Hristos a inviat!!

Invierea Domnului

De obicei, in Romania, foarte multa lume merge la biserica de sfanta si luminata zi a Invierii Domnului pentru ca sa ia lumina. E vorba de lumina sfanta, care se aduce de la Ierusalim. Dar e bine, as zice eu, ca sa nu vedem aceasta minunata lumina doar sub aspectul material. Ci si spiritual. Noi trebuie sa ne luminam si ar trebui sa ne luminam si launtric. De aceea n-ar strica, ma gandesc, sa ne aducem aminte si sa meditam la ce spune Condacul 1 al Acatistului Sfintei Invieri a Domnului:

„Aparatorul cel mai mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca unii ce ne-am izbavit de omorarea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai, si zidirea Ta; iar Tu, Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care strigam: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!”

(Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti – 2011)

Si legat de ce spuneam mai sus, despre tainica lumina a Invierii, sa meditam si la cele ce spuneau Sfintii Ioan Damaschin si Teofan al Niceii in Canonul Invierii:

„Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam! Paștile Domnului, Paștile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cantam cantare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii. Si, cantandu-I cantare de biruinta, luminat sa-L auzim zicand: Bucurati-va!

Hristos a inviat din morti!”

(Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti – 2011)

Sigur, de Inviere oamenii se bucura. E foarte bine ca merg la biserica sa ia lumina minunata ce vine de la Ierusalim. Insa mie mi se pare – poate ma insel – ca toate lucrurile acestea le facem asa… superficial. Fara sa cautam sa privim – pe cat ne este cu putinta – in adancime, cum se spune, sa cautam sa vedem profunzimea lucrurilor cand e vorba de Inviere. Felul superficial de a privi lucrurile ne indeparteaza de Dumnezeu si chiar de Inviere. Pentru ca o trecere usoara peste lucruri nu poate sa atinga miezul problemei. Si atunci cum ne vom lumina cu sfanta lumina a Invierii?

Vedeti, multi vorbesc de cat de rai sunt oameni. Sunt multi nemultumiti, si pe buna dreptate, de conditiile din Romania de azi, de clasa politica. Si, obiectiv vorbind, sunt multe lucruri in neregula, multe care ar trebui facute, dar nu se fac. Si destule care se fac si n-ar trebui facute, nu? Dar toate acestea ce inseamna? Ca daca am crede cu adevarat in Hristos si am dori sa ne mantuim cu totii, cum spunea undeva Fericitul Augustin, lucrurile n-ar trebui sa stea asa. Lucrurile ar trebui sa mearga spre bine. Nimeni nu spune ca e usor ci mai degraba „cale stramta si necajita”. Cu toate acestea ar trebui sa mearga spre bine. Si ar trebui sa vedem infaptuindu-se acest bine din faptele noastre, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ca acest bine vine din impreuna-lucrarea noastra cu cea a Harului Dumnezeiesc. Or, Dumnezeu lucreaza intotdeauna binele…

Multa sanatate, numai bine sa aveti si Pasti fericit si ferit de toata bantuiala si primejdia vrajmasului!

Cand pacea se coboara in sufletele noastre…

Vedeti, de fiecare data de Craciun se intampla o minune! Oricat de tulburati am fi, praduiti de ispite, chiar daca traversam o perioada tulbure marcata de puternice mitinguri, de lupte politice, de tensiuni in plan social care, desigur, ne tensioneaza si pe noi, chiar daca suntem nemultumiti de ceva sau puternic nemultumiti, pacea se coboara in sufletele noastre. Simtim in suflet acel Ceva care cauta, tinde sa potoleasca orice tensiune, care indeparteaza orice tulburare, care, intr-un cuvant spus, tamaduieste sufletul, oricat de chinuit ar fi el.

Simtim puterea mantuitoare a Nasterii dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Simtim cum se coboara harul strain de noi peste sufletele noastre potolind nelinistile si ingrijorarile noastre.

As dori sa va citez ce spunea arhim. Justin Popovici intr-un comentariu la Epistola Intaia catre Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel:

„O, omule! unde o sa te duci fara Hristos, ce o sa ajungi fara El? O, ia aminte! Ia aminte! Ia aminte! Fara El o sa te prabusesti in nenumarate deziluzii, in morti infinite, in grozavii nenumarate, in iaduri fara de numar. Insa, chiar daca s-ar intampla asta cu tine, trebuie sa stii ca iarasi El si numai El iti da o mana de ajutor in toate dezamagirile tale, in toate mortile, in toate iadurile, in toate chinurile tale. Dar este neaparat necesar sa-i aduci si tu sinele tau, ceea ce depinde de tine, sa aduci un strigat puternic, tare, de pocainta: Doamne miluieste! Si El se va milostivi de tine si te va scoate din toate dezamagirile, te va invia din toate mortile, te va smulge din toate iadurile. Pentru ca este in chip nemasurat Milostiv si Indurat si Milosard cum nu s-a mai intalnit, a venit sa umble printre noi ca sa-i mantuiasca pe toti cei care sunt pierduti in adevaratul sens la cuvantului, pierduti in pacate, in morti, in chinuri si in dezamagiri.

El intotdeauna cu grija deosebita cauta oaia cea pierduta. Si care suflet omenesc nu e pierdut in padurea neumblata a pacatelor personale si comune, a ratacirilor necunoscute si a nenumaratelor morti? Iar El, cu adevarat Singurul Iubitor de Oameni, cu intelepciune si blandete, cheama pe fiecare si pe toti langa El. Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre (Mt. 11, 28-29).

Asa te cheama Acesta iar tu ii raspunzi. Ii raspunzi prin credinta si te izbavesti de toate mortile, de toate chinurile, din toate iadurile, din toate grozaviile! Acesta este lucrul cel mai sigur in lumea noastra pamanteasca. Pentru ca nimeni nu iubeste atat pe oameni cat ii iubeste El. Cu adevarat El este Singurul Iubitor de Oameni in neamul omenesc! De ce? Pentru ca El si numai El ii mantuieste pe oameni de moarte si de iad si le da viata vesnica si raiul cel preadulce! Pentru ca numai El singur are si, prin iubire, da oamenilor binele vesnic, adevarul vesnic, dreptatea vesnica, bucuria vesnica! Si cine altul poate sa dea aceasta neamului omenesc? Nimeni dintre oameni, nici unul dintre dumnezeii mincinosi si care se numesc singuri dumnezei! Pentru ca Hristos Dumnezeul-Om, intr-adevar este Singurul Iubitor de oameni!”

(Arhim. Justin Popovici – Comentariu la Epistola I Tesaloniceni a Sfantului Apostol Pavel, Editura Bizantina, 2005)

El ne daruieste noua, pacatosilor, aceasta pace si ne invata si ne indeamna sa iertam celor ce ne gresesc, din tot sufletul si din toate inimile noastre!

Citeam ce spunea Sf. Ioan Gura de Aur si parca aceste cuvinte au fost scrise ieri!! Si asta ca sa ne arate cum suntem noi de fapt. In ce mocirla traim!! Ascultati:

„Despre ipocrizie

„Vremurile sunt rele << pentru ca fratele amageste si prietenul umbla cu viclesug>> (Ieremia 9, 4). Nu mai este prieten sincer, nu mai este frate de nadejde. A pierit din lume frumusetea dragostei. Totul este curpins de un razboi intre om si om! Intre om si om, dar nu pe fata, pe ascuns. Pretutindeni, mii si mii de masti. Multe sunt pieile oilor si pretutindeni nenumarati lupi ascunsi. Mai la adapost ai fi de-ai trai intre dusmani decat intre cei ce par a-ti fi prieteni. Cei ce te slujeau ieri, cei care te linguseau, cei care-ti sarutau mana s-au aratat acum dusmani dintr-o data, si-au aruncat mastie si au ajuns acuzatori mai aspri decat toti. Te acuza si barfesc de acelea pentru care ieri iti multumeau.”

„Dupa cum chipurile frumoase ale curtezanelor alcatuite din incondeierea ochilor si din sulimanuri, sunt lipsite de frumusete, dar prin ele curtezanele fac sa para, in ochii barbatilor inselati, frumoase si placute chipurile lor urate si dezgustatoare, tot asa si bogatia se sileste sa prezinte linguseala drept cinste. Nu-mi spune mie de temenelele ce ti se fac in vazul lumii de frica sau interes! Acestea sunt vopseli si sulimanuri. Nu, ci intra in constiinta fiecaruia din cei care te lingusesc, si vei vedea inlauntrul ei mii si mii de acuzatori care striga impotriva ta, vei vedea ca acestia te dusmanesc si te urasc mai mult decat vrajmasii. Iar daca vreodata schimbarea lucrurilor ar smulge de pe chipul linguselilor masca aceasta facuta din frica si l-ar arata asa cum soarele arata fetele cand straluceste mai puternic, atunci vei vedea bine ca tot timpul nu te-ai bucurat de niciun fel de cinste de la cei ce te linguseau, iar tu socoteai ca te cinsteau tocmai aceia care te urau, care te acopereau in inima lor cu nemarginite ocari si doreau sa te vada cazut in neagra mizerie. Nimic nu aduce omului atata cinste ca virtutea! Aduce o cinste nesilita, nefatarnica, cinste care nu-i acoperita de o masca inselatoare; cinste adevarata si curata, nebiruita de schimbarile lucrurilor.”

(Sfantul Ioan Gura de Aur – Despre patimi si virtuti, Editura Cuvantul Vietii a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, Bucuresti, 2017)

” Totul este curpins de un razboi intre om si om! Intre om si om, dar nu pe fata, pe ascuns.” – si iata ca Nasterea Domnului parca ne pune problema: ce noima are un astfel de razboi, ce bine ne aduce acesta? Sf. Intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan s-a rugat pentru criminalii care il omorau cu pietre, pentru ca Dumnezeu sa nu le puna lor pacatul acesta!! Sa ne gandim ca Dumnezeu S-a facut om si a venit la noi, in aceasta lume, pe care o descrie Sf. Ioan Gura de Aur. Eu as zice ca nu doar ca S-a smerit pe Sine, ci a venit in aceasta mizerie, in aceasta societate infecta, ca sa ne scoata pe noi din mizeria asta!! Ca sa ne daruiasca pacea Sa si sa mantuiasca sufletele noastre chinuite de patimi si imboldite de tot soiul de ispite! Ca noi, neputinciosii si nevrednicii, n-am fi reusit singuri niciodata sa iesim dintr-o astfel de mizerie, cautand tot timpul fericiri iluzorii, aducatoare mai apoi de grave deziluzii, de netamaduite deceptii!! Dumnezeu ne iubeste atat de tare incat S-a smerit pe Sine si a venit in aceasta mocirla. Ca sa ne scoata de acolo. Ca sa ne intinda mana Sa cea sfanta.

„Nimic nu aduce omului atata cinste ca virtutea!” – nu avem o astfel de cinste. Si pentru ca nu o avem, Dumnezeu S-a facut om! Si a rastignit El pacatul! Nu vom putea niciodata sa-I multumim lui Dumnezeu asa cum se cuvine pentru marea Sa milostivire fata de neamul omenesc, cazut in pacat. Pentru marea Sa dragoste fata de noi, pacatosii!

Craciun fericit tuturor si numai bine!

Despre vizita Patriarhului Chiril I al Moscovei si al intregii Rusii la Bucuresti

Ar trebui mai intai spus ca nu a fost vorba doar de vizita Patriarhului Chiril, aceasta a fost cea mai mediatizata. Ci de toti Intaistatatorii Bisericilor Ortodoxe din tarile care au cunoscut comunismul. Deci e vorba de impartasirea unei experiente comune si raportarea Bisericii Ortodoxe la aceasta. Si se stie cat de mult a suferit Biserica in anii comunismului, fiind supusa la persecutii dure care vizau distrugerea ei si distrugerea spirituala a omului. Sa ne gandim, spre exemplu, ca in Albania, in vremea comunismului, a fost interzisa orice religie.

Mai trebuie de asemenea specificat ca vizita acestor mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe s-a desfasurat cu ocazia praznicului Sfantului Dimitrie Basarabov, ale carui sfinte moaste se gasesc la Catedrala Patriarhala din Bucuresti si cu ocazia celebrarii a 10 ani de la intronizarea Preafericitului Daniel in scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

Vizita Patriarhului Chiril I a fost cea mai mediatizata, cum era de asteptat. Ea are o insemnatate duhovniceasca care ne aminteste de faptul ca crestinatatea nu se opreste la granitele de Est ale Uniunii Europene. Parintii Apostolici spuneau ca intre crestini n-ar trebui sa existe rivalitati si ca rivalitatile duc la dezbinare. Dar cum ar putea fi dezbinare intru Hristos? Dimpotriva, unitatea credintei noastre este in Hristos, pentru ca Hristos nu poate fi impartit. Si nu degeaba Sf. Apostol Pavel le spunea Corintenilor: „Oare s-a impartit Hristos?”. Si adauga zicand: „Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere”. Si din cate bag eu sama acesta este mesajul invitatiei pe care Preafericitul Daniel a adresat-o Patriarhului Chiril I de a veni in Romania, cat si mesajul vizitei pe care Patriarhul Chiril I a facut-o in tara noastra.

Probabil ca unii se vor intreba in legatura cu Marea Schisma, insa ceea ce s-a petrecut atunci e tocmai expresia faptului ca oamenii s-au cam indepartat de ascultarea datorata Parintilor. Dar lucrurile se pot rezolva usor si am putea vedea chiar o minune, ca si cum 1000 de ani ar fi doar o singura zi: si anume ca Marea Schisma sa para a se fi petrecut ieri si azi sa se fi rezolvat totul. Insa trebuie spus, mi se pare, un lucru: desi crestinii traiesc in schisme – asta e, din pacate, realitatea – Lumea Crestina e Lumea Crestina, adica nu e o alta Lume Crestina decat aceasta pentru ca Hristos, cum bine arata Sf. Apostol Pavel, nu poate fi impartit. Nu exista un alt Hristos pentru americani, un altul pentru italieni, altul pentru francezi, altul pentru romani, altul pentru rusi etc. Ci este un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut din Tatal inainte de veci!! Deci desi noi, nevrednicii si pacatosii, traim in tot felul de schisme, Hristos Dumnezeu e unul singur iar Lumea Crestina e una singura.

Aceasta vizita insa s-a desfasurat intr-un moment politic in care regimul politic din Rusia, condus de un nostalgic comunist, Vladimir Putin, incepe sa fie tot mai opresiv si sa semene cu ceea ce aveam in URSS, deci pe vremea comunismului. De asemenea, pare ca Putin doreste crearea unei linii de demarcatie, politic vorbind, intre  Uniunea Euroasiatica, condusa de Federatia Rusa, si Uniunea Europeana cu SUA. Si tensiunile se vad destul de clar atat in privinta Crimeii, atat in privinta Siriei, dar si pe plan economic prin impunerea de catre Vest a unor sanctiuni Federatiei Ruse, nu mai vorbesc de relatiile tensionate cu SUA determinate in principal de amestecul Rusiei in recentele alegeri prezidentiale din SUA. Cu alte cuvinte, politic vorbind, Rusia s-a pozitionat intr-o stare de conflict cu UE si SUA, si bineinteles si cu NATO. Am spus de conflict, nu de razboi. Vizita Patriarhului Chiril I in Romania, tara care gazduieste Scutul Antiracheta de la Deveselu, sfideaza tocmai acest conflict politic in care e pozitionata acum Rusia de catre regimul Putin. Mai mult, faptul ca a adus aici, daruindu-ne, o particica din sfintele moaste ale Sfantului Serafim de Sarov, primind in dar o frumoasa icoana cu Sfantul Dimitrie Basarabov care contine si o particica din sfintele moaste ale acestuia, arata extrem de clar contrastul enorm cu luarile de pozitie politica ale Kremlinului, care practica conflictualitatea in lume. Gandindu-ma la intalnirea Patriarhului Chiril I cu Papa in Cuba, la Havana, apoi la faptul ca Patriarhul Rusiei a lipsit de la Sinodul din Creta, chiar ma gandesc la faptul ca aceasta vizita in Romania, adica acolo unde te-ai fi asteptat mai putin, seamana cu o palma, la figurat, desigur, data regimului Putin!! Si cred ca este evident ca Biserica Ortodoxa Rusa nu poate sa accepte in Rusia un regim politic actual asemanator, chiar foarte asemanator, daca nu identic, cu cel de pe vremea comunismului, care sa contravina comuniunii spirituale intre crestini. De aceea Biserica Ortodoxa Rusa nu poate achiesa, cel putin in totalitate, la politicile Kremlinului. Nu le poate accepta in totalitate si as include aici agresiunea impotriva altor tari crestine. Cezaropapismul asta s-a dovedit, in trecut, foarte contraproductiv si am vazut ce a rasarit: comunismul. Pentru ca daca Puterea politica greseste si Biserica nu ia o atitudine ci ramane pasiva sau aproba greseala iata ce efecte nocive se pot dezvolta in societate. Or, Biserica nu poate sa lucreze inspre sminteala credinciosilor sai.

As mai adauga ca aceasta vizita nu inseamna „sa ne dam cu Putin”, cum din pacate am vazut ca se intepreteaza cateodata. Nici Patriarhul Chiril I in cuvantul sau n-a spus asta. Insa Biserica trebuie sa aiba o atitudine pacificatoare, bazata pe iertarea pacatelor. Iar pe de alta parte, data fiind situatia din Rusia, Bisericile Ortodoxe surori trebuie sa intinda o mana de ajutor Bisericii Ortodoxe Ruse atunci cand este nevoie si s-o sustina moral daca trebuie lucrul asta. Trebuie avute in vedere atenuarea tensiunilor pe plan mondial si indreptarea caii pe care paseste actualmente Rusia, care nu-i aduce nici prestgiu, nici prosperitate, nici elevare spirituala, cu alte cuvinte este o cale paguboasa, care pune Rusia intr-o pozitie proasta. De aceea e mai bine sa existe un dialog spiritual daca nu dorim crearea din nou a unor noi linii de demarcatie si cortine de fier, adica repetarea greselilor trecutului, lucru evident anacronic si redundant.

De aceea cred ca aceasta vizita pe care Patriarhul Rusiei a facut-o la noi in tara, cu un mesaj de pace, trebuie privita ca fiind ceva benefic. De asemenea, organizarea unui Congres despre suferintele Bisericii in perioada comunista a fost un lucru pozitiv pentru ca Bisericile Ortodoxe trebuie sa caute cea mai buna cale de a se raporta la aceasta experienta tragica ce inca lasa urme in sufletele oamenilor. In tarile care au cunoscut comunismul lucrurile nu stau la fel ca in tarile care nu au cunoscut comunismul – trebuie inteles lucrul acesta. Un alt lucru important au fost, cred, comunicarea a ceea ce s-a discutat in Creta, unde Patriarhul Chiril I si nu numai a lipsit. Prelucrarea cu cei care n-au fost prezenti atunci a ceea ce s-a discutat si s-a hotarat in acest Sinod reprezinta un lucru important pentru ca Biserica Ortodoxa trebuie sa aiba o pozitie fata de lumea contemporana, cea de azi – subliniez!, si de realitatile actuale pentru ca avem o crestere a credinciosilor ortodocsi in tari crestine neortodoxe, primind sprijin acolo, de la bisericile de acolo ce nu sunt ortodoxe, lucru pentru care ar trebui sa multumim lui Dumnezeu! De asemenea exista o comunitate ortodoxa importanta in SUA si aici, evident, si Biserica Ortodoxa Rusa ar trebui sa fie interesata. Inchistarea nu duce la ceva bun. Sunt realitati politice care influenteaza Biserica, spre exemplu Uniunea Europeana sau apartenenta Romaniei la NATO, sau Parteneriatul Strategic dintre SUA si Romania – am dat cateva exemple, se pot da si altele nu neaparat legate de tara noastra, iar Biserica Ortodoxa trebuie sa aiba o pozitie. Constructiva, desigur. Inclusiv regimul politic bazat pe democratie, pe respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, necesita o pozitie, o raportare din partea Bisericii Ortodoxe, fiind realitati ce nu prea au existat in trecut in lumea ortodoxa, sau au existat pentru putina vreme. Fara indoiala, activitatea misionara a Bisericii Ortodoxe e deosebit de importanta si de aceea e foarte important sa dai un mesaj adecvat.

In legatura cu cazul semnalat de Dl. Cristian Preda:

„Faptul că regizorul Alexandru Solomon a fost umflat de jandarmi în fața Patriarhiei și anchetat ore în șir e o palmă dată libertății.
Va spune Daniel ceva?
Sau a preluat modelul Kiril, care apără doar puterea de la Kremlin, nu și cetățenii ruși?

VIDEO Regizorul Alexandru Solomon a protestat la Patriarhie fata de vizita lui Kiril: S-a taiat la mana si a aruncat cu bani / „Actiunea a durat 1 minut, dar ce a…

hotnews.ro”,

lasand la o parte caracterul teatral si provocator – s-a taiat la mana, a aruncat cu bani – ar trebui, totusi, spus ca felul in care intelege Jandarmeria sa isi indeplineasca atributiile lasa cateodata, si nu chiar de putine ori, de dorit. Am mers pe Dealul Patriarhiei, Sfanta Liturghie se tinea in aer liber. Multime mare de oameni. Inteleg misiunea Jandarmeriei de a proteja fata de eventuale lucruri mai putin placute ce s-ar putea intampla. Insa la un moment dat s-au interpus in fata clopotnitei mari nepermitand nimanui accesul la locul unde se desfasura slujba. Nu mai vorbesc despre comportamentul ireverentios al unor jandarmi fata de credinciosi. Ca si cum ar fi fost vorba de ultimii oameni, niste raufacatori, nu de niste oameni care au venit, firesc, la slujba Sfintei Liturghii si pentru ca sa-i vada pe arhiereii invitati de catre Patriarhia Romana. A te interpune intre credinciosi si altar intr-un mod brutal – bine ca n-am fost si batuti!! – nu cred ca este nici canonic si nici in duhul Sfintei Liturghii, care il patrunde pe credincios. Si nu era vorba despre niste oameni care s-au taiat la mana sau care sa inceapa sa arunce cu bani, sau care sa inceapa vreo actiune provocatoare sau orice altceva care sa deranjeze slujba. Ci de credinciosi, nimic mai mult. Oamenii, desigur, incepusera sa protesteze. Ca doar au venit la biserica. Pana la urma au dat drumul la toata lumea. Dar… gestul conteaza.

In privinta a ceea ce i s-a intamplat regizorului Alexandru Solomon, trebuie remarcat cu tristete ca maniera de actiune a jandarmilor si apoi anchetarea acestuia si concluzia ca ar avea „tulburari de adaptare” – jignitoare, desigur –  nu e in concordanta nici cu spiritul bisericesc si nici cu o societate libera. Mai degraba are legatura cu dispretul fata de credinciosi. Si spun asta lasand la o parte faptul ca un om care are o facultate s-ar putea sa se simta jignit de un jandarm care sa rasteste la el cu o privire de parca e gata sa-l ia la bataie: „Fa, ba, loc acolo sa treaca lumea!! N-auziti, ma?” si ale carui studii s-ar putea sa nu depaseasca liceul. Ca si cum multimea mare de credinciosi ar reprezenta neaparat prostimea ce poate s-o ia si pe cocoasa la o adica. Si chiar daca in discutie ar fi prostimea, modul acesta dispretuitor la adresa credinciosilor n-are nicio legatura cu duhovnicia pe care o inspira Biserica, ci dimpotriva e de natura sa naruie actiunea ziditoare de suflet a acesteia.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Neprihana cereasca

De Nasterea Domnului as dori sa reflectam impreuna la ceea ce spunea Sfantul Grigorie Teologul in finalul Cuvantului la Nastarea Mantuitorului Iisus Hristos, unde vom afla o foarte mare bogatie duhovniceasca, cu atat mai mult necesara in vremurile noastre complicate:

„Un singur lucru sa urasti din cele ce sunt relatate despre Nasterea lui Hristos, si anume omorarea pruncilor de catre Irod, sau, mai bine spus, cinsteste si aceasta jertfa ca una care se aduce lui Hristos, mai inainte de Jertfa cea noua a Lui Insusi pentru noi.

Iar daca acum va fugi in Egipt, sa fii si tu impreuna-instrainat cu El; caci daca El este urmarit acolo, sa fii si tu impreuna cu El prigonit; iar daca in Egipt zaboveste, cheama-L pe El de acolo inchinandu-i-te; treci impreuna cu El prin toate varstele cresterii Lui, ca un ucenic credincios lui Hristos. Curateste-te si taie-te imprejur duhovniceste, da la o parte si leapada valul pe care il ai asupra ta de la zidire; invata si tu apoi in templu, alunga si tu, precum a facut-o El, pe cei ce negustoresc casa lui Dumnezeu, lasa-i sa te loveasca cu pietre, daca va trebui sa treci si prin aceasta; dar tu vei scapa, o stiu asta prea bine, si vei trece printre ei asa cum a trecut Dumnezeu. Si aceasta deoarece Cuvantul (Logosul) nu Se lasa lovit cu pietre. Si Chiar daca vei fi dus in fata lui Irod, sa nu-i dai nici un raspuns, caci va fi respectata mai mult tacarea ta decat multa vorbarie a celorlalti. Iar daca te vor lovi cu biciul, sa ceri sa implineasca si celelalte ale pedepsei. Sa ai grija sa gusti si tu fiere cu otet; cauta si tu scuipari, lovituri si palmuiri, chiar cununa de spini, dupa asprimea vietii celei cuvioase; imbracate si tu in hlamida mohorata, primeste batul de trestie in dreapta si bataia de joc a celor care vor rade de tine si vor nesocoti adevarul. Apoi, impreuna rastigneste-te cu El, fii gata sa mori si sa te ingropi si tu impreuna cu El, pentru ca impreuna cu El sa inviezi si tu, ca apoi impreuna cu El sa fii slavit si sa imparatesti si tu cu El. Si asa, vazandu-L pe El, atat cat ne este cu putinta a-L vedea, sa-L cinstim pe Cel in Treime inchinat si slavit, si Care, fie sa ni Se arate si noua, celor tinuti inca de legaturile acestui trup, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia fie slava in veci. Amin!”

Sfantul Grigorie Teologul – Cuvant la Nasterea dupa Trup a Mantuitorului Hristos, Cuvant la Sfintele Pasti, Panegiric (Cuvant de lauda) la Sfantul Vasile cel Mare – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2009.

Si drept cinstind Nasterea dupa Trup a Celui ce este mai sfant decat toti sfintii sa ne bucuram de cereasca lumina a inomenirii Sale.

Numai bine, multa sanatate si multe bucurii va doresc de Craciun! 🙂

Nasterea Domnului

Neparticiparea Rusiei la Sinodul Pan-Ortodox din Creta

Nu cred ca e gresit spus neparticiparea Rusiei… Pentru ca de fapt cam asta s-a intamplat.

La acest Sinod – v. aici si aici – este adevarat ca nu doar Biserica Ortodoxa Rusa a lipsit. Printre Bisericile Ortodoxe lipsa s-au numarat si cele din Bulgaria, Antiohia si Georgia. Dintre toate acestea patru Biserica Ortodoxa Rusa este cea mai mare, daca, cel putin, ne referim la numarul de membri. Faptul ca nu a participat, evident, nu-i face cinste. Ar indica o aroganta ce intra in contradictie cu smerenia specific crestina. De asemenea intra in contradictie cu iubirea frateasca, de care crestinii ar trebui sa fie animati. Cu alte cuvinte, ce exemplu da Biserica Ortodoxa Rusa? In orice caz, unul negativ. In nici un caz unul de unitate crestina, adica de unitate in Hristos. Si, mai grav, in niciun caz unul de dragoste de aproapele. Iar daca nu ai dragoste fata de aproapele tau, cum ai putea, oare, sa ai dragoste fata de oameni, sa fii de oameni iubitor cum si Domnul Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos este?

Sigur, te intrebi de ce n-au participat. Participarea ar fi fost un lucru normal, mai ales ca problemele ce urmau sa fie discutate erau importante si ar fi fost bine ca fiecare Biserica sa-si expuna parerea si sa se dialogheze pe astfel de teme. Evident, nu exista niciun motiv serios sa nu participe. Un motiv serios ar fi cel legat de dogma si de dogmatica. Or, toate Bisericile Ortodoxe marturisesc la fel, aceeasi Dogma si au acelasi Crez. Mai mult chiar, rusii – asa cum arata undeva Sfantul Paisie de la Neamt – au primit credinta ortodoxa de la greci. Si nu invers. Deci motive temeinice de neparticipare nu au existat.

Problema este insa alta… Lucrurile stau mult mai simplu. Din pacate, Biserica Ortodoxa Rusa nu a participat din cauza comunistului nostalgic Vladimir Putin, cel care conduce actualmente – vremelnic, desigur – Rusia. Domnul Putin si-a pus in minte sa bipolarizeze din nou Lumea – in aceasta cheie putem citi nastrusnica sa idee cu Uniunea Euroasiatica ce ar trebui, desigur, sa fie condusa de Rusia, adica de el, de el personal. In asemenea conditii, Biserica Ortodoxa Rusa a trebuit sa se conformeze politicii dictatorului cu valente sovietice, asta ca sa nu aiba de patimit. Daca ar fi participat la Sinod – lucru care ar fi putut sa-l faca fara nicio problema – ar fi intrat in contradictie cu politica Kremlinului. Iar in Rusia lui Putin, daca se intampla lucrul asta ori mori impuscat in plina strada, ori in patul tau, desi esti bine sanatos si nu suferi de nicio boala. Regimurile criminale asa procedeaza. Regimul D-lui. Putin nu a demonstrat contrariu, ca n-ar fi un regim criminal. Au fost omorati oameni politici, ziaristi, asa ca de ce nu ar merge si o vladica ce nu ar da dovada de supunere neconditionata?

Dar dreptatea ar fi cerut ca Biserica Ortodoxa Rusa sa participe! Domnul Putin in schimb a dorit sa nu participe Rusia!! Si a obtinut, din pacate, ceea ce a dorit, punand Biserica Ortodoxa Rusa intr-o pozitie foarte proasta si umilitoare.

Cred ca ar trebui spus ca nu e vorba de nicio schisma. Unii comentatori – spre exemplu D-na. Lelia Munteanu de la Gandul, spune intr-un editorial bun, pe care il recomand a fi citit integral si in original asa:

Sinodul A Toată Ortodoxia continuă, totuşi

„Sinodul Panortodox (A Toată Ortodoxia) a început fără participarea celor patru Biserici – rusă, georgiană, bulgară şi antiohiană, care reprezintă aproximativ jumătate din numărul total al dreptcredincioşilor.

Ca urmare, s-a strârnit o întreagă dezbatere asupra canonicităţii Sinodului, cu argumente şi contraargumente istorico-teologice, greu de urmărit de către mireni.

Ceea ce e lesne de observat, oricât am împacheta realitatea în cuvinte, e schisma din sânul Bisericii Una. O dezbinare care, urmărind faliile geopolitice, dezvăluie mecanismele şi mizele luptelor pentru fratricide pentru putere.

Bisericile-surori absente la Sinodul din Creta, în cap cu Biserica Ortodoxă Rusă, fac demonstraţia penibilă că nu se pot desprinde de jocurile de interese lumeşti.

Patriarhul Ecumenic a rămas neclintit, chiar dacă, până în ultimul moment, a purtat convorbiri telefonice cu întâistătătorii celor patru Bisericii, în speranţa că duminică vor veni să coliturghisească la acelaşi altar: lucrările nu vor fi amânate.

Există patru teme pe ordinea de zi, toate fundamentale, care îşi aşteptau demult rezolvarea  – misiunea Ortodoxiei în lumea contemporană, diaspora, autonomia eclezială şi modul de proclamare a acesteia, Taina Căsătoriei, Postul, relaţiile Ortodoxiei cu ansamblul creştinătăţii.

Faptul că Biserica Ortodoxă Română se află în Creta e un semnal de poziţionare important, chiar dacă acolo nu se va putea lua nici o decizie.

Din păcate, tocmai scopul principal al Sfântului şi Marelui Sinod, acela de a sublinia unitatea Bisericii Ortodoxe, a fost compromis. Chiar dacă, în tulburătoarea sa curăţenie sufletească, Mitropolitul Franţei, Înaltpreasfinţitul Emmanuel a declarat că absenţii sunt, de fapt, prezenţi. Fără îndoială, Dumnezeu a înţeles perfect ce a vrut să spună, oastea credincioşilor mă tem că nu.” (subl. mea)

Nu, schisma nu e. E vorba de altceva. E vorba de efortul de a coabita cu ticalosii!! Adica de a coabita cu oameni, precum Vladimir Putin, ce determina regimuri dictatoriale, de dura represiune impotriva a tot ce nu e pe plac vointei dictatorului!! Despre asta e vorba.

Sinodul e canonic pentru ca au fost invitate toate Bisericile Ortodoxe. E clar ca, spre exemplu, Biserica Ortodoxa Sarba a participat pentru ca Serbia doreste sa se integreze in UE. E mare lucru ca a participat, pentru ca nu a urmat comportamentului rusilor, de unde se vede ca, politic vorbind, Serbia incepe sa se schimbe incetul cu incetul in bine. Si au inteles ca e mult mai importanta unitatea in Hristos a Bisericii decat vremelnicele lupte politice sau ambitia unor dictatori vremelnici de a domina Lumea, adica de a se face robii celui Rau.

Intru totul de acord cu Lelia Munteanu:

„Bisericile-surori absente la Sinodul din Creta, în cap cu Biserica Ortodoxă Rusă, fac demonstraţia penibilă că nu se pot desprinde de jocurile de interese lumeşti.„

Intr-adevar este penibil. Iar daca, totusi, gresesc eu si Vladimir Putin n-are niciun amestec in toata povestea asta, atunci e si mai penibil! Mai ales ca e vorba de absente totalmente nejustificate!!

Ceea ce s-a intamplat indica un aspect destul de grav, si anume ca Rusia nu e departe doar de valorile europene, dar si de valorile crestin-ortodoxe. Iar aceasta realitate politica ar trebui sa primeasca o riposta pe masura din partea Bruxelles-lui si Washington-ului. Pentru ca avem de a face cu o Rusie ostila, amenintatoare, o Rusie condusa de un dictator, ce poate avea un comportament neprevazut care sa lase de dorit. Inteleg ce s-a discutat la Summitul NATO de la Varsovia: sa nu izolam Rusia, sa avem un dialog cu Rusia. Asa ar trebui. In conditii normale asa ar trebui. Dar data fiind situatia politica actuala din Rusia nu stiu – sunt numeroase semne de intrebare – daca mai e posibil asa ceva si daca nu cumva Rusia tinde sa se pozitioneze de-a dreptul intr-un adversar al Vestului, avand o atitudine concreta in acest sens. Or, un astfel de lucru trebuie sa aiba si un raspuns adecvat.

Citeam ce spune Wikipedia despre Patriarhul Chiril I al Moscovei:

„În ziua de 12 februarie 2016, Patriarhul Chiril I al Moscovei a avut o întâlnire cu Papa Francisc, în Havana, capitala Cubei^[6], în urma căreia au semnat o declaraţie comună, cu 30 de paragrafe, în care, printre altele, cei doi îşi exprimă speranţa că această întâlnire va deschide calea reducerii tensiunilor între greco-catolici şi ortodocşi, intensificate de conflictul din Ucraina.^[7]„

in schimb la Sinodul Pan-Ortodox nu a participat: tocmai asta mi se pare o atitudine necanonica, pentru ca lasa loc de aranjamente intre ierarhi ai Bisericii in locul canonicitatii unui Sinod. Nu atat ca s-a intalnit cu Papa – lucru care nu ma deranjeaza, cat ceea ce exprima atitudinea Patriarhului Chiril I al Moscovei – o atitudine de Patriarh jucator…

Pomenirea Sfantului Mucenic Mirax

Printre sfintii pe care ii pomenim pe 11 decembrie – printre care Sf. Daniel Stalpnicul si Sf. Luca cel Nou Stalpnicul – il pomenim si pe Sfantul Mirax. Povestea vietii lui  e foarte interesanta si, mi se pare, actuala in ceea ce priveste relatiile dintre crestini si musulmani. Iata viata lui asa cum apare in Sinaxarul din aceasta zi de 11 decembrie, sursa – aici:

„Tot în această zi, pomenirea unui oarecare Mirax şi povestire foarte folositoare.

Acest fericit mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam din Egipt, născut în cetatea Tenesti, din părinţi creştini. A fost botezat şi crescut în credinţa cea neprihănită a creştinilor. Dar din uşurătatea minţii a fost înşelat de diavol şi s-a dus la Amira, domnul agarenilor din cetate, şi s-a lepădat de Hristos. Şi-a tăiat brâul şi a călcat în picioare crucea; a scos apoi sabia şi a strigat cuvântul cumplit: „Sunt agarean! De azi înainte nu mai sunt creştin!”. Şi a fost cinstit şi lăudat câţiva ani de Amira şi de cei împreună cu el. Părinţii lui însă nu conteneau de a ruga pe Dumnezeu ca să-l întoarcă din nou la credinţă pe fiul lor.

Şi Dumnezeu, văzând râvna şi rugăciunea lor stăruitoare, a schimbat inima lui Mirax şi l-a întors la credinţă. Şi a venit el la părinţii lui şi le-a zis: „Iată, dragii mei părinţi, din întunecimea minţii am făcut ce am făcut. Acum mă rog să fiu iarăşi creştin şi să fiu cu voi”. Părinţii i-au răspuns: „Noi, fiule, de când ai făcut acest lucru, multe lacrimi am vărsat pentru tine. Dar niciodată n-am contenit să rugam pe Dumnezeu ca să cunoşti cu adevărat şi să te întorci la Dumnezeu. Iar acum mulţumim bunătăţii Lui, că n-a trecut cu vederea smerita noastră rugăciune. Dar după cum ştii şi tu fiule, ne temem de Amira, că nu cumva să ne primejduim, că te-am fi schimbat noi. Dar dacă vrei, ca să te uşurezi şi tu de marele tău păcat, ca să faci milostiv şi pe Dumnezeu, ca să ne scoţi şi pe noi de sub bănuială şi să fii folositor şi pentru tot neamul tău, du-te tu la Amira, şi precum ai făcut pe ascuns ceea ce ai făcut, tot aşa şi acum, fără ştirea noastră, dă pe faţă cu îndrăznire credinţa ta şi Dumnezeu va povăţui viaţa ta, fiule, precum voieşte”.

Mirax, după ce a luat de la părinţi sfatul acesta şi odată cu el şi binecuvântarea, cu brâul în mână, s-a dus la adunarea agarenilor. S-a încins cu brâul înaintea lui Amira şi a întregii adunări, a făcut semnul cinstitei cruci şi a grăit: „Acum mi-am venit în fire din întunecimea diavolească ce mă cuprinsese! Am căzut înaintea lui Hristos. Am ajuns iarăşi creştin precum am fost şi am venit să-ţi aduc aceasta ştire ţie şi întregii adunări. Am venit să mărturisesc înaintea tuturor pe Hristosul meu şi să vă dau anatemei şi pe voi şi credinţa voastră”.

La auzul acestor cuvinte, Amira l-a chinuit vreme îndelungată, încercând să-l facă să se lepede de credinţa în Hristos. Dar văzând că nu poate, l-a osândit la moarte. Slujitorii l-au luat, l-au pus într-o corabie şi l-au dus în larg ca la patru stadii. După ce şi-a făcut rugăciunea, slujitorii i-au tăiat capul şi l-au aruncat în mare. Nu se ştie dacă trupul lui a ieşit său n-a ieşit din mare; cinstitul lui cap însă a ieşit. Nişte creştini l-au cunoscut şi l-au luat ca pe un dar de mare preţ, au făcut o cutie de argint şi au pus în ea capul sfântului cu cinstea şi slava cuvenită. Şi de atunci şi până acum izvorăşte pururea mir bine mirositor şi săvârşeşte fel de fel de tămăduiri, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos.„

De unde se vede ca musulmanii, din intunecimea lor diavoleasca, ce i-a curpins, fac si in zilele noastre aceste atentate sangeroase peste tot in lume. Pentru ca ei nu stiu sa cada inaintea lui Hristos! Asa si in zilele noastre, unii crestini din usuratatea mintii si inselati de diavol se duc la Amira… Dar Dumnezeu l-a proslavit in fata paganilor pe acest oarecare Mirax, cand s-a intors la dreapta credinta si a si marturisit-o in fata conducatorului agarenilor. Parintii lui s-au rugat pentru el. Amira l-a chinuit doar pentru ca L-a marturisit pe Hristos. E demn de remarcat ca oamenii acestia, musulmanii, nu sunt neaparat impotriva civilizatiei noastre, la care privesc cu jind, ci impotriva lui Hristos! Ei vor, de pilda, nivelul de trai din Germania, pe Hristos nu-L vor ei… Diavolul ii imbie catre prosperitatea materiala si ii face sa se razboiasca cu Hristos, ca nu cumva sa se mantuiasca!

Piata Universitatii… din nou

Am fost ieri seara in Piata Universitatii… Am vrut sa fiu martor la evenimente, cum se spune, sa vad cine sunt protestatarii. Poate ca intelegi mai bine lucrurile daca esti in mijlocul evenimentelor… Asa mi-am zis si eu si am pornit spre Piata…

Era lume multa, dar caracteristic era faptul ca imensa majoritate a celor  veniti in Piata erau tineri intre 18-30 de ani. Multi, foarte multi utilizatori de iPhone. Era greu sa-ti dai seama despre nivelul lor de pregatire profesionala si de educatie, insa un lucru trebuie subliniat: nu era o miscare muncitoreasca. Spre deosebire de anii ’90, de pe vremea lui Iliescu, cand pe langa protestatari au iesit marile platforme muncitoresti, dar au venit si minierii, acum erau, in marea lor majoritate, numai tineri. Chiar si cei care au venit cu copiii erau tot tineri, parinti tineri. Intr-un fel este perfect explicabil, pentru ca cei care au murit in tragedia de la Clubul Colectiv erau de varsta lor… Explicabil este si pentru faptul ca fenomenul coruptiei, prezent in societatea noastra, le afecteaza viata si perspectivele profesionale. Tin sa subliniez un lucru: nu cred ca in Piata erau numai acei tineri ce muncesc in multinationale. Nu mi s-a parut ca asa ar fi…

Aceasta miscare nu mi s-a parut a fi o revolutie. E prea mult spus. Cred ca ar fi corect s-o caracterizam drept miscare de protest si nimic mai mult. Ceea ce am vazut la televizor, la Realitatea, dupa ce am venit acasa, un adevarat program al Pietei, m-a mirat… O miscare spontana, ivita dintr-o emotie, ce-i drept colectiva, nu e nici revolutie si nu poate sa aiba un program atat de bine pus la punct. De aceea impresia mea este ca diverse ONG-uri (sau poate si alt tip de organizatii) laice au profitat de evenimente ca sa-si expuna platforma, lucru care nu stiu cat e de cinstit…

Programul lor de activitate mi s-a parut unul nu doar laic, ci de-a dreptul presarat cu elemente neostangiste, ca sa nu spun chiar neocomuniste, de exemplu venitul minim garantat de 250 de euro sau in scolile publice sa se faca lectii in care copiii sa invete cum sa-si ajute semenii… Sau ca parlamentarii sa nu aiba dreptul decat la 2 mandate, lucru ce mi-a amintit de Movimento 5 Stelle a lui Beppe Grillo…

Acest tineri ar trebui sa stie ca o lozinca precum: „Toate partidele – aceeasi mizerie” pune in discutie democratia si libertatea castigate cu sange in Decembrie ’89. Este adevarat ca poate multi din acesti tineri n-au cunoscut comunismul, nu au existat chiar pe vremea aceea. Insa daca tot au iesit in strada, ar trebui sa se maturizeze cand e vorba sa abordeze politica si sa citeasca sau sa intrebe cum e sa traiesti sub o dictatura, ce inseamna asta, ce inseamna sa traiesti cu frica de Securitate si sa-ti fie incalcate sistematic drepturile si libertatile. Si sa se gandeasca la cei care au suferit cumplit pe vremea comunismului numai pentru ca aveau alte pareri decat partidul unic si conducatorul „iubit”. Crimele comunismului au fost infinit mai rele decat actuala coruptie din societate.

De asemenea ar trebui sa se gandeasca ca libertatea de constiinta, libertatea religioasa au fost castigate prin sange in Decembrie ’89. Ma uitam la acesti tineri si intelegeam ca ma aflu in fata unor copii… Care nu cunosc ce inseamna sa fii persecutat pentru credinta ta de catre un stat opresiv si totalitar. Ce inseamna sa faci ani de puscarie grea pentru credinta in Dumnezeu… Ce inseamna ca Statul sa-ti incalce drepturile pentru ca ai fost vazut cu o iconita la tine… Si sa se gandeasca la cei care au murit pentru credinta in puscariile comuniste…

Patriarhul Daniel si-a cerut scuze, eu cred ca trebuie sa i le acceptam. Si trebuie ca acesti tineri sa stie ca Biserica Ortodoxa nu este nici impotriva construirii de spitale si nici nu e vinovata ca nu s-au construit spitale dupa Revolutie. Sloganul acesta, cum ca ei nu doresc Catedrala Mantuirii Neamului ci sa se faca spitale este nedrept pentru ca nici BOR si nici Patriarhul Daniel nu se opun construirii de spitale. Ca Biserica este capabila sa construiasca mai multe biserici, decat e capabil Statul, care n-a construit niciun spital nou dupa Revolutie, sa construiasca spitale, eu cred ca este o alta problema. Eu va spun ca in mod sigur BOR nu este impotriva construirii de spitale, numai ca nu depinde de ea acest lucru. Evident, e o rusine foarte mare pe obrazul Statului nostru… Asa ca atitudinea fata de Biserica a celor din piata nu a fost nici dreapta si nici corecta… Sunt lucruri pe care putem sa le criticam la Biserica, dar sa avem, totusi, grija sa avem dreapta judecata. Iar in ceea ce priveste ajutorul pe care sa i-l dai semenului tau, eu cred ca Biserica Ortodoxa te poate invata mai bine lucrul asta decat orice lectie de etica laica, in acest sens, facuta in scoala.

Copiii Pietei mai trebuie sa stie ca relele economice din tara nu sunt numai datorita coruptiei. Tratatul de Guvernanta Fiscala, cat si faptul ca Romania a trebuit sa se integreze in UE intr-un timp scurt si pentru asta sa faca dovada ca are o economie de piata functionala, au fost cerinte ale UE. Trebuie sa stie ca dupa ’95 (ma gandesc la faptul ca poate unii din acesti copii nu au existat nici pe vremea aceea…), cand intreprinderile de stat au fost trecute pe actiuni, CDR a fost pusa in fata urmatoarei situatii: circa 3000 de intreprinderi erau cu capital majoritar de stat. Era in ’96… Ca sa ai o economie functionala de piata trebuia sa demonstrezi Uniunii Europene ca 51% din economie e privata. La asa ceva s-a ajuns intr-un timp record: 11 ani. De aceea multe intreprinderi s-au si distrus si multe privatizari au esuat pentru ca atragerea de capital strain presupune nu numai vointa Statului, ci si a investitorului strain pe care nu ai cum sa-l obligi sa investeasca in Romania. De asemenea mai trebuie sa stie ca daca Presedintele Basescu, care, conform Constitutiei, era reprezentantul Statului Roman, ar fi respins Tratatul de Guvernanta Fiscala, ar fi insemnat ca Statul Roman il respinge si s-ar fi pozitionat in afara cerintelor UE. Si nimeni nu ne-a obligat sa intram in UE…

Sa se gandeasca la faptul ca nu prea mai avem o firma romaneasca de constructii de drumuri. Treburile au mers bine cand cu absorbtia fondurilor de preaderare. Numai ca o conditie de participare la licitatie era ca firmele sa demonstreze ca au lucrari similare in alte parti, in alte tari. Firmele romanesti de profil nu indeplineau o astfel de conditie… De aceea foarte multe firme straine au venit aici sa lucreze, firmele romanesti erau luate de catre acestea in subcontractare. Caimacul era luat de firmele straine, bineinteles. Finantarea era asigurata de UE si banii acestia trebuiau sa se intoarca tot in UE, la firmele din Vest…

Una din ideile strategice de baza ale integrarii noastre in UE a fost asigurarea securitatii economice a tarii. Daca acest deziderat mai e posibil astazi, in actualele conditii economice, sau nu mai e posibil, asta e o alta discutie. Dar acesti tineri ar trebui sa se gandeasca serios la aceste lucruri… Acesti tineri ar trebui sa gandeasca la faptul ca o economie de piata puternica presupune o piata de capital puternica. Ce inseamna o piata de capital puternica? Daca ma intrebati pe mine, as raspunde ca inseamna o piata in care volumul tranzactiilor sa fie de vreo 3-4 trilioane de $… Trilioane, retineti bine, nu miliarde. 3-4 miliarde de $ nu-mi ajunge nici pe-o masea! Daca ar fi macar de 800-900 miliarde de $, ar insemna ca treburile incep sa se miste in directia corecta. Ei cer, printre altele, niste lucruri – mai toate axate pe o protectie sociala puternica – in conditiile in care tara noastra nu are capacitatea economica, la ora actuala, pentru a le sustine. Tara noastra, din pacate, e una in care tranzactiile pe piata de capital sunt mici, cresterile economice sunt foarte mici… Ar trebui ca nu numai tinerii, ci cu totii sa ne gandim serios si sa meditam profund la aceste lucruri. Ce, astea-s cresteri economice, de 0,1%? As dori sa vad macar 3-4%, dar si asa ar fi insuficient. Noi trebuie sa avem peste 5% cativa ani la rand ca sa ne apropiem de tarile vestice ale UE, dezvoltate economic. Altminteri degeaba vom plange si vom tot face revolutii ca peste jumatate din populatie are closetul in fundul curtii! N-am vazut ca programul acestor tineri protestatari, daca intr-adevar e al lor un asemenea program, sa puna in discutie astfel de lucruri. Numai ca astfel de lucruri nu se rezolva neaparat cu iesitul in strada…

Ar trebui ca acesti tineri sa se mai gandeasca la faptul ca tara noastra a depus mari eforturi pentru crearea unui sector privat romanesc. Pentru ca economia de piata e bazata pe sectorul privat si capitalismul inseamna libertate (Milton Friedman). Se tot vorbeste, la modul peiorativ, de regii asfaltului. Trebuia sa avem o economie de piata functionala, remember? Si atunci cum sa faci asta intr-o tara in care nu a existat sector privat? Prin munca proprie? Sa te vad pe tine, prin munca proprie, cum reusesti sa faci o intreprindere privata de drumuri! Daca reusesti, jos palaria! Iar acum sunt luati de DNA si bagati in puscarii… Nu ne mai place capitalismul? Vad ca nu indrazniti sa spuneti asta! De ce oare? N-am auzit sloganuri anticapitaliste in Piata.

Deci dragi copii, nu facem doar revolutii, mai si gandim, da? Altminteri ajungem la un slogan cunoscut (nu stiu daca voi l-ati cunoscut): „Noi muncim, nu gandim!”, parafrazand: „Noi facem revolutii, nu gandim!”.

Despre moralitate…

A vorbi despre moralitate dintr-o perspectiva crestina e un lucru cu anevoie de facut. Mi-a atras atentia comentariul Cristinei la aceasta postare a mea:

„Nici Eminescu si nici Dinescu nu sint standardul in ceea ce inseamna moralitate. Altcineva este cel care da verdictul a ce este moral si ce nu, iar Eminescu si Dinescu nu este acela.”

In primul rand, cred ca trebuie spus ca in crestinism vorbim de mantuirea omului, de nadejde, credinta si dragoste. Si ca sa vedeti ca lucrurile nu sunt atat de simple cum par la prima vedere, va voi cita ce spunea Sfantul Marcu Ascetul, foarte interesant:

„Unii, implinind poruncile, gandesc sa le puna in cumpana cu pacatele. Iar altii isi castiga bunavointa lui Dumnezeu prin jertfa Celui ce a murit pentru pacatele noastre. E de intrebat: care din acestia cugeta drept?”

(Sfantul Marcu Ascetul – Despre legea duhovniceasca. Despre cei ce-si inchipuie ca se indreptatesc din fapte, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2010; subl. mea)

Si de asemenea sa nu uitam ce spune Apocalipsa:

„11. Cine e nedrept sa nedreptateasca inainte. Cine e spurcat sa se spurce inca. Cine este drept sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant sa se sfinteasca inca.

12. Iata, vin curand, si plata mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa cum este fapta lui. ” (Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul, 22, 11-12)

Se poate observa ca crestinismul nu ingradeste libertatea omului, nici macar in plan moral, pentru ca Dumnezeu i-a daruit omului liberul arbitru. Liberul arbitru e un mare dar pe care noi, nevrednicii, l-am primit de la Dumnezeu! Dar cel cu adevarat moral este omul care se teme nu atat de legile omenesti si de pedepsele care sunt (spre exemplu legile date de Parlament), nu atat de autoritati sau de Politie, sau DNA, SRI, ca sa fim in actualitate, la ordinea zilei, cum poate ar crede unii, ci omul care se teme de Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu! Or, astfel de oameni sunt foarte putini…

Noi avem, in Ortodoxie, Rugaciunea Vatafului de Talhari, care spune asa:

„Nu cer ceva mai mult de la tine Iubitorule de oameni, ci cate prin marturisire se ruga cel mai inainte de mine talhar. Si precum la talharul acela, asa si la mine talharul fa minunate milele iubirii Tale de oameni. Primeste-mi aceasta plangere de pre pat la ceasul mortii, si precum pre cei din ceasul al unsprazecelea i-ai primit, care nu lucrasera nici un lucru vrednic, asa si pre mine ma primeste, spalandu-ma cu aceste putine lacrimi ale mele, si curatindu-ma cu ele. Da-mi iertare, si nu-mi cere ceva mai mult. Ca nu da vremea, fiindca s-au apropiat cei ce vor sa ia sufletul. Dar nu prelungi, nici cerca; ca nu vei afla ceva bun intru mine; ca m-au cuprins faradelegile mele, si la ceasul de seara rau am ajuns. Ca nepovestite sunt datoriile mele. Ci precum ai primit plangerea cea amara a lui Petru, primeste si a mea Iubitorule de oameni, si turnand aceste lacrimi preste zapisul pacatelor mele, sterge cu buretele milostivirii Tale gresalele mele cele nemasurate.”

(Acatistier care cuprinde in sine rugaciuni si alte canoane umilicioase pentru osardia si evlavia fistecaruia Crestin. Tiparit cu binecuvantarea Prea Sfintiei Sale Parintelui Episcop al Ramnicului Noului Severin CALINIC.  Ramnicu Valcea, Tipografia Calinic Ramniceanu, 1861. )

Ma gandeam la aceste lucruri… Si la faptul ca orice actiune a omului are valoare daca e facuta printr-o alegere libera. Daca, de pilda, credinta nu s-ar face printr-o alegere libera s-ar mai numi credinta, ar mai avea valoare? Daca pocainta nu s-ar face printr-o alegere libera, s-ar mai numi pocainta, ar mai avea valoare? Acest talhar care se pocaieste in fata Mantuitorului Iisus Hristos a ales in mod liber pocainta. Desi stia ca-l va prinde potera si-l va omori, problema lui era cu totul alta: daca se va mantui. Iar el a nadajduit in iubirea de oameni pe care Domnul nostru Iisus Hristos o are fata de noi, pacatosii, si in „jertfa Celui ce a murit pentru pacatele noastre„, cum spunea Sfantul Marcu Ascetul. Nu atat condamnarea la moarte era pentru el problema, ci faptul groaznic ca nu are niciun raspuns bun la Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu – „ca nu vei afla ceva bun intru mine”. Si nici nu nadajduia in oameni, ca oamenii sa-i stearga multele sale pacate, ci in Dumnezeu: „sterge cu buretele milostivirii Tale gresalele mele cele nemasurate”, pentru ca Dumnezeu este Ziditorul si El l-a zidit! Sa nu uitam si aceasta extraordinara rugaciune a Sfantului Ioan Gura de Aur:

„Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul Tau, nerusinatul si necuratul, intru imparatia Ta. Amin”

Or, iata ce am citit de curand in Evenimentul Zilei:

„Religia, obligatorie ca și matematica”

Se arata ca:

„Controversele pe tema orei de Religie din școli continuă. Profesorul universitar dr. Gheorghe Iancu, fostul Avocat al Poporului, spune că, potrivit legii, Religia este materie obligatorie, nu opțională.

Legea educației naționale nr. 1/2011, în articolele 65 și 18, prevăd că „din trunchiul comun prevăzut de Lege fac parte materii care sunt predate în mod obligatoriu şi care nu sunt facultative sau opţionale. Aceste materii sunt cunoscute, şi anume: limba şi literatura română, matematica, istoria, geografia, fizica, chimia etc. Printre acestea figurează şi Religia. În alte cuvinte, Religia are regimul legal prevăzut pentru celelalte materii obligatorii şi trebuie să fie predată în aceleaşi condiţii”, ne explică prof. univ.dr. Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului.

„Traducând” legea, universitarul mai arată că Religia, fiind cuprinsă în trunchiul comun, nu poate fi obiectul curriculumului care cuprinde disciplinele opționale stabilite de școală și nu prin lege.

Argumente

„Un exemplu este edificator. Astfel, în locul Religiei poate fi matematica, care pe modelul Religiei ar putea fi predată sau nu după cum elevul dorește sau nu, ceea ce este absurd. În alte cuvinte, o materie obligatorie trebuie să fie şi predată, pentru că altfel efectul obligativităţii nu se realizează, iar acest fapt lipseşte de eficienţă reglementarea legală a obligativităţii materiei în cauză. În acelaşi timp, nu se poate invoca numărul mic de elevi care ar urma un curs de Religie, pentru că Legea nu condiționează organizarea cursului în cauză de numărul elevilor, folosind sintagma <>. Pe cale de consecinţă, este greu de modificat textul din art.18 alin. (2) din Legea nr.1/2011 potrivit căruia „elevul poate să nu frecventeze orele de Religie”, întrucât modificarea acestui text ar însemna ignorarea caracterului obligatoriu al Religiei, ceea ce ar fi ilegal”, susține fostul Avocat al Poporului.

CCR, două decizii contrare

Reamintim cititorilor faptul că articolele 65 și 18 din Legea nr.1/2011 au făcut obiectul a două excepţii de neconstituţionalitate, una în anul 2012 şi cealaltă în 2014. Soluțiile pronunțate de Curtea Constituțională sunt contrare. Astfel, prin Decizia nr.306 din 27 martie 2012 Curtea Constituţională a stabilit că prevederile art.18 din Legea nr.1/2011, care se referă la orele de Religie, sunt constituţionale. Doi ani mai târziu, CCR a decis total invers, prin Decizia nr.669 din 12 noiembrie 2014.

Statul să respecte cerințele specifi ce fiecărui cult

„Neconstituționalitatea celor două opinii ale CCR se referă la faptul că prevederile constituționale trebuie respectate și se impun tuturor membrilor societății democratice românești, Constituția reglementând adevărate obligații pentru aceștia, inclusiv pentru autoritățile publice”, susține fostul Avocat al Poporului. „Făcând parte din trunchiul comun, astfel cum Parlamentul a decis prin Legea nr.1/2011, religia se impune ca obligatorie pentru elevi, iar statul are și el obligația deja examinată. Desigur că, obligația statului de a asigura predarea religiei trebuie să respecte „cerințele specifice fiecărui cult.” (art.32 alin.(7) din Constituție). Repet, religia este ca și matematica, ambele sunt obligatorii și trebuie frecventate, în funcție de specificul cultului în cauză”.

„Ambele decizii sunt neconstituționale”

În Decizia din 2012, Curtea a reţinut că prevederile art.18 din Legea nr.18/2012 sunt în concordanță cu cele din art.29 și din art.32 alin. (7) din Constituție, cu cele din art.18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu cele din art.18 alin.(1) și art.13 pct.3 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, precum şi cu cele din art.9 paragraful l din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, Curtea a statuat „că este asigurat dreptul părinţilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine, întrucât, potrivit legii criticate, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie, iar în acest caz situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie.”

În decizia din 2014, Curtea a reţinut că disciplina Religie are caracter obligatoriu, ca disciplină şcolară care face parte din trunchiul comun.

„Cu toate acestea, cu totul neconstituțional, Curtea a constatat că religia «nu poate fi opusă elevilor, întrucât instituirea lui are drept scop atingerea exigențelor constituționale » referitoare la obligațiile statului. În acelaşi timp, şi tot neconstituţional, Curtea a reţinut că obligativitatea Religiei este opozabilă numai statului care este ţinut de necesitatea organizării învăţământului religios prin asigurarea predării Religiei pentru cele 18 culte recunoscute”, mai arată prof. Iancu.”

Romania incepe sa devina tara in care totul e obligatoriu… Exista si o poza la acest articol cu niste copii, in clasa, care, daca e sa judecam cel putin dupa pozitia mainilor, se roaga (sau se inchina?!)… Stau si ma intreb daca Vataful de Talhari a invatat religia in scoala. Obligatoriu, ca si matematica. Rugaciunea se poate invata obligatoriu, ca si matematica? Dar inchinarea? Se speculeaza asupra unor tehnici de yoga crestina in ceea ce priveste Rugaciunea Numelui: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”, la care se poate adauga „pe mine pacatosul” spre pocainta. Si ma intreb: de ce oare? De ce oare cand Domnul nostru Iisus Hristos a spus cat se poate de deslusit cum trebuie sa ne rugam:

„23.Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte.

24.Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Sfanta Evanghelie dupa Ioan, 4, 23-24)

Si atunci a te inchina in „duh si in adevar” se poate invata obligatoriu precum matematica? Ce facem noi aici? Iar daca Rugaciunea Numelui se mai numeste si Rugaciunea Inimii, de acord ca trebuie sa ne rugam cu mintea in inima, dar ne rugam noi oare cu toata inima?

Dar ce inseamna sa te inchini in duh si in adevar? Mie mi se pare ca inseamna nu numai sa te lepezi macar pentru o clipa de lumea asta pacatoasa, si sa lasi la o parte toate grijile lumesti, dar sa si te lepezi, macar pentru o clipa, de tine insuti, deci lepadarea de sine. Iar cand ne rugam, ne si inchinam lui Dumnezeu. Daca religia incepe a fi invatata obligatoriu, precum matematica, atunci ea va fi tratata tot la fel, precum matematica. A luat un 5 la matematica. Asa poate sa ia un 5 sau un 3 la religie… Are asta o semnificatie in plan religios? Adica daca ia un 3 la religie ii e blocata mantuirea? Nicidecum! Pentru ca doar pentru o clipa omul poate sa se lepede de sine si sa se roage in duh si in adevar, precum Vataful de Talhari, si sa se mantuiasca! Insa chestia asta cu invatatul obligatoriu – si observati ca se vorbeste de Legea Educatiei Nationale, de CCR – il poate indeparta pe om de duhul Orotodoxiei, care e al libertatii fiintei, il poate indeparta de inchinarea in duh si in adevar. Pentru ca poate avea note de 2, de 3 si de 4 la religie, dar poate merge pentru o clipa la biserica si se poate ruga in clipa aceea, inchinandu-se in duh si in adevar, iar Dumnezeu sa-i ierte toate pacatele! Sa nu uitam ca dupa adevarata judecata a lui Dumnezeu, vamesul a fost indreptat si nu fariseul! Or, in societatea noastra parca imparateste fariseismul! Iar eu unul il prefer, ma simt apropiat sufleteste de Vataful de Talhari decat de fariseismul acesta ce domneste in societatea noastra! Iar cel mai rau este ca scoala noastra scoate pe banda rulanta – sper totusi sa nu fie asa! – niste farisei, decat niste vatafi de talhari!

Am intrat zilele trecute intr-o librarie crestina si pe usa era pus un anunt sa nu se incurajeze cersetoria, era dat in acel anunt exact textul de lege si pedeapsa pentru cel ce ar incalca legea. Eu stau si ma intreb: ce facem? Ce fel de societate e asta? Eu il prefer pe Vataful de Talhari care a cerut: „fa minunate milele iubirii Tale de oameni”. Eu stau si ma intreb daca noi nu ne indepartam de crestinism, desi facem parada de cat de buni crestini suntem… Uitati-va cat de frumos spune: „fa minunate milele iubirii Tale de oameni„! Si acel om nu a invatat religia obligatoriu in scoala, ca si matematica. Si sunt sigur ca a miluit un cersetor, el care a jefuit si a ucis, si era plin de atatea pacate!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre ideea de normalitate…

Sigur, ne putem intreba ce este normalitatea? Caracterul de a fi normal. Totusi, ideea de normal si de normalitate poate fi vazuta diferit in societate, dupa cum se si spune: „cate capete, atatea pareri”. Eu spun ca asa e normal, tu zici ca nu e asa, ci asa e normal. Interesant este ce spune Sfanta Scriptura in Cartea I a Regilor la inceputul Cap. 12. Voi cita primele 6 versete din acest capitol:

Cap. 12

Samuel inceteaza de a fi judecator

1. A zis Samuel catre tot poporul: „Iata eu am ascultat glasul vostru in toate cate mi-ati grait si am pus rege peste voi.

2. Iata regele umbla inaintea voastra, iar eu am imbatranit si am incaruntit; fiii mei sunt cu voi si eu am umblat inaintea voastra din tineretile mele si pana acum.

3. Iata-ma, marturisiti asupra mea inaintea Domnului si a unsului Lui, de am luat cuiva boul, de am luat cuiva asinul, de am asuprit pe cineva si de am apasat pe cineva; de am luat de la cineva mita si am inchis ochii la judecata lui, va voi despagubi”

4. Si au raspuns toti: „Tu nu ne-ai nedreptatit, nici nu ne-ai asuprit, nici nu ai luat nimic de la nimeni”

5. Atunci el a zis: „Martor ne este Domnul si martor este unsul Lui in ziua aceasta, ca voi n-ati gasit nimic asupra mea!” Iar ei au zis: „Martor!”

6. Apoi a zis Samuel catre popor: „Martor este Domnul, Cel ce a pus pe Moise si pe Aaron si Care a scos pe parintii vostri din tara Egiptului. […]” (subl. mea)

Stateam si ma gandeam la lucrurile acestea… Vorbim despre normalitate, dar cat de mare este diferenta intre cum ar trebui sa fie omul si cum este si ce face el in realitate. Ecclesiastul spune la cap. 7, versetul 29:

„Dar iata numai ce am gasit: Dumnezeu a facut pe om drept, iar oamenii nascocesc multe viclesuguri.” (subl. mea)

Cam astfel de viclesuguri: sa-i ia celuilalt boul, asinul, sa-l asupreasca si sa-l apese! Sa dea si sa primeasca mita, sa inchida ochii la judecata si, desigur, sa nu-l despagubeasca pe cel pe care l-a nedreptatit si caruia ia furat una si alta… De unde ar rezulta ca nu s-a inventat inca un sistem socio-economic in care sa nu mai fie asa… Dar cati sunt ca Samuel? Interesant este ca el ne demonstreaza ca este posibil ca un om sa traiasca si fara sa fure si sa faca tot felul de nedreptati. Pe cand in zilele noastre e in mare voga cum sa se minta si sa se insele. Unii mai fac si un fel de titlu de glorie din asta…  Numesc astfel de lucruri stiinta de „a te descurca in viata”, altfel esti „prost”, „mori ca prostu’ cu dreptatea-n brate”. Putini se gandesc la ceea ce spunea Sf. Dimitrie al Rostovului, ca „cei drepti tin lumea”.

De observat ca Samuel intreaba poporul, de unde rezulta ca si pe vremea aceea erau oameni care faceau astfel de nedreptati. Am putea fi tentati sa credem ca e usor de facut si de trait asa cum a facut si a trait Samuel. Realitatea pe care o traim ne arata insa multe exemple contrare. Deci nu e atat de usor precum pare la prima vedere. Dumnezeu a pedepsit casa lui Eli pentru rautatea fiilor sai, despre care spune:

„12. Insa fiii lui Eli erau oameni netrebnici. Ei nu stiau de Domnul,

 13. Nici de datoria preoteasca fata de popor. Cand aduceau jertfa, feciorul preotului venea in timpul cand se fierbea carnea, cu o furculita in mana,

  14. O vara in caldare, sau in blid, sau in tava, sau in oala, si ce prindea furculita, aceea lua feciorul preotului. Asa faceau ei cu toti Israelitii care veneau acolo in Șilo.

 15. Chiar si inainte de a arde grasimea venea feciorul preotului si zicea catre cel ce aducea jertfa: „Da carne de friptura pentru preot, caci el n-are sa ia de la tine carne fiarta, ci da-i-o cruda”

 16. Si daca cineva zicea: „Lasa sa se arda mai intai grasimea, cum se cuvine, si apoi iti vei lua cat iti va pofti sufletul”, atunci el raspundea: „Ba nu, da-mi chiar acum, iar de nu, voi lua cu de-a sila”

 17. Si pacatul acestor tineri era foarte mare inaintea Domnului, caci ei departau lumea de a mai aduce jertfa Domnului” (I Regi 2, 12 – 17)”

Iar Elcana, care avea doua femei – Penina cu care avea copii si Ana care nu avea copii – cand aducea jertfa dadea partea Peninei si tuturor fiilor si fiicelor ei, dar Anei ii dadea partea indoita, „desi aceasta nu avea copii, pentru ca el iubea pe Ana mai mult decat pe Penina, caci Domnul inchisese pantecele ei” (I Regi, 1, 5). Si spune mai departe ca Penina o amara grozav pe Ana „ca sa carteasca din pricina ca nu i-a dat Domnul prunci”. Insa eu socot ca Elcana o iubea mai mult pe Ana, mama lui Samuel, caci Domnul s-a milostivit de ea si i-a daruit un copil, pentru frumusetea dreptatii sale. In faptul ca Penina o amara pe Ana putem vedea lupta intre ceea ce este trupesc si ceea ce este duhovnicesc si placut lui Dumnezeu! Ajunsi aici mi se pare semnificativ ce spune Ecclesiastul:

„26. Si am gasit femeia mai amara decat moartea, pentru ca este o cursa, inima ei este un lat si mainile ei sunt catuse. Cel ce este bun inaintea lui Dumnezeu scapa, iar pacatosul este prins.

27. Iata ce am aflat, zice Ecclesiastul, si inca si altele, ca sa pot descoperi intelesul

28. Pe care sufletul meu l-a cautat si nu l-a aflat. Am gasit insa un om la o mie, dar n-am gasit nici o femeie din toate cate sunt.” (Eccl. 7, 26-28) (subl. mea)

Deci observati cat de fericit trebuie sa fi fost Elcana pentru ca o gasise pe Ana, impodobita cu frumusetea intelepciunii si dreptatii. Caci precum Penina erau acelea de care pomenea Ecclesiastul, care spunea ca nu a gasit nicio femeie din toate cate sunt. Ca despre nici una nu a gasit ca sa spuna: „Cat de frumoasa esti tu, draga mea, si fara nicio pata” (Cantarea Cantarilor 4,7), ca s-o cheme si sa-i zica:

„8. Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degraba coboara din Amana, din Senir si din Hermon, din culcusul leilor si din muntii cu leoparzi!

 9. Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta si cu colanu-ti de la san” (Cantarea Cantarilor 4, 8-9)

Ca a gasi o femeie din toate cate sunt e atat de greu precum a gasi intelepciunea si dreptatea! Si cum poti s-o numesti „sora mea, mireasa mea” pe cea care e mai amara decat moartea! Iar Isaia spune:

10. Bucura- Ma-voi intru Domnul, salta-va de veselie sufletul Meu intru Dumnezeul Meu, ca M-a imbracat cu haina mantuirii, cu vesmantul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cununa si ca pe o mireasa M-a impodobit cu podoaba.

11. Ca pamantul care rasare ierburi, si ca o gradina in care samanta incolteste, asa Domnul Dumnezeu va face dreptatea sa rasara, si inaintea tuturor neamurilor preaslavirea Sa” (Isaia 61, 10-11)

Adormirea Maicii Domnului

„Din curatul tau trup,

Luat-a trup Iisus,

Si pe cei ce-au flamanzit

I-a hranit pe toti

Ramanand nemiluiti doar

Cei bogati”

(din Prohodul Adormirii Maicii Domnului, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2006)

Trebuie spus cate ceva despre Prohodul Adormirii Maicii Domnului. Dupa cum aflam din ceea ce ne arata Prefata la editia din 2006 a Prohodului, citata mai sus, semnata de Preot Prof. Univ. Dr. Nicu Moldoveanu si Dr. in Stiinte Nicolae Ionescu-Palas, acesta este „creatia imnografica mai tarzie a lui Manuil (Emanoil, Manole) Corinteanul (din Corint), „profesor la Scoala patriarhala din Constantinopol si Mare ritor (orator sau predicator) al Patriarhiei ecumenice, a carui activitate s-a desfasurat intre anii 1480 si 1530, cand trece la cele vesnice – este cu sapte sute de ani mai nou decat Prohodul Mantuitorului, compus de fericitul imnograf Theodor Studitul (759-826) si care a folosit lui Manuil drept model. Ambele prohoade au fost traduse pentru prima data in romaneste de catre protopsaltul de la Seminarul din Socola (Iasi), Ioan (Ionita) Pralea Moldoveanul (1769-1847), la 10 august 1810, in Manastirea Slatina din Moldova, tiparindu-le in ambele limbi, la iasi sau la Brasov, in anul 1820, sub titlul schimonosit: „Urmari pe mormintiri geamnân limbi. Prohoadele au fost corectate si tiparite de multe ori, dar editia din 1869 ne-a atras atentia in mod deosebit. […]”

Si este interesant ce arata printre altele Ioan Petru Culianu (in Interferente intre iconografia Adormirii Maicii Domnului si unele credinte populare) despre icoana Adormirii Maicii Domnului:

„[…] Totusi, scena arhanghelului care taie mainile arhierelui primeste – dupa cum a observat I.D. Stefanescu – un accent special in zona balcanica. Dar care este de fapt motivul pentru care aceasta scena lipseste frecvent din alte zone ale iconografiei bizantine, aproape niciodata insa din icoanele romanesti?

Raspunsul este departe de a fi simplu. Manualele de iconografie nu uita sa mentioneze scena:

O casa – citim la Dionisie din Furna. In centru, Sfanta Fecioara zacand pe o nasalie… In fata nasaliei: un jid ale carui antebrate au ramas lipite de nasalie, iar langa el un arhanghel cu sabia ridicata

Insa in majoritatea reprezentarilor Adormirii dinafara ariei balcanice  aceasta scena poate lipsi cu desavarsire.

Frecventa aparitiei scenei in Romania se datoreaza interferentei dintre povestea de mai sus si credinta populara ca Fecioara Maria are puterea de a reconstitui bratele amputate.

Credinta nu se limiteaza la zona balcanica, dar marturia romaneasca arata ca aici ea primeste un accent special.

Legendele romanesti referitoare la Sfanta Fecioara, se pot clasa in doua categorii principale:

1) legende care deriva din evlavia crestina (Nasterea, Zamislirea, Adormirea);

2) legende a caror origine nu este crestina. In aceasta rubrica, un grup important, constituit din doua legende (Sfanta Fecioara si paianjenul si Cautarea Domnului nostru Iisus Cristos) prezinta analogii foarte profunde cu mitologia zeitei grecesti Demeter si cu alte mituri ale Greciei antice. In acest caz, se poate spune cu certitudine ca substratul legendelor deriva din aria balcanica.

Legendele de care ne ocupam in articolul de fata apartin aceleiasi grupe, dar ele nu au o versiune corespondenta in mitologia greaca. Ele deriva probabil din suprapunerea unui vechi motiv din povestile populare europene („fata cu mainile taiate”) peste mitologia crestina a Fecioarei:

Cand Maria si Iosif au ajuns la Betleem, fiind atat de saraci, n-au gasit nici o locuinta in care sa-si petreaca noaptea. Au fost adapostiti doar intr-un staul, de nevasta unui bogatas nemilos pe nume Craciun. Circumstantele materiale si psihologice ale povestii sunt destul de incalcite: nevasta lui Craciun, numita Craciuneasa sau Iova (nume popular pentru Eva, femeia lui Adam), se temea foarte tare de barbatul ei. Ea era totodata si moasa, iar sotul ii interzisese explicit sa-si mai exercite vreodata profesia, sub amenintarea ca altminteri ii va reteza mainile. Dar pusa in fata situatiei de urgenta a nasterii copilului Mariei, fosta moasa nu s-a putut abtine si i-a ajutat sarmanei femei sa nasca.

In limba romana, Craciun este numele sarbatorii nasterii lui Cristos (Christmas). De obicei el este reprezentat ca un batran si i se spune Mos Craciun, i.e. Father Christmas. Moasa nu este altceva decat femininul popular pentru mos („batran, unchias”), dar intamplarea face ca, in limba romana, cuvantul inseamna „midwife” (nu „femeie batrana sau matusa”). Iata de ce nevasta lui Craciun este o moasa si iata de ce, probabil, femeia care sta sa nasca gaseste adapost tocmai la Craciun. Daca ipoteza noastra este corecta, intreaga legenda deriva din acest calambur (i.e. din femininul moasa ca sotie a lui Mos Craciun).

Cat despre cuvantul Craciun, nici una dintre incercarile de a-i descoperi etimologia nu a fost incununata pana acum de un succes deplin. C. Poghirc crede ca el deriva din cuvantul iliro-trac cu sensul de „trunchi, butuc” (cf. alb. kerkuni, let. karka, rom. craca, cracana, creanga). El crede de asemenea ca, dupa toate probabilitatile, cuvinte ca bulg. krakon, rus. korocunu, rut. k(e)recun, g(e)recun, magh. karacson(y) deriva, in toate aceste limbi, din romanescul craciun. Iar lipsa de orice mila a bogatasului Craciun, cel plin de nepasare si iute la manie, s-ar putea sa aiba legatura cu credinta astrologica potrivit careia, la nasterea lui Isus Cristos, semnul Capricornului era dominat de batranul si imprevizibilul Saturn.

Afland ca sotia sa calcase interdictia, Craciun ii reteaza ambele (ante)brate, dar Sfanta Fecioara face o minune si membrele amputate ale femeii se lipesc la loc de trup. Ele sunt insa acum cu totul de aur sau macar aurii si „mai bune decat inainte”.

Credinta ca Fecioara Maria este in stare sa faca sa creasca la loc membrele amputate deriva, cel mai probabil, din istoria convertirii arhiereului Iafonias, din legenda Adormirii. Ea a fost contaminata curand de un vechi motiv din folclorul european, i.e. de povestea unei fete care refuza sa comita incestul cu tatal ei. Acesta o pedepseste, de obicei, retezandu-i antebratele sau mainile.

Intr-o maniera oarecum enigmatica, istoria este deja mentionata la Herodot. La sfarsitul Evului Mediu ea capatase o mare popularitate prin Le roman de Manekine, al poetului francez Philippe de Beaumanoir (1246-1296), transpus si intr-un raspandit „mister” al secolului al XIII-lea francez. Probabil sub influenta acestuia, a XI-a dintre Minunile medievale ale Sfintei Fecioare punea pe seama Mariei redobandirea, de catre regina Frantei, a mainilor ei amputate. O legenda similara era mentionata de un breviar romanesc tiparit in 1832 de staretul manastirilor Neamt si Secul din muntii de la nordul Moldovei, cu deosebirea ca aici personajul ale carui maini fusesera retezate era un sfant.

Circulatia in Romania a legendelor referitoare la acest tip de minuni facute de Maria furnizeaza o explicatie foarte buna pentru persistenta temei iconografice a arhiereului ale carui membre superioare sunt retezate de un inger. Pe de alta parte, este foarte plauzibil ca insasi credinta referitoare la puterea Mariei de a face sa creasca la loc sau de a reintregi membrele retezate sa derive, pe de-a-ntregul, din aceeasi legenda a marelui preot.”

(Ioan Petru Culianu – Studii romanesti II, Soarele si Luna, Otravurile admiratiei – Editura Polirom, 2009)

O carte foarte interesanta pe care o recomand. In ‘Nota asupra editiei’, semnata de Tereza Culianu-Petrescu, aflam ca „in buna masura, textele cuprinse in prima parte a volumului de fata, intitulata Soarele si Luna, sunt dedicate unor – prudente – „reconstituiri in domeniul mitologiei romanesti”, pe care Ioan Petru Culianu o considera un adevarat „puzzle cu piese disparate”, deschis cercetarilor […]. Din partea a doua a cartii – Otravurile admiratei -, o suma de articole se refera tot la „dualismul popular sud-est european”, altele la mari figuri ale exilului romanesc (Mircea Eliade, E.M. Cioran, Monica Lovinescu) sau ale culturii romane din tara (Constantin Noica, Nina Façon, Adrian Marino, Mihai Ursachi)”.

In final, urez ‘La multi Ani’ tuturor celor care poarta numele Sfintei Fecioare Maria.