Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Doua articole care trebuie neaparat citite

Dar inainte de a trece la cele doua articole, trebuie citit acesta:

Mediafax

Ambasadorul rus la ONU: Tensiunile dintre Rusia şi SUA sunt probabil la cel mai înalt nivel după 1973

Vitaly Churkin, ambasadorul Rusiei la ONU, a declarat că tensiunile dintre Moscova şi Washington sunt probabil la cel mai înalt nivel după anul 1973, însă a precizat că relaţiile actuale între cele două puteri sunt totuşi diferite de cele din timpul Războiului Rece, notează The Associated Press.

„Cred că situaţia generală este destul de rea în acest moment, probabil cea mai gravă (…) din 1973 încoace”, a declarat diplomatul rus.

Churkin a adăugat că „deşi există fricţiuni serioase, diferenţe precum Siria, continuăm să lucrăm în alte chestiuni (…) şi uneori chiar foarte bine”.

Acest lucru nu se întâmpla în timpul Războiului Rece, iar în 1973, în contextul războiului dintre Israel şi mai multe state arabe, potrivit experţilor, riscul izbucnirii unui conflict armat între Statele Unite şi Uniunea Sovietică era la cel mai înalt nivel de după Criza rachetelor cubaneze din 1962.

Ambasadorul rus a mai declarat că „o serie de acţiuni” au adus relaţiile ruso-americane la nivelul actual.

„Este vorba de o lipsă fundamentală de respectă şi lipsă a unor discuţii aprofundate” în ceea ce priveşte problemele politice, a mai spus diplomatul.

Churkin a mai afirmată că Mosova doreşte normalizarea relaţiilor cu Washingtonul.”

Si acum cele doua articole:

Europa Libera

12 octombrie, 2016

„Recent, în timpul unui concurs televizat, o tînără englezoaică a fost întrebată: din ce țară au făcut parte Cehia și Slovacia? Concurenta a zîmbit și a răspuns sigură pe ea: din Rusia! Răspunsul nu dovedește ignoranța generală a publicului ocidental ci vorbește, mai întîi, despre educația concurentei. Însă, ceva în acest răspuns aiuritor e cu adevărat de luat în seamă. E vorba de impresiile și, uneori, falsele certitudini care dau, în lumea ocidentală, imaginea Rusiei și a Europei de Est în genere.

Lipsa de educație istorică și geografică a oamenilor de rînd nu e o noutate și nici o excepție. În fond, nici est-europenii nu sînt mai bine pregătiți, cînd e vorba de datele lumii occidentale. Puțini români, sîrbi sau estonieni sînt în stare să dea numele capitalei cutărui stat american, de pildă New York (Albany) Adevărata problemă e altundeva: în definiția politico-istorică a lumii est-europene, așa cum circulă ea în Occident. Brutal spus: cine pe cine și cu ce drept?

Situația e complicată de revenirea agresivă în prim plan a Rusiei și a problemelor est-europene, odată cu politica externă foarte activă și agresivă a regimului Putin. Operațiile și afirmațiile puse în mișcare de Rusia au fost preluate și analizate de corul obișnuit al istoricilor, jurnaliștilor și politicienilor. Rezultatul final e o interpretare a Europei de Est care poartă aprobarea oficială, e propagată de media și, de acolo, preluată de opinia publică. Într-o măsură deloc neglijabilă, această schiță a integrat elemente de propagandă, falsuri și dezinformări curente în Rusia. Fără excepție, aceste presupuse fapte sigure sînt atrăgătoare și par să se sprijine pe date istorice incontestabile sau pe evenimente recente desfășurate sub ochii contemporanilor. Asta, la capitolul informație. Încă mai înrijorătoare e consolidarea ideilor fixe care scutesc Rusia de păcatele reproșate amarnic Occidentului. Acest soi de orbire voluntară domină, mai departe, o mare parte a lumii academice, a tineretului universitar și a militanților care se bat pentru o lume mai bună, din diverse unghiuri și pe temele cele mai felurite.

Dacă e să începem cu evenimentele recente absorbite în Occident prin filtru rusesc, atunci e vorba, în primul rînd, de tema încrederii înșelate de NATO și de UE. Argumentul principal al acestei idei e că NATO și UE au înghițit statele est-europene și fostele state sovietice, ocupînd poziții pe frontierele Rusiei. Într-adevăr, toată lumea știe că între 1989 și 2007, majoritatea acestor state și, în orice caz, toate fostele membre ale Trataului de la Varșovia, au fost admise în UE și în Alianța NATO: Rusia a pornit de la aceste realități pentru a planta ideea încercuirii ostile și pentru a reproșa Occidentului că a capturat Europa de Est. Din păcate, prea puține replici occidentale pleacă de la realitatea de fapt: toate statele est-europene membre UE și NATO au pătruns în aceste organizații de bună voie, pentru că asta și-au dorit și au reușit, adesea, după ani lungi de încercări și insistențe. UE și NATO n-au anexat și n-au silit pe nimeni să li se alăture. NATO n-a pătruns cu forța în statele care i-au devenit parte. Dacă înglobarea statelor estice în fostul lagăr sovietic a fost întotdeauna rezultatul războiului sau ocupației militare, UE și NATO n-au tras nici un foc de armă și n-au trimis nici o forță de ocupație în Est. Singurul lucru major care s-a întîmplat, cu adevărat, înainte de aderarea la UE sau NATO, au fost referendumuri încheiate, fără excepție, cu un vot favorabil zdrobitor. Iar dacă știm ceva, după 70 de ani de comunism sovietic și 27 de ani de UE și NATO, atunci totul poate fi pus într-o regulă simplă: în URSS s-a intrat numai sub amenințare, în UE și NATO a intrat numai cine și dacă și-a dorit așa ceva. În plus, unul din principalele motive care au grăbit statele est-europene spre UE și NATO a fost tocmai amenințarea neîncetată a Rusiei.

În varianta propagandistică rusească, raționamentul merge mai departe și spune că aglomerarea de state est-europene membre UE și NATO la frontierele Rusiei urmărește, de fapt, un singur lucru: încercuirea și, ulterior, atacarea sau șantajarea Rusiei. Ideea e grotescă. Cine poate crede că Occidentul are în minte să atace Rusia? Și cine e atît de nebun să spere, cu adevărat, că poate cîștiga un conflict cu necuprinsa și formidabila Federație Rusă? Poate copiii, deși e greu de crezut că pînă și mintea copiilor e un pic mai serioasă.”

14 octombrie, 2016

„A doua mare problemă a percepției occidentale asupra Rusiei și Europei de Est e orbirea elitelor academice. E curios, deși nimeni nu se miră: în vreme ce lumea academică toacă mărunt, sub acuzația de colonialism, marile state ale Occidentului, nimeni nu suflă un cuvînt și nici nu pare să fi auzit vreodată de cel mai mare și mai activ imperiu colonial. Un imperiu viu și harnic, persecutor de națiuni și mare amator de expansiune. Numele lui? Rusia.

Ocupația colonială franceză sau britanică e demult încheiată. Cu toate astea, presa și școlile occidentale continuă să pună sub acuzare fostele puteri coloniale, învinuite de toate relele lumii: sclavie, exploatare economică, rasism și distrugere de culturi. Istoria e un pic mai complicată, dar nimeni n-are timp să se oprească. Ura față de Occident, e o boală neiertătoare în Occident. Implanturile de tehnologie, justiție, libertate, administrație și cultură modernă care au ridicat lumea extraeuropeană după intervenția europeană nu contează.

Dar adevărata problemă e orbirea care îi face pe aceiași oameni să urască occidentul și să ignore exact faptele pentru care e acuzat occidentul, atunci cînd e vorba de Rusia. Studiile coloniale se predau în mai toate marile Universități occidentale, dar nu se ating de cel mai mare imperiu colonial în viață. Violența extremă, milioanele de victime, rasismul social, exploatarea economică nemiloasă, pierderea libertății și a drepturilor civile, distrugerea democrației, îndoctrinarea lingvistică și culturală, suprimarea protestului și alte atîtea crime impuse de ocupația și dominația sovieto-rusă nu există, pur și simplu, pentru marii luptători cu abuzurile trecute ale colonialsimului occidental.

Cînd e vorba de Rusia, ocupația nu e ocupație, violența nu e violență iar îndoctrinarea e un serviciu de binefacere gratuit. E destul de clar că, pentru luptătorii cu trecutul Occidentului, colonialismul e ceva ce poate fi și trebuie reproșat numai Occidentului. Pe scurt, un foarte util instrument de atacat, dinăuntru, propria cultură. Rusia e, dimpotrivă, scutită. Sigur, asta e o afacere internă occidentală. Dacă occidentalii vor să se răfuiască în amănunt cu Occidentul, nimeni nu-i poate opri. Numai că, pe fundația acestei orbiri, a crescut, în mod revoltător, percepția care a normalizat crimele și oprimarea sovieto-rusă. Astfel în locul observației după care Rusia vrea să își domine și după eliberare, fostele colonii, circulă ideea după care Estul e o „zonă de interes legitim” pentru Rusia. Evident, toată lumea are vecini și n-are cum să nu fie interesată anume de ce fac ei. Dar asta nu înseamnă, de pildă, că Italia vrea să controleze Austria sau că Suedia poartă sîmbetele Danemarcei. Tot așa cum e evident că, de pildă, Canada se simte foarte bine în vecinătatea Statelor Unite. Doar în cazul Rusiei ideea de interes special față de Republicile Baltice, Polonia sau Bulgaria presupune șantaj economic, subversiune, infiltrare, provocări militare, atacuri cibernetice și campanii de propagandă ostilă.

În cele din urmă, nu e e nevoie decît de un efort minim de cunoaștere pentru a aduce adevărul istoric în percepția care dă imaginea Estului. Și de incă un lucru, din păcate infinit mai dificil: de curajul de a ține cont de adevăr, chiar împotriva propriilor convingeri politice și a propriilor frustrări.”

Ca Rusia e un mare pericol nu doar pentru Romania, dar pentru intreaga Europa, luata in ansamblul ei, lucrurile, cred, sunt destul de clare si se pot certifica cu fapte istorice. Insa legat de ceea ce doreste sa arate Dl. Traian Ungureanu – „Încă mai înrijorătoare e consolidarea ideilor fixe care scutesc Rusia de păcatele reproșate amarnic Occidentului.” – trebuie spus ca imaginea unei Rusii care n-ar fi chiar atat de rea, ba dimpotriva: chiar de dorit fata de „pacatele” amarnice, nu-i asa, ale Occidentului, s-a construit de catre o stanga europeana ce a fost aproape in totalitate sub autoritatea Kremlinului si finantata de acesta. Inclusiv cu asa-zisi oameni de stanga, occidentali, dar platiti si subordonati Moscovei. Aici nu a fost vorba doar de idealurile pe care le-au avut unii. Poate ca le-au avut. Ci despre o actiune coordonata de Kremlin, in Occident, pentru promovarea Rusiei prin comunism.

Eu cred ca trebuie inteles ca, prin comunsim, Rusia avea suportul ideologic cel mai clar si solid pentru a putea sa-si impuna puterea si, pe cale de consecinta, desigur, dominatia in Europa. Panslavismul si Ortodoxia Rusa si chiar marea cultura rusa au reprezentat un esec major din acest punct de vedere. Pentru politica bazata pe dominatie si teroare, promovata de catre Kremlin, comunsimul era ideologia ideala. Si se poate usor constata ca URSS a fost o mare problema, o mare amenintare la adresa securitatii nord-atlantice.

Odata cu prabusirea comunismului, suportul acesta ideologic, la comunism ma refer, a disparut. Si a ramas doar forta militara, expresie a politicii de violenta si violentare a altor state libere si suverane, caracteristica Kremlinului.

„Cu toate astea, presa și școlile occidentale continuă să pună sub acuzare fostele puteri coloniale, învinuite de toate relele lumii: sclavie, exploatare economică, rasism și distrugere de culturi.” – da, pentru ca toata stanga occidentala a fost aservita – citeste corupta – de catre puterea politica din Rusia (m-as bucura daca lucrurile nu au stat chiar asa!), mai exact spus cea sovietica.

Daca mai sus vorbeam despre vina Rusiei, in legatura cu: „Recent, în timpul unui concurs televizat, o tînără englezoaică a fost întrebată: din ce țară au făcut parte Cehia și Slovacia? Concurenta a zîmbit și a răspuns sigură pe ea: din Rusia!” – vorbim de vina Occidentului. Pentru ca perceptia aceasta, ca Europa de Est se confunda cumva cu Rusia, vine din vina Occidentului care a ramas pasiv la incercarile Rusiei de a-si impune punctele de vedere si dominatia, e adevarat prin forta si amenintare cu forta, caracteristica marilor dictaturi.

Naivitatea Occidentului a constat in faptul ca a considerat bun comunsimul si mai ales cel din Rusia. Dar sa nu generalizam. Au existat, desigur, si minti lucide.

„Dacă occidentalii vor să se răfuiască în amănunt cu Occidentul, nimeni nu-i poate opri. Numai că, pe fundația acestei orbiri, a crescut, în mod revoltător, percepția care a normalizat crimele și oprimarea sovieto-rusă. Astfel în locul observației după care Rusia vrea să își domine și după eliberare, fostele colonii, circulă ideea după care Estul e o „zonă de interes legitim” pentru Rusia” – fara indoiala ca acei occidentali sunt, de regula, cei de stanga si cei subventionati de Moscova (in zilele noastre mai ales cei din urma, adica cei subventionati de Moscova!!). Ideea „după care Estul e o „zonă de interes legitim” pentru Rusia” este fabricata de catre Kremlin si „vanduta” in Occident unora platiti tot de Rusia – de asta am si pus ghilimelele de rigoare la „vanduta”. Cu alte cuvinte, Rusia centreaza, Rusia da cu capul, dar trebuie sa para altfel, ca si cum Occidentul centreaza!

La fel a fost si cu punerea in balanta a nazismului (Germania hitlerista cu Hitler) si a comunismului (URSS cu Stalin). Rezultatul a fost ca nazismul e rau, comunismul e bun. Nu s-a vorbit, decat recent, despre crimele comumnismului si sa ne gandim ca inca, in Romania, sunt fosti tortionari in libertate (v., de ex, aici si aici)!! Despre Stalin nu s-a spus in epoca faptul ca ar fi tot atat de rau ca si Hitler sau poate si mai rau! Dimpotriva, Stalin – cel putin pana cand Hrusciov i-a aratat abuzurile (sa nu uitam ca si acum, in Rusia, sunt multi nostalgici chiar dupa Stalin) – era baiatul bun, Hitler era cel rau!! Iar la aceasta schema de gandire a contribuit din plin evreimea, in marea ei majoritate comunista la acea vreme! Si nici acum o anumita parte a evreimii nu considera altfel! Dar, in general vorbind, Stanga a contribuit la exprimarea si promovarea unor asemenea perceptii si mod de gandire, chiar daca eronate. Asta nu conta, pentru ca felul asta de a gandi era pus in slujba unor „inalte idealuri”, lucru ce ar fi „iertat” eventualele „scapari”, indiferent cat de multe erau si ca ar fi viciat considerabil adevarul. Insa trebuie precizat ca „atunci cand fu la o adica”, vorba lui Nea Marin, Stanga europeana s-a retras din fata lor, recunoscand pericolul si adevarul.

Fara indoiala ca acum Rusia cauta un nou suport ideologic in acelasi scop: pentru a-si extinde dominatia in Europa – v. decizia recenta a lui Putin si anume: copiii rusi sa fie retrasi de la scolile occidentale. Unul din noii ideologi e Dughin, despre care am mai scris – v. aici si de vazut si cine s-a intalnit cu Dughin cand acesta a venit in Romania… Dar pe de alta parte, iarasi foarte interesant, sprijinul Rusiei merge catre partidele eurosceptice din Europa. In general, acest nou suport ideologic este antieuropean, antiNATO, antidemocratic. Vladimir Putin incearca sa gaseasca acest nou suport ideologic dar, totusi, nu-l gaseste. Chiar si comunismul, sa nu uitam, n-a fost o creatie ruseasca. Modernitatea, in Rusia, s-a prezentat nu sub forma comunismului ci sub cea a nihilismului – nu atat negare in sine cat stresul, inclusiv intelectual, de a gasi o cale noua.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Anunțuri

Octombrie 15, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Atitudinea Germaniei…

Recomand sa cititi articolul lui George Friedman, de pe Stratfor, privind Germania:

Germany Emerges is republished with permission of Stratfor.”

Se arata ca:

By George Friedman

German Chancellor Angela Merkel, accompanied by French President Francois Hollande, met with Russian President Vladimir Putin on Feb. 6. Then she met with U.S. President Barack Obama on Feb. 9. The primary subject was Ukraine, but the first issue discussed at the news conference following the meeting with Obama was Greece. Greece and Ukraine are not linked in the American mind. They are linked in the German mind, because both are indicators of Germany’s new role in the world and of Germany’s discomfort with it.

It is interesting to consider how far Germany has come in a rather short time. When Merkel took office in 2005, she became chancellor of a Germany that was at peace, in a European Union that was united. Germany had put its demands behind it, embedding itself in a Europe where it could be both prosperous and free of the geopolitical burdens that had led it into such dark places. If not the memory, then the fear of Germany had subsided in Europe. The Soviet Union was gone, and Russia was in the process of trying to recover from the worst consequences of that collapse. The primary issue in the European Union was what hurdles nations, clamoring to enter the union, would have to overcome in order to become members. Germany was in a rare position, given its history. It was in a place of comfort, safety and international collegiality.

The world that Merkel faces today is startlingly different. The European Union is in a deep crisis. Many blame Germany for that crisis, arguing that its aggressive export policies and demands for austerity were self-serving and planted the seeds of the crisis. It is charged with having used the euro to serve its interests and with shaping EU policy to protect its own corporations. The vision of a benign Germany has evaporated in much of Europe, fairly or unfairly. In many places, old images of Germany have re-emerged, if not in the center of many countries then certainly on the growing margins. In a real if limited way, Germany has become the country that other Europeans fear. Few countries are clamoring for membership in the European Union, and current members have little appetite for expanding the bloc’s boundaries.

At the same time, the peace that Germany had craved is in jeopardy. Events in Ukraine have aroused Russian fears of the West, and Russia has annexed Crimea and supported an insurgency in eastern Ukraine. Russia’s actions have sparked the United States’ fears of the re-emergence of a Russian hegemon, and the United States is discussing arming the Ukrainians and pre-positioning weapons for American troops in the Baltics, Poland, Romania and Bulgaria. The Russians are predicting dire consequences, and some U.S. senators are wanting to arm the Ukrainians.

If it is too much to say that Merkel’s world is collapsing, it is not too much to say that her world and Germany’s have been reshaped in ways that would have been inconceivable in 2005. The confluence of a financial crisis in Europe that has led to dramatic increases in nationalism — both in the way nations act and in the way citizens think — with the threat of war in Ukraine has transformed Germany’s world. Germany’s goal has been to avoid taking a leading political or military role in Europe. The current situation has made this impossible. The European financial crisis, now seven years old, has long ceased being primarily an economic problem and is now a political one. The Ukrainian crisis places Germany in the extraordinarily uncomfortable position of playing a leading role in keeping a political problem from turning into a military one.

The German Conundrum

It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.

There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.

Germany’s Role in Ukraine

The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.

As the Germans came to realize that this affair would not simply be political but would take on a military flavor, they began to back away from a major role. But disengagement was difficult. The Germans adopted a complex stance. They opposed the Russians but also did not want to provide direct military support to the Ukrainians. Instead, they participated in the sanctions against Russia while trying to play a conciliatory role. It was difficult for Merkel to play this deeply contradictory role, but given Germany’s history the role was not unreasonable. Germany’s status as a liberal democracy is central to its post-war self-conception. That is what it must be. Therefore, supporting the demonstrators in Kiev was an obligation. At the same time, Germany — particularly since the end of the Cold War — has been uneasy about playing a direct military role. It did that in Afghanistan but not Iraq. And participating in or supporting a military engagement in Ukraine resurrects memories of events involving Russia that Berlin does not want to confront.

Therefore, Germany adopted a contradictory policy. Although it supported a movement that was ultimately anti-Russian and supported sanctions against the Russians, more than any other power involved it does not want the political situation to evolve into a military one. It will not get involved in any military action in Ukraine, and the last thing Germany needs now is a war to its east. Having been involved in the beginnings of the crisis, and being unable to step away from it, Germany also wants to defuse it.

The Greek Issue

Germany repeated this complex approach with Greece for different reasons. The Germans are trying to find some sort of cover for the role they are playing with the Greeks. Germany exported more than 50 percent of its gross domestic product, and more than half of that went to the European free trade zone that was the heart of the EU project. Germany had developed production that far exceeded its domestic capacity for consumption. It had to have access to markets or face a severe economic crisis of its own.

But barriers are rising in Europe. The attacks in Paris raised demands for the resurrection of border guards and inspections. Alongside threats of militant Islamist attacks, the free flow of labor from country to country threatened to take jobs from natives and give them to outsiders. If borders became barriers to labor, and capital markets were already distorted by the ongoing crisis, then how long would it be before weaker economies used protectionist measures to keep out German goods?

The economic crisis had unleashed nationalism as each country tried to follow policies that would benefit it and in which many citizens — not in power, but powerful nonetheless — saw EU regulations as threats to their well-being. And behind these regulations and the pricing of the euro, they saw Germany’s hand.

This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.

Germany needed to make an example of Greece, and it tried very hard last week to be unbending, appearing to be a bit like the old Germany. The problem Germany had was that if the new Greek government wanted to survive, it couldn’t capitulate. It had been elected to resist Germany. And whatever the unknowns, it was not clear that default, in whole or part, wasn’t beneficial. And in the end, Greece could set its own rules. If the Greeks offered a fraction of repayment, would anyone refuse when the alternative was nothing?

Therefore, Germany was facing one of the other realities of its position — one that goes back to its unification in 1871. Although economically powerful, Germany was also extremely insecure. Its power rested on the ability and willingness of other countries to give Germany access to their markets. Without that access, German power could fall apart. With Greece, the Germans wanted to show the rest of Europe the consequences of default, but if Greece defaulted anyway, the only lesson might be that default works. Just as it had been in the past, Germany was simultaneously overbearing and insecure. In dealing with Greece, the Germans could not risk bringing down the European Union and could not be sure which thread, if pulled on, would unravel it.

Merkel’s Case in Washington

It was with this on her mind that Merkel came to Washington. Facing an overwhelming crisis within the European Union, Germany could not afford a war in Ukraine. U.S. threats to arm the Ukrainians were exactly what she did not need. It wasn’t just that Germany had a minimal army and couldn’t participate or, in extremis, defend itself. It was also that in being tough with Greece, Germany could not go much further before being seen as the strongman of Europe, a role it could not bear.

Thus, she came to Washington looking to soften the American position. But the American position came from deep wells as well. Part of it had to do with human rights, which should not be dismissed as one source of decision-making in this and other administrations. But the deeper well was the fact that for a hundred years, since World War I, through World War II and the Cold War, the United States had a single rigid imperative: No European hegemon could be allowed to dominate the Continent, as a united Europe was the only thing that might threaten national security. Therefore, regardless of any debate on the issue, the U.S. concern about a Russian-dominated Ukraine triggered the primordial fear of a Russian try at hegemony.

It was ironic that Germany, which the United States blocked twice as a hegemon, tried to persuade the United States that increased military action in Ukraine would not solve the problem. The Americans knew that, but they also knew that if they backed off now, the Russians would read it as an opportunity to press forward. Germany, which had helped set in motion both this crisis and the European crisis, was now asking the United States to back off. The request was understandable, but simply backing off was not possible. She needed to deliver something from Putin, such as a pledge to withdraw support to Ukrainian secessionists. But Putin needed something, too: a promise for an autonomous province. By now Merkel could live with that, but the Americans would find it undesirable. An autonomous Ukrainian province would inevitably become a base for undermining the rest of the country.

This is the classic German problem told two ways. Both derive from disproportionate strength overlying genuine weakness. The Germans are trying to reshape Europe, but their threats are of decreasing value. The Germans tried to reshape Ukraine but got trapped in the Russian reaction. In both cases, the problem was that they did not have sufficient power, instead requiring the acquiescence of others. And that is difficult to get. This is the old German problem: The Germans are too strong to be ignored and too weak to impose their will. Historically, the Germans tried to increase their strength so they could impose their will. In this case, they have no intention of doing so. It will be interesting to see whether their will can hold when their strength is insufficient.”

Am pus tot articolul deoarece chiar vreau sa-l am pe blog, un articol foarte important, unul din cele mai bune scrise de Dl. Friedman, si care cauta sa explice atat atitudinea Germaniei cu privire la problemele Zonei Euro si ale Europei, dar si cu privire la Ucraina. Am stat si m-am tot gandit la ideile expuse in acest articol… Ar trebui sa expun concluziile la care am ajuns, numai ca nu e foarte usor de tras concluzii. Autorul subliniaza atitutidinea contradictorie a Germaniei atat in privinta chestiunilor legate de Zona Euro, cat si in privinta problematicii Ucrainei, aceste cuvinte fiind edificatoare:

„It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.

There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.”

Este adevarat ca Europa este inca in criza. Autorul evidentiaza somajul catastrofal al tarilor din Sudul Europei si faptul ca rolul Germaniei nu mai e vazut ca fiind unul benign. Dimpotriva. Si eu am o impresie similara cu a D-lui. Friedman, si anume ca Europa D-nei. Cancelar, sau, poate mai bine zis, „Lumea” D-nei. Merkel, e cu totul diferita de ceea ce a fost si parca nu mai daruieste nicio speranta de mai bine. Pentru ca e o lume in colaps. Iata un mic pasaj din ceea ce spune despre Grecia:

„This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.”

El spune ca Germania s-a luptat sa scape de imaginea de „agresor”. Spune ca nationalismul ameninta Germania s-o duca in trecutul sau dispretuit, dar de asemenea ameninta ci comertul liber, esential pentru bunastarea Germaniei. Arata ca Eurozona a fost mai putin importanta, dar odata ce Grecia ar parasi Zona Euro, calea catre protectionism e scurta. El arata ca daca Grecia ar demonstra ca e mai bine daca da faliment decat sa-si plateasca datoriile, alte tari ar putea s-o urmeze. Iar daca demonstreaza ca e un lucru benefic daca parasesc zona de comert liber, atunci intreaga structura se poate desira, adica toata Zona Euro.

La noi multa lume intelege foarte superficial economia… Putini isi pun problema filozofiilor economice, ideologiilor etc. Austeritatea este o ideologie economica, promovata de Germania. Dar se vede ca aceasta nu e benefica Uniunii Europene, din aceasta cauza este si blamata. S-ar putea sa nu fie benefica nici Germaniei pana la urma… Si atunci de ce? De ce Cabinetul Merkel o sustine cu atata ardoare? Pentru ca nici nu-i aduce o glorie de bun augur…

E foarte greu de tras o concluzie, pana nu intelegi foarte exact politica aceasta contradictorie pe care o duce Germania. Repet, Germania… Dar voi face cateva comentarii…

Sa incepem mai intai cu Ucraina. Problema acestei tari foarte sarace trebuia, intr-un fel sau altul, transata… Dupa parerea mea, Ucraina nu mai renta pentru Rusia, cu atat mai mult cu cat ei nu puteau sa plateasca gazul livrat de rusi la preturi promotionale. Pe de alta parte, Rusia ar fi avut nevoie de Ucraina din considerente geopolitice. De dominatie si dictat. Dar, pe de alta parte, Ucraina e o tara mare, atat ca suprafata dar si ca populatie (aprox. 45 milioane de locuitori), ceea ce facea ca problema sa fie destul de dificila pentru Rusia. De aceea evenimentele (revolutie sau lovitura de stat) care l-au dat jos de la Putere pe fostul Presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, omul agreat de Kremlin n-au constitutit o surpriza pentru Rusia. S-ar putea ca ele sa fi fost tratate intr-o intelegere secreta intre Rusia si Germania.

Se vede foarte clar ca Rusia a iesit castigata prin Acordurile de la Minsk.

Mediafax

Ce prevede acordul de pace privind Ucraina. Cele 13 puncte ale acordului de la Minsk

Se arata ca:

Negocierile de la Minsk s-au încheiat, joi, cu un acord de încetare a focului care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează Russia Today, prezentând cele 13 puncte ale acestui document.

1. Încetarea focului în estul Ucrainei va intra în vigoare duminică, 15 februarie, la ora 00.00 (ora Kievului).

2. Retragerea armamentului greu. Părţile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 şi 150 de kilometri, în funcţie de raza de acţiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.

3. OSCE îşi va folosi dronele şi observatorii pe teren, precum şi imagini din satelit şi date radar pentru a se asigura că ambele părţi respectă acordul.

4. Kievul şi rebelii vor negocia termenii viitoarelor alegeri locale în zonele rebele, ceea ce îi va readuce în cadrul legal al Ucrainei. Kievul va adopta o legislaţie privind autoguvernarea care să fie acceptabilă pentru republicile autoproclamate.

5. Kievul va declara amnistie generală pentru rebeli.

6. Un schimb de prizonieri trebuie să aibă loc la cinci zile de la retragerea completă, respectiv în 19 zile dacă retragerea armamentului se va face în perioada maximă prevăzută de acord.

7. Convoaiele cu ajutor umanitar vor primi acces neîngrădit în zonele afectate de război. Va fi pus în funcţiune un mecanism internaţional de monitorizare.

8. Kievul va relua legăturile economice, plăţile sociale şi serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate. Această prevedere este subiectul unor negocieri ulterioare.

9. După organizarea alegerilor locale în regiunile Doneţk şi Lugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra graniţelor lor cu Rusia. Tranziţia ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituţionale cuprinzătoare în Ucraina.

10. Toate trupele străine, armamentul greu şi mercenarii vor fi retraşi din Ucraina. Grupările armate ilegale vor fi dezarmate, dar autorităţile locale din Doneţk şi Lugansk vor putea avea unităţi de miliţie legale.

11. Kievul va implementa o reformă constituţională cuprinzătoare până la sfârşitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean şi va oferi privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privinţa limbii, libertatea de a numi procurori şi judecători şi stabilirea unor relaţii economice cu Rusia.

12. Observatorii OSCE la alegeri vor verifica dacă alegerile locale din republicile autoproclamate corespund standardelor internaţionale. Procedura exactă pentru alegeri este subiectul unor negocieri ulterioare.

13. Discuţiile în cadrul „grupului de contact” (format din liderii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, un reprezentant al OSCE, fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima şi ambasadorul rus în Ucraina) se vor intensifica în diverse moduri.”

In primul rand Rusia a scapat de o povara: Ucraina. In al doilea rand, printr-un mic razboi, pozitia geopolitica a Rusiei a ramas nealterata. Rusia are Crimeea, a carei importanta strategica la Marea Neagra este evidenta si un control autoritar in Estul Ucrainei (Donetk-Lugansk) – uitati-va, va rog, la punctul 11. din Acord. Este limpede ca Estul Ucrainei va tine de Rusia iar importanta acestui lucru e foarte mare in raport cu o eventuala primire a Ucrainei in NATO, lucru de care Rusia se teme. Cu alte cuvinte, avand Estul Ucrainei sub control (pentru ca acolo sunt oameni care sunt gata sa raspunda oricand la comanda Kremlinului, nu a Kievului) si Crimeea, o eventuala integrare in NATO a Ucrainei este, desigur, dificil de realizat. In orice caz, Rusia poate reactiona repede, imediat. Ceea ce arata George Friedman o iau de buna:

„The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.”

si anume ca Germania a furnizat suport si pregatire liderilor care l-au rasturnat pe Ianukovici, iar programul de ridicare de noi lideri a fost sponsorizat de partidul D-nei. Merkel, CDU… Insa D-na. Merkel nu a sustinut interventia militara la agresiunea Rusiei, care a urmat. De unde se vede foarte clar ca D-na. Merkel a actionat, de fapt, in favoarea Rusiei!! Trebuie sa remarcam acest lucru. Iar rezultatul Acordului de la Minsk, cum aratam mai sus, confirma acest lucru.

In privinta Uniunii Europene. Eu cred ca e mai mult decat evident ca pe D-na. Merkel nu o intereseaza de fapt flancul sudic al UE. Din partea dumneaei: duca-se! De unde rezulta ca pe D-na. Merkel nu o prea intereseaza Uniunea Europeana, nici Zona Euro. Ci mai mult o relatie buna cu Rusia, unde sa poata avea si o imensa piata de desfacere pentru produsele germane. Nici Ucraina n-o intereseaza! Si s-a vazut ca nu a dorit sa ajute financiar Ucraina, decat cu sume nesemnificative, daca asta inseamna ajutor. Si ajunsi aici ar trebui sa ne gandim la altceva. La o realitate a Germaniei, a acelei Germanii de dupa 1989

Ce se intampla? Germania inainte de 1989 era impartita in doua: Germania Federala, capitalista, si RDG, tara comunista, facand parte din Tratatul de la Varsovia si gravitand in jurul Kremlinului. Pentru cei tineri astea sunt povesti dintr-o alta era. Stiu asta. Insa problema e alta. In RDG erau multi comunisti si au ramas si in zilele noastre. Mai mult, spionajul, inclusiv cel politic, al serviciilor rusesti era foarte activ in RDG. Eu cred ca intr-un mod aproape sigur aceste legaturi au ramas si pana in zilele noastre, cu atat mai mult cu cat liderii la varf mai pot fi si cumparati intr-un fel sau altul, fara sa se poata demonstra ca ar fi vorba de coruptie, pentru ca nu se doreste asta. Dupa parerea mea, poate nu D-na. Merkel, dar nu se stie niciodata, sunt oameni la varf, in Germania, vizibili sau care stau in umbra, cumparati prin serviciile de spionaj rusesti de catre Puterea de la Kremlin. Sa nu ne miram daca Germania, prin politica aceasta „contradictorie” pe care o promoveaza in Europa, ar dori sa-i faca Rusiei cadou tot Sudul neperformant economic al Europei, aratand cu degetul asupra coruptiei din tari ca Italia, Romania, Bulgaria, dar camufland perfect coruptia interna din Germania care se traduce prin cardasia mascata cu rusii. Evident, nu pot sa faca lucrul acesta dintr-o data, inteleg asta. Iata insa un articol aparut in The Washington Post si semnat de catre :

Forget left and right: Europe’s divisions lie elsewhere

Se arata ca:

„For those who want a happy ending or an easy moral to the story, the election of a new Greek government last month poses some interesting quandaries. Progressives of various kinds at first hailed what appeared to be a victory for the radical left-wing party Syriza, but they were caught off guard when Syriza instantly struck a coalition deal with the Independent Greeks, a radical right-wing party that Daniel Cohn-Bendit, a legendary European leftist, bluntly described as “ultranationalist” with a “homophobic, anti-Semitic, racist” leader.

Many of those who rooted for Syriza because of its campaign against the budget-cutting “austerity” program imposed on Greece by its creditors were also taken aback when other, more urgent priorities appeared on the new leaders’ agenda. Both parties turn out to have close connections to the authoritarian Russian government, and both have curious links to a notorious Russian fascist ideologue, Alexander Dugin, who among other things has called for a “genocide” of the “race of Ukrainian bastards.” Accordingly, the new Greek government’s first foreign policy act was not a protest against European economic policy but a protest against sanctions on Russia. Only then did it launch negotiations with its European creditors by announcing that it would refuse to negotiate with its European creditors.

In truth, Greece makes nonsense out of all of the political categories we normally use in Europe. Our notions of “left” and “right” are ancient, dating to the French revolution: In 1789, the nobility sat on the right side of the Assemblée Nationale, and the revolutionaries sat on the left. Since then, “people who want change” are supposedly leftist, and “conservatives” are rightist. This typology hasn’t really worked for a long time — there have been plenty of revolutionary right-wing movements, and an equal number of conservative leftists. But this language now obscures what is happening in Europe altogether.

The most important division in Europe is not right vs. left. Nor is the main issue even “austerity” vs. “anti-austerity.” Some of the countries hit hardest by the 2009 financial crisis have pursued “austerity” with great success. Ireland has restructured and is once again growing. Latvia found ways to cut government spending without cutting pensions and is growing at one of the fastest rates in Europe.

The real division in Europe is between what I would call established, integrationist politics and isolationist, nationalist politics. It was visible last year in Britain, during the Scottish independence referendum. The Scottish Nationalists were unlike Syriza in many, many ways, but they were using similar language of “national renewal,” and they were calling for a similar reassertion of national control: Control over the economy, over political decisions, over borders. Syriza gets along well with the Greek far right because, in essence, both want to reassert national control. Perhaps the right would prefer a higher emphasis on immigration, but it shares Syriza’s furious hatred of the “troika” that control the bailout fund which has been extended to Greece — the European Central Bank, the European Commission and the International Monetary Fund.

Both parties want decisions about Greece to be made inside Greece. Foreigners, especially bankers, should go away and keep their opinions to themselves. As it happens, Russia is now led by a man who voices exactly the same views: Vladimir Putin has also isolated his country, politically and economically, from the rest of Europe. Hence the warmth between him and the Greeks.”

Sa explicam pe intelesul tuturor. Se stie ca Germania doreste sa impuna Greciei o cura de dura austeritate. Ca noul guvern, cel al lui Alexis Tsipras – Syriza – nu e de acord, toata lumea stie… Numai ca D-na. Applebaum spune ca primul Act de politica externa pe care l-a emis acest nou guvern nu a fost acela de a protesta impotriva politicilor economice duse in Europa, ci acela de a protesta impotriva sanctiunilor impuse Rusiei! Cu alte cuvinte, D-na. Merkel prin politica inflexibila pe care o duce fata de Grecia, impunand o austeritate fata de care toata Grecia e impotriva, impinge aceasta tara in bratele Rusiei. Politica D-nei. Merkel este o politica pro Rusia si antieuropeana! Rusia, dupa sfarsitul Razboiului Rece, in 1989, a pierdut aliati – tarile din fostul Tratat de la Varsovia sunt acum in NATO – de aceea Rusia are nevoie de noi aliati, iar Germania Angelei Merkel cauta sa-i faca niste cadouri cat mai placute. Mai mult, D-na. Applebaum arata un lucru foarte interesant: Syriza este intr-o coalitie cu un partid de extrema dreapta, Grecii Independenti, carcaterizat de catre Daniel Cohn-Bendit, legendar om de stanga din Europa, drept „ultranationalist”, cu un lider „homofob, antisemit si rasist”. Interesant este ca ambele partide au legaturi cu notoriul lider fascist rus, omul de casa al Kremlinului, Alexandr Dughin, care, printre altele, indemna la „genocidul rasei ucrainene de bastarzi”. Iar austeritatea pe care Germania a impus-o Greciei a condus la o astfel de situatie care pune probleme si in interiorul NATO. Este corect sa sesizezi diviziunea Europei intre politicile integrationiste si cele izolationiste, nationaliste. Insa comunitarismele acestea nationaliste au aparut ca urmare a crizei din Zona Euro, care inca mai bantuie Europa, si sunt intretinute de politicile de austritate promovate de Germania, pentru ca inainte, dupa cum observa George Friedman, nu era asa. Este limpede ca daca Zona Euro, care se bazeaza pe o moneda unica, euro, expresie limpede a integrationismului, incepe sa functioneze foarte prost datorita in principal noii ideologii economice, austeritatea, incepe sa apara izolationismul sau nationalismul, pentru ca moneda proprie unei tari are un astfel de caracter, unul national. Integrationismul acesta, de care vorbeste D-na. Applebaum, nu trebuie confundat cu liberalismul. Euro, spre deosebire de US dollar, este o moneda unica pentru un grup de mai multe tari. In felul asta un grup de tari se integreaza monetar si economic. Insa asta nu inseamna ca intr-o tara ce are moneda sa proprie nu poti sa ai libertate economica. Una e libertatea economica si alta e integrationismul prin intermediul monedei unice, euro. Libertatea economica este atunci cand esti liber, cand nu te ingradeste cineva sau statul, cand statul nu-ti impune ceva, implicarea sa in economie fiind minimala. Integrationismul nu inseamna neaparat libertate economica, de vreme ce ti se impune de la centru o ideologie, prin Tratatul de Guvernanta Fiscala, pe care n-ai incotro si trebuie, fortat, s-o accepti. Pentru ca aici e vorba de integrarea ideologica, nu neaparat de libertate, iar George Friedman puncteaza excelent: Germania se comporta ca un stapan, celelalte tari incep sa le cam fie frica de Germania. Deci acest integrationism presupune un stapan de temut: Germania. Or, asta nu mai este libertate. Nationalismul, atunci, nu e decat o reactie de impotrivire la o astfel de politica promovata de Germania, ce tinde sa devina dictatoriala. O impartire a Europei intre Germania si Rusia? N-ar fi exclus sa se urmareasca un asemenea lucru. De aceea SUA trebuie sa supravegheze ce se intampla aici, iar Germania, oamenii de la varf din Germania, indiferent ca se afla la Putere sau in Opozitie, trebuie supravegheati informativ pentru ca pericolul de derapaj e mare, coruptia, mascata in diverse feluri, e de asemenea mare, iar Germania, prin politicile sale pe care le practica, poate pune in pericol NATO si securitatea SUA.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Februarie 16, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 62 comentarii

Despre actuala Stanga politica

Ceea ce se intampla pe partea stanga a esicherului politic e un lucru mult mai grav decat ar parea la prima vedere.

Gandul

Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie”

Se arata, printre altele, ca:

Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea la apă a candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”.

Pesediştii reuniţi la Consiliul Naţional de la Craiova nu au prea multe să-i reproşeze prezidenţiabilului Klaus Iohannis, dar ştiu sigur că nu îl pot vota pe acesta deoarece „nu este român”.

– „Nu are nume românesc”, sare ca ars un oltean pesedist.

– „Nu e de la noi din Olt”, aruncă o vorbă şi olteanul cu mustaţă.

– „Nu e de la noi din ţară, e provenit din altă ţară, nu ştiu ce caută el să candideze la preşedinţie”, completează olteanul ştirb.

Pesedistul de rând continuă atacul la origini.

– „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, şi alta e să vii aici şi iei cetăţenie. Nu e totuna”, se ridică nivelul privind originile.

– „E neamţ. Noi ştim dacă s-a născut sau nu în România? A spus el că s-a născut în România? N-a spus. Dacă spunea era altceva”, dezvoltă problema cetăţeniei lui Iohannis pesedistul mustăcios.

Mândria de a fi român se simte la membrul PSD, votantul de nădejde al lui Victor Ponta.

– „Ce, românii nu sunt deştepţi?”, se aruncă iar olteanul în luptă.

– „Nu e român, e străin, nouă ne trebuie românii noştri”, se umflă spiritul patriotic în pesedist.

– „Numai un român ne poate duce acolo unde merităm”, aruncă o vorbă din spate încă un roşu.

– „Nu avem şi noi în ţara noastră români deştepţi?”, e infailibil pesedistul mustăcios.

Finalul e al doamnelor:

– „Iohannis are ajutor din afară, este susţinut de multe fundaţii germane şi ca român mai puţin cred că a demonstrat”, ne explică o delegată la Congres.

Întoarcerea la naţionalismul hardcore. Ponta îl atacă pe Iohannis la etnie şi religie

Cum să-l ataci pe Iohannis la religie şi etnie, să fii înţeles de electorat, dar să nu te trezeşti cu vreo sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării? Victor Ponta a recurs la un truc oratoric: eu respect celelalte etnii şi religii, dar să nu-mi spună mie nimeni că nu pot fii român şi ortodox la mine în ţară. De remarcat că, până acum, în afară de el însuşi, nimeni nu i-a pus lui Victor Ponta în faţă o asemenea dilemă ricolă pentru anul 2014. Dar naţionalismul anilor 1990 revine cu succes în discursul candidatului Ponta.

La Craiova, patriotismul şi naţionalismul au fost două nuanţe importante din discursul de lansare a candidaturii lui Ponta.

„M-am născut în această ţară, am crescut aici, aici am familia, prietenii, aici m-au educat profesorii şi nu îmi imaginez o viaţă în altă parte. Cred că obligaţia mea este de a-i face pe cei mai mulţi dintre români să creadă că pot avea o şansă egală aici, nu trebuie să găseşti o şansă de realizare în afara graniţelor ţării”, a spus Ponta.

El a introdus şi o notă personală, făcând referire la faptul că mama şi bunica sa trăiesc şi vor trăi toată viaţa în România.

„Cred şi vreau să fiu preşedintele acestei ţări în care mama mea, bunica mea trăiesc şi vor trăi toată viaţa şi vreau ca toţi părinţii şi toţi bunicii noştri să poată să trăiască aici în România o viaţă decentă. Este ţara în care familia, prietenii mei trăiesc şi vreau ca toate familiile românilor să aibă un viitor în ţară, şi nu în străinătate. Este ţara în care voi face tot ce ţine de mine să-i conving pe copiii mei să rămână să trăiască şi să-şi realizeze aspiraţiile şi să devină oameni”, a mai spus Ponta.

«Aici este ţara mea/ Şi neamul meu cel românesc/ Aici eu să mor aş vrea/ Aici vreau eu să trăiesc»”

El a folosit, în încheiere, chiar şi versurile unui cântec patriotic al lui Tudor Gheorghe – oltean get-beget – intitulat „Acolo este ţara mea”.

”Aş avea nevoie, în încheiere, de Tudor Gheorghe, pentru că suntem la Craiova. Numai el ar putea să spună de o mie de ori mai bine decât mine: «Aici este ţara mea/ Şi neamul meu cel românesc/ Aici eu să mor aş vrea/ Aici vreau eu să trăiesc»”.

Un pilon important al discursului lui Ponta a fost de natură religioasă şi a avut drept scop poziţionarea faţă de această temă, care pare a fi o temă importantă a viitoarei campanii electorale, în perspectiva în care Klaus Iohannis va fi contracandidatul lui Ponta.

„Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru”, a spus Ponta.

El a mai făcut referire, în cadrul acestei teme a discursului, la peştera Sfântului Andrei, care este şi ocrotitorul României, dar şi la mănăstirea Putna, cea mai importantă ctitorie a lui Ştefan cel Mare.

„Ştiu cum arată peştera Sfântului Andrei, dacă vorbim despre originile noastre ca ţară şi ca neam creştin (…) Ştiu foarte bine cât mai trebuie să investim pentru a repara mănăstirea Putna”, a spus Ponta.

De amintit că prezidenţiabilul Klaus Iohannis este român de etnie germană, născut la Sibiu, în 1959. Klaus Iohannis este luteran, adică protestant. Conform DEX, luteranismul este o doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. XVI de Martin Luther, care consideră esenţial pentru mântuire numai credinţa şi proclamă autoritatea exclusivă a Bibliei, recunoscând numai două Taine: Botezul şi împărtăşania.”

Votantul PSD care crede şi nu cercetează: „Eu pentru dl. Ponta am un cult al personalităţii”

Se arata, printre altele, ca:

„Un om bun care ne scapă de criză şi sărăcie şi măreşte salariile”, este descris prezidenţiabilul Victor Ponta de colegii de partid.

„Eu pentru dl. Victor Ponta am un cult al personalităţii”, îşi descrie iubirea faţă de candidatul PSD o delegată prezentă la Congres. Profesoara pensionară explică ce înseamnă acest „cult” în filmul realizat de reporterul gândul.

În timp ce-şi aşteptau candidatul, pesediştii veniţi la Craiova ni l-au descris pe liderul PSD ca fiind „un om foarte bun”, care „ne scapă de sărăcie şi de criză”.

„Un om foarte bun, să-l schimbe pe Băsescu că nu e bun de nimic. Cu Ponta e un viitor foarte bun, face locuri de muncă, foarte bun ne scapă de sărăcie de criză”, îl prezintă o olteancă pe prezidenţiabilul Ponta. În timp ce acesta se luptă cu viitura, din însorita Craiovă, pesediştii au doar cuvinte de laude la adresa sa.

„Domnu Ponta iese preşedinte ce să mai”, o taie ea scurt.

Din spatele său un domn o completează: „este cel mai bun dintre toţi. Este cel mai capabil să facă meseria asta ca preşedinte, a dovedit ceva”.

Din Teleorman i se cere să mărească salariile şi „să taie pensiile baronilor”.

Chiar dacă Liviu Dragnea le-a cerut să nu devină aroganţi în campanie, pesediştii nu concep ca Victor Ponta să nu ajungă la finele acestui an la Palatul Cotroceni.”

Votantul lui Ponta. Profesoara din PSD, faţă în faţă cu plagiatul: „Nu am crezut şi nu cred nici să văd”

Se arata, printre altele, ca:

Scandalul plagiatului în care a fost implicat premierul Victor Ponta nu influenţează intenţia de vot a pesediştilor, care susţin că îl vor vota pe liderul PSD la prezidenţiale.

Aflată în centrul sălii Polivalentă din Craiova, o doamnă din Olt, care ne precizează că este profesoară pensionară, spune că are un „cult al personalităţii pentru Victor Ponta”.

„Este capabil şi am avut onoarea să mă întâlnesc faţă în faţă, este apropiat de oameni”, îşi începe discursul doamna.

Cei din jur o recomandă ca „doamna profesoară”. O întreb dacă este adevărat, dacă a lucrat în învăţământ. Răspunde afirmativ.

Votantă devotată a PSD şi a lui Victor Ponta, nu crede în ruptul capului că este ceva adevărat în scandalul legat de plagiat.

„Nu am crezut şi nu cred nici să văd”, este fraza definitorie cu care arată că nu este dispusă să creadă nimic despre plagiatul lui Victor Ponta.

Chiar daca nu s-a uitat pe lucrări, nu le-a comparat, ştie ce i s-a spus la televizor.

„Nu cred că este adevărat pentru că este destul de capabil, are coerenţă în vorbire, dă dovadă că are vocabular, că este foarte cultivat şi am tot respectul pentru dumnealui şi am certitudinea că va ieşi preşedinte. Am un cult al personalităţii pentru Victor Ponta”, explică doamna profesoară din Olt de ce îl va vota pe candidatul PSD, Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat recent că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a absolvit de această acuzaţie, dar că a fost foarte afectat de această acuzaţie. gândul a demonstrat că zeci de pagini din lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta este copiată dintr-o altă lucrare fără a fi citată sursa.”

Acest discurs al lui Ponta si astfel de atitudini nu mai sunt cele ale unui partid de stanga! Trebuie sa spunem raspicat lucrul acesta! Este o transformare in rau pe care o sufera Stanga politica. E vorba de un discurs si de atitudini care amintesc de Miscarea Legionara! Imoralitatea de care da dovada Ponta si partidul sau au atins cote everestice, din ce in ce mai greu de suportat. In primul rand vom spune ca nu e vorba despre religie, credinta, ortodoxie, ci de faptul ca Ponta doreste sa foloseasca Ortodoxia pentru atragerea de voturi. Ultranationalismul afisat e in acelasi scop. Problema este de ce nu cauta sa atraga simpatizanti altfel, cu un discurs de stanga nu cu unul fascizant?

„Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea.”

Nu-mi amintesc sa-l fi acuzat cineva pe Dl. Ponta ca e roman si ca ar fi ortodox. Si atunci ce rost are un astfel de discurs?

„- „Nu e de la noi din Olt”, aruncă o vorbă şi olteanul cu mustaţă.

– „Nu e de la noi din ţară, e provenit din altă ţară, nu ştiu ce caută el să candideze la preşedinţie”, completează olteanul ştirb.

Pesedistul de rând continuă atacul la origini.

– „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, şi alta e să vii aici şi iei cetăţenie. Nu e totuna”, se ridică nivelul privind originile.

– „E neamţ. Noi ştim dacă s-a născut sau nu în România? A spus el că s-a născut în România? N-a spus. Dacă spunea era altceva”, dezvoltă problema cetăţeniei lui Iohannis pesedistul mustăcios.”

Toate aceste atitudini dovedesc nu numai un rasism social, ci mai ales unul etnic si religios. A fi bun roman inseamna, in viziunea pesedistilor,  sa fii „de la noi din Olt”. Pe cale de consecinta, daca esti de la Oradea sau de la Arad, sau de la Bacau etc nu mai esti un „bun roman”. Klaus Iohannis ar fi trebuit el sa spuna ca s-a nascut in Romania, „„Ce, românii nu sunt deştepţi?”, se aruncă iar olteanul în luptă.” – rasismul este evident: doar romanii sunt destepti, unui om care e de etnie germana, adica unui om care „nu e din rasa noastra”, ca asta vrea sa spuna, i se pun la indoiala calitatile intelectuale. „Nu e român, e străin, nouă ne trebuie românii noştri”, se umflă spiritul patriotic în pesedist.” – deci un om de etnie germana e strain de „noi”, de „romani” si „nu ne trebuie”. Cu alte cuvinte pesedistii proclama inegalitatea biologica si intelectuala intre romani si straini. Ma duce gandul la Ku Klux Klan! Chestiunea principala care se pune ar fi urmatoarea: mai este PSD un partid de stanga, un partid social-democrat? Ar trebui sa stim, pentru ca din astfel de discursuri si atitudini rezulta ca nu prea ar mai fi asa… „„Eu pentru dl. Victor Ponta am un cult al personalităţii”, îşi descrie iubirea faţă de candidatul PSD o delegată prezentă la Congres.” Pentru ca Ponta ar fi „un om bun”. Intr-un partid democratic, ca doar isi zice social-democrat, avem cultul personalitatii? Si atunci eu stau si ma intreb cand vor canta versurile lui Radu Gyr: „Moartea, numai moartea legionară (…) / Ni-i dragă moartea pentru Căpitan!” (mai multe  aici), ca pare destul de aproape momentul… Serios, hai sa ne lamurim ce-i cu partidul asta, cu PSD.  Ca pot sa inteleg ce inseamna un partid social-democrat, doar ca PSD-ul nu mai pare asa. Pe de alta parte, uitati-va pe cine propune PSD in inalte demnitati de stat, si din aceia care ameninta cu moartea… Acestea sunt atitudini care intra intr-un flagrant conflict cu valorile europene. As dori sa vad o demilitare a Partidului Socialist European de astfel de atitudini ce nu mai au nimic in comun cu valorile europene! Si as dori sa vad sanctionarea drastica a PSD de catre socialistii europeni si de catre Parlamentul European!

Ai putea sa te intrebi: numai la noi sunt astfel de manifestari…? Iata ce am citit pe un sait, Doctorul Zilei:

Ministrul Sanatatii dintr-o tara europeana propune eutanasierea oamenilor saraci

„Eutanasierea ar putea fi necesară pentru oamenii care sunt bolnavi și nu au acces la îngrijiri paleative, sugerează noul ministru al Sănătății din Lituania, Rimantė Šalaševičiūtė. Aceasta a făcut deja valuri în Lituania prin propunerea sa de a se discuta deschis despre legalizarea eutanasierii oamenilor.

Noul ministru a declarat public că Lituania nu își poate permite îngrijiri paleative pentru toți cetățenii bolnavi, așa că eutanasierea ar trebui să fie o opțiune pentru cei care nu vor să își chinuie rudele cu spectacolul suferinței lor. Ministrul a ridicat de asemenea problema eutanasierii copiilor cu boli incurabile, adaugând că în Olanda a fost deja adoptată o astfel de lege, după o lungă dezbatere publică.

Mulți medici se opun însă ideilor pe care noul ministru le vrea implementate: ”Ministerul Sănătații ar trebui să protejeze viața și sănătatea, în loc să caute soluții pentru a ucide oameni, chiar dacă așa este mai eficient din punct de vedere al costurilor. Însă într-o societate democratică ar trebui să se înțeleagă foarte clar că trebuie să avem grijă de cei bolnavi, nu să îi omorâm”, spune Dr Andrius Narbekovas, care este și preot și medic.”

Acelasi lucru poate fi cititi si aici, si aici. M-am uitat sa vad cine e aceasta doamna, am recurs la Wikipedia – v. aici. Dar uitati-va din ce partid provine – aici, sau daca dam la Wikipedia in engleza: The Social Democratic Party of Lithuania – afiliere internationala: Socialist International, afiliere europeana: Party of European Socialists, ideologie: Social democracy. Sa citim cu atentie:

„Noul ministru a declarat public că Lituania nu își poate permite îngrijiri paleative pentru toți cetățenii bolnavi, așa că eutanasierea ar trebui să fie o opțiune pentru cei care nu vor să își chinuie rudele cu spectacolul suferinței lor.”

In asta consta ideologia social-democrata? Dr Andrius Narbekovas a spus foarte bine:

„Însă într-o societate democratică ar trebui să se înțeleagă foarte clar că trebuie să avem grijă de cei bolnavi, nu să îi omorâm”

Si atunci intr-o societate social-democrata la ce ar trebui sa ne asteptam, la hitlerism? As dori sa-mi semnalati daca acum D-na. Rimantė Šalaševičiūtė face parte din Partidul Social-Democrat din Lituania sau nu, daca s-a strecurat o greseala in ceea ce spune Wikipedia, dar sa aduceti si dovezi pe care sa le putem lua in considerare.

Este de remarcat faptul ca social-democratia europeana trece printr-o profunda criza ideologica si morala, care o impinge spre fascism. De observat ca nu numai la noi sunt manifestari in acest sens. Este rergetabil ca in sec. XXI asistam la o asemenea decadere politica si morala, care ne aminteste de cea din anii ’30 cu consecinte tragice, catastrofale nu numai pentru Europa, dar si pentru intreaga lume. De asemenea, sa nu uitam ca Hitler a fost un om al Stangii, Partidul Nazist fiind un partid national-socialist, ca asta si inseamna national-socialist, si un partid muncitoresc. Cu toate acestea, iata ce declara despre crestinism (citez din Wikipedia – Religia in Germania Nazista):

„Hitler never portrayed himself and the Nazi movement to the German people as outspoken proponents of atheism, but rather as faithful Christians.[27][28] He publicly declared: „We tolerate no one in our ranks who attacks the ideas of Christianity … in fact our movement is Christian.”[29]

[…]

Dr Zoellner and [Catholic Bishop of Munster] Count Galen have tried to make clear to me that Christianity consists in faith in Christ as the son of God. That makes me laugh… No, Christianity is not dependent upon the Apostle’s Creed… True Christianity is represented by the party, and the German people are now called by the party and especially the Fuehrer to a real Christianity… the Fuehrer is the herald of a new revelation”.

Hans Kerrl, Nazi Minister for Church Affairs, 1937

We are no theologians, no representatives of the teaching profession in this sense, put forth no theology. But we claim one thing for ourselves: that we place the great fundamental idea of Christianity in the center of our ideology [Ideenwelt]- the hero and sufferer Christ himself stands in the center.”[43]

— Hans Schemm, Nazi Gauleiter”

De aceea combinatia asta dintre ultranationalism, socialism si religie precum si manifestari de genul „eutanasierea oamenilor saraci”, „cultul personalitatii”, nascute in sanul Stangii, pentru ca social-democratia e o doctrina politica de stanga, sunt extrem de periculoase! Eu am facut apel la reamintirea trecutului. Pentru ca sa nu-l repetam.

Fac apel la Victor Ponta si la intregul PSD sa se opreasca din aceasta aventura malefica, nesanatoasa si populista! Eu cred ca social-democratia romaneasca nu are nevoie de asa ceva, de asemenea idei si manifestari! Si sa-l mai lase pe tovarasul Dughin in pace ca nu e deloc sanatos sa urmeze astfel de cai.

N-avem nevoie de Iohannis, ca e strain si nu e ortodox… Avem nevoie de Dughin, n-asa? Baieti, va dati seama ce faceti? Sau ati intrat intr-o epoca a inconstientei…

Update

Evenimentul Zilei

Religia ar putea sa fie o problemă în confruntarea pentru Cotroceni. Sociolog: Faptul că Iohannis nu este ortodox este un handicap sever

Se arata ca:

Ștefureac: „Naționalitatea, mai importantă decât religia”

Citește și: BĂTĂLIA PENTRU COTROCENI. Confruntarea se duce în zona ETNIEI și RELIGIEI. Președintele României poate să fie numai un ROMÂN ORTODOX? | DEZBATERE EVZ

Remus Ștefureac (INSCOP) a declarat pentru EVZ: „Naționalitatea este o variabilă mai importantă decât religia, așa apare în studiile INSCOP. Naționalitatea contează mai mult în Moldova, Muntenia și Oltenia – unde Iohannis este semnificativ mai vulnerabil – mai puțin în Transilvania, unde există o istorie a conviețuirii interetnice. Poziția lui Victor Ponta a fost interesantă: a spus că nu crede că este o problemă dacă un candidat nu este ortodox sau de etnie română, dar a punctat acest aspect. A fost o abordare inteligentă. Pe de altă parte, pe fondul prezenței UDMR la guvernare, electoratul român este tot mai tolerant. Nu etnia și religia vor fi decisive, ci un proiect care să convingă că aduce stabilitate.”

Dospinescu: „Iohannis benefi ciază de prezumția de cinste”

„În teorie, apartenența la o minoritate etnică dezavantajează un candidat la prezidențiale, în orice țară”, spune analistul politic Bogdan Dospinescu. „Suntem, însă, în fața unei „excepții de la teorie”; Klaus Iohannis beneficiază de pe urma faptului că este etnic german. În România, a fost întreținută, la nivelul public, imaginea eficienței, seriozității și cinstei germanilor – iar această percepție a fost verificată în multe cercetări sociologice. Iohannis beneficiază de «prezumția de cinste», ceea ce este un mare avantaj în condițiile agendei din ultimul an din jurul temei Justiției. Cu religia, este cu totul altă situație. Desigur, argumentul că Iohannis este «tot» creștin stă în picioare. Dar nu pot să nu mă gândesc la un nivel de prejudecată mult mai adânc. Inclusiv la răspunsul pe care un lider al bisericii Luterane l-a dat după declarațiile lui Ponta: că dacă este să fie aduse critici, ele trebuie îndreptate către alte confesiuni „mai noi”. Probabil același tip de raportare, dar de data aceasta la biserica luterană, este larg răspândit și printre ortodocși”.

Dâncu: „Iohannis va trebui să se justifi ce, să dea asigurări BOR”

Sociologul Vasile Dâncu apreciază pe blogul său că denumirea de Alianța Creștin Liberală (PNL-PDL) este o greșeală. „Aduce în lumină o vulnerabilitate a candidatului, faptul că nu este ortodox. Victor Ponta nu va scăpa momentul și va aduce Biserica Ortodoxă la luptă politică, o luptă (inegală) între o Stângă ortodoxă și o Dreaptă creștin democrată. Challengerul Iohannis, în loc să pună întrebări esențiale lui Ponta, va trebui să se justifice, să dea asigurări Bisericii Ortodoxe că nu o va deranja ca biserică națională. Dacă se făcea o analiză atentă nu s-ar mai fi adăugat o vulnerabilitate unui candidat care este minoritar etnic; chiar dacă nu va avea un efect distrugător, ea poate măcina un candidat.” „Explicația dată de Vasile Blaga, despre faptul că este eticheta generală pentru că suntem creștini, nu ține”, crede Dâncu. „Ea este valabilă doar acolo unde creștinii se confruntă cu musulmanii sau alte religii”.

Bulai: „Faptul că nu este ortodox este un handicap sever”

Faptul că Iohannis este etnic german și nu este ortodox reprezintă un mare dezavantaj, a declarat pentru ziare.com sociologul Alfred Bulai, explicând că președinția României este o funcție de „reprezentare națională”. „E evident că simpatia pentru germani mai există cât de cât în România, dar, atenție, în anumite zone și la anumite categorii sociale! Faptul că nu este ortodox e un handicap sever evident, pentru că nu toată lumea, dar o parte a populației din România va avea o problemă cu asta”, declară el. Bulai mai spune că probabil „Biserica Ortodoxă Română va face chiar campanie împotriva lui Iohannis; sigur, nu la televizor, ci prin preoți, la țară”. „Nu o să vedeți poziții oficiale ale Patriarhiei sau ale demnitarilor religioși la nivel înalt, dar la nivel local nu aveți de unde ști ce fac preoții”, a spus el.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

August 2, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 38 comentarii

Dughin…

Se spune ca Alexandr Dughin (v. si aici) ar fi ideologul lui Putin…

In Linie Dreapta

Hai că Dughin întregește marea familie rusă

Aflăm din Hotnews că Dughin a vizitat România între 22-25 iunie.

În vizita anterioară, din toamna anului trecut, s-a văzut cu Adrian Năstase, Ilie Bădescu și colonelul Dogaru – reprezentant al milițienilor și securiștilor „trecuți în rezervă”, puși la dispoziția diverșilor oligarhi și capi ai lumii interlope, mici și mari.

La vizita asta, Dughin a jucat cartea pravoslavnică. Un vechi și de nădejde tovarăș al Maicii Ruse, Mircea Popa, a confirmat pentru Hotnews vizita lui Dughin, întâlnirea acestuia cu câțiva preoți ai BOR (Patriarhia spune că nu are nicio legătură) și vizitarea unor mănăstiri.

Deocamdată nu știm ce fețe bisericești a întâlnit Dughin. Informația cu IPS Teodosie Snagoveanu a fost puternic dezmințită, și putem presupune că a fost prin Moldova, pe la noi mănăstiri care-l au pe căpitan în icoană alături de icoana Mântuitorului și a Maicii Domnului, pe acolo pe unde mișună călugări despre care nu se știe de ce patriarhie ascultă, de cea de la București ori de cea de la Moscova.

Robert Turcescu publică și o fotografie a lui Dughin de la ultima vizită în România, în care apare la masă alături Eugen Mihăescu, vechi și de nădejde colaborator al Antenei 3.

Putem, așadar, întregi poza de familie și, bineînțeles, mulțumi contributorilor.

Să revenim la Dughin, care și-a pierdut recent contul de Facebook din pricina îndemnurilor la uciderea câtor mai mulți ucraineni.

În 1998, un interviu-fluviu intitulat „Îl aștept pe Ivan cel Groaznic” acordat de Dughin unui cunoscut jurnalist polonez, Grzegorz Górny, de la ziarul Fronda, a produs vâlvă în Polonia.

Dar de atunci si pâna acum vreun an, un singur gânditor occidental – filosoful brazilian Olavo de Carvalho – a avertizat constant asupra acestui nocivitatii extreme a gândirii și influenței acestui individ.

 „Ţineţi minte acest nume, Alexandr Dughin, veţi mai auzi de el, spunea Olavo de Carvalho acum cinci ani, in 2009.Eu deja de ani de zile vorbesc de Aleksandr Dughin. Aleksandr Dughin este omul cel mai important din lume! Nimeni n-are habar. Nu veţi citi niciodata numele individului în New York Times şi n-o să-l vedeţi la CNN! Fiţi atenti. Este omul cel mai important din lume! E un filosof rus nebun. Nebun şi dement, gnostic. Ar vrea să facă, spune el, Uniunea celor Trei. Cei Trei sunt: A Treia Romă (Biserica Ortodoxă Rusă), al Treilea Reich şi Internaţionala a Treia. Deci, alăturarea tradiţionalismului rus, în plus nazi-fascismul şi comunismul, totul pentru ca să lovească Occidentul.”

Între timp, un soi de „Ivan cel Groaznic”, căruia îi place să pozeze la bustul gol în prezența unor animale sălbatice a sosit la Kremlin și i-a dat lui Dughin posibilitatea să-și pună nebunia la lucru.

Și acum, două fragmente din interviul lui Dughin din 1998, traduse din polonă de Anca Cernea.

„Îl aștept pe Ivan cel Groaznic”

– Se spune adesea despre cercul dumneavoastră că este echivalentul rus al Noii Drepte Vest-europene. Această orientare, ce porneşte de la premiza că bătălia pentru soarta omenirii nu se poartă pe teren politic, ci cultural, deci şi-a declarat un Kulturkampf specific…

– Nu îmi place să fiu comparat cu ei pentru că este în fond o comparaţie cu perdanţii. De-a lungul anilor de opoziţie în Rusia am făcut lucruri la care ei nici nu au visat. Nu m-am ocupat de Kulturkampf, ci de inseminarea ideologică a forţelor politice serioase. Am lucrat cu istoria vie, nu cu arheologia. Singurul om din Vest, ale cărui idei mă frapează prin dimensiunea lor a fost Jean Thiriart – autorul ideii unui imperiu euro-sovietic. Înainte să moară a venit la Moscova, l-am găzduit aici, l-am prezentat lui Igor Ligaciov, lui Ziuganov, Baburin, …

Europa azi are de ales: eurasianism sau atlantism. Fie merge cu Rusia, fie cu America.

Dacă Noua Dreaptă europeană ne alege pe noi, înseamnă că alege elementul barbar, şi deci trebuie să adopte metodele noastre de acţiune. Trebuie să organizeze atacuri, să se ocupe de sabotaje, incendieri, să arunce în aer poduri. Anti-globalismul adevărat este distrugere şi teroare.

Şi ce face Noua Dreaptă? S-a transformat într-o sectă intelectuală. De treizeci de ani se adună şi bat câmpii la seminare domni supraponderali cu părul cărunt şi cu aer de bunici. Sigur că trebuie să citeşti cărţi, însă nu e suficient. Trebuie să creezi gherilă. Dacă eşti împotriva Noii Ordini Mondiale, atunci ia un cuţit şi pune-ţi o mască, ieșidin casă în fiecare noapte şi omoară măcar un iancheu.

De aceea sunt apropiat de Noua Stângă, de Brigăzile Roşii, de Rote Armee Fraktion. Sarcina noastră nu se limitează la cultură, sarcina noastră este să facem o revoluţie reală. Pentru aceasta avem nevoie de ideologie şi pregătire intelectuală, dar fără participare concretă la acţiune, fără experienţa de front, fără botezul luptei – ne va rămâne inaccesibilă.

Nu ştiu dacă vreunul din activiştii Noii Drepte a fost vreodată sub tir de artilerie, însă oamenii noștri nu merg numai la mitinguri, sau luptă pe baricade, ci merg și la războaie adevărate, de ex. în Transnistria sau Iugoslavia.

Noua Dreaptă este doar un proiect, dar noi suntem și proiectanţi şi realizatori, arhitecţi şi contructori. Viitorul e al nostru.

(…)

– Există elemente în tradiţia poloneză, care să vi se pară atrăgătoare?

– Îmi sunt în mod constant mai apropiate izvoarele slavo-eurasiatice ale polonității, elementul lor etnic, și chiar păgân. Mă atrag unele elemente estice, chiar orientale. De fapt, mă interesează în Polonia tot ceea ce a fost anticatolic: francmasoneria poloneză şi ocultiştii, Jan Potocki, şi Hoene- Wroński, Mienżyński şi Dzierżyński… Toţi aceştia au ales calea eurasiatică.

– Feliks Koneczny credea chiar că Prusia, ca și Rusia, aparține civilizației bizantine, și nu latine.
– Koneczny avea dreptate. Germania este divizată pe dinăuntru. Bavaria înclină către Apus, Prusia către Răsărit. Prusia este un fel de mică Rusie în interiorul Germaniei.

– Noi întotdeauna am văzut în aceasta cel mai mare pericol pentru noi: o alianţă prietenească a Germaniei și Rusiei.

– Aceasta este sarcina noastră. Să ne unim cu Germania şi să facem un bloc continental puternic.

– Şi atunci cum rămâne cu Polonia?

– Noi, ruşii şi nemţii, gândim în conceptele expansiunii şi niciodată nu vom gândi altfel. Nu suntem interesaţi doar să ne prezervăm statul sau naţiunea. Suntem interesaţi să înghițim, cu ajutorul presiunii exercitate de noi, numărul maxim de categorii complementare nouă. Nu suntem interesaţi de o colonizare ca cea a englezilor, ci de demarcarea graniţelor noastre strategice geopolitice, chiar fără o rusificare deosebită, deşi, o oarecare rusificare trebuie să existe.

Rusia, în dezvoltarea sa, atât geopolitică, cât şi sacral-geografică nu este interesată sub nicio formă de existenţa unui Stat polonez independent. Nu este interesată nici de existenţa Ucrainei. Nu pentru că nu ne plac polonezii sau ucrainienii, ci pentru că aşa sunt legile geografiei sacre şi geopoliticii.

Polonia trebuie să aleagă: ori identitatea slavă, ori cea catolică. Înţeleg că e greu să o rupi pe una de cealaltă, însă este inevitabil. Nici Hitler nu putea lupta pe două fronturi, trebuia să aleagă: ori cu Anglia împotriva Rusiei, ori cu Rusia împotriva Angliei, așa cum l-a sfătuit Haushofer. Însă Hitler nu a vrut să aleagă. „Nu vreau să mă rup. Vreau să rămân eu însumi.” – a spus el, şi a început războiul pe două fronturi. Şi aşa i-a înfundat pe nemţi, 20 milioane de ruşi şi o bucată frumuşică din lume. Şi pentru ce? Pentru ca McDonald să îşi deschidă acum barurile la Berlin, ca să se prăbușească Uniunea Sovietică, și pentru ca ca trupele NATO să fie staţionate peste tot. Identitatea germană a fost atât de importantă atunci pentru Hitler, încât nu a vrut să aleagă. Tot aşa, Polonia trebuie să aleagă, identitatea nu e importantă. Dacă Polonia se va încăpăţâna să-şi păstreze identitatea, o să și-i facă dușmani pe toți şi o să devină din nou zonă de conflict.

Există naţiuni care ştiu să se lărgească la dimensiunile unei civilizaţiei. Atunci ele îşi pierd identitatea, rasa, uneori chiar limba, dar acesta este riscul ce trebuie asumat dacă vrei să fii un impreiu. Aşa sunt Statele Unite, aşa este Rusia. Polonia nu a ştiut să-şi creeze propria civilizaţie şi de aceea trebuie să facă o alegere. Cred că există însă posibilitatea să faceţi alegerea normală, adică cea bizantină. Aceasta cere mult curaj, non-conformism, forme de acţiune atipice, ceva skinheads, anarhişti, mistici. Haosul polonez împotriva ordinii poloneze.

– Într-un cuvânt, din punctul dumneavoastră de vedere, orice activitate anticatolică în Polonia este utilă?

– Exact. Trebuie să descompunem catolicismul dinăuntru, să întărim francmasoneria poloneză, să sprijinim mişcările seculare dizolvante, şi să promovăm un creştinism heterodox şi antipapist. Catolicismul nu poate fi absorbit de tradiţia noastră, în afară de cazul în care este profund reorientat într-o direcţie naţionalistă şi antipapistă.

Daca în Polonia ar acţiona o lojă, precum Zorile Aurite din Irlanda, ai cărei lideri, ca William Butler Yeats şi Maud Gonne, ar fi catolici pe de o parte şi, pe de altă parte, ocultişti fanatici, inspiraţi de cultura celtă, ai putea avea o oarecare nădejde. Astfel de oameni pot descompune catolicismul dinăuntru şi să-l reorienteze către o direcţie mai heterodoxă şi chiar ezoterică. Prietenii mei din Polonia îmi spun dealtfel că aveţi astfel de grupuri care au legătură cu telemismul sau cu moștenirea lui Alistair Crowley.

– Ca să spunem drept, este mai răspândită la noi opinia potrivit căreia, dacă sunt forţe în Polonia care descompun catolicismul, acestea sunt mai apropiate de Vest decât de Est.

– Cum spuneam, vă aflați între două blocuri în fricțiune, între două concepte civilizaţionale: eurasianismul şi altantismul, care vrea să creeze o Nouă Ordine Mondială, adică o civilizaţia golită de tradiţie, sacru şi metafizică.

– Atunci când în Polonia Noua Ordine Mondială este prezentată astfel, aproape de fiecare dată se adaugă că salvarea de secularizarea totală nu poate fi decât catolicismul.

– De ce să mă ascund… Eu nu sunt ca Ziuganov, care promite ceva drăguț fiecărei fete orfane şi şchioape întâlnite pe drum.

Polonia se află într-o situaţie geopolitică tragică. Atât ei (adică Noua Ordine Mondială), cât şi noi (Eurasiaticii) vrem să vă luăm catolicismul.

Oferta noastră este totuşi mai bună, pentru că la noi cel puţin veţi putea să vă dezvoltaţi și să vă realizați identitatea slavă. Cu cât sunt deci mai puţin influente forţele pro-Estice în lobby-ul anticatolic, cu atât devine mai tragică situaţia voastră. Sper totuși că vor apărea la voi forţe care să încline către eurasianism, poate se va produce vreo fuziune între extrema dreaptă şi extrema stângă. Păcat că în Polonia, comunismul nu a avut un curent esoteric, aşa cum a avut în Rusia…

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

E foarte interesant ca o anumita parte a clasei politice din Romania se intalneste cu acest personaj… Ma rog, fiecare e liber sa se intalneasca cu cine-i place… Sunt insa stupefiat ca, de pilda, Dl. Adrian Nastase, i-a facut onoarea lui Dughin de a se intalni cu el…

M-am gandit la inceput sa fac unele comentarii la ideile lui Dughin exprimate in acest interviu, dar si in general… Insa nu poti face totusi un comentariu la niste elucubratii care, voi face un pleonasm acum, n-au niciun sens rational, logic!! Eu, zau, nu inteleg regimul Putin… Cum poate avea neobrazarea sa promoveze si sa trimita astfel de oameni peste hotare, care nu fac cinste Rusiei!! Pentru mine e… ceva ce nu pot intelege si chiar ma deranjeaza lucrul asta. Un minim de decenta, de rusine iti spune ca astfel de oameni nu trebuie promovati si trimisi sa discute cu personalitati politice din alte tari. El a venit intr-un fel in calitate de reprezentant al regimului Putin… Intr-un fel e vorba de prestigiul Rusiei, calcat grosolan in picioare in felul acesta tocmai de catre cei care conduc Rusia! E incredibil!

Mai bine, de un milion de ori mai bine, ar fi venit Maria Sharapova, Anatoli Karpov, Garry Kasparov (chiar daca din partea Opozitiei)!! Daca as fi rus si as merge in Polonia si mi-ar spune acolo cineva ca a venit Dughin pe la ei cred ca as rosi pana-n albul ochilor de rusine!!!

Iunie 29, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 108 comentarii