Hristos a inviat!!

Invierea Domnului

De obicei, in Romania, foarte multa lume merge la biserica de sfanta si luminata zi a Invierii Domnului pentru ca sa ia lumina. E vorba de lumina sfanta, care se aduce de la Ierusalim. Dar e bine, as zice eu, ca sa nu vedem aceasta minunata lumina doar sub aspectul material. Ci si spiritual. Noi trebuie sa ne luminam si ar trebui sa ne luminam si launtric. De aceea n-ar strica, ma gandesc, sa ne aducem aminte si sa meditam la ce spune Condacul 1 al Acatistului Sfintei Invieri a Domnului:

„Aparatorul cel mai mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca unii ce ne-am izbavit de omorarea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai, si zidirea Ta; iar Tu, Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care strigam: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!”

(Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti – 2011)

Si legat de ce spuneam mai sus, despre tainica lumina a Invierii, sa meditam si la cele ce spuneau Sfintii Ioan Damaschin si Teofan al Niceii in Canonul Invierii:

„Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam! Paștile Domnului, Paștile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cantam cantare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii. Si, cantandu-I cantare de biruinta, luminat sa-L auzim zicand: Bucurati-va!

Hristos a inviat din morti!”

(Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti – 2011)

Sigur, de Inviere oamenii se bucura. E foarte bine ca merg la biserica sa ia lumina minunata ce vine de la Ierusalim. Insa mie mi se pare – poate ma insel – ca toate lucrurile acestea le facem asa… superficial. Fara sa cautam sa privim – pe cat ne este cu putinta – in adancime, cum se spune, sa cautam sa vedem profunzimea lucrurilor cand e vorba de Inviere. Felul superficial de a privi lucrurile ne indeparteaza de Dumnezeu si chiar de Inviere. Pentru ca o trecere usoara peste lucruri nu poate sa atinga miezul problemei. Si atunci cum ne vom lumina cu sfanta lumina a Invierii?

Vedeti, multi vorbesc de cat de rai sunt oameni. Sunt multi nemultumiti, si pe buna dreptate, de conditiile din Romania de azi, de clasa politica. Si, obiectiv vorbind, sunt multe lucruri in neregula, multe care ar trebui facute, dar nu se fac. Si destule care se fac si n-ar trebui facute, nu? Dar toate acestea ce inseamna? Ca daca am crede cu adevarat in Hristos si am dori sa ne mantuim cu totii, cum spunea undeva Fericitul Augustin, lucrurile n-ar trebui sa stea asa. Lucrurile ar trebui sa mearga spre bine. Nimeni nu spune ca e usor ci mai degraba „cale stramta si necajita”. Cu toate acestea ar trebui sa mearga spre bine. Si ar trebui sa vedem infaptuindu-se acest bine din faptele noastre, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ca acest bine vine din impreuna-lucrarea noastra cu cea a Harului Dumnezeiesc. Or, Dumnezeu lucreaza intotdeauna binele…

Multa sanatate, numai bine sa aveti si Pasti fericit si ferit de toata bantuiala si primejdia vrajmasului!

Cand pacea se coboara in sufletele noastre…

Vedeti, de fiecare data de Craciun se intampla o minune! Oricat de tulburati am fi, praduiti de ispite, chiar daca traversam o perioada tulbure marcata de puternice mitinguri, de lupte politice, de tensiuni in plan social care, desigur, ne tensioneaza si pe noi, chiar daca suntem nemultumiti de ceva sau puternic nemultumiti, pacea se coboara in sufletele noastre. Simtim in suflet acel Ceva care cauta, tinde sa potoleasca orice tensiune, care indeparteaza orice tulburare, care, intr-un cuvant spus, tamaduieste sufletul, oricat de chinuit ar fi el.

Simtim puterea mantuitoare a Nasterii dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Simtim cum se coboara harul strain de noi peste sufletele noastre potolind nelinistile si ingrijorarile noastre.

As dori sa va citez ce spunea arhim. Justin Popovici intr-un comentariu la Epistola Intaia catre Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel:

„O, omule! unde o sa te duci fara Hristos, ce o sa ajungi fara El? O, ia aminte! Ia aminte! Ia aminte! Fara El o sa te prabusesti in nenumarate deziluzii, in morti infinite, in grozavii nenumarate, in iaduri fara de numar. Insa, chiar daca s-ar intampla asta cu tine, trebuie sa stii ca iarasi El si numai El iti da o mana de ajutor in toate dezamagirile tale, in toate mortile, in toate iadurile, in toate chinurile tale. Dar este neaparat necesar sa-i aduci si tu sinele tau, ceea ce depinde de tine, sa aduci un strigat puternic, tare, de pocainta: Doamne miluieste! Si El se va milostivi de tine si te va scoate din toate dezamagirile, te va invia din toate mortile, te va smulge din toate iadurile. Pentru ca este in chip nemasurat Milostiv si Indurat si Milosard cum nu s-a mai intalnit, a venit sa umble printre noi ca sa-i mantuiasca pe toti cei care sunt pierduti in adevaratul sens la cuvantului, pierduti in pacate, in morti, in chinuri si in dezamagiri.

El intotdeauna cu grija deosebita cauta oaia cea pierduta. Si care suflet omenesc nu e pierdut in padurea neumblata a pacatelor personale si comune, a ratacirilor necunoscute si a nenumaratelor morti? Iar El, cu adevarat Singurul Iubitor de Oameni, cu intelepciune si blandete, cheama pe fiecare si pe toti langa El. Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre (Mt. 11, 28-29).

Asa te cheama Acesta iar tu ii raspunzi. Ii raspunzi prin credinta si te izbavesti de toate mortile, de toate chinurile, din toate iadurile, din toate grozaviile! Acesta este lucrul cel mai sigur in lumea noastra pamanteasca. Pentru ca nimeni nu iubeste atat pe oameni cat ii iubeste El. Cu adevarat El este Singurul Iubitor de Oameni in neamul omenesc! De ce? Pentru ca El si numai El ii mantuieste pe oameni de moarte si de iad si le da viata vesnica si raiul cel preadulce! Pentru ca numai El singur are si, prin iubire, da oamenilor binele vesnic, adevarul vesnic, dreptatea vesnica, bucuria vesnica! Si cine altul poate sa dea aceasta neamului omenesc? Nimeni dintre oameni, nici unul dintre dumnezeii mincinosi si care se numesc singuri dumnezei! Pentru ca Hristos Dumnezeul-Om, intr-adevar este Singurul Iubitor de oameni!”

(Arhim. Justin Popovici – Comentariu la Epistola I Tesaloniceni a Sfantului Apostol Pavel, Editura Bizantina, 2005)

El ne daruieste noua, pacatosilor, aceasta pace si ne invata si ne indeamna sa iertam celor ce ne gresesc, din tot sufletul si din toate inimile noastre!

Citeam ce spunea Sf. Ioan Gura de Aur si parca aceste cuvinte au fost scrise ieri!! Si asta ca sa ne arate cum suntem noi de fapt. In ce mocirla traim!! Ascultati:

„Despre ipocrizie

„Vremurile sunt rele << pentru ca fratele amageste si prietenul umbla cu viclesug>> (Ieremia 9, 4). Nu mai este prieten sincer, nu mai este frate de nadejde. A pierit din lume frumusetea dragostei. Totul este curpins de un razboi intre om si om! Intre om si om, dar nu pe fata, pe ascuns. Pretutindeni, mii si mii de masti. Multe sunt pieile oilor si pretutindeni nenumarati lupi ascunsi. Mai la adapost ai fi de-ai trai intre dusmani decat intre cei ce par a-ti fi prieteni. Cei ce te slujeau ieri, cei care te linguseau, cei care-ti sarutau mana s-au aratat acum dusmani dintr-o data, si-au aruncat mastie si au ajuns acuzatori mai aspri decat toti. Te acuza si barfesc de acelea pentru care ieri iti multumeau.”

„Dupa cum chipurile frumoase ale curtezanelor alcatuite din incondeierea ochilor si din sulimanuri, sunt lipsite de frumusete, dar prin ele curtezanele fac sa para, in ochii barbatilor inselati, frumoase si placute chipurile lor urate si dezgustatoare, tot asa si bogatia se sileste sa prezinte linguseala drept cinste. Nu-mi spune mie de temenelele ce ti se fac in vazul lumii de frica sau interes! Acestea sunt vopseli si sulimanuri. Nu, ci intra in constiinta fiecaruia din cei care te lingusesc, si vei vedea inlauntrul ei mii si mii de acuzatori care striga impotriva ta, vei vedea ca acestia te dusmanesc si te urasc mai mult decat vrajmasii. Iar daca vreodata schimbarea lucrurilor ar smulge de pe chipul linguselilor masca aceasta facuta din frica si l-ar arata asa cum soarele arata fetele cand straluceste mai puternic, atunci vei vedea bine ca tot timpul nu te-ai bucurat de niciun fel de cinste de la cei ce te linguseau, iar tu socoteai ca te cinsteau tocmai aceia care te urau, care te acopereau in inima lor cu nemarginite ocari si doreau sa te vada cazut in neagra mizerie. Nimic nu aduce omului atata cinste ca virtutea! Aduce o cinste nesilita, nefatarnica, cinste care nu-i acoperita de o masca inselatoare; cinste adevarata si curata, nebiruita de schimbarile lucrurilor.”

(Sfantul Ioan Gura de Aur – Despre patimi si virtuti, Editura Cuvantul Vietii a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, Bucuresti, 2017)

” Totul este curpins de un razboi intre om si om! Intre om si om, dar nu pe fata, pe ascuns.” – si iata ca Nasterea Domnului parca ne pune problema: ce noima are un astfel de razboi, ce bine ne aduce acesta? Sf. Intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan s-a rugat pentru criminalii care il omorau cu pietre, pentru ca Dumnezeu sa nu le puna lor pacatul acesta!! Sa ne gandim ca Dumnezeu S-a facut om si a venit la noi, in aceasta lume, pe care o descrie Sf. Ioan Gura de Aur. Eu as zice ca nu doar ca S-a smerit pe Sine, ci a venit in aceasta mizerie, in aceasta societate infecta, ca sa ne scoata pe noi din mizeria asta!! Ca sa ne daruiasca pacea Sa si sa mantuiasca sufletele noastre chinuite de patimi si imboldite de tot soiul de ispite! Ca noi, neputinciosii si nevrednicii, n-am fi reusit singuri niciodata sa iesim dintr-o astfel de mizerie, cautand tot timpul fericiri iluzorii, aducatoare mai apoi de grave deziluzii, de netamaduite deceptii!! Dumnezeu ne iubeste atat de tare incat S-a smerit pe Sine si a venit in aceasta mocirla. Ca sa ne scoata de acolo. Ca sa ne intinda mana Sa cea sfanta.

„Nimic nu aduce omului atata cinste ca virtutea!” – nu avem o astfel de cinste. Si pentru ca nu o avem, Dumnezeu S-a facut om! Si a rastignit El pacatul! Nu vom putea niciodata sa-I multumim lui Dumnezeu asa cum se cuvine pentru marea Sa milostivire fata de neamul omenesc, cazut in pacat. Pentru marea Sa dragoste fata de noi, pacatosii!

Craciun fericit tuturor si numai bine!

Neprihana cereasca

De Nasterea Domnului as dori sa reflectam impreuna la ceea ce spunea Sfantul Grigorie Teologul in finalul Cuvantului la Nastarea Mantuitorului Iisus Hristos, unde vom afla o foarte mare bogatie duhovniceasca, cu atat mai mult necesara in vremurile noastre complicate:

„Un singur lucru sa urasti din cele ce sunt relatate despre Nasterea lui Hristos, si anume omorarea pruncilor de catre Irod, sau, mai bine spus, cinsteste si aceasta jertfa ca una care se aduce lui Hristos, mai inainte de Jertfa cea noua a Lui Insusi pentru noi.

Iar daca acum va fugi in Egipt, sa fii si tu impreuna-instrainat cu El; caci daca El este urmarit acolo, sa fii si tu impreuna cu El prigonit; iar daca in Egipt zaboveste, cheama-L pe El de acolo inchinandu-i-te; treci impreuna cu El prin toate varstele cresterii Lui, ca un ucenic credincios lui Hristos. Curateste-te si taie-te imprejur duhovniceste, da la o parte si leapada valul pe care il ai asupra ta de la zidire; invata si tu apoi in templu, alunga si tu, precum a facut-o El, pe cei ce negustoresc casa lui Dumnezeu, lasa-i sa te loveasca cu pietre, daca va trebui sa treci si prin aceasta; dar tu vei scapa, o stiu asta prea bine, si vei trece printre ei asa cum a trecut Dumnezeu. Si aceasta deoarece Cuvantul (Logosul) nu Se lasa lovit cu pietre. Si Chiar daca vei fi dus in fata lui Irod, sa nu-i dai nici un raspuns, caci va fi respectata mai mult tacarea ta decat multa vorbarie a celorlalti. Iar daca te vor lovi cu biciul, sa ceri sa implineasca si celelalte ale pedepsei. Sa ai grija sa gusti si tu fiere cu otet; cauta si tu scuipari, lovituri si palmuiri, chiar cununa de spini, dupa asprimea vietii celei cuvioase; imbracate si tu in hlamida mohorata, primeste batul de trestie in dreapta si bataia de joc a celor care vor rade de tine si vor nesocoti adevarul. Apoi, impreuna rastigneste-te cu El, fii gata sa mori si sa te ingropi si tu impreuna cu El, pentru ca impreuna cu El sa inviezi si tu, ca apoi impreuna cu El sa fii slavit si sa imparatesti si tu cu El. Si asa, vazandu-L pe El, atat cat ne este cu putinta a-L vedea, sa-L cinstim pe Cel in Treime inchinat si slavit, si Care, fie sa ni Se arate si noua, celor tinuti inca de legaturile acestui trup, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia fie slava in veci. Amin!”

Sfantul Grigorie Teologul – Cuvant la Nasterea dupa Trup a Mantuitorului Hristos, Cuvant la Sfintele Pasti, Panegiric (Cuvant de lauda) la Sfantul Vasile cel Mare – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2009.

Si drept cinstind Nasterea dupa Trup a Celui ce este mai sfant decat toti sfintii sa ne bucuram de cereasca lumina a inomenirii Sale.

Numai bine, multa sanatate si multe bucurii va doresc de Craciun! 🙂

Nasterea Domnului

Plictiseala…

Zile ploioase. Scaderi bruste de temperatura. Astenie de primavara… Ma incearca o stare de plictis, desi poate n-ar trebui: se intampla lucruri interesante. Insa a inceput sa ma plictiseasca nationalismul asta scos de la naftalina, demn de o cauza mai buna. Cum merg lucrurile prost in tarisoara, cum rasare si nationalismul! Pe mine nu ma mai mira: ideea de romanizare a Romaniei, cum spune Lucian Boia, e inca prezenta. Nationalismul a fost promovat in societatea romaneasca inca din sec. al XIX-lea, lucru ce nu e prea greu de constatat. A fost promovat de catre politicienii romani. De aceea n-ar trebui sa ne mire excesele la care s-a ajuns in perioada interbelica. Comunistii au dat si ei destul de repede la o parte internationalismul in favoarea nationalismului ajungandu-se la ceea ce s-a numit national-comunismul ceausist. Nationalismul, cu atat mai putin cel extrem, n-are nimic in comun cu vocatia apostolica a Ortodoxiei. Pentru ca eu nu vad cum poti sa ai o asemenea vocatie si sa fii nationalist in acelasi timp. Cu atat mai putin nu vad cum poti sa fii ortodox dar sa manifesti ura fata de alti semeni de-ai tai, determinata de un nationalism agresiv… De aici rezulta ca Nationalismul si Ortodoxia au fost contopite tot in diverse creuzete politice, in scopuri politice. Insa lucrurile n-au stat de la inceput asa si se cunoaste mai putin (ma intreb: oare de ce?) despre deschiderea manifestata de Ortodoxia noastra fata de Occident…

Cum nu merg bine lucrurile in tarisoara, cum altii sunt de vina. Strainii, care nu stau in banca lor, nu v-ati prins? Care sug sangele bietului roman. E ciudat ca noi nu stam sa analizam lucrurile, sa vedem de ce nu merg sau care sunt limitele si cum le putem depasi. Un discipol al adevarului asa ar face. Nu, noi incepem sa ne supraevaluam in mod ciudat totusi… Daca suntem atat de mari si tari, atunci de ce nu ne trag boii? De ce ni s-au innecat corabiile? Apelul la cultura primara a omului de rand spune altfel: altii sunt de vina! Ca noi si traditiile noastre… Eeeeeee, traditiile noastre ancestraleee…!! Asa a ajuns sa ma plictiseasca placa asta veche!!! Si uite-asa prinde teoria consipratiei, cu planuri diabolice, clocite in exterior, desigur, de distrugere a Romaniei s.a.m.d. Bineinteles ca trebuie sa fie clocite in exterior, deoarece romanul – etnicul pur, taranul adica – e bun, e frumos, are toate calitatile date de puritatea virtutii etc, etc… Strainii-s rai cu bietul roman!! Se tot repeta aceasta placa plictisitoare…

Chestiunea interesanta in legatura cu Marian Munteanu nu rezida neaparat in mult controversata sa filiatie intelectuala cu legionarismul. Imi pare mai degraba ca nationalismul sau daca doriti ultranationalismul actual isi are radacinile atavice in national-comunismul lui Ceausescu, mult mai aproape de oamenii generatiei noastre. Ciudat e ca dupa ce au murit atat Adrian Paunescu cat si Corneliu Vadim Tudor – iata „samanta dupa ce a murit aduce multa roada” – asistam la scoaterea de la naftalina a nationalismului pe scena politica, lucru ce s-ar dori, nu-i asa, o renastere a acestuia… Poate pentru ca e vazut ca o cale simpla de obtinere a Puterii, prin coagularea in jurul acestuia a maselor largi de oameni. Fara indoiala, observam aici un primitivism politic, o lipsa pregnanta de cultura politica si de cultura in general. Lucru ce ne duce cu gandul la amestecul fostei Securitati, in somaj de mai multa vreme. Nationalism mult, solutii putine – formula prin care se poate obtine repede Puterea. E ca si cum ai spune ca e mult mai usor sa coagulezi mase largi de oameni cu ajutorul nationalismului si prin acesta, desi nu propui nicio solutie, decat prin liberalism, care propune solutii.

Insa e foarte interesant ca acest nationalism actual nu e conturat ca fiind o reactie la ceva. Nationalismul sec. al XIX-lea era pus in slujba realizarii idealului national de unire a Principatelor si mai apoi de consolidare a Statului Roman. Pentru realizarea Marii Uniri de la 1918 aveai nevoie de nationalism. Nationalismul pe vremea legionarilor a fost excesiv si a fost rezultatul promovarii puternice de aproape un secol al acestui curent in societate. Totusi, inca de atunci nu era foarte clar acest nationalism: era indreptat impotriva hortysmului, impotriva nazismului, impotriva comunismului? El a preluat teza nazista si a fost impotriva evreilor, desi Israelul nu fusese constituit pe atunci iar evreii nu se vede cum ar fi putut sa reprezinte o Putere in stare sa ameninte Romania. In vremea comunismului, nationalismul a fost o reactie la internationalism? Inteleg nationalismul ca o reactie la stapanirea habsburgica, pe vremuri in Ardeal. Pot sa inteleg un nationalism ca o reactie la pangermanism sau la panslavism.

Mie mi-e neclar daca, de exemplu, Miscarea Legionara a fost impotriva comunismului. Cum se explica atunci uciderea prefectului Manciu, un fruntas liberal, de catre Corneliu Zelea-Codreanu? Si a altor asasinate infaptuite de legionari, care nu au fost indreptate impotriva unor comunisti. Aratati-mi un comunist asasinat in mod expres, ca sa zic asa, de legionari? Sau celebra Rebeliune Legionara, indreptata impotriva evreilor – deci impotriva unui grup etnic, dar asta nu inseamna ca a avut un caracter anticomunist. Si apoi ce nationalism mai e acela cand legionarii se lipesc, pana la urma, de nazismul german? Daca vorbim despre nationalism, fie el si in forma agresiva, cum se explica aprecierile lui Vintila Horia, acuzat de filiatie legionara, la adresa lui Hitler? Inclusiv aprecierile lui Cioran la adresa romanilor nu denota nationalism… Interesant este cum acest nationalism sfarseste pana la urma, in mod ineluctabil, printr-o negare a sa, ramanand doar un extremism cumplit.

Nationalismul actual e conturat ca o reactie la ce anume? La Uniunea Europeana si valorile acesteia? Totusi, la noi nu se manifesta pregnant reactii la Uniunea Europeana, de respingere a acesteia. Astfel de atitudini le putem intalni, de pilda, in Franta sau Marea Britanie. In general vorbind, in UE exista si astfel de reactii.

Am citit un editorial al lui Cristian Preda, care pledeaza pentru laicitate in Ziare.com:

Cand religia inunda politica

„Unul nu vrea mega-moschee, altul e impotriva mega-catedralei. Unuia nu ii place Norvegia, fiindca acolo educatia copiilor nu se face ca la penticostalii plecati dintre romani. Pentru altul, problema cea mai mare e Germania, intrucat aduce toti musulmanii pe capul UE. Ce sa mai zici despre Belgia? E un stat laic esuat, decreteaza analistul.

Citeste toate textele scrise de Cristian Preda pentru Ziare.com

Cam astea ar fi ideile proaspete aduse in spatiul public de la noi, in ultimele luni. Ah, era sa uit de decizia inginerilor politehnisti de a-i acorda, la initiativa Ecaterinei Andronescu, un doctorat onorific patriarhului, fiindca a pastrat „credinta stramoseasca”.

Intr-un regim ca al nostru, orice opinie, inclusiv cea religioasa, e libera. De multe ori, insa, religia e prezenta doar pentru a fi investita in politica. Asta duce la derive de tot rasul.

De pilda, deputatul Bogdan Diaconu, care zice ca s-a saturat de „Europa necrestina, birocratica, corporatista si, mai nou, musulmana” vrea sa-l suspende pe Klaus Iohannis, fiindca presedintele ar fi „vasalul Turciei”, dupa ce a confirmat acordul, negociat ani de zile, privind construirea unei moschei la Bucuresti.

Toleranta are, cum se stie, limite: opinia, oricat de libera, nu trebuie sa treaca frontiera care ne separa de barbarie. Deunazi, granita a fost violata. Un grup de muzica, Taxi, a lansat un cantecel, aratandu-si dezacordul cu ideea Catedralei Mantuirii Neamului, iar mai multe figuri publice inganau refrenul. Intre ele, marele nostru scriitor Mircea Cartarescu. Un ipochimen a iesit din anonimat arzand un volum semnat de autorul Solenoidului. Asta e barbarie.

Cand religia inunda politica, retorica poate avea efecte neprevazute. Amicul Traian Ungureanu, un rafinat intelectual conservator, a devenit un critic constant al Angelei Merkel, pe care a numit-o recent „Uber Islamizatoarea Europei”: frazele in care el cerea, dupa atentatele de la Bruxelles, ca toata elita europeana sa demisioneze, au incantat galeria dreptei democratice, care e tot mai sceptica atunci cand vine vorba despre UE.

Mai putin subtili decat TRU, colegii sai din PNL au ajuns sa sustina la Primaria Capitalei un nostalgic al civismului de tip legionar, Marian Munteanu, pe care Vladimir Tismaneanu il descrie, foarte precis, ca adept al „trairismului securist”. Am cerut public ca penelistii sa retraga rusinoasa candidatura, dar ei zic ca e „alegerea perfecta”.

La randul lor, socialistii romani din PE, care pupau moaste cu Ponta-n campanie, critica multiculturalismul belgian, dar se arata surprinsi ca Laurentiu Rebega, ales in 2014 pe aceeasi lista cu ei, a adunat, la Sinaia, toti apucatii extremei drepte, inclusiv asociatii lui M. Munteanu din „Grupul pentru Romania”, precum actorul Florin Zamfirescu sau caraghiosul cunoscut ca „stegarul dac”. Sedusi de Marine le Pen, extremistii europeni sunt sustinuti de aparatorii ortodoxiei de la Kremlin si sunt cei mai radicali critici ai tolerantei.

Pe plan strict local, pesedistii recurg la referinta religioasa fara vreo jena: fiind „mandra ca e ortodoxa”, Gabi Firea zice ca merita sa fie aleasa la primarie intrucat „orice femeie face curat dupa mai multi barbati”. Dezavuat de protestele din noiembrie si fortat sa demisioneze, Popescu-Piedone anunta ca va candida totusi, la sectorul 4, fiindca e si el „un bun ortodox” si vrea sa-si „repare onoarea de om”.

Cum se vede din aceste exemple, manipularea opiniei religioase anuleaza diferentele dintre stanga si dreapta, dintre moderatie si extremism. Cred ca se cuvine sa reasezam laicitatea si toleranta in centrul vietii noastre publice.

Cristian Preda este profesor la Universitatea din Bucuresti (din 1992) si deputat european (din 2009).„

Totusi, pare mai degraba, din cele scrise, ca politica inunda religia. Pentru ca politicienii cauta sa se foloseasca de religie pentru a obtine voturi. Auziti aici: Gabriela Vranceanu-Firea e „mandra ca e ortodoxa”. Mai, frate, soro, dar ne rupem in mandrii!! 🙂 😆 Stai si te intrebi cum de au ajuns cu totii, acesti politicieni, atat de credinciosi, atat de piosi… Mai, sa fie!, cum spune romanul… Daca ii asculti ai impresia ca pana acum au trait in manastire. Ce nu face politicianul pentru ca sa obtina voturi…? Auziti, faza dura:

„De pilda, deputatul Bogdan Diaconu, care zice ca s-a saturat de „Europa necrestina, birocratica, corporatista si, mai nou, musulmana” vrea sa-l suspende pe Klaus Iohannis, fiindca presedintele ar fi „vasalul Turciei”, dupa ce a confirmat acordul, negociat ani de zile, privind construirea unei moschei la Bucuresti.”,

Totusi, nu spune ca s-ar fi saturat de Uniunea Europeana, ci de „Europa necrestina, birocratica, corporatista si, mai nou, musulmana”. Interesant este ca formatiunea politica a D-lui. Bogdan Diaconu se considera, totusi, una democrata… De asemenea interesant, semnificativ si demn de remarcat e faptul ca nu auzi din partea Bisericii Ortodoxe Romane astfel de fraze, in schimb le auzi la… Bogdan Diaconu… In ceea ce priveste PSD si Ecaterina Andronescu, acestia fac astfel de gesturi pentru ca se tem ca pot pierde electoratul din mediul rural, caz in care s-ar prabusi din punct de vedere politic. Din aceasta cauza pesedistii n-au vazut cu ochi buni nici PNTCD, care pana la urma a fost anihilat. Daca electoratul sarac, ce-i adevarat, din mediul rural s-ar orienta catre alte optiuni politice, PSD ar pierde foarte mult. Iar „aparatorii ortodoxiei de la Kremlin” n-au nimic de a face cu Ortodoxia, ci cu mentinerea la Putere a regimului Putin si a ghemului de interese oligarhice din jurul acestuia.

Citesc o stire de ultima ora pe Romania Libera:

Marian Munteanu renunţă la candidatura pentru Primăria Capitalei. Cătălin Predoiu, noul candidat al PNL

„UPDATE: Surse din PNL afirmă că noul candidat al PNL la Primăria Capitalei va fi Cătălin Predoiu, al patrulea candidat lansat de liberali la alegerile locale din Bucureşti. Decizia va fi validată într-o nouă şedinţă a Biroului Politic Naţional al PNL care va avea loc joi, la ora 16.00. Liberalii vor trebui să strângă semnături pentru candidatura lui Cătălin Predoiu până la începutul săptămânii viitoare, în condiţiile în care termenul limită pentru înscrierea în cursă expiră marţi, la 26 aprilie.

=====

Conducerea PNL a decis retragerea candidaturii lui Marian Munteanu în cursa pentru Primăria Capitalei. După şedinţa partidului, Marian Munteanu a anunţat că lipsa unităţii din partid l-a determinat să se retragă. El a spus că, în urma discuţiilor cu liderii PNL şi ca urmare a tensiunilor interne, a decis să se retragă din cursa electorală, pentru a nu afecta „unitatea echipei” PNL pe Bucureşti.

„Cred că a fost o săptămână deosebită faţă de multe altele. Mi-aş fi dorit să pot să vă prezint ideile care stau la baza proggramului meu de bună guvernare a Bucureştiului. Cele mai multe acuzaţii au fost lipsite de substanţă. Această campanie care a fost desfăşurată într-un spirit de agresivitate nemainîntâlnită m-au forţat să dau răspunsuri de la colmniile venite din aproape toate direcţiile. Nimic din ceea ce s-a spus nu este de natură a mă incrimina în mod real”, au fost primele declaraţii ale lui Marian Munteanu după şedinţa PNL.

Acesta a recunoscut totodată că în partid „au fost unii care s-au demobilizat, alţii au dat credit unor anumite alegaţii, unor anumite acuzaţii. S-a ajuns până acolo încât unii candidaţi s-au desolidarizat de candidatura mea. Am avut discuţii în ultimele două zile cu liderii partidului, cu reprezentanţi din sectoare, în încercarea de a găsi o formulă eficientă. Din păcate, a fost dificil să identificăm o formulă de unitate. Nu se pot câştiga lupte fără unitate, solidaritate şi loialitate reciprocă. (…) În consecinţă, am consimţit în urma acestor discuţii să-mi retrag candidatura, am acceptat această chestiune şi sunt convins că PNL va găsi o soluţie pentru a păstra unitatea acestei echipe, a organizaţiei la Bucureşti şi pentru a oferi bucureştenilor un proiect bun, util şi câştigător”, a spus Munteanu.

Marian Munteanu este al treilea candidat lansat de PNL în competiţia pentru Primăria Capitalei, după Ludovic Orban şi Cristian Buşoi. El a fost desemnat candidat al PNL la PMB marţi, 12 aprilie, la doar o zi distanţă după ce Ludovic Orban a anunţat că se retrage din cursa electorală şi din funcţiile deţinute în partid din cauza anchetei DNA.

Decizia PNL a fost luată cu majoritate largă de voturi, singurul care s-a abţinut fiind preşedintele de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus. Seniorul liberal a criticat conducerea partidului pentru că nu a avut un plan de rezervă în cazul retragerii lui Orban şi nu a nominalizat pe cineva din interiorul partidului, cu atât mai mult cu cât prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu şi-a arătat disponibilitatea de a-şi asuma candidatura.

Mediafax aminteşte că această candidatură a stârnit un val de critici din partea societăţii civile, mai multe ONG-uri solicitând retragerea acestuia, pe motiv că este incompatibil cu valorile europene şi democratice şi a dat dovadă de simpatii faţă de mişcarea legionară, de care nu s-a dezis niciodată. Contestaţiile s-au intensificat ulterior, chiar candidaţi ai PNL la sectoarele din Capitală delimitându-se de Marian Munteanu.”

Asta nu inseamna ca PNL nu ramane dator cu raspunsuri fata de atitudinea sa politica, pe care trebuie sa le dea electoratului liberal. PNL a gresit destul de mult in aceasta campanie pentru alegerile locale si mi-e teama ca s-ar putea sa achite electoral o nota de plata care sa nu-i pice bine pentru balbele din ultima vreme.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre moralitate…

A vorbi despre moralitate dintr-o perspectiva crestina e un lucru cu anevoie de facut. Mi-a atras atentia comentariul Cristinei la aceasta postare a mea:

„Nici Eminescu si nici Dinescu nu sint standardul in ceea ce inseamna moralitate. Altcineva este cel care da verdictul a ce este moral si ce nu, iar Eminescu si Dinescu nu este acela.”

In primul rand, cred ca trebuie spus ca in crestinism vorbim de mantuirea omului, de nadejde, credinta si dragoste. Si ca sa vedeti ca lucrurile nu sunt atat de simple cum par la prima vedere, va voi cita ce spunea Sfantul Marcu Ascetul, foarte interesant:

„Unii, implinind poruncile, gandesc sa le puna in cumpana cu pacatele. Iar altii isi castiga bunavointa lui Dumnezeu prin jertfa Celui ce a murit pentru pacatele noastre. E de intrebat: care din acestia cugeta drept?”

(Sfantul Marcu Ascetul – Despre legea duhovniceasca. Despre cei ce-si inchipuie ca se indreptatesc din fapte, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2010; subl. mea)

Si de asemenea sa nu uitam ce spune Apocalipsa:

„11. Cine e nedrept sa nedreptateasca inainte. Cine e spurcat sa se spurce inca. Cine este drept sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant sa se sfinteasca inca.

12. Iata, vin curand, si plata mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa cum este fapta lui. ” (Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul, 22, 11-12)

Se poate observa ca crestinismul nu ingradeste libertatea omului, nici macar in plan moral, pentru ca Dumnezeu i-a daruit omului liberul arbitru. Liberul arbitru e un mare dar pe care noi, nevrednicii, l-am primit de la Dumnezeu! Dar cel cu adevarat moral este omul care se teme nu atat de legile omenesti si de pedepsele care sunt (spre exemplu legile date de Parlament), nu atat de autoritati sau de Politie, sau DNA, SRI, ca sa fim in actualitate, la ordinea zilei, cum poate ar crede unii, ci omul care se teme de Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu! Or, astfel de oameni sunt foarte putini…

Noi avem, in Ortodoxie, Rugaciunea Vatafului de Talhari, care spune asa:

„Nu cer ceva mai mult de la tine Iubitorule de oameni, ci cate prin marturisire se ruga cel mai inainte de mine talhar. Si precum la talharul acela, asa si la mine talharul fa minunate milele iubirii Tale de oameni. Primeste-mi aceasta plangere de pre pat la ceasul mortii, si precum pre cei din ceasul al unsprazecelea i-ai primit, care nu lucrasera nici un lucru vrednic, asa si pre mine ma primeste, spalandu-ma cu aceste putine lacrimi ale mele, si curatindu-ma cu ele. Da-mi iertare, si nu-mi cere ceva mai mult. Ca nu da vremea, fiindca s-au apropiat cei ce vor sa ia sufletul. Dar nu prelungi, nici cerca; ca nu vei afla ceva bun intru mine; ca m-au cuprins faradelegile mele, si la ceasul de seara rau am ajuns. Ca nepovestite sunt datoriile mele. Ci precum ai primit plangerea cea amara a lui Petru, primeste si a mea Iubitorule de oameni, si turnand aceste lacrimi preste zapisul pacatelor mele, sterge cu buretele milostivirii Tale gresalele mele cele nemasurate.”

(Acatistier care cuprinde in sine rugaciuni si alte canoane umilicioase pentru osardia si evlavia fistecaruia Crestin. Tiparit cu binecuvantarea Prea Sfintiei Sale Parintelui Episcop al Ramnicului Noului Severin CALINIC.  Ramnicu Valcea, Tipografia Calinic Ramniceanu, 1861. )

Ma gandeam la aceste lucruri… Si la faptul ca orice actiune a omului are valoare daca e facuta printr-o alegere libera. Daca, de pilda, credinta nu s-ar face printr-o alegere libera s-ar mai numi credinta, ar mai avea valoare? Daca pocainta nu s-ar face printr-o alegere libera, s-ar mai numi pocainta, ar mai avea valoare? Acest talhar care se pocaieste in fata Mantuitorului Iisus Hristos a ales in mod liber pocainta. Desi stia ca-l va prinde potera si-l va omori, problema lui era cu totul alta: daca se va mantui. Iar el a nadajduit in iubirea de oameni pe care Domnul nostru Iisus Hristos o are fata de noi, pacatosii, si in „jertfa Celui ce a murit pentru pacatele noastre„, cum spunea Sfantul Marcu Ascetul. Nu atat condamnarea la moarte era pentru el problema, ci faptul groaznic ca nu are niciun raspuns bun la Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu – „ca nu vei afla ceva bun intru mine”. Si nici nu nadajduia in oameni, ca oamenii sa-i stearga multele sale pacate, ci in Dumnezeu: „sterge cu buretele milostivirii Tale gresalele mele cele nemasurate”, pentru ca Dumnezeu este Ziditorul si El l-a zidit! Sa nu uitam si aceasta extraordinara rugaciune a Sfantului Ioan Gura de Aur:

„Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul Tau, nerusinatul si necuratul, intru imparatia Ta. Amin”

Or, iata ce am citit de curand in Evenimentul Zilei:

„Religia, obligatorie ca și matematica”

Se arata ca:

„Controversele pe tema orei de Religie din școli continuă. Profesorul universitar dr. Gheorghe Iancu, fostul Avocat al Poporului, spune că, potrivit legii, Religia este materie obligatorie, nu opțională.

Legea educației naționale nr. 1/2011, în articolele 65 și 18, prevăd că „din trunchiul comun prevăzut de Lege fac parte materii care sunt predate în mod obligatoriu şi care nu sunt facultative sau opţionale. Aceste materii sunt cunoscute, şi anume: limba şi literatura română, matematica, istoria, geografia, fizica, chimia etc. Printre acestea figurează şi Religia. În alte cuvinte, Religia are regimul legal prevăzut pentru celelalte materii obligatorii şi trebuie să fie predată în aceleaşi condiţii”, ne explică prof. univ.dr. Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului.

„Traducând” legea, universitarul mai arată că Religia, fiind cuprinsă în trunchiul comun, nu poate fi obiectul curriculumului care cuprinde disciplinele opționale stabilite de școală și nu prin lege.

Argumente

„Un exemplu este edificator. Astfel, în locul Religiei poate fi matematica, care pe modelul Religiei ar putea fi predată sau nu după cum elevul dorește sau nu, ceea ce este absurd. În alte cuvinte, o materie obligatorie trebuie să fie şi predată, pentru că altfel efectul obligativităţii nu se realizează, iar acest fapt lipseşte de eficienţă reglementarea legală a obligativităţii materiei în cauză. În acelaşi timp, nu se poate invoca numărul mic de elevi care ar urma un curs de Religie, pentru că Legea nu condiționează organizarea cursului în cauză de numărul elevilor, folosind sintagma <>. Pe cale de consecinţă, este greu de modificat textul din art.18 alin. (2) din Legea nr.1/2011 potrivit căruia „elevul poate să nu frecventeze orele de Religie”, întrucât modificarea acestui text ar însemna ignorarea caracterului obligatoriu al Religiei, ceea ce ar fi ilegal”, susține fostul Avocat al Poporului.

CCR, două decizii contrare

Reamintim cititorilor faptul că articolele 65 și 18 din Legea nr.1/2011 au făcut obiectul a două excepţii de neconstituţionalitate, una în anul 2012 şi cealaltă în 2014. Soluțiile pronunțate de Curtea Constituțională sunt contrare. Astfel, prin Decizia nr.306 din 27 martie 2012 Curtea Constituţională a stabilit că prevederile art.18 din Legea nr.1/2011, care se referă la orele de Religie, sunt constituţionale. Doi ani mai târziu, CCR a decis total invers, prin Decizia nr.669 din 12 noiembrie 2014.

Statul să respecte cerințele specifi ce fiecărui cult

„Neconstituționalitatea celor două opinii ale CCR se referă la faptul că prevederile constituționale trebuie respectate și se impun tuturor membrilor societății democratice românești, Constituția reglementând adevărate obligații pentru aceștia, inclusiv pentru autoritățile publice”, susține fostul Avocat al Poporului. „Făcând parte din trunchiul comun, astfel cum Parlamentul a decis prin Legea nr.1/2011, religia se impune ca obligatorie pentru elevi, iar statul are și el obligația deja examinată. Desigur că, obligația statului de a asigura predarea religiei trebuie să respecte „cerințele specifice fiecărui cult.” (art.32 alin.(7) din Constituție). Repet, religia este ca și matematica, ambele sunt obligatorii și trebuie frecventate, în funcție de specificul cultului în cauză”.

„Ambele decizii sunt neconstituționale”

În Decizia din 2012, Curtea a reţinut că prevederile art.18 din Legea nr.18/2012 sunt în concordanță cu cele din art.29 și din art.32 alin. (7) din Constituție, cu cele din art.18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu cele din art.18 alin.(1) și art.13 pct.3 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, precum şi cu cele din art.9 paragraful l din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, Curtea a statuat „că este asigurat dreptul părinţilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine, întrucât, potrivit legii criticate, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie, iar în acest caz situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie.”

În decizia din 2014, Curtea a reţinut că disciplina Religie are caracter obligatoriu, ca disciplină şcolară care face parte din trunchiul comun.

„Cu toate acestea, cu totul neconstituțional, Curtea a constatat că religia «nu poate fi opusă elevilor, întrucât instituirea lui are drept scop atingerea exigențelor constituționale » referitoare la obligațiile statului. În acelaşi timp, şi tot neconstituţional, Curtea a reţinut că obligativitatea Religiei este opozabilă numai statului care este ţinut de necesitatea organizării învăţământului religios prin asigurarea predării Religiei pentru cele 18 culte recunoscute”, mai arată prof. Iancu.”

Romania incepe sa devina tara in care totul e obligatoriu… Exista si o poza la acest articol cu niste copii, in clasa, care, daca e sa judecam cel putin dupa pozitia mainilor, se roaga (sau se inchina?!)… Stau si ma intreb daca Vataful de Talhari a invatat religia in scoala. Obligatoriu, ca si matematica. Rugaciunea se poate invata obligatoriu, ca si matematica? Dar inchinarea? Se speculeaza asupra unor tehnici de yoga crestina in ceea ce priveste Rugaciunea Numelui: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”, la care se poate adauga „pe mine pacatosul” spre pocainta. Si ma intreb: de ce oare? De ce oare cand Domnul nostru Iisus Hristos a spus cat se poate de deslusit cum trebuie sa ne rugam:

„23.Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte.

24.Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Sfanta Evanghelie dupa Ioan, 4, 23-24)

Si atunci a te inchina in „duh si in adevar” se poate invata obligatoriu precum matematica? Ce facem noi aici? Iar daca Rugaciunea Numelui se mai numeste si Rugaciunea Inimii, de acord ca trebuie sa ne rugam cu mintea in inima, dar ne rugam noi oare cu toata inima?

Dar ce inseamna sa te inchini in duh si in adevar? Mie mi se pare ca inseamna nu numai sa te lepezi macar pentru o clipa de lumea asta pacatoasa, si sa lasi la o parte toate grijile lumesti, dar sa si te lepezi, macar pentru o clipa, de tine insuti, deci lepadarea de sine. Iar cand ne rugam, ne si inchinam lui Dumnezeu. Daca religia incepe a fi invatata obligatoriu, precum matematica, atunci ea va fi tratata tot la fel, precum matematica. A luat un 5 la matematica. Asa poate sa ia un 5 sau un 3 la religie… Are asta o semnificatie in plan religios? Adica daca ia un 3 la religie ii e blocata mantuirea? Nicidecum! Pentru ca doar pentru o clipa omul poate sa se lepede de sine si sa se roage in duh si in adevar, precum Vataful de Talhari, si sa se mantuiasca! Insa chestia asta cu invatatul obligatoriu – si observati ca se vorbeste de Legea Educatiei Nationale, de CCR – il poate indeparta pe om de duhul Orotodoxiei, care e al libertatii fiintei, il poate indeparta de inchinarea in duh si in adevar. Pentru ca poate avea note de 2, de 3 si de 4 la religie, dar poate merge pentru o clipa la biserica si se poate ruga in clipa aceea, inchinandu-se in duh si in adevar, iar Dumnezeu sa-i ierte toate pacatele! Sa nu uitam ca dupa adevarata judecata a lui Dumnezeu, vamesul a fost indreptat si nu fariseul! Or, in societatea noastra parca imparateste fariseismul! Iar eu unul il prefer, ma simt apropiat sufleteste de Vataful de Talhari decat de fariseismul acesta ce domneste in societatea noastra! Iar cel mai rau este ca scoala noastra scoate pe banda rulanta – sper totusi sa nu fie asa! – niste farisei, decat niste vatafi de talhari!

Am intrat zilele trecute intr-o librarie crestina si pe usa era pus un anunt sa nu se incurajeze cersetoria, era dat in acel anunt exact textul de lege si pedeapsa pentru cel ce ar incalca legea. Eu stau si ma intreb: ce facem? Ce fel de societate e asta? Eu il prefer pe Vataful de Talhari care a cerut: „fa minunate milele iubirii Tale de oameni”. Eu stau si ma intreb daca noi nu ne indepartam de crestinism, desi facem parada de cat de buni crestini suntem… Uitati-va cat de frumos spune: „fa minunate milele iubirii Tale de oameni„! Si acel om nu a invatat religia obligatoriu in scoala, ca si matematica. Si sunt sigur ca a miluit un cersetor, el care a jefuit si a ucis, si era plin de atatea pacate!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre felul in care gandeste majoritatea oamenilor…

Am citit zilele trecute editorialul lui Cristian Tudor Popescu din Gandul:

Părintele Francisc

Se arata ca:

„Are oare dreptul un necredincios ca subsemnatul să spună ceva despre vorbele Papei Francisc? Şi dacă necredinciosul care sunt crede că trebuie respectată dorinţa musulmanilor de a nu se face niciun comentariu grafic cu privire la profetul lor, Mahomed, atunci ar trebui să respect şi dorinţa unor creştini să tac dracului din gură?

Nu, din mai multe motive. Primul: n-am nicio îndoială că Papa Francisc îmi va da voie s-o fac. Acest om vorbeşte şi se poartă omeneşte, nu ca apărătorul cel mai de sus al dogmei religioase. La întrebări dificile, Francisc nu se acoperă cu citate şi consideraţii teologice, îşi asumă răspunsuri de bun-simţ, pe înţelesul celor mai simpli credincioşi.

„Mulţi copii sunt victimele reţelelor de droguri şi prostituţie. De ce îngăduie Dumnezeu să ni se întâmple lucrurile acestea? Copiii nu sunt vinovaţi cu nimic”, l-a întrebat o fetiţă filipineză de 12 ani. Sanctitatea Sa putea să-i răspundă că nepătrunse sunt căile Domnului şi că durerea în faţa acestor nedreptăţi nu trebuie să-i micşoreze cu o iotă iubirea de Dumnezeu şi credinţa că şi El o iubeşte. Francisc, însă, a îmbrăţişat-o şi le-a spus celorlalţi: „Ea este singura care a pus o întrebare pentru care nu există răspuns şi nici măcar nu a putut să o exprime în cuvinte, ci mai degrabă în lacrimi”. Să îţi asumi, din scaunul Sfântului Petru, afirmaţia că nu există răspuns la o întrebare cu privire la Dumnezeu!… – pentru aşa ceva, în cazul unui simplu preot, acuzaţia de erezie era garantată, ca şi urmările ei crunte.

„Vă invit pe ficare dintre voi să vă întrebaţi: am învăţat cum să plâng atunci când văd un copil înfometat, un copil pe stradă care se droghează, un copil fără casă, un copil abandonat, un copil abuzat, un copil pe care societatea îl foloseşte ca pe un sclav?” a adăugat capul bisericii.

Prin urmare, nu văd cum ar putea fi interpretată părerea Papei privind limitele libertăţii de expresie – „E drept, nimeni nu trebuie să reacţioneze violent, dar dacă un mare prieten rosteşte un cuvânt jignitor la adresa mamei mele se poate aştepta să primească un pumn” – în termeni de neaderenţă la ideile Revoluţiei Franceze şi ale Iluminismului de secol XVIII, cum o face dl. Emil Hurezeanu, sau cu citate din Max Weber şi Dostoievski, ca dl. Gabriel Liiceanu. Francisc a spus, iarăşi, un lucru simplu şi omenesc, care pentru mine se traduce aşa: „Da, libertate de expresie, dar dacă o faci pe mama curvă, crezi că o să scriu un pamflet la adresa ta sau o să mă adresez justiţiei? Nu, amice, vorbele tale sunt totuna cu a încerca să-mi vâri un cuţit în inimă, aşa că o să mă reped să-ţi sparg faţa. Niciun principiu şi nicio lege nu mă vor putea opri să fac asta, pentru că sunt om”.

Papa nu instigă nicidecum la violenţă, cum vrea să înţeleagă dl. Liiceanu, Sanctitatea Sa nu face altceva decât să avertizeze că există atacuri verbale care, prin natura umană, generează inevitabil violenţă, în ciuda principiului libertăţii de exprimare, a oricăror legi, pedepse şi precepte religioase.

Înţeleg foarte bine. Când CV Tudor a scris că mi-am lovit până la sânge copilul în vârstă de 2 ani pentru că mi-ar fi luat un hamburger din mână, am uitat de toate regulile deontologice ale jurnalismului pe care mă încăpăţânez să le reamintesc şi l-am prevenit public, la televizor, pe individ să se ferească să ajungă cu mine într-un loc îngust şi fără bodigarzi. Nu era o figură de stil. Ori îi rupeam eu capul, ori mi-l rupea el mie, nu mai ştiam altă deontologie.

Iisus, la care se referă dl. Liiceanu, a spus: „Dacă cineva îţi dă o palmă peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt”. În ce priveşte persoana mea, pot să fiu de acord cu asta ca o contracarare a răzbunării cu orice preţ, a sângeroasei reguli „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Dar Iisus n-a spus că trebuie să întorci obrazul celălalt când îţi sunt loviţi şi batjocoriţi părinţii, copiii sau Dumnezeul-Tată în care crezi cu tot sufletul.

Nu cred în catolicism şi nici în ortodoxie. Însă am încredere într-un om: părintele Francisc.”

Vedeti… Cam asa gandim, din pacate, cu totii… Chiar si cei care-si zic crestini. Voi primi criticile cuvenite la adresa generalizarii pe care am facut-o: „cu totii”. N-am dreptul, intr-adevar, sa vorbesc in numele tuturor. Insa primul lucru care mi-a venit in minte dupa ce am citit editorialul a fost acesta: cum sa nu fie de acord un ateu cu parerile de suflet pierzatoare ale Papei? Deci daca cineva imi spune ceva de mama, stai sa vezi ce bataie ii trag, o bataie sora cu moartea! Se leaga de copii? Il omor! „Ori îi rupeam eu capul, ori mi-l rupea el mie, nu mai ştiam altă deontologie.”, „Dar Iisus n-a spus că trebuie să întorci obrazul celălalt când îţi sunt loviţi şi batjocoriţi părinţii, copiii sau Dumnezeul-Tată în care crezi cu tot sufletul.”. Eu nu vad ceva ziditor de suflet in astfel de pareri, ca cele ale Papei sau ale lui CTP… Insa mi se pare ca majoritatea oamenilor exact asa gandeste. „Sanctitatea Sa nu face altceva decât să avertizeze că există atacuri verbale care, prin natura umană, generează inevitabil violenţă, în ciuda principiului libertăţii de exprimare, a oricăror legi, pedepse şi precepte religioase.”. Si intr-adevar se intampla astfel de lucruri: de a raspunde cu violenta fizica la un atac verbal. Din pacate, astfel de lucruri se intampla… Din partea lui Cristian Tudor Popescu n-as avea prea multe pretentii, pentru ca nu e Papa. Din partea Papei m-as fi asteptat la un altfel de raspuns… Dar n-ar trebui sa ne mire nici raspunsul Papei. Pentru ca in vremurile pe care le traim, oamenii au ajuns sa fie plini de superficialitate si nu mai urmaresc sau ignora cu desavarsire, desi nu suntem desavarsiti, sa obtina victorii duhovnicesti, cum se exprima Sfantul Ioan Gura de Aur. CTP spune:

„Acest om vorbeşte şi se poartă omeneşte, nu ca apărătorul cel mai de sus al dogmei religioase. La întrebări dificile, Francisc nu se acoperă cu citate şi consideraţii teologice, îşi asumă răspunsuri de bun-simţ, pe înţelesul celor mai simpli credincioşi.”

Tocmai asta e: se poarta omeneste, ca toti oamenii. Un duh lumesc strabate aceasta lume si se accentueaza parca din ce in ce mai mult in zilele noastre. Poate ca si in alte vremuri era la fel ca si acum. Ce ne mai trebuie noua, oamenilor moderni de astazi, citatele si consideratiile teologice? Ne trebuie raspunsuri de bun simt! Pe intelesul tuturor!

Eu stau si mai intreb cati dintre oamenii de astazi mai gandesc si simt cu inima in felul urmator:

„Dar noi vom arata faptele dragostei catre fratii nostri cei intru Hristos, milostivindu-ne de cei saraci, intorcandu-i spre bine pe cei rataciti, oricare ar fi chipul ratacirii sau saracirii lor, facand dreptate celor nedreptatiti, intarindu-i pe cei ce zac in slabiciune, fie ca patimesc aceasta din pricina vrajmasilor trupesti si a bolilor, fie ca patimesc aceasta din pricina duhurilor rele celor nevazute si a patimilor celor de ocara; sa cercetam pe cei inchisi in temnita, sa rabdam celor ce ne gresesc noua si sa ne iertam unii altora, daca vreunul are vreo plangere impotriva cuiva, asa cum Hristos ne-a iertat noua. Si indeobste, in tot chipul si cu toate faptele si cuvintele noastre, cate le-am putea avea, sa aratam dragoste unii catre altii, ca sa ne invredinicim noi de dragostea lui Dumnezeu si sa fim binecuvantati de catre El si sa mostenim imparatia cea vesnica si cereasca, fagaduita noua si pentru noi gatita de la intemeierea lumii.

Pe care fie ca noi toti sa o dobandim prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, toata cinstea si slava in vecii vecilor. Amin. (Sfantul Grigorie Palama – Omilia 4 – Despre a doua venire a lui Hristos; Sfantul Grigorie Palama, Omilii, vol. 1, Anastasia 2000; subl. mea)

Cati mai cred, gandesc si simt in inima lor asa?

Ca daca am fi gandit si simtit in inima noastra in felul acesta, asa am fi si vorbit!

Cati mai cred, gandesc si simt in inima lor ca trebuie ” sa rabdam celor ce ne gresesc noua si sa ne iertam unii altora”? Stiti cum gandim si simtim noi? Cam asa: „Moaaaaa, stai sa vezi ce pumn ii trag! Baaaaaa, te bat de te c… pe tine, baa! Ma, nene, ii trag doua picioare de l-am spart!” – observati ce spune: „Nu era o figură de stil. Ori îi rupeam eu capul, ori mi-l rupea el mie, nu mai ştiam altă deontologie”. Cati dintre noi mai credem ca trebuie sa-i intoarcem „spre bine pe cei rataciti, oricare ar fi chipul ratacirii sau saracirii lor, facand dreptate celor nedreptatiti, intarindu-i pe cei ce zac in slabiciune, fie ca patimesc aceasta din pricina vrajmasilor trupesti si a bolilor, fie ca patimesc aceasta din pricina duhurilor rele celor nevazute si a patimilor celor de ocara„?

Si ma gandeam ce mare diferenta, ca de la cer la pamant, intre lumea Sfantului Grigorie Palama si lumea Papei Francisc si a lui Cristian Tudor Popescu, lumea noastra, de azi.

Si iata ce se intampla in lumea noastra de astazi, spre exemplu recentul atentat, de la sfarsitul lui octombrie, anul trecut, de la Marysville Pilchuck High School, la nord de Seattle, US… The Independent titra:

Washington State school shooting: Two dead including gunman at High School

Se arata, printre altele, ca:

„A student opened fire in a high school cafeteria north of Seattle on Friday, killing at least one person and injuring four others before turning the weapon on himself, officials have said.

Police said the gunman was a student at Marysville-Pilchuck High School in Marysville.

His surviving victims, two males and two females, were all young people, according to medics. Three were in critical conditions with gunshot wounds to the head, said Joanne Roberts, chief of medicine at Providence Regional Medical Center in Everett. Meanwhile, the fourth victim, a 14-year-old, was being cared for at Harborview Medical Centre.

Following the incident, the school was put into lockdown as police searched the school room by room to ensure the facility was safe.

Robb Lamoureux, Marysville Police Commander confirmed that two people had died and said police believe the first shots were fired in the cafeteria, but he could neither state what prompted the shooting, nor the gunman’s identify or that of his victims.

Mr Lamoureux said that officers evacuated students from all of the buildings on campus „to make sure there [was] no longer an active threat,” the Guardian reported.

Mr Lamoureux went on to stress that the area „is an active scene.”

„We do ask parents to please stay away,” he said.

To help reunite concerned parents and school pupils, Marysville Police has tweeted a meeting point around ten minutes away from the high school.

At the church, buses pulled up periodically to drop off students evacuated from the school, with some running to hug their parents.

The Marysville School District said in a statement that „Marysville Pilchuck High School is currently in lock down due to an emergency situation. Police and emergency services have responded.”

Ayn Dietrich, an FBI spokesperson in Seattle, said the agency had personnel on their way to the scene to help authorities with the investigation.

The incident comes after a shooting at Seattle Pacific University on 5 June, where a gunman killed one student and wounded two others.”

De citit si ce spune The Seattle Times despre aceasta tragedie intr-un articol mult mai amplu:

2 dead, 4 wounded in shooting at Marysville-Pilchuck High School

Pe Wikipedia e descris mai concis si mai clar ce s-a intamplat. E vorba de un baiat de 15 ani, Jaylen Ray Fryberg, care a deschis focul, cu un Beretta de calibrul .40,  in cantina liceului, dupa care s-a sinucis. A lasat in urma 4 morti (trei in varsta de 14 ani si unul in varsta de 15 ani) si 3 raniti…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

O mica discutie: ati vota la prezidentiale un candidat care nu e ortodox?

Intrebarea este titlul unui articol din Gandul:

SONDAJ. Aţi vota la prezidenţiale un candidat care nu e ortodox?

Se arata ca:

„Chiar dacă nu a început oficial campania pentru alegerile prezidenţiale, PSD pare că şi-a conturat principalele teme pe care Victor Ponta le va ataca în campania pentru Cotroceni: mândria de a fi român şi religia.

Marea luptă pentru Cotroceni se va da, cel mai probabil, între premierul Victor Ponta şi liberalul Klaus Iohannis. Din acest motiv, PSD exploatează dezavantajele pe care le-ar avea Iohannis, şi anume etnia şi religia.

În acest context, Victor Ponta nu ratează nicio ocazie pentru a preciza şi a se arăta mândru că este român şi ortodox, în contrast cu Iohannis.

Mai mult, la Consiliul Naţional al PSD, desfăşurat marţi, la Craiova, câţiva dintre pesediştii de rând, întrebaţi de gândul despre candidaturile lui Ponta şi a lui Iohannis, au criticat faptul că liberalul „e neamţ” şi nu este ortodox, ci luteran.

Voi aţi vota un candidat care nu e ortodox?”

Este si un sondaj la acest articol, daca doriti sa raspundeti. Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Domnitorii fanarioti erau ortodocsi. A dus-o oare bine tara si poporul roman in vremea domniilor fanariote? Nu. Perioada este considerata una de decadere. Deci chiar daca erau ortodocsi, perioada a fost una de decadere.

La fel, s-ar putea pune intrebarea: ati vota la prezidentiale un candidat care nu e roman?

Regele Carol I nu s-a nascut in Romania, ci la Sigmaringen. Numele sau complet era: Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen. Dupa cum foarte limpede se poate constata, acest nume nu e unul romanesc…

Sub Regele Carol I Romania a obtinut independenta deplina fata de Imperiul Otoman.

Sub marele Rege Ferdinand, al carui nume la nastere era Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, deci e foarte clar ca nu e romanesc, s-a realizat Romania Mare.

Domnule Ponta, as dori sa n-o iei ca si cum ti-ar spune Motanul Incaltat, nici macar ca si cum ti-ar spune-o un prieten. Te rog s-o iei ca si cum ti-ar spune-o fratele tau: opreste-te! Recunoaste ca ai gresit si opreste-te!

Pana nu e prea tarziu…

Despre ideea de normalitate…

Sigur, ne putem intreba ce este normalitatea? Caracterul de a fi normal. Totusi, ideea de normal si de normalitate poate fi vazuta diferit in societate, dupa cum se si spune: „cate capete, atatea pareri”. Eu spun ca asa e normal, tu zici ca nu e asa, ci asa e normal. Interesant este ce spune Sfanta Scriptura in Cartea I a Regilor la inceputul Cap. 12. Voi cita primele 6 versete din acest capitol:

Cap. 12

Samuel inceteaza de a fi judecator

1. A zis Samuel catre tot poporul: „Iata eu am ascultat glasul vostru in toate cate mi-ati grait si am pus rege peste voi.

2. Iata regele umbla inaintea voastra, iar eu am imbatranit si am incaruntit; fiii mei sunt cu voi si eu am umblat inaintea voastra din tineretile mele si pana acum.

3. Iata-ma, marturisiti asupra mea inaintea Domnului si a unsului Lui, de am luat cuiva boul, de am luat cuiva asinul, de am asuprit pe cineva si de am apasat pe cineva; de am luat de la cineva mita si am inchis ochii la judecata lui, va voi despagubi”

4. Si au raspuns toti: „Tu nu ne-ai nedreptatit, nici nu ne-ai asuprit, nici nu ai luat nimic de la nimeni”

5. Atunci el a zis: „Martor ne este Domnul si martor este unsul Lui in ziua aceasta, ca voi n-ati gasit nimic asupra mea!” Iar ei au zis: „Martor!”

6. Apoi a zis Samuel catre popor: „Martor este Domnul, Cel ce a pus pe Moise si pe Aaron si Care a scos pe parintii vostri din tara Egiptului. […]” (subl. mea)

Stateam si ma gandeam la lucrurile acestea… Vorbim despre normalitate, dar cat de mare este diferenta intre cum ar trebui sa fie omul si cum este si ce face el in realitate. Ecclesiastul spune la cap. 7, versetul 29:

„Dar iata numai ce am gasit: Dumnezeu a facut pe om drept, iar oamenii nascocesc multe viclesuguri.” (subl. mea)

Cam astfel de viclesuguri: sa-i ia celuilalt boul, asinul, sa-l asupreasca si sa-l apese! Sa dea si sa primeasca mita, sa inchida ochii la judecata si, desigur, sa nu-l despagubeasca pe cel pe care l-a nedreptatit si caruia ia furat una si alta… De unde ar rezulta ca nu s-a inventat inca un sistem socio-economic in care sa nu mai fie asa… Dar cati sunt ca Samuel? Interesant este ca el ne demonstreaza ca este posibil ca un om sa traiasca si fara sa fure si sa faca tot felul de nedreptati. Pe cand in zilele noastre e in mare voga cum sa se minta si sa se insele. Unii mai fac si un fel de titlu de glorie din asta…  Numesc astfel de lucruri stiinta de „a te descurca in viata”, altfel esti „prost”, „mori ca prostu’ cu dreptatea-n brate”. Putini se gandesc la ceea ce spunea Sf. Dimitrie al Rostovului, ca „cei drepti tin lumea”.

De observat ca Samuel intreaba poporul, de unde rezulta ca si pe vremea aceea erau oameni care faceau astfel de nedreptati. Am putea fi tentati sa credem ca e usor de facut si de trait asa cum a facut si a trait Samuel. Realitatea pe care o traim ne arata insa multe exemple contrare. Deci nu e atat de usor precum pare la prima vedere. Dumnezeu a pedepsit casa lui Eli pentru rautatea fiilor sai, despre care spune:

„12. Insa fiii lui Eli erau oameni netrebnici. Ei nu stiau de Domnul,

 13. Nici de datoria preoteasca fata de popor. Cand aduceau jertfa, feciorul preotului venea in timpul cand se fierbea carnea, cu o furculita in mana,

  14. O vara in caldare, sau in blid, sau in tava, sau in oala, si ce prindea furculita, aceea lua feciorul preotului. Asa faceau ei cu toti Israelitii care veneau acolo in Șilo.

 15. Chiar si inainte de a arde grasimea venea feciorul preotului si zicea catre cel ce aducea jertfa: „Da carne de friptura pentru preot, caci el n-are sa ia de la tine carne fiarta, ci da-i-o cruda”

 16. Si daca cineva zicea: „Lasa sa se arda mai intai grasimea, cum se cuvine, si apoi iti vei lua cat iti va pofti sufletul”, atunci el raspundea: „Ba nu, da-mi chiar acum, iar de nu, voi lua cu de-a sila”

 17. Si pacatul acestor tineri era foarte mare inaintea Domnului, caci ei departau lumea de a mai aduce jertfa Domnului” (I Regi 2, 12 – 17)”

Iar Elcana, care avea doua femei – Penina cu care avea copii si Ana care nu avea copii – cand aducea jertfa dadea partea Peninei si tuturor fiilor si fiicelor ei, dar Anei ii dadea partea indoita, „desi aceasta nu avea copii, pentru ca el iubea pe Ana mai mult decat pe Penina, caci Domnul inchisese pantecele ei” (I Regi, 1, 5). Si spune mai departe ca Penina o amara grozav pe Ana „ca sa carteasca din pricina ca nu i-a dat Domnul prunci”. Insa eu socot ca Elcana o iubea mai mult pe Ana, mama lui Samuel, caci Domnul s-a milostivit de ea si i-a daruit un copil, pentru frumusetea dreptatii sale. In faptul ca Penina o amara pe Ana putem vedea lupta intre ceea ce este trupesc si ceea ce este duhovnicesc si placut lui Dumnezeu! Ajunsi aici mi se pare semnificativ ce spune Ecclesiastul:

„26. Si am gasit femeia mai amara decat moartea, pentru ca este o cursa, inima ei este un lat si mainile ei sunt catuse. Cel ce este bun inaintea lui Dumnezeu scapa, iar pacatosul este prins.

27. Iata ce am aflat, zice Ecclesiastul, si inca si altele, ca sa pot descoperi intelesul

28. Pe care sufletul meu l-a cautat si nu l-a aflat. Am gasit insa un om la o mie, dar n-am gasit nici o femeie din toate cate sunt.” (Eccl. 7, 26-28) (subl. mea)

Deci observati cat de fericit trebuie sa fi fost Elcana pentru ca o gasise pe Ana, impodobita cu frumusetea intelepciunii si dreptatii. Caci precum Penina erau acelea de care pomenea Ecclesiastul, care spunea ca nu a gasit nicio femeie din toate cate sunt. Ca despre nici una nu a gasit ca sa spuna: „Cat de frumoasa esti tu, draga mea, si fara nicio pata” (Cantarea Cantarilor 4,7), ca s-o cheme si sa-i zica:

„8. Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degraba coboara din Amana, din Senir si din Hermon, din culcusul leilor si din muntii cu leoparzi!

 9. Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta si cu colanu-ti de la san” (Cantarea Cantarilor 4, 8-9)

Ca a gasi o femeie din toate cate sunt e atat de greu precum a gasi intelepciunea si dreptatea! Si cum poti s-o numesti „sora mea, mireasa mea” pe cea care e mai amara decat moartea! Iar Isaia spune:

10. Bucura- Ma-voi intru Domnul, salta-va de veselie sufletul Meu intru Dumnezeul Meu, ca M-a imbracat cu haina mantuirii, cu vesmantul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cununa si ca pe o mireasa M-a impodobit cu podoaba.

11. Ca pamantul care rasare ierburi, si ca o gradina in care samanta incolteste, asa Domnul Dumnezeu va face dreptatea sa rasara, si inaintea tuturor neamurilor preaslavirea Sa” (Isaia 61, 10-11)

Hristos a inviat!

Invierea lui Hristos ar trebui sa fie pentru noi un prilej de cugetare duhovniceasca si de inaltare a „mintii noastre la cer”, cum spune foarte frumos Nichifor Vlemid intr-o rugaciune. Si n-ar trebui sa ne gandim numai la noi, ci si la semenii nostri, la starea duhovniceasca a intregii lumi. Mai ales in aceste vremuri cred ca ni se potriveste sa spunem impreuna cu Ioan Sava din Daljatha, ca intr-o rugaciune atribuita Sfantului Isaac Sirul:

„Nu am pocainta, nici umilinta care intorc pe fii catre mostenirea lor. Nu am, Stapane, lacrima mangaietoare. Intunecatu-s-a mintea mea intru cele lumesti si materiale si nu poate privi catre Tine cu durere. Ratacitu-s-a inima mea de multimea ispitelor si nu se poate infierbanta cu lacrimile dragostei catre Tine”

(Cele mai frumoase rugaciuni ale Ortodoxiei, Editura Anastasia)

In aceste putine cuvinte, cred eu, este cuprinsa starea duhovniceasca actuala a intregii lumi. Nu este o stare de bucurie si veselie, nici de intristare si plangere sau de sfasietoare contradictie interioara. Ci s-a „intunecat mintea noastra intru cele lumesti si materiale si nu putem privi cu dragoste si durere catre Iisus Hristos”. De aici se vad si consecintele, atat in plan economic si social, cat si in plan politic – ma refer mai intai la situatia creata de evenimentele din Ucraina, un fel de stare de razboi, daca se poate spune asa. In orice caz simtim cu totii ca, in general vorbind, lucrurile nu merg bine si ca parca tot nu gasim acea celebra „luminita de la capatul tunelului”. Invierea lui Lazar a prefigurat Invierea lui Hristos dar, spune aceeasi rugaciune, Iisus Hristos a varsat „peste prietenul sau Lazar lacrimi de intristare si milostivire”, pe care noi nici nu le mai putem varsa intrucat am ajuns sa consideram lipsa evlaviei drept „normalitate”. Iar bucuriile noastre nu mai sunt duhovnicesti ci materialnice. Bunaoara omul este preocupat „sa traiasca bine” sau „sa traim bine”, insa binele acesta este pentru noi unul material. Nostalgia noastra catre comunism, pe care o confirma sondajele, exprima tocmai acest lucru: binele material dupa care tindem, nu cel spiritual, pentru ca pe vremea aceea „aveam loc de munca”, „ne era asigurata ziua de maine”. Ascultati insa ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur la „Talcuire la Tatal nostru”:

„El ne porunceste sa cerem numai painea cea trebuitoare, nu pentru traiul cel bun, ci numai pentru ca puterea cea scazuta a trupului iarasi sa se restabileasca si foamea sa se ostoiasca. Nu pentru mesele cele incarcate cu bucate trebuie sa ne rugam, nu pentru bucatele cele gustoase, nu pentru felurile de bucate cele scump gatite, nu pentru vinurile cele mirositoare si nici pentru tot ce gadila cerul gurii, dar ingreuneaza stomacul, intuneca duhul, intarata trupul si il face nesupus celui ce trebuie sa-l carmuiasca. Pentru toate acestea, dupa cum spune Hristos, noi nu trebuie sa ne rugam, ci trebuie sa ne rugam numai pentru painea cea neaparat trebuitoare, adica pentru mijloacele de hrana de care trupul nostru are trebuinta si care ii sunt lui suferite. Inca si aceasta paine noi nu trebuie sa o cerem inainte pentru un timp indelungat, ci sa ne rugam numai pentru atat cat ajunge pentru o zi, caci Hristos zice in alt loc: „Nu va ingrijiti de ziua de maine” (Matei 6,34).

Pentru ce trebuie un om sa se ingrijeasca si pentru ziua viitoare, cand el nu stie daca va trai in acea zi? Dar cel ce lucreaza nu trebuie oare sa secere si rodul? Nadajduieste numai in Dumnezeu, Care „da hrana la tot trupul” (Psalmul 135,25). El, Care ti-a dat trupul si ti-a insuflat sufletul; El, Care te-a facut o fiinta cu minte si ti-a gatit toate bunurile inainte de a te face, cum ar putea acum, dupa ce te-a facut, sa te uite, El, Care „rasare soarele peste cei buni si peste cei rai, si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti”? (Matei 5,45). Increde-te dar in El si cere hrana numai pentru astazi, iar grija pentru maine las-o asupra Lui, precum zice David: „Arunca spre Domnul grija ta si El te va hrani” (Psalmul 54,25)”

(Cuvinte de folos – 8, Sfantul Ioan Gura de Aur, ‘Rugaciunea cea necuviincioasa, Talcuirea la Tatal Nostru”, Editura Bunavestire, Bacau, 2007, BOR)

Nu avem nostalgii duhovnicesti. Iar rezultatul este ca „painea noastra cea spre fiinta” o gasim nu „in fiecare zi” (Luca 11,3), ci din ce in ce mai rar… Tocmai datorita acestei obnubilari, cum ar spune Andrei Plesu, spirituale care il cuprinde pe omul contemporan. Observati ca nici Europa nu se simte mai bine sau, poate mai bine zis, nu ne mai simtim bine unii cu altii. Incep sa apara decalaje grave intre Nord si Sud, intre Est si Vest, incepe sa se intinda de la un capat la celalalt al continentului curentul eurosceptic, intretinut de cei ce vor distrugerea Europei Unite. Cautam sa fim puternici dar de fapt suntem mai slabi, parca fara sa ne dam seama.

Aceasta stare de precaritate spirituala in care omul, in inconstienta sa, isi intoarce privirile cugetului sau catre comunism, pe motivul ca ne era asigurata ziua de maine si locul de munca, catre placeri etc, si nu catre Dumnezeu o intalnim destul de frecvent la noi, in ciuda faptului ca vin multi sa ia Lumina de Sfintele Pasti. Cred ca ar fi bine sa cugetam la cuvintele Sfantului Grigorie Teologul, care spunea:

„Nimic din ceea ce credem noi ca ar fi bun acum, in aceasta viata, nu ne ofera o garantie, nu e sigur, de vreme ce nici nu dureaza. Insa si pe toate acestea, ca si pe altele asemenea, le-a randuit Cuvantul si Intelepciunea care intrece mintea pentru ca noi sa ne putem feri de inselaciunea celor iluzorii care mereu se schimba, vin si pleaca, se duc si se-ntorc in sus si in jos, care, mai inainte de a le prinde in mana, au si fugit, s-au si dus. Vazand noi nestatornicia si nesiguranta lor, sa ne indreptam asadar privirile spre cele ce vor veni. Ce-am face, oare, daca aceasta aparenta bunastare a noastra ar dura, cand ea, de fapt, trece, si ne-ar lega pana-ntr-atat incat ne-ar face cu totul robi ai placerii si ai amagirii care sunt intr-insa? Nici n-am mai putea sa gandim ca ar exista si alte lucruri mai inalte si mai bune decat cele pe care le avem, nici n-am mai putea intelege si crede ca suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu, care de sus este si spre cele de sus ne trage.”

si mai jos adauga:

„Fericit cel ce si-a pus suisuri in inima Sa, cum spune si dumnezeiescul David, fugind cu toate puterile din aceasta vale a plangerii, cautand la cele de sus, rastignindu-se lumii impreuna cu Hristos, inviind impreuna cu Hristos, inaltandu-se impreuna cu Hristos, incetand sa mai fie mostenitor al acestei lumi cazute si inselatoare, care mereu se schimba. E ca si cum n-ar mai fi sarpe la drum, care sa muste si n-am mai sta cu grija sa ne pazim calcaiul sau sa ne ferim de capul lui!”

si, mai jos:

„Poate ca si fericitul Miheia a avut acelasi lucru in cuget cand i-a mustrat pe aceia care socoteau ca e lucru bun sa se plece spre pamant: Veniti sa ne suim in muntele Domnului; sculati-va si plecati caci aici nu este loc de odihna” (Miheia 2,9-10)”

(Sfantul Grigorie Teologul – Despre iubirea pentru cei saraci, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007)

Si sa nu uitam ca tot la Miheia se spune:

„10. Care ziditi Sionul cu faradelegi si Ierusalimul cu strambatati!

11. Capeteniile lor fac judecata pentru plocoane, preotii dau invatatura legii pentru plata si profetii profetesc pentru bani si se sprijina pe Domnul zicand: „Domnul este in mijlocul nostru si prapadul nu va veni peste noi”

12. Deci din pricina voastra Sionul va fi arat ca o tarina si Ierusalismul va fi prefacut intr-un morman de ruine si muntele templului va ajunge o inaltime acoperita cu padure!” (Miheia 3,10-12)”

Iar despre Domnul nostru Iisus Hristos spune: „Si El Insusi va fi pacea noastra!” (Miheia 5,4). Caci ce folos mai are Templul daca omul nu se inalta spiritual, spre Dumnezeu? Iar Invierea lui Hristos este si Invierea noastra din moartea a carei pricina este pacatul! Iar noi pururea, din pacate, „zidim Sionul cu faradelegi si Ierusalimul cu strambatati”… Din care pricina nu ne putem afla pacea…

Aplecarea noastra catre pamant este si pricina starii de azi a lumii. Se vorbeste, si pe buna dreptate, de „interese”, mai toate meschine si materiale. Iar lumea, azi, se afla intr-o stare de semirazboi, daca imi este ingaduita o asemenea exprimare. Interesant este ca in Acatistul Sfintei Mucenite Agata (5 februarie) se spune ca aceasta i-a zis imparatului ca e „rob pamantului”, nu a folosit expresia „rob pacatului”. Neavand suisuri inalte in inima, mereu suntem nemultumiti si nemultumitori, mereu cautam zazanie si pricini de cearta, si de desarta marire. Ciudat e ca daca chiar suntem „robi pamantului” nu ne gandim niciodata ca „suntem, pana la urma, pamant si ca in pamant ne vom intoarce”, macar sa dam o dovada de smerenie.

De aceea fie ca Invierea lui Hristos sa ne povatuiasca spre a cugeta, smerindu-ne, la cele inalte si sa luam aminte la cuvintele care spun „ca toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorand de la Tine, Parintele luminilor”.

Propunere pentru acordarea Ordinului National „Steaua Romaniei” in grad de Colan

Poate ca va parea ciudata interventia mea… Desi nu cred ca este deloc ciudat ce va voi spune in continuare. Nu sunt membru al Ordinului National „Steaua Romaniei”, nu imi arog dreptul sa fac propuneri pentru acordarea acestuia… Totusi, va rog sa-mi permiteti o sugestie… Eu cred ca trebuie sa-i cinstim in mod deosebit pe cei care au iubit si au facut bine acestei tari, chiar daca nu au fost romani. Iata ca au existat si oameni care nu au fost romani ca nationalitate, dar cu toate acestea eu consider ca au fost mai romani, daca se poate spune asa, decat romanii!!! Si au fost asa prin dragostea pe care au avut-o pentru poporul roman si pentru aceasta tara a noastra.

De aceea va rog sa-mi ingaduiti sa fac si eu o propunere la care nu cred ca s-a gandit cineva pana acum.

Propun acordarea post-mortem a Ordinului National „Steaua Romaniei” in grad de Colan Sfantului si Marelui Ierarh Antim Ivireanul.

Pentru marele bine pe care l-a facut acestei tari, pentru propasirea culturala si indreptarea morala a poporului roman. Pentru patriotismul sau si atasamentul sau profund fata de patria noastra.

Mare om a fost Sfantul Antim Ivireanu! Desi georgian la origine – s-a nascut pe la 1650 – si adus in Tara Romaneasca de catre binecredinciosul voievod Constantin Brancoveanu la recomandarea Patriarhului Ierusalimului Dositei Notara pe la anul 1690, a avut o uriasa contributie la dezvoltarea culturala a tarii prin intemeierea unei vestite scoli tipografice la Snagov (1694), apoi la Ramnicu Valcea si Targoviste, si infiintarea primei biblioteci publice in Bucuresti. A tiparit carti intr-o frumoasa limba romaneasca, limpede si curgatoare, lucru pe care il putem constata si in predicile sale cuprinse in Didahii.

„In total, Sfantul Antim a tiparit 63 de carti liturgice si de folos duhivnicesc, 39 cu mana sa, 21 in limba romana, iar 4 fiind scrise de el insusi. Multe carti sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de el, de o maiestrie si frumusete deosebite. Intre cartile tiparite de el si puse la indemana credinciosilor amintim: Antologhionul (1697), Marturisirea Ortodoxa (1699), Carte sau lumina (1699), Invataturile crestinesti (1700), floarea darurilor (1701), Liturghierul greco-arab (1701) – prima carte cu caractere arabe pentru folosul credinciosilor din Antiohia, Ceaslovul greco-arab (1702), Noul Testament (1703), Didahiile (28 de predici ale sale), Invatatura pe scurt pentru taina pocaintei (1705), Chipurile vechiului si Noului Testament (1709), Psaltirea (1710), Invatatura bisericeasca la cele mai trebuincioase si mai de folos pentru invatatura preotilor (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Evhologhionul (1713), Pilde filozofesti (1713), Catavasierul (1715), Ceaslovul (1715).” (cf. Didahii – Editura Basilica a Patriarhiei Romane, Bucuresti 2010)

Observati ce frumos titlu: Carte sau lumina. Si prin aceasta exprimare simpla si concisa a spus tot ce trebuia spus. Sau Pilde filozofesti, de unde se vede inclinatia sa spre filozofie si profilul sau de mare intelectual.

Iar in Sfaturile crestino-politice catre Preacredinciosul si Preainaltatul Domnitor si Voievod al toata Ungro-Vlahia, Domnul Ioan Stefan Cantacuzino, marele Antim Ivireanu spunea:

„Imparatii si domnitorii sunt nefericiti, iar supusii se prabusesc impreuna cu conducatorii lor atunci cand cei corupti se bucura de cinstire, iar cei virtuosi sunt dispretuiti”

„O, fiul meu, daca te vei pazi de trei fiare, sa stii ca veo gasi vindecare sufleteasca. Fugi de iubirea banilor ca de o fiara, de manie ca de un animal salbatic si de patima.

Datoria medicilor este sa dea medicamente bolnavilor si sa vindece. Tot asa, domnitorii cei buni si cei ce sunt laudati se intristeaza mult atunci cand cei saraci sunt nedreptatiti. Domnitorii inlatura nedreptatea si ii elibereaza pe saraci; aceia trimit pe boierii drepti, care ii scapa pe saraci”

Sa pretuiesti pe supusii tai, alunga pe cei ce fac rau. Sa supraveghezi pe cei din functiile publice cu atentie, fiindca, in ceea ce gresesc oamenii tai, dusmanii vor arunca intreaga raspundere asupra ta” (subl. mea)

„Omul sa nu fie nesatul, ci sa fie multumit cu ceea ce a dobandit e cale legala si sa nu se arate nerecunoscator. Sa indure cu buna cuviinta cele ce vin de la Dumnezeu si zilnic sa-I multumeasca pentru ce are in prezent.

O buna guvernare, dupa ceea ce spun filosofii, iese in evidenta inaintea oamenilor prin trei lucruri: daca se gaseste paine din belsug peste tot; daca exista dreptate puternica pentru toti oamenii; daca oamenii circula fara frica si osteneala”

„In tarile necredinciosilor cei necajiti sunt arsi de multele impozite, de greutati si de munci. Priveste-i cum se chinuie si sa iti para rau de ei, ca unul ce le esti tata. Fii bland cu acestia, indurate spre acesti fii ai tai”

De asemenea Marele Antim a dat invataturi si pentru mirenii obisnuiti, nu numai pentru conducatorii politici. El spunea ca 10 porunci sunt scrise in lege si nici una nu tinem, aratand ce pacate mari facem ca sa ne inteleptim… Spre exemplu:

„Porunca cea dintaiu zice sa nu avem alt Dumnezeu inaintea lui, iara noi avem pre mamonul nedreptatii[…]

A patra porunca zice sa cinstim pre parintii nostri, iar noi ii ocaram si-i si batem

A cincea porunca zice sa nu ucidem, iara noi, de nu putem ucide cu batul, sau cu sabiia, ucidem cu limba si, de nu putem ucide pre altii, ne ucidem si ne omoram insine pre noi, cu faptele cele rele

A sasea porunca zice sa nu preacurvim, iara noi facem altele mai rele si mai spurcate, care nu le poci grai.

A saptea porunca zice sa nu furam, iara noi luoam de fata, cu sila.

A opta porunca zice sa nu marturisim stramb, iara noi juram cu mainile pre sfanta Evanghelie, ca sa nu piiardem cinstea si piiardem pre Dumnezeu.

A noua porunca zice sa nu pohtim muierea vecinului nostru, iara noi mijlocim ca sa stie si el de acel lucru, iara sa nu zica nimic, ca apoi nu e bine de el.

A zecea porunca zice sa nu pohtim verice lucru strein, iara noi luom tot, sa nu aiba cu ce sa hrani”

Si iata, dara, ca nici una din cele zece porunci nu tinem, nici facem. Iar de va socoti cineva din noi cum ca vorbele acestia nu sint adevarat, ii las in seama cugetului sau si de nu-l va bate cugetul in sine, atunce poate ca acel om va fi au prea sfant si drept inaintea lui Dumnezeu, au iaste nesimtitoriu. (subl. mea)

(Sfantul ierarh Antim Ivieanul – Pentru pocainta in scurt si invatatura de folos, Biserica Sfantul Nifon Patriarh al Tarigradului)

Moartea sa martirica a fost pentru dreapta credinta impletita cu dragostea fata de Tara Romaneasca, pentru ca Sfantul Antim Ivireanul a dorit eliberarea tarii de sub stapanirea otomana. Din aceasta cauza s-a opus domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat. Este cu totul remarcabil faptul ca Sfantul Antim, care nu era roman, a dorit o conducere romaneasca a tarii. Ca sa intelegem ce a insemnat domnia fanariota voi cita din lucrarea Antim Ivireanul – carturar umanist scrisa de Fanny Djindjihasvili (Editura Junimea, Iasi, 1982):

„Nicolae Mavrocordat a desfiintat Divanul Tarii Romanesti, alungandu-i de la curte pe aproape toti boierii valahi si inlocuindu-i cu oamenii care venisera cu el de la Constantinopol. Darile si impozitele cresteau. Oamenii paraseau locurile de bastina, se ascundeau in paduri ori luau calea pribegiei. In academia greceasca infiintata de Nicolae Mavrocordat, profesorii erau exclusiv greci, ajutor banesc primeau numai bisericile si manastirile unde se aflau prelati greci. Ca urmare a politicii fanariote, poporul a suportat un jug dublu: stapanirii turcesti i s-a adaugat si cea fanariota.”

Desi ar fi putut sa-si salveze pielea, Marele Antim a preferat sa-si riste viata pentru a impiedica domniile fanariote. A murit in 1716, ucis de soldatii turci langa Adrianopol si se pare din ordinul lui Nicolae Mavrocordat (Fanny Djindjihasvili).

Este emotionant faptul ca acest om – Antim Ivireanul -, un georgian, a luptat pur si simplu pentru tara noastra, pentru „Creșterea limbii românești / Ș-a patriei cinstire”, cum va spune Ienachita Vacarescu. Prin aceste fapte Antim Ivireanul a fost cu adevarat o Stea a Romaniei, de a carei stralucire ne bucuram si acum, si ne vom bucura intotdeauna.

Antim Ivireanul