Va fi razboi?

Observ ca la noi nu se prea comenteaza chestiuni de politica externa, toata lumea fiind preocupata de viitoarele alegeri prezidentiale ce vor avea loc recent. Toata lumea comenteaza despre cine va fi candidatul din partea unuia sau a altuia dintre partide si, pe buna dreptate, cam toata lumea e cu ochii pe PSD: cine va fi candidatul PSD pentru alegerile prezidentiale?

Numai ca eu as dori in aceasta postare sa mai vorbim si despre ce se intampla prin lume. Mai exact spus: despre Iran. Tensiunea in Golful Oman si in Stramtoarea Ormuz au ajuns la un nivel fara precedent odata cu capturarea de catre Iran a unui petrolier britanic ca masura pentru retinerea unui petrolier iranian in Stramtoarea Gibraltar de catre britanici la inceputul lunii iulie a.c., suspectat de livrare de petrol pentru Siria incalcand astfel sanctiunile internationale impotriva Damascului. Romania libera ne da o informatie foarte interesanta: „Strâmtoarea Ormuz este tranzitată de o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea”.

Daca actiunea britanicilor a fost una in concordanta cu legislatia internationala, Teheranul, „foarte furios”, a decis sa raspunda cu aceasta masura unilaterala, violand legile internationale ale navigatiei. Britanicii au recomandat tutror navelor sale civile sa evite Stramtoarea Ormuz si au avertizat cu o replica „robusta” impotriva Teheranului.

Fara indoiala ca Stramtoarea Ormuz este de mare importanta strategica, iar Iranul a blocat practic accesul dintre Golful Persic si Golful Oman pentru orice fel de nava civila, nu neaparat petroliera.

Consecinta acestor stari de lucru, dupa ce am vazut joaca de-a cine a doborat drona cui, este ca prezenta militara americana si britanica in zona respectiva a crescut considerabil.

Va fi razboi?

Am inteles ca a fost si un al doilea petrolier retinut de catre autoritatile iraniene si care circula sub pavilion liberian. Inteleg ca acela a fost eliberat.

Sultanatul Omanului incearca o mediere intre parti, greu de spus, foarte greu de spus daca va reusi…

Situatia pare foarte simpla, dar este extrem de periculoasa.

De la retragerea Statelor Unite din Acordul Nuclear cu Iranul situatia tinde catre un razboi. De fapt, retragerea din Acordul Nuclear  – acord international si care reprezenta o reglementare internationala pe care Iranul ar fi trebuit s-o respecte, Iranul acceptand acest Acord – inseamna ca vrei sa rezolvi problema Programului Nuclear Iranian altfel decat pe cale diplomatica. Astfel, SUA a trimis nave militare in zona, a inasprit sanctiunile la adresa Iranului. Retragerea din Acordul Nuclear a starnit o disputa intre SUA si UE… Pe 7 iulie 2019 Iranul a anuntat ca a inceput sa creasca imbogatirea uraniului peste limita agreata in Acord de 3,67%. Toata problema e ca Iranul sa fie impiedicat sa obtina arme nucleare, dar ayatolahul Ali Khamenei spunea ca, in Iran, armele nucleare sunt interzise prin religie si ca nu are legatura cu discutiile nucleare. Pe 14 mai 2019 ayatolahul Ali Khamenei spunea: „Noi nu cautam un razboi, nici ei de asemenea. Ei stiu ca nu e in interesul lor”.

Gandindu-ma la Iran, mi se pare ca sunt doua ramificatii principale: una: Rusia – Turcia si cealalta: China. Chestiunea e ca se poate ajunge la o coliziune in Stramtoarea Ormuz si la un razboi. Mondial. Problema este extrem de serioasa.

Pe ce se bazeaza siguranta Iranului in actiunea pe care a intreprins-o? Pentru ca Iranul nu ar putea rezista prea mult in cazul unui atac din partea SUA si Marii Britanii. Am putea ghici usor: in special pe sprijinul Rusiei dar si al Chinei. Iranul este un aliat al Rusiei, are o colaborare cu Rusia in ceea ce priveste Programul sau nuclear. Kremlinul a si anuntat recent ca orice atac asupra unui aliat al Rusiei va fi intepretat ca un atac asupra Rusiei si Rusia va raspunde corespunzator. In acest context se ridica problema securitatii la Marea Neagra, tinand cont si de anexarea ilegala a Crimeii de catre Federatia Rusa. Lucru ce presupune o intarire considerabila a intregului flanc estic al NATO. Tot in acest context Germania si Rusia par a intari relatiile bilaterale, dupa ce Rusia a anexat Crimeea, interesul partii ruse fiind, potrivit agentiei RIA Novosti, ca Berlinul sa renunte „la vectorul anti-rusesc din ultimii ani”. Rusia, in schimb, ramane ostila Statelor Unite. De altfel, cu cateva zile in urma, seful diplomatiei de la Kremlin, ministrul de Externe Serghei Lavrov, declara intr-un interviu publicatiei ruse „Argumentî i Faktî” ca „are dubii în ceea ce priveşte faptul că relațiile ruso-americane se vor ameliora, în viitorul apropiat”, nu considera ca deprecierea acestor relatii e din vina partii ruse si ca „suntem dispuşi să lucrăm cu răbdare pentru refacere”, dar „acest lucru este posibil pe baza egalității și a unui respect reciproc, cu condiţia respectării obligatorii a intereselor părţii ruse”.

Daca Dl. Lavrov ne vorbeste despre „condiţia respectării obligatorii a intereselor părţii ruse”, iata ce spune articolul din RIA Novosti dedicat evenimenutlui din Germania si citat de G4Media (am pus trimiterea la sait mai sus):

„În toamna anului 2010, Vladimir Putin, în postul de prim-ministru, a participat la un forum economic organizat de ziarul german „Süddeutsche Zeitung”. Tot atunci în amintita publicație a apărut un articol de-al său, care conținea propunerea referitoare la crearea „marii Europe”, ca un spațiu integrat economic comun. Ideea s-a dovedit atât de interesantă și de atractiv prezentată – „de la Lisabona la Vladivostok” –, încât despre ea continuă să vorbească și acum. Faimoasa formulă a fost citată și de Angela Merkel în 2016, an foarte dificil pentru relațiile bilaterale ruso-germane.”

In asemenea conditii, se pune, desigur, problema cum se va pozitiona Germania in cazul unui conflict militar in Stramtoarea Ormuz dintre SUA si Marea Britanie, pe de o parte, si Iran de cealalta parte. Care va fi pozitia Turciei?

La noi nu s-a prea vorbit, dar tensiunile dintre SUA si Iran in Stramtoarea Ormuz dateaza de mai multa vreme. Iata un articol din 2011 al RFI: „Strâmtoarea Ormuz, cea mai nouă dispută pe axa Teheran – Washington”. Iranul a amenintat inca de atunci ca va inchide stramtoarea drept represalii fata de proiectul occidental de inasprire a sanctiunilor impuse Iranului. Articolul citat arata: „Washingtonul a pus în gardă Teheranul încă de miercuri, afirmând că „închiderea strâmtorii nu va fi niciodată tolerată”. O punere în gardă respinsă deîndată de iranieni, care s-au arătat însă vigilenţi faţă de presupusa prezenţă în regiune a unui mare portavion american. Trebuie spus că, din cauza dimensiunii strategice a chestiunii petrolului, americanii menţin în zona Golfului Persic o puternică prezenţă militară, în particular flota a V-a, cu baza în Bahrein.” si specifica: „Prin strâmtoarea Ormuz tranzitează între o treime şi 40% din traficul maritim petrolier mondial. Pe lângă Iran, al doilea producător din cartelul OPEC, prin Ormuz „iese în lume” parţial şi aurul negru produs de Arabia Saudită, Kuweit, Irak şi Emiratele Arabe Unite, dar şi majoritatea gazului lichefiat produs de Qatar. În caz de înăsprire a sancţiunilor, Iranul şi-ar putea pierde circa un sfert din capacităţile sale de producţie, lucru pe care, evident, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad nu-l va accepta niciodată.”. Iata ca, totusi, iranienii par decisi sa puna in practica amenintarea de acum 8 ani… Iar un esec diplomatic de deblocare a acestei situatii s-ar putea solda cu un razboi.

Dar iata ca un articol datat 19 iulie 2019 din The New York Times ne informeaza ca fostul Presedinte iranian, Dl. Ahmadinejad,  intr-un interviu acordat publicatiei The Times, vineri, propunea un dialog direct intre cele doua natiuni. Cu o zi in urma, ministrul iranian de Externe a declarat la New York ca doreste o discutie directa cu senatorii americani avand in grafic criza izbucnita de catre Statele Unite prin retragerea din acordul nuclear cu Iranul. Ultima parte a acestui articol din The New York Times e antologica:

„“Mr. Trump is a man of action,” Mr. Ahmadinejad told The Times. “He is a businessman and therefore he is capable of calculating cost-benefits and making a decision. We say to him, let’s calculate the long-term cost-benefit of our two nations and not be shortsighted.”

Mr. Ahmadinejad appears to have greater faith in Mr. Trump’s wisdom than might seem to be justified by other diplomatic negotiations the president has undertaken. Further, there are competing factions in the Iranian government, just as there are in Mr. Trump’s administration, and internal politics on each side could upend even the possibility of talks.

But Mr. Trump, like Mr. Obama before him, has been right in recognizing the value of talking directly with one’s adversaries. His administration long ago jettisoned the diplomatic protocol against direct talks with North Korea and the Taliban, and it now has the chance to make another grand overture. Mr. Trump raised just that possibility last month, at a signing ceremony for yet another round of sanctions against Iran’s leaders.

“I think North Korea has a phenomenal future. And I think Iran also has a phenomenal future,” Mr. Trump said. “I think a lot of people would like to see them get to work on that great future.”

Maybe the future is no longer fiction. It’s time to get to work.”

Ideea unui dialog bilateral SUA-Iran in privinta problemelor si disputelor aparute de la Revolutia Islamica din 1979 incoace intre cele doua tari e una foarte interesanta. Insa mie nu imi e clar cum vede conducerea religioasa a Iranului acest aspect. Pentru ca ayatolahul Ali Khamenei „are o asa de mare autoritate politica incat ar starni invidia monarhilor persani. Are cuvantul final in tot”, cum spune un cercetator in Istoria Iranului – aici articolul din The Independent despre Liderul Suprem Iranian.

Pana acum, pozitia D-lui. Trump a fost una de retinere de la folosirea fortei, lucru care s-a vazut si in cazul acelei drone americane doborate de iranieni: Trump a anulat in ultimul moment o lovitura militara impotriva Iranului. Daca conducerea laica a Iranului pare a fi dispusa la dialoguri directe cu SUA, conducerea religioasa a Iranului, suprema din cate putem constata intrucat il da pe Liderul Suprem, ramane ostila Statelor Unite si, cred, mult mai putin dispusa la dialog… E clar ca o astfel de conducere religioasa, dictatoriala in Iran, nu poate fi indepartata decat prin forta armata. Totusi, daca inteleg eu bine, ea este sustinuta de catre o mare parte a populatiei iraniene. O schimbare ar insemna o schimbare a paradigmei Revolutiei Islamice din 1979.  Pentru ca e greu de crezut ca autoritatea dictatoriala a conducerii religioase ar putea deveni ceva mai flexibila in relatiile cu Statele Unite. Ramane totusi de vazut ce demersuri diplomatice se vor face in continuare si cu ce rezultate.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.