Are Uniunea o problema politica majora?
Citeam pe facebook-ul D-lui. Cristian Preda urmatoarea fraza:
„Comunistul Țipras a obținut un sprijin popular masiv, Uniunea are o problemă politică majoră.”
Nu spun doar ca Tsipras n-a dovedit talente de sluga, in acord cu maestrul Ion Cristoiu, dar mai e si un alt aspect al problemei ce pare nebagat in seama de cineva… N-am auzit ca Tsipras sa aiba probleme cu Justitia sau sa fie anchetat in cazuri de coruptie.
Adevarul e ca nu e vorba de o problema politica majora in cadrul Uniunii, ci de democratie! Nu toata lumea trebuie sa fie de acord cu politicile FMI si interesele care-l guverneaza, asa cum nu toata lumea trebuie sa fie de acord cu PPE si interesele care guverneaza acest partid (ce par cam aceleasi cu cele ale FMI). Pentru ca nici PPE si nici FMI nu dovedesc o apetenta pentru democratie si dialog, ci doar pentru Putere.
Tsipras ce trebuia sa faca? Sa faca pe sluga, vorba D-lui. Cristoiu? Sa se plece pana la pamant in fata Troicii si sa le pupe bombeurile pantofilor? Daca pentru ca nu a facut asa ceva, avem o problema politica majora in Uniune, m-am lamurit cat de iubitori de democratie, de respectarea drepturilor si libertatilor, sunt cei de la PPE.
Adevarul este ca o astfel de pozitie – democratia sa fie o problema majora a Uniunii – dauneaza atat PPE cat si FMI.
Nici FMI nu este o institutie democratica, iar daca cineva considera ca e bine asa, mie mi se pare ca se insala. Cei care il guverneaza i-au impus Consensul de la Washington drept norma, iar FMI trebuie sa respecte cat se poate de rigid aceasta norma. Rezultatul: s-au vazut rateurile pe care le da FMI in ultima vreme, ma gandesc si la criza din Argentina, esec major al Fondului prin politicile pe care le-a promovat. Si sunt tot mai multe voci publice importante care afirma ca FMI nu e solutia problemei ci parte din problema. Inclusiv prestigiul acestei institutii a scazut.
Pare a fi destul de clar ca FMI, Comisia Europeana, Banca Central Europeana, PPE reprezinta aceleasi interese oculte. Ar fi foarte bine daca nu ar promova doar un unic punct de vedere, daca nu ar avea o viziune atat de unilaterala. In orice caz, se pare ca au mers prea departe incercand sa impuna o dictatura, renuntand la democratia occidentala care a functionat foarte bine daca a fost lasata sa functioneze dupa legile ei de drept. Eu nu cred ca e bine, ca e constructiv, ca trebuie sa impingi lucrurile prea departe, mai mult decat ti se cuvine. A impune un capitalism fara democratie in Europa nu cred ca e o solutie optima, in ciuda dificultatilor prezente. Iar o astfel de „solutie” nu va fi acceptata de catre cetatenii Uniunii, cu toate ca, actualmente, sunt mintiti in multe feluri.
Pe de alta parte, Dl. Preda pare a avea dreptate: avem o problema politica majora in Uniune – unii nu vor sa mai respecte jocul democratic, ci sa impuna reguli dictatoriale…
Va recomand sa cititi excelentul articol semnat de Eugen Ovidiu Chirovici:
Democracy and capitalism
Se arata ca:
„Confronted by the most preoccupying economic crisis of its recent history, the capitalist system will be faced, in the coming decade, with certain dramatic choices. One of them may in fact have to do with the future of its presumably twin “sister”, that is to say, democracy. In order for you to understand what I am talking about, I must first make a short incursion into history.
This incursion aims to return to the origin of the meaning of these two concepts, “capitalism” and “democracy”. Both are relatively new, compared to the span of natural history. Neither one has even accompanied mankind in its most recent historical cycle, the one that has begun ten to twelve millennia ago, after the last glacial age.
The age of the hunter-gatherer populations, then the age of the sedentary agricultural civilizations, and even the medieval era came to be and passed out of being without either of these concepts. There are certain historians who have sought the history of modern democracy in Antiquity, in the political system developed in the great cities of Ancient Greece (mostly Athens) and, partly, in the era of the Roman Republic, and thereby attempt to show a kind of genealogy and continuity over time. But beyond the etymology, it is very difficult to find similarities between the modern concept of democracy and, for one example, the Athenian regime.
The ancient sense of elite – the elect –, derives more from the concept of aristocracy (taken over into the Middle Ages), but it does not seem to comport with the concept of meritocracy. Slavery was widespread, they had few rights, which was also true with the women and the poor, throughout the Mediterranean area. The roots of our democracy must rather be sought in the area opposed to the Mediterranean, that is to say, Northern Europe, with the Celtic and Germanic peoples.
Slavery was a rarity with them – only prisoners of war were enslaved – the women enjoyed equal status with men (Romans were shocked at the women who fought alongside their men in the German and Celtic armies) and their leaders were elected on the basis of merits in war, heedless of the idea of hereditary monarchy or peaceful, stable rule. Consequently, their power was greatly limited.
Only when Clovis I of the Franks suffered himself to be Christened and anointed king (circa 500 A.D.), bringing into being the first dynasty, as Charlemagne did three centuries afterward, or Otto the Great rising from among the Teutons, four centuries after that. European feudal rule itself, the described by this paradigm, is rather a pact than a tyranny.
Farmers worked the land for food, receiving in exchange secular security from their lords and spiritual assurance from the clergy and the Church. The ancient sources of this law, such as the Merovingian Code (The Salic Law) or the Schwab Code assured, at least promised, equality before the law. But this mode and order was dramatically different from the one of the Russians, when they freed themselves from the Tartar yoke. Or from that of the Turkish empire.
Or from the Chinese Empire of the time. The Magna Carta, imposed by the English barons on the monarchy suggests the attitude is triumphing which Henry II Plantagenet had attempted to crush by concentrating power in his own hands. Over the centuries, the power of the Parliament over the king will be asserted by the “Petition of Right” addressed to Charles I Stuart, who ended on the scaffold. The idea that runs is that not even the king can dispose at whim of the property or bodies of his subjects.
The concept of habeas corpus limits as well the discretion of the potentates in the dispensation of justice. The anecdote has it that Friedrich the Great was warned by some small shop-owner: “There are judges yet in Berlin”. In France, the Estates-General take power, in England is consecrated the Parliament.
The political philosophy provides the insight into natural rights that guided the American War of Independence; meanwhile, Jean-Jacques Rousseau’s version of the social contract leads to the French Revolution of 1789. Capitalism also came into being in the same area, after commerce moved from a barter economy to a monetary economy, and only after the Protestantism of England especially broke free from scholastic teachings and adopted the newfangled theories that unleashed the acquisitive passions.
The Company of the Indies and the first stock exchange in Amsterdam set the framework for the system, as Smith or Ricardo were later to conceive of it. In Scotland, the first insurance system is contrived. I have taken you on this short, sketchy and episodic historical route in order to underline three things. Primo: the modern concept of democracy practically comes into being at the same time as the concept of capitalism, as it first emerged. Secundo: both concepts are in fact concentrated in a very small geographical area, which is diminutive, if one considers the scale of the entire planet.
More than one – more than two centuries later, and even in our own age, they bear little fruit in vast areas of Asia, Africa or Latin America. Terzo: it has always been thought that capitalism and democracy are, p olitically speaking, “twin brothers”, one taking strength from the other. In our own age, however, tyrannies have proved that they cannot perform adequately, not even from an economic point of view. Communism, for example, imploded first of all for economic reasons, almost no military. This happy marriage between democracy and capitalism lived its “honeymoon”, in the fullest sense, only in the age that started in the wake of WWII and ended with the century.
This was the age of the Cold War, but nevertheless it meant a prosperity that had never before been seen, concentrating in the area which had given birth to the two concepts. Never in the history of mankind had so many people enjoyed such untrammeled access to economic welfare, education, a powerful healthcare system and so on and so forth, as did those who lived in the West (Western Europe, the USA). The “Kodak moment” must reckon somehow with the rule of Pinochet in Chile, of Franco and Salazar in Spain and Portugal respectively, that is to say, capitalist regimes with only a semblance of democracy, but on the whole, the picture was convincing.
So convincing that one famous scholar was put in mind of the End of History. In other words, democracy and capitalism had won the decisive battle, it was now validated world-historically, there could no longer be any alternative organization for the human beings either in the present or in the future. However, two things happened after the great enemy, Communism, was left on the ash heap of history, starting in 1989.
Primo: large geographic areas proved to be incapable to adopt these twin concepts; or at least did not want to adopt them. Secundo: the age of welfare seems to have come to an end even in its own home and therefore the force of seduction of both these concepts has begun to wane. The current Oriental revolts, for example, are attempts to create at least the germs of democracy; or might they be mere revolts against old rulers? or tribal power struggles?
Will China abandon one-party rule for pluripartidism? Will India change its deep-seated anti-democratic Hindu culture? Will the democratic plant take root in black Africa without mutilating mutations? It will reduce the terrible economic differences within the Latin American societies, differences that have no real connection with what we call democracy and/or capitalism in the original meaning? However optimistic the observer, a serious study will incline him to answer all these questions negatively.
Worse, the model is taking hits at home. Greece is one example. Talk of the failures of multiculturalism, from Berlin and Paris, could be the beginning of the end for the opinions we believed unquestioningly throughout the twentieth century. Islamic pressure, the Chinese model, the weakening of the nation-state, quakes in the global economy that threaten to break it to pieces, the current food crisis: all these are reasons to believe the twenty-first century will see democracy on the defensive: some of the old ideas, “the welfare state”, “the rule of law”, “the pursuit of happiness”, will have to be abandoned as a failed experiment.
The alternative is a new model of “harsh capitalism”, a characteristic, for example, of nineteenth century, more devoid of inhibitions in accepting the blatant inequalities and important limitations of “human rights”. It is already beginning to take shape among us, with each political decision that would have created outrage more than three decades ago. But mankind’s history teaches us that men accept a “transfer of liberty” when their military and economic survival is threatened.
Remember Franklin’s words: “They who can give up essential liberty to obtain a little temporary safety, deserve neither liberty nor safety.” Will this become the saw of some idealist living through what future centuries may end up calling “The Age of Illusions”.” (subl. mea)
Dvs., stimati cititori, credeti ca oamenii vor accepta acest „new model of “harsh capitalism””? Cu limitari ale drepturilor omului? Eu nu cred.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
O situatie incurcata…
Nu atat problema Greciei ar trebui sa fie punctul central al dezbaterilor, cat situatia generala din Uniunea Europeana care ramane in continuare incurcata. Nu se poate spune ca masurile de austeritate, Tratatul de Guvernanta Fiscala au imbunatatit ceva. Daca e vorba de scaderea datoriilor publice, acestea, dimpotriva, au crescut, in ciuda masurilor dure de austeritate. Ma refeream, in comentariile la postarea precedenta, la aspectul acesta, dar si la un altul care, dupa parerea mea, ar trebui sa ne ingrijoreze… E vorba de faptul ca inca in multe tari din Europa avem rate mari ale somajului, inclusiv cel in randul tinerilor. Problema, repet, nu e numai a Greciei. Grecia, daca doriti, ne reaminteste din cand in cand ca lucrurile nu evolueaza spre bine. Tocmai asta e ingrijorator… Exista tari cu o datorie publica foarte mare, dar cu un somaj redus, spre exemplu Japonia. Dupa Eurostat, in Japonia anului 2014 somajul a fost de doar 3,6%!! De asemenea SUA s-a descurcat foarte bine, avand un somaj de doar 6,2% in 2014. In Zona Euro, in acelasi an, somajul a fost de 11,6%, dar sa comparam cifrele de mai sus, referitoare la SUA si Japonia, cu rata somajului din Spania care s-a situat in 2014 la 24,5%!!
Indiferent de cum vor vota grecii la referendumul de astazi (v. si aici), situatia in UE ramane incurcata. Din pacate, ea este favorabila dezvoltarii extremelor politice si euroscepticismului. De asemenea, aceasta situatie intretine si perpetueaza o grava criza de incredere atat in moneda unica, euro, cat si in Uniunea Europeana in ansamblul sau. O iesire a Greciei din Zona Euro ar accentua un astfel de fenomen, de altfel nedorit.
Trebuie sa aducem o critica Tratatului de Guvernanta Fiscala. Ce se intampla? Uniunea Europeana, ca si constructie politica, reprezinta o realitate complet noua. Cu riscul de a ma repeta, trebuie sa spunem ca lucrul acesta inseamna, cu alte cuvinte, ca Europa nu a mai cunoscut asa ceva in trecut, o asemenea realitate complexa: politica (daca ne referim la institutii precum Parlamentul European sau Comisia Europeana, ca sa dau doar doua exemple), sociala (daca ne referim la multiculturalism) si economica (daca ne referim la moneda unica). Asa stand lucrurile, pe undeva e si logic ceea ce se intampla. Spre exemplu, in 1966 cu siguranta lucrurile nu au stat asa ca acum in Europa: era o alta realitate pe atunci. Sunt studii care arata un lucru: diferentele mari de productivitate dintre Nordul si Sudul Uniunii Europene. Chestiunea Greciei e o parte, ca sa zic asa, a problemei si poate nici cea mai importanta. Uniunea Europeana trebuie privita ca un ansamblu. E adevarat, un ansamblu eterogen. Problema este ca aceasta remarcabila diferenta de productivitate de care aminteam mai sus nu se poate echilibra decat prin masive investitii de capital in Sudul Europei, pentru a micsora decalajul fata de Nordul Europei. Euro reprezinta capitalul banesc si financiar. De aceea austeritatea nu poate da roade bune, pentru ca impune Sudului o micsorare nesustenabila a cheltuielilor – de aceea si datoria publica creste. Numai printr-un singur factor de productie – Munca – Sudul nu va rezolva niciodata (adica nu se stie cand) problema. De observat, de pilda, ce se intampla in Romania: somajul este redus fata de media Uniunii Europene, cu toate acestea cresterile sunt modeste si nu ne pot satisface. In schimb s-au inregistrat cresteri economice notabile cand somajul a fost mai ridicat. Cum se explica lucrul acesta care pare a contrazice un cliseu economic deja clasic: cand somajul este ridicat te astepti la scaderi de PIB, cand e scazut te astepti la cresteri semnificative ale PIB-ului. Aici trebuie, dupa parerea mea, sa te gandesti care e factorul de productie, sa-i zic dominant, care determina cresterea: Munca sau Capitalul? De unde se poate observa ca cel din urma – Capitalul – provoaca, determina cresterea economica intr-o masura mai mare decat Munca. La nivelul UE, fluxurile de capital din centrul Uniunii spre periferie au determinat cresterea economica in zonele periferice ale Uniunii. Ca aceasta crestere s-a datorat consumului mai mult decat productiei, determinand tot felul de bubble-uri, cum ar fi, de pilda, cel imobiliar, e doar o problema de cum e folosit acest capital banesc si financiar. Trebuie sa remarcam ca e vorba in special de capitalul banesc si financiar, deci de o astfel de natura a capitalului. De ce e vorba preponderent de un astfel de capital? Pentru ca in UE s-au neglijat investitiile (acele investitii ale entitatilor non-financiare) care ar fi putut aduce spre periferia Uniunii, pe langa capitalul financiar, capital tehnic, de exemplu: masini, utilaje, tehnica electronica etc, capital care ar fi contribuit la cresterea productivitatii si ar fi creat locuri de munca productive. FMI a criticat Grecia, mai exact Guvernul Tsipras, ca a incetinit privatizarea companiilor de stat, proces prin care s-ar fi atras fonduri la buget. FMI teoretic s-ar putea sa aiba dreptate. Dar sa nu uitam ca Angela Merkel a spus nu demult ca Germania nu e interesata de Grecia. Daca apetitul pentru investii e scazut din varii motive apelul la efectuarea privatizarilor, desi corect, s-ar putea sa nu aiba ecou. Este exact fenomenul de care vorbeam mai sus: neglijarea investitiilor.
Chestiunea principala este ca trebuie un capital de valoare baneasca (in euro) foarte mare introdus in Sudul Europei. Masurile fiscale de austeritate nu sunt si nu vor fi suficiente ca sa rezolve problema acestui decalaj. Deoarece vorbim de un ansamblu, Uniunea Europeana va trebui sa-si asume lucrul asta. Defectul principal a Tratatului de Guvernanta Fiscala este ca nu se pot rezolva probleme de productivitate doar prin masuri fiscale de austeritate.
Sa luam un exemplu simplu care sa explice de ce este necesar un capital de valoare mare pentru cresterea productivitatii. Dar inainte trebuie spus ca, in general, cuvantul „productivitate” te duce cu gandul la „productivitatea muncii”. Abordarea aceasta e una populara pentru ca multi considera asa. Dar productivitatea inseamna eficienta sau randamentul cu care sunt combinati si utilizati factorii de productie. Trecem acum la exemplul de care vorbeam: sa presupunem ca avem o statie de producere a cimentului sau o statie de betoane care e veche, uzata moral. Utilizand astfel de utilaje, oricat ai muncii, nu poti sa obtii o productivitate ridicata in comparatie cu o statie noua, moderna, de ultima generatie si mult mai performanta, care pe langa o productie mai mare iti da si o calitate mai buna a produsului. Iata de ce aportul de capital este important si determina cresterea productivitatii. Daca am utilaje vechi si chiar putine in comparatie cu ce productie si venituri vreau sa obtin, si lucrez cu trei sau patru muncitori, si la un moment dat constat ca, pentru a face fata unei cresteri a productiei am nevoie de 10 muncitori, de ce sa nu lucreze 10 muncitori pe mai multe utilaje noi, performante, determinand astfel o crestere mult mai mare de productivitate si conditii de lucru mai bune? Este clar ca aceasta crestere de productivitate determina si salarii mai mari, si o putere de cumparare mai mare.
Indiferent cum am privi problema – dezvoltare pe partea de oferta sau pe cea de cerere – chestiunea capitalului ramane de baza. Ca sa cresc oferta de bunuri si servicii, trebuie sa cresc productivitatea, si atunci cresterea capitalului e esentiala. Daca privim pe partea de cerere, Sudul avand o productivitate mai slaba fata de Nordul Uniunii, atunci se constituie intr-o piata de desfacere, lucru care obliga la sporirea capitalului banesc si financiar in partea sudica a Uniunii pentru a se putea cumpara produsele cu valoare adugata mare confectionate in Nord. Daca decalajele de productivitate dintre Nord si Sud se mentin si chiar se accentueaza, atunci e foarte dificil, daca nu imposibil, sa se poata crea o piata concurentiala libera in Uniunea Europeana.
Altminteri sa nu ne miram ca vom avea tot felul de bubble-uri, care se reduc, pana la urma, la o chestiune de exces de cash. Acest exces de cash, adica de bani lichizi in piata, poate fi oricand si usor provocat. Dar el mai arata ceva, si anume ca bani exista, sunt destui. Deci exista capital banesc mai mult decat suficient, de aceea premisele unui bubble exista oricand. Trebuie spus ca astfel de lucruri nu se pot, daca s-ar dori, combate prin masuri fiscale, ele fiind de alta natura: de natura monetara. Sa presupunem ca actioneaza Statul printr-o crestere puternica a impozitelor – pentru ca asta e parghia pe care Statul o are la dispozitie – atunci, pe langa distorsiunile pe care le provoaca jucand in piata, nu creeaza altceva decat o crestere a inflatiei (care e tot un fenomen prin excelenta monetar), dar nu dintr-o cauza monetara, ci prin cresterea costurilor. Ce se intampla? Ideea unui deficit bugetar cat mai strans, prezenta in Tratatul de Guvernanta Fiscala, care, de fapt, e ideea deficitului bugetar zero, nu e sustenabila in Uniunea Europeana privita in ansamblul sau, din moment ce exista deja un exces de lichiditate pe piata care se cere cheltuit. Daca nu ar fi fost acest exces de lichiditate nu s-ar fi ajuns la situatia ca majoritatea tarilor vestice sa nu respecte Tratatul de la Maastricht: nu ar fi putut sa se indatoreze mai mult decat limita de 60% din PIB, inscrisa in Tratat, daca nu ar fi fost bani suficienti. De asemenea nu ar fi crescut datoria publica in conditiile unor drastice masuri de austeritate. Singura explicatie este ca inca mai exista, chiar din belsug, acest exces de lichiditati care permite, in ciuda tuturor masurilor de austeritate, indatorari masive ale statelor. De asemenea trebuie mentionat ca inflatia este scazuta in UE, ceea ce arata ca acest exces de lichiditate nu determina o inflatie puternica (v. aici si aici). Lucrul asta arata ca acest surplus foarte consistent are legatura cu cerintele economiei reale si ale circulatiei marfurilor, in ciuda crizei din Grecia. De ce aceste datorii mari acumulate de statele Uniunii, mai ales de cele Vestice, nu determina o inflatie puternica in interiorul Zonei Euro? Nici macar datoria imensa a Greciei nu determina o inflatie puternica. Si atunci e clar ca e vorba de cerintele economiei reale ale Uniunii. Or, nu se poate mentine prea mult aceasta contradictie: sa nu cheltuiesti mult cand, de fapt, trebuie s-o faci. Si nu ar trebui sa ne mire lucrul acesta in stadiul actual in care se gaseste Uniunea Europeana, o Uniune cu peste 500 de milioane de locuitori.
Update – Ultimile stiri privind referendumul din Grecia
Referendumul din Grecia s-a încheiat: TV Grecia: 52 % au votat ”NU”, 48 % au votat ”DA”
Se arata ca:
„UPDATE 19.25: Purtătorul de cuvânt al Guvernului grec, Nikos Filis, a declarat pentru televiziunea greacă că rezultatul referendumului este un impuls pentru Guvern de ”a merge înainte și de a încerca să normalizeze sistemul bancar”, potrivit The Guardian.
UPDATE 19.19: Prezenţa la urne în referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor economice a depăşit nivelul de 40 la sută, astfel că plebiscitul va fi validat, a anunţat Ministerul de Interne de la Atena, potrivit Mediafax.
UPDATE 19.11: Televiziunea publică din Grecia a transmis că 52 % dintre greci au votat ”NU”, în timp ce 48 % au votat ”DA”. Rezultatele sunt strânse potrivit sondajului TV Grecia, însă acesta nu este un exit poll.
De asemenea, The Guardian notează că toate cele șase posturi de televiziune majore din Grecia transmit că măsurile de austeritate au fost respinse de populația greacă.
UPDATE 19.00: Referendumul la greci s-a încheiat.
Potrivit unui sondaj făcut prin telefon arată că 53 % dintre greci au votat ”Nu” la referendumul privind măsurile de austeritate. Sondajul nu este un exit poll, dar a fost citat de publicații din Grecia și de Le Monde.
UPDATE 16.15: Liderii partidelor moderate din Grecia: Pasok, Noua Democraţie şi To Potami (aflate în opoziţie) – au îndemnat cetăţenii Greciei să voteze în favoarea condiţiilor propuse de Grupul Bruxelles, potrivit Mediafax.
„Avem o responsabilitate. Grecii trebuie să fie uniţi şi să voteze în favoarea speranţei şi demnităţii. Vrem un acord sustenabil cu creditorii. Trebuie să opunem rezistenţă forţelor extremiste din Europa şi să răspundem afirmativ poziţiei Greciei în Europa”, a declarat Foti Yenimat, liderul Partidului Socialist (Pasok, centru-stânga).
UPDATE 15.00: Până la această ora prezența la vot este de 35 %, potrivit Digi 24.
UPDATE 12.57: Ministrul de Finanţe al Greciei, Yanis Varoufakis, a votat, duminică, la periferia Atenei. El a vorbit despre ”eşecurile enorme ale Eurogrupului au generat ultimatumuri la care poporul grec nu a putut răspunde”.
Citește și: Yanis Varoufakis a votat la Atena, denunţând „eşecurile” provocate de Eurogrup
UPDATE 12.00: Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a votat, duminică dimineaţă, și i-a îndemnat pe greci să îşi ia „destinul” în propriile mâini, informează site-ul cotidianului Ekathimerini, citat de Mediafax.
„Nimeni nu poate ignora mesajul de hotărâre al unui popor care îşi ia destinul în propriile mâini”, a declarat Tsipras, după ce a votat la o secţie din Atena.
Potrivit unor surse citate de BBC News online, Tsipras a intrat în secţia de votare pe o uşă secundară, separat de oamenii de rând.
––
Secţiile de votare s-au deschis, duminică dimineaţă, în Grecia, în cadrul referendumului care ar putea fi esenţial pentru rămânerea ţării în zona euro, potrivit Mediafax.
Peste opt milioane de greci sunt chemaţi la urne pentru a se pronunţa clar în favoarea sau împotriva condiţiilor propuse de creditorii internaţionali pentru continuarea programului de asistenţă financiară.
Citește și: Surse: UE ar fi încercat să blocheze raportul FMI. Care ar fi fost motivul
Plebiscitul a început la ora 7.00 (7.00, ora României) şi va se încheia la ora 19.00 (19.00, ora României), primele rezultate fiind aşteptate după ora 21.00.
Ultimele sondaje de opinie, realizate vineri, arată că 44,8 la sută dintre greci sunt favorabili continuării măsurilor de austeritate, în timp ce 43,4 se pronunţă împotrivă. Alţi 11,8 la sută dintre alăgători sunt nehotărâţi.
Citește și: Analiză AFP: Care sunt opţiunile Greciei după referendum
Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a decis organizarea unui referendum prin care grecii să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate propuse de creditorii țării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu vor lua nicio decizie privind situaţia din Grecia înainte de referendumul programat duminică. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.
Citește și: Yanis Varoufakis acuză creditorii Greciei de ”terorism”
Ministrul elen al Finanţelor, Yannis Varoufakis, a pledat pentru respingerea condiţiilor creditorilor, acuzând de „terorism” Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).
Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intra oficial în incapacitate de plăţi doar pentru că Fondul Monetar Internaţional oferă unei ţări aflate în default tehnic o lună până la constatarea oficială a situaţiei. Practic însă, pieţele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventă. Grecia deţine recordul privind amploarea unei incapacităţi de plată a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenţei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008.”
Bineinteles, trebuie sa vedem rezultatele finale – acesta fiind doar un exit poll – si reactiile care vor veni in urma acestui referendum.
Update – Referendumul din Grecia. Rezultate partiale. Prime reactii
Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate
Se arata, printre altele, ca:
„UPDATE 22.49: Ministrul de Finanțe grec, Yanis Varoufakis, a ddeclarat pentru presa greacă că rezultatul votului de astăzi este un mare ”da” pentru democrația Europeană, arată The Guardian.
Varoufakis a subliniat că grecii au transmis un mesaj clar: gata cu tăierile bugetare și ”da” reformelor adevărate. Ministrul a declarat că îndepând de mâine vor contacta partenerii europeni pentru a se ajunge la un acord.
Citește și: Sărbătoare în Atena pe melodia ”Comandante Che Guevara”: Nu suntem sclavi
UPDATE 22.30: Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61,01% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,99% pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale, potrivit Mediafax.
UPDATE 20.28: Cetăţenii greci au votat în proporţie de 59,8% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 40,2 pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale, scrie Mediafax.
Summit de urgență al Eurogrupului, după referendumul din Grecia
Se arata ca:
„Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande au solicitat duminică seară, în urma unei discuții telefonice, convocarea unui summit al zonei euro, după ce populația Greciei a respins prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali privind un nou acord de asistență financiară, relatează Agerpres.
De asemenea, cei doi lideri ”sunt de acord că votul cetățenilor greci trebuie respectat”, se arată într-un comunicat al Palatului Elysee. Potrivit unei surse din cadrul președinției franceze, summitul ar putea să se desfășoare marți, iar cererea a fost deja transmisă oficial președintelui Consiliului European, Donald Tusk.
Citește și: Prima reacție a lui Tsipras, după rezultatul referendumului
Conform unei alte surse, din cadrul guvernului de la Atena, premierul Alexis Tsipras a avut și el o convorbire telefonică cu Francois Hollande, discuție axată pe modalitățile ”de a tonifica negocierile” dintre Grecia și creditorii ei internaționali, UE și FMI, după ce ultimele propuneri ale acestora au fost respinse la referendumul de duminică.
După numărarea a trei sferturi din buletinele de vot, peste 61% dintre participanții la scrutin au votat ‘Nu’, împotriva acestor propuneri, care, potrivit lui Tsipras, ar fi implicat noi măsuri de austeritate.
Preziceri sumbre privind un nou acord pentru Grecia. Ce a declarat ministrul german al economiei
Se arata ca:
„Ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, consideră că orice noi negocieri cu Grecia privind un nou acord de asistență financiară sunt ”greu de imaginat”, după ce grecii au respins duminică prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali, relatează Agerpres.
Premierul grec Alexis Tsipras a ”tăiat ultimele punți” între țara sa și Europa, a declarat vice-cancelarul german într-un interviu ce va fi publicat luni de cotidianul Tagesspiegel. ”După respingerea regulilor de joc ale zonei euro (…), negocieri asupra unor programe de asistență în valoare de miliarde (de euro) sunt greu de imaginat”, a subliniat Sigmar Gabriel.
Reacția sa survine după ce mai mulți oficiali greci, inclusiv ministrul de finanțe Yanis Varoufakis, au declarat că guvernul de la Atena dorește să reia imediat negocierile cu creditorii internaționali (UE și FMI) și să ajungă cât mai repede la un acord cu aceștia pentru un nou program de finanțare.”
Reacția Rusiei după referendumul din Grecia
Se arata ca:
„Grecia, care a votat masiv împotriva măsurilor de austeritate la referendumul de duminică, a făcut un pas către ieșirea din zona euro, dar își menține stabilitatea politică, ceea ce ar putea face țara mai atractivă pentru investitori, a declarat adjunctul ministrului rus al economiei, Aleksei Lihacev, citat de agenția TASS.
„Dacă Grecia va decide să se retragă din zona euro și să introducă moneda națională, va fi obligată să-și caute parteneri în afara Uniunii Europene”, a arătat viceministrul rus al economiei. În plus, exemplul ei ar putea fi urmat și de alte țări, ceea ce ar avea consecințe ireparabile pentru UE și pentru euro, potrivit Digi 24.
„Nu putem să ne facem că nu înțelegem că este vorba de un pas către ieșirea din zona euro. O eventuală ieșire a Greciei din zona euro ar fi o terapie de șoc pentru Uniunea Europeană”, a declarat oficialul rus, deși s-a ferit să prognozeze dacă Grecia va merge până la capăt în această direcție.
El a spus că se așteaptă ca euro să se devalorizeze față de dolar, dar nu într-o manieră catastrofală. „Dacă UE trage concluziile potrivite, se va ajunge la o anumită asanare bugetară în zona euro, iar moneda europeană va crește din nou”, a afirmat Lihacev.
Aceste prime rezultate ale referendumului arată o „puternică încredere” a poporului grec în guvernul lui Tsipras și aduce o consolidare considerabilă a poziției Greciei în negocierile cu UE, a apreciat, la rândul său, Konstantin Kosacev, președintele Comisiei pentru politică externă din Consiliul Federației, camera superioră a parlamentului rus.
„Este foarte probabil ca situația să ducă la un haos incontrolabil, de care nimeni nu are nevoie, dar Tsipras se va simți mai sigur pe el în negocierile cu europenii”, a mai spus parlamentarul rus, citat de RIA Novosti. „
Adevarul este ca nu e bine ce se intampla. Germania, datorita pozitiei sale extrem de rigide, impunand masuri de austeritate greu de acceptat, care nu rezolva problemele, dimpotriva, le agraveaza, a impins Grecia in aceasta situatie in care este condusa de un partid de extrema stanga, Syriza. Problema mare care se pune este ca daca Grecia va iesi din Zona Euro, foarte probabil se va alia cu Rusia. Mie mi se pare ca au dorit sa dea la schimb ceva Rusiei pentru Ucraina, spre a mai domoli putin Rusia din furia de care e cuprinsa datorita frustrarilor mari pe care le are… Dar iata ce scrie si George Friedman in analiza sa de pe Stratfor:
Beyond the Greek Impasse
Se arata ca:
„The Greek situation — having perhaps outlived the term „crisis,” now that it has taken so long to unfold — appears to have finally reached its terminal point. This is, of course, an illusion: It has been at its terminal point for a long time.
The terminal point is the juncture where neither the Greeks nor the Germans can make any more concessions. In Greece itself, the terminal point is long past. Unemployment is at 26 percent, and more than 50 percent of youths under 25 are unemployed. Slashed wages, particularly in the state sector, affecting professions including physicians and engineers, have led to massive underemployment. Meanwhile, most new economic activity is occurring in the untaxable illegal markets. The Greeks owe money to EU institutions and the International Monetary Fund, all of which acquired bad Greek debts from banks that initially lent funds to Greece in order to stabilize its banking sector. No one ever really thought the Greeks could pay back these loans.
The European creditors — specifically, the Germans, who have really been the ones controlling European negotiations with the Greeks — reached their own terminal point more recently. The Germans are powerful but fragile. They export about a quarter of their gross domestic product to the European free trade zone, and anything that threatens this trade threatens Germany’s economy and social stability. Their goal has been to keep intact not only the euro, but also the free trade zone and Brussels’ power over the European economy.
Germany has so far avoided an extreme crisis point by coming to an endless series of agreements with Greece that the Greeks couldn’t keep and that no one expected them to keep, but which allowed Berlin to claim that the Greeks were capitulating to German demands for austerity. This alleged capitulation helped Germany keep other indebted European countries in line, as financially vulnerable nations witnessed the apparent folly of contemplating default, demanding debt restructuring and confronting rather than accommodating the European Union.
Greece and the Cypriot Situation
For the Germans, Greece represented a dam. What was behind the dam was unknown, and the Germans couldn’t tolerate the risk of it breaking. A Greek default would come with capital controls such as those seen in Cyprus, probably trade barriers designed to protect the Greek economy, and a radical reorientation of Greece in a new strategic direction. If that didn’t lead to economic and social catastrophe, then other European countries might also choose to exercise the Greek option. Germany’s first choice to avoid the default was to create the illusion of Greek compliance. Its second option was to demonstrate the painful consequences of Greece’s refusal to keep playing the first game.
This was the point of the Cyprus affair. Cyprus had reached the point that it simply could not live up to the terms of its debt repayment agreements. The pro-EU government agreed under pressure to seize money in bank accounts holding more than 100,000 euros (around $112,000) and use that money to make good on at least some of the payments due. But assigning a minimum account balance hardly served to lessen the blow or insulate ordinary Cypriots. A retiree, after all, may easily have more than 100,000 euros in savings. And hotels or energy service companies (which are critical to the Cypriot economy) certainly have that much in their accounts. The Germans may have claimed the Cypriot banking system contained primarily Russian money, but — although it undoubtedly contained plenty of Russian funds — most of the money in the system actually represented wealth saved and used by Cypriots in the course of their lives and business. The result of raiding those accounts was chaos. Cypriot companies couldn’t pay wages or rent, and the economy basically froze until the regulations were eventually eased — though they have never been fully repealed.
The Germans were walking a fine line in advocating this solution. Rather than play the pretend game they had played in Greece, they chose to show a European audience the consequences of genuine default. But those consequences rested on a dubious political foundation. Obviously the Cypriot public was devastated and appalled by their political leaders’ decision to comply with Germany’s demands. But even more significant, the message received by the rest of Europe was that the consequences of resistance would be catastrophic only if a country’s political leadership capitulated to EU demands. Seizing a large portion of Cypriot private assets to pay public debts set an example, but not the example the Germans wanted. It showed that compliance with debt repayments could be disastrous in the short run, but only if the indebted country’s politicians let it happen. And with that came another, unambiguous lesson: The punishment for non-compliance, however painful, was also survivable — and far preferable to the alternatives.
The Rise of Syriza
Enter the Coalition of the Radical Left party, known as Syriza, one of the numerous Euroskeptic parties that have emerged in recent years. Many forces combined to drive pro-EU factions out of power, but certainly one of them was the memory of the behavior of pro-EU politicians in Cyprus. The Greek public was well aware Athens would not be able to repay outstanding debt on anything even vaguely resembling the terms set by the pro-EU politicians. Cognizant of the Cypriot example, they voted their own EU-friendly leaders out, making room for a Euroskeptic administration.
Syriza ran on a platform basically committing to ease austerity in Greece, maintain critical social programs, and radically restructure the country’s debt obligations, insisting that creditors share more of the debt burden. EU-friendly parties and individuals — and the Germans in particular — tended to dismiss Syriza. They were used to dealing with pro-EU parties in debtor countries that would adopt a resistant posture for their public audience while still accepting the basic premise put forth by Germany and the European Union — that in the end, the responsibility to repay debts was the borrower’s. Regardless of their public platform, these parties therefore accepted austerity and the associated social costs.
Syriza, however, did not. A moral argument was underway, and the Germans were tone deaf to it. The German position on debt was that the borrower was morally responsible for it. Syriza countered that, in effect, the lender and the borrower actually shared moral responsibility. The borrower may be obligated to avoid incurring debts that he could not repay, but the lender, they argued, was also obligated to practice due diligence in not lending money to those who were unable to repay. Therefore, though the Greeks had been irresponsible for carelessly borrowing money, the European banks that originally funded Greece’s borrowing spree had also been irresponsible in allowing their greed to overwhelm their due diligence. And if, as the Germans have quietly claimed, Greek borrowers misled them, the Germans still deserved what happened to them, because they did not practice more rigorous oversight — they saw only euro signs, just as the bankers did when they signed off on loans to Greece rather than restraining themselves.
The story of Greece is a tale of irresponsible borrowing and irresponsible lending. Bankruptcy law in European and American culture is a system of dualities, where expectations for prudent behavior are placed on both the debtor and creditor. The debtor is expected to pay everything he can under the law, and when that is ability is expended, the creditor is effectively held morally responsible for his decision to lend. In other words, when the debtor goes bankrupt, the creditor loses his bet on the debtor, and the loan is extinguished.
But there are no bankruptcy laws for nation-states, because there is no sovereign power to administer them. Thus, there is no disinterested third party to adjudicate national bankruptcy. There are no sovereign laws dictating the point where a nation is unable to repay its debt, no overarching power that can grant them the freedom to restructure debts according to law. Nor are there any circumstances where the creditor is simply deemed out of luck.
Without these factors, something like the Greek situation emerges. The creditors ruthlessly pursue the debtor, demanding repayment as a first priority. Any restructuring of the debt is at the agreement of creditor and debtor. In the case of Cyprus, the government was prepared to protect the creditors’ interests. But in Greece’s case, Syriza is not prepared to do so. Nor is it prepared, if we believe what the party says, to simply continue crafting interim lies with the country’s creditors. Greece needs to move on from this situation, and another meaningless postponement only postpones the day of reckoning — and postpones recovery.
The Logic and Repercussions of a Grexit
A Greek withdrawal from the eurozone would make sense. It would create havoc in Greece for a while, but it would allow the Greeks to negotiate with Europe on equal terms. They would pay Europe back in drachmas priced at what the Greek Central Bank determines, and they could unilaterally determine the payments. The financial markets would be closed to them, but the Greeks would have the power to enact currency controls as well as trade regulations, turning their attention from selling to Europe, for example, to buying from and selling to Russia or the Middle East. This is not a promising future, but neither is the one Greece is heading toward now.
Many have made a claim that a Greek exit could lead the euro to collapse. This claim seems baffling at first. After all, Greece is a small country, and there is no reason why its actions would have such far-reaching effects on the shared currency. But then we remember Germany’s primordial fear: that Greece could set a precedent for the rest of Europe. This would be impossible if the rest of Europe was doing well, but it is not. Spain, for example, has unemployment figures almost as terrible as Greece’s. Some have pointed out that Spain is now one of the fastest-growing countries in Europe, which would be impressive if growth rates in the rest of Europe weren’t paralyzed. Similarly, Spain’s unemployment rate has fallen — to a mere 23 percent. Those who are still enthused about the European Union take such trivial improvements as proof of a radical shift. I see them as background noise in an ongoing train wreck.
The pain of a Greek default and a withdrawal from the eurozone would be severe. But if others see Greece as a forerunner of events, rather than an exception, they may calculate that the pain of unilateral debt restructuring makes sense and gives Greeks a currency that they can at last manage themselves. The fear is that Greece may depart from the euro, not because of any institutional collapse, but because of a keen awareness that sovereign currencies can benefit nations in pain — which many of Europe’s countries are.
I do appreciate that the European Union was meant to be more than an arena for debtors and creditors. It was to be a moral arena in which the historical agony of European warfare was abolished. But while the idea that European peace depends on prosperity may be true, that prosperity has been lost. Economies rise and fall, and Europe’s have done neither in tandem. Some are big winners, like Germany, and many are losers, to a greater or lesser degree. If the creation of a peaceful European civilization rests on prosperity, as the founding EU document claims, Europe is in trouble.
The problem is simple. The core institutions of the European Union have functioned not as adjudicators but as collection agents, and the Greeks have learned how ruthless those agents can be when aided by collaborative governments like Cyprus. The rest of the Europeans have also realized as much, which is why Euroskeptic parties are on the rise across the union. Germany, the country most threatened by growing anti-EU sentiment, wants to make clear that debtors face a high price for defiance. And if resistance is confined to Greece, the Germans will have succeeded. But if, as I think it will, resistance spreads to other countries, the revolt of the debtor states against the union will cause major problems for Germany, threatening the economic powerhouse’s relationship with the rest of Europe.”
„Beyond the Greek Impasse is republished with permission of Stratfor.”
El arata in final doua lucruri:
– „If the creation of a peaceful European civilization rests on prosperity, as the founding EU document claims, Europe is in trouble.” , incerc sa traduc: „Daca creatia unei civilizatii europene pasnice rezida in prosperitate, asa cum arata documentele fondatoare ale UE, atunci Europa e in bucluc”
– El spune ca Uniunea Europeana nu functioneaza ca un organism care sa studieze si sa aplaneze, sa calmeze un conflict, ci ca un agent de colectare si inca unul foarte dur. Dar arata ca restul europenilor realizeaza de ce se ridica partidele eurosceptice pe tot teritoriul Uniunii. Spune in continuare ca Germania e tara cea mai amenintata de cresterea sentimentului anti-UE, dar care vrea sa faca clar debitorilor ca vor plati un pret ridicat pentru nesupunere. Da exemplul Greciei, dar arata ca daca aceasta rezistenta se va raspandi si la alte tari din UE, revolta statelor debitoare impotriva Uniunii va cauza probleme majore Germaniei, amenintandu-i relatiile de mare putere economica cu restul Europei.
Update – Criza din Grecia
Un articol foarte bun, dupa parerea mea, din Gandul:
CRIZA DIN GRECIA. Înţelegere între Tsipras şi Merkel, după ce au vorbit la telefon. Grecii au termen până joi să găsească o soluţie. REACŢIA FMI. Tsakalotos, noul ministru de Finanţe
Se arata ca:
„La scurt timp după publicarea rezultatelor oficiale de la referendumul istoric din Grecia, la care elenii au spus, în număr covârşitor, un „NU” pachetului de reforme propus de UE, premierul Alexis Tsipras a făcut primii paşi pentru noi negocieri. A vorbit atât cu liderii partidelor din Grecia, cât şi cu cancelarul german, Angela Merkel, dar şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Liderii europeni i-au dat termen să vină cu noi propuneri de reforme până joi, când este programat summitul extraordinar al liderilor din zona euro. Situaţia este din ce în ce mai complicată pentru Grecia, avertizează liderii europeni, care exclud însă o ieşire din zona euro. Un argument pentru acest lucru o reprezintă şi demisia ministrului grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, nu tocmai plăcut de creditori, mai ales după ce acesta a zis despre liderii europeni că sunt „terorişti”. Astfel, în locul lui Varoufakis, a venit unul dintre negociatorii Greciei, Euclid Tsakalotos. Potrivit rezultatelor oficiale, 61.3% dintre greci au ales „NU”, iar 38.7% „DA”. Premierul Alexis Tsipras le-a mulţumit grecilor pentru „alegerea curajoasă”. „Voi pune în aplicare acest mandat fără ezitare, care nu este un mandat de ieşire din Europa, ci un mandat pentru întărirea poziţiei Greciei în negocierile cu UE”, a spus el. Gândul transmite LIVE TEXT principalele evenimente.
Referendum istoric duminică în Grecia. Chemaţi să voteze planul de austeritate al creditorilor internaţionali, grecii au spus „NU” într-o proporţie covârşitoare. Potrivit rezultatelor oficiale, 61.3% dintre greci au ales „NU”, iar 38.7% „DA”. Premierul Alexis Tsipras le-a mulţumit grecilor pentru „alegerea curajoasă”. „Voi pune în aplicare acest mandat fără ezitare, care nu este un mandat de ieşire din Europa, ci un mandat pentru întărirea poziţiei Greciei în negocierile cu UE”, a spus el.
După primele rezultate oficiale, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au avut o discuţie telefonică în care au căzut de acord că un summit al liderilor din zona euro ar trebui să aibă loc marţi. Luni seară este programată o întâlnire a celor doi.
UPDATE 19:33 Euclide Tsakalotos a fost numit în funcţia de ministru de Finanţe al Greciei, înlocuindu-l pe Yanis Varoufakis, care a demisionat, informează presa elenă. Până acum acesta a fost secretar de stat în Ministerul de Externe. Ceremonia pentru depunerea jurământului este programată luni seară.
UPDATE 19:10 Tsipras are susţinerea a cinci partide din Grecia. Ministrul grec al Apărării Panos Kammenos a anunţat luni că trei partide de opoziţie au semnat o declaraţie de susţinere a premierului Alexis Tsipras în vederea negocierii unui nou plan de salvare cu creditorii, relatează The Associated Press în pagina electronică.
Astfel, cinci partide se reunesc, în total, în spatele premierului, care avea deja susţinerea formaţiunii sale, Syriza (extremă stânga), şi a Partidului Grecilor Independenţi (naţionalişti) care face parte din coaliţie.
În opinia lui Kammenos, această susţinere anunţă o „nouă eră” în politica greacă şi sporeşte şansele Atenei de a ajunge la un acord cu creditorii săi europeni şi internaţionali. Detalii, AICI.
UPDATE 19:05 Băncile din Grecia rămân închise, informează presa internaţională. Grecii pot scoate de la bancomate tot maximum 60 de euro.
UPDATE 18:49 Marine Le Pen, liderul partidului francez Frontul Naţional, îndeamnă ţările din Uniunea Europeană să constate „eşecul” monedei euro şi să revină la monedele naţionale, după ce duminică poporul grec a respins măsurile de austeritate propuse de creditori, relatează publicaţia franceză Atlantico.
Discutând rezultalele referendumului de duminică din Grecia, Marine Le Pen, preşedinta partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional, a declarat, în cadrul unui interviu acordat postului francez BFM TV, că „BCE trebuie să înceteze imediat să mai facă abuz de putere şi să nu mai priveze Grecia de lichidităţi”.
„Sunt de părere că trebuie să constatăm eşecul monedei euro şi să ne concentrăm pe organizarea unui proces de revenire la monedele naţionale”, a adăugat Marine Le Pen.
UPDATE 17:42 Noul ministru de Finanţe al Greciei este Euclid Tsakalotos, unul dintre negociatorii Greciei.
UPDATE 17:45 FMI este pregătit să asiste Grecia, a transmis directorul Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde. „FMI ia act de referendumul din Grecia. Monitorizăm situaţia cu atenţie şi suntem pregătiţi să ajutăm Grecia dacă ne va cere asta”, a zis Lagarde, potrivit The Guardian.
UPDATE 17:30 Eurogrup aşteaptă noi propuneri din partea Greciei, dar rezultatul referendumului va îngreuna negocierile, afirmă preşedintele instituţiei, Jeroen Dijsselbloem, subliniind că menţinerea statului elen în zona euro va necesita „reforme dificile”.
„Rezultatul referendumului este foarte neplăcut pentru viitorul Greciei”, a declarat Jeroen Dijsselbloem, citat de cotidianul italian Il Sole 24 Ore.
UPDATE 16:25 Premierul Alexis Tsipras a vorbit cu cancelarul Angela Merkel la telefon şi au convenit ca autorităţile de la Atena să-şi prezinte programul de reforme joi, la summitul extraordinar al statelor din zona euro, anunţă BBC, citând presa din Grecia. Detalii, AICI.
UPDATE 16:23 Amintim faptul că Grecia a rămas fără ministru de Finanţe, după ce Yanis Varoufakis şi-a dat demisia în această dimineaţă. Potrivit presei internaţioanle, este foarte probabil ca înlocuitorul lui Varoufakis să fie chiar unul din echipa de negociatori, Euclid Tsakalotos. Potrivit Reuters, citat de BBC, Varoufakis le-a zis jurnaliştilor de la Atena că deşi el pleacă, se vor vedea cu Tsakalotos.
UPDATE 16:00 Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a declarat că referendumul din Grecia reprezintă o respingere a regulilor din zona euro. „Dacă Grecia vrea să rămână în zona euro, trebuie să propună reforme mai mari decât cele prezentate până acum. Nu putem abandona Grecia, dar toate statele UE trebuie să se pregătească acum să ofere un ajutor umanitar. Grecia este ameninţată de insolvenţă”, a spus Sigmar Gabriel, potrivit Reuters.
UPDATE 15:48 Premierul Alexis Tsipras a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Potrivit BBC, subiectul discuţiei a fost datoria Greciei şi, potrivit unui comunicat de presă al Kremlinului, Putin „şi-a exprimat susţinerea faţă de poporul grec în dificultăţile cu care se confruntă”. Mai mult, acelaşi comunicat arată şi faptul că Tsipras şi Putin au discutat despre „dezvoltarea cooperării dintre Rusia şi Grecia”.
UPDATE 15:08 Ministrul de Finanţe al Germaniei susţine că datoria Greciei nu poate fi redusă, iar subiectul nu este pe agenda guvernului german. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Martin Jaeger, a precizat că nu există fundament pentru o astfel de măsură, mai ales că autorităţile elene încă nu au făcut noi propuneri pentru un alt plan de salvare.
UPDATE 14:33 În aceste momente, se desfăşoară o întâlnire între liderii partidelor din Grecia, pentru a discuta punctele de pornire în următoarele negocieri. La întâlnire participă şi Alexis Tsipras, care, potrivit The Guardian, urmează să aibă o discuţie şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cu cancelarul german, Angela Merkel.
UPDATE 14:31 Conducerea BCE urmează să aibă o discuţie, luni seara, despre un fond de urgenţă pentru Grecia, au declarat surse oficiale pentru Reuters.
UPDATE 13:54 Grecia ar trebui să beneficieze de un nou plan de salvare şi ar trebui să rămână în zona euro, a declarat ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, potrivit BBC. Spania este deschisă noilor negocieri cu guvernul de la Atena.
UPDATE 13:40 Comisia Europeană nu va începe negocierile fără un mandat din partea miniştrilor de Finanţe din zona euro, a anunţat vicepreşedintele CE, responsabil cu euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis. „Eurogroup are toate instrumentele să menţină stabilitatea economică a zonei euro. Un răspuns NU complică grupurile, s-a creat o distanţă foarte mare între Grecia şi Zona euro. Comisia Europeană este, în continuare, dornică să găsească o soluţie, dar pentru noi negocieri avem nevoie de mandat de la Eurogroup”, a anunţat Dombrovskis, de la Bruxelles.
În plus, vicepreşedintele CE a precizat că reformele din Grecia au fost implementate doar parţial şi că Guvernul Tsipras este vinovat pentru eşecul înregistrat în ce priveşte creşterea economică.
UPDATE 13:11 Negocierile cu Grecia nu pot fi reluate deocamdată, a anunţat purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel. „Uşile rămân deschise pentru un nou plan de salvare a Greciei, chiar şi după rezultatul referendumului, dar negocierile nu pot începe încă. În lumina deciziei cetăţenilor greci, condiţiile pentru a începe noi negocieri nu sunt încă îndeplinite”, a spus Steffen Seibert, anunţă BBC.
UPDATE 12:16 Miniştrii de Finanţe ai UE se vor întâlni în prima parte a zilei de marţi. Membrii Eurogroup au fost convocaţi pentru ora 13:00, în condiţiile în care de la ora 18:00 este programat summit de urgenţă al zonei euro, anunţă preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, potrivit The Guardian.
Potrivit unui comunicat de presă, membrii Eurogroup aşteaptă noi propuneri de reforme din partea autorităţilor de la Atena.
UPDATE 11:46 Preşedintele Klaus Iohannis spune că, deşi Grecia a votat ”Nu” la referendumul de duminică, speră că înţelepciunea politică şi economică va prima în cele din urmă şi se vor găsi soluţii care să însemne ”Da” pentru viitorul european al Greciei. Mai multe detalii AICI.
UPDATE 11:03 Euro s-a depreciat, dar a atins doar minimul ultimei săptămâni, în urma votului negativ de la referendumul din Grecia care va avea pe termen lung un impact limitat pe pieţele financiare, potrivit analiştilor citaţi de Bloomberg. „Reacţia pieţei a fost până acum remarcabil de calmă. Majoritatea oamenilor stau deoparte şi aşteaptă să vadă cum răspund autorităţile europene”, a declarat Callum Henderson, director pentru cercetări în domeniul valutar la Standard Chartered în Singapore. Mai multe detalii AICI. […]”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Atitudinea Germaniei…
Recomand sa cititi articolul lui George Friedman, de pe Stratfor, privind Germania:
„Germany Emerges is republished with permission of Stratfor.”
Se arata ca:
„By George Friedman
German Chancellor Angela Merkel, accompanied by French President Francois Hollande, met with Russian President Vladimir Putin on Feb. 6. Then she met with U.S. President Barack Obama on Feb. 9. The primary subject was Ukraine, but the first issue discussed at the news conference following the meeting with Obama was Greece. Greece and Ukraine are not linked in the American mind. They are linked in the German mind, because both are indicators of Germany’s new role in the world and of Germany’s discomfort with it.
It is interesting to consider how far Germany has come in a rather short time. When Merkel took office in 2005, she became chancellor of a Germany that was at peace, in a European Union that was united. Germany had put its demands behind it, embedding itself in a Europe where it could be both prosperous and free of the geopolitical burdens that had led it into such dark places. If not the memory, then the fear of Germany had subsided in Europe. The Soviet Union was gone, and Russia was in the process of trying to recover from the worst consequences of that collapse. The primary issue in the European Union was what hurdles nations, clamoring to enter the union, would have to overcome in order to become members. Germany was in a rare position, given its history. It was in a place of comfort, safety and international collegiality.
The world that Merkel faces today is startlingly different. The European Union is in a deep crisis. Many blame Germany for that crisis, arguing that its aggressive export policies and demands for austerity were self-serving and planted the seeds of the crisis. It is charged with having used the euro to serve its interests and with shaping EU policy to protect its own corporations. The vision of a benign Germany has evaporated in much of Europe, fairly or unfairly. In many places, old images of Germany have re-emerged, if not in the center of many countries then certainly on the growing margins. In a real if limited way, Germany has become the country that other Europeans fear. Few countries are clamoring for membership in the European Union, and current members have little appetite for expanding the bloc’s boundaries.
At the same time, the peace that Germany had craved is in jeopardy. Events in Ukraine have aroused Russian fears of the West, and Russia has annexed Crimea and supported an insurgency in eastern Ukraine. Russia’s actions have sparked the United States’ fears of the re-emergence of a Russian hegemon, and the United States is discussing arming the Ukrainians and pre-positioning weapons for American troops in the Baltics, Poland, Romania and Bulgaria. The Russians are predicting dire consequences, and some U.S. senators are wanting to arm the Ukrainians.
If it is too much to say that Merkel’s world is collapsing, it is not too much to say that her world and Germany’s have been reshaped in ways that would have been inconceivable in 2005. The confluence of a financial crisis in Europe that has led to dramatic increases in nationalism — both in the way nations act and in the way citizens think — with the threat of war in Ukraine has transformed Germany’s world. Germany’s goal has been to avoid taking a leading political or military role in Europe. The current situation has made this impossible. The European financial crisis, now seven years old, has long ceased being primarily an economic problem and is now a political one. The Ukrainian crisis places Germany in the extraordinarily uncomfortable position of playing a leading role in keeping a political problem from turning into a military one.
The German Conundrum
It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.
There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.
Germany’s Role in Ukraine
The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.
As the Germans came to realize that this affair would not simply be political but would take on a military flavor, they began to back away from a major role. But disengagement was difficult. The Germans adopted a complex stance. They opposed the Russians but also did not want to provide direct military support to the Ukrainians. Instead, they participated in the sanctions against Russia while trying to play a conciliatory role. It was difficult for Merkel to play this deeply contradictory role, but given Germany’s history the role was not unreasonable. Germany’s status as a liberal democracy is central to its post-war self-conception. That is what it must be. Therefore, supporting the demonstrators in Kiev was an obligation. At the same time, Germany — particularly since the end of the Cold War — has been uneasy about playing a direct military role. It did that in Afghanistan but not Iraq. And participating in or supporting a military engagement in Ukraine resurrects memories of events involving Russia that Berlin does not want to confront.
Therefore, Germany adopted a contradictory policy. Although it supported a movement that was ultimately anti-Russian and supported sanctions against the Russians, more than any other power involved it does not want the political situation to evolve into a military one. It will not get involved in any military action in Ukraine, and the last thing Germany needs now is a war to its east. Having been involved in the beginnings of the crisis, and being unable to step away from it, Germany also wants to defuse it.
The Greek Issue
Germany repeated this complex approach with Greece for different reasons. The Germans are trying to find some sort of cover for the role they are playing with the Greeks. Germany exported more than 50 percent of its gross domestic product, and more than half of that went to the European free trade zone that was the heart of the EU project. Germany had developed production that far exceeded its domestic capacity for consumption. It had to have access to markets or face a severe economic crisis of its own.
But barriers are rising in Europe. The attacks in Paris raised demands for the resurrection of border guards and inspections. Alongside threats of militant Islamist attacks, the free flow of labor from country to country threatened to take jobs from natives and give them to outsiders. If borders became barriers to labor, and capital markets were already distorted by the ongoing crisis, then how long would it be before weaker economies used protectionist measures to keep out German goods?
The economic crisis had unleashed nationalism as each country tried to follow policies that would benefit it and in which many citizens — not in power, but powerful nonetheless — saw EU regulations as threats to their well-being. And behind these regulations and the pricing of the euro, they saw Germany’s hand.
This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.
Germany needed to make an example of Greece, and it tried very hard last week to be unbending, appearing to be a bit like the old Germany. The problem Germany had was that if the new Greek government wanted to survive, it couldn’t capitulate. It had been elected to resist Germany. And whatever the unknowns, it was not clear that default, in whole or part, wasn’t beneficial. And in the end, Greece could set its own rules. If the Greeks offered a fraction of repayment, would anyone refuse when the alternative was nothing?
Therefore, Germany was facing one of the other realities of its position — one that goes back to its unification in 1871. Although economically powerful, Germany was also extremely insecure. Its power rested on the ability and willingness of other countries to give Germany access to their markets. Without that access, German power could fall apart. With Greece, the Germans wanted to show the rest of Europe the consequences of default, but if Greece defaulted anyway, the only lesson might be that default works. Just as it had been in the past, Germany was simultaneously overbearing and insecure. In dealing with Greece, the Germans could not risk bringing down the European Union and could not be sure which thread, if pulled on, would unravel it.
Merkel’s Case in Washington
It was with this on her mind that Merkel came to Washington. Facing an overwhelming crisis within the European Union, Germany could not afford a war in Ukraine. U.S. threats to arm the Ukrainians were exactly what she did not need. It wasn’t just that Germany had a minimal army and couldn’t participate or, in extremis, defend itself. It was also that in being tough with Greece, Germany could not go much further before being seen as the strongman of Europe, a role it could not bear.
Thus, she came to Washington looking to soften the American position. But the American position came from deep wells as well. Part of it had to do with human rights, which should not be dismissed as one source of decision-making in this and other administrations. But the deeper well was the fact that for a hundred years, since World War I, through World War II and the Cold War, the United States had a single rigid imperative: No European hegemon could be allowed to dominate the Continent, as a united Europe was the only thing that might threaten national security. Therefore, regardless of any debate on the issue, the U.S. concern about a Russian-dominated Ukraine triggered the primordial fear of a Russian try at hegemony.
It was ironic that Germany, which the United States blocked twice as a hegemon, tried to persuade the United States that increased military action in Ukraine would not solve the problem. The Americans knew that, but they also knew that if they backed off now, the Russians would read it as an opportunity to press forward. Germany, which had helped set in motion both this crisis and the European crisis, was now asking the United States to back off. The request was understandable, but simply backing off was not possible. She needed to deliver something from Putin, such as a pledge to withdraw support to Ukrainian secessionists. But Putin needed something, too: a promise for an autonomous province. By now Merkel could live with that, but the Americans would find it undesirable. An autonomous Ukrainian province would inevitably become a base for undermining the rest of the country.
This is the classic German problem told two ways. Both derive from disproportionate strength overlying genuine weakness. The Germans are trying to reshape Europe, but their threats are of decreasing value. The Germans tried to reshape Ukraine but got trapped in the Russian reaction. In both cases, the problem was that they did not have sufficient power, instead requiring the acquiescence of others. And that is difficult to get. This is the old German problem: The Germans are too strong to be ignored and too weak to impose their will. Historically, the Germans tried to increase their strength so they could impose their will. In this case, they have no intention of doing so. It will be interesting to see whether their will can hold when their strength is insufficient.”
Am pus tot articolul deoarece chiar vreau sa-l am pe blog, un articol foarte important, unul din cele mai bune scrise de Dl. Friedman, si care cauta sa explice atat atitudinea Germaniei cu privire la problemele Zonei Euro si ale Europei, dar si cu privire la Ucraina. Am stat si m-am tot gandit la ideile expuse in acest articol… Ar trebui sa expun concluziile la care am ajuns, numai ca nu e foarte usor de tras concluzii. Autorul subliniaza atitutidinea contradictorie a Germaniei atat in privinta chestiunilor legate de Zona Euro, cat si in privinta problematicii Ucrainei, aceste cuvinte fiind edificatoare:
„It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.
There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.”
Este adevarat ca Europa este inca in criza. Autorul evidentiaza somajul catastrofal al tarilor din Sudul Europei si faptul ca rolul Germaniei nu mai e vazut ca fiind unul benign. Dimpotriva. Si eu am o impresie similara cu a D-lui. Friedman, si anume ca Europa D-nei. Cancelar, sau, poate mai bine zis, „Lumea” D-nei. Merkel, e cu totul diferita de ceea ce a fost si parca nu mai daruieste nicio speranta de mai bine. Pentru ca e o lume in colaps. Iata un mic pasaj din ceea ce spune despre Grecia:
„This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.”
El spune ca Germania s-a luptat sa scape de imaginea de „agresor”. Spune ca nationalismul ameninta Germania s-o duca in trecutul sau dispretuit, dar de asemenea ameninta ci comertul liber, esential pentru bunastarea Germaniei. Arata ca Eurozona a fost mai putin importanta, dar odata ce Grecia ar parasi Zona Euro, calea catre protectionism e scurta. El arata ca daca Grecia ar demonstra ca e mai bine daca da faliment decat sa-si plateasca datoriile, alte tari ar putea s-o urmeze. Iar daca demonstreaza ca e un lucru benefic daca parasesc zona de comert liber, atunci intreaga structura se poate desira, adica toata Zona Euro.
La noi multa lume intelege foarte superficial economia… Putini isi pun problema filozofiilor economice, ideologiilor etc. Austeritatea este o ideologie economica, promovata de Germania. Dar se vede ca aceasta nu e benefica Uniunii Europene, din aceasta cauza este si blamata. S-ar putea sa nu fie benefica nici Germaniei pana la urma… Si atunci de ce? De ce Cabinetul Merkel o sustine cu atata ardoare? Pentru ca nici nu-i aduce o glorie de bun augur…
E foarte greu de tras o concluzie, pana nu intelegi foarte exact politica aceasta contradictorie pe care o duce Germania. Repet, Germania… Dar voi face cateva comentarii…
Sa incepem mai intai cu Ucraina. Problema acestei tari foarte sarace trebuia, intr-un fel sau altul, transata… Dupa parerea mea, Ucraina nu mai renta pentru Rusia, cu atat mai mult cu cat ei nu puteau sa plateasca gazul livrat de rusi la preturi promotionale. Pe de alta parte, Rusia ar fi avut nevoie de Ucraina din considerente geopolitice. De dominatie si dictat. Dar, pe de alta parte, Ucraina e o tara mare, atat ca suprafata dar si ca populatie (aprox. 45 milioane de locuitori), ceea ce facea ca problema sa fie destul de dificila pentru Rusia. De aceea evenimentele (revolutie sau lovitura de stat) care l-au dat jos de la Putere pe fostul Presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, omul agreat de Kremlin n-au constitutit o surpriza pentru Rusia. S-ar putea ca ele sa fi fost tratate intr-o intelegere secreta intre Rusia si Germania.
Se vede foarte clar ca Rusia a iesit castigata prin Acordurile de la Minsk.
Ce prevede acordul de pace privind Ucraina. Cele 13 puncte ale acordului de la Minsk
Se arata ca:
„Negocierile de la Minsk s-au încheiat, joi, cu un acord de încetare a focului care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează Russia Today, prezentând cele 13 puncte ale acestui document.
1. Încetarea focului în estul Ucrainei va intra în vigoare duminică, 15 februarie, la ora 00.00 (ora Kievului).
2. Retragerea armamentului greu. Părţile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 şi 150 de kilometri, în funcţie de raza de acţiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.
3. OSCE îşi va folosi dronele şi observatorii pe teren, precum şi imagini din satelit şi date radar pentru a se asigura că ambele părţi respectă acordul.
4. Kievul şi rebelii vor negocia termenii viitoarelor alegeri locale în zonele rebele, ceea ce îi va readuce în cadrul legal al Ucrainei. Kievul va adopta o legislaţie privind autoguvernarea care să fie acceptabilă pentru republicile autoproclamate.
5. Kievul va declara amnistie generală pentru rebeli.
6. Un schimb de prizonieri trebuie să aibă loc la cinci zile de la retragerea completă, respectiv în 19 zile dacă retragerea armamentului se va face în perioada maximă prevăzută de acord.
7. Convoaiele cu ajutor umanitar vor primi acces neîngrădit în zonele afectate de război. Va fi pus în funcţiune un mecanism internaţional de monitorizare.
8. Kievul va relua legăturile economice, plăţile sociale şi serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate. Această prevedere este subiectul unor negocieri ulterioare.
9. După organizarea alegerilor locale în regiunile Doneţk şi Lugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra graniţelor lor cu Rusia. Tranziţia ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituţionale cuprinzătoare în Ucraina.
10. Toate trupele străine, armamentul greu şi mercenarii vor fi retraşi din Ucraina. Grupările armate ilegale vor fi dezarmate, dar autorităţile locale din Doneţk şi Lugansk vor putea avea unităţi de miliţie legale.
11. Kievul va implementa o reformă constituţională cuprinzătoare până la sfârşitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean şi va oferi privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privinţa limbii, libertatea de a numi procurori şi judecători şi stabilirea unor relaţii economice cu Rusia.
12. Observatorii OSCE la alegeri vor verifica dacă alegerile locale din republicile autoproclamate corespund standardelor internaţionale. Procedura exactă pentru alegeri este subiectul unor negocieri ulterioare.
13. Discuţiile în cadrul „grupului de contact” (format din liderii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, un reprezentant al OSCE, fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima şi ambasadorul rus în Ucraina) se vor intensifica în diverse moduri.”
In primul rand Rusia a scapat de o povara: Ucraina. In al doilea rand, printr-un mic razboi, pozitia geopolitica a Rusiei a ramas nealterata. Rusia are Crimeea, a carei importanta strategica la Marea Neagra este evidenta si un control autoritar in Estul Ucrainei (Donetk-Lugansk) – uitati-va, va rog, la punctul 11. din Acord. Este limpede ca Estul Ucrainei va tine de Rusia iar importanta acestui lucru e foarte mare in raport cu o eventuala primire a Ucrainei in NATO, lucru de care Rusia se teme. Cu alte cuvinte, avand Estul Ucrainei sub control (pentru ca acolo sunt oameni care sunt gata sa raspunda oricand la comanda Kremlinului, nu a Kievului) si Crimeea, o eventuala integrare in NATO a Ucrainei este, desigur, dificil de realizat. In orice caz, Rusia poate reactiona repede, imediat. Ceea ce arata George Friedman o iau de buna:
„The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.”
si anume ca Germania a furnizat suport si pregatire liderilor care l-au rasturnat pe Ianukovici, iar programul de ridicare de noi lideri a fost sponsorizat de partidul D-nei. Merkel, CDU… Insa D-na. Merkel nu a sustinut interventia militara la agresiunea Rusiei, care a urmat. De unde se vede foarte clar ca D-na. Merkel a actionat, de fapt, in favoarea Rusiei!! Trebuie sa remarcam acest lucru. Iar rezultatul Acordului de la Minsk, cum aratam mai sus, confirma acest lucru.
In privinta Uniunii Europene. Eu cred ca e mai mult decat evident ca pe D-na. Merkel nu o intereseaza de fapt flancul sudic al UE. Din partea dumneaei: duca-se! De unde rezulta ca pe D-na. Merkel nu o prea intereseaza Uniunea Europeana, nici Zona Euro. Ci mai mult o relatie buna cu Rusia, unde sa poata avea si o imensa piata de desfacere pentru produsele germane. Nici Ucraina n-o intereseaza! Si s-a vazut ca nu a dorit sa ajute financiar Ucraina, decat cu sume nesemnificative, daca asta inseamna ajutor. Si ajunsi aici ar trebui sa ne gandim la altceva. La o realitate a Germaniei, a acelei Germanii de dupa 1989…
Ce se intampla? Germania inainte de 1989 era impartita in doua: Germania Federala, capitalista, si RDG, tara comunista, facand parte din Tratatul de la Varsovia si gravitand in jurul Kremlinului. Pentru cei tineri astea sunt povesti dintr-o alta era. Stiu asta. Insa problema e alta. In RDG erau multi comunisti si au ramas si in zilele noastre. Mai mult, spionajul, inclusiv cel politic, al serviciilor rusesti era foarte activ in RDG. Eu cred ca intr-un mod aproape sigur aceste legaturi au ramas si pana in zilele noastre, cu atat mai mult cu cat liderii la varf mai pot fi si cumparati intr-un fel sau altul, fara sa se poata demonstra ca ar fi vorba de coruptie, pentru ca nu se doreste asta. Dupa parerea mea, poate nu D-na. Merkel, dar nu se stie niciodata, sunt oameni la varf, in Germania, vizibili sau care stau in umbra, cumparati prin serviciile de spionaj rusesti de catre Puterea de la Kremlin. Sa nu ne miram daca Germania, prin politica aceasta „contradictorie” pe care o promoveaza in Europa, ar dori sa-i faca Rusiei cadou tot Sudul neperformant economic al Europei, aratand cu degetul asupra coruptiei din tari ca Italia, Romania, Bulgaria, dar camufland perfect coruptia interna din Germania care se traduce prin cardasia mascata cu rusii. Evident, nu pot sa faca lucrul acesta dintr-o data, inteleg asta. Iata insa un articol aparut in The Washington Post si semnat de catre :
Forget left and right: Europe’s divisions lie elsewhere
Se arata ca:
„For those who want a happy ending or an easy moral to the story, the election of a new Greek government last month poses some interesting quandaries. Progressives of various kinds at first hailed what appeared to be a victory for the radical left-wing party Syriza, but they were caught off guard when Syriza instantly struck a coalition deal with the Independent Greeks, a radical right-wing party that Daniel Cohn-Bendit, a legendary European leftist, bluntly described as “ultranationalist” with a “homophobic, anti-Semitic, racist” leader.
Many of those who rooted for Syriza because of its campaign against the budget-cutting “austerity” program imposed on Greece by its creditors were also taken aback when other, more urgent priorities appeared on the new leaders’ agenda. Both parties turn out to have close connections to the authoritarian Russian government, and both have curious links to a notorious Russian fascist ideologue, Alexander Dugin, who among other things has called for a “genocide” of the “race of Ukrainian bastards.” Accordingly, the new Greek government’s first foreign policy act was not a protest against European economic policy but a protest against sanctions on Russia. Only then did it launch negotiations with its European creditors by announcing that it would refuse to negotiate with its European creditors.
In truth, Greece makes nonsense out of all of the political categories we normally use in Europe. Our notions of “left” and “right” are ancient, dating to the French revolution: In 1789, the nobility sat on the right side of the Assemblée Nationale, and the revolutionaries sat on the left. Since then, “people who want change” are supposedly leftist, and “conservatives” are rightist. This typology hasn’t really worked for a long time — there have been plenty of revolutionary right-wing movements, and an equal number of conservative leftists. But this language now obscures what is happening in Europe altogether.
The most important division in Europe is not right vs. left. Nor is the main issue even “austerity” vs. “anti-austerity.” Some of the countries hit hardest by the 2009 financial crisis have pursued “austerity” with great success. Ireland has restructured and is once again growing. Latvia found ways to cut government spending without cutting pensions and is growing at one of the fastest rates in Europe.
The real division in Europe is between what I would call established, integrationist politics and isolationist, nationalist politics. It was visible last year in Britain, during the Scottish independence referendum. The Scottish Nationalists were unlike Syriza in many, many ways, but they were using similar language of “national renewal,” and they were calling for a similar reassertion of national control: Control over the economy, over political decisions, over borders. Syriza gets along well with the Greek far right because, in essence, both want to reassert national control. Perhaps the right would prefer a higher emphasis on immigration, but it shares Syriza’s furious hatred of the “troika” that control the bailout fund which has been extended to Greece — the European Central Bank, the European Commission and the International Monetary Fund.
Both parties want decisions about Greece to be made inside Greece. Foreigners, especially bankers, should go away and keep their opinions to themselves. As it happens, Russia is now led by a man who voices exactly the same views: Vladimir Putin has also isolated his country, politically and economically, from the rest of Europe. Hence the warmth between him and the Greeks.”
Sa explicam pe intelesul tuturor. Se stie ca Germania doreste sa impuna Greciei o cura de dura austeritate. Ca noul guvern, cel al lui Alexis Tsipras – Syriza – nu e de acord, toata lumea stie… Numai ca D-na. Applebaum spune ca primul Act de politica externa pe care l-a emis acest nou guvern nu a fost acela de a protesta impotriva politicilor economice duse in Europa, ci acela de a protesta impotriva sanctiunilor impuse Rusiei! Cu alte cuvinte, D-na. Merkel prin politica inflexibila pe care o duce fata de Grecia, impunand o austeritate fata de care toata Grecia e impotriva, impinge aceasta tara in bratele Rusiei. Politica D-nei. Merkel este o politica pro Rusia si antieuropeana! Rusia, dupa sfarsitul Razboiului Rece, in 1989, a pierdut aliati – tarile din fostul Tratat de la Varsovia sunt acum in NATO – de aceea Rusia are nevoie de noi aliati, iar Germania Angelei Merkel cauta sa-i faca niste cadouri cat mai placute. Mai mult, D-na. Applebaum arata un lucru foarte interesant: Syriza este intr-o coalitie cu un partid de extrema dreapta, Grecii Independenti, carcaterizat de catre Daniel Cohn-Bendit, legendar om de stanga din Europa, drept „ultranationalist”, cu un lider „homofob, antisemit si rasist”. Interesant este ca ambele partide au legaturi cu notoriul lider fascist rus, omul de casa al Kremlinului, Alexandr Dughin, care, printre altele, indemna la „genocidul rasei ucrainene de bastarzi”. Iar austeritatea pe care Germania a impus-o Greciei a condus la o astfel de situatie care pune probleme si in interiorul NATO. Este corect sa sesizezi diviziunea Europei intre politicile integrationiste si cele izolationiste, nationaliste. Insa comunitarismele acestea nationaliste au aparut ca urmare a crizei din Zona Euro, care inca mai bantuie Europa, si sunt intretinute de politicile de austritate promovate de Germania, pentru ca inainte, dupa cum observa George Friedman, nu era asa. Este limpede ca daca Zona Euro, care se bazeaza pe o moneda unica, euro, expresie limpede a integrationismului, incepe sa functioneze foarte prost datorita in principal noii ideologii economice, austeritatea, incepe sa apara izolationismul sau nationalismul, pentru ca moneda proprie unei tari are un astfel de caracter, unul national. Integrationismul acesta, de care vorbeste D-na. Applebaum, nu trebuie confundat cu liberalismul. Euro, spre deosebire de US dollar, este o moneda unica pentru un grup de mai multe tari. In felul asta un grup de tari se integreaza monetar si economic. Insa asta nu inseamna ca intr-o tara ce are moneda sa proprie nu poti sa ai libertate economica. Una e libertatea economica si alta e integrationismul prin intermediul monedei unice, euro. Libertatea economica este atunci cand esti liber, cand nu te ingradeste cineva sau statul, cand statul nu-ti impune ceva, implicarea sa in economie fiind minimala. Integrationismul nu inseamna neaparat libertate economica, de vreme ce ti se impune de la centru o ideologie, prin Tratatul de Guvernanta Fiscala, pe care n-ai incotro si trebuie, fortat, s-o accepti. Pentru ca aici e vorba de integrarea ideologica, nu neaparat de libertate, iar George Friedman puncteaza excelent: Germania se comporta ca un stapan, celelalte tari incep sa le cam fie frica de Germania. Deci acest integrationism presupune un stapan de temut: Germania. Or, asta nu mai este libertate. Nationalismul, atunci, nu e decat o reactie de impotrivire la o astfel de politica promovata de Germania, ce tinde sa devina dictatoriala. O impartire a Europei intre Germania si Rusia? N-ar fi exclus sa se urmareasca un asemenea lucru. De aceea SUA trebuie sa supravegheze ce se intampla aici, iar Germania, oamenii de la varf din Germania, indiferent ca se afla la Putere sau in Opozitie, trebuie supravegheati informativ pentru ca pericolul de derapaj e mare, coruptia, mascata in diverse feluri, e de asemenea mare, iar Germania, prin politicile sale pe care le practica, poate pune in pericol NATO si securitatea SUA.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Despre alegerile din Grecia…
ALEGERI ÎN GRECIA. Cine este Syriza
Se arata, printre altele, ca:
English: Alexis Tsipras in a press conference in Komotini. Ελληνικά: Συνέντευξη Τύπου του Αλέξη Τσίπρα στο ξενοδοχείο Ξενία στα πλαίσια της επίσκεψης του στην Κομοτηνή 13.11.2008 (Photo credit: Wikipedia)
„Syriza, stânga radicală din Grecia, este umăr la umăr în exit poll-urile publicate la scurt timp după închiderea urnelor. Diferenţa dintre Syriza şi principalul contracandidat, Noua Democraţie (centru-dreapta), este de numai 0,5% în toate sondajele, mult prea mică pentru a putea anunţa un câştigător.
gândul vă prezintă cine este partidul care a ajuns de la limita pragului electoral la punctul în care ar putea să conducă ţara. Totul, în doar opt ani.
Syriza este o coaliţie a stângii radicale din Grecia, lansată oficial înaintea alegerilor legislative din 2004. Coaliţia a fost formată din 13 grupări, de la democrat-socialişti şi până la eurocomunişti.
Syriza a obţinut un rezultat modest în scrutinul parlamentar din 2004, când a adunat doar 3,3% din voturi, puţin peste pragul parlamentar din Grecia, de 3%.
Situaţia s-a schimbat la alegerile generale din 2007, când Syriza a obţinut un scor surprinzător de bun, de 5,04%.
2007 este anul în care, la conducerea coaliţiei, a venit tânărul şi carismaticul Alexis Tsipras.
Acum în vârstă de 37 de ani, Tsipras a devenit una dintre vedetele peisajului politic elen şi printre cei mai urmăriţi politicieni din Europa.
Tsipras consideră că liderii europeni au făcut din „Grexit” (Greek exit – ieşirea Greciei din zona euro, n.red.) o „sperietoare”, menită să îi determine pe oameni să voteze cu formaţiunile care susţin înţelegerea cu troika (UE, FMI şi BCE).
Alexis Tsipras şi-a construit campania electorală în jurul unei promisiuni: anularea memorandumului, a programului de austeritate semnat de Grecia, în schimbul celor 130 de miliarde de euro. „Luni, vom forma un guvern al tuturor grecilor, în Europa şi menţinând moneda euro. Programul FMI-UE face deja parte din trecut şi va aparţine definitiv trecutului luni”, a spus Tsipras zilele trecute, în timpul unei conferinţe de presă.„
ALEGERI ÎN GRECIA. Rezultate OFICIALE parţiale: distanţa dintre Noua Democraţie şi Syriza creşte. Antonis Samaras: „Poporul şi-a exprimat dorinţa de A RĂMÂNE ÎN ZONA EURO”
Se arata, printre altele, ca:
„Grecii au votat, duminică, în cadrul unui nou scrutin legislativ. Potrivit primelor rezultate de tip exit poll, Grecia nu a obţinut nici de această dată stabilitatea de care are nevoie. Principalele două partide, stânga radicală reprezentată de Syriza şi conservatorii de la Noua Democraţie, sunt aproape la egalitate. Indiferent cine va ieşi pe primul loc, Grecia va avea din nou parte de negocieri dure, în speranţa de a forma, în sfârşit, un guvern.”
Dar e si un update in articol, care mi-a atras atentia:
„UPDATE 14.30 O femeie a întrerupt un interviu în direct al Sky News, pentru a striga: „Merkel este femeia Hitler!”, scrie The Telegraph„
Planul (conservator) de salvare a Greciei a adus extrema stanga in prim-planul vietii politice din Grecia. Iar daca spunem ca a adus-o la Putere parca nu gresim prea mult…
Eu tot spun ca trebuie aplicata teoria economica a lui Keynes in Europa pentru depasirea acestei situatii de criza economica si financiara. Altminteri lucrurile se pot agrava… Si nu e vorba numai de Grecia! Iata ce spune cancelarul german:
„”Noi suntem convinşi că Europa este destinul şi viitorul nostru. Dacă euro eşuează, Europa eşuează„, a declarat joi Merkel. Ea nu a uitat însă să menţioneze faptul că puterea statului german nu este nelimitată.”
Pai, D-na Merkel, daca se continua ca pana acum, esueaza!!
Iata ce arata articolul:
„Spania şi Italia, noile zone-problemă
Chiar şi în cazul în care Grecia va continua să folosească moneda unică euro şi va accepta să respecte condiţiile impuse prin planului de salvare din luna martie, toate aceste lucruri nu vor duce decât la o stabilizare temporară a presiunii puse pe zona euro, conform Wall Street Journal.
Costurile de împrumut ale Spaniei şi Italiei au crescut puternic în ultimele zile, în ciuda eforturilor de a asigura Spania, a cărei economie este a patra cea mai mare din zona euro, de efectele incertitudinilor din Grecia, prin obţinerea unui plan de salvare de 100 de miliarde de euro care să mărească capitalul băncilor acestui stat.
Datoria publică a Spaniei a înregistrat un nivel istoric, de 72,1% din PIB, la sfârşitul lunii martie, mai mare cu 8,5 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, conform datelor făcute publice, vineri, de către reprezentanţii băncii centrale a acestui stat, informează Mediafax.
Conform previziunilor oficialilor spanioli, există posibilitatea ca datoria publică să ajungă, până la finalul acestui an, chiar la 79,8% din PIB.
Ratingul Spaniei a fost şi el scăzut de către reprezentanţii agenţiei Moody’s de la A3 la Baa3, cel mai jos nivel recomandat investitorilor, fapt care face ca, în momentul de faţă, acesta să fie acelaşi cu cel deţinut de către România. Odată cu retrogradarea Spaniei cei de la Moody’s au revizuit să ratingul Ciprului de la Ba1 la Ba3.
Probleme au putut fi observate şi în cazul Italiei. Premierul Mario Monti a recunoscut, în cadrul unei conferinţe pe teme economice care a avut loc lângă Veneţia la finalul săptămânii trecute, că „există un risc permanent de contagiune” şi a ţinut să sublinieze faptul că este în interesul tuturor consolidarea zonei euro.
Guvernul italian a anunţat deja că vrea să cedeze active publice în valoare de 200 de milioane de euro în următorii cinci ani pentru a reduce valoarea de aproape 2.000 de miliarde de euro a statului, dar şi cesionarea a trei companii publice pentru a obţine 10 miliarde de euro şi vânzarea mai multor proprietăţi, conform AFP.” (subl. mea)
Este clar ca Tratatul de guvernanta fiscala nu rezolva problemele din Europa. In cazul Greciei nu s-a vazut nicio imbunatatire, nici macar in plan politic: extrema stanga e foarte aproape de preluarea Puterii, daca asta se poate numi „imbunatatire”.
Iata ce spune Paul Krugman in The New York Times:
Long Run Greek Competitiveness
Arata, printre altele, ca:
„Yes, Greece was poor and relatively unproductive. But its famous lack of competitiveness is a recent development, caused by massive post-euro inflows of capital that raised costs and prices. And that’s the kind of thing that currency devaluations can cure.” (subl. mea)
Pai si atunci cine e de vina? Grecia? Sau, mai degraba, absentii sunt de vina.
De observat cum se amplifica datoriile, nicidecum sa scada! Foarte interesant cazul Spaniei. Daca e s-o luam asa, se amplifica datoria, cresc costurile si preturile, asta cauzand marirea in continuare a datoriei publice. Iar pe de alta parte creste somajul! In felul asta nu mai scapi niciodata de recesiune si nu vom reusi sa iesim niciodata din acest cerc vicios.
Iata si un articol interesant despre Spania, scris de Paul Krugman:
Another Bank Bailout
Iata ce arata printre altele:
„So there’s nothing necessarily wrong with this latest bailout (although a lot depends on the details). What’s striking, however, is that even as European leaders were putting together this rescue, they were signaling strongly that they have no intention of changing the policies that have left almost a quarter of Spain’s workers — and more than half its young people — jobless.
Most notably, last week the European Central Bank declined to cut interest rates. This decision was widely expected, but that shouldn’t blind us to the fact that it was deeply bizarre. Unemployment in the euro area has soared, and all indications are that the Continent is entering a new recession. Meanwhile, inflation is slowing, and market expectations of future inflation have plunged. By any of the usual rules of monetary policy, the situation calls for aggressive rate cuts. But the central bank won’t move.
And that doesn’t even take into account the growing risk of a euro crackup. For years Spain and other troubled European nations have been told that they can only recover through a combination of fiscal austerity and “internal devaluation,” which basically means cutting wages. It’s now completely clear that this strategy can’t work unless there is strong growth and, yes, a moderate amount of inflation in the European “core,” mainly Germany — which supplies an extra reason to keep interest rates low and print lots of money. But the central bank won’t move.”
Ar trebui sa meditam la ce ne spune Krugman…
ALEGERI ÎN GRECIA. Europa se pregăteşte de ce e mai rău. Planul la care liderii europeni au lucrat în acest sfârşit de săptămână
Se arata ca:
„Cu doar câteva ore înainte ca grecii să meargă iar la vot, în cadrul alegerilor legislative anticipate, liderii europeni, în frunte cu preşedintele Băncii Centrale (BCE), Mario Draghi, au lucrat intens la un nou plan pentru zona euro, scrie New York Times. Scopul: trimiterea unui semnal către investitori că uniunea monetară funcţionează şi că îşi poate rezolva problemele, indiferent de ceea ce se întâmplă în Grecia.
Planul încearcă reducă vulnerabilitatea de care a dat dovadă zona euro şi să vină cu măsuri care să calmeze o eventuală panică de pe piaţă, creată de cei care iau cu asalt băncile. Totodată, se caută găsirea unei ieşiri din cercul vicios format de datoria guvernamentală şi problemele băncilor.
Cu toate acestea, există o oarecare notă de scepticism în jurul ideii că pieţele financiare se vor mulţumi cu noi angajamente de reformă din partea zonei euro, notează jurnaliştii americani. În fond, au tot existat planuri, însă efectele încă se lasă aşteptate.
Despre acordarea de puteri ample Băncii Centeale Europene a vorbit, zilele trecute, şi Angela Merkel. Într-un discurs susţinut în faţa legislativului de la Berlin, cancelarul german a admis că BCE are nevoie de atribuţii sporite, pentru a putea controla eficient băncile.
Totodată, planul conceput de Draghi, împreună cu ceilalţi lideri europeni, prevede înfiinţarea unui program de asigurare a depozitelor, în completarea celor de la nivel naţional. Un astfel de program ar urma să împiedice reapariţia unor situaţii precum cea din Grecia ultimei luni, când au existat retrageri masive din bănci, cu efecte devastatoare pentru o economie deja în cădere liberă.
Tot despre stabilizarea zonei euro şi conceperea unui plan de rezervă, în cazul în care stânga radicală anti-euro vine la putere în Grecia, s-a vorbit şi vineri, în cadrul unei videoconferinţe. Angela Merkel, David Cameron, Francois Hollande, italianul Mario Monti, premierul spaniol Mariano Rajoy şi preşedinţii Comisiei şi Consiliului Uniunii Europene, Jose Manuel Barroso, respectiv Herman van Rompuy, au dezbătut, în miez de noapte, diferite scenarii, în funcţie de rezultatul votului grec, scrie The Guardian.
Summitul G20 din Los Cabos, Mexic (18-19 iunie) se aşteaptă să aibă tot criza europeană şi rezultatul alegerilor din Grecia pe ordinea de zi. Fostul premier britanic Gordon Brown a atras atenţia că acest summit G20 este, în realitate, „ultima şansă” pentru salvarea zonei euro.”
Si un alt articol foarte interesant:
Un analist FITCH explică cum ar putea afecta România ieşirea Greciei din zona euro: ar putea declanşa „RETRAGERI SEMNIFICATIVE” de depozite
Se arata, printre altele, ca:
„Sistemul bancar românesc nu pare a fi expus direct la datoria de stat a Greciei, iar băncile sunt bine capitalizate, însă creditele neperformante se află la un nivel ridicat (circa 16% la sfârşitul primului trimestru) şi nu au atins încă punctul maxim. Rezervele pentru credite neperformante sunt la un nivel rezonabil, în timp ce majoritatea grupurilor bancare străine prezente pe piaţă îşi menţin angajamentele în privinţa regiunii, în opinia agenţiei de rating.
„Totuşi, intensificarea reticenţei investitorilor (faţă de risc, n.r.) ar putea pune presiune pe leu, care se depreciază din decembrie. O depreciere puternică şi prelungită în continuare a leului faţă de euro ar putea avea impact asupra calităţii activelor, întrucât ponderea împrumuturilor în valută în sold este ridicată”, potrivit analistului.
Fitch nu exclude posibilitatea unei retrageri „semnificative” de depozite de la subsidiarele elene din România în cazul în care Grecia intră în încetare de plăţi şi iese din zona euro, situaţie în care BNR ar putea fi nevoită să intervină dacă fondurile instituţiilor de credit nu sunt suficiente. Până în prezent, retragerile de depozite din băncile elen din România par să fi fost moderate, iar România are un sistem de asigurare a depozitelor.
Dependenţa de fonduri de la băncile părinte din Grecia este, de asemenea, un motiv de îngrijorare, însă potrivit Fitch finanţările acordate subsidiarelor sunt, în cea mai mare parte, pe termen lung.
Băncile din Rusia şi Turcia ar fi cei mai probabili candidaţi pentru achiziţii dacă o ieşire a Greciei din zona euro ar duce la apariţia pe piaţa din regiune a unor active bancare ieftine. Unele bănci din Rusia au ambiţii de extindere în Europa Centrală şi de Est, în timp ce instituţiile de credit din Turcia s-ar putea implica, având în vedere proximitatea geografică şi situaţia solidă a capitalului.
România ar putea fi afectată puternic de o agravare a crizei din Grecia prin declinul exporturilor către zona euro, o consecinţă a acutizării crizei datoriilor în uniunea monetară, a declarat analistul. Pentru anul în curs, Fitch se aşteaptă la o încetinire a exporturilor în raport cu anul anterior. În acelaşi timp, legăturile în privinţa investiţiilor străine directe sunt mai slabe decât în cazul altor state, precum Bulgaria, Serbia sau Macedonia.
Planurile României de aderare la zone euro în 2015 sunt în pericol mai mult din cauza unei posibile neîndepliniri a cerinţelor, decât din cauza unui eventual impact al ieşirii Greciei din uniunea monetară.
„Până în prezent, nici România şi nici Bulgaria nu au arătat intenţia unor reţineri în privinţa aderării la euro. Din contră, şi-au exprimat angajamentul politic. Întârzieri în aderarea la euro sunt mai probabile ca rezultat al unor întârzieri în implementarea cerinţelor de aderare la uniunea monetară”, a spus analistul.
Sistemul bancar din România are nevoie de reducerea creditării în valută şi de o majorare a finanţării obţinute pe piaţa locală, pentru a putea rezista mai bine la viitoare perioade de stres, potrivit agenţiei.”
Off Topic – DE citit si
Socialiştii obţin majoritatea absolută în urma alegerilor legislative din Franţa – proiecţii
Se arata, printre altele, ca:
„Socialiştii au obţinut duminică o majoritate absolută în al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa, permiţându-i astfel preşedintelui François Hollande să îşi aplice programul electoral, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Potrivit primelor proiecţii ale institutelor de sondare a opiniei publice Sofres şi CSA, Partidul Socialist (PS) şi aliaţii săi de stânga au obţinut între 312 şi 326 de mandate din totalul de 577, cu mult peste minimul necesar de 289 de mandate. PS va putea, prin urmare, să se dispenseze de susţinerea ecologiştilor (18.24 de mandate) şi a stângii radicale (9-11 mandate).
Partidul conservator UMP şi aliaţii săi au obţinut între 212 şi 234 de mandate.
Extrema dreaptă a câştigat între 1 şi 4 mandate, dar liderul Frontului Naţional Marine Le Pen ar fi pierdut alegerile.
Absenteismul a fost foarte mare la acest scrutin legislativ, fiind în jur de 44 la sută, un record pentru astfel de alegeri, potrivit sondajelor.
Aproape la o lună după ce l-a învins pe Nicolas Sarkozy la alegerile prezidenţiale şi a adus stânga la Elysée după o absenţă de 17 ani, François Hollande va avea mâinle libere pentru a-şi aplica programul.
Liderul PS Martine Aubry le-a mulţumit francezilor pentru această încredere. Ea „ne obligă şi ne onorează”, a declarat ea.
„Această majoritate solidă şi extinsă ne va permită să votăm legile schimbării şi ne conferă mari responsabilităţi în Franţa şi Europa”, a comentat ministrul de Externe Laurent Fabius.
În tabăra de dreapta, fostul şef al diplomaţiei Alain Juppé a recunoscut o „înfrângere netă”.”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Update
REZULTATE ALEGERI GRECIA: Noua Democraţie, pe primul loc după numărarea a 99,84 la sută din voturi. Grecii au votat pentru MENŢINEREA ŢĂRII ÎN ZONA EURO
Se arata, printre altele, ca:
„Potrivit rezultatelor anunţate de Ministerul de Interne după numărarea a 99,84 la sută din voturi, Noua Democraţie (conservatori) a obţinut 29,66 la sută din voturi, respectiv 129 de mandate din totalul de 300 ale Parlamentului grec, Syriza (stânga radicală) 26,89 la sută din voturi şi 71 de mandate, iar Pasok (socialişti) 12,28 la sută, respectiv 31 de mandate.
Pe locul al patrulea se află Grecii Independenţi (dreapta naţionalistă) cu 7,51 la sută din voturi şi 20 de mandate, urmaţi de Zori de Aur (neonazişti), cu 6,92 la sută şi 18 locuri în Parlament.” (subl. mea)
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR
Stiri Romania Libera- Ursula Von der Leyen susțin că Moldova face progrese clare pe calea aderării la UE
- NASA: Echipa care studiază OZN-urile spune că au fost investigate peste 800 de “incidente”
- S-a decis! Frații Tate rămân în arest la domiciliu
- Trump are din nou probleme. Este acuzat că a demis un oficial de securitate cibernetică după ce a pierdut alegerile din 2020
- Irina Begu, în turul 3 la Roland Garros
- Breaking Sindicatele din țară resping ultima ofertă a guvernanților
- French Open: Caroline Garcia a fost învinsă de Anna Blinkova, iar Jelena Ostapenko a fost și ea eliminată
- Breaking/Daniel Iovănescu, adjunctul Avocatului Poporului, revoltat de atitudinea șefei sale: Răzbunare cu orice preț!
- Blackstone a anunțat că una dintre companiile sale din portofoliu, R Systems, l-a numit pe Nitesh Bansal ca director general
- Prima staţie de metrou dotată cu benzi speciale şi panouri de semnalistică Braille
- Stiri Mediafax
- Shevchenko va strânge bani pentru o şcoală ucraineană printr-un meci caritabil la Londra
- Războiul din Ucraina, anul 2, ziua 97. Prigojin vrea investigarea crimelor de război comise de conaţionalii săi / Rusia bombardează masiv Ucraina, după presupusul atac cu dronă asupra Moscovei / Rafinărie rusească în flăcări / Medvedev îi răspunde dur ministrului britanic Cleverly / Putin se va întâlni cu Erdogan
- Fraude online pe Facebook. Pagini compromise propagă oportunităţi false de investiţii
- SUA anunţă asistenţă suplimentară pentru Ucraina / Casa Albă nu ştie cine a comis atacurile în Moscova
- Societate din Năvodari amendată cu 50.000 lei pentru nerespectarea regulilor de securitate chimică
- Rusia denunţă decizia Germaniei de închidere a unor misiuni diplomatice şi ameninţă cu riposte
- Activităţile de producţie sunt în scădere în China, iar relansarea economică stagnează
- Ursula von der Leyen salută progresele Republicii Moldova pe parcursul integrării europene
- COMENTARIU Lelia Munteanu - Manechinul
- Ana Bogdan părăseşte şi competiţia de dublu de la Roland Garros
- Stiri Evz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Motanul Incaltat 