Potrivit sursei citate, doar 6% din locuitorii Bucureştiului se declară foarte mulţumiţi de curăţenia din oraş, iar 31% sunt relativ satisfăcuţi – acestea fiind unele dintre cele mai mici cote înregistrate de capitalele europene.
La capitolul servicii medicale oferite de doctorii şi spitalele din oraş, 40% din locuitorii din Bucureşti se declară mulţumiţi. Locuitorii din Amsterdam (98%) sunt cei mai mulţumiţi de serviciile medicale.
În ceea ce priveşte şcolile din oraş, 48% din persoanele din Bucureşti sunt mulţumite. La nivelul Uniunii Europene, persoanele care trăiesc în Dublin (83%), Nicosia, Ljubljana şi Helsinki (79%) sunt cele mai satisfăcute de şcolile existente.
Potrivit raportului, 10% din locuitorii din Bucureşti se declară foarte satisfăcuţi de locurile publice din oraş precum pieţe, magazine sau zone pietonale, iar 46% sunt oarecum mulţumiţi. Mai mult, 83% din locuitorii Bucureştiului se declară mulţumiţi să trăiască în oraş. Primele poziţii în clasamentul european sunt ocupate de persoanele din Vilnius (98%), Copenhaga şi Stockholm (97%), Luxemburg şi Viena (96%).”
Parerea cetateanului
In articolul trecut vorbeam despre democratie. Sa vedem care e parerea cetateanului despre unele probleme importante. Iata cateva statistici:
Eurostat: Cât de mulțumiți sunt bucureștenii să trăiască în Capitala țării
„Peste 80% din locuitorii Bucureştiului se declară mulţumiţi să trăiască în oraş, însă doar 50% sunt mulţumiţi de serviciile medicale sau de şcolile din oraş, potrivit datelor din 2015, prezentate într-un raport al Eurostat, informează Mediafax.
Statul, cel mai prost administrator: Romanii spun ca mai mult incurca decat ajuta – studiu
„Aproape 85% dintre romani cred ca statul creeaza mai multe probleme decat rezolva, iar 77,4% cred ca statul este cel mai prost administrator, majoritatea considerand ca autoritatile cheltuiesc prea putin cu sanatatea, sistemul de pensii, invatamantul si asigurarile pentru somaj, potrivit unui studiu.
Institutul pentru Cercetarea Calitatii Vietii al Academiei Romane a realizat o ancheta sociologica avand drept tema perspectiva opiniei publice asupra politicilor sociale din Romania. Cercetarea s-a focalizat pe atitudinile si evaluarile populatiei privind rolul social al statului, suportul pentru cheltuielile publice sociale si optiunile privind organizarea sistemelor de asigurari sociale in sistem public sau privat.Principala concluzie a cercetarii este aceea ca exista un consens larg in privinta unui rol mai activ al statului in redistribuirea resurselor catre cei care au nevoi mai mari, in managementul riscurilor sociale si in sporirea incluziunii sociale.
Potrivit rezultatelor studiului, in opinia publica romaneasca exista o sustinere puternica (78-90% acord total sau acord) pentru politici sociale care sa asigure locuri de munca, un nivel de trai decent pentru someri si un venit minim garantat pentru cei nevoiasi, precum si reducerea inegalitatilor economice.
Mai putin ajutor de la stat
Daca in privinta rolului social al statului se observa consens social, opinia publica este divizata cu privire la cheltuielile cu ajutoarele sociale.
Putin mai mult de jumatate dintre romani (52,8% acord total si acord) cred ca statul ar trebui sa cheltuiasca mai putin cu ajutoarele sociale. Cetatenii au o viziune critica asupra capacitatii administrative a statului roman.
Cei mai multi respondenti cred ca statul „este cel mai prost administrator” (77,4% acord total si acord) si „creeaza mai multe probleme decat rezolva” (84,2% acord total si acord).
In contextul dezbaterilor privind reforma sistemelor de asigurari sociale, exista un curent majoritar in opinia publica favorabil mentinerii sistemelor de asigurari sociale in intregime in sistemul public: 62% in cazul asigurarilor pentru somaj, 57% pentru sistemul de pensii si 55% pentru sistemul de sanatate, au mai aratat autorii studiului.
Segmente minoritare semnificative ale populatiei sustin un sistem mixt de asigurari sociale, in principal public, secundar privat (intre 18-23%) sau in principal privat, secundar public (11-12%). Exista si un curent minoritar de opinie (8-9%) favorabil privatizarii integrale a sistemelor de asigurari sociale, se mai arata in studiu.
Totodata, conform concluziilor studiului, exista un consens social in evaluarea critica a cheltuielilor publice sociale (70-90%) in mai multe domenii.
Segmente largi ale opiniei publice considera ca statul cheltuieste prea putin cu sanatatea (89%), sistemul de pensii (83%), sistemul de invatamant (83%), constructia de locuinte (82,5%), asistenta sociala (75%) si asigurarile pentru somaj (69,5%).
Aproape 89% dintre romani cred ca statul cheltuieste prea putin pentru spitale, categorie urmata de programele de preventie a bolilor (87%), medicamentele compensate (87%) si de programele de vaccinare a populatiei (76%).
Pentru salariile medicilor si personalului medical, 72% dintre cetateni cred ca statul cheltuieste prea putin, 18% cam cat trebuie si 9,5% prea mult. In privinta medicilor de familie, 61% dintre romani cred ca statul cheltuieste prea putin, 25% cam cat trebuie si 13% prea mult.
Dintre componentele sistemului de invatamant, cei mai multi dintre romani cred ca statul cheltuieste prea putin cu cresele si gradinitele (77-78%), iar circa 20% considera ca se cheltuieste cat trebuie. In privinta scolilor generale si liceelor, 76,5% dintre cetateni cred ca statul cheltuieste prea putin, iar 21% cam cat trebuie.
Cei mai multi romani chestionati cred ca se dau prea putini bani pentru salariile profesorilor
Pentru salariile profesorilor, aproape 76% dintre romani cred ca se cheltuieste prea putin, aproximativ 18% cam cat trebuie si circa 7% prea mult.
In ce priveste suportul pentru cheltuielile aferente universitatilor si facultatilor de stat, 66% dintre cetateni cred ca se cheltuieste prea putin, 28% cam cat trebuie si 5,5% prea mult.
Dintre diferitele prestatii si servicii de asistenta sociala, romanii cred ca statul cheltuieste prea putin cu alocatiile pentru copii (90%), centrele pentru bolnavii neuropsihici (88%) si centrele de plasament pentru copii abandonati (87%).
La polul opus, doar 66% dintre cetateni cred ca statul cheltuieste prea putin cu ajutoarele sociale (venitul minim garantat).
Aprecierile practice asupra volumul de resurse alocate de stat politicilor sociale nu sunt percepute la fel de coerent. Astfel, 44% dintre cei care afirma ca statul cheltuieste prea putin cu ajutoarele sociale sunt de acord si cu ideea ca statul ar trebui sa cheltuiasca mai putin cu aceleasi ajutoare sociale.
Datele provin dintr-o ancheta sociologica pe baza de chestionar realizata de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii al Academiei Romane, pe un esantion probabilist, multi-stadial, stratificat, cu un volum de 1.227 de subiecti, reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei. Ca baza de esantionare au fost utilizate listele electorale permanente.”
Tinerii absolventi nu-si gasesc un job – Cifrele din Romania comparativ cu restul UE
Miercuri, 17 August 2016, ora 09:05
„Romania este unul dintre statele membre cu cele mai mici procente de absolventi recenti angajati.
In 2015, aveau un job 68,1% din tinerii care au absolvit in ultimii 3 ani (din 2012, inclusiv) o forma de invatamant.
Media eruopeana a acestui indicator a fost de 76,9, in acelasi an, potrivit unui studiu Eurostat.
Absolventii recenti sunt tinerii cu varste cuprinse intre 20 si 34 de ani care au terminat o forma de invatamant in urma cu 1 – 3 ani.
Tinerii din Romania se plang ca nu isi gasesc un loc de munca in tara, dupa terminarea studiilor, iar atunci cand au totusi o sansa, domeniul in care ajung sa munceasca nu are nicio legatura cu studiile absolvite.
Romanii sunt multumiti de locul de munca, desi sunt stresati si fac ore suplimentare – Studiu IRES
Tinta europeana este ca 82% dintre europenii cu varste intre 20 si 34 de ani care au terminat cel putin liceul sa-si gaseasca un loc de munca in cel mult 3 ani de la absolvirea ultimei forme de invatamant. Acest target a fost introdus in 2012 si e valabil pentru 2020.
Situatii mai grave decat cea din Romania se intalnesc doar in Croatia (ultima intrata in UE) si cele trei tari unde somajul si, in special, cel in randul tinerilor au atins cote record dupa criza financiara declansata in 2008: Italia, Spania si Grecia.
Doua dintre concluziile statisticii Eurostat sunt deja foarte cunoscute – rata de ocupare pentru absolventii de invatamant superior si de scoli profesionale este mai mare decat cea a absolventi de invatamant secundar (liceu) generalist.
Aceste doua forme de invatamant ofera mai multe oportunitati de angajare si, prin urmare, sanse mai mari de gasire imediata a primului job din cariera.
Romania, in pericol sa devina „Republica batranilor”
Diferenta este insa de remarcat: in 2015, rata de ocupare medie UE a celor care au absolvit in ultimii 3 ani o facultate a fost de 81,9%, cea a celor care au terminat o scoala profesionala – de 73%, iar in randul absolventilor de invatamant secundar generalist – de doar 61,2%.
Sansele absolventilor in celelalte state ale UE
Cehia este exceptia Europei: rata de ocupare din randul absolventilor de studii medii generaliste (85,2%) este mai mare decat cea a tinerilor care au terminat scoli profesionale (81,5%) si chiar decat a celor care au finalizat studii superioare (82,7 %).
In Luxemburg, ocuparea tinerilor care au absolvit scoli profesionale o depaseste pe cea a studentilor de studii superioare.
Citeste mai departe despre absolventii romani si sansa lor de angajare pe Curs de guvernare.”
Pe mine m-au pus pe ganduri aceste statistici… Uitati-va numai la cele pe Bucuresti. Invatamantul, Sanatatea in Romania sunt atribute ale statului. Este adevarat ca exista in aceste domenii si un sector privat, dar, cu toate acestea scolile si unitatile spitalicesti tin, in covarsitoarea lor majoritate, de stat. Tocmai asta e problema!! Observati ca in Bucuresti, in procente absolut majoritare (peste 50%!!), oamenii sunt nemultumiti de Invatamant si Sanatate. Te izbeste diferenta de procentaj fata de alte capitale europene: acolo oamenii sunt multumiti in proportii covarsitor majoritare!!!!!
De unde rezulta incapacitatea statului roman de a gasi solutii in privinta Invatamantului si Sanatatii – sa nu uitam ca avem doua ministere de profil – asa incat sa poata sa-i multumeasca pe cetateni!!
Doar „10% din locuitorii din Bucureşti se declară foarte satisfăcuţi de locurile publice din oraş precum pieţe, magazine sau zone pietonale”…?
Ca „83% din locuitorii Bucureştiului se declară mulţumiţi să trăiască în oraş” acuma ce sa-i faci? Asta e situatia!! Va dati seama cat de rau e in alta parte?
Sa ne uitam si la al doilea articol: „Aproape 85% dintre romani cred ca statul creeaza mai multe probleme decat rezolva, iar 77,4% cred ca statul este cel mai prost administrator„… Acuma omul ce sa zica? El se exprima – poate ca asa au fost si intrebarile din sondaj – ca „statul cheltuieste prea putin”. Totusi oamenii constientizeaza in proportii covarsitor majoritare ca statul este cel mai prost administrator!!! De observat ca este atacat managementul pe care il face statul.
Dupa parerea mea, ne cam aflam intr-o situatie de criza… Care e consecinta lipsei reformelor. Dupa guvernarea Nastase nu s-au mai prea facut reforme in economie. A fost marit abnorm statul prin angajarea in perioada 2004-2009 a 500.000 de functionari de stat numarul lor sporind de la 900.000 cat a lasat guvernarea Nastase, la 1.400.000 fara sa se vada vreo imbunatatire…
Apoi avem un procent foarte mare de tineri care, dupa ce au absolvit o forma de invatamant, nu-si gasesc de lucru in Romania: peste 30%!!!
„Doua dintre concluziile statisticii Eurostat sunt deja foarte cunoscute – rata de ocupare pentru absolventii de invatamant superior si de scoli profesionale este mai mare decat cea a absolventi de invatamant secundar (liceu) generalist.” – de unde rezulta o problema destul de grava si anume ca absolvirea liceului, in Romania, nu constituie un avantaj in gasirea unui loc de munca…
De asemenea un alt aspect ingrijorator: „Tinerii din Romania se plang ca nu isi gasesc un loc de munca in tara, dupa terminarea studiilor, iar atunci cand au totusi o sansa, domeniul in care ajung sa munceasca nu are nicio legatura cu studiile absolvite.”… De unde rezulta o pierdere irecuperabila pentru stat si economia romaneasca. Se cheltuiesc bani de catre stat pentru pregatirea lor, dar rezultatul este ca acesti tineri nu ajung sa munceasca in domeniul in care s-au pregatit – cu alte cuvinte se cheltuieste mult dar fara rezultat… Toate aceste cheltuieli ori sporesc deficitul bugetar, ori mentin un nivel modest de dezvoltare pentru ca adauga o valoare redusa. Articolul din Curs de Guvernare mai arata ca:
„Trebuie menționat că ocuparea deosebit de mare din rândul absolvenților de studii superioare poate fi impulsionată și de faptul că, mai ales în perioade de criză, aceștia acceptă și locuri de muncă ce nu necesită o licență, pentru care ar putea fi supra-calificați.
Fenomenul poate arăta un dezechilibru de pe piața muncii, dar și o problemă a sistemului de învățământ (lipsa unei reglări în funcție de cererea de pe piața muncii).
De asemenea, determină apariția în statistici a unei situații care nu reflectă neapărat realitatea: o creștere a ocupării în rândul absolvenților de facultate și o scădere corespunzătoare a ocupării celor care au finalizat studii medii.
Diferențele nu pot fi surprinse decât în analize mai detaliate, care au în vedere primul job în domeniul de pregătire.”
Nu este usor de caracterizat aceasta situatie… Ai putea spune, de exemplu, ca Romania nu reuseste sa-si fructifice cat mai bine potentialul, inclusiv cel uman, iar statul, decidentii politici nu reusesc sa gaseasca solutii.
Insa eu stau si ma intreb, apropo de votul din 2016, cum e posibil ca in conditiile in care 85% dintre cetateni, care considera ca statul este cel mai prost manager, totusi PSD sa castige in proportii majoritare de necontestat alegerile… Cu atat mai mult cu cat si fosta guvernare, inainte de cea a tehnocratilor, a fost una social-democrata, cu Victor Ponta premier…
Si iarasi e greu de inteles de ce nu se incearca reforme pentru a atenua din nemultumiri. Daca majoritatea covarsitoare a cetatenilor considera ca statul e cel mai prost manager, alternativa ar fi sectorul privat. Interesant este ca, la noi, sectorul privat a fost deprimat economic, in principal din cauza marii crize din 2008-2009 cu efecte ce se resimt timp destul de indelungat. Florin Citu pomenea undeva de „repararea secotrului privat”. Multe firme au dat faliment, dar nu se vede o revigorare a sectorului privat capabil sa asigure locuri de munca, perfectionarea lui in vederea adaugarii de valoare tot mai mare. Inclusiv la actuala guvernare nu se vad politici in acest sens. Dar nici in trecutul recent nu s-au vazut strategii in acest sens. Dar ce interes ar avea clasa politica in a mentine o stare de nemultumire, absolut justificata din partea cetatenilor? Nu se fac investitii in economie, situatia economica tinde sa devina din ce in ce mai precara…
Trebuie, cred, precizat un lucru: nu e vorba neaparat de intelectuali sau de „muncitori si tarani” cum se exprima un comentator de blog, ci de 85% din populatia Romaniei – asta doreste sa spuna acel sondaj! Iar statul cu ce solutie vine? Sa forteze – intr-un dispret total la adresa Constitutiei – angajatorii privati sa creasca salariul brut?? Asta in conditiile in care 85% dintre romani nu doar ca nu au incredere in stat, dar considera ca acesta mai mult incurca decat descurca lucrurile?
Observati o contradictie uluitoare:
„Principala concluzie a cercetarii este aceea ca exista un consens larg in privinta unui rol mai activ al statului in redistribuirea resurselor catre cei care au nevoi mai mari, in managementul riscurilor sociale si in sporirea incluziunii sociale.„
dar:
„„Aproape 85% dintre romani cred ca statul creeaza mai multe probleme decat rezolva, iar 77,4% cred ca statul este cel mai prost administrator, majoritatea considerand ca autoritatile cheltuiesc prea putin cu sanatatea, sistemul de pensii, invatamantul si asigurarile pentru somaj, potrivit unui studiu.”
Greu de explicat, de inteles pentru ce atunci oamenii nu acorda o mult mai mare incredere sectorului privat. Sau de ce decindentii politici nu cauta atenuarea acestor nemultumiri endemice prin stimularea sectorului privat.
De asemenea frapeaza caracterul neoliberal, as zice caracteristic nord-american (uluitor!!) al felului in care gandesc oamenii despre stat si felul in care merg lucrurile in Romania. De aceea consider ca este o eroare a considera ca realitatile de la noi se aseamana cu cele din Rusia, mergand pe ideea slav-ortodoxa, cum am auzit la o televiziune de stiri din partea unui prestigios analist… Va dati seama ce inseamna ca „aproape 85% dintre romani cred ca statul creeaza mai multe probleme decat rezolva, iar 77,4% cred ca statul este cel mai prost administrator„? 🙂 Chiar daca omul simplu – depinde si de cum a fost pusa intrebarea – considera ca statul nu cheltuieste mai mult. Dar daca intrebarea a fost pusa in felul acesta: „Cheltuieste statul prea putin?”, atunci care ar putea fi raspunsul? El, cetateanul, a vrut sa spuna altceva: ca se cheltuieste prea putin. Pentru ca dezvoltarea economica nu se poate, totusi, realiza cheltuind sume infime de bani. Asta nu inseamna ca banii ar trebui cheltuiti aiurea, cum se spune in popor. Ar trebui cheltuiti mai multi, dar bine chivernisiti. Insa a nu avea incredere in stat in asemenea proportii inseamna ca nu ai incredere in faptul ca statul poate cheltui mai mult chivernisind, totusi, banii. Ci ca Guvernul ii arunca pe fereastra. Pentru voturi mai multe! Ii arunca pe fereastra, dar nu se vede nicio imbunatatire. Nici, de exemplu, in Invatamant, nici in Sanatate. Dimpotriva, se constata scaderi!!!
Eu stau si ma intreb daca mai exista o tara in regiune in care cetatenii sa gandeasca in stilul asta…
Si au votat PSD (sau nu s-au dus la vot nemultumiti de stat si de politicile aplicate de-a lungul anilor) dar, de fapt, PSD, luand in calcul prezenta la vot, a fost votat doar de vreo 18% din populatie, daca nu si mai putin… Va dati seama cum gandeste 80% din populatie? 🙂
Ia cineva in serios astfel de probleme?
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Contradictii, contraste…
Traim intr-o lume in care, cel putin actualmente, astfel de lucruri – contradictiile si contrastele – apar si se manifesta cu pregnanta.
*
In UE – contradictia: national – european. Este un lucru ce nu a putut fi solutionat inca si constituie una din marile contradictii ale Uniunii Europene. Pentru ca inclusiv armonizarea legislatiei, a standardelor, a politicilor, a intereselor tarilor membre sunt marcate de aceasta contradictie. Care creeaza un conflict evident in Europa de azi. Este adevarat ca acest conflict nu se manifesta, totusi, printr-un razboi. Dar sa ne gandim la Brexit, sa ne gandim la fortele politice populiste si eurosceptice din UE, care dau atata bataie de cap azi celor moderati si care sustin Proiectul European. Conflict nu inseamna neaparat razboi. Nu avem un razboi in Europa, asta nu inseamna ca nu avem un conflict, o situatie conflictuala – de exemplu putem sa ne uitam la pozitia tarilor din Grupul de la Visegrad.
Conflictul asta incepe sa devina evident.
Moneda unica, euro, s-a dorit a fi un fel de guma sau burete cu care sa se poata sterge nu doar aceasta contradictie, dar si diferentele dintre state, pentru ca Europa este eterogena. Iata ca s-a ajuns la un impas, spun unii. Sigur, situatia era anticipata de mai demult – am scris si pe blog despre ce spunea marele economist american Milton Friedman inca din 2003 despre euro, dar si punctul de vedere al altui mare economist american, Paul Krugman. Iar in legatura cu criza datoriilor statelor membre ale UE, v-as recomanda sa (re)cititi acest articol mai vechi. Iar aceasta situatie in care s-a ajuns ma duce cu gandul ca si din acest punct de vedere – al Uniunii Monetare Europene – avem de fapt un conflict in Europa, intre tarile membre UE, desi toata lumea, nu-i asa, declara contrariu.
*
Unde am putea incadra UE, proiectul european? E un proiect de Stanga sau unul ce ar apartine Dreptei? Interesant este ca Stanga a imbratisat acest proiect si cred ca mai mult decat Dreapta europeana… Cel putin asa mi se pare, dar evenimentele recente par a-mi da dreptate…
*
Se putea citi zilele trecute pe burtiera unei televiziuni de stiri ca Donald Trump e bucuros pentru faptul ca UK iese din Uniunea Europeana. Sincer, ca le place unora sau nu, n-am vazut o asemenea atitudine la Vladimir Putin. Jean-Claude Juncker i-a raspuns lui Trump ca vom sustine si noi independenta unor state din SUA… Texas, Ohio…
*
Totusi, SUA a cerut aliatilor ca sa aduca bugetul pentru Aparare al fiecarui stat membru la 2% din PIB. Jens Stoltenberg a pledat pentru acelasi lucru. Cand sefii unei asemenea organizatii cer un astfel de lucru, inseamna, cred, ca ei stiu ceva. De fapt, majorarea bugetului pentru Aparare al statelor membre s-a discutat de mai multa vreme, inclusiv pe vremea Presedintelui Obama, dar, daca nu ma insel, si in cadrul celor mai recente Summituri NATO.
Numai Germania are ceva de comentat. Ba, ca 2% din PIB e nerealist, ba ca ei si-au propus, de fapt, sa ajunga la 2% din PIB, dar asta pana in 2024. Este uluitor cum aceasta tara, care a fost apararata decenii de-a randul de catre SUA si care, in prezent, la cererea justificata a americanilor nu aloca nici macar 2% din PIB pentru Aparare, face niste ifose si nazuri demne de o cauza mai buna. Pana la urma te intrebi ce urmareste aceasta tara, Germania…
*
Contradictia dintre protectionism si economia de piata…
*
Sunt si alte contradictii… Spre exemplu, se manifesta la noi (si nu numai!!) inca si acum, la 27 de ani de la caderea comunismului, contradictia stat-privat.
A iesit fermecatoarea doamna Andreea Paul in apararea societatii Oltchim Rm. Valcea. Pe scurt, nu era de acord cu privatizarea acesteia, desi, trebuie sa recunosc, n-am inteles prea bine: nu e de acord cu privatizarea sau nu e de acord cu modul in care actuala Putere doreste s-o privatizeze. Interesant este ca D-na. Andreea Paul nu a vorbit deloc despre pierderile si datoriile inregistrate de respectiva companie unde, din cate inteleg, statul mai este inca actionar majoritar – v. aici si aici. Interesant este ca, in loc sa-si puna problema unei privatizari reusite, ea era total impotriva privatizarii, sugerand ca ar fi trebuit sa platim noi, din taxe si impozite, sustinerea financiara a respectivei intreprinderi.
De ce? Pentru salvarea brandului. Si a dat exemplu ca in Vest, in tari in care statul are un pachet minoritar de actiuni la o intreprindere, statul s-a implicat activ in salvarea acesteia – exemplul pe care l-a dat a fost Volkswagen, salvandu-se astfel celebrul brand german. D-na. Andreea Paul spunea ca, altminteri, vom ajunge sa nu mai avem niciun brand romanesc, o societate precum Farmec ar fi nevoita sa cumpere materie prima din exterior si ca privatizarea ar insemna somaj.
Cu alte cuvinte, salvarea brandului si somajul rezultat in urma privatizarii, fac inorportuna privatizarea respectivei societati comerciale.
Iar in felul acesta, banuiesc, gandesc destui dintre economistii nostri, fara sa-si puna problema ca, in felul acesta actionand, nu maresti nici competitivitatea, nici performantele intreprinderii, iar pierderile uriase pe care astfel de societati le produc le suportam tot noi, fara niciun folos pentru societate. Folos ar aduce doar o privatizare reusita, chiar daca, in urma acesteia, ar rezulta somaj, dar ar putea relansa respectiva intreprindere.
*
La noi, contradictia stat-privat are numeroase forme de manifestare si mai toate in favoarea statului si in defavoarea sectorului privat. Spre exemplu, cum altfel s-ar putea explica angajarea, in perioada 2004-2009, a unui numar de 500.000 de functionari publici la stat, sporind numarul lor de la 900.000 – numarul maxim sustenabil de catre statul roman, cat a lasat Guvernul Nastase – la 1.400.000, avand in prezent inca in jur de 1.200.000 de angajati la stat.
Ceea ce avem acum, din punct de vedere politic: PSD-ALDE e la Putere. Te astepti ca un partid social-democrat sa fie mai etatist. Ei vor infiintarea a 19 firme de stat in subordinea Primariei Bucuresti… In campania electorala s-au promis cresteri fabuloase de salarii, la stat, desigur. Spitale, de stat, desigur, intinse pe 80 de hectare, mariri ametitoare de salarii in Sanatate. Acum nu mai sunt bani si se maresc intr-un mod amenintator si ingrijorator deficitele (al balantei comerciale, bugetar).
*
Si interesant e ca cel mai mult se fura de la stat… De fapt DE ACOLO se si fura!!!!
*
Octav Bjoza – ca de ce tot copiii lor prin functii gras platite la stat, in conducere. Cred ca s-ar putea face o legatura cu ce spuneam mai sus, cu faptul ca, in aceasta contradictie evidenta stat-privat, de la noi, predomina inca statul, nu privatul. Adica aceasta contradictie e rezolvata in favoarea statului – nu spun si a cetateanului – nu in favoarea privatului.
*
Nu s-a explicat niciodata la modul extrem de clar opiniei publice din Romania doua lucruri:
1). De ce la 10 ani de la aderare, avem zero absorbtie la fondurile europene. Corina Cretu aproape ca plangea la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan.
2). De ce nu se mai fac drumuri in Romania? Ma uitam la pozele date la televizor de la accidentul suferit de Dl. Lucian Isar (ii doresc multa sanatate si insanatosire grabnica!!): un drum sinuos, dar numai cu doua benzi pe care trec atat turisme, dar si camioane de gabarit mare.
La aceste doua intrebari, un raspuns clar n-am auzit. Spre exemplu, la prima intrebare D-na Cretu ar fi trebuit sa recunoasca in mod deschis ca PSD a dat-o-n bara. In campanie, Ana Birchall il critica de zor pe Ghinea. Si acum se vede ca ei nu sunt in stare nici macae de cat a facut Ghinea. Si, desigur, motivari de genul ca nu stiu ce instutuie nu e acreditata, ca nu stiu ce e legat de IT si tot felul de explicatii de genul asta, nu mai conving pe nimeni.
Problema este urmatoarea: de ce la 10 ani de la aderarea in UE, Romania nu are puse bine la punct mecanismele necesare pentru aabsorbtia in proportie de 100% a fondurilor europene?
*
Elena Udrea a fost condamnata la 6 ani inchisoare in Dosarul „Gala Bute” – v. aici, Elena Udrea a spus de la bun inceput ca sentinta e un abuz, dar si aici cine ii ia apararea Elenei Udrea!!! 😉
Gandindu-ma si la Sebi Ghita, eu cred, mi se pare, ca avem o contradictie in interiorul Sistemului de la noi.
Caci, stau si ma intreb, cum a putut ajunge Elena Udrea ce a ajuns? Si nu ma refer doar la functia de ministru pe care a detinut-o, intr-un minister precum Dezvoltarea Regionala unde se invart multi bani, dar si la faptul ca ea era reprezentanta lui Traian Basescu in politica romaneasca – omul care-i furniza Presedintelui tarii informatii la cald din lumea politica de la noi si despre oamenii politici. Elena Udrea ii cunoastea, cunoastea si ce se intampla la varful SRI. Greu de spus cat anume cunostea…?
Dar nu pentru faptul ca stia prea multe a fost condamnata?
Ea a negat cu vehementa ca ar fi fost vinovata, Basescu i-a sarit in aparare cum era de asteptat. Din cate am inteles eu de la Basescu, sub ea era o coruptie foarte mare, la nivel national, in ministerul pe care il conducea, lucru sesizat de SRI. Si ca ea a luat masuri – dari afara, sanctiuni – dar nu ar fi fost obligatia ei sa anunte DNA – trebuia s-o faca SRI.
Cat stia Elena Udrea si, mai ales, ce anume?
Din cate stiu, informatiile clasificate, unele dintre ele, se tin la secret timp de 30 de ani. Initial, se vorbea, pe surse, desigur, dar si speculatii, ca o paste o pedeapsa de 21 de ani. A luat doar 6 ani, o cincime din 30…
Ar rezulta, dupa acest rationament, ca:
O cincime din cat stie Elena Udrea sunt informatii clasificate strict secret…
*
Insa ar mai fi un lucru de evidentiat: Elena Udrea a ajuns unde a ajuns, promovata fiind de Sistem. In Romania nu prea ai cum sa ajungi intr-o functie in stat altfel, fara sa treci prin furciile caudine ale verificarii Serviciilor si fara sa fii, in consecinta, acceptat de Sistem.
Elena Udrea a fost acceptata de Sistem. A fost acceptata ca sa fie in anturajul Presedintelui, avand acces la informatii valoroase din zona Puterii, inclusiv informatii externe.
Si iata ca, intr-u final, nu-i asa, apoteotic, tot Sistemul a infundat-o!!
Si asta in conditiile in care Sistemul ar fi putut s-o lase in pace, sa-i ofere o portita de scapare. Dar e vorba de prima instanta, asa ca sa vedem ce se va mai intampla…
*
Colaboratorii au primit cu suspendare, numai ea si Obreja cu executare…
*
Fara indoiala ca acolo unde nu avem contradictii si constraste sau nu trebuie sa avem asa ceva, avem in schimb, controverse. Ultima de acest gen a fost: trebuie sau nu revocati din functie procurorul general, Augustin Lazar, si sefa DNA, Laura Codruta Kovesi?
Despre acest subiect puteti citi mai multe aici.
Poate singura problema care ar fi e ca raspunsul la intrebarea de mai sus nu putea fi decat unul singur: NU trebuie sa fie revocati din functie.
De pilda, atata vreme cat Laura Codruta Kovesi are un sprijin direct din partea SUA, a Departamentului de Stat, a domnului ambasador Hans Klemm, e extrem de clar ca ea nu trebuie sa fie revocata din functie. Chiar daca i se face amenintator cu degetul:
„Rezultatele negative pe linia acestei raportari pot repune in discutie in viitor, in raport de faptele constatate, oportunitatea revocarii conducatorilor institutiilor vizate ori a altor masuri institutionale, in conformitate cu Constitutia si legea” (sursa HotNews, evidentiata mai sus).
Insa e foarte clar ca nu doar factorul extern conteaza, iar Laura Codruta Kovesi e doar o parte a Sistemului aflat in contradictie cu sine insusi. Pentru ca in Sistem sunt lupte intestine pe tema asta si nu tot Sistemul e de partea Lulutzei. Cel putin asa am impresia…
Totusi, remarcam aceasta contradictie, cred, evidenta dintre PSD-ALDE pe de o parte si DNA, dar am putea sa luam si o sfera mai ampla – de pilda Justitia, pe de alta parte. Pe terenul atat de favorizator pentru coruptie al Statului.
Poza Saptamanii!!
Donald Trump and Mike Flynn
Fara indoiala ca una din cele mai mari contradictii ale lumii postbelice a fost si ramane cea dintre SUA si Rusia, mostenitoarea fostei URSS.
Legaturile obscure ale Gen. Flynn cu Rusia pareau ca sunt in concordanta cu declaratiile D-lui. Trump si anume ca „e un lucru bun sa ai relatii bune cu Rusia”. Dl. Flynn fusese ales de catre Presedintele Trump in functia de Consilier pe Chestiuni de Securitate Nationala. Dupa care, nu dupa multa vreme, a iesit Sean Spicer, Secretarul de Presa al Casei Albe, sa anunte ca „[…] a level of trust between the President and General Flynn had eroded to the point where he felt he had to make a change […]” – „nivelul de incredere intre Presedinte si Generalul Flynn s-a erodat pana la punctul in care el a simtit nevoia sa faca o schimbare”.
Interesant este ca toate punctele tari si ascutite din campania electorala, incep sa se domoleasca. Pana la urma, SUA s-a inteles si cu Coreea de Sud si Japonia in privinta apararii comune in fata Coreei de Nord. Chestiunea cu „taxa de protectie” a fost lasata mai moale iar NATO nu mai e deloc o organizatie „obsoleta”. Pana la urma, in urma vizitei D-lui. Rex Tillerson la Pekin, descoperim ca relatiile dintre SUA si China sunt cat se poate de bune si ca in ciuda clamarii unui conservatorism inflexibil, ajungem pana la urma la o concluzie mult mai mladioasa: ca SUA si UE au, de fapt, acelasi set de valori, comun – iata doua articole revelatoare in acest sens: aici si aici.
Face impresia ca Trump, cel pe care il stiam in campania electorala, nu mai are nimic comun cu institutia pe care acum o reprezinta – Casa Alba – deci cu Trump, cel de azi, de la Casa Alba.
Iar in ceea ce priveste relatiile bune cu Rusia, D-na. Merkel spune ca „nu va ceda in lupta pentru o relatie buna cu Moscova”. Ce se poate intelege dintr-o asemenea sintagma? Ca, de fapt, nimeni „nu va ceda”, nu-i asa, pentru o relatie buna cu Moscova. Evident, fiecare poate intelege ceea ce doreste…
Despre o chestiune interesanta: bugetul…
In primul rand: Hristos a inviat!! Suntem in Saptamana Luminata si va doresc tuturor numai bine si multa sanatate si sa ne ajute bunul Dumnezeu sa rezolvam cu bine problemele dificile prin care trecem. Pentru ca, din pacate, parca a inceput sezonul crizelor: criza de la Opera, apoi cea din sistemul de Sanatate – care nu poate lasa indiferent cetateanul. Si, in general vorbind, parca se simte – nu stiu cum sa spun – o stare de criza in societate ce ma preocupa si nu-mi face deloc placere. Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa depasim aceste dificultati cu intelepciune!
De asemenea, vad ca se discuta o problema interesanta, mult mai interesanta decat pare la prima vedere. Aceasta ar putea fi formulata astfel: cum trebuie sa fie politica monetara in conditiile in care deficitul bugetar ar creste? Se aduce in actualitate chestiunea bugetului. Dar problema, mi se pare, are legatura cu crizele de care pomeneam mai sus. Se vorbeste deseori de filozofia bugetara. Insa fiecare intelege cam ce vrea prin aceste doua cuvinte: filozofie bugetara. Problema bugetului este una complexa, in general vorbind. Cu atat mai complexa daca vorbim despre bugetul Romaniei. Daca vorbim de bugetul Romaniei, problema te duce direct la Guvern. Pentru ca acesta il stabileste, iar ministerele il gestioneaza. Sistemul (bugetar) din Romania asta este. Chestiunea bugetului Romaniei nu se refera la cetatean, cum poate sunt tentati sa considere unii. Ci la Guvern. El este supus aprobarii Parlamentului, insa proiectia bugetara o face Guvernul. Bugetul este compus, daca se poate spune asa, din venituri si cheltuieli. Interesant este ca filozofia bugetara s-a axat intr-un trecut recent doar pe partea de cheltuieli, mai precis spus pe taierea acestora. Apoi s-a schimbat, atentia inclinandu-se catre venituri si modul de colectare, adica acest mod de colectare al veniturilor sa fie unul cu o eficienta ridicata. Apoi s-a dat un Cod Fiscal care a mutat povara fiscala pe cetatean. Si se poate observa ca efectele nu sunt dintre cele mai bune. Dar care e adevarul?
Interesant este ca s-a pus problema cheltuielilor, si anume ca acestea ar trebui reduse, dar nu s-a pus problema eficacitatii lor. Cat de eficient cheltuim? Caci strangerea unor venituri cat mai mari, chiar cu o colectare eficienta sau mai eficienta, nu rezolva problema. Trebuie sa cheltuiesti eficient pentru ca sa ai venituri mai mari! S-a ajuns pe vremea Guvernului Ponta la un excedent bugetar, dar mai degraba lucrul asta a insemnat o situatie de dezechilibru. Problema eficientei cheltuirii banului public nu s-a pus, la fel cum nu s-a pus si cand filozofia bugetara era axata pe taierea mecanica a cheltuielilor. Noi am facut din reducerea deficitului bugetar sub o anumita limita, inclusiv al celui structural, un scop in sine. Insa fara sa mai si cheltuim, evident ca nu se poate. Iar solutiile pe care le propunem, in aceasta privinta, sunt, de regula, ieftine. De exemplu, l-am auzit pe Traian Basescu propunand urmatoarea solutie pentru fluidizarea traficului in Bucuresti: sa renuntam la liniile de tramvai, ca sa se poata largi partea carosabila, punandu-se in locul tramvaielor troleibuze. Lasand la o parte faptul ca aceasta e, de fapt, o non-solutie, ceea ce remarcam totusi este ca e vorba de o solutie ieftina. Iar ceea ce a spus fostul Presedinte e simptomatic: noi cautam solutii ieftine intotdeauna, ceea ce, in final, nu rezolva problemele, dar mai si genereaza crize, cateodata serioase. Sa ne gandim ca si in cazul tragediei de la Clubul Colectiv, solutia de antifonare a Clubului a fost una ieftina. Ieftina si proasta. Consecintele au fost tragice.
Marea problema pe care o avem mi se pare ca ar fi tocmai aceasta eficienta scazuta a cheltuirii banului public, combinata cu un populism de ordin electoral, mai ales intr-un an electoral, cand se da drumul la cheltuieli absolut ineficiente, de natura sa sporeasca deficitul bugetar, sa mareasca datoria publica a tarii, dar fara sa se rezolve mare lucru. Mai exact spus, aproape nimic. Insa ar trebui spus ca responsabile de cheltuirea eficienta a banului public sunt ministerele. Si aici ar trebui spus ca Romania nu doar ca nu reuseste sa atraga asa cum ar trebui, eficient, fondurile europene, dar nici nu face investitiile necesare cresterii economice sanatoase. Va recomand sa cititi acest editorial din Adevarul: CFR, un cosmar inainte de Paste, care arata experienta unei jurnaliste in ceea ce priveste o calatorie cu trenul in Romania, pentru ca inainte de Sfintele Sarbatori se ducea acasa si a luat trenul. E acolo o expresie: bou-vagon. Bine zis: bou-vagon!! Se pot da si exemple de tronsoane de autostrada carora li s-a taiat, inaugural, panglica, dar pe care nu se poate circula. In alte parti e „o adevarata placere” – cuvintele autoarei – sa mergi cu trenul si autoarea editorialului, D-na. Lavinia Balulescu, da exemplu vecinei noastre, Ungaria. In alte parti poti sa circuli cat se poate de confortabil pe o autostrada terminata. De ce la noi se intampla astfel de fenomene negative, care il afecteaza direct pe cetatean? La Sanatate, iata, avem actuala criza a dezinfectantilor…
Pe mine ma bate gandul ca ministerele noastre s-au deprofesionalizat. Nu mai avem profesionistii pe care ii aveam in ministere acum 15-20 de ani. Un minister ar trebui sa fie un loc in care sa activeze un personal de elita. In orice caz oameni care au muncit in domeniul respectiv si stiu cu ce se mananca, ca sa ma exprim popular, domeniul, ii cunosc punctele tari, slabe si pot sa actioneze, datorita experientei acumulate, in mod eficient. Politizarea excesiva a acestor ministere, fenomenul coruptiei si al nepotismului, inclusiv politicile precare care nu au mai permis improspatarea personalului cu oameni bine pregatiti au condus la situatia actuala. Oamenii ce lucreaza in ministere, pe langa competenta si integritate, trebuie sa fie bine platiti. Problema este dimensionarea corecta a structurii ministeriale cu personal. La noi nu s-a respectat nici lucrul asta si s-a marit in perioada 2004-2008 numarul functionarilor publici cu 500.000 de oameni, peste 900.000 – numarul optim existent la sfarsitul guvernarii Nastase. Este de asemenea relevant faptul ca de ani de zile nu se gaseste o solutie care sa rezolve problema intreprinderilor, institutiilor de stat cu pierderi, iar aceste pierderi s-au acumulat de la un an la altul, ajungandu-se intr-o situatie nesustenabila. Exemplul TVR e unul de notorietate. Iar spitalele de stat functioneaza ca oricare alta intreprindere de stat, adica prost, ineficient, intr-un climat de dezinteres din partea factorilor decidenti.
Felul in care se cheltuieste banul public in Romania lasa mult de dorit: avem de a face cu o ineficienta cronica care se repercuteaza asupra starii generale a tarii. Iar marirea deficitului bugetar, lucru ce conduce la cresterea datoriei publice, face ca tara noastra sa fie vulnerabila la o viitoare posibila criza economica.
Mi s-au parut foarte interesante aceste doua articole semnate de Lucian Croitoru, de pe blogul sau:
Politica monetară în 2016
Se arata ca:
„Nu s-ar putea spune că decizia de politică monetară este ușoară pentru o țară ca România. Totuși, suntem cumva norocoși. Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională. Cu toate acestea, politica noastră monetară nu este lipsită de provocări serioase. Una dintre aceste provocări apare atunci când condițiile interne cer întărirea politicii monetare în timp ce în zona euro sau în vecinătatea relevantă, politicile monetare se relaxează. Într-o astfel de situație apare riscul ca publicul să pună la îndoială justețea întăririi politicii monetare. Analiza care urmează prezintă mai întâi câteva componente care influențează credibilitatea politicii și apoi arată cum și când ar trebui modificată politica monetară în România.
Câteva elemente relevante pentru încredere
Pentru a fi eficientă, decizia de politică monetară are nevoie ca economia să aibă o adâncime financiară relativ mare. În România, această condiție este slab îndeplinită, creditul fiind sub 40 la sută din PIB. Aceasta înseamnă că cele mai multe tranzacții se finanțează din resursele interne ale firmelor, dacă avem în vedere că piața de capital deține o pondere infimă în piața financiară. Cu alte cuvinte, o decizie de politică monetară are în credit un canal de transmisie îngust. Asta înseamnă că deciziile de politică monetară trebuie luate întotdeauna la timp, orice întârziere slăbind suplimentar tracțiunea creditului.
Chiar și în limitele acestea înguste, pentru a fi atât de eficientă cât permite canalul, decizia de politică monetară ar trebui să fie credibilă, adică publicul trebuie să creadă că mișcarea este în direcția corectă. Desigur, credibilitatea depinde în primul rând de numărul de reușite din trecut ale politicii. Dar, lăsând planul intern la o parte, în prezent, credibilitatea este afectată de divergența accentuată a ciclurilor economice la nivelul Uniunii Europene și la nivel global. Dacă dobânda în zona euro este aproape zero și este redusă și mai mult, o eventuală creștere a ratei dobânzii în România ar putea să provoace confuzie pentru publicul intern, care ar putea fi neîncrezător într-o astfel de decizie, mai ales că și noi avem o deflație temporară. Căci prea puțini țin cont că ea este temporară, iar cauza ei nu este cea profundă și îngrijorătoare, adică cererea, ci cea potențial benefică a scăderii unor prețuri din cauza ofertei[1].
Condițiile pentru o astfel de confuzie există și, așa cum voi arăta în secțiunea următoare, se manifestă. În zona euro, reducerea ratelor dobânzii este esențială pentru a evita intrarea într-o spirală deflaționistă care ar crește valoarea reală a datoriilor și ar determina consumatorii și firmele să amâne cât se poate cumpărările de bunuri și servicii. Recent, BCE a relaxat și mai mult politica monetară prin reducerea ratelor dobânzii și prin extinderea volumelor și tipurilor de titluri ce vor fi achiziționate în cadrul programului de cumpărări de active. De asemenea, a menționat și posibilitatea lansării unei noi serii de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mediu-lung.
Mai mult, în unele economii ca Polonia, Cehia, Ungaria, ratele dobânzilor de politică monetară sunt mai mici ca în România. În Polonia rata dobânzii este de 1,5 la sută, în Ungaria de 1,35 la sută, iar în Cehia de numai 0,05 la sută. Publicul notează diferența dintre ratele dobânzii în aceste țări și rata de 1,75 la sută existentă în România, dar neglijează că în aceste țări ratele din piața monetară sunt în general apropiate de rata de politică monetară, în timp ce la noi sunt semnificativ mai mici.
Un alt element foarte important privește starea economiei mondiale și perspectivele ei previzibile. Anul 2016 a început cu o creștere rapidă și amplă a volatilității piețelor financiare. Foarte rar întâlnită la început de an, agitația de pe piețele financiare s-a disipat relativ rapid. În afară de pierderile suferite de investitori, turbulențele au readus în discuție cu și mai multă forță două întrebări referitoare la (i) pericolele la adresa revenirii economiei globale si la (ii) cât de adecvate sunt politicile monetare și fiscale stimulative. La niciuna dintre aceste întrebări răspunsurile nu se aliniază într-o singură direcție. Și această divergență poate crea neîncredere într-o măsură de întărire a politicii monetare.
Referitor la primul aspect (vezi FT View) , o parte a economiștilor și unele instituții subliniază trei tendințe care pun în pericol însănătoșirea economiei globale: nivelul scăzut al cererii globale, reducerea intrărilor de capital în economiile emergente și incertitudinile din economia Chinei. Cauzele mai profunde ale acestor tendințe sunt problemele structurale ale economiei globale, cum sunt cele demografice, dezechilibrele globale încă mari etc. Sunt însă și economiști care văd partea plină a paharului și critică piețele pentru tendința lor de a se concentra pe evoluțiile negative pe termen scurt. În viziunea lor, China este o economie care își încetinește creșterea economică, dar care are o creștere relativ mare a consumului, prețul petrolului este mai degrabă benefic pentru creștere, băncile sunt într-o poziție mult mai bună ca în 2008, țările cresc fără a acumula noi datorii, iar dezechilibrele globale s-au redus, deși au rămas la niveluri relativ înalte.
Și în privința celui de-al doilea aspect (politicile monetare și fiscale stimulative), viziunile sunt diferite (vezi FT View). Pe de o parte, sunt cei care cred, ca și majoritatea celor care operează în piață, că stimulii monetari oferiți prin relaxările cantitative introduc distorsiuni în piețele financiare. Una dintre critici este aceea că stimulii nu reușesc să crească cererea agregată, lucrând numai pe canalul de avuție, adică prin intermediul ratei de schimb. Din acest motiv, politicile nu pot să fie cu adevărat eficiente. O altă critică importantă este aceea că relaxarea monetară aplatizează curba randamentelor și duce la creșterea prețurilor acțiunilor peste nivelul de echilibru. Pe de altă parte, sunt cei care cred, indiferent de poziția menționată mai sus privind revenirea economiei globale, că decidenții trebuie să fie pregătiți să administreze noi stimuli dacă ar fi necesar. Problema cu această poziție este că băncile centrale par să rămână fără muniție (în special lipsa activelor de calitate).
În sfârșit, la fel de importante pentru politica noastră monetară sunt condițiile concrete ale economiei noastre și perspectiva politicii fiscale. În cazul particular al României, reducerea impozitelor a accentuat excedentul de cerere, care amplifică presiunile inflaționiste, și a generat deflație. Suntem în situația greu de înțeles de către public în care avem o deflație sub care mocnesc presiunile inflaționiste.
Deși avem o deflație temporară, sunt două probleme cu ea. Pe de o parte, se știe că inflația este supraestimată, din cauza modului în care se măsoară. De exemplu, înainte de 1996, în SUA inflația era supraestimată cam cu 1,6 puncte procentuale (Solow și Taylor, 1998). Nu avem o astfel de cercetare pentru inflația noastră, dar e de presupus că există o anumită supraestimare, din moment ce supraestimarea inflației există peste tot în lume din cauza modului în care este măsurată. Aceasta înseamnă că deflația de facto este mult mai mare, ceea ce ar putea impacta anticipațiile într-un mod pe care nu îl evaluăm în totalitate. Pe de altă parte, știm că gap-ul PIB este subestimat din cauza înclinației spre a supraestima nivelul PIB potențial (Croitoru, 2016). Aceasta înseamnă că presiunile inflaționiste de facto venind de la gap-ul pozitiv al PIB pot fi mai mari decât cele pe care le estimăm. E posibil ca cele două efecte să se compenseze reciproc, dar nu știm cu suficientă precizie.
Ce ar trebui să facem?
Având aspectele de mai sus menționate, ar trebui să spunem ce ar trebui făcut. Unii economiști au argumentat că reducerea ratei dobânzii de către BCE va trebui urmată de reducerea ratei dobânzii în România, confirmând ideea enunțată mai sus, conform căreia credibilitatea politicii autohtone se reduce când ciclul domestic diverge față de cel al centrului. Reducerea ratei dobânzii de către BCE a fost necesară ca răspuns la revenirea deflației și a revizuirii în jos a perspectivelor de creștere economică. În România situația este total diferită. Fără reducerea TVA, rata inflației nu ar fi coborât notabil sub limita inferioară a benzii BNR în 2016.
Dimpotrivă, în ultimii trei ani, PIB a crescut cu rate mai mari ca cele potențiale în condițiile în care, în opinia mea, PIB a atins nivelul potențial încă din 2013. Am adus recent argumente în acest sens, arătând că inflația cererii a rămas relativ stabilă în perioada 2013-2015 la un nivel în vecinătatea lui 1,8 la sută, dar volumul creditelor noi a crescut în ritm alert. Acest lucru a fost posibil deoarece cererea suplimentară creată prin reducerea TVA a fost plasată în special în importuri de bunuri, solicitând numai parțial creșterea gradului de utilizarea a capacităților interne de producție, evitând astfel creșterea inflației. În final însă, creșterea cererii indusă prin reducerea TVA și creșterea salariilor se vor reflecta și într-o inflație mai mare.
BNR a anunțat încă de la început că relaxarea politicii fiscale în condițiile în care se reduce TVA de la 24 la 20 la sută și cresc cheltuielile salariale în proporții nesustenabile va fi nevoită să întărească politica monetară. Deficitul bugetar de peste 3 la sută în 2016 și de 4 la sută în 2017 vor adăuga mult la excedentul de cerere. În plus, deși rata noastră de politică monetară este de 1,75 la sută, depășind ratele din regiune, ea este totuși semnificativ mai mare ca dobânzile de pe piața interbancară, care sunt bine sub 1 la sută, astfel că politica noastră monetară este mult mai relaxată decât apare la prima vedere.
Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere și având clarificată poziția relativă a politicii monetare în regiune, apare că cel mai indicat lucru este, mai întâi, aducerea ratelor dobânzii de pe piața interbancară la nivelul de 1,75 la sută. Abia apoi va fi necesară o creștere a ratei dobânzii de politică monetară. Iar această creștere a ratelor dobânzii de pe piața interbancară (Robor 3M) trebuie începută la timp, cu atât mai mult cu cât, așa cum am subliniat înainte, canalul creditului are o eficiență scăzută a transmisiei din cauza adâncimii financiare reduse a economiei.
Cu noul nivel al ratelor dobânzii efective, este numai o chestiune de timp până când intrările de capitaluri se vor accelera. Deocamdată, nu vedem o creștere a intrărilor de capitaluri private, probabil reținute de incertitudinea crescută din zona euro, de divizarea menționată mai sus a opiniilor privind însănătoșirea economiei globale, și de perspectiva creșterii ratelor dobânzii în SUA, care va atrage capitaluri înaintea noastă. Dar din moment ce, așa cum am arătat mai sus, este larg răspândită printre decidenții din țările dezvoltate ideea că trebuie să fie oricând pregătiți pentru noi relaxări ale politicilor dacă a fi nevoie, multe capitaluri vor descoperi că este relativ eficient să migreze spre România într-un volum crescut. Mai rămâne ca investitorii să stabilească dacă investiția ar fi și relativ sigură, adică nu va fi alterată de politicile fiscale și de politici ale veniturilor salariale aventuroase.
În opinia mea, dacă politicile fiscale vor fi menținute în limite rațional acceptabile pentru investitorii străini, nu mai e mult până când vom resimți presiuni pentru aprecierea leului concomitent cu creșterea presiunilor inflaționiste. Acestea din urmă vor veni pe ruta creșterii anticipațiilor inflaționiste, a creșterii excesului de cerere și, probabil, a creșterii prețurilor externe odată cu accelerarea creșterii economice în SUA.
Și din această perspectivă, momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important. Dacă această creștere, pe care banca centrală o poate influența, intervine prea târziu, s-ar putea ca momentul creșterii ratelor dobânzii să coincidă cu reluarea viguroasă a intrărilor de capital și cu creșterea anticipațiilor inflaționiste. Această coincidență va genera dilema ratei dobânzii: temperarea anticipațiilor inflaționiste va cere creșterea ratei dobânzii; temperarea intrărilor de capitaluri vor cere reducerea ratei dobânzii. Această dileme este echivalentă cu dispariția ratei dobânzii ca instrument operațional al politicii monetare.
În consecință, întărirea politicii monetare trebuie să înceapă cât mai devreme în anul 2016, cu pași relativ mici, prin creșterea ratelor dobânzii de pe piața interbancară. Această cerință ar deveni inadecvată doar dacă noul program de relaxare cantitativă al BCE s-ar dovedi total ineficient și forțe pe care acum nu le înțelegem, ar face ca inflația negativă din zona euro să fie exportată masiv și în economiile emergente din uniunea europeană. Dacă acest scenariu s-ar materializa, inflația de bază nu ar mai reveni rapid spre niveluri pozitive încă din 2016, așa cum predicționează BNR. Un astfel de scenariu este, totuși, improbabil.
Bibliografie
Croitoru, Lucian (2015), „Contextul dificil al următoarei decizii de politică monetară a BNR”, www.bnro.ro, 29 septembrie.
Croitoru, Lucian (2016), „Greșim în mod sistematic când estimăm PIB potențial și rata naturală a dobânzii?”, www.opiniiBNR.ro
Solow, Robert M.; John B. Taylor (1998), “Inflation, Unemployment and Monetary policy” Cambridge, The MIT Press.
FT View: Global economy warrants concern, not panic
http://www.ft.com/intl/cms/s/0/f3a3ae7a-e77f-11e5-bc31-138df2ae9ee6.html#axzz435OJzilB.
[1] Reiau aici un subsol dintr-un articol anterior (Croitoru, 2015) pe o temă asemănătoare în care exprimam precauții față de termenul „deflație”. Iată subsolul: Este necesar să precizez că deflație înseamnă, conform dicționarului, orice scădere a prețurilor. Totuși, economiștii sunt atenți când folosesc acest cuvânt, pentru că scăderea prețurilor poate însemna ceva bun sau ceva rău. Pentru a face legătura cu semnificația negativă a cuvântului, Buiter (2003) definește deflația a fi „o scădere susținută a nivelului general al prețurilor bunurilor și serviciilor, adică o rată a inflației negativă în mod persistent”. Bernanke (2002), definește deflația ca pe „o scădere generală a prețurilor” cu accent pe cuvântul „general”. La orice moment în timp, în special într-o economie cu inflație scăzută „prețurile unor bunuri și servicii vor fi în scădere. Declinul prețurilor într-un sector specific poate apărea deoarece productivitatea crește și costurile scad mai rapid în acel sector decât în altă parte sau din cauză că cererea pentru producția acelui sector este slabă relativ la cererea pentru alte produse și servicii. Scăderile prețurilor specifice unui sector, așa inconfortabile cum pot fi pentru producătorii din acel sector, nu sunt în general o problemă pentru economie în ansamblu și nu constituie deflație. Deflația per se apare numai când scăderea prețurilor este așa de răspândită că indicele mai larg al prețurilor, cum ar fi indicele prețurilor de consum, înregistrează scăderi curente.””
si
Politica fiscală și politica populismului
Se arata ca:
„Deciziile de politică monetară sunt luate de banca centrală, iar cele de politică fiscală sunt luate de parlament și de guvern. Cum vor acționa acești centri de decizie în următorii aproape 2 ani? Banca centrală estimează că, la sfârșitul anului 2017, inflația va fi aproape de limita superioară a benzii țintite. Despre deficitul bugetar știm că există forțele politice și măsurile populiste ce îl vor împinge în jurul a 3 la sută din PIB în 2016. Fără alte măsuri, deficitul va ajunge în jur de 4 la sută din PIB în 2017, schimbând traiectoria datoriei publice din descendentă în ascendentă. Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.
Nu repeți o greșeală când sunt altele noi de făcut
Din perspectiva relaxării fiscale și a alianțelor politice care o susțin, anul 2016 seamănă deja cu anul 2008 mai mult decât au semănat alți ani electorali între ei. Iar șansa ca această asemănare să apară și pentru anii imediat următori, adică pentru 2009 și 2017, este mare, deși anul 2017 nu este un an electoral, cum a fost anul 2009. Iar aceasta, așa cum vom arăta imediat, nu este o veste bună.
Dacă este să se materialize, asemănarea se va identifica prin patru componente: (i) existența a două partide, cu identități doctrinare asumate (nu neapărat confirmate) diferite, cu un număr similar de voturi în parlament, care dețin împreună o majoritate confortabilă; (ii) alierea cu succes a acestor doi adversari politici în anii electorali pentru măsuri populiste și apariția derapajelor bugetare; (iii) reproducerea în alegeri a poziției de la punctul (i) și formarea unui guvern al celor două partide în anul imediat următor celui electoral (adică 2009 și respectiv 2017), incapabil să inițieze măsuri pentru inversarea derapajelor bugetare; și, în sfârșit, (iv) asumarea, cu întârziere și sub presiunea piețelor, de către unul din cele două partide a măsurilor corectoare.
Modelul descris conține o asimetrie distrugătoare, descrisă de componentele (ii) și (iii). Cele două partide se pot coordona pentru a implementa politici populiste, dar în anul următor, când ar trebui începută readucerea deficitului în limite sustenabile, apare un eșec de coordonare, dacă rezultatul alegerilor este strâns. Acest model a funcționat în anii 2008-2009.
În 2008, cele mai mari partide politice ale momentului (PSD și PDL) erau adversari politici, dar au reușit, în virtutea unui mecanism pe care îl vom descrie imediat, să fie de acord asupra unor politici fiscale și de venituri profund populiste, uneori implementate de un al treilea partid, vechiul PNL, aflat la guvernare. În 2009, cele două partide mari s-au coalizat pentru a guverna, dar nu au reușit să cadă de acord asupra măsurilor necesare pentru a aduce deficitul bugetar în limite sustenabile. Pe fundalul crizei financiare mondiale, finanțarea deficitului bugetar devenea tot mai scumpă și incertă. Sub aceste presiuni, coaliția a cedat și guvernul PDL, cu identitate ideologică asumată de dreapta, a decis tăierea salariilor din sectorul bugetar în 2010 pentru a evita un derapaj fiscal incontrolabil. Președintele Băsescu a jucat un rol cheie atât în formarea guvernului PDL-PSD, cât și în mutările politice care aveau să ducă la corecția fiscală necesară. Acele corecții au contribuit la mărirea numărului de admiratori ai coaliției intitulată USL.
În 2016, din nou, cele mai mari partide ale momentului (PSD și noul PNL) se înțeleg perfect asupra unor politici populiste. Astfel, ele au pus bazele unui derapaj periculos al deficitului bugetar în 2016 și 2017. E adevărat, prin vot, publicul ar putea duce la demontarea modelului descris de condițiile (i)-(iv) prin defavorizarea abruptă la vot, anul acesta, a unuia dintre partidele mari (anularea condiției (iii), privind numărul relativ similar de voturi în parlament). Ipoteza mea însă este că acest lucru nu se va întâmpla, iar în 2017 cele două partide se vor asocia pentru a guverna, dar, ca și în 2009, nu vor reuși să ia măsurile necesare pentru a readuce deficitul în limite sustenabile. Aceasta ar fi, în mai multe detalii, vestea proastă la care m-am referit la început. Pentru a evita ca datoria publică să se înscrie pe o pantă ascendentă, unul dintre cele două partide va fi nevoit să-și asume sarcina nepopulară a repunerii politicii fiscale pe direcția cea bună.
Poate că mulți nu cred în repetarea aspectelor negative ale istoriei și speră că cele două partide vor forma un guvern de coaliție, care, spre deosebire de cel format în anul 2009, va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului, mai ales că în 2017 nu sunt alegeri prezidențiale, ca în 2009. Totuși, șansele ca acest scenariu să funcționeze sunt mici. Nu pentru că așa s-a dovedit în anul electoral 2009, ci pentru că există un mecanism care garantează apariția unui echilibru politic prost care împiedică luarea de măsuri fiscale care să readucă echilibrul bugetar într-o poziție contraciclică.
Mecanismul unui echilibru politic prost
Înainte de a descrie mecanismul care duce la echilibrul politic prost din perspectiva fiscală, este necesar să menționăm că sporul de venituri bugetare favorizează apariția mecanismului respectiv. Veniturile bugetare au fost în creștere în anul electoral 2008 și se pare că vor fi în creștere și în anul electoral 2016. În 2008, creșterea veniturilor bugetare s-a datorat boom-ului, în 2016 se datorează în special revenirii consumului, care s-a accelerat, fiind stimulat inclusiv de reducerea TVA. Veniturile suplimentare astfel obținute sunt și condiția sine qua non pentru apariția presiunilor sporite pentru redistribuirea lor cât mai rapidă.
Presiunile pentru redistribuirea rapidă țin de rata preferinței de timp pe care o are fiecare om (preferințele intertemporale). Deoarece există, în medie, o înclinație spre a consuma acum mai degrabă decât în viitor, publicul este nerăbdător să beneficieze de veniturile suplimentare ale bugetului. Această înclinație este suficientă pentru ca partidele politice, indiferent de ideologia lor, să intre în concurență pentru a satisface graba oamenilor de a beneficia de veniturile suplimentare (Croitoru, 2015). Concurența aceasta duce la acumularea promisiunilor populiste și la imposibilitatea respingerii lor. În anul alegerilor, respingerea măsurilor populiste ar duce la pierderea de voturi. Acesta este mecanismul obiectiv care asigură succesul coordonării în ceea ce privește măsurile populiste.
Dar există și un mecanism care asigură eșecul atunci când ar trebui luate măsuri de austeritate. Se știe că niciun partid nu dorește să reverseze măsurile de tip Moș Crăciun. Totuși, cu un deficit bugetar relativ mare, piața pune o presiune crescândă pe partidele aflate la guvernare prin creșterea costului datoriei publice. Dacă aceleași partide care au luat măsurile populiste sunt împreună la guvernare în anul de după alegeri, ele intră în concurență pentru a stabili cine rezistă cel mai mult fără a reversa măsurile populiste. Când costurile de finanțare devin prea mari, inițierea măsurilor de reducere a deficitului devine inevitabilă. Atunci coaliția se rupe. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă un rol mai mare pieței în administrarea economiei, atunci se fac unele reforme. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă rol mai mare politicienilor în administrarea economiei, atunci se poate aluneca spre o criză economică. Același rezultat l-ar avea și un guvern tehnocrat sprijinit de o coaliție, deoarece cele două partide din coaliție se vor feri să sprijine de la început măsurile nepopulare de reducere a deficitului.
Președintele Iohannis și liderii partidelor politice pot crede în repetarea istoriei, sau nu. Dacă nu cred, vor încerca să sprijine formarea unui guvern de coaliție între PNL și PSD, cu speranța că acest guvern va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului. Mergând pe această logică, este posibil ca în 2017 să apară o coaliție între PSD și PNL. Ea va rezista câteva luni, până la un an, timp în care măsurile nepopulare de reducere a deficitului se vor evita. Președintele știe că numai dacă ar reuși să convingă cele două partide să readucă deficitele pe panta sustenabilă țara poate rămâne macroeconomic stabilă. El va utiliza toate mijloacele de convingere de care dispune.
Numai că, mecanismul descris aici de generare a echilibrelor politice proaste nu va permite coaliției să impună măsurile corective. În final, probabil că partidul care va avea dreptul să-l propună pe primul ministru va rămâne la guvernare. El va fi sprijinit de celelalte partide pentru a adopta corecțiile necesare. Acest sprijin nu este contabilizat de votanți în defavoarea partidelor atât timp cât acestea se află în opoziție. Astfel, sprijinul politic pentru partidul aflat la guvernare este asigurat.
Concluzii
Din perspectiva analizei prezentate aici, rezultă două concluzii: (i) există o mare probabilitate ca derapajul bugetar din 2016 să nu poată fi eliminat înainte de 2018; (ii) acel partid care va câștiga alegerile parlamentare din 2016 și îl va da pe primul ministru are șanse mari să piardă alegerile din 2020, deoarece intrarea într-o coaliție cu celălalt partid mare îl va face să ajungă inevitabil să ia cu întârziere măsurile necesare de redresare bugetară.
Având acest rezultat stabilit, este optim pentru partidul care va câștiga alegerile și îl va da pe primul ministru să treacă imediat la măsuri de readucere a deficitului bugetar la niveluri sustenabile, scurtând astfel timpul de restabilizare a economiei și creându-și șanse să câștige și alegerile din 2020.
Presupunând că aderă la această logică, partidul care îl va da pe primul ministru trebuie să-și asume un plan de reducere a deficitului bugetar și să refuze o alianță cu celălalt mare partid imediat după alegeri. Formula optimă din perspectiva stabilității economice și posibilă din punct de vedere politic este o alianță între partidul care îl va da pe primul ministru și partide mai mici care sprijină readucerea deficitului la niveluri sustenabile.
Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.
Bibliografie
Croitoru, Lucian (2015), „Democracy, Political Competition and Public Debt”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, Issue 45 E, June, pp. 27-40.”
Reiau intrebarea pusa de Dl. Croitoru:
„Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.”
Iar la sfarsit spune:
„Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.” (subl. mea)
Sincer va spun, ma astepam, mai ales din partea unui cercetator pasionat de calibrul D-lui. Croitoru, la ceva mai mult in acest al doilea articol citat. Si anume: ce se va intampla cu politica monetara daca nu se va reduce (sau nu se va putea reduce) deficitul bugetar? Cum ar arata sau cum ar trebui, in viziunea domniei sale, sa arate politica monetara in acest caz? Pentru ca domnia sa vorbeste despre cooperarea eficienta dintre politica monetara si politica fiscala, in cazul in care deficitul bugetar ar intra pe o panta descendenta. Rezulta ca in celalalt caz – daca va intra pe o panta nu descendenta ci ascendenta – politica monetara si politica fiscala nu mai pot coopera eficient. As fi vrut o detaliere al acestui ultim aspect. Pentru ca iata ce spun si alti analisti, de exemplu Dl. Lucian Isar:
Romania este condusa prin inducerea periodica de crize
Se arata ca:
„Romania, desi este o tara bogata, a crescut in medie cu doar 1% pe an in ultimii 26 de ani.
Justificarea pentru aceasta subperformanta remarcabila vine din capturarea statului si din inducerea periodica de crize de catre cei care au avut control asupra parghiilor/politicilor economice.
Controlul unui stat prin inducerea de crize economice si generarea de potential pentru derapaje este o maniera premeditata si eficienta de a mentine puterea.
O populatie saracita si fara perspective este mai usor manipulata. Romania este un laborator de experimente. In zonele sarace din Romania eficienta metodei de a conduce prin crize este evidenta. Captura statului este omniprezenta. Un exemplu din Vaslui, instructiv si edificator este descris in urmatorul linkhttp://invaslui.ro/2015/09/20/transmir-intra-in-insolventa-dup-ace-a-castigat-milioane-de-euro-cu-ajutorul-psd-regele-asfaltului-da-acum-o-teapa-statului-si-catorva-constructori/
Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.
Forta metodei de a se mentine la puterea prin captura statului si prin inducerea de crize vine din:
– impactul amplu al unei crizei asupra societatii prin ruperea panzei societale
– propagarea fricii si inhibarea optimismului investitional
– mecanismele profund umane ale comunitatilor de a cauta o ancora de stabilitate in figura tatucului.Generarea unei crize este doar inceputul. Propaganda si panica fac restul.
Dupa inducerea unei crize recuperarea economiei si a societatii dureaza. La o scadere de 20% este nevoie de o creste de 25% doar pentru a ajunge la acelasi nivel de plecare.
In cazul Romaniei nivelul de la sfarsitul anului 2008 a fost atins de abia la sfarsitul lui 2015. Un pas de 7 ani. Episoade similar se regasesc pe parcursul intregii perioade post revolutionare.
O populatie ce se bucura de bunastare se poate emancipa si nu mai este usor controlata.
Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.
Erorile de politica monetara si de credit nu au facut decat sa genereze si sa aplifice crizele. Cumpararea vectorilor de opinie si canalizarea publicitatii bancare au reusit sa mute atentia publicului de la conducerea Romaniei prin criza.
Momentan ne confruntam cu amenintarea facuta de un consilier BNR (Croitoru) de crestere a dobanzilor cand inflatia este la -3% anualizat, cu amenintarea privind modificarea (inasprirea) conditiilor de creditare prin noi norme BNR pentru creditul ipotecar, cu declaratiile panicarde ale presedintelui Consiliului Fiscal,cu ghidaje (moral suasion folosita stramb) de finantare si numire a prietenilor, de evitare a evidentierii ilegalitatilor, de restructurare/salvare/vanzare selective a portofoliilor bancilor private.
Criza nu se mai poate manifestain 2016 deoarece procesele economice au inertie. In schimb, prin tragerea franei de mana de catre decidentii de politica monetara si de credit se poate induce o criza in 2017.
Experienta conducerii Romaniei prin crize in ultimii 26 de ani a contribuit determinant la ritmul mediu redus de crestere si cel mai mult la dezvoltarea inegala a regiunilor Romaniei.”
Si uite asa incep jocurile prin finantele Romaniei. Politice, desigur. Insa Dl. Croitoru a vorbit despre faptul ca „momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important”. Dar Dl. Isar, aici, vorbeste si despre:
„Consilieru’ Croitoru de la BNR a iesit in evidenta zilele trecute cu o opinie panicarda.
Spectrul angajarii in sectorul privat il sperie pe un vajnic libertarian.
Teama a facut ca desi spune ca negrul e alb, sa puna chiar el negru pe alb motivul simplu pentru care parlamentul ar putea sa destituie Consiliul de Administratie al BNR:
neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania.”
Iar Dl. Florin Citu iata ce spune:
BNR trebuie sa accepte, costul independentei este puterea limitata
„Ministrul de finante al NZ a trimis o scrisoare oficiala guvernatorului bancii centrale, RBNZ. In scrisoare acesta cere o intalnire cu guvernatorul bancii centrale pentru a discuta despre performanta recenta a bancii centrale. Banca centrala a NZ este cea mai independenta din lume dar tot trebuie sa explice, intr-un sistem democratic, societatii ce a facut sau ce nu a facut.
A reusit sa atinga obiectivul cu care a mandatat-o societatea sau nu . Daca nu, de ce nu si asa mai departe. O situatie normala intr-o democratie moderna. Iar de aceasta data ministrul finantelor, in numele societatii, are un motiv serios pentru a cere o evaluare a performantei RBNZ-inflatia ramane inca sub tinta. Inflatia sub tinta pentru o perioada lunga de timp ar putea arata ca banca centrala a pastrat in trecut politica monetara mult prea restrictiva cu efecte negative pentru cresterea economica pe termen scurt, pe langa alte lucruri. Asa se fac lucrurile in tara cu una dintre cele mai libere economii din lume ( a 3-a cea mai libera economie din lume dupa Hong- Kong si Singapore).
Bineinteles ca nu ai cum sa vezi o situatie similara in Romania. Raspunsul pe care l-ai primi imediat este ca legea nu cere asa ceva. Si este adevarat. In acest moment legea ofera bancii centrale privilegiul de a-si alege tinta dar si modul prin care sa ajunga la tinta(1) . Mai mult nu exista nicio lege, acord, reglementare care sa spuna cand trebuie sa ajunga BNR la tinta si mai ales ce se intampla daca nu ajunge la tinta. Altfel spus, ce se intampla daca preturile nu sunt stabile in Romania? Dupa cum stim foarte bine, nimic.
Banca centrala, BNR, nu raspunde formal in fata societatii ca orice alta institutie in cazul in care deciziile luate nu au dus la rezultatul promis sau si mai rau au avut efecte negative pentru economie. Banca centrala devide nivelul tintei de inflatie pe care si-l si pe care ulterior il discuta cu guvernul. Da, prezinta un raport de activitate in Parlament dar atunci cand tu iti alegi tinta si instrumentul nu mai ramane nicio parghie prin care societatea sa poata sa te controleze. Elementul principal aici il reprezinta faptul ca tinta este aleasa de BNR deoarece majoritatea bancilor centrale au libertate in a-si alege instrumentul prin care sa “livreze” preturi stabile in jurul tintei de inflatie (2). Astfel societatea nu are cum sa ceara sanctiuni daca tinta nu a fost atinsa pentru ca nu societatea a ales tinta. Pare un lucru minor dar este ceea ce asigura independenta totala bancii centrale fara niciun fel de raspundere-putere absoluta.
Puterea limitata este pretul independentei de politica pe care il plateste orice institutie detinuta de stat. Aceasta este regula de baza intr-o democratie.
Independenta bancii centrale fata de politic este importanta. Este cel mai important lucru castigat de bancile centrale in ultimii 30 de ani. Numai ca avand in vedere ca si bancile centrale sunt controlate de functionari numiti politic este periculos sa oferi putere absoluta unei astfel de institutii. In tot acest “design” al sistemului bancar romanesc lipseste ceea ce in engleza este foarte bine surprins de “accountability”.
Ai nevoie de mai multe cuvinte sau chiar propozitii sa traduci in romana ce inseamna “accountability”. Ar trebui sa fie un semn pentru noi ca societate. Este clar ca nu este ceva ce ne preocupa foarte mult. Totusi, stim ca este importanta aceasta “accountability” pentru ca o cerem de la institutii. In aceste zile asistam la foarte multe discutii despre cum controlam derapajele SRI si SIE dar nicio discutie despre cum controlam banca centrala. Romanii inteleg pericolele care vin dinspre serviciile secrete cand au prea multa autonomie. Lasate libere fara niciun fel de supervizare aceastea au tendinta sa acapareze puterea. Intelegem acest lucru acum dupa 50 de ani de comunism. Cel putin sper ca intelegem.
Toate aceste institutii, inclusiv banca centrala, sunt la fel de importante iar lasate libere in mana unor functionari pot produce dezastre cu consecinte tragice pe termen lung in societae. Banca centrala are puteri foarte mari, mai mari decat intelege cea mai mare parte a societatii, si de aceea este important ca aceste puteri sa fie folosite pentru societate si nu pentru clasa politica sau interese personale. In 1968 Milton Friedman spunea ca cel mai rau lucru pe care il poate face politica monetara este sa devina ea insasi un factor de instabilitate in economie. O banca centrala independenta politic cu puteri absolute fara niciun fel de control din partea societatii are cele mai mari sanse sa devina o sursa majora de instabilitate in economie- Politica monetara prociclica in perioada 2006-2010 confirma opinia lui Milton Friedman.
Fara constrangeri din partea societatii si fara “accountability” retorica BNR este simpla- cand ceva merge bine este datorita politcii monetare, cand merege prost altii sunt de vina. Daca suna a discurs politic nu este o intamplare. In acest moment motivatia BNR este sa joace politic si sa pastreze privilegiile si mai ales aceeasi componenta a boardului de la un mandat la altul.
Bancile centrale au evoluat odata cu societatea. In timp, am inteles cateva lucruri (cel putin eu):Este nevoie de mai putina aroganta si mai multa modestie. Este periculos sa crezi ca poti sa controlezi un sistem complex si dinamic cu miscari fine de dobanda – “fine tuning”. Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.
Astfel o banca centrala independenta in implementarea politcii monetare accepta un obiectiv care este dorit si asumat de societate (2). Iar pentru a elimina si mai mult motiviatia unor decizii politice numarul mandatelor trebuie limitat (3).
Revenind la situatia specifica din Romania, in acest moment politica monetara este independenta de jure de influenta politica. Dar faptul ca tinta este decisa doar de banca centrala elimina orice control asupra bancii centrale. In plus lipsa limitei de mandate introduce motivatia pentru guvernator (indiferent de persoana care ocupa pozitia respectiva) sa negocieze cu clasa politica mandat dupa mandat si astfel anuleze independenta de facto a bancii centrale fata de politic.
Ne aflam acum in cea mai periculoasa situatie pentru o societate democratica. Avem o banca centrala independenta , de jure, care si-a negociat foarte bine aceasta independenta. BNR alege singura tinta de inflatie iar guvenratorul poate sa fie numit ad infinitum . Este imposibil ca societatea prin intermediul parlamentului sau guvernului sa evalueze obiectiv politica bancii centrale pentru ca nu exista parghii prin care sa o faca. Nu exista niciun document prin care banca centrala se angajeaza fata de societate sa livreze o anumita rata de inflatie si sa cuprinda si sanctiunile pentru situatiile in care nu se ajunge la acest rezultat (4). Iar faptul ca guvernatorul poate sa fie numit mandat dupa mandat ii ofera acestuia (nu doar teoretic) motivatia ca in schimbul unor decizii de politica monetare care sa ajute un anumit partid politic la un moment sa primesca la schimb numirea pentru inca un mandat.
Pe langa aceste probleme, exista inca un risc. In regimul actual banca centrala poate sa urmareasca alte obiective in afara de cel al preturilor stabile fara ca cineva sa poata sa spuna ceva. Poate sa faca acest lucru chiar daca alergarea dupa alt obiectiv inseamna ca stabiliatea preturilor este abandonata. Independenta inseamana pentru multi bancheri centrali, nu doar BNR, decizii discretionare. Fara un contract clar si transparent intre societate si banca centrala, aceasta din urma poate sa foloseasca politica monetara dupa bunul plac. De foarte multe ori in ultimii ani BNR a adaugat obiective in comunicarea cu publicul desi statutul acesteia este foarte clar. Exista un singur obiectiv, stabilittea preturilor (5).
Stiu ca este foarte usor sa credem ca lucrurile sunt complicate si sa fim furati de nuante. Bancherii centrali se folosesc de aceasta perceptie si sunt experti in folosirea metaforelor care induc impresia ca isi fac meseria intr-un mediu dificil. Ar trebui sa le multumim in loc sa incercam sa le controlam activitatea, spun acestia indirect.
Lucrurile nu stau chiar asa. Sunt doua elmente de care are nevoie un sistem monetar cu banca centrala: 1) un mandat foarte clar care defineste atat independenta bancii centrale cat si limitele puterii acesteia; 2) proceduri care sa asigure transparenta si “accountability” fata de societate.
In 2005 banca centrala a facut un pas important in directia corecta. A adoptat un regim de tintirea inflatiei. Acesta ofera mai mult transparenta. – raportul asupra inflatie, tinta de inflatie, comunicate dupa fiecare decizie. Acum a venit momentul ca BNR sa faca si pasii urmatori. Tinta trebuie decisa cu guvernul sau parlamentul printr-un contract care sa aiba si clauze pentru situatia in care banca centrala nu se achita de mandat. Iar numarul de mandate trebuie limitat la 2 a cate 5 ani fiecare. In fine, este de o importanta cruciala publicarea minuteleor, mai ales intr-o tara unde exista suspiciuni de incompetenta, plagiate, ofiteri acoperiti in toate structurile statului,. Numai prin transparenta maxima banca centrala poate sa inlature orice acuzatie/suspiciune din spatiul public care leaga performanta slaba de numirile politice, incompetenta, sau prezenta ofiterilor acoperiti sau fosti securisti in fruntea conducerii. Publicarea minutelor ar trebui sa confirme sau infirme o parte dintre aceste acuzatii . In special cele legate de competenta. (6)
(1) . 2 noiembrie 2011, Comunicat BNR – Totodată, CA al BNR a hotărât ca, începând cu anul 2013, banca centrală să adopte o ţintă staţionară de inflaţie, situată la nivelul de 2,5 la sută ±1 punct procentual. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.
(2) Ben Bernanke, 25 mai 2010 – Central bank independence, transparency and accountability – A broad consensus has emerged among policymakers, academics, and other informed observers around the world that the goals of monetary policy should be established by the political authorities, but that the conduct of monetary policy in pursuit of those goals should be free from political control.
(3) BIS, Issues in the Governance of Central Banks may 2009, chapter 3—removes the incentive for a governor to seek favour from those who decide on his reappointment. Limitations on the number of terms reduce the probability that the political powers that reappoint the incumbent will use the threat of non-renewal to influence central bank policy.
(4) Policy Target Agreement RBNZ- http://www.rbnz.govt.nz/monetary-policy/policy-targets-agreements
(5) Care este obiectivul fundamental al BNR pana la urma? – https://florincitu.wordpress.com/2014/09/30/care-este-obiectivul-fundamental-al-bnr-pana-la-urma/
(6) BNR trebuie sa publice discutiile din CPM – https://florincitu.wordpress.com/2014/06/24/bnr-trebuie-sa-publice-discutiile-din-cpm/ „
De aceea cred ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze ceea ce aratam mai sus. Pentru ca ceea ce arata Dl. Isar – „neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania” – este expresia faptului ca politica monetara si politica fiscala nu au putut coopera eficient. Iar Dl. Citu e de parere ca:
„Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.”
De acord, dar chestiunea „invaluita in mister” este cea a gasirii optimului, cea a gasirii cooperarii eficiente intre politica monetara si politica fiscala. Pe mine, cel putin, Dl. Isar nu ma convinge cand spune cu generozitate ca: „Romania e o tara bogata”. Cum defineste dumnealui bogatia unei tari sau, ca sa-l parafrazez pe Adam Smith, bogatia unei natiuni? Cresterea ratei dobanzii se impune (solutie clasica, keynesiana!!) daca avem crestere de PIB, altfel pagubim sectorul bancar. Dl. Citu imi anintesc ca a propus, daca nu ma insel, urmatorul mod de lucru: la o relxare fiscala trebuie sa corespunda, ca s-o echilibreze, o politica monetara mai restricitiva si invers.
Insa politica noastra monetara nu poate fi coerenta – de aici faptul ca BNR nu-si poate atinge obiectivul: stablitatea preturilor. Pentru ca nu depinde doar de BNR lucrul acesta. O banca centrala poate fi independenta, asa cum arata Dl. Citu – cu riscurile de rigoare formulate corect de catre marele economist american Milton Friedman – doar in conditiile unei economii eminamente private – cazul SUA, desigur. BNR nu poate interveni decat monetar intr-o economie care nu e eminamente privata, ci intr-una in care statul are inca un rol important. BNR nu poate controla fenomenele bugetare, nici felul in care ministerele – observati ca spun ministerele si nu Guvernul – gestioneaza bugetele, dar nici felul in care Guvernul gestioneaza bugetul. Daca bugetul ar fi cheltuit optim, cu maximum de eficienta, atunci politica monetara ar trebui sa fie si ea una optima si eficienta. In caz contrar s-a vedea usor cine induce crize si cine nu. Insa la noi situatia nu sta asa si se asterne o pacla destul de groasa in a vedea cine greseste de fapt si de drept. Pentru ca cheltuirea banului public, inclusiv a celui din imprumut in moneda straina, nu sta in sarcina BNR. Nu poti, de exemplu, sa dai doar vina pe BNR, dar sa afirmi, cum face Dl. Isar:
„Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.”
iar mai jos:
„Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.”
Pentru ca decidentul din economie nu a fost BNR. Sa luam, de pilda, intreprinderile de stat neperformante, cu gauri de miliarde de euro – de asta si spuneam ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze: care ar fi politica monetara optima intr-o asemenea situatie de evident dezechilibru? Dl. Nicolae Vacaroiu, fost prim-ministru al Romaniei, spunea ca 80% din privatizari au fost ratate – cum ar trebui sa arate in acest caz o politica monetara optima? Pentru ca privatizarile depindeau si depind de decidentul politic. Daca, asa cum arata Dl. Croitoru, s-ar intensifica intrarile de capital in Romania dar noi nu facem sau ratam in chip lamentabil privatizari importante si necesare pentru economia nationala, cum ar trebui sa arate politica monetara optima sau care ar fi, in acest caz, optimul politicii monetare?
Dar sa revenim la problema maririi datoriei publice. Ca nu e rau sa traiesti pe datorie o stie oricine. Nu e rau pana la un punct: pana cand trebuie s-o mai si platesti inapoi, cu dobanda. Ciudat e ca guvernele noastre, incepand de pe vremea celui de-al doilea mandat al Presedintelui Basescu par a nu-si pune urmatoarea problema: marirea datoriei prin efectuarea de imprumuturi la FMI si Banca Mondiala inseamna ca vin, evident mai multi bani – dar care e eficacitatea? Ca nu prea se vede. Doar se mareste datoria publica si nimic mai mult. E vorba de datoria tarii. In schimb s-a vazut in Grecia unde a dus o astfel de politica iresponsabila din partea factorului politic… Nu vad ca facem autostrazi, nu vad ca imbunatatim infrastructura feroviara sau cea portuara sau aeroportuara, nu vad ca modernizam sau construim spitale noi etc, asta ca sa dau doar cateva exemple. Nu scoatem bani din aceasta marire a datoriei publice, doar consumam. In schimb nu reusim sa atragem fonduri europene nerambursabile, iar daca le atragem totusi nu le cheltuim chivernisitor, eficient.
Daca ar fi sa fim obiectivi, cu toate ca am putea critica comportarea BNR in perioada Crizei din 2008-2009, totusi sa nu uitam ca Romania a mers in perioada de boom cu deficite bugetare, inclusiv structurale, mari. Situatia a fost mult mai buna in perioada guvernarii Nastase, cand deficitul bugetar era minuscul, fata de ce a urmat in perioada 2004-2008. Chiar Traian Basescu, tin minte, evidentia deficitul bugetar de doar 1,36% din PIB (citez din memorie, sper sa nu gresesc) din timpul guvernarii Nastase. A fost crestere economica si in perioada 2004-2008, dar nu s-a facut pe baze sanatoase, lucru ce a generat risipa si a vulnerabilizat economia nationala in fata Crizei care urma inevitabil. E de studiat daca devalorizarea leului in 2009 nu ar fi vulnerabilizat si mai mult economia, atinsa oricum de criza, in conditiile iesirilor masive de capital de la periferia UE mergand spre centru. In conditiile unei economii vulnerabile s-ar fi vulnerablizat si moneda. S-a vorbit in epoca de speculatiile pe leu si poate s-a dorit de catre forte externe ca leul sa se devalorizeze, creand un dezechilibru economic dinamic. Economia era pe o crestere nesanatoasa inca inainte de criza, era vulnerabila inca inainte de criza.
E de notat ca factorul politic nu a apreciat inca de la inceptul lui 2009 ca economia va intra in criza, ca putin timp dupa aceea sa declare ritos ca suntem in RE-CE-SIU-NE, fiecare silaba fiind rostita apasat!! Sau BNR a intarit leul pentru ca in 2009 eram in plin an electoral…? Si in Romania, se stie, in an electoral se da o mita electorala uriasa la tot poporul, ulterior achitandu-se nota de plata prin masuri de austeritate. Si atunci trebuia, evident, echilibrata o asemenea masura populista.
Ce ne spune BNR:
„RATA INFLAŢIEI
- Ţinta 2016: 2,50%
(interval de variaţie: ± 1pp)- Valoarea actuală: -2,98%
(mar.2016 / mar.2015)- proiecţia curentă »»»
Dobânzi BNR
- Depozit: 0,25%
- Politică monetară: 1,75%
- Creditare: 3,25%
- istoric »»»
BNR, conform mandatului sau legal, ar trebui sa-si atinga tinta de inflatie in 2016: 2,50%. Lucru asta nu pare sa se intample si e firesc sa te intrebi: de ce? Fata de valoarea actuala, cresterea ar trebui sa fie de vreo 5,5%. O crestere a inflatiei poate sa fie benefica dar poate si sa nu fie benefica, adica sa creasca inflatia si doar atat. O spirala inflationista pe un fond populist poate fi foarte periculoasa pentru ca poate fragiliza foarte mult economia. Eu imi amintesc de faptul ca la inceputul anilor ’70, in Marea Britanie, pe vremea cand erau laburistii la Putere, inflatia ajunsese la vreo 25%: se tipareau bani ca sa satisfaca pretentiile din ce in ce mai mari ale sindicatelor – chipurile erau bani multi si asa traia, dom’ne, omul bine! BNR nu a explicat foarte clar ezitarea fata de aducerea inflatiei la tinta, pe un teritoriu pozitiv. Lucrul acesta, aducerea inflatiei in zona cu plus, ar genera cerere, insa Dl. Croitoru arata un lucru: „Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere […]”…. Si ca: „Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională.”… Insa nici Dl. Croitoru nu arata foarte clar de ce nu e adusa inflatia la tinta si care ar fi riscurile profunde. Totusi, alaltaieri BNR a dat un comunicat unde vorbeste si despre riscuri, fara sa detalieze:
Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară
„05.05.2016
Video:
» Briefing de presă 5 mai 2016În şedinţa din 5 mai 2016, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:
- Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;
- Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
- Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat noul Raport trimestrial asupra inflației, document ce va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016.
Conform evoluţiei anticipate, valoarea negativă a ratei anuale a inflaţiei s-a accentuat în primul trimestru al anului curent (-3,0 la sută în luna martie față de -0,93 la sută în decembrie 2015), ca efect al reducerii cotei standard a TVA de la 24 la 20 la sută începând cu 1 ianuarie 2016 și al prețurilor scăzute ale materiilor prime pe plan global.
Rata medie anuală a inflaţiei IPC a coborât în luna martie la nivelul de -1,4 la sută, iar indicele armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a înregistrat o rată medie anuală de -1,1 la sută.
Creșterea anuală a PIB s-a accelerat în anul 2015 la 3,8 la sută, cea mai înaltă dinamică din perioada post-criză, susținută de avansul semnificativ al consumului și de consolidarea tendinței de redresare a investițiilor. Contribuția negativă a exportului net s-a accentuat, influența exercitată de creșterea rapidă a absorbției interne devenind vizibilă mai ales în ultima parte a anului 2015.
Cele mai recente date și sondaje de conjunctură semnalează continuarea expansiunii cererii de consum, pe fondul stimulilor fiscali și al creșterii veniturilor populației. În același timp se remarcă scăderea productivității muncii în industrie concomitent cu o dinamică anuală pozitivă a salariilor.
Condițiile monetare reale își păstrează caracterul stimulativ. Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a consolidat traiectoria ascendentă, susținută de ritmul înalt de creștere a componentei în lei. Ponderea creditului în lei în totalul creditului neguvernamental a urcat la nivelul de 52,7 la sută în luna martie de la 51,7 la sută în luna precedentă (cea mai mare valoare înregistrată din 2007 până în prezent), asigurând premise pentru îmbunătățirea transmisiei politicii monetare și pentru atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.
În ședința de astăzi Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2016. Raportul prezintă noua prognoză trimestrială, care anticipează prelungirea valorilor negative ale ratei anuale a inflației până în luna iulie 2016, ca urmare a manifestării efectelor tranzitorii ale reducerii cotei TVA și ale altor impozite indirecte, precum și a scăderii unor prețuri administrate (energie). Scenariul de bază prevede o revenire graduală a inflației în interiorul intervalului asociat țintei și plasarea în palierul superior al acestuia la finele orizontului de prognoză.
Riscurile asociate proiecției sunt generate de surse atât interne cât și externe, în condițiile unor incertitudini ridicate.
Astfel, contextul extern rămâne marcat de sporirea temerilor legate de creșterea economică globală, reacutizarea situației din Grecia și apropierea referendumului din Marea Britanie. Acestor incertitudini li se adaugă cele legate de volatilitatea piețelor financiare, tensiunile geopolitice, divergența între conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii şi evoluția prețului petrolului.
Pe plan intern, riscurile se conturează în sfera politicii fiscale și de venituri, precum și a efectelor adverse generate de modificări ale legislației în domeniul financiar.
Pe baza datelor disponibile în prezent și în contextul unor incertitudini sporite, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an și continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.
CA al BNR a hotărât totodată păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Aceste decizii vizează asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu care contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. CA al BNR reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice alături de reforme structurale sunt esenţiale pentru consolidarea economiei româneşti și întărirea capacității acesteia de a face față unor evoluții adverse pe plan internațional.
BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi internaţionale în vederea utilizării şi dozării corespunzătoare a tuturor instrumentelor de care dispune pentru îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu și pentru menținerea stabilității financiare.
Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016. Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 30 iunie 2016.” (subl. mea)
Totusi, as dori sa vad pe saitul BNR sau pe cel al Opiniilor BNR, sau poate Dl. Croitoru, o detaliere, un studiu mai amanuntit asupra riscurilor de care vorbeste comunicatul BNR de mai sus. Inclusiv interpretarea lor in plan politic. Ce se intampla de fapt? De observat ca se vorbeste in comunicat de „incertitudini ridicate”. Ce inseamna asta? Care e substratul ascuns, daca exista unul?
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Amalgam
Pe teme economice
Avem o economie cu o competitivitate foarte scazuta, cresterile economice, desi exista in ultima vreme, sunt mici… Ma gandeam la ce spunea Milton Friedman despre profit, vazand in obtinerea profitului lucrul cel mai important. Voi pune aici un articol (pentru ca vreau sa-l am pe blog!) din 1970 – v. aici:
„The Social Responsibility of Business is to Increase its Profits
The New York Times Magazine, September 13, 1970. Copyright @ 1970 by The New York Times Company.
When I hear businessmen speak eloquently about the „social responsibilities of business in a free-enterprise system,” I am reminded of the wonderful line about the Frenchman who discovered at the age of 70 that he had been speaking prose all his life. The businessmen believe that they are defending free enterprise when they declaim that business is not concerned „merely” with profit but also with promoting desirable „social” ends; that business has a „social conscience” and takes seriously its responsibilities for providing employment, eliminating discrimination, avoiding pollution and whatever else may be the catchwords of the contemporary crop of reformers. In fact they are–or would be if they or anyone else took them seriously–preaching pure and unadulterated socialism. Businessmen who talk this way are unwitting puppets of the intellectual forces that have been undermining the basis of a free society these past decades.
The discussions of the „social responsibilities of business” are notable for their analytical looseness and lack of rigor. What does it mean to say that „business” has responsibilities? Only people can have responsibilities. A corporation is an artificial person and in this sense may have artificial responsibilities, but „business” as a whole cannot be said to have responsibilities, even in this vague sense. The first step toward clarity in examining the doctrine of the social responsibility of business is to ask precisely what it implies for whom.
Presumably, the individuals who are to be responsible are businessmen, which means individual proprietors or corporate executives. Most of the discussion of social responsibility is directed at corporations, so in what follows I shall mostly neglect the individual proprietors and speak of corporate executives.
In a free-enterprise, private-property system, a corporate executive is an employee of the owners of the business. He has direct responsibility to his employers. That responsibility is to conduct the business in accordance with their desires, which generally will be to make as much money as possible while conforming to the basic rules of the society, both those embodied in law and those embodied in ethical custom. Of course, in some cases his employers may have a different objective. A group of persons might establish a corporation for an eleemosynary purpose–for example, a hospital or a school. The manager of such a corporation will not have money profit as his objective but the rendering of certain services.
In either case, the key point is that, in his capacity as a corporate executive, the manager is the agent of the individuals who own the corporation or establish the eleemosynary institution, and his primary responsibility is to them.
Needless to say, this does not mean that it is easy to judge how well he is performing his task. But at least the criterion of performance is straightforward, and the persons among whom a voluntary contractual arrangement exists are clearly defined.
Of course, the corporate executive is also a person in his own right. As a person, he may have many other responsibilities that he recognizes or assumes voluntarily–to his family, his conscience, his feelings of charity, his church, his clubs, his city, his country. He ma}. feel impelled by these responsibilities to devote part of his income to causes he regards as worthy, to refuse to work for particular corporations, even to leave his job, for example, to join his country’s armed forces. Ifwe wish, we may refer to some of these responsibilities as „social responsibilities.” But in these respects he is acting as a principal, not an agent; he is spending his own money or time or energy, not the money of his employers or the time or energy he has contracted to devote to their purposes. If these are „social responsibilities,” they are the social responsibilities of individuals, not of business.
What does it mean to say that the corporate executive has a „social responsibility” in his capacity as businessman? If this statement is not pure rhetoric, it must mean that he is to act in some way that is not in the interest of his employers. For example, that he is to refrain from increasing the price of the product in order to contribute to the social objective of preventing inflation, even though a price in crease would be in the best interests of the corporation. Or that he is to make expenditures on reducing pollution beyond the amount that is in the best interests of the corporation or that is required by law in order to contribute to the social objective of improving the environment. Or that, at the expense of corporate profits, he is to hire „hardcore” unemployed instead of better qualified available workmen to contribute to the social objective of reducing poverty.
In each of these cases, the corporate executive would be spending someone else’s money for a general social interest. Insofar as his actions in accord with his „social responsibility” reduce returns to stockholders, he is spending their money. Insofar as his actions raise the price to customers, he is spending the customers’ money. Insofar as his actions lower the wages of some employees, he is spending their money.
The stockholders or the customers or the employees could separately spend their own money on the particular action if they wished to do so. The executive is exercising a distinct „social responsibility,” rather than serving as an agent of the stockholders or the customers or the employees, only if he spends the money in a different way than they would have spent it.
But if he does this, he is in effect imposing taxes, on the one hand, and deciding how the tax proceeds shall be spent, on the other.
This process raises political questions on two levels: principle and consequences. On the level of political principle, the imposition of taxes and the expenditure of tax proceeds are governmental functions. We have established elaborate constitutional, parliamentary and judicial provisions to control these functions, to assure that taxes are imposed so far as possible in accordance with the preferences and desires of the public–after all, „taxation without representation” was one of the battle cries of the American Revolution. We have a system of checks and balances to separate the legislative function of imposing taxes and enacting expenditures from the executive function of collecting taxes and administering expenditure programs and from the judicial function of mediating disputes and interpreting the law.
Here the businessman–self-selected or appointed directly or indirectly by stockholders–is to be simultaneously legislator, executive and, jurist. He is to decide whom to tax by how much and for what purpose, and he is to spend the proceeds–all this guided only by general exhortations from on high to restrain inflation, improve the environment, fight poverty and so on and on.
The whole justification for permitting the corporate executive to be selected by the stockholders is that the executive is an agent serving the interests of his principal. This justification disappears when the corporate executive imposes taxes and spends the proceeds for „social” purposes. He becomes in effect a public employee, a civil servant, even though he remains in name an employee of a private enterprise. On grounds of political principle, it is intolerable that such civil servants–insofar as their actions in the name of social responsibility are real and not just window-dressing–should be selected as they are now. If they are to be civil servants, then they must be elected through a political process. If they are to impose taxes and make expenditures to foster „social” objectives, then political machinery must be set up to make the assessment of taxes and to determine through a political process the objectives to be served.
This is the basic reason why the doctrine of „social responsibility” involves the acceptance of the socialist view that political mechanisms, not market mechanisms, are the appropriate way to determine the allocation of scarce resources to alternative uses.
On the grounds of consequences, can the corporate executive in fact discharge his alleged „social responsibilities?” On the other hand, suppose he could get away with spending the stockholders’ or customers’ or employees’ money. How is he to know how to spend it? He is told that he must contribute to fighting inflation. How is he to know what action of his will contribute to that end? He is presumably an expert in running his company–in producing a product or selling it or financing it. But nothing about his selection makes him an expert on inflation. Will his hold ing down the price of his product reduce inflationary pressure? Or, by leaving more spending power in the hands of his customers, simply divert it elsewhere? Or, by forcing him to produce less because of the lower price, will it simply contribute to shortages? Even if he could answer these questions, how much cost is he justified in imposing on his stockholders, customers and employees for this social purpose? What is his appropriate share and what is the appropriate share of others?
And, whether he wants to or not, can he get away with spending his stockholders’, customers’ or employees’ money? Will not the stockholders fire him? (Either the present ones or those who take over when his actions in the name of social responsibility have reduced the corporation’s profits and the price of its stock.) His customers and his employees can desert him for other producers and employers less scrupulous in exercising their social responsibilities.
This facet of „social responsibility” doc trine is brought into sharp relief when the doctrine is used to justify wage restraint by trade unions. The conflict of interest is naked and clear when union officials are asked to subordinate the interest of their members to some more general purpose. If the union officials try to enforce wage restraint, the consequence is likely to be wildcat strikes, rank-and-file revolts and the emergence of strong competitors for their jobs. We thus have the ironic phenomenon that union leaders–at least in the U.S.–have objected to Government interference with the market far more consistently and courageously than have business leaders.
The difficulty of exercising „social responsibility” illustrates, of course, the great virtue of private competitive enterprise–it forces people to be responsible for their own actions and makes it difficult for them to „exploit” other people for either selfish or unselfish purposes. They can do good–but only at their own expense.
Many a reader who has followed the argument this far may be tempted to remonstrate that it is all well and good to speak of Government’s having the responsibility to impose taxes and determine expenditures for such „social” purposes as controlling pollution or training the hard-core unemployed, but that the problems are too urgent to wait on the slow course of political processes, that the exercise of social responsibility by businessmen is a quicker and surer way to solve pressing current problems.
Aside from the question of fact–I share Adam Smith’s skepticism about the benefits that can be expected from „those who affected to trade for the public good”–this argument must be rejected on grounds of principle. What it amounts to is an assertion that those who favor the taxes and expenditures in question have failed to persuade a majority of their fellow citizens to be of like mind and that they are seeking to attain by undemocratic procedures what they cannot attain by democratic procedures. In a free society, it is hard for „evil” people to do „evil,” especially since one man’s good is another’s evil.
I have, for simplicity, concentrated on the special case of the corporate executive, except only for the brief digression on trade unions. But precisely the same argument applies to the newer phenomenon of calling upon stockholders to require corporations to exercise social responsibility (the recent G.M crusade for example). In most of these cases, what is in effect involved is some stockholders trying to get other stockholders (or customers or employees) to contribute against their will to „social” causes favored by the activists. Insofar as they succeed, they are again imposing taxes and spending the proceeds.
The situation of the individual proprietor is somewhat different. If he acts to reduce the returns of his enterprise in order to exercise his „social responsibility,” he is spending his own money, not someone else’s. If he wishes to spend his money on such purposes, that is his right, and I cannot see that there is any objection to his doing so. In the process, he, too, may impose costs on employees and customers. However, because he is far less likely than a large corporation or union to have monopolistic power, any such side effects will tend to be minor.
Of course, in practice the doctrine of social responsibility is frequently a cloak for actions that are justified on other grounds rather than a reason for those actions.
To illustrate, it may well be in the long run interest of a corporation that is a major employer in a small community to devote resources to providing amenities to that community or to improving its government. That may make it easier to attract desirable employees, it may reduce the wage bill or lessen losses from pilferage and sabotage or have other worthwhile effects. Or it may be that, given the laws about the deductibility of corporate charitable contributions, the stockholders can contribute more to charities they favor by having the corporation make the gift than by doing it themselves, since they can in that way contribute an amount that would otherwise have been paid as corporate taxes.
In each of these–and many similar–cases, there is a strong temptation to rationalize these actions as an exercise of „social responsibility.” In the present climate of opinion, with its wide spread aversion to „capitalism,” „profits,” the „soulless corporation” and so on, this is one way for a corporation to generate goodwill as a by-product of expenditures that are entirely justified in its own self-interest.
It would be inconsistent of me to call on corporate executives to refrain from this hypocritical window-dressing because it harms the foundations of a free society. That would be to call on them to exercise a „social responsibility”! If our institutions, and the attitudes of the public make it in their self-interest to cloak their actions in this way, I cannot summon much indignation to denounce them. At the same time, I can express admiration for those individual proprietors or owners of closely held corporations or stockholders of more broadly held corporations who disdain such tactics as approaching fraud.
Whether blameworthy or not, the use of the cloak of social responsibility, and the nonsense spoken in its name by influential and prestigious businessmen, does clearly harm the foundations of a free society. I have been impressed time and again by the schizophrenic character of many businessmen. They are capable of being extremely farsighted and clearheaded in matters that are internal to their businesses. They are incredibly shortsighted and muddleheaded in matters that are outside their businesses but affect the possible survival of business in general. This shortsightedness is strikingly exemplified in the calls from many businessmen for wage and price guidelines or controls or income policies. There is nothing that could do more in a brief period to destroy a market system and replace it by a centrally controlled system than effective governmental control of prices and wages.
The shortsightedness is also exemplified in speeches by businessmen on social responsibility. This may gain them kudos in the short run. But it helps to strengthen the already too prevalent view that the pursuit of profits is wicked and immoral and must be curbed and controlled by external forces. Once this view is adopted, the external forces that curb the market will not be the social consciences, however highly developed, of the pontificating executives; it will be the iron fist of Government bureaucrats. Here, as with price and wage controls, businessmen seem to me to reveal a suicidal impulse.
The political principle that underlies the market mechanism is unanimity. In an ideal free market resting on private property, no individual can coerce any other, all cooperation is voluntary, all parties to such cooperation benefit or they need not participate. There are no values, no „social” responsibilities in any sense other than the shared values and responsibilities of individuals. Society is a collection of individuals and of the various groups they voluntarily form.
The political principle that underlies the political mechanism is conformity. The individual must serve a more general social interest–whether that be determined by a church or a dictator or a majority. The individual may have a vote and say in what is to be done, but if he is overruled, he must conform. It is appropriate for some to require others to contribute to a general social purpose whether they wish to or not.
Unfortunately, unanimity is not always feasible. There are some respects in which conformity appears unavoidable, so I do not see how one can avoid the use of the political mechanism altogether.
But the doctrine of „social responsibility” taken seriously would extend the scope of the political mechanism to every human activity. It does not differ in philosophy from the most explicitly collectivist doctrine. It differs only by professing to believe that collectivist ends can be attained without collectivist means. That is why, in my book Capitalism and Freedom, I have called it a „fundamentally subversive doctrine” in a free society, and have said that in such a society, „there is one and only one social responsibility of business–to use it resources and engage in activities designed to increase its profits so long as it stays within the rules of the game, which is to say, engages in open and free competition without deception or fraud.””
Insa pentru asta – obtinerea profitului si maximizarea lui – trebuie cel putin doua lucruri:
- sa ai posibilitatea sa realizezi asta si
- sa ai competenta s-o faci
Intr-o intreprindere de stat n-ai posibilitatea…
Cazul Bodnariu
Patriarhia Română, preocupată de cazul Bodnariu
Se arata ca:
„Patriarhia Română susţine că, în cazul Bodnariu, rolul familiei trebuie să rămână prioritar în creşterea copiilor şi consideră că o analiză obiectivă a autorităţilor din Norvegia ar putea duce la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut.
„Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene. Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul”, se arată într-un comunicat de presă citat de Mediafax.
Potrivit sursei citate, o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia ar puta duce la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut. „Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină”, a precizat Patriarhia Română.
Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.
La solicitarea MAE, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a dispus efectuarea unei anchete sociale în urma căreia a decis să propună părţii norvegiene integrarea copiilor în familia biologică extinsă a tatălui, în România. Întreaga documentaţie pusă la dispoziţie de ANPDCA a fost transmisă, în regim de urgenţă, prin intermediul Ambasadei României la Oslo, tuturor autorităţilor norvegiene relevante (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, Serviciul local de Protecţie a Copilului), precum şi avocatului care reprezintă familia, pentru a fi utilizată în cadrul procedurii judiciare aflate pe rolul instanţelor locale.
O delegaţie parlamentară formată din membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării intenționează să facă o vizită în Norvegia în perioada 18-22 ianuarie pentru a discuta cazul familiei Bodnariu.”
În Norvegia, copii din 11 familii de români au fost preluați de Barnevernet, afirmă Mircea Dolha
Se arata ca:
„Deputatul Mircea Dolha ( PNL), vicepreședinte al Comisiei pentru românii din afara granițelor, a declarat, sâmbătă că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii au fost preluați de către Barnevernet, însă doar șapte au fost de acord să discute cu membrii delegației parlamentare care urmează să se deplaseze la Oslo săptămâna viitoare.
„Știm că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii ar fi fost preluați de Barnevernet, iar dintre acestea doar șapte familii se vor întâlni cu noi, printre care se află și familiile Nan și Bodnariu. Nu știm încă motivul refuzului celorlalte patru familii care nu doresc să se întâlnească cu delegația din România”, a spus Mircea Dohla, potrivit Agerpres.
Deputatul liberal a susținut că, în cazul care Barnevernet va dovedi că familiile n-au respectat legislația norvegiană, vinovații trebuie să răspundă.
„Dacă se constată că au fost făcute greșeli, atunci să se aplice legile regatului norvegian și cei vinovați să fie trași la răspundere, dar drepturile copiilor să fie respectate. Să rămână împreună, nu despărțiți, să nu fie trimiși în locuri necunoscute. Pot fi încredințați unor aparținători ai familiei sau chiar repatriați, să poată să-și vadă periodic părinții biologici”, a precizat Mircea Dolha.
El a subliniat că delegația parlamentară așteaptă dovezi convingătoare privind situația copiilor preluați de autoritățile norvegiene.
„Avem nevoie de explicații cât mai convingătoare asupra celor două cazuri cunoscute. Dacă până ieri (vineri — n.r.) toată lumea spunea ca Barnevernet-ul este un serviciu cu care nu se poate lua legătura, nu dă niciodată informații, are independență și putere totală etc, acest mit a căzut. Și este și meritul acestei comisii parlamentare. Barnevernet a făcut foarte bine că începe să dea aceste lămuriri și era și mai bine dacă o făcea mai demult pentru a nu se ajunge în situația de a lăsa să planeze diverse suspiciuni asupra procedurilor sale și să nu mai fie necesară deplasarea unei delegații parlamentare a Comisiei pentru comunitățile de români aflate în afara granițelor României din Camera Deputaților în Norvegia”, a punctat Mircea Dolha.”
Voi ce parere aveti de chestiunea asta?
Norvegia nu e o tara membra UE. Intr-un fel ii inteleg: ei n-au vrut sa faca parte din Uniunea Europeana. Ca n-au nevoie de asa ceva. E vorba de o tara dezvoltata, PIB-ul/loc. e foarte ridicat. De asemenea n-am auzit ca vreun norvegian sa cauzeze sau sa faca vreo problema in Romania. Eu cel putin inteleg ca nordicii sunt mai aparte decat altii. Inteleg si faptul ca un om care se duce intr-o tara straina trebuie sa respecte legislatia din acea tara. Insa iata ce se intampla: astia iti fura copilul. Din punctul lor de vedere e ok. Nu e vorba doar de cazul Bodnariu – observati ca sunt 11 familii puse in aceeasi situatie! Ce a facut pana acum Statul Roman, Ministerul de Externe? Bine ca macar acum s-au gandit sa faca ceva.
Mie mi se pare ca Ministerul de Externe ar trebui sa faca pe saitul sau atentionari de calatorie sau sedere cu privire la anumite tari si sa recomande cetatenilor romani sa le ocoleasca pe cat posibil. Printre aceste tari s-ar putea afla foarte bine si Norvegia! Eu am impresia ca oamenii acestia, romani ce traiesc acolo, habar nu au avut de incalcarile grave ale drepturilor omului – practica curenta in Norvegia. Auziti:
„Dacă până ieri (vineri — n.r.) toată lumea spunea ca Barnevernet-ul este un serviciu cu care nu se poate lua legătura, nu dă niciodată informații, are independență și putere totală etc, acest mit a căzut.”
Pe de alta parte, daca asa sunt nordicii, n-are atunci dreptate Angela Merkel ca a permis sa intre in Germania atat de multi imigranti din Orientul Mijlociu si Africa? D-na. Merkel a si spus ca daca Germania nu-i primeste atunci nu e tara dansei. Aluzia la crimele nazismului e destul de limpede. Si cum poti sa le scoti rasismul si nazismul din cap? Ganditi-va cat de inedit este ca o germanca sa fie violata de un sirian! Nu e violata de un finlandez, ci de un sirian sau libanez! 😉 De Anul Nou, la Koln, baietii astia imigranti se uitau dupa fete. Le-au mai acostat pe cate unele, le-au pipait pe fund, pe picioare… 😉
Imigrantii acestia au sosit si in Suedia. Adevarul e ca traim vremuri interesante si… cel putin ciudate…
Politiei suedeze i s-a interzis sa ofere descrierea infractorilor, ca sa nu fie acuzata de rasism
Se arata ca:
„Politia suedeza nu mai are voie sa ofere descrirea infractorilor sau celor suspectati de infractiuni, de teama ca afirmatiile ar putea fi considerate rasiste.
Politistii din Stockholm au primit un mail intern, in care sunt instruiti sa se abtina de la descrieri in care se fac mentionari legate de rasa si nationalitate, anunta The Independent, care citeaza site-ul de stiri Speisa.Jurnalistii de la Svenska Dagbadet au vazut acest email, iar in acesta se mentioneaza ca referirile la nicio persoana – indiferent ca a fost implicata intr-un accident in trafic sau ca e acuzata de crime – nu ar trebui sa mai contina informatiile mentionate mai sus.
Interdictia, datata cu 15 septembrie, este deja aplicata.
Informatiile apar in contextul in care a iesit la iveala faptul ca politia suedeza nu a facut publice multe cazuri de agresiuni sexuale care au avut loc la doua festivaluri de muzica din Stockholm, in august 2014 si 2015, acestea avand ca autori in majoritate tineri refugiati veniti in Suedia fara parinti.
Politia a demarat deja o ancheta interna, iar zilele trecute s-a facut si o prima aestare legata de agresiunile sexuale – un minor in varsta de 15 ani. Nu s-a specificat insa daca acesta este sau nu refugiat si nici tara de origine.”
Adica de ce „sa se abtina de la descrieri in care se fac mentionari legate de rasa si nationalitate”? Adica sa-i acopere pe infractori? De ce acesti imigranti trebuie derobati astfel de responsabilitate?
De observat ca romanii nu fac nimic in comparatie cu acesti imigranti. Romania e o tara membra a UE, insa romanii ce au mers la munca in interiorul UE au fost prezentati in repetate randuri aproape in exclusivitate la modul negativ! O campanie orchestrata excelent ca sa faca o propaganda cat mai negativa romanilor si Romaniei. Uitati-va la acesti imigranti care nu sunt din spatiul UE: primiti masiv, uitati-va ce fac. Concluzia: „Politia suedeza nu mai are voie sa ofere descrirea infractorilor sau celor suspectati de infractiuni, de teama ca afirmatiile ar putea fi considerate rasiste„, iar Romania nu e primita in Spatiul Schengen!
Interesant este ca trebuie si noi sa-i primim pe acesti imigranti.
DE notat acest apel din partea PNL
Iata ce scrie Andreea Paul:
Fac un apel către cabinetul Cioloș pentru a adopta prin ordonanță de urgență alegerea primarilor în două tururi de scrutin
Se arata ca:
„Fac un apel către cabinetul Cioloș pentru a adopta prin ordonanță de urgență alegerea primarilor în două tururi de scrutin. E nevoie de legitimitate și reprezentativitate politică la următoarele alegeri locale.
Alegerea primarilor dintr-un singur tur înseamnă favorizarea partidelor mari. Or competiția și competența trebuie stimulată la nivelul administrației publice locale. Consider că această solicitare făcută pe ultima suta de metri trebuie asumată și decisă rapid de către actualul Guvern. Dacă în 3-4 săptămâni nu se corectează actuala legislație pentru alegerile locale, va rămâne în vigoare prevederea alegerilor dintr-un singur tur.
Ar fi fost bine să reușim în Parlament această corecție, dar PNL care a depus deja un proiect de lege pentru alegerile locale din două tururi este minoritar în prezent, iar PSD majoritar.”
Update
Referitor la ultimul punct al Amalgamului trebuie sa vedem un punct de vedere critic. Iata ce spune maestrul Ion Cristoiu:
PNL îi cere lui Dacian Cioloș să se sinucidă de trei ori!
Se arata ca:
„Conducerea PNL, reunită luni, 18 ianuarie 2016, după viscolul în timpul căruia Guvernul lui Dacian Cioloş a fost plecat din ţară, nu înainte de a o închide cu cheia, a decis să înainteze Guvernului tehnocrat propunerea de a modifica, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, Legea alegerilor locale, astfel încît primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin şi nu în unul.
Reamintim pentru cei pe cale de a fi traşi din nou pe sfoară de Partidul Meu al lui Klaus Iohannis.
Legea a fost votată la Senat şi la Camera Deputaţilor de o majoritate din care a făcut parte şi PNL.
Pe 20 iulie 2015, Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis.
Graba în votare şi promulgare şi-a avut temeiul în decizia CCR ca orice lege electorală să fie promulgată cu un an înainte de scrutin.Alegerile locale din 2016 n-aveau cum fi împinse pînă-n toamnă.
Prin urmare, potrivit Constituției, dar și Comisiei de la Veneția, finele lui iulie 2015 era ultimul termen pînă la care Legea alegerilor locale putea fi promulgată.
La vremea respectivă, am fost un critic al negustoriei dintre PSD şi PNL prin care Parlamentul a votat alegerea primarilor într-un singur tur.PNL a cerut ca preşedinţii Consiliilor judeţene să fie aleşi de Consiliu şi nu direct, ca pînă acum.
PSD a acceptat asta (cu greu, deoarece baronii PSD îşi bazau puterea pe votul popular) impunînd alegerea primarilor dintr-un singur tur.
Eu am considerat că alegerea în două tururi are patru mari avantaje:
- Dă o şansă partidelor mici, care pot negocia voturile între cele două tururi și prin asta pot dovedi electoratului lor că și ele contează.
- Prin implicarea în rezultatele turului doi a partidelor mici, o parte a electoratului realiza că votul său n-a fost zadarnic.
- Pune capăt uneia dintre realitățile postdecembriste care au dus la osificarea vieții politice, la corupție și la apariția baronilor locale: Mandatele nesfîrşite ale unor primari.
- Grație negocierilor dintre cele două tururi se crea posibilitatea ca în fruntea unor primării să vină oameni tineri.
PNL avea interesul unui singur tur de scrutin, luînd în calcul capitalul electoral al primarilor PDL în funcţie.
PNL a votat Legea.
PNL n-a contestat-o la CCR.
PNL nu i-a cerut lui Klaus Iohannis s-o retrimită Parlamentului spre reexaminare.
Din 20 iulie 2015 nu numai partidele, dar şi instituţiile de forţă ale României au activat pe baza acestei legi.
Deoarece pentru PNL cel mai mare pericol îl constituiau primarii de forţă ai PSD, Binomul SRI-DNA, pus în slujba Partidului Meu al Jupînului de la Cotroceni a declanşat Operațiunea de Poliție politică: Scoaterea din joc a primarilor PSD cu mari șanse de a fi realeși din primul tur pentru a face cale liberă unor pițifelnici din PNL.A anunţat Sorin Oprescu că va candida pentru al treilea mandat? De îndată Binomul l-a înhăţat. Numai prin scoaterea din joc a lui Sorin Oprescu avea cît de cît șanse bila de popice Cristian Bușoi. Acum, cînd e sigur că Sorin Oprescu nu va mai candida, se constată pe neaşteptate că dosarul făcut de DNA are vicii de procedură.
Măi să fie!
Exact slăbiciunile pentru care automat orice judecător din lume îţi respinge Dosarul.
Dacă DNA vrea doar să șantajeze pe cineva pentru ca acesta să iasă din joc (politician, demnitar, jurnalist) i se strecoară în Dosar de către procurori, la ordin, o eroare grosolană de procedură. Una peste care nu poate trece nici măcar un judecător ofițer acoperit.Proaspăt întoarsă din vacanță, Alina Gorghiu apelează, cum o face și Protectorul ei de la Cotroceni, la Mișcarea de stradă din 3 noiembrie 2015, acest 23 August 1944 al Regimului Iohannis.
Distinsa susține că protestatarii au cerut și scrutin în două tururi.
Mai întîi că protestarii cu pricina erau agitatorii MP și ai Partidului Metrou al Monicăi Macovei, cei mai activi de altfel.
Apoi, dacă asta a susținut Strada, ar fi fost normal ca PNL să se pună în mișcare pentru a modifica Legea încă din 4 noiembrie 2015 și nu să aștepte pînă în 18 ianuarie 2016, cînd sondajele dau un eșec binemeritat pentru PNL.Între timp însă a apărut şi s-a afirmat Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu.
Alături de ALDE, MP se anunţă drept formaţiunea care va muşca din electoratul de Dreapta în primul tur.
Prin urmare, acum, la un an de la publicarea Legii în Monitorul Oficial, Scrutinul cu două tururi nu mai convine PNL.
Şi atunci PNL a socotit să ceară lui Dacian Cioloş modificarea Legii electorale prin Ordonanţă de Urgenţă.Triplă sinucidere pentru Dacian Cioloş:
1) Desemnat premier al unui Guvern însărcinat cu asigurarea unor alegeri corecte, Dacian Cioloş, dacă dă Ordonanţa, devine principalul acuzat de crearea climatului pentru alegeri incorecte. Ce alegeri corecte sînt acelea în care unul dintre competitori schimbă după un an regulile jocului pentru că altfel nu cîştigă scrutinul?
2) Acceptînd propunerea PNL, Dacian Cioloş devine brusc din şeful Guvernului tehnocrat şeful Guvernului PNL. Comedia cu fustiţa tehnocrată ia sfîrşit. Guvernul se demască drept ceea ce e: Un Guvern PNL sub acoperire.
3) Guvernul Dacian Cioloş sfidează sloganul Un alt fel de politică.Şmecherii cu alegerile astfel organizate încît să convină doar unui partid se întîlnesc cu duiumul în postdecembrism.
Prin Un alt fel de politică s-a înţeles curmarea acestor şmecherii.
Iată-le asumate de către Dacian Cioloş!Marele, adevăratul şah e dat însă lui Liviu Dragnea.
Dacă se dă Ordonanţa de urgenţă, PSD e obligat să depună Moţiune de cenzură.
A nu face asta înseamnă pentru PSD sinucidere electorală curată.
Dacă PSD depune Moţiune de cenzură, Liviu Dragnea încalcă înţelegerea în schimbul căreia Procesul de la ICCJ i se amînă la infinit.
Prin urmare, Liviu Dragnea are de ales între propria sinucidere şi sinuciderea PSD.N.B. Nu exclud posibilitatea ca Legea să fie modificată prin Ordonanță de Urgență.
Asta numai și numai dacă e de acord și PSD.
Dacă PSD refuză, a da o Ordonanță de urgență la somarea de către Partidul Meu al lui Klaus Iohannis nu înseamnă altceva decît încălcare grosolană a condiției de alegeri libere și corecte!”
Mie mi se pare o imoralitate sau, daca doriti, o lipsa de elementara etica din partea PNL ce nu face bine societatii romanesti: dupa ce ai votat si tu, impreuna cu adversarii tai politici, legea alegerii primarilor intr-un singur tur de scrutin, sa vii acum, dupa doar cateva luni, si sa ceri, cu lacrimi in ochi, desigur, premierului sa dea o ordonanta de urgenta s-o schimbe: primarii sa fie votati in doua tururi de scrutin…
Dar de asta ce parere aveti:
„Dacă DNA vrea doar să șantajeze pe cineva pentru ca acesta să iasă din joc (politician, demnitar, jurnalist) i se strecoară în Dosar de către procurori, la ordin, o eroare grosolană de procedură. Una peste care nu poate trece nici măcar un judecător ofițer acoperit.”?
Asta apropo de ce fel de stat avem…
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Care ar trebui sa fie rolul inspectiilor…?
Orice om de afaceri, patron de firma, in general spus sectorul privat, cauta sa obtina maximul de profit cu un minimum de resurse. Unii numesc asta lacomie. Altii cresterea productivitatii muncii. Insa ar trebui sa se inteleaga faptul ca nu intotdeauna putem sa obtinem un profit cat mai mare (ca si cum ar fi vorba de un sir care tinde catre infinit) cu un minimum de resurse sau cu o zgarcenie maxima.
Trebuie sa intelegem ca exista si riscuri. Dar care om de afaceri nu-si asuma riscuri? Un proverb englezesc spune: „niciun risc, niciun castig”. Numai ca exista si riscuri serioase care trebuie bine evaluate.
Dar ceea ce as dori sa spun este ca rolul unei inspectii nu este numai de a da amenzi sau de a inchide societati comerciale in cazul nerespectarii unor norme (in cazul tragediei de la Clubul Colectiv e vorba, desigur, de norme legale). Ci este si de a constientiza pe patronii, managerii din societatile comerciale de riscurile pe care le prespune nerespectarea acestor norme.
In cazul tragediei de la Clubul Colectiv, patronii nu au constientizat riscurile. Dar, ca sa fim fair, ar trebui sa aratam ca nu le-au constientizat nici autoritatile care ar fi trebuit de asemenea sa isi dea seama de importanta unor lucruri.
Reactia societatii civile, cum am aratat in postarea anterioara, este una viguroasa, dar mai mult emotionala. Este, desigur, de inteles, dar nu prea cred ca, in felul acesta, se vor rezolva problemele. Insa este necesar ca societatea civila sa protesteze.
Desigur, cei vinovati trebuie trasi la raspundere. Insa important este sa ne dam mai bine seama de realitati, de posibilitatile noastre, pentru a fi constienti de necesitatea perfectionarii activitatii noastre. In definitiv si la urma urmei, nu putem trai mai bine daca nu perfectionam activitatile noastre. Si asta intra in responsabilitatea noastra. Aceasta este una din problemele fundamentale ale Romaniei la ora actuala. Este o problema pe care Occidentul a inteles-o mai repede si mult mai bine. De aceea s-a si putut perfectiona si ajunge la un nivel de trai superior fata de cel din Est.
Fara constientizarea clientului orice audit sau inspectie nu-si atinge scopul. E o munca de mantuiala. Cel care produce ceva sau pune in opera o lucrare trebuie sa fie in primul rand constient de necesitatea respectarii regulilor pentru ca sa obtina un rezultat de calitate superioara. Trebuie sa fie constient ca e necesara imbunatatirea activitatii sale. Or, de cele mai multe ori, trebuie s-o recunoastem, un patron sau un manager e pus in fata unui standard, dar nu-i intelege ratiunea, utilitatea. El e ocupat sa faca bani, n-are nevoie de „prostii din astea” – asta e atitudinea care exprima tocmai lipsa de intelegere a utilitatii unui standard. El trebuie sa vanda. Si atat. Atat stie: are un contract, trebuie sa-l onoreze, trebuie sa-si ia banii de pe urma prestarii activitatilor contractuale.
Constientizarea imbunatarii activitatii trebuie sa se vada si din partea Statului. Uitati-va ce se intampla pe Sibiu-Orastie, uitati-va ce contract s-a semnat cu Bechtel etc.
Concluzia pe care o tragem este ca, la noi, in etapa actuala de dezvoltare a tarii noastre, nivelul de constientizare al perfectionarii e inca unul redus. Si e dificil de spus daca o diminuare a rolului statului in economie ar conduce la o mai mare constientizare din partea actorilor economici si a tuturor factorilor implicati. Romania ramane in urma datorita acestui nivel de constientizare redus.
Reactiile emotionale, cum sunt cele ale strazii, de asemenea nu garanteaza o crestere a nivelului de constientizare. Procesul acesta e unul lung si dificil. Romania pierde foarte mult din pricina asta, lucrand sub capacitatea sa reala, multe din posibilitatile sale reale fiind in felul acesta obturate.
De ce este necesar, economic vorbind, sa constientizam ca trebuie sa perfectionam activitatea? Voi relua o idee a lui Milton Friedman: daca admitem irationalitatea maselor, intr-un stat totalitar (comunist) ratiunea conducatoare in economie este Statul. Intr-o Lume Libera vorbim de societati comerciale private in care ratiunea conducatoare este data de management. O alta problema fundamentala, la noi, o reprezinta managementul. La noi nu este perfectionat. Instrumente financiare precum banci sau fonduri europene ar fi, insa acestea nu reprezinta totul. La noi, si mai mult decat probabil nu numai la noi, exista o probabilitate mai mare de derapaje, cum a fost cel de la Clubul Colectiv sau ce se intampla pe Sibiu-Orastie, ca sa dau numai doua exemple insa acestea sunt foarte numeroase, datorita unui management mai slab ce determina situatii ce tind spre derapaje si probabil inclusiv coruptie.
Am vrut in aceasta postare sa evidentiez aceste doua aspecte:
- constientizare
- management
pe care trebuie sa le luam in considerare cand facem o analiza obiectiva a situatiei reale. Altminteri indiferent cate localuri se vor inchide, cate arestari se vor face, lucrurile nu se vor misca cine stie ce. Evident, nu e vorba numai de localuri sau cluburi. Noi trebuie sa urmarim prin activitatile de audit si inspectie pe care le desfasoara autoritatile de stat cu atributii in domeniu cat si organismele private acreditate RENAR in acest scop, cele doua lucruri de mai sus. Daca nu reusim sa constientizam mai mult si sa contribuim la perfectionarea managementului nu avem decat formalism, heirupism si treaba facuta de mantuiala. Or, in felul acesta, trebuie s-o spunem clar si deschis, activitatile de audit/inspectie nu adauga valoare sau adauga, in realitate, o valoare foarte redusa, lucruri care nu sunt in regula. Iar aceste activitati de audit/inspectie trebuie sa nu aiba legatura cu politicul, dar nici sa fie abuzive. Nu trebuie sa blocheze activitatea economica, ci s-o incurajeze si s-o stimuleze.
Marele pericol este acela de a nu face altceva prin aceste activitati de inspectie decat de a da amenzi sau de a inchide localuri sau, ca sa ma exprim la modul general, organizatii ce desfasoara activitati comerciale. De a nu face altceva decat asta si nimic mai mult. Un alt mare pericol este sa cadem prada reactiilor emotionale necontrolate, pierzand cu totul din vedere esentialul si agravand o situatie in loc de a rezolva pozitiv o situatie.
Schimbarea modului de gandire…
Ca idee de principiu sunt de acord cu motiunea de cenzura initiata de Opozitie pentru ca sa-l dea jos pe Ponta. Insa problema care mi se pare mie importanta si care ar putea sa para prea teoretica (dar de fapt ne priveste direct pe toti) e alta.
Se discuta daca partidele noastre isi respecta sau in ce masura isi respecta propria ideologie. Nu cumva Ponta e cam prea la dreapta esicherului politic decat ar trebui sa fie un social-democrat? Cei de stanga e normal sa-si puna o astfel de intrebare. Insa chestiunea se pune si pentru PNL: in ce masura isi respecta PNL propria ideologie? Eu, cel putin eu, nu am auzit pe cineva din PNL sa vorbeasca vreodata precum Milton Friedman sau Bastiat. In schimb am vazut un PNL care s-a iubit profund, cam prea profund, cu PSD si din a caror ciocnire erotico-politica s-a nascut USL… Avem un partid cu adevarat liberal? Daca ne uitam mai atent la felul in care atat D-soara. Gorghiu, dar si Presedintele Iohannis, pun problema schimbarea lui Ponta nu ar fi decat rezolvarea pozitiva a unei chestiuni de imagine politica a tarii noastre in exterior, dosarul lui Ponta fiind trimis in judecata. Departe de mine sa neg lucrul asta. Dar de aici ar rezulta, pe cale de consecinta logica, faptul ca nu se urmareste decat o schimbare de forma. Nu o schimbare de fond. Din pacate, lucrul acesta este intarit si de largul consens pe Codul Fiscal intre PNL si PSD, consens pe care D-soara. Gorghiu il vedea drept necesar si sanatos, nu-i asa?, intr-o democratie. Si atunci nu se poate sa nu te intrebi daca nu cumva PNL mai are nostalgia USL-ului…
Noi vorbim si-i criticam pe altii ca nu pot sa dezvolte o societate democratica. Dar noi? Noi putem? PNL ar fi trebuit sa vina cu initiative si solutii liberale atat in ceea ce priveste fiscalitatea, dar si dezvoltarea generala a societatii noastre. Iar pentru asta trebuie sa afirmi ideile si principiile liberale in societate. Eu, pe blog, am tot scris, de pilda, despre Milton Friedman, am dat si citate, am cerut parerea cititorilor blogului. La PNL nu prea vad astfel de atitudini.
PNL ar trebui sa fie pentru economia de piata libera, pentru o fiscalitate redusa, pentru stimularea initiativei private, pentru libertate, pentru privatizari reusite, de succes. Intrebarea pe care nu se poate sa nu ti-o pui este daca intr-adevar PNL este pentru asa ceva sau nu… Ca nu e foarte clar.
Sunt si din cei care spun ca PNL e macinat, de fapt, de conflicte interne. Sa nu uitam ca actualul PNL este PNL+PDL, deci e vorba de fuziunea dintre cele doua partide. Deci in PNL ar fi un conflict intre PNL si PDL. PDL nu a avut o coerenta ideologica fiind trecut peste noapte de la Stanga la Dreapta esicherului politic de catre Traian Basescu. In ce masura PDL si-a insusit valorile liberale este o tema de discutie interesanta. Si le-a insusit?
In Romania se pune inca un foarte mare accent pe imagine, lucru ce induce o superficialitate si un formalism demne de o cauza mai buna. Ne intereseaza daca ceva „da bine”, cum se spune in popor, dar numai sub aspectul formei, nu al fondului, care ramane mai intotdeauna neclar. Aceasta stare de lucruri conduce la populism sau la USL-ul care a castigat cu o foarte larga si comoda majoritate alegerile.
Adevarul este ca electoratul nu stie la ce sa se astepte daca PNL va castiga urmatoarele alegeri. Te-ai putea gandi ca ar fi la fel cum a fost cu PDL… Un Catalin Predoiu premier, ar sugera lucrul asta. Totusi, o imagine prea clara nu poti sa ai. „Guvernul meu” – expresia facuta celebra de Dl. Iohannis – nu-mi spune mare lucru.
Pe un astfel de fundal politic, se reliefeaza un partid precum UNPR, despre care iarasi nu stim prea multe, nici macar sub aspectul definirii ideologice. Un partid care a sustinut Guvernul Boc iar dupa aceasta a mers intr-o alianta cu PSD.
Intr-o asemenea situatie cuvintele Cetateanului Turmentat raman cat se poate de actuale: „Da’ eu cu cine votez?”.
Chiar asa, cu cine votam?
Ca toti promit milionul magic de locuri de munca!
Iata ce spune D-soara. Gorghiu pe Facebook:
„Marți dimineață, înainte să dezbatem moțiunea de cenzură în Parlament, ieșim în stradă, în număr mare, să ne facem auzit mesajul de solidaritate cu România. Prim-ministrul trimis în judecată alege să sacrifice reputația României ca să-și prelungească șederea la Palatul Victoria. Noi alegem România! Marți, de la ora 9.30, în Parcul Izvor, le cerem partidelor din Parlament să-și reprezinte alegătorii, nu propriile interese politice. Va fi un miting pentru demnitate, pentru o Românie europeană, pentru normalitatea pe care Victor Ponta și complicii lui politici ne-au furat-o. Vă așteptăm alături de noi!
29SEP
Today 9:30 AM · Parcul Izvor · Bucharest”
Si iata ce spune profesorul Cristian Preda, europarlamentar:
„E o idee foarte proastă să organizezi, în ziua în care se dezbate moțiunea de cenzură, un miitng. Strada și Parlamentul au logici diferite: reprezentarea și presiunea populară sunt separate în democrații. PNL greșește dacă preia instrumentele stângii radicale. Un miting putea fi organizat înainte de ziua cu pricina. De altfel, ideea că, marți la 9h30 dimineața, cetățenii lasă totul baltă ca să dea cu pietre-n guvernul Ponta e naivă.”
Demna de remarcat este si aceasta postare a D-lui. profesor Preda:
„Ion Iliescu nu știe că există partid socialiste care și-au ales liderii prin votul tuturor militanților și chiar al simpatizanților: ultimul caz e cel al laburiștilor britanici, acum fix două săptămâni. „Doar Ceaușescu s-a gândit la așa ceva”, a zis fostul președinte, când a aflat că PSD vrea să-și aleagă șeful prin votul direct al membrilor. În loc să ofere informații despre partidele-surori, nu doar lui Iliescu, ci și publicului larg, Liviu Dragnea mimează anti-comunismul, atacându-l pe fostul șef al statului: „eu nu știu ce voia Ceaușescu, nu l-am cunoscut în mod direct”. Încă o dovadă că social-democrații români nu se pot desprinde de comunism altfel decât prin glume de doi bani… Candidatura lui Dragnea ilustrează, de altfel, disprețul față de justiție al stângii românești. Un premier trimis în judecată a fost înlăturat de la șefia PSD, pentru a-i face loc unui condamnat în primă instanță.”
Un editorial interesant si cu talc
Iata ce scrie si maestrul Ion Cristoiu pe blogul sau:
Moțiunea de cenzură a PNL- Un text scris cu picioarele. Cu picioarele lui Cătălin Predoiu, nu ale Alinei Gorghiu!
Se arata ca:
„Marți, 29 septembrie 2015, în hăuliturile miilor de protestatari, plătiți de Vasile Blaga din sutele de milioane de euro care au ajuns de la ANRP în pușculița PDL-istă și au rămas acolo, pentru că PNL e Formațiunea Politică a Binomului SRI-DNA și, prin urmare, se bucură de imunitate cînd e vorba de prădarea țării, se va citi și se va supune la vot Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta.
Momentul votului nu constituie nici o problemă.
O problemă, o mare problemă reprezintă însă citirea Moțiunii de cenzură.Textul Moțiunii numără cu greu două file de text.
De la un capăt la altul textul e o înșiruire de zbierete strigătoare la cer.
Cine va citi Moțiunea va trebui să se înarmeze cu o trompetă și o tobă.
Va citi cu trompeta cîteva rînduri.
După care va bate toba.
Frazele sunt puse una lîngă alta fără o minimă logică, de parcă textul a fost scris cu picioarele.
Cu picioarele lui Cătălin Predoiu, nu ale Alinei Gorghiu.Iată un exemplu de gîngăveală a minții în stilul lui Farfuridi din O scrisoare pierdută:
„Am cerut convocarea Parlamentului pentru a discuta despre cum vrem, dar în primul rând despre cum doresc românii să arate România, mâine. Constatăm cu toții că suntem singura țară din lume în care există un prim-ministru inculpat trimis în judecată, aflat încă în funcție.”Observați ruptura logică.
După ce spune că a cerut convocarea Parlamentului pentru a discuta cum vor românii să arate România de mîine, Moțiunea trece imediat la Victor Ponta.Mulți analiști susțin că Moțiunea de cenzură nu va reuși să răstoarne Guvernul Victor Ponta.
Deși și eu sunt convins de asta, nu mă aventurez într-o profeție privind soarta Moțiunii de cenzură.
Nu știu dacă Moțiunea depusă de PNL va reuși sau nu să teacă de votul Parlamentului.
Știu însă sigur că Moțiunea de cenzură reușește o premieră postdecembristă:
Să compromită iremediabil instrumentul democratic numit Moțiunea de cenzură.O moțiune de cenzură împotriva unui Guvern trebuie să vizeze slăbiciuni de esență ale felului în care Guvernul respectiv administrează țara.
Se presupune că autorii Moțiunii de cenzură cer demiterea întregului Guvern.
Moțiunea de cenzură a PNL vizează nu Guvernul Ponta, ci un singur om din Guvernul Ponta:
Premierul.Textul Moțiunii nu cere demisia întregului Guvern.
Textul Moțiunii de cenzură cere demisia doar a premierului Victor Ponta:
„Așadar, stimați parlamentari, dragi români, Victor Ponta trebuie să plece din fruntea Guvernului, pentru că..”Urmează niște bla-bla-uri patetice ca o ceapă, luate de pe Facebook-urile Alinei Gorghiu și al lui Cătălin Predoiu despre nenorocirile întruchipate de prezența lui Victor Ponta în fruntea Guvernului.
Nici un cuvînt despre Guvernul Ponta, despre celelalte partide care alcătuiesc Coaliția majoritară.
De unde tragem concluzia că activitatea Guvernul e excelentă din punctul de vedere al Moțiunii de cenzură.Disocierea între Victor Ponta și ceilalți miniștri se manifestă și în apelurile adresate lui Gabriel Oprea și Liviu Dragnea nu să plece de la Guvernare, cum ne-am aștepta de la o Moțiune de cenzură, ci să se desolidarizeze de Victor Ponta:
„Domnule Gabriel Oprea, vrem să ne spuneți tuturor, acum, care este interesul național care reclamă menținerea lui Victor Ponta cu prețul decredibilizării acestei țări. Puneți în balanță promisiunea făcută lui Ponta și interesul acestui popor. Ce alegeți?!
Domnule Liviu Dragnea, vorbeați recent de resetarea clasei politice, de o nouă politică. Sprijinindu-l pe Ponta, nu faceți decât să vindeți iluzii românilor.”Ce vor Liberalii prin Moțiunea de cenzură?
Să plece Victor Ponta, dar să rămînă Guvernul Coaliției PSD-UNPR, ALDE!
Pentru că Guvernului nu i se poate reproșa nimic.” (subl. mea)
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Grecia…
Grecia, la un pas de faliment. Lista reformelor „umilitoare” respinse de guvernul Tsipras: de ce AUSTERITATEA a mers la Bucureşti şi nu merge la Atena
Se arata ca:
„La trei ani după ce a fost iertată de o datorie de 100 de miliarde de euro, Grecia riscă, din nou, să intre în incapacitate de plată. Odată cu restructurarea datoriei publice, Grecia a beneficiat şi de un acord de sprijin financiar încheiat cu aşa-numita troika (FMI, CE şi BM). Condiţiile acestui ajutor au fost, în linii mari, similare cu cele pe care şi le-a asumat România în timpul crizei, când a apelat la creditorii internaţionali. Măsurile de austeritate impuse de ”funcţionarii” occidentali se înscriu într-un tipar cunoscut şi la Bucureşti: reducerea cheltuielilor publice, introducerea de noi taxe care să compenseze o colectare scăzută a veniturilor bugetare, reforme structurale, privatizări şi reduceri de deficit. Cu toate acestea, Grecia este din nou în criză. Economiştii contactaţi de Gândul susţin că ieşirea statului din zona euro, Grexit-ul, este un scenariu puţin probabil având în vedere dependenţa statului de banii europeni. În ciuda opoziţiei faţă de troika, finanţarea europeană a salvat statul de la faliment, în condiţiile în care pieţele financiare cereau, în martie 2012, 44 de euro pentru fiecare euro dat Greciei pentru a-şi plăti datoriile. În prezent, lipsa unui acord cu troika a dus costurile de finanţare ale statului elen la un nivel considerat nesustenabil de specialişti. În acest timp, Alexis Tsipras forţează ameninţând cu demisia dacă grecii votează NU la referendum.
Pentru a evita falimentul, Grecia are nevoie să ajungă la un consens cu aşa-numita troika: Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM). Marţi, statul elen trebuie să plătească o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, bani pe care nu îi are în absenţa unei tranşe de 7,2 miliarde de euro din acordul aflat în pericol la ora actuală, care va expira tot marţi. Guvernul de la Atena a refuzat să accepte noile măsuri de austeritate cerute de finanţatorii internaţionali, „asul” din mâneca politicienilor eleni fiind Grexitul, un scenariu care presupune dezavantaje pentru ambele părţi, după cum au precizat economiştii contactaţi de gândul. La finele săptămânii, premierul Alexis Tsipras a anunţat că vrea să organizeze pe 5 iulie un referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor.
Aceste reforme sunt similare cu cele pe care România le-a acceptat în 2009 când a împrumutat aproape 20 de miliarde de euro de la aceleaşi instituţii internaţionale. Ca fond, acordul cu Grecia este similar, însă finanţele publice ale statului elen sunt cu mult mai „şubrede” decât cele ale României, iar grecii s-au săturat de măsurile de austeritate suportate în ultimii cinci ani.
”Politicile de austeritate, de redresare a finanţelor publice şi a stabilităţii financiare, sunt antisociale, nu asigură o creştere a bunăstării populaţiei”, a precizat pentru gândul Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie la Universitatea Româno-Americană. În opinia sa, aceleaşi politici au fost primite diferit la Atena faţă de Bucureşti din motive culturale.
”România a dus una dintre cele mai aspre politici de austeritate din lume. Tăierea a fost foarte drastică. Aşa ceva nu s-a întâmplat în Grecia din motive culturale care ţin de organizarea socială. Noi nu avem capital social, nu există societate civilă, nu există opinii, nu există optimism. Lumea urăşte politica. E foarte simplu să manipulezi. În Grecia nu a fost atât de simplu. Ca să faci o reformă consistentă ai nevoie de suportul majorităţii publice. Nici în România nu s-a obţinut aşa ceva, dar s-a considerat că nu este necesar. Politicienii şi-au asumat”, a explicat el.
Cristian Păun, profesor de economie în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, susţine că pentru situaţia din Grecia sunt de vină exclusiv politicienii care au refuzat reformarea statului şi renunţarea la ”un model economic falimentar bazat pe o dependenţă puternică de banul public şi de bugetul de stat: contracte cu statul, asistenţă socială fără un fundament în economia reală, sector public supradimensionat (Grecia nu are nicio universitate privată, spitalele private aproape că nu există, sistemele de pensii sunt exclusiv de stat şi cu mari probleme de sustenabilitate economică”.
În 2011, datoria publică a Greciei depăşea 171% din PIB, în condiţiile în care tratatele europene stabilesc un nivel maxim al datoriei de 60% din PIB. Datoria publică a României este considerabil mai mică, însă aceasta s-a triplat în perioada de recesiune.
(Click pe imagine pentru a mări)
Sursă: Eurostat
Datoria publică a Greciei se ridică la 323 de miliarde de euro. Fondul European pentru Stabilitate Financiară deţine cea mai mare parte din datoria elenă, respectiv 60%.
Ce a cerut troika
Pachetul propus de FMI, CE şi BM include o reformă a fiscalităţii, o reformă a pensiilor şi a administraţiei publice.
Troika a cerut guvernului elen o reformă a sistemului TVA care să intre în vigoare la 1 iulie 2015 şi care să ducă la creşterea veniturilor anuale cu circa 1% din PIB. Noul sistem ”ar unifica ratele la un standard de 23%, care să includă restaurantele şi serviciile de catering şi o cotă redusă de 13% pentru alimente, energie, hoteluri şi apă (cu excepţia canalizării), precum şi o rată super-redusă de 6% pentru produsele farmaceutice, cărţi şi teatre”.
Nivelul TVA de 23% ar urma să fie rediscutat în 2016 dacă executivul elen va putea demonstra existenţa veniturilor suplimentare de 1% din PIB din reducerea evaziunii fiscale sau îmbunătăţirea colectării TVA.
De asemenea, troika a cerut reducerea evaziunii fiscale în ceea ce priveşte impozitul pe venit, prin modificarea legislaţiei astfel încât aceasta să definească foarte clar categoriile de persoane scutite de la plata unor contribuţii, eliminarea subvenţiilor la carburanţi pentru fermieri, ajustarea taxelor pe proprietate pentru asigurarea ţintei de venituri de 2,65 miliarde de euro în 2015 şi 2016, precum şi completarea legislaţiei în ceea ce priveşte evaziunea fiscală.
Alte măsuri fiscale includ reducerea nivelului de cheltuieli pentru armată cu 400 de milioane de euro, creşterea impozitului pe profit de la 26% la 28%, impozitarea reclamelor TV, introducerea taxelor pentru vasele de lux şi majorarea taxelor pentru jocurile de noroc.
În ceea ce priveşte reforma asigurărilor sociale de stat, troika a cerut ca de la 1 iulie 2015 guvernul să asigure o economie la fondul de pensii cuprinsă între 0,25 şi 0,5% din PIB în 2015, respectiv 1% din PIB în 2016 prin implementarea unei legislaţii care să ducă, printre altele, la scăderea ieşirilor anticipate la pensie. De asemenea, creditorii internaţionali au cerut ca, din 2016, guvernul elen să implementeze parametri specifici pentru asigurarea unei strânse legături între contribuţii şi pensii.
Pentru reforma sectorului public, lista de măsuri include schimbarea grilei unice de salarizare astfel încât aceasta să fie corelată cu performanţa, calificarea şi responsabilitatea personalului, alinierea unor beneficii de tipul diurne şi fonduri pentru deplasări în concordanţă cu legislaţia europeană şi limitarea angajărilor.
De asemenea, Grecia ar fi trebuit să înfiinţeze o autoritatea autonomă de colectare a veniturilor.
Alte măsuri se referă la privatizarea aeroporturilor regionale, companiei feroviare de transport de pasageri şi marfă TrainOSE, dar şi a porturilor din Pireaus, Thessaloniki şi Hellinikon.
Grexit
Ieşirea Greciei din zona euro nu este avantajoasă nici pentru statul elen şi nici pentru Europa, susţine Bogdan Glăvan.
”Nu mă aştept la ieşirea Greciei din zona euro. Interesele celor două părţi par contrare, dar converg. Bruxelles nu are niciun interes ca un stat membru să părăsească uniunea. Interesul este să extindă sfera de circulaţie a monedei, iar o ieşire a unui stat ar însemna slăbirea euro. Pe de altă parte, Atena are nevoie de finanţatori pentru că statul are cheltuieli foarte mari pe care nu are cum să le acopere”, a precizat profesorul de economie.
În opinia sa, singura variantă ar fi o nouă iertare de datorii, o restructurare care a fost din nou amânată de existenţa ”banilor ieftini” primiţi de la troika.
”Cel mai sănătos lucru este să restructurezi, dar, din motive politice, nici Grecia, nici băncile nu au avut motive să gestioneze această problemă pentru că banii curgeau. Nu au fost încurajaţi să o facă pentru că instituţiile financiare au fost uşor de convins să-i împrumute cu bani. Economiştii occidentali au insistat în acest demers, de a rostogoli, de a prelungi o situaţie care nu era sustenabilă şi care trebuia gestionată. Nu văd altă soluţie realistă decât anularea unei părţi din datoria Greciei”, a explicat Glăvan.
Aurelian Dochia, membru în Consiliul de Administraţie al BRD – Groupe Societe Generale (BRD) şi asociat al firmei de consultanţă Concept Consultanţă Economică şi de Afaceri, este de părere că termenii împrumutului oferit de troika sunt convenabili pentru Grecia, având în vederea alternativa oferită de pieţele financiare internaţionale.
”Termenii sunt foarte convenabili. Dacă vor fi acceptaţi de Grecia se va deschide o portiţă şi pentru creditorii europeni care vor putea vinde acest program cetăţenilor în faţa cărora răspund”, a declarat Dochia pentru gândul.
Orice stat finanţează deficitul, respectiv diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetare, prin împrumuturi, respectiv prin emiterea unor titluri de stat sau obligaţiuni. Dobânzile cerute de investitori pentru obligaţiunile elene cu o maturitate de 10 ani au urcat cu 419 puncte de bază, la 15,03%, cel mai ridicat nivel din decembrie 2012. Economiştii sunt de părere că finanţarea datoriei publice nu mai este sustenabilă după nivelul de 13%. Cele mai mari randamente cerute pe pieţele financiare au fost de 44,21% în martie 2012, potrivit Bloomberg.
România, un exemplu de succes?
Bogdan Glăvan atrage atenţia că un acord de finanţare cu troika nu reprezintă un plan pe termen lung pentru redresarea unei economii.
”Nu te poţi aştepta de la un funcţionar să vină cu o strategie pe termen lung. Nu e datoria lui”, a explicat el, adăugând că ”statul nu trebuie ajutat. Statul este complet nefuncţional din cauza corupţiei. Trebuie să porneşti cu maximum de scepticism şi să eliberezi cât mai multe resurse către mediul de afaceri”.
Aurelian Dochia este de părere austeritatea nu a funcţionat în cazul Greciei.
”Măsurile care au fost adoptate până acum nu au dat rezultate. Programul FMI anticipa o revenire pe o traiectorie ascendentă a creşterii economice în doi, trei ani, ceea ce nu s-a întâmplat nici după cinci. Grecia va mai avea nevoie mulţi ani de acum încolo de asistenţă financiară”, spune economistul.
În opinia sa, România este adesea folosită drept exemplu pentru a demonstra succesul unui program de austeritate, însă există mai multe state care au reuşit să iasă din criză aplicând acest model.
”Şi alte ţări au avut rezultate pozitive. Spania, Irlanda, ţări din zona euro, dar şi ţările baltice, state care au reuşit să se redreseze şi fără instrumente monetare”, a explicat el, adăugând că, atunci când vine vorba de ajustarea finanţelor publice, există două soluţii: ”devalorizarea monedei sau devalorizarea internă, tăieri de pensii şi salarii”.
Economistul Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, susţine că măsurile de austeritate impuse Greciei au fost cele care au dus la prăbuşirea economiei elene.
Sursă: Eurostat
”Da, guvernul elen cheltuia mult peste posibilităţi la finele anilor 2000, însă de atunci a redus drastic cheltuielile şi a majorat taxele. Numărul de bugetari a scăzut cu peste 25%, iar pensiile (care erau într-adevăr mult prea generoase) au fost tăiate. Dacă adăugăm şi măsurile de austeritate, acestea au fost mai mult decât suficiente pentru a elimina deficitul original şi a-l transforma în surplus. Prin urmare, de ce nu s-a întâmplat asta? Pentru că economia elenă s-a prăbuşit, în mare parte ca rezultat a acestor măsuri de austeritate care au dus la scăderea veniturilor. Iar acest colaps a avut de-a face chiar cu euro care a prins Grecia într-o cămaşă de forţă”, notează economistul, într-un comentariu din The New York Times.
Krugman notează că majoritatea cazurilor în care austeritatea a avut ”succes”, adică nu a dus la prăbuşirea economiei, au implicat deprecieri masive ale monedelor naţionale care au dus la creşterea competitivităţii exporturilor. ”Grecia, însă, fără propria monedă, nu a avut această opţiune”, scrie laureatul premiului Nobel pentru economie.
Risc pentru România
Cristian Păun spune că evoluţia României şi a Greciei au fost diferite deoarece recesiunea s-a suprapus în cazul Atenei peste o problemă pe care statul elen a acumulat-o de-a lungul anilor: datoria publică foarte mare şi nesustenabilă din veniturile curente.
”Să nu credeţi că noi am trecut peste criză prin reforme structurale de amploare. Ele au eşuat lamentabil sub ”coordonarea” ineficientă a ”Troicii”, lipsită de pârghii de control reale asupra guvernului şi clasei politice locale. În afară de o creştere de taxe (TVA) şi de o tăiere de salarii şi pensii speciale anulată destul de rapid, nu am reformat mare lucru din România: privatizarea a fost inexistentă, infrastructura nu s-a dezvoltat semnificativ, dependenţa de stat nu a scăzut simţitor. În schimb am acumulat şi noi datorie publică importantă (datoria a crescut cu circa 37% cumulat în ultimii 3 ani, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor), ponderea apropiindu-se periculos de 40%”, a declarat Păun pentru gândul.
În opinia sa, aplicarea aceluiaşi model în continuare ar putea duce România în aceeaşi situaţie.
”Grecilor le-au luat câteva decenii să ajungă aici. Dacă ne uităm la ritmul cu care se multiplică datoria noastră publică şi cresc cheltuielile publice în România cred că putem pune sub mare îndoială ieşirea noastră cu adevărat din criză şi rezistenţa noastră la o eventuală criză viitoare. Cu cât economia privată, mecanismele pieţei, antreprenoriatul se dezvoltă şi se dezvoltă mai puţin prin conexiuni cu statul, cu atât rezistenţa la criză creşte semnificativ”, a explicat el.
Atenţie la euro
Economiştii anticipează o depreciere a monedei unice europene în raport cu dolarul, dar şi alte valute străine.
”Ultima dată când guvernul elen a încercat să ceară un mandat naţional pentru acceptarea condiţiilor unui bail-out, în octombrie 2011, euro s-a depreciat cu 8,5% faţă de dolar în două luni”, notează economiştii ING.
”Cu toate că sistemul financiar european este mai bine pregătit decât în 2011, ne aşteptăm că euro să aibă de suferit ca urmare a ştirilor despre acest referendum”, scriu ei, adăugând că moneda europeană se va deprecia în raport cu dolarul, yenul japonez şi francul elveţian.
Deprecierea euro va duce şi la o scădere a leului. ING estimează că cel puţin în această săptămână cursul leu/euro va rămâne în intervalul 4,48 – 4,52, cu volatilitate ridicată pe termen scurt, urmând ca spre finele anului leul să se aprecieze către limita inferioara a „zonei de stabilitate a BNR”, de 4,38 lei/euro, notează Mediafax.”
Dupa parerea mea, trebuie sa citim integral articolul lui Paul Krugman:
Greece Over the Brink
JUNE 29, 2015
Se arata ca:
„It has been obvious for some time that the creation of the euro was a terrible mistake. Europe never had the preconditions for a successful single currency — above all, the kind of fiscal and banking union that, for example, ensures that when a housing bubble in Florida bursts, Washington automatically protects seniors against any threat to their medical care or their bank deposits.
Leaving a currency union is, however, a much harder and more frightening decision than never entering in the first place, and until now even the Continent’s most troubled economies have repeatedly stepped back from the brink. Again and again, governments have submitted to creditors’ demands for harsh austerity, while the European Central Bank has managed to contain market panic.
But the situation in Greece has now reached what looks like a point of no return. Banks are temporarily closed and the government has imposed capital controls — limits on the movement of funds out of the country. It seems highly likely that the government will soon have to start paying pensions and wages in scrip, in effect creating a parallel currency. And next week the country will hold a referendum on whether to accept the demands of the “troika” — the institutions representing creditor interests — for yet more austerity.
Greece should vote “no,” and the Greek government should be ready, if necessary, to leave the euro.
To understand why I say this, you need to realize that most — not all, but most — of what you’ve heard about Greek profligacy and irresponsibility is false. Yes, the Greek government was spending beyond its means in the late 2000s. But since then it has repeatedly slashed spending and raised taxes. Government employment has fallen more than 25 percent, and pensions (which were indeed much too generous) have been cut sharply. If you add up all the austerity measures, they have been more than enough to eliminate the original deficit and turn it into a large surplus.
So why didn’t this happen? Because the Greek economy collapsed, largely as a result of those very austerity measures, dragging revenues down with it.
And this collapse, in turn, had a lot to do with the euro, which trapped Greece in an economic straitjacket. Cases of successful austerity, in which countries rein in deficits without bringing on a depression, typically involve large currency devaluations that make their exports more competitive. This is what happened, for example, in Canada in the 1990s, and to an important extent it’s what happened in Iceland more recently. But Greece, without its own currency, didn’t have that option.
So have I just made the case for “Grexit” — Greek exit from the euro? Not necessarily. The problem with Grexit has always been the risk of financial chaos, of a banking system disrupted by panicked withdrawals and of business hobbled both by banking troubles and by uncertainty over the legal status of debts. That’s why successive Greek governments have acceded to austerity demands, and why even Syriza, the ruling leftist coalition, was willing to accept the austerity that has already been imposed. All it asked for was, in effect, a standstill on further austerity.
But the troika was having none of it. It’s easy to get lost in the details, but the essential point now is that Greece has been presented with a take-it-or-leave-it offer that is effectively indistinguishable from the policies of the past five years.
This is, and presumably was intended to be, an offer Alexis Tsipras, the Greek prime minister, can’t accept, because it would destroy his political reason for being. The purpose must therefore be to drive him from office, which will probably happen if Greek voters fear confrontation with the troika enough to vote yes next week.
But they shouldn’t, for three reasons. First, we now know that ever-harsher austerity is a dead end: after five years Greece is in worse shape than ever. Second, much and perhaps most of the feared chaos from Grexit has already happened. With banks closed and capital controls imposed, there’s not that much more damage to be done.
Finally, acceding to the troika’s ultimatum would represent the final abandonment of any pretense of Greek independence. Don’t be taken in by claims that troika officials are just technocrats explaining to the ignorant Greeks what must be done. These supposed technocrats are in fact fantasists who have disregarded everything we know about macroeconomics, and have been wrong every step of the way. This isn’t about analysis, it’s about power — the power of the creditors to pull the plug on the Greek economy, which persists as long as euro exit is considered unthinkable.
So it’s time to put an end to this unthinkability. Otherwise Greece will face endless austerity, and a depression with no hint of an end.”
De observat ca spune ca euro a fost o greseala. Insa aceasta idee – pesimismul in ceea ce priveste moneda unica euro – nu e una noua. Ea a fost exprimata cu mai mult timp inainte de catre Milton Friedman si am scris despre lucrul acesta – aici (cred ca e instructiv sa (re)citim interviul pe care l-a dat Milton Friedman!). De asemenea, scriam aici despre cum a fost respectat (cred ca e mai corect scris: „respectat”) Tratatul de la Maastricht in UE.
Insa eu cred ca problema ar trebui tratata si din punct de vedere istoric. Grecia, de multa vreme, a trait un fals economic. Ma refer mai ales la perioada scursa de la sfarsitul Regimului Coloneilor (1974) incoace. Grecia nici inainte nu era o tara dezoltata. Tin minte ca cineva spunea despre Grecia ca dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial „Grecia era un mare sat” 🙂 . Totusi, Grecia, desi o tara din Est, balcanica, nu a fost o tara comunista. Cu toate acestea in aceasta tara predomina, dupa cum putem constata si din articolul din Gandul, etatismul. Mult mai mult etatismul economic decat economia de piata libera! Grecia a avut niste magnati, vreo 2-3, foarte bogati, e adevarat, dar cam atat. Datoria publica foarte mare a Greciei nu e de ieri, de azi. De asemenea nici etatismul acesta nu e de data recenta acolo. Grecia ani la rand a fost creditata de catre organismele financiare occidentale. Nu e de mirare ca, obisnuiti asa, grecii nu vor acum politici de austeritate. Dar altceva trebuie remarcat: Grecia, desi nu a fost o tara comunista, nici nu a apartinut fostului lagar comunist patronat de URSS, nu s-a dezvoltat din punct de vedere economic in toata aceasta perioada scursa din 1974 si pana acum! Daca se face o paralela cu Romania de ce nu am porni de aici, pentru ca Romania nu mai este o tara comunista de 25 de ani, a adoptat economia de piata libera, face parte acum din Uniunea Europeana si trebuie sa se dezvolte in felul acesta. Or, procesul acesta complex de dezvoltare a tarii noastre a fost destul de greoi dupa Revolutie, iar evenimentele din Grecia pot avea repercursiuni asupra tarii noastre, de exemplu conditii mai grele pentru accesarea fondurilor europene, cum remarca si prof. Mircea Cosea. Alternativa ar putea fi falsul economic pe care l-a trait Grecia ani de-a randul, ceea ce nu cred ca e de dorit…
Problema principala, deci, este ca Grecia nu s-a dezvoltat economic langa Occident si, mai apoi, in UE (incepand din 1979), ci a trait un fals economic ani de-a randul pentru ca i s-a permis si pentru ca Vestul a randuit in felul acesta, lucru ce a insemnat, paradoxal vorbind, prosperitate pentru populatie. Scadenta a fost mereu amanata, rostogolita de la un an la altul sau neluata in seama ani la rand. Prof. Mircea Cosea si alti analisti remarcau ca economia romaneasca, in afara unor intreprinderi private, rezultate in urma unor putine privatizari reusite, de le numeri pe degete, depinde actualmente in mod periculos de agricultura, mai bine zis de intemperiile vremii, daca e sau nu un an agricol bun. Daca vom citi cu atentie articolul din Gandul, aflam ca, desi s-au luat la noi masuri de austeritate de succes, datoria publica a crescut fara a se face reforme. Problema e daca si Romaniei sau altor tari din Est, ma refer, de pilda, la Ungaria, Polonia li se pregateste un parcurs de multi ani asemanator cu cel al Greciei. Trebuie spus ca si Italia, de exemplu, are o datorie publica foarte mare, si acolo s-a mers pe datorie ca solutie economica pentru un Sud slab dezvoltat. E adevarat ca efectul a fost ca in felul asta s-a asigurat un anumit grad de prosperitate pentru populatie, ca si in cazul Greciei. De asemenea s-au luat masuri pentru combaterea Mafiei, o lupta dura care a lasat multe victime.
O alta problema importanta ar fi daca ne asumam cu totii, toata Uniunea Europeana, situatia existenta. Europa este eterogena atat din punct de vedere economic, dar si cultural. O Europa Unita inseamna sa ne asumam cu totii o asemenea situatie. Pe de alta parte, nu numai Grecia are datorii mari. Grecia nu poate sa-si plateasca datoria decat daca i se da bani, adica daca se indatoreaza. Politicile de austeritate ar fi interesante numai daca se constituie intr-un factor de dezvoltare a tarii. Poate Grecia sa se dezvolte prin politici de austeritate? Asta e intrebarea esentiala! Altminteri aceste politici de austeritate pot conduce la degradarea situatiei economice a tarii si la o degradare in general, caz n care Grecia ar fi pusa intr-o situatie dificila. Ar mai avea sens sa ramana nu doar in Zona Euro, dar in Uniunea Europeana?
Uniunea Europeana, asa cum a fost conceputa, nu reflecta interesele tuturor membrilor ei, ci doar a trei tari, dar si aici mai mult teoretic: Germania, Franta si Marea Britanie. Insa la inceput au fost – dupa cum remarca Konrad Adenauer – doar Franta si Germania, iar el spera sa se alature si Marea Britanie. Uniunea Europeana trebuie sa reflecte interesul tuturor membrilor sai. Intrebarea este daca se vrea acest lucru cu adevarat. Ani de-a randul, dupa prabusirea comunismului, Tarile din Est au fost randuite sa fie un debuseu pentru economiile dezvoltate ale Vestului prosper. Nu sa se dezvolte economic, ci sa fie un debuseu, adica piata de desfacere. In felul acesta, desi a patruns masiv masa monetara straina – dolarul apoi euro – pentru ca oamenii de aici sa si poata cumpara produsele vestice, au inceput sa apara privatizari frauduloase, afaceri de coruptie si imbogatiti peste noapte, odata cu degradarea economica ce a determinat o emigratie masiva spre Occident. Evident, trebuie sa luam in considerare si comportamentul BNR de-a lungul timpului, desigur si recomand acest articol ar D-lui. Florin Citu, unde se arata, printre altele, ca:
„In Romania politica fiscala este gasita vinovata pentru orice merge prost in economie. Chiar si analizele venite dinspre BNR sustin aceasta ipoteza. Cand vine vorba de politica monetara, analizele BNR, cat si opinia generala, transmit imaginea unei politici monetare optime. Dar nu este asa. Exista foarte multe dovezi care arata ca politica monetara a fost prociclica, a reactionat gresit in 2008 impingand economia in recesiune mai repede si mai adanc iar acum este iar prociclica. Dintre cele doua doar politica monetara are puterea de a arunca economia in recesiune sau sa exagereze o perioada de boom. Politica fiscala are nevoie de o politica monetara prociclica pentru a avea aceste efecte pe cand politica monetara poate sa faca totul cu sau fara ajutorul politicii fiscale. De aceea este foarte important sa intelegem politica monetara.”
Insa ideea de la inceputul anilor ’90 era alta, si anume cea a investiilor vestice masive in economiile tarilor foste comuniste din Europa. Si lucrul asta ar fi trebuit sa se produca. Aceste investitii ar fi trebuit sa vina pe calea privatizarilor, care, in Europa de Est, ar fi trebuit sa fie o poveste de succes. Nu s-a intamplat lucrul asta de prea multe ori, dimpotriva, si tocmai acest fenomen a blocat in repetate randuri sau a intarziat destul de mult dezvoltarea economica a Tarilor din Est. Un efect a fost acumularea masiva de datorii, cum s-a petrecut in Ungaria – foarte asemanator cu ceea ce s-a petrecut de-a lungul anilor in Grecia. In Ungaria insa procesul s-a desfasurat intr-un ritm mult mai accelerat. A crescut PIB-ul tarii, dar a crescut abnorm si datoria publica (77% din PIB in 2014) – intr-un fel a crescut PIB-ul pe datorie, subrezind finantele tarii, determinand si mutatii politice nedorite!! La noi, din fericire, Statul nu a acumulat datorii masive. Totusi, dupa cum putem constata, trendul nu este de a plati datoriile si de a scapa de datorii, cum poate ar crede unii, ci de acumulare de datorii de catre stat – lucru ce se observa si la tarile foste comuniste – dar fara sa se vada si o dezvoltare economica, o crestere consistenta de PIB, asta insemnand o crestere economica de peste 4-5% pe an, capabila sa produca aceasta dezvoltare (o exceptie pare a fi Cehia). Observam insa, de-a lungul anilor astfel de cresteri in tari ca Rusia (e adevarat ca acum economia Rusiei a scazut in urma sanctiunilor impuse de SUA si UE, dar pana la actualele tensiuni geopolitce legate de Ucraina lucrurile nu au stat deloc asa: sub Putin economia Rusiei a crescut simtitor!) sau China…
Problema iesirii Greciei din Zona Euro sau din Uniunea Europeana e una controversata. Eu nu cred ca se va putea produce asa ceva. SUA pare a sustine varianta asta a Grexit-ului. Nu e foarte clar daca asta e adevarul sau parerea unor economisti doar. Intrebarile care se pun sunt mai multe, dar ma voi referi la cateva:
– daca Grecia ar iesi din Zona Euro, ce efect ar avea asupra Zonei Euro si UE? Ar fi castigata Zona Euro? Ar castiga ceva Grecia? Ce s-ar castiga si ce s-ar pierde?
– Care ar fi reactia SUA daca Grecia ar iesi din Zona Euro? Ce mutare vor face americanii? Ce ar pregati? Poate SUA are nevoie de Grecia ca sa iasa din Zona Euro… Care e planul?
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Un lucru interesant…
Mi-a atras atentia zilele acestea, uitandu-ma pe o statistica ilustrata a Eurostatului privind datoriile guvernamentale brute – aici – un lucru care s-ar parea ca trece neobservat, desi cred ca multa lume il stie deja. Si eu il stiam. Numai ca incepusem sa vad lucrurile intr-o alta lumina, ca sa zic asa.
Tratatul de la Maastricht a fost semnat pe 7 februarie 1992 si a inceput sa fie efectiv cu 1 noiembrie 1993. Acest tratat prevede printre altele ca datoria guvernamentala bruta a tarilor membre UE sa nu depaseasca 60% din PIB. De asemenea se spunea ca daca acest lucru nu poate fi indeplinit datorita unor conditii specifice atunci datoria trebuie redusa astfel incat sa se apropie de limita stabilita facand pasii necesari pentru acest lucru. Tratatul acesta este unul din pilonii Uniunii Europene.
Va propun acum sa va uitati pe statistica ilustrata a Eurostatului. Daca in 2002 (trebuie sa plimbati cursorul) inca se mai respecta aceasta regula, din 2003 observam ca ea nu se mai respecta. In 2002 erau doar Belgia si Italia intr-o situatie cu datorii mari. Dupa aceea a inceput sa nu se mai respecte regula nici in Franta, nici in Germania si nici in Austria… Inca nu a venit criza din 2008, dar daca veti plimba cursorul pe urmatorii ani veti constata ca in mod constant (chiar si inainte de criza) regula a inceput sa nu se mai respecte de catre mai multe tari, ajungandu-se la situatia prezenta…
Mi-a venit in minte ce a spus candva Milton Friedman:
„We economists don’t know much, but we do know how to create a shortage. If you want to create a shortage of tomatoes, for example, just pass a law that retailers can’t sell tomatoes for more than two cents per pound. Instantly you’ll have a tomato shortage. It’s the same with oil or gas.”
sursa: aici.
Incerc sa traduc:
„Noi economistii nu stim multe, dar ceea ce stim este sa cream insuficiente. Daca doresti, de exemplu, sa creezi o lipsa de tomate, n-ai decat sa treci o lege prin care vanzatorii sa nu poata vinde rosiile cu mai mult de 2 centi per pound. Instantaneu vei avea o insuficienta, un deficit de tomate. Este la fel in privinta petrolului sau gazului.”
Iar prin Tratatul de la Maastricht legea era ca datoria sa nu depaseasca 60% din PIB la sfarsitul anului fiscal… Interesant este – si timpul a dovedit lucrul asta – ca aceasta masura de limitare a datoriei guvernamentale printr-o lege nu numai ca nu s-a respectat in UE, dar s-a ajuns intr-adevar la o insuficienta, la o criza mai bine zis: cea a datoriilor suverane!!
Dar, stau si ma intreb, cum va fi respectat Tratatul de la Lisabona…? Prin acest tratat multe din competentele statelor membre sunt trecute in sarcina Uniunii. Deci de la mai multi la unul, ca sa zic asa. Dar daca, la un moment dat, „unitatea se scindeaza in doua, dupa regula tuturor modelelor cosmogonice – in Biblie, apele superioare se separa de cele inferioare; la nastere, copilul iese din pantecul matern” (Stefan Masu – Francmasoneria dezvaluita, Editura Solaris Print, Bucuresti, 2009)? Cine garanteaza ca nu se poate intampla asa ceva?
Pe de alta parte, ceea ce am vazut eu sunt tot felul de studii referitoare la criza actuala, laborioase, si multe grafice care arata sau doresc sa arate cauza: competitivitatea superioara a statelor nordice din UE fata de cele sudice din UE. Insa trebuie spus, totusi, ca vorbim de UE in unitatea si integralitatea sa. Deja incepem sa „separam apele superioare de cele inferioare”? Milton Friedman, referindu-se la „mana invizibila” a lui Adam Smith, o definea ca: „the possibility of cooperation without coercion” – adica „posibilitatea de cooperare fara coercitie „. Deci ca sa te bucuri de beneficiile acestei „maini invizibile” trebuie sa existe, in primul rand, cooperare si aceasta cooperare trebuie sa fie fara coercitie, adica libera. Ce observam in Europa? Nu sunt cresteri economice semnificative, in schimb au crescut in mod semnificativ datoriile statelor membre. Tratatul de la Lisabona se vrea a fi „unificator”, ca sa zic asa. Dar ceea ce nu prea se vede sunt tocmai mecanismele de cooperare, in primul rand, ca sa putem vorbi de o cooperare facuta in mod liber, fara constrangeri. Creste puterea Parlamentului European, creste puterea Consiliului European, marii castigatori in urma acestui tratat, dar daca cooperarea se face doar acolo, intre ei, intre europarlamentari si intre sefii de state si de guverne, m-am cam lamurit… Pentru ca asta si demonstreaza ca, pe de o parte, nu prea sunt mecanisme de cooperare – cooperarea trebuind sa se faca in mod liber – iar ceea ce avem se dovedeste destul de greoi de aplicat, amplificat si de multa birocratie de la Bruxelles, adica e practic de neaplicat… Or, Uniunea Europeana ar fi trebuit sa functioneze cam in felul in care arata Milton Friedman in introducerea la povestirea lui Leonard Read – I, Pencil: My Family Tree as told to Leonard E. Read – din care voi cita:
„We used Leonard’s story in our television show, „Free to Choose,” and in the accompanying book of the same title to illustrate „the power of the market” (the title of both the first segment of the TV show and of chapter one of the book). We summarized the story and then went on to say:
I.3„None of the thousands of persons involved in producing the pencil performed his task because he wanted a pencil. Some among them never saw a pencil and would not know what it is for. Each saw his work as a way to get the goods and services he wanted—goods and services we produced in order to get the pencil we wanted. Every time we go to the store and buy a pencil, we are exchanging a little bit of our services for the infinitesimal amount of services that each of the thousands contributed toward producing the pencil.
I.4„It is even more astounding that the pencil was ever produced. No one sitting in a central office gave orders to these thousands of people. No military police enforced the orders that were not given. These people live in many lands, speak different languages, practice different religions, may even hate one another—yet none of these differences prevented them from cooperating to produce a pencil. How did it happen? Adam Smith gave us the answer two hundred years ago.”
I.5„I, Pencil” is a typical Leonard Read product: imaginative, simple yet subtle, breathing the love of freedom that imbued everything Leonard wrote or did. As in the rest of his work, he was not trying to tell people what to do or how to conduct themselves. He was simply trying to enhance individuals’ understanding of themselves and of the system they live in.
I.6That was his basic credo and one that he stuck to consistently during his long period of service to the public—not public service in the sense of government service. Whatever the pressure, he stuck to his guns, refusing to compromise his principles. That was why he was so effective in keeping alive, in the early days, and then spreading the basic idea that human freedom required private property, free competition, and severely limited government.”
Este o mare idee aici, care nu se poate sa nu te emotioneze:
„It is even more astounding that the pencil was ever produced. No one sitting in a central office gave orders to these thousands of people. No military police enforced the orders that were not given. These people live in many lands, speak different languages, practice different religions, may even hate one another—yet none of these differences prevented them from cooperating to produce a pencil. How did it happen? Adam Smith gave us the answer two hundred years ago.”
incerc sa traduc:
„Este uluitor ca acest creion a fost vreodata produs. Nu cineva stand intr-un birou, de la centru, a dat ordine acestor mii de oameni. Nu politia militara a aplicat ordine care nu au fost date. Acesti oameni care traiesc in multe tinuturi, vorbesc limbi diferite, practica religii diferite, poate se si urasc unul pe altul – dar niciuna din aceste diferente nu i-a impiedicat sa coopereze ca sa produca un creion. Cum s-a intamplat asta? Adam Smith ne da raspunsul, in urma cu doua sute de ani”
Si spune in final:
„That was why he was so effective in keeping alive, in the early days, and then spreading the basic idea that human freedom required private property, free competition, and severely limited government”
adica:
„De aceea el (autorul povestirii, n.m) a fost atat de eficace in a tine in viata, de timpuriu, si raspandind ideea de baza ca libertatea umana cere proprietate privata, competitie libera si un guvern sever limitat”
Or, nu cumva cam asa trebuia sa functioneze si Uniunea Europeana…?
Daca ne vom uita pe statistica ilustrata a Eurostatului, vom observa ca Italia si Belgia aveau datorii mari, istorice. S-a ajuns acum la o situatie cu mult mai complicata decat in trecut pentru ca foarte multe tari au datorii mari, inclusiv mari puteri economice ca Franta, Germania, Marea Britanie. Sa ne uitam insa si la Portugalia, care in 2002 avea o datorie bruta de 56% din PIB si acum are 130% din PIB. Ce facem? Sa incerce aceste tari sa reduca datoria pana la 60% din PIB, cum spune Tratatul de la Maastricht care, pe scara atat de larga, nu a fost respectat nici de Franta, nici de Germania, nici de Marea Britanie, nici de altii? Si sa se faca acest lucru, reducerea acestor datorii, in detrimentul cooperarii intre tarile europene? Este limpede ca o astfel de idee nu prea e fezabila deoarece consecintele economice ar fi devastatoare pentru aceste tari. De asemenea avem o problema de disfunctionalitate, nu este normal ca sa ai cresteri economice mici, in schimb sa creasca datoriile guvernamentale cu o asa mare rapiditate, iar in unele tari a crescut mult, in unele chiar foarte mult, somajul. In schimb vedem cum tari ca Italia sau Grecia par a se orienta catre Rusia, adica in afara Uniunii Europene. Ceea ce arata ca, la ora actuala, cooperarea sau, mai bine zis, posibilitatea de cooperare e foarte diminuata in interiorul Uniunii, fiecare tara incercand sa-si vada, in exclusivitate, propriile interese. Nu stiu de ce, dar am cateodata impresia ca situatia creata in Ucraina are rolul sa mascheze situatia dificila prin care trece Uniunea Europeana in prezent. Cel putin se pliaza foarte bine si acopera situatia UE din prezent. In aceasta privinta s-ar putea sa ma insel. Insa nici nu pot trece cu vederea situatia actuala din Uniunea Europeana.
As mai dori sa spun cate ceva despre cooperare…
O cooperare presupune cel putin doua parti. Dintr-o cooperare fiecare parte implicata ar trebui sa castige ceva. Colaborarile, in astfel de cazuri, nu se pot face pe gratis si ele, in general vorbind, trebuie sa fie juste. Altminteri am asista la o putere de impunere exercitata de unele state asupra altor state, ceea ce nu e in regula si nici in acord cu principiile UE. Chestiunea la care ma gandesc este ca daca aceste colaborari, juste, s-ar fi facut asa cum trebuie nu am fi avut aceasta prapastie, ca sa zic asa, intre competitivitatea nordicilor in comparatie cu a sudicilor si s-ar fi redus decalajele de dezvoltare intre Estul si Vestul Europei, chiar daca Vestul ar fi ramas, desigur, mai prosper si mai bine dezvoltat economic si s-ar fi redus si fluxurile de imigranti veniti din Est catre Vest, care au fost, practic, singura forma concreta de colaborare, ca sa zic asa. Mai putin am asistat la fluxuri de capital dinspre centru spre periferie sau din Vest catre Est – care ar fi reprezentat o alta forma de colaborare ce ar fi trebuit s-o echilibrze pe prima -, iar cu ocazia crizei acestea s-au retras din nou catre centru, de unde proveneau, fara ca situatia sa se amelioreze cumva. Inclusiv fondurile europene la care o tara membra are dreptul – si care ar putea fi privite tot ca o forma de colaborare – nu prea rezolva problema.
De aici se vede ca mecanismele de colaborare – ceea ce pentru UE ar trebui sa insemne armonizare – nu sunt bine puse la punct si ca aceasta colaborare exista mai mult doar la nivel politic, mai putin intre firme, mai putin intre cetateni.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Nu e acelasi lucru!
Vad ca, mai nou, se pune intr-o balanta de apreciere evaziunea fiscala si coruptia. Mi-a atras atentia urmatorul editorial al maestrului Ion Cristoiu, la care doresc sa fac niste comentarii:
Cînd credeți că Binomul SRI-DNA îl va aresta pe Gelu Diaconu, șeful ANAF?
Se arata ca:
„Sceneta din deschiderea ședinței de Guvern de miercuri, 6 mai 2015, i-a oferit lui Victor Ponta prilejul de a da un fundament teoretic ofensivei ANAF din ultima vreme:
„În primul rând, cred că este esenţial pentru România nu doar să combată corupţia, ci să combată evaziunea fiscală. Mie mi se pare că evaziunea fiscală e la fel de periculoasă ca şi corupţia. Nu ştiu de ce în anumite luărm de poziţii trebuie să combatem corupţia, dar trebuie să încurajăm evaziunea fiscală. Cred că e o greşeală. Amândouă sunt fenomene sociale adânc înrădăcinate şi trebuie să le combatem. Cred că ANAF poate să lucreze mai bine, cred că trebuie să urmărim să nu fie abuzuri, dar principiul e corect şi vreau să continuăm să combatem evaziunea fiscală şi să-i convingem pe oameni să se conformeze voluntar la ceea ce este o obligaţie constituţională.”Raportarea Evaziunii fiscale la Corupție n-a fost întîmplătoare.
Prin asta premierul a replicat polemic jurnaliștilor și politicienilor care fac Apostolat pentru DNA, dar critică ANAF din răsputeri.Jurnaliștii care scriu cu penița muiată în oțet despre acțiunile ANAF și cu limba muiată în miere despre acțiunile DNA sunt cei suspectați a fi salariați ai Diviziei Presă a Binomului SRI-DNA.
Politicienii care critică ANAF și laudă DNA sunt de regulă liderii PNL, cu deosebire cei cărora Binomul SRI-DNA le asigură protecție pentru ca nici un denunț să nu-i atingă.Principalul motiv pentru care Victor Ponta a raportat combaterea Evaziunii fiscale la Lupta împotriva Corupției e alta.
Lupta împotriva corupției a alimentat capitalul politic al lui Traian Băsescu.
Sub acest semn, DNA a trecut drept un instrument de forță al lui Traian Băsescu în lumea politică românească.
Învățînd de la Traian Băsescu, Victor Ponta și-a asumat și el o Luptă menită să-i asigure nu numai capital electoral, dar și imaginea de deținător al unei instituții de forță.
Lupta e împotriva evaziunii fiscale, iar instituția e ANAF.Nu e prea greu de sesizat că ANAF imită DNA în materie de publicitate a propriilor acțiuni.
Ca și DNA, ANAF practică descinderea cu tunete și fulgere mediatice.
Ca și DNA, ANAF ține la imaginea de instituție necruțătoare.E totuși o deosebire.
Spre deosebire de șefa DNA, Codruța Kovesi, care a transformat DNA într-o mașinărie care-i alimentează penibilul Cult al Personalității, șeful ANAF, Gelu Diaconu se păstrează în low profile.
Explicabil.
DNA lucrează pentru Codruța Kovesi.
ANAF lucrează pentru Victor Ponta.Poate cea mai mare ciudățenie în cazul ANAF o reprezintă ostilitatea jurnaliștilor care se vor Apostoli ai Luptei împotriva corupției.
Pînă la urmă, evaziunea fiscală e și ea o un fel de corupție, cînd nu însoțește corupția propriu zisă.
Ar fi de așteptat ca Apostolii Luptei împotriva Corupției, care sunt și lingători de gaura cheii la ambasadele Puterilor tutelare – America și Mare Britanie- ( cum se dă un pîrț politic în România, cum sună lingătorii de gaura cheii la cele două Ambasade, pentru a întreba ce părere au- pute sau miroase?) să susțină Lupta împotriva evaziuni fiscale.De ce n-o fac?
Păi, cum s-o susțină cînd ANAF concurează în planul imaginii publice DNA sau mai precis Binomul SRI- DNA?!
Campania declanșată prin ordin pe Unitate împotriva ANAF ne face să credem că nu va trece mult și DNA se va năpusti asupra ANAF sau mai precis asupra șefului ANAF, Gelu Diaconu, după modelul exersat în cazul DIICOT-ului condus de Alina Bica.
Dvs ce credeți, cînd se va întîmpla asta?”
Fiscalitatea, oriunde in lume, are o latura obiectiva deoarece prin acesti bani care vin la Buget se acopera cheltuielile statului. Insa in acelasi timp, tot oriunde in lume, fiscalitatea are clare conotatii politice, de aici si latura sa subiectiva. Intrucat o fiscalitate mai mare sau mai mica se leaga de anumite conceptii de doctrina politica. Cine decide, in definitiv, cat de mari trebuie sa fie cheltuielile statului? Si de ce trebuie sa fie mari si nu mici? Sau invers, de ce mici si nu mari? Poate ca fiscalitatea ar trebui sa fie rodul unei conventii intre stat (cel care primeste banii) si contribuabil (cel care plateste banii), dar de multe ori nu se intampla asa sau o asemenea conventie nu e fezabila. De asemenea nu e foarte clar cum va folosi statul banii contribuabilului, decat daca e o lege clara in acest sens care sa spuna care sunt cheltuielile legitime ale statului, lucru care ar trebui stipulat printr-o lege fundamentala, care e Constitutia. Dar cum de multe ori se intampla ca statul sa faca, din diverse motive care nu sunt straine de diverse doctrine politice, si cheltuieli neconstitutionale, deci nelegitime si, oricum, nivelul cheltuielilor statului neputand fi cuantificat cu exactitate, intervine iarasi un motiv de incertitudine.
E clar ca o fiscalitate ridicata e pusa in sarcina contribuabililor. Orice ban platit mai mult statului deprima motivatia de a obtine acel ban. Sa presupunem ca un intreprinzator privat are de suportat, per total, o crestere a impozitelor cu 10%. Motivatia lui de a produce si de a castiga mai mult va scadea. El trebuie sa plateasca mai mult statului. Daca statul impoziteaza mai mult salariile, e clar ca motivatia lucratorului va scadea pentru ca el trebuie sa plateasca statului si nici angajatorul nu va putea opera mariri de salarii. Guvernul nostru a pus multe taxe si impozite, cum aratam si aici, in schimb nu prea face investitii. Cea mai mare pare a bugetului e alocat pentru Ministerul Muncii si Protectiei Sociale. Contribuabilul plateste banii respectivi statului, dar daca el incercand nu poate sa obtina mai mult din banii cheltuiti, cum ar putea fi motivat?
Parerile asupra a ceea ce se cheama piata neagra sunt impartite. Insa nu trebuie sa privim neaparat piata neagra ca un fenomen negativ. Marele economist american si laureat al Premilui Nobel pentru Economie (1976), Milton Friedman, spunea:
„The black market was a way of getting around government controls. It was a way of enabling the free market to work. It was a way of opening up, enabling people.”
„Piata neagra a fost o cale de a scapa de controalele guvernamentale. A fost o cale de a permite pietei libere sa lucreze. A fost o cale de deschidere, de a da posibilitati oamenilor.”
Iar aici am gasit un studiu interesant despre piata neagra din Elvetia, semnat de prof. dr. Christoph Schaltegger, pornind de la acest citat al lui Friedman. Se poate observa intr-un grafic cresterea pietii negre in Germania, Austria si Elvetia in perioada 1975-2009. El arata ca piata neagra a crescut puternic in toate tarile OECD in ultimii 30 de ani, iar una din cauzele principale este extinderea influentei guvernamentale in economie, dar si, in acelasi timp, schimbarile de pe piata muncii. El spune ca masuri prin care se impun penalitati ridicate pot fi de succes daca sunt concepute corespunzator, dar sunt limitate in scop. Acestea pot conduce la efecte adverse fata de ceea ce se intentioneaza de fapt. Propune, in schimb, simplificarea cadrului de reglementare si participarea cetatenilor la deciziile guvernamentale. Arata ca ministrul Economiei din Elvetia, Doris Leuthard, a intensificat lupta sa impotriva pietei negre, cauza principala fiind protejarea angajatilor care lucreaza pe piata neagra si care beneficiaza de salarii reduse si de conditii mai proaste de munca, fiind expusi arbitrariului angajatorului. Ideea ideologica se vede destul de clar: protejarea oamenilor de abuzuri sau eventuale abuzuri.
Altfel stau lucrurile cu coruptia – aratam aici un caz. Coruptia afecteaza in mod real economia. Spre exemplu, daca cineva obtine un loc de munca pentru ca a dat bani cui trebuie, in felul asta poate sa ajunga intr-un post de conducere un ins care nu are pregatirea necesara pentru acel post. In felul asta, prin acest lant al slabiciunilor cum ar zice Caragiale, se poate promova pe scara larga incompetenta, inclusiv in posturi de conducere, unde pot ajunge persoane slab calificate sa ocupe acel post. Efectul este ca incepe o relativizare periculoasa a competentelor care afecteaza potentialul economic chiar al unei tari intregi. De asemenea, coruptia poate indeparta investitorii. Cine ar investi in mod serios intr-un oras cu o administratie corupta?
Chestiunea este alta – si de aici, probabil, confuziile care se fac adesea – si anume ca ambele fenomene au un acelasi numitor comun: un rol cat mai mare al statului in economie, o extindere a influentei guvernamentale in economie si, pe cale de consecinta, o extindere a influentei politicului in economie. Chestiunea periculoasa, economic vorbind, cu coruptia este ca aceasta poate provoca si chiar provoaca o distorsiune economica si anume ceea ce as numi polarizarea banilor in economia reala, caracterizata prin faptul ca foarte multi bani – sume de milioane si chiar mai mult de euro – sunt prezente in zona politicului, nu la intreprinzatorii privati, in zona business-ului. Avem, de pilda, primari foarte bogati despre care nimeni nu are cunostinta ca acestia ar avea si activitati economice din care sa rezulte bogatia. Si atunci de unde atatia bani? De unde o imbogatire spectaculoasa la anumiti oameni despre care nu stim ca ar efectua activitatile economice necesare din care sa rezulte venituri atat de mari. Nu imi fac iluzii ca acest fenomen – coruptia – ar disparea vreodata. Insa sa ne gandim ca o mita de 10.000 euro inseamna bani nemunciti, castigati fara munca. E adevarat, capitalul acesta financiar circula, insa nu produce valoare si nici nu adauga valoare unei activitati, dimpotriva. Daca cineva – cine trebuie, om cu influenta – ia o mita de 50.000 de euro pentru acordarea unui contract de lucrari de drumuri, care este valoarea pe care o produce si care este valoarea pe care o adauga? Nici una. Dimpotriva, se poate intampla ca, in felul acesta, sa castige o firma slab calificata care sa faca o treaba de mantuiala. Daca totul e politic, nimeni nu raspunde, desigur: totul se musamalizeaza. Si in felul acesta se creeaza nu valoare, ci paguba! Pe cand daca o parte din lucratori, care muncesc la firma, sunt platiti la negru, nu inseamna ca fac o treaba de proasta calitate si nici ca sunt platiti prost – e treaba angajatorului cum ii plateste, dar el e responsabil de lucrarea respectiva. In felul asta se adauga valoare si nu numai: se si creeaza valoare.
Chestiunea ca „nu facem autostrazi ca ne ia, dom’ne, DNA-ul pe toti”, DNA fiind aici pe post de bau-bau care anihileaza orice initiativa, nu e justificata. Noi ar trebui sa urmarim crearea de valoare, ca asta e important. Sa incercam sa vedem coruptia ca pe un cost. Mie mi se pare ca exclusiv prin masuri de forta, cum sunt cele ale Binomului, coruptia nu va scadea cine stie ce si se va mai adauga un cost, cel al ineficientei. Ar trebui sa urmarim ca valoarea creata printr-o activitate economica sa fie mai mare decat costul. Nu se poate, totusi, sa tratam problema in acesti termeni, de exemplu: nu mai facem drumuri ca acolo e cea mai mare coruptie si evaziune si, pe deasupra, ma altoieste Lulutza. E o copilarie! Let’s talk like adults! Pana la urma, daca lucrurile sunt tratate asa vom plati inca un cost suplimentar: cel al ineficientei, care mi-e teama sa nu fie mai mare decat cel al coruptiei! Mie mi se pare ca de ceva vreme activitatea anticoruptie e mai mare, mai ampla decat activitatea economica. Noi ar trebui sa ne uitam la Vest si sa invatam de la ei cat de eficienti sunt. Or, la noi se constata ca a scazut capitalul romanesc. Si vrem sa cream locuri de munca? Uitati-va cata ineficienta e la noi! Ce facem? O dam din nou pe chestia aia cu „lupta antifascista si antiimperialista si inaintarea Romaniei spre comunism”? Adica ineficienta creste, statisticile oficiale arata, cum reamarca Dl. Mircea Cosea, ca Romania e in topul economiei mondiale, iar noi vrem sa luptam eficient inca impotriva coruptiei, ca sa atragem mai multi bani la buget. Prof. Mircea Cosea spunea, si pe buna dreptate, ca la noi fundamentul economic e subred: e de ajuns sa plece Dacia Renault ca suntem cam in aer.
Daca vom incerca sa cream valoare si sa vedem coruptia ca pe un cost, pana la urma va trebui sa incercam sa reducem costurile, care scad din valoarea produsa. Asa cum un intreprinzator cauta sa reduca niste costuri preferand evaziunea fiscala, de ce nu am cauta sa reducem costul coruptiei gandindu-ne cum sa producem valoare si punand in aplicare lucrul asta. Nu e mai bine oare ca valoarea produsa sa fie mai mare, decat costul? Iar daca tot trebuie sa platim un cost, nu e oare mai bine ca el sa fie unul mic, rezonabil? Ce ziceti? Dar sa ne gandim ce inseamna ca la acest cost – coruptia – sa se mai adauge inca unul: ineficienta! De aceea ar trebui sa ne gandim ca prea multe costuri diminueaza valoarea putand s-o anihileze si, pana la urma, totul se blocheaza.
Noi trebuie sa intelegem mai bine acest fenomen complex de la noi – coruptia – si care sunt costurile pe care le presupune. Iata un articol din Romania Libera:
Afacerea Schweighofer: Întâlniri subterane care pun în pericol pădurile ţării
Se arata ca:
„Patronul firmei austriece Holzindustrie Schweighofer ar fi venit în secret în România, în 2014, pentru a obţine schimbarea Codului Silvic în favoarea afacerilor sale. Gerald Schweighofer s-a întâlnit cu trei consilieri ai premierului.
Informaţiile Rl arată că magnatul austriac ar fi vrut schimbarea proiectului de Cod Silvic în așa fel încât societatea acestuia să aibă drept de preemțiune la achiziționarea buștenilor, așa cum a avut din 2003 până în 2013, grație unui contract pe 10 ani încheiat cu reprezentanții Guvernului Năstase. În această perioadă, Schweighofer a avut profituri de sute de milioane de euro. Pentru a-și continua afacerea profitabilă, tot anul trecut, potrivit informațiilor noastre, magnatul s-ar fi întâlnit și cu ministrul de atunci al Apelor, Pădurilor și Pisciculturii, Doina Pană, asupra căreia ar fi avut putere de convingere, mai précis că i-ar fi dat bani, spun sursele României Libere. Fostul ministru a negat vehement acuzaţiile.
În acest timp, în mai multe localităţi din România se vor organiza în acest week-end proteste împotriva defrişărilor masive din pădurile ţării.
Potrivit unor surse guvernamentale care doresc să rămână anonime, omul de afaceri Gerald Schweighofer, patronul firmei Holzindustrie Schweighofer, a venit de două ori în România, în vara anului trecut, cu avionul său personal, pentru a se întâlni cu premierul Victor Ponta.
Până la închiderea ediției nu am obținut confirmări că Schweighofer ar fi reușit să se întâlnească cu premierul român, deși afaceristul austriac a făcut numeroase demersuri în acest sens, prin reprezentanții săi în România. Schweighofer a reușit să se vadă, potrivit surselor noastre, în cele două vizite pe care le-a făcut cu trei dintre consilierii premierului Ponta. Printre aceștia se numără și Dragoș Andrei, consilier de stat la Cancelaria primului ministru. Printre funcțiile deținute în trecut de Dragoș Andrei se numără și cea de “șef serviciu rezerve valutare externe”, în cadrul Băncii Naționale a României, între 1990 și 1992, prim-vicepreședinte al Bancorex, 1998-1999 și secretar de stat în Ministerul Administrației Publice.
Potrivit acelorași surse, scopul întâlnirilor solicitate și obținute de afaceristul austriac era să obțină schimbarea proiectului de Cod Silvic în așa fel încât societatea acestuia să aibă drept de preemțiune la achiziționarea buștenilor, așa cum a avut din 2003 până în 2013, grație unui contract pe 10 ani încheiat cu reprezentanții Guvernului Năstase. În această perioadă, firma lui Schweighofer a avut profituri de sute de milioane de euro.
Pentru a-și continua afacerea profitabilă, magnatul s-ar fi întâlnit și cu ministrul de atunci al Apelor, Pădurilor și Pisciculturii, Doina Pană, cu care ar fi dezvoltat o relație foarte apropiată, spun sursele României Libere.
Doina Pană: „Informaţiile sunt absurde“
Contactată telefonic Doina Pană, acum deputat PSD, a negat vehement întâlnirea cu magnatul austriac şi faptul ar fi luat bani. Fostul ministru a mai declarant că, dacă ar fi fost adevărat că ar fi avut loc o astfel de întâlnire și înțelegere cu afaceristul austriac “nu ar fi susţinut codul silvic, iar acesta nu ar fi trecut de Senat”.
“Nu numai că sunt nereale informațiile că m-am întâlnit cu conducerea firmei și că am luat bani de la ei, dar sunt și absurde informațiile pentru că eu susțin, prin Codul Silvic, măsuri împotriva a ceea ce dorește compania austriacă. Patronul Schweighofer ne-a bombardat cu presiuni. I-a scris și premierului, cu care a vrut să se întâlnească, dar premierul mi-a trimis mie scrisoarea. Eu i-am răspuns să ia legătura cu directorul general al Romsilva, Crăciunescu (inculpat în dosarul retrocedărilor de păduri de peste 330 de milioane de euro, in care au fost arestați inițial deptații PSD Ion Adam și Vioren Hrebenciuc –nn) sau cu adjunctul acestuia. I-am mai spus să ne trimită în scris ce amendamente vrea la Codul Silvic. El nu s-a dus nici la întâlnirea cu Crăciunescu, nici nu mi-a trimis amendamentele pe care le-ar fi dorit el. Oricum, eu nu le-aș fi acceptat pentru că nu e normal ca o firmă să aibă monopol asupra masei lemnoase, motiv pentru care multe firme mici au dat faliment și s-au pierdut zeci de mii de locuri de muncă.
Eu am propus în proiectul de Cod Silvic , la care autor e și premierul în calitate de deputat, ca o firmă să poată achiziționa doar 30% dintr-o categorie de masă lemnoasă, pe specii și sortimente. Pe ei îi interesează rășinoasele, care cresc pe munți. Ei nu sunt de acord cu limitarea achizițiilor pentru că, susțin ei, s-ar încălca Legea concurenței, dar ei uită că există și o Lege a monopolului, care trebuie respectată.
De altfel, în Constituția României este prevăzut că statul trebuie să asigure exploatarea resurselor natural în concordanță cu interesul național”. Insistând asupra informațiilor privind întâlnirile de anul trecut, Doina Pană ne-a declarat: “ Nu numai că eu nu m-am întâlnit cu ei și nici cu patronul, dar nici fostul ministru Korodi nu s-a întâlnit. Singura care a recunoscut că s-a întâlnit cu ei a fost deputatul PNL Lucia Varga, care a fost ministru înaintea mea”.
Ce spune Lucia Varga
Deși ințial a evitat să ne spună dacă s-a întâlnit în particular cu patronal firmei austriece “Holzindustrie Schweighofer”, relatându-ne despre întâlniri cu toți agenții economici din domeniu la Brașov, fostul ministru Lucia Varga a admis și că s-a întâlnit în particular, dar la minister, cu omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer.
“M-am întâlnit cu el și la Brașov, la întâlnirea cu toți agenții economici, dar a venit și la minister. Eu susțin dreptul de preemțiune asupra masei lemnoase doar pentru industria de mobilă, nu pentru prelucrători, cum este și Holzindustrie” a susținut Lucia Varga. I-am adus aminte deputatei Varga de faptul că la Sebeș firma austriacă are o fabrică pe care oricând o poate clasifica la capitolul “fabrică de mobilă”, așa că și-ar conserva dreptul de preemțiune căpătat în 2003, iar defrișările haotice, ilegale, ar continua pentru a aproviziona cu prioritate această fabrică.
De asemenea, i-am spus că din cauza dreptului de preemțiune acordat societății austriece, au dispărut păduri întregi de răsinoase și au dat faliment micile fabrici de mobile din țară pentru că tot lemnul de calitate a luat calea exportului prin firma Holzindustrie.
Doamna Varga a insistat, însă, pe faptul că amendamentele pe care ea le susține și pe care le propune și președintele României Klaus Iohannis sunt corecte deoarece altfel s-ar încălca, între altele, Legea Concurenței.
“Și domnul președinte în motivele pentru care a retrimis la Parlament Codul Silvic, era amendarea articolului care limitează dreptul de achiziție la 30% dintr-o categorie lemnoasă, cu aceeași motivare, că se încalcă Legea concurenței. Pentru a face un text correct i-am invitat și pe specialiștii de la Consiliul Concurenței și ei ne vor găsi soluții și pentru respectarea legii monopolului” ne-a declarat Lucia Varga.
Ponta nu a răspuns la telefon
Premierul Victor Ponta nu a răspuns la telefon, ca de altfel nici consilierul său de anul trecut pe probleme economice, Dragoș Andrei pentru a comenta informațiile despre întâlnirea cu omul de afaceri austriac Schweighofer.
Un alt personaj cheie pentru încercările firmei austriece de a determina mai mulți demnitari români să le susțină punctul de vedere este Karl Schmid, șef al departamentului de achiziții al “Holzindustrie Schweighofer”. Schmid s-a întâlnit la rândul său cu numeroase persoane cu funcții înalte în statul român pentru a-i intermedia patronului său intrări și influență asupra procesului legislativ și decizional. Contactat telefonic pentru a lămuri anumite acuzații de trafic de influență care I se aduc, Schmid a refuzat să ne răspundă, replicând sec “sunt în străinătate, nu vreau să vorbesc.” Unele din întrebările pe care doream să i le adresăm vizau și activitatea sa dinainte de 1990, când ar fi făcut afaceri cu Combinatul Siderurgic Galați ca reprezentant al unei alte firme austriece.
Fotografie aeriană a fabricii Schweighofer din Rădăuți, în anul 2012
În acest sfârșit de săptămână în 14 localități din România și câteva din diaspora se va ieși în stradă pentru proteste împotriva defrișărilor masive din pădurile României. Scânteia care a mobilizat populația o reprezintă dovezile potrivit cărora compania austriacă Schweighofer Holzindustrie – care are cinci fabrici operaționale – prelucrează lemn tăiat ilegal din pădurile României.
Este primul protest de acest gen iar mobilizarea s-a făcut pe Facebook unde au confirmat participarea la proteste câteva mii de oameni.
Deși de-a lungul anilor s-a scris de nenumărate ori, s-au făcut investigații și s-au rostit nume în legătură cu tăierile ilegale de păduri, de data aceasta compania care a mobilizat oamenii să iasă în stradă poartă numele de Schweighofer Holzindustrie. Compania austriacă deține în România cinci locații de prelucrare a lemnului la Sebeș, Rădăuți, Siret, Comănești și Reci. Pe propriul lor site compania scrie că are 2.500 de angajați și este liderul de piață în domeniul prelucrării lemnului din România. Compania activează în România din 2003 când – în timpul mandatului premierului Năstase – s-a decis concesionarea pădurilor pentru o perioadă de zece ani. În urma acestui demers legislativ, companiile austriece Egger, Kronospan si Schweighofer au acaparat rapid piața.
Investiții uriașe, profit pe măsură
Cifrele obținute de la Ministerul de Finanțe sunt absolut uriașe și arată că Schweighofer domină piața lemnului din România. Astfel, în 2010 a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 300 milioane de euro și un profit de 70 milioane de euro, în 2011 o cifră de afaceri de 400 milioane de euro și profit de 75 de milioane de euro; în 2012, 430 milioane de euro și un profit de aproape 80 milioane euro.
În 2013 cifra de afaceri a fost de 450 milioane de euro, iar profitul net de 96 milioane. Trebuie spus că în toți acești ani compania s-a dezvoltat continuu, investind masiv în noi capacități de producție. Astfel că în luna iunie 2013 anunța că va construi o uzină de prelucrare a lemnului cu o capacitate anuală de 800.000 de metri cubi, în localitatea covăsneană Reci care va fi dată în folosință în anul acesta. Această cantitate reprezintă 5% din cantitatea de lemn exploatată anual din toată ţara. O astfel de uzină consumatoare de lemne în Secuime ar pune o presiune enormă pe exploatările de pădure din întreaga regiune şi ar încuraja defrişările ilegale, spun ONG-urile de mediu, care se împotrivesc investiţiei, arăta la acea vreme portalul bacau.net. Nu e de mirare că austriecii au pus ochii pe pădurile Covasnei, acesta fiind unul dintre cele mai împădurite judeţe ale României, cu aproape 45% din suprafaţă acoperită de „aur verde”.
Fabrica din Sebeș procesează în fiecare zi peste 3.300 de metri cubi de lemn, o cantitate uriașă. Iar fabrica din Rădăuți a Schweighofer prelucrează pe an în total 2.300.000 de metri cubi de lemn.
Lemnul ilegal se plătește cu sânge
Ceea ce nu spun reprezentanții Schweighofer Holzindustrie este modul în care își procură lemnul din pădurile României. În cursul acestei săptămâni influenta publicație germană Der Spiegel a scris pe larg despre “Mafia Schweighofer Holzindustrie și defrișarea pădurilor virgine din România”. Jurnaliștii au plecat de la cazul concret al unui activist român care a filmat modul în care firma austriacă Schweighofer a achiziționat spre procesare lemne tăiate ilegal din pădurile României. “Gabriel Păun, activist al organizației românești Agent Green a urmărit camionul până la fabrică. Avea o bănuială și nu era nevoie decât de un telefon pentru confirmare. În România exista un Hotline pentru a verifica originea lemnului.
Cunoscând numărul de înmatriculare al camionului, se poate urmări fiecare încărcătură de lemne. Păun a sunat la 112 și i-a răspuns o lucrătoare a Ministerului Mediului Înconjurător, responsabilă cu sistemul Wood-Tracker. Răspunsul a venit clar: lemnul era tăiat ilegal.
Păun a urmărit camionul până la poarta gaterului, care aparținea firmei austriece Schweighofer-Gruppe și i-a informat pe oamenii de pază (că lemnul a fost tăiat fără a avea acte – n.r.).
Aceștia însă, în loc să scoată lemnul din circulație, l-au atacat pe Păun. L-au bătut, i-au dat cu spray de piper, până când acesta a căzut la pământ”, se arată în articolul care a fost tradus în limba română pe portalul http://www.neuerweg.ro.
5 miliarde pagubă
Defrișările ilegale reprezintă 400.000 de hectare, cam 6% din pădurile țării, conform Curții de Conturi. Paguba estimată este de peste 5 miliarde euro. Tăierea pădurilor s-a accelerat dramatic după anul 2000, adică în perioada în care firmele austriece Egger, Kronospan și Schweighofer s-au instalat în România și în scurt timp au ocupat piața. Micii producători autohtoni care activau pe piața lemnului au dat faliment. Guvernul apreciază că pădurarii fură cam 4 milioane de metri cubi de lemn pe an: o dată și jumătate cât piramida lui Keops. Cel mai adesea, au dezvăluit investigații jurnalistice, pădurarii sunt înțeleși cu firmele de relucrare a lemnului care sunt de acord să le ia lemnul, deși acesta este tăiat ilegal. Bogdan Tudor, avocet și președintele organizației ecologice Nostra Silva, arată că în anturajul firmei Schweighofer „s-a format o mlaștină a ilegalității, de care se pare că doar Schweighofer nu-și dă seama“. Nistor – citat de Der Spiegel – dă exemplul unei păduri care urma să fie achizționată de către o filială autohtonă a companiei austriece pe baza unor documente care erau falsificate în cel mai amatoricesc mod.
Presiune la politicieni
Atitudinea celor care conduc afacerea Schweighofer arată că sunt siguri pe pârghiile pe care le dețin. Într-un film realizat cu o cameră ascunsă de către reprezentanții unui ONG american se vede cum șeful departamentului de achiziții a fabricii de la Sebeș, Karl Schmidt, negociază bonificații pentu livrarea unor cantități mai mari de lemn decât cele specificate în contractele pe care le avea cu asociația de proprietari ce deținea suprafața de pădure exploatată. În film, Schmid spune că în țară se taie cam 7 milioane de metri cubi de conifere pe an, iar dacă ei ar lucra la capacitatea maximă ar trebui să prelucreze mai mult de jumătate din această cantitate adică 4,5 milioane.
Președintele concernului, Gerald Schweighofer, a amenințat Guvernul cu procese și cu concedieri în masă. În cazul în care ar fi trecut o lege propusă anul trecut de ministrul Doina Pană și care le afecta afacerile. Documentul prevedea faptul că un concern nu are voie să prelucreze mai mult de 30% dintr-o specie de lemn. La toate aceste acuzații apărute de-a lungul vremii, austriecii au precizat că respectă legile și reglementările în vigoare atunci când cumpără lemn. Urmare a exploatării sălbatice a lemnului, doar 28% din țară mai este acoperită de păduri în timp ce media europeană este de 35%. În Austria, de exemplu, 47% din suprafața țării este acoperită de păduri.
Austriecii, sub control guvernamental
Ministerul Mediului a declanşat un control la Holzindustrie Schweighofer privind legalitatea achiziţionării de către companie a materialului lemnos tăiat din păduri, a declarat ministrul de resort Graţiela Gavrilescu. Pe de altă parte, Garda de Mediu a început să facă săptămâna aceasta un control al calităţii aerului la o fabrică de la Rădăuţi, care produce PAL folosind formaldehidă.
Defrișările ilegale din ultimii 25 de ani reprezintă 400.000 de hectare, cam 6% din pădurile țării. Paguba estimată este de peste 5 miliarde euro. Tăierea pădurilor s-a accelerat dramatic după anul 2000, adică în perioada în care firmele austriece Egger, Kronospan și Schweighofer s-au instalat în România și în scurt timp au ocupat piața.”
Trebuie sa intelegem ca in acest caz nu vorbim de beneficiile pietei libere, ci de costurile coruptiei. Pentru ca aceste defrisari ilegale, care au adus o paguba de 5 miliarde de euro, n-ar fi fost posibile fara concursul Statului. Nu se poate spune ca Statul nu stia. E o naivitate, mai pe sleau spus o prostie sa crezi asa ceva! Eu chiar indraznesc sa spun ca in orice afacere ilegala in care e implicat un concern strain sau autohton, politicul e prezent si el. Lucrurile acestea reprezinta costuri, nu adaugare de valoare. Toate aceste costuri uriase le platim, pana la urma, noi, cetatenii. Ceea ce e culpabil din partea Statului este ca intretine acest fenomen in loc sa reduca aceste costuri. E foarte bine spus: „defrisarile ilegale din ultimii 25 de ani”. Pentru ca Statul a intretinut si a incurajat astfel de fenomene care au viciat climatul economic de la noi. Despre ce competitie mai poate fi vorba cand:
„Tăierea pădurilor s-a accelerat dramatic după anul 2000, adică în perioada în care firmele austriece Egger, Kronospan și Schweighofer s-au instalat în România și în scurt timp au ocupat piața. Micii producători autohtoni care activau pe piața lemnului au dat faliment. Guvernul apreciază că pădurarii fură cam 4 milioane de metri cubi de lemn pe an: o dată și jumătate cât piramida lui Keops. Cel mai adesea, au dezvăluit investigații jurnalistice, pădurarii sunt înțeleși cu firmele de prelucrare a lemnului care sunt de acord să le ia lemnul, deși acesta este tăiat ilegal”
adica cand la 3 firme puternice li s-a dat un acces practic nelimitat pe piata si s-au tolerat de catre Stat tot felul de ilegalitati? Statul a viciat ca nimeni altul climatul economic de la noi din tara, fara sa tina cont de interesele oamenilor, de faptul ca prin votul oamenilor au ajuns demnitari. Si chiar indraznesc sa spun ca a prejudiciat economia tarii mai tare decat orice evazionist sau corupt abil.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Admirabilul exemplu de Democratie: victoria D-lui. Iohannis
S-a intamplat un lucru uluitor, extraordinar, un lucru pe care putini il considerau a fi si posibil sa se intample. Cine ar fi crezut ca dupa 10 ani cu Traian Basescu, candidatul Dreptei va castiga din nou alegerile prezidentale? Parea imposibil mai ales ca PSD este la guvernare si are un control aproape deplin in teritoriu, facand totul, cum se spune, pentru ca Victor Ponta, candidatul sau, sa castige.
Adrian Cioroianu a facut o remarca si sunt de acord cu ea: electoratul s-a dovedit mai matur decat clasa politica. Lectia de democratie pe care acest electorat roman a dat-o tuturor celor care nu cred in Democratie sau in democratia din Romania, inclusiv tarilor din Vest unde acum se manifesta cu pregnanta, din pacate, un puternic curent extremist eurosceptic capabil sa corupa formatiuni de centru-dreapta care nu sunt extremiste, precum UMP, in Franta, a fost una exemplara. Si trebuie sa spunem ca am avut acest privilegiu: de a fi martorii unui moment istoric de prim rang in Istoria patriei noastre. Un moment care dovedeste in chip uluitor maturitatea democratiei din Romania, in ciuda dificultatilor economice cu care se confrunta tara, in ciuda faptului ca sectorul privat nu este inca dezvoltat cum trebuie la noi. Este ceva paradoxal si cu totul atipic ca intr-una din cele mai sarace tari din UE, care se afla si in recesiune tehnica, sa triumfe intr-un chip atat de stralucit democratia si nu in spiritul unei democratii de tip european ci in spiritul libertatii, intr-un autentic spirit nord-american!! Pentru ca votul pe care l-au dat romanii nu e pro Germania, ci pro USA!! Asemanarile cu alegerea D-lui. Obama in fruntea SUA transpar cu claritate.
Faptul ca un etnic german a obtinut, prin vot liber exprimat, victoria in alegerile prezidentiale, deci nu un etnic roman, nu un om de aceeasi confesiune cu marea majoritate a populatiei (ortodoxa), nu un om care sa vorbeasca mult si foarte fluent, ci dimpotriva, un om care vorbeste rar, apasat fiecare cuvant, face din Romania o tara moderna in Europa, poate cea mai moderna (spun fara exagerare acest lucru!). Poporul roman a facut o mutare de mare maestru!! Pare incredibil, dar e adevarat!! Acum e ziua in care se astupa gura spurcata a tuturor extremistilor, de la Laszlo Tokes la Corneliu Vadim Tudor! Si, trebuie aratat lucrul acesta, i se astupa si gura lui Viktor Orban, premierul extremist al Ungariei!! Ungurii ar trebui sa priveasca spre Romania pentru ca sa vada ce inseamna o tara cu adevarat moderna, care iubeste Libertatea si Democratia!
Un alt lucru uluitor care arata maturitatea electoratului in raport cu clasa politica este votul extraordinar al celor din Iasi, Suceava, fiefuri pesediste cu traditie, care l-au votat pe Iohannis in turul II. De asemenea Dobrogea a ales Iohannis!
Un minunat exemplu de Democratie l-au dat cei din diaspora care au stat ore in sir la cozi kilometrice, infruntand gazele lacrimogene si clinciurile cu jandarmi (Torino, Paris). E vorba de oameni, nu de autoritatile Statului care au inteles, intr-un mod comunist, sa-i umileasca inca o data pe oamenii care doreau sa-si exercite dreptul constitutional si democratic de a vota. Reiese intr-un mod evident si cu claritate ca nu poporul roman trebuie blamat ci Statul Roman, cu institutiile sale si reprezentantii sai, care inca mai au comportamente si mentalitati ce tin de o epoca revoluta a Istoriei: este absolut inadmisibil sa chemi jandarmii impotriva celor care au venit sa-si exercite dreptul democratic si constitutional de a vota. Eu cred ca aceste cazuri trebuie analizate cu atentie. In orice caz, faptul ca in Europa jandarmii au intervenit impotriva unor cetateni care nu doreau altceva decat sa voteze intr-un mod democratic si constitutional reprezinta o practica totalmente nedemocratica – de unde se vede ca totalitarismul nu a murit definitiv in Europa – iar noi trebuie sa dam VOTUL NOSTRU DE BLAM LA ADRESA INTREGII UNIUNI EUROPENE pentru astfel de practici nedemne care s-au intamplat in tari pe care noi le consideram cu „traditie democratica”!!!! De asemenea trebuie remarcata solidaritatea celor din tara cu cei din diaspora, lucru eminamente democratic!
Mediul online confirma ceea ce arata candva Milton Friedman, si anume diminuarea rolului Guvernului si al Statului. El are, la randul sau, o importanta contributie, la democratizarea societatii romanesti si la marirea liberatii in societate.
Ce se poate constata? Practic, din 2000 incoace – si trebuie sa evidentiem in mod meritoriu toate guvernele de atunci si pana azi, inclusiv Guvernul Nastase – societatea romaneasca a inceput sa se schimbe, sa se democratizeze depasind la capitolul asta (e absolut exceptional!!) chiar tari occidentale. Accentul pus pe sectorul privat, privatizarile reusite facute, desi putine, au condus la intarirea democratiei in Romania. Daca mai multe privatizari ar fi reusit, am fi avut o democratie si o libertate si mai mare in Romania. Nu e vorba numai de mentalitati sau de schimbare de generatie, tinerii fiind, chipurile, mai democrati decat batranii. Ci mai ales de aceste transformari, in special cele in plan economic, care au generat mai multa democratie in tara noastra. Noi avem mai multa democratie decat sector privat, ca sa zic asa. Pentru ca mentalitatile si viziunile oamenilor s-au schimbat mai repede decat realitatile economice (aici merge mai greu). La acest lucru a contribuit, chiar decisiv, libertatea informatiei din mediul online care s-a dovedit a fi un factor de progres al intregii societati.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. BEC a anunţat rezultatele oficiale, după numărarea voturilor din 99,07% din secţii. IOHANNIS este noul PREŞEDINTE al ROMÂNIEI
Se arata, printre altele, ca:
„REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale din România, potrivit rezultatelor parţiale oficiale anunţate de BEC la 09:00, după numărarea voturilor din 96,5% din secţii. Klaus Iohannis a obţinut 54,51% din voturi, în timp ce contracandidatul său, Victor Ponta- 45,49%. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 11.369.607 de persoane, ceea ce reprezintă 63,95% din totalul celor înscrişi pe listele electorale permanente. Au fost exprimate 11.207.503 voturi valide, adică 98,57% din totalul opţiiunilor, în timp ce 162.024 de voturi au fost declarate nule.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 11:00 Klaus Iohannis a obţinut 54,51% din voturi, în timp ce contracandidatul său, Victor Ponta, 45,49%, după numărarea voturilor din 99,07% din secţii, a anunţat BEC. Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a fost votat de 6.242.825 dintre alegători, în timp ce Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a fost votat de 5.211.097 de alegători. Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a precizat că au fost centralizate, până la ora 10.20, procesele verbale din 18.673 (99,07%) secţii de vot, din totalul de 18.847.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 10:40 Peste 2.183 de români au votat la secţia de votare de la New York la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiele din România, iar 2.021 de voturi au fost exprimate în favoarea lui Klaus Iohannis, care a fost preferat şi de românii din Los Angeles. Victor Ponta a fost votat de 156 de persoane. Şase voturi au fost anulate.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 10:10 Klaus Iohannis a obţinut peste 70% din voturi în Harghita, Sibiu, Covasna şi Cluj şi sub 40% în Mehedinţi.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 10:00 378.811 români din diaspora au votat la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, faţă de peste 160.000 la scrutinul din 2 noiembrie, cei mai mulţi votanţi fiind în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, SUA, Germania şi Franţa, a anunţat, luni, Biroul Electoral Central.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Klaus Iohannis a obţinut 6.126.24 de voturi, comparativ cu Victor Ponta care a obţinut 5.081.479 de voturi. Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale din România, potrivit rezultatelor parţiale oficiale anunţate de BEC la 05:00 dimineaţa. Astfel, după centralizarea a peste trei sferturi din secţiile de votare, Klaus Iohannis are 54,81% din voturi, în vreme ce Victor Ponta are 45,18%.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. La aproximativ două ore de la încheierea votului în România, premierul Victor Ponta a făcut o scurtă declaraţie, în care şi-a recunoscut înfrângerea şi a informat că l-a felicitat pe contracandidatul libera. După închiderea votului în România, s-au înregistrat incidente în Torino şi Paris, unde s-a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva românilor care cereau să fie lăsaţi să voteze. La Londra, o secţie a fost închisă la ora locală 7:30, şinu la 9:00. Replica ministrului de Externe: „Dacă veneau mai devreme, puteau să voteze”. În Bucureşti, dar şi în alte oraşe din ţară, precum Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara şi Constanţa, au loc manifestaţii. Premierul le-a transmis românilor că „nu au de ce să voteze”.
Iată ce rezultate au dat sondajele de tip exit-poll comandate de televiziuni:
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Rezultatele de tip exit-poll – IRES, comandat de Digi 24: Klaus Iohannis – 51,6%, Victor Ponta – 48,4%. CURS – AVANGARDE, comandat de TVR: Klaus Iohannis – 52,16%, Victor Ponta – 47,84%, ARP, comandat de Realitatea TV: Klaus Iohannis – 50%, Victor Ponta – 50%, SOCIOPOL, comandat de Antena 3: Klaus Iohannis – 49,10%, Victor Ponta – 50,90%, CSCI, comandat de RTV: Klaus Iohannis – 49,28%, Victor Ponta – 50,72%, revizuit ulterior la 51% pentru Klaus Iohannis şi 49% pentru Victor Ponta. Până la ora 21:00, a existat o prezenţă-record – media naţională a fost, până la acea oră, de 62,04%, în vreme ce în afara ţării votaseră peste 476.000 de români, conform centralizării BEC până la ora 22:30.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 01:15 Vlad Borlea şi Marius Lobonţiu ne transmit noi imagini de la închiderea secţiei din Londra:
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 01:00 Peste 360.000 de români au votat în străinătate, o prezenţă record.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:47 Klaus Iohannis a ajuns în Piaţa Universităţii, unde se cântă imnul României.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:45 Dragnea: Numărătoarea paralelă a PSD pentru 95% din secţii – 53% din voturi pentru Klaus Iohannis, 47% pentru Victor Ponta: „Cei de la ACL trebuie să înţeleagă că din cauza modului în care au făcut campanie, ţara este dezbinată acum. Este un sentiment de ură care a produs o falie în societate”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:35 La Braşov se scandează: „O dorinţă sinceră, România liberă”. La Constanţa, se scandează lozinci anti-guvernamentale.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:30 Cristian Tudor Popescu a comparat votul de duminică cu cel din 1996: „Acesta este un vot moral. Dacă va fi înfrânt, Victor Ponta va fi înfrânt din considerente morale. La fel cum, în 1996, Ion Iliescu a fost înfrânt de un vot moral”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:20 Noi imagini de la manifestaţia din Bucureşti:
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 23:31 Klaus Iohannis a postat, pe Facebook, duminică seară, o imagine cu mesajul: „Am câştigat! Ne-am luat ţara înapoi”.
UPDATE 23:11 Victor Ponta recunoaşte că alegerile au fost câştigate de Iohannis. „Poporul are întotdeauna dreptate. L-am sunat pe domnul Iohannis, l-am felicitat pentru victorie şi eu şi toţi colegii mei, cât timp vom fi în poziţii publice, ne vom face datoria faţă de ţară. În rest, am spus, poporul are întotdeauna dreptate şi e normal să fie aşa şi îmi doresc un singur lucru, ca să înţelegem că suntem o ţară democratică şi, aşa cum eu accept rezultatul, sper să-l accepte şi cei care vor să protesteze şi nu au de ce să protesteze”, a spus Ponta.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 22:50 Peste 476.000 de români din diaspora au votat la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, arată ultima situaţie prezentată pe site-ul BEC, la ora 22.30, iar procesul de votare continuă în mai multe state. În Republica Moldova, unde secţiile de votare s-au închis la 21.00 ora locală (aceeaşi cu ora României) au votat 35.049 de persoane, iar dintre acestea 16.751 de au votat la Chişinău. Scrutinul continuă în Europa (Portugalia, Marea Britanie şi Irlanda), precum şi în Canada, SUA, America Latină.
UPDATE 22:35 Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 21:00, este de 62,04%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur de scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 52,31% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009 – 56,99%.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 22:22 Mai mulţi români care aşteptau să voteze în faţa secţiei din Torino, în jurul orei locale 20.45, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce, potrivit relatărilor unor persoane aflate acolo, jandarmii ar fi intervenit cu gaze lacrimogene. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene, duminică seară, în faţa secţiilor de votare de la Paris, unde sute de oameni protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, pentru că nu au putut să voteze, secţiile de votare închizându-se.
UPDATE 22:05 IRES a actualizat exit-poll-urile, pentru ora 21:00: Iohannis: 51,6%, Ponta – 48,4%.
UPDATE 21:53 Candidatul PSD la prezidenţiale, Victor Ponta, a postat, dumincă seară, pe Facebook, după anunţarea exit-poll-urilor, o imagine care îl înfăţişează la un miting, împreună cu lideri social-democraţi, cu textul: „Astăzi am făcut România puternică! Vă mulţumesc pentru sprijin!”.
Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, a postat, duminică, pe Facebook, după anunţarea exit-poll-urilor, o imagine cu mesajul: „Aţi scris istorie, pentru prima dată online-ul a făcut diferenţa” şi, apoi, mesajul: ”Dragi români, aţi fost nişte eroi astăzi!”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 21:47 Peste 11 milioane de alegători, reprezentând 61.63% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 21.00, potrivit datelor preliminare privind prezenţa la vot centralizate la BEC, în primul tur prezenţa fiind de 52,31%. Potrivit datelor menţionate, 11.266.254 de alegători s-au prezentat la urne până la ora 21.00. Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Ilfov (peste 79%), Olt (peste 67%), Alba, Cluj, Giurgiu, Prahova, Sibiu(peste 66%), Dâmboviţa, Teleorman (peste 65%). Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita – 47.82% şi Covasna – 49.87%
UPDATE 21:23 Ambasadorul României la Dublin, Manuela Breazu, a cerut, duminică seară, Biroului Electoral Central, prelungirea programului de vot, în condiţiile în care mai mult de 2.000 de români stau încă la coadă pentru a vota. Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a confirmat că această solicitare a fost primită. Muhuleţ a spus, într-o declaraţie de presă, că procesul de votare începe la 7:00 dimineaţa şi se încheie la ora 21:00: „În momentul actual, textul de lege este foarte precis: votarea începe la 7:00 dimineaţa şi se încheie la ora 21:00”. El a reiterat faptul că ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, nu a trimis BEC nicio cerere pentru prelungirea votării în diaspora.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Găsiţi, mai jos, exit-poll-urile realizate de televiziuni:
Exit-poll RTV CSCI – Ponta: 50,72%, Iohannis: 49,28%
Exit-poll Digi24 IRES – Iohannis: 50,90%, Ponta: 49,10%%
Exit-poll Realitatea TV ARP – Ponta: 50%, Iohannis: 50%
Exit-poll Antena 3 Sociopol – Ponta: 50,9%, Iohannis: 49,1%
Exit-poll TVR CURS – Avangarde – Iohannis: 52,16%%, Ponta: 47,84%
UPDATE 20:51 Un număr de 375 de sesizări legate de încălcări ale actelor normative privind desfăşurarea alegerilor de duminică au fost înregistrate, duminică, până la ora 20.00, în toată ţara, dintre care 166 nu se confirmă, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI). „Angajaţii MAI au efectuat verificări cu privire la fiecare sesizare în parte stabilind până la această oră (20.00, n.r.) că 166 dintre acestea reprezentând 44,27 la sută nu se confirmă”, a declarat duminică seara purtătorul cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 20:39 Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 19:00, este de 58,66%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur de scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 48,89% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009 – 53,51%
UPDATE 20:28 Cei peste 500 de manifestanţi de la Piaţa Universităţii, care cer prelungirea scrutinului pentru românii din diaspora, au pornit în marş spre sediul Guvernului, unii dintre ei spunând că vor să ajungă apoi la sediul PSD, la ora 21:00, când se aşteaptă ca premierul Victor Ponta să fie acolo. Manifestanţii scandează „Cozile de la Paris sunt la fel ca-n comunism”, „Daţi ordonanţa, să voteze Franţa” şi „Democraţia e votul, nu hoţia”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 20:10 Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a declarat, duminică, la Londra, că ceea ce se întâmplă în diaspora este „incredibil” pentru o ţară membră a UE, subliniind că deja s-a produs o fraudă. „Ce se întâmplă este incredibil mai ales pentru o ţară care este membră a Uniunii Europene. Sunt mâhnit şi indignat în acelaşi timp şi cred că domnul Ponta, care este premier, este responsabil de asta şi trebuie să demisioneze”, a declarat Krichbaum.
UPDATE 19:49 PF Daniel: În istoria poporului român, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neam. „Aproapele este omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-un mod neaşteptat. De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu am aşteptat un ajutor. Prin aceasta, Evanghelia de astăzi ne arată, aşadar, că fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, stare socială sau vârstă, are o valoare eternă şi unică”, a spus PF Daniel, potrivit basilica.ro. El a continuat: „În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales şi prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor”.
UPDATE 19:26 La 90 şi ceva de ani, Elisabeth Raţiu, soţia lui Ion Raţiu, a ieşit în stradă să îi încurajeze pe românii care votează în Londra (via Facebook/Ciprian Rus).
UPDATE 19:21 Potrivit datelor parţiale BEC, prezenţa la vot la ora 19:00 a fost de 58,55%.
UPDATE 19:06 Preşedintele Traian Băsescu solicită Guvernului o întrunire de îndată în care să emită o ordonanţă de urgenţă care să prelungească programul de votare până la ora 24.00. Potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială, „preşedintele Traian Băsescu a observat posibile dificultăţi în a asigura dreptul de a vota tuturor românilor din diasporă”.
UPDATE 17:52 Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a votat, duminică, la liceul Toniţa din Bucureşti, declarând că nu se aştepta la creşterea atât de mare a numărului celor din diaspora care vor să voteze şi că îşi asumă răspunderea pentru că numărul celor care deja au votat s-a triplat faţă de 2 noiembrie.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 17:41 Jumătate din oraşul arădean Curtici a rămas fără energie electrică, duminică, în jurul orei 16.40, iar în toate cele cinci secţii de votare din localitate procesul electoral a fost oprit aproximativ zece minute, până când au fost aprinse lumânări şi au fost aduse lanterne.
UPDATE 16:20 Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 16.00, este de 44,50%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur al scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 35,10% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009 – 40,10%
UPDATE 13:10 BEC a anunţat prezenţa la urne la ora 13:00: 26,53% la un grad de raportare de 97,55%.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 13:00 Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, şi ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, au avut duminică, 16 noiembrie 2014, o întrevedere cu observatorii acreditaţi la secţiile de votare din Paris, informează MAE.
UPDATE 12:55 Jandarmi italieni au sosit, pentru a asigura ordinea, la Consulatul român de la Torino, unde peste 5.000 de oameni stau la coadă pentru a-şi exercita dreptul de vot.
UPDATE 12:50 Peste 90 de cereri pentru trimiterea urnei mobile la spitalul din Blaj au fost anultate, duminică, de BEJ Alba, în urma unei sesizări a Alianţei PSD-UNPR-PC, pe motiv că cererile au fost depuse cu întârziere, fiind depăşit termenul prevăzut de legea electorală, transmite MEDIAFAX. De asemenea, un număr de 390 de persoane din cele aproximativ 700 internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au solicitat să îşi exprime dreptul de vot, în primul tur al alegerilor prezidenţiale 296 de pacienţi votând cu urna mobilă.
UPDATE 12:35 Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat că preşedintele secţiei de votare 152 din Londra a refuzat să întrerupă procesul electoral după ce mai mulţi votanţi ar fi introdus în urnă mai mult de un buletin de vot de persoană, ea solicitând BEC şi BES să ia măsurile legale ce se impun.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 12:33 Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a votat duminică în Capitală pentru alegerile prezidenţiale, menţionând la ieşirea de la urne că şi-a exercitat acest drept pentru a închide ”definitiv o pagină tristă din istoria României”.
UPDATE 12:30 Răzvan, un cititor din Birmingham, ne transmite că, la ora acestei actualizări, sunt aproximativ 1.000 de români la coadă.
UPDATE 12:25 Un bătrân de 66 de ani din judeţul Vrancea, cunoscut cu probleme cardiace, a murit, duminică, la scurt timp după ce a votat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.
UPDATE 12:20 Geanina, observator acredat în secţia de votare din Oslo, ne transmite noi informaţii despre votul din Norvegia: „Până la ora 10:00, au votat 358 de alegatori, comparativ cu turul 1, la ora 10:00, când au votat 162”.
UPDATE 12:08 Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, la Paris, că numărul de oameni care aşteaptă să voteze este „impresionant”, iar mesajul său ca românii din diaspora să se prezinte cât mai devreme la vot a fost eficient, şeful diplomaţiei estimând, totodată, că ar putea vota 10.000 de persoane. La ora acestei actualizări, la Paris se protestestează în continuare.
UPDATE 12:03 Peste o mie de persoane aflate în centrele de reţinere şi arest preventiv din toată ţara au depus cereri pentru a vota duminică prin intermediul urnei speciale, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 12:00 Peste 3.000 de români aşteaptă să voteze în faţa Consulatului României de la Torino, unii dintre aceştia reclamând că, după ce se intră în grupuri de câteva zeci de persoane, se închid porţile cu lanţuri, iar ei sunt ţinuţi ”ca la grădina zoologică”, relatează Mediafax.
UPDATE 11:34 Prezenţa până la ora 10:00: 8,52% media naţională, 8,37% – mediul urban, 8,72% – mediul rural. Media în Bucureşti este de 7,68%. Dintre sectoare, cea mai ridicată prezenţă s-a înregistrat în sectorul 1, 8,6%. Pentru comparaţie: în primul tur din 2014, prezenţa până la ora 10:00 a fost de 6,55%, prezenţa din 2009 – 7,52%.
UPDATE 11:28 „De la deschiderea secţiilor de votare, în întreaga ţară au fost înregistrate şase sesizări privind diverse incidente însă vă asigurăm că toate semnalările pe care le vom primi astăzi vor fi verificate punctual indiferent de modalitatea prin care acestea vor fi aduse la cunoştinţa autorităţilor”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Monica Dajbog, citat de Mediafax.
UPDATE 11:25 Candidatul ACL la preşedinţie, Klaus Iohannis, a ajuns la secţia de votare din Sibiu: „Am votat pentru o Românie a respectului, a prosperităţii, o Românie puternică. Sper să fie o zi frumoasă pentru noi toţi. „Am fost la Biserică înainte de vot. În diaspora e o prezenţă foarte mare, am semnale că la foarte mnulte secţii de votare din diaspora sunt foarte, foarte multe persoane care aşteaptă să voteze. Sper să nu se repete situaţia de duminica trecută, voi monitoriza situaţia”.
UPDATE 11:21 Ion Iliescu a votat în Bucureşti.
UPDATE 11:17 Venirea ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, la secţia de votare de la Ambasada României la Paris a declanşat scandări anti-Guvern din partea celor aflaţi la coadă.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 11:05 Geanina, observator acredat în secţia de votare din Oslo, ne transmite: „Am înţeles că oamenii au venit de la ora 5:00, de la sute de km, din Stavanger, Trondheim, Bergen. Unii dintre aceştia au primit găzduire in Oslo, de la alţi români. La ora 6:45, erau în jur de 30 de persoane, s-a deschis sectia la ora 7, fiind preluaţi de 4 membri ai comisiei de votare care i-au inregistrat in tabelele electorale. Comunicasem că vor lipsi doi membri din comisie, 1UDMR si 1ACL, lucru rezolvat parţial prin înlocuirea membrului de la ACL, din partea UDMR-ului nu s-a prezentat nimeni. Comisia de votare s-a organizat foarte bine”.
UPDATE 11:00 Relatarea lui George, din Stuttgart: „La ora 8.30, coada la Stuttgart aproape s-a dublat, deja nu mai are loc în jurul clădirii. Mobilizare generala!”
UPDATE 10:45 O altă cititoare ne transmite din faţa secţiei de la ICR Londra: „Prezenţă impresionantă la vot la ICR Londra. Sute de oameni la coadă la 8:20 dimineaţa şi o coadă care nu se mai termină. Cei din rând spun că nu pleacă acasă până nu votează. Sunt mândră că stau în rând cu aceşti oameni.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 – UPDATE 10:33 Traian Băsescu a venit la vot împreună cu soţia. „Votul pe care l-am dat acum simt că încep să scap de o greutate din spate. Se va trabsfera către altcineva responsabilitatea. Am votat împotriva instaurării unui regim discreţionar în România”, a declarat Traian Băsescu, făcând apel din nou la cei care „au fost numiţi băsişti în ultimii ani”.
UPDATE 10:20 BEC a anunţat prezenţa la urne: 8,5% la ora 10.00, faţă de 6,5% în primul tur. De asemenea, prezenţa la vot faţă de turul de scrutin din 2009 este mai mare cu un procent.
UPDATE 10:15 Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a votat, duminică, la secţia amenajată la sediul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Topliţa, pentru ”o Românie fără războaie politice”, stabilă economic şi cu un sistem de securitate puternic.
UPDATE 10:13 Victor Ponta a venit la vot cu soţia şi cei doi copii. Acesta a venit însoţit, ca şi la primul tur, de primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Daciana Sârbu, îmbrăcată în violet: „De mâine îmi doresc să ne aducă Dumnezeu mai multă linişte. De asta am votat”. Sorin Oprescu: „Eu nu am culoare vilet, se chemă fucisa”. Ponta: „Am votat pentru ca toate mamele şi bunicii noştri să poată trăi într-o ţară mai bună, în care să avem grijă de ei, am votat ca toţi copiii să aibă un viitor aici, în România. Am votat pentru convingerea mea că după 25 de ani de tranziţie nu vom mai fi încă o generaţie de sacrificiu”.
UPDATE 10:00 Vasile Blaga a votat în urmă cu câteva minute. „Îi invit (pe români n.r.) să îi urmărească pe cei din Diaspora de cât civism dau dovadă”, a declarat Vasile Blaga la ieşirea de la urne, adăugând că este convins că participarea la acest tur de scrutin va fi mult mai mare.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 – UPDATE 09:55 Mai mulţi cetăţeni din satul bistriţean Rusu Bârgăului au găsit, duminică dimineaţă, pungi cu ulei, zahăr şi făină, care erau atârnate de porţile caselor şi care nu erau inscripţionate, dar pe care reprezentanţii ACL Bistriţa-Năsăud le atribuie adversarilor politici de la PSD.
UPDATE 09:45 Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu a votat, duminică dimineaţă, la o secţie de votare din Capitală, cu aproape o oră mai devreme decât momentul anunţat presei prin intermediul PNL, el fiind rezervat în declaraţii sub motivul că nu poate spune cu cine a votat.
Fostul preşedinte al PNL a fost întrebat, la ieşirea de la urne, pentru ce a votat. ”Nimic special, dacă nu pot să pronunţ nume poveşti de-astea…”, a replicat Antonescu, fără să facă alte declaraţii.
UPDATE 09:42 Un român din Austria a postat pe Facebook mai multe fotografii care arată cozile uriaşe la vot din Viena.: „Personalul ambasadei a angajat serviciu specializat de pază şi protecţie”.
UPDATE 09:40 Mădălina Roşca, o româncă, din München, a declarat în ediţia specială a Gândul LIVE că votarea merge foarte greu.
„Cu părere de rău spun că efectiv mi-e mi-a luat circa 4 minute să votez. Să îşi dea demisia domnul ministru de Externe. Ieri a fost la Munchen şi cu asta ne-am ales. Şi ne-a spus să venim devreme… Mă simt deja stânjenită. Oamenii ăştia care au venit şi stau în ploaie, în frig, ei nu vor putea oare să voteze? Democraţia e un subiect firav pentru noi”, a afirmat Mădălina.
Coadă la Munchen
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014UPDATE 09:34 Sute de români s-au prezentat la cele patru secţii de votare din Chişinău (două la Consulat şi câte una la Ambasadă şi la ICR) încă de la ora 5.00 dimineaţa, cu două ore înainte de deschiderea urnelor, la ora locală 7.00 (aceeaşi cu ora României). Românii din Republica Moldova au la dispoziţie 21 de secţii de votare pentru a-şi alege preşedintele.
UPDATE 09:31 La secţia de votare de la ICR Paris sunt deja peste 2.000 de oameni, a transmis Lucian Mîndruţă la Gândul LIVE. „Nu există ştampile în plus, nu există urne în plus aici. Numărul românilor care doresc să voteze astăzi aici este enorm”.
UPDATE 09:20 Un român din Torino, Robert Răducescu, a transmis în direct, pentru Gândul LIVE, imagini cu cozile care sunt la Milano. „Dragostea de ţară îi face pe români să voteze. Protestul cel mai civilizat pe care îl poate face românii din diaspora este ca să se trezească de dimineaţă sau chiar să nu doarmă, cum au făcut mulţi, pentru a putea vota”, a declarat el. Acesta a atras atenţia că românii din afara ţării au plecat din România pentru un trai mai bun, dar ţin în continuare legătura cu ţara natală şi cu familia rămasă aici.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 09:18 Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, aflat la Paris, s-a declarat surprins de numărul mare de votanţi aflaţi în capitala Franţei: În mod normal cu această organizare ar putea să voteze toţi cei care se prezintă la vot. Nu cred că noi trebuie să votăm aici, putem vota în ţară ca să îi lăsăm special pe cei care stau aici ca să poată vota. Pentru moment nu avem secţii descompletate”. El le-a trransmis rom\bilor care ajung la cozile din Paris, care acum sunt uriaşe să se îndrepte şi înspre secţia din Nantes, unde coada nu este mare iar „oraşul este superb”.
UPDATE 09:16 Liviu Dragnea a votat în urmă cu câteva minute, afirmând că a votat „cu speranţă”, şi că speră ca la acest scrutin să vină mai mulţi români la vot.
UPDATE 09:10 Un român de la Paris, Alexandru Urdaş, a relatat, în direct la Gândul LIVE că la secţia din cadrul Ambasadei Române din Paris sunt în prezent circa 1.000 de oameni, în timp ce la sceţia din cadrul ICR erau circa 1.500 de oameni. „La ora 04:00 erau câteva sute de personaje la coadă. Le transmit românilor din ţară să ne urmeze exemplul”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 09:00 Mii de români stau la coadă, duminică dimineaţă, în faţa secţiilor de votare din mai multe oraşe europene, precum Paris, Torino, Viena, München, oamenii venind cu câteva ore înainte de deschiderea secţiilor, pentru a fi siguri că vor vota.
La Paris, unde sunt amenajate două secţii de votare, la deschiderea secţiilor sute de oameni erau deja la coadă.
UPDATE 08:50 Circa 1.500 de români stau la coadă la Paris pentru a putea vota, în timp ce la München sunt circa 1.000 de persoane.
UPDATE 08:40 Cozi uriaşe sunt în aceste momente şi la secţia aflată în cadrul Ambasadei României din Torino, Italia, precum şi la secţiile din Madrid şi Alacala de Henares, din Spania.
UPDATE 08:30 Şi la Bruxelles românii au format cozi încă din cursul nopţii de sâmbătă spre duminică pentru a fi siguri că vor putea vota.
Coadă la Bruxelles
UPDATE 08:20 Zeci de români din străinătate s-au aşezat la coadă, pentru a putea vota în turul 2 al prezidenţialelor, încă de sâmbătă seară, mulţi dintre venind de la sute de kilometri, cu autocare închiriate, în oraşele unde sunt organizate secţii de votare.
Români din Australia la vot
La München, câţiva tineri s-au aşezat la rând, în faţa secţiei de votare, cu mai bine de 12 ore înainte de deschiderea urnelor. În fotografii postate pe Facebook, tinerii, care au venit la secţia de votare cu un steag al României, au în mâini periuţe de dinţi. Şi la secţia din Stuttgart românii s-au aşezat la coadă de sâmbătă noaptea, potrivit fotografiilor postate de ei pe Facebook.
Românii din Stuttgart s-au aşezat în cursul nopţii la vot
Şi la secţia de votare organizată la ICR Londra, mai mulţi români au ajuns încă de sâmbătă seara. Ei au adus pancarte cu mesaje precum „Nu vă înghesuiţi”, „Ţin rând pentru democraţie” şi „Vrem să votăm!”.
La fel au făcut români stabiliţi în Suedia, la Göteborg, care au închiriat un autobuz pentru a ajunge să voteze la secţia din capitala Danemarcei, Copenhaga.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 07:15 Vicepremierul Gabriel Oprea a votat, duminică, la ora 7.00, imediat după deschiderea urnelor, el spunând că a votat pentru ”o Românie a progresului, pentru o Românie puternică şi unită”. Vicepremierul Gabriel Oprea a ajuns la vot la ora 7.00, la secţia de votare nr. 952, organizată la Şcoala gimnazială nr. 150 Sf. Elefterie din Bucureşti. ”Am votat pentru progresul României, pentru o Românie puternică şi unită”, a afirmat Gabriel Oprea.
UPDATE 16 noiembrie 07:00 Secţiile de votare din toată ţara s-au deschis. Secţiile de votare pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale s-au deschis, duminică, la ora 07.00, fiind aşteptaţi la vot 18.281.625 de alegători. Numărul alegătorilor este mai mic cu aproape 3.000 faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale. Conform ultimei raportări a Autorităţii Electorale Permanente, copiile de pe listele electorale permanente cuprind 18.281.625 de alegători, faţă de 18.284.326 de cetăţeni români cu drept de vot înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente de la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie. Cei 18.281.625 de alegători vor putea vota în 18.550 de secţii de votare. Pentru acest scrutin au fost tipărite 20.945.068 de buletine de vot şi 11.808.375 de timbre autocolante, care au fost predate sâmbătă preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare. Numărul ştampilelor a rămas acelaşi ca şi la primul tur al alegerilor, respectiv 94.220. Votul se va desfăşura în aceleaşi secţii care au fost organizate şi pentru primul tur al alegerilor, în aceleaşi locuri şi sub autoritatea aceloraşi birouri electorale. Secţiile de votare se închid la ora 21.00.
UPDATE 23:15 Şi în faţa ICR Londra, unde românii şi-au ţinut rând, simbolic, la vot, în ultima săptămână, s-a format o coadă de români, sâmbătă seară: (urmeaza video, n.m)
UPDATE 23:00gândul reaminteşte, după cum a relatat şi vineri, că în centrele de votare în care au fost probleme în primul tur se anunţă, din nou, un vot dificil, în ciuda suplimentării ştampilelor şi a cabinelor de vot (nu şi a secţiilor). Concret, reprezentanţii partidelor, care nu pot fi înlocuiţi cu personal MAE, ci tot cu reprezentanţi de-ai partidelor, absentează. Procesul de vot riscă să fie chiar mai dificil decât în primul tur în secţii precum ICR Londra şi în cea de la Consulatul român din Londra, unde, din şapte membri ai Comisiei (unul fiind preşedintele), trei şi-au anunţat absenţa. Partidele nu i-au înlocuit, astfel că trei ştampile şi trei cabine de vot din fiecare secţie riscă să nu poată fi folosite. „Orice membru care lipseşte înseamnă o reducere cu 15% a numărului celor care votează. De asemenea, să vină toţi cetăţenii cât mai devreme cu putinţă la vot”, a spus ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 UPDATE 22:45 Zece cetăţeni români s-au aşezat, în această seară, la Munchen, în faţa secţiei de votare, cu periuţele de dinţi în mână, în aşteptarea începerii votului. Fotografia a fost postată pe Facebook cu mesajul următor: „oamenii ăştia or venit cu periuţa de dinţi la ei şi stau la coadă să voteze cum stăteau părinţii lor în comunism la carne, lapte şi pâine”.
UPDATE 22:30 Votul pentru alegerea preşedintelui României a început, în Noua Zeelandă, cu 11 ore înainte de deschiderea urnelor în ţară. Primul român care a votat se numeşte Dan Coroian-Vlad şi şi-a exercitat dreptul fundamental în Auckland. Imediat după vot, şi-a postat pe contul de Facebook un mesaj, din care vă prezentăm un fragment: „Stau în faţa secţiei de votare si mă întreb de ce mă trece scrisul. E disperarea de a mă vedea furat, din nou, de speranţa că ţara mea o să meargă în direcţia bună. E disperarea emigrantului care vrea să aibă şansa de a se întoarce (da, într-un loc cu mari probleme, dar care se afla pe drumul bun). Nu vreau să îmi pierd limba, „I Love You” dă bine numai în filme. (…) Nu „vreau o ţară ca afara”. Vreau doar un pic de normalitate şi certitudinea că nu ne îndreptam din nou in direcţia greşită. Bunăstarea va veni, probabil, prea târziu pentru noi, dar sunt dispus sa renunţ in favoarea unui trai decent. De asemenea, a postat fotografia de mai jos:
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. În cursa pentru Preşedinţie s-au înscris iniţial 14 candidaţi. După primul tur al alegerilor, au rămas în competiţie Victor Ponta – candidatul PSD-UNPR-PC şi Klaus Iohannis – candidatul ACL. Ponta a fost votat de 40,44% dintre alegători, iar Iohannis a primit de 30,37% dintre aceştia.
Alegătorii votează la secţiile la care sunt arondaţi cu domiciliul, excepţie făcând cei aflaţi în ziua votării în alte localităţi care pot vota la orice secţie din ţară. Singura condiţiie este aceea de a semna înainte o declaraţie, pe propria răspundere, că nu au mai votat şi nu vor mai vota la alte secţii.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Românii care nu se pot deplasa la o secţie de votare pot cere să îşi exercite dreptul prin intermediul unei urne mobile. Unele speciale sunt însoţite de echipe formate din cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare. Paza este asigurată de reprezentanţii MAI.
Dreptul la vot poate fi exercitat în baza oricăruia dintre următoarele documente:
– cartea/buletinul de identitate
– cartea electronică de identitate
– cartea de identitate provizorie
– paşaportul (diplomatic, diplomatic electronic, de serviciu sau de serviciu electronic)
– carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare)
În primul tur au fost organizate 18.550 de secţii de votare în ţară şi 294 de secţii în străinătate şi au fost pregătite peste 20,7 milioane de buletine de vot şi 94.000 de ştampile cu menţiunea „Votat”.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Votul în turul al doilea începe în diaspora, la Auckland
Primii care votează sunt românii din Auckland, Noua Zeelandă. Aceştia se pot prezenta la urne încă de la sâmbătă, ora 20:00, ora României, având în vedere diferenţele de fus orar. Următoarele secţii de votare care se deschid sunt cele din Australia – Canberra, Sydney, Brisbane şi Melbourne.
Peste 161.000 de români din diaspora şi-au votat pe 2 noiembrie preşedintele. Alte câteva mii de români au aşteptat însă ore întregi la coadă, în frig, uneori alături de copii, pentru a-şi exercita acest drept şi nu au reuşit să îşi introducă voturile în urne. Ei s-au declarat umiliţi şi au făcut numeroase apeluri la autorităţi pentru prelungirea perioadei de votare, după ora 21:00. În ciuda cererilor venite atât din partea societăţii civile, cât şi din partea politicienilor, programul secţiilor de votare din diaspora nu a fost prelungit.
În urma scandalului votului din diaspora, ministrul de Externe, Titus Corlăţeanu, a demisionat. Postul său a fost preluat de Teodor Meleşcanu, care în primul tur a candidat la alegerile prezidenţiale. Numărul secţiilor de votare nu a fost suplimentat pentru al doilea tur de scrutin. A fost suplimentat însă numărul ştampilelor şi al cabinelor, până la şapte, în fiecare secţie.
Rezultatele alegerilor prezidenţiale venite din diaspora îl arătau câştigător, în primul tur, pe Klaus Iohannis. Acesta era urmat de Victor Ponta şi de Monica Macovei.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Sondajele dintre cele două scrutine. Cum votează românii
După aflarea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale, o serie de case de sondare a opiniei publice au organizat cercetări cu privire la şansele celor doi candidaţi la Preşedinţie şi cu privire la felul în care aceştia sunt văzuţi de către alegători.
Primul sondaj realizat de CSCI, centru care lucrează pentru PSD, după primul tur al alegerilor prezidenţiale îl dădea câştigător pe Victor Ponta, cu 55% din voturi. De asemenea, 40% dintre respondenţi susţineau că au încredere „multă” sau „foarte multă” în Ponta şi 32% în Iohannis.
Un alt sondaj CSCI, publicat joi, 13 noiembrie, îl arăta pe Victor Ponta câştigător cu 54% din voturi. Totodată, 44% dintre respondenţi susţineau că au încredere „multă” şi „foarte multă” în candidatul PSD-UNPR-PC, iar 38% în Klaus Iohannis, rivalul său în cursa pentru Cotroceni.
De asemenea, 36% dintre persoanele intervievate spuneau că au încredere „multă” şi „foarte multă” în Călin Popescu Tăriceanu, fost candidat la prezidenţiale pe care Ponta a anunţat că îl va desemna în funcţia de premier.
Rezultatele unui sondaj CCSCC, casa de sondare a opiniei publice care lucrează cu PNL, arată că românii îl văd pe candidatul ACL ca fiind mai respectat pe plan extern decât oponentul său, mai serios şi mai competent.
Victor Ponta câştigă însă în faţa contracandidatului la alte capitole. Românii care au participat la sondajul CCSCC sunt de părere că el înţelege mai bine problemele ţării, arată mai bine la TV şi vorbeşte pe înţelesul tuturor. Cu toate acestea, 55% dintre persoanele intervievate îl consideră mai corupt. Sondajul CCSCC nu nominalizează posibilul câştigător al alegerilor prezidenţiale.”
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014, DIASPORA. Iohannis a obţinut 89,68% din voturile din străinătate
Se arata ca:
„REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014, DIASPORA. Klaus Iohannis a obţinut 89,68% din voturile din diaspora, în timp ce Victor Ponta 10,32%, potrivit rezultatelor finale ale numărătorii făcute de ACL
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014, DIASPORA. Klaus Iohannis a obţinut o victorie zdrobitoare în diaspora, unde 90% dintre românii care au stat la coadă să voteze i-au oferit încrederea lor.
378.811 români din diaspora au votat la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, faţă de peste 160.000 la scrutinul din 2 noiembrie, cei mai mulţi votanţi fiind în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, SUA, Germania şi Franţa, a anunţat, luni, Biroul Electoral Central.”
DE acord cu Joseph Daul: Victoria lui Iohannis este o veste excelenta nu numai pentru Romania, dar pentru intreaga Uniune Europeana!
EPP President Daul: “I am proud of the Romanian people; victory of Klaus Iohannis is excellent news for Romania and the European Union”
Se arata ca:
„Following the results of the second round of the presidential election in Romania, the President of the European People’s Party (EPP), Joseph Daul, made the following statement:
“I would like to congratulate Klaus Iohannis on his well-deserved victory in yesterday’s presidential election in Romania. This is excellent news for Romania and for the whole of the European Union. It is a victory for centre-right values and I am proud that the EPP played its role in this. Klaus Iohannis will keep Romania on the democratic path and lead it in the interest of the Romanian people.
I am proud of the Romanian people who participated in high numbers in this important election. However, I am extremely disappointed by the poor voting conditions abroad. The government led by socialist Prime Minister Ponta has to assume responsibility for this, and even more so after having ignored the calls of the international community to assure proper voting conditions. Regardless of these bad voting conditions abroad, the Romanian voters still sanctioned Mr Ponta.
I would also like to thank President Traian Băsescu for his 10 years of leadership during extremely difficult times. His leadership was crucial to completing the accession of Romania to the European Union in 2007 and to transforming his country into a relevant actor in the EU. Romania is better off today because of the efforts made by Traian Băsescu, and for this he has our deep appreciation.”
Note to editors:The EPP is the largest and most influential European-level political party of the centre-right, which currently includes 78 member-parties from 39 countries, the Presidents of the European Commission and the European Council, 12 EU and 6 non-EU heads of state and government, 14 members of the European Commission and the largest Group in the European Parliament”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR
Stiri Romania Libera- VIDEO. Joe Biden s-a prăbușit pe scenă în timpul unei ceremonii militare
- Şcoală de vară, în Sectorul 5, în iulie şi august. Câte locuri sunt disponibile
- A început „curățenia” de vară la Sepsi OSK. Câștigătoarea Cupei s-a despărțit de trei fotbaliști
- Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 1 iunie 2023. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc
- Emmanuel Macron, despre aderarea Republicii Moldova la UE: „Un fapt care urmează să fie împlinit”
- Explorarea fenomenului modern al comunităților online cu aceleași hobby-uri
- Dan Petrescu recunoaște că a greșit: „Mi-am cerut scuze faţă de Hagi”
- Cod galben de inundații pe râuri din 14 județe
- Ungaria nu vrea ca aderarea Ucrainei la NATO să fie pe agenda summitului de la Vilnius
- Maia Sandu, după summitul găzduit de Republica Moldova: „Ne-am arătat puterea şi unitatea într-un moment în care stabilitatea continentului nostru este în pericol”
- Stiri Mediafax
- Maria Dorobanţu, membru corespondent al Academiei Române, aleasă membru al Academiei Europaea
- Cum cresc salariile din din sistemul de învăţământ - explicaţiile Guvernului
- Japonia, lovită de ploi torenţiale, în timp ce se apropie taifunul
- Canada trimite militari pentru a ajuta la combaterea incendiilor din provincia Nova Scoţia
- Congresul SUA a aprobat suspendarea limitei de îndatorare, evitând intrarea în incapacitate de plată
- Regele Charles al III-lea, vizită în România. Primirea la Cotroceni, la ora 15.30
- Războiul din Ucraina, ziua 99, anul 2. Zelenski vizitează Republica Moldova / Şeful Ucraina a cerut ca refugiile pentru oameni să fie tot timpul deschise / Discuţii despre livrarea de avioane occidentale Ucrainei
- Jane Fonda, acuzaţii de hărţuire la adresa lui René Clément: a cerut să mă vadă în timp ce aveam un orgasm
- Ion Cristoiu: Locotenentul Colombo nu l-a citit pe Dostoievski
- Kim Jong-un nu mai are somn şi s-a îngrăşat peste măsură. De ce merge în străinătate cu toaleta după el
- Stiri Evz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Motanul Incaltat 