Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Vreau sa vad lucruri concrete!

Departe de mine sa contest importanta Summitului celor Trei Mari de la Bucuresti. Si eu cred ca e un lucru extrem de pozitiv faptul ca Bucurestiul gazduieste acest Summit, fapt ce contribuie la cresterea vizibilitatii si importantei Romaniei pe plan international. Este o lovitura de PR, cum se spune, foarte buna.

Nu cred ca are rost sa pun aici articolele pe care le-am citit si pe care, cu siguranta, cred, le-ati lecturat si Dvs., stimati cititori ai blogului. Insa ceea ce am constatat eu este ca se folosesc foarte multe vorbe pentru a descrie acest Summit, iar, pe de alta parte, limbajul folosit de distinsii analisti, dar si de catre participantii la Summit, este cumva, daca se poate spune asa, cel „de lemn”, care aproape ca te adoarme cu monotonia sa binecunoscuta. Intentia mea nu este ca sa critic neaparat acest lucru. Ci sa arat cum mi se pare mie acest lucru. Si anume ca nu prea vedem lucruri concrete. Am inteles, sunt idei, sunt  – asa se zice – strategii, sunt proiecte pe hartie, cum se spune. As dori sa vad ca se concretizeaza ceva. As dori sa vad finantari concrete din partea BERD si BEI, din partea Comisiei Europene.. Prin finantari concrete inteleg ca se dau bani pentru imediata punere in practica a proiectelor. Daca nu toate – inteleg ca nu se poate, ca nu putem merge de-a valma, cum se spune -, dar macar cateva, sa vad ca se incepe.

Se folosesc foarte multe vorbe, dar vedem extrem de putine (chiar deloc?!) proiecte care sa se concretizeze intr-un orizont de timp rezonabil.

Acest Summit are si o dimensiune de business. Daca asa stau lucrurile, as dori sa vad, la sfarsitul acestuia, care vor fi proiectele ce se vor concretiza impreuna cu finantarea de rigoare. Cu alte cuvinte: proiectul asta, finantat de banca X, cu incepere din data de, termen de predare in data de, proiectul cutare, la fel, finantat de BEI, sa zicem, porneste in data de, termen de realizare pana in data de, si tot asa cu inca vreo doua trei proiecte. Macar sa vedem 4-5 proiecte care sa aiba finantare clara cu data de incepere clara si data de finalizare clara. Ca sa fiu eu si mai clar, sa dau un exemplu concret: un proiect de realizare a unei autostrazi Gdansk-Constanta – finantat de, sa zicem, BERD, cu data de incepere stabilita clar si de finalizare, la fel, clar. Altminteri tare ma tem ca ramanem, in continuare, la un nivel abstract de interconectivitate. Si vom avea, de fapt, discutii abstracte, in care operam cu notiuni abstracte, fara o valoarea practica.

Totusi, in Declaratia Comuna vedem un inceput si speram ca initiativele si proiectele sa se concretizeze in scurt timp. As dori sa vad, in acest sens, pana la urmatorul Summit progrese concrete si mai putine vorbe. Europa de Est are nevoie de dezvoltare, nu de vorbe goale si ar fi bine sa constientizam mai mult lucrul asta. Pentru ca sa realizam cu adevarat asa ceva este imperios necesar sa ne miscam repede!!

De asemenea este de notat si de apreciat sprijinul Statelor Unite, reafirmat prin mesajul Presedintelui Donald Trump. Lucru ce se constituie intr-o premisa importanta a succesului I3M. De asemenea putem vorbi de sprijinul Comisiei Europene. De aceea eu cred ca aceasta Initiativa ar trebui sa se transforme rapid intr-o poveste de succes, care sa contribuie cu adevarat la dezvoltarea Estului Europei si la reducerea decalajelor fata de tarile dezvoltate din Vest.

Un lucru important l-a aratat Jean-Claude Juncker si trebuie sa deschidem un articol Mediafax:

Jean-Claude Juncker şi-a arătat, la Bucureşti, îngrijorarea faţă de viitorul UE: Am impresia că Europa începe să rămână fără suflare

Se arata ca:

„Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat marţi, la Palatul Cotroceni, unde participă la Summitul celor Trei Mări, că Europa începe „să rămână fără suflare” pentru că nu respiră cu cei „doi plămâni, de est şi de vest”.

„Europa trebuie să respire cu doi plămâni, de Est şi de Vest. Dacă acest lucru nu se întâmplă, Europa rămâne fără suflare şi am impresia că Europa noastră începe să rămână fără suflare, aşa ca trebuie să punem accent pe cooperare, să folosim o limbă comună pentru Est şi pentru Vest”, a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Juncker i-a cerut preşedintelui României, Klaus Iohannis, să încurajeze „noi căi de comunicare între cei doi plămâni” ai continentului.

„Domnule preşedinte, sprijnim Iniţiativa celor Trei Mări şi vă încurajăm să deschideţi noi căi de comunicare între cei doi plămâni ai continentului, dar şi între Nord şi Sud”, a precizat preşedintele Comisiei Europene.

La rândul său, şeful statului, Klaus Iohannis a declarat că trebuie exploatat pe deplin potenţialul de dezvoltare a interconctivităţii, punând accent pe transport, energie şi piaţa digitală.

„În cadrul acestei iniţiative ne-am propus să prioritizăm transportul, energia şi piaţa digitală. Am avut dreptate, deoarece aici este cea mai mare oportunitate de a dezvolta interconectivitatea. Cred că este un potenţial pe care putem şi ar trebui să îl exploatăm pe deplin, în strânsă cooperare cu partenerii din comunitatea euro-atlantică şi instituţiile financiare europene şi internaţionaantici”, a afirmat, preşedintele marţi la Palatul Cotroceni, în discursul său din cadrul sesiunii plenare a summit-ul iniţiativei cel Trei Mări.

Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, marţi, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, la care participă preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, nouă preşedinţi de stat, dar şi Secretarul Energiei din SUA, Rick Perry.

Marţi are loc Sesiunea Plenară a Summitului, moderată de preşedintele Klaus Iohannis.

Ulterior, şeful de stat român va susţine declaraţii de presă, alături de preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, de prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi de Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două Summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.”

Poate pentru prima data Jean-Claude Juncker face, in mod public, o distinctie clara intre Europa de Vest si cea de Est, referindu-se la acestea ca la cei doi „plamani” ai Uniunii Europene. Ideea te duce cu gandul la deja celebra formula, a „Europei in doua viteze”. Si iata ca acum, poate pentru prima data, s-a spus care sunt cele doua viteze: Europa de Vest si Europa de Est (fosta comunista). Spune ca trebuie „să folosim o limbă comună pentru Est şi pentru Vest”. Cu alte cuvinte, in prezent, nu avem o limba comuna ” pentru Est şi pentru Vest”. N-am mai auzit spus atat de clar lucrul asta. Cred ca e pentru prima oara – sa ma corectati daca gresesc – cand Dl. Juncker spune, in mod transant, aceste lucruri. Absolut de acord cu ce a afirmat Dl. Iohannis si anume ca „trebuie exploatat pe deplin potenţialul de dezvoltare a interconctivităţii, punând accent pe transport, energie şi piaţa digitală”. Cresterea competitivitatii si sporirea dezvoltarii Europei de Est e un element strategic necesar pentru a evita o falie economica si sociala intre aceasta si Europa de Vest. Fara indoiala ca o Uniune Europeana fracturata in felul acesta nu e de dorit – cred ca asta a si dorit sa sublinieze Dl. Juncker. Daca potentialul enorm al Europei de Est ramane neexplorat si nevalorificat falia aceasta se va adanci, efectele vor fi cat se poate de nocive pentru intreaga Uniune Europeana. Cuvantul de ordine si noul concept lansat la Bucuresti de catre Dl. Juncker, in relatiile europene Est-Vest, este cooperarea. Semn ca la acest capitol lucrurile nu stau deloc intr-un mod fericit. Dar in ceea ce priveste Romania, tara noastra trebuie sa ia masuri serioase si responsabile pe plan intern in vederea dezvoltarii sale durabile. In caz contrar tindem catre un esec. Dezvoltarea infrastructurii este pilonul de baza al I3M, de aceea ar trebui, daca dorim intr-adevar sa avem succes, sa mergem in concordanta si sa punem accent, pe plan intern, pe dezvoltarea infrastructurii de transport, energetice, digitale. Nu prea se vede si nu prea am vazut, cel putin in ultimii 10 ani un asemenea lucru, dimpotriva situatia s-a inrautatit pe anumite componente (ca sa dau doua exemple: infrastructura rutiera, de cale ferata). Lucrurile ar trebui reparate si nu e tarziu pentru asta. Astfel de Forumuri sunt, fara teama de a gresi, binevenite. Mai trebuie sa vedem si efortul propriu pentru realizarea unor obiective atat de ambitioase.

Initiativa celor Trei Mari (I3M) este un lucru deosebit de serios, pentru ca este, de fapt, vorba de dezvoltarea Europei de Est, printr-un efort comun al statelor participante, care ar trebui sa se realizeze cu succes. Distonanta intre politicile interne si ceea ce se discuta – proiecte, politici – la un asemenea forum ingreuneaza daca nu chiar fac imposibil succesul.

Pe de alta parte, ma gandesc la faptul ca organizam, cu succes, Summituri si Forurmuri internationale, ceea ce, desigur, nu-i rau. Insa nu valorificam. Spre exemplu, daca va mai amintiti, a avut loc la Bucuresti in urma cu vreo 5 ani Forumul economic China-Europa Centrala si de Est. Stau si ma intreb daca am valorificat, in interesul tarii noastre, o relatie economica cu China. Si daca da, cat am valorificat? Noi tot semnam declaratii comune privind „aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanţe” – observati cat de abstract suna! – dar nu valorificam mare lucru. Spre deosebire de polonezi, care cu mult mai putine vorbe si gesturi emfatice au valorificat intr-un mod cat se poate de pragmatic o relatie cu China in privinta constructiei de autostrazi.

Cam la fel par a suna lucrurile si la acest Summit. Repet, nu-i neg deloc importanta. Doar ca tare imi e ca totul se va reduce la organizarea acestuia cu succes si nimic mai mult. In rest, lucrurile vor balti ca si pana acum, fara sa vedem ceva concret. Ca se concretizeaza ceva in interesul tarii noastre.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 18, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu