S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!

In comuna Cutare s-a stricat podetul, mai exact spus un pod mai mic. Adica nu-i un podet din acela scurt de tot, nici un pod mare. Problema majora este ca jumatate din comuna a ramas izolata de cealalta jumatate din comuna. Primaria s-a autosesizat, s-ar putea zice. „Nu-s bani, dom’ne”, zice Primarul. „Fonduri europene?” – „Nu sunt ca nu stiu de ce nu s-au putut atrage”. A trecut un an, au trecut doi, au trecut trei, au trecut patru ani, au trecut cinci ani, au trecut sase ani, au trecut sapte ani, au trecut opt ani, au trecut noua ani si tot asa.

Ca sa poti sa treci in partea cealalta oamenii au facut un fel de pasarela ca sa poti macar pe jos daca altfel nu se poate. Daca vrei sa mergi cu masina, trebuie sa ocolesti vreo 12 km, ca sa intri pe drumul judetean care vine din nord (si ala tot in curs de reabilitare de vreo 6 ani, dar, ma rog, se poate merge cu masina pe el), si astfel sa poti intra in partea de nord a comunei.

La un moment dat, vin in comuna Cutare niste masini bengoase. Cica sunt de la Guvern. Pe arsita de 34 de grade la umbra, coboara niste domni din acele masini, in costumele lor de culoare inchisa si cravatele lor subtiri. Il vedeai pe primar cu ei. Vorbeau ceva. S-a strans lume ca la urs!! 😆 Cica vor sa reabiliteze podetul!! In sfarsit!! „Dupa lupte seculare care au durat 30 de ani” – asta e din Caragiale, sunt convins ca v-ati dat seama – vor sa reabiliteze podetul!!

Asa se face ca problema podetului a ajuns pe masa D-nei. premier Viorica D. E chemat sa ia cuvantul in plina sedinta de Guvern, ministrul de resort. „Sa-l facem din fonduri europene!!” se aude o voce. „Nu, nu putem!!” au reactionat ca un singur om atat D-na. Viorica cat si ministrul de resort. Ca si cum ar fi fost cuprinsi brusc de o fobie fata de fondurile europene alocate Romaniei tocmai pentru asa ceva. Mai ca nu au inceput sa si tremure putin. Ministrul de resort, cu o voce  care exprima normalul: „Atunci sa-l facem in parteneriat public-privat!”. S-a asternut o anumita tacere, timp in care membri guvernului au servit un pahar de apa minerala sau o coke, dupa cum dorea fiecare. Dupa care, Doamna Viorica D., lasand usor capul in jos, ca si cum s-ar fi gandit profund, dupa inca o tacere de cateva secunde in care toti membri Guvernului aveau ochii atintiti spre ea, a zis cu o voce inceata si joasa, ca si cum toti membri Guvernului trebuiau sa lase galagia, sa nu se auda decat musca, pentru a o asculta pe D-na. premier: „Il vom face din fonduri proprii. Trebuie avizul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii”. La auzul cuvintelor iesite din gura D-nei. premier, tot staff-ul a tacut inca vreo cateva secunde. Dupa care D-na. Viorica D. a spus cu aceeasi voce inceata: „E strategic”.

Iata cum problema podetului din comuna Cutare va ajunge pe masa Presedintelui Klaus I.

Spune, decide, hotaraste Presedintele ca sa se reabiliteze podetul, se reabiliteaza podetul. Nu spune, nu decide, nu hotaraste Presedintele ca se reabiliteaza podetul, nu se reabiliteaza podetul.

Lucrurile stau asa de ceva vreme, mai ales de cand Florian C., fostul adjunct al sefului SR…, i-ar fi spus premierului de atunci Victor P.  ca daca se apuca de un tronson de, hai sa-i zic, 100 de km. de autostrada ii deschide dosar penal. In felul acesta, lucrurile au devenit clare pentru toata lumea: Consiliul Suprem de Aparare al Tarii si Presedintele personal decid, hotarasc ce-i de facut in tarisoara asta. Zilele trecute cineva, la Guvern, chiar a venit cu o propunere originala si chiar interesanta: toate ministerele sa fie trecute in subordinea Consiliului Suprem de Aparare al Tarii sub directa indrumare, teoretica si practica, desigur, a Presedintelui!! Motivul? Toate sunt strategice.

Iata ca zilele trecute, reporterii de teren din presa scrisa si audiovizuala au avut ocazia s-o vada pe teren, in plin Bucures…, pe D-na. Primar General Gaby F. Si, fireste, au aparut intrebarile. Una dintre ele a fost de ce nu se reabiliteaza odata Casa Radio, cladirea fiind 80-90% terminata si lasata asa de la Revolutie incoace. Nu mai vorbesc ca in jurul acesteia e un areal mare ingradit de un gard metalic, de santier, foarte urat. Cladirea asta e chiar in zona centrala a orasului nostru. D-na Gaby. F, dupa ce si-a reglat putin glasul a spus vorbind tare: „Va raspund la toate intrebarile! Nu mai faceti galagie!!” apoi pe un ton neutru a specificat: „In legatura cu problema mentionata, reabilitarea Casei Radio, ma rog, fostei Case Radio, trebuie sa intelegeti ca e o chestiune strategica. Vom discuta alocarea de fonduri dinspre Guvern spre bugetul Primariei Generale. Pana acum ne-au luat toti banii!! (revoltata) Nu avem bani sa functionam!!”. Reporterii s-au mutat la Palatul Victo… unde, extrem de prompt, D-na. Premier Viorica D. a anuntat ca face declaratii de presa. Deci sa retinem, extrem, extrem de important, nu conferinta de presa ci declaratii de presa !! Flash-urile jucause ale paparazzilor o inconjurau pe D-na. premier. Aceasta, pe un ton lamuritor, a spus: „Vom discuta atat in sedinta de Guvern cat si la urmatorul CSAT, impreuna cu Presedintele, chestiunea reabilitarii Casei Radio – „Dambovita Center„. Dupa care s-a intors si a dat sa plece. „D-na, premier, cand estimati ca va fi terminata?”, „La cat se va cifra investitia?”, „Cand vor avea loc licitatiile? Mai trebuie facute licitatii?”. La toate aceste intrebari pripite ale reporterilor care se inghesuiau s-o prinda, ca D-na. premier incepuse sa plece, aceasta a raspuns: „E doar o declaratie de presa, nu conferinta de presa”. apoi s-a oprit putin si tot pe un ton ce dorea sa lamureasca pe toata lumea a zis: „Vom anunta cand vom face o conferinta de presa”. „Dar, doamna prim-ministru, cand credeti…” si domnia sa a plecat!

La sedinta CSAT, Presedintele a atras, si pe buna dreptate, atentia Guvernului ca e o lege aprobata in Parlament pentru constructia Autostrazii Iasi – Tg. Mures. Deci Guvernul ar trebui sa aplice legea si sa inceapa sa faca odata autostrada. Legea e in vigoare din 2 decembrie 2018. Acum suntem la mijlocul lui 2019. D-na. premier Viorica D. a subliniat: „Fara indoiala, o vom face”. Insa pentru cei care nu sunt obisnuiti sau initiati in mersul lucrurilor pe malurile Dambovitei trebuie specificat un lucru: legea cu pricina spune la art. 4 asa: „Ministerul Transporturilor va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiții Autostrada Unirii.”, dar nu pomeneste nimic despre cand va incepe si cand se va termina lucrarea. De ce trebuie neaparat specificat lucrul asta? Pentru ca unii reporteri au avut o atitudine, hai sa-i zic asa, mai putin condescendenta fata de D-na. premier si au intrebat-o de ce a folosit verbul „a face” la viitor. D-na. premier, pentru ca sa nu mai zica nimeni NICIODATA ca nu cunoaste in profunzime gramatica de baza a limbii romane, a dat chiar aceasta lamurire, citand din memorie, dar extrem de exact, cu punct si virgula, cum se spune, articolul 4 din lege, unde nu se specifica nimic in legatura cu data inceperii lucrarilor si data terminarii acestora. Atunci, evident, reporterii l-au intrebat pe ministrul de resort, la care acesta a raspuns ca si cum s-a simtit chiar vexat: „Bineinteles ca am demarat procedurile”, cu o expresie a fetei si un ton ce ar fi vrut sa spuna: „Cum adica, dumneata ma intrebi pe mine, un om de valoarea mea, astfel de fleacuri? Daca am demarat procedurile?”.

Desigur ca reporterii au intrebat-o pe D-na. premier daca in sedinta CSAT s-a discutat si despre reabilitarea podetului din comuna Cutare. Fireste ca s-a discutat! „Cand veti demara lucrarile?” intreaba o reporterita tanara si frumusica de la o binecunoscuta televiziune de stiri. La aceasta intrebare, atat de direct pusa, D-na. premier a gasit de cuvinta sa fie cat se poate de ferma si a raspuns pe un ton apasat: „Cand vor fi bani, domnisoara!”.  Apoi D-na. premier s-a oprit putin din mers si s-a intors spre respectiva reporterita si a spus pe un ton clar: „In CSAT Presedintele a aprobat rectificarea bugetara propusa de Guvern!”.

In sfarsit, se va reabilita si podetul din comuna Cutare.

Cine stie cand…

Acesta este un pamflet. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare.

Precizie de cativa metri…

Nu am un telefon mobil hiperperformant. Este de la provider-ul de telefonie mobila, asa cum au atatia altii. Dar l-am primit cu o aplicatie foarte interesanta: Google Maps. Daca doresc, pot sa activez locatia si pot sa vad, de la locatia de unde ma aflu la o alta locatie, sa zicem in Bucuresti (dar, desigur, n-are importanta), ce distanta este, cum pot ajunge acolo, pe ce variante si cat dureaza pe fiecare varianta, pe jos sau cu mijloacele de transport in comun din Bucuresti.

Sa presupunem ca merg pe jos. Constat pe ecranul telefonului ca sunt in miscare, ca ma deplasez. Si va spun ca precizia cu care imi indica distanta din punctul in care ma aflu la locatia la care vreau sa ajung este de cativa metri !! Am facut experienta de a ma apropia de locatia respectiva, am dat un reload paginii, si dupa ce s-a incarcat (lucrul a durat cateva secunde) distanta pana la respectiva locatie era de 32 de metri. Nu 35 m, nici, rotund, 30 m sau 40 m, ci 32 de metri !!!!

Sper ca nimeni nu ma va contrazice daca afirm ca suntem in secolul XXI 🙂 . Apropo de ce scriam in postarea precedenta, este de neinteles cum STS-ul nu poate stabili cu precizie de unde s-a dat un telefon catre Serviciul Urgente, trimitand echipajul de politie la 10 km distanta fata de locatia de unde s-a efectuat apelul, cand eu, cu telefonul meu mobil, care, repet, nici nu e unul extraordinar de performant, stabilesc, cu Google Maps, o anumita locatie, pe care o vreau, luata aleator, cu o precizie de cativa metri !!!!

Nu stiu in ce secol se gasesc alti oameni, dar spun banalitati daca afirm ca pot sa stiu cu precizie ce cafenele, restaurante si nu numai sunt in zona respectiva, inclusiv programul lor. „Zona respectiva” poate fi undeva in Bucuresti sau in Adelaide (Australia), sau in New York (SUA) etc.

Se tot vorbeste de securitate cibernetica. Am atins acest subiect in acest comentariu. Pentru ca sunt stiri de genul : „UPDATE. Sistemele informatice din spitale, sub atac cibernetic masiv. Probleme la Sp. Victor Babeş„. Si iata ce putem citi chiar in acest articol din Romania Libera:

„UPDATE: Serviciul Român de Informații anunţă într-un comunicat de presă că există atacuri cibernetice la patru spitale din țară: Victor Babeș (București), Huși, Dorohoi și Cărbunești, precizând că, „din analizele preliminare efectuate, reiese faptul că pentru oprirea infecţiei este suficientă instalarea oricărui produs antivirus recunoscut în domeniu. Cel mai probabil infecţia se bazează pe inginerie socială (păcălirea utilizatorului) şi nu pe exploatarea unei vulnerabilităţi (slăbiciuni) a sistemului. Ransomwareul nu este de mare complexitate, fiind detectabil de către orice produs antivirus clasic”. Potrivit SRI, nici unul dintre spitalele afectate de atacurile cibernetice nu avea instalat un program antivirus.„

Nici unul din calculatoare nu avea instalat un program antivirus…?! Tot citim astfel de stiri… Deci la stat, in insitutiile statului, calculatoarele nu au un antivirus instalat acolo. Deci e clar ca sunt expuse unui atac cibernetic. Dar daca vorbim de calculatoare, de network-uri este extrem de limpede ca primul lucru pe care trebuie sa-l faci pentru ca sa asiguri securitatea cibernetica a calculatorului este sa-i instalezi un antivirus bun. Este elementar. Antivirusul trebuie instalat indiferent daca acele calculatoare sunt conectate la internet sau nu. Si poti achizitiona un antivirus foarte bun la un pret foarte acceptabil pentru bugetul unui om de conditie medie.

Stau si ma intreb ce inseamna asta: factorii responsabili, de decizie in Stat nu se pot adapta la tehnologia sec. XXI? Sunt probleme de adaptare sau ce fel de probleme sunt? Poate ca unii nu pot sa inteleaga inca spiritul unui nou secol?

Iata un articol interesant din Gandul: „Fost şef al NSA: Criza dintre SUA şi Iran arată că atacurile cibernetice devin instrumente militare„, unde se arata, printre altele:

„”Observăm că domeniul cibernetic, care era element activ al competiţiei dintre state, va fi parte a conflictului dintre naţiuni”, a declarat Mike Rogers la Conferinţa „Săptămâna cibernetică”, organizată de Universitatea din Tel Aviv.

„Statele Unite şi Iranul consideră instrumentele cibernetice o opţiune de ripostă puternică ce comportă riscuri mai mici decât un atac militar. Deci, vom asista la mai multe acţiuni de acest fel. Riscurile de escaladare sunt mai mici. Este trimis un mesaj, dar nu apare în mod necesar o ripostă din partea cealaltă”, a afirmat Mike Rogers, conform publicaţiilor The Jerusalem Post şi Times of Israel.”

Poate ca unii ma vor osandi ca fac reclama, dar v-as putea da eu un exemplu de un antivirus bun 🙂 .

Iata ce conceptie dezvolta Vladimir Putin despre aceste atacuri cibernetice – articolul: „VIDEO. Vladimir Putin sugerează, pentru prima dată, că atacurile cibernetice din campania electorală din SUA ar fi provenit din Rusia: Este posibil să fi fost comise de hackeri patrioți, care au vrut să apere interesele țării„:

„„Artiștii pot acționa pentru binele țării. Se trezesc cu o stare bună de spirit și pictează diverse lucruri. La fel și hackerii, s-au trezit și au citit ceva despre relațiile bilaterale dintre state. Dacă sunt patrioți, contribuie la lupta împotriva celor ce spun lucruri negative despre Rusia, așa cum cred ei că este corect”, a afirmat Vladimir Putin în fața reporterilor prezenți la Forumul Economic de la St. Petersburg.

Anterior, Vladimir Putin a negat că Rusia s-ar fi implicat în vreun fel în campania prezidențială americană din 2016. Când a fost întrebat, în mod direct, dacă a fost implicat, el a afirmat: „Fiți atenți la ce spun: NU!”. Mai mult de atât, a calificat acuzațiile drept „fictive, minciuni și provocări”.
Joi, Vladimir Putin a reiterat că Guvernul rus nu a fost în spatele atacurilor, ci că hackerii ar fi putut să acționeze pe cont propriu.

„Este important ca astfel de lucruri să nu fie făcute la nivel guvernamental. Îmi pot închipui că cineva organizează atacuri cibernetice, făcând în așa fel încât să pară că Rusia este responsabilă. Tehnologia modernă poate permite acest lucru cu ușurință”, a mai spus el.

Liderul de la Kremlin a continuat afirmând că și dacă au intervenit hackeri, nu ar fi putut să schimbe cursul alegerilor.”

Deci sa intelegem ca aceste atacuri cibernetice, realizate de catre „hackeri patrioti” contribuie la bunele relatii dintre tari, in opinia Presedintelui rus?

„Dacă sunt patrioți, contribuie la lupta împotriva celor ce spun lucruri negative despre Rusia, așa cum cred ei că este corect” – cuvintele lui Putin… Deci daca nu esti patriot, nu contribui cum crezi tu ca este corect, adica prin atacuri cibernetice… Dar de ce nu contribui altfel, spre exemplu sa scrii un articol pe un blog prin care sa incerci sa demontezi acele lucruri negative ce se spun despre Rusia?

Constatam – si ar trebui sa constatam cu ingrijorare – aceasta tendinta de a aduce tehnologia moderna si de a o folosi in scopuri militare impotriva unui alt stat. La fel s-a intamplat si se intampla si cu tehnologia din domeniul nuclear. Cand SUA a lovit nuclear Japonia prin cele doua bombe atomice asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki, in august 1945, si-a demonstrat superioritatea tehnologica incontestabila. Acum omul face, de fapt, acelasi lucru, dar folosind o alta tehnologie. Trebuie insa remarcat ca oamenii obisnuiti in imensa lor majoritate, popoarele nu folosesc aceasta tehnologie – calculatoarele, tabletele, internetul – in astfel de scopuri malefice. In schimb, cei care ne guverneaza o fac!!

Dar trebuie, pe baza experientei istorice, sa admitem ca dezvoltarea tehnologica pe mapamond s-a repercutat si asupra sectorului militar. Pe de o parte, avem perfectionarea unor tehnologii foarte vechi, pe de alta parte e vorba despre tehnologii cu totul noi. Spre exemplu, legat de dezvoltarea unor tehnologii vechi, interesant este sa citim despre arma numita tun. Cea mai veche descriere a tunului dateaza din timpul dinastiei Song din China, de la inceputul sec. al XII-lea. Tunul de atunci este intru totul asemanator cu cel de acum. Diferenta o face doar decalajul tehnologic, nu arma in sine. Dar avem acum si arma cibernetica – o tehnologie cu totul noua care nu a existat in sec. al XII-lea. Privind istoric, intotdeauna tarile au fost puse in situatia de a se adapta la dezvoltarile tehnologice sau la tehnologii noi, mai devreme sau mai tarziu. Nu doar in domeniul militar, desigur.

Cat de adaptata este Romania la aceste noi tehnologii? Fara indoiala, lucrul acesta presupune costuri, dar beneficiile sunt de netagaduit. Interesant este ca experienta istorica ne arata ca nu se poate altfel si asta cu atat mai mult cu cat Romania este o tara europeana. Implacabila dezavoltare temporala a istoriei umanitatii pare a merge mana in mana cu implacabila dezvoltare tehnologica. Noi ar trebui sa intelegem mai bine lucrul acesta. Fiecare tara, de-a lungul Istoriei, a trebuit sa se adapteze la un lucru care de asemenea nu a stat pe loc: dezvoltarea tehnologica. Japonia e o tara care a facut un salt calitativ extrardinar din acest punct de vedere dupa Cel de-al Doilea Razboi Mondial si intr-un timp foarte scurt, ajungand rapid o mare putere economica, desi, din cate stiu, e o tara care nu prea dispune de resurse naturale.

Ar trebui sa avem o strategie viabila pentru a adapta Romania la aceste noi tehnologii, pe care nu le-am mai intalnit in trecutul contemporan. Foarte multi dintre noi, in copilaria noastra, nici nu stiam ce-i acela un telefon mobil pentru simplu motiv ca un asemenea aparat, care sa mai fie folosit si pe scara larga, nu exista. Pentru copiii de acum lucrul acesta e ceva cat se poate de familiar. In schimb, Romania de azi este sau nu adaptata la aceste noi tehnologii?

Din cate putem citi in presa, din ce am putut afla legat de tragedia de la Caracal tara noastra nu prea e adaptata inca. Se tot vorbeste de proiecte de tara… Include vreunul o asemenea strategie de a adapta Romania la tehnologiile actuale de varf? Nu ma refer aici doar la domeniul militar.

Tehnologiile de varf se rasfrang asupra dezvoltarii economice a tarii. Legat de dezvoltarea economica, in vremurile noastre aceasta este mai ales intensiva si mai putin extensiva. Fara indoiala ar trebui sa exste studii asupra influentei acestor noi tehnologii asupra, sa zicem, fortei de munca, pregatirii, calificarii acesteia. Insa nu prea vad la noi o viziune in acest sens. Insa trebuie remarcat fenomenul ca astfel de tehnologii de varf patrund si in zonele mai putin dezvoltate. Reclama aceea cu un cioban care foloseste telefonul mobil este relevanta in acest sens. Trebuie sa observam ca folosim astfel de tehnologii in mod curent: folosim ca si cum ar fi cat se poate de normal fisiere de tip pdf, e-mailul etc. In schimb felul in care e adaptata tara la astfel de tehnologii e ramas in urma. Conceptiile sunt vechi, nepotrivite cu ceea ce ne ofera noul, ca sa zic asa. Sensul cuvantului „adapta” in limba romana este acela de „A transforma pentru a face să se potrivească„, „A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească„, „A transforma, a face să se potrivească„.

Din acest punct de vedere intervine o chestiune filozofica interesanta: a transforma Romania pentru a face sa se potriveasca cu dezvoltarea tehnologica actuala, pentru a corespunde unor cerinte noi determinate de aceasta dezvoltare tehnologica, daca admitem ca exista o relatie de determinare intre dezvoltarea tehnologica actuala si cerintele societale, politice, militare etc dintr-o tara, in sensul ca aceasta dezvoltare tehnologica determina aceste cerinte, si cum s-ar putea realiza mai bine, mai optim, mai eficace acest lucru. Dar, dupa cum putem constata istoric, dezvoltarea economica, tehnologica etc (sa spunem intr-un cuvant: dezvoltarea) a determinat intotdeauna si cerintele unei societati. Cerinta putand insemna, cum spune si DEX-ul, „pretentie”, „nevoie” sau chiar „Fapt care este indispensabil pentru satisfacerea unor necesități curente„.

Ar trebui evidentiat faptul ca, desi mai lent, pasi importanti s-au facut. Spre exemplu, computerul a fost introdus destul de tarziu in Romania, dupa Revolutie. Acum mai toata lumea foloseste computerul, acasa sau la serviciu. Saltul calitativ obtinut este evident. Am ajuns, intr-un timp foarte scurt, sa avem internetul pe tableta sau pe telefonul mobil. Sunt pasi importanti care arata ca aceasta transformare despre care vorbeam mai sus este in desfasurare.

„Noi suntem social-democrati”…

Desi am inca o postare salvata, dar nepublicata inca, am preferat sa stau zilele acestea fara sa scriu. De scris, se pot scrie multe. Multe si marunte. A medita si a intelege ce se intampla si pe urma sa te apuci sa scrii cred ca e mult mai greu. Si spun asta pentru ca noi traim niste vremuri interesante. In care societatea isi cauta niste valori, in care apar partide politice noi, se fac tot felul de declaratii, se aduc multe acuzatii, se practica atacul verbal la persoana. Insa nu intotdeauna vedem drept lucrurile si nu intotdeauna ni le explicam corect. Dar asta e valabil oricand, imi veti spune. Asa este, doar ca in zilele noastre e mai dificil, mai problematic.

Spre exemplu, o problema serioasa, as zice eu, este ca se tot vorbeste despre Constitutie si chiar de modificarea Constitutiei actuale, dar nimeni nu prea vrea sa respecte Constitutia asta pe care o avem. Mai toti ii vad doar lipsuri. Pentru ca e foarte usor sa vedem numai lipsuri. Hegel spunea ca „orice cultura primara pleaca de la critica”. Nu ca e rau a critica, dar la noi parca s-a transformat in sport national la care oricine se mai si pricepe.

In aceasta postare mai voi referi, critic, iata, la PSD. Voi scrie si despre Opozitie. Tot crtic. Dar la PSD ma refer pentru ca are o majoritate solida in Parlament si, impreuna cu ALDE, este la guvernare.

Am auzit de la o distinsa doamna social-democrata, daca am inteles bine, aceasta sintagma: „Noi suntem social-democrati…”. Este foarte bine, nimeni, cred eu, dintre cei care au o minima vocatie democratica nu critica PSD pentru asta, pentru ca e un partid de stanga, social-democrat. Chestiunea consta in ceea ce propune acest partid. Am inteles, de exemplu, ca vine o propunere legislativa din partea PSD, de la Dl. Liviu Pop, sper sa nu ma insel, de a impozita toate pensiile mari. Lasand la o parte discutia – care n-ar fi ara temei – despre ce inseamna mare si ce inseamna mic – am vazut critici venite dinspre Opozitie in ideea ca gaura de la buget ar fi asa de mare incat Guvernul spera sa o mai acopere printr-o astfel de masura.

Scriam si in postarea precedenta despre pensii si spuneam ca dreptul la pensie e un drept constitutional in Romania. Pe de alta parte, Constitutia stipuleaza la Art. 16 egalitatea in drepturi a cetatenilor. Si spuneam: „In Romania cetateanul ajuns la retragere din activitate primeste pensie pe baza principiului legal al contributivitatii”. Pensiile speciale nu se incadreaza in aceasta categorie intrucat nu respecta acest principiu legal, cel al contributivitatii. In Romania cu siguranta sunt oameni care au o pensie mare, dar care au contribuit corespunzator, conform legii. A impozita sau a impune o taxa de solidaritate acestor pensii, persoanele respective contribuind la sistemul de pensii, este neconstitutional. A impozita pensiile speciale, care nu sunt bazate pe principiul contributivitatii, nu e neconstitutional.

Guvernul are, in schimb, in vedere sa impoziteze toate pensiile mai mari de 10.000 de lei, indiferent ca sunt contributive sau nu. Or, a baga, la gramada, pe toti in aceeasi oala, indiferent ca au contribuit sau nu, nu e doar neconstitutional si ilegal, dar este si nedrept. Nu ma leg de PSD ca e un partid social-democrat si urmareste, prin doctrina sa, reducerea decalajelor si o mai mare dreptate sociala. Problema e ca prin ceea ce are in vedere incalca in mod flagrant Constitutia tarii, practicand, hai sa-i spun asa, un fel de haiducie, luand de la cei bogati, daca pot sa ma exprim astfel. Al. 1 din Art. 16 din Constitutie spune asa:

„Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari.”

Or, cei care au contribuit au urmat unui principiu legal iar cei care n-au contribuit, dar primesc pensii speciale si inca mari de la stat, nu se incadreaza in acest principiu legal. De fapt, Constitutia nici nu vorbeste despre pensii speciale. Art. 47 spune ca: „cetatenii au dreptul la pensie”, nu la pensie speciala din partea statului. Atunci cum impozitezi un drept constitutional, bazat pe legalitate, adica potrivit legii? Doar facand un abuz.

Dar iata ce citim pe saitul Digi 24, articolul e subliniat mai sus: „ministrul Finanțelor a declarat că va fi impozitat aboslut tot ce depășește 10 mii de lei, astfel încât să evite ca măsura să fie declarată neconstituțională”. Or, tocmai asa cum vrea ministrul Finantelor, sa impoziteze toate pensiile, ca si cum toate pensiile ar fi un dar de la Guvern, e totalmente neconstitutional. Lucrul asta, cum pune problema ministrul nostru al Finantelor, arata o grava lacuna a intelegerii egalitatii in drepturi si a ceea ce inseamna un drept constitutional. Ma mir ca nu sunt oameni la PSD care sa-i spuna cum trebuie sa stea lucrurile, consilieri care sa-l ajute sa nu mai gafeze in felul acesta.

Trebuie inteles un lucru pentru a nu cadea in niste derapaje cumplite: conform Constitutiei Romaniei Guvernul nu poate impozita cum vrea si la orice nivel doreste, si cu impozite si taxe oricat de mari, cum doreste. De asemenea, nici cheltuielile pe care le face statul nu pot fi arbitrare, spre exemplu statul nu poate cheltui oricat de mult doreste si cum doreste. Adica, mai pe scurt spus, sa faca ce vrea.

In primul rand, pentru ca un stat in care s-ar proceda asa nu mai este stat de drept. Romania, conform Constitutiei, este un stat de drept (Art. 1, al. 3).

Dar ce este un stat de drept? Care este definitia statului de drept? In aceasta privinta, din pacate, e o mare confuzie in Romania.

Statul de drept este un stat bazat pe drept si nu pe arbitrariu. Deci deciziile in stat nu se pot lua in mod arbitrar, samavolnic de catre Putere, indiferent care ar fi ea, indiferent de orientarea politica, doctrina, ideologie. Lucrul asta exclude dictatura.

Fara a dezvolta mai mult in aceasta postare trebuie spus, printre altele, ca in Constitutie este stipulat clar la Art. 135, Al. 1: „Economia Romaniei este economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta”. In aceste conditii, impozitarea si taxarea trebuie sa fie corespunzatoare, adecvate, nimerite, potrivite cu economia de piata libera. Pentru ca niveluri mari sau stabilite arbitrar ale taxelor si impozitelor pot aduce atingere caracterului de economie de piata libera, prevazut prin Constitutie. Pentru ca impozitele si taxele percepute de stat trebuie sa corespunda situatiei si scopului prevazut de Art. 135, Al. 1. In caz contrar nu se mai respecta Constitutia. Si se poate intampla, daca nu se respecta, sa se creeze mari perturbatii economice si sociale, cu efecte, la randul lor, imprevizibile si toate de nedorit.

Ma intorc la subiect pentru ca am spus ca nu dezvolt mai mult aceasta chestiune – desi poate ar trebui s-o fac intr-o postare viitoare – deoarece ar trebui sa explic de ce stau lucrurile asa si, de asemenea, sa explic pe intelesul tuturor ce inseamna economie de piata libera, pentru ca eu cred ca nici lucrul asta nu se intelege foarte bine la noi.

Se vorbeste acum despre faptul ca CCR a declarat neconstitutionale initiativele de revizuire a Constitutiei, bazate pe intrebarile de la Referendum. De fapt, e vorba despre una dintre intrebari, cea privind amnistia si gratierea faptelor de coruptie. Tariceanu s-a si grabit sa-i ceara demisia Presedintelui. Este, intr-adevar, usor ridicol sa faci un ditamai Referendumul, cu surle si trambite, cum se spune, doar pentru a crea emotia critica in societate, ca pe urma sa vina CCR sa spuna ca, stai putin, cam incalca prevederile Constitutiei…

Problema este mai putin grava, cel putin asa mi se pare, fata de ceea ce doreste sa faca PSD prin impozitarea tuturor pensiilor. Referendumul desfasurat odata cu alegerile europarlamentare a fost unul consultativ. Presedintele n-are de ce sa-si dea demisia si nici nu a incalcat Constitutia. N-are nici macar ce sa-si asume, ca parca D-na. Dancila il soma pe Presedinte sa-si asume „esecul”. De ce asa? Deoarece Iohannis a spus de la bun inceput, dupa ce a initiat Referendumul si inainte de vot, ca el doreste sa stie cum gandesc romanii, ce parere au oamenii. Deci din start Referendumul initiat de Presedinte a fost facut cu intentia de a consulta populatia intr-o anumita privinta si NU pentru a modifica Constitutia. Presedintele are dreptul sa consulte populatia intr-o anumita privinta.

Dar PSD vine acum sa propuna ceva, impozitarea tuturor pensiilor, care incalca Constitutia. Facand astfel, chipurile, dreptate sociala.

Constitutia Romaniei este o constitutie democratica. Nerespectarea ei aduce, pe cale de consecinta, atingere democratiei si creeaza astfel efecte ce nu sunt benefice pentru tara, inclusiv in plan economic.

Din pacate, o stare de confuzie si de neintelegere a unor principii si valori a pus stapanire pe societate, cel putin in ultimii 15 ani. Rezultatul este ca s-a adus atingere democratiei, respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. S-a creat o derutare a oamenilor. Iar in plan economic s-a soldat cu intarzieri mari si masuri luate brusc si in salturi, in orice caz socuri bruste si foarte puternice care n-au avut darul de a ajuta prea mult economia.

Am spus ca n-am sa dezvolt acum prea mult subiectul dar ma intorc putin la ceea ce aratam mai sus: Constitutia spune ca „economia Romaniei este o economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta”. In schimb, la noi, s-au facut angajari masive la stat. Numarul functionarilor publici a sporit cu 500.000 de persoane, de la 900.000 cat lasase Guvernul Nastase in 2004 la 1.400.000 in 2009. Ulterior s-au mai facut disponibilizari, s-au taiat salarii, acuma, din cate inteleg de la Remus Borza, numarul e tot spre 1.400.000 de angajati. In asemenea conditii, sigur, ideea unor disponiblizari infioara pe toata lumea. Daca Guvernul ar purcede la asa ceva, sa faca disponibilizari masive, ar da munitie, cum se spune, Opozitiei pentru atacuri politice extrem de dure, cum se procedeaza la noi si nu numai, banuiesc. Dar in Romania, din cate stiu – sper sa nu gresesc la cifre – sunt vreo 5,3 milioane de pensionari si 4,3 milioane persoane in campul muncii. Din acestia 4,3 milioane, 1,4 milioane lucreaza la stat. Constitutia spune ca economia Romaniei este o economie de piata libera, NU o economie mixta. Intreb: in conditiile actuale, date, din Romania, se mai respecta Constitutia?

Sectorul privat se plange de lipsa fortei de munca, in schimb 1,4 milioane de oameni lucreaza la stat si inca pe salarii mari, chiar mai mari decat in sectorul privat, cu exceptia, poate, a unor multinationale. Unde productivitatea muncii este mult mai mare fata de firmele ce apartin capitalului romanesc. Aceasta problema dateaza de 15 ani, n-a fost rezolvata, si nu doar ca n-a fost rezolvata pana acum, dar s-a mai si angajat la stat iar numarul angajatilor la stat a ajuns din nou la 1,4 milioane de oameni.

S-a procedat asa pentru a se crea un important bazin electoral in sectorul de stat, dependent de Guvern, in schimb, la alegerile europarlamentare, cei de la stat au votat cu Opozitia, nu cu PSD sau ALDE. In schimb, s-a ajuns sa avem, la stat, o „nuca tare”, greu de spart fara convulsii si nemultumiri sociale chiar daca ar urma sa se procedeze asa, chiar daca s-ar impune cu stringenta lucrul asta.

Prin astfel de masuri s-a estompat, s-a diminuat dezvoltarea sectorului privat in Romania. S-a calcat in picioare meritocratia. S-a vazut de asemenea ca numarul romanilor care au ales sa plece in strainatate sa lucreze nu s-a diminuat, lucru destul de grav. Pentru ca, dupa integrarea in UE, noi nu am reusit sa stabilizam forta de munca in tara. Lucrul asta indica o slabire a dezvoltarii, la noi, a sectorului privat, productiv.

Se vorbeste cu ingrijorare si pe buna dreptate de cresterea deficitului contului curent, marirea deficitului balantei comerciale. La noi, aceasta paradigma economica dateaza de la Revolutie: importurile depasesc exporturile – motorul bunastarii generale. Cresterea acestor deficite si ramanerea in aceasta paradigma arata slabiciunea sectorului privat din Romania, lucru ce trebuie sa dea de gandit foarte serios. In schimb, s-au stimulat nu doar angajarile la stat, dar si maririle de salarii la stat, de salarii si pensii in administratia publica. Fara legatura cu productivitatea muncii, adica cu mult peste aceasta. Intreb: functionam intr-o paradigma constitutionala sau nu? Acest model este unul in conformitate cu Constitutia Romaniei?

Eu cred ca se poate raspunde destul de lesne la intrebarile de mai sus si anume ca nu prea se respecta Constitutia Romaniei. Iar aparitia unor tendinte extremiste in societate se datoreaza acestui lucru. Deoarece nerespectarea Constitutiei nu genereaza doar abuzuri si o functionare anormala a statului dar si deruta si confuzie in randul cetatenilor. Or, din acest sos interstitial, ca sa zic asa, nu poate iesi ceva bun.

As dori sa mai spun cate ceva despre ceea ce am expus mai sus referitor la taxe si impozite, pe de o parte, si cheltuielile pe care le face statul, pe de alta parte. Evident, in lumina Art. 135 din Constitutie.

Programul de Guvernare prezentat de PSD si pe care, dupa castigarea alegerilor din 2016, a incercat sa-l puna in practica s-a bazat de la bun inceput pe scaderea insemnata a taxelor si impozitelor, dar si pe cresterea insemnata a cheltuielilor. Socul acesta a fost unul puternic si brusc, dupa ani de zile in care inflatia a fost negativa si taxele erau mari, ajungandu-se chiar la excedent bugetar. Deficitul de cont curent urma sa fie finantat sanatos, spre exemplu din fonduri europene. Insa scaderea drastica a taxelor si cresterea cheltuielilor te duce, desigur, spre un deficit. Romania insa a aderat la Pactul Fiscal si a adoptat prin lege votata inclusiv, din cate stiu, si de catre PSD faptul ca deficitul bugetar nu poate depasi 3% din PIB. Chestiunea este ca riscul de a-l depasi, practicand o asemenea strategie, este destul de mare. Am vazut ca, spre exemplu, Florin Citu sustine ca deficitul ar fi mult mai mare, acuzandu-l pe Orlando Teodorovici, ministrul Finantelor, ca ar fi masluit executia bugetara. Dar modelul adoptat de la bun inceput te conducea spre un asemenea risc, nici n-ar trebui sa ne mire prea mult daca asa ar sta lucrurile.

Fenomenul nociv este ca noi trecem brusc de la cald la rece, de la o extrema la alta, de la excedent la deficit. Horatiu spunea: Aurea mediocritas – Aurita cale de mijloc. E atat de neintelept felul acesta de a proceda, asa cum facem noi, cu efecte din cele mai nocive. Noi ignoram total ce a spus Horatiu si rau facem.Trecerile acestea bruste, socurile acestea puternice si bruste fac mai mult rau decat bine, in niciun caz nu aduc progresul scontat. Dupa taieri de salarii si pensii, dupa ani cu inflatie negativa, dupa ani de austeritate bugetara treci brusc la ceva opus. Spre exemplu, la o marire fulgeratoare a salariilor, a pensiilor. Astfel de socuri produc dezechilibre care lasa urme, sechele sau efecte nedorite si greu de indreptat. Interesant este ca investitiile au fost sacrificate si atunci si acum. A contat mult mai mult mentinerea unui aparat bugetar stufos, chiar daca s-au sacrificat investitiile. Ar fi trebuit gasita calea de aur, cea de mijloc, in care trecerile sa se faca gradual, treptat, nu prin socuri bruste. De ce n-ar fi buna o astfel de idee?

„In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei

Care ar trebui sa fie consecinta acestui articol din Constitutia tarii?

Eu cred ca este destul de clar, de fapt e logic: toate documentele, actele institutiilor constitutionale ale tarii, inclusiv limba folosita in aceste institutii, denumirea localitatilor, raurilor, marii, tuturor formelor de relief trebuie sa fie in limba romana atunci cand e vorba de acte ale institutiilor mai sus amintite, de documente sau acte ale Statului Roman.

Daca ne luam dupa acest articol din Constitutie e clar ca n-ar trebui sa fie placute bilingve, trilingve, multilingve care sa denumeasca o localitate. De exemplu: localitatea Kolozsvar, sau localitatea Nagyvarad nu exista in Romania. Exista Cluj-Napoca, exista Oradea – aceste municipii sunt, intr-adevar, in Romania. Pentru ca atunci cand mergi cu masina si intri in, sa zicem, municipiul Cluj-Napoca, si vezi un semn indicator pe care scrie denumirea localitatii in care ai ajuns, denumirea respectivei localitati, in exemplul acesta Cluj-napoca, trebuie sa fie denumirea oficiala a localitatii si, pe cale de consecinta logica, trebuie sa fie scrisa in limba oficiala a tarii. Care e limba romana, potrivit textului constitutional.

E clar ca acest articol din Constitutie n-are nici o legatura si nici aplicabilitate in cazul urmatorului exemplu: intr-o familie din Romania mama, tata si cei doi copii au hotarat sa invete limba japoneza. Si atunci, la micul dejun, au stabilit sa vorbeasca in japoneza pentru a se familiariza mai bine cu aceasta limba pe care ei doresc s-o invete.

Dar intr-o Primarie sau intr-un Consiliu local? Daca citim Constitutia ele fac parte din Administratia publica locala. Limba oficiala e limba romana. Deci trebuie folosita limba romana. Pentru ca, de pilda, actele emise de aceste institutii constitutionale sunt acte oficiale. Si atunci ar fi total nepotrivit si nici logic n-ar fi sa nu fie scrise doar in limba romana.

Dar Art. 120, Al. 2 din Constitutie spune:

„In unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii apartinand unei minoritati nationale au o pondere semnificativa se asigura folosirea limbii minoritatii nationale respective in scris si oral in relatiile cu autoritatile administratiei publice locale si cu serviciile publice deconcentrate, in conditiile prevazute de legea organica.”

Eu nu sustin ca nu poti sa asiguri folosirea limbii minoritatii nationale respective prin translator. Dar daca limba oficiala e limba romana, aceasta trebuie sa primeze. Ganditi-va cat de aiurea este ca intr-un act oficial al Primariei Cluj-Napoca referitor la raul Somes, denumirea raului sa fie scrisa in maghiara, adica Szamos. Sau daca un investitor roman merge in Romania intr-o localitate in care avem o majoritate maghiara sa trebuiasca sa se adreseze in maghiara la primaria respectiva si nu in limba oficiala a tarii care, potrivit Constitutie, este limba romana.

De pilda sunt un investitor roman, hai sa luam exemplul asta, si vreau sa fac o investitie legala in Miercurea Ciuc. In acest municipiu resedinta de judet sunt 78,54% maghiari. Sa inteleg ca eu trebuie, la Primarie, sa ma adresez in limba maghiara sau ca documentele oficiale ale Primariei – stiu si eu, sa zicem autorizatia de constructie – trebuie sa fie scrise in limba maghiara si nu in limba oficiala a tarii, care conform Constitutiei, e limba romana? E clar ca limba romana, ca limba oficiala, conform Constitutiei, trebuie sa primeze. A emite o autorizatie de constructie intr-un text bilingv (in romana si in maghiara) e neconstitutional, potrivit Constitutiei noastre. Pentru ca Primaria respectiva nu poate emite un act oficial si intr-o alta limba decat limba oficiala a tarii, care e limba romana. Constitutia nu prevede mai multe limbi oficiale in Romania.

Sau sa luam cazul unui contract intre doua firme private, una din Bucuresti si una din Miercurea Ciuc. Sa inteleg ca acel contract, care e un act oficial, conform unei legislatii constitutionale, sa trebuiasca scris in doua exemplare, unul in romana si altul in maghiara? El trebuie redactat in limba oficiala a tarii. Altminteri de ce sa nu-l scrii doar in maghiara, oficial vorbind, si nu in limba oficiala a tarii? N-ar fi aiurea? Eu cred ca da. Ca se pot face traduceri autorizate, legalizate, desigur! Se pot face orice fel de traduceri. Poate sa fie tradus si in tailandeza. Dar forma care primeaza este cea in limba oficiala a tari: limba romana.

Eu nu ma refer aici la faptul, spre exemplu, ca o fata etinca maghiara se indragosteste de un baiat roman si il imboldeste pe acesta sa invete limba maghiara. Si atunci cei doi incep sa-si scrie scrisori de amor in limba maghiara. Astfel de epistolii nu sunt acte sau documente ale unor institutii ale Statului Roman. Insa pe plicul in care e trimisa depesa trebuie sa scrie adresa in limba romana, limba oficiala a tarii. Ca doar n-o sa scrie pe plic ca vrea sa trimita depesa la Csíkszereda, localitate care nu exista in Romania, ci va scrie denumirea oficiala a localitatii: Miercurea Ciuc.

Textul constitutional de la Art. 13 e clar. Asa cum e clar si cel de la Art 14: „Capitala Romaniei este municipiul Bucuresti”. Ce ar fi sa spunem ca mai sunt si alte capitale ale Romaniei, nu doar Bucurestiul. Dar nu e clar ce scrie? Asa si la Art. 13 – nu e clar ce spune? E cat se poate de clar.

De asemenea e cat se poate de limpede ca ceea ce prevede Art. 6 din Constitutie – Dreptul la identitate, nu poate sa intre in contradictie cu ce prevede Art. 13, ca limba oficiala e limba romana. Asa cum nu poti sa-ti exprimi identitatea etnica, culturala, lingvistica si religioasa in contradictie cu Art. 1 din Constitutie, care prevede, de pilda, la Al. 1:

„Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.”

Constitutia nu interzice unei persoane apartinand unei minoritati nationale, de pilda cea maghiara, sa spuna Kolozsvar in loc de Cluj-Napoca. Dar denumirea oficiala a municipiului trebuie scrisa in limba oficiala a tarii. Constitutia nu interzice unei minoritati nationale sa vorbeasca in limba respectivei minoritati nationale, dar actele oficiale ale Administratiei Publice Locale, precum si limba in astfel de institutii, trebuie sa fie limba oficiala pentru ca vorbim de acte oficiale emise iar limba oficiala a tarii prevaleaza, altminteri n-ar mai fi oficiala. Limba oficiala este preeminenta altor limbi vorbite pe teritoriul tarii. Pentru ca e stabilita prin Constitutie si e proprie actelor guvernamentale, documentelor administratiei de stat. Limba oficiala are aceasta autoritate.

E ca si cum ai spune: Monitorul Oficial. De ce nu doar Monitorul, de ce i se adauga si Oficial? Pentru ca e ziarul oficial al Guvernului si actele care apar acolo, odata aparute, intra oficial in vigoare. Niciun alt Monitor n-are o astfel de autoritate. Insa nu e interzis in Romania sa-ti faci tu Monitorul tau, daca doresti. Numai ca el nu e oficial!

Bineinteles ca, in Romania, exista nume de strazi apartinand unor personalitati straine, date in onoarea acestor personalitati. Sunt nume oficiale de strazi. Spre exemplu, in Bucuresti exista strada Petöfi Sándor. Doar n-o sa-i spun acum Petöfi Sandu… Asa cum avem si Piata Charles de Gaulle. Doar n-o sa-i spun Piata Carol de Gol… 😆 Insa nu doar limba romana poate asimila sau imprumuta nu doar nume de persoane straine ci si cuvinte straine. Altminteri n-am mai avea neologisme. De pilda, eu nu cred ca internet e un cuvant romanesc. In limba engleza nici nu se pronunta ca in limba romana. Dar el este asimilat dintr-o limba straina in limba romana si din aceasta cauza trebuie socotit ca facand parte din limba romana. Daca intr-un act oficial apare cuvantul internet, trebuie sa conchidem ca e in limba romana, desi cuvantul nu doar ca are o alta origine decat cea romaneasca, dar e cu totul strain. Exact acelasi lucru si cu strada Petöfi Sándor – este denumirea in limba romana a strazii, chiar daca numele respectiv, personalitatea care a purtat acest nume, e una straina. Se foloseste in limba romana cuvantul network, care e cu totul strain. Dar spunem, de exemplu, networkului (la genitiv-dativ, singular, articulat) – de unde se vede ca acest cuvant a fost asimilat in limba romana. Asa nici cuvantul meci nu e romanesc, ci asimilat in limba romana. Dar au fost vremuri, din cate stiu, cand se scria match si, de exemplu, la nominativ-acuzativ, plural se scria matchurile, ba chiar match-urile.

Deci sa nu incurcam borcanele, cum se spune. Cand spunem ca limba romana e limba oficiala, intelegem prin limba romana si ceea ce asimileaza sau imprumuta limba, neologismele, nume de persoane straine sau chiar nume de produse straine, cum ar fi, de pilda, caterpilar. In engleza, de unde provine, din cate inteleg, cuvantul, n-ai sa spui la plural caterpilare, cum spui in limba romana. Totusi, cuvantul caterpilar (in engleza nici nu se scrie asa), desi nu e deloc romanesc, trebuie socotit ca apartinand limbii romane, scris ca in limba romana – caterpilar, nu ca in engleza: caterpillar.

Mie mi se pare ca trebuie sa facem o deosebire intre denumirea unei localitati in limba romana si denumirea aceleiasi localitati intr-o alta limba, spre exemplu in limba unei minoritati nationale si care nu e asimilata in limba romana sau imprumutata in limba romana din limba straina respectiva. Pentru simplul motiv ca, spre exemplu, limba romana nu a imprumutat cuvantul unguresc szerda pentru miercuri. Asa cum nu folosim nici englezescul Wednesday pentru cuvantul miercuri. Citesc faptul ca pana in perioada interbelica se folosea pentru Miercurea Ciuc denumirea de Sereda Cicului, sereda insemnand, deci, romanizat, miercurea. Insa limba romana nu a asimilat cuvantul unguresc szerda pentru a desemna miercuri. Noi spunem, ca sa dau un alt exemplu, Londra pentru ca asa a asimilat limba romana cuvantul care desemneaza capitala Marii Britanii, London. Sereda insa nu inseamna nimic in limba romana, desi il intalnim in vechile dictionare (1929), dar iata cu ce semnificatii – v. szereda. Limba romana a asimilat, de pilda, cuvantul Paris – capitala Frantei, dar nu pronuntam precum francezii (Pari) ci pronuntam si „s” de la sfarsit: Paris. Nu acelasi lucru se poate spune cu Sereda Cicului sau cu Kolozsvar. Aceste denumiri nu sunt in limba romana, limba oficiala a tarii. In schimb, spunem Colegiul Naţional „Márton Áron”, scris corect in limba romana exact asa, cu accentele respective la numele de persoana ca in limba maghiara pentru ca in limba maghiara, fara accentele respective, din cate stiu, avem o alta pronuntie a numelui. Adica pocim numele daca nu scriem asa, mai pe romaneste spus.

Mai trebuie spus ca articolul din Constitutie mentionat in titlul postarii nu interzice publicatii in limbile minoritatilor nationale. Spre exemplu, un om de stiinta apartinand minoritatii nationale maghiare poate scrie si publica in Romania o lucrare stiintifica in limba maghiara. Dar lucrul acesta nu tine de insitutiile constitutionale ale Statului Roman. O astfel de lucrare nu e, de pilda, o hotarare a Consiliului local din Sfantu Gheorghe (jud. Covasna), care trebuie redactata in limba oficiala, limba romana, pentru ca e un act oficial al unei institutii constitutionale a Statului Roman. Astfel de publicatii au existat si pe vremea comunismului, dar ele nu erau acte oficiale ale Statului nici nu schimbau numele oficial al unei localitati. Spre exemplu, citesc aici despre istoricul maghiar József Pataki, o lucrare publicata, din cate inteleg, in limba maghiara: Kolozsvári emlékírók 1603-1720. [Memorialişti clujeni 1603-1720], Cluj, 1981; Bucureşti,1990. Si ce? Asta schimba denumirea oficiala a municipiului Cluj-Napoca? Evident ca nu. Dar asta nu inseamna ca limba romana a asimilat din limba maghiara cuvantul emlék sau, poate mai bine zis, emlékirat. Exact asa, in acelasi fel, limba romana nu a asimilat o denumire de localitate Sepsiszentgyörgy, ci spunem Sfantu Gheorghe, in limba romana, limba oficiala – din aceasta cauza asa si trebuie scris: Sfantu Gheorghe. E foarte interesant ca, de exemplu, numele Orban este asimilat in limba romana – spre exemplu Ludovic Orban. Dar si pe premierul maghiar il cheama Orban – Viktor Orban, in ambele cazuri nume de familie, daca nu gresesc. Chiar si Victor (scris fara ‘k”) e un nume romanesc. Insa Sepsiszentgyörgy nu e asimilat in limba romana si nici imprumutat.

Sa discutam si despre alte aspecte ce tin de Constitutie…

Daca ar fi sa ne luam dupa aceasta Constitutie n-ar trebui sa avem DELOC pensii speciale.

In Romania, dreptul la pensie e prevazut la Art.47, Al.2 unde se specifica printre altele: „Cetatenii au dreptul la pensie […]”. Dar Art.16 consemneaza egalitatea in drepturi, desi nu explica, cel putin dupa parerea mea, prea bine conceptul de „egalitate in drepturi”.

Egalitate in drepturi inseamna ca toti cetatenii, in cazul de fata romani, au TOTI aceleasi drepturi si libertati. Cu alte cuvinte NU exista drepturi speciale de care sa se bucure doar o parte dintre cetateni si restul nu. Sau daca, totusi, vrem sa denumim unele drepturi drept „speciale” atunci TOTI cetatenii trebuie sa se bucure de acestea.

In Romania cetateanul ajuns la retragere din activitate primeste pensie pe baza principiului legal al contributivitatii. Art. 16, Al.1 spune printre altele: „Cetatenii sunt egali in fata legii […]”. Si atunci cum alti cetateni se pomenesc cu pensii speciale, adica pensii care nu tin cont de principiul legal al contributivitatii?

Este o incalcare flagranta a Constitutiei Romaniei!! Si evident ca e si nedemocratic.

Recompensarea (datorita unor merite) statul o poate face prin salarii, indemnizatii – acestea nu sunt drepturi constitutionale: aratati-mi unde scrie ca „cetatenii au dreptul la salariu”… Constitutia interzice doar munca fortata (Art.42). Si asta și pentru ca, spre exemplu, nu poti sa dai salarii in conditiile unei disponibilizari sau in conditiile disponibilizarilor colective. Masurile de protectie sociala (ajutor de somaj in acest caz sau ajutor social) au un caracter temporar.

Deci recompensarea trebuie facuta prin salarii, indemnizatii si NU prin pensii speciale care sunt neconstitutionale si care creeaza o clasa privilegiata de cetateni.

La fel si cu lucratorii in IT care sunt scutiti de plata unor impozite: e neconstitutional. Cream astfel clase socio-profesionale privilegiate. In acest caz se incalca flagrant Art. 16 din Constitutie. Unii sunt mai smecheri decat altii. Altminteri de ce sa nu fie scutit de plata unor impozite si un inginer constructor sau un chimist, sau un cecetator stiintific etc? Taxe mai mici sau, ca sa ma exprim mai general, un nivel anumit al taxelor si impozitelor, dar aplicabile pentru toti – asta e altceva pentru ca exprima egalitatea in drepturi, in fata legii a cetatenilor.

O alta traznaie pe care am auzit-o ar fi un proiect de lege al PSD care obliga sun imperiul sanctiunii penale copiii sa aiba grija de parinti acordandu-le 1/5 din venit, din cate am inteles. Vezi aici si aici.

Asa ceva incalca cu totul Constitutia deoarece Constitutia noastra NU are astfel de prevederi. Lasand la o parte caracterul aleatoriu din punct de vedere economic al acestei legi – lucru ce o si face neaplicabila – Constitutia noastra nu prevede nicaieri ca Statul ar trebui sa stipuleze printr-o lege, dintr-un anumit motiv (moral, economic, social etc), cum trebuie sa dispuna cetateanul de veniturile sale sau sa stabileasca norme morale, comportamentale absolut obligatorii pentru cetateni. Cu alte cuvinte, Statul n-are nicio cadere sa stabileasca un nou Cod al Eticii si Echitatii Socialiste, asta ca sa ma fac mai clar inteles, si sa sanctioneze cetateanul daca nu-l respecta.

Iata si extrase din expunerea de motive (dupa HotNews):

”

• • Unitatea dintre drepturile şi obligaţiile reciproce, intre repartizarea avantajelor şi poverilor economice, sociale, culturale şi morale constituie fundamentul solidarităţii intre generaţii.
  • Marea migraţie a forţei de muncă tinere din România, spre state din vestul Europei, îndeosebi după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, are un impact economic, social şi uman incalculabil, efectele negative încep deja să se manifeste, cu deosebire asupra persoanelor vârstnice, aflate la capăt de drum, fără putere şi, în cele mai multe cazuri bolnave şi lipsite de sprijinul şi afecţiunea copiilor sau a nepoţilor.
  • Sunt tot mai numeroase cazurile de bătrâni abandonaţi în România, care nu invocă neapărat lipsa mijloacelor materiale pentru subzistenţă, dar care nu au mai fost vizitaţi de copii sau de nepoţi de ani de zile.
  • Este vorba de un nou tip de abandon de care suferă persoanele vârstnice, abandonul emoţional, temă pe care ar trebui să o abordăm nu numai din punct de vedere sociologic, ci şi din punct de vedere legislativ.
  • Aplicarea de rele tratamente copilului minor sau abandonul acestuia de către părinţi, se pedepseşte cu închisoarea, conform Codului Penal, mergând până la decăderea din drepturile părinteşti. Oare, a avea grija unui bătrân cu pensie şi cu diverse proprietăţi, este mai grea decât creşterea şi educarea unui copil până la vârsta de 26 de ani, fără venituri şi fără proprietăţi, sau e vorba de o discriminare? Atunci de ce să privim diferit cele două perioade din viaţa unui om?”

Nimeni nu poate sa-ti interzica sa mergi in strainatate si sa te stabilesti acolo. Si apoi multi merg sa lucreze in strainatate tocmai pentru ca sa-si poata intretine familia ramasa in tara. Cazurile mentionate, precum si migratia, nu sunt din vina cetatenilor. Ci a Statului care nu a respectat Art. 47 – Nivelul de trai ani si ani de-a randul si nu-l respecta in continuare. Vina este a Statului si a politicienilor si cu mult, mult mai putin – as spune chiar infima daca ma refer la ansamblul intregii societati – a cetatenilor. Astfel de cazuri se petrec peste tot in lume: si batrani abandonati, si copii abandonati, si multe altele. Ceea ce, in schimb, au alte tari si noi nu prea avem, desi platim taxe si impozite pentru asa ceva, e o protectie sociala bine pusa la punct. Statul roman nu a luat nici masuri de dezvoltare economica, nici de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent. Statul si politicienii nostri, multi dintre ei, au excelat la capitolul coruptie si imbogatiri dubioase ale unora, si nu-s putini.

Dar interesant este ca in Romania – si probabil ca asta ar fi si una din cauzele aparitiei dictaturilor pe aici – nu se doreste aplicarea Constitutiei, dar se vorbeste, din cand in cand, de revizuirea ei. Exemple care sustin teza asta, le-am dat mai sus. Politicienii nostri, cei ajunsi prin Parlament – prin vot popular corect, nu contest – ori n-au cultura politica necesara pentru a respecta o Constitutie democratica, ori au reaua vointa necesara tot pentru a nu o respecta. Periculos este ca si daca o vor revizui, nici forma revizuita nu va fi respectata, relativizand astfel drepturile si libertatile cetatenilor, creand hazard moral in societate, haos si, pe cale de consecinta, prejudinciind societatea in ansamblul ei si slabind tara.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre coruptia din Romania. Si din Europa de Est…

Rezultatele alegerilor europarlamentare desfasurate in Romania sunt, intr-adevar, surprinzatoare. Romanii, multi dintre ei, au creditat politic, peste asteptari, un partid nou: USR.

Stau si ma intreb urmatorul lucru: nu cumva s-au grabit? Ma intreb, pentru ca a acorda atat de usor increderea totala unei formatiuni politice nou infiintate, despre care nu stim prea mare lucru – nici macar orientarea ideologica a acesteia nu e foarte clara, mi se pare un lucru nu foarte intelept.

Eu stiam ca increderea se castiga greu si se pierde usor.

Iata ca pentru multi romani e exact invers: increderea se castiga usor si se pierde greu. E doar o ipoteza, desigur, dar sare in evidenta un astfel de aspect.

Dar admit si faptul ca m-as putea insela. Poate ca – cine stie? – la romani, la cei de azi, increderea se castiga usor si se pierde tot atat de usor, poate – cine stie? – si mai usor…

USR si-a facut un stindard de glorie din lupta impotriva coruptiei. Eu nu spun ca cel putin unele lucruri pe care ei le sustin nu ar fi corecte, la bunul simt comun oricarui cetatean de bine din tara asta. Problema e alta: cum se gandesc ei sa managerieze lucrurile?

Daca aruncam o privire asupra indexului privind perceptia coruptiei – si cei curiosi ar putea s-o faca – vom observa urmatorul aspect. Perceptia asupra coruptiei este slaba in tarile dezvoltate, tari cu un PIB/loc. de cel putin trei ori mai mare decat cel al Romaniei. Ca aceste tari dezvoltate se confrunta cu terorism, migratie ilegala, vestele galbene, ridicarea extremei drepte, asta e o alta problema care confirma faptul ca daca o tara e mult mai putin corupta – sub aspectul perceptiei, desigur – nu inseamna ca cetatenii ei traiesc ca-n rai si nu mai pot de atata fericire.

In spatiul public romanesc s-a vorbit aproape in exclusivitate despre coruptia interna, din interiorul granitelor tarii. Nimic despre cea din exterior, din intreaga Europa de Est. Iar lucrul acesta a creat o imagine extrem de negativa tarii noastre: cea mai corupta tara din intreaga sfera euroatlantica, mai corupta chiar decat Bulgaria. Comisia Europeana, daca nu ma insel, a apreciat ca MCV-ul ar trebui retras in cazul Bulgariei si mentinut in cazul Romaniei.

M-am gandit ca ar fi interesant sa facem o comparatie intre Romania si SUA din doua puncte de vedere: marimea PIB/loc. si marimea statului, sub raportul numarului de angajati.

Daca cineva mi-ar spune ca perceptia asupra coruptiei e foarte redusa in SUA, l-as crede si iata de ce:

– PIB/loc. al SUA este de 5 ori mai mare decat cel al Romaniei;

– Cand in SUA a fost inchis guvernul au suferit 800.000 de angajati la o tara de 327.167.434 locuitori. Deci in SUA avem 800.000 de angajati la stat, cum se spune la noi. In Romania avem in jur de 1.200.000 de angajati la o tara de doar 19.518.117 locuitori. Din punctul de vedere al numarului de locuitori, putem aprecia ca Romania este de dimensiunea unui stat din cadrul Statelor Unite. Un simplu calcul ne arata ca statul in Romania, tara de 19. 518.117 locuitori este de 25 de ori mai mare decat cel din SUA, tara de 327.167.434 locuitori.

Romania ramane, in continuare, a doua cea mai saraca tara din Europa. Poate ca cineva ar spune ca e vorba de proasta guvernare a celor aflati la putere din 1990 incoace. Raspund: depinde cum privim lucrurile!

Daca le privim din perspectiva faptului ca Romania a ajuns membra cu drepturi depline a Uniunii Europene si a NATO, lucrurile se schimba: guvernele care s-au succedat la Putere, la noi, si-au facut treaba. Altfel n-am fi ajuns membri ai UE si NATO. A fost o opera ampla de a crea o tara libera, de a-i da o Constitutie democratica, de a realiza in tara noastra o economie de piata functionala, lucruri fara de care n-am fi ajuns unde am ajuns.

Retetele folosite de guvernele postdecembriste n-au fost neaparat romanesti. Noi a trebuit sa indeplinim cerintele impuse de UE si NATO pentru ca sa devenim membri ai acestor organizatii prestigioase. Noi am incheiat capitole de negociere cu Uniunea Europeana, pentru a putea fi admisi in UE.

Iar daca cineva ar pune problema: dar nu se poate ca lucrurile sa mearga mai repede inclusiv in privinta Justitiei, a reformelor pentru combaterea coruptiei?, i-as raspunde ca nu, daca ne bazam pe experienta postdecembrista. Noi si acum, la aproape treizeci de ani de la prabusirea comunismului, suntem tot a doua cea mai saraca tara din Europa si cu o migratie comparabila cu cea din Siria, tara macinata de un sangeros si lung razboi civil.

Faptul ca mai toate televiziunile de stiri, toti pitifelnicii din presa, ca sa ma exprim ca maestrul Cristoiu, au tocat zi si noapte chestiunea arzatoare, nu-i asa, a Justitiei, a Coruptiei, a reformei morale a clasei politice au creat in Romania impresia ca tara este victima unui flagel – coruptia – care a luat proportii ingrozitoare, transformand Romania in tara cea mai corupta de pe glob. Aceasta exagerare a marit artificial perceptia cetateneasca si anume ca Romania e foarte corupta in scopul obtinerii de avantaje politice din partea unora. Presa creand o astfel de atitudine a parut, ca sa zic asa, ca venind neaparat din partea cetatenilor, ca si cum presa ar fi portavocea cetatenilor tarii. In felul acesta unii au inceput sa caute avantaje politice pe acest subiect. In detrimentul altora, desigur. Bun, lucurile astea sunt banale si usor de inteles.

Chestiunea coruptiei, a dezvoltarii tarii e mult mai complexa si mai dificil de inteles.

Tarile Europei de Est raman in continuare, cu cateva exceptii notabile, mult mai sarace decat suratele lor din Vest. Chiar si acele exceptii, multe dintre ele, tari mai mici dar care au beneficiat de o masiva infuzie de capital vestic. Chiar Ungaria si Polonia – exemple date in spatiul public drept, ca sa zic asa, reviriment – nu sunt cu mult mai sus decat Romania.

Vorbim de casele unor lideri precum Adrian Nastase, Liviu Dragnea, cu condamnari penale. Dar acum avem situatia ca madam Dancila si madam Dan stau pe aceeasi scara din blocul facut pe vremea comunismului in Videle. Ma gandeam la chestiunea asta… Ma gandeam ce case au Joe Biden – membru marcant al Partidului Democrat din SUA, sau Donald Trump, ca sa dau un exemplu si de la republicani. Noi cum ne-am putea apropia de aceasta lume politica ai caror lideri nu locuiesc in blocuri destinate proletariatului, facute pe vremea comunismului? Nu am vrut oare sa copiem modelul de acolo? Iar cei care sunt bogati in Romania stau si ma intreb cum de au acumulat o asemenea mare bogatie intr-o tara provenita din egalitarismul comunist? Si atunci ce facem? Ne intoarcem, oare iarasi, inapoi la comunism pentru a instaura dreptatea clamata de unele organizatii civice? Ne intoarcem iarasi la „dictatura de dezvoltare” de pe vremea lui Ceausescu?

Dar de ce nu si-au facut case, averi prin munca cinstita? Pentru ca nu s-a putut! Nimeni nu vrea sa recunoasca – si de aici se vede lipsa de onestitate intelectuala din societatea noastra – ca, de fapt, nu s-a putut pentru ca Romania, ca si alte tari din Europa de Est, fosta comunista, nu provenea dintr-o lume libera ci din lagarul comunist condus de URSS. In Romania nu a existat respectarea proprietatii private, libertate economica pentru ca sa fie posibil asa ceva. Inclusiv pe vremea comunismului se inchideau ochii cand cineva isi facea o casa mai acatarii, ca sa nu fie deranjati cetatenii. Chiar Ceausescu – am auzit asta – admitea intr-o oarecare masura, chiar daca nu se inscria in linia ideologica a Partidului, astfel de lucruri ca expresie a „cresterii nivelului de trai al populatiei”!! Pentru ca Romania era si atunci o tara europeana, nu euroasiatica, si nici lui nu i-ar fi placut sa se faca si aici ceea ce s-a facut in anii ’30 in URSS!! De aceea ideea era ca oamenii sa-si cumpere masini, sa-si construiasca, iata, case frumoase, ca „expresie a politicii intelepte a Partidului si Statului nostru”. Credeti ca nu stia Securitatea de matrapazlacurile de rigoare? Evident ca stia, dar nu actiona!

Ceausescu, din pacate, a respins existenta unui sector economic privat in Romania din motive ideologice. Oamenii ar fi muncit cinstit si ar fi avut si mari realizari. Tineretul ar trebui sa stie ca in Romania nu au existat, pe vremea aceea, ca sa dau niste exemple simple, magazine private, restaurante private. Tot, tot era de stat. Asta a fost Romania anului 1990, dupa Revolutie, lasata de Ceausescu. Independenta si libertatea de gandire expusa public erau foarte limitate, pentru ca acestea trebuiau sa fie in conformitate cu linia, directivele si indicatiile Partidului si ale Secretarului sau General.

Lumea postdecembrista nu provine din una in care erau, de pilda, patroni, intreprideri libere si private. Cuvantul „intreprindere” era utilizat si atunci pe scara larga, doar sensul sau era denaturat brutal. Intreprindere vine, desigur, de la „a intreprinde”, or toate, absolut toate unitatile economice – cu exceptia unora marunte, sa zicem ceasornicarii (acolo unde se repara ceasurile) – erau ale statului. Individul nu trebuia sa intreprinda nimic. Din aceasta cauza si spun ca nu s-a putut.

Nu ma deranjeaza principiile corecte ale USR-ului, cat ascunderea adevarului fata de niste tineri care n-au trait comunismul si care, din aceasta cauza, nu pot sa-si explice corect unele lucruri, unele fenomene.

Multora dintre ei poate ca li se pare normal aceste arestari politice si poate ca multora li se par drepte astfel de lucruri. Sigur, e vorba de o alta generatie despre care nu se poate spune ca o duce bine in Romania. Multi dintre ei vor „o tara ca afara”, intelegand prin asta o tara ca in lumea vestica, libera. Multi au emigrat, iar PSD-ul a esuat grav in a-i intelege. Insa una e sa te duci intr-o tara dezvoltata, care nu a cunoscut comunismul, in care sistemul e rodat si bine pus la punct si sa te integrezi acolo, sa castigi acolo mai bine si cu totul altceva este sa schimbi in bine realitatea romaneasca care e asa cum e.

Tarile Europei de Est trebuie inca intelese ca tari provenite din comunism. Nu vorbesc aici doar de mentalitati, de schimbarea lor. Intotdeauna s-a pus, in spatiul public, accentul pe mentalitati, iar mai putin pe realitati.

Dragii mei, postcomunismul nu este o mentalitate. Ci o realitate ontologica, daca se poate spune asa.

Ontologicamente vorbind, postcomunismul in Europa de Est ne ofera privelistea unei asemanari surprizatoare a tarilor postcomuniste intre ele. Trebuie inteles, de pilda, ca mentalitatea nu poate tine loc de resurse financiare, pe care ori le ai, ori nu le ai. O societate provenita din comunism si care traieste pentru prima oara libertatea este formata din oameni care nu duspun de astfel de resurse. Viata din Europa de Est, chiar si acum la aproape 30 de ani de la prabusirea comunismului, e asemanatoare tuturor tarilor care au cunoscut comunismul. Chiar si locurile sunt asemanatoare. Veti vedea aceleasi blocuri, ca sa dau un exemplu, din prefabricate, acelasi stil arhitectonic atat in Polonia, cat si in Ungaria, ca si in Romania. Comunismul a distrus societatea antebelica si pe urma a nivelat totul. Polonia, de pilda, de dinainte de Razboi era o alta Polonie fata de cea postbelica. La fel se poate spune si despre Romania, desigur.

Popularea scenei politice romanesti cu oameni noi

Toata lumea vorbeste despre „omul nou”. Daca nu ma insel, este din Biblie expresia sau ideea. Sa ma ierte Dumnezeu daca gresescl! Insa Sf. Pavel n-a zis ca omul poate fi nou sau innoit ci: „Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Efeseni 4,24).

In vremurile din urma s-a vorbit foarte intens in Romania despre asa-zisa reformare morala a clasei politice, de parca cei care spuneau astfel de vorbe mari erau cel putin Sfintii Apostoli, daca nu chiar Iisus Hristos. Eu vreau sa remarc prin cele zise mai sus neobrazarea crasa de care dadeau dovada acesti oameni pentru ca a „reforma” moral pe un altul implica faptul ca tu, cel care vorbesti asa, sa te situezi pe un palier mai inalt, sa ai un nivel moral mai inalt. Sf. Apostol Pavel n-a spus doar ca „Toti oamenii, fara osebire, sunt pacatosi” ci a adaugat: „dintre care eu sunt cel dintai”.

Cu alte cuvinte, daca ai indrazneala sa-i faci pe altii pacatosi, pe toti, e drept sa recunosti ca TU esti cel dintai dintre ei. Nu mai la urma…

In zilele noastre, moderne, unii se considera mai reformati moral decat altii. Mocirla aceasta morala o traim, de fapt, cu totii. Ca niste porci. Dintre care, ca sa iau exemplul Marelui Pavel, eu sunt cel dintai.

De ce ar fi trebuit sa se „reformeze” moral, desigur, clasa politica? Ca sa fie adusi in fata oameni noi. Asa a urmat tot complexul de arestari politice, pentru ca oamenii noi sa poata avansa. Insa Sf. Pavel a dat un indemn, nu a utilizat masuri de forta:

„22.	Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare,
23.	Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre”

(Efeseni 22-23)

In Romania se intampla urmatorul fenomen: sunt arestati cei vechi, vin oameni noi, cu ifose de apostoli, dar despre care nu prea stim mare lucru. Ca lucrul asta – sa vina oameni noi – a fost cerut de SUA, Departamentul de Stat, asta e lesne de banuit. Si au cerut de mai demult lucrul asta. Insa e cu totul neconvingator ca astfel de oameni vor reprezenta asa-zisa „Reforma” si vor innoi in bine si spre bine societatea. Dati-mi voie sa fiu eu Toma „necredinciosul”.

Ma uitam si la Presedintele Iohannis cum vorbea, convins, desigur, ca a gasit panaceul de care are nevoie societatea in drumul ei spre fericire. Nu s-a ajuns decat la impartirea societatii in „baieti buni” (intelegand si fetele, desi le trecem sub tacere) si „baieti rai” (evident, si fetele). „Baietii rai” sunt pesedistii iar „baietii buni” sunt non-pesedistii.

Adica „cele doua Romanii”, vorba lui Adrian Nastase!!

Fara indoiala ca in tara noastra exista si o „axa a raului”. Aceasta este formata din Alianta PSD-ALDE.

De aceea Presedintele Iohannis, intr-un discurs care s-a vrut fulminant, arata ca „baietii rai” trebuie indepartati de la  guvernare ca sa vina „baietii buni” s-o preia, intr-o exprimare metaforica plina de lucirea loviturii de stat!

Dati-mi voie sa-i privesc cu circumspectie pe acesti oameni „noi” si sa amintesc un lucru pe care multi il uita: „vinul cel vechi” nu doar ca a scos societatea din comunism, dar a reusit sa realizeze integrarea noastra in UE si NATO. A avut curajul sa se inhame la o reforma care a dat oamenilor libertate, dupa decenii de totalitarism. Nu au putut sa faca totul, e adevarat. Insa odata cu venirea altor oameni nu am vazut prea multe realizari. Ne-am angajat intr-o nesfarsita lupta anticoruptie fara sa vedem o avansare, inaintare, progres, dezvoltare concreta a societatii ci doar, mai degraba, instabilitate politica. Care nu stiu cat bine face, pana la urma… Mai degraba, nu prea face bine. Comisia Europeana apreciaza chiar ca ar fi vorba de o involutie. Chiar Presedintele nostru vorbea de o „vrie retro”.

In Franta – o tara unde indexul coruptiei e… – Le Rassemblement National al Marinei Le Pen a depasit la aceste alegeri partidul lui Macron. Societatea „avanseaza”. „Concret”, desigur. Dar spre ce se indreapta?

Putem fi multumiti?

Apropo de referendumul pentru familie…

Lasand la o parte stupiditatea intrebarii – „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?” – v. aici – este intr-adevar de neinteles de ce, tocmai acum, s-a agitat aceasta problema ca sa se ajunga la un refrendum, sustinut politic de catre PSD-ALDE, desi legea la care face referire intrebarea a fost votata si de PNL, daca am inteles bine.

PNL n-ar fi trebuit sa voteze aceasta lege.

Cred asa pentru ca nu-i vad utilitatea. Eu chiar nu inteleg si-mi pun intrebarea: de ce trebuie sa aiba loc acest referendum in conditiile in care – din cate am inteles din presa – chestiunea e reglementata chiar in acest fel de catre Codul Civil, de Codul Familiei? Iar in aceste conditii, cand exista o legislatie in vigoare in acest sens, care nu a fost contestata ca fiind neconstituionala si nici nu am luat la cunostiinta sau nu a fost informata populatia de catre factorii politici decidenti despre o decizie a Curtii Constitutionale in acest sens, stau si ma intreb din nou: de ce trebuie sa cheltuiasca Romania pe asa ceva 163,712 milioane de lei – v. aici?

Sa rezumam cele trei intrebari:

1. De ce s-a agitat aceasta problema tocmai acum, Constitutia fiind data in 1991?
2. De ce trebuie facut un astfel de referendum cand legislatia romaneasca reglementeaza casatoria ca fiind intre un barbat si o femeie?
3. De ce, in aceste conditii, cand exista o legislatie in vigoare in acest sens, care nu a fost contestata ca fiind neconstitutionala si nici nu s-a auzit de vreo decizie a Curtii Constitutionale in acest sens, Romania trebuie sa cheltuiasca 163,712 milioane de lei, ca atat costa distractia cu pricina?

La aceste trei intrebari nici factorii nostri politici de decizie nu au dat vreun raspuns.

In legatura cu initiativa cetateneasca – pentru ca deseori e invocat aspectul acesta – putem intra in mari complicatii. Iata ce spune un europarlamentar, Dl. Cristian Preda:

Ziare.com

Familia (politica) traditionala

„Partidele de la putere si – cu exceptia USR – cele din opozitie au votat cot la cot organizarea unui referendum care ar urma sa constitutionalizeze „familia traditionala”.

Citeste toate textele scrise de Cristian Preda pentru Ziare.com

E reinviata astfel ideea ca statul nu este neutru, ci isi asuma o opinie religioasa: intr-adevar, respectiva initiativa de schimbare a Constitutiei nu a pornit de la cetateni – cum mai spun unii – ci de la Biserici.

Semnaturile le-au strans preotii, nu vecinii de palier. Dupa ce au finantat masiv zidurile lacaselor de cult, elitele politice croiesc acum edificiul statului dupa cum vrea clerul.

Corpul electoral e convocat sa valideze simbioza teologico-politica, nu definitia familiei, care se gaseste deja in codul civil.

Una dintre problemele acestei noi articulari e aceea ca asa-numita clasa politica dispretuieste profund societatea. E, de altfel, semnificativ ca, in aceleasi zile in care se pune la cale referendumul din 7 octombrie, statul le cere socoteala cetatenilor.

O face, de pilda, pentru semnaturile campaniei „fara penali”: Politia merge in diverse localitati ca sa verifice cine a semnat si cine nu. Cand esti cetatean, nu enorias, scoti buletinul de doua ori: si cand semnezi, si cand te cauta sectoristul.

Ce este cu adevarat grav e ca risti sa fii – in ochi statului – suspect de rele si mai mari decat furtul unei semnaturi. Asa au patit protestatarii din 10 august: dupa ce au fost acuzati ca sunt platiti din strainatate, au aflat deunazi – tot de la Dragnea – si ca au dat o lovitura de stat.

Ideea pare sa fi fost imprumutata de la Erdogan, cu deosebirea ca rolul atribuit lui Gulen in Turcia ii revine – pe plaiul mioritic – lui George Soros.

Asa se face ca Jandarmeria a facut plangere la DIICOT pentru a lamuri cum niste insi care nu s-au vazut niciodata ar fi incercat „rasturnarea ordinii constitutionale”.

Asta pare a fi mai important decat sa se afle cine a ranit peste 400 de persoane in seara protestului diasporei.

A devenit – iata! – o obisnuinta ca politicienii sa considere ca statul e cel care trebuie protejat, nu cetateanul.

Mai solida decat familia traditionala pare a fi reteaua care a acaparat statul si care – supunandu-se bisericilor – l-a aservit pe cetatean intr-atat incat i-a lasat drept atribut numai credinta.

Desi nu e alcatuita doar dintr-un barbat si o femeie, acestei retele i-am putea spune „familia politica traditionala”.

Cristian Preda este profesor la Universitatea din Bucuresti (din 1992) si deputat european (din 2009).” (subl. mea)

Daca asa arata „initiativa cetateneasca”, mi se pare ca are grave probleme constitutionale pentru ca intra in contradictie cu unele articole din Constitutie, spre exemplu: art. 4, al. 2, art. 6, art. 23, al.1, art.29, art. 30, al. 6 -7, art.20.

As dori sa vad niste explicatii… Subiectul acesta nu s-a dezbatut serios in socetatea romaneasca si acum – nitam-nisam – s-a ajuns la referendum. Nu mi se pare cinstit, dar n-ar trebui sa ne mire tinand cont de infractorii care sunt la carma tarii. Unuia dintre ei, Biserica ii canta „Vrednic este!”.

Insa aici intrebarea esentiala, la care incerc sa gasesc un raspuns, este: de ce se petrec acum astfel de lucruri? Din 1991 si pana acum chestiunea aceasta nu s-a pus in mod public vreodata. In niciun caz sa i se dea o asa amploare. Nici macar pe vremea CDR, la care te-ai fi gandit, dat fiind faptul ca PNTCD e un partid crestin-democrat. Sa nu uitam sa precizam ca populatia Romaniei este covarsitor majoritar heterosexuala. Deci nu ar fi probleme din punctul asta de vedere.

De asemenea e greu de inteles de ce trebuie cheltuiti o gramada de bani, di granda, pe acest referendum, cand din 1991 si pana in zilele noastre nu s-a pus deloc aceasta problema, la noi, in Romania. Iar in ceea ce priveste politica externa, n-am auzit sa fim fortati sa adoptam, in aceasta chestiune, cea a casatoriei si a familiei, o anumita atitudine. Totusi, sa nu uitam inca un lucru: ca Romania e un stat suveran si independent, conform art. 1 din Constitutie.

De asemenea, nu vad de ce unii mizeaza pe un rezultat al acestui referendum in favoarea familiei asa-zis traditionale. E o certitudine?

Ma gandesc la Ludwig Wittgenstein care, in „Caietul brun”, pune o problema destul de interesanta asupra limbajului, pornind de la un text din Fericitul Augustin privind invatarea unei limbi straine. Spre exemplu, limbajul poate fi simplificat. Expresia „Adu-mi o lespede!” poate fi simplificata prin simplul cuvant „Lespede!”, actiunea de a o aduce subintelegandu-se. Fara indoiala, exista o logica intre „Adu-mi o lespede!” si „Lespede!”. Revenind la referendumul nostru, ceea ce ma intriga pe mine este ca, apropo de exemplu de mai sus, e ca si cum ai zice: „Referendum!”, dar el nu e legat nici logic si nici cauzal de ceva. E ca un fel de, hai sa-i spun asa, sunet in gol. E ca si cum cineva ar lua o trompeta si ar scoate cu ea un sunet, nota la, sau nota do etc. Dar sunetul acela nu mai e legat de alte sunete, macar intr-un mod oarecare. Cam asa e si cu referendumul acesta.

Vreau sa vad lucruri concrete!

Departe de mine sa contest importanta Summitului celor Trei Mari de la Bucuresti. Si eu cred ca e un lucru extrem de pozitiv faptul ca Bucurestiul gazduieste acest Summit, fapt ce contribuie la cresterea vizibilitatii si importantei Romaniei pe plan international. Este o lovitura de PR, cum se spune, foarte buna.

Nu cred ca are rost sa pun aici articolele pe care le-am citit si pe care, cu siguranta, cred, le-ati lecturat si Dvs., stimati cititori ai blogului. Insa ceea ce am constatat eu este ca se folosesc foarte multe vorbe pentru a descrie acest Summit, iar, pe de alta parte, limbajul folosit de distinsii analisti, dar si de catre participantii la Summit, este cumva, daca se poate spune asa, cel „de lemn”, care aproape ca te adoarme cu monotonia sa binecunoscuta. Intentia mea nu este ca sa critic neaparat acest lucru. Ci sa arat cum mi se pare mie acest lucru. Si anume ca nu prea vedem lucruri concrete. Am inteles, sunt idei, sunt  – asa se zice – strategii, sunt proiecte pe hartie, cum se spune. As dori sa vad ca se concretizeaza ceva. As dori sa vad finantari concrete din partea BERD si BEI, din partea Comisiei Europene.. Prin finantari concrete inteleg ca se dau bani pentru imediata punere in practica a proiectelor. Daca nu toate – inteleg ca nu se poate, ca nu putem merge de-a valma, cum se spune -, dar macar cateva, sa vad ca se incepe.

Se folosesc foarte multe vorbe, dar vedem extrem de putine (chiar deloc?!) proiecte care sa se concretizeze intr-un orizont de timp rezonabil.

Acest Summit are si o dimensiune de business. Daca asa stau lucrurile, as dori sa vad, la sfarsitul acestuia, care vor fi proiectele ce se vor concretiza impreuna cu finantarea de rigoare. Cu alte cuvinte: proiectul asta, finantat de banca X, cu incepere din data de, termen de predare in data de, proiectul cutare, la fel, finantat de BEI, sa zicem, porneste in data de, termen de realizare pana in data de, si tot asa cu inca vreo doua trei proiecte. Macar sa vedem 4-5 proiecte care sa aiba finantare clara cu data de incepere clara si data de finalizare clara. Ca sa fiu eu si mai clar, sa dau un exemplu concret: un proiect de realizare a unei autostrazi Gdansk-Constanta – finantat de, sa zicem, BERD, cu data de incepere stabilita clar si de finalizare, la fel, clar. Altminteri tare ma tem ca ramanem, in continuare, la un nivel abstract de interconectivitate. Si vom avea, de fapt, discutii abstracte, in care operam cu notiuni abstracte, fara o valoarea practica.

Totusi, in Declaratia Comuna vedem un inceput si speram ca initiativele si proiectele sa se concretizeze in scurt timp. As dori sa vad, in acest sens, pana la urmatorul Summit progrese concrete si mai putine vorbe. Europa de Est are nevoie de dezvoltare, nu de vorbe goale si ar fi bine sa constientizam mai mult lucrul asta. Pentru ca sa realizam cu adevarat asa ceva este imperios necesar sa ne miscam repede!!

De asemenea este de notat si de apreciat sprijinul Statelor Unite, reafirmat prin mesajul Presedintelui Donald Trump. Lucru ce se constituie intr-o premisa importanta a succesului I3M. De asemenea putem vorbi de sprijinul Comisiei Europene. De aceea eu cred ca aceasta Initiativa ar trebui sa se transforme rapid intr-o poveste de succes, care sa contribuie cu adevarat la dezvoltarea Estului Europei si la reducerea decalajelor fata de tarile dezvoltate din Vest.

Un lucru important l-a aratat Jean-Claude Juncker si trebuie sa deschidem un articol Mediafax:

Jean-Claude Juncker şi-a arătat, la Bucureşti, îngrijorarea faţă de viitorul UE: Am impresia că Europa începe să rămână fără suflare

Se arata ca:

„Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat marţi, la Palatul Cotroceni, unde participă la Summitul celor Trei Mări, că Europa începe „să rămână fără suflare” pentru că nu respiră cu cei „doi plămâni, de est şi de vest”.

„Europa trebuie să respire cu doi plămâni, de Est şi de Vest. Dacă acest lucru nu se întâmplă, Europa rămâne fără suflare şi am impresia că Europa noastră începe să rămână fără suflare, aşa ca trebuie să punem accent pe cooperare, să folosim o limbă comună pentru Est şi pentru Vest”, a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Juncker i-a cerut preşedintelui României, Klaus Iohannis, să încurajeze „noi căi de comunicare între cei doi plămâni” ai continentului.

„Domnule preşedinte, sprijnim Iniţiativa celor Trei Mări şi vă încurajăm să deschideţi noi căi de comunicare între cei doi plămâni ai continentului, dar şi între Nord şi Sud”, a precizat preşedintele Comisiei Europene.

La rândul său, şeful statului, Klaus Iohannis a declarat că trebuie exploatat pe deplin potenţialul de dezvoltare a interconctivităţii, punând accent pe transport, energie şi piaţa digitală.

„În cadrul acestei iniţiative ne-am propus să prioritizăm transportul, energia şi piaţa digitală. Am avut dreptate, deoarece aici este cea mai mare oportunitate de a dezvolta interconectivitatea. Cred că este un potenţial pe care putem şi ar trebui să îl exploatăm pe deplin, în strânsă cooperare cu partenerii din comunitatea euro-atlantică şi instituţiile financiare europene şi internaţionaantici”, a afirmat, preşedintele marţi la Palatul Cotroceni, în discursul său din cadrul sesiunii plenare a summit-ul iniţiativei cel Trei Mări.

Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, marţi, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, la care participă preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, nouă preşedinţi de stat, dar şi Secretarul Energiei din SUA, Rick Perry.

Marţi are loc Sesiunea Plenară a Summitului, moderată de preşedintele Klaus Iohannis.

Ulterior, şeful de stat român va susţine declaraţii de presă, alături de preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, de prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi de Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două Summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.”

Poate pentru prima data Jean-Claude Juncker face, in mod public, o distinctie clara intre Europa de Vest si cea de Est, referindu-se la acestea ca la cei doi „plamani” ai Uniunii Europene. Ideea te duce cu gandul la deja celebra formula, a „Europei in doua viteze”. Si iata ca acum, poate pentru prima data, s-a spus care sunt cele doua viteze: Europa de Vest si Europa de Est (fosta comunista). Spune ca trebuie „să folosim o limbă comună pentru Est şi pentru Vest”. Cu alte cuvinte, in prezent, nu avem o limba comuna ” pentru Est şi pentru Vest”. N-am mai auzit spus atat de clar lucrul asta. Cred ca e pentru prima oara – sa ma corectati daca gresesc – cand Dl. Juncker spune, in mod transant, aceste lucruri. Absolut de acord cu ce a afirmat Dl. Iohannis si anume ca „trebuie exploatat pe deplin potenţialul de dezvoltare a interconctivităţii, punând accent pe transport, energie şi piaţa digitală”. Cresterea competitivitatii si sporirea dezvoltarii Europei de Est e un element strategic necesar pentru a evita o falie economica si sociala intre aceasta si Europa de Vest. Fara indoiala ca o Uniune Europeana fracturata in felul acesta nu e de dorit – cred ca asta a si dorit sa sublinieze Dl. Juncker. Daca potentialul enorm al Europei de Est ramane neexplorat si nevalorificat falia aceasta se va adanci, efectele vor fi cat se poate de nocive pentru intreaga Uniune Europeana. Cuvantul de ordine si noul concept lansat la Bucuresti de catre Dl. Juncker, in relatiile europene Est-Vest, este cooperarea. Semn ca la acest capitol lucrurile nu stau deloc intr-un mod fericit. Dar in ceea ce priveste Romania, tara noastra trebuie sa ia masuri serioase si responsabile pe plan intern in vederea dezvoltarii sale durabile. In caz contrar tindem catre un esec. Dezvoltarea infrastructurii este pilonul de baza al I3M, de aceea ar trebui, daca dorim intr-adevar sa avem succes, sa mergem in concordanta si sa punem accent, pe plan intern, pe dezvoltarea infrastructurii de transport, energetice, digitale. Nu prea se vede si nu prea am vazut, cel putin in ultimii 10 ani un asemenea lucru, dimpotriva situatia s-a inrautatit pe anumite componente (ca sa dau doua exemple: infrastructura rutiera, de cale ferata). Lucrurile ar trebui reparate si nu e tarziu pentru asta. Astfel de Forumuri sunt, fara teama de a gresi, binevenite. Mai trebuie sa vedem si efortul propriu pentru realizarea unor obiective atat de ambitioase.

Initiativa celor Trei Mari (I3M) este un lucru deosebit de serios, pentru ca este, de fapt, vorba de dezvoltarea Europei de Est, printr-un efort comun al statelor participante, care ar trebui sa se realizeze cu succes. Distonanta intre politicile interne si ceea ce se discuta – proiecte, politici – la un asemenea forum ingreuneaza daca nu chiar fac imposibil succesul.

Pe de alta parte, ma gandesc la faptul ca organizam, cu succes, Summituri si Forurmuri internationale, ceea ce, desigur, nu-i rau. Insa nu valorificam. Spre exemplu, daca va mai amintiti, a avut loc la Bucuresti in urma cu vreo 5 ani Forumul economic China-Europa Centrala si de Est. Stau si ma intreb daca am valorificat, in interesul tarii noastre, o relatie economica cu China. Si daca da, cat am valorificat? Noi tot semnam declaratii comune privind „aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanţe” – observati cat de abstract suna! – dar nu valorificam mare lucru. Spre deosebire de polonezi, care cu mult mai putine vorbe si gesturi emfatice au valorificat intr-un mod cat se poate de pragmatic o relatie cu China in privinta constructiei de autostrazi.

Cam la fel par a suna lucrurile si la acest Summit. Repet, nu-i neg deloc importanta. Doar ca tare imi e ca totul se va reduce la organizarea acestuia cu succes si nimic mai mult. In rest, lucrurile vor balti ca si pana acum, fara sa vedem ceva concret. Ca se concretizeaza ceva in interesul tarii noastre.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Noi suntem in stare de asa ceva…?

Romania, se stie, e o tara in care se vorbeste mult si se realizeaza destul de putin.

Nu ca nu ar exista deloc niste realizari, dar ele sunt, in general vorbind, modeste.

Romania ar trebui sa fie performanta in privinta turismului. Eu am mai abordat acest subiect pe blog. Din pacate, lucrurile merg destul de modest, in orice caz suntem sub potential.

Sa ne uitam la Grecia.

Aproape 15 miliarde euro au venit in economia tarii, nu au iesit din tara, din turism. Dar ceea ce e impresionant e numarul in crestere al vizitatorilor la 30,16 milioane doar intr-un singur an.  Pretul de cazare de 69€/noapte este cat se poate de acceptabil. Dar numarul acesta mare de vizitatori intr-o tara aproximativ de doua ori mai mica din punctul de vedere al populatiei si suprafetei decat Romania, arata o infrastructura turistica foarte dezvoltata, lucru ce implica o infrastructura de transport foarte dezvoltata.

Pe cand si in Romania asa ceva?

E ciudat intr-un fel cum noi, in perioada postdecembrista, nu am reusit sa dezvoltam o industrie, precum cea a turismului, pentru ca sa intre cat mai multi bani in economia romaneasca, mai ales ca ne era, sau ar fi trebuit sa ne fie, la indemana lucrul asta. Sa ne gandim cate probleme s-ar fi putut rezolva si, ca sa ma exprim la timpul prezent, se pot rezolva, daca am avea o astfel de sursa de castig care sa aduca, pe an, economiei romanesti venituri de 14-15 miliarde euro. Numai vorbesc ca o asemenea industrie, dezvoltata precum in Grecia, creeaza locuri de munca si oportunitati de afaceri, contribuind la scoaterea multora din starea de saracie.

Stau si ma intreb de ce nu invatam noi de la altii. De exemplu de la vecinii nostri, de la cateva sute de km. mai la sud. Ca sa nu spun ca noi ne-am batut joc de infrastructura turistica, desi am fi putut si ar fi trebuit s-o modernizam.

Cum stau lucrurile in Romania?

Avem incasari cu putin sub 2,5 miliarde euro si e de observat ca romanii cheltuie in strainatate mai mult.

Asta e tara… Ce sa mai zici… Performante, daca putem sa folosim acest cuvant, incredibil de slabe intr-o tara care are ce arata. Care ar trebui sa poata mult mai mult. Dar ceea ce e si mai trist este ca aceasta problema, a dezvoltarii infrastructurii turistice, cea a politicilor de crestere a turismului in Romania, par a nu-i interesa pe guvernantii nostri, indiferent de partid sau de cum s-ar numi ei. Nu doar in turism nu avem noi politici de dezvoltare si promovare profesionista. Dar e uluitor cum trecem atat de usor pe langa o sursa de castig care e sub nasul nostru, care ne e – cel putin ar trebui sa ne fie- la indemana. De ce nu apelam la firme specializate din Occident sa vina sa faca ceva aici daca noi nu suntem in stare.

Trebuie inteles ca situatia actuala a turismului in Romania e una ANORMALA. Sumtem in UE, nu mai exista bariere politico-ideologice ca pe vremea comunismului, dar cu toate acestea profitam atat de putin de pe urma unei situatii, a unei conjuncturi atat de favorabile. Lucru ca re ma face sa ma gandesc la subminarea cu buna stiinta a economiei nationale.

Pe teme contemporane: oamenii strazii

Pana acum cred ca nu am scris despre un astfel de subiect sau am scris prea putin. Insa problema, cred eu, merita a fi mentionata si tratata asa cum se cuvine, cu toata seriozitatea. Pe aceasta cale doresc sa fac un apel catre factorii de decizie, autoritatile noastre sa se aplece asupra acestei chestiuni pentru a identifica politicile potrivite si, pe cale de consecinta, solutiile optime care se impun.

Problema aceasta, a oamenilor strazii, a aparut imediat dupa Revolutie si nu s-a rezolvat cu un rezultat pozitiv nici pana in zilele noastre. Acest lucru arata nu doar slaba preocupare a statului cat si lipsa de politici in acest sens, pe care statul nostru ar fi trebuit sa le aiba de mai demulta vreme.

Iata un articol din Dilema Veche, din 2010, dar cred ca e valabil si astazi, ce trateaza acest subiect care, intr-adevar, nu pare a interesa multa lume:

Oamenilor străzii li se oferă prea puţin ajutor” – interviu cu Victor BADEA, psiholog la Organizaţia Samusocial

Liliana NICOLAE

Iata ce se arata:

„Cine sînt, de fapt, cei care ajung în stradă?

Aş începe cu oamenii în vîrstă, care sînt păcăliţi de diverse persoane sau chiar de propriii copii. Sînt puşi să semneze diferite documente, rămîn fără casă sau sînt goniţi de acasă. O categorie aparte o reprezintă foştii copii ai străzii. Prin anii ’90 aveau 7-8 ani, acum au peste 20. N-au nici o calificare, unii n-au mers la şcoală nici măcar o zi, cei mai mulţi se droghează… Valorile lor sînt cele învăţate în stradă şi e foarte greu să te apropii de ei, să-i ajuţi. Mai sînt multe persoane bolnave printre oamenii străzii. Unele au probleme psihice – iarăşi, greu de abordat. Unele au fugit din spital sau de acasă, n-au acte şi nici nu pot sau nu vor să spună cine şi de unde sînt. Apoi, mai sînt oameni veniţi din provincie să lucreze pe diferite şantiere. Cînd şantierele se închid, nu mai au cum să plătească chiria şi, în scurt timp, ajung pe drumuri.

Ce înseamnă pentru ei faptul că ajung pe stradă? Cum le schimbă acest lucru viaţa?

Într-o primă etapă, majoritatea refuză ideea. Nu acceptă că or să devină oameni ai străzii, îşi spun că e o situaţie temporară, că or să treacă ei şi peste asta! Apelează la cunoştinţe, caută tot felul de soluţii. Sînt puţini cei care reuşesc. Cei mai mulţi cedează, nu sînt în stare să-şi găsească un nou drum. Atunci, clachează, încep să consume alcool şi ăsta e primul semn că îşi pierd speranţa şi că încep să se adapteaze, astfel, la stradă. Clachează pe de o parte din motive de vulnerabilitate personală, pe de alta pentru că nu li se oferă servicii specializate, în funcţie de nevoile lor.

Ce li se oferă, de fapt?

Foarte puţin. Sînt cîteva organizaţii religioase sau fundaţii umanitare de unde pot primi de mîncare şi haine. Mai sînt cantinele sociale şi organizaţiile precum Samusocial sau Casa Ioana. Cît priveşte asigurarea unui adăpost, asta depinde de autorităţi. La nivelul capitalei sînt vreo 300 de astfel de locuri. Infim, faţă de circa 5000 de oameni ai străzii. Deseori, se stă la coadă pentru a prinde un loc în adăpost, deşi unii sînt „abonaţi“ şi, prin diferite înţelegeri cu administratorii de la adăposturi, au locul asigurat.

A crescut numărul oamenilor care trăiesc pe stradă?

Există o continuă dinamică. Mor unii, vin alţii… În anotimpurile călduroase – creşte numărul celor veniţi din provincie să-şi caute de lucru, n-au bani de chirie, dorm prin parcuri, pe şantiere, dar nici nu părăsesc capitala. Spun că aici au mai multe posibilităţi să-şi găsească de lucru, măcar pentru cîteva săptămîni. Iarna, numărul oamenilor care trăiesc pe stradă scade. Mulţi pleacă la ţară, unde mai dorm şi muncesc pe la diferite ferme, pentru ca apoi să revină în Bucureşti primăvara. Se constată însă o îmbătrînire a populaţiei de pe străzi. Întîlnim, de fapt, cele două extreme: copiii şi bătrînii străzii. În urmă cu zece ani, cînd am început să lucrez în domeniu, predomina segmentul de mijloc: oamenii între 30 şi 50 de ani, în special bărbaţi. Cred că mulţi dintre ei au plecat în străinătate unde, poate, îşi găsesc mai uşor de lucru.

Ce se poate face pentru oamenii străzii?

Într-o primă fază ar fi bine dacă s-ar înfiinţa centre de consiliere şi măcar un adăpost în fiecare sector. Nu e suficient, dar e un început şi mulţi ar putea fi consiliaţi la aceste centre, pot fi ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă. Peste tot în lume unde sînt astfel de servicii, asta e ordinea: mai întîi li se oferă adăpost, între timp ei lucrează şi pot strînge bani ca să închirieze o cameră. La noi, autorităţile vor invers: le oferă cazare, doar dacă au un loc de muncă. Ceea ce e absurd.

a consemnat Liliana NICOLAE

Cauzele pentru care persoanele adulte fara adapost sunt in strada – studiu realizat de Samusocial„

Trebuie spus ca si azi, la 8 ani de la aparitia acestui articol, vezi in Bucuresti oameni care dorm pe strazi sau care se ghemuiesc sa doarma in intrandul unui bloc. Imediat dupa Revolutie a inceput sa apara si sa se dezvolte ulterior destul de pregnant fenomenul copiilor strazii, care locuiau in canalele Bucurestiului. Este curios ca Statul nostru nu s-a preocupat si nu a cautat modalitatile potrivite pentru a rezolva problema si pentru a cauta sa-i integreze cumva pe acesti oameni in societate, desi, conform Constitutiei noastre, ar fi trebuit s-o faca. Oamenii acestia ai strazii mi se par lasati de izbeliste pur si simplu. Statul ar fi trebuit, bazat pe o discriminare pozitiva, sa le ofere un consult medical sau o consiliere psihologica pentru recuperarea lor. De asemenea ar trebui cercetate in profunzime cauzele fenomenului pentru a restrange macar manifestarea acestuia.

Chiar nu se poate face nimic pentru acesti oameni sarmani? Chiar nu putem invata din experienta unor state dezvoltate, cu o protectie sociala bine pusa la punct, spre a putea aborda cu succes o astfel de provocare?

Dar iata si un articol din 5 august 2017 aparut in Cotidianul:

Firea și oamenii străzii din București

Se arata ca:

„Cine trece dimineața pe principalele bulevarde ale Bucureștiului (Bălcescu și Magheru) va avea impresia că trăiește într-un oraș al homleșilor. Aproape pe fiecare bancă doarme câte un om. Deși încă de la ora 10.00 căldura năpădește orașul, ei sunt îmbrăcați cu haine groase și atât de murdari, încât simți mirosul fără să te apropii.

Autoritățile locale spun că în Capitală sunt circa 5.000 de persoane fără adăpost, acestea fiind înregistrate la direcțiile de asistență socială. Cam câți locuitori are o comună mare. În realitate, cifra poate fi mult mai mare, deoarece pe timpul verii ei stau pe străzi, adăposturile cazându-i doar pe timpul nopții. Pentru a caza 5.000 de oameni ar fi nevoie de 33 de blocuri cu câte 300 de locuri fiecare. Primăria Capitalei a lansat în dezbatere publică Strategia locală privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei, dar în privința oamenilor străzii nu prea sunt soluții.

Strategia locală privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei a fost postată pe site-ul Primăriei Capitalei. Documentul este în dezbatere publică până pe data de 13 septembrie și pretinde că abordează un model integrat de centre de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi, monitorizarea situaţiei copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, precum şi înfiinţarea unui centru de sprijin pentru încadrarea pe piaţa muncii a persoanelor provenite din grupuri vulnerabile. În fond, strategia municipalității este plină de promisiuni, aceleași ca și în campania electorală. Potrivit documentului, în București există 5.000 de persoane fără adăpost, care pot fi găsite în gări, scări de bloc, clădiri aflate în construcţie, maşini abandonate, canale. Datele, se spune în document, au fost furnizate de instituții publice și private, la care apelează homleșii doar în timpul iernii. Cifra datează din 2010, de atunci nimeni nu a mai făcut o nouă estimare. Unii sunt cazuri sociale dramatice, alții și-au ratat viața din diferite motive, dar mai sunt unii care nu vor nici să muncească, nici să stea în sânul familiei.

„M-am acrit de muncă“

Nicolae Neagoe are 62 de ani și este din comuna Ulm, județul Brăila. El a venit în București în 1976 și spune că a lucrat la metrou. Pretinde că are o vechime în muncă de 44 de ani (sic!), punând la socoteală și anii petrecuți în școala profesională, unde a învățat zidăria și să zugrăvească, dar și stagiul militar. Tot el povestește că nu mai muncește din 1995, când a demisionat de la metrou. „Nu mai vreau să muncesc. M-am săturat, m-am acrit de muncă“, spune Neagoe. El are 2 copii, care sunt la casele lor, iar soția locuiește în casa părintească din comuna Ulm, unde se luptă cu cele 4 hectare de pământ pe care le are. „De ce nu te duci la ea, să o ajuți la munca în agricultură?“, l-am întrebat. „Mă mai duc, dar stau ce stau și vin înapoi“, spune Neagoe. De câteva luni și-a făcut un culcuș pe strada Boteanu, unde doarme alături de Florian Stîngă, bolnav de TBC.
Pe o căldură care te doboară, ei stau la 5 minute distanță de Ministerul Muncii și la 10 minute de Ministerul Sănătății, dar nimeni nu i-a băgat în seamă. Doar polițiștii i-au legitimat, i-au luat la întrebări și atât. „La adăposturi nu ne primesc decât iarna, vara nu. Nu vreau nimic de la nimeni. După ce îmi dă pensia, plec. Mă duc acasă. Dar până atunci stau aici, să mă vadă. Vara mai găsim de lucru, mai facem o zugrăveală, o zidărie. Sâmbăta și duminica mergem la biserică și mai primim câte ceva de mâncare, în rest, ne mai ajută oamenii să avem grijă de mașinile lor parcate aici. Când plouă, învelim saltelele cu plastic, le ridicăm și le sprijinim de gard.“

Cine îi ajută să se spele

Lunar, oamenii străzii se duc la Samusocial să se spele. Aceasta este o fundație dedicată persoanelor adulte fără adăpost, dându-le posibilitatea de igienizare, îmbrăcăminte și produse de igienă corporală, medicamente și încălțăminte. De pe site-ul fundației am aflat că o estimare a numărului de persoane fără adăpost datează din 2010. „Având în vedere că în București trăiesc printre noi aproximativ 5.000 de persoane adulte fără adăpost, pentru care există doar 330 de locuri de adăpostire, hainele pe care acestea le primesc se deteriorează mult mai repede. Astfel, ne vedem nevoiți să le ajutăm să își schimbe hainele măcar o dată pe lună, fapt pentru care avem nevoie de bani.“ Samusocial din România (Serviciul de Ajutor Mobil de Urgență) este un dispozitiv de intervenție de urgență care vine în întâmpinarea persoanelor celor mai desocializate care au fost reduse la stadiul de simplă supraviețuire, căci au devenit „victime“ care nu mai pot și nici nu mai știu cum să beneficieze de ajutoarele de drept comun. Samusocial este o metodologie de asistență pentru cele mai excluse persoane din marile orașe, imaginată de doctorul Xavier Emmanuelli. După ce a fondat Médecins Sans Frontieres și Samusocial din Paris în 1993, în 2001, el a fondat Samusocial International, cu scopul de a dezvolta acest sistem de asistență în lume. La ora actuală sunt 10 Samusocial-uri care s-au dezvoltat pe 4 continente.

Bolnav și cu pensia sistată

Dumitru Bunduc este singur pe lume. Nu are frați sau surori, părinții i-au decedat, la fel și soția. El a fost evacuat în 2010 din casa naționalizată în care locuise, iar în 1997, la 47 de ani, a fost pensionat pe caz de boală. Bunduc a fost măcelar și după 18 ani și 6 luni de muncă a primit o pensie de 580 de lei. În urmă cu șase ani a fost operat de plămâni și a stat prin spitale și sanatorii să se refacă un an și opt luni, astfel încât nu a putut să se prezinte la comisiile de control periodic. De trei ani nu mai primește pensie, iar acum bate pe la toate ușile să-și recupereze cartea de muncă. „Am fost și eu ca ei. Doar de șase luni m-au primit la adăpost pentru că am fost operat de plămâni. Trebuie să-mi recuperez pensia și nu vor să mi-o dea numai pe copia pe care o mai am după cartea de muncă. Mi s-a spus că originalul s-a pierdut și numai cu originalul am șanse să primesc din nou pensia“, spune Bunduc. El are acum 59 de ani, iar în ochii albaștri i se citește o tristețe greu de imaginat. De ce nu este primit și Florian Stîngă la adăpost, nu se știe. „Probabil fiindcă are o formă de TBC și se tem“, spune Bunduc, care-și vizitează din când în când foștii tovarăși de suferință. Florian Stîngă are 46 de ani și trăiește pe străzi din 2010. Este atât de slab, încât trezește mila multor oameni.”

Nu sunt absurd sa spun ca problema trebuie rezolvata „ieri”. Totusi, la 7 ani distanta intre cele doua articole si nu se intrevede un progres. Intrebarea care se pune este: de ce nu se rezolva odata problema? Numai vorbesc de faptul ca Romania e o tara membra a UE. Nu stiu… dar ar putea sa solicite fonduri comunitare in vederea rezolvarii unei astfel de chestiuni pana la urma umanitare. Pe de alta parte, observati ce spune articolul, sunt oameni bolnavi, cu forme de TBC – chiar nimeni din Statul acesta nu-si pune problema ca din precaritatea unor astfel de conditii de viata, sa ne fereasca Dumnezeu, pot aparea epidemii? Epidemii la oameni, nu la porci!!

Iata si un articol din Wikipedia, a carui ultima editare dateaza din 4 martie 2018, ora 23:16 – aici – in care, referitor la situatia de la noi din tara se arata ca:

Situaţia în România

„Se estimează că România există peste 15 000 de persoane adulte fără adăpost din care mai mult de 5 000 trăiesc în Bucureşti. Accesul acestora la servicii de asistenţă socială şi medicală este foarte dificil, peste 60% dintre ele nu au acte de identitate şi sunt atât de desocializate încât şi-au pierdut capacitatea de a se adresa instituţiilor şi organizaţiilor pentru ajutor. Marea majoritate a persoanelor adulte fără adăpost nu au asigurare medicală, nu ştiu sau nu sunt capabile să se adreseze instituţiilor specializate pentru ajutor nici chiar în situaţiile de urgenţă. Peste 25% dintre persoanele adulte fără adăpost au probleme psihiatrice care pot fi diagnosticate prin observare directă, iar 40% au dezvoltat afecţiuni similare psihozelor.^[2] Circa 56% din oamenii care ajung în stradă din cauza problemelor psihice consumă alcool şi suferă de boli precum schizofrenie, tulburări de personalitate cu diferite grade de retard.^[3]„

Nu ma consider un specialist in astfel de chestiuni si nici n-am pretentia de a da, intr-un modest articol de pe blog, solutii adecvate, dar mie mi se pare ca la noi in tara avem de a face cu ignorarea de catre Stat a unor grave probleme sociale si economice. Si ma gandesc si la emigratia masiva de la noi, comparabila, din cate am inteles, cu cea din Siria, tara ce trece printr-un necrutator razboi civil. La noi nu e cazul de asa ceva, Doamne fereste, suntem o tara membra a UE, si totusi…

Totusi, de ani de zile treneaza aceasta problema fara niciun progres in rezolvarea acesteia. Desi, cred, fonduri ar trebui sa existe, ar trebui atrase inclusiv fonduri europene, la nevoie, pentru a solutiona cu bune rezultate aceasta problema. Sa ne gandim ca e vorba de 15.000 de cetateni romani, nu refugiati sau imigranti…

Mie imi face impresia ca suntem sau am ajuns o tara care ignora problemele mari cu care se confrunta. Se pot da destule exemple. S-au dat si de catre dezbeterile in media scrisa sau audiovizuala. Probabil ca din aceasta cauza aceasta lentoare, caracteristica as zice, in rezolvarea acestora, durand chiar ani, ca sa nu spun chiar zeci de ani. Inca mai avem in Bucuresti constructii neterminate de pe vremea lui Ceausescu. Sau vezi in plin Centru un teren viran, pe care trebuia sa se construiasca pe vremea lui Ceausescu ceva, lasat de atunci de izbeliste de cresc balariile p-acolo. Bucurestiul, capitala europeana, n-are inca o centura moderna, desi traficul, se stie, e foarte intens iar capitala e un nod important de comunicatie rutiera. Acestea nu sunt probleme marunte. Iar daca sunt atat de marunte de ce nu se recolva odata si odata? Sunt probleme concrete, a caror nerezolvare influenteaza negativ calitatea vietii cetateanului. Acelasi lucru se poate spune si despre autostrada Montana de-a lungul coridorului Iasi – Tg. Mures, la care face referire in acest articol D-na. Corina Cretu – da, si eu imi doresc  sa devina o realitate doar ca nu prea vad ca se intampla… Se pot da si alte exemple, nu neaparat din sfera economicului. Spre exemplu, eu am impresia ca noi, anul acesta, am ignorat Centenarul Marii Uniri. Parca ignoram faptul ca vom prelua de la anul Presedintia Consiliului Uniunii Europene…

Din pacate e trist ce se intampla. Numai sa ne uitam la ultimile evenimente: pesta porcina ne devasteaza in tara septelul de porci, Palatul Episcopal din Oradea, capodopera arhitectonica si cu profunde semnificatii istorice pentru tara noastra, a suferit distrugeri mari in urma unui incendiu de proportii neobisnuite. Iar daca ma gandesc la istoria foarte recenta avem exemplul tragediei de la Clubul Colectiv. Si stau si ma intreb daca nu cumva pentru faptul ca la noi nu se iau masuri la timp. Daca nu cumva ignoram actiunile preventive ce trebuie luate timpul potrivit.

Sa aruncam o privire si asupra aspectelor economice

Ca sa vedem ce fel de tara e Romania, iata un articol din sfera economicului aparut in Romania Libera:

Lipsă cronică de finanțare pentru comerţul exterior al României

Se arata ca:

„Dacă peste noapte am rămâne complet fără toate companiile străine care acţionează în România, situaţia ar deveni dramatică. Practic, nivelul exporturilor ar fi acelaşi cu acela din decembrie 1989.

Desigur, structura exporturilor s-a schimbat faţă de acum 30 de ani, dar economia românească exportă la acelaşi nivel submediocru. Iar aceasta din două cauze. Prima – lipsa cronică de bani a mediului de business autohton. Banii sunt necesari pentru promovare. Şi nu numai.

Dacă nu te promovezi cu produsele şi/sau serviciile tale, degeaba te duci la Paris, Mumbai sau Seul să le vinzi, pentru că nu ţi le cumpără nimeni. Mai apoi, e vorba şi despre lipsa alocărilor financiare de stat pentru încurajarea exporturilor autohtone. „România liberă“ a găsit un interlocutor care laudă un minister din Cabinetul Dăncilă. Expertul în cauză are o îndelungată tradiţie de critici argumentate.

40.000 de lei de firmă sunt banii de la stat pentru care se bat companiile româneşti ca să se promoveze singure pe pieţele externe.

Cum ieşim deci din paradigma de a vorbi la trecut despre exporturile româneşti? Casandru Păpăroiu, fost înalt funcţionar la Departamentul pentru Comerţ Exterior de la Ministerul Economiei, crede că „noi, şi dacă vrem să mai facem ceva, nu mai putem. Sunt tot felul de obstacole. Pe partea cealaltă, nu prea mai avem producţie românească“.

De exemplu, „la produsele agricole, care sunt perisabile, bătălia este foarte mare. Este foarte greu să pătrunzi pe pieţe, pentru că îţi trebuie bani mulţi ca să poţi să faci asta“, a spus Păpăroiu, explicând că nu poţi concura, dacă la un târg vii cu 15 firme pe 30 de metri pătrați, cu o firmă sud-coreeană care expune singură pe 50 de metri pătrați.

„Lipsește, în primul rând, o foarte bună popularizare a produselor, ca să le cunoască clienţii. Dacă le cunosc, intervin alte probleme. Cu asta m-am confruntat în exportul de mere, în India. Când au ajuns merele producătorului, au început să apară taxe de la cei care importau din alte părţi şi aveau relaţii la ministere. Cine să dea de la noi ciubuc?“, se întreabă retoric expertul.

„Târguri nu se mai fac. Centrul Român de Comerţ Exterior s-a desfiinţat. Înainte, se mergea cu schemele de minimis, cu care puteau ajunge la târguri şi actori economici mici“, afirmă expertul, apoi detaliază: „La noi, în firme, nu sunt oameni de comerţ exterior şi încearcă să-şi facă promovare singuri. Nu merge aşa. În India, au venit cei de la o firmă românească de vinuri. Le-am oferit 15 metri pătrați de stand, gratuit, de la organizatori. Răspuns: vin la târg după ce-mi cumpără două containere de vin cu care am venit aici. Cum să-ţi ia, când el nu ştie cum e vinul? Nu faci faţă aşa“.

Sărăcie. Intenţii bune de la MMACA

„E sărăcie. Până anul acesta, ne-am luptat cu birocraţia ministerului de resort şi am pierdut cam jumătate dintre oportunităţi. Anul acesta, MMACA a reuşit să implementeze proceduri de evitare a birocraţiei. Suntem pe punctul, dacă la rectificare primim banii ceruţi, să dublăm numărul de participări la expoziţii şi târguri“, a spus Mihai Ionescu, preşedinte executiv ANEIR, copreşedintele Consiliului de Export.

MMACA e acronimul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, mai cunoscut ca Ministerul pentru IMM. Ionescu, vechi combatant în branşă, are o părere bună despre activitatea ministrului Radu Oprea.

„Încercăm şi am reuşit“, spune reprezentantul ANEIR (Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor), „să ducem cu prioritate firmele româneşti, pentru că cele străine nu se compromit pe trei-patru metri pătraţi, se duc singure. Anul acesta, s-a aprobat un program de internaţionalizare, prin care firmele mici, cu 40.000 de lei/firmă, se pot duce singure să se promoveze. Ministrul a promis că dă banii în luna august, a pus pariu cu mine“.

Ionescu e în permanent contact cu Oprea, dar şi cu ministrul Mediului, Rovana Plumb. „Când dai ajutoare de stat“, sugerează oficialilor Mihai Ionescu, „pune condiţii să dai cu prioritate firmelor ce înlocuiesc importul, că asta e problema noastră acum. Produ în ţară ce importăm, ca agroalimentarele prelucrate. Şi doamnei Plumb i-am spus să pună condiţii să promoveze produsele româneşti, pe atragerea fondurilor europene“.

Trei poli de atracţie a capitalului străin

Despre care vorbim aici, pentru că firmele străine se comportă ca o adiţie de capital străin, ce produce bunuri şi servicii în România, apoi le exportă. „România, fără îndoială, e departe de ce ar trebui pe exporturi, cu toate că de 10 ani suntem printre fruntaşii Europei în privinţa ritmului de creştere. Am fost trei ani la rând, după criză, campionii Europei la acest capitol. Dar ritmurile ascund o bază mică“, spune reprezentantul ANEIR.

Cifric, cum se concretizează aceasta? „Avem un volum de export raportat la PIB undeva la 40%, spre deosebire de media europeană, de 54%. Aceasta înseamnă că volumul de export e extrem de redus. Loc de creştere este enorm. 87% din exportul românesc îl fac firmele cu capital străin, restul de 13% capitalul românesc. 13% înseamnă exact cât făcea România în 1989. Dacă nu am avea capital străin, România ar exporta acum cât exporta în 1989. Fără îndoială, cu o altă structură decât atunci“.

Totuşi, de ce este atras capitalul străin? „Cei trei poli de atracţie a capitalului străin“, spune Mihai Ionescu, sunt următorii: „firmele străine au venit pentru că au forţa de muncă ieftină, deşi se scumpeşte pe zi ce trece; avem resurse de materii prime; avem o piaţă“.

Ce-i de făcut atunci? Ar trebui să ne bazăm pe capitalul românesc, spune Ionescu, dar, „din păcate, guvernanţi n-au dus o politică de încurajare a lui. Ajutoarele de stat sunt de aşa manieră legiferate, că nu au acces la ele decât firmele străine“.

„Plafonul e mare, condiţiile restrictive. Firmele româneşti n-au forţă nici să primească ajutoare de stat. S-a promis acum că se va face o schemă, în care să primească ajutor de stat firmele ce investesc minimum un milion de euro“, explică expertul.

„A doua chestiune“, a spus Mihai Ionescu, „ţine de politica bancară. Toate firmele străine au venit cu surse de finanţare din străinătate, obţinute pe condiţii de creditare mult mai facile, nu garanţiile şi paragaranţiile de la băncile din România. Aceste firme au obţinut credit cu dobândă foarte mică“.

De aceea, „la noi, predomină creditul de consum, cu 6% – 10% dobândă. O firmă cu un randament în producţie de 5% – 10% nu-şi permite să ia credit cu 10% dobândă. Practic, îi mănâncă tot profitul“, detaliază preşedintele executiv ANEIR. Evident, totul porneşte de la faptul că băncile din România au condiţii prudenţiale adaptate la riscurile bancare autohtone.”

Eu cand citesc astfel de articole ma gandesc la Scoala Comerciala „Nicolae Kretzulescu” din Bucuresti, de pe Hristo Botev – un articol aici. Aceasta a fost infiintata in 1864 „prin staruinta”, spune articolul, „doctorului Nicolae Kretzulescu, ministrul Instrucţiunii Publice. Până la înfiinţarea Academiei de Studii Economice în aprilie 1913, Şcoala Comercială a fost cea mai înaltă treaptă a învăţământului economic românesc”. Interesant si semnificativ este ca inaintasii nostri se gandeau la importanta economica a comertului si la studiul stiintific al acestuia. Deci nu comert dupa ureche. Ci profesionist realizat! Citind articolul din Romania Libera vedem cum stam in zilele noastre. Inaintasii nostri se gandeau la dezvoltarea si modernizarea Romaniei, nu la punerea tarii intr-o situatie de aproape totala dependenta fata de capitalul strain. Ceea ce nu inseamna a trata cu dispret capitalul strain, libertatea economica si economia de piata libera. Pe cand acum noi am conceput un comert de asa maniera incat depindem de companiile straine aproape in exclusivitate. Ceea ce arata articolul din Romania Libera este ca noi „prin noi insine” n-am prea progresat fata de anul 1989, al prabusirii comunismului in Europa de Est. Noi nu mai progresam „prin noi insine”, progresam prin altii… O formula interesanta, ce-i drept, dar cat de benefica inclusiv pentru sanatatea morala a natiunii noastre? E foarte interesanta si ciudata in acelasi timp comportarea Statului nostru, auziti:

„Ar trebui să ne bazăm pe capitalul românesc, spune Ionescu, dar, „din păcate, guvernanţi n-au dus o politică de încurajare a lui. Ajutoarele de stat sunt de aşa manieră legiferate, că nu au acces la ele decât firmele străine“.”

In chestiunea pestei porcine africane…

… iat aun articol Mediafax – fiti atenti ce se intampla p-aicea:

Imagini revoltătoare: Cadavre de porci plutesc pe Dunăre. Autorităţile avertizează: leşurile din apă sunt periculoase

Se arata ca:

„Imagini cu cadavre de porci au fost postate pe Facebook de un tulcean, care susţine că leşurile au fost văzute pe Dunăre, în dreptul localităţii Partizani. Autorităţile spun că leşurile aruncate în apele curgătoare sunt periculoase.

Imagini revoltătoare: Cadavre de porci plutesc pe Dunăre. Autorităţile avertizează: leşurile din apă sunt periculoase

Mai multe comentarii însoţesc imaginea şi vorbesc despre o adevărată invazie de cadavre de porci care vin pe Dunăre din localităţile din amonte aflate în judeţele Tulcea, Galaţi şi Brăila.

Numeroase cadavre de porci au fost descoperite pe Dunăre de la izbucnirea pestei porcine africane. La fiecare sesizare, autorităţile se deplasează la faţa locului, pescuiesc cadavrul şi, dacă acesta nu este în descompunere, iau probe pentru a infirma sau confirma prezenţa virusului pestei porcine.

În ciuda apelurilor făcute de autorităţi, cetăţenii au continuat să arunce animalele moarte în Dunăre care au plutit zeci de kilometri, până în Deltă.

Oamenii care asistă la aceste scene dau vina pe autorităţi deoarece nu au reuşit să gestioneze criza pestei porcine.

„La Partizani. Delta Dunării este plină de cadavre. Proasta gestionare a crizei a infestat toată ţara!”, a scris Ilie Nicuţa pe Facebook.

Postarea este urmată de multe comentarii printre care şi unele care vorbesc despre teoria conspiraţiei.

„Sunt aruncaţi cu bună ştiinţă de nişte unii bine plătiţi ca ţara noastră sa rămână fără porcine”, a comentat un bărbat.

Un alt participant la discuţie atrage atenţie asupra pericolului extinderii virusului în toată regiunea.

„Suntem tâmpiţi ! O să infestam tot, inclusiv ţările riverane Mării Negre”, a scris pe reţeaua de socializare un alt bărbat.

Şi autorităţile vorbesc despre pericolul pe care îl reprezintă porcii morţi aruncaţi în apele curgătoare.

La Brăila, de exemplu, locul de unde provin mulţi dintre porcii morţi din Deltă, virusul a pătruns în cele mai mari ferme din judeţ prin intermediul apei din Dunăre. Aceasta a fost folosită la irigaţii şi la curăţenie în fermele de porci şi, fiind infestată, a produs un dezastru economic, aproape 180.000 de porci urmând să fie eutanasiaţi.

„Cred că îmbolnăvirea animalelor din aceste ferme este cauzată de apă, ambele ferme se aprovizionează cu apă din Dunăre….Sunt cetăţeni inconştienţi, din cauza cadavrelor aruncate în Dunăre se întâmplă ce se întâmplă în aceste ferme din judeţul Brăila”, a declarat directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila, Gicu Drăgan.

Potrivit ultimelor informaţii, numărul focarelor de pestă porcin africană confirmate în România a ajuns la 725, acestea fiind active în 10 judeţe din ţară, inclusiv în Galaţi, Brăila şi Tulcea.”

Mie inca nu imi e foarte clar ce masuri iau autoritatile. Si ce masuri au luat pentru ca sa previna epidemia sau sa limiteze extinderea epidemiei de pesta porcina africana ca sa nu ajungem la o adevarata calamitate nationala. De asemenea, eu ma intreb daca autoritatile au informat populatia la cum trebuie sa se comporte intr-o asemenea situatie de epidemie grava la porci. Poate ca oamenii au aruncat cadavrele de porci in apa pentru ca n-au stiut cum sa procedeze. Cum au informat autoritatile populatia? Dar de asa maniera incat omul sa stie clar ce are de facut si, pe de alta parte, sa cunoasca la ce sanctiuni este supus daca nu respecta prevederile procedurale anuntate. Eu am inteles ca e o situatie grea. Nu stim inca mare lucru despre cauze. Totusi, chiar si intr-o situatie grea trebuie sa existe reguli de actiune, reguli de comportament a populatiei si a celor afectati pentru a nu se extinde focarele de pesta porcina africana in locuri din tara unde nu exista deloc asa ceva. Cu atat mai mult intr-o situatie grea trebuie sa existe reguli pentru diminuarea pagubelor. Pe de alta parte, e uluitor ce putem citi:

„În ciuda apelurilor făcute de autorităţi, cetăţenii au continuat să arunce animalele moarte în Dunăre care au plutit zeci de kilometri, până în Deltă.”

Ceea ce constat eu este ca suntem descoperiti pe anumite vulnerabilitati iar autoritatile par a nu fi constiente de acest lucru. Altminteri s-ar fi luat masuri din timp. Ar trebui sa existe o presiune cetateneasca pe autoritati pentru gestionarea corecta a unor asemenea probleme, nu doar mitinguri de tip #rezist, indreptate impotriva Guvernului, dar destul de nebuloase in revendicari, avand obiective maximale si generale de genul „Demisia”, fara sa trateze aspecte concrete. Mai ales ca nu avem o idee prea clara daca problemele vor fi gestionate mai bine daca, sa zicem, in urma unor alegeri anticipate va veni actuala Opozitie la Putere.

Spre exemplu – si ca sa revin la tema principala a articolului – nu prea vedem la actuala Opozitie, destul de eterogena, faramitata, o conceptie asupra rezolvarii profesioniste, in acord cu Constitutia, cu regulile europene, dupa modelul statelor dezvoltate, a problemelor sociale, spre exemplu a problemei oamenilor strazii. Actuala Opozitie a perorat – a facut-o si pe vremea lui Basescu – despre nocivitatea ajutoarelor sociale pozitionandu-se, inclusiv ideologic, desigur, impotriva acestora, dar fara sa existe o conceptie clara a rezolvarii cu succes a probematicilor sociale, care sunt legate, la noi si de cele economice si de dezvoltare. La noi chestiunea a fost tratata intr-un mod extrem de populist, fara sa se creeze oportunitati in tara – dovada si cresterea numarului de emigranti.

Ne pierdem in lupte pe care le-as numi de ordin partinic si, in acest timp, oamenii arunca cadavrele de porci in Dunare.

Recomand citirea integrala si in original a tutuor articolelor.

Despre starea actuala a Statului…

Citeam aceasta postare a D-lui. Nastase si mi-a venit sa fac urmatorul comentariu:

 – Foarte interesant in zilele noastre: Dragnea n-are nicio incredere in SRI. Ca n-are incredere in Eduard Hellvig, mi se pare cat se poate de clar. Pentru ca nu e omul sau ci il percepe ca fiind omul lui Iohannis. Va dati seama, desigur, cata incredere poate sa aiba in Iohannis. El n-a avut incredere nici in premierii pe care i-a pus in functie: Sorin Grindeanu si Mihai Tudose. Initial l-a pus in functie pe Grindeanu, ca sa-i dea posibilitatea lui Iohannis sa colaboreze cu Guvernul. A observat repede ca a facut o greseala si l-a dat jos. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Tudose. Atat Tudose cat si Grindeanu erau apropiati de SRI. Cum si-a dat seama ca influenta Presedintelui ii e defavorabila, i-a dat imediat jos. Si a pus-o pe Viorica Dancila, fara indoiala o nulitate – da, dar manevrata de Dragnea si in care acesta are increderea ca nu-l va trada – tocmai pentru ca Iohannis sa nu aiba cu cine colabora.

Dragnea se teme de Iohannis. Stie ca poate fi tradat. El nu are incredere nici macar in tot PSD-ul. N-a avut incredere nici in Ponta, un apropiat de SIE, din cate inteleg. Totusi, parerea mea este ca Dragnea are informatii din interiorul Serviciilor, de la oamenii sai de incredere. Exista o parte din Servicii care il sustin pe Liviu Dragnea. E o ipoteza…

Asa stand lucrurile, la ora actuala Statul Roman pare rupt in doua parti principale: pe de o parte avem Palatul Cotroceni, deci Iohannis si Palatul Victoria unde o avem pe Viorica Dancila (citeste: Dragnea), care nu comunica intre ele, parca ar fi doua multimi disjuncte, dar nu numai atat: care manifesta cea mai mare ostilitate una fata de cealalta, fiind in zilele noastre intr-o veritabila stare de razboi politic.

Parerea mea e aceeasi cu a altor analisti: Dragnea isi apara pielea. Interesele sale personale trec peste interesele tarii si primeaza in fata acestora. El e intr-o situatie dificila, riscand sa fie condamnat penal cu executare in a doua instanta si sa piarda tot. Si nu doar el e in situatia asta. Bine ar fi fost ca Dl. Dragnea sa demisioneze, la fel ca si D-na. Dancila si PSD sa vina cu un alt Guvern si o alta conducere la varf, fara probleme penale. Nu mi se pare ca se va intampla lucrul asta. Tot din cauza intereselor sale personale si principalei sale vulnerabilitati – problemele penale grave pe care le are – Liviu Dragnea nu prea e interesat de UE si valorile europene, care sustin statul de drept, adica acel stat de drept care l-ar putea trimite pentru cativa ani in puscarie. Din aceasta cauza, pe Liviu Dragnea nu-l intereseaza prea tare daca Romania pierde sau nu presedintia UE. Mie mi se pare ca, pentru Dl. Dragnea, indepartarea de UE e un lucru chiar salutar, la fel si pentru Dl. Tariceanu, pentru ca interesele lor personale nu corespund cu valorile promovate la ora actuala de Uniunea Europeana. Ba chiar dimpotriva, valorile europene – in special cele legate de Justitie, Democratie si Stat de Drept – intra in contradictie cu interesele lor de asa maniera incat daca le accepta nu mai au pe unde sa scoata camasa.

Avand in vedere mecanismul constitutional de declansare al anticipatelor, e greu de crezut ca vom avea alegeri anticipate. PSD-ALDE au castigat la scor alegerile si au in Parlament o majoritate confortabila. In interiorul PSD – foarte slabe reactii. Trebuie subliniata si salutata atitudinea D-nei. Ecaterina Andronescu care a cerut demisia lui Dragnea, dar si a D-nei. Dancila. Insa reactiile in PSD impotriva lui Dragnea, trebuie spus, sunt foarte timide, aproape inexistente, asa ca nu prea vad cum pot sa conduca la schimbari esentiale, de exemplu demisia lui Dragnea. Si, pe cale de consecinta, caderea actualului Guvern. M-as fi asteptat, totusi, la reactii mai ample in PSD impotriva actualei  conduceri a partidului, dat fiind faptul ca un sondaj realizat de o casa de sondare a opiniei publice, apropiata de PSD, cum a transmis Realitatea, facut dupa tulburarile din 10 august, au dezvaluit o cadere dramatica a PSD-ului. E adevarat insa ca nici despre PNL sau USR nu putem spune, privind la ce spunea sondajul, ca au dat dovada de performante deosebite, dimpotriva.

Trebuie spus ca o caracteristica a actualei perioade politice din Romania o constituie slabiciunea cronica, as spune, a Opozitiei.

Sondajul arata ca a scazut PSD, nu ca a crescut PNL, dimpotriva…

La ora actuala avem, cum aratam si mai sus, un veritabil razboi politic intre Palate, dus pe un fond de neincredere aproape totala intre cele doua entitati. Scrisoarea Vioricai Dancila catre Comisia Europeana este un atac al lui Liviu Dragnea la adresa lui Iohannis, pe care il acuza nici mai mult, nici mai putin de instigare la lovitura de stat. Pe de alta parte, teza asa-zisei „lovituri de stat” e larg vehiculata in Scrisoare pentru a justiifca interventia bestiala a Jandarmeriei impotriva unor manifestanti pasnici si de a camufla incompetenta acestei institutii in a actiona doar asupra grupusculelor care au dat dovada de acte de violenta. Ca aceasta Scrisoare e o greseala – in primul rand n-am auzit ca sa se fi cerut de la Bruxelles vreo justificare Guvernului Dancila – cred ca lucrurile sunt extrem de clare.

Din aceasta situatie rezulta o serie de vulnerabilitati pentru Statul nostru. Politice si de securitate. Guvernul nu colaboreaza, institutional, desigur, nici cu SRI si nici cu Presedintia. Pentru Liviu Dragnea, seful celui mai mare partid din Romania, principalul partid de guvernamant, PSD si omul care conduce de facto Guvernul, Presedintele Romaniei e un dusman feroce!! Adevarul e ca si Iohannis le-a trimis atatea legi inapoi in Parlament, apoi la CCR – adica nu e DELOC de acord cu ceea ce propune PSD-ALDE.

Deocamdata pacea sociala e cumparata de actuala Coalitie prin maririle de salarii si pensii, dar trebuie spus ca actualele poltici guvernamentale nu doar ca nu multumesc pe toata lumea, ca nici nu pot s-o faca, dar provoaca dezechilibre economice si chiar nemultumiri in paturi destul de largi ale populatiei.

Acestea ar fi principalele vulnerabilitati, care influenteaza si politica externa a tarii, inclusiv pozitia noastra in UE.

Aceste defectiuni ar trebui neaparat reparate cat se poate de repede. In caz contrar am putea asista la o depreciere a tarii noastre pe plan international. Iar pe plan intern, de o revigorare a fortelor ostile Romaniei. In plan economic, riscurile raman destul de ridicate – PSD-ALDE ar trebui sa ia aminte – fiind posibila, in continuare, o criza de proportii mari in Romania.