Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre cresterea salariului minim…

Mi-e teama ca de multe ori discursul public asupra cresterii salariului minim in Romania este mai degraba unul populist decat realist, fara a se tine cont de datele reale ale problemei si de ce spune, in aceasta privinta, stiinta economica. In general, cei care sustin cu tarie marirea salariului minim aduc drept argument faptul ca „romanii traiesc greu” sau ca „salariile, in Romania, sunt foarte mici, printre cele mai mici din UE”. Modul asta de a privi problema poate ca da bine la o anumita parte a populatiei, dar in niciun caz nu reprezinta o explicatie cat de cat fundamentata stiintific care sa sustina marirea salariului minim in Romania.

Eu cred ca ar trebui spus un lucru: marirea salariului minim trebuie sa tina cont de creterea productivitatii muncii – asta o intalniti in orice manual serios de economie pentru cursul liceal. O marire a salariului minim se justifica daca, pe o peroada de timp, se constata ca avem in tara curba productivitatii muncii deasupra curbei salariului minim. Tin minte ca marele economist american, Paul Krugman, a prezentat, referitor la SUA, un astfel de desfasurator pe o perioada ce mergea, daca mai tin bine minte, din 1960 si pana in zilele noastre. De atunci si pana acum curba valorilor productivitatii erau deasupra curbei valorilor salariului minim, panta curbei productivitatii fiind mai mare decat cea a salariului minim. De aici reiesea ca, strict macroeconomic vorbind – deci fara a perturba din punct de vedere macroeconomic economia SUA -, salariul minim putea creste destul de mult, ceea ce sub fosta Administratie de la Casa Alba s-a si intamplat.

Din pacate, in Romania, lucrurile stau pe dos, cel putin deca ne uitam la evolutiile productivitatii si ale salariului minim de la Revolutie incoace: cresterea salariilor sunt peste cele ale productivitatii muncii. Sigur, situatia Romaniei era si este una mai speciala, ca tara in tranzitie. Numai ca ceea ce s-a petrecut in februarie are un caracter mult mai nociv si voi incerca sa explic de ce.

Inainte de toate va propun sa ne uitam peste:

Evolutia anuala a salariului minim pe economie;

Productivitatea nominala a muncii per persoana angajata – Index (EU28 = 100) (Eurostat);

Productivitatea reala a muncii per persoana angajata – Index, 2010= 100 (Eurostat)

Sa privim cum a crescut incepand din 2015 salariul minim pe economie:

1 ianuarie 2015………..975 RON

1 iulie 2015………………1050 RON

1 mai 2016………………1250 RON

1 februarie 2017……… 1450 RON

Asta inseamna ca intr-o perioada de numai 2 ani de zile (2015-2017) salariul a crescut de la 975 RON la 1450 RON, adica s-a inregistrat o crestere de 48,72%!!!

Cum nu avem date pe 2016 privind productivitatea nominala a muncii, sa vedem cum a crescut productivitatea reala (referentialul fiind anul 2010 = 100) in perioada 2015-2017:

2015……….120,7%

2016………. 127,7%

Asta inseamna o crestere de numai 5,8%!!

Ca sa ne facem o idee asupra acestor cresteri sa comparam cu perioada 2009-2015:

Salariul minim:

1 ianuarie 2009……….600 RON

1 ianuarie 2015……….975 RON,

crestere de 62,5%.

Productivitatea nominala:

2009……….. 49,9

2015……….. 59,4,

crestere de 19,04%.

Productiviatea reala:

2009…………100,5

2015…………120,7

crestere de 20,10%.

Bineinteles putem calcula si pentru alte perioade. Ce arata toate acestea, pe langa faptul ca avem cresteri de salarii mai mari decat cele de productivitate?

Ne arata faptul ca aceasta crestere de salariu minim din perioada ultimilor 2 ani, pe langa faptul ca e foarte mare in comparatie cu cea a productivitatii muncii, e una extrem de brusca.

Din aceasta cauza, cresterea asta de salariu minim e foarte greu de suportat de catre agentii economici privati, dar si de catre stat, pentru sectorul bugetar (unde Guvernul anunta salarii record)!!! Pentru firmele private efortul e foarte mare si le poate scadea competitivitatea. Pentru sectorul bugetar e greu de inteles de unde va face statul rost de bani, in conditiile in care veniturile ANAF pe primul trimestru sunt mai mici decat cele din perioada precedenta a anului trecut, iar investitiile s-au prabusit.

Omoram operatorii economici?

Pe de alta parte, sunt greu de inteles unele propuneri legislative…

Urmaream pe teletextul Antenei 3 urmatoarea stire: „Pana la 25.000 de lei AMENDA pentru operatorii economici care nu marcheaza pe pungile de plastic continutul de biomaterial. Mai multi deputati de la PSD, USR si Minoritati au depus la Senat aceasta propunere legislativa. Amenzi intre 15.000-25.000 lei”.

Ce facem? Omoram operatorii economici? Impresia care se creeaza este ca cel care doreste sa munceasca, sa faca ceva in tara asta e pur si simplu pedepsit – il pandeste niste amenzi crunte care inhiba toata bunavointa, tot elanul si care, pana la urma, deprima economia, cu consecinte imprevizibile dar cu totul nefaste.

Noi, in loc sa incercam sa dam economiei un avant salvator, o deprimam si mai mult. Este noaptea mintii!!

Se creeaza impresia unui abuz de reglementare care complica totul si franeaza dezvoltarea. Asa ca este justificat sa te intrebi daca nu cumva e mai buna deregularizarea!!!

Deficitul bugetar…

In legatura cu deficitul bugetar, ar trebui spuse unele lucruri. Daca PSD-ALDE au in vedere cresterea deficitului bugetar peste 3% din PIB, ar trebui sa ne explice ce strategie au: e vorba de o crestere (cat anume?) pe termen scurt (ce poate fi stimulativa) sau una pe termen lung (ce poate genera probleme serioase cu datoria publica)? Daca se procedeaza haotic, mi-e teama ca rezultatele nu vor fi deloc bune.

Deficitul bugetar trebuie acoperit, iar lucrul asta se poate face prin:

emisiune de moneda (lucru restrictionat si chiar interzis in unele tari) – eu atrageam atentia in aceasta postare asupra inflatiei de aproape 300% de la inceputul anilor ’90. Pentru ca metoda asta conduce la inflatie;

imprumuturi – conduc la cresterea datoriei publice si aici am dori sa vedem daca Guvernul si-a stabilit o tinta – la ce valoare, ce procent din PIB, ar dori sa duca datoria publica?

marirea fiscalitatii, dar am inteles ca PSD-ALDE nu doreste marirea fiscalitatii, ci, dimpotriva, sa se reduca taxele si impozitele.

Dl. Dragnea trebuie sa inteleaga ca criticile dure care i se aduc sunt intemeiate pentru ca nu vedem din partea PSD-ALDE nicio strategie in acest sens, lucru ce induce incertitudini si neincredere in Stat.

Deocamdata nu stim decat ca Programul PSD are „termene precise”. „Ca pe vremea comunismului”, cum se exprima un comentator pe blog. Iar un distins oaspete, la o televiziune de stiri, se exprima in sensul „daca putem fi criticati ca nu am respectat termenele precise din Program”. Insa nu am vazut raspunsuri din partea PSD-ALDE care sa dea expresia unui joc de conceptie economica bine elaborat, care sa conduca pe termen scurt la consecinte economice benefice. Dublari sau triplari de salarii in sectorul bugetar, facute la „termene precise” si toate cam pe termen scurt, nu inseamna asa ceva.

Aprilie 18, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Contradictii, contraste…

Traim intr-o lume in care, cel putin actualmente, astfel de lucruri – contradictiile si contrastele – apar si se manifesta cu pregnanta.

*

In UE – contradictia: national – european. Este un lucru ce nu a putut fi solutionat inca si constituie una din marile contradictii ale Uniunii Europene. Pentru ca inclusiv armonizarea legislatiei, a standardelor, a politicilor, a intereselor tarilor membre sunt marcate de aceasta contradictie. Care creeaza un conflict evident in Europa de azi. Este adevarat ca acest conflict nu se manifesta, totusi, printr-un razboi. Dar sa ne gandim la Brexit, sa ne gandim la fortele politice populiste si eurosceptice din UE, care dau atata bataie de cap azi celor moderati si care sustin Proiectul European. Conflict nu inseamna neaparat razboi. Nu avem un razboi in Europa, asta nu inseamna ca nu avem un conflict, o situatie conflictuala – de exemplu putem sa ne uitam la pozitia tarilor din Grupul de la Visegrad.

Conflictul asta incepe sa devina evident.

Moneda unica, euro, s-a dorit a fi un fel de guma sau burete cu care sa se poata sterge nu doar aceasta contradictie, dar si diferentele dintre state, pentru ca Europa este eterogena. Iata ca s-a ajuns la un impas, spun unii. Sigur, situatia era anticipata de mai demult – am scris si pe blog despre ce spunea marele economist american Milton Friedman inca din 2003 despre euro, dar si punctul de vedere al altui mare economist american, Paul Krugman. Iar in legatura cu criza datoriilor statelor membre ale UE, v-as recomanda sa (re)cititi acest articol mai vechi. Iar aceasta situatie in care s-a ajuns ma duce cu gandul ca si din acest punct de vedere – al Uniunii Monetare Europene – avem de fapt un conflict in Europa, intre tarile membre UE, desi toata lumea, nu-i asa, declara contrariu.

*

Unde am putea incadra UE, proiectul european? E un proiect de Stanga sau unul ce ar apartine Dreptei? Interesant este ca Stanga a imbratisat acest proiect si cred ca mai mult decat Dreapta europeana… Cel putin asa mi se pare, dar evenimentele recente par a-mi da dreptate…

*

Se putea citi zilele trecute pe burtiera unei televiziuni de stiri ca Donald Trump e bucuros pentru faptul ca UK iese din Uniunea Europeana. Sincer, ca le place unora sau nu, n-am vazut o asemenea atitudine la Vladimir Putin. Jean-Claude Juncker i-a raspuns lui Trump ca vom sustine si noi independenta unor state din SUA… Texas, Ohio…

*

Totusi, SUA a cerut aliatilor ca sa aduca bugetul pentru Aparare al fiecarui stat membru la 2% din PIB. Jens Stoltenberg a pledat pentru acelasi lucru. Cand sefii unei asemenea organizatii cer un astfel de lucru, inseamna, cred, ca ei stiu ceva. De fapt, majorarea bugetului pentru Aparare al statelor membre s-a discutat de mai multa vreme, inclusiv pe vremea Presedintelui Obama, dar, daca nu ma insel, si in cadrul celor mai recente Summituri NATO.

Numai Germania are ceva de comentat. Ba, ca 2% din PIB e nerealist, ba ca ei si-au propus, de fapt, sa ajunga la 2% din PIB, dar asta pana in 2024. Este uluitor cum aceasta tara, care a fost apararata decenii de-a randul de catre SUA si care, in prezent, la cererea justificata a americanilor nu aloca nici macar 2% din PIB pentru Aparare, face niste ifose si nazuri demne de o cauza mai buna. Pana la urma te intrebi ce urmareste aceasta tara, Germania…

*

Contradictia dintre protectionism si economia de piata…

*

Sunt si alte contradictii… Spre exemplu, se manifesta la noi (si nu numai!!) inca si acum, la 27 de ani de la caderea comunismului, contradictia stat-privat.

A iesit fermecatoarea doamna Andreea Paul in apararea societatii Oltchim Rm. Valcea. Pe scurt, nu era de acord cu privatizarea acesteia, desi, trebuie sa recunosc, n-am inteles prea bine: nu e de acord cu privatizarea sau nu e de acord cu modul in care actuala Putere doreste s-o privatizeze. Interesant este ca D-na. Andreea Paul nu a vorbit deloc despre pierderile si datoriile inregistrate de respectiva companie unde, din cate inteleg, statul mai este inca actionar majoritar – v. aici si aici. Interesant este ca, in loc sa-si puna problema unei privatizari reusite, ea era total impotriva privatizarii, sugerand ca ar fi trebuit sa platim noi, din taxe si impozite, sustinerea financiara a respectivei intreprinderi.

De ce? Pentru salvarea brandului. Si a dat exemplu ca in Vest, in tari in care statul are un pachet minoritar de actiuni la o intreprindere, statul s-a implicat activ in salvarea acesteia – exemplul pe care l-a dat a fost Volkswagen, salvandu-se astfel celebrul brand german. D-na. Andreea Paul spunea ca, altminteri, vom ajunge sa nu mai avem niciun brand romanesc, o societate precum Farmec ar fi nevoita sa cumpere materie prima din exterior si ca privatizarea ar insemna somaj.

Cu alte cuvinte, salvarea brandului si somajul rezultat in urma privatizarii, fac inorportuna privatizarea respectivei societati comerciale.

Iar in felul acesta, banuiesc, gandesc destui dintre economistii nostri, fara sa-si puna problema ca, in felul acesta actionand, nu maresti nici competitivitatea, nici performantele intreprinderii, iar pierderile uriase pe care astfel de societati le produc le suportam tot noi, fara niciun folos pentru societate. Folos ar aduce doar o privatizare reusita, chiar daca, in urma acesteia, ar rezulta somaj, dar ar putea relansa respectiva intreprindere.

*

La noi, contradictia stat-privat are numeroase forme de manifestare si mai toate in favoarea statului si in defavoarea sectorului privat. Spre exemplu, cum altfel s-ar putea explica angajarea, in perioada 2004-2009, a unui numar de 500.000 de functionari publici la stat, sporind numarul lor de la 900.000 – numarul maxim sustenabil de catre statul roman, cat a lasat Guvernul Nastase – la 1.400.000, avand in prezent inca in jur de 1.200.000 de angajati la stat.

Ceea ce avem acum, din punct de vedere politic: PSD-ALDE e la Putere. Te astepti ca un partid social-democrat sa fie mai etatist. Ei vor infiintarea a 19 firme de stat in subordinea Primariei Bucuresti… In campania electorala s-au promis cresteri fabuloase de salarii, la stat, desigur. Spitale, de stat, desigur, intinse pe 80 de hectare, mariri ametitoare de salarii in Sanatate. Acum nu mai sunt bani si se maresc intr-un mod amenintator si ingrijorator deficitele (al balantei comerciale, bugetar).

*

Si interesant e ca cel mai mult se fura de la stat… De fapt DE ACOLO se si fura!!!!

*

Octav Bjoza – ca de ce tot copiii lor prin functii gras platite la stat, in conducere. Cred ca s-ar putea face o legatura cu ce spuneam mai sus, cu faptul ca, in aceasta contradictie evidenta stat-privat, de la noi, predomina inca statul, nu privatul. Adica aceasta contradictie e rezolvata in favoarea statului – nu spun si a cetateanului – nu in favoarea privatului.

*

Nu s-a explicat niciodata la modul extrem de clar opiniei publice din Romania doua lucruri:

1). De ce la 10 ani de la aderare, avem zero absorbtie la fondurile europene. Corina Cretu aproape ca plangea la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan.

2). De ce nu se mai fac drumuri in Romania? Ma uitam la pozele date la televizor de la accidentul suferit de Dl. Lucian Isar (ii doresc multa sanatate si insanatosire grabnica!!): un drum sinuos, dar numai cu doua benzi pe care trec atat turisme, dar si camioane de gabarit mare.

La aceste doua intrebari, un raspuns clar n-am auzit. Spre exemplu, la prima intrebare D-na Cretu ar fi trebuit sa recunoasca  in mod deschis ca PSD a dat-o-n bara. In campanie, Ana Birchall il critica de zor pe Ghinea. Si acum se vede ca ei nu sunt in stare nici macae de cat a facut Ghinea. Si, desigur, motivari de genul ca nu stiu ce instutuie nu e acreditata, ca nu stiu ce e legat de IT si tot felul de explicatii de genul asta, nu mai conving pe nimeni.

Problema este urmatoarea: de ce la 10 ani de la aderarea in UE, Romania nu are puse bine la punct mecanismele necesare pentru aabsorbtia in proportie de 100% a fondurilor europene?

*

Elena Udrea a fost condamnata la 6 ani inchisoare in Dosarul „Gala Bute” – v. aici, Elena Udrea a spus de la bun inceput ca sentinta e un abuz, dar si aici cine ii ia apararea Elenei Udrea!!! 😉

Gandindu-ma si la Sebi Ghita, eu cred, mi se pare, ca avem o contradictie in interiorul Sistemului de la noi.

Caci, stau si ma intreb, cum a putut ajunge Elena Udrea ce a ajuns? Si nu ma refer doar la functia de ministru pe care a detinut-o, intr-un minister precum Dezvoltarea Regionala unde se invart multi bani, dar si la faptul ca ea era reprezentanta lui Traian Basescu in politica romaneasca – omul care-i furniza Presedintelui tarii informatii la cald din lumea politica de la noi si despre oamenii politici. Elena Udrea ii cunoastea, cunoastea si ce se intampla la varful SRI. Greu de spus cat anume cunostea…?

Dar nu pentru faptul ca stia prea multe a fost condamnata?

Ea a negat cu vehementa ca ar fi fost vinovata, Basescu i-a sarit in aparare cum era de asteptat. Din cate am inteles eu de la Basescu, sub ea era o coruptie foarte mare, la nivel national, in ministerul pe care il conducea, lucru sesizat de SRI. Si ca ea a luat masuri – dari afara, sanctiuni – dar nu ar fi fost obligatia ei sa anunte DNA – trebuia s-o faca SRI.

Cat stia Elena Udrea si, mai ales, ce anume?

Din cate stiu, informatiile clasificate, unele dintre ele, se tin la secret timp de 30 de ani. Initial, se vorbea, pe surse, desigur, dar si speculatii, ca o paste o pedeapsa de 21 de ani. A luat doar 6 ani, o cincime din 30…

Ar rezulta, dupa acest rationament, ca:

O cincime din cat stie Elena Udrea sunt informatii clasificate strict secret…

*

Insa ar mai fi un lucru de evidentiat: Elena Udrea a ajuns unde a ajuns, promovata fiind de Sistem. In Romania nu prea ai cum sa ajungi intr-o functie in stat altfel, fara sa treci prin furciile caudine ale verificarii Serviciilor si fara sa fii, in consecinta, acceptat de Sistem.

Elena Udrea a fost acceptata de Sistem. A fost acceptata ca sa fie in anturajul Presedintelui, avand acces la informatii valoroase din zona Puterii, inclusiv informatii externe.

Si iata ca, intr-u final, nu-i asa, apoteotic, tot Sistemul a infundat-o!!

Si asta in conditiile in care Sistemul ar fi putut s-o lase in pace, sa-i ofere o portita de scapare. Dar e vorba de prima instanta, asa ca sa vedem ce se va mai intampla…

*

Colaboratorii au primit cu suspendare, numai ea si Obreja cu executare…

*

Fara indoiala ca acolo unde nu avem contradictii si constraste sau nu trebuie sa avem asa ceva, avem in schimb, controverse. Ultima de acest gen a fost: trebuie sau nu revocati din functie procurorul general, Augustin Lazar, si sefa DNA, Laura Codruta Kovesi?

Despre acest subiect puteti citi mai multe aici.

Poate singura problema care ar fi e ca raspunsul la intrebarea de mai sus nu putea fi decat unul singur: NU trebuie sa fie revocati din functie.

De pilda, atata vreme cat Laura Codruta Kovesi are un sprijin direct din partea SUA, a Departamentului de Stat, a domnului ambasador Hans Klemm, e extrem de clar ca ea nu trebuie sa fie revocata din functie. Chiar daca i se face amenintator cu degetul:

„Rezultatele negative pe linia acestei raportari pot repune in discutie in viitor, in raport de faptele constatate, oportunitatea revocarii conducatorilor institutiilor vizate ori a altor masuri institutionale, in conformitate cu Constitutia si legea” (sursa HotNews, evidentiata mai sus).

Insa e foarte clar ca nu doar factorul extern conteaza, iar Laura Codruta Kovesi e doar o parte a Sistemului aflat in contradictie cu sine insusi. Pentru ca in Sistem sunt lupte intestine pe tema asta si nu tot Sistemul e de partea Lulutzei. Cel putin asa am impresia…

Totusi, remarcam aceasta contradictie, cred, evidenta dintre PSD-ALDE pe de o parte si DNA, dar am putea sa luam si o sfera mai ampla – de pilda Justitia, pe de alta parte. Pe terenul atat de favorizator pentru coruptie al Statului.

Poza Saptamanii!!

Donald Trump and Mike Flynn

Fara indoiala ca una din cele mai mari contradictii ale lumii postbelice a fost si ramane cea dintre SUA si Rusia, mostenitoarea fostei URSS.

Legaturile obscure ale Gen. Flynn cu Rusia pareau ca sunt in concordanta cu declaratiile D-lui. Trump si anume ca „e un lucru bun sa ai relatii bune cu Rusia”. Dl. Flynn fusese ales de catre Presedintele Trump in functia de Consilier pe Chestiuni de Securitate Nationala. Dupa care, nu dupa multa vreme, a iesit Sean Spicer, Secretarul de Presa al Casei Albe, sa anunte ca „[…] a level of trust between the President and General Flynn had eroded to the point where he felt he had to make a change […]” – „nivelul de incredere intre Presedinte si Generalul Flynn s-a erodat pana la punctul in care el a simtit nevoia sa faca o schimbare”.

Interesant este ca toate punctele tari si ascutite din campania electorala, incep sa se domoleasca. Pana la urma, SUA s-a inteles si cu Coreea de Sud si Japonia in privinta apararii comune in fata Coreei de Nord. Chestiunea cu „taxa de protectie” a fost lasata mai moale iar NATO nu mai e deloc o organizatie „obsoleta”. Pana la urma, in urma vizitei D-lui. Rex Tillerson la Pekin, descoperim ca relatiile dintre SUA si China sunt cat se poate de bune si ca in ciuda clamarii unui conservatorism inflexibil, ajungem pana la urma la o concluzie mult mai mladioasa: ca SUA si UE au, de fapt, acelasi set de valori, comun – iata doua articole revelatoare in acest sens: aici si aici.

Face impresia ca Trump, cel pe care il stiam in campania electorala, nu mai are nimic comun cu institutia pe care acum o reprezinta – Casa Alba – deci cu Trump, cel de azi, de la Casa Alba.

Iar in ceea ce priveste relatiile bune cu Rusia, D-na. Merkel spune ca „nu va ceda in lupta pentru o relatie buna cu Moscova”. Ce se poate intelege dintr-o asemenea sintagma? Ca, de fapt, nimeni „nu va ceda”, nu-i asa, pentru o relatie buna cu Moscova. Evident, fiecare poate intelege ceea ce doreste…

Aprilie 1, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Grecia…

Gandul

Grecia, la un pas de faliment. Lista reformelor „umilitoare” respinse de guvernul Tsipras: de ce AUSTERITATEA a mers la Bucureşti şi nu merge la Atena

Se arata ca:

La trei ani după ce a fost iertată de o datorie de 100 de miliarde de euro, Grecia riscă, din nou, să intre în incapacitate de plată. Odată cu restructurarea datoriei publice, Grecia a beneficiat şi de un acord de sprijin financiar încheiat cu aşa-numita troika (FMI, CE şi BM). Condiţiile acestui ajutor au fost, în linii mari, similare cu cele pe care şi le-a asumat România în timpul crizei, când a apelat la creditorii internaţionali. Măsurile de austeritate impuse de ”funcţionarii” occidentali se înscriu într-un tipar cunoscut şi la Bucureşti: reducerea cheltuielilor publice, introducerea de noi taxe care să compenseze o colectare scăzută a veniturilor bugetare, reforme structurale, privatizări şi reduceri de deficit. Cu toate acestea, Grecia este din nou în criză. Economiştii contactaţi de Gândul susţin că ieşirea statului din zona euro, Grexit-ul, este un scenariu puţin probabil având în vedere dependenţa statului de banii europeni. În ciuda opoziţiei faţă de troika, finanţarea europeană a salvat statul de la faliment, în condiţiile în care pieţele financiare cereau, în martie 2012, 44 de euro pentru fiecare euro dat Greciei pentru a-şi plăti datoriile. În prezent, lipsa unui acord cu troika a dus costurile de finanţare ale statului elen la un nivel considerat nesustenabil de specialişti. În acest timp, Alexis Tsipras forţează ameninţând cu demisia dacă grecii votează NU la referendum.

Pentru a evita falimentul, Grecia are nevoie să ajungă la un consens cu aşa-numita troika: Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM). Marţi, statul elen trebuie să plătească o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, bani pe care nu îi are în absenţa unei tranşe de 7,2 miliarde de euro din acordul aflat în pericol la ora actuală, care va expira tot marţi. Guvernul de la Atena a refuzat să accepte noile măsuri de austeritate cerute de finanţatorii internaţionali, „asul” din mâneca politicienilor eleni fiind Grexitul, un scenariu care presupune dezavantaje pentru ambele părţi, după cum au precizat economiştii contactaţi de gândul. La finele săptămânii, premierul Alexis Tsipras a anunţat că vrea să organizeze pe 5 iulie un referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor.

Aceste reforme sunt similare cu cele pe care România le-a acceptat în 2009 când a împrumutat aproape 20 de miliarde de euro de la aceleaşi instituţii internaţionale. Ca fond, acordul cu Grecia este similar, însă finanţele publice ale statului elen sunt cu mult mai „şubrede” decât cele ale României, iar grecii s-au săturat de măsurile de austeritate suportate în ultimii cinci ani.

”Politicile de austeritate, de redresare a finanţelor publice şi a stabilităţii financiare, sunt antisociale, nu asigură o creştere a bunăstării populaţiei”, a precizat pentru gândul Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie la Universitatea Româno-Americană. În opinia sa, aceleaşi politici au fost primite diferit la Atena faţă de Bucureşti din motive culturale.

”România a dus una dintre cele mai aspre politici de austeritate din lume. Tăierea a fost foarte drastică. Aşa ceva nu s-a întâmplat în Grecia din motive culturale care ţin de organizarea socială. Noi nu avem capital social, nu există societate civilă, nu există opinii, nu există optimism. Lumea urăşte politica. E foarte simplu să manipulezi. În Grecia nu a fost atât de simplu. Ca să faci o reformă consistentă ai nevoie de suportul majorităţii publice. Nici în România nu s-a obţinut aşa ceva, dar s-a considerat că nu este necesar. Politicienii şi-au asumat”, a explicat el.

Cristian Păun, profesor de economie în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, susţine că pentru situaţia din Grecia sunt de vină exclusiv politicienii care au refuzat reformarea statului şi renunţarea la ”un model economic falimentar bazat pe o dependenţă puternică de banul public şi de bugetul de stat: contracte cu statul, asistenţă socială fără un fundament în economia reală, sector public supradimensionat (Grecia nu are nicio universitate privată, spitalele private aproape că nu există, sistemele de pensii sunt exclusiv de stat şi cu mari probleme de sustenabilitate economică”.

În 2011, datoria publică a Greciei depăşea 171% din PIB, în condiţiile în care tratatele europene stabilesc un nivel maxim al datoriei de 60% din PIB. Datoria publică a României este considerabil mai mică, însă aceasta s-a triplat în perioada de recesiune.

(Click pe imagine pentru a mări)

Sursă: Eurostat

Datoria publică a Greciei se ridică la 323 de miliarde de euro. Fondul European pentru Stabilitate Financiară deţine cea mai mare parte din datoria elenă, respectiv 60%.

Ce a cerut troika

Pachetul propus de FMI, CE şi BM include o reformă a fiscalităţii, o reformă a pensiilor şi a administraţiei publice.

Troika a cerut guvernului elen o reformă a sistemului TVA care să intre în vigoare la 1 iulie 2015 şi care să ducă la creşterea veniturilor anuale cu circa 1% din PIB. Noul sistem ”ar unifica ratele la un standard de 23%, care să includă restaurantele şi serviciile de catering şi o cotă redusă de 13% pentru alimente, energie, hoteluri şi apă (cu excepţia canalizării), precum şi o rată super-redusă de 6% pentru produsele farmaceutice, cărţi şi teatre”.

Nivelul TVA de 23% ar urma să fie rediscutat în 2016 dacă executivul elen va putea demonstra existenţa veniturilor suplimentare de 1% din PIB din reducerea evaziunii fiscale sau îmbunătăţirea colectării TVA.

De asemenea, troika a cerut reducerea evaziunii fiscale în ceea ce priveşte impozitul pe venit, prin modificarea legislaţiei astfel încât aceasta să definească foarte clar categoriile de persoane scutite de la plata unor contribuţii, eliminarea subvenţiilor la carburanţi pentru fermieri, ajustarea taxelor pe proprietate pentru asigurarea ţintei de venituri de 2,65 miliarde de euro în 2015 şi 2016, precum şi completarea legislaţiei în ceea ce priveşte evaziunea fiscală.

Alte măsuri fiscale includ reducerea nivelului de cheltuieli pentru armată cu 400 de milioane de euro, creşterea impozitului pe profit de la 26% la 28%, impozitarea reclamelor TV, introducerea taxelor pentru vasele de lux şi majorarea taxelor pentru jocurile de noroc.

În ceea ce priveşte reforma asigurărilor sociale de stat, troika a cerut ca de la 1 iulie 2015 guvernul să asigure o economie la fondul de pensii cuprinsă între 0,25 şi 0,5% din PIB în 2015, respectiv 1% din PIB în 2016 prin implementarea unei legislaţii care să ducă, printre altele, la scăderea ieşirilor anticipate la pensie. De asemenea, creditorii internaţionali au cerut ca, din 2016, guvernul elen să implementeze parametri specifici pentru asigurarea unei strânse legături între contribuţii şi pensii.

Pentru reforma sectorului public, lista de măsuri include schimbarea grilei unice de salarizare astfel încât aceasta să fie corelată cu performanţa, calificarea şi responsabilitatea personalului, alinierea unor beneficii de tipul diurne şi fonduri pentru deplasări în concordanţă cu legislaţia europeană şi limitarea angajărilor.

De asemenea, Grecia ar fi trebuit să înfiinţeze o autoritatea autonomă de colectare a veniturilor.

Alte măsuri se referă la privatizarea aeroporturilor regionale, companiei feroviare de transport de pasageri şi marfă TrainOSE, dar şi a porturilor din Pireaus, Thessaloniki şi Hellinikon.

Grexit

Ieşirea Greciei din zona euro nu este avantajoasă nici pentru statul elen şi nici pentru Europa, susţine Bogdan Glăvan.

”Nu mă aştept la ieşirea Greciei din zona euro. Interesele celor două părţi par contrare, dar converg. Bruxelles nu are niciun interes ca un stat membru să părăsească uniunea. Interesul este să extindă sfera de circulaţie a monedei, iar o ieşire a unui stat ar însemna slăbirea euro. Pe de altă parte, Atena are nevoie de finanţatori pentru că statul are cheltuieli foarte mari pe care nu are cum să le acopere”, a precizat profesorul de economie.

În opinia sa, singura variantă ar fi o nouă iertare de datorii, o restructurare care a fost din nou amânată de existenţa ”banilor ieftini” primiţi de la troika.

”Cel mai sănătos lucru este să restructurezi, dar, din motive politice, nici Grecia, nici băncile nu au avut motive să gestioneze această problemă pentru că banii curgeau. Nu au fost încurajaţi să o facă pentru că instituţiile financiare au fost uşor de convins să-i împrumute cu bani. Economiştii occidentali au insistat în acest demers, de a rostogoli, de a prelungi o situaţie care nu era sustenabilă şi care trebuia gestionată. Nu văd altă soluţie realistă decât anularea unei părţi din datoria Greciei”, a explicat Glăvan.

Aurelian Dochia, membru în Consiliul de Administraţie al BRD – Groupe Societe Generale (BRD) şi asociat al firmei de consultanţă Concept Consultanţă Economică şi de Afaceri, este de părere că termenii împrumutului oferit de troika sunt convenabili pentru Grecia, având în vederea alternativa oferită de pieţele financiare internaţionale.

”Termenii sunt foarte convenabili. Dacă vor fi acceptaţi de Grecia se va deschide o portiţă şi pentru creditorii europeni care vor putea vinde acest program cetăţenilor în faţa cărora răspund”, a declarat Dochia pentru gândul.

Orice stat finanţează deficitul, respectiv diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetare, prin împrumuturi, respectiv prin emiterea unor titluri de stat sau obligaţiuni. Dobânzile cerute de investitori pentru obligaţiunile elene cu o maturitate de 10 ani au urcat cu 419 puncte de bază, la 15,03%, cel mai ridicat nivel din decembrie 2012. Economiştii sunt de părere că finanţarea datoriei publice nu mai este sustenabilă după nivelul de 13%. Cele mai mari randamente cerute pe pieţele financiare au fost de 44,21% în martie 2012, potrivit Bloomberg.

România, un exemplu de succes?

Bogdan Glăvan atrage atenţia că un acord de finanţare cu troika nu reprezintă un plan pe termen lung pentru redresarea unei economii.

”Nu te poţi aştepta de la un funcţionar să vină cu o strategie pe termen lung. Nu e datoria lui”, a explicat el, adăugând că ”statul nu trebuie ajutat. Statul este complet nefuncţional din cauza corupţiei. Trebuie să porneşti cu maximum de scepticism şi să eliberezi cât mai multe resurse către mediul de afaceri”.

Aurelian Dochia este de părere austeritatea nu a funcţionat în cazul Greciei.

”Măsurile care au fost adoptate până acum nu au dat rezultate. Programul FMI anticipa o revenire pe o traiectorie ascendentă a creşterii economice în doi, trei ani, ceea ce nu s-a întâmplat nici după cinci. Grecia va mai avea nevoie mulţi ani de acum încolo de asistenţă financiară”, spune economistul.

În opinia sa, România este adesea folosită drept exemplu pentru a demonstra succesul unui program de austeritate, însă există mai multe state care au reuşit să iasă din criză aplicând acest model.

”Şi alte ţări au avut rezultate pozitive. Spania, Irlanda, ţări din zona euro, dar şi ţările baltice, state care au reuşit să se redreseze şi fără instrumente monetare”, a explicat el, adăugând că, atunci când vine vorba de ajustarea finanţelor publice, există două soluţii: ”devalorizarea monedei sau devalorizarea internă, tăieri de pensii şi salarii”.

Economistul Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, susţine că măsurile de austeritate impuse Greciei au fost cele care au dus la prăbuşirea economiei elene.

Sursă: Eurostat

”Da, guvernul elen cheltuia mult peste posibilităţi la finele anilor 2000, însă de atunci a redus drastic cheltuielile şi a majorat taxele. Numărul de bugetari a scăzut cu peste 25%, iar pensiile (care erau într-adevăr mult prea generoase) au fost tăiate. Dacă adăugăm şi măsurile de austeritate, acestea au fost mai mult decât suficiente pentru a elimina deficitul original şi a-l transforma în surplus. Prin urmare, de ce nu s-a întâmplat asta? Pentru că economia elenă s-a prăbuşit, în mare parte ca rezultat a acestor măsuri de austeritate care au dus la scăderea veniturilor. Iar acest colaps a avut de-a face chiar cu euro care a prins Grecia într-o cămaşă de forţă”, notează economistul, într-un comentariu din The New York Times.

Krugman notează că majoritatea cazurilor în care austeritatea a avut ”succes”, adică nu a dus la prăbuşirea economiei, au implicat deprecieri masive ale monedelor naţionale care au dus la creşterea competitivităţii exporturilor. ”Grecia, însă, fără propria monedă, nu a avut această opţiune”, scrie laureatul premiului Nobel pentru economie.

Risc pentru România

Cristian Păun spune că evoluţia României şi a Greciei au fost diferite deoarece recesiunea s-a suprapus în cazul Atenei peste o problemă pe care statul elen a acumulat-o de-a lungul anilor: datoria publică foarte mare şi nesustenabilă din veniturile curente.

”Să nu credeţi că noi am trecut peste criză prin reforme structurale de amploare. Ele au eşuat lamentabil sub ”coordonarea” ineficientă a ”Troicii”, lipsită de pârghii de control reale asupra guvernului şi clasei politice locale. În afară de o creştere de taxe (TVA) şi de o tăiere de salarii şi pensii speciale anulată destul de rapid, nu am reformat mare lucru din România: privatizarea a fost inexistentă, infrastructura nu s-a dezvoltat semnificativ, dependenţa de stat nu a scăzut simţitor. În schimb am acumulat şi noi datorie publică importantă (datoria a crescut cu circa 37% cumulat în ultimii 3 ani, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor), ponderea apropiindu-se periculos de 40%”, a declarat Păun pentru gândul.

În opinia sa, aplicarea aceluiaşi model în continuare ar putea duce România în aceeaşi situaţie.

”Grecilor le-au luat câteva decenii să ajungă aici. Dacă ne uităm la ritmul cu care se multiplică datoria noastră publică şi cresc cheltuielile publice în România cred că putem pune sub mare îndoială ieşirea noastră cu adevărat din criză şi rezistenţa noastră la o eventuală criză viitoare. Cu cât economia privată, mecanismele pieţei, antreprenoriatul se dezvoltă şi se dezvoltă mai puţin prin conexiuni cu statul, cu atât rezistenţa la criză creşte semnificativ”, a explicat el.

Atenţie la euro

Economiştii anticipează o depreciere a monedei unice europene în raport cu dolarul, dar şi alte valute străine.

”Ultima dată când guvernul elen a încercat să ceară un mandat naţional pentru acceptarea condiţiilor unui bail-out, în octombrie 2011, euro s-a depreciat cu 8,5% faţă de dolar în două luni”, notează economiştii ING.

”Cu toate că sistemul financiar european este mai bine pregătit decât în 2011, ne aşteptăm că euro să aibă de suferit ca urmare a ştirilor despre acest referendum”, scriu ei, adăugând că moneda europeană se va deprecia în raport cu dolarul, yenul japonez şi francul elveţian.

Deprecierea euro va duce şi la o scădere a leului. ING estimează că cel puţin în această săptămână cursul leu/euro va rămâne în intervalul 4,48 – 4,52, cu volatilitate ridicată pe termen scurt, urmând ca spre finele anului leul să se aprecieze către limita inferioara a „zonei de stabilitate a BNR”, de 4,38 lei/euro, notează Mediafax.”

Dupa parerea mea, trebuie sa citim integral articolul lui Paul Krugman:

The New York Times

Greece Over the Brink

JUNE 29, 2015

Se arata ca:

„It has been obvious for some time that the creation of the euro was a terrible mistake. Europe never had the preconditions for a successful single currency — above all, the kind of fiscal and banking union that, for example, ensures that when a housing bubble in Florida bursts, Washington automatically protects seniors against any threat to their medical care or their bank deposits.

Leaving a currency union is, however, a much harder and more frightening decision than never entering in the first place, and until now even the Continent’s most troubled economies have repeatedly stepped back from the brink. Again and again, governments have submitted to creditors’ demands for harsh austerity, while the European Central Bank has managed to contain market panic.

But the situation in Greece has now reached what looks like a point of no return. Banks are temporarily closed and the government has imposed capital controls — limits on the movement of funds out of the country. It seems highly likely that the government will soon have to start paying pensions and wages in scrip, in effect creating a parallel currency. And next week the country will hold a referendum on whether to accept the demands of the “troika” — the institutions representing creditor interests — for yet more austerity.

Greece should vote “no,” and the Greek government should be ready, if necessary, to leave the euro.

To understand why I say this, you need to realize that most — not all, but most — of what you’ve heard about Greek profligacy and irresponsibility is false. Yes, the Greek government was spending beyond its means in the late 2000s. But since then it has repeatedly slashed spending and raised taxes. Government employment has fallen more than 25 percent, and pensions (which were indeed much too generous) have been cut sharply. If you add up all the austerity measures, they have been more than enough to eliminate the original deficit and turn it into a large surplus.

So why didn’t this happen? Because the Greek economy collapsed, largely as a result of those very austerity measures, dragging revenues down with it.

And this collapse, in turn, had a lot to do with the euro, which trapped Greece in an economic straitjacket. Cases of successful austerity, in which countries rein in deficits without bringing on a depression, typically involve large currency devaluations that make their exports more competitive. This is what happened, for example, in Canada in the 1990s, and to an important extent it’s what happened in Iceland more recently. But Greece, without its own currency, didn’t have that option.

So have I just made the case for “Grexit” — Greek exit from the euro? Not necessarily. The problem with Grexit has always been the risk of financial chaos, of a banking system disrupted by panicked withdrawals and of business hobbled both by banking troubles and by uncertainty over the legal status of debts. That’s why successive Greek governments have acceded to austerity demands, and why even Syriza, the ruling leftist coalition, was willing to accept the austerity that has already been imposed. All it asked for was, in effect, a standstill on further austerity.

But the troika was having none of it. It’s easy to get lost in the details, but the essential point now is that Greece has been presented with a take-it-or-leave-it offer that is effectively indistinguishable from the policies of the past five years.

This is, and presumably was intended to be, an offer Alexis Tsipras, the Greek prime minister, can’t accept, because it would destroy his political reason for being. The purpose must therefore be to drive him from office, which will probably happen if Greek voters fear confrontation with the troika enough to vote yes next week.

But they shouldn’t, for three reasons. First, we now know that ever-harsher austerity is a dead end: after five years Greece is in worse shape than ever. Second, much and perhaps most of the feared chaos from Grexit has already happened. With banks closed and capital controls imposed, there’s not that much more damage to be done.

Finally, acceding to the troika’s ultimatum would represent the final abandonment of any pretense of Greek independence. Don’t be taken in by claims that troika officials are just technocrats explaining to the ignorant Greeks what must be done. These supposed technocrats are in fact fantasists who have disregarded everything we know about macroeconomics, and have been wrong every step of the way. This isn’t about analysis, it’s about power — the power of the creditors to pull the plug on the Greek economy, which persists as long as euro exit is considered unthinkable.

So it’s time to put an end to this unthinkability. Otherwise Greece will face endless austerity, and a depression with no hint of an end.”

De observat ca spune ca euro a fost o greseala. Insa aceasta idee – pesimismul in ceea ce priveste moneda unica euro – nu e una noua. Ea a fost exprimata cu mai mult timp inainte de catre Milton Friedman si am scris despre lucrul acesta – aici (cred ca e instructiv sa (re)citim interviul pe care l-a dat Milton Friedman!). De asemenea, scriam aici despre cum a fost respectat (cred ca e mai corect scris: „respectat”) Tratatul de la Maastricht in UE.

Insa eu cred ca problema ar trebui tratata si din punct de vedere istoric. Grecia, de multa vreme, a trait un fals economic. Ma refer mai ales la perioada scursa de la sfarsitul Regimului Coloneilor (1974) incoace. Grecia nici inainte nu era o tara dezoltata. Tin minte ca cineva spunea despre Grecia ca dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial „Grecia era un mare sat” 🙂 . Totusi, Grecia, desi o tara din Est, balcanica, nu a fost o tara comunista. Cu toate acestea in aceasta tara predomina, dupa cum putem constata si din articolul din Gandul, etatismul. Mult mai mult etatismul economic decat economia de piata libera! Grecia a avut niste magnati, vreo 2-3, foarte bogati, e adevarat, dar cam atat. Datoria publica foarte mare a Greciei nu e de ieri, de azi. De asemenea nici etatismul acesta nu e de data recenta acolo. Grecia ani la rand a fost creditata de catre organismele financiare occidentale. Nu e de mirare ca, obisnuiti asa, grecii nu vor acum politici de austeritate. Dar altceva trebuie remarcat: Grecia, desi nu a fost o tara comunista, nici nu a apartinut fostului lagar comunist patronat de URSS, nu s-a dezvoltat din punct de vedere economic in toata aceasta perioada scursa din 1974 si pana acum! Daca se face o paralela cu Romania de ce nu am porni de aici, pentru ca Romania nu mai este o tara comunista de 25 de ani, a adoptat economia de piata libera, face parte acum din Uniunea Europeana si trebuie sa se dezvolte in felul acesta. Or, procesul acesta complex de dezvoltare a tarii noastre a fost destul de greoi dupa Revolutie, iar evenimentele din Grecia pot avea repercursiuni asupra tarii noastre, de exemplu conditii mai grele pentru accesarea fondurilor europene, cum remarca si prof. Mircea Cosea. Alternativa ar putea fi falsul economic pe care l-a trait Grecia ani de-a randul, ceea ce nu cred ca e de dorit…

Problema principala, deci, este ca Grecia nu s-a dezvoltat economic langa Occident si, mai apoi, in UE (incepand din 1979), ci a trait un fals economic ani de-a randul pentru ca i s-a permis si pentru ca Vestul a randuit in felul acesta, lucru ce a insemnat, paradoxal vorbind, prosperitate pentru populatie. Scadenta a fost mereu amanata, rostogolita de la un an la altul sau neluata in seama ani la rand. Prof. Mircea Cosea si alti analisti remarcau ca economia romaneasca, in afara unor intreprinderi private, rezultate in urma unor putine privatizari reusite, de le numeri pe degete, depinde actualmente in mod periculos de agricultura, mai bine zis de intemperiile vremii, daca e sau nu un an agricol bun. Daca vom citi cu atentie articolul din Gandul, aflam ca, desi s-au luat la noi masuri de austeritate de succes, datoria publica a crescut fara a se face reforme. Problema e daca si Romaniei sau altor tari din Est, ma refer, de pilda, la Ungaria, Polonia li se pregateste un parcurs de multi ani asemanator cu cel al Greciei. Trebuie spus ca si Italia, de exemplu, are o datorie publica foarte mare, si acolo s-a mers pe datorie ca solutie economica pentru un Sud slab dezvoltat. E adevarat ca efectul a fost ca in felul asta s-a asigurat un anumit grad de prosperitate pentru populatie, ca si in cazul Greciei. De asemenea s-au luat masuri pentru combaterea Mafiei, o lupta dura care a lasat multe victime.

O alta problema importanta ar fi daca ne asumam cu totii, toata Uniunea Europeana, situatia existenta. Europa este eterogena atat din punct de vedere economic, dar si cultural. O Europa Unita inseamna sa ne asumam cu totii o asemenea situatie. Pe de alta parte, nu numai Grecia are datorii mari. Grecia nu poate sa-si plateasca datoria decat daca i se da bani, adica daca se indatoreaza. Politicile de austeritate ar fi interesante numai daca se constituie intr-un factor de dezvoltare a tarii. Poate Grecia sa se dezvolte prin politici de austeritate? Asta e intrebarea esentiala! Altminteri aceste politici de austeritate pot conduce la degradarea situatiei economice a tarii si la o degradare in general, caz n care Grecia ar fi pusa intr-o situatie dificila. Ar mai avea sens sa ramana nu doar in Zona Euro, dar in Uniunea Europeana?

Uniunea Europeana, asa cum a fost conceputa, nu reflecta interesele tuturor membrilor ei, ci doar a trei tari, dar si aici mai mult teoretic: Germania, Franta si Marea Britanie.  Insa la inceput au fost – dupa cum remarca Konrad Adenauer – doar Franta si Germania, iar el spera sa se alature si Marea Britanie. Uniunea Europeana trebuie sa reflecte interesul tuturor membrilor sai. Intrebarea este daca se vrea acest lucru cu adevarat. Ani de-a randul, dupa prabusirea comunismului, Tarile din Est au fost randuite sa fie un debuseu pentru economiile dezvoltate ale Vestului prosper. Nu sa se dezvolte economic, ci sa fie un debuseu, adica piata de desfacere. In felul acesta, desi a patruns masiv masa monetara straina – dolarul apoi euro – pentru ca oamenii de aici sa si poata cumpara produsele vestice, au inceput sa apara privatizari frauduloase, afaceri de coruptie si imbogatiti peste noapte, odata cu degradarea economica ce a determinat o emigratie masiva spre Occident. Evident, trebuie sa luam in considerare si comportamentul BNR de-a lungul timpului, desigur si recomand acest articol ar D-lui. Florin Citu, unde se arata, printre altele, ca:

„In Romania politica fiscala este gasita vinovata pentru orice merge prost in economie. Chiar si analizele venite dinspre BNR sustin aceasta ipoteza. Cand vine vorba de politica monetara, analizele BNR, cat si opinia generala, transmit imaginea unei politici monetare optime. Dar nu este asa. Exista foarte multe dovezi care arata ca politica monetara a fost prociclica, a reactionat gresit in 2008 impingand economia in recesiune mai repede si mai adanc iar acum este iar prociclica. Dintre cele doua doar politica monetara are puterea de a arunca economia in recesiune sau sa exagereze o perioada de boom. Politica fiscala are nevoie de o politica monetara prociclica pentru a avea aceste efecte pe cand politica monetara poate sa faca totul cu sau fara ajutorul politicii fiscale. De aceea este foarte important sa intelegem politica monetara.”

Insa ideea de la inceputul anilor ’90 era alta, si anume cea a investiilor vestice masive in economiile tarilor foste comuniste din Europa. Si lucrul asta ar fi trebuit sa se produca. Aceste investitii ar fi trebuit sa vina pe calea privatizarilor, care, in Europa de Est, ar fi trebuit sa fie o poveste de succes. Nu s-a intamplat lucrul asta de prea multe ori, dimpotriva, si tocmai acest fenomen a blocat in repetate randuri sau a intarziat destul de mult dezvoltarea economica a Tarilor din Est. Un efect a fost acumularea masiva de datorii, cum s-a petrecut in Ungaria – foarte asemanator cu ceea ce s-a petrecut de-a lungul anilor in Grecia. In Ungaria insa procesul s-a desfasurat intr-un ritm mult mai accelerat. A crescut PIB-ul tarii, dar a crescut abnorm si datoria publica (77% din PIB in 2014) – intr-un fel a crescut PIB-ul pe datorie, subrezind finantele tarii, determinand si mutatii politice nedorite!! La noi, din fericire, Statul nu a acumulat datorii masive. Totusi, dupa cum putem constata, trendul nu este de a plati datoriile si de a scapa de datorii, cum poate ar crede unii, ci de acumulare de datorii de catre stat – lucru ce se observa  si la tarile foste comuniste – dar fara sa se vada si o dezvoltare economica, o crestere consistenta de PIB, asta insemnand o crestere economica de peste 4-5% pe an, capabila sa produca aceasta dezvoltare (o exceptie pare a fi Cehia). Observam insa, de-a lungul anilor astfel de cresteri in tari ca Rusia (e adevarat ca acum economia Rusiei a scazut in urma sanctiunilor impuse de SUA si UE, dar pana la actualele tensiuni geopolitce legate de Ucraina lucrurile nu au stat deloc asa: sub Putin economia Rusiei a crescut simtitor!) sau China…

Problema iesirii Greciei din Zona Euro sau din Uniunea Europeana e una controversata. Eu nu cred ca se va putea produce asa ceva. SUA pare a sustine varianta asta a Grexit-ului. Nu e foarte clar daca asta e adevarul sau parerea unor economisti doar. Intrebarile care se pun sunt mai multe, dar ma voi referi la cateva:

daca Grecia ar iesi din Zona Euro, ce efect ar avea asupra Zonei Euro si UE? Ar fi castigata Zona Euro? Ar castiga ceva Grecia? Ce s-ar castiga si ce s-ar pierde?

 – Care ar fi reactia SUA daca Grecia ar iesi din Zona Euro? Ce mutare vor face americanii? Ce ar pregati? Poate SUA are nevoie de Grecia ca sa iasa din Zona Euro… Care e planul?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iunie 30, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Cum se explica urmatorul lucru…?

Iata un editorial foarte interesant semnat de Paul Krugman pe blogul sau din The New York Times:

Ideological Ratings

Se arata ca:

„So S&P has downgraded France. What does this tell us?

The answer is, not much about France. It can’t be overemphasized that the rating agencies have no, repeat no, special information about national solvency — especially for big countries like France. Does S&P have inside knowledge of the state of French finances? No. Does it have a better macroeconomic model than, say, the IMF — or for that matter just about any one of the men and women sitting in this IMF conference room with me? You have to be kidding.

So what’s this about? I think it’s useful to compare IMF projections for France with those for another country that has been getting nice words from the raters lately, the UK. The charts below are from the WEO database — real numbers through 2012, IMF projections up to 2018.

First, real GDP per capita:

So France has done better than the UK so far, and the IMF expects that advantage to persist.

Next, debt relative to GDP:

France is slightly less indebted, and the IMF expects this difference to widen a bit.

So why is France getting downgraded? Because, S&P says, it hasn’t carried out the reforms that will enhance its medium-term growth prospects. What does that mean?

OK, another dirty little secret. What do we know — really know — about which economic reforms will generate growth, and how much growth they’ll generate? The answer is, not much! People at places like the European Commission talk with great confidence about structural reform and the wonderful things it does, but there’s very little clear evidence to support that confidence. Does anyone really know that Hollande’s policies will mean growth that is x.x percent — or more likely, 0.x percent — slower than it would be if Olli Rehn were put in control? No.

So, again, where is this coming from?

I’m sorry, but I think that when S&P complains about lack of reform, it’s actually complaining that Hollande is raising, not cutting taxes on the wealthy, and in general isn’t free-market enough to satisfy the Davos set. Remember that a couple of months ago Olli Rehn dismissed France’s fiscal restraint — which has actually been exemplary — because the French, unacceptably, are raising taxes rather than slashing the safety net.

So just as the austerity drive isn’t really about fiscal responsibility, the push for “structural reform” isn’t really about growth; in both cases, it’s mainly about dismantling the welfare state.

S&P may not be participating in this game in a fully conscious way; when you move in those circles, things that in fact nobody knows become part of what everyone knows. But don’t take this downgrade as a demonstration that something is really rotten in the state of France. It’s much more about ideology than about defensible economic analysis.”

Despre ce este vorba? S&P a retrogradat Franta din cauza refuzului acestei tari de a lua celebrele de acuma masuri de „reforme structurale”, pentru ca nu si-a „intensificat” perspectivele de crestere pe termen mediu. Krugman afirma ca, la ora actuala, nu stim prea multe despre „reformele” care ar putea genera cestere economica. Care ar fi acelea, stiintific vorbind? Pentru ca in articol se arata un paradox: Franta este retrogradata de catre S&P dar, cu toate acestea, macroeconomic vorbind – luandu-ne cel putin dupa ce ne spun cifrele – aceasta tara sta mult mai bine decat UK. Cele doua grafice arata, bazandu-se de datele puse la dispozitie de catre FMI, ca, luand anul 2007 ca an de referinta (100%), PIB-ul Frantei pe locuitor s-a situat peste cel al Regatului Unit (primul grafic) si datoria (ca procent din PIB) este in scadere in Franta fata de UK, Franta fiind mai putin indatorata, desi situatia, cel putin intre 2007-2011(12), a stat invers. Concluzia pe care care o trage Dl. Krugman este ca aceste rating-uri sunt ideologice, sustinand teoria austeritatii si nu welfare state-ul…

Interesant este urmatorul lucru: sa vedem cum a evoluat din 2007 somajul in cele doua tari – aici, din World Economic Outlook Database, October 2013. In primul rand cred ca este necesar sa precizam ca e vorba de doua tari comparabile ca numar de locuitori!! Vom constata ca somajul (ca procent din forta totala de munca) este mai scazut in UK decat in Franta!! Sub guvernarea socialista somajul merge in Franta spre 11% in vreme ce in UK somajul are tendinta de scadere, de la 8,020% in 2012 la 7,743 in 2013 si, previziunea FMI pe 2014, 7,528%.

Si atunci cum se explica fenomenul asta?

Sub guvernarea socialista din Franta nu numai ca nu s-au creat locuri de munca, dar s-au mai si dat afara oameni, crescand somajul. Prin asta sa se explice oare cresterea economica a Frantei, superioara celei din Regatul Unit? Pe de alta parte unde e mai bine: in Franta, unde ratele somajului sunt foarte ridicate, sau in UK, unde nu este asa? Nu mai vorbesc de scaderea in popularitate a lui Hollande si a socialistilor… Lasand la o parte aspectul politic, cum se explica fenomenul? Sau trebuie sa privim problema strict din punct de vedere al productivitatii muncii? Cu alte cuvinte, vreau sa spun, in Franta este o productivitate a muncii mai ridicata decat in UK, lucru ce nu are legatura neaparat cu nivelul somajului. Este, oare, asa?

Va propun sa cititi un interesant articol pe aceeasi tema din The Guardian:

François Hollande’s shaky credibility takes another hit with credit-rating cut

Se arata, printre altele, ca:

„France’s second credit-rating downgrade by Standard & Poor’s in less than two years is as damaging politically for the socialist François Hollande as it was for his rightwing predecessor Nicolas Sarkozy, who lost the election shortly after France lost its AAA rating in January 2012.

S&P directly attacked Hollande’s economic policy, questioning the socialist government’s capacity to repair Paris’s stuttering economic motor. It said the problem with France was that the government’s tentative reforms were not enough to lift growth in the eurozone’s second largest economy.

Hollande, recently found to be the most unpopular French president on record in a poll by BVA, was already struggling to sell his economic measures to the nation. „The recovery is here,” Hollande declared in August after a small rebound in growth following months of stagnation. But real, sustained growth is expected to be slow in returning.

While the government highlights reforms such as injecting more flexibility into the rigid labour market, policies for companies to boost competitiveness and pensions reform, surveys show the electorate is baffled by policy muddles and tax U-turns. Voters are also alarmed by record levels of unemployment and nightly TV news bulletins about factory closures.

The worst of this has come in Brittany in recent weeks. The socialist stronghold, which voted resoundingly for Hollande last year, has now come to symbolise a popular revolt against his economic approach and tax policy.

Brittany is the heartland of France’s pork and poultry sectors, which have seen major factory closures. Hard-pressed farmers, fishermen and food industry workers have joined forces to don red bonnets – symbol of a local 17th century tax revolt – and focused their rage on a new eco-tax on lorries thought up under Sarkozy but due to be implemented by Hollande. The tax was duly suspended by a jittery government – its second tax climbdown in a week after it scrapped plans to raise taxes on some savings products amid a public outcry. This month, it also scrapped a new corporate tax that had infuriated business leaders.

Hollande’s government is struggling to bring down the public deficit without killing the fragile economic recovery. He has promised to cut state spending without swinging the axe against France’s vast public sector and welfare state. He has also promised to improve competitiveness and, most significantly, has vowed to tackle rising unemployment, bringing down levels before the end of this year. All of these have caused economists to cough and splutter about impossible promises.

Unemployment is now at 11%, 3.29m people, a historic high. Hollande has staked his credibility on his promise to halt the rising curve of joblessness by end of this year. But without strong growth, he can only rely on measures such as state-assisted job contracts for the young, which are taking a long time to have an effect.

S&P warned that with joblessness likely to stay high, Hollande will have a difficult job getting more reforms past a distrustful electorate. Hollande’s critics say structural reform has not gone nearly deep enough, fearing that one and a half years into a five-year mandate and faced with a tax revolt and tricky municipal elections next spring‚ further reforms will be put on hold. The government is experiencing a growing backlash from voters and businesses after it imposed €30bn in tax hikes this year, seeking to honour a promise to its EU partners to bring its budget deficit below the bloc’s target ceiling of 3% next year‚ a target it is still struggling to meet, later than promised. But it is not just the rich who are complaining about taxes, lower-income households also feel they are being targeted. Consumer-spending is low.

Jean-Marc Ayrault, France’s prime minister, told the regional press last month: „You can’t redress in one and a half years, a country that has been degraded for ten years,” a direct jibe at the rightwing governments before him.

The government said S&P had failed to take into account key reforms, such as pensions, and attacked what the finance minister called the ratings agency’s „inaccurate criticisms” of the French economy. Hollande has insisted he won’t be changing tack on the economy because of S&P’s report. But the downgrade leaves him under even more pressure to do more to sell and explain his economic policy to the public on both the left and right.”

De observat ca si in acest articol se vorbeste de somajul foarte ridicat in Franta, 11%, care inseamna 3,29 milioane de oameni, un maxim istoric. Aspectul politic e usor de inteles: se incearca sa se loveasca in guvernul socialist de la Paris prin aceasta retrogradare a rating-ului… Aspectul economic ridica multe probleme. Pentru ca nu e foarte clar, spre exemplu, de ce alte tari, care inteleg ca fac reforme, nu au si cresteri economice, sau daca le au sunt foarte mici. Cum, repet, nu e deloc clar de ce intr-o tara care, comparativ cu o alta, are o crestere economica mai mare si o tendinta de scadere a datoriei, somajul este mai mare…

Update

Iata ce spune Dl. Krugman referitor la problema somajului in Franta:

More Notes On France-Bashing

Se arata ca:

„First things first: France has problems. Unemployment is high, especially among young people, many small businesses are struggling, the population is aging (although not nearly as much as in many other countries, Germany very much included.)

By just about any measure I can find, however, France looks not too bad by European standards. GDP has recovered roughly to pre-crisis levels; the budget deficit is fairly small and the medium-term debt outlook not at all scary; the long-term budget outlook is actually pretty good compared with its neighbors, thanks to a higher birth rate.

Yet the country is the subject of vituperative, over-the-top commentary. Here’s The Economist, a year ago, declaring France “The time bomb at the heart of Europe”. Here’s CNN declaring that France is in “free fall”.

That CNN piece actually offers a few specifics. It argues that France faces a “yawning competitiveness gap” due to rising labor costs. Hmm. Here’s what I get from European Commission numbers, comparing France with the euro area as a whole:

European Commission

There’s a bit of deterioration there, I guess — but it’s more yawn-inspiring than yawning.

CNN also declares,

France’s decline is best illustrated by the rapid deterioration in its foreign trade. In 1999, France sold around 7% of the world’s exports. Today, the figure is just over 3%, and falling fast.

Hmm.Just about every advanced country, the United States very much included, has a declining share of world exports (Germany is an exception); this New York Fed research paper notes that this decline is more or less in line with the declining share of advanced economies in world GDP as emerging nations rise, and it portrays France as more or less typical.

Again, the point is not that France is problem-free; the question is why this only moderately troubled nation attracts rating downgrades and so much apocalyptic rhetoric.

And the answer just has to be politics. France’s sin isn’t excessive debt, especially poor growth, lousy productivity (it has more or less matched Germany since 2000), poor job growth (ditto), or anything like that. Its sin is that of balancing its budget by raising taxes instead of slashing benefits. There’s no evidence that this is a disastrous policy — and in fact bond markets don’t seem concerned — but who needs evidence?”

Recunoaste faptul ca Franta are probleme, in primul rand somajul ridicat, in special in randul tinerilor, multe din micile afaceri se zbat, populatia imbatranita (nu atat de mult ca alte tari, Germania fiind „foarte inclusa” in aceasta categorie). Totusi, considera ca dupa „standarderele europene” Franta nu arata deloc rau… (interesant, dupa „standardele europene” 😀 ). PIB-ul si-a revenit la nivelul pre-criza, deficitul bugetar este mic, datoria pe termen mediu nu e ceva care sa te sperie. In ceea ce priveste datoria pe termen lung sta destul de bine comparativ cu vecinii, datorita ratelor mari ale nasterilor. Considera deplasat ce a afirmat in urma cu un an The Economist – „Bomba cu ceas din inima Europei” sau CNN, ca Franta ar fi „in cadere libera”. Nu e de acord cu ceea ce declara CNN cu privire la marirea costurilor cu forta de munca in Franta, si anume ca „se casca un decalaj de competitivitate”, argumentand prin costurile unitare cu forta de munca (v. graficul) aratand ca decalajul fata de Zona Euro nu este asa de mare. Referitor la ceea ce declara CNN, „rapida deteriorare a comertului exterior”, Krugman spune ca fenomenul de declin al cotei din totalul exporturilor pe plan mondial se manifesta in fiecare economie avansata, foarte mult in United States, Germania fiind exceptia. Spune ca doar tarile cu probleme moderate atrag retrogradari ale ratingurilor si retorici apocaliptice. Afirma ca raspunsul nu poate fi decat unul politic. Spune ca „pacatul” Frantei nu este debitul excesiv, in special cresterea slaba, sau o productivitate slaba (din punctul de vedere al productivitatii comparandu-se mai mult sau mai putin cu Germania, incepand din anul 2000), o crestere slaba in privinta locurilor de munca. Spune ca „pacatul” ei este ca doreste sa-si echilibreze balanta bugetara prin marirea taxelor in loc sa taie beneficiile. Spune ca nu este o evidenta ca aceasta ar fi o politica dezastruoasa – pietele bondurilor nu par a fi ingrijorate – „dar cine are nevoie de evidente?”.

Un alt articol interesant despre Franta este acesta:

Non-Crisis France

Iata ce arata:

„A few people have asked a pretty good question, albeit in fairly belligerent tones: How can I say that France isn’t doing too badly, when I also say that the euro has been such a problem?

The answer lies in the nature of the euro problem; France is not Spain.

What happened when the euro was created was a flood of capital out of the core, mainly Germany, to the periphery, especially Spain. The counterpart of this move was the emergence of huge current account surpluses in the core, huge deficits in the periphery. The problem now is that correcting these imbalances is very hard given a common currency. Here’s the usual picture — but this time with France added:

France, which didn’t get a big, unjustified confidence boost from the euro, wasn’t part of this process — it was neither a big lender nor a large borrower. So it doesn’t have the peripheral adjustment problem.

You can also look at inflation:

The first decade of the euro left Spain very overvalued, Germany very undervalued. France was in between, so there was no big news either way.

To use the jargon, the euro area suffered from very large asymmetric shocks — but France, which roughly tracked the euro average, wasn’t subject to these shocks.

So again, why the downgrade?

In 2011-2012 markets turned on France, for a while. But this was a liquidity issue, not a real concern about solvency, and it went away when the ECB signaled that it was willing to do its job as lender of last resort:

Spread between French and German 10-year bond yields. Spread between French and German 10-year bond yields.

Oh, and here was the massive action after S&P’s announcement:

Bloomberg News

Seven whole basis points!

So I stand by my assessment: S&P wasn’t really assessing French default risk, it was slapping the French on the wrist for not being sufficiently committed to dismantling the welfare state.”

Explicatia pe care o da Krugman pentru retrogradarea Frantei de catre S&P este ca Franta nu a facut suficient pentru „demantelarea welfare state”… El arata ca Franta nu se gaseste in situatia grea in care se gasesc tarile de la periferia UE (spre ex. Spania). Franta nici nu a dat foarte mult cu imprumut si nici nu a facut imprumuturi mari, de aceea nu are problemele de ajustare pe care le are periferia. Franta este undeva pe la mijloc intre Spania si Germania atat in privinta contului curent cat si in privinta inflatiei. Spune ca Zona Euro a suferit niste „socuri asimetrice”, dar Franta nu a fost subiectul unor asemenea socuri.

De acord, dar asta nu inseamna ca in Franta s-a imbunatatit mediul de afaceri. Pe de alta parte recunoaste ca micile afaceri „se zbat”. N-as crede ca din cauza imbatranirii populatiei… Pe de alta parte, chiar daca dupa „standardele europene Franta nu arata chiar asa de rau” ( 😀 ), cum s-ar putea rezolva problema somajului, atat de ridicat in aceasta tara? Daca ne uitam pe datele puse la dispozitie de catre FRED somajul a crescut puternic din 2008 incoace… De vazut si acest tabel si facut o comparatie cu ce rate ale somajului erau in 1970…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Noiembrie 9, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 115 comentarii

Despre Detroit…

As incepe prin a va prezenta ce spune laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Profesorul Paul Krugman, pe blogul sau din The New York Times:

A Tale of Two Rust-Belt Cities

Se arata ca:

„Here’s a question: is the crisis in Detroit simply a function of the industrial decline of the U.S. heartland, or is it about internal developments within the metro area that have produced a uniquely bad outcome? I think a useful comparison can be made with Pittsburgh, another city that once had an iconic monoculture economy — based on steel, not autos — that also took a terrible hit, but seems to be in a much better position now.

This divergence is fairly recent, at least at the aggregate metro level. The 80s were terrible for both cities; we have comparable employment data (again, this is for the metropolitan areas, not the city proper) since 1990:

As late as 2005 or 2006 — that is, until the eve of the Great Recession — you could argue that there wasn’t a whole lot of difference in aggregate performance between greater Pittsburgh and greater Detroit. Obviously, however, Detroit’s central city has collapsed while Pittsburgh has had at least something of a revival. The difference is really clear in the Brookings job sprawl data (pdf), where less than a quarter of Detroit jobs are within 10 miles of the traditional central business district, versus more than half in Pittsburgh.

At this point, as the chart above makes clear, Pittsburgh is showing a lot of resilience; it seems to have managed to diversify its economy, and in fact is more than matching national employment performance. Detroit, despite the auto rescue, isn’t — and, of course, its center did not hold.

It’s hard to avoid the sense that greater Pittsburgh, by taking better care of its core, also improved its ability to adapt to changing circumstances. In that sense, Detroit’s disaster isn’t just about industrial decline; it’s about urban decline, which isn’t the same thing. If you like, sprawl killed Detroit, by depriving it of the kind of environment that could incubate new sources of prosperity.”

Trebuie spus cate ceva despre Detroit… Intre 1941 si 1970 a avut loc in SUA un fenomen cunoscut sub numele de: A Doua Mare Migratie a Negrilor, in care un numar de 5 milioane de afro-americani au plecat din Sud, din cauza ca erau acolo tratati in mod brutal si datorita unei legi care mentinea de jure segregatia rasiala in Sud. Celebrul „separati dar egali” a condus in practica la conditii inferioare pentru negri, in comparatie cu albii. Pentru a scapa de aceasta lege – Jim Crow laws – care ii defavoriza multi negri au plecat spre regiunile nordice, vestice si centrale (Midwest) ale US spre a-si gasi acolo de lucru. Aceasta migratie masiva a atins si Detroitul. Nordul parea mai binevoitor, mult mai putin rasist decat Sudul, cu toate ca in acele vremuri segregatia rasiala exista inclusiv in armata US!! Si uite ca lucrurile nu au stat chiar asa… Violentele rasiale in Detroit, incepute de albi, au izbucnit in 23 iulie 1967 cu o intensitate neobisnuita, numarandu-se printre cele mai grave care au existat vreodata in US. Bilantul acestora a fost unul sumbru: 39 de morti si mii de raniti!! Nu numai in Detroit s-au intamplat astfel de lucruri, ci si in Los Angeles (11-18 aug. 1965 – 34 de morti si 884 de raniti), Chicago (5-7 aug. 1966), San Francisco (27-28 sept. 1966), Newark (New Jersey) (13 iul. 1967 – 27 de morti si 1300 de raniti), ca sa dau cateva exemple.

Dupa aceste violente rasiale, populatia orasului Detroit a scazut continuu. Wikipedia ne arata ca in 1970 populatia numara 1.514.063 loc., in 1990 ajusese la 1.027.974 locuitori si in 2010 la 713.777 locuitori. Intrebarea D-lui Krugman de la inceputul articolului este urmatoarea:

„Here’s a question: is the crisis in Detroit simply a function of the industrial decline of the U.S. heartland, or is it about internal developments within the metro area that have produced a uniquely bad outcome?”

Si anume daca e vorba de un declin economic in inima US sau e vorba de o dezvoltare interna in aria metropolitana care a condus la un rezultat catastrofal. Pentru ca ce se intampla, si se poate vedea in articolul din Wikipedia: in orasul propiuzis au ramas o mare majoritate de negri, albii mutandu-se in zona din afara orasului, in suburbii!! Cu alte cuvinte, orasul propiuzis este negru, inconjurat de o mare de albi, ceea ce arata puternica segregatie rasiala din Detroit! Aceasta segregatie rasiala puternica s-a format in decursul timpului din 1967 si pana acum. Profesorul Krugman compara situatia din Detroit, oras in mare parte monoindustrial (industria de automobile) cu Pittsburgh, tot monoindustrial, dar unde e concentrata industria producerii otelului. Arata ca Pittsburgh s-a descurcat mai bine decat Detroit, diversificandu-si economia, reusind sa faca lucrul acesta. Detroitul, dupa cum arata si graficul, a cunoscut in perioada 2005-2010 o drastica scadere a numarului de angajati (nu fermieri!), deci o crestere masiva a somajului, lucru ce nu s-a intamplat in Pittsburgh. Krugman spune ca Pittsburgh a aratat o mai mare elasticitate. In final arata ca:

„In that sense, Detroit’s disaster isn’t just about industrial decline; it’s about urban decline, which isn’t the same thing. If you like, sprawl killed Detroit, by depriving it of the kind of environment that could incubate new sources of prosperity.”

Incerc sa traduc:

„In acest sens, dezastrul din Detroit nu e numai din cauza unui declin industrial; este vorba de un declin urban, ceea ce nu e acelasi lucru. Daca doriti, intinderea (imprastierea) Detroitului a ucis acest oras, lasandu-l fara un mediu ce ar fi putut dezvolta noi resurse de prosperitate.”

Se stie ca Detroitul a ajuns in faliment: cel mai mare faliment din istoria SUA!!!

As dori sa fac o remarca, sa completez aceasta analiza, desigur foarte buna. E foarte buna, dar nu mi se pare completa. Sa ne uitam la lista falimentelor recente din SUA, cum ne-o da Wikipedia:

Partial list of municipal bankruptcies

Note: Larger bankruptcies are in bold

Ganditi-va ca pe aceasta lista apar orase, si nu chiar mici, precum Vallejo, California (in care traiesc peste 100.000 de suflete), unde nu s-au mai putut plati pensiile !!! 😦 Fenomenul foarte ingrijorator este ca numarul lor a cam inceput sa creasca in ultima vreme. Cu alte cuvinte, Detroitul, cu toate problemele lui, inclusiv cele rasiale, nu e un caz izolat de faliment al unui oras. Din punct de vedere social tragedia este amplificata de cresterea criminalitatii in asemenea orase, in Detroit criminalitatea este la cote ametitoare, locul 1 in SUA, dar se poate da ca exemplu si Stockton, California. Din aceasta cauza se poate pune si problema daca nu cumva se poate vorbi de o criza de sistem, adica sistemul actual sa-si arate, in felul acesta, limitele… Ganditi-va ce inseamna sa se inmulteasca asemenea cazuri de faliment al unor orase… Si astfel de fenomene se intampla intr-o tara care, culmea unei ironii amare, are foarte multi bani si o economie, per ansamblu, foarte dezvoltata!! Eu de asta spun ca statul trebuie sa redistribuie veniturile: tocmai pentru a se evita un dezastru general, la scara intregii tari! Pe mine ma mira ca sunt oameni care nu-si dau seama de lucrul asta. Si pentru mine e de neinteles de ce unii blameaza keynesianimul, care a reusit sa realizeze o epoca de aur a capitalismului si o dezvoltare fara precedent dupa cel de-al doilea razboi mondial. Keynesianimul nu e opus liberei initiative si pietelor libere, cum cred unii!! Cum e posibil sa intelegi expansiunea economica de dupa razboi ca pe ceva comunist, ca pe ceva dictatorial – adica statea dictatorul cu pistolul la tampla ta? Este absolut indamisibil!! Uitati-va cum au reusit sa fie evitate recesiunile severe in toata perioada 1945-1970 si ce vremuri traim cu totii acum! Chiar asa: putem spune despre vremurile actuale ca sunt de aur? Pe cand parintii si bunicii nostri pot spune ca au trait vremuri de aur!! Noi nu putem spune lucrul asta!! Brutalitatea cu care s-a cautat in ultimii 30 de ani de a se elimina total statul din economie, si care a inceput sa fie, dupa 1989, crezul FMI, iata la ce conduce: la orase in faliment!! La un dezastru de proportii continentale!

Nu e oare rusinos ca noi critiam China si o privim cu neincredere, cand in ograda noastra e tot acest shit economic actual? Si mergem pe aceeasi linie gresita, fara sa ne gandim ce vom lasa generatiilor viitoare, ce vor fi, in general vorbind, mai sarace decat noi, daca vom mai continua asa.

Update

Mediafax

Congresul SUA: Detroitul să-şi ia gândul de la vreun program federal de salvare financiară

Se arata ca:

Membrii Congresului Statelor Unite resping orice posibilitate a unui program federal de salvare a Detroitului, cel mai mare oraş american care şi-a declarat falimentul, relatează Bloomberg.

Senatorul de Michigan Carl Levin, democrat şi fost membru în consiliul municipal din Detroit, a spus că autorităţile oraşului ar trebui în schimb să caute pentru ajutor „orice program federal disponibil”.

„Niciun nou program de salavare, doar programele existente”, a spus Levin într-un interviu.

Respingerea de către parlamentari a unui program federal de salvare arată că nu există disponibilitate la Washington pentru cheltuieli suplimentare, membrii Congresului anticipând un nou conflict legat de limita datoriilor SUA, în acest an.

Totodată, congresmenii nu văd niciun beneficiu din susţinerea unui oraş care a pierdut jumătate din populaţie, din 1970.

În timpul campaniei electorale de anul trecut, preşedintele Barack Obama a lăudat programul de salvare a industriei auto, de 82 de miliarde de dolari, afirmând că „a pariat pe muncitorii americani”, în timp ce republicanii ar fi lăsat companiile să dea faliment.

Un an mai târziu, administraţia Obama pare mai puţin interesată să ajute direct Detroitul, centrul regiunii unde îşi au sediile centrale General Motors, Ford Motor şi Chrysler Group.

„Această administraţie va colabora cu Detroitul şi va purta discuţii pe tema unor idei strategice. În problema insolvenţei oraşului, aceasta trebuie rezolvată de liderii locali şi creditori”, a declarat Jay Carney, secretar de presă al Casei Albe.

Primăria din Detroit a făcut cerere de intrare în insolvenţă în 18 iulie şi s-a alăturat astfel Jefferson County, Alabama, şi oraşelor californiene San Bernardino şi Stockton, care au solicitat protecţie faţă de creditori din noiembrie 2011.

Administratorul special al primăriei din Detroit, Kevyn Orr, a avertizat de acum două luni că oraşul ar putea rămâne fără bani.

Propunerea lui Orr de restructurare a unor datorii de 17 miliarde de dolari include reducerea pensiilor pentru angajaţii publici, renunţarea la majorările salariale în funcţie de costul vieţii, concedieri şi majorarea unor contribuţii.

Din zece parlamentari intervievaţi de Bloomberg în legătură cu situaţia oraşului Detroit, aproape toţi s-au declarat împotriva unui sprijin federal. Senatorul republican Susan Collins, din Maine, a arătat că primăria din Detroit ar fi trebuit să acţioneze mai rapid pentru aplicarea sugestiilor lui Orr şi că americanii nu sunt interesaţi să contribuie la salvarea financiară a oraşului.”

Falimentul oraşului Detroit ar putea cauza pierderi de sute de milioane de dolari în Europa

Se arata ca:

Falimentul Detroit, cel mai mare oraş american ajuns vreodată în insolvenţă, ar putea cauza pierderi de sute de milioane de dolari pentru băncile europene, aflate deja într-o situaţie dificilă după cinci ani de criză.

Astfel, băncile din Europa se confruntă în continuare cu urmările deciziilor greşite luate în perioada imediat anterioară crizei financiare mondiale, potrvit unei analize Wall Street Journal (WSJ).

Problemele datează din anul 2005, când Detroit căuta surse de finanţare pentru fondurile de pensii ale angajaţilor municipalităţii, ale poliţiştilor şi pompierilor. Primăria a apelat la UBS, cel mai mare grup financiar elveţian, care s-a folosit de influenţa în rândul băncilor europene pentru a promova o emisiune de obligaţiuni de 1,4 miliarde de dolari efectuată de Detroit.

Diverse bănci europene au preluat atunci titluri de 1 miliard de dolari, iar operaţiunea s-a reperat în 2006, sumele fiind similare. Aflaţi în căutare de noi surse de venit, creditorii din Europa s-au aventurat departe de pieţele cunoscute, convinşi că au găsit active cu dobânzi atractive şi un grad de risc aparent redus.

Detroit a solicitat săptămâna trecută protecţie faţă de creditori sub umbrela legii falimentului municipal din SUA. Pe lângă UBS, printre creditorii oraşului se numără două bănci naţionalizate din Germania şi Belgia, ale căror pierderi trebuie acoperite din fonduri publice.

Obligaţiunile cu o valoare nominală de sute de milioane de dolari sunt evaluate în prezent la sume de câteva ori mai mici, umflând pierderile unor bănci devenite deja găuri negre în urma crizei financiare mondiale.

În Germania, o agenţie guvernamentală care se ocupă de restructurarea activelor bancare naţionalizate deţine obligaţiuni emise de Detroit cu o valoare nominală de 200 milioane de dolari, potrivit unui reprezentant al instituţiei, citat de WSJ. Dexia, banca franco-belgiană naţionalizată în urma crizei financiare, deţine de asemenea titluri de sute de milioane de dolari.

UBS, care a avut în ultimii ani pierderi de aproximativ 50 miliarde de dolari şi a primit un bailout de la guvernul elveţian, a înregistrat deja deprecieri semnificative ale expunerii pe Detroit şi se pregăteşte pentru noi tăieri. Într-o situaţie similară se află şi divizia de investiţii a grupului american Bank of America.

UBS şi celelalte bănci implicate în emisiunea de obligaţiuni din 2005 au câştigat comisioane în valoare totală de 46,4 milioane de dolari, iar municipalitatea Detroit ar fi avut de plată dobânzi de 827 milioane de dolari în cei 20 de ani de rulare a titlurilor, potrivit documentelor ataşate operaţiunii.

Pierderile băncilor, dar şi ale oraşului, au fost accentuate de contracte swap de hedging prin care datoria Detroit avea să crească odată cu scăderea dobânzilor. Pe fondul crizei de lichiditate şi stagnării economice din ultimii ani, băncile centrale din SUA şi Europa au coborât dobânzile de politică monetară la minime record, aproape de zero, astfel că datoriile oraşului au crescut, contribuind la dezvoltarea situaţiei de faliment.

Numai UBS şi Bank of America aveau de încasat de la Detroit până la 13 milioane de dolari la fiecare trei luni în baza contractelor swap, datoria acumulată astfel până în luna iunie a acestui an totalizând aproape 300 milioane de dolari.”

 

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Iulie 22, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 139 comentarii

Despre euro si Zona Euro…

Aratam in aceasta postare ce spunea nu demult marele economist american Paul Krugman: „euro este o capcana”.

Paul Krugman, Laureate of the Sveriges Riksban...

Paul Krugman, Laureate of the Sveriges Riksbank Prize in Economic Sciences in Memory of Alfred Nobel 2008 at a press conference at the Royal Swedish Academy of Sciences in Stockholm (Photo credit: Wikipedia)

Dar cred ca este interesant sa vedem ce spunea despre euro si Zona Euro un alt mare economist american, Milton Friedman, intr-un interviu luat in urma cu 10 ani de catre John Hawkins:

An Interview With Milton Friedman

Acest interviu pe care il recomand a fi citit integral si in original contine multe idei interesante si utile, multe chestiuni si ar fi foarte greu sa comentez tot ce a spus Friedman intr-o singura postare. De aceea e foarte posibil sa ma refer la acest interviu si in unele articole viitoare. Dar sa trecem la subiect: euro si Zona Euro! Iata ce afirma Friedman:

English: Portrait of Milton Friedman

English: Portrait of Milton Friedman (Photo credit: Wikipedia)

Milton Friedman: We’re in the midst of a wonderful natural experiment. You have a really different arrangement with the euro than we’ve ever had historically. We’ve had many cases in which a number of countries have used the same currency. That’s when they’ve used gold or silver as money. But each individual country has been able to control the content of its own money. So while they were using the same commodity as currency, they were always in a position to determine what the terms of exchange were between their own currency and the other currencies.

But the euro is a very different arrangement. For the first time in history, we have essentially an independent central bank for a considerable number of distinct political entities. I, in advance, was very negative about it and have been very negative & pessimistic about it. We’ll see how the Europe plan does on the one hand and on the other, how the other countries of the world, the UK, the United States, Japan, which are linked together by flexible exchange rates, we’ll see how they do.

So we’ll have a really nice, natural experiment just as before the Soviet Union dissolved, we had a natural experiment comparing socialism and capitalism.

John Hawkins: If the euro were to replace the dollar as the medium of exchange, if everyone bought and sold their goods in euros instead of dollars, would that have an impact on the US economy?

Milton Friedman: The success of the United States will depend on how much it can produce at home, how much it can sell abroad, what it buys from abroad. It’s of less importance whether it is denominated in dollars or euros.

John Hawkins: So in the end, that is really not going to make a big difference one way or the other…

Milton Friedman: That’s not going to make a great deal of difference. What’s going to make the difference is the productivity of the different countries. But personally, as I say, I believe the Euroland is going to run into big difficulties. That’s because the different countries have different languages, limited mobility among them, and they’re effected differently by external events.

Right now for example, Ireland and Spain are doing very well, but on the other hand Germany and France are doing very poorly. The question is; “Is the same monetary policy appropriate for all of them?” Germany and France on one hand and Ireland and Spain on the other: it’s very dubious that it is. That’s why you’re having increasing difficulties within the Euroland group. As you probably know Sweden, which had not joined the European Monetary Union, voted down doing so and will keep its own currency.”

Incerc sa traduc:

Milton Friedman: Ne aflam in mijlocul unui minunat experiment natural. Cu euro avem un acord cu adevarat diferit decat am avut vreodata pe plan istoric. Am avut mai multe cazuri cand un numar de tari au utilizat aceeasi moneda. Asta se intampla cand se utilizau drept monede aurul sau argintul. Dar fiecare tara, luata individual, avea controlul asupra masei monetare a propriei lor monede. Deci in timp ce foloseau acelasi articol drept moneda, erau intotdeauna in pozitia de a determina ce termeni de schimb sunt intre propria lor moneda si alte monede.

Dar euro este un acord (aranjament) foarte diferit. Pentru prima data in istorie, avem in mod esential o banca centrala independenta pentru un numar considerabil de entitati politice distincte. Eu, in prealabil, am fost foarte negativ si pesimist referitor la lucrul asta. Vom vedea cum va functiona planul Europei pe de o parte si, pe de alta parte, cum vor face alte tari din lume, UK, Statele Unite, Japonia, care sunt legate intre ele prin rate de schimb flexibile.

Deci avem intr-adevar un experiment natural si subtil cum am avut chiar si inainte de dizolvarea Uniunii Sovietice, un experiment natural ce compara socialismul si capitalismul.

John Hawkins: Daca euro va inlocui dolarul, ca mediu de schimb, daca fiecare (toata lumea) va cumpara si va vinde bunurile sale in euro si nu in dolari, va avea lucrul acesta un impact asupra economiei Statelor Unite?

Milton Friedman: Succesul Statelor Unite va depide de cat de mult va produce acasa, cat de mult va vinde peste hotare, ce cumpara din afara. Este mai putin importanta denominarea in dolari sau euro.

John Hawkins: Deci in final lucrul asta nu face o prea mare diferenta intr-un fel sau altul…

Milton Friedman: Nu e o asa mare afacere si nu face o mare diferenta. Ceea ce face diferenta este productivitatea diferitelor tari. Dar personal, dupa cum spun, cred ca Euroland-ul va intra in mari dificultati. Si asta pentru ca diferite tari au limbi diferite, o mobilitate limitata intre ele, si sunt influentate diferit de evenimente externe. Chiar acum (la nivelul anului 2003, n.m) , spre exemplu, Irlanda si Spania o duc foarte bine, dar pe de alta parte Germania si Franta merg foarte slab. Intrebarea este: „e aceeasi politica monetara potrivita pentru toate aceste tari?”, Germania si Franta pe de o parte, Irlanda si Spania pe de alta parte: e foarte dubios ca ar fi asa. Iata de ce se maresc dificultatile in intregul Euroland. Dupa cum stiti Suedia, care nu s-a alaturat Uniunii Monetare Europene, a votat impotriva si facand asa isi va pastra propria sa moneda.” (subl. mea)

Interesant este ca mari economisti, laureati ai Premiului Nobel pentru Economie, autoritati de marca in domeniul economic, fara indoiala, isi manifesta scepticismul fata de euro… Intrebarea pe care a pus-o Milton Friedman acum 10 ani ramane de o acuta actualitate: ” Este aceeasi politica monetara potrivita pentru toate tarile din Zona Euro?”. Si asta in conditiile existentei unei banci centrale, independenta de orice stat si de orice politica.

Inainte de euro unele tari aveau o moneda slaba, altele o moneda puternica. In interviu este un link la un articol de pe BBC despre votul de la referendumul din Suedia cand 56,1% au votat impotriva introducerii euro, 41,8% in favoarea euro. Iata ce arata, printre altele, acest articol pe care de asemenea il recomand a fi citit integral si in original:

„All of Sweden’s main political parties were campaigning in favour of euro membership, along with the business community.

However, the No camp struck a chord with voters by pointing out that Sweden had higher growth and lower unemployment than the eurozone.

It also benefited from fears that euro membership could lead to the erosion of Sweden’s generous welfare state.

Both the Yes and No sides stopped campaigning after Lindh was fatally stabbed on Wednesday, and both promised to respect the result of the vote.”

Se arata ca principalele partide politice au facut campanie in favoarea adoptarii euro, impreuna cu comunitatea oamenilor de afaceri. Insa Suedia avea o crestere economica mai mare si un somaj mai redus fata de Eurozona. De asemenea a fost si teama ca daca ar fi membri euro, lucrul asta ar putea eroda generosul welfare state suedez…

Este semnificativ ce ne spune D-na Corina Cretu in recenta postare de pe blog:

„La inceputul lui mai, Comisia Europeana a publicat revizuirea trimestriala a previziunilor economice pentru zona euro. Din cele 17 state care folosesc moneda unica, reiese ca doar patru respecta criteriile impuse prin Pactul de stabilitate – datorie sub 60% din PIB si deficit sub 3%. Iar cele patru economii sunt dintre cele mai mici in UE: Finlanda, Estonia, Luxemburg si Slovacia. Pana si Germania, exemplul tutelar in ultimii ani, indeplineste doar una din cele doua conditii: deficit aproape de zero, dar o datorie de 81% din PIB.”

Si atunci cum e? Daca lucrurile stau asa atunci e destul de clar ca Friedman a fost pe buna dreptate pesimist acum 10 ani… Nimeni nu vorbeste in mod deschis despre esecul politicii monetare a Uniunii Monetare Europene. Fostul premier, Dl. Nastase, spune ca „euroscepticismul determina, din pacate, o A PATRA CALE – cea in care fiecare tara merge pe drumul sau, indiferent de culoarea politica (pura sau in formula curcubeu) a guvernului sau”… Asta ca si cum euroscepticismul ar fi un fel de doctrina. Cred ca mai corect spus este ca ca euroscepticismul este o consecinta a faptului ca nu s-a ajuns la o politica monetara potrivita pentru toate tarile din Zona Euro. Dupa cum se vede, Pactul de stabilitate nu a putut insemna o solutie intr-o Europa destul de eterogena. Paul Krugman accentua faptul ca SUA este intr-o situatie diferita fata de tarile din Zona Euro pentru ca are o moneda proprie. Nici el nu vedea in devalorizarea dolarului vreo problema. In definitiv lucrul asta ar trebui sa ajute exporturile. Referindu-se la datoria SUA, Krugman  pune accent si pe faptul ca SUA nu poate ajunge in situatia Greciei tocmai pentru ca are moneda sa proprie si controlul asupra acesteia, spre deosebire de Grecia sau orice stat al Eurozonei care nu mai are moneda proprie si nici control asupra monedei. Bineinteles ca si in ceea ce priveste performanta economica SUA se afla la un nivel cu foarte mult superior fata de Grecia. Concluzia care s-ar trage este ca acest experiment natural, cum ar zice Friedman, destul de simplu in aparenta – cu mai multe tari care au adoptat o moneda unica si o banca centrala independenta pentru toate aceste entitati politice distincte – pare sa fie un esec… In orice caz, dificultatile si impasul la care s-a ajuns sunt evidente. Ar trebui gandit mai mult si mai profund asupra felului in care trebuie sa arate o politica monetara comuna, care sa fie potrivita pentru toate tarile din Zona Euro.

Mai 16, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 63 comentarii

Despre Polonia…

… intr-un incendiar editorial semnat Paul Krugman pe blogul sau din The New York Times:

Poland Is Not Yet Lost

Fac precizarea de la bun inceput ca acest editorial trebuie citit integral si in original!

Iata ce se arata printre altele:

But its leaders remain determined to give disaster a chance.

Poland is one of Europe’s relative success stories. It avoided the severe slump that afflicted much of the European periphery, then had a fairly strong recovery:

As you can see, growth has faltered more recently, largely due to fiscal austerity plus the puzzling decision to emulate the ECB and raise interest rates in 2011. Still, by European standards there’s a refreshing absence of sheer economic horror.

And a lot of that relative success clearly had to do with the fact that Poland not only kept its own currency, but allowed the zloty to float. As a result, during the years of big capital flows to the European periphery, Poland saw a currency appreciation rather than differential inflation, and it was able to correct that real exchange rate quickly when crisis struck:

So what does Poland’s leadership want to do? Why, join the euro, of course.

It really does make you want to bang your head against a wall. Think of Spain, Ireland, now Cyprus. How much more evidence do we need that the euro is a trap, which can all too easily leave countries with no good options in the face of crisis? Even if you’ve bought into the legend of Latvia, which you shouldn’t, you should be willing to acknowledge that euro membership is at best a gamble, with a potentially terrible downside.

But no; they still believe that one more cavalry charge will drive those tanks away.

Update: Aha. So those cavalry charges didn’t happen. In fact, I’m slowly reading Anthony Beevor on all this, and he tells me that the biggest problem the Poles had was lack of radios, leaving them unable to coordinate their actions.” (subl. mea)

O sa incerc sa traduc o parte. La inceput, dupa cum spune si titlul, zice ca Polonia nu e inca pierduta. Apoi adauga: ” Dar liderii ei raman determinati sa dea dezastrului o sansa„. Ce am subliniat cu rosu si mai jos:

„Deci ce vor liderii polonezi sa faca? Sa adere la euro, desigur.

Pur si simplu iti vine sa te dai cu capul de pereti. Ganditi-va la Spania, Irlanda, acum Cipru. De cate evidente mai avem nevoie ca sa intelegem ca euro este o capcana, care poate lasa foarte usor tarile fara optiuni bune in fata crizei. Chiar daca credeti in legenda Letoniei, ceea ce nu trebuie, ar trebui sa stiti ca a fi membru al Eurozonei este cel mai bun joc (de noroc), cu un teribil potential opus.

Dar nu, ei cred ca inca o sarja de cavalerie vor intoarce inapoi tancurile.

Update. Aha, deci sarja de cavalerie nu s-a intamplat. De fapt il citesc incetisor pe Anthony Beevor, despre toate acestea, si care ne spune ca cea mai mare problema pe care a avut-o Polonia a fost lipsa radiourilor (comunicatiilor prin radio), lasandu-i in situatia de a nu putea sa-si coordoneze actiunile.„(subl. mea)

Sarja de cavalerie… te duce cu gandul la evenimentele din septembrie 1939

Este unul din cele mai grave editoriale semnate de laureatul Premiului Nobel pentru Economie, poate chiar cel mai grav dintre toate… Daca lucrurile stau asa, inseamna ca euro e un esec si, drept consecinta, Zona Euro e intr-un pericol iminent de intrare intr-o noua recesiune, cu consecinte politice care s-ar putea sa fie, la randul lor, dintre cele mai primejdioase. Trebuie sa spunem ca si Romania are ca obiectiv, intr-un viitor nu prea indepartat, aderarea la Zona Euro. Si noi la ce ne-am putea astepta? Tot la un dezastru…? Trebuie sa va spun ca citirea acestui editorial mi-a creat o stare foarte proasta… M-a intors pe dos, cum se spune. Pentru ca daca e asa cum spune Dl. Krugman atunci e ceva necinstit din partea liderilor care sutin aderarea la Zona Euro si care ne infatiseaza lucrul acesta ca pe cel mai bun care se poate intampla in Europa de Est, care a fost atatia ani sub comunism. De aceea eu intreb si as dori sa stiu: cum vad problema liderii nostri politici? Spre ce ne indreptam de fapt? Spre ce se indreapta Europa? Este clar ca in acest editorial nu e vorba numai despre Polonia. E vorba despre Europa in ansamblul ei. E vorba de cei peste 500 de milioane de oameni care traiesc pe acest continent! Este inadmisibil ca Uniunea Europeana, euro, care trebuiau sa insemne ceva bun, ceva mai bun pentru noi toti sa se transforme intr-un cosmar ingrozitor.

Dupa parerea mea, gandind la nivelul UE, daca e vorba de o problema monetara lucrurile trebuie sa se rezolve pozitiv si cred ca e posibil acest lucru. Mai mult, cred ca e posibil sa se rezolve repede problema. Sa nu ni se mai vanda gogosi privind „marea problema” a deficitului bugetar… Sa fim seriosi! Despre astfel de fleacuri discutam?? Criza asta ar fi trebuit sa te termine, aici in Europa, in maximum doi ani! Si doi ani e mult! Or, ceea ce constatam este ca in mod voit aceasta criza se prelungeste intr-un mod care nu poate fi primit, creandu-se tot felul de diversiuni, cum ar fi, spre exemplu, chestiunea emigratiei romilor. Pe mine ma deranjeaza ca aceasta elita politica si financiara de la carma UE ne iau pe noi, cei obisnuiti, drept tampiti. Modul necinstit, nedrept in care aceasta elita actioneaza trebuie taxat!

Se incearca o spargere a Uniunii Europene? Ea a fost cladita pe baze economice iar daca acestea se arata subrede e clar ca subzistenta UE este pusa in pericol. Este firesc sa te intrebi: care este scopul unor politici proaste – cele de austeritate? Uitati-va cum ni se servesc pe tava tot felul de asa zise „probleme” privind emigratia masiva a romanilor si bulgarilor in Anglia, cand, in fapt, nu prea se intampla un astfel de lucru. In schimb adevaratele probleme, grave, care macina UE, sunt trecute sub tacere. Si e cu atat mai nelinistitor cu cat aceste adevarate probleme par a fi agravate in mod voit, fara ca cineva sa recunoasca acest lucru. Adevarul este trecut sub tacere cu o buna idemanare si acoperit cu false probleme.

Mie mi se pare ca este vorba de dorinta de hegemonie a Germaniei in Europa, lucru ce a determinat reactia Angliei – organizarea unui referendum in vederea iesirii din UE. Chestiunea este ca Germaniei i se permite aceasta hegemonie pe taram economic, spre a nu recurge la o incercare de hegemonie militara. E vorba de o concesie pe care ceilalti lideri ai UE o fac Germaniei. Pe de alta parte, Germania face un joc destul de perfid, parand ca nu e atat de interesata de Europa. Insa ceea ce trebuie spus, cred eu, este ca Germania a incalcat „regulile jocului”, cum se spune, iar felul in care actioneaza, sustinand sus si tare politici de austeritate pe continent, este impotriva spiritului european. Insa Germania poate juca in felul acesta pana la un anumit punct: pana va fi confruntata cu o deflatie puternica. Ea joaca asa pentru ca inca isi mai permite: anul trecut Germania a inregistrat o mica rata de crestere economica, 0,4%, dupa alte estimari recente ea se situeaza la o,7% si chiar 0.9%, care, la nivelul sau economic, inseamna ceva. Germania merge pe ideea celebra: too big to fail. Dupa parerea mea, acest too big to fail este o idee falsa pentru ca nu conditia de a fi mare determina ca entitatea respectiva nu se va prabusi. Minime cunostiinte de statica si rezistenta materialelor ne vor dovedi ca ideea este falsa. De fapt si din punct de vedere economic s-a dovedit ca ideea e falsa. E falsa din punct de vedere conceptual. De aceea Germania merge pe o idee falsa iar riscul, ce se anunta dezastruos, este caderea brusca a Germaniei, cat ar fi ea de mare si puternica din punct de vedere economic. Daca va continua cu aceste politici Germania poate cadea brusc fara posibilitati de a se salva, desi lucrul acesta pare incredibil!! De ce spun cadere brusca? Deoarece caracterul unei asemenea prabusiri nu e cu avertizare si nu poti sa stii exact cand se va intampla (poti insa estima…). Adica e ca si cum lucrurile par a merge bine si dintr-o data sa se intample catastrofa. Din pacate, oamenii politici germani nu iau in considerare o astfel de posibilitate pentru a incerca din timp s-o evite, spre binele Germaniei si al UE. Este cu totul de neinteles aceasta miopie a liderilor germani si aceasta „veselie” de a continua politici economice gresite, care se pot arata pana la urma ca fiind in detrimentul Germaniei. Cucerirea de „noi fronturi”, economice, desigur, in Asia nu cred ca poate compensa efectul devastator al unei posibile deflatii pe plan intern. Lucrul asta nu e luat in considerare de liderii politici germani. Faptul ca aceasta criza din Zona Euro a inabusit cresterea economica a Germaniei e scos in evidenta in acest articol din The Wall Street Journal, pe care il recomand de asemenea a fi citit integral si in original:

Euro Crisis Damps German Growth

Articolul arata ca in 2012 Germania a inregistrat o crestere de 0,7%, dar asta dupa ce doi ani consecutivi a avut o crestere de 3% si de peste 3%! Aceasta incetinire arata ca performantele la export (din cauza cererii ridicate din China) ale Germaniei nu pot compensa o posibila deflatie puternica in interior si in Zona Euro. Articolul arata printre altele:

„Even if Germany begins to recover soon, last quarter’s GDP contraction sets 2013 off on weak footing. The government is cutting its 2013 economic growth forecast to 0.4% from 1% previously, a German economics ministry official told The Wall Street Journal on Tuesday. For 2014, the government is projecting GDP growth of 1.6%, the ministry official said.

Germany’s contraction suggests euro-zone GDP declined for a third straight quarter at the end of last year, and failed to expand for a fifth straight period as fiscal-austerity programs and rising unemployment likely spurred additional output declines in Spain and Italy. A report Tuesday from the European Union’s statistics office showed a euro-zone trade surplus of €11 billion ($14.7 billion) in November, which should limit the expected decline in GDP.”

Or, dupa cum bine se arata in articolul de mai sus (si aici e cercul vicios): contractia economica a Germaniei inseamna declinul PIB-ului pentru intreaga Zona Euro!! Iar programele de austeritate contribuie la lucrul asta. Asta e pericolul cel mai mare. Este ca si cum Titanicul s-a izbit de un iceberg! Consecinta a fost ca acea nava mare si frumoasa, Titanicul, s-a scufundat fara posibilitatea de a se mai putea salva. De asemenea iata ce mai spune articolul:

„”There were mixed signals from the domestic side,” Destatis President Roderich Egeler said. Household consumption increased 0.8% in 2012, while government consumption rose 1%.

But investment in 2012 contracted as companies held back spending in light of Europe’s debt crisis and an uncertain global economic outlook. „For the first time since the economic crisis of 2009, investment did not contribute to GDP growth,” Mr. Egeler said.

Investment in machinery and equipment in Germany was down 4.4% in 2012, while construction investment fell 1.1%, the data showed. In total, investment shaved 0.9 percentage point off annual growth in 2012.” (subl. mea)

Este pentru prima data de cand a inceput criza in 2009 cand investitiile nu au contribuit la cresterea PIB-ului, afirma Dl. Roderich Egeler, Presedintele Destatis. Observati consumul guvernamental care se ridica la 1% si care arata minciuna lansata de unii cum ca programele sociale sustinute cu bani de la guvern ar fi cauza problemelor.

Este ingrijorator ce se intampla si este ingrijoratoare lipsa de perspectiva in judecarea chestiunilor economice si a consecintelor acestora de care dau dovada unii lideri politici de pe continentul nostru. Spre exemplu, cei germani.

Martie 31, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Bunastare pentru regine cu Cadillac

„We the People of the United States, in Order to form a more perfect Union, establish Justice, insure domestic Tranquility, provide for the common defence,[note 1] promote the general Welfare, and secure the Blessings of Liberty to ourselves and our Posterity, do ordain and establish this Constitution for the United States of America” (subl. mea)

Preamble to the United States Constitution

Mi-au atras atentia doua articole din The New York Times, din Pagina de Opinii, primul semnat de Paul Krugman si al doilea semnat de Andrew Rosenthal, pe care vi le supun atentiei Dvs.:

Iata ce ne spune Dl. Krugman:

Populism, Republican Style

Se arata ca:

„The recent speech by Bobby Jindal, Louisiana’s governor, has drawn a fair bit of attention. Conservatives would have you believe that it marks the start of real GOP reform; but the reality, as Andy Rosenthal says, is that Jindal wants to change the jingle in the commercial without changing the product.

And if you want a clear demonstration of that point, compare Jindal’s words and deeds. Here’s what he just said:

We must not be the party that simply protects the well off so they can keep their toys. We have to be the party that shows all Americans how they can thrive. We are the party whose ideas will help the middle class, and help more folks join the middle class. We are a populist party and need to make that clear.

And here’s what he recently did:

Louisiana Governor Bobby Jindal (R) recently rolled out a plan to replace his state’s personal income and corporate taxes with an increased sales tax. Such a move would shift taxes from the rich to the poor, who are disproportionately hit by the sales tax.

According to an analysis by the Institute on Taxation and Economic Policy, Jindal’s plan will raise taxes on the bottom 80 percent of Louisianians, while cutting them for the richest 1 percent:

– The bottom 80 percent of Louisianans in the income distribution would see a tax increase from repealing the personal and corporate income taxes and replacing them with a higher sales tax.

– The poorest 20 percent of taxpayers, those with an average income of $12,000, would see an average tax increase of $395, or 3.4 percent of their income, if no low income tax relief mechanism is offered.

– The middle 20 percent, those with an average income of $43,000, would see an average tax increase of $534, or 1.2 percent of their income.

– The largest beneficiaries of the tax proposal would be the top 1 percent—a group with an average income
of well over $1 million. Louisianans in the top 1 percent would see an average tax cut of $25,423, or 2.3 percent of their income under the plan described above.

I guess there is some innovation here: finally, Republicans have stopped being the party that only want tax cuts, and have started becoming the party that wants to cut taxes for the rich while raising them on ordinary families. Populism!”

In acest articol e vorba de guvernatorul republican de Louisiana, Dl. Bobby Jindal, care iata ce spune (incerc sa traduc):

„Nu trebuie sa fim partidul (republican, n.m) care pur si simplu protejeaza binele celor care sunt in stare sa-si tina jucariile. Ci trebuie sa fim partidul care sa arate tuturor americanilor cum pot prospera. Suntem partidul a carui idei vor ajuta clasa mijlocie si pe cat mai multi oameni sa intre in randurile clasei mijlocii. Suntem un partid populist si trebuie sa facem clar acest lucru.”

English: Governor Bobby Jindal at the Republic...

English: Governor Bobby Jindal at the Republican Leadership Conference in New Orleans, Louisiana. (Photo credit: Wikipedia)

Planul lui Jindal este sa creasca taxele pentru 80% din locuitorii statului Louisiana si, in schimb, sa taie taxele pentru 1% din locuitori, cei cu venituri de peste $1 milion, deci cei mai bogati!!

– Cei cu cele mai mici venituri, $12.000, vor suporta o crestere a taxelor de 3,4%, adica $395;

– Cei cu venitul mediu de $43.000 vor suporta o crestere a taxelor de 1,2%, asta insemnand $534;

– In schimb cei cu venituri de peste $1.000.000, vor avea parte de taieri de taxe de $25.423, adica de 2,3%.

Dl. Krugman trage concluzia ca e vorba de populism. Dar eu sunt tare curios ce ar spune cineva de oriunde de pe Pamantul acesta despre masura asta…

Daca e asa cum a spus Dl. Jindal si anume ca vrea ca sa ajute clasa mijlocie si toti americanii sa prospere, masura avuta in vedere de domnia sa nu are, economic vorbind, decat o singura logica. Si anume: daca lasi mai multe venituri celor bogati, cu forta economica si financiara mare, in schimb maresti taxele la cei saraci si la cei cu venituri medii, pentru ca planul sa reuseasca trebuie ca cei bogati sa inceapa sa se apuce sa faca investitii si sa creeze locuri de munca. Lor nu li s-a micsorat veniturile, dimpotriva! Deci au de unde investii, raspunzand chemarii partidului de a face ca tot americanul sa prospere, nu numai „cei care isi pot tine jucariile”. Dar ca si cei saraci sa-si poata cumpara „jucarii” trebuie ca si salariile sa inceapa sa fie motivante, bune tocmai ca sa fie cat mai multi care sa intre in randurile clasei mijlocii. In caz contrar, planul ramane fara efect: nu face decat sa mareasca niste taxe la 80% dintre louisinieni si celor bogati sa le scada din taxe. Si cu asta ce-am facut? Pai, daca lucrurile stau asa, raman asa, e clar ca se reduce puterea de cumparare la 80% din populatia statului Louisiana.

Dar sa vedem ce spune si Dl. Andrew Rosenthal:

G.O.P. Rebranding

„There is no shortage of people in the Republican Party who think the message voters sent in November was that Mitt Romney and Paul Ryan weren’t conservative enough.

In Kentucky, USA Today reports, Tea Party groups are hoping to oust Senator Mitch McConnell, because he has only paid “lip service” to the causes of the right wing. It’s hard to imagine anyone more dedicated to those causes than Mr. McConnell, who infamously declared at the start of President Obama’s first term that his top priority would be denying him a second one.

But there also are an increasing number of influential Republicans who at least sound like they are trying to drag their party back from the edge.

Gov. Bobby Jindal of Louisiana, whose name is often mentioned as a future presidential candidate, had a very blunt message for the Republican National Committee at its winter meeting this week. “We must stop being the stupid party,” he said. “I’m serious. It’s time for a new Republican Party that talks like adults.”

He said the G.O.P. is guilty of “insulting the intelligence of voters” and has spent too much time “dumbing down” its ideas. “We must reject the notion that demography is destiny, the pathetic and simplistic notion that skin pigmentation dictates voter behavior,” he said. He added that “the first step in getting voters to like you is to demonstrate that you like them.”

It seemed like an extraordinary acknowledgment of what the polls showed in November, which was that minority voters — including a large percentage of Hispanic voters — overwhelmingly rejected the Republicans’ candidates and policies.

But the rest of Mr. Jindal’s remarks suggested that he wants to change the jingle on the commercial rather than the product itself.

“As I indicated before, I am not one of those who believe we should moderate, equivocate, or otherwise abandon our principles,” he said. “This badly disappoints many of the liberals in the national media of course. For them, real change means supporting abortion on demand without apology; abandoning traditional marriage between one man and one woman; embracing government growth as the key to American success; agreeing to higher taxes every year to pay for government expansion; and endorsing the enlightened policies of European socialism.”
That, he said, “is what real change looks like to the New York Times editorial board.”

I appreciate the product placement, but that’s a rather extreme caricature of our positions. (Yes, we support same-sex marriage, but that doesn’t mean we want to “abandon traditional marriage.” We think they can co-exist.)

Another leading Republican political figure (at least in his own mind), Newt Gingrich, told the same Republican gathering: “I am for 100 percent of the American people believing that they have a party that cares about their future. I would like to say to every consultant in this party, if you think you can target less than 100 percent, you’re not going to get any more business.”

Mr. Gingrich was referring to Mr. Romney’s infamous 47 percent comment, but, just like Mr. Jindal, he didn’t seem to be calling for a change in policy so much as a change in tone. Lawmakers, he said, should stop complaining about Mr. Obama’s agenda and practice “cheerful persistence.”

“We need to be the happy party,” he said.

Mr. Jindal and Mr. Gingrich both seem to assume that those who oppose the Republican Party don’t object to Republican programs and goals. They just don’t understand the G.O.P. message. If that’s not “insulting the intelligence of voters” (as Mr. Jindal put it), I don’t know what is.”

Ideea de rebrenduire a GOP e foarte buna. Ea este logica din punct de vedere politic. Interesant este ca, spre deosebire de Tea Party care doreste excluderea Dl. Senator Mitch McConnell pentru „lip service” aduse cauzei de dreapta („lip service”… aha!), Dl. Jindal, mentionat adesea ca viitor candidat la alegerile prezidentiale, are o alta pozitie:

“We must stop being the stupid party,” he said. “I’m serious. It’s time for a new Republican Party that talks like adults.”

Domnia sa afirma ca e timpul „sa nu mai fim un partid prost” si ca „Partidul Republican trebuie sa inceapa sa vorbeasca precum adultii”!! Dupa aceea spune ca nu e dintre cei care cred ca „trebuie sa fim moderati, sa vorbim in mod echivoc, cu alte cuvinte sa ne abandonam principiile” pentru ca tocmai asta (adica faptul ca nu-si abandoneaza principiile, etc) „dezamageste pe multi liberali (democrati) din presa nationala pentru care marea schimbare inseamna casatoria intre persoane de acelasi sex, abandonarea casatoriei traditionale dintre un barbat si o femeie, imbratiseaza cresterea rolului guvernului ca o cheie pentru succesul American, sunt de acord cu mariri de taxe in fiecare an pentru expansiunea guvernamentala ( 😉 look who’s talking about…, n.m. ) si aproba politicile luminate ale socialismului European„. Apoi spune: „acestea sunt schimbarile reale ale board-ului editorial de la The New York Times” (Presa e de vina!! Nu va suna cunoscut? 😀 ). Andrew Rosenthal il contrazice si spune ca ” sustinem casatoriile intre cei de acelasi sex dar nu vrem sa abandonam casatoriile traditionale. Credem ca acestea doua pot coexista”.  In final Andrew Rosethal spune: „Dl. Jindal si Dl. Gingrich par sa presupuna faptul ca cei care se opun Partidului Republican nu au nicio obiectie asupra programelor si asupra scopurilor Republicane. Ci pur si simplu nu inteleg mesajul GOP. Daca asta nu inseamna „a insulta inteligenta celor care voteaza” (cum spune Dl. Jindal), nu stiu ce poate insemna”.

Bineinteles, recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor. E foarte interesant de vazut cum se duce lupta intre Stanga si Dreapta peste Ocean, in SUA…

Interesant este ca Dl. Jindal critica cresterea rolului guvernului, expansiunea guvernamentala dar doreste prosperitate pentru toti americanii, vrea ca sa ajunga cat mai multi americani in randurile clasei mijlocii. Dupa parerea mea, Dreapta nu a gasit o solutie potrivita pentru un astfel de scop si probabil ca din aceasta cauza spune ca GOP e un partid populist. Pentru a avea cat mai multi americani in randul clasei mijlocii trebuie pus accent pe invatamantul public accesibil majoritatii americanilor, scolile private fiind scumpe. Pe de alta parte, cei bogati traiesc in urmatoarea dilema: vor sa fie si mai bogati fara sa faca investitii. Or, lucrul asta nu e posibil. Trebuie investit, inclusiv in factorul uman, daca doresti ca toti americanii s-o duca mai bine. Bineinteles, nu-i poti forta pe cei bogati sa investeasca. Insa ei vad asta, investitia, ca si cum ar saraci pentru ca dau din banul lor. Dar, exista, desigur, si acest risc…

P.S.

Cuvintele din titlul acestei postari nu-mi apartin. Acestea sunt, dupa cum ne asigura Dl. Krugman, ale lui Ronald Reagan!

Off Topic

Romania Libera

Un adolescent a fost împuşcat în cap lângă o şcoală din Atlanta

Februarie 1, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 43 comentarii

Fiscal Cliff

Iata un articol interesant din Romania Libera care s-ar putea sa-i intereseze si pe romanii care traiesc in SUA:

2013, anul apocalipsei americane?

Merita citit!

Situatia actuala este rodul unor politici economice proaste , dupa cum se exprima Paul Krugman, aplicate in trecut si a lipsei de determinarea factorilor de decizie americani in rezolvarea acestei situatii, in prezent. Cand economia americana mergea bine, inca de la sfarsitul mandatului Presedintelui Clinton si inceputul erei Bush Jr., acesta din urma propunea reduceri masive de taxe si impozite, ceea ce a si facut. Acum economia americana risca sa alunece din nou intr-o grea recesiune si statul american nu are bani! Toti se „agata” de aceasta problema – fiscal cliff – dar nu se iau, in continuare, masurile necesare evitarii unei grele recesiuni. Sa speram ca actuala administratie de la Casa Alba va avea intelepciunea necesara si va actiona pentru a pune capat crizei ce se prefigureaza ( si se pare ca e vorba si de o criza politica de proportii, nu numai de una economica si financiara).

Ce ar trebui facut in primul si in primul rand? Dupa parerea mea, factorii de decizie de la Washington trebuie sa dea o deosebit de mare importanta politicii monetare si de credit. Trebuie inteles ca intrarea intr-o grea recesiune, cu toate reducerile de cheltuieli, va avea ca efect devalorizarea US$. Taierile bugetare vor amplifica recesiunea, cu consecinta scaderii cursului de schimb la bursa. Spun asta pentru ca nu sunt putini cei ce se tem de devalorizarea monedei datorita sporirii masei monetare, prin tiparire de moneda, dar nu se tem de devalorizarea monedei datorata recesiunii. In recesiune evolutia economica, fata de perioada de avant economic, e ceva, ca sa spun asa, inversat. Krugman arata foarte bine ca daca inflatia e problema ta, atunci trebuie sa iei masuri spre a o combate. Numai ca acum problema nu e inflatia! Si, dupa parerea mea, sporirea masei monetare in conditii de recesiune ar putea sa nu duca la inflatie, tocmai datorita caracterului invers al recesiunii fata de faza de avant economic.  De aceea sporirea masei monetare si a volumului de credite devine o necesitate pentru redresare, precum si reducerea ratei dobanzii. Pentru ca la o rata mare a dobanzii, in perioada de recesiune, cine se mai imprumuta? Aproape nimeni, nu? Si atunci unde ajungem?  Spre deosebire de tarile Zonei Euro, SUA are moneda sa proprie si poate face aceste lucruri. Pentru ca trebuie stimulata cererea de bunuri si investitii. O noua prabusire a cererii in numele reducerii deficitului bugetar si a reducerii cheltuielilor e sinonima cu recesiunea. Inseamna scaderea productiei, a preturilor si a cursului de schimb. In cazul in care s-ar incerca sa se creasca valoarea reala a US$, in conditiile scaderii preturilor, atunci deflatia ar fi iminenta, agravand recesiunea (recesiune deflationara, dupa cum se exprima Nouriel Roubini). Despre necesitatea maririi productiei si a reducerii in continuare a somajului, am vorbit si aici. Avertizam in acel articol faptul ca: „daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza!!„. As adauga sau as formula acum putin altfel: daca cererea de bunuri si servicii va scadea in continuare, va creste si somajul. Daca somajul creste, recesiunea se amplifica. De aceea cresterea cererii si combaterea somajului trebuie sa fie o prioritate de prim rang pentru Casa Alba. Din punctul de vedere al politicilor fiscale, voi spune pe scurt ca trebuie reduse taxele si impozitele. Daca ne referim la SUA, in niciun caz acestea nu trebuie sa creasca acum, daca o reducere a lor nu ar fi posibila.

As mai face referire asupra unui aspect… Vorbeam de devalorizarea US$ datorita recesiunii. Cred ca trebuie remarcat faptul ca devalorizarea monedei americane in astfel de conditii, datorita unei astfel de cauze, nu va ajuta cu nimic economia americana. Dimpotriva! Ma gandesc la faptul ca scaderea productiei ar putea afecta negativ exporturile, cu atat mai mult cu cat stocurile ramase nu se vand, si atunci devalorizarea monedei nu ar aduce niciun castig. Consecintele unei asemenea recesiuni se vor resimti in Europa, unde se duce de asemenea o proasta politica economica, si ar putea determina adancirea recesiunii aici; apoi incetinirea ritmului de crestere al economiei chineze… Lucruri care nu sunt de bun augur pentru economia americana si o situatie care nu poate stimula exporturile Americii… In asemenea conditii devalorizarea dolarului ar putea avea consecinte economice catastrofale pentru America.

As mai spune cate ceva despre cheltuielile in domeniul militar. SUA dispune de un arsenal militar vast, cel mai mare din lume la ora actuala, deosebit de bine dotat cu o tehnologie foarte avansata. A cheltui mai mult in acest domeniu inseamna a cheltui de dragul de a cheltui si nimic mai mult, fara ca aceste cheltuieli sa fie si eficace. Aceste cheltuieli ar determina si alte state sa-si sporeasca arsenalul, spre exemplu Rusia, China, Brazilia, s.a., insa cu cheltuieli mult mai mici, situatia mentinandu-se, in final, aceeasi.

Din punct de vedere strategico-militar, situatia actuala e mult diferita de cea premergatoare celui de-al doilea razboi mondial. Pe vremea aceea se ridicase o Putere militara foarte periculoasa, foarte bine dotata, si cu o armata bine pusa la punct si foarte disciplinata – Germania nazista. Rusia, Franta stateau mult mai slab din punct de vedere militar. Si chiar si SUA pe vremea aceea. Lucruri ce au permis expansiunea Germaniei in prima faza a razboiului. Acum e o lume diferita chiar de cea din perioada razboiului rece… De la o lume bipolara s-a trecut la una multipolara, daca se poate spune asa. Numarul tarilor care au armament nuclear a crescut, de asemenea si-au perfectionat armatele, tehnicile, dotarea. O conflagratie mondiala e mult mai greu de realizat, as zice eu… Pe de alta parte, in cazul unui razboi punctual, ca sa zic asa, spre exemplu cu Coreea de Nord sau Iran, SUA nu are nevoie de sporirea cheltuielilor militare acum. Poate ca da, in cazul declansarii unui astfel de razboi, dar acum nu vad rostul unor cheltuieli suplimentare. Am spus poate ca da deoarece bugetul apararii in cazul SUA este si asa foarte mare, iar dotarile armatei americane sunt la un inalt nivel. Spre exemplu, Iranul nu poate face fata avioanelor americane F-16, chiar daca acestea sunt dintr-o generatie mai veche. Acelasi lucru e valabil si pentru Coreea de Nord. Nu mai vorbesc daca luam in considerare intreg NATO, cu tot arsenalul sau militar. De aceea o sporire a cheltuielilor militare a SUA mi se pare redundanta. In orice caz este o masura indoielnica de salvare a economiei americane.

Off Topic – DE citit si…

Consiliul Constituţional francez a invalidat impozitul de 75% pentru bogaţi

Razboiul politic in USA. Un Presedinte acuza!!

Obama acuză republicanii că protejează interesele bogaţilor

Se arata ca:

„In pline negocieri de ultim minut, in care congresmenii incearca sa evite o cura de austeritate brutala, presedintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a acuzat pe republicani ca au provocat criza „zidului bugetar”.

Intr-un interviu acordat televiziunii NBC, presedintele Statelor Unite a afirmat ca adversarii sai politici, care controleaza o parte a congresului, nu pot accepta ideea ca „impozitele celor mai bogati american trebuie sa creasca un pic”, informează Hotnews.ro.Obama, care de la realegerea sa la inceputul lui noiembrie negociaza cu republicanii un acord pentru a evita intrarea in vigoare, in mod automat, de la 1 ianuarie, a unor cresteri generalizate de impozite si reduceri in cheltuielile statului, a deplans faptul ca protectia veniturilor celor mai instariti contribuabili „pare sa fie singura lor tema unificatoare”.

„Ei spun ca prioritatea lor este sa trateze de o maniera serioasa deficitul, dar modul in care se comporta pare sa arata ca singura lor prioritate este sa faca in asa fel incat facilitatile fiscale ale celor mai bogati americani sa fie protejate”, a spus el, intr-un interviu acordat pentru emisiunea „Meet the press”, care a fost inregistrat sambata.

In conditiile in care liderii republicani si democrati din Senat incearca duminica sa ajunga la un acord de ultima clipa, Barack Obama s-a abtinut de la orice pronostic.

„Eram moderat optimist ieri (vineri, n.r.) dar se pare ca nu exista inca un acord”, a notat el.

Daca nu se ajunge la un compromis, masurile de austeritate care vor intra in vigoare risca sa arunce din nou prima economie mondiala in recesiune, dupa cum au avertizat o serie de economisti.

De la inceputul negocierilor, chestiunea facilitatilor fiscale mostenite de la presedintele republican George W. Bush a fost una centrala: Obama vrea sa le elimine pentru gospodariile care au venituri mai mari de 250.000 de dolari pe an, in timp ce republicanii nu vor sa auda de nicio crestere de impozite, vizand cheltuielile statului pentru a reduce deficitul.

Senatul se va reuni duminica la ora 13,00 (18,00 GMT) iar sesiunea camerei se deschide o ora mai tarziu. Niciun vot nu este asteptat inainte de ora 18,30 (23,30 GMT).”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Decembrie 30, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 215 comentarii

Din nou despre Grecia si Spania…

Ma gandeam zilele acestea din nou la Grecia… Nu, nu pentru ca sa-mi fac o vacanta acolo, desi.. cine stie… 🙂 . Dar nu la asta ma gandeam, ci la situatia economica si financiara a acestei tari. Si mai exact la faptul ca nu am auzit pe cineva de pe la Comisia Europeana, FMI, lideri importanti din Zona Euro, etc sa explice la modul foarte clar cum a ajuns Grecia in situatia actuala. Iata aici ce ne spune FMI. Si aici un articol din Wikipedia despre economia Greciei. Dupa cum putem constata, aceasta tara de doar 11 milioane de locuitori a atins, in 2011, formidabila datorie de 165,412% din PIB, asta insemnand peste 500 de miliarde de US$. Iar daca in 2006 somajul era de 8,891% din forta totala de munca, in 2011 el a ajuns la 17,326% din forta totala de munca. De observat sunt doua lucruri: datoria publica si somajul sunt previzionate in crestere cel putin pentru 2012, 2013, dar PIB-ul este previzionat in scadere! Despre structura economiei Greciei, Wikipedia ne spune:

„A developed country, the economy of Greece mainly revolves around the service sector (85.0%) and industry (12.0%), while agriculture makes up 3.0% of the national economic output.[8] Important Greek industries include tourism (with 14.9 million[25] international tourists in 2009, it is ranked as the 7th most visited country in the European Union[25] and 16th in the world[25] by the United Nations World Tourism Organization) and merchant shipping (at 16.2%[26] of the world’s total capacity, the Greek merchant marine is the largest in the world[26]), while the country is also a considerable agricultural producer (including fisheries) within the union. As the largest economy in the Balkans, Greece is also an important regional investor.”

De observat ponderea larga pe care o are sectorul serviciilor in intreaga economie – 85% – industria avand o pondere de doar 12% si agricultura de numai 3%. Grecia e o tara slab performanta (Krugman) dar cu toate acestea inregistreaza o datorie colosala. Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, aprecia ca fluxurile de capital venite din centrul Zonei Euro catre Grecia nu au facut aceasta tara mai performanta, ci, in schimb, au crescut costurile. Odata cu criza economica, aceste fluxuri se intorc inapoi catre centru, in schimb aceasta tara ramane cu o datorie publica foarte mare, ce pune in pericol Zona Euro.

S-a insistat foarte mult pe faptul ca Grecia trebuie sa-si plateasca imensa datorie publica. Dupa parerea mea, nu vad cum se poate face lucrul asta, tinand cont de cresterile economice negative pe care le inregistreaza Grecia. Deci scenariul acesta in care Grecia ar putea sa-si plateasca datoria mi se pare unul totalmente nerealist. Problema ar fi cine e responsabil pentru aceasta situatie. Si aici am vazut tot felul de puncte de vedere dintre care, din pacate, acela care spune ca poporul ar fi responsabil. Dar guvernantii si cei care au creditat in felul acesta tara, cei care au garantat aceste credite? Interesant este ca despre acestia se vorbeste mult mai putin, de parca nu ei ar fi adevaratii responsabili pentru dezastrul actual, caruia nu i se poate gasi o solutie convenabila. Factorii de decizie si adevaratii vinovati sunt trecuti sub tacere: poporul, in schimb, e facut vinovat. Din pacate, unii imbratiseaza aceasta idee tocmai pentru a ascunde adevaratii vinovati (cel putin asa mi se pare) care trebuie cautati printre factorii de decizie, atat la nivelul Zonei Euro cat si la nivelul guvernelor ce s-au perindat pe la Putere in Grecia. Si apoi cum e posibil sa propui un asa zis plan de salvare prin care datoria publica sa creasca in continuare, in timp ce PIB-ul scade?

Acelasi lucru, parca tras la indigo, in cazul Spaniei – aici datele pe care ni le ofera FMI. Spania avea o datorie, in 2006, de doar 39,679% din PIB (deci respecta Criteriile de Convergenta de la Maastricht), ca sa ajunga in 2011 la 69,117% din PIB, iar previziunea FMI pe 2012 este ca aceasta datorie ar fi de 90,693% din PIB!! Somajul in Spania era de 8,525% din forta totala de munca in 2006, ca sa ajunga in 2011 la 21,650%, iar previziunea pe 2012 este de 24,900%!! Pentru 2012 si 2013 PIB-ul Spaniei este previzionat in scadere de catre FMI.

Eu chiar nu inteleg ce fel de plan de salvare e asta: pe de o parte cresc datoriile publice ale tarilor si somajul, pe de alta parte scade PIB-ul! Si asta in conditiile in care se vorbeste de reducerea datoriilor publice… Adica de faptul ca s-ar dori lucrul asta… Dar chiar se doreste asta?

Sa luam cazul Romaniei – o tara cu o datorie publica mult mai mica decat cea a Spaniei sau Greciei. Romania s-a imprumutat la FMI insa creditele acestea sunt pentru continuarea a ceea ce se numeste reforme structurale. Politica FMI este Consensul de la Washington. Creditele luate de la FMI nu sunt destinate dezvoltarii industriei, agriculturii, cum poate ar crede unii. Ele sunt destinate efectuarii reformelor in sensul acestui Consens de la Washington, iar in cazul nostru pentru reducerea deficitului bugetar. Se stie ca deficitul bugetar poate fi redus prin marirea veniturilor la bugetul de stat, prin reducerea cheltuielilor sau prin ambele metode. Guvernul Boc a incercat sa mareasca veniturile, insa rezultatele au fost foarte modeste (cresteri foarte mici). A ramas reducerea cheltuielilor. Dupa parerea mea, marirea veniturilor la bugetul de stat nu poate fi realizata decat prin marirea taxelor si impozitelor, ceea ce nu e cazul Romaniei deoarece noi avem cota unica. Intr-un fel ar parea firesc: statul trebuie sa-si reduca cheltuielile pentru a se restrange la functiile sale firesti. Costurile, ca sa zic asa, sunt enorme si o astfel de politica practicata de FMI conduce la indatorare masiva. Nicidecum la scaderea datoriilor si la performanta economica, cum lesne se poate constata. Dupa parerea mea, acest asa zis plan de salvare a Zonei Euro se pliaza pe Consensul de la Washington prin politica de austeritate bugetara. Insa in felul asta nu numai ca datoriile publice cresc, dar scade si performanta economica inrautatind viata oamenilor.

Unii, mai mult sau mai putin voit, fac confuzii foarte grave asimiland situatia de acum din Europa si SUA cu socialismul sau comunismul. Sa vedem ce ne spune FMI despre o tara socialista, spre exemplu China – aici. Sa luam, spre exemplu, datoria publica ca procent din PIB. Dar inainte sa specificam faptul ca Tratatul de la Maastricht ne spunea ca tarile membre UE nu trebuie sa depaseasca o datorie publica de 60% din PIB. In China, datoria publica in 2006 era de doar 16,187% din PIB. In 2011 de 25,843% din PIB, previzionandu-se ca aceasta sa scada in 2012 la 22,159% din PIB, iar in 2013 la 19,567% din PIB. De observat ca si pe urmatorii ani, 2014, 2015 datoria este estimata in scadere!! Somajul: in China somajul este aproape constant,4,1-4,3% din forta totala de munca. Iar PIB-ul Chinei este in crestere pe urmatorii ani!!! De asemenea inflatia se mentine la cote scazute si se previzioneaza a se stabiliza la 2,8-3% pentru urmatorii ani! Referitor la China mai trebuie remarcat un lucru: populatia in crestere!
Mai mult, stateam si ma gandeam la ce datorie externa avea Romania pe vremea lui Ceausescu. Era de vreo 11,7-12 miliarde US$. Romania, o tara de doua ori mai mare decat Grecia. Sa facem un calcul aproximativ si sa vedem cat la suta e datoria pe care a avut-o Romania din actuala datorie a Greciei: mie mi-a dat un procent de 2,34%… Si atunci cum e cu teoria care ne vorbeste de restrangerea statului la functiile lui firesti, aparata de cei care promoveaza politica FMI, neoliberala, de austeritate bugetara? Ar rezulta faptul ca o tara precum China e foarte capitalista!! 😀 . Oamenii astia nu-si dau seama ce vorbesc si ce apara, sustinand sus si tare austeritatea!!

Nu m-am putut abtine si m-am uitat ce ne spune FMI despre Rusia – aici. Datoria publica a Rusiei in 2011 este de doar… 11,961% din PIB in 2011!! Previzionata in scadere pe 2012 si 2013. Somajul in Rusia era in 2011 de 6,5% din forta totala de munca si se previzioneaza ca in 2012 si pe urmatorii ani sa ramana constant la 6% (ceea ce mie mi se pare a fi rata naturala a somajului acolo). Inflatia este previzionata in scadere pe 2012. Iar PIB-ul este in crestere!! El a depasit in 2011 valoarea pe care o avea in 2008, inainte de caderea din 2009.

Dar care vor fi consecintele pe plan international?

In primul rand e de observat urmatorul fenomen: in timp ce in Europa si SUA situatia economica se inrautateste, tari precum China sau Rusia nu sunt atinse decat foarte putin, practic deloc, de aceasta criza, reusind sa creasca economic si sa aiba o dezvoltare economica fara probleme deosebite. In asemenea conditii competitia intre Europa, pe de o parte, si China, Rusia, pe de alta parte pare a fi pierduta de catre Europa. Inclusiv de catre SUA!! Consensul de la Washington, ca de altfel intreg neoliberalismul, nu a facut altceva decat sa arunce in datorii imense si regresiune economica tarile care l-au adoptat. In schimb, a favorizat (culmea!!!!) tarile ce nu au adoptat o asemenea filozofie economica. Datele economice sunt clare: Europa cat si SUA trec de la stadii inalte de dezvoltare economica la stadii mai inapoiate, permitand unor tari precum China si Rusia sa se dezvolte linistit si sa profite de inalta tehnologie existenta in Vest, pentru propria lor dezvoltare. In vreme ce Vestul se prabuseste cu inalta tehnologie (si forta calificata de munca pe care o are) in brate!

Cum stau lucrurile in SUA…

Ce ne spune FMI despre SUA – aici. Parerea mea este urmatoarea si o voi expune cat pot de clar: daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza!! Norocul americanilor este ca PIB-ul are tendinta de crestere si ca au reusit sa reduca somajul. Este adevarat ca nu e o scadere spectaculoasa a somajului, dar este, totusi, o scadere.  N-are nicio importanta cum este redus acest somaj, important este sa-l reduca in continuare daca vor sa mentina cresterea economica. Ca este redus cu ajutorul implicarii active a statului in economie sau nu, ci prin firme private, prin Obamacare, n-are nicio importanta!! Important este sa-l reduca daca vor sa evite o catastrofa! O reintrare a SUA in recesiune ar avea consecinte foarte rele pentru Europa, lucrurile cred ca sunt clare.  Dupa parerea mea, cresterea somajului in SUA este sinonima cu reintrarea acestei mari tari in recesiune. O politica de austeritate, gen FMI, aplicata in SUA ar genera intrarea in recesiune, inclusiv cresterea datoriei publice la cote foarte mari. SUA este nevoita sa renunte la neoliberalism.

Bugetul UE

In asemenea conditii, ca cele existente in Europa, reducerile bugetare nu pot decat sa imapinga Europa intr-o criza economica mai profunda, daca pot sa ma exprim astfel si la o crestere fara precedent a datoriilor publice ale tarilor membre UE.

Ca ceea ce spun eu este corect demonstreaza aceasta harta data de FMI. O sa constatam ca in 2012 Europa de Vest si SUA nu pot atinge o crestere de 3%. Bineinteles, in Europa, dupa cum usor se poate vedea, sunt tari care au cresteri negative: Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Marea Britanie, etc. In partea Estica a Lumii, tari precum Rusia, China, s.a, au cresteri intre 3-10%. Se preconizeaza ca SUA sa aiba o crestere economica de 3,5% de abia in 2015. Mutati cursorul, va rog, la anul 2017: Europa de Vest nu va atinge o crestere economica de 3% nici macar in 2017!! Stagnarea economica in Europa de Vest e cel putin pe termen mediu. Pentru Romania se preconizeaza ca abia in 2014 sa atinga o crestere economica de 3%, ceea ce este insuficient pentru a micsora decalajul fata de tarile dezvoltate.

Ce spune, acum, FMI… Apusul Consensului de la Washington si al neoliberalismului…?

Keynes, Krugman sunt facuti in toate felurile de catre conservatori. Cu toate

English: "Paul Krugman lectured on "...

English: „Paul Krugman lectured on „After Bush – The End of the Neo-Conservatives and the Moment for the Democrats” to over 500 guests in the jam-packed big lecture hall at the German National Library in Frankfurt” (Photo credit: Wikipedia)

aceste rautati, FMI ajunge sa recunoasca rolul cererii. Deschideti, va rog, acest document FMI:

Fostering Growth in Europe Now

Dupa „lupte seculare” recunoaste pana si FMI ca e vorba de o scadere drastica a cererii in Europa. Greu, foarte greu…  Keynes a spus ca cererea globala are rolul motor si foarte multi conservatori, care habar n-au de economie, nici nu vor sa auda de asa ceva. Iata ce spune documentul FMI:

„There is a further and crucial point about demand—namely that it is very uneven across Europe. Demand is still growing in the North but is collapsing in the South, which most needs it to facilitate fiscal consolidation and reduce record high unemployment. To channel more external demand to the South (from both within and outside the euro area) and thereby alleviate the pressure on the weakest links in the euro zone, relative prices in Southern Europe need to fall vis-a-vis the North. Reversing the competitiveness gap since the adoption of the euro will entail higher inflation in the North than in the South. Relatively speaking, the South needs nominal wage restraint, and the North to let wages rise in line with productivity and market developments (though not beyond, in order to preserve the competitiveness of the euro area as a whole)” (subl. mea)

Or, lucrul asta a fost aratat mai demult de Paul Krugman care spunea ca este nevoie de o inflatie in centrul Zonei Euro pentru a putea permite si tarilor de la periferie sa fie performante. Documentul (la pag. nr. 6) arata clar un lucru foarte important:

Slower productivity growth explains the decline in euro area potential GDP growth, while lower labor utilization is behind the lower GDP level with respect to peers. The sharp decline in total factor productivity growth in the euro area (Figure 2) had the largest contribution to the trend growth decline observed in the last three decades. While potential growth rates have come down significantly, the slowdown is more pronounced in the Southern euro area countries. But productivity is not the entire story: Mourre (2009) shows that lower labor utilization explains two-thirds of the differential in the GDP per capita level between the euro area and the United States in 2006.” (subl. mea)

Iar la pag. nr. 8 arata:

Growth is crucial for stability. Persistent stagnation in the periphery can lead to private sector bankruptcies and even higher unemployment, which would compound the difficulty of fostering confidence in governments as well as the private sector. Consolidation could become ever more elusive, with mounting social unrest, growth spiraling downward, andever higher debt ratios”(subl. mea)

Iata ce mai arata documentul FMI, ca sa nu ziceti ca vorbesc aiurea despre rolul motor al cererii globale (pag 17 si urmatoarele):

„IV. WHY DO STRUCTURAL REFORMS NEED OTHER SUPPORTIVE POLICIES?
Weak demand and excess capacity conditions risk limiting the short-term output response to reforms and, if they persist, may also damage the long-run potential. In particular, balance sheet concerns and low confidence encumber private sector decisions, thereby weakening demand and possibly hindering the effectiveness of supply side reforms. For example, relaxing employment protection may not stimulate hiring in the short term, but increase unemployment. Similarly, reducing unemployment insurance or increasing the retirement age would lower disposable income if those induced to seek work do not find jobs. IMF staff simulated a case where unemployment insurance is reduced assuming that the cuts in transfers to the unemployed, who are assumed to be liquidity-constrained, take effect immediately, while the increase in employment from higher labor supply is assumed to take place with a lag. The result is a slight output contraction in the short run, even though output expands in the long run. Overall, there are considerable uncertainties about the immediate effects of implementing structural reforms during a recession. Furthermore, because persistent weak demand can negatively impact long-run prospects through hysteresis effects in unemployment, it is imperative to increase growth soon. Moreover, bringing unemployment down in the short run largely depends on the strength of economic activity. Recent estimates by Ball et al. (2012) show that the relationship between growth and unemployment (generally referred to as Okun’s law) has been very stable for advanced countries since the 1980s, including for euro area countries. This suggests that boosting output growth, through both aggregate supply and—wherever possible—aggregate demand channels, is critical to reducing unemployment. Moreover, based on an empirical study, Bernal-Verdugo et al. (2012) find that unemployment could increase temporarily after labor market reforms are implemented (Figure 9). They also show that after a financial crisis, unemployment tends to increase more in the short term in countries with a more flexible labor market, but the medium-term increase in unemployment tends to be higher for countries characterized by a more rigid labor market.

Structural reforms, therefore, need to be complemented by policies that boost aggregate demand. This is not a recommendation of simple fiscal stimulus—fiscal consolidation is inevitable—but of a combination of efforts to alleviate headwinds which, importantly, includes demand rebalancing within Europe and reallocation within countries. Monetary policy and banking sector repair and reform have an important role to play. Short-run growth needs more robust (ideally private) domestic demand in the North and firmer external demand in the South. Domestic absorption would need to outpace output in the North for some time, while a more competitive tradable sector in the South should cushion its unavoidable domestic demand adjustment. Labor markets in the South are at the center of this rebalancing as wage adjustments play a crucial role in undoing the relative price misalignment in the absence of exchange rate policy. Because filling the gap in relative price is not immediate, it is important to avoid an overshooting of the domestic demand adjustment.”

De ce este necesar ca cererea globala sa fie relansata in Europa? In primul rand pentru stabilitatea UE si a Zonei Euro, asta e clar. Dar in al doilea rand, si nu mai putin important, as zice eu, pentru ca Europa sa poata face fata competitiei cu tarile asiatice. Altminteri, nu numai ca se va agrava criza actuala, dar Europa intreaga ar putea deveni o colonie asiatica din punct de vedere economic. Tari mari precum China, India, tarile Asiei de Sud-Est, care au rate mari de crestere economica si mana de lucru ieftina, si asta in mod constant, nu vor putea fi oprite si vor cauta piete de desfacere pentru produsele lor, la pret de dumping, desi chiar de buna calitate, in Europa. De remarcat in documentul FMI, citat mai sus, slaba utilizare a factorilor de productie, inclusiv a fortei de munca, in Zona Euro (pag. 6 , fig. 2), scazand continuu din anii ’60 pana acum, precum si potentialul de crestere economica (ce a inregistrat si el o scadere), pentru zona sudica a Europei fiind negativ. Practic, se poate spune ca e o scadere a performantelor economice.

Am anticipat ca se va ajunge la Teoria lui Keynes inca din 2010… Nu vreau sa ma laud… Insa simt o satisfactie cand vad ca am previzionat corect! 🙂 Iertata sa-mi fie lipsa de modestie… Evident, era mai bine sa nu fie aceasta criza economica. La ora actuala e o foarte slaba activitate economica atat in SUA cat si in Europa. Ii zic foarte slaba si nu cred ca exagerez. Noi am facut o mare greseala: nu ne-am extins spre Asia cand trebuia. SUA a facut o greseala enorma cheltuind sute de miliarde pe razboaie ce nu i-au slujit la nimic in loc sa incerce sa investeasca in tarile Europei de Est, in Rusia si Asia. O asemenea extindere economica, cu creare de debuseuri, era mai mult decat necesara si trebuia inceputa inca din anii ’90, dupa caderea comunismului, cand s-au creat conditii favorabile pentru lucrul asta. Slab jucat, foarte slab! Efectul acestor greseli e unul contrar, ca sa zic asa: incep sa se extinda economiile din Asia catre Europa si SUA! Fara ca Europa si SUA sa poata face ceva ca sa stopeze acest fenomen. Cel putin la ora actuala nu prea pot face mare lucru. Sa vedem pe viitor. Uitati-va la Rusia: Bulgaria deja a semnat agreement-ul cu Gazprom pentru proiectul South Stream, rivalul lui Nabucco care se tot amana, si se amana… Si uite asa creste influenta Rusiei in Balcani si in toata Europa! Rusia si China devin printre partenerii economici importanti ai Greciei (tara membra NATO!), atat in ceea ce priveste exporturile de produse, dar si, poate si mai important, importurile de produse! Americanii s-au facut ani de zile ca nu vad aceste lucruri, ca acum sa ajunga la mana Chinei… Ei, pur si simplu, au ignorat aceste realitati, subestimand aceste tari, dar, in schimb, supraestimandu-se peste masura.

Update – Consiliul European – intalnire Basescu – van Rompuy

Gandul

CONSILIUL EUROPEAN. Ce a negociat Băsescu pentru România la întâlnirea cu van Rompuy şi Barroso. Ultimele scenarii de buget făcute la Bruxelles. LIVE

Se arata, printre altele, ca:

„Criza financiară care sperie marile ţări europene poate pune în dificultate România la masa mai-marilor UE, unde intră astăzi oficial în discuţie bugetul pe următorii şapte ani. După ultimele cifre vehiculate deocamdată neoficial a Bruxelles, înainte de Consiliul European care începe în această seară, unul din scenariile cele mai pesimiste cu care preşedintele Traian Băsescu a plecat ieri de la Bucureşti – aproximativ 40 de miliarde bani europeni pentru România în perioada 2014-2020 – riscă să devină cel mai optimist.

Un eşec al negocierilor nu este însă exclus, liderii europeni luând în calcul organizarea unui nou summit dedicat bugetului UE, la începutul anului viitor, variantă invocată public de cancelarul german Angela Merkel.

Negocieri unu la unu

Ultimele negocieri unu la unu au avut loc în această dimineaţă, când preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a chemat la negocieri fiecare şef de stat sau de guvern în prezenţa lui Jose Manuel Barroso. Traian Băsescu a intrat al doilea, după premierul britanic, David Cameron, de la care se aşteaptă cea mai vehementă opoziţie asupra bugetului.  Potrivit unor surse oficiale, preşedintele Traian Băsescu a cerut, în timpul discuţiilor cu van Rompuy şi Barroso, dublarea sumei totale pe plăţi directe pentru agricultură. Concret, în loc de 5,5 miliarde să fie 11 miliarde în total ceea ce s-ar traduce în 16-20 de euro în plus la subvenţie.

Scenarii de buget

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, se aşteaptă ca Herman van Rompuy să propună ca start în discuţiile de diseară o tăiere de 100 de miliarde faţă de varianta iniţială a Comisiei Europene. În acest scenariu apare un minus de încă 25 de miliarde faţă de tăierea pe care o avansase anterior, considerată inacceptabilă de toate ţările care speră la fonduri UE pentru infrastructură şi agricultură, între care şi România.
Această nouă variantă ar urma să limiteze şi mai mult banii pentru Dezvoltare Rurală (drumuri judeţene etc), favorizând însă plăţile directe, adică subvenţiile pe hectar pe care le primesc agricultorii. Un minus consistent ar apărea însă şi la aşa numitele fonduri de coeziune, adică banii pentru austostrăzi sau proiecte de mediu.

Gândul va transmite ultimele amănunte pe tot parcursul summitului.

UPDATE 16:11 Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, „ca urmare a presiunii ţărilor contributoare net şi a discuţiilor care au loc în cursul zilei de astăzi între, pe de o parte, preşedintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, domnul José Manuel Barroso, şi, pe de cealaltă parte, şefii de stat şi de guvern ai statelor membre, este de aşteptat să fie prezentată o nouă propunere de buget; aceasta ar urma să ţină cont de solicitările ţărilor contributoare de reducere a contribuţiilor proprii la bugetul Uniunii Europene, dar şi de solicitările ţărilor care pierd sume importante prin aplicarea acestei noi propuneri odată cu intrarea în vigoare a bugetului”.

UPDATE 15:26 Potrivit unor surse oficiale, preşedintele Traian Băsescu a cerut, în timpul discuţiilor cu van Rompuy şi Barroso, dublarea sumei totale pe plăţi directe pentru agricultură. Concret, în loc de 5,5 miliarde să fie 11 miliarde în total ceea ce s-ar traduce în 16-20 de euro în plus la subvenţie. Anterior, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu declarase, pentru Mediafax, că s-a discutat varianta majorării cu 50 la sută a alocărilor pentru România în 2014-2020 – faţă de exerciţiul financiar precedent – prin pilonul „plăţi directe” al Politicii Agricole Comune.

UPDATE 14:45 Comitetul Regiunilor al UE a criticat, joi, intenţia de reducere a fondurilor care vor fi alocate pentru coeziune pe bugetul 2014-2020, avertizând că acest instrument este una dintre principalele soluţii pentru depăşirea recesiunii din UE.

UPDATE 12:45 Întâlnirea Băsescu-van Rompuy-Barroso s-a încheiat. Discuţiile au durat aproximativ 30 de minute. Serviciul de media al Comisiei Europene l-a titrat, vreme de o oră, pe preşedinte cu titulatura de premier în imaginile oficiale transmise în circuit intern şi publicate pe site-ul Comisiei.”

Romania Libera

VIDEO. Întâlnire Băsescu – Van Rompuy: Preşedintele Râmâniei ar fi cerut creşterea cu 50% a plăţilor la hectar

Preşedintele Traian Băsescu a cerut „în mod imperativ” în timpul întîlnirii de joi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, creşterea semnificativă a alocărilor pentru plăţile directe pentru fermierii români, spun surse europene citate de HotNews.ro. Băsescu vizează creşterea plăţii la hectar cu cel puţin 50% faţă de nivelul actual.

Întrevederea de lucru a preşedintelui Traian Băsescu pe tema bugetului UE 2014-2020 cu Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, şi Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene,  a durat aproximativ 30 de minute, potrivit Mediafax.

Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului European, unde Van Rompuy şi Barroso au programate joi întrevederi pe tema bugetului 2014-2020 cu toţi cei 28 de şefi de state şi de guverne din ţările UE.

Preşedinţia nu va comunica joi detalii referitoare la discuţiile şefului statului cu liderii europeni, având în vedere că negocierea pe marginea bugetului este în desfăşurare.

În cursul serii urmează să înceapă şi reuniunea oficială a Consiliului European, până la acel moment fiind de aşteptat ca preşedintele Băsescu să aibă consultări şi cu alţi lideri din ţările membre.

Surse europene au precizat că întrevederea celor doi oficiali UE cu preşedintele Traian Băsescu a fost a doua în ordinea întâlnirilor pe care le vor avea cu liderii ţărilor membre UE, anterior fiind programată numai întâlnirea cu premierul britanic David Cameron.

Era de aşteptat ca în cadrul întrevederii preşedintele Băsescu să prezinte poziţia României privind bugetul UE.

De asemenea, potrivit surselor menţionate, urmează ca după discuţiile cu liderii ţărilor UE, la începutul reuniunii Consiliului European preşedintele Van Rompuy să vină cu o nouă propunere de buget, în condiţiile în care mai toate ţările membre au obiecţii importante faţă de cea prezentată săptămâna trecută, estimată la circa 970 miliarde de euro pentru cei şapte ani de programare.

Potrivit propunerii Van Rompuy de săptămâna trecută, România ar fi pierdut aproximativ 8 miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, de circa 47 miliarde euro.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că propunerea Comisiei nu mai este subiect de discuţie având în vedere poziţia ţărilor donatoare care vor reduceri ale acesteia variind între 100 şi 200 de miliarde de euro.

România are cele mai importante obiecţii faţă de propunerea Van Rompuy, potrivit ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, cu privire la criteriul care face legătura între alocările viitoare pentru politica de coeziune şi rata de absorbţie pe exerciţiul actual financiar 2007-2013, dar şi cu privire la alocările pe Politica Agricolă Comună (PAC).

Paragraful 45 din propunerea Van Rompuy stabileşte că ţările care nu au atins o rată de absorbţie de 60% din media europeană actuală, de circa 33%, nu pot primi pentru 2014-2020 fonduri pe Politica de Coeziune mai mari de 15% faţă de alocarea pe 2007-2013.

De asemenea, convergenţa plăţilor directe pe PAC nu este satisfăcătoare pentru România, fermierii români urmând ca abia în 2018-2019 să primească o subvenţie la hectar similară cu media europeană, pe propunerea Comisiei fiind 2016-2017.

România vizează şi alte puncte defavorabile din propunerea Van Rompuy, cum ar fi scăderea ratei de cofinanţare la 75% faţă de nivelul actual de 85%, reducerea prefinanţărilor la 2% faţă de nivelele actuale de 7% pentru PAC şi 9% pentru Politica de Coeziune, dar şi faptul că propunerea Van Rompuy nu mai permite eligibilitatea TVA pentru unele proiecte.

Preşedintele Băsescu a arătat înainte de plecarea la Bruxelles că România este interesată să negocieze pentru obţinerea compromisului, însă nu exclude ca la această reuniune a Consiliului European să nu se ajungă la o soluţie, având în vedere diferenţele mari între dorinţele ţărilor donatoare şi cele ale ţărilor beneficiare.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Basescu a folosit aceasta expresie „tari donatoare”, criticata in media. Si mie mi se pare corect sa se spuna „tari contributoare”. Dar Basescu nu a lamurit de ce a spus „tari donatoare”…

Epilogul…

CONSILIUL EUROPEAN. Negocierile de la Bruxelles AU EŞUAT. Băsescu: Nu s-a ajuns la un buget al UE, dar s-au făcut progrese

DE citit neaparat

Intrucat aceasta postare a suscitat un interes deosebit din partea cititorilor blogului le recomand sa citeasca, integral si in original, urmatorul articol semnat Paul Krugman si publicat in The New York Times:

Fighting Fiscal Phantoms

Eu am spus in postare ca daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza. Dl. Krugman arata in articolul sau de ce SUA nu poate ajunge in situatia Greciei.

Iata ce se arata printre altele:

„You’ve heard the story many times: Supposedly, any day now investors will lose faith in America’s ability to come to grips with its budget failures. When they do, there will be a run on Treasury bonds, interest rates will spike, and the U.S. economy will plunge back into recession.

This sounds plausible to many people, because it’s roughly speaking what happened to Greece. But we’re not Greece, and it’s almost impossible to see how this could actually happen to a country in our situation.

For we have our own currency — and almost all of our debt, both private and public, is denominated in dollars. So our government, unlike the Greek government, literally can’t run out of money. After all, it can print the stuff. So there’s almost no risk that America will default on its debt — I’d say no risk at all if it weren’t for the possibility that Republicans would once again try to hold the nation hostage over the debt ceiling.

But if the U.S. government prints money to pay its bills, won’t that lead to inflation? No, not if the economy is still depressed.

Now, it’s true that investors might start to expect higher inflation some years down the road. They might also push down the value of the dollar. Both of these things, however, would actually help rather than hurt the U.S. economy right now: expected inflation would discourage corporations and families from sitting on cash, while a weaker dollar would make our exports more competitive.

Still, haven’t crises like the one envisioned by deficit scolds happened in the past? Actually, no. As far as I can tell, every example supposedly illustrating the dangers of debt involves either a country that, like Greece today, lacked its own currency, or a country that, like Asian economies in the 1990s, had large debts in foreign currencies. Countries with large debts in their own currency, like France after World War I, have sometimes experienced big loss-of-confidence drops in the value of their currency — but nothing like the debt-induced recession we’re being told to fear.

So let’s step back for a minute, and consider what’s going on here. For years, deficit scolds have held Washington in thrall with warnings of an imminent debt crisis, even though investors, who continue to buy U.S. bonds, clearly believe that such a crisis won’t happen; economic analysis says that such a crisis can’t happen; and the historical record shows no examples bearing any resemblance to our current situation in which such a crisis actually did happen.

If you ask me, it’s time for Washington to stop worrying about this phantom menace — and to stop listening to the people who have been peddling this scare story in an attempt to get their way.” (subl. mea)

Parca spuneam in comentarii ceva despre printing money si despre inflatie… 🙂 Parca nu m-am inselat… 🙂

Noiembrie 22, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 92 comentarii