Nu atat problema Greciei ar trebui sa fie punctul central al dezbaterilor, cat situatia generala din Uniunea Europeana care ramane in continuare incurcata. Nu se poate spune ca masurile de austeritate, Tratatul de Guvernanta Fiscala au imbunatatit ceva. Daca e vorba de scaderea datoriilor publice, acestea, dimpotriva, au crescut, in ciuda masurilor dure de austeritate. Ma refeream, in comentariile la postarea precedenta, la aspectul acesta, dar si la un altul care, dupa parerea mea, ar trebui sa ne ingrijoreze… E vorba de faptul ca inca in multe tari din Europa avem rate mari ale somajului, inclusiv cel in randul tinerilor. Problema, repet, nu e numai a Greciei. Grecia, daca doriti, ne reaminteste din cand in cand ca lucrurile nu evolueaza spre bine. Tocmai asta e ingrijorator… Exista tari cu o datorie publica foarte mare, dar cu un somaj redus, spre exemplu Japonia. Dupa Eurostat, in Japonia anului 2014 somajul a fost de doar 3,6%!! De asemenea SUA s-a descurcat foarte bine, avand un somaj de doar 6,2% in 2014. In Zona Euro, in acelasi an, somajul a fost de 11,6%, dar sa comparam cifrele de mai sus, referitoare la SUA si Japonia, cu rata somajului din Spania care s-a situat in 2014 la 24,5%!!
Indiferent de cum vor vota grecii la referendumul de astazi (v. si aici), situatia in UE ramane incurcata. Din pacate, ea este favorabila dezvoltarii extremelor politice si euroscepticismului. De asemenea, aceasta situatie intretine si perpetueaza o grava criza de incredere atat in moneda unica, euro, cat si in Uniunea Europeana in ansamblul sau. O iesire a Greciei din Zona Euro ar accentua un astfel de fenomen, de altfel nedorit.
Trebuie sa aducem o critica Tratatului de Guvernanta Fiscala. Ce se intampla? Uniunea Europeana, ca si constructie politica, reprezinta o realitate complet noua. Cu riscul de a ma repeta, trebuie sa spunem ca lucrul acesta inseamna, cu alte cuvinte, ca Europa nu a mai cunoscut asa ceva in trecut, o asemenea realitate complexa: politica (daca ne referim la institutii precum Parlamentul European sau Comisia Europeana, ca sa dau doar doua exemple), sociala (daca ne referim la multiculturalism) si economica (daca ne referim la moneda unica). Asa stand lucrurile, pe undeva e si logic ceea ce se intampla. Spre exemplu, in 1966 cu siguranta lucrurile nu au stat asa ca acum in Europa: era o alta realitate pe atunci. Sunt studii care arata un lucru: diferentele mari de productivitate dintre Nordul si Sudul Uniunii Europene. Chestiunea Greciei e o parte, ca sa zic asa, a problemei si poate nici cea mai importanta. Uniunea Europeana trebuie privita ca un ansamblu. E adevarat, un ansamblu eterogen. Problema este ca aceasta remarcabila diferenta de productivitate de care aminteam mai sus nu se poate echilibra decat prin masive investitii de capital in Sudul Europei, pentru a micsora decalajul fata de Nordul Europei. Euro reprezinta capitalul banesc si financiar. De aceea austeritatea nu poate da roade bune, pentru ca impune Sudului o micsorare nesustenabila a cheltuielilor – de aceea si datoria publica creste. Numai printr-un singur factor de productie – Munca – Sudul nu va rezolva niciodata (adica nu se stie cand) problema. De observat, de pilda, ce se intampla in Romania: somajul este redus fata de media Uniunii Europene, cu toate acestea cresterile sunt modeste si nu ne pot satisface. In schimb s-au inregistrat cresteri economice notabile cand somajul a fost mai ridicat. Cum se explica lucrul acesta care pare a contrazice un cliseu economic deja clasic: cand somajul este ridicat te astepti la scaderi de PIB, cand e scazut te astepti la cresteri semnificative ale PIB-ului. Aici trebuie, dupa parerea mea, sa te gandesti care e factorul de productie, sa-i zic dominant, care determina cresterea: Munca sau Capitalul? De unde se poate observa ca cel din urma – Capitalul – provoaca, determina cresterea economica intr-o masura mai mare decat Munca. La nivelul UE, fluxurile de capital din centrul Uniunii spre periferie au determinat cresterea economica in zonele periferice ale Uniunii. Ca aceasta crestere s-a datorat consumului mai mult decat productiei, determinand tot felul de bubble-uri, cum ar fi, de pilda, cel imobiliar, e doar o problema de cum e folosit acest capital banesc si financiar. Trebuie sa remarcam ca e vorba in special de capitalul banesc si financiar, deci de o astfel de natura a capitalului. De ce e vorba preponderent de un astfel de capital? Pentru ca in UE s-au neglijat investitiile (acele investitii ale entitatilor non-financiare) care ar fi putut aduce spre periferia Uniunii, pe langa capitalul financiar, capital tehnic, de exemplu: masini, utilaje, tehnica electronica etc, capital care ar fi contribuit la cresterea productivitatii si ar fi creat locuri de munca productive. FMI a criticat Grecia, mai exact Guvernul Tsipras, ca a incetinit privatizarea companiilor de stat, proces prin care s-ar fi atras fonduri la buget. FMI teoretic s-ar putea sa aiba dreptate. Dar sa nu uitam ca Angela Merkel a spus nu demult ca Germania nu e interesata de Grecia. Daca apetitul pentru investii e scazut din varii motive apelul la efectuarea privatizarilor, desi corect, s-ar putea sa nu aiba ecou. Este exact fenomenul de care vorbeam mai sus: neglijarea investitiilor.
Chestiunea principala este ca trebuie un capital de valoare baneasca (in euro) foarte mare introdus in Sudul Europei. Masurile fiscale de austeritate nu sunt si nu vor fi suficiente ca sa rezolve problema acestui decalaj. Deoarece vorbim de un ansamblu, Uniunea Europeana va trebui sa-si asume lucrul asta. Defectul principal a Tratatului de Guvernanta Fiscala este ca nu se pot rezolva probleme de productivitate doar prin masuri fiscale de austeritate.
Sa luam un exemplu simplu care sa explice de ce este necesar un capital de valoare mare pentru cresterea productivitatii. Dar inainte trebuie spus ca, in general, cuvantul „productivitate” te duce cu gandul la „productivitatea muncii”. Abordarea aceasta e una populara pentru ca multi considera asa. Dar productivitatea inseamna eficienta sau randamentul cu care sunt combinati si utilizati factorii de productie. Trecem acum la exemplul de care vorbeam: sa presupunem ca avem o statie de producere a cimentului sau o statie de betoane care e veche, uzata moral. Utilizand astfel de utilaje, oricat ai muncii, nu poti sa obtii o productivitate ridicata in comparatie cu o statie noua, moderna, de ultima generatie si mult mai performanta, care pe langa o productie mai mare iti da si o calitate mai buna a produsului. Iata de ce aportul de capital este important si determina cresterea productivitatii. Daca am utilaje vechi si chiar putine in comparatie cu ce productie si venituri vreau sa obtin, si lucrez cu trei sau patru muncitori, si la un moment dat constat ca, pentru a face fata unei cresteri a productiei am nevoie de 10 muncitori, de ce sa nu lucreze 10 muncitori pe mai multe utilaje noi, performante, determinand astfel o crestere mult mai mare de productivitate si conditii de lucru mai bune? Este clar ca aceasta crestere de productivitate determina si salarii mai mari, si o putere de cumparare mai mare.
Indiferent cum am privi problema – dezvoltare pe partea de oferta sau pe cea de cerere – chestiunea capitalului ramane de baza. Ca sa cresc oferta de bunuri si servicii, trebuie sa cresc productivitatea, si atunci cresterea capitalului e esentiala. Daca privim pe partea de cerere, Sudul avand o productivitate mai slaba fata de Nordul Uniunii, atunci se constituie intr-o piata de desfacere, lucru care obliga la sporirea capitalului banesc si financiar in partea sudica a Uniunii pentru a se putea cumpara produsele cu valoare adugata mare confectionate in Nord. Daca decalajele de productivitate dintre Nord si Sud se mentin si chiar se accentueaza, atunci e foarte dificil, daca nu imposibil, sa se poata crea o piata concurentiala libera in Uniunea Europeana.
Altminteri sa nu ne miram ca vom avea tot felul de bubble-uri, care se reduc, pana la urma, la o chestiune de exces de cash. Acest exces de cash, adica de bani lichizi in piata, poate fi oricand si usor provocat. Dar el mai arata ceva, si anume ca bani exista, sunt destui. Deci exista capital banesc mai mult decat suficient, de aceea premisele unui bubble exista oricand. Trebuie spus ca astfel de lucruri nu se pot, daca s-ar dori, combate prin masuri fiscale, ele fiind de alta natura: de natura monetara. Sa presupunem ca actioneaza Statul printr-o crestere puternica a impozitelor – pentru ca asta e parghia pe care Statul o are la dispozitie – atunci, pe langa distorsiunile pe care le provoaca jucand in piata, nu creeaza altceva decat o crestere a inflatiei (care e tot un fenomen prin excelenta monetar), dar nu dintr-o cauza monetara, ci prin cresterea costurilor. Ce se intampla? Ideea unui deficit bugetar cat mai strans, prezenta in Tratatul de Guvernanta Fiscala, care, de fapt, e ideea deficitului bugetar zero, nu e sustenabila in Uniunea Europeana privita in ansamblul sau, din moment ce exista deja un exces de lichiditate pe piata care se cere cheltuit. Daca nu ar fi fost acest exces de lichiditate nu s-ar fi ajuns la situatia ca majoritatea tarilor vestice sa nu respecte Tratatul de la Maastricht: nu ar fi putut sa se indatoreze mai mult decat limita de 60% din PIB, inscrisa in Tratat, daca nu ar fi fost bani suficienti. De asemenea nu ar fi crescut datoria publica in conditiile unor drastice masuri de austeritate. Singura explicatie este ca inca mai exista, chiar din belsug, acest exces de lichiditati care permite, in ciuda tuturor masurilor de austeritate, indatorari masive ale statelor. De asemenea trebuie mentionat ca inflatia este scazuta in UE, ceea ce arata ca acest exces de lichiditate nu determina o inflatie puternica (v. aici si aici). Lucrul asta arata ca acest surplus foarte consistent are legatura cu cerintele economiei reale si ale circulatiei marfurilor, in ciuda crizei din Grecia. De ce aceste datorii mari acumulate de statele Uniunii, mai ales de cele Vestice, nu determina o inflatie puternica in interiorul Zonei Euro? Nici macar datoria imensa a Greciei nu determina o inflatie puternica. Si atunci e clar ca e vorba de cerintele economiei reale ale Uniunii. Or, nu se poate mentine prea mult aceasta contradictie: sa nu cheltuiesti mult cand, de fapt, trebuie s-o faci. Si nu ar trebui sa ne mire lucrul acesta in stadiul actual in care se gaseste Uniunea Europeana, o Uniune cu peste 500 de milioane de locuitori.
Update – Ultimile stiri privind referendumul din Grecia
Romania Libera
Se arata ca:
„UPDATE 19.25: Purtătorul de cuvânt al Guvernului grec, Nikos Filis, a declarat pentru televiziunea greacă că rezultatul referendumului este un impuls pentru Guvern de ”a merge înainte și de a încerca să normalizeze sistemul bancar”, potrivit The Guardian.
UPDATE 19.19: Prezenţa la urne în referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor economice a depăşit nivelul de 40 la sută, astfel că plebiscitul va fi validat, a anunţat Ministerul de Interne de la Atena, potrivit Mediafax.
UPDATE 19.11: Televiziunea publică din Grecia a transmis că 52 % dintre greci au votat ”NU”, în timp ce 48 % au votat ”DA”. Rezultatele sunt strânse potrivit sondajului TV Grecia, însă acesta nu este un exit poll.
De asemenea, The Guardian notează că toate cele șase posturi de televiziune majore din Grecia transmit că măsurile de austeritate au fost respinse de populația greacă.
UPDATE 19.00: Referendumul la greci s-a încheiat.
Potrivit unui sondaj făcut prin telefon arată că 53 % dintre greci au votat ”Nu” la referendumul privind măsurile de austeritate. Sondajul nu este un exit poll, dar a fost citat de publicații din Grecia și de Le Monde.
UPDATE 16.15: Liderii partidelor moderate din Grecia: Pasok, Noua Democraţie şi To Potami (aflate în opoziţie) – au îndemnat cetăţenii Greciei să voteze în favoarea condiţiilor propuse de Grupul Bruxelles, potrivit Mediafax.
„Avem o responsabilitate. Grecii trebuie să fie uniţi şi să voteze în favoarea speranţei şi demnităţii. Vrem un acord sustenabil cu creditorii. Trebuie să opunem rezistenţă forţelor extremiste din Europa şi să răspundem afirmativ poziţiei Greciei în Europa”, a declarat Foti Yenimat, liderul Partidului Socialist (Pasok, centru-stânga).
UPDATE 15.00: Până la această ora prezența la vot este de 35 %, potrivit Digi 24.
UPDATE 12.57: Ministrul de Finanţe al Greciei, Yanis Varoufakis, a votat, duminică, la periferia Atenei. El a vorbit despre ”eşecurile enorme ale Eurogrupului au generat ultimatumuri la care poporul grec nu a putut răspunde”.
Citește și: Yanis Varoufakis a votat la Atena, denunţând „eşecurile” provocate de Eurogrup
UPDATE 12.00: Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a votat, duminică dimineaţă, și i-a îndemnat pe greci să îşi ia „destinul” în propriile mâini, informează site-ul cotidianului Ekathimerini, citat de Mediafax.
„Nimeni nu poate ignora mesajul de hotărâre al unui popor care îşi ia destinul în propriile mâini”, a declarat Tsipras, după ce a votat la o secţie din Atena.
Potrivit unor surse citate de BBC News online, Tsipras a intrat în secţia de votare pe o uşă secundară, separat de oamenii de rând.
––
Secţiile de votare s-au deschis, duminică dimineaţă, în Grecia, în cadrul referendumului care ar putea fi esenţial pentru rămânerea ţării în zona euro, potrivit Mediafax.
Peste opt milioane de greci sunt chemaţi la urne pentru a se pronunţa clar în favoarea sau împotriva condiţiilor propuse de creditorii internaţionali pentru continuarea programului de asistenţă financiară.
Citește și: Surse: UE ar fi încercat să blocheze raportul FMI. Care ar fi fost motivul
Plebiscitul a început la ora 7.00 (7.00, ora României) şi va se încheia la ora 19.00 (19.00, ora României), primele rezultate fiind aşteptate după ora 21.00.
Ultimele sondaje de opinie, realizate vineri, arată că 44,8 la sută dintre greci sunt favorabili continuării măsurilor de austeritate, în timp ce 43,4 se pronunţă împotrivă. Alţi 11,8 la sută dintre alăgători sunt nehotărâţi.
Citește și: Analiză AFP: Care sunt opţiunile Greciei după referendum
Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a decis organizarea unui referendum prin care grecii să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate propuse de creditorii țării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu vor lua nicio decizie privind situaţia din Grecia înainte de referendumul programat duminică. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.
Citește și: Yanis Varoufakis acuză creditorii Greciei de ”terorism”
Ministrul elen al Finanţelor, Yannis Varoufakis, a pledat pentru respingerea condiţiilor creditorilor, acuzând de „terorism” Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).
Citește și: Alexis Tsipras promite un acord cu instituţiile financiare internaţionale indiferent de rezultatul referendumului
Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intra oficial în incapacitate de plăţi doar pentru că Fondul Monetar Internaţional oferă unei ţări aflate în default tehnic o lună până la constatarea oficială a situaţiei. Practic însă, pieţele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventă. Grecia deţine recordul privind amploarea unei incapacităţi de plată a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenţei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008.”
Bineinteles, trebuie sa vedem rezultatele finale – acesta fiind doar un exit poll – si reactiile care vor veni in urma acestui referendum.
Update – Referendumul din Grecia. Rezultate partiale. Prime reactii
Romania Libera
Se arata, printre altele, ca:
„UPDATE 22.49: Ministrul de Finanțe grec, Yanis Varoufakis, a ddeclarat pentru presa greacă că rezultatul votului de astăzi este un mare ”da” pentru democrația Europeană, arată The Guardian.
Varoufakis a subliniat că grecii au transmis un mesaj clar: gata cu tăierile bugetare și ”da” reformelor adevărate. Ministrul a declarat că îndepând de mâine vor contacta partenerii europeni pentru a se ajunge la un acord.
Citește și: Sărbătoare în Atena pe melodia ”Comandante Che Guevara”: Nu suntem sclavi
UPDATE 22.30: Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61,01% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,99% pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale, potrivit Mediafax.
UPDATE 20.28: Cetăţenii greci au votat în proporţie de 59,8% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 40,2 pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale, scrie Mediafax.
Citește și: Reacția Rusiei după referendumul din Grecia„
Se arata ca:
„Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande au solicitat duminică seară, în urma unei discuții telefonice, convocarea unui summit al zonei euro, după ce populația Greciei a respins prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali privind un nou acord de asistență financiară, relatează Agerpres.
De asemenea, cei doi lideri ”sunt de acord că votul cetățenilor greci trebuie respectat”, se arată într-un comunicat al Palatului Elysee. Potrivit unei surse din cadrul președinției franceze, summitul ar putea să se desfășoare marți, iar cererea a fost deja transmisă oficial președintelui Consiliului European, Donald Tusk.
Citește și: Prima reacție a lui Tsipras, după rezultatul referendumului
Conform unei alte surse, din cadrul guvernului de la Atena, premierul Alexis Tsipras a avut și el o convorbire telefonică cu Francois Hollande, discuție axată pe modalitățile ”de a tonifica negocierile” dintre Grecia și creditorii ei internaționali, UE și FMI, după ce ultimele propuneri ale acestora au fost respinse la referendumul de duminică.
După numărarea a trei sferturi din buletinele de vot, peste 61% dintre participanții la scrutin au votat ‘Nu’, împotriva acestor propuneri, care, potrivit lui Tsipras, ar fi implicat noi măsuri de austeritate.
Citește și: Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate„
Se arata ca:
„Ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, consideră că orice noi negocieri cu Grecia privind un nou acord de asistență financiară sunt ”greu de imaginat”, după ce grecii au respins duminică prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali, relatează Agerpres.
Premierul grec Alexis Tsipras a ”tăiat ultimele punți” între țara sa și Europa, a declarat vice-cancelarul german într-un interviu ce va fi publicat luni de cotidianul Tagesspiegel. ”După respingerea regulilor de joc ale zonei euro (…), negocieri asupra unor programe de asistență în valoare de miliarde (de euro) sunt greu de imaginat”, a subliniat Sigmar Gabriel.
Citește și: Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate
Reacția sa survine după ce mai mulți oficiali greci, inclusiv ministrul de finanțe Yanis Varoufakis, au declarat că guvernul de la Atena dorește să reia imediat negocierile cu creditorii internaționali (UE și FMI) și să ajungă cât mai repede la un acord cu aceștia pentru un nou program de finanțare.”
Se arata ca:
„Grecia, care a votat masiv împotriva măsurilor de austeritate la referendumul de duminică, a făcut un pas către ieșirea din zona euro, dar își menține stabilitatea politică, ceea ce ar putea face țara mai atractivă pentru investitori, a declarat adjunctul ministrului rus al economiei, Aleksei Lihacev, citat de agenția TASS.
„Dacă Grecia va decide să se retragă din zona euro și să introducă moneda națională, va fi obligată să-și caute parteneri în afara Uniunii Europene”, a arătat viceministrul rus al economiei. În plus, exemplul ei ar putea fi urmat și de alte țări, ceea ce ar avea consecințe ireparabile pentru UE și pentru euro, potrivit Digi 24.
Citește și: Victorie categorică a lui Tsipras în Grecia. Peste 60 % din greci au votat ÎMPOTRIVA măsurilor de austeritate
„Nu putem să ne facem că nu înțelegem că este vorba de un pas către ieșirea din zona euro. O eventuală ieșire a Greciei din zona euro ar fi o terapie de șoc pentru Uniunea Europeană”, a declarat oficialul rus, deși s-a ferit să prognozeze dacă Grecia va merge până la capăt în această direcție.
El a spus că se așteaptă ca euro să se devalorizeze față de dolar, dar nu într-o manieră catastrofală. „Dacă UE trage concluziile potrivite, se va ajunge la o anumită asanare bugetară în zona euro, iar moneda europeană va crește din nou”, a afirmat Lihacev.
Citește și: Alexis Tsipras promite un acord cu instituţiile financiare internaţionale indiferent de rezultatul referendumului
Aceste prime rezultate ale referendumului arată o „puternică încredere” a poporului grec în guvernul lui Tsipras și aduce o consolidare considerabilă a poziției Greciei în negocierile cu UE, a apreciat, la rândul său, Konstantin Kosacev, președintele Comisiei pentru politică externă din Consiliul Federației, camera superioră a parlamentului rus.
„Este foarte probabil ca situația să ducă la un haos incontrolabil, de care nimeni nu are nevoie, dar Tsipras se va simți mai sigur pe el în negocierile cu europenii”, a mai spus parlamentarul rus, citat de RIA Novosti. „
Adevarul este ca nu e bine ce se intampla. Germania, datorita pozitiei sale extrem de rigide, impunand masuri de austeritate greu de acceptat, care nu rezolva problemele, dimpotriva, le agraveaza, a impins Grecia in aceasta situatie in care este condusa de un partid de extrema stanga, Syriza. Problema mare care se pune este ca daca Grecia va iesi din Zona Euro, foarte probabil se va alia cu Rusia. Mie mi se pare ca au dorit sa dea la schimb ceva Rusiei pentru Ucraina, spre a mai domoli putin Rusia din furia de care e cuprinsa datorita frustrarilor mari pe care le are… Dar iata ce scrie si George Friedman in analiza sa de pe Stratfor:
Se arata ca:
„The Greek situation — having perhaps outlived the term „crisis,” now that it has taken so long to unfold — appears to have finally reached its terminal point. This is, of course, an illusion: It has been at its terminal point for a long time.
The terminal point is the juncture where neither the Greeks nor the Germans can make any more concessions. In Greece itself, the terminal point is long past. Unemployment is at 26 percent, and more than 50 percent of youths under 25 are unemployed. Slashed wages, particularly in the state sector, affecting professions including physicians and engineers, have led to massive underemployment. Meanwhile, most new economic activity is occurring in the untaxable illegal markets. The Greeks owe money to EU institutions and the International Monetary Fund, all of which acquired bad Greek debts from banks that initially lent funds to Greece in order to stabilize its banking sector. No one ever really thought the Greeks could pay back these loans.
The European creditors — specifically, the Germans, who have really been the ones controlling European negotiations with the Greeks — reached their own terminal point more recently. The Germans are powerful but fragile. They export about a quarter of their gross domestic product to the European free trade zone, and anything that threatens this trade threatens Germany’s economy and social stability. Their goal has been to keep intact not only the euro, but also the free trade zone and Brussels’ power over the European economy.
Germany has so far avoided an extreme crisis point by coming to an endless series of agreements with Greece that the Greeks couldn’t keep and that no one expected them to keep, but which allowed Berlin to claim that the Greeks were capitulating to German demands for austerity. This alleged capitulation helped Germany keep other indebted European countries in line, as financially vulnerable nations witnessed the apparent folly of contemplating default, demanding debt restructuring and confronting rather than accommodating the European Union.
Greece and the Cypriot Situation
For the Germans, Greece represented a dam. What was behind the dam was unknown, and the Germans couldn’t tolerate the risk of it breaking. A Greek default would come with capital controls such as those seen in Cyprus, probably trade barriers designed to protect the Greek economy, and a radical reorientation of Greece in a new strategic direction. If that didn’t lead to economic and social catastrophe, then other European countries might also choose to exercise the Greek option. Germany’s first choice to avoid the default was to create the illusion of Greek compliance. Its second option was to demonstrate the painful consequences of Greece’s refusal to keep playing the first game.
This was the point of the Cyprus affair. Cyprus had reached the point that it simply could not live up to the terms of its debt repayment agreements. The pro-EU government agreed under pressure to seize money in bank accounts holding more than 100,000 euros (around $112,000) and use that money to make good on at least some of the payments due. But assigning a minimum account balance hardly served to lessen the blow or insulate ordinary Cypriots. A retiree, after all, may easily have more than 100,000 euros in savings. And hotels or energy service companies (which are critical to the Cypriot economy) certainly have that much in their accounts. The Germans may have claimed the Cypriot banking system contained primarily Russian money, but — although it undoubtedly contained plenty of Russian funds — most of the money in the system actually represented wealth saved and used by Cypriots in the course of their lives and business. The result of raiding those accounts was chaos. Cypriot companies couldn’t pay wages or rent, and the economy basically froze until the regulations were eventually eased — though they have never been fully repealed.
The Germans were walking a fine line in advocating this solution. Rather than play the pretend game they had played in Greece, they chose to show a European audience the consequences of genuine default. But those consequences rested on a dubious political foundation. Obviously the Cypriot public was devastated and appalled by their political leaders’ decision to comply with Germany’s demands. But even more significant, the message received by the rest of Europe was that the consequences of resistance would be catastrophic only if a country’s political leadership capitulated to EU demands. Seizing a large portion of Cypriot private assets to pay public debts set an example, but not the example the Germans wanted. It showed that compliance with debt repayments could be disastrous in the short run, but only if the indebted country’s politicians let it happen. And with that came another, unambiguous lesson: The punishment for non-compliance, however painful, was also survivable — and far preferable to the alternatives.
The Rise of Syriza
Enter the Coalition of the Radical Left party, known as Syriza, one of the numerous Euroskeptic parties that have emerged in recent years. Many forces combined to drive pro-EU factions out of power, but certainly one of them was the memory of the behavior of pro-EU politicians in Cyprus. The Greek public was well aware Athens would not be able to repay outstanding debt on anything even vaguely resembling the terms set by the pro-EU politicians. Cognizant of the Cypriot example, they voted their own EU-friendly leaders out, making room for a Euroskeptic administration.
Syriza ran on a platform basically committing to ease austerity in Greece, maintain critical social programs, and radically restructure the country’s debt obligations, insisting that creditors share more of the debt burden. EU-friendly parties and individuals — and the Germans in particular — tended to dismiss Syriza. They were used to dealing with pro-EU parties in debtor countries that would adopt a resistant posture for their public audience while still accepting the basic premise put forth by Germany and the European Union — that in the end, the responsibility to repay debts was the borrower’s. Regardless of their public platform, these parties therefore accepted austerity and the associated social costs.
Syriza, however, did not. A moral argument was underway, and the Germans were tone deaf to it. The German position on debt was that the borrower was morally responsible for it. Syriza countered that, in effect, the lender and the borrower actually shared moral responsibility. The borrower may be obligated to avoid incurring debts that he could not repay, but the lender, they argued, was also obligated to practice due diligence in not lending money to those who were unable to repay. Therefore, though the Greeks had been irresponsible for carelessly borrowing money, the European banks that originally funded Greece’s borrowing spree had also been irresponsible in allowing their greed to overwhelm their due diligence. And if, as the Germans have quietly claimed, Greek borrowers misled them, the Germans still deserved what happened to them, because they did not practice more rigorous oversight — they saw only euro signs, just as the bankers did when they signed off on loans to Greece rather than restraining themselves.
The story of Greece is a tale of irresponsible borrowing and irresponsible lending. Bankruptcy law in European and American culture is a system of dualities, where expectations for prudent behavior are placed on both the debtor and creditor. The debtor is expected to pay everything he can under the law, and when that is ability is expended, the creditor is effectively held morally responsible for his decision to lend. In other words, when the debtor goes bankrupt, the creditor loses his bet on the debtor, and the loan is extinguished.
But there are no bankruptcy laws for nation-states, because there is no sovereign power to administer them. Thus, there is no disinterested third party to adjudicate national bankruptcy. There are no sovereign laws dictating the point where a nation is unable to repay its debt, no overarching power that can grant them the freedom to restructure debts according to law. Nor are there any circumstances where the creditor is simply deemed out of luck.
Without these factors, something like the Greek situation emerges. The creditors ruthlessly pursue the debtor, demanding repayment as a first priority. Any restructuring of the debt is at the agreement of creditor and debtor. In the case of Cyprus, the government was prepared to protect the creditors’ interests. But in Greece’s case, Syriza is not prepared to do so. Nor is it prepared, if we believe what the party says, to simply continue crafting interim lies with the country’s creditors. Greece needs to move on from this situation, and another meaningless postponement only postpones the day of reckoning — and postpones recovery.
The Logic and Repercussions of a Grexit
A Greek withdrawal from the eurozone would make sense. It would create havoc in Greece for a while, but it would allow the Greeks to negotiate with Europe on equal terms. They would pay Europe back in drachmas priced at what the Greek Central Bank determines, and they could unilaterally determine the payments. The financial markets would be closed to them, but the Greeks would have the power to enact currency controls as well as trade regulations, turning their attention from selling to Europe, for example, to buying from and selling to Russia or the Middle East. This is not a promising future, but neither is the one Greece is heading toward now.
Many have made a claim that a Greek exit could lead the euro to collapse. This claim seems baffling at first. After all, Greece is a small country, and there is no reason why its actions would have such far-reaching effects on the shared currency. But then we remember Germany’s primordial fear: that Greece could set a precedent for the rest of Europe. This would be impossible if the rest of Europe was doing well, but it is not. Spain, for example, has unemployment figures almost as terrible as Greece’s. Some have pointed out that Spain is now one of the fastest-growing countries in Europe, which would be impressive if growth rates in the rest of Europe weren’t paralyzed. Similarly, Spain’s unemployment rate has fallen — to a mere 23 percent. Those who are still enthused about the European Union take such trivial improvements as proof of a radical shift. I see them as background noise in an ongoing train wreck.
The pain of a Greek default and a withdrawal from the eurozone would be severe. But if others see Greece as a forerunner of events, rather than an exception, they may calculate that the pain of unilateral debt restructuring makes sense and gives Greeks a currency that they can at last manage themselves. The fear is that Greece may depart from the euro, not because of any institutional collapse, but because of a keen awareness that sovereign currencies can benefit nations in pain — which many of Europe’s countries are.
I do appreciate that the European Union was meant to be more than an arena for debtors and creditors. It was to be a moral arena in which the historical agony of European warfare was abolished. But while the idea that European peace depends on prosperity may be true, that prosperity has been lost. Economies rise and fall, and Europe’s have done neither in tandem. Some are big winners, like Germany, and many are losers, to a greater or lesser degree. If the creation of a peaceful European civilization rests on prosperity, as the founding EU document claims, Europe is in trouble.
The problem is simple. The core institutions of the European Union have functioned not as adjudicators but as collection agents, and the Greeks have learned how ruthless those agents can be when aided by collaborative governments like Cyprus. The rest of the Europeans have also realized as much, which is why Euroskeptic parties are on the rise across the union. Germany, the country most threatened by growing anti-EU sentiment, wants to make clear that debtors face a high price for defiance. And if resistance is confined to Greece, the Germans will have succeeded. But if, as I think it will, resistance spreads to other countries, the revolt of the debtor states against the union will cause major problems for Germany, threatening the economic powerhouse’s relationship with the rest of Europe.”
„Beyond the Greek Impasse is republished with permission of Stratfor.”
El arata in final doua lucruri:
– „If the creation of a peaceful European civilization rests on prosperity, as the founding EU document claims, Europe is in trouble.” , incerc sa traduc: „Daca creatia unei civilizatii europene pasnice rezida in prosperitate, asa cum arata documentele fondatoare ale UE, atunci Europa e in bucluc”
– El spune ca Uniunea Europeana nu functioneaza ca un organism care sa studieze si sa aplaneze, sa calmeze un conflict, ci ca un agent de colectare si inca unul foarte dur. Dar arata ca restul europenilor realizeaza de ce se ridica partidele eurosceptice pe tot teritoriul Uniunii. Spune in continuare ca Germania e tara cea mai amenintata de cresterea sentimentului anti-UE, dar care vrea sa faca clar debitorilor ca vor plati un pret ridicat pentru nesupunere. Da exemplul Greciei, dar arata ca daca aceasta rezistenta se va raspandi si la alte tari din UE, revolta statelor debitoare impotriva Uniunii va cauza probleme majore Germaniei, amenintandu-i relatiile de mare putere economica cu restul Europei.
Update – Criza din Grecia
Un articol foarte bun, dupa parerea mea, din Gandul:
Se arata ca:
„La scurt timp după publicarea rezultatelor oficiale de la referendumul istoric din Grecia, la care elenii au spus, în număr covârşitor, un „NU” pachetului de reforme propus de UE, premierul Alexis Tsipras a făcut primii paşi pentru noi negocieri. A vorbit atât cu liderii partidelor din Grecia, cât şi cu cancelarul german, Angela Merkel, dar şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Liderii europeni i-au dat termen să vină cu noi propuneri de reforme până joi, când este programat summitul extraordinar al liderilor din zona euro. Situaţia este din ce în ce mai complicată pentru Grecia, avertizează liderii europeni, care exclud însă o ieşire din zona euro. Un argument pentru acest lucru o reprezintă şi demisia ministrului grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, nu tocmai plăcut de creditori, mai ales după ce acesta a zis despre liderii europeni că sunt „terorişti”. Astfel, în locul lui Varoufakis, a venit unul dintre negociatorii Greciei, Euclid Tsakalotos. Potrivit rezultatelor oficiale, 61.3% dintre greci au ales „NU”, iar 38.7% „DA”. Premierul Alexis Tsipras le-a mulţumit grecilor pentru „alegerea curajoasă”. „Voi pune în aplicare acest mandat fără ezitare, care nu este un mandat de ieşire din Europa, ci un mandat pentru întărirea poziţiei Greciei în negocierile cu UE”, a spus el. Gândul transmite LIVE TEXT principalele evenimente.
Referendum istoric duminică în Grecia. Chemaţi să voteze planul de austeritate al creditorilor internaţionali, grecii au spus „NU” într-o proporţie covârşitoare. Potrivit rezultatelor oficiale, 61.3% dintre greci au ales „NU”, iar 38.7% „DA”. Premierul Alexis Tsipras le-a mulţumit grecilor pentru „alegerea curajoasă”. „Voi pune în aplicare acest mandat fără ezitare, care nu este un mandat de ieşire din Europa, ci un mandat pentru întărirea poziţiei Greciei în negocierile cu UE”, a spus el.
După primele rezultate oficiale, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au avut o discuţie telefonică în care au căzut de acord că un summit al liderilor din zona euro ar trebui să aibă loc marţi. Luni seară este programată o întâlnire a celor doi.
UPDATE 19:33 Euclide Tsakalotos a fost numit în funcţia de ministru de Finanţe al Greciei, înlocuindu-l pe Yanis Varoufakis, care a demisionat, informează presa elenă. Până acum acesta a fost secretar de stat în Ministerul de Externe. Ceremonia pentru depunerea jurământului este programată luni seară.
UPDATE 19:10 Tsipras are susţinerea a cinci partide din Grecia. Ministrul grec al Apărării Panos Kammenos a anunţat luni că trei partide de opoziţie au semnat o declaraţie de susţinere a premierului Alexis Tsipras în vederea negocierii unui nou plan de salvare cu creditorii, relatează The Associated Press în pagina electronică.
Astfel, cinci partide se reunesc, în total, în spatele premierului, care avea deja susţinerea formaţiunii sale, Syriza (extremă stânga), şi a Partidului Grecilor Independenţi (naţionalişti) care face parte din coaliţie.
În opinia lui Kammenos, această susţinere anunţă o „nouă eră” în politica greacă şi sporeşte şansele Atenei de a ajunge la un acord cu creditorii săi europeni şi internaţionali. Detalii, AICI.
UPDATE 19:05 Băncile din Grecia rămân închise, informează presa internaţională. Grecii pot scoate de la bancomate tot maximum 60 de euro.
UPDATE 18:49 Marine Le Pen, liderul partidului francez Frontul Naţional, îndeamnă ţările din Uniunea Europeană să constate „eşecul” monedei euro şi să revină la monedele naţionale, după ce duminică poporul grec a respins măsurile de austeritate propuse de creditori, relatează publicaţia franceză Atlantico.
Discutând rezultalele referendumului de duminică din Grecia, Marine Le Pen, preşedinta partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional, a declarat, în cadrul unui interviu acordat postului francez BFM TV, că „BCE trebuie să înceteze imediat să mai facă abuz de putere şi să nu mai priveze Grecia de lichidităţi”.
„Sunt de părere că trebuie să constatăm eşecul monedei euro şi să ne concentrăm pe organizarea unui proces de revenire la monedele naţionale”, a adăugat Marine Le Pen.
UPDATE 17:42 Noul ministru de Finanţe al Greciei este Euclid Tsakalotos, unul dintre negociatorii Greciei.
UPDATE 17:45 FMI este pregătit să asiste Grecia, a transmis directorul Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde. „FMI ia act de referendumul din Grecia. Monitorizăm situaţia cu atenţie şi suntem pregătiţi să ajutăm Grecia dacă ne va cere asta”, a zis Lagarde, potrivit The Guardian.
UPDATE 17:30 Eurogrup aşteaptă noi propuneri din partea Greciei, dar rezultatul referendumului va îngreuna negocierile, afirmă preşedintele instituţiei, Jeroen Dijsselbloem, subliniind că menţinerea statului elen în zona euro va necesita „reforme dificile”.
„Rezultatul referendumului este foarte neplăcut pentru viitorul Greciei”, a declarat Jeroen Dijsselbloem, citat de cotidianul italian Il Sole 24 Ore.
UPDATE 16:25 Premierul Alexis Tsipras a vorbit cu cancelarul Angela Merkel la telefon şi au convenit ca autorităţile de la Atena să-şi prezinte programul de reforme joi, la summitul extraordinar al statelor din zona euro, anunţă BBC, citând presa din Grecia. Detalii, AICI.
UPDATE 16:23 Amintim faptul că Grecia a rămas fără ministru de Finanţe, după ce Yanis Varoufakis şi-a dat demisia în această dimineaţă. Potrivit presei internaţioanle, este foarte probabil ca înlocuitorul lui Varoufakis să fie chiar unul din echipa de negociatori, Euclid Tsakalotos. Potrivit Reuters, citat de BBC, Varoufakis le-a zis jurnaliştilor de la Atena că deşi el pleacă, se vor vedea cu Tsakalotos.
UPDATE 16:00 Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a declarat că referendumul din Grecia reprezintă o respingere a regulilor din zona euro. „Dacă Grecia vrea să rămână în zona euro, trebuie să propună reforme mai mari decât cele prezentate până acum. Nu putem abandona Grecia, dar toate statele UE trebuie să se pregătească acum să ofere un ajutor umanitar. Grecia este ameninţată de insolvenţă”, a spus Sigmar Gabriel, potrivit Reuters.
UPDATE 15:48 Premierul Alexis Tsipras a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Potrivit BBC, subiectul discuţiei a fost datoria Greciei şi, potrivit unui comunicat de presă al Kremlinului, Putin „şi-a exprimat susţinerea faţă de poporul grec în dificultăţile cu care se confruntă”. Mai mult, acelaşi comunicat arată şi faptul că Tsipras şi Putin au discutat despre „dezvoltarea cooperării dintre Rusia şi Grecia”.
UPDATE 15:08 Ministrul de Finanţe al Germaniei susţine că datoria Greciei nu poate fi redusă, iar subiectul nu este pe agenda guvernului german. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Martin Jaeger, a precizat că nu există fundament pentru o astfel de măsură, mai ales că autorităţile elene încă nu au făcut noi propuneri pentru un alt plan de salvare.
UPDATE 14:33 În aceste momente, se desfăşoară o întâlnire între liderii partidelor din Grecia, pentru a discuta punctele de pornire în următoarele negocieri. La întâlnire participă şi Alexis Tsipras, care, potrivit The Guardian, urmează să aibă o discuţie şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cu cancelarul german, Angela Merkel.
UPDATE 14:31 Conducerea BCE urmează să aibă o discuţie, luni seara, despre un fond de urgenţă pentru Grecia, au declarat surse oficiale pentru Reuters.
UPDATE 13:54 Grecia ar trebui să beneficieze de un nou plan de salvare şi ar trebui să rămână în zona euro, a declarat ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, potrivit BBC. Spania este deschisă noilor negocieri cu guvernul de la Atena.
UPDATE 13:40 Comisia Europeană nu va începe negocierile fără un mandat din partea miniştrilor de Finanţe din zona euro, a anunţat vicepreşedintele CE, responsabil cu euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis. „Eurogroup are toate instrumentele să menţină stabilitatea economică a zonei euro. Un răspuns NU complică grupurile, s-a creat o distanţă foarte mare între Grecia şi Zona euro. Comisia Europeană este, în continuare, dornică să găsească o soluţie, dar pentru noi negocieri avem nevoie de mandat de la Eurogroup”, a anunţat Dombrovskis, de la Bruxelles.
În plus, vicepreşedintele CE a precizat că reformele din Grecia au fost implementate doar parţial şi că Guvernul Tsipras este vinovat pentru eşecul înregistrat în ce priveşte creşterea economică.
UPDATE 13:11 Negocierile cu Grecia nu pot fi reluate deocamdată, a anunţat purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel. „Uşile rămân deschise pentru un nou plan de salvare a Greciei, chiar şi după rezultatul referendumului, dar negocierile nu pot începe încă. În lumina deciziei cetăţenilor greci, condiţiile pentru a începe noi negocieri nu sunt încă îndeplinite”, a spus Steffen Seibert, anunţă BBC.
UPDATE 12:16 Miniştrii de Finanţe ai UE se vor întâlni în prima parte a zilei de marţi. Membrii Eurogroup au fost convocaţi pentru ora 13:00, în condiţiile în care de la ora 18:00 este programat summit de urgenţă al zonei euro, anunţă preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, potrivit The Guardian.
Potrivit unui comunicat de presă, membrii Eurogroup aşteaptă noi propuneri de reforme din partea autorităţilor de la Atena.
UPDATE 11:46 Preşedintele Klaus Iohannis spune că, deşi Grecia a votat ”Nu” la referendumul de duminică, speră că înţelepciunea politică şi economică va prima în cele din urmă şi se vor găsi soluţii care să însemne ”Da” pentru viitorul european al Greciei. Mai multe detalii AICI.
UPDATE 11:03 Euro s-a depreciat, dar a atins doar minimul ultimei săptămâni, în urma votului negativ de la referendumul din Grecia care va avea pe termen lung un impact limitat pe pieţele financiare, potrivit analiştilor citaţi de Bloomberg. „Reacţia pieţei a fost până acum remarcabil de calmă. Majoritatea oamenilor stau deoparte şi aşteaptă să vadă cum răspund autorităţile europene”, a declarat Callum Henderson, director pentru cercetări în domeniul valutar la Standard Chartered în Singapore. Mai multe detalii AICI. […]”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
iulie 5, 2015
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Alexis Tsipras, Angela Merkel, Atitudine, Atitudini, Comisia Europeana, criza economica, economic, economic bubble, economie, Euclid Tsakalotos, euro, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, FMI, François Hollande, Franta, George Friedman, Germania, Grecia, guvern, Japonia, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, politic, Politice, referendum, Rusia, social, societate, Stratfor, SUA, Syriza, Tratatul de Guvernanta Fiscala, Ucraina, UE, Uniunea Europeana, WordPress, Yanis Varoufakis, Zona Euro |
18 comentarii
Romania Libera
Se arata ca:
„Aproximativ 12.000 de militari ai armatei ruse şi 250 de avioane de vânătoare au iniţiat, luni, un vast exerciţiu, în vestul, centrul şi sudul ţării, a anunţat Ministerul rus al Apărării, potrivit Mediafax.
Exerciţiile se vor desfăşura în districtele militare din vestul, centrul şi sudul Rusiei, precum şi la poligoane militare din Siberia.
Cele 250 de avioane militare vor încerca să atace ţinte din Aşuluk şi Kapustin Iar, unde au fost montate dispozitive antiaeriene de ultimă generaţie.
Citeşte şi: Mii de militari occidentali efectuează exerciţii în zona arctică
Exerciţiile se desfăşoară în contextul tensiunilor dintre Rusia şi NATO din cauza crizei din Ucraina.
În paralel, aproximativ 4.000 de militari şi 100 de avioane de vânătoare din Statele Unite şi din opt ţări europene au iniţiat, luni, exerciţii în zona arctică. Manevrele militare se desfăşoară în nordul Norvegiei, în Suedia şi Finlanda.”
Se arata ca:
„Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a glumit, luni, pe tema sancţiunilor impuse de Occident Rusiei, afirmând că „tancurile ruse nu au nevoie de viză”, potrivit Mediafax.
Pentru a atenua preocupările Occidentului cu privire la intensificarea activităţilor militare ruse în regiunile arctică şi baltică, Rogozin a declarat că tancurile ruse nu au nevoie de vize.
„Eu am glumit mereu, spunând că, dacă nu ne dau vize, ne introduc pe liste de sancţiuni…, tancurile ruse nu au nevoie de vize”, a declarat Rogozin, citat de Radio Free Europe.
Citeşte şi: Ce spune Vladimir Putin despre sancțiunile impuse Rusiei
Dmitri Rogozin este vizat de sancţiuni din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene după ce Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea, în martie 2014.
Ca reacţie la plasarea sa pe lista personalităţilor ruse care nu pot primi vize de călătorie în Occident, Rogozin afirma că „armata rusă are şi alte modalităţi de călătorie, în afara vizelor”.
Citeşte şi: Când ar putea scăpa Rusia de sancțiunile impuse de Occident„
Se arata ca:
„Parlamentarul german Karl Georg Wellmann, un apropiat al cancelarului german Angela Merkel, a fost oprit să intre pe teritoriul Rusiei, ceea ce a atras protestele Guvernului de la Berlin, potrivit Mediafax.
Deputatul conservator Karl-Georg Wellmann a fost oprit duminică pe aeroportul din Moscova, fiind nevoit să revină luni în Germania.
Citeşte şi: Când ar putea scăpa Rusia de sancțiunile impuse de Occident
Wellmann, un apropiat al cancelarului Angela Merkel, este cunoscut pentru atitudinea critică faţă de acţiunile Rusiei în estul Ucrainei, relatează Associated Press.
„Este vorba de o decizie de neînţeles şi inacceptabilă”, a reacţionat Ministerul german de Externe, cerând Moscovei să anuleze interdicţia de călătorie care îl vizează pe Wellmann, membru al Uniunii Creştin-Democrate germane (CDU).”
De citit si aceasta analiza a lui George Friedman, de pe Stratfor, in care autorul ne vorbeste despre o destabilizare a situatiei pe plan mondial… Avem si o evaluare a situatiei din Europa, autorul vorbind de un continent divizat la ora actuala. Toate lucrurile acestea produc, desigur, o ingrijorare justificata… Te-ai putea intreba daca vor evolua spre un razboi. Mondial?!
Iata insa ce spunea cu multa vreme in urma Napoleon Bonaparte:
„War is becoming an anachronism; if we have battled in every part of the continent it was because two opposing social orders were facing each other, the one which dates from 1789, and the old regime. They could not exist together; the younger devoured the other. I know very well, that, in the final reckoning, it was war that overthrew me, me the representative of the French Revolution, and the instrument of its principles. But no matter! The battle was lost for civilization, and civilization will inevitably take its revenge. There are two systems, the past and the future. The present is only a painful transition. Which must triumph? The future, will it not? Yes indeed, the future! That is, intelligence, industry, and peace. The past was brute force, privilege, and ignorance. Each of our victories was a triumph for the ideas of the Revolution. Victories will be won, one of these days, without cannon, and without bayonets.” (subl. mea – sursa: aici)
Incerc sa traduc:
„Razboiul incepe sa devina un anacronism; daca avem batalii in fiecare parte a continentului se datoreaza pentru ca se infrunta doua ordini sociale opuse, una care dateaza din 1789, cealalta e vechiul regim. Acestea nu pot exista impreuna. Cea tanara o devoreaza pe cealalta. Stiu foarte bine ca, intr-un final calculat, razboiul ma va rasturna pe mine, pe mine reprezentantul Revolutiei Franceze si instrumentul principiilor sale. Dar nu conteaza! Batalia a fost pierduta pentru civilizatie si civilizatia, in mod inevitabil, isi va lua revansa. Sunt doua sisteme, trecutul si viitorul. Prezentul nu e decat o tranzitie dureroasa. Care din ele va triumfa? Nu va triumfa viitorul? Da, intr-adevar viitorul! Acesta este inteligenta, industria si pacea. Trecutul a fost forta bruta, privilegiul si ignoranta. Fiecare victorie a noastra a fost un triumf pentru ideile Revolutiei. Victoriile vor fi castigate, intr-una din aceste zile, fara tunuri si fara baionete.” (subl. mea)
Napoleon Bonaparte, Imparatul
In 1989 am fost martorii unei noi Revolutii. Pe plan mondial. O Revolutie a Libertatii prin care fostele regimuri comuniste, dictatoriale, din Uniunea Sovietica si Estul Europei au fost inlaturate. Nu se poate vorbi, oare, si acum de doua sisteme: trecutul si viitorul? Si nu va castiga oare viitorul? Cred ca putem spune, ca si odinioara Napoleon, ca intr-adevar va castiga viitorul! Si atunci nu e oare razboiul un anacronism si acum, in zilele noastre? Nu trecem oare si acum, in zilele noastre, printr-o tranzitie dureroasa? Faptul ca, actualmente, in lume, se produc transformari dureroase, razboaie chiar, reprezinta o stare de tranzitie. Regimul lui Putin pune, iata, fata in fata, cele doua sisteme: trecutul, pe care Putin doreste sa-l aduca in actualitate, si viitorul care nu poate coexista cu trecutul. De aici si ceea ce observa George Friedman, ca institutiile de pe vremea razboiului rece isi pierd eficacitatea, viabilitatea. Ele apartin trecutului, unui sistem vechi care nu mai e compatibil cu realitatea prezenta si cu viitorul. Sensul evenimentelor nu poate fi altul decat Libertatea. Mergem spre o mai mare si mai extinsa liberalizare. Lucrul acesta se va vedea atat in China cat si in Lumea Araba, care, e lesne de observat, trece prin niste convulsii infricosatoare, care genereaza terorism. Pana la urma, nici Lumea Araba nu va putea pastra Vechiul Regim. Nici China nu va putea pastra comunismul. Libertatea a atins China si China nu va dormi. „Trecutul a fost forta bruta, privilegiul si ignoranta” – uitati-va cat de bine se potriveste daca ne gandim la comunsim, fascism, nazism, dictaturile militare din America de Sud, regimurile dictatoriale din Lumea Araba, in general vorbind totalitarismul care a dominat o mare parte din Planeta noastra in sec. XX si la razboaiele catastrofale ale acestui secol.
Iarasi e foarte interesant, zic eu, ce spunea Napoleon despre bancheri, finantisti:
„When a government is dependent upon bankers for money, they and not the leaders of the government control the situation, since the hand that gives is above the hand that takes. Money has no motherland; financiers are without patriotism and without decency; their sole object is gain.” (subl. mea – sursa: aici)
Incerc sa traduc:
„Cand guvernul este dependent de bancheri pentru bani, ei si nu liderii de guvernamant controleaza situatia, de vreme ce mana care da este deasupra celei care cere. Banii nu au patrie; finantistii sunt fara patriotism si fara decenta; singurul lor obiect este castigul.” (subl. mea)
Si aceasta maxima pare a se potrivi foarte bine zilelor noastre…
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
mai 27, 2015
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Angela Merkel, Atitudine, Atitudini, bancheri, Barack Obama, China, criza economica, Diverse, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, finante-banci, FMI, francmasonerie, Franta, George Friedman, Germania, globalizare, guvern, liberalism, libertate, lumea araba, Lumea libera, Napoleon Bonaparte, NATO, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, politic, Politica internationala, Politice, razboi, razboiul rece, Revolutia din 1989, Revolutia Franceza, revolutie, revolutie industriala, revolutie informationala, România, Rusia, social, societate, stiri, Stratfor, SUA, totalitarism, UE, United States, USA, Vladimir Putin, WordPress |
23 comentarii
Recomand sa cititi articolul lui George Friedman, de pe Stratfor, privind Germania:
„Germany Emerges is republished with permission of Stratfor.”
Se arata ca:
„By George Friedman
German Chancellor Angela Merkel, accompanied by French President Francois Hollande, met with Russian President Vladimir Putin on Feb. 6. Then she met with U.S. President Barack Obama on Feb. 9. The primary subject was Ukraine, but the first issue discussed at the news conference following the meeting with Obama was Greece. Greece and Ukraine are not linked in the American mind. They are linked in the German mind, because both are indicators of Germany’s new role in the world and of Germany’s discomfort with it.
It is interesting to consider how far Germany has come in a rather short time. When Merkel took office in 2005, she became chancellor of a Germany that was at peace, in a European Union that was united. Germany had put its demands behind it, embedding itself in a Europe where it could be both prosperous and free of the geopolitical burdens that had led it into such dark places. If not the memory, then the fear of Germany had subsided in Europe. The Soviet Union was gone, and Russia was in the process of trying to recover from the worst consequences of that collapse. The primary issue in the European Union was what hurdles nations, clamoring to enter the union, would have to overcome in order to become members. Germany was in a rare position, given its history. It was in a place of comfort, safety and international collegiality.
The world that Merkel faces today is startlingly different. The European Union is in a deep crisis. Many blame Germany for that crisis, arguing that its aggressive export policies and demands for austerity were self-serving and planted the seeds of the crisis. It is charged with having used the euro to serve its interests and with shaping EU policy to protect its own corporations. The vision of a benign Germany has evaporated in much of Europe, fairly or unfairly. In many places, old images of Germany have re-emerged, if not in the center of many countries then certainly on the growing margins. In a real if limited way, Germany has become the country that other Europeans fear. Few countries are clamoring for membership in the European Union, and current members have little appetite for expanding the bloc’s boundaries.
At the same time, the peace that Germany had craved is in jeopardy. Events in Ukraine have aroused Russian fears of the West, and Russia has annexed Crimea and supported an insurgency in eastern Ukraine. Russia’s actions have sparked the United States’ fears of the re-emergence of a Russian hegemon, and the United States is discussing arming the Ukrainians and pre-positioning weapons for American troops in the Baltics, Poland, Romania and Bulgaria. The Russians are predicting dire consequences, and some U.S. senators are wanting to arm the Ukrainians.
If it is too much to say that Merkel’s world is collapsing, it is not too much to say that her world and Germany’s have been reshaped in ways that would have been inconceivable in 2005. The confluence of a financial crisis in Europe that has led to dramatic increases in nationalism — both in the way nations act and in the way citizens think — with the threat of war in Ukraine has transformed Germany’s world. Germany’s goal has been to avoid taking a leading political or military role in Europe. The current situation has made this impossible. The European financial crisis, now seven years old, has long ceased being primarily an economic problem and is now a political one. The Ukrainian crisis places Germany in the extraordinarily uncomfortable position of playing a leading role in keeping a political problem from turning into a military one.
The German Conundrum
It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.
There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.
Germany’s Role in Ukraine
The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.
As the Germans came to realize that this affair would not simply be political but would take on a military flavor, they began to back away from a major role. But disengagement was difficult. The Germans adopted a complex stance. They opposed the Russians but also did not want to provide direct military support to the Ukrainians. Instead, they participated in the sanctions against Russia while trying to play a conciliatory role. It was difficult for Merkel to play this deeply contradictory role, but given Germany’s history the role was not unreasonable. Germany’s status as a liberal democracy is central to its post-war self-conception. That is what it must be. Therefore, supporting the demonstrators in Kiev was an obligation. At the same time, Germany — particularly since the end of the Cold War — has been uneasy about playing a direct military role. It did that in Afghanistan but not Iraq. And participating in or supporting a military engagement in Ukraine resurrects memories of events involving Russia that Berlin does not want to confront.
Therefore, Germany adopted a contradictory policy. Although it supported a movement that was ultimately anti-Russian and supported sanctions against the Russians, more than any other power involved it does not want the political situation to evolve into a military one. It will not get involved in any military action in Ukraine, and the last thing Germany needs now is a war to its east. Having been involved in the beginnings of the crisis, and being unable to step away from it, Germany also wants to defuse it.
The Greek Issue
Germany repeated this complex approach with Greece for different reasons. The Germans are trying to find some sort of cover for the role they are playing with the Greeks. Germany exported more than 50 percent of its gross domestic product, and more than half of that went to the European free trade zone that was the heart of the EU project. Germany had developed production that far exceeded its domestic capacity for consumption. It had to have access to markets or face a severe economic crisis of its own.
But barriers are rising in Europe. The attacks in Paris raised demands for the resurrection of border guards and inspections. Alongside threats of militant Islamist attacks, the free flow of labor from country to country threatened to take jobs from natives and give them to outsiders. If borders became barriers to labor, and capital markets were already distorted by the ongoing crisis, then how long would it be before weaker economies used protectionist measures to keep out German goods?
The economic crisis had unleashed nationalism as each country tried to follow policies that would benefit it and in which many citizens — not in power, but powerful nonetheless — saw EU regulations as threats to their well-being. And behind these regulations and the pricing of the euro, they saw Germany’s hand.
This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.
Germany needed to make an example of Greece, and it tried very hard last week to be unbending, appearing to be a bit like the old Germany. The problem Germany had was that if the new Greek government wanted to survive, it couldn’t capitulate. It had been elected to resist Germany. And whatever the unknowns, it was not clear that default, in whole or part, wasn’t beneficial. And in the end, Greece could set its own rules. If the Greeks offered a fraction of repayment, would anyone refuse when the alternative was nothing?
Therefore, Germany was facing one of the other realities of its position — one that goes back to its unification in 1871. Although economically powerful, Germany was also extremely insecure. Its power rested on the ability and willingness of other countries to give Germany access to their markets. Without that access, German power could fall apart. With Greece, the Germans wanted to show the rest of Europe the consequences of default, but if Greece defaulted anyway, the only lesson might be that default works. Just as it had been in the past, Germany was simultaneously overbearing and insecure. In dealing with Greece, the Germans could not risk bringing down the European Union and could not be sure which thread, if pulled on, would unravel it.
Merkel’s Case in Washington
It was with this on her mind that Merkel came to Washington. Facing an overwhelming crisis within the European Union, Germany could not afford a war in Ukraine. U.S. threats to arm the Ukrainians were exactly what she did not need. It wasn’t just that Germany had a minimal army and couldn’t participate or, in extremis, defend itself. It was also that in being tough with Greece, Germany could not go much further before being seen as the strongman of Europe, a role it could not bear.
Thus, she came to Washington looking to soften the American position. But the American position came from deep wells as well. Part of it had to do with human rights, which should not be dismissed as one source of decision-making in this and other administrations. But the deeper well was the fact that for a hundred years, since World War I, through World War II and the Cold War, the United States had a single rigid imperative: No European hegemon could be allowed to dominate the Continent, as a united Europe was the only thing that might threaten national security. Therefore, regardless of any debate on the issue, the U.S. concern about a Russian-dominated Ukraine triggered the primordial fear of a Russian try at hegemony.
It was ironic that Germany, which the United States blocked twice as a hegemon, tried to persuade the United States that increased military action in Ukraine would not solve the problem. The Americans knew that, but they also knew that if they backed off now, the Russians would read it as an opportunity to press forward. Germany, which had helped set in motion both this crisis and the European crisis, was now asking the United States to back off. The request was understandable, but simply backing off was not possible. She needed to deliver something from Putin, such as a pledge to withdraw support to Ukrainian secessionists. But Putin needed something, too: a promise for an autonomous province. By now Merkel could live with that, but the Americans would find it undesirable. An autonomous Ukrainian province would inevitably become a base for undermining the rest of the country.
This is the classic German problem told two ways. Both derive from disproportionate strength overlying genuine weakness. The Germans are trying to reshape Europe, but their threats are of decreasing value. The Germans tried to reshape Ukraine but got trapped in the Russian reaction. In both cases, the problem was that they did not have sufficient power, instead requiring the acquiescence of others. And that is difficult to get. This is the old German problem: The Germans are too strong to be ignored and too weak to impose their will. Historically, the Germans tried to increase their strength so they could impose their will. In this case, they have no intention of doing so. It will be interesting to see whether their will can hold when their strength is insufficient.”
Am pus tot articolul deoarece chiar vreau sa-l am pe blog, un articol foarte important, unul din cele mai bune scrise de Dl. Friedman, si care cauta sa explice atat atitudinea Germaniei cu privire la problemele Zonei Euro si ale Europei, dar si cu privire la Ucraina. Am stat si m-am tot gandit la ideile expuse in acest articol… Ar trebui sa expun concluziile la care am ajuns, numai ca nu e foarte usor de tras concluzii. Autorul subliniaza atitutidinea contradictorie a Germaniei atat in privinta chestiunilor legate de Zona Euro, cat si in privinta problematicii Ucrainei, aceste cuvinte fiind edificatoare:
„It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.
There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.”
Este adevarat ca Europa este inca in criza. Autorul evidentiaza somajul catastrofal al tarilor din Sudul Europei si faptul ca rolul Germaniei nu mai e vazut ca fiind unul benign. Dimpotriva. Si eu am o impresie similara cu a D-lui. Friedman, si anume ca Europa D-nei. Cancelar, sau, poate mai bine zis, „Lumea” D-nei. Merkel, e cu totul diferita de ceea ce a fost si parca nu mai daruieste nicio speranta de mai bine. Pentru ca e o lume in colaps. Iata un mic pasaj din ceea ce spune despre Grecia:
„This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.”
El spune ca Germania s-a luptat sa scape de imaginea de „agresor”. Spune ca nationalismul ameninta Germania s-o duca in trecutul sau dispretuit, dar de asemenea ameninta ci comertul liber, esential pentru bunastarea Germaniei. Arata ca Eurozona a fost mai putin importanta, dar odata ce Grecia ar parasi Zona Euro, calea catre protectionism e scurta. El arata ca daca Grecia ar demonstra ca e mai bine daca da faliment decat sa-si plateasca datoriile, alte tari ar putea s-o urmeze. Iar daca demonstreaza ca e un lucru benefic daca parasesc zona de comert liber, atunci intreaga structura se poate desira, adica toata Zona Euro.
La noi multa lume intelege foarte superficial economia… Putini isi pun problema filozofiilor economice, ideologiilor etc. Austeritatea este o ideologie economica, promovata de Germania. Dar se vede ca aceasta nu e benefica Uniunii Europene, din aceasta cauza este si blamata. S-ar putea sa nu fie benefica nici Germaniei pana la urma… Si atunci de ce? De ce Cabinetul Merkel o sustine cu atata ardoare? Pentru ca nici nu-i aduce o glorie de bun augur…
E foarte greu de tras o concluzie, pana nu intelegi foarte exact politica aceasta contradictorie pe care o duce Germania. Repet, Germania… Dar voi face cateva comentarii…
Sa incepem mai intai cu Ucraina. Problema acestei tari foarte sarace trebuia, intr-un fel sau altul, transata… Dupa parerea mea, Ucraina nu mai renta pentru Rusia, cu atat mai mult cu cat ei nu puteau sa plateasca gazul livrat de rusi la preturi promotionale. Pe de alta parte, Rusia ar fi avut nevoie de Ucraina din considerente geopolitice. De dominatie si dictat. Dar, pe de alta parte, Ucraina e o tara mare, atat ca suprafata dar si ca populatie (aprox. 45 milioane de locuitori), ceea ce facea ca problema sa fie destul de dificila pentru Rusia. De aceea evenimentele (revolutie sau lovitura de stat) care l-au dat jos de la Putere pe fostul Presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, omul agreat de Kremlin n-au constitutit o surpriza pentru Rusia. S-ar putea ca ele sa fi fost tratate intr-o intelegere secreta intre Rusia si Germania.
Se vede foarte clar ca Rusia a iesit castigata prin Acordurile de la Minsk.
Mediafax
Se arata ca:
„Negocierile de la Minsk s-au încheiat, joi, cu un acord de încetare a focului care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează Russia Today, prezentând cele 13 puncte ale acestui document.
1. Încetarea focului în estul Ucrainei va intra în vigoare duminică, 15 februarie, la ora 00.00 (ora Kievului).
2. Retragerea armamentului greu. Părţile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 şi 150 de kilometri, în funcţie de raza de acţiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.
3. OSCE îşi va folosi dronele şi observatorii pe teren, precum şi imagini din satelit şi date radar pentru a se asigura că ambele părţi respectă acordul.
4. Kievul şi rebelii vor negocia termenii viitoarelor alegeri locale în zonele rebele, ceea ce îi va readuce în cadrul legal al Ucrainei. Kievul va adopta o legislaţie privind autoguvernarea care să fie acceptabilă pentru republicile autoproclamate.
5. Kievul va declara amnistie generală pentru rebeli.
6. Un schimb de prizonieri trebuie să aibă loc la cinci zile de la retragerea completă, respectiv în 19 zile dacă retragerea armamentului se va face în perioada maximă prevăzută de acord.
7. Convoaiele cu ajutor umanitar vor primi acces neîngrădit în zonele afectate de război. Va fi pus în funcţiune un mecanism internaţional de monitorizare.
8. Kievul va relua legăturile economice, plăţile sociale şi serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate. Această prevedere este subiectul unor negocieri ulterioare.
9. După organizarea alegerilor locale în regiunile Doneţk şi Lugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra graniţelor lor cu Rusia. Tranziţia ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituţionale cuprinzătoare în Ucraina.
10. Toate trupele străine, armamentul greu şi mercenarii vor fi retraşi din Ucraina. Grupările armate ilegale vor fi dezarmate, dar autorităţile locale din Doneţk şi Lugansk vor putea avea unităţi de miliţie legale.
11. Kievul va implementa o reformă constituţională cuprinzătoare până la sfârşitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean şi va oferi privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privinţa limbii, libertatea de a numi procurori şi judecători şi stabilirea unor relaţii economice cu Rusia.
12. Observatorii OSCE la alegeri vor verifica dacă alegerile locale din republicile autoproclamate corespund standardelor internaţionale. Procedura exactă pentru alegeri este subiectul unor negocieri ulterioare.
13. Discuţiile în cadrul „grupului de contact” (format din liderii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, un reprezentant al OSCE, fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima şi ambasadorul rus în Ucraina) se vor intensifica în diverse moduri.”
In primul rand Rusia a scapat de o povara: Ucraina. In al doilea rand, printr-un mic razboi, pozitia geopolitica a Rusiei a ramas nealterata. Rusia are Crimeea, a carei importanta strategica la Marea Neagra este evidenta si un control autoritar in Estul Ucrainei (Donetk-Lugansk) – uitati-va, va rog, la punctul 11. din Acord. Este limpede ca Estul Ucrainei va tine de Rusia iar importanta acestui lucru e foarte mare in raport cu o eventuala primire a Ucrainei in NATO, lucru de care Rusia se teme. Cu alte cuvinte, avand Estul Ucrainei sub control (pentru ca acolo sunt oameni care sunt gata sa raspunda oricand la comanda Kremlinului, nu a Kievului) si Crimeea, o eventuala integrare in NATO a Ucrainei este, desigur, dificil de realizat. In orice caz, Rusia poate reactiona repede, imediat. Ceea ce arata George Friedman o iau de buna:
„The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.”
si anume ca Germania a furnizat suport si pregatire liderilor care l-au rasturnat pe Ianukovici, iar programul de ridicare de noi lideri a fost sponsorizat de partidul D-nei. Merkel, CDU… Insa D-na. Merkel nu a sustinut interventia militara la agresiunea Rusiei, care a urmat. De unde se vede foarte clar ca D-na. Merkel a actionat, de fapt, in favoarea Rusiei!! Trebuie sa remarcam acest lucru. Iar rezultatul Acordului de la Minsk, cum aratam mai sus, confirma acest lucru.
In privinta Uniunii Europene. Eu cred ca e mai mult decat evident ca pe D-na. Merkel nu o intereseaza de fapt flancul sudic al UE. Din partea dumneaei: duca-se! De unde rezulta ca pe D-na. Merkel nu o prea intereseaza Uniunea Europeana, nici Zona Euro. Ci mai mult o relatie buna cu Rusia, unde sa poata avea si o imensa piata de desfacere pentru produsele germane. Nici Ucraina n-o intereseaza! Si s-a vazut ca nu a dorit sa ajute financiar Ucraina, decat cu sume nesemnificative, daca asta inseamna ajutor. Si ajunsi aici ar trebui sa ne gandim la altceva. La o realitate a Germaniei, a acelei Germanii de dupa 1989…
Ce se intampla? Germania inainte de 1989 era impartita in doua: Germania Federala, capitalista, si RDG, tara comunista, facand parte din Tratatul de la Varsovia si gravitand in jurul Kremlinului. Pentru cei tineri astea sunt povesti dintr-o alta era. Stiu asta. Insa problema e alta. In RDG erau multi comunisti si au ramas si in zilele noastre. Mai mult, spionajul, inclusiv cel politic, al serviciilor rusesti era foarte activ in RDG. Eu cred ca intr-un mod aproape sigur aceste legaturi au ramas si pana in zilele noastre, cu atat mai mult cu cat liderii la varf mai pot fi si cumparati intr-un fel sau altul, fara sa se poata demonstra ca ar fi vorba de coruptie, pentru ca nu se doreste asta. Dupa parerea mea, poate nu D-na. Merkel, dar nu se stie niciodata, sunt oameni la varf, in Germania, vizibili sau care stau in umbra, cumparati prin serviciile de spionaj rusesti de catre Puterea de la Kremlin. Sa nu ne miram daca Germania, prin politica aceasta „contradictorie” pe care o promoveaza in Europa, ar dori sa-i faca Rusiei cadou tot Sudul neperformant economic al Europei, aratand cu degetul asupra coruptiei din tari ca Italia, Romania, Bulgaria, dar camufland perfect coruptia interna din Germania care se traduce prin cardasia mascata cu rusii. Evident, nu pot sa faca lucrul acesta dintr-o data, inteleg asta. Iata insa un articol aparut in The Washington Post si semnat de catre Anne Applebaum:
Se arata ca:
„For those who want a happy ending or an easy moral to the story, the election of a new Greek government last month poses some interesting quandaries. Progressives of various kinds at first hailed what appeared to be a victory for the radical left-wing party Syriza, but they were caught off guard when Syriza instantly struck a coalition deal with the Independent Greeks, a radical right-wing party that Daniel Cohn-Bendit, a legendary European leftist, bluntly described as “ultranationalist” with a “homophobic, anti-Semitic, racist” leader.
Many of those who rooted for Syriza because of its campaign against the budget-cutting “austerity” program imposed on Greece by its creditors were also taken aback when other, more urgent priorities appeared on the new leaders’ agenda. Both parties turn out to have close connections to the authoritarian Russian government, and both have curious links to a notorious Russian fascist ideologue, Alexander Dugin, who among other things has called for a “genocide” of the “race of Ukrainian bastards.” Accordingly, the new Greek government’s first foreign policy act was not a protest against European economic policy but a protest against sanctions on Russia. Only then did it launch negotiations with its European creditors by announcing that it would refuse to negotiate with its European creditors.
In truth, Greece makes nonsense out of all of the political categories we normally use in Europe. Our notions of “left” and “right” are ancient, dating to the French revolution: In 1789, the nobility sat on the right side of the Assemblée Nationale, and the revolutionaries sat on the left. Since then, “people who want change” are supposedly leftist, and “conservatives” are rightist. This typology hasn’t really worked for a long time — there have been plenty of revolutionary right-wing movements, and an equal number of conservative leftists. But this language now obscures what is happening in Europe altogether.
The most important division in Europe is not right vs. left. Nor is the main issue even “austerity” vs. “anti-austerity.” Some of the countries hit hardest by the 2009 financial crisis have pursued “austerity” with great success. Ireland has restructured and is once again growing. Latvia found ways to cut government spending without cutting pensions and is growing at one of the fastest rates in Europe.
The real division in Europe is between what I would call established, integrationist politics and isolationist, nationalist politics. It was visible last year in Britain, during the Scottish independence referendum. The Scottish Nationalists were unlike Syriza in many, many ways, but they were using similar language of “national renewal,” and they were calling for a similar reassertion of national control: Control over the economy, over political decisions, over borders. Syriza gets along well with the Greek far right because, in essence, both want to reassert national control. Perhaps the right would prefer a higher emphasis on immigration, but it shares Syriza’s furious hatred of the “troika” that control the bailout fund which has been extended to Greece — the European Central Bank, the European Commission and the International Monetary Fund.
Both parties want decisions about Greece to be made inside Greece. Foreigners, especially bankers, should go away and keep their opinions to themselves. As it happens, Russia is now led by a man who voices exactly the same views: Vladimir Putin has also isolated his country, politically and economically, from the rest of Europe. Hence the warmth between him and the Greeks.”
Sa explicam pe intelesul tuturor. Se stie ca Germania doreste sa impuna Greciei o cura de dura austeritate. Ca noul guvern, cel al lui Alexis Tsipras – Syriza – nu e de acord, toata lumea stie… Numai ca D-na. Applebaum spune ca primul Act de politica externa pe care l-a emis acest nou guvern nu a fost acela de a protesta impotriva politicilor economice duse in Europa, ci acela de a protesta impotriva sanctiunilor impuse Rusiei! Cu alte cuvinte, D-na. Merkel prin politica inflexibila pe care o duce fata de Grecia, impunand o austeritate fata de care toata Grecia e impotriva, impinge aceasta tara in bratele Rusiei. Politica D-nei. Merkel este o politica pro Rusia si antieuropeana! Rusia, dupa sfarsitul Razboiului Rece, in 1989, a pierdut aliati – tarile din fostul Tratat de la Varsovia sunt acum in NATO – de aceea Rusia are nevoie de noi aliati, iar Germania Angelei Merkel cauta sa-i faca niste cadouri cat mai placute. Mai mult, D-na. Applebaum arata un lucru foarte interesant: Syriza este intr-o coalitie cu un partid de extrema dreapta, Grecii Independenti, carcaterizat de catre Daniel Cohn-Bendit, legendar om de stanga din Europa, drept „ultranationalist”, cu un lider „homofob, antisemit si rasist”. Interesant este ca ambele partide au legaturi cu notoriul lider fascist rus, omul de casa al Kremlinului, Alexandr Dughin, care, printre altele, indemna la „genocidul rasei ucrainene de bastarzi”. Iar austeritatea pe care Germania a impus-o Greciei a condus la o astfel de situatie care pune probleme si in interiorul NATO. Este corect sa sesizezi diviziunea Europei intre politicile integrationiste si cele izolationiste, nationaliste. Insa comunitarismele acestea nationaliste au aparut ca urmare a crizei din Zona Euro, care inca mai bantuie Europa, si sunt intretinute de politicile de austritate promovate de Germania, pentru ca inainte, dupa cum observa George Friedman, nu era asa. Este limpede ca daca Zona Euro, care se bazeaza pe o moneda unica, euro, expresie limpede a integrationismului, incepe sa functioneze foarte prost datorita in principal noii ideologii economice, austeritatea, incepe sa apara izolationismul sau nationalismul, pentru ca moneda proprie unei tari are un astfel de caracter, unul national. Integrationismul acesta, de care vorbeste D-na. Applebaum, nu trebuie confundat cu liberalismul. Euro, spre deosebire de US dollar, este o moneda unica pentru un grup de mai multe tari. In felul asta un grup de tari se integreaza monetar si economic. Insa asta nu inseamna ca intr-o tara ce are moneda sa proprie nu poti sa ai libertate economica. Una e libertatea economica si alta e integrationismul prin intermediul monedei unice, euro. Libertatea economica este atunci cand esti liber, cand nu te ingradeste cineva sau statul, cand statul nu-ti impune ceva, implicarea sa in economie fiind minimala. Integrationismul nu inseamna neaparat libertate economica, de vreme ce ti se impune de la centru o ideologie, prin Tratatul de Guvernanta Fiscala, pe care n-ai incotro si trebuie, fortat, s-o accepti. Pentru ca aici e vorba de integrarea ideologica, nu neaparat de libertate, iar George Friedman puncteaza excelent: Germania se comporta ca un stapan, celelalte tari incep sa le cam fie frica de Germania. Deci acest integrationism presupune un stapan de temut: Germania. Or, asta nu mai este libertate. Nationalismul, atunci, nu e decat o reactie de impotrivire la o astfel de politica promovata de Germania, ce tinde sa devina dictatoriala. O impartire a Europei intre Germania si Rusia? N-ar fi exclus sa se urmareasca un asemenea lucru. De aceea SUA trebuie sa supravegheze ce se intampla aici, iar Germania, oamenii de la varf din Germania, indiferent ca se afla la Putere sau in Opozitie, trebuie supravegheati informativ pentru ca pericolul de derapaj e mare, coruptia, mascata in diverse feluri, e de asemenea mare, iar Germania, prin politicile sale pe care le practica, poate pune in pericol NATO si securitatea SUA.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
februarie 16, 2015
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Acordul de la Minsk, Alexandr Dughin, Alexis Tsipras, Angela Merkel, Anne Applebaum, Atitudine, Atitudini, Basescu, Christian Democratic Union (Germany), Crimeea, criza economica, Diverse, Doneţk, Dughin, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, geopolitic, geopolitica, geopolitice, George Friedman, Germania, Germany, Grecia, guvern, Independent Greeks, Iohannis, Klaus Iohannis, Kremlin, Lugansk, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, PDL, PNL, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, Ponta, PSD, Putin, razboi, România, Rusia, social, societate, stiri, Stratfor, SUA, Syriza, Traian Basescu, Ucraina, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, Victor Ponta, Vladimir Putin, WordPress, Zona Euro |
62 comentarii
Gandul
Se arata, printre altele, ca:
„Trei dintre cei mai influenţi senatori americani au venit în România pentru a transmite mesajul SUA de susţinere faţă de progresele înregistrate aici în domeniul militar şi al indepedenţei energetice, dar mai ales faţă de lupta anticorupţie. Republicanul John McCain a spus că restricţionarea de către Parlament a anchetelor de corupţie „afectează relaţia României cu SUA”, democratul Christopher Murphy a arătat că un Parlament care îşi protejează membrii de anchetele procurorilor este de neconceput în SUA şi ar fi „luat în râs” la Washington, iar republicanul Ron Johnson a spus că un sistem corupt împiedică investiţiile şi nu permite independenţa energetică faţă de Rusia.
Sosiţi sâmbătă în România, trei dintre cei mai influenţi senatori americani au avut întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, şi cu ministrul de Externe Titus Corlăţean, cu care au discutat probleme privind securitatea în Europa de Est şi la Marea Neagră, parteneriatul strategic SUA-România şi relocarea resurselor NATO către Est. Duminică, republicanii John McCain, Ron Johnson şi democratul Christopher Murphy au venit la gândul, pentru un interviu în exclusivitate în România, realizat de Florin Negruţiu, redactor şef gândul.
Principalul mesaj pentru Româniaeste importanţa continuării luptei anticorupţie. Republicanul John McCain a spus că restricţionarea de către Parlament a anchetelor de corupţie afectează relaţia României cu SUA, democratul Christopher Murphy a arătat că un Parlament care îşi protejează membrii de anchetele procurorilor este de neconceput în SUA şi ar fi luat în râs la Washington, iar republicanul Ron Johnson a spus că un sistem corupt împiedică investiţiile şi nu permite independenţa energetică faţă de Rusia.
„Respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie (Laura Codruţa Kovesi – n.r), cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile”, a spus John McCain, pentru gândul.
„Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt”, a declarat la rândul senatorul Ron Johnson.
„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA.Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA”, a adăugat senatorul democrat Christopher Murphy.
Cei trei senatori au misiunea de a-şi convinge colegii din Congres să susţină angajamentul financiar al SUA faţă de întărirea apărării în cadrul NATO şi al relocării unor capabilităţi militare aflate în prezent mai ales în Vest, către centrul şi Estul Europei, inclusiv în România. În interviul pentru Gândul, senatorii americani au criticat dur reacţia prea slabă a puterilor europene în faţa agresiunii Rusiei în Ucraina, reproşând Franţei că a livrat nave de război Rusiei sau Germaniei că nu a reacţionat, pentru a-şi proteja interesele economice. Republicanii au criticat şi administraţia Obama pentru aceeaşi slăbiciune în faţa lui Putin. Cei trei au vorbit despre necesitatea de a reinvesti în puterea militară a NATO şi de a aloca inteligent resursele Alianţei în raport cu mişcările Rusiei.
De asemenea, senatorii au arătat că Rusia nu poate fi combătută eficient dacă statele europene nu îşi recâştigă independenţa energetică, iar subiectul exploatării propriilor resurse naturale, inclusiv a gazelor de şist, chiar dacă este delicat, trebuie dezbătut şi pus în balanţa geopolitică. McCain a numit Rusia „o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”. Totodată, americanii au arătat că întărirea NATO pe flancul estic nu presupune crearea de noi baze militare, ci exploatarea mai puternică a celor existente. Nu în ultimul rând, senatorii au vorbit despre lupta anticorupţie ca fiind esenţială pentru investiţiile necesare atingerii independenţei faţă de Rusia, ei spunând printre altele că ideea unui Parlament care să îşi protejeze propriii membri în faţa unor anchete ale procurorilor ar fi luată în râs în SUA, unde nu există niciun fel de imunitate în faţa legii.
Cei trei oficiali au vorbit la gândul despre cinci mari probleme:
•agresiunea Rusiei, care cu Vladimir Putin la cârmă încearcă să restabilească influenţa Imperiului Rus şi a URSS în străinătatea apropiată şi să destabilizeze Estul Europei şi reacţia dezamăgitor de slabă a puterilor europene şi a administraţiei Obama faţă de această agresiune.
• necesitatea ca SUA, dar mai ales Europa să reinvestească fonduri în puterea militară a NATO şi să relocheze inteligent resursele şi capabilităţile militare ale Alianţei din Vest către centrul şi Estul Europei, pentru a contracara agresiunile Rusiei. Dacă fiecare stat NATO şi-ar atinge cota de 2% din PIB pentru apărare, ar însemna un plus anual de 82 de miliarde de dolari pentru apărarea NATO, a spus senatorul Ron Johnson. Acest lucru nu implică stabilirea de noi baze militare în ţări ca România, ci folosirea mult mai accentuată a celor deja existente, prin exerciţii comune şi rotaţii permanente de trupe, aşa cum se întâmplă deja în România.
• necesitatea de a atinge independenţa energetică a Europei faţă de gazul şi petrolul Rusiei, acest lucru implicând cel puţin dezbaterea privind cum ar trebui exploatate, respectând normele de mediu, propriile resurse naturale, inclusiv gazele de şist. McCain a numit Rusia „o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”.
• lupta anticorupţie care trebuie susţinută în România şi în Europa, pentru a permite astfel investitorilor să vină aici şi astfel să spargă monopolul energetic rusesc, lucru care ar contracara agresiunile Rusiei. John McCain s-a referit la şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, ca la „un veritabil erou”, iar senatorul Murphy a spus că ideea ca Parlamentul să poată să-şi protejeze membrii în faţa anchetelor procurorilor, votând asupra imunităţii lor, ar fi „de tot râsul” în SUA.
• eliminarea vizelor SUA pentru români şi trimiterea unui ambasador cu puteri depline la Bucureşti au fost de asemenea subiecte abordate de senatorii americani. Cei trei au promovat la Washington legislaţia nouă privind imigraţia, incluzând şi posibilitatea ca România să intre în Visa Waiver, însă acum legea se află în Camerea Reprezentanţilor. În ce priveşte faptul că administraţia Obama întârzie de un an şi jumătate să nominalizeze un ambasador deplin la Bucureşti, McCain a fost tranşant: „Ne este jenă!”.
Iată cele mai importante declaraţii ale senatorilor americani:
John McCain (republican):
John McCain, 77 de ani, este senator de Arizona şi o legendă vie a politicii americane, aflat la al cincilea mandat în Congres. Erou de război, după ce a fost prizonier în lagărele din Vietnam timp de 6 ani, căpitanul de puşcaşi marini McCain a intrat în politică în urmă cu peste 30 de ani. În 2008, a fost contracandidatul lui Barack Obama, rămânând una dintre cele mai critice voci la adresa politicilor sale.
„Văd posibilitatea unei destabilizări, de exemplu în Moldova, Transnistria, la Odessa, ştim că Vladimir Putin continuă să trimită agenţi FSB şi alte trupe ruseşti în Ucraina, în ciuda declaraţiilor sale care spun că nu. Cred că există ameninţarea unei destabilizări mai ales în Moldova, care ar putea să urmeze, şi de aceea este extrem de important să arătăm solidaritatea noastră şi dorinţa de a sprijini şi coopera”.
„Nu cred că e nevoie să îi spun preşedintelui Obama cât de serioasă este situaţia, dar i-aş spune că, în opinia mea şi a prietenilor noştri europeni, ar trebui să fie mult mai ferm decât a fost faţă de acţiunile lui Vladimir Putin”.
„Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. (…) De ce? Din cauza dependenţei europene de energia rusească. Cheia pentru asta este să facem toate eforturile pentru a câştiga independenţa energetică a acestor ţări şi cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacţie mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin”.
„NATO este probabil cea mai de succes alianţă din istorie (…). Trebuie doar să avem curajul să reacţionăm în faţa lui Vladimir Putin şi să luăm nişte măsuri care pot avea un impact economic pe termen scurt asupra unor prieteni europeni, şi aici mă refer în mod special la Germania”.
„(Rusia este) o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”.
„Respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie (Laura Codruţa Kovesi – n.r), cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile”.
Ron Johnson (republican):
Ron Johnson, 59 de ani, este senator de Wisconsin, aflat la primul său mandat. Înainte să intre în politică, Johnson a fost un important om de afaceri. Iniţial, a fost apropiat de Tea Party, însă a candidat din partea republicanilor, autofinanţându-şi campania electorală.
„Vorbim de un plus de 1 miliard din partea SUA, dar ţările europene chiar trebuie să vină şi ele cu o contribuţie şi să onoreze cei 2%. Asta cheltuim pe apărare. Cealaltă componentă foarte importantă este că, dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie, şi ca să faci asta e nevoie să scapi de corupţie”.
„Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important”.
Despre protestatarii împotriva fracturării hidraulice: „Le-aş spune să se uite la ce face Vladimir Putin în Crimeea, ce face pentru a destabiliza estul Ucrainei, ameninţarea cu Transnistria. Să se uite la problema geopolitică de a nu fi independent din punct de vedere energetic. Şi apoi să măsoare asta cu ce se poate face într-un mod prietenos cu mediul, pentru a utiliza propriile resurse energetice. Trebuie să pui în balanţă aceste obiective”.
„Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt”.
Christopher Murphy (democrat):
Christopher Murphy, 40 de ani, este cel mai tânăr senator american şi reprezintă Connecticut, din partea Partidului Democrat. Este un personaj cheie în legislaţia privind imigraţia şi deci are un cuvânt de spus în ce priveşte programul Visa Waiver.
„În mod clar ne-a fost reamintită importanţa NATO, după ani şi ani de neglijare, ca să fiu sincer. În ce priveşte alianţa transatlantică, recunoaştem acum că este important să reinvestim în NATO, iar asta înseamnă că SUA trebuie să îşi asume noi angajamente, pe care preşedintele le-a anunţat, o nouă iniţiativă majoră de a investi un miliard de dolari în relaţia de securitate, iar asta înseamnă că Europa trebuie să facă acelaşi lucru. Suntem încurajaţi de faptul că aici, în România, există un plan pentru următorii ani de a creşte cheltuielile militare interne până la acel standard de 2% din PIB. Dar alte ţări din Europa procedează invers, refuză să facă aceste investiţii”.
„Avem unele ţări în Europa care nu stau nemişcate în faţa agresiunii Rusiei, ci chiar fac pasul înapoi. Franţa trimite două nave de război Rusiei, care sunt exact acelaşi model folosit pentru preluarea Crimeei”.
„Cred că este un argument foarte clar, susţinut de ţările baltice, de Polonia, de România, că ar trebui să discutăm despre mutarea puterii din vestul Europei în centrul şi estul Europei, având în vedere noul interes al lui Vladimir Putin de a reinstaura controlul asupra străinătăţii apropiate. Asta nu înseamnă să schimbi structura NATO, ci doar să realoci resursele în interiorul NATO”.
„Există o dezbatere în SUA despre cum să facem fracturarea şi cred că este foarte potrivit să limităm tehnicile şi chimicalele folosite, să sugerăm că există zone din apropierea resurselor de apă sau a aglomerărilor de populaţie, care ar trebui protejate, există o dezbatere foarte raţională pe care o poţi avea despre această nouă tehnologie”.
„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA”.
CITIŢI MAI JOS INTERVIUL INTEGRAL CU CEI TREI SENATORI AMERICANI, REALIZAT DE FLORIN NEGRUŢIU, REDACTOR ŞEF GÂNDUL:
Florin Negruţiu: Domnilor senatori McCain, Murphy, Johnson, bine aţi venit în România, bine aţi venit la Gândul Live. Vă mulţumesc pentru acest interviu exclusiv. Domnule senator McCain, preşedintele Obama a spus, miercuri, că România nu este singură, că Polonia nu este singură, că ţările baltice nu sunt singure. Oficialii americani, din ramurile legislative sau executive, vizitează această parte a Europei, pentru a-i reasigura pe aliaţi că nu sunt singuri, că nu sunt lăsaţi în urmă. Vi se pare că există o ameninţare reală faţă de aceste ţări, din partea Rusiei, o ameninţare directă pentru o ţară ca România, care este membră UE şi NATO? Care este cel mai rău scenariu pentru România?
John McCain: Nu văd o ameninţare directă în sensul convenţional, un motiv fiind Articolul 5 al Tratatului NATO. Dar văd posibilitatea unei destabilizări, de exemplu în Moldova, Transnistria, la Odessa, ştim că Vladimir Putin continuă să trimită agenţi FSB şi alte trupe ruseşti în Ucraina, în ciuda declaraţiilor sale care spun că nu. Cred că există ameninţarea unei destabilizări mai ales în Moldova, care ar putea să urmeze, şi de aceea este extrem de important să arătăm solidaritatea noastră şi dorinţa de a sprijini şi coopera, iar asta include exerciţii militare extinse – România este locul ideal, pentru că are infrastructura ca noi să venim să facem exerciţii cu armata română şi alţi aliaţi. Deci, cât priveşte o ameninţare directă de tipul războiului convenţional, nu. Cât priveşte destabilizarea, cred că este o provocare serioasă.
Florin Negruţiu: Aţi declarat cu mai multe ocazii că acesta nu este un Război Rece, evitaţi să folosiţi termenul de Război Rece, deşi domnul Putin joacă pe tabla de şah a Războiului Rece. Dacă aţi vorbi cu preşedintele Obama, ce i-aţi spune despre cât de serioasă este această criză, cum i-aţi descrie această criză, cum aţi numi-o?
John McCain: În primul rând, cred că preşedintele Obama este conştient de cât de serioasă este această situaţie, este unul dintre motivele pentru care a dat asigurări privind sprijinul financiar şi alte domenii de cooperare. Ce trebuie noi să facem, una dintre provocările noastre, este să mergem înapoi la colegii noştri din Congres şi să le explicăm cât de important este acest tip de sprijin şi cum ar putea să implice folosirea banilor de la contribuabili, trimiterea de trupe cel puţin pe termen scurt. Deci nu cred că e nevoie să îi spun preşedintelui Obama cât de serioasă este situaţia, dar i-aş spune că, în opinia mea şi a prietenilor noştri europeni, ar trebui să fie mult mai ferm decât a fost faţă de acţiunile lui Vladimir Putin.
Florin Negruţiu: Dar dacă nu este un război rece, cum l-aţi numi?
John McCain: Aş spune că este vorba de ambiţiile lui Vladimir Putin de a reinstaura vechiul Imperiu Rus, despre credinţa sa că Ucraina este perla coroanei Imperiului Rus. Henry Kissinger spunea că Rusia cu Ucraina este un imperiu, iar fără ea este o ţară. Deci cred că este o perioadă în care Vladimir Putin încearcă să folosească diverse instrumente pe care le are la dispoziţie, inclusiv energia, pentru a creşte influenţa rusească mai ales în estul Europei.
Florin Negruţiu: Domnilor senatori Johnson, Murphy, vă adresez această întrebare amândurora. Aţi lucrat împreună la legea privind alianţa bipartizană cu NATO, care promovează întărirea alianţei cu NATO. Încearcă Statele Unite să construiască o strategie de izolare, care a funcţionat în timpul Războiului Rece, pe care europenii nu sunt capabili să o implementeze singuri?
Christopher Murphy: În mod clar ne-a fost reamintită importanţa NATO, după ani şi ani de neglijare, ca să fiu sincer. În ce priveşte alianţa transatlantică, recunoaştem acum că este important să reinvestim în NATO, iar asta înseamnă că SUA trebuie să îşi asume noi angajamente, pe care preşedintele le-a anunţat, o nouă iniţiativă majoră de a investi un miliard de dolari în relaţia de securitate, iar asta înseamnă că Europa trebuie să facă acelaşi lucru. Suntem încurajaţi de faptul că aici, în România, există un plan pentru următorii ani de a creşte cheltuielile militare interne până la acel standard de 2% din PIB. Dar alte ţări din Europa procedează invers, refuză să facă aceste investiţii. Noi credem că putem susţine acest caz în faţa Congresului SUA, că ar trebui să investim în parteneriatul cu NATO, dar trebuie să vedem că aceleaşi investiţii vin şi din Europa. În acelaşi timp, trebuie să regândim ce înseamnă Articolul 5. El a fost creat să oprească o incursiune militară tradiţională într-o ţară aliată NATO, dar vedem că Rusia şi Putin pun la punct un nou tip de război, în care nu trimite trupe dincolo de graniţe, fie că e vorba de Transnistria, Abhazia şi acum estul Ucrainei, ci folosesc provocări şi intimidări, mită şi sprijin pentru grupările separatiste să preia controlul unei regiuni, fără trimiterea de trupe militare. Deci trebuie să regândim ce înseamnă această protecţie în NATO, pentru că dacă scapă cu aceste activităţi din estul Ucrainei, am putea vedea în viitor activităţi similare în ţările baltice. Trebuie să fim foarte clari ce fel de protecţie oferă NATO.
Ron Johnson: Eu cred că trebuie să recunoaştem că SUA cheltuiesc deja în jur de 600 de miliarde de dolari pe an pentru apărare, aproape 4% din economia noastră. Dacă fiecare ţară NATO ar atinge acea ţintă de 2%, ar însemna un plus de 82 de miliarde de dolari pe an pentru apărare. Vorbim de un plus de 1 miliard din partea SUA, dar ţările europene chiar trebuie să vină şi ele cu o contribuţie şi să onoreze cei 2%. Asta cheltuim pe apărare. Cealaltă componentă foarte importantă este că, dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie, şi ca să faci asta e nevoie să scapi de corupţie. Suntem foarte mulţumiţi de România, suntem impresionaţi de un procuror special anticorupţie pe care l-am întâlnit aseară, vrem să facem tot ce putem pentru a-i sprijini eforturile aici, pentru că asta e cu adevărat necesar, trebuie stârpită corupţia din toate ţările europene, pentru a putea atrage genul de investiţii care să te facă mai independent de rezervele ruseşti de gaz şi petrol.
Florin Negruţiu: Este încă NATO o alianţă funcţională? Pentru că există ţări europene care privesc diferit Rusia, care au perspective diferite. Aţi putea construi o altă alianţă cu ţările est-europene, un fel de urmaş al NATO? Au existat dezbateri despre asta.
Ron Johnson: Este absolut funcţională şi este important să înţelegem că NATO este o alianţă defensivă. NATO nu ameninţă pe nimeni. Este un argument foarte important. Vladimir Putin nu trebuie să se simtă ameninţat de NATO, dar trebuie să ne asigurăm că este o alianţă puternică, ce poate fi mereu îmbunătăţită. Dar eu sunt mai preocupat de activitatea economică pe care Vladimir Putin o foloseşte…
„Am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin”
Florin Negruţiu: Nu credeţi că liniile NATO sunt prea departe în Vest, faţă de linia actuală de conflict?
John McCain: Trebuie să fiu foarte direct. Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. A existat un acord la Budapesta, când Ucraina a renunţat la arsenalul nuclear, care spunea că integritatea teritorială a Ucrainei va fi respectată, iar Crimeea făcea parte din el. Dar nu am fost surprins. De ce? Din cauza dependenţei europene de energia rusească. Cheia pentru asta, după cum a spus senatorul Johnson, este să facem toate eforturile pentru a câştiga independenţa energetică a acestor ţări şi cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacţie mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin. Este un fapt.
Christopher Murphy: Avem unele ţări în Europa care nu stau nemişcate în faţa agresiunii Rusiei, ci chiar fac pasul înapoi. Franţa trimite două nave de război Rusiei, care sunt exact acelaşi model folosit pentru preluarea Crimeei. Deci cred că aveţi dreptate când sugeraţi că sunt tensiuni şi întrebări în Alianţă, dar din crize se naşte oportunitatea, iar oportunitatea este să-i convingem pe europeni că aceasta este o alianţă în care merită să investească.
Florin Negruţiu: Dar revenind la întrebare, vedeţi o nouă structură care să organizeze această regiune?
John McCain: Nu, structura NATO este bună, NATO este probabil cea mai de succes alianţă din istorie, dacă te uiţi de când a fost creată, până la prăbuşirea Uniunii Sovietice, la cooperarea transatlantică şi din interiorul comunităţii europene. Trebuie doar să ai curajul să reacţionezi în faţa lui Vladimir Putin şi să iei nişte măsuri care pot avea un impact economic pe termen scurt asupra unor prieteni europeni, şi aici mă refer în mod special la Germania. Este doar un fapt fundamental.
Ron Johnson: Ce s-a întâmplat în Ucraina a fost un semnal de alarmă, nu doar pentru America, ci pentru toată Europa. Acum trebuie să răspundem acestui semnal şi să reinvestim în NATO, să întărim această structură şi să facem activitatea economică să avanseze, pentru a-l slăbi pe Vladimir Putin. Acesta este răspunsul cel mai bun.
Christopher Murphy: Şi să aloci resursele cum se cuvine, adică este o întrebare legitimă unde ar trebui să se afle grosul trupelor în interiorul NATO. Şi cred că este un argument foarte clar, susţinut de ţările baltice, de Polonia, de România, că ar trebui să discutăm despre mutarea puterii din vestul Europei în centrul şi estul Europei, având în vedere noul interes al lui Vladimir Putin de a reinstaura controlul asupra străinătăţii apropiate. Asta nu înseamnă să schimbi structura NATO, ci doar să realoci resursele în interiorul NATO.
John McCain: Vreau să adaug că asta nu înseamnă o nouă bază militară aici, ci doar, de exemplu în România, să folosim facilităţil existente, să facem exerciţii comune în mod regulat şi trupele să se ruleze aici. Dar nu există îndoială că evenimentele din ultimul an au subliniat nevoia de a pune un accent mult mai mare pe capabilităţile NATO din această parte a Alianţei.
Florin Negruţiu: Prin baze regulate înţelegeţi baze permanente NATO-SUA în ţări ca România?
John McCain: Nu, sunt baze de aici, baze din regiune pe care le putem folosi pentru operaţiuni comune, putem activa, antrena apoi rula trupele. Nu vom cheltui bani pentru a construi şcoli, spitale în baze tradiţionale, pe care le ştim din Războiul Rece, pentru că nici nu este nevoie, aşa cum a arătat senatorul Murphy, asta nu e o confruntare în care ruşii să intre printr-o breşă, este vorba de un nou război de tip neregulat cu care ne confruntăm.
Florin Negruţiu: Deci nu sprijiniţi ideea unor baze NATO permanente în ţările din estul Europei?
John McCain: Sprijin ideea bazelor existente deja şi extinderea capabilităţilor din bazele existente, în care putem avea exerciţii comune nu doar cu ţara gazdă, ci şi cu alte state NATO. Şi asta în baza unui program regulat şi continuu.
„Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”
Florin Negruţiu: Aţi numit Rusia o benzinărie care se dă drept ţară…
John McCain: Da, şi apoi m-am corectat, am spus o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară.
Florin Negruţiu: Ştim cu toţii că multe ţări europene sunt dependente de energia rusească. Vedeţi vreo soluţie pe termen scurt pentru a depăşi această dependenţă?
Ron Johnson: Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important. Dar dacă am reduce corupţia…
Florin Negruţiu: Ar fi vorba de o investiţie din ambele părţi.
„Dacă am începe să atacăm corupţia din estul Europei, investiţiile ar curge în Europa”
Ron Johnson: Dacă am începe să atacăm corupţia din estul Europei, investiţiile ar curge în Europa, aţi putea începe să folosiţi propriile resurse naturale. Ştiu că există clar îngrijorări de mediu, dar noi avem o imensă revoluţie energetică în America, din cauza fracturării hidraulice. Voi aveţi aici în Europa resurse de energie şi ar fi de ajutor dacă aţi începe să le exploataţi. Orice se poate face pe termen scurt, pentru a-i semnala lui Putin că zilele sale de monopol s-au terminat, cred că va duce la detensionare şi va mişca lucrurile în direcţia cea bună.
Christopher Murphy: Există semnale pe termen scurt, dar nu există soluţii pe termen scurt. Va fi un angajament pe termen lung în problema independenţie energetice, iar în SUA avem o dezbatere dacă are sens să exportăm GNL. Opinia mea este că dacă eu sprijin asta, vreau să fiu sigur că Europa este gata să-şi creeze propriile rezerve de energie, iar România este un exemplu de ţară care s-a dedicat explorării acestui potenţial, dar Germania îşi închide centralele nucleare, alte ţări din Europa refuză chiar să aibă o discuţie despre fracturarea hidraulică. Deci acesta trebuie să fie un parteneriat, iar sugestia lui Tusk pentru o cooperare colectivă pe energie în Europa este foarte importantă.
Florin Negruţiu: În România au fost proteste de stradă împotriva fracturării hidraulice.
Christopher Murphy: Şi în America au fost.
Florin Negruţiu: Cum le explicaţi acestor oameni beneficiile fracturării hidraulice şi ale gazelor de şist, pentru că resursele aici în România aparţin statului, nu oamenilor care deţin pământul.
Ron Johnson: Le-aş spune să se uite la ce face Vladimir Putin în Crimeea, ce face pentru a destabiliza estul Ucrainei, ameninţarea cu Transnistria. Să se uite la problema geopolitică de a nu fi independent din punct de vedere energetic. Şi apoi să măsoare asta cu ce se poate face într-un mod prietenos cu mediul, pentru a utiliza propriile resurse energetice. Trebuie să pui în balanţă aceste obiective.
Christopher Murphy: Nu este totul sau nimic. Există o dezbatere în SUA despre cum să facem fracturarea şi cred că este foarte potrivit să limităm tehnicile şi chimicalele folosite, să sugerăm că există zone din apropierea resurselor de apă sau a aglomerărilor de populaţie, care ar trebui protejate, există o dezbatere foarte raţională pe care o poţi avea despre această nouă tehnologie.
„Mesajul nostru este că respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie, cred că este un adevărat erou”
Florin Negruţiu: Întărirea armatei este strâns legată de lupta anticorupţie şi aţi menţionat acest lucru. Vicepreşedintele Biden a vorbit despre corupţie când a venit la Bucureşti. Care este mesajul dumneavoastră pentru Parlamentul României, având în vedere că majoritatea membrilor au votat să nu ridice imunitatea unor politicieni acuzaţi de corupţie?
John McCain: Mesajul nostru este că respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie, cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile. Nu încercăm să le spunem oamenilor de aici ce ar trebui să facă, dar avem anumite standarde universale pe care ne aşteptăm ca toată lumea să le respecte cât mai mult posibil. Ţara noastră nu este lipsită de corupţie, se întâmplă tot timpul, dar ne luptăm cu ea. Deci vrem să vedem progres în acest domeniu. Şi din nou, nu încercăm să interferăm, doar încercăm să spunem clar că ne afectează relaţiile cu România, dar şi cu alte ţări.
„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi”
Christopher Murphy: Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA.
Ron Johnson: Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt. Semnele încurajatoare pe care le-am văzut, fie că e vorba de ce s-a întâmplat pe Maidan în Ucraina, oameni tineri ieşind în faţă şi cerând un guvern mai puţin corupt, fie ce auzim aici în România – tineri care cer acest lucru, sunt semne care ne dau speranţă.
„Sprijin cu tărie un nou set de reguli care ar permite României să intre în Visa Waiver Program”
Florin Negruţiu: Două întrebări scurte, la final. Una este pentru dumneavoastră, domnule senator Murphy. Programul Visa Waiver pentru România.
Christopher Murphy: Sprijin cu tărie un nou set de reguli care ar permite României să intre în acest program, senatorul McCain a fost responsabil cu adoptarea în Senat a unei reforme a legislaţiei privind imigrarea, care ar fi rezolvat această problemă, sperăm ca şi Casa Reprezentanţilor să o susţină.
Florin Negruţiu: Când putem vedea rezolvată această problemă?
Christopher Murphy: Noi am trecut-o prin Senat, deci când membrii Casei Reprezentanţilor vor veni în vizită, îi puteţi întreba pe ei.
John McCain: Continuăm cu toţii să avem acest lucru ca prioritate, nu doar din acest motiv, ci din mai multe motive.
„Sincer, ne este jenă”
Florin Negruţiu: Ultima întrebare, despre ambasadorul SUA la Bucureşti.
John McCain: Cunoaştem problema şi vrem să o rezolvăm, credem că actualul şef al misiunii face o treabă extraordinară, suntem mândri de munca sa şi a echipei lui, dar vom aborda problema şi vom stabili care este cea mai bună opţiune. Sincer, ne este jenă.
Ron Johnson: Motivul pentru care am venit aici este că vrem să sprijinim cât mai mult ce aţi reuşit aici în România şi parte a acestei relaţii este să avem o prezenţă diplomatică puternică aici, deci vom sprijini şi acest lucru cât mai mult.
Florin Negruţiu: Domnilor senatori, vă mulţumesc foarte mult.”
Publika.MD
Se arata, printre altele, ca:
„„Şoimul politicii externe americane” a rămas fidel convingerilor sale şi la Chişinău. Senatorul republican John McCain nu a ezitat să-l ia peste picior pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, dar şi întreaga Rusie, în legătură cu recentele evenimente din Ucraina.
În cadrul unei întâlniri cu studenţii, senatorul american John McCain nu a ezitat să facă glume şi să ironizeze pe seama acţiunilor lui Vladimir Putin. Astfel, când s-a referit la sancţiunile impuse de Rusia şi care l-au vizat şi pe el, McCain a spus că regretă că nu a ajuns în Siberia în acest an: „Nu ştiu dacă sunteţi la curent că am fost sancţionat de Vladimir Putin. Din această cauză nu mi-am petrecut vacanţa de primăvară în Siberia, anul acesta”.
De asemenea, oficialul de la Washington a lansat un atac dur la adresa Rusiei, pe care a numit-o „staţie de alimentare cu gaze, care pretinde a fi ţară„.
„Rusia este o staţie de alimentare cu gaze, deghizată sub formă de ţară. De fapt, este vorba despre o mafie care administrează această staţie de alimentare cu gaze, deghizată sub formă de ţară”, a spus McCain.
John McCain a reiterat o declaraţie mai veche, prin care a comparat scenariul lui Vladimir Putin în Ucraina cu cel folosit de Hitler în cel de-al Doilea Război Mondial.
„Rusia vrea să meargă şi să ia o parte din altă ţară pentru că acolo sunt vorbitori de limbă rusă. Acest scenariu a fost început de Hitler, care a mers în ţări din afara Germaniei cu argumente că acolo ar fi fost vorbitori de limbă germană, care aveau nevoie de protecţie”, a spus oficialul american.
Senatorul a ţinut să menţioneze că nu prezice un al treilea război mondial pentru că acţiunile lui Putin vor fi pedepsite de comunitatea internaţională.”
Deosebit de interesant!
In general sunt de acord cu cele afirmate de cei trei senatori, dar as avea cateva remarci de facut…
– Spre exemplu, de ce trebuie eroizata Laura Codruta Kovesi? E un om care-si face datoria. De ce un om care isi face datoria trebuie, in Romania, privit ca un erou? Eu cred ca daca la sefia DNA ar veni cineva de la PSD, atunci si acesta si-ar face datoria cat se poate de bine, poate chiar mai bine, de ce nu?, decat Laura Codruta Kovesi! Poti s-o feliciti pe D-na Kovesi pentru activitatea depusa, poate primi si o decoratie, dar a spune ca e o „eroina”… eu cred ca e prea mult… Pe de alta parte, nu sunt de acord cu ideologizarea luptei impotriva coruptiei. O astfel de activitate este de competenta organelor judiciare, care, intr-adevar, trebuie sa-si faca datoria. Dar asta e una. Insa a transforma totul intr-o ideologie e cu totul altceva, lucru cu care nu sunt de acord.
– Mai trebuie spus ceva legat de afirmatia D-lui. Christopher Murphy:
„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA.Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA„
In primul rand, vorbim de doua tari diferite, cu Constitutii diferite, cu economii diferite si productivitati, si performante economice diferite. Eu as considera ca dimensionarea justa a statului este esentiala pentru a neutraliza si combate coruptia in Romania. In general vorbind, libertatea economica e mai mare cu cat statul se retrage din economie. Un stat mare (vorbim de stat, nu de tara!!), desi corupt, nu presupune o mare libertate economica. Pe de alta parte, un stat mare este mult mai vulnerabil la fenomenul coruptiei, de aceea unui astfel de stat i se potriveste o conducere autoritara, dictatoriala, pentru a se putea mentine ordinea. In Romania nu numai ca avem un stat mare si ineficient, dar sa ne gandim ca in perioada 2004-2009 au fost angajati 500.000 de oameni la stat, ca functionari de stat, numarul lor total ajungand in 2009 la 1.400.000 de persoane. Cresterea birocratiei la stat presupune predispunerea statului la fenomenul coruptiei. Mai mult, numarul de functionari publici sustenabili de catre stat ar trebui sa fie intre 800.000 de persoane (cati erau la sfarsitul perioadei comuniste) si 900.000 de persoane (sfarsitul guvernarii Nastase). Cresterea abnorma a functionarimii, la stat, determina o foarte buna predispozitie pentru coruptie!
Mai trebuie sa spunem ca la noi statul este si producator de bunuri si servicii, ceea ce in America nu se intampla. Intr-un astfel de stat, precum la noi, atat de diferit de cel american, sa nu ne mire ca exista o coruptie care este, ca sa zic asa, date fiind aceste conditii ale statului de la noi, in firea lucrurilor. Dar trebuie aratat ca si sectorul privat, in general vorbind, e foarte slab la noi, atat din punctul de vedere al productivitatii, al specializarii pe anumite tipuri de produse, cat si din punctul de vedere al competitivitatii, lucru ce nu se poate spune despre US.
Am facut acest mic expozeu deoarece eu cred ca trebuie sa intelegem bine cum stau lucrurile aici, printr-o comparatie cu America, daca tot facem comparatii!
– Reducerea dependentei energetice fata de Rusia. Da, e adevarat, resurse proprii… Dar cat sunt de mari aceste resurse? Ajung? Ideea proiectului Nabucco era foarte buna! Ar fi, iata, mai multe posibilitati, inclusiv importul de gaz lichefiat din SUA. Eu cred ca e destul de clar ca in aceasta ecuatie „energetica” este prezent interesul unor companii americane. Care vor sa patrunda pe piata europeana. Aici UE are un cuvant de spus. Cum se pozitioneaza Romania? Deocamdata, in Romania, nu prea mi se pare ca exista un mare entuziasm in privinta exploatarii gazelor de sist… Totusi, Romania, din cate inteleg, sta bine la capitolul acesta: reducerea dependentei fata de energia ruseasca. Dar ce sa mai vorbim de Germania, si ma refer, desigur, la Nord Stream!!!! Pentru ca, prin acest proiect, Germania s-a legat practic de Rusia si e greu de tot de dezlegat!! Mai ales daca Rusia va furniza gaze Germaniei la preturi mici, foarte competitive. Bulgaria, o alta tara foarte dependenta de gazul rusesc si cred ca suspendarea proiectului South Stream o afecteaza destul de tare!
„În aceeaşi zi în care trei dintre cei mai influenţi senatori americani au ajuns la Sofia, via Bucureşti, premierul Bulgariei a anunţat că ţara sa suspendă construcţia conductei de gaz rusesc South Stream, ca răspuns la solicitările Uniunii Europene şi ale SUA. În contextul unei crize care tinde să se detensioneze, cu Ucraina, Rusia deţine încă un control relativ asupra pieţelor europene de energie, ţinând practic captive câteva ţări şi făcând Europa să depindă de exporturile sale de gaz. Senatorii americani au vorbit la Gândul despre necesitatea Europei de a sparge monopolul energetic rusesc şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, pentru a putea astfel să existe o reacţie unitară de securitate la agresiunile Rusiei. „Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”, a spus republicanul John McCain. Reacţia Europei nu este atât de palidă pe cât pare, fiind pierdută în birocraţia de la Bruxelles: UE a accelerat recent cursa pentru scăderea acestei dependenţe, iar gestul Bulgariei, ţară care importă aproape 90% gaz rusesc, dă o gură de aer Europei şi o lovitură dură proiectului-fanion al Gazprom.
Bulgaria a anunţat duminică după-amiază că suspendă pe termen nedefinit lucrările la conducta de gaz South Stream, controlată de Rusia şi care ar urma să aducă gazul rusesc către pieţele europene, ocolind Ucraina. Decizia vecinilor noştri vine ca urmare a cererii Comisiei Europene de a investiga dacă acest contract respectă reglementările privind concurenţa şi monopolul energetic. UE este îngrijorată că acest contract a fost acordat ruşilor fără să existe o licitaţie publică, iar proiectul conductei South Stream pare să contravină directivelor europene, care spun că o conductă trebuie să fie deschisă mai multor furnizori, pentru a exista concurenţă şi diversitate a resurselor.
Totodată, SUA şi-a exprimat nemulţumirile legate de faptul că firma care urmează să construiască tronsonul South Stream în Bulgaria – Stroytransgaz –, este o subsidiară Gazprom, deţinută de oligarhul rus Ghenadi Timcenko, un apropiat al lui Vladimir Putin şi care se află pe lista de sancţiuni a Washingtonului, deschisă ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia şi a destabilizării estului Ucrainei.
“Am decis oprirea construcţiei. În funcţie de consultările cu Burxelles-ul, vom decide cum va evolua lucrarea”, a declarat premierul Bulgariei, Plamen Oreşarski.
Declaraţia sa a venit la scurt timp după ce trei dintre cei mai influenţi senatori americani – John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy – au sosit la Sofia, de la Bucureşti, unde au vorbit în exclusivitate la Interviurile gânduldespre necesitatea Europei de a sparge monopolul energetic rusesc asupra unor pieţe de energie şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, pentru a putea astfel să existe o reacţie unitară de securitate la agresiunile Rusiei, similare cu cele din Ucraina.
South Stream este un proiect-fanion al politicii de energie a Rusiei, care are ca scop nedeclarat folosirea resurselor naturale, precum gazul şi petrolul, pentru a exercita influenţa şi controlul Moscovei asupra clienţilor săi. South Stream a apărut ca răspuns la proiectul conductei de gaz Nabucco, susţinută de mai mulţi parteneri europeni, printre care România, dar şi de SUA. Nabucco a fost abandonat în 2013, ca urmare a faptului că finanţatorii săi nu au reuşit să securizeze furnizori de gaz din zona Mării Caspice – Azerbaidjan, Turkmenistan, aceştia orientându-se către alte pieţe sau proiecte (în 2013, Azerbaidjan a ales să livreze gazele de la Şah Deniz către Europa prin conducta trans-adriatică TAP). Proiectul rusesc South Stream a rămas însă în picioare, urmând să demareze în 2018 pe traseul Rusia – Marea Neagră – Bulgaria, de aici urmând să se ramifice către Grecia şi Italia, pe de o parte, iar pe de altă parte spre Serbia, Macedonia, Slovenia, Ungaria şi Austria. România a fost abordată de Rusia pentru a face parte din proiect, în detrimentul Bulgariei, însă Bucureştiul a refuzat oferta.
Americanii la Bucureşti: de la „Rusia este o benzinărie mafiotă”, la „ruperea monopolului rusesc”
Înainte de a ajunge la Sofia, senatorii americani John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy au trecut prin Bucureşti, unde s-au întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe Titus Corlăţean, dar şi cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Într-un interviu exclusiv acordat gândul, oficialii americani au vorbit printre altele şi despre necesitatea Europei de a contracara această politică agresivă a gazului, promovată de Rusia, pentru a-şi exercita influenţa în străinătatea apropiată şi în Europa.
„Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”, a spus tranşant senatorul republican John McCain, iar reacţia slabă a europenilor în criza din Ucraina a fost pusă exact pe seama clientelismului unor puteri europene faţă de această “benzinărie”.
„Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. (…) De ce? Din cauza dependenţei europene de energia rusească. Cheia pentru asta este să facem toate eforturile pentru a câştiga independenţa energetică a acestor ţări şi cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacţie mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin”, a spus McCain.
La rândul său, republicanul Ron Johnson a vorbit despre găsirea unuia dintre punctele sensibile ale lui Putin – rezervele de gaz şi de petrol – şi de spargerea monopolului rusesc pe pieţele europene de energie.
“Dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie”, a spus Ron Johnson.
Printre soluţiile propuse de senatorii americani în acest sens s-au numărat exploatarea gazelor de şist, cu asigurarea protecţiei mediului şi a impunerii unor restricţii exploatărilor de acest fel (distanţa faţă de sursele de apă sau de aglomerările de populaţie), precum şi achiziţia de gaz natural lichefiat, pe care SUA se pregăteşte să îl exporte, având surplus de pe urma revoluţiei energetice declanşate de exploatarea gazelor de şist.
„Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important”, a spus Ron Johnson.
Dependenţa Europei de gazul rusesc: media importurilor de 25%, ţări dependente 100%
Procentul importurilor de gaz rusesc, pe ţări. Sursa: The Economist.
Mult temuta dependenţă a Europei de gazul rusesc nu este atât de covârşitoare pe cât sună, însă reprezintă o ameninţare reală, pentru că unele ţări depind 100% sau în proporţii mari de importurile de gaz din Rusia. Media importurilor ruseşti în UE era însă de doar 24% în 2012, conform The Economist. În 2013, acestea au crescut la 39%, conform Comisiei Europene.
Ţările absolut captive în monopolul energetic al Moscovei sunt Lituania, Estonia, Letonia şi Finlanda, care importau 100% din necesarul de gaz din Rusia, în 2012. Le urmează îndeaproape Bulgaria (89%), Slovacia (83%) şi Ungaria (80%). Slovenia, Austria, Polonia, Cehia sau Grecia importă şi ele mai mult de jumătate din necesarul intern de gaz din Rusia.
România stă bine din acest punct de vedere, nebazându-se pe importurile de gaz din Rusia decât în proporţie de 24% în 2012, în ultimii ani această cifră nedepăşind 30%, în funcţie de duritatea iernilor.
Principala problemă este însă că aproximativ jumătate din exporturile de gaz ale Rusiei către Europa trec prin Ucraina, iar dată fiind criza dintre cele două ţări, există riscul să asistăm din nou la o „închidere a robinetului”, similară cu crizele din 2009 sau din 2006, când Europa a rămas fără gaze în plină iarnă, din cauza disputelor Kiev-Moscova. Deja Gazprom a anunţat că tarifele la gaz pentru Ucraina vor creşte cu 44%, la 385 de dolari pe mia de metri cubi, ca urmare a răsturnării regimului Ianukovici şi a orientării Ucrainei către asocierea cu UE.
O criză a gazelor provocată pe relaţia Ucraina-Rusia nu ar mai fi însă atât de serioasă ca în trecut, pentru că Europa a început să lucreze deja la diversificarea resurselor de gaz şi la interconectarea reţelelor interne de furnizori.
Totuşi, influenţa politică pe care Rusia o exercită prin intermediul exporturilor sale de gaze nu trebuie văzută ca o stradă cu sens unic. Politica de închidere a robinetului nu funcţionează aşa de uşor pe cât este percepută de public, pentru că, în primul rând, Rusia este interesată să îşi valorifice financiar resursele. Exporturile de gaz şi de petrol ale Rusiei constituie aproximativ 70% din exporturile anuale ale Rusiei, aducând venituri de peste 500 de miliarde de dolari, adică mai mult de jumătate din bugetul Federaţiei Ruse. Piaţa europeană joacă un rol important în această schemă de business, pe care Rusia nu îl poate sacrifica prea uşor.
Reţelele de gaz ale Rusiei în Europa
Conductele de gaz ale Rusiei şi ieşirile spre Europa.
În ultimii ani, chiar Rusia a lucrat la o diversificare a căilor de transport al gazului către Europa, pentru a nu mai depinde de ţări de tranzit ca Ucraina sau Belarus, principalele căi de acces ale gazului rusesc către Europa. Astfel, o criză ruso-ucraineană cu efecte de tip „închiderea robinetului” nu este de dorit nici de către ruşi, care pun mai presus interesul de business, decât cel politic, în zona occidentală, pe scurt vor să-şi vândă gazele la un preţ cât mai bun.
Gazul rusesc intră în Europa prin conducta Yamal, care trece prin Belarus către Polonia şi Germania, prin conducta Blue Stream, care duce gazul rusesc către Turcia, prin conducta Nord Stream, care duce gazul rusesc direct în Germania, prin Marea Baltică, evitând ruta Belarus-Polonia. Principalul proiect la care visează Rusia pentru a-şi acoperi reţeaua de distribuţie a gazului în Europa este South Stream, care ar urma să treacă prin Marea Neagră şi Bulgaria, către sudul şi centrul Europei. Proiectul evită Ucraina, scăpând astfel de efectele unei crize politice cum este cea actuală.
Gazul rusesc, o armă cu două tăişuri, care a ajuns să rănească Moscova. Reacţia UE, după criza ucraineană
Politica Rusiei de a folosi petrolul şi gazele drept arme de exercitare a influenţei şi controlului asupra clienţilor ţinuţi captivi energetic s-a întors în ultimii ani împotriva Rusiei. În 2009, analistul rus Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie Moscova, arăta că Rusia şi-a comparat resursele de gaz şi petrol cu arsenalul nuclear din timpul Războiului Rece, însă folosirea acestei arme s-a dovedit un dezastru. Rusia a pierdut încrederea clienţilor săi europeni, după crizele gazului cu Ucraina din 2006 şi 2009, şi a pierdut alianţe energetice cruciale în Asia Centrală, în Azerbaidjan şi Turkmenistan, care s-au orientat către China sau către Occident cu exportul de gaze.
„Spaima că Rusia va crea un califat al gazelor în Asia Centrală s-a dovedit a fi nefondată”, spunea Trenin.
Acum, după criza cu Ucraina din 2014, Rusia se află în faţa unui nou moment de răscruce în ce priveşte exporturile de energie către Europa. „Ucraina ar putea fi paiul care a rupt spinarea cămilei”, spune profesorul Ariel Cohen, de la The Heritage Foundation. Şi asta pentru că Europa nu mai este dispusă, ca în 2009, să stea cu mâinile în sân privind cum Rusia se joacă cu robinetul de gaz după bunul plac.
Europa a început să lucreze activ la căutarea de metode de a contracara această dependenţă de gazul rusesc.
Mai mult, ca urmare a crizei din Ucraina, Comisia Europeană a anunţat la sfârşitul lunii mai că accelerează politica de reducere a dependenţei energetice a UE, printr-o nouă strategie europeană de securitate energetică. La sfârşitul lunii iunie, Comisia urmează să prezinte primele măsuri concrete în acest sens şi să anunţe care sunt cele 33 de proiecte considerate esenţiale pentru securitatea energetică a UE.
„Ca răspuns la situaţia geopolitică actuală şi la dependenţa UE în materie de importuri, Comisia pledează pentru o nouă strategie europeană de securitate energetică. Diversificarea surselor de aprovizionare externe, modernizarea infrastructurii energetice, finalizarea pieţei interne de energie a UE şi realizarea de economii de energie sunt printre principalele sale puncte”, arăta Comisia Europeană în luna mai.
Pe termen scurt, UE vrea să efectueze teste de stres care să simuleze o tăiere a gazelor ruseşti pe timpul iernii, via Ucraina, precum şi să crească stocurile de gaze, să dezvolte infrastructura care să permită fluxurile inverse de gaz, să reducă nevoia europeană de gaz pe termen scurt şi să folosească mai mulţi combustibili alternativi.
De altfel, Comisia Europeană lucrează mai demult la această strategie. În octombrie 2013, Comisia a anunţat că a adoptat o listă cu 248 de proiecte de infrastructură energetică, în cadrul programului TEN-E (Trans European Network – Energy), numite “proiecte de interes comun” (PCI). Banii puşi la bătaie pentru aceste proiecte se ridică la 5,85 miliarde de euro, pentru perioada 2014-2020.
Câteva dintre cele mai importante proiecte de conducte de gaz alternative la cele ale Rusiei, sprijinite de UE, sunt TAP (Trans Adriatic Pipeline, care aduce gazul din Azerbaidjan prin Turcia, către Grecia, Albania, Marea Adriatică şi Italia) şi interconectarea mai multor conducte care să aducă gazul din Turkmenistan şi Azerbaidjan, prin Turcia şi Georgia, către Europa – TCP (Trans Caspian Pipeline), TANAP (Trans Anatolia Pipeline) şi extinderea Conductei sud-caucaziene Baku-Tbilisi-Erzurum (Azerbaidjan-Georgia-Turcia).
Alternativele Europei la gazul rusesc: GNL, gazele de şist şi interconectorii
Europa foloseşte deja alternative la gazul natural clasic, unde Rusia deţine un control semnificativ asupra exporturilor.
În contextul în care SUA a atins surplusul de gaze, din cauza revoluţiei gazelor de şist, şi caută să adopte legislaţia care să-i permită să exporte gazul sub formă lichefiată către Europa şi alte pieţe de desfacere, bătrânul continent foloseşte deja într-o măsură considerabilă această formă de energie importată. Europa importa în 2012 gaz natural lichefiat (GNL) din Qatar (31%), Nigeria (14%) şi Algeria (11%), conform The Economist. Totuşi, importurile de GNL au variat mult – dacă în 2011 se ridicau la 86,5 miliarde de metri cubi, în 2013 au fost doar de 45,7 miliarde.
Există însă deja proiecte care să aducă GNL în Europa, prin crearea de terminale pe coastele maritime, care să convertească gazul lichid transportat pe mări în forma sa naturală: România dezvoltă un terminal de GNL la Constanţa, Polonia şi Lituania construiesc terminale la Marea Baltică, iar Croaţia vrea şi ea unul la Adriatică.
Un impediment în calea acestei alternative este că ţările exportatoare investesc enorm în tehnologia de lichefiere a gazului şi caută clienţi stabili, bogaţi şi de volum – China, Japonia, astfel că preţurile pentru GNL nu concurează cu cele la gazul clasic. Dacă SUA ar începe să exporte GNL către Europa, preţurile ar scădea şi această alternativă ar deveni viabilă.
Interconectorii sunt mici conducte de legătură între cele deja existente, care permit accesul la mai multe reţele de transport de gaz, ceea ce permite concurenţa la preţ şi scăderea dependenţei de un singur furnizor – recte Rusia. UE lucrează deja din greu la această strategie de contracarare a influenţei ruseşti, pe reţeaua de conducte Nord-Sud, în special în Ungaria, Slovacia şi Cehia, care îşi pot astfel lua astfel gazul din reţeaua baltică şi de la Marea Nordului.
Sursa: Comisia Europeană.
Nu în ultimul rând, gazele de şist sunt luate în calcul, în ciuda suspiciunilor privind problemele de mediu pe care le creează exploatarea lor prin tehnologia fracturării hidraulice. Polonia este singurul stat european care a început exploatarea gazelor de şist, însă europenii nu sunt unitari în politica faţă de această formă de energie alternativă, pe care SUA o promovează puternic în Europa, dat fiind succesul enorm de care s-a bucurat acasă la americani.
Stadiul exploatării gazelor de şist în Europa. Sursa: The Economist.
Deocamdată, conform estimărilor europene, rezervele de gaze de şist se ridică la aproximativ un sfert din cele ale SUA, adică în jur de 11.700 de miliarde de metri cubi. Exploatarea lor este însă problematică, pentru că legile, lipsa tehnologiei şi provocările de mediu sunt abordate diferit în fiecare stat european. Dacă România a permis explorarea pentru a permite companiilor să verifice dacă aceste resurse merită exploatate, Franţa, Cehia, Olanda sau Bulgaria au interzis orice activitate în domeniu. Exploatarea gazelor de şist se va ridica la doar 4 miliarde de metri cubi pe an în Europa, în 2020, conform The Economist, o proporţie infimă din necesarul de consum european.
Ce face România, în cadrul securităţii energetice UE, pentru contracararea Rusiei
România dezvoltă mai multe proiecte care întăresc securitatea energetică a UE şi sunt menite să îi reducă dependenţa de importuri. Acestea sunt incluse în lista proiectelor de interes comun, adoptată de Comisia Europeană.
Printre proiecte se numără integrarea sistemului de tranzit şi de flux invers al gazului, la Isaccea şi Siliştea, către Bulgaria; creşterea capacităţii de stocare de gaz la Depomureş; integrarea în conducta AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România), care să ducă gazul mai departe în Ungaria, pe la Arad, dar şi extinderea către Constanţa, la terminalul de GNL; interconectarea pe ruta Bulgaria-România-Ungaria-Austria, a unei conducte care să fie legată la TANAP, TCP şi TAP; conducta submarină White Stream, care să lege Georgia de România, prin Marea Neagră, fiind conectată la TCP – TransCaspian Pipeline, proiect care să aducă gaz din Azerbaidjan şi Turkmenistan.”
De aceea era bun gazoductul Nabucco, pentru ca era asiguratoriu iar securitatea sa ar fi trebuit sa fie aparata cu ajutorul fortelor armate, cu ajutorul NATO! Bineinteles, daca ideea este ca sa se importe gaz lichefiat din America, putem lucra impreuna la un astfel de proiect. Ar fi o chestie foarte interesanta: preturile ar scadea! 🙂 In orice caz, ce e important de retinut este ca exista solutii pentru reducerea dependentei si chiar castigarea independentei fata de gazul rusesc!! Un lucru deosebit de important, cu consecinte geopolitice majore!
McCain despre Rusia: „Benzinaria mafiota care se da drept tara”
Ca aceasta caracterizare facuta Rusiei va ramane celebra, nu ma indoiesc. Insa e ceva care nu-mi place in aceasta caracterizare, si o spun cu tot respectul fata de Dl. McCain! Daca e asa cum spune, atunci americanii par niste copii care se joaca cu focul in jurul benzinariei… Lucrul asta m-a speriat cel mai tare, pentru ca daca zisa benzinarie, fie ea si mafiota, va face explozie, va dati seama ce ar insemna asta? Si gandul te duce la scutul antiracheta, insa iata ce afirma fondatorul Stratfor, Dl. George Friedman:
HotNews
Se arata, printre altele, ca:
„Relatiile economice cu SUA si rezolvarea spectrului larg de probleme de securitate nationala sunt mult mai importante pentru Romania decat scutul antiracheta, apreciaza George Friedman, fondatorul si presedintele grupului de consultanta strategica Stratfor, intr-o ampla analiza realizata dupa recenta sa vizita la Bucuresti. El scrie ca pentru a intari o relatie multidimensionala necesara cu SUA, Romania trebuie sa-si rezolve problema „paralizanta” a birocratiei. Daca un sistem antiracheta e dezvoltat in paralel cu solutii de baza pentru interesele nationale, „nu am nicio obiectie. Daca, in schimb, este cladit in locul acestor lucruri, atunci trebuie cu totii sa citim povestea Liniei Maginot”, scrie Friedman.
[…]
Perceptii diferite
Perspectiva mea asupra locului Romaniei in lume nu pare pe gustul Secretarului General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, sau al Presedintelui Romaniei Traian Basescu. Discutiile mele cu acesti lideri sunt o poveste ce merita istorisita, deoarece m-au purtat intr-o veritabila calatorie geopolitica.
In timpul vizitei mele in Romania, m-am intalnit cu Basescu, cu Premierul Victor Ponta si cu alte autoritati. Am purtat si o discutie la Banca Nationala a Romaniei. In timpul acestor intalniri, am folosit argumente pe care cititorii mei le stiu. Am argumentat ca epoca de dupa sfarsitul razboiului rece s-a incheiat si ca Romania are nevoie sa-si domoleasca substantial asteptarile in privinta insemnatatii statutului de membru UE. Le-am spus liderilor romani ca ar trebuie sa respire usurati ca Romania are propria moneda. Am mai argumentat ca NATO nu are nici intentia comuna, nici capacitatea militara de a actiona in comun, deoarece majoritatii armatelor Europei le lipseste capacitatea de a desfasura operatiuni militare sustinute. NATO nu este o alianta, ci doar o grupare de tari – o coalitie a vointei care de cele mai multe ori, asa cum s-a vazut in Libia sau Mali, nu are prea mare vointa.
Am mai argumentat ca rusii nu-si urmarest interesele nationale prin forta militara. Mai degraba, Moscova profita de pe urma slabiciunii Uniunii Europene pentru a tese o panza de relatii comerciale in tarile din vechea Europa de Est, realizand un fait accompli economic. Drept urmare, interesele de securitate nationala ale Romaniei ar avea mai mult de castigat de pe urma investitiilor SUA – in special in sectorul strategic al energiei si resurselor minerale – decat daca se bazeaza pe Uniunea Europeana sau NATO.
Romanii inteleg slabiciunile acestor aliante. Totusi, cu toata dezordinea Europei, increderea Romaniei in Europa este puternica. Increderea intr-un bloc economic european si intr-o alianta nord-atlantica ce include SUA este un canon al culturii politice romanesti. Probabil cea mai mare preocupare actuala a liderilor romani, una ce a dominat multe dintre discutiile mele, este dezvoltarea unui sistem de aparare antiracheta in Europa.
Intregul spectru al sprijinului militar
SUA au permis ca un program de aparare antiracheta in Europa sa devina principalul simbol al angajamentului de sprijin american pentru aceasta regiune. Est-europenii, mai ales, vad in desfasurarea acestui sistem un semn al angajamentului american, chit ca el nu are drept scop anume sa protejeze tara unde este desfasurat. Lucrurile se petrec potrivit teoriei ca oriunde isi instaleaza SUA o baza, trupele americane vor fi acolo sa protejeze locurile. Gandurile Washingtonului referitoare la scutul de aparare s-au tot schimbat dupa administratia Bush. Avansul tehnologic a deschis usa pentru baze alternative, dar romanii percep un alt motiv pentru aceste schimbari: rusii au obiectii majore fata de acest program. Desi rachetele lor ar putea sa copleseasca usor sistemul, rusii cred, asemenea est-europenilor, ca programul este pur si simplu prima faza a unei desfasurari americane de-a lungul frontierelor sferei de influenta a Rusiei. Americanii nu au de gand sa se confrunte cu rusii pentru ceva ce reprezinta o chestiune marginala la Washington, iar ei cauta in mod constant cai sa se retraga din acest angajament.
Acest lucru produce nervozitate in regiune, mai ales pe masura ce Uniunea Europeana se dezintegreaza. Am argumentat ca scutul antiracheta nu ar trebui sa fie vazut drept singura masura a angajamentului american. Romania si alte tari est-europene au, fara indoiala, nevoie de asistenta si sprijin militar substantial. Dar ce le trebuie lor tine de sisteme antiaeriene si antitanc, avioane de lupta pentru superioritate aeriana si sprijin logistic – si au nevoie de suficiente astfel de lucruri pentru a face fata unor amenintari mai simple, dar imediate la adresa securitatii nationale. Sistemul antiracheta vizeaza o dimensiune a securitatii Romaniei, dar nu face nimic la adresa altor dimensiuni mai evidente.
Am argumentat ca atentia strategica a Romaniei ar trebuie sa se concentreze asupra achizitionarii unor sisteme conventionale practice, in masura sa faca fata amenintarilor care evolueaza. SUA ar trebui judecate, drept urmare, nu prin prisma angajamentului lor pentru scutul antiracheta, ci prin cea a dorintei de a contribui la intregul spectru de nevoie de securitate ale Romaniei. Asemenea, NATO nu ar trebui sa fie judecata prin prin prisma angajamentului pentru scutul antiracheta, ci prin dorinta membrilor sai de a colabora si prin capacitatea reala a fortelor lor armate de a face acest lucru.
Amenintari reale si amenintari perceptute
Rasmussen s-a intalnit cu presedintele roman la cateva zile dupa vizita mea acolo si, se pare, punctele mele de vedere au aparut in discutie. Intr-o declaratie publica, Rasmussen a spus ca nu este de acord cu evaluarea mea. El a insistat ca Romania va fi protejata in fata unei eventuale amenintari balistice si a spus ca NATO a adoptat o abordare adaptiva in etape a instalarii unui sistem de aparare antiracheta, obiectivul fiind acela de a acoperi toata populatia Europei si toate natiunile NATO, inclusiv Romania. Rasmussen a spus ca se asteapta ca a treia si cea din urma faza sa fie finalizata pana in 2018.
Problema, in cazul declaratiei lui Rasmussen, este ca el considera ca Romania se confrunta cu o amenintare balistica. Altfel spus, daca eu iau in considerare toate amenintarile cu care se confrunta Romania, atacurile cu racheta nu sunt sus pe aceasta lista. Rusia nu le va folosi, iar acest sistem nu ar putea sa le blocheze. Iranianii nu au inca un sistem de rachete balistice, iar o optiune ofensiva ar fi mult mai eficienta in abordarea unei amenintari iraniene. In esenta, proiectele de aparare antiracheta presupun cheltuirea unui volum imens de bani fara sa raspunda intereselor nationale reale ale Romaniei. Acestea includ securitatea interna in fata unor actori non-statali, securitatea frontierelor si administrarea viitorului Moldovei in cazul unei destabilizari in acea tara.
Ceea ce ma intereseaza cel mai mult in legatura cu aceste schimburi de opinii este ca, atunci cand am fost intrebat in legatura cu apararea antiracheta, intrebarea nu era legata de NATO, ci de SUA. Nu am fost intrebat nici in legatura cu un scut antiracheta european, ci cu instalarea unei componente in Romania. Ceea ce-si doreau romanii era o unitate militara americana in Romania, iar ei au interpretat schimbarile de design americane, ce ar putea elimina o astfel de unitate, drept o abandonare a angajamentului SUA fata de Romania. Cu toate acestea, presedintele roman a sustinut pozitia lui Rasmussen si a respins-o explicit pe a mea.
Rasmussen conduce NATO, o organizatie care are cateva proiecte semnificative in derulare – iar acesta este unul major. Ca cineva sa afirme ca proiectul principal al NATO ignora necesitatile extinse ale securitatii nationale romanesti il va irita fara indoiala, mai ales ca el stie ca scutul antiracheta, in loc sa fie parte a unei strategii NATO, este un substitut pentru o strategie NATO. NATO nu are o strategie reala in acest moment, deoarece nu exista un acord politic legat de ceea ce ar trebui sa insemne acea strategie.
Ultimul meu argument in discutiile cu romanii a fost ca, in cele din urma, numai ei isi pot garanta propria securitate nationala. SUA pot fi presate sa participe in conformitate cu interesele lor strategice si economice, dar nu poate inlocui fortele romanesti in protejarea intereselor nationale ale Romaniei. Asa a functionat NATO in timpul razboiului rece si asa trebuie sa functioneze organizatia acum. Numai puterea romaneasca poate sa asigure dimensiunile multiple ale securitatii nationale romanesti. NATO si SUA pot reprezenta ultima cale de scapare, dar nu pot fi prima optiune. Drept urmare, Romania ar trebui sa caute sprijin pentru a-si raspunde nevoilor esentiale, lipsite de luciu pentru o capacitate adecvata de autoaparare. Bucurestiul ar trebui sa nu se preocupe cu desfasurarea unei parti dintr-o instalatie avansata, conceputa pentru un singur scenariu, daca aceasta afecteaza capacitatea de raspuns in cazul mai multor scenarii. Europa in intregul ei ar putea avea nevoie de aparare antiracheta, dar Romania si tarile-surori care au trecut prin experienta ocupatiei sovietice au nevoie mult mai mare de alte lucruri.
Am mai discutat despre interesul Romaniei de a se alinia cu Polonia si Turcia. Aceste trei tari impartasesc trecutul confruntarii cu puterea rusa. Toate trei au nevoie si doresc sa cladeasca relatii comerciale puternice cu rusii, dar au nevoie sa se asigure ca acele interese comerciale nu le reduc autonomia nationala si nu le submineaza interesele nationale. Am scris, in trecut, despre Intermarium – alianta de natiuni de la Baltica la Marea Neagraa – iar pentru romani Polonia si Turcia sunt parteneri potential importanti.
Argumentul meu impotriva scutului antiracheta nu este ca acesta ar fi o idee inerent proasta sau ca participarea la cel mai inalt nivel nu ar fi in interesul Romaniei, ci ca NATO este, in prezent, incapabila sa raspunda unor necesitati de securitate mai presante din regiune, indeosebi securitatea pentru linia ce trece prin Polonia, Slovacia, Romania, Bulgaria si Turcia. Aceasta linie reprezinta in prezent frontiera estica a peninsulei europene si, in timp ce fiecare tara trebuie sa aiba schimburi comerciale extinse cu Rusia, ele trebuie sa fie capabile si sa se protejeze. Dolarii americani cheltuiti pentru limitarea puterii dure a Rusiei in regiune ar face mai mult pentru a sprijini interesele Romaniei decat ar face-o apararea antiracheta, iar acest lucru ar fi mai potrivit si intereselor SUA. In aceasta discutie, NATO nu joaca, din nefericire, un rol semnificativ. In timp ce un angajament substantial de aparare a Romaniei ar putea veni din partea SUA, o grupare regionala, in interiorul sau in afara NATO, este necesara inainte de toate pentru a putea realiza cadrul unei colaborari relevante.
Dezvoltarea unei relatii cruciale
Provocarea cu care se confrunta Romania este sa dea o dimensiune economica relatiei sale politice si militare cu SUA. In mod inerent, o relatie multidimensionala se poate autosustine mult mai usor decat o relatie exclusiv politico-militara. Problema nu tine de lipsa proiectelor, care ar putea fi numeroase. Problema tine de birocratia romaneasca, ce poate fi paralizanta. In relatiile economice, predictibilitatea, transparenta si eficienta sunt esentiale. Niciuna dintre acestea nu exista in Romania. Una dintre ideile pe care le-am exprimat in timpul vizitei a fost ca, pentru Romania, reducerea birocratiei si cresterea vitezei birocratice si a predictibilitatii sunt chestiuni ce tin de securitatea nationala. Pentru SUA, ca pentru majoritatea tarilor, este mai usor sa sprijine state unde au un interes economic.
Avand in vedere slabiciunea Uniunii Europene si dezordinea din NATO, Romania trebuie sa alimenteze relatiile sale bilaterale cu SUA, iar aceasta presupune sa se miste dincolo de relatiile sale cu Washington-ul. Relatiile militare sunt discutate la Washington D.C.; afacerile se poarta la Seattle, Houston sau Chicago. O calatorie geopolitica prin SUA ar incepe prin a explica limitele Washington-ului si si puterea prezenta in alte orase americane. Romanii trebuie sa inteleaga SUA asa cum sunt si ca angajamentul Washington-ului fata de o tara creste odata cu interesele de afaceri. Daca Romania doreste relatii militare mai stranse in SUA, rationalizarea regulilor privind investitiile este mult mai importanta decat scutul antiracheta.
Nu este limpede daca SUA inteleg semnificatia strategica a Romaniei sau a altor tari est-europene. Nu este clar daca Romania intelege cum functioneaza SUA sau cum sa atraga SUA intr-un angajament strategic. Pe parcursul celei de-a doua jumatati a razboiului rece, Romania a nedumerit SUA, iar SUA au nedumerit Romania in timpul scurs de a caderea comunismului. Din punctul meu de vedere, conversatia trebuie sa se distanteze de obsesia americana fata de tehnologia complexa sau de nevoia NATO de a avea un proiect ce pare semnificativ, dar care nu raspunde riscurilor serioase si temerilor Romaniei privind o excludere din Europa. SUA si Romania trebuie sa se concentreze pe un calcul rece al interesului national, inclusiv chestiuni de baza precum vanzarea unor elicoptere de transport si procesarea rapida a proiectelor de catre ministere. Daca un sistem de aparare antiracheta este dezvoltat in paralel cu astfel de lucruri, nu am nicio obiectie. Daca, in schimb, este cladit in locul acestor lucruri, atunci trebuie cu totii sa citim povestea Liniei Maginot.”
Iar Rasmussen declara:
Agerpres
Se arata, printre altele, ca:
„România are o poziție puternică în cadrul NATO, iar faptul că ambasadorul României la NATO, Sorin Ducaru, a fost numit miercuri asistent al secretarului general pentru riscuri de securitate emergente este o expresie a acestui lucru, a declarat joi, în exclusivitate pentru AGERPRES, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
[…]
AGERPRES: George Friedman, fondatorul Stratfor, a declarat recent, într-un interviu acordat în România, că scutul antirachetă nu protejează România de nicio amenințare anume. Scutul ar fi mai degrabă un simbol, iar cu simboluri nu câștigi războaie, a adăugat el. De ce are nevoie România de acest scut antirachetă? Este viabilă o asemenea capacitate de apărare, care va deveni operațională peste mai mulți ani, timp în care amenințările la adresa securității pot evolua?
Anders Fogh Rasmussen: Nu sunt de acord cu evaluarea sa. Din contră, aș vrea să subliniez că România va fi protejată împotriva unei amenințări potențiale cu rachetă. Am adoptat ceea ce numim o Abordare Adaptativă în Etape pentru a construi un sistem de apărare antirachetă al NATO cu scopul de acoperi toate populațiile din națiunile membre NATO. Și asta include, bineînțeles, și România. Vom dezvolta sistemul de apărare antirachetă al NATO în trei faze și ne așteptăm ca a treia, și ultima, fază să fie încheiată până în 2018. De atunci, toți cetățenii din statele europene aliate în cadrul NATO vor fi acoperiți, inclusiv cei din România.
Am început deja construirea sistemului, tehnic funcționează și va funcționa eficient. Scopul sistemului de apărare antirachetă este de a ne proteja populația de amenințarea crescândă a unei lovituri cu rachetă. Știm că în jur de 30 de țări din lume dețin tehnologia rachetelor sau sunt în curs să o dobândească. În unele dintre aceste cazuri este vorba despre rachete cu raze de acțiune suficient de mari pentru a lovi ținte în Europa. Iar aceasta este o amenințare în creștere, este o amenințare reală și împotriva acestei amenințări avem nevoie de o protecție eficientă. Și sistemul NATO de apărare antirachetă va asigura această protecție eficientă.”
Dar pe de alta parte, retinem slaba reactie a unor state, inclusiv Franta si Germania, dar si a regimului Obama, fata de agresiunea Rusiei la adresa Ucrainei!! Rusia trebuie combatuta inteligent… Asta inseamna inainte de toate ca nu trebuie subapreciata. Declaratia D-lui. McCain mi se pare ca subapreciaza Rusia, nu cred ca este bine… Trebuie gasite caile cele mai eficiente de combatere a Rusiei, fara ca acest lucru sa ne afecteze pe noi. Pana acum Rusia a castigat. Chiar si in chestiunea legata de Ucraina, a castigat Crimeea. Are un contract cu China pentru livrari de gaze, destul de consistent, pentru a contrabalansa eventuale pierderi venite dinspre Europa. Cand am spus ca „americanii par niste copii care se joaca cu focul in jurul benzinariei” am dorit sa atrag atentia ca daca hotaram sa punem foc „benzinariei” ar trebui, intai, s-o facem constient (nu precum copiii, inconstient) si trebuie sa evaluam bine riscurile, deoarece cunoscandu-le sa le putem contracara in mod eficace. Rusia nu se va lasa usor. Pe de alta parte, ar trebui sa avem o viziune asupra Rusiei: ce facem cu ea? Pe noi ce ne intereseaza? Ne intereseaza ca aceasta „benzinarie” sa fie corecta in ceea ce ne priveste si sa respecte niste reguli, in special cele de drept international, eu asa inteleg. In legatura cu termenul de „benzinarie mafiota”, cred ca trebuie spus ca Rusia nu e membra nici a UE si nici a NATO, deci nu este obligata in vreun fel sa respecte regulile UE sau ale NATO si sa adere la setul nostru de valori. Cat de mafiota e benzinaria, e o problema interna a Rusiei. Dar pe plan extern Rusia trebuie sa respecte acordurile si tratatele internationale la care este parte, ceea ce nu face. Cand nu-i convine, compenseaza folosind forta, calcand in picioare orice regula cu care declarase ca e de acord. Noi suntem interesati intr-un regim, in Rusia, care sa respecte aceste reguli, minimale, ca sa le zic asa… Insa, pe de alta parte, Rusia are nevoie de o conceptie noua, de schimbare, de modernizare. Termenul „benzinarie” desemneaza si faptul ca Rusia se bazeaza, in principal, pe exportul unei singure resurse. Lucrul asta poate explica sistemul mafiot din Rusia, dar nu intr-un mod exhaustiv. Sistemul acesta mafiot trebuie studiat si nu prea vad pe cineva doritor sa faca acest lucru. Pentru ca numai atunci cand stii poti sa stabilesti caile juste de actiune.
Pe de alta parte, nu mi-a placut la Dl. McCain ca domnia sa critica Rusia, referindu-se la o chestiune interna – „benzinarie”, dar nu oricum, Dl. McCain chiar a tinut sa precizeze, ci una „mafiota” – , in conditiile in care America insasi are o multime de probleme interne nerezolvate… Sa nu uitam ce s-a intamplat pe 11 septembrie 2001… Apoi atentatul recent de la Maratonul de la Boston, calificat drept terorist, unde autoritatile americane au moblizat o armata intreaga pentru ca sa prinda o persoana, identificata cu ajutorul rusilor, daca nu ma insel… Or, America are o atitudine care pe mine nu ma convinge: tu critici problemele de securitate ale altora, fara sa-ti remediezi propriile tale probleme? Eu cred ca Romania, in mod paradoxal poate, este mai bine protejata, din punctul de vedere al securitatii sale, decat SUA… Este adevarat, nu avem forta militara a SUA, dar, cel putin aici, nu prea avem atentate, atacuri armate iscate din senin in locuri publice, soldate cu morti! Iar Mafia si traficul de droguri (nu cel de gaze!) ramane inca o problema nerezolvata in SUA si nu numai!
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
iunie 10, 2014
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Anders Fogh Rasmussen, anticoruptie, Atitudine, Atitudini, Basescu, Bulgaria, China, Christopher Murphy, Comisia Europeana, coruptie, criza economica, Diverse, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, Franta, gaz natural lichefiat, gaze de sist, geopolitic, geopolitice, George Friedman, Germania, GNL, guvern, interesant, John McCain, Kremlin, Laura Codruta Kovesi, Moscova, Nabucco, NATO, nivel de trai, Nord Stream, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, Parlamentul Romaniei, partide politice, politic, politica externa, Politica interna, Politica internationala, Politice, Ponta, Rasmussen, România, Ron Johnson, Rusia, scutul antiracheta, social, societate, Sorin Ducaru, South Stream, stiri, Stratfor, SUA, TANAP, TAP, TCP, Traian Basescu, Trans Adriatic Pipeline, Trans Anatolia Pipeline, Trans Caspian Pipeline, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, Victor Ponta, Vladimir Putin |
13 comentarii
Stiri externe foarte importante! Iata ce ne informeaza Gandul:
Franta
Se arata, printre altele, ca:
François Hollande (Photo credit: Wikipedia)
„Francezii din Brazilia, Uruguay şi Argentina au început să voteze sâmbătă, la ora locală 8.00 (14.00, ora României), pentru primul tur al scrutinului prezidenţial francez, cu 19 ore înaintea celorlalţi alegători, relatează AFP, potrivit Mediafax. Imediat după ei, şi cetăţenii din SUA şi Canada au putut să intre în cabina de vot.
Este pentru prima dată când francezii de peste hotare votează înaintea celor de acasă. Autorităţile au decis să introducă această schimbare pentru ca toţi alegătorii, indiferent de fus orar, să poată să meargă la vot fără a cunoaşte deja rezultatul.
French president, Nicolas Sarkozy (Photo credit: Wikipedia)
În total, 2,2 milioane de francezi locuiesc în afara teritoriului
naţional şi puţin peste jumătate dintre ei (1,15 milioane) sunt înscrişi pe listele electorale consulare. În Brazilia, de exemplu, sunt înscrişi 15.000 de alegători – cu 38 la sută mai mulţi decât în 2007. În Montreal, Canada, sunt cei mai mulţi alegători francezi din toată America de Nord – 44.000 de cetăţeni sunt înscrişi.
În Franţa, azi e zi de linişte, comentează presa din Hexagon, campania electorală încheindu-se ieri. Dacă niciunul dintre candidaţi nu va reuşi mâine să strângă minimul de 50%+1 din voturi, francezii vor merge din nou la urne, pe 6 mai.
Marine Le Pen (Photo credit: Wikipedia)
Un număr de zece candidaţi s-au înscris în cursa pentru Elysee, care are un puternic caracter ideologic în Franţa (principalii competitori sunt un politician de dreapta, unul de stângă şi câte unul din ambele extreme ale spectrului ideologic).
Primii patru candidaţi în sondaje sunt Nicolas Sarkozy (57 de ani, Uniunea pentru o Mişcare Populară), Francois Hollande (57 de ani, Partidul Socialist), Marine Le Pen (43 de ani, Frontul Naţional, extrema dreaptă), Jean-Luc Mélenchon (61 de ani, Frontul de Stânga, extrema stângă).”
Sa vedem care este parerea lui Victor Ponta:
Se arata, printre altele, ca:
„“Nicolas Sarkozy este azi un simbol al politicianului demagog, populist fără limite, total lipsit de valori şi scrupule, fără o viziune clară şi coerentă, cu grave concepţii autoritare şi antidemocratice, exhibiţionist şi chiar bufon – adică un Băsescu al Frantei (din păcate replicat şi în alte ţări europene, dacă ne gândim la Berlusconi, Viktor Orban, Boiko Borisov)”, scrie Ponta pe blogul său.
Traian Basescu at EPP Summit September 2010 (Photo credit: Wikipedia)
Liderul PSD precizează că demagogia şi oportunismul lui Sarkozy au afectat România, iar o victorie a lui Hollande ar fi un mare avantaj pentru ţara noastră. Ponta susţine că o victorie a stângii ar avantaja colaborarea politică cu partea română.”
SUA
Iata doua stiri pe care sper sa le citeasca si Cristina!
Breaking News!!
Se arata ca:
„Democraţii lui Barack Obama au măsluit alegerile din 2008 în două state americane, Philadelphia şi Ohio, iar contracandidatul republican John McCain a ştiut acest lucru, dar a decis să nu facă nimic, se arată în mai multe e-mailuri interne ale companiei americane de analiză strategică Stratfor, publicate de Wikileaks, conform Business Insider.
Cu toate că rezultatul alegerilor nu s-ar fi schimbat, iar Obama ar fi fost oricum ales preşedinte, acuzaţiile de fraudă electorală, care apar tocmai acum, în timpul unei noi campanii prezidenţiale, afectează serios imaginea liderului SUA şi a Partidului Democrat în general.
Într-un e-mail intern din 7 noiembrie 2008, unul dintre vicepreşedinţii Stratfor, Fred Burton, a scris că „negrii democraţi au fost prinşi umplând urnele cu voturi, în Philadelphia şi Ohio, în noaptea alegerilor, iar senatorul McCain a decis să nu facă nimic”. Chestiunea nu este moartă în cadrul partidului (republican, n.red.). Este doar o problemă de moment oportun în care să se facă publică”, se arată în mesajul vicepreşedintelui Stratfor.
În alte e-mailuri, se vorbeşte despre anumite donaţii de campanie pe care echipa lui Obama le-a primit din Rusia.
Wikileaks a publicat 973 de e-mailuri Stratfor din cele cinci milioane pe care susţine că le are, datorită grupării Anonymous, mai scrie Business Insider.” (subl.mea)
Se arata ca:
„Jeb Bush, fostul guvernator al statului Florida şi fratele fostului preşedinte american George W. Bush, „ar putea lua în considerare” o candidatură la postul de vicepreşedinte al SUA, alături de candidatul republican la preşedinţie, care va fi cel mai probabil Mitt Romney, relatează AFP.
„Aş putea lua în considerare acest lucru, dar aş fi surprins să mi se ceară. În plus, nu ştiu dacă este cu adevărat cel mai bun lucru”, a declarat Bush, în vârstă de 59 de ani, pentru site-ul conservator Newsmax.
Conform lui Jeb Bush, senatorul Marco Rubio este „probabil cel mai bun” candidat la postul de vicepreşedinte.
„Sunt un mare admirator al lui Mitt Romney şi un mare admirator al lui Marco Rubio. Cred că ar fi minunat să se asocieze” pentru a-i înfrunta pe preşedintele în exerciţiu Barack Obama şi pe vicepreşedintele său Joe Biden, a apreciat Bush.
Mitt Romney are toate şansele de a obţine învestitura Partidului Republican pentru a-l înfrunta pe preşedintele democrat Barack Obama la alegerile din 6 noiembrie, după retragerea principalului său adversar, ultraconservatorul Rick Santorum.”
Update
Se arata, printre altele, ca:
„Francois Hollande este câştigătorul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, cu 28,4-29,3% din voturile exprimate, faţă de 25,5-27% câte a primit Nicolas Sarkozy, potrivit estimărilor anunţate de AFP.
Este pentru prima dată când un preşedinte francez care candidează pentru un nou mandat se plasează pe locul al doilea în primul tur.
Francois Hollande a fost de departe favoritul cetăţenilor francezi din străinătate şi a strâns, în unele locuri, dublul voturilor care i-au fost acordate preşedintelui în exerciţiu.
Cum candidatul socialist nu a reuşit să adune 50%+1 din voturi, necesarul pentru a câştiga preşedinţia din primul tur, el va participa, împreună cu Nicolas Sarkozy, la cel de-al doilea tur de scrutin, care va avea loc în 6 mai.
Prezenţa la vot este mult mai mare decât se aştepta, de aproximativ 80%. În ultimele zile de campanie, presa din Hexagon şi din străinătate prezicea un absenteism mare, pe fondul nemulţumirii cetăţenilor faţă de această campanie.
Ziua votului a decurs fără incidente, singurele probleme fiind aglomeraţia în centrele de votare.
Până la orele prânzului, toţi cei zece candidaţi ai alegerilor prezidenţiale din Franţa votaseră. Ultimul care a ajuns la secţia de votare a fost Nicolas Sarkozy, însoţit de prima doamnă a Franţei, Carla Bruni. Sarkozy a votat la Paris şi nu a făcut declaraţii nici înainte, nici după ieşirea din cabina de vot.
Francois Hollande, pe de altă parte, le-a spus jurnaliştilor că „alegerile din Franţa nu sunt doar nişte alegeri naţionale”. „Aceste alegeri vor influenţa viitorul Europei”, a declarat Hollande, potrivit The Telegraph . „Nu sunt într-o cursă între candidaţi. Sunt într-o cursă în care trebuie să îi dau ţării un nou implus, iar Europei o nouă direcţie„, a adăugat candidatul socialist.
Hollande a introdus această idee – schimbarea Europei – şi în discursul pe care l-a susţinut după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor..
La rândul lui, Jean-Luc Melenchon, care s-a plasat pe locul al patrulea, cu 10,8-11,7% din sufragii, a declarat, în discursul de după anunţarea primelor rezultate, că adevărata miză a acestor alegeri e schimbarea „axei Sarkozy-Merkel”, care conduce Europa.
Cu toate că rezultatele preliminare erau cunoscute din timpul zilei, presa din Franţa nu a putut să le facă publice, pentru că legea îi interzice acest lucru.
Ziarele din străinătate, însă, au anunţat primele rezultate, care anunţau la unison victoria lui Hollande.
De luni, se reia campania electorală în Franţa, iar Nicolas Sarkozy a cerut, în discursul lui de după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, organizarea a trei dezbateri televizate, pentru ca francezii să poată alege „în cunoştinţă de cauză”.
Cu toate că Francois Hollande a primit cele mai multe voturi în primul tur, iar sondajele sugerează că îl va câştiga şi pe cel de-al doilea, aproape o treime din alegătorii francezi sunt încă indecişi în privinţa alegerii pe care o vor face în 6 mai. De o importanţă deosebită este şi cu cine vor vota susţinătorii celor opt candidaţi care au ieşit duminică din jocul electoral.”
De remarcat rezultatul obtinut de Marine Le Pen, „cel mai mare scor din istoria extremei-drepte din Franţa, cu un rezultat de cuprins între 18,2 şi 20% din voturi, potrivit estimărilor publicate de AFP. Precedentul record pentru extrema-dreaptă datează din 2002, când tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, a obţinut 16,86%.”, dupa cum titreaza Gandul.
Vom vedea ce-o mai fi in cel de-al doilea tur de scrutin, care va avea loc in 6 mai…
Update II
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
aprilie 21, 2012
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | alegeri in Franta, alegeri in SUA, Anonymous, Atitudine, Atitudini, Barack Obama, Basescu, criza economica, Diverse, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, Florida, François Hollande, France, Franta, George W. Bush, guvern, Hollande, Jean-Luc Mélenchon, Jeb Bush, John McCain, Marine Le Pen, Mitt Romney, Montreal, NATO, Nicolas Sarkozy, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, Stire, stiri externe, Stratfor, SUA, Traian Basescu, United States, USA, Victor Ponta, wikileaks, WordPress |
17 comentarii
Motanul Incaltat 