Asa nu vor ajunge banii niciodata…
Marx n-a vazut in capitalism preturi incorecte sau, cu alte cuvinte, o inselatorie prin pret. Dupa parerea lui, preturile se supuneau legii valorii. Si atunci surplusul de bani, izvorul plusvalorii insusite de capitalist provenea din exploatarea fortei de munca. De aici si ideea a ceea ce numea el grad de exploatare. El recunoastea ca „proprietarul fortei de munca” are nevoie de mijloace de subzistenta, hrana, evident, imbracaminte, posibilitati de a-si intretine familia, punand accent pe faptul ca „nevoia capitalistului de forta de munca este permanenta” si de aici necesitatea reproducerii fortei de munca. Erau luate in considerare „cheltuieli pentru instruire, pentru calificarea muncitorului in vederea obtinerii iscusintei necesare intr-o anumita ramura de munca, apoi recunostea ca „valoarea fortei de munca este influentata de necesitatie de ordin cultural si moral, de nivelul dezvoltarii istorice si culturale ale tarii”. Toate aceste cheltuieli intrau in „valoarea fortei de munca” (1)
Cu alte cuvinte, vroia sa spuna ca trebuie intretinut consumul deoarece productia de bunuri si servicii este destinata consumului populatiei. Daca populatia nu cumpara, scazand cererea pe piata, intram intr-o perioada de criza.
Dar el , prin ceea ce numea „legea valorii” mai vroia sa arate si altceva. Se stie ca Pretul = Costul + Profitul. Marx vroia sa spuna ca aceasta nu poate fi decat o ecuatie, adica avem doar semnul egal, nu putem sa avem semnul < sau >. Dar el vedea in acest profit sau plusvaloarea pe care si-o insuseste capitalistul, bani care, de fapt, proveneau din exploatarea neplatita suficient a muncitorului – de aici ideea unei nedreptati sociale. Insa el n-a mers mai departe sa analizeze cum ar sta lucrurile altfel. Cum ar sta lucrurile daca n-ar fi asa?
Pentru ca nu e deloc clar – si Marx n-a clarificat problema – cum ar fi daca i s-ar da muncitorului ceea ce i se cuvine – muncitorul reprezentand oferta de munca, care ca orice oferta se supune legii ofertei. In primul rand ar trebui definit ce inseamna „ceea ce i se cuvine”. Dar legea ofertei ne arata ca la cresterea cantitatii unui produs oferita pe piata, creste si pretul. Cu alte cuvinte intre pret si cantitatea ofertei este o relatie directa. Evident ca acest „ce i se cuvine” muncitorului nu e foarte clar pentru ca daca mergem la limita si presupunem – preiau limbajul lui Marx – o economie in care sa nu mai existe „exploatare”, ar rezulta ca i se cuvine totul, lega valorii trebuind sa se mentina, desigur. Dar spuneam ca si oferta de munca se supune legii ofertei. Cu alte cuvinte, vrei sa fii mai bine platit, faci mai mult, vrei mai mult si tot asa. Consecinta a ceea ce spunea Marx si pe care el n-a sesizat-o sau s-a ferit s-o sesizeze, este ca in felul acesta cheltuielile cu forta de munca pot creste oricat. Atata vreme cat nu tii cont sau anulezi cererea de munca – deoarece, in mod normal, pretul fortei de munca marfa este la intalnirea cererii cu oferta, astfel realizandu-se echilibrul – ramane doar oferta si nu e clar, in ipoteza marxista, cum se poate stabili in felul acesta echilibrul. Ar insemna, spre exemplu, sa creasca salariile nesustenabil sau sa creasca nesustenabil cheltuielile statului pentru „bunastarea” oamenilor. Dar o asemenea stare a lucrurilor nu poate sa conduca in timp decat la o situatie de criza.
Citeam aceasta postare in The Epoch Times:
Cîţu: PSD va ţine România la coada Europei generaţii întregi. Nu sunt interesaţi de bunăstarea românilor
„Atacul disperat lansat de Liviu Dragnea şi PSD împotriva sectorului privat şi al românilor care au reuşit în viaţă va ţine România la coada Europei generaţii întregi, a avertizat senatorul PNL Florin Cîţu, care susţine că pesediştii numai de bunăstarea noastră nu sunt interesaţi.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea nu mai are răbdare, vrea să anunţe creşterea taxelor şi a contribuţiilor, a tras un semnal de alarmă marţi, pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu, fost economist şef al ING Bank.
„Dragnea şi PSD sunt disperaţi după bani. Şi acum nu vorbesc doar de averile personale. Au nevoie de bani şi la buget (de acolo se alimentează şi averile lor). Nu doar pentru 2017 dar mai ales pentru 2018 şi 2019. La începutul anului, cu greu şi cu înjurături printre dinţi, s-au abţinut să nu „amâne” reducerea TVA de la 20% la 19%, eliminarea taxei pe construcţii speciale şi a supraaccizei pentru combustibil. Ştiau foarte bine că au nevoie de bani pentru a susţine promisiunile electorale. Promisiuni care doar cheltuiesc bani din buget şi nu aduc nimic în economie. Presiunea societăţii a fost aşa de mare că au renunţat. Doar pe moment”, a declarat Florin Cîţu.
Potrivit senatorului, pesediştii au eliminat totuşi imediat plafonul pentru plata contribuţiilor pentru cei cu salarii mai mari şi au tăiat investiţiile pentru că nu le ajungeau banii. Ştiau asta, era un început.
„După câteva luni au înţeles că ţara nu-şi permite din taxele actuale să plătească tâmpeniile, subvenţii şi creşteri de cheltuieli, din programul de guvernare. Au aruncat la gunoi programul de guvernare din campania electorală şi au venit cu unul nou după discuţiile cu echipa PSD de la BNR (Georgescu, Voinea, Gherghina). Taxa pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate, TVA defalcat, amânarea reducerii TVA de la 19% la 18% pentru 2019, interzicerea de a avea o companie după două falimente etc. erau „noutăţile” din programul de guvernare propuse de plutonul PSD-ist din BNR”, a precizat Florin Cîţu.
Senatorul a arătat că, tot la presiunea societăţii, exact ca în iarnă, au fost trecute la „discutate şi uitate” majoritatea măsurilor din programul de guvernare varianta BNR/Dragnea/Tudose.
„Dar problema pentru Dragnea şi PSD rămâne: este foame de bani la Guvern! Aşa că am intrat în faza a treia. Guvernul şi Dragnea nu ne mai spun dinainte ce taxă vor să introducă. Pentru că este clar că urmează creşteri de taxe. Dar PSD şi Dragnea au înţeles ceva. Au nevoie de susţinere publică.
Aşa începe demonizarea unor sectoare din economie ca astfel taxarea companiilor şi a angajaţilor din aceste sectoare să pară un lucru firesc pentru toată lumea. Băncile nu plătesc impozit pe profit, fură banii din ţară etc., hai să le taxăm mai mult.
Companiile petroliere îşi permit să facă preţurile în funcţie de cerere şi ofertă, hai să mai punem o supraacciza şi să creştem redevenţele. Administratorii Pilonului II de pensii ne „fură”. Şi mai sunt exemple. Dar vă dau o veste proastă. Nu ajung banii pentru promisiunile năucitoare din programul de guvernare„, a afirmat Florin Cîţu.
Parlamentarul susţine că nu vor ajunge banii nici după ce suprataxează sectorul financiar, nici după ce pun o supraacciză pe combustibil şi nici după ce naţionalizează Pilonul II de pensii sau supraimpozează companiile de asigurări, pentru că da, şi la asta se gândesc.
„Problema pentru PSD şi Dragnea: costul promisiunilor din programul de guvernare creşte exponenţial de la un an la altul. Şi atunci ce vor face PSD şi Dragnea? Vă spun ce cred eu că urmează. Introducerea impozitării progresive pe venit şi profit – cota maximă de impozitare între 35% şi 45%! Creşterea cotei contribuţiilor sociale pentru cei cu venituri mari – de la 39.25% cât este astăzi la 45%! Creşterea cotei standard a TVA la 22%! Introducerea acestor taxe va fi precedată de atacuri din ce în ce mai dure împotriva românilor care câştigă mai mulţi bani. Vor urma atacuri împotriva supermarketurilor şi a companiilor de succes în general”, a punctat Florin Cîţu.
Liberalul a explicat că toate aceste atacuri au un singur scop: PSD şi Dragnea vor să-şi asigure susţinerea societăţii pentru supraimpozitarea românilor care au avut succes în viaţă şi a companiilor profitabile.
„Dragnea şi PSD vor să vă aducă în punctul în care veţi spune: bine le face, dă-i dracu că merită! Iar ce vedem în aceste zile arată clar că nu mai au răbdare. Vor să prezinte legea pensiilor şi chiar şi cei neavizaţi vor înţelege că nu există bani pentru promisiunile de acolo. Nu vă lăsaţi păcăliţi! Atacul disperat al lui Dragnea şi al PSD împotriva sectorului privat este mânat de furia acestora pentru că nu au bani la buget pe care să-i distribuie după bunul plac (în special în propriile buzunare). Dragnea şi PSD nu sunt interesaţi de bunăstarea românilor. Acest atac împotriva sectorului privat şi al românilor care au reuşit în viaţă va ţine România la coada Europei generaţii întregi”, a subliniat Florin Cîţu.
În încheiere, senatorul a atras atenţia că, deşi taxele pot să mai scadă în viitor, efectele acestei campanii negative împotriva sectorului privat şi a românilor de succes vor dispărea foarte greu.” (subl. mea)
Nu degeaba am subliniat ca „nu ajung banii pentru promisiunile naucitoare din programul de guvernare”. Dar mie mi se pare ca in felul acesta nu vor ajunge banii niciodata. „Atacul disperat a lui Dragnea si PSD impotriva sectorului privat” este un atac la adresa cererii de munca. Ne situam in niste stante marxiste. Observati cum s-a marit mult si intr-un timp foarte scurt salariul minim, apoi promisiunile PSD-ului din Program cu mariri foarte mari de salarii in sectorul de stat, salarii foarte mari la intreprinderile de stat cu pierderi. Insa nu e clar – intr-o astfel de ipoteza marxista – cum se va realiza echilibrul. Mai degraba el nu se va realiza. Si atunci vom ajunge intr-o situatie de criza. Iar consumul incepe sa depaseasca din nou in valoare reala PIB-ul:
Dl. Citu spune:
„Florin Cîţu, senator PNL: Istoria se repeta
Stiu. Un grafic. Dar nu va speriati. Este simplu.
Graficul arata ceea ce explicam ieri- istoria se repeta.
Consumul final a depasit ca valoare (milioane lei in grafic) PIB-ul. Acelasi lucru s-a intamplat in 2006-2008. Fara dubiu motorul principal al cresterii economice, atunci si acum, – consumul stimulat de politici economice prociclice.
Acum situatia este mult mai proasta pentru noi. Investiile scad, datoria publica este de 4 ori mai mare ca in 2008, mai multi romani au plecat in strainatate.
Guvernul PSD isi bate joc de aceasta crestere economica. Un guvern responsabil ar fi permis investitiilor sa creasca in economie, ar fi investit in infrastructura si ar fi redus deficitul estimat (crestere economica mai mare decat estimata). Dar guvernul PSD si Dragnea NU sunt responsabili si NU sunt interesati de viitorul Romaniei. Vor doar sa se asigure ca ai lor au luat pensiile si salariile mai mari si si-au primit banii prin multitudinea de subventii si programe de la guvern introduse in primele 6 luni de guvernare.
Sursa grafic: INS” (subl. mea)
Se mai observa, in grafic, faptul ca aceasta crestere a consumului a inceput in perioada septembrie 2015 – martie 2016, mentinandu-se pe parcursul anului 2016, an electoral. In 2017 se vede ca a luat un avant considerabil!
De asemenea, nu e foarte clar atacul la banci. Tot Dl. Citu spune – v. aici:
„Tudose: plangere penala!!!
Astazi vreau va explic motivul pentru care eu cred ca Prim-Ministrul Tudose merita o plangere penala.
Imediat dupa preluarea mandatului a inceput sa spuna prostii. L-am banuit de incompetenta. Acum doua zile, insa, am avut certitudinea ca nu este incompententa este penal.
Sa va explic:
– atacurile concertate la adresa sistemului bancar din Romania s-au amplificat declarativ si au intrat intr-o noua faza in care Tudose a trecut la actiune. A amenintat in mod direct bancile din Romania (asta in timp ce seful lui, Dragnea, compara bancile cu fermele de porci). Declaratiile premierului au devenit infractiuni cand a nominalizat 18 banci, din toate bancile, care in opinia sa nu au platit impozit pe profit si trebuie controlate. Faptul ca la o zi dupa declaratiile acestuia ANAF a declansat controlul la doua banci, din cele 18, constituie, nu numai in opinia mea, o infractiune. Asta pentru ca a dispus un control discretionar numai la bancile la care a hotarat el (sa fie oare cele care au participat, in opinia lui Dragnea, la demonstratia din Februarie?) Este inadmisibil ca un Prim-Ministru sa ordone cand vrea el controale unde vrea el pe criterii politice.
– declaratia iresponsabila a lui Tudose genereaza efecte usor de prevazut. Imaginati-va ca luandu-l in serios pe Tudose, doar e Prim-Ministru, se reped oamenii sa-si retraga banii din banci! Asa se comporta un Prim-Ministru al unei tari din UE? Cand Ionut Misa a declarat ca nationalizeaza Pilonul II de pensii, ASF, pe buna dreptate, a constituit o comisie sa evalueze pagubele create de declaratia acestuia. Este momentul ca BNR sa evalueze si sa sanctioneze prompt atitudinea total iresponsabila a lui Tudose. E clar ca Tudose apartine unei generatii de politicieni care tine banii la borcan, ingropati in curte, nu la banci.
Tudose trebuie sa stie ca in momentul acesta bancile detin 50% din datoria publica (13% de fondurile de pensii),adica finanteaza deficitul bugetar si deficitul bugetului de pensii, asta pe langa finantarea economiei in general.
Un Prim -Ministru responsabil ar fi sesizat direct organele de cercetare penala in cazul in care ar fi avut informatii legate de evaziune fiscala (Misa de la finante o fi complice?) la respectivele banci. Altfel, este complice. Pe intelesul tuturor, dupa atacurile declarative la adresa bancilor din Romania, Tudose a sugerat deponentilor bancilor sa-si retraga banii, ceea ce, nu doar in opinia mea, reprezinta o fapta penala.
Daca luam in considerare ca pe langa sistemul bancar au atacat si admistratorii privati ai sistemului de pensii, companiile mari si in general sectorul privat, putem trage o singur concluzie: Dragnea si Tudose pot linsa cu ajutorul institutiilor de stat pe oricine daca au ei de castigat.
Nu uitati!!! Ce s-a intamplat cu Rise Project a fost primul semnal!
Oare cine urmeaza?”
In definitiv si la urma urmei care e rostul? Pentru ca un astfel de atac are consecinte ce nu au cum sa fie benefice PSD-ului, partid ce se afla la guvernare. Dl. Lucian Isar a atras atentia:
Bancile NU ar trebui suprataxate
„In ultima perioada a fost aruncata in spatiul public o informatie care nu reprezinta o noutate pentru marea majoritate.
Un numar mare de banci nu platesc impozite in Romania de un numar semnificativ de ani folosind o serie de tehnici. Unele sunt sofisticate pentru a sta pe muchia legislatiei fiscale iar altele, transparente, complet in afara. BNR le cunoaste cel putin pe cele transparente.
Actuala desfasurare de stiri este menita sa introduca in spatiul public o lege in pregatire de taxare suplimentara a bancilor.
Acest demers ar fi gresit din cel putin doua considerente:
– taxarea suplimentara va fi transferata pe clienti complet intr-o piata neconcurentiala cum este pastrata piata bancara din Romania
– aceasta forma de taxare ar penaliza incorect bancile cu un comportament cinstit si cu mai putine relatii la varful BNR.”
Iar daca, asa cum arata Dl. Citu, „Tudose a sugerat deponentilor bancilor sa-si retraga banii”, ce castiga PSD-ALDE din asta? Cui foloseste asta? Iar daca ar fi o presiune impusa de catre Guvern pe banci, totusi ” bancile detin 50% din datoria publica (13% de fondurile de pensii), adica finanteaza deficitul bugetar si deficitul bugetului de pensii, asta pe langa finantarea economiei in general”.
Ca scopurile PSD-ALDE sunt ascunse populatiei ne-o arata si aceasta initiativa legislativa:
Tudorel Toader îl scoate pe Iohannis din procesul de numire a procurorilor-şefi, DNA nu mai poate ancheta magistraţi. Reacția Președinției: Atac asupra statului de drept! Sunt anunțate noi proteste în Piața Victoriei
„În lunga listă de modificări pe care guvernul PSD-ALDE, prin ministrul Justiţiei Tudorel Toader, vrea să le aducă la legile Justiţiei, câteva au conotaţii politice şi ar putea aduce controlul PSD asupra magistraţilor. În plus, DNA-ul nu va mai avea dreptul să ancheteze magistraţi, ci o nouă direcţie din cadrul Parchetului General.
UPDATE 18.30: Internauții anunță, pe conturile lor de Facebook, că vor ieși în stradă în această seară, de la 20.30, în Piața Victoriei, în semn de nemulțumire față de propunerile lansate de Ministerul Justiției.
Un protest a fost anunțat și pe pagina de Facebook Inițiativa România.
”Guvernarea PSD a poruncit, Tudorel Toader s-a executat!. După marțea neagră, propunerile de masacrare ale legilor Justiției prezentate astăzi de ministrul Justiției sunt punctul culminant al luptei împotriva DNA și justiției independente. Un om care spune răspicat „REZIST!” face mai mult pentru viitorul țării decât un guvern și o majoritate parlamentară cu apucături mafiote. Iar împreună putem să decidem noi viitorul. Vino în Piața Victoriei în această seară. Vom fi 2, vom fi 10, vom fi 100 sau poate câteva mii. Oricare dintre variante e mai bună decât să tăcem. Lupta anticorupție riscă să devină istorie fără implicarea noastră”, se arată pe pagina protestului.
17.15: Ministrul Justiției a fost chemat de urgență la sediul Guvernului, pentru o discuție cu Mihai Tudose.
Mai multe informații citiți aici: Ministrul Tudorel Toader a fost chemat, la Palatul Victoria, de premierul Mihai Tudose.
16.30: Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat, miercuri că, până la momentul scrierii acestui update, nu a primit propunerile privind modificarea legilor Justiției formulate de Ministerul Justiției, urmând să își prezinte poziția în momentul în care acestea îi vor fi comunicate.
16.10: Președintele Klaus Iohannis a calificat propunerile Ministerului Justiției drept atac asupra statului de drept, independenței și bunei funcționări a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție.
”Dacă acest amalgam de măsuri va fi asumat de Guvern și aprobat de Parlament, eforturile României de mai bine de 10 ani vor fi anulate și justiția se va întoarce în timp, într-o epocă în care era subordonată politicului”, atrage atenția Administrația Prezidențială.
Lista celor mai controversate modificări:
– Procurorul general, adjunctul acestuia şi şeful DNA vor fi numiti la propunerea ministrului Justitiei, şi nu a preşedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, şi nu de 3 ani. Procedura de numire în funcţiile de conducere la ICCJ se păstrează, în sensul că preşedintele ICCJ se numeşte de către preşedintele României, dar va fi modificată în sensul că propunerea să nu o mai facă plenul CSM, ci Secţia pentru judecători.
– Inspecţia Judiciară trece la Ministerul Justiţiei.
Citește și: Ca pe vremea Rodicăi Stănoiu: Inspecţia Judiciară va trece în subordinea Ministerului Justiţiei
– Răspunderea magistraților pentru erori judiciare va fi obligatorie. Statul, prin Ministerul Finanțelor, va fi obligat să se îndrepte împotriva magistraților cu acțiune în despăgubire.
– „Apare încă o Direcție specială în Ministerul Public, cu competență exclusivă de efectuare a urmăririi penale pentru faptele reclamate a fi fost comise de magistrați”, a declarat Tudorel Toader. DNA-ul nu va mai avea competenţe în procesul de urmărire a magistraţilor.
Din 2013, în guvernarea PSD, ministerul Justiţiei a obţinut dreptul de a sesiza Inspecţia Judiciară. În guvernarea Adrian Năstase, această instituţie era sub controlul ministrului Justiţiei, aşa cum propune acum Tudorel Toader.
REACȚII, după propunerile anunțate de Ministerul Justiției
DIICOT cere consultare
Procurorii structurii de crimă organizată cer consultare pe Legile Justiției, explicând că nu au fost întrebați despre modificările făcute de Tudorel Toader.
Parchetul General spune că nu a știut despre modificările MJ:
” Ministerul Public a luat act cu suprindere și îngrijorare de modificările anunțate de ministrul Justiției și asupra cărora procurorii nu au fost consultați în prealabil. În acest sens, tragem un semnal de alarmă în legătură cu următoarele modificări: crearea unei direcții specializate pentru cercetarea magistraților (sugerând că problema corupției se află în corpul magistraților și nu în exterior, fiind singura categorie profesională din România pentru care ar urma să se creeze o asemenea structură); trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministrului Justiției, numit politic (precizăm că, în ceea ce privește procurorii, Inspecția Judiciară a fost cel mult în subordinea procurorului general, niciodată sub tutela ministrului Justiției); respingerea propunerii formulate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), garantul independenței Justiției, de numire a funcțiilor de conducere de la vârful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, propunere agreată și de MCV, constând într-o procedură de selecție transparentă a candidaților, realizată de către CSM, care ar face propunerea, cu avizul ministrului Justiției, numirea fiind făcută de președintele României. Precizăm că proiectul de modificare a legilor Justiției nu ne-a fost transmis până la acest moment și, după ce vom lua cunoștință de conținutul integral al acestuia, vom formula un punct de vedere complet”, se arată în punctul de vedere al Parchetului General.
Ludovic Orban, reacţie la modificările la legile Justiţiei: PNL se va lupta „cu toate armele” împotriva „enormităţilor” propuse de Tudorel Toader
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a reacţionat dur la propunerile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind modificarea legilor Justiţiei, arătând că acestea riscă să distrugă independenţa puterii judecătoreşti şi să pună sub semnul întrebării democraţia din România.
Monica Macovei: Ministrul Tudorel Toader propune trei modificări fatale pentru Justiţie şi ţară
„Pofta ce-au poftit: Toader predă Justiţia PSD-ului şi ALDE. Toader egal Stănoiu. Tudorel Toader, uns ministru ca să distrugă Justiţia, propune trei modificări fatale pentru Justiţie şi ţară”, afirmă Macovei, într-un comunicat.
„PSD vrea să revină la perioada în care dosarele privind anchetarea unor politicieni erau decise în sediul de partid din Kiseleff. Iniţiativa ministrului de Justiţie, Tudorel Toader, prin care acesta doreşte scoaterea din procedura de numire a şefilor de Parchete a preşedintelui României arată că, în fapt, PSD pune în practică ceea ce şi-a dorit dintotdeauna: control total pe Justiţie”, a scris Tomac, pe Facebook.
Platforma România 100 atrage atenţia că pachetul de modificare a legilor Justiţiei propus de ministrul Tudorel Toader va afecta grav independenţa justiţiei şi echilibrul puterilor în stat.”
Voi reda mai jos postarea presedintelui PNL, Dl. Ludovic Orban:
„Guvernul isi da arama pe fata. Dragnea si Tariceanu vor sa subordoneze politic parchetele pentru a inhiba anchetele, in special pentru fapte de coruptie, care vizeaza liderii partidelor de guvernamant. Scoaterea presedintelui din ecuatia numirii sefilor de parchete permite arbitrariul ministrului de justitie, care este politic, in nominalizarea acestora. Ministrul politic va cauta sa numeasca procurori obedienti, care sa raspunda la comenzi si care sa nu mai indrazneasca sa declanseze anchete impotriva protejatilor din clientela politico-economica. Mai mult, parchetele pot sa se transforme intr-o arma politica de lupta impotriva opozantilor.
Prin trecerea inspectiei judiciare in subordinea ministrului justitiei, aceasta risca sa se transforme intr-o falanga represiva a partidului de guvernamant, care sa intimideze magistratii. Suntem categoric impotriva si ne vom lupta cu toate armele pentru a impiedica adoptarea acestor enormitati care risca sa distruga independenta puterii judecatoresti si sa puna sub semnul intrebarii democratia din Romania.”
Fara indoiala ca PSD-ALDE incep un vast proces de falimentare a Justitiei, de golire a acesteia de orice continut. Este evident un atac la statul de drept si la separarea puterilor in stat. In mod clar pentru protejarea unei gasti penale. Interesant ce spune Florin Citu:
Cîţu: Sunt disperaţi! E timpul să vorbim de introducerea „subminării economiei naţionale” în Codul Penal
„PSD şi Liviu Dragnea speră că atât timp cât ei promit pensii şi salarii mai mari, românii îi vor lăsa să schimbe legile în aşa fel încât ei să fure liniştiţi, este de părere liberalul Florin Cîţu.
Este a treia oară în acest an când vedem acelaşi scenariu. Pentru Liviu Dragnea şi PSD a fost mereu vorba despre Justiţie nu despre Economie, a acuzat miercuri, pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu.
„Întâi se aruncă în „dezbatere publică” tot felul de teme economice controversate. Salariu minim crescut fără niciun fel de criteriu, FSDI, legea salarizării unitare, naţionalizarea pilonului II de pensii, impozit pe venitul gospodăriilor, multinaţionale care ne fură, taxa de solidaritate, taxa pe cifra de afaceri, TVA defalcat… etc. Suntem revoltaţi. Începem să combatem cu argumente prostiile din programul de guvernare sau apărute pe parcurs şi dintr-o dată ne trezim cu adevăratele măsuri: OUG 13, legea graţierii şi astăzi controlul total al politicului asupra justiţiei!”, a scris Florin Cîţu.
În opinia liberalului, planul PSD a fost mereu acelaşi: întâi o diversiune şi pe urmă dau legi care să le permită să fure liniştiţi din banul public fără să răspundă penal.
„Este a treia încercare iar fără mobilizarea întregii societăţi s-ar putea să le reuşească. Sunt disperaţi. Nu pot să mai ascundă mult timp dezastrul de la finanţe şi vor veni cu măriri de taxe. Dar stiu că în acel moment pierd susţinerea şi a celor care i-au votat şi orice măsură pe justiţie va trece mult mai greu. PSD şi Dragnea speră că atât timp cât ei promit pensii şi salarii mai mari îi veţi lăsa să schimbe legile în aşa fel încât EI să fure liniştiţi. Nu trebuie lăsaţi„, a precizat Florin Cîţu.
Potrivit senatorului PNL, în curând şi realitatea economică va arăta dezastrul în care ne-au aruncat şi pentru care trebuie să răspundă.
„La cum au distrus această ţara, nu doar economic, în ultimele luni, pierderea alegerilor în 2020 este un preţ prea mic. Nu sunt expert, dar poate este timpul să vorbim din nou de introducerea „subminării economiei naţionale” în Codul Penal”, a conchis Florin Cîţu.”
Parerea mea este ca sunt suficiente legi care, daca ar fi aplicate, ar putea impiedica subminarea economiei nationale. Problema este ca, la noi, Justitia este supusa mai mereu atacurilor politice, in special din partea PSD-ALDE. Avem Constitutia care ar trebui aplicata. Chestiunea cu subminarea economiei nationale este ca nu e caracteristica unei societati deschise si economiei de piata libera. Pe de alta parte, conceptul e foarte greu de definit intr-o societate deschisa. Eu cred ca solutia consta in masuri de reforma si restructurare a aparatului de stat, pe care nici Stanga si nici Dreapta nu a indraznit sa le mai ia. Consecinta e situatia actuala. Despre ce subminare a economiei nationale vorbimm cand de ani de zile avem intreprinderi de stat neperformante si ne miram ca performeaza alea private?
Chestiunea periculoasa legata de ce vrea sa faca PSD-ALDE in Justitie a formulat-o corect Ludovic Orban. Si exista, cred eu, legi prin care se poate pedepsi acest atac ce vizeaza aducerea Justitiei intr-un stadiu similar cu cel de dinainte de aderarea la UE. Iar atacul la statul de drept, la democratie, la separarea puterilor in stat este un atac la adresa Constitutiei. E cam la fel cum am vorbi de un atac la adresa suveranitatii nationale ce apartine poporului roman.
Sa prezentam si…
Poziția Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, privind propunerile de modificare a legilor 303/2004, 304/2004, 317/2004
„23 august 2017
În legătură cu propunerile de modificare a legilor 303/2004, 304/2004, 317/2004, anunțate astăzi de către ministrul Justiției, Departamentul Comunicare Publică este abilitat să transmită poziția Președintelui României, domnul Klaus Iohannis:
Propunerile prezentate astăzi de ministrul Justiției se constituie într-un atac asupra statului de drept, independenței și bunei funcționări a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție.
România se află într-un moment care îi este favorabil în planul relațiilor internaționale, cu precădere în comunitatea europeană. Ar fi în defavoarea țării noastre ca, după toate eforturile depuse până acum, să ne întoarcem la vechile practici de a pune presiune asupra justiției. Acest lucru ar fi în totală contradicție cu angajamentele pe care și le-a luat România prin aderarea la Uniunea Europeană și nu ar face decât să mențină pe termen nelimitat Mecanismul de Cooperare și Verificare.
O parte din măsurile anunțate încearcă inducerea unei false probleme și acreditarea ideii că Președintele României ar fi factorul politic care trebuie eliminat din procedura de numire în funcții de conducere din cadrul sistemului judiciar. În realitate, rapoartele MCV, recomandările atât ale Comisiei de la Veneția, cât și ale Consiliului consultativ al judecătorilor europeni îl indică pe ministrul Justiției drept elementul prin care se realizează influența politicului în aceste proceduri.
În ultimul deceniu, preocuparea decidenților politici a fost aceea de a asigura independența justiției prin reducerea până la eliminare a rolului ministrului Justiției în cadrul procedurilor de numire în funcții de conducere din cadrul sistemului judiciar, în paralel cu sporirea treptată a rolului CSM. Propunerile de astăzi urmăresc întărirea rolului ministrului Justiției și diminuarea rolului CSM în privința gestionării carierei magistraților, de fapt, slăbirea justiției.
Președintele României este implicat și în desemnarea procurorilor șefi în virtutea faptului că veghează la respectarea Constituției și exercită funcția de mediere, având rolul unui arbitru între puterile statului. În schimb, ministrul Justiției este numit politic, prin votul unei majorități parlamentare, cu scopul punerii în aplicare a unui program de guvernare asumat politic.
Articolul 132 din Constituție prevede că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea, și nu în subordinea ministrului Justiției. Autoritatea însă nu se confundă cu subordonarea, iar un jurist onest, indiferent de interesele unor oameni politici vremelnici, nu ar trebui să inducă diferențe artificiale între statutul judecătorilor și cel al procurorilor.
Preluarea instrumentelor de control asupra activității magistraților de către factorul politic, amenințarea judecătorilor cu răspunderea patrimonială în caz de erori judiciare și subordonarea procurorilor față de ministrul Justiției, precum și ingerința procurorilor ierarhic superiori în dosarele procurorilor de caz, inclusiv prin invocarea netemeiniciei, vor avea ca rezultat timorarea magistraților și reducerea independenței lor. La acestea se adaugă și propunerea de înființare a unei structuri specializate exclusiv pentru urmărirea penală a magistraților cu consecințe asupra competențelor celorlalte parchete specializate, în particular a DNA. În absența unor garanții legislative și instituționale cu privire la independența acestei noi structuri, riscul afectării luptei împotriva corupției este evident.
Propunerile ministrului Justiției necesită respectarea exigențelor transparenței decizionale și supunerea acestora unor autentice dezbateri publice. Totodată, având în vedere că aceste modificări afectează organizarea judiciară și cariera magistraților, punctul de vedere al magistraților este obligatoriu.
Dacă acest amalgam de măsuri va fi asumat de Guvern și aprobat de Parlament, eforturile României de mai bine de 10 ani vor fi anulate și justiția se va întoarce în timp, într-o epocă în care era subordonată politicului. „
Presedintele trage un serios semnal de alarma si eu cred ca trebuie sa-l sustinem.
Insa efectele unor astfel de masuri nu pot sa fie decat in detrimentul PSD-ALDE. Dupa parerea mea, e vorba de o gasca sau mai multe gasti penale interesate. Insa masurile economice combunate cu cele juridice dau un cocktail ce nu poate ajuta coalitia de guvernamant si reprezinta un abuz fata de societate. Insa efectul nu ar putea fi decat unul de haos. In orice caz, astfel de abuzuri pot fi penalizate din punct de vedere juridic. Dar ma gandeam ca astfel de scandaluri ar putea sa fie orchestrate tocmai pentru a se ascunde un esec economic major, nu atat sa se ia masurile cu pricina. Pentru ca in astfel de conditii economice, coalitia PSD-ALDE are nevoie de cat mai mult circ si scandal pentru a abate atentia de la problemele economice si de la evolutia proasta a economiei de cand au castigat alegerile. Totusi, reactia scrisa a Presedintiei ne arata un conflict major cu Guvernul si actuala coalitie de guvermant. Si apoi e reactia Presedintelui! Fara indoiala ca actiunile PSD-ALDE de a controla in totalitate Justitia vor genera ample miscari de strada. Insa per ansamblu, tinand cont si de evolutia economica, PSD-ALDE s-au asezat pe o cale sigura spre un esec indubitabil. Ramane de vazut ce vor face cand vor izbucni efectele negative ale masurilor economice din Program. De aceea nu e deloc sigur ca PSD-ALDE vor ajunge sa guverneze pana in 2020.
Daca efectele negative de care vorbeam mai sus vor izbucni la anul, nu este exclus sa vedem atunci cautarea unor alte solutii guvernamentale, dupa ce Romania a experimentat in 2016 guvernul de tehnocrati. In orice caz, PNL trebuie sa ramana pregatit sa preia in orice clipa guvernarea, fiind oferta politica de opozitie cea mai serioasa si cea mai puternica si credibila. USR n-are cum sa preia guvernarea, dar ar putea sa fie, eventual, intr-o coalitie cu PNL, desi lucrul acesta ar trebui analizat mult mai minutios.
Situatia seamana, parca trasa la indigo, cu ce au facut laburistii englezi la inceputul anilor ’70, dupa care a venit la Putere Guvernul condus de D-na. Margaret Thatcher, care s-a angajat intr-un viguros program de reforme! Insa atunci situatia ajunsese mult mai rea, cu o inflatie de doua cifre!
Pe plan extern suntem intr-o perioada postcriza.
„Solutia” aceasta a PSD-ALDE de control total asupra Justitiei si Economiei n-are cum sa fie fezabila.
(1) Nicolae Ivanciu – Capital si plusvaloare. Salariul in capitalism, Editura Politica, Bucuresti – 1962.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Dilema…
Pentru ca sa ma fac mai bine inteles si sa arat mai bine dilema ce ma framanta voi lua din nou doua articole scrise de doi reputati economisti:
Proiectul de țară Iliescu-Isărescu din ’90-’92 și suferința bătrânilor în 2016
„Publicat in Romanialibera.ro http://m.romanialibera.ro/opinii/comentarii/proiectul-de-tara-iliescu-isarescu-din–90–92-si-suferinta-batranilor-in-2016-│opinie-431727
În 2016 și 2017, se pun bazele unui nou proiect de țară pentru România.
În ultimii 26 de ani, România a avut un singur proiect de țară, pus la punct și implementat de gruparea Iliescu-Isărescu, în perioada ’90-’92. Este același proiect de țară de care au parte și cei din Rusia și a fost implementat de Elțîn, tot în perioada ’90-’92.
Nu e de mirare că bătrânii suferă în 2016.
Nu este proiectul de țară de care au avut parte cei din Polonia și Cehia, iar acest fapt explică complet și clinic captura Statului Român și diferențele de dezvoltare a respectivelor națiuni, comparativ cu România.
Exponenții grupării Iliescu -Isărescu încă conduc instituțiile de forță ale Statului Român: Nicolae Văcăroiu, la Curtea de Conturi, Valer Dorneanu, la Curtea Constituțională, Mugur Isărescu, la BNR, Mișu Negritoiu, la ASF. Ion Iliescu este încă capabil să impună comisarul european din partea României, spre amuzamentul partenerilor strategici. România este o țară bogată, ce a intrat în capitalism cu bani pe cont, dar modelul implementat și crizele administrate artificial au ținut lumea săracă, legată și tentată să greșească. Capitalismul introdus de Iliescu-Isărescu în 1990-1992 este diferit de capitalismul din Franța, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Polonia. Seamănă, pentru că este același filon, cu cel din Rusia. Acest capitalism se schimbă în perioada 2016-2017. În 1990-1992, capitalismul introdus a presupus Legea Lustrației în Polonia, dar nu și în România. Legea Lustrației în România a fost aprobată la 22 de ani de la Revoluție și declarată neconstituțională în același an. Capitalismul introdus în Polonia presupune dreptul de proprietate clar și fără dubii, ceea ce în România nu este garantat, prin chichițe, nici după 26 de ani de la Revoluție. Capitalismul introdus în România a presupus tăierea fabricilor la fier vechi, pe când în Polonia a presupus retehnologizarea lor. În România, modelul Iliescu-Isărescu a presupus menținerea populației la lucru doar patru zile pe săptămână și să îi pensioneze înainte de limita de vreme, pentru a fi pensionari săraci, în sistemul de pensii pe bază de contributivitate. Modelul Iliescu-Isărescu a presupus menținerea salariilor reduse în sănătate și educație, pentru a facilita deprofesionalizarea și exodul și, desigur, sifonarea pe alte căi, oligarhice (ca să păstrăm denumirea asignată echivalenților din modelul Elțîn). În educație, modelul României a presupus și mici pete de culoare, de tipul desființării școlilor profesionale și inflația de diplome, pentru a fi siguri că revenirea este dificilă.
Presupun că acum e clar de ce pensionarii suferă în 2016, spre deosebire de pensionarii din Cehia sau cei din Polonia. Proiectul de Țară de la Snagov, anunțat de Iliescu în 2000, a fost doar un exercițiu de manipulare publică. Au făcut comunicarea, au justificat cheltuieli, dar nu a mai fost cazul să implementeze schimbări, deoarece puteau continua în aceeași formulă, fără alte concesii. Modelul implementat în 1990-1992 se menținea conform planului, deși unul din pioni, Virgil Măgureanu, fusese scos din dispozitiv.
Zgomotul de fond ascunde suferința bătrânilor în 2016. În noul proiect de țară care se implementează implicit în România, în perioada 2016-2017, bătrânii anului 2016 pot fi mulțumiți cel puțin pentru că: 1. revizuirea clauzelor post-privatizare le va permite să înțeleagă exact cum a fost furat efortul lor de o viață;
2. copiii și nepoții au șansa de a rămâne sau reveni în România;
3. o creștere economică sustenabilă permite dezvoltarea economiei și garantarea sustenabilității;
4.dreptul de proprietate va fi în mod real baza noului model de capitalism din România.
O țară bogată ca România are nevoie de o șansă, după ce a fost capturată timp de 26 de ani.”
Programul economic al PSD este admirabil, este sublim dar lipseste cu desavarsire
„Programul PSD nu aduce nimic nou sau bun pentru economie. Cand tragem linie si lasam sa se ridice fumul propagandei efectele sunt zero pe termen mediu si sperante pe termen mai lung, cam prin 2020 asa. Daca lasam economia in pace estimarile Comisiei Nationale de Pronoza sau cele din Programul de Convergenta arata cam aceeasi valoarea a PIb-ului pana prin 2020 ca cea pe care PSD o estimeaza dupa 4 ani de “munca”.
Totusi va exista o schimbare. Vom avea o economie mai birocratizata, cu mai multe motivatii pentru evaziune fiscala, antreprenoriat descurajat(cei care vor sa inceapa ceva dar si cei care deja sunt pe piata).
Cateva exemple.
Dupa 4 ani de program PSD deficitul bugetar ajunge de la 2.9% la 2% in 2020. Dar daca nu facem nimic Programul de Convergenta arata ca deficitul bugetar ajunge la 1.6% din PIB deja din 2019 nu 2020. Un deficit bugetar mai mic echivaleaza cu reducerea de taxe (surplus este si mai bun), fara sa stai sa umbli la codul fiscal. Si mult mai important un deficit mai mic inseamna implicit reduceri de taxe atat pentru noi, generatia actuala, dar mai ales pentru generatiile viitoare. Atat sa facem si noi pentru ei, sa nu-i impovaram cu taxe.
Este ilar (bine, nu prea este rasul nostru cand vedem cat ne costa aceste schimbari) sa vezi ca o mare parte din asa zisa relaxare fiscala include masuri luate in perioadele de guvernare PSD din trecut. Un exemplu il reprezinta CASS la chirii. Alt exemplu impozitarea PFA-urilor. Dar nu este ceva nou, este un stil consacrat al PSD – introduce taxe, impozite, supraaccize doar pentru a arata ca le reduce mai tarziu. Sunt sigur ca va amintiti de taxa pe stalp si supraacciza pe combustibil care au urmat acelasi traseu – introduse ca sa faca parte din “relaxarea fiscala” de mai tarziu. Sau ce sa mai vorbim de taxa pe mediu care de fiecare data cand era declarat ilegala, dupa ce a fost introdusa initial de PSD, a fost reinventata tot de PSD.
Programul introduce cote diferentiate de impozitare ceea ce produce birocratie si motivatia pentru evaziune fiscala. Nu este un secret pentru nimeni ca in tarile sarace si corupte un sistem de taxare progresiv omoara antreprenoriatul in timp ce transparenta si simplitatea oferite de cota unica il impulsioneaza. Din ce imi aduc eu aminte in echipa PSD exista un economist cu studii pe afara care are o analiza unde demonstreaza exact ce spun eu aici.
Cand te uiti atent la program vezi ca asa zisa relaxare este introdusa in cea mai mare parte din 2018. Dar si atunci, cand ne uitam la contributii platite de angajati vedem ca propunerea PSD ii obliga pe angajati la o contributie mai mare decat ce propune PNL din 2017.
Programul PSD include propuneri care impovareaza bugetul fara niciun motiv. Propuneri de credite garantate de stat pentru tineri sau pentru IMM-uri nu-si au rostul pentru ca aceste programe deja exista. In acest moment exista programe cu garantii de stat sau garantii europene pentru credite destinate IMM-urilor si companiilor noi pentru diferite sectoare din economie.
De exemplu, firmele noi si IMM-urile deja primesc garantii de stat de 80% prin Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), iar plafonul este de 400 000 de euro pentru un credit. Exista si alte programe cu garantii europene cu pana la 80% din sume pentru credite iar suma care asteapta sa fie folosita este de 100 milioane euro.
Aceste programe deja exista. Nu este nevoie sa punem presiune si mai mare pe buget inventand alte programe de ajutor sau subventii. Oricum cand exista programe care te lasa sa imprumuti pana la 400 000 de euro cu garantii de 80% propunerea PSD de garantare a unor credite de pana la 40 000 de lei (da lei) este ridicola.
Programul economic al PSD este admirabil, sublim dar lipseste cu desavarsire.„
Desi risc sa ma fac si mai greu inteles, desi as dori sa excelez in concizie si claritate, trebuie sa spun – tocmai pentru a risipi orice confuzie! – ca dilema de care va voi vorbi in continuare nu provine neaparat din cele doua articole mai sus citate.
E legata si de articolul anterior pe undeva…
Sunt confuz pentru ca nu inteleg la modul foarte clar ce vrem noi sa construim aici. Reforma, cel putin din 2004 incoace, a fost stopata. Economia romaneasca nu e in totalitate reformata. Dl. Isar spune, de exemplu: „Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei”. Eu intrebam in articolul anterior: cat statul si cat privatul? Daca finantarea e (si) de la stat, atunci statul are nevoie de resursele financiare necesare, care nu pot proveni decat din taxe si impozite. Inteleg, combatem coruptia pentru ca ar fi un cosmar in continuare: statul percepe taxe si impozite, dar e corupt – cu alte cuvinte, eficienta administrarii acestor bani, proveniti din taxe si impozite, scade dramatic in astfel de conditii. Se lupta impotriva coruptiei, dar se vede ca statul are probleme in a finanta astfel incat sa contribuie la dezvoltarea Romaniei. Sa ne gandim: Scoala, Sanatatea, Armata, investitiile in Infrastructura, Protectia Sociala depind de finantarea de la stat, din banii luati din taxe si impozite – care e sursa de venituri a statului. In articolul anterior s-a pus problema firmelor care fac o smecherie de clasa a V-a primara, externalizandu-si profiturile – evident, vin mai putin bani la stat. Dl. Citu spune, despre Programul PSD, printre altele, asa:
„Programul introduce cote diferentiate de impozitare ceea ce produce birocratie si motivatia pentru evaziune fiscala. Nu este un secret pentru nimeni ca in tarile sarace si corupte un sistem de taxare progresiv omoara antreprenoriatul in timp ce transparenta si simplitatea oferite de cota unica il impulsioneaza. Din ce imi aduc eu aminte in echipa PSD exista un economist cu studii pe afara care are o analiza unde demonstreaza exact ce spun eu aici.„
De aici dilema: daca „Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei” care ar fi cel mai bun sistem de impozitare: cel bazat pe cota unica (una mica, desigur) sau cel bazat pe cote diferentiate de impozitare?
E o dogma ce spune, cu privire la cota unica, faptul ca aceasta ar fi eminamente liberala. Deci un concept liberal fara dubii. Dar intr-un sistem fiscal bazat pe cota unica, intr-o democratie, poate veni la Putere o guvernare socialista si sa impoziteze cu 90%!! In Franta, socialistii au vrut sa faca asa ceva. Pe cand, intr-un sistem cu impozitare diferentiata, firmele cu profit mare si cu cifra de afaceri mare ar fi impozitate ceva mai mult decat firmele mici, dand posibilitatea celor mai mici sa se dezvolte, lasandu-le la dispozitie venituri mai mari. Pe de alta parte, asa cum rezulta si din articolul anterior, firmele mari isi externalizeaza profiturile, platind aici impozite modice, declarand o marja de profit mica. Dl. Blanculescu arata ce a facut Ungaria: a introdus impozitarea pe cifra de afaceri, nu pe profit. Dar arata, de asemenea, si ca: „Firmele multinaționale au amenințat cu părăsirea pieței ungurești, dar până acum nu au făcut-o.”. Chiar in tari cu nivel ridicat de impozitare, precum, de exemplu, Danemarca, multinationalele nu numai ca nu parasesc tara, dar chiar o prefera!! Deci un impozit diferentiat, ar lasa si statului venituri bugetare mai mari, bani care ar putea fi folositi, spre exemplu, in dezvoltarea infrastructurii sau modernizarea spitalelor, in cofinantarea fondurilor europene, de asemenea pentru Aparare etc. Pentru ca, altminteri, cum ar putea sa aiba bani statul sa faca investitii. Eu nu spun ca trebuie incurajata birocratia prin tot felul de scheme complicate. Nu spun ca nu trebuie facute privatizari reusite si nu frauduloase. Nu spun ca nu trebuie restructurat sectorul de stat.
Pe cand o cota unica ar insemna ca firmele mari, cu posibilitati financiare mari, sa plateasca putin – pentru ca se presupune ca aceasta cota va fi una redusa – iar firmele mici sa plateasca acelasi procent mic, dintr-un profit pe masura sau din venituri pe masura, adica tot mici.
Pe de alta parte, sa luam, spre exemplu, restructurarile si privatizarile – lucruri de care Romania are nevoie. Evident, acestea presupun niste costuri deloc neglijabile, inclusiv cheltuieli pentru protectia sociala. Statul are nevoie de bani ca sa sustina, in bune conditiuni, Reforma. Altminteri, alternativa, singura pe care am vazut-o pana acum, ramane apelarea la imprumuturile de la FMI, cum s-a facut si in trecut. Cu alte cuvinte, va creste datoria publica, cel putin pe termen mediu, cum s-a mai si intamplat. Dar fara sa avem certitudinea ca lucrurile vor merge bine in continuare.
Daca „Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei”, legat de intrebarea: cat statul si cat privatul?, vom observa ca statul trebuie sa finanteze multe lucruri. Spun trebuie, pentru ca asa e legea pe aici, iar diminuarea rolului statului in economie nu e chiar usor de facut, e mai usor de vorbit. Si de asemenea presupune costuri insemnate pe care statul trebuie sa le suporte. Cine crede, spre exemplu, ca restructurarea ministerului Transporturilor, nu presupune si costuri, eu cred ca se insala… Repet, e foarte usor de vorbit. Pe de alta parte, o scadere a fiscalitatii, prin cota unica mica, pe vreme de crestere economica, inseamna o masura prociclica.
Pe de alta parte, e evident ca nu trebuie sa se intample ce spune Dl. Citu cu privire la Programul PSD:
„Totusi va exista o schimbare. Vom avea o economie mai birocratizata, cu mai multe motivatii pentru evaziune fiscala, antreprenoriat descurajat(cei care vor sa inceapa ceva dar si cei care deja sunt pe piata).„
In postarea D-lui. Isar exista o critica viguroasa a „gruparii Iliescu-Isarescu”, cu precadere la perioada anilor ’90, iar in final Dl. Isar declara:
„4.dreptul de proprietate va fi în mod real baza noului model de capitalism din România.”
Dar in anii ’90 noi aveam economia inca in mainile statului, ca mostenire a perioadei comuniste. Nicolae Vacaroiu spunea ca „peste 80% din privatizari au fost ratate”. Nu poti vorbi despre dreptul de proprietate, cel din Romania anilor ’90, cum poti vorbi despre dreptul de proprietate din tarile care nu au cunoscut comunismul. Ar insemna sa scoatem „dreptul de proprietate” din contextul istoric in care s-au desfasurat evenimentele. Un comentariu de la postarea D-lui. Isar spune, printre altele, asa: „Au slăbit intenționat statul supunând bugetul tarii unui “gang bang” continuu mănați doar de dorința de a direcționa avuția tarii spre buzunarele apropiaților sau in pomeni electorale de proporții biblice.”, dar altfel cum s-ar fi putut naste un capitalism romanesc. Intentia nu cred ca a fost, neaparat, crearea unei oligarhii. Capitalismul nu se poate dezvolta doar pe baza dreptului la proprietate, ci si pe baza capitalului, evident. Problema este ca acest capital era pe atunci detinut aproape in totalitate de catre stat. Daca s-ar fi facut privatizari reusite, situatia ar fi fost mult mai buna. Insa legat de privatizari, din 2004 incoace nu am mai prea vazut facandu-se vreuna… Sigur, rezultatele nu sunt multumitoare, dar sa nu uitam ca a trecut si o criza peste noi si nu doar peste noi…
„Acest capitalism se schimbă în perioada 2016-2017”, spune Dl. Isar. Cu toate acestea, eu nu vad ca spune ca se vor face restructurarile necesare, privatizari reusite si fara fraude, daca tot vorbim de capitalism.
Pizza Hut
Vedeti, noi vorbim de capitalism doar in termeni de: fiscalitate, drept de proprietate si raportat la o perioada trecuta care pentru pustanii de azi poate parea foarte departe… Nu e rau, dar…
Pizza Hut… Evident, ati auzit cu totii de Pizza Hut… Nu doresc sa cad in banal. Dimpotriva!

The original Pizza Hut building, opened on June 15, 1958 at the corner of Kellogg and Bluff by brothers Frank and Dan Carney, both students at Wichita State University. This photo is from 2004, after the building had been moved to the campus. Cf. Wikipedia
Vedeti casuta de mai sus? Aceasta este cladirea originala de la care, incepand din 1958, a pornit afacerea Pizza Hut, cea care a ajuns multinationala de astazi!!!
Multinationala de astazi, cu un numar de 13.728 de locatii in toata lumea si peste 160.000 de angajati, a pornit de la aceasta casuta, de catre doi studenti de la Wichita State University, fratii Dan si Frank Carney in sigura locatie din Wichita, Kansas.
Sa modelam, referitor la tara noastra.
Ce conditii politice, sociale, monetare si fiscale sunt necesare pentru ca, in Romania, doi studenti cu initiativa sa dezvolte o asemenea afacere? Sau niste oameni cu initiativa, nu trebuie sa fie neaparat studenti. Insa e foarte interesant ca a fost vorba de doi studenti care au initiat aceasta afacere, ce s-a dovedit mai apoi de un succes formidabil in toata lumea, pana si in China!!! Observati extinderea extraordinara a afacerii si:
„Pizza Hut is split into several different restaurant formats; the original family-style dine-in locations; store front delivery and carry-out locations; and hybrid locations that have carry-out, delivery, and dine-in options. Some full-size Pizza Hut locations have a lunch buffet, with „all-you-can-eat” pizza, salad, bread sticks, and a pasta bar. Pizza Hut has other business concepts different from the store type; Pizza Hut „Bistro” locations are „Red Roofs” which have an expanded menu and slightly more upscale options.”
De asemenea, de observat popularizarea afacerii prin reclame TV, faptul ca s-a dezvoltat atragand tot felul de personalitati.
Problema care se pune, luam spre exemplu un judet pesedist, sa zicem Gorj: doi tineri din Gorj, pusi pe treaba, pot dezvolta o asemenea afacere?
Un model pe Romania trebuie facut si solicit Academiei de Stiinte Economice (ASE) sa faca un studiu legat de Pizza Hut si daca un astfel de tip de afacere se poate dezvolta cu succes in Romania si extinde chiar si peste granitele tarii noastre! Cum se poate dezvolta in Romania un brand romanesc de succes, care sa aduca foarte multi bani?
Update – In plina campanie electorala, Iliescu il invita la polemica pe Isar!!!
Reflecțiile unui infatuat
„Regret că trebuie să folosesc această sintagmă, dar citind ceea ce scrie Lucian Isar pe site-ul său, nu se poate să nu-ți pui întrebări despre mobilul obsesiei în privința guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pe care și-o cultivă și afișează cu obstinație domnul respectiv. Care, precum un copil ”silitor”, bagă degetele în ochii învățătorului, tot o fi remarcat, cât de bun ar fi el pentru postul de guvernator, după plecarea obiectului obsesiei sale. A fost remarcat, nicio grijă. Ei, și?
Cu toate astea spuse, sunt necesare câteva precizări, pentru că domnul Isar pare să nu fi trăit aceleași realități cu noi, ceilalți. Primo: nu e existat, nu există un proiect de țară Iliescu-Isărescu. Eu, spre deosebire de domnul Isar, nu sunt bancher, deci nu operez cu intrumente ”totalitare”. Programul de transformare structurală a economiei românești este operă colectivă. La definirea lui au participat toate forțele politice, de stânga și de dreapta, și a avut drept obiectiv aderarea la UE. Consensul de la Snagov este realizat în 1995, semnat de TOATE partidele parlamentare la 21 iunie în acel an. Acel document era însoțit de o Strategie națională de pregatire a aderării la UE. După semnarea documentului a urmat depunerea de către România, la 22 iunie 1995, la Paris , a cererii de aderare la UE. Negocierile de Aderare au început ca urmare a deciziei summit-ului UE de la Copenhaga, în 1999.
Decizia strategică a României, a națiunii române, până la urmă, a fost de integrare europeană și euro-atlantică, și nu este rezultatul unui complot Iliescu-Isărescu. Da, BNR a fost parte a grupului de experți care a elaborat strategia de pregătire a aderării. Dar alături de ea au fost și Academia Română, și Universități, și personalități ale societății civile, specialiști români și străini, experți europeni. Viziunea domnului Isar despre acep proiect este primitivă și lipsită de orice fel de substanță.
Nu și-a propus nimeni sărăcirea românilor. Am spus, și nu o dată, că aderarea va avea niște costuri. Unele erau inerente trecerii de la economia planificată la economia de piață. Altele au fost consecința proastei guvernării și a obsesiei unora de a distruge tot ce a însemnat structurile productive din economia socialistă. Iar cei precum domnul Isar au oferit ideologa justificativă acestei distrugeri, rezumată în sloganul ”Jos comunismul!”. Ei au justificat jaful din economie, distrugerea unor mari capacități industriale, desființarea unor multe locuri de muncă de înaltă calificare și bine plătite prin la fel de primitivul ”Statul este prost administrator, să-l alungăm din economie!” L-am alungat. Acum descoperă domnul Isar că această ideologie-la conceptualizarea căreaia a participat, împreună cu partidul pe care îl conduce soția sa-a generat sărăcie și disperare socială? Și este atât de laș, încât să nu-și asume, alături de ceilalți care gândesc ca el, și la un moment dat au luat deciziile care au dus la prăduirea averii publice?
Sunt mici salariile? Evident, da! Dar a uitat domnul Isar cum s-au împotrivit și se împotrivesc cei pe care PNL îi susține acum la guvernare, ideii de a mări salariul minim? Să-i reamintesc eu felul în care a fost modificat Codul Muncii, și care au fost consecințele acestei modificări?
Nu știe domnul Isar că acum peste 93% din PIB ul României este format în sistemul privat? Scrie undeva în strategiile pe care eu și oamenii cu care am lucrat, că partea care revine salariilor în PIB trebuie să fie sub 40%, cea mai mică din UE? Poate demonstra asta? Dacă nu, este, cum spuneam, un infatuat util unei cauze la fel de false, aceea de a justifica faptul că, urmând o ideologie vulgar neo-liberală, România a ajuns într-o fundătură? Din care nu vrea să iasă politic, și apelează la minciuna ”guvernului tehnocrat”, aducând grave atingeri funcționării democratice a societății, și agravând polarizarea economică și socială.
Urâtă a ajuns dezbaterea publică din România. ”Greaua moștenire” ține loc de explicații pentru orice. Nu vreau să insist. Un lucru este sigur: eu, și alături de mine cei care au condus România în timpul mandatelor mele de președinte al României, am ales să construim consens în legătură cu marile obiective ale interesului național. Și așa am putut adera la UE și la NATO. Ceilalți au adoptat abordarea conflictuală. Cu rezultatele pe care le vedem acum. Dacă domnul Isar ar avea un dram de onestitate, ar recunoaște măcar asta.
PS: din articolul domnului Isar răzbate o îngrijorătoare necunoaștere a felului în care este organizată, instituțional, țara asta, și cum funcționează ea. Citez: ”Exponenții grupării Iliescu -Isărescu încăconduc instituțiile de forță ale Statului Român: Nicolae Văcăroiu, la Curtea de Conturi, Valer Dorneanu, la Curtea Constituțională, Mugur Isărescu, la BNR, Mișu Negritoiu, la ASF. Ion Iliescu este încăcapabil să impună comisarul european din partea României, spre amuzamentul partenerilor strategici.”
Dacă face un ușor efort de memorie, domnul Isar ar reveni în realitatea ordinii constituționale a României, în care instituțiile de forță sunt Armata, Poliția, serviciile de informații. Și, dacă tot crede că acelea pe care le-a înșirat acolo sunt de forță, nu cumva a uitat una, extrem de iubită de întreprinzătorii și contribuabilii români, mă refer la ANAF? Sau sunt ”dușmani buni”, și dușmani răi”?
Cât privește amuzamentul ”partenerilor strategici”, nu contest, el există. Dar pe cu totul alte teme decât aceea a pretinsei mele capaități de a numi comisari europeni. Să zicem despre confuzia și despre incapacitatea noastră de a genera proiecte ca membru al UE și al NATO. Ca atare, cu toată modestia de care sunt capabil, dacă am această capacitate, de a influența lucrurile la Bruxelles, nu crede domnul Isar că este o greșeală impardonabilă ca ea să nu fie folosită pentru binele României ?”
Da, dar eu stiam ca acest Consens de la Snagov avea in vedere, pentru Romania, o economie de piata functionala. De altfel era si o conditie pentru aderarea la Uniunea Europeana. Eu stau si ma intreb ce intelege Dl. Iliescu prin economie de piata functionala. Deoarece este surprinzator ce spune mai jos, reiau:
„Nu și-a propus nimeni sărăcirea românilor. Am spus, și nu o dată, că aderarea va avea niște costuri. Unele erau inerente trecerii de la economia planificată la economia de piață. Altele au fost consecința proastei guvernării și a obsesiei unora de a distruge tot ce a însemnat structurile productive din economia socialistă. Iar cei precum domnul Isar au oferit ideologa justificativă acestei distrugeri, rezumată în sloganul ”Jos comunismul!”. Ei au justificat jaful din economie, distrugerea unor mari capacități industriale, desființarea unor multe locuri de muncă de înaltă calificare și bine plătite prin la fel de primitivul ”Statul este prost administrator, să-l alungăm din economie!” L-am alungat. Acum descoperă domnul Isar că această ideologie-la conceptualizarea căreaia a participat, împreună cu partidul pe care îl conduce soția sa-a generat sărăcie și disperare socială? Și este atât de laș, încât să nu-și asume, alături de ceilalți care gândesc ca el, și la un moment dat au luat deciziile care au dus la prăduirea averii publice?”
Dl. Iliescu amesteca niste idei aici. De exemplu, sloganul „Jos comunismul!” – economia de piata, si mai ales una functionala, nu cred ca e compatibila cu comunismul. „Ei au justificat jaful din economie, distrugerea unor mari capacități industriale […]” – care ei? Dl. Iliescu unde era? Parca era, pe vremea aceea, Presedintele tarii! Si apoi cum poti sa ai o economie de piata functionala cu statul prerponderent in economie? „Altele au fost consecința proastei guvernării și a obsesiei unora de a distruge tot ce a însemnat structurile productive din economia socialistă” – care a unora? Eu nu am sesizat ca in perioada 1990-1996, cand Dl. Iliescu era Presedinte, acele „structuri productive din economia socialista” au generat cresteri economice mari si ca s-ar fi inregistrat performante deosebite in domeniul economic. Dimpotriva! D-le. Iliescu, daca statul e atat de bun administrator, cel putin in treburile economice, cum ramane cu economia de piata functionala, conditie care trebuia indeplinita de catre Romania pentru aderarea la UE si care, prin Consensul de la Snagov, a fost asumata de toate fortele politice, cum ramane cu:
„Programul de transformare structurală a economiei românești este operă colectivă. La definirea lui au participat toate forțele politice, de stânga și de dreapta, și a avut drept obiectiv aderarea la UE. Consensul de la Snagov este realizat în 1995, semnat de TOATE partidele parlamentare la 21 iunie în acel an. Acel document era însoțit de o Strategie națională de pregatire a aderării la UE. După semnarea documentului a urmat depunerea de către România, la 22 iunie 1995, la Paris , a cererii de aderare la UE. Negocierile de Aderare au început ca urmare a deciziei summit-ului UE de la Copenhaga, în 1999.”,
exact cum ramane cu „programul de transformare structurala a economiei romanesti” care, dupa cum spuneti, este o „opera colectiva”? Acest program de transformare structurala a economiei romanesti a insemnat asumarea de catre toate fortele politice, de stanga si de dreapta, a economiei de piata functionale – conditie de aderare la UE. Iar economia de piata functionala insemna diminuarea rolului statului in economie!! Adica si Dvs. v-ati asumat acest lucru pe care acum il contestati daca credeti ca statul e un bun administrator si ca nu era nevoie de sloganul „Jos comunismul!”.
Marirea salariului minim – dar cum stam cu productivitatea muncii? Dl. Iliescu vorbeste de salariile mici din sectorul privat, productiv, care da 93% din PIB-ul Romaniei. Dar de ce nu se intreaba si cum sunt salariile din sectorul de stat, neproductiv, fata de cele din sectorul productiv, privat? Ca sa vada cum arata asa-zisul neoliberalism din Romania, pe care dansul il califica drept „vulgar”, ii propun sa citeasca acest articol Mediafax:
ANALIZĂ. Administraţia XXL: Doar 13% din 1,2 milioane de bugetari au funcţii publice, restul sunt şefi şi funcţionari cu statut special
„Un sfert din cetăţenii care muncesc legal în România se află în sectorul public de stat. Administraţia românească este XXL, însă numai pe hârtie. În fapt, doar 13% din bugetari au funcţii publice de execuţie. Restul sunt funcţionari cu statut special, demnitari şi înalţi funcţionari.
Avem o administraţie mare, matură biologic şi profesional, dar elitistă, în care puţini fac efectiv administraţie publică, unde majoritare sunt femeile şi salariile cunosc îndeosebi extremele. Pe o parte, cifre prinse succint şi ca ”în treacăt” în documente strategice ale statului arată că de fapt administraţia românească este mare doar pe hârtie, fiindcă din cei 1,2 milioane de bugetari, numai puţin peste o sută de mii asigură efectiv serviciul public. Pe de altă parte, în România sunt peste opt milioane de persoane apte de muncă, cu vârstă activă, din care doar puţin peste patru milioane muncesc legal. Din aceştia, 1,2 milioane sunt bugetari şi şi mai puţini sunt în corpul funcţionarilor care îndeplinesc actul administrativ. O concluzie evidentă: trei milioane de salariaţi ţin în spate circa 19 milioane de persoane: bugetari, pensionari, pauperi buni de muncă şi şomeri, asistaţi social, copii. În România avem 4.361 de autorităţi şi instituţii publice, în care funcţionari publici sunt aproximativ 60% femei.
O altă informaţie care descrie nivelul la care se află administraţia de la noi este aceea care arată că numai 9% din bugetari au studii în administraţie publică, restul sunt economişti – 27%, absolvenţi de studii tehnice – 23% şu jurişti – 18%. Mai mult, bugetarii de la noi au depăşit şi vârsta maturităţii biologice, dar şi profesionsale: 39,24% au vârste între 40 şi 50 de ani, 29,31%, între 50 şi 60 de ani, 5,56%- peste 60 de ani, 22,40% au vârste între 30 şi 40 de ani şi numai 3,49% au sub 30 de ani. În funcţie de nivelul de profesionalizare, funcţionarii publici de execuţie sunt: consilieri superiori- 59,10%, consilieri principali- 22,52%, asistenţi- 14,17% şi debutanţi- 4,21%. În concluzie, din totalul de funcţii publice, în clasa I de salarizare sunt 11.513 funcţionari, 1.763- clasa a II-a şi 27.577 din clasa a III-a. În Bucureşti se află cei mai mulţi funcţionari de execuţie: peste 5.000.
Potrivit Planului Strategic întocmit de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru perioada 2015 – 2020, ”din punct de vedere statistic, studiile, analizele şi rapoartele din ultimii ani vizând resursa umană din administraţia publică au concluzionat că din totalul de 1.183.608 funcţii ocupate în sectorul public din România, aproximativ 13% sunt funcţii publice gestionate de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Raportat la numărul total de salariaţi din România, conform rezultatelor Anchetelor forţei de muncă în gospodării (AMIGO) ale Institutului Naţional de Statistică procentul salariaţilor care lucrează în sectorul public se plasează în jurul cifrei de 25%”.
În anul 2014, în România mai erau 22.346.178 cetăţeni, iar potrivit evidenţelor recente ale Institutului Naţional de Statistică, funcţionarii publici reprezintă 25% din populaţia angajată legal din România, adică avem, în acest moment, 1.183.608 bugetari, din care 158.712 sunt funcţii publice, iar din acestea 122.964 sunt funcţii ocupate.
S-a remarcat o tendinţă de scădere a numărului cetăţenilor români şi, implicit, şi al salariaţilor, cu circa 2% mai puţini în 2014 faţă de 2000. Cu toate acestea, numărul bugetarilor s-a menţinut constant în jurul valorii de 1,2 milioane. Faţă de ţările dezvoltate din Europa şi nu numai, România stă prost la capitolul număr de funcţionari la mia de locuitori, dar asta numai dacă am calcula în funcţie de numărul de funcţii publice gestionate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, funcţionari de execuţie care asigură efectiv serviciul public.
Astfel, România are aproximativ 80 – 90 de bugetari la o mie de locuitori, mult faţă de ţări mai dezvoltate precum Germania care are 69, Italia şi Spania care au câte 61, Belgia, 82 şi chiar şi faţă de Ungaria, care are tot 82 de bugetari la o mie de locuitori. Evident, România este surclasată de cele mai dezvoltate state din lume, Norvegia are 182 de funcţionari la o mie de locuitori, dar şi un sistem informatic care ”merge şnur” în toate domeniile, iar Suedia are 138 de bugetari la mia de locuitori.
Totuşi, ca şi în Statele Unite ale Americii, în cele mai performante ţări din lume, funcţionarii publici au salarii plafonate spre minimul din economie. De exemplu, în America, venitul unui angajat la stat oscilează între 2.000 – 2.500 dolari, în condiţiile în care salariul net al unui angajat din mediul privat ajunge lejer la 4.000 de dolari americani. La noi, salariul unui funcţionar de execuţie nu depăşeşte 3.000 de lei, dar compensează salariile demnitarilor, înalţilor funcţionari, aleşilor locali, funcţionarilor cu statut special, salarii care pot ajunge şi la trei mii de euro. Spre exemplu, în sistem, directorul unei întreprinderi cu capital majoritar de stat poate câştiga de două ori mai bine ca preşedintele ţării.
Potrivit Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), ”în contextul legislativ actual, resursele umane din administraţia publică centrală şi locală sunt organizate în funcţie de următoarele categorii: persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică şi funcţii asimilate acestora, la nivelul administraţiei publice centrale şi locale (inclusiv aleşii locali) – palierul politic, cu rol decizional în ceea ce priveşte transpunerea agendei publice în obiective şi acţiuni de guvernare, corpul funcţionarilor publici, pe cele trei sub-categorii componente: înalţii funcţionari publici, funcţionarii publici de conducere şi funcţionarii publici de execuţie – palierul administrativ, în mod tradiţional responsabil cu exercitarea de prerogative de putere publică, în interes public, în scopul îndepliniriirii obiectivelor de guvernare”.
În această ultimă categorie, aflăm tot de la ANFP, sunt incluse şi persoanele numite în funcţii publice generale şi persoanele numite în funcţii publice specifice, inclusiv funcţii publice cu statut special, persoanele care au raporturi de muncă (sau asimilate acestora) cu autorităţile şi instituţiile publice aparţinând administraţiei publice centrale şi/sau locale – categorie dedicată îndeplinirii de activităţi care, în principiu, nu presupun exercitarea de prerogative de putere publică însă ajută la buna realizare a acestora, precum şi alte categorii de personal, diferite de cele menţionate anterior.
Strategia de dezvoltare pentru pentru perioada 2014 – 2020 a ANFP surprinde faptul că ”prerogativele de putere publică se referă la: punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative, elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora, elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii sau instituţiei publice, consilierea, controlul şi auditul public intern, gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare, colectarea creanţelor bugetare (…)”.
Referitor la clasificarea funcţiilor publice, acestea se împart în trei clase definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcţiei publice: clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă; clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat. Funcţiile publice de execuţie sunt clasificate în următoarele categorii în funcţie de gradul profesional: superior, ca nivel maxim; principal; asistent; debutant.
Conform celor mai recente date statistice din Raportul privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, numărul total de funcţii publice la 30.12.2014 era de 158.712 din care 122.964 erau funcţii publice ocupate. Funcţii publice în structuri centrale şi teritoriale sunt 61.910, iar funcţii publice în structuri locale sunt 65.349.
Totuşi, atunci când vine vorba despre salarizare, raportarea se face la numărul total de bugetari. Aceştia consumă anual circa 50 miliarde de lei din buget, ceea ce înseamnă între 7 şi 9% din PIB, situându-ne astfel la nivelul Cehiei şi al Slovaciei. Ţări precum Danemarca, Grecia, Cipru, Marea Britanie ne devansează cu alocări bugetare din PIB pentru bugetari de câte 17%, 12%, 14%, respectiv 10%. Aşa se face că, în România, premierul are un salariu de peste 6.000 de lei, mai mic decât al unui funcţionar cu statut special din MAI sau MAE sau al unui inspector de integritate de la ANI, dar de trei ori mai mare ca al unui funcţionar executiv.”
Domnule Iliescu, v-ati lamurit acum cum e cu neoliberalismul in Romania? Ma rog, acela „vulgar”, asa cum ii spuneti Dvs…
” […] cât de bun ar fi el pentru postul de guvernator, după plecarea obiectului obsesiei sale. A fost remarcat, nicio grijă. Ei, și?” – Pe de alta parte, Dl. Isar a declarat, si nu cred ca ma insel, ca nu doreste postul de Guvernator al BNR. Eu asa am inteles.
Si D-le. Iliescu, dupa parerea Dvs. ANAF e un „dusman” – cu sau fara ghilimelele de rigoare? – al intreprinzatorilor si contribuabililor romani? Ar trebui sa faceti precizarile necesare, pentru ca asta e chiar o stire!!
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Hai sa sustinem capitalismul romanesc!
S-a vorbit in ultima vreme foarte mult despre afacerea Hexi Pharma, legata de dezinfectantii diluati, de moartea patronului, Dl. Dan Condrea, intr-un violent accident de masina – inteleg ca testele ADN confirma ca el a fost la volan, dar s-au atins doar aspectele juridice, morale si politienesti, daca se poate spune asa, ale acestui caz.
Deloc aspectele de ordin economic.
Cazul asta a bulversat societatea, dar trebuie sa discutam, pe langa aspectele de mai sus, evidentiate de toata presa, despre aspectul economic pentru ca s-ar putea sa descoperim o problema mult mai grava. Neluata in seama de nimeni. Iar lucrul asta mi se pare foarte surprinzator: pe nimeni pare sa nu intereseze…
De asemenea se discuta (si nu de ieri, de azi) despre sustinerea capitalismului romanesc. Ceea ce e o idee justa. Dar, vedeti, sa uitam bine la ce s-a intamplat cu Hexi Pharma si sa ne punem intrebarea: de ce Romania – dupa mai bine de 25 de ani de la caderea regimului comunist – nu are o firma producatoare de dezinfectanti pentru spitale, care sa produca dezinfectanti de cea mai buna calitate, sa dea si la export, sa concureze serios pe piata si sa fie recunoscuta prin calitatea buna a produselor sale?
Isi pune cineva intrebarea de mai sus?
Unii vor da vina pe Invatamant. Pentru unii Invatamantul e vinovatul de serviciu in tara asta. Insa ar trebui sa stie ca invatamantul nostru, asa cum e, e destul de bun. In schimb, foarte multi tineri, dupa ce termina, nu mai vor sa stea in Romania. Se pleaca masiv – inclusiv tinerii bine pregatiti – peste hotare. Un tanar roman de 18 ani nu mai doreste sa stea in propria lui tara. O tara in care se considera strain, pe care nu o mai iubeste si in care nu prea mai are ce face. Pleaca pe capete forta de munca calificata din tara asta, patronii se plang de faptul ca le pleaca oamenii cei mai buni. Si pe buna dreptate. De asemenea si cei care pleaca din aceasta tara au perfecta dreptate: nu mai au ce sa faca aici. Uitati-va ce se intampla: zeci de mii de firme sunt prinse in sarabanda unui faliment amenitator. Intreprinderile de stat raman in continuare producatoare de pierderi uriase in economie. Statul nu ia nicio masura. In continuare avem o inflatie de functionari publici la stat. Asa ca un tanar pentru ce sa mai stea aici: sa asculte aiurelile Guvernului sau cum ii admira Iohannis bucile nevesti-sii?
Am vorbit atat de mult despre Hexi Pharma si tot ceea ce s-a intamplat. Am vorbit despre o escrocherie bazata pe o mentalitate de angrosist: cumpar ieftin si vand scump; important este ca celui caruia ii vand produsele sa-mi asigure cerere si astfel fac profit. Este adevarat, in ceea ce priveste afacerea cu pricina s-au mai si diluat dezinfectantii cu apa. Insa nimeni nu remarca o problema a sectorului privat: CUM SA FACI BANI MAI MULTI? Pentru ca in actualul context, nu numai ca nu-i faci, dar esti expus falimentului imediat!! Cum, de altfel, se si intampla.
Pe de alta parte, stau si ma intreb si eu ce capitalism au in vedere cei care clameaza sustinerea capitalismului romanesc. S-a spus ca ar fi vorba de o concurenta neloiala in raport cu cel strain, favorizata de STATUL ROMAN. S-a vorbit de faptul ca am ajuns sa nu mai avem o banca romaneasca, toate, in covarsitoarea lor majoritate fiind cu capital strain. Dar ce capitalism sustinem noi? Ma refer la cel romanesc, desigur. Asta nimeni nu se intreaba. Iar cam toate guvernele care s-au perindat pe la Putere din ’89 incoace au depus uriase eforturi fizice si intelectuale, cu „onor” BNR in frunte, ca sa transforme Romania intr-o piata de desfacere pentru produsele straine! A fost si ideea cu bancile autohtone – au dat toate faliment sau au fost falimentate. In mod suspect, desigur. BRD inainte de a se privatiza a fost devalizata. Bancorex, la fel. Acum stam si plangem. Asa ca stau si eu si ma intreb: ce fel de capitalism romanesc vrem sa sustinem? Cu politicieni sau parlamentari implicati in afaceri dubioase? Este curios cum toata lumea da vina pe DNA, cum se tot vorbeste de Noua Politie Politica – de parca n-as putea sa-i injur pe Iohannis sau pe Lulutza chiar aici pe blog! – dar nimeni nu vine cu o conceptie.
Ce capitalism vrem noi sa sustinem? Un capitalism in care strainii au intaietate? Unul bazat pe escrocherii? Unul in care sa fie implicati politicieni, parlamentari, primari etc in afaceri dubioase? Un lucru e cert: s-a ajuns la aceasta situatie, relevata de acest caz – Hexi Pharma. Nu vreau sa generalizez, dar stau si eu si ma intreb: cati patroni mai trebuie sa se sinucida? A venit si Iohannis cu ideea nationalismului: vrem sa obligam supermarketurile sa aiba 51% produse romanesti. Dar uitati-va la dezinfectantii diluati – produse romanesti!! Cine stie ce vom mai descoperi daca s-ar face asa! Conceptul de performanta economica, de calitate a produsului nu e dupa cum i se pare unuia sau altuia. Sunt indicatori care pot masura astfel de lucruri, iar progresul economic nu inseamna tragere pe sfoara. Ceea ce ne arata afacarea Hexi Pharma reprezinta rodul politicilor economice si sociale promovate in Romania in ultimii ani. Romanii au fost mintiti de catre autoritati intr-un mod sistematic pentru ca Romania trebuia adusa la statutul de tara leguma, bananiera, o piata de desfacere pentru produsele din Vest si nimic mai mult, distrugandu-se cam tot pe aici.
Ma tem ca nu prea putem vorbi in Romania de capitalism, ci de imbogateli. Iar generatia de politicieni de dupa 1989 au promovat mai degraba imbogatelile ilegale, mai toate in legatura cu Statul, nu capitalismul. Starea economica de azi e rodul unor astfel de politici. Coruptia generalizata de la noi sta marturie. Noi nu performam economic si asta de mai bine de 10 ani. Uitati-va la ce se intampla, nu numai in Sanatate, dar, de exemplu, si la CNADNR – s-a distrus acest motor de crestere economica: constructia de drumuri si autostrazi, s-au distrus, s-au falimentat fortat firmele romanesti in domeniu, fara ca cineva sa raspunda pentru asta. Avem doar firme straine care ne fac drumuri, nu mai vezi o firma romaneasca. Asa ca stau si eu si ma intreb: cei care clameaza sustinerea capitalismului romanesc, ce au facut ca sa-l sprijine cand au fost la Putere si ce ne facem astazi, cand lucrurile nu mai pot merge asa cum au mers pana acum!!! Pentru ca ce vad eu acuma este o lezare continua a sectorului privat de catre politicile guvernamentale. Ceea ce se intampla este impotriva intereselor fundamentale ale Romaniei intrucat se lezeaza intentionat, dupa parerea mea, sectorul productiv (pentru ca sectorul privat e sectorul productiv) incercand ca ce a mai ramas din el sa fie pus la pamant. De altfel, reteta aceasta e veche.
Parerea mea este ca ne jucam cu focul.
Iar daca va veni o criza economica in 2017, vom trage ponoasele cu varf si indesat!!
De ce fac bancile profit in Romania?
Era o chestie foarte interesanta pe care o invatam in liceu la geometrie analitica la capitolul „Separarea planului in regiuni”. Era vorba de „Aplicatii in programarea liniara”:
„Productia unei intreprinderi, a unei unitati agricole, transportul marfurilor etc. care altadata se faceau oarecum empiric, ridica astazi probleme de planificare in asa fel, incat tinand seama de conditiile de lucru, posibilitatile de aprovizionare etc. sa se ajunga pe totalul intreprinderii, unitatii agricole etc. la realizarea unui plan cu minimum de cheltuieli si cu venituri cat mai mari”
Gh. D. Simionescu – Geometrie analitica – Manual pentru anul III liceu, sectia reala si licee de specialitate – Editura didactica si pedagogica – Bucuresti, 1976
Erau probleme foarte interesante: apeland la cunostinte elementare de geometrie analitica rezolvai probleme economice destul de complexe si de un interes practic evident. S-ar putea sa para simplu, s-ar putea sa para o joaca, numai ca rezultatul respectiv era unul obtinut pe niste baze stiintifice, prin calcul matematic. Trebuie sa-ti insusesti tehnica, desigur. Si sa ne gandim ca, economic vorbind, important este sa eviti pierderile, pagubele. Deci chestia asta se invata si este necesar, desigur, exercitiul.
Ganditi-va ce inseamna sa se bage altul peste tine – ca nu asa ci asa si sa facem si asa, si de ce ai facut asa, fa asa. Ordin? Ordin! Ordin de la Partid? Ordin de la Partid! Vorba lui Anton Pann – „Tu il inveti de bine si el te invata pe tine”! Sa ne amintim cum dadea Ceausescu indicatii pretioase si tot activul de partid lua, umil, notite. Spunea tov. Ceausescu ca trebuie facut asa – atunci ce tot nu-ntelegi, fa asa! Si in felul asta a ajuns tara vai de capul ei, a cazut si regimul comunist, a fost impuscat si „Geniul Carpatilor”!
Strainii nu pot sa inteleaga cum de pleaca oameni pregatiti din Romania si ajung bine acolo in Occident sau in State, profesori pe la mari universitati, manageri de succes etc, iar in tara lucrurile sa evolueze spre dezastruos…
Unii, in zilele noastre, nu inteleg de ce fac bancile profit. Imi pare ca e o campanie impotriva bancilor demna de o cauza mai buna, desigur. Ca fac profit pe seama saracului cetatean, pe seama romanului de rand care e la mana acestor institutii care-l jecmanesc continuu. Sa fie asta o reverberatie a celebrei miscari Occupy Wall Street?
Insa toate acestea nu raspund la intrebarea pusa. Raspunsul e unul foarte simplu: bancile fac profit pentru ca sunt institutii private, au un management performant, au un personal cu o calificare foarte buna in domeniu si nu in ultimul rand pentru ca sunt banci straine. Evidentiam faptul ca sunt insitutii private, dar un lucru tot atat de important si care deriva din asta este ca nu mai sunt supuse ingerintelor factorului politic autohton!
Sa ne gandim cum era in anii ’90, cand bancile nu erau private, cand factorul politic se amesteca fara nicio problema in chstiuni care nu-l priveau, fara niciun fel de competenta, profesionalism in domeniu. S-a incercat crearea unui sistem bancar din banci romanesti. Nu stiu cum s-a facut dar acele banci, care incepusera sa functioneze totusi, au sfarsit prin a da faliment. Sa ne gandim cum s-au dat credite de catre Bancorex, mai toate prin telefonul rosu, din care s-au cumparat vrute si nevrute – nimic folosit din ce s-a cumparat – imensa majoritate a acestor credite dovedindu-se neperformante, ceea ce a dus Bancorexul in faliment. Astfel de orori nu s-au intamplat pentru ca n-ar fi fost oameni de specialitate, oameni capabili care lucrau in acele banci. Ci s-au intamplat datorita amestecului nefast al politicului, care a reusit o „performanta”, cu ghilimelele de rigoare, fireste: sa duca totul de rapa!! La aceste lucruri, pe care le-am trait cu totii nimeni, in ziua de astazi, nu pare sa se gandeasca serios, sa reflecteze serios.
As dori sa mai spun cateva cuvinte despre risc. Bancile nu sunt scutite de asa ceva. Ati vazut ce s-a intamplat cu Lehaman Brothers? Too big to fail? Ei, uite ca o asemenea banca, un asemenea colos a reusit sa se prabuseasca! De aceea riscurile sunt foarte mari si pentru o banca. Mai mult, sa ne gandim ca o banca trebuie sa aiba grija de securitatea depozitelor, adica a banilor oamenilor care i-au depus acolo. Ganditi-va ce inseamna sa vezi ca banii pe care i-ai muncit si i-ai depus la o banca nu mai sunt pentru ca banca a intrat in faliment! Ma uitam la un Joc de Putere al lui Rares Bogdan cum acesta spunea, dadea sfaturi prietenesti bancilor, s-o lase mai moale cu profiturile. Ca sa intre in faliment? Stau si eu si ma intreb…
Era si domnul deputat de la PNL, Daniel Zamfir, daca nu ma insel, care a gasit nimerit sa-l intrebe pe un reprezentant al bancilor intrat in direct daca e dispus sa imparta riscul cu clientul bancii. Aici trebuie, cred, spus urmatorul lucru: nu e acelasi risc cel al bancii cu cel al clientului. Daca, spre exemplu, o banca acorda un credit unui client pentru ca acesta sa-si poata dezvolta o afacere, iar afacerea acestuia sfarseste pana la urma prost si pierderile incep sa fie mari, a cui e vina? A bancii sau a acelui client care, sa spunem, a gresit in felul in care si-a plasat banii? Banca nu e un profesor care sa-l invete pe acela cum sa-si plaseze banii sau cum sa-si conduca propriul business. Si atunci pentru ce banca trebuie sa-si imparta riscul cu clientul? Pentru ce banca trebuie sa-si asume riscul clientului si ce ar insemna asta? In felul acesta ajungem la ce s-a intamplat cu Bancorex in anii ’90 – banca ajunge la faliment. De aceea banca trebuie sa se asigure ca-si va putea recupera banii cu dobanda, care reprezinta profitul bancii sau, daca doriti, plata pentru serviciile de creditare, pentru a putea evita colapsul.
Domnul Daniel Zamfir e unul din initiatorii legii darii in plata. Mie mi se pare ceva foarte bizar legat de aceasta lege. E adevarat ca in perioada de boom economic, pana sa vina criza in 2008, foarte multi oameni au luat credite de la banci. S-au luat credite, cel putin aici la noi, chiar si in conditiile in care se marise binisor rata dobanzii. De ce nu s-a marit mai mult pentru a stopa acest fenomen negativ? Dar chiar si marita, romanii luau credite intr-o veselie prosteasca. Sunt oameni care, cu aceste credite si-au cumparat plasma si tot felul de aparatura electronica, erau oameni cu sute de mii de lei vechi datori la banci… Dom’ne, dar tu chiar nu te intrebi cum ii vei da inapoi din salariul ala amarat pe care il ai? Asa stand lucrurile, unii au ramas atarnati la banci cu niste sume frumusele care trebuiesc date inapoi… Totusi, intr-o emisiune anterioara, din cate am inteles, reprezentantii bancilor au spus ca putini sunt cei in aceasta situatie, mare majoritate care au luat credite isi platesc ratele fara problema. Putini insa au probleme!
Legea darii in plata spune asa, din cate am inteles: dai casa bancii si scapi de datoriile respective. Deci in felul asta se sterg niste datorii si omul devine curat. Dar vad ca nimeni nu a pus problema: ce sa faca banca cu un imobil (cladire, teren etc)? Sa-l revand apoi la un pret mai mare ca sa-si scoata banii? Dar o banca nu e un jucator pe piata imobiliara. Or, in felul asta fortezi banca sa devina un jucator pe o piata straina de esenta ei. Initiatorul legii spune, daca am inteles eu bine, ca, de fapt, chestiunea e alta: sa-i dea posibilitatea celui ce are datorii sa negocieze cu banca. Dar atunci – mai ales dandu-se o asemenea lege – banca ajunge sa fie la mana celui ce are datorii la aceasta. Daca e lege si daca n-am alta cale, va trebui sa accept conditiile pe care mi le pune datornicul, altminteri ma trezesc cu un teren sau o casa cu care n-am ce face. Pentru ca o banca nu opereaza cu terenuri sau cu case. In felul asta e foarte probabil sa se intample ceea ce s-a intamplat in anii ’90 la Bancorex. Toata lumea va putea lua credite din moment ce toata lumea va putea negocia de pe o pozitie de superioritate cu o banca, avand legea de partea cetateanului. Ce s-a inatmplat cu Bancorex stie, de asemenea, toata lumea. Creditele au devenit neperformante si banca a luat-o la vale! De asemenea, ar trebui sa fie foarte clar ca a implementa zicerea potrivit careia bancile s-o lase mai moale cu profiturile – adica a determina o scadere in profitul unei banci – inseamna a impinge o banca pe panta foarte alunecoasa a falimentului.
Interesant ca astfel de propuneri vin din partea PNL… Daca ar fi venit de la PSD nu m-ar fi mirat prea tare…
Ce facem, ne intoarcem la anii ’90?
Cei care spun ca bancile s-o lase mai moale cu profiturile ar trebui sa se gandeasca ca sistemul bancar, bancile din Romania au rezistat cu succes celei mai mari crize de la Marea Criza din ’29-’33, intr-o tara, precum a noastra, care nu dovedeste performante economice deosebite. Nici un nivel de incredere prea ridicat pentru investitii.
Va dati seama ce ar insemna sa se prabuseasca bancile in Romania?
Reflectii la porunca: Sa nu furi. De ce Binomul SRI-DNA nu poate sa rezolve problema?
Un aspect ar fi ca omul a furat din vremi imemoriale. Sigur, furtul este si pedepsit. Prin legi. Dar porunca aceasta are si un alt aspect important. Nu pot sa ma fur pe mine insumi… Asta ar contrazice logica elementara. Daca fur, atunci fur ce-i al altuia. Sau altul ar putea sa fure ce-i al meu. De unde se vede ca porunca aceasta se refera la ceea ce noi numim in zilele noastre proprietate privata. De aceea cinstea, inca din vremurile de demult, a fost legata de proprietatea privata. Si de aceea respectul fata de proprietatea privata e legat de ceea ce se numeste cinste, om cinstit. In Faptele Apostolilor, la capitolul 5, se arata urmatorul lucru:
„1. Iar un om, anume Anania, cu Safira, femeia lui, şi-a vândut ţarina.
2. Şi a dosit din preţ, ştiind şi femeia lui, şi aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor.
3. Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?
4. Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu.
5. Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi care au auzit.
6. Şi sculându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi, scoţându-l afară, l-au îngropat.
7. După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat şi femeia lui, neştiind ce se întâmplase.
8. Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât.
9. Iar Petru a zis către ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine.
10. Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi intrând tinerii, au găsit-o moartă şi, scoţând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei.
11. Şi frică mare a cuprins toată Biserica şi pe toţi care au auzit acestea.”
Este foarte interesant de observat ca Sf. Petru nu-i neaga lui Anania dreptul de proprietate asupra tarinei. Ii spune: „Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea ta?”. Daca, de exemplu, Anania ar fi spus: „Nu o vand, dom’ne!”, ar fi fost cinstit: e tarina lui si nu doreste s-o vanda – e dreptul lui intrucat e proprietatea lui. Vina lui a fost ca vanzand-o „a dosit din pret”, mintind si el si femeia lui. Ca sa se inteleaga mai bine despre ce e vorba trebuie citit si capitolul 4, cu referire la viata de obste, din care voi spicui putin:
„32. Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte.
33. Şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi.
34. Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute,
35. Şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă.
36. Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba (care se tâlcuieşte fiul mângâierii), un levit, născut în Cipru,
37.Având ţarină şi vânzând-o, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.”
De unde se poate vedea marea sfintenie in care s-a intemeiat viata de obste – de unde si exprimarea din zilele noastre: avutul obstesc, dar e cu totul altceva. De observat ca lui Anania, Sf. Petru i-a zis: „N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu”. Deci viata de obste era in Dumnezeu intemeiata.
Referitor la Romania, multa lume isi da cu parerea, multa lume sufera de frustrari. Cati nu spun: „Pai, dom’ne, astia tot aresteaza si tot se fura”. N-am prea vazut o analiza a acestui subiect. Si parca nimeni nu remarca un lucru care s-a intamplat pe vremea comunismului.
Comunismul a abolit proprietatea privata. Aceasta, in comunism, se reducea la lucruri marunte. Evident ca si proprietatea intelectuala a fost cat se poate de marginalizata. Dar ce a pus in loc? In loc s-a pus ceea ce se chema: proprietatea intregului popor! Dar cu o astfel de proprietate, a intregului popor, cum ramane cu porunca ce spune: sa nu furi?
Ca sa intelegem bine realitatile actuale, tranzitia, comunismul, ca sa ne intelegem bine istoria recenta, ar trebui sa ne detasam putin.
Va dati seama ce alienare a insemnat asta?
Daca proprietatea privata ar fi fost abolita doar o zi si ar fi provocat alienarea societatii, dar aproape 50 de ani… Si abolita cu brutalitate, cu arestari si oameni inchisi, cu ani grei de temnita… Iar dupa aproape 50 de ani sa vii sa restabilesti ceea ce s-a abolit. Adica o noua alienare a societatii.
Asta ar fi una din problemele majore, nu doar ale Romaniei, ci ale intregului Est fost comunist. In Vest nu s-a intamplat asa ceva. Nu a fost comunism, nu s-a abolit proprietatea privata. La noi, pe langa problema aceasta a cinstei in societate, e problema alienarii grave a intregii societati. Caci intreaga societate a cunoscut comunismul si efectele sale. Sigur, si in Occident se fura. Si in Occident furtul este pedepsit. Insa la noi problema este agravata de aceasta alienare bazata pe instabilitatea valorilor. Iar Tranzitia este desfasurarea in timp a acestei alienari. De aici si neputinta individului, care conduce si la neputinta institutilor de forta. Chestiunea intr-o astfel de situatie consta in faptul ca e foarte dificil sa actionezi pentru ca nu stii cum s-o faci si nu stii ce consecinte poate dezvolta o anumita actiune care pare buna. In Vest cel putin n-au fost distorsionate sau diluate sau chiar abolite (desi poate s-a vrut si acolo asa ceva) valori. Aceste treceri de la ceva al altceva diametral opus pe care le-a cunoscut Estul in mai putin de 50 de ani, aceasta stare de instabilitate, a condus si la o instabilitate a valorilor in societate. Chestiunea aceasta nu poate fi rezolvata prin mijloace punitive, cu ajutorul institutilor de forta.
Daca viata de obste descrisa in Faptele Apostolilor ar putea sa-i conduca pe unii la ideea de comunism, totusi comunismul era ateu. Intr-o societate in care proprietatea e a intregului popor, se mai poate si „dosi pretul tarinei”, se mai poate si mintii… Pe cand in viata de obste descrisa in Faptele Apostolilor: „N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu”. A intemeia sfintenia pe ceva ce nu e sfant, bazandu-se pe pedepse – asta e cea mai mare alienare pe care comunismul a produs-o in societate. De asemenea, in ceea ce se spune la capitoul 5 din Faptele Apostolilor, se vede ca nu Sf. Petru i-a omorat pe Anania si Safira. Nu le-a spus nici macar: „Mori pentru asta!”. Pe cand comunismul s-a dedat la crime facute de oameni, lideri, activisti si alte unelte de-ale lor.
In capitolul 4. se arata: „Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte.”. Dar lucrul asta era liber consimtit de acea multime. E vorba de „inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut” – comunismul a fost impus cu brutalitate si celor ce nu au crezut in aceasta idee. Nu a fost ceva liber consimtit. E de observat cum atunci cand omul/oamenii traieste/traiesc in Dumnezeu, adica duc o viata in Hristos, se desfiinteaza porunca vechi-testamentara „sa nu furi”: „şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte”. Una e a crede in Dumnezeu si altceva e a trai in Dumnezeu. In El toti viem, dar viata in Hristos e totusi altceva. In El toti viem, dar nu toti oamenii traiesc in Hristos, nu toti oamenii sunt mladitele lui Hristos. Si un traficant de droguri viaza in Dumnezeu, asta nu inseamna ca duce o viata in Hristos, cu toate acestea Dumnezeu nu-l omoara pentru faptele sale, desi ar putea s-o faca. Pentru ca al Lui este tot. Asta nu inseamna ca nu-l judeca sau ca nu-l va judeca. Insa Dumnezeu nu e grabnic nici sa judece si nici sa pedepseasca, pentru ca El este deasupra judecatii si pentru ca El „nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu”. Iar viata de obste descrisa in capitolul 4. din Faptele Apostolilor arata simbolic lucrul asta: ca a lui Dumnezeu sunt toate.
Deci chestiunea care se pune este: cum poti sa rezolvi cu ajutorul institutilor de forta o asa mare alienare cand, de fapt, totul nu e al nostru ci al lui Dumnezeu?
Iar efectele comunismului, inclusiv aceasta mare alienare societala, se simt si astazi.
Piata Universitatii… din nou
Am fost ieri seara in Piata Universitatii… Am vrut sa fiu martor la evenimente, cum se spune, sa vad cine sunt protestatarii. Poate ca intelegi mai bine lucrurile daca esti in mijlocul evenimentelor… Asa mi-am zis si eu si am pornit spre Piata…
Era lume multa, dar caracteristic era faptul ca imensa majoritate a celor veniti in Piata erau tineri intre 18-30 de ani. Multi, foarte multi utilizatori de iPhone. Era greu sa-ti dai seama despre nivelul lor de pregatire profesionala si de educatie, insa un lucru trebuie subliniat: nu era o miscare muncitoreasca. Spre deosebire de anii ’90, de pe vremea lui Iliescu, cand pe langa protestatari au iesit marile platforme muncitoresti, dar au venit si minierii, acum erau, in marea lor majoritate, numai tineri. Chiar si cei care au venit cu copiii erau tot tineri, parinti tineri. Intr-un fel este perfect explicabil, pentru ca cei care au murit in tragedia de la Clubul Colectiv erau de varsta lor… Explicabil este si pentru faptul ca fenomenul coruptiei, prezent in societatea noastra, le afecteaza viata si perspectivele profesionale. Tin sa subliniez un lucru: nu cred ca in Piata erau numai acei tineri ce muncesc in multinationale. Nu mi s-a parut ca asa ar fi…
Aceasta miscare nu mi s-a parut a fi o revolutie. E prea mult spus. Cred ca ar fi corect s-o caracterizam drept miscare de protest si nimic mai mult. Ceea ce am vazut la televizor, la Realitatea, dupa ce am venit acasa, un adevarat program al Pietei, m-a mirat… O miscare spontana, ivita dintr-o emotie, ce-i drept colectiva, nu e nici revolutie si nu poate sa aiba un program atat de bine pus la punct. De aceea impresia mea este ca diverse ONG-uri (sau poate si alt tip de organizatii) laice au profitat de evenimente ca sa-si expuna platforma, lucru care nu stiu cat e de cinstit…
Programul lor de activitate mi s-a parut unul nu doar laic, ci de-a dreptul presarat cu elemente neostangiste, ca sa nu spun chiar neocomuniste, de exemplu venitul minim garantat de 250 de euro sau in scolile publice sa se faca lectii in care copiii sa invete cum sa-si ajute semenii… Sau ca parlamentarii sa nu aiba dreptul decat la 2 mandate, lucru ce mi-a amintit de Movimento 5 Stelle a lui Beppe Grillo…
Acest tineri ar trebui sa stie ca o lozinca precum: „Toate partidele – aceeasi mizerie” pune in discutie democratia si libertatea castigate cu sange in Decembrie ’89. Este adevarat ca poate multi din acesti tineri n-au cunoscut comunismul, nu au existat chiar pe vremea aceea. Insa daca tot au iesit in strada, ar trebui sa se maturizeze cand e vorba sa abordeze politica si sa citeasca sau sa intrebe cum e sa traiesti sub o dictatura, ce inseamna asta, ce inseamna sa traiesti cu frica de Securitate si sa-ti fie incalcate sistematic drepturile si libertatile. Si sa se gandeasca la cei care au suferit cumplit pe vremea comunismului numai pentru ca aveau alte pareri decat partidul unic si conducatorul „iubit”. Crimele comunismului au fost infinit mai rele decat actuala coruptie din societate.
De asemenea ar trebui sa se gandeasca ca libertatea de constiinta, libertatea religioasa au fost castigate prin sange in Decembrie ’89. Ma uitam la acesti tineri si intelegeam ca ma aflu in fata unor copii… Care nu cunosc ce inseamna sa fii persecutat pentru credinta ta de catre un stat opresiv si totalitar. Ce inseamna sa faci ani de puscarie grea pentru credinta in Dumnezeu… Ce inseamna ca Statul sa-ti incalce drepturile pentru ca ai fost vazut cu o iconita la tine… Si sa se gandeasca la cei care au murit pentru credinta in puscariile comuniste…
Patriarhul Daniel si-a cerut scuze, eu cred ca trebuie sa i le acceptam. Si trebuie ca acesti tineri sa stie ca Biserica Ortodoxa nu este nici impotriva construirii de spitale si nici nu e vinovata ca nu s-au construit spitale dupa Revolutie. Sloganul acesta, cum ca ei nu doresc Catedrala Mantuirii Neamului ci sa se faca spitale este nedrept pentru ca nici BOR si nici Patriarhul Daniel nu se opun construirii de spitale. Ca Biserica este capabila sa construiasca mai multe biserici, decat e capabil Statul, care n-a construit niciun spital nou dupa Revolutie, sa construiasca spitale, eu cred ca este o alta problema. Eu va spun ca in mod sigur BOR nu este impotriva construirii de spitale, numai ca nu depinde de ea acest lucru. Evident, e o rusine foarte mare pe obrazul Statului nostru… Asa ca atitudinea fata de Biserica a celor din piata nu a fost nici dreapta si nici corecta… Sunt lucruri pe care putem sa le criticam la Biserica, dar sa avem, totusi, grija sa avem dreapta judecata. Iar in ceea ce priveste ajutorul pe care sa i-l dai semenului tau, eu cred ca Biserica Ortodoxa te poate invata mai bine lucrul asta decat orice lectie de etica laica, in acest sens, facuta in scoala.
Copiii Pietei mai trebuie sa stie ca relele economice din tara nu sunt numai datorita coruptiei. Tratatul de Guvernanta Fiscala, cat si faptul ca Romania a trebuit sa se integreze in UE intr-un timp scurt si pentru asta sa faca dovada ca are o economie de piata functionala, au fost cerinte ale UE. Trebuie sa stie ca dupa ’95 (ma gandesc la faptul ca poate unii din acesti copii nu au existat nici pe vremea aceea…), cand intreprinderile de stat au fost trecute pe actiuni, CDR a fost pusa in fata urmatoarei situatii: circa 3000 de intreprinderi erau cu capital majoritar de stat. Era in ’96… Ca sa ai o economie functionala de piata trebuia sa demonstrezi Uniunii Europene ca 51% din economie e privata. La asa ceva s-a ajuns intr-un timp record: 11 ani. De aceea multe intreprinderi s-au si distrus si multe privatizari au esuat pentru ca atragerea de capital strain presupune nu numai vointa Statului, ci si a investitorului strain pe care nu ai cum sa-l obligi sa investeasca in Romania. De asemenea mai trebuie sa stie ca daca Presedintele Basescu, care, conform Constitutiei, era reprezentantul Statului Roman, ar fi respins Tratatul de Guvernanta Fiscala, ar fi insemnat ca Statul Roman il respinge si s-ar fi pozitionat in afara cerintelor UE. Si nimeni nu ne-a obligat sa intram in UE…
Sa se gandeasca la faptul ca nu prea mai avem o firma romaneasca de constructii de drumuri. Treburile au mers bine cand cu absorbtia fondurilor de preaderare. Numai ca o conditie de participare la licitatie era ca firmele sa demonstreze ca au lucrari similare in alte parti, in alte tari. Firmele romanesti de profil nu indeplineau o astfel de conditie… De aceea foarte multe firme straine au venit aici sa lucreze, firmele romanesti erau luate de catre acestea in subcontractare. Caimacul era luat de firmele straine, bineinteles. Finantarea era asigurata de UE si banii acestia trebuiau sa se intoarca tot in UE, la firmele din Vest…
Una din ideile strategice de baza ale integrarii noastre in UE a fost asigurarea securitatii economice a tarii. Daca acest deziderat mai e posibil astazi, in actualele conditii economice, sau nu mai e posibil, asta e o alta discutie. Dar acesti tineri ar trebui sa se gandeasca serios la aceste lucruri… Acesti tineri ar trebui sa gandeasca la faptul ca o economie de piata puternica presupune o piata de capital puternica. Ce inseamna o piata de capital puternica? Daca ma intrebati pe mine, as raspunde ca inseamna o piata in care volumul tranzactiilor sa fie de vreo 3-4 trilioane de $… Trilioane, retineti bine, nu miliarde. 3-4 miliarde de $ nu-mi ajunge nici pe-o masea! Daca ar fi macar de 800-900 miliarde de $, ar insemna ca treburile incep sa se miste in directia corecta. Ei cer, printre altele, niste lucruri – mai toate axate pe o protectie sociala puternica – in conditiile in care tara noastra nu are capacitatea economica, la ora actuala, pentru a le sustine. Tara noastra, din pacate, e una in care tranzactiile pe piata de capital sunt mici, cresterile economice sunt foarte mici… Ar trebui ca nu numai tinerii, ci cu totii sa ne gandim serios si sa meditam profund la aceste lucruri. Ce, astea-s cresteri economice, de 0,1%? As dori sa vad macar 3-4%, dar si asa ar fi insuficient. Noi trebuie sa avem peste 5% cativa ani la rand ca sa ne apropiem de tarile vestice ale UE, dezvoltate economic. Altminteri degeaba vom plange si vom tot face revolutii ca peste jumatate din populatie are closetul in fundul curtii! N-am vazut ca programul acestor tineri protestatari, daca intr-adevar e al lor un asemenea program, sa puna in discutie astfel de lucruri. Numai ca astfel de lucruri nu se rezolva neaparat cu iesitul in strada…
Ar trebui ca acesti tineri sa se mai gandeasca la faptul ca tara noastra a depus mari eforturi pentru crearea unui sector privat romanesc. Pentru ca economia de piata e bazata pe sectorul privat si capitalismul inseamna libertate (Milton Friedman). Se tot vorbeste, la modul peiorativ, de regii asfaltului. Trebuia sa avem o economie de piata functionala, remember? Si atunci cum sa faci asta intr-o tara in care nu a existat sector privat? Prin munca proprie? Sa te vad pe tine, prin munca proprie, cum reusesti sa faci o intreprindere privata de drumuri! Daca reusesti, jos palaria! Iar acum sunt luati de DNA si bagati in puscarii… Nu ne mai place capitalismul? Vad ca nu indrazniti sa spuneti asta! De ce oare? N-am auzit sloganuri anticapitaliste in Piata.
Deci dragi copii, nu facem doar revolutii, mai si gandim, da? Altminteri ajungem la un slogan cunoscut (nu stiu daca voi l-ati cunoscut): „Noi muncim, nu gandim!”, parafrazand: „Noi facem revolutii, nu gandim!”.
E ceva ce nu se justifica…
… in aceasta criza a datoriilor suverane. Am citit si ultimile comentarii, voi incerca sa-mi expun intr-un mod cat mai clar gandurile in aceasta postare. E ceva ce nu se justiifca! Ceva de neinteles si straniu in toata povestea asta a datoriilor.
Sa ne gandim ca totul a pornit de la lupta dintre comunism si capitalism. Romania, bunaoara, a fost o tara comunista. Teoria spune asa: statul face cheltuieli mari. In comunism intreaga economie era de stat, nu exista sector privat (decat cel putin unul foarte marunt, nesemnificativ). Nu cred ca se va gasi cineva care sa-l faca pe Ceausescu capitalist! 🙂 Cum toata economia era de stat – si nu exista, subliniez, sector privat – te-ai fi asteptat ca statul sa cheltuiasca sume uriase pentru dezvoltare. Mai mult, se vorbea pe vremea lui Ceausescu de asa numitul somaj mascat. Asta nu insemna ca respectivul primea ajutor de somaj, ci era incadrat in campul muncii cu salariu intreg. Te-ai fi asteptat ca statul sa cheltuiasca foarte mult pentru ca sa poata sustine aceasta constructie economica, bazata pe intreprinderi de stat ineficiente si pe sustinerea unui surplus de lucratori, care de fapt ar fi trebuit sa fie someri, dar care erau angajati si primeau un salariu intreg. Cu toate acestea, datoria pe care a avut-o Romania sub Ceausescu, datorie pe care tara noastra a fost obligata s-o plateasca si Ceausescu, cu mari sacrificii, e adevarat, a platit-o, era un mizilic fata de ceea ce vedem in zilele noastre in toata Europa Vestica, nu numai in cazul Greciei – (v. aici). Nicio tara europeana (exista, desigur, si exceptiile de rigoare, ca in orice situatie) nu a reusit sa respecte Tratatul de la Maastricht care, printre altele, prevedea ca datoria publica nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB – am scris despre asta aici. Iar lucrul asta s-a intamplat – tocmai asta e halucinant!! – in conditii capitaliste!!! Teoria despre capitalism, din punctul asta de vedere, e una in esenta destul de simpla: diminuarea rolului statului in economie. Din moment ce primeaza, economic vorbind, sectorul privat, rolul statului se diminueaza – de aici si consecintele: taxe si impozite mici (pentru ca de ce ai plati statului taxe si impozite mari daca rolul sau in economie este mult diminuat?), libertatea economica. Ceea ce e izbitor de te lasa masca, cum se spune, este ca statele care au un sistem foarte bine pus la punct de protectie sociala – ma refer, de pilda, la Tarile Scandinave – au respectat Tratatul de la Maastricht. De asemenea Romania, cea actuala, unde coruptia e mare, a respectat de asemenea Tratatul de la Maastricht in ceea ce priveste volumul datoriei… In schimb celelalte tari vestice n-au respectat nici una limita maxima de 60% din PIB, nici macar Austria sau Germania!! Lucrul asta ma face sa ma gandesc la faptul ca si daca s-ar fi cheltuit abundent pentru protectie sociala, programe sociale, in tarile care nu au respectat limita maxima de 60% din PIB impusa datoriei publice de catre Tratatul de la Maastricht, tot nu s-ar fi putut ajunge la un volum atat de mare al datoriei publice. Stateam si ma gandeam, de exemplu, cum a ajuns Belgia sa aiba o datorie de 107% din PIB in 2014… Daca va veti uita pe harta pusa la dispozitie de Statistica Ilustrata a Eurostatului, tarile care au respectat limita maxima de 60% din PIB sunt tarile din vechiul Bloc Estic ( cu mici exceptii: Croatia, Ungaria) si Tarile Scandinave. Atat.
Datoria foarte mare acumulata de tarile vestice nu se poate justifica, mai ales ca aceasta a crescut continuu de la semnarea Tratatului de la Maastricht si pana acum. Dar sa incercam sa vedem totusi… Sa luam, de pilda, Franta. Cum se justifica o datorie care a ajuns in 2014 la 95% din PIB? Sa incercam sa facem o comparatie cu Romania. E clar ca Franta e o tara in care performanta economica e mult mai mare decat in cazul Romaniei. Productivitatea in Franta e mai mare decat in Romania. Franta nu avea nevoie sa aiba o asemenea datorie, atat de mare. Atentie, vorbim de datoria statului, nu a sectorului privat!! Oricate programe sociale s-ar fi adoptat in Franta, este imposibil sa cheltuiesti atat de multi bani. Greu de crezut ca ar fi posibil. Pentru ca intra in contradictie cu productivitatea inalta pe care o intalnim in Franta si nu numai. In asemenea conditii vin, din taxe si impozite – inteleg ca Franta are o fiscalitate ridicata -, suficienti bani in vistieria statului. De ce, atunci, mai e nevoie ca statul sa se indatoreze atat de mult? Cu atat mai mult nu e nevoie de asa ceva. Romania, chiar si in conditii de nivel ridicat al coruptiei, respecta limita maxima a datoriei. Deci nici coruptia, care diminueaza productivitatea, nu poate fi o explicatie plauzibila pentru acest fenomen. Europa Vestica, nu numai Eurozona (Eurozona cu atat mai mult) arata ca o zona calamitata puternic, in care statul are nevoie de foarte multi bani pentru a face fata unei asemenea calamitati. Or, nici vorba de asa ceva, de o asemenea calamitate, Doamne fereste, in Europa de Vest. De aceea in toata povestea asta a datoriilor publice e ceva putred… De aceea eu spuneam aici ca exista un exces de lichiditate ce trebuie cheltuit. Dar mai vine si o alta intrebare: pe ce anume au cheltuit statele vestice acesti bani? Vorbim de sume uriase. Se vorbeste foarte mult despre indatorare, dar mult mai putin daca aceasta e justificata sau nu. Un stat poate oricand sa se indatoreze, fara sa dea nicio explicatie cetatenilor sai. Lucrul e ingrijorator. Adevarul este ca avem de a face cu o opacitate foarte mare, in toata Eurozona, cu privire la aceste datorii publice.
Ciudat e ca, acum, se impune o austeritate paguboasa tuturor acestor state, dar de la semnarea Tratatului de la Maastricht si pana sa se ajunga la asemenea debite mari, nu s-a luat nicio masura ca sa se evite o asemenea situatie. Fara indoiala, Grecia a fost doar punctul slab, gasit cu usurinta… Mie mi se pare ca a fost un atentat la Uniunea Europeana si o incercare de demantelare a Eurozonei, care inca nu s-a oprit. Interesant ce spune laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz intr-un articol din urma cu o luna:
Europe’s Last Act?
Se arata ca:
„NEW YORK – European Union leaders continue to play a game of brinkmanship with the Greek government. Greece has met its creditors’ demands far more than halfway. Yet Germany and Greece’s other creditors continue to demand that the country sign on to a program that has proven to be a failure, and that few economists ever thought could, would, or should be implemented.
The swing in Greece’s fiscal position from a large primary deficit to a surplus was almost unprecedented, but the demand that the country achieve a primary surplus of 4.5% of GDP was unconscionable. Unfortunately, at the time that the “troika” – the European Commission, the European Central Bank, and the International Monetary Fund – first included this irresponsible demand in the international financial program for Greece, the country’s authorities had no choice but to accede to it.
The folly of continuing to pursue this program is particularly acute now, given the 25% decline in GDP that Greece has endured since the beginning of the crisis. The troika badly misjudged the macroeconomic effects of the program that they imposed. According to their published forecasts, they believed that, by cutting wages and accepting other austerity measures, Greek exports would increase and the economy would quickly return to growth. They also believed that the first debt restructuring would lead to debt sustainability.
The troika’s forecasts have been wrong, and repeatedly so. And not by a little, but by an enormous amount. Greece’s voters were right to demand a change in course, and their government is right to refuse to sign on to a deeply flawed program.
Having said that, there is room for a deal: Greece has made clear its willingness to engage in continued reforms, and has welcomed Europe’s help in implementing some of them. A dose of reality on the part of Greece’s creditors – about what is achievable, and about the macroeconomic consequences of different fiscal and structural reforms – could provide the basis of an agreement that would be good not only for Greece, but for all of Europe.
Some in Europe, especially in Germany, seem nonchalant about a Greek exit from the eurozone. The market has, they claim, already “priced in” such a rupture. Some even suggest that it would be good for the monetary union.
I believe that such views significantly underestimate both the current and future risks involved. A similar degree of complacency was evident in the United States before the collapse of Lehman Brothers in September 2008. The fragility of America’s banks had been known for a long time – at least since the bankruptcy of Bear Stearns the previous March. Yet, given the lack of transparency (owing in part to weak regulation), both markets and policymakers did not fully appreciate the linkages among financial institutions.
Indeed, the world’s financial system is still feeling the aftershocks of the Lehman collapse. And banks remain non-transparent, and thus at risk. We still don’t know the full extent of linkages among financial institutions, including those arising from non-transparent derivatives and credit default swaps.
In Europe, we can already see some of the consequences of inadequate regulation and the flawed design of the eurozone itself. We know that the structure of the eurozone encourages divergence, not convergence: as capital and talented people leave crisis-hit economies, these countries become less able to repay their debts. As markets grasp that a vicious downward spiral is structurally embedded in the euro, the consequences for the next crisis become profound. And another crisis in inevitable: it is in the very nature of capitalism.
ECB President Mario Draghi’s confidence trick, in the form of his declaration in 2012 that the monetary authorities would do “whatever it takes” to preserve the euro, has worked so far. But the knowledge that the euro is not a binding commitment among its members will make it far less likely to work the next time. Bond yields could spike, and no amount of reassurance by the ECB and Europe’s leaders would suffice to bring them down from stratospheric levels, because the world now knows that they will not do “whatever it takes.” As the example of Greece has shown, they will do only what short-sighted electoral politics demands.
The most important consequence, I fear, is the weakening of European solidarity. The euro was supposed to strengthen it. Instead, it has had the opposite effect.
It is not in the interest of Europe – or the world – to have a country on Europe’s periphery alienated from its neighbors, especially now, when geopolitical instability is already so evident. The neighboring Middle East is in turmoil; the West is attempting to contain a newly aggressive Russia; and China, already the world’s largest source of savings, the largest trading country, and the largest overall economy (in terms of purchasing power parity), is confronting the West with new economic and strategic realities. This is no time for European disunion.
Europe’s leaders viewed themselves as visionaries when they created the euro. They thought they were looking beyond the short-term demands that usually preoccupy political leaders.
Unfortunately, their understanding of economics fell short of their ambition; and the politics of the moment did not permit the creation of the institutional framework that might have enabled the euro to work as intended. Although the single currency was supposed to bring unprecedented prosperity, it is difficult to detect a significant positive effect for the eurozone as a whole in the period before the crisis. In the period since, the adverse effects have been enormous.
The future of Europe and the euro now depends on whether the eurozone’s political leaders can combine a modicum of economic understanding with a visionary sense of, and concern for, European solidarity. We are likely to begin finding out the answer to that existential question in the next few weeks.” (subl. mea)
Voi incerca sa traduc ce am subliniat cu rosu:
„Nu este in interesul Europei – sau al lumii – sa aiba o tara de la periferie despartita de vecinii sai, mai ales acum, cand instabilitatea geopolitica este deja evidenta. Zona invecinata a Orientului Mijlociu este in fierbere; Vestul incearca sa retina o noua Rusie agresiva; iar China, deja cea mai mare sursa a lumii de economii, cel mai mare comert, cea mai mare economie globala (in termeni de paritate a puterii de cumparare) confrunta Vestul cu noi realitati economice si strategice. Aceasta nu e vremea pentru sciziunea Europei.„
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Despre capitalismul creat de Ion Iliescu…
Iata ca Dl. Iliescu incepe sa fie activ pe blogul domniei sale. E foarte bine. Ceea ce e mai putin bine este ca nu isi propune sa scrie pamflete care sa faca concurenta altora! Dar sa vedem postarea:
Eu, “bolsevicul” !
Se arata ca:
„Acesta nu este un pamflet! Nu mi-am propus să fac concurență nimănui. Este însă monoton, și până la urmă plictisitor ca, de fiecare dată când cuiva nu-i plac ochii mei, să aud aceeași placă: ”Ion Iliescu, bolșevicul!” De ce doar ”bolșevicul”? De ce nu și ”comunistul”? Sună mai fioros bolșevismul? E doar un cuvânt, și nici măcar de rău nu e! Cuvântul rusesc (больше) înseamnă “mai mult”, “mai mare”. În engleză, spre exemplu, pentru o perioadă de timp “bolșevic” a fost tradus ca “maximalist”. Adică radical. Ceea ce, trebuie să recunosc, nu mi se potrivește! Nu sunt un radical. Dimpotrivă. Mereu mi s-a reproșat că gândesc prea mult, că sunt prea moale, că nu iau lucrurile în mână, că nu tai în carne vie! Mulțumesc! ”Chirurgia” asta nu este de mine! Eu cred în democrație, care e operă colectivă. Cu autori anonimi!Și cu toate astea pentru unii sunt un bolșevic! Fie! Dar sunt ”bolșevic” pe banii mei, câtă vreme și din taxele plătite de mine sunt înjurat cu sârg, pe acest motiv, la televiziunea publică, de tot felul de indivizi, care fac apologia capitalismului pur și dur, în timp ce trăiesc din bani publici. Și trăiesc foarte bine, să nu le fie de deochi! Dacă și cei de la televiziunile private, care mă înjură tot pe motiv de ”bolșevism”, și-ar plăti datoriile către stat, din care s-ar putea finanța programele sociale, m-aș fi împăcat cu soarta: o fac pentru o cauză nobilă, servesc interesul public. Dar cum n-o fac, pot să mă gândesc că altele sunt motivele ”radicalismului” lor. Și sunt oricum, numai nobile, nu.Un discurs aproape fascist ocupă spațiul dezbaterii publice. Discurs care este produsul unei ignoranțe de nimic scuzabilă. Nu ne place felul în care arată societatea noastră astăzi? Atunci s-o schimbăm! Dar nu lipind etichete unora sau altora o vom face. Etichetele nu explică nimic, nu rezolvă nimic.Când am arătat pericolele lui ”restitutio in integrum”, un cor de proteste s-a auzit până la cer: ”Bolșevicul Iliescu nu vrea să dea înapoi casele furate de ai lui!” Culmea e că mă înjurau și aceia dați afară din casele revendicate de mafia imobiliară, pe umărul căreia plângeau! Acum vedem că totul a fost premeditat, că jurnaliști și formatori de opinie, intelectuali publici, oameni puși să apere legea, au fost plătiți de mafie, pentru a-și atinge obiectivele, și pentru a fura cu acte în regulă sume uriașe din bani publici. În schimb eu eram ”bolșevic”, pentru că mă opuneam jafului premeditat!Același cor de bocitoare plătite mă înjura și când atrăgeam atenția asupra pericolului reprezentat de destructurarea sistemului de administrare a fondului forestier. ”Bolșevicul de Iliescu nu vrea să ne dea pădurile înapoi!” Acum plângem după păduri, și admirăm munții cheliți de vegetație!Să amintesc și de pledoaria mea pentru păstrarea unui sector public semnificativ în economie, mai ales în sectorul bancar, în energie și în alte zone, monopol natural. ”Bolșevicul de Iliescu, nu vrea capitalism!” Acum avem capitalism. Și nu ne place? Parcă ieri a fost ieri momentul în care eram apostrofat chiar și de muncitori și de sindicate, care vroiau musai privatizarea fabricii lor, spre pildă. Fabrică luată de un capitalist de bine, rasă de pe fața pământului, și transformată, ca multe altele, în afacere imobiliară. Dar nimeni nu-i vinovat, în afară de ”bolșevicul” de Iliescu! Care nu vrea privatizare!Ca și democrația, și ceea ce este România azi e operă colectivă. Regret s-o spun: țapii ispășitori nu țin de foame! Deciziile nu le-am luat eu singur. Am avut și avem un Parlament, am avut și avem partide, avem societate civilă, suntem liberi să ne informăm. Deciziile au fost luate în comun. În democrație majoritatea decide. Și își asumă consecințele deciziilor. Democrația nu există fără responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Eu, ”bolșevicul”, așa văd lucrurile. Dar poate greșesc. Poate democrația este despre altceva. Poate este despre cei puțini care profită, și foarte mulți care plătesc pentru a le face profitul mare. Dar, cum spuneam, eu nu așa văd lucrurile. Și nici nu le pot accepta așa, oricum aș fi etichetat. „
In primul rand, Dl. Iliescu nu prea e la curent, i se mai spune si „papasha” (cu „sh”, desigur) 🙂 . Insa alta e problema. Domnia sa vorbeste despre capitalism… Legat de aceasta problema este emblematic ce spunea chiar primul sau ministru, Dl. Nicolae Vacaroiu, si anume ca 80% din privatizari au fost ratate in Romania, v. si aici. Si apoi cum a fost posibil sa vina niste samsari care in dispretul legii si al bunului simt defriseaza cat poftesc din padurile tarii, de ani de zile, fara ca organele statului sa-i atinga cu ceva, sa le puna nici cea mai mica intrebare…? Iata ce spune Ion Iliescu:
„Dacă și cei de la televiziunile private, care mă înjură tot pe motiv de ”bolșevism”, și-ar plăti datoriile către stat, din care s-ar putea finanța programele sociale, m-aș fi împăcat cu soarta: o fac pentru o cauză nobilă, servesc interesul public. Dar cum n-o fac, pot să mă gândesc că altele sunt motivele ”radicalismului” lor. Și sunt oricum, numai nobile, nu.„
Domnule Iliescu, capitalismul nu inseamna ca societatile private sa plateasca taxele ruinatoare pe care le impune guvernul, in cazul nostru Guvernul Ponta, pentru a finanta programe sociale care nu rezolva niciun fel de problema ci, pe termen lung, adancesc saracia! As dori sa va uitati in judetele din Moldova, care preponderent voteaza cu PSD, si veti observa ca saracia s-a accentuat in cei 25 de ani scursi de la Revolutie, fara ca PSD sa poata, in mod real, sa rezolve problema! Demagogia, intr-adevar, nu inseamna capitalism! Dvs. vorbiti de „televiziunile private”, dar uitati-va la toti cei care platesc taxe si impozite – Dl. Ponta se si lauda ca are excedent bugetar – si vom observa ca saracia e cea mai mare, de regula cea mai mare, in fiefurile PSD!!!
Dvs. spuneti ca ati tot atras atentia, dar chiar nu v-a luat nimeni in seama, ca doar erati Presedintele tarii? Vedeti, asa s-a nascut un Traian Basescu… Va rog sa ma scuzati, dar dumneavoastra erati Presedinte, si sub dumneavoastra a inflorit baronismul local al PSD si colcaiau afacerile de coruptie si chiar transpartinice, desigur. Inteleg ca Dvs. vedeti in felul asta capitalismul… Dupa parerea mea si, cred, a multora lucrurile nu stau chiar asa… Oamenii si-au pus sperante in Dvs., iar Dvs. nu ati prea facut mare lucru, doar ati atras atentia.
„Acum avem capitalism. Și nu ne place? Parcă ieri a fost ieri momentul în care eram apostrofat chiar și de muncitori și de sindicate, care vroiau musai privatizarea fabricii lor, spre pildă. Fabrică luată de un capitalist de bine, rasă de pe fața pământului, și transformată, ca multe altele, în afacere imobiliară. Dar nimeni nu-i vinovat, în afară de ”bolșevicul” de Iliescu! Care nu vrea privatizare!„
Tocmai, acum avem un capitalism in decreptitudine – asta s-a intamplat sub Dvs. „Fabrică luată de un capitalist de bine, rasă de pe fața pământului” – dar organele statului ce pazeau? Adica fabrica poate fi data oricui, chiar si unui escroc?? SRI, SIE ar fi trebuit sa informeze guvernul asupra intentilor unor „capitalisti de bine”, care poate doreau chiar esecul privatizarilor in Romania, mai stii? Atunci va intreb si eu, nu de alta dar m-a afectat, ne-a afectat esecul de care vorbea Dl. Vacaroiu, ce au pazit organele statului? I-a lasat pe hoti sa hoteasca statul? Trebuia muncit ca sa fie adusi aici investitori seriosi, firme vestice performante, trebuia ca sa fie create conditii ca astfel de investitii sa vina in Romania. Sa ne uitam la alte tari din forstul lagar socialist, de exemplu Polonia, Cehia, Slovacia – tari care s-au descurcat mult mai bine decat Romania.
Domnule Iliescu, nu inteleg de ce nu doriti sa spuneti adevarul. Nu spun ca mintiti, ci afirm ca nu spuneti adevarul. De ce nu spuneti ca noi si bulgarii nu eram „premiantii”, ci eram vazuti precum sunt vazute acuma Belarus, Azerbaidjan si Armenia, in cadrul Parteneriatului Estic, ceva mai pro rusi decat ceilalti trei… Dvs. ar fi trebuit sa faceti totul ca sa putem iesi din starea asta si sa putem sa dezvoltam aici un capitalism performant, nu unul precar, a carui precaritate ne urmareste si astazi.
Dvs. vorbiti astazi asa… Stiti cati oameni si-au pus speranta in Dvs. la primele alegeri libere, cele din 20 mai 1990…? Dvs. vorbiti ca si cum nu si-ar fi pus nimeni speranta in Dvs. Spuneti ca nu ati fost singur. Da, nu ati fost singur. Dar Dvs. nu vreti sa va asumati esecurile: „Fie! Dar sunt ”bolșevic” pe banii mei„. Aici nu e vorba de gasirea de tapi ispasitori. Ci e vorba de un regim in care romanii si-au pus mari sperante.
Mineriada din iunie ’90…
ÎCCJ confirmă redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990
Se arata ca:
„UPDATE: Pentru fostul președinte Ion Iliescu există o singură pedeapsă -„condamnare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii”-, a declarat fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, conform Mediafax.
–––-
UPDATE: Instanţa supremă confirmă redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990, potrivit Mediafax.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au constatat, luni, că soluţia Parchetului de pe lângă instanţa supremă, de redeschidere a dosarului mineriadei, este legală şi temeinică.
Decizia ICCJ este definitivă, dosarul urmând să fie repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului.
În dosarul mineriadei din iunie 1990, nu a fost condamnat decât un executant, Denes Domokos, fost şef de schimb la Exploatarea Minieră Livezeni. El a primit 10 ani de închisoare pentru că a încercat să-i taie capul ( la propriu) lui Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor din Universitatea Bucureşti.
Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în 2009, pentru a treia oară, într-un dosar al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
Aceeaşi soluţie s-a dat şi pentru foştii generali Mihai Chiţac, decedat între timp, şi Victor Athanasie Stănculescu, dar şi pentru fostul şef al SRI Virgil Măgureanu.
–––
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide, luni, dacă procurorii pot începe anchetarea lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, potrivit Digi 24.
Dosarul mineriadei, din 13-15 iunie 1990, a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente.
Citește și: Ce spune Ion Iliescu despre redeschiderea dosarului MINERIADA
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz, a arătat Parchetul instanţei supreme.
„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică”, a precizat sursa citată.
În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.
Marea Cameră a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.
Citește și: VIDEO/FOTO: 21 de ani de la mineriada din iunie
Iliescu era acuzat în acest dosar de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase şi complicitate la tortură, fapte despre care procurorii au concluzionat că sunt nefondate, inexistente sau nepedepsite de lege la data săvârşirii.
Dosarele Mineriadei, ca şi cel al Revoluţiei, au fost instrumentate de procurorul militar Dan Voinea, pe care procurorul general Laura Codruţa Kovesi l-a acuzat de erori grosolane.”
Eu sper sa aflam odata si odata adevarul despre misterul Mineriadelor. Dezbaterile de la televizor sunt concentrate in jurul lui Ion Iliescu – a chemat sau nu minierii? Este celebra intrebare la care nu am primit un raspuns satisfacator de 25 de ani… Sigur, cei care se aflau si atunci in opozitie cu fostul Presedinte, sustin ca si atunci ca el ar fi chemat minierii, desi, dupa parerea mea, nu e clar si nu stiu daca exista vreo dovada care sa arate cu claritate, indubitabil, ca el ar fi chemat minierii. Dl. Iliescu a si zis ca nu-si asuma mineriadele si ca acestea au fost manifestari „spontane”, ceea ce mie chiar nu-mi vine sa cred.
Pozitia politica a D-lui. Iliescu in acea perioada era una interesanta… Interesant este ca atata vreme cat ceea ce s-a intamplat in decembrie ’89 a fost o Revolutie, in mod logic acest lucru inseamna renuntarea ireversibila la comunism. Dl. Iliescu nu a negat niciodata ca ar fi fost o Revolutie. Faptul ca a declarat ca Revolutia a fost infaptuita de comunisti, e o exprimare nefericita, desigur. Cu atat mai mult cu cat uciderea sotilor Ceausescu este legata in mentalul colectiv din Romania de persoana sa. Adica, prin acel simulacru de proces, Iliescu l-a omorat pe Ceausescu. Si daca dupa Ceausescu ar urma tot comunism, la ce a mai venit Iliescu?
Vreau sa arat ca Iliescu nu mai avea loc de intors spre comunism pentru simplul motiv ca nu l-ar mai fi crezut nimeni!!
Al doilea aspect foarte interesant este zicerea D-lui. Iliescu de atunci, ca in Piata sunt „niste golani”, lucru ce a marcat celebra de acuma Golaniada. Dar pentru „niste golani” trebuie sa chemi minierii…?
Mai trebuie remarcat ca Mineriada din 13-15 iunie ’90 e a treia. Prima Mineriada a avut loc intre 28-29 ianuarie dupa un miting al partidelor istorice (PNTCD si PNL), in Opozitie cu FSN, a doua in 18-19 februarie 1990, cand in evenimentele premergatoare mineriadei – a fost un miting anticomunist, antifesenist, antiiliescu si improtriva Securitatii – unii dintre manifestanti au incercat si au patruns in sediul Guvernului.
Erau vremuri cand Dl. Iliescu vedea peste tot doar agitatie legionara si lovituri de stat.
Problema care se pune este: de ce s-au folosit categorii socio-profesionale (v. ci celebrul „IMGB face ordine!”) pentru a restabili ordinea publica? Din lozincile de la Mineriada a treia, precum: „”IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”” se vede foarte clar ca actiunea avea un anumit caracter politic ce tinea de niste vremuri revolute dar nu demult apuse. Dar iata ce spune Wikipedia (din articolul mai sus vizualizat) despre ziua de 13 iunie 1990:
„În dimineața zilei de 13 iunie1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: „IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.
Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.” (subl. mea)
Pare ca Dl. Iliescu nu se insela prea mult… S-a incercat o lovitura de stat, inca din ianuarie. In iunie lucrurile s-au manifestat cu pregnanta, dupa evacuarea de catre fortele de ordine a Pietei Universitatii. Dar venirea minierilor pentru a pune „ordine”, in locul fortelor de ordine, cele legale, nu a facut altceva decat sa blocheze aflarea adevarului si tragerea la raspundere a celor care au incercat lovitura de stat. Dupa parerea mea, chiar daca Comandamentul Trupelor de Jandarmi s-a infiintat prin Hotararea nr.0749 din 5 iulie 1990, tara noastra avea capacitatea de a face fata, pe cale legala, turbulentelor din Bucuresti din 13 iunie. Din nou s-a preferat (dar de catre cine?) solutia minierilor. Lucrul acesta ma duce cu gandul ca s-a incercat ingroparea adevarului ca sa nu se stie cine au fost cei care, in ultima instanta, au organizat aceste tentative de a-l da jos pe Iliescu. Ori s-a incercat evitarea unei solutii care sa implice, sa atraga si fortele de ordine, cele legal constituite. Dar de ce? O ipoteza ar fi ca, lasand la o parte partidele istorice, Liga Studentilor, oamenii care erau in mod sincer impotriva comunismului si care l-au dezaprobat pe Iliescu de la bun inceput, ca pe un fost nomenclaturist si colaborator al lui Ceausescu, au fost forte care au dorit sa faca rau Romaniei… Ar trebui cercetat si aratat daca a fost sau nu asa cu adevarat. Cu atat mai mult cu cat lucrurile se intamplau dupa alegerile din mai, care nu s-au dovedit a fi incorecte, desi s-a invocat si lucrul acesta.
Parerea mea este ca existau si alte interese. De ordin politic. Fosti comunisti si securisti care s-au vazut cam „in aer” dupa caderea regimului comunist, cautau sa supravietuiasca si mai toti s-au grupat in FSN-ul lui Ion Iliescu, lucru de inteles. De ce? Acestor oameni le era frica de partidele istorice, mai exact spus de ceea ce sustineau acestea. Nu se temeau atat de economia de piata, capitalism, chiar deloc. Se temeau de doua lucruri, care faceau la acea vreme, o diferenta neta intre FSN si Opozitie, ca sa zic asa:
1. Proclamatia de la Timisoara – in special de celebrul sau punct 8: „care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație.”. Mai exact, iata aici textul integral al Proclamatiei, iar punctul 8 spune:
„8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.”
2. Procesul comunismului
Primul punct ar fi marginalizat spre mizerie pe acesti comunisti si securisti, de care vorbeam mai sus, iar al doilea, daca ar fi fost aplicat asa cum trebuie, s-ar fi lasat cu condamnari in Justitie.
Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara nu-l viza doar pe Ion Iliescu, ci se refera la: „foști activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate”, sfera pare a fi mai mare decat nomenclatura insasi, pe care o include, desigur. Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara a fost intr-adevar foarte revolutionar si a fost mare pacat ca nu s-a aplicat!! Ar fi putut, mai mult decat probabil, sa schimbe in bine cursul istoriei noastre. Pe cand asa, fostii au preluat Puterea si o mai tin si astazi si doar vedem unde e tara noastra…
Cele doua lucruri pe care le aratam mai sus, nu s-au dorit de catre o elita poltica ce avea o mostenire culturala leninista si dorea sa-si pastreze privilegiile din vremea comunismului. Cand acesti oameni ce apartineau vremurilor trecute, dar cu influenta atat in societate, cat si in viata politica, au penetrat CDR, s-a vazut limpede ce s-a intamplat: CDR a castigat alegerile si Emil Constatinescu a ajuns Presedinte. Cred ca, cel putin din acest punct de vedere, s-ar putea spune ca inca de atunci, din 1996, a fost „invins de sistem”… Socul in PDSR a fost atat de mare incat unii lideri au inceput sa vorbeasca si de un potential razboi civil!! PNTCD a fost penetrat de membri fostei Securitati, spalate in SRI, de ceva vreme, pana au ajuns la concluzia ca daca CDR si candidatul sau castiga alegerile, nu va fi niciun risc in privinta schimbarii statu quo. Adica lucrurile, in cea mai mare parte a lor, vor ramane la fel.
Asemenea elite, intre care includem, desigur si elemente ale fostei Securitati, „transformata” democratic in SRI, au avut tot interesul sa cheme minierii – o solutie nedemocratica ce n-are nicio legatura cu statul de drept -, strangandu-se intr-un partid, cum era FSN, care, date fiind asemenea conditii, nu mai putea reforma nimic chiar daca ar fi vrut, decat cu mare greutate, deoarece pentru aceste elite prima interesul personal, in rest apetitul pentru reforme adevarate, care ar fi ajutat tara, era foarte scazut. Le-a convenit ca o masa amorfa – minierii – si violenta sa puna ordine, decat s-o faca fortele indrituite ale Statului care se ocupa cu mentinerea ordinii. Oamenii acestia au avut inca de la bun inceput o ura, pur si simplu, fata de tot ce inseamna stat de drept si normalitate. Aceasta apetenta de a rezolva altfel, de a te impune altfel decat pe cale legala, de fapt de a te situa deasupra legii, ca asta inseamna astfel de actiuni, s-a resimtit si inca se resimte in societatea romaneasca. Inclusiv faptul ca nu stim adevarul dupa atata amar de vreme, nici despre ce s-a petrecut la Revolutie, arata faptul ca traim intr-o tara in care nu se doreste aflarea adevarului.
Tocmai pentru ca o elita sa troneze in continuare deasupra legilor tarii si sa conduca in felul acesta!!
O alta varianta de interpretare a evenimentelor, poate cea mai interesanta, arata ca daca pentru restabili ordinea publica ar fi intervenit fortele de ordine, cele legale pentru a face fata unor astfel de situatii, atunci s-ar fi spus despre Dl. Iliescu ca e dictator, ca inabuse o manifestare a libertatii din partea oamenilor, dupa decenii de comunism. De aceea au luat atitudine categorii socio-profesionale, mase largi de oameni ai muncii impotriva elementelor declasate, extremiste, de natura legionara, care amenintau tanara si frageda noastra democratie!! 😀
Dar daca lucrurile au stat intr-adevar asa, daca elemente extremiste, de natura legionara sau poate de alta natura, au actionat, ceea ce e straniu este ca nici pana acum, dupa 25 de ani, nu stim cine ar fi fost acestia, cine i-a organizat, in numele cui au actionat. Ceea ce stim, in schimb, este dezastrul lasat de minieri, studenti batuti bestial, mai ales daca aveau barba sau ochelari, ca aratau a intelectuali, distrugeri provocate, inclusiv la sediile partidelor istorice, lucruri care au generat o imagine cumplit de proasta tarii noastre in exterior, cu consecinte economice si politice catastrofale! Morti, sute de raniti!! Insa nu stim nici pana acum cine ar fi fost cei care ar fi pus la cale o actiune impotriva Statului, o lovitura de stat, ca s-o zicem pe sleau, si care ar fi fost anihilata de venirea minierilor. Semnificativ este ceea ce scrie Alina Mungiu-Pipidi in Romania Libera:
„Din februarie în iunie noi, tinerii ziariști care inventau presa liberă împreună cu puținii disidenți notabili ai vechiului regim precum Băcanu și Paler ne văzusem deja ziarele închise de tipografi, care aveau alte idei și considerau că nu e suficient să îi plătim să tipărească ci trebuie să aibă și dreptul la cenzură, rezistasem la urlete de ”moarte lor, moarte lor, moarte lor, studenților” și alte asemenea. Organizații ca Liga studenților din Universitatea București de asemenea au încercat să chestioneze acest proces electoral viciat în Piața Universității, cenzurată de TVR timp de săptămâni, nu pentru că simpatizau cu vreun partid, ci pentru că studenții ieșiseră din casă la revoluție, dar, spre deosebire de generațiile mijlocii, nu instraseră la loc, și rămăseseră pe străzi împreună cu liceeni și muncitorimea tânără, cerând libertate.
[…]
Și mai rău, securitatea temporar desfințată după ce trăseseră după revoluție și montaseră tot felul de diversiuni și trecută în subordinea Armatei în ianurie reînviase deja în Serviciul Român de Informații în aprilie, condus de un vechi tovarăș de conspirație al lui Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, unul din securiștii care pregătiseră ziua de după. O operație numită ”Trandafirul”, dezvăluită mie de unul din șefii armatei care arestase securiști în ianurie și după aceea a supraviețuit unei încercări de asasinat și a fost trecut în rezervă a avut loc în Piața Universității, supraveghind și inventariind opozanții. După victoria zdrobitoare din 20 mai, aceștia au devenit mult mai puțini, și nici o secundă nimeni nu a cerut anularea alegerilor, doar televiziune liberă și alte mofturi de astea cu libertatea. În schimb, ziarul FSN Azi din data de 21 mai a apărut cu zeci de texte cerând lichidarea opoziției, mulți dintre noi fiind indicați nominal. S-a cerut închiderea ziarelor noastre și desființarea organizațiilor, ca și deschiderea de acțiuni penale pentru lucruri promovate prin scris (în cazul meu, de exemplu).”
Nici pana azi nu avem justificarea unor astfel de masuri extrem de brutale de blocare si anihilare a presei libere si de ce a trebuit sa fie supravegheati si inventariati opozantii. Care au fost ratiunile care au stat la baza unor astfel de masuri de o severitate excesiva?
De asemenea un alt lucru care ar trebui elucidat este venirea minierilor, organizata, cu trenuri puse la dispozitie pentru a se putea deplasa la Bucuresti. Probabil o actiune gandita inca demult, poate inca din 1989, stiindu-se ca Ceausescu va cadea… Sa nu uitam: minierii au venit inca din ianuarie 1990!! Iar venirea lor nu a fost una intamplatoare. Daca nu a fost intamplatoare inseamna ca a avut un scop precis. De ranforsare a noului regim?! Ciudat este ca regimul Iliescu, hai sa-i spunem asa, a iesit șifonat destul de tare de pe urma acestei mineriade, inclusiv izolat pe plan international.
Mineriadele nu au nicio legatura cu lupta de clasa, cum tind sa acrediteze stangistii nostri demni de o cauza mai buna. Spre exemplu, in 1990 e si ridicol sa vorbim despre lupta de clasa: asa ceva nu a existat atunci pentru ca nu avea cum sa existe atunci. Justificarea Mineriadelor prin lupta de clasa nu se poate sustine. In sens marxist, lupta de clasa apare in conditii istorice determinate de o anumita evolutie a societatii. In 1990 nu era cazul de asa ceva pentru simplul motiv ca nu era o clasa exploatatoare impotriva careia muncitorimea sa lupte. Or, marxist vorbind, lupta de clasa e un lucru concret, nu o abstractiune. Mineriadele au fost actiuni premeditate, puse la cale de factori interesati. Vorbeam mai sus de fosti comunisti si securisti care aveau interesul de a lovi in partidele istorice. Spuneam ca nu se temeau de capitalism sau economia de piata, lucru confirmat de faptul ca multi dintre acestia au inceput sa-si deschida firme, avand legaturile si relatiile necesare, influenta in domeniul economic, inclusiv influenta politica, lucru ce constituia un avantaj. De unde se vede ca lupta de clasa nici nu exista. Chestiunea era ca interesele lor sa nu fie afectate intr-un mod sau altul. Ca s-au folosit de minieri, a fost din cauza celor doua puncte de care pomeneam mai sus – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – care faceau diferenta neta intre FSN si Opozitie.
Procesul comunismului a imbracat doua aspecte. Un prim aspect a fost relevat de marele lider la PNTCD, Dl. Corneliu Coposu si se baza pe doctrina crestin-democrata: cel al iertarii. A fost o incercare de reconciliere nu cu comunismul, ci cu un trecut ce nu mai putea fi schimbat. Celalalt aspect, mai nou, daca se poate spune asa, dar mult mai indraznet, privea chestiunea penala: tragerea la raspundere, pe cale legala, a celor ce s-au facut vinovati de crimele comunismului. Insa in 1990 nu era clar care aspect prima: reconcilierea cu trecutul sau tragerea la raspundere… Viziunea crestina este ca suferinta imbunatateste sufletul si il conduce pe om spre Dumnezeu – de aici si ideea cu Sfintii Inchisorilor. De observat circul pe care l-a facut Corneliu Vadim Tudor cand Presedintele tarii, Dl. Basescu, a condamnat comunismul. Insa aceasta condamnare a comunismului a mers tot pe varianta iertarii, pentru ca nu am vazut procese ale celor care au comis crime. Or, tocmai aceasta condamnare a comunismului nu a fost pe placul unora nici atunci, in 1990. E adevarat, ideea de Proces al Comunismului nu a fost stipulata de Proclamatia de la Timisoara, care spune:
„1. Revoluția de la Timișoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeaușista ci și categoric anticomunista. În toate zilele Revoluției s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. În consens cu aspirația sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut și noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar și falimentar. Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizație europene.
[…]
5. Încă în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluției, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost și a rămas una dintre cele mai scumpe timișorenilor. Suntem convinși că fără partide politice puternice nu poate exista o democrație autentică, de tip european. Cu excepția celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existență în cetatea Timișoarei. În orașul nostru nu au fost atacate și devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenințat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetățenii noștri, sunt colegii noștri de muncă, sunt prietenii noștri care au opinii politice. Democrația europeană înseamnă libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat între exponenții lor și competiția loială pentru cucerirea adeziunii politice și, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democrației românești și Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu. În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.” (subl. mea),
ci arata doar ca Partidul Comunist s-ar fi „compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu„, cu toate ca: „În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„. Insa trebuie spus ca aceasta Proclamatie degaja ideea unui Proces al comunismului, din moment ce: „partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„.
Politic vorbind, cele doua chestiuni – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – au definit cele doua tabere politice ale anului 1990. Iar actiunea minierilor facea parte din tabara opusa Proclamatiei. De aici rezulta ca Mineriadele se inscriu intr-o lupta politica primitiva, ce a degenerat in lupte de strada, tabara opusa Proclamatiei dorind nu neaparat tolerarea comunismului in fapt, ci in principiu. Nu neaparat renasterea comunismului, ci amagirea populatiei cu comunismul, pentru ca factorii interesati sa poata detine o Putere cat mai mare si sa prospere economic si financiar. Si aici trebuie aratat cum era reflectata in Proclamatia de la Timisoara chestiunea economica:
„9. Timișoara nu a făcut revoluție pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toți nemulțumiți de sistemul de salarizare, există și în Timișoara categorii de muncitori care lucrează în condiții extrem de grele și sunt prost plătiți (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenților), și, totuși, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor și nu și-a trimis delegați să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive. Majoritatea timișorenilor știu ceea ce toți economiștii se străduie în aceste zile să aducă țării la cunoștință: mărirea în acest moment a salariilor ar declanșa automat inflația, așa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflația odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.
Numai creșterea producției, deci a cantității de marfă aflată pe piața va permite, în paralel, creșterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizație. Se impun, de pilda, investiții urgente în domeniul asistenței medicale și salubrității.
10. Deși milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care își au neajunsurile și inechitățile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de inițiativă particulară. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietății de stat. Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic. S-au găsit însă și voci care, în spirit comunist, să asimileze inițiativa privată cu “exploatarea” și pericolul catastrofei de a apare oameni bogați. Se speculează în acest sens invidia leneșului și teama de muncă a fostului privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timișorenii nu se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi și-au anunțat deja intenția de a se transforma în Societăți anonime pe acțiuni. Pentru ca aceste acțiuni să fie totuși cumpărate pe bani curați, ar trebui înființate în fiecare oraș comisii de inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. De asemenea, acțiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei. Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acțiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activității. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor șanse egale de prosperitate. Dacă cei leneși și-ar pierde șansa, nu s-ar putea totuși plânge de discriminare.
11. Timișoara este hotărâtă să ia în serios și să se folosească de principiul descentralizării economice și administrative. S-a și propus experimentarea în județul Timiș a unui model de economie de piață, pornind de la capacitățile sale puternice și de la competența specialiștilor de care dispune. Pentru atragerea mai ușoară și mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie și materii prime speciale, și pentru crearea de societăți mixte, cerem și pe această cale înființarea la Timișoara a unei filiale a Băncii de Comerț Exterior. O parte din câștigurile în valută ale părții române din aceste societăți mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părți din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor. În plus, pașapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ținut în sertar. O altă consecință pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creșterea imediată a nivelului de trai.” (subl. mea)
Deci cresterea productiei, privatizare, bani curati, inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei, economie de piata, societati pe actiuni, atragerea capitalului strain. Sa ne amintim acum, peste ani, de ceea ce declara recent fostul premier, Dl. Nicolae Vacaroiu: 80% din privatizari au fost ratate!! De remarcat ca in Proclamatie se vorbea de cresterea productiei, de bani curati: exact ce nu prea avem astazi!! Inclusiv inventarierea averilor fostilor privilegiati ai puterii, coruptiei si penuriei… Si atunci cine au fost cei care erau impotriva Proclamatiei…? Nu cumva cei care nu erau impotriva economiei de piata, ca principiu, dar care doreau sa se imbogateasca nu prin cresterea productiei – ceea ce nici nu s-a prea vazut ulterior, nici sub FSN, FDSN, PDSR sau CDR, ci doar inchideri de intreprinderi si cum milioane de romani au luat calea strainatatii sa-si gaseasca acolo de munca pentru ca in tara lor s-au ras intreprinderi – nu prin privatizare, ci prin distugere, nu prin bani curati, ci prin bani murdari? De aici rezulta ca nu lupta de clasa a fost mobilul Mineriadelor. Miza era alta: nu numai acapararea Puterii politice, lucru ce se poate intelege usor, dar, poate mai ales, a Puterii economice de catre factori interesati – foști privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. Si sa ne gandim la cati avem si astazi, la 25 de ani de la acele evenimente, care nu pot sa-si justifice averea! Lucrul e foarte important pentru ca ne arata cum s-a creat, cum s-au pus bazele, chiar de atunci incepand, din 1990, oligarhiei politico-economico-financiare din Romania, care a saracit pe urma tara intr-un hal fara de hal. O oligarhie care nu respingea capitalismul, care mima comunismul – ca o forma fara fond – si care avea, de fapt, un caracter transpartinic. Unei astfel de oligarhii evident ca nu-i era pe plac presa libera, pe care a dorit initial s-o blocheze si s-o anihileze. Cum lucrul acesta nu s-a putut, atunci a dorit s-o controleze. Nu degeaba se vorbeste de „ofiteri acoperiti in presa”. De fapt, controlul presei era si este un deziderat al acestei oligarhii. Asa cum nu putea sa-i fie pe plac nici o Justitie independenta, care sa le poata controla averile uriase dobandite nu se stie cum, intr-o tara care a devenit din ce in ce mai saracita si ma refer in special la perioada 1990-2000, cand nu s-au vazut deloc cresteri economice consistente, in contrast cu multe alte tari foste comuniste din Europa. Consecinta a fost amestecul evident interesat al politicului in Justitie. 10 ani tara asta a batut pasul pe loc, intr-o transformare ce a avut un caracter involutiv. De unde rezulta marea putere si influenta pe care au avut-o acei privilegiati de care pomeneste Proclamatia, care s-au dovedit a fi nu numai fosti, dar si actuali. De unde rezulta ca Mineriadele nu au avut doar consecinte catastrofale pe plan extern, terfelind imaginea Romaniei pentru multi ani, dar si pe plan intern poate mai catastrofale si tot pe multi ani, poate chiar pana in zilele noastre…
Iata ce frumoasa „lupta de clasa”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, se ducea in 1990!!
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR