Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Risc de derapaj

Ar trebui ca incepand de acum Opozitia din Parlament, ma refer cu precadere la PNL, sa inceapa sa-si ia rolul in serios. O Opozitie slaba la PSD si ALDE – sa nu uitam ca pana in 2015 au fost la Putere – a condus la rezultatul slab de la alegeri si la ceea ce avem astazi. Lucrurile trebuie sa se schimbe si eu sper ca PNL sa constientizeze asta cat mai repede si sa redevina cu adevarat un partid liberal, care sa faca o opozitie adevarata la PSD-ALDE.

Care ar fi riscurile imediate cu care ne confruntam? Datorita structurii actualului Parlament, a unui program de guvernare populist din partea PSD-ALDE si datorita faptului ca avem o conducere din alta parte a Guvernului, de la partid, mai exact de la liderul sau, Dl. Liviu Dragnea, actionand dictatorial asupra Guvernului, riscul cel mai mare e cel de derapaj politic de la democratie si statul de drept.

Faptul ca partidul ALDE, cel al lui Tariceanu, detine prin Dl. Melescanu, Externele, inseamna un potential risc de derapaj de la parcursul nord-atlantic pe care s-a angajat Romania.

Iar prin legea antifumat, apropo de faptul ca premierul se relaxa la o tigara, PSD a reusit sa dea o lege antilibertate, o lege fascista. Iar unul din pericole e tocmai acesta: ca PSD sa se transforme intr-un partid fascist.

Sper ca PNL sa se trezeasca de pe acum si nu sa astepte Congresul, ca dupa aia sa se trezeasca!!

As dori sa citez aici pozitia D-lui. Cristian Preda (pe care o recomand a fi citita integral si in original):

„Dragnea mizează pe lipsa de solidaritate a partidelor din Opoziție.
Șeful PSD nu se sfiește, pe de altă parte, să-l amenințe pe președinte cu suspendarea, dacă acesta nu înghite orice vine de la majoritate.
Votul unanim al PNL, USR și PMP contra guvernului l-ar putea încuraja pe președinte să facă din coabitare o confruntare, nu o capitulare.”

Cam asa stau lucrurile, de aceea Opozitia ar trebui sa se trezeasca de pe acum!!

Update – Foarte interesant ce spune Andrei Plesu despre Liviu Dragnea

Romania Libera

Andrei Pleşu îl desfiinţează pe Liviu Dragnea. Scriitorul spune că liderul PSD, şmecherul „de vocaţie”, este mai periculos decât Victor Ponta

Scriitorul Andrei Pleşu trece în revistă, într-o postare pe blogul său, episoadele politice româneşti care au marcat ultimele zile ale anului 2016, făcând portretul celor mai importanţi lideri politici care s-au remarcat în gestionarea acestor situaţii. Scriitorul analizează, la sânge, prestaţia politică a şefului Partidului Social Democrat, afirmând că stângăciile de care a dat dovadă îl fac mai periculos decât fostul premier Victor Ponta.

Pleşu afirmă că preşedintele Camerei Deputaţilor încearcă, prin toate mijloacele posibile, să atragă atenţia asupra faptului că de acum înainte „el va face jocurile”.

„O stîngăcie de ordin „tehnic” a fost şi prima conferinţă de presă organizată de PSD, după nominalizarea dlui Sorin Grindeanu. Am constatat de mai mult timp că dl Liviu Dragnea e mai periculos decît Victor Ponta. La Ponta, toate defectele (destul de banale, de altfel) sînt la vedere. Îţi dai seama din două vorbe, trei glumiţe şi patru impertinenţe cu cine ai de-a face. Dl. Dragnea e mai puţin transparent.

Camuflează prin „mustăceală” (la propriu…). Dar nici la el şmecheria nu e perfectă. Şmecherul adevărat, şmecherul „de vocaţie” nu lasă să se vadă atît de limpede că e şmecher. Din contra. Se dă oblu, dincolo de orice calcule obscure, de intrigi şi ambiţii ascunse. Or dl Dragnea nu face niciun efort să-şi domine driblingul. E inversul dlui Iohannis. Nu vrea să se impună prin discreţie, concizie, simplitate. Vrea, ca la conferinţa de presă amintită, să ne transmită un mesaj de genul: „Atenţie! Marele mahăr sînt eu! Eu fac jocurile! Eu sînt „Bibicul”! Eu, nu băieţelul ăsta care se gudură, la ordin, pe lîngă mine!” E un foarte prost început pentru dl Grindeanu.

Îi va trebui un mare efort ca să se emancipeze de sub tutela „şefului”, să atenueze cît de cît beţia victoriei căruia „omul de la partid” nu i-a rezistat şi să guverneze în nume propriu. Are, totuşi, un aliat: vanitatea dlui Dragnea. Ştiu, din experienţă, ca vanitatea sfîrşeşte prin a te prosti, prin a te micşora, prin a te te face vulnerabil. Din păcate, toată această „titanomahie” se va petrece pe pielea noastră. (Şi apropo, nu e comic să aflăm că „programul de guvernare” al PSD e, „încă” străin nominalizatului? Că o să-l înveţe „pe parcurs”? Noi credeam, naivi, că e un program avut în minte, în lupta electorală, pînă şi de ultimul membru PSD din fundul ţării. Ei aş! Se pare că nu-l ştie cu adevărat decît dl Dragnea. „Partidul sînt eu!” declară, pe sub mustaţă, „preşedintele-Soare”…)”, scrie Andrei Pleşu pe blogul său.”

Si eu cred ca are dreptate si ca accentele dictatoriale camuflate ale D-lui. Dragnea sunt un mare risc de derapaj… Un motiv in plus pentru ca Opozitia sa inceapa sa fie cu adevarat Opozitie!!

Ianuarie 4, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 14 comentarii

Cred ca a avut dreptate Corneliu Coposu…

Tot pe teme de natiune-nationalitate un deosebit de interesant articol al maestrului Ion Cristoiu:

Cînd George Călinescu îl denunța pe Corneliu Coposu ca fascist Ambasadei URSS la București

„Pe vremea cînd se lupta – de pe poziții democratice, în numele unui partid care dădea mari speranțe celor interesați de o Românie modernă, europeană – cu FSN-ismul atotputernic, un soi de PCR-ism în variantă perestroikistă, Corneliu Coposu a fost acuzat de propaganda oficială că s-ar fi remarcat în anii 1944-1947 doar ca un soi aghiotant de-al lui Iuliu Maniu, un fel de ține-cal al liderilor istorici ai PNȚ.

În presa vremii de instaurare a comunismului, am găsit însă recunoașterea publică a adevărului că în anii imediat postbelici Corneliu Coposu era deja o personalitate a partidului și prin asta a scenei politice. În plină campanie pentru alegerile cruciale din 19 noiembrie 1946, George Călinescu polemizează în două numere din Națiunea (14 octombrie 1946 și 16 octombrie 1946) cu Corneliu Coposu identificîndu-l drept ideologul PNȚ.

Națiunea era oficiosul unui partiduleț satelit al PCR – Partidul Național Popular – înființat de comuniști în ianuarie 1946 pentru a crea în Occident imaginea unei largi coaliții de Centru-Stînga – BPD – conduse de PCR angajate în bătălia electorală împotriva partidelor istorice PNȚ, PNL și PSD (Titel Petrescu).

George Călinescu era doar membru în Biroul Executiv al PNP.
Cu toate acestea, prin Națiunea, cotidian creat și condus de geniul de arhitect de gazete, dar mai ales prin editorialul publicat zilnic pe prima pagină, George Călinescu a făcut pentru comuniști, în bătălia publicistică înverșunată din campania electorală, mai mult decît toți membrii PNP la un loc.

Cele două articole, intitulate „Neo- legionarii”, nu pot fi înțelese fără o raportare la atmosfera de după 23 august 1944. Așa cum, în prezent, acuzația de corupt, de penal, e folosită intens în confruntarea politică, la vremea respectivă, era folosită intens acuzația de fascist, de neo-legionar. În confruntarea politică, publiciștii afiliați PCR lansau cu huiet acuzații de fascist, de neo-legionar publiciștilor și politicienilor care se opuneau BPD. Azi, acuzația de corupt, de penal, vizează nu atît electoratul, puțin interesat de lupta împotriva corupției, cît mai ales Ambasada SUA, de la București, cea care și-a propus o așa zisă curățire a clasei politice, evident folosind pentru asta Binomul SRI-DNA și rețeaua de ofițeri acoperiți din presă. Între 1944- 1947, acuzația de fascist, de neo- legionar era o formulă mizeră de a-i denunța pe adversarii PCR Ambasadei URSS la București, cea care avea misiunea de la Moscova să curețe clasa politică de fasciști.

În acest context, cele două articole ale lui George Călinescu nu sunt simple polemici de idei, ci denunțuri:
George Călinescu îl denunța pe Corneliu Coposu Ambasadei URSS la București că e fascist!

I

„Nu ştim despre d. Corneliu Coposu altceva decît că e membru al partidului N.-Ţ., şi unii zic că ar avea acolo oarecare trecere. Văd că d. Coposu aspiră la rolul de doctrinar al partidului, deoarece a ţinut în faţa tineretului n.-ţ. o conferinţă al cărei rost a fost să stabilească „temeiul orientării ideologice” a respectivului tineret. Titlul, foarte semnificativ, al conferinţei este „Naţionalismul reflectat în programul P.N.Ţ.”.

Să nu fie cu supărare, conferinţa d-lui Coposu e confunză în idei şi stîngace în expresia ideologică şi reia fără acuitate filosofică vechi idei gîndiriste. Nichifor Crainic a devenit un mentor al partidului, precum bag de seamă.

C. Coposu zice în substanţă aşa: „Naţiunea este alcătuirea socială a celor care sînt legaţi prin atributul naşterii lor”; „Naţionalitatea este o creaţiune a naturii, elaborată de voinţa destinului”; „Un popor nu devine o naţie, pînă cînd nu primeşte conştiinţa limpede a menirii sale”; „În existenţa fiecărui popor istora înregistrează la un moment dat voinţa acestuia de a fi o naţiune” etc.

Iată cea mai mare babilonie ideologică pe care am citit-o vreodată. D. Coposu foloseşte, întîi de toate greşit, termenii popor şi naţiune, admiţînd anterioritatea celui dintîi. Popor înseamnă, în sens larg, totalitatea membrilor unei înjghebări statale, ca de pildă popor francez, popor american, etc., ceea ce nu exclude componenţa multinaţională a acestei instituţii. Astfel poporul american, poporul sovietic sînt alcătuite din elemente de felurite naţiuni, în anume proporţii. Naţiune însă vreasăzică, aşa cum d. Coposu însuşi spune, totalitatea acelora legaţi prin atributul naşterii lor şi de obcei vorbind o limbă comună. Dar folosirea limbii comune are semnificaţie numai întrucît acestă limbă reprezintă un grai moştenit, congenital, fiindcă în Statele Unite poporul american, vorbeşte oficial l. engleză, dar acasă mulţi folosesc şi limba naţiunii căreia aparţin (română, italiană, cehă etc.). Într-un cuvînt întîi există naţiunea, care poate fi şi nomadă şi apartidă apoi apare poporul. Într-un singur înţeles d. Coposu poate să aibă dreptate, că se pot ivi naţiuni noi în urma unei unităţi poporale. Astfel Statele Unite au început prin a fi un stat multi-naţional şi poliglot şi se îndreaptă încet către forma naturală a unui stat al „naţiunii americane”.

O a doua confuzie a d-lui Coposu e aceea de a presupune odact că „naţiunea” e un fenomen natural, iar altădată că e un produs al voinţii, adică al conştiinţei. Oricît conştiinţa e şi ea, privind lucrurile foarte de sus, o manifestare a naturii, noi deosebim în mod curent fenomenul natural, care apare spontan, de fenomenul spiritual care e o manifestare a conştiinţei, şi admitem că legile naturii se deosebesc de cele ale spiritului. Vorba este acum, ce-i naţiunea? Un fenomen spiritual, explicabil final, ca un efect al voinţei, sau unul natural, adică necesar, sau mai simplu, ivindu-se de la sine, fie că vrei fie că nu vrei? Desigur că naţiunea e un fenomen, natural, ivindu-se, crescînd şi murind, ca orice manifestări biologice. Cocoşul nu are trebuinţă a şti că e galinaceu ca să cînte cocoşeşte şi să fie cocoş iar un Român din America ori din Balcani se trezeşte a vorbi româneşte şi a fi născut din părinţi români în chip fatal. Conştiinţa a putut face altceva: să arate Românului din Moldova, Muntenia şi Ardeal că ar fi potrivit, de vreme ce sînt de aceeaşi naţie şi de aceeaşi limbă, să se unească în acelaşi popor verbi gratia în acelaşi stat. Asta e altă poveste.

Aplicînd cele de mai sus la naţiunea română, are haz d. Corneliu Coposu să pretindă că abia prin Şcoala latinistă am început să devenim naţiune şi să insinueze că propriu-zis de-abia prin sforţările grozave ale partidului Naţional-Ţărănesc noi vom ajunge la desăvîrşirea acestei forme a naturii. Naţiunea română stimate domnule Coposu e o realitate firească şi ca atare independentă de programele partidelor, iar linguiştii şi istoricii caută să descopere cînd s-a ivit acest fenomen etnic ce precedează cu mult peste un mileniu naşterea d-lui Maniu. Aşa să ştii dumneata”.

II

„Văzurăm că d. Coposu face în numele partidului N.-Ţ. confuzie între popor şi naţiune şi pretinde că naţionalitatea e un efect al educaţiei şi un punct esenţial din programul sus-zisului partid. Noi am observat că naţiunea e un fenomen natural care prin urmare există fără a fi nevoie a face asupra-i atîtea teorii programatice.

Pornit în direcţia confuză că naţiunea e o idee normativă, d. Coposu reia după Gîndirea lui Nichifor Crainic anume comandamente, pe care de altfel le amestecă uneori cu noţiunea de lege naturală, din veritabilă incertitudine logică sau numai pentru a acoperi violenţa catechismului. Astfel presupune ca o condiţie a naţiunii „pămîntul” însă, atenţie, nu vrea să spună cum că pămîntul înrâureşte asupra naţiunii, ci dimpotrivă că naţiunea urmează să-şi agonisească pămîntul, sau mai limpede „graniţele fireşti”. Deci cîtă vreme n-ai graniţele nu eşti o naţiune în sensul desăvîrşit al cuvîntului. Asta e o aberaţie fiindcă naţiunile, există şi fără graniţe, adică chiar şi fără stat şi Evreii în primul rînd sînt o dovadă. Bascii trăiesc în Franţa şi Spania, vorbind o limbă proprie euskara, sunt o naţiune fără doar şi poate, însă fără „pămînt”. Spaniolii sînt şi în Europa şi în lumea nouă, etc., etc.

Alt comandament este pentru d. Coposu „rasa” (cum am zice „naţiunea”), adică precum ca o „naţiune” (propriu-zis un „popor”) să fie de acelaşi neam. Elveţia conţine trei naţii, care rezistă ca atare, avînd totuşi conştiinţa unitară a „poporului elveţian”. Noi Românii într-adevăr constituim un Stat în care poporul e alcătuit în majoritate din naţiunea română, fără a putea tăgădui dreptul altor naţiuni trăind laolaltă cu noi să aibă conştiinţa de a fi membre ale poporului nostru. Ba mai mult, putem bănui că, aşa precum s-a mai întîmplat şi fără nici o constrîngere, pe cale curat naturală, unii cetăţeni români se vor absorbi în naţiunea română, Statul român cuprinde ceva mai mult decît naţiunea română, iar naţia română există şi în afara graniţelor statului român, şi dacă poporul român a putut să ia fiinţă este tocmai pentru că a existat dincolo de orice consideraţii de graniţi o naţiune română, pe lîngă care s-au alăturat şi alte grupuri naţionale.

Alt comandament este pentru d. Coposu „religia”, care contribuie la „conştiinţa de unitate şi destin” a naţiunii. Religia nu are însă de a face cu noţiunea de naţie, şi în virtutea fatalităţii naşterii, naţiunea este ceea ce este, indiferent de religie. Germanii au fost politeişti, apoi catolici, acum sînt unii catolici, mulţi reformaţi. Dacii şi Romanii au fost păgîni, noi sîntem acum unii ortodoxi, unii catolici uniţi, şi eu dacă vreau mă închin lui Buddha şi tot român sînt, mai român decît d. Coposu, care e mai mult naţional-ţărănist.

Cît priveşte comandamentul: „un rege, o dinastie”, el nu e serios. Noi, fireşte, ne iubim regele şi dinastia, şi nici vorbă nu poate fi de a face vreo aplicare la secolul nostru. Dar istoria unei naţiuni nu se determină prin forma de guvernămînt. Franţa a fost fanatic regalistă şi de a devenit republicană, Roma republicană din antichitate, a evoluat spre forma imperială. Formula statală într-un cuvînt e independentă de viaţa organică a naţiunii.

Dacă interpretăm naturalistic teoriile d-lui Coposu se-nţelege că putem admite cum grano salis că, în relaţia cu un fragment al istoriei, o naţiune primeşte înrîuriri de la sol, de la religie şi are preferinţă pentru unele instituţii. Definiţii nu-i posibil să dăm.

De fapt toată „conferinţa” d-lui Coposu îmbracă în veşminte ştiinţifice programul naţional-legionar al partidului n.-ţ. Alcătuit pentru ameţirea capetelor unor tineri care n-au încă priceperea mersului necesar al vieţii unui Stat, program avînd ca puncte esenţiale: România a Românilor, România ortodoxă, Trăiască Regele şi… „graniţele fireşti”.

Cît despre acestea din urmă e bine să se ştie următoarele: sînt fireşti graniţele pe care ni le hărăzeşte firea în decursul feluritelor ei manifestări istorice. Şi mai mult nu e de zis.”

In primul rand, as dori sa spun ca in expozeul D-lui. Calinescu e o greseala, cel putin daca ne luam dupa definitiile actuale, cand afirma:

Într-un cuvînt întîi există naţiunea, care poate fi şi nomadă şi apartidă apoi apare poporul.

Sa citim ce spune DEX-ul la cuvantul „popor„:

POPÓR,popoare,s. n.1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală.” (subl. mea)

Insa greseala aceasta nu este una decisiva, ci mai mult de forma,

Corneliu Coposu

Corneliu Coposu

pentru ca, in limba romana, popor mai poate insemna si natiune, lucru regasit si in dictionarele mai vechi, de dinainte de Razboi. Spre exemplu:


popór n., pl. oare (lat. pŏpŭlus, popor, it. pópolo, sard. pobulu, pv. poble, fr. peuple, sp. pueblo, pg. povo). Națiune, norod, mulțime de oamenĭ care aŭ aceĭașĭ limbă: poporu românesc se întinde de la Tisa pînă dincolo de Nistru. Fig. Mare mulțumire: tot poporu corbilor. Sărăcime, plebe: un om din popor. Public: tot poporu din sală. Totalitatea poporănilor uneĭ parohiĭ: poporu bisericiĭ Sfîntu Ion. Poporu ales orĭ poporu luĭ Dumnezeŭ, Jidaniĭ (după ridicula lor părere, căcĭ a fi popor parazitar nu înseamnă a fi ales!).

popor n. 1. mulțime de oameni din aceeaș țară care trăiesc sub aceleași legi: poporul român; 2. fig. mulțime în genere: popoare de muște, popoare de tunete EM.; 3. parte din populațiunea unei țări, a unui oraș, care e mai puțin înstărită și care trăiește din munca mâinilor: un om din popor; 4. parohie. [Termen necunoscut vechii limbi (vorba cu adevărat populară e norod), pare o romanizare după it. popolo; cf. pentru sensul 4, it. popolo, parohie, și Tr. pleban, poporan sau enoriaș].

sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
POPÓR s. 1. națiune, neam, (înv. și pop.) noród, (înv.) límbă, semințíe. (~ul român.) 2. norod, țară, (pop.) óbște. (Întregul ~ s-a ridicat la luptă.) 3. (mai ales în limbajul claselor exploatatoare) gloată, mulțime, norod, plebe, prostime, vulg, (înv. și reg.) poporíme, (înv.) calabalî́c. (Ce s-a strîns atîta ~?) 4. neam, populație, seminție, (pop.) noród, (înv.) lúme, rúdă, rudénie. (Un ~ de viteji.)

sursa: Sinonime82 (1982) „

Am dat aceste definitii pentru ca limba romana e foarte bogata in sensuri si am considerat ca ar fi interesant sa vedem cateva.
Nu insist, deci, asupra acestei greseli formale care, de fapt, nu e o greseala…

De ce are, totusi, dreptatea sa Dl. Coposu?

George Calinescu si Alice Vera (1930) - v. aici

George Calinescu si Alice Vera (1930) – v. aici

Cand vorbim de Corneliu Coposu vorbim despre Partidul National-Taranesc. Cu alte cuvinte, acest partid reprezenta in plan politic aceasta patura sociala: taranimea. Care, prin natura ocupatiei sale de baza e mult mai legata de pamant decat cei traitori la oras. De aceea felul in care un taran vede si se raporteaza la chestiunea nationala, felul in care vede nationalitatea – cetatenia e diferit fata de viziunea populatiei traitoare in mediul urban.

Spre exemplu, in mediul urban poti lucra intr-un birou, la stat sau la o firma privata. Care e legatura ta cu pamantul? Niciuna! Sau, de exemplu, sa luam categoria oamenilor de afaceri. Un om de afaceri isi poate muta oricand afacerea sa, din motive de maximizare a profitului, sa zicem la Ruse, in Bulgaria. Se vede foarte clar in cazul firmelor multinationale care, asa cum le arata si denumirea, nu sunt legate de un anumit loc sau de o anumita natiune. Mai ales ca o astfel de firma poate oricand sa-si mute locatia, cum a fost in zilele noastre cazul firmei Nokia care a plecat de la Cluj, dupa ce a stat o scurta perioada de timp acolo.

Muncitorul, de asemenea, nu e legat de pamant. Daca, spre exemplu, intreprinderea in care el lucreaza da faliment, el isi va gasi de lucru in alta parte, fiind si nevoit s-o faca. Acest fenomen s-a intamplat in Romania, dupa Revolutie, cand in urma falimentului multor intreprinderi de stat au plecat milioane de oameni peste hotare, la munca. In Spania,Italia etc.

Pe cand taranul, mai ales in vremurile vechi, era cel mai puternic legat, inclusiv sufleteste, de pamantul pe care il lucra si care il hranea. Conceptia D-lui. Coposu legata de nationalitate nu este una nici fascista si nici crestina, atata vreme cat vorbeste despre „vointa destinului”. Ci se vrea una taraneasca, dupa patura sociala pe care o reprezinta partidului dansului. Cu alte cuvinte, trebuia o conceptie apropiata de viziunea taranului – Dl. Coposu asta a incercat sa faca.

Spre exemplu: „Naţiunea este alcătuirea socială a celor care sînt legaţi prin atributul naşterii lor” este mult mai aproape de viziunea unui taran legat de glie. Sa nu uitam ca inca din Evul Mediu, o lunga perioada de timp, taranul, desi lipsit de drepturi – adica iobagul – era legat de pamant de catre stapanire, daca vreti intr-un mod, hai sa-i zic asa, juridic. Taranul nu se gandea ca s-ar putea sa plece sa lucreze in Spania si sa devina cetatean spaniol. Cu atat mai putin pe vremea aceea, sa se considere european in sensul de azi al cuvantului. Ideologia PNT in aceasta privinta – cea a nationalitatii – trebuia, fireste, sa fie apropiata de felul de a gandi al taranului, pentru ca PNT pe acestia ii reprezenta, mai ales ca ar fi trebuit sa gaseasca si solutii la diversele probleme legate de mediul rural, foarte mare in Romania acelor vremi. Pe de alta parte era si un partid national, dar, observati, taranesc. Cu alte cuvinte, elementul national fundamental si definitoriu era taranul. Nu muncitorul, nu orasanul, nu omul de afaceri etc. Ci taranul, ca de asta i se zicea National-Taranesc.

Dl. Calinescu ar fi trebuit sa observe aceste nuante si sa nu se grabeasca cu etichetarile pentru ca de la Coposu la Alexandru Vaida-Voievod, ca sa dau un exemplu, e cale lunga. Frontul Romanesc trebuie sa-l consideram ca diferit fata de PNT. Este adevarat ca Alexandru Vaida-Voievod si al sau Front Romanesc s-au rupt din PNT, dar asta nu inseamna ca au pastrat si doctrina PNT. Ci au migrat catre fascism, antisemitism, iata, economic, desi sustineau monarhia. Totusi, Corneliu Coposu a reprezentat PNT, nu altceva, din cate stiu.

Sigur, astfel de polemici sunt normale in vremuri normale. Intr-o democratie, evident ca e normal sa polemizezi si chiar e de dorit. Numai ca vremurile de atunci nu erau unele normale. Iar comunismul care se instaura atunci a fost adus de tancurile sovietice.

Rusii nu ne-au furat doar pamanturile, impiland populatia romaneasca majoritara din Basarabia si Bucovina de Nord, dar ne-au adus si ateismul, si comunismul cu toate crimele sale.

Decembrie 8, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Unii vad idioti si impostori peste tot

Iata un articol din Evenimentul Zilei, semnat de Sever Voinescu:

Scrierea este un dezastru în era internetului

Toată lumea spune că internetul a deschis poarta lumii pentru cea mai mare invazie a imbecililor cunoscută vreodată. Idiotul are exact aceeaşi tribună ca nobeliardul şi, cum numărul idioţilor este covîrşitor în raport cu orice altă categorie intelectuală imaginabilă, nimic nu le poate încetini avansul implacabil.

Este un adevăr de o evidenţă frapantă, dar pentru că a fost rostit de Umberto Eco a căpătat, iată, şi valoare culturală. Avem deja un citat preluat de toată lumea. Dar, deşi repetă acest citat din Eco fără oprire, toată lumea continuă să posteze.

Suma imbecilităţilor, a cuvintelor rele, otrăvite, aruncate de oameni în lume este colosală. Ceea ce face, însă, din internet (facebook, site-uri, forumuri şi toate cele) o adevărată bombă împotriva umanităţii, este permanenţa lui înfricoşătoare. Ca şi în cazul morţii, nu internetul ca atare ar trebui să ne sperie, ci veşnicia sa. Faptul că tot ce se scrie în văzul întregii lumi, pe internet, rămîne acolo, pentru totdeauna în văzul lumii, este ucigător. Vorbele rele rostite, măcar, trec. Cu timpul, vigoarea urii lor păleşte, ba chiar vorba în sine se uită. Memoria omenească este tămăduitoare prin uitarea de care e în stare. Internetul, însă, este un fel de groapă de gunoi radioactiv în care se deşartă relele nucleare ale omenescului şi pe care se aşează temelia lumii de azi şi de mîine. Internetul nu uită nimic.

În general, sîntem învăţaţi să celebrăm scrisul ca pe un mare pas înainte în istoria omenirii şi să privim aflabetizarea generalizată ca pe un imperativ al civilizaţiei. Ştim, însă, că nici un pas înainte nu vine fără o grămadă de noi neplăceri. Cu scrisul, neplăcerea constă tocmai în aceea că a ajuns la îndemîna oricui. Cuvintele pot fi pictate pe hîrtie, sau tastate pe ecran şi lansate cu un click în lumea largă, şi de către înţelept şi de către prost – omenirea produce din ce în ce mai multe situaţii în care inteligenţa şi cretinismul sînt puse pe exact acelaşi plan. Obsedată să nu discrimineze pe nimeni, lumea de azi are mare grijă să nu discrimineze între prost şi deştept. Bună treabă!

De cîte ori citesc ceea ce scriu oamenii pe internet, îmi revine în minte povestea zeului Teuth şi a regelui Thamus, spusă de Socrate tînărului Phaidros. Teuth era un zeu egiptean care a inventat o grămadă de jocuri, dar şi geometria, astronomia, numerele şi socotitul. Invenţia sa cea mai puternică au fost, totuşi,  literele şi, pe care de consecinţă, scrisul. Teuth şi-a prezentat invenţiile lui Thamus, regele Egiptului. Regele şi-a spus părerile despre fiecare dintre ele, şi cînd a veni rîndul scrisului, Teuth a pledat pentru utilitatea invenţiei sale cu următoarele argumente: pe de o parte, scrisul este un leac împotriva uitării, şi , pe de altă parte, împotriva ignoranţei, căci scrisul va consemna pentru totdeauna şi va răspîndi peste tot în lume înţelepciunea. Regele Thamus, însă, a fost de altă părere. Dimpotrivă, a spus el, scrisul consemnînd va îmbia oamenii la uitare, căci va lua povara exerciţiului memoriei de la ei. Mesajul va fi: nu vă mai exersaţi memoria, nu mai păstraţi în voi ceea ce e de transmis altora, căci scrisul o va face. Efectul treapeutic al memoriei, adaug eu, nu va mai opera, căci hîrtia suportă, dar şi reţine orice. Iar în ceea ce priveşte răspîndirea înţelepciunii, iarăşi, efectul va fi invers, credea regele. Înţelepţii vor scrie, crezînd că înţelepciunea se poate transmite aşa, prin semne pictate. Iar cititorii se vor uita la acele semne crezînd că ele însele sînt înţelepciunea, cînd, de fapt, ele sînt doar semne care nu reuşesc să transmită decît rudimenete ale experineţei înţelepciunii. Accesul la înţelepciune va fi, de fapt, blocat şi nu deschis prin scris, căci iluzia că literele sînt înţelepciunea va fi izvorul mulotr erori. Phaidros a fost intrigat de aceste argumente ale regelui Thamus, cum probabil sînteţi şi dumneavoastră. Aşa că Socrate a continuat astfel: „Scrierea, dragul meu Phaidros, seamănă într-adevăr cu pictura, şi tocmai aici stă toată grozăvia. Aceste  figuri cărora le dă naştere pictura se ridică în faţa noastră asemeni unor fiinţe însufleţite. Dar dacă le încerci cu o întrebare, ele se învăluie într-o foarte solemnă tăcere. La fel se petrece şi cu gîndurile scrise; ai putea crede că ele vorbesc, însufleţite de spirit. Dar dacă le încerci cu o întrebare, vrînd să te lămureşti asupra unei afirmaţii, ele nu îţi răspund decît un singur lucru, mereu acelaşi. Şi de îndată ce a fost scrisă, odată pentru totdeauna, fiecare cuvîntare colindă pretutindeni păstrînd aceeaşi înfăţişare şi pentru cei ce o pricep şi pentru cei cărora nu le spune nimic. Ea nu ştie în faţa cui se cuvine să vorbească şi în faţa cui se cuvine să tacă. Iar dacă a fost dispreţuită sau nedrept hulită, ea trebuie, de fiecare dată, să-şi cheme în ajutor părintele; singură, nu e în stare nici să se apere, nici să îşi vină în ajutor.”

Pe măsură ce pricep grozăvia internetului, mă simt tot mai apropiat de oralitate. Mi-a dat speranţe un anunţ pe care l-am văzut acum cîteva zile în geamul unei cafenele din Viena: „Nu avem wi-fi. Vorbiţi unul cu celălalt.” Înseamnă că nu sînt chiar singur…”

Te frapeaza de la bun caracterul negativ al continutului: „numărul idioţilor este covîrşitor în raport cu orice altă categorie intelectuală imaginabilă, nimic nu le poate încetini avansul implacabil” – lucru pe care Sever Voinescu il considera adevarat. Dar dansul in ce categorie crede ca intra? Oricum, suntem cu totii idioti!! Eu ce sa inteleg de aici? Ca ne trebuie intelepti, oameni providentiali, fuhreri ca sa ne conduca? Apoi nici un cuvant bun despre litera scrisa, despre internet, despre cate poti invata de pe internet si din discutiile cu altii. Chiar nimic bun, dom’ne? Iar Sever Voinescu a fost unul din ceea ce s-a numit in epoca „intelectualii lui Basescu”. Un asemenea negativism si sustinerea prezentarii rasei umane drept una de idioti, mai rar… Si o lipsa de deschidere fata de modernitate, demna de o cauza mai buna.

De parca omul a fost mai bun fara internet, fara tehnologia moderna? Dimpotriva, tehnologia moderna s-ar putea sa-l ajute pe om sa devina mai bun. Dar numai sa ne uitam putin la trecut si vom vedea cat de bun a fost omul fara internet, fara tehnologia moderna, fara telefon mobil. Iar cei care sustin ideile lui Sever Voinescu probabil ca vor sa ne intoarcem la acele vremuri revolute… Si atunci care ar fi solutia? Sa nu se mai scrie nici carti, sa nu mai citim…

Intr-adevar, un text mai idiot decat cel scris de Dl. Sever Voinescu n-am vazut de multa vreme!!

Pe de alta parte, iata un articol de pe platforma Blogurile adevarul.ro, din cate inteleg. Deci iata ce scrie Petre Barbu pe Blogurile adevarul.ro, voi cita finalul articolului:

„Să fugi, pur şi simplu să fugi de ei! Să cauţi şi să găseşti oameni care nu ţin să-şi impună dreptatea lor. Cum să găseşti aceste „triburi“? Trebuie să existe în lumea asta triburi de competenţi, oaze de normalitate. Unde să le cauţi? Şi dacă n-ai unde să fugi, ce faci? Atunci e cazul să-ţi pierzi minţile. Şi primii care vor recunoaşte că ai luat-o razna vor fi (ai ghicit!) chiar aceşti impostori. Ei vor fi gata să-ţi pună diagnosticul de nebun. Asta aşteptă: să cedezi psihic, să depui armele, să le recunoşti „valoarea“, să te înrolezi. Chiar aşa, înrolează-te! Nu vei putea prea repede să avansezi la gradul lor suprem de impostură. Înrolează-te drept slugă. Să-i slugăreşti. Să le cânţi în strună, să dai din cap aprobator, să-i linguşeşti. Slugărnicia îţi va salva viaţa. Nu ai altă opţiune: fii slugă! Ai să vezi cât de uşor îţi va fi să supravieţuieşti: să gândeşti ca o slugă.”

Blogurile adevarul.ro

Petre Barbu

Articolul se numeste: Invazia impostorilor

Citeste mai mult: adev.ro/o7h085

Ceea ce am citiat eu este finalul unei simfonii scrise pe tema impostorilor. Este acordul final ajuns la apogeu, observati: „sa fugi, sa fugi…”, trebuie sa existe o „oaza de normalitate”, altminteri autorul isi pierde romantic mintile, dar nici asa nu poate sa scape de impostori.

Si aici se remarca un egocentrism demn de o cauza mai buna: toata lumea e formata din impostori, impostorii au umplut planeta si saramnul autor nu mai are unde sa se ascunda de balaurii care il inconjoara!! Uitati-va ce acord final care atinge paroxismul: „Slugarnicia iti va salva viata. Nu ai alta optiune: fii sluga! Ai sa vezi cat de usor iti va fi sa supravietuiesti: sa gandesti ca o sluga.” Eu stau si ma intreb: omul asta isi da seama ce spune sau avem in fata un caz clinic de neadaptare la viata reala?

Pentru un autor toata lumea e idioata, exceptiile confirma regula. Pentru altul peste tot sunt numai impostori, care in final te fac si pe tine, care nu esti impostor, sluga, iar tu n-ai incotro si trebuie sa accepti!

Eu stau si ma intreb ce vor acesti oameni?

Un Führer ca sa-i conduca?

Pentru ca ideea indusa subliminal publicului cititor asta este: ca avem nevoie de un Fuhrer ca sa ne conduca, atat de idioti si impostori suntem.

Fascismul la el acasa in unele publicatii!

Recomand citirea integrala si in original a tutuor articolelor.

Mai 20, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre mesajul Presedintelui Romaniei

Sunt aproape convins ca doar citind titlul postarii, va ganditi ca e vorba despre mesajul legat de candidatura lui Marian Munteanu. Tin sa va dezamagesc, nu e vorba despre asa ceva. Cu toate acestea vom consemna si acest lucru care isi are importanta sa:

Mediafax

Iohannis se distanţează de Marian Munteanu – nu l-a propus şi nu l-a susţinut pentru candidatura la Primărie

Preşedintele Klaus Iohannis nu l-a propus şi nu l-a susţinut pe Marian Munteanu pentru a fi desemnat candidat la Primăria Capitalei, decizia aparţinând conducerii PNL, a precizat vineri Administraţia Prezidenţială.

„Preşedintele României nu a propus, susţinut şi nu a impus conducerii PNL candidatura domnului Marian Munteanu. Preşedintele nu este implicat în niciun fel în această desemnare. Decizia susţinerii domnului Munteanu aparţine strict conducerii PNL în urma propriilor evaluări”, a precizat Administraţia Prezidenţială pentru MEDIAFAX.

Precizarea vine în contextul în care au existat speculaţii potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis a avut luni o întâlnire cu o delegaţie PNL, înainte de desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat PNL la Bucureşti.”

Presedintele a facut bine ca a pus capat controversei privind ipotetica sa implicare in nominalizarea de catre PNL a lui Marian Munteanu. Inteleg ca si Rares Bogdan spune ca „nu a avut nici cea mai mica implicare in desemnarea candidaturii lui Marian Munteanu de catre PNL” – v. aici. Astfel de precizari trebuiau, desigur, facute si e bine ca s-au facut.

Unii spun despre Klaus Iohannis ca e un tip care nu vorbeste, nu comunica asa cum ar trebui. Insa sunt lucruri interesante pe care le putem afla de pe saitul Presedintiei pe care nu le prea vad comentate si chiar ma intreb de ce… Spre exemplu, mesajul de mai jos care cred ca a trecut aproape neobservat, ignorat de multi ca ceva plictisitor. Va asigur ca nu e asa!

Mesajul Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis în cadrul conferinţei „Disintegration and Integration in Central-Eastern Europe. Borders, Identities, Communities: The Road to Reconciliation and Partnership in Central and Eastern Europe” (limba română și limba engleză)

14 aprilie 2016

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 aprilie a.c., un mesaj în cadrul conferinţei cu tema „Disintegration and Integration in Central-Eastern Europe. Borders, Identities, Communities: The Road to Reconciliation and Partnership in Central and Eastern Europe”, desfăşurată la Berlin. Mesajul a fost prezentat de către doamna Iulia Huiu, Consilier de Stat.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Doresc să încep prin a vă mulţumi pentru asigurarea cadrului necesar unei dezbateri solide pe teme referitoare la viitorul nostru şi al Europei. Sunt mulțumit de faptul că această conferinţă reuneşte experți, profesori şi cercetători din toată Europa şi doresc să îmi exprim recunoştinţa pentru importanta dumneavoastră contribuţie la încurajarea eforturilor intelectuale în găsirea unor răspunsuri comune la provocări curente.

Uniunea Europeană traversează o perioadă critică, confruntându-se cu o serie de crize şi provocări care afectează însăşi fundaţia proiectului european. Din acest punct de vedere, nu există o separaţie între Europa Centrală şi de Est şi restul Europei. Suntem supuşi cu toţii aceloraşi tipuri de presiuni care pun sub semnul întrebării nu doar soliditatea Uniunii Europene, dar şi capacitatea noastră de a reacţiona şi a ne adapta.

Cele mai pesimiste scenarii referitoare la viitorul Uniunii Europene iau în considerare o posibilă destrămare a acestui proiect. Pentru noi, un astfel de scenariu este inacceptabil. Astfel de provocări ne amintesc de ce am construit proiectul european, de ce ne-am dorit să facem parte din el, dar şi că există ceva mai puternic ce ne ţine împreună: valorile şi credinţele noastre fundamentale, angajamentul nostru de a respecta democraţia şi libertatea, pacea şi securitatea, de a le oferi cetăţenilor noştri o viaţă sigură şi prosperă.

Trebuie să lucrăm împreună pentru a răspunde în mod eficient la crizele care afectează Uniunea Europeană. Pentru România nu există altă alternativă decât aceea de a fi membrul unei Uniuni Europene puternice şi am încredere că opinia noastră este împărtăşită şi de celelalte state din Europa Centrală şi de Est. România şi cetăţenii săi au luat decizia fermă de a face parte din familia europeană şi au susţinut întotdeauna, cu multă încredere, proiectul european. Integrarea europeană a fost una din cele mai importante obiective naţionale din istoria noastră post-comunistă şi suntem direct interesaţi de succesul acestui proiect, care generează prosperitate şi dezvoltare.

Consider că trebuie să susţinem proiectul european. Momentele şi circumstanţele nefavorabile nu trebuie să slăbească încrederea noastră în beneficiile pe termen lung oferite de apartenenţa la Uniunea Europeană. Provocările cu care ne confruntăm în prezent necesită un răspuns comun, coordonat și cuprinzător, dar care să ia în considerare şi particularitățile fiecărui stat membru.

Într-o perioadă în care extremismul, rasismul, radicalismul şi-au făcut din nou apariţia, trebuie să lucrăm împreună pentru a creşte încrederea publică în instituţiile şi politicile europene, să întărim instituţiile, practicile şi valorile democratice şi să luptăm împotriva euroscepticismului. Putem să depăşim aceste dificultăţi prin mai multă unitate, solidaritate şi  un parteneriat mai strâns.

Permiteţi-mi să vă mulţumesc din nou pentru organizarea acestei dezbateri şi pentru că aţi creat un cadru în care putem să împărtăşim cunoştinţe, competenţe şi idei care pot să conducă la acţiuni concrete.”


 

On Thursday, April 14, the President of Romania, Mr. Klaus Iohannis, has conveyed a message at the conference on „Disintegration and Integration in Central-Eastern Europe. Borders, Identities, Communities: The Road to Reconciliation and Partnership in Central and Eastern Europe”, that took place in Berlin, Germany. The message was presented by Ms. Iulia Huiu, State Advisor.

You can find the text of the message below:

„First of all, thank you for providing the framework and the opportunity for a solid debate on issues that concern our future and Europe’s future. I am pleased that this conference is able to bring together experts, professors, academics from different parts of Europe, and I particularly want to acknowledge your contribution to encouraging intellectual efforts and to finding common answers to the most current questions.

The European Union is going through a critical time, facing a series of crises and challenges which have an impact on the foundation of this project itself. From this point of view, there is no separation between Central and Eastern Europe on one hand, and the rest of Europe on the other. We are all under the same kind of pressure that questions the solidity of the Union, our capacity to react and to adapt.

The more pessimistic scenarios address even the dissolution of the European Union. For us, this is unacceptable. These challenges are the ones which could remind us why we built the European project, why we wanted to be part of it, and there is something more powerful that keeps us together: our fundamental values and believes, our commitment to democracy and freedom, to peace and security, to providing our citizens a safe and prosperous life.

We must work together to respond effectively to the crises that concern the European Union. For Romania there is no other alternative than being member within a strong European Union, and I trust our view is shared by the other Center and Eastern European countries as well. Romania and the Romanian citizens made a powerful choice to be part of the European family and have strongly supported the European project. European integration was one of the most important national objectives in our post-communist history, and we are directly interested in its success, as an access to prosperity and development.

I believe we must stand for the European project. The unfavorable moments and circumstances must not weaken our trust in the long-terms benefits of the European Union. The challenges that we are facing now require a shared, coordinated and comprehensive answer, which, however, must not neglect the reality and particularities of each member state.

In a time when extremism, populism, racism, radicalism have started to resurface, we must work together to elevate the public trust in the European institutions and policies, to strengthen democratic institutions, practices and values and to fight against the euro-skepticism.  We can overcome these difficulties with more unity, more partnership, more solidarity.

Allow me to thank you again for organizing this debate and for offering the space to share knowledge, expertise and ideas that can lead to actions.””

Acest mesaj este important! Se recunoaste de la cel mai inalt nivel in stat ca Uniunea Europeana traverseaza o perioada plina de probleme. O perioada tulbure si complicata. Dar importanta mesajului consta in faptul ca Presedintele afirma atasamentul si sustinerea Uniunii Europene, spunand raspicat: „Pentru România nu există altă alternativă decât aceea de a fi membrul unei Uniuni Europene puternice şi am încredere că opinia noastră este împărtăşită şi de celelalte state din Europa Centrală şi de Est”. Insa e foarte interesant faptul ca Presedintele ne informeaza prin acest mesaj, la modul clar, ca exista „scenarii pesimiste” care iau in calcul dezintegrarea Uniunii Europene. De observat ca Presedintele vorbeste de provocari, apoi de crizele care afecteaza Europa si apoi de efectele acestora in spatiul european:

„Într-o perioadă în care extremismul, rasismul, radicalismul şi-au făcut din nou apariţia, trebuie să lucrăm împreună pentru a creşte încrederea publică în instituţiile şi politicile europene, să întărim instituţiile, practicile şi valorile democratice şi să luptăm împotriva euroscepticismului. Putem să depăşim aceste dificultăţi prin mai multă unitate, solidaritate şi  un parteneriat mai strâns.”

Aici trebuie spus ca de la caderea monarhiilor absolutiste in Europa, un proiect mai bun decat o Europa Unita nu exista. Acest proiect s-a conturat inca din 1850 (daca nu chiar mai demult) cand Giuseppe Mazzini, cel care a condus revolutia antihabsburgica din Italia, a intemeiat la Londra Comitetul Central Democratic European, din care au facut parte si lideri ai emigratiei pasoptiste, iar subordonat acestuia s-a mai constituit si un Comitet al Europei Rasaritene, obiectivul fiind: „eliberarea popoarelor de sub jugul strain si realizarea unei Europe Unite” (v. Inorogul – Caiete masonice – Centrul national de studii francmasonice, Bucuresti, 2001 – lucrarea Liberalismul maghiar si francmasoneria in Transilvania pana la 1918 de Stefania Mihailescu). Uniunea Europeana de azi este expresia celei mai democratice formule gasite pana in prezent. Si se vede ca e cea mai viabila, daca pot sa ma exprim astfel, formula. Guvernarile autoritariste, totalitare au esuat, pornind de la Napoleon Bonaparte incoace. Totalitarismul din prima jumatate a sec. XX a condus la divizarea Europei prin Cortina de Fier si la Razboiul Rece, lucru care de asemenea nu s-a dovedit a fi viabil. A fost o perioada in care Romania a dovedit slabiciuni, cea mai mare fiind, dupa parerea mea, acceptarea deliberata a Dictaturii Carliste. O asemenea conducere autoritara s-a dovedit de asemenea neviabila. Nu toata lumea a fost de acord cu un asemenea tip de guvernamant. Iar pe plan european nu s-a militat suficient pentru democratie si libertate, lasandu-se loc patrunderii marxismului si promovarii acestuia. Iata de ce e relevant ce spune Dl. Iohannis:

„Într-o perioadă în care extremismul, rasismul, radicalismul şi-au făcut din nou apariţia, trebuie să lucrăm împreună pentru a creşte încrederea publică în instituţiile şi politicile europene, să întărim instituţiile, practicile şi valorile democratice şi să luptăm împotriva euroscepticismului. Putem să depăşim aceste dificultăţi prin mai multă unitate, solidaritate şi  un parteneriat mai strâns.” (subl. mea)

Este important ca se indentifica pericolul si se arata explicit: „din nou”. Iar cei care promoveaza extremismul, populismul, rasismul, radicalismul n-au in mod evident un proiect durabil, serios si care sa fie in interesul popoarelor Europei.

De asemenea este semnificativ faptul ca Presedintele a subliniat:

„Uniunea Europeană traversează o perioadă critică, confruntându-se cu o serie de crize şi provocări care afectează însăşi fundaţia proiectului european. Din acest punct de vedere, nu există o separaţie între Europa Centrală şi de Est şi restul Europei. Suntem supuşi cu toţii aceloraşi tipuri de presiuni care pun sub semnul întrebării nu doar soliditatea Uniunii Europene, dar şi capacitatea noastră de a reacţiona şi a ne adapta.”

Insa exista vreo separatie din alte puncte de vedere…?

Pe mine ma ingrijoreaza Brexitul si reactia pe care ar putea-o provoca in randul Marii Loji Mama cu sediul la Londra… Si ma gandesc la experienta trecutului, tot in ani tulburi… Mai exact iata la ce ma refer:

„Gerard Serbanesco afirma ca regele, pentru a da satisfactie legionarilor, a decis inchiderea lojilor. Cum a fost luata aceasta decizie? Au fost masonii de acord, s-au opus? Acest fapt este redat in memoriile lui Argetoianu sau relatarile lui Pangal. Noi amanunte vin din partea Marelui Comandor Colts, dar si din partea agentiei Radio Presse.Astfel, au emis trei ipoteze:

  1. Pangal a pretins ca a fost chemat de rege cerand acceptarea inchiderii lojii, dand astfel satisfactie legionarilor. Pangal spunea ca regele avea deja decretul, totul fiind pregatit. Totusi, regele i-a lasat lui Pangal ragazul necesar pentru alegerea momentului dizolvarii. La intrevederea amintita, cei doi au fost de comun acord in luarea deciziei.

  2. A doua ipoteza se formuleaza din stirile publicate in 22.I.1937 la Cluj in „Ofensiva romana”:   „Inainte cu 4 zile loja centrala a francmasoneriei de rit scotian din Londra a hotarat desfiintarea organizatiei trimitand instructiuni tuturor organizatiilor filiale sau afiliate de pe intreg pamantul. Marii maestri ai organizatiei au motivat acest fapt, prin confuzia pe care opinia publica mondiala o facea intre organizatia lor si francmasoneria de rit oriental care era condusa de la Paris si la conducerea careia se aflau oameni in solda internationalismului si marxismului […]. Cum lumea in multe cazuri a confundat cele 2 masonerii, lojile scotiene au preferat sa se desfiinteze singure pentru a lamuri astfel echivocul si confuzia”.    De aici reiese ca directiva de intrare in adormire a Marii Loji Nationale din Romania apartinea Lojii Mama cu sediul la Londra, ceea ce nu exclude deplinul acord al suveranului si al lui Pangal cu privire la momentul „autodizolvarii”

  3. A treia ipoteza a fost emisa de Ilustrul Frate Suveran si Mare Comandor Colts care il acuza pe fratele J. Pangal de docilitate servila datorata si unei inclinari asupra curentului de dreapta. Fratele Colts declara ca Pangal insusi a decis inchiderea lojilor.” (v. Inorogul – Caiete masonice – Centrul national de studii francmasonice, Bucuresti, 2001 – lucrarea: Masoni romani intre precepte si politica (1918-1938) de Diana Fotescu)

Si atunci, daca lucrurile au stat asa, mai ales in ipoteza nr.2, pentru ce au capitulat in felul asta in fata internationalismului si marxismului, adica in fata comunismului? Cum a fost posibil, mai baieti, sa faceti asa ceva… ? Si atunci stau si eu si ma intreb ce se va intampla in fata unui eventual Brexit… Este clar ca acum, invatand din greselile trecutului, este inadmisibil sa capitulam in fata extremismului, populismului, rasismului si radicalismului – adica sa ne dam concursul la efectuarea unor alte experimente malefice si periculoase!! Si e foarte bine ca Presedintele a accentuat si a subliniat ca trebuie sa luptam impotriva acestor dificultati!

Europa Centrala si de Est trebuie sa reprezinte un factor de stabilitate si trebuie sa militeze activ in favoarea Uniunii Europene pe calea democratiei si a libertatii.

Recomand citirea integrala si in orginal a tuturor articolelor.

Aprilie 16, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Alina Gorghiu a votat ca Ana Birchall…

Iata ce spune D-na. Alina Gorghiu pe FaceBook:

Un succes al #PNL în Parlament: legea dării în plată a fost adoptată! Le oferim românilor care nu-și mai pot plăti creditele ipotecare un instrument pentru a ieși din impas.

Si iata ce spune si D-na. Ana Birchall, deputat PSD:

Am votat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor pentru adoptarea Legii dării în plată

„Am votat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor pentru adoptarea Legii dării în plată.

Refuzul mai multor bănci de a se aşeza la masa dialogului cu proprii clienţi a arătat o poziţie de forţă care cu siguranţă nu a ajutat la soluţionarea problemelor celor aflaţi în imposibilitatea de a-şi mai achita ratele lunare bancare devenite sufocante din cauza fluctuaţiilor cursului de schimb valutar.

Pe tot parcursul anului trecut, în şedinţele din cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, reprezentanţii sistemului bancar şi-au luat angajamentul că vor veni cu oferte către clienţii îndatoraţi, pentru ca aceştia să îşi poată plăti ratele dublate sau triplate peste noapte. În realitate, puţine bănci au venit cu astfel de oferte care să împartă povara creditelor, aşa cum au promis.

În calitate de iniţiatoare a mai multor proiecte de lege care vin în sprijinul românilor sufocaţi de datorii, aşa cum este Legea insolvenţei persoanelor fizice şi proiectul privind conversia creditelor în lei, am susţinut de mai multe ori că este nevoie de o implicare a Legislativului în această problemă, pentru a se putea ajunge la o împărţire echitabilă a poverii între bănci şi clienţi. Mă bucur că prin votul nostru de astăzi am reuşit să adoptăm încă un instrument legal pentru românii cu credite ipotecare. Toate aceste instrumente legale vin în sprijinul românilor sufocaţi de datorii, astfel încât ei să poată alege cea mai buna soluţie pentru a ieşi din această situaţie.”

In ultima vreme ne-am obisnuit ca PNL si PSD, intr-o fratie demna de o cauza mai buna, sa voteze la fel, desi sunt sau ar trebui sa fie doua partide net diferite, chiar opuse din punct de vedere ideologic. O asa infratire intre partide ca cea intre PNL si PSD nu cred ca s-a mai vazut pe mapamond. Ceea ce arata ce avem noi: de fapt avem tot USL. Sau, poate mai bine zis, USL functioneaza fara niciun fel de probleme in continuare. Din aceasta ciorba politica nu putea sa lipseasca un condiment. Sarea si piperul il da PDL, aflat acum in PNL. Dupa ce PNL a fost vreme indelungata aliatul PSD-ului.

Insa trebuie sa spunem ca tocmai acest lucru arata disfunctionalitatile democratiei noastre. Si mai arata de ce democratia de la noi nu prea e eficienta. USL nu a fost o solutie. A fost o reactie la Traian Basescu. Dar USL, daca doriti, a fost si un fel de barometru politic: el a aratat, inclusiv prin popularitatea de care s-a bucurat in randul oamenilor, ca democratia de la noi schioapata. Ar trebui sa ne ingrijoreze faptul ca aceasta, iata, schioapata in continuare. Iar desemnarea surpriza a lui Marian Munteanu drept candidatul PNL la Primaria Capitalei parca vine sa confirme acest lucru. Nu ar fi de dorit sa se intample asa, dar nu ma mira cum si-a incheiat maestrul Cristoiu ultimul editorial (v. aici si aici):

„Tare mă tem că Marian Munteanu va fi primar al Capitalei.

Chiar și dacă toți ceilalți candidați ar fi arestați preventiv cu o zi înainte de scrutin!”

Cam asa se intampla cand partidele nu mai tin cont de propriile lor ideologii, cand nu mai exista moderatie, cand toate promoveaza acelasi lucru. Dintr-o astfel de situatie se poate ivi un Marian Munteanu in Romania, un Donald Trump in SUA si cine stie ce se mai poate ivi, ce surprize mai pot aparea pe scena politica.

De asemenea, pornind tot de la USL, de la aceasta unire a tuturor fortelor politice de la noi pentru „binele cetateanului”, nu trebuie sa ne mire promovarea, deocamdata voalata, a legionarismului in societate, dar care poate fi realizata si in termeni mult mai agresivi. Este de asemenea un lucru ce ar trebui sa ne ingrijoreze! La noi se observa simptomele unei alterari a liberalismului, lucru ce nu e de bun augur.

Se vorbeste ca Romania, fata de alte tari europene, nu are partide extremiste. Sper ca lucrurile sa ramana asa si in continuare. Sper ca sa nu ajungem intr-un astfel de stadiu… In acest sens putem vorbi si de modificarile aduse Legii Sigurantei Nationale. Iata ce am citit in Revista 22:

Presedintele Iohannis: Vor exista doua noi pachete de legi ale securitatii nationale

Presedintele Klaus Iohannis sustine o declaratie de presa la Palatul Cotroceni, in urma consultarilor cu partidele pe tema legilor securitatii nationale.

Iohannis a declarat ca actualele legi sunt invechite si trebuie modernizate. Noul pachet de legi trebuie sa impace nevoia de securitate a cetateanului cu protectia drepturilor civile si a vietii private.

Presedintele a mai spus ca, in urma discutiei cu premierul si cu partidele, s-a ajuns la concluzia ca e nevoie de 2 pachete legislative. Primul va fi format din trei legi: legea de combatere a terorismului, legea care clarifica situatia cartelelor prepay si legea cybersecurity. Al doilea pachet contine mai multe legi care sunt inca in faza de elaborare.

Cititi cele mai importante declaratii ale presedintelui: (conform Hotnews)

Prevederi legale sint invechite, inadaptate sau greu de aplicat. Daca vorbim de legislatia in domeniul securitatii nationale, nu ma refer doar la legi despre combaterea terorismului sau servicii secrete, ci si la legi despre organizarea armatei.

Toate aceste legi trebuie actualizate. Alte legi trebuie create, fiindca sint domenii deloc reglementate…

In toate discutiile am subliniat ca e nevoie de actualizarea legilor, e nevoie de consultare atat in zona politica, cat si cu zona societatii civile, ca e nevoie de o abordare care duce la largi majoritati.

E nevoie de o abordare ce are nevoie de profesionalizare in acest domeniu...

E foarte important in acest domeniu sa intelegem ca pe de o parte avem drepturile civile care trebuie garantate, pe de alta parte avem nevoie de securitate, mai ales securitatea cetateanului.

Intregul complex de legi trebuie elaborat astfel incat sa fie garantate drepturile si libertatile, dar si cetateanul sa fie linistit ca statul face tot ce poate pentru a-i garanta securitatea.

Am vazut cu totii atentatele teroriste si aceasta este zona pe care nu si-o doreste nimeni. Aici asteapta cetateanul de la stat, de la servicii sa faca tot ce se poate face pentru a preveni. 

Pentru a putea face aceste lucruri e nevoie de o legislatie actuala, clara, stabila, care creeaza predictibilitate in domeniu.

Din discutiile cu premierul si cu partidele s-au desprins cateva chestiuni. Putem vorbi de doua pachete legislative

Primule format din trei legi: e in procedura avansata in Guvern imbunatatirea Legii de combatere a terorismului; a doua lege in proceduri este Legea care clarifica situatia cartelelor prepay. A treia e legea cybersecurity.

Premierul m-a asigurat ca aceste trei legi vor parcurge intreaga procedura astfel ca la sfarsitul lunii mai vor putea fi trimise in Parlament ca initiative legislative. Din discutiile cu partidele, e fezabil sa fie votate in aceasta sesiune parlamentara. In cursul lunii iunie ele pot fi trecute prin ambele camere. Aceste lucruri au fost acceptate de toti.

Al doilea pachet e mult mai mare. Contine legi care nu sunt inca in faza atat de avansata. Unele au o gandire la baza, altele au un prim draft, altele nu au nici un draft. Pentru acest al doilea pachet am propus grupurilor parlamentare o alta abordare.

Am propus o comisie speciala la Parlament, care impreuna cu specialisti din Guvern si institutiile vizate sa elaboreze proiectele de legi, astfel incat in 2017 majoritatea acestor legi sa poata fi actualizate.

Acest demers are cateva avantaje certe: in aceasta comisie speciala, partidele vor trimite oameni care se pricep in doemniul securitatii nationale. Acesti oameni vor fi dintre cei care cu mare probabilitate se vor regasi in viitorul parlament. In acest fel avem o mare sansa sa rezolvam doua lucruri: profesionalizarea parlamentarilor si crearea unei continuitati intre Parlamente.

Nu putem sa elaboram legi bune pentru o perioada scurta. Securitatea nationala e un domeniu sensibil. Cei care se ocupa trebuie sa fie foarte buni cunoscatori. Asa vom avea sansa unei legislatii imbunatatite, asumate de o mare parte din clasa politica, acceptate de societatea civila.

Ce am discutat nu s-a referit la continutul acestor legi, nu am discutat detalii. Acest lucru il fac specialistii. Noi am discutat calendarul si modul de abordare a intregii legislatii. Avem primul pachet care va fi elaborat destul de repede, dand institutiilor un cadru in care sa actioneze ferm.

Cu aceasta ocazie am atins o chestiune foarte importanta, numita controlul parlamentar. 

Am pornit discutia de la comisiile care controleaza serviciile secrete si am reusit sa ajungem la o discutie foarte serioasa pe controlul parlamentar. Cu totii ne dorim un Parlament puternic, care elaboreaza legi clare si care exercita efectiv si eficient controlul parlamentar. 

Acesta e un lucru pe care mi-l doresc foarte mult. Am speranta ca viitorul Parlament va face exact acest lucru.”

 

***

 

Presedintele Klaus Iohannis a avut consultari cu partidele politice, ieri si astazi, pe tema legilor sigurantei nationale. PNL si PSD au anuntat ieri ca vor participa la elaborarea de catre Guvern a unor noi legi in acest domeniu.”

 

De observat formulari precum:

E foarte important in acest domeniu sa intelegem ca pe de o parte avem drepturile civile care trebuie garantate, pe de alta parte avem nevoie de securitate, mai ales securitatea cetateanului.„,

Noul pachet de legi trebuie sa impace nevoia de securitate a cetateanului cu protectia drepturilor civile si a vietii private.

Asa este, insa mai trebuie tinut cont de ceva: de libertatile cetateanului. Pentru ca securitatea cetateanului nu trebuie sa-i umbreasca, sa-i afecteze libertatea acestuia. Pentru ca daca printr-o astfel de lege va fi constransa, limitata libertatea individului, fenomenul asta coroborat cu simptomele vietii politice de la noi, pe care le-am descris mai sus, conduc societatea spre fascism. Mai mult sau mai putin moderat. Dar tot fascism se numeste. Or, asta inseamna ca semanam semintele totalitarismului in societate – un pericol foarte mare pentru societatea noastra!!

Cateva cuvinte in ceea ce priveste combaterea terorismului…

Daca vorbim de terorism si despre lupta impotriva acestuia, parerea mea este ca fenomenul n-are cum sa se combata in fe;lul acesta – legea care clarifica situatia cartelelor prepay si legea cybersecurity. Pentru ca terorismul e o forma de lupta asimetrica. O actiune terorista nu reprezinta un raspuns simetric la o alta actiune. Or, legile de mai sus adopta un sistem de lupta simetric, cu un raspuns simetric. Ca sa ma fac mai clar inteles, teroristii vor adopta alte modalitati de a-si duce la indeplinire cu succes, subliniez: cu succes, actiunile lor devastatoare, dupa cum putem constata. Si in trecut problema terorismului a fost una politica si poti sa-ti dai seama numai uitandu-te la doua exemple: Organizatia pentru Eliberarea Palestinei si celebrul Carlos. Lucrurile sunt clare, mi se pare de prisos sa intru in detalii. Problema terorismului actual e, pana la urma, tot una politica. In primul rand tine de greselile de abordare pe care le-au facut Occidentul si SUA fata de lumea musulmana si tratarea cu superficialitate a unor lucruri, de exemplu primirea in decursul timpului a unui numar enorm de imigranti musulmani, complet straini de cultura europeana – deci pe cale de consecinta neputand s-o aprecieze, lucru ce s-a reflectat in integrarea lor greoaie uneori, deseori imposibila intr-o societate occidentala. Acum Vestul suporta consecintele. Putem adauga escul Primaverii Arabe, esecul reformelor in Libia, esecul din Siria al SUA care nu a reusit sa-l indeparteze pe Bashar al-Assad, consolidand astfel pozitia Rusiei in regiune. Vorbim de cartele prepay, dar uitati-va cum musulmani care s-au nascut si au crescut in Vest merg nestingheriti in Siria sa lupte alaturi de ISIS!!! Iar cand se introrc, se intorc antrenati de acolo, ca sa faca aici un prapad. Si atunci despre ce vorbim? Romania a fost acuzata intr-un cotidian german ca ar fi vandut o mare cantitate de arme mici ce ar fi putut ajunge pe mana teroristilor. Insa sa ne gandim ca cel mai recent atentat, cel de la Bruxelles, a fost cu bomba!! Iar retelele teroriste profesioniste precum ISIS sau Al-Qaeda, vor stii sa-si procure cele necesare si sa-si inoveze logistica pentru a comite noi atentate teroriste.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Aprilie 15, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Super Tuesday

The Washington Post

Super Tuesday state results

Se arata, printre altele, ca:

What happened

Even though he lost Texas, Donald Trump was the clear winner for the Republican Party on Tuesday, ending the day as the unrivaled favorite for the nomination. On the Democratic side, Hillary Clinton strengthened her momentum, helped in part by a sweep of Southern states with large black voting populations.”

Daca veti deschide link-ul veti gasi si rezultatele.

Am urmarit ceea ce s-a intamplat la aceste alegeri primare din interiorul principalelor doua partide din SUA pe CNN. Am stat pana dimineata pentru ca am vrut sa vad atat comentariile de presa, dar si rezultatele, precum si discursurile candidatilor, focalizandu-mi atentia pe Donald Trump, cautand sa inteleg mai bine fenomenul.

Ce se intampla? Donald Trump a obtinut o victorie stralucita atragand voturi de la un electorat din afara celui traditional al Partidului Republican. Faptul ca a venit in forta, cu discursuri pe masura, stilul acesta, este, dupa cat mi se pare, caracteristic GOP (Partidul Republican). Si se vede ca strategia lui da rezultate. Deoarece, pentru ca sa castigi niste alegeri, ai nevoie sa cumulezi voturi mai mult decat contracandidatii tai. Mai ales ca nici rivalii nu stau cu mainile in san.

Insa e un lucru care e trecut cu vederea (sau poate putin inteles), cel putin la noi: discursul D-lui. Trump. Eu le-am urmarit pe toate, si pe cel al domnilor Sanders si Cruz, si pe cel al doamnei Clinton. Dintre toate acestea, discursul lui Donald Trump a fost cel mai aplicat pe probleme economice, de interes inclusiv pentru cetateanul american.

Dl. Trump, spre exemplu, a pus problema enormului deficit comercial pe care SUA il are in relatia cu China, pe faptul ca trilioane de dolari parasesc America si se muta spre alte zari mai bune, adica paradisuri fiscale. Si, intr-adevar, de ce Apple trebuie sa produca in China si sa nu produca in America? Trebuie stiut ca acest deficit comercial e finantat pana la urma din banii cetatenilor americani si nu ajuta la crearea de locuri de munca in America. De asemenea, a pus problema relocarii unor industrii peste granita, spre exemplu in Mexic. Din partea Mexicului, America „castiga” o imigratie in cea mai mare parte ilegala si devine si o piata de desfacere pentru traficul de droguri. Dl. Trump a si dat exemplu statul New Hampshire unde se traficheaza ilegal, desigur, heroina fara probleme. Dansul a facut referire la Marele Zid Chinezesc insa ideea a fost ca SUA nu poate construi un zid care sa apere granita sudica de o imigratie ilegala care pagubeste tara si prin care se realizeaza traficul de droguri. De asemenea, dansul a sustinut dezideratele republicane: renuntarea la Common Core si Obamacare. De asemenea a vorbit ca va lua masura reducerii de taxe si impozite – masura liberala (in sensul liberalismului clasic, nu al Partidului Democrat) – pentru ca sa stimuleze sectorul privat si capacitatea acestuia de a crea locuri de munca.

Interesant este ca aceste aspecte importante ale discursului sau nu prea sunt prezentate, sau cel putin asa mi se pare mie. Mie mi s-a parut ca a fost un discurs ce s-a deosebit foarte mult de cele dinainte, in care Dl. Trump a fost mai mult concentrat pe a face show. De data aceasta s-a referit la problemele reale ale SUA. Inca nu prea stim care vor sunt coordonatele sale de politica externa, dar mai e timp. Din discurs rezulta ca exista cercuri importante in SUA interesate de astfel de probleme macroeconomice care ingrijoreaza, nu doar Dl. Trump e interesat. Impresia pe care mi-a lasat-o este ca astfel de probleme exista, deci sunt reale, si, drept consecinta, se cer rezolvate.

Presa noastra prezinta partinitor lucrurile, in favoarea Democratilor, mai exact in favoarea D-nei. Clinton – parerea mea. Dar s-ar putea si e foarte probabil sa avem un presedinte republican la Casa Alba. Dl. Trump s-a referit in special la problemele Americii – nu inseamna ca prin discursul sau ar dori sa impuna o conduita generala aliatilor din Europa. Noi insa ar trebui sa ne zbatem sa atragem investitii americane importante in Romania, sa avem un parteneriat economic de succes cu SUA.

Sa vedem acum ce critici i se aduc D-lui. Trump din interiorul partidului sau, partidul republican.

The Rightscoop

Ben Sasse pens ‘Open Letter’ on what Constitutionalists should do if Trump is nominated…

Se arata, printre altele, ca:

„Ben Sasse hits all the right notes in this open letter to Trump supporters about what a Constitutionalist should do if Trump is nominated.

Give it a read:

AN OPEN LETTER TO TRUMP SUPPORTERS

To my friends supporting Donald Trump:

The Trump coalition is broad and complicated, but I believe many Trump fans are well-meaning. I have spoken at length with many of you, both inside and outside Nebraska. You are rightly worried about our national direction. You ache about a crony-capitalist leadership class that is not urgent about tackling our crises. You are right to be angry.

I’m as frustrated and saddened as you are about what’s happening to our country. But I cannot support Donald Trump.

Please understand: I’m not an establishment Republican, and I will never support Hillary Clinton. I’m a movement conservative who was elected over the objections of the GOP establishment. My current answer for who I would support in a hypothetical matchup between Mr. Trump and Mrs. Clinton is: Neither of them. I sincerely hope we select one of the other GOP candidates, but if Donald Trump ends up as the GOP nominee, conservatives will need to find a third option.

Mr. Trump’s relentless focus is on dividing Americans, and on tearing down rather than building back up this glorious nation. Much like President Obama, he displays essentially no understanding of the fact that, in the American system, we have a constitutional system of checks and balances, with three separate but co-equal branches of government. And the task of public officials is to be public “servants.” The law is king, and the people are boss. But have you noticed how Mr. Trump uses the word “Reign” – like he thinks he’s running for King? It’s creepy, actually. Nebraskans are not looking for a king. We yearn instead for the recovery of a Constitutional Republic.

At this point in Nebraska discussions, many of you have immediately gotten practical: “Okay, fine, you think there are better choices than Trump. But you would certainly still vote for Trump over Clinton in a general election, right?”

Before I explain why my answer is “Neither of them,” let me correct some nonsense you might have heard on the internet of late.

WHY I RAN FOR SENATE

***No, I’m not a career politician. (I had never run for anything until being elected to the U.S. Senate fifteen months ago, and I ran precisely because I actually want to make America great again.)
***No, I’m not a lawyer who has never created a job. (I was a business guy before becoming a college president in my hometown.)
***No, I’m not part of the Establishment. (Sheesh, I had attack ads by the lobbyist class run against me while I was on a bus tour doing 16 months of townhalls across Nebraska. Why? Precisely because I was not the preferred candidate of Washington.)
***No, I’m not concerned about political job security. (The very first thing I did upon being sworn in in January 2015 was to introduce a constitutional amendment for term limits – this didn’t exactly endear me to my new colleagues.)
***No, I’m not for open borders. (The very first official trip I took in the Senate was to observe and condemn how laughably porous the Texas/Mexican border is. See 70 tweets from @bensasse in February 2015.)
***No, I’m not a “squishy,” feel-good, grow-government moderate. (I have the 4th most-conservative voting record in the Senate: https://www.conservativereview.com/members/benjamin-sasse/http://www.heritageactionscorecard.com/membe…/member/S001197 )

In my very first speech to the Senate, I told my colleagues that “The people despise us all.” This institution needs to get to work, not on the lobbyists’ priorities, but on the people’s:

Now, to the question at hand: Will I pledge to vote for just any “Republican” nominee over Hillary Clinton?

Let’s begin by rejecting naïve purists: Politics has no angels. Politics is not about creating heaven on earth. Politics is simply about preserving a framework for ordered liberty – so that free people can find meaning and happiness not in politics but in their families, their neighborhoods, their work.

POLITICAL PARTIES

Now, let’s talk about political parties: parties are just tools to enact the things that we believe. Political parties are not families; they are not religions; they are not nations – they are often not even on the level of sports loyalties. They are just tools. I was not born Republican. I chose this party, for as long as it is useful.

If our Party is no longer working for the things we believe in – like defending the sanctity of life, stopping ObamaCare, protecting the Second Amendment, etc. – then people of good conscience should stop supporting that party until it is reformed.

VOTING

Now, let’s talk about voting: Voting is usually just about choosing the lesser evil of the most viable candidates.

“Usually…” But not always. Certain moments are larger. They cause us to explicitly ask: Who are we as a people? What does the way we vote here say about our shared identity? What is actually the president’s job?

THE PRESIDENT’S CORE CALLING

The president’s job is not about just mindlessly shouting the word “strong” – as if Vladimir Putin, who has been strongly bombing civilian populations in Syria the last month, is somehow a model for the American presidency. No, the president’s core calling is to “Preserve, Protect, and Defend the Constitution.”

Before we ever get into any technical policy fights – about pipelines, or marginal tax rates, or term limits, or Medicare reimbursement codes – America is first and fundamentally about a shared Constitutional creed. America is exceptional, because she is at her heart a big, bold truth claim about human dignity, natural rights, and self-control – and therefore necessarily about limited rather than limitless government.

THE MEANING OF AMERICA

America is the most exceptional nation in the history of the world because our Constitution is the best political document that’s ever been written. It said something different than almost any other government had said before: Most governments before said that might makes right, that government decides what our rights are and that the people are just dependent subjects. Our Founders said that God gives us rights by nature, and that government is not the author or source of our rights. Government is just our shared project to secure those rights.

Government exists only because the world is fallen, and some people want to take your property, your liberty, and your life. Government is tasked with securing a framework for ordered liberty where “we the people” can in our communities voluntarily build something great together for our kids and grandkids. That’s America. Freedom of religion, freedom of the press, freedom of association, freedom of speech – the First Amendment is the heartbeat of the American Constitution, of the American idea itself.

WHAT IS MOST IMPORTANT TO MR. TRUMP?

So let me ask you: Do you believe the beating heart of Mr. Trump’s candidacy has been a defense of the Constitution? Do you believe it’s been an impassioned defense of the First Amendment – or an attack on it?

Which of the following quotes give you great comfort that he’s in love with the First Amendment, that he is committed to defending the Constitution, that he believes in executive restraint, that he understands servant leadership?

Statements from Trump:
***“We’re going to open up libel laws and we’re going to have people sue you like you’ve never got sued before.”
***“When the students poured into Tiananmen Square, the Chinese government almost blew it. They were vicious, they were horrible, but they put it down with strength. That shows you the power of strength. Our country is right now perceived as weak…”
***Putin, who has killed journalists and is pillaging Ukraine, is a great leader.
***The editor of National Review “should not be allowed on TV and the FCC should fine him.”
***On whether he will use executive orders to end-run Congress, as President Obama has illegally done: “I won’t refuse it. I’m going to do a lot of things.” “I mean, he’s led the way, to be honest with you.”
***“Sixty-eight percent would not leave under any circumstance. I think that means murder. It think it means anything.”
***On the internet: “I would certainly be open to closing areas” of it.
***His lawyers to people selling anti-Trump t-shirts: “Mr. Trump considers this to be a very serious matter and has authorized our legal team to take all necessary and appropriate actions to bring an immediate halt…”
***Similar threatening legal letters to competing campaigns running ads about his record.

And on it goes…

IF MR. TRUMP BECOMES THE NOMINEE…

Given what we know about him today, here’s where I’m at: If Donald Trump becomes the Republican nominee, my expectation is that I will look for some third candidate – a conservative option, a Constitutionalist.

I do not claim to speak for a movement, but I suspect I am far from alone. After listening to Nebraskans in recent weeks, and talking to a great many people who take oaths seriously, I think many are in the same place. I believe a sizable share of Christians – who regard threats against religious liberty as arguably the greatest crisis of our time – are unwilling to support any candidate who does not make a full-throated defense of the First Amendment a first commitment of their candidacy.

Conservatives understand that all men are created equal and made in the image of God, but also that government must be limited so that fallen men do not wield too much power. A presidential candidate who boasts about what he’ll do during his “reign” and refuses to condemn the KKK cannot lead a conservative movement in America.

TO MAKE AMERICA GREAT

Thank you for listening. While I recognize that we disagree about how to make America great again, we agree that this should be our goal. We need more people engaged in the civic life of our country—not fewer. I genuinely appreciate how much many of you care about this country, and that you are demanding something different from Washington. I’m going to keep doing the same thing.

But I can’t support Donald Trump.

Humbly,

Ben Sasse
Nebraska”

Dude makes a lot of sense. I don’t think all of Trump’s followers care about the Constitution, so this probably won’t reach them – but SOME do. And they really need to strongly reconsider what it means to elect Trump as our nominee.”

In presa noastra s-a prezentat cum ca ar fi vorba de un „razboi civil” in randul republicanilor. Mai degraba este vorba de atitudini si e normal sa fie asa intr-o societate libera.

Criticile aduse lui Trump de catre constitutionalisti sunt justificate. Pentru ca in America, nerespectarea Constitutiei poate echivala cu instaurarea unei dictaturi. Asta e lucrul cel mai periculos. Iar Dl. Trump trebuie sa tina cont, dupa parerea mea, de aceste critici. Recentele sale declaratii au pus, desigur, pe ganduri oamenii. De asemenea, un sfat pe care i l-as da D-lui. Trump este sa se fereasca de orice declaratii rasiste sau cu iz rasist. Un presedinte republican – Abraham Lincoln – a militat si a reusit sa aboleasca sclavia negrilor in SUA! Cum a remarcat un invitat la CNN, Ku Klux Klan a actionat dupa o agenda progresivista, pe criterii de rasa, iar Partidul Democrat divide si acum societatea americana pe criterii de rasa. Iar Dl. Trump si tot Partidul Republican ar trebui sa-si aminteasca de cuvintele lui Antonin Scalia:

„To pursue the concept of racial entitlement—even for the most admirable and benign of purposes—is to reinforce and preserve for future mischief the way of thinking that produced race slavery, race privilege and race hatred. In the eyes of government, we are just one race here. It is American.[76]

Deci „in ochii guvernului suntem o singura rasa. Suntem americani.” si aceasta e atitudinea corecta.

Iata ce a aparut in presa noastra:

Gandul

Explicaţie uluitoare a lui Donald Trump pentru refuzul de a se delimita de Ku Klux Klan care îl susţine în alegeri

Se arata ca:

Candidatul în alegerile primare republicane Donald Trump a refuzat duminică să se distanţeze de fostul lider al Ku Klux Klan (KKK) David Duke, care a anunţat că-l susţine, miliardarul atrăgându-şi astfel un val de critici, relatează AFP în pagina electronică.

Duke a fost liderul organizaţiei rasiste în anii ’70, dar s-a distanţat de mişcare la sfârşitul deceniului trecut.

Însă el apără în continuare teoria superiorităţii rasei albe, revizioniste, şi-i atacă în mod regulat pe evrei.

Întrebat despre susţinerea pe care şi-a exprimat-o acest reprezentant al extremismului din Statele Unite faţă de el, Donald Trump a dat asigurări că nu ştie nimic despre David Duke.

El şi-a schimbat astfel poziţia, după ce a afirmat vineri că dezavuează această susţinere.

Îndemnat să condamne Ku Klux Klan şi mişcările care susţin extremismul, Donald Trump a declarat că mai întâi trebuie să se „informeze” cu privire la aceste grupări.

„Nu vreţi să condamn o grupare despre care nu ştiu nimic. Va trebui să mă informez”, a declarat promotorul newyorkez pentru CNN.

Aceste declaraţii ambigue au fost condamnate de către trei dintre ceilalţi patru candidaţi în cursa pentru obţinerea învestiturii republicane în vederea alegerilor prezidenţiale de pe 8 noiembrie.

„Într-adevăr trist, @realDonaldTrump, valorezi mai mult. Trebuie să fim cu toţii de acord, rasismul este un lucru rău, KKK este detestabil”, a afirmat Ted Cruz într-un mesaj postat pe Twitter.

„Mişcările care promovează ura nu au ce căuta în Statele Unite. Suntem mai puternici împreună. Şi atât”, a subliniat, la rândul său John Kasich.

„Nu putem să fim un partid care să desemneze pe cineva care refuză să condamne apărătorii supremaţiei albe şi Ku Klux Klan-ul”, a afirmat, de asemenea, Marco Rubio, într-un mesaj postat pe Twitter.

Această polemică are loc în contextul în care trei persoane au fost rănite cu arme albe, dintre care una grav, în timpul unor ciocniri, sâmbătă, în California, între membri Ku Klux Klan şi opozanţi ai grupării.

Donald Trump a fost criticat duminică şi din cauza unei mesaj pe care l-a postat pe Twitter.

Criticat pentru că a republicat un mesaj postat pe Twitter în care era citat fostul dictator italian Benito Mussolini, el şi-a apărat gestul şi a spus că nu-l interesează autorul, ci acel citat în sine.

„Mai bine trăieşti o zi ca un leu, decât o sută ca o oaie”, este citatul republicat de către Trump.”

Asemenea atitudini nu-i fac bine D-lui. Trump si ar trebui sa se fereasca de acestea. La CNN, intr-o disputa aprinsa, un analist de culoare a pus corect problema: daca e impotriva terorismului atat de hotarat, de ce nu spune despre Ku Klux Klan ca e o organizatie terorista? Asemenea inclinatii catre Putin sau Benito Mussolini, sau admiratia pentru forta Partidului Comunist Chinez, evident ca au ridicat semne de intrebarea in interiorul GOP… Insa Dl. Trump ar trebui sa se gandeasca la faptul ca mesajele pe care le transmite sunt privite cu interes de Uniunea Europeana, de aliatii Statelor Unite. E foarte probabil sa ajunga Presedintele SUA. Cum ar trebui sa privim noi aceste afirmatii care denota admiratie fata de puterea unor dictatori sau care mangaie pe crestet Ku Klux Klan-ul? Evident, astfel de mesaje sunt extrem de toxice si te-ar putea duce cu gandul la transformarea Lumii Libere intr-una totalitara. Fereasca Dumnezeu de asa ceva!

De aceea respectarea Constitutiei SUA trebuie sa fie o prioritate pentru Dl. Trump si dorim sa vedem o atitudine in acest sens. Nu doar una conservatoare, dar si una constitutionalista, care apara Constitutia SUA si intreaga Lume Libera. Este deosebit de important pentru Europa, pentru tinerele democratii din Europa de Est, tari supuse in perioada postbelica unor regimuri comuniste, dictatoriale, in care au suferit milioane de oameni! Asemenea derapaje de la Constitutia SUA trebuie condamnate!! Iar Dl. Trump ar trebui sa le evite cu orice pret. O America mareata nu inseamna o America mussoliniana, o America fascista in care drepturile si libertatile oamenilor sa fie incalcate!

Daca Dl. Trump isi va revizui atitudinea, comportamentul si declaratiile, va reusi sa coaguleze intreg Partidul Republican de partea sa. Dansul a vorbit despre extinderea partidului, de marirea partidului, pentru ca a atras sustinatori din afara lui. Insa lucrul acesta nu trebuie facut cu orice pret, cu pretul incalcarii Constitutiei SUA.

Speram ca alegerile din SUA nu vor aduce un Presedinte ce sa provoace derapaje grave, derapaje de la Constitutia SUA, ce ar putea influenta toxic, negativ Uniunea Europeana si relatiile SUA cu Uniunea Europeana. E o perioada de dezbateri, fara indoiala. Iar acestea trebuie sa fie constructive. Totusi, in discursul sau Dl. Trump a lansat cateva teme de dezbatere interesante. I s-a pus o intrebare si despre atitudinea D-lui. Ben Sasse. A evitat un raspuns direct si clar. Speram sa ia aminte totusi la aceste critici. Si sa-si aminteasca faptul ca America a reprezentat pentru Europa un far al Libertatii, pentru Europa de Est a reprezentat speranta pentru o societate libera, dupa decenii de totalitarism. Mie mi-e teama ca o deplasare politica a SUA in zona fascismului ar putea reprezenta un dezastru in Europa. Speram sa nu se intample asa ceva!

In rest, da, sunt de acord cu temele de dezbatere propuse de Dl. Trump. Trebuie sa tratam problemele cu luciditate.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Martie 3, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 48 comentarii

Despre lipsa de onestitate

O sa va spun acum ceea ce simt. Nu pentru ca as dori sa trec aspectul stiintific pe un plan secundar. Insa pe mine incepe sa ma deranjeze destul de tare lipsa de onestitate in care se duc dezbaterile, cel putin cele de la noi… In primul rand as dori sa remarc o anumita frivolitate si prea multa pasiune in locul unei discutii profesioniste. Si faptul ca nu prea apar in discutii „de ce-urile”: de ce?

S-a dezbatut la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan despre Dl. Vintila Horia. Va spun sincer ca nu auzisem de domnia sa si nici nu am citit ceva scris de dansul. Insa faptul ca Institutul Elie Wiesel a trimis primarului din comuna Segarcea, comuna natala a D-lui. Horia, o scrisoare prin care cere sa i se retraga titlul de cetatean de onoare al localitatii a starnit o dezbatere aprinsa. Chiar prea aprinsa, as zice eu… Acum chiar sunt curios de opera D-lui. Horia si chiar as dori sa-l citesc! 🙂

Chestiunea unor intelectuali romani de valoare care au aderat la Miscarea Legionara sau au facut propaganda fascista in perioada interbelica e una delicata. Iar pentru ca sa-i putem intelege corect trebuie sa intelegem vremurile si situatia nu doar a Romaniei, ci si a Europei, din perioada respectiva.

Insa aici as dori sa fac o remarca asupra intelectualului roman. Ma voi referi, cel putin pentru moment, doar la cei romani. Este o hiba  pe care acestia o au sau cel putin asa mi se pare. Lipsa unei priviri ciritice. Si ceea ce este interesant, lucrul asta se manifesta si in zilele noastre.

Ce se intampla? In momentul in care o Putere totalitara precum fascismul a inceput sa se dezvolte in Europa interbelica – altminteri o Europa inca romantica -, dat fiind faptul ca tara noastra e una de talie mijlocie, nu o Mare Putere – iar acest fascism a luat Puterea in tari europene mari – chestiunea care se punea era cum va arata de atunci incolo configuratia politica pe batranul continent. Tarile mici sunt influentate de cele mari, mai putin invers. Sunt in Istorie si cazuri contrare, dar cred ca acestea sunt putine. Or, fascismul si nazismul s-au dezvoltat in Italia si respectiv Germania, tari mari, Puteri europene. Influenta acestui curent s-a resimtit puternic in Spania, tot o tara mare, in care a avut loc si un sangeros razboi civil. Acest curent a prins puternic in Europa si a influentat, desigur, si o tara precum Romania.

Europa s-a dovedit slaba in fata cresterii nazismului in Germania si, intr-o prima etapa, a cedat in fata acestuia. Liga Natiunilor nu a putut opri ascensiunea nazismului in Germania iar Marea Britanie, dar si Franta, au dovedit slabiciuni evidente. In asemenea conditii impunerea unei ordini politice totalitare de ordin fascist in Europa aparea multora ca un fapt ce se va implini cu siguranta. Fara indoiala, era vorba de o amenintare. Insa aceasta amenintare se impunea ca o realitate in Europa, o realitate pe care nu o puteai indeparta.

Care sa fi fost atunci pozitia Romaniei?

Nu numai Europa a dovedit o slabiciune mare in fata fascismului si nazismului, dar si Uniunea Sovietica care a pactizat cu Hitler. La Rasarit era un alt totalitarism periculos – cel comunist, cu un intreg cortegiu de crime abominabile si care ameninta Romania. In asemenea conditii, in care Romania a suferit si pierderi teritoriale de pe urma pactului dintre Uniunea Sovietica si Germania nazista, ce pozitie ar fi trebuit sa adopte tara noastra ramasa atunci fara aliati, care oricum si-au dovedit neputinta?

In asemenea conditii o parte valoroasa a intelectualitatii romanesti, vazand pericolul mare ce poate veni dinspre Est, cel comunist, nu a mai privit critic fascismul, prezent oricum in tara noastra prin Miscarea Legionara. Cu atat mai mult cu cat intelectuali si oameni politici de marca au fost asasinati de catre legionari. Dar a privi critic fascismul, intr-o ordine totalitara europeana de acest tip, care cauta sa se impuna prin mijloace brutale, ce ar fi insemnat? Nu cumva o pozitionare politica spre Est, in conditiile in care aliatii nostri traditionali si-au dovedit incapacitatea de a se opune real, concret fascismului si nazismului?

Daca n-ar fi fost asemenea conditii neprielnice, intelectualitatea noastra – in mare ei majoritate pro franceza (inclusiv Maresalul Antonescu era pro francez si nu pro german!!) – nu s-ar fi orientat vreodata spre fascism si nici s-ar fi dedat propagandei fasciste. Intelectualii nostri nu au fost fascisti ci, mai degraba, oportunisti. In ce sens? Ei au crezut ca, in mod inevitabil, mai ales odata cu cresterea tot mai accentuata a Puterii Germaniei (invinsa in Primul Razboi Mondial si careia i s-au impus conditii grele), vor trebui sa se integreze unui astfel de tip de Europa. Sa nu uitam ca Hitler visa la un Reich de 1000 de ani, vrand sa spuna prin asta ca ordinea europeana fascista, cu Germania ca factor conducator, e un proiect pe termen lung. Cum Germania, pe langa ideologia nazista, a dezvoltat si o formidabila masina de razboi careia celelalte tari europene nu i-au putut face fata, lor li s-a parut inevitabil ca insusirea acestei noi ordini ce se instaura pe continent va fi una unificatoare prin forta militara dezvoltata de o Mare Putere precum Germania. Pe atunci nu exista Uniunea Europeana. In loc sa priveasca critic fascismul – lucru ce nu se poate face decat in libertate – ei au preferat o atitutdine ce li s-a parut realista, date fiind realitatile acelor vremuri: au cauta sa se integreze noii ordini social-politice ce se stabliea, se instaura cu repeziciune pe continent.

Insa eu m-am uitat putin la emisiunea D-nei. Laviniei Sandru, o admiratoare declarata a D-lui. Ion Iliescu, tot pe Realitatea, despre cum aprecia precizarile recente ale D-lui Hans Klemm, caracterizandu-l pe Excelenta Sa ca fiind mai roman decat romanii, daca am inteles eu bine. Unul dintre interlocutori chiar spunea ca i-am asteptat pe americani 50 de ani si, iata, au venit. Si ca noi trebuie sa ne raportam la democratia americana. Alt interlocutor aprecia ca Fiscul roman ar trebui sa ia exemplu de la cel american.  D-na. Sandru l-a ridicat in slavi pe Dl. Klemm, apoi patriotismul american – din care trebuie sa invatam – amintind faptul ca nu e film american in care sa nu vedem prezentat drapelul. De asemenea a precizat ca industria cinematografica americana primeste semnale politice de la establishment ca sa promoveze anumite lucruri, anumite teme. Eu cand am auzit asa, n-am mai stat pana la capat, mai ales ca era si frumos afara. M-am dus sa ma plimb putin… Deci n-am urmarit pana la capat emisiunea, nu cred ca am pierdut prea mult, dar poate ma insel… Dupa cum a inceput emisiunea, eu nu am vazut spiritul critic. Daca am spirit critic, asta nu inseamna ca nu-l respect pe Dl. Klemm. Asta nu inseamna ca-l defaimez. Asta nu inseamna ca nu as iubi America.

Eu ma uit, ramanand putin uimit, cum ne raportam la Uniunea Europeana. Si asta de ani de zile. Uniunea Europeana reprezinta, actualmente, ordinea politica pe continent. Nu una totalitara. Dar, inainte de a ne integra, aceasta Uniune Europeana a fost privita ca un fel de paradis. Ne-am integrat. Insa nici la 9 ani de la integrare nu suntem in stare sa formulam o pozitie critica. Dl. Iulian Fota spunea: nu e buna Uniunea Europeana, care sunt alternativele? Insa, domnule Fota, intai sa vedem: de ce nu e buna? Etichete se pun si acum. Daca formulezi un punct de vedere critic fata de UE, risti sa fii catalogat imediat ca eurosceptic. Daca formulezi un punct de vedere critic fata de SUA, risti sa fii catalogat drept antimerican. Iar intelectualitatea romaneasca repeta aceeasi greseala ca si cea din perioada interbelica: nu cauta sa formuleze pareri critice si dezbateri in acest sens, ci cauta sa se integreze actualei ordini social-politice de pe continent. A emite o parere critica nu inseamna neaparat ca vrei sa parasesti Uniunea Europeana. Chiar si a spune ca nu e buna Uniunea Europeana nu inseamna ca ai dori ca aceasta sa nu mai existe. Ci inseamna, mai degraba, ca o vrei mai buna sau mai perfectionata. In schimb, etichetele – precum cea de eurosceptic sau, si mai rau, de vandut rusilor – se pun, dupa cum se observa, mai totdeauna cu o conotatie negativa.

Oamenii care se indoiesc nu sunt bine priviti. Pentru ca ei cugeta.

Eu cred ca rolul intelectualului nu e neaparat acela de a avea intotdeauna dreptate. Mi-a placut ce a spus odata Alexandru Paleologu: ca nu poti fi intotdeauna destept. Mai esti si prost cateodata. E omenesc. Mie mi se pare ca rolul intelectualului e acela de a cugeta. Riscul e ca devii foarte nesuferit in felul asta. Insa doresc sa traiesc intr-o societate unde nu doar sa am dreptul la libertate, dar si dreptul de a cugeta in libertate. Spre exemplu dreptul sa ma intreb in mod deschis asa incat sa ma auda si altii: de ce supermarketurile trebuie sa fie inchise in weekend si in timpul sapatamanii statul sa le fixeze program doar pana la 18.30? De ce trebuie demonizate multinationalele?

Refuzul de a cugeta liber si cautarea doar a integrarii intr-o ordine social-politica conduce la o societate in care nu se pot naste repere morale. Reperele morale se nasc in libertate. Pentru ca, asa cum observa Milton Friedman, pe care, iata, il citez din nou: nu societatea are valori ci oamenii au valori. Critica nu e doar o forma de cultura primara, cum observa Hegel, ci si o forma de a cugeta liber. A nu face opinie separata e calea ce duce spre totalitarism. E vorba de un spirit gregar care, daca anima intreaga societate, incepe sa fie terenul fertil pe care se poate instaura totalitarismul sau, daca doriti, o criza a societatii in ansamblul ei.

Ce au facut intelectualii nostri din perioada interbelica, nu toti? Ei au cautat sa intrezareasca felul in care s-ar putea dezvolta Romania. Acea ordine totalitara fascista li s-a parut preferabila celei comuniste. Interesant este insa altceva. In felul in care critica romanul el nu vede decat lucrurile proaste, lucrurile rele, trecandu-le cu vederea pe cele bune. O critica obiectiva nu trebuie sa desfiinteze lucrurile bune. Noi, cand criticam, deseori suprimam lucrurile bune. Era Romania interbelica chiar asa de rea? Chiar nu au existat si lucruri bune? Interesant este ca acum vedem acea Romanie ca pe o culme ce, in prezent, nu o putem atinge. Adevarul este ca Romania acelor ani nu era chiar asa de rea. Iar democratia in Romania functiona si acel sistem politic a putut conduce catre prosperitate, anul 1938 fiind unul de varf, la care se raportau inclusiv comunistii. Daca ati vorbit cu oamenii mai in varsta, va vor povesti de belsugul care era in aceasta tara si de faptul ca se traia bine aici. Noi insa suntem mai mereu nemultumiti si, in nemultumirea noastra, care poate fi justificata, distrugem si lucrurile bune si mai putin le indreptam pe cele rele. Cioran mai mereu a fost nemultumit de tara asta. Iar aceasta nemultumire, care imbraca nu de putine ori o critica cumplit de dura, se manifesta la mai multi intelectuali ce doreau ceva nou. Totusi, o viziune destul de dezechilibrata. Pentru ca in Regatul nostru lucrurile nu mergeau totusi chiar atat de rau. Noi nu aveam nevoie de ceva nou. Acel ceva nou se numea ori fascismul, ori comunismul. Noi nu aveam nevoie nici de una, nici de cealalta. De aceea noi nu am putut moderniza, din pacate, tara asta. Deoarece nu am avut discernamantul necesar.

Eu as dori in final sa atrag atentia si D-lui. Liviu Rotman si Institutului Elie Wiesel sa nu faca greseala de a transforma Tribunalele Poporului de la inceputurile comunismului in Romania in repere morale, considerand ca unele decizii bolsevice erau drepte. Ceea ce s-a intamplat atunci a fost una din marile nenorociri pe care le-a trait aceasta tara, acest popor. Au fost distruse elitele acestei tari, cu consecinte dintre cele mai nefaste pe termen lung. Iar faptul ca o parte din elitele interbelice au pactizat cu noul regim instaurat, cel comunist, e un lucru ce nu trebuie judecat cu brutalitate. Fara acei „tovarasi de drum”, cum le-au spus comunistii, Romania risca sa ramana fara elite si repere culturale si morale pentru ca toti ar fi cazut atunci prada terorii si asasinatului facut de comunisti. Si atunci stau si va intreb, stimati domni, cum ar fi aratat Romania? Si asa raul produs de comunisti a fost unul enorm de mare. Insa ar fi fost realmente cumplit sa ramanem o tara fara elite, condusa doar de politruci veniti de la Moscova si oameni cu cateva clase primare!

De asemenea, onest ar fi sa se vorbeasca fara patima si ura, in duhul iertarii, de rolul elementului evreiesc in instaurarea comunismului in Romania. Despre felul in care evreii s-au infiltrat, odata cu venirea comunsimului, in administratia de stat si locala precum si in functiile de conducere, acaparand pe nesimtite toata puterea. Fara niciun merit, doar prin aderarea la ideologia comunista. Cu merite doar in sovietizarea Romaniei. Nu spun ca toti evreii s-ar face vinovati de o asemenea crima. Insa despre aspectul acesta sensibil nu se prea vorbeste.

Se vorbeste despre faptul ca unul ca Dl. Vintila Horia n-ar putea fi un reper moral. Dar mult mai putin despre distrugerea morala a Romaniei sub comunism, la care elementul evreiesc a contribuit din plin.

De aceea nu reluarea in versiune moderna a condamnarilor date de Tribunalele Poporului ar trebui sa fie solutia ci marturisirea pacatelor, stimati domni.

Iar in acest sens va pun si eu intrebarea pe care o punea Fericitul Augustin: „sunteti mai intelepti decat Prorocul Daniel?”.

DE (re)citit si…

Șocant!!!!!!!!!

Februarie 24, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Sa vorbim putin despre democratie…

Cititorii blogului au ridicat aceasta problema: ce e democratia? In general, ideea lor era ca democratia se reduce la majority rule – regula majoritatii. Dupa parerea mea, democratia nu inseamna doar asta. Ar trebui sa aiba si alte ingrediente, ca sa zic asa. De exemplu, increderea cetatenilor si o cat mai clara delimitare ideologica din partea partidelor politice.

Gandindu-ma la acest subiect m-am apucat sa caut ce spun sondajele despre increderea cetatenilor nostri. In cine au incredere romanii? Dupa parerea mea, intr-o societate democratica, intr-o democratie consolidata ar trebui ca increderea in Parlament – institutie eminamente democratica deoarece alegerile se fac prin votul direct, nemijlocit al cetatenilor – ar trebui sa fie una ridicata, in orice caz peste 50%. Conform Constitutiei noastre, art. 61, al. 1:

„Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.”

Pe cale de consecinta ar rezulta ca daca cetatenii au o slaba incredere in Parlament, atunci au o slaba incredere in reprezentantii lor si o slaba incredere in legile votate in Parlament.

Dar sa vedem ce spun doua sondaje de anul trecut, deci relativ recente…

Agerpres

Sondaj Inscop: Armata, Biserica și Jandarmeria rămân în topul încrederii românilor

„Armata, Biserica și Jandarmeria sunt instituțiile interne în care românii au cea mai mare încredere, arată Barometrul INSCOP-ADEVĂRUL despre România, realizat de Inscop Research la comanda cotidianului „Adevărul”.

Foto: (c) www.inscop.ro

Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, clasamentul instituțiilor interne este condus de Armată cu 74,3% încredere multă și foarte multă (75% în februarie 2015) exprimată de cei care au formulat o opinie, urmată de Biserică cu 62,3% încredere multă și foarte multă (64% în februarie 2015).

Pe poziția a treia se află Jandarmeria, care se bucură de aprecierea a 62% dintre români (62,5% în februarie 2015). Urmează DNA cu 61,4% încredere multă și foarte multă (58,9% în februarie 2015).

Conform cercetării sociologice, Președinția se situează pe poziția a cincea cu 50,6% încredere multă și foarte multă (față de 51,4% în luna februarie), iar SRI pe poziția a șasea, beneficiind de încrederea a 50,3% dintre cetățeni (față de 48,8% în februarie).

Urmează, Înalta Curte de Casație și Justiție cu 49% încredere multă și foarte multă (față de 48,7% în luna februarie), SIE cu 47,8% (față de 46,1% în februarie), Poliția cu 47,1% (față de 45,5% în februarie), Banca Națională a României cu 44,5% (față de 47,3% în luna februarie), universitățile cu 41,5% (față de 41,4% în luna februarie) și ANI cu 39,8% (față de 42,2% în luna februarie).

Barometrul arată că, măsurat pentru prima dată în topul încrederii în instituții, ANAF-ul beneficiază de aprecierea a 37,9% dintre români.

Primăriile contabilizează 34,3% încredere multă și foarte multă față de 38,1% în luna februarie.

În clasamentul încrederii în instituții urmează presa cu 34% (față de 37% în luna februarie), Curtea Constituțională — 33,8% (față de 36,5% în luna februarie), organizațiile societății civile cu 30% (față de 29,7% în luna februarie), Guvernul cu 23,8% (față de 23,4% în februarie) și consiliile județene, care sunt cotate cu 21,8% încredere multă și foarte multă față de 25,5% de luna februarie.

Clasamentul este încheiat de sindicate cu 19,1% (față de 21,6% în luna februarie), patronate cu 15,5% (față de 19,5% în luna februarie), bănci cu 14,1% (față de 15,9% în luna februarie), Parlament cu 12,6% (față de 17,5% în februarie) și partide politice care înregistrează 6,5% în aprilie (față de 9,9% în februarie).

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului „Adevărul”, în perioada 23 — 30 aprilie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1.085 de persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.

AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Tudorache, editor: Andreea Rotaru)”

Ziare.com

In cine au romanii incredere: Presedintia da, Parlamentul ba – sondaj INSCOP (Video)

Increderea romanilor in Presedintie a crescut, iar increderea in Biserica a scazut – releva un sondaj INSCOP.

In cine au romanii incredere: Iohannis a crescut in top – pe ce loc se afla Ciolos sondaj INSCOP

Potrivit cercetarii sociologice, institutiile interne in care romanii au cea mai mare incredere sunt Pompierii, Armata si Jandarmeria, in timp ce topul institutiilor internationale este condus de NATO, ONU si UE.

Topul increderii in institutiile politice

Topul increderii in institutiile politice este condus de Presedintie cu 51,2% incredere multa si foarte multa (fata de 46,3% in septembrie), iar la polul opus se afla Parlamentul, cu 12,8% incredere multa si foarte multa (10,9% in septembrie) si partidele politice cu 8,6% (7,6% in septembrie).

Pe locul al doilea in topul increderii se situeaza Primaria – 37,6% fata de 36,3% in septembrie 2015, urmata de Curtea Constitutionala cu 32,8% incredere multa si foarte multa (fata de 35,1% in septembrie 2015).

Urmeaza Guvernul, care se bucura de increderea a 30,9% dintre cei intervievati (25,2% in septembrie) si Consiliul Judetean cu 22,9% (20,6% in septembrie).

Topul increderii in institutiile executive

In ceea ce priveste topul increderii in institutiile executive, prima pozitie este ocupata, in luna noiembrie, de Pompieri (institutie masurata pentru prima oara in sondajele INSCOP) cu 77,5% incredere multa si foarte multa.

Urmeaza Armata cu 75,4% (fata de 73,8% in septembrie) si Jandarmeria cu 65,8% (fata de 63,7% in septembrie). Pe pozitia a patra se situeaza DNA cu un capital de incredere de 61,2% (fata de 60% in septembrie). Urmeaza SRI cu 51,3% (50,3% in septembrie), SIE cu 50,9% (48% in septembrie), Politia cu 48,9% (51,7% in septembrie), BNR cu 46,7% (49,5% in septembrie), ICCJ cu 46,2% (42,7% in septembrie), ANAF cu 40,7% (41,9% in septembrie) si ANI cu 37,1% (36,6% in septembrie).

Topului increderii in institutii sociale si private

Topului increderii in institutii sociale si private este condus de Biserica cu 56,3% incredere multa si foarte multa (fata de 61,2% in luna septembrie).

Pe locul al doilea se situeaza universitatile, care se bucura de increderea a 43% dintre cei intervievati (fata de 44,6% in luna septembrie). Clasamentul este incheiat de presa – 35,7% incredere multa si foarte multa (fata de 34,5% in luna septembrie), organizatiile societatii civile – 30,2% incredere multa si foarte multa (fata de 30,5% in luna septembrie), patronate cu 19,7% (fata de 18,7% in luna septembrie), sindicate cu 18,6% (fata de 21,2% in luna septembrie) si banci cu 17,6% (fata de 17,8% in luna septembrie).

Clasamentul institutiilor internationale

Cercetarea mai arata ca primul loc in clasamentul institutiilor internationale este ocupat de NATO – cu 55,7% (fata de 57,6% luna septembrie).

Pe locul secund se situeaza ONU cu 54,8% incredere multa si foarte multa (56,6% in septembrie 2015), iar locul al treilea este ocupat de Uniunea Europeana cu 50,5% (52,7% in septembrie 2015).

Pe locul al patrulea se situeaza Parlamentul European cu 45,6% (47,8% in septembrie), Comisia Europeana cu 43,5% (45,7% in septembrie). Topul este incheiat de Banca Mondiala cu 33,8% (41% in septembrie) si de Fondul Monetar International cu 29,5% (33,9% in septembrie 2015).

Barometrul INSCOP – ADEVARUL despre Romania a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevarul in perioada 26 noiembrie – 2 decembrie 2015. Volumul esantionului a fost de 1.071 de persoane si este reprezentativ pentru populatia Romaniei de 18 ani si peste. Eroarea maxima admisa a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de incredere de 95%. Metoda folosita a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondentilor.”

Ceea ce te frapeaza de la bun inceput e faptul ca romanii au incredere, in mod majoritar, in institutiile de forta. Observati increderea foarte mare in Armata, mai mare decat cea in Biserica!! Apoi o incredere foarte mare in Jandarmerie, in DNA, SRI si SIE! Increderea in SRI e mai mare decat cea in Politie!!! Romanii au de asemenea o mare incredere in ONU!! Increderea in ONU e mai mare decat cea in Uniunea Europeana, va dati seama…? De asemenea, foarte interesant, increderea in Biserica era in scadere…

Sa vedem unde se afla Parlamentul… In primul sondaj, Parlamentul e cotat cu 12,6% incredere, in al doilea doar 12,8% dintre cetateni au incredere in Parlament! De observat ca peste 50% dintre cetateni au incredere in Presedintie! Increderea in partidele politice: 8,6% (7,6% in septembrie) – extrem de redus!

Ce ar rezulta de aici? Ar rezulta o structura (in functie de increderea cetatenilor) de felul urmator: Presedintia si institutiile de forta!

In primul articol se arata:

„În clasamentul încrederii în instituții urmează presa cu 34% (față de 37% în luna februarie), Curtea Constituțională — 33,8% (față de 36,5% în luna februarie), organizațiile societății civile cu 30% (față de 29,7% în luna februarie), Guvernul cu 23,8% (față de 23,4% în februarie) și consiliile județene, care sunt cotate cu 21,8% încredere multă și foarte multă față de 25,5% de luna februarie.

Clasamentul este încheiat de sindicate cu 19,1% (față de 21,6% în luna februarie), patronate cu 15,5% (față de 19,5% în luna februarie), bănci cu 14,1% (față de 15,9% în luna februarie), Parlament cu 12,6% (față de 17,5% în februarie) și partide politice care înregistrează 6,5% în aprilie (față de 9,9% în februarie).”

In al doilea:

„Topului increderii in institutii sociale si private este condus de Biserica cu 56,3% incredere multa si foarte multa (fata de 61,2% in luna septembrie).

Pe locul al doilea se situeaza universitatile, care se bucura de increderea a 43% dintre cei intervievati (fata de 44,6% in luna septembrie). Clasamentul este incheiat de presa – 35,7% incredere multa si foarte multa (fata de 34,5% in luna septembrie), organizatiile societatii civile – 30,2% incredere multa si foarte multa (fata de 30,5% in luna septembrie), patronate cu 19,7% (fata de 18,7% in luna septembrie), sindicate cu 18,6% (fata de 21,2% in luna septembrie) si banci cu 17,6% (fata de 17,8% in luna septembrie).”

Pe mine m-a frapat increderea redusa in organizatiile societatii civile, presa, consilii judetene s.a., de exemplu: patronate, sindicate – adica in institutiile democratice ale tarii.

Eu stau si ma gandesc daca ia cineva in serios lucrurile acestea. Clasa noastra politica – care a votat intr-o veselie noul Cod Fiscal ce muta povara fiscala dintr-o parte in alta si ii pune si pe cei care nu au venituri sa plateasca bir la stat, care a votat Legea Antifumat, acuma vad ca se discuta despre reintroducerea uniformelor scolare etc – ia in serios ce spun sondajele astea, dincolo de aspectul electoral?

Apropo de reintroducerea uniformelor scolare (la noi invatamantul este covarsitor majoritar de stat), am auzit-o, intr-un Joc de Putere a lui Rares Bogdan, pe Adriana Saftoiu care vedea pozitiva o astfel de masura, din cate am inteles eu. De ce? Vorbea de copilul dansei (sa-i dea Dumnezeu multa sanatate!) spunand ca, daca am inteles bine, uniforma l-ar constientiza pe copil ca face parte dintr-o comunitate si ca ii imprima solidaritatea cu ceilalti copii. Deci solidaritatea prin uniforma! Eu stau si ma intreb: ce facem, infiintam din nou organizatiile de pionieri? Sau un Scout Movement made in Romania? Iar astfel de idei vin din partea unui om ce se doreste a fi de centru-dreapta, daca nu ma insel eu cumva…

Isi pune cineva problema daca este bine ca romanii, in proportii majoritare, au ajuns sa aiba o incredere mare in Presedinte si insitutiile de forta ale statului si nu, spre exemplu, in organizatiile societatii civile si in Parlament? Observati increderea redusa in patronate, sindicate, banci… Daca, de pilda, ai o incredere atat de redusa in banci atunci si apetitul pentru a demara o afacere e foarte redus. Lucrul acesta e negativ pentru ca nu poate conduce la dezvoltarea clasei mijlocii si intareste etatismul. La fel si increderea in patronate si sindicate, redusa fiind, intareste etatismul. Cu alte cuvinte, e mai bun un loc de munca la stat decat in mediul privat sau sa incepi sa faci ceva pe cont propriu. In scoli, prin reintroducerea uniformelor scolare – gandindu-ma la ce spunea Adriana Saftoiu – mi-e teama ca incepem sa promovam in randul copiilor colectivismul. Nu le spunem, de exemplu, ca asa este frumos, cu uniforma, ci ca in felul asta se intareste solidaritatea cu ceilalti.

Asa cum se prezinta lucrurile la ora actuala lucrurile nu se prezinta in termeni pozitivi. Partidele ar trebui sa ia in seama increderea foarte scazuta de care se bucura in randul populatiei.

Practic vorbind, sondajele arata o neincredere a populatiei nu doar in democratie, dar si in economia de piata libera. Nu se promoveaza in societate asa cum ar trebui libera initiativa, mai pe larg spus liberalismul. PNL ce face? Doarme?

Observati increderea mare in SRI si SIE. Deci SRI si SIE – prietenii poporului! E bine asa ceva? Lucrul acesta, mi se pare, arata o scadere a increderii in capacitatile proprii ale individului. Sa nu uitam ca pe vremea lui Traian Basescu, puterea SRI a sporit, fara sa se fi reformat. Ciudat e ca si increderea populatiei pare a fi sporit in astfel de institutii. E mai mare increderea in SRI si SIE decat cea in Inalta Curte de Casatie si Justitie sau in Curtea Constitutionala. Nu mi se pare un lucru pozitiv! Si este uluitor cum desupra tuturor, la capitolul incredere, troneaza ARMATA!!

De notat si acest aspect:

Ziare.com

In cine au romanii incredere: Iohannis a crescut in top – pe ce loc se afla Ciolos sondaj INSCOP

Presedintele Klaus Iohannis conduce in topul increderii in personalitatile publice, fiind urmat de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, si de premierul Dacian Ciolos.

Potrivit unui sondaj INSCOP dat joi publicitatii, 59,8% dintre respondenti afirma ca au incredere multa si foarte multa in presedintele Klaus Iohannis (fata de 58,6% in luna septembrie), iar guvernatorul BNR Mugur Isarescu este cotat cu 40,4%, incredere multa si foarte multa (fata de 41,6% in septembrie).

Premierul Dacian Ciolos, masurat pentru prima data in analizele sociologice INSCOP Research, se situeaza pe pozitia a treia cu 32,6% incredere multa si foarte multa.

Romanii le acorda ambasadorului Romaniei in SUA, George Maior, 29,8% incredere, si directorului SIE, Mihai-Razvan Ungureanu, 21,8% incredere, in crestere fata de luna septembrie cand inregistra 20,3%.

Cata incredere au romanii in Iohannis si Ciolos – sondaj

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, se bucura de incredere multa si foarte multa din partea a 21,4% dintre subiectii sondajului (fata de 18,4% in septembrie), iar fostul premier Victor Ponta se afla pe pozitia a saptea cu 20,2% incredere multa si foarte multa, fata de 22,8% in septembrie.

Ponta este urmat de copresedintele PNLAlina Gorghiu cu 18,6% (fata de 16,8% in septembrie), vicepremierul Vasile Dincu cu 17,3% (si el masurat pentru prima data), liderul MP, Traian Basescu, cu 16,3% (fata de 15,5% in septembrie), presedintele interimar PNL Bucuresti, Catalin Predoiu, cu 16% (fata de 15,8% in septembrie), presedintele PSD, Liviu Dragnea, cu 14,1% (fata de 16% in septembrie), presedintele PSRO, Mircea Geoana, cu 13,3% (fata de 15,6% in septembrie), copresedintele PNL Vasile Blaga cu 12,2% (fata de 13,2% in septembrie) si presedintele M10, Monica Macovei, cu 12,2% (fata de 12,8% in septembrie).

Topul increderii este incheiat de primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, cu 9,8% (fata de 13,9% in septembrie), liderul UNPR, Gabriel Oprea, cu 8,9% (fata de 21,7% in septembrie), presedintele UDMR, Kelemen Hunor, cu 5,5% (fata de 4,1% in septembrie) si europarlamentarul Laszlo Tokes cu 4,3% (fata de 3,2% in septembrie).

Topul increderii: George Maior, peste Victor Ponta si Mircea Geoana peste Catalin Predoiu – sondaj Inscop

Barometrul „Adevarul despre Romania” a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului „Adevarul”, in perioada 26 noiembrie – 2 decembrie. Volumul esantionului a fost de 1.071 persoane chestionate la domiciliu, care au implinit 18 ani, eroarea maxima admisa a datelor fiind de a 3%, la un grad de incredere de 95%.”

Si cititi, va rog, si acest articol al lui Cristian Preda:

„Despre felul cum președinții și prim-miniștrii români au fost comparați cu Ceaușescu:

A fost suficient ca presedintele Klaus Iohannis sa-si puna o caciula de blana…
ziare.com|De Cristian Preda

Ce observam? O incredere foarte mare in Presedinte fata de ceilalti oameni politici si personalitati publice. E cu mult mai mare increderea romanilor in Presedinte decat in premier sau in liderii partidelor politice, cu toate ca, prin Constitutie, Presedintele are puteri limitate. Presedintele, la noi, nu e sef de guvern, nu conduce Executivul, desi e parte a Puterii Executive. Desi lucrurile stau asa, increderea in premier e aproape la jumatate fata de cea in Presedinte.

Asa se si explica asocierea legata de gesturi dintre fostul dictator, Nicolae Ceausescu, si presedintii postdecembristi ai Romaniei. Pentru ca increderea populatiei in Presedinte e una foarte mare in comparatie cu cea in ceilalti oameni politici. Atunci, in mod logic: „A fost suficient ca presedintele Klaus Iohannis sa-si puna o caciula de blana…”.

Si atunci nu se poate sa nu te intrebi daca increderea asta atat de mare in Presedinte, coroborata cu increderea mare in institutiile de forta ale statului, nu e, de fapt, increderea intr-un dictator, ce apare astfel in mentalul colectiv al romanilor.

Nu se poate sa nu te ingrijoreze ce se intampla! Pentru ca noi nu reusim sa consolidam nici democratia si nici libertatile individului. Chiar si la mine pe blog, vorbind despre libertate, cineva mi-a spus de anarhie. Atunci eu ce sa zic: nu anarhie, militarism, dictatura? De aceea, zic eu, libertatea trebuie promovata mai puternic, spre a putea construi o societate moderna, democratica, cu o democratie functionala, in care drepturile si libertatile individului sa fie respectate cu adevarat. Si pentru asta sustin stimularea mediului de afaceri, a sectorului privat, a reformelor economice liberale – pentru ca acestea reprezinta cai de modernizare a societatii, in care individul sa se poata dezvolta in mod liber. Nu intoarcerea la comunism, de fapt la un etatism desuet, care nu va aduce tarii prosperitate, ci doar frustrari sau va adanci frustrarile existente.

Mai ales ca nu vad cum etatismul poate sa convinga pe cineva cand nu vad de ani de zile vreo intreprindere de stat care sa performeze cu adevarat. Nu mai vorbesc de faptul ca odata cu caderea comunismului s-a demonstrat faptic lipsa de viabilitate a sistemului comunist. Cu toate acestea, ciudat si interesant in acelasi timp, societatea se cantoneaza (pare-se mai mult subiectiv) – iar aceste sondaje confirma- intr-o formula perimata, desueta, asteptand ce? Ca in felul acesta sa ploua cu carnati, vorba lui Tanase?

Iata, spre exemplu, ce putem citi:

Capital

Capital TV. Irimescu: „Distrugerea CAP-urilor şi IAS-urilor egalează cele două războaie mondiale”

Se arata ca:

„Desfiintarea structurilor agregate a produs în agricultura românească efecte negative pe care le resimţim şi astăzi.

„Pagubele rezultate din distrugerea CAP-urilor şi IAS-urilor (cooperative agricole de producţie şi întreprinderi agricole de stat – n.r.) egalează daunele din cele două războaie mondiale”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la emisiunea Capital TV, transmisă vineri de B1 şi moderată de Claudiu Şerban.

Irimescu a povestit că în 1997 a participat la o conferinţă internaţională de profil, unde a fost întrebat: „a fost un cataclism în România, cum se face că din 7 milioane de bovine, câte erau în 1989, au mai rămas jumătate?”.

Ministrul a dat exemplul companiei agricole de la Curtici, unde specialistul Dimitrie Muscă „a avut un CAP şi l-a menţinut, iar acum acesta reprezintă una dintre cele mai performante ferme din România”.

De asemenea, Irimescu a arătat că în alte ţări interesele agricultorilor locali sunt protejate. El a spus că „în Cehia nu s-au distrus CAP-urile” şi a relatat un caz din Franţa, unde un parlamentar german a încercat să cumpere teren agricol, dar a fost refuzat de autorităţi, pentru că acolo „reglementările sunt astfel concepute încât să fie sigur că noul proprietar va face agricultură”.

Ministrul crede că problema fărâmiţării terenurilor poate fi rezolvată „pe măsură ce vom avea cadastru”.”

Ma deranjeaza ca am ramas tot la CAP-uri si IAS-uri, cand au trecut 26 de ani de atunci. De asemenea, ma deranjeaza ca se identifica efecte si nu cauze. Sa vedem, de pilda, cine era la Putere cand s-au distrus si ce viziune s-a avut atunci in vedere. Din ce cauza nu s-a putut crea o agricultura performanta si altfel? De ce nu am gandit altfel asocierea in agricultura? De ce nu se spune altfel: nu distrugerea CAP-urilor si IAS-urilor (desi ramane intrebarea: de ce trebuiau distruse?), ci incapacitatea cronica de a gasi solutii dupa Revolutie „egaleaza cele doua razboaie mondiale”? Uitati-va cum noi tot la CAP-uri si IAS-uri am ramas, cum nu putem iesi, conceptual vorbind, dintr-o formula economica socialista… Dar nimeni nu mai vorbeste de faptul ca atunci cand erau active, nedistruse, CAP-urile si IAS-urile, nu se gasea de mancare in galantare! De asta de ce nu vorbeste nimeni? Si care sunt solutiile cu care venim? Tot CAP-uri si IAS-uri, aceeasi organizare comunista a economiei care a condus la un dezastru economic si social?

Recomand citirea integrala a tuturor articolelor.

Februarie 6, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 15 comentarii

Cote obligatorii de gen. Adica de sex…

Dupa parerea mea, un om ar trebui sa promoveze, ar trebui promovat pe baza competentelor sale. Nu stiu daca lucru asta se poate numi chiar meritocratie, dar daca doriti sa-l numiti asa e in regula, nu ma supar.

In felul acesta se poate adauga valoare intr-o anumita activitate. De exemplu, sa presupunem ca un om e negru, dar e capabil sa aduca profit companiei si altul, un alb, nu aduce profit. Cine ar trebui promovat? Sa nu-l promovez pe cel negru doar pe motive de rasa?

Am fost si sunt pentru emanciparea femeii. Am si scris despre asta aici. Nu neg rolul foarte important jucat de femeie in societate. Si cred ca motanii trebuie sa acorde doamnelor pisici respectul cuvenit.

Nu sunt misogin.

Inteleg ca e o initiativa legislativa propusa sau sprijinita de D-na. Andreea Paul pentru promovarea femeii in societate. Cu alte cuvinte sa fie cote obligatorii de gen. Asta inseamna, de exemplu, ca in Parlament sa fie obligatoriu 50% femei sau in consiliile locale, judetene sa existe pentru postul de consilieri un procent obligatoriu de femei. Iata si postarea de pe blogul dansei:

Țările cu reprezentare politică echilibrată de gen sunt mai puțin corupte și au un PIB pe locuitor mai mare

Se arata ca:

„Dacă dăm mai multă putere femeilor, dăm mai multă putere societății. Suntem prea săraci ca să mai excludem jumătate din populația României în decizia publică. Egalitatea de șanse nu mai este demult atributul stângii sau al dreptei, ci ține de drepturile fundamentale ale omului. Tradiția și modernitatea se pot ține de mână. Conservatorismul nu mai este o scuză, la fel ca în cazul violenței domestice sau al hărțuirii sexuale, unde legea vine cu sancțiuni și cu soluții pentru educația sexuală. Educația politică este necesară, iar formarea conștiințelor se face din școala primară și prin lege.

România este pe ultimul loc în Europa din punctul de vedere al reprezentării de gen și pe locul rușinos 113 în lume. Legea pe care o propunem în favoarea reprezentării mai echilibrate de gen, de cel puțin 30% bărbați și femei, la alegerile locale și parlamentare produce rezultate mai bune în dezvoltarea umană și pentru calitatea vieții la nivel local și central. Țările care au rezolvat această problemă sunt mai puțin corupte și au un PIB pe locuitor mai mare. 15 state au legiferat cotele de gen în Europa și 88 în lume.

Meritocrația se împletește foarte bine cu cotele de gen, nu se exclud una pe alta. Faptul că acum avem 90% decidenți bărbați nu are nicio legătură cu competențele. Peste 70% din absolvenții de studii superioare în științele guvernanței (educație, sănătate, drept, economie, administrație publică, științe politice, comunicare etc.) sunt femei. În totalul absolvenților de studii superioare în general 54% sunt femei și 46% bărbați. Aceste talente umane nu mai trebuie irosite. Nu sunt de vină votanții că avem atât de puține femei, ci partidele politice care decid listele de candidați. La ultimele alegeri ponderea candidatelor în total candidați s-a suprapus cu ponderea aleselor în total aleși. Așadar, e nevoie de o lege prin care listele electorale, care nu includ cel puțin o treime bărbați și o treime femei, să fie respinse.

Mi-aș fi dorit să nu fie nevoie de o lege, dar istoria ne-a dovedit că ea se impune. Nu-mi doresc niciun parlament cu 90% femei și 10% bărbați. Propunerea noastră de lege, susținută de peste 150 de parlamentari, domni și doamne din toate partidele politice, ne protejează de aceste aberații în reprezentarea politică de gen. Sper să scăpăm cât mai mulți și cât mai repede de complexele nocive ale misoginiei.”

Ceea ce nu inteleg este urmatorul lucru: promovam femeia pentru ca este femeie sau promovam un om pentru ca este competent? Eu nu cred ca in Romania femeia este impiedicata de catre legislatia in vigoare sa participe la viata politica, sa-si asume responsabilitati sau sa detina functii de conducere etc. Exista exemple, exemple reale care demonstreaza acest lucru.

„Nu-mi doresc niciun parlament cu 90% femei și 10% bărbați.” – de aici se vede ca felul in care sunt stabilite aceste cote obligatorii nu are niciun fundament stiintific. Si, de fapt, intreaga teorie a cotelor obligatorii de gen e nejustificata la noi. Pentru ca la noi legislatia nu impune persecutii la adresa femeii.

De fapt e vorba de promovari pe criterii de sex: pentru ca e femeie, de aceea o promovam! Asta e ideea principala. In detrimentul competentei! Proasta, neproasta, buna sau ne-buna ( 😆 ), trebuie sa fie acolo, in Parlament, pentru ca e femeie! Si in felul acesta care e valoarea care se adauga? Niciuna! Doar un populism demn de o cauza mai buna.

Andreea Paul spunea ca e o propunere de directiva europeana (Viviane Reding, din cate am inteles, ar fi sustinatoarea infocata) ca sa existe cote obligatorii de gen pentru companiile listate la bursa. Deci statul, prin lege, sa-ti impuna cate femei sa ai in conducerea companiei. Dupa cum se vede, fascismul, comunismul e la el acasa in Europa. Asta n-ar fi de miare, am avut doar nume ilustre: Mussolini, Ceausescu etc. Ceea ce e ingrozitor e ca intre un barbat competent si o femeie de o competenta indoielnica eu trebuie s-o aleg pe EA in conducere ca sa indeplinesc cota de gen si sa respect legislatia. Bine ca nu s-a votat o asemenea directiva! Pentru ca o asemenea directiva nu ma lasa sa-mi maximizez profitul si ma obliga sa actionez in defavoarea propriilor mei angajati!

Un raspuns pentru domnul consilier Iulian Fota

In ultimul Joc de Putere al lui Rares Bogdan, Dl. Fota a pus o problema: cum se poate realiza unirea cu Republica Moldova?

Ca sa raspundem la aceasta intrebare, sa vedem ce o impiedica sa se realizeze. Si aici trebuie analizat cum e statul din Republica Moldova si spre ce se indreapta preferintele electoratului.

Dl. Fota are o viziune oarecum catastrofica, domnia sa crezand ca unirea Romaniei cu Republica Moldova va atrage un razboi intre Romania si Rusia. Interesant este ca pana sa ajungem la Rusia cu analiza, sunt mai aproape alte cauze care impiedica unirea.

Care ar fi acestea?

In primul rand si in primul rand e vorba de situatia interna din Republica Moldova. Care are o viata politica dominata de socialisti si comunisti, de fapt de comunisti care sunt pro rusi. Dl. Fota a pus bine problema: intai trebuie sa vrea ei, moldovenii! Insa acolo sunt oameni precum Renato Usatîi, Igor Dodon si Vladimir Voronin de asemenea…

Subordonati Kremlinului.

E de ajuns sa ne uitam pe structura Parlamentului si sa privim la rezultatul recentelor alegeri ca sa ne dam seama. Partidul Socialistilor, Partidul Comunistilor si Partidul Democrat, al lui Marian Lupu si al lui Vlad Plahotniuc, care de fapt e tot socialist. Care, de fapt, e tot comunist. Astea sunt pe primele locuri.

De ce voteaza populatia asa? Dar la noi de ce populatia voteaza majoritar cu PSD? 😉 Atat in Romania cat si in Republica Moldova in mediul rural se voteaza puternic cu stanga. Vi-l imaginati pe Dorin Chirtoaca avand succes la tara, in Republica Moldova? Lui Mihai Ghimpu, presedintele Partidului Liberal din Rep. Moldova, i-au spart capul, in altercatiile politice care au avut loc ieri… La noi nu prea se intampla astfel de lucruri pentru ca intervine legea! Insa uitati-va cum in fruntea PSD e un condamnat penal cu suspendare, cu un dispret total fata de lege si fata de democratie! Cu toate acestea PSD e votat in proportii majoritare in mediul rural. Mai trist este ca PNL ii tine hangul.

Republica Moldova nu e un stat esuat. Nici Romania nu e un stat esuat.

Si atunci eu va intreb si ma intreb: cum s-ar putea numi astfel de state, ca Romania, Republica Moldova, unde populatia voteaza majoritar partide comuniste?

Sa lasam putin Moscova in pace.

Stau si va intreb si ma intreb: cum s-ar putea numi astfel de state, ca Romania, Republica Moldova, unde nu se fac reforme in sensul economiei de piata libera?

In Romania de azi tinerii vor sa lucreze in sectorul de stat, nu in cel privat, pentru ca lefurile sunt mai mari in sectorul de stat fata de cel privat.

Si atunci se mai pune o intrebare: astfel de state, bazate pe structuri oligarhice (in Romania, e adevarat, acestea au mai slabit, dar nu de tot!) de tip comunistoid se pot oare unii?

Daca in Republica Moldova unirea cu Romania ar fi sustinuta si dorita de populatie, cred ca ar deveni in scurt timp realitate. Ar fi necesar un referendum in care oamenii sa-si exprime in mod liber dorinta. Spun liber pentru ca nu trebuie sa fie sub nicio forma cum au facut rusii in Crimeea: referendum de unire cu trupele ruse acolo. Ci liber! Atunci rusii nu vor mai avea nimic de obiectat si unirea se va realiza!

Cel mai greu lucru este realizarea efectiva a unirii. Odata realizata unirea, restul va veni de la sine.

Ianuarie 21, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Amalgam

Pe teme economice

Avem o economie cu o competitivitate foarte scazuta, cresterile economice, desi exista in ultima vreme, sunt mici… Ma gandeam la ce spunea Milton Friedman despre profit, vazand in obtinerea profitului lucrul cel mai important. Voi pune aici un articol (pentru ca vreau sa-l am pe blog!) din 1970 – v. aici:

„The Social Responsibility of Business is to Increase its Profits

by Milton Friedman

The New York Times Magazine, September 13, 1970. Copyright @ 1970 by The New York Times Company.

When I hear businessmen speak eloquently about the „social responsibilities of business in a free-enterprise system,” I am reminded of the wonderful line about the Frenchman who discovered at the age of 70 that he had been speaking prose all his life. The businessmen believe that they are defending free en­terprise when they declaim that business is not concerned „merely” with profit but also with promoting desirable „social” ends; that business has a „social conscience” and takes seriously its responsibilities for providing em­ployment, eliminating discrimination, avoid­ing pollution and whatever else may be the catchwords of the contemporary crop of re­formers. In fact they are–or would be if they or anyone else took them seriously–preach­ing pure and unadulterated socialism. Busi­nessmen who talk this way are unwitting pup­pets of the intellectual forces that have been undermining the basis of a free society these past decades.

The discussions of the „social responsibili­ties of business” are notable for their analytical looseness and lack of rigor. What does it mean to say that „business” has responsibilities? Only people can have responsibilities. A corporation is an artificial person and in this sense may have artificial responsibilities, but „business” as a whole cannot be said to have responsibilities, even in this vague sense. The first step toward clarity in examining the doctrine of the social responsibility of business is to ask precisely what it implies for whom.

Presumably, the individuals who are to be responsible are businessmen, which means in­dividual proprietors or corporate executives. Most of the discussion of social responsibility is directed at corporations, so in what follows I shall mostly neglect the individual proprietors and speak of corporate executives.

In a free-enterprise, private-property sys­tem, a corporate executive is an employee of the owners of the business. He has direct re­sponsibility to his employers. That responsi­bility is to conduct the business in accordance with their desires, which generally will be to make as much money as possible while con­forming to the basic rules of the society, both those embodied in law and those embodied in ethical custom. Of course, in some cases his employers may have a different objective. A group of persons might establish a corporation for an eleemosynary purpose–for exam­ple, a hospital or a school. The manager of such a corporation will not have money profit as his objective but the rendering of certain services.

In either case, the key point is that, in his capacity as a corporate executive, the manager is the agent of the individuals who own the corporation or establish the eleemosynary institution, and his primary responsibility is to them.

Needless to say, this does not mean that it is easy to judge how well he is performing his task. But at least the criterion of performance is straightforward, and the persons among whom a voluntary contractual arrangement exists are clearly defined.

Of course, the corporate executive is also a person in his own right. As a person, he may have many other responsibilities that he rec­ognizes or assumes voluntarily–to his family, his conscience, his feelings of charity, his church, his clubs, his city, his country. He ma}. feel impelled by these responsibilities to de­vote part of his income to causes he regards as worthy, to refuse to work for particular corpo­rations, even to leave his job, for example, to join his country’s armed forces. Ifwe wish, we may refer to some of these responsibilities as „social responsibilities.” But in these respects he is acting as a principal, not an agent; he is spending his own money or time or energy, not the money of his employers or the time or energy he has contracted to devote to their purposes. If these are „social responsibili­ties,” they are the social responsibilities of in­dividuals, not of business.

What does it mean to say that the corpo­rate executive has a „social responsibility” in his capacity as businessman? If this statement is not pure rhetoric, it must mean that he is to act in some way that is not in the interest of his employers. For example, that he is to refrain from increasing the price of the product in order to contribute to the social objective of preventing inflation, even though a price in crease would be in the best interests of the corporation. Or that he is to make expendi­tures on reducing pollution beyond the amount that is in the best interests of the cor­poration or that is required by law in order to contribute to the social objective of improving the environment. Or that, at the expense of corporate profits, he is to hire „hardcore” un­employed instead of better qualified available workmen to contribute to the social objective of reducing poverty.

In each of these cases, the corporate exec­utive would be spending someone else’s money for a general social interest. Insofar as his actions in accord with his „social responsi­bility” reduce returns to stockholders, he is spending their money. Insofar as his actions raise the price to customers, he is spending the customers’ money. Insofar as his actions lower the wages of some employees, he is spending their money.

The stockholders or the customers or the employees could separately spend their own money on the particular action if they wished to do so. The executive is exercising a distinct „social responsibility,” rather than serving as an agent of the stockholders or the customers or the employees, only if he spends the money in a different way than they would have spent it.

But if he does this, he is in effect imposing taxes, on the one hand, and deciding how the tax proceeds shall be spent, on the other.

This process raises political questions on two levels: principle and consequences. On the level of political principle, the imposition of taxes and the expenditure of tax proceeds are gov­ernmental functions. We have established elab­orate constitutional, parliamentary and judicial provisions to control these functions, to assure that taxes are imposed so far as possible in ac­cordance with the preferences and desires of the public–after all, „taxation without repre­sentation” was one of the battle cries of the American Revolution. We have a system of checks and balances to separate the legisla­tive function of imposing taxes and enacting expenditures from the executive function of collecting taxes and administering expendi­ture programs and from the judicial function of mediating disputes and interpreting the law.

Here the businessman–self-selected or appointed directly or indirectly by stockhold­ers–is to be simultaneously legislator, execu­tive and, jurist. He is to decide whom to tax by how much and for what purpose, and he is to spend the proceeds–all this guided only by general exhortations from on high to restrain inflation, improve the environment, fight poverty and so on and on.

The whole justification for permitting the corporate executive to be selected by the stockholders is that the executive is an agent serving the interests of his principal. This jus­tification disappears when the corporate ex­ecutive imposes taxes and spends the pro­ceeds for „social” purposes. He becomes in effect a public employee, a civil servant, even though he remains in name an employee of a private enterprise. On grounds of political principle, it is intolerable that such civil ser­vants–insofar as their actions in the name of social responsibility are real and not just win­dow-dressing–should be selected as they are now. If they are to be civil servants, then they must be elected through a political process. If they are to impose taxes and make expendi­tures to foster „social” objectives, then politi­cal machinery must be set up to make the as­sessment of taxes and to determine through a political process the objectives to be served.

This is the basic reason why the doctrine of „social responsibility” involves the acceptance of the socialist view that political mechanisms, not market mechanisms, are the appropriate way to determine the allocation of scarce re­sources to alternative uses.

On the grounds of consequences, can the corporate executive in fact discharge his al­leged „social responsibilities?” On the other hand, suppose he could get away with spending the stockholders’ or customers’ or employees’ money. How is he to know how to spend it? He is told that he must contribute to fighting inflation. How is he to know what ac­tion of his will contribute to that end? He is presumably an expert in running his company–in producing a product or selling it or financing it. But nothing about his selection makes him an expert on inflation. Will his hold­ ing down the price of his product reduce infla­tionary pressure? Or, by leaving more spending power in the hands of his customers, simply divert it elsewhere? Or, by forcing him to produce less because of the lower price, will it simply contribute to shortages? Even if he could an­swer these questions, how much cost is he justi­fied in imposing on his stockholders, customers and employees for this social purpose? What is his appropriate share and what is the appropri­ate share of others?

And, whether he wants to or not, can he get away with spending his stockholders’, cus­tomers’ or employees’ money? Will not the stockholders fire him? (Either the present ones or those who take over when his actions in the name of social responsibility have re­duced the corporation’s profits and the price of its stock.) His customers and his employees can desert him for other producers and em­ployers less scrupulous in exercising their so­cial responsibilities.

This facet of „social responsibility” doc­ trine is brought into sharp relief when the doctrine is used to justify wage restraint by trade unions. The conflict of interest is naked and clear when union officials are asked to subordinate the interest of their members to some more general purpose. If the union offi­cials try to enforce wage restraint, the consequence is likely to be wildcat strikes, rank­-and-file revolts and the emergence of strong competitors for their jobs. We thus have the ironic phenomenon that union leaders–at least in the U.S.–have objected to Govern­ment interference with the market far more consistently and courageously than have business leaders.

The difficulty of exercising „social responsibility” illustrates, of course, the great virtue of private competitive enterprise–it forces people to be responsible for their own actions and makes it difficult for them to „exploit” other people for either selfish or unselfish purposes. They can do good–but only at their own expense.

Many a reader who has followed the argu­ment this far may be tempted to remonstrate that it is all well and good to speak of Government’s having the responsibility to im­pose taxes and determine expenditures for such „social” purposes as controlling pollu­tion or training the hard-core unemployed, but that the problems are too urgent to wait on the slow course of political processes, that the exercise of social responsibility by busi­nessmen is a quicker and surer way to solve pressing current problems.

Aside from the question of fact–I share Adam Smith’s skepticism about the benefits that can be expected from „those who affected to trade for the public good”–this argument must be rejected on grounds of principle. What it amounts to is an assertion that those who favor the taxes and expenditures in question have failed to persuade a majority of their fellow citizens to be of like mind and that they are seeking to attain by undemocratic procedures what they cannot attain by democratic proce­dures. In a free society, it is hard for „evil” people to do „evil,” especially since one man’s good is another’s evil.

I have, for simplicity, concentrated on the special case of the corporate executive, ex­cept only for the brief digression on trade unions. But precisely the same argument ap­plies to the newer phenomenon of calling upon stockholders to require corporations to exercise social responsibility (the recent G.M crusade for example). In most of these cases, what is in effect involved is some stockholders trying to get other stockholders (or customers or employees) to contribute against their will to „social” causes favored by the activists. In­sofar as they succeed, they are again imposing taxes and spending the proceeds.

The situation of the individual proprietor is somewhat different. If he acts to reduce the returns of his enterprise in order to exercise his „social responsibility,” he is spending his own money, not someone else’s. If he wishes to spend his money on such purposes, that is his right, and I cannot see that there is any ob­jection to his doing so. In the process, he, too, may impose costs on employees and cus­tomers. However, because he is far less likely than a large corporation or union to have mo­nopolistic power, any such side effects will tend to be minor.

Of course, in practice the doctrine of social responsibility is frequently a cloak for actions that are justified on other grounds rather than a reason for those actions.

To illustrate, it may well be in the long run interest of a corporation that is a major employer in a small community to devote resources to providing amenities to that community or to improving its government. That may make it easier to attract desirable employees, it may reduce the wage bill or lessen losses from pilferage and sabotage or have other worthwhile effects. Or it may be that, given the laws about the deductibility of corporate charitable contributions, the stockholders can contribute more to chari­ties they favor by having the corporation make the gift than by doing it themselves, since they can in that way contribute an amount that would otherwise have been paid as corporate taxes.

In each of these–and many similar–cases, there is a strong temptation to rationalize these actions as an exercise of „social responsibility.” In the present climate of opinion, with its wide spread aversion to „capitalism,” „profits,” the „soulless corporation” and so on, this is one way for a corporation to generate goodwill as a by-product of expenditures that are entirely justified in its own self-interest.

It would be inconsistent of me to call on corporate executives to refrain from this hyp­ocritical window-dressing because it harms the foundations of a free society. That would be to call on them to exercise a „social re­sponsibility”! If our institutions, and the atti­tudes of the public make it in their self-inter­est to cloak their actions in this way, I cannot summon much indignation to denounce them. At the same time, I can express admiration for those individual proprietors or owners of closely held corporations or stockholders of more broadly held corporations who disdain such tactics as approaching fraud.

Whether blameworthy or not, the use of the cloak of social responsibility, and the nonsense spoken in its name by influential and presti­gious businessmen, does clearly harm the foun­dations of a free society. I have been impressed time and again by the schizophrenic character of many businessmen. They are capable of being extremely farsighted and clearheaded in matters that are internal to their businesses. They are incredibly shortsighted and muddle­headed in matters that are outside their businesses but affect the possible survival of busi­ness in general. This shortsightedness is strikingly exemplified in the calls from many businessmen for wage and price guidelines or controls or income policies. There is nothing that could do more in a brief period to destroy a market system and replace it by a centrally con­trolled system than effective governmental con­trol of prices and wages.

The shortsightedness is also exemplified in speeches by businessmen on social respon­sibility. This may gain them kudos in the short run. But it helps to strengthen the already too prevalent view that the pursuit of profits is wicked and immoral and must be curbed and controlled by external forces. Once this view is adopted, the external forces that curb the market will not be the social consciences, however highly developed, of the pontificating executives; it will be the iron fist of Government bureaucrats. Here, as with price and wage controls, businessmen seem to me to reveal a suicidal impulse.

The political principle that underlies the market mechanism is unanimity. In an ideal free market resting on private property, no individual can coerce any other, all coopera­tion is voluntary, all parties to such coopera­tion benefit or they need not participate. There are no values, no „social” responsibilities in any sense other than the shared values and responsibilities of individuals. Society is a collection of individuals and of the various groups they voluntarily form.

The political principle that underlies the political mechanism is conformity. The indi­vidual must serve a more general social inter­est–whether that be determined by a church or a dictator or a majority. The individual may have a vote and say in what is to be done, but if he is overruled, he must conform. It is appropriate for some to require others to contribute to a general social purpose whether they wish to or not.

Unfortunately, unanimity is not always feasi­ble. There are some respects in which conformity appears unavoidable, so I do not see how one can avoid the use of the political mecha­nism altogether.

But the doctrine of „social responsibility” taken seriously would extend the scope of the political mechanism to every human activity. It does not differ in philosophy from the most explicitly collectivist doctrine. It differs only by professing to believe that collectivist ends can be attained without collectivist means. That is why, in my book Capitalism and Freedom, I have called it a „fundamentally subversive doctrine” in a free society, and have said that in such a society, „there is one and only one social responsibility of business–to use it resources and engage in activities designed to increase its profits so long as it stays within the rules of the game, which is to say, engages in open and free competition without deception or fraud.””

Insa pentru asta – obtinerea profitului si maximizarea lui – trebuie cel putin doua lucruri:

  1. sa ai posibilitatea sa realizezi asta si
  2. sa ai competenta s-o faci

Intr-o intreprindere de stat n-ai posibilitatea

Cazul Bodnariu

Romania Libera

Patriarhia Română, preocupată de cazul Bodnariu

Se arata ca:

„Patriarhia Română susţine că, în cazul Bodnariu, rolul familiei trebuie să rămână prioritar în creşterea copiilor şi consideră că o analiză obiectivă a autorităţilor din Norvegia ar putea duce la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut.

„Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene. Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul”, se arată într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia ar puta duce la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut. „Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină”, a precizat Patriarhia Română.

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

La solicitarea MAE, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a dispus efectuarea unei anchete sociale în urma căreia a decis să propună părţii norvegiene integrarea copiilor în familia biologică extinsă a tatălui, în România. Întreaga documentaţie pusă la dispoziţie de ANPDCA a fost transmisă, în regim de urgenţă, prin intermediul Ambasadei României la Oslo, tuturor autorităţilor norvegiene relevante (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, Serviciul local de Protecţie a Copilului), precum şi avocatului care reprezintă familia, pentru a fi utilizată în cadrul procedurii judiciare aflate pe rolul instanţelor locale.

O delegaţie parlamentară formată din membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării intenționează să facă o vizită în Norvegia în perioada 18-22 ianuarie pentru a discuta cazul familiei Bodnariu.”

În Norvegia, copii din 11 familii de români au fost preluați de Barnevernet, afirmă Mircea Dolha

Se arata ca:

„Deputatul Mircea Dolha ( PNL), vicepreședinte al Comisiei pentru românii din afara granițelor, a declarat, sâmbătă că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii au fost preluați de către Barnevernet, însă doar șapte au fost de acord să discute cu membrii delegației parlamentare care urmează să se deplaseze la Oslo săptămâna viitoare.

„Știm că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii ar fi fost preluați de Barnevernet, iar dintre acestea doar șapte familii se vor întâlni cu noi, printre care se află și familiile Nan și Bodnariu. Nu știm încă motivul refuzului celorlalte patru familii care nu doresc să se întâlnească cu delegația din România”, a spus Mircea Dohla, potrivit Agerpres.

Deputatul liberal a susținut că, în cazul care Barnevernet va dovedi că familiile n-au respectat legislația norvegiană, vinovații trebuie să răspundă.

„Dacă se constată că au fost făcute greșeli, atunci să se aplice legile regatului norvegian și cei vinovați să fie trași la răspundere, dar drepturile copiilor să fie respectate. Să rămână împreună, nu despărțiți, să nu fie trimiși în locuri necunoscute. Pot fi încredințați unor aparținători ai familiei sau chiar repatriați, să poată să-și vadă periodic părinții biologici”, a precizat Mircea Dolha.

El a subliniat că delegația parlamentară așteaptă dovezi convingătoare privind situația copiilor preluați de autoritățile norvegiene.

„Avem nevoie de explicații cât mai convingătoare asupra celor două cazuri cunoscute. Dacă până ieri (vineri — n.r.) toată lumea spunea ca Barnevernet-ul este un serviciu cu care nu se poate lua legătura, nu dă niciodată informații, are independență și putere totală etc, acest mit a căzut. Și este și meritul acestei comisii parlamentare. Barnevernet a făcut foarte bine că începe să dea aceste lămuriri și era și mai bine dacă o făcea mai demult pentru a nu se ajunge în situația de a lăsa să planeze diverse suspiciuni asupra procedurilor sale și să nu mai fie necesară deplasarea unei delegații parlamentare a Comisiei pentru comunitățile de români aflate în afara granițelor României din Camera Deputaților în Norvegia”, a punctat Mircea Dolha.”

Voi ce parere aveti de chestiunea asta?

Norvegia nu e o tara membra UE. Intr-un fel ii inteleg: ei n-au vrut sa faca parte din Uniunea Europeana. Ca n-au nevoie de asa ceva. E vorba de o tara dezvoltata, PIB-ul/loc. e foarte ridicat. De asemenea n-am auzit ca vreun norvegian sa cauzeze sau sa faca vreo problema in Romania. Eu cel putin inteleg ca nordicii sunt mai aparte decat altii. Inteleg si faptul ca un om care se duce intr-o tara straina trebuie sa respecte legislatia din acea tara. Insa iata ce se intampla: astia iti fura copilul. Din punctul lor de vedere e ok. Nu e vorba doar de cazul Bodnariu – observati ca sunt 11 familii puse in aceeasi situatie! Ce a facut pana acum Statul Roman, Ministerul de Externe? Bine ca macar acum s-au gandit sa faca ceva.

Mie mi se pare ca Ministerul de Externe ar trebui sa faca pe saitul sau atentionari de calatorie sau sedere cu privire la anumite tari si sa recomande cetatenilor romani sa le ocoleasca pe cat posibil. Printre aceste tari s-ar putea afla foarte bine si Norvegia! Eu am impresia ca oamenii acestia, romani ce traiesc acolo, habar nu au avut de incalcarile grave ale drepturilor omului – practica curenta in Norvegia. Auziti:

„Dacă până ieri (vineri — n.r.) toată lumea spunea ca Barnevernet-ul este un serviciu cu care nu se poate lua legătura, nu dă niciodată informații, are independență și putere totală etc, acest mit a căzut.”

Pe de alta parte, daca asa sunt nordicii, n-are atunci dreptate Angela Merkel ca a permis sa intre in Germania atat de multi imigranti din Orientul Mijlociu si Africa? D-na. Merkel a si spus ca daca Germania nu-i primeste atunci nu e tara dansei. Aluzia la crimele nazismului e destul de limpede. Si cum poti sa le scoti rasismul si nazismul din cap? Ganditi-va cat de inedit este ca o germanca sa fie violata de un sirian! Nu e violata de un finlandez, ci de un sirian sau libanez! 😉 De Anul Nou, la Koln, baietii astia imigranti se uitau dupa fete. Le-au mai acostat pe cate unele, le-au pipait pe fund, pe picioare… 😉

Imigrantii acestia au sosit si in Suedia. Adevarul e ca traim vremuri interesante si… cel putin ciudate…

Ziare.com

Politiei suedeze i s-a interzis sa ofere descrierea infractorilor, ca sa nu fie acuzata de rasism

Se arata ca:

Politia suedeza nu mai are voie sa ofere descrirea infractorilor sau celor suspectati de infractiuni, de teama ca afirmatiile ar putea fi considerate rasiste.

Politistii din Stockholm au primit un mail intern, in care sunt instruiti sa se abtina de la descrieri in care se fac mentionari legate de rasa si nationalitate, anunta The Independent, care citeaza site-ul de stiri Speisa.

Jurnalistii de la Svenska Dagbadet au vazut acest email, iar in acesta se mentioneaza ca referirile la nicio persoana – indiferent ca a fost implicata intr-un accident in trafic sau ca e acuzata de crime – nu ar trebui sa mai contina informatiile mentionate mai sus.

Interdictia, datata cu 15 septembrie, este deja aplicata.

Informatiile apar in contextul in care a iesit la iveala faptul ca politia suedeza nu a facut publice multe cazuri de agresiuni sexuale care au avut loc la doua festivaluri de muzica din Stockholm, in august 2014 si 2015, acestea avand ca autori in majoritate tineri refugiati veniti in Suedia fara parinti.

Politia suedeza, in centrul unui imens scandal – Recunoaste ca nu a facut publice agresiuni sexuale ale azilantilor

Politia a demarat deja o ancheta interna, iar zilele trecute s-a facut si o prima aestare legata de agresiunile sexuale – un minor in varsta de 15 ani. Nu s-a specificat insa daca acesta este sau nu refugiat si nici tara de origine.”

Adica de ce „sa se abtina de la descrieri in care se fac mentionari legate de rasa si nationalitate”? Adica sa-i acopere pe infractori? De ce acesti imigranti trebuie derobati astfel de responsabilitate?

De observat ca romanii nu fac nimic in comparatie cu acesti imigranti. Romania e o tara membra a UE, insa romanii ce au mers la munca in interiorul UE au fost prezentati in repetate randuri aproape in exclusivitate la modul negativ! O campanie orchestrata excelent ca sa faca o propaganda cat mai negativa romanilor si Romaniei. Uitati-va la acesti imigranti care nu sunt din spatiul UE: primiti masiv, uitati-va ce fac. Concluzia: „Politia suedeza nu mai are voie sa ofere descrirea infractorilor sau celor suspectati de infractiuni, de teama ca afirmatiile ar putea fi considerate rasiste„, iar Romania nu e primita in Spatiul Schengen!

Interesant este ca trebuie si noi sa-i primim pe acesti imigranti.

DE notat acest apel din partea PNL

Iata ce scrie Andreea Paul:

Fac un apel către cabinetul Cioloș pentru a adopta prin ordonanță de urgență alegerea primarilor în două tururi de scrutin

Se arata ca:

„Fac un apel către cabinetul Cioloș pentru a adopta prin ordonanță de urgență alegerea primarilor în două tururi de scrutin. E nevoie de legitimitate și reprezentativitate politică la următoarele alegeri locale.

Alegerea primarilor dintr-un singur tur înseamnă favorizarea partidelor mari. Or competiția și competența trebuie stimulată la nivelul administrației publice locale. Consider că această solicitare făcută pe ultima suta de metri trebuie asumată și decisă rapid de către actualul Guvern. Dacă în 3-4 săptămâni nu se corectează actuala legislație pentru alegerile locale, va rămâne în vigoare prevederea alegerilor dintr-un singur tur.

Ar fi fost bine să reușim în Parlament această corecție, dar PNL care a depus deja un proiect de lege pentru alegerile locale din două tururi este minoritar în prezent, iar PSD majoritar.”

Update

Referitor la ultimul punct al Amalgamului trebuie sa vedem un punct de vedere critic. Iata ce spune maestrul Ion Cristoiu:

PNL îi cere lui Dacian Cioloș să se sinucidă de trei ori!

Se arata ca:

„Conducerea PNL, reunită luni, 18 ianuarie 2016, după viscolul în timpul căruia Guvernul lui Dacian Cioloş a fost plecat din ţară, nu înainte de a o închide cu cheia, a decis să înainteze Guvernului tehnocrat propunerea de a modifica, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, Legea alegerilor locale, astfel încît primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin şi nu în unul.

Reamintim pentru cei pe cale de a fi traşi din nou pe sfoară de Partidul Meu al lui Klaus Iohannis.
Legea a fost votată la Senat şi la Camera Deputaţilor de o majoritate din care a făcut parte şi PNL.
Pe 20 iulie 2015, Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis.
Graba în votare şi promulgare şi-a avut temeiul în decizia CCR ca orice lege electorală să fie promulgată cu un an înainte de scrutin.

Alegerile locale din 2016 n-aveau cum fi împinse pînă-n toamnă.
Prin urmare, potrivit Constituției, dar și Comisiei de la Veneția, finele lui iulie 2015 era ultimul termen pînă la care Legea alegerilor locale putea fi promulgată.
La vremea respectivă, am fost un critic al negustoriei dintre PSD şi PNL prin care Parlamentul a votat alegerea primarilor într-un singur tur.

PNL a cerut ca preşedinţii Consiliilor judeţene să fie aleşi de Consiliu şi nu direct, ca pînă acum.
PSD a acceptat asta (cu greu, deoarece baronii PSD îşi bazau puterea pe votul popular) impunînd alegerea primarilor dintr-un singur tur.
Eu am considerat că alegerea în două tururi are patru mari avantaje:

  1. Dă o şansă partidelor mici, care pot negocia voturile între cele două tururi și prin asta pot dovedi electoratului lor că și ele contează.
  2. Prin implicarea în rezultatele turului doi a partidelor mici, o parte a electoratului realiza că votul său n-a fost zadarnic.
  3. Pune capăt uneia dintre realitățile postdecembriste care au dus la osificarea vieții politice, la corupție și la apariția baronilor locale: Mandatele nesfîrşite ale unor primari.
  4. Grație negocierilor dintre cele două tururi se crea posibilitatea ca în fruntea unor primării să vină oameni tineri.

PNL avea interesul unui singur tur de scrutin, luînd în calcul capitalul electoral al primarilor PDL în funcţie.
PNL a votat Legea.
PNL n-a contestat-o la CCR.
PNL nu i-a cerut lui Klaus Iohannis s-o retrimită Parlamentului spre reexaminare.
Din 20 iulie 2015 nu numai partidele, dar şi instituţiile de forţă ale României au activat pe baza acestei legi.
Deoarece pentru PNL cel mai mare pericol îl constituiau primarii de forţă ai PSD, Binomul SRI-DNA, pus în slujba Partidului Meu al Jupînului de la Cotroceni a declanşat Operațiunea de Poliție politică: Scoaterea din joc a primarilor PSD cu mari șanse de a fi realeși din primul tur pentru a face cale liberă unor pițifelnici din PNL.

A anunţat Sorin Oprescu că va candida pentru al treilea mandat? De îndată Binomul l-a înhăţat. Numai prin scoaterea din joc a lui Sorin Oprescu avea cît de cît șanse bila de popice Cristian Bușoi. Acum, cînd e sigur că Sorin Oprescu nu va mai candida, se constată pe neaşteptate că dosarul făcut de DNA are vicii de procedură.

Măi să fie!
Exact slăbiciunile pentru care automat orice judecător din lume îţi respinge Dosarul.
Dacă DNA vrea doar să șantajeze pe cineva pentru ca acesta să iasă din joc (politician, demnitar, jurnalist) i se strecoară în Dosar de către procurori, la ordin, o eroare grosolană de procedură. Una peste care nu poate trece nici măcar un judecător ofițer acoperit.

Proaspăt întoarsă din vacanță, Alina Gorghiu apelează, cum o face și Protectorul ei de la Cotroceni, la Mișcarea de stradă din 3 noiembrie 2015, acest 23 August 1944 al Regimului Iohannis.
Distinsa susține că protestatarii au cerut și scrutin în două tururi.
Mai întîi că protestarii cu pricina erau agitatorii MP și ai Partidului Metrou al Monicăi Macovei, cei mai activi de altfel.
Apoi, dacă asta a susținut Strada, ar fi fost normal ca PNL să se pună în mișcare pentru a modifica Legea încă din 4 noiembrie 2015 și nu să aștepte pînă în 18 ianuarie 2016, cînd sondajele dau un eșec binemeritat pentru PNL.

Între timp însă a apărut şi s-a afirmat Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu.
Alături de ALDE, MP se anunţă drept formaţiunea care va muşca din electoratul de Dreapta în primul tur.
Prin urmare, acum, la un an de la publicarea Legii în Monitorul Oficial, Scrutinul cu două tururi nu mai convine PNL.
Şi atunci PNL a socotit să ceară lui Dacian Cioloş modificarea Legii electorale prin Ordonanţă de Urgenţă.

Triplă sinucidere pentru Dacian Cioloş:
1) Desemnat premier al unui Guvern însărcinat cu asigurarea unor alegeri corecte, Dacian Cioloş, dacă dă Ordonanţa, devine principalul acuzat de crearea climatului pentru alegeri incorecte. Ce alegeri corecte sînt acelea în care unul dintre competitori schimbă după un an regulile jocului pentru că altfel nu cîştigă scrutinul?
2) Acceptînd propunerea PNL, Dacian Cioloş devine brusc din şeful Guvernului tehnocrat şeful Guvernului PNL. Comedia cu fustiţa tehnocrată ia sfîrşit. Guvernul se demască drept ceea ce e: Un Guvern PNL sub acoperire.
3) Guvernul Dacian Cioloş sfidează sloganul Un alt fel de politică.

Şmecherii cu alegerile astfel organizate încît să convină doar unui partid se întîlnesc cu duiumul în postdecembrism.
Prin Un alt fel de politică s-a înţeles curmarea acestor şmecherii.
Iată-le asumate de către Dacian Cioloş!

Marele, adevăratul şah e dat însă lui Liviu Dragnea.
Dacă se dă Ordonanţa de urgenţă, PSD e obligat să depună Moţiune de cenzură.
A nu face asta înseamnă pentru PSD sinucidere electorală curată.
Dacă PSD depune Moţiune de cenzură, Liviu Dragnea încalcă înţelegerea în schimbul căreia Procesul de la ICCJ i se amînă la infinit.
Prin urmare, Liviu Dragnea are de ales între propria sinucidere şi sinuciderea PSD.

N.B. Nu exclud posibilitatea ca Legea să fie modificată prin Ordonanță de Urgență.
Asta numai și numai dacă e de acord și PSD.
Dacă PSD refuză, a da o Ordonanță de urgență la somarea de către Partidul Meu al lui Klaus Iohannis nu înseamnă altceva decît încălcare grosolană a condiției de alegeri libere și corecte!”

Mie mi se pare o imoralitate sau, daca doriti, o lipsa de elementara etica din partea PNL ce nu face bine societatii romanesti: dupa ce ai votat si tu, impreuna cu adversarii tai politici, legea alegerii primarilor intr-un singur tur de scrutin, sa vii acum, dupa doar cateva luni, si sa ceri, cu lacrimi in ochi, desigur, premierului sa dea o ordonanta de urgenta s-o schimbe: primarii sa fie votati in doua tururi de scrutin…

Dar de asta ce parere aveti:

„Dacă DNA vrea doar să șantajeze pe cineva pentru ca acesta să iasă din joc (politician, demnitar, jurnalist) i se strecoară în Dosar de către procurori, la ordin, o eroare grosolană de procedură. Una peste care nu poate trece nici măcar un judecător ofițer acoperit.”?

Asta apropo de ce fel de stat avem…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Ianuarie 18, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii