Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ajutor sau crearea unui precedent periculos…?

Din cate se poate constata, s-a creat o regula. O regula prin care s-ar dori ca cei aflati in nevoi sa fie ajutati. Ca idee de principiu, eu as fi de acord daca prin aceasta regula nu s-ar incalca principiile statului de drept si ale economiei de piata.

Despre ce ste vorba?

Cum apar mai multi cetateni care au luat credite si nu mai au posibilitatea sa dea banii inapoi, cum apar anumiti parlamentari dornici sa „ajute” pe omul nevoias, demonizand bancile si sistemul bancar! Bancile sunt raul absolut, care ii insala pe bietii cetateni. Cetateanul, in schimb, nu are nicio vina. Asta e laitmotivul celor care vor sa „ajute”. Problema e daca intr-adevar ajuta si nu cumva, fara sa ne dam seama, derapam grav de la statul de drept si economia de piata.

Ce se intampla?

Cand au aparut destui care nu au mai putut da inapoi banii in urma creditelor luate, dandu-se vina doar pe banci, Parlamentul a adoptat Legea darii in plata. Acum, cand destui care s-au imprumutat in franci elvetieni au probleme, vine din nou Parlamentul ca sa fixeze a posteriori cursul la care trebuie platit creditul, si anume asa-numitul „curs istoric”, adica cel de la data luarii creditului.

Aceste lucruri seama ca doua picaturi de apa cu iertarea de datorii a intreprinderilor de stat neperformante.

Cream un precedent periculos: poti sa-ti faci credite la banca si sa te eschivezi de a returna banii inapoi, cu dobanda, ca vine Parlamentul si „te ajuta”, dand o lege doar pentru „ajutorul” tau. Si nu ma mira, in astfel de atmosfera si conditii, amenintarea totalmente derapanta a lui Marian Munteanu care ameninta bancile ca „putem sa le si falimentam”. Daca stai sa te gandesti bine, mergand pe o astfel de idee, de a ajuta in felul acesta pe cei care au luat credite, asta si rezulta: subminarea sistemului bancar si, pe cale de consecinta logica, falimentarea bancilor private din Romania.

Asta dorim?

Eu nu cred ca dorim asta.

In mod normal, asa cum ar trebui sa se rezolve civilizat si in conditii civilizate, astfel de chestiuni trebuie rezolvate in instanta. Spre exemplu, daca banca face un abuz fata de un client, facandu-i in felul asta o nedreptate, se merge in instanta de judecata pentru a se stabili daca acuzatia asta e adevarata, deci daca intr-adevar se poate vorbi de vinovatia bancii. Sau poate ca banca are dreptate. In sensul statului de drept asa ar trebui sa se rezolve astfel de chestiuni. Nu sa vina Parlamentul sa dea imediat legea prin care cel care s-a imprumutat e scutit de plata.

In legatura cu cei care s-au imprumutat in franci elvetieni, trebuie spus ca acesti oameni n-au fost chiar naivi sau nestiutori cand au facut-o. Pentru ca, din cate am inteles, au urmarit dobanzi avantajoase si au tinut cont de avantajul cursului francului elvetian la data respectiva. Trebuie sa spunem ca ei au facut o speculatie pe curs, fara sa-i forteze cineva. De aceea a spune ca banca ar fi facut o tranzactie fictiva nu reprezinta adevarul. Si nici ca banca ar fi vandut „produse financiare inselatoare”, atat vreme cat acesti oameni s-au folosit in mod constient de aceasta „inselatorie” pentru a avea conditii mai avantajoase.

Pe de alta parte, daca Parlamentul va da legi ca sa-i ierte de datorii, atunci sa-i iertam pe toti de datorii. Sau, in Romania, obraznicul mananca praznicul? Iar daca ar fi iertati toti de datorii, pentru ca „o banca, oricum, n-are cum sa piarda”, n-asa?, explicati-mi si mie cum ar putea sa mai functioneze sistemul bancar si economia de piata?

Evident ca n-ar mai putea sa functioneze.

Eu cred ca nu trebuie sa confundam doua planuri: una e o critica constructiva la adresa BNR si a lui Isarescu Mugur, altceva e ceea ce doreste sa faca „onor” Parlamentul prin unii parlamentari, care nu mai pot de mila celor „napastuiti”, nu-i asa, de banci in cazul creditelor in franci elvetieni. Eu as fi de acord cu mila, doar sa nu ne intunece ratiunea. Pentru ca atunci se nasc monstri.

Eu cu abordari fasciste nu sunt de acord.

Nu scuza cu nimic slaba cultura in domeniul financiar a celui care, in mod constient, a cumparat un produs financiar ca sa obtina avantaje la plata.

Pe undeva e necinstit ce fac acesti oameni. Trebuie spus asta.

Iar solutia ajutorarii lor trebuie sa survina pe cale amiabila intre banci si clienti. Asa ar fi normal.

S-ar fi putut sa se evite situatia penibila de azi daca bancile care au acordat respectivele credite si-ar fi informat clientii asupra riscurilor efectuarii unui credit in moneda straina, cu atat mai mult una exotica. Pentru ca individul sa-si poata exercita libertatea de a alege in cunostinta de cauza.

Ar trebui sa invatam din experientele neplacute ale trecutului.

Totusi, din pacate, asta e. Asa s-au intamplat lucrurile. Eu sper sa se ajunga la o solutie in concordanta cu democratia, statul de drept, libertatea de a alege a individului, economia de piata.

Ceea ce am constatat ieri, din Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, este ca sunt politicieni care incearca sa ocoleasca valorile enumerate de mine mai sus, care sunt valori constitutionale in Romania. E chiar un atac la adresa Constitutiei tarii si as dori sa stiu ce au la afacerea asta anumiti politicieni.

De aceea trebuie gasita o solutie in concordanta cu valorile de mai sus. Or, solutia de a da o lege care sa stabileasca cursul francului elevetian, doar pentru ca exista un grup social afectat de aceasta tarasenie, nu poate fi in concordanta cu valorile mai sus amintite. Parlamentul nu e o institutie care da scutiri de plata – indiferent daca e vorba de anumite grupuri sociale sau intreprinderi neperformante.

DE citit pe aceasta tema…

… articolul Andreei Paul, pe care il recomand a fi citit integral si in original:

Creditele în franci elvețieni ale românilor se ridică în prezent la 5,8 miliarde de lei

„Nu se justifică în niciun fel amânarea dezbaterilor tehnice din Comisia de Buget, Finanţe și din Comisia Juridică pentru a tranșa într-un fel sau altul problema gravă a românilor creditați în franci elvețieni, de care principali vinovați se fac BNR și instituțiile de credit care au profitat de lipsa de educație financiară a populației. Așadar, săptămâna viitoare este esențială dezbaterea temei în comisiile reunite din Camera Deputaților.

Principalele borne-reper ale acestei dezbateri tehnice: câți creditați sunt afectați?

La finalul lunii iunie 2016, soldul creditelor denominate în franci elveţieni acordate populaţiei s-a situat la 5,8 miliarde de lei, diminuându-se semnificativ faţă de 7,6 miliarde de lei la finalul anului 2015. Aceste credite reprezintă aproximativ 3% din volumul creditelor acordate sectorului real și aproximativ 5% din totalul creditelor acordate populaţiei (iunie 2016).

Din perspectiva structurii pe destinații, creditele pentru locuinţe au o pondere de 48% din total şi creditele pentru consum de 52%.

Rata creditelor neperformante în franci elveţieni acordate populației se situează la 33%, iar gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante este de 46%. Aproximativ 80% din volumul total al creditelor nu înregistrează întârzieri la plata ratelor mai mari de 60 de zile.

Creditele de consum cu garanţii ipotecare şi alte tipuri de credite au o rată a creditelor neperformante mai ridicată comparativ cu creditele ipotecare şi pentru investiţii imobiliare.

Aproximativ 90% din creditele în CHF au fost acordate în perioada 2005-2009:

– Valoarea totală a sumei acordate pentru creditele în CHF încheiate în perioada 2007- 2009 este 9,2 miliarde de lei, respectiv 4,2 miliarde CHF (la cursul istoric la momentul acordării).

– Valoarea totală a sumei de rambursat pentru creditele în CHF încheiate în perioada 2007-2009 este de aproximativ 6,6 miliarde de lei, respectiv 1,6 miliarde CHF, din care valoarea principalului este de 4,6 miliarde de lei, respectiv 1,14 miliarde CHF (la cursul de la sfârșitul lunii mai 2016).

Potrivit datelor BNR, în perioada ianuarie 2015 – august 2016 s-au făcut aproape 57.300 de solicitări de soluţionare a creditelor, din care:

– 31.270 pentru operaţiuni de conversie şi

– 26.028 pentru operaţiuni de restructurare.

Dintre acestea, au fost soluţionate 33.528 de solicitări, din care:

– 24.391 prin conversie şi

– 9.137 prin restructurare.

Impactul financiar a trei scenarii de conversie a creditelor în valută

Simulările pe baza a trei scenarii privind cursul la care ar avea loc conversia creditelor în CHF, EUR și USD către persoanele fizice, pornind de la ipoteza conversiei făcute numai în cazul creditelor pentru care cursul la care s-ar face conversia este mai redus decât cursul existent la data efectuării conversiei (conversia aduce un beneficiu economic debitorului), arată că:

1. În cazul conversiei creditelor la cursul existent la data acordării acestuia ar conduce la un cost de aproape 6 miliarde de lei pentru instituțiile de credit. Pierderile provin în special din conversia portofoliilor de credite denominate în euro (având o proporție ridicată în totalul creditelor acordate populației (40% în luna iunie 2016), la care se adaugă impactul determinat de portofoliile acordate în franci elvețieni. Un număr total de 286.917 de credite ar fi convertite în acest scenariu, din care 29.271 credite denominate în CHF. Mai apar apoi problemele legate de reducerea indicatorului de solvabilitate sub pragurile minime pentru unele instituții bancare.

2. Conversia creditelor la cursul existent la data acordării acestora, majorat cu 20%, ar fi de aproximativ 2,5 miliarde lei. Cea mai mare parte a pierderii ar fi generată de portofoliul de credite denominate în CHF: aproximativ 1,8 miliarde lei, ca urmare a deprecierii semnificative a acestei monede în raport cu moneda națională de la momentul acordării acestor credite. Numărul total de credite care ar fi convertite în acest scenariu este de 115.947, din care 27.213 credite denominate în CHF.

3. Conversia unui credit la cursul mediu calculat de la data acordării acestuia până la data conversiei ar conduce la pierderi de aproximativ 1,5 miliarde lei. Aceasta este generată aproximativ în mod egal de portofoliul de credite denominate în CHF și portofoliul de credite denominate în EUR.

Pozițiile instituțiilor statului sunt diferite, în sensul că ANPC susține propunerea conversiei creditelor denominate în CHF în moneda națională la un curs mediu, calculat de la momentul acordării creditelor și până în prezent – varianta care vine în sprijinul și protejează interesele debitorului, în timp ce MFP și BNR se opun.

BNR consideră inoportună aplicarea unui curs administrativ, încurajând identificarea de soluții bazate pe acorduri bilaterale între bănci și creditori. Acestea însă nu au funcționat în multe cazuri și nimeni nu a explicat încă cum a fost posibilă creditarea cetățenilor în România într-o monedă pe care niciunul dintre cei creditați nu a văzut-o, nu a existat efectiv în instituțiile bancare, totul fiind raportat exclusiv scriptic.

Inițiative similare în alte țări UE

O inițiativă similară a fost adoptată de Croația, care permite conversia în euro a creditelor denominate în CHF, la cursul din data acordării. Legea permite conversia în euro a unor credite în valoare echivalentă de 3,4 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe cetățeni să facă față rambursării. BCE a avut poziții critice față de această lege, iar Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement cu privire la această lege.

În Ungaria, băncile au fost obligate prin lege să facă conversia împrumuturilor pentru locuințe acordate populației în CHF în moneda națională impunând totodată limite maximale pentru rata dobânzii aplicate la creditele rezultate în urma conversiei. Estimările arată că băncile pierd aproximativ 400 milioane de USD pe an, ca urmare a diminuarii veniturilor din dobânda rezultată din aceste conversii. De asemenea, Banca Centrală a Ungariei a pus la dispoziția băncilor o suma de aproximativ 9 miliarde euro din care băncile au utilizat aproximativ 8 miliarde euro. CE a lansat, de asemenea, procedura de infringement cu privire la legislația privind conversia creditelor denominate în CHF în forinți.”

Le doresc succes celor din Comisia de Buget, Finante si celor din Comisia Juridica si sper sa gaseasca cele mai bune solutii. Un cuvant as mai avea de spus legat de pozitia BNR: acordurile bilaterale dintre banci si cei care au contractat credite ar fi de dorit sa existe. Dar, legat de situatia actuala, trebuie vazut daca intr-adevar avem de a face cu un abuz din partea bancilor. Unii ar sugera lucrul asta din motive sentimentale. Hegel insa ne invata sa nu  gandim „in fiertura inimii”. Pentru ca cei care s-au imprumutat in franci elvetieni si acum nu mai pot sa plateasca, sau sunt nemultumiti, sau intampina majore dificultati la plata, au facut o paguba foarte mare, dupa cum putem citi mai sus, sectorului bancar, institutiilor de credit.

Si apoi cine va plati paguba asta?

Vom plati cumva si noi, care n-am facut niciun credit?

Dar revenind la pozitia BNR, daca lucrurile nu se pot rezolva amiabil – intre banci si cei care au luat credite – se poate ajunge in instanta, solutie care e in conformitate cu statul de drept. Parlamentul e forul legiuitor al tarii, nu instanta juridica.

octombrie 3, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 16 comentarii

Despre o chestiune interesanta: bugetul…

In primul rand: Hristos a inviat!! Suntem in Saptamana Luminata si va doresc tuturor numai bine si multa sanatate si sa ne ajute bunul Dumnezeu sa rezolvam cu bine problemele dificile prin care trecem. Pentru ca, din pacate, parca a inceput sezonul crizelor: criza de la Opera, apoi cea din sistemul de Sanatate – care nu poate lasa indiferent cetateanul. Si, in general vorbind, parca se simte – nu stiu cum sa spun – o stare de criza in societate ce ma preocupa si nu-mi face deloc placere. Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa depasim aceste dificultati cu intelepciune!

De asemenea, vad ca se discuta o problema interesanta, mult mai interesanta decat pare la prima vedere. Aceasta ar putea fi formulata astfel: cum trebuie sa fie politica monetara in conditiile in care deficitul bugetar ar creste? Se aduce in actualitate chestiunea bugetului. Dar problema, mi se pare, are legatura cu crizele de care pomeneam mai sus. Se vorbeste deseori de filozofia bugetara. Insa fiecare intelege cam ce vrea prin aceste doua cuvinte: filozofie bugetara. Problema bugetului este una complexa, in general vorbind. Cu atat mai complexa daca vorbim despre bugetul Romaniei. Daca vorbim de bugetul Romaniei, problema te duce direct la Guvern. Pentru ca acesta il stabileste, iar ministerele il gestioneaza. Sistemul (bugetar) din Romania asta este. Chestiunea bugetului Romaniei nu se refera la cetatean, cum poate sunt tentati sa considere unii. Ci la Guvern. El este supus aprobarii Parlamentului, insa proiectia bugetara o face Guvernul. Bugetul este compus, daca se poate spune asa, din venituri si cheltuieli. Interesant este ca filozofia bugetara s-a axat intr-un trecut recent doar pe partea de cheltuieli, mai precis spus pe taierea acestora. Apoi s-a schimbat, atentia inclinandu-se catre venituri si modul de colectare, adica acest mod de colectare al veniturilor sa fie unul cu o eficienta ridicata. Apoi s-a dat un Cod Fiscal care a mutat povara fiscala pe cetatean. Si se poate observa ca efectele nu sunt dintre cele mai bune. Dar care e adevarul?

Interesant este ca s-a pus problema cheltuielilor, si anume ca acestea ar trebui reduse, dar nu s-a pus problema eficacitatii lor. Cat de eficient cheltuim? Caci strangerea unor venituri cat mai mari, chiar cu o colectare eficienta sau mai eficienta, nu rezolva problema. Trebuie sa cheltuiesti eficient pentru ca sa ai venituri mai mari! S-a ajuns pe vremea Guvernului Ponta la un excedent bugetar, dar mai degraba lucrul asta a insemnat o situatie de dezechilibru. Problema eficientei cheltuirii banului public nu s-a pus, la fel cum nu s-a pus si cand filozofia bugetara era axata pe taierea mecanica a cheltuielilor. Noi am facut din reducerea deficitului bugetar sub o anumita limita, inclusiv al celui structural, un scop in sine. Insa fara sa mai si cheltuim, evident ca nu se poate. Iar solutiile pe care le propunem, in aceasta privinta, sunt, de regula, ieftine. De exemplu, l-am auzit pe Traian Basescu propunand urmatoarea solutie pentru fluidizarea traficului in Bucuresti: sa renuntam la liniile de tramvai, ca sa se poata largi partea carosabila, punandu-se in locul tramvaielor troleibuze. Lasand la o parte faptul ca aceasta e, de fapt, o non-solutie, ceea ce remarcam totusi este ca e vorba de o solutie ieftina. Iar ceea ce a spus fostul Presedinte e simptomatic: noi cautam solutii ieftine intotdeauna, ceea ce, in final, nu rezolva problemele, dar mai si genereaza crize, cateodata serioase. Sa ne gandim ca si in cazul tragediei de la Clubul Colectiv, solutia de antifonare a Clubului a fost una ieftina. Ieftina si proasta. Consecintele au fost tragice.

Marea problema pe care o avem mi se pare ca ar fi tocmai aceasta eficienta scazuta a cheltuirii banului public, combinata cu un populism de ordin electoral, mai ales intr-un an electoral, cand se da drumul la cheltuieli absolut ineficiente, de natura sa sporeasca deficitul bugetar, sa mareasca datoria publica a tarii, dar fara sa se rezolve mare lucru. Mai exact spus, aproape nimic. Insa ar trebui spus ca responsabile de cheltuirea eficienta a banului public sunt ministerele. Si aici ar trebui spus ca Romania nu doar ca nu reuseste sa atraga asa cum ar trebui, eficient, fondurile europene, dar nici nu face investitiile necesare cresterii economice sanatoase. Va recomand sa cititi acest editorial din Adevarul: CFR, un cosmar inainte de Paste, care arata experienta unei jurnaliste in ceea ce priveste o calatorie cu trenul in Romania, pentru ca inainte de Sfintele Sarbatori se ducea acasa si a luat trenul. E acolo o expresie: bou-vagon. Bine zis: bou-vagon!! Se pot da si exemple de tronsoane de autostrada carora li s-a taiat, inaugural, panglica, dar pe care nu se poate circula. In alte parti e „o adevarata placere” – cuvintele autoarei – sa mergi cu trenul si autoarea editorialului, D-na. Lavinia Balulescu, da exemplu vecinei noastre, Ungaria. In alte parti poti sa circuli cat se poate de confortabil pe o autostrada terminata. De ce la noi se intampla astfel de fenomene negative, care il afecteaza direct pe cetatean? La Sanatate, iata, avem actuala criza a dezinfectantilor…

Pe mine ma bate gandul ca ministerele noastre s-au deprofesionalizat. Nu mai avem profesionistii pe care ii aveam in ministere acum 15-20 de ani. Un minister ar trebui sa fie un loc in care sa activeze un personal de elita. In orice caz oameni care au muncit in domeniul respectiv si stiu cu ce se mananca, ca sa ma exprim popular, domeniul, ii cunosc punctele tari, slabe si pot sa actioneze, datorita experientei acumulate, in mod eficient. Politizarea excesiva a acestor ministere, fenomenul coruptiei si al nepotismului, inclusiv politicile precare care nu au mai permis improspatarea personalului cu oameni bine pregatiti au condus la situatia actuala. Oamenii ce lucreaza in ministere, pe langa competenta si integritate, trebuie sa fie bine platiti. Problema este dimensionarea corecta a structurii ministeriale cu personal. La noi nu s-a respectat nici lucrul asta si s-a marit in perioada 2004-2008 numarul functionarilor publici cu 500.000 de oameni, peste 900.000 – numarul optim existent la sfarsitul guvernarii Nastase. Este de asemenea relevant faptul ca de ani de zile nu se gaseste o solutie care sa rezolve problema intreprinderilor, institutiilor de stat cu pierderi, iar aceste pierderi s-au acumulat de la un an la altul, ajungandu-se intr-o situatie nesustenabila. Exemplul TVR e unul de notorietate. Iar spitalele de stat functioneaza ca oricare alta intreprindere de stat, adica prost, ineficient, intr-un climat de dezinteres din partea factorilor decidenti.

Felul in care se cheltuieste banul public in Romania lasa mult de dorit: avem de a face cu o ineficienta cronica care se repercuteaza asupra starii generale a tarii. Iar marirea deficitului bugetar, lucru ce conduce la cresterea datoriei publice, face ca tara noastra sa fie vulnerabila la o viitoare posibila criza economica.

Mi s-au parut foarte interesante aceste doua articole semnate de Lucian Croitoru, de pe blogul sau:

Politica monetară în 2016

Se arata ca:

„Nu s-ar putea spune că decizia de politică monetară este ușoară pentru o țară ca România. Totuși, suntem cumva norocoși. Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională. Cu toate acestea, politica noastră monetară nu este lipsită de provocări serioase. Una dintre aceste provocări apare atunci când condițiile interne cer întărirea politicii monetare în timp ce în zona euro sau în vecinătatea relevantă, politicile monetare se relaxează. Într-o astfel de situație apare riscul ca publicul să pună la îndoială justețea întăririi politicii monetare. Analiza care urmează prezintă mai întâi câteva componente care influențează credibilitatea politicii și apoi arată cum și când ar trebui modificată politica monetară în România.

 

Câteva elemente relevante pentru încredere

 

Pentru a fi eficientă, decizia de politică monetară are nevoie ca economia să aibă o adâncime financiară relativ mare. În România, această condiție este slab îndeplinită, creditul fiind sub 40 la sută din PIB. Aceasta înseamnă că cele mai multe tranzacții se finanțează din resursele interne ale firmelor, dacă avem în vedere că piața de capital deține o pondere infimă în piața financiară. Cu alte cuvinte, o decizie de politică monetară are în credit un canal de transmisie îngust. Asta înseamnă că deciziile de politică monetară trebuie luate întotdeauna la timp, orice întârziere slăbind suplimentar tracțiunea creditului.

Chiar și în limitele acestea înguste, pentru a fi atât de eficientă cât permite canalul, decizia de politică monetară ar trebui să fie credibilă, adică publicul trebuie să creadă că mișcarea este în direcția corectă. Desigur, credibilitatea depinde în primul rând de numărul de reușite din trecut ale politicii. Dar, lăsând planul intern la o parte, în prezent, credibilitatea este afectată de divergența accentuată a ciclurilor economice la nivelul Uniunii Europene și la nivel global. Dacă dobânda în zona euro este aproape zero și este redusă și mai mult, o eventuală creștere a ratei dobânzii în România ar putea să provoace confuzie pentru publicul intern, care ar putea fi neîncrezător într-o astfel de decizie, mai ales că și noi avem o deflație temporară. Căci prea puțini țin cont că ea este temporară, iar cauza ei nu este cea profundă și îngrijorătoare, adică cererea, ci cea potențial benefică a scăderii unor prețuri din cauza ofertei[1].

Condițiile pentru o astfel de confuzie există și, așa cum voi arăta în secțiunea următoare, se manifestă. În zona euro, reducerea ratelor dobânzii este esențială pentru a evita intrarea într-o spirală deflaționistă care ar crește valoarea reală a datoriilor și ar determina consumatorii și firmele să amâne cât se poate cumpărările de bunuri și servicii. Recent, BCE a relaxat și mai mult politica monetară prin reducerea ratelor dobânzii și prin extinderea volumelor și tipurilor de titluri ce vor fi achiziționate în cadrul programului de cumpărări de active. De asemenea, a menționat și posibilitatea lansării unei noi serii de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mediu-lung.

Mai mult, în unele economii ca Polonia, Cehia, Ungaria, ratele dobânzilor de politică monetară sunt mai mici ca în România. În Polonia rata dobânzii este de 1,5 la sută, în Ungaria de 1,35 la sută, iar în Cehia de numai 0,05 la sută. Publicul notează diferența dintre ratele dobânzii în aceste țări și rata de 1,75 la sută existentă în România, dar neglijează că în aceste țări ratele din piața monetară sunt în general apropiate de rata de politică monetară, în timp ce la noi sunt semnificativ mai mici.

Un alt element foarte important privește starea economiei mondiale și perspectivele ei previzibile. Anul 2016 a început cu o creștere rapidă și amplă a volatilității piețelor financiare. Foarte rar întâlnită la început de an, agitația de pe piețele financiare s-a disipat relativ rapid. În afară de pierderile suferite de investitori, turbulențele au readus în discuție cu și mai multă forță două întrebări referitoare la (i) pericolele la adresa revenirii economiei globale si la (ii) cât de adecvate sunt politicile monetare și fiscale stimulative. La niciuna dintre aceste întrebări răspunsurile nu se aliniază într-o singură direcție. Și această divergență poate crea neîncredere într-o măsură de întărire a politicii monetare.

Referitor la primul aspect (vezi FT View) , o parte a economiștilor și unele instituții subliniază trei tendințe care pun în pericol însănătoșirea economiei globale: nivelul scăzut al cererii globale, reducerea intrărilor de capital în economiile emergente și incertitudinile din economia Chinei. Cauzele mai profunde ale acestor tendințe sunt problemele structurale ale economiei globale, cum sunt cele demografice, dezechilibrele globale încă mari etc. Sunt însă și economiști care văd partea plină a paharului și critică piețele pentru tendința lor de a se concentra pe evoluțiile negative pe termen scurt. În viziunea lor, China este o economie care își încetinește creșterea economică, dar care are o creștere relativ mare a consumului, prețul petrolului este mai degrabă benefic pentru creștere, băncile sunt într-o poziție mult mai bună ca în 2008, țările cresc fără a acumula noi datorii, iar dezechilibrele globale s-au redus, deși au rămas la niveluri relativ înalte.

Și în privința celui de-al doilea aspect (politicile monetare și fiscale stimulative), viziunile sunt diferite (vezi FT View). Pe de o parte, sunt cei care cred, ca și majoritatea celor care operează în piață, că stimulii monetari oferiți prin relaxările cantitative introduc distorsiuni în piețele financiare. Una dintre critici este aceea că stimulii nu reușesc să crească cererea agregată, lucrând numai pe canalul de avuție, adică prin intermediul ratei de schimb. Din acest motiv, politicile nu pot să fie cu adevărat eficiente. O altă critică importantă este aceea că relaxarea monetară aplatizează curba randamentelor și duce la creșterea prețurilor acțiunilor peste nivelul de echilibru. Pe de altă parte, sunt cei care cred, indiferent de poziția menționată mai sus privind revenirea economiei globale, că decidenții trebuie să fie pregătiți să administreze noi stimuli dacă ar fi necesar. Problema cu această poziție este că băncile centrale par să rămână fără muniție (în special lipsa activelor de calitate).

În sfârșit, la fel de importante pentru politica noastră monetară sunt condițiile concrete ale economiei noastre și perspectiva politicii fiscale. În cazul particular al României, reducerea impozitelor a accentuat excedentul de cerere, care amplifică presiunile inflaționiste, și a generat deflație. Suntem în situația greu de înțeles de către public în care avem o deflație sub care mocnesc presiunile inflaționiste.

Deși avem o deflație temporară, sunt două probleme cu ea. Pe de o parte, se știe că inflația este supraestimată, din cauza modului în care se măsoară. De exemplu, înainte de 1996, în SUA inflația era supraestimată cam cu 1,6 puncte procentuale (Solow și Taylor, 1998). Nu avem o astfel de cercetare pentru inflația noastră, dar e de presupus că există o anumită supraestimare, din moment ce supraestimarea inflației există peste tot în lume din cauza modului în care este măsurată. Aceasta înseamnă că deflația de facto este mult mai mare, ceea ce ar putea impacta anticipațiile într-un mod pe care nu îl evaluăm în totalitate. Pe de altă parte, știm că gap-ul PIB este subestimat din cauza înclinației spre a supraestima nivelul PIB potențial (Croitoru, 2016). Aceasta înseamnă că presiunile inflaționiste de facto venind de la gap-ul pozitiv al PIB pot fi mai mari decât cele pe care le estimăm. E posibil ca cele două efecte să se compenseze reciproc, dar nu știm cu suficientă precizie.

 

Ce ar trebui să facem?

 

Având aspectele de mai sus menționate, ar trebui să spunem ce ar trebui făcut. Unii economiști au argumentat că reducerea ratei dobânzii de către BCE va trebui urmată de reducerea ratei dobânzii în România, confirmând ideea enunțată mai sus, conform căreia credibilitatea politicii autohtone se reduce când ciclul domestic diverge față de cel al centrului. Reducerea ratei dobânzii de către BCE a fost necesară ca răspuns la revenirea deflației și a revizuirii în jos a perspectivelor de creștere economică. În România situația este total diferită. Fără reducerea TVA, rata inflației nu ar fi coborât notabil sub limita inferioară a benzii BNR în 2016.

Dimpotrivă, în ultimii trei ani, PIB a crescut cu rate mai mari ca cele potențiale în condițiile în care, în opinia mea, PIB a atins nivelul potențial încă din 2013. Am adus recent argumente în acest sens, arătând că inflația cererii a rămas relativ stabilă în perioada 2013-2015 la un nivel în vecinătatea lui 1,8 la sută, dar volumul creditelor noi a crescut în ritm alert. Acest lucru a fost posibil deoarece cererea suplimentară creată prin reducerea TVA a fost plasată în special în importuri de bunuri, solicitând numai parțial creșterea gradului de utilizarea a capacităților interne de producție, evitând astfel creșterea inflației. În final însă, creșterea cererii indusă prin reducerea TVA și creșterea salariilor se vor reflecta și într-o inflație mai mare.

BNR a anunțat încă de la început că relaxarea politicii fiscale în condițiile în care se reduce TVA de la 24 la 20 la sută și cresc cheltuielile salariale în proporții nesustenabile va fi nevoită să întărească politica monetară. Deficitul bugetar de peste 3 la sută în 2016 și de 4 la sută în 2017 vor adăuga mult la excedentul de cerere. În plus, deși rata noastră de politică monetară este de 1,75 la sută, depășind ratele din regiune, ea este totuși semnificativ mai mare ca dobânzile de pe piața interbancară, care sunt bine sub 1 la sută, astfel că politica noastră monetară este mult mai relaxată decât apare la prima vedere.

Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere și având clarificată poziția relativă a politicii monetare în regiune, apare că cel mai indicat lucru este, mai întâi, aducerea ratelor dobânzii de pe piața interbancară la nivelul de 1,75 la sută. Abia apoi va fi necesară o creștere a ratei dobânzii de politică monetară. Iar această creștere a ratelor dobânzii de pe piața interbancară (Robor 3M) trebuie începută la timp, cu atât mai mult cu cât, așa cum am subliniat înainte, canalul creditului are o eficiență scăzută a transmisiei din cauza adâncimii financiare reduse a economiei.

Cu noul nivel al ratelor dobânzii efective, este numai o chestiune de timp până când intrările de capitaluri se vor accelera. Deocamdată, nu vedem o creștere a intrărilor de capitaluri private, probabil reținute de incertitudinea crescută din zona euro, de divizarea menționată mai sus a opiniilor privind însănătoșirea economiei globale, și de perspectiva creșterii ratelor dobânzii în SUA, care va atrage capitaluri înaintea noastă. Dar din moment ce, așa cum am arătat mai sus, este larg răspândită printre decidenții din țările dezvoltate ideea că trebuie să fie oricând pregătiți pentru noi relaxări ale politicilor dacă a fi nevoie, multe capitaluri vor descoperi că este relativ eficient să migreze spre România într-un volum crescut. Mai rămâne ca investitorii să stabilească dacă investiția ar fi și relativ sigură, adică nu va fi alterată de politicile fiscale și de politici ale veniturilor salariale aventuroase.

În opinia mea, dacă politicile fiscale vor fi menținute în limite rațional acceptabile pentru investitorii străini, nu mai e mult până când vom resimți presiuni pentru aprecierea leului concomitent cu creșterea presiunilor inflaționiste. Acestea din urmă vor veni pe ruta creșterii anticipațiilor inflaționiste, a creșterii excesului de cerere și, probabil, a creșterii prețurilor externe odată cu accelerarea creșterii economice în SUA.

Și din această perspectivă, momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important. Dacă această creștere, pe care banca centrală o poate influența, intervine prea târziu, s-ar putea ca momentul creșterii ratelor dobânzii să coincidă cu reluarea viguroasă a intrărilor de capital și cu creșterea anticipațiilor inflaționiste. Această coincidență va genera dilema ratei dobânzii: temperarea anticipațiilor inflaționiste va cere creșterea ratei dobânzii; temperarea intrărilor de capitaluri vor cere reducerea ratei dobânzii. Această dileme este echivalentă cu dispariția ratei dobânzii ca instrument operațional al politicii monetare.

În consecință, întărirea politicii monetare trebuie să înceapă cât mai devreme în anul 2016, cu pași relativ mici, prin creșterea ratelor dobânzii de pe piața interbancară. Această cerință ar deveni inadecvată doar dacă noul program de relaxare cantitativă al BCE s-ar dovedi total ineficient și forțe pe care acum nu le înțelegem, ar face ca inflația negativă din zona euro să fie exportată masiv și în economiile emergente din uniunea europeană. Dacă acest scenariu s-ar materializa, inflația de bază nu ar mai reveni rapid spre niveluri pozitive încă din 2016, așa cum predicționează BNR. Un astfel de scenariu este, totuși, improbabil.

 

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Contextul dificil al următoarei decizii de politică monetară a BNR”, www.bnro.ro, 29 septembrie.

Croitoru, Lucian (2016), „Greșim în mod sistematic când estimăm PIB potențial și rata naturală a dobânzii?”, www.opiniiBNR.ro

Solow, Robert M.; John B. Taylor (1998), “Inflation, Unemployment and Monetary policy” Cambridge, The MIT Press.

FT View: Global economy warrants concern, not panic

http://www.ft.com/intl/cms/s/0/f3a3ae7a-e77f-11e5-bc31-138df2ae9ee6.html#axzz435OJzilB.

[1] Reiau aici un subsol dintr-un articol anterior (Croitoru, 2015) pe o temă asemănătoare în care exprimam precauții față de termenul „deflație”. Iată subsolul: Este necesar să precizez că deflație înseamnă, conform dicționarului, orice scădere a prețurilor. Totuși, economiștii sunt atenți când folosesc acest cuvânt, pentru că scăderea prețurilor poate însemna ceva bun sau ceva rău. Pentru a face legătura cu semnificația negativă a cuvântului, Buiter (2003) definește deflația a fi „o scădere susținută a nivelului general al prețurilor bunurilor și serviciilor, adică o rată a inflației negativă în mod persistent”. Bernanke (2002), definește deflația ca pe „o scădere generală a prețurilor” cu accent pe cuvântul „general”. La orice moment în timp, în special într-o economie cu inflație scăzută „prețurile unor bunuri și servicii vor fi în scădere. Declinul prețurilor într-un sector specific poate apărea deoarece productivitatea crește și costurile scad mai rapid în acel sector decât în altă parte sau din cauză că cererea pentru producția acelui sector este slabă relativ la cererea pentru alte produse și servicii. Scăderile prețurilor specifice unui sector, așa inconfortabile cum pot fi pentru producătorii din acel sector, nu sunt în general o problemă pentru economie în ansamblu și nu constituie deflație. Deflația per se apare numai când scăderea prețurilor este așa de răspândită că indicele mai larg al prețurilor, cum ar fi indicele prețurilor de consum, înregistrează scăderi curente.””

si

Politica fiscală și politica populismului

Se arata ca:

„Deciziile de politică monetară sunt luate de banca centrală, iar cele de politică fiscală sunt luate de parlament și de guvern. Cum vor acționa acești centri de decizie în următorii aproape 2 ani? Banca centrală estimează că, la sfârșitul anului 2017, inflația va fi aproape de limita superioară a benzii țintite. Despre deficitul bugetar știm că există forțele politice și măsurile populiste ce îl vor împinge în jurul a 3 la sută din PIB în 2016. Fără alte măsuri, deficitul va ajunge în jur de 4 la sută din PIB în 2017, schimbând traiectoria datoriei publice din descendentă în ascendentă. Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.

 

Nu repeți o greșeală când sunt altele noi de făcut

 

Din perspectiva relaxării fiscale și a alianțelor politice care o susțin, anul 2016 seamănă deja cu anul 2008 mai mult decât au semănat alți ani electorali între ei. Iar șansa ca această asemănare să apară și pentru anii imediat următori, adică pentru 2009 și 2017, este mare, deși anul 2017 nu este un an electoral, cum a fost anul 2009. Iar aceasta, așa cum vom arăta imediat, nu este o veste bună.

Dacă este să se materialize, asemănarea se va identifica prin patru componente: (i) existența a două partide, cu identități doctrinare asumate (nu neapărat confirmate) diferite, cu un număr similar de voturi în parlament, care dețin împreună o majoritate confortabilă; (ii) alierea cu succes a acestor doi adversari politici în anii electorali pentru măsuri populiste și apariția derapajelor bugetare; (iii) reproducerea în alegeri a poziției de la punctul (i) și formarea unui guvern al celor două partide în anul imediat următor celui electoral (adică 2009 și respectiv 2017), incapabil să inițieze măsuri pentru inversarea derapajelor bugetare; și, în sfârșit, (iv) asumarea, cu întârziere și sub presiunea piețelor, de către unul din cele două partide a măsurilor corectoare.

Modelul descris conține o asimetrie distrugătoare, descrisă de componentele (ii) și (iii). Cele două partide se pot coordona pentru a implementa politici populiste, dar în anul următor, când ar trebui începută readucerea deficitului în limite sustenabile, apare un eșec de coordonare, dacă rezultatul alegerilor este strâns. Acest model a funcționat în anii 2008-2009.

În 2008, cele mai mari partide politice ale momentului (PSD și PDL) erau adversari politici, dar au reușit, în virtutea unui mecanism pe care îl vom descrie imediat, să fie de acord asupra unor politici fiscale și de venituri profund populiste, uneori implementate de un al treilea partid, vechiul PNL, aflat la guvernare. În 2009, cele două partide mari s-au coalizat pentru a guverna, dar nu au reușit să cadă de acord asupra măsurilor necesare pentru a aduce deficitul bugetar în limite sustenabile. Pe fundalul crizei financiare mondiale, finanțarea deficitului bugetar devenea tot mai scumpă și incertă. Sub aceste presiuni, coaliția a cedat și guvernul PDL, cu identitate ideologică asumată de dreapta, a decis tăierea salariilor din sectorul bugetar în 2010 pentru a evita un derapaj fiscal incontrolabil. Președintele Băsescu a jucat un rol cheie atât în formarea guvernului PDL-PSD, cât și în mutările politice care aveau să ducă la corecția fiscală necesară. Acele corecții au contribuit la mărirea numărului de  admiratori ai coaliției intitulată USL.

În 2016, din nou, cele mai mari partide ale momentului (PSD și noul PNL) se înțeleg perfect asupra unor politici populiste. Astfel, ele au pus bazele unui derapaj periculos al deficitului bugetar în 2016 și 2017. E adevărat, prin vot, publicul ar putea duce la demontarea modelului descris de condițiile (i)-(iv) prin defavorizarea abruptă la vot, anul acesta, a unuia dintre partidele mari (anularea condiției (iii), privind numărul relativ similar de voturi în parlament). Ipoteza mea însă este că acest lucru nu se va întâmpla, iar în 2017 cele două partide se vor asocia pentru a guverna, dar, ca și în 2009, nu vor reuși să ia măsurile necesare pentru a readuce deficitul în limite sustenabile. Aceasta ar fi, în mai multe detalii, vestea proastă la care m-am referit la început. Pentru a evita ca datoria publică să se înscrie pe o pantă ascendentă, unul dintre cele două partide va fi nevoit să-și asume sarcina nepopulară a repunerii politicii fiscale pe direcția cea bună.

Poate că mulți nu cred în repetarea aspectelor negative ale istoriei și speră că cele două partide vor forma un guvern de coaliție, care, spre deosebire de cel format în anul 2009, va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului, mai ales că în 2017 nu sunt alegeri prezidențiale, ca în 2009. Totuși, șansele ca acest scenariu să funcționeze sunt mici. Nu pentru că așa s-a dovedit în anul electoral 2009, ci pentru că există un mecanism care garantează apariția unui echilibru politic prost care împiedică luarea de măsuri fiscale care să readucă echilibrul bugetar într-o poziție contraciclică.

 

Mecanismul unui echilibru politic prost  

 

Înainte de a descrie mecanismul care duce la echilibrul politic prost din perspectiva fiscală, este necesar să menționăm că sporul de venituri bugetare favorizează apariția mecanismului respectiv. Veniturile bugetare au fost în creștere în anul electoral 2008 și se pare că vor fi în creștere și în anul electoral 2016. În 2008, creșterea veniturilor bugetare s-a datorat boom-ului, în 2016 se datorează în special revenirii consumului, care s-a accelerat, fiind stimulat inclusiv de reducerea TVA. Veniturile suplimentare astfel obținute sunt și condiția sine qua non pentru apariția presiunilor sporite pentru redistribuirea lor cât mai rapidă.

Presiunile pentru redistribuirea rapidă țin de rata preferinței de timp pe care o are fiecare om (preferințele intertemporale). Deoarece există, în medie, o înclinație spre a consuma acum mai degrabă decât în viitor, publicul este nerăbdător să beneficieze de veniturile suplimentare ale bugetului. Această înclinație este suficientă pentru ca partidele politice, indiferent de ideologia lor, să intre în concurență pentru a satisface graba oamenilor de a beneficia de veniturile suplimentare (Croitoru, 2015). Concurența aceasta duce la acumularea promisiunilor populiste și la imposibilitatea respingerii lor. În anul alegerilor, respingerea măsurilor populiste ar duce la pierderea de voturi. Acesta este mecanismul obiectiv care asigură succesul coordonării în ceea ce privește măsurile populiste.

Dar există și un mecanism care asigură eșecul atunci când ar trebui luate măsuri de austeritate. Se știe că niciun partid nu dorește să reverseze măsurile de tip Moș Crăciun. Totuși, cu un deficit bugetar relativ mare, piața pune o presiune crescândă pe partidele aflate la guvernare prin creșterea costului datoriei publice. Dacă aceleași partide care au luat măsurile populiste sunt împreună la guvernare în anul de după alegeri, ele intră în concurență pentru a stabili cine rezistă cel mai mult fără a reversa măsurile populiste. Când costurile de finanțare devin prea mari, inițierea măsurilor de reducere a deficitului devine inevitabilă. Atunci coaliția se rupe. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă un rol mai mare pieței în administrarea economiei, atunci se fac unele reforme. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă rol mai mare politicienilor în administrarea economiei, atunci se poate aluneca spre o criză economică. Același rezultat l-ar avea și un guvern tehnocrat sprijinit de o coaliție, deoarece cele două partide din coaliție se vor feri să sprijine de la început măsurile nepopulare de reducere a deficitului.

Președintele Iohannis și liderii partidelor politice pot crede în repetarea istoriei, sau nu. Dacă nu cred, vor încerca să sprijine formarea unui guvern de coaliție între PNL și PSD, cu speranța că acest guvern va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului. Mergând pe această logică, este posibil ca în 2017 să apară o coaliție între PSD și PNL. Ea va rezista câteva luni, până la un an, timp în care măsurile nepopulare de reducere a deficitului se vor evita. Președintele știe că numai dacă ar reuși să convingă cele două partide să readucă deficitele pe panta sustenabilă țara poate rămâne macroeconomic stabilă. El va utiliza toate mijloacele de convingere de care dispune.

Numai că, mecanismul descris aici de generare a echilibrelor politice proaste nu va permite coaliției să impună măsurile corective. În final, probabil că partidul care va avea dreptul să-l propună pe primul ministru va rămâne la guvernare. El va fi sprijinit de celelalte partide pentru a adopta corecțiile necesare. Acest sprijin nu este contabilizat de votanți în defavoarea partidelor atât timp cât acestea se află în opoziție. Astfel, sprijinul politic pentru partidul aflat la guvernare este asigurat.

 

Concluzii

 

Din perspectiva analizei prezentate aici, rezultă două concluzii: (i) există o mare probabilitate ca derapajul bugetar din 2016 să nu poată fi eliminat înainte de 2018; (ii) acel partid care va câștiga alegerile parlamentare din 2016 și îl va da pe primul ministru are șanse mari să piardă alegerile din 2020, deoarece intrarea într-o coaliție cu celălalt partid mare îl va face să ajungă inevitabil să ia cu întârziere măsurile necesare de redresare bugetară.

Având acest rezultat stabilit, este optim pentru partidul care va câștiga alegerile și îl va da pe primul ministru să treacă imediat la măsuri de readucere a deficitului bugetar la niveluri sustenabile, scurtând astfel timpul de restabilizare a economiei și creându-și șanse să câștige și alegerile din 2020.

Presupunând că aderă la această logică, partidul care îl va da pe primul ministru trebuie să-și asume un plan de reducere a deficitului bugetar și să refuze o alianță cu celălalt mare partid imediat după alegeri. Formula optimă din perspectiva stabilității economice și posibilă din punct de vedere politic este o alianță între partidul care îl va da pe primul ministru și partide mai mici care sprijină readucerea deficitului la niveluri sustenabile.

Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Democracy, Political Competition and Public Debt”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, Issue 45 E, June, pp. 27-40.”

Reiau intrebarea pusa de Dl. Croitoru:

„Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.”

Iar la sfarsit spune:

„Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.” (subl. mea)

Sincer va spun, ma astepam, mai ales din partea unui cercetator pasionat de calibrul D-lui. Croitoru, la ceva mai mult in acest al doilea articol citat. Si anume: ce se va intampla cu politica monetara daca nu se va reduce (sau nu se va putea reduce) deficitul bugetar? Cum ar arata sau cum ar trebui, in viziunea domniei sale, sa arate politica monetara in acest caz? Pentru ca domnia sa vorbeste despre cooperarea eficienta dintre politica monetara si politica fiscala, in cazul in care deficitul bugetar ar intra pe o panta descendenta. Rezulta ca in celalalt caz – daca va intra pe o panta nu descendenta ci ascendenta – politica monetara si politica fiscala nu mai pot coopera eficient. As fi vrut o detaliere al acestui ultim aspect. Pentru ca iata ce spun si alti analisti, de exemplu Dl. Lucian Isar:

Romania este condusa prin inducerea periodica de crize

Se arata ca:

„Romania, desi este o tara bogata, a crescut in medie cu doar 1% pe an in ultimii 26 de ani.

Justificarea pentru aceasta subperformanta remarcabila vine din capturarea statului si din inducerea periodica de crize de catre cei care au avut control asupra parghiilor/politicilor economice.

Controlul unui stat prin inducerea de crize economice si generarea de potential pentru derapaje este o maniera premeditata si eficienta de a mentine puterea.

O populatie saracita si fara perspective este mai usor manipulata. Romania este un laborator de experimente. In zonele sarace din Romania eficienta metodei de a conduce prin crize este evidenta. Captura statului este omniprezenta. Un exemplu din Vaslui, instructiv si edificator este descris in urmatorul linkhttp://invaslui.ro/2015/09/20/transmir-intra-in-insolventa-dup-ace-a-castigat-milioane-de-euro-cu-ajutorul-psd-regele-asfaltului-da-acum-o-teapa-statului-si-catorva-constructori/

Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.

Forta metodei de a se mentine la puterea prin captura statului si prin inducerea de crize vine din:
– impactul amplu al unei crizei asupra societatii prin ruperea panzei societale
– propagarea fricii si inhibarea optimismului investitional
– mecanismele profund umane ale comunitatilor de a cauta o ancora de stabilitate in figura tatucului.

Generarea unei crize este doar inceputul. Propaganda si panica fac restul.

Dupa inducerea unei crize recuperarea economiei si a societatii dureaza. La o scadere de 20% este nevoie de o creste de 25% doar pentru a ajunge la acelasi nivel de plecare.

In cazul Romaniei nivelul de la sfarsitul anului 2008 a fost atins de abia la sfarsitul lui 2015. Un pas de 7 ani. Episoade similar se regasesc pe parcursul intregii perioade post revolutionare.

O populatie ce se bucura de bunastare se poate emancipa si nu mai este usor controlata.

Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.

Erorile de politica monetara si de credit nu au facut decat sa genereze si sa aplifice crizele. Cumpararea vectorilor de opinie si canalizarea publicitatii bancare au reusit sa mute atentia publicului de la conducerea Romaniei prin criza.

Momentan ne confruntam cu amenintarea facuta de un consilier BNR (Croitoru) de crestere a dobanzilor cand inflatia este la -3% anualizat, cu amenintarea privind modificarea (inasprirea) conditiilor de creditare prin noi norme BNR pentru creditul ipotecar, cu declaratiile panicarde ale presedintelui Consiliului Fiscal,cu ghidaje (moral suasion folosita stramb) de finantare si numire a prietenilor, de evitare a evidentierii ilegalitatilor, de restructurare/salvare/vanzare selective a portofoliilor bancilor private.

Criza nu se mai poate manifestain 2016 deoarece procesele economice au inertie. In schimb, prin tragerea franei de mana de catre decidentii de politica monetara si de credit se poate induce o criza in 2017.

Experienta conducerii Romaniei prin crize in ultimii 26 de ani a contribuit determinant la ritmul mediu redus de crestere si cel mai mult la dezvoltarea inegala a regiunilor Romaniei.”

Si uite asa incep jocurile prin finantele Romaniei. Politice, desigur. Insa Dl. Croitoru a vorbit despre faptul ca „momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important”. Dar Dl. Isar, aici, vorbeste si despre:

„Consilieru’ Croitoru de la BNR a iesit in evidenta zilele trecute cu o opinie panicarda.

Spectrul angajarii in sectorul privat il sperie pe un vajnic libertarian.

Teama a facut ca desi spune ca negrul e alb, sa puna chiar el negru pe alb motivul simplu pentru care parlamentul ar putea sa destituie Consiliul de Administratie al BNR:

neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania.”

Iar Dl. Florin Citu iata ce spune:

BNR trebuie sa accepte, costul independentei este puterea limitata

„Ministrul de finante al NZ a trimis o scrisoare oficiala guvernatorului bancii centrale, RBNZ. In scrisoare acesta cere o intalnire cu guvernatorul bancii centrale pentru a discuta despre performanta recenta a bancii centrale. Banca centrala a NZ este cea mai independenta din lume dar tot trebuie sa explice, intr-un sistem democratic, societatii ce a facut sau ce nu a facut.

A reusit sa atinga obiectivul cu care a mandatat-o societatea sau nu . Daca nu, de ce nu si asa mai departe. O situatie normala intr-o democratie moderna. Iar de aceasta data ministrul finantelor, in numele societatii, are un motiv serios pentru a cere o evaluare a performantei RBNZ-inflatia ramane inca sub tinta. Inflatia sub tinta pentru o perioada lunga de timp ar putea arata ca banca centrala a pastrat in trecut politica monetara mult prea restrictiva cu efecte negative pentru cresterea economica pe termen scurt, pe langa alte lucruri. Asa se fac lucrurile in tara cu una dintre cele mai libere economii din lume ( a 3-a cea mai libera economie din lume dupa Hong- Kong si Singapore).

Bineinteles ca nu ai cum sa vezi o situatie similara in Romania. Raspunsul pe care l-ai primi imediat este ca legea nu cere asa ceva. Si este adevarat. In acest moment legea ofera bancii centrale privilegiul de a-si alege tinta dar si modul prin care sa ajunga la tinta(1) . Mai mult nu exista nicio lege, acord, reglementare care sa spuna cand trebuie sa ajunga BNR la tinta si mai ales ce se intampla daca nu ajunge la tinta. Altfel spus, ce se intampla daca preturile nu sunt stabile in Romania? Dupa cum stim foarte bine, nimic.

Banca centrala, BNR, nu raspunde formal in fata societatii ca orice alta institutie in cazul in care deciziile luate nu au dus la rezultatul promis sau si mai rau au avut efecte negative pentru economie. Banca centrala devide nivelul tintei de inflatie pe care si-l si pe care ulterior il discuta cu guvernul. Da, prezinta un raport de activitate in Parlament dar atunci cand tu iti alegi tinta si instrumentul nu mai ramane nicio parghie prin care societatea sa poata sa te controleze. Elementul principal aici il reprezinta faptul ca tinta este aleasa de BNR deoarece majoritatea bancilor centrale au libertate in a-si alege instrumentul prin care sa “livreze” preturi stabile in jurul tintei de inflatie (2).  Astfel societatea nu are cum sa ceara sanctiuni daca tinta nu a fost atinsa pentru ca nu societatea a ales tinta. Pare un lucru minor dar este ceea ce asigura independenta totala bancii centrale fara niciun fel de raspundere-putere absoluta.

Puterea limitata este pretul independentei de politica pe care il plateste orice institutie detinuta de stat. Aceasta este regula de baza intr-o democratie.

Independenta bancii centrale fata de politic este importanta. Este cel mai important lucru castigat de bancile centrale in ultimii 30 de ani. Numai ca avand in vedere ca si bancile centrale sunt controlate de functionari numiti politic este periculos sa oferi putere absoluta unei astfel de institutii. In tot acest “design” al sistemului bancar romanesc lipseste ceea ce in engleza este foarte bine surprins de “accountability”.

Ai nevoie de mai multe cuvinte sau chiar propozitii sa traduci in romana ce inseamna “accountability”. Ar trebui sa fie un semn pentru noi ca societate. Este clar ca nu este ceva ce ne preocupa foarte mult. Totusi, stim ca este importanta aceasta “accountability” pentru ca o cerem de la institutii. In aceste zile asistam la foarte multe discutii despre cum controlam derapajele SRI si SIE dar nicio discutie despre cum controlam banca centrala. Romanii inteleg pericolele care vin dinspre serviciile secrete cand au prea multa autonomie. Lasate libere fara niciun fel de supervizare aceastea au tendinta sa acapareze puterea. Intelegem acest lucru acum dupa 50 de ani de comunism. Cel putin sper ca intelegem.

Toate aceste institutii, inclusiv banca centrala, sunt la fel de importante iar lasate libere in mana unor functionari pot produce dezastre cu consecinte tragice pe termen lung in societae. Banca centrala are puteri foarte mari, mai mari decat intelege cea mai mare parte a societatii, si de aceea este important ca aceste puteri sa fie folosite pentru societate si nu pentru clasa politica sau interese personale. In 1968 Milton Friedman spunea ca cel mai rau lucru pe care il poate face politica monetara este sa devina ea insasi un factor de instabilitate in economie. O banca centrala independenta politic cu puteri absolute fara niciun fel de control din partea societatii are cele mai mari sanse sa devina o sursa majora de instabilitate in economie- Politica monetara prociclica in perioada 2006-2010 confirma opinia lui Milton Friedman.

Fara constrangeri din partea societatii si fara “accountability” retorica BNR este simpla- cand ceva merge bine este datorita politcii monetare, cand merege prost altii sunt de vina. Daca suna a discurs politic nu este o intamplare. In acest moment motivatia BNR este sa joace politic si sa pastreze privilegiile si mai ales aceeasi componenta a boardului de la un mandat la altul.

Bancile centrale au evoluat odata cu societatea. In timp, am inteles cateva lucruri (cel putin eu):Este nevoie de mai putina aroganta si mai multa modestie. Este periculos sa crezi ca poti sa controlezi un sistem complex si dinamic cu miscari fine de dobanda – “fine tuning”. Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.

Astfel o banca centrala independenta in implementarea politcii monetare accepta un obiectiv care este dorit si asumat de societate (2). Iar pentru a elimina si mai mult motiviatia unor decizii politice numarul mandatelor trebuie limitat (3).

Revenind la situatia specifica din Romania, in acest moment politica monetara este independenta de jure de influenta politica. Dar faptul ca tinta este decisa doar de banca centrala elimina orice control asupra bancii centrale. In plus lipsa limitei de mandate introduce motivatia pentru guvernator (indiferent de persoana care ocupa pozitia respectiva) sa negocieze cu clasa politica mandat dupa mandat si astfel anuleze independenta de facto a bancii centrale fata de politic.

Ne aflam acum in cea mai periculoasa situatie pentru o societate democratica. Avem o banca centrala independenta , de jure, care si-a negociat foarte bine aceasta independenta. BNR alege singura tinta de inflatie iar guvenratorul poate sa fie numit ad infinitum . Este imposibil ca societatea prin intermediul parlamentului sau guvernului sa evalueze obiectiv politica bancii centrale pentru ca nu exista parghii prin care sa o faca. Nu exista niciun document prin care banca centrala se angajeaza fata de societate sa livreze o anumita rata de inflatie si sa cuprinda si sanctiunile pentru situatiile in care nu se ajunge la acest rezultat (4). Iar faptul ca guvernatorul poate sa fie numit mandat dupa mandat ii ofera acestuia (nu doar teoretic) motivatia ca in schimbul unor decizii de politica monetare care sa ajute un anumit partid politic la un moment sa primesca la schimb numirea pentru inca un mandat.

Pe langa aceste probleme, exista inca un risc. In regimul actual banca centrala poate sa urmareasca alte obiective in afara de cel al preturilor stabile fara ca cineva sa poata sa spuna ceva. Poate sa faca acest lucru chiar daca alergarea dupa alt obiectiv inseamna ca stabiliatea preturilor este abandonata. Independenta inseamana pentru multi bancheri centrali, nu doar BNR, decizii discretionare. Fara un contract clar si transparent intre societate si banca centrala, aceasta din urma poate sa foloseasca politica monetara dupa bunul plac. De foarte multe ori in ultimii ani BNR a adaugat obiective in comunicarea cu publicul desi statutul acesteia este foarte clar. Exista un singur obiectiv, stabilittea preturilor (5).

Stiu ca este foarte usor sa credem ca lucrurile sunt complicate si sa fim furati de nuante. Bancherii centrali se folosesc de aceasta perceptie si sunt experti in folosirea metaforelor care induc impresia ca isi fac meseria intr-un mediu dificil. Ar trebui sa le multumim in loc sa incercam sa le controlam activitatea, spun acestia indirect.

Lucrurile nu stau chiar asa. Sunt doua elmente de care are nevoie un sistem monetar cu banca centrala: 1) un mandat foarte clar care defineste atat independenta bancii centrale cat si limitele puterii acesteia; 2) proceduri care sa asigure transparenta si “accountability” fata de societate.

In 2005 banca centrala a facut un pas important in directia corecta. A adoptat un regim de tintirea inflatiei. Acesta ofera mai mult transparenta. – raportul asupra inflatie, tinta de inflatie, comunicate dupa fiecare decizie. Acum a venit momentul ca BNR sa faca si pasii urmatori. Tinta trebuie decisa cu guvernul sau parlamentul printr-un contract care sa aiba si clauze pentru situatia in care banca centrala nu se achita de mandat. Iar numarul de mandate trebuie limitat la 2 a cate 5 ani fiecare. In fine, este de o importanta cruciala publicarea minuteleor, mai ales intr-o tara unde exista suspiciuni de incompetenta, plagiate, ofiteri acoperiti in toate structurile statului,. Numai prin transparenta maxima banca centrala poate sa inlature orice acuzatie/suspiciune din spatiul public care leaga performanta slaba de numirile politice, incompetenta, sau prezenta ofiterilor acoperiti sau fosti securisti in fruntea conducerii. Publicarea minutelor ar trebui sa confirme sau infirme o parte dintre aceste acuzatii . In special cele legate de competenta. (6)

(1) . 2 noiembrie 2011, Comunicat BNR – Totodată, CA al BNR a hotărât ca, începând cu anul 2013, banca centrală să adopte o ţintă staţionară de inflaţie, situată la nivelul de 2,5 la sută ±1 punct procentual. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.

(2) Ben Bernanke, 25 mai 2010 – Central bank independence, transparency and accountability – A broad consensus has emerged among policymakers, academics, and other informed observers around the world that the goals of monetary policy should be established by the political authorities, but that the conduct of monetary policy in pursuit of those goals should be free from political control.

(3) BIS, Issues in the Governance of Central Banks may 2009, chapter 3—removes the incentive for a governor to seek favour from those who decide on his reappointment. Limitations on the number of terms reduce the probability that the political powers that reappoint the incumbent will use the threat of non-renewal to influence central bank policy.

(4) Policy Target Agreement RBNZ- http://www.rbnz.govt.nz/monetary-policy/policy-targets-agreements

(5) Care este obiectivul fundamental al BNR pana la urma? – https://florincitu.wordpress.com/2014/09/30/care-este-obiectivul-fundamental-al-bnr-pana-la-urma/

(6) BNR trebuie sa publice discutiile din CPM – https://florincitu.wordpress.com/2014/06/24/bnr-trebuie-sa-publice-discutiile-din-cpm/ „

De aceea cred ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze ceea ce aratam mai sus. Pentru ca ceea ce arata Dl. Isar – „neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania” – este expresia faptului ca politica monetara si politica fiscala nu au putut coopera eficient. Iar Dl. Citu e de parere ca:

„Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.”

De acord, dar chestiunea „invaluita in mister” este cea a gasirii optimului, cea a gasirii cooperarii eficiente intre politica monetara si politica fiscala. Pe mine, cel putin, Dl. Isar nu ma convinge cand spune cu generozitate ca: „Romania e o tara bogata”. Cum defineste dumnealui bogatia unei tari sau, ca sa-l parafrazez pe Adam Smith, bogatia unei natiuni? Cresterea ratei dobanzii se impune (solutie clasica, keynesiana!!) daca avem crestere de PIB, altfel pagubim sectorul bancar. Dl. Citu imi anintesc ca a propus, daca nu ma insel, urmatorul mod de lucru: la o relxare fiscala trebuie sa corespunda, ca s-o echilibreze, o politica monetara mai restricitiva si invers.

Insa politica noastra monetara nu poate fi coerenta – de aici faptul ca BNR nu-si poate atinge obiectivul: stablitatea preturilor. Pentru ca nu depinde doar de BNR lucrul acesta. O banca centrala poate fi independenta, asa cum arata Dl. Citu – cu riscurile de rigoare formulate corect de catre marele economist american Milton Friedman – doar in conditiile unei economii eminamente private – cazul SUA, desigur. BNR nu poate interveni decat monetar intr-o economie care nu e eminamente privata, ci intr-una in care statul are inca un rol important. BNR nu poate controla fenomenele bugetare, nici felul in care ministerele – observati ca spun ministerele si nu Guvernul – gestioneaza bugetele, dar nici felul in care Guvernul gestioneaza bugetul. Daca bugetul ar fi cheltuit optim, cu maximum de eficienta, atunci politica monetara ar trebui sa fie si ea una optima si eficienta. In caz contrar s-a vedea usor cine induce crize si cine nu. Insa la noi situatia nu sta asa si se asterne o pacla destul de groasa in a vedea cine greseste de fapt si de drept. Pentru ca cheltuirea banului public, inclusiv a celui din imprumut in moneda straina, nu sta in sarcina BNR. Nu poti, de exemplu, sa dai doar vina pe BNR, dar sa afirmi, cum face Dl. Isar:

„Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.”

iar mai jos:

„Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.”

Pentru ca decidentul din economie nu a fost BNR. Sa luam, de pilda, intreprinderile de stat neperformante, cu gauri de miliarde de euro – de asta si spuneam ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze: care ar fi politica monetara optima intr-o asemenea situatie de evident dezechilibru? Dl. Nicolae Vacaroiu, fost prim-ministru al Romaniei, spunea ca 80% din privatizari au fost ratate – cum ar trebui sa arate in acest caz o politica monetara optima? Pentru ca privatizarile depindeau si depind de decidentul politic. Daca, asa cum arata Dl. Croitoru, s-ar intensifica intrarile de capital in Romania dar noi nu facem sau ratam in chip lamentabil privatizari importante si necesare pentru economia nationala, cum ar trebui sa arate politica monetara optima sau care ar fi, in acest caz, optimul politicii monetare?

Dar sa revenim la problema maririi datoriei publice. Ca nu e rau sa traiesti pe datorie o stie oricine. Nu e rau pana la un punct: pana cand trebuie s-o mai si platesti inapoi, cu dobanda. Ciudat e ca guvernele noastre, incepand de pe vremea celui de-al doilea mandat al Presedintelui Basescu par a nu-si pune urmatoarea problema: marirea datoriei prin efectuarea de imprumuturi la FMI si Banca Mondiala inseamna ca vin, evident mai multi bani – dar care e eficacitatea? Ca nu prea se vede. Doar se mareste datoria publica si nimic mai mult. E vorba de datoria tarii. In schimb s-a vazut in Grecia unde a dus o astfel de politica iresponsabila din partea factorului politic… Nu vad ca facem autostrazi, nu vad ca imbunatatim infrastructura feroviara sau cea portuara sau aeroportuara, nu vad ca modernizam sau construim spitale noi etc, asta ca sa dau doar cateva exemple. Nu scoatem bani din aceasta marire a datoriei publice, doar consumam. In schimb nu reusim sa atragem fonduri europene nerambursabile, iar daca le atragem totusi nu le cheltuim chivernisitor, eficient.

Daca ar fi sa fim obiectivi, cu toate ca am putea critica comportarea BNR in perioada Crizei din 2008-2009, totusi sa nu uitam ca Romania a mers in perioada de boom cu deficite bugetare, inclusiv structurale, mari. Situatia a fost mult mai buna in perioada guvernarii Nastase, cand deficitul bugetar era minuscul, fata de ce a urmat in perioada 2004-2008. Chiar Traian Basescu, tin minte, evidentia deficitul bugetar de doar 1,36% din PIB (citez din memorie, sper sa nu gresesc) din timpul guvernarii Nastase. A fost crestere economica si in perioada 2004-2008, dar nu s-a facut pe baze sanatoase, lucru ce a generat risipa si a vulnerabilizat economia nationala in fata Crizei care urma inevitabil. E de studiat daca devalorizarea leului in 2009 nu ar fi vulnerabilizat si mai mult economia, atinsa oricum de criza, in conditiile iesirilor masive de capital de la periferia UE mergand spre centru. In conditiile unei economii vulnerabile s-ar fi vulnerablizat si moneda. S-a vorbit in epoca de speculatiile pe leu si poate s-a dorit de catre forte externe ca leul sa se devalorizeze, creand un dezechilibru economic dinamic. Economia era pe o crestere nesanatoasa inca inainte de criza, era vulnerabila inca inainte de criza.

E de notat ca factorul politic nu a apreciat inca de la inceptul lui 2009 ca economia va intra in criza, ca putin timp dupa aceea sa declare ritos ca suntem in RE-CE-SIU-NE, fiecare silaba fiind rostita apasat!! Sau BNR a intarit leul pentru ca in 2009 eram in plin an electoral…? Si in Romania, se stie, in an electoral se da o mita electorala uriasa la tot poporul, ulterior achitandu-se nota de plata prin masuri de austeritate. Si atunci trebuia, evident, echilibrata o asemenea masura populista.

Ce ne spune BNR:

„RATA INFLAŢIEI

Dobânzi BNR

  • Depozit: 0,25%
  • Politică monetară: 1,75%
  • Creditare: 3,25%
  • istoric »»»

BNR, conform mandatului sau legal, ar trebui sa-si atinga tinta de inflatie in 2016: 2,50%. Lucru asta nu pare sa se intample si e firesc sa te intrebi: de ce? Fata de valoarea actuala, cresterea ar trebui sa fie de vreo 5,5%. O crestere a inflatiei poate sa fie benefica dar poate si sa nu fie benefica, adica sa creasca inflatia si doar atat. O spirala inflationista pe un fond populist poate fi foarte periculoasa pentru ca poate fragiliza foarte mult economia. Eu imi amintesc de faptul ca la inceputul anilor ’70, in Marea Britanie, pe vremea cand erau laburistii la Putere, inflatia ajunsese la vreo 25%: se tipareau bani ca sa satisfaca pretentiile din ce in ce mai mari ale sindicatelor – chipurile erau bani multi si asa traia, dom’ne, omul bine! BNR nu a explicat foarte clar ezitarea fata de aducerea inflatiei la tinta, pe un teritoriu pozitiv. Lucrul acesta, aducerea inflatiei in zona cu plus, ar genera cerere, insa Dl. Croitoru arata un lucru: „Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere […]”…. Si ca: „Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională.”… Insa nici Dl. Croitoru nu arata foarte clar de ce nu e adusa inflatia la tinta si care ar fi riscurile profunde. Totusi, alaltaieri BNR a dat un comunicat unde vorbeste si despre riscuri, fara sa detalieze:

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

„05.05.2016

Video:
» Briefing de presă 5 mai 2016

În şedinţa din 5 mai 2016, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;
  • Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
  • Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat noul Raport trimestrial asupra inflației, document ce va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016.

Conform evoluţiei anticipate, valoarea negativă a ratei anuale a inflaţiei s-a accentuat în primul trimestru al anului curent (-3,0 la sută în luna martie față de -0,93 la sută în decembrie 2015), ca efect al reducerii cotei standard a TVA de la 24 la 20 la sută începând cu 1 ianuarie 2016 și al prețurilor scăzute ale materiilor prime pe plan global.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC a coborât în luna martie la nivelul de -1,4 la sută, iar indicele armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a înregistrat o rată medie anuală de -1,1 la sută.

Creșterea anuală a PIB s-a accelerat în anul 2015 la 3,8 la sută, cea mai înaltă dinamică din perioada post-criză, susținută de avansul semnificativ al consumului și de consolidarea tendinței de redresare a investițiilor. Contribuția negativă a exportului net s-a accentuat, influența exercitată de creșterea rapidă a absorbției interne devenind vizibilă mai ales în ultima parte a anului 2015.

Cele mai recente date și sondaje de conjunctură semnalează continuarea expansiunii cererii de consum, pe fondul stimulilor fiscali și al creșterii veniturilor populației. În același timp se remarcă scăderea productivității muncii în industrie concomitent cu o dinamică anuală pozitivă a salariilor.

Condițiile monetare reale își păstrează caracterul stimulativ. Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a consolidat traiectoria ascendentă, susținută de ritmul înalt de creștere a componentei în lei. Ponderea creditului în lei în totalul creditului neguvernamental a urcat la nivelul de 52,7 la sută în luna martie de la 51,7 la sută în luna precedentă (cea mai mare valoare înregistrată din 2007 până în prezent), asigurând premise pentru îmbunătățirea transmisiei politicii monetare și pentru atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

În ședința de astăzi Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2016. Raportul prezintă noua prognoză trimestrială, care anticipează prelungirea valorilor negative ale ratei anuale a inflației până în luna iulie 2016, ca urmare a manifestării efectelor tranzitorii ale reducerii cotei TVA și ale altor impozite indirecte, precum și a scăderii unor prețuri administrate (energie). Scenariul de bază prevede o revenire graduală a inflației în interiorul intervalului asociat țintei și plasarea în palierul superior al acestuia la finele orizontului de prognoză.

Riscurile asociate proiecției sunt generate de surse atât interne cât și externe, în condițiile unor incertitudini ridicate.

Astfel, contextul extern rămâne marcat de sporirea temerilor legate de creșterea economică globală, reacutizarea situației din Grecia și apropierea referendumului din Marea Britanie. Acestor incertitudini li se adaugă cele legate de volatilitatea piețelor financiare, tensiunile geopolitice, divergența între conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii şi evoluția prețului petrolului.

Pe plan intern, riscurile se conturează în sfera politicii fiscale și de venituri, precum și a efectelor adverse generate de modificări ale legislației în domeniul financiar.

Pe baza datelor disponibile în prezent și în contextul unor incertitudini sporite, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an și continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.

CA al BNR a hotărât totodată păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Aceste decizii vizează asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu care contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. CA al BNR reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice alături de reforme structurale sunt esenţiale pentru consolidarea economiei româneşti și întărirea capacității acesteia de a face față unor evoluții adverse pe plan internațional.

BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi internaţionale în vederea utilizării şi dozării corespunzătoare a tuturor instrumentelor de care dispune pentru îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu și pentru menținerea stabilității financiare.

Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016. Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 30 iunie 2016.” (subl. mea)

Totusi, as dori sa vad pe saitul BNR sau pe cel al Opiniilor BNR, sau poate Dl. Croitoru, o detaliere, un studiu mai amanuntit asupra riscurilor de care vorbeste comunicatul BNR de mai sus. Inclusiv interpretarea lor in plan politic. Ce se intampla de fapt? De observat ca se vorbeste in comunicat de „incertitudini ridicate”. Ce inseamna asta? Care e substratul ascuns, daca exista unul?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 7, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 189 comentarii

De ce fac bancile profit in Romania?

Era o chestie foarte interesanta pe care o invatam in liceu la geometrie analitica la capitolul „Separarea planului in regiuni”. Era vorba de „Aplicatii in programarea liniara”:

„Productia unei intreprinderi, a unei unitati agricole, transportul marfurilor etc. care altadata se faceau oarecum empiric, ridica astazi probleme de planificare in asa fel, incat tinand seama de conditiile de lucru, posibilitatile de aprovizionare etc. sa se ajunga pe totalul intreprinderii, unitatii agricole etc. la realizarea unui plan cu minimum de cheltuieli si cu venituri cat mai mari”

Gh. D. Simionescu – Geometrie analitica – Manual pentru anul III liceu, sectia reala si licee de specialitate – Editura didactica si pedagogica – Bucuresti, 1976

Erau probleme foarte interesante: apeland la cunostinte elementare de geometrie analitica rezolvai probleme economice destul de complexe si de un interes practic evident. S-ar putea sa para simplu, s-ar putea sa para o joaca, numai ca rezultatul respectiv era unul obtinut pe niste baze stiintifice, prin calcul matematic. Trebuie sa-ti insusesti tehnica, desigur. Si sa ne gandim ca, economic vorbind, important este sa eviti pierderile, pagubele. Deci chestia asta se invata si este necesar, desigur, exercitiul.

Ganditi-va ce inseamna sa se bage altul peste tine – ca nu asa ci asa si sa facem si asa, si de ce ai facut asa, fa asa. Ordin? Ordin! Ordin de la Partid? Ordin de la Partid! Vorba lui Anton Pann – „Tu il inveti de bine si el te invata pe tine”! Sa ne amintim cum dadea Ceausescu indicatii pretioase si tot activul de partid lua, umil, notite. Spunea tov. Ceausescu ca trebuie facut asa – atunci ce tot nu-ntelegi, fa asa! Si in felul asta a ajuns tara vai de capul ei, a cazut si regimul comunist, a fost impuscat si „Geniul Carpatilor”!

Strainii nu pot sa inteleaga cum de pleaca oameni pregatiti din Romania si ajung bine acolo in Occident sau in State, profesori pe la mari universitati, manageri de succes etc, iar in tara lucrurile sa evolueze spre dezastruos…

Unii, in zilele noastre, nu inteleg de ce fac bancile profit. Imi pare ca e o campanie impotriva bancilor demna de o cauza mai buna, desigur. Ca fac profit pe seama saracului cetatean, pe seama romanului de rand care e la mana acestor institutii care-l jecmanesc continuu. Sa fie asta o reverberatie a celebrei miscari Occupy Wall Street?

Insa toate acestea nu raspund la intrebarea pusa. Raspunsul e unul foarte simplu: bancile fac profit pentru ca sunt institutii private, au un management performant, au un personal cu o calificare foarte buna in domeniu si nu in ultimul rand pentru ca sunt banci straine. Evidentiam faptul ca sunt insitutii private, dar un lucru tot atat de important si care deriva din asta este ca nu mai sunt supuse ingerintelor factorului politic autohton!

Sa ne gandim cum era in anii ’90, cand bancile nu erau private, cand factorul politic se amesteca fara nicio problema in chstiuni care nu-l priveau, fara niciun fel de competenta, profesionalism in domeniu. S-a incercat crearea unui sistem bancar din banci romanesti. Nu stiu cum s-a facut dar acele banci, care incepusera sa functioneze totusi, au sfarsit prin a da faliment. Sa ne gandim cum s-au dat credite de catre Bancorex, mai toate prin telefonul rosu, din care s-au cumparat vrute si nevrute – nimic folosit din ce s-a cumparat – imensa majoritate a acestor credite dovedindu-se neperformante, ceea ce a dus Bancorexul in faliment. Astfel de orori nu s-au intamplat pentru ca n-ar fi fost oameni de specialitate, oameni capabili care lucrau in acele banci. Ci s-au intamplat datorita amestecului nefast al politicului, care a reusit o „performanta”, cu ghilimelele de rigoare, fireste: sa duca totul de rapa!! La aceste lucruri, pe care le-am trait cu totii nimeni, in ziua de astazi, nu pare sa se gandeasca serios, sa reflecteze serios.

As dori sa mai spun cateva cuvinte despre risc. Bancile nu sunt scutite de asa ceva. Ati vazut ce s-a intamplat cu Lehaman Brothers? Too big to fail? Ei, uite ca o asemenea banca, un asemenea colos a reusit sa se prabuseasca! De aceea riscurile sunt foarte mari si pentru o banca. Mai mult, sa ne gandim ca o banca trebuie sa aiba grija de securitatea depozitelor, adica a banilor oamenilor care i-au depus acolo. Ganditi-va ce inseamna sa vezi ca banii pe care i-ai muncit si i-ai depus la o banca nu mai sunt pentru ca banca a intrat in faliment! Ma uitam la un Joc de Putere al lui Rares Bogdan cum acesta spunea, dadea sfaturi prietenesti bancilor, s-o lase mai moale cu profiturile. Ca sa intre in faliment? Stau si eu si ma intreb…

Era si domnul deputat de la PNL, Daniel Zamfir, daca nu ma insel, care a gasit nimerit sa-l intrebe pe un reprezentant al bancilor intrat in direct daca e dispus sa imparta riscul cu clientul bancii. Aici trebuie, cred, spus urmatorul lucru: nu e acelasi risc cel al bancii cu cel al clientului. Daca, spre exemplu, o banca acorda un credit unui client pentru ca acesta sa-si poata dezvolta o afacere, iar afacerea acestuia sfarseste pana la urma prost si pierderile incep sa fie mari, a cui e vina? A bancii sau a acelui client care, sa spunem, a gresit in felul in care si-a plasat banii? Banca nu e un profesor care sa-l invete pe acela cum sa-si plaseze banii sau cum sa-si conduca propriul business. Si atunci pentru ce banca trebuie sa-si imparta riscul cu clientul? Pentru ce banca trebuie sa-si asume riscul clientului si ce ar insemna asta? In felul acesta ajungem la ce s-a intamplat cu Bancorex in anii ’90 – banca ajunge la faliment. De aceea banca trebuie sa se asigure ca-si va putea recupera banii cu dobanda, care reprezinta profitul bancii sau, daca doriti, plata pentru serviciile de creditare, pentru a putea evita colapsul.

Domnul Daniel Zamfir e unul din initiatorii legii darii in plata. Mie mi se pare ceva foarte bizar legat de aceasta lege. E adevarat ca in perioada de boom economic, pana sa vina criza in 2008, foarte multi oameni au luat credite de la banci. S-au luat credite, cel putin aici la noi, chiar si in conditiile in care se marise binisor rata dobanzii. De ce nu s-a marit mai mult pentru a stopa acest fenomen negativ? Dar chiar si marita, romanii luau credite intr-o veselie prosteasca. Sunt oameni care, cu aceste credite si-au cumparat plasma si tot felul de aparatura electronica, erau oameni cu sute de mii de lei vechi datori la banci… Dom’ne, dar tu chiar nu te intrebi cum ii vei da inapoi din salariul ala amarat pe care il ai? Asa stand lucrurile, unii au ramas atarnati la banci cu niste sume frumusele care trebuiesc date inapoi… Totusi, intr-o emisiune anterioara, din cate am inteles, reprezentantii bancilor au spus ca putini sunt cei in aceasta situatie, mare majoritate care au luat credite isi platesc ratele fara problema. Putini insa au probleme!

Legea darii in plata spune asa, din cate am inteles: dai casa bancii si scapi de datoriile respective. Deci in felul asta se sterg niste datorii si omul devine curat. Dar vad ca nimeni nu a pus problema: ce sa faca banca cu un imobil (cladire, teren etc)? Sa-l revand apoi la un pret mai mare ca sa-si scoata banii? Dar o banca nu e un jucator pe piata imobiliara. Or, in felul asta fortezi banca sa devina un jucator pe o piata straina de esenta ei. Initiatorul legii spune, daca am inteles eu bine, ca, de fapt, chestiunea e alta: sa-i dea posibilitatea celui ce are datorii sa negocieze cu banca. Dar atunci – mai ales dandu-se o asemenea lege – banca ajunge sa fie la mana celui ce are datorii la aceasta. Daca e lege si daca n-am alta cale, va trebui sa accept conditiile pe care mi le pune datornicul, altminteri ma trezesc cu un teren sau o casa cu care n-am ce face. Pentru ca o banca nu opereaza cu terenuri sau cu case. In felul asta e foarte probabil sa se intample ceea ce s-a intamplat in anii ’90 la Bancorex. Toata lumea va putea lua credite din moment ce toata lumea va putea negocia de pe o pozitie de superioritate cu o banca, avand legea de partea cetateanului. Ce s-a inatmplat cu Bancorex stie, de asemenea, toata lumea. Creditele au devenit neperformante si banca a luat-o la vale! De asemenea, ar trebui sa fie foarte clar ca a implementa zicerea potrivit careia bancile s-o lase mai moale cu profiturile – adica a determina o scadere in profitul unei banci – inseamna a impinge o banca pe panta foarte alunecoasa a falimentului.

Interesant ca astfel de propuneri vin din partea PNL… Daca ar fi venit de la PSD nu m-ar fi mirat prea tare…

Ce facem, ne intoarcem la anii ’90?

Cei care spun ca bancile s-o lase mai moale cu profiturile ar trebui sa se gandeasca ca sistemul bancar, bancile din Romania au rezistat cu succes celei mai mari crize de la Marea Criza din ’29-’33, intr-o tara, precum a noastra, care nu dovedeste performante economice deosebite. Nici un nivel de incredere prea ridicat pentru investitii.

Va dati seama ce ar insemna sa se prabuseasca bancile in Romania?

februarie 13, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 27 comentarii

Care e parerea Dvs.?

Romania Libera

Riposta lui Putin la exerciţiile militare din Occident

Se arata ca:

„Aproximativ 12.000 de militari ai armatei ruse şi 250 de avioane de vânătoare au iniţiat, luni, un vast exerciţiu, în vestul, centrul şi sudul ţării, a anunţat Ministerul rus al Apărării, potrivit Mediafax.

Exerciţiile se vor desfăşura în districtele militare din vestul, centrul şi sudul Rusiei, precum şi la poligoane militare din Siberia.

Cele 250 de avioane militare vor încerca să atace ţinte din Aşuluk şi Kapustin Iar, unde au fost montate dispozitive antiaeriene de ultimă generaţie.

Citeşte şi: Mii de militari occidentali efectuează exerciţii în zona arctică

Exerciţiile se desfăşoară în contextul tensiunilor dintre Rusia şi NATO din cauza crizei din Ucraina.

În paralel, aproximativ 4.000 de militari şi 100 de avioane de vânătoare din Statele Unite şi din opt ţări europene au iniţiat, luni, exerciţii în zona arctică. Manevrele militare se desfăşoară în nordul Norvegiei, în Suedia şi Finlanda.”

Vicepremierul Rusiei, glume pe seama sancţiunilor impuse de Occident: Tancurile ruse nu au nevoie de viză

Se arata ca:

„Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a glumit, luni, pe tema sancţiunilor impuse de Occident Rusiei, afirmând că „tancurile ruse nu au nevoie de viză”, potrivit Mediafax.

Pentru a atenua preocupările Occidentului cu privire la  intensificarea activităţilor militare ruse în regiunile arctică şi baltică, Rogozin a declarat că tancurile ruse nu au nevoie de vize.

„Eu am glumit mereu, spunând că, dacă nu ne dau vize, ne introduc pe liste de sancţiuni…, tancurile ruse nu au nevoie de vize”, a declarat Rogozin, citat de  Radio Free Europe.

Citeşte şi: Ce spune Vladimir Putin despre sancțiunile impuse Rusiei

Dmitri Rogozin este vizat de sancţiuni din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene după ce Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea, în martie 2014.

Ca reacţie la plasarea sa pe lista personalităţilor ruse care nu pot primi vize de călătorie în Occident, Rogozin afirma că „armata rusă are şi alte modalităţi de călătorie, în afara vizelor”.

Citeşte şi: Când ar putea scăpa Rusia de sancțiunile impuse de Occident

Un politician apropiat de Merkel a fost oprit să intre în Rusia. Cum a reacţionat Guvernul Germaniei

Se arata ca:

„Parlamentarul german Karl Georg Wellmann, un apropiat al cancelarului german Angela Merkel, a fost oprit să intre pe teritoriul Rusiei, ceea ce a atras protestele Guvernului de la Berlin, potrivit Mediafax.

Deputatul conservator Karl-Georg Wellmann a fost oprit duminică pe aeroportul din Moscova, fiind nevoit să revină luni în Germania.

Citeşte şi: Când ar putea scăpa Rusia de sancțiunile impuse de Occident

Wellmann, un apropiat al cancelarului Angela Merkel, este cunoscut pentru atitudinea critică faţă de acţiunile Rusiei în estul Ucrainei, relatează Associated Press.

„Este vorba de o decizie de neînţeles şi inacceptabilă”, a reacţionat Ministerul german de Externe, cerând Moscovei să anuleze interdicţia de călătorie care îl vizează pe Wellmann, membru al Uniunii Creştin-Democrate germane (CDU).”

De citit si aceasta analiza a lui George Friedman, de pe Stratfor, in care autorul ne vorbeste despre o destabilizare a situatiei pe plan mondial… Avem si o evaluare a situatiei din Europa, autorul vorbind de un continent divizat la ora actuala. Toate lucrurile acestea produc, desigur, o ingrijorare justificata… Te-ai putea intreba daca vor evolua spre un razboi. Mondial?!

Iata insa ce spunea cu multa vreme in urma Napoleon Bonaparte:

„War is becoming an anachronism; if we have battled in every part of the continent it was because two opposing social orders were facing each other, the one which dates from 1789, and the old regime. They could not exist together; the younger devoured the other. I know very well, that, in the final reckoning, it was war that overthrew me, me the representative of the French Revolution, and the instrument of its principles. But no matter! The battle was lost for civilization, and civilization will inevitably take its revenge. There are two systems, the past and the future. The present is only a painful transition. Which must triumph? The future, will it not? Yes indeed, the future! That is, intelligence, industry, and peace. The past was brute force, privilege, and ignorance. Each of our victories was a triumph for the ideas of the Revolution. Victories will be won, one of these days, without cannon, and without bayonets.” (subl. mea – sursa: aici)

Incerc sa traduc:

„Razboiul incepe sa devina un anacronism; daca avem batalii in fiecare parte a continentului se datoreaza pentru ca se infrunta doua ordini sociale opuse, una care dateaza din 1789, cealalta e vechiul regim. Acestea nu pot exista impreuna. Cea tanara o devoreaza pe cealalta. Stiu foarte bine ca, intr-un final calculat, razboiul ma va rasturna pe mine, pe mine reprezentantul Revolutiei Franceze si instrumentul principiilor sale. Dar nu conteaza! Batalia a fost pierduta pentru civilizatie si civilizatia, in mod inevitabil, isi va lua revansa. Sunt doua sisteme, trecutul si viitorul. Prezentul nu e decat o tranzitie dureroasa. Care din ele va triumfa? Nu va triumfa viitorul? Da, intr-adevar viitorul! Acesta este inteligenta, industria si pacea. Trecutul a fost forta bruta, privilegiul si ignoranta. Fiecare victorie a noastra a fost un triumf pentru ideile Revolutiei. Victoriile vor fi castigate, intr-una din aceste zile, fara tunuri si fara baionete.” (subl. mea)

Napoleon Bonaparte, Imparatul

 

In 1989 am fost martorii unei noi Revolutii. Pe plan mondial. O Revolutie a Libertatii prin care fostele regimuri comuniste, dictatoriale, din Uniunea Sovietica si Estul Europei au fost inlaturate. Nu se poate vorbi, oare, si acum de doua sisteme: trecutul si viitorul? Si nu va castiga oare viitorul? Cred ca putem spune, ca si odinioara Napoleon, ca intr-adevar va castiga viitorul! Si atunci nu e oare razboiul un anacronism si acum, in zilele noastre? Nu trecem oare si acum, in zilele noastre, printr-o tranzitie dureroasa? Faptul ca, actualmente, in lume, se produc transformari dureroase, razboaie chiar, reprezinta o stare de tranzitie. Regimul lui Putin pune, iata, fata in fata, cele doua sisteme: trecutul, pe care Putin doreste sa-l aduca in actualitate, si viitorul care nu poate coexista cu trecutul. De aici si ceea ce observa George Friedman, ca institutiile de pe vremea razboiului rece isi pierd eficacitatea, viabilitatea. Ele apartin trecutului, unui sistem vechi care nu mai e compatibil cu realitatea prezenta si cu viitorul. Sensul evenimentelor nu poate fi altul decat Libertatea. Mergem spre o mai mare si mai extinsa liberalizare. Lucrul acesta se va vedea atat in China cat si in Lumea Araba, care, e lesne de observat, trece prin niste convulsii infricosatoare, care genereaza terorism. Pana la urma, nici Lumea Araba nu va putea pastra Vechiul Regim. Nici China nu va putea pastra comunismul. Libertatea a atins China si China nu va dormi. „Trecutul a fost forta bruta, privilegiul si ignoranta” – uitati-va cat de bine se potriveste daca ne gandim la comunsim, fascism, nazism, dictaturile militare din America de Sud, regimurile dictatoriale din Lumea Araba, in general vorbind totalitarismul care a dominat o mare parte din Planeta noastra in sec. XX si la razboaiele catastrofale ale acestui secol.

Iarasi e foarte interesant, zic eu, ce spunea Napoleon despre bancheri, finantisti:

„When a government is dependent upon bankers for money, they and not the leaders of the government control the situation, since the hand that gives is above the hand that takes. Money has no motherland; financiers are without patriotism and without decency; their sole object is gain.” (subl. mea – sursa: aici)

Incerc sa traduc:

„Cand guvernul este dependent de bancheri pentru bani, ei si nu liderii de guvernamant controleaza situatia, de vreme ce mana care da este deasupra celei care cere. Banii nu au patrie; finantistii sunt fara patriotism si fara decenta; singurul lor obiect este castigul.” (subl. mea)

Si aceasta maxima pare a se potrivi foarte bine zilelor noastre…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 27, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Cateva ganduri pe tema esecului privatizarii CFR Marfa

Iata ca dupa Oltchim si Posta Romana, CFR Marfa este un al treilea esec la Guvernului Ponta in materie de privatizari. Cam prea multe esecuri sau, daca doriti, „succesuri”… Interesant este ca la noi 80% din privatizarile derulate in decursul anilor au fost un esec, dar fara sa se intrevada o situatie economica mai buna a tarii. Eu am impresia ca lucrul asta nu prea da de gandit celor care ii alegem si ne conduc. Companii cu datorii foarte mari raman din nou in custodia statului, ca si cum statul nostru ar avea bani cu duiumul si si-ar permite sa tina companii dovedit neperformante. Daca asa stau lucrurile atunci de ce ne tot plangem? Eu nu am vazut in toti anii scursi de la Revolutia din ’89 incoace ca statul roman ar avea capacitatea de a administra in mod performant intreprinderi. Nu ne putem sa ne laudam cu asa ceva. In alte parti or fi intreprinderi de stat performante si bine conduse. In niciun caz in Romania. Iar pierderile acestor intreprinderi de stat sunt enorme. Se tot vorbeste despre coruptia de la stat si este prezentata drept principala cauza pentru faptul ca lucrurile nu merg bine. Sigur, se pot face analize laborioase in acest sens. Un lucru este cert: incapacitatea statului roman de a administra performant intreprinderile sale este cronica. Nu cred ca doar coruptia din sistem este cauza. Mi se pare ca e vorba si de nestiinta a ceea ce inseamna un management performant. Din pacate, si trebuie, cred, s-o recunoastem statul nostru nu are oameni competenti care sa poata pune pe profit aceste companii de stat. De aceea, judecand inductiv, faptul ca raman la stat nu va aduce nimic bun tarii. Se vor amplifica pierderile. Cu greu pot sa-mi imaginez ca am putea iesi dintr-o astfel de paradigma. Din aceasta cauza privatizarea CFR Marfa (si nu numai) reprezinta, dupa parerea mea, o necesitate economica, datorita faptului ca statul nici nu are banii necesari ca sa suporte pierderi din ce in ce mai mari. Pentru ca in loc sa faca bogate investitii publice trebuie cumva sa suporte aceste pierderi uriase provocate de intreprinderile de stat neperformante, care nici nu contribuie la bugetul de stat.

Gandul

Privatizarea CFR Marfă a eşuat. Patronul GFR nu a adus banii până la expirarea termenului, invocând neîndeplinirea condiţiilor contractuale

Se arata ca:

„Privatizarea CFR Marfă a eşuat, iar contractul încetează pe deplin drept, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor. Reprezentanţii Ministerului Transporturilor susţin că sunt condiţii din contract „neîndeplinite independent de voinţa părţilor”, în timp ce GFR acuză comisia de privatizare că nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau.

„Sunt condiţii suspensive neîndeplinite independent de voinţa părţilor. Acuzaţiile domnului Gruia Stoica sunt nefondate că vina ar aparţine Ministerului Transporturilor. Ca atare, conform condiţiilor contractuale, contractul încetează pe deplin drept. În acest moment, dificultatea este la GFR să îşi asume şi să accepte nefinalizarea (contractului n. n.), ei neavând bani să plătească şi bazându-se pe prelungirea care nu a fost acordată”, au declarat pentru gândul surse din Ministerul Transporturilor.

Gruia Stoica: Unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului

Pe de cealaltă parte, Gruia Stoica a declarat, într-un comunicat remis gândul luni seara, că „am fost chemaţi să ni se comunice că nu este posibil să facem plata şi să finalizăm pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile suspensive”.

“Am fost astăzi chemaţi la Ministerul Transporturilor pentru a fi informaţi de către Comisia de Privatizare că nu putem fi invitaţi să plătim restul de bani pentru pachetul de 51% din CFR Marfă,pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive ale contractului de privatizare.
Unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea structurii acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu avea timpul necesar pentru a-şi da avizul. În aceste condiţii, am fost convocaţi să luăm la cunoştinţă imposibilitatea finalizării privatizării”, a declarat Gruia Stoica.

Stoica susţine că „dacă ministerul va fi de acord să renunţe la clauza de confidenţialitate, veţi vedea că există o ordine clar stabilită a paşilor care trebuie făcuţi până să se poată ajunge la plata preţului. Plata pe care trebuia să o facă GFR era doar ultimul dintre aceşti paşi”.

În comunicatul de la GFR se mai arată că, în plus faţă de condiţiile suspensive, nici structura capitalului social nu a fost definitivată, respectiv numărul de acţiuni corespunzător cotei de 51% care urmează să se transfere. În acest sens, nu a fost efectuată diminuarea capitalului social cu valoarea activelor care urmează să se transfere de la CFR Marfă către alte societăţi deţinute de stat, arată GFR.

„Îmi pare rău că lucrurile s-au încheiat aşa”

“Îmi pare rău că lucrurile s-au încheiat aşa, noi ne-am îndeplinit întotdeauna obligaţiile la termen şi în mod complet. Nu este treaba mea să emit judecăţi despre cine este de vină, dar pot să vă spun cât de dezamăgit sunt de modul în care s-au desfăşurat lucrurile. Îmi pare rău nu doar pentru impactul asupra Grup Feroviar Român şi a mea, ci şi pentru cei 11.000 de angajaţi ai CFR Marfă, pentru că nu avem acum o privatizare de success cu o companie românească şi pentru cum se va vedea asta în afara ţării”, a mai declarat Gruia Stoica.

„Privatizarea a avut condiţii suspensive  – fără de care nu se poate finaliza –  şi obligativităţi. Îndeplinirea condiţiilor nu ţin de vânzător sau cumpărător. De exemplu conversia datoriilor în actiuni, care s-a realizat, dar nu depindea de cele două părţi. Avizul băncilor, au fost notificate, aceasta era obligaţie. Nu s-a obţinut de la toate. După îndeplinirea condiţiilor se putea face plata”, au explicat pentru gândul surse guvernamentale.”

Mănescu: Cumpărătorul ar fi putut plăti pentru CFR Marfă; privatizarea va fi reluată

Se arata ca:

English: Ramona Nicole Mănescu is a Romanian l...

English: Ramona Nicole Mănescu is a Romanian lawyer and politician. (Photo credit: Wikipedia)

„Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat luni seara că Grup Feroviar Român (GFR) ar fi putut plăti pentru acţiunile CFR Marfă, că ministerul a îndeplinit toate condiţiile pentru transferul de proprietate şi că procesul de privatizare va fi reluat.

„Cumpărătorul ar fi putut plăti astăzi, renunţând la condiţiile suspensive din contract. Au fost trei astfel de condiţii la care s-a făcut referire: finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra societăţii la data semnării contractului, condiţie îndeplinită de vânzător, o altă condiţie suspensivă se referea la avizul favorabil al Consiliului Concurenţei, aceasta fiind exclusiv în sarcina cumpărătorului, care ar fi putut face notificare imediat după ce a câştigat licitaţia (în luna iunie – n. r.), însă a făcut acest lucru la 22 de zile de la semnarea contractului (începutul lunii septembrie – n.r.), şi aceasta doar după ce a fost notificat de comisia de privatizare”, a afirmat Mănescu.

Privatizarea CFR Marfă a eşuat pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei, potrivit GFR.

În plus faţă de condiţiile suspensive, nici structura capitalului social nu a fost definitivată, respectiv numărul de acţiuni corespunzător cotei de 51% care urmează să se transfere. În acest sens, nu a fost efectuată diminuarea capitalului social cu valoarea activelor care urmează să se transfere de la CFR Marfă către alte societăţi deţinute de stat”, potrivit GFR.

Comisia de privatizare şi consultanul analizează oportunitatea reţinerii garanţiei de 10 milioane de euro depusă de GFR, a mai spus Mănescu.

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român, a declarat că va participa la o nouă încercare de privatizare a CFR Marfă dacă procesul va fi reluat.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI ca, în cazul în care tranzacţia nu este finalizată, să vândă pachetul majoritar de la CFR Marfă unui alt investitor strategic.

Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului a expirat luni, nefiind prelungit de către Guvern.

Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

Consiliul Concurenţei nu poate da avizul până luni, termenul limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă.

Finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni, constând în plata preţului de cumpărare şi în transferul titlului de proprietate, va avea loc sub condiţia semnării unui contract de escrow unde cumpărătorul să depoziteze o sumă reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei, precum şi a realizării condiţiilor suspensive prevăzute anterior.

Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei. Pentru finalizarea privatizării GFR ar fi trebuit să mai achite 170 milioane de euro.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni” (subl. mea)

Stoica spune că va participa din nou la privatizarea CFR Marfă, dacă procesul va fi reluat

Se arata ca:

„Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român, a declarat că va participa la un nouă încercare de privatizare a CFR Marfă dacă procesul va fi reluat, după ce transferul pachetului majoritar de acţiuni a eşuat pentru că nu au fost îndeplinite toate condiţiile solicitate.

„Voi participa de o sută de ori dacă CFR Marfă va fi scoasă la privatizare de o sută de ori”, a declarat Stoica.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI ca, în cazul în care tranzacţia nu este finalizată, să vândă pachetul majoritar de la CFR Marfă unui alt investitor strategic.

Privatizarea CFR Marfă a eşuat pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei, potrivit GFR.

Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului a expirat luni, nefiind prelungit de către Guvern.

Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

Consiliul Concurenţei nu poate da avizul până luni, termenul limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă.

Finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni, constând în plata preţului de cumpărare şi în transferul titlului de proprietate, va avea loc sub condiţia semnării unui contract de escrow unde cumpărătorul să depoziteze o sumă reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei, precum şi a realizării condiţiilor suspensive prevăzute anterior.

Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei. Pentru finalizarea privatizării GFR ar fi trebuit să mai achite 170 milioane de euro.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni”

Romania Libera

Fenechiu, despre privatizarea CFR Marfă: România e o ţară de nebuni. Contractul ar fi trebuit prelungit

Se arata ca:

„Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, marţi seară, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că în licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă au intrat 12 companii, printre care şi investitori ruşi şi chinezi, dar prioritate au avut investitorii români.

”Mi-s dragii străinii care vor să investească în ţara noastră, dar nu îi putem da pe investitorii români la coş”, a declarat Fenechiu.

Fostul ministru al Transporturilor a spus că nu crede că investitorii din China ar fi venit în România să dezvolte sistemul de transport feroviar.

E o ţară de nebuni, toată lumea îşi dă cu părerea despre orice, analiştii politici se cred experţi în orice”, a mai spus Fenechiu, întrebat ce părere ar putea avea cetăţenii şi investitorii despre subiectul privatizării CFR Marfă.

Dacă nu anunţam câştigătorul pe 20 iunie, nu aveam acum acord cu FMI„, a declarat Relu Fenechiu.

Fostul ministru al Transporturilor a declarat că a oprit furturile şi găurile din companii.

„Chiar dacă CFR Marfă nu s-a privatizat, este o companie pe care şi-o doresc mulţi, pentru că a arătat că este o companie profitabilă. Am venit la minister şi am făcut-o profitabilă şi am arătat că am oprit furturile şi găurile din companii„, a declarat Fenechiu.

„M-am consultat cu juriştii şi înclină spre ideea că acest contract ar fi trebuit prelungit„, a spus Fenechiu, care a adăugat că „este făcut foarte bine, contractul nu permite nici un fel de interpretări” şi că „nu e o vină a cumpărătorului, fără răspunsul Consiliului Concurenţei”.

Despre Gruia Stoica, fostul ministru al Transporturilor a declarat că este „un om de afaceri foarte abil şi dificil„.

Referitor la dosarul „Transformatorul”, Relu Fenechiu a declarat că a făcut „treabă bună în ţara asta” şi a adăugat că e bucuros atunci când lumea îl încurajează şi când îi apreciază munca: „mă vede lumea pe stradă şi îmi spune mult succes, o să treacă şi treaba asta cu dosarul”.”

STRATEGII OBSCURE. Transporturile şi-ar fi dorit ca Gruia Stoica să fie mai înţelegător
Privatizarea CFR Marfă a intrat în faza justificărilor post-eşec

Se arata ca:

Statului nu i-a fost suficient un an pentru a obţine avizul creditorilor CFR Marfă privind vânzarea a 51% din acţiuni. Alte două luni şi jumătate i-au fost necesare pentru semnarea contractului ulterior desemnării câştigătorului. Consecinţa acestor bâlbâieli este ratarea privatizării.

La un an de la demararea privatizării CFR Marfă, Ministerul Transporturilor nu a reuşit să obţină acordul creditorilor companiei de stat privind trecerea pachetului de 51% din acţiuni din mâinile statului în cele ale unui investitor privat. Acesta a fost unul dintre angajamentele luate de stat faţă de investitorul GFR în procedura de privatizare. Incălcarea obligaţiei a fost una dintre principalele cauze ce au dus la eşuarea privatizării zilele trecute. Neobţinerea avizului Consiliului Concurenţei (CC) a fost o a doua cauză.

Ce paşi prevede legea?

Potrivit HG 526/2013, semnată în vara acestui an privind privatizarea CFR Marfă, plata pachetului de acţiuni trebuia să respecte o anumită procedură. Acţiunile se achitau printr-o plată integrală care are loc la data finalizării. ”Modalitatea de plată a preţului de cumpărare a pachetului de acţiuni ce face obiectul vânzării-cumpărării este plata integrală, la data finalizării”, spune hotărârea. ”Finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni (…) va avea loc sub condiţia (…) realizării condiţiilor suspensive prevăzute”. Una dintre aceste condiţii suspensive este ”obţinerea de către vânzător, după caz, de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii, a acordului acestora cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii prezentului contract”. Tocmai acesta este punctul care a dus la blocajul privatizării.

Mănescu are conştiinţa împăcată

Deşi nu a reuşit nici ea şi nici predecesorii săi să obţină acordul creditorilor CFR Marfă privind modificarea structurii acţionariatului, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu susţine că statul şi-a îndeplinit obligaţiile. „Vă spun cu toată responsabilitatea că Ministerul Transporturilor şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale” a declarat ea luni într-o conferinţă de presă susţinută după eşec. Cu toate acestea, ministrul şi-ar fi dorit ca Gruia Stoica să verse şi diferenţa de bani renunţând la condiţiile suspensive din contract, mai precis la drepturile pe care acesta i le conferă. ”Cumpărătorul ar fi putut plăti astăzi, renunţând la condiţiile suspensive din contract (…)”, a spus ea. Ministrul recunoaşte însă că statul nu a obţinut acordul băncilor. ”Notificările au fost trimise de către Comisia de Privatizare la timp. Nu toate băncile au avizat favorabil”, a spus ea. Potrivit unor oficiali ai GFR, lista creditorilor CFR Marfă conţine nu mai puţin de 10 nume de bănci.

Informarea CC, imposibilă fără un contract semnat

Voalat, Mănescu a ţinut să acuze GFR că nu ar fi trimis la timp informaţiile către Consiliul Concurenţei, în vederea obţinerii avizului la timp. ”O altă condiţie suspensivă se referea la avizul favorabil al Consiliului Concurenţei, aceasta fiind exclusiv în sarcina cumpărătorului, care ar fi putut face notificare imediat după ce a câştigat licitaţia, însă a făcut acest lucru la 22 de zile de la semnarea contractului (începutul lunii septembrie – n.r.), şi aceasta doar după ce a fost notificat de comisia de privatizare”, a spus ea. Potrivit însă Consiliul Concurenţei, contractul de privatizare (semnat de abia în data de 2 septembrie deşi Gruia Stoica fusese desemnat câştigător cu două luni şi jumătate înainte, în data de 20 iunie) juca un rol esenţial în orice decizie a instituţiei. ”O decizie poate fi luată în primul rând pe baza contractului şi apoi a datelor despre piaţă”, au explicat ieri reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei.

Disputa politică şi-a spus cuvântul

Contractul nu a fost semnat imediat după desemnarea câştigătorului sau cel puţin după adoptarea hotărârii aferente de Guvern din august din cauza războiului purtat de Guvern cu Preşedinţia pe parcursul întregii veri. Iniţial Guvernul a trimis spre avizare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), prezidat de Traian Băsescu, hotărârea de guvern privind aprobarea privatizării. Emiterea unui aviz a fost refuzată însă de CSAT căci, au explicat reprezentanţii acestuia, CSAT nu răspunde de forma concretă în care strategia de privatizare, aprobată anterior de către Consiliu, e pusă în aplicare.

Acum privatizarea se găseşte în faza în care părţile se acuză reciproc şi se gândesc dacă să ceară daune celorlalţi. Comisia de privatizare şi consultanul analizează oportunitatea reţinerii garanţiei de 10 milioane de euro depusă de GFR, a spus luni Ramona Mănescu. Pe de altă parte oficiali ai GFR au declarat marţi după amiază că grupul nu a luat încă o decizie privind o posibilă acţionare în judecată a Ministerului Transporturilor.” (subl. mea)

Privatizarea CFR Marfă a eşuat. Ce au declarat Gruia Stoica şi Ramona Mănescu

Se arata ca:

UPDATE: Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, luni seara, că GFR ar fi putut plăti pentru acţiunile CFR Marfă, că ministerul a îndeplinit toate condiţiile pentru transferul de proprietate şi că procesul de privatizare va fi reluat, transmite Mediafax.

„Cumpărătorul ar fi putut plăti astăzi, renunţând la condiţiile suspensive din contract. Au fost trei astfel de condiţii la care s-a făcut referire: finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra societăţii la data semnării contractului, condiţie îndeplinită de vânzător, o altă condiţie suspensivă se referea la avizul favorabil al Consiliului Concurenţei, aceasta fiind exclusiv în sarcina cumpărătorului, care ar fi putut face notificare imediat după ce a câştigat licitaţia (în luna iunie – n.r.), însă a făcut acest lucru la 22 de zile de la semnarea contractului (începutul lunii septembrie – n.r.), şi aceasta doar după ce a fost notificat de comisia de privatizare”, a afirmat Mănescu.

În ceea ce priveşte a treia condiţie, respectiv obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai CFR Marfă a acordului de modificare a structurii acţionariatului companiei, Ramona Mănescu a declarat că notificările au fost transmise de comisia de privatizare la timp, însă nu toate băncile au avizat favorabil până acum.

Ministrul Transporturilor a arătat că, în aceste condiţii, s-a aplicat prevederea din contract care spune că dacă în termen de 60 de zile nu sunt îndeplinite condiţiile acordul se desfiinţează.

Comisia de privatizare şi consultanul analizează oportunitatea reţinerii garanţiei de 10 milioane de euro depusă de GFR, a mai spus Mănescu.

Citeşte şi: Când va merge Guvernul Ponta la Oracolul Dealurilor şi Peşterilor?

_ _ _ _ _

UPDATE: Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul GFR, a declarat că va participa la o nouă încercare de privatizare a CFR Marfă dacă procesul va fi reluat, după ce transferul pachetului majoritar de acţiuni a eşuat pentru că nu au fost îndeplinite toate condiţiile solicitate, transmite Mediafax.

„Voi participa de o sută de ori dacă CFR Marfă va fi scoasă la privatizare de o sută de ori”, a declarat Stoica.

Reprezentanţii GFR au menţionat că nu a fost semnat procesul verbal de încetare a contractului de vânzare-cumpărare, deoarece nu s-a ajuns la o concluzie comună privind conţinutul documentului, pe care cumpărătorul l-a considerat vag. Ei au adăugat că în forma propusă se prevedea că nu au fost îndeplinite condiţiile, la modul general, fără să fie menţionat şi din responsabilitatea cui.

„Am stat şase ore şi jumătate ca să ne convingă să dăm declaraţii că nu ne vom îndrepta împtriva comisiei de privatizare”, a afirmat Gruia Stoica.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI că va vinde pachetul majoritar de la CFR Marfă unui alt investitor strategic.

_ _ _ _ _

UPDATE: Comisia de privatizare a comunicat Grupului Feroviar Român că privatizarea nu poate fi încheiată pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei, potrivit GFR, transmite Mediafax.

Prin urmare, ontractul se desfiinţează de drept la finalul zilei, iar GFR nu are bază legală să achite diferenţa de preţ, menţionează GFR.

„Am fost astăzi chemaţi la Ministerul Transporturilor pentru a fi informaţi de către Comisia de Privatizare că nu putem fi invitaţi să plătim restul de bani pentru pachetul de 51% din CFR Marfă, pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive ale contractului de privatizare. Unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea structurii acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu avea timpul necesar pentru a-şi da avizul. În aceste condiţii, am fost convocaţi să luăm la cunoştinţă imposibilitatea finalizării privatizării. Dacă ministerul va fi de acord să renunţe la clauza de confidenţialitate, veţi vedea că există o ordine clar stabilită a paşilor care trebuie făcuţi până să se poată ajunge la plata preţului. Plata pe care trebuia să o facă GFR era doar ultimul dintre aceşti paşi”, a declarat Gruia Stoica, proprietarul GFR, într-un comunicat de presă.

În plus faţă de condiţiile suspensive, nici structura capitalului social nu a fost definitivată, respectiv numărul de acţiuni corespunzător cotei de 51% care urmează să se transfere. În acest sens, nu a fost efectuată diminuarea capitalului social cu valoarea activelor care urmează să se transfere de la CFR Marfă către alte societăţi deţinute de stat”, potrivit GFR.

“Nu este treaba mea să emit judecăţi despre cine este de vină, dar pot să vă spun cât de dezamăgit sunt de modul în care s-au desfăşurat lucrurile. Îmi pare rău nu doar pentru impactul asupra Grup Feroviar Român şi a mea, ci şi pentru cei 11.000 de angajaţi ai CFR Marfă, pentru că nu avem acum o privatizare de succes cu o companie românească şi pentru cum se va vedea asta în afara ţării”, a mai afirmat Gruia Stoica.

Grup Feroviar Român consideră că membrii comisiei de privatizare nu au depus efortul necesar pentru identificarea soluţiilor din timp, în vederea definitivării cu succes a privatizării.

_ _ _ _ _

UPDATE: Procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat, dupa ce comisia de privatizare şi Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată, au declarat surse apropiate discuţiilor, citate de Mediafax.

Comisia de privatizare a arătat că tranzacţia nu poate fi încheiată pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive din hotărârea de Guvern privind transferul de acţiuni, au menţionat sursele.

Proprietarul Grup Feroviar Român, Gruia Stoica, nu a adus banii în termenul limită stabilit de Ministerul Transporturilor. Omul de afaceri acuză însă autorităţile că nu şi-au îndeplinit obligaţiile.

Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului expira luni, iar Guvernul a refuzat prelungirea acestuia. GFR a cerut, duminică, Ministerului Transporturilor să desecretizeze contractul, precum şi implicarea directă a ministrului de resort, Ramona Mănescu, pentru a se evita un eşec al privatizării.

Ramona Mănescu a cerut secretarului de stat Cristian Ghibu, preşedinte al comisiei de privatizare, şi consultanţilor Deloitte şi Muşat şi Asociaţii să transmită un punct de vedere privind evoluţia, momentul şi paşii următori în această privatizare.

Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii:

– emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă;

– finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii;

– obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului;

– creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător;

– semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

Consiliul Concurenţei nu a dat avizul până luni. Finalizarea tranzacţiei cu pachetul de acţiuni, constând în plata preţului de cumpărare şi transferul titlului de proprietate, va avea loc doar cu  condiţia semnării unui contract de escrow prin care cumpărătorul să depoziteze o sumă reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei, precum şi a realizării condiţiilor suspensive prevăzute anterior.

Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei.

GFR a fost declarat câştigător, în iunie, în procesul de privatizare a CFR Marfă, preţul pentru cele 51% din acţiuni fiind de 202 milioane de euro.

––

Luni, 14 octombrie, este ultima zi în care Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), firma care a câştigat licitaţia pentru pachetul de 51% din compania CFR Marfă, poate depune suma de 170 de milioane de euro pentru preluarea transportatorului de stat. Unii politicieni cred însă că privatizarea CFR Marfă va fi un eşec.

Citeşte şiCe are în spate şi de ce nu s-a terminat povestea CFR Marfă

Fostul premier Emil Boc consideră că privatizarea CFR Marfă va fi un eşec, spunând că, potrivit Legii lui Murphy, „ce începe prost se termină şi mai prost”.

„Cred că marca acestui Guvern este marca eşecului, nu văd de ce CFR Marfă ar face o excepţie, pentru că toate auspiciile conduc spre eşec, aşa cum a fost cu Oltchim şi cu celelalte proiecte începute, că e vorba de regionalizare, de revizuirea Constituţiei, la fel, şi privatizarea CFR Marfă va fi sortită eşecului. Legea lui Murphy se aplică şi aici: orice începe prost se termină şi mai prost. Nu văd de ce ar fi o excepţie de la Legea lui Murphy”, a spus Boc, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, soluţia în cazul CFR Marfă ar fi „o privatizare corectă, în interes public, nu în interesul politicienilor”.

CITEŞTE ŞI: Scandal Ponta-Băsescu pe tema posibilului eşec al privatizării CFR Marfă

Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 14 august 2013. Potrivit acestui act normativ, termenul de finalizare a transferului de proprietate a fost stabilit la 60 de zile calendaristice. Proprietarul GFR, Gruia Stoica, susţine că el va respecta toate dispoziţiile contractului.

Compania GFR a anunţat însă duminică, 13 octombrie, că privatizarea CFR Marfă s-ar putea să nu se realizeze luni.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat însă, în urmă cu aproximativ o săptămână, că privatizarea societăţii de stat CFR Marfă ar putea face în viitor obiectul cercetărilor penale ca urmare a numeroaselor nereguli înregistrate în cursul procedurii, a declarat luni preşedintele Traian Băsescu.

CITEŞTE ŞI: Cele cinci nereguli de la CFR Marfă

„Nu mai continuaţi modificarea condiţiilor în care să se facă plata la CFR, pentru că nu există nici o justificare, în raport cu ce va spune Consiliul Concurenţei (…) Nu aş vrea să ni se spună, peste vreo doi-trei ani, că ori eu am lăsat de pe acum, prin testament prezidenţial: «Luaţi-i pe cei care au condus privatizarea CFR Marfă!», sau să dea vina pe viitorul preşedinte, că «Uite, din cauza viitorului preşedinte ne-a luat DNA». Nu, băieţi, dacă o să vă ia, o să vă ia exact pe ce aţi făcut până acum în procesul de privatizare”, a spus şeful statului.

În replică, premierul Ponta a declarat, duminică, referindu-se la CFR Marfă, că, „după ce preşedintele a dat ordin să fie luaţi toţi de DNA”, funcţionarii sunt „temători”, în replică Preşedinţia transmiţând că, dacă vreun funcţionar, ministru sau premierul au încălcat legea, „atunci au toate motivele să fie temători”.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut secretarului de stat Cristian Ghibu, preşedintele comisiei de privatizare a CFR Marfă, şi consultanţilor Deloitte şi Muşat şi Asociaţii să transmită luni un punct de vedere privind evoluţia, momentul şi paşii următori în această privatizare.

Grup Feroviar Român (GFR) a cerut duminică Ministerului Transporturilor să facă public contractul de pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă, solicitând totodată implicarea directă a ministrului de resort, Ramona Mănescu, în vederea evitării unui eşec al privatizării.

Banii pentru CFR Marfă provin de la bănci din America

Gruia Stoica a precizat, săptămâna trecută, că GFR deţine banii pentru cumpărarea CFR Marfă, aceştia fiind obţinuţi de la instituţii financiare foarte importante, „care nu vin din partea de est”, adugând că majoritatea banilor sunt „din America”, de la bănci.

CITEŞTE ŞI: Gruia Stoica: Plătim fără avizul de la Consiliul Concurenţei

El a mai spus că nu ştie dacă Ministerul Transporturilor şi-a îndeplinit în acest moment toate obligaţiile, dar vineri va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii instituţiei.” (subl. mea)

In principal putem identifica doua cauze ale esecului:

1. „Ministerul Transporturilor nu a reuşit să obţină acordul creditorilor companiei de stat privind trecerea pachetului de 51% din acţiuni din mâinile statului în cele ale unui investitor privat. Acesta a fost unul dintre angajamentele luate de stat faţă de investitorul GFR în procedura de privatizare

2.”Neobţinerea avizului Consiliului Concurenţei (CC) a fost o a doua cauză”

La care se adauga cele scrise in rapoartele serviciilor secrete, desigur. Dupa parerea mea, scandalul dintre Palate este componenta politica a acestei privatizari: Basescu doreste sa loveasca in USL si in Ponta pentru ca sa dea posibilitatea Miscarii Populare sa se afirme. Ponta doreste sa loveasca in Presedinte pentru a-i zadarnici planurile politice. Insa eu cred ca adevarul e altul: nu s-a dorit, nici de catre Basescu si nici de catre Ponta. sa se realizeze aceasta privatizare. Cauzele reale raman, ce-i drept obscure, ascunse marelui public.  Gruia Stoica a facut precizarea ca banii provin din America, nu din Rusia, cum lasa sa se inteleaga Presedintele si anume ca s-ar fi dus „prin Rusia” sa obtina bani, scotand in evidenta astfel si o componenta geopolitica a acestei privatizari…

Acuma stiti cum e? Nici nu are importanta din ce cauza s-a ratat aceasta privatizare din moment ce 80% din privatizari au fost ratate de-a lungul vremii. Noi ne-am priceput sa le ratam si am ajuns intr-o situatie economica dezastruoasa: una din cele mai sarace tari din UE!! Eu am atras aici atentia asupra unui pericol ce ar putea sa pandeasca economia romaneasca in 2014: intrarea in recesiune.

DE citit si editorialul Leliei Munteanu din Gandul:

Ultima speranţă: noul DNA

Se arata ca:

„Mi-e din ce în ce mai limpede, văzând eşecul de succes al privatizării CFR Marfă, că România are nevoie urgentă de un nou DNA – Direcţia Naţională Antiprostie.

Unde se sfârşeşte corupţia şi de unde începe prostia euforică în chestiunea privatizării CFR Marfă? Nu trebuie să fii poet, ca fostul ministru al Economiei, ca să înţelegi operaţiunea. Compania care a căpuşat CFR Marfă o câştigă la licitaţie, după ce Comisia de privatizare are grijă ca fericita câştigătoare să rămână singură în competiţie. Crin Antonescu îl felicită pe Relu, ministrul de atunci, pentru că a găsit ”investitorul strategic” cerut de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Îl felicită şi primul ministru, după care însă, precaut, se retrage la Miami Beach.

Strategia iscusitului investitor era cunoscută şi de acari: a adus CFR în pragul falimentului, folosind pe post de căpuşă o clonă cu nume echivoc: GFR. Faptul că n-a reuşit să cumpere CFR Marfă nu e nici o pagubă. O va căpuşa în continuare. Nici nu cred c-a vrut vreodată să cumpere. Şi-a ajutat binefăcătorii din Ministerul Transporturilor să păcălească FMI. Dacă, finalmente, va scoate şi nişte bani de la Stat – în afara celor 30 de milioane pe care i-a băgat demonstrativ – cu atât mai bine pentru toţi actorii acestui vodevil economic.

Opinia publică, în dulcea ei naivitate, obişnuită cu reality-showurile guvernamentale, l-a aşteptat pe investitor să apară cu pungile de euro, ca Domnu Dan, la Oltchim (succesul anterior). Dacă i-ar fi avut, i-ar fi virat într-un depozit bancar escrow – atenţie la ultima consoană! – de care nu s-ar fi atins nimeni, până la finalizarea tranzacţiei.

Vrăjeala cu clauzele suspensive neîndeplinite de Stat, între care şi avizul Consiliului Concurenţei (se aştepta cineva să constate că nu e monopol?), dar şi explicaţiile confuze, la ceas de noapte, ale noii ministrese, sunt ultimul praf în ochi, inaintea victoriei celebrate astăzi prin felicitări reciproce.

Departe de mine gândul de a-i bănui de corupţie pe cei mai locvace susţinători ai acestei privatizări – Ponta şi Antonescu. Cred mai degrabă că ar trebui cercetaţi serios de Direcţia Naţională Antiprostie, pentru guvernare în formă continuată.”

Pe teme financiare. Cum crediteaza bancile?

Un articol foarte interesant din Romania Libera:

Băncile nu se uită deloc la firme

Se arata ca:

„Firmele se împrumută în România la cele mai mari dobânzi din Europa, însă acest lucru nu este deloc întâmplător având în vedere recordurile negative în ceea ce priveşte insolvenţele şi restanţele.

Băncile continuă să facă ceea ce au făcut cel mai bine şi în perioada de boom economic şi anume să se concentreze mai ales pe creditarea populaţiei (în măsura în care există cerere) în detrimentul finanţării firmelor însă au motive mai mult decât serioase să adopte această politică având în vedere riscul imens pe care îl implică creditarea unei firme din România. Potrivit unui studiu al Raiffeisen, băncile din România practică unele dintre cele mai mici costuri la creditele în lei pentru populaţie însă au dobânzi cu mult mai mari decât media europeană atunci când vine vorba de finanţarea companiilor. Studiul, realizat de economistul şef al băncii austriece, Ionuţ Dumitru, arată că, potrivit datelor Băncii Centrale Europene şi Eurostat, dobânda anuală efectivă la creditele de consum în lei se situa în luna iulie, pe medie, la 14,83%, în timp ce la împrumuturile similare în zloţi costul era de 20,41%, la cele în forinţi de 22,59%, iar în coroane ceheşti de 15,02%. Mai mult chiar, în Slovacia, ţară care a adoptat euro, dobânzile la creditele de consum se plasează la 16,13%.

Ipotecar European

În România creditele în lei pentru locuinţe au o dobânda anuală efectivă de 7,36%, sub nivelul împrumuturilor similare în monede locale din Bulgaria (7,69%) şi Ungaria (9,5%), dar peste Cehia (3,46%) şi Polonia (5,52%). Calculul marjelor arată însă că băncile din România practică marje comparabile cu cele aplicate în statele din zona euro şi semnificativ sub marjele utilizate de băncile din statele vecine care nu au adoptat euro, costul înalt fiind dat exclusiv de dobânda de politică monetară şi, implicit, ratele înalte de pe piaţa interbancară.Astfel, incluzând şi costul rezervei minime obligatorii, băncile româneşti aplică pe medie la creditele imobiliare în lei o marjă de 2,6 puncte procentuale, în linie cu Germania sau Austria la creditele în euro, 2,56 puncte procentuale, respectiv 2,58 puncte procentuale şi cu mult sub instituţiile de credit din alte state din Europa Centrală şi de Est.

Probleme mari la firme

Cu totul invers stau însă lucrurile în cazul creditelor acordate firmelor. Costurile totale ale împrumuturilor sunt cele mai mari din regiune însă poate este important de precizat că niciodată, din 2007 până în prezent, nu au fost altfel. Astfel, potrivit studiului Raiffeisen, costurile unui credit pentru companii în lei ajungeau la 8,76% în luna iulie a acestui an în timp ce creditele în forinţi aveau o dobândă de 7,1% iar cele în zloţi doar 4,94%.

În zona euro dobânda medie este la 3,81% în timp ce ţările baltice (cu excepţia Lituaniei care a adoptat deja euro oferă cele mai mici dobânzi la creditele pentru firme în monedă proprie. Comparabilă este situaţia din Austria unde firmele pot lua credite la o dobândă de 2,52%, asemănătoare cu cea din Letonia şi Estonia unde costul împrumuturilor este de 2,49%. Există însă şi un motiv serios pentru care băncile din România au dobânzi atât de mari la credite pentru firme. Este vorba despre riscul important pe care îl implică creditarea firmelor în România.

Rata insolvenţelor este, în România, de 5,67%, de cel puţin două ori mai mare decât în orice altă ţară din Europa şi de 20 de ori mai mare decât în ţări comparabile cu România cum ar fi Polonia, Bulgaria sau Cehia. Doar Ungaria mai are o rată a insolvenţelor care ar putea fi comparabilă, adică 3,84%. Cu 23.665 de firme aflate în insolvenţă la nivelul anului 2012, România conduce clasamentul şi din perspectiva cifrelor absolute. În Polonia, de exemplu, doar 877 de firme sunt insolvente.

Ba mai mult, rata de recuperare a creanţelor în cazul firmelor intrate în insolvenţă este cea mai mică din regiune. „ În România, o insolvenţă durează până la 3,3 ani, printre cele mai lungi perioade din regiune iar după aceşti 3,3 ani creditorii reuşesc să recupereze doar 29,2% din creanţe adică cel mai puţin din regiune”, spune economistul şef al Raiffeisen România. Ca o consecinţă firească, băncile de la noi înregistrează un nivel record al neperformanţei pe zona creditelor. “ Rata neperformanţei este mai mare pentru companii decât pentru persoane fizice şi ajunge la 25%, comparabil doar cu Bulgaria şi Slovenia. Firmele din România au mai multe particularităţi care le fac nebancabile. Majoritatea sunt de dimensiuni mici şi foarte mici, au capital negativ şi depind foarte mult de o singură persoană care este şi acţionar majoritar”, explică Ionuţ Dumitru.

Băncile nu au ce face cu banii

Pe acest fond vin declaraţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, prin care aproape că somează băncile să reducă mai mult dobânzile şi să reia procesul de creditare, de această dată exclusiv în monedă locală. „După părerea mea, aşa mai neaoş, este că n-au încotro. Ce-o să facă cu atâţia bani? Vin la facilitatea de depozit a Băncii Naţionale, aceasta a ajuns lar la 1,25%, se va reduce şi mai mult în perioada următoare. Chiar din punctul lor de vedere, ceea ce am sugerat de fiecare dată şi sugerez şi acum, interesul băncilor comerciale este să ieftinească semnificativ costul creditării în lei”, a spus guvernatorul.

Firmele se împrumută în România la cele mai mari dobânzi din Europa, însă acest lucru nu este deloc întâmplător având în vedere recordurile negative în ceea ce priveşte insolvenţele şi restanţele.

Cel mai recent, Isărescu s-a adresat bancherilor cu ocazia conferinţei care a urmat ultimei reduceri de dobândă. El a afirmat că ieftinirea creditelor în lei este insuficientă şi că maniera în care politica monetară se răsfrânge asupra politicii de împrumut a băncilor s-a reflectat cu întârziere şi moderat, comparativ cu transmisia mult mai rapidă către piaţa interbancară şi către dobânzile la titlurile de stat.

Astfel, băncile au un „câmp mare” în continuare pentru a ieftini creditul în monedă naţională.

„Consider că reducerea nivelului dobânzilor la creditele în monedă naţională este categoric insuficientă şi nu reflectă nici politica monetară, nici condiţiile de piaţă. Politica monetară, acolo de unde băncile îşi alimentează cu lichiditate nevoile, dobânzile sunt de cinci-şase ori mai mici decât dobânzile la credite, nu văd nici o justificare din punct de vedere economic, au justificările lor legate de încredere, de calitatea clienţilor, de riscurile pe care le percep, de faptul că şi discuţia cu clauzele abuzive determină o stare de incertitudine, de neîncredere, dar n-au motive economice şi financiare pentru a nu reduce dobânzile la credite”, a explicat Isărescu.

Dobânzile scad în continuare

Ieftinirea creditului în lei va continua, urmând tendinţa de scădere a dobânzii de politică monetară a BNR, iar creditul în lei pentru achiziţionarea de locuinţe s-ar putea dinamiza, cu costuri apropiate de cele ale creditului în valută, apreciază analiştii Băncii Comerciale Române (BCR). Tendinţa susţinută de scădere a dobânzii de politică monetară se va vedea în dobânzile interbancare, iar cotaţia indicelui ROBOR la 3 luni se va consolida sub nivelul de 4 la sută, estimează analiştii BCR. „Relaxarea politicii monetare va continua în 2014, iar dacă adăugăm posibila restrângere a stimulilor monetari generoşi furnizaţi pieţei de către băncile centrale, vedem că viitorul creditării este în moneda naţională. Ieftinirea creditului în lei va continua şi am putea vedea dobânzi sub nivelul de 6 la sută pentru creditele cu risc scăzut, foarte apropiate de cele în euro. Estimăm că într-un orizont de unu-doi ani ponderea creditelor în lei va depăşi 50 la sută din totalul creditului neguvernamental“, explică Eugen Sinca, analist-şef BCR, într-un comunicat.BCR a luat decizia creditării preponderent în moneda naţională, atât pentru creditele pentru investiţii imobiliare standard, cât şi pentru creditele „Prima Casă“, de aproape un an, urmând recomandările BNR prin alinierea la cadrul de reglementare pentru protejarea clienţilor de riscul valutar. „Decizia de a credita numai în lei s-a dovedit a fi una vizionară şi benefică, pe termen lung, pentru clienţi. Numărul solicitărilor de credite pentru investiţii imobiliare în lei este în creştere, pentru că tot mai mulţi clienţi optează pentru protecţie maximă împotriva fluctuaţiilor cursului de schimb“, arată Andrew Gerber, director de management al produselor retail în cadrul BCR. Specialiştii BCR au identificat o serie de comportamente pe care le recomandă clienţilor, în cazul deciziei de contractare a unui credit ipotecar sau imobiliar. Potrivit analiştilor BCR, cumpărătorul ar trebui să negocieze cu vânzătorul preţul imobilului în lei, clienţii pot opta, prin soluţii oferite de BCR, în cazul dosarelor la creditul Prima Casă, pentru trecerea de la împrumutul în euro la cel în lei, pot solicita aprobarea financiară a creditului pentru o mai mare siguranţă înainte de găsirea locuinţei sau pot fi ajutaţi de bancă să se încadreze în suma creditului, prin garanţii din partea a până la trei coplătitori. De asemenea, clienţii care primesc salariul pe carduri BCR pot beneficia de o dobândă de 6,82 la sută pe an, formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă redusă de 2,3 la sută pe an.”

Si eu cred ca reducerea nivelului dobanzii la credite in lei este o necesitate. Altminteri spectrul unei recesiuni, anul viitor, devine foarte real.

In alta ordine de idei…

Ochiul din cer al NATO

Gandul

Cum a ajuns România printre cele 8 ţări din lume care finanţează BIG BROTHER-ul NATO. Canadienii s-au retras din club, pentru că nu-şi mai permit

Se arata, printre altele, ca:

„Ştiaţi că România face parte dintr-un grup select de opt ţări ale lumii contributoare simultan la două programe care formează cel mai amplu sistem comun de monitorizare radar şi de culegere de informaţii din istorie? Monitorizăm aerul de la o altitudine de până la 20 de kilometri cu nişte radare uriaşe pentru avertizare timpurie. Construim acum un sistem cu drone americane Black Hawk pentru supraveghere terestră. Totul, în cadrul NATO.

Cele două programe sunt NATO Airborne Early Warning & Control Force (cunoscut şi sub numele de Componenta E-3A –AWACS) şi Alliance Ground Surveillance (AGS). Pentru primul dintre ele am alocat, în 2013, un total de 6 milioane de euro, conform datelor oferite gândul de Ministerul Apărării Naţionale. În cazul celui de-al doilea, România s-a angajat cu o contribuţie de peste 30 de milioane de euro. Canadienii, spre exemplu, au anunţat că se retrag din AWACS pentru că nu îşi mai permit şi, de asemenea, au spus „pas” participării la AGS.

România nu este o putere economică, militară ori internaţională mai mare decât Canada, spre exemplu, şi totuşi face parte din acest super-sistem de monitorizare şi culegere de informaţii. De ce? În cazul AWACS, ne-am asumat participarea în procesul de aderare la NATO – a fost una dintre promisiunile pe care le-am făcut pentru a fi primiţi în Alianţă.

Principalul motiv pentru care ţările contribuie la unul sau ambele programe este acela că niciuna nu îşi permite pe cont propriu astfel de capabilităţi. De asemenea, există principiile participării şi beneficiilor industriale, conform cărora, cel puţin în teorie, banii investiţi ar trebui să se întoarcă în fiecare ţară participantă, sub formă de contracte pentru firmele din acel stat participant. Al treilea beneficiu este că ţările care fac parte din aceste programe primesc şi posturi pentru militarii şi experţii lor în cadrul structurilor şi, mai ales, al conducerii.

Teoria nu se confirmă până la capăt cu realitatea participării României la cele două programe, însă. Spre exemplu, din cele cinci posturi alocate României în cadrul componentei AWACS E-3A, am ocupat doar trei. Oficiali NATO au explicat pentru gândul că această neocupare a locurilor disponibile nu ţine de Alianţă, ci de Ministerul Apărării din România (MApN), care nu a trimis oameni. Mai mult, România nu are nicio poziţie în organigrama structurii, rămânând, în lipsa unui lobby dinspre Bucureşti, doar cu putere de execuţie.”

Despre situatia din SUA…

Gandul

PE MARGINEA PRĂPASTIEI. Statele Unite ar putea intra joi în incapacitate de plată pentru PRIMA DATĂ în 200 de ani. Warren Buffett: „Ar fi o bombă nucleară”

Se arata, peintre altele, ca:

„De două săptămâni, Statele Unite au intrat într-o criză guvernamentală al cărei final încă nu se zăreşte la orizont. Guvernul continuă să fie parţial închis, la fel şi multe dintre agenţiile guvernamentale, fondurile de rezervă sunt tot mai puţine, bursele sunt deja afectate şi congresmenii par să poarte un dialog al surzilor, în care toată lumea spune că vrea să negocieze, dar nu are cu cine. Singura rază de speranţă a venit luni noapte, când senatorii au părut să facă progrese în negocieri pentru prima dată în ultimele săptămâni.

Oricât de ruşinoasă ar fi situaţia în care a ajuns, pentru a 18-a oară, cea mai mare putere a lumii, care, în absenţa unui buget adoptat de Congres, s-a trezit în dimineaţa de 1 octombrie în şomaj tehnic parţial (patru din cei cinci laureaţi de Nobel care lucrează pentru guvernul federal au fost trimişi în şomaj tehnic), mai sunt două zile până la adevărata catastrofă. Cronometrul pus pentru a anunţa un dezastru economic fără precedent se opreşte, conform estimărilor Trezoreriei, în data de 17 octombrie. Până atunci, foşti oficiali americani, economişti şi analişti fac uz de cele mai dure epitete pentru a convinge cel de-al 113-lea congres american să redeschidă guvernul, dar, mai important decât orice, să extindă plafonul datoriei publice.

Potrivit estimărilor Trezoreriei americane, autoritatea de împrumut a statului va fi epuizată în 17 octombrie, când Jack Lew, secretarul Trezoreriei, va mai avea în vistierie lichidităţi de 30 de miliarde de dolari, la care se adaugă veniturile de la buget. Dacă – şi există temeri mari că se va ajunge în acest punct – republicanii şi democraţii din Congresul SUA nu vor ajunge la un acord, Statele Unite nu îşi vor mai putea plăti obligaţiunile şi ar putea intra, pentru prima dată în istorie, în incapacitate de plată (default), un scenariu asemănat de Warren Buffett cu „o bombă nucleară”.  Mai mult, Statele Unite ar deveni, conform acestui scenariu, primul stat occidental care intră în default după Germania nazistă, în 1933.Vezi AICI o comparaţie între scenariul cel mai sumbru pe care SUA îl au în faţă şi Republica de la Weimar.

Primul default din istorie?

În vremurile moderne, cea mai aproape situaţie de default a fost în 1979, în mandatul preşedintelui democrat Jimmy Carter, când, după negocieri în ultimul moment pe tema extinderii plafonului datoriei şi din cauză că nu au fost tipărite cecurile la timp (autorităţile de la acea vreme au invocat probleme tehnice), au fost întârziate mai multe plăţi. Alţi economişti consideră că şi în 1812 SUA au ajuns în ceea ce azi am numi default. Totuşi, curentul de opinie general este că Statele Unite, ţară care are datoria trecută în Constituţie (Articolul al 14-lea), nu au intrat niciodată în incapacitate de plată.

În cazului unui default, problema americană devine problema întregii lumi, deoarece economiştii prognozează o nouă recesiune şi consecinţe foarte puternice pentru economia mondială. Cum SUA sunt cea mai puternică economie a lumii, un default ar arunca în haos bursele internaţionale, ar creşte costurile de împrumut şi ar scădea rolul dolarului ca monedă de rezervă a lumii.

Îngrijorător este că în Washington se joacă acum un joc foarte periculos, pe care l-am văzut evoluând de la criza similară din 2011, în care nimeni nu vrea să renunţe, comentează Harvard Business Review. Congresul s-a jucat de multe ori cu ameninţări pe această temă, dar jocul a trecut la un alt nivel în 2011, în timpul crizei datoriei, iar republicanii au văzut că funcţionează, mai scrie HBR.

China, apel la „dez-americanizarea” lumii

Din acest joc, nu câştigă nimeni şi, după cum au arătat-o recent şi experţii de la Council on Foreign Relations (CFR), unul dintre cele mai respectate think tank-uri americane, blocajul închiderii guvernului a dus deja la o criză serioasă de imagine a Statelor Unite în plan extern. După ce le-au transmis americanilor să nu joace jocuri politice cu datoria lor, China, care este cel mai mare creditor al Statelor Unite cu obligaţiuni emise de Trezoreria SUA în valoare de 1.280 de miliarde de dolari, a trecut la o nouă abordare şi a îndemnat lumea să se „dez-americanizeze”: „Poate acesta este un moment bun pentru ca lumea să înceapă să ia în calcul clădirea unei lumi dez-americanizate”, se arată într-un comentariu al agenţiei de presă chineze Xinhua, preluat de The Telegraph.

gândul vă prezintă o analiză a crizei datoriei publice din SUA. Pentru problema închiderii guvernului, găsiţi o analiză gândul AICI

Ce este plafonul datoriei SUA

Plafonul datoriei este limita până la care Trezoreria americană se poate împrumuta pentru a plăti angajamentele asumate deja de Congres şi de Casa Albă. Această limită a fost instituită prin lege în 1917, prin ceea ce se numea Second Liberty Bond Act. De atunci, Trezoreria a trebuit să împrumute mii şi mii de miliarde de dolari. Numai în ultimul deceniu, spre exemplu, cu o criză economică şi două războaie foarte costisitoare, nevoia de astfel de bani a fost tot mai mare. Tot legea americană spune că, atunci când SUA ating acest plafon, Trezoreria nu are voie să mai împrumute bani, ci trebuie să obţină extinderea autorităţii de împrumut în Congres, se arată într-o analiză a Council on Foreign Relations.

Practic, aceasta este doar o formalitate şi de aici derivă însuşi jocul politic din acest moment. Deşi mulţi politicieni americani sugerează acest lucru, extinderea plafonului datoriei nu înseamnă că se măreşte datoria publică a Statelor Unite, pentru că, în momentul în care Trezoreria cere această creştere, ea nu face decât să solicite pârghia de care are nevoie pentru a plăti angajamentele deja asumate şi votate de Congres, după cum a explicat Barack Obama săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă. Datoria există, deci, dar nu există banii pentru a o acoperi. „Pentru că i se spune ‘creşterea datoriei publice’, mulţi americani cred că înseamnă creşterea datoriei. Nu asta înseamnă. Nu adaugă o centimă datoriei noastre. Înseamnă că plăteşti cheltuielile pe care Congresul le-a autorizat deja”, a subliniat preşedintele american.

Din 1962 şi până acum, Congresul SUA a crescut de peste 70 de ori această limită, potrivit CFR.

De ce trebuie extinsă limita de îndatorare

Atât timp cât vor avea deficit bugetar, SUA vor avea nevoie să continue să se împrumute şi, cum Congresul aprobă diverse plăţi şi angajamente financiare, trebuie să ofere Trezoreriei autoritatea de împrumut de care are nevoie pentru a face aceste plăţi deja aprobate. Dacă efectuarea plăţilor înseamnă atingerea limitei de îndatorare fixate tot de Congres, acelaşi legislativ trebuie să o şi extindă.

Plafonul datoriei a fost atins în 31 decembrie 2012. Pe urmă, la începutul lunii februarie, a intrat în vigoare o lege numită „No Budget, No Pay Act of 2013”, care suspenda plafonul până în 19 mai. Din 19 mai, când limita datoriei a fost extinsă cu încă 305 miliarde, ea a ajuns la 16.700 de miliarde de dolari, conform unui raport pregătit pentru Congres şi datat din 25 septembrie 2013. Cele 305 miliarde de dolari adăugate vechiului plafon au ajuns o singură zi şi, din 20 mai şi până acum, Trezoreria a luat ceea ce numeşte „măsuri extraordinare” pentru a putea plăti facturile guvernului fără a atinge limita de îndatorare.

Totuşi, aceste opţiuni de rezervă nu pot fi luate la infinit şi, conform ultimelor estimări ale Secretarului Trezoreriei, Jack Lew, instituţia pe care o conduce va rămâne fără bani în 17 octombrie, astfel că trebuie extins din nou plafonul. „Nu au mai rămas opţiuni prudente şi legale pentru a extinde puterea de împrumutare a acestei ţări”, le scria Lew congresmenilor în 1 octombrie, îndemnându-i să evite „consecinţele catastrofice” ale lipsei unei extinderi a puterii de îndatorare în timp util.

Creşterea limitei de îndatorare // Whitehouse.gov/BBC News

Pro şi contra. Ce spun politicienii despre intrarea SUA în incapacitate de plată

„Oricât de iresponsabilă ar fi închiderea parţială a guvernului, blocajul economic pe care l-ar crea intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată ar fi mult mai grav”, a avertizat Barack Obama în conferinţa de presă de săptămâna trecută (vezi video mai sus).

Senatorul, economistul şi fostul candidat la prezidenţiale Ron Paul (republican) nu vede în epuizarea autorităţii de împrumut a statului un drum către un default, după cum a explicat într-o intervenţie televizată la Fox News. Paul, care a argumentat că ţara sa trăieşte din bani pe care nu îi are şi pe o piaţă foarte fragilă, consideră că data de 17 octombrie este doar o zi pe care democraţii o folosesc pentru a-i forţa pe republicani „să se predea” necondiţionat, cum a fost formularea preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, John Boehner.

Aceste două puncte de vedere opuse, al preşedintelui Barack Obama şi al senatorului Ron Paul, se înscriu în linia ideologică: democraţii văd în default un dezastru, republicanii spun că pericolele economice nu sunt chiar atât de mari precum ameninţă rivalii lor politici.

Experţii prevăd o catastrofă economică

Preşedinta Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a transmis Congresului SUA că trebuie să găsească o soluţie la actuala criză. „Restul lumii are nevoie de siguranţă. Contabilitatea creativă nu este o soluţie, iar pieţele ştiu asta. Restul lumii are nevoie de siguranţă. Trebuie să îţi onorezi numele”, a spus Lagarde pentru NBC, făcând referire la un scenariu de rezervă care este invocat tot mai des, respectiv un default parţial.

Mohammed El-Erian (CEO al PIMCO) a avertizat că defaultul ar fi „o tragedie pentru America”, în timp ce Warren Buffett a asemănat acest scenariu cu „o bombă nucleară”.

De asemenea, Jen Weidmann, preşedintele Bundesbank, exclude posibilitatea intrării SUA în incapacitate de plată. „Nu cred că este un scenariu realist. Cred că putem avea încredere că, la fel ca în trecut, adversarii politici vor reuşi să găsească o soluţie”, a spus Weidman, citat de The Guardian.

De altfel, ultima criză de acest fel, cea din 2011, a fost evitată cu câteva ore înainte de epuizarea autorităţii de împrumut a statului.”

Cum se vede de la Bucureşti scenariul intrării SUA în incapacitate de plată: Efectele sunt incalculabile. Ar fi cea mai gravă criză de până acum

Se arata ca:

Un „default” al Statelor Unite, mai exact intrarea celei mai mari economii din lume în incapacitate de plată pentru prima dată în 200 de ani, ar paraliza pieţele financiare internaţionale şi ar avea repercusiuni şi asupra României, chiar dacă „unda de şoc” s-ar propaga mai lent, sunt de părere economiştii români. Un astfel de scenariu este văzut drept improbabil având în vedere faptul că SUA s-au aflat de mai multe ori în situaţii similare. Politicienii, presaţi de filosofia „too big to fail” (în traducere liberă „prea mare pentru a eşua” n. r.), au reuşit de fiecare să ajungă, chiar şi în cel de-al 12-lea ceas, la un compormis.

Oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) admit că situaţia de peste Ocean este foarte serioasă, dar sunt de părere că este prea devreme pentru a emite scenarii privind impactul resimţit de România în eventualitatea unui default al Statelor Unite.

„La Banca Naţională este un obicei, cred eu foarte sănătos, să nu ne agăţăm de drobul de sare. Toată lumea este cu ochii pe situaţia din Statele Unite, care este una foarte serioasă. Dacă nu vor rezolva, vom vedea în funcţie de situaţia creată care sunt efectele care ne vor afecta şi care nu ne vor afecta”, a declarat pentru gândul Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Mugur Isăreascu.

Întrebat despre planurile de urgenţă discutate de guvernatorii băncilor centrale din Europa pentru a păstra pieţele financiare funcţionale în situaţia în care SUA nu va mai putea să-şi achite datoriile ajunse la scadenţă, Vasilescu a apreciat că „este normal să discute despre aşa ceva, dar a discuta este una şi a speria publicul cu scenarii este alta”.

Aceeaşi părere am găsit-o şi în mediul privat: „Un astfel de eveniment (intrarea în incapacitate de plată, n.red.), dacă se va întâmpla, are puterea să tensioneze pieţele financiare internaţionale. Mă aştept, însă, ca lucrurile să se aşeze. În America, de fiecare dată când s-a ajuns la o situaţie limită s-a luat până la urmă o decizie. Eu nu cred că ar trebui să emitem astfel de scenarii”, a declarat pentru gândul Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank şi preşedintele Consiliului Fiscal.

GĂSIŢI AICI O ANALIZĂ GÂNDUL PE TEMA RISCULUI INTRĂRII SUA ÎN INCAPACITATE DE PLATĂ

Dochia, analist: Efectele unui default sunt incalculabile. Ar fi cea mai gravă criză de până acum

Statele Unite se confruntă, de 15 zile, cu un blocaj guvernamental care a trimis în şomaj tehnic circa 800.000 de funcţionari publici după ce Congresul american nu a reuşit să ajungă la o înţelegere privind majorarea plafonului de îndatorare. Acest plafon, instituit prin lege, limitează plăţile pe care le poate face Trezoreria la un anumit prag. În situaţia în care această limită nu este majorată, intră automat în vigoare o serie de majorări de taxe şi impozite pentru a „rotunji” veniturile bugetului federal, precum şi o serie de reduceri de cheltuieli.

Plăţile efectuate de Trezorerie includ atât cheltuielile curente, cum sunt, spre exemplu, cheltuielile cu salariile sau cheltuielile aferente funcţionării agenţiilor guvernamentale, cât şi serviciul datoriei publice, respectiv restituirea împrumuturilor ajunse la scadenţă.

„Efectele (intrării în incapacitate de plată n.r.) sunt incalculabile. Nimeni nu poate să spună care vor fi consecinţele. Ar fi cea mai gravă criză de până acum chiar dacă în România nu se va resimţi chiar din prima fază. Durează până când valul care se formează, tsunami-ul ajunge la noi. Întotodeauna ţările mai mici şi mai slabe, chiar dacă nu sunt cu nimic implicate în joc, au de suferit”, este de părere analistul financiar Aurelian Dochia.

În opinia sa, un default al SUA ar declanţa „o panică” pe pieţele financiare internaţionale şi „le-ar îngheţa”, un efect similar având loc în 2008, după căderea Lehman Brothers.

GĂSIŢI AICI O ANALIZĂ GÂNDUL PE TEMA ÎNCHIDERII PARŢIALE A GUVERNULUI AMERICAN

„Dacă SUA nu poate restitui datoriile, cine mai poate?”

Statele se împrumută de pe pieţele financiare. „Bond-urile”, aşa-numitele obligaţiuni sau titluri de stat, sunt bonuri pe care statele le emit în momentul în care se împrumută pe o anumită perioadă de timp.

Din 19 mai, când limita datoriei a fost extinsă cu încă 305 miliarde, ea a ajuns la 16.700 de miliarde de dolari, conform unui raport pregătit pentru Congres şi datat din 25 septembrie 2013.

Dacă s-ar ajunge în situaţia în care SUA nu şi-ar mai achita datoriile ajunse la scadenţă, pieţele financiare internaţionale ar avea mari reţineri în a credita pe viitor atât SUA cât şi alte state.

„Lichidităţile de pe piaţă ar dispărea. Va fi foarte greu să te împrumuţi pentru că, dacă SUA nu poate restitui datoriile, cine mai poate?”, a declarat pentru gândul Dochia.

Într-un astfel de scenariu, băncile centrale ar fi nevoite să intervină. Întrebat ce instituţii din România ar trebui să pregătească scenarii de risc pentru o eventuală intrare în default a celei mai mari economii din lume, Dochia a apreciat că „Banca Naţională în primul rând, dar şi Ministerul Finanţelor Publice pentru că în ultima perioadă am început să ne împrumutăm pe pieţele externe. Chiar şi acum MFP are planificate emisiuni de obligaţiuni. Ar fi afectat în foarte mare măsură. Principalul furnizor în această situaţie ar fi Banca Naţională”.

Pieţele se bazează pe rezolvarea situaţiei

Cu toate acestea, economistul se aşteaptă ca politicienii americani să ajungă la un compormis.

„S-a mai întâmplat ca politicienii americani să se războiască până în ultimul moment, dar până la ora 12 noaptea să ajungă la o înţelegere, un compromis. Pieţele s-au bazat pe asta”, a apreciat el.

Laurian Lungu, managing partner la Macroanalitica, este de părere că default-ul este exclus. „Eu cred că nu va fi niciun default. Astăzi (marţi n.r.), semnalele erau pozitive. Cele două partide politice au spus că au făcut progrese. Nu cred că se va ajunge în situaţia în care plafonul datoriei să nu fie majorat”, a declarat Lungu pentru gândul.

Evoluţia CDS-urilor americane, aşa-numite „prime de risc”. Valoarea acestor prime creşte în situaţia în care investitorii nu au încredere în „calitatea” obligaţiunilor, respectiv în capacitatea unui stat de a-şi plăti datoriile

Foto: S&P DOW JONES INDICES

Chiar şi dacă nu se va ajunge la un compromis privind majorarea plafonului de îndatorare, intrarea SUA în default este puţin probabilă în opinia sa.

„Prin absurd, dacă s-ar ajunge în situaţia în care cele două părţi nu ar ajunge la o înţelegere, nu cred că SUA nu-şi vor plăti obligaţiile. Sigur, nu se vor mai putea împrumuta, dar vor reduce cheltuielile curente. Situaţia este departe de a fi atât de critică”, a arătat el.

Creşterea economică a SUA are de suferit din cauza blocajului guvernamental

Cu toate acestea, economistul avertizează că prelungirea situaţiei actuale are deja efecte asupra economiei americane. Şomajul tehnic ar putea costa SUA 0,1%-0,2% din PIB în termeni de creştere economică, în contextul în care presiunile companiilor şi a oamenilor de afaceri asupra politicienilor pe care i-au sponsorizat în campanii electorale sunt mari.

„Se împuşcă în picior singuri. Situaţia este mult mai complicată”, a apreciat Lungu.

Soluţia politică ce se află acum în cărţi şi pe marginea căreia Senatul controlat de democraţi a negociat luni noapte este doar pe termen scurt şi prevede extinderea autorităţii de împrumut a statului până în 7 februarie, redeschiderea guvernului şi finanţarea agenţiilor federale până în 15 ianuarie.

În timpul pe care l-ar câştiga, Congresul trebuie să rezolve o nouă problemă presantă legată de bugetul SUA, pentru a împiedica activarea automată a unei combinaţii toxice de creşteri de impozite şi reduceri de cheltuieli –  aşa-numita „sechestrare” fiscală. Punctul de plecare al problemei este modalitatea de a extinde tăierile de taxe din primul mandat al lui Bush.

La 1 octombrie, Statele Unite au fost nevoite să închidă parţial guvernul, în absenţa unui acord în Congres privind un buget. Este cea de-a 18-a criză de acest fel. Mai grav, însă, potrivit estimărilor Trezoreriei americane, autoritatea de împrumut a statului va fi epuizată în 17 octombrie, când Jack Lew, secretarul Trezoreriei, va mai avea în vistierie lichidităţi de 30 de miliarde de dolari, la care se adaugă veniturile de la buget. Dacă – şi există temeri mari că se va ajunge în acest punct – republicanii şi democraţii din Congresul SUA nu vor ajunge la un acord, Statele Unite nu îşi vor mai putea plăti obligaţiunile şi ar putea intra, pentru prima dată în istorie, în incapacitate de plată (default), un scenariu asemănat de Warren Buffett cu „o bombă nucleară”.  Mai mult, Statele Unite ar deveni, conform acestui scenariu, primul stat occidental care intră în default după Germania nazistă, în 1933.”

Mircea Geoană, pentru Gândul, despre criza din SUA şi riscul unui default: „Nu e nimic exagerat când se spune că efectele ar putea fi catastrofale şi se vor răsfrânge şi asupra României”

Se arata ca:

„Senatorul PSD Mircea Geoană se declară convins că blocajul politic din Statele Unite va putea fi evitat în ultimul moment, dar avertizează, totuşi, că, în cazul fatidicului default după data de 17 octombrie, „pieţele vor reacţiona extrem de violent” şi „consecinţele vor fi catastrofale”, urmând să afecteze serios şi România.

„Sunt deja semne că în discuţiile dintre administraţia şi Senatul  democrat şi Congresul Republican se degajă deja un început de compromis, ceea ce ar fi bine şi pentru America, şi pentru cele două partide, în special pentru republicani, dar şi pentru economia mondială pentru că riscul unui default la nivelul economiei şi datoriei americane ar produce efecte extrem de severe la nivelul economiei mondiale, nu doar americane”, a declarat Geoană marţi pentru gândul.

GĂSIŢI AICI O ANALIZĂ GÂNDUL PE TEMA RISCULUI INTRĂRII SUA ÎN INCAPACITATE DE PLATĂ

„Efect în lanţ”

„În mod evident, pieţele vor reacţiona extrem de brutal şi este primul semn de nervozitate care va conduce la un efect în lanţ, din punct de vedere al investiţiilor, al mutării sumelor colosale de bani de pe datoria americană pe alte titluri de stat, de mutare de pe moneda de rezervă globală pe alte monede. Asta reprezintă un şoc care riscă să conducă, aşa cum spunea şi Christine Lagarde, la o nouă criză economică mondială. Nu e nimic exagerat când se spune că efectele ar putea fi catastrofale”, a adăugat senatorul, care avertizează că întreaga planetă ar trebui să fie îngrijorată de un astfel de scenariu.

În vremea ultimei închideri parţiale a guvernului SUA, în 1995-1996, timp de trei săptămâni, Geoană era ambasaor în Statele Unite şi aminteşte că efectele economice „nu au fost atât de masive”. Termenii discuţiei se schimbă, însă, când vine vorba de intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată, pentru prima dată în 200 de ani. „Un default de datorie americană este un lucru de magnitudine uriaşă şi orice om lucid, fie că este lider, fie că este cetăţean obişnuit, ar trebui să fie îngrijorat”, ne-a spus pesedistul.

„Economia europeană, per ansamblu, ar reprimi un şoc”

Nici România nu ar trebui să stea în aceste zile liniştite, pentru că un eventual default american ne-ar afecta grav şi pe noi. „În mod evident (consecinţele, n.red.) se vor răsfrânge şi asupra României. Fragila noastră revenire economică depinde foarte mult de export, de pieţele externe, economia europeană, per ansamblu, ar reprimi un şoc”, a mai comentat Geoană pentru gândul, subliniind că suntem dependenţi de economia americană, care de multe ori tractează economia europeană.

„Şi noi am putea fi afectaţi în mod direct. Şansele de a se ajunge la o soluţie atât de dramatică au scăzut foarte mult, republicanii sunt într-o situaţie în care nu mai pot să continue cu aceste pretenţii, considerate inacceptabile de către preşedintele Obama şi de către Administraţie, şi cred că se va ajunge la o formula de amânare, atât pe ceea ce înseamnă închiderea parţială a guvernului federal, cât şi pe problema plafonului de deficit, care trebuiesă fie ridicat de către Congres. Deci este vorba despre o discuţie în doi paşi, o amânare cu două-trei luni, până când cele două părţi vor putea să negocieze un buget pentru 2014, pentru America, dar şi o soluţie puţin mai amplă, cu privire la modul în care viitoarele creşteri de plafon de îndatorare vor putea fi făcute între cele două părţi aflate astăzi în conflict”, a mai declarat Geoană.

GĂSIŢI AICI O ANALIZĂ GÂNDUL PE TEMA ÎNCHIDERII PARŢIALE A GUVERNULUI AMERICAN

De altfel, acesta este şi scenariul cel mai plauzibil în acest moment, respectiv o soluţie pe termen scurt atât pentru problema deschiderii guvernului, cât şi a plafonului deficitului. După două săptămâni de impas al discuţiilor politice, senatorii americani au progresat, luni noapte, cu negocierile şi ar fi aproape de o înţelegere care ar rezolva această criză, a anunţat Washington Post. Harry Reid, liderul majorităţii democrate din Senat, a comentat că s-a înregistrat un „progres uriaş” şi i-a îndemnat pe colegii săi, dar şi pe americani să aibă răbdare.

Astfel, soluţia politică ce se află acum în cărţi este doar pe termen scurt şi, peste numai câteva luni, dezbaterea va fi reluată şi SUA riscă un nou blocaj de acest fel. Senatorii ar vrea extinderea autorităţii de împrumut a statului până în 7 februarie, redeschiderea guvernului şi finanţarea agenţiilor federale până în 15 ianuarie.

În timpul pe care l-ar câştiga, legiuitorii americani trebuie să rezolve o nouă problemă presantă legată de bugetul SUA, pentru a împiedica activarea automată a unei combinaţii toxice de creşteri de impozite şi reduceri de cheltuieli –  aşa-numita „sechestrare” fiscală. Punctul de plecare al problemei este modalitatea de a extinde tăierile de taxe din primul mandat al lui Bush. O analiză gândul pe acest subiect găsiţi AICI

La 1 octombrie, Statele Unite au fost nevoite să închidă parţial guvernul, în absenţa unui acord în Congres privind un buget. Este cea de-a 18-a criză de acest fel. Mai grav, însă, potrivit estimărilor Trezoreriei americane, autoritatea de împrumut a statului va fi epuizată în 17 octombrie, când Jack Lew, secretarul Trezoreriei, va mai avea în vistierie lichidităţi de 30 de miliarde de dolari, la care se adaugă veniturile de la buget. Dacă – şi există temeri mari că se va ajunge în acest punct – republicanii şi democraţii din Congresul SUA nu vor ajunge la un acord, Statele Unite nu îşi vor mai putea plăti obligaţiunile şi ar putea intra, pentru prima dată în istorie, în incapacitate de plată (default), un scenariu asemănat de Warren Buffett cu „o bombă nucleară”.  Mai mult, Statele Unite ar deveni, conform acestui scenariu, primul stat occidental care intră în default după Germania nazistă, în 1933.Vezi AICI o comparaţie între scenariul cel mai sumbru pe care SUA îl au în faţă şi Republica de la Weimar.”

Atrageam atentia inca de la sfarsitul anului 2012 despre pericolul grecizarii SUA – aici si aici. Iata ce ne spune si FMI  – aici. Spuneam inca din noiembrie 2012 asa:

„Parerea mea este urmatoarea si o voi expune cat pot de clar: daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza!! Norocul americanilor este ca PIB-ul are tendinta de crestere si ca au reusit sa reduca somajul. Este adevarat ca nu e o scadere spectaculoasa a somajului, dar este, totusi, o scadere.  N-are nicio importanta cum este redus acest somaj, important este sa-l reduca in continuare daca vor sa mentina cresterea economica. Ca este redus cu ajutorul implicarii active a statului in economie sau nu, ci prin firme private, prin Obamacare, n-are nicio importanta!! Important este sa-l reduca daca vor sa evite o catastrofa! O reintrare a SUA in recesiune ar avea consecinte foarte rele pentru Europa, lucrurile cred ca sunt clare.  Dupa parerea mea, cresterea somajului in SUA este sinonima cu reintrarea acestei mari tari in recesiune. O politica de austeritate, gen FMI, aplicata in SUA ar genera intrarea in recesiune, inclusiv cresterea datoriei publice la cote foarte mari. SUA este nevoita sa renunte la neoliberalism.”

Este adevarat ca somajul, conform estimarilor FMI pentru 2013, a scazut fata de anul trecut el situandu-se la 7,595% din intreaga forta de munca. Lucrul acesta e imbucurator. Totusi, este departe de valoarea pe care o avea in 2006, si anume de 4,608%!! Ca n-ar trebui sa se intample in SUA ceea ce s-a intamplat in Grecia, si asta e adevarat. Acum ramane de vazut si sa speram ca se va rezolva pozitiv problema.

Update

Gandul

Senatul american a ajuns la un acord pentru redeschiderea guvernului şi evitarea unui default. Camera Reprezentanţilor promite un vot pentru. LIVE

Se arata, printre altele, ca:

„Senatul american a ajuns miercuri la un acord pentru redeschiderea guvernului şi evitarea unui default, au anunţat liderii camerei superioare a Congresului. Casa Albă a salutat imediat acordul din Senat, care prevede extinderea autorităţii de împrumut a statului până în 7 februarie, redeschiderea guvernului şi finanţarea agenţiilor federale până în 15 ianuarie şi constituirea unui grup de lucru pentru a căuta soluţii pe termen lung, care să împiedică aceste crize din ce în ce mai frecvente şi serioase. Camera Reprezentanţilor ar fi şi ea pregătită de un vot afirmativ, potrivit liderului său, republicanului John Boehner.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

octombrie 16, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 34 comentarii

I believe that banking in…

I believe that banking institutions are more dangerous to our liberties than standing armies.
Thomas Jefferson
3rd president of US (1743 – 1826)

Citatul pare foarte actual, nu? Parca ar fi din zilele noastre, rostit ieri…

Merita sa ne gandim la ce a spus Thomas Jefferson…

 

Tot despre libertate…

… interesant mi s-a parut si urmatorul citat:

The love of liberty is the love of others; the love of power is the love of ourselves.

William Hazlitt (1778 – 1830)

 

mai 15, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 23 comentarii

Despre criza economica actuala…

Iata cateva articole care m-au pus serios pe ganduri…

Gandul

Avertismentul lui Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie: Europa se îndreaptă către suicid

Articolul, pe care il recomand a fi citit in original, il transcriu integral deoarece mi se pare a fi foarte important:

Stiglitz - World Economic Forum Annual Meeting...

Stiglitz - World Economic Forum Annual Meeting Davos 2009 (Photo credit: World Economic Forum)

„Reputatul economist Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, consideră că Europa este într-o situaţie „cumplită”, deoarece insistenţa pe austeritate împinge regiunea spre „suicid”, scrie Mediafax.

„Nu a existat niciodată, într-o ţară mare, un program de austeritate încununtat de succes. Abordarea europeană este cu siguranţă cea mai puţin promiţătoare. Cred că Europa se îndreaptă către suicid”, a arătat Stiglitz la Viena, într-o întâlnire cu presa, transmite Bloomberg.

Guvernele din cele 27 de state membre UE implementează măsuri de austeritate cu un impact cumulat de 450 miliarde euro, pe fondul crizei datoriilor de stat din zona euro.

Totodată, datoria publică a statelor din zona euro a crescut anul trecut la cel mai ridicat nivel de la introducerea monedei unice, deoarece guvernele s-au împrumutat tot mai mult pentru a acoperi deficitele bugetare şi pentru a contribui la programele de salvare ale Greciei, Portugaliei şi Irlandei.

Dacă Grecia ar fi fost singura ţară din Europa cu buget de austeritate, autorităţile ar fi putut ignora problema, a spus Stiglitz

„Însă dacă ai Marea Britanie, Franţa, dacă ştii că toate ţările sunt în austeritate, consecinţele economice vor fi cumplite”, a spus economistul.

Deşi liderii zonei euro „îşi dau seama că austeritatea nu va da roade pe cont propriu şi că este nevoie de creştere economică”, aceştia nu au luat nicio măsură, iar „acordul convenit în decembrie este o reţetă care asigură moartea monedei euro”, a continuat el.

„Problema este că, prin euro, guvernele s-au separat de banca centrală şi de tiparniţele de bani, astfel că s-a creat o mare problemă. Austeritatea şi constrângerile apartenenţei la euro sunt o combinaţie letală”, a arătat Stiglitz.

În viziunea sa, cel mai probabil scenariu dacă liderii europeni vor continua să insiste pe austeritate este formarea unei zone euro mai restrânse, formată în jurul Germaniei şi Olandei sau Finlandei.

„Austeritatea ca soluţie va conduce la niveluri ridicate ale şomajului, inacceptabile politic şi care vor umfla deficitele”, avertizează el.”

Ce parere aveti?

Iata si niste articole mai vechi…

Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie: BCE sacrifică Grecia de dragul bancherilor

Iata ce spune in final:

„”În realitatea, BCE ar putea pune interesul unor anumite bănci, care au speculat intrarea Greciei în faliment, mai presus intereselor contribuabilor europeni şi a creditorilor care au acţionat prudent şi şi-au asigurat obligaţiunile”, susţine economistul.”

Deci interesele bancilor sunt mai presus decat interesele cetatenilor! Ce parere aveti?

Băncile din SUA au ajuns să le dea bani datornicilor pentru a-i executa silit mai repede

ArcelorMittal a avut pierderi de 1 mld. dolari în trimestrul patru

aprilie 29, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Zona Euro, Rusia si Egiptul

Zona Euro

Mediafax:

Deutsch: Nicolas Sarkozy bei seiner Toulouser ...

Image via Wikipedia

Nicolas Sarkozy: Riscul exploziei Europei nu a fost niciodată atât de mare. Europenii au la dispoziţie doar câteva săptămâni pentru a lua decizii

Pregătiri pentru destrămarea zonei euro? Unele bănci centrale europene analizează planuri de urgenţă

Un articol chiar interesant. Vedem unde se tiparesc bani!!!!

Cele mai pesimiste scenarii pentru zona euro: Falimente şi trei ani de recesiune sau ruperea zonei euro în două

Iata ce se arata in acest articol:

PricewaterhouseCoopers încearcă să anticipeze viitorul zonei euro prin patru scenarii, cele mai pesimiste presupunând falimente controlate în zona euro, cu trei ani de recesiune, sau formarea unui bloc monetar mai restrâns al statelor solide, cu consecinţe economice severe în ţările excluse.

Primul scenariu luat în calcul de PwC presupune expansiunea masei monetare printr-o injecţie de lichiditate din partea Băncii Centrale Europene în sistemele financiare ale economiilor vulnerabile, potrivit unui comunicat al companiei.

Astfel, recesiunea ar fi evitată în zona euro, iar dobânzile ar fi menţinute la niveluri relativ scăzute, zona euro plătind cu preţul unei inflaţii ridicate.

PIB-ul economiilor din zona euro ar creşte cu 1,5% anul viitor, însă inflaţia ar urca la 4,5%, în timp ce BCE ţinteşte o rată de creştere a preţurilor de 2%.

În al doilea scenariu prefigurat de companie, liderii europeni ar hotărî ca cele mai îndatorate ţări să intre în default-uri (insolvenţe) controlate, decizie care ar conduce la „o spirală de contracţie a economiei şi o recesiune îndelungată”.

Economia zonei euro s-ar contracta cu 5% în trei ani şi cu 3% în 2012, iar inflaţia ar coborî la 1% anul viitor şi zero în 2013.

Cel de-al treilea scenariu presupune ieşirea Greciei din zona euro. Statul elen s-ar confrunta apoi cu o recesiune severă, o depreciere abruptă a monedei şi un puseu inflaţionist, în timp ce ţările rămase în zona euro ar încerca să protejeze moneda unică printr-o disciplină fiscală dură şi prin măsuri care să redea încrederea investitorilor. Cu toate acestea, zona euro va trece prin doi ani de recesiune înainte de a reveni pe linia de plutire.

Cel mai pesimist scenariu al PwC presupune apariţia unui nou bloc monetar. Franţa şi Germania ar încheia un acord prin care ar constata că actuala zonă euro este nesustenabilă, „lăsând loc” pentru apariţia unui bloc monetar restrâns, strict reglementat. „Noul euro” ar urma să se aprecieze puternic, iar ţările din noul bloc ar trece printr-o boom al consumului intern. În schimb, economiile rămase „pe margine” s-ar confrunta cu deprecieri abrupte ale propriilor monede şi cu o recesiune de circa 5% în primul an.

„Ne aşteptăm ca aceste scenarii să aibă un impact şi în afara zonei euro. Ţări precum Marea Britanie, Statele Unite şi statele central şi est-europene, printre care şi România, s-ar putea să se confrunte cu scăderea nivelului exporturilor şi cu probleme ale sistemului bancar. Pe de altă parte, unele dintre aceste ţări s-ar putea să aibă şi un nivel mai ridicat de intrări de fluxuri de capital, pe măsură ce investitorii vor căuta să-şi plaseze o proporţie mai ridicată a portofoliilor lor în «zone sigure». Alte state, precum China, vor trebui să se confrunte cu o scădere simţitoare a exporturilor„, a declarat directorul departamentului de macroeconomie al PwC, Yael Selfin.” (subl.mea)

Rusia

Mediafax:

Rasmussen, la finalul Consiliului NATO-Rusia: Încă nu suntem de acord pe tema apărării antirachetă

Se arata ca:

„”Nu este niciun secret că există diferenţe legate de modul în care ne-am putea organiza cooperarea în domeniul apărării antirachetă. Dar tipul de dialog intensiv pe care l-am avut astăzi arată angajamentul nostru pentru găsirea unei soluţii. În privinţa apărării antirachetă, noi nu suntem de acord, încă. Dar suntem de acord că este important să încercăm să fim de acord, să continuăm să vorbim şi să ne ascultăm”, a spus secretarul general al NATO, la finalul Consiliului NATO-Rusia.

El a spus că, în cazul în care se va ajunge la un acord pe tema scutului antirachetă, relaţia NATO-Rusia va ajunge la un nou nivel.

Anders Fogh Rasmussen, Prime Minister of Denma...

Image via Wikipedia

„Poziţiile noastre nu converg întotdeauna. Vă dau exemplul Libiei, al controlului armelor convenţionale, al Georgiei. Dar, chiar şi atunci când nu suntem de acord, transparenţa este cea mai bună metodă de a reduce tensiunile şi de a clădi încrederea”, a mai spus secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Amplasarea unui scut antirachetă în Europa a fost unul dintre principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii miniştrilor de Externe ai ţărilor membre NATO, după ce Rusia s-a pronunţat împotriva acestui demers.

Moscova a decis la sfârşitul lui noiembrie să îşi activeze sistemul antirachetă la Kaliningrad, enclavă rusă situată la porţile UE. Preşedintele Dmitri Medvedev a explicat că este vorba despre un răspuns la „ameninţările” reprezentate de scutul NATO, dând asigurări că Moscova „nu închide uşa dialogului”.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a propus, miercuri, la Vilnius, cu puţin înainte de a sosi la reuniunea NATO, ca Moscova să obţină garanţii scrise din partea NATO pentru a stabili că amplasarea scutului antirachetă în Europa nu constituie o ameninţare pentru Rusia.

„Prietenii noştri din cadrul NATO refuză categoric să treacă în scris ceea ce afirmă verbal, în special că proiectul de scut antirachetă din Europa nu prezintă niciun risc pentru Rusia şi nu este îndreptat împotriva Rusiei”, a declarat el, în timp ce omologii săi din ţările membre NATO încearcă, miercuri şi joi, la Bruxelles să „calmeze jocul” cu Rusia.

„Continuăm consultările dar îngrijorările noastre legitime nu sunt luate în considerare”, a declarat Lavrov.”

Egiptul

Mediafax:

Alegerile din Egipt: Islamiştii, câştigători ai celui de-al doilea tur de scrutin

Iata ce se arata printre altele:

Islamiştii au obţinut aproape trei mandate din patru în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor legislative din Egipt organizate într-o treime din guvernorate, potrivit rezultatelor oficiale anunţate în noaptea de miercuri spre joi.

La încheierea scrutinului uninominal pentru ocuparea a trei sferturi din locurile pentru Adunarea Poporului (Camera Deputaţilor), 36 de candidaţi afiliaţi confreriei Fraţii Musulmani au fost aleşi în acest mod, alături de cinci candidaţi ai partidului salafist Al-Nur.

Din 56 de mandate, şase le revin independenţilor şi şapte altor partide, în special liberale, în timp ce două sunt încă neacordate deoarece alegerile au fost suspendate într-o circumscripţie din Cairo din cauza neregulilor, potrivit cotidianul independent Al-Masry al-Youm.[…]

Influenta confrerie este creditată cu 36,62 la sută din voturi la scrutinul pe liste, iar salafiştii (fundamentalişti musulmani) cu 24,36 la sută. Liberalii, divizaţi în şase liste, ajung la 29,39 la sută şi rămân marii perdanţi ai primului tur.

Alegerea celor 498 de deputaţi se desfăşoară în trei etape în cele 27 de guvernorate ale ţării. Alte nouă guvernorate sunt chemate la urne începând cu 14 decembrie, iar ultima treime din Egipt va vota în ianuarie.”

Recomand citirea integrala a tuturor articolelor.

 

decembrie 8, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Intrebarea saptamanii

Va supravietui Zona Euro?

Iata ce spune un articol Mediafax:

Specialiştii în economie: Zona euro nu va supravieţui crizei datoriilor în forma actuală

noiembrie 23, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Pe scurt…

Gandul:

Mario Monti, desemnat să formeze un nou Guvern în Italia

S&P ar putea retrograda Ungaria în categoria statelor nerecomandate pentru investiţii

Previziunea lui Nouriel Roubini despre economia Italiei se adevereşte, după 5 ani

BLOOMBERG: Băncile americane câştigă cotă de piaţă în Europa, în urma declinului rivalilor francezi

noiembrie 13, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii