Cand pacea se coboara in sufletele noastre…

Vedeti, de fiecare data de Craciun se intampla o minune! Oricat de tulburati am fi, praduiti de ispite, chiar daca traversam o perioada tulbure marcata de puternice mitinguri, de lupte politice, de tensiuni in plan social care, desigur, ne tensioneaza si pe noi, chiar daca suntem nemultumiti de ceva sau puternic nemultumiti, pacea se coboara in sufletele noastre. Simtim in suflet acel Ceva care cauta, tinde sa potoleasca orice tensiune, care indeparteaza orice tulburare, care, intr-un cuvant spus, tamaduieste sufletul, oricat de chinuit ar fi el.

Simtim puterea mantuitoare a Nasterii dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Simtim cum se coboara harul strain de noi peste sufletele noastre potolind nelinistile si ingrijorarile noastre.

As dori sa va citez ce spunea arhim. Justin Popovici intr-un comentariu la Epistola Intaia catre Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel:

„O, omule! unde o sa te duci fara Hristos, ce o sa ajungi fara El? O, ia aminte! Ia aminte! Ia aminte! Fara El o sa te prabusesti in nenumarate deziluzii, in morti infinite, in grozavii nenumarate, in iaduri fara de numar. Insa, chiar daca s-ar intampla asta cu tine, trebuie sa stii ca iarasi El si numai El iti da o mana de ajutor in toate dezamagirile tale, in toate mortile, in toate iadurile, in toate chinurile tale. Dar este neaparat necesar sa-i aduci si tu sinele tau, ceea ce depinde de tine, sa aduci un strigat puternic, tare, de pocainta: Doamne miluieste! Si El se va milostivi de tine si te va scoate din toate dezamagirile, te va invia din toate mortile, te va smulge din toate iadurile. Pentru ca este in chip nemasurat Milostiv si Indurat si Milosard cum nu s-a mai intalnit, a venit sa umble printre noi ca sa-i mantuiasca pe toti cei care sunt pierduti in adevaratul sens la cuvantului, pierduti in pacate, in morti, in chinuri si in dezamagiri.

El intotdeauna cu grija deosebita cauta oaia cea pierduta. Si care suflet omenesc nu e pierdut in padurea neumblata a pacatelor personale si comune, a ratacirilor necunoscute si a nenumaratelor morti? Iar El, cu adevarat Singurul Iubitor de Oameni, cu intelepciune si blandete, cheama pe fiecare si pe toti langa El. Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre (Mt. 11, 28-29).

Asa te cheama Acesta iar tu ii raspunzi. Ii raspunzi prin credinta si te izbavesti de toate mortile, de toate chinurile, din toate iadurile, din toate grozaviile! Acesta este lucrul cel mai sigur in lumea noastra pamanteasca. Pentru ca nimeni nu iubeste atat pe oameni cat ii iubeste El. Cu adevarat El este Singurul Iubitor de Oameni in neamul omenesc! De ce? Pentru ca El si numai El ii mantuieste pe oameni de moarte si de iad si le da viata vesnica si raiul cel preadulce! Pentru ca numai El singur are si, prin iubire, da oamenilor binele vesnic, adevarul vesnic, dreptatea vesnica, bucuria vesnica! Si cine altul poate sa dea aceasta neamului omenesc? Nimeni dintre oameni, nici unul dintre dumnezeii mincinosi si care se numesc singuri dumnezei! Pentru ca Hristos Dumnezeul-Om, intr-adevar este Singurul Iubitor de oameni!”

(Arhim. Justin Popovici – Comentariu la Epistola I Tesaloniceni a Sfantului Apostol Pavel, Editura Bizantina, 2005)

El ne daruieste noua, pacatosilor, aceasta pace si ne invata si ne indeamna sa iertam celor ce ne gresesc, din tot sufletul si din toate inimile noastre!

Citeam ce spunea Sf. Ioan Gura de Aur si parca aceste cuvinte au fost scrise ieri!! Si asta ca sa ne arate cum suntem noi de fapt. In ce mocirla traim!! Ascultati:

„Despre ipocrizie

„Vremurile sunt rele << pentru ca fratele amageste si prietenul umbla cu viclesug>> (Ieremia 9, 4). Nu mai este prieten sincer, nu mai este frate de nadejde. A pierit din lume frumusetea dragostei. Totul este curpins de un razboi intre om si om! Intre om si om, dar nu pe fata, pe ascuns. Pretutindeni, mii si mii de masti. Multe sunt pieile oilor si pretutindeni nenumarati lupi ascunsi. Mai la adapost ai fi de-ai trai intre dusmani decat intre cei ce par a-ti fi prieteni. Cei ce te slujeau ieri, cei care te linguseau, cei care-ti sarutau mana s-au aratat acum dusmani dintr-o data, si-au aruncat mastie si au ajuns acuzatori mai aspri decat toti. Te acuza si barfesc de acelea pentru care ieri iti multumeau.”

„Dupa cum chipurile frumoase ale curtezanelor alcatuite din incondeierea ochilor si din sulimanuri, sunt lipsite de frumusete, dar prin ele curtezanele fac sa para, in ochii barbatilor inselati, frumoase si placute chipurile lor urate si dezgustatoare, tot asa si bogatia se sileste sa prezinte linguseala drept cinste. Nu-mi spune mie de temenelele ce ti se fac in vazul lumii de frica sau interes! Acestea sunt vopseli si sulimanuri. Nu, ci intra in constiinta fiecaruia din cei care te lingusesc, si vei vedea inlauntrul ei mii si mii de acuzatori care striga impotriva ta, vei vedea ca acestia te dusmanesc si te urasc mai mult decat vrajmasii. Iar daca vreodata schimbarea lucrurilor ar smulge de pe chipul linguselilor masca aceasta facuta din frica si l-ar arata asa cum soarele arata fetele cand straluceste mai puternic, atunci vei vedea bine ca tot timpul nu te-ai bucurat de niciun fel de cinste de la cei ce te linguseau, iar tu socoteai ca te cinsteau tocmai aceia care te urau, care te acopereau in inima lor cu nemarginite ocari si doreau sa te vada cazut in neagra mizerie. Nimic nu aduce omului atata cinste ca virtutea! Aduce o cinste nesilita, nefatarnica, cinste care nu-i acoperita de o masca inselatoare; cinste adevarata si curata, nebiruita de schimbarile lucrurilor.”

(Sfantul Ioan Gura de Aur – Despre patimi si virtuti, Editura Cuvantul Vietii a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, Bucuresti, 2017)

” Totul este curpins de un razboi intre om si om! Intre om si om, dar nu pe fata, pe ascuns.” – si iata ca Nasterea Domnului parca ne pune problema: ce noima are un astfel de razboi, ce bine ne aduce acesta? Sf. Intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan s-a rugat pentru criminalii care il omorau cu pietre, pentru ca Dumnezeu sa nu le puna lor pacatul acesta!! Sa ne gandim ca Dumnezeu S-a facut om si a venit la noi, in aceasta lume, pe care o descrie Sf. Ioan Gura de Aur. Eu as zice ca nu doar ca S-a smerit pe Sine, ci a venit in aceasta mizerie, in aceasta societate infecta, ca sa ne scoata pe noi din mizeria asta!! Ca sa ne daruiasca pacea Sa si sa mantuiasca sufletele noastre chinuite de patimi si imboldite de tot soiul de ispite! Ca noi, neputinciosii si nevrednicii, n-am fi reusit singuri niciodata sa iesim dintr-o astfel de mizerie, cautand tot timpul fericiri iluzorii, aducatoare mai apoi de grave deziluzii, de netamaduite deceptii!! Dumnezeu ne iubeste atat de tare incat S-a smerit pe Sine si a venit in aceasta mocirla. Ca sa ne scoata de acolo. Ca sa ne intinda mana Sa cea sfanta.

„Nimic nu aduce omului atata cinste ca virtutea!” – nu avem o astfel de cinste. Si pentru ca nu o avem, Dumnezeu S-a facut om! Si a rastignit El pacatul! Nu vom putea niciodata sa-I multumim lui Dumnezeu asa cum se cuvine pentru marea Sa milostivire fata de neamul omenesc, cazut in pacat. Pentru marea Sa dragoste fata de noi, pacatosii!

Craciun fericit tuturor si numai bine!