Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ce nu inteleg la Coreea de Nord…

Romania Libera

VIDEO. Peninsula Coreea, în alertă de război. Rex Tillerson, la Consiliul de securitate al ONU: Statele Unite sunt pregătite să intervină militar împotriva Coreei de Nord, dacă diplomaţia va eşua. Rusia anunță că „utilizarea forței este inacceptabilă” | INFOGRAFIC

Se arata, printre altele, ca:

Statele Unite ale Americi vorcere, vineri, Consiliului de Securitate ONU să adopte noi sancţiuni economice contra Coreei de Nord, în contextul riscurilor nucleare şi balistice generate de regimul Kim Jong-un, relatează Associated Press. 

În acest context, secretatul de stat Rex Tillerson a cerut comunității internaţionale să amplifice presiunile asupra Coreei de Nord, avertizând că eşecul acestui demers ar putea fi „catastrofal” şi subliniind că Statele Unite sunt pregătite să intervină militar împotriva regimului de la Phenian.

„Toate opţiunile de reacţie la viitoare provocări trebuie să rămână disponibile. Acţiunile diplomatice şi financiare vor fi susţinute de intenţia contracarării agresiunii nord-coreene printr-o acţiune militară, dacă va fi necesar”, a atras atenţia Rex Tillerson, citat de CNN.

La rândul său, preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că preferă o soluţie diplomatică la criza nord-coreeană, avertizând însă că există şi riscul unui „conflict major”. „Există şi şanse să ajungem la un conflict major cu Coreea de Nord, absolut. Ne-ar plăcea să rezolvăm lucrurile diplomatic, dar este foarte dificil”, a spus Donald Trump într-un interviu acordat agenţiei Reuters.

Donald Trump a explicat că porneşte de la premisa că preşedintele nord-coreean, Kim Jong-Un, este raţional, observând însă că a preluat conducerea naţiunii fiind foarte tânăr.

„Avea 27 de ani. Tatăl lui a murit, a preluat conducerea regimului. Orice s-ar spune, acest lucru nu este uşor, mai ales la acea vârstă. Nu vreau să îi acord credit, nici să îl discreditez, eu spun doar că este ceva foarte dificil. Dacă este sau nu raţional, nu ştiu. Eu sper că este raţional”, a subliniat Trump.

De cealaltă parte, Rusia anunță că utilizarea forţei împotriva Coreei de Nord va fi „total inacceptabilă”. Avertizarea a fost făcută vineri seară de Administraţia Vladimir Putin, în contextul în care Statele Unite au evocat posibilitatea unei intervenţii militare.

Utilizarea forţei va fi total inacceptabilă„, a declarat Ghennadi Gatilov, adjunct al ministrului rus de Externe.

„Atitudinea beligerantă şi demonstraţiile de forţă au generat o situaţie în care întreaga lume se întreabă acum serios dacă va fi sau nu un război. Un pas prost-gândit sau interpretat greşit ar putea avea consecinţe groaznice şi lamentabile”, a spus Gatilov în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.



Cei o sută de senatori americani au participat miercuri seara în Clădirea Eisenhower de lângă Casa Albă la o reuniune de informare excepțională despre Coreea de Nord, în prezența șefilor militari, ai serviciilor de informații și ai diplomației.

Briefingul a fost condus de șeful Pentagonului, James Mattis, secretarul de Stat, Rex Tillerson, directorul serviciilor americane de informații, Dan Coats, și de generalul Joseph Dunford, șeful Statului Major Interarme.

Cei o sută de senatori americani au participat miercuri seara în Clădirea Eisenhower de lângă Casa Albă la o reuniune de informare excepțională despre Coreea de Nord, în prezența șefilor militari, ai serviciilor de informații și ai diplomației.

Briefingul a fost condus de șeful Pentagonului, James Mattis, secretarul de Stat, Rex Tillerson, directorul serviciilor americane de informații, Dan Coats, și de generalul Joseph Dunford, șeful Statului Major Interarme.

Ședință secretă

Senatorii și reprezentanții Administrației Trump au discutat, cu ușile închise, despre răspunsul pe care SUA trebuie să-l dea regimului stalinist din Coreea Nord, pe fondul tensiunilor provocate de testele nucleare și balistice. Răspunsul SUA trebuie să aibă trei dimensiuni: economică, diplomatică, și, nu în ultimul rând, militară.

Secretarul de Stat, Rex Tillerson, secretarul Apărării, James Mattis şi directorul serviciilor naţionale de informaţii au descris Coreea de Nord ca fiind „o ameninţare urgentă la adresa securităţii naţionale şi o prioritate în plan politic extern”.

Președintele Donald Trump a ordonat în urmă cu două săptămâni grupului de luptă al portavionului USS Carl Vinson sa navigheze spre peninsula Coreea, ca răspuns față de continuarea regimului de face teste balistice și nucleare, în ciuda repetatelor atenționări din partea comunității internaționale, ceea ce a dus la exarcebarea tensiunilor dintre Phenian și Washington.

Grupul USS Carl Vinson, însoțit și de două distrugătoare japoneze, Samidare și Ashigara, se află în apropiere de peninsula coreeană. Submarinul nuclear USS Michigan, cu 150 de rachete Tomahawk, a acostat deja în Coreea de Sud, unde se desfășoară și scutul antirachetă american THAAD.

Phenianul amenință că va scufunda „animalul scârbos”

Coreea de Nord a amenințat că va scufunda navele japoneze și portavionul USS Carl Vinson, pe care l-a comparat, conform limbajului „mitic” folosit de regim, cu „un animal scârbos”, care trebuie distrus cu o singură lovitură, pentru a demonstra uriașa forță militară a țării. Phenianul a sărbătorit marți 85 de ani de la fondarea Armatei Poporului Coreean, dar s-a abținut de la testarea nucleară anunțată, făcând doar un spectacol „grandios” de artilerie.

Secretarul american de Stat, Rex Tillerson, va condce, azi, o întâlnire ministerială a Consiliului de Securitate al ONU, în care se vor propune măsuri mai dure pentru Coreea de Nord, ce ar putea include embargo asupra petrolului, interzicerea companiei aeriene de stat, interceptarea vapoarelor de tip cargo şi sancţionarea băncilor chinezeşti sau a altora, care colaborează cu Phenianul. Însă pentru ca aceste măsuri să fie eficiente, este nevoie de sprijinul deplin al Chinei. Beijingul a cerut însă SUA să-și retragă scutul antirachetă și își întărește prezența navală în Marea Chinei de Sud. Aviația militară chineză se află în stare de alertă de luptă.

Moscova, Beijing comasează trupe la graniță

Și Moscova comasează trupe la granița, de 18 kilometri, cu Koreea de Nord. Trei trenuri transportând echipament militar greu au fost filmate în timp ce se deplasau în zona Vladivostok. Alte imagini arată elicoptere militare rusești și trupe îndreptându-se spre graniță.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov, a refuzat să facă precizări despre aceste mișcări militare, argumentând că „desfășurările de trupe nu sunt chestiuni publice”. „Fiecare țară răspunde la schimbările din situația internațională în așa fel, încât să își asigure propria securitate”, a declarat Peskov.

Tensiunea rămâne maximă în regiune, cu Japonia care și-a pus armata în stare de alertă de război.”

Mediafax

Shinzo Abe, premierul Japoniei: Testul balistic nord-coreean reprezintă o gravă ameninţare la adresa Japoniei

Decizia Coreei de Nord de a efectua un test balistic reprezintă o gravă ameninţare la adresa Japoniei, a declarat sâmbătă premierul japonez, Shinzo Abe, solicitând SUA şi Chine să menţină presiunea asupra Phenianului, informează Reuters.

Shinzo Abe a îndemnat anterior Phenianul să evite orice acţiune care ar putea fi percepută drept provocatoare de alte ţări.

”În pofida avertizărilor emise de comunitatea internaţională, Coreea de Nord a efectuat sâmbătă un test balistic. Aceasta este o gravă ameninţare la adresa ţării noastre. Este pur şi simplu inacceptabil. Condamnăm asemenea acte”, a spus Abe reporterilor.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a reacţionat, sâmbătă, pe Twitter, la lansarea rachetei testate de Coreea de Nord, afirmând că regimul de la Phenian a arătat lipsă de respect faţă de dorinţele Chinei. Acesta a afirmat că există posibilitatea unui conflict major cu statul nord-coreean.

Rusia şi China au avertizat la rândul lor împotriva folosirii forţei militare.

Incidentul intervine în contextul în care Consiliul de Securitate ONU tocmai a analizat cazul Coreei de Nord. Administraţia de la Washington a cerut intensificarea presiunilor internaţionale asupra regimului stalinist de la Phenian. Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a explicat că, în cazul în care presiunile diplomatice vor eşua, armata SUA este pregătită să intervină militar.

„Toate opţiunile de reacţie la viitoare provocări trebuie să rămână disponibile. Acţiunile diplomatice şi financiare vor fi susţinute de intenţia contracarării agresiunii nord-coreene printr-o acţiune militară, dacă va fi necesar”, a atras atenţia Rex Tillerson.”

In primul rand as spune ca in regiunea respectiva e un dezechilibru nuclear evident: avem doua tari – mari puteri – China si Rusia, posesoare de arme nucleare, la care adaugam Coreea de Nord si doua tari Coreea de Sud si Japonia care nu posed armament nuclear, dar ambele sunt amenitate de Coreea de Nord.

Pana acum, din 1953 incoace, din partea Chinei si Rusiei nu au fost probleme in regiune. Nici din partea Coreii de Nord n-au fost probleme, nici pe vremea lui Kim Il-sung si nici pe vremea lui Kim Jong-il, desi cel din urma a aratat o oarecare agresivitate fata de Coreea de Sud.

Greu de inteles de ce actualul lider stalinist de la Phenian, Kim Jong-un, duce o politica atat de belicoasa fata de vecinii sai – Coreea de Nord si Japonia – dar si fata de SUA: declaratii amenintatoare, comportament agresiv, teste cu rachete balistice indreptate impotriva Coreii de Sud si Japoniei si chiar impotriva SUA, program de constructie a armelor nucleare. Greu de inteles pentru ce o astfel de politica de parca ar vrea sa forteze un razboi in regiune prin riposta SUA si a aliatilor sai.

Al doilea lucru ce trebuie remarcat este pozitionarea „pacifista” a Chinei si Rusiei, impotriva folosirii fortei de catre SUA, ca si cum Coreea de Nord ar fi o tara pasnica, o tara care nu ameninta pe nimeni. Or, Coreea de Nord nu mai demult o tara pasnica, o tara care sa promoveze pacea in lume. Evident ca cererea Pekinului ca SUA sa-si retraga scutul antiracheta e una cat se poate de naiva in actualul context atat de ingrijorator si tensionat.

Un razboi poate izbucni. Insa e greu de inteles de ce Coreea de Nord doreste sa-l provoace… SUA nu va ataca Coreea de Nord decat in caz de necesitate. Rex Tillerson a evidentiat faptul ca amenintarile nucleare la adresa Coreei de Sud si Japoniei efectuate de regimul stalinist de la Phenian „sunt reale”.

Pe de alta parte, declaratiile „pacifiste” ale Chinei si Rusiei ar putea fi interpretate ca o posibila implicare intr-un razboi in fata unui atac justificat din partea SUA. Rusii au masat armata la granita de nord cu Coreea de Nord. Totusi, nu e clar daca se vor implica in razboi, atat Rusia cat si China. Cred ca, mai degraba, se tem de un conflict major la granita lor…

Insa chestiunea se pune asupra liderului nord-coreean, Kim Jong-un, un lider tanar, dar nu cred ca tineretea e cauza, desi s-ar putea… Un lider, oricat de optimist ar fi, actioneaza, ia decizii pe baza informatiilor primite. Toata aceasta atitudine extrem de belicoasa si extrem de optimista – „vom distruge animalul scarbos” – ce are la baza? Greu de spus in ce masura e informat corect Kim Jong-un… Obama a cautat sa-i intinda o mana, desi indirect, dar el a refuzat-o. Evident, la varsta pe care o are, 33 de ani, nu se poate vorbi de experienta. Cu atat mai mult o actiune abila de dezinformare ar putea avea sanse de succes.

O alta explicatie ar consta in faptul ca regimul politic de la Phenian este unul de teroare. Kim Jong-un e lider suprem – s-ar putea ca cei de pe langa el sa nu aiba curajul sa-i spuna adevarul – in regimurile dictatoriale se intampla. Coreea de Nord nu avea nevoie sa forteze lucrurile spre un razboi. De ce o face?

Liderul nord-coreean nu a intreprins nicio actiune diplomatica vizibila pe plan international pentru a convinge ca programul sau de constructie a armamantului nuclear e destinat unor scopuri defensive. Dar, de asemenea, ar trebui spus ca nu exista vreo amenintare vizibila la adresa Coreii de Nord. Coreea de Sud sau Japonia nu amenintau Coreea de Nord. Nivelul de alerta a fost marit odata cu inceperea programului nuclear de catre regimul de la Phenian, care nu s-a obosit in niciun fel sa-l explice. Dar a fost numai atat: ridicarea nivelului de alerta din partea SUA si a aliatilor sai.

Iata ce spune Donlad Trump:

Donald Trump: Coreea de Nord, lipsă de respect faţă de dorinţele Chinei când a lansat o rachetă. Rău!

Preşedintele SUA, Donald Trump, a reacţionat, sâmbătă, pe Twitter, la lansarea rachetei testate de Coreea de Nord, afirmând că regimul de la Phenian a arătat lipsă de respect faţă de dorinţele Chinei şi că apreciind că ceea ce a făcut este „rău”.

„Coreea de Nord a arătat lipsă de respect faţă de dorinţele Chinei şi faţă de foarte respectatul său preşedinte când a lansat azi o rachetă, deşi fără succes. Rău!”, a scris preşedintele SUA, Donald Trump, pe Twitter.

Armata nord-coreeană a efectuat, sâmbătă dimineaţă (în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, ora României), un test balistic, care pare să fi eşuat, anunţă surse citate de agenţia sud-coreeană Yonhap şi de postul american NBC.

„Coreea de Nord a lansat o rachetă neidentificată dintr-un poligon situat în zona Bukchang, în provincia Pyeongannam-do”, au declarat surse militare sud-coreene citate agenţia Yonhap.

Un oficial american a confirmat efectuarea unui test balistic de către Coreea de Nord, precizând, conform postului NBC, că acesta pare să fi eşuat.

Potrivit unui alt oficial american, citat de ABC News, racheta a parcurs 35-40 de kilometri şi a căzut în Marea Japoniei. Conform evaluărilor preliminare, este vorba de o rachetă de tip KN-17, lansată de pe o platformă mobilă. Se pare că racheta s-a prăbuşit în mare la câteva minute după lansare.

Comandamentul american din regiunea Pacific a transmis că este „la curent cu evenimentul”, fără a oferi detalii.

Incidentul intervine în contextul în care Consiliul de Securitate ONU tocmai a analizat cazul Coreei de Nord. Administraţia de la Washington a cerut intensificarea presiunilor internaţionale asupra regimului stalinist de la Phenian. Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a explicat că, în cazul în care presiunile diplomatice vor eşua, armata SUA este pregătită să intervină militar. „Toate opţiunile de reacţie la viitoare provocări trebuie să rămână disponibile. Acţiunile diplomatice şi financiare vor fi susţinute de intenţia contracarării agresiunii nord-coreene printr-o acţiune militară, dacă va fi necesar”, a atras atenţia Rex Tillerson.

Însă Rusia a avertizat că o intervenţie militară împotriva Coreei de Nord este „total inacceptabilă”.

La rândul său, China a transmis că nu poate soluţiona singură criza nord-coreeană.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că preferă o soluţie diplomatică la criza nord-coreeană, avertizând însă că există şi riscul unui „conflict major”. „Există şi şanse să ajungem la un conflict major cu Coreea de Nord, absolut. Ne-ar plăcea să rezolvăm lucrurile diplomatic, dar este foarte dificil”, a spus Donald Trump într-un interviu acordat agenţiei Reuters. Liderul de la Casa Albă a explicat că porneşte de la premisa că preşedintele nord-coreean, Kim Jong-Un, este raţional, observând însă că a preluat conducerea naţiunii fiind foarte tânăr. „Avea 27 de ani. Tatăl lui a murit, a preluat conducerea regimului. Orice s-ar spune, acest lucru nu este uşor, mai ales la acea vârstă. Nu vreau să îi acord credit, nici să îl discreditez, eu spun doar că este ceva foarte dificil. Dacă este sau nu raţional, nu ştiu. Eu sper că este raţional”, a subliniat Trump.

Regimul Kim Jong-Un a semnalat că ar putea efectua noi teste balistice şi nucleare. Administraţia Donald Trump a avertizat că ar putea interveni militar pentru contracararea acestor ameninţări, situaţie care ar putea genera un conflict militar regional.”

Daca ar fi sa facem o comparatie din punct de vedere strategic fata de Razboiul din Coreea din perioada 1950-1953, ar trebui sa spunem ca acum superioritatea militara americana e net superioara, fara dubii, fata de cea a Rusiei si a Chinei si, bineinteles, fata de cea a Coreii de Nord. Si in anii ’50 America detinea superioritatea, dar nu la modul atat de clar ca astazi. URSS avea, la randul ei, bomba atomica si suficiente resurse militare pentru a contracara SUA. China putea mobiliza o armata numeroasa. Insa acum tehnologia americana e indiscutabil superioara si lucrul asta face diferenta. De asemenea, China nu se afla in ipostaza de stat ostil fata de SUA, cum era atunci iar comunismul s-a prabusit in Europa de Est si Rusia (fosta URSS), asa ca nici Rusia si nici Vladimir Putin nu se afla in pozitia in care se aflau atunci URSS si Stalin. De aici rezulta faptul ca atat China cat si Rusia nu au cum sa sustina eficace regimul lui Kim Jong-un si nici nu cred ca-si doresc asta. Spre deosebire de Bashar al-Assad, Kim nu e omul Kremlinului. Phenianul e izolat pe plan international, ceea ce reprezinta, fara indoiala o carenta de ordin strategic a Coreii de Nord. Ar mai trebui precizat ca Programul Nuclear al Coreii de Nord a fost trasat inca din 1962, dar atat China cat si Rusia au refuzat a acorda ajutor Coreii de Nord in dezvoltarea armelor de distrugere in masa. Despre 2017 in Coreea de Nord va sugerez sa cititi aici. De asemenea, un articol foarte interesant semnat de Alexandru Grumaz in Adevarul – aici. Din ceea ce spune Alexandru Grumaz rezulta ca ne indreptam spre o confruntare, cu riscurile pe care le si mentioneaza in articolul sau. Strategic vorbind, chestiunea care se impune in discutie este de a opri regimul de la Phenian pana nu e prea tarziu. Dezvoltarea capacitatilor militare nucleare de catre un regim belicos si imprevizibil, cum e cel de la Phenian, va ingreuna situatia si va spori incertitudinile si amenintarile si ar putea determina chiar si actiunea acestuia. Regimul stalinist de la Phenian nu da semne ca ar dori vreo negociere sau o abordare pe cale diplomatica a situatiei si nici nu cred ca o va face. Insa un atac din partea SUA si al aliatilor trebuie mai intai sa tina cont de diminuarea la maximum posibil a riscurilor determinate de un raspuns nord-coreean, de pilda un atac asupra centralelor nucleare ale Coreii de Sud, peste 30 la numar.

Fara indoiala, o decizie din partea SUA se va lua pe baza informarilor date de serviciile secrete. Oficialii americani vorbesc despre „riscuri reale”, cum a facut-o Dl. Tillerson. Descurajarea Coreii de Nord este o componenta strategica esentiala. Chestiunea e ca, dupa parerea mea, lucrurile se pot precipita in masura in care situatia din zona continua sa se degradeze. Pentru ca in felul acesta se va ajunge la un punct critic.

SUA si Aliatii sai trebuie sa fie pregatiti in orice situatie.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Aprilie 29, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Donald Trump – pozitii de politica externa

Cred ca trebuie consemnate pentru ca sunt printre primele, daca nu chiar primele, pozitii politice de politica externa ale lui Donald Trump in calitate de Presedinte al SUA.

Romania Libera

Preşedintele Donald Trump laudă „munca fantastică” depusă de omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat, luni, că sprijină administraţia condusă de omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, despre care a spus că a realizat „o muncă fantastică” într-un context „foarte dificil”, și a promis o cooperare militară sporită între cele două țări, transmit agențiile internaționale de presă, potrivit Agerpres.

„Îl susținem puternic pe președintele al-Sissi (…) Susținem clar Egiptul și poporul egiptean. Aveți, atât în Statele Unite, cât și în mine, un mare prieten și un mare aliat”, a declarat Trump, din Biroul Oval, unde l-a primit pe președintele Egiptului, care efectuează prima sa vizită la Casa Albă de la sosirea la putere.

Această vizită a lui al-Sissi la Casa Albă este prima a unui președinte egiptean din anul 2009, menționează EFE.

Fost șef al armatei egiptene, care l-a destituit din funcție pe predecesorul său islamist, Mohamed Morsi, în 2013, înainte de a fi ales președinte un an mai târziu, Al-Sissi și-a exprimat dorința de a colabora strâns cu omologul său american la „o strategie eficace de luptă contra terorismului”.

Administrația Obama a înghețat ajutorul militar al SUA pentru Egipt în 2013, după destituirea președintelui islamist Mohamed Morsi și represiunea sângeroasă a partizanilor acestuia. Dar rolul de neevitat al Egiptului, cea mai populată dintre țările arabe, a împins Casa Albă spre o destindere a poziției sale, în 2015, chiar dacă relațiile au rămas dificile.”

Trump este decis să rezolve militar problema Coreii de Nord. Consiliul pentru Securitate Națională a completat o listă de „opțiuni”

„Președintele american, Donald Trump, este decis să rezolve singur problema nord-coreeană, fără ajutorul Chinei, citează Financial Times.

Declarațiile au fost făcute cu câteva zile înainte de vizita președintelui chinez, Xi Jinping, pe care Trump îl va primi, joi și vineri, la reședința sa din Mar-a-Lago, în sudul Floridei. Pe agenda discuțiilor, Coreea de Nord este în topul listei. La fel de importantă va fi disputa teritorială din Marea Chinei de Sud, Trump declarând în repetate rânduri că se opune acapararea unor insule de către China, avertisment de care Beijing-ul nu a ținut cont.

Lista „to do” include și presiuni pentru China

„China are o mare influență asupra Coreii de Nord. Și China poate hotărî dacă ne va ajuta în această problemă sau nu. Dacă ne va ajuta, va fi foarte bine pentru China, dacă nu ne va ajuta, nu va fi bine pentru nimeni”, a declarat Trump.

Președintele american a avut o consfătuire cu responsabilii pe probleme de securitate națională, care au completat o listă cu opțiunile SUA pentru a contracara programul de rachete posibil nucleare ale Coreii de Nord. Lista conține o serie de măsuri economice și militare împotriva Coreii, precum și „recomandări de presiune” din partea vecinului „tolerant”, China. Acestea din urmă vor fi discutate în timpul vizitei lui Xi Jimping. „În cazul în care China nu va rezolva problema Coreii de Nord, vom face noi acest lucru”, a declarat președintele american.

Ambasadorul american la ONU, Nikki Haley, a făcut cunoscut mai devreme în cursul aceleiași zile că Statele Unite intenționează să pună presiune pe China pentru ca aceasta să acționeze împotriva cursei înarmării nucleare a Coreii de Nord. „Singura țară care poate stopa Coreea de Nord este China și ei o știu. Ei trebuie să acționeze și noi vom continua să punem presiune pe China pentru a acționa”, a afirmat Nikki Haley într-un interviu pentru canalul de televiziune ABC.

Lovitură preventivă

Președintele american, Donald Trump, postase pe contul său de Twitter că întâlnirea cu Xi Jinping va fi foarte dificilă, în special din cauza diferendelor comerciale dintre cele două mari puteri ale lumii. „Dar conversația cea mai importantă va fi cum vom putea să gestionăm neproliferarea nucleară a Coreii de Nord”, a precizat Nikki Halley. Beijingul a anunțat deja suspendarea importurilor de cărbune nord-coreean, conform sancțiunilor ONU vizând să convingă Phenianul să renunțe la programele nuclear și balistic. Această măsură este considerată insuficientă de către Nikki Haley. „Știm că există alte surse pentru a obține cărbune. Ceea ce ne dorim sunt acțiuni ferme din partea Chinei pentru a condamna Coreea de Nord”, a adăugat ea.

Încă din primele zile de la Casa Albă, Donald Trump a avertizat cu privire la posibilitatea unei acțiuni militare împotriva Phenianului, dacă acesta refuză să se conformeze. La începutul lui martie, președintele american a afirmat că este pregătit să utilizeze întreaga capacitate militară a Statelor Unite pentru a contracara rachetele balistice nord-coreene.

„Opțiunea militară a fost mereu pe masă”, a reamintit fostul ministru al Apărării în Administrația Obama, Ashton Carter. „În 1994, am lucrat la un plan pentru o lovitură preventivă asupra Coreii de Nord, de care nu am avut nevoie. Avem aceste opțiuni. Trebuie să le păstrăm”, a sublinat Carter. În opinia sa, reticențele Chinei de a merge prea departe în privința Coreii de Nord se explică prin temerile Beijingului de a vedea prăbușindu-se regimul de la Phenian, care îi servește foarte bine interesele.”

Mediafax

Donald Trump condamnă atacul „teribil” de la metroul din Sankt-Petersburg

„Atacul comis la metroul din oraşul rus Sankt-Petersburg, soldat cu cel puţin zece morţi şi zeci de răniţi, este un „lucru teribil”, a afirmat luni preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Întrebat de jurnalişti despre atacul din Sankt-Petersburg, catalogat de autorităţile ruse drept „act terorist”, Donald Trump a afirmat: „Este un lucru teribil, sunt lucruri care se întâmplă în întreaga lume, un lucru absolut teribil”.

Statele Unite şi Marea Britanie au transmis condoleanţe Rusiei după explozia produsă la metroul din Sankt-Petersburg.

„Statele Unite monitorizează situaţia după explozia de la metroul din Sankt-Petersburg”, a declarat anterior un oficial de la Casa Albă.”

In privinta Egiptului, se vad destul de clar diferentele de abordare dintre actuala Administratie de la Casa Alba si cea a Presedintelui Obama. Trump il sprijina pe Feldmaresalul al-Sisi si ii lauda activitatea. Cu alte cuvinte, Presedintele Trump sprijina o conducere laica a Egiptului. S-ar putea spune ca, intr-un fel, din multe puncte de vedere, Egiptul s-a intors la starea de dinaintea Revolutiei Egiptene din 2011Hosni Mubarak era, totusi, prea batran… Mohamed Morsi, desi scolit in SUA, dar si membru al Fratiei Musulmane, prea islamist… Interesant este ca partidul sau – Libertate si Justitie – avea ca ideologie politica islamismul democratic. Se baza pe Sharia, dar aveau ca obiectiv ca aceasta sa fie acceptata de un larg segment de populatie, considerand ca sloganuri precum revolutie-libertate, dreptate sociala, egalitate se gasesc in Legea Islamica. Fratia Musulmana a acceptat ca femeile si coptii sa poata face parte din guvern, de vreme ce nu vor putea fi alesi in functia de Presedinte. Ei erau pentru o economie mixta, justitie sociala, dar fara „manipulare sau monopol”. Insa s-au exprmat pareri critice si chiar as zice nefavorabile, din acest partid, fata de Acordurile de la Camp David dintre Egipt si Israel, vazute ca defavorabile Egiptului si atacand problema eliberarii Palestinei si suportului pan-arab dat pentru realizarea acestui deziderat. In 2012 acest partid era divizat intre „aliatii islamisti” ai Presedintelui Morsi si moderatii musulmani, crestini si liberali. Apoi, in 2013, Fratia Musulmana a fost declarata grup terorist de catre guvernul interim, lasand statutul partidului Libertate si Justitie sa pluteasca in neclaritate. Partidul a fost interzis in august 2014 de catre o curte de justitie, continuand sa functioneze subteran…

E clar ca pozitia ostil inflexibila fata de Acordurile de la Camp David a fost o eroare atat diplomatica, dar si politica, deoarece punea sub semnul intrebarii Tratatul de Pace Egipteano-Israelian din 1979!! Au facut o mare eroare, punandu-l in offside pe Presedintele Obama. Era clar ca SUA numai de asta nu avea nevoie: de un nou conflict dintre Egipt si Israel… Mai trebuie spus insa un lucru: Morsi nu a reusit sa multumeasca poporul, situatia sociala era complicata, iar cresterea islamismului si autoritarismului a nemultumit pe multi si a condus la Protestele din Iunie 2013, soldate cu o lovitura de stat.

Asa se face ca lucrurile „au evoluat” spre statu quo-ul dinainte de Revolutia din 2011: un militar la conducere si o conducere, laica, pe masura!! Se vede ca Donald Trump apreciaza lucrul asta, iar mentinerea stabilitatii este, pentru Casa Alba, pe primul plan. Chiar ma face sa ma gandesc daca nu cumva, pentru Casa Alba, linia politica convenabila ar fi cea trasata de fostul Presedinte Anwar el-Sadat… Cam asta pare a fi idealul pentru Washington… Partidul National Democratic al lui Sadat era un partid centrist si autoritar, catch-all… Partidul asta s-a dizolvat in 2011, cand cu Revolutia. Dar in locul lui a aparut Partidul Unitatii, format din fosti membri ai PND, care are ca ideologie, pe langa nationalismul egiptean (clasic, il avea si PND), democratia directa si neoliberalismul, precum si comunitarismul, situandu-se la centrul esicherului politic. Trebuie sa recunoastem ca e interesant ce se intampla in Egipt: iata, se cauta tot felul de formule politice si e clar ca e necesar lucrul asta pentru ca e nevoie de reforme daca doresti progresul tarii, al societatii. Noi, Romania, avem oare un partid politic care sa aiba o astfel de ideologie, sa zicem neoliberalismul? Eu, din cate constat, cred ca nu avem si chiar mai mult: neoliberalismul e privit de multi ca fiind responsabil de toate relele. In Egipt, partidul care are cele mai multe locuri in Camera Reprezentantilor este un partid liberal si secular: Partidul Egiptenilor Liberi. Pozitie: centru, centru-dreapta. Foarte interesant!! Asta intr-o tara musulmana!! Foarte interesant ce ne spune Wikipedia despre acest partid:

„On 3 April 2011, the engineer and business tycoon Naguib Sawiris, an Egyptian Copt, and a group of intellectuals and political activists announced the establishment of the party and declared the program, the objectives and the basic principles of the party.[9] Other prominent party members include the Egyptian American scientist Farouk El-Baz,[10] the Egyptian Arabic poet Ahmed Fouad Negm, the writer Gamal El-Ghitani, and the telecommunications entrepreneur Khaled Bichara.[11]

„In July 2011, infighting emerged within the party. An internal faction called the „Group of 17” accused the national leadership of undemocratic methods in choosing local leaders in the Damietta Governorate and of tolerating former members of the National Democratic Party, the ruling party of the toppled Mubarak regime, within the ranks of the Free Egyptians Party. Five of the dissidents have been excluded from the party, and have been denoted as „troublemakers” by party officials.[4] Nevertheless, in August of the same year, the new party reported to have 100,000 members.[3]”

Poate e o impresie (falsa?!), dar acolo lucrurile se misca in comparatie cu scena noastra politica anchilozata. Acolo vad ca se fac eforturi de reforma, ceea ce, desigur, nu e deloc usor. Dar e o preocupare evidenta atat din partea lor, dar si din partea SUA care le ofera sprijinul. Aici vad ca se vorbeste doar de lupta anticoruptie, devenim cu totii specialisti in drept, inclusiv cel constitutional, dar nu vad o efervescenta de idei politice. Nu constat creativitate politica in peisajul politic autohton. Pe cand acolo remarc asa ceva. In Egipt cred ca putem vorbi de o Revolutie continua. Revolutie nu inseamna neaparat sa iasa lumea in strada, ci ma refer la un amplu efort de modernizare a tarii venit din partea societatii civile. Daca asa stau lucrurile, atunci e chiar de laudat!

In privinta Coreii de Nord si eu cred ca o actiune militara impotriva regimului comunist de la Phenian se apropie. Fara indoiala, Trump doreste sa stie pozitia Chinei si ce ar dori aceasta in schimbul sprijinului acordat SUA. Problema este ca avem un dictator – Kim Jong-un – imprevizibil, care ameninta statele din jur, dar si SUA, din punct de vedere militar. Problema este daca acesta mai poate fi tinut in frau de catre China sau daca China mai are un interes in a-l sustine, pentru ca exista diferente enorme intre comunismul din China – China operand reforme importante – si cel din Coreea de Nord, inclusiv din punct de vedere ideologic. Coreea de Nord ramane o tara stalinista, China a trecut prin reforme de economie de piata. Mai este, oare, regimul de la Phenian atat de important pentru China? Mai ales ca Rex Tillerson, in vizita la Pekin, a reiterat ca SUA doreste relatii bune cu China. Fara indoiala ca aceste lucruri aduc inflexiuni importante fata de situatia politica de pe vremea Razboiului Rece. Vetust, agresiv si periculos a ramas doar regimul din Coreea de Nord. Inclusiv pentru proprii cetateni: de exemplu, citeam pe burtiera unei televiziuni de stiri ca s-a dat o lege in Coreea de Nord impotriva celor care asculta muzica straina – pedeapsa, daca am retinut bine, este intre 2 si 10 ani de inchisoare. E incredibil sa se intample asa ceva in zilele noastre, dar iata ca se intampla. Daca va fi eliminat regimul comunist din Coreea de Nord se va pune, fara indoiala, problema reunificarii Coreii. Cum priveste China aceasta problema? Totusi nu putem privi problema aceasta intr-un mod maoist, desigur anacronic. De ce ar fi Coreea unificata o amenintare pentru China, in conditiile in care China ar avea relatii excelente cu SUA? Chestiunea respectarii drepturilor omului in China reprezinta o mare provocare pentru regimul de la Pekin. E o problema atat politica cat si ideologica. Insa Donald Trump pare a fi decis sa actioneze impotriva Coreii de Nord datorita amenintarii crescande a acesteia asupra Japoniei si Coreii de Sud. Daca e lasat sa se dezvolte in continuare regimul comunist din Coreea de Nord, problema va fi mult mai mare si mai periculoasa. Asa ca Donald Trump nu prea are de ales si va trebui sa actioneze acum intr-un fel sau altul – cu sau fara ajutorul Pekinului. Poate China garanta ca tine sub control Phenianul? S-ar putea intampla sa nu reuseasca, iar daca Phenianul va dezvolta in continuare armament nuclear, intr-un viitor apropiat problema aceasta va fi mult mai greu de solutionat, cu toate sanctiunile care s-ar pune la adresa Coreii de Nord. De asemenea, ar mai trebui adaugat ca regimul din Coreea de Nord, foarte agresiv, pune probleme si Rusiei, care nu se simte prea confortabil avand un astfel de vecin…

In ceea ce priveste ce s-a intamplat in Metroul din Sankt Petersburg, e clar ca o recrudescenta a terorismului nu poate fi pe placul nimanui. S-ar putea intampla ca Rusia si SUA sa se regaseasca pe un teren comun, cel de lupta impotriva terorismului. SUA pare a face unele concesii Rusiei cu privire la Siria, ma refer la regimul lui Bashar al-Assad, desi problema nu e solutionata si e de vazut ce pozitie va adopta SUA fata de Iran. Fara indoiala ca ce s-a intamplat in Sankt Petersburg e teribil. Imi exprim si eu condoleantele fata de familiile victimelor acestui masacru. Sa le dea Dumnezeu sanatate celor raniti! Rusia va intra sub monitorizarea defensiva a serviciilor de informatii americane pentru ca o analiza obiectiva a situatiei se impune.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Aprilie 4, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Se pun in aplicare deciziile Summitului NATO de la Varsovia…

Asa e in Armata. Nu stiu daca v-a placut in Armata sau nu, dar cand superiorul da ordin, subordonatii trebuie sa execute. Ordinul nu se discuta, ordinul se executa – spune un adagiu celebru referitor la cum e in Armata si asa si este.

Se vorbeste foarte mult zilele acestea despre scandalul izbucnit la Departamentul de Informatii si Protectie Interna – DIPI. Dar sa vedem mai intai despre ce e vorba:

Gandul

Cum „au udat” şefii DIPI cu palincă şi coniac strategia de securitate discutată cu Iohannis

„Bani din fondurile operative al DIPI ar fi fost cheltuiţi pentru cadouri şi produse de consumaţie folosite la întâlniri festive şi de natură informativ-operativă, la care au participat şefii parchetelor, ai altor servicii de informaţii şi reprezentanţi ai Preşedinţiei, potrivit declaraţiilor din dosar. De exemplu, pentru o întâlnire de lucru pe teme de securitate între preşedintele Klaus Iohannis, conducerea MAI, DIPI, SRI, SIE, DGIA şi DNA au fost cheltuiţi 2.000 de lei pentru cumpărarea din fonduri operative a băuturi alcoolice (vin, whisky, palincă, coniac, votcă, lichior), băuturi răcoritoare, cafea şi zahăr.

Informaţiile apar în rechizitoriul prin care fostul ministrul Gabriel Oprea şi fostul şef al Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) Gheorghe Nicolae au fost trimişi în judecată, alături de alte trei persoane, în luna mai a acestui an.

În documentul citat se notează că în datele de 7 decembrie 2015 şi 18 decembrie 2015 ar fi fost achiziţionate de la două centre comerciale din Capitală cu suma de 6.258 de lei, bani din fondurile operative ale DIPI, 78 de coşuri de cadouri, 4 sticle de vin şi 67 de sacoşe.

Întrebat cum justifică cheltuirea acestor bani, în declaraţia dată la DNA în faza de urmărire penală, Gheorghe Nicolae a susţinut că bunurile au fost oferite reprezentanţilor unor instituţii colaboratoare DIPI.

„Fiind audiat, inculpatul Nicolae Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01303242/2015 au reprezentat cheltuieli de protocol în cadrul unor activităţi de natură informativ-operativă. Bunurile au fost oferite reprezentanţilor structurilor cu care D.I.P.I. cooperează în activităţile informativ-operative, cum ar fi S.R.I, S.I.E, D.G.I.A, S.T.S, S.P.P, Direcţia Naţională Anticorupţie, DIICOT, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Ambasade, ataşaţi de interne, ofiţeri de legătură, precum şi beneficiari de informaţii, cum ar fi Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul”, se arată în rechizitoriu.

Alţi 7.192 de lei ar fi fost folosiţi pentru produse de consum achitate, pe 4 decembrie 2015, la o masă festivă la care au participat reprezentanţii mai multor instituţii din domeniul informaţiilor.

„Fiind audiat, inculpatul NICOLAE Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01303224/2015 au reprezentat cheltuieli de protocol în cadrul unor activităţi de natură informativ-operativă. Aceste bunuri au constituit o contribuţie a D.I.P.I. la un eveniment organizat de Comunitatea Naţională de Informaţii, respectiv o masă festivă, cu prilejul evaluării activităţii instituţiilor respective”, se notează în documentul înaintat instanţei.

Fostul şef al DIPI a susţinut şi că aproximativ 20 de rame foto, achiziţionate cu aproape 500 de lei, au fost oferite reprezentanţilor unor strucuturi ca SRI, SIE, DNA, la un eveniment festiv, fiind cumpărate pe 28 ianuarie 2015.

„Fiind audiat, inculpatul NICOLAE Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01303009/2015 au fost oferite participanţilor la eveniment festiv, respectiv reprezentanţilor următoarelor structuri: S.R.I., S.I.E., D.G.I.A., S.P.P., S.T.S., Direcţia Naţională Anticorupţie,D.I.I.C.O.T., Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ataşaţilor de interne străini şi ofiţerii de legătură de la diverse ambasade”, notează procurorii DNA.

În luna iulie 2015 ar fi avut loc, la o casă de protocol a DIPI, o întâlnire de lucru între preşedintele Klaus Iohannis, conducerea M.A.I. şi D.I.P.I., conducerea S.R.I., S.I.E., D.G.I.A. şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Întrebat cum justifică cheltuirea a 2.000 de lei pentru cumpărarea din fonduri operative a băuturi alcoolice (vin, whisky, palincă, coniac, votcă, lichior), băuturi răcoritoare, cafea, zahăr, fostul şef Gheorghe Nicolae a declarat că au fost consumate la respectiva întâlnire de lucru, dar şi la o altă întrevedere cu conducerea SRI.

„Fiind audiat, inculpatul Nicolae Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01309059/2015 au reprezentat produse de consumaţie, produse care au fost consumate în cadrul unei activităţi de natură informativ-operativă, respectiv o întâlnire de lucru desfăşurată, în luna iulie 2015, la o locaţie de protocol a D.I.P.I. cu conducerea următoarelor structuri: Preşedintele României, conducerea M.A.I. şi D.I.P.I., conducerea S.R.I., S.I.E., D.G.I.A. şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Au fost analizate teme de securitate naţională în cadrul acestei activităţi. O parte din produsele cumpărate pe baza raportului ultim menţionat au fost consumate în cadrul altei întâlniri care a avut loc tot în luna iulie cu conducerea S.R.I., când au fost analizate mai multe activităţi în care cele două instituţii au conlucrat. Arăt că o parte din produse au rămas la acea locaţie de protocol, urmând să fie folosite cu destinaţie similară”, se arată în rechizitoriu.

Bani din fondurile operative, 1.302 de lei, ar fi fost folosiţi şi pentru protocol la organizarea zilei instituţiei, din 1 februarie 2015, unde au fost prezenţi reprezentanţi ai S.R.I., S.I.E., D.G.I.A., S.P.P., S.T.S., Direcţia Naţională Anticorupţie, D.I.I.C.O.T., Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ataşaţilor de interne străini şi ofiţerii de legătură de la diverse ambasade, se mai arată în rechizitoriu.

Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, în prezent senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Gheorghe Nicolae, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.

În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzaţia de deturnare de fonduri şi Marian-Dănuţ Iacob, şeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.”

Omeneste vorbind, pot sa inteleg „udatul” asta cu palinca si coniac… 🙂 Pentru ca oamenii care lucreaza in astfel de structuri sunt si ei oameni. Insa nu acesta e lucrul grav. Cred ca o sa va mire ce voi spune: nici macar evaziunea fiscala in sine nu reprezinta cel mai grav lucru in acest caz.

Dar, inainte de a merge mai departe, sa vedem ce spune si maestrul Cristoiu:

Rechizitoriul DIPI ne anunță că urmează SRI

„După publicarea de către subsemnatul a dezvăluirilor despre Dosarul DIPI, mai mulți confrați s-au năpustit asupra subiectului căutînd documente, dar și ipoteze senzaționale. Cum singurul document public rămîne Rechizitoriul din 10 mai 2016 din Dosarul nr. 20/ P/2016, în cazul Nicolae Gheorghe, site-uri, agenții de presă și televiziuni de știri au preluat fragmente din Document pentru a le da deseori o notă senzațională. Pe un site pe care-l stimez de altfel pentru informațiile de excepție date pînă acum din lumea serviciilor – e vorba de Flux24- se scrie negru pe alb, pornind de la Rechizitoriul din dosarul Nicolae Gheorghe că SRI l-a interceptat pe Petre Tobă. Lectura Rechizitoriului nu poate fi făcută însă fără cunoașterea unor date de culise. Din acest punct de vedere, vorbele lui Petre Tobă despre cabina de duș, care nu e cabină de duș, totuși, ci altceva despre care nu pot scrie fără desecretizarea unui mandat de siguranță națională, nu sînt transcrise în Rechizitoriu din interceptarea ministrului, ci din înregistrarea de către unul din denunțători a lui Nicolae Gheorghe, care redă spusele lui Tobă.
Băgînd de seamă că Rechizitoriul a intrat în atenția presei, îmi propun mai jos să redau unele fragmente din el, comentîndu-le de pe poziția unui jurnalist care știe mai multe lucruri despre cauză decît ceea ce apare în Document.

Rechizitoriul debutează astfel :

01-11-09-16

02-11-09-16

Așadar, ancheta a pornit de la transformarea unor lucrători DIPI în denunțători la DNA și purtători de tehnică de înregistrare. Ușor de imaginat situația mai mult decît comică. Șefii DIPI, ofițeri specialiști în înregistrarea altora, erau înregistrați ca niște guguștiuci de proprii subordonați !

Cum s-a ajuns la această situație?
Ne explică chiar Rechizitoriul:

03-11-09-16

04-11-09-16

05-11-09-16

Așadar, Nicolae Gheorghe și-a făcut-o cu mîna lui. Pentru că cei trei lucrători DIPI, membrii ai Comisiei la indicațiile șefului DIPI, au dat fuga la DNA și s-au transformat în denunțători.

06-11-09-16

Din acest moment,  avem acces direct la felul cum justifică Nicolae Gheorghe, care nu știe că-i înregistrat, cheltuirea fondurilor operative și pentru acțiuni de protocol :

07-11-09-16

08-11-09-16

09-11-09-16

Cea mai importantă dezvăluire abia acum urmează. S-a scris de către unii că Dosarul DIPI n-are nici o legătură cu conflictul DNA- SRI. Cum n-are ?  Din cele de urmează se desprinde limpede că următoarea țintă de investigație penală a DNA e SRI:

10-11-09-16

Despre ce-i vorba?
La venirea de la SRI la DIPI Nicolae Gheorghe a decis ca ofițerii DIPI să facă niște cursuri de două săptămîni la SRI pentru a învăța meșteșugul de agenți secreți. La finele fiecărei ture, cei care urmaseră cursurile erau preluați de  ofițeri pensionari ai SRI care făceau cu ei practică pe teren. De exemplu, ofițerul DIPI era dus la un restaurant și învățat de ofițerul pensionar pe post de actor cum să fezandeze pe cineva pentru a-l recruta ca sursă. Pentru asta ofițerului  i s-a plătit consumația de către DIPI. De asemenea, ofițerul pensionar a primit o sumă modică de bani. Se înțelege că toată operațiunea a avut loc prin colaborarea DIPI – SRI. Denunțătorii văd  în asta o deturnare de fonduri. Nu altceva vede DNA, care anunță în Rechizitoriu crearea unui nou Dosar de corupție, special pentru cursul respectiv, organizat, repet, cu sprijinul SRI. Să credem că acest Dosar va ocoli SRI?

11-11-09-16

De fapt, fenomenul care se intampla nu e cel de evaziune fiscala. Ci este vorba de scurgeri nejustificate de bani din structurile informative ale statului.

Cel mai grav lucru rezultat din acest rechizitoriu il reprezinta faptul ca nu au raportat CSAT-ului toate sumele de bani cheltuite din fondul operativ, incercandu-se a se ascunde procentul real de cheltuieli. De ce? Pentru ca „sa fie bine vazuti” de catre sefi… Un alt lucru grav este ca oamenii acestia care lucreaza in Servicii si Parchet isi fac, la diverse ocazii, cadouri, sustragandu-se de la plata impozitelor legale, cu alte cuvinte ascunzand o parte din cheltuielile facute. Un al treilea lucru foarte grav il reprezinta falsul din documentele contabile, unde se atesta „recompensarea unor surse reale pentru furnizare de informatii, in realitate fiind vorba de niste jocuri de rol intre cursanti si instructori”. Pe de alta parte e foarte batator la ochi: „fosti ofiteri SRI iesiti la pensie„...

Din cele prezentate de maestrul Cristoiu eu am identificat in principal aceste trei lucruri grave, care constituie slabiciuni in ceea ce priveste securitatea nationala. Toate aceste lucruri intamplate intr-un context geopolitic tensionat – poate cel mai tensionat de la sfarsitul Razboiului Rece si caderii Cortinei de Fier. Daca se adevereste ca ar fi vorba de o simpla afacere de evaziune fiscala, mai pe sleau spus ca ar fi vorba de o gainarie damboviteana, atunci e de bine. Ca mai trag si ei cate un chefulet cu palinca si coniac, mai treaca-mearga. Mi-e teama sa nu fie, totusi, vorba de ceva mai grav – sper sa nu fie vorba de asa ceva!

De asemenea, e evident ca operatiunea a fost coordonata de la Centru. Se vede limpede ca cei trei denuntatori, care sunt sub protectia anonimatului, au fost infiltrati acolo. De asemenea este cat se poate de limpede, zic eu, faptul ca se pun in aplicare deciziile Summitului NATO de la Varsovia pe linie informativa, ceea ce nu e rau. Este limpede ca pentru a contracara actiuni de spionaj ce pot sa conduca eventual la evolutii nedorite pe plan intern, din partea unor puteri ostile, foarte probabil din Est, sunt necesare astfel de actiuni pe plan intern.

Chestiuni foarte ingrijoratoare pe plan extern

Din pacate sunt extrem de ingrijoratoare evolutiile interne din Federatia Rusa – va recomand sa cititi acest blog al lui Dan Nicu. Regimul lui Vladimir Putin e unul anacronic si isi duce in mod clar (deliberat !?!) tara in sapa de lemn. Consecintele pe plan extern pot fi imprevizibile si deloc bune. De asemenea, cum vede tovarasul Vladimir Putin „rezolvarea” unor chestiuni de ordin economic puteti citi in acest articol. Eu l-am citit ieri si mi-a stricat toata ziua, m-a umplut chiar de revolta: toti sunt de vina pentru situatia catastrofala in care se gaseste tara, numai el, Vladimir Putin si politicile sale iresponsabile, nu sunt de vina!! Nu mai vorbesc despre incalcarea grava a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului in Rusia. Insa ingrijorator e faptul ca nu stim in ce poate degenera noul conflict care se iveste la orizontul politic din Rusia: cel dintre Vladimir Putin si oligarhii rusi!! Acest regim, cel al D-lui. Putin, poate deveni, in astfel de conditii, imprevizibil. E de presupus ca actiunile de spionaj in UE se vor intensifica, cu scop destabilizator – v. un articol interesant aici.

O alta chestiune extrem de ingrijoratoare e legata de Coreea de Nord si exercitiile sale nucleare, foarte provocatoare. Din cate inteleg, in contextul exercitiilor militare comune ruso-chineze in Marea Chinei de Sud, SUA ar putea interveni unilateral impotriva Coreei de Nord, situatia in regiune fiind extrem de tensionata si ingrijoratoare.

Iar a treia chestiune ingrijoratoare e cea legata de terorismul islamic.

Exista si o alta chestiune, de ordin economic, care ingrijoreaza sectorul privat, si anume perspectiva unei noi crize economice – v. aici.

Cum se pune problema de securitate in Estul Europei…

Iata un articol concis aparut in 25 aprilie 2016 pe saitul RFI:

Barack Obama: NATO trebuie să sprijine aliații din linia întâi: Polonia, România și țările baltice

„Președintele american Barack Obama le cere țărilor NATO să crească bugetul apărării și ‘să sprijine aliații din linia întâi: Polonia, România și statele baltice’. Liderul american a lansat acest apel în Germania, unde se află într-o vizită oficială. Concomitent, la București, adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow, afirmă că Alianța Nord-Atlantică trebuie să-și intensifice postura apărare împotriva amenințărilor dinspre estul și sudul Europei.

Barack Obama a subliniat că Polonia, România și statele baltice sunt sub amenințarea Rusiei. În acest context, liderul de la Casa Albă a declarat ”Fiecare stat membru al NATO ar trebui să-și aducă întreaga contribuție la securitatea noastră comună, cu un buget al apărării de 2% din PIB. Iar acest lucru nu se întâmplă întotdeauna”. El a avertizat totodată că intenționează să retransmită acest mesaj și la summitul NATO, care se va desfășura la începutul lunii iulie la Varșovia.

În discursul susținut în Germania, la Hanova, referindu-se la alocările bugetare pentru apărare, liderul american le-a cerut omologilor europeni să nu cedeze ‘automulțumirii’ în acest domeniu.

Un mesaj similar a fost lansat, luni, și la București, acolo unde se flă în vizită oficială adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow. Potrivit acestuia, Alianța Nord-Atlantică trebuie să-și intensifice postura apărare împotriva amenințărilor dinspre estul și sudul Europei.

”Avem foarte multe provocări și amenințări cu care ne confruntăm, atât pe flancul estic, pe care Rusia încearcă să schimbe unele dintre granițele deja existente, și de asemenea pe flancul sudic, unde ne confruntăm cu probleme legate de extremism și terorism”, a precizat Alexander Vershbow, într-o declarație de presă comună cu ministrul român al Apărării, Mihnea Motoc.

Ambasadorul Alexander Vershbow se află în România în perioada 24 — 26 aprilie, pentru a participa la reuniunea directorilor politici din ministerele apărării din țările membre ale Alianței Nord-Atlantice.” (subl. mea)

De observat modul foarte clar in care s-a exprimat Presedintele american: „Polonia, Romania si statele baltice sunt sub amenintarea Rusiei”  si, de asemenea, ministrul Apararii, Mihnea Motoc: „Pe flancul estic Rusia incearca sa schimbe unele dintre granitele existente”.

Parerea mea este ca Rusia nu va apela la un razboi direct – se fac scenarii in acest sens – v. aici – ci va apela la agenti de influenta, capabili sa-si faca legaturi la nivel inalt, care sa actioneze in interiorul acestor state, coruptia fiind un ingredient necesar. Razboiul direct, desi trebuie luat in calcul, nu e o solutie buna pentru Rusia, care e slabita economic si s-ar expune unui atac din partea NATO. Amenintarea nr.1 la adresa statelor mentionate de Obama este data de razboiul hibrid, dar fara o interventie militara directa din partea Rusiei. Cum propaganda mass-media a Rusiei in UE este, evident, mai slaba, putem presupune ca Rusia va apela la agenti ce vor urmari sa-si faca relatii la nivel inalt si in structurile informative ale statelor respective. Iar ceea ce afirma Alexander Vershbow, si anume ca: „Alianța Nord-Atlantică trebuie să-și intensifice postura apărare împotriva amenințărilor dinspre estul și sudul Europei”, trebuie citit si in aceasta cheie. Totusi „solutia” razboiului direct din partea Rusiei nu trebuie pierduta din vedere intr-o analiza, pentru ca evolutiile foarte negative din Federatia Rusa, cum aratam mai sus, pot sa conduca la evolutii imprevizibile in plan extern.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Septembrie 12, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Robespierre a fost un criminal, dar nu o lichea…

Doresc sa evidentiez pe blogul meu ultimile trei editoriale ale maestrului Ion Cristoiu, dintre cele mai bune scrise de dansul vreodata:

Traian Băsescu sau Războiul Omului cu Omul politic

„Poate cel mai greu de explicat fenomen al ultimilor doi ani îl reprezintă campania angajată de Traian Băsescu împotriva a patru instituţii de forţă din România:
SRI, DNA, Divizia Presă şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu, nu e o greşeală menţionarea ICCJ printre principalele instituţii de forţă ale României din ultimii ani. Deşi, teoretic, instituţie de prim rang a Justiţiei, sub nenorocita conducere a Liviei Stanciu, ICCJ a funcţionat la întreaga-i capacitate ca punct terminus în operaţiunile de tip Pristanda:
Curat anticonstituţional! Da’ umflaţi-l!

Victima, de regulă, un adversar politic al Preşedintelui în exerciţiu, era alesă şi livrată DNA de către SRI. Cu un puternic sprijin din parte acoperiţilor din presă, DNA reținea victima şi o propunea arestării preventive. Pentru arestul preventiv, victima era dusă la ICCJ. Aici, pentru victimă judecata era ceea ce era pentru victimele Terrorii robespierriene ghilotina.

Mecanismul a fost dezvăluit întîia oară de Elena Udrea, după ce distinsa, una dintre complicele Maşinăriei de decapitări politice, a intrat ea însăşi în Dispozitivul SRI-DNA-Divizia Presă-ICCJ.
A venit însă Traian Băsescu!
Făuritorul şi Controlorul Marelui Mecanism a pornit o campanie de denunţare a acestui mecanism.

La început, Traian Băsescu s-a mulţumit cu aluzii sau cu aserţiuni generale.
În ultimul timp, a pornit un război pe faţă cu persoanele din fruntea celor patru instituţii de forţă: Florian Coldea (SRI), Codruţa Kovesi (DNA), jurnalişti şi site-uri ştiute deja ca lucrînd cu ofiţeri acoperiţi, Livia Stanciu (ICCJ, pînă la recenta pensionare).

În Istoria României moderne (nu numai postdecembriste!) nu s-a mai întîlnit un asemenea Război:

  1. Traian Băsescu e Făuritorul Mecanismului. L-a folosit invocînd interesul naţional.
    Interesul naţional e însă o noţiune complexă.
    Ceea ce unii consideră interes naţional, alţii consideră interes personal, şi invers.
    Mult mai important, Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu, dar şi jurnaliştii acoperiţi, sînt creaţiile exclusive ale lui Traian Băsescu.
    O simplă privire asupra Presei din ultimii 10 ani ne dezvăluie mecanismul prin care s-au înfiinţat site-uri, televiziuni şi ziare pentru a fi conduse şi folosite de ofiţeri acoperiţi.
    Orice ar spune Traian Băsescu acum, cele două mandatele ale sale alcătuiesc un regim autoritar, chiar dacă fără excesele regimul dictatorial.
    Nota de premieră în Istoria Modernă a României e dată tocmai de această realitate.
    Făuritorul Mecanismului porneşte, după plecarea de la Putere, un război împotriva Mecanismului şi, mai ales, împotriva celor care-l conduc mai departe.
    Un război împotriva Mecanismului creat şi controlat de el.
    Un război împotriva oamenilor descoperiţi şi promovaţi de el.
    Păstrînd proporţiile, e ca şi cum Mareşalul Antonescu ar fi pornit, după 23 august 1944, un Război public împotriva lui Eugen Cristescu şi a Mecanismului trimiterii în Lagărul de la Tîrgu-Jiu.
  2. Nici una dintre rotiţele Mecanismului nu dezminte public dezvăluirile lui Traian Băsescu.
    Divizia Presă, de exemplu, îl atacă pe Traian Băsescu într-o campanie care imită, în chip halucinant, pe cele duse de Divizia Presă sub regimul Traian Băsescu împotriva adversarilor lui Traian Băsescu.
    Dezvăluirile lui Traian Băsescu n-au fost dezmințite niciodată.
    Nici un jurnalist suspectat a fi ofițer acoperit n-a luat atitudine publică față de acuzațiile aduse de Traian Băsescu.

Florian Coldea, Codruţa Kovesi, Livia Stanciu n-au răspuns pînă acum lui Traian Băsescu.
Presupun că din două motive:

  1. Toţi trei au desfăşurat, sub conducerea lui Traian Băsescu, în numele interesului naţional, operaţiuni asupra cărora ţin să păstreze discreţia, mai ales că multe dintre ele ar implica şi persoane din subordinea celor trei.
  2. Se consideră de cei trei că, răspunzînd lui Traian Băsescu, războiul ar lua proporţii atît de mari încît Klaus Iohannis s-ar vedea obligat să intervină.

Într-un text postat anterior (luni, 8 august 2016) sub titlul Și-a dat seama Traian Băsescu de riscurile electorale ale Războiului dus cu SRI, DNA și ÎCCJ?! am demonstrat că „din punct de vedere politic, Războiul cu SRI, DNA și ÎCCJ în chestiunea felului în care aceste instituții administrează Lupta împotriva corupției, îi dăunează” fostului președinte, actualmente șef de partid.

Electoratul lui Traian Băsescu pariază pe un stat puternic și nu pe un individ puternic.
E un electorat care l-a făcut președinte în 2004 și l-a urmat timp de zece ani după aceea.
„Acest electorat” – scriam în 8 august 2016, „nu-l înţelege pe Traian Băsescu şi nu-l înţelege, pentru că noţiuni precum drepturile omului, prezumţia de nevinovăţie îi sînt străine.”
Deși războiul cu cele trei instituții de forță îl definește pe Traian Băsescu din ultimul timp, explicația nu trimite la Omul politic, ci la Omul Traian Băsescu.

Cum se explică Războiul lui Traian Băsescu?
După părerea mea, acest Război ţine exclusiv de componenta omenească.
Pentru a mă explica, simt nevoia unei trimiteri la experienţa mea de viață.

În februarie 1997 am părăsit conducerea Evenimentului zilei.
Toţi cei din redacţie erau tineri descoperiţi şi promovaţi de mine. Descoperit şi promovat de mine era însuşi Cornel Nistorescu, cel care a preluat şefia publicaţiei.
E uşor de înţeles că, un timp, am urmărit evoluţia ziarului cu uluirea celui care făcuse acest ziar.
Una dintre cele mai puternice tentaţii a fost de a-i suna pe cei din conducere şi a le atrage atenţia c-au greşit într-un caz sau altul.
O tentație uriașă a fost și să-l sun pe Cornel Nistorescu și să-l mustru, din postura mea de descoperitor și făuritor al lui ca reporter, pentru persecutarea unor tineri jurnaliști de mare talent, aduși de mine și promovați în redacție.

N-am făcut-o.
Şi nu pentru că mi-am reprimat tentația din prea multă înțelepciune, ci pentru că, şi dacă aş fi vrut, n-aş fi avut cum.
Cu Cornel Nistorescu eram certat.
Și certat am rămas pînă azi.
Noua conducere i-a obligat pe mulţi dintre cei care lucraseră cu mine direct să plece de la ziar.
Noii şefi, aduşi de Cornel Nistorescu, îmi erau total necunoscuţi.

Să ne aşezăm în locul lui Traian Băsescu.
„Copii” crescuţi de el au rămas în fruntea instituţiilor de forţă și după plecarea lui de la Cotroceni.
În această postură, cei trei şi-au făcut și își fac propriile jocuri şi, deseori, jocurile lui Klaus Iohannis.
De lucrat au lucrat și lucrează exact cu aceleaşi mijloace folosite pe vremea lui Traian Băsescu.

Aceste mijloace au fost folosite acum nu împotriva lui SOV, a lui Adrian Năstase, a lui Dan Voiculescu, ci împotriva Elenei Udrea, Alinei Bica, a lui Horia Georgescu.
Traian Băsescu ştie cu ochii închişi aceste mijloace.
Recunoaşte în tot ce li s-a făcut celorlalţi „copii” ai săi ceea ce au făcut toţi „copiii” sub conducerea sa împotriva adversarilor săi politici.

Probabil că la început, uitînd că nu mai e Şeful lor sau iluzionîndu-se că mai are autoritate asupra lor, a încercat să le atragă atenţia personal că greşesc.
Sînt sigur că şi Florian Coldea şi Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu nu l-au ascultat.
Nu cred că l-au înjurat.
Cred însă c-au zis da, da, şi au făcut tot cum au vrut ei.

Asta a stîrnit mînia lui Traian Băsescu.
Mînia celui care se consideră tras pe sfoară.
Pe vremea atotputerniciei sale, cei trei nu-i ieșeau din cuvînt, făcînd față de el figură de copii ascultători față de tatăl nu numai temut, dar și respectat.
Acum îi dau cu tifla.

Războiul lui Traian Băsescu se dovedeşte pînă la urmă o confirmare strălucită a adevărului că şi politicenii sînt oameni.
În cazul de faţă, Omul Traian Băsescu se războieşte cu Omul politic Traian Băsescu.
N-ar fi prima oară în Istoria României şi a Lumii.
Nu cînd Omul se războiește cu Omul politic, ci cînd Omul politic pierde din Războiul cu Omul.”

Dacă primul om în stat are dreptul să dea peste cap circulaţia din Bucureşti, obligîndu-i pe şoferi să piardă timp şi nervi în ambuteiaje, de ce n-ar avea dreptul al doilea om în stat să nu stea la coada de o mie de persoane de la Permise?!

„Am plecat din ţară duminică, 31 iulie 2016 şi m-am întors, luni, 15 august 2016.
Călătoria mea de cunoaştere a fost de data asta în Flandra:
Ghent, Bruxelles, Brugge, Anvers, Waterloo, Oostende, Ypres, Dunkerque, Coasta belgiană a Mării Nordului.

Am mers cu maşina, am călătorit cu trenul, am pus benzină în staţiile de benzină, am folosit W.C.-urile publice, am tîrguit de-ale gurii la supermarketuri, am stat la un aparthotel din Ghent, proprietatea unei românce (am aflat că e româncă doar cînd mia- dat cheia!), am mîncat pe o bancă dintr-un parc asemenea imigranţilor, am vizitat muzee (printre altele cel al Cartofilor prăjiți), am mers mult pe jos, am folosit taxiul şi am trecut prin filtre la aeroportul din Bruxelles.

Am transcris aceste înfăptuiri nu din năravul egocentrist de a considera că faptele vieţii mele personale interesează pe cineva, ci pentru a dovedi că timp de două săptămâni am încercat să cunosc pe viu realităţile din Belgia.
Ori de cîte ori revin din Occident în România, mă loveşte disperarea.
– Uite, îmi spun, o să mor şi n-o să mai apuc o ţară cît de cît apropiată de cele occidentale!

Din cîte se ştie, prima constituţie românească, cea din 1866, a fost un copy-paste după Constituţia Belgiei din 1831.
De ce am ţinut să reamintesc asta?
Pentru că teoretic, cele două ţări au avut un punct de pornire ca structură politică asemănătoare.
Diferenţa dintre Belgia lui 2016 şi România lui 2016 rămîne de ordinul unei prăpăstii.

Se înţelege că acum disperarea a fost mult mai mare.
Belgia e o ţară mică.
Are 11 milioane de locuitori.
Dacă ar fi să crezi cronicii politice, mai are un pic şi se rupe în două.
În valoni şi în flamanzi.
Crizele de guvern s-au succedat  în Belgia într-un ritm ameţitor.
Şi cu toate acestea, Belgia e în materie de infrastructură rutieră, de infrastructură feroviară, de servicii, de ordine a civilizației, de modernizare mult înaintea României.

De fiecare dată cînd compar realităţile noastre cu cele din Occident, mă întreb:
Ce dracu’ ne lipseşte nouă?
Uite, au trecut 26 de ani de la prăbuşirea comunismului.
Ni s-a spus încă de pe vremea comunismului că economia de piaţă, democraţia, sînt forţe de progres indiscutabile.

S-a confirmat asta în realitatea noastră postdecembristă?
Satele în Belgia sînt un prilej de încîntare.
Acelaşi tip de case de fermier grupate într-un centru, cu asfalt, facilităţi şi aceleaşi vaci care pasc de unele singure pe păşuni bine delimitate.

Aţi văzut cum arată o cireadă de vaci care paşte la noi?
Sînt costelive, murdare, năuce, mînate să treacă peste şosea pe un alt cîmp de mărăcini de un tip hirsut, gen violator în grup.

Două săptămîni înseamnă pentru o ţară precum România, presupus supusă blazonului Sînt atîtea de făcut! două săptămîni de înfăptuiri în realitate.
De lucruri care să fi apropiat cît de cît România de ţările occidentale, de Belgia, de exemplu.

Deşi am urmărit pe site-uri întîmplările din România, întors la Bucureşti, am încercat un experiment.
Am vrut să văd dacă în aceste două săptămîni a avut loc în România o întîmplare în urma căreia cetăţeanul român, jinduind după o Țară  ca afară, a rămas cu ceva.

Altfel spus, dacă în aceste două săptămîni s-a luat o măsură care să apropie măcar administrativ România de Belgia sau s-a construit ceva sau măcar s-a inaugurat construirea a ceva.

Nu o autostradă, nu o cale ferată de mare viteză, nu o întreprindere, ci un podeţ.
Sau dacă nu un podeţ, măcar un W.C. public.
Şi-am constatat că în aceste două săptămîni, deşi au fost Breaking News-uri, dezbateri aprinse în studiouri TV, conferinţe de presă, comunicate oficiale, declaraţii la cel mai înalt nivel, scrieri pe facebook ale demnitarilor, în realitate nu s-a întîmplat nimic.

Ba nu, mă înşel.
În realitate s-a întîmplat ceva.
DNA a avut o activitate duduitoare.
În această perioadă de două săptămîni, singurele fapte concrete ţin de arestări, trimiteri în judecată, cereri ale procurorilor, sentinţe, percheziţii.
Într-un cuvînt, singurele înfăptuiri ţin în exclusivitate de Regimul represiv.

Funcţionează la întreaga lor capacitate instituţiile represive:
SRI şi SIE, DIICOT, DNA.
E mai mult decît semnificativ că, din Guvernul Dacian Cioloş, cel mai cunoscut ministru e cel al Justiţiei, şi nu cel al Transporturilor, al Economiei, al Comunicaţiilor sau măcar al Turismului.
Dar şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, e cunoscut nu pentru măsurile sale vizînd perfecţionarea Justiţiei, ci pentru măsurile sale de ordine represivă.

Şi-am avut astfel răspunsul la întrebările:
De ce nu-i România Belgia?
De ce, în loc să ne apropiem de ţările occidentale, ne depărtăm pe zi ce trece?
Pentru că în aceste două săptămîni, cu excepţia domeniului represiv, în nici un alt domeniu nu s-a înfăptuit nimic.

Locul de fapte concrete l-a ţinut Spectacolul.
Cu sau fără trăncăneală.
Timp de două săptămîni, ţara a trăit Spectacolul Înmormîntării Reginei Ana.
Transmisii în direct, gesturi ale Preşedintelui şi Premierului, Slujbe în Piaţa Revoluţiei, cortegiu regal de la Sinaia la Bucureşti şi de la Bucureşti la Sinaia.

S-a terminat şi cu Marea Înmormîntare.
Culmea schizofreniei moldo-valahe:
Republica a făcut unei Regine o înmormîntare pe care România n-a mai cunoscut-o de la moartea comunistului  Gh. Dej.

A rămas ceva după două săptămîni de spectacol?
Altfel zis, românul acesta, care jinduieşte după standarde de viaţă occidentală, a avut parte de vreo şosea, de vreo cale ferată, de vreun podeţ, de vreun W.C. public?
N-a avut parte de nimic.
Nici o altă întîmplare nu mi s-a părut mai semnificativă pentru cele două săptămîni în care, dincolo de spectacol, nu s-a întîmplat nimic, decît cea cu Călin Popescu Tăriceanu.

Ca urmare a Operaţiunii Fărîmiţarea Presei în mii de bucăţipentru a sta Drepţi mai bine, Mediafax a fost lovită prin înfiinţarea unei noi agenţii.
Cu ce se ocupă agenţia repectivă ne spune totul concentrarea sa exclusivă pe linguşirea Binomului SRI-DNA.
După cum era de aşteptat, Călin Popescu Tăriceanu e politicianul cel mai vînat de Poliţia Politică Prezidenţială.
Fără a-şi da seama de asta, C. Popescu Tăriceanu n-a stat la coada de o mie de persoane de la schimbarea permiselor.
După cum era de aşteptat, Agenţia Noii Securităţi s-a dus la ţanc.
Scandal mare!
Scandal uriaş!
Preşedintele Senatului n-a stat la coadă!

O avocată, fostă membră a PMP, l-a denunţat la DNA.
Prefectul Capitalei a ordonat o anchetă la Permise.
Deşi eu stau la coadă, pentru că nu-mi place să fiu favorizat, nu văd nici o infamie în gestul lui C. P. Tăriceanu.
Preşedintele României blochează săptămînal circulaţia în Bucureşti și pe traseul Bucureşti-Sibiu fără ca cineva să-l denunţe la DNA.

Dacă primul om în stat are dreptul să dea peste cap circulaţia din Bucureşti, obligîndu-i pe şoferi să piardă timp şi nervi în ambuteiaje, de ce n-ar avea dreptul al doilea om în stat să nu stea la coada de o mie de persoane de  la Permise?!

Mai ales că, spre deosebire de Klaus Iohannis:

  1. Călin Popescu Tăriceanu n-a înrăutăţit viaţa celor de la coadă. Cu sau fără preşedintele Senatului, coada a fost la fel de mare.
  2. C.P. Tăriceanu i-a sfidat pe cetăţeni o singură dată.
    Klaus Iohannis i-a sfidat, în cei doi ani de mandat de sute de ori.

Dincolo de acest Scandal artificial, dovadă strălucită a forţei de Manipulare a Poliţiei Politice, rămîne întrebarea:
De ce nu s-a făcut Scandal, pentru că la Permise e coadă de o mie de persoane?
Întrebarea asta n-a fost pusă de nimeni.
Coada de o mie de persoane – o aberaţie, o crimă prin raportare la nervii şi timpul cetăţenilor – n-a făcut pe nimeni să se indigneze.
Prefectul n-a ordonat o anchetă pentru a vedea de ce se face o coadă atît de mare.
Dacian Cioloş n-a trimis Corpul de Control pentru a vedea ce nu merge la Permise.
S-a făcut în schimb un Scandal uriaş din gestul lui C. Popescu Tăriceanu.

De ce?
Pentru că îmbunătăţirea radicală a organizării la Permise n-a interesat pe nimeni.
Presă, oficialităţi.
Compromiterea lui Călin Popescu Tăriceanu a interesat.

Dacă România ar fi, într-adevăr, pe drumul apropierii de Occident, curmarea haosului de la Permise ar fi fost pe primul plan.
Cazul lui Călin Popescu Tăriceanu nici n-ar fi existat.
Numai că România nu e pe drumul apropierii de Occident.
E pe drumul apropierii de Bangladesh!”

Klaus Iohannis – mituit de China comunistă prin publicarea în limba chineză a cărții Pas cu pas pe post de capodoperă a geniului românesc

„La Tîrgul Internaţional de Carte de la Beinjing, prin Institutul cultural român, România participă în primul rînd prin traducerea în chineză a cărţii lui Klaus Iohannis, Pas cu pas.

Pas cu pas, volum pe care l-am citit în varianta electronică, nu e o carte de Memorii.
Pentru alegerile din 2014, staff-ul de campanie al candidatului PNL, Klaus Iohannis, a decis să producă şi să folosească drept instrument de publicitate electorală o carte semnată de Klaus Iohannis, dar care, aşa cum era de aşteptat, n-a fost scrisă de Klaus Iohannis. Intitulată Pas cu pas, ea se voia un fel de autobiografie oficială a candidatului, la vremea respectivă puțin cunoscut publicului nostru. Eu, de exemplu, în pregătirea unui interviu luat lui Klaus Iohannis la Realitatea Tv împreună cu Rareș Bogdan, am insistat să primesc lucrarea în variantă electronică (nu apăruse în variantă de tipar), pentru a avea o minimă documentare despre Klaus Iohannis. Așa cum am mărturisit la B1Tv marți seara, mi-a trimis varianta Edward Hellvig, dacă nu mă înșel la vremea respectivă șeful staff-ului de campanie al lui Klaus Iohannis.

În Istorie există cărţi de Memorii de excepţie, dacă ar fi să amintesc Al doilea razboi mondial de Winston Churchill, carte în două volume, distinsă în 1953 cu Premiul Nobel pentru literatură, sau Am vrut unitatea Germaniei, carte semnată de Helmut Kohl. Astfel de cărţi sînt scrise sau uneori doar dictate de o personalitate de prim rang a unei ţări, după retragerea din activitate.

Interesul stîrnit de astfel de Memorii au o dublă explicaţie:

  1. Ca făuritor de Istorie, autorul dezvăluie, în premieră, eliberat de restricţiile funcţiei, amănunte cruciale pentru înţelegerea evenimentelor la care a participat.
    Memoriile lui Mihail Gorbaciov sunt sînt un document istoric asupra Perestroikăi.
  2. Eliberat, în fine, de povara imaginii publice, autorul îşi poate permite dezvăluiri senzaţionale din viaţa sa personală.

Cartea lui Klaus Iohannis nu întruneşte nici una din condiţiile de mai sus:

  1. Pas cu pas a apărut înainte ca Klaus Iohannis să devină preşedinte.
    Cum să stîrnească interesul o carte de memorii a primarului de Sibiu?
  2. Fiind vorba de un mijloc strict electoral, carte e golită de orice omenesc.
    Nu vei întîlni în cuprinsul ei o singură confesiune în adevăratul sens al cuvîntului, expresie a sincerității.

Putem spune că e un produs de complezenţă, în genul unui clip electoral difuzat de televiziuni în emisiunile electorale.
Ca produs strict electoral, comparabil cu afișele, pixurile, tricourile şi şepcile împărţite de structurile de partid, Pas cu pas a fost cumpărată şi distribuită de organizaţiile locale ale PNL.

Din acest punct de vedere încasarea sumei de 18.000 de euro, ca drepturi de autor, pentru Pas cu pas şi Primul pas de către Klaus Iohannis, sumă incredibilă într-o Românie în care mari autori, de mare succes de librărie, dacă scot 1000 de euro din publicarea unei cărţi scrise de ei, se constituie într-una din marile afaceri de corupţie din România ultimului timp.

A beneficiat de nişte așa zise drepturi de autor pentru o carte pe care n-a scris-o el, dar mai ales pentru o carte difuzată prin organizaţiile PNL, mi se pare o uriaşă escrocherie.

Presupunînd că editura Curtea veche i-a dat autorului Klaus Iohannis suma de 18.000 de euro, normal era ca preşedintele, ştiind cum s-a obţinut ea, s-o doneze unui cămin de bătrîni sau unui spital.

Așadar, am trăit s-o văd și pe asta!
Cartea de publicitate electorală a candidatului Klaus Iohannis va fi tradusă și tipărită în China și apoi lansată la Tîrgul de carte de către Institutul Cultural Român drept cartea semnificativă pentru geniul creator al poporului român.

Traducerea unei cărţi peste hotare e condiţionată fundamental de succesul comercial al cărţii respective.
În ţările cu economie de piaţă, nici o editură nu va tipări cartea unui autor – fie el şi român, dacă o prospecţie de piaţă n-o convinge că-şi va scoate banii daţi pe traducere şi tipărire.
De nevoia de profit, nu mai vorbesc.

La o primă vedere, traducerea cărţii lui Klaus Iohannis de către o editură chineză nu lasă loc nici unei suspiciuni.
Se presupun următoarele condiţii:

  1. Editura din China a aflat că undeva pe continentul european, în țara numită România, a apărut o carte care s-a constituit într-un uriaş succes comercial nu numai în ţara respectivă, dar şi în alte ţări din Europa și din lume, o carte despre care au scris toate marile publicații europene.
  2. Editura a studiat piaţa şi a constatat că în China există un interes uriaş faţă de cartea respectivă.
    Graţie acestui interes, editura a dibuit în traducerea şi tipărirea cărţii o veritabilă lovitură financiară.
    Milioane de chinezi sună sau trimit e-mail-uri întrebînd cînd va fi pe piaţă cartea Pas cu pas a lui Klaus Iohannis.
    S-au făcut deja înscrieri pe lungi liste de chinezi care au cumpărat-o anticipat prin comenzi online.

Aşa ar sta lucrurile dacă ar fi vorba de o editură particulară. China e o ţară comunistă. Prin urmare, ca şi România comunistă, China are o editură care traduce şi tipăreşte pe banii statului chinez anumite cărţi din străinătate: China Translantion & Publishing House înființată în 1973.

În regimul comunist, toate editurile erau de stat și prin urmare scutite de grija pentru vînzarea unei cărți.
Corespondentul comunist român al editurii chineze la care apare cartea lui Klaus Iohannis e Editura politică.

La fel ca în România comunistă, în China comunistă editura China Translantion & Publishing House traduce şi tipăreşte cărţi din străinătate ale unor autori faţă de care statul comunist chinez are interes să-i traducă.

Fie că autorii respectivi au scris cărţi favorabile Chinei comuniste, fie că ei sînt înalţi demnitari din ţările respective.

În acest al doilea caz, traducerea şi tipărirea alcătuiesc o mituire subtilă, tipic chinezească, a autorului respectiv:

  1. Prin banii pe care-i primeşte demnitarul ca drepturi de autor de la o editură de stat care nu se supune mecanismului comercial.
    În România comunistă, dreptul de autor al editurilor erau stabilite de editură indiferent dacă lucrarea respectivă se vindea sau nu.
  2. Prin gîdilarea vanităţii de autor a personalităţii respective.
    Acest al doilea caz s-a întîlnit la cărţile Elenei Ceauşescu. În cadrul cultului personalităţii, în România lui Ceauşescu se reproduceau variantele în limbi străine ale cărţilor Elenei Ceauşescu, toate publicate pe banii Securităţii.

Asta în cazul țărilor occidentale.
În cazul țărilor din Est, cu edituri de stat, traducerea și tipărirea alcătuiau un gest de mituire a Elenei Ceaușescu și prin ea a lui Nicolae Ceaușescu.

Aşadar, autorul Klaus Iohannis urmează să apară în limba chineză la Editura de stat pentru cărţi din străinătate a Chinei comuniste.

Presa noastră, fie înregimentată, fie şantajată, cu mici excepţii, a făcut ciocul mic la anunţul privind lansarea în China a cărţii Pas cu pas a preşedintelui României.

Cu mici excepţii, nimeni nu s-a întrebat:

  1. Cîţi bani îi va da lui Klaus Iohannis statul chinez sub pretextul drepturilor de autor?
  2. Care sînt argumentele Editurii de stat a Chinei comuniste pentru alegerea din miile de cărţi apărute în România a exact cărţii lui Klaus Iohannis.

Intelectualii români – de la Gabriel Liiceanu la Andrei Pleşu, au făcut mare caz de compromiterea titlului de doctor prin apariţia tezelor de doctor plagiate.
Cum adică – s-au zburlit ei, Gabriel Oprea e doctor în ştiinţe ca şi noi care am trudit pentru teza noastră de doctorat?

Impostura care e teza de doctorat plagiată ne lovește și pe noi, cei care am luat doctoratul pe bune.
Intelectualii români sînt nu numai doctori, dar şi autori de cărţi.
Orice autor visează să fie tradus peste hotare.
Uşor de imaginat ce-ar însemna pentru un intelectual român traducerea cărţii sale în China.

Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!
Autorul unei cărţi infinit mai proaste decît teza de doctorat plagiată.
Intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune?

E lesne de imaginat ce Scandal s-ar fi produs în România dacă autorul tradus de editura de stat a Chinei comuniste ar fi fost Victor Ponta.

Cu mici excepții, incredibila mituire a lui Klaus Iohannis de către China comunistă n-a stîrnit indignarea publică a nici unui lider politic.
Nici măcar a lui Traian Băsescu, pentru a mă referi la singurul lider care mai face Opoziție în România lui Klaus Iohannis!”

Inainte de a incepe comentariul pe baza temelor din cele trei editoriale, in primul rand felicitari maestrului Cristoiu!

Luam cele trei editoriale in ordinea pe care am pus-o pe blog, care e si ordinea cronologica.

Primul editorial raspunde la intrebarea pusa de cel de-al doilea:

„De fiecare dată cînd compar realităţile noastre cu cele din Occident, mă întreb:
Ce dracu’ ne lipseşte nouă?”

si:

„De ce nu-i România Belgia?”

Sa ne uitam la Traian Basescu, cel care ne-a condus 10 ani. Sa ne uitam la atitudinea politica pe care a avut-o atunci cand era la Putere si la cea de acum. Dl Cristoiu evoca foarte clar diferenta dintre cele doua, iar ceea ce te frapeaza este ca cele doua atitudini sunt diametral opuse. Nu cu diferente de nuante, ci diametral opuse!!! Cu alte cuvinte, cand nu mai e la Putere lui Basescu nu-i mai place anticoruptia! La Putere fiind, i-a placut pentru ca lovea in adversarii politici, trecand sub tacere, pe cat se putea, propriul sau regim foarte corupt. Acum, cand dezvaluirile ating oamenii sai care incep sa fie luati la intrebari, denunta cu toata taria „institutiile de forta” proiectate in felul acesta chiar de el!

Traian Basescu nu e un om oarecare. El a fost Presedintele Romaniei.

Insa ceea ce face Traian Basescu – care n-a crezut niciodata in lupta anticoruptie, mintind incontinuu – se numeste LICHELISM. Ca Traian Basescu nu e singura lichea din politica romaneasca – total de acord! Insa la el, datorita inaltei functii pe care a avut-o, sare in evidenta cel mai bine acest lucru: lipsa de verticalitate, lipsa chiar a unui crez politic, intr-un cuvant spus comportamentul de lichea. Acum vrea sa castige electorat luptand impotriva a ceea ce a construit in cele doua mandate si asta doar pentru un singur lucru: pentru ca doreste Puterea, singurul lucru pe care cred ca-l iubeste cu adevarat: Puterea lui personala!

De aici se si vede de ce Romania nu e ca Belgia.

„Crizele de guvern s-au succedat  în Belgia într-un ritm ameţitor.
Şi cu toate acestea, Belgia e în materie de infrastructură rutieră, de infrastructură feroviară, de servicii, de ordine a civilizației, de modernizare mult înaintea României.” – n-am spus ca Traian Basescu e singura lichea a clasei politice. De vazut cum se desfasoara lucrurile la CNADNR, institutie eminamente controlata politic: daca premierul (care e si liderul partidului de guvernamant) ii spune sefului de acolo sa taie panglica la vreo lucrare ce inca nici terminata nu e, ala, docil, executa imediat, daca asa ii cer interesele partidului! Ca asa se face.  In Romania, in Romania condusa de lichele, asa se face! Daca nu faci asa, nu esti om sau, cel putin, esti unul ciudat, care trebuie ocolit…

Cel mai mare pericol este lichelizarea Romaniei, pentru ca pestele de la cap se-mpute. Daca nu cumva s-a si lichelizat deja. Daca s-a intamplat asta, macar sa nu ajunga la metastaza!

In al doilea articol intalnim ceva semnificativ: cum sa se preocupe demnitarul ca cetatenii stau la o coada de 1000 de persoane, cand el obtine ceea ce doreste fara sa stea la vreo coada, ci pur si simplu i se da? Cum sa te mai preocupe res publica cand tu, ca demnitar, esti deasupra oricaror treburi publice? Baronizarea Romaniei nu e de ieri de azi si se vede aici de ce destui politicieni, atat de la Stanga cat si de la Dreapta simpatizeaza cu Monarhia… Demnitarii nostri, politicienii nostri nu se comporta ca intr-o republica, nu au o comportare republicana. Se vorbeste, si pe buna dreptate, despre aroganta lor – un astfel de tip de comportament adevereste ceea ce am spus mai sus. Ei manifesta dispret fata de treburile publice, adica fata de republica, cautand sa-si ocoleasca indatoririle in schimbul foloaselor personale!!

In al treilea edtorial intalnim iarasi un lucru ce suna cunoscut: Presedintele se promoveaza pe sine insusi in strainatate! Este foarte buna observatia:

„Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!”

Nu e promovata cultura romana. E, in schimb, promovata „opera”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, Presedintelui. Este evident ca prin asta nu e cultivata virtutea civica ci interesul personal al Presedintelui de a castiga niste bani. In interesul Romaniei ar fi fost sa fie promovata cultura romana, mai ales ca se face apel pentru cartea Presedintelui la Institutul Cultural Roman, care e al Statului din cate inteleg eu. Iar apropo de res publica, virtutea civica l-ar fi obligat pe Presedinte sa nu faca apel la ICR ca sa-i promoveze cartea; ca liberal nu mai vorbesc ca ar fi trebuit sa utilizeze in exclusivitate canale private, nu de stat. Pentru ca asa cum sta acum treaba s-ar putea deduce ca „Pas cu pas”, cartea Presedintelui, e importanta pentru cultura romana. De ce? Pentru ca e a Presedintelui!

Ceea ce nu inseamna ca ar trebui sa socotim plagiatul mai putin grav. Dar ceea ce e mai grav este ca, in chestiunea plagiatului, au beneficiat din plin de acesta tot marimile politice. Cu alte cuvinte, pentru ca au plagiat, marimile politice romanesti au fost mangaiate pe crestet si li s-a trecut cu vederea, dar daca ar fi plagiat un om obisnuit, acesta ar fi fost dat cu capul de toti peretii, daca nu cumva ar fi facut si puscarie!

„Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!
Autorul unei cărţi infinit mai proaste decît teza de doctorat plagiată.
Intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune?

E lesne de imaginat ce Scandal s-ar fi produs în România dacă autorul tradus de editura de stat a Chinei comuniste ar fi fost Victor Ponta.

Cu mici excepții, incredibila mituire a lui Klaus Iohannis de către China comunistă n-a stîrnit indignarea publică a nici unui lider politic.
Nici măcar a lui Traian Băsescu, pentru a mă referi la singurul lider care mai face Opoziție în România lui Klaus Iohannis!”,

are dreptate! Iar „intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune”? – pentru ca lichelismul exista si in lumea intelectuala.

Si ne mai miram de ce Romania nu-i ca Belgia…?

Si acum sa explic putin titlul…

Eu nu vreau sa spun ca Robespierre a facut bine ceea ce a facut sau ca trebuie sa ne fie un model. Ci spun ca ar trebui cumva redusa doza asta de lichelism din societatea romaneasca daca vrem „o tara ca afara”. Pentru ca altminteri nu prea se poate. Romania este o republica. Ar trebui sa intelegem mai bine conceptele republicane. Pentru ca noi, mai bine spus politicienii nostri nu construiesc ceva autentic si nici ceva in care sa creada. Cum n-au crezut si nici nu cred in lupta anticoruptie, ca sa dau un exemplu, urmarind mai degraba doar scopuri personale. In aceeasi cheie trebuie citit interesul lor si nu doar al lor pentru monarhie. Or, in felul asta eu nu vad cum se poate construi ceva durabil in Romania, care sa aduca libertate, prosperitate societatii noastre, nu vad cum putem avea o societate in care abuzurile la adresa cetateanului sa se diminueze, de ce nu?, pana la anihilare. Pentru ca sa putem spera sa ne apropiem de nivelul tarilor dezvoltate din Occident.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

August 18, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

Care e parerea Dvs.?

Romania Libera

Riposta lui Putin la exerciţiile militare din Occident

Se arata ca:

„Aproximativ 12.000 de militari ai armatei ruse şi 250 de avioane de vânătoare au iniţiat, luni, un vast exerciţiu, în vestul, centrul şi sudul ţării, a anunţat Ministerul rus al Apărării, potrivit Mediafax.

Exerciţiile se vor desfăşura în districtele militare din vestul, centrul şi sudul Rusiei, precum şi la poligoane militare din Siberia.

Cele 250 de avioane militare vor încerca să atace ţinte din Aşuluk şi Kapustin Iar, unde au fost montate dispozitive antiaeriene de ultimă generaţie.

Citeşte şi: Mii de militari occidentali efectuează exerciţii în zona arctică

Exerciţiile se desfăşoară în contextul tensiunilor dintre Rusia şi NATO din cauza crizei din Ucraina.

În paralel, aproximativ 4.000 de militari şi 100 de avioane de vânătoare din Statele Unite şi din opt ţări europene au iniţiat, luni, exerciţii în zona arctică. Manevrele militare se desfăşoară în nordul Norvegiei, în Suedia şi Finlanda.”

Vicepremierul Rusiei, glume pe seama sancţiunilor impuse de Occident: Tancurile ruse nu au nevoie de viză

Se arata ca:

„Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a glumit, luni, pe tema sancţiunilor impuse de Occident Rusiei, afirmând că „tancurile ruse nu au nevoie de viză”, potrivit Mediafax.

Pentru a atenua preocupările Occidentului cu privire la  intensificarea activităţilor militare ruse în regiunile arctică şi baltică, Rogozin a declarat că tancurile ruse nu au nevoie de vize.

„Eu am glumit mereu, spunând că, dacă nu ne dau vize, ne introduc pe liste de sancţiuni…, tancurile ruse nu au nevoie de vize”, a declarat Rogozin, citat de  Radio Free Europe.

Citeşte şi: Ce spune Vladimir Putin despre sancțiunile impuse Rusiei

Dmitri Rogozin este vizat de sancţiuni din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene după ce Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea, în martie 2014.

Ca reacţie la plasarea sa pe lista personalităţilor ruse care nu pot primi vize de călătorie în Occident, Rogozin afirma că „armata rusă are şi alte modalităţi de călătorie, în afara vizelor”.

Citeşte şi: Când ar putea scăpa Rusia de sancțiunile impuse de Occident

Un politician apropiat de Merkel a fost oprit să intre în Rusia. Cum a reacţionat Guvernul Germaniei

Se arata ca:

„Parlamentarul german Karl Georg Wellmann, un apropiat al cancelarului german Angela Merkel, a fost oprit să intre pe teritoriul Rusiei, ceea ce a atras protestele Guvernului de la Berlin, potrivit Mediafax.

Deputatul conservator Karl-Georg Wellmann a fost oprit duminică pe aeroportul din Moscova, fiind nevoit să revină luni în Germania.

Citeşte şi: Când ar putea scăpa Rusia de sancțiunile impuse de Occident

Wellmann, un apropiat al cancelarului Angela Merkel, este cunoscut pentru atitudinea critică faţă de acţiunile Rusiei în estul Ucrainei, relatează Associated Press.

„Este vorba de o decizie de neînţeles şi inacceptabilă”, a reacţionat Ministerul german de Externe, cerând Moscovei să anuleze interdicţia de călătorie care îl vizează pe Wellmann, membru al Uniunii Creştin-Democrate germane (CDU).”

De citit si aceasta analiza a lui George Friedman, de pe Stratfor, in care autorul ne vorbeste despre o destabilizare a situatiei pe plan mondial… Avem si o evaluare a situatiei din Europa, autorul vorbind de un continent divizat la ora actuala. Toate lucrurile acestea produc, desigur, o ingrijorare justificata… Te-ai putea intreba daca vor evolua spre un razboi. Mondial?!

Iata insa ce spunea cu multa vreme in urma Napoleon Bonaparte:

„War is becoming an anachronism; if we have battled in every part of the continent it was because two opposing social orders were facing each other, the one which dates from 1789, and the old regime. They could not exist together; the younger devoured the other. I know very well, that, in the final reckoning, it was war that overthrew me, me the representative of the French Revolution, and the instrument of its principles. But no matter! The battle was lost for civilization, and civilization will inevitably take its revenge. There are two systems, the past and the future. The present is only a painful transition. Which must triumph? The future, will it not? Yes indeed, the future! That is, intelligence, industry, and peace. The past was brute force, privilege, and ignorance. Each of our victories was a triumph for the ideas of the Revolution. Victories will be won, one of these days, without cannon, and without bayonets.” (subl. mea – sursa: aici)

Incerc sa traduc:

„Razboiul incepe sa devina un anacronism; daca avem batalii in fiecare parte a continentului se datoreaza pentru ca se infrunta doua ordini sociale opuse, una care dateaza din 1789, cealalta e vechiul regim. Acestea nu pot exista impreuna. Cea tanara o devoreaza pe cealalta. Stiu foarte bine ca, intr-un final calculat, razboiul ma va rasturna pe mine, pe mine reprezentantul Revolutiei Franceze si instrumentul principiilor sale. Dar nu conteaza! Batalia a fost pierduta pentru civilizatie si civilizatia, in mod inevitabil, isi va lua revansa. Sunt doua sisteme, trecutul si viitorul. Prezentul nu e decat o tranzitie dureroasa. Care din ele va triumfa? Nu va triumfa viitorul? Da, intr-adevar viitorul! Acesta este inteligenta, industria si pacea. Trecutul a fost forta bruta, privilegiul si ignoranta. Fiecare victorie a noastra a fost un triumf pentru ideile Revolutiei. Victoriile vor fi castigate, intr-una din aceste zile, fara tunuri si fara baionete.” (subl. mea)

Napoleon Bonaparte, Imparatul

 

In 1989 am fost martorii unei noi Revolutii. Pe plan mondial. O Revolutie a Libertatii prin care fostele regimuri comuniste, dictatoriale, din Uniunea Sovietica si Estul Europei au fost inlaturate. Nu se poate vorbi, oare, si acum de doua sisteme: trecutul si viitorul? Si nu va castiga oare viitorul? Cred ca putem spune, ca si odinioara Napoleon, ca intr-adevar va castiga viitorul! Si atunci nu e oare razboiul un anacronism si acum, in zilele noastre? Nu trecem oare si acum, in zilele noastre, printr-o tranzitie dureroasa? Faptul ca, actualmente, in lume, se produc transformari dureroase, razboaie chiar, reprezinta o stare de tranzitie. Regimul lui Putin pune, iata, fata in fata, cele doua sisteme: trecutul, pe care Putin doreste sa-l aduca in actualitate, si viitorul care nu poate coexista cu trecutul. De aici si ceea ce observa George Friedman, ca institutiile de pe vremea razboiului rece isi pierd eficacitatea, viabilitatea. Ele apartin trecutului, unui sistem vechi care nu mai e compatibil cu realitatea prezenta si cu viitorul. Sensul evenimentelor nu poate fi altul decat Libertatea. Mergem spre o mai mare si mai extinsa liberalizare. Lucrul acesta se va vedea atat in China cat si in Lumea Araba, care, e lesne de observat, trece prin niste convulsii infricosatoare, care genereaza terorism. Pana la urma, nici Lumea Araba nu va putea pastra Vechiul Regim. Nici China nu va putea pastra comunismul. Libertatea a atins China si China nu va dormi. „Trecutul a fost forta bruta, privilegiul si ignoranta” – uitati-va cat de bine se potriveste daca ne gandim la comunsim, fascism, nazism, dictaturile militare din America de Sud, regimurile dictatoriale din Lumea Araba, in general vorbind totalitarismul care a dominat o mare parte din Planeta noastra in sec. XX si la razboaiele catastrofale ale acestui secol.

Iarasi e foarte interesant, zic eu, ce spunea Napoleon despre bancheri, finantisti:

„When a government is dependent upon bankers for money, they and not the leaders of the government control the situation, since the hand that gives is above the hand that takes. Money has no motherland; financiers are without patriotism and without decency; their sole object is gain.” (subl. mea – sursa: aici)

Incerc sa traduc:

„Cand guvernul este dependent de bancheri pentru bani, ei si nu liderii de guvernamant controleaza situatia, de vreme ce mana care da este deasupra celei care cere. Banii nu au patrie; finantistii sunt fara patriotism si fara decenta; singurul lor obiect este castigul.” (subl. mea)

Si aceasta maxima pare a se potrivi foarte bine zilelor noastre…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Mai 27, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Cu cine ne infratim? Cu Republica Populara Democrata Coreeana?

Inchisorile CIA in care ar fi fost anchetati prin tortura teroristi islamici e un subiect la ordinea zilei. E o atmosfera in care toata lumea acuza! Nu s-ar fi respectat Drepturile Fundamentale ale Omului. Acei detinuti au fost supusi unor tratamente inumane. Daca nu ma insel, chiar China a inceput sa critice SUA inclusiv pentru rasism. A aparut Dl. Obama ca sa ne spuna ca „Noi nu suntem asa”, ca SUA ar putea fi tarata si in procese internationale. Amnesty International, Consiliul Europei, Parlamentul European ancheteaza subiectul in vederea tragerii la raspundere a tarilor care au gazduit astfel de inchisori! Si Presedintele Obama, la unison cu China Populara, pare a cauta sa-si traga la raspundere propria tara pentru astfel de fapte. Penale.

Daca cineva s-ar naste azi si automat ar creste pana la o varsta la care sa inteleaga lucrurile, sa stie sa scrie si sa citeasca, ar ramane cu urmatoarea impresie: cat de rea e SUA (nu tarile care au gazduit inchisorile, acelea sunt victimile imperialismului american!!) si ce buni sunt teroristii!! Zau, dar despre ce vorbim aici? Am vazut o doamna, la televizor, care avea o figura serioasa, parca marcata de fapta ingrozitoare petrecuta: cum e posibil ca teroristii sa fie tratati asa? Am avut impresia ca asist la condamnarea unui grav caz de child abuse: teroristii, niste bieti copii fara aparare, abuzati sexual si fizic de niste parinti descreierati care nu pot fi decat imperialistii americani, desigur. Cum e posibil asa ceva! Saraca doamna, care vorbea, parca nici nu mai stia sa rada, sa schiteze un zambet, de serioasa ce era! Doar in treacat s-a mentionat ca prin anchetarea unui astfel de prizonier s-a ajuns la localizarea si prinderea lui Osama Bin Laden. Nu as vrea sa se creada ca sunt pentru rele tratamente, inumane, aplicate detinutilor, dar impresia pe care ti-o lasa povestea asta este aceea ca teroristul islamic este o persoana ingenua, o fata inocenta, pura si candida in fata brutalului opresor, exploatator capitalist newyorkez, numai interes si sange rece!

Eram mai demult pe una din camerele de chat de pe Yahoo Messenger, despre adevaratul inteles al Islamului, si intrase o tipa care auziti ce a putut sa spuna despre crestinism: ca este, de fapt, adorarea omului alb… Crestinii erau cei rai, islamicii cei buni, in viziunea sa.

Departe de mine in a imparti lumea in baieti buni si baieti rai, insa toata dezbaterea actuala despre inchisorile CIA par a avea acest sens: noi suntem cei rai, ei sunt cei buni. Noi nu respectam Drepturile Fundamentale ale Omului, de parca teroristii sunt cei care le respecta cu multa scrupulozitate. Parca nici n-ar exista oameni decapitati de acesti teroristi si filmata toata scena, apoi difuzata in toata lumea.

Romania Libera

Peste 5.000 de persoane, omorâte de jihadiști în noiembrie

Se arata ca:

„Peste 5.000 de persoane au fost omorâte de jihadiști în luna noiembrie, o cifră care arată că acestea sunt „mai puternice ca oricând”, potrivit unui studiu britanic publicat joi, relatează AFP, conform Mediafax.

Irakul a înregistrat cele mai multe victime, urmat de Nigeria, Afganistan şi Siria, potrivit acestui studiu realizat de BBC World Service şi centrul de cercetare ICSR din cadrul King’s College din Londra.

Aproximativ 664 de atacuri au fost recenzate în total. Şaisprezece grupări au revendicat aceste atacuri sau au fost identificate ca fiind responsabile de comiterea acestora, dintre care 60% nu au nicio legătură cu reţeaua teroristă Al-Qaida, inamicul numărul unu acum câţiva ani, subliniază studiul.

Aproape jumătate din atentate (44%) au fost comise de gruparea Stat Islamic (SI), care operează în principal în Irak şi în Siria. Această grupare ar fi ucis 2.206 persoane în 308 atacuri.

La rândul ei, gruparea nigeriană Boko Haram ar fi ucis 801 persoane în 30 de atentate.

Aceste date sunt „stupefiante având în vedere că acum trei ani în lumea occidentală se punea că s-a terminat, Al-Qaida este în declin, moartă, învinsă strategic”, a comentat Peter Neumann, cercetător la King’s College.

„Toată lumea crede că primăvara arabă a adus libertate şi democraţie. Ori există o mişcare jihadistă în părţi ale lumii unde nu ne-am imaginat că va apărea vreodată”, a adăugat el.

Autorii recunosc, totuşi, limitele unui astfel de studiu, mai ales într-un context de război civil, în care este greu de atribuit unele acţiuni unei grupări anume şi în care colectarea de informaţii întâmpină dificultăţi.”

Jihadist, jihadist, dar la o adica ii place stilul de viata american 😉

Jihadiştii, amatori de băuturi şi gadgeturi occidentale

Se arata ca:

„Localnicii nu doar trăiesc în teroare din cauza acestor militanţi, care folosesc execuţii în masă brutale şi decapitări pentru a se impune, dar încearcă de asemenea să găsească modalităţi de a supravieţui crizei economice provocate de cei trei ani de război civil.

Mulţi spun că cea mai bună strategie este să le furnizeze luptătorilor gustările şi băuturile care le plac. Chipsurile, ciocolata, băuturile energizante şi berea fără alcool sunt printre preferatele luptătorilor străini care s-au alăturat grupării Stat Islamic (SI) în Siria.

Decretele religioase ale SI şi preferinţele militanţilor au transformat economia locală în zonele ocupate de gruparea islamistă. Magazinele de băuturi alcoolice sunt închise, în timp ce vânzătorii de alimente de tip junk food, magazinele de haine – în special cele în stil militar – şi cele de telefoane mobile înregistrează profituri modeste.

„Economia în zonele controlate de SI este dictată de luptătorii străini. În rest, totul este zero”, a declarat Saleh, un vânzător de articole vestimentare din oraşul Rakka. Mulţi vânzători din zonele rurale nu au auzit până acum de băuturi ca Red Bull şi nici nu se gândeau să vândă chipsuri Pringles şi ciocolată Snickers sau Bounty, preferatele luptătorilor străini.

Afaceriştii locali cumpără astfel de produse din zonele controlate de regimul sirian sau din Turcia şi le vând la un preţ mai mare, pentru a acoperi şi sumele date ca mită la punctele de control ale armatei. Militanţii SI, care au venituri mult mai mari decât civilii, „nici nu se uită la preţuri, banii nefiind o problemă pentru ei”.

Un alt domeniu aflat în dezvoltare este cel al telefoniei mobile. Dacă localnicii au modele vechi de telefoane Nokia, magazinele sunt pline acum cu cele mai noi tipuri de smartphone-uri. Luptătorii SI, „în special cei din Golf, sunt obsedaţi de telefoane mobile”, a declarat proprietarul unui magazin.”

Unul din cele mai stranii lucruri la acesti baieti, jihadistii, e urmatorul: atunci cand baietii astia revin in deplinatatea facultatilor mintale, lasa pusca si se comporta tratandu-te ca si cum ai fi la Camera de Comert din Chicago! 🙂 Sigur, se admite si un whisky, dar sa nu stie lumea – e doar intre tine si el chestia asta 🙂 . Fiti atenti la cum se comporta acesti oameni: „nici nu se uită la preţuri, banii nefiind o problemă pentru ei”. Oamenii astia nici nu-si inchipuie ca pentru un american banii sunt o problema, sunt intotdeauna o problema. Nu stiu ce ma face sa fiu sigur ca baietii nici nu-si inchipuie ca poti sa fii foarte talentat si sa n-ai masina, sa circuli cu metroul… In mentalul colectiv este de neconceput yankeul, exploatator brutal, desigur, care nu stie si nu are in vocabular decat un singur cuvant – profit – sa se uite la preturi, banii sa fie o problema pentru el si sa circule cu metroul…

Executiile

Jihadiștii asasinează încă un occidental

Se arata ca:

„Statul Islamic a făcut publice duminică imagini video în care un călău mascat şi îmbrăcat în negru stă aplecat deasupra unui cap tăiat, aflat la picioare, şi pretinde că este al unui voluntar umanitar american, Peter Kassig, un fost ranger al armatei, dispărut de peste un an la un post de control din nordul Siriei, în timpul livrării de materiale medicale. SI a revendicat din august execuţia a patru ostatici occidentali.

Autenticitatea acestei înregistrări, difuzată de Al-Furqan, organul mediatic al grupurilor jihadiste, nu a putut fi verificată imediat. Punerea în scenă diferă de precedentele execuţii de ostatici filmate de SI şi nu prezintă decapitarea lui Kassig, neexistând vreo filmare cu el recitând un ultim mesaj dictat de răpitori. Dar arată scena, de o rară violenţă, a asasinării a cel puţin 18 oameni prezentaţi ca fiind soldaţi sirieni, aliniaţi, îngenunchiaţi fiecare în faţa unui călău. Unul dintre ei, probabil acelaşi care anunţă moartea lui Kassig, are accent britanic şi este îmbrăcat în negru, conduce scena şi se adresează preşedintelui american, Barack Obama: „Azi, tăiem gâtul soldaţilor lui Bashar. Mâine, vom tăia gâtul soldaţilor tăi”. Cei care au analizat înregistrarea estimează că ar putea fi asasinul ziariştilor americani James Foley şi Steven Sotloff. Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate a declarat că experţii serviciilor secrete din SUA sunt la curent cu înregistrarea video şi „lucrează cât mai rapid posibil pentru determinarea autenticităţii”. „Dacă se confirmă, suntem consternaţi de asasinarea brutală a unui voluntar umanitar american, nevinovat, şi exprimăm sincere condoleanţe familiei şi prietenilor”.

Ostatic din 2013

Originar din Indianapolis, Peter Kassig, 26 de ani, a fost capturat la 1 octombrie 2013 la un punct de frontieră din estul Siriei, în provincia Deir ez-Zor, pe când livra material medical, potrivit apropiaţilor săi. Media nu a menţionat capturarea sa până când a apărut la finele unei înregistrări video a SI ce prezenta decapitarea voluntarului umanitar britanic Alan Henning, la 3 octombrie.

Jihadiştii ameninţau că îl vor executa şi pe Kassig, ca represalii la loviturile aeriene ale SUA în Siria şi în Irak contra poziţiilor SI. Kassig a fost deţinut la început separat, apoi transferat într-o închisoare situată la subsolul unui spital pentru copii din Alep, apoi din nou transferat într-o reţea de închisori din Raqqa, capitala autodeclarată a „califatului” autodeclarat de grupul extremist SI.

Peter Kassig s-a alăturat armatei SUA în 2004, potrivit dosarului său militar consultat de Associated
Press. O scurtă perioadă a fost ranger în Irak, între aprilie şi iulie 2007, şi a fost demobilizat din motive medicale. Kassig a studiat apoi la Universitatea Butler din Indianapolis înainte de a merge în Liban, în 2012, ca voluntar medical pentru a veni în ajutorul refugiaţilor sirieni, apoi în Gaziantep, Turcia, în apropierea frontierei siriene. De acolo, a condus o mică ONG fondată în 2012, Special Emergency Response and Assistance (SERA), care forma civili pentru a putea asigura îngrijiri medicale şi oferea hrană,
haine şi medicamente, după cum declară tatăl tânărului american.

Act de „crimă contra umanităţii“

Premierul britanic, David Cameron, s-a declarat „oripilat de uciderea cu sânge rece a lui Peter Kassig. SI şi-a demonstrat încă o dată întreaga perversitate. Gândurile mele se îndreaptă către familia lui”.

Preşedintele francez, François Hollande, a denunţat actul de barbarie şi a precizat că, dacă se confirmă moartea lui Kassig şi asasinarea soldaţilor sirieni, este vorba de „crime contra umanităţii”.”

Haideti sa ne lamurim: daca acestea sunt crime impotriva umanitatii noi infieram, cu manie proletara, desigur, inchisoriile CIA? Incepem sa preamarim China pentru ca acolo traieste „in pace si in armonie” tot „poporul muncitor”? Incepem sa ridicam in slavi Coreea de Nord unde toata lumea „de la orase si sate” traieste „in pace si voie buna”? Uitati-va ce fac acesti oameni, jihadistii. Nu prea vad o condamnare in termeni duri a crimelor impotriva umanitatii comise de acesti oameni. Suntem doar oripilati. Or, nu e de ajuns sa fii numai oripilat. Impresia mea nu e doar ca mangaiem pe crestet o banda de asasini, ci ii mai luam si-n brate vrand sa le schimbam scutecul, sa fie mai curati, mai uscati.

„Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate a declarat că experţii serviciilor secrete din SUA sunt la curent cu înregistrarea video şi „lucrează cât mai rapid posibil pentru determinarea autenticităţii”. „Dacă se confirmă, suntem consternaţi de asasinarea brutală a unui voluntar umanitar american, nevinovat, şi exprimăm sincere condoleanţe familiei şi prietenilor”.”

Suntem consternati? N-am inteles bine… Suntem revoltati, stimata doamna sau domn purtator de cuvant!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Decembrie 12, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Despre unele chestiuni… controversate

Despre diferenta dintre Stanga si Dreapta politica de la noi

Dl. profesor Cristian Preda are pe blogul sau o postare interesanta:

Diferența dintre dreapta și stânga

Se arata ca:

„Vasile Blaga, 14 iunie 2013: “Colegii din Partidul Comunist Chinez împărtăşesc aceleaşi valori cu noi privind construcţia unui partid”.
Victor Ponta, 2 septembrie 2014: “Admir Partidul Comunist Chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă”.
În ciuda aparentei lor apropieri, cele două declarații ne îngăduie să înțelegem diferența dintre dreapta și stânga, așa cum e configurată ea în România: cine se revendică de la dreapta are în minte construcția organizațională și valorile, cine se revendică de la stânga se gândește la partidul-care-conduce și poporul-care-se-lasă-condus.
E, desigur, doar o întâmplare faptul că PCC e referința care le îngăduie liderilor politici români să se exprime atât de clar…”

Pentru cei care nu stiu, Vasile Blaga este presedintele PDL, partid care face parte din PPE (Partidul Popular European) si considerat, la noi, partid de dreapta!

Este interesant si comentariul, este doar unul singur pana acum, la aceasta postare:

Freedom { 09.03.14 at 9:42 AM }

Pai, n-au scos steagul UE din Parlament si l-au pus pe al republicii Chineze cand a venit primul ministru al Chinei in Romania?
Nu l-au primit ei cu covor rosu si aplauze indelungate ca pe Ceausescu la Plenara? nu incheia bine fraza si izbucnea ropotul de aplauze.
Pe Angela Merkel va amintiti cum au intampinat-o?
Cu stegarul PNL in fruntea manifestantilor de bine si cu ovatii de bine: “iesi afar’ din tara baba ordinara…”
In 2012 cine urla pe stadion :” nu ne da noua Merkel lectii, sa si-l ia pe Basescu sa-i dea o bucata de pamant in germania, sa ne lase….”

Ps
Eu va amintesc ca in perioada 2007-2012 erau pline forumurile de comentarii de genul : Romania trebuie sa se orienteze spre China…..
n-avem nevoie de axa Bucuresti Londra Washington…
Pai unele astea sunt din invataturile lui Nastase catre epigoni ca aia din 2012 cu ” trebuie sa trecem la economia nationalista, nu sa ne mai vindem tara “, altele din cuget, muget si simtiri.
Acum Blaga este si el de “adevarata dreapta” langa cei care-i turnau laturi in cap ,nu mai este “fsn-istul” , “vamesul de clisura” , “cainele Vasile din Modrogan”, “socialistul care a trecut intr-o noapte de la socialisti la populari”…
Spiritele marete se aduna pana la urma in cuget ,muget si simtiri marete!
Spre comunism in zbor !”

PNL este acum, dupa ce a fost in alianta cu PSD (in USL, alianta considerata de Stanga), aliatul PDL. Dl. Preda cred ca nu a citit ce a scris D-na. Alina Gorghiu pe blog sau:

Scuze publice din partea premierului Ponta

Se arata ca:

„Declarațiile iresponsabile ale premierului Victor Ponta nu mai sunt o surpriză. Însă cea legată de admirația sa pentru Partidul Comunist este jignitoare și inacceptabilă. PNL solicită premierului retractarea declarației și prezentarea de scuze în mod public. Este inacceptabil modul în care șeful Guvernului României tratează cu atâta lejeritate o chestiune sensibilă și controversată.

Este imposibil să uităm că Partidul Comunist Chinez este responsabil de trimiterea, în ultima jumătate de veac, a peste 50 de milioane de oameni în lagărele și închisorile din China. Sau masacrul din Piața Tiananmen din iunie 1989 și represaliile care au urmat, în care au fost ucise și întemnițate mii de persoane, evenimente legate direct de deciziile Partidul Comunist Chinez. Astăzi, organizațiile pentru apărarea drepturilor omului identifică Partidul Comunist Chinez drept responsabil pentru violarea constantă a drepturilor omului în China.”

Faceti, va rog, stimati cititori diferenta intre ce spunea Vasile Blaga (om de dreapta) si Victor Ponta (om de stanga), pe de o parte, si aceasta postare a D-nei. Gorghiu (o liberala), apropiata de stilul lui Vladimir Tismaneanu!! La mijloc sunt comentariile lui Freedom, desigur! Acuma, zau asa, D-na Gorghiu mi se pare mai de dreapta decat toata Dreapta noastra!! Deci, inca o data:

Vasile Blaga, 14 iunie 2013: “Colegii din Partidul Comunist Chinez împărtăşesc aceleaşi valori cu noi privind construcţia unui partid”.

Victor Ponta, 2 septembrie 2014: “Admir Partidul Comunist Chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă”.

Alina Gorghiu: „Declarațiile iresponsabile ale premierului Victor Ponta nu mai sunt o surpriză. Însă cea legată de admirația sa pentru Partidul Comunist este jignitoare și inacceptabilă. PNL solicită premierului retractarea declarației și prezentarea de scuze în mod public. […]

Este imposibil să uităm că Partidul Comunist Chinez este responsabil de trimiterea, în ultima jumătate de veac, a peste 50 de milioane de oameni în lagărele și închisorile din China. Sau masacrul din Piața Tiananmen din iunie 1989 și represaliile care au urmat, în care au fost ucise și întemnițate mii de persoane, evenimente legate direct de deciziile Partidul Comunist Chinez. Astăzi, organizațiile pentru apărarea drepturilor omului identifică Partidul Comunist Chinez drept responsabil pentru violarea constantă a drepturilor omului în China.

Diferentele sunt destul de clare…

Vizita premierului Victor Ponta in China

Chestiunea cu vizita premieurlui in China e una controversata… L-am urmarit pe maestrul Ion Cristoiu, la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de pe Realitatea, si mi se pare ca are dreptate: nu prea stim ce s-a semnat, ce s-a discutat, cu cine, cum, cu ce … Am citit si editorialul dansului:

Despre cum îl pupă-n fund, dar prin pantaloni, Reporter virtual pe ministrul Ioan Rus

Se arata ca:

„După cum am recunoscut, Reporter virtual e unul dintre site-urile urmărite de mine din sfert în sfert de oră. Pentru a-l putea accesa prompt, am cale directă spre el de pe toate mijloacele mele de existență electronică.

Interesul nutrit față de acest site, la care lucrează, printre alții, și un elev strălucit al fostei școli Evenimentul zilei, Adrian Halpert, se explică nu numai prin informațiile din lumea presei, dar și printr-o pîndă mărturisită de acest site pentru a descoperi și a da în gît infracțiunile de pe ogorul presei noastre mai mult decît independente.

Ziare și televiziuni de prestigiu au fost surprinse în flagrant delict de lipsă de profesionalism.
Ocupați cu paiul din ochii altora, confrații de la Reporter virtual par a nu vedea bîrna din ochiul propriului site.
Miercuri, 3 septembrie 2014, mi-au căzut privirile asupra unui titlu:
Ce-au făcut Ponta și miniștrii săi în camera de hotel a lui Rus de la Beijing.

Dacă vrea cineva să se convingă de  decăderea presei noastre la nivelul prostituției din porturi fără vapoare, îi recomand să parcurgă corespondențele celor care l-au însoțit pe Victor Ponta în China. Par toate dictate de Anca Alexandrescu după ideile lui Mirel Palada! Nici o știre deosebită de cele date pe vremuri de Agerpres despre vizitele lui Ceaușescu. Nici un comentariu, nu neapărat critic, dar măcar lucid, profesionist, despre rezultatele vizitei, despre ce s-a putut ghici dincolo de chinezăriile gazdelor.

Se înțelege că titlul din Reporter virtual m-a făcut să tresar.
Să știi că aștia de la Reporter virtual au aflat din trei surse despre vreo infracțiune comisă de Ponta și miniștrii săi în camera de hotel a lui Rus! Ca, de exemplu, să fi violat în grup pe una dintre tovarășele desemnate de Partidul Comunist Chinez să-le reamintească Înalților Oaspeți dintr-o țară membră NATO, pe parcursul vizitei, cea zis Mao despre caracterul agresiv al Alianței.

Trecînd la conținut, am simțit nevoia să mă frec la ochi. Nici Gazeta de perete a Ministerului Transporturilor n-ar fi putut publica acest text:
Premierul Victor Ponta a făcut o dezvăluire neașteptată în avionul care aducea delegația României din China.
Potrivit decenews.ro, Ponta a povestit cum într-una din serile petrecute în China, ministrul Transporturilor Ioan Rus i-a telefonat rugându-l să vină în camera lui împreună cu ceilalți miniștri din delegație – Liviu Dragnea, Constantin Niță și Daniel Constantin. Rus a fost destul de insistent, așa încât în final Guvernul s-a reunit în „formulă restrânsă” în camera de hotel a ministrului Transporturilor.
„Surpriza” pe care o pregătise Rus a fost aceea că pusese o masă cu zacuscă, slănină, ceapă și salam. Evident, nu lipsea nici pălinca, a mai povestit Ponta.

S-o recunoaștem!
Această piftie jurnalistică, reprodusă otova de Reporter virtual, e un soi de pupat în fund prin pantaloni și nu direct, ca să bată nu bată la ochi.

NB: Tocmai postasem textul, întrebîndu-mă în continuare dacă nu cumva Reporter Virtual are vreo promisiune de publicitate de stat de la Ioan Rus, cînd ce-mi văd ochii? Același text, numai că nițel coafat, apare și-n Gândul, pe prima pagină!
Să aibă Ioan Rus atît de multă publicitate?!”

Cam putine informatii din partea presei referitoare la o asemenea vizita, atat de importanta. S-a dezbatut, in mai multe randuri, foarte mult miza economica a acestei vizite iar concluzia a fost ca nici nu prea se vede si nici n-are cum… Dl. profesor Mircea Cosea chiar spunea ca e un exercitiu de imagine pentru Victor Ponta in vederea alegerilor prezidentiale. La Jocurile de Putere concluzia a fost ca s-au dus acolo sa faca o plimbare de 4 zile in China, un fel de minivacanta. Parerea mea este insa alta… Aceasta vizita in China pe care a facut-o delegatia guvernamentala romana condusa de Victor Ponta a avut un alt sens, alte conotatii. Cateodata mai mergi asa pe la cineva, cu care esti prieten, asa de prietenie, la un „ce mai faci?”. Ideea este ca in situatia actuala in care Rusia a agresat si agreseaza Ucraina, si  s-a apropiat ingrijorator de mult de granitele noastre, invadand Crimeea, Romania are nevoie de sprijinul Chinei. Este ceva asemanator cu invazia Cehoslovaciei de catre sovietici, din 1968. Pe de alta parte, China este, impreuna cu Rusia, in BRICS si s-ar putea simti deranjata de intentiile agresive ale Moscovei care nu-si mai respecta angajamentele din tratatele internationale la care este parte. Poate ca in aceeasi cheie ar trebui vazut si faptul ca British Petroleum vinde gaze Chinei in valoare de $ 20 de miliarde… Imi amintesc de faptul ca Vladmir Putin se dusese in China sa incheie un contract mare acolo tot pentru livrari de gaze… De asemenea sa nu uitam ca a avut loc la Bucuresti Forumul economic China – Europa Centrala si de Est (de vazut si acest articol). Ceea ce a spus premierul chinez, Dl. Li Keqiang:

„Am ascultat prezentarea premierului Ponta despre economia României. Cred că România va deveni un tigru al Europei şi, dacă toţi tigrii se vor reuni şi vor colabora, se va dezvolta o piaţă uriaşă”, a spus premierul Chinei în deschiderea Forumului economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est.”

deci chestia asta ca „daca toti tigrii se vor reuni” ar putea avea si alte semnificatii. Politice. Suportul politic dat de China Romaniei are cu siguranta o influenta puternica asupra Moscovei. Lucrurile acestea survin in conditiile in care in NATO e o situatie mai speciala, ca sa nu-i spun ciudata, si ma refer la interesele Germaniei si Frantei in relatiile cu Federatia Rusa, care ar sugera un usor dezacord fata de pozitia SUA referitoare la Rusia. Importuri de gaze, livrari de armament, nave militare, pozitii de director general la Gazprom… De aceea cine isi inchipuie ca Victor Ponta s-a dus de capul lui in China se insala. Mie mi se pare ca aceasta vizita a fost aprobata de Presedintele Basescu si, chiar mai mult decat atat, aprobata de Washington!!

Enigma Iohannis…

Klaus Iohannis este candidatul ACL (PDL si PNL) pentru alegerile prezidentiale ce vor avea loc anul acesta in noiembrie. Chestiunea foarte ciudata cu acest om este ca, cel putin pana in prezent, dar nici pe viitor nu-l vad sa devina hiperactiv, da impresia unei absente decat a unei prezente… Maestrul Cristoiu spunea ca nu stim nimic despre el si ca intre el, despre care nu stim nimic, si Ponta, il prefera pe Ponta pentru ca pe Ponta il stim ca pe un cal breaz. M-a pus pe ganduri chestia asta… Un candidat la alegerile prezidentiale trebuie sa fie in primul rand prezent… Victor Ponta este premier, deci e clar… Prezent, adica ar trebui sa-l vezi pe la toate televiziunile in tot felul de dezbateri, in care sa-si expuna conceptiile. Ar trebui sa-l vezi in mijlocul oamenilor, vorbindu-le, nu? Trebuie sa spui oamenilor care e conceptia ta, cum vezi problemele cu care se confrunta Romania, care ar fi caile de solutionare… Doar vrei sa ajungi Presedinte, nu? Oamenii trebuie sa cunoasca cum gandesti, ce pareri politice ai. Sunt atatea teme de discutat: absorbtia fondurilor europene si dezvoltarea tarii, CNA (Consiliul National al Audiovizualului), politica externa si atatea altele ca mi-ar lua o postare intreaga (si inca una mare!!) daca m-as pune sa le enumar pe toate. Or, acest om a reusit „performanta” sa mearga la un miting, la care erau mai multi reprezentnati ai ACL si multime multa, sa stea vreo doua minute si sa plece fara sa spuna macar un sigur cuvant. Crin Antonescu „a abdicat” in favoarea lui Iohannis, sustinandu-l. Antonescu era candidatul PNL la prezidentiale. L-au pus in fata pe Iohannis, dar cu atitudinea pe care o are acesta tare mi-e teama ca-l favorizeaza pe Victor Ponta. Iar in politica nimic nu e intamplator, dupa cum spunea cineva… Dupa parerea mea, nici Elena Udrea si nici Monica Macovei nu vor putea sa-i puna probleme serioase lui Ponta. Prima face parte dintr-un partid mic, a doua candideaza ca independenta, deci nu are sustinerea unui partid mare. Pe cand Klaus Iohannis este candidatul Dreptei, nu oricare candidat. ACL, din cate am inteles eu, s-a format tocmai pentru a unifica cele doua mari partide de Dreapta de la noi, PNL si PDL, pentru a putea castiga confruntarea cu un partid gigant, PSD. Si atunci inactivitatea candidatului Iohannis nu poate lucra decat in favoarea lui Victor Ponta. Ar fi absurd ca Iohannis, prin atitudinea pe care o are, sa urmareasca a o favoriza, de exemplu, pe Elena Udrea, reprezentanta unui partid mic, pentru ca sa ajunga in turul II. Monica Macovei, prin gestul sau de a candida, sfidand hotararea ACL cu privire la candidatura lui Iohannis, nu a facut altceva decat sa se autoexcluda din PDL. Ea, practic, in felul asta a parasit PDL pe care ar fi trebuit sa-l paraseasca mai demult, lucru remarcat si de Cristian Preda. E greu de crezut ca ea poate avea sanse reale, in asemenea conditii, ca sa ajunga in turul II la alegeri. E clar ca Iohannis e cap de serie nr. 1, ca sa ma exprim ca-n tenis, al candidatilor din partea Opozitiei. Iar prin acest stil, foarte putin activ, nu-i pune probleme lui Victor Ponta. In asemenea conditii Victor Ponta chiar ca poate castiga alegerile mancand floricele sau popcorn, dupa cum a si spus… Ajunsi in acest punct trebuie sa spunem cate ceva…

Despre declinul societatii civile…

Nu trebuie sa copiezi modelul lui Traian Basescu, cum incearca Elena Udrea. Nu trebuie sa fii Presedinte jucator. Dar, totusi, nu se poate sa creezi perceptia unei absente, propria ta absenta, cand esti implicat intr-o lupta electorala. Insa aici mai e si un alt aspect. Desemnarea lui Iohannis drept candidat s-a facut in pripa si s-ar putea ca omul sa nu fie pregatit pentru o cursa electorala. Imi amintesc de Emil Constantinescu, cand a candidat pentru prima data. Nu avea experienta. Totusi, Emil Constantinescu se bucura chiar in 1992 de o anumita notorietate. Era destul de cunoscut. Era un membru important al societatii civile, fondator si vicepresedinte al Aliantei Civice. S-a implicat in formarea Conventiei Democrate. La Iohannis nu se vede o astfel de activitate, care sa-l consacre in spatiul public. Interesant este ca PNL l-a adus pe Iohannis, primar meritoriu al Sibiului, in atentia opiniei publice la nivel national in 2009, propunandu-l pentru functia de premier. Insa candidatul la functia de Presedinte era cu totul altcineva. Cel putin de cand s-a format USL, toata lumea stia ca cel care va candida va fi Crin Antonescu. Si acum Crin Antonescu nu mai candideaza. PNL nu a reusit sa pregateasca un om si sa-l popularizeze din vreme, cu mai mult timp inainte, pentru ca sa candideze la functia de Presedinte al Romaniei. Putea fi si din provincie, precum Iohannis, desigur. Dar cred ca se mai poate observa un fenomen. Ingrijorator. Decaderea societatii civile… Acest fenomen ar trebui sa ne puna pe ganduri. Societatea civila a inceput sa decada dupa esecul Conventiei Democrate si fenomenul s-a accentuat sub Traian Basescu. Nu e deloc bine! Trebuie sa avem o societate civila activa, o intelectualitate activa, care sa dezbata liber problemele, sa genereze idei in mod liber. Am ajuns sa avem doar lideri politici aroganti si nu mai avem oameni care sa dezbata idei societale pe intelesul tuturor. Acum totul tine de partizanatul politic. Totul e politic, inregimentat intr-un partid sau altul. Si uitam, din pacate, ca Democratia nu inseamna numai partide politice, nu se reduce numai la aspectul partinic. Am ajuns sa avem, fata de anii ’90, o mare multime de oameni care nu mai merg sa voteze… Actuala Putere vrea sa oblige oamenii prin ordonante sau legi, sub sanctiuni grele, sa mearga la vot… Am ajuns sa lovim in oameni si sa cautam sa le restrangem libertatea in loc sa-i intelegem… Ne mai si miram de ce nu se mai duc la vot… Acest absenteism este tocmai consecinta declinului societatii civile, care ar trebui refacuta. Unde mai e Alianta Civica, Grupul pentru Dialog Social? Observati ca nici nu mai exista, nu se mai manifesta… Si noi ne miram ca oamenii nu se duc la vot…? Nu cred ca avem nevoie de discursuri interminabile gen Fidel Castro, de care amintea Dl. Cristoiu. Ci avem nevoie tocmai de o societate civila vie! Care sa fie motorul Democratiei romanesti.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Septembrie 5, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Despre problemele zilelor noastre…

Gandul

Scandalul spionajului. Şeful biroului CIA din Berlin A FOST EXPULZAT

Se arata ca:

Berlinul îl expulzează pe şeful serviciilor secrete americane din Germania, a anunţat joi un deputat, transmite AFP.

„Reprezentantului serviciilor secrete americane de la Ambasada Statelor Unite ale Americii i s-a cerut să părăsească Germania”, a declarat Steffen Seibert, un purtător de cuvânt al Guvernului german, citat într-un comunicat.

Merkel: „Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, luni, că informaţiile privind un agent dublu german care lucrează pentru Statele Unite sunt „grave”, în timp ce Berlinul cere deja un răspuns „rapid” din partea Washingtonului, relatează AFP.

„Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”, a apreciat Merkel în cadrul unei conferinţe de presă la Beijing, organizată împreună cu premierul chinez Li Keqiang.

„În opinia mea ar fi vorba despre o contradicţie evidentă cu ceea ce eu consider o cooperare plină de încredere între agenţiile (de informaţii) şi parteneri”, a adăugat ea.

Un agent al serviciilor de informaţii germane (BND) arestat miercuri lucra din 2012 pentru CIA şi ar fi predat peste 200 de documente Statelor Unite, a anunţat presa germană duminică.”

Agentul dublu care reaprinde scandalul NSA între Germania şi SUA. Merkel: „Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”

Se arata ca:

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, luni, că informaţiile privind un agent dublu german care lucrează pentru Statele Unite sunt „grave”, în timp ce Berlinul cere deja un răspuns „rapid” din partea Washingtonului, relatează AFP.

„Dacă informaţiile sunt exacte, este un caz grav”, a apreciat Merkel în cadrul unei conferinţe de presă la Beijing, organizată împreună cu premierul chinez Li Keqiang.

„În opinia mea ar fi vorba despre o contradicţie evidentă cu ceea ce eu consider o cooperare plină de încredere între agenţiile (de informaţii) şi parteneri”, a adăugat ea.

Un agent al serviciilor de informaţii germane (BND) arestat miercuri lucra din 2012 pentru CIA şi ar fi predat peste 200 de documente Statelor Unite, a anunţat presa germană duminică.

Acest agent dublu ar fi avut misiunea de a strânge documente despre o comisie de anchetă parlamentară germană înfiinţată după dezvăluirile de presupus spionaj desfăşurat de agenţia de informaţii americane NSA.

La rândul său, ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a avertizat că, dacă aceste informaţii sunt exacte, cazul trebuie clarificat rapid, precizând că a cerut Washingtonului să elucideze acest dosar „cât mai repede posibil”.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maizière, le-a cerut Statelor Unite să răspundă „rapid şi clar” acestor informaţii, potrivit unor extrase dintr-un interviu ce va apărea luni în cotidianul Bild.

Angela Merkel a început duminică o vizită de trei zile în China, cea de-a şaptea de la preluarea funcţiei în 2005. Ea este însoţită de o delegaţie formată din lideri economici, între care oficiali ai Siemens, Volkswagen, Airbus, Lufthansa şi Deutsche Bank.

China reprezintă pentru Germania a doua piaţă de export (în afara Uniunii Europene), după Statele Unite.”

Iata ce titreaza si Evenimentul Zilei:

Germania l-a expulzat pe șeful biroului CIA de la ambasada americană la Berlin

Se arata ca:

Guvernul german a anunțat astăzi că i-a cerut șefului biroului CIA de la ambasada americană din Berlin să părăsească țara, la o săptămână după arestarea unui agent al serviciilor germane de informații BND suspectat de spionaj în favoarea SUA.

„Reprezentantul serviciilor americane de informații de la ambasada Statelor Unite ale Americii a fost somat să părăsească Germania” a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului german.

La rândul său, președintele comisiei parlamentare de control al activității serviciului german de informații a declarat că s-a recurs la această măsură după ce americanii au spionat politicieni germani și după refuzul Washingtonului de a coopera în scandalul de spionaj și de a oferi răspunsuri adecvate.

Decizia de expulzare vine la o săptămână după arestarea unui agent BND suspectat că spiona în favoarea americanilor, scandal care i-a înfuriat și mai mult pe oficialii germani.

Anul trecut, un fost angajat al serviciilor americane de informații, Edward Snowden, a dezvăluit lumii întregi amplul program de spionaj electronic global practicat de NSA, Germania fiind principala victimă în Europa.

Ieri, presa germană a dezvăluit că un al doilea suspect de spionaj în favoarea Americii, de data aceasta un militar, este luat în vizor de autoritățile germane.

„Din punctul meu de vedere, spionarea aliaţilor este o risipă de energie. Avem atâtea probleme, ar trebui să ne concentrăm asupra lucrurilor importante”, a îndemnat cancelarul german Angela Merkel, în răspuns la o întrebare ce i-a fost adresată astăzi în cursul unei conferinţe de presă cu premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă.

În opinia sa, priorităţile ar trebui să fie găsirea unui răspuns la provocările din Siria şi combaterea terorismului, în paralel cu întărirea încrederii între aliaţi.”

The New York Times

Germany Expels Top U.S. Intelligence Officer

Se arata ca:

„BERLIN — Germany announced Thursday that it had ordered the senior American intelligence official in the country expelled, retaliating for apparent American recruitment of spies here.

“The representative of the U.S. intelligence services at the United States Embassy has been asked to leave Germany,” a government spokesman, Steffen Seibert, said in a statement.

“The request occurred against the backdrop of the ongoing investigation by federal prosecutors as well as the questions that were posed months ago about the activities of U.S. intelligence agencies in Germany,” he said. “The government takes the matter very seriously.”

Mr. Seibert said Germany continued to seek “close and trusting” cooperation with its Western partners, “especially the United States.”

Clemens Binninger, a member of Chancellor Angela Merkel’s party, said the move was “a political reaction of the government to the lack of willingness of U.S. authorities to help clear up any questions arising in the past year” in connection with American surveillance of Germany and its leaders.

German officials have been frustrated in their efforts to receive clarification from Washington over allegations of spying that began last year when it was revealed that the National Security Agency had been monitoring the chancellor’s cellphone. Although President Obama has offered assurances that it will no longer happen, revelations last week that a member of the German secret services had been spying for the United States sparked a fresh round of outrage.

On Wednesday, the police searched the Berlin office and apartment of a man suspected of being a spy, federal prosecutors said. They declined to give further information, but the German news media reported that the suspect worked for the Defense Ministry. A ministry spokesman confirmed that it was involved in an investigation.” (subl. mea)

A fi proamerican nu mai inseamna sa fii si progerman…? De observat ca purtatorul de cuvant al Guvernului german a declarat ca Germania va cauta o „cooperare stransa si de incredere” cu partenerii sai occidentali, „in special cu Statele Unite”. O fisura in cadrul NATO ar fi un lucru cu adevarat grav…

Pe de alta parte, Hillary Clinton a dat un interviu ziarului german Bild am Sonntag. Iata ce ne spune Gandul:

Hillary Clinton: Putin „poate să fie periculos”

Se arata ca:

Fostul secretar de Stat Hillary Clinton a apreciat că preşedintele Vladimir Putin „poate să fie periculos” şi că politica acestuia în Ucraina ar fi necesar să primească un răspuns unit din partea statelor occidentale, într-un interviu pentru ziarul duminical german Bild am Sonntag, relatează AFP.

La întrebarea în ce măsură ar putea Putin să fie periculos, în contextul anexării Crimeei de către Rusia şi conflictului dintre separatiştii proruşi şi autorităţile de la Kiev în estul Ucrainei, Clinton a răspuns, în acest interviu publicat în limba germană, „cred că poate să fie periculos”.

„Occidentul este necesar să răspundă printr-o reacţie comună la ultima agresiune a acestuia în Ucraina”, a declarat ea în acest interviu publicat în ziua lansării cărţii sale „Hard Choices” la Belin.

În opinia sa, „un om ca Putin merge întotdeauna până la limită. El încearcă întotdeauna să testeze rezistenţa celorlalţi”, după care îşi readaptează tactica.

Întrebată, în cursul prezentării cărţii sale, ce fel de interlocutor este Vladimir Putin, ea a răspuns „este un client dificil, cu pielea mai dagrabă groasă”.

De asemenea, Clinton a aprobat gluma unui jurnalist care a spus despre Putin că seamănă cu un „cowboy rus”. „Da, exact, cu sau fără tricou”, a spus ea, râzând zgomotos.

Vladimir Putin a declarat ironic despre fostul secretar de Stat american Hillary Clinton, la începutul lui iunie, că este o femeie „slabă”. „E mai bine să nu te cerţi cu femeile”, a spus el într-un interviu pentru posturile franceze TF1 şi Europe1.”

In alta ordine de idei, am citit in The New York Times un editorial foarte interesant despre Franta, o perceptie americana a acestei tari:

France Decapitated

Se arata ca:

„LONDON — The Tour de France bicycle race kicked off in England this year, in Yorkshire to be precise, and ended its third stage on the Mall outside Buckingham Palace. Next pigs will fly.

In fact they’ve already flown, given that this quintessentially French event has started in Britain once before, but still it must be asked if anything is sacred anymore. Perhaps the horse racing at Ascot will soon move to Toulouse.

I was in Paris last week. It was beautiful. Tourists lolled on the bridges enjoying picnics of cheese, baguettes and bad red wine. They were happy. The weather was perfect. The French were grumpy, of course. I did not notice any grumbling about the weird displacement of the Tour across the Channel, but encountered complaints over just about everything else.

A former conservative president, Nicolas Sarkozy, had been hauled into police custody for 15 hours for questioning over alleged corruption. The current Socialist president, François Hollande, had plumbed new depths of unpopularity. The presidency of the Fifth Republic, once the apex of ceremonial glory and near-monarchical power, had all the luster of a damp rag.

That the French are unhappy has become a commonplace. A nation that loves ideas is living in an ideological void. If that void is filled by anyone it is the rightist leader Marine Le Pen with her cleverly dosed venom about Europe, immigrants, crime, globalization and the other supposed culprits behind French national decline.

Unemployment in France is at about double the German level. Growth is at zero. Investment is at new lows. If the European economy is stirring, the French has shown an exceptional capacity to resist signs of life.

Manuel Valls, the centrist prime minister hated by many in his own Socialist Party, is trying to cut public-sector spending, loosen labor-market laws, slash payroll taxes, and generally spur job creation and growth by liberalizing a state-heavy economy. Many have tried before him. Many have failed. Such reform in France is a Sisyphean task.

France is a modern country as well as a beautiful one. Its attributes, from its health system to its rail system (when not on strike), are well known. But the French dislike modernity. They mistrust modernity. That is the nub of the problem. They dislike and mistrust it for two reasons. Modernity has redefined space and relegated the state. This is intolerable.

The redefinition of space has involved the technology-driven elimination of distance. As Michel Serres, a prominent French philosopher, put it in a lecture last year at the Sorbonne on the digital world, “Boeing shortens distances; new technologies annul them.”

This is troubling in France because nowhere else is the particularity of place and the singularity of a person’s attachment to it more important. That bond is expressed in the word “terroir,” at once the land, its special characteristics, the nature of its soil, its climate, and the unique human relationship to it. A great Burgundy and an indifferent one may come from properties a hundred yards apart. The soil is not the same, nor the slope of the land. Distance matters. Yet modernity has contempt for it. It even places the Tour de France in England. As Serres put it, “We live in a new space.”

Humanity has also changed its relationship to the state. The French place deep faith in the state. It is the righter of wrongs, the mediator of human affairs, the source of social justice, the object of duty, and the repository of power. The very word deregulation is odious to the French.

But technology has shifted power from the state to stateless individuals living in a borderless cyberworld. An e-mail address is now more important and more relevant to the conduct of existence than a physical address. A revolution in communication is underway, not seen since the invention of the printing press, but it is not a French revolution. It is in fact an anti-French revolution. It challenges fundamental French values, the French sense of self, and the French attachment to the state.

Valls, the prime minister, appears to be confronting French labor unions in his efforts at reform. What he is really facing is a fundamental objection to modernity.”

Serres, in his lecture, tells the story of Saint Denis, the Christian martyr decapitated around 250 A.D. Denis is said to have picked up his head and walked several kilometers preaching a sermon. Serres objected as a child, when his mother told him the story, that Denis could not possibly have found his head without his eyes. She rebuked him for failing to understand miracles.

Today, Serres says, everyone’s head is on the table in the form of their computers. “You have been decapitated!” he tells his French audience.

That is often how the French feel. I fear there is not much to be done about it, short of miracles.” (subl. mea)

Dar daca Germania, date fiind aceste circumstante, doreste sa se impuna ca o Mare Putere in Europa si, eventual, sa conduca Europa impreuna cu Rusia? Daca in Franta situatia e asa cum e, adica una proasta si, observati, nu e vorba numai de latura economica, nu apare oare un dezechilibru in Uniunea Europeana in favoarea Germaniei? De asemenea nu am auzit de un spion rus expulzat din Germania (si nu exista spioni rusi in Germania? 🙂 Sa fim seriosi!) ci de seful Biroului CIA de la Ambasada Americana din Berlin!! Nu e oare ciudat ca americanii s-au expus in felul acesta, ca s-a ajuns la scandaluri zgomotoase de spionaj, la expulzarea unui oficial american…? Rusia spioneaza in liniste… Sau cum…?

Update

Casa Albă „nu comentează”, după ce Germania l-a expulzat pe şeful spionilor americani de la Berlin

Se arata ca:

„Casa Albă a refuzat să comenteze expulzarea, joi, de către Guvernul german, a şefului serviciilor de informaţii americane în Germania, la Washington instalându-se o tăcere generală cu privire la acest scandal de spionaj, considerat „exploziv”, între cei doi aliaţi, relatează AFP.

„Am văzut aceste informaţii şi nu avem niciun comentariu de făcut pe tema unui pretins scandal în (domeniul) informaţiilor”, a declarat Caitlin Hayden, o purtătoare de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională al lui Barack Obama.

„Totodată, relaţia noastră cu Germania în domeniul securităţii şi informaţiilor este foarte importantă şi ea permite asigurarea securităţii germanilor şi americanilor”, a adăugat Hayden. „Cooperarea este esenţial să continue în toate domeniile, iar noi ne vom afla în continuare în contact cu Guvernul german, prin canale adecvate”, a continuat ea.

Un purtător de cuvânt al Guvernului german a justificat joi expulzarea prin „lipsa de cooperare” a Washingtonului în cazurile unor presupuşi agenţi americani descoperiţi în Germania în ultimele zile.

Acuzaţiile au sporit tensiunile dintre cele două ţări, deja puternice, din cauza supravegherii de către Agenţia Naţională pentru Securitate (NSA) a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel, dezvăluită în urma unor scurgeri de informaţii în presă, dar oprită în acest moment.

Însă germanii se plângeau de o relativă indiferenţă a americanilor în acest dosar, cel puţin în mod public.

O delegaţie alcătuită din parlamentari germani a efectuat săptămâna aceasta o vizită la Washington, în cadrul unor reuniuni pe tema Securităţii Naţionale în Congres şi cu Executivul.

„Noi considerăm că interlocutorii noştri sunt puţin conştienţi de această problemă”, a deplâns Norbert Roettgen, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Bundestagului.

În fapt, puţini parlamentari de pe culoarele Capitoliului păreau îngrijoraţi de agitaţia germanilor. Dosare de politică internă – imigraţia, autostrăzile, între altele – sunt de ordinea zilei. Actualitatea americană rămâne dominată de problema valului de copii care trec clandestin frontiera cu Mexicul.

„Înţeleg că această poveste, pe lângă ceea ce s-a întâmplat înainte cu telefonul mobil al cancelarului Merkel, ridică numeroase întrebări, dar, în afară de acest lucru, nu am ce să prea comentez”, a declarat miercuri senatorul Bob Corker, republicanul cu cea mai înaltă poziţie în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe.

„Nu eram la curent, eram în Afganistan”, declara marţi colegul său Lindsey Graham, după deschiderea unei anchete asupra celui de-al doilea presupus spion în contul Statelor Unite.

Unii experţi subliniază că această criză pare să nu poată fi soluţionată fără implicarea personală a lui Barack Obama. „Cred că va face acest lucru”, apreciază Jack Janes de la centrul de reflecţie American Institute of Contemporary German Studies.

„Departamentului de Stat sau parlamentarilor de pe cele două maluri ale Atlanticului le revine sarcina să liniştească tensiunile, însă Congresul nu doreşte să se implice”, a declarat el pentru AFP, preconizând că „toată această poveste va continua pentru o perioadă”.”

„Cu o mana legata la spate”…

Iata ce am citit pe saitul Radio Europa Libera:

Administrația Obama confruntată cu reproșuri în Congresul american

Se arata ca:
Victoria Nuland: „Muncind împreună cu europenii am reușit să dăm Ucrainei timp și spațiu ca să-și revină”.

Mai mulți legislatori influenți din Comisia de Relații Externe a Senatului Statelor Unite, atit democrați cit si republicani, și-au manifestat îngrijorarea față de lipsa de acțiune a Statelor Unite în relație cu criza ucraineană și atitudinea Rusiei. Victoria Nuland, adjuncta secretarului de stat John Kerry pe probleme europene, a trebuit sa dea socoteala in fata Comisiei în legătură cu sancțiunile împotriva Rusiei.

Președintele Comisiei de Relații Externe a Senatului Statelor Unite, Robert Menendez, un democrat din New Jersey, și membrul Comisiei, Bob Corker, republican din Tennessee au întrebat la audierile de miercuri pe tema situației din Ucraina de ce administrația Obama nu merge mai departe cu sancțiunile împotriva Rusiei.

Secretarul Asistent pentru Probleme Europene și Eurasiatice Victoria Nuland a spus că sancțiunile sunt mai eficiente când la ele participă aliații europeni și că administrația Obama pregătește noi sancțiuni.

Ea a mai spus că liderii europeni se vor întâlni la 16 iulie și că după acea dată s-ar putea anunța noi măsuri.

Menendez a sugerat că membrii Congresului ar putea trece la acțiune singuri, spunând că administrația pare să lupte cu Rusia cu o mână legată la spate, dacă nu cu amândouă. „Nu pricep, iar numărul celor care în Congres sunt dispuși să aștepte este în scădere”, a spus senatorul.

Republicanii din Senat introduseseră deja un proiect de lege cu noi sancțiuni împotriva Moscovei, mai dure decât cele luate de Casa Albă, dar nemulțumirea unui șef democrat de comisiei senatorială față de politica externă a propriului președinte este ceva mai rar.

Atât Corker cât și Menendez au părut vizibil exasperați pe tot parcursul audierii de miercuri. La un moment-dat, când Victoria Nuland a început să vorbească despre ce s-ar fi întâmplat dacă administrația Obama nu sancționa Rusia deloc, Corker a întrerupt-o spunând: „Nu vrea să ascult asta”.

Ca urmare Nuland a spus că administrația Obama este în contact cu europenii în privința calendarului unor eventuale noi sancțiuni, și a insistat că este preferabil ca Statele Unite să coopereze cu UE.

Nuland a mai spus că sancțiunile deja adoptate sunt eficiente, că datorită lor au fost posibile alegerile prezidențiale ucrainene din mai și retragerea a zeci de mii de militari ruși de la granița cu Ucraina.

„Muncind împreună cu europenii am reușit să dăm Ucrainei timp și spațiu ca să-și revină”, a spus Nuland.

Corker a făcut o lungă pauză și a spus: „Mi-e rușine. Mi-aș dori ca administrația să nu mai facă declarații publice prin dumneavoastră și prin alții când e așa de limpede că nu o să ia nici un fel de măsuri”.

Ca răspuns la anexarea Crimeii de către Rusia și la sprijinul Moscovei pentru separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, administrația Obama a adoptat sancțiuni individuale împotriva unor cetățeni și firme, însă nu împotriva unor întregi sectoare economice rusești.

Dar Victoria Nuland a declarat miercuri că administrația Obama va introduce asemenea sancțiuni mult mai dure dacă Rusia nu-și schimbă „decisiv” politica din Ucraina.” (subl. mea)

Si atunci intrebarea care se impune in mod necesar este: de ce Administratia de la Casa Alba nu o sa ia niciun fel de masuri? 😡

Pe de alta parte iata un alt articol interesant tot de pe saitul Radio Europa Libera:

„Cu Putin în inimă”

Se arata ca:

În Spania, politica Kremlinului este susținută de radicali – atât de cei de dreaptă, cât și de cei de stânga – un articol de Victor Cerețki.

În Spania, la fel ca și în alte țări din Europa de Vest, există oameni care se consideră prieteni sinceri ai Rusiei și susțin politica lui Vladimir Putin. Poziția lor este determinată de diverși factori, inclusiv de unii care țin de situația internă din Spania.

Cândva, în perioada Uniunii Sovietice, lucrurile în privința „prietenilor” Moscovei din Spania erau clare. Era vorba despre membrii Partidului comunist și simpatizanții acestuia. Iar atunci când partidul comunist spaniol a renunțat în anii ’70 la linia generală a mișcării comuniste trasate de Moscova, s-a găsit o alternativă. În locul tovarășilor care au pășit pe calea așa-numitului „eurocomunism”, adică a celor care au recunoscut valorile democrației, pe lista prietenilor a apărut o nouă organizație, numită Partidul comunist al popoarelor Spaniei. Întreținută pe banii Moscovei, aceasta juca rolul de principal prieten al URSS și propagandist al „modului sovietic de viață”.

Despre acele timpuri își amintește veteranul mișcării comuniste, Jose Luis Vargas: „Primeam un ajutor foarte mare din partea Uniunii Sovietice. Dar ajutorul niciodată nu este dezinteresat. Cei care ajută au și tendința de a comanda. Este în natura firii umane”…

În paralel, și tot pe banii Moscovei, în toate regiunile mari ale Spaniei începând cu sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’90 au existat comunități de prietenie cu Uniunea Sovietică. Acolo spaniolii puteau privi filme sovietice, puteau împrumuta cărți de la bibliotecă, învăța limba rusă și, iar la recomandarea comunităților chiar puteau primi posibilitatea de a merge în URSS la studii. După colapsul Uniunii Sovietice tot acest sistem de asistență acordată și partidului, și comunităților de prietenie s-a destrămat de la sine.

Însă, cât nu ar fi de paradoxal, cu timpul numărul „prietenilor Rusiei” în Spania nu numai că nu s-a micșorat, ci chiar a crescut – din contul noilor grupuri de populație, spune istoricul și politologul de la Madrid, Sesar Vidal Mansanarez, într-o discuție cu corespondentul postului de radio Svoboda. Acest lucru s-a produs, în opinia sa, fără vreo investiție financiară din partea Moscovei. Fenomenul, în opinia cercetătorului, are câteva explicații.

Cea mai simplu de explicat este poziția pro-rusească a veteranilor „prieteniei” – a comuniștilor și altor persoane, de cele mai multe ori cu viziuni de stânga, legate într-un fel de Rusia. Mulți și-au păstrat sentimentele de pe vremuri și nu vor să renunțe la acestea, chiar dacă deja de mult timp nu mai primesc niciun fel de subsidii pentru asta.

La Madrid, de exemplu, există asociația „Troika”. Fondatorul ei, actorul de teatru și regizorul Jose Luis Ceca, a învățat cândva în Uniunea Sovietică: „Troika este o asociație culturală, artistică, teatrală. Scopul nostru este ca cele două popoare – rus și spaniol – să se cunoască reciproc. Este o asociație de prietenie cu Rusia. Noi facem poduri între popoare, punem accent pe cunoașterea de către spanioli a culturii, a vieții din Rusia. Invităm aici oameni de cultură, actori ruși. Este un fel de forum de prietenie între popoare”.

Dar, așa cum a remarcat de curând un spaniol plin de sarcasm, cu Rusia nu ai cum să prietenești așa, pur și simplu. Trebuie neapărat să prietenești „împotriva cuiva”. Acum, de exemplu, împotriva Ucrainei. Poate că anume din acest motiv asociația „Troika” a și organizat la sfârșitul lunii iunie la Madrid o expoziție fotografică despre evenimentele din această țară – o expoziție, bineînțeles, de orientare pro-rusească.

Jose Luis Ceca spune: „Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă în

„Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie…”

Ucraina este o tragedie. Expoziția povestește cum în această țară a apărut valul de fascism. Este vorba anume despre fascism, favorizat de autoritățile Ucrainei. Expoziția este un apel de a opri fascismul, orice mișcare ultranaționalistă”.

Trebuie remarcat că organizații de prieteni ai Rusiei asemenea „Troikăi” în Spania nu sunt foarte multe. Dar cu totul pe neașteptate și relativ recent această tabără a fost completată de adepții stângii radicale din Spania. La alegerile locale de diferite nivele aceștia iau nu foarte multe voturi de la alegători, dar în schimb sunt foarte activi în stradă, provocând periodic dezordini cu incendierea containerelor de gunoi și spargerea vitrinelor.

În trecutul nu foarte îndepărtat stânga radicală era destul de ostilă Rusiei, considerând renunțarea la comunism și „prietenia acesteia cu capitalismul” drept o trădare a moștenirii sovietice. Dar acum, se pare, totul s-a schimbat. Înarmați cu tricolorul rusesc și portrete ale lui Putin, aceștia se adună în fața ambasadei Ucrainei pentru a protesta împotriva „huntei rușinoase”. La sediul său din centrul Madridului, numit „Potiomkin” – în cinstea cunoscutului crucişător, stângiștii organizează de exemplu mitinguri de susținere a populației de limbă rusă din sud-estul Ucrainei.

Interesul „stângiștilor” pentru Rusia este explicat de politologii spanioli în particular prin încercarea de a găsi o alternativă sistemului existent în prezent în Spania. Atitudinea lor față de democrația occidentală este extrem de negativă – ei nu acceptă de exemplu parlamentarismul, economia de piață, Uniunea Europeană, globalizarea și așa mai departe. Iar Rusia este acum percepută ca un inamic a civilizației occidentale, de aici vine și simpatia.

Un interes cu mult mai mare pentru cercetare, în opinia lui Vidal Mansanarez, este prezentat de prietenii și aliații Moscovei din rândul forțelor ultraconservatoare spaniole, nostalgice după vremurile totalitarismului. De la regimul generalului Franco aceștia au moștenit ideea că Spania are un loc excepțional, deosebit în lume. Conservatorii stau, bineînțeles, pe baricada ideologică de partea opusă „stângiștilor” și nu au pretenții față de capitalism. Dar și mai mult ei nu iubesc Uniunea Europeană, acuzând-o de toate problemele Spaniei, în particular, de criza economică actuală. În plus, conservatorii în mod tradițional nu au o dragoste prea mare față de SUA. Astfel încât „obiectul” principal împotriva căruia conservatorii spanioli „prietenesc” cu Rusia, la fel ca și în cazul „stângiștilor”, este democrația occidentală.

Sunt caracteristice în acest sens afirmațiile bloggerului Jose Manuel Hoiga – acesta pur și simplu preia postulatele propagandei rusești în raport cu Ucraina: „SUA și UE au finanțat lovitura de stat din Ucraina. Știm despre asta, pentru că au fost publicate conturile – SUA au cheltuit pentru asta cinci miliarde de dolari. Mai mult decât atâta nu se poate! Totul este evident! La Kiev nu există un guvern legal, acolo este o huntă de rebeli apărută în urma loviturii de stat. Este cunoscut și faptul că militanții au fost pregătiți în Polonia – tot pe banii SUA. Iar în prezent hunta ilegală de rebeli este consultată de CIA și FBI”.

Conservatorii, potrivit lui Vidal Mansanarez, la fel ca și stângiștii, văd în Rusia un fel de alternativă, un exemplu despre cum se poate trăi fără a ține cont de

„Conservatorii, ca și stângiștii, văd în Rusia un fel de alternativă, un exemplu despre cum se poate trăi fără a ține cont de opinia publică mondială…”

opinia publică mondială. Nu este de mirare că în paginile presei de orientare conservatoare apar articole care pot părea ca fiind „comandate” de Moscova.

De exemplu, comentatorul holdingului media Intereconomia, José Javier Esparza, în articolele și comentariile consacrate evenimentelor din Crimeea și din Ucraina argumentează în favoarea poziției Rusiei. Materiale cu un caracter și mai evident pro-rusesc pot fi găsite și pe site-ul publicației electronice El Espia Digital – „Spionul digital”. Aceasta retransmite postul de televiziune „Rusia astăzi” în limba spaniolă, preia articole din presa rusească. Publicația este specializată pe informații cu caracter politico-militar. Potrivit directorului acesteia, colonelului în rezervă Juan Agilara, publicația apare cu susținerea „unui grup independent de adepți ideologici”, printre care sunt mulți foști militari și colaboratori ai serviciilor speciale.

În același timp, trebuie remarcat faptul că acești conservatori – de obicei sunt reprezentanți ai păturilor înstărite – au o anumită influență și asupra politicii curente a Spaniei. În ceea ce privește mediile de afaceri, unde conservatorii au de asemenea a anumită pondere, aici apropierea ideologică se complementează cu interesul de a dezvolta relații cu Rusia în special în domeniul turismului și a investițiilor de capital.

[trad. Lina Grâu]”

Ce parere aveti de asta? Reiau intrebarea pe care am pus-o mai sus: de ce Administratia de la Casa Alba nu o sa ia niciun fel de masuri? Se asteapta, oare, ca sa ajungem sa-l avem cu totii pe „Putin in inima”? 😡

In alta ordine de idei… Orwell: „1984” – varianta romaneasca…

Iata ce ne arata tot Radio Europa Libera:

România 2014: Legile supravegherii și epigonii lui Orwell

„Performance la București împotriva legilor supravegherii adoptate recent de Parlamentul României.

Legile supravegherii se află acum în faza de promulgare de către Președintele României. Acțiunea de joi din fața sediului Serviciului Român de Informații este un preambul la protestul care va avea loc sâmbătă, 12 iulie 2014, la sediul central al SRI din capitala României (Bulevardul Libertății Nr. 14). Galerie foto și text de Mihai Stan.

Comunicatul organizației neguvernamentale Miliția Spirituală, activă în zona protecției drepturilor și libertăților cetățenești:

„Miliția Spirituală a organizat azi [joi] un act de cultură cetățenească în fața sediului central al SRI din București, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra iminentei promulgări a legilor privind supravegherea cibernetică și a comunicațiilor electronice.

Considerăm că prin adoptarea acestui pachet legislativ se încalcă grav drepturile și libertățile civile ale cetățenilor români. Odată cu intrarea în vigoare a celor două legi, organele cu atribuții în zona siguranței/securității naționale vor avea dreptul de a efectua percheziții electronice fără mandat judecătoresc.

De asemenea, actele normative menționate mai sus prevăd obligativitatea identificării cetățenilor de către operatorii de rețele wireless (proprietari de pub-uri, moteluri, cofetării etc.), precum și obligativitatea de a furniza datele personale în momentul achiziționării unei cartele PrePay.

În opinia noastră, autoritățile de forță ale statului sunt pe cale să redobândească o serie de atribuții de care beneficiau vechile structuri represive totalitare. De pildă, înainte de 1990, deținătorul unei mașini de scris era nevoit să și-o înregistreze la Secția de Miliție pendinte.

Aceste legi demonstrează încă o dată statutul privilegiat de care se bucură serviciile speciale ale statului de 24 de ani încoace (ex: creșterea anuală și graduală a schemei de personal a acestor structuri și a bugetelor aferente).

Din păcate, omnipotența serviciilor este expresia mentală a celor puși să le servească legi pe tavă. Cârdășia dintre „politic” și „securistic” nu este ceva nou pe aceste plaiuri, dar devine complet dizgrațios, intolerabil și antidemocratic într-o țară care se pretinde europeană și civilizată.

Cetățenii sunt din ce în ce mai invadați în forul lor intim, în viața privată și în viața minții. Gândirea totalitară trebuie oprită ACUM!” „

De asemenea titreaza si Realitatea:

Protest în faţa sediului SRI faţă de legile supravegherii. Jandarmii au intervenit – UPDATE

Se arata ca:

„Un protest faţă de legile supravegherii a fost organizat joi în faţa SRI, de câţiva activişti ai organizaţiei Miliţia Spirituală, care au blocat intrarea în sediul central al instituţiei.

UPDATE: Blogul ActiveWatch anunţă că trei activiști Miliția Spirituală au fost sancționați astăzi de Jandarmeria Română cu amenzi de câte 500 de lei pe motiv că ar fi organizat o “adunare publică neautorizată” și că ar fi “blocat accesul în sediul Serviciului Român de Informații” (SRI). Cei trei au citit timp de o oră George Orwell (“1984″) pe treptele din fața SRI și aveau bannere inscripționate cu mesajele: “1984 de George Maior. (Ediție revăzută și adăugită)”, “Dumbravă, minunata lume nouă”, “Surveillance Law? What the Foucault!”, care făceau referire la autorii George Orwell și Michel Foucault, la abuzurile statelor totalitare, la directorul SRI George Maior și la generalul SRI Dumitru Dumbravă.

UPDATE: Jandarmii au intervenit şi i-au târât pe protestatari de pe scările sediului SRI.

Protest în faţa sediului SRI din Bucureşti. Câţiva activişti ai organizaţiei non-guvernamentale Miliţia Spirituală au blocat intrarea în sediul central al instituţiei, în semn de protest faţă de legile supravegherii.

Protestatarii au purtat un banner cu mesajul „1984, de George Maior, ediţie revăzută şi adăugită”, cu referire la romanul lui George Orwell.

„Miliția Spirituală a organizat azi un act de cultură cetățenească în fața sediului central al SRI din București, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra iminentei promulgări a legilor privind supravegherea cibernetică și a comunicațiilor electronice. Considerăm că prin adoptarea acestui pachet legislativ se încalcă grav drepturile și libertățile civile ale cetățenilor români. Odată cu intrarea în vigoare a celor două legi, organele cu atribuții în zona siguranței/securității naționale vor avea dreptul de a efectua percheziții electronice fără mandat judecătoresc. De asemenea, actele normative menționate mai sus prevăd obligativitatea identificării cetățenilor de către operatorii de rețele wireless (proprietari de pub-uri, moteluri, cofetării etc.), precum și obligativitatea de a furniza datele personale în momentul achiziționării unei cartele PrePay”, anunţă un comunicat al Miliţiei Spirituale.

„În opinia noastră, autoritățile de forță ale statului sunt pe cale să redobândească o serie de atribuții de care beneficiau vechile structuri represive totalitare. De pildă, înainte de 1990, deținătorul unei mașini de scris era nevoit să și-o înregistreze la Secția de Miliție pendinte. Aceste legi demonstrează încă o dată statutul privilegiat de care se bucură serviciile speciale ale statului de 24 de ani încoace (ex: creșterea anuală și graduală a structurii de personal a acestor structuri și a bugetelor aferente). Din păcate, omnipotența serviciilor este expresia mentală a celor puși să le servească legi pe tavă. Cârdășia dintre „politic” și „securistic” nu este ceva nou pe aceste plaiuri, dar devine complet dizgrațios, intolerabil și antidemocratic într-o țară care se pretinde europeană și civilizată. Cetățenii sunt din ce în ce mai invadați în forul lor intim, în viața privată și în viața minții. Gândirea totalitară trebuie oprită ACUM!”, mai precizează comunicatul.

Avocatul Poporului atacă legea cartelelor pre-pay la CCR

Legea cartelelor pre-pay a fost atacată la Curtea Constituţională (CC) de Avocatul Poporului, pe raţiuni legate, între altele, de ocrotirea vieţii intime şi de faptul că actul normativ nu ar reglementa criteriile obiective de stabillire a duratei stocării datelor cu caracter personal, notează Mediafax.ro.

„În conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi ale art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu o obiecție de neconstituţionalitate având ca obiect Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice”, anunţă un comunicat al Avocatului Poporului.

În opinia Avocatului Poporului, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 26, art. 53 alin. (2) și art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

„În susținerea obiecției de neconstituționalitate, Avocatul Poporului arată că soluția legislativă referitoare la obligația de a stoca datele cu caracter personal pentru o perioadă de 6 luni de la data reținerii acestora este afectată de un viciu de constituționalitate din perspectiva considerentelor reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 1258/2009. Totodată, se apreciază că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice aduce atingere principiului garantării și ocrotirii vieții intime familiale și private de către autoritățile publice și principiului proporționalității prevăzut expres de art. 53 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, Avocatul Poporului subliniază că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice nu reglementează criteriile obiective pe baza cărora trebuie stabilită durata stocării datelor cu caracter personal, astfel încât să fie garantată limitarea sa la strictul necesar. În acest sens, se consideră că legea criticată nu prevede garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor față de riscurile de abuz, precum și față de orice accesare și utilizare ilicită a datelor cu caracter personal.

În calitatea sa de unică autoritate de jurisdicţie constituţională în România, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice”, mai precizează comunicatul.

Camera Deputaţilor a adoptat în 2 iulie, cu 195 de voturi „pentru”, 20 de voturi „împotrivă” şi 75 de abţineri, iniţiativa legislativă care obligă deţinătorii de cartele telefonice preplătite (prepay) să-şi prezinte datele personale de identificare.

Dacă va fi promulgată, legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Cu toate acestea, legea prevede o perioadă de un an, respectiv până la 1 ianuarie 2016, pentru ca posesorii de cartele preplătite să aibă posibilitatea de a furniza operatorilor de telefonie datele personale de identificare.

În caz contrar, legea prevede anularea numărului de telefon.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a decis, marţi, că Legea 82/2012, cunoscută drept legea ”Big Brother”, este neconstituţională, hotărârea fiind luată în unanimitate.

Conform unui comunicat al CC, cu unanimitate de voturi, Curtea „a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii nr.82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale”.

Legea prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.”

Chiar nu mi-ar placea sa traiesc intr-un astfel de univers. Concentrationar. Totalitar. Este uluitor sa constat cum se lupta in zilele noastre impotriva libertatii! Si fac o comparatie cu anii ’90 cand se traia, cand se respira libertate, acea libertate cucerita cu varsare de sange in Decembrie ’89. Este uluitor pentru mine sa constat ca revin practicile totalitarismului!! Si cum prea putini oameni protesteaza impotriva unor asemenea abuzuri! Inadmisibil ce se intampla!

Update 2

Iata o interesanta analiza publicata de Romania Libera:

Analiză Der Spiegel. O alegere dificilă pentru Germania: America sau Rusia?

Se arata ca:

Orientarea politicii externe a Germaniei este, mai mult ca niciodată, pusă în discuție de ultimele evoluții ale scandalului de spionaj american la Berlin. Problema este atât de gravă încât trei jurnaliști germani de la Der Spiegel – Markus Feldenkirchen, Christiane Hoffmann și René Pfister – au ajuns să se întrebe dacă, pe viitor, Germania se va situa de partea Statelor Unite ale Americii sau de partea Rusiei.

Întrebarea din titlul materialului din prestigioasa publicație germană – Va fi America sau Rusia – este cu atât mai actuală cu cât un recent sondaj efectuat de Fundația Körber arată că la întrebarea „Cu ce țară ar trebui să coopereze Germania în viitor?” aproape 56% au indicat Statele Unite și 53% au numit Rusia. Articolul punctează cele mai importante momente ale scandalului de spionaj, ajuns la punctul de maximă intensitate atunci când guvernul de la Berlin i-a cerut șefului biroului CIA din Germania să părăsească țara.

Cei trei jurnaliști explică și complicata situație internă a Germaniei, condusă de cancelarul Angela Merkel în fruntea unei coaliții ce include cele două mari partide – Uniunea Creștin-Democrată și Partidul Social Democrat. Thomas Oppermann, liderul parlamentarilor social-democrați declara, după izbucnirea scandalului referitor la acțiuni de spionaj în favoarea SUA în care ar fi implicați angajați a serviciului german de informații externe (Bundesnachrichtendienst – BND) și ai ministerului german al Apărării, că – în cazul în care acuzațiile vor fi confirmate de comisia de investigare – este cel mai grav atac asupra parlamentului și instituțiilor democratice ale Germaniei.

Cancelarul Angela Merkel, care și-ar dori, potrivit Der Spiegel, să își vadă țara ferm ancorată în alianța occidentală și partener loial al Americii, are astfel de înfruntat și enervarea colegilor de coaliție, și opinia publică tot mai nemulțumită de relația cu SUA, ajunsă în prezent la cel mai scăzut nivel de încredere și la cele mai îngrijorătoare tensiuni.

De cealaltă parte, acțiunile Rusiei în criza ucraineană au readus în atenție subiecte uitate după încheierea Războiului Rece și căderea Zidului Berlinului: identitatea națională și antagonismul Est-Vest. Un sondaj Der Spiegel a arătat că 57 la sută dintre germani consideră că țara lor ar trebui să dea dovadă de mai multă independență față de Statele Unite în politica externă. Astfel încât, spun cei trei autori, se impune atenției o altă întrebare inconfortabilă, dacă nu cumva relațiile strânse cu Occidentul au fost doar un fenomen de tranziție, și nu o tendință pe termen lung.

Relația cu America

După război, cancelarul tinerei Republici Federale Germane, Konrad Adenauer, a ales integrarea țării sale în blocul occidental, mișcare încheiată cu aderarea la NATO în 1955. Relația germano-americană a continuat să fie foarte bună vreme de decenii, până în momentul în care George W. Bush, după atentatele de la 11 septembrie 2001, a anunțat intenția SUA de a interveni militar pentru înlăturarea de la putere a liderului irakian Saddam Hussein. Cancelarul german din acel moment, social-democratul Gerhard Schröder, s-a opus deschis unei intervenții militare în Irak.

Materialul din Der Spiegel trece în revistă momentele de manifestări antiamericane din Germania, de la mișcările contra războiului din Vietnam, din anii 60 și cele legate de politica privind rachetele a NATO până la momentele actuale. O sumă de evenimente, precum războiul din Irak, scandalul Guantanamo, folosirea dronelor în război, criza financiară, scandalul NSA și temerile privind practicile gigantului IT Google, au sporit neîncrederea germanilor în America.

Pe lângă pacifiști și reprezentanții stângii, și germanii de rând au sperat că venirea la Casa Albă a lui Barack Obama va reuși să refacă prietenia și încrederea între cele două țări. Însă, spre dezamăgirea germanilor, se arată în articol, „Obama nu a transformat Casa Albă în sediu al ONU”. Nu a închis Guantanamo, nu a eliminat pedeapsa cu moartea, însă a înlocuit forțele speciale ce ucideau străini cu drone pilotate din cazărmi cu aer condiționat care execută persoanele de pe o listă semnată de Obama, mai spun cei trei autori.

Potrivit ambasadorului american la Berlin, John Emerson, în ciuda unor lucruri care au mers prost în ultima perioadă, alegerea Germaniei între SUA și Rusia ar trebui să fie simplă. Cine are o presă liberă, cine permite un control al poporului asupra serviciilor secrete, Rusia sau Statele Unite? Emerson, care consideră că germanii au avut așteptări prea mari de la Obama, spune că cele două țări împărtășesc, până la urmă, aceleași valori, astfel că ar trebui să rămână de aceeași parte.

Articolul citează și poziția lui Friedrich Merz, președintele unui grup ce promovează prietenia cu SUA, numit Atlantic Bridge, ocupat în prezent cu promovarea acordului transatlantic de liber schimb. Merz, un suporter inveterat al economiei de piață, se arată frustrat de divizarea ideologică din Statele Unite, căreia îi preferă democrația mai temperată de tip european. Cu privire la ultimul scandal de spionaj, însă, președintele Atlantic Bridge spune că dacă acuzațiile se vor dovedi adevărate este timpul ca astfel de practici să înceteze.

Antiamericanismul a ajuns și la un alt nivel. Faptul că relațiile cu America au devenit neatractive este dovedit, în opinia autorilor, și de faptul că a face parte din grupul de prietenie Germania-SUA din Bundestag este acum aproape indezirabil. Nici activitatea în alte organizații de promovare a relațiilor cu Statele Unite nu mai este ceva dezirabil pentru mulți politicieni.

Autorii materialului notează că mulți americani văd Germania ca pe un copil devenit adult, dar care ezită să părăsească locuința părintească și să-și asume responsabilități. SUA au dus greul operațiunilor militare din Afganistan, tot ele suportă peste 70% din cheltuielile militare al NATO și sunt și țara ce trebuie să controleze expansiunea noii superputeri de la Beijing. Pacifismul Germaniei Federale din timpul Războiului Rece a fost posibil sub umbrela nucleară a Statelor Unite, însă odată ce acesta s-a încheiat, americanii n-ar avea nimic împotrivă ca țările europene și mai ales Germania să-și asume responsabilități în politica globală, cel puțin în imediata lor vecinătate.

Gary Smith, șeful Academiei Americane din Berlin consideră, citat de Der Spiegel, că germanii suferă de un exces de moralitate atunci când reacționează violent la ascultarea telefonului cancelarului Angela Merkel, uitând că SUA sunt singura putere mondială democratică și că Rusia sau China nu ar avea niciun fel de scrupule cu privire la acțiuni de spionaj. Germania nu vede lucrurile în ansamblu, consideră Smith, atunci când este enervată de situațiile în care America își arată mușchii, dar se ține departe de a participa la soluționarea unor crize precum cea din Libia. Cine se așteaptă germanii să îl oprească pe Puțin atunci când va dori să mai anexeze teritorii ale altor țări din vecinătate, așa cum a făcut cu Crimeea, se întreabă retoric Gary Smith.

Relația cu Rusia

Autorii materialului oferă apoi o comparație a ambasadei americane, o adevărată fortăreață păzită de oameni obsedați de control, cu cea rusă, la care toată lumea tratează cu lejeritate problemele de securitate. Iar ambasadorul Vladimir Mikhailovich Grinin, un bun vorbitor de germană, spre deosebire de cel american și un bun cunoscător al vieții sociale și politice din țara în care își are misiunea, spune că Germania este țara europeană cea mai apropiată de Rusia.

În viziunea lui Grinin, nu există contradicții între Est și Vest, iar relațiile dintre Rusia și Occident trebuie văzute ca un triunghi format din Statele Unite, Federația Rusă și Uniunea Europeană, în care rolul preponderent îl joacă Germania. Aceasta din urmă, fiind țara care îi înțelege foarte bine atât pe ruși cât și pe americani, ar trebui să joace rolul de mediator, astfel încât să fie găsit un limbaj comun. Cei trei autori ai materialului din Der Spiegel vorbesc despre relația specială germano-rusă notând că butada „Niciodată încă un război contra Rusiei” nu este doar un efect al pacifismului de după al doilea război mondial.

Pe baza povestirilor unui umorist rus ce deține un club în Berlin, materialul vorbește despre relația specială dintre germani și Siberia. Pornind de la un citat dintr-un istoric german ce spune că poporul său a văzut spiritualitatea din peisajul siberian, umoritsul Vladimir Kaminer brodează pe tema relației speciale germano-ruse bazându-se pe poveștile televizate despre Siberia difuzate de televiziunile germane după Crăciun. Kaminer spune că, pentru Germania, Statele Unite sunt ca un tată rău, în timp ce Rusia este un fel de frate mai mic pe care îl privești cu indulgență. Și nu uită să amintească faptul că țarul Petru cel Mare i-a rugat pe germani să-l ajute să modernizeze Rusia și că cele două țări, deși au făcut multe greșeli în trecut, deăind una de alta, ca orice vecin.

El crede că petrecerile pe care le organizează, cu muzică rusească și vodca curgând în valuri sunt apreciate de germani pentru că aceștia, obișnuiți să se gândească mereu la viitor, tânjesc după prezentul rusesc, după modul rușilor de a uita ziua de mâine.

Ce poate face Germania

În anii din urmă, scrie Der Spiegel, a fost destul de ușor să crezi într-o Rusie bună. Moscova părea să se apropie de Occident prin includerea în G8 și Consiliul NATO-Rusia. Iar Germania nu părea să aibă motive de teamă, după reunificare. Dar criza ucraineană a redeschis criza pe care o credeau încheiată cei care se amăgeau cu viitorul democratic al Rusiei. „Rusia nu este un partener, în acest moment”, declara ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, după începerea crizei din Ucraina. În acest moment, Berlinul se găsește în situația de a construi o punte de legătură cu o Rusie cu o retorică tot mai antioccidentală și naționalistă, tot mai intolerantă față de minoritățile naționale, religioase și sexuale și motivată de a-și regăsi semnificația pierdută odat cu prăbușirea URSS.

Germanii sunt divizați în ceea ce privește poziția față de Rusia. Cei care înainte o priveau cu neîncredere se simt acum răzbunați, în timp ce partizanii Moscovei pledează pentru a i se acorda mai multă înțelegere. Potrivit unui sondaj Der Spiegel, trei sferturi dintre germani spun că încrederea lor în Rusia a scăzut, dar cu toate acestea aproape 40 la sută dintre respondenți și-ar dori ca Germania să colaboreze mai strâns cu Rusia în viitor.

Pentru diplomația germană, care se mândrea cu relațiile speciale cu Moscova, acum Rusia a devenit inpredictibilă. Nimeni nu-i cunoaște lui Puțin adevăratele intenții. Încearcă doar să limiteze extinderea NATO și UE către Est sau vrea să reconstruiască Uniunea Sovietică, a cărei cădere o consideră cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului 20. Dificultățile din această relație, cândva privilegiată, au ieșit la iveală în mai, cu ocazia unei întâlniri a forumului germano-rus o organizație similară Atlantic Bridge, la care a participat și unul dintre apropiații lui Puțin, Vladimir Yakunin, care a declarat că e mândru că este rus. Doar că valorile occidentale pe care Rusia și Europa vor să le împărtășească nu sunt tocmai cele pe care oamenii dintr-o societate creștină și-ar dori să le vadă: antiamericanism, homofobie și intoleranță.

„Americanii nu știu nici măcar unde este Crimeea”, a declarat Yakunin, care i-a chemat pe europeni să se alăture Rusiei în lupta contra liberalismului totalitar. „Esența democrației nu este femeia cu barbă, ci suveranitatea poporului”, a spus el cu referire la câștigătorul Eurovisionului, Conchita Wurst.

În aceste condiții, Germania este nevoită să se întrebe dacă Rusia poate fi o țară democratică, de fiecare dată când reflectează asupra relației cu Moscova. Puține declarații au atras mai mult atenția decât cea a fostului cancelar Gerhard Schröder (în prezent președinte al unei companii rusești – n. red.), care spunea despre Vladimir Puțin că este un „democrat fără cusur”, părând astfel să nege tendințele autoritariste ale liderului de la Kremlin. De altfel, și pro-rușii germani sunt expuși tendințelor autoritariste, dacă e să luăm în considerare acuzațiile aduse acestora de istoricul Heinrich August Winkler, care îi consideră similari cu naziștii. Ceea ce este complet greșit, cred cei trei autori ai materialului Der Spiegel, care consideră că Germania este țara care îi poate înțelege cel mai bine pe ruși fără a-și periclita poziția în lumea occidentală. „Nu se pune problema menținerii unei poziții echidistante față de Occident și Rusia, și cu siguranță nu este o alegere între democrație și regim autocratic” Poziția geografică centrală a Germaniei nu duce și la adoptarea unei poziții ideologice care să împace cele două tendințe.

Sociologul și filozoful Jürgen Habermas atrăgea recent atenția că că Germania este pe cale să alunece într-o poziție semi-hegemonică foarte periculoasă. Dar aceste îngrijorări nu sunt justificate, spun autorii articolului. „Germania nu mai trebuie să se teamă de sine însăși.” Potrivit unor sondaje la nivel internațional, Germania este cea mai popualră țară pentru foarte mulți oameni. Pretenția ca Germania să-și asume un rol mai consistent în politica internațională este aproape unanimă. În tmpul crizei economice, Berlinul și-a asumat cea mai mare parte a poverii fiscale și econmice și, ca mare putere, a fost criticată din acest motiv.

Ieșirea din alianța occidentală nu este o opțiune pentru Germania, consideră jurnaliștii. Apartenența la NATO a adus Germaniei mai mult de jumătate de secol de securitate și pace, iar trei sferturi dintre germani sunt convinși că această alianță este necesară și după încheierea Războiului Rece. Majoritatea zdrobitoare a germanilor nu pun la îndoială apartenența țării lor la Occident.

Germania poate să devină mai independentă în relație cu Statele Unite. Schröder a refuzat să implice Germania în războiul din Irak și asta a fost o decizie corectă, consideră autorii materialului, precum și un semnal că Berlinul nu vrea să participe la o acțiune bazată pe o minciună. Obama a renunțat la politica războinică a lui Bush, dar nu și la metodele acestuia de spionaj.

Merkel poate explica Statelor Unite că nu este dispusă să accepte procedeele NSA, dar până acum admonestările sale nu l-au impresionat pe Obama, așa cum dovedește ultimul scandal de spionaj. Din acest motiv ar fi corect ca Germania să-i ofere azil lui Snowden, cred cei trei autori. Desigur că acestă decizie va avea un preț – relațiile cu SUA vor fi aproape înghețate pentru o vreme. Dar numai așa ar putea Berlinul să critice politicile lui Puțin. În acest moment, o parte din simpatia germană pentru Vladimir Puțin derivă din sentimentul că nici SUA nu sunt cu mult mai bune, dispuse cum sunt să încalce legislația internațională atunci când nu mai găsesc soluții politice.

„Germania și-a întins aripile în ultimele două decenii. Iar acum nu se mai poate ascunde îndărătul altcuiva. În schimb, Germania poate conduce Europa către un rol politic independent. Ea poate arăta Rusiei ce ar avea de câștigat dacă ar deveni o parte a Occidentului. Dar trebuie, de asemenea, să traseze limite clare dacă Moscova reintroduce violența ca unealtă politică și îi amenință aliații. Pentru america, o Germanie ce-și asumă acest rol s-ar ptea să nu fie un partener comod, dar acesta ar putea oferi un moment de ușurare Americii”, încheie cei trei jurnaliști de la Der Spiegel.”

De asemenea, de citit si…

Ministrul german de Finanţe: Americanii dau dovadă de o „prostie care te face să plângi”

Se arata ca:

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, a apreciat, joi, că Statele Unite dau dovadă de o „prostie care te face să plângi”, după descoperirea a două posibile cazuri de spionaj al agenţilor germani în favoarea agenţiilor de informaţii americane, informează Mediafax.

Schäuble a mai spus că „este extrem de prostesc ca Statele Unite să recruteze la noi persoane de a mâna a treia. Iar în faţa unei asemenea prostii, nu poţi decât să plângi”. Apoi a adăugat că „acest lucru nu o amuză pe cancelar.

Pentru a doua oară în cinci zile, justiţia germană a deschis o anchetă, miercuri, în privinţa unui presupus spion care lucrează, potrivit presei, pentru Washington, un caz care tensionează şi mai mult relaţiile dintre Statele Unite şi Germania.

După primele dezvăluiri, vineri, în privinţa unui agent al serviciilor de informaţii germane suspectat că lucrează şi pentru CIA, Parchetul federal a anunţat că anchetează un nou caz de presupus spionaj pentru o ţară străină, fără a preciza care este aceasta.

De această dată, presa a vorbit despre un ofiţer al Bundeswehr, care ar lucra pentru Statele Unite. Cazul este considerat „mai grav” decât primul, potrivit surselor citate.”

Epilog

Agerpres

Germania și SUA rămân bune prietene, în pofida suspiciunilor de spionaj (Kerry)

Germania și SUA rămân „bune prietene” în pofida valurilor provocate de suspiciunile de spionaj, a declarat duminică secretarul de stat american John Kerry, în cursul unei conferințe de presă comune la Viena cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier, informează France Presse.

„Lăsați-mă să subliniez că relația între SUA și Germania este strategică, noi avem o cooperare politică enormă și suntem buni prieteni”, a declarat Kerry.

Cei doi miniștri au abordat subiectul cu ocazia unei serii de reuniuni la Viena pentru a încerca să deblocheze negocierile asupra programului nuclear iranian.

Ei au vorbit, de asemenea, despre dosarele Iranului, Afganistanului și Orientului Mijlociu, a explicat șeful diplomației germane Frank-Walter Steinmeier.

„Aceasta ne arată că relația transatlantică între Germania și SUA este necesară, în pofida dificultăților din aceste ultime săptămâni”, a afirmat ministrul german. „Vom lucra pe o bază fundamentală de respect mutual”, a adăugat el.

Explicațiile între cele două țări intervin după spectaculoasa decizie de joi a Berlinului de a-l expulza pe șeful spionajului american în Germania — o măsură rarisimă în cadrul NATO — ca urmare a arestării a două persoane suspectate că au spionat în beneficiul SUA.

Într-un interviu înregistrat sâmbătă la televiziunea publică ZDF, cancelarul german Angela Merkel a cerut Washingtonului să-și schimbe comportamentul în materie de spionaj. „Sper, desigur, că ceva se va schimba”, a declarat Merkel.

„Nu mai trăim în perioada Războiului rece în care fiecare era, probabil, neîncrezător în fiecare”, a adăugat ea.”

Dar interesant este si punctul de vedere al Angelei Merkel:

Ziare.com

Merkel recunoaste: SUA vor fi greu de convins sa renunte la spionarea Germaniei

Se arata ca:

Cancelarul german Angela Merkel a recunoscut ca SUA vor fi greu de convins sa renunte la practicile lor de spionaj in Germania, dar a insistat ca este important ca deosebirile de atitudine pe tema activitatii serviciilor secrete trebuie scoase in evidenta.

„Nu cred ca este usor sa convingem SUA sa schimbe radical activitatea serviciilor lor secrete, este vorba de o luare de pozitie generala. De aceea trebuie sa fim clari in ceea ce priveste faptul ca avem abordari diferite”, a spus Merkel in traditionalul interviu din timpul verii, care va fi difuzat duminica de canalul doi al televiziunii germane ZDF.

Scandal de spionaj: Germania declanseaza vanatoarea interna

Intrebata daca are asteptari in privinta unei schimbari de atitudine din partea SUA, Merkel a spus ca nu poate prevedea o asemenea schimbare, dar ca, evident, si-o doreste. Merkel a insistat ca practicile de spionaj ale SUA dezvaluite recent nu au nimic de-a face cu o cooperare intre prieteni. „Nu mai traim in perioada Razboiului Rece cand probabil ca nimeni nu avea incredere in nimeni. Cred ca serviciile secrete din secolul al XXI-lea trebuie sa se concentreze pe lucruri importante si sa colaboram foarte strans cu americanii. Doresc ca aceasta (colaborare) sa continue”, a spus cancelarul german, citata de AFP.

Germania: Nou caz de spionaj al americanilor

„Nu poate exista incredere cand cineva trebuie sa plece de la premisa ca este spionat. Vrem o cooperare intre aliati, iar asta nu implica deloc ca trebuie sa ne spionam reciproc”, a subliniat Merkel, potrivit EFE. Insa, in ciuda criticilor, Merkel a spus ca nu vede niciun motiv pentru o reducere a cooperarii Germaniei cu serviciile secrete americane si s-a declarat impotriva suspendarii negocierilor referitoare la un tratat de liber schimb intre UE si SUA. „

🙂

Trebuie citit si…

CursDeGuvernare.ro

Valentin Naumescu / Expulzarea şefului CIA filiala Berlin. Neîncrederea Germania-SUA, la cote maximale în era postbelică

De Valentin Naumescu

Se arata ca:

„E limpede că s-a ajuns la un punct critic în relaţia bilaterală germano-americană, prin acumulări graduale de neîncredere politică reciprocă, se pare ireversibile, survenite în mai mult de un deceniu.

Cel mai probabil, fisura relaţiei transatlantice trebuie căutată în 2003, atunci când Germania şi Franţa s-au desolidarizat de Statele Unite în campania militară din Irak şi, mai mult decât atât, au blocat explicit obţinerea unui mandat politic din partea ONU şi a NATO.
În perioada sensibilă a War on Terror, fostul secretar american al Apărării, nepopularul Donald Rumsfeld, a introdus provocatorul clivaj conceptual între vechea Europă, cu referire la Germania şi Franţa (care s-ar fi îndepărtat de viziunea, politica şi valorile Statelor Unite) şi noua Europă (loială şi demnă de încrederea Americii), reprezentată de ţările din Europa Centrală şi de Est. Merită, cred eu, în contextul tensionat germano-american de astăzi, să ne amintim formula atât de criticată a lui Rumsfeld din 2003, căci aceasta ar putea fi şi chiar este, într-un fel, resuscitată…

De atunci încoace, cu perioade relative de acalmie, relaţia între principalele două puteri economice ale Alianţei occidentale a continuat practic să se deterioreze iar scandalurile de spionaj american din Europa, din ultimii ani, cu episoadele Snowden din 2012-2013 şi cu cele din ultimele zile, se pare că au umplut paharul şi au determinat Germania să recurgă la un gest politico-diplomatic cu semnificaţie majoră[1]. Şi ruşii spionează în Germania, de bună seamă (doar preşedintele Putin este „maestrul” lor, nu?) şi chinezii spionează (peste tot), dar expulzat a fost şeful structurii de informaţii a Statelor Unite, pentru activitatea care se pare că a produs cel mai mare deranj politic la Berlin, pe motivul oficial că „spionajul din partea prietenilor este inacceptabil”. Desigur, orice formă de spionaj depistat este stânjenitoare pentru statul în cauză, iar principial vorbind, cine spionează şi este prins suferă consecinţele acţiunilor sale ilegale şi imorale. Nimeni nu ia apărarea spionilor.

Prin expulzarea şefului acreditat diplomatic al reţelei americane de informaţii speciale în Germania, Berlinul vrea să spună: Halt! Până aici! Răbdarea noastră are o limită, ne deranjează în mod deosebit să fim spionaţi de aliaţi. În plus, aşa cum se ştie, Washingtonul nu a acceptat anul trecut propunerea Berlinului de a încheia un moratoriu privind interdicţia spionajului reciproc, cu precizarea oficialilor americani că „Statele Unite nu încheie astfel de acorduri limitative nici măcar cu Marea Britanie sau Canada” (a se înţelege ţări mult mai apropiate de America decât Germania), deşi este de notorietate colaborarea strategică îndelungată între serviciile de informaţii ale ţărilor vorbitoare de limbă engleză: SUA, Canada, Marea Britanie şi Australia. Germania nu face parte din acest cerc al încrederii maxime.

Întrebarea esenţială care se pune în tot acest scandal nu este dacă, ci de ce simte nevoia Washingtonul să spioneze guvernul de la Berlin? Fireşte, răspunsul generic este simplu: pentru că nu mai are încredere în Germania. Dar ce anume menţine neîncrederea politică SUA-Germania la un nivel atât de ridicat încât Statele Unite vor să cunoască în detaliu acţiunile necomunicate public ale administraţiei germane? Aici lucrurile se complică: pentru că cele două mari puteri occidentale au început să aibă abordări diferite în chestiuni esenţiale de politică internaţională.

De exemplu (vor mai fi fiind şi altele, ceea ce până la un punct este firesc), relaţia cu Rusia şi viziunea asupra noii „Europe de Est”, reprezentată astăzi de cele şase state fost-sovietice din Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, cărora vest-europenii (în principal franco-germanii) nu doresc să le acorde o perspectivă credibilă de aderare la NATO şi Uniunea Europeană, ci doar parteneriate şi asocieri moi, văzute ca simple extinderi ale pieţei comune.

În timpul crizei din Ucraina, de pildă, care a urmat anexării Crimeei, Statele Unite ar fi dorit o abordare mai exigentă a relaţiei cu Rusia şi chiar impunerea unor sancţiuni economice severe Moscovei, în timp ce Berlinul a pledat pentru moderaţie, a îndemnat Kievul la dialog cu Moscova şi a făcut în aşa fel încât reacţia Uniunii Europene să se limiteze la interzicerea vizelor pentru 33 de demnitari ruşi din eşaloanele al doilea şi al treilea, adică impact zero. Apoi, a apărut ca din senin şi înregistrarea înjurăturii subsecretarului de stat Victoria Nuland la adresa Uniunii Europene (într-o discuţie telefonică pe care o purta cu ambasadorul american la Kiev), pentru a întări întreaga argumentaţie privind dispreţul americanilor la adresa Europei puritane.

„Întâmplător”, principala putere care profită de pe urma acestui stânjenitor scandal germano-american este Rusia. Am mai spus lucrul acesta, orice blocaj în relaţia transatlantică avantajează şi consolidează poziţia Rusiei în Europa. NATO, ca principal instrument politico-militar de exprimare unitară a spaţiului occidental, este astfel anihilat din interior. Nici măcar exerciţiul diplomatic de negociere nesfârşită a TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership) nu mai poate salva aparenţele, mimând continuarea parteneriatului strategic America de Nord-Europa.

Care ar putea fi consecinţa deteriorării pe mai departe a relaţiei Germania-Statele Unite asupra regiunii noastre? Deloc surprinzător, am putea asista la o creştere a prezenţei Statelor Unite în Europa Centrală (mai ales Polonia, România, statele baltice) şi de Est (Ucraina, Republica Moldova, Georgia), pe multiple dimensiuni de interese: politice, militare, strategice şi de informaţii, economice, culturale, academice etc. Întoarcerea masivă a Americii în Europa, atunci când se va produce (şi nu e departe momentul!) se va produce cu certitudine în Europa Centrală şi de Est, şi va fi o contrapondere strategică la (re)apropierea tot mai evidentă, mai puternică şi mai interesată a Germaniei de Rusia. Vin, deci, americanii!
Dar nu vin neapărat de dragul „noii Europe”, să nu ne facem iluzii, ci de teama de a pierde influenţa pe un continent care înseamnă totuşi mult în sistemul relaţiilor internaţionale, aşa în declin cum este, şi mai ales pentru a contracara avansul tot mai posibil al Rusiei în relaţia cu Uniunea Europeană.

America, prin perspectiva ei globală asupra lumii, reţine doar lucrurile esenţiale din istoria continentelor, nu se pierde în detalii. Ştie însă, de exemplu, din istoria Europei (aşa cum foarte bine şi cu mult mai multe detalii ştiu şi polonezii, şi românii, şi balticii, şi ucrainenii) că fascinaţia ruso-germană a sfărâmat mereu şansele naţiunilor mai mici, prinse la mijloc, de a decide pentru ele, şi că aceasta duce la un desen politico-economic al continentului care anulează ideea de Occident transatlantic. În beneficiul cui?”   

si

Noul război rece și falia Occident-Rusia

De Anne-Marie Blajan

Se arata ca:

„Rusia a avertizat din nou, miercuri, cele trei state care au acceptat scutul antirachetă pe falia care o desparte de Occident: Polonia, România, Turcia.

În realitate, cinci sunt statele care reprezintă miza geopolitică a momentului: Polonia, Ungaria, România, Bulgaria și Turcia se află în zona tampon dintre Occident și Rusia. În contextul creat de criza din Ucraina, parteneriatul SUA cu Polonia, România și Turcia capătă noi valente.
Rusia însă își manifestă o influență soft în Ungaria și Bulgaria. Analiștii apreciază că ele pot fi fie calul troian al Rusiei în UE, așa cum a fost considerată Bulgaria de către serviciile secrete germane, potrivit der Spiegel, fie, pe de altă parte, un intermediar ar relației Germaniei cu Rusia.

Polonia, aliatul SUA cel mai radical împotriva Moscovei

Polonia este un avanpost important al SUA în Europa Centrală şi de Est – aici la fel ca şi în România, vor fi amplasate elemente ale scutului antirachetă. Varşovia şi Washingtonul sunt parteneri a căror relaţie apropiată nu mai are nevoie de confirmări.

E și motivul pentru care în ultimele săptămâni au apărut în spațiul public  înregistrări ale unei discuţii private a ministrului de Externe, Radek Sirkorski, care arătau frustrarea polonezilor că SUA păreau să se fi dezangajat din regiune.

Numai că odată cu izbucnirea crizei din Ucraina, Polonia – avocatul Kievului în Europa, cu un obiectiv asumat de susţinere a Ucrainei în apropierea de UE – a cerut şi a primit reconfirmări americane.

Polonia a jucat un rol esenţial în gestionarea crizei ucrainene, făcând parte din troica ce a mediat dialogul dintre fostul preşedinte, Viktor Ianukovici, şi protestatarii proeuropeni, ieşiţi în stradă în urma refuzului preşedintelui de a semna Acordul de asociere cu UE.

Mai apoi, odată cu implicarea fățișă a Rusiei în destabilizarea Ucrainei, Polonia, sprijinită de statele baltice şi mizând pe temerea lor intrinsecă faţă de fostul centru de putere din perioada sovietică, a cerut o angajare fermă a SUA şi NATO. Rezultatul: o suplimentare a trupelor americane pe teritoriul polonez, avioane de vânătoare staţionate în baze aeriene din Polonia şi asigurări că americanii şi partenerii NATO sunt ferm alături de Polonia, ţările baltice, dar şi România.

Un model de succes al fostelor state comuniste

Polonia este modelul de succes al fostelor ţări comuniste, chiar dacă acum 25 de ani nu era clasată ca favorită. Mult mai mult optimism era îndreptat spre Ungaria şi Cehia.

Şi totuşi, Polonia – la cei 10 ani de apartenenţă la UE, 15 ani ca membru al NATO şi 25 de la căderea comunismului – a avut o creştere în medie de 4% pe an (prin comparație, România a crescut cu doar 1,1% anual), în ultimul deceniu, PIB-ul/locuitor exprimat în puterea de cumpărare este la 67% din media UE şi are o economie de trei ori mai mare decât a Ucrainei, faţă de 33% din economia ţării vecine în 1098, la căderea comunismului.

Polonia a fost singura mare economie europeană care a evitat recesiunea economică. Potrivit The Economist, PIB-ul de anul trecut a fost cu o cincime mai mare decât cel avut înainte de începerea crizei în Europa. Iar Ministerul de Finanţe estimează o creştere mai mare de 3% în 2014.

Performanţele economice i-au acordat Poloniei o puternică voce în UE, atât din punct de vedere politic, cât şi economic.

Un premier puternic: Situația politică și rolul de jucător principal în gestionarea crizei din Ucraina

Criza din Ucraina a îndreptat din nou privirile liderilor europeni şi americani spre Donal Tusk şi ministrul său de externe, Radek Sirkorski. Şi nu doar privirile aliaţilor străini, ci şi ale polonezilor.

Iniţial, situaţia din Ucraina şi reacţia autorităţilor poloneze au contribuit la creşterea popularităţii Platformei Civice, partidul premierului Tusk, care scădea în sondaje pe măsură ce economia şi-a temperat creşterea şi rata şomajului a crescut.

Însă poziţionarea puternică în politica externă nu a putut să schimbe, în final, percepţia polonezilor, care îi consideră pe cei doi aroganţi şi satisfăcuţi de ei înşişi ca oameni de stat. Astfel că opoziţia a început să câştige teren. Iar scandalul provocat de publicarea unor conversaţii confidenţiale ale unor înalţi oficiali polonezi – guvernatorul băncii centrale, miniştrii de Externe, Interne şi fostul ministru de Finanţe – a nemulţumit şi mai mult publicul.

Opoziţia a cerut demisia guvernului, însă premierul Tusk a cerut şi a obţinut votul de încredere al parlamentului, demonstrând astfel că încă mai are sprijinul majorităţii.

Înregistrările în care au fost suprinse discuţii private ale guvernatorului băncii centrale şi ale ministrului de Externe au avut potenţialul de a decredibiliza guvernul Tusk şi de a pune sub semnul îndoielii performanţa economică a Poloniei, chiar în momentul în care aceasta propusese o nouă strategie energetică pentru UE.

Analiști: Un scandal fabricat de serviciile ruse, pentru decredibilitarea Poloniei

Analişti, în special americani, dar şi europeni, au afirmat că nu trebuie axclus faptul că ieșirea în public a înregistrărilor cu discuțiile înalților oficiali de la Varșovia să fie o acţiune a serviciilor secrete ruse, la fel cum a fost cazul interceptării subsecretarului de stat Victoria Nuland, în iarna trecută.

Polonia a iritat Rusia atât prin poziţia sa faţă de Ucraina – susţinător fervent al apropierii acesteia de UE – , cât şi prin propunerea de crearea a unei uniuni energetice, dar şi prin insistenţa asupra pericolului pe care îl reprezintă Rusia: unii experţi susţin că a fost exagerat de autorităţile poloneze şi că este puţin credibilă nesiguranţa afişată de ele, în condiţiile în care Polonia este membră al NATO.

Indubitabil, însă, Polonia rămâne cel mai fidel aliat al SUA în regiune. 2015 este un an decisiv: vor fi alegeri legislative şi prezidenţiale, însă oricine ar fi la putere (Platforma Civică a lui Donald Tusk sau partidul Lege şi Ordine, al lui Jaroslaw Kaczynski) atitudinea faţă de Rusia va fi aceeaşi. Poate mai radicală, în cazul celui din urmă.

Ungaria, un aliat puternic al Moscovei în Europa Centrală

Ungaria este, alături de Bulgaria, o ţară prietenă Moscovei în zona de falie între Occident şi Rusia, mai ales prin strângerea acestor legături în ultimii ani.  Regimul luiViktor Orban, care a câştigat în această primăvară alegerile cu un scor zdrobitor pentru opoziţie, tot mai autoritar, suscită nemulţumirea Bruxelles-ului.

În ultima lună, noua taxă asupra publicităţii – care pune presiune pe presa nealiniată – şi opoziţia faţă de nominalizarea lui Jean-Claude Juncker va înrăutăţi şi mai mult relaţiile Budapestei cu UE. Iar poziţia adoptată de Budapesta faţă de situaţia din Ucraina – premierul Orban a ezitat să critice Moscova, argumentând, după anexarea Crimeei, că “Ungaria nu este implicată în conflict” – nu face decât să confirme o orientare pro-estică a Ungariei, începută în 2010. Şi să izoleze ţara faţă de celelalte state din regiune.

O ţară în conflict cu UE – sprijinită financiar de Rusia

Venirea la putere a Fidesz, în 2010, a adus şi o serie deschimbări legislative controversate şi contestate în UE, ca fiind un atac la democraţie: o lege mai dură a presei, o nouă Constituţie şi dorinţa de a pune sub controlul politic banca naţională şi justiţia. Sunt doar câteva dintre măsurile care au determinat o confruntare deschisă cu UE.

Comisia Europeană nu a ezitat să deschidă de urgenţă mai multe proceduri de infringement, iar Parlamentul European şi-a exprimat “îngrijorarea pentru situaţia din Ungaria privind democraţia”.

Fidesz a adoptat un discurs eurosceptic: UE a devenit expresia impunerii unei voinţe asupra unei majorităţi aleasă democratic. UE a devenit, în viziunea premierului ungar, un “imperiu”, iar “de pe vremea imperiului sovietic nicio altă putere externă nu a îndrăznit să atenteze deschis la suveranitatea Ungariei”.

În aceste condiţii, guvernul şi-a reorientat politica externă şi a aprofundat relaţiile cu Rusia, deși pe când se afla în opoziţie, între 2002 şi 2010, Fidesz a acuzat adesea guvernul socialist pentru că urmăreşte politici pro-ruse. Ferenc Gyurcsány a fost dur criticat pentru că ar fi încheiat un acord cu Vladimir Putin, în 2008, pentru proiectul South Stream.

Odată ajuns la putere,  guvernul Fidesz nu numai că a continuat această înţelegere, dar a şi arătat că a găsit noi modalităţi de cooperare cu Moscova: în luna ianuarie a acestui an, a semnat un acord pentru ca firma rusă Rosatom să contruiască două reactoare ale singurei centrale nucleare din Ungaria.

Proiectul va fi finanţat printr-un împrumut de 10 miliarde de euro acordat de Rusia, un împrumut aprobat săptămâna trecută şi de parlamentul de la Budapesta.

Asta înseamnă că Ungaria nu va organiza o licitaţie pentru proiectul nuclear, licitaţie la care se aşteaptau companii din Franţa, Coreea de Sud şi Japonia, și cerută de legislația europeană. Însă această situaţie a suscitat din nou nemulţumirea UE, care a anunţat că va analiza acordul şi se va pronunţa dacă este legal conform regulilor de concurenţă comunitare.

În plus, CE va analiza orice ajutor de stat pe care Ungaria îl va acorda proiectului, au anunţat oficialii europeni din directoratul pentru energie.

Ungaria a prezentat documentele preliminare Comisiei Europene, iar Bruxelles-ul nu a avut până acum nicio obiecţie. Justificarea Budapestei privind încheierea acestui acord este că termenii împrumutului erau mult mai favorabili decât o dobândă de 5,2% la care s-ar fi împrumutat de pe pieţele financiare.

“Putin a făcut o ofertă foarte bună”, spunea şeful de cabinet al premierului Orban, care adăuga că acordul nu este doar un contract economic, ci o înţelegere între două state, “o foarte funcţională căsătorie din interes care devine din ce în ce mai agreabilă”.

Fidesz a preluat de la opoziţia socialistă cea mai grea povară: percepţia unei forţe politice cu simpatii pro-ruse. Liderul opoziţiei şi contracandidatul din primăvară al premierului Orban, Gordon Bajnai, promitea să ducă ţara „într-o direcţie europeană într-un mod paşnic şi calm”. Numai ca această promisiune nu a fost suficientă să atragă electoratul, care pare să fi preferat modul confrontaţional al lui Viktor Orbam de relaţie cu UE.

România, partener strategic al SUA – cu o politică incertă față de Rusia în viitor

România, alături de Polonia, este un partener strategic al SUA în regiune, iar atitudinea pro-americană a autorităţilor de la Bucureşti nu a fost pusă la îndoială. Cel puţin în primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu şi a perioadei când PSD se afla în opoziţie. În mandatele actualului președinte, România a avut cea mai pro-americană atitudine.

Anunţând că prioritatea sa de politică externă este axa Bucureşti-Londra-Washington, la începutul preşedinţiei sale, actualul şef al statului a vrut să transmită Europei un mesaj: la vremea aceea, Franţa, Germania, Olanda găseau o serie de mijloace de presiune şi foloseau avertismente referitor la parcurgerea traseului României spre UE.

Treptat, autorităţile de la Bucureşti au înţeles că doar sprijinul Marii Britanii pentru intergrare nu este suficient, nici al Franţei – prieten tradiţional, dar care, în anumite perioade, a fost unul dintre cei mai mari critici şi oponenţi ai României. Şi au învăţat că sprijinul Germaniei este esenţial.

Integrarea deplină în UE şi NATO au devenit obiective naţionale, iar alianţa cu SUA a devenit un parteneriat solid, politic, militar şi se asteaptă şi economic.

Din 2004, declaraţiile tranșante ale unor înalţi oficiali români au acutizat ostilitatea faţă de Rusia, relațiile devenind tensionate odată cu semnarea acordului de amplasare a scutului anti-rachetă la Deveselu, în ciuda opoziției inistente a Moscovei. De-a lungul ultimului deceniu, încercările de normalizare a relațiilor cu Rusia au fost vagi, iar în ultimele luni au fost compromise, cel puțin deocamdată, de criza din Ucraina.

Apartenenţa României la UE şi NATO şi parteneriatul cu SUA au făcut ca orice derapaje democratice interne să fie contracarate şi orice sentiment de insecuritate în regiune să fie atenuat. Atât cancelariile europene, cât şi Bruxelles-ul au reacţionat la criza politică din vara anului 2012, la fel ca și SUA.

Iar criza din Ucraina a creat contextul unor reasigurări din partea SUA și a NATO privind angajamentul de securitate pentru România. Mai mulți soldați americani, amplasarea scutului antirachetă la Deveselu fac ca țara noastră să fie unul dintre avanposturile nord-atlantice în regiune și o fortificație la granița Occidentului.

An al alegerilor prezidențiale, într-o țară în care politica externă este atributul președintelui

Contextul politic românesc s-ar putea însă schimba, inclusiv din perspectiva relațiilor cu Rusia. Alegerile prezidențiale din luna noiembrie vor desemna omul care va face, în următorii 4 ani, politica externă a României – atribut pe care Constituția îl conferă președintelui.

Puterea actuală pare să fie înclinată spre o politică externă mai prietenoasă față de Rusia, susțin unii analiștii. Ei au considerat drept slabă reacția inițială a Guvernului la criza din Ucraina. Autoritățile române, la nivel guvernamental, arată că parteneriatul cu SUA și relațiile cu statele membre rămân o prioritate a politicii externe românești, cu atât mai mult în acest context regional.
Jocul nuanțelor, precum și experiența țărilor vecine – Bulgaria și Ungaria în relația cu Rusia – așează România într-o zonă de mare sensibilitate politică: noua strategie la Marea Neagră a SUA nu e construită pe jumătăți de măsură.

Bulgaria, calul troian al Rusiei în Europa

Bulgaria, la fel ca şi Ungaria, are o relaţie apropiată de Moscova, spre deosebire de celelalte ţări situate pe falia dintre Occident şi Rusia: Polonia şi România sunt pro-americane şi confrontaţionale faţă de Moscova, în timp ce Turcia cultivă o prietenie rece, în care rivalitatea completează concurența.

Bulgaria traversează o perioadă de tumult politic, începută în vara anului trecut, în care protestele populaţiei faţă de clasa politică s-au întins pe câteva luni de zile.

Considerată, la fel ca şi România, “copilul problematic” al UE, o ţară în care autorităţile convinețuiesc pașnic cu organizaţiile de crimă organizată – care în urmă cu un deceniu detonau maşini în plină stradă şi făceau din ţara de la sud de Dunăre un stat nesigur – Bulgaria a reuşit, cu reforme accelerate şi îndeplinirea condiţionalităţilor să adere la UE în 2007.

Sub atenta monitorizare a Bruxelles-ului asupra justiţiei şi luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, dar şi cu un protectorat şi investiţii germane după criza economică din anii ’90, autorităţile de la Sofia au reuşit să obţină o normaliate a funcţionării economiei şi democraţiei, în ciuda unor remanenţe ale trecutului.

În ultimul an şi jumătate, instabilitatea a fost mai accentuată: guvernul lui Boiko Borisov, liderul partidului GERB, de centru-dreapta, a fost nevoit să demisioneze în urma protestelor bulgarilor faţă de facturile prea mari la energie pentru consumatorii casnici.

Însă socialiştii ajunşi la putere, în urma imposibilităţii GERB, câştigător al alegerilor, de a face o coaliţie, au scos din nou bulgarii în stradă, după ce l-au desemnat pe Delian Peevski, un controversat parlamentar, cu puternice suspiciuni de corupţie planând asupra sa şi legături cu crima organizată, drept şef al unuia dintre serviciile secrete ale ţării.

Protestele au determinat retragerea numirii acestuia. Bulgarii au continuat însă să îşi manifeste nemulţumirea faţă de întreaga clasă politică.

Rusia – South Stream -Bulgaria. Comisia Europeană, îngrijorată de influența Gazprom la Sofia

Bulgaria a fost mereu – şi datorită legăturilor slave – apropiată de Rusia, în ciuda unor oscilaţii ale guvernelor de la Sofia. Documente ale serviciilor secrete germane arată că Bulgaria ar fi “calul troian” al Rusiei în UE, pionul prin care Gazprom poate șubrezi şi submina unitatea Europei în privinţa unei politici energetice.

Guvernul bulgar şi Gazprom au semnat un acord prin care construirea porţiunii bulgăreşti din gazoductul South Stream a fost atribuită unor comapnii ruse, fără licitaţie. Uniunea Europeană, în mod cert conştienă de existenţa acestor înţelegeri, nu a reacţionat până de curând, folosind şi contextul crizei din Ucraina.

Luna trecută, Bruxelles-ul a cerut guvernului bulgar să sisteze lucrările la gazoduct, până când sunt analizate documentele acordului, sub suspiciunea că Bulgaria a încălcat regulile comunitare privind concurenţa pe piaţă.

Atribuirea, fără licitaţie, a unor contracte către o companie rusă, aparţinând unuia dintre apropiaţii lui Vladimir Putin şi aflat, în urma anexării Crimeei de către Federaţia Rusă, pe lista neagră, cu persoanele supuse sancţiunilor, este cercetată de Comisia Europeană şi face Bulgaria pasibilă suportării unor consecinţe legale.

Criza politică internă, combinată cu un atac la stabilitatea sistemului financiar bulgar

Această situaţie a dus la necesitatea organizării de alegeri anticipate, care vor avea loc în 5 octombrie. În plus, toată această perioadă de tulburări politice a fost completată de o lovitură primită de două bănci din Bulgaria: retrageri masive de capital, aparent fără niciun motiv, au suscitat temeri referitoare la stabilitatea financiară a ţării.

Banca centrală a Bulgariei a anunțat că există o încercare de destabilizare a ţării prin atacul asupra sistemului bancar şi s-a angajat că va proteja depozitele cetăţenilor.

Banca naţională a preluat controlul, spre sfârşitul lunii iunie, a băncii Corporate commercial Bank, aflată pe locul patru între instituţiile bancare din Bulgaria, după ce retrageri masive de capital au fost impulsionate de relatările presei privind afaceri suspecte ale băncii şi ale acţionarilor principali ai acesteia.

Economiştii şi agenţiile de rating au spus că nu există risc de contagiune, în timp ce filialele din Bulgaria ale băncilor străine au afirmt că operaţiunile lor sunt sigure. Totuşi, asta nu a împiedicat pe bulgari să continue să îşi retragă banii din bănci.

Ministrul de interne afirmă că există o campanie pentru a insufla panica populaţiei, prin mesaje pe internet şi telefonice. Bulgarii, care au mai trecut printr-o situaţie similară şi şi-au pierdut mare parte din economii în criza de la sfârşitul anilor ’90, nu par să fie liniştiţi de asigurările date de autorităţi.

Această problemă pentru sectorul financiar vine pe fondul unei economii fragile şi tot mai multe voci susţin că Bulgaria ar trebui să solicite sprijinul FMI.

Turcia – alianța cu SUA și dansul pe sârmă cu Rusia

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan este la putere în Turcia de peste un deceniu, iar pe întreaga perioadă a rămas foarte popular. Un sondaj publicat joi, în vederea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în luna august, arată că si acum, după o serie de evenimente care au pus la îndoială ataşamentul faţă de democraţie al premierului turc, arată că ar câştiga alegerile încă din primul tur, cu 55-56%, la o diferenţă de peste 20 de puncte procentuale faţă de reprezentanţii opoziţiei.

Premierul Erdogan nu şi-a anunţat oficial candidatura pentru prezidenţiale, partidul său AKP îşi va face cunoscut candidatul în 2 iulie, însă nu există îndoială că va candida în primele alegeri în care turcii îşi aleg direct preşedintele.  Un preşedinte cu puteri sporite faţă de situaţia actuală, dar cu prerogative mai reduse decât şi-ar fi dorit politicianul aflat în frunte guvernului de la Ankara.

O economie performantă, dar dezechilibrată și dependentă de fonduri străine

Dar pentru ca popularitatea lui Tayyip Recep Erdogan să rămână la cote ridicate, are nevoie de o economie performantă. Turcia este o poveste de succes: începând cu 2001, când autorităţile turce au fost nevoite să ia măsuri pentru redresarea după o cziră bancară. Cu ajutorul FMI.

Ankara şi-a redus cheltuielile, a pus inflaţia sub control, a introdus rata de schimba variabilă, a restructurat sistemul bancar şi a acordat şi garantat o mai mare independenţă băncii centrale şi instituţiilor de reglementare.

În 2002, când AKP a ajuns la putere, a adoptat aceeaşi politică, iar urmarea a fost o dedschidere a dialogului cu UE. În 2005 au început negocierile cu Uniunea Europeană, moment din care investiţiile străine au început să cauteTurcia.

Ţara a cunoscut un boom în infrastructură: reţeaua de autostrăzi a crescut cu mai mult de 16.000 de kilometri, numărul aeroporturilor s-a dublat, iar Turkish Airlines zboară acum în 100 de destinaţii, mai multe decât orice altă companie aeriană din lume.

Totuşi, spun analiştii, Turcia rămâne vulnerabilă pentru că depinde de fonduri străine. Ţara şi economia a fost inundată de banii Statelor Unite, iar asta a ascuns deficienţe structurale. Autorităţile, fără preocuparea pentru finanţare, nu au făcut reforme structurale profunde.

În medie, Turcia a avut o creştere de 5% pe an timp de un deceniu, între 2002 şi 2012. Însă economia sa, spun experţii, este dezechilibrată: Turcia atrage turişti (36 de milioane au fost în 2012), are o bază manufacturieră bine poziţionată pentru exporturi, un sector agricol de 62 de miliarde de dolari, o tradiţie în comerţ şi ambiţia de a deveni un hub energetic, economia se bazează încă pe consumul intern, iar consumul a crescut, pe măsură ce economiile au scăzut, este o analiză a Foreign Policy din primăvara acestui an.

Totuşi, toţi economiştii sunt de acord în a remarca succesul economic al Turciei în comparaţie cu ţările din sudul Europei şi, evident, al celor din Orientul Apropiat. berd estima că în 2014 economia turcă va creşte cu 3,6%, mai puţin decât erau aşteptările, dar mai mult decât ale celor ale vecinilor. Iar poziţia geografică şi uniunea valamă cu UE sunt avantaje competitive de neignorat.

De altfel, obiectivul premierului Erdogan este unul ambiţios: să facă din Turcia o mare naţiune şi o mare putere.  “Secolul XXI va fi secolul Turciei, acesta este obiectivul guvernului”, a spus prim ministrul la un moment dat.

Regimul autoritarist Erdogan, cu risc de radicalizare

Problema ar putea fi una politică. În ultimul an şi jumătate, Recep Tayyip Erdogan i-a îngrijorat pe prietenii şi aliaţii săi occidentali. “Turcia ar trebui să fie un partener important al SUA într-o perioadă de mare instabilitate într-o regiune-cheie a lumii. Tendinţele autoritariste ale premierului îngreunează teribil situaţia”, a afirmat Eric Edelman, fost ambasador american în Turcia, citat de The Economist.

Prim-ministrul turc a atras atenţia în ultima vreme prin emiterea mai multor legi făcute în aşa fel încât să îi ofere protecţie lui şi aliaţilor săi într-un scandal de corupţie care a izbucnit la finalul anului trecut şi care este considerat de analiştii din Turcia drept cel mai mare din istoria ţării.

În decembrie 2013, poliţia a percheziţionat reşedintele mai multor minmiştri şi ale fiilor acestora, după ce au fost făcute publice înregistrări care demonstrau implicarea lor în acte de corupţie. Mai mult, legăturile duceau la premier şi la unul dintre fiii acestuia.

Recep Tayyip Erdogan a acuzat judecători, procurori şi poliţişti că ar fi fabricat aceste înregistrări şi că este o nouă încercare a liderului opoziţiei Fetullah Gulen, un cleric sunnit aflat în exil în SUA, de a destabiliza puterea de la Ankara.

Iar pentru a pune piedici anchetei, premierul a concediat sau transferat sute de magistraţi şi poliţişti. Mai apoi a emis legislaţie care să pună sub un control guvernamental mai sever puterea judecătorească şi serviciile de informaţii şi a luat o serie de măsuri care au limitat libertatea presei şi a internetului. Temporar, a interzis Twitter în Turcia şi a ameninţat că va face inaccesibile reţelele de socializare.

Criticile interne şi internaţionale nu au avut ecou la premierul turc. Şi nu este pentru prima dată. Nici în cazul reprimării protestatarilor din parcul Ghezi, de vara trecută. O mişcare începută de tineri cu viziuni ecologiste, care s-au împotrivit demolării unui parc din Istanbul pentru a se construi pe locul acestuia un centru comercial, s-a transformat într-o revoltă care a polarizat cel mai important oraş al Turciei.

Argumentul premierului Erdogan a fost mereu susţinerea populară de care se bucură: atâta vreme cât votanţii îl sprijină, are dreptul să facă ce vrea, în ciuda opoziţiei, protestatarilor, judecătorilor şi procurorilor, sau a Europei.

Iar testul suprem au fost alegerile locale care au avut loc în Turcia în primăvară. Rezultatul acestora a întărit argumentaţia prim ministrului: 46% dintre turci au votat în favoarea partidului său.

Acest rezultat bun şi plasarea lui în fruntea opţiunilor electoratului, potrivit celor mai recente sondaje , la mare distanţă faţă de posibili contracandidaţi nu mai lasă loc de interpretări, iar analiştii sunt siguri că Recep Tayyip Erdogan va deveni primul preşeinte ales direct de cetăţeni al Turciei.

Dansul pe sârmă cu Rusia: dependență energetică și competiție regională

Criza din Ucraina şi anexarea Crimeei de către Rusia a pus Turcia într-o poziţie diplomatică sensibilă, susţin analiştii specializaţi în politica turcă. În balanţă se află angajamentele internaţionale şi parteneriatul cu aliaţii occidentali şi, pe de altă parte, relaţia economică şi politică pe care o are cu Moscova.

Turcia trebuie să îi susţină pe tătarii din Crimeea – care sunt împotriva ocupaţiei ruse. Iar Moscova a dat deja semne de bunăvoinţă: un decret din luna aprilie îi reabilizeată pe tătarii persecutaţi în perioada sovietică şi promite o „renaştere naţională, culturală şi spirituală” a grupurilor minoritare din Crimeea. În plus, companiei Turkish Airways i-a fost permisă reluarea zborurilor în Crimeea din luna iunie.

Moscova are mijloc de presiune asupra Turciei gazele naturale. În 2013, 60% din importurile sale de gaz au fost din Rusia, potrivit datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie. Iar in viitorul apropiat, spun experţii, această dependenţă va continua.

Totuşi, Turcia îşi propune să devină un hub energetic. Criza din Ucraina a încurajat UE să caute moduri de reducere a dependenţei faţă de Rusia, iar Ankara are oportunitatea de a-şi extinde rolul ca ţară de tranzit.

Un proiet recent care se va materializa este TAP, care va traversa Tucia şi va transporta 16 miliarde de metri cubi de gaz din Azerbaidjan spre Europa. Iar alte proiecte ar putea apărea, dacă Turcia îşi joacă bine cărţile.”

Update – DE citit si…

Evenimentul Zilei

NATO trebuie să intervină dacă Rusia va ocupa noi teritorii în Ucraina”

Se arata ca:

Preşedintele Republicii Cehe, Milos Zeman, a apreciat, într-un interviu apărut în presa cehă, că Occidentul va trebui ia aibă în vedere măsuri serioase, inclusiv trimiterea de trupe NATO, în cazul în care Rusia încearcă să ocupe noi teritorii în Ucraina.

„În acest moment, când Rusia are intenţia de a-şi extinde teritoriul său prin ocuparea de teritorii din estul Ucrainei, este necesar să se treacă de la vorbe la fapte”, a declarat preşedintele ceh, citat, azi, de agenţia ucraineană Unian, potrivit Agerpres.

”În această situaţie, eu voi insista nu numai pentru înăsprirea sancţiunilor UE, dar şi pentru pregătirea de luptă din partea NATO, inclusiv pentru posibila intervenţie de trupe ale Alianţei pe teritoriul Ucrainei”, a adăugat şeful statului ceh.

El a ţinut să precizeze că „încercarea (Rusiei) de a ocupa teritorii din Estul Ucrainei este o linie care nu trebuie trecută”.

Declaraţiile preşedintelui ceh Milos Zeman intervin în contextul în care UE ar putea adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei în cadrul summitului de azi de la Bruxelles, Moscova fiind acuzată în continuare de susţinerea separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei prin furnizarea de arme şi echipamente militare.

În ceea ce priveşte o posibilă intervenţie a NATO, secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, declara recent că nimeni nu vrea un nou „Război Rece” în Europa, dar că actuala situaţie ”ameninţă securitatea şi pacea obţinute după căderea Zidului Berlinului”, făcând apel la Rusia „să reflecteze mai profund la poziţia sa”.

Rasmussen dădea asigurări că NATO este ataşată obiectivelor sale de a acţiona pentru asigurarea securităţii membrilor săi, subliniind că ‘Alianţa va lua şi alte măsuri dacă va fi necesar’.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 10, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 51 comentarii

Trei senatori americani la Bucuresti

Gandul

Senatorii americani John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy, la INTERVIURILE GÂNDUL: „Dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să restricţioneze lupta anticorupţie, asta ne afectează relaţiile cu România”

Se arata, printre altele, ca:

Trei dintre cei mai influenţi senatori americani au venit în România pentru a transmite mesajul SUA de susţinere faţă de progresele înregistrate aici în domeniul militar şi al indepedenţei energetice, dar mai ales faţă de lupta anticorupţie. Republicanul John McCain a spus că restricţionarea de către Parlament a anchetelor de corupţie „afectează relaţia României cu SUA”, democratul Christopher Murphy a arătat că un Parlament care îşi protejează membrii de anchetele procurorilor este de neconceput în SUA şi ar fi „luat în râs” la Washington, iar republicanul Ron Johnson a spus că un sistem corupt împiedică investiţiile şi nu permite independenţa energetică faţă de Rusia.

Sosiţi sâmbătă în România, trei dintre cei mai influenţi senatori americani au avut întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, şi cu ministrul de Externe Titus Corlăţean, cu care au discutat probleme privind securitatea în Europa de Est şi la Marea Neagră, parteneriatul strategic SUA-România şi relocarea resurselor NATO către Est. Duminică, republicanii John McCain, Ron Johnson şi democratul Christopher Murphy au venit la gândul, pentru un interviu în exclusivitate în România, realizat de Florin Negruţiu, redactor şef gândul.

Principalul mesaj pentru Româniaeste importanţa continuării luptei anticorupţie. Republicanul John McCain a spus că restricţionarea de către Parlament a anchetelor de corupţie afectează relaţia României cu SUA, democratul Christopher Murphy a arătat că un Parlament care îşi protejează membrii de anchetele procurorilor este de neconceput în SUA şi ar fi luat în râs la Washington, iar republicanul Ron Johnson a spus că un sistem corupt împiedică investiţiile şi nu permite independenţa energetică faţă de Rusia.

„Respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie (Laura Codruţa Kovesi – n.r), cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile”, a spus John McCain, pentru gândul.

„Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt”, a declarat la rândul senatorul Ron Johnson.

„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA.Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA”, a adăugat senatorul democrat Christopher Murphy.

Cei trei senatori au misiunea de a-şi convinge colegii din Congres să susţină angajamentul financiar al SUA faţă de întărirea apărării în cadrul NATO şi al relocării unor capabilităţi militare aflate în prezent mai ales în Vest, către centrul şi Estul Europei, inclusiv în România. În interviul pentru Gândul, senatorii americani au criticat dur reacţia prea slabă a puterilor europene în faţa agresiunii Rusiei în Ucraina, reproşând Franţei că a livrat nave de război Rusiei sau Germaniei că nu a reacţionat, pentru a-şi proteja interesele economice. Republicanii au criticat şi administraţia Obama pentru aceeaşi slăbiciune în faţa lui Putin. Cei trei au vorbit despre necesitatea de a reinvesti în puterea militară a NATO şi de a aloca inteligent resursele Alianţei în raport cu mişcările Rusiei.

De asemenea, senatorii au arătat că Rusia nu poate fi combătută eficient dacă statele europene nu îşi recâştigă independenţa energetică, iar subiectul exploatării propriilor resurse naturale, inclusiv a gazelor de şist, chiar dacă este delicat, trebuie dezbătut şi pus în balanţa geopolitică. McCain a numit Rusia „o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”. Totodată, americanii au arătat că întărirea NATO pe flancul estic nu presupune crearea de noi baze militare, ci exploatarea mai puternică a celor existente. Nu în ultimul rând, senatorii au vorbit despre lupta anticorupţie ca fiind esenţială pentru investiţiile necesare atingerii independenţei faţă de Rusia, ei spunând printre altele că ideea unui Parlament care să îşi protejeze propriii membri în faţa unor anchete ale procurorilor ar fi luată în râs în SUA, unde nu există niciun fel de imunitate în faţa legii.

Cei trei oficiali au vorbit la gândul despre cinci mari probleme:

agresiunea Rusiei, care cu Vladimir Putin la cârmă încearcă să restabilească influenţa Imperiului Rus şi a URSS în străinătatea apropiată şi să destabilizeze Estul Europei şi reacţia dezamăgitor de slabă a puterilor europene şi a administraţiei Obama faţă de această agresiune.

necesitatea ca SUA, dar mai ales Europa să reinvestească fonduri în puterea militară a NATO şi să relocheze inteligent resursele şi capabilităţile militare ale Alianţei din Vest către centrul şi Estul Europei, pentru a contracara agresiunile Rusiei. Dacă fiecare stat NATO şi-ar atinge cota de 2% din PIB pentru apărare, ar însemna un plus anual de 82 de miliarde de dolari pentru apărarea NATO, a spus senatorul Ron Johnson. Acest lucru nu implică stabilirea de noi baze militare în ţări ca România, ci folosirea mult mai accentuată a celor deja existente, prin exerciţii comune şi rotaţii permanente de trupe, aşa cum se întâmplă deja în România.

necesitatea de a atinge independenţa energetică a Europei faţă de gazul şi petrolul Rusiei, acest lucru implicând cel puţin dezbaterea privind cum ar trebui exploatate, respectând normele de mediu, propriile resurse naturale, inclusiv gazele de şist. McCain a numit Rusia „o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”.

lupta anticorupţie care trebuie susţinută în România şi în Europa, pentru a permite astfel investitorilor să vină aici şi astfel să spargă monopolul energetic rusesc, lucru care ar contracara agresiunile Rusiei. John McCain s-a referit la şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, ca la „un veritabil erou”, iar senatorul Murphy a spus că ideea ca Parlamentul să poată să-şi protejeze membrii în faţa anchetelor procurorilor, votând asupra imunităţii lor, ar fi „de tot râsul” în SUA.

eliminarea vizelor SUA pentru români şi trimiterea unui ambasador cu puteri depline la Bucureşti au fost de asemenea subiecte abordate de senatorii americani. Cei trei au promovat la Washington legislaţia nouă privind imigraţia, incluzând şi posibilitatea ca România să intre în Visa Waiver, însă acum legea se află în Camerea Reprezentanţilor. În ce priveşte faptul că administraţia Obama întârzie de un an şi jumătate să nominalizeze un ambasador deplin la Bucureşti, McCain a fost tranşant: „Ne este jenă!”.

Iată cele mai importante declaraţii ale senatorilor americani:

John McCain (republican):

John McCain, 77 de ani, este senator de Arizona şi o legendă vie a politicii americane, aflat la al cincilea mandat în Congres. Erou de război, după ce a fost prizonier în lagărele din Vietnam timp de 6 ani, căpitanul de puşcaşi marini McCain a intrat în politică în urmă cu peste 30 de ani. În 2008, a fost contracandidatul lui Barack Obama, rămânând una dintre cele mai critice voci la adresa politicilor sale.

„Văd posibilitatea unei destabilizări, de exemplu în Moldova, Transnistria, la Odessa, ştim că Vladimir Putin continuă să trimită agenţi FSB şi alte trupe ruseşti în Ucraina, în ciuda declaraţiilor sale care spun că nu. Cred că există ameninţarea unei destabilizări mai ales în Moldova, care ar putea să urmeze, şi de aceea este extrem de important să arătăm solidaritatea noastră şi dorinţa de a sprijini şi coopera”.

„Nu cred că e nevoie să îi spun preşedintelui Obama cât de serioasă este situaţia, dar i-aş spune că, în opinia mea şi a prietenilor noştri europeni, ar trebui să fie mult mai ferm decât a fost faţă de acţiunile lui Vladimir Putin”.

„Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. (…) De ce? Din cauza dependenţei europene de energia rusească. Cheia pentru asta este să facem toate eforturile pentru a câştiga independenţa energetică a acestor ţări şi cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacţie mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin”.

„NATO este probabil cea mai de succes alianţă din istorie (…). Trebuie doar să avem curajul să reacţionăm în faţa lui Vladimir Putin şi să luăm nişte măsuri care pot avea un impact economic pe termen scurt asupra unor prieteni europeni, şi aici mă refer în mod special la Germania”.

„(Rusia este) o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”.

„Respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie (Laura Codruţa Kovesi – n.r), cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile”.

Ron Johnson (republican):

Ron Johnson, 59 de ani, este senator de Wisconsin, aflat la primul său mandat. Înainte să intre în politică, Johnson a fost un important om de afaceri. Iniţial, a fost apropiat de Tea Party, însă a candidat din partea republicanilor, autofinanţându-şi campania electorală.

„Vorbim de un plus de 1 miliard din partea SUA, dar ţările europene chiar trebuie să vină şi ele cu o contribuţie şi să onoreze cei 2%. Asta cheltuim pe apărare. Cealaltă componentă foarte importantă este că, dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie, şi ca să faci asta e nevoie să scapi de corupţie”.

„Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important”.

Despre protestatarii împotriva fracturării hidraulice: „Le-aş spune să se uite la ce face Vladimir Putin în Crimeea, ce face pentru a destabiliza estul Ucrainei, ameninţarea cu Transnistria. Să se uite la problema geopolitică de a nu fi independent din punct de vedere energetic. Şi apoi să măsoare asta cu ce se poate face într-un mod prietenos cu mediul, pentru a utiliza propriile resurse energetice. Trebuie să pui în balanţă aceste obiective”.

„Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt”.

Christopher Murphy (democrat):

Christopher Murphy, 40 de ani, este cel mai tânăr senator american şi reprezintă Connecticut, din partea Partidului Democrat. Este un personaj cheie în legislaţia privind imigraţia şi deci are un cuvânt de spus în ce priveşte programul Visa Waiver.

„În mod clar ne-a fost reamintită importanţa NATO, după ani şi ani de neglijare, ca să fiu sincer. În ce priveşte alianţa transatlantică, recunoaştem acum că este important să reinvestim în NATO, iar asta înseamnă că SUA trebuie să îşi asume noi angajamente, pe care preşedintele le-a anunţat, o nouă iniţiativă majoră de a investi un miliard de dolari în relaţia de securitate, iar asta înseamnă că Europa trebuie să facă acelaşi lucru. Suntem încurajaţi de faptul că aici, în România, există un plan pentru următorii ani de a creşte cheltuielile militare interne până la acel standard de 2% din PIB. Dar alte ţări din Europa procedează invers, refuză să facă aceste investiţii”.

„Avem unele ţări în Europa care nu stau nemişcate în faţa agresiunii Rusiei, ci chiar fac pasul înapoi. Franţa trimite două nave de război Rusiei, care sunt exact acelaşi model folosit pentru preluarea Crimeei”.

„Cred că este un argument foarte clar, susţinut de ţările baltice, de Polonia, de România, că ar trebui să discutăm despre mutarea puterii din vestul Europei în centrul şi estul Europei, având în vedere noul interes al lui Vladimir Putin de a reinstaura controlul asupra străinătăţii apropiate. Asta nu înseamnă să schimbi structura NATO, ci doar să realoci resursele în interiorul NATO”.

„Există o dezbatere în SUA despre cum să facem fracturarea şi cred că este foarte potrivit să limităm tehnicile şi chimicalele folosite, să sugerăm că există zone din apropierea resurselor de apă sau a aglomerărilor de populaţie, care ar trebui protejate, există o dezbatere foarte raţională pe care o poţi avea despre această nouă tehnologie”.

„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA”.

CITIŢI MAI JOS INTERVIUL INTEGRAL CU CEI TREI SENATORI AMERICANI, REALIZAT DE FLORIN NEGRUŢIU, REDACTOR ŞEF GÂNDUL:

Florin Negruţiu: Domnilor senatori McCain, Murphy, Johnson, bine aţi venit în România, bine aţi venit la Gândul Live. Vă mulţumesc pentru acest interviu exclusiv. Domnule senator McCain, preşedintele Obama a spus, miercuri, că România nu este singură, că Polonia nu este singură, că ţările baltice nu sunt singure. Oficialii americani, din ramurile legislative sau executive, vizitează această parte a Europei, pentru a-i reasigura pe aliaţi că nu sunt singuri, că nu sunt lăsaţi în urmă. Vi se pare că există o ameninţare reală faţă de aceste ţări, din partea Rusiei, o ameninţare directă pentru o ţară ca România, care este membră UE şi NATO? Care este cel mai rău scenariu pentru România?

John McCain: Nu văd o ameninţare directă în sensul convenţional, un motiv fiind Articolul 5 al Tratatului NATO. Dar văd posibilitatea unei destabilizări, de exemplu în Moldova, Transnistria, la Odessa, ştim că Vladimir Putin continuă să trimită agenţi FSB şi alte trupe ruseşti în Ucraina, în ciuda declaraţiilor sale care spun că nu. Cred că există ameninţarea unei destabilizări mai ales în Moldova, care ar putea să urmeze, şi de aceea este extrem de important să arătăm solidaritatea noastră şi dorinţa de a sprijini şi coopera, iar asta include exerciţii militare extinse – România este locul ideal, pentru că are infrastructura ca noi să venim să facem exerciţii cu armata română şi alţi aliaţi. Deci, cât priveşte o ameninţare directă de tipul războiului convenţional, nu. Cât priveşte destabilizarea, cred că este o provocare serioasă.

Florin Negruţiu: Aţi declarat cu mai multe ocazii că acesta nu este un Război Rece, evitaţi să folosiţi termenul de Război Rece, deşi domnul Putin joacă pe tabla de şah a Războiului Rece. Dacă aţi vorbi cu preşedintele Obama, ce i-aţi spune despre cât de serioasă este această criză, cum i-aţi descrie această criză, cum aţi numi-o?

John McCain: În primul rând, cred că preşedintele Obama este conştient de cât de serioasă este această situaţie, este unul dintre motivele pentru care a dat asigurări privind sprijinul financiar şi alte domenii de cooperare. Ce trebuie noi să facem, una dintre provocările noastre, este să mergem înapoi la colegii noştri din Congres şi să le explicăm cât de important este acest tip de sprijin şi cum ar putea să implice folosirea banilor de la contribuabili, trimiterea de trupe cel puţin pe termen scurt. Deci nu cred că e nevoie să îi spun preşedintelui Obama cât de serioasă este situaţia, dar i-aş spune că, în opinia mea şi a prietenilor noştri europeni, ar trebui să fie mult mai ferm decât a fost faţă de acţiunile lui Vladimir Putin.

Florin Negruţiu: Dar dacă nu este un război rece, cum l-aţi numi?

John McCain: Aş spune că este vorba de ambiţiile lui Vladimir Putin de a reinstaura vechiul Imperiu Rus, despre credinţa sa că Ucraina este perla coroanei Imperiului Rus. Henry Kissinger spunea că Rusia cu Ucraina este un imperiu, iar fără ea este o ţară. Deci cred că este o perioadă în care Vladimir Putin încearcă să folosească diverse instrumente pe care le are la dispoziţie, inclusiv energia, pentru a creşte influenţa rusească mai ales în estul Europei.

Florin Negruţiu: Domnilor senatori Johnson, Murphy, vă adresez această întrebare amândurora. Aţi lucrat împreună la legea privind alianţa bipartizană cu NATO, care promovează întărirea alianţei cu NATO. Încearcă Statele Unite să construiască o strategie de izolare, care a funcţionat în timpul Războiului Rece, pe care europenii nu sunt capabili să o implementeze singuri?

Christopher Murphy: În mod clar ne-a fost reamintită importanţa NATO, după ani şi ani de neglijare, ca să fiu sincer. În ce priveşte alianţa transatlantică, recunoaştem acum că este important să reinvestim în NATO, iar asta înseamnă că SUA trebuie să îşi asume noi angajamente, pe care preşedintele le-a anunţat, o nouă iniţiativă majoră de a investi un miliard de dolari în relaţia de securitate, iar asta înseamnă că Europa trebuie să facă acelaşi lucru. Suntem încurajaţi de faptul că aici, în România, există un plan pentru următorii ani de a creşte cheltuielile militare interne până la acel standard de 2% din PIB. Dar alte ţări din Europa procedează invers, refuză să facă aceste investiţii. Noi credem că putem susţine acest caz în faţa Congresului SUA, că ar trebui să investim în parteneriatul cu NATO, dar trebuie să vedem că aceleaşi investiţii vin şi din Europa. În acelaşi timp, trebuie să regândim ce înseamnă Articolul 5. El a fost creat să oprească o incursiune militară tradiţională într-o ţară aliată NATO, dar vedem că Rusia şi Putin pun la punct un nou tip de război, în care nu trimite trupe dincolo de graniţe, fie că e vorba de Transnistria, Abhazia şi acum estul Ucrainei, ci folosesc provocări şi intimidări, mită şi sprijin pentru grupările separatiste să preia controlul unei regiuni, fără trimiterea de trupe militare. Deci trebuie să regândim ce înseamnă această protecţie în NATO, pentru că dacă scapă cu aceste activităţi din estul Ucrainei, am putea vedea în viitor activităţi similare în ţările baltice. Trebuie să fim foarte clari ce fel de protecţie oferă NATO.

Ron Johnson: Eu cred că trebuie să recunoaştem că SUA cheltuiesc deja în jur de 600 de miliarde de dolari pe an pentru apărare, aproape 4% din economia noastră. Dacă fiecare ţară NATO ar atinge acea ţintă de 2%, ar însemna un plus de 82 de miliarde de dolari pe an pentru apărare. Vorbim de un plus de 1 miliard din partea SUA, dar ţările europene chiar trebuie să vină şi ele cu o contribuţie şi să onoreze cei 2%. Asta cheltuim pe apărare. Cealaltă componentă foarte importantă este că, dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie, şi ca să faci asta e nevoie să scapi de corupţie. Suntem foarte mulţumiţi de România, suntem impresionaţi de un procuror special anticorupţie pe care l-am întâlnit aseară, vrem să facem tot ce putem pentru a-i sprijini eforturile aici, pentru că asta e cu adevărat necesar, trebuie stârpită corupţia din toate ţările europene, pentru a putea atrage genul de investiţii care să te facă mai independent de rezervele ruseşti de gaz şi petrol.

Florin Negruţiu: Este încă NATO o alianţă funcţională? Pentru că există ţări europene care privesc diferit Rusia, care au perspective diferite. Aţi putea construi o altă alianţă cu ţările est-europene, un fel de urmaş al NATO? Au existat dezbateri despre asta.

Ron Johnson: Este absolut funcţională şi este important să înţelegem că NATO este o alianţă defensivă. NATO nu ameninţă pe nimeni. Este un argument foarte important. Vladimir Putin nu trebuie să se simtă ameninţat de NATO, dar trebuie să ne asigurăm că este o alianţă puternică, ce poate fi mereu îmbunătăţită. Dar eu sunt mai preocupat de activitatea economică pe care Vladimir Putin o foloseşte…

„Am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin”

Florin Negruţiu: Nu credeţi că liniile NATO sunt prea departe în Vest, faţă de linia actuală de conflict?

John McCain: Trebuie să fiu foarte direct. Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. A existat un acord la Budapesta, când Ucraina a renunţat la arsenalul nuclear, care spunea că integritatea teritorială a Ucrainei va fi respectată, iar Crimeea făcea parte din el. Dar nu am fost surprins. De ce? Din cauza dependenţei europene de energia rusească. Cheia pentru asta, după cum a spus senatorul Johnson, este să facem toate eforturile pentru a câştiga independenţa energetică a acestor ţări şi cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacţie mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin. Este un fapt.

Christopher Murphy: Avem unele ţări în Europa care nu stau nemişcate în faţa agresiunii Rusiei, ci chiar fac pasul înapoi. Franţa trimite două nave de război Rusiei, care sunt exact acelaşi model folosit pentru preluarea Crimeei. Deci cred că aveţi dreptate când sugeraţi că sunt tensiuni şi întrebări în Alianţă, dar din crize se naşte oportunitatea, iar oportunitatea este să-i convingem pe europeni că aceasta este o alianţă în care merită să investească.

Florin Negruţiu: Dar revenind la întrebare, vedeţi o nouă structură care să organizeze această regiune?

John McCain: Nu, structura NATO este bună, NATO este probabil cea mai de succes alianţă din istorie, dacă te uiţi de când a fost creată, până la prăbuşirea Uniunii Sovietice, la cooperarea transatlantică şi din interiorul comunităţii europene. Trebuie doar să ai curajul să reacţionezi în faţa lui Vladimir Putin şi să iei nişte măsuri care pot avea un impact economic pe termen scurt asupra unor prieteni europeni, şi aici mă refer în mod special la Germania. Este doar un fapt fundamental.

Ron Johnson: Ce s-a întâmplat în Ucraina a fost un semnal de alarmă, nu doar pentru America, ci pentru toată Europa. Acum trebuie să răspundem acestui semnal şi să reinvestim în NATO, să întărim această structură şi să facem activitatea economică să avanseze, pentru a-l slăbi pe Vladimir Putin. Acesta este răspunsul cel mai bun.

Christopher Murphy: Şi să aloci resursele cum se cuvine, adică este o întrebare legitimă unde ar trebui să se afle grosul trupelor în interiorul NATO. Şi cred că este un argument foarte clar, susţinut de ţările baltice, de Polonia, de România, că ar trebui să discutăm despre mutarea puterii din vestul Europei în centrul şi estul Europei, având în vedere noul interes al lui Vladimir Putin de a reinstaura controlul asupra străinătăţii apropiate. Asta nu înseamnă să schimbi structura NATO, ci doar să realoci resursele în interiorul NATO.

John McCain: Vreau să adaug că asta nu înseamnă o nouă bază militară aici, ci doar, de exemplu în România, să folosim facilităţil existente, să facem exerciţii comune în mod regulat şi trupele să se ruleze aici. Dar nu există îndoială că evenimentele din ultimul an au subliniat nevoia de a pune un accent mult mai mare pe capabilităţile NATO din această parte a Alianţei.

Florin Negruţiu: Prin baze regulate înţelegeţi baze permanente NATO-SUA în ţări ca România?

John McCain: Nu, sunt baze de aici, baze din regiune pe care le putem folosi pentru operaţiuni comune, putem activa, antrena apoi rula trupele. Nu vom cheltui bani pentru a construi şcoli, spitale în baze tradiţionale, pe care le ştim din Războiul Rece, pentru că nici nu este nevoie, aşa cum a arătat senatorul Murphy, asta nu e o confruntare în care ruşii să intre printr-o breşă, este vorba de un nou război de tip neregulat cu care ne confruntăm.

Florin Negruţiu: Deci nu sprijiniţi ideea unor baze NATO permanente în ţările din estul Europei?

John McCain: Sprijin ideea bazelor existente deja şi extinderea capabilităţilor din bazele existente, în care putem avea exerciţii comune nu doar cu ţara gazdă, ci şi cu alte state NATO. Şi asta în baza unui program regulat şi continuu.

„Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”

Florin Negruţiu: Aţi numit Rusia o benzinărie care se dă drept ţară…

John McCain: Da, şi apoi m-am corectat, am spus o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară.

Florin Negruţiu: Ştim cu toţii că multe ţări europene sunt dependente de energia rusească. Vedeţi vreo soluţie pe termen scurt pentru a depăşi această dependenţă?

Ron Johnson: Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important. Dar dacă am reduce corupţia…

Florin Negruţiu: Ar fi vorba de o investiţie din ambele părţi.

„Dacă am începe să atacăm corupţia din estul Europei, investiţiile ar curge în Europa”

Ron Johnson: Dacă am începe să atacăm corupţia din estul Europei, investiţiile ar curge în Europa, aţi putea începe să folosiţi propriile resurse naturale. Ştiu că există clar îngrijorări de mediu, dar noi avem o imensă revoluţie energetică în America, din cauza fracturării hidraulice. Voi aveţi aici în Europa resurse de energie şi ar fi de ajutor dacă aţi începe să le exploataţi. Orice se poate face pe termen scurt, pentru a-i semnala lui Putin că zilele sale de monopol s-au terminat, cred că va duce la detensionare şi va mişca lucrurile în direcţia cea bună.

Christopher Murphy: Există semnale pe termen scurt, dar nu există soluţii pe termen scurt. Va fi un angajament pe termen lung în problema independenţie energetice, iar în SUA avem o dezbatere dacă are sens să exportăm GNL. Opinia mea este că dacă eu sprijin asta, vreau să fiu sigur că Europa este gata să-şi creeze propriile rezerve de energie, iar România este un exemplu de ţară care s-a dedicat explorării acestui potenţial, dar Germania îşi închide centralele nucleare, alte ţări din Europa refuză chiar să aibă o discuţie despre fracturarea hidraulică. Deci acesta trebuie să fie un parteneriat, iar sugestia lui Tusk pentru o cooperare colectivă pe energie în Europa este foarte importantă.

Florin Negruţiu: În România au fost proteste de stradă împotriva fracturării hidraulice.

Christopher Murphy: Şi în America au fost.

Florin Negruţiu: Cum le explicaţi acestor oameni beneficiile fracturării hidraulice şi ale gazelor de şist, pentru că resursele aici în România aparţin statului, nu oamenilor care deţin pământul.

Ron Johnson: Le-aş spune să se uite la ce face Vladimir Putin în Crimeea, ce face pentru a destabiliza estul Ucrainei, ameninţarea cu Transnistria. Să se uite la problema geopolitică de a nu fi independent din punct de vedere energetic. Şi apoi să măsoare asta cu ce se poate face într-un mod prietenos cu mediul, pentru a utiliza propriile resurse energetice. Trebuie să pui în balanţă aceste obiective.

Christopher Murphy: Nu este totul sau nimic. Există o dezbatere în SUA despre cum să facem fracturarea şi cred că este foarte potrivit să limităm tehnicile şi chimicalele folosite, să sugerăm că există zone din apropierea resurselor de apă sau a aglomerărilor de populaţie, care ar trebui protejate, există o dezbatere foarte raţională pe care o poţi avea despre această nouă tehnologie.

„Mesajul nostru este că respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie, cred că este un adevărat erou”

Florin Negruţiu: Întărirea armatei este strâns legată de lupta anticorupţie şi aţi menţionat acest lucru. Vicepreşedintele Biden a vorbit despre corupţie când a venit la Bucureşti. Care este mesajul dumneavoastră pentru Parlamentul României, având în vedere că majoritatea membrilor au votat să nu ridice imunitatea unor politicieni acuzaţi de corupţie?

John McCain: Mesajul nostru este că respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie, cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile. Nu încercăm să le spunem oamenilor de aici ce ar trebui să facă, dar avem anumite standarde universale pe care ne aşteptăm ca toată lumea să le respecte cât mai mult posibil. Ţara noastră nu este lipsită de corupţie, se întâmplă tot timpul, dar ne luptăm cu ea. Deci vrem să vedem progres în acest domeniu. Şi din nou, nu încercăm să interferăm, doar încercăm să spunem clar că ne afectează relaţiile cu România, dar şi cu alte ţări.

„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi”

Christopher Murphy: Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA.

Ron Johnson: Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt. Semnele încurajatoare pe care le-am văzut, fie că e vorba de ce s-a întâmplat pe Maidan în Ucraina, oameni tineri ieşind în faţă şi cerând un guvern mai puţin corupt, fie ce auzim aici în România – tineri care cer acest lucru, sunt semne care ne dau speranţă.

„Sprijin cu tărie un nou set de reguli care ar permite României să intre în Visa Waiver Program”

Florin Negruţiu: Două întrebări scurte, la final. Una este pentru dumneavoastră, domnule senator Murphy. Programul Visa Waiver pentru România.

Christopher Murphy: Sprijin cu tărie un nou set de reguli care ar permite României să intre în acest program, senatorul McCain a fost responsabil cu adoptarea în Senat a unei reforme a legislaţiei privind imigrarea, care ar fi rezolvat această problemă, sperăm ca şi Casa Reprezentanţilor să o susţină.

Florin Negruţiu: Când putem vedea rezolvată această problemă?

Christopher Murphy: Noi am trecut-o prin Senat, deci când membrii Casei Reprezentanţilor vor veni în vizită, îi puteţi întreba pe ei.

John McCain: Continuăm cu toţii să avem acest lucru ca prioritate, nu doar din acest motiv, ci din mai multe motive.

„Sincer, ne este jenă”

Florin Negruţiu: Ultima întrebare, despre ambasadorul SUA la Bucureşti.

John McCain: Cunoaştem problema şi vrem să o rezolvăm, credem că actualul şef al misiunii face o treabă extraordinară, suntem mândri de munca sa şi a echipei lui, dar vom aborda problema şi vom stabili care este cea mai bună opţiune. Sincer, ne este jenă.

Ron Johnson: Motivul pentru care am venit aici este că vrem să sprijinim cât mai mult ce aţi reuşit aici în România şi parte a acestei relaţii este să avem o prezenţă diplomatică puternică aici, deci vom sprijini şi acest lucru cât mai mult.

Florin Negruţiu: Domnilor senatori, vă mulţumesc foarte mult.”

Publika.MD

McCain l-a luat peste picior pe Putin! IATĂ cele mai tari declaraţii făcute pe seama liderului de la Kremlin

Se arata, printre altele, ca:

„Şoimul politicii externe americane” a rămas fidel convingerilor sale şi la Chişinău. Senatorul republican John McCain nu a ezitat să-l ia peste picior pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, dar şi întreaga Rusie, în legătură cu recentele evenimente din Ucraina.

În cadrul unei întâlniri cu studenţii, senatorul american John McCain nu a ezitat să facă glume şi să ironizeze pe seama acţiunilor lui Vladimir Putin. Astfel, când s-a referit la sancţiunile impuse de Rusia şi care l-au vizat şi pe el, McCain a spus că regretă că nu a ajuns în Siberia în acest an: „Nu ştiu dacă sunteţi la curent că am fost sancţionat de Vladimir Putin. Din această cauză nu mi-am petrecut vacanţa de primăvară în Siberia, anul acesta”.

De asemenea, oficialul de la Washington a lansat un atac dur la adresa Rusiei, pe care a numit-o „staţie de alimentare cu gaze, care pretinde a fi ţară„.

„Rusia este o staţie de alimentare cu gaze, deghizată sub formă de ţară. De fapt, este vorba despre o mafie care administrează această staţie de alimentare cu gaze, deghizată sub formă de ţară”, a spus McCain.

John McCain a reiterat o declaraţie mai veche, prin care a comparat scenariul lui Vladimir Putin în Ucraina cu cel folosit de Hitler în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Rusia vrea să meargă şi să ia o parte din altă ţară pentru că acolo sunt vorbitori de limbă rusă. Acest scenariu a fost început de Hitler, care a mers în ţări din afara Germaniei cu argumente că acolo ar fi fost vorbitori de limbă germană, care aveau nevoie de protecţie”, a spus oficialul american.

Senatorul a ţinut să menţioneze că nu prezice un al treilea război mondial pentru că acţiunile lui Putin vor fi pedepsite de comunitatea internaţională.”

Deosebit de interesant!

In general sunt de acord cu cele afirmate de cei trei senatori, dar as avea cateva remarci de facut…

– Spre exemplu, de ce trebuie eroizata Laura Codruta Kovesi? E un om care-si face datoria. De ce un om care isi face datoria trebuie, in Romania, privit ca un erou? Eu cred ca daca la sefia DNA ar veni cineva de la PSD, atunci si acesta si-ar face datoria cat se poate de bine, poate chiar mai bine, de ce nu?, decat Laura Codruta Kovesi! Poti s-o feliciti pe D-na Kovesi pentru activitatea depusa, poate primi si o decoratie, dar a spune ca e o „eroina”… eu cred ca e prea mult… Pe de alta parte, nu sunt de acord cu ideologizarea luptei impotriva coruptiei. O astfel de activitate este de competenta organelor judiciare, care, intr-adevar, trebuie sa-si faca datoria. Dar asta e una. Insa a transforma totul intr-o ideologie e cu totul altceva, lucru cu care nu sunt de acord.

– Mai trebuie spus ceva legat de afirmatia D-lui. Christopher Murphy:

„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA.Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA

In primul rand, vorbim de doua tari diferite, cu Constitutii diferite, cu economii diferite si productivitati, si performante economice diferite. Eu as considera ca dimensionarea justa a statului este esentiala pentru a neutraliza si combate coruptia in Romania. In general vorbind, libertatea economica e mai mare cu cat statul se retrage din economie. Un stat mare (vorbim de stat, nu de tara!!), desi corupt, nu presupune o mare libertate economica. Pe de alta parte, un stat mare este mult mai vulnerabil la fenomenul coruptiei, de aceea unui astfel de stat i se potriveste o conducere autoritara, dictatoriala, pentru a se putea mentine ordinea. In Romania nu numai ca avem un stat mare si ineficient, dar sa ne gandim ca in perioada 2004-2009 au fost angajati 500.000 de oameni la stat, ca functionari de stat, numarul lor total ajungand in 2009 la 1.400.000 de persoane. Cresterea birocratiei la stat presupune predispunerea statului la fenomenul coruptiei. Mai mult, numarul de functionari publici sustenabili de catre stat ar trebui sa fie intre 800.000 de persoane (cati erau la sfarsitul perioadei comuniste) si 900.000 de persoane (sfarsitul guvernarii Nastase). Cresterea abnorma a functionarimii, la stat, determina o foarte buna predispozitie pentru coruptie!

Mai trebuie sa spunem ca la noi statul este si producator de bunuri si servicii, ceea ce in America nu se intampla. Intr-un astfel de stat, precum la noi, atat de diferit de cel american, sa nu ne mire ca exista o coruptie care este, ca sa zic asa, date fiind aceste conditii ale statului de la noi, in firea lucrurilor. Dar trebuie aratat ca si sectorul privat, in general vorbind, e foarte slab la noi, atat din punctul de vedere al productivitatii, al specializarii pe anumite tipuri de produse, cat si din punctul de vedere al competitivitatii, lucru ce nu se poate spune despre US.

Am facut acest mic expozeu deoarece eu cred ca trebuie sa intelegem bine cum stau lucrurile aici, printr-o comparatie cu America, daca tot facem comparatii!

– Reducerea dependentei energetice fata de Rusia. Da, e adevarat, resurse proprii… Dar cat sunt de mari aceste resurse? Ajung? Ideea proiectului Nabucco era foarte buna! Ar fi, iata, mai multe posibilitati, inclusiv importul de gaz lichefiat din SUA. Eu cred ca e destul de clar ca in aceasta ecuatie „energetica” este prezent interesul unor companii americane. Care vor sa patrunda pe piata europeana. Aici UE are un cuvant de spus. Cum se pozitioneaza Romania? Deocamdata, in Romania, nu prea mi se pare ca exista un mare entuziasm in privinta exploatarii gazelor de sist… Totusi, Romania, din cate inteleg, sta bine la capitolul acesta: reducerea dependentei fata de energia ruseasca. Dar ce sa mai vorbim de Germania, si ma refer, desigur, la Nord Stream!!!! Pentru ca, prin acest proiect, Germania s-a legat practic de Rusia si e greu de tot de dezlegat!! Mai ales daca Rusia va furniza gaze Germaniei la preturi mici, foarte competitive. Bulgaria, o alta tara foarte dependenta de gazul rusesc si cred ca suspendarea proiectului South Stream o afecteaza destul de tare!

Lovitură grea pentru Rusia: Bulgaria suspendă conducta South Stream. Cum arată tabla de şah a dependenţei europene de gazele ruseşti

„În aceeaşi zi în care trei dintre cei mai influenţi senatori americani au ajuns la Sofia, via Bucureşti, premierul Bulgariei a anunţat că ţara sa suspendă construcţia conductei de gaz rusesc South Stream, ca răspuns la solicitările Uniunii Europene şi ale SUA. În contextul unei crize care tinde să se detensioneze, cu Ucraina, Rusia deţine încă un control relativ asupra pieţelor europene de energie, ţinând practic captive câteva ţări şi făcând Europa să depindă de exporturile sale de gaz. Senatorii americani au vorbit la Gândul despre necesitatea Europei de a sparge monopolul energetic rusesc şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, pentru a putea astfel să existe o reacţie unitară de securitate la agresiunile Rusiei. „Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”, a spus republicanul John McCain. Reacţia Europei nu este atât de palidă pe cât pare, fiind pierdută în birocraţia de la Bruxelles: UE a accelerat recent cursa pentru scăderea acestei dependenţe, iar gestul Bulgariei, ţară care importă aproape 90% gaz rusesc, dă o gură de aer Europei şi o lovitură dură proiectului-fanion al Gazprom.

Bulgaria a anunţat duminică după-amiază că suspendă pe termen nedefinit lucrările la conducta de gaz South Stream, controlată de Rusia şi care ar urma să aducă gazul rusesc către pieţele europene, ocolind Ucraina. Decizia vecinilor noştri vine ca urmare a cererii Comisiei Europene de a investiga dacă acest contract respectă reglementările privind concurenţa şi monopolul energetic. UE este îngrijorată că acest contract a fost acordat ruşilor fără să existe o licitaţie publică, iar proiectul conductei South Stream pare să contravină directivelor europene, care spun că o conductă trebuie să fie deschisă mai multor furnizori, pentru a exista concurenţă şi diversitate a resurselor.

Totodată, SUA şi-a exprimat nemulţumirile legate de faptul că firma care urmează să construiască tronsonul South Stream în Bulgaria – Stroytransgaz –, este o subsidiară Gazprom, deţinută de oligarhul rus Ghenadi Timcenko, un apropiat al lui Vladimir Putin şi care se află pe lista de sancţiuni a Washingtonului, deschisă ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia şi a destabilizării estului Ucrainei.

“Am decis oprirea construcţiei. În funcţie de consultările cu Burxelles-ul, vom decide cum va evolua lucrarea”, a declarat premierul Bulgariei, Plamen Oreşarski.

Declaraţia sa a venit la scurt timp după ce trei dintre cei mai influenţi senatori americani – John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy – au sosit la Sofia, de la Bucureşti, unde au vorbit în exclusivitate la Interviurile gânduldespre necesitatea Europei de a sparge monopolul energetic rusesc asupra unor pieţe de energie şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, pentru a putea astfel să existe o reacţie unitară de securitate la agresiunile Rusiei, similare cu cele din Ucraina.

South Stream este un proiect-fanion al politicii de energie a Rusiei, care are ca scop nedeclarat folosirea resurselor naturale, precum gazul şi petrolul, pentru a exercita influenţa şi controlul Moscovei asupra clienţilor săi. South Stream a apărut ca răspuns la proiectul conductei de gaz Nabucco, susţinută de mai mulţi parteneri europeni, printre care România, dar şi de SUA. Nabucco a fost abandonat în 2013, ca urmare a faptului că finanţatorii săi nu au reuşit să securizeze furnizori de gaz din zona Mării Caspice – Azerbaidjan, Turkmenistan, aceştia orientându-se către alte pieţe sau proiecte (în 2013, Azerbaidjan a ales să livreze gazele de la Şah Deniz către Europa prin conducta trans-adriatică TAP). Proiectul rusesc South Stream a rămas însă în picioare, urmând să demareze în 2018 pe traseul Rusia – Marea Neagră – Bulgaria, de aici urmând să se ramifice către Grecia şi Italia, pe de o parte, iar pe de altă parte spre Serbia, Macedonia, Slovenia, Ungaria şi Austria. România a fost abordată de Rusia pentru a face parte din proiect, în detrimentul Bulgariei, însă Bucureştiul a refuzat oferta.

Americanii la Bucureşti: de la „Rusia este o benzinărie mafiotă”, la „ruperea monopolului rusesc”

Înainte de a ajunge la Sofia, senatorii americani John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy au trecut prin Bucureşti, unde s-au întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe Titus Corlăţean, dar şi cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Într-un interviu exclusiv acordat gândul, oficialii americani au vorbit printre altele şi despre necesitatea Europei de a contracara această politică agresivă a gazului, promovată de Rusia, pentru a-şi exercita influenţa în străinătatea apropiată şi în Europa.

„Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”, a spus tranşant senatorul republican John McCain, iar reacţia slabă a europenilor în criza din Ucraina a fost pusă exact pe seama clientelismului unor puteri europene faţă de această “benzinărie”.

„Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. (…) De ce? Din cauza dependenţei europene de energia rusească. Cheia pentru asta este să facem toate eforturile pentru a câştiga independenţa energetică a acestor ţări şi cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacţie mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin”, a spus McCain.

La rândul său, republicanul Ron Johnson a vorbit despre găsirea unuia dintre punctele sensibile ale lui Putin – rezervele de gaz şi de petrol – şi de spargerea monopolului rusesc pe pieţele europene de energie.

“Dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie”, a spus Ron Johnson.

Printre soluţiile propuse de senatorii americani în acest sens s-au numărat exploatarea gazelor de şist, cu asigurarea protecţiei mediului şi a impunerii unor restricţii exploatărilor de acest fel (distanţa faţă de sursele de apă sau de aglomerările de populaţie), precum şi achiziţia de gaz natural lichefiat, pe care SUA se pregăteşte să îl exporte, având surplus de pe urma revoluţiei energetice declanşate de exploatarea gazelor de şist.

„Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important”, a spus Ron Johnson.

Dependenţa Europei de gazul rusesc: media importurilor de 25%, ţări dependente 100%

Procentul importurilor de gaz rusesc, pe ţări. Sursa: The Economist.

Mult temuta dependenţă a Europei de gazul rusesc nu este atât de covârşitoare pe cât sună, însă reprezintă o ameninţare reală, pentru că unele ţări depind 100% sau în proporţii mari de importurile de gaz din Rusia. Media importurilor ruseşti în UE era însă de doar 24% în 2012, conform The Economist. În 2013, acestea au crescut la 39%, conform Comisiei Europene.

Ţările absolut captive în monopolul energetic al Moscovei sunt Lituania, Estonia, Letonia şi Finlanda, care importau 100% din necesarul de gaz din Rusia, în 2012. Le urmează îndeaproape Bulgaria (89%), Slovacia (83%) şi Ungaria (80%). Slovenia, Austria, Polonia, Cehia sau Grecia importă şi ele mai mult de jumătate din necesarul intern de gaz din Rusia.

România stă bine din acest punct de vedere, nebazându-se pe importurile de gaz din Rusia decât în proporţie de 24% în 2012, în ultimii ani această cifră nedepăşind 30%, în funcţie de duritatea iernilor.

Principala problemă este însă că aproximativ jumătate din exporturile de gaz ale Rusiei către Europa trec prin Ucraina, iar dată fiind criza dintre cele două ţări, există riscul să asistăm din nou la o „închidere a robinetului”, similară cu crizele din 2009 sau din 2006, când Europa a rămas fără gaze în plină iarnă, din cauza disputelor Kiev-Moscova. Deja Gazprom a anunţat că tarifele la gaz pentru Ucraina vor creşte cu 44%, la 385 de dolari pe mia de metri cubi, ca urmare a răsturnării regimului Ianukovici şi a orientării Ucrainei către asocierea cu UE.

O criză a gazelor provocată pe relaţia Ucraina-Rusia nu ar mai fi însă atât de serioasă ca în trecut, pentru că Europa a început să lucreze deja la diversificarea resurselor de gaz şi la interconectarea reţelelor interne de furnizori.

Totuşi, influenţa politică pe care Rusia o exercită prin intermediul exporturilor sale de gaze nu trebuie văzută ca o stradă cu sens unic. Politica de închidere a robinetului nu funcţionează aşa de uşor pe cât este percepută de public, pentru că, în primul rând, Rusia este interesată să îşi valorifice financiar resursele. Exporturile de gaz şi de petrol ale Rusiei constituie aproximativ 70% din exporturile anuale ale Rusiei, aducând venituri de peste 500 de miliarde de dolari, adică mai mult de jumătate din bugetul Federaţiei Ruse. Piaţa europeană joacă un rol important în această schemă de business, pe care Rusia nu îl poate sacrifica prea uşor.

Reţelele de gaz ale Rusiei în Europa

Conductele de gaz ale Rusiei şi ieşirile spre Europa.

În ultimii ani, chiar Rusia a lucrat la o diversificare a căilor de transport al gazului către Europa, pentru a nu mai depinde de ţări de tranzit ca Ucraina sau Belarus, principalele căi de acces ale gazului rusesc către Europa. Astfel, o criză ruso-ucraineană cu efecte de tip „închiderea robinetului” nu este de dorit nici de către ruşi, care pun mai presus interesul de business, decât cel politic, în zona occidentală, pe scurt vor să-şi vândă gazele la un preţ cât mai bun.

Gazul rusesc intră în Europa prin conducta Yamal, care trece prin Belarus către Polonia şi Germania, prin conducta Blue Stream, care duce gazul rusesc către Turcia, prin conducta Nord Stream, care duce gazul rusesc direct în Germania, prin Marea Baltică, evitând ruta Belarus-Polonia. Principalul proiect la care visează Rusia pentru a-şi acoperi reţeaua de distribuţie a gazului în Europa este South Stream, care ar urma să treacă prin Marea Neagră şi Bulgaria, către sudul şi centrul Europei. Proiectul evită Ucraina, scăpând astfel de efectele unei crize politice cum este cea actuală.

Gazul rusesc, o armă cu două tăişuri, care a ajuns să rănească Moscova. Reacţia UE, după criza ucraineană

Politica Rusiei de a folosi petrolul şi gazele drept arme de exercitare a influenţei şi controlului asupra clienţilor ţinuţi captivi energetic s-a întors în ultimii ani împotriva Rusiei. În 2009, analistul rus Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie Moscova, arăta că Rusia şi-a comparat resursele de gaz şi petrol cu arsenalul nuclear din timpul Războiului Rece, însă folosirea acestei arme s-a dovedit un dezastru. Rusia a pierdut încrederea clienţilor săi europeni, după crizele gazului cu Ucraina din 2006 şi 2009, şi a pierdut alianţe energetice cruciale în Asia Centrală, în Azerbaidjan şi Turkmenistan, care s-au orientat către China sau către Occident cu exportul de gaze.

„Spaima că Rusia va crea un califat al gazelor în Asia Centrală s-a dovedit a fi nefondată”, spunea Trenin.

Acum, după criza cu Ucraina din 2014, Rusia se află în faţa unui nou moment de răscruce în ce priveşte exporturile de energie către Europa. „Ucraina ar putea fi paiul care a rupt spinarea cămilei”, spune profesorul Ariel Cohen, de la The Heritage Foundation. Şi asta pentru că Europa nu mai este dispusă, ca în 2009, să stea cu mâinile în sân privind cum Rusia se joacă cu robinetul de gaz după bunul plac.
Europa a început să lucreze activ la căutarea de metode de a contracara această dependenţă de gazul rusesc.

Mai mult, ca urmare a crizei din Ucraina, Comisia Europeană a anunţat la sfârşitul lunii mai că accelerează politica de reducere a dependenţei energetice a UE, printr-o nouă strategie europeană de securitate energetică. La sfârşitul lunii iunie, Comisia urmează să prezinte primele măsuri concrete în acest sens şi să anunţe care sunt cele 33 de proiecte considerate esenţiale pentru securitatea energetică a UE.

„Ca răspuns la situaţia geopolitică actuală şi la dependenţa UE în materie de importuri, Comisia pledează pentru o nouă strategie europeană de securitate energetică. Diversificarea surselor de aprovizionare externe, modernizarea infrastructurii energetice, finalizarea pieţei interne de energie a UE şi realizarea de economii de energie sunt printre principalele sale puncte”, arăta Comisia Europeană în luna mai.

Pe termen scurt, UE vrea să efectueze teste de stres care să simuleze o tăiere a gazelor ruseşti pe timpul iernii, via Ucraina, precum şi să crească stocurile de gaze, să dezvolte infrastructura care să permită fluxurile inverse de gaz, să reducă nevoia europeană de gaz pe termen scurt şi să folosească mai mulţi combustibili alternativi.

De altfel, Comisia Europeană lucrează mai demult la această strategie. În octombrie 2013, Comisia a anunţat că a adoptat o listă cu 248 de proiecte de infrastructură energetică, în cadrul programului TEN-E (Trans European Network – Energy), numite “proiecte de interes comun” (PCI). Banii puşi la bătaie pentru aceste proiecte se ridică la 5,85 miliarde de euro, pentru perioada 2014-2020.

Câteva dintre cele mai importante proiecte de conducte de gaz alternative la cele ale Rusiei, sprijinite de UE, sunt TAP (Trans Adriatic Pipeline, care aduce gazul din Azerbaidjan prin Turcia, către Grecia, Albania, Marea Adriatică şi Italia) şi interconectarea mai multor conducte care să aducă gazul din Turkmenistan şi Azerbaidjan, prin Turcia şi Georgia, către Europa –  TCP (Trans Caspian Pipeline), TANAP (Trans Anatolia Pipeline) şi extinderea Conductei sud-caucaziene Baku-Tbilisi-Erzurum (Azerbaidjan-Georgia-Turcia).

Alternativele Europei la gazul rusesc: GNL, gazele de şist şi interconectorii

Europa foloseşte deja alternative la gazul natural clasic, unde Rusia deţine un control semnificativ asupra exporturilor.

În contextul în care SUA a atins surplusul de gaze, din cauza revoluţiei gazelor de şist, şi caută să adopte legislaţia care să-i permită să exporte gazul sub formă lichefiată către Europa şi alte pieţe de desfacere, bătrânul continent foloseşte deja într-o măsură considerabilă această formă de energie importată. Europa importa în 2012 gaz natural lichefiat (GNL) din Qatar (31%), Nigeria (14%) şi Algeria (11%), conform The Economist. Totuşi, importurile de GNL au variat mult – dacă în 2011 se ridicau la 86,5 miliarde de metri cubi, în 2013 au fost doar de 45,7 miliarde.

Există însă deja proiecte care să aducă GNL în Europa, prin crearea de terminale pe coastele maritime, care să convertească gazul lichid transportat pe mări în forma sa naturală: România dezvoltă un terminal de GNL la Constanţa, Polonia şi Lituania construiesc terminale la Marea Baltică, iar Croaţia vrea şi ea unul la Adriatică.

Un impediment în calea acestei alternative este că ţările exportatoare investesc enorm în tehnologia de lichefiere a gazului şi caută clienţi stabili, bogaţi şi de volum – China, Japonia, astfel că preţurile pentru GNL nu concurează cu cele la gazul clasic. Dacă SUA ar începe să exporte GNL către Europa, preţurile ar scădea şi această alternativă ar deveni viabilă.

Interconectorii sunt mici conducte de legătură între cele deja existente, care permit accesul la mai multe reţele de transport de gaz, ceea ce permite concurenţa la preţ şi scăderea dependenţei de un singur furnizor – recte Rusia. UE lucrează deja din greu la această strategie de contracarare a influenţei ruseşti, pe reţeaua de conducte Nord-Sud, în special în Ungaria, Slovacia şi Cehia, care îşi pot astfel lua astfel gazul din reţeaua baltică şi de la Marea Nordului.

Sursa: Comisia Europeană.

Nu în ultimul rând, gazele de şist sunt luate în calcul, în ciuda suspiciunilor privind problemele de mediu pe care le creează exploatarea lor prin tehnologia fracturării hidraulice. Polonia este singurul stat european care a început exploatarea gazelor de şist, însă europenii nu sunt unitari în politica faţă de această formă de energie alternativă, pe care SUA o promovează puternic în Europa, dat fiind succesul enorm de care s-a bucurat acasă la americani.

Stadiul exploatării gazelor de şist în Europa. Sursa: The Economist.

Deocamdată, conform estimărilor europene, rezervele de gaze de şist se ridică la aproximativ un sfert din cele ale SUA, adică în jur de 11.700 de miliarde de metri cubi. Exploatarea lor este însă problematică, pentru că legile, lipsa tehnologiei şi provocările de mediu sunt abordate diferit în fiecare stat european. Dacă România a permis explorarea pentru a permite companiilor să verifice dacă aceste resurse merită exploatate, Franţa, Cehia, Olanda sau Bulgaria au interzis orice activitate în domeniu. Exploatarea gazelor de şist se va ridica la doar 4 miliarde de metri cubi pe an în Europa, în 2020, conform The Economist, o proporţie infimă din necesarul de consum european.

Ce face România, în cadrul securităţii energetice UE, pentru contracararea Rusiei

România dezvoltă mai multe proiecte care întăresc securitatea energetică a UE şi sunt menite să îi reducă dependenţa de importuri. Acestea sunt incluse în lista proiectelor de interes comun, adoptată de Comisia Europeană.

Printre proiecte se numără integrarea sistemului de tranzit şi de flux invers al gazului, la Isaccea şi Siliştea, către Bulgaria; creşterea capacităţii de stocare de gaz la Depomureş; integrarea în conducta AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România), care să ducă gazul mai departe în Ungaria, pe la Arad, dar şi extinderea către Constanţa, la terminalul de GNL; interconectarea pe ruta Bulgaria-România-Ungaria-Austria, a unei conducte care să fie legată la TANAP, TCP şi TAP; conducta submarină White Stream, care să lege Georgia de România, prin Marea Neagră, fiind conectată la TCP – TransCaspian Pipeline, proiect care să aducă gaz din Azerbaidjan şi Turkmenistan.”

De aceea era bun gazoductul Nabucco, pentru ca era asiguratoriu iar securitatea sa ar fi trebuit sa fie aparata cu ajutorul fortelor armate, cu ajutorul NATO! Bineinteles, daca ideea este ca sa se importe gaz lichefiat din America, putem lucra impreuna la un astfel de proiect. Ar fi o chestie foarte interesanta: preturile ar scadea! 🙂 In orice caz, ce e important de retinut este ca exista solutii pentru reducerea dependentei si chiar castigarea independentei fata de gazul rusesc!! Un lucru deosebit de important, cu consecinte geopolitice majore!

McCain despre Rusia: „Benzinaria mafiota care se da drept tara”

Ca aceasta caracterizare facuta Rusiei va ramane celebra, nu ma indoiesc. Insa e ceva care nu-mi place in aceasta caracterizare, si o spun cu tot respectul fata de Dl. McCain! Daca e asa cum spune, atunci americanii par niste copii care se joaca cu focul in jurul benzinariei… Lucrul asta m-a speriat cel mai tare, pentru ca daca zisa benzinarie, fie ea si mafiota, va face explozie, va dati seama ce ar insemna asta? Si gandul te duce la scutul antiracheta, insa iata ce afirma fondatorul Stratfor, Dl. George Friedman:

HotNews

George Friedman/Stratfor, dupa vizita la Bucuresti: Daca scutul antiracheta inlocuieste, in loc sa completeze alte chestiuni de baza pentru interesul national, atunci trebuie cu totii sa citim povestea Liniei Maginot

Se arata, printre altele, ca:

Relatiile economice cu SUA si rezolvarea spectrului larg de probleme de securitate nationala sunt mult mai importante pentru Romania decat scutul antiracheta, apreciaza George Friedman, fondatorul si presedintele grupului de consultanta strategica Stratfor, intr-o ampla analiza realizata dupa recenta sa vizita la Bucuresti. El scrie ca pentru a intari o relatie multidimensionala necesara cu SUA, Romania trebuie sa-si rezolve problema „paralizanta” a birocratiei. Daca un sistem antiracheta e dezvoltat in paralel cu solutii de baza pentru interesele nationale, „nu am nicio obiectie. Daca, in schimb, este cladit in locul acestor lucruri, atunci trebuie cu totii sa citim povestea Liniei Maginot”, scrie Friedman.

[…]

Perceptii diferite

Perspectiva mea asupra locului Romaniei in lume nu pare pe gustul Secretarului General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, sau al Presedintelui Romaniei Traian Basescu. Discutiile mele cu acesti lideri sunt o poveste ce merita istorisita, deoarece m-au purtat intr-o veritabila calatorie geopolitica.

In timpul vizitei mele in Romania, m-am intalnit cu Basescu, cu Premierul Victor Ponta si cu alte autoritati. Am purtat si o discutie la Banca Nationala a Romaniei. In timpul acestor intalniri, am folosit argumente pe care cititorii mei le stiu. Am argumentat ca epoca de dupa sfarsitul razboiului rece s-a incheiat si ca Romania are nevoie sa-si domoleasca substantial asteptarile in privinta insemnatatii statutului de membru UE. Le-am spus liderilor romani ca ar trebuie sa respire usurati ca Romania are propria moneda. Am mai argumentat ca NATO nu are nici intentia comuna, nici capacitatea militara de a actiona in comun, deoarece majoritatii armatelor Europei le lipseste capacitatea de a desfasura operatiuni militare sustinute. NATO nu este o alianta, ci doar o grupare de tari – o coalitie a vointei care de cele mai multe ori, asa cum s-a vazut in Libia sau Mali, nu are prea mare vointa.

Am mai argumentat ca rusii nu-si urmarest interesele nationale prin forta militara. Mai degraba, Moscova profita de pe urma slabiciunii Uniunii Europene pentru a tese o panza de relatii comerciale in tarile din vechea Europa de Est, realizand un fait accompli economic. Drept urmare, interesele de securitate nationala ale Romaniei ar avea mai mult de castigat de pe urma investitiilor SUA – in special in sectorul strategic al energiei si resurselor minerale – decat daca se bazeaza pe Uniunea Europeana sau NATO.

Romanii inteleg slabiciunile acestor aliante. Totusi, cu toata dezordinea Europei, increderea Romaniei in Europa este puternica. Increderea intr-un bloc economic european si intr-o alianta nord-atlantica ce include SUA este un canon al culturii politice romanesti. Probabil cea mai mare preocupare actuala a liderilor romani, una ce a dominat multe dintre discutiile mele, este dezvoltarea unui sistem de aparare antiracheta in Europa.

Intregul spectru al sprijinului militar

SUA au permis ca un program de aparare antiracheta in Europa sa devina principalul simbol al angajamentului de sprijin american pentru aceasta regiune. Est-europenii, mai ales, vad in desfasurarea acestui sistem un semn al angajamentului american, chit ca el nu are drept scop anume sa protejeze tara unde este desfasurat. Lucrurile se petrec potrivit teoriei ca oriunde isi instaleaza SUA o baza, trupele americane vor fi acolo sa protejeze locurile. Gandurile Washingtonului referitoare la scutul de aparare s-au tot schimbat dupa administratia Bush. Avansul tehnologic a deschis usa pentru baze alternative, dar romanii percep un alt motiv pentru aceste schimbari: rusii au obiectii majore fata de acest program. Desi rachetele lor ar putea sa copleseasca usor sistemul, rusii cred, asemenea est-europenilor, ca programul este pur si simplu prima faza a unei desfasurari americane de-a lungul frontierelor sferei de influenta a Rusiei. Americanii nu au de gand sa se confrunte cu rusii pentru ceva ce reprezinta o chestiune marginala la Washington, iar ei cauta in mod constant cai sa se retraga din acest angajament.

Acest lucru produce nervozitate in regiune, mai ales pe masura ce Uniunea Europeana se dezintegreaza. Am argumentat ca scutul antiracheta nu ar trebui sa fie vazut drept singura masura a angajamentului american. Romania si alte tari est-europene au, fara indoiala, nevoie de asistenta si sprijin militar substantial. Dar ce le trebuie lor tine de sisteme antiaeriene si antitanc, avioane de lupta pentru superioritate aeriana si sprijin logistic – si au nevoie de suficiente astfel de lucruri pentru a face fata unor amenintari mai simple, dar imediate la adresa securitatii nationale. Sistemul antiracheta vizeaza o dimensiune a securitatii Romaniei, dar nu face nimic la adresa altor dimensiuni mai evidente.

Am argumentat ca atentia strategica a Romaniei ar trebuie sa se concentreze asupra achizitionarii unor sisteme conventionale practice, in masura sa faca fata amenintarilor care evolueaza. SUA ar trebui judecate, drept urmare, nu prin prisma angajamentului lor pentru scutul antiracheta, ci prin cea a dorintei de a contribui la intregul spectru de nevoie de securitate ale Romaniei. Asemenea, NATO nu ar trebui sa fie judecata prin prin prisma  angajamentului pentru scutul antiracheta, ci prin dorinta membrilor sai de a colabora si prin capacitatea reala a fortelor lor armate de a face acest lucru.

Amenintari reale si amenintari perceptute

Rasmussen s-a intalnit cu presedintele roman la cateva zile dupa vizita mea acolo si, se pare, punctele mele de vedere au aparut in discutie. Intr-o declaratie publica, Rasmussen a spus ca nu este de acord cu evaluarea mea. El a insistat ca Romania va fi protejata in fata unei eventuale amenintari balistice si a spus ca NATO a adoptat o abordare adaptiva in etape a instalarii unui sistem de aparare antiracheta, obiectivul fiind acela de a acoperi toata populatia Europei si toate natiunile NATO, inclusiv Romania. Rasmussen a spus ca se asteapta ca a treia si cea din urma faza sa fie finalizata pana in 2018.

Problema, in cazul declaratiei lui Rasmussen, este ca el considera ca Romania se confrunta cu o amenintare balistica. Altfel spus, daca eu iau in considerare toate amenintarile cu care se confrunta Romania, atacurile cu racheta nu sunt sus pe aceasta lista. Rusia nu le va folosi, iar acest sistem nu ar putea sa le blocheze. Iranianii nu au inca un sistem de rachete balistice, iar o optiune ofensiva ar fi mult mai eficienta in abordarea unei amenintari iraniene. In esenta, proiectele de aparare antiracheta presupun cheltuirea unui volum imens de bani fara sa raspunda intereselor nationale reale ale Romaniei. Acestea includ securitatea interna in fata unor actori non-statali, securitatea frontierelor si administrarea viitorului Moldovei in cazul unei destabilizari in acea tara.

Ceea ce ma intereseaza cel mai mult in legatura cu aceste schimburi de opinii este ca, atunci cand am fost intrebat in legatura cu apararea antiracheta, intrebarea nu era legata de NATO, ci de SUA. Nu am fost intrebat nici in legatura cu un scut antiracheta european, ci cu instalarea unei componente in Romania. Ceea ce-si doreau romanii era o unitate militara americana in Romania, iar ei au interpretat schimbarile de design americane, ce ar putea elimina o astfel de unitate, drept o abandonare a angajamentului SUA fata de Romania. Cu toate acestea, presedintele roman a sustinut pozitia lui Rasmussen si a respins-o explicit pe a mea.

Rasmussen conduce NATO, o organizatie care are cateva proiecte semnificative in derulare – iar acesta este unul major. Ca cineva sa afirme ca proiectul principal al NATO ignora necesitatile extinse ale securitatii nationale romanesti il va irita fara indoiala, mai ales ca el stie ca scutul antiracheta, in loc sa fie parte a unei strategii NATO, este un substitut pentru o strategie NATO. NATO nu are o strategie reala in acest moment, deoarece nu exista un acord politic legat de ceea ce ar trebui sa insemne acea strategie.

Ultimul meu argument in discutiile cu romanii a fost ca, in cele din urma, numai ei isi pot garanta propria securitate nationala. SUA pot fi presate sa participe in conformitate cu interesele lor strategice si economice, dar nu poate inlocui fortele romanesti in protejarea intereselor nationale ale Romaniei. Asa a functionat NATO in timpul razboiului rece si asa trebuie sa functioneze organizatia acum. Numai puterea romaneasca poate sa asigure dimensiunile multiple ale securitatii nationale romanesti. NATO si SUA pot reprezenta ultima cale de scapare, dar nu pot fi prima optiune. Drept urmare, Romania ar trebui sa caute sprijin pentru a-si raspunde nevoilor esentiale, lipsite de luciu pentru o capacitate adecvata de autoaparare. Bucurestiul ar trebui sa nu se preocupe cu desfasurarea unei parti dintr-o instalatie avansata, conceputa pentru un singur scenariu, daca aceasta afecteaza capacitatea de raspuns in cazul mai multor scenarii. Europa in intregul ei ar putea avea nevoie de aparare antiracheta, dar Romania si tarile-surori care au trecut prin experienta ocupatiei sovietice au nevoie mult mai mare de alte lucruri.

Am mai discutat despre interesul Romaniei de a se alinia cu Polonia si Turcia. Aceste trei tari impartasesc trecutul confruntarii cu puterea rusa. Toate trei au nevoie si doresc sa cladeasca relatii comerciale puternice cu rusii, dar au nevoie sa se asigure ca acele interese comerciale nu le reduc autonomia nationala si nu le submineaza interesele nationale. Am scris, in trecut, despre Intermarium – alianta de natiuni de la Baltica la Marea Neagraa – iar pentru romani Polonia si Turcia sunt parteneri potential importanti.

Argumentul meu impotriva scutului antiracheta nu este ca acesta ar fi o idee inerent proasta sau ca participarea la cel mai inalt nivel nu ar fi in interesul Romaniei, ci ca NATO este, in prezent, incapabila sa raspunda unor necesitati de securitate mai presante din regiune, indeosebi securitatea pentru linia ce trece prin Polonia, Slovacia, Romania, Bulgaria si Turcia. Aceasta linie reprezinta in prezent frontiera estica a peninsulei europene si, in timp ce fiecare tara trebuie sa aiba schimburi comerciale extinse cu Rusia, ele trebuie sa fie capabile si sa se protejeze. Dolarii americani cheltuiti pentru limitarea puterii dure a Rusiei in regiune ar face mai mult pentru a sprijini interesele Romaniei decat ar face-o apararea antiracheta, iar acest lucru ar fi mai potrivit si intereselor SUA. In aceasta discutie, NATO nu joaca, din nefericire, un rol semnificativ. In timp ce un angajament substantial de aparare a Romaniei ar putea veni din partea SUA, o grupare regionala, in interiorul sau in afara NATO, este necesara inainte de toate pentru a putea realiza cadrul unei colaborari relevante.

Dezvoltarea unei relatii cruciale

Provocarea cu care se confrunta Romania este sa dea o dimensiune economica relatiei sale politice si militare cu SUA. In mod inerent, o relatie multidimensionala se poate autosustine mult mai usor decat o relatie exclusiv politico-militara. Problema nu tine de lipsa proiectelor, care ar putea fi numeroase. Problema tine de birocratia romaneasca, ce poate fi paralizanta. In relatiile economice, predictibilitatea, transparenta si eficienta sunt esentiale. Niciuna dintre acestea nu exista in Romania. Una dintre ideile pe care le-am exprimat in timpul vizitei a fost ca, pentru Romania, reducerea birocratiei si cresterea vitezei birocratice si a predictibilitatii sunt chestiuni ce tin de securitatea nationala. Pentru SUA, ca pentru majoritatea tarilor, este mai usor sa sprijine state unde au un interes economic.

Avand in vedere slabiciunea Uniunii Europene si dezordinea din NATO, Romania trebuie sa alimenteze relatiile sale bilaterale cu SUA, iar aceasta presupune sa se miste dincolo de relatiile sale cu Washington-ul. Relatiile militare sunt discutate la Washington D.C.; afacerile se poarta la Seattle, Houston sau Chicago. O calatorie geopolitica prin SUA ar incepe prin a explica limitele Washington-ului si si puterea prezenta in alte orase americane. Romanii trebuie sa inteleaga SUA asa cum sunt si ca angajamentul Washington-ului fata de o tara creste odata cu interesele de afaceri. Daca Romania doreste relatii militare mai stranse in SUA, rationalizarea regulilor privind investitiile este mult mai importanta decat scutul antiracheta.

Nu este limpede daca SUA inteleg semnificatia strategica a Romaniei sau a altor tari est-europene. Nu este clar daca Romania intelege cum functioneaza SUA sau cum sa atraga SUA intr-un angajament strategic. Pe parcursul celei de-a doua jumatati a razboiului rece, Romania a nedumerit SUA, iar SUA au nedumerit Romania in timpul scurs de a caderea comunismului. Din punctul meu de vedere, conversatia trebuie sa se distanteze de obsesia americana fata de tehnologia complexa sau de nevoia NATO de a avea un proiect ce pare semnificativ, dar care nu raspunde riscurilor serioase si temerilor Romaniei privind o excludere din Europa. SUA si Romania trebuie sa se concentreze pe un calcul rece al interesului national, inclusiv chestiuni de baza precum vanzarea unor elicoptere de transport si procesarea rapida a proiectelor de catre ministere. Daca un sistem de aparare antiracheta este dezvoltat in paralel cu astfel de lucruri, nu am nicio obiectie. Daca, in schimb, este cladit in locul acestor lucruri, atunci trebuie cu totii sa citim povestea Liniei Maginot.”

Iar Rasmussen declara:

Agerpres

EXCLUSIV Anders Fogh Rasmussen: România are o poziție puternică în cadrul NATO (interviu)

Se arata, printre altele, ca:

România are o poziție puternică în cadrul NATO, iar faptul că ambasadorul României la NATO, Sorin Ducaru, a fost numit miercuri asistent al secretarului general pentru riscuri de securitate emergente este o expresie a acestui lucru, a declarat joi, în exclusivitate pentru AGERPRES, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

[…]

AGERPRES: George Friedman, fondatorul Stratfor, a declarat recent, într-un interviu acordat în România, că scutul antirachetă nu protejează România de nicio amenințare anume. Scutul ar fi mai degrabă un simbol, iar cu simboluri nu câștigi războaie, a adăugat el. De ce are nevoie România de acest scut antirachetă? Este viabilă o asemenea capacitate de apărare, care va deveni operațională peste mai mulți ani, timp în care amenințările la adresa securității pot evolua?
Anders Fogh Rasmussen: Nu sunt de acord cu evaluarea sa. Din contră, aș vrea să subliniez că România va fi protejată împotriva unei amenințări potențiale cu rachetă. Am adoptat ceea ce numim o Abordare Adaptativă în Etape pentru a construi un sistem de apărare antirachetă al NATO cu scopul de acoperi toate populațiile din națiunile membre NATO. Și asta include, bineînțeles, și România. Vom dezvolta sistemul de apărare antirachetă al NATO în trei faze și ne așteptăm ca a treia, și ultima, fază să fie încheiată până în 2018. De atunci, toți cetățenii din statele europene aliate în cadrul NATO vor fi acoperiți, inclusiv cei din România.
Am început deja construirea sistemului, tehnic funcționează și va funcționa eficient. Scopul sistemului de apărare antirachetă este de a ne proteja populația de amenințarea crescândă a unei lovituri cu rachetă. Știm că în jur de 30 de țări din lume dețin tehnologia rachetelor sau sunt în curs să o dobândească. În unele dintre aceste cazuri este vorba despre rachete cu raze de acțiune suficient de mari pentru a lovi ținte în Europa. Iar aceasta este o amenințare în creștere, este o amenințare reală și împotriva acestei amenințări avem nevoie de o protecție eficientă. Și sistemul NATO de apărare antirachetă va asigura această protecție eficientă.”

Dar pe de alta parte, retinem slaba reactie a unor state, inclusiv Franta si Germania, dar si a regimului Obama, fata de agresiunea Rusiei la adresa Ucrainei!! Rusia trebuie combatuta inteligent… Asta inseamna inainte de toate ca nu trebuie subapreciata. Declaratia D-lui. McCain mi se pare ca subapreciaza Rusia, nu cred ca este bine… Trebuie gasite caile cele mai eficiente de combatere a Rusiei, fara ca acest lucru sa ne afecteze pe noi. Pana acum Rusia a castigat. Chiar si in chestiunea legata de Ucraina, a castigat Crimeea. Are un contract cu China pentru livrari de gaze, destul de consistent, pentru a contrabalansa eventuale pierderi venite dinspre Europa. Cand am spus ca „americanii par niste copii care se joaca cu focul in jurul benzinariei” am dorit sa atrag atentia ca daca hotaram sa punem foc „benzinariei” ar trebui, intai, s-o facem constient (nu precum copiii, inconstient) si trebuie sa evaluam bine riscurile, deoarece cunoscandu-le sa le putem contracara in mod eficace. Rusia nu se va lasa usor. Pe de alta parte, ar trebui sa avem o viziune asupra Rusiei: ce facem cu ea? Pe noi ce ne intereseaza? Ne intereseaza ca aceasta „benzinarie” sa fie corecta in ceea ce ne priveste si sa respecte niste reguli, in special cele de drept international, eu asa inteleg. In legatura cu termenul de „benzinarie mafiota”, cred ca trebuie spus ca Rusia nu e membra nici a UE si nici a NATO, deci nu este obligata in vreun fel sa respecte regulile UE sau ale NATO si sa adere la setul nostru de valori. Cat de mafiota e benzinaria, e o problema interna a Rusiei. Dar pe plan extern Rusia trebuie sa respecte acordurile si tratatele internationale la care este parte, ceea ce nu face. Cand nu-i convine, compenseaza folosind forta, calcand in picioare orice regula cu care declarase ca e de acord. Noi suntem interesati intr-un regim, in Rusia, care sa respecte aceste reguli, minimale, ca sa le zic asa… Insa, pe de alta parte, Rusia are nevoie de o conceptie noua, de schimbare, de modernizare. Termenul „benzinarie” desemneaza si faptul ca Rusia se bazeaza, in principal, pe exportul unei singure resurse. Lucrul asta poate explica sistemul mafiot din Rusia, dar nu intr-un mod exhaustiv. Sistemul acesta mafiot trebuie studiat si nu prea vad pe cineva doritor sa faca acest lucru. Pentru ca numai atunci cand stii poti sa stabilesti caile juste de actiune.

Pe de alta parte, nu mi-a placut la Dl. McCain ca domnia sa critica Rusia, referindu-se la o chestiune interna –  „benzinarie”, dar nu oricum, Dl. McCain chiar a tinut sa precizeze, ci una „mafiota” – , in conditiile in care America insasi are o multime de probleme interne nerezolvate… Sa nu uitam ce s-a intamplat pe 11 septembrie 2001… Apoi atentatul recent de la Maratonul de la Boston, calificat drept terorist, unde autoritatile americane au moblizat o armata intreaga pentru ca sa prinda o persoana, identificata cu ajutorul rusilor, daca nu ma insel… Or, America are o atitudine care pe mine nu ma convinge: tu critici problemele de securitate ale altora, fara sa-ti remediezi propriile tale probleme? Eu cred ca Romania, in mod paradoxal poate, este mai bine protejata, din punctul de vedere al securitatii sale, decat SUA… Este adevarat, nu avem forta militara a SUA, dar, cel putin aici, nu prea avem atentate, atacuri armate iscate din senin in locuri publice, soldate cu morti! Iar Mafia si traficul de droguri (nu cel de gaze!) ramane inca o problema nerezolvata in SUA si nu numai!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iunie 10, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii

Africa…

Nu, nu e vorba de un studiu… Doar m-am gandit la Africa si contemplam viata politica, regimurile politice din tarile de pe acest continent… Vroiam sa vad ce idei politice sunt in Africa.

Zambia, 14.309.466 locuitori (estimare 2012) si un PIB de $1,473 per capita… O tara care de la Kenneth David Kaunda inclusiv si pana in zilele noastre e condusa de Stanga politica. Actualul Presedinte, Dl. Michael Chilufya Sata, face parte din Frontul Patriotic, a carui ideologie este socialismul democratic. Celalalt partid cu pondere importanta, Miscarea pentru o Democratie Pluripartita, are o ideologie bazata pe social-democratie, progresivism, reformism, sindicalism, A Treia Cale – deci tot un partid de stanga. Practic Stanga domina din 1964 viata politica a Zambiei!!

Mozambic, 23.929.708 locuitori si un PIB de $650 per capita… Aici de la Samora Machel incoace conduce FRELIMO, a carui doctrina e social-democratia sau poate chiar comunismul… Actualul Presedinte, Dl. Armando Emílio Guebuza, provine din FRELIMO. Insa exista si un partid de dreapta, important, RENAMO, si un partid crestin-democrat numit Miscarea Democratica din Mozambic, dar cu rezultate electorale mai slabe.

Republica Democrata Congo, o tara mare cu o populatie de 77.433.744 locuitori si un PIB de $416 per capita. O tara care de la asasinarea lui Patrice Lumumba a cunoscut grave conflicte interne, ce nu s-au terminat nici pana in ziua de azi, asasinatul politic… Ultimile conflicte s-au intamplat pe 30 decembrie 2013 – Atacurile de la Kinshasa, soldate cu peste 100 de morti. Actualul Presedinte, Dl. Joseph Kabila, este fiul fostului Presedinte, Laurent-Désiré Kabila, care a murit asasinat. Partidul din care face parte – Partidul Poporului pentru Reconstructie si Democratie – este un partid social-democrat. Uniunea pentru Democratie si Progres social este principalul partid de Opozitie (Wikipedia spune asa: „Major boycotting party”), care are ca ideologie social-liberalismul, social-democratia, progresivismul.

Nigeria, o tara cu 174.507.539 locuitori si un pib de $1.725 per capita. Aici se manifesta un fenomen politic interesant. Partidul care are cele mai multe locuri in Parlament este unul de Dreapta! Se numeste Partidul Democratic Popular si are ca ideologie: liberalismul economic, federalismul, neoliberalismul, conservatorismul, conservatorismul social. Dl. Goodluck Jonathan, Presedintele tarii, provine din acest partid. Interesant in aceasta tara este ca si celelalte partide cu reprezentare parlamentara sunt orientate spre dreapta esicheului politic: Actiunea Congresului Nigerian, Partidul Poporului Intreaga Nigerie, Congresul pentru Schimbarea ProgresivistaProgressive Peoples Alliance. Social-democratia este reprezentata foarte firav prin Partidul Muncii cu doar un singur loc ocupat in Parlament!!

In Sudan avem Congresul National, partid de guvernamant, islamist, nationalist, conservator, nationalism arab, Pan- arabism, antisionist. In Sudanul de Sud avem Miscarea Populara de Eliberare a Sudanului, cu ideologii de tipul: nationalism, noul Sudan, conservatorism national, social, anticomunsim si o deviza interesanta: Unitate – Egalitate – Progres!

In Etiopia, o tara de 93.877.025 locuitori si un PIB de $513 per capita, predomina social-democratia. Daca ne uitam la politica din Etiopia, remarcam Frontul Democratic Revolutionar al Poporului Etiopian.

In Somalia, cu o populatie de 10.428.043 si un PIB de doar $600 per capita, am remarcat Partidul Pace si Dezvoltare – centru-stanga, Uniunea Nationala Africana Somali – nationalism somalian, centru-dreapta, Pentru Justitie si Dezvoltare – socialism democratic, social-democratie, Partidul Pacii, Unitatii si Dezvoltarii – socialism democratic, social-democratie, Tayo – nationalism somalian, social-liberalism, liberalism economic, progresivism, politicile verzi, partid de centru ca pozitie politica.

Zimbabwe – 12.973.808 locuitori si un PIB de $837 per capita. Presedinte: batranul Robert Mugabe (90 de ani!!) iar partidul conducator este Uniunea Nationala Africana Zimbabwe, partid de Stanga.

Kenya – 44.037.656 locuitori, PIB de $976 per capita. Remarcam  trei aliante: Jubilee Alliance (centru-dreapta) – nationalism, conservatorim , liberalism economic; Coalitia pentru Reforme si Democratie (centru) – liberalism, constitutionalism, reformism; Coalitia Amani (centru) – liberalism, conservatorism.

Camerun – 22.534.532 locuitori, PIB de $1.268 per capita. Remarcam Miscarea Democratica a Poporului Camerunez – conservatorism.

Namibia – Populatie de 2.113.077, PIB de $5.961 per capita!! Ca principale partide remarcam: SWAPO, partid din care provine si Presedintele, Dl. Hifikepunye Lucas Pohamba (studii in URSS la Universitatea Rusa a Prieteniei Popoarelor), care are ca ideologie socialismul democratic si social-democratia. Am mai remarcat Adunarea pentru Democratie si Progres – centru – stanga, Frontul Democratic Unit – inteleg ca este sustinut de poporul Damara, dar cuprinde, daca inteleg bine, si Partidul Comunist. Si mai avem Democratic Turnhalle Alliance (DTA), a carui ideologie este conservatorismul, anticomunismul!

Libia – 6.244.174 locuitori, PIB de $9.439 per capita. In Congresul National General observam numarul mare de independenti!! Ca entitati politice remarcam: Alianta Fortelor Nationale – nationalism , liberalism, liberalism economic, Partidul Justitie si Constructie – islamism, islamism democratic, conservatorism, afiliat la Fratia Musulmana, Partidul Frontul National – islam secular, liberalism, progresivism, partid de centru-stanga.

Tanzania – 44.928.923 locuitori, PIB de $1,566 per capita. Am remarcat: Chama Cha Mapinduzi – social-democratie, socialism democratic, Frontul Civic Unit – liberalism, membru al Internationalei Liberale, Chadema – conservatorim, centru-dreapta.

Africa de Sud – 52.981.991 locuitori, PIB de $7.096 per capita. Sa vedem ce partide avem: Congresul National African – social-democratie si socialism democratic, Alianta Democratica – liberalism (membru al Internationalei Liberale), Luptatorii pentru Libertate Economica – marxism-leninism, anticapitalism, antiimperialism, pan- africanism, si un partid interesant: Inkatha Freedom Party.

Ghana – 24,2 milioane locuitori, PIB de $1.902,9 per capita. Aici remarcam Congresul Democratic National – social-democratie (centru-stanga), Noul Partid Patritotic – conservatorism, liberal conservatorism, liberalism (centru-dreapta), Partidul Conventia PoporuluiNkrumaism, socialism, pan-africanism.

Mauritania – 3.359.185 locuitori, PIB de $1.157 per capita. Aici avem: Uniunea Pentru Republica – centrism, populism, Partidul Republican pentru Democratie si Reinnoire – social-democratie, Uniunea pentru Democratie si Progres, singurul partid din Mauritania condus de o femeie, D-na. Naha Mint Mouknass. Mai avem Adunarea nationala pentru Reforma si Dezvoltare – islamism sunnit, democratie islamic, conservatorism religios (afiliat la Fratia Musulmana), Alianta Popular Progresista – social-democratie.

Ce concluzie s-ar putea desprinde…? In primul rand observam o realitate politica complexa si, ca o prima observatie, Africa nu este toata „rosie” din punct de vedere politic, desi socialismul si social-democratia par a fi curente politice dominante pe tot continentul. Insa ceea ce mi se pare semnificativ este faptul ca in tari socialiste precum Zambia, Zimbabwe, Mozambic, in care si acum socialismul este curentul politic principal, totusi mergand pe aceasta linie politica (aproape in exclusivitate, repet) nu se poate spune ca s-au inregistrat mari progrese, chiar dimpotriva: raman tot tari sarace, de o saracie inadmisibila, as spune eu… Am remarcat, de asemenea, sintagma „progres social”. Companiile chineze au investit in toata Africa, in decursul lui 2007, $1 miliard. Obama a anuntat investitii de $7 miliarde! Cu toate acestea progresul e foarte lent, in schimb creste rapid populatia! Iata ce ne arata Wikipedia:

„Africa’s population has rapidly increased over the last 40 years, and consequently, it is relatively young. In some African states, half or more of the population is under 25 years of age.[97] The total number of people in Africa grew from 221 million in 1950 to 1 billion in 2009.[98][99]

Incerc sa traduc:

„Populatia Africii a crescut rapid in ultimii 40 de ani si, in consecinta, este relativ tanara. In unele state africane, jumatate sau mai mutl din populatie este sub 25 de ani. Populatia totala in Africa a crescut de la 221 milioane in 1950 la 1 miliard in 2009”

De asemenea mai arata ca:

„A Harvard University study led by professor Calestous Juma showed that Africa could feed itself by making the transition from importer to self-sufficiency. „African agriculture is at the crossroads,” says Dr. Juma. Juma also states, „We have come to the end of a century of policies that favored Africa’s export of raw materials and importation of food. Africa is starting to focus on agricultural innovation as its new engine for regional trade and prosperity.” [95]

Adica:

„Un studiu realizat la Universitatea Harvard condus de profesorul Calestous Juma arata ca Africa se poate hrani singura facand tranzitia de la importator catre auto-suficienta. „Agricultura africana este la un moment de rascruce”, spune Dr. Juma. Juma a aratat de asemenea ca „Am ajuns la un secol de practica a politicilor care au favorizat exporturile africane de materie prima si importul de hrana. Africa incepe sa se concentreze pe inovatia in agricultura ca noul sau motor pentru comertul regional si prosperitate”

Africa este insa foarte bogata in resurse naturale de aceea, cred, va fi inca multa vreme un exportator al unor astfel de resurse catre tarile vestice si SUA. Wikipedia ne mai spune ca:

„As the growth in Africa has been driven mainly by services and not manufacturing or agriculture, it has been growth without jobs and without reduction in poverty levels. In fact, the food security crisis of 2008 which took place on the heels of the global financial crisis has pushed back 100 million people into food insecurity.[94]

In traducere ar veni cam asa:

„Cresterea (economica, n.m) in Africa a fost condusa de catre servicii si nu de industrie sau agricultura, a fost o crestere fara locuri de munca si fara reducerea nivelurilor de saracie. De fapt, criza alimentara din 2008, care a avut loc ca urmare a crizei financiare globale, a impins 100 de milioane de oameni in starea de insecuritate in privinta hranei”

Pe mine ma frapeaza ca socialismul in Africa nu a insemnat dezvoltarea industriei in primul rand. Ar fi trebuit sa se vada anumite progrese… In ceea ce priveste agricultura, cred ca ar trebui spus ca performanta acesteia depinde de gradul sau de mecanizare. Nu e vorba numai de un esec al Africii, sau al socialismului in Africa, sau ca nu se investeste cat si mai ales cum trebuie… Fara indoiala ca exista riscuri si companiile vor privi cu suspiciune investitiile in tari unde riscurile sunt mari. Ar fi bine sa ne uitam si la cei care conduc statele africane, multi scoliti in Occident, SUA, Europa, lucru bun. Li s-ar putea reprosa ca nu au putut sa conceapa si sa puna in practica un plan de dezvoltare viabil. Cu toate acestea, lucrurile nu stau doar asa! Eu cred ca este si vina FMI si a Bancii Mondiale pentru ca de mai bine de jumatate de secol n-au reusit sa gaseasca politicile cele mai potrivite pentru a putea ridica nivelul economic si general de trai din Africa! In multe tari africane PIB-ul nu depaseste $1000 per capita, lucru ingrijorator. Uitati-va, spre exemplu la R.D. Congo unde in ultimii 50 de ani s-a inregistrat o crestere spectaculoasa a populatiei, dar, cu toate acestea, PIB-ul per capita  este ingrozitor de mic!

Tinere femei preparand Fufu. R.D. Congo, 1988 (sursa: aici)

Varsta medie in R.D. Congo este, per total, de 17,4 ani, la barbati de 17,2 ani si la femei de 17,6 ani (estimare 2011). Si asta intr-o tara cu pericol major de infestare cu HIV si alte boli grave!

Chestiunea principala insa este nu numai de a dori a ajuta Africa, dar mai ales de a sti cum s-o ajuti. Or, la capitolul asta suntem , cred, deficitari… Nu ca nu avem forta economica necesara pentru a da o mana de ajutor, dar nu stim ce si cum trebuie facut. Problema nu e usoara. Africa a fost mai intotdeauna vazuta ca o zona buna pentru exploatare si un izvor de resurse: umane, ale subsolului etc. Omul african a fost crunt exploatat: a fost sclav, apoi a trebuit sa lupte cu un colonialism care ii incalca sistematic drepturile si libertatile fundamentale. Colonialismul n-a reusit nici el sa ridice semnificativ nivelul economic si de trai al populatiei bastinase. Si uite asa am ajuns in acest moment in care ar trebui sa facem ceva si, de fapt, nu prea stim ce si cum, asta e adevarul. Ar trebui gandite politici la nivelul FMI si Bancii Mondiale de accelerare a ritmului de dezvoltare, mai ales ca acum s-a terminat cu colonialismul si cu capitalismul de tip colonialist care a blocat vreme indelungata dezvoltarea tarilor africane. De aici si tendinta spre socialism a multor tari din Africa… Or, acum suntem intr-o noua etapa: lupta impotriva colonialismului a luat sfarsit si colonialismul a fost abolit. Ce facem mai departe? Tocmai asta e: nu prea stim ce sa facem… Presedintele Obama vorbea de faptul ca „Africa are nevoie de institutii puternice”, dar ce fel de insititutii si mai ales cum sa le poti face eficiente si performante. I-as intreba pe europarlamentarii nostri daca UE are politici pentru relatiile cu tarile africane, de ajutor si impulsionare a dezvoltarii economice a acestor tari, si daca aceste politici sunt eficace… Cum priveste UE relatia cu Africa? Exista o strategie in acest sens? Sau se merge pe ideea benevola de obligatie morala a tarilor care au avut imperii coloniale fata de fostele colonii? Eu cred ca ar trebui sa avem o strategie comuna, nu?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Mai 15, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu