, to a greater or lesser degree. If the creation of a peaceful European civilization rests on prosperity, as the founding EU document claims, Europe is in trouble.

The problem is simple. The core institutions of the European Union have functioned not as adjudicators but as collection agents, and the Greeks have learned how ruthless those agents can be when aided by collaborative governments like Cyprus. The rest of the Europeans have also realized as much, which is why Euroskeptic parties are on the rise across the union. Germany, the country most threatened by growing anti-EU sentiment, wants to make clear that debtors face a high price for defiance. And if resistance is confined to Greece, the Germans will have succeeded. But if, as I think it will, resistance spreads to other countries, the revolt of the debtor states against the union will cause major problems for Germany, threatening the economic powerhouse’s relationship with the rest of Europe.”

Beyond the Greek Impasse is republished with permission of Stratfor.”

El arata in final doua lucruri:

– „If the creation of a peaceful European civilization rests on prosperity, as the founding EU document claims, Europe is in trouble.” , incerc sa traduc: „Daca creatia unei civilizatii europene pasnice rezida in prosperitate, asa cum arata documentele fondatoare ale UE, atunci Europa e in bucluc”

– El spune ca Uniunea Europeana nu functioneaza ca un organism care sa studieze si sa aplaneze, sa calmeze un conflict, ci ca un agent de colectare si inca unul foarte dur. Dar arata ca restul europenilor realizeaza de ce se ridica partidele eurosceptice pe tot teritoriul Uniunii. Spune in continuare ca Germania e tara cea mai amenintata de cresterea sentimentului anti-UE, dar care vrea sa faca clar debitorilor ca vor plati un pret ridicat pentru nesupunere. Da exemplul Greciei, dar arata ca daca aceasta rezistenta se va raspandi si la alte tari din UE, revolta statelor debitoare impotriva Uniunii va cauza probleme majore Germaniei, amenintandu-i relatiile de mare putere economica cu restul Europei.

Update – Criza din Grecia

Un articol foarte bun, dupa parerea mea, din Gandul:

CRIZA DIN GRECIA. Înţelegere între Tsipras şi Merkel, după ce au vorbit la telefon. Grecii au termen până joi să găsească o soluţie. REACŢIA FMI. Tsakalotos, noul ministru de Finanţe

Se arata ca:

La scurt timp după publicarea rezultatelor oficiale de la referendumul istoric din Grecia, la care elenii au spus, în număr covârşitor, un „NU” pachetului de reforme propus de UE, premierul Alexis Tsipras a făcut primii paşi pentru noi negocieri. A vorbit atât cu liderii partidelor din Grecia, cât şi cu cancelarul german, Angela Merkel, dar şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Liderii europeni i-au dat termen să vină cu noi propuneri de reforme până joi, când este programat summitul extraordinar al liderilor din zona euro. Situaţia este din ce în ce mai complicată pentru Grecia, avertizează liderii europeni, care exclud însă o ieşire din zona euro. Un argument pentru acest lucru o reprezintă şi demisia ministrului grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, nu tocmai plăcut de creditori, mai ales după ce acesta a zis despre liderii europeni că sunt „terorişti”. Astfel, în locul lui Varoufakis, a venit unul dintre negociatorii Greciei, Euclid Tsakalotos. Potrivit rezultatelor oficiale, 61.3% dintre greci au ales „NU”, iar 38.7% „DA”. Premierul Alexis Tsipras le-a mulţumit grecilor pentru „alegerea curajoasă”. „Voi pune în aplicare acest mandat fără ezitare, care nu este un mandat de ieşire din Europa, ci un mandat pentru întărirea poziţiei Greciei în negocierile cu UE”, a spus el. Gândul transmite LIVE TEXT principalele evenimente.

Referendum istoric duminică în Grecia. Chemaţi să voteze planul de austeritate al creditorilor internaţionali, grecii au spus „NU” într-o proporţie covârşitoare. Potrivit rezultatelor oficiale, 61.3% dintre greci au ales „NU”, iar 38.7% „DA”. Premierul Alexis Tsipras le-a mulţumit grecilor pentru „alegerea curajoasă”. „Voi pune în aplicare acest mandat fără ezitare, care nu este un mandat de ieşire din Europa, ci un mandat pentru întărirea poziţiei Greciei în negocierile cu UE”, a spus el.

După primele rezultate oficiale, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au avut o discuţie telefonică în care au căzut de acord că un summit al liderilor din zona euro ar trebui să aibă loc marţi. Luni seară este programată o întâlnire a celor doi.

UPDATE 19:33 Euclide Tsakalotos a fost numit în funcţia de ministru de Finanţe al Greciei, înlocuindu-l pe Yanis Varoufakis, care a demisionat, informează presa elenă. Până acum acesta a fost secretar de stat în Ministerul de Externe. Ceremonia pentru depunerea jurământului este programată luni seară.

UPDATE 19:10 Tsipras are susţinerea a cinci partide din Grecia. Ministrul grec al Apărării Panos Kammenos a anunţat luni că trei partide de opoziţie au semnat o declaraţie de susţinere a premierului Alexis Tsipras în vederea negocierii unui nou plan de salvare cu creditorii, relatează The Associated Press în pagina electronică.

Astfel, cinci partide se reunesc, în total, în spatele premierului, care avea deja susţinerea formaţiunii sale, Syriza (extremă stânga), şi a Partidului Grecilor Independenţi (naţionalişti) care face parte din coaliţie.

În opinia lui Kammenos, această susţinere anunţă o „nouă eră” în politica greacă şi sporeşte şansele Atenei de a ajunge la un acord cu creditorii săi europeni şi internaţionali. Detalii, AICI.

UPDATE 19:05 Băncile din Grecia rămân închise, informează presa internaţională. Grecii pot scoate de la bancomate tot maximum 60 de euro.

UPDATE 18:49 Marine Le Pen, liderul partidului francez Frontul Naţional, îndeamnă ţările din Uniunea Europeană să constate „eşecul” monedei euro şi să revină la monedele naţionale, după ce duminică poporul grec a respins măsurile de austeritate propuse de creditori, relatează publicaţia franceză Atlantico.

Discutând rezultalele referendumului de duminică din Grecia, Marine Le Pen, preşedinta partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional, a declarat, în cadrul unui interviu acordat postului francez BFM TV, că „BCE trebuie să înceteze imediat să mai facă abuz de putere şi să nu mai priveze Grecia de lichidităţi”.

„Sunt de părere că trebuie să constatăm eşecul monedei euro şi să ne concentrăm pe organizarea unui proces de revenire la monedele naţionale”, a adăugat Marine Le Pen.

UPDATE 17:42 Noul ministru de Finanţe al Greciei este Euclid Tsakalotos, unul dintre negociatorii Greciei.

UPDATE 17:45 FMI este pregătit să asiste Grecia, a transmis directorul Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde. „FMI ia act de referendumul din Grecia. Monitorizăm situaţia cu atenţie şi suntem pregătiţi să ajutăm Grecia dacă ne va cere asta”, a zis Lagarde, potrivit The Guardian.

UPDATE 17:30 Eurogrup aşteaptă noi propuneri din partea Greciei, dar rezultatul referendumului va îngreuna negocierile, afirmă preşedintele instituţiei, Jeroen Dijsselbloem, subliniind că menţinerea statului elen în zona euro va necesita „reforme dificile”.

„Rezultatul referendumului este foarte neplăcut pentru viitorul Greciei”, a declarat Jeroen Dijsselbloem, citat de cotidianul italian Il Sole 24 Ore.

UPDATE 16:25 Premierul Alexis Tsipras a vorbit cu cancelarul Angela Merkel la telefon şi au convenit ca autorităţile de la Atena să-şi prezinte programul de reforme joi, la summitul extraordinar al statelor din zona euro, anunţă BBC, citând presa din Grecia. Detalii, AICI.

UPDATE 16:23 Amintim faptul că Grecia a rămas fără ministru de Finanţe, după ce Yanis Varoufakis şi-a dat demisia în această dimineaţă. Potrivit presei internaţioanle, este foarte probabil ca înlocuitorul lui Varoufakis să fie chiar unul din echipa de negociatori, Euclid Tsakalotos. Potrivit Reuters, citat de BBC, Varoufakis le-a zis jurnaliştilor de la Atena că deşi el pleacă, se vor vedea cu Tsakalotos.

UPDATE 16:00 Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a declarat că referendumul din Grecia reprezintă o respingere a regulilor din zona euro. „Dacă Grecia vrea să rămână în zona euro, trebuie să propună reforme mai mari decât cele prezentate până acum. Nu putem abandona Grecia, dar toate statele UE trebuie să se pregătească acum să ofere un ajutor umanitar. Grecia este ameninţată de insolvenţă”, a spus Sigmar Gabriel, potrivit Reuters.

UPDATE 15:48 Premierul Alexis Tsipras a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Potrivit BBC, subiectul discuţiei a fost datoria Greciei şi, potrivit unui comunicat de presă al Kremlinului, Putin „şi-a exprimat susţinerea faţă de poporul grec în dificultăţile cu care se confruntă”. Mai mult, acelaşi comunicat arată şi faptul că Tsipras şi Putin au discutat despre „dezvoltarea cooperării dintre Rusia şi Grecia”.

UPDATE 15:08 Ministrul de Finanţe al Germaniei susţine că datoria Greciei nu poate fi redusă, iar subiectul nu este pe agenda guvernului german. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Martin Jaeger, a precizat că nu există fundament pentru o astfel de măsură, mai ales că autorităţile elene încă nu au făcut noi propuneri pentru un alt plan de salvare.

UPDATE 14:33 În aceste momente, se desfăşoară o întâlnire între liderii partidelor din Grecia, pentru a discuta punctele de pornire în următoarele negocieri. La întâlnire participă şi Alexis Tsipras, care, potrivit The Guardian, urmează să aibă o discuţie şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cu cancelarul german, Angela Merkel.

UPDATE 14:31 Conducerea BCE urmează să aibă o discuţie, luni seara, despre un fond de urgenţă pentru Grecia, au declarat surse oficiale pentru Reuters.

UPDATE 13:54 Grecia ar trebui să beneficieze de un nou plan de salvare şi ar trebui să rămână în zona euro, a declarat ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, potrivit BBC. Spania este deschisă noilor negocieri cu guvernul de la Atena.

UPDATE 13:40 Comisia Europeană nu va începe negocierile fără un mandat din partea miniştrilor de Finanţe din zona euro, a anunţat vicepreşedintele CE, responsabil cu euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis. „Eurogroup are toate instrumentele să menţină stabilitatea economică a zonei euro. Un răspuns NU complică grupurile, s-a creat o distanţă foarte mare între Grecia şi Zona euro. Comisia Europeană este, în continuare, dornică să găsească o soluţie, dar pentru noi negocieri avem nevoie de mandat de la Eurogroup”, a anunţat Dombrovskis, de la Bruxelles.

În plus, vicepreşedintele CE a precizat că reformele din Grecia au fost implementate doar parţial şi că Guvernul Tsipras este vinovat pentru eşecul înregistrat în ce priveşte creşterea economică.

UPDATE 13:11 Negocierile cu Grecia nu pot fi reluate deocamdată, a anunţat purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel. „Uşile rămân deschise pentru un nou plan de salvare a Greciei, chiar şi după rezultatul referendumului, dar negocierile nu pot începe încă. În lumina deciziei cetăţenilor greci, condiţiile pentru a începe noi negocieri nu sunt încă îndeplinite”, a spus Steffen Seibert, anunţă BBC.

UPDATE 12:16 Miniştrii de Finanţe ai UE se vor întâlni în prima parte a zilei de marţi. Membrii Eurogroup au fost convocaţi pentru ora 13:00, în condiţiile în care de la ora 18:00 este programat summit de urgenţă al zonei euro, anunţă preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, potrivit The Guardian.

Potrivit unui comunicat de presă, membrii Eurogroup aşteaptă noi propuneri de reforme din partea autorităţilor de la Atena.

UPDATE 11:46 Preşedintele Klaus Iohannis spune că, deşi Grecia a votat ”Nu” la referendumul de duminică, speră că înţelepciunea politică şi economică va prima în cele din urmă şi se vor găsi soluţii care să însemne ”Da” pentru viitorul european al Greciei. Mai multe detalii AICI.

UPDATE 11:03 Euro s-a depreciat, dar a atins doar minimul ultimei săptămâni, în urma votului negativ de la referendumul din Grecia care va avea pe termen lung un impact limitat pe pieţele financiare, potrivit analiştilor citaţi de Bloomberg. „Reacţia pieţei a fost până acum remarcabil de calmă. Majoritatea oamenilor stau deoparte şi aşteaptă să vadă cum răspund autorităţile europene”, a declarat Callum Henderson, director pentru cercetări în domeniul valutar la Standard Chartered în Singapore. Mai multe detalii AICI. […]”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 5, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 18 comentarii

Grecia…

Gandul

Grecia, la un pas de faliment. Lista reformelor „umilitoare” respinse de guvernul Tsipras: de ce AUSTERITATEA a mers la Bucureşti şi nu merge la Atena

Se arata ca:

La trei ani după ce a fost iertată de o datorie de 100 de miliarde de euro, Grecia riscă, din nou, să intre în incapacitate de plată. Odată cu restructurarea datoriei publice, Grecia a beneficiat şi de un acord de sprijin financiar încheiat cu aşa-numita troika (FMI, CE şi BM). Condiţiile acestui ajutor au fost, în linii mari, similare cu cele pe care şi le-a asumat România în timpul crizei, când a apelat la creditorii internaţionali. Măsurile de austeritate impuse de ”funcţionarii” occidentali se înscriu într-un tipar cunoscut şi la Bucureşti: reducerea cheltuielilor publice, introducerea de noi taxe care să compenseze o colectare scăzută a veniturilor bugetare, reforme structurale, privatizări şi reduceri de deficit. Cu toate acestea, Grecia este din nou în criză. Economiştii contactaţi de Gândul susţin că ieşirea statului din zona euro, Grexit-ul, este un scenariu puţin probabil având în vedere dependenţa statului de banii europeni. În ciuda opoziţiei faţă de troika, finanţarea europeană a salvat statul de la faliment, în condiţiile în care pieţele financiare cereau, în martie 2012, 44 de euro pentru fiecare euro dat Greciei pentru a-şi plăti datoriile. În prezent, lipsa unui acord cu troika a dus costurile de finanţare ale statului elen la un nivel considerat nesustenabil de specialişti. În acest timp, Alexis Tsipras forţează ameninţând cu demisia dacă grecii votează NU la referendum.

Pentru a evita falimentul, Grecia are nevoie să ajungă la un consens cu aşa-numita troika: Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM). Marţi, statul elen trebuie să plătească o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, bani pe care nu îi are în absenţa unei tranşe de 7,2 miliarde de euro din acordul aflat în pericol la ora actuală, care va expira tot marţi. Guvernul de la Atena a refuzat să accepte noile măsuri de austeritate cerute de finanţatorii internaţionali, „asul” din mâneca politicienilor eleni fiind Grexitul, un scenariu care presupune dezavantaje pentru ambele părţi, după cum au precizat economiştii contactaţi de gândul. La finele săptămânii, premierul Alexis Tsipras a anunţat că vrea să organizeze pe 5 iulie un referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor.

Aceste reforme sunt similare cu cele pe care România le-a acceptat în 2009 când a împrumutat aproape 20 de miliarde de euro de la aceleaşi instituţii internaţionale. Ca fond, acordul cu Grecia este similar, însă finanţele publice ale statului elen sunt cu mult mai „şubrede” decât cele ale României, iar grecii s-au săturat de măsurile de austeritate suportate în ultimii cinci ani.

”Politicile de austeritate, de redresare a finanţelor publice şi a stabilităţii financiare, sunt antisociale, nu asigură o creştere a bunăstării populaţiei”, a precizat pentru gândul Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie la Universitatea Româno-Americană. În opinia sa, aceleaşi politici au fost primite diferit la Atena faţă de Bucureşti din motive culturale.

”România a dus una dintre cele mai aspre politici de austeritate din lume. Tăierea a fost foarte drastică. Aşa ceva nu s-a întâmplat în Grecia din motive culturale care ţin de organizarea socială. Noi nu avem capital social, nu există societate civilă, nu există opinii, nu există optimism. Lumea urăşte politica. E foarte simplu să manipulezi. În Grecia nu a fost atât de simplu. Ca să faci o reformă consistentă ai nevoie de suportul majorităţii publice. Nici în România nu s-a obţinut aşa ceva, dar s-a considerat că nu este necesar. Politicienii şi-au asumat”, a explicat el.

Cristian Păun, profesor de economie în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, susţine că pentru situaţia din Grecia sunt de vină exclusiv politicienii care au refuzat reformarea statului şi renunţarea la ”un model economic falimentar bazat pe o dependenţă puternică de banul public şi de bugetul de stat: contracte cu statul, asistenţă socială fără un fundament în economia reală, sector public supradimensionat (Grecia nu are nicio universitate privată, spitalele private aproape că nu există, sistemele de pensii sunt exclusiv de stat şi cu mari probleme de sustenabilitate economică”.

În 2011, datoria publică a Greciei depăşea 171% din PIB, în condiţiile în care tratatele europene stabilesc un nivel maxim al datoriei de 60% din PIB. Datoria publică a României este considerabil mai mică, însă aceasta s-a triplat în perioada de recesiune.

(Click pe imagine pentru a mări)

Sursă: Eurostat

Datoria publică a Greciei se ridică la 323 de miliarde de euro. Fondul European pentru Stabilitate Financiară deţine cea mai mare parte din datoria elenă, respectiv 60%.

Ce a cerut troika

Pachetul propus de FMI, CE şi BM include o reformă a fiscalităţii, o reformă a pensiilor şi a administraţiei publice.

Troika a cerut guvernului elen o reformă a sistemului TVA care să intre în vigoare la 1 iulie 2015 şi care să ducă la creşterea veniturilor anuale cu circa 1% din PIB. Noul sistem ”ar unifica ratele la un standard de 23%, care să includă restaurantele şi serviciile de catering şi o cotă redusă de 13% pentru alimente, energie, hoteluri şi apă (cu excepţia canalizării), precum şi o rată super-redusă de 6% pentru produsele farmaceutice, cărţi şi teatre”.

Nivelul TVA de 23% ar urma să fie rediscutat în 2016 dacă executivul elen va putea demonstra existenţa veniturilor suplimentare de 1% din PIB din reducerea evaziunii fiscale sau îmbunătăţirea colectării TVA.

De asemenea, troika a cerut reducerea evaziunii fiscale în ceea ce priveşte impozitul pe venit, prin modificarea legislaţiei astfel încât aceasta să definească foarte clar categoriile de persoane scutite de la plata unor contribuţii, eliminarea subvenţiilor la carburanţi pentru fermieri, ajustarea taxelor pe proprietate pentru asigurarea ţintei de venituri de 2,65 miliarde de euro în 2015 şi 2016, precum şi completarea legislaţiei în ceea ce priveşte evaziunea fiscală.

Alte măsuri fiscale includ reducerea nivelului de cheltuieli pentru armată cu 400 de milioane de euro, creşterea impozitului pe profit de la 26% la 28%, impozitarea reclamelor TV, introducerea taxelor pentru vasele de lux şi majorarea taxelor pentru jocurile de noroc.

În ceea ce priveşte reforma asigurărilor sociale de stat, troika a cerut ca de la 1 iulie 2015 guvernul să asigure o economie la fondul de pensii cuprinsă între 0,25 şi 0,5% din PIB în 2015, respectiv 1% din PIB în 2016 prin implementarea unei legislaţii care să ducă, printre altele, la scăderea ieşirilor anticipate la pensie. De asemenea, creditorii internaţionali au cerut ca, din 2016, guvernul elen să implementeze parametri specifici pentru asigurarea unei strânse legături între contribuţii şi pensii.

Pentru reforma sectorului public, lista de măsuri include schimbarea grilei unice de salarizare astfel încât aceasta să fie corelată cu performanţa, calificarea şi responsabilitatea personalului, alinierea unor beneficii de tipul diurne şi fonduri pentru deplasări în concordanţă cu legislaţia europeană şi limitarea angajărilor.

De asemenea, Grecia ar fi trebuit să înfiinţeze o autoritatea autonomă de colectare a veniturilor.

Alte măsuri se referă la privatizarea aeroporturilor regionale, companiei feroviare de transport de pasageri şi marfă TrainOSE, dar şi a porturilor din Pireaus, Thessaloniki şi Hellinikon.

Grexit

Ieşirea Greciei din zona euro nu este avantajoasă nici pentru statul elen şi nici pentru Europa, susţine Bogdan Glăvan.

”Nu mă aştept la ieşirea Greciei din zona euro. Interesele celor două părţi par contrare, dar converg. Bruxelles nu are niciun interes ca un stat membru să părăsească uniunea. Interesul este să extindă sfera de circulaţie a monedei, iar o ieşire a unui stat ar însemna slăbirea euro. Pe de altă parte, Atena are nevoie de finanţatori pentru că statul are cheltuieli foarte mari pe care nu are cum să le acopere”, a precizat profesorul de economie.

În opinia sa, singura variantă ar fi o nouă iertare de datorii, o restructurare care a fost din nou amânată de existenţa ”banilor ieftini” primiţi de la troika.

”Cel mai sănătos lucru este să restructurezi, dar, din motive politice, nici Grecia, nici băncile nu au avut motive să gestioneze această problemă pentru că banii curgeau. Nu au fost încurajaţi să o facă pentru că instituţiile financiare au fost uşor de convins să-i împrumute cu bani. Economiştii occidentali au insistat în acest demers, de a rostogoli, de a prelungi o situaţie care nu era sustenabilă şi care trebuia gestionată. Nu văd altă soluţie realistă decât anularea unei părţi din datoria Greciei”, a explicat Glăvan.

Aurelian Dochia, membru în Consiliul de Administraţie al BRD – Groupe Societe Generale (BRD) şi asociat al firmei de consultanţă Concept Consultanţă Economică şi de Afaceri, este de părere că termenii împrumutului oferit de troika sunt convenabili pentru Grecia, având în vederea alternativa oferită de pieţele financiare internaţionale.

”Termenii sunt foarte convenabili. Dacă vor fi acceptaţi de Grecia se va deschide o portiţă şi pentru creditorii europeni care vor putea vinde acest program cetăţenilor în faţa cărora răspund”, a declarat Dochia pentru gândul.

Orice stat finanţează deficitul, respectiv diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetare, prin împrumuturi, respectiv prin emiterea unor titluri de stat sau obligaţiuni. Dobânzile cerute de investitori pentru obligaţiunile elene cu o maturitate de 10 ani au urcat cu 419 puncte de bază, la 15,03%, cel mai ridicat nivel din decembrie 2012. Economiştii sunt de părere că finanţarea datoriei publice nu mai este sustenabilă după nivelul de 13%. Cele mai mari randamente cerute pe pieţele financiare au fost de 44,21% în martie 2012, potrivit Bloomberg.

România, un exemplu de succes?

Bogdan Glăvan atrage atenţia că un acord de finanţare cu troika nu reprezintă un plan pe termen lung pentru redresarea unei economii.

”Nu te poţi aştepta de la un funcţionar să vină cu o strategie pe termen lung. Nu e datoria lui”, a explicat el, adăugând că ”statul nu trebuie ajutat. Statul este complet nefuncţional din cauza corupţiei. Trebuie să porneşti cu maximum de scepticism şi să eliberezi cât mai multe resurse către mediul de afaceri”.

Aurelian Dochia este de părere austeritatea nu a funcţionat în cazul Greciei.

”Măsurile care au fost adoptate până acum nu au dat rezultate. Programul FMI anticipa o revenire pe o traiectorie ascendentă a creşterii economice în doi, trei ani, ceea ce nu s-a întâmplat nici după cinci. Grecia va mai avea nevoie mulţi ani de acum încolo de asistenţă financiară”, spune economistul.

În opinia sa, România este adesea folosită drept exemplu pentru a demonstra succesul unui program de austeritate, însă există mai multe state care au reuşit să iasă din criză aplicând acest model.

”Şi alte ţări au avut rezultate pozitive. Spania, Irlanda, ţări din zona euro, dar şi ţările baltice, state care au reuşit să se redreseze şi fără instrumente monetare”, a explicat el, adăugând că, atunci când vine vorba de ajustarea finanţelor publice, există două soluţii: ”devalorizarea monedei sau devalorizarea internă, tăieri de pensii şi salarii”.

Economistul Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, susţine că măsurile de austeritate impuse Greciei au fost cele care au dus la prăbuşirea economiei elene.

Sursă: Eurostat

”Da, guvernul elen cheltuia mult peste posibilităţi la finele anilor 2000, însă de atunci a redus drastic cheltuielile şi a majorat taxele. Numărul de bugetari a scăzut cu peste 25%, iar pensiile (care erau într-adevăr mult prea generoase) au fost tăiate. Dacă adăugăm şi măsurile de austeritate, acestea au fost mai mult decât suficiente pentru a elimina deficitul original şi a-l transforma în surplus. Prin urmare, de ce nu s-a întâmplat asta? Pentru că economia elenă s-a prăbuşit, în mare parte ca rezultat a acestor măsuri de austeritate care au dus la scăderea veniturilor. Iar acest colaps a avut de-a face chiar cu euro care a prins Grecia într-o cămaşă de forţă”, notează economistul, într-un comentariu din The New York Times.

Krugman notează că majoritatea cazurilor în care austeritatea a avut ”succes”, adică nu a dus la prăbuşirea economiei, au implicat deprecieri masive ale monedelor naţionale care au dus la creşterea competitivităţii exporturilor. ”Grecia, însă, fără propria monedă, nu a avut această opţiune”, scrie laureatul premiului Nobel pentru economie.

Risc pentru România

Cristian Păun spune că evoluţia României şi a Greciei au fost diferite deoarece recesiunea s-a suprapus în cazul Atenei peste o problemă pe care statul elen a acumulat-o de-a lungul anilor: datoria publică foarte mare şi nesustenabilă din veniturile curente.

”Să nu credeţi că noi am trecut peste criză prin reforme structurale de amploare. Ele au eşuat lamentabil sub ”coordonarea” ineficientă a ”Troicii”, lipsită de pârghii de control reale asupra guvernului şi clasei politice locale. În afară de o creştere de taxe (TVA) şi de o tăiere de salarii şi pensii speciale anulată destul de rapid, nu am reformat mare lucru din România: privatizarea a fost inexistentă, infrastructura nu s-a dezvoltat semnificativ, dependenţa de stat nu a scăzut simţitor. În schimb am acumulat şi noi datorie publică importantă (datoria a crescut cu circa 37% cumulat în ultimii 3 ani, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor), ponderea apropiindu-se periculos de 40%”, a declarat Păun pentru gândul.

În opinia sa, aplicarea aceluiaşi model în continuare ar putea duce România în aceeaşi situaţie.

”Grecilor le-au luat câteva decenii să ajungă aici. Dacă ne uităm la ritmul cu care se multiplică datoria noastră publică şi cresc cheltuielile publice în România cred că putem pune sub mare îndoială ieşirea noastră cu adevărat din criză şi rezistenţa noastră la o eventuală criză viitoare. Cu cât economia privată, mecanismele pieţei, antreprenoriatul se dezvoltă şi se dezvoltă mai puţin prin conexiuni cu statul, cu atât rezistenţa la criză creşte semnificativ”, a explicat el.

Atenţie la euro

Economiştii anticipează o depreciere a monedei unice europene în raport cu dolarul, dar şi alte valute străine.

”Ultima dată când guvernul elen a încercat să ceară un mandat naţional pentru acceptarea condiţiilor unui bail-out, în octombrie 2011, euro s-a depreciat cu 8,5% faţă de dolar în două luni”, notează economiştii ING.

”Cu toate că sistemul financiar european este mai bine pregătit decât în 2011, ne aşteptăm că euro să aibă de suferit ca urmare a ştirilor despre acest referendum”, scriu ei, adăugând că moneda europeană se va deprecia în raport cu dolarul, yenul japonez şi francul elveţian.

Deprecierea euro va duce şi la o scădere a leului. ING estimează că cel puţin în această săptămână cursul leu/euro va rămâne în intervalul 4,48 – 4,52, cu volatilitate ridicată pe termen scurt, urmând ca spre finele anului leul să se aprecieze către limita inferioara a „zonei de stabilitate a BNR”, de 4,38 lei/euro, notează Mediafax.”

Dupa parerea mea, trebuie sa citim integral articolul lui Paul Krugman:

The New York Times

Greece Over the Brink

JUNE 29, 2015

Se arata ca:

„It has been obvious for some time that the creation of the euro was a terrible mistake. Europe never had the preconditions for a successful single currency — above all, the kind of fiscal and banking union that, for example, ensures that when a housing bubble in Florida bursts, Washington automatically protects seniors against any threat to their medical care or their bank deposits.

Leaving a currency union is, however, a much harder and more frightening decision than never entering in the first place, and until now even the Continent’s most troubled economies have repeatedly stepped back from the brink. Again and again, governments have submitted to creditors’ demands for harsh austerity, while the European Central Bank has managed to contain market panic.

But the situation in Greece has now reached what looks like a point of no return. Banks are temporarily closed and the government has imposed capital controls — limits on the movement of funds out of the country. It seems highly likely that the government will soon have to start paying pensions and wages in scrip, in effect creating a parallel currency. And next week the country will hold a referendum on whether to accept the demands of the “troika” — the institutions representing creditor interests — for yet more austerity.

Greece should vote “no,” and the Greek government should be ready, if necessary, to leave the euro.

To understand why I say this, you need to realize that most — not all, but most — of what you’ve heard about Greek profligacy and irresponsibility is false. Yes, the Greek government was spending beyond its means in the late 2000s. But since then it has repeatedly slashed spending and raised taxes. Government employment has fallen more than 25 percent, and pensions (which were indeed much too generous) have been cut sharply. If you add up all the austerity measures, they have been more than enough to eliminate the original deficit and turn it into a large surplus.

So why didn’t this happen? Because the Greek economy collapsed, largely as a result of those very austerity measures, dragging revenues down with it.

And this collapse, in turn, had a lot to do with the euro, which trapped Greece in an economic straitjacket. Cases of successful austerity, in which countries rein in deficits without bringing on a depression, typically involve large currency devaluations that make their exports more competitive. This is what happened, for example, in Canada in the 1990s, and to an important extent it’s what happened in Iceland more recently. But Greece, without its own currency, didn’t have that option.

So have I just made the case for “Grexit” — Greek exit from the euro? Not necessarily. The problem with Grexit has always been the risk of financial chaos, of a banking system disrupted by panicked withdrawals and of business hobbled both by banking troubles and by uncertainty over the legal status of debts. That’s why successive Greek governments have acceded to austerity demands, and why even Syriza, the ruling leftist coalition, was willing to accept the austerity that has already been imposed. All it asked for was, in effect, a standstill on further austerity.

But the troika was having none of it. It’s easy to get lost in the details, but the essential point now is that Greece has been presented with a take-it-or-leave-it offer that is effectively indistinguishable from the policies of the past five years.

This is, and presumably was intended to be, an offer Alexis Tsipras, the Greek prime minister, can’t accept, because it would destroy his political reason for being. The purpose must therefore be to drive him from office, which will probably happen if Greek voters fear confrontation with the troika enough to vote yes next week.

But they shouldn’t, for three reasons. First, we now know that ever-harsher austerity is a dead end: after five years Greece is in worse shape than ever. Second, much and perhaps most of the feared chaos from Grexit has already happened. With banks closed and capital controls imposed, there’s not that much more damage to be done.

Finally, acceding to the troika’s ultimatum would represent the final abandonment of any pretense of Greek independence. Don’t be taken in by claims that troika officials are just technocrats explaining to the ignorant Greeks what must be done. These supposed technocrats are in fact fantasists who have disregarded everything we know about macroeconomics, and have been wrong every step of the way. This isn’t about analysis, it’s about power — the power of the creditors to pull the plug on the Greek economy, which persists as long as euro exit is considered unthinkable.

So it’s time to put an end to this unthinkability. Otherwise Greece will face endless austerity, and a depression with no hint of an end.”

De observat ca spune ca euro a fost o greseala. Insa aceasta idee – pesimismul in ceea ce priveste moneda unica euro – nu e una noua. Ea a fost exprimata cu mai mult timp inainte de catre Milton Friedman si am scris despre lucrul acesta – aici (cred ca e instructiv sa (re)citim interviul pe care l-a dat Milton Friedman!). De asemenea, scriam aici despre cum a fost respectat (cred ca e mai corect scris: „respectat”) Tratatul de la Maastricht in UE.

Insa eu cred ca problema ar trebui tratata si din punct de vedere istoric. Grecia, de multa vreme, a trait un fals economic. Ma refer mai ales la perioada scursa de la sfarsitul Regimului Coloneilor (1974) incoace. Grecia nici inainte nu era o tara dezoltata. Tin minte ca cineva spunea despre Grecia ca dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial „Grecia era un mare sat” 🙂 . Totusi, Grecia, desi o tara din Est, balcanica, nu a fost o tara comunista. Cu toate acestea in aceasta tara predomina, dupa cum putem constata si din articolul din Gandul, etatismul. Mult mai mult etatismul economic decat economia de piata libera! Grecia a avut niste magnati, vreo 2-3, foarte bogati, e adevarat, dar cam atat. Datoria publica foarte mare a Greciei nu e de ieri, de azi. De asemenea nici etatismul acesta nu e de data recenta acolo. Grecia ani la rand a fost creditata de catre organismele financiare occidentale. Nu e de mirare ca, obisnuiti asa, grecii nu vor acum politici de austeritate. Dar altceva trebuie remarcat: Grecia, desi nu a fost o tara comunista, nici nu a apartinut fostului lagar comunist patronat de URSS, nu s-a dezvoltat din punct de vedere economic in toata aceasta perioada scursa din 1974 si pana acum! Daca se face o paralela cu Romania de ce nu am porni de aici, pentru ca Romania nu mai este o tara comunista de 25 de ani, a adoptat economia de piata libera, face parte acum din Uniunea Europeana si trebuie sa se dezvolte in felul acesta. Or, procesul acesta complex de dezvoltare a tarii noastre a fost destul de greoi dupa Revolutie, iar evenimentele din Grecia pot avea repercursiuni asupra tarii noastre, de exemplu conditii mai grele pentru accesarea fondurilor europene, cum remarca si prof. Mircea Cosea. Alternativa ar putea fi falsul economic pe care l-a trait Grecia ani de-a randul, ceea ce nu cred ca e de dorit…

Problema principala, deci, este ca Grecia nu s-a dezvoltat economic langa Occident si, mai apoi, in UE (incepand din 1979), ci a trait un fals economic ani de-a randul pentru ca i s-a permis si pentru ca Vestul a randuit in felul acesta, lucru ce a insemnat, paradoxal vorbind, prosperitate pentru populatie. Scadenta a fost mereu amanata, rostogolita de la un an la altul sau neluata in seama ani la rand. Prof. Mircea Cosea si alti analisti remarcau ca economia romaneasca, in afara unor intreprinderi private, rezultate in urma unor putine privatizari reusite, de le numeri pe degete, depinde actualmente in mod periculos de agricultura, mai bine zis de intemperiile vremii, daca e sau nu un an agricol bun. Daca vom citi cu atentie articolul din Gandul, aflam ca, desi s-au luat la noi masuri de austeritate de succes, datoria publica a crescut fara a se face reforme. Problema e daca si Romaniei sau altor tari din Est, ma refer, de pilda, la Ungaria, Polonia li se pregateste un parcurs de multi ani asemanator cu cel al Greciei. Trebuie spus ca si Italia, de exemplu, are o datorie publica foarte mare, si acolo s-a mers pe datorie ca solutie economica pentru un Sud slab dezvoltat. E adevarat ca efectul a fost ca in felul asta s-a asigurat un anumit grad de prosperitate pentru populatie, ca si in cazul Greciei. De asemenea s-au luat masuri pentru combaterea Mafiei, o lupta dura care a lasat multe victime.

O alta problema importanta ar fi daca ne asumam cu totii, toata Uniunea Europeana, situatia existenta. Europa este eterogena atat din punct de vedere economic, dar si cultural. O Europa Unita inseamna sa ne asumam cu totii o asemenea situatie. Pe de alta parte, nu numai Grecia are datorii mari. Grecia nu poate sa-si plateasca datoria decat daca i se da bani, adica daca se indatoreaza. Politicile de austeritate ar fi interesante numai daca se constituie intr-un factor de dezvoltare a tarii. Poate Grecia sa se dezvolte prin politici de austeritate? Asta e intrebarea esentiala! Altminteri aceste politici de austeritate pot conduce la degradarea situatiei economice a tarii si la o degradare in general, caz n care Grecia ar fi pusa intr-o situatie dificila. Ar mai avea sens sa ramana nu doar in Zona Euro, dar in Uniunea Europeana?

Uniunea Europeana, asa cum a fost conceputa, nu reflecta interesele tuturor membrilor ei, ci doar a trei tari, dar si aici mai mult teoretic: Germania, Franta si Marea Britanie.  Insa la inceput au fost – dupa cum remarca Konrad Adenauer – doar Franta si Germania, iar el spera sa se alature si Marea Britanie. Uniunea Europeana trebuie sa reflecte interesul tuturor membrilor sai. Intrebarea este daca se vrea acest lucru cu adevarat. Ani de-a randul, dupa prabusirea comunismului, Tarile din Est au fost randuite sa fie un debuseu pentru economiile dezvoltate ale Vestului prosper. Nu sa se dezvolte economic, ci sa fie un debuseu, adica piata de desfacere. In felul acesta, desi a patruns masiv masa monetara straina – dolarul apoi euro – pentru ca oamenii de aici sa si poata cumpara produsele vestice, au inceput sa apara privatizari frauduloase, afaceri de coruptie si imbogatiti peste noapte, odata cu degradarea economica ce a determinat o emigratie masiva spre Occident. Evident, trebuie sa luam in considerare si comportamentul BNR de-a lungul timpului, desigur si recomand acest articol ar D-lui. Florin Citu, unde se arata, printre altele, ca:

„In Romania politica fiscala este gasita vinovata pentru orice merge prost in economie. Chiar si analizele venite dinspre BNR sustin aceasta ipoteza. Cand vine vorba de politica monetara, analizele BNR, cat si opinia generala, transmit imaginea unei politici monetare optime. Dar nu este asa. Exista foarte multe dovezi care arata ca politica monetara a fost prociclica, a reactionat gresit in 2008 impingand economia in recesiune mai repede si mai adanc iar acum este iar prociclica. Dintre cele doua doar politica monetara are puterea de a arunca economia in recesiune sau sa exagereze o perioada de boom. Politica fiscala are nevoie de o politica monetara prociclica pentru a avea aceste efecte pe cand politica monetara poate sa faca totul cu sau fara ajutorul politicii fiscale. De aceea este foarte important sa intelegem politica monetara.”

Insa ideea de la inceputul anilor ’90 era alta, si anume cea a investiilor vestice masive in economiile tarilor foste comuniste din Europa. Si lucrul asta ar fi trebuit sa se produca. Aceste investitii ar fi trebuit sa vina pe calea privatizarilor, care, in Europa de Est, ar fi trebuit sa fie o poveste de succes. Nu s-a intamplat lucrul asta de prea multe ori, dimpotriva, si tocmai acest fenomen a blocat in repetate randuri sau a intarziat destul de mult dezvoltarea economica a Tarilor din Est. Un efect a fost acumularea masiva de datorii, cum s-a petrecut in Ungaria – foarte asemanator cu ceea ce s-a petrecut de-a lungul anilor in Grecia. In Ungaria insa procesul s-a desfasurat intr-un ritm mult mai accelerat. A crescut PIB-ul tarii, dar a crescut abnorm si datoria publica (77% din PIB in 2014) – intr-un fel a crescut PIB-ul pe datorie, subrezind finantele tarii, determinand si mutatii politice nedorite!! La noi, din fericire, Statul nu a acumulat datorii masive. Totusi, dupa cum putem constata, trendul nu este de a plati datoriile si de a scapa de datorii, cum poate ar crede unii, ci de acumulare de datorii de catre stat – lucru ce se observa  si la tarile foste comuniste – dar fara sa se vada si o dezvoltare economica, o crestere consistenta de PIB, asta insemnand o crestere economica de peste 4-5% pe an, capabila sa produca aceasta dezvoltare (o exceptie pare a fi Cehia). Observam insa, de-a lungul anilor astfel de cresteri in tari ca Rusia (e adevarat ca acum economia Rusiei a scazut in urma sanctiunilor impuse de SUA si UE, dar pana la actualele tensiuni geopolitce legate de Ucraina lucrurile nu au stat deloc asa: sub Putin economia Rusiei a crescut simtitor!) sau China…

Problema iesirii Greciei din Zona Euro sau din Uniunea Europeana e una controversata. Eu nu cred ca se va putea produce asa ceva. SUA pare a sustine varianta asta a Grexit-ului. Nu e foarte clar daca asta e adevarul sau parerea unor economisti doar. Intrebarile care se pun sunt mai multe, dar ma voi referi la cateva:

daca Grecia ar iesi din Zona Euro, ce efect ar avea asupra Zonei Euro si UE? Ar fi castigata Zona Euro? Ar castiga ceva Grecia? Ce s-ar castiga si ce s-ar pierde?

 – Care ar fi reactia SUA daca Grecia ar iesi din Zona Euro? Ce mutare vor face americanii? Ce ar pregati? Poate SUA are nevoie de Grecia ca sa iasa din Zona Euro… Care e planul?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iunie 30, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Atitudinea Germaniei…

Recomand sa cititi articolul lui George Friedman, de pe Stratfor, privind Germania:

Germany Emerges is republished with permission of Stratfor.”

Se arata ca:

By George Friedman

German Chancellor Angela Merkel, accompanied by French President Francois Hollande, met with Russian President Vladimir Putin on Feb. 6. Then she met with U.S. President Barack Obama on Feb. 9. The primary subject was Ukraine, but the first issue discussed at the news conference following the meeting with Obama was Greece. Greece and Ukraine are not linked in the American mind. They are linked in the German mind, because both are indicators of Germany’s new role in the world and of Germany’s discomfort with it.

It is interesting to consider how far Germany has come in a rather short time. When Merkel took office in 2005, she became chancellor of a Germany that was at peace, in a European Union that was united. Germany had put its demands behind it, embedding itself in a Europe where it could be both prosperous and free of the geopolitical burdens that had led it into such dark places. If not the memory, then the fear of Germany had subsided in Europe. The Soviet Union was gone, and Russia was in the process of trying to recover from the worst consequences of that collapse. The primary issue in the European Union was what hurdles nations, clamoring to enter the union, would have to overcome in order to become members. Germany was in a rare position, given its history. It was in a place of comfort, safety and international collegiality.

The world that Merkel faces today is startlingly different. The European Union is in a deep crisis. Many blame Germany for that crisis, arguing that its aggressive export policies and demands for austerity were self-serving and planted the seeds of the crisis. It is charged with having used the euro to serve its interests and with shaping EU policy to protect its own corporations. The vision of a benign Germany has evaporated in much of Europe, fairly or unfairly. In many places, old images of Germany have re-emerged, if not in the center of many countries then certainly on the growing margins. In a real if limited way, Germany has become the country that other Europeans fear. Few countries are clamoring for membership in the European Union, and current members have little appetite for expanding the bloc’s boundaries.

At the same time, the peace that Germany had craved is in jeopardy. Events in Ukraine have aroused Russian fears of the West, and Russia has annexed Crimea and supported an insurgency in eastern Ukraine. Russia’s actions have sparked the United States’ fears of the re-emergence of a Russian hegemon, and the United States is discussing arming the Ukrainians and pre-positioning weapons for American troops in the Baltics, Poland, Romania and Bulgaria. The Russians are predicting dire consequences, and some U.S. senators are wanting to arm the Ukrainians.

If it is too much to say that Merkel’s world is collapsing, it is not too much to say that her world and Germany’s have been reshaped in ways that would have been inconceivable in 2005. The confluence of a financial crisis in Europe that has led to dramatic increases in nationalism — both in the way nations act and in the way citizens think — with the threat of war in Ukraine has transformed Germany’s world. Germany’s goal has been to avoid taking a leading political or military role in Europe. The current situation has made this impossible. The European financial crisis, now seven years old, has long ceased being primarily an economic problem and is now a political one. The Ukrainian crisis places Germany in the extraordinarily uncomfortable position of playing a leading role in keeping a political problem from turning into a military one.

The German Conundrum

It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.

There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.

Germany’s Role in Ukraine

The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.

As the Germans came to realize that this affair would not simply be political but would take on a military flavor, they began to back away from a major role. But disengagement was difficult. The Germans adopted a complex stance. They opposed the Russians but also did not want to provide direct military support to the Ukrainians. Instead, they participated in the sanctions against Russia while trying to play a conciliatory role. It was difficult for Merkel to play this deeply contradictory role, but given Germany’s history the role was not unreasonable. Germany’s status as a liberal democracy is central to its post-war self-conception. That is what it must be. Therefore, supporting the demonstrators in Kiev was an obligation. At the same time, Germany — particularly since the end of the Cold War — has been uneasy about playing a direct military role. It did that in Afghanistan but not Iraq. And participating in or supporting a military engagement in Ukraine resurrects memories of events involving Russia that Berlin does not want to confront.

Therefore, Germany adopted a contradictory policy. Although it supported a movement that was ultimately anti-Russian and supported sanctions against the Russians, more than any other power involved it does not want the political situation to evolve into a military one. It will not get involved in any military action in Ukraine, and the last thing Germany needs now is a war to its east. Having been involved in the beginnings of the crisis, and being unable to step away from it, Germany also wants to defuse it.

The Greek Issue

Germany repeated this complex approach with Greece for different reasons. The Germans are trying to find some sort of cover for the role they are playing with the Greeks. Germany exported more than 50 percent of its gross domestic product, and more than half of that went to the European free trade zone that was the heart of the EU project. Germany had developed production that far exceeded its domestic capacity for consumption. It had to have access to markets or face a severe economic crisis of its own.

But barriers are rising in Europe. The attacks in Paris raised demands for the resurrection of border guards and inspections. Alongside threats of militant Islamist attacks, the free flow of labor from country to country threatened to take jobs from natives and give them to outsiders. If borders became barriers to labor, and capital markets were already distorted by the ongoing crisis, then how long would it be before weaker economies used protectionist measures to keep out German goods?

The economic crisis had unleashed nationalism as each country tried to follow policies that would benefit it and in which many citizens — not in power, but powerful nonetheless — saw EU regulations as threats to their well-being. And behind these regulations and the pricing of the euro, they saw Germany’s hand.

This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.

Germany needed to make an example of Greece, and it tried very hard last week to be unbending, appearing to be a bit like the old Germany. The problem Germany had was that if the new Greek government wanted to survive, it couldn’t capitulate. It had been elected to resist Germany. And whatever the unknowns, it was not clear that default, in whole or part, wasn’t beneficial. And in the end, Greece could set its own rules. If the Greeks offered a fraction of repayment, would anyone refuse when the alternative was nothing?

Therefore, Germany was facing one of the other realities of its position — one that goes back to its unification in 1871. Although economically powerful, Germany was also extremely insecure. Its power rested on the ability and willingness of other countries to give Germany access to their markets. Without that access, German power could fall apart. With Greece, the Germans wanted to show the rest of Europe the consequences of default, but if Greece defaulted anyway, the only lesson might be that default works. Just as it had been in the past, Germany was simultaneously overbearing and insecure. In dealing with Greece, the Germans could not risk bringing down the European Union and could not be sure which thread, if pulled on, would unravel it.

Merkel’s Case in Washington

It was with this on her mind that Merkel came to Washington. Facing an overwhelming crisis within the European Union, Germany could not afford a war in Ukraine. U.S. threats to arm the Ukrainians were exactly what she did not need. It wasn’t just that Germany had a minimal army and couldn’t participate or, in extremis, defend itself. It was also that in being tough with Greece, Germany could not go much further before being seen as the strongman of Europe, a role it could not bear.

Thus, she came to Washington looking to soften the American position. But the American position came from deep wells as well. Part of it had to do with human rights, which should not be dismissed as one source of decision-making in this and other administrations. But the deeper well was the fact that for a hundred years, since World War I, through World War II and the Cold War, the United States had a single rigid imperative: No European hegemon could be allowed to dominate the Continent, as a united Europe was the only thing that might threaten national security. Therefore, regardless of any debate on the issue, the U.S. concern about a Russian-dominated Ukraine triggered the primordial fear of a Russian try at hegemony.

It was ironic that Germany, which the United States blocked twice as a hegemon, tried to persuade the United States that increased military action in Ukraine would not solve the problem. The Americans knew that, but they also knew that if they backed off now, the Russians would read it as an opportunity to press forward. Germany, which had helped set in motion both this crisis and the European crisis, was now asking the United States to back off. The request was understandable, but simply backing off was not possible. She needed to deliver something from Putin, such as a pledge to withdraw support to Ukrainian secessionists. But Putin needed something, too: a promise for an autonomous province. By now Merkel could live with that, but the Americans would find it undesirable. An autonomous Ukrainian province would inevitably become a base for undermining the rest of the country.

This is the classic German problem told two ways. Both derive from disproportionate strength overlying genuine weakness. The Germans are trying to reshape Europe, but their threats are of decreasing value. The Germans tried to reshape Ukraine but got trapped in the Russian reaction. In both cases, the problem was that they did not have sufficient power, instead requiring the acquiescence of others. And that is difficult to get. This is the old German problem: The Germans are too strong to be ignored and too weak to impose their will. Historically, the Germans tried to increase their strength so they could impose their will. In this case, they have no intention of doing so. It will be interesting to see whether their will can hold when their strength is insufficient.”

Am pus tot articolul deoarece chiar vreau sa-l am pe blog, un articol foarte important, unul din cele mai bune scrise de Dl. Friedman, si care cauta sa explice atat atitudinea Germaniei cu privire la problemele Zonei Euro si ale Europei, dar si cu privire la Ucraina. Am stat si m-am tot gandit la ideile expuse in acest articol… Ar trebui sa expun concluziile la care am ajuns, numai ca nu e foarte usor de tras concluzii. Autorul subliniaza atitutidinea contradictorie a Germaniei atat in privinta chestiunilor legate de Zona Euro, cat si in privinta problematicii Ucrainei, aceste cuvinte fiind edificatoare:

„It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.

There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.”

Este adevarat ca Europa este inca in criza. Autorul evidentiaza somajul catastrofal al tarilor din Sudul Europei si faptul ca rolul Germaniei nu mai e vazut ca fiind unul benign. Dimpotriva. Si eu am o impresie similara cu a D-lui. Friedman, si anume ca Europa D-nei. Cancelar, sau, poate mai bine zis, „Lumea” D-nei. Merkel, e cu totul diferita de ceea ce a fost si parca nu mai daruieste nicio speranta de mai bine. Pentru ca e o lume in colaps. Iata un mic pasaj din ceea ce spune despre Grecia:

„This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.”

El spune ca Germania s-a luptat sa scape de imaginea de „agresor”. Spune ca nationalismul ameninta Germania s-o duca in trecutul sau dispretuit, dar de asemenea ameninta ci comertul liber, esential pentru bunastarea Germaniei. Arata ca Eurozona a fost mai putin importanta, dar odata ce Grecia ar parasi Zona Euro, calea catre protectionism e scurta. El arata ca daca Grecia ar demonstra ca e mai bine daca da faliment decat sa-si plateasca datoriile, alte tari ar putea s-o urmeze. Iar daca demonstreaza ca e un lucru benefic daca parasesc zona de comert liber, atunci intreaga structura se poate desira, adica toata Zona Euro.

La noi multa lume intelege foarte superficial economia… Putini isi pun problema filozofiilor economice, ideologiilor etc. Austeritatea este o ideologie economica, promovata de Germania. Dar se vede ca aceasta nu e benefica Uniunii Europene, din aceasta cauza este si blamata. S-ar putea sa nu fie benefica nici Germaniei pana la urma… Si atunci de ce? De ce Cabinetul Merkel o sustine cu atata ardoare? Pentru ca nici nu-i aduce o glorie de bun augur…

E foarte greu de tras o concluzie, pana nu intelegi foarte exact politica aceasta contradictorie pe care o duce Germania. Repet, Germania… Dar voi face cateva comentarii…

Sa incepem mai intai cu Ucraina. Problema acestei tari foarte sarace trebuia, intr-un fel sau altul, transata… Dupa parerea mea, Ucraina nu mai renta pentru Rusia, cu atat mai mult cu cat ei nu puteau sa plateasca gazul livrat de rusi la preturi promotionale. Pe de alta parte, Rusia ar fi avut nevoie de Ucraina din considerente geopolitice. De dominatie si dictat. Dar, pe de alta parte, Ucraina e o tara mare, atat ca suprafata dar si ca populatie (aprox. 45 milioane de locuitori), ceea ce facea ca problema sa fie destul de dificila pentru Rusia. De aceea evenimentele (revolutie sau lovitura de stat) care l-au dat jos de la Putere pe fostul Presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, omul agreat de Kremlin n-au constitutit o surpriza pentru Rusia. S-ar putea ca ele sa fi fost tratate intr-o intelegere secreta intre Rusia si Germania.

Se vede foarte clar ca Rusia a iesit castigata prin Acordurile de la Minsk.

Mediafax

Ce prevede acordul de pace privind Ucraina. Cele 13 puncte ale acordului de la Minsk

Se arata ca:

Negocierile de la Minsk s-au încheiat, joi, cu un acord de încetare a focului care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează Russia Today, prezentând cele 13 puncte ale acestui document.

1. Încetarea focului în estul Ucrainei va intra în vigoare duminică, 15 februarie, la ora 00.00 (ora Kievului).

2. Retragerea armamentului greu. Părţile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 şi 150 de kilometri, în funcţie de raza de acţiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.

3. OSCE îşi va folosi dronele şi observatorii pe teren, precum şi imagini din satelit şi date radar pentru a se asigura că ambele părţi respectă acordul.

4. Kievul şi rebelii vor negocia termenii viitoarelor alegeri locale în zonele rebele, ceea ce îi va readuce în cadrul legal al Ucrainei. Kievul va adopta o legislaţie privind autoguvernarea care să fie acceptabilă pentru republicile autoproclamate.

5. Kievul va declara amnistie generală pentru rebeli.

6. Un schimb de prizonieri trebuie să aibă loc la cinci zile de la retragerea completă, respectiv în 19 zile dacă retragerea armamentului se va face în perioada maximă prevăzută de acord.

7. Convoaiele cu ajutor umanitar vor primi acces neîngrădit în zonele afectate de război. Va fi pus în funcţiune un mecanism internaţional de monitorizare.

8. Kievul va relua legăturile economice, plăţile sociale şi serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate. Această prevedere este subiectul unor negocieri ulterioare.

9. După organizarea alegerilor locale în regiunile Doneţk şi Lugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra graniţelor lor cu Rusia. Tranziţia ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituţionale cuprinzătoare în Ucraina.

10. Toate trupele străine, armamentul greu şi mercenarii vor fi retraşi din Ucraina. Grupările armate ilegale vor fi dezarmate, dar autorităţile locale din Doneţk şi Lugansk vor putea avea unităţi de miliţie legale.

11. Kievul va implementa o reformă constituţională cuprinzătoare până la sfârşitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean şi va oferi privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privinţa limbii, libertatea de a numi procurori şi judecători şi stabilirea unor relaţii economice cu Rusia.

12. Observatorii OSCE la alegeri vor verifica dacă alegerile locale din republicile autoproclamate corespund standardelor internaţionale. Procedura exactă pentru alegeri este subiectul unor negocieri ulterioare.

13. Discuţiile în cadrul „grupului de contact” (format din liderii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, un reprezentant al OSCE, fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima şi ambasadorul rus în Ucraina) se vor intensifica în diverse moduri.”

In primul rand Rusia a scapat de o povara: Ucraina. In al doilea rand, printr-un mic razboi, pozitia geopolitica a Rusiei a ramas nealterata. Rusia are Crimeea, a carei importanta strategica la Marea Neagra este evidenta si un control autoritar in Estul Ucrainei (Donetk-Lugansk) – uitati-va, va rog, la punctul 11. din Acord. Este limpede ca Estul Ucrainei va tine de Rusia iar importanta acestui lucru e foarte mare in raport cu o eventuala primire a Ucrainei in NATO, lucru de care Rusia se teme. Cu alte cuvinte, avand Estul Ucrainei sub control (pentru ca acolo sunt oameni care sunt gata sa raspunda oricand la comanda Kremlinului, nu a Kievului) si Crimeea, o eventuala integrare in NATO a Ucrainei este, desigur, dificil de realizat. In orice caz, Rusia poate reactiona repede, imediat. Ceea ce arata George Friedman o iau de buna:

„The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.”

si anume ca Germania a furnizat suport si pregatire liderilor care l-au rasturnat pe Ianukovici, iar programul de ridicare de noi lideri a fost sponsorizat de partidul D-nei. Merkel, CDU… Insa D-na. Merkel nu a sustinut interventia militara la agresiunea Rusiei, care a urmat. De unde se vede foarte clar ca D-na. Merkel a actionat, de fapt, in favoarea Rusiei!! Trebuie sa remarcam acest lucru. Iar rezultatul Acordului de la Minsk, cum aratam mai sus, confirma acest lucru.

In privinta Uniunii Europene. Eu cred ca e mai mult decat evident ca pe D-na. Merkel nu o intereseaza de fapt flancul sudic al UE. Din partea dumneaei: duca-se! De unde rezulta ca pe D-na. Merkel nu o prea intereseaza Uniunea Europeana, nici Zona Euro. Ci mai mult o relatie buna cu Rusia, unde sa poata avea si o imensa piata de desfacere pentru produsele germane. Nici Ucraina n-o intereseaza! Si s-a vazut ca nu a dorit sa ajute financiar Ucraina, decat cu sume nesemnificative, daca asta inseamna ajutor. Si ajunsi aici ar trebui sa ne gandim la altceva. La o realitate a Germaniei, a acelei Germanii de dupa 1989

Ce se intampla? Germania inainte de 1989 era impartita in doua: Germania Federala, capitalista, si RDG, tara comunista, facand parte din Tratatul de la Varsovia si gravitand in jurul Kremlinului. Pentru cei tineri astea sunt povesti dintr-o alta era. Stiu asta. Insa problema e alta. In RDG erau multi comunisti si au ramas si in zilele noastre. Mai mult, spionajul, inclusiv cel politic, al serviciilor rusesti era foarte activ in RDG. Eu cred ca intr-un mod aproape sigur aceste legaturi au ramas si pana in zilele noastre, cu atat mai mult cu cat liderii la varf mai pot fi si cumparati intr-un fel sau altul, fara sa se poata demonstra ca ar fi vorba de coruptie, pentru ca nu se doreste asta. Dupa parerea mea, poate nu D-na. Merkel, dar nu se stie niciodata, sunt oameni la varf, in Germania, vizibili sau care stau in umbra, cumparati prin serviciile de spionaj rusesti de catre Puterea de la Kremlin. Sa nu ne miram daca Germania, prin politica aceasta „contradictorie” pe care o promoveaza in Europa, ar dori sa-i faca Rusiei cadou tot Sudul neperformant economic al Europei, aratand cu degetul asupra coruptiei din tari ca Italia, Romania, Bulgaria, dar camufland perfect coruptia interna din Germania care se traduce prin cardasia mascata cu rusii. Evident, nu pot sa faca lucrul acesta dintr-o data, inteleg asta. Iata insa un articol aparut in The Washington Post si semnat de catre :

Forget left and right: Europe’s divisions lie elsewhere

Se arata ca:

„For those who want a happy ending or an easy moral to the story, the election of a new Greek government last month poses some interesting quandaries. Progressives of various kinds at first hailed what appeared to be a victory for the radical left-wing party Syriza, but they were caught off guard when Syriza instantly struck a coalition deal with the Independent Greeks, a radical right-wing party that Daniel Cohn-Bendit, a legendary European leftist, bluntly described as “ultranationalist” with a “homophobic, anti-Semitic, racist” leader.

Many of those who rooted for Syriza because of its campaign against the budget-cutting “austerity” program imposed on Greece by its creditors were also taken aback when other, more urgent priorities appeared on the new leaders’ agenda. Both parties turn out to have close connections to the authoritarian Russian government, and both have curious links to a notorious Russian fascist ideologue, Alexander Dugin, who among other things has called for a “genocide” of the “race of Ukrainian bastards.” Accordingly, the new Greek government’s first foreign policy act was not a protest against European economic policy but a protest against sanctions on Russia. Only then did it launch negotiations with its European creditors by announcing that it would refuse to negotiate with its European creditors.

In truth, Greece makes nonsense out of all of the political categories we normally use in Europe. Our notions of “left” and “right” are ancient, dating to the French revolution: In 1789, the nobility sat on the right side of the Assemblée Nationale, and the revolutionaries sat on the left. Since then, “people who want change” are supposedly leftist, and “conservatives” are rightist. This typology hasn’t really worked for a long time — there have been plenty of revolutionary right-wing movements, and an equal number of conservative leftists. But this language now obscures what is happening in Europe altogether.

The most important division in Europe is not right vs. left. Nor is the main issue even “austerity” vs. “anti-austerity.” Some of the countries hit hardest by the 2009 financial crisis have pursued “austerity” with great success. Ireland has restructured and is once again growing. Latvia found ways to cut government spending without cutting pensions and is growing at one of the fastest rates in Europe.

The real division in Europe is between what I would call established, integrationist politics and isolationist, nationalist politics. It was visible last year in Britain, during the Scottish independence referendum. The Scottish Nationalists were unlike Syriza in many, many ways, but they were using similar language of “national renewal,” and they were calling for a similar reassertion of national control: Control over the economy, over political decisions, over borders. Syriza gets along well with the Greek far right because, in essence, both want to reassert national control. Perhaps the right would prefer a higher emphasis on immigration, but it shares Syriza’s furious hatred of the “troika” that control the bailout fund which has been extended to Greece — the European Central Bank, the European Commission and the International Monetary Fund.

Both parties want decisions about Greece to be made inside Greece. Foreigners, especially bankers, should go away and keep their opinions to themselves. As it happens, Russia is now led by a man who voices exactly the same views: Vladimir Putin has also isolated his country, politically and economically, from the rest of Europe. Hence the warmth between him and the Greeks.”

Sa explicam pe intelesul tuturor. Se stie ca Germania doreste sa impuna Greciei o cura de dura austeritate. Ca noul guvern, cel al lui Alexis Tsipras – Syriza – nu e de acord, toata lumea stie… Numai ca D-na. Applebaum spune ca primul Act de politica externa pe care l-a emis acest nou guvern nu a fost acela de a protesta impotriva politicilor economice duse in Europa, ci acela de a protesta impotriva sanctiunilor impuse Rusiei! Cu alte cuvinte, D-na. Merkel prin politica inflexibila pe care o duce fata de Grecia, impunand o austeritate fata de care toata Grecia e impotriva, impinge aceasta tara in bratele Rusiei. Politica D-nei. Merkel este o politica pro Rusia si antieuropeana! Rusia, dupa sfarsitul Razboiului Rece, in 1989, a pierdut aliati – tarile din fostul Tratat de la Varsovia sunt acum in NATO – de aceea Rusia are nevoie de noi aliati, iar Germania Angelei Merkel cauta sa-i faca niste cadouri cat mai placute. Mai mult, D-na. Applebaum arata un lucru foarte interesant: Syriza este intr-o coalitie cu un partid de extrema dreapta, Grecii Independenti, carcaterizat de catre Daniel Cohn-Bendit, legendar om de stanga din Europa, drept „ultranationalist”, cu un lider „homofob, antisemit si rasist”. Interesant este ca ambele partide au legaturi cu notoriul lider fascist rus, omul de casa al Kremlinului, Alexandr Dughin, care, printre altele, indemna la „genocidul rasei ucrainene de bastarzi”. Iar austeritatea pe care Germania a impus-o Greciei a condus la o astfel de situatie care pune probleme si in interiorul NATO. Este corect sa sesizezi diviziunea Europei intre politicile integrationiste si cele izolationiste, nationaliste. Insa comunitarismele acestea nationaliste au aparut ca urmare a crizei din Zona Euro, care inca mai bantuie Europa, si sunt intretinute de politicile de austritate promovate de Germania, pentru ca inainte, dupa cum observa George Friedman, nu era asa. Este limpede ca daca Zona Euro, care se bazeaza pe o moneda unica, euro, expresie limpede a integrationismului, incepe sa functioneze foarte prost datorita in principal noii ideologii economice, austeritatea, incepe sa apara izolationismul sau nationalismul, pentru ca moneda proprie unei tari are un astfel de caracter, unul national. Integrationismul acesta, de care vorbeste D-na. Applebaum, nu trebuie confundat cu liberalismul. Euro, spre deosebire de US dollar, este o moneda unica pentru un grup de mai multe tari. In felul asta un grup de tari se integreaza monetar si economic. Insa asta nu inseamna ca intr-o tara ce are moneda sa proprie nu poti sa ai libertate economica. Una e libertatea economica si alta e integrationismul prin intermediul monedei unice, euro. Libertatea economica este atunci cand esti liber, cand nu te ingradeste cineva sau statul, cand statul nu-ti impune ceva, implicarea sa in economie fiind minimala. Integrationismul nu inseamna neaparat libertate economica, de vreme ce ti se impune de la centru o ideologie, prin Tratatul de Guvernanta Fiscala, pe care n-ai incotro si trebuie, fortat, s-o accepti. Pentru ca aici e vorba de integrarea ideologica, nu neaparat de libertate, iar George Friedman puncteaza excelent: Germania se comporta ca un stapan, celelalte tari incep sa le cam fie frica de Germania. Deci acest integrationism presupune un stapan de temut: Germania. Or, asta nu mai este libertate. Nationalismul, atunci, nu e decat o reactie de impotrivire la o astfel de politica promovata de Germania, ce tinde sa devina dictatoriala. O impartire a Europei intre Germania si Rusia? N-ar fi exclus sa se urmareasca un asemenea lucru. De aceea SUA trebuie sa supravegheze ce se intampla aici, iar Germania, oamenii de la varf din Germania, indiferent ca se afla la Putere sau in Opozitie, trebuie supravegheati informativ pentru ca pericolul de derapaj e mare, coruptia, mascata in diverse feluri, e de asemenea mare, iar Germania, prin politicile sale pe care le practica, poate pune in pericol NATO si securitatea SUA.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Februarie 16, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 62 comentarii

Am si eu o intrebare…

… pentru Dl. Profesor Stiglitz!! 🙂 Dar pana sa formulez intrebarea, as dori sa va prezint urmatoarea situatie, asa cum reiese din datele furnizate de Banca Mondiala:

Serviciile, valoarea adaugata (% din PIB)

Industria, valoarea adaugata (% din PIB)

Agricultura, valoarea adaugata (% din PIB)

Crestere PIB (anual %)

Credite neperformante (% din totalul creditelor)

Investitii straine directe ( current US$)

Capitalizarea de piata a companiilor listate la bursa (% din PIB)

Graficele arata o comparatie intre situatia de pe plan mondial (World), Romania, Franta si SUA.

In ceea ce priveste serviciile, observam ca, in cazul Frantei si SUA, valoarea adaugata a acestora se situeaza cu mult peste ceea ce avem pe plan mondial. In Romania aceasta valoare adaugata e mult mai mica, dar se observa o crestere insemnata in perioada 2011-2012. Observam ca in cazul industriei, valoarea adaugata e mai mica decat cea a serviciilor, iar in ceea ce priveste agricultura, valoarea adaugata e si mai mica fata de cea a serviciilor si a industriei, atat pe plan mondial (luand toata lumea) cat si in Franta,  SUA si Romania.

In Romania observam o crestere spectaculoasa a creditelor neperformante, fata de SUA si Franta, cat si toata lumea. Investitiile straine, foarte mici in Romania. Capitalizarea de piata, de asemenea redusa.

Iata ce ne spune un articol FMI:

World Economic Outlook Update
Growing Pains

Cresc durerile, cam asa s-ar traduce… Nu suna foarte incurajator, nu? Despre Zona Euro ne spune ca va ramane in recesiune si in 2013.

Si iata ca pe blogul FMI gasesc urmatorul articol al laureatului Premiului Nobel, Dl. Joseph Stiglitz, care ne indeamna sa tragem cateva invataminte de pe urma acestei crize:

The Lessons of the North Atlantic Crisis for Economic Theory and Policy

Un articol deosebit de interesant, pe care vi-l recomand!

Cropped picture of Joseph Stiglitz, U.S. econo...

Cropped picture of Joseph Stiglitz, U.S. economist. (Photo credit: Wikipedia)

Totusi, constatam ca sectorul serviciilor a luat pe plan mondial o amploare deosebit de mare. Valoarea sa adaugata era de aproape 70% din PIB in 2010, fata de industrie 27% din PIB si agricultura cu numai 3% din PIB. Observam ca aceasta dezvoltare a sectorului servicii este in detrimentul, daca se poate spune asa, industriei si agriculturii. Evident, valoare adaugata, insumata la nivelul economiei conduce la PIB si venitul national.

Intrebarea este: nu cumva aceasta amploare pe care a luat-o sectorul serviciilor se arata a fi, pana la urma, o sursa de blocaj, care conduce catre criza?

Dl. Stiglitz spune:

The importance of credit

We would, for instance, have asked what the fundamental roles of the financial sector are, and how we can get it to perform those roles better.  Clearly, one of the key roles is the allocation of capital and the provision of credit, especially to small and medium-sized enterprises, a function which it did not perform well before the crisis, and which arguably it is still not fulfilling well.

This might seem obvious. But a focus on the provision of credit has neither been at the center of policy discourse nor of the standard macro-models.  We have to shift our focus from money to credit.  In any balance sheet, the two sides are usually going to be very highly correlated.  But that is not always the case, particularly in the context of large economic perturbations.  In these, we ought to be focusing on credit.  I find it remarkable the extent to which there has been an inadequate examination in standard macro models of the nature of the credit mechanism. There is, of course, a large microeconomic literature on banking and credit, but for the most part, the insights of this literature has not been taken on board in standard macro-models.

But failing to manage credit is not the only lacuna in our approach.  There is also a lack of understanding of different kinds of finance.  A major area in the analysis of risk in financial markets is the difference between debt and equity.  And in standard macroeconomics, we have barely given this any attention. My book with Bruce Greenwald, Towards a New Paradigm of Monetary Economics ((Cambridge University Press, 2003) was an attempt to remedy this.”

Da, dar pentru ca sectorul serviciilor sa produca cu valoare adaugata foarte ridicata are nevoie si de o finantare pe masura, adica puternica, bogata. Este clar ca aceasta finantare este data de sectorul financiar si sunt de acord cu diversificarea surselor de finantare. Insa problema este si ce finatezi. Din sectorul serviciilor fac parte: restaurante, hoteluri, servicii de personal, piata imobiliara etc… Spre exemplu, fluxurile de capital care, inainte de criza, au mers din centru Zonei Euro catre Spania au finantat un astfel de sector, cel al serviciilor. La fel si in cazul Greciei, Italiei… De observat ca se baga bani grei in business, nu in libere intreprinderi. Valoarea adaugata a serviciilor era in SUA de 78,6% din PIB (2011), in Franta tot cam pe acolo. Pentru a sustine financiar o astfel de valoare adaugata a sectorului serviciilor se ajunge, in final, la supracreditare tocmai pentru ca valoarea obtinuta pe piata a acestor produse – serviciile – sa fie cat mai mare, mult mai mare decat valoarea factorilor de productie consumati. Caci, altminteri, nu are cum sa fie profitul foarte mare. Or, supracreditarea conduce si la datorii publice foarte mari (numai vorbesc daca se preiau de catre stat datoriile sectorului privat, cum s-a intamplat in Occident). In asemenea conditii creditul neperformant creste si se vede lucrul acesta in SUA, dar si in Franta (2007-2009). In SUA, spre exemplu, dupa cum ne spune Banca Mondiala, acesta era de doar 1,1% din totalul creditelor in 2003 si a ajuns la 5,4% in 2009. Romania fiind o tara mai slab dezvoltata, creditul neperformant a crescut si mai mult – acelasi fenomen il putem constata in Bulgaria si Ungaria; in Polonia este de asemenea mai ridicat decat in SUA si Franta – aici. S-ar putea explica prin faptul ca in Tarile din Estul Europei nevoia de finantare e mai mare, fiind mai putin dezvoltate decat statele din Vest si SUA. Totusi, creditul neperformant a crescut foarte mult si in tari precum Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda – aici.  Dl. Stiglitz spune:

„Clearly, one of the key roles is the allocation of capital and the provision of credit, especially to small and medium-sized enterprises, a function which it did not perform well before the crisis, and which arguably it is still not fulfilling well.”

Incerc sa traduc:

„Este clar ca unul din rolurile cheie este alocarea de capital si furnizarea de credit, in special pentru intreprinderile mici si mijlocii, o functie care nu a performat bine inainte de criza, si se poate sustine ca nici acum nu o indeplineste bine”

As mentiona ca piata aceasta a serviciilor (de stat sau private) s-a dovedit in ultimii ani a avea o eficienta slaba, se manifesta si informatia asimetrica, lucru confirmat de US housing bubble, care a si generat Criza financiara ce dureaza si azi, precum si de bubble-ul imobiliar din Europa, datorii private ce s-au transferat catre datoriile suverane, lucru ce s-a intamplat in mai multe tari. De asemenea lucrul este adeverit de cresterea mare a datoriilor suverane in Europa.

Totusi, dezvoltarea masiva a sectorului serviciilor s-a impus ca o necesitate, intrucat trebuia sa se gaseasca un raspuns adecvat la subocuparea fortei de munca generata de un capitalism preponderent industrial. De asemenea dezvoltarea tehnologica, crearea de masini si utilaje performante, a facut ca, de-a lungul timpului, forta de munca ocupata in agricultura sa se imputineze. De aceea se impune gasirea de solutii pentru ca piata serviciilor sa devina (mai) eficienta. Care ar fi acestea? Iata o alta intrebare!

Iulie 13, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii