E ceva ce nu se justifica…

… in aceasta criza a datoriilor suverane. Am citit si ultimile comentarii, voi incerca sa-mi expun intr-un mod cat mai clar gandurile in aceasta postare. E ceva ce nu se justiifca! Ceva de neinteles si straniu in toata povestea asta a datoriilor.

Sa ne gandim ca totul a pornit de la lupta dintre comunism si capitalism. Romania, bunaoara, a fost o tara comunista. Teoria spune asa: statul face cheltuieli mari. In comunism intreaga economie era de stat, nu exista sector privat (decat cel putin unul foarte marunt, nesemnificativ). Nu cred ca se va gasi cineva care sa-l faca pe Ceausescu capitalist! 🙂 Cum toata economia era de stat – si nu exista, subliniez, sector privat – te-ai fi asteptat ca statul sa cheltuiasca sume uriase pentru dezvoltare. Mai mult, se vorbea pe vremea lui Ceausescu de asa numitul somaj mascat. Asta nu insemna ca respectivul primea ajutor de somaj, ci era incadrat in campul muncii cu salariu intreg. Te-ai fi asteptat ca statul sa cheltuiasca foarte mult pentru ca sa poata sustine aceasta constructie economica, bazata pe intreprinderi de stat ineficiente si pe sustinerea unui surplus de lucratori, care de fapt ar fi trebuit sa fie someri, dar care erau angajati si primeau un salariu intreg. Cu toate acestea, datoria pe care a avut-o Romania sub Ceausescu, datorie pe care tara noastra a fost obligata s-o plateasca si Ceausescu, cu mari sacrificii, e adevarat, a platit-o, era un mizilic fata de ceea ce vedem in zilele noastre in toata Europa Vestica, nu numai in cazul Greciei – (v. aici). Nicio tara europeana (exista, desigur, si exceptiile de rigoare, ca in orice situatie) nu a reusit sa respecte Tratatul de la Maastricht care, printre altele, prevedea ca datoria publica nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB – am scris despre asta aici. Iar lucrul asta s-a intamplat – tocmai asta e halucinant!! – in conditii capitaliste!!! Teoria despre capitalism, din punctul asta de vedere, e una in esenta destul de simpla: diminuarea rolului statului in economie. Din moment ce primeaza, economic vorbind, sectorul privat, rolul statului se diminueaza – de aici si consecintele: taxe si impozite mici (pentru ca de ce ai plati statului taxe si impozite mari daca rolul sau in economie este mult diminuat?),  libertatea economica. Ceea ce e izbitor de te lasa masca, cum se spune, este ca statele care au un sistem foarte bine pus la punct de protectie sociala – ma refer, de pilda, la Tarile Scandinave – au respectat Tratatul de la Maastricht. De asemenea Romania, cea actuala, unde coruptia e mare, a respectat de asemenea Tratatul de la Maastricht in ceea ce priveste volumul datoriei… In schimb celelalte tari vestice n-au respectat nici una limita maxima de 60% din PIB, nici macar Austria sau Germania!! Lucrul asta ma face sa ma gandesc la faptul ca si daca s-ar fi cheltuit abundent pentru protectie sociala, programe sociale, in tarile care nu au respectat limita maxima de 60% din PIB impusa datoriei publice  de catre Tratatul de la Maastricht, tot nu s-ar fi putut ajunge la un volum atat de mare al datoriei publice. Stateam si ma gandeam, de exemplu, cum a ajuns Belgia sa aiba o datorie de 107% din PIB in 2014… Daca va veti uita pe harta pusa la dispozitie de Statistica Ilustrata a Eurostatului, tarile care au respectat limita maxima de 60% din PIB sunt tarile din vechiul Bloc Estic ( cu mici exceptii: Croatia, Ungaria) si Tarile Scandinave. Atat.

Datoria foarte mare acumulata de tarile vestice nu se poate justifica, mai ales ca aceasta a crescut continuu de la semnarea Tratatului de la Maastricht si pana acum. Dar sa incercam sa vedem totusi… Sa luam, de pilda, Franta. Cum se justifica o datorie care a ajuns in 2014 la 95% din PIB? Sa incercam sa facem o comparatie cu Romania. E clar ca Franta e o tara in care performanta economica e mult mai mare decat in cazul Romaniei. Productivitatea in Franta e mai mare decat in Romania. Franta nu avea nevoie sa aiba o asemenea datorie, atat de mare. Atentie, vorbim de datoria statului, nu a sectorului privat!! Oricate programe sociale s-ar fi adoptat in Franta, este imposibil sa cheltuiesti atat de multi bani. Greu de crezut ca ar fi posibil. Pentru ca intra in contradictie cu productivitatea inalta pe care o intalnim in Franta si nu numai. In asemenea conditii vin, din taxe si impozite – inteleg ca Franta are o fiscalitate ridicata -, suficienti bani in vistieria statului. De ce, atunci, mai e nevoie ca statul sa se indatoreze atat de mult? Cu atat mai mult nu e nevoie de asa ceva. Romania, chiar si in conditii de nivel ridicat al coruptiei, respecta limita maxima a datoriei. Deci nici coruptia, care diminueaza productivitatea, nu poate fi o explicatie plauzibila pentru acest fenomen. Europa Vestica, nu numai Eurozona (Eurozona cu atat mai mult) arata ca o zona calamitata puternic, in care statul are nevoie de foarte multi bani pentru a face fata unei asemenea calamitati. Or, nici vorba de asa ceva, de o asemenea calamitate, Doamne fereste, in Europa de Vest. De aceea in toata povestea asta a datoriilor publice e ceva putred… De aceea eu spuneam aici ca exista un exces de lichiditate ce trebuie cheltuit. Dar mai vine si o alta intrebare: pe ce anume au cheltuit statele vestice acesti bani? Vorbim de sume uriase. Se vorbeste foarte mult despre indatorare, dar mult mai putin daca aceasta e justificata sau nu. Un stat poate oricand sa se indatoreze, fara sa dea nicio explicatie cetatenilor sai. Lucrul e ingrijorator. Adevarul este ca avem de a face cu o opacitate foarte mare, in toata Eurozona, cu privire la aceste datorii publice.

Ciudat e ca, acum, se impune o austeritate paguboasa tuturor acestor state, dar de la semnarea Tratatului de la Maastricht si pana sa se ajunga la asemenea debite mari, nu s-a luat nicio masura ca sa se evite o asemenea situatie. Fara indoiala, Grecia a fost doar punctul slab, gasit cu usurinta… Mie mi se pare ca a fost un atentat la Uniunea Europeana si o incercare de demantelare a Eurozonei, care inca nu s-a oprit. Interesant ce spune laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz intr-un articol din urma cu o luna:

Project Syndicate

Europe’s Last Act?

Joseph E. Stiglitz

Se arata ca:

„NEW YORK – European Union leaders continue to play a game of brinkmanship with the Greek government. Greece has met its creditors’ demands far more than halfway. Yet Germany and Greece’s other creditors continue to demand that the country sign on to a program that has proven to be a failure, and that few economists ever thought could, would, or should be implemented.

The swing in Greece’s fiscal position from a large primary deficit to a surplus was almost unprecedented, but the demand that the country achieve a primary surplus of 4.5% of GDP was unconscionable. Unfortunately, at the time that the “troika” – the European Commission, the European Central Bank, and the International Monetary Fund – first included this irresponsible demand in the international financial program for Greece, the country’s authorities had no choice but to accede to it.

The folly of continuing to pursue this program is particularly acute now, given the 25% decline in GDP that Greece has endured since the beginning of the crisis. The troika badly misjudged the macroeconomic effects of the program that they imposed. According to their published forecasts, they believed that, by cutting wages and accepting other austerity measures, Greek exports would increase and the economy would quickly return to growth. They also believed that the first debt restructuring would lead to debt sustainability.

The troika’s forecasts have been wrong, and repeatedly so. And not by a little, but by an enormous amount. Greece’s voters were right to demand a change in course, and their government is right to refuse to sign on to a deeply flawed program.

Having said that, there is room for a deal: Greece has made clear its willingness to engage in continued reforms, and has welcomed Europe’s help in implementing some of them. A dose of reality on the part of Greece’s creditors – about what is achievable, and about the macroeconomic consequences of different fiscal and structural reforms – could provide the basis of an agreement that would be good not only for Greece, but for all of Europe.

Some in Europe, especially in Germany, seem nonchalant about a Greek exit from the eurozone. The market has, they claim, already “priced in” such a rupture. Some even suggest that it would be good for the monetary union.

I believe that such views significantly underestimate both the current and future risks involved. A similar degree of complacency was evident in the United States before the collapse of Lehman Brothers in September 2008. The fragility of America’s banks had been known for a long time – at least since the bankruptcy of Bear Stearns the previous March. Yet, given the lack of transparency (owing in part to weak regulation), both markets and policymakers did not fully appreciate the linkages among financial institutions.

Indeed, the world’s financial system is still feeling the aftershocks of the Lehman collapse. And banks remain non-transparent, and thus at risk. We still don’t know the full extent of linkages among financial institutions, including those arising from non-transparent derivatives and credit default swaps.

In Europe, we can already see some of the consequences of inadequate regulation and the flawed design of the eurozone itself. We know that the structure of the eurozone encourages divergence, not convergence: as capital and talented people leave crisis-hit economies, these countries become less able to repay their debts. As markets grasp that a vicious downward spiral is structurally embedded in the euro, the consequences for the next crisis become profound. And another crisis in inevitable: it is in the very nature of capitalism.

ECB President Mario Draghi’s confidence trick, in the form of his declaration in 2012 that the monetary authorities would do “whatever it takes” to preserve the euro, has worked so far. But the knowledge that the euro is not a binding commitment among its members will make it far less likely to work the next time. Bond yields could spike, and no amount of reassurance by the ECB and Europe’s leaders would suffice to bring them down from stratospheric levels, because the world now knows that they will not do “whatever it takes.” As the example of Greece has shown, they will do only what short-sighted electoral politics demands.

The most important consequence, I fear, is the weakening of European solidarity. The euro was supposed to strengthen it. Instead, it has had the opposite effect.

It is not in the interest of Europe – or the world – to have a country on Europe’s periphery alienated from its neighbors, especially now, when geopolitical instability is already so evident. The neighboring Middle East is in turmoil; the West is attempting to contain a newly aggressive Russia; and China, already the world’s largest source of savings, the largest trading country, and the largest overall economy (in terms of purchasing power parity), is confronting the West with new economic and strategic realities. This is no time for European disunion.

Europe’s leaders viewed themselves as visionaries when they created the euro. They thought they were looking beyond the short-term demands that usually preoccupy political leaders.

Unfortunately, their understanding of economics fell short of their ambition; and the politics of the moment did not permit the creation of the institutional framework that might have enabled the euro to work as intended. Although the single currency was supposed to bring unprecedented prosperity, it is difficult to detect a significant positive effect for the eurozone as a whole in the period before the crisis. In the period since, the adverse effects have been enormous.

The future of Europe and the euro now depends on whether the eurozone’s political leaders can combine a modicum of economic understanding with a visionary sense of, and concern for, European solidarity. We are likely to begin finding out the answer to that existential question in the next few weeks.” (subl. mea)

Voi incerca sa traduc ce am subliniat cu rosu:

„Nu este in interesul Europei – sau al lumii – sa aiba o tara de la periferie despartita de vecinii sai, mai ales acum, cand instabilitatea geopolitica este deja evidenta. Zona invecinata a Orientului Mijlociu este in fierbere; Vestul incearca sa retina o noua Rusie agresiva; iar China, deja cea mai mare sursa a lumii de economii, cel mai mare comert, cea mai mare economie globala (in termeni de paritate a puterii de cumparare) confrunta Vestul cu noi realitati economice si strategice. Aceasta nu e vremea pentru sciziunea Europei.„

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Am si eu o intrebare…

… pentru Dl. Profesor Stiglitz!! 🙂 Dar pana sa formulez intrebarea, as dori sa va prezint urmatoarea situatie, asa cum reiese din datele furnizate de Banca Mondiala:

– Serviciile, valoarea adaugata (% din PIB)

– Industria, valoarea adaugata (% din PIB)

– Agricultura, valoarea adaugata (% din PIB)

– Crestere PIB (anual %)

– Credite neperformante (% din totalul creditelor)

– Investitii straine directe ( current US$)

– Capitalizarea de piata a companiilor listate la bursa (% din PIB)

Graficele arata o comparatie intre situatia de pe plan mondial (World), Romania, Franta si SUA.

In ceea ce priveste serviciile, observam ca, in cazul Frantei si SUA, valoarea adaugata a acestora se situeaza cu mult peste ceea ce avem pe plan mondial. In Romania aceasta valoare adaugata e mult mai mica, dar se observa o crestere insemnata in perioada 2011-2012. Observam ca in cazul industriei, valoarea adaugata e mai mica decat cea a serviciilor, iar in ceea ce priveste agricultura, valoarea adaugata e si mai mica fata de cea a serviciilor si a industriei, atat pe plan mondial (luand toata lumea) cat si in Franta,  SUA si Romania.

In Romania observam o crestere spectaculoasa a creditelor neperformante, fata de SUA si Franta, cat si toata lumea. Investitiile straine, foarte mici in Romania. Capitalizarea de piata, de asemenea redusa.

Iata ce ne spune un articol FMI:

World Economic Outlook Update
Growing Pains

Cresc durerile, cam asa s-ar traduce… Nu suna foarte incurajator, nu? Despre Zona Euro ne spune ca va ramane in recesiune si in 2013.

Si iata ca pe blogul FMI gasesc urmatorul articol al laureatului Premiului Nobel, Dl. Joseph Stiglitz, care ne indeamna sa tragem cateva invataminte de pe urma acestei crize:

The Lessons of the North Atlantic Crisis for Economic Theory and Policy

Un articol deosebit de interesant, pe care vi-l recomand!

Cropped picture of Joseph Stiglitz, U.S. economist. (Photo credit: Wikipedia)

Totusi, constatam ca sectorul serviciilor a luat pe plan mondial o amploare deosebit de mare. Valoarea sa adaugata era de aproape 70% din PIB in 2010, fata de industrie 27% din PIB si agricultura cu numai 3% din PIB. Observam ca aceasta dezvoltare a sectorului servicii este in detrimentul, daca se poate spune asa, industriei si agriculturii. Evident, valoare adaugata, insumata la nivelul economiei conduce la PIB si venitul national.

Intrebarea este: nu cumva aceasta amploare pe care a luat-o sectorul serviciilor se arata a fi, pana la urma, o sursa de blocaj, care conduce catre criza?

Dl. Stiglitz spune:

„The importance of credit

We would, for instance, have asked what the fundamental roles of the financial sector are, and how we can get it to perform those roles better.  Clearly, one of the key roles is the allocation of capital and the provision of credit, especially to small and medium-sized enterprises, a function which it did not perform well before the crisis, and which arguably it is still not fulfilling well.

This might seem obvious. But a focus on the provision of credit has neither been at the center of policy discourse nor of the standard macro-models.  We have to shift our focus from money to credit.  In any balance sheet, the two sides are usually going to be very highly correlated.  But that is not always the case, particularly in the context of large economic perturbations.  In these, we ought to be focusing on credit.  I find it remarkable the extent to which there has been an inadequate examination in standard macro models of the nature of the credit mechanism. There is, of course, a large microeconomic literature on banking and credit, but for the most part, the insights of this literature has not been taken on board in standard macro-models.

But failing to manage credit is not the only lacuna in our approach.  There is also a lack of understanding of different kinds of finance.  A major area in the analysis of risk in financial markets is the difference between debt and equity.  And in standard macroeconomics, we have barely given this any attention. My book with Bruce Greenwald, Towards a New Paradigm of Monetary Economics ((Cambridge University Press, 2003) was an attempt to remedy this.”

Da, dar pentru ca sectorul serviciilor sa produca cu valoare adaugata foarte ridicata are nevoie si de o finantare pe masura, adica puternica, bogata. Este clar ca aceasta finantare este data de sectorul financiar si sunt de acord cu diversificarea surselor de finantare. Insa problema este si ce finatezi. Din sectorul serviciilor fac parte: restaurante, hoteluri, servicii de personal, piata imobiliara etc… Spre exemplu, fluxurile de capital care, inainte de criza, au mers din centru Zonei Euro catre Spania au finantat un astfel de sector, cel al serviciilor. La fel si in cazul Greciei, Italiei… De observat ca se baga bani grei in business, nu in libere intreprinderi. Valoarea adaugata a serviciilor era in SUA de 78,6% din PIB (2011), in Franta tot cam pe acolo. Pentru a sustine financiar o astfel de valoare adaugata a sectorului serviciilor se ajunge, in final, la supracreditare tocmai pentru ca valoarea obtinuta pe piata a acestor produse – serviciile – sa fie cat mai mare, mult mai mare decat valoarea factorilor de productie consumati. Caci, altminteri, nu are cum sa fie profitul foarte mare. Or, supracreditarea conduce si la datorii publice foarte mari (numai vorbesc daca se preiau de catre stat datoriile sectorului privat, cum s-a intamplat in Occident). In asemenea conditii creditul neperformant creste si se vede lucrul acesta in SUA, dar si in Franta (2007-2009). In SUA, spre exemplu, dupa cum ne spune Banca Mondiala, acesta era de doar 1,1% din totalul creditelor in 2003 si a ajuns la 5,4% in 2009. Romania fiind o tara mai slab dezvoltata, creditul neperformant a crescut si mai mult – acelasi fenomen il putem constata in Bulgaria si Ungaria; in Polonia este de asemenea mai ridicat decat in SUA si Franta – aici. S-ar putea explica prin faptul ca in Tarile din Estul Europei nevoia de finantare e mai mare, fiind mai putin dezvoltate decat statele din Vest si SUA. Totusi, creditul neperformant a crescut foarte mult si in tari precum Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda – aici.  Dl. Stiglitz spune:

„Clearly, one of the key roles is the allocation of capital and the provision of credit, especially to small and medium-sized enterprises, a function which it did not perform well before the crisis, and which arguably it is still not fulfilling well.”

Incerc sa traduc:

„Este clar ca unul din rolurile cheie este alocarea de capital si furnizarea de credit, in special pentru intreprinderile mici si mijlocii, o functie care nu a performat bine inainte de criza, si se poate sustine ca nici acum nu o indeplineste bine”

As mentiona ca piata aceasta a serviciilor (de stat sau private) s-a dovedit in ultimii ani a avea o eficienta slaba, se manifesta si informatia asimetrica, lucru confirmat de US housing bubble, care a si generat Criza financiara ce dureaza si azi, precum si de bubble-ul imobiliar din Europa, datorii private ce s-au transferat catre datoriile suverane, lucru ce s-a intamplat in mai multe tari. De asemenea lucrul este adeverit de cresterea mare a datoriilor suverane in Europa.

Totusi, dezvoltarea masiva a sectorului serviciilor s-a impus ca o necesitate, intrucat trebuia sa se gaseasca un raspuns adecvat la subocuparea fortei de munca generata de un capitalism preponderent industrial. De asemenea dezvoltarea tehnologica, crearea de masini si utilaje performante, a facut ca, de-a lungul timpului, forta de munca ocupata in agricultura sa se imputineze. De aceea se impune gasirea de solutii pentru ca piata serviciilor sa devina (mai) eficienta. Care ar fi acestea? Iata o alta intrebare!

Despre criza economica actuala…

Iata cateva articole care m-au pus serios pe ganduri…

Gandul

Avertismentul lui Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie: Europa se îndreaptă către suicid

Articolul, pe care il recomand a fi citit in original, il transcriu integral deoarece mi se pare a fi foarte important:

Stiglitz - World Economic Forum Annual Meeting Davos 2009 (Photo credit: World Economic Forum)

„Reputatul economist Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, consideră că Europa este într-o situaţie „cumplită”, deoarece insistenţa pe austeritate împinge regiunea spre „suicid”, scrie Mediafax.

„Nu a existat niciodată, într-o ţară mare, un program de austeritate încununtat de succes. Abordarea europeană este cu siguranţă cea mai puţin promiţătoare. Cred că Europa se îndreaptă către suicid”, a arătat Stiglitz la Viena, într-o întâlnire cu presa, transmite Bloomberg.

Guvernele din cele 27 de state membre UE implementează măsuri de austeritate cu un impact cumulat de 450 miliarde euro, pe fondul crizei datoriilor de stat din zona euro.

Totodată, datoria publică a statelor din zona euro a crescut anul trecut la cel mai ridicat nivel de la introducerea monedei unice, deoarece guvernele s-au împrumutat tot mai mult pentru a acoperi deficitele bugetare şi pentru a contribui la programele de salvare ale Greciei, Portugaliei şi Irlandei.

Dacă Grecia ar fi fost singura ţară din Europa cu buget de austeritate, autorităţile ar fi putut ignora problema, a spus Stiglitz

„Însă dacă ai Marea Britanie, Franţa, dacă ştii că toate ţările sunt în austeritate, consecinţele economice vor fi cumplite”, a spus economistul.

Deşi liderii zonei euro „îşi dau seama că austeritatea nu va da roade pe cont propriu şi că este nevoie de creştere economică”, aceştia nu au luat nicio măsură, iar „acordul convenit în decembrie este o reţetă care asigură moartea monedei euro”, a continuat el.

„Problema este că, prin euro, guvernele s-au separat de banca centrală şi de tiparniţele de bani, astfel că s-a creat o mare problemă. Austeritatea şi constrângerile apartenenţei la euro sunt o combinaţie letală”, a arătat Stiglitz.

În viziunea sa, cel mai probabil scenariu dacă liderii europeni vor continua să insiste pe austeritate este formarea unei zone euro mai restrânse, formată în jurul Germaniei şi Olandei sau Finlandei.

„Austeritatea ca soluţie va conduce la niveluri ridicate ale şomajului, inacceptabile politic şi care vor umfla deficitele”, avertizează el.”

Ce parere aveti?

Iata si niste articole mai vechi…

Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie: BCE sacrifică Grecia de dragul bancherilor

Iata ce spune in final:

„”În realitatea, BCE ar putea pune interesul unor anumite bănci, care au speculat intrarea Greciei în faliment, mai presus intereselor contribuabilor europeni şi a creditorilor care au acţionat prudent şi şi-au asigurat obligaţiunile”, susţine economistul.”

Deci interesele bancilor sunt mai presus decat interesele cetatenilor! Ce parere aveti?

Băncile din SUA au ajuns să le dea bani datornicilor pentru a-i executa silit mai repede

ArcelorMittal a avut pierderi de 1 mld. dolari în trimestrul patru

Joseph Stiglitz despre economia mondiala…

Gandul

Laureat al Premiului Nobel pentru Economie: Întreaga economie mondială SE VA PRĂBUŞI dacă doar trei ţări EXPORTĂ, iar restul IMPORTĂ

Joseph Stiglitz (Photo credit: apesphere)

„Economistul şi profesorul american Joe Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2001, susţine că întreaga economie se va prăbuşi, dacă se păstrează sistemul actual, scrie Business Insider.

Concret, Stiglitz a precizat că, în contextul actual, există câteva ţări, printre care China, Germania şi Japonia, care realizează aproape toate exporturile de pe planetă. Asta în timp ce restul lumii, inclusiv SUA, riscă să se scufunde din cauza deficitelor comerciale masive.

Economistul spune că ţările din a doua categorie au început să realizeze că nu pot susţine aceste deficite şi încearcă şi ele să exporte mai mult decât importă. Dar, din moment ce este imposibil ca toate ţările să exporte mai mult decât importă, economia mondială devine un joc de „friptea”, în care fiecare ţară încearcă să „împingă” deficitul către altele.

Din punctul de vedere al lui Stiglitz, această criză se poate rezolva printr-o coordonare mai bună a politicilor monetare, scrie Business Insider.” (subl.mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Deci chestia aceea cu transformarea in piata de desfacere e aplicabila pe scara larga, mondiala chiar. Ar rezulta ca restul lumii e o imensa piata de desfacere pentru ceea ce exporta doar cateva tari, printre care: China, Japonia si Germania…

Daca lucrurile stau asa atunci cum ramane cu deschisul unei mici afaceri, sa mai faci si tu ceva, cu chestiunea aceea ca trebuie sa muncim, cand, de fapt, muncesc doar cateva tari – acelea care exporta – iar restul consuma – acelea din a doua categorie, care importa. Daca doar trei tari au ajuns sa acopere, prin exporturile efectuate, necesarul mondial atunci ce poti sa mai zici…? Adica sa muncesti si tu, sa-ti deschizi si tu micul tau business, ca sa ce? Ca sa descoperi roata, pe care altii au descoperit-o de foarte multa vreme? Cum trebuie intelese astfel de lucruri? Si, mai mult decat atat, observati, e vorba de deficite comerciale care NU se pot sustine, deci care nu pot, nu mai pot fi finantate de catre tarile importatoare. De aceea se si incearca, in disperare, „impingerea deficitului” catre altii. E limpede ca nu e in regula… Dar se tot vorbeste de reducerea deficitelor. Daca e asa cum spune Stiglitz, lucrul asta – reducerea deficitelor – este imposibil in sistemul economic actual. Adica majoritatea tarilor de pe glob nu vor putea, nici chiar daca se vor stradui , sa-si reduca deficitele (inclusiv cele bugetare), decat cu riscul unor revolte sociale de mari proportii. Iar acest efort, chiar daca il vor face, nu va conduce la cresterea increderii investitorilor pe piata. De observat si faptul ca Stiglitz spune in felul urmator:

„Asta în timp ce restul lumii, inclusiv SUA, riscă să se scufunde din cauza deficitelor comerciale masive.„

Lucrul asta, ceea ce spune el, e sinonim cu ruina…

DE citit si…

Daily Mail: Milionarii britanici donează bani către organizaţii de caritate „SUSPECTE” din ROMÂNIA, pentru a scăpa de taxe

Iata ce arata acest articol, pe care il recomand a fi citit integral si in original:

„Daily Mail scrie că milionarii britanici se folosesc de organizaţii caritabile din România, donându-le acestora bani pentru a scăpa de taxele către stat. Cancelarul George Osborne, dar şi HM Revenues and Customs (HMRC), organismul responsabil cu colectarea taxelor în Marea Britanie, investighează această posibilă fraudă.

Conform Daily Mail, surse „bine plasate” susţin că milionarii britanici donează sume importante către organizaţii caritabile din Europa de Est, în special din România, pentru a scăpa de plata taxelor către statul britanic. Apoi, o parte din bani se întorc tot la ei, notează sursa.

Publicaţia scrie că în ultimii ani, mai ales de când în presa britanică au apărut dezvăluiri despre orfanii şi copiii cu dizabilităţi din România, sumele donate către organizaţiile de caritate din ţara noastră au crescut considerabil. HMRC consideră că aceste organizaţii sunt „suspecte”, fiind folosite doar pentru evaziune fiscală, scrie Daily Mail.

Ken Clarke, secretar al justiţiei britanice, spune că organizaţiile caritabile din fostele ţări comuniste nu sunt suficient supervizate. „Majoritatea celor care donează sunt filantropi, bineînţeles, dar dacă deschizi o organizaţie caritabilă în Europa de Est, poţi scăpa de foarte multe taxe în Marea Britanie”, a declarat Clarke.

Cum vrea cancelarul britanic să stârpească „transferul de bani către străinătate”

Din cauza acestor temeri, cancelarul George Osborne a propus ca fiecare britanic să poată dona către caritate maximum 60.000 de euro, fapt care a stârnit indignarea multor feţe bisericeşti. „Guvernul nu contribuie cu nimic la reabilitarea catedralelor britanice, aşa că ne bazăm pe generozitatea donatorilor privaţi. Ei ar fi loviţi foarte dur de această iniţiativă„, a declarat reverendul Robert Willis, de la Canterbury.

Ian Theodorson, ofiţer de finanţe al Bisericii Angliei, spune că propunerea lui Osborne este „echivalentul fiscal al bombardamentelor-covor” (bombardamente aeriene întinse pe toată suprafaţa unui oraş, pentru a-l distruge complet). Theodorson i-a cerut cancelarului să facă distincţia între „donaţiile către organizaţii britanice legitime” şi „transferul de bani către organizaţii din străinătate„. (subl.mea)

Tratatul de la Bruxelles si declaratiile lui Basescu

Mediafax

SUMMITUL EUROPEAN: 25 de ţări, printre care şi România, au adoptat un NOU TRATAT BUGETAR. Cehia şi Marea Britanie au refuzat

Băsescu face apel către politicieni să privească atent la noul tratat bugetar european

Articolul arata, printre altele, ca:

„”Este un apel pe care îl fac direct către toţi politicienii. Nimeni nu poate spune că doar cei de la putere sunt responsabili. Mâine vor veni cei din opoziţie la putere sau nu vor veni, nu ştiu„, a spus Băsescu.

Şeful statului a precizat că întreaga clasă politică trebuie să înţeleagă că decizia privind ratificarea Tratatului este extrem de importantă pentru viitorul României.

„În raport cu ce s-a stabilit la Bruxelles, azi noapte, România are un avans de circa doi ani. Avem premise să ne încadrăm rapid în toţi parametri pe care noul tratat îi implică şi putem fi una din ţările care pregătesc platforma de pe care să crească în noile condiţii„, a menţionat Băsescu.

Şeful statului a spus că opţiunea sa este ca România să meargă înainte cu Europa.

„Suntem în faţa unei opţiuni fundamentale: ce lăsăm copiilor noştri – o casă sau o datorie? Dacă decidem să lăsăm o datorie, mergem înainte ca până în 1989, dar asta lăsăm, o daorie mare. Dacă decidem să lăsăm o casă, mergem cu cei 24 cărora, cel puţin declarativ, ne-am alăturat prin declaraţia mea„, a spus Băsescu.

Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor „reguli de aur” privind echilibrul bugetar.” (subl.mea)

Băsescu: Nu am identificat în buget un loc de unde să tăiem şi să dăm bani, dar eu nu am competenţa extraordinară a politicienilor. DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Articolul arata, printre altele, ca:

”

• Nu vreau să se înţeleagă că eu sunt cel care vrea să aducă veşti rele. Nu sunt veşti rele, sunt informaţii care vorbesc despre responsabilitate. Indiferent cât este de neplăcut ceea ce spun, eu am obligaţia să informez românii despre ce avem de făcut. Este un moment în care politicenii trebuie să pună armele bătăliei jos şi să vadă ce opţiuni au pentru România în perioada anilor următori. Şi puterea şi opoziţia trebuie să fie responsabile de decizia pe care o luăm.

• Cele două documente adoptate ieri au semnificaţie deosebită.

• Nimeni nu mai poate asigura bunăstarea propriului popor din împrumuturi. Eu am obligaţia să le spun românilor că iluzia traiului pe datorie s-a spulberat în toată Uniunea.

• La Bruxelles nu s-a semnat nimic. A fost o negociere între liderii politici în încercarea de a menţine principalul obiectiv al măsurilor ce trebuiesc luate.

• România are de luat o decizie foarte grea, care poate contravine aspiraţiilor sau iluziilor noastre de la intrarea în UE.

• Acest Consiliu este decisiv pentru ce se va întâmpla în Uniunea Europeană în următorii ani, pentru că arată voinţa liderilor politici de a redresa situaţia economică a Uniunii Europene, pentru că ajunsese la stadiul la care întârzierile nu mai puteau continua.”

Băsescu: România este statul cu cea mai mică datorie pe cap de locuitor din UE

Articolul arata ca:

„”Apropo de datorii, vreau să ştie românii cum stăm din punctul de vedere al datoriilor noastre. România are cea mai mică datorie pe cap de locuitor din UE„, a spus preşedintele.

Traian Băsescu a precizat că se referă atât la datoria privată, cât şi la cea publică.

„România are cea mai mică datorie pe cap de locuitor din UE – vorbesc de datoria publică şi datoria privată, dar statul nu plăteşte decât datoria publică. Totalul datorat de România e de 97,9 miliarde, din care 22 de miliarde sunt datoria publică. Restul e datorie privată, datorii ale firmelor, ale cetăţenilor, conturile nerezidenţilor care se afă în România”, a spus Băsescu.

Şeful statului a precizat că sistemul bancar românesc este solid şi că, dacă nu se produce o prăbuşire a unei bănci, „statul nu are nicio treabă cu datoria privată”.

„Putem considera că avem de plătit doar 22 de miliarde, dar în calculele europene se consideră toată datoria. Calculul e făcut pe total datorie„, a spus şeful statului.

Traian Băsescu a precizat că românii au fiecare, în „spatele” lor, 4570 de euro datorie, incluzând şi datoria privată.

„Asta rezultă din raportul 97,9 miliarde total datorat la 21, 4 milioane de locuitori – cifra oficială a ultimului recensământ. 4570, asta înseamnă că România e statul cu cea mai mică datorie pe cap de locuitor din UE„, a spus Băsescu.

Şeful statului a adăugat că din raportul de 22 miliarde la 21,41 milioane de locuitori rezultă o datorie de 1000 de euro pe fiecare locuitor.

„Asta însemană că avem posibilitatea să lăsăm moştenire o casă, nu o datorie”, a spus Băsescu.

„Suntem în faţa unei opţiuni fundamentale: ce lăsăm copiilor noştri – o casă sau o datorie? Dacă decidem să lăsăm o datorie, mergem înainte ca până în 1989, dar asta lăsăm, o datorie mare. Dacă decidem să lăsăm o casă, mergem cu cei 24 cărora, cel puţin declarativ, ne-am alăturat prin declaraţia mea„, a spus Băsescu, referindu-se la adoptarea de către 25 de state UE, între care România, a noului tratat de consolidare a disciplinei bugetare.”(subl.mea)

„…mergem inainte ca pana in 1989…”. Ce ciudat suna! Pai, pana acum cum am mers? Ca pana in 1989??? Nu stiu altii ce impresie au, dar eu cand aud astfel de declaratii, spuse de Presedinte (deci nu de un oarecine) am impresia ca mi se ascunde ceva (ma exprim elegant: ar fi trebuit sa spun ca am impresia ca sunt mintit!!). Ba a condamnat comunismul, ba a spus ca daca ar fi stat doar 10 ani la Putere, Ceausescu ar fi fost cel mai mare Presedinte pe care l-au avut romanii, acuma vine si ne spune ca daca nu vrem sa mergem ca inainte de 1989, mergem cu cei 24 alaturi… Sunt foarte ciudate aceste slalomuri printre astfel de cuvinte si idei, facute de Basescu, si aceasta raportare obsesiva la 1989, la ceea ce a fost inainte de 1989. Ca si cum ne-am afla in 1990 si avem doar doua optiuni: mergem inainte ca pana in 1989 sau nu. Ca si cum Presedintele n-ar realiza ca s-ar fi facut un progres in aceasta tara din 1989 si pana acum, in anul 2012! Mark Gitenstein, ambasadorul SUA, a evidentiat ca s-a facut un progres in Romania in ultimii 20 de ani! Iar Gitenstein e american!! Or, Basescu rosteste astfel de vorbe ca si cum Romania, in toti acesti ani scursi de la Revolutie incoace n-ar fi inregistrat niciun progres. De ce am impresia ca parca mi se ascunde ceva? Pentru ca mi se pare ca Presedintele nu spune totul: ori nu vrea, ori nu poate sa spuna totul. Am impresia ca sunt lucruri ascunse marii majoritati a populatiei. Este ca si cum Basescu ar incerca sa spuna cate ceva cu juma’ de gura. Important este sa se ia cea mai buna decizie, care sa asigure dezvoltarea economica a tarii, cresterea nivelului de trai. Daca spunea asa ar fi fost OK. Dar nu sa inceapa cu ce a fost inainte de 1989, etc, etc.

„”Asta însemană că avem posibilitatea să lăsăm moştenire o casă, nu o datorie”, a spus Băsescu.”

Problema este si ce fel de casa lasam ca mostenire. Ca daca aceasta casa are peretii sparti, iarna tremuri de frig in ea, acoperisul e si el spart, si sa mai avem si datorii (ca le avem totusi; mici, dar le avem), atunci  m-am lamurit! M-am lamurit ce lasam, de fapt, drept mostenire. M-am lamurit, daca pentru a repara casa va trebui sa facem din nou datorii. Deci, practic, ajungem tot acolo, in felul asta. Tot o sa trebuiasca sa facem datorii, ca sa reparam casa. Sau cum? Dupa filozofia asta, a lui Basescu, stau si ma intreb unde ne vom intoarce de fapt? Ca ne mai spune si ca: „România are de luat o decizie foarte grea, care poate contravine aspiraţiilor sau iluziilor noastre de la intrarea în UE.„… Deci poate ca e impotriva aspiratiilor poporului roman!

Si cred ca ar mai trebui observat ceva: nu e deloc foarte clar daca acest Plan de salvare al Zonei Euro ar fi unul bun. Am scris si aici despre parerea lui Joseph Stiglitz, foarte categoric cand a spus ca e o greseala care va duce la colapsul economiilor din Zona Euro. Si atunci…?

Off Topic – Sedinta de la PDL. Cu scandal

Gandul

Şedinţă cu SCANDAL la PDL. Blaga îi sugerează lui Emil Boc să plece de la Palatul Victoria: „E nevoie de o mişcare mai amplă în Guvern”. EXCLUSIV

Articolul arata, printre altele, ca:

„Tensiune maximă astăzi, la întâlnirea dintre premierul Emil Boc şi parlamentarii PDL. Venit la şedinţă să discute despre priorităţile legislative pentru sesiunea care începe mâine, premierul a fost încolţit de colegii de partid care, nemulţumiţi de evoluţiile din ultima perioadă, i-au sugerat nici mai mult nici mai puţin decât că ar fi bine să ia în calcul să plece de la Palatul Victoria.

În linia de forţă a fost preşedintele Senatului, Vasile Blaga, care i-a spus lui Boc că este nevoie de „o mişcare mai amplă” în Guvern, o simplă remaniere nefiind suficientă, au declarat pentru gândul surse participante la discuţie.

Blaga a ţinut să precizeze că este vorba despre o situaţie delicată a partidului şi nu trebuie ca poziţia lui să fie interpretată ca una vindicativă pentru că ar fi pierdut în faţa lui Boc la congresul din mai anul trecut. El a precizat că poziţia partidului este importantă în aceste momente şi de aceea se simte nevoia unei schimbări radicale, „nu doar pe ici pe colo”, au declarat aceleaşi surse.

Blaga a fost susţinut şi de deputatul PDL Cezar Preda care, la rândul său, i-a sugerat lui Boc că ar fi mai bine să plece. Cei doi i-au reproşat lui Boc că „nu există nicio viziune, ci doar promisiuni că o să fie bine”.

Dincolo de nemulţumirea faţă de deficitul de imagine pe care Boc îl atrage asupra partidului, parlamentarii PDL i-au cerut socoteală premierului şi pentru că nu le dă bani suficienţi pentru colegii. Ei au atras atenţia că, deşi în BPN s-a decis ca banii să meargă direct la primării, modificările nu au fost operate, iar fondurie vin în teritoriu tot prin intermediul consiliilor judeţene. „Păi ce facem? Noi suntem la putere şi tot Opoziţia ia banii? Că noi avem doar 14 consilii judeţene, iar ei au restul”, i-ar fi spus deputatul PDL Constantin Dascălu lui Boc.

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, ar fi încercat să-i mai domolească pe democrat liberali, însă reacţia a fost contrară, aceştia reproşându-i că „împrăştie bani prin alte părţi”, au precizat sursele citate.[…]

Că spiritele au fost încinse a recunoscut-o chiar Elena Udrea. „Nu a fost deloc o şedinţă liniştită”, a comentat ea[…].” (subl.mea)

As dori sa stiu parerea lui Lulu despre cele de mai sus… In special despre ce au zis despre Elena Udrea…!!

Perspectivele sumbre ale absolventilor de facultate din SUA

Iata un articol din Gandul in acest sens:

Joseph Stiglitz, despre perspectivele sumbre ale absolvenţilor de facultate din SUA: „Îi aşteaptă o viaţă de datorii, fără perspective de viitor”

Iata ce se arata:

Image via Wikipedia

„Laureatul premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz a vorbit despre viitorul sumbru care îi aşteaptă pe absolvenţii americani de facultate. Stiglitz a subliniat că tinerii au de plătit împrumuturile record luate pentru a-şi finanţa studiile, însă şansele lor de a-şi găsi un job sunt extrem de mici, scrie Business Insider, citând un interviu acordat de economist pentru The Take Away.

Image via Wikipedia

„Oameni cu abilităţi diferite, cu background diferit, cu educaţie diferită au oportunităţi extrem de diferite. Dacă eşti în vârf, şansele tale în viitor sunt foarte bune. Dar dacă te-ai dus la una dintre acele şcoli făcute doar pentru profit, viitorul tău este sumbru. Statisticile arată că şansele de a-ţi găsi un job, pentru care ai plătit taxe mari de studiu, sunt foarte mici. Şi, din cauza legislaţiei, chiar dacă intri în faliment, nu vei putea scăpa niciodată de împrumuturile pe care le-ai luat pentru a-ţi finanţa studiile. Aşa că pe absolvenţi îi aşteaptă o viaţă de datorii, fără perspective de viitor”, a comentat Joseph Stiglitz.

El a mai amintit că America se numea odinioară ţara tuturor posibilităţilor. „Acum acest lucru s-a dus”, a conchis Stiglitz. Iar Nouriel Roubini a fost de acord cu el şi a recomandat interviul pe Twitter.”

Trist. Situatie grea…

Aici, pagina de Twitter a lui Joseph Stiglitz. Iar aici, pagina de Twitter a lui Nouriel Roubini.