De ce n-as investi in Romania…?

Ma intrebam ce as face daca as fi in postura Simonei Halep? Ea fiind o jucatoare de tenis de top – va fi in curand, cred, nr.1 mondial – a castigat o gramada de bani.

Inteleg ca-si face o casa frumoasa si ca doreste sa investeasca in turismul romanesc (un hotel).

M-am intrebat ce as face daca as fi intr-o asemenea ipostaza…

As investi in Romania?

Ceea ce m-ar face sa ma gandesc mai bine n-ar fi neaparat crestetea brusca a salariului minim sau legea antifumat, asupra carora mi-am exprimat pe blog dezacordul; nici nu consider ca ar avea efecte benefice din punct de vedere economic, dimpotriva. Cat ratingul de tara!!

Pe de alta parte coruptia inca mare din Adminisatratie.

Instabilitatea legislativa, fiscala si coruptia din Administratie sunt dusmanii investitiilor si investitorilor seriosi. La fel se poate spune si despre nivelul ridicat de impozitare menit pentru finantarea unei gauri negre…

Pe de alta parte o tara care isi adanceste deficitele nu poate fi atractiva pentru investitori.

In privinta ratingului de tara, cu siguranta ati observat acolo un „B”. Din pacate, suntem o tara de categoria ” B” la capitolul investitii. De aici rezulta multe dezavantaje…

Are Romania capacitatea de a ajunge o tara de categoria „A”? Are!! Insa trebuie sa se doreasca lucrul asta si sa se purceada la realizarea reformelor necesare.

Cred ca este cazul sa depasim ispita trecutului care ne da tarcoale si sa ne gandim la viitor. Noi parca ocolim lucrul asta si nu facem bine. Tentatia revolutului nu are cum sa faca bine.

De asemenea, in ipoteza descrisa mai sus, ar trebui sa ne gandim ca Simona Halep nu datoreaza ceva statului. Ceea ce a realizat e din munca ei, fara ajutorul statului. Simona Halep n-a lucrat la stat, n-a avut relatii si contracte cu statul, nici n-a fost ministru.

Aici avem un caz interesant, poate printre primele la noi in tara, cand un om, un roman, doreste sa investeasca in Romania din banii lui, bani care n-au fost castigati in relatie cu statul.

Cand ne referim la companii straine, unii, cu vorba, desigur, se arata foarte preocupati de a le pune sa suporte impozite si taxe cat mai mari. Fara sa reuseasca sa explice si sa motiveze o astfel de masura decat prin nevoia de bani a statului, cum ca asa ar fi bine pentru cetatean. Unii nu se gandesc o clipa ca banii aceia sunt, de fapt, banii lor, a acelor companii, atat cat li se cuvin conform legii.

Iata ca avem acum romani, precum Simona Halep, cu bani castigati din munca lor, care doresc sa investeasca aici, la noi. Nu stiu in ce masura unii isi dau seama ca nu mai e vorba de „banii nostri”. Pentru ca oamenii acestia nu vor reformarea statului si datorita acestui lucru ma face sa cred ca nici nu doresc un stat performant. Sau cel putin sunt slab interesati sa avem un stat performant cu adevarat. Si de asemenea nu prea interesati sa avem investitori precum Simona Halep.  Este curios cum acesti oameni nu inteleg necesitatea investitiilor in tara noastra, a celor serioase si sanatoase, fiind interesati mult mai mult in stat si „intelegand” mai repede un stat mare care sa suga cat mai multi bani din banii altora, ca apoi acesti bani sa-i numeasca, generic, desigur, „banii nostri”. Intetesant este cum acesti oameni ” inteleg” foarte bine abuzul de impozitare in detrimentul filozofiei investitionale, dar fara sa-si puna problema daca e necesar asa ceva, daca nu cumva se poate si altfel, chiar mai bine si daca nu cumva etatismul inteles in felul acesta nu poate cumva sa ne conduca spre o situatie mai rea. De remarcat ca la noi in tara nici macar investitii publice nu se prea mai fac, in schimb avem un stat mare in continuare, o veritabila gaura neagra cum aratam in postarea precedenta. Sunt multi care reclama, pe buna dreptate, o infrastructura deficitara, atat cantitativ cat si calitativ.

Ca in Romania sunt destui care vad statul in relatie doar cu propriile interese, cred ca e destul declar: statul ar fi acela care sa le satisfaca – spre exemplu salarii mari, o bunastare opulenta satisfacuta de catre stat.

Numai ca o astfel de stare de lucruri nu e favorabila unor investitori precum Simona Halep.

Eu cred ca ar trebui sa ne dam seama ca lucrurile s-au mai schimbat. Din pacate clasa politica nu reuseste sa depaseasca formula acestui etatism slab performant.

Apropo de infrastructura – un articol valabil si acum…

M-am gandit sa pun pe blog acest articol semnat de fostul premier, Dl. Adrian Nastase, in urma cu 9 ani, deci in 2008, pentru ca el indica o problema actuala si pentru ca nimic nu s-a schimbat de atunci (decat foarte putin), asta ca sa vedem cum merg lucrurile in Romania. Practic, daca veti avea rabdarea sa parcurgeti tot articolul, veti observa ca nu s-a miscat mare lucru in domeniul infrastructurii din 2004!!!

Infrastructura

„Am citit zilele trecute declaratiile unuia dintre managerii locali ai unei importante firme de consultanta din Statele Unite. Acesta insista asupra faptului ca statutul Romaniei de tara cu potential de a atrage investitii este afectat de lipsa infrastructurii. Tanarul manager de care aminteam anterior atentiona, in mod corect, ca marile companii prefera tari precum Polonia sau Ungaria, desi costul mainii de lucru este semnificativ mai mare decat in Romania. Atunci cand aceste companii trag linie, observa ca lipsa infrastructurii determina cheltuieli mult mai mari, ce nu pot fi acoperite in Romania prin costul semnificativ mai mic al mainii de lucru. Primul semnal major l-am primit deja de la Mercedes. Cate astfel de semnale ne mai permitem?

Desi suntem in anul 2008, iar paradigma in care gandim ar trebui sa se schimbe, exista inca destule voci, de la cel mai inalt nivel, care ne anunta ca Romania va (mai) fi, multi ani de acum incolo, un rai al investitiilor, din cauza – spun eu (datorita – spun altii) – costului scazut al fortei de munca. Mentinerea unui ritm scazut de crestere a salariilor nu reprezinta un lucru imbucurator. Despre ce vorbim aici? Despre guvernare pentru cresterea bunastarii, sau despre guvernare pentru a raporta cifre (respectiv numarul investitorilor)? Romania nu ar mai trebui sa fie atractiva pentru investitori doar pentru costurile reduse cu forta de munca. Sansa pentru zonele slab dezvoltate din Romania este reprezentata de venirea investitorilor. Acest proces se va produce insa mult mai lent decat dorim, sau pur si simplu se va bloca daca mizam in continuare exclusiv pe ipoteza mainii de lucru ieftine.

Cand am lansat in 11 iulie propunerile PSD+PC ce vor fi cuprinse in proiectul comun de program de guvernare, am fost intens criticati pentru faptul ca am „promis prea mult”. Eu unul inteleg foarte bine nevoia de rationalitate, insa nu inteleg nimic din dorinta unora de a respinge idei bune, din principiu si necunoastere a realitatilor. Propunerile noastre au fost facute cu fata la realitatile romanesti, pornind de la ceea ce trebuie facut si, foarte important, de la ceea ce nu s-a facut. Obiectivul de a construi in 4 ani de zile 1000 de kilometri de autostrada poate parea indraznet. Nu neg ca este, dar pana la a fi nerealist e cale lunga. Iar daca altii au fost capabili de asemenea performante inaintea noastra, iar acum se bucura de rezultatele ambitiei lor, nu vad de ce n-am putea sa facem si noi acelasi lucru, cu multa vointa si disciplina. In aparitiile publice pe care le-am avut dupa 11 iulie, am explicat cum credem noi ca acest obiectiv poate fi indeplinit.

Obiectivul trebuie asumat pentru ca in ultimii 4 ani nu s-a facut nimic. Marile proiecte de infrastructura initiate de PSD pana in 2004 au fost fie blocate, fie inghetate. Acum, am ajuns sa platim mult mai mult pentru lucrari care inca asteapta sa fie demarate. Daca infrastructura in Romania ar fi avut un ritm de dezvoltate normala in perioada 2005-2008, poate ca ne-am fi permis obiective mai putin „indraznete”. Ceea ce trebuie inteles este faptul ca viitorul guvern, si eu cred ca va fi unul al PSD, este obligat sa recupereze aceste intarzieri. Altfel, vom ajunge intr-un punct in care orice pas inainte va fi mult mai greu.”

Deosebirea dintre actualul Program de dezvoltare al PSD si „proiectul comun de program de guvernare” este ca atunci, in 2008, proiectul asta sau cum s-o mai fi numit el identifica cu claritate un motor de crestere economica: investitiile in infrastructura!!! Ati observat, cred, ca in campania electorala de la recentele alegeri din SUA, Dl. Donald Trump a acordat o deosebita atentie investitiilor in infrastructura. Practic, e proiectul de program al PSD din 2008!! Poate ca actuala conducere a PSD va lasa fantasmagoria proiectelor mamut, in stil ceausist, si stangismele de proasta calitate (de exemplu ce vrea sa faca Primarul Bucurestiului, D-na. Gabriela Vranceanu Firea: 19 firme cu capital integral de stat patronate de Primarie) si sa se aplece, in spiritul economiei de piata stipulata in Constitutia Romaniei ca fiind tipul de economie al tarii noastre, asupra ideilor „modestului” proiect de guvernare prezentat in 2008, care arata de ce trebuie investit in infrastructura si care are o abordare rationala in acest sens, indentificand un important motor de dezvoltare pentru tara asta a noastra. Care poate sa faca sustenabila cresterea salariilor, deci pretul fortei de munca de la noi din tara, si ne poate face competitivi nu doar printr-o forta de munca jenant de ieftina!! De asemenea, vedem o viziune care nu e impotriva investitiilor (inclusiv a celor straine), ci cred ca dorea sa spuna si altceva: imbunatatirea ratingului de tara al Romaniei la marile agentii internationale de rating!! Lucru ce ne poate apropia de tarile dezvoltate!!

Deci recomand condicerii actuale a PSD, a Primariei Mun. Bucuresti, Guvernului sa lase prostiile si sa se uite pe acest proiect, uitat, din 2008…

Sa nu credeti ca m-am apucat acum sa-l inalt in slavi pe Adrian Nastase sau guvernul dumnealui. Nu, intentia mea nu e sa inalt in slavi pe cineva. Eu doar constat o idee buna si care se impune cu necesitate a fi aplicata odata si odata. Eu doresc sa fie aplicata cat mai repede. Iar daca facem constatarea ca ideea e buna, atunci de ce sa nu o sustinem? Mai ales ca nu s-a facut mai nimic in domeniul asta, cel putin de atunci, de la nivelul anului 2008. De fapt asta e anul de cand s-a rupt filmul, iar domeniul infrastructurii a inceput sa fie neglijat intr-un mod CRIMINAL. Cu atat mai cumplit cu cat nu vad pe cineva sa raspunda pentru asta.

Eu cred ca ar trebui sa ne trezim si sa incepem sa investim serios in infrastructura, sa stimulam aceste investitii daca vrem sa avem o crestere economica sanatoasa, dezvoltare si sa incepem sa micsoram decalajele in mod real fata de tarile dezvoltate din Vest.

Doua articole la o diferenta in timp de patru ani…

… perioada in care nu s-au mai facut deloc privatizari, ci au fost doar trei tentative ratate: Oltchim, CFR Marfa si Posta Romana (in conditiile in care, in Romania, exista servicii private bune de curierat rapid!).

Andreea Paul

ÎNTREBAREA CHEIE: Ce s-a întâmplat cu cele 15 miliarde euro cu care Ponta a crescut datoria guvernamentală în timpul mandatului său?

Se arata ca:

„ÎNTREBAREA CHEIE: Ce s-a întâmplat cu cele 15 miliarde euro cu care Ponta a crescut datoria guvernamentală în timpul mandatului său? Acesta reprezintă plusul de datorii de 790 de euro pe locuitor, angajate de actuala guvernare PSD. E mult, mult, mult peste plusul minor obținut de pensionari și bugetari la salarii în aceeași perioadă. 

Ați obținut vreunul această creștere a veniturilor de 790 de euro în buzunar? NU.

Aceștia sunt bani pe care toți românii îi vor plăti în anii care vin din taxele lor pentru rambursarea datoriilor angajate de către guvernul Ponta. Concret, datoria guvernamentală în anul 2014 a crescut la 59 mld euro, față de anul 2011 cu 44 mld euro, conform datelor oficiale publicate de Eurostat. În același timp investițiile publice sunt blocate și grav tăiate.

‘Reparațiile’ sociale cu care se laudă PSD înseamnă un plus de datorie de 790 de euro pentru fiecare român, fără să includ aici cele 40 de taxe noi și impozite majorate de către același guvern PSD, vărsați an de an de către români la vistieria Guvernului.”

si articolul din 2011…

Gandul

WHO’S WHO. LISTA COMPLETĂ a averilor directorilor de la companiile de stat despre care BĂSESCU spune că sunt BOIERII ECONOMIEI. Ei „gestionează” o gaură de 12,75 miliarde de euro. EXCLUSIV

Se arata, printre altele, ca:

„Cele 119 societăţi subordonate ministerelor Economiei şi Transporturilor (companii naţionale, societăţi comerciale, regii autonome, institute) au produs o gaură în economia României de 12,75 miliarde de euro. Calculul gândul a rezultat prin scăderea creanţelor (sume de recuperat) din totalul datoriilor istorice, ambii indicatori reprezentând date oficiale. Această sumă creşte, anual, cu circa 500 de milioane de euro, sumă obţinută prin scăderea profiturilor obţinute de unele dintre companii din pierderile suferite de celelalte.

În aceste condiţii, firmele continuă să fie conduse politic. Majoritatea „managerilor” sunt membri PDL, foarte puţini fiind apolitici. Mulţi dintre directorii care conduc aceste societăţi falimentare (sau profitabile, dar cu un profit mult mai redus prin comparaţie cu ce s-ar putea obţine printr-un management eficient) au averi fabuloase, dobândite, în bună parte, în ultimii ani.

Şeful statului despre marii „boieri” ai economiei româneşti

Preşedintele Traian Băsescu i-a nominalizat, la finalul săptămânii trecute, pe marii „boieri” ai economiei româneşti, în persoana directorilor celor mai mari companii energetice locale, controlate de Ministerul Economiei, unde ministru este democrat- liberalul Ion Ariton. „Le menţionez public pentru că pierderile lor, arieratele lor sunt plătite de fiecare român. Şi de ce le plătim? Pentru că nişte domni manageri, bine instalaţi politic şi blagosloviţi politic, nu au niciun fel de apăsare, nici legată de arierate, nici legată de stocuri, nici legată de creşteri de personal, de fonduri de salarii. Ei sunt marii boieri ai economiei româneşti. Baronii economiei româneşti îi găsim, în primul rând, la regiile de stat”, a spus Băsescu. Conform ZF, complexurile energetice Turceni şi Rovinari nu au avut pierderi anul trecut, dar marjele lor de profit sunt extrem de scăzute, chiar mai mici de 1%.

Companiile subordonate Ministerului Transporturilor au pierderi mai mari decât cele subordonate Ministerului Economiei

Şeful statului nu a dat niciun exemplu dintre companiile administrate de Ministerul Transporturilor, condus de Anca Boagiu.

Din cele 119 instituţii (companii naţionale, societăţi comerciale, regii autonome, institute) din subordinea Ministerului Economiei (MEC) şi a Ministerului Transporturilor (MT), 47 produc – au produs în 2009 – pierderi. Pe ministere, situaţia se prezintă astfel: 40 instituţii (din totalul de 96) de la MEC au pierderi; iar la MT, 7 societăţi din 23 au pierderi.

• Totalul datoriilor cumulate la cele 119 instituţii este (era, la 1 ianuarie 2010) de aproape 17 miliarde de euro (16,99747 mai exact). Pe ministere, situaţia se prezintă în următorul mod: 8.469,47 milioane de euro la MEC, respectiv 8.528 milioane de euro la Transporturi. Aşadar, cele 23 de instituţii de la Transporturi cumulează mai multe datorii decât cele 96 de la MEC.

• Totalul creanţelor este de 4.240,73 milioane euro. Instituţiile subordonate MEC au de adunat 2.391,33 milioane, cele de la Transporturi 1.849,4. Dacă scădem creanţele din cifra datoriilor, rămâne o GAURĂ de peste 12,75 miliarde de euro.

• Pierderile cumulate din 2009 sunt de 1,083 miliarde de euro: 490,52 milioane de euro la MEC, 592,52 milioane euro la MT. Totalul profiturilor din 2009 este de 0,64 miliarde de euro – 595,77 milioane la MEC, 44,7 milioane la MT. Aşadar, instituţiile subordonate MEC sunt mult mai profitabile decât cele subordonate MT. Dacă scădem profiturile din pierderi, rămâne o GAURĂ (anuală) de 443 milioane de euro, care se adaugă arieratelor.

Doar institutele de cercetare nu produc pierderi

Vestea bună este că majoritatea Institutelor de cercetare nu produc pierderi, iar pierderile sunt mici în cazul celor care produc pierderi.

Numărul de angajaţi din cele 119 instituţii este de 187.876: 106.411 la MEC, 81.465 la Transporturi.

• Cea mai problematică instituţie rămâne CFR SA, cu datorii de 4,5 miliarde de euro, pierderi anuale de 231 milioane de euro şi cu 26.830 de angajaţi (în pofida restructurărilor, pierderile s-au cifrat la 250 de milioane de euro în 2010, iar datoriile societăţii au crescut cu 33%, ajungând la 6 miliarde de euro).

Cum arată averile „boierilor” economiei româneşti

În aceste condiţii, firmele continuă să fie conduse politic – marea majoritate fiind membri PDL, foarte puţini fiind apolitici. Mulţi dintre directorii care conduc societăţi falimentare (sau profitabile, dar cu un profit mult mai redus prin comparaţie cu ce s-ar putea obţine printr-un management eficient) au averi fabuloase, dobândite, în bună parte, în ultimii ani.

De pildă, Florin Mârza, PDL, care l-a schimbat din funcţie, în luna martie, pe Constantin Ioaniţescu (numit cu doi ani în urmă, de Adriean Videanui) la conducerea Termoelectrica. Fost consilier local la Petroşani, fost consilier al lui Adriean Videanu în mandatul acestuia de ministru al Economiei, Mârza are 3 terenuri cu suprafaţă de 6.400 mp în intravilan (Petroşani), 2 apartamente, 2 case, o casă de vacanţă, bijuterii de 750.000 euro, 54.000 de euro în conturi, credite de 130.000 euro.

Dar averea lui Florin Mârza păleşte prin comparaţie cu a directorului Hidroelectrica. Constantin Trihenea, PDL, fost prefect de Sibiu. Acesta are terenuri de 3,83 hectare (2,83 în intravilan) la Sibiu, un apartament, două case şi patru spaţii comerciale, bijuterii de 10.000 de euro, 350.000 de euro în conturi, portofoliul BVB de 38.000 de euro, acţiuni la trei societăţi comerciale evaluate (acţiunile) la 230.000 de euro, împrumuturi acordate de 400.000 de euro, dividende încasate de 100.000 de euro, contract cu Primăria Poplaca prin firma sa Conelt, în 2007 (când era prefect), de peste un milion de euro, contract cu Primăria Şeica Mare, tot prin firma sa Conelt, tot în 2007, în sumă de 400.000 de euro, alte contracte, încheiate cu autorităţi locale, cu Electrica Serv, Transelectrica, Spitalul Judeţean Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, în sumă de 350.000 de euro, în anii 2009-2010.

Privatizarea managementului în companiile de stat

Traian Băsescu a precizat că îmbunătăţirea managementului în regiile şi în societăţile de stat este prioritatea zero a anului 2011 şi că în cel mai scurt timp acestea vor fi trecute din punctul de vedere al raportării bilanţului la Ministerul de Finanţe. Dar privatizarea managementului în companiile de stat este o idee reluată de mulţi politicieni, de-a lungul timpului, fără a se fi concretizat.
Chiar Ministerul Economiei a anunţat că va demara în aprilie procedurile pentru privatizarea managementului la circa un sfert din societăţile la care deţine pachete majoritare de acţiuni. Nu doar că procedurile nu au demarat la termenul anunţat, dar biroul de presă al MEC nu a putut da niciun răspuns la solicitarea gândul de a fi măcar nominalizate societăţile la care managementul ar urma să fie privatizat.

În tabelele de mai jos este prezentată situaţia economică a societăţilor despre care am vorbit mai sus, precum şi date relevante despre directorii acestora.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Daca facem o simpla operatie de scadere: 15-12,75=2,25 miliarde euro: deci cam atat ar fi „reparatiile sociale”. Mi se pare plauzibil sa presupunem ca restul pana la 15 miliarde trebuie sa finanteze deficitul creat de neperformanta intreprinderilor de stat… Acestea sunt costurile lipsei de reforma. Si ceea ce e trist de remarcat este ca acesti bani acopera, de fapt, de ani de zile niste pierderi, in loc sa fie investiti de catre stat. De aceea, asa cum spune Andreea Paul: „În același timp investițiile publice sunt blocate și grav tăiate”. Statul roman pierde enorm, nu atat din cauza „reparatiilor sociale”, cat din finantarea acestor gauri realizate de intreprinderile de stat cu pierderi. Ciudat este ca, in aceasta situatie, solutia privatizarii lor pare a fi abandonata. Din ratiuni de protectie sociala mascata? Dar poate ca in felul asta, prin privatizare, unele intreprideri s-ar putea redresa… Si ar veni si mai multi bani la buget, pe langa economiile pe care le-ar face statul. Eu stau si ma intreb cum e posibil ca de ani de zile Romania sa duca o politica paguboasa, caci e clar ca asemenea pierderi uriase, cum sunt cele calculate de Gandul, sunt anterioare lui 2011. Caci pagubitii sunt in primul rand cetatenii, sectorul privat. Este uluitor cum statul a permis cu buna stiinta, de ani de zile, o asemenea ineficienta crasa la aceste 119 intreprinderi de stat, si o mai permite in continuare, din care:

„Din cele 119 instituţii (companii naţionale, societăţi comerciale, regii autonome, institute) din subordinea Ministerului Economiei (MEC) şi a Ministerului Transporturilor (MT), 47 produc – au produs în 2009 – pierderi. Pe ministere, situaţia se prezintă astfel: 40 instituţii (din totalul de 96) de la MEC au pierderi; iar la MT, 7 societăţi din 23 au pierderi.„

As dori sa va solutii la aceste probleme din partea decidentilor nostri politici!

La multi ani!

La multi ani! Numai bine si multa sanatate in 2015!! Sa speram ca va fi un an mai bun decat 2014!!

Cred ca ne dorim cu totii ceva mai bun in anul care tocmai a inceput si pe buna dreptate. Dupa parerea mea, anul 2014, in general vorbind si exceptand evenimentele fericite care vor fi existat in viata fiecaruia dintre noi, nu a fost totusi un an despre care sa spui ca a fost bun. Un an care a fost marcat de o recesiune nu poate fi considerat bun ci s-a inscris in aceeasi circumferinta in care a prevalat mediocritatea, precum si 2012, si 2013. Lucrul asta s-a putut constata si in unele emisiuni de dezbatere de la unele televiziuni, spre finele lui 2014, in care mai era putin si era preamarit Ceausescu pentru „realizarile” sale… Aceasta nostalgie arata nu numai disimularea unor esecuri ale guvernarii, dar indica si un alt aspect mai grav: incapacitatea de a privi increzatori inainte si de a ne adapta usor unor noi realitati. Pentru ca noi asta trebuie sa facem: sa privim inainte si sa construim o dezvoltare durabila si stabila pentru tara noastra. Lucrul asta, din pacate, nu s-a putut constata in 2014. Ci mai degraba baltirea intr-o stare de anemie economica. Stagnare. Dar nicidecum stagnarea intr-o situatie multumitoare de prosperitate. Din pacate situatia asta tinde a se normaliza in Romania, adica de a deveni o norma pentru tara noastra, ceea ce nu e bine. Ar trebui sa devenim anormali, daca pot sa ma exprim astfel. Nu trebuie sa acceptam ca saracia sa devina ceva firesc in Romania. De aceea cuvantul de ordine, cred, pentru 2015 ar trebui sa fie investitiile. Dupa parerea mea, sunt doua chestiuni importante pe care e necesar sa le avem in vedere si pe care le-am neglijat destul de mult in perioada 2012-2014:

– investitiile (inclusiv investitiile straine si atragerea de capital) si

– atragerea de fonduri europene, mai buna absorbtie a acestora, o participare mult mai activa la programele operationale, care inseamna, dupa cum ne asigura D-na. Corina Cretu: „investiții ale Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) și ale Fondului de Coeziune (FC), însumând astăzi 132,4 miliarde de euro.”.

Obiectivul tarii noastre trebuie sa fie unul foarte clar: imbunatatirea performantelor Romaniei din punct de vedere economic si deci (foarte important!) cresterea competitivitatii economice a tarii noastre. Bineinteles, data fiind situatia economica deloc roza in care se gaseste tara noastra, nu trebuie neglijat aspectul social. Insa la noi se intampla un fenomen nedorit. Spre exemplu, am vazut la televizor ca se anunta deja cresteri de preturi pentru 2015 dar fara sa se spuna nimic despre cresterea puterii de cumparare a populatiei. La noi se discuta uneori in exces, uneori in contradictoriu, uneori foarte aprins despre asa numitul „aspect social”. Numai ca eu nu prea vad cum poate fi imbunatatit acest aspect daca, de pilda, nu se fac investitii. Pentru ca imbunatatirea acestui aspect, care in mod cert trebuie sa se realizeze – este de-a dreptul rusinos sa avem 40% din populatie care sa traiasca in saracie -, nu se poate face doar prin masuri fiscale la care participa activ DNA. Pe langa „repararea sectorului privat” – am preluat o expresie a lui Florin Citu – noi trebuie sa avem in vedere cresterea sectorului privat, crearea de oportunitati de investitii care sa se traduca si prin crearea de locuri de munca in zonele defavorizate, dar nu numai acolo. Daca ma intrebati pe mine, eu nu m-as axa sa vad cum trebuie actionat, mai mult pe partea de cerere, sa actionam neokeynesian in acest sens, sau pe partea de oferta, actionand neoliberal, dupa o idee a lui Valentin Ionescu. Desigur, astfel de lucruri sunt importante. Insa eu m-as apuca mai intai sa studiez si sa inteleg bine (am subliniat asta: sa inteleg bine) cum stam cu factorii de productie – Natura, Munca, Capitalul – la noi in tara pentru a vedea la modul foarte clar, limpede, unde suntem noi deficitari cu adevarat si din ce motiv stau asa lucrurile. Ar fi foarte interesant sa se faca un studiu serios in acest sens. Pentru ca marea arta este de a sti cum poti sa valorifici in mod optim factorii de productie. Deci trebuie sa stii cat anume trebuie sa cheltuiesti pentru ca acea cheltuiala sa dea roade. Mie, spre exemplu, asertiunile acestea ca „deficitul bugetar trebuie sa fie sub 3% din PIB” sau „deficitul structural trebuie sa fie sub 0,5% din PIB” nu-mi spun mare lucru, mai ales ca astfel de reguli sunt pentru Zona Euro, iar Romania nu e in Zona Euro. Mai mult decat atat, astfel de reguli n-au rezolvat problemele nici in Zona Euro, ba dimpotriva: din punct de vedere politic au inceput ca in diferite tari occidentale sa se nasca si sa aiba un succes nesperat forte antieuropene – deci, iata, consecinte politice nefaste, din pacate. De aceea si spun ca trebuie sa stii cat anume trebuie cheltuit pentru ca ceea ce ai cheltuit sa dea roade. Daca ceea ce cheltuiesti da roade atunci, de pilda, datoria in moneda straina pe care o ai n-ar mai trebui sa fie o problema. Chestiunea asta ca „datoria publica trebuie sa fie sub 60% din PIB” este, iarasi, mai mult o conventie. De ce n-as pune chestiunea si altfel: cum pot face ca acesti bani sa rodeasca. Imi vine un exemplu din lumea muzicala: marele dirijor Sergiu Celebidache a spus odata la o repetitie cu orchestra: „eu nu stiu cum canta viorile, dar am o reactie la felul in care ele canta”. Asa este si aici, de exemplu: nu stiu cat trebuie sa fie datoria publica, dar am o reactie daca acesti bani dau roade sau nu. Ca sa fiu si mai clar, iata un articol din Romania Libera:

Sfatul ministrului german de Finanțe pentru viitorul Guvern al Greciei

Se arata ca:

„Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble a îndemnat Grecia – o ţară în care un partid care se opune austerităţii ar putea să ajungă în curând la putere – să continue reformele, subliniind că „orice Guvern nou” este necesar să „respecte” angajamentele precedente, relatează Mediafax.

Începând din 2009 Grecia a înregistrat „progrese enorme. Ar trebui să avem mai mult respect faţă de acest lucru”, afirmă ministrul conservator într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul popular Bild.

„Noi vom continua să ajutăm Grecia pe calea reformelor dure”, a continuat el, în contextul în care membrii Bundestagului (Camera inferioară a Parlamentului german) au aprobat săptămâna trecută prelungirea programului de ajutorare de care beneficiază Atena.

Însă, în cazul în care Grecia „o paucă pe altă cale, acest lucru va fi mai dur”, a avertizat Schäuble. „Noi alegeri nu schimbă cu nimic datoria grecească. Fiecare nou Guvern trebuie să respecte acordurile asumate de predecesorii săi”, subliniază el.

Deputaţii greci au eşuat marţi, a doua oară, să aleagă un preşedinte al Republicii. În cazul imposibilităţii ajungerii la un acord după al treilea tur, Parlamentul va fi dizolvat, iar partidul de stânga şi antiausteritate Syriza ar putea să ajungă la putere.

Alegerile sunt urmărite cu atenţie în restul Europei, unde programul Syriza, formaţiunea favorită în sondaje, provoacă rezerve. Partidul se opune cu îndârjire austerităţii extreme impuse ţării de către UE, BCE şi FMI în schimbul unor împrumuturi în valoare de 240 de miliarde de euro.

Klaus Regling, directorul general al Mecanismului European de Stabilitate (MES), aprecia duminică, într-un interviu pentru cotidianul grecesc Kathimerini, că este „normal ca pieţele să fie îngrijorate atunci când opoziţia are puncte de vedere radical diferite asupra viitorului ţării. În Spania, Portugalia şi Irlanda, guvernele s-au schimbat, dar programele de reformă nu au fost întrerupte. În Grecia, se pare că există mai multă incertitudine”, aprecia el.”

Dupa cum usor se poate observa, se vorbeste foarte mult (din ce in ce mai mult parca) in termeni vagi: „progrese enorme”, „continuarea reformelor”. Ideea este ca Germania doreste sa oblige Grecia sa nu renunte la „austeritate” (un termen de asemenea vag), adica sa nu mareasca deficitul bugetar. Trebuie neaparat sa mentionam ca Grecia e membra a Zonei Euro. Mie mi se pare ca problema se pune destul de prost. Intai ar trebui vazut de ce a ajuns Grecia sa aiba o datorie publica atat de mare si de ce lucrul acesta nu a imbunatatit performantele economice ale Greciei. Este o solutie sa obligi Grecia sa nu cheltuiasca mai mult, sa nu mareasca deficitul bugetar? Grecia nu este singura tara din lume care are o datorie imensa. Asa si Japonia are o datorie foarte mare. Chestiunea care s-ar pune este daca prin marirea deficitului bugetar Grecia ar putea deveni mai performanta din punct de vedere economic. Dar daca Grecia, mergand pe linia austeritatii ar decadea si mai mult, economic vorbind? Ca aceasta chestiune nu este usoara se vede si din urmatorul articol:

FMI recunoaşte că a făcut greşeli grave în ceea ce priveşte criza din Grecia

Se arata ca:

„Fondul Monetar Internaţional (FMI) admite, într-un raport intern, că a făcut greşeli majore în ultimii trei ani în ceea ce priveşte gestionarea acordului de finanţare externă încheiat cu Grecia, scrie Mediafax.

FMI a subestimat, astfel, semnificativ impactul măsurilor de austeritate asupra economiei, potrivit Wall Street Journal.

Într-un document intern „strict confidenţial”, FMI notează că a subestimat semnificativ pagubele care aveau să fie aduse economiei greceşti de măsurile de austeritate prescrise guvernului. Grecia este în recesiune de şase ani.

Totodată, FMI admite că şi-a încălcat propriile reguli astfel încât datoria publică uriaşă a Greciei să pară sustenabilă şi că, în retrospectivă, ţara nu respecta trei dintre cele patru criterii de calificare pentru finanţare.

Citeşte şi Letonia a primit avizul CE şi va deveni în 2014 cel de-al 18-lea membru al zonei euro

Raportul FMI subliniază însă că modul în care a fost abordată criza, în coordonare cu Uniunea Europeană, a câştigat timp pentru a limita impactul asupra zonei euro.

În plus, oficiali FMI consideră că experienţa acumulată în Grecia va ajuta în viitoare situaţii de criză, iar instituţia nu a avut alternative la momentul respectiv.

În ultimii trei ani, mai mulţi oficiali importanţi din cadrul FMI, printre care şi directorul executiv Christine Lagarde, au afirmat în repetate rânduri că nivelul datoriei de stat a Greciei este sustenabil, iar împrumuturile pot fi restituite integral şi la timp.

Doi foşti oficiali ai FMI susţin că şeful biroului de avocatură din cadrul instituţiei, Sean Hagan, a avertizat în repetate rânduri la mijlocul anului 2010 că acordul cu Grecia riscă să încalce regulile Fondului.

În 2010, FMI a modificat reglamentul, introducând prevederi pentru situaţii excepţionale, astfel încât ţările să poată accesa împrumuturi mult mai ridicate decât în mod normal.

„Ceea ce s-a întâmplat atunci este mult mai uşor de observat în retrospectivă. Nu erau satisfăcute toate criteriile pentru accesul excepţional aşa cum era definit la acea dată. Cu toate acestea, era nevoie urgentă de sprijin”, a declarat Lagarde, citată de WSJ. Şeful FMI a precizat că, dacă instituţia nu şi-ar fi modificat regulamentul în 2010, Grecia nu ar fi primit sprijin.

În urma analizării relaţiei cu Grecia, FMI va reevalua probabil „excepţiile la criteriile de acces excepţional” şi va ajusta abordarea faţă de acordurile regionale de finanţare.

FMI a luat măsuri şi pentru a dezvolta un procedeu mai riguros de evaluare a datoriilor de stat şi va pune mai mult accent pe asistenţa tehnică în domenii precum supravegherea bancară şi colectarea taxelor, zone unde Grecia înregistra deficienţe semnificative, a continuat Lagarde.

Raportul FMI notează că experţii instituţiei au fost prea optimişti în 2010 în ceea ce priveşte posibilitatea ca guvernul Greciei să revină pe pieţele financiare şi în privinţa abilităţii politice de a implementa măsurile convenite în program.

Citeşte şi Creditorii internaţionali cer băncilor din Grecia să-şi vândă subsidiarele din Europa de Sud-Est

FMI a contribuit cu 47 miliarde de dolari la cele două acorduri de finanţare încheiate de Grecia în 2010 şi 2012 cu UE şi instituţia de la Washington, care au avut o valoare totală de 230 miliarde euro (aproximativ 300 miliarde de dolari). Ulterior, FMI a redus participarea financiară la alte acorduri de bailout din zona euro, cu Irlanda, Portugalia şi, mai recent, cu Cipru.

FMI a estimat iniţial că Grecia va pierde 5,5% din PIB în perioada 2009 – 2012. Impactul economic a fost însă mult mai grav, de 17% din PIB. Totodată, şomajul a depăşit 25%, în timp ce proiecţiile iniţiale ale Fondului indicau un vârf de 15% în 2012.

Acordul cu Grecia vizează reducerea datoriei de stat la 124% din PIB până în 2020 şi la sub 110% până în 2022, faţă de 175% în acest an.

Fondul notează că relaxarea programului de austeritate ar fi ajutat într-adevăr economia elenă, însă nu a fost posibilă din punct de vedere politic la nivel european.” (subl. mea)

De unde se vede ca nu numai Grecia singura este de vina pentru situatia creata si cu atat mai putin populatia Greciei, care plateste acum pentru greselile decidentilor politici si economici. De aceea, austeritatea s-ar putea sa nu ajute economia elena, ci sa adauge la datoria si asa foarte mare pe care o are Grecia, lucru care ar putea inrautati stabilitatea monetara in Zona Euro, cu repercursiuni periculoase asupra Uniunii Europene. Aceste „reforme dure”, despre care vorbeste Dl. Schäuble, trebuie sa imbunatateasca situatia economica a Greciei. In caz contrar se poate inrautati situatia in toata Zona Euro, Grecia fiind membra si datoria pe care o are fiind foarte mare. Or, reluctanta Germaniei la adresa Greciei este foarte mare. Imi amintesc de ceea ce a zis nu demult D-na Merkel, si anume ca „Germania nu este interesata de Grecia”. Poate ca asta a si fost problema, ca pe nimeni nu a interesat cu adevarat…

Sa nu uitam ca Romania a taiat de la invesititii ca sa reduca deficitul bugetar, mentinand austeritatea la care s-a angajat prin semnarea Tratatului de Guvernanta Fiscala. Lucrul acesta nu a dat rezultatele scontate, tara intrand in recesiune si fiind acum intr-o situatie grea. Nu s-a vazut nici cresterea investitiilor straine la noi in tara. Trebuie spus ca aceasta doctrina de „a ne incadra in banii pe care ii avem”, de la Margaret Thatcher citire, a avut o justificare la vremea respectiva, la mijlocul anilor ’70, si anume a fost vazuta ca o modalitate de a inlatura stagflatia (inflatie ridicata, procent chiar de doua cifre, si stagnare economica). A fost o modalitate de a efectua dezinflatia (a nu se confunda cu deflatia), lucru care, totusi, s-a realizat diferit in SUA fata de Europa. Dar aceasta chestiune a lumii occidentale trebuia rezolvata, desi s-a facut cu dureri. Interesant este cum s-a rezolvat in SUA – de citit acest articol al lui Paul Krugman din The New York Times, unde arata printre altele urmatoarele:

„Ronald Reagan didn’t decide to inflict that pain. The architect of America’s great disinflation was Paul Volcker, the Fed chairman. In fact, Mr. Volcker began the process in 1979, when he adopted the tight monetary policy that caused that record unemployment rate. He was also mainly responsible for the recovery that followed: it was his decision to loosen up on the money supply in the summer of 1982 that set the stage for the rebound a few months later.”,

incerc sa traduc:

„Nu Ronald Reagan a decis sa cauzeze durerea. Arhitectul celui mai mare proces de dezinflatie din America s-a numit Paul Volcker, presedintele Fed. In fapt, Dl. Volcker a inceput procesul in 1979, cand a adoptat o politica monetara stransa care a cauzat un record in ceea ce priveste rata somajului. De asemenea tot el este principalul responsabil pentru recuperarea ce a urmat: a fost decizia lui de a pierde oferta de moneda in vara lui 1982, lucru care a pus bazele revenirii din depresiune a economiei cateva luni mai tarziu.”

Cred ca este interesant de remarcat ca Dl. Volcker este democrat, Dl. Reagan era, dupa cum toata lumea stie, republican… 😉 . DeRps, desigur, cum zic americanii 😉 .

Paul Volcker si celebrul sau trabuc

Chestiunea este ca in America durerea, toata „nebunia” asta, a durat trei ani, dupa care chiar s-a vazut o crestere economica semnificativa si iesirea din impas. Actualmente, in Europa, nebunia tine de ani buni fara sa se vada o rezolvare la nivelul Uniunii Europene. Dimpotriva, in Italia am inteles ca au iesit 1,5 milioane de oameni in strada. In Europa „se strange cureaua”, cum se spune, cel putin din 2009 si nu se vad efecte economice pozitive, nici cresteri economice semnificative si nici scaderi semnificative ale datoriei publice din tarile Zonei Euro, daca asta e intr-adevar scopul, sa se scada datoria publica. Si partea foarte proasta este ca in Europa nici nu se vede o perspectiva foarte buna intr-un viitor cat de cat apropiat. Ganditi-va ce inseamna lucrul asta pentru ca una e ca trei ani s-o ducem mai greu, dar realizand totusi ceva – cum a fost in cazul prezentat mai sus, dezinflatia – ca dupa trei ani sa avem o crestere economica puternica si sanatoasa – deci stim o treaba! – si ce se intampla in zilele noastre in Europa: o stare de incertitudine, de asteptare fara sa fie clar ce asteptam de fapt. Aici e de remarcat ca programele operationale, de care pomeneam mai sus, tin, economic vorbind, situatia pe linia de plutire, ca sa zic asa. Nu contribuie semnificativ la crestere, lucru care e o mare problema as zice eu. In Europa nici inflatia nu este mare. Si atunci in ce masura se justifica o asemenea politica monetara foarte stransa? Se pare ca nu se justifica si ca asa stau lucrurile rezultatele se vad. Castigul in competitivitate a tarilor PIIGS e nesemnficativ, chiar zero, mergand pe actuala linie economica. Or, in felul asta nu se poate rezolva niciodata chestiunea economica din UE si Zona Euro, deoarece ramane prapastia, ca sa zic asa, intre competitivitatea redusa a tarilor din sudul Europei si competitivitatea ridicata a celor din nordul Europei.

Dupa parerea mea, in 2015 ar trebui sa se puna bazele unei sporiri de competitivitate pentru flancul sudic al UE, pentru a se depasi starea actuala de incertitudine si durere prelungita inutil, care are consecinte politice nefaste. Ar trebui sa scapam odata de unda de soc a crizei din 2008. Ar fi cazul ca anul 2015 sa fie un an al avantului economic.

De asemenea, in final, as dori sa accentuez sustinerea mea pentru investitii in sectorul constructiilor, al constructiilor de drumuri si autostrazi, in modernizarea cailor ferate. Astfel de investitii se pot constitui intr-un motor eficace de crestere economica si creare de locuri de munca. Se face inadmisibil de putin in acest sector de activitate. Or, fara o infrastructura de calitate buna tara noastra nu se poate dezvolta asa cum trebuie. Ar trebui un amplu program de investitii in acest domeniu al constructiilor, inclusiv in modernizarea caii ferate. As dori sa vad si la noi trenuri de mare viteza care sa lege Bucurestiul de orasele care se afla la departare mare. Totusi, este inadmisibil ca in 2015 sa faci cu trenul 12 ore pana la Satu Mare sau Oradea (spuneti-mi ca gresesc, m-as bucura!)… Lucrurile astea trebuie neaparat realizate, fara de care modernizarea Romaniei ramane o vorba goala…

DE citit si…

Romania Libera

Germania, pregătită să lase Grecia să iasă din zona euro

Se arata ca:

„”Guvernul german consideră aproape inevitabilă ieşirea Greciei din zona euro dacă şeful opoziţiei Alexis Tsirpas va conduce guvernul după alegerile legislative, va abandona politica de austeritate bugetară şi nu va mai rambursa datoriile ţării”, scrie săptămânalul german Spiegel, citând „surse apropiate Guvernului de la Berlin. Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble şi-au schimbat opiniile şi „consideră suportabilă o ieşire a Greciei din zona euro în urma unor progrese realizate după summitului crizei în 2012”, mai scrie Spiegel Online, preluat de Mediafax.

„Riscul contaminării altor ţări este limitat, deoarece Portugalia şi Irlanda sunt considerate asanate. Pe de altă parte, MES (mecanismul european de stabilitate) furnizează un mecanism de salvare solid, în timp ce Uniunea Bancară asigură securitatea instituţiilor de credit”, ar fi dezvăluit sursele publicaţiei germane.

Parlamentul grec a anunţat miercuri dizolvarea sa şi a confirmat organizarea alegerilor legislative anticipate la 25 ianuarie, la care, potrivit sondajelor, Syriza este considerată favorită.”

precum si…

AFP: Merkel se amestecă în alegerile din Grecia şi naşte controverse chiar şi în rândul majorităţii sale politice

Se arata ca:

„După ce ziarul german Der Spiegel a publicat sâmbătă în ediţia on line un material în care spunea că „guvernul german consideră aproape inevitabilă ieşirea Greciei din zona euro dacă şeful opoziţiei Alexis Tsirpas va conduce guvernul după alegerile legislative din 25 ianuarie, va abandona politica de austeritate bugetară şi nu va mai rambursa datoriile ţării”, jurnaliştii de la AFP i-au contactat pe Angela Merkel şi pe ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble care ” nu au dorit să confirme, nici să dezmintă, informaţiile din Der Spiegel”, scrie Mediafax.

„Grecia şi-a îndeplinit obligaţiile în trecut. Guvernul german pleacă de la principiul că Grecia va continua să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de troica” creditorilor săi, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului german. Un purtător de cuvânt al CDU, Christian Bäumler, a adresat o avertizare, duminică, şi anume, ” în caz de ieşire din zona euro, datoriile Greciei nu vor putea fi rambursate”.

„Cu acest scenariu de ameninţare (…), Guvernul (german) se amestecă indirect în campania (electorală) din Grecia. Este extrem de riscant şi o eroare”, comenta duminică Die Welt, un cotidian apropiat conservatorilor.

În teorie, niciun mecanism nu prevede ieşirea unei ţări din zona euro. Dar, potrivit Berlinului, în cazul în care Grecia nu îşi va mai îndeplini angajamente, BCE ar putea restrânge posibilităţile de refinanţare a băncilor greceşti până la punctul de a obliga Atena să reintroducă drahma. Social-democraţii (SPD) germani, membri ai „marii coaliţii” aflate la putere la Berlin, au contestat în public demersul atribuit lui Merkel

Potrivit presei germane, Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble încearcă să exercite presiuni asupra alegătorilor eleni sau chiar asupra lui Alexis Tsirpas. Însă acest demers rămâne controversat, inclusiv în cadrul coaliţiei guevernamentale, social-democraţii şi conservatorii exprimându-şi dezaprobarea în public.

Contactaţi de AFP, Angela Merkel şi Wolfgang Schäuble nu au dorit să confirme, nici să dezmintă, informaţiile din Der Spiegel. „

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Ce i-a scapat din vedere lui Albert Camus… ;)

Marele scriitor francez a scris o povestioara, Mitul lui Sisif. Acest Sisif a fost sortit ca in intreaga sa existenta sa se chiunuiasca ridicand un bolovan pe un munte, pana in varf. Toata aceasta lupta a lui este incununata de o victorie, victoria lui, cand ajunge in sfarsit cu bolovanul pe varful muntelui. O victorie absurda. Dupa care bolovanul cade si se duce la vale de unde a fost initial, iar Sisif incepe aceeasi munca, o ia de la capat…

Lui Camus i-a scapat insa din vedere ceva… Ceva mult mai absurd, o munca si mai absurda, despre care e greu sa spui ca va fi incununata vreodata cu vreo victorie… Si anume: cum sa urci bolovanul la deal, impingandu-l la vale!! 🙂 O astfel de munca cred ca l-ar fi facut pe Sisif invidios! 😉

Capital

DEZASTRU BUGETAR: Guvernul taie investiţiile şi pierde fondurile UE

Iata ce se arata:

„Nerealizarea investiţiilor şi, paradoxal, absorbţia slabă a fondurilor europene au ţinut bugetul pe linia de plutire, în prima jumătate a anului. În ciuda creşterilor de taxe, încasările au fost sub program.

Taxele şi impozitele nu au fost colectate aşa cum cerea programul stabilit la începutul anului. Cu excepţia impozitului pe profit, se constată nerealizări pe toată linia. Cel mai puţin, faţă de nivelul programat, a adus la buget TVA, cu 1,5 miliarde.

EXCLUSIV: Supraaciza la benzină are efect de bumerang. Şoferii au alimentat mai puţin, ca urmare încasările Finanţelor au scăzut din aprilie

Iar absorbţia fondurilor europene poate fi numită, fără ezitări, un de­zastru. România ar fi trebuit să atragă 7,86 miliarde euro din fondurile UE, în prima jumătate a anului 2014. Însă, încasările au fost de numai 3,58 miliarde euro. În aceste condiţii, atât veniturile, cât şi cheltuielile bugetului au fost afectate. „Cererile de rambursare aferente proiectelor finanțate cu fonduri UE post-aderare au fost mai mici cu 2,8 miliarde de lei, comparativ cu sumele programate, nerealizarea acestor proiecte antrenând, de asemenea, economii de cheltuieli comparativ cu nivelul programat de circa 4,4 miliarde de lei“, arată Consiliul Fiscal.

Cele două cauze: necolectarea TVA şi lipsa de absorbţie a fondurilor UE au dus la venituri mai mici cu 4,6 miliarde lei.

Încasările s-au prăbuşit în prima jumătate a anului: Pierderi de 1 miliard lei la impozitul pe venit şi de 1,5 miliarde lei la TVA

Contraperformanţa fondurilor UE

Contraperformanţa fondurilor UE se transformă într-un avantaj pentru atingerea deficitului bugetar. „Nerealizarea unui proiect de investiţii atrage economii de cheltuieli mai mari decât pierderea de venituri din sumele rambursate de UE“, explică, într-un raport, Consiliul Fiscal. „Aşadar, impactul asupra deficitului bugetar este în sensul diminuării, întrucât costul obiectivului de investiţii include atât cofinanţarea suportată de stat, cât şi cheltuielile neeligibile pentru ramursarea din partea UE“, continuă documentul citat.

Capitolul de cheltuieli reflectă aceeaşi abordare. Deşi, cu excepţia salariilor, celelalte tipuri de cheltuieli au fost mai mici decât în program, nu există o altă scădere atât de dramatică precum în cazul investiţiilor. Guvernul a tăiat, în primul semestru, 30% din programul de investiţii pentru a  acoperi slaba colectare a impozitelor. Suma destinată investiţiilor a fost 9,6 miliarde lei.

Consiliul Fiscal observă că lipsa investiţiilor are efect de bumerang pentru buget şi estimează că circa 1,2 miliarde lei din TVA s-au pierdut din acest motiv. Veniturile bugetului au fost de 100,4 miliarde lei, în primele şase luni, însemnând 95,7% din program. La rândul lor, cheltuielile au fost de 103,9 miliarde lei.

Proiectul de rectificare bugetară încearcă să regleze rateurile din prima jumătate a anului. Anunţul premierului Victor Ponta privind o rectificare pozitivă este contrazis de cifre atâta timp cât încasările nu au fost realizate cu 4,5 miliarde lei.

Misterul banilor din CAS

Comparativ cu bugetul inițial, rectificarea majorează veniturile cu 1,54 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,81 miliarde de lei, deficitul fiind revizuit în sus cu 270 milioane de lei. Sume de ordinul sutelor de milioane lei sunt acordate Transporturilor, Educaţiei, Sănătăţii sau autorităţilor locale. Pe capitole de cheltuieli, apar suplimentări la salarii cu 289 milioane lei, fără să fie date explicaţii. Majorarea acestor cheltuieli este contrară acordului cu Fondul Monetar Internaţional care pretinde ca orice modificări să fie în plafonul decis prin legea bugetului. Cresc cheltuielile cu bunurile şi serviciile cu 830 milioane lei şi cele cu subvenţiile cu 250 milioane lei.

Continuând în aceeaşi manieră, ca în primul semestru, rectificarea mai taie 1,15 miliarde lei de la investiţii. Atât execuţia bugetară, cât şi rectificarea reflectă aceeaşi viziune: pe de o parte, cheltuielile sunt ţinute strâns, mai puţin cele de personal, unde s-au acordat sporuri pentru angajaţii Internelor sau plata cu ora a cadrelor didactice. Pe de altă parte, sunt tăiate masiv investiţiile. Cheltuielile autorităţilor locale sunt  excesive, iar colectarea slabă a taxelor, în ciuda majorărilor succesive, grevează bugetul. Un exemplu îl reprezintă accizele, care au adus mai puţin cu 387 milioane lei, în al doilea trimestru faţă de primele trei luni, deşi la 1 aprilie a fost aplicată supraaciza de 7 eurocenţi.  O altă practică a Finanţelor, care afectează programul iniţial, este estimarea eronată a veniturilor şi cheltuielilor.  Rectificarea nu include reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie. Pierderea prognozată, anterior, de Finanţe este de 1,1 miliarde lei, în 2014. De vreme ce nu a fost depistată nicio sursă de compensare, se pune întrebarea dacă micşorarea CAS, deşi dezirabilă pentru economie, este posibilă.

270 milioane lei este suma de majorare a deficitului bugetar, în urma rectificării, însă ca pondere în PIB rămâne nemodificat, datorită creşterii economice prognozate la 2,8%

Click pentru mărire

” (subl. mea)

Fraza care m-a frapat cel mai mult (frapat e putin zis, mai bine spus m-a naucit) a fost urmatoarea:

„Contraperformanţa fondurilor UE se transformă într-un avantaj pentru atingerea deficitului bugetar. „Nerealizarea unui proiect de investiţii atrage economii de cheltuieli mai mari decât pierderea de venituri din sumele rambursate de UE“, explică, într-un raport, Consiliul Fiscal. „Aşadar, impactul asupra deficitului bugetar este în sensul diminuării, întrucât costul obiectivului de investiţii include atât cofinanţarea suportată de stat, cât şi cheltuielile neeligibile pentru ramursarea din partea UE“, continuă documentul citat.”

Deci neperformanta in atragerea fondurilor europene are ca efect reducerea deficitului bugetar prin reducerea cheltuielilor cu cofinantarea, suportata de stat, a proiectelor din bani europeni… Pe cale de consecinta:

„Capitolul de cheltuieli reflectă aceeaşi abordare. Deşi, cu excepţia salariilor, celelalte tipuri de cheltuieli au fost mai mici decât în program, nu există o altă scădere atât de dramatică precum în cazul investiţiilor. Guvernul a tăiat, în primul semestru, 30% din programul de investiţii pentru a  acoperi slaba colectare a impozitelor. Suma destinată investiţiilor a fost 9,6 miliarde lei.”

Pe cale de consecinta, se taie puternic de la investitii pentru ca sa se poata realiza tinta pentru deficitul bugetar (adica un deficit cat mai mic)… Si atunci daca reduci atat de mult investitiile cum mai poti sa pornesti economia? Cum mai poti sa ai cresteri economice mari, pentru ca Romania ar trebui sa aiba cresteri de peste 4% din PIB in mod continuu, ani la rand, ca sa poata ajunge in Zona Euro in conditiile in care riscurile sa fie drastic diminuate. Deci cum poti sa urci bolovanul la deal, impingandu-l la vale? Asta este intrebarea!!

Mie imi face impresia ca tara asta bate pasul pe loc nu pentru ca, de pilda, s-a „distrus invatamantul”, cum nu putini afirma… Ci din cauza unor imposibilitati de ordin logic. Ca sa poti sa cresti economia, nu se poate fara investitii. Prin investitii se creaza locuri de munca, deci se reduce somajul, se stimuleaza activitatea economica si, datorita efectului lor multiplicativ, cresc veniturile. Pe cand la noi nu se investeste dintr-un sigur motiv: sa se reduca deficitul bugetar (la sub 3% din PIB si cel structural la sub 0,5% din PIB), conditie impusa de Tratatul de Guvernanta Fiscala, adoptat si de Romania, desi tara noastra nu e in Zona Euro si are o datorie publica mult mai mica decat tarile din mai sus amintita Zona. Decizia de a reduce deficitul bugetar este corecta (insa ar trebui sa vedem daca lucrul asta este un scop sau este un mijloc), cum semnala D-na. Aura Socol in articolul sau de pe Contributors, pe care l-am evidentiat intr-o postare anterioara:

„In concluzie, limitarea deficitului structural la 0,5% are calitatea de a face curatenie in finantele publice romanesti. Impunerea unei limite pe deficitul bugetar structural poate inlatura multe din derapajele create in economia romaneasca. Cu atat mai mult cu cat acesta a reprezentat o sursă a multor dezechilibre macroeconomice majore în România. De altfel, capacitatea de reducere a deficitului structural a fost calificata in repetate randuri de FMI si BNR drept adevarata masura a sanatatii unei economii. Personal, sustin de multa vreme folosirea indicatorului sold structural in procesul de evaluare a eficientei politicii fiscale, pe care de altfel l-am si estimat pentru Romania inca din 2007.

In Romania, „curatenia” finantelor publice romanesti este absolut necesara. Cu cat vom intelege cu totii mai repede asta, cu atat va fi mai bine. Din pacate in Romania marja de manevra a politicii fiscale a fost sever limitata de perpetuarea deficitelor bugetare din trecut. In conditiile in care in perioada de expansiune economica, Romania a acumulat deficite bugetare uriase, am ajuns sa fim printre putinii din UE permanent „prociclici”. Si in expansiune, cand ar fi trebuit sa acumulam si n-am facut-o, si in recesiune, cand ar fi trebuit sa crestem cheltuielile, dar noi am fost nevoiti sa le taiem. In timp ce alte tari isi permit sa acorde stimuli fiscali pentru ca au plecat de la deficite anterioare mici, noi suntem obligati sa facem o ajustare fiscala larga.”

Deci ar fi vorba de un guvern econom care isi reduce cheltuielile inutile (adica acelea de care se poate dispensa) fara sa puna o povara fiscala prea mare pe populatie si pe firme. In felul acesta reducerea deficitului bugetar este un mijloc de a face ca treburile sa mearga mai bine. Grav este cand reducerea deficitului bugetar incepe sa fie un scop in sine. La fel si cum privatizarea, pe vremea CDR, a fost un scop in sine, cand a inceput sa se privatizeze la norma, ca sa avem cat mai multe firme private si nu pentru ca in felul acesta sa imbunatatim si sa eficientizam activitatea economica a intreprinderilor. Din aceasta cauza si marea majoritate a privatizarilor au fost ratate, cum si afirma fostul premier, Dl. Nicolae Vacaroiu. Si atunci ce facem? Dintr-o masura buna ajungem la un dezastru…? E greu de inteles cum reusim noi sa atingem astfel de „performante”, cu ghilimelele de rigoare, fireste… Chestia cu „luminita de la capatul tunelului”, celebra luminita, e mai rea decat soarta lui Sisif. Acela a inregistra totusi victorii. Absurde, dar victorii. Pe cand noi ne tot chinuim sa ridicam bolovanul fara sa avem vreodata certitudinea unei mici , macar mici, victorii, dimpotriva as zice eu. Din antichitate si pana astazi nu s-a inventat o metoda ca urcarea unui corp pe un plan inclinat sa se realizeze impingand corpul la vale.

Si atunci cum vrei sa obtii macar o mica victorie, fie ea si absurda?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre actuala Dreapta politica de la noi…

Am urmarit Jocurile de Putere (din 31.07.2014) ale lui Rares Bogdan, de pe Realitatea, invitatul era maestrul Ion Cristoiu. Trebuie sa spun de la bun inceput ca sunt de acord cum au pus problema cei doi dar as dori sa punctez unele lucruri legate de Dreapta politica, spunand de la bun inceput ca voi fi critic, ca nu pot sa fiu decat critic.

Problema nu e neaparat religia D-lui. Iohannis sau faptul ca domnia sa este acum in concediu. Ci faptul ca nici Dl. Iohannis si nici altcineva de pe partea dreapta a esicherului politic de la noi, si ma gandesc, de pilda, la Dl. Vasile Blaga (dar si la altii), nu a definit pana acum, nu a determinat, nu a stabilit cu precizie, nu a specificat cu subiect si predicat, subliniez: cu subiect si predicat, un program politic de dreapta al candidatului lor la Presedintia Romaniei. E ca si cum ar fi spus: „Pai, bine, doar stiti cum e Dreapta asa ca ce sa mai…”. Cu regret, dar in felul asta NU MERGE TREABA doamnelor si domnilor!!!!! Acest lucru arata ca notiunea de dreapta politica nu e definita foarte clar in Romania, lucru grav. Discutam despre religia D-lui. Iohannis, dar nu discutam despre programul sau politic, despre ce vrea sa faca, despre ce viziune are si nu numai domnia sa, dar intreaga Alianta Crestin-Liberala? Nici cu aceasta alianta lucrurile nu sunt extrem de clare, si atunci? Insa chestiunea principala mi se pare alta: bun, se alcatuieste o alianta, dar dupa aceea ce vrei sa faci? Lucrul asta trebuie comunicat electoratului, care va vota nu peste multa vreme. Pe cand ei o tot aburesc de destula vreme. De asemenea nu e de ajuns sa spui ce erori face adversarul, in speta Victor Ponta, ci mai trebuie sa arati si ce vei face tu. Nu e de ajuns sa scoti in evidenta ca in Bucuresti s-a deschis o fabrica de incaltaminte, despre ce vorbim? S-a deschis o fabrica de incaltaminte, e ok, e foarte bine ca sunt si exemple pozitive! Asa, si? O astfel de postare putea s-o faca si Ana Birchall, si Corina Cretu, sa se laude cu faptul ca, uite dom’ne, sub guvernul Ponta ce lucruri frumoase si pilduitoare au loc in tarisoara noastra draga!!

Dreapta politica ar trebui sa ne vorbeasca despre privatizari, despre atragerea investitorilor, despre investitii, despre stimularea sectorului privat, despre reluarea in bune conditiuni a creditarii, despre scaderea drastica a fiscalitatii. Ar trebui sa aiba o astfel de viziune, pe care s-o puna in practica, bazata pe libertate economica, incercand sa schimbe inclusiv mentalitati inca invechite, prezente chiar si acum, dupa aproape 25 de ani de la Revolutie, in tara noastra. Chiar imi face impresia ca Romania era in anii ’90 mult mai de dreapta decat este acuma! Inca si Adrian Severin, care ne spunea „sa nu ne temem de somaj”, lucru pentru care si-a luat injuraturile de rigoare din partea oamenilor muncii, mi se pare mult mai de dreapta decat ce vad eu acuma la dreapta noastra politica. El s-a exprimat prost si cu aroganta specifica formatiunii politice din care provine. Ar fi trebuit sa spuna asa: somerul de azi trebuie sa devina viitorul agent economic privat de maine sau sa lucreze in sectorul privat, pe piata libera pe care dorim s-o construim! 🙂 Din pacate, el a zis altfel… Dreapta trebuie sa vina cu solutii pentru intreprinderile de stat nerentabile si sa faca ceea ce nici PDL si nici PSD nu au facut, adica privatizari. Hai sa ne intelegem, nu esti de dreapta in functie de costumul pe care-l porti. Ce facem aici? Iti plimbi manechinul si-ti zici om de dreapta? S-a discutat in emisiune despre discursul lui Ponta in fata a 6000 de pesedisti – poporul PSD – si ca n-a ridicat pe nimeni in picioare… Ponta sa aiba un discurs ca sa ridice 6000 de oameni in picioare? Cred ca ati gresit adresa… Ar fi trebuit sa-i ameninte ca-i aresteaza pentru ca toti acei oameni sa se ridice in picioare ca sa-l aclame! Pe cand un candidat la presedintie care spune ca e de dreapta ar fi trebuit sa aiba curajul sa mearga in fata acelor 6000 de oameni – poporul PSD – in camasa si deschis la gat (ca nu in costum sta daca esti sau nu de dreapta si nici in mertzanul de fitza pe care-l afisezi!) si sa le vorbeasca, cu cea mai mare convingere, cu tot riscul de a fi copios huiduit sau, la limita, linsat, despre necesitatea economica a privatizarii CFR Marfa sau Oltchim Rm. Valcea! Despre faptul ca avem un stat nesanatos, care trebuie restructurat, despre necesitatea reducerii cat mai pronuntate a deficitului structural! Un om care lupta pentru libertate si democratie asa ar trebui sa faca! Pentru ca in felul asta le demonstrezi ca vei fi si Presedintele lor! Dar ca propui o alta viziune, o alta abordare a problemelor cu care se confrunta tara. Pe cand daca e asa cum spune Dl. Cristoiu, ca-l vor plimba pe Iohannis prin tara si el nu va zice nimic, scuzati-ma… intru la banuieli grele… Poate se doreste, stiu si eu, subminarea democratiei in Romania si chiar introducerea unei guvernari fasciste, atata vreme cat candidatul dreptei imparte doar zambete si tace…

Trebuie sa mai spunem un lucru: cu Basescu accentul s-a pus pe statul de drept. Statul de drept nu trebuie dispretuit, dar el este o mica parte din Constitutia noastra. Evident, trebuie respectata Constitutia. Insa doar sustinerea, chiar si cu ardoare, a statului de drept, nu inseamna o atitudine-program, ca sa zic asa, neaparat de dreapta. Spre exemplu, Monica Macovei, se stie, a fost unul din actorii politic principali ai acestei miscari, care a sustinut din rasputeri statul de drept. Insa cand a fost vorba de capitalism, a inceput sa cam dea inapoi… Dreapta politica nu trebuie sa neglijeze statul de drept. Ci spun ca centrul de greutate trebuie sa-l puna pe capitalism si libertate. Pe construirea unei societati libere. Pentru ca asta este antidotul la orice forma de totalitarism. Este inadmisibil ca Dreapta sa apere statul de drept cu o pasiune debordanta, dar sa fie etatista, la fel ca Stanga. Spre exemplu, referitor la situatia de la noi din tara, un guvern de dreapta ar trebui sa depuna toate eforturile pentru a pune capat miilor de insolvente. Asta insemnand ca trebuie sa gaseasca modalitatile optime prin care sectorul privat sa creasca si sa prospere. Asta ar fi un exemplu de a construi o societate cu adevarat libera si prospera. In Romania, din pacate, nu se vede asa ceva.

Eu cred ca ar trebui sa intelegem bine ce transformare a suferit Romania dupa Revolutie. As spune ca nu este o transformare echivalenta. Adica nu s-a transformat ceva in acelasi lucru, dar sub o alta forma. Daca s-ar fi intamplat asa, ar fi fost mult mai simplu. Ci s-a transformat ceva in altceva, de aceea au aparut si dificutati mari. Dificultatile sunt determinate de trei lucruri:

1. probleme structurale;

2. mentalitati, care trebuie schimbate;

3. probleme de ordin monetar.

Sa luam, de exemplu, mentalitatile. Daca s-ar fi transformat ceva in acelasi lucru, prezentat sub o alta forma, ar fi fost mult mai usor pentru ca n-ar fi trebuit sa se schimbe mentalitatile. Dar s-a transformat ceva in altceva si atunci, pentru om, e o dificultate foarte mare sa-si schimbe mentalitatea. Suntem oameni, nu computere. Nu se poate spune ca introduci in om programul libertate economic si el incepe sa ruleze in computerul numit om… La fel stau lucrurile si cu celelalte doua aspecte, problemele de ordin structural si cele de ordin monetar. Daca, spre exemplu, dintr-o societate socialista, transformarea ne-ar fi dus tot spre una socialista, dar sub o alta forma, de pilda „comunismul cu fata umana” sau altceva, n-ar mai fi fost probleme monetare majore. Acesta este si secretul pentru care, de pilda, China, nu intampina probleme deosebite din punctul asta de vedere. Si daca le intampina totusi, ele sunt rezolvate, intr-un fel sau altul, destul de repede si optim. Intrucat aceasta tara, China, nu a suferit o transformare de la ceva la altceva. Deci a suferit una, dar nu de la ceva la altceva. De aceea acolo nici problemele structurale nu sunt majore, nu pun dificultati mari. Pe cand in Romania lucrurile stau exact invers. De astfel de aspecte mai ales un guvern de dreapta trebuie sa tina cont. Pentru ca el ar trebui sa fie vectorul acestei transformari neechivalente. Pe cand Stanga tinde sa  atenueze aceasta transformare. Nu e vorba de protectie sociala, ar fi superficial sa reducem lucrurile doar la aceste aspecte. Ci de faptul ca Stanga, spre deosebire de Dreapta, tinde sa faca transformarea echivalenta. Este ceea ce spunea in anii ’90 Florin Georgescu si anume „ca noi incercam sa tratam economia cu ceaiuri, dumeavoastra cu antibiotice”. Din aceasta cauza la noi a durat destul de mult pana sa se faca reforme adecvate in economie. Si, s-ar putea spune caz cu totul atipic, reformele in sensul liberalismului economic au fost luate de Guvernul Nastase si rezultatele pozitive s-au vazut, cu toate umbrele acestei guvernari. Insa trebuie sa intelegem, cred eu, ca in Romania, pe primul loc, sunt problemele de ordin structural. Faceam aici referire la acest articol din Gandul:

Cât se împrumută România în fiecare secundă şi câţi kilometri de autostradă ar putea construi din banii luaţi în 2014

In care se arata ca:

„România ar putea construi 2.442 de kilometri de autostradă, la un cost mediu de 5,2 milioane de euro pe kilometru, din banii pe care statul trebuie să îi împrumute în 2014. Anul trecut, statul a împrumutat aproape 482 de euro pe secundă, bani folosiţi atât pentru finanţarea deficitului bugetar, respectiv a diferenţei dintre veniturile şi cheltuielile statului, cât, în special, pentru „rostogolirea” unor datorii mai vechi, respectiv înlocuirea unor împrumuturi ajunse la scadenţă cu alte împrumuturi.

Suma este cu 6% mai ridicată decât cea înregistrată în 2012, de circa 453 de euro pe secundă, reiese din calculele gândul pe baza celor mai recente date ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Astfel, statul a împrumutat în 2013 echivalentul a 15,2 miliarde de euro. În jur de 2,6 miliarde de euro au fost folosiţi doar pentru plata dobânzilor şi comisioanelor aferente unor împrumuturi deja luate, în creştere cu 13% faţă de 2012, reiese din datele privind serviciul datoriei publice pe 2013.

Din acelaşi document reiese că statul va împrumuta anul acesta câte 402,6 euro pe secundă pentru a finanţa datoria publică a României, 85,6 euro reprezentând suma pe care România trebuie să o împrumute în fiecare secundă din 2013 pentru a achita dobânzile. Astfel, statul se aşteaptă să împrumute anul acesta în jur de 12,7 miliarde de euro, dintre care 2,7 miliarde pentru dobânzi.

Anul viitor, statul se va îndatora chiar şi mai mult, mai exact cu 459,7 euro pe secundă, valoarea totală a împrumuturilor fiind de 14,5 miliarde de euro, din care 2,8 miliarde reprezintă dobânzi şi comisioane.

Datoria publică a crescut cu 0,3 puncte procentuale în PIB

Datoria publică a urcat la 38,3% din PIB la finele anului trecut, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de nivelul de la sfârşitul anului 2012, de 38% din PIB, reiese din calculele Finanţelor.

Cea mai mare parte din această datorie este în euro, respectiv 47%, în timp ce 43% din împrumuturi sunt în lei. Situaţia este uşor diferită faţă de cea din anii anteriori, când împrumuturile în monedă naţională cântăreau mai greu.

Astfel, în 2011, 42% din datoria guvernamentală era în euro, în timp ce alte 49 de procente în lei.

Anul 2013 a marcat totodată o orientare către scadenţe pe termen mediu şi lung, în defavoarea celor pe termen scurt, la care dobânzile sunt mai ridicate.

Astfel, la finele anului trecut, statul împrumutase echivalentul a 51,2 miliarde de euro pe termen lung, în timp ce datoria pe termen scurt coborâse la 3,3 miliarde de euro, de la 7,5 miliarde de euro în urmă cu un an.

Totodată, datoria administraţiei publice locale, respectiv a primăriilor şi consiliilor judeţene din teritoriu s-a ridicat la 3,4 miliarde de euro, în creştere cu 0,5% faţă de nivelul consemnat la finele lui 2012. Datoria publică locală reprezintă 5,5% din datoria totală a României.

2014, vârf de plată a împrumutului FMI

România trebuie să returneze anul acesta 1,1 miliarde de euro în contul împrumutului luat de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM) în 2009.

Ratele propriu-zise se ridică la 956,8 milioane de euro, în timp ce diferenţa este reprezentată de dobânzi şi comisioane.

Vârful de plată a împrumutului se va înregistra anul viitor, când România va plăti 1,8 miliarde de euro.

În total, statul trebuie să returneze 9,7 miliarde de euro, din care 1,5 miliarde sub formă de dobânzi şi comisioane.

La fiecare euro cheltuit pe investiţii, alţi cinci sunt folosiţi pentru dobânzi

În 2014, de la bugetul de stat se vor cheltui câte 72,6 euro pe secundă pentru dobânzile aferente împrumuturilor din care este finanţată, printre altele, datoria publică.

Suma este cu 5,5% mai mare decât cea de anul trecut, când, în fiecare secundă s-au plătit circa 68,8 euro, reiese din calculele gândul pe baza datelor din bugetul de stat.

Practic, 10,2 miliarde de lei, echivalentul a 2,17 miliarde de euro, se vor duce anul acesta pe dobânzi, în condiţiile în care veniturile totale ale bugetului de stat sunt de 100,9 miliarde de lei, circa 22,6 miliarde de euro. La un calcul simplu reiese că din fiecare 100 de lei colectaţi din impozite, taxe şi alte venituri, 10 lei vor fi cheltuiţi pentru a plăti costurile împrumuturilor contractate de stat.

Totodată, banii aferenţi plăţii dobânzilor este de peste cinci ori mai mare decât suma alocată de guvern anul acesta pentru cheltuielile de capital, respectiv investiţiile finanţate din surse proprii.”

Si faptul acesta este o consecinta a problemelor de ordin structural cu care se confrunta Romania. Consecinta ale acelorasi probleme sunt, de exemplu, coruptia, taxele si impozitele multe si mari. Sa nu uitam ca Tariceanu (unii ar spune acuma, si nu fara un oarecare temei, pesedistul Tariceanu) a angajat intre 2004 si 2008 500.000 de functionari publici… Dar despre deficitul structural, ce inseamna si ce inseamna reducerea lui, va propun sa cititi in acest articol de pe Contributors, semnat Aura Socol:

Ce inseamna pentru Romania limitarea deficitului structural la 0,5%

Se arata ca:

„In ultima perioada in multe tari au existat initiative de a include in Constitutie diverse reguli fiscale. Scopul acestora a fost, in principiu, asumarea raspunderii cu privire la sanatatea finantelor publice nationale. Altfel spus, toata lumea stia ce e bine sa faci: sa ai deficit mic, sa nu te imprumuti daca nu poti da si inapoi. Putini insa au si aplicau asta. Decidentii din Zona Euro (si se pare ca si din România) s-au hotărât. Hai sa impunem o regula, care sa aiba pe deasupra si caracter de lege. Cu ocazia summitului de la Bruxelles, s-a propus limitarea soldului bugetar structural. Ce implicatii decurg din impunerea unei astfel de limite? Este Romania avantajata de aceasta regula, sau suntem doar nevoiti sa fim de acord cu ea pentru a face parte din „club”, desi, poate, pe noi nu ne avantajeaza neaparat?

In primul rand, ce inseamna un deficit structural. Deficitul bugetar consolidat are o componenta ciclica – dependenta de influenta ciclului economic (expansiune sau recesiune) si o componenta structurala. El reflecta astfel atat influenta unor factori permanenti, cat si a unora tranzitorii, fara a ne permite sa distingem intre ei. Factorii permanenti care influenteaza deficitul bugetar se refera la elementele stabile ale veniturilor si cheltuielilor publice. Factorii tranzitorii sunt cei influentati de ciclul economic, deci „trecatori” (veniturile bugetare cresc rapid in perioadele de expansiune si scad in perioadele de recesiune, de exemplu).

Componenta structurala este cea care furnizează o imagine clară a situatiei fiscale din economie, nedistorsionata de influenta ciclului economic. Cum? In primul rand in perioada de expansiune, atunci cand analiza deficitului bugetar efectiv ne poate induce in eroare. De exemplu. In anul 2006, in Romania deficitul bugetar efectiv era de -2,2% din PIB, iar in 2007 ne mandream cu un deficit bugetar de numai- 2,6%. Daca dam insa la o parte influenta ciclului economic – componenta ciclica care in timp de expansiune este puternic pozitiva– in realitate deficitul bugetar era de -4,4% din PIB in 2006,  -5,1% in 2007 pentru ca in 2008 sa ajunga chiar la -8,9% din PIB (valorile oficial estimate ale deficitului structural).

Cum s-a putut intampla asta. Simplu. Beneficiind de cresterea veniturilor bugetare in mod automat in perioada de expansiune, s-au putut creste substantial cheltuielile bugetare „nenecesare” (cheltuielile administratiei, cheltuieli cu bunuri si servicii, cheltuieli cu subventiile), in loc sa se acumuleze resurse financiare pentru vremurile rele / recesiune, asa cum ar fi trebuit. Atat timp cat deficitul efectiv este o suma a celor doua componente, componenta ciclica puternic pozitiva „a mascat” un deficit structural in crestere si, implicit valorile reale ale deficitului bugetar consolidat.

Sau, interpretand altfel, am fi putut avea excedent bugetar in perioada de expansiune daca componenta structurala (care surprinde cresterea cheltuielilor publice ineficiente) ar fi fost 0, sau cat mai apropape de 0. Daca aceasta componenta ar fi fost cat mai aproape de zero, soldul bugetar total ar fi fost egal cu componenta ciclica (pozitiva in expansiune, deci excedent bugetar). Altfel spus, impunerea unui deficit structural cat mai aproape de zero iti mareste sansele sa ai excedent bugetar in perioadele de expansiune si te ajuta sa ai un deficit total cat mai mic in faza de recesiune. Deoarece atunci cand componenta ciclica devine negativa (in recesiune), cresterea componentei structurale nu ar face altceva decat sa accentueze marimea deficitului total.

Limitarea deficitului structural „forteaza” astfel limitarea risipei. Nu-ti mai poti permite sa faci cheltuieli „nenecesare” pentru ca acestea se vor reflecta direct in cresterea soldului structural (care va fi calculat pentru noi de experti independenti ai Comisiei Europene). Fiind limitat de o valoare mica a soldului structural nu-ti mai permiti sa cheltuiesti aiurea. Va forta astfel la o prioritizare eficienta a investitiilor. Asta nu inseamna ca limiteaza cheltuielile de investitii. Din contra, te forteaza sa faci o analiza cat mai pertinenta a investitiilor cele mai eficiente.

In concluzie, limitarea deficitului structural la 0,5% are calitatea de a face curatenie in finantele publice romanesti. Impunerea unei limite pe deficitul bugetar structural poate inlatura multe din derapajele create in economia romaneasca. Cu atat mai mult cu cat acesta a reprezentat o sursă a multor dezechilibre macroeconomice majore în România. De altfel, capacitatea de reducere a deficitului structural a fost calificata in repetate randuri de FMI si BNR drept adevarata masura a sanatatii unei economii. Personal, sustin de multa vreme folosirea indicatorului sold structural in procesul de evaluare a eficientei politicii fiscale, pe care de altfel l-am si estimat pentru Romania inca din 2007.

In Romania, „curatenia” finantelor publice romanesti este absolut necesara. Cu cat vom intelege cu totii mai repede asta, cu atat va fi mai bine. Din pacate in Romania marja de manevra a politicii fiscale a fost sever limitata de perpetuarea deficitelor bugetare din trecut. In conditiile in care in perioada de expansiune economica, Romania a acumulat deficite bugetare uriase, am ajuns sa fim printre putinii din UE permanent „prociclici”. Si in expansiune, cand ar fi trebuit sa acumulam si n-am facut-o, si in recesiune, cand ar fi trebuit sa crestem cheltuielile, dar noi am fost nevoiti sa le taiem. In timp ce alte tari isi permit sa acorde stimuli fiscali pentru ca au plecat de la deficite anterioare mici, noi suntem obligati sa facem o ajustare fiscala larga.”

O excelenta analiza! Ceea ce as dori sa adaug, pentru a nu se face confuzii, este urmatorul lucru: reducerea deficitului structural nu inseamna ca nu se vor mai putea plati pensiile. Pensiile sunt un drept constitutional si ele trebuie sa fie platite la timp. Reducerea deficitului structural nu trebuie sa insemne afectarea negativa a bugetului de pensii, ci dimpotriva! Este semnificativ si uimitor in acelasi timp faptul ca nu prea vezi pe nimeni din politicienii nostri care-si zic de dreapta sa explice aceste lucruri romanilor si ma intreb: de ce oare? Consecinta este ca lasa camp liber Stangii sa critice din rasputeri o masura necesara cum ar fi aceasta reducere a deficitului structural, care ne trage in jos, tocmai dintr-o dorinta prea anemica, sau poate mai bine spus lipsa de dorinta, de a face reformele structurale necesare, de care Romania are nevoie. Despre deficitul ciclic si structural, un articol interesant pe Wikipedia – aici. Noi ar trebui sa ne gandim foarte bine ce vom face, pentru ca economia nu poate sa functioneze bine cu taxe si impozite din ce in ce mai mari, cu foarte multi angajati la stat care isi aduc o slaba contributie la cresterea economica, cu intreprinderi de stat nerentabile de ani de zile, dar in care lucreaza foarte multa lume, cu investitii pe zi ce trece tot mai mult micsorate (nu numai cele publice!). Nu atragem nici capital, nici tehnologie, nici nu le producem… Iata ce citeam pe Economic Zoom, un articol de anul asta, dar ceva mai vechi, din 5 martie:

Scadere de 9,3% a investitiilor in economie

Se arata ca:

„Investitiile in economia Romaniei au scazut cu 9,3%, anul trecut, si cu 15,4% in ultimul trimestru din 2013. Cel mai mare volum de investitii nete au fost realizate in industrie si comert/servicii.

Investitiile nete in economia Romaniei au scazut cu 9,3% in 2013, fata de 2012, pana la 67,86 miliarde de lei. In trimestrul patru din 2013, investitiile s-au redus cu 15,4% comparativ cu aceeasi perioada din 2012, la 22,35 miliarde lei, potrivit datelor provizorii anuntate de Institutul National de Statistica (INS).

In ultimul trimestru din 2013, principalele scaderi s-au inregistrat in sectorul de utilaje, inclusiv mijloace de transport, cu 30,3% si in lucrarile de constructii noi, cu 7,5%. La alte cheltuieli s-a inregistrat o crestere de 6,3%. Comparativ cu trimestrul IV din 2012, in aceeasi perioada din 2013 se constata o crestere a ponderii lucrarilor de constructii noi in total investitii nete cu 4,7 puncte procentuale si in alte cheltuieli cu 3,0 puncte procentuale. Ponderea invesitiilor nete in utilaje (inclusiv mijloace de transport) a scăzut cu 7,7 puncte procentuale.

In 2013, investitiile in lucrari de constructii noi au totalizat 31,956 miliarde lei, reprezentand 47,1% din total, fata de 47,5% in 2012. Investitiile in utilaje si mijloace de transport au insumat 28,774 miliarde lei, reprezentand 42,4% din total, fata de 43,4% cat au fost in 2012.

Cel mai mare volum de investitii nete au fost realizate in industrie si comert/servicii (comertul cu ridicata si amanuntul, repararea autovehiculelor).”

Pe de alta parte sunt foarte multe lucruri de facut in tara asta, un exemplu:

In 2013, Romania avea 644 kilometri de autostrada, reprezentand 17,1% din caile de transport

Se arata ca:

„Tara noastra avea, la sfarsitul anului trecut, 644 de kilometri de autostrada, ceea ce inseamna 17,1% din totalul drumurilor nationale, in crestere cu 94 de kilometri, fata de 2012, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

In perioada analizata, drumurile publice totalizau 84.887 de kilometri, din care 41,9% reprezinta drumuri judetene, ce totalizeaza 35.587 de kilometri. Drumurile comunale reprezinta 37,9% din totalul drumurilor publice, respectiv 32.190 de kilometri, iar restul de 20,2%, adica 17.110 de kilometri, sunt drumuri nationale.

Din totalul drumurilor nationale, 6.269 de kilometri (36,6%) sunt drumuri europene, 644 de kilometri (17,1%) autostrazi, 270 de kilometri (1,6%), drumuri cu trei benzi de circulatie, iar 1.704 de kilometri (10%), drumuri cu patru benzi de circulatie.

In  ceea ce priveste structura drumurilor, 29.153 de kilometri (34,4%) sunt drumuri modernizate (in proportie de 90,1% drumuri modernizate cu imbracaminte asfaltica de tip greu si mijlociu), 22.191 de kilometri (26,1%) de drumuri cu imbracaminte usoara rutiera si 33.543 de kilometri (39,5%) de drumuri pietruite si de pământ.

Referitor la starea tehnica a drumurilor publice, 44,5% din lungimea drumurilor modernizate si 52,3% din lungimea drumurilor cu imbracaminte usoara rutiera aveau durata de serviciu depasita.

Cale ferata

Potrivit datelor INS, la sfarsitul lui 2013, liniile de cale ferata de folosinta publica in exploatare  totaliza 10.768 de kilometri, din care 10.630 de kilometri, adica 98,7%, sunt linii cu ecartament normal, patru kilometri linii cu ecartament ingust si 134de  kilometri, 1,3%, linii cu ecartament larg.

Lungimea liniilor de cale ferata, in 2013, in exploatare electrificate este de 4.029 de kilometri, adica 37,4% din reteaua de cale ferata aflata in exploatare.

Repartitia regionala a retelelor de cale ferata si drumuri publice:

Cai ferate: Vest – 17,5%, Sud Est – 16,2%, Nord Vest – 15,5%, Nord Est – 15%, Centru – 12,4%, Sud Muntenia – 11,6%, Sud Vest Oltenia – 9,2% și Bucuresti Ilfov – 2,6%.

Drumuri publice: Nord Est – 16,6%, Sud Muntenia – 15,1%, Nord Vest – 15,2%, Sud Est –  12,9%, Centru – 13,3%, Sud Vest Oltenia – 13,2%, Vest – 12,6% si Bucuresti Ilfov – 1,1%.” (subl. mea)

Pe de alta parte sunt, si pe buna dreptate, lucruri de neinteles:

Costuri enorme acceptate de guvern pentru autostrazi: 5 miliarde de euro pentru 230 de kilometri

Se arata ca:

„La un cost mediu de 21,5 miliane de euro pe kilometru, pretul autostrazilor Comarnic-Brasov (58 km), Craiova-Pitesti (121 km) si centura de sud a Capitalei (48 km), se apropie de cel pentru constructia autostrazii Transilvania, considerat unul dintre cele mai paguboase contracte incheiate de stat dupa Revolutie.

Sarbii construiesc autostrazi cu 4-5 mil. euro pe kilometru. Un tronson de autostrada de 27 km intre Pirot si Dimitrovgrad a fost semnat cu alpine din Austria pentru 60 mil. euro, deci 2,2 mil. euro/km, conform b.92.com.”

Un guvern econom cum poate face asa ceva…? Noi chiar nu reusim sa cream, sa realizam dezvoltare durabila in Romania. Dimpotriva, afectam cum nu se poate mai negativ generatiile viitoare! Lucrul asta pare a nu da de gandit la cineva…

Asa ca sunt foarte multe lucruri de facut in tara noastra, Dreapta nu se poate plange ca nu ar avea de lucru. Cu toate acestea, Dreapta pare a nu fi interesata de astfel de probleme, cand ar trebui sa fie interesata, sa abordeze aceste probleme si sa le gaseasca solutii pentru a putea impinge tara spre progres.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Rosia Montana. Scandalul e in toi!!!

Antonescu ii mai trage „o palma” lui Ponta…

Gandul

Antonescu îi sugerează lui Ponta să dea o hotărâre de guvern pentru Roşia Montană dacă vrea ca proiectul să se realizeze

Se arata ca:

„Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu a avut vreodată o discuţie cu premierul Ponta, în care acesta să-l informeze despre despăgubirile de două miliarde de dolari pe care statul român ar urma să le plătească dacă Parlamentul va respinge realizarea proiectului Roşia Montană.

„Înţeleg că dacă nu votăm proiectul plătim două miliarde de dolari, dar premierul ne spune că nu votează proiectul, iar doamna Rovana Plumb, după ce face o pledoarie  pentru proiect ne spune că s-ar putea să voteze împotrivă. Eu nu mai înţeleg. Nu l-aţi auzit pe Ponta , parlamentari români toţi trebuie să votaţi proiectul ăsta. Nu mai aveţi la ce vă gândi. Parlamentul României este obligat să voteze că altfel plătim”, a spus Antonescu, înaintea şedinţei pe care o are la sediul central cu şefii de CJ şi primarii PNL.

El i-a sugerat premierului Ponta să dea o Hotărâre de Guvern dacă vrea ca proiectul Roşia Montană să se realizeze.

„Este destul de simplu, dacă Guvernul în calitate de reprezentant al statului în asemenea angajamente ştie că are nişte obligaţii, atunci rezolvă această chestiune prin Hotărâre de Guvern”, a precizat Antonescu.

Liberalul a adăugat că i-a cerut premierului Ponta să amâne cu o săptămână discutarea proiectului Roşia Montană în Guvern, dar acesta s-a opus. El a continuat spunând că PSD a avut cel puţin o poziţie „neclară” pe subiectul Roşia Montana.

„Singurul lucru pe care nu-l înţeleg este: dacă nu am avut o decizie în USL, de ce s-a supărat PSD?”, a fost întrebarea adresată de Antonescu social-democraţilor.

El a ţinut să precizeze că nu s-a opus constituirii comisiei speciale pentru Roşia Montană, dar preşedintele Camerei Deputaţilor şi social-democraţii nu au mai venit la Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului pentru a se lua o decizie.” (subl. mea)

Cred ca e destul de clar in ce a constat „palma”: „Singurul lucru pe care nu-l înţeleg este: dacă nu am avut o decizie în USL, de ce s-a supărat PSD?”, a fost întrebarea adresată de Antonescu social-democraţilor.„.

Opozitia contraataca

Romania Libera

Cătălin Predoiu: proiectul privind exploatarea la Roşia Montană aduce atingere intereselor României

Se arata ca:

„Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte al PDL a declarat, miercuri, că proiectul privind exploatarea la Roşia Montană aduce atingere intereselor României.

”Aduc atingere intereselor României. De aceea mă văd obligat să-i spun: Victor Ponta nu mai pronunţa cuvântul despăgubiri. Dacă nu înţelegi ce se întâmplă, măcar taci din gură”, a spus Predoiu, potrivt B1TV.

”Proiectul trimis de Ponta la Parlamernt are serioase vicii de constituţionalitate. Nu o spun doar eu, şi nu o spun doar alţi jurişti, o spune chiar proiectul de aviz al Ministerului Justiţiei, semnat de ministrul Justiţiei, trimis lui Dan Şova. Spune clar că prelungirea licenţei de exploatare pe 20 de ani aduce atingere proprietăţii publice garantate şi ocrotite prin Constituţie. Spune clar că licenţa a fost acordată prin hotărâre de guvern şi tot prin hotărâre de guvern trebuie prelungită dacă e cazul. Obligarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale prin lege să prelungească această licenţă echivalează neconstituţionalitate”, a precizat el.

”Foarte grav, nu se precizează limpede valoare zăcământului şi despre ce zăcământ ar fi vorba. Aceasta ar putea conduce până la o diferenţiere a licenţei şi a exploatării propriu-zise. În acelaşi timp, se dă prin proiectul Ponta posibilitatea invetitorului de a modifica perimetrul de exploatare ceea ce lipseşte de control statul român asupra proiectului”, a completat Cătălin Predoiu.”

Cred ca trebuie citit si ce spune Dl. Cristian Preda, europarlamentar, suspendat din PDL:

Consensul anti-capitalist

in care arata ca:

„Evoluția din ultimele săptămâni a dosarului Roșia Montană e semnificativă din mai multe puncte de vedere.
Aș spune, mai întâi, că evenimentele recente au vădit capacitatea de mobilizare civică a publicului, care profită de pe urma delegitimării politicului. E al doilea episod de acest fel, probabil nu și ultimul. Manifestațiile de acum au fost la fel de eclectice ca și cele din iarna lui 2012, așa că deocamdată nu se poate ști dacă asistăm la geneza unui curent politic. E însă semnificativ că membrii clasei politice nu sunt alarmați de cele petrecute, preferând – din teamă, din calcul sau din lașitate – să aplaude timid ce se produce în jurul lor, ca și cum ar putea ascunde astfel că e vorba de o contestare a propriei lor condiții.
E clar, pe de altă parte, că ecologia are o șansă în România dacă NU e partizană (a se citi: dacă NU e asumată de un partid). Partidele care au activat pe acest front au eșuat lamentabil. Chestiunea nu trebuie judecată în cheie strict cantitativă, fiindcă a fost suficient ca 8-10 mii de persoane să coboare în stradă pentru a bloca un proiect, în vreme ce pentru a construi o formațiune politică e nevoie de 25 de mii de cetățeni. Ecologiștii din partide sunt neputincioși, cei din stradă intimidează. Va fi acesta un model pentru a canaliza alte pasiuni politice?
În al treilea rând, aș observa că, în ciuda discursului care stigmatiza – în manieră uneori stalinistă – capitalismul, corporațiile, cumpărarea conștiințelor politicienilor etc., nu există, de fapt, o forță politică orientată clar spre susținerea intereselor industriale și cu atât mai puțin o forță politică pro-capitalism. Un om politic care se sperie când aude cuvântul “cianură” nu va putea susține vreun proiect industrial pe termen mediu.
Or, una dintre problemele cele mai grave ale României e re-industrializarea.
Uitați-vă cât de importante sunt exporturile industriale pentru România și veți înțelege că economia noastră nu va putea supraviețui din ecologie.
Bâlbâiala clasei politice în această privință a fost consensuală.
Niciun politician român n-a îndrăznit să afirme în ultimele săptămâni: “vreau exploatarea capitalistă a resurselor naturale”.
Nu e însă sigur că majoritatea cetățenilor e încântată de ecologia care se manifestă agitând peturi pe caldarâm.
În ceea ce mă privește, caut aliați pentru o politică în favoarea capitalismului.” (subl. mea)

Ponta desecretizeaza tot. Cu o exceptie…

DESECRETIZARE Roşia Montană. Documentele au fost publicate pe site-ul Ministerului Economiei, după15 ani. Lipseşte unul

Se arata ca:

„Ministerul Economiei a publicat documentele încheiate între statul român şi compania canadiană, actuala Gabriel Resources Gold Corporation, pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană. Primul contract dintre cele două entităţi nu a fost făcut public, informează Digi 24.

Pe site-ul Ministerului Economiei au fost publicate documentele care sunt datate începând din 1997. Este vorba de 20 de contracte şi acte adiţionale.

CITIŢI ŞI: Ponta anunţă desecretizarea contractului de la Roşia Montană

Din lista publicată astăzi lipsesc însă o serie de documente-cheie, respectiv documentul inţial, esenţial. Este vorba de contractul semnat în septembrie 1995 între Gabriel Resources şi Regia Autonomă a Cuprului Deva, societate cu capital de stat.

Premierul Victor Ponta, a explicat, la începutul şedinţei de Guvern de azi, care au fost motivele pentru acestul demers.

”Referitor la Roşia Montană, proiectul stătea de 15 ani prin Guvernul României, prin sertare, ba se scotea, ba se băga la loc. Decizia corectă era să lăsăm Parlamentul şi opinia publică să aibă o dezbatere pe acest proiect. Noi ne-am făcut datoria, am arătat opiniei publice toate datele, a declarat primul ministru”, în şedinţa de Guvernt de miercuri.

CITIŞI ŞI: Ponta: Proiectul Roşia Montană stătea de 15 ani prin sertarele Guvernul României. Noi ne-am făcut datoria

Potrivit premierului, Parlamentul trebuie să aibă ultimul cuvânt asupra proiectului Roşia Montană. Victor Ponta i-a cerut ministrului delegat pentru Marile Proiecte, Dan Şova să explice mâine, într-o conferinţă de presă, toate datele din documentele legate de cel mai controversat proiect din România.

Demersul vine după ce premierul Victor Ponta a anunţat ieri că ministrul Dan Şova va pune, azi, la dispoziţie toate documentele din ultimii 14 ani care au legătură cu proiectul Roşia Montană. Ulterior, pentru gândul.info, Dan Şova a spus că „premierul a înţeles greşit” acest lucru. Contactat de Digi24, ministrul delegat a precizat că nu a făcut această declaraţie şi că va prezenta toate documentele din 1997 încoace care au legătură cu proiectul Roşia Montană şi Guvern.

Subiectul a fost comentat în direct la Digi24 de jurnalistul economic Dan Suciu şi analistul economic George Vulcănescu.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Am si eu o intrebare…

… pentru Dl. Profesor Stiglitz!! 🙂 Dar pana sa formulez intrebarea, as dori sa va prezint urmatoarea situatie, asa cum reiese din datele furnizate de Banca Mondiala:

– Serviciile, valoarea adaugata (% din PIB)

– Industria, valoarea adaugata (% din PIB)

– Agricultura, valoarea adaugata (% din PIB)

– Crestere PIB (anual %)

– Credite neperformante (% din totalul creditelor)

– Investitii straine directe ( current US$)

– Capitalizarea de piata a companiilor listate la bursa (% din PIB)

Graficele arata o comparatie intre situatia de pe plan mondial (World), Romania, Franta si SUA.

In ceea ce priveste serviciile, observam ca, in cazul Frantei si SUA, valoarea adaugata a acestora se situeaza cu mult peste ceea ce avem pe plan mondial. In Romania aceasta valoare adaugata e mult mai mica, dar se observa o crestere insemnata in perioada 2011-2012. Observam ca in cazul industriei, valoarea adaugata e mai mica decat cea a serviciilor, iar in ceea ce priveste agricultura, valoarea adaugata e si mai mica fata de cea a serviciilor si a industriei, atat pe plan mondial (luand toata lumea) cat si in Franta,  SUA si Romania.

In Romania observam o crestere spectaculoasa a creditelor neperformante, fata de SUA si Franta, cat si toata lumea. Investitiile straine, foarte mici in Romania. Capitalizarea de piata, de asemenea redusa.

Iata ce ne spune un articol FMI:

World Economic Outlook Update
Growing Pains

Cresc durerile, cam asa s-ar traduce… Nu suna foarte incurajator, nu? Despre Zona Euro ne spune ca va ramane in recesiune si in 2013.

Si iata ca pe blogul FMI gasesc urmatorul articol al laureatului Premiului Nobel, Dl. Joseph Stiglitz, care ne indeamna sa tragem cateva invataminte de pe urma acestei crize:

The Lessons of the North Atlantic Crisis for Economic Theory and Policy

Un articol deosebit de interesant, pe care vi-l recomand!

Cropped picture of Joseph Stiglitz, U.S. economist. (Photo credit: Wikipedia)

Totusi, constatam ca sectorul serviciilor a luat pe plan mondial o amploare deosebit de mare. Valoarea sa adaugata era de aproape 70% din PIB in 2010, fata de industrie 27% din PIB si agricultura cu numai 3% din PIB. Observam ca aceasta dezvoltare a sectorului servicii este in detrimentul, daca se poate spune asa, industriei si agriculturii. Evident, valoare adaugata, insumata la nivelul economiei conduce la PIB si venitul national.

Intrebarea este: nu cumva aceasta amploare pe care a luat-o sectorul serviciilor se arata a fi, pana la urma, o sursa de blocaj, care conduce catre criza?

Dl. Stiglitz spune:

„The importance of credit

We would, for instance, have asked what the fundamental roles of the financial sector are, and how we can get it to perform those roles better.  Clearly, one of the key roles is the allocation of capital and the provision of credit, especially to small and medium-sized enterprises, a function which it did not perform well before the crisis, and which arguably it is still not fulfilling well.

This might seem obvious. But a focus on the provision of credit has neither been at the center of policy discourse nor of the standard macro-models.  We have to shift our focus from money to credit.  In any balance sheet, the two sides are usually going to be very highly correlated.  But that is not always the case, particularly in the context of large economic perturbations.  In these, we ought to be focusing on credit.  I find it remarkable the extent to which there has been an inadequate examination in standard macro models of the nature of the credit mechanism. There is, of course, a large microeconomic literature on banking and credit, but for the most part, the insights of this literature has not been taken on board in standard macro-models.

But failing to manage credit is not the only lacuna in our approach.  There is also a lack of understanding of different kinds of finance.  A major area in the analysis of risk in financial markets is the difference between debt and equity.  And in standard macroeconomics, we have barely given this any attention. My book with Bruce Greenwald, Towards a New Paradigm of Monetary Economics ((Cambridge University Press, 2003) was an attempt to remedy this.”

Da, dar pentru ca sectorul serviciilor sa produca cu valoare adaugata foarte ridicata are nevoie si de o finantare pe masura, adica puternica, bogata. Este clar ca aceasta finantare este data de sectorul financiar si sunt de acord cu diversificarea surselor de finantare. Insa problema este si ce finatezi. Din sectorul serviciilor fac parte: restaurante, hoteluri, servicii de personal, piata imobiliara etc… Spre exemplu, fluxurile de capital care, inainte de criza, au mers din centru Zonei Euro catre Spania au finantat un astfel de sector, cel al serviciilor. La fel si in cazul Greciei, Italiei… De observat ca se baga bani grei in business, nu in libere intreprinderi. Valoarea adaugata a serviciilor era in SUA de 78,6% din PIB (2011), in Franta tot cam pe acolo. Pentru a sustine financiar o astfel de valoare adaugata a sectorului serviciilor se ajunge, in final, la supracreditare tocmai pentru ca valoarea obtinuta pe piata a acestor produse – serviciile – sa fie cat mai mare, mult mai mare decat valoarea factorilor de productie consumati. Caci, altminteri, nu are cum sa fie profitul foarte mare. Or, supracreditarea conduce si la datorii publice foarte mari (numai vorbesc daca se preiau de catre stat datoriile sectorului privat, cum s-a intamplat in Occident). In asemenea conditii creditul neperformant creste si se vede lucrul acesta in SUA, dar si in Franta (2007-2009). In SUA, spre exemplu, dupa cum ne spune Banca Mondiala, acesta era de doar 1,1% din totalul creditelor in 2003 si a ajuns la 5,4% in 2009. Romania fiind o tara mai slab dezvoltata, creditul neperformant a crescut si mai mult – acelasi fenomen il putem constata in Bulgaria si Ungaria; in Polonia este de asemenea mai ridicat decat in SUA si Franta – aici. S-ar putea explica prin faptul ca in Tarile din Estul Europei nevoia de finantare e mai mare, fiind mai putin dezvoltate decat statele din Vest si SUA. Totusi, creditul neperformant a crescut foarte mult si in tari precum Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda – aici.  Dl. Stiglitz spune:

„Clearly, one of the key roles is the allocation of capital and the provision of credit, especially to small and medium-sized enterprises, a function which it did not perform well before the crisis, and which arguably it is still not fulfilling well.”

Incerc sa traduc:

„Este clar ca unul din rolurile cheie este alocarea de capital si furnizarea de credit, in special pentru intreprinderile mici si mijlocii, o functie care nu a performat bine inainte de criza, si se poate sustine ca nici acum nu o indeplineste bine”

As mentiona ca piata aceasta a serviciilor (de stat sau private) s-a dovedit in ultimii ani a avea o eficienta slaba, se manifesta si informatia asimetrica, lucru confirmat de US housing bubble, care a si generat Criza financiara ce dureaza si azi, precum si de bubble-ul imobiliar din Europa, datorii private ce s-au transferat catre datoriile suverane, lucru ce s-a intamplat in mai multe tari. De asemenea lucrul este adeverit de cresterea mare a datoriilor suverane in Europa.

Totusi, dezvoltarea masiva a sectorului serviciilor s-a impus ca o necesitate, intrucat trebuia sa se gaseasca un raspuns adecvat la subocuparea fortei de munca generata de un capitalism preponderent industrial. De asemenea dezvoltarea tehnologica, crearea de masini si utilaje performante, a facut ca, de-a lungul timpului, forta de munca ocupata in agricultura sa se imputineze. De aceea se impune gasirea de solutii pentru ca piata serviciilor sa devina (mai) eficienta. Care ar fi acestea? Iata o alta intrebare!

Liberalizarea pretului la gaze…

Priveam emisiunea Andreei Cretulescu de la Realitatea TV… Eu nu inteleg un lucru… O sa incerc sa ma fac cat mai bine inteles si sa exprim cat mai clar ceea ce vreau sa spun.

In primul rand e de remarcat un lucru: e vorba de liberalizarea pretului la gaze. Din cate am inteles chestia asta va aduce un profit urias la doua companii Petrom si Romgaz (sper sa nu gresesc) fara ca aceste companii sa trebuiasca sa faca investitii. Practic, profitul e generat exclusiv pe cale financiara prin cresterea pretului si nimic mai mult. Aceasta crestere de preturi afecteaza atat consumatorii casnici cat si pe cei industriali. Emisiunea de la Realitatea dadea o imagine cu adevarat apocaliptica: distrugerea industriei romanesti. Terifiant! Inteleg ca e vorba atat de Comisia Europeana, care a impus calendarul liberalizarii cat si de Acordul incheiat cu FMI pe vremea lui Boc. De asemenea am inteles ca vor creste si alte preturi odata cu cresterea la gaze, ceea ce inseamna ca aceasta crestere de preturi, daca va fi ireversibila si se va generaliza, va determina un puseu inflationist puternic.

Totusi, eu nu inteleg un lucru: dar cel care plateste? Consumatorul, el n-are niciun cuvant de spus? Tocmai asta ma deranjeaza, ca cel care plateste, care da banii cu alte cuvinte, nu are posibilitatea sa aleaga si, drept consecinta, nu are libertatea de a alege. Pur si simplu aceasta liberalizare este in fapt o impunere a pretului, fara ca vreun consumator sa aiba o alta alternativa decat debransarea si , daca doreste, instalarea unor centrale de mii de euro, deci foarte scumpe. Pe de alta parte, consumatorii industriali se pare ca nu au, in acest caz, alta alternativa decat falimentul. Ar fi o imagine intr-adevar terifianta!! Pai, in cazul asta ar avea loc distrugerea sectorului privat, nu? Ce ar mai ramane din el?

Nu este in regula ca numai agentii economici producatori sa influenteze pretul iar consumatorii sa nu poata sa faca absolut nimic in acest sens. Iar pe o piata foarte concentrata, cum e cea a gazelor sau a energiei, lucrul acesta este posibil. In privinta gazelor, din cate inteleg, vorbim de un duopol, la o cerere inelastica pe piata. Cu alte cuvinte se vrea ca preturile sa fie libere fara sa existe confruntarea cererii cu oferta. Lucrurile se prezinta in felul urmator, daca ne referim la factorii interni pietei, care influenteaza dinamica preturilor:

– dinspre cererea consumatorului – el se trezeste cu preturi marite, fara sa poata sa actioneze intr-un fel;

– dinspre oferta producatorilor – acestia impun pretul pe piata nestingheriti de cineva (de Guvern nici vorba, caci Guvernul nu se va mai amesteca in treaba asta)

Evident ca structura acestei piete ii favorizeaza doar pe producatori, in asemena conditii, si deloc pe consumatori. Or, in astfel de conditii nu se mai poate vorbi de o concurenta deschisa, prin confruntarea cererii cu oferta, pentru ca nu vad ce confruntare mai poate fi cand producatorul impune pe piata un pret majorat. Atunci pretul nu se mai poate forma liber. Tocmai asta e si contradictia. Pentru ca e vorba de preturi administrate de firme private si nu preturi libere.

Daca preturile ar fi cu adevarat libere atunci din confruntarea cererii cu oferta ar iesi un pret corect, in sensul ca nu ar dezavantaja pe cineva. Este adevarat ca si pana acum, preturile fiind reglementate, nu au fost libere. Ele avantajau populatia dar nu dezavantajau producatorii, care si asa obtineau profit. Fenomenul care se va intampla, si pe care l-as numi financiarizarea pretului, va avantaja in exclusivitate producatorii si distribuitorii, atata vreme cat structura pietii e de asa natura incat sa perimita lucrul acesta. Or, tocmai lucrul asta nu e in regula.

Pe de alta parte, o crestere a pretului la gaze sau energie, determina o crestere a costurilor. Atata vreme cat pretul se financiarizeaza, adica creste fara vreo justificare economica (din dorinta producatorilor de a obtine profit cat mai mare), fenomenul fiind, ca sa zic asa, pur financiar, lucrul acesta atrage automat si cresterea celorlalte costuri. Mie mi-e teama ca in felul asta se creeaza premisele aparitiei unei bule speculative si a unei crize de proportii considerabile. Ca sa pot sa-mi acopar niste costuri artificial umflate trebuie sa apelez la credite bancare (piata de capital nu e dezvoltata in Romania, dar nici in Europa nu e foarte dezvoltata asa cum e in SUA), ceea ce va conduce automat la un raport pasiv/activ in favoarea pasivului, pentru ca nu e foarte clar daca voi avea venituri atat de mari incat sa-mi acopar cu ele imprumuturile pe care sunt, vreau, nu vreau, nevoit sa le fac, asta ca sa nu trag obloanele fabricii. Mai ales ca bancile pastreaza o rata a dobanzii ridicata si deci creditele sunt mai scumpe. Si va veni o vreme cand creditorii isi vor dori banii inapoi cu dobanda. De unde ii voi da? Chiar asa: Romania de unde va da acesti bani inapoi? Si uite asa, datoria mea, adica a sectorului privat, produsa intr-un mod artificial, se va transfera pe seama Statului Roman, ca cineva va trebui sa plateasca, chiar daca eu dau faliment!

Partea nostima este ca noi facem astfel de chestii interesante, precum liberalizarea pretului la gaze, pentru ca, mai apoi, dupa ceva vreme, sa incepem sa deschidem dosare penale.

Partea proasta e ca Romania nu castiga ceva din afacerea asta. Daca vor creste costurile, nu va fi nimic altceva decat o crestere artificiala a costurilor, asa cum ar fi si cresterea preturilor la gaze si energie, care ar determina cresterea costurilor. E clar ca efectul nu va fi benefic. Daca se va ajunge la o inflatie (galopanta!?), nu va fi decat inflatie, fara sa fie insotita de vreo crestere economica.

Adevarul

Cine câştigă din liberalizarea preţurilor la energie şi gaze

Iata ce se arata:

„Furnizorii de electricitate şi de gaze plus producătorii autohtoni de gaze naturale sunt principalii beneficiari ai liberalizării preţurilor la energie, impusă de Fondul Monetar Internaţional (FMI), în vreme ce industria şi populaţia trag, din nou, lozul necâştigător.

Liberalizarea va fi punctul-cheie în discuţiile pe care Executivul le va avea cu reprezentanţii instituţiilor internaţionale în luna iunie, în condiţiile în care autorităţile vor să protejeze industria şi populaţia de cavalcada scumpirilor din ultimii ani, în contextul în care criza economică îşi face simţită din plin prezenţa, iar menţinerea locurilor de muncă este un obiectiv declarat al cabinetului Ponta. Liberalizarea a fost justificată prin faptul că, dacă nu se realizează, companiile care activează în domeniu nu vor face investiţii nici în sectorul energetic, nici în privinţa gazelor. De asemenea, a fost invocat faptul că societăţile de stat fac prea puţin profit, iar – prin majorări – statul va putea face investiţii în sistemul de sănătate. Pentru gaze, liberalizarea preţului va începe în vara acestui an pentru populaţie, cu o majorare de 8% de la 1 iulie şi cu 2% de la 1 octombrie. Scumpirile vor continua în 2014, când procentul consemnat va fi de 10% pentru consumatorii casnici. În 2015, 2016, 2017 şi 2018 tarifele reglementate la gaze naturale vor fi majorate anual cu câte 12 procente. Până la finele acestui an vor trebui eliminate preţurile reglementate pentru industrie la curentul consumat, în vreme ce pentru gaze termenul este finele anului 2014. Vor fi favorizaţi astfel furnizorii de electricitate (Enel, CEZ, E.ON şi Electrica), cei de gaze (E.ON şi GdF SUEZ), plus producătorii de gaze (Petrom şi Romgaz).

Scumpiri peste scumpiri

Situaţia este tensionată deoarece anul trecut FMI a mai impus României încă o majorare de preţ, care nu fusese inclusă în calendarul de liberalizare, pe motiv că ANRE „nu a respectat formula de preţ“. În urmă cu câteva zile, reprezentanţii E.ON au solicitat o altă majorare de 10% a tarifelor de distribuţie, ceea ce ar duce la o creştere de 3% în factură pentru consumatorul final. Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România, a declarat că ar dori includerea celor trei puncte procentuale în majorarea programată de 8%. Preţul gazelor interne este de 170 de dolari pe mia de metri cubi, în vreme ce importurile se fac la 400 de dolari/1.000 mc. În luna aprilie, Confederaţia Patronatelor din Industrie (CONPIROM) anunţa că în ultimii patru ani costurile cu energia au crescut cu 55% şi avertiza că ne aşteaptă un val de şomeri. Ionel Borş, liderul patronatului Metalrom şi director în cadrul ArcelorMittal, a anunţat că din 2009 până în prezent costurile generate de scumpirea energiei electrice au fost de 42 de milioane de euro pe an, în vreme ce la gaze au fost de 37 de milioane de euro pe an. Toate acestea în condiţiile în care preţurile finale la mărfurile industriale şi în special la oţel au scăzut cu 40%. La gaze, cei mai mari consumatori sunt grupurile InterAgro şi Azomureş, în vreme ce la curent electric sunt Alro şi ArcelorMittal.

„Cruciada Copiilor“

Varujan Vosganian, ministrul Economiei, critica recent decizia de liberalizare a preţurilor la electricitate şi gaze, despre care a spus că a fost agreată fără a se evalua impactul asupra industriei. „O piaţă care nu se modernizează tehnologic nu se poate liberaliza, înseamnă masacru în masă, înseamnă Cruciada Copiilor“, a afirmat ministrul la Bucharest Forum/Energy, eveniment organizat de Adevărul Group şi Aspen Institute România. Pe lângă impactul direct în metalurgie, siderurgie şi industria chimică, liberalizarea va însemna şi creşterea preţurilor la gigacalorie sau la produse precum pâinea.”

HotNews

VIDEO Victor Ponta: Liberalizarea pretului la gaze, un principiu european. Romania trebuie sa-l respecte

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, ca a primit raspuns negativ din partea Comisiei Europene la solicitarea sa de amanare a scumpirii gazelor de la 1 iulie, el precizand ca motivatia a tinut de respectarea principiului european al liberalizarii preturilor la gaze.

„Motivarea europenilor este foarte clara, ca trebuia sa facem aceasta liberalizare inca de cand am intrat in UE, din 2007. Este un principiu european”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

El a aratat ca liberalizarea a fost aprobata de fostul premier Emil Boc si a devenit obligatia Romaniei, care trebuie respectata.

„Din pacate nu s-a facut in 2007-2008, nu s-a facut nici dupa aceea. Domnul Boc a aprobat – sigur, acuma minte pe la televizor ca nu a aprobat, dar are semnaturile puse acolo – si noi nu putem sa facem altceva decat sa… pentru ca e vorba de obligatiile Romaniei aici, chiar daca le-a semnat Boc. Avem niste obligatii de care trebuie sa ne tinem”, a spus Ponta.

Guvernul vrea sa amane, cu sase luni, calendarul de liberalizare a preturilor gazelor naturale, dar comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a recomandat respectarea actualului calendar.

Departamentul pentru Energie a transmis, pe 10 mai, Comisarului pentru Energie, Gunther Oettinger, o scrisoare in care a fost exprimata intentia Guvernului roman de a amana, cu sase luni, calendarul de liberalizare a preturilor, informeaza Departamentul pentru energie. Acesta intentie vine ca urmare a discutiilor cu reprezentantii consumatorilor industriali care si-au exprimat au cerut amanarea liberalizarii. Raspunsul comisarului a fost primit pe 31 mai, mesajul acestuia fiind: Trebuie respectat calendarul.

„Comisarul a subliniat faptul ca impactul pretului energiei asupra competitivitatii industriei europene reprezinta o problema de interes pentru Comisie. Comisarul a aratat ca pretul gazelor de pe piata locala trebuie privit in perspectiva, raportat la preturile de pe piata UE, mentionand ca in anul 2011, pretul reglementat pentru consumatorii industriali din Romania era cel mai mic din Uniune.   Raspunsul oficialului european include recomandarea de a respecta calendarul de liberalizare, atragand atentia asupra faptului ca, potrivit legislatiei in vigoare, ANRE este institutia abilitata sa ia decizii privind pretul gazului din productie locala si a calendarului de liberalizare a preturilor”, precizeaza Departamentul pentru Energie.

Potrivit acestuia, functionarea pietei de electricitate si gaze naturale este reglementata de catre Directivele europene. Conform acestora, pentru o corecta informare, ANRE este institutia abilitata sa ia decizii privind pretul gazului, autoritatea fiind responsabila si de implementarea calendarului de liberalizare a preturilor.

HotNews a aratat inca de pe 14 mai ca reprezentantii CE recomanda continuarea liberalizarii. Comisia Europeana a fost informata cu privire  la faptul ca „anumiti clienti industriali solicita amanarea liberalizarii preturilor la gaze la consumatorii industriali cu un an”, insa „indeamna  autoritatile sa continue liberalizarea treptata a preturilor la energie”, a declarat pentru HotNews Marlene Holzner, purtator de cuvant al Comisarului pentru  Energie. Altfel spus, Comisia solicita respectarea calendarului. „Comisia solicita, de asemenea, protejarea consumatorilor  vulnerabili in mod corespunzator”, a mai spus Marlene Holzner.

Consumatorii de gaze din Romania, in special InterAgro, solicita cu insistenta autoritatilor sa amane cu un an calendarul de liberalizare a preturilor la  gaze.”

 Ziarul Financiar

Ponta se resemnează: Liberalizarea preţului la gaze, un principiu european

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a declarat că a primit răspuns negativ din partea Comisiei Europene la solicitarea sa de amânare a scumpirii gazelor de la 1 iulie, el precizând că motivaţia a ţinut de respectarea principiului european al liberalizării preţurilor la gaze: „Motivarea europenilor este foarte clară, că trebuia să facem această liberalizare încă de când am intrat în UE, din 2007. Este un principiu european“.

Guvernul a dorit să amâne, cu şase luni, calendarul de liberalizare a preţurilor gazelor naturale, dar comisarul european pentru energie Gunther Oettinger a recomandat respectarea actualului calendar. Potrivit calendarului de liberalizare a pieţei de gaze, asumat prin acordul cu FMI, preţul la gazele destinate consumatorilor industriali a crescut pe 1 aprilie (cu 5%), iar pe 1 iulie ar trebui să urce cu 5%, respectiv cu 3% pe 1 octombrie, proces ce va continua anii următori.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Doua teme de discutie

Va propun azi doua teme de discutie referitor la situatia din Romania:

1. Cum putem avea antreprenori activi si puternici?

2. Cum pot fi atrase investitii private in zonele sarace?

Cred ca nici nu mai trebuie sa mentionez necesitatea acestor doua lucruri: antreprenori activi si puternici, care „sa furnizeze capital si fonduri pentru economie”, cum ar fi spus Milton Friedman, si investitii private in zonele sarace. Eu cred ca este cat se poate de clar ca acestea doua sunt trebuincioase pentru Romania, pentru dezvoltarea tarii. Daca privim situatia economica a tarii noastre vom observa cu usurinta performante reduse comparativ cu alte tari din zona (Polonia, Turcia, Republica Ceha, ca sa dau numai trei exemple). Se remarca un PIB mic si care creste destul de greu. Desi somajul in Romania a fost sub media Europeana, totusi noi nu inregistram cresteri economice insemnate, nu progresam. Aici situatia „balteste”, cum se spune, in conditiile in care avem multe intreprinderi de stat de facto in faliment si un sector de stat incarcat cu prea multi functionari publici. Anul asta, sub noua Guvernare Ponta, s-au marit taxele si impozitele. Eu am impresia ca antreprenoriatul nu e sprijinit deloc, e inca slab, si nu reuseste sa fie un factor important de progres pentru tara noastra, asa cum ar trebui.

Pe de alta parte, investitiile private in zonele sarace sunt de o importanta primordiala. Nu cred ca exagerez. Pentru ca numai in felul asta se poate diminua somajul si creste PIB-ul, si in acest fel bunastarea cetatenilor, in conditiile in care statul nu se implica direct in economie. Dar prin mixul de politici ar putea sa se implice in atragerea de investitii private, serioase care ar avea un efect benefic.

Trebuie sa recunoastem ca la aceste doua capitole tara noastra are slabiciuni mari, nu numai in privinta atragerii de fonduri europene. Nu ca n-am avea oameni bogati, dar avem antreprenori slabi. Este un paradox care ne costa destul de mult.

In ceea ce priveste atragerea de investitii, eu as propune ca parlamentarii nostri, care in exercitarea mandatului „sunt in serviciul poporului” (art. 69, al.1 din Constitutie), sa se implice in atragerea de investitii in colegiile dumnealor, in judetul in care au fost alesi, pentru a contribui la dezvoltarea economica a judetului, ceea ce ar insemna si imbunatatirea vietii oamenilor, a poporului. Bineinteles, nu sustin ideea ca un parlamentar sa-si insuseasca foloase necuvenite prin aceasta implicare in atragerea de investitii. Dar daca esti in serviciul poporului, lucrul acesta – implicarea in atragerea de investitii – ar trebui sa fie facuta in folosul poporului.

Suntem foarte statici… Nu vad miscare, nu vad ca se misca treburile din punct de vedere economic, lucru ce nu poate avea consecinte bune. Este adevarat ca traversam si o perioada de criza ce se manifesta in toata Europa si care incetineste economia pana la stagnare, dar ar trebui sa incercam sa facem mai mult.