Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Nu prea inteleg…

Faptul ca Guvernul a schimbat prin OUG modul de alegere al presedintilor consiliilor judetene – prin votul secret al cetatenilor – mi se pare un lucru bine venit. Intocmai ca si primarii. Presedintii de consilii judetene ai PNL au fost de acord cu ceea ce a facut Guvernul.

Pana acum, din cate am inteles, presedintele CJ era ales prin votul consilierilor judeteni. Era, de fapt, rodul unui aranjament politic.

Cu sistemul asta, se vede destul de limpede ca avem asa-numitii baroni locali. Lucrurile nu s-au schimbat. Si, daca inteleg bine, noi nu vrem asta. Si atunci singura cale democratica de indreptare a situatiei care ar putea sa fie? Nu cumva votul secret, liber al cetatenilor? Cam asa e, nu?

Am auzit comentarii in presa ca ordonanta va avea ca efect nu doar mentinerea, dar si consolidarea pozitiilor actualilor baroni locali. Nu zau? Dar de ce nu vorbeste nimeni ca in felul acesta, prin votul liber al cetatenilor, ar putea creste competitivitatea politica. Si crescand competitivitatea politica ar trebui sa dispara ceea ce de multi ani se numeste „baronetul local”.

Spuneam: intocmai ca si primarii. Dar atunci cum se face ca unul ca Radu Mazare a stat 15 ani primar la Constanta? Ales fiind in proportii absolut majoritare, cred ca nu ma insel, de cetatenii municipiului Constanta. Multi il regreta si acum pe Mazare si cred ca multi l-ar alege din nou, poate chiar intr-o proportie uriasa, daca ar putea sa candideze din nou.

Si atunci?

Si atunci eu stau si ma intreb cum se face ca PDL, PNL au  fost la Constanta atat de slabi, atat de necopmpetitivi politic? Pentru ca asta e adevarul. Mazare ar fi fost si acum primarul Constantei daca nu ar fi fost indepartat cu ajutorul DNA. Insa lucrul asta nu scuza lipsa de competitivitate a unor partide politice.

In alta ordine de idei, legat de referendumul ce tocmai trecu, am auzit comentarii in presa. Era la Realitatea o doamna de la PNL, sa ma scuze ca nu i-am retinut numele. Intelegeam de la dansa ca Referendumul asta pe Justitie e obligatoriu. Eu stiam – cel putin asa s-a comunicat – ca e consultativ. Deci, cum adica, e obligatoriu, dar e consultativ?

Pe de alta parte, am constatat cu o oarecare surprindere ca eram pe aceeasi lungime de unda, cum se spune, cu D-na. Ioana Ene Dogioiu care se intreba, exprimandu-si argumentat si justificat indoiala, cum se va aplica acest referendum. Pentru ca el nu se prea poate aplica. Ca sa-l aplici trebuie sa schimbi Constitutia. Dar acest Referendum, initiat de Presedinte, a fost indreptat impotriva lui Dragnea, contra PSD-ului lui Dragnea si a actualului Guvern – de asta Presedintele a si cerut demisia imediata a premierului.

Referendumul acesta nu a avut ca scop schimbarea Constitutiei, pentru care trebuie – conform Constitutiei – un nou referendum. Ca pentru revizuirea Constitutiei trebuie un nou referendum, lucrurile sunt clare precum cel mai curat cristal: referendumul actual – asa cum l-a definit si Presedintele, de altfel – a fost unul de consultare a populatiei. Presedintele Iohannis a si spus ca doreste sa stie ce vor romanii. Deci pentru ca sa schimbi Constitutia, trebuie un nou referendum.

Problema mare e alta!! Nici Presedintele, nici PNL si, de altfel, niciun partid politic, nu au un Proiect de revizuire a Constitutiei dar unul despre care sa putem spune cu inima impacata ca e serios si putem sa-l luam in considerare.

Si atunci cum vrei tu sa propui un referendum pentru modificarea Constitutiei, in care ideile din cele doua intrebari ale Referendumului pe Justitie sa fie inglobate, cand nici macar nu exista un Proiect in acest sens, unul serios, viabil, si nu asta a fost scopul Referendumului pe Justitie.

Presedintele vorbea de trecerea ideilor din cele doua intrebari, votate de romani, in cadrul legislativ – lucru ce nu se poate realiza fiindca ori intra in contradictie cu Constitutia, ori ar provoca blocaje legate, de pilda, de faptul ca Guvernul n-ar mai putea emite OUG-uri pe Justitie. Intr-o postare anterioara spuneam:

„Dar si cel care a votat cu „Nu” la ambele intrebari nu inseamna ca-si doreste sa aiba o tara care sa fie un fel de rai al coruptiei. Acest referendum a avut motivatii ideologice – anticoruptia ideologizata. Spre exemplu, la intrebarea legat de amnistie si gratiere – de ce sa nu fii de acord cu asa ceva? A ierta este crestineste, a indrepta un om este crestineste – nu a-l distruge si nu vorbesc neaparat de distrugerea lui fizica. Doamne, fereste! Iar la intrebarea cu ordonantele de urgenta in domeniul Justitiei scl., a nu fi de acord cu acestea ar putea insemna sa-ti asumi, printr-o astfel de atitudine, perfectiunea actualului sistem judiciar de la noi: daca sistemul este perfect de ce mai trebuie, de ce ar mai fi necesare ordonantele de urgenta? Dar poate ca sunt oameni care nu vor sa-si asume aceasta „perfectiune” – cu ghilimelele de rigoare, fireste. Pe de alta parte, daca, pe langa Avocatul Poporului, ar mai fi si alte institutii care sa conteste la CCR ordonatele de urgenta stau si ma intreb cum se va guverna in astfel de conditii, daca se mai poate guverna intr-un astfel de mod. Daca fiecare institutie, cu oamenii ei, interesele de acolo, ar incepe sa conteste fiecare – lucru care s-ar putea intampla – ar putea genera un blocaj cvasitotal.”

Pe de alta parte, e logic ca Presedintele sa propuna un Pact National pe aceasta tema, deoarece el a initiat referendumul, referendumul a fost validat si a fost votat cu „da” la ambele intrebari intr-un mod majoritar din cei care au votat si pentru ca am intrat in campania electorala.

Este iarasi logic sa consideri acest Referendum drept un tool eficient de marketing politic, cum declara Dl. prof. Adrian Cioroianu, pentru ca Presedintele trebuia sa vina cu ceva spectaculos in aceasta campanie electorala, sa le raspunda astfel criticilor sai care spun despre el ca 5 ani de zile n-a facut nimic.

Dar trebuie sa-l intelegem pe Presedinte si dintr-un alt unghi. El s-a opus modificarilor legislative operate de PSD-ALDE sub Dragnea tot trimitandu-le la CCR. A cautat sa amane, sa tergiverseze cat a putut, cat ii permite legea. Chestiunea principala este ca nu prea exista un alt mod de a i te opune eficient lui Dragnea decat acesta: Referendumul, care a fost dublat si de o infrangere severa a PSD-ului. Dar referendumul era singurul lucrul constitutional si eficient pe care il avea la dispozitie si care, desigur, trebuia folosit. Condamnarea lui Dragnea, cel putin teoretic, nu era sigura. De exemplu, s-ar fi putut amana din nou. N-a fost sa fie, dar…

In orice caz, in ceea ce priveste condamnarea lui Dragnea, e cat se poate de batator la ochi faptul ca acest lucru s-a consumat a doua zi dupa alegeri. Acest aspect viciaza decizia instantei in sensul ca nu se poate sa nu-i pui sub semnul intrebarii acuratetea, fie si numai in forul tau interior. Acest aspect induce ideea ca inca NU avem o Justitie independenta (dar cine zice ca o avem?), ci una controlata politic (cine spune ca n-ar fi?).

Poate ca intr-un viitor Proiect de revizuire a Constitutiei ar trebui sa avem in vedere independenta reala a Justitiei precum si o reforma in zona Serviciilor Secrete prin intarirea controlului democratic asupra acestora si evaluarea lor in ceea ce priveste respectarea drepturilor omului. Printre altele si ca sa nu ne mai tot plangem de ce a facut un prim-adjunct al directorului SRI, indiferent cum s-ar numi el. Sunt Serviciile noastre Secrete reformate in spiritul unei reale democratii, in spiritul statului de drept? Daca nu, atrunci de ce ne tot plangem? Sau e vorba din nou de ipocrizie?

Reclame

iunie 9, 2019 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Afectarea independentei Justitiei NU este o solutie

Lasand la o parte forma si exprimarea, Comunicatul Dep. de Stat exprima o ingrijorare reala. Si este potrivit ca aceasta Coalitie PSD-ALDE, majoritara in Parlament, sa trateze cu toata seriozitatea si sa tina cont de aceasta ingrijorare a SUA. Si nu exprima doar ingrijorare, ci si neincredere. Cu alte cuvinte, SUA are o neincredere nu in Parlament ci in Coalitia majoritara din Parlament, care se poate oricand constitui intr-o implacabila masinarie de vot.

In mod normal, din punct de vedere politic, actuala Coalitie trebuie sa indeparteze aceasta neincredere din partea principalului aliat al tarii noastre si sa risipeasca orice ingrijorari venite din partea acestuia. Eu sper ca PSD-ALDE sa inteleaga lucrul asta si sa actioneze in consecinta. Altminteri ar fi o scadere in planul politicii externe, lucru ce nu foloseste nici PSD-ului, nici ALDE, nici lui Dragnea si nici lui Tariceanu. Dar mai ales nu foloseste Romaniei o asemenea scadere.

De asemenea, Coalitia ar trebui sa ia in considerare nemultumirile cetatenilor, exprimate deschis prin mari mitinguri de protest.

Parerea mea este ca inca de pe acum incep sa se vada cu destula evidenta slabiciunile Coalitiei PSD-ALDE si netemeinicia Programului PSD, fluturat multicolor in campanie. Chiar daca sondajele de opinie le sunt inca favorabile si nu s-au erodat prea mult, slabiciunile tot ies in evidenta. Atata vreme cat au aparut ele se pot amplifica, daca nu vor lua masurile necesare de atenuare. Si as indentifica doua slabiciuni:

  • una legata de Justitie – afectarea independentei acesteia, urmarita de Coalitie in sensul de a exista un control politic asupra Justitiei
  • una legata de domeniul economic – situatia veniturilor la bugetul de stat

Partea proasta e ca nu doar Programul, dar ei nu ofera solutii la aceste doua probleme.

As putea spune ca afectarea independentei Justitiei ar fi o solutie pe termen scurt, dar nu ar fi adevarat. Iar tot ce s-a petrecut pana acum in materie de Justitie arata ca, de fapt, un control politic asupra Justitiei nu e in interesul nimanui si nu produce efecte benefice. S-a vazut si in trecut ca politizarea Justitiei a transformat Justitia nu doar intr-un „camp tactic”, vorba Gen. Dumbrava, dar intr-un camp de lupta politic in care cei care sperau ca o Justitie ce ar fi controlata politic le-ar fi si favorabila au pierdut. Si sa ne gandim bine: Puterea se poate schimba. Sa ne gandim ce inseamna atunci o Justitie politizata si cui ajuta de fapt. Pentru ca cei care vin la Putere pot sa deschida dosare politice fostilor. E de dorit asa ceva? Justitia politizata deschide calea proceselor politice in care se infaptuieste cel mai adesea un act politic, nu unul de justitie, de dreptate. De aceea potrivit, inclusiv potrivit republicanismului, este separatia puterilor in stat si un mecanism de checks and balances. O Justitie politizata permite inclusiv amestecul in treburile interne din partea altor state, in functie de interese politice si geopolitice, lucru ce ar putea afecta Romania. Avantajul unui mecanism de checks and balances este formulat astfel: „Puterile statale trebuie să aibă aproximativ aceeaşi pondere, adică să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc, evitând astfel ca puterea statală să fie folosită în mod abuziv” (Wikipedia in romana). Evident, in felul acesta nici Justitia nu poate fi folosita in mod abuziv. Si astfel se atenueaza tensiunile din societate. Altminteri Justitia devine un instrument politic, mai degraba spus o arma politica, afectand astfel confruntarea politica.

Fara indoiala ca orice reforma in Justitie trebuie sa tina cont de prevederile Constitutiei Romaniei.

Separatia puterilor in stat in sensul dat de Montesquieu, cu o Justitie independenta, pune fara indoiala problema DNA sau DIICOT. Adica, spre exemplu, in ce masura DNA e compatibila cu un astfel de sistem si in ce masura DNA este independenta din punct de vedere politic. DNA s-a format printr-o hotarare de guvern si iata ce se spune aici:

„În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează ca structură autonomă, cu personalitate juridică, Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA), care este independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.”

In acest caz, avem doar o independenta a DNA, „parchet specializat in combatarea coruptiei” (v. aici) – deci un instrument al Acuzarii. Or, noi vorbim aici de independenta Justitiei, nu doar a unei, hai sa-i zic asa, institutii din cadrul Justitiei, care e autonoma si actioneaza ca un fel de „stat in stat”. De aceea o Justitie independenta ar trebui sa insemne si sfarsitul DNA pentru ca, in acest caz, n-ar mai fi necesar un departament „independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice”. Nu poti sa ai o parte a Justitiei independenta in cadrul Justitiei independente – ar fi evident o cacofonie. Deci independenta Justitiei induce schimbari importante. Iar mecanismul de checks and balances face ca puterile statale sa se limiteze reciproc. Termenul tradus din engleza ar fi „verificare si echilibrare”. Nici una din puteri nu poate avea suprematia asupra celeilalte. Asa cum se prezinta situatia acum este destul de clar ca DNA, avand o asa de mare autonomie si, mai ales, independenta, practic nu e limitata de ceva sau cineva sau de vreo alta putere in stat si este de natura evidentei ca actioneaza in consecinta. Este evident ca, asa cum stau actualmente lucrurile, se pot produce si abuzuri, sau dosare prost intocmite, instrumentate.

Si fara indoiala ca se pune problema in ce masura se rezolva problema coruptiei in Romania in felul acesta. De asemenea, social si politic vorbind, felul acesta de functionare al DNA, prin denunturi, aminteste de practicile din fostul regim comunist, ceea ce, desigur, nu-i in regula. De asemenea se pune problema daca aceasta chestiune a coruptiei din Romania se poate rezolva eficace doar prin metode juridice, pentru ca pot fi si alte cauze, spre exemplu economice, ramase fara solutie. De asta trebuie gasite solutii si pe taram economic, nu doar juridic. De aceea nu putem avea garantia ca problema coruptiei se poate rezolva chiar si intr-un sistem bazat pe separatia puterilor in stat si independenta Justitiei, lucru constatat si in cazul unor tari dezvoltate din punct de vedere economic si care au un astfel de sistem, de exemplu: SUA, Franta, de ce nu Italia s.a.

Sistemul de acum se vede foarte clar ca induce neincredere, chiar si in cazul independentei DNA. Pentru ca sistemul nu e – sau cel putin aceasta este perceptia generala – independent politic. Sistemul lui Montesquieu schimba destul de mult datele problemei asigurand un echilibru in societate si prevenind abuzurile.

In Comunicatul Dep. de Stat este expresia: „strong judicial institutions shielded from political interference”. Sigur, intr-un limbaj curent poti spune: „strong judicial institutions”. Dar ce inseamna acest „strong”. Pentru ca adjectivul strong, care inseamna puternic, ar trebui sa se aplice oricarei institutii guvernamentale. Or, in Comunicat pare ca se strecoara o precadere fata de cele juridice. Chestiunea e ca acest „strong” sa nu fie asociat cu „abuz”, adica sa nu avem si abuzuri puternice, ca sa zic asa. De asta e importanta separatia puterilor in stat si, legat de aceasta, independenta Justitiei. A Justitiei, nu doar a unei sau unor parti ale Justitiei sau Judiciarului.

Ar mai trebui spus ca, de pilda, independenta aceasta a unor entitati precum DNA induce inflexiuni totalitare si se vede ca se bazeaza pe o ideologie anticoruptie. Or, e clar  ca intr-o societate democratica nu trebuie ca sa fim cu totii de acord cu o asemenea ideologie. Lucrurile se intampla pentru ca avem doar parti ale Justitiei  care se bucura de o independenta totala, fara sa existe nici verificare intr-un mod temeinic si real si nici vreo echilibrare. Separatia puterilor in stat si o Justitie independenta ar corecta un asemenea neajuns suparator. De observat cum la toate televiziunile de stiri, in mare parte din presa romaneasca se vorbeste doar de anticoruptie – unii aparand din rasputeri aceasta ideologie -, doar de Justitie de parca toata lumea trebuie sa fie specialista intr-un asemenea domeniu, ajungandu-se la saturatie!! De observat cum subiectele economice sunt pe un loc secund. Nu prea vad talk-show-uri care sa trateze, sa zicem, problema Bursei sau a efectuarii in continuare a privatizarilor. Si as atrage atentia asupra unei manipulari care are succes datorita faptului ca lumea nu prea cunoaste cum stau lucrurile si care exprima faptul ca Romania nu mai are nimic, ca nu mai avem nici industrie, nici agricultura, ca nu se face nimic altceva decat ca se consuma. De ce nu se fac si emisiuni economice din care cetateanul sa poata intelege ca lucrurile nu stau chiar asa, ca s-au facut progrese in domeniul economic si sa se arate si ce ar mai trebui facut. Ar trebui mai multe emisiuni despre Bursa si felul in care functioneaza, despre banci. De observat cum unii – preluand curente stangiste si de ce nu chiar marxiste din Occident, pentru ca asa e trendy, nu din alta cauza mai profunda – demonizeaza bancile private. In schimb, marea majoritate a spatiului de emisie e bazat pe Justitie si, desigur, mai ales pe anticoruptie, in baza ideologiei anticoruptie de care vorbeam si care i se baga pe gat cetateanului cu ajutorul mass-mediei. Efectul politic? Ati vazut cine a castigat recentele alegeri legislative si la ce scor!!

noiembrie 30, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 21 comentarii

Se discuta chestiuni punctuale…

… si mai putin problemele de fond. De pilda, ca DNA l-a arestat pe cutare sau ca l-a pus sub control judiciar pe cutare, ca Parlamentul a incuviintat urmarirea penala a cutarui parlamentar. Dar chestiunea statului de drept nu sta in aceste cazuri punctuale, indiferent de numarul lor. Statul de drept consta in independenta Justitiei. De fapt, intr-un mod mult mai general, vorbim de separarea puterilor in stat – puterea executiva, puterea legislativa si puterea judecatoreasca – cu un mecanism de verificare si echilibrare a acestora. Problema de fond care se pune este daca avem in Romania o asemenea separare reala a puterilor in stat. Si, referitor la Justitie, daca Justitia este independenta cu adevarat.

S-a tot vorbit de independenta Justitiei, dar nu la modul profund, iar discutiile n-au trecut de lozinci, de pilda ca „trebuie sa avem o Justitie independeta!!”. Dar cum e Justitia la noi? Este aceasta cu adevarat independenta de factorul politic?

Daca ne uitam in Constitutia Romaniei, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei Justitiei” (art. 133, al.1). Insa Senatul – institututie democratica dar eminamente politica – valideaza sau numeste 16 din cei 19 membri ai CSM. De asemenea, in CSM e membru ministrul Justitiei – functie politica. „Presedintele Romaniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa” (art.133, al. 6).

La Curtea Constitutionala avem 9 judecatori numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit (art. 142, al. 2). Dar „trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei”. Camera Deputatilor, Senatul si Presedintia Romaniei sunt institutii democratice, dar politice prin excelenta.

La „Statutul procurorilor” (art. 132) se spune: „Procurorii isi desfasoara activitateapotrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei” (al. 1) – ministrul Justitiei – functie politica.

La „Statutul judecatorilor” (art. 125) se spune: „(1) Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, min conditiile legii. (2) Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de comepetenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii organice” (al. 1 si 2). Presedintele Romaniei  – functie politica.

Independenta Justitiei e necesara pentru a se infaptui Justitia fara abuzuri si fara procese politice.

In conditiile de mai sus, schitate de mine pe scurt, putem spune ca Justitia e independenta in Romania? Raspunsul la o asemenea intrebare e cu „da” sau cu „nu” – „da si nu” inseamna ca nu prea e independenta. Si de aici suspiciunile de abuz, de „rafuiala politico-mafiota”, de procese de natura politica, pe care le avem astazi in societate.

In conditiile constitutionale existente la noi, nu prea vad cum s-ar putea rezolva lucrururile. Pentru ca Politica si Justitia sunt de naturi si esente diferite. De aceea si ratiunile lor sunt diferite unele de altele. Una e sa vorbim, de exemplu, despre ratiuni politice si altceva e sa vorbim despre „ratiuni de drept” sau „ratiuni care privesc dreptul si dreptatea”.

Insa definirea dreptatii a tinut intotdeauna de un cadru ideologic si istoric dat, de credintele anumitor popoare. Separarea puterilor in stat asigura doar functionarea acestora fara sa permita interferente care sa le vicieze activitatea. Avand naturi, esente si ratiuni diferite, politicul poate sa vicieze actul de justitie. Asa cum si justitia poate vicia actul politic, poate bloca decizii politice necesare.

Problema la noi ar fi in ce masura se echilibreaza puterile in stat. Si daca exista mecanisme de verificare intre ele. Daca nu se echilibreaza vom vedea tot felul de influente care le viciaza activitatea. Independenta Justitiei nu se poate asigura si realiza doar printr-un singur organism, cum ar fi DNA, despre care nu avem certitudinea ca ar fi si acesta, la randul sau, chiar atat de independent. De asemenea, daca primeaza doar Justitia, inseamna ca toate celelalte sunt cat se poate de marginale, atat puterea executiva cat si cea legislativa – lucru ce se constitutie intr-un dezechilibru grav in societate. Fara o echilibrare, Justitia ajunge sa vicieze atat actul executiv, cat si cel legislativ, creand perturbatii majore in societate. Iar fara o verificare se poate ajunge la abuzuri.

S-a ajuns in situatia in care populatia consuma foarte mult DNA – pe la televiziunile de stiri doar despre asa ceva se vorbeste sau legat de acest aspect. Ce te faci daca utilitatea marginala – ca sa folosesc o terminologie din economie – a acestui produs aruncat pe piata, DNA, incepe sa scada pana spre zero, cand se ajunge la satietate? Si pana la urma nu s-ar rezolva mare lucru pentru ca Justitia tot n-ar fi independenta, o echilibrare tot n-ar exista. Iar in privinta sumelor recuperate, prof. Mircea Cosea a dat exemplu Italia cand cu operatiunea „Mani pulite” s-au recuperat doar 18% din sume, adica foarte putin, aratand ca asta ar fi maximul cunoscut si greu de anticipat ca in Romania s-ar putea recupera mai mult, procentual vorbind.

Montesquieu spune ca „independenta Justitie trebuie sa fie reala si nu doar aparenta” si vedea in Justitie „cea mai importanta dintre puteri, independenta si neverificata” de aceea o considera si periculoasa. Daca tot invatam de pe Wikipedia, va propun sa cititi aici ce spunea Thomas Jefferson in 1820:

„You seem … to consider the judges as the ultimate arbiters of all constitutional questions; a very dangerous doctrine indeed, and one which would place us under the despotism of an oligarchy. Our judges are as honest as other men, and not more so. They have, with others, the same passions for party, for power, and the privilege of their corps…. Their power [is] the more dangerous as they are in office for life, and not responsible, as the other functionaries are, to the elective control. The Constitution has erected no such single tribunal, knowing that to whatever hands confided, with the corruptions of time and party, its members would become despots. It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves.[13]

Iar Alexander Hamilton (Federalist No. 78) exprima viziune potrivit careia Curtile au doar puterea cuvintelor si nu aceea de a constrange celelalte doua ramuri ale Guvernului, de care Curtea Suprema insasi e dependenta. Era vorba, din cate am inteles, de Actul Judiciar din 1789 care dadea Curtii Supreme puteri peste limitele impuse de Constitutie, peste Congres sau Executiv, pornind, din cate am inteles, de la aceasta cauza – Marbury v. Madison – unde s-a atins o problema extrem de sensibila, iata ce se arata:

„Although the power of judicial review is sometimes said to have originated with Marbury, the concept of judicial review has older roots in the United States, and possibly in England as well. The idea is often attributed to the English jurist Edward Coke and his opinion in Dr. Bonham’s Case, 8 Co. Rep. 107a (1610), although this attribution has been called „one of the most enduring myths of American constitutional law and theory, to say nothing of history”.[10] Bonham’s Case was not mentioned in Marbury v. Madison, and the Court later stated that Bonham’s Case did not make common law supreme over statutory law:

[N]otwithstanding what was attributed to Lord COKE in Bonham’s Case, 8 Reporter, 115, 118a, the omnipotence of parliament over the common law was absolute, even against common right and reason. The actual and practical security for English liberty against legislative tyranny was the power of a free public opinion represented by the commons.[11]

Coke’s meaning has been disputed over the years, for example by scholars who contend that Coke only meant to construe a statute without challenging Parliamentary sovereignty.[12] His remarks that seem suggestive of judicial review are sometimes considered obiter dicta, rather than part of the rationale of the case.[13]”

De unde se vede ca si Justitia poate vicia actul politic, iar aceasta situatie poate deschide calea tiraniei, cu alte cuvinte se poate ajunge la dictatura. Dar iata ce s-a intamplat in acest caz – Marbury v. Madison (1803) – si ma refer la ce scrie aici: John Marshall care era Chief Justice of the Supreme Court of the United States considera ca Guvernul trebuie sa fie sub lege:

„Marshall’s opinion expressed and fixed in the American tradition and legal system a more basic theory—government under law. That is, judicial review means a government in which no person (not even the President) and no institution (not even Congress or the Supreme Court itself), nor even a majority of voters, may freely work their will in violation of the written Constitution. Marshall himself never declared another law of Congress or act of a president unconstitutional.

Marshall, during Marbury v. Madison on the constitution:

Certainly all those who have framed written constitutions contemplate them as forming the fundamental and paramount law of the nation, and consequently the theory of every such government must be, that an act of the legislature repugnant to the Constitution is void.[56]”

Dar iata care a fost pozitia Presedintelui US, Dl. Thomas Jefferson:

„More generally, Jefferson lamented that allowing the Constitution to mean whatever the Court says it means would make the Constitution „a mere thing of wax in the hands of the judiciary, which they may twist and shape into any form they please.”[54]

incerc sa traduc:

„In general, Jefferson s-a plans de urmatorul lucru: daca se permite ca Constitutia sa insemne ceea ce spune Curtea, inseamna a face din Constitutie ” nu altceva decat o ceara in mainile judiciarului, pe care ei o pot rasuci si sa-i dea orice forma le e pe plac”

Si iata ce scrie in continuare:

„Because Marbury v. Madison decided that a jurisdictional statute passed by Congress was unconstitutional, that was technically a victory for the Jefferson administration (so it could not easily complain). Ironically what was unconstitutional was Congress’ granting a certain power to the Supreme Court itself. The case allowed Marshall to proclaim the doctrine of judicial review, which reserves to the Supreme Court final authority to judge whether or not actions of the president or of the congress are within the powers granted to them by the Constitution. The Constitution itself is the supreme law, and when the Court believes that a specific law or action is in violation of it, the Court must uphold the Constitution and set aside that other law or action, assuming that a party has standing to properly invoke the Court’s jurisdiction. Chief Justice Marshall famously put the matter this way:

It is emphatically the province and duty of the Judicial Department to say what the law is. Those who apply the rule to particular cases must, of necessity, expound and interpret that rule. If two laws conflict with each other, the Courts must decide on the operation of each.

The Constitution does not explicitly give judicial review to the Court, and Jefferson was very angry with Marshall’s position, for he wanted the President to decide whether his acts were constitutional or not. Historians mostly agree that the framers of the Constitution did plan for the Supreme Court to have some sort of judicial review; Marshall made their goals operational.[55]”

Ideea care se desprinde este ca nu trebuie sa se ajunga la abuzuri nici din partea Executivului, nici din partea Legislativului si nici din partea Judiciarului. Iar fara o echilibrare a acestor trei puteri, calea spre abuzuri este deschisa. Evident, putem vorbi si de abuzul puterii executive – care poate deschide calea unei dictaturi in acest sens, daca aceasta putere capata o putere mai mare fata de celelalte. Probabil ca aceasta problema nu sta atat in drept cat intr-un principiu – acela de echilibrare a acestor puteri. Se poate vedea si azi cum se nasc regimuri politice de mana forte in Rusia sau Turcia, lucru care, desigur, nu e de dorit. Insa calea poate fi si inversa, cand Judiciarul capata o putere prea mare, o mana de indivizi din aceasta bransa cautand sa obtina intreaga putere in Stat. Sau ca unii sa se foloseasca de instrumentul acesta – Judiciarul – ca sa obtina o si mai mare putere. De aceea Thomas Jefferson spunea: „It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves”…

DE citit si: Trebuia infiintat PNA…?

septembrie 24, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii