Atitudinea Germaniei…
Recomand sa cititi articolul lui George Friedman, de pe Stratfor, privind Germania:
„Germany Emerges is republished with permission of Stratfor.”
Se arata ca:
„By George Friedman
German Chancellor Angela Merkel, accompanied by French President Francois Hollande, met with Russian President Vladimir Putin on Feb. 6. Then she met with U.S. President Barack Obama on Feb. 9. The primary subject was Ukraine, but the first issue discussed at the news conference following the meeting with Obama was Greece. Greece and Ukraine are not linked in the American mind. They are linked in the German mind, because both are indicators of Germany’s new role in the world and of Germany’s discomfort with it.
It is interesting to consider how far Germany has come in a rather short time. When Merkel took office in 2005, she became chancellor of a Germany that was at peace, in a European Union that was united. Germany had put its demands behind it, embedding itself in a Europe where it could be both prosperous and free of the geopolitical burdens that had led it into such dark places. If not the memory, then the fear of Germany had subsided in Europe. The Soviet Union was gone, and Russia was in the process of trying to recover from the worst consequences of that collapse. The primary issue in the European Union was what hurdles nations, clamoring to enter the union, would have to overcome in order to become members. Germany was in a rare position, given its history. It was in a place of comfort, safety and international collegiality.
The world that Merkel faces today is startlingly different. The European Union is in a deep crisis. Many blame Germany for that crisis, arguing that its aggressive export policies and demands for austerity were self-serving and planted the seeds of the crisis. It is charged with having used the euro to serve its interests and with shaping EU policy to protect its own corporations. The vision of a benign Germany has evaporated in much of Europe, fairly or unfairly. In many places, old images of Germany have re-emerged, if not in the center of many countries then certainly on the growing margins. In a real if limited way, Germany has become the country that other Europeans fear. Few countries are clamoring for membership in the European Union, and current members have little appetite for expanding the bloc’s boundaries.
At the same time, the peace that Germany had craved is in jeopardy. Events in Ukraine have aroused Russian fears of the West, and Russia has annexed Crimea and supported an insurgency in eastern Ukraine. Russia’s actions have sparked the United States’ fears of the re-emergence of a Russian hegemon, and the United States is discussing arming the Ukrainians and pre-positioning weapons for American troops in the Baltics, Poland, Romania and Bulgaria. The Russians are predicting dire consequences, and some U.S. senators are wanting to arm the Ukrainians.
If it is too much to say that Merkel’s world is collapsing, it is not too much to say that her world and Germany’s have been reshaped in ways that would have been inconceivable in 2005. The confluence of a financial crisis in Europe that has led to dramatic increases in nationalism — both in the way nations act and in the way citizens think — with the threat of war in Ukraine has transformed Germany’s world. Germany’s goal has been to avoid taking a leading political or military role in Europe. The current situation has made this impossible. The European financial crisis, now seven years old, has long ceased being primarily an economic problem and is now a political one. The Ukrainian crisis places Germany in the extraordinarily uncomfortable position of playing a leading role in keeping a political problem from turning into a military one.
The German Conundrum
It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.
There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.
Germany’s Role in Ukraine
The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.
As the Germans came to realize that this affair would not simply be political but would take on a military flavor, they began to back away from a major role. But disengagement was difficult. The Germans adopted a complex stance. They opposed the Russians but also did not want to provide direct military support to the Ukrainians. Instead, they participated in the sanctions against Russia while trying to play a conciliatory role. It was difficult for Merkel to play this deeply contradictory role, but given Germany’s history the role was not unreasonable. Germany’s status as a liberal democracy is central to its post-war self-conception. That is what it must be. Therefore, supporting the demonstrators in Kiev was an obligation. At the same time, Germany — particularly since the end of the Cold War — has been uneasy about playing a direct military role. It did that in Afghanistan but not Iraq. And participating in or supporting a military engagement in Ukraine resurrects memories of events involving Russia that Berlin does not want to confront.
Therefore, Germany adopted a contradictory policy. Although it supported a movement that was ultimately anti-Russian and supported sanctions against the Russians, more than any other power involved it does not want the political situation to evolve into a military one. It will not get involved in any military action in Ukraine, and the last thing Germany needs now is a war to its east. Having been involved in the beginnings of the crisis, and being unable to step away from it, Germany also wants to defuse it.
The Greek Issue
Germany repeated this complex approach with Greece for different reasons. The Germans are trying to find some sort of cover for the role they are playing with the Greeks. Germany exported more than 50 percent of its gross domestic product, and more than half of that went to the European free trade zone that was the heart of the EU project. Germany had developed production that far exceeded its domestic capacity for consumption. It had to have access to markets or face a severe economic crisis of its own.
But barriers are rising in Europe. The attacks in Paris raised demands for the resurrection of border guards and inspections. Alongside threats of militant Islamist attacks, the free flow of labor from country to country threatened to take jobs from natives and give them to outsiders. If borders became barriers to labor, and capital markets were already distorted by the ongoing crisis, then how long would it be before weaker economies used protectionist measures to keep out German goods?
The economic crisis had unleashed nationalism as each country tried to follow policies that would benefit it and in which many citizens — not in power, but powerful nonetheless — saw EU regulations as threats to their well-being. And behind these regulations and the pricing of the euro, they saw Germany’s hand.
This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.
Germany needed to make an example of Greece, and it tried very hard last week to be unbending, appearing to be a bit like the old Germany. The problem Germany had was that if the new Greek government wanted to survive, it couldn’t capitulate. It had been elected to resist Germany. And whatever the unknowns, it was not clear that default, in whole or part, wasn’t beneficial. And in the end, Greece could set its own rules. If the Greeks offered a fraction of repayment, would anyone refuse when the alternative was nothing?
Therefore, Germany was facing one of the other realities of its position — one that goes back to its unification in 1871. Although economically powerful, Germany was also extremely insecure. Its power rested on the ability and willingness of other countries to give Germany access to their markets. Without that access, German power could fall apart. With Greece, the Germans wanted to show the rest of Europe the consequences of default, but if Greece defaulted anyway, the only lesson might be that default works. Just as it had been in the past, Germany was simultaneously overbearing and insecure. In dealing with Greece, the Germans could not risk bringing down the European Union and could not be sure which thread, if pulled on, would unravel it.
Merkel’s Case in Washington
It was with this on her mind that Merkel came to Washington. Facing an overwhelming crisis within the European Union, Germany could not afford a war in Ukraine. U.S. threats to arm the Ukrainians were exactly what she did not need. It wasn’t just that Germany had a minimal army and couldn’t participate or, in extremis, defend itself. It was also that in being tough with Greece, Germany could not go much further before being seen as the strongman of Europe, a role it could not bear.
Thus, she came to Washington looking to soften the American position. But the American position came from deep wells as well. Part of it had to do with human rights, which should not be dismissed as one source of decision-making in this and other administrations. But the deeper well was the fact that for a hundred years, since World War I, through World War II and the Cold War, the United States had a single rigid imperative: No European hegemon could be allowed to dominate the Continent, as a united Europe was the only thing that might threaten national security. Therefore, regardless of any debate on the issue, the U.S. concern about a Russian-dominated Ukraine triggered the primordial fear of a Russian try at hegemony.
It was ironic that Germany, which the United States blocked twice as a hegemon, tried to persuade the United States that increased military action in Ukraine would not solve the problem. The Americans knew that, but they also knew that if they backed off now, the Russians would read it as an opportunity to press forward. Germany, which had helped set in motion both this crisis and the European crisis, was now asking the United States to back off. The request was understandable, but simply backing off was not possible. She needed to deliver something from Putin, such as a pledge to withdraw support to Ukrainian secessionists. But Putin needed something, too: a promise for an autonomous province. By now Merkel could live with that, but the Americans would find it undesirable. An autonomous Ukrainian province would inevitably become a base for undermining the rest of the country.
This is the classic German problem told two ways. Both derive from disproportionate strength overlying genuine weakness. The Germans are trying to reshape Europe, but their threats are of decreasing value. The Germans tried to reshape Ukraine but got trapped in the Russian reaction. In both cases, the problem was that they did not have sufficient power, instead requiring the acquiescence of others. And that is difficult to get. This is the old German problem: The Germans are too strong to be ignored and too weak to impose their will. Historically, the Germans tried to increase their strength so they could impose their will. In this case, they have no intention of doing so. It will be interesting to see whether their will can hold when their strength is insufficient.”
Am pus tot articolul deoarece chiar vreau sa-l am pe blog, un articol foarte important, unul din cele mai bune scrise de Dl. Friedman, si care cauta sa explice atat atitudinea Germaniei cu privire la problemele Zonei Euro si ale Europei, dar si cu privire la Ucraina. Am stat si m-am tot gandit la ideile expuse in acest articol… Ar trebui sa expun concluziile la care am ajuns, numai ca nu e foarte usor de tras concluzii. Autorul subliniaza atitutidinea contradictorie a Germaniei atat in privinta chestiunilor legate de Zona Euro, cat si in privinta problematicii Ucrainei, aceste cuvinte fiind edificatoare:
„It is important to understand the twin problems confronting Germany. On the one hand, Germany is trying to hold the European Union together. On the other, it wants to make certain that Germany will not bear the burden of maintaining that unity. In Ukraine, Germany was an early supporter of the demonstrations that gave rise to the current government. I don’t think the Germans expected the Russian or U.S. responses, and they do not want to partake in any military reaction to Russia. At the same time, Germany does not want to back away from support for the government in Ukraine.
There is a common contradiction inherent in German strategy. The Germans do not want to come across as assertive or threatening, yet they are taking positions that are both. In the European crisis, it is Germany that is most rigid not only on the Greek question but also on the general question of Southern Europe and its catastrophic unemployment situation. In Ukraine, Berlin supports Kiev and thus opposes the Russians but does not want to draw any obvious conclusions. The European crisis and the Ukrainian crisis are mirror images. In Europe, Germany is playing a leading but aggressive role. In Ukraine, it is playing a leading but conciliatory role. What is most important is that in both cases, Germany has been forced — more by circumstance than by policy — to play leading roles. This is not comfortable for Germany and certainly not for the rest of Europe.”
Este adevarat ca Europa este inca in criza. Autorul evidentiaza somajul catastrofal al tarilor din Sudul Europei si faptul ca rolul Germaniei nu mai e vazut ca fiind unul benign. Dimpotriva. Si eu am o impresie similara cu a D-lui. Friedman, si anume ca Europa D-nei. Cancelar, sau, poate mai bine zis, „Lumea” D-nei. Merkel, e cu totul diferita de ceea ce a fost si parca nu mai daruieste nicio speranta de mai bine. Pentru ca e o lume in colaps. Iata un mic pasaj din ceea ce spune despre Grecia:
„This was dangerous for Germany in many ways. Germany had struggled to shed its image as an aggressor; here it was re-emerging. Nationalism not only threatened to draw Germany back to its despised past, but it also threatened the free trade essential to Germany’s well-being. Germany didn’t want anyone to leave the free trade zone. The eurozone was less important, but once they left the currency bloc, the path to protectionism was short. Greece was of little consequence itself, but if it demonstrated that it would be better off defaulting than paying its debt, other countries could follow. And if they demonstrated that leaving the free trade zone was beneficial, then the entire structure might unravel.”
El spune ca Germania s-a luptat sa scape de imaginea de „agresor”. Spune ca nationalismul ameninta Germania s-o duca in trecutul sau dispretuit, dar de asemenea ameninta ci comertul liber, esential pentru bunastarea Germaniei. Arata ca Eurozona a fost mai putin importanta, dar odata ce Grecia ar parasi Zona Euro, calea catre protectionism e scurta. El arata ca daca Grecia ar demonstra ca e mai bine daca da faliment decat sa-si plateasca datoriile, alte tari ar putea s-o urmeze. Iar daca demonstreaza ca e un lucru benefic daca parasesc zona de comert liber, atunci intreaga structura se poate desira, adica toata Zona Euro.
La noi multa lume intelege foarte superficial economia… Putini isi pun problema filozofiilor economice, ideologiilor etc. Austeritatea este o ideologie economica, promovata de Germania. Dar se vede ca aceasta nu e benefica Uniunii Europene, din aceasta cauza este si blamata. S-ar putea sa nu fie benefica nici Germaniei pana la urma… Si atunci de ce? De ce Cabinetul Merkel o sustine cu atata ardoare? Pentru ca nici nu-i aduce o glorie de bun augur…
E foarte greu de tras o concluzie, pana nu intelegi foarte exact politica aceasta contradictorie pe care o duce Germania. Repet, Germania… Dar voi face cateva comentarii…
Sa incepem mai intai cu Ucraina. Problema acestei tari foarte sarace trebuia, intr-un fel sau altul, transata… Dupa parerea mea, Ucraina nu mai renta pentru Rusia, cu atat mai mult cu cat ei nu puteau sa plateasca gazul livrat de rusi la preturi promotionale. Pe de alta parte, Rusia ar fi avut nevoie de Ucraina din considerente geopolitice. De dominatie si dictat. Dar, pe de alta parte, Ucraina e o tara mare, atat ca suprafata dar si ca populatie (aprox. 45 milioane de locuitori), ceea ce facea ca problema sa fie destul de dificila pentru Rusia. De aceea evenimentele (revolutie sau lovitura de stat) care l-au dat jos de la Putere pe fostul Presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, omul agreat de Kremlin n-au constitutit o surpriza pentru Rusia. S-ar putea ca ele sa fi fost tratate intr-o intelegere secreta intre Rusia si Germania.
Se vede foarte clar ca Rusia a iesit castigata prin Acordurile de la Minsk.
Ce prevede acordul de pace privind Ucraina. Cele 13 puncte ale acordului de la Minsk
Se arata ca:
„Negocierile de la Minsk s-au încheiat, joi, cu un acord de încetare a focului care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează Russia Today, prezentând cele 13 puncte ale acestui document.
1. Încetarea focului în estul Ucrainei va intra în vigoare duminică, 15 februarie, la ora 00.00 (ora Kievului).
2. Retragerea armamentului greu. Părţile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 şi 150 de kilometri, în funcţie de raza de acţiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.
3. OSCE îşi va folosi dronele şi observatorii pe teren, precum şi imagini din satelit şi date radar pentru a se asigura că ambele părţi respectă acordul.
4. Kievul şi rebelii vor negocia termenii viitoarelor alegeri locale în zonele rebele, ceea ce îi va readuce în cadrul legal al Ucrainei. Kievul va adopta o legislaţie privind autoguvernarea care să fie acceptabilă pentru republicile autoproclamate.
5. Kievul va declara amnistie generală pentru rebeli.
6. Un schimb de prizonieri trebuie să aibă loc la cinci zile de la retragerea completă, respectiv în 19 zile dacă retragerea armamentului se va face în perioada maximă prevăzută de acord.
7. Convoaiele cu ajutor umanitar vor primi acces neîngrădit în zonele afectate de război. Va fi pus în funcţiune un mecanism internaţional de monitorizare.
8. Kievul va relua legăturile economice, plăţile sociale şi serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate. Această prevedere este subiectul unor negocieri ulterioare.
9. După organizarea alegerilor locale în regiunile Doneţk şi Lugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra graniţelor lor cu Rusia. Tranziţia ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituţionale cuprinzătoare în Ucraina.
10. Toate trupele străine, armamentul greu şi mercenarii vor fi retraşi din Ucraina. Grupările armate ilegale vor fi dezarmate, dar autorităţile locale din Doneţk şi Lugansk vor putea avea unităţi de miliţie legale.
11. Kievul va implementa o reformă constituţională cuprinzătoare până la sfârşitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean şi va oferi privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privinţa limbii, libertatea de a numi procurori şi judecători şi stabilirea unor relaţii economice cu Rusia.
12. Observatorii OSCE la alegeri vor verifica dacă alegerile locale din republicile autoproclamate corespund standardelor internaţionale. Procedura exactă pentru alegeri este subiectul unor negocieri ulterioare.
13. Discuţiile în cadrul „grupului de contact” (format din liderii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, un reprezentant al OSCE, fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima şi ambasadorul rus în Ucraina) se vor intensifica în diverse moduri.”
In primul rand Rusia a scapat de o povara: Ucraina. In al doilea rand, printr-un mic razboi, pozitia geopolitica a Rusiei a ramas nealterata. Rusia are Crimeea, a carei importanta strategica la Marea Neagra este evidenta si un control autoritar in Estul Ucrainei (Donetk-Lugansk) – uitati-va, va rog, la punctul 11. din Acord. Este limpede ca Estul Ucrainei va tine de Rusia iar importanta acestui lucru e foarte mare in raport cu o eventuala primire a Ucrainei in NATO, lucru de care Rusia se teme. Cu alte cuvinte, avand Estul Ucrainei sub control (pentru ca acolo sunt oameni care sunt gata sa raspunda oricand la comanda Kremlinului, nu a Kievului) si Crimeea, o eventuala integrare in NATO a Ucrainei este, desigur, dificil de realizat. In orice caz, Rusia poate reactiona repede, imediat. Ceea ce arata George Friedman o iau de buna:
„The Germans did play a significant part in the fall of Ukrainian President Viktor Yanukovich’s government. Germany had been instrumental in trying to negotiate an agreement between Ukraine and the European Union, but Yanukovich rejected it. The Germans supported anti-Yanukovich demonstrators and had very close ties to one of the demonstration leaders, current Kiev Mayor Vitali Klitschko, who received training in a program for rising leaders sponsored by the Christian Democratic Union — Merkel’s party. The Germans condemned the Russian annexation of Crimea and Moscow’s support for the Ukrainian secessionists in the east. Germany was not, perhaps, instrumental in these events, but it was a significant player.”
si anume ca Germania a furnizat suport si pregatire liderilor care l-au rasturnat pe Ianukovici, iar programul de ridicare de noi lideri a fost sponsorizat de partidul D-nei. Merkel, CDU… Insa D-na. Merkel nu a sustinut interventia militara la agresiunea Rusiei, care a urmat. De unde se vede foarte clar ca D-na. Merkel a actionat, de fapt, in favoarea Rusiei!! Trebuie sa remarcam acest lucru. Iar rezultatul Acordului de la Minsk, cum aratam mai sus, confirma acest lucru.
In privinta Uniunii Europene. Eu cred ca e mai mult decat evident ca pe D-na. Merkel nu o intereseaza de fapt flancul sudic al UE. Din partea dumneaei: duca-se! De unde rezulta ca pe D-na. Merkel nu o prea intereseaza Uniunea Europeana, nici Zona Euro. Ci mai mult o relatie buna cu Rusia, unde sa poata avea si o imensa piata de desfacere pentru produsele germane. Nici Ucraina n-o intereseaza! Si s-a vazut ca nu a dorit sa ajute financiar Ucraina, decat cu sume nesemnificative, daca asta inseamna ajutor. Si ajunsi aici ar trebui sa ne gandim la altceva. La o realitate a Germaniei, a acelei Germanii de dupa 1989…
Ce se intampla? Germania inainte de 1989 era impartita in doua: Germania Federala, capitalista, si RDG, tara comunista, facand parte din Tratatul de la Varsovia si gravitand in jurul Kremlinului. Pentru cei tineri astea sunt povesti dintr-o alta era. Stiu asta. Insa problema e alta. In RDG erau multi comunisti si au ramas si in zilele noastre. Mai mult, spionajul, inclusiv cel politic, al serviciilor rusesti era foarte activ in RDG. Eu cred ca intr-un mod aproape sigur aceste legaturi au ramas si pana in zilele noastre, cu atat mai mult cu cat liderii la varf mai pot fi si cumparati intr-un fel sau altul, fara sa se poata demonstra ca ar fi vorba de coruptie, pentru ca nu se doreste asta. Dupa parerea mea, poate nu D-na. Merkel, dar nu se stie niciodata, sunt oameni la varf, in Germania, vizibili sau care stau in umbra, cumparati prin serviciile de spionaj rusesti de catre Puterea de la Kremlin. Sa nu ne miram daca Germania, prin politica aceasta „contradictorie” pe care o promoveaza in Europa, ar dori sa-i faca Rusiei cadou tot Sudul neperformant economic al Europei, aratand cu degetul asupra coruptiei din tari ca Italia, Romania, Bulgaria, dar camufland perfect coruptia interna din Germania care se traduce prin cardasia mascata cu rusii. Evident, nu pot sa faca lucrul acesta dintr-o data, inteleg asta. Iata insa un articol aparut in The Washington Post si semnat de catre :
Forget left and right: Europe’s divisions lie elsewhere
Se arata ca:
„For those who want a happy ending or an easy moral to the story, the election of a new Greek government last month poses some interesting quandaries. Progressives of various kinds at first hailed what appeared to be a victory for the radical left-wing party Syriza, but they were caught off guard when Syriza instantly struck a coalition deal with the Independent Greeks, a radical right-wing party that Daniel Cohn-Bendit, a legendary European leftist, bluntly described as “ultranationalist” with a “homophobic, anti-Semitic, racist” leader.
Many of those who rooted for Syriza because of its campaign against the budget-cutting “austerity” program imposed on Greece by its creditors were also taken aback when other, more urgent priorities appeared on the new leaders’ agenda. Both parties turn out to have close connections to the authoritarian Russian government, and both have curious links to a notorious Russian fascist ideologue, Alexander Dugin, who among other things has called for a “genocide” of the “race of Ukrainian bastards.” Accordingly, the new Greek government’s first foreign policy act was not a protest against European economic policy but a protest against sanctions on Russia. Only then did it launch negotiations with its European creditors by announcing that it would refuse to negotiate with its European creditors.
In truth, Greece makes nonsense out of all of the political categories we normally use in Europe. Our notions of “left” and “right” are ancient, dating to the French revolution: In 1789, the nobility sat on the right side of the Assemblée Nationale, and the revolutionaries sat on the left. Since then, “people who want change” are supposedly leftist, and “conservatives” are rightist. This typology hasn’t really worked for a long time — there have been plenty of revolutionary right-wing movements, and an equal number of conservative leftists. But this language now obscures what is happening in Europe altogether.
The most important division in Europe is not right vs. left. Nor is the main issue even “austerity” vs. “anti-austerity.” Some of the countries hit hardest by the 2009 financial crisis have pursued “austerity” with great success. Ireland has restructured and is once again growing. Latvia found ways to cut government spending without cutting pensions and is growing at one of the fastest rates in Europe.
The real division in Europe is between what I would call established, integrationist politics and isolationist, nationalist politics. It was visible last year in Britain, during the Scottish independence referendum. The Scottish Nationalists were unlike Syriza in many, many ways, but they were using similar language of “national renewal,” and they were calling for a similar reassertion of national control: Control over the economy, over political decisions, over borders. Syriza gets along well with the Greek far right because, in essence, both want to reassert national control. Perhaps the right would prefer a higher emphasis on immigration, but it shares Syriza’s furious hatred of the “troika” that control the bailout fund which has been extended to Greece — the European Central Bank, the European Commission and the International Monetary Fund.
Both parties want decisions about Greece to be made inside Greece. Foreigners, especially bankers, should go away and keep their opinions to themselves. As it happens, Russia is now led by a man who voices exactly the same views: Vladimir Putin has also isolated his country, politically and economically, from the rest of Europe. Hence the warmth between him and the Greeks.”
Sa explicam pe intelesul tuturor. Se stie ca Germania doreste sa impuna Greciei o cura de dura austeritate. Ca noul guvern, cel al lui Alexis Tsipras – Syriza – nu e de acord, toata lumea stie… Numai ca D-na. Applebaum spune ca primul Act de politica externa pe care l-a emis acest nou guvern nu a fost acela de a protesta impotriva politicilor economice duse in Europa, ci acela de a protesta impotriva sanctiunilor impuse Rusiei! Cu alte cuvinte, D-na. Merkel prin politica inflexibila pe care o duce fata de Grecia, impunand o austeritate fata de care toata Grecia e impotriva, impinge aceasta tara in bratele Rusiei. Politica D-nei. Merkel este o politica pro Rusia si antieuropeana! Rusia, dupa sfarsitul Razboiului Rece, in 1989, a pierdut aliati – tarile din fostul Tratat de la Varsovia sunt acum in NATO – de aceea Rusia are nevoie de noi aliati, iar Germania Angelei Merkel cauta sa-i faca niste cadouri cat mai placute. Mai mult, D-na. Applebaum arata un lucru foarte interesant: Syriza este intr-o coalitie cu un partid de extrema dreapta, Grecii Independenti, carcaterizat de catre Daniel Cohn-Bendit, legendar om de stanga din Europa, drept „ultranationalist”, cu un lider „homofob, antisemit si rasist”. Interesant este ca ambele partide au legaturi cu notoriul lider fascist rus, omul de casa al Kremlinului, Alexandr Dughin, care, printre altele, indemna la „genocidul rasei ucrainene de bastarzi”. Iar austeritatea pe care Germania a impus-o Greciei a condus la o astfel de situatie care pune probleme si in interiorul NATO. Este corect sa sesizezi diviziunea Europei intre politicile integrationiste si cele izolationiste, nationaliste. Insa comunitarismele acestea nationaliste au aparut ca urmare a crizei din Zona Euro, care inca mai bantuie Europa, si sunt intretinute de politicile de austritate promovate de Germania, pentru ca inainte, dupa cum observa George Friedman, nu era asa. Este limpede ca daca Zona Euro, care se bazeaza pe o moneda unica, euro, expresie limpede a integrationismului, incepe sa functioneze foarte prost datorita in principal noii ideologii economice, austeritatea, incepe sa apara izolationismul sau nationalismul, pentru ca moneda proprie unei tari are un astfel de caracter, unul national. Integrationismul acesta, de care vorbeste D-na. Applebaum, nu trebuie confundat cu liberalismul. Euro, spre deosebire de US dollar, este o moneda unica pentru un grup de mai multe tari. In felul asta un grup de tari se integreaza monetar si economic. Insa asta nu inseamna ca intr-o tara ce are moneda sa proprie nu poti sa ai libertate economica. Una e libertatea economica si alta e integrationismul prin intermediul monedei unice, euro. Libertatea economica este atunci cand esti liber, cand nu te ingradeste cineva sau statul, cand statul nu-ti impune ceva, implicarea sa in economie fiind minimala. Integrationismul nu inseamna neaparat libertate economica, de vreme ce ti se impune de la centru o ideologie, prin Tratatul de Guvernanta Fiscala, pe care n-ai incotro si trebuie, fortat, s-o accepti. Pentru ca aici e vorba de integrarea ideologica, nu neaparat de libertate, iar George Friedman puncteaza excelent: Germania se comporta ca un stapan, celelalte tari incep sa le cam fie frica de Germania. Deci acest integrationism presupune un stapan de temut: Germania. Or, asta nu mai este libertate. Nationalismul, atunci, nu e decat o reactie de impotrivire la o astfel de politica promovata de Germania, ce tinde sa devina dictatoriala. O impartire a Europei intre Germania si Rusia? N-ar fi exclus sa se urmareasca un asemenea lucru. De aceea SUA trebuie sa supravegheze ce se intampla aici, iar Germania, oamenii de la varf din Germania, indiferent ca se afla la Putere sau in Opozitie, trebuie supravegheati informativ pentru ca pericolul de derapaj e mare, coruptia, mascata in diverse feluri, e de asemenea mare, iar Germania, prin politicile sale pe care le practica, poate pune in pericol NATO si securitatea SUA.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Despre mediul academic…
Am o carte foarte veche intitulata: „Problemele fizicei moderne si energia nucleara” aparuta la Editura Agir. N-as putea sa va spun anul pentru ca nu l-am vazut scris undeva. Insa pe prima pagina, in coltul din stanga sus, e scris discret cu creionul 12.V. 1948. Cartea contine niste prelegeri stiintifice semnate de mari personalitati precum V. Valcovici, Caius Iacob, Serban Titeica, N. Teodorescu s.a. Este aici o nota istorica pe care as dori sa o supun atentiei Dvs.:
„Principiul minimei actiuni
Vom incheia expunerea noastra prin enuntarea unui alt principiu care a avut un rasunet deosebit in lumea stiintifica si a jucat un rol insemnat in dezvoltarea Mecanicei clasice si a Teoriei Relativitatii. Este vorba de principiul minimei actiuni, pe care Maupertuis l-a enuntat in 1745 in Memoriul: „Des lois du mouvment et du repos deduites d’un principe metaphysique”, publicat la Berlin. Enuntarea lui Maupertuis avea o forma metafizica cu totul nebuloasa. El arata ca in miscarea naturala a unui punct material, produsul mvs dintre masa, vitesa si arcul parcurs, numit de el cantitate de actiune, este minim in comparatie cu valoarea sa in alte miscari posibile. Din existenta unei astfel de proprietati generale de minimum in Univers, Maupertuis, voia sa sa scoata un argument hotarator pentru demonstrarea pe cale rationala a existentei lui Dumnezeu. Paternitatea si insasi generalitatea principiului au fost insa contestate de matematicianul elvetian Samuel Koenig, profesor la Haga. Koenig atribuia prioritatea acestui principiu lui Leibniz, producand si o copie a unei scrisori a lui Leibniz catre Hermann in acest sens. In acea epoca, Maupertuis, deja celebru prin expeditia in Laponia, parasise Parisul unde prin caracterul sau dificil isi facuse o atmosfera imposibila, si era presedinte al nouii Academii de Stiinte din Berlin, infiintata de Frederic cel Mare. Om de o vanitate si susceptibilitate deosebita si foarte ranchiunos, Maupertuis a sesizat Academia din Berlin cerandu-i sa ia atitudine contra injuriei aduse in persoana lui tuturor oamenilor de stiinta. Originalul scrisorii lui Leibniz neputand fi produs, Koenig a fost declarat calomniator in sedinta Academiei din 13 Aprilie 1752, asa incat a fost silit sa renunte la calitatea de membru corespondent al acestei Academii. Atunci insa el isi gasi un aliat neasteptat in persoana lui Voltaire care era mare sambelan la curtea lui Frederic. In „Diatribe du Docteur Akakia, medecin du Pape”, acesta si-a indreptat sagetile pline de ironie la adresa lui Maupertuis, foarte vulnerabil prin extravagantele lui, ridiculizand intre altele incercarea de a dovedi existenta lui Dumnezeu printr-o formula de Algebra. Se stie ca acest nou act de indisciplina al lui Voltaire a facut pe Frederic cel Mare sa coboare el insusi in arena, ca sa salveze prestigiul Academiei sale, ceea ce a fost origina rupturii dintre el si Voltaire. Brosura incriminata a lui Voltaire a fost arsa in pietele publice, dar efectul urmarit a fost atins. Amarit si acoperit de ridicol Maupertuis s’a retras pentru catva timp in tara sa natala. Nu mult mai tarziu, in 1759, el a si murit la Bâle, in mijlocul familiei lui Jean I Bernoulli, pe cand voia sa se reintoarca la Berlin. Reabilitarea lui Koenig de catre Academia din Berlin nu s’a facut decat un secol si jumatate mai tarziu, buna sa credinta fiind dovedita. Discutiile pricinuite de incidentul Koenig au facut insa pe Euler, pe atunci director al sectiei matematice a Academiei din Berlin, sa reia chestiunea in mai multe memorii si sa precizeze enuntul lui Maupertuis in cazul fortelor centrale. Lagrange si Jacobi au dat apoi principiului forma sa generala.” (subl. mea)
Din Principiile Mecanicei Clasice si Mecanica Analitica de Caius Iacob – Profesor la Facultatea de Stiinte, Cluj, prelegere aparuta in cartea de care vorbeam mai sus.
Hotarat lucru: in povestioara asta toti sunt basisti! 😆 😆 De observat ca Maupertuis nu s-a putut impaca cu ideea ca paternitatea si generalitatea principului ar fi fost de fapt ale lui Leibniz. Nu s-ar putea spune despre Koenig ca l-ar fi acuzat de plagiat, dar insasi afirmatia facuta de acesta a fost considerata de catre Maupertuis o insulta la adresa sa si a intregii lumi stiintifice. Voltaire avea un condei extraordinar, dar a si riscat destul de mult fiind sambelan la curtea lui Frederic cel Mare. Insa e remarcabil urmatorul aspect: importanta deosebita pe care a dat-o Frederic cel Mare acestei chestiuni: apararea reputatiei, onoarei Academiei era o problema de stat si printre cele mai importante! De observat masura deosebit de dura care a fost luata: brosura lui Voltaire a fost arsa in pietele publice! Si iarasi un lucru foarte important: reabilitarea lui Koenig a venit dupa un secol si jumatate, „buna sa credinta fiind dovedita”. Toate aceste lucruri spun ceva, arata ceva, nu? Si anume rigoarea deosebita din mediul academic occidental de la jumatatea sec. al XVIII-lea. Insa fara o asemenea rigoare Occidentul ar mai fi putut prospera? N-as vrea sa fiu malitios spunand ca la noi mai merge un plagiat, se mai rezolva treburile cu o spaga… Si nici nu dau retete prin care s-ar obtine fericirea generala spunand ca numai in cutare mod se poate progresa si ne-am putea dezvolta. Insa eu cred ca e de meditat putin asupra acestei povestioare. Dar interesant este sa vedem ce ne spune si Wikipedia asupra Principiului minimei actiuni, legat de aceasta controversa – Maupertuis sau Leibniz:
„Maupertuis’ priority was disputed in 1751 by the mathematician Samuel König, who claimed that it had been invented by Gottfried Leibniz in 1707. Although similar to many of Leibniz’s arguments, the principle itself has not been documented in Leibniz’s works. König himself showed a copy of a 1707 letter from Leibniz to Jacob Hermann with the principle, but the original letter has been lost. In contentious proceedings, König was accused of forgery,[5] and even the King of Prussia entered the debate, defending Maupertuis (the head of his Academy), while Voltaire defended König.
Euler, rather than claiming priority, was a staunch defender of Maupertuis, and Euler himself prosecuted König for forgery before the Berlin Academy on 13 April 1752.[5] The claims of forgery were re-examined 150 years later, and archival work by C.I. Gerhardt in 1898[6] and W. Kabitz in 1913[7] uncovered other copies of the letter, and three others cited by König, in the Bernoulli archives.”
Aici se arata ca: „Desi similar cu multe din argumentele lui Leibniz, principiul in sine nu era documentat in lucrarile sale. König insusi a aratat copia unei scrisori a lui Leibniz din 1707 catre Jacob Hermann cu acest principiu, dar originalul scrisorii nu a putut fi gasit”. In dezbatere, Regele Prusiei l-a aparat pe Maupertuis, Voltaire pe König. Euler a fost un ferm aparator a lui Maupertuis si se arata ca l-a dat in judecata pe König pentru plastografie inainte de sedinta Academiei din Berlin din 13 Aprilie 1752. Mai spune ca pretinsa plastografie a fost reexaminata 150 de ani mai tarziu, si prin munca de arhiva dusa de C.I. Gerhardt in 1898 si W. Kabitz in 1913 s-au descoperit alte copii ale scrisorii, si alte trei citate de König, in arhivele Bernoulli. Intr-un fel il inteleg pe Euler… L-a aparat pe Presedintele Academiei de Stiinte din Berlin, el fiind directorul sectiei de matematica al respectivei Academii… De remarcat curajul lui Voltaire care… s-a pus cu Regele… 🙂 .
Apropo de Germania si Franta…
Nu, germanii nu sunt eurosceptici
Se arata ca:
„Entuziasmul german pentru proiectul european nu scade deloc, împotriva ideilor preconcepute pe care le tot auzim. Republica federală recunoaşte valoarea UE şi susţine mai mult ca niciodată moneda unică.
Potrivit unei credinţe populare, criza din zona euro a redus încrederea cetăţenilor în Uniunea Europeană – şi în general în instituţiile europene – în toate statele membre. Anumite rapoarte recente au susţinut că, în special, opinia publică germană a întors acum spatele Europei.
De exemplu, o notă informativă din partea [think-tank-ului britanic] Open Europe afirmă că cetăţenii germani tind să aibă mai puţină încredere în Parlamentul European decât în parlamentul lor naţional şi menţionează de asemenea o scădere a încrederii germanilor în instituţiile UE, de la începutul crizei încoace. De asemenea, un comentariu din partea Consiliului European asupra Relaţiilor Externe [ECFR, think-tank britanic] enunţă că: „Încrederea în UE este pe cale să se prăbuşească. Atât debitorii din sud cât şi creditorii din nord au impresia de a fi victime”. Iar un raport al [think-tank-ului american] Pew Research Center, publicat în mai cu titlul „Uniunea Europeană, noul bolnav al Europei”, conchide astfel: „Proiectul european se află acum în dizgraţie pretutindeni în Europa”.
Nicio întoarcere la marcă
Dar această prezentare a situaţiei este pur şi simplu falsă. De fapt, încrederea germanilor în euro nu a încetat să crească de-a lungul crizei, şi deşi încrederea în instituţiile UE s-a clătinat acum câţiva ani, astăzi s-a redresat.
Cel mai bun indicator al atitudinii germanilor faţă de euro ne este oferit de un sondaj efectuat periodic din 2002 încoace, care pune o întrebare simplă: „Doriţi întoarcerea mărcii?”
Proporţia celor care ar dori întoarcerea mărcii a scăzut treptat, în ultimii ani, pentru a ajunge astăzi la doar 35%. Comparativ, procentul celor care sunt favorabili păstrării monezii euro a crescut constant de-a lungul crizei, pentru a ajunge astăzi la circa 50%. De fapt, euro este din ce în ce mai bine acceptat de la începutul crizei financiare mondiale din 2008, şi această tendinţă a continuat şi după începutul crizei datoriilor suverane din zona euro, în 2010.
Se pare că situaţia de criză a obligat cetăţenii germani să reflecteze mai adânc asupra importanţei monedei comune. În ultimii ani, publicul german a fost informat copios despre potenţialul cost bugetar al salvării Greciei şi al altor ţări. Dar, în ciuda acestui cost potenţial substanţial, din ce în ce mai mulţi nemţi au ajuns la concluzia că preferă să păstreze euro.
Germania nu va întoarce spatele
Până şi raportul Centrului de Cercetare Pew a constatat că o majoritate de germani (52%) consideră că „guvernul lor ar trebui să ofere ajutor financiar şi altor state membre ale UE care au probleme financiare majore”. De altfel, Germania nu este un caz izolat. În medie, în întreaga UE, nu a fost constatată decât o scădere modestă a încrederii în instituţiile europene, iar aceasta a fost determinată în mare parte de prăbuşirea încrederii în patru ţări de la periferia zonei euro: Spania, Grecia, Portugalia şi Irlanda. Trebuie subliniat totuşi faptul că în aceste ţări încrederea în instituţiile UE a rezistat mai bine decât încrederea în instituţiile naţionale.
„Încrederea în cheia de boltă a UE, şi anume moneda euro, este în creştere constantă”Astfel, ceea ce se consideră a fi o criză generală de încredere în UE este de fapt o criză generalizată de încredere în toate instituţiile oficiale în ţările din periferia Europei [supuse unor planuri de austeritate drastice]. În Germania, încrederea în cheia de boltă a UE, şi anume moneda euro, este în creştere constantă.
Această tendinţă fundamentală ajută de altfel la a explica rezultatul ultimelor alegeri generale din Germania, pentru care cancelarul Angela Merkel a făcut campanie cu rolul ei în „salvarea monedei euro”, şi a câştigat fără probleme. Singurul partid făţiş eurosceptic nu a reuşit să atingă pragul de 5% necesar pentru a intra în Bundestag.
Speculaţiile cu privire la alcătuirea următorului guvern al Angelei Merkel sunt în toi, dar când va fi compus va da o indicaţie clară în privinţa dispoziţiei Germaniei faţă de Europa. Însă amănuntele politice din jurul alcătuirii coaliţiei din Germania ar trebui să conteze mult mai puţin pentru Europa decât sprijinul larg al germanilor pentru moneda euro. Germania nu va fi potrivnică monedei unice – şi nici proiectului european în general.” (subl. mea)
“24 %, sondajul care înfricoşează”
Se arata ca:
„„Pentru prima oară”, un sondaj plasează Frontul Naţional în fruntea intenţiilor de vot din Franţa, se îngrijorează Le Nouvel Observateur. Potrivit unui sondaj realizat pentru acest săptămânal, partidul de extrema dreaptă condus de Marine Le Pen este creditat cu 24 % din voturi, „cu doar două puncte peste scorul înregistrat de UMP [Uniunea pentru o Mişcare Populară, opoziţie] şi cinci puncte peste PS [Partidul Socialist, la guvernare]”.
Acest rezultat „descrie o realitate nouă în viaţa politică franceză [deoarece] nu se mulţumeşte doar să exprime un potenţial electoral. Ci subliniază o anume dinamică. […] De patru luni încoace, singurul partid care progresează cu adevărat (+ 3 puncte) este FN”, constată astfel Le Nouvel Observateur, care subliniază faptul că, odată cu modul proporţional de scrutin
„ceea ce va reieşi la suprafaţă va fi exact noul statut al FN, şi fără ca această creştere să apară ca fiind o specificitate franceză, într-atât este de puternică creşterea în sondaje a forţelor naţionaliste, populiste şi xenofobe în absolut toate statele Uniunii Europene.”
(subl. mea)
Sa recapitulam putin:
– in privinta Germaniei spune asa articolul citat mai sus: „Singurul partid făţiş eurosceptic nu a reuşit să atingă pragul de 5% necesar pentru a intra în Bundestag.”
– in ceea ce priveste Franta: „partidul de extrema dreaptă condus de Marine Le Pen este creditat cu 24 % din voturi” si… „De patru luni încoace, singurul partid care progresează cu adevărat (+ 3 puncte) este FN.„, ” […] într-atât este de puternică creşterea în sondaje a forţelor naţionaliste, populiste şi xenofobe în absolut toate statele Uniunii Europene”
Iar Frontul National, condus de Marine Le Pen este eurosceptic… Fatis eurosceptic!! Din aceste doua articole rezulta asa: un euroscepticism slab, firav in Germania si o crestere puternica a euroscepticismului in Franta!!
De observat ca acolo unde guvernul a facut ceea ce trebuie si nu si-a maltratat cetatenii cu insuportabile cure de austeritate euroscepticismul este la un nivel foarte scazut. Din datele statistice puse la dispozitie de Eurostat vom observa un somaj mult mai accentuat in Franta decat in Germania, inclusiv in randul tinerilor. In privinta asta Franta nu se descurca deloc bine fata de Germania care, dupa cat se pare, a reusit sa rezolve problema. Luat per total – numarul total de someri comparat cu intreaga forta de munca, exprimat procentual, somajul in Germania, ca procent, este mai putin de jumatate decat cel din Franta. Deci in Franta avem un procent de mai bine de doua ori mai mare!!!!! In ceea ce priveste somajul in randul tinerilor contrastul e si mai izbitor: in ultimul patrar de an (2012Q4) in Franta rata somajului in randul tinerilor era de 25,4%, in Germania doar de 7,9% – aici (acolo unde scrie ratio se refera la numarul de someri tineri (15-24 de ani) raportat la intreaga populatie – in 2012 avem 9,0% in cazul Frantei si doar 4,1% in cazul Germaniei!!). Asa ca nu e de mirare de ce euroscepticismul e foarte slab in Germania si creste spre extrema dreapta in Franta!! Frontul National a facut o miscare politica abila trecand de la neoliberalism la protectionism economic si euroscepticism, captand in felul acesta, iata, din ce in ce mai mult electoratul nemultumit. Trebuie tras un serios semnal de alarma si spus clar: NU ESTE IN REGULA CE SE INTAMPLA IN FRANTA!!! Iar politica, inclusiv pe taram economic, a socialistilor aflati la Putere in Franta se arata a fi foarte slaba, incapabila sa rezolve problemele, in special somajul. Este foarte ciudat, mai ales la Partidul Socialist Francez, ca nu ia masuri eficace pentru reducerea somajului. Somajul acesta de 10-11% se mentine de foarte multa vreme, sub o guvernare socialista. Mentinerea vreme indelungata, cum e in cazul Frantei, a unei rate a somajului de 10-11% blocheaza o evolutie economica pozitiva. Si e nefiresc sa vedem ca aceasta guvernare nu reuseste sa faca ceva prin care sa combata somajul, cum ar trebui sa faca. Atat Stanga cat si Dreapta stau si se uita unii la altii, dand vina pe romii din Romania. Iar pe acest fond politic, social si economic prinde teren extrema dreapta. De remarcat ca Germania a reusit sa indeparteze acest pericol al extremei drepte. Ramane de vazut daca Franta va reusi sa faca acest lucru. Sa speram ca va reusi.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Ce invataminte s-ar putea trage dupa alegerile din Germania…
As dori sa expun cateva consideratiuni cu privire la recentele alegeri din Germania. Dupa parerea mea, CDU a castigat pe merit si cred ca lucrul acesta se datoreaza in cea mai mare masura Angelei Merkel si prestatiei sale in inalta functie de Cancelar, pe care o detine din anul 2005. Este de remarcat un lucru referitor la economia Germaniei: in anul 2005 somajul era de peste 11% si a scazut continuu de atunci si pana acum, ajungand in 2013 sa fie estimat la doar 5,652% (dupa FMI). Desi nu a reusit sa rezolve problema datoriilor, in 2005 datoria guvernamentala bruta fiind de peste 68% din PIB (deci nu se incadreaza in Criteriile de Convergenta de la Maastricht: sub 60% din PIB), acum a ajuns sa fie estimata la peste 80% din PIB, cu toate acestea Merkel a reusit sa rezolve spinoasa problema a somajului si sa mentina o rata mica a somajului in vremuri grele, de criza economica! In 2008 somajul era de 7,6% ca sa ajunga in 2011 la 5,95% din forta totala de munca.
Pe de alta parte, sa ne gandim ca in perioada 2005-2009 partenerii de guvernare ai CDU au fost social-democratii (SPD), iar CDU a tras foloase de pe urma acestui lucru:
– in 2005, CDU obtine un procent de 35,2%, SPD de 34,2%, FDP de 9,8%,
– in 2009, CDU obtine 33,8%, SPD obtine 23,0% iar FDP 14,6%,
– in 2013, CDU obtine 41,5%, SPD obtine 25,7%
De observat scaderea SPD de la 34,2% la 23,0% intre 2005 si 2009, pe cand CDU s-a mentinut practic la acelasi nivel (diferenta este de 1,4%, deci foarte mica si am considerat-o nesemnificativa – de unde rezulta ca CDU are un electorat stabil). Aceasta scadere a social-democratilor ar trebui sa dea de gandit celor de la PES… Cu atat mai mult cu cat acum ei nu au putut sa depaseasca 30%. Liberalii (FDP) n-au reusit sa intre in Bundestag, lucru ce ar trebui sa dea foarte serios de gandit celor de la ALDE…
Ce concluzie putem trage? Eu cred ca se poate trage cel putina una principala: germanii au dus-o bine cu Angela Merkel!! Nu degeaba o alinta Mutti (mamica)!! Merkel a avut grija de poporul german, a facut ca economia tarii sale sa functioneze foarte bine intr-o perioada de criza economica si le-a asigurat germanilor, prin mixul de politici, desigur, locuri de munca, lucru pe care oamenii l-au apreciat. Eu cred ca scaderea SPD si faptul ca FDP nici nu a reusit sa intre in Bundestag nici nu se pot explica altfel. CDU, sub Angela Merkel, a convins electoratul german pentru ca germanii au trait bine in termeni reali, cum se spune.

Chancelor of the Federal Republic of Germany Dr. Angela Merkel signing autographs on the open door day at the Bundeskanzleramt in Berlin, Germany Français : Dr Angela Merkel, chancelière de la République Fédérale d’Allemagne, signe des autographes lors de la journée portes ouvertes de la Bundeskanzleramt à Berlin, en Allemagne. (Photo credit: Wikipedia)
Sa incercam sa facem o comparatie cu realitatile de la noi, unde constatam, marea majoritate, ca avem mai putini bani in portofel… Ce se intampla? CDU, partidul D-nei. Merkel, si PDL, PNTCD fac parte din aceeasi familie politica europeana: PPE. Insa nici PDL si nici PNTCD, pe vremea CDR, nu au reusit sa convinga, in final, electoratul: PNTCD a disparut practic din marea politica iar PDL a obtinut un rezultat foarte modest la recentele alegeri legislative. PDL, spre exemplu, a obtinut un rezultat bun la alegerile din 2008 dar nu a mai reusit sa se mentina si s-a prabusit la alegerile de anul trecut. Un rezultat cu atat mai catastrofal, daca se poate spune asa, cu cat chiar si intr-o coalitie au obtinut un rezultat foarte slab. Ce concluzie se desprinde? Ca atat pe vremea CDR, cand PNTCD conducea aceasta coalitie de centru-dreapta, cat si pe vremea PDL in perioada 2010-2011, cand dupa ce Basescu a castigat alegerile din 2009 s-a format o majoritate ad hoc in Parlament pentru a sustine Guvernul Boc si stabilitatea politica, romanii nu au trait bine in termeni reali. Aceste guvernari nu au fost capabile sa ridice nivelul de trai in tara noastra, ba dimpotriva: atat CDR, cu PNTCD lider, cat si PDL au creat mari si profunde nemultumiri in societate. De unde se vede diferenta uriasa intre CDU si partide precum PNTCD si PDL. De observat ca CDU (crestini-democrati) au reusit sa invinga stanga (SPD). La noi partidele de centru-dreapta, afiliate si dansele la PPE, precum CDU, nu au reusit lucrul asta. In Germania este posibila o coabitare civilizata intre crestini-democrati si social-democrati – de observat ca trebuie sa se formeze o coalitie intre CDU si SPD pentru ca de asa maniera a fost rezultatul votului. La noi coabitarile se desfasoara intr-un mod foarte greoi.
In orice caz trebuie remarcat ca Angela Merkel a facut ceea ce trebuie si ceea ce e bine pentru germani: s-a redus somajul, nu ca la noi taieri de salarii si pensii, si mereu disponibilizari. A impus Germania ca cea mai mare si puternica forta economica a Europei, crescand prestigiul tarii sale. La noi economia a slabit si prestigiul Romaniei s-a diminuat. Observati ca la noi este exact invers de cum se prezinta realitatile politice si economice in Germania. E ca-n bancul acela de la Radio Erevan – „si la noi este ca in Germania, doar suntem si noi si ei in UE, numai ca la ei s-a redus somajul, la noi a crescut, ei au inregistrat crestere economica, noi am inregistrat scadere etc. In rest totul e identic!!! 🙂 „. Germania si-a vazut propriile sale interese!! Eu cred ca e ok! Pentru ca omul politic este dator cetateanului care il voteaza. CDU a fost votata de cetatenii germani, inclusiv Merkel pentru ca inteleg ca e membra a Bundestag-ului din 1990. Deci atat CDU, cat si Merkel, au o datorie pentru cetatenii germani care i-au votat, ca nu eu i-am votat. Fata de mine nu au niciun fel de datorie!! Asa cum nu au nicio datorie fata de Spania, Portugalia sau Grecia… Or, atat CDU cat si Merkel s-au achitat din plin de aceasta datorie fata de electoratul tot mai numeros al CDU, cat si fata de ceilalti cetateni germani. Or, eu cred ca tocmai acest lucru a fost apreciat de catre germani: Merkel nu a venit cu vorbe goale! Pe cand a noi… La noi nu se intelege ca nu poti sa pacalesti tot timpul electoratul.
Si aici mai trebuie rematcat un lucru: prezenta la vot, care a fost de 73%, mai mare decat in 2009. Lucru ce indica increderea electotarului german in clasa politica din tara lor. La noi este exact pe dos, spre exemplu se reduce pragul pentru referendum la sub 30%. De aceea rezultatul obtinut de CDU indica faptul ca acest partid si liderul acestuia – Angela Merkel – se bucura de credibilitate in randul cetatenilor germani. Bineinteles, nu este imposibil dar nici usor nu le va fi social-democratilor sa revina in prim-plan si sa castige viitoarele alegeri. De unde se vede ca in Germania competitia politica e una reala si nu (sau, daca doriti, mai putin, mult mai putin decat la noi) artificiala, fabricata. Lucru ce inseamna si o democratie solida. Pe de alta parte este periculos sa inseli increderea unui astfel de electorat…
Interesant este ca in Franta UMP, din aceeasi familie politica cu CDU, nu s-a putut mentine, socialistii castigand alegerile. Si iarasi e foarte interesant faptul ca Merkel nu a avut un discurs ostil la adresa imigratiei, precum cei din UMP (spre exemplu Nicolas Sarkozy). Nici nu am auzit la germani remarci de genul: „Un stat fara scrupule care ne exporta saracii sai”. UMP, care are astfel de abordari, a pierdut alegerile in Franta!! In Germania, cu un discurs mult mai moderat la adresa imigratiei, Merkel a reusit o victorie istorica, CDU scotand un scor electoral mai bun decat in 2009!! Merkel a recunoscut necesitatea imigrantilor pentru Germania, referindu-se la mana de lucru bine calificata (specialisti, ingineri, absolventi de facultate). Ministrul de interne, Hans-Peter Friedrich, s-a exprimat impotriva muncii ilegale si fraudarea serviciilor sociale.
Nu spun ca am epuizat intr-un mod exhaustiv subiectul, am vrut doar sa arat cateva din invatamintele care s-ar putea trage dupa aceste alegeri din Germania.
Despre euro si Zona Euro…
Aratam in aceasta postare ce spunea nu demult marele economist american Paul Krugman: „euro este o capcana”.

Paul Krugman, Laureate of the Sveriges Riksbank Prize in Economic Sciences in Memory of Alfred Nobel 2008 at a press conference at the Royal Swedish Academy of Sciences in Stockholm (Photo credit: Wikipedia)
Dar cred ca este interesant sa vedem ce spunea despre euro si Zona Euro un alt mare economist american, Milton Friedman, intr-un interviu luat in urma cu 10 ani de catre John Hawkins:
An Interview With Milton Friedman
Acest interviu pe care il recomand a fi citit integral si in original contine multe idei interesante si utile, multe chestiuni si ar fi foarte greu sa comentez tot ce a spus Friedman intr-o singura postare. De aceea e foarte posibil sa ma refer la acest interviu si in unele articole viitoare. Dar sa trecem la subiect: euro si Zona Euro! Iata ce afirma Friedman:
„Milton Friedman: We’re in the midst of a wonderful natural experiment. You have a really different arrangement with the euro than we’ve ever had historically. We’ve had many cases in which a number of countries have used the same currency. That’s when they’ve used gold or silver as money. But each individual country has been able to control the content of its own money. So while they were using the same commodity as currency, they were always in a position to determine what the terms of exchange were between their own currency and the other currencies.
But the euro is a very different arrangement. For the first time in history, we have essentially an independent central bank for a considerable number of distinct political entities. I, in advance, was very negative about it and have been very negative & pessimistic about it. We’ll see how the Europe plan does on the one hand and on the other, how the other countries of the world, the UK, the United States, Japan, which are linked together by flexible exchange rates, we’ll see how they do.
So we’ll have a really nice, natural experiment just as before the Soviet Union dissolved, we had a natural experiment comparing socialism and capitalism.
John Hawkins: If the euro were to replace the dollar as the medium of exchange, if everyone bought and sold their goods in euros instead of dollars, would that have an impact on the US economy?
Milton Friedman: The success of the United States will depend on how much it can produce at home, how much it can sell abroad, what it buys from abroad. It’s of less importance whether it is denominated in dollars or euros.
John Hawkins: So in the end, that is really not going to make a big difference one way or the other…
Milton Friedman: That’s not going to make a great deal of difference. What’s going to make the difference is the productivity of the different countries. But personally, as I say, I believe the Euroland is going to run into big difficulties. That’s because the different countries have different languages, limited mobility among them, and they’re effected differently by external events.
Right now for example, Ireland and Spain are doing very well, but on the other hand Germany and France are doing very poorly. The question is; “Is the same monetary policy appropriate for all of them?” Germany and France on one hand and Ireland and Spain on the other: it’s very dubious that it is. That’s why you’re having increasing difficulties within the Euroland group. As you probably know Sweden, which had not joined the European Monetary Union, voted down doing so and will keep its own currency.”
Incerc sa traduc:
„Milton Friedman: Ne aflam in mijlocul unui minunat experiment natural. Cu euro avem un acord cu adevarat diferit decat am avut vreodata pe plan istoric. Am avut mai multe cazuri cand un numar de tari au utilizat aceeasi moneda. Asta se intampla cand se utilizau drept monede aurul sau argintul. Dar fiecare tara, luata individual, avea controlul asupra masei monetare a propriei lor monede. Deci in timp ce foloseau acelasi articol drept moneda, erau intotdeauna in pozitia de a determina ce termeni de schimb sunt intre propria lor moneda si alte monede.
Dar euro este un acord (aranjament) foarte diferit. Pentru prima data in istorie, avem in mod esential o banca centrala independenta pentru un numar considerabil de entitati politice distincte. Eu, in prealabil, am fost foarte negativ si pesimist referitor la lucrul asta. Vom vedea cum va functiona planul Europei pe de o parte si, pe de alta parte, cum vor face alte tari din lume, UK, Statele Unite, Japonia, care sunt legate intre ele prin rate de schimb flexibile.
Deci avem intr-adevar un experiment natural si subtil cum am avut chiar si inainte de dizolvarea Uniunii Sovietice, un experiment natural ce compara socialismul si capitalismul.
John Hawkins: Daca euro va inlocui dolarul, ca mediu de schimb, daca fiecare (toata lumea) va cumpara si va vinde bunurile sale in euro si nu in dolari, va avea lucrul acesta un impact asupra economiei Statelor Unite?
Milton Friedman: Succesul Statelor Unite va depide de cat de mult va produce acasa, cat de mult va vinde peste hotare, ce cumpara din afara. Este mai putin importanta denominarea in dolari sau euro.
John Hawkins: Deci in final lucrul asta nu face o prea mare diferenta intr-un fel sau altul…
Milton Friedman: Nu e o asa mare afacere si nu face o mare diferenta. Ceea ce face diferenta este productivitatea diferitelor tari. Dar personal, dupa cum spun, cred ca Euroland-ul va intra in mari dificultati. Si asta pentru ca diferite tari au limbi diferite, o mobilitate limitata intre ele, si sunt influentate diferit de evenimente externe. Chiar acum (la nivelul anului 2003, n.m) , spre exemplu, Irlanda si Spania o duc foarte bine, dar pe de alta parte Germania si Franta merg foarte slab. Intrebarea este: „e aceeasi politica monetara potrivita pentru toate aceste tari?”, Germania si Franta pe de o parte, Irlanda si Spania pe de alta parte: e foarte dubios ca ar fi asa. Iata de ce se maresc dificultatile in intregul Euroland. Dupa cum stiti Suedia, care nu s-a alaturat Uniunii Monetare Europene, a votat impotriva si facand asa isi va pastra propria sa moneda.” (subl. mea)
Interesant este ca mari economisti, laureati ai Premiului Nobel pentru Economie, autoritati de marca in domeniul economic, fara indoiala, isi manifesta scepticismul fata de euro… Intrebarea pe care a pus-o Milton Friedman acum 10 ani ramane de o acuta actualitate: ” Este aceeasi politica monetara potrivita pentru toate tarile din Zona Euro?”. Si asta in conditiile existentei unei banci centrale, independenta de orice stat si de orice politica.
Inainte de euro unele tari aveau o moneda slaba, altele o moneda puternica. In interviu este un link la un articol de pe BBC despre votul de la referendumul din Suedia cand 56,1% au votat impotriva introducerii euro, 41,8% in favoarea euro. Iata ce arata, printre altele, acest articol pe care de asemenea il recomand a fi citit integral si in original:
„All of Sweden’s main political parties were campaigning in favour of euro membership, along with the business community.
However, the No camp struck a chord with voters by pointing out that Sweden had higher growth and lower unemployment than the eurozone.
It also benefited from fears that euro membership could lead to the erosion of Sweden’s generous welfare state.
Both the Yes and No sides stopped campaigning after Lindh was fatally stabbed on Wednesday, and both promised to respect the result of the vote.”
Se arata ca principalele partide politice au facut campanie in favoarea adoptarii euro, impreuna cu comunitatea oamenilor de afaceri. Insa Suedia avea o crestere economica mai mare si un somaj mai redus fata de Eurozona. De asemenea a fost si teama ca daca ar fi membri euro, lucrul asta ar putea eroda generosul welfare state suedez…
Este semnificativ ce ne spune D-na Corina Cretu in recenta postare de pe blog:
„La inceputul lui mai, Comisia Europeana a publicat revizuirea trimestriala a previziunilor economice pentru zona euro. Din cele 17 state care folosesc moneda unica, reiese ca doar patru respecta criteriile impuse prin Pactul de stabilitate – datorie sub 60% din PIB si deficit sub 3%. Iar cele patru economii sunt dintre cele mai mici in UE: Finlanda, Estonia, Luxemburg si Slovacia. Pana si Germania, exemplul tutelar in ultimii ani, indeplineste doar una din cele doua conditii: deficit aproape de zero, dar o datorie de 81% din PIB.”
Si atunci cum e? Daca lucrurile stau asa atunci e destul de clar ca Friedman a fost pe buna dreptate pesimist acum 10 ani… Nimeni nu vorbeste in mod deschis despre esecul politicii monetare a Uniunii Monetare Europene. Fostul premier, Dl. Nastase, spune ca „euroscepticismul determina, din pacate, o A PATRA CALE – cea in care fiecare tara merge pe drumul sau, indiferent de culoarea politica (pura sau in formula curcubeu) a guvernului sau”… Asta ca si cum euroscepticismul ar fi un fel de doctrina. Cred ca mai corect spus este ca ca euroscepticismul este o consecinta a faptului ca nu s-a ajuns la o politica monetara potrivita pentru toate tarile din Zona Euro. Dupa cum se vede, Pactul de stabilitate nu a putut insemna o solutie intr-o Europa destul de eterogena. Paul Krugman accentua faptul ca SUA este intr-o situatie diferita fata de tarile din Zona Euro pentru ca are o moneda proprie. Nici el nu vedea in devalorizarea dolarului vreo problema. In definitiv lucrul asta ar trebui sa ajute exporturile. Referindu-se la datoria SUA, Krugman pune accent si pe faptul ca SUA nu poate ajunge in situatia Greciei tocmai pentru ca are moneda sa proprie si controlul asupra acesteia, spre deosebire de Grecia sau orice stat al Eurozonei care nu mai are moneda proprie si nici control asupra monedei. Bineinteles ca si in ceea ce priveste performanta economica SUA se afla la un nivel cu foarte mult superior fata de Grecia. Concluzia care s-ar trage este ca acest experiment natural, cum ar zice Friedman, destul de simplu in aparenta – cu mai multe tari care au adoptat o moneda unica si o banca centrala independenta pentru toate aceste entitati politice distincte – pare sa fie un esec… In orice caz, dificultatile si impasul la care s-a ajuns sunt evidente. Ar trebui gandit mai mult si mai profund asupra felului in care trebuie sa arate o politica monetara comuna, care sa fie potrivita pentru toate tarile din Zona Euro.
Cum poate sa strice Pussy Riot „caldele” relatii germano-ruse…
Ma opresc asupra unei stiri de politica externa cu privire la: relatiile germano-ruse.

English: NOVO-OGARYOVO. With Federal Chancellor of Germany Angela Merkel. Русский: НОВО-ОГАРЁВО. С Федеральным канцлером Германии Ангелой Меркель. (Photo credit: Wikipedia)
Pana nu demult relatiile dintre Germania si Rusia nu pareau a fi deloc rele, dimpotriva! Trebuie spus ca Germania este al doilea cel mai important partener comercial al Rusiei, dupa China! Deci intre Germania si Rusia exista conexiuni economice profunde… Ce s-a intamplat?
Schimb dur de replici Merkel-Putin pe tema Pussy Riot
Se arata ca:
„Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au avut un schimb dur de replici vineri, în cursul unui forum germano-rus, la Moscova, despre cazul celor două tinere din cadrul grupului Pussy Riot încarcerate, potrivit Mediafax.
În cursul acestui forum al unor reprezentanţi ai societăţii civile din cele două ţări, Merkel s-a întrebat în faţa preşedintelui rus cu privire la condamnarea celor două membre ale grupului Pussy Riot la doi ani de închisoare pentru o „rugăciune punk” anti-Putin, cântată în februarie într-o catedrală din Moscova.
„Trebuia, oare, ca cele două femei să fie trimise la închisoare? Nu ştiu. Nu ştiu dacă acest lucru s-ar fi întâmplat la fel în Germania”, a declarat Merkel, în contextul în care condamnarea celor două femei, confirmată în apel în octombrie, când a treia a fost eliberată, a suscitat critici dure în Occident.
Vizibil iritat de remarcile cancelarului, Putin a declarat că Pussy Riot sunt „antisemite” şi a apreciat că nu este posibil să fie „susţinute”.
Se pare că Putin se referă la o acţiune din 2008 a grupului contestatar şi pentru libertate Voina, din care tinerele făceau parte la vremea respectivă, care a regizat un spectacol despre spânzurarea unor homosexuali, evrei şi imigranţi, într-un supermarket, aparent cu scopul de a provoca.
Ministrul german de Externe Guido Westerwelle s-a pronunţat luni pentru un „dialog critic deschis” cu Moscova, iar deputaţi conservatori şi liberali, la putere în Germania, au îndemnat anterior Guvernul Merkel, într-o moţiune dezbătută în Parlament, la Berlin, să se angajaze în favoarea unei sporiri a democratizării în Rusia.
Merkel este însoţită de opt miniştri şi aproximativ zece patroni de întreprinderi care au participat la consultări ruso-germane la Kremlin, dominate de probleme economice, Germania fiind al doilea cel mai important partener comercial al Rusiei, după China.
Acorduri bilaterale urmează să fie anunţate vineri seara. Un oficial din cadrul companiei ruse de căi ferate a declarat pentru AFP că un contract privind achiziţionarea a aproximativ 700 de locomotive de la gigantul german Siemens urmează să fie semnat vineri.
Acces refuzat în Duma de Stat
Criticile germane la adresa Rusiei s-au multiplicat înaintea vizitei lui Merkel, deputaţi germani declarându-se „deosebit” de îngrijoraţi de măsuri recente adoptate împotriva unor opzanţi ai regimului rus, într-o moţiune dezbătută în Bundestag.
Moscova a fost iritată de critici formulate de către însărcinatul misiunii pentru Rusia din cadrul Guvernului german, Andreas Schockenhoff, care a participat la pregătirea acestei moţiuni.
Un semn al tensiunilor între cele două ţări este faptul că lui Schockenhoff i-a fost interzis accesul în Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma de Stat). Astfel, oficial german nu s-a putut întâlni cu niciun oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, potrivit biroului său, cu sediul la Berlin.
Kremlinul a depus eforturi în vederea minimizării unor critici cu privire la probleme referitoare la libertăţi. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a pus aceste critici pe seama alegerilor legislative prevăzute anul viitor în Germania.
Miza schimburilor comerciale ruso-germane, care ating suma de 87 de miliarde de dolari, constituie o „plasă de siguranţă” pentru relaţiile dintre cele două ţări, a apreciat Peskov.
„Cu o bază atât de solidă, putem fi liniştiţi” în privinţa relaţiilor între Moscova şi Berlin, a subliniat el.
Putin, un vorbitor de germană şi fost agent KGB în Germania de Est, şi-a rezervat la Berlin prima vizită întreprinsă într-o ţară occidentală, la 1 iunie, imediat ce a revenit la Kremlin, după ce anterior a deţinut două mandate de preşedinte în perioada 2000-2008 şi unul de premier, de patru ani.” (subl. mea)
Recomand citirea integrala a intregului articol.

English: ST ANDREW HALL IN THE GRAND KREMLIN PALACE, MOSCOW. The inauguration of President Vladimir Putin. Mr Putin takes the oath to the people of Russia. Русский: МОСКВА, БОЛЬШОЙ КРЕМЛЕВСКИЙ ДВОРЕЦ, АНДРЕЕВСКИЙ ЗАЛ. Торжественная церемония вступления Владимира Путина в должность Президента России. Присяга народу России. (Photo credit: Wikipedia)
Libertate sau bani, ce conteaza mai mult? Sau Occidentul si SUA vor sa influenteze politica interna a Rusiei, cu scopul de a intari Opozitia din Rusia in detrimentul lui Vladimir Putin si a puternicului sau partid – Rusia Unita? Putin e un lider puternic, prea puternic pentru gusturile Occidentului, care ar prefera un lider de tip Eltin. Putin se va opune in continuare unui proiect american precum Scutul Antiracheta si doreste ca Rusia sa-si sporeasca influenta in Europa si Orientul Mijlociu. Interesant este ca in toate aceste probleme s-a intercalat un mic „amanunt”: Pussy Riot!!! Pe de o parte sunt afacerile si interesele, pe de alta parte problema democratizarii Rusiei. Ce va prima pentru Occident si SUA? Vor fi de acord sa profite economic de pe urma unor relatii bune cu Rusia si cu Vladimir Putin, lasand in urma problema democratizarii Rusiei?
Pe de alta parte, ar trebui sa luam aminte si la ce spune Putin despre Pussy Riot… Interesant este ca intre homosexuali si imigranti mai sunt si evreii!! Observati ca articolul arata ca: „Se pare că Putin se referă la o acţiune din 2008 a grupului contestatar şi pentru libertate Voina, din care tinerele făceau parte la vremea respectivă, care a regizat un spectacol despre spânzurarea unor homosexuali, evrei şi imigranţi, într-un supermarket, aparent cu scopul de a provoca„. Atitudinea aceasta, care este una extremista si antisemita, ma face sa ma gandesc daca acest antisemitism nu e sustinut, cu bani, in Rusia, chiar de catre Occident… Daca nu cumva in spatele unor cuvinte precum „libertate, democratizarea Rusiei”, exista o dorinta de a promova antisemitismul nu numai in Rusia, dar si in intreaga Europa! Si sa nu uitam ca suntem si intr-o perioada de criza economica grea…
Reactia Rusiei la declaratiile lui Basescu
Iata ce ne informeaza Gandul si Mediafax:
RUSIA îl atacă dur pe TRAIAN BĂSESCU: „O asemenea BRAVADĂ NERUŞINATĂ, care justifică agresiunea nazistă, este inacceptabilă”
Rusia: Validarea de către Băsescu a actului ce a dus la moartea a 27 mil. de ruşi, nejustificabilă
Dar de ce URSS a semnat Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) facandu-se, in felul acesta, colaboratoarea Germaniei naziste si Stalin colaboratorul lui Hitler? A avut URSS o pozitie de condamnare ferma a: Acordului de la Munchen (semnat la 30 septembrie 1940), Primului arbitraj de la Viena (2 noiembrie 1938), Dictatului de la Viena (30 august 1940)? A avut PCUS (partid de avantgarda, dupa cum isi spunea!!), in perioada 30 septembrie 1938 – 30 august 1940, vreo reactie ferma de condamnare a nazismului si fascismului, a actiunilor lui Hitler? Chiar daca s-au criticat cu vehementa, pana la urma au pactizat. Iata ce ne spune Wikipedia:
„În realitate, ambele ţări agresoare voiau să se asigure, cel puţin oficial, că vor avea spatele „acoperit” în procesul expansionist de împărţire în două a ceea ce rămasese neocupat şi/sau neîmpărţit din Europa. Cruzimea şi cinismul celor doi dictatori, Hitler şi Stalin, s-au repercutat timp îndelungat, prelungind cel de-al Doilea Război Mondial cu Războiul Rece şi cu scindarea Europei în două prin Cortina de fier între anii 1945-1989. În aceşti 45 de ani, Europa Occidentală a progresat prin practicarea democraţiei şi a economiei libere în toate ţările aflate la vest de Cortina de fier, în timp ce Europa de est, aflată la est de Cortina de fier, a avut parte de regimuri totalitare mai dure sau mai puţin dure, dar toate aservite Kremlinului, şi cu economii centralizate, de stat.”
Si, foarte interesant:
„Momentul semnării este descris de istoricul Paul Johnson astfel:
„ Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile, îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră şi înainte de împărţit ceva, şi acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesionişti ai aceloraşi afaceri. ” Cu ocazia semnării tratatului de neagresiune din 1939 dintre Germania şi URSS, semnatarii plenipotenţiari au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor de interese în Europa răsăriteană.” (subl.mea)
De unde se vede ca daca Germania nazista nu ar fi atacat URSS, pentru rusi ar fi fost foarte bine, se intelesesera de minune la Moscova, isi impartisera frateste sferele de influenta, fara sa tina cont de tarile si popoarele afectate, calcand in picioare dreptul la autodeterminare al statelor, furand teritorii de la altii, ca deh.., erau doua mari puteri si imparteau lumea, ca doar erau profesionisti ai acelorasi afaceri…
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR