Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre starea actuala a Statului…

Citeam aceasta postare a D-lui. Nastase si mi-a venit sa fac urmatorul comentariu:

 – Foarte interesant in zilele noastre: Dragnea n-are nicio incredere in SRI. Ca n-are incredere in Eduard Hellvig, mi se pare cat se poate de clar. Pentru ca nu e omul sau ci il percepe ca fiind omul lui Iohannis. Va dati seama, desigur, cata incredere poate sa aiba in Iohannis. El n-a avut incredere nici in premierii pe care i-a pus in functie: Sorin Grindeanu si Mihai Tudose. Initial l-a pus in functie pe Grindeanu, ca sa-i dea posibilitatea lui Iohannis sa colaboreze cu Guvernul. A observat repede ca a facut o greseala si l-a dat jos. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Tudose. Atat Tudose cat si Grindeanu erau apropiati de SRI. Cum si-a dat seama ca influenta Presedintelui ii e defavorabila, i-a dat imediat jos. Si a pus-o pe Viorica Dancila, fara indoiala o nulitate – da, dar manevrata de Dragnea si in care acesta are increderea ca nu-l va trada – tocmai pentru ca Iohannis sa nu aiba cu cine colabora.

Dragnea se teme de Iohannis. Stie ca poate fi tradat. El nu are incredere nici macar in tot PSD-ul. N-a avut incredere nici in Ponta, un apropiat de SIE, din cate inteleg. Totusi, parerea mea este ca Dragnea are informatii din interiorul Serviciilor, de la oamenii sai de incredere. Exista o parte din Servicii care il sustin pe Liviu Dragnea. E o ipoteza…

Asa stand lucrurile, la ora actuala Statul Roman pare rupt in doua parti principale: pe de o parte avem Palatul Cotroceni, deci Iohannis si Palatul Victoria unde o avem pe Viorica Dancila (citeste: Dragnea), care nu comunica intre ele, parca ar fi doua multimi disjuncte, dar nu numai atat: care manifesta cea mai mare ostilitate una fata de cealalta, fiind in zilele noastre intr-o veritabila stare de razboi politic.

Parerea mea e aceeasi cu a altor analisti: Dragnea isi apara pielea. Interesele sale personale trec peste interesele tarii si primeaza in fata acestora. El e intr-o situatie dificila, riscand sa fie condamnat penal cu executare in a doua instanta si sa piarda tot. Si nu doar el e in situatia asta. Bine ar fi fost ca Dl. Dragnea sa demisioneze, la fel ca si D-na. Dancila si PSD sa vina cu un alt Guvern si o alta conducere la varf, fara probleme penale. Nu mi se pare ca se va intampla lucrul asta. Tot din cauza intereselor sale personale si principalei sale vulnerabilitati – problemele penale grave pe care le are – Liviu Dragnea nu prea e interesat de UE si valorile europene, care sustin statul de drept, adica acel stat de drept care l-ar putea trimite pentru cativa ani in puscarie. Din aceasta cauza, pe Liviu Dragnea nu-l intereseaza prea tare daca Romania pierde sau nu presedintia UE. Mie mi se pare ca, pentru Dl. Dragnea, indepartarea de UE e un lucru chiar salutar, la fel si pentru Dl. Tariceanu, pentru ca interesele lor personale nu corespund cu valorile promovate la ora actuala de Uniunea Europeana. Ba chiar dimpotriva, valorile europene – in special cele legate de Justitie, Democratie si Stat de Drept – intra in contradictie cu interesele lor de asa maniera incat daca le accepta nu mai au pe unde sa scoata camasa.

Avand in vedere mecanismul constitutional de declansare al anticipatelor, e greu de crezut ca vom avea alegeri anticipate. PSD-ALDE au castigat la scor alegerile si au in Parlament o majoritate confortabila. In interiorul PSD – foarte slabe reactii. Trebuie subliniata si salutata atitudinea D-nei. Ecaterina Andronescu care a cerut demisia lui Dragnea, dar si a D-nei. Dancila. Insa reactiile in PSD impotriva lui Dragnea, trebuie spus, sunt foarte timide, aproape inexistente, asa ca nu prea vad cum pot sa conduca la schimbari esentiale, de exemplu demisia lui Dragnea. Si, pe cale de consecinta, caderea actualului Guvern. M-as fi asteptat, totusi, la reactii mai ample in PSD impotriva actualei  conduceri a partidului, dat fiind faptul ca un sondaj realizat de o casa de sondare a opiniei publice, apropiata de PSD, cum a transmis Realitatea, facut dupa tulburarile din 10 august, au dezvaluit o cadere dramatica a PSD-ului. E adevarat insa ca nici despre PNL sau USR nu putem spune, privind la ce spunea sondajul, ca au dat dovada de performante deosebite, dimpotriva.

Trebuie spus ca o caracteristica a actualei perioade politice din Romania o constituie slabiciunea cronica, as spune, a Opozitiei.

Sondajul arata ca a scazut PSD, nu ca a crescut PNL, dimpotriva…

La ora actuala avem, cum aratam si mai sus, un veritabil razboi politic intre Palate, dus pe un fond de neincredere aproape totala intre cele doua entitati. Scrisoarea Vioricai Dancila catre Comisia Europeana este un atac al lui Liviu Dragnea la adresa lui Iohannis, pe care il acuza nici mai mult, nici mai putin de instigare la lovitura de stat. Pe de alta parte, teza asa-zisei „lovituri de stat” e larg vehiculata in Scrisoare pentru a justiifca interventia bestiala a Jandarmeriei impotriva unor manifestanti pasnici si de a camufla incompetenta acestei institutii in a actiona doar asupra grupusculelor care au dat dovada de acte de violenta. Ca aceasta Scrisoare e o greseala – in primul rand n-am auzit ca sa se fi cerut de la Bruxelles vreo justificare Guvernului Dancila – cred ca lucrurile sunt extrem de clare.

Din aceasta situatie rezulta o serie de vulnerabilitati pentru Statul nostru. Politice si de securitate. Guvernul nu colaboreaza, institutional, desigur, nici cu SRI si nici cu Presedintia. Pentru Liviu Dragnea, seful celui mai mare partid din Romania, principalul partid de guvernamant, PSD si omul care conduce de facto Guvernul, Presedintele Romaniei e un dusman feroce!! Adevarul e ca si Iohannis le-a trimis atatea legi inapoi in Parlament, apoi la CCR – adica nu e DELOC de acord cu ceea ce propune PSD-ALDE.

Deocamdata pacea sociala e cumparata de actuala Coalitie prin maririle de salarii si pensii, dar trebuie spus ca actualele poltici guvernamentale nu doar ca nu multumesc pe toata lumea, ca nici nu pot s-o faca, dar provoaca dezechilibre economice si chiar nemultumiri in paturi destul de largi ale populatiei.

Acestea ar fi principalele vulnerabilitati, care influenteaza si politica externa a tarii, inclusiv pozitia noastra in UE.

Aceste defectiuni ar trebui neaparat reparate cat se poate de repede. In caz contrar am putea asista la o depreciere a tarii noastre pe plan international. Iar pe plan intern, de o revigorare a fortelor ostile Romaniei. In plan economic, riscurile raman destul de ridicate – PSD-ALDE ar trebui sa ia aminte – fiind posibila, in continuare, o criza de proportii mari in Romania.

august 19, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 20 comentarii

Ne jucam foarte slab cartile…

…ceea ce e deosebit de intristator….

Guvernarea actuala, prin interventia brutala si neprofesionista a fortelor de jandarmi, nu a reusit altceva decat sa faca zob imaginea Romaniei in lume. Au fost afectati inclusiv jurnalisti romani si straini, turisti straini, ambasadele au reactionat pe buna dreptate. E riscul ca Romania sa piarda presedintia UE. Felul in care a fost reprimat de catre autoritati un miting pasnic, fara niciun fel de arme, conform Constituiei, arata un derapaj de la valorile europene, ale statului de drept si de la respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

In aceste conditii, tara noastra poate fi supusa unor sanctiuni care ar putea sa ne afecteze pe toti.

Uitati-va, in schimb, in jurul nostru si sa incercam sa riscam o comparatie.

In tari cu guvernari zise iliberale, precum Ungaria si Polonia, se absorb fonduri europene, se construiesc autostrazi – si trebuie inteles ca se construieste, nu gluma!! Cele doua tari sunt si in Spatiul Schengen. E adevarat, Ungaria are Visa Waiver, Polonia nu are inca. Dar daca stam si privim, inclusiv la PIB-ul acestor tari, la nivelul de trai, cautand sa avem o vedere mai larga, vom constata ca e contrariu a ceea ce e in Romania.

La ora actuala pare ca si Bulgaria joaca mult mai bine decat o facem noi. Guvernarea actuala a reusit performanta de a face praf si pulbere politica externa a tarii.

Dar eu nu vroiam sa ma refer doar la episodul cu mitingul. Trebuue sa privim mai larg, pe o perioada medie de timp si la intreg spectrul politic romanesc si vom avea revelatia ca noi jucam prost de mai multi ani, lucru care se vede in lipsa de rezultate, in emigratia masiva, in proteste stradale, in nivelul de trai scazut, in lipsa unei infrastructuri de calitate si in multe, multe altele.

Din pacate, nu ne jucam bine cartile. Avem o politica in care predomina interesele personale, nu interesul general sau al tarii. Multa incompetenta, care slabeste vizibil institutiile Statului… Nu doar coruptie.

Din pacate constatam un declin al politicii romanesti si o adaptare foarte greoaie la standardele europene. Numai vorbesc de faptul ca avem un Stat care divizeaza societatea, in loc s-o uneasca in jurul unor valori.

Noi ar fi trebuit sa depasim de multa vreme dificultatile tranzitiei, care, in schimb, par a se fi agravat.

Daca ne uitam in jur, printrele fostele state comuniste, nu doar ca, impreuna cu Bulgaria, suntem cele mai sarace state din UE, dar noi am ramas in urma fata de altii nu doar economic ci si din punctul de vedere al calitatii institutionale. Spre exemplu, sa ne gandim la slaba absorbtie a fondurilor europene.

Oricat de penibila ar fi aceasta guvernare, declinul e de mai multa vreme. Guvernarea aceasta e consecinta unor politici si stari de lucruri negative si care n-au fost indreptate, din trecut… Nu e vorba de o grea mostenire, ci de un intreg lant de consecinte logice care s-au redus pana la urma la situatia actuala. Grav este ca nimeni nu a cautat cu adevarat sa indrepte, in toti acesti ani, lucrurile. Consecinta logica a indreptarii lucrurilor este imbunatatirea lor. Or, nu se vede treaba asta. Spre exemplu, cand tu ai o emigratie comparabila, daca nu chiar mai mare decat a Siriei, tara care trece printr-un razboi civil crunt, cum ai putea spune ca s-au imbunatatit lucrurile, sau cand tu numai construiesti autostrazi, si se pot da multe alte exemple.

Romania, practic, stagneaza, daca nu chiar cu o usoara tendinta de regres, la nivelul anilor 2000, desi a mai crescut PIB-ul. E adevarat ca s-a mai incercat redresarea situatiei pe componenta judiciara. Insa trebuie sa judecam sub aspectul rezultatelor si al imbunatatirii. Nu intereseaza doar cate arestari se fac pe minut, vreau sa vad si cum se imbunatateste situatia. Dar daca vad, de pilda, ca, in asemenea conditii, infloreste coruptia, ce as mai putea zice? Sau daca vad grave blocaje in Administratia Publica, ce sa mai zic? Ca s-au imbunatatit lucrurile?

DE citit…

Dilema Veche

Acest om fără inimă, fără suflet, fără creier

„Una dintre trăsăturile culturii politice românești e amplificarea metehnelor și viciilor trecutului, în particular a celui recent și, în acest context, exagerarea felului dezastruos în care cel aflat în „capul statului“ și-a exercitat autoritatea. Se pare că, la noi, ambiția de a deveni principe reclamă vituperarea. Am ales cîteva fragmente ce vădesc cum anume a fost construită – azi și ieri – diabolizarea puterii în funcție sau a relelor unui regim pe cale de a se stinge.

Să începem cu cîteva observații ale lui Klaus Iohannis despre cel aflat la Cotroceni înaintea sa: „A fost vreodată el preşedinte obiectiv, independent şi deasupra intereselor partinice? Niciodată. Tot timpul a fost părtinitor. Tot timpul a ţinut partea PDL, ba chiar a ţinut un fel de guvern marionetă, a jucat rolul opoziţiei cînd a venit USL la putere“ (cf. Agerpres, 27 februarie 2013).

Traian Băsescu a fost și mai sever cu Ion Iliescu: „Acest om n-are liniște decît dacă e la manetele puterii. E bolnav de putere și o exercită cum poate. Ar trebui trimis la pensie să-și vadă de comunismul lui“ (cf. Realitatea.net, 3 iunie 2008).

În decembrie 1989, Iliescu îl descria și el pe Ceaușescu, cu care colaborase ani de-a rîndul: „Acest regim a împins pînă la catastrofă situația economico-socială a țării, tensiunea politică și se face, în ultimă instanță, vinovat de crimă odioasă împotriva poporului. Vinovatul principal este Ceaușescu, acest om fără inimă, fără suflet, fără creier, fără rațiune, care nu voia să cedeze, un fanatic, care stăpînea cu metode medievale această țară. […] A fugit ca un nerușinat cînd a trebuit să dea socoteală în fața poporului. Un iresponsabil […]. Apelăm la unitățile de Securitate și la securiști să se trezească în acest ultim ceas, să se lepede de această clică ordinară de trădători ai patriei“ (cf. TVR, 22 decembrie 1989, 14h35).

Ceaușescu nu l-a criticat pe Gh. Gheorghiu-Dej, deși la un moment dat a pus sub semnul întrebării „eternizarea memoriei“ celui care s a aflat la „cîrma partidului“ înaintea sa. În schimb, Dej vorbea prin 1958 despre regimul anterior și supraviețuitorii lui, folosind cuvinte tari: „Nu trebuie să uităm că există în țara noastră epave jalnice ale vechilor clase exploatatoare, rămășițe ale fostelor grupări reacționare și fasciste, care se leagănă și acum în speranța că mersul istoriei ar putea fi întors și că România ar putea să fie readusă în starea ei de robie și înapoiere pe care a cunoscut-o în vremea regimului burghezo-moșieresc. Să fie siguri toți acești strigoi jalnici ai trecutului, toți cei pe care poporul român i-a aruncat în lada de gunoi a istoriei, că visurile lor vor rămîne și pe viitor deșarte și că mîna poporului muncitor și a statului său democrat-popular nu va șovăi nici pe viitor, lovind fără cruțare în toți cei ce atentează împotriva cuceririrlor revoluționare ale poporului“ (cit. in Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948-1965, traducere de Lucian Leuștean, Polirom, 2001, p. 211).

Cu 17 ani mai devreme, Ion Antonescu judeca, la rîndul lui, cu asprime felul cum îi lăsase țara Carol al II-lea: „La 6 septembre 1940 am luat asupra mea povara istovitoare a celei mai tragice frămîntări și a celei mai zdruncinate epoci pe care a cunoscut-o istoria modernă a Țării noastre. Pe planul internațional, România se găsea zdrobită și singură. Încheiere dramatică a unei politici nesincere, plăteam cu granițele sfinte ale Neamului – zidite de martiri, de eroi și de dreptatea viforului național de veacuri – jocurile fățarnice și ușurințele cumplite […]. Pe plan intern, aceeași sfîșietoare dramă. La capătul unei politici de trufie vinovată – sus, de umilire, de asuprire și de demoralizare – jos, toată așezarea Statului își cutremura catapeteasma și-și prăvălea zidurile sacre ale unirii românești. Monarhia hulită, Statul zdruncinat, banul obștesc risipit, demoralizarea cea mai tristă, uciderea caracterelor dîrze, a voințelor curate și o sfîșietoare descompunere națională“ (cf. Acțiunea, joi, 27 februarie 1941).

Nici dictatorul care a abolit partidele nu își cenzura privirea critică asupra regimului Constituției de la 1923. Iată cum se exprima el, în clipa în care îl numea prim-ministru pe patriarhul Miron Cristea: „Din cauza cerinţei de a dobîndi un cît mai mare număr de voturi, propaganda făcută cu prilejul diferitelor alegeri a adus o nesfîrşită nelinişte şi tulburare în viaţa şi sufletul poporului Meu. Această tulburare sufletească s’a dovedit adînc dăunătoare săpînd chiar fiinţa Neamului. România trebuie salvată şi sunt hotărît să o fac mînat de singurul şi veşnicul meu gînd: Interesele permanente ale Patriei şi neprecupeţita ei întărire. Voi schimba, deci, această stare primejdioasă şi Voi păşi fără şovăială la o cît mai grabnică îndreptare a acestor stări. Pentru aducerea la îndeplinire a acestui imperativ naţional am alcătuit, sub preşedinţia Patriarhului României, un Guvern de oameni de răspundere cari, mînaţi de cel mai desăvîrşit patriotism, descătuşaţi fiind de activitatea de partid, vor avea tot răgazul să închine toate gîndurile şi toată munca binelui obştesc. Acest guvern va despoliticianiza viaţa administrativă şi gospodărescă a Statului, va alcătui schimbările constituţionale care să corespundă nevoilor noui ale ţării şi năzuinţelor de astăzi a unei Românii ce trebue să se întărească“ (cf. Dreptatea, sîmbătă, 12 februarie 1938).

În vremea primilor doi Regi, critica devastatoare a trecutului recent fusese asumată – mai ales în campaniile electorale, dar nu numai – de vocile din partide, nu de suveran. Un monarh serios preferă autoglorificarea și mizează pe continuitate. E de la sine înțeles că Ferdinand n-a zis vreodată ceva rău despre Carol I, iar în jurnalul primului Hohenzollern care a domnit în România numele principelui Cuza, căruia el îi luase locul, nu e nici măcar pomenit. Oricum, unificatorul Moldovei și al Țării Românești fusese judecat cu multă asprime de către contemporanii săi. De pildă, Nicolae Șuțu avea, într-o scrisoare adresată sultanului, în primăvara lui 1864, cuvinte dure la adresa lui Al. I. Cuza, dar și a lui Kogălniceanu, de care fusese, totuși, foarte apropiat în anii anteriori: „Dacă prea puternicul Împărat are milă de aceste provincii şi nu voieşte a le trăda unor tîlhari de drumul mare, să se milostivească înainte de 2 mai să ne mîntuiască de biciu prin prea biruitoarele sale oştiri şi să ne scape de lepra ai cărei şefi sînt Prinţul şi adjutantul său primul ministru, visul dracului…“ (citat în Mihai T. Oroveanu, Istoria dreptului românesc și evoluția instituțiilor constituționale, Editura Cerna, 1992, p. 261).

Prim-ministru în vremea lui Cuza, Mihail Kogălniceanu criticase – ca pașoptist – regimul domnului moldovean Mihai Sturza: „O ţeară întreagă este lăsată în libera şi neîngrădita urgie a unui domn îmbătat de pofta răsbunării, aprins de setea de a desfiinţa tot ce este mai bărbat de cinste şi de bine, tot ce mai are curaj de a protesta în contra răului. Toate armele, toate mijloacele îi sunt bune, numai să poată ajunge la scop. Spaima, pedepsele, lovirea libertăţii şi a intereselor materiale, pîri mincinoase şi chiar calomnia, chiar pamfletul, aceste sunt ticăloasele invenţii, ticăloasele instrumente cu care astăzi pretinde a-şi urma guvernul. Spre aceasta, Măria Sa deşteaptă patimele cele rele, insuflă neîncrederea, aţîţă pisma şi zavistia, întărîtă stările sociale una asupra alteia, aprinde făclia discordiei şi a răsboiului civil, clevetind pe acei ce nu-i poate găsi vinovaţi, imputîndu-le plecări retrograde, planuri reacţionare, făcîndu-i aristocrați și declarîndu-se el, prin urmare, liberal“ (cf. „Dorințele partidei naționale din Moldova“, apud Cristian Ionescu, Dezvoltarea constituțională a țării, în Monitorul Oficial, 2000, p. 178).

Mă opresc aici. Concluzii? Una singură. Dacă vorbim despre vanitatea liderilor, nu s-a schimbat mare lucru în vocabularul politic românesc al ultimilor 170 de ani.

Cristian Preda este din 1992 profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti. Din 2009 este parlamentar european. Printre cărțile publicate: Rumânii fericiţi. Vot şi putere de la 1831 pînă în prezent, Editura Polirom, 2011.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 19, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 50 comentarii