Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

A fost o provocare…

Nu inghitim orice, dar trebuie sa spunem un lucru legat de atacul cu arme chimice efectuat de fortele militare ale lui Assad.

Fostul premier, Dl. Nastase, spune:

„Sa luam exemplul bombardamentul din Siria. Aveau nevoie rusii de inca un scandal cu „chimice”? Doar daca sunt masochisti. Aveau nevoie trupele lui Assad de bombite chimice (au avut efect doar asupra a vreo 40 de persoane), in conditiile in care cucerisera deja localitatea respectivă? Doar daca sunt idioti. Poate ca sunt. Sau daca voiau sa le creeze o problema rusilor.”

Eu cred ca raspunsul corect ar fi urmatorul, bazat pe ce a declarat fostul atasat militar in Siria, Dl. Lt. Col. Rick Francona la CNN:

– Nu era necesara folosirea armelor chimice de catre armta siriana fidela lui Bashar al-Assad, intrucat aveau sub un control cat se poate de clar acele localitati. Deci nu se poate spune ca altfel nu ar fi putut sa faca fata rebelilor si sa-i respinga.

– Fara indoiala, rusii nu aveau nevoie de asa ceva. Nu aveau nevoie de un asemenea scandal – mi-e limpede lucrul asta.

Ce rezulta de aici? Rezulta ca a fost o provocare din partea regimului lui Assad, din partea lui Assad mai bine zis. Nu cred ca actiunea de a lansa un atac cu arme chimice a fost aprobata de rusi. De aceea rusii ar trebui sa ia aminte pe cine apara.

Americanii impreuna cu aliatii (Franta si Marea Britanie) au lovit punctual trei locatii unde se produceau si unde erau depozitate armele chimice, fara a avea pretentia de a fi rezolvat exhaustiv problema. S-a urmarit afectarea capacitatii Siriei de a utiliza arme chimice. Lucru a fost remarcat la conferinta de presa de azi de la Pentagon unde lucrurile au fost prezentate de catre purtatorul sef de cuvant al Pentagonului, D-na Dana W. White, si de catre Dl. Lt. Gen. Kenneth McKenzie. Ideea centrala comunicata a fost ca SUA nu intentioneaza sa se amestece in Razboiul Civil din Siria, ca SUA evita intrarea in conflict cu Rusia, precum si Rusia face acelasi lucru. Si ca mesajul transmis de aceste lovituri din partea Aliatilor a fost unul impotriva utilizarii ilegale a armei chimice. S-a afirmat si ca SUA ramane angajata in lupta impotriva ISIS. V. mai multe aici. De asemenea, Pentagonul a anuntat ca a inceput si o ampla campanie de dezinformare din partea Rusiei, inregistrandu-se o crestere cu 2000% a troliilor rusesti in ultimile 24 de ore.

Marea problema o reprezinta faptul ca regimul Assad nu a reusit sa puna punct unui Razboi Civil care dureaza din 2011 si in care au murit 400.000 de oameni iar alti 11 milioane au ramas fara adapost. Rusia sprijina regimul Assad in continuare. Insa ar trebui sa se gandeasca la faptul ca lucrurile nu pot continua asa la nesfarsit, iar mentinerea acestui regim poate agrava si mai mult lucrurile. De asemenea, ar trebui sa se gandeasca la reconstructia acestei tari, lucru ce nu cred ca se poate face prin continuarea regimului Assad ci, mai degraba in aceste conditii, Siria risca sa fie complet distrusa. Chiar si asa avem o criza umanitara de proportii colosale in Orientul Mijlociu. E Siria, dar mai e vorba si de Fasia Gaza, despre care nu prea se pomeneste si care e izolata de catre Israel intrucat acolo conduce Hamas-ul, indentificat drept organizatie terorista. Revenind la Siria, daca Rusia se incapataneaza in sprijinirea regimului lui Assad, criza, si asa profunda, se poate amplifica. Trebuie neaparat gasita o solutie politica pentru aceasta tara pentru a stopa un dezastru si mai mare.

 

aprilie 14, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Daca e asa ei ce au pazit?

Cititi, va rog, cu atentie acest articol:

Mediafax

Hillary Clinton contestă legitimitatea scrutinului prezidenţial din SUA, numindu-l pe Donald Trump „naiv” şi „marionetă” a Moscovei

„Hillary Clinton contestă legitimitatea scrutinului prezidenţial desfăşurat în SUA în anul 2016 şi cere constituirea unei comisii independente pentru evaluarea impactului pe care l-au avut ingerinţele Rusiei, numindu-l pe preşedintele Donald Trump „naiv” şi „marionetă” a Moscovei, informează site-ul Axios.com.

„Există numeroase semne de întrebare privind legitimitatea” scrutinului prezidenţial din anul 2016 din cauza ingerinţelor Rusiei şi eforturilor de blocare sistematică a voturilor, afirmă fostul candidat democrat Hillary Clinton într-un interviu acordat revistei Mother Jones.

„Ingerinţele Rusiei reprezintă unul dintre factorii care au influenţat major rezultatul alegerilor. Ruşii au utilizat informaţii false ca arme, în cadrul unei campanii pentru dezinformare încununată de succes prin care nu doar că au fost influenţate voturile, ci a fost determinat şi rezultatul”, afirmă Hillary Clinton, învinsă de magnatul republican Donald Trump în scrutinul prezidenţial desfăşurat în Statele Unite în 2016.

Eforturile politicienilor republicani de îngreunare a participării la vot – prin aplicarea unor noi măsuri de identificare a alegătorilor, prin reducerea perioadelor de vot şi prin înregistrarea votanţilor – „au contribuit la rezultatul scrutinului”, adaugă Hillary Clinton.

Aceste manevre au beneficiat de mai puţină atenţie decât interferenţele Rusiei, dar au avut efecte asupra rezultatelor scrutinului. Potrivit unui studiu realizat de Institutul Tehnologic Massachusetts (MIT), peste un milion de americani nu au putut vota în 2016 deoarece au întâmpinat probleme la sistemul de înregistrare sau la secţiile de vot. Hillary Clinton a pierdut alegerile la o diferenţă totală de doar 78.000 de voturi în statele Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin.

„În câteva locuri, mai ales în Wisconsin, cred că aceste probleme au avut un impact fundamental asupra rezultatului”, a spus Hillary Clinton.

„Nu avem o metodă prin care să contestăm sistemul de vot. De aceea, eu pledez de mult timp pentru constituirea unei comisii independente care să cerceteze în detaliu ce s-a întâmplat”, a subliniat Hillary Clinton. Referindu-se la iniţiativa unor congresmeni democraţi de a cere iniţierea procedurii pentru demiterea preşedintelui Donald Trump, Hillary Clinton a subliniat că deocamdată nu este necesar acest lucru. „Încă este prematur; mai întâi trebuie să continuăm investigaţiile”, a explicat Hillary Clinton.

Întrebată dacă apreciază în continuare că Donald Trump este „marioneta” Rusiei, Clinton a răspuns: „Da”.

„Nu pot înţelege cum preşedintele Statelor Unite, pe fondul tuturor preocupărilor referitoare la integritatea alegerilor, se poate întâlni cu Vladimir Putin (n.red. – preşedintele Rusiei) şi să spună: «Ei bine, mi-a spus din nou că nu au fost deloc ingerinţe». Nu pot crede că este atât de naiv. Cred că speră ori se aşteaptă ca noi ceilalţi să fim naivi sau ca măcar oamenii care îl susţin să fie naivi. Dar acesta a fost un atac cibernetic grav împotriva Statelor Unite”, a insistat Hillary Clinton.

După întrevederea pe care a avut-o recent cu Vladimir Putin, Donald Trump a declarat că are încredere atât în serviciile de informaţii americane, cât şi în preşedintele Rusiei: „Dacă să cred sau nu (că au avut fost ingerinţe ruse – n.red.), eu sunt de partea serviciilor noastre secrete (…). Dar de fiecare dată când mă întâlnesc cu el (Vladimir Putin -n.red.) şi îmi spune «nu am făcut aşa ceva», eu chiar îl cred când îmi spune acest lucru”.

Serviciile secrete americane: Vladimir Putin a ordonat influenţarea scrutinului din SUA pentru subminarea sistemului democratic

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental, au concluzionat serviciile secrete americane. „Eforturile Rusiei de a influenţa scrutinul prezidenţial american reprezintă cea mai recentă expresie a dorinţei pe care Moscova o are de mult timp de a submina ordinea liberal-democratică occidentală promovată de Statele Unite; activităţile Rusiei demonstrează o escaladare semnificativă din punctul de vedere al modului direct de acţiune, al intensităţii şi scopului eforturilor, comparativ cu operaţiunile anterioare”, se arată în versiunea declasificată a Raportului de evaluare elaborat de Comunitatea serviciilor de informaţii din SUA.

„Principala concluzie este că preşedintele Vladimir Putin a ordonat o campanie de influenţare a scrutinului prezidenţial desfăşurat în SUA în 2016. Scopurile Rusiei au fost subminarea încrederii publice în procesul democratic american, denigrarea candidatului Hillary Clinton, compromiterea capacităţii sale de a fi aleasă şi afectarea eventualului mandat prezidenţial. Vladimir Putin şi Administraţia de la Moscova au dezvoltat o preferinţă clară pentru republicanul Donald Trump”, precizează raportul. „Vladimir Putin şi Administraţia Rusiei au încercat să crească şansele electorale ale lui Donald Trump prin discreditarea lui Hillary Clinton şi prezentarea candidatei democrate în mod nefavorabil. Toate cele trei agenţii de informaţii americane sunt de acord cu această concluzie. Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) şi Biroul Federal de Investigaţii (FBI) au mare încredere în această concluzie; Agenţia pentru Siguranţa Naţională (NSA) are o încredere moderată în această concluzie”, subliniază raportul.

Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei. Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile.”

Daca lucrurile stau asa, cum le zice Hillary Clinton, ma intreb, si cred ca pe buna dreptate: ei ce au pazit? A fost o Administratie democrata la Casa Alba. Presedintele Barack Obama era din partea Partidului Democrat. Republicanii si Trump se aflau in Opozitie. Si atunci se pune intrebarea: de ce Administratia Obama, adica Guvernul American, nu a luat masurile necesare pentru a contracara amestecul ilegal al Rusiei in alegerile prezidentiale din SUA? Stau si ma intreb ce au pazit serviciile de informatii care ar fi trebuit sa ia masuri inca de atunci astfel incat sa anihileze ingerintele Rusiei sau al oricarei alte tari in desfasurarea alegerilor…

Adica tu imi vii acuma sa-mi spui ca Trump e o marioneta a rusilor? Dar cei care trebuiau sa-si faca treaba si, dupa cum lesne se poate constata, nu si-au facut-o, ce sunt oare? Administratia de la Casa Alba, CIA, FBI, NSA ce au pazit? Si pentru ce nu si-au facut treaba pentru care sunt platiti din banii cetatenilor?

Comisie independenta care sa cerceteze in detaliu ce s-a intamplat? Dar nu e, oare, clar, daca asa ar sta lucrurile? In primul rand Guvernul – democrat, la acea vreme – e VINOVAT daca lucrurile se prezinta in felul acesta!! Nu a fost informat? Cu toate Serviciile in subordine Guvernul s-a facut ca ploua. Mai degraba ar trebui intrebata fosta Administratie de ce a lasat ca lucrurile sa se desfasoare in felul acesta, daca intr-adevar ar fi adevarate asertiunile lui Hillary.

Iar Trump ce ar fi trebuit sa faca la intrevederea cu Putin, atata vreme cat nu avem inca o concluzie clara asupra acelor evenimente? Si cum putem s-o avem vreodata clara din moment ce Partidul Democrat avea Adminsitratia cu toate Serviciile in subordinea sa?

„Blocarea sistematica a voturilor”, „aplicarea unor noi măsuri de identificare a alegătorilor, prin reducerea perioadelor de vot şi prin înregistrarea votanţilor” – D-na. Clinton, a fost, oare ilegal? Si daca da, Administratia Obama de ce s-a facut ca ploua? Adica daca s-au intamplat intr-adevar niste ilegalitati, chiar nu s-a luat nicio masura, chiar NIMENI  nu le-a sesizat, ca doar Partidul Democrat era la Putere?

„Dar acesta a fost un atac cibernetic grav împotriva Statelor Unite” – de ce NU A FOST CONTRACARAT, stimata doamna? Ca presedinte nu era Trump, ci Barack Obama, din partea partidului Dvs.?

Membri ai fostei campanii electorale a lui Trump sunt inculpati… Ei faceau campanie electorala, nu au avut functii in stat, ca asa inteleg, nu faceau parte din vreo structura de securitate… Problema o reprezinta cei care aveau functii in stat si trebuiau sa-si faca treaba si nu si-au facut-o. Cu atat mai mult cu cat acesti membri ai campaniei lui Trump nu e clar ca ar fi vinovati. Ei erau niste simple persoane private. Contactele ” între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi” erau contacte intre persoane private si oficiali rusi – daca asa stau lucrurile. Iar daca au facut vreo ilegalitate de ce nu s-a constatat acest lucru ATUNCI? Serviciile ar fi trebuit sa informeze daca se desfasurau lucruri ilegale, iar autoritatile sa actioneze in consecinta. De ce nu au facut-o atunci, cand Administratia era democrata, in schimb democratii fac scandal acum, dupa ce s-a schimbat Adminsitratia intr-una republicana si Dl. Trump a ajuns Presedinte?

Stau si ma intreb cui foloseste acest atac a lui Hillary acum si tot acest scandal care pana acum nu s-a finalizat cu vreo concluzie clara?

Intreaga poveste cu amestecul Rusiei – pe care eu nu-l contest – in alegerile prezidentiale din SUA, nu mai vorbesc de declaratiile D-nei. Clinton, ridica serioase semne de intrebare… Nu ca as contesta faptul ca Rusia, regimul Putin de fapt, s-ar fi amestecat… Insa priviti ce spune D-na. Clinton: „Întrebată dacă apreciază în continuare că Donald Trump este „marioneta” Rusiei, Clinton a răspuns: „Da”.”. Chiar asa usor: un atac cibernetic si Rusia si-a pus o „marioneta” (cuvintele D-nei. Clinton!!) in cea mai inalta pozitie politica din statul american? In functia de PRESEDINTE AL SUA?? Daca ma gandesc la Romania anilor 46′-’48 (sigur, erau alte vremuri si tehnica nu era nici pe departe atat de dezvoltata cum este astazi), pentru ca URSS sa-si instaleze aici „marionetele” a trebuit sa fie un razboi (si inca unul mondial) iar Romania sa intre sub ocupatia armatei sovietice!!! Si vorbim de Romania, nu de SUA!! Pare prea simplu sa consideri ca Rusia si-a instalat atat de usor o marioneta in Biroul Oval de la Casa Alba si acea marioneta e chiar PRESEDINTELE SUA. Niste atacuri cibernetice, bine conduse si tintite, de parca SUA ar fi o tara de lumea a treia si nu ca in tara asta s-a inventat internetul, si uite cum… si-au pus „marioneta”!!

Sau unii nu stiu sa piarda?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

noiembrie 18, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Apropo de ce scriam cu putina vreme in urma…

Nu-mi place neaparat sa ma autofelicit, dar ce scriam cu putina vreme in urma in acest articol s-a vazut ca s-a implinit! 🙂

Ziceam, in finalul articolului, asa:

„Parerea mea este ca noi, romanii, tara noastra, trebuie sa multumim Statelor Unite pentru acest angajament prin care este aparata integritatea teritoriala a tarii noastre, libertatea si valorile democratice! Cred ca pentru prima oara in Istorie Romania se afla pe o pozitie tare, in care o Mare Putere de talia SUA apara, protejeaza tara noastra la modul cat se poate de concret si cinstit. De aceea eu cred ca trebuie sa cautam sa avem relatii mai stranse cu SUA si ar trebui vazut cum putem obtine Visa Waiver si ce demersuri diplomatice ar trebui facute in acest sens. Trebuie stranse inclusiv relatiile economice. Visa Waiver este esentiala, cred eu, pentru ca marea majoritate a aliatilor SUA o au fara probleme si ar trebui s-o avem si noi. Pe de alta parte, Romania e o tara in care nu s-au inregistrat atentate teroriste si nu avem probleme cu islamicii. Cu atat mai mult, deci, Romania se califica pentru Visa Waiver. Iar contactul nemijlocit cu Statele Unite, eu zic ca ar fi benefic pentru Romania. Ar trebui marita prezenta noastra diplomatica in SUA cu oameni de buna calitate si intensificate contactele si  schimburile culturale.

Statele Unite raman garantul respectarii Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului si a valorilor cu adevarat democratice! Ar trebui sa retinem bine acest aspect intrucat intalnim in Europa, din pacate, un antiamericanism desantat, inclusiv tot felul de magarii aparute prin presa europeana. Si stau si ma intreb cu ce scop? Si cine are interesul de a discredita America in ochii cetatenilor Europeni, cand Europa datoreaza atat de mult Americii? Cand America a aparat Europa de Vest, cheltuind sume imense de bani si alte resurse, in fata pericolului comunismului si totalitarismului care a facut orori in Estul Europei! Si, dupa cum se vede, America inca apara Europa de pericolele si provocarile actuale la adresa securitatii globale!”

Asta am scris pe 29 mai. Pe 8 iunie, Dl. Iohannis, Presedintele Romaniei, a fost primit de Presedintele SUA, Dl. Donald Trump. O vizita istorica marcata de aprecieri intru totul pozitive facute la adresa tarii noastre de catre Presedintele american. De notat e faptul ca Donald Trump i-a intins mana lui Iohannis, ceea ce n-a facut cu Angela Merkel!!

Va recomand sa cititi doua articole legate de vizita D-lui. Iohannis in SUA – aici si aici.

Faptul ca se consolideaza Parteneriatul Strategic cu SUA, inceput in urma cu 20 de ani, faptul ca „Americanii si romanii au foarte multe in comun, dragostea pentru libertate„, cum spunea Dl. Trump si faptul ca e o onoare pentru domnia sa „sa primeasca un prieten”, face sa creasca mult importanta tarii noastre pe plan international. De asemenea nu trebuie sa uitam faptul ca Dl. Trump a multumit poporului nostru pentru „tot ce a facut pentru a contribui la lupta impotriva amenintarii terorismului”, lucru care de asemenea plaseaza tara noastra intr-o pozitie fruntasa pe plan international. Este evidentierea unei contributii importante, probabil invizibila pentru multi, pe care tara noastra si-a adus-o, alaturi de partenerul sau strategic, SUA, la lupta impotriva terorismului.

Creste rolul tarii noastre pe plan european si e o recunoastere a faptului ca Romania, in partea Estica a Europei, destul de framantata in ultima vreme, ramane o democratie viabila si un important pilon de stabilitate. Legat de Vecinatatea Estica, este foarte bine si deosebit de important faptul ca Dl. Iohannis a punctat la modul concret faptul ca NATO trebuie sa continue sa-si sprijine partenerii, precum Ucraina, Georgia si Moldova. Acest lucru este esential pentru asigurarea securitatii si stabilitatii in Vecinatatea Estica. De asemenea, trebuie subliniata relatia excelenta dintre „CIA si partenerii de intelligence din Romania„. Dl. Iohannis s-a intalnit cu directorul CIA, Dl. Mike Pompeo. De asemenea nu trebuie uitate intalnirile pe care Presedintele nostru le-a avut in Congresul SUA si faptul ca Dl. Iohannis a sustinut acordarea Visa Waiver tarii noastre, lucru care trebuie sa se intample odata si odata, speram noi cat mai repede. Presedintele Iohannis a reiterat vechea conceptie de politica externa a Romaniei, potriviti careia: „Legatura transatlantica sta la baza civilizatiei occidentale. NATO si UE nu trebuie sa fie in concurenta, ci trebuie sa colaboreze, pentru a face si NATO si Europa mai puternice”. Iar in legatura cu amenintarile Rusiei, este deosebit de important reafirmarea activarii art. 5 de catre Trump: „SUA tin foarte mult la Articolul 5, e acolo pentru a proteja, de aceea vreau sa avem o alianta puternica. Da, vom tine cont de articolul 5”. De asemenea e foarte important ca Romania a reafirmat necesitatea alocarii a 2% din PIB pentru Aparare, lucru cerut de SUA partenerilor sai in repetate randuri.

Nu in ultimul rand trebuie remarcat si faptul ca SUA sprijina lupta anticoruptie din Romania si Presedintele SUA a spus ca vom castiga in lupta cu coruptia. Nu este deloc putin lucru si ar fi bine sa vedem o indreptare a situatiei actuale in acest sens.

Este extraordinar ca s-a ajuns la relatii atat de stranse care avantajeaza ambele parti!

Seamana cu ce scriam eu in 29 mai, nu? 🙂

Lupta impotriva terorismului

In ceea ce priveste lupta impotriva terorismului, trebuie spus ca de la vizita D-lui. Trump in Arabia Saudita vedem si prima actiune concreta. Ma refer la criza diplomatica din Qatar: o serie de state musulmane au intrerupt relatiile diplomatice cu Qatarul din cauza finantarii terorismului. Este prima actiune concreta, in plan diplomatic, e adevarat, luata dupa multi ani in care temuta organizatie terorsta ISIS si-a facut de cap, omorand atatia oameni din diverse colturi ale globului. Trebuie remarcat efortul Administratiei de la Casa Alba si eficacitatea crescuta, pentru ca masura a fost luata destul de repede. Despre sposorizarea terorismului de catre Qatar, un articol interesant aici. De notat este si faptul ca SUA si Arabia Saudita sunt aliati strategici. In martie 2015, Presedintele Barack Obama a declarat ca autorizeaza fortele SUA pentru furnizarea de suport logistic si de intelligence pentru interventia militara din Yemen. Au mai furnizat armament catre Arabia Saudita Marea Britanie si Franta. Chestia are legatura cu Iranul, dar si cu Al-Qaeda si ISIS.

Este de inteles ca Iranul doreste sa-si extinda influenta in Pen. Arabica. Insa aici se intrezareste o axa Rusia-Turcia-Iran destul de periculoasa. In felul acesta s-ar explica the arms deal, intre SUA si Arabia Saudita, cel mai mare din istoria SUA, de $350 miliarde, din care prima transa ar fi de $110 miliarde, pentru a contracara influenta Iranului si incercarile acestuia de a destabiliza Orientul Mijlociu. Pe de alta parte, lupta se duce impotriva unor organizatii teroriste precum Al-Qaeda si ISIS si apropo de situatia din Yemen se vede ca problema e complicata si periculoasa. Este clar ca SUA are nevoie de un aliat puternic in regiune, capabil la nevoie de un raspuns militar imediat, si acest aliat este Arabia Saudita, fiind si cea mai mare tara din regiune si cu influenta mare in lumea sunita.

Trebuie precizat ca actualul context din Orientul Mijlociu e foarte incurcat… Spre exemplu, faptul ca guvernul turc a interzis unor parlamentari germani, pe fondul tensiunilor dintre Turcia si Germania, sa viziteze baza militara de la Incirlik ar putea fi doar un pretext pentru planul D-nei. Ursula von der Leyen, ministrul Apararii din Germania, de a muta trupele in Iordania. La Incirlik sunt 90 de focoase nucleare. Nu fara temei in acest articol e pusa intrebarea daca in cadrul intalnirii bilaterale Iohannis-Trump, partea romana a pus on the table aceasta problema, in contextul in care au existat zvonuri ca baza de la Incirilik se va muta, cu focoase nucleare cu tot, in Romania. Pe de alta parte, sprijinirea de catre americani a militiilor kurde din Siria in lupta impotriva ISIS, tensioneaza relatiile turco-americane, Turcia temandu-se de cresterea capacitatii de lovire a PKK, ce se opune regimului de la Ankara.

Daca Turcia gliseaza spre Rusia, realizandu-se axa cu Teheranul, atunci trebuie ca Iordania, Arabia Saudita, Egipt sa fie de partea SUA si NATO, pentru contrabalansarea sistemului de forte. Inteleg ca intre General Intelligence Directorate (Jordan – Iordania) si CIA este un parteneriat strans, iar SUA in 2013 a acordat un ajutor de $3,3 miliarde serviciilor iordaniene, pe 5 ani si inca $200 milioane pentru criza refugiatilor. De asemenea au fost si ajutoare economice in valoare de peste $1 miliard (acordat de Obama in 2014, in plus fata de $1,25 miliarde aprobate de Congres in 2013)  pentru a sustine economia Iordaniei in plina criza a refugiatilor – v. aici.

Ar ramane de vazut cum ar decurge lupta impotriva ISIS si Al-Qaeda prin trimiterea de trupe pe teren, daca este cazul. E de analizat aceasta posibilitate. Insa parerea mea este ca serviciile de informatii ar trebui sa identifice retelele teroriste, sa le destructureze si sa le anihileze. Un pas important s-a facut acum prin presiunile la adresa Qatarului de a le bloca finantarea. Oricum, actiunile de pe teren impotriva temutelor organizatii teroriste trebuie sa continue. Dupa un nou atac la Londra, pe London Bridge, unde s-a remarcat si romanul Florin Morariu, care a adapostit 20 de oameni si i-a aruncat unui terorist o naveta in cap fapte pentru care a fost considerat erou de catre The Guardian si Associated Press, a urmat atentatul din Teheran, revendicat de ISIS, de la Parlamentul iranian si de la Mausoleul Khomeini soldat cu moartea a 17 civili si ranirea altor 43. Iranul a speculat pe tema implicarii Arabiei Saudite si a SUA. Presedintele Trump si-a exprimat condoleantele fata de victime dar a precizat ca „terorismul se poate intoarce impotriva celor care il promoveaza”, declaratie are a starnit dezaprobare la Teheran. Parerea mea este ca ISIS urmareste crearea de haos, destabilizare. Trump a avut dreptate: Iranul ar trebui sa coopereze cu SUA si aliatii sai in lupta impotriva terorismului, nu sa sprijine terorismul.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iunie 12, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 24 comentarii

How to deal with Russia…?

Cred ca in jurul acestei intrebari graviteaza cam tot ce se intampla si s-a intamplat la Washington, mai exact spus la Casa Alba, zilele acestea: memo-ul lui Comey cum ca Trump i-ar fi cerut sa inchida ancheta referitoare la Michael Flynn (desi lucrurile nu sunt deloc clare intrucat Dl. Trump nu s-a exprimat in mod explicit in acest sens, iar Casa Alba a raspuns ca s-a deturnat sensul cuvintelor Presedintelui – asa am inteles – iar Presedintele ar detine inregistrari ale convorbirii intre patru ochi cu Comey, dupa ce Mike Pence si Jeff Sessions au fost rugati de catre Trump sa paraseasca incaperea), intalnirea dintre Trump si Lavrov in Biroul Oval – lucru foarte neobisnuit: Presedintele SUA l-a primit pe ministrul de externe la Rusiei, la cererea lui Vladimir Putin („Ce era sa fac? Sa zic nu?” – citat din Donald Trump!!!), fara ca presa americana sa aiba acces, daca am inteles eu bine. Si acum numirea lui Robert Mueller, fost Director al FBI, republican, de catre Rod Rosenstein (Deputy Attorney General) ca Procuror Special pentru investigarea in privinta ” „any links and/or coordination between Russian government and individuals associated with the campaign of President Donald Trump, and any matters that arose or may arise directly from the investigation”.[26]„.

S-au vehiculat mai multe variante: obstructionarea Justitiei de catre Presedintele Trump, daca lucrul asta ar avea la baza fapte de coruptie, o alta varianta ar fi impeachment-ul, dar nu e deloc foarte clar daca, in cazul Presedintelui, putem vorbi despre „high crime or misdemeanor”, daca nu cumva atitudinea luI Trump fata de Michael Flynn – ca „e baiat bun” – nu ar fi fost una care sa exprime umanitate si atunci lucrurile se pot schimba. In orice caz, ceva foarte clar nu prea avem in toata povestea asta care tine capul de afis in America.Trump a spus ca totul e o „vanatoare de vrajitoare” iar continuarea anchetei cu Mueller in functia de Procuror Special va „rani natiunea”.

Si atunci despre ce e oare vorba?

In timpul fostei Administratii Obama tensiunile ruso-americane au atins un nivel atat de incordat, ca pe vremea Razboiului Rece. A fost o deteriorare evidenta a relatiilor intre cele doua tari. Din cate am inteles, pe Putin l-au deranjat criticile lui Hillary, interpretandu-le ca „amestec in treburile interne ale tarii”, fara sa-si puna problema daca sunt justificate sau nu. Criticile formulate de partea americana erau justificate intrucat Vladimir Putin schimbase semnificativ regimul politic in Rusia, cu accente treptat-treptat ostile la adresa Vestului si SUA. Putin a construit o ostilitate treptata la adresa SUA, lucru ce a ingrijorat Washingtonul. Deriva spre autoritarism si totalitarism, nostalgia dupa perioada sovietica evident ca au determinat o reactie pe masura la Washington. Scutul Antiracheta a fost un pretext folosit de Putin pentru a arata in ce pericol e tarisoara, iar apoi interventiile in Georgia si Ucraina cu nerespectarea normelor de drept international si a tratatelor la care Rusia era parte, sustinerea regimului lui Bashar al-Assad in Siria, toate acestea au tensionat relatia cu Washingtonul, America si UE trebuind sa sustina sanctiuni la adresa Rusiei.

Marea problema e ca nu s-a rezolvat mare lucru. Putin pedaleaza pe „pericolul extern”, pe „cei care vor sa ne fure taigaua” si castiga suport electoral cu un astfel de discurs. E adevarat ca si Opozitia pare a se fi trezit acum, dar e, totusi, slaba. De 9 mai, Kremlinul a facut o parada monstruoasa, ce aminteste de cele de pe vremea comunismului. Putin nu a pierdut ocazia sa spuna emfatic: „Nu a existat, nu exista si nici nu va exista vreo forta care sa ne supuna!!”. Astfel de ditirambi au continuat cu accentuarea faptului ca Rusia e impotriva nazismului, fascismului – asta vrea sa spuna impotriva Vestului si Americii, cu alte cuvinte bate saua sa priceapa iapa, cum se spune – si, bineinteles, e pentru pace. In felul asta Putin isi asigura o mare vizibilitate electorala, arata in fata poporului ca e puternic, persecutand Opozitia care nici n-a existat la o astfel de manifestatie. Putin castiga in felul acesta. Si-si metine regimul. Un regim malefic la adresa UE dar si SUA.

So, how to deal with Russia?

Trump nu a fost inteles, de catre democrati cu atat mai putin. Interesant este ca Vladimir Putin vede intr-o critica un „amestec in treburile interne ale Rusiei”, dar in faptul ca Rusia a intervenit in alegerile din 2016 din SUA – lucrul asta, pentru Putin, e normal. Agravarea tensiunilor dintre Rusia si America ar putea duce la un eventual razboi sau la o intarire a pozitiei lui Vladimir Putin in Rusia si a regimului sau. Donald Trump nu a spus explicit de la bun inceput ca doreste o alta abordare. Numirea lui Flynn in functia de Consilier pe Probleme de Securitate Nationala nu era o mutare menita  a aduce atingere securitatii SUA, iar ceea ce s-a intamplat la intalnirea recenta cu Lavrov la Casa Alba, la fel, nu urmarea o slabire a SUA. Putin nu poate fi invins doar cu intariri militare ale NATO in Europa. Donald Trump doreste sa arate in special cetateanului rus, care merge la vot, ca America NU e un pericol la adresa Rusiei. Sa ne gandim si la poza cu Kisliak – un Trump destins si zambitor, care a smuls un zambet chiar si pe fata grava, de natura comunista, a ambasadorului rus. Ar trebui sa ne gandim bine la ce s-ar fi intamplat daca, la vremea sa, Ronald Reagan nu ar fi incercat o alta abordare a relatiilor cu Rusia si cu Mihail Gorbaciov… Donald Trump nu ca ar aproba amestecul Rusiei in campania electorala de anul trecut, dar nu doreste sa faca un caz din asta. Donald Trump n-a castigat datorita rusilor si nici Hillary n-a pierdut datorita rusilor. Subiectul amestecului Rusiei e subiect de investigatie – e foarte bine. Insa o reactie impotriva Rusiei pe acest subiect ar agrava starea si asa destul de subreda a relatiilor ruso-americane si i-ar da posibilitatea lui Putin sa manipuleze si sa agite pericolul extern, castigand astfel suport popular. De aceea trebuie avut o alta reactie prin care mai ales cetatenii rusi, omul care merge la vot, sa vada ca nu-i vorba de nicun pericol, sa-si dea seama de faptul ca ce-i serveste Putin e o minciuna menita sa-i mentina la Putere regimul. De aceea Donald Trump a ales, spre exemplu, sa coopereze cu Rusia in ceea ce priveste Dosarul Sirian. Pentru ca sa nu dea posibilitatea unei propagande ca cea recenta vazuta pe Russia Today cum ca zonele de deescaladare, de securitate, ar fi obligatorii doar pentru Rusia, nu si pentru America. Cu alte cuvinte, America ar putea sa actioneze, Rusia, in schimb, nu.

In general vorbind, trebuie cautate cai de dialog cu Rusia pentru a escamota propaganda manipulatoare a lui Putin care prezinta Vestul si SUA ca principalii vinovati pentru dezastrul in care se gaseste tara, asemuindu-i cu pericolul nazist si mergand la inima rusului spunandu-i ca vor „sa ne fure taigaua”. Lasand la o parte, cel putin pentru moment, daca e buna sau proasta viziunea D-lui. Trump, e de notat ca doar republicanii au cautat o viziune noua, democratii mergand pe aceeasi linie. Republicanii, si Dl. Trump, desigur, cauta o cale de comunicare cu Kremlinul, pe cat posibil, pe cat e cu putinta. Pentru ca avem o mare problema in relatia cu Rusia: nu impartasim acelasi set de valori. Cel putin cu actualul regim de la Kremlin. Sigur, acest regim nu va dura o vesnicie. Insa pana la apusul sau, el trebuie erodat pentru a se restabili cat mai repede in Rusia drepturile si libertatile fundamentale ale omului. E mai bine, in acest sens, ca Donald Trump sa aiba contacte cu Rusia, cu Putin, decat sa evite astfel de contacte si sa aiba loc o instrainare care ar conduce la intarirea regimului Putin. De asemenea, trebuie tinut cont ca sunt destule dosare grele: Siria si Orientul Mijlociu, Coreea de Nord, terorismul islamic iar o inrautatire a relatiilor ruso-americane ar turna gaz peste foc. Ganditi-va la ce se intampla in Venzuela, iar lucrurile ar putea degenera intr-o situatie asemanatoare cu ceea ce avem in Siria.

Insa avem nevoie si de o Opozitie inteleapta in SUA. Sper ca democratii sa joace rolul unei astfel de Opozitii. Reactiile lor la adresa lui Trump au fost foarte intransigente. CNN, de exemplu, a comentat mult aspectul juridic al problemelor. Dar ar trebui sa-l comenteze si pe cel politic si sa abordeze reprezentantii republicani, chiar si pe Dl. Trump, cu intrebari despre viziunea de politica externa, in special cea legata de Rusia, intr-un moment in care avem un regim dificil, care ne creeaza probleme, precum cel al D-lui. Putin. Am vazut repreznetanti democrati, spre exemplu Elijah Cummings care l-a criticat cu duritate pe Presedinte insa si la el am observat ignorarea aspectului politic. A nu ignora aspectul politic inseamna ca, intr-o prima etapa, sa te intrebi in ce scop politic se desfasoara o anumita actiune. Spre exemplu: in ce scop politic a fost numit Flynn Consilier pe Chestiuni de Securitate? In schimb am apreciat ca Dl. Cummings apara democratia si-l sustin in acest demers. Intr-adevar, bine ar fi ca America sa arate ca respecta drepturile si libertatile cetatenilor sai pentru a-si mari credibilitatea pe plan international, credibilitatea ca lider al Lumii Libere. Altii din caucusul democrat au fost mult mai rezervati cu privire la impeachement-ul Presedintelui, de exemplu asa mi s-a parut Angus King, senator, fost Guvernator al Statului Maine, un tip care mi s-a parut ca ar fi putut fi un candidat la Presedintie, din partea democratilor, desigur, mai bun decat Hillary. Opozitia ar trebui sa fie inteleapta si constructiva, de aceea si cred ca impeachement-ul nu va fi realizat (decat in situatii exceptionale, speram sa NU fie cazul) nici in cazul unei coabitari a lui Trump cu Partidul Democrat, daca va obtine majoritatea in Congres.

Este de urmarit cum isi va construi Donald Trump politica externa si ce abordari politice va avea fata de Rusia si fata de Vladimir Putin si cum va gestiona si celelalte dosare dificile, in special cele in care si Rusia e implicata. Trebuie spus un lucru: Donald Trump nu se teme de Vladimir Putin sau de Rusia – ca dovada cele 59 de rachete lansate din Mediterana de catre fortele armate americane impotriva lui Bashar al-Assad, ca raspuns ca atacul cu gaz sarin al fortelor lui Assad impotriva propriului sau popor! Rusia a fost pusa atunci in mod clar in inferiritate iar Putin a inceput din nou sa manipuleze pe chestiuni de „pericol extern”. In Siria, America va face tot ce se poate face iar pozitia fata de Bashar al-Assad nu s-a schimbat. In locul unei isterii critice la adresa lui Trump, eu propun sa ne straduim sa facem mai multa analiza, una lucida, corecta. Si sa incercam sa-i acordam credit si incredere, desi sunt niste anchete pe rol, pana la proba contrara, pentru ca anchetele nu au dovedit nimic pana acum.

In ceea ce ne priveste, e clar ca noi trebuie sa avem o relatie foarte buna cu Casa Alba. Insa e de urmarit ce relatii va avea Washingtonul cu Uniunea Europeana si in ce masura ne poate influenta si pe noi, pentru ca Romania e membra UE, ceea ce nu e putin lucru. Donald Trump e la inceput de mandat. Va urma un Summit NATO, deci vom vedea care sunt ideile Presedintelui american. Deocamdata putem face doar speculatii cu privire la politica Presedintelui US fata de UE pentru ca nu stim ce va fi pe 24 septembrie cand vor avea loc alegerile federale in Germania. De vazut aici ce spun sondajele de opinie. A ramas celebra faza cand Donald Trump nu a dorit sa dea mana cu D-na. Cancelar Angela Merkel, semn ca nu a prea fost multumit de prestatia acesteia. De asemenea, cred ca trebuie spus, nu Trump a provocat Brexitul, desi l-a sustinut. Este de vazut cum se vor armoniza pozitiile centriste ale lui Emmanuel Macron cu, spre exemplu, crestin-democratia D-nei. Cancelar Merkel, mai ales daca CDU va castiga alegerile si va da Cancelarul. Iar in acest context cum se va armoniza pozitia Partidului Republican cu ceea ce avem in Europa. Aceeasi problema daca alegerile din Germania vor fi castigate de social-democrati, caz in care, poate, se vor armoniza mult mai usor cu Macron si poate si cu Donald Trump. Se duce un joc politic interesant in Europa, iar UE, mai ales NATO, va trebui sa se armonizeze cumva cu America si cu versatilul ei Presedinte. La Summitul Informal din Malta, din februarie a.c., Donald Tusk, Presedintele Consiliului European, exprima faptul ca: „Evoluțiile de pe scena internațională ne reamintesc cât de importantă este o UE puternică. Cooperarea transatlantică rămâne o prioritate absolută deoarece a fost până acum un pilon esențial al lumii libere. În același timp, știm că în prezent nu avem altă opțiune decât de a ne recâștiga încrederea în forțele proprii.” (subl. mea) – v. mai multe aici. In ceea ce priveste Cooperarea UE in materie de securitate si aparare – de citit mai multe aici. La Reuniunea Informala intre Comitetul Politic si de Securitate (COPS) si Consiliul Nord-Atlantic (NAC) s-a evidentiat urmatorul aspect: „Atât ambasadorii UE, cât și cei ai NATO și-au exprimat voința fermă de a duce parteneriatul UE-NATO mai departe, cu accent pe cooperarea concretă și practică”. Despre Politica Comuna de Securitate si Aparare (CSDP) – aici dar si aici. De unde rezulta ca, desi UE are o politica interna privind securitatea si apararea sa – lucru ce e normal, trebuie sa recunoastem – cooperarea cu NATO, si deci cu SUA, ramane esentiala, „o prioritate absoluta” cum spune Donald Tusk. Deci relatiile dintre SUA si UE sunt cat se poate de stranse si de bune, o garantie pentru asigurarea securitatii tarii noastre. De asemenea s-ar putea, cred, face observatia ca, din punctul de vedere al securitatii, Brexitul nu are o importanta prea mare, pentru ca vorbim, dupa cat cu usurinta se vede, despre o politica comuna de securitate si aparare, in care NATO joaca un rol esential.

mai 19, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Rusia incepe sa exporte nu doar coruptie, dar si terorism…

… iar recentul atentat de pe Aeroportul International din Istanbul soldat cu peste 40 de morti si peste 200 de raniti confirma, din pacate, aceasta teza…

A fost foarte cald zilele acestea. N-am scris despre acest atentat imediat pentru ca ar fi fost prea repede dar si pentru ca incepe sa se banalizeze – lucru foarte rau care se intampla! Chiar ma gandeam: inca un atentat, maine, cine stie, inca unul… Parca nu mai avea rost sa zici ceva. Totusi, daca privim cu atentie lucrurile vom observa cateva aspecte interesante si chiar noi:

Mediafax

ATENTATUL de la aeroportul din Istanbul: Cei trei atacatori sinucigaşi au fost identificaţi. Au fost arestate 13 persoane suspectate de legături cu gruparea teroristă Stat Islamic

Autorităţile turce au anunţat că au reuşit să identifice pe cei trei atacatori sinucigaşi responsabili pentru sângerosul atentat de la Istanbul, aceştia fiind din Rusia, Uzbekistan şi Kârgâzstan, a declarat un oficial guvernamental turc, citat de Associated Press.

Oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a refuzat să dezvăluie numele atacatorilor.

Forţele de ordine turce au efectuat joi raiduri în mai multe locuri din Istanbul, în urma cărora au arestat 13 persoane suspectate de legături cu gruparea teroristă Stat Islamic, care se crede că ar purta responsabilitatea pentru atacul terorist de la aeroportul din Istanbul, informează Associated Press.

Gruparea teroristă nu a revendicat încă atacul, însă autorităţile turce afirmă că toate dovezile indică că acest atac a fost comis de militanţii IS.

Efkan Ala, ministrul turc de Interne, a declarat că în urma atentatului au murit 43 de persoane, inclusiv 19 cetăţeni străini. Alte 94 de persoane sunt în continuare internate în spital.”

Agerpres

Atentatul de la Istanbul poartă „marca” SI (șeful CIA)

„Atentatul cu bombă de la Istanbul care a făcut 41 de morți poartă „marca” Statului Islamic (SI), a estimat miercuri la Washington directorul CIA John Brennan, informează AFP și Reuters.

* Atentat la Istanbul: Bilanțul tragediei a ajuns la 41 de morți, dintre care 13 cetățeni străini, și 239 de răniți

„Atacul josnic de pe aeroportul internațional din Istanbul care a ucis zeci de persoane și a rănit sute poartă fără îndoială marca depravării SI”, a declarat Brennan într-o conferință la centrul de reflecție Council of Foreign Relations (Consiliul pentru Relații Externe — CFR).

Președintele SUA Barack Obama a sugerat deja mai devreme miercuri că atentatul de la Istanbul ar putea fi opera organizației jihadiste.

Prim-ministrul turc Binali Yildirim a declarat de asemenea miercuri dimineață că primele „indicii conduc spre Daesh”, acronimul arab pentru SI.

Jihadiștii „comit aceste atacuri” pentru „a trimite un semnal partenerului nostru turc”, a mai spus Brennan, subliniind că SI nu a revendicat niciodată atacurile lansate în Turcia, notează France Presse.

Printre altele, șeful Agenției Centrale de Informații a declarat că se așteaptă ca Statul Islamic să pregătească atacuri în interiorul
Statelor Unite sau contra obiectivelor americane în străinătate, notează Reuters.

AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu, editor online: Anda Badea)”

Insa interesant este de unde provin cei trei atacatori: „Rusia, Uzbekistan şi Kârgâzstan„… De unde se poate vedea ca destructurarea fostei URSS, provoaca chiar si acum, la 25 de ani de la desfiintare, efecte nocive. Iata-le, de exemplu, sub forma terorismului. Pana nu demult acesta s-a manifestat in cadrul fostului Spatiu Ex-Sovietic, spre exemplu masacrul de la acea scoala din Beslan, din 2004. Insa odata cu atentatul de la maratonul din Boston, din 2013 (v. si aici), terorismul acesta de provenienta ex-sovietica si de ideologie islamist-radicala a inceput sa se manifeste si in afara bazinului de provenienta. Iar ce s-a intamplat zilele trecute la Istanbul confirma aceasta ipoteza. Nu mai avem doar un terorism islamic  al carui bazin de provenienta sa fie Orientul Mijlociu, cum era pana nu demult. Ci, iata, ca acesta interfera cu cel ce provine din fosta URSS. Marea problema cu acesta din urma este ca nu poti sa stii daca nu cumva e comandat direct de la Kremlin… Suspiciunea ramane. Dar, de asemenea, trebuie stiut ca Rusia are o importanta comunitate musulmana, iar acestia sunt prezenti in numar mare inclusiv la Moscova

Statul Islamic dar si Al-Qaeda raman printre principalele amenintari de securitate la adresa intregii Planete. Cel mai recent atentat, cel din Bangladesh, soldat cu uciderea a 20 de persoane, confirma acest lucru. Iar Al-Qaeda a amenintat din nou SUA cu un val de atentate teroriste.

Stabilitatea politica in Orientul Mijlociu (Siria si Irak in special) dar si in Libia din Nordul Africii ramane esentiala pentru diminuarea fenomenului. Insa ar mai fi ceva: trebuie distrus creierul acestor organizatii, iar pentru asta e nevoie de colaborarea serviciilor secrete, atat din tarile NATO dar si din Rusia. Pentru ca odata creierul acestor organizatii criminale distrus, aceste organizatii se vor destructura intrucat singura lor ratiune e violenta si terorismul, aproape deloc, asta ca sa nu zic chiar deloc, actiunea politica. Nu se vad nici revendicari politice, nici de ordin economic, ci imprastierea haotica in intreaga lume a uciderii in masa. De aceea esential mi se pare distrugerea creierului acestor organizatii. Iar pentru lucrul asta, decisiva e interventia serviciilor secrete.

Mai putem citi intr-o stire de ultima ora:

Circa 20 de membri ai SI au fost arestați în legătură cu atentatul de la Istanbul (Erdogan)

„Circa 20 de membri ai grupării jihadiste Stat Islamic (SI), majoritatea străini, se află în arest în legătură cu triplul atentat sinucigaș de marți de la aeroportul internațional Ataturk din Istanbul, soldat cu 45 de morți, a declarat sâmbătă președintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează Reuters.

*Bilanțul atentatului de la Istanbul a ajuns la 45 de morți după decesul unui copil

Doi cetățeni ruși au fost identificați ca fiind atacatori sinucigași în atentatul de pe aeroportul internațional Ataturk, care se pare că ar fi fost pus la cale de un cecen, a informat vineri presa turcă.

„Cele mai recente descoperiri conduc spre organizația teroristă Daesh (Stat Islamic)”, a declarat Erdogan pentru Reuters pe aeroportul Ataturk din Istanbul, unde a vizitat locul atentatului.

AGERPRES/(AS — editor: Mihaela Moise, editor online: Adrian Dădârlat)”

Este foarte bine cum actioneaza Turcia pentru ca nu trebuie sa parem intimidati in fata acestor criminali. Insa ar fi trebuit o actiune mult mai determinata inainte de atentat pentru ca acesta sa poata fi impiedicat. Este o mare problema de ce nu se pot preveni aceste atentate, dar imediat dupa ce se intampla urmeaza valuri de arestari… Nici atentatul de la maratonul din Boston, ca sa dau un exemplu, nu a putut fi prevenit, desi, din cate stiu, Rusia a avertizat SUA cu privire la cei care au efectuat atentatul… Acum Erdogan spune foarte clar ca 20 de membri ai SI au fost arestati… De ce nu i-a arestat inainte…? De remarcat insa: majoritatea straini!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 2, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Este corecta o asemenea atitudine?

SUA e zguduita de un nou atentat terorist, soldat cu 50 de morti, cel din Orlando, Florida. Insa iata ce a declarat Donald Trump pe twitter:

„Is President Obama going to finally mention the words radical Islamic terrorism? If he doesn’t he should immediately resign in disgrace!

If Barack Hussein Obama doesn’t say we should kill the women & children of terrorists he should admit he’s Muslim & resign!”

Un nou atentat foarte sangeros dupa cel de acum cateva luni de la San Bernardino (v. si aici)…

Uitati-va la figura lui Obama…

Autorul acestui atentat este Omar Mateen, un tanar de 29 de ani. Interesant este ca imediat inainte de a incepe atentatul, el a telefonat la 911, facand cunoscute legatura sa cu ISIS si  cu Abu Bakr al-Baghdadi. De asemenea a facut referiri si la Tamerlan and Dzhokhar Tsarnaev, autorii atentatului de la Boston. Spuneam in articolul despre atentatul de la Boston ca terorismul este o boala a zilelor noastre. Dupa 11 septembrie 2001 constatam cu ingrijoare si tristete ca au loc valuri de atentate teroriste nu doar in America ci si in Europa. Ar trebui explicat cum se face ca tineri precum acest Omar Mateen fac astfel de acte abominabile stiind ca la capatul lor isi vor pierde si ei viata! Un astfel de fenomen periculos se poate transmite prin contagiune, pare a fi o epidemie la nivel psihic in primul rand. Si observam ca, in general vorbind, sunt contaminati tineri musulmani in numele unei „nobile” cauze, cea a Islamului. Se pare ca o asemenea cauza „nobila” ce ar avea atributul absolutului le intuneca grozav mintea, ne mai putand face distinctia intre bine si rau, blocandu-le gandirea rationala si determinandu-i spre rau.

Atitudinea lui Donald Trump se situeaza pe un palier politic: un atac politic plin de repros la adresa Presedintelui in functie, Barack Obama. Pe de alta parte, „a ucide femeile si copiii teroristilor”, asa cum a declarat se constituie intr-o reactie de evidenta revolta. Insa punerea in practica a unei asemenea idei poate agrava situatia, asa cum ai turna, spre exemplu, benzina peste foc. Atitudinea corecta este cea de impunere si respectare a legii, aplicarea ferma a legii. Presedintele Obama a dorit sa indulceasca relatiile dintre SUA si Lumea Islamica. Acest lucru presupune sa fii ingaduitor, tolerant. Democratii au dorit integrarea acestora in societatea americana, Barack Obama s-a si exprimat in acest sens recent. Cu toate acestea, trecerea sub tacere a terorismului islamic ar putea fi interpretata drept tolerarea acestuia. Or, lucrul asta pune problema aplicarii ferme a legii, cu alte cuvinte poate ca n-ar trebui sa aplicam ferm legea – lucru ce reprezinta o greseala. Orice precadere in tratarea musulmanilor care comit astfel de crime abominabile ca si cum n-ar fi chiar atat de rau ceea ce fac trebuie, cred eu, respinsa. Integrarea lor nu se poate realiza printr-o tratare preferentiala a acestora. Si ei ar trebui sa inteleaga ca religia lor nu le ofera mai multe drepturi decat altor cetateni americani. Constitutia SUA le da dreptul sa-si exercite in mod liber religia. Insa trebuie, as spune eu, insistat pe faptul ca una e sa-si exercite in mod liber religia si altceva este sa si-o impuna prin crima, lucru ce trebuie pedepsit de lege. Ei trebuie sa ajunga sa inteleaga legea si Constitutia din SUA si sa priceapa ca in SUA nu se poate admite o legislatie bazata pe Sharia sau asemanatoare unor state islamice. Pentru ca fara a se stabili foarte clar astfel de lucruri nu se poate ajunge la o integrare a lor. Asa cum vad eu problema, astfel de lucruri nu au fost bine stabilite de la bun inceput. Spre exemplu: in SUA nu asculti de ordinul dat de nu stiu ce imam sau emir, ci de legea din SUA si de Constitutia SUA. Ei ar trebui, de pilda, sa inteleaga ca Abu Bakr al-Baghdadi nu are niciun drept sa dea ordin unui cetatean american, fie el si islamic. Daca astfel de lucruri nu sunt bine stabilite constiinta unui om este permanent intr-o stare de incertitudine. Iar o astfel de stare nu poate sa-i permita sa vada calea cea dreapta si de aceea el poate cadea usor prada unor influente nefaste, care il pot impinge spre crima si omor. Raspunsul cu violenta propus de Donald Trump nu are darul de a actiona asupra constiintei omului respectiv si nu induce sentimentul responsabilitatii morale fata de propria sa conduita, ci doar o stare de teama sau de frica. Insa poate provoca un raspuns echivalent si tot asa, ajungandu-se la o spirala a violentei, lucru care, foarte probabil, il si vizeaza teroristii si organizatiile teroriste precum ISIS sau Al-Qaeda.

Muslim ban

CNN

Trump: Muslim ban ‘just a suggestion’

Updated 1747 GMT (0147 HKT) May 12, 2016

Donald Trump: Ban all Muslims from entering U.S. 02:28

Washington (CNN)Donald Trump, who issued a December press release „calling for a total and complete shutdown of Muslims entering the United States,” said Wednesday such a ban „hasn’t been called for yet” and it was „only a suggestion.”

It’s the latest lightning-speed evolution for the real estate tycoon as he pivots from the provocateur who upended the Republican primary to a general election candidate preparing to square off with likely Democratic nominee Hillary Clinton.

„We have a serious problem, and it’s a temporary ban – it hasn’t been called for yet, nobody’s done it, this is just a suggestion until we find out what’s going on,” the presumptive Republican presidential nominee told Fox News Radio’s Brian Kilmeade Wednesday.

READ: Donald Trump: Ban all Muslim travel to U.S.

But when Trump first introduced the proposed ban back in December he explicitly said in both a speech and in a press release: „Donald J. Trump is calling for a total and complete shutdown of Muslims entering the United States until our country’s representatives can figure out what is going on.”

Paul Ryan condemns Donald Trump’s call to ban Muslims 01:09

Timing

Trump is scheduled to spend the day in Washington, meeting with House Speaker Paul Ryan, who has so far withheld endorsing the businessman, and Republican party officials in hopes of bridging the gap between them. Ryan and Republican National Committee Chairman Reince Priebus both swiftly condemned Trump’s call for a ban in December.

Trump’s proposal is „not who we are as a party” and violates the Constitution, Ryan had said in December.

„This is not conservatism,” he had said. „Some of our best and biggest allies in this struggle and fight against radical Islam terror are Muslims.”

READ: Donald Trump: Rudy Giuliani for ‘radical Islam’ commission

Trump’s presidential rivals at the time had also slammed his proposal, including New Jersey Gov. Chris Christie who has since endorsed Trump and been tapped to lead his transition team should he win the White House.

„This is the kind of thing that people say when they have no experience and don’t know what they are talking about. We do not need to resort to that type of activity nor should we,” Christie had said on the Michael Medved radio show. „What we need to do is to increase our intelligence activities. We need to cooperate with peaceful Muslim Americans who want to give us intelligence against those who are radicalized.”

Donald Trump defends Muslim ban proposal 01:09

 ‘Temporary’

Trump on Wednesday also put a new emphasis on the temporary nature of his proposed ban in an interview with Fox News’ Greta Van Susteren.

„No, it was never meant to be – I mean that’s why it was temporary,” he said, when asked if he would consider backing off the controversial ban.

„Sure I’d back off on it. I’d like to back off on it as soon as possible, because frankly, I’d like to see something happen. But we have to be vigilant,” he said. „There is a radical Islamic terrorism problem that our president doesn’t even want to talk about.”

Trump was also pressed by Van Susteren on what kind of exceptions he might make to the „total and complete shutdown” he originally proposed. He pointed to Muslim military service members, while continuing to stress his desire to see the ban lifted once some sort of progress was made in the fight against terror.”(Muslim military members) would all come back,” he said. „I mean we have exceptions, and again, it’s temporary, and ultimately it’s my aim to have it lifted. Right now there is no ban. But I’d like to see – there has to be an idea, there has to be something.”As the presumptive GOP nominee explained, „Ideally you wouldn’t have the ban for very long. I mean, we just have to find out what’s happening.””

Ideea aceasta a D-lui. Trump de a interzice „complet si total”, dar temporar, cultul musulman pe tot cuprinsul SUA, pe care am inteles ca doreste sa-o aplice si retroactiv referitor la toti emigrantii musulmani:

„Experts say my Muslim Ban is useless here bc #Orlando terrorist was American. Not true! I’d apply it to ALL Muslim immigrants retroactively!”

are hiba ca e neconstitutionala si ca nu ar rezolva problema. Pentru ca ce ar insemna de a interzice „complet si total” cultul musulman? Ar insemna sa-l introduci intr-o stare de ilegalitate fortata de unde poate fi si mai periculos. El nu ar disparea ci ar actiona subteran. Lucru mult mai rau. De asemenea, cum ai putea stabili intr-o asemenea situatie cine e musulman si cine nu? Este ca si cum ti-ai crea o problema in plus. Cu totul altceva ar fi daca s-ar stabili, asa cum am spus mai sus, niste repere clare pentru musulmanii din America. Iar aceste repere nu pot fi decat Constitutia si legea americana pe care ei trebuie sa le inteleaga. Pentru ca acesti oameni nu au repere clare in societatea americana. Si in lipsa unor astfel de repere apeleaza la religia lor, la o forma violenta de exprimare, atata vreme cat constiinta este intr-o stare de incertitudine.

Insa as dori sa fac o precizare: ideea D-lui. Trump nu e chiar atat de absurda pe cat pare. Interzicerea cultului musulman in America i-ar furniza instrumentul legal prin care i-ar putea aresta sau ucide pe musulmanii extremisti, impunand cu forta domnia legii. Se pot mobiliza, spre exemplu, trupele SWAT care n-ar da nicio sansa niciunui extremist. Trump a si declarat ca trebuie actionat dur. Si o poate face. Administratia Obama nu a facut lucrul asta. Fara indoiala ca actiunea serviciilor secrete americane este indispensabila pentru a rezolva pe plan intern situatia. Insa trebuie actionat nu doar dur, ci si inteligent, pentru a nu provoca efecte adverse chiar mai periculoase.

Dar aici mai e o chestiune care nu trebuie pierduta din vedere: situatia din Orientul Mijlociu. Pentru ca, in primul rand, trebuie eliminata sursa de tensiune, iar aceasta sursa e acolo si se numeste ISIS. Cu alte cuvinte, atata vreme cat se mentine starea de instabilitate politica in Orientul Mijlociu – in special in Irak si Siria – sursa problemei ramane. Si in asemenea conditii problema cu greu poate fi rezolvata. America ar putea trimite din nou trupe in Irak, pentru a stabiliza situatia si a sprijini eforturile Guvernului Irakian de a impune legea pe tot cuprinsul tarii. Poate sa faca acest lucru trimitand trupe si in Siria. Cel care a comis un astfel de atentat nu era un nebun pe mana caruia a incaput o arma de asalt. Ci era un om ce avea legaturi cu ISIS, cu o structura organizata de terorism international. Pana cand aceasta structura nu va fi distrusa, problemele vor persista. De asemenea situatia din Libia e ingrijoratoare si trebuie desigur rezolvat acest lucru. In rest ramane desigur colaborarea cu serviciile secrete din alte tari, inclusiv musulmane, pentru a anihila astfel de retele teroriste.

Care e pozitia lui Hillary?

CNN

Hillary Clinton: I’ll say the words ‘radical Islamism’

„Clinton: It’s radical Islamism, but don’t demonize

(CNN)Hillary Clinton said Monday she’s not afraid to say „radical” Islam as she countered attacks from Donald Trump that she’s too politically correct to use the phrase.

„From my perspective, it matters what we do more than what we say,” Clinton said on CNN’s „New Day.” „And it mattered we got bin Laden, not what name we called him. I have clearly said we – whether you call it radical jihadism or radical Islamism, I’m happy to say either. I think they mean the same thing.”

Clinton – who also reupped her call to restore the assault weapons ban – was forceful in dismissing Republicans’ criticism – vocally echoed by Trump – that President Barack Obama and Democrats won’t describe such terror attacks as „radical Islamic terrorism.”

Does it matter if Obama uses the term ‘Islamic terrorism’?

Clinton’s comments went further than she has before in the language she uses to describe radical Islam and swiftly undercut one of Trump’s central lines of attack against her regarding the fight against terrorism. Her interview Monday morning also notably separated the former Secretary of State from Obama’s approach – in his remarks from the White House on Sunday about the massacre, he never used the words „radical Islam” and he’s made it a point not to do so in similar past domestic attacks.

Trump was also interviewed later on „New Day” Monday morning about the Orlando attack, and repeated the charge that Democrats’ reluctance to say „radical Islamic terror” was hampering efforts to combat terror.

„The first thing you need is a president that will mention the problem. And he won’t even mention what the problem is,” Trump said. „Unless you’re going to say that, you’re never going to solve it.”

Trump then claimed Clinton was „afraid to use [the term] because President Obama doesn’t want her to” before host Christine Romans corrected him, pointing out Clinton had just used the term in the preceding interview. After Romans interjected, Trump replied, „She would love to use those words because almost everybody agrees that those words should be used.”

Donald Trump definitely turned 70 years old on Tuesday

In her appearance, Clinton also was quick to link the attack to the terror organization.

„This was a terrorist attack. ISIS appears to be claiming credit for it, whether it had anything to do with it or not – at a minimum, they seem to have inspired it,” Clinton told host Chris Cuomo.

And Clinton took a veiled swipe at Trump, who has proposed temporary banning Muslims from entering the United States, for targeting Muslims in his campaign rhetoric.

„What I won’t do, because I think it is dangerous for our efforts to defeat this threat, is to demonize and demagogue and declare war on an entire religion,” she said. „That plays right into ISIS’ hands.”

Clinton hit Trump by name, saying, „I think that Donald Trump’s rhetoric is quite dangerous to our country.”

The presumptive Republican nominee, citing the Orlando attack, also repeated his warning that Muslim communities aren’t doing enough to self-police and report cases of extremism and radicalized individuals before attacks occur.

„The communities that we’re talking about, they know about this guy. They knew that this was tremendous potential for blow up,” Trump said.

„Right now we have thousands of people in the United State who have the same kind of hate in their heart as he had. And we have to know who they are,” he added.

Supreme Court to act on gun ownership cases

Trump also reiterated his opposition to accepting Syrian refugees, adding that terror problems „will only get worse.”

Clinton, in her interview calling the aftermath of the attacks a „time for statesmanship, not partisanship,” projected confidence in the United States’ ability to defend against future terror attacks.

„We have the resources, relationships and experience to get it done,” she said. „And this is a moment – for Republicans, Democrats, independents – for all Americans to work together as one team. It’s time for statesmanship, not partisanship. Our fellow citizens should expect that.”

And the presumptive Democratic presidential nominee made the case for stricter gun safety laws in the wake of the massacre, arguing that „common sense gun safety reform across our country would make a difference” while calling for the reinstatement of an assault weapons ban.

„We can’t fall into the trap that is set up by the gun lobby that says if you can’t stop every shooting in every incident you should not try to stop any. We did have an assault weapons ban for ten years. I think it should be reinstated,” she said.

House Democrats protest lack of action on gun legislation

On the other hand, Trump said that if people in Pulse had been armed, the scope of the tragedy would have been lessened.

„If you had guns in that room, if you had – even if you had a number of people having them strapped to their ankle or strapped to their waist, where bullets could have flown in the other direction right at him, you wouldn’t have had the same kind of a tragedy,” Trump said on CNN.

In a separate interview on Fox News’ „Fox and Friends,” also on Monday, Trump continued to criticize the Obama administration’s anti-terror efforts and even hinted at some hidden motivation for Obama.

„We’re led by a man who is very – look, we’re led by a man that either is not tough not smart, or he’s got something else in mind. And the something else in mind, you know, people can’t believe it. People cannot believe, they cannot believe that President Obama is acting the way he acts and he can’t even mention the words radical Islamic terrorism. There’s something going on. It’s inconceivable. There’s something going on,” he said.”

Reactia lui Hillary este, trebuie s-o recunoastem, destul de slaba. Sa nu demonizezi extremismul islamic, dar tocmai acest extremism este demonic – ca dovada ce se intampla! Pe de alta parte trebuie observat ca Administratia Obama a cautat sa fie corecta din punct de vedere politic trecand sub tacere realitatea, si anume extremismul islamic, cuvinte pe care s-a ferit sa le foloseasca. Iar Hillary recunoaste de abia acum ca despre asta e vorba!! Si asta dupa ce au mai fost atentate foarte sangeroase comse de musulmani in SUA. „From my perspective, it matters what we do more than what we say”, a spus D-na. Clinton – dar cum poti sa faci mai mult daca nu recunosti ca ai o problema? Iar daca recunosti ca ai o problema, de ce te feresti s-o numesti? Foarte slaba reactia lui Hillary! Pe de alta parte, trebuie subliniat ca nu grupurile de lobby interesate in vanzarea armelor de asalt sunt vinovate de tragedia care s-a produs. Si in aceasta privinta D-na. Clinton ocoleste adevarul: vinovati sunt oamenii care au legaturi si adera la organizatii extremiste precum ISIS, adica vinovat este extremismul islamic. A muta vina in alta parte mi se pare un lucru total in neregula. A scuza extremismul islamic prin a nu-l demoniza – adica a spune intr-un fel ca nu e mare lucru, nu trebuie demonizat – e un alt lucru foarte in neregula. Dar ce ar trebui facut? Laudat?? D-na. Clinton nu a fost convingatoare:

„”We can’t fall into the trap that is set up by the gun lobby that says if you can’t stop every shooting in every incident you should not try to stop any. We did have an assault weapons ban for ten years. I think it should be reinstated,” she said.”

Dar nimic nu garanteaza ca o astfel de interdictie ar rezolva problema. In special problema terorismului islamic si a atentatelor teroriste de pe teritoriul SUA. De fapt D-na. Clinton a profitat de ocazie ca sa promoveze agenda Partidului Democrat in aceasta privinta.

O reactie foarte slaba a democratilor si a D-nei. Clinton. Neconvingatoare, mai ales ca pe durata celor doua mandate ale Presedintelui Obama s-au intamplat atentate teroriste sangeroase, iar autorii sunt tocmai extremisti islamici, extremismul islamic, pe care D-na. Clinton se fereste sa-l numeasca pe fata. Foarte slab… Fara o lupta hotarata impotriva acestui tip de terorism – terorismul islamic – e clar ca acesta va prolifera. D-na. Clinton nu pare sa aiba hotararea necesara pentru a lupta impotriva acestui flagel. Iar pe parcursul celor doua mandate ale Presedintelui Obama, cu toate ca Osama bin Laden a fost omorat, terorismul islamic a proliferat nu doar in America ci si in Europa!!! Iar ceea ce e si mai slab si in defavoarea campaniei electorale a D-nei. Clinton si a democratilor este ca acestia nu propun solutii viabile: se feresc sa numeasca problema – asta e ca si cum n-ai recunoaste ca ai o problema cu acest tip de teorism, iar solutiile pe care ei le propun se refera nu la problema in cauza – logic intr-un fel daca nici macar nu vrei sa recunosti ca ai avea una. Insa o viitoare Administratie la Casa Alba care ar lasa asa problema – tot mereu nevrand s-o recunoasca pe fata – nu face altceva decat sa lase teorismului islamic posibilitatea de a se dezvolta si de a actiona in voie in intreaga lume, lucru extrem de periculos!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iunie 14, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 118 comentarii

Un monstru cu doua capete: ISIS si Al-Qaeda…

Doborarea avionului de lupta rusesc de catre fortele armate turce aduce din nou in prim-plan conflictul din Siria.

Sa vedem mai intai ce spun stirile despre acest incident:

Mediafax

INCIDENT Turcia – Rusia: Forţele Aeriene turce difuzează o înregistrare care ar conţine somaţiile transmise bombardierului rus – VIDEO

Se arata ca:

Forţele Aeriene turce au difuzat o înregistrare care ar conţine somaţiile transmise de piloţi militari turci bombardierului rus, înainte de a-l doborî, marţi dimineaţă, la frontiera turco-siriană, Pentagonul confirmând că au fost transmise avertismente.

În înregistrare, difuzată de postul Fox, un pilot militar turc transmite avionului rus următorul mesaj: „Acesta este un avertisment al Forţelor Aeriene turce; vă apropiaţi de spaţiul aerian turc, schimbaţi imediat direcţia spre sud!”.

Din avertisment reiese că avionul rus se îndrepta spre spaţiul aerian turc, nu că intrase deja.

Potrivit autorităţilor turce, pilotul turc a transmis acest avertisment de zece ori, la fiecare zece secunde. Echipajul bombardierului rus nu a răspuns deloc la somaţii.”

INCIDENT Turcia – Rusia. Erdogan: Turcia nu are nicio intenţie să provoace o escaladare a tensiunilor/ Merkel: Conflictul din Siria a fost agravat de doborârea avionului

Se arata ca:

Turcia nu are „absolut nicio intenţie să provoace o escaladare” a crizei cu Moscova după prăbuşirea avionului rus la graniţa cu Siria, a declarat preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, luând aceeaşi poziţie ca şi aliaţii săi NATO, începând cu Statele Unite, relatează site-ul La Depeche.fr. Pe de altă parte, Angela Merkel a subliniat că doborârea avionului rus de către Turcia a agravat conflictul din Siria.

„Noi doar ne apărăm securitatea şi dreptul poporului nostru”, a pledat Erdogan într-un discurs la Istanbul, adăugând că „nimeni nu trebuie să se aştepte” ca turcii să stea liniştiţi atunci când securitatea frontierelor lor şi suveranitatea le sunt încălcate.

Premierul turc, Ahmet Davutoglu, a subliniat în faţa deputaţilor partidului său, Justiţie şi Dezvoltare (AKP), că ţara lui este un „prieten şi vecin” al Rusiei.

Doborârea avionului rus de către forţele turce a complicat procesul de găsire a unei soluţii politice în cazul războiului din Siria, motiv pentru care trebuie luate toate măsurile necesare pentru prevenirea unei escaladări a conflictului, a declarat Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

„Situaţia a fost agravată de doborârea avionului rus de către Turcia”, a subliniat Merkel într-un discurs susţinut, miercuri, în Camera Inferioară a Parlamentului, referindu-se la războiul civil din Siria, potrivit site-ului agenţiei de presă Reuters.

„Trebuie să facem tot ce e necesar pentru a preveni o escaladare (a conflictului)”, a adăugat cancelarul german.

„Bineînţeles că fiecare stat are dreptul de a-şi apăra teritoriul, dar, pe de altă parte, ştim cât de tensionată este situaţia în Siria şi în zonele din jurul acesteia. Am vorbit ieri cu premierul turc (Ahmet Davutoglu) şi i-am solicitat să facă tot ce e necesar pentru a detensiona situaţia”, a mai precizat Merkel.

La rândul său, premierul rus, Dmitri Medvedev, susţine că Ankara apără gruparea Stat Islamic, întrucât unii oficiali turci au „interese financiare directe” în comerţul cu petrol al organizaţiei teroriste. Potrivit premierului, Rusia ia în considerare anularea unor proiecte importante cu Turcia şi interzicerea companiilor turce de pe piaţa rusă. Moscova le-a recomandat deja cetăţenilor săi să nu călătorească în Turcia, din cauza ameninţărilor teroriste, motiv pentru care mai mulţi turoperatori şi-au retras de pe piaţă ofertele pentru Turcia. Rusia ar putea anula de asemenea proiectul unui gazoduct menit să transforme Turcia într-o ţară majoră de tranzit pentru gazele naturale ruseşti destinate Europei, precum şi construcţia primei centrale nucleare turce.

Ankara afirmă că cele două avioane de vânătoare F-16 au doborât bombardierul Sukhoi Su-24 după ce l-au somat de zece ori să părăsească spaţiul aerian turc. Moscova susţine contrariul, şi anume că aparatul său nu a părăsit spaţiul aerian sirian.

Aeronava S-24 s-a prăbuşit în nodrul provinciei Latakia, într-o zonă unde au loc de mai multe zile lupte între armata siriană, susţinută de aviaţia rusă şi grupuri de rebeli, care provin din minoritatea turcă a Siriei. Cei doi piloţi ruşi s-au catapultat, iar o grupare insurgentă a etnicilor turci din Siria anunţase că au fost împuşcaţi mortal. Moscova a anunţat însă că unul dintre piloţi a fost salvat. Un elicopter rus Mi-8 a fost distrus în timpul operaţiunii de căutare a piloţilor, iar un militar rus a fost ucis.

Doborârea avionului militar rus de către armata turcă este o „provocare planificată”, acuză ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, dând asigurări că Rusia nu intenţionează să intre în război cu Turcia. „Avem dubii serioase că este vorba de un incident neintenţionat; credem că este vorba de o provocare planificată”, a declarat Serghei Lavrov după o convorbire cu ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu. „Dar nu intenţionăm să declanşăm război împotriva Turciei”, a subliniat şeful diplomaţiei ruse, conform ziarului Washington Post.

Rusia sprijină propunerea Franţei de a închide frontiera turco-siriană, ceea ce va diminua ameninţarea teroristă din Siria şi va opri fluxul de imigranţi care sosesc în Europa, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Acest incident a generat tensiuni mari între Ankara şi Moscova. Cele două ţări au de mult timp păreri diferite privind criza siriană. Pentru Turcia, plecarea lui Assad reprezintă condiţia sine qua non pentru orice reglementare politică privind conflictul, care a provocat moartea a aproximativ 250.000 de persoane. De cealaltă parte, Rusia îl susţine alături de Iran, pe preşedintele sirian Bashar al-Assad.”

INCIDENT Turcia – Rusia. Lavrov: Doborârea avionului, încălcare gravă a acordului cu SUA. Atacul turc, probabil permis de Washington

Se arata ca:

Doborârea avionului militar rus este o încălcare gravă a memorandumului ruso-american privind misiunile aeriene antiteroriste în Siria, acuză ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, sugerând că atacul Turciei a fost autorizat de Statele Unite şi cerând explicaţii.

Şeful diplomaţiei ruse a făcut aceste declaraţii miercuri seară, după o conversaţie cu secretarul de Stat american, John Kerry.

„Am discutat despre atacul neprovocat al Forţelor aeriene turce asupra bombardierului rus care efectua misiuni antiteroriste în Siria. Este vorba de o încălcare gravă a memorandumului ruso-american privind securitatea misiunilor aeiene în Siria; prin acest acord, Statele Unite au asumat responsabilitatea de a obliga toţi membrii coaliţiei, inclusiv Turcia, să respecte regulile misiunilor”, a subliniat Lavrov, conform unui comnunicat al Ministerului rus de Externe citat de Itar-Tass.

„Din câte înţeleg, avionul nostru a fost doborât de un aparat de vânătoare de fabricaţie americană – F-16. Unii membri ai coaliţiei internaţionale coordonate de SUA ne-au transmis că în mod normal Statele Unite trebuie să ofere permisiune pentru astfel de operaţiuni. Rămâne de văzut dacă această condiţie este valabilă în cazul Turciei, iar, dacă este, aş vrea să ştiu dacă Turcia a cerut permisiunea Statelor Unite pentru a trimite avioane să doboare bombardierul rus” (…), a precizat şeful diplomaţiei ruse.

Rusia şi Statele Unite au semnat acum câteva săptămâni un memorandum care prevede comunicaţii militare pentru evitarea incidentelor în spaţiul aerian sirian.

În urmă cu câteva ore, Lavrov afirma că doborârea avionului militar rus de către armata turcă este o „provocare planificată”, dând asigurări că Rusia nu intenţionează să intre în război cu Turcia. „Avem dubii serioase că este vorba de un incident neintenţionat; credem că este vorba de o provocare planificată”, declara Serghei Lavrov după o convorbire cu ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu. „Dar nu intenţionăm să declanşăm război împotriva Turciei”, a subliniat şeful diplomaţiei ruse. Marţi dimineaţă, armata turcă a doborât un bombardier rus de tip Suhoi Su-24, la frontiera dintre Siria şi Turcia. Piloţii s-au catapultat, dar unul a fost ucis de insurgenţi sirieni, celălalt fiind salvat. Ankara susţine că avionul militar rus intrase câteva secunde în spaţiul aerian turc, deşi nu există dovezi în acest sens. Moscova a explicat că avionul nu a intrat deloc în spaţiul aerian turc, iar preşedintele rus, Vladimir Putin, a avertizat că incidentul va avea „consecinţe grave”.

O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia.

Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, care ocupă regiuni din Irak, Siria, Libia şi Egipt, unde a proclamat un „califat islamic”.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.”

Cum vad eu  acest incident? In primul rand, cred, ar trebui sa spunem ca Turcia a avut dreptate. Desi rusii sustin ca avionul nu a intrat in spatiul aerian al Turciei, in orice caz a fost foarte aproape, milimetric de aproape. Si atunci intrebarea fireasca este: ce a cautat acolo, atat de aproape de granita Turciei? Ceea ce fac Lavrov, Medvedev e doar retorica. Mie mi se pare ca a fost o provocare din partea Rusiei cu scopul precis de a vedea viteza de reactie a NATO intr-un eventual conflict direct in Siria. Insa incidentul va conduce la o racire a relatiilor dintre Rusia si Turcia.

Situatia e mult mai complicata decat s-ar putea crede. Iar cine isi inchipuie ca Al-Qaeda a murit se insala. Nu stiu daca ati urmarit pe Bloomberg emisiunile lui Charlie Rose avand ca invitati doi fosti sefi ai CIA: Dl. David H. Petraeus si Dl. Michael J. Morell. Din ce am inteles eu, iata cam ce s-a discutat: lucrurile se prezinta in felul urmator: avem Al-Qaeda in Yemen (foarte puternica acolo!), Afganistan (unde prinde din nou viata si putere) si Mali, si ISIS in Irak si Siria. Atentatele de la Paris si incindentul dintre Turcia si Rusia, descris mai sus, au facut ca Administratia Obama sa se manifeste cu mult mai multa determinare pentru a nimici ISIS. Interesele Rusiei sunt de a-si mentine bazele in Siria si de a nu permite extinderea extremismului terorist islamic pe propriul sau teritoriu. Pe de alta parte inlaturarea brutala a lui Bashar al-Assad de la Putere ar crea un vid de putere extrem de periculos. De aceea este necesara o tranzitie pe care Assad va trebui s-o gestioneze pana la viitoare alegeri. Inteleg ca John Kerry lucreaza la un nou guvern care ar trebui sa fie acceptat si de Rusia si UE, iar Rusia convinsa ca isi va pastra avantajele si fara Assad la Putere. Pe de alta parte, razboiul contra ISIS necesita o coalitie din care nu se poate ca Rusia si Iran sa nu faca parte. De asemenea lupta contra ISIS trebuie dusa si in Irak, iar in acest scop ai nevoie de suportul populatiei sunnite din Irak, care, e greu de crezut, ca vor accepta autoritatea militiilor siite de acolo. Pentru asta populatia sunnita, atat din Irak cat si din Siria, trebuie motivata spre a-si aduce aportul la lupta contra Statului Islamic. In acest scop s-ar putea trimite forte speciale in Irak care sa antreneze populatia pentru a lupta contra ISIS, militiile siite nefiind dorite in zonele controlate de sunniti. De asemenea infrastructura petroliera din Siria trebuie mentinuta si protejata pentru a se putea relua in bune conditiuni activitatea economica dupa ce Assad (daca va pierde viitoarele alegeri) va pleca de la Putere. Intre altele fie spus, Dl. Rose l-a luat cam tare pe Gen. Petraeus cum ca nu ar fi fost de acord cu acest Presedinte. La care Dl. Petraeus a raspuns ca a servit tara si sub fostul si sub actualul Presedinte, ca a avut luari de pozitie, unele cunoscute public, ca a participat la discutii etc, insa speculatia ce se ivea din acel dialog a fost ca indepartarea D-lui. Petraeus s-a datorat faptului ca acesta nu a mai fost de acord cu Dl. Obama… In orice caz, mie mi s-a parut a avea dreptate: SUA s-a grabit sa retraga trupele din Irak! Insa Dl. Petraeus nu a fost foarte transant in ceea ce priveste distrugerea ISIS, el a vorbit mai degraba despre diminuarea, micsorarea drastica a acestei organizatii si a capacitatilor sale… El a mai spus ca Al-Qaeda a fost nimicita in Irak.

Asa stand lucrurile chestiunile care s-ar pune sunt cel putin doua, daca nu trei sau chiar mai multe:

α). In cazul in care Assad va pleca, cine, ce fel de guvern ii va lua locul. Problema schismei din sanul Islamului – sunniti – siiti – e prezenta atat in Irak cat si in Siria. Noul Guvern ar trebui sa asigure stabilitate si anihilarea terorismului. Din cine va fi constituit acest nou Guvern al Siriei? De asemenea nu e clara solutia politica in Irak (despre situatia politica actuala din Irak v. aici, aici, aici) care ca si Siria e divizat intre sunniti (estimare CIA: 35% din totalul musulmanilor), siiti (estimare CIA: 65% din totalul musulmanilor) si kurzi. Dl. Morell vorbea de o federalizare a Irakului, o descentralizare a Puterii.

β). Care va fi pozitia Rusiei? Nu e foarte clar. Va fi de acord cu o propunere din partea Administratiei de la Casa Alba privitoare la viitorul guvern al Siriei?

γ). Cum ramane cu Al-Qaeda? Odata cu aparitia ISIS, Al-Qaeda s-a pus intre paranteze deocamdata. De fapt e logica o astfel de mutare. Problema e care va fi urmatoarea mutare dupa ce ISIS va fi distrus. Va continua lupta?

De fapt, noi avem de a face cu un fenomen extremist islamic ce are doua capete, doi poli principali: ISIS si Al-Qaeda. Un monstru cu doua capete… Lupta impotriva ISIS este necesara, dar asta nu inseamna ca daca distrugem ISIS anihilam fenomenul. Dl. Petraeus a punctat destul de bine: trebuie sa avem musulmani care sa sustina ideile de democratie si libertate, proprii Lumii Libere. Noi nu avem oameni care sa faca lucrul asta. De aceea situatia este atat de tulbure. Lupta asta nu se poate castiga doar cu ajutorul fortelor armate. Dl. Morell spunea ca ISIS doreste un califat pe plan mondial, in care sa domneasca Sharia, spre deosebire de Al-Qaeda care dorea un califat care sa cuprinda doar locurile istorice ale Islamului, inclusiv, de exemplu, sudul Spaniei. Observam ca ideea califatului e prezenta si la ISIS si la Al-Qaeda. Dl. Petraeus spunea ca nu e atat de naiv incat sa sustina plecarea lui Assad fara sa avem pe cine pune in loc. Chestiunea, dupa cum lesne se poate constata, e neclara, complicata, nebuloasa… Apropo de avionul doborat de turci, Dl. Morell, din cate am inteles, spunea, foarte interesant, ca nu e de dorit sa avem, intr-o situatie atat de complicata ca cea din Siria, ciocniri, militare, desigur, intre Mari Puteri, de exemplu Rusia cu Turcia, sau o eventuala ciocnire cu Iranul… Intrebarea care se pune este daca se pot evita astfel de ciocniri intre Puterile implicate acolo…

In orice caz, e bine ca s-a ajuns la concluzia ca trebuie luptat contra ISIS si ca trebuie o coalitie internationala in acest scop. E bine ca am inceput sa ne fixam prioritatile, ca pana acum nici asta nu era clar. Acum, totusi, e clar? Se pare ca da…

Problema ramane tulbure in continuare…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

noiembrie 26, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 153 comentarii

Zaherii si Taherii Romaniei

Ceea ce nu prea se remarca in legatura cu Omar Hayssam este faptul ca el face parte din panoplia investitorilor strategici (sa pun ghilimelele de rigoare?) postdecembristi ce provin din zone „misto” (sau cum zic americanii: „very cute” 🙂 ) , in cazul nostru Orientul Mijlociu, impreuna cu un Zaher Iskandarani, zis si Printul Banatului, si Fathi Taher (v. de exemplu aici, aici, aici, aici, aici). In ceea ce-l priveste pe Taher, parca n-am auzit sa fie asa probleme… In schimb la Zaher…

Mediafax

Zaher Iskandarani, trimis în judecată într-un nou dosar, pentru tentativă de înşelăciune şi fals

Se arata ca:

Zaher Iskandarani a fost trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat de tentativă de înşelăciune şi fals în înscrisuri, după ce două firme controlate de acesta prin interpuşi a întocmit 13 contracte de creditare false, pentru a nu plăti taxe şi impozite de peste 42 de milioane de lei.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara i-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Zaher Iskandarani, Sarah Riyad şi Jamil Fadi, pentru tentativă de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Alături de aceştia vor fi judecaţi Radu Bogdan Nărămzoiu, pentru două infracţiuni de înşelăciune în forma tentativei şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Stoiana Găman şi Dana Claudia Gheorghian, pentru două infracţiuni de complicitate la tentativă de înşelăciune şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi lichidatorul judiciar Liviu Ionel Trifa, acesta fiind acuzat de două infracţiuni de complicitate la tentativă de înşelăciune.

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în anul 2007, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a obligat două societăţi comerciale controlate de Zaher Iskandarani, prin persoane interpuse, să plătească impozite şi taxe datorate bugetului de stat în valoare de 21.194.909 de lei şi respectiv 21.457.950 de lei.

Procurorii au menţionat că Zaher Iskandarani a fost condamnat definitiv, în aprilie 2014, la cinci ani de închisoare pentru infracţiuni comise în cadrul celor două firme pe care le controla indirect. Iskandarani a primit pedeapsa în dosarul de contrabandă cu ţigări în care a fost judecat pentru că a prejudiciat statul cu aproximativ două milioane de lei. În acelaşi dosar au fost condamnate, la câte trei ani de închisoare cu executare, alte două persoane de origine arabă.

Procurorii susţin că, pentru a încerca eludarea plăţii celor peste 42 de milioane de lei datorate statului, inculpaţii au încercat, la început prin acţiuni în justiţie, anularea celor două decizii de impunere.

După ce solicitările au fost respinse, inculpaţii au cerut intrarea în insolvenţă a celor două firme, Liviu Ionel Trifa fiind desemnat de către instanţa de judecată în calitate de lichidator judiciar.

Procurorii susţin că Trifa a fost cooptat şi propus de către administratorul celor două societăţi, în virtutea relaţiilor pe care le avea cu Zaher Iskandarani. Trifa s-ar fi ocupat anterior de evidenţa contabilă a celor două societăţi comerciale.

După desemnarea lui Trifa ca lichidator judiciar, inculpaţii au întocmit în fals 13 contracte de creditare, prin şapte dintre acestea susţinându-se în mod nereal că una dintre firme datora lui Radu Bogdan Nărămzoiu suma de 2,4 milioane de lei, lui Zaher Iskandarani – 2,15 milioane de lei şi lui Fadi Jamil 28 de milioane de lei, sumă defalcată în trei contracte în valoare de 20 de milioane, 1,4 milioane, patru milioane şi 2,6 milioane de lei.

„Celelalte şase contracte întocmite în fals atestau în mod nereal că cealaltă societate comercială datora inculpatului Nărămzoiu Radu Bogdan suma de 2.375.000 lei, inculpatului Sarah Riyad suma de 15.145.000 lei (defalcată în trei contracte în sumă de 12.545.000 lei, 200.000 şi 2.400.000 lei) şi mamei naturale a inculpatului Iskandarani Zaher, care nu fusese niciodată în România, suma totală de 15.682.500 lei (defalcată în trei contracte de 11.222.500 lei, 960.000 lei şi 3.500.000 lei)”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Toate aceste contracte ar fi fost introduse artificial în contabilitatea celor două firme, de către Stoiana Găman, la solicitarea lui Iskandarani.

Ulterior, membrii grupării infracţionale s-au folosit de lichidatorul judiciar Liviu Ionel Trifu pentru a inversat ordinea de creanţă în tabelele de creanţă întocmite şi depuse în procedurile de insolvenţă a celor două firme, susţin procurorii.

„Această modalitate a prezentat instanţei de judecată, investită cu supravegherea operaţiunilor de lichidare a patrimoniului celor două societăţi comerciale, falsa aparenţă (contrară realităţii) a unor drepturi preferenţiale şi privilegiate ale inculpaţilor Iskandarani Zaher, Fadi Jamil, Sarah Riyad şi Nărămzoiu Radu Bogdan, care deveneau beneficiarii sumelor rezultate din vânzarea activelor înaintea instituţiilor statului. Această împrejurare era posibilă datorită sumei ce trebuia plătită lor, net superioară valorii activelor, organele fiscale fiind practic înlăturate de la posibilitatea de a-şi recupera sumele datorate de cele două firme”, se mai arată în rechizitoriu.

Astfel, cu aprobarea instanţei de judecată, în cadrul procedurii insolvenţei uneia dintre firme, s-a procedat la vânzarea la licitaţie a tuturor activelor la un preţ net inferior valorii reale. Licitaţia a fost însă fictivă şi la aceasta au participat apropiaţi ai lui Iskandarani şi fiul acestuia, care a şi fost desemnat câştigător.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Tribunalului Timiş.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe un cont bancar deschis pe numele uneia dintre firme, pentru a putea fi recuperat prejudiciul de 42.652.859 de lei, reprezentând impozite şi taxe datorate bugetului statului de cele două societăţi comerciale.

În această cauză, procurorii au fost sprijiniţi de Serviciul Român de Informaţii.

Sirianul Zaher Iskandarani a fost dat în urmărire naţională în 6 aprilie, după ce nu a fost găsit pentru a fi încarcerat ca urmare a condamnării lui definitive la cinci ani de închisoare pentru contrabandă cu ţigări.

Prin decizia din 4 aprilie a Curţii de Apel Bucureşti, Zaher Iskandarani şi ceilalţi doi condamnaţi, precum şi SC Alchool Banat Industry SRL Timişoara, prin lichidatorul judiciar, au fost obligaţi să plătească ANAF aproape 1,9 milioane de lei, plus dobânzile aferente acestei sume.”

In legatura cu Hayssam, subiectul discutat este aducerea in tara a lui Mohammad Munaf:

Hayssam, despre aducerea lui Munaf în ţară: Momentul adevărului se apropie. Şi eu şi el vom fi liberi

Se arata ca:

Omar Hayssam, aflat în Penitenciarul Mărgineni, unde ispăşeşte o pedeapsă de 23 de ani de închisoare, din care 20 pentru răpirea celor trei jurnalişti români în Irak, spune că odată cu aducerea lui Mohammad Munaf în România ”momentul adevărului se apropie inevitabil”.

Omar Hayssam a postat, vineri, pe Facebook, un mesaj semnat ”echipa de apărare”, în care reacţionează faţă de aducerea în ţară a lui Mohammad Munaf.

”Munaf a ajuns în ţară! În sfârşit. Mi-e greu să mă bucur cu toată inima, e vorba de un cunoscut al meu, un apropiat adus să ispăşească nevinovat o sentinţă nedreaptă… Mi-e greu să nu mă bucur, văzând că momentul adevărului se apropie inevitabil, iar adevărul îmi este fără îndoială favorabil. Văd că multă lume se bucură, iar în ceea ce îi priveşte pe unii mă întreb dacă bucuria lor e sinceră sau lucidă…Salut acţiunea autorităţilor române! Eficienţa dovedită a aparatului de stat este benefică pentru reputaţia patriei mele şi mesajul clar că nimeni nu se poate sustrage justiţiei şi rigorilor legii nu poate fi interpretat decât cu solidaritate şi mândrie naţională. Vorbesc în cunoştinţa de cauză şi, deşi sunt într-o poziţie ironică rostind acestea, nu există niciun dram de sarcasm sau nesinceritate în cele afirmate. Cum nimic nu este întămplător în această lume, iar dreptatea şi adevărul sfârşesc întotdeauna prin a se afirma răspicat, am un sentiment de bine. Speranţa mi-e mai vie, detenţia mai usoară. Cred că voi fi liber, la fel şi Mohammed Munaf. Faptul ca este închis este trist, dar necesar pentru a-i schimba statutul de fugar, urmărit de eterna suspiciune a vinovăţiei şi de anatema terorismului. Ca să cureţi o rană trebuie să o deschizi. Dar durerea e preţul necesar vindecării”, spune Hayssam.

Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, la zece ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak (Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian şi Sorin Mişcoci), a fost adus, joi, în România şi se află în prezent în custodia Poliţiei Române, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Conform sursei citate, autorităţile române au finalizat joi demersurile în cazul lui Mohammad Munaf, cetăţean irakian şi american, cu aducerea în ţară a acestuia.

„Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani de închisoare, pentru acte de terorism împotriva unor cetăţeni români, se află în prezent în custodia Poliţiei Române. Acest lucru a fost posibil ca urmare a cooperării tuturor instituţiilor statului român, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Felicit Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi celelalte instituţii din cadrul sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, care şi-au adus contribuţia pe dimensiunea externă, pentru ampla operaţiune desfăşurată în această perioadă, în cooperare cu parteneri interni şi externi. Efortul autorităţilor române a făcut posibil ca unul dintre principalii vinovaţi în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak, în anul 2005, să îşi ispăşească pedeapsa în România, conform sentinţei judecătoreşti. Reafirm încă o dată sprijinul ferm al României pentru lupta împotriva terorismului”, spune preşedintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis, joi, de Administraţia Prezidenţială.

Mohamad Munaf a fost localizat în Orientul Mijlociu, în urma unei ample operaţiuni, a declarat Ovidiu Marincea, consilier al directorului SRI, Eduard Hellvig.

„Mohamad Munaf a fost localizat în Orientul Mijlociu şi, în urma unei operaţiuni ample cu parteneri interni şi internaţionali, am reuşit să îl aducem în România pentru a ispăşi pedeapsa cu închisoarea la care a fost condamnat în 2008”, a spus consilierul directorului SRI.

Munaf – care era dat în urmărire internaţională de şapte ani – a fost introdus într-un centru de reţinere şi arest preventiv al Poliţiei Române, informa instituţia.

În aprilie 2008, Mohammad Munaf, care are cetăţenie irakiană şi americană, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la zece ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian în Irak. Decizia a rămas definitivă în 16 mai 2008, în condiţiile în care Munaf nu a făcut recurs la instanţa superioară. Astfel, atunci împotriva lui Mohammad Munaf a fost emis mandatul de executare a pedepsei.

În condiţiile în care Munaf nu se afla în România, acesta a fost dat în urmărire internaţională.

Mohammad Munaf a fost ghid pentru Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, răpiţi, în 28 martie 2005, la Bagdad. Munaf a fost luat ostatic alături de aceştia timp de 55 de zile şi a fost arestat de armata americană, după eliberarea lor, fiind bănuit de complicitate în răpirea românilor, alături de alte cinci persoane.

Cei trei ziarişti români au fost răpiţi în apropierea cartierului Jami’a, în timp ce se aflau în maşina condusă de Mohammad Munaf, care era ghidul lor.

În urma unui proces în Irak, în primă instanţă, Munaf (având dublă cetăţenie irakiană şi americană, fiind rezident şi căsătorit în România, la momentul organizării răpirii românilor) a fost condamnat la moarte prin spânzurare, decizia fiind contestată de acuzat. Astfel, Curtea Federală de Casaţie irakiană a decis, în 29 ianuarie 2008, că hotărârea de condamnare la moarte prin spânzurare a lui Munaf şi a celorlaltor cinci acuzaţi a avut la bază vicii de procedură (inclusiv transcriere greşită a numelor) şi erori în aplicarea legii şi a stabilit anularea acesteia. Astfel, Curtea a anulat decizia de condamnare la moarte.

La scurt timp de la eliberarea jurnaliştilor români, Ministerul Public susţinea că, din audierea preliminară a suspecţilor reţinuţi la Bagdad, a rezultat că întreaga operaţiune de răpire a jurnaliştilor a fost iniţiată, înfiinţată şi coordonată de către Omar Hayssam şi Mohammad Munaf. Totodată, din declaraţiile date în calitate de martor de către persoanele reţinute în Bagdad a rezultat că răpirea ar fi fost planificată în România, preciza Ministerul Public.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnalişti, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

Ulerior, în iunie 2005, preşedintele de atunci Traian Băsescu spune că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013, după şapte ani de la fuga sa din ţară. El este încarcerat în Penitenciarul Mărgineni din judeţul Dâmboviţa, fiind condamnat definitiv, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul „Volvo” şi fraude în cauza „Foresta Nehoiu”. În total, Omar Hayssam are de executat 23 de ani şi patru luni de închisoare, prin contopirea pedepselor.”

Maestrul Ion Cristoiu are de asemenea un articol pe tema asta:

Aducerea lui Munaf – o Operațiune de succes a SRI făcut praf de o Comunicare publică dezastruoasă

Se arata ca:

„Deși redactat într-o limbă de lemn menită a-l face invidios pînă și pe Iosif Vissarionovici Stalin, Declarația Președinției despre aducerea în țară a lui Muhammad Munaf, condamnat pentru acte de terorism în 2008, felicită Serviciul Român de Informații „pentru contribuția pe dimensiunea externă, pentru ampla operațiune desfășurată în această perioadă, în cooperare cu parteneri interni și externi”.

Spre deosebire de mulți confrați, n-am fost nedumerit de invocarea SRI.
Așa cum a dezvăluit Traian Băsescu pe Facebook, Operațiunea Aducerea lui Mohammad Munaf în țară a fost declanșată cu ani în urmă.

Ca și în cazul lui Nicolae Popa, al lui Omar Hayssam, principalul temei al efortului l-a reprezentat necesitatea de a demonstra forța statului român.

Problema aducerii lui Mohammad Munaf în țară s-a pus chiar din 2005, cînd – așa cum arată documentele WikiLeaks, publicate într-un număr anterior al cristoiublog.ro – Autoritățile române, în frunte cu președintele Traian Băsescu, s-au dat peste cap să-i convingă pe americani să ni-l prede.

Ca orice Mare aliat al unei țări mici, America ne-a dat cu flit.
În aceste condiții, după pronunțarea sentinței definitive, s-a format la SRI o echipă specială, care nu putea fi condusă decît de Florian Coldea, cel mai bun ofițer de informații român pe lumea arabă, cel care a condus și Operațiunea aducerea în țară a lui Omar Hayssam, echipă avînd drept misiune rezolvarea problemei Muhammad Munaf. Ca și în cazul Nicolae Popa, ca și în cazul Omar Hayssam, președintele Traian Băsescu, cel care a cerut SRI Operațiunile de aducere în țară a unor condamnați definitiv, a dat și el o mînă de ajutor intervenind în plan internațional.

De ce a fost atît de importantă aducerea lui Mohammad Munaf?
Nu numai pentru că astfel s-a demonstrat existența unui braț lung al legii românești, dar și pentru că încă din 2005, cînd au fost dovezi clare ale implicării decisive a lui Munaf în prima răpire, cea regizată de Omar Hayssam, manipulat să creadă că, eliberîndu-i în cele din urmă pe jurnaliști, va veni pe un cal alb în România și va fi iertat de toate dosarele penale. Ca jurnalist care m-am documentat în stil american despre Afacerea jurnaliștilor și am publicat, în 2005, aproape o sută de pagini de manuscris, cu documente, inclusiv provenite de la Bagdad, pot depune mărturie că Muhammad Munaf e cel care a mers în Piața din Bagdad pentru a căuta irakieni dispuși s-o facă pe teroriștii, e cel care a ținut legătura cu Hayssam pentru a-i spune cum decurge Operațiunea.

Mult mai important, Munaf deține cheia transformării unei comedii a Răpirii în ceea ce s-a numit Răpire adevărată. Eu îl suspectez chiar c-a fost, la ordin, unul din complicii celei de a doua răpiri, Operațiunea cu nume de cod Hîrtia de muște, deoarece Aliații voiau să stîrnească agitație în celulele teroriste adevărate prin apariția unei celule false. Despre astfel de Operațiuni ne dezvăluie amănunțit filmul Spy Game, tradus la noi, Spioni de elită, din 2001, cu Robert Redford și Brad Pitt. Pentru că celulele organizațiilor teroriste autentice tăceau în spațiul comunicării telefonice, CIA pune la cale un așa-zis atac terorist atribuit unei organizații noi, necunoscute. Alarmate celulele tradiționale se apucă să schimbe telefoane întrebîndu-se cine sînt autorii. Bun prilej pentru Agenție să localizeze organizațiile reale.

Aducerea lui Mohammad Munaf ar putea înlesni aflarea adevărului despre cea de-a doua Răpire, cea reală, deoarece prima, așa cum arată și Rechizitoriul în Dosarul Omar Hayssam, a fost doar teatrală.

În plus, deși Rechizitoriul pe baza căruia Omar Hayssam a fost condamnat îl desemnează pe Moahammad Muanf drept trimisul lui Omar la Bagdad, pentru a asigura comedia răpirii, la procesul lui Omar lipsește confruntarea cu Munaf. Poate acum se găsesc temeiurile legale pentru o redeschidere a dosarului.

Memoriile foștilor directori ai CIA (adevărate bestselluri cînd apar, spre deosebire de memoriile șefilor de Servicii românești care nu apar niciodată, deoarece aceștia habar n-au ce fac subordonații și, deci, le e imposibil să scrie ceva despre vreo Operațiune a Serviciului) au toate drept leitmotiv următoarea tînguire:
Cînd Agenția are un eșec, scrie toată lumea. Cînd are un succes, nu scrie nimeni.
Regula s-a aplicat cu strălucire la succesul care a fost pentru SRI Operațiunea Aducerea în țară a condamnatului definitiv Muhammad Munaf.

Practic, lovitura dată de SRI în domeniul său constituțional de activitate a apărut opiniei publice drept un fapt banal, dintre cele cărora presa abia dacă le dedică niște rînduri la rubrica Știri pe scurt.

Un Serviciu secret într-o democrație își trage forța din imaginea de instituție care justifică din plin banii alocați de la buget, ba chiar din imaginea de mîndrie stîrnită în cetățeni la gîndul că țara dispune de ofițeri de informații în stare să-i concureze pe cei de la CIA, FSB, Mossad.

Din acest punct de vedere, un succes precum aducerea lui Mohammad Munaf trebuia să devină un moment mediatic de excepție.
N-a fost așa.
Și asta nu numai din cauza regulii invocate de directorii CIA în privința raportului dintre succese și insuccese.
A fost un dezastru de comunicare publică și din vina felului în care a fost comunicată aducerea lui Muhammad Munaf.

Declarația lui Klaus Iohannis, postată pe site-ul Președinției, e o mostră de comunicare publică de tip stalinist folosită în 2015, anul în care nici măcar un primar de cătun dintr-un colț uitat al Planetei, nu-și mai poate permite să nu comunice.

E vorba, potrivit titlului, de o Declarație a Președintelui României.
Din cîte s-a vîzut duminică seara la tv, Klaus Iohannis e viu.
Păi, dacă e viu nu putea să iasă el în persoană și să spună textul scris de alții dar învățat pe de rost?

Nu neapărat de dragul lui, ci de dragul celor care au reușit să-l aducă în țară pe Mohammad Munaf, condamnat printr-o sentință definitivă cu șapte ani în urmă.

Dacă ar fi ținut o conferință de presă, așa cum sînt sigur ar fi făcut Traian Băsescu, succesul Operațiunii ar fi devenit un eveniment mediatic.

Dacă aș fi din conducerea SRI, m-aș gîndi cu groază la cum n-ar face nimic Președintele în cazul unui eșec spectaculos al Serviciului, cînd ar fi nevoie mai mult ca niciodată ca cineva cu putere de influență asupra opiniei publice să sară în apărarea SRI.

Nu numai Klaus Iohannis e responsabil de eșecul de comunicare a unui succes al SRI, dar și SRI însuși.
În 1975, presa americană a dezvăluit una dintre cele mai ambițioase Operațiuni ale CIA:
Proiectul Azorian, desfășurat în 1974, care consta în recuperarea de pe fundul Oceanului Pacific al unui submarin nuclear sovietic scufundat în 1968.

Deși la vremea respectivă CIA a susținut că informațiile din presă erau scurgeri fără voința Agenției, date recente arată că însăși Agenția făcuse astfel ca să ajungă informațiile în presă, deoarece Operațiunea era un succes.

De ce s-a apelat la această formulă?

  1. CIA nu-și putea permite să deconspire oficial Operațiunea.
  2. Scandalul mediatic produs, adăugat senzaționalului tipic informației interzise, a făcut ca Operațiunea de succes a CIA să intre în conștiința opiniei publice americane.

Desigur, SRI nu-și putea permite să transmită oficial toate informațiile despre Operațiunea Aducerea lui Mohammad Munaf.

Asta nu înseamnă că anumite informații nu puteau fi lăsate să se scurgă – controlat – în presă despre culisele Operațiunii.

Nici Președintele și nici SRI n-au dovedit minimă inteligență în materie de comunicare a unui succes al SRI.

Cînd va fi un insucces, nu va fi nevoie de nici o comunicare. Așa cum arată directorii CIA, insuccesul se comunică de la sine în astfel de cazuri.” (subl. mea)

Interesant este ca Taher, din cate inteleg, nu are probleme de genul asta. Zaher a sters-o, Hayssam e incarcerat! E ciudat ca un om de afaceri, chiar implicat in afaceri ce sfidau legea, recurge la o astfel de actiune: punerea la cale a rapirii unor jurnalisti intr-o zona de conflict si de foarte mare potential terorist precum Irakul… Despre Mohammad Munaf lucrurile sunt si mai complicate deoarece, din cate inteleg, el este un irakian care a emigrat in Romania, apoi in SUA, obtinand cetatenia americana in 1990. Cu toate acestea el a stat in Romania pana in 2004 cu nevasta si cei trei copii ai sai. Demn de remarcat este si faptul ca atat Hayssam cat si Munaf au fost adusi in tara dupa o lunga perioada de timp, vreo 7 ani… La aducerea in tara a lui Omar Hayssam, Basescu a declarat ritos: „Romania a efectuat o operatiune neautorizata pe teritoriul unui alt stat”, iar Ponta i-a intors replica sustinand: „Cand lucrezi cu iresponsabili trebuie sa-ti asumi si aceste riscuri” si a mai spus ca o parte din consilierii prezidentiali „au incercat sa deturneze politic pentru miscarea lor de doi bani o chestiune importanta pentru stat” (v. aici).

In 2013 am scris un articol despre Omar Hayssam:

O problema pentru cei foarte inteligenti

Intrebarile raman si acum. Interesant este insa si altceva: cine au fost investitorii strategici in Romania, dupa Revolutie… Oamenii acestia au invartit pe aici sume mari de bani, au avut afaceri, legaturi politice la nivel inalt… Totusi, cred ca e imposibil sa nu te intrebi daca activitatea lor economica si comerciala nu e legata si de cea de spionaj. Eu cred ca este o intrebare pe care orice om responsabil din tara asta si-o pune. Mai trebuie remarcat ceva: SRI nu a putut preveni actiunea de rapire a celor trei jurnalisti la vremea respectiva! S-ar putea sa fie doar o impresie ca America ne da cu flit. Eu nu m-as hazarda sa fac o astfel de afirmatie pana nu stim exact cum au stat lucrurile. Nici din documentele Wikileaks publicate de Ion Cristoiu nu rezulta lucrul acesta, ca America ne-ar fi dat cu flit:

Documentele WikiLeaks le dau peste bot analfabeților de la România Tv și Antena 3: Traian Băsescu s-a bătut să-l aducă în țară pe Mohammad Munaf!

Se arata ca:

„Sebastian Ghiță, încă în libertate, și Dan Voiculescu, în pușcărie, și-au dat mîna pentru a declanșa, prin televiziunile lor, România Tv și Antena 3, o campanie tiribombistă menită a dovedi că aducerea lui Mohammad Munaf în țară, pentru a-și ispăși pedeapsa dată prin sentința Curții de Apel București, îl face pe Traian Băsescu să tremure de frică. Nevolnici, guriste și guriști, fătuce și estropiați atît din personalul celor două televiziuni, cît și din afară se întrec în a trăncăni despre cît de tare s-a zbătut Traian Băsescu pentru ca Muhammad Munaf să nu fie adus în țară.

Documentele dovedesc însă contrariul.
Potrivit cablogramelor trimise de Ambasada Americii la București în 2006 și 2007 Departamentului de stat al SUA, interceptate și date publicității de WikiLeaks, Autoritățile române, în frunte cu Traian Băsescu, s-au dat peste cap pentru ca americanii să ni-l dea pe Mohammad Munaf.

Răspunsul american la solicitările îndreptățite ale aliatului român – răspunsuri ce s-ar putea rezuma în formula No sau Niet – ne arată încă o dată nenorocirea pentru o țară ca România de a fi într-o alianță asimetrică cu o Mare Putere a clipei istorice.

Redau mai jos cablogramele deconspirate de Wikileaks împreună cu urarea adresată lui Sebastian Ghiță să mai rămînă în libertate și angajaților săi, ca și ai celor ai lui Dan Voiculescu, să meargă la un curs, fie și scurt, de alfabetizare profesională.

UNCLAS SECTION 01 OF 02 BUCHAREST 000017 / 2006
Tags: Răpirea jurnaliştilor; Mohammad Munaf; Omar Hayssam;
Subiect: Cererea Ministerului Român de Justiţie privind audierea lui Munaf din Irak.

Ministrul Justiţiei a trimis Ambasadei din Bucureşti, pe 29 decembrie, o solicitare pentru asistenţă legală în legătură cu două cazuri care îl implică pe Mohammad Munaf, ţinut în custodie în Irak
Aceasta este prima scrisoare primită vizând stabilirea unui singur canal de comunicare pentru cererile care se referă la asistenţa legală a SUA în privinţa cazului Munaf.

Pe scurt, în documentul oficial din partea Ministerului Justiţiei este recunoscută custodia oficială a Irakului asupra lui Munaf, dar se cere ajutor SUA pentru o videoconferinţă în care să fie audiat Munaf cu privire la acuzaţia de terorism şi în calitate de martor în cazul Omar Hayssam. Ministerul Justiţiei susţine menţinerea acuzaţiilor de terorism la adresa lui Munaf, acuzând că răpirea celor trei jurnalişti români a lezat interesele de stat ale României.

Rezolvarea favorabilă a dosarului înregistrat cu numărul 6595/2/2006 şi 33970/2/2005 la Curtea de Apel Bucureşti depinde în mare măsură de modul în care autorităţile irakiene rezolvă solicitările autorităţilor judiciare din România

Având în vedere că Mohamad Munaf are cetăţenie americană şi este în custodia trupelor SUA din cadrul Forţelor Multinaţionale ale Colaliţiei din Irak, susţinere autorităţilor SUA este esenţială pentru a finaliza cererea pentru asistenţă legală lansată de Curtea de Apel Bucureşti.

Ministerul Justiţiei a informat Ambasada că, la data de 14 noiembrie 2006, Ministerul irakian de Justiţie şi-a exprimat verbal acordul în vederea audierii lui Munaf prin videoconferinţă. Prin urmare, la 23 noiembrie 2006, având susţinerea Ambasadei SUA din Bagdad şi al Comandantului american al Forţelor Multinaţionale, conexiunea video a fost stabilită, având loc prima rundă de audieri. Din cauza unor motive procedurale, audierea a fost amânată pentru data de 14 decembrie 2006, când, din păcate, nu a putut avea loc, Ambasada SUA din Bagdad informând Ministerul Justiţiei că „lipseşte acordul autorităţilor irakiene” (acord, care a fost exprimat doar verbal).

Ministerul român de Justiţie a solicitat Ambasadei de la Bucureşti să continue să susţină în faţa autorităţilor competente, cererea României pentru a avea de câştig de cauză în acest complex caz de terorism.

Ambasadei de la Bucureşti i se cere să ofere informaţii cu privire la poziţia autorităţilor americane referitor la audierea lui Mohammad Munaf. În cazul unui răspuns afirmativ, Ambasada trebuie să comunice data celor două audieri, precum şi informaţii de contact ale unor oficiali SUA care vor oferi suport tehnic

Pentru a informa corect Ambasada, Ministerul român de Justiţie a informat: Începând cu luna decembrie 2005, autorităţile române au trimis Irakului 5 cereri pentru asistenţă legală în cazul lui Mohammad Munaf. Acele cereri se referă la audierea lui Munaf şi a altor 6 persoane de către o comise rogatorie obişnuită sau prin videoconferinţă: Al Qasir Salam (născut la data de 05.12.1971), Al Salmani Omar Jassam (născut la 03.01.1970 în Bagdad), Al Slemani Abdel Jabbar (născut la 07.01.1956 în Bagdad), Al Amin Youssef (născut la 06.10.1971 în Bagdad), Al Giuburi Ibrahim (născut la 01.12.1969 în Bagdad) şi Samarai Hakim (născut la 07.01.1956 în Bagdad)

Se cere audierea lui Munaf pentru că acesta este pârât în dosarul numărul 6595/2/2006 şi martor în cel 33970/2/2005

In dosarul numărul 6595/2/2006, Mohammad Munaf este în curs de judecare, iar în celălalt cetăţeanul sirian Omar Hayssam, având în vedere că cele două dosare s-au despărţit de motive procedurale.

În ceea ce priveşte procesul lui Munaf, care este acuzat de acte de terorism, Ministerul român de Justiţie ar dori să sublinieze că România şi-a exprimat în mod dorinţa ca acet caz să fie judecta în cadrul sistemului juridic român.

Trebuie subliniat faptul că, în nici un moment, autorităţile române nu au renunţat la exercitarea jurisdicţiei asupra acţiunilor întreprinse de Munaf, având la bază drepturile legale la nivel internaţional, şi fiind justificată daunele aduse intereselro de stat ale României.

S E C R E T SECTION 01 OF 02 BUCHAREST 000104 / 2006
Tags
: Mohammad Munaf; Irak

Subiect: Solicitarea secretarului de stat Adrian Vieriţă de a se întâlni cu însărcinatul cu afaceri şi cu consilierii politici în funcţie în data de 30 ianuarie, pentru a discuta plângerea depusă de Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului în numele lui Mohammad Munaf, cu cetăţenie româno-americană, care a fost condamnat la moarte anul trecut, pentru răpirea din 2005 a 3 jurnalişti români în Irak

Vieriţă a afirmat că nota verbală primită de la comisie a solicitat României, ca stat partener la Protocolul Opţional încheiat la Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice, să “adopte toate măsurile necesare pentru a asigura” protecţia lui Munaf şi a familiei sale de pagube ireparabile. El a subliniat că guvernul român nu s-a conformat solicitărilor cuprinse în notă de a informa comisia, până la data de 22 ianuarie, asupra demersurilor întreprinse pentru a proteja “viaţa, siguranţa şi integritatea personală” a lui Munaf.

Oficialul român s-a folosit de prilejul întâlnirii cu diplomaţii americani pentru a le transmite acestora, în linii mari, poziţia ţării noastre faţă de plângerea Comisiei ONU. El a subliniat faptul că deciziile guvernului român sunt în conformitate cu protocoalele şi convenţiile internaţionale care au ca scop abolirea pedepsei cu moartea. De asemenea, Vieriţă a observat că, pentru a răspunde solicitărilor primite, trebuie clarificată chestiunea juridicţiei României asupra lui Munaf în orice moment anterior reţinerii sale.

Preşedintele Traian Băsescu a subliniat că interesul pentru extrădarea lui Munaf în România este deosebit de mare, deoarece acesta urmează să participe ca martor în procesul complicelui său, omul de afaceri cu cetăţenie româno-siriană, Omar Hayssam.

UNCLAS BUCHAREST 000157
Tags
: Mohammad Munaf

Subiect: Scrisoarea (prezentată integral), datată 2 februarie 2007, din partea Departamentului de drept internaţional din cadrul Ministerului Justiţiei prin care se solicită asistenţă în cazul Mohammad Munaf.

UNCLAS BUCHAREST 001686
TAGS:
răpirea jurnaliştilor, Mohammad Munaf, Irak, SUA

SUBIECT: Demersurile Guvernului României şi Ambasadei din Bagdad pentru obţinerea accesului la Mohammmad Munaf şi la alţi cetăţeni irakieni implicaţi în răpirea jurnaliştilor români (Majed Mohamed Hassan Al Mashadani; Hashem Mohamad Mahmoud Abdala Al Mashadani; Abdel Karim Khalil Ibrahim Hamadi Al Faraji; Mohamed Hardan Hashem Al Isawi)

Consilierul juridic al SUA a primit din partea procurorului român Ciprian Nastasiu o copie a două documente necesare pentru accesul la Mohammad Munaf.

C O N F I D E N T I A L BUCHAREST 001883
TAGS:
Mohammad Munaf, răpirea jurnaliştilor, Irak, SUA

SUBIECT: Cazul Mohammad Munaf

Cablograma face referire la întâlnirea din 19 decembrie dintre oficiali americani şi reprezentanţii Ministerului Român al Justiţiei şi ai Ministerului de Externe pentru a discuta modalităţile de comunicare între Guvernul SUA şi cel al României în privinţa cazului Munaf. Adjunctul şefului Misiunii SUA la Bucureşti a subliniat necesitatea unui mecanism oficial şi mai bine coordonat de comunicare, având în vedere deficienţele din trecut şi nevoia de a ţine evidenţa solicitărilor şi răspunsurilor provenite de la mai multe părţi.

Florin Răzvan Radu a informat, iniţial, că ministrul justiţiei a comunicat cu SUA prin intermediul unor cereri oficiale, cum este cea datată din 1 noiembrie 2006. La acea dată, ministrul justiţiei, Monica Macovei, a trimis o scrisoare oficială către avocatul american Gonzales şi secretarului apărării, Rumsfeld. El a admis că procurorii români au plecat la Bagdad fără să informeze Ministerul Justiţiei şi au comunicat direct cu membrii coaliţiei şi cu oficialii SUA.

Participanţii au căzut de acord ca viitoarele comunicări în cazul lui Munaf să fie transmise prin intermediul Biroului pentru Orientul Mijlociu şi Africa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Departamentul de politică din cadrul Ambasadei de la Bucureşti, fie sub forma unei note, fie în alt format în scris. În încheiere, Radu a menţionat că instanţa din România care se ocupă de cazul lui Munaf a solicitat asistenţă în audierea acestuia din 18 ianuarie.

Prezentarea solicitării adresate de ministrul justiţiei, Monica Macovei, în vederea urgentării pronunţării autorităţilor SUA asupra cererii de extrădare a lui Mohammad Munaf.

C O N F I D E N T I A L SECTION 01 OF 02 BUCHAREST 001190
Tags:
răpire, jurnalişti, Munaf, Hayssam, PSD

Subject: Revenirea în ţară a jurnaliştilor răpiţi şi mulţumirile adresate de preşedintele Traian Băsescu serviciilor de informaţii pentru munca depusă, nominalizând SRI, alături de SIE şi DIA

Guvernul continuă eforturile pentru întoarcerea în România a cetăţeanului Munaf Mohmammad, care le-a fost ghid jurnaliştilor în Irak.

Presa a subliniat că printre cei repatriaţi nu se află şi americanul Munaf Mohmammad, care nu mai este rezident în România de mult timp. Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a făcut o declaraţie de presă, în care a transmis că Mohammad a rămas în Irak sub autoritatea forţelor multinaţionale.

Conform opiniei generale, Hayssam a fost implicat în foarte multe afaceri cu membri proeminenţi ai PSD, acesta fiind arestat pe 5 aprilie. În calitate de asociat al său, Munaf a fost implicat în caz.

Potrivit presei, pe 22 mai, Procuratura din România a declarat că Munaf va fi acuzat în România, în absenţă, pentru infracţiuni economice nespecificate.

Anticipăm că Guvernul român va continua să facă presiuni pentru întoarcerea lui Munaf, deoarece membrii Executivului sunt convinşi că el deţine informaţiile cheie privind răpirea.

În acelaşi timp, România a promis că va rămâne într-o relaţie strânsă şi anticipăm că Băsescu îşi va ţine cuvântul privind trupele româneşti în Irak.

Pe 22 mai, Consulul General a vorbit la telefon cu soţia lui Munaf Mohammad, Victoria Mohammad. CG a confirmat că Mohammad a fost eliberat şi va rămâne în contact pentru a oferi informaţii.

UNCLAS BUCHAREST 001243
Tags:
Munaf, FBI, Botoş
Subject: Cererea României de a participa la interogarea lui Mohammed Munaf

CDA a primit o scrisoare de la Procurorul General Botos 5/26/05, în care i s-au cerut date de contact la FBI, pentru a facilita participarea reprezentanţilor Guvernului României la interogarea lui Munaf la Bagdad.

S E C R E T SECTION 01 OF 02 BAGHDAD 003010
Tags:
România, deţinuţi
Subject: Dispoziţiile legale în privinţa lui Mohamad Munaf, deţinut în Irak sub autoritatea UNSCR 1546

Referitoare la Munaf este un fost rezident din România, care a fost închis în mai 2005, sub suspiciunea privind implicarea în răpirea unor jurnalişti români în Irak.

La 18 iulie, în cadrul unei comisii a forţelor de coaliţie din Irak, s-a convenit ca Mohamad Munaf să aibă statutul de deţinut intern, acest fapt urmând a fi raportat OSD. Departamentul american al Apărării va demara discuţii între autorităţi în legătură cu dispoziţiile legale referitoare la Munaf, bazându-se pe informaţii neoficiale.

Guvernul român a solicitat forţelor de coaliţie din Irak să îl pună pe Munaf la dispoziţia autorităţilor române în vederea unei audieri la sediul Ambasadei României din Bagdad. Forţele de coaliţie din Irak nu se opun accesului autorităţilor române la Munaf, atât timp cât demersul acţiunea părţii române este de natură investigativă, are loc la centrul de detenţie şi nu împiedică Administraţia SUA sau Tribunalul Penal Central din Irak să continue urmărirea penală a lui Munaf.

Nu s-au primit notificările Administraţiei americane referitoare la interesele SUA în privinţa procesului lui Munaf.

Problema extrădării în România sau a luării în custodie a lui Munaf ar trebui soluţionată pe cale bilaterală între Irak şi România, iar Ambasada SUA şi-a exprimat disponibilitatea de a facilita contactele bilaterale.

S E C R E T SECTION 01 OF 02 BAGHDAD 005083
Tags
: Guvern, România, deţinuţi, drepturile omului
Subject: Noi date referitoare la cazul Munaf

Referitoare la contactarea, prin email, de către Florin Răzvan Radu, director pentru relaţii internaţionale în cadrul Ministerului român de Externe, a ataşaţilor americani pe probleme politico-militare, cu solicitarea de organizare a unei videoconferinţe cu cetăţeanul Mohamad Munaf, aflat în custodia forţelor americane din Irak, precum şi cu alţi cinci cetăţeni de naţionalitate irakiană care nu sunt deţinuţi de către forţele de coaliţie din Irak.

Reprezentanţii americani au explicat, prin telefon, că Tribunalul Penal Central din Irak a fost de acord cu această solicitare, cu condiţia ca Mohamad Munaf să apară doar în calitate de martor şi să fie judecat de către un tribunal irakian.

Nu s-a pus în niciun caz problema ca Tribunalul Penal Central din Irak să permită judecarea lui Munaf într-un tribunal din România.

C O N F I D E N T I A L BUCHAREST 000858
Tags:
Irak, Munaf
Subiect: Nota primită de Ambasada SUA la Bucureşti din partea Ministerului Justiţiei, în data de 20 iulie, referitoare la cazul lui Mohammad Munaf

În notă se face referire la înţelegerea bilaterală din 1999 cu SUA privitoare la asistenţa juridică acordată de SUA Guvernului în eforturile depuse de a afla locaţia exactă a lui Mohammad Munaf şi în stabilirea jurisdicţiei asupra acestuia. Punctul de vedere exprimat de Ambasada SUA este că acordarea asistenţei americane este esenţială în îndeplinirea actului de justiţie în acest caz complex. În încercarea soluţionării acestui caz, Ministerul Justiţiei din România a solicitat în repetate rânduri asistenţă juridică din partea autorităţilor din Irak fără a primis un răspuns clar din partea acestora. În acest context, MInisterul Justiţiei solicită sprijinul Ambasadei Americane la Bucureşti pentru soluţionarea acestui caz. Conform autorităţilor române, Ambasada României din Baghdad a fost informată că Mohammad Munaf se află în custodia autorităţilor militare americane care nu doresc să comunice coordonatele locaţiei unde este deţinut Munaf autorităţilor din Irak.”

Eu stau si ma intreb altceva: daca in tot acest timp Munaf, care e cetatean american, a fost privit, din punctul de vedere al legislatiei americane, drept terorist in America. Mie nu mi-e clar acest lucru. Eu stau si ma intreb cum e privita in SUA chestiunea aceasta: au naturalizat un cetatean irakian care, ulterior, s-ar dovedi a fi un terorist. In caz contrar, daca nu ar fi terorist, ar rezulta ca actiunea de rapire ar fi avut alte scopuri. Obscure. Faptul ca „Mohammad Munaf se află în custodia autorităţilor militare americane care nu doresc să comunice coordonatele locaţiei unde este deţinut Munaf autorităţilor din Irak” nu-mi spune, practic, nimic. Cu atat mai mult nu-mi indica daca Munaf este sau nu terorist in SUA. Nu-mi spune nici daca Guvernul Statelor Unite tolereaza sau nu asa ceva. Observati si aceste fraze:

Nu s-au primit notificările Administraţiei americane referitoare la interesele SUA în privinţa procesului lui Munaf.

Problema extrădării în România sau a luării în custodie a lui Munaf ar trebui soluţionată pe cale bilaterală între Irak şi România, iar Ambasada SUA şi-a exprimat disponibilitatea de a facilita contactele bilaterale.

Nu spun, de fapt, mare lucru despre pozitia SUA. Ar putea sugera ca SUA isi protejeaza un cetatean propriu, american. Dar Administratia de la Casa Alba nu a formulat, de fapt, niciun fel de pozitie cu privire la acest caz si cu privire la Munaf. A fost un caz de terorism? Este Munaf un terorist? Cineva ar putea replica: „bine, bine, dar cum poti sa spui ca e terorist daca inca nu a fost judecat de un tribunal legal?”. Asa este. Dar Osama bin Laden cum a fost socotit teroristul nr. 1 al Planetei? A fost el oare judecat (si observati ca spun judecat, nu acuzat!!) legal de un tribunal legal constituit? Presedintele Bush facuse atunci o declaratie ce a ajuns celebra: „there’s no need to discuss innocence or guilt. We know he’s guilty.” – „nu este nevoie sa discutam despre inocenta sau vinovatie. Noi stim ca el este vinovat”. Asa, si-n cazul lui Munaf cum e? Stim ca el, de data aceasta Munaf, e vinovat? Sau nu stim? Iar in cazul Bataliei de la Tora Bora iata ce ne spune Wikipedia:

„According to The Washington Post, the U.S. government concluded that Osama bin Laden was present during the Battle of Tora Bora, Afghanistan in late 2001, and according to civilian and military officials with first-hand knowledge, failure by the United States to commit enough U.S. ground troops to hunt him led to his escape and was the gravest failure by the United States in the war against al-Qaeda. Intelligence officials assembled what they believed to be decisive evidence, from contemporary and subsequent interrogations and intercepted communications, that bin Laden began the Battle of Tora Bora inside the cave complex along Afghanistan’s mountainous eastern border.[169]

The Washington Post also reported that the CIA unit composed of special operations paramilitary forces dedicated to capturing bin Laden was shut down in late 2005.[170] Bush had previously defended this scaling back of the effort several times, saying, „I don’t know where bin Laden is. I have no idea and really don’t care. It’s not that important. It’s not our priority.”[171]

U.S. and Afghanistan forces raided the mountain caves in Tora Bora between August 14–16, 2007. The military was drawn to the area after receiving intelligence of a pre-Ramadan meeting held by al-Qaeda members. After killing dozens of al-Qaeda and Taliban members, they did not find either Osama bin Laden or Ayman al-Zawahiri.[172]

Incurcate sunt caile luptei impotriva terorismului…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 31, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

De ce nu se actioneaza impotriva Statului Islamic?

Pun si eu aceasta intrebare, poate naiva… Totusi, atat Europa cat si Statele Unite, cred eu, nu pot sta indiferente fata de dezvoltarea unei asemenea organizatii teroriste ce a acaparat deja parti semnificative din Irak si Siria. In primul rand este criminala si ilegitima. Cred ca este de natura evidentei ca nu poate fi o organizatie democratica. Omoara oameni, distruge tot, inclusiv vestigii antice de o inestimabila valoare. Din cauza asta Europa se confrunta cu un val de refugiati imens, fara precedent si cu o situatie din ce in ce mai greu de gestionat. Statul Islamic isi face loc prin violenta si, daca nu se iau masuri la timp, il vom avea in proximitatea noastra, o sursa teribila de extremism.

Ciudata este aceasta non-actiune, inclusiv din partea SUA. Cand SUA a actionat hotarat pentru a inlatura regimul dictatorial al lui Saddam Hussein si pentru infrangerea Al-Qaeda in Afganistan, lucrurile erau catusi de putin de inteles, desi nu ne confruntam cu un pericol atat de mare ca cel din prezent. Or, acum nu se vede niciun fel de actiune: totul parca a amutit. Iar aceasta organizatie terorista – ISIS – isi face nestingherita de cap, distrugand tot ce intalneste in cale, omorand multime de oameni si provocand mii si mii de refugiati care se indreapta disperati spre Europa. Si nimeni nu face nimic!! E cu atat mai uluitor cu cat un atentat terorist precum cel recent de la Charlie Hebdo (v. si aici) nu a putut fi prevenit. De asemenea ciudata, batatoare la ochi, a fost isteria ce a provocat afluxul mare de sustinatori ai ISIS din Europa, oameni din Europa care mergeau sa lupte chiar ei pentru cauza Statului Islamic. Deci omul se ducea chiar acolo, in Siria, sa lupte acolo, cu arma in mana, alaturi de Statul Islamic. In acest timp, ISIS facea noi victime si n-am vazut, cu exceptia solidaritatii aratate dupa atentatul de la Charlie Hebdo, la care Obama, sau mai corect spus America, nu a participat, o reactie ferma de condamnare a ISIS de catre Uniunea Europeana, de catre liderii europeni. Practic, Uniunea Europeana a incercat intrucatva sa ocoleasca subiectul si sa nu ia masuri adecvate impotriva unei asemenea amenintari. Dar daca luptam impotriva dictatorilor si regimurilor dictatoriale, nu se poate sa nu luptam (sau sa abandonam lupta) impotriva terorismului. Nu putem lasa state precum Siria si Irak, as include si Libia, prada unei asemenea grupari criminale! Ar fi chiar o obligatie morala din partea UE si SUA de a actiona impotriva ISIS din punct de vedere militar pentru distrugerea acestei organizatii si pentru a ingenunchea definitiv terorismul islamic.

Problemele in Europa incep sa fie destul de mari…

Gandul

PRIMA ţară care cere ÎNCHIDEREA frontierei Schengen şi intervenţia NATO în criza imigranţilor

Se arata ca:

Confruntată cu cea mai mare criză a imigranţilor de la al doilea Război Mondial încoace, Europa este în stare de alertă, iar unele ţări cer deja măsuri radicale. Cehia a solicitat închiderea imediată a frontierei externe a spaţiului Schengen şi a cerut implicarea NATO în gestionarea situaţiei.

Vicepremierul ceh, Andrej Babis, a cerut marţi închiderea imediată a frontierei externe a spaţiului Schengen pentru a fi oprit afluxul de refugiaţi, el apreciind că majoritatea statelor din acest spaţiu de liberă circulaţie sunt împotriva primirii refugiaţilor.

El a sugerat de asemenea ca şi NATO să se implice în supravegherea graniţelor europene, întrucât statele spaţiului Schengen au arătat că nu îşi pot asuma singure această sarcină.

Potrivit Agerpres, vicepremierul ceh, care este şi ministru de finanţe, a mai cerut statelor europene să le transmită clar imigranţilor clandestini proveniţi din Africa şi Orientul Mijlociu că „nu pot veni în Europa”, pentru că aici vor fi şomeri şi nu vor putea beneficia imediat de avantajele sistemului de asistenţă socială.

În opinia lui Andrej Babis, trebuie creată o imensă tabără de refugiaţi unde să se facă selecţia acestora, adică să fie separaţi cei care într-adevăr au nevoie de ajutor, cum sunt femeile şi copiii, de imigranţii economici ce trebuie retrimişi în ţările lor.

La rândul său, şeful executivului de la Praga, Bohuslav Sobotka, a declarat anterior că singura soluţie pentru oprirea valului de refugiaţi este să se termine războaiele din Siria şi Libia. El a subliniat de asemenea necesitatea protejării frontierelor externe ale Uniunii Europene şi elaborarea unei politici comunitare eficiente de repatriere a refugiaţilor care nu pot primi azil.

Citeşte şi EXODUL

Austria mobilizează armata

Armata austriacă urmează să mobilizeze 500 de militari pentru a ajuta autorităţile, depăşite de situaţie, să facă faţă unui număr important de imigranţi care sosesc din Ungaria şi Italia, a anunţat ministrul Apărării, relatează portalul TheLocal.at.

„Vom pune la dispoziţie atâţi militari câţi sunt necesari”, a declarat marţi Gerald Klug, înaintea unei reuniuni a Cabinetului pe tema măsurilor de gestionare a crizei, inclusiv o suplimentare a personalului în trierea imigranţilor.

Militarii urmează să ajute la transportarea oamenilor şi unor echipamente, la construirea unor adăposturi şi la furnizarea de hrană.

Ei nu urmau să fie mobilizaţi imediat la frontierele Austriei. Ministrul de Interne Johanna Mikl-Leitner a subliniat că aceasta este „cea din urmă opţiune”.

Guvernul a numit un „coordonator pentru migrare”, şi anume pe fostul bancher Christian Konrad.

Austria – una dintre cele mai bogate ţări UE – a depus eforturi să facă faţă numărului mare de imigranţi şi solicitanţi de azil. Principalul centru austriac de triere a refugiaţilor de la Traiskirchen, situat la sud de Viena, este extrem de aglomerat, de sute de persoane, nevoite să doarmă sub cerul liber.

Guvernul federal acuză unele landuri austriece că nu depun suficiente eforturi în vederea asigurării unor adăposturi suplimentare.

Numărul cererilor de azil depuse în Austria a depăşit 28.300 numai din ianuarie şi până în iunie – tot atâtea cât tot anul trecut – iar oficialii se aşteaptă ca în acest an totalul să ajungă la 80.000.

Germania renunţă să-i întoarcă pe imigranţi în ţările prin care au intrat în UE

Germania, ţară care se aşteaptă să fie punctul terminus a aproape 800.000 de refugiaţi,  a renunţat să-i trimită pe sirieni înapoi în ţara prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene, un „act de solidaritate europeană” salutat de Comisia Europeană (CE), în contextul în care imigranţii continuă să curgă către frontiera Ungariei, relatează AFP în pagina electronică.

Decizia germană – anunţată marţi, dar pusă în aplicare în mod discret de mult timp – „este singurul caz pe care-l cunoaştem în rândul statelor membre” ale Uninii, a comentat la Bruxelles Natasha Bertaud, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene (CE).

Gestul Berlinului „constituie o recunoaştere a faptului că nu putem lăsa statele membre situate la frontierele externe să gestioneze singure” afluxul excepţional de imigranţi, ca în cazul Greciei sau Italiei, a continuat Bertaud.

„Europa se află într-o situaţie care nu este demnă de Europa, trebuie s-o spunem pur şi simplu”, a declarat la rândul său cancelarul german Angela Merkel, îndemnând într-un „dialog cu cetăţenii” la o mai repartizare mai dreaptă a primirii refugiaţilor în cadrul Uniunii Europene.

Aceşti imigranţi, care apucă „ruta Balcanilor de Vest”, traversează frontiera în apropiere de satul unguresc Roszke, una dintre singurele părţi ale frontierei cu Serbia care nu este blocată de gard.

Călătoria le-a fost blocată săptămâna trecută, când Macedonia, depăşită de situaţie, şi-a închis frontiera timp de trei zile, împingându-i pe imigranţi înapoi în Grecia cu lovituri de baston.

„Am fost opriţi în Macedonia timp de două zile. Forţele antirevoltă erau teribile. Poliţia a recurs la arme şi la gaze lacrimogene”, a declarat un inginer IT irakian, în vârstă de 29 de ani, care a fugit de la Mosul, din calea jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI).

3.000 de refugiaţi pe zi intră în Mcedonia din Grecia

Afluxul de imigranţi care intră în Macedonia dinspre Grecia urmează să continue într-un ritm de aproximativ 3.000 de persoane pe zi în următoarele luni, estimează UNHCR, în timp ce europenii nu se înţeleg asupra unei „repartizări echitabile” a acestor populaţii pe teritoriile lor, relatează Reuters.

Aproximativ 300.000 de refugiaţi sau solicitanţi de azil au intrat pe teritoriul Macedoniei de la începutul anului, cu destinaţia Europa Occidentală, fugind din faţa conflictelor din Orientul Mijlociu şi Africa, dar şi din Asia.

Aproximativ 181.500 au ajuns în Uniunea Europeană (UE) prin Grecia, iar 108.500 prin Italia, potrivit datelor UNHCR.

Toţi cei care vin dinspre Grecia urmăresc să ajungă în spaţiul Schengen – prin Ungaria, după ce traversează Macedonia şi apoi Serbia, o situaţie care accentează tensiunile din aceste ţări.

Aproximativ 10.000 de refugiaţi, dintre care o treime sunt femei şi copii, au pătruns pe teritoriul macedonean în weekend, iar autorităţile din acest stat au recunoscut că sunt depăşite de aflux.

„Se prezintă în grupuri de câte 300 sau 400 şi călătoresc cu trenuri şi autocare către Serbia. Preconizăm ca acest aflux pe această rută de tranzit să continue în ritm de câte 3.000 de persoane pe zi”, a declarat Melissa Fleming, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi (UNHCR).

„Nu preconizăm o diminuare a acestui flux de persoane în următoarele luni, atât timp cât va fi vreme frumoasă, iar oamenii vor fi în măsură să traverseze Mediterana”, a adăugat ea.

De la începutul anului, 2.373 de imigranţi au murit pe mare, cu 300 mai mulţi decât în aceeaşi perioadă din 2014, a precizat Joel Millman, de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM).

Violenţele din Irak şi „degradarea condiţiilor” de trai ale refugiaţilor sirieni în Turcia, Iordania şi Liban îi determină pe imigranţi să-şi încerce norocul către Europa, a adăugat Joel Millman.

Budapesta cere ajutor suplimentar

Această situaţie alimentează tensiunile dintre statele membre UE. Ungaria, care a început să ridice un gard de 175 de kilometri lungime, la frontiera cu Serbia, le reproşează partenerilor săi că nu fac suficient să o ajute.

Janos Lazar, şeful de Cabinet al premierului ungur Viktor Orban, apreciază că este necesar ca UE să suplimenteze contribuţia financiară către Ungaria, pentru a-i permite Budapestei să gestioneze sosirea imigranţilor.

Comisia Europeană (CE) a promis că va debloca opt milioane de euro, o sumă considerată de insuficientă de Janos Lazar, care apreciază că UE „distribuie fonduri pentru protecţia frontierei în mod umilitor”.

„Dacă nu adoptăm măsuri semnificative, vom deveni o barcă de salvare care se scufundă sub greutatea celor care s-au urcat în ea”, a spus el. Afluxul imigranţilor, a apreciat el, sporeşte riscul unor acte teroriste, infracţionale şi al şomajului.

Preşedintele CE Jean-Claude Juncker a îndemnat luni guvernele statelor UE să evite ciondăneala şi „reproşurile” şi să se dedice implementării unor măsuri pe termen lung.

Ungaria este o etapă decisivă în periplul imigranţilor, deoarece este prima ţară din spaţiul Schengen, deci ultima frontieră de trecut înainte de a ajunge în ţări din Europa Occidentală.

Ridicarea unui gard de către autorităţile ungureşti a accelerat, se pare, fluxul celor sosesc şi care se tem că, odată ridicat gardul, va deveni dificil să intre în spaţiul Schengen.

„Putem supravieţui oriunde”, a declarat un inginer IT, Hassan, în vârstă de 30 de ani, orginar din Siria, după ce a intrat în Ungaria. „Nu venim în Europa doar ca să mâncăm şi să dormim. Merită să batem toată Europa la picior decât să rămânem în Siria”, a subliniat el.

Comisia Europeană şi-a exprimat în mod clar dezacordul faţă de decizia Ungariei de a ridica gardul de la frontieră, dar nicio sancţiune nu vizează Budapesta.

În egală măsură de îngrijorată, Bulgaria a anunţat că-şi va consolida controalele cu trupe militare la frontiera cu Macedonia.”

Angela Merkel, huiduită de protestatari cu ocazia vizitei la centrul de refugiaţi din Heidenau

Se arata ca:

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost huiduită, miercuri, de circa 200 de persoane cu ocazia vizitei efectuate la centrul de refugiaţi din localitatea germană Heidenau, unde au avut loc proteste violente împotriva imigranţilor, relatează site-ul agenţiei de presă AFP.

Aproximativ 200 de persoane au scandat împotriva Angelei Merkel în oraşul Heidenau, din landul Saxonia, cu prilejul vizitei cancelarului german la un centru de refugiaţi, numind-o „trădător”. Merkel a fost întâmpinată de Stanislaw Tillich, premierul landului Saxonia, şi de primarul oraşului, Juergen Opitz. Mai târziu, s-a întâlnit şi a vorbit cu refugiaţii şi cu angajaţii centrului. Liderul Germaniei a denunţat luni violenţa îndreptată către centrul din Heidenau, catalogând-o drept „repulsivă.

„Este dezgustător cum extremiştii de dreaptă încearcă să se folosească de un centru de refugiaţi pentru a-şi difuza mesajul. Şi este ruşinos cum oamenii, chiar şi familiile cu copii, se alătură şi îşi oferă sprijinul pentru aceste evenimente înspăimântătoare”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Merkel, Steffen Seibert. Nu există nicio justificare pentru violenţă, a spus Seibert, adăugând că protestele nu reflectă valorile Germaniei.

În contextul protestelor violente de vineri seară şi sâmbătă seară care au izbucnit din cauza deschiderii recente a unui centru de refugiaţi, vicecancelarul Sigmar Gabriel i-a criticat pe extremiştii de dreapta în cadrul vizitei sale de luni din oraşul Heidenau.

Poliţia a utilizat sâmbătă gaze lacrimogene pentru a dispersa extremişti de dreapta care blocau un drum către un magazin de bricolaj transformat în adăpost temporar. În total, 31 de poliţişti au fost răniţi, dintre care unul grav. Violenţele au izbucnit după ce o demonstraţia paşnică organizată de către partidul neonazist NPD a degenerat într-o confruntare violentă între sute de protestatari şi forţe de ordine.

În cursul nopţii de luni spre marţi, un centru aflat în construcţie destinat cazării refugiaţilor a fost incendiat, într-o zonă de la periferia Berlinului, autorităţile germane căutându-i pe autorii atacului. Sala de sport din Nauen, situată la periferia Berlinului, urma să găzduiască 130 de solicitanţi de azil din septembrie, dar a fost distrusă în incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită. Potrivit anchetatorilor, incendiul probabil a fost declanşat intenţionat.”

Prima reacţie a Patriarhiei legată de viitoarea moschee din Capitală

Se arata ca:

Patriarhia Română cere cultului musulman ”lămuriri oficiale privind necesitatea, dimensiunile, scopul şi impactul” noii moschei care ar urma să fie construită în Bucureşti, pe un teren de peste 11.000 de metri pătraţi dat în concesiune Muftiatului de către Guvern.

Într-un comunicat transmis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, Patriarhia anunţă că doreşte lămuriri oficiale de la cultul musulman cu privire la noua moschee care va fi construită pe un teren de peste 11.000 de metri pătraţi situat lângă Romexpo.

„Patriarhia Română doreşte din partea cultului musulman lămuriri oficiale privind necesitatea, dimensiunile, scopul şi impactul unei noi moschei în Bucureşti, pentru o corectă informare a credincioşilor creştini ortodocşi”, spune Patriarhia Română.

În 29 iulie, Patriarhia Română susţinea că a fost informată încă din 2005 despre construirea în România a unui lăcaş de cult pentru comunitatea musulmană şi nu are nimic împotriva ridicării moscheii, dar aşteaptă să primească un teren în Istanbul, unde să fie construit un centru de pelerinaj, cu capelă.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, declara că trebuie respectat principiul reciprocităţii şi Biserica Ortodoxă Română să primească un teren în Istanbul, în condiţii similare celor în care a fost acordat terenul din Bucureşti pentru comunitatea musulmană.

„Încă din 2005, Patriarhia Română a fost informată de către autorităţi în legătură cu construirea, în România, a unui lăcaş de cult pentru comunitatea musulmană. Patriarhia Română a spus, încă de atunci, că nu are nimic împotrivă pentru construirea lăcaşului de cult, dar că trebuie respectat principiul reciprocităţii, respectiv să primească un teren în Istanbul, în condiţii similare”, spunea părintele Constantin Stoica.

Episcopul de Giurgiu, PS Ambrozie, declara, în 15 august, la slujba oficiată de Sfânta Maria la Mănăstirea Putna, că „nu se poate construi moschee în ţara voievozilor” şi că atunci când duc povara neamului pe umeri „pe unii îi lasă genunchii” şi s-au operat, adăugând: „Bine ar fi să nu ne lase mintea”.

Muftiatul Cultului Musulman din România a primit în concesiune, pe o durată de 49 de ani, un teren de 11.295 de metri pătraţi situat pe bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, Sector 1, pentru construcţia unei moschei.

Terenul de peste 11.000 de metri pătraţi, de lângă Romexpo, cu o valoare estimată la patru milioane de euro, pentru construirea unei moschei cu o capacitate de 2.000 de persoane, a fost dat în concesiune Muftiatului Musulman Cultural la sfârşitul lunii mai, prin hotărâre de Guvern. Singura condiţie pe care a impus-o Guvernul a fost ca lucrările de construcţie a moscheii să înceapă în trei ani.

Potrivit protocolului semnat de Muftiatul Cultului Musulman şi Secretariatul de Stat pentru Culte, moscheea va avea, pe lângă clădirea propiu-zisă a lăcaşului de cult, mai multe anexe în care vor funcţiona un loc pentru spălări rituale, o casă parohială, o bibliotecă şi un centru de asistenţă socială.

În România trăiesc aproximativ 65.000 de musulmani, potrivit datelor de la Secretariatul de Stat pentru Culte, iar dintre aceştia, 10.000 locuiesc în Capitală. Cea mai mare moschee din România este la Constanţa, de altfel majoritatea musulmanilor din ţară aflându-se în Dobrogea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost unul dintre ce mai vocali critici ai proiectului, lansând un atac extrem de dur şi la adresa liderului comunităţii musulmanilor din România, dar şi a preşedintelui Recep Erodgan. Băsescu a susţinut de mai multe ori că o astfel de iniţiativă ar prezenta riscuri din punctul de vedere al securităţii naţionale, reproşându-le responsabililor de la Bucureşti că nu evaluează implicaţiile acestui demers.

„Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri romîni eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic”, arăta fostul şef al statului, într-o postare pe Facebook.

De celalaltă parte, şeful Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, afirma că proiectul este unul paşnic şi că nu înţelege de ce s-a transformat „într-o polemică.”

Mediafax

Germania a renunţat să-i trimită pe imigranţii din Siria în ţările prin care au intrat în UE

Se arata ca:

Germania a renunţat să-i trimită pe sirieni înapoi în ţara prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene, un „act de solidaritate europeană” salutat de Comisia Europeană (CE), în contextul în care imigranţii continuă să curgă către frontiera Ungariei, relatează AFP în pagina electronică.

Decizia germană – anunţată marţi, dar pusă în aplicare în mod discret de mult timp – „este singurul caz pe care-l cunoaştem în rândul statelor membre” ale Uninii, a comentat la Bruxelles Natasha Bertaud, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene (CE).

Gestul Berlinului „constituie o recunoaştere a faptului că nu putem lăsa statele membre situate la frontierele externe să gestioneze singure” afluxul excepţional de imigranţi, ca în cazul Greciei sau Italiei, a continuat Bertaud.

„Europa se află într-o situaţie care nu este demnă de Europa, trebuie s-o spunem pur şi simplu”, a declarat la rândul său cancelarul german Angela Merkel, îndemnând într-un „dialog cu cetăţenii” la o mai repartizare mai dreaptă a primirii refugiaţilor în cadrul Uniunii Europene.

Aceşti imigranţi, care apucă „ruta Balcanilor de Vest”, traversează frontiera în apropiere de satul unguresc Roszke, una dintre singurele părţi ale frontierei cu Serbia care nu este blocată de gard.

Călătoria le-a fost blocată săptămâna trecută, când Macedonia, depăşită de situaţie, şi-a închis frontiera timp de trei zile, împingându-i pe imigranţi înapoi în Grecia cu lovituri de baston.

„Am fost opriţi în Macedonia timp de două zile. Forţele antirevoltă erau teribile. Poliţia a recurs la arme şi la gaze lacrimogene”, a declarat un inginer IT irakian, în vârstă de 29 de ani, care a fugit de la Mosul, din calea jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI).

„Epuizaţi şi traumatizaţi”

În sudul ţării, centrul de primire Presevo înregistrează sosirea a aproximativ o mie de persoane pe zi, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), care înregistrase peste 700 numai marţi dimineaţa.

Iar 600-700 de imigranţi aşteptau să poată trece din Macedonia în Grecia.

Deşi ocolită de valul de imigranţi, Bulgaria a anunţat că a trimis militari să consolideze cele patru posturi de frontieră cu Macedonia.

Iar Austria a decis să mobilizeze aproximativ 500 de militari, pentru a instala adăposturi şi a distribui ajutoare alimentare.

La Geneva, o purtătoare de cuvânt a UNHCR, Melissa Fleming, a anunţat că „situaţia s-a calmat după scenele de haos de săptămâna trecută” la frontiera greco-macedoneană, dar a anunţat că ONU se aşteaptă ca numărul imigranţilor să ajungă la 1.500-3.000 pe zi în acest sector.

Potrivit lui Fleming, „mulţi vin din ţări afectate de violenţe şi conflicte, ca Siria şi Afganistan” şi sosesc „epuizaţi şi traumatizaţi”.

Din ianuarie şi până în iunie, 102.000 imigranţi au pătruns în UE prin Macedonia, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Albania, Muntenegru şi Kosovo, faţă de 8.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Agenţiei FRONTEX însărcinate cu frontierele externe ale spaţiului Schengen.

Plan de acţiune

În total, potrivit Frontex, în primele şapte luni ale anului numărul de imigranţi de la frontierele UE a atins 340.000, faţă de 123.000 în aceeaşi perioadă a lui 2014.

Numai săptămâna trecută, aproximativ 5.300 de persoane, provenind în principal din Africa subsahariană, au fost salvate pe Mediterana, în cadrul mai multor zeci de operaţiuni de salvare efectuate de către Marina italiană sau Misiunea europeană Triton.

La Summitul Balcanilor de Vest, prevăzut joi la Viena, Austria urmează să propună un plan de acţiune în cinci puncte, care prevede: intensificarea luptei împotriva reţelelor de călăuze, o repartizare „mai echitabilă” a refugiaţilor între statele UE, o cooperare consolidată în domeniul securităţii, un ajutor către ţările de origine ale imigranţilor şi o „strategie de azil la scară europeană”.

Însă Raportorul Special ONU pentru Drepturile Migranţilor François Crépeau a apreciat că este necesar ca UE să elaboreze o politică de primire a imigranţilor „coerentă, globală” şi care să respecte drepturile omului.”

O analiza interesanta are maestrul Ion Cristoiu:

Europa se confruntă cu dezastrul imigranților ilegali. Un dezastru produs de sergenții mesianici de la CIA!

Se arata ca:

„Puține știri din ceea ce se cheamă Actualitatea internațională m-au impresionat atît de tare ca cea despre aruncarea în aer a Sanctuarului Baal-shamin, una dintre bijuteriile Palmirei, faimosul site sirian.

Am vizitat Sanctuarul, ca și site-ul de faimă mondială Palmira, în 2010 cînd Siria nu se confrunta cu devastatorul Război civil și țara era întreagă.
Ne-a fost îndrumător, mie și celorlalți jurnaliști români, directorul Muzeului arheologic din Palmira, un prieten al României, autorul unei teze de doctorat despre Legiunea siriană din Armata romană care a cucerit Dacia.

Acum, cînd văd ororile comise de ISIS în zonă, mă întreb dacă mai e în viață.
Cu ceva timp în urmă, scriam pe cristoiublog.ro:
Palmira – un oraș roman în Siria
Războiul civil din Siria ne-a făcut să uităm (dacă am știut vreodată) că aici se găsesc și pot fi vizitate ruinele orașului roman Palmira, parte a provinciei Siria, sub Tiberius, nod comercial între Roma și Orientul Depărtat.
Vizitînd Palmira în 129, Împăratul călător Hadrian a proclamat orașul oraș liber și l-a botezat Palmira Hadriana.
Știe cineva cui aparține azi Palmira? Regimului Assad sau rebelilor? ”

Știrea de marți, 25 august 2015, mi-a dat răspunsul:
Palmira aparține ISIS.
Și cei din ISIS au comis una dintre marile crime ale istoriei, egală cu un genocid:
Au distrus un Monument de importanță crucială pentru Memoria umanității.
Și n-au distrus în timpul năvălirilor barbare, cînd Imperiul Roman se prăbușise, n-au distrus în Evul Mediu, zis și întunecat, n-au distrus în anii războaielor nesfîrșite, poreclite și de 30 sau de 100 de ani.

Au distrus în anul de grație 2015, când Omenirea beneficiază de telefon mobil, de Internet și de libertățile fundamentale ale omului, cînd se fac demonstrații pentru supraviețuirea crocodililor și cîinii beneficiază de locuri de lux în hoteluri.
Numai cine știe cît de greu s-au păstrat de a lungul timpului dovezile că am existat pe acest Pămînt, numai cine s-a apropiat cu emoție de ruine rămase de mii de ani în picioare, își dă seama de gravitatea știrii transmise de agențiile de presă internaționale.

Știrea aceasta vine împreună cu alta, la fel de îngrijorătoare pentru noaptea în care se poate cufunda din nou civilizația:
Europa Luminilor se confruntă cu o nouă migrație a popoarelor.

De ani buni României îi este refuzată intrarea în spațiul Schengen.
Deși ai noștri au făcut tot ce li s-a spus, inclusiv de a fi mituit, prin afacerea EADS, niște ștabi nemți, fericiți că Estul le dă posibilitatea de a se îmbogăți prin corupție, fără nici un risc, pentru că Occidentul admite să încalci legea maimuțelor din Est, dar în nici un caz legea țării tale, pentru că presa babuinilor din Est e într-un orgasm continuu de 25 de ani cînd vine vorba de ștabi din Occident și de companii din Vest, Marile Puteri protectoare ne-au refuzat și ne refuză admiterea în spațiul Schengen.

Ce-ar însemna admiterea României în spațiul Schengen?
Ar însemna că un român ar putea ajunge în Austria sau în Germania fără a fi oprit și verificat de un polițist de frontieră.
Pentru cei care nu aparțin Spațiului Schengen – de la ruși pînă la români și trecînd prin moldoveni – funcționează ceea ce se numește poliția de frontieră. Cînd am fost ultima oară în Germania, deoarece mă uitam în altă parte și nu la neamțul tîmpit de la ferestruica ghișeului de la Aeroportul Tegel (să te ferească Dumnezeu de un neamț tîmpit, față de alte neamuri, cînd sunt tîmpiți, nemții sunt dublu tîmpiți, deoarece creierului de găină i se adaugă supunerea de robot la proceduri!), neamțul a fost cît pe-aici să mă bată.
Murea de grijă ca nu cumva să intru în Germania în chip ilegal, fără să am dreptul.
Acum, îmi dau seama că aș fi putut intra în Germania fără nici o problemă.
Și nu înselîndu-l pe idiotul de la frontieră, ci dîndu-i cu tifla.
Și nu pe șest, ci transmis în direct la tv.

Aș fi putut face asta dacă aș fi fost nu român cu acte-n regulă, plecat în Germania ca turist, ci imigrant ilegal din Orientul Apropiat, unul din miile de imigranți care iau cu asalt țărmurile europene.

Știrea numărul unu în presa mondială se referă la drumul de neoprit al miilor de imigranți ilegali din Orientul Apropiat spre inima Europei.
Din punct de vedere juridic, sirienii, libienii, tunisienii, coborîți pe țărmurile Greciei în varianta de nouă hoardă migratoare, trec ilegal granițele, una după alta.

Încercați să intrați în Serbia fără pașaport.
Ați fi imediat întors înapoi.
Și, dacă ați face scandal sau chiar numai dacă ați insista, v-ați trezi și cu o scatoalcă.

Ei bine, mii de inși îmbarcați pe vase dubioase, plătind bani grei unor Baroni ai imigrării, la fel de nocivi ca și Baronii drogurilor din Columbia, ajung pe pămînt european. De aici, fără a avea pașaport, ba chiar fără a avea o lețcaie, trec graniță după graniță.
Și nu pe furiș, ci cu scandal, transmiși în direct de televiziuni, bociți de ONG-uri și priviți cu stupefacție de politicieni. Deocamdată, România e ocolită. Imigranții n-au descoperit că e drum spre Vest și prin țara noastră.
Cînd vor descoperi, să vezi invazie migratoare!

Dincolo de efectele nebănuite ale acestei noi migrații a popoarelor în plan economic, rămîn marile probleme juridice:

  1. Imigranții îi îmbogățesc pe niște ticăloși: Baronii imigrării.
  2. Imigranții trec granița încălcînd legea.
  3. Ce rost mai are să ții Poliție de frontieră, să pui idioți să citească pașapoarte, să scotocească în computere pentru a-i opri pe nedoriți, cînd simpla condiție de imigrant venit cu vasul pe Mediterana îți dă dreptul de a trece frontiera fără să te întrebe nimeni nimic?!

E limpede că liderii occidentali, prin nimic deosebiți în micimea gîndirii lor de liderii mîncători de semințe din România, sunt depășiți de noua provocare istorică.

Mă întreb cum ar reacționa pițifelnicii care conduc acum Europa de Vest, dacă Rusia și-ar trimite tancurile să treacă peste granițele țărilor lor?
Noroc că Rusia, contrar propagandei tembele de la noi, n-are de gînd să facă un asemenea experiment.

De ce se confruntă Europa cu noua migrație a popoarelor, cu o invazie a barbarilor prin nimic deosebită de cea a hoardelor lui Attila?
Din același motiv pentru care în Siria sunt aruncate în aer patrimonii ale umanități, sunt ucise călugărițe ortodoxe, sunt supuși oameni ai secolulului XXI unor legi de secolul al II-lea.

Americanii, mai precis sergenții mesianici de la CIA, cei loviți de paranoia numită instaurarea democrației americane peste tot în lume, au destabilizat Orientul Apropiat cu Operațiunea lor imbecilă: Primăvara arabă.

În locul democrației s-a instaurat, dacă nu dictatura militară mai ticăloasă decît cea răsturnată prin crearea Piețelor diversioniste, atunci haosul, haosul absolut.
Și în acest haos, proliferează dușmani infiniți mai periculoși pentru civilizația occidentală decît foștii dictatori îmbătrîniți în ticuri:
Radicalii din ISIS, baronii imigrărilor ilegale, bandele de răufăcători care terorizează orașe întregi, șefi de trib care-și dispută sîngeros teritorii.

E mai bună ca înainte viața celor eliberați de dictaturi prin așa zisa Primăvară arabă, Operațiune CIA imbecilă, la fel de imbecilă ca și răsturnarea premierului iranian în 1954, ca și asasinarea lui Patrice Lumumba în 1961 sau cele 625 de tentative de asasinare ale lui Castro?
Firește că nu.
Cei din țările așa zis democratizate de Operațiunea CIA o duc infinit mai rău în haosul ivit și amplificat după căderea căderea dictaturilor, pentru că țările respective nu erau pregătite minim pentru democrație.

Și așa cum țările din Est, nefiind pregătite pentru comunism, au suferit cumplit după impunerea cu forța de către sovietici a democrației socialiste, la fel, țările din Orientul Apropiat suferă cumplit după impunerea cu forța de către americani a democrației pluraliste.

Celor de la CIA nu le-a convenit Assad.
Au acordat credit, cum s-a întîmplat și în Caraibe, unor șmecheri din Siria, care-și ziceau Opoziție democratică.
Și au pus la cale Războiul civil din Siria.
Acum pe o parte a teritoriului sirian nu mai există puterea lui Assad.
Există puterea numită ISIS.
Și vedem cu toții de ce-i în stare această nouă creație a sergenților majori mesianici din America.

La această nouă nebunie a sergenților majori mesianici, Europa n-a reacționat.
Față de alte vremuri, cînd era condusă de lideri precum De Gaulle, Europa a aplaudat aventura americană, deși realiza, a nu știu cîta oară, că americanii, judecînd lumea prin programele computerelor, nu vor produce decît dezastru.

Acum, americanii asistă impasibili, dacă nu chiar bucuroși, la luarea cu asalt a Europei de către miile de imigranți produși chiar de americani.

Și e doar începutul.
În Orientul Apropiat sunt milioane de barbari care așteaptă să se îmbarce pentru a atinge țărmul visat al Noii Rome.

În amintirea celei care a fost Palmira reproduc mai jos fotografii ale site-ului din timpul vizitei din 2010.

Ii multumim maestrului Cristoiu pentru fotografii! Uitati-va numai ce au distrus acesti teroristi!! Lucrul asta inseamna barbarie, criminalitate si e de datoria UE sa ia masurile necesare impotriva Statului Islamic. Insa as avea o obiectie la ce a spus maestrul Cristoiu: nu „sergentii majori mesianici ai CIA” au facut aceasta „nebunie”, ci cei care le-au dat ordin! In speta Administratia Obama. Iar din aceasta non-actiune fata de ISIS a actualei Administratii de la Casa Alba, se vede clar un sprijin tacit acordat de aceasta Statului Islamic. Se vede ca nici Europa nu reactioneaza cum ar trebui si rau face! Noi nu trebuie sa admitem barbaria si criminalitatea aproape de hotarele noastre! Dar de aici rezulta ca Europa e obligata sa mearga pe aceeasi linie dictata de Casa Alba. Cea a non-actiunii impotriva Statului Islamic. Observati ca razboiul impotriva terorismului este actualmente oprit. Obama a preferat un conflict cu rusii, ce nu e sub forma unui razboi intre Rusia si America sau intre UE, America si Rusia, in care America nu e implicata direct, decat sa lupte hotarat impotriva extremismului islamic, pe care, in felul acesta, il tolereaza! Este inadmisibil sa te focalizezi doar pe lupta impotriva unui dictator precum Bashar al-Assad, dar sa nu iei nicio masura, sa nu ai nicio reactie fata de ISIS.

BBC

Syria’s Assad ‘confident’ of Iranian and Russian support

Se arata ca:

„The Syrian President, Bashar al-Assad, has said he is confident he has the continuing support of key allies Iran and Russia.

A fresh push is under way to resolve Syria’s four-year conflict, leading to speculation Mr Assad could be forced out to reach a settlement.

But Mr Assad said Russia and Iran did not abandon their friends.

Meanwhile France has said that the „neutralisation” of the Syrian leader was essential to ending the crisis.

French President Francois Hollande said: „We must reduce the terrorist influence without maintaining Assad. The two are bound up together.”

Iran and Russia though have maintained he needs to be part of a political solution.

The flurry of diplomatic activity on Syria has followed the recent nuclear deal reached between Iran and world powers.

But Mr Assad, speaking to Al-Manar, a Lebanese TV station run by his Hezbollah allies, said there was no imminent breakthrough in sight.

He said a solution was only possible if the outside world stopped supporting „terrorism”, a term he has used to describe both opposition activists and organised jihadist groups.

The BBC Beirut correspondent, Jim Muir, says the positions spelt out by Mr Assad remain unchanged, despite the dire situation his forces face on the ground.

The aftermath of what activists said was barrel bombs dropped by forces loyal to Syria's President Bashar Al-Assad

Some 250,000 people have died in the conflict

Syrian migrants walk along a road in Serbia

Huge numbers of Syrians have fled to Europe

Syria’s conflict began with anti-government demonstrations in 2011, but morphed into a bloody multi-party conflict that has left more than 250,000 dead.

The UN’s envoy to the Syrian crisis, Staffan de Mistura, has proposed a series of consultations between key parties as a means towards formal peace talks.

But in his interview Mr Assad called the UN envoy biased.”

Este limpede ca pozitia lui Francois Hollande – „Trebuie sa reducem influenta terorista fara sa-l mentinem pe Assad. Acestea doua sunt legate intre ele.” – nu e de natura sa aduca vreo solutie sau vreun progres in stingerea conflictului din zona. Dar Hollande nu a facut altceva decat sa exprime pozitia Casei Albe.

DE citit si…

Romania Libera

Ashton Carter: Principalele amenințări la adresa SUA sunt Statul Islamic și Rusia

Se arata ca:

„Statul Islamic și Rusia sunt principalele  amenințări la adresa securității Statelor Unite ale Americii, a explicat ministrul american al Apărării, Ashton Carter, conform Agerpres.

Ceea ce a făcut Rusia în ultimul an nu face decât să sporească posibilitatea confruntării cu alte țări, a afirmat Carter, într-un discurs susținut joi în fața pușcașilor marini din Forța expediționară marină nr.1 de la baza Camp Pendleton, în California.

Citește și: VIDEO. Un copil de 14 ani povestește cum a fost torturat de Statul Islamic

Referindu-se la pericolele la adresa securității SUA, șeful Pentagonului a plasat pe primul loc „fenomenul monstruos numit Statul Islamic, cu care trebuie să luptăm și împotriva căruia vom câștiga”.

Pe locul doi în topul amenințărilor, secretarul apărării Ashton Carter a numit politica Rusiei din ultimul an. „Trebuie să împiedicăm acțiunile Rusiei, atât în ceea ce privește interesele noastre naționale, cât și pentru faptul că avem aliați și parteneri importanți în aceasta parte a lumii, și avem angajamente importante în cadrul NATO”, a afirmat înaltul responsabil militar american.

Citește și: Aruncat în ghearele morții chiar de tatăl său: Drama unui student la Medicină, vânat de Statul Islamic

În același timp, Carter și-a exprimat opinia ca acțiunile conducerii Federației Ruse în Ucraina „îi duc pe ruși într-o direcție greșită”, întrucât se accentuează probabilitatea confruntării cu alte state. „Aceste amenințări au devenit mai mari. Trebuie să le facem față amândurora”, a adăugat el.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

 

august 27, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 124 comentarii

Despre recenta declaratie a D-lui. Iliescu

Mediafax

Ion Iliescu, pentru Der Spiegel: Am aprobat o cerere privind „o locaţie” a CIA în România. Ioan Talpeş confirmă afirmaţiile fostului preşedinte

Se arata ca:

Ion Iliescu afirmă, într-un interviu acordat Der Spiegel, că el a aprobat „în principiu”, în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei prezidenţiale, scrie Der Spiegel.

În perioada 2002-2003, Statele Unite au formulat o cerere privind găzduirea de către România a unui centru al Agenţiei Centrale de Informaţii.

„Aliaţii americani ne-au cerut să oferim o locaţie”, afirmă Ion Iliescu într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, explicând că a aprobat solicitarea „în principiu”, detaliile fiind stabilite de Ioan Talpeş, care fusese director al Serviciului de Informaţii Externe, iar atunci era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională.

Ion Iliescu a precizat că el a aprobat doar „o locaţie” destinată CIA, fără a avea cunoştinţă că era vorba de vreun centru special, pentru detenţie.

„Am considerat că era un gest de acomodare înaintea aderării noastre la NATO”, a explicat Iliescu, care a fost preşedinte în perioada 22 decembrie 1989-1992, 1992-1996 şi 2000-2004.

„Noi nu am avut nicio interferenţă asupra activităţilor desfăşurate de Statele Unite în acea locaţie”, a explicat fostul preşedinte. „În acel moment, mie, ca preşedinte, acea solicitare nu mi s-a părut mare lucru. Eram aliaţi (…), nu am intrat în detalii. Dacă aş fi ştiut ce se putea face acolo, răspunsul nu ar fi fost pozitiv”, a subliniat Iliescu.

Ioan Talpeş confirmă, pentru Der Spiegel, afirmaţiile lui Ion Iliescu despre centrul CIA

Fostul şef al Administraţiei prezidenţiale Ioan Talpeş a confirmat, pentru Der Spiegel, afirmaţiile lui Ion Iliescu despre locaţia destinată CIA, explicând că a fost oferit un sediu în Bucureşti, utilizat între 2003 şi 2006, şi că autorităţile române nu au ştiut ce activităţi desfăşurau americanii.

Ioan Talpeş, care în 2003 era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională, a confirmat că preşedintele de la acea vreme, Ion Iliescu, i-a dat „mână liberă” să se ocupe de problema oferirii unui sediu destinat CIA.

Talpeş a precizat că locaţia a fost oferită în Bucureşti, fiind utilizată în perioada 2003-2006, explicând că acest sediu nu mai există în prezent.

Potrivit fostului consilier prezidenţial, autorităţile române ar fi transmis CIA că nu aşteptau informaţii despre activităţile desfăşurate în acel sediu. „Nu am văzut personal locaţia. Eram conştienţi că puteau fi lucruri periculoase”, a spus Talpeş, potrivit Der Spiegel.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a negat, săptămâna trecută, afirmaţiile unui jurnalist care a susţinut că pe teritoriul României au existat închisori CIA unde au fost torturaţi oameni, subliniind că nu există „o probă” că au funcţionat pe teritoriul ţării noastre astfel de centre de detenţie. Întrebat vineri seara la Realitatea Tv dacă au fost închisori CIA în România unde s-au torturat oameni, fostul şef al statului a spus că nu ştie. Întrebat dacă a citit raportul Congresului SUA privind închisorile CIA din întreaga lume, Băsescu a confimat, dar a precizat că „nu există o probă că pe teritoriul României au existat astfel de închisori”.

Senatul american a prezentat, pe 9 decembrie 2014, versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA. Conform documentului, Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute. Versiunea publică a raportului elaborat de Comisia senatorială de Informaţii a secretizat o serie de date, inclusiv numele ţărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. Potrivit unor surse citate de Washington Post, numele de cod al centrului de detenţie construit de CIA în România este „BLACK” („NEGRU”). Polonia are culoarea „albastru”, Lituania, „violet”, iar Thailanda, „verde”. Pornind de la această informaţie, din document ar rezulta că Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a semnat, în anul 2002, un acord cu o instituţie decizională de rang înalt din România (neidentificată în versiunea publică a documentului) pentru găzduirea unei închisori secrete a CIA. Fondurile oferite pentru construcţia centrului de detenţie au fost de ordinul milioanelor de dolari. „În anul 2002, CIA a ajuns la un acord cu … din ţara … pentru a găzdui un centru de detenţie. Sediul central al CIA a invitat biroul CIA din ţara … să identifice modalităţi de susţinere a … în ţara … (…) Primii deţinuţi CIA au început să fie transferaţi la Centrul de detenţie NEGRU în toamna anului 2003”, se arăta în raportul Senatului SUA privind tehnicile de interogare utilizate de Agenţia Centrală de Informaţii.

Conform raportului, CIA nu informase Departamentul de Stat despre închisoarea secretă din România, iar ambasadorul american în România, Michael Guest, a calificat ca „inacceptabilă” această situaţie, cerând clarificări şi asigurări că nu vor fi utilizate tehnici brutale de interogare. „În august 2003, ambasadorul american în ţara … a încercat să ia legătura cu oficiali de la Departamentul de Stat pentru a se asigura că instituţia are cunoştinţă de existenţa centrului de detenţie şi de potenţialul impact asupra politicilor în relaţia cu Administraţia ţării-gazdă (România – n.red). Ambasadorului american i s-a răspuns de către biroul local CIA că acest lucru nu este posibil şi că nimeni de la Departamentul de Stat, nici măcar secretarul de Stat (Colin Powell – n.red), nu fusese informat despre existenţa închisorii CIA în această ţară. Catalogând drept «inacceptabilă» atitudinea CIA, ambasadorul a cerut un document semnat cel puţin de către consilierul prezidenţial american pentru Securitatea naţională prin care să fie descrise atribuţiile programului, inclusiv o poziţie din care să reiasă că tehnicile de interogare utilizate de CIA respectau standardele legale şi drepturile omului (…)”, menţionează raportul.

În această situaţie, sediul central al CIA a cerut intervenţia adjunctului secretarului de Stat, Richard Armitage, care l-a sunat pe ambasadorul din România. „Richard Armitage a cerut CIA să îi ţină pe el şi pe secretarul de Stat informaţi, pentru a nu fi luaţi pe nepregătite când ambasadorul va exprima îngrijorare”, subliniază raportul. În mai 2004, pe fondul dezvăluirilor despre abuzurile comise în închisoarea americană de la Abu Ghraib (Irak), ambasadorul din România a cerut din nou explicaţii privind metodele de interogare utilizate de CIA, reiese din raport. „Richard Armitage a făcut din nou afirmaţii vehemente, reproşând CIA că el şi secretarul de Stat au fost ţinuţi în afara procesului de coordonare al Consiliului american pentru Securitatea Naţională privind programul CIA. (…) Armitage a emis dubii privind eficienţa şi valoarea informaţiilor obţinute prin programul CIA”, preciza raportul. Din document rezultă că în închisoarea CIA din România au fost deţinuţi suspecţi importanţi, printre care s-au numărat Khaled Sheikh Mohammed, considerat principalul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, Janat Gul, un lider operativ al reţelei Al-Qaida, Hassan Ghul, combatant al organizaţiei teroriste, Abu Faraj al-Libi, numărul trei în ierarhia grupării, şi Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit implicat în atacul asupra navei militare USS Cole.

După publicarea raportului Senatului SUA, MAE preciza, pe 16 decembrie 2014, că autorităţile române nu deţin probe referitoare la centre de detenţie ale CIA sau acţiuni de privare de libertate întreprinse de Agenţie pe teritoriul naţional, dar nu pot ignora acuzaţiile aduse, astfel că manifestă disponibilitate pentru elucidarea acestora.

Un raport al Consiliului Europei prezentat în 2006 confirma existenţa unui centru secret de detenţie al CIA în România, în cadrul programului Agenţiei Centrale de Informaţii de „extrădări extraordinare” vizând suspecţi de terorism. În decembrie 2011, organizaţia Amnesty International a cerut României să redeschidă investigaţia privind centrul de detenţie al CIA, după ce presa internaţională a dezvăluit că închisoarea ar fi fost în Bucureşti. În octombrie 2013, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cerea autorităţilor române declanşarea rapidă a unei anchete „independente, imparţiale, detaliate şi eficiente” privind implicarea României în programul închisorilor CIA. În replică, premierul Victor Ponta a declarat că autorităţile române vor studia rezoluţia PE şi vor face tot ce e normal pe plan european sau internaţional. „Sincer, nu ştiu despre ce închisori este vorba şi, în mod sigur, cred că s-au întâmplat cu mult înainte de a mă apropia eu de funcţia de prim-ministru. O să studiem ce s-a decis şi vom face tot ceea ce e normal pe plan european sau internaţional”, spunea Victor Ponta în octombrie 2013.

În luna februarie a acestui an, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie potrivit căreia comisiile pentru Libertăţi civile, Afaceri externe şi Drepturile omului din PE vor reîncepe ancheta privind presupusele transferuri şi detenţii ilegale de prizonieri desfăşurate de CIA în statele membre UE, ca urmare a noilor dezvăluiri ale Senatului SUA privind utilizarea torturii de către CIA. Raportul Senatului SUA publicat în decembrie 2014 „dezvăluie fapte noi care confirmă acuzaţiile conform cărora mai multe state membre ale UE, autorităţile acestora, funcţionari şi agenţi ai serviciilor de securitate şi de informaţii au fost complici la programul CIA de detenţie secretă şi de extrădări extraordinare, uneori prin mijloace corupte bazate pe sume substanţiale de bani oferite de CIA în schimbul cooperării lor”, susţineau europarlamentarii. PE anunţa că această anchetă va presupune, printre altele, trimiterea unei misiuni parlamentare pentru colectarea de informaţii în statele membre unde există acuzaţii că au fost centre secrete CIA de detenţie.

Totodată, PE a invitat SUA „să ancheteze şi să urmărească penal multiplele încălcări ale drepturilor omului din cadrul programului CIA de predare şi de detenţie secretă şi să coopereze în ceea ce priveşte toate cererile din partea statelor membre ale UE referitoare la informare, extrădare sau căile de atac eficiente pentru victimele programului CIA”. Pe de altă parte, europarlamentarii îşi exprimau „preocuparea privind obstacolele întâmpinate de anchetele parlamentare şi judiciare naţionale referitoare la implicarea anumitor state membre în programul CIA, abuzul privind secretul de stat şi clasificarea nejustificată a documentelor care au condus la încetarea urmăririi penale”. Ei reiterau solicitările adresate statelor membre de a investiga acuzaţiile potrivit cărora, pe teritoriul lor, au existat închisori secrete în care erau deţinute persoane în cadrul programului CIA, precum şi să îi urmărească penal pe cei implicaţi în aceste operaţiuni.

Acuzaţiile privind utilizarea de către CIA a statelor membre UE, printre care România, Polonia şi Lituania, pentru transportarea şi detenţia ilegală a prizonierilor au fost anchetate de comisia temporară a Parlamentului European creată în 2006. De atunci, europarlamentarii au cerut în mod repetat investigaţii aprofundate privind colaborarea statelor membre UE cu programul CIA de detenţie secretă şi extrădare extraordinară.

În România a existat o anchetă parlamentară asupra acestei chestiuni, constituită în luna decembrie a anului 2005, după primele informaţii potrivit cărora spaţiul aerian românesc ar fi fost survolat de avioane CIA care transportau deţinuţi şi că aceştia erau torturaţi în centre special constituite în România. În urma acelei anchete s-a stabilit că nu au existat închisori CIA pe teritoriul României.

Preşedintele Comisiei parlamentare privind închisorile CIA, senatorul Norica Nicolai, declara, pe 16 iunie 2006, că există date clare care atestă faptul că avioanele militare americane au aterizat pe aeroporturile româneşti exclusiv din motive tehnice şi că, în România, nu există închisori pentru deţinuţi suspecţi de terorism.”

Sa vedem si ce precizari aduce Dl. Iliescu:

Precizari la interviul din Der Spiegel

Dl. Presedinte Iliescu arata ca:

Sunt neplăcut surprins de modul în care se reflectă și mai ales se comentează afirmațiile pe care le-am făcut într-un interviu acordat publicației germane „Der Spiegel”.

Vreau să fiu cât se poate de clar: nu am confirmat în niciun fel existența unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României, închisoare în care s-ar fi aplicat tehnici ilegale de interogare, cum ar fi tortura. Am precizat la fel de clar că, dacă aș fi știut ce destinație are facilitatea solicitată de partea americană, aș fi luat, cu siguranță, o altă decizie.

Știind ceea ce aprobasem – acordarea unui sediu pentru reprezentanța CIA în România-justifică faptul că, în toți acești ani, am negat existența unei închisori CIA pe teritoriul Româniai. Resping cu toată hotărârea interpretarea acestui gest-firesc între parteneri și aliați-drept o formă de a ”mitui” partea americană, pentru ca România să fie primită în NATO. Aprobarea a fost dată, din câte știu, DUPĂ ce la Praga, la summitul NATO, în noiembrie 2002, s-a luat decizia admiterii țării noastre în Alianța Nord-Atlantică.

Admiterea în NATO este rezultatul firesc al reformelor politice și militare operate după 1989, și a avut un șir de costuri, pe care le-am acceptat, pentru că beneficiile apartenenței noastre la NATO întrec cu mult costurile. Iar acum vedem cu adevărat că atunci am făcut o alegere corectă, care ne asigură securitatea, într-un context internațional complicat și extrem de periculos.

Cooperarea pe multiple planuri între București și Washington s-a accentuat și consolidat în ultimii 15 ani, lucru recunoscut-și continuat-de președinții și guvernele care s-au succedat de atunci la conducerea României. Ne-am asumat niște angajamente, care nu sunt nici ale mele, nici ale lui Traian Băsescu sau ale noului președinte, Klaus Iohannis. Sunt ale României, sunt în logica servirii intereselor României. Revin și spun: pentru toate există un cost. SUA și-au asumat lupta împotriva terorismului. Această luptă a avut și are niște costuri, umane și materiale. Costuri pe care le-am cunoscut și noi, în angajamentul nostru în Irak și Afganistan. Nu trebuia să ni le asumăm? Nu trebuia să respectăm regulile stabilite prin tratatele la care suntem parte?

Este ridicolă și mai ales degradantă pentru România, periculoasă pentru interesele ei, afirmația că declarația mea face ”jocul rușilor”. După aceeași logică, raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic față de CIA și de tehnicile sale de interogare, face, la rândul lui, jocul rușilor. Vi se pare că se poate spune așa ceva, fără a cădea în ridicol? Raportul Congresului este expresia cea mai concretă a tăriei unei democrații, care, atunci când este nevoie, își asumă erorile și face astfel încât ele să nu se mai repete, iar legea să fie respectată.

Dacă în facilitățile CIA din România, din acei ani, s-au petrecut încălcări ale regulilor, este datoria părții americane să spună acest lucru, și să procedeze în consecință. România nu poate să nu-și asume faptul că a acceptat o cerere a CIA. Dar de aici până a spune că știam ce se întâmplă acolo, că știam despre eventualele acte de tortură și de cruzime, este drum lung. Eu refuz să merg pe acest drum.

Oricât ar părea de ciudat celor care cred că au mai găsit un motiv de răfuială cu Ion Iliescu, afirmațiile mele sunt o dovadă că România are tăria de a-și asuma responsabilitățile care îi revin, și în bine, și în mai puțin bine. Am învățat, sper, cu toții, lecția acestei întâmplări, și de acum înainte vom acționa în consecință. Sper că vom învăța și să vorbim aceeași limbă, când este vorba despre România și despre interesele ei. Și dacă ceva face jocul adversarilor României, acel ceva este suma dezbinărilor noastre, abordărilor politicianiste, tratarea conflictuală a tuturor subiectelor.”

Trebuie sa fim de acord cu ceea ce afirma fostul Presedinte, si anume ca e necesar ca Romania sa aiba „tăria de a-și asuma responsabilitățile care îi revin” . Punctul slab ar fi ca nu s-a interesat de ceea ce face CIA pe teritoriul Romaniei sau de ce nu a fost informat, pentru ca nu mi se pare prea clar…

Dar aici e o alta problema… Si anume raportul comisiei senatoriale americane, „raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic față de CIA și de tehnicile sale de interogare” … Si e bine punctat: „extrem de critic”. Eu stau si ma intreb daca ne dam seama despre ce vorbim… Pentru ca, cel putin asa mi se pare, vorbim despre teroristi ca despre niste domnisoare de pension, la care daca ridici putin tonul au si inceput sa planga. Sa ne amintim ce au facut teroristii: 11 septembrie, Toulouse, Boston, Charlie Hebdo – Paris!! Sa ne gandim la Al Qaeda si ISIS, organizatii criminale care opereaza liber prin lumea larga, provocand o multime de victime, oameni nevinovati!! Or, tot acest raport senatorial ce doreste sa arate de fapt? Cat de rea a fost Administratia republicana sub Bush jr. Este clar ca avem de a face cu o lupta politica intre democrati si republicani, prin care primii doresc sa-i discrediteze pe adversarii lor politici, pe republicani. Sa arate ca America, sub o Administratie republicana, nu a respectat Drepturile Fundamentale ale Omului iar acum se face dreptate! Abordarea aceasta conflictuala are, bineinteles, ecouri in lumea larga. Insa, din pacate, pare a fi partinitoare, tinand partea teroristilor care apar astfel intr-o lumina mai favorabila.

Insa trebuie spus ca actiunile SUA in Orientul Mijlociu, si ma refer la cele impotriva Irak-ului, desfasurate cand la Casa Alba a fost o Administratie republicana, n-au fost fara temei. Ele au fost justificate! Saddam Hussein a atacat Kuweitul, a trimis rachete care au lovit Israelul. Iar ca reactie la asemenea fapte a urmat replica americana. De asemenea, razboiul din Afganistan a fost o reactie la atentatele din 11 septembrie 2001. In momentul in care, in Orientul Mijlociu, s-a dezvoltat o forta politica agresiva – atat politica dar si una terorista – care s-a manifestat impotriva SUA, atunci America a reactionat, cum si era de asteptat.

Sa facem o comparatie cu actiunile intreprinse de SUA sub o Administratie democrata, sub Barack Obama. Sa luam Libia. Muammar al-Gaddafi nu a atacat pe nimeni. Dimpotriva, el a vrut sa stabileasca niste relatii normale cu UE si SUA, in ciuda pacatelor tineretii. Chiar a vrut sa dea o mana de ajutor in lupta impotriva terorismului. Libia nu a atacat niciun stat, niciun stat vecin. Actiunea intreprinsa impotriva Libiei, aprobata in Consiliul de Securitate al ONU – cu abtinerea, din cate stiu, a Rusiei si Chinei – nu se poate spune ca nu a fost legala. Dar a fost justificata? Avioanele franceze si britanice au lovit salbatic Libia, SUA a bombardat de pe mare aceasta tara. Ca sa-l scoata pe dictator de la Putere. Au distrus Libia. Si rezultatul a fost ca Libia a ajuns un focar de terorism, unde terorismul islamic, organizatii criminale precum ISIS, se dezvolta fara probleme. Sa ne gandim acum la Siria – unde Consiliul de Securitate nu a aprobat interventia militara. Bashar al-Assad de asemenea nu a atacat pe cineva. Siria nu a atacat un stat vecin ca sa poti sa spui ca e un pericol. In schimb a inceput o actiune impotriva lui, dusa inclusiv de forte teroriste, actiune care nu a fost condamnata de Adminstratia de la Casa Alba, de Barack Obama, ci si sprijinita cel putin moral prin lipsa oricarei reactii. La fel si in Egipt, cand cu Primavara Araba, a venit la Putere Fratia Musulmana, lucru la care Dl. Obama de asemenea nu prea a avut vreo reactie. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a intamplat sub Barack Obama a fost o recrudescenta a terorismului in lume, fara ca aceasta spirala a crimei si violentei sa fie in vreun fel condamnata cu vehementa de catre liderul de la Casa Alba. Dimpotriva, parea ca le gaseste temeiuri justificate teroristilor pentru actiunile lor!

Toata aceasta tevatura pare a fi discreditarea fostei Administratii republicane de la Casa Alba, de catre democrati, in vederea viitoarelor alegeri prezidentiale pe care democratii vor sa le castige.

Dar sa vedem si care sunt cocluziile raportului Senatului:

Gandul

Concluziile DURE ale raportului Senatului SUA cu privire la tehnicile de interogare ale CIA: cele 20 de acuzaţii aduse Agenţiei Centrale de Informaţii

Se arata ca:

Tortura utilizată de CIA în interogatoriile începute după atentantele din 11 septembrie 2001 nu a fost „un mijloc eficient pentru a obţine informaţii sau colaborarea unor deţinuţi”, apreciază un raport al Senatului american în prima dintre cele 20 de concluzii prezentate mai jos, relatează AFP.

1. Utilizarea de către CIA a unor tehnici dure de interogare nu a fost un mijloc eficient pentru a obţine informaţii sau cooperarea unor deţinuţi.

2. Justificarea de către CIA a utilizătii tehnicilor dure de interogare se bazează pe afirmaţii inexacte cu privire la eficienţa lor.

3. Interogatoriile unor deţinuţi ai CIA au fost brutale şi mult mai dure decât CIA le-a descris aleşilor.

4. Condiţiile de încarcerare ale unor deţinuţi ai CIA erau mai dure decât CIA le-a prezentat aleşilor.

5. CIA a furnizat în mod repetat informaţii inexacte Departamentului american al Justiţiei, punând piedici unei analize juridice corecte asupra programului de detenţie şi interogare al CIA.

6. CIA s-a sustras activ sau a împiedicat supravegherea acestui program de către Congres.

7. CIA a împiedicat supravegherea şi procesul de decizie al Casei Albe.

8. Implementarea şi gestionarea acestui program de către CIA a complicat şi uneori a împiedicat misiunile de securitate naţională ale altor agenţii.

9. CIA a împiedicat supravegherea prin intermediul biroului inspectorului general al CIA.

10. CIA a coordonat difuzarea unor informaţii clasificate presei, inclusiv informaţii inexacte privind eficienţa unor tehnici dure de interogare.

11. CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) nu era pregătită în momentul lansării programului de detenţie şi interogare, la peste şase luni după ce i s-a permis să deţină persoane.

12. Programul de detenţie şi interogare era implementat inadecvat şi prost gestionat în întregime, în special în 2002 şi la începutul lui 2003.

13. Doi psihologi externi au dezvoltat tehnicile dure de interogare ale CIA şi au jucat un rol central în implementarea, estimarea şi gestionarea programului. În 2005, CIA a subcontractat majoritatea operaţiunilor legate de acest program.

14. Deţinuţii CIA au fost supuşi unor tehnici coercitive de interogare care nu au fost aprobate de Departamentul Justiţiei sau autorizate de oficialii CIA.

15. CIA nu a prezentat o listă completă sau exactă cu indivizii pe care îi deţine şi a reţinut persoane care nu îndeplineau criteriile pentru a fi închise. Afirmaţiile CIA cu privie la numărul deţinuţilor săi şi al celor care au fost supuşi tehnicilor sale de interogare erau inexacte.

16. CIA nu a reuşit să evalueze corect eficienţa interogatoriilor sale forţate.

17. CIA a sancţionat rareori membrii săi care au comis încălcări grave şi au efectuat activităţi inadecvate.

18. CIA a ignorat numeroase critici interne şi obiecţii pe tema implementării şi gestionării programului său de detenţie şi interogare.

19. Programul CIA nu era viabil şi s-a încheiat efectiv în 2006, după dezvăluiri de presă, diminuarea cooperării altor state şi apariţia unor preocupări de ordin juridic.

20. Programul CIA a afectat reputaţia Statelor Unite în lume şi a generat costuri suplimentare importante, atât de ordin financiar, cât şi de altă natură.”

Eu cred ca ar fi de comentat cel putin doua lucruri:

1. De ce nu se trag concluzii la fel de dure impotriva terorismului, care creeaza o multime de victime, oameni nevinovati?

2. Daca lucrurile stau asa, de aici se vede ce inseamna cand serviciile secrete incep, dintr-un motiv sau altul, printr-un procedeu sau altul, sa aiba o Putere prea mare: incalca legea si comit abuzuri.

Dar sa vedem care a fost reactia lui Barack Obama:

Reacţia lui Barack Obama după ce un raport al Senatului a dezvăluit BRUTALITĂŢI incredibile comise de CIA

Se arata ca:

Preşedintele american, Barack Obama, a denunţat utilizarea de către Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a unor metode „contrare” valorilor Statelor Unite.

„Aceste tehnici de interogare au afectat puternic reputaţia Statelor Unite pe plan global”, a declarat Barack Obama într-un comunicat, promiţând că va face totul pentru ca aceste metode să nu mai fie utilizate niciodată.

„Nicio naţiune nu este perfectă, dar una din forţele Statelor Unite este voinţa de a înfrunta direct trecutul”, a spus Obama.

Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a comis erori utilizând tehnici brutale de interogare, admite directorul CIA, John Brennan, explicând însă că aceste metode au permis dejucarea unor comploturi teroriste după atentatele din 11 septembrie 2001.

„Au existat erori. Dar aceste tehnici brutale de interogare au permis obţinerea unor informaţii care au permis evitarea unor atentate, capturarea teroriştilor şi salvarea de vieţi omeneşti”, a spus Brennan.

Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute, conform raportului elaborat de Senatul SUA.

„În multe cazuri, au fost utilizate imediat cele mai agresive tehnici de interogare, în serie şi fără oprire”, precizează raportul.

„Privarea de somn implica ţinerea deţinuţilor în stare de veghe până la 180 de ore, de obicei în picioare sau în poziţii incomode, chiar şi cu mâinile legate deasupra capului”, adaugă documentul, precizând că un suspect de terorism a murit de hipotermie după ce a fost ţinut „parţial dezbrăcat” pe o podea de beton.

Conform raportului, alţi deţinuţi au fost legaţi la ochi şi târâţi pe coridoarele penitenciarelor în timp ce erau loviţi cu picioarele şi pumnii de gardieni. Mulţi deţinuţi supuşi tehnicilor brutale de interogare au suferit halucinaţii, stări paranoice, insomnii ori au avut tendinţa de a se automutila. Abu Zubaydah, unul dintre liderii reţelei teroriste Al-Qaida, a devenit inconştient după ce a fost supus tehnicii simulării înecului, precizează autorii raportului.

Potrivit documentului, elaborat de experţi ai Comisiei de Informaţii din Senatul SUA, „tehnicile de interogare utilizate CIA au fost mai brutale şi mult mai frecvente decât se cunoştea”.

Conform The New York Times, programul de interogare aplicat de CIA nu a fost bine gestionat şi nu era monitorizat în mod adecvat. „Persoanele care au încălcat politicile CIA au fost trase foarte rar la răspundere. Agenţia Centrală de Informaţii a restricţionat accesul la informaţii, a refuzat să răspundă solicitărilor referitoare la programul de interogare, furnizând, uneori, informaţii false”, notează raportul. „CIA a indus în eroare membri ai Congresului şi reprezentanţi ai Casei Albe privind eficienţa şi amploarea utilizării tehnicilor dure de interogare”, continuă autorii raportului.

Conform documentului, cel puţin 26 de suspecţi de terorism au fost deţinuţi în mod ilegal, în contradicţie cu normele americane de încarcerare.

„CIA a oferit ilegal informaţii clasificate jurnaliştilor, exagerând succesul tehnicilor dure de interogare a suspecţilor de terorism, în scopul obţinerii susţinerii opiniei publice”, subliniază raportul.”

„Vointa de a infrunta direct trecutul„…? Care „trecut„? Cel republican, n-asa? Cel putin asta sugereaza afirmatia lui Obama. Problema nu este daca o natiune e sau nu perfecta, ci trecutul republican… Drept este sa luam in considerare si ce spune John Brennan: „Au existat erori. Dar aceste tehnici brutale de interogare au permis obţinerea unor informaţii care au permis evitarea unor atentate, capturarea teroriştilor şi salvarea de vieţi omeneşti”.  Pentru ca daca „nicio natiune nu e perfecta” atunci sa ne gandim si la cele care prolifereaza terorismul. Iar cum si-a aparat Obama tara de terorism lasa de dorit!! Va propun sa recititi:

Boston…

… de unde se vede cat de bine e aparata America de aceste „domnisoare de pension” care „se rusineaza si de o floare”, teroristii!! Iar Obama „apara” America prin tehnici ce amintesc de fosta Securitate: ascultari de convorbiri telefonice si amestec in viata privata a oamenilor! In vreme ce fenomenul terorist ia amploare!! Greseala pe care o face actuala Administratie este de a arata acuzator cu degetul doar spre CIA si spre fosta Administratie de la Casa Alba, lasand in plan secund terorismul, ca si cum nu terorismul ar fi problema ci America, punand in dificultate aliatii SUA si generand o serie de probleme, dar care nu atenueaza in niciun fel fenomenul terorist din lume.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 28, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii