Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Radiografia judetului Teleorman

Se discuta foarte mult zilele acestea despre Liviu Dragnea si „ispravile” sale. Mult mai putin se vorbeste despre judetul Teleorman, un fief al PSD, de unde e Liviu Dragnea si pe care cu „onor”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, l-a condus si il conduce.

Iata o analiza de anul trecut semnata de Catalin Avramescu pentru Ziare.com:

Teleorman: Radiografia falimentului

 „Este campanie electorala, iar politicienii nostri fac orice altceva decat sa se refere la problemele reale ale Romaniei. Asa ca o vom face noi. Sa incepem de la un aspect simplu de inteles. Impartirea administrativa.

Citeste toate textele scrise de Catalin Avramescu pentru Ziare.com

In 1989 a fost, se spune, o „revolutie”. Sa zicem. Insa „revolutia” a pastrat intacta structura administrativa pe care Nicolae Ceausescu a impus-o in 1968. De ce? Pentru ca actuala guvernare se sprijina tot pe „judetele de partid” ale regimului socialist.

Pentru a vedea ce pagube produce acest sistem, sa consideram cazul judetului Teleorman, fieful infractorului Liviu Dragnea (cel care spera sa isi numeasca un prim-ministru la urmatoarele alegeri).

Prima observatie: judetul are circa 360.000 de locuitori. Mult mai putin decat… imediat dupa razboi, in 1948, cand avea 487.000. Si mult mai putin decat in anul 1966 (cand avea 516.000). Lumea fuge departe de acest loc. Judetul Teleorman este o epava sociala.

Cifrele o demonstreaza. Somaj de 11%. (In comparatie, judetul Timis are o rata a somajului sub 2%). Nici 40% dintre gospodarii nu au canalizare. Teleorman are una dintre cele mai scazute sperante de viata din Romania (72,2 ani).

Economia judetului este la pamant. Teleorman este judetul cu cel mai mare procent al locuitorilor care primesc venitul minim garantat (2,9% – spre comparatie, in judetul Timis aceasta cifra este de doar 0,2%).

In 2015 productia industriala a scazut cu 15% fata de 2014. O parte din economia judetului apartine lui Ioan Niculae (patronul de la Interagro, un alt infractor condamnat). Investitiile totale straine din 1991 pana in 2015 sunt de 65 de milioane de euro (ati citit bine, cifra este totalul unui sfert de secol). Daca Teleormanul ar fi fost o fabrica, ar fi avut de mult lantul pe usa.

Politic vorbind, alta cifra mi se pare mult mai interesanta. Produsul Intern Brut per capita a fost, in 2015, de doar 4.341 euro. Daca Teleormanul ar fi o tara, ar ocupa pozitia 133 in lume. Sub Pakistan (4.403 euro). Sub Nicaragua (4.527 euro). Statistica este a Fondului Monetar International si cuprinde cifrele din 2015 ajustate la puterea de cumparare.

Sa analizam aceste clasamente. In 1959, unul dintre cei mai importanti specalisti in stiinte politice, Seymour Martin Lipset, a postulat ceea ce se cheama acum „Legea lui Lipset”. Aceasta stabileste ca exista o relatie directa intre venitul individual si democratie. (Mai pe romaneste: democratie pe burta goala nu exista).

Exista o intreaga discutie aici, insa pentru a simplifica, sa spunem acum ca democratia nu poate exista acolo unde venitul anual pe cap de locuitor este sub 5.000 de euro. India ar fi minimul absolut, cu 5.500 de euro anual. Sa imi explice cineva atunci de ce pretindem ca intr-un judet ca Teleorman este „democratie”?

Sa ne intelegem. Daca acceptam limita de 5.000 de euro, atunci sunt nu mai putin de 12 judete in aceasta situatie. Printre acestea: Olt, Vrancea, Vaslui. Dar subiectul nostru acum este judetul Teleorman.

Cum anume este posibila guvernarea democratica intr-un teritoriu cu un PIB pe cap de locuitor mai mic decat in Nigeria, Uzbekistan, Congo, Bhutan sau Bolivia?

In Teleorman nu este nici o universitate. Dar ce spun eu?… De curand s-a dezvaluit ca in Teleorman nu mai exista nici o librarie, ultima fiind inchisa in 2011. Judetul este pe ultimul loc in Romania la numarul de turisti cazati in 2015 (abia 1.478 de turisti in tot anul, de doua ori mai putini decat in Ialomita).

Sa va mai arat ceva. Teleorman are 4 senatori dintr-un total de 176. Ilfov, cu practic aceeasi populatie, are doar 2 senatori. Judetul Alba, cu o populatie comparabila, are si el doar 2 senatori.

Intelegeti acum smecheria? Oligarhia cu dosare penale care conduce acest judet inapoi in epoca de piatra are o influenta disproportionata la nivel national.

Aceasta este Romania. E formata din mai multe teritorii. Unele sunt dominate de socialisti. In Teleorman, la alegerile locale din 2016, socialistii au obtinut 57% din voturile exprimate. Cele mai multe dintre aceste teritorii ale baronilor rosii arata ca Lumea a Treia.

In alte tinuturi, situatia este diferita. Sa luam Sibiul, un judet comparabil ca populatie, insa unde socialistii sunt o minoritate. (Doar 31% dintre alegatori au votat cu PSD la alegerile locale din 2016). Rata somajului (4,5%) este sub jumatatea celei din Teleorman. PIB-ul anual per capita este 7.563 de euro. Investitorii straini sunt prezenti din anii ’90.

Ce este de facut? Sa tragem concluziile rationale. Un judet precum Teleorman este incapabil sa se sustina pe sine, economic si democratic. Mai mult, ii trage in jos si pe altii. Este doar o feuda pe care a pus mana o grupare infractionala. Iata de ce asemenea judete trebuie, ca regula generala, sa dispara de pe harta administrativa.

Solutia, cred, este regionalizarea asimetrica. Exact ce inseamna asta, am sa discut cu alta ocazie. In cazul nostru, problema este la Alexandria. Politicienilor de acolo trebuie sa li se ia posibilitatea de a-si aduce concetatenii la sapa de lemn.

Catalin Avramescu este conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti, fost consilier de stat, seful Cancelariei Prezidentiale (2008-2011) si ambasador in Finlanda si Estonia (2011-2016).

Este bine punctata lipsa competitiei politice in judetul Teleorman unde PSD castiga absolut majoritar alegerile si asta nu de ieri, de azi.

De asemenea e o realitate scaderea populatiei judetului – v. si aici: Teleorman are mai putini locuitori decat avea in 1948 (487.394) si mult mai putini decat avea in 1977 (518.843). Din 1977 incoace populatia judetului a scazut continuu. In 2011 numarul de locuitori era de 360.178 persoane.

Comparatia cu Sibiul are la baza doar populatia si aspectul politic – mi se pare ca ar putea fi insuficient pentru a creiona exact realitatea.

Insa sunt statistici absolut socante, halucinante in privinta numarului mediu al salariatilor din judet. Iata aici o statistica in acest sens, pe care o prezint mai jos si care apartine INS:

NUMĂRUL MEDIU AL SALARIAŢILOR

mii persoane
Judeţul Teleorman Total salariaţi din care: muncitori
1990 126.3 102.2
1995 90.7 64.2
2000 65.9 43.4
2001 62.0 40.3
2002 62.0 40.6
2003 59.8 37.6
2004 55.7 32.9
2005 56.1 33.2
2006 54.5 32.8
2007 56.9 34.0
2008 58.0
2009 54.0
2010 50.3
2011 49.1
2012 51.0
2013 51.8
2014 52.1
2015 51.4

Deci in 1990 erau 126 de mii de salariati, dintre care 102 mii de muncitori. In 2015 avem 51,4 mii de salariati, iar muncitori… De remarcat faptul ca aceasta scadere e continua.

O alta chestiune e cea a numaurlui de someri, iata aici ce spune o statistica tot a INS, pe care o reproduc:

ŞOMERII ÎNREGISTRAŢI ŞI RATA ŞOMAJULUI

           
Judeţul Teleorman Şomerii înregistraţi la
Agenţiile pentru ocuparea
forţei de muncă
(număr persoane)
din care:
femei
(număr
persoane)
  Rata şomajului
– total (%)
Rata şomajului
– femei (%)
1991 7031 4290 3.4 4.3
1995 21695 10973 10.0 11.1
2000 18964 8482 9.0 8.4
2001 15611 6745 7.7 7.0
2002 19668 7786 10.2 8.4
2003 19343 7327 10.3 8.2
2004 13860 5225 8.0 6.4
2005 15504 5818 8.9 6.8
2006 14269 5263 8.2 6.2
2007 12552 5129 7.3 6.1
2008 13702 5871 8.1 7.2
2009 19976 7628 11.9 9.4
2010 18624 6949 10.8 8.1
2011 15197 6029 9.1 7.1
2012 16839 6390 9.6 7.4
2013 18664 7025 10.8 8.5
2014 18888 7163 11.2 8.8
2015 18535 6984 11.6 9.3
SURSA: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Este izbitoare cresterea abnorma a ratei somajului in perioada 1991-1995. Iar dupa 1995 aceasta s-a situat constat la peste 7%!! Aceeasi poveste in privinta ratei somajului in randul femeilor, foarte ridicata!!

Pentru mai multe statistici referitoare la judetul Teleorman – aici. Trebuie spus, de asemenea, ca a crescut castigul salarial mediu net lunar – v. aici – semnificativ in perioada 2001 – 2015. Considerat per total economiein 2001 era de 291 lei RON/salariat. In 2015 a ajuns la 1415 lei RON/salariat. O crestere foarte mare, de 386,2% fata de 2001. In 2015, cel mai mic salariu este de 961 de lei.

Sa vedem cum stam cu numarul salariatilor – statistica INS aici si aici:

NUMĂRUL MEDIU AL MUNCITORILOR, PE ACTIVITĂŢI ALE ECONOMIEI NAŢIONALE LA NIVEL DE SECŢIUNE CAEN, ÎN ANUL 2007

                                                                                                   număr persoane

                                           Judeţul Teleorman

Total

Total economie 34048
Agricultură, vânătoare şi silvicultură 3564
Pescuit şi piscicultură 4
Industrie –total- 15638
din care:
Industrie extractivă 2660
Industrie prelucrătoare 11875
Energie electrică şi termică, gaze si apă 1103
Construcţii 2704
Comerţ 4863
Hoteluri şi restaurante 737
Transport, depozitare şi comunicatii 1617
Intermedieri financiare 37
Tranzacţii imobiliare şi alte servicii 1507
Administraţie publică şi apărare 449
Invăţământ 419
Sănătate şi asistenţă socială 1130
Celelalte activităţi ale economiei naţionale 1079

si

NUMĂRUL MEDIU AL SALARIAŢILOR, PE ACTIVITĂŢI ALE ECONOMIEI NAŢIONALE

                                                                                                                                                                     Număr persoane
Judeţul Teleorman

(CAEN Rev.1)

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Total   economie 61856 61955 59838 55737 56126 54562 56900 57809
Agricultură, vânătoare şi silvicultură 5476 6294 6306 5753 5682 5100 4754 4096
Pescuit şi piscicultură 6 11 4 5 4 2 5 10
Industrie 25860 25233 24388 21480 21406 19118 18734 17303
     din care:
           Industrie extractivă 5391 5580 5446 5120 4447 3887 2969 3007
           Industrie prelucrătoare 18461 17712 17346 14240 15119 13506 14295 13150
           Energie electrică şi termică, gaze şi apă 2008 1941 1596 2120 1840 1725 1470 1146
Construcţii 2794 1983 2050 2427 1986 2112 3352 3652
Comerţ 6519 6935 5062 5566 6799 7377 7409 8348
Hoteluri şi restaurante 598 862 720 373 433 503 828 489
Transport, depozitare şi comunicaţii 3823 3838 4122 2775 2446 2316 2354 2269
Intermedieri financiare 733 791 661 654 615 627 740 709
Tranzacţii imobiliare şi alte servicii 1687 1482 1379 1691 2069 2468 2503 2640
Administraţie publică şi apărare 3187 3098 3250 3302 3402 3451 4001 4686
Învăţământ 5910 5782 5690 5652 4953 4944 5163 5391
Sănătate şi asistenţă socială 4194 4716 4697 4697 4858 5054 5436 5653
Celelalte activităţi ale economiei naţionale 1069 930 1223 1362 1473 1490 1621 2563
 

Număr persoane
Judeţul Teleorman

(CAEN Rev.2)

2008 2009 2010 2011 2012      
Total economie 57809 53669 50350 49125 51028
Agricultură, silvicultură şi pescuit 3613 3939 3587 3746 4424
Industrie 19044 15282 14392 14063 14769
Industrie extractivă 3007 2030 1860 1658 1514
Industrie prelucrătoare 12985 10497      9932    10085 11044
Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat 851 697 690 534 420
Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare 2201 2058 1910 1786 1791
Construcţii 3679 3093 2249 2232 2665
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor 8340 8271 8145 8360 7354
Transport şi depozitare 1968 1972 1736 1939 2065
Hoteluri şi restaurante 489 643 552 671 816
Informaţii şi comunicaţii 622 467 447 512 556
Intermedieri financiare şi asigurări 713 694 667 635 696
Tranzacţii imobiliare 186 172 91 156 183
Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice 837 811 762 708 839
Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport 2255 2314 2255 2483 3162
Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public 4615 4822 4347 3673 3606
Învăţământ 5391 5385 5389 4686 4775
Sănătate şi asistenţă socială 5533 5298 5197 4589 4341
Activităţi de spectacole, culturale şi recreative 219 359 343 444 425
Alte activităţi ale economiei naţionale 305 147 191 228 352
 

SURSA: Cercetarea statistică privind costul forţei de muncă

 

Număr persoane
Judeţul Teleorman

(CAEN Rev.2)

2013 2014 2015          
Total economie 51791 52087 51392
Agricultură, silvicultură şi pescuit 4181 4595 4343
Industrie 14635 14942 14575
Industrie extractivă 1346 1520 1390
Industrie prelucrătoare 11062 11211 10995
Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat 356 311 315
Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare 1871 1900 1875
Construcţii 3013 2841 2749
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor 8497 8154 7996
Transport şi depozitare 2129 2012 1986
Hoteluri şi restaurante 748 1087 805
Informaţii şi comunicaţii 448 375 345
Intermedieri financiare şi asigurări 611 567 490
Tranzacţii imobiliare 169 196 320
Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice 916 869 1001
Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport 3240 3382 3474
Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public 3383 3336 3570
Învăţământ 4695 4710 4729
Sănătate şi asistenţă socială 4335 4293 4311
Activităţi de spectacole, culturale şi recreative 424 431 408
Alte activităţi ale economiei naţionale 367 297 290
 

SURSA: Cercetarea statistică privind costul forţei de muncă

Ce observam? Desi in scadere, cel mai mare numar al salariatilor este in industrie! De observat ca in agricultura sunt putini salariati, daca e sa judecam comparativ. Si aici o statistica ceva mai restransa:

PERSONALUL UNITĂŢILOR LOCALE ACTIVE DIN INDUSTRIE, CONSTRUCŢII, COMERŢ ŞI ALTE SERVICII, PE ACTIVITĂŢI ALE ECONOMIEI NAŢIONALE, ÎN ANUL 2015

Judeţul Teleorman

Activităţi (secţiuni CAEN Rev 2)

Personalul1)

(număr persoane)

   Total judeţ 33484
Industrie extractivă 1662
Industrie prelucrătoare 11108
Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică 304
Distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare 1076
Construcţii 2380
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor 8847
Transport, depozitare, şi activităţi de poştă 1875
Hoteluri şi restaurante 874
Informaţii şi comunicaţii 563
Tranzacţii imobiliare şi activităţi de servicii pretate în principal întreprinderilor2) 3650
Învăţământ 114
Sănătate şi asistenţă socială 622
Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale 409

1) Numărul mediu de persoane ocupate

2) Include activitatea de cercetare

V-as sugera sa cititi si aceste doua articole din Adevarul:

Declinul industriei din Teleorman

Marea devalizare a industriei din Teleorman

Oamenii au votat cu PSD-ul degeaba… In mod clar situatia dezastruoasa se datoreaza statului. Al doilea articol precizeaza faptul ca: „Declinul industriei a început după Revoluţia din 1989 şi a fost provocat, în majoritatea cazurilor de privatizări eşuate.” E de luat aminte ca Teleormanul era, inainte de 1989, bine aspectat industrial. In momentul Revolutiei toata industria era functionala. Cum e posibil sa nu se gaseasca, in timp, dupa Revolutie formule de dezvoltare a unui judet unde aveai o baza de plecare, unde exista o industrie functionala in care-si castigau painea cinstit atatia oameni? Mie mi se pare ca nici nu s-au cautat astfel de formule si solutii viabile de dezvoltare. Dar stau si ma intreb: ce s-a urmarit de fapt? Sa se arate ca era mai bine pe vremea comunismului? Interesant este ca parca nimeni nu s-a gandit la consecintele unei astfel de distrugeri in masa a industriei a unui judet intreg… Privind datele statistice si lecturand aceste articole ce descriu realitati, cu greu nu te poti gandi la o premeditare criminala in distrugerea industriala a Romaniei. Acest judet a fost aproape distrus economic in perioada de tranzitie. Aparitia baronilor locali, a unuia ca Liviu Dragnea, a fost consecinta acestor distrugeri vaste din economia nationala. Ar trebui ca cei responsabili din perioada de tranzitie sa raspunda in fata organelor abilitate: pentru ce s-a distrus o industrie functionala, afectand astfel un judet si nu doar un judet, pentru ca astfel de lucruri nu s-au petrecut doar intr-un judet?

Eu chiar nu inteleg ce s-a urmarit? O slabire a democratiei in tara noastra, prin crearea unor conditii economice neprielnice unei democratii sanatoase, bazata pe statul de drept? Felul in care arata realitatile ar conduce spre concluzia ca oligarhizarea tarii a fost o optiune a decidentilor politici ai tranzitiei si care a fost aleasa. Nu s-a urmarit nici o democratizare reala si nici o economie de piata functionala. Mie mi se pare ca s-a avut in vedere si crearea unei situatii demografice complicate. S-a urmarit cumva crearea unui decalaj economic dintre Estul si Sudul tarii (sarace), fata de Vestul tarii (mult mai prosper)? Catalin Avramescu are dreptate: PSD-ul castiga de regula in Estul tarii si in Sudul tarii. Uitati-va si la judetele Moldovei, controlate de catre PSD, a caror economiei s-a dus de rapa. Teleormanul este emblematic pentru tot Sudul si Estul tarii. Nu exista nicio librarie (!!!) in Teleorman – nu se poate sa nu te intrebi: se doreste mentinerea unui nivel cultural si de educatie scazut in acest judet?

O populatie ce se bucura de bunastare se poate emancipa si nu mai este usor controlata

Este foarte interesant un articol, tot de anul trecut, al lui Lucian Isar:

Romania este condusa prin inducerea periodica de crize

„Romania, desi este o tara bogata, a crescut in medie cu doar 1% pe an in ultimii 26 de ani.

Justificarea pentru aceasta subperformanta remarcabila vine din capturarea statului si din inducerea periodica de crize de catre cei care au avut control asupra parghiilor/politicilor economice.

Controlul unui stat prin inducerea de crize economice si generarea de potential pentru derapaje este o maniera premeditata si eficienta de a mentine puterea.

O populatie saracita si fara perspective este mai usor manipulata. Romania este un laborator de experimente. In zonele sarace din Romania eficienta metodei de a conduce prin crize este evidenta. Captura statului este omniprezenta. Un exemplu din Vaslui, instructiv si edificator este descris in urmatorul link http://invaslui.ro/2015/09/20/transmir-intra-in-insolventa-dup-ace-a-castigat-milioane-de-euro-cu-ajutorul-psd-regele-asfaltului-da-acum-o-teapa-statului-si-catorva-constructori/

Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.

Forta metodei de a se mentine la puterea prin captura statului si prin inducerea de crize vine din:
– impactul amplu al unei crizei asupra societatii prin ruperea panzei societale
– propagarea fricii si inhibarea optimismului investitional
– mecanismele profund umane ale comunitatilor de a cauta o ancora de stabilitate in figura tatucului.

Generarea unei crize este doar inceputul. Propaganda si panica fac restul.

Dupa inducerea unei crize recuperarea economiei si a societatii dureaza. La o scadere de 20% este nevoie de o creste de 25% doar pentru a ajunge la acelasi nivel de plecare.

In cazul Romaniei nivelul de la sfarsitul anului 2008 a fost atins de abia la sfarsitul lui 2015. Un pas de 7 ani. Episoade similar se regasesc pe parcursul intregii perioade post revolutionare.

O populatie ce se bucura de bunastare se poate emancipa si nu mai este usor controlata.

Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.

Erorile de politica monetara si de credit nu au facut decat sa genereze si sa aplifice crizele. Cumpararea vectorilor de opinie si canalizarea publicitatii bancare au reusit sa mute atentia publicului de la conducerea Romaniei prin criza.

Momentan ne confruntam cu amenintarea facuta de un consilier BNR (Croitoru) de crestere a dobanzilor cand inflatia este la -3% anualizat, cu amenintarea privind modificarea (inasprirea) conditiilor de creditare prin noi norme BNR pentru creditul ipotecar, cu declaratiile panicarde ale presedintelui Consiliului Fiscal,cu ghidaje (moral suasion folosita stramb) de finantare si numire a prietenilor, de evitare a evidentierii ilegalitatilor, de restructurare/salvare/vanzare selective a portofoliilor bancilor private.

Criza nu se mai poate manifestain 2016 deoarece procesele economice au inertie. In schimb, prin tragerea franei de mana de catre decidentii de politica monetara si de credit se poate induce o criza in 2017.

Experienta conducerii Romaniei prin crize in ultimii 26 de ani a contribuit determinant la ritmul mediu redus de crestere si cel mai mult la dezvoltarea inegala a regiunilor Romaniei.”

Nu doar prin „tragerea franei de mana” se poate induce o criza. Actuala guvernare PSD-ALDE a apasat prea tare pe acceleratie si e posibil, cum arata Florin Citu, o criza intr-un viitor apropiat, poate chiar la anul… Insa iata ce spune Florin Citu intr-o postare pe FaceBook din 7 septembrie a.c.:

„Liviu Dragnea, ai curaj sa-ti rectifici erorile din programul de guvernare?

Astazi despre un lucru foarte important pentru viitorul nostru. In postare va explic de ce rectificarea bugetara poate fi doar una negativa.

In Romania rectificarile bugetare sunt fie pozitive, fie negative. Mai exista si situatia in care se iau bani din bugetul unui minister (pentru ca nu s-au cheltuit acei bani) si se transfera altor ministere. Atentie! Asta este o rectificare simpla, nu pozitiva (aviz Tudose). Rectificarea pozitiva se poate face doar cand veniturile la buget incasate sunt mai mari decat cele programate. Astfel guvernul distribuie un surplus. Rectificarea negativa se face atunci cand veniturile incasate sunt mai mici decat cele programate (aviz Dragnea). Atunci trebuie sa reduci cheltuielile.

A. Situatia existenta si premizele rectificarii bugetare

Rapoartele trimestriale publicate de ministerul finantelor arata ca dupa 6 luni veniturile la buget sunt cu 5 miliarde mai mici (!!!) decat cele programate. Asta in ciuda cresteri economice pe care Tudose ne-o vinde ca fiind cea mai mare din UE, de 5.8%.

Mai mult, in primele 6 luni ale lui 2017 datoria publica a crescut cu 18.7 miliarde lei. Iar preturile de consum, dupa 7 luni, au crescut cu 1.5% si sunt estimate sa depaseasca tinta de inflatie. Cel mai important lucru insa este ca din cresterea economica de 5.8% in primul semestru, 5.5 vine din consum. Adica 95%. Si cu toatea acestea veniturile din TVA sunt mai mici cu 4.7 miliarde decat cele programate.

Acestea sunt premizele de la care pleaca o decizie de rectificare bugetare care poate fi doar negativa!!!

Pentru o imagine cat mai clara a situatiei bugetului la momentul acestei rectificari bugetare sunt obligat sa cer ca Prim-Ministrul, Mihai Tudose, sa fie audita in Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital de la Senat pentru a prezenta executia bugetului general consolidat (nu doar a bugetului de stat), colectarea TVA fara SWAP, rambursarile TVA in comparatie cu programul aprobat la inceputul anului!

B. Decizia privind rectificarea bugetara

In aceste moment, situatia economica arata ca este necesara o rectificare a bugetului. Prima rectificare bugetara din acest an poate fi doar negativa.
In cazul in care guvernul decide sa faca o rectificare pozitiva, asa cum declara public, premierul Tudose se va afla exact in situatia in care se afla si guvernarea anterioara.

O rectificare bugetara pozitiva ma obliga sa propun PNL sa ceara o comisie de ancheta a rectificarii bugetare!!!

Sa argumentez.

La inceputul lui ianurie am facut parte din comisia de ancheta a rectificarilor bugetare din anul 2016. Aceasta comisie a fost ceruta de Liviu Dragnea pentru a ancheta “gaura” de la buget. Acum situatia este mult mai grava deoarece anul trecut veniturile la buget erau cu 4.7 miliarde mai mici decat cele programate. Anul acesta sunt cu 5.1 miliarde mai mici.

Dar, inainte de a avea aceasta rectificare este necesar sa avem concluziile raportului comisiei de ancheta pentru rectificarile din 2016. Va reamintesc ca in acel moment atat Grindeanu cat si Ministrul Finantelor Publice au declarat public ca Dragnea se inseala.

Aici este bine sa mentionez si ce spunea Curtea de Conturi despre rectificarile bugetare din 2016:
– cele două rectificări bugetare a fost realizată într-o manieră optimistă, deși gradul de realizare a veniturilor bugetare la momentul elaborării acestor acte normative înregistra valori cu circa 5% mai mici decât nivelul programat (veniturile nerealizate la BGC de 4,7 miliarde lei, respectiv de 9,5 miliarde lei);

– decizia corecta in cazul celor doua rectificari bugetare ar fi fost ajustarea negativă atât a veniturilor, cât și a cheltuielilor bugetului general consolidat; (aceasta este concluzia raportului Curtii de Conturi)

Concluzia mea este ca prima rectificare bugetara in acest an trebuie sa fie negativa!!!

In acest context trebuie sa mentionez si ce se intampla cu locurile de munca. In 2016 in primele 6 luni au fost create 131 mii locuri de munca, iar 2017 cu o crestere economica cu 1 punct procentual mai mare doar 120 mii locuri de munca! Vedeti de ce ma ingrijorez? Ne spun ca avem crestere economica record in timp ce veniturile la buget sunt mai mici si economica creaza mai putine locuri de munca.

Ceva nu se leaga!

Sfatul meu pentru guvernul Tudose este ca de aceasta data sa ia o decizie bazata pe realitatile economice si nu una care sa asigure doar promovarea imaginii PSD. Aceasta este o decizie foarte importanta!”

E clar ca suntem intr-o situatie de depreciere a economiei, dar Guvernul Tudose pare a nu tine cont de acest lucru… Florin Citu are dreptate: ceea ce trebuie facut acum este sa se evite dezechilibre bugetare mari, ce ne pot afecta in viitor. Guvernul insa s-ar putea imprumuta. Insa ceea ce e uimitor la noi e faptul ca Guvernul n-are, in realitate, nicio strategie legata de imprumuturi si de folosirea acestor bani. Ei vor merge automat in salariile de la stat, ca PSD doar a promis marirea salariilor la stat, in general vorbind in consum, marind deficitul balantei comerciale si indatorand fara vreun folos tara. Aici nu e vorba de o refacere industriala a tarii, nu asta urmareste acest Guvern, desi ar trebui inceput tinand cont, spre exemplu, de realitatile din Teleorman, judetul sefului PSD, de care acesta nici nu se sinchiseste. Nici modernizarea Armatei nu-i preocupa, desi ar trebui pentru ca avem o obligatie fata de NATO de crestere la 2% din PIB a bugetului pentru Aparare si acest lucru ce se si impune in actualul context international. Banii merg in consum si nimic mai mult – la atat se reduce filozofia economica a cuplului penal Dragnea-Valcov. Fara vreun plan, fara vreo strategie economica viabila. Ce spune Dl. Citu e real: se cauta prin orice mijloace sa se asigure promovarea imaginii PSD si nimic mai mult – de fapt e singurul plan, singura strategie a PSD-ului.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor si statisticilor.

Anunțuri

Septembrie 9, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Asa nu vor ajunge banii niciodata…

Marx n-a vazut in capitalism preturi incorecte sau, cu alte cuvinte, o inselatorie prin pret. Dupa parerea lui, preturile se supuneau legii valorii. Si atunci surplusul de bani, izvorul plusvalorii insusite de capitalist provenea din exploatarea fortei de munca. De aici si ideea a ceea ce numea el grad de exploatare. El recunoastea ca „proprietarul fortei de munca” are nevoie de mijloace de subzistenta, hrana, evident, imbracaminte, posibilitati de a-si intretine familia, punand accent pe faptul ca „nevoia capitalistului de forta de munca este permanenta” si de aici necesitatea reproducerii fortei de munca. Erau luate in considerare „cheltuieli pentru instruire, pentru calificarea muncitorului in vederea obtinerii iscusintei necesare intr-o anumita ramura de munca, apoi recunostea ca „valoarea fortei de munca este influentata de necesitatie de ordin cultural si moral, de nivelul dezvoltarii istorice si culturale ale tarii”. Toate aceste cheltuieli intrau in „valoarea fortei de munca” (1)

Cu alte cuvinte, vroia sa spuna ca trebuie intretinut consumul deoarece productia de bunuri si servicii este destinata consumului populatiei. Daca populatia nu cumpara, scazand cererea pe piata, intram intr-o perioada de criza.

Dar el , prin ceea ce numea „legea valorii” mai vroia sa arate si altceva. Se stie ca Pretul = Costul + Profitul. Marx vroia sa spuna ca aceasta nu poate fi decat o ecuatie, adica avem doar semnul egal, nu putem sa avem semnul < sau >. Dar el vedea in acest profit sau plusvaloarea pe care si-o insuseste capitalistul, bani care, de fapt, proveneau din exploatarea neplatita suficient a muncitorului – de aici ideea unei nedreptati sociale. Insa el n-a mers mai departe sa analizeze cum ar sta lucrurile altfel. Cum ar sta lucrurile daca n-ar fi asa?

Pentru ca nu e deloc clar – si Marx n-a clarificat problema – cum ar fi daca i s-ar da muncitorului ceea ce i se cuvine – muncitorul reprezentand oferta de munca, care ca orice oferta se supune legii ofertei. In primul rand ar trebui definit ce inseamna „ceea ce i se cuvine”. Dar legea ofertei ne arata ca la cresterea cantitatii unui produs oferita pe piata, creste si pretul. Cu alte cuvinte intre pret si cantitatea ofertei este o relatie directa. Evident ca acest „ce i se cuvine” muncitorului nu e foarte clar pentru ca daca mergem la limita si presupunem – preiau limbajul lui Marx – o economie in care sa nu mai existe „exploatare”, ar rezulta ca i se cuvine totul, lega valorii trebuind sa se mentina, desigur. Dar spuneam ca si oferta de munca se supune legii ofertei. Cu alte cuvinte, vrei sa fii mai bine platit, faci mai mult, vrei mai mult si tot asa. Consecinta a ceea ce spunea Marx si pe care el n-a sesizat-o sau s-a ferit s-o sesizeze, este ca in felul acesta cheltuielile cu forta de munca pot creste oricat. Atata vreme cat nu tii cont sau anulezi cererea de munca – deoarece, in mod normal, pretul fortei de munca marfa este la intalnirea cererii cu oferta, astfel realizandu-se echilibrul – ramane doar oferta si nu e clar, in ipoteza marxista, cum se poate stabili in felul acesta echilibrul. Ar insemna, spre exemplu, sa creasca salariile nesustenabil sau sa creasca nesustenabil cheltuielile statului pentru „bunastarea” oamenilor. Dar o asemenea stare a lucrurilor nu poate sa conduca in timp decat la o situatie de criza.

Citeam aceasta postare in The Epoch Times:

Cîţu: PSD va ţine România la coada Europei generaţii întregi. Nu sunt interesaţi de bunăstarea românilor

„Atacul disperat lansat de Liviu Dragnea şi PSD împotriva sectorului privat şi al românilor care au reuşit în viaţă va ţine România la coada Europei generaţii întregi, a avertizat senatorul PNL Florin Cîţu, care susţine că pesediştii numai de bunăstarea noastră nu sunt interesaţi.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea nu mai are răbdare, vrea să anunţe creşterea taxelor şi a contribuţiilor, a tras un semnal de alarmă marţi, pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu, fost economist şef al ING Bank.

„Dragnea şi PSD sunt disperaţi după bani. Şi acum nu vorbesc doar de averile personale. Au nevoie de bani şi la buget (de acolo se alimentează şi averile lor). Nu doar pentru 2017 dar mai ales pentru 2018 şi 2019. La începutul anului, cu greu şi cu înjurături printre dinţi, s-au abţinut să nu „amâne” reducerea TVA de la 20% la 19%, eliminarea taxei pe construcţii speciale şi a supraaccizei pentru combustibil. Ştiau foarte bine că au nevoie de bani pentru a susţine promisiunile electorale. Promisiuni care doar cheltuiesc bani din buget şi nu aduc nimic în economie. Presiunea societăţii a fost aşa de mare că au renunţat. Doar pe moment”, a declarat Florin Cîţu.

Potrivit senatorului, pesediştii au eliminat totuşi imediat plafonul pentru plata contribuţiilor pentru cei cu salarii mai mari şi au tăiat investiţiile pentru că nu le ajungeau banii. Ştiau asta, era un început.

„După câteva luni au înţeles că ţara nu-şi permite din taxele actuale să plătească tâmpeniile, subvenţii şi creşteri de cheltuieli, din programul de guvernare. Au aruncat la gunoi programul de guvernare din campania electorală şi au venit cu unul nou după discuţiile cu echipa PSD de la BNR (Georgescu, Voinea, Gherghina). Taxa pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate, TVA defalcat, amânarea reducerii TVA de la 19% la 18% pentru 2019, interzicerea de a avea o companie după două falimente etc. erau „noutăţile” din programul de guvernare propuse de plutonul PSD-ist din BNR”, a precizat Florin Cîţu.

Senatorul a arătat că, tot la presiunea societăţii, exact ca în iarnă, au fost trecute la „discutate şi uitate” majoritatea măsurilor din programul de guvernare varianta BNR/Dragnea/Tudose.

„Dar problema pentru Dragnea şi PSD rămâne: este foame de bani la Guvern! Aşa că am intrat în faza a treia. Guvernul şi Dragnea nu ne mai spun dinainte ce taxă vor să introducă. Pentru că este clar că urmează creşteri de taxe. Dar PSD şi Dragnea au înţeles ceva. Au nevoie de susţinere publică.

Aşa începe demonizarea unor sectoare din economie ca astfel taxarea companiilor şi a angajaţilor din aceste sectoare să pară un lucru firesc pentru toată lumea. Băncile nu plătesc impozit pe profit, fură banii din ţară etc., hai să le taxăm mai mult.

Companiile petroliere îşi permit să facă preţurile în funcţie de cerere şi ofertă, hai să mai punem o supraacciza şi să creştem redevenţele. Administratorii Pilonului II de pensii ne „fură”. Şi mai sunt exemple. Dar vă dau o veste proastă. Nu ajung banii pentru promisiunile năucitoare din programul de guvernare„, a afirmat Florin Cîţu.

Parlamentarul susţine că nu vor ajunge banii nici după ce suprataxează sectorul financiar, nici după ce pun o supraacciză pe combustibil şi nici după ce naţionalizează Pilonul II de pensii sau supraimpozează companiile de asigurări, pentru că da, şi la asta se gândesc.

Problema pentru PSD şi Dragnea: costul promisiunilor din programul de guvernare creşte exponenţial de la un an la altul. Şi atunci ce vor face PSD şi Dragnea? Vă spun ce cred eu că urmează. Introducerea impozitării progresive pe venit şi profit – cota maximă de impozitare între 35% şi 45%! Creşterea cotei contribuţiilor sociale pentru cei cu venituri mari – de la 39.25% cât este astăzi la 45%! Creşterea cotei standard a TVA la 22%! Introducerea acestor taxe va fi precedată de atacuri din ce în ce mai dure împotriva românilor care câştigă mai mulţi bani. Vor urma atacuri împotriva supermarketurilor şi a companiilor de succes în general”, a punctat Florin Cîţu.

Liberalul a explicat că toate aceste atacuri au un singur scop: PSD şi Dragnea vor să-şi asigure susţinerea societăţii pentru supraimpozitarea românilor care au avut succes în viaţă şi a companiilor profitabile.

„Dragnea şi PSD vor să vă aducă în punctul în care veţi spune: bine le face, dă-i dracu că merită! Iar ce vedem în aceste zile arată clar că nu mai au răbdare. Vor să prezinte legea pensiilor şi chiar şi cei neavizaţi vor înţelege că nu există bani pentru promisiunile de acolo. Nu vă lăsaţi păcăliţi! Atacul disperat al lui Dragnea şi al PSD împotriva sectorului privat este mânat de furia acestora pentru că nu au bani la buget pe care să-i distribuie după bunul plac (în special în propriile buzunare). Dragnea şi PSD nu sunt interesaţi de bunăstarea românilor. Acest atac împotriva sectorului privat şi al românilor care au reuşit în viaţă va ţine România la coada Europei generaţii întregi”, a subliniat Florin Cîţu.

În încheiere, senatorul a atras atenţia că, deşi taxele pot să mai scadă în viitor, efectele acestei campanii negative împotriva sectorului privat şi a românilor de succes vor dispărea foarte greu.” (subl. mea)

Nu degeaba am subliniat ca „nu ajung banii pentru promisiunile naucitoare din programul de guvernare”. Dar mie mi se pare ca in felul acesta nu vor ajunge banii niciodata. „Atacul disperat a lui Dragnea si PSD impotriva sectorului privat” este un atac la adresa cererii de munca. Ne situam in niste stante marxiste. Observati cum s-a marit mult si intr-un timp foarte scurt salariul minim, apoi promisiunile PSD-ului din Program cu mariri foarte mari de salarii in sectorul de stat, salarii foarte mari la intreprinderile de stat cu pierderi. Insa nu e clar – intr-o astfel de ipoteza marxista – cum se va realiza echilibrul. Mai degraba el nu se va realiza. Si atunci vom ajunge intr-o situatie de criza. Iar consumul incepe sa depaseasca din nou in valoare reala PIB-ul:

Dl. Citu spune:

„Florin Cîţu, senator PNL: Istoria se repeta

Stiu. Un grafic. Dar nu va speriati. Este simplu.

Graficul arata ceea ce explicam ieri- istoria se repeta.

Consumul final a depasit ca valoare (milioane lei in grafic) PIB-ul. Acelasi lucru s-a intamplat in 2006-2008. Fara dubiu motorul principal al cresterii economice, atunci si acum, – consumul stimulat de politici economice prociclice.

Acum situatia este mult mai proasta pentru noi. Investiile scad, datoria publica este de 4 ori mai mare ca in 2008, mai multi romani au plecat in strainatate.

Guvernul PSD isi bate joc de aceasta crestere economica. Un guvern responsabil ar fi permis investitiilor sa creasca in economie, ar fi investit in infrastructura si ar fi redus deficitul estimat (crestere economica mai mare decat estimata). Dar guvernul PSD si Dragnea NU sunt responsabili si NU sunt interesati de viitorul Romaniei. Vor doar sa se asigure ca ai lor au luat pensiile si salariile mai mari si si-au primit banii prin multitudinea de subventii si programe de la guvern introduse in primele 6 luni de guvernare.

Sursa grafic: INS” (subl. mea)

Se mai observa, in grafic, faptul ca aceasta crestere a consumului a inceput in perioada septembrie 2015 – martie 2016, mentinandu-se pe parcursul anului 2016, an electoral. In 2017 se vede ca a luat un avant considerabil!

De asemenea, nu e foarte clar atacul la banci. Tot Dl. Citu spune – v. aici:

„Tudose: plangere penala!!!

Astazi vreau va explic motivul pentru care eu cred ca Prim-Ministrul Tudose merita o plangere penala.

Imediat dupa preluarea mandatului a inceput sa spuna prostii. L-am banuit de incompetenta. Acum doua zile, insa, am avut certitudinea ca nu este incompententa este penal.

Sa va explic:

– atacurile concertate la adresa sistemului bancar din Romania s-au amplificat declarativ si au intrat intr-o noua faza in care Tudose a trecut la actiune. A amenintat in mod direct bancile din Romania (asta in timp ce seful lui, Dragnea, compara bancile cu fermele de porci). Declaratiile premierului au devenit infractiuni cand a nominalizat 18 banci, din toate bancile, care in opinia sa nu au platit impozit pe profit si trebuie controlate. Faptul ca la o zi dupa declaratiile acestuia ANAF a declansat controlul la doua banci, din cele 18, constituie, nu numai in opinia mea, o infractiune. Asta pentru ca a dispus un control discretionar numai la bancile la care a hotarat el (sa fie oare cele care au participat, in opinia lui Dragnea, la demonstratia din Februarie?) Este inadmisibil ca un Prim-Ministru sa ordone cand vrea el controale unde vrea el pe criterii politice.

– declaratia iresponsabila a lui Tudose genereaza efecte usor de prevazut. Imaginati-va ca luandu-l in serios pe Tudose, doar e Prim-Ministru, se reped oamenii sa-si retraga banii din banci! Asa se comporta un Prim-Ministru al unei tari din UE? Cand Ionut Misa a declarat ca nationalizeaza Pilonul II de pensii, ASF, pe buna dreptate, a constituit o comisie sa evalueze pagubele create de declaratia acestuia. Este momentul ca BNR sa evalueze si sa sanctioneze prompt atitudinea total iresponsabila a lui Tudose. E clar ca Tudose apartine unei generatii de politicieni care tine banii la borcan, ingropati in curte, nu la banci.

Tudose trebuie sa stie ca in momentul acesta bancile detin 50% din datoria publica (13% de fondurile de pensii),adica finanteaza deficitul bugetar si deficitul bugetului de pensii, asta pe langa finantarea economiei in general.

Un Prim -Ministru responsabil ar fi sesizat direct organele de cercetare penala in cazul in care ar fi avut informatii legate de evaziune fiscala (Misa de la finante o fi complice?) la respectivele banci. Altfel, este complice. Pe intelesul tuturor, dupa atacurile declarative la adresa bancilor din Romania, Tudose a sugerat deponentilor bancilor sa-si retraga banii, ceea ce, nu doar in opinia mea, reprezinta o fapta penala.

Daca luam in considerare ca pe langa sistemul bancar au atacat si admistratorii privati ai sistemului de pensii, companiile mari si in general sectorul privat, putem trage o singur concluzie: Dragnea si Tudose pot linsa cu ajutorul institutiilor de stat pe oricine daca au ei de castigat.

Nu uitati!!! Ce s-a intamplat cu Rise Project a fost primul semnal!

Oare cine urmeaza?”

In definitiv si la urma urmei care e rostul? Pentru ca un astfel de atac are consecinte ce nu au cum sa fie benefice PSD-ului, partid ce se afla la guvernare. Dl. Lucian Isar a atras atentia:

Bancile NU ar trebui suprataxate

„In ultima perioada a fost aruncata in spatiul public o informatie care nu reprezinta o noutate pentru marea majoritate.

Un numar mare de banci nu platesc impozite in Romania de un numar semnificativ de ani folosind o serie de tehnici. Unele sunt sofisticate pentru a sta pe muchia legislatiei fiscale iar altele, transparente, complet in afara. BNR le cunoaste cel putin pe cele transparente.

Actuala desfasurare de stiri este menita sa introduca in spatiul public o lege in pregatire de taxare suplimentara a bancilor.

Acest demers ar fi gresit din cel putin doua considerente:
– taxarea suplimentara va fi transferata pe clienti complet intr-o piata neconcurentiala cum este pastrata piata bancara din Romania
– aceasta forma de taxare ar penaliza incorect bancile cu un comportament cinstit si cu mai putine relatii la varful BNR.”

Iar daca, asa cum arata Dl. Citu, „Tudose a sugerat deponentilor bancilor sa-si retraga banii”, ce castiga PSD-ALDE din asta? Cui foloseste asta? Iar daca ar fi o presiune impusa de catre Guvern pe banci, totusi ” bancile detin 50% din datoria publica (13% de fondurile de pensii), adica finanteaza deficitul bugetar si deficitul bugetului de pensii, asta pe langa finantarea economiei in general”.

Ca scopurile PSD-ALDE sunt ascunse populatiei ne-o arata si aceasta initiativa legislativa:

Romania Libera

Tudorel Toader îl scoate pe Iohannis din procesul de numire a procurorilor-şefi, DNA nu mai poate ancheta magistraţi. Reacția Președinției: Atac asupra statului de drept! Sunt anunțate noi proteste în Piața Victoriei

În lunga listă de modificări pe care guvernul PSD-ALDE, prin ministrul Justiţiei Tudorel Toader, vrea să le aducă la legile Justiţiei, câteva au conotaţii politice şi ar putea aduce controlul PSD asupra magistraţilor. În plus, DNA-ul nu va mai avea dreptul să ancheteze magistraţi, ci o nouă direcţie din cadrul Parchetului General.

UPDATE 18.30: Internauții anunță, pe conturile lor de Facebook, că vor ieși în stradă în această seară, de la 20.30, în Piața Victoriei, în semn de nemulțumire față de propunerile lansate de Ministerul Justiției. 

Un protest a fost anunțat și pe pagina de Facebook Inițiativa România.

”Guvernarea PSD a poruncit, Tudorel Toader s-a executat!. După marțea neagră, propunerile de masacrare ale legilor Justiției prezentate astăzi de ministrul Justiției sunt punctul culminant al luptei împotriva DNA și justiției independente. Un om care spune răspicat „REZIST!” face mai mult pentru viitorul țării decât un guvern și o majoritate parlamentară cu apucături mafiote. Iar împreună putem să decidem noi viitorul. Vino în Piața Victoriei în această seară. Vom fi 2, vom fi 10, vom fi 100 sau poate câteva mii. Oricare dintre variante e mai bună decât să tăcem. Lupta anticorupție riscă să devină istorie fără implicarea noastră”, se arată pe pagina protestului.

17.15: Ministrul Justiției a fost chemat de urgență la sediul Guvernului, pentru o discuție cu Mihai Tudose. 

Mai multe informații citiți aici: Ministrul Tudorel Toader a fost chemat, la Palatul Victoria, de premierul Mihai Tudose.

16.30: Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat, miercuri că, până la momentul scrierii acestui update, nu a primit propunerile privind modificarea legilor Justiției formulate de Ministerul Justiției, urmând să își prezinte poziția în momentul în care acestea îi vor fi comunicate.

16.10: Președintele Klaus Iohannis a calificat propunerile Ministerului Justiției drept atac asupra statului de drept, independenței și bunei funcționări a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție.

”Dacă acest amalgam de măsuri va fi asumat de Guvern și aprobat de Parlament, eforturile României de mai bine de 10 ani vor fi anulate și justiția se va întoarce în timp, într-o epocă în care era subordonată politicului”, atrage atenția Administrația Prezidențială.


Lista celor mai controversate modificări: 

– Procurorul general, adjunctul acestuia şi şeful DNA vor fi numiti la propunerea ministrului Justitiei, şi nu a preşedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, şi nu de 3 ani. Procedura de numire în funcţiile de conducere la ICCJ se păstrează, în sensul că preşedintele ICCJ se numeşte de către preşedintele României, dar va fi modificată în sensul că propunerea să nu o mai facă plenul CSM, ci Secţia pentru judecători.

– Inspecţia Judiciară trece la Ministerul Justiţiei.



– Răspunderea magistraților pentru erori judiciare va fi obligatorie. Statul, prin Ministerul Finanțelor, va fi obligat să se îndrepte împotriva magistraților cu acțiune în despăgubire.

– „Apare încă o Direcție specială în Ministerul Public, cu competență exclusivă de efectuare a urmăririi penale pentru faptele reclamate a fi fost comise de magistrați”, a declarat Tudorel Toader. DNA-ul nu va mai avea competenţe în procesul de urmărire a magistraţilor.

Din 2013, în guvernarea PSD, ministerul Justiţiei a obţinut dreptul de a sesiza Inspecţia Judiciară. În guvernarea Adrian Năstase, această instituţie era sub controlul ministrului Justiţiei, aşa cum propune acum Tudorel Toader.

REACȚII, după propunerile anunțate de Ministerul Justiției

DIICOT cere consultare 

Procurorii structurii de crimă organizată cer consultare pe Legile Justiției, explicând că nu au fost întrebați despre modificările făcute de Tudorel Toader.

Parchetul General spune că nu a știut despre modificările MJ: 

” Ministerul Public a luat act cu suprindere și îngrijorare de modificările anunțate de ministrul Justiției și asupra cărora procurorii nu au fost consultați în prealabil. În acest sens, tragem un semnal de alarmă în legătură cu următoarele modificări: crearea unei direcții specializate pentru cercetarea magistraților (sugerând că problema corupției se află în corpul magistraților și nu în exterior, fiind singura categorie profesională din România pentru care ar urma să se creeze o asemenea structură); trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministrului Justiției, numit politic (precizăm că, în ceea ce privește procurorii, Inspecția Judiciară a fost cel mult în subordinea procurorului general, niciodată sub tutela ministrului Justiției); respingerea propunerii formulate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), garantul independenței Justiției, de numire a funcțiilor de conducere de la vârful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, propunere agreată și de MCV, constând într-o procedură de selecție transparentă a candidaților, realizată de către CSM, care ar face propunerea, cu avizul ministrului Justiției,  numirea fiind făcută de președintele României. Precizăm că  proiectul de modificare a legilor Justiției nu ne-a fost transmis  până la acest moment  și, după ce vom lua cunoștință  de conținutul integral al acestuia,  vom formula un punct de vedere  complet”, se arată în punctul de vedere al Parchetului General.

Ludovic Orban, reacţie la modificările la legile Justiţiei: PNL se va lupta „cu toate armele” împotriva „enormităţilor” propuse de Tudorel Toader

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a reacţionat dur la propunerile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind modificarea legilor Justiţiei, arătând că acestea riscă să distrugă independenţa puterii judecătoreşti şi să pună sub semnul întrebării democraţia din România.

Monica Macovei: Ministrul Tudorel Toader propune trei modificări fatale pentru Justiţie şi ţară

„Pofta ce-au poftit: Toader predă Justiţia PSD-ului şi ALDE. Toader egal Stănoiu. Tudorel Toader, uns ministru ca să distrugă Justiţia, propune trei modificări fatale pentru Justiţie şi ţară”, afirmă Macovei, într-un comunicat.

Tomac: PSD urmăreşte politizarea totală a Justiţiei prin propunerea de scoatere a preşedintelui de la numirea şefilor de Parchete

„PSD vrea să revină la perioada în care dosarele privind anchetarea unor politicieni erau decise în sediul de partid din Kiseleff. Iniţiativa ministrului de Justiţie, Tudorel Toader, prin care acesta doreşte scoaterea din procedura de numire a şefilor de Parchete a preşedintelui României arată că, în fapt, PSD pune în practică ceea ce şi-a dorit dintotdeauna: control total pe Justiţie”, a scris Tomac, pe Facebook.

Platforma România 100, condusă de Cioloş: Independenţa justiţiei, pusă în pericol de PSD-ALDE, prin pachetul de modificare a legilor Justiţiei

Platforma România 100 atrage atenţia că pachetul de modificare a legilor Justiţiei propus de ministrul Tudorel Toader va afecta grav independenţa justiţiei şi echilibrul puterilor în stat.”

Voi reda mai jos postarea presedintelui PNL, Dl. Ludovic Orban:

„Guvernul isi da arama pe fata. Dragnea si Tariceanu vor sa subordoneze politic parchetele pentru a inhiba anchetele, in special pentru fapte de coruptie, care vizeaza liderii partidelor de guvernamant. Scoaterea presedintelui din ecuatia numirii sefilor de parchete permite arbitrariul ministrului de justitie, care este politic, in nominalizarea acestora. Ministrul politic va cauta sa numeasca procurori obedienti, care sa raspunda la comenzi si care sa nu mai indrazneasca sa declanseze anchete impotriva protejatilor din clientela politico-economica. Mai mult, parchetele pot sa se transforme intr-o arma politica de lupta impotriva opozantilor.
Prin trecerea inspectiei judiciare in subordinea ministrului justitiei, aceasta risca sa se transforme intr-o falanga represiva a partidului de guvernamant, care sa intimideze magistratii. Suntem categoric impotriva si ne vom lupta cu toate armele pentru a impiedica adoptarea acestor enormitati care risca sa distruga independenta puterii judecatoresti si sa puna sub semnul intrebarii democratia din Romania.”

Fara indoiala ca PSD-ALDE incep un vast proces de falimentare a Justitiei, de golire a acesteia de orice continut. Este evident un atac la statul de drept si la separarea puterilor in stat. In mod clar pentru protejarea unei gasti penale. Interesant ce spune Florin Citu:

Cîţu: Sunt disperaţi! E timpul să vorbim de introducerea „subminării economiei naţionale” în Codul Penal

„PSD şi Liviu Dragnea speră că atât timp cât ei promit pensii şi salarii mai mari, românii îi vor lăsa să schimbe legile în aşa fel încât ei să fure liniştiţi, este de părere liberalul Florin Cîţu.

Este a treia oară în acest an când vedem acelaşi scenariu. Pentru Liviu Dragnea şi PSD a fost mereu vorba despre Justiţie nu despre Economie, a acuzat miercuri, pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu.

„Întâi se aruncă în „dezbatere publică” tot felul de teme economice controversate. Salariu minim crescut fără niciun fel de criteriu, FSDI, legea salarizării unitare, naţionalizarea pilonului II de pensii, impozit pe venitul gospodăriilor, multinaţionale care ne fură, taxa de solidaritate, taxa pe cifra de afaceri, TVA defalcat… etc. Suntem revoltaţi. Începem să combatem cu argumente prostiile din programul de guvernare sau apărute pe parcurs şi dintr-o dată ne trezim cu adevăratele măsuri: OUG 13, legea graţierii şi astăzi controlul total al politicului asupra justiţiei!”, a scris Florin Cîţu.

În opinia liberalului, planul PSD a fost mereu acelaşi: întâi o diversiune şi pe urmă dau legi care să le permită să fure liniştiţi din banul public fără să răspundă penal.

„Este a treia încercare iar fără mobilizarea întregii societăţi s-ar putea să le reuşească. Sunt disperaţi. Nu pot să mai ascundă mult timp dezastrul de la finanţe şi vor veni cu măriri de taxe. Dar stiu că în acel moment pierd susţinerea şi a celor care i-au votat şi orice măsură pe justiţie va trece mult mai greu. PSD şi Dragnea speră că atât timp cât ei promit pensii şi salarii mai mari îi veţi lăsa să schimbe legile în aşa fel încât EI să fure liniştiţi. Nu trebuie lăsaţi„, a precizat Florin Cîţu.

Potrivit senatorului PNL, în curând şi realitatea economică va arăta dezastrul în care ne-au aruncat şi pentru care trebuie să răspundă.

„La cum au distrus această ţara, nu doar economic, în ultimele luni, pierderea alegerilor în 2020 este un preţ prea mic. Nu sunt expert, dar poate este timpul să vorbim din nou de introducerea „subminării economiei naţionale” în Codul Penal”, a conchis Florin Cîţu.”

Parerea mea este ca sunt suficiente legi care, daca ar fi aplicate, ar putea impiedica subminarea economiei nationale. Problema este ca, la noi, Justitia este supusa mai mereu atacurilor politice, in special din partea PSD-ALDE. Avem Constitutia care ar trebui aplicata. Chestiunea cu subminarea economiei nationale este ca nu e caracteristica unei societati deschise si economiei de piata libera. Pe de alta parte, conceptul e foarte greu de definit intr-o societate deschisa. Eu cred ca solutia consta in masuri de reforma si restructurare a aparatului de stat, pe care nici Stanga si nici Dreapta nu a indraznit sa le mai ia. Consecinta e situatia actuala. Despre ce subminare a economiei nationale vorbimm cand de ani de zile avem intreprinderi de stat neperformante si ne miram ca performeaza alea private?

Chestiunea periculoasa legata de ce vrea sa faca PSD-ALDE in Justitie a formulat-o corect Ludovic Orban. Si exista, cred eu, legi prin care se poate pedepsi acest atac ce vizeaza aducerea Justitiei intr-un stadiu similar cu cel de dinainte de aderarea la UE. Iar atacul la statul de drept, la democratie, la separarea puterilor in stat este un atac la adresa Constitutiei. E cam la fel cum am vorbi de un atac la adresa suveranitatii nationale ce apartine poporului roman.

Sa prezentam si…

Poziția Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, privind propunerile de modificare a legilor 303/2004, 304/2004, 317/2004

„23 august 2017

În legătură cu propunerile de modificare a legilor 303/2004, 304/2004, 317/2004, anunțate astăzi de către ministrul Justiției, Departamentul Comunicare Publică este abilitat să transmită poziția Președintelui României, domnul Klaus Iohannis:

Propunerile prezentate astăzi de ministrul Justiției se constituie într-un atac asupra statului de drept, independenței și bunei funcționări a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție.

România se află într-un moment care îi este favorabil în planul relațiilor internaționale, cu precădere în comunitatea europeană. Ar fi în defavoarea țării noastre ca, după toate eforturile depuse până acum, să ne întoarcem la vechile practici de a pune presiune asupra justiției. Acest lucru ar fi în totală contradicție cu angajamentele pe care și le-a luat România prin aderarea la Uniunea Europeană și nu ar face decât să mențină pe termen nelimitat Mecanismul de Cooperare și Verificare.

O parte din măsurile anunțate încearcă inducerea unei false probleme și acreditarea ideii că Președintele României ar fi factorul politic care trebuie eliminat din procedura de numire în funcții de conducere din cadrul sistemului judiciar. În realitate, rapoartele MCV, recomandările atât ale Comisiei de la Veneția, cât și ale Consiliului consultativ al judecătorilor europeni îl indică pe ministrul Justiției drept elementul prin care se realizează influența politicului în aceste proceduri.

În ultimul deceniu, preocuparea decidenților politici a fost aceea de a asigura independența justiției prin reducerea până la eliminare a rolului ministrului Justiției în cadrul procedurilor de numire în funcții de conducere din cadrul sistemului judiciar, în paralel cu sporirea treptată a rolului CSM. Propunerile de astăzi urmăresc întărirea rolului ministrului Justiției și diminuarea rolului CSM în privința gestionării carierei magistraților, de fapt, slăbirea justiției.

Președintele României este implicat și în desemnarea procurorilor șefi în virtutea faptului că veghează la respectarea Constituției și exercită funcția de mediere, având rolul unui arbitru între puterile statului. În schimb, ministrul Justiției este numit politic, prin votul unei majorități parlamentare, cu scopul punerii în aplicare a unui program de guvernare asumat politic.

Articolul 132 din Constituție prevede că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea, și nu în subordinea ministrului Justiției. Autoritatea însă nu se confundă cu subordonarea, iar un jurist onest, indiferent de interesele unor oameni politici vremelnici, nu ar trebui să inducă diferențe artificiale între statutul judecătorilor și cel al procurorilor.

Preluarea instrumentelor de control asupra activității magistraților de către factorul politic, amenințarea judecătorilor cu răspunderea patrimonială în caz de erori judiciare și subordonarea procurorilor față de ministrul Justiției, precum și ingerința procurorilor ierarhic superiori în dosarele procurorilor de caz, inclusiv prin invocarea netemeiniciei, vor avea ca rezultat timorarea magistraților și reducerea independenței lor. La acestea se adaugă și propunerea de înființare a unei structuri specializate exclusiv pentru urmărirea penală a magistraților cu consecințe asupra competențelor celorlalte parchete specializate, în particular a DNA. În absența unor garanții legislative și instituționale cu privire la independența acestei noi structuri, riscul afectării luptei împotriva corupției este evident.

Propunerile ministrului Justiției necesită respectarea exigențelor transparenței decizionale și supunerea acestora unor autentice dezbateri publice. Totodată, având în vedere că aceste modificări afectează organizarea judiciară și cariera magistraților, punctul de vedere al magistraților este obligatoriu.

Dacă acest amalgam de măsuri va fi asumat de Guvern și aprobat de Parlament, eforturile României de mai bine de 10 ani vor fi anulate și justiția se va întoarce în timp, într-o epocă în care era subordonată politicului. „

Presedintele trage un serios semnal de alarma si eu cred ca trebuie sa-l sustinem.

Insa efectele unor astfel de masuri nu pot sa fie decat in detrimentul PSD-ALDE. Dupa parerea mea, e vorba de o gasca sau mai multe gasti penale interesate. Insa masurile economice combunate cu cele juridice dau un cocktail ce nu poate ajuta coalitia de guvernamant si reprezinta un abuz fata de societate. Insa efectul nu ar putea fi decat unul de haos. In orice caz, astfel de abuzuri pot fi penalizate din punct de vedere juridic. Dar ma gandeam ca astfel de scandaluri ar putea sa fie orchestrate tocmai pentru a se ascunde un esec economic major, nu atat sa se ia masurile cu pricina. Pentru ca in astfel de conditii economice, coalitia PSD-ALDE are nevoie de cat mai mult circ si scandal pentru a abate atentia de la problemele economice si de la evolutia proasta a economiei de cand au castigat alegerile. Totusi, reactia scrisa a Presedintiei ne arata un conflict major cu Guvernul si actuala coalitie de guvermant. Si apoi e reactia Presedintelui! Fara indoiala ca actiunile PSD-ALDE de a controla in totalitate Justitia vor genera ample miscari de strada. Insa per ansamblu, tinand cont si de evolutia economica, PSD-ALDE s-au asezat pe o cale sigura spre un esec indubitabil. Ramane de vazut ce vor face cand vor izbucni efectele negative ale masurilor economice din Program. De aceea nu e deloc sigur ca PSD-ALDE vor ajunge sa guverneze pana in 2020.

Daca efectele negative de care vorbeam mai sus vor izbucni la anul, nu este exclus sa vedem atunci cautarea unor alte solutii guvernamentale, dupa ce Romania a experimentat in 2016 guvernul de tehnocrati. In orice caz, PNL trebuie sa ramana pregatit sa preia in orice clipa guvernarea, fiind oferta politica de opozitie cea mai serioasa si cea mai puternica si credibila. USR n-are cum sa preia guvernarea, dar ar putea sa fie, eventual, intr-o coalitie cu PNL, desi lucrul acesta ar trebui analizat mult mai minutios.

Situatia seamana, parca trasa la indigo, cu ce au facut laburistii englezi la inceputul anilor ’70, dupa care a venit la Putere Guvernul condus de D-na. Margaret Thatcher, care s-a angajat intr-un viguros program de reforme! Insa atunci situatia ajunsese mult mai rea, cu o inflatie de doua cifre!

Pe plan extern suntem intr-o perioada postcriza.

„Solutia” aceasta a PSD-ALDE de control total asupra Justitiei si Economiei n-are cum sa fie fezabila.

(1) Nicolae Ivanciu – Capital si plusvaloare. Salariul in capitalism, Editura Politica, Bucuresti – 1962.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

August 23, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 16 comentarii

Trei articole despre Directiva Europeana 1164/2016

Va propun sa cititi trei articole, scrise de trei autori diferiti, despre acest subiect:

Dl. Florin Citu

Directiva Europeana, suport pentru planul de dezvoltare propus de PNL

„Am fost surprins sa vad ca Directiva Europeana nr. 1164/2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale si care trebuie transpusa in legea din Romania a creat atatea confuzii pentru o anumita parte din experti. Nu este nimic alarmant in Directiva respectiva. Din contra.

Directiva face parte dintr-un plan mai amplu al UE de transparentizare a modului in care se impoziteaza profitul in piata comuna. Partea cea mai buna este ca desi votata recent s-a potrivit ca o manusa pentru planul de dezvoltare pe termen lung al PNL.

Foarte simplu.

Decizia la nivelul UE este de a asigura impozitarea transparenta a companiilor in tara de unde vin veniturile. Este un principiu simplu de inteles. In acest fel toate companiile mici , mari, cu sediul in tara respectiva sau in alta parte beneficiaza de acelasi tratement fiscal.

In acest fel se anuleaza diferentele dintre diferitele sisteme fiscale si alte reguli preferentiale. Si aici apare partea importanta. In acest fel este eliminata motivatia companiilor de a abuza de reguli preferentiale in special prin plimbarea costurilor de la o jurisdictie fiscala la alta. De fapt de aceea s-a ajuns aici.

Aceasta Directiva nu are nicio legatura cu cotele de impozitare a profitului. Acestea sunt decise de autoritatile locale. Directiva doar face ca in ceea ce priveste cheltuielile deductibile companiile mici si companile mari sa fie cam pe acelasi picior de egalitate. Daca vreti incearca sa ofere sanse egale tuturor.

Facand un pas inapoi si privind in ansamblu efectele Directivei, efectul care conteaza pentru noi este redistribuirea in interiorul UE a sumelor obtinute din impozitul pe profit. Daca o tara vrea sa reduca taxele in continuare nimic nu o opreste. Din contra, in aceste conditii, un plan de dezvoltare bazat pe reduceri de taxe este mult mai credibil Pentru prima oara se poate face un plan multianual de dezvoltre ca implementarea directivei ofera si o predictibilitate mai mare a veniturilor.

In concluzie. Directiva redistribuie profiturile in piata comuna in functie de jurisdictia fiscala unde s-au incasat veniturile. Directiva pune pe picior de egalitate companiile mici si mari in competitia interna. Directiva ofera o mai mare predictibilitate si astfel suport pentru un plan economic bazat pe reducerea fiscalitatii. Si nu in ultimul rand Directiva ofera o voce companiilor, in special multinationale, in dialogul cu autoritatile locale. Dupa ce aceasta Directiva devine lege companiile multinationale chiar vor avea argumente sustinute de cifre atunci cand vor cere infrastrucutra mai buna si servicii publice de calitate.

Dl. Lucian Isar

Mișcarea care dezvoltă economia României: Cum ajungem la TVA de 16%

„Publicat pe dcnews.ro

http://www.dcnews.ro/mobile/mi-carea-care-dezvolta-economia-romaniei-cum-ajungem-la-tva-de-16prc_520475.html

Cum ajunge Romania la TVA de 16%?

In pasi calculati si fermi. Nu doar cu intentii bune ci si cu masuri oportune pentru nivelul de dezvoltare al Romaniei.

Un prim pas este aprobarea initiativei PNL de aprobare a Directivei Europene nr. 1164/2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne.

Aceasta masura ar spori incasarile bugetare de pana la 4 ori, din zonele unde se practica erodarea bazei de impozitare si plimbarea profitului in afara Romaniei.

Mentinand stabilitatea fiscal bugetara, incasarile suplimentare permit investitii noi si reducerea de taxe de care sa beneficieze intreaga populatie.

Romania este o tara bogata dar plusul de bunastare este simtit cu greu de majoritatea cetatenilor in ciuda cresterii economice statistice.

Pentru ca bunastarea sa sporeasca vizibil Romania are nevoie de investitii majore si de reduceri de taxe.

Pachetul de investiti de 24 miliarde de euro pe parcursul a 4 ani, propus in programul de guvernare al PNL acopera exact zonele pentru care nu s-au gasit bani in 26 de ani nici din fonduri europene, nici de la buget, nici in sistem hibrid stat privat. Centura Bucurestiului, autostrada Iasi – Targu Mures, cele 900 de Casa Medicului, finantarea directiilor economice strategice, cele 8 spitale regionale sau cei 8 poli de dezvoltare sunt doar cate exemple. Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei.

Reducerea taxelor pe munca astfel incat sa fie de 16% (per total) la angajat si de 16% (per total) la angajator si a TVA la 16% se poate face simultan cu incasarea beneficiilor investitiilor.

Taxarea profitului ramane la 16%, a dividendelor la 5% iar profitul reinvestit va fi scutit de impozit.

De ce nu ajung suficienti bani la buget incat sa permita intr-o tara bogata cofinantarea de investitii suplimentare si reduceri de taxe pentru toti cetatenii?

Pentru raspuns, sa decriptam ce spune un director din ANAF.

Ionuț Mișa, directorul general al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF “a dat exemplu o companie din domeniul tutunului, care a achiziționat tutunul de la o altă subsidiară afiliată dintr-o țară membră la un preț foarte mare, pe care îl vindea în România la o marjă de profit extrem de mică”.

“Numai de la 5 companii care sunt în domeniul petrolului, retailului, tutunului și comerțului cu electronice s-au făcut ajustări de 87 milioane lei.” Sursa aici
https://m.antena3.ro/actualitate/avertisment-de-la-anaf-multinationalele-au-scos-aproape-un-miliard-de-euro-din-tara-382277.html

Hiperbolizand pentru exemplificare, ceea ce spune oficialul roman este ca daca pretul de vanzare a unei tigari in Romania este 5 unitati si pretul international este de 1 unitate, daca importul se face la 4 unitati atunci baza de impozitare in Romania se diminueaza de la 4 la 1 si se micsoreaza impozitul pe profit platit in Romania.

Aceste practici de erodare a bazei de impozitare sau de mutare a profitului Nu doar priveaza bugetul de venituri dar viciaza concurenta atat in interiorul pietei comune europene precum si in interiorul Romaniei.

Legea de transpunere a directivei nu face decat sa asigure ca firmele au parte de un spatiu concurential corect, ca firmele multinationale asigneaza cheltuielile acolo unde este just, economic si legal sa o faca si nu supra-incarca cu cheltuieli entitatile din Romania, ca anumite practici mentionate extensiv in rapoarte de control au parte de o reactie corecta.

Presa este plina de exemple de contracte fictive de management, de vanzari de active si portofolii de credite la preturi halucinant de mici, de credite intra-companie supradimensionate ca si volum si cost de dobanda, de jocuri legate de definirea sediului permanent si a entitatii controlate, de preturi de transfer.

Toate aceste exemple si multe altele se regasesc in Legea propusa de PNL pentru implementarea directivei.

Un tratament fiscal corect pentru toate companiile si toti cetatenii va permite in cazul unei economii bogate ca cea a Romaniei reducerea taxelor la 16%.”

Dl. Ionel Blanculescu

„CE SEMNIFICA DIRECTIVA UE 1164/2016, DE STABILIRE A NORMELOR IMPOTRIVA PRACTICILOR DE EVITARE A OBLIGATIILOR FISCALE CARE AU INCIDENTA DIRECTA ASUPRA FUNCTIONARII PIETEI INTERNE”- DC NEWS

Luni, 22/08/2016

În timp ce presa și opinia publică se concentrează asupra evaziunii fiscale din buticuri și restaurante, marile corporații își exportă profiturile în firme off shore, plătind sume simbolice în țări ca România. O directivă emisă la Bruxelles pentru a stopa fenomenul a trecut aproape neobservată în țara noastră. Directiva (UE) 1164/2016 permite controlul prețurilor de transfer în interiorul grupurilor transnaționale. Chiar dacă marile puteri nu au dorit să elimine total cele 64 de paradisuri fiscale care funcționează la nivel global, Directiva reprezintă o primă victorie în războiul dintre guverne și corporații.

”Directiva prețurilor de transfer nu s-ar fi dat dacă nu apărea criza din 2008. Este o consecință a crizei, ne-a declarat analistul economic Ionel Blănculescu. Dacă guvernele țărilor importante din UE nu s-ar fi confruntat cu lipsa fondurilor, probabil că această directivă nu ar fi apărut.

Directiva se referă la marile companii transnaționale și încearcă să limiteze cea mai evoluată formă de mare evaziune fiscală, cea practicată de acestea. Putem spune că evaziunea practicată de transnaționale a primit o lovitură, chiar dacă nu este finalul în lupta dintre guverne și corporații.Urmează ca fiecare țară să-și elaboreze propria legislație, în acest cadru stabilit de la Bruxelles. Probabil, în 2-3 ani se va finaliza la nivel european procesul legislativ.

Cum fură legal marile corporații

Procedura prin care firmele transnaționale evitau plata impozitului era cunoscută, dar nu s-a găsit suficientă voință politică pentru a stopa fenomenul. Marile puteri nu au dorit să elimine supapa oferită de cele 64 de paradisuri fiscale, unde se înregistrează așa numitele firme off-shore. De fiecare dată, în angrenajul firmelor multinaționale se află o firmă din grup, înregistrată într-un paradis fiscal. Mecanismul prin care se face evaziunea este saltul de preț, între o filială și alta, în off-shore. De exemplu, o firmă, înregistrată într-o țară cu impozite ”normale”, exportă o componentă de 300 de euro către altă firmă din același grup, înregistrată într-un paradis fiscal. Acesta nu face nimic, doar reexportă componenta, cu un preț dublu, către o filială din România, unde se asamblează componentele și se vinde produsul finit. Singura care face profit este firma off shore, care plătește un impozit de 5%, adică 15 euro. În România, unde se realizează de fapt, profitul, multinaționala ar trebui să plătească impozit pe profit și dividende, adică 21%, ceea ce înseamnă circa 60 de euro.  Multinaționala declară însă un profit apropiat de zero, pentru că diferența a rămas în off shore și nu plătește mai nimic.

Cu cât a fost păcălit statul

La nivelul anului 2008, înainte de izbucnirea crizei, cifra de afaceri a multinaționalelor care activau în România a fost de 260 de miliarde de euro. În acea perioadă, profitul real se ridica pe la 10%, adică ar fi vorba despre 26 de miliarde  de euro care trebuiau impozitate cu 16%. Venitul statului român ar fi trebuit să fie cel puțin 4 miliarde de euro, în 2008.  Știți cât a fost impozitul pe profit colectat? Puțin sub 1 miliard.

Cum va acționa Directiva prețurilor de transfer

Directiva cere statelor să se ajute între ele, astfel încât să poată controla multinaționalele. Statele Uniunii vor pune în comun informațiile fiscale privind multinaționalele care operează la nivelul UE și vor alcătui o listă neagră a țărilor terțe care refuză să joace corect. Fiecare firmă din grup va trebui să demonstreze că a creat valoare. Va fi mult greu sau imposibil de justificat de ce a umflat prețul într-un offshore unde nu se face nimic. De menționat că, în România, legislatația care să permită controlul multinaționalelor a început să fie întărită începând din 2008.

Ungaria, singura care a învins firmele off shore  

O cale mult mai simplă, aparent, de a evita mutarea profitului în paradisuri fiscale este impozitarea cifrei de afaceri. De ce spun aparent? Fiindcă nu există voință politică pentru a aplica acestă variantă. Singura țară, din câte știu eu, care impozitează cifra de afaceri este Ungaria. Firmele multinaționale au amenințat cu părăsirea pieței ungurești, dar până acum nu au făcut-o. Dacă ar fi impozitată cifra de afaceri, controlul ar fi simplu, iar introducerea firmelor off shore în circuit nu ar mai avea sens. Luând exemplu anului 2008, la o cifră de afaceri de 260 miliarde, cu un impozit asemănător microîntreprinderilor, de 2-3%, s-ar fi încasat 5-6 miliarde de euro, în loc de 0,9 miliarde”, a explicat Ionel Blănculescu.

http://www.dcnews.ro/razboi-intre-guverne-i-marile-corpora-ii-romania-aj…

De asemenea, putem citi aici Comunicatul de presa al PNL, de unde rezulta ca termenul limita de transpunere a acestei Directive Europene este pana in 2019.

Parerea mea este ca nu se va realiza mare lucru pana ce toate tarile din UE nu vor adopta aceasta Directiva. Nu degeaba am pus aceste trei articole fata in fata, cum se spune. Ele ne dau informatii importante! Insa ar trebui eliminate off-shore-urile, adica paradisurile fiscale. Directiva (apud Dl. Blanculescu) se refera la statele membre ale UE, iar exemplul dat de Dl. Isar, cel cu achizitionarea tutunului „de la o altă subsidiară afiliată dintr-o țară membră la un preț foarte mare, pe care îl vindea în România la o marjă de profit extrem de mică”, se refera la o subsidiara afiliata – deci a aceleasi companii – intr-o tara membra a UE. Insa companiile mari, firmele multinationale, pot gasi alte „supape”. Un off shore nu trebuie sa fie neaparat in UE. El poate fi, de exemplu, in Maroc, Egipt sau Mauritania, deci intr-o tara care nu e membra UE si careia, pe cale de consecinta, nu i se aplica Directiva. In acest caz, mecanismul descris atat de Dl. Blanculescu cat si de Dl. Isar, de evitare a platii impozitului, va functiona in continuare.

Foarte interesant este ce spune Dl. Citu:

Aceasta Directiva nu are nicio legatura cu cotele de impozitare a profitului. Acestea sunt decise de autoritatile locale

Mergeti acum la exemplul dat de Dl. Blanculescu – cu alte cuvinte autoritatile dintr-o tara membra pot stabili impozite foarte mici, „de 5%”, ca sa reiau exemplul dansului. Si atunci despre ce vorbim? Mecanismul de evitare a platii impozitului va functiona din nou. Totusi, Dl. Blanculescu afirma:

„Directiva cere statelor să se ajute între ele, astfel încât să poată controla multinaționalele. Statele Uniunii vor pune în comun informațiile fiscale privind multinaționalele care operează la nivelul UE și vor alcătui o listă neagră a țărilor terțe care refuză să joace corect. Fiecare firmă din grup va trebui să demonstreze că a creat valoare. Va fi mult greu sau imposibil de justificat de ce a umflat prețul într-un offshore unde nu se face nimic. De menționat că, în România, legislatația care să permită controlul multinaționalelor a început să fie întărită începând din 2008.”

Dar daca impozitele sunt decise de autoritatile locale, cum ai mai putea sa faci asa ceva? Directiva nu stabileste o fiscalitate unica pe teritoriul Uniunii Europene si daca lasa autoritatilor din tarile membre stabilirea cotelor de impozitare a profitului, cum poti sa mai vii, pe urma, sa spui ca acolo, unde impozitul este extrem de mic, nu s-a facut nimic?? Cum poti sa stabilesti o „listă neagră a țărilor terțe care refuză să joace corect” cand tara respectiva are tot dreptul de a-si stabili nivelul taxelor si impozitelor?? Iar daca se „vor alcatui liste negre”, atunci calea spre abuzuri ramane deschisa! Dl. Citu arata, insa, urmatorul lucru:

„Directiva doar face ca in ceea ce priveste cheltuielile deductibile companiile mici si companile mari sa fie cam pe acelasi picior de egalitate. Daca vreti incearca sa ofere sanse egale tuturor.”

Deci e vorba doar de „cheltuielile deductibile”, adica acelea care nu sunt supuse impozitarii. Atunci lucrurile par a fi si mai clare. Cu alte cuvinte, daca intr-un stat membru, sa prespunem, impozitul e de 3%, nu te opreste nimeni ca sa pui si tu un impozit de 3%, restul fiind cheltuieli deductibile!! Dl. Citu explica mai jos:

Daca o tara vrea sa reduca taxele in continuare nimic nu o opreste. Din contra, in aceste conditii, un plan de dezvoltare bazat pe reduceri de taxe este mult mai credibil Pentru prima oara se poate face un plan multianual de dezvoltre ca implementarea directivei ofera si o predictibilitate mai mare a veniturilor.”

Daca incercarea de diminuare a paradisurilor fiscale consta in faptul ca fiecare tara membra sa scada drastic impozitele, ele tinzand in acest caz spre zero, atunci m-am lamurit. In acest sens, spune si Dl. Isar:

„Pentru ca bunastarea sa sporeasca vizibil Romania are nevoie de investitii majore si de reduceri de taxe”

si apreciaza ca:

„Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei”

Dar daca e vorba de o „finantare hibrida stat-privat”, atunci intrebarea logica e: cat statul si ca privatul? O reducere drastica de taxe ar insemna o reducere a veniturilor bugetare. Practic, Directiva aceasta ma poate aduce sa impozitez in Romania si sa-mi iasa un venit la fel cat marja de profit, foarte mica, declarata de compania respectiva in conditiile actuale.

Daca „Aceasta Directiva nu are nicio legatura cu cotele de impozitare a profitului. Acestea sunt decise de autoritatile locale” (cum spune Dl. Citu), atunci ori nu se schimba nimic, ori se schimba prin „partile esentiale”, acelea legate de „cheltuielile deductibile”, care ar trebui sa fie egale pentru toate statele membre, cu alte cuvinte standardul dupa care actionam ar fi chiar paradisul fiscal, unde „cheltuielile deductibile” nu conteaza, iar impozitele foarte mici. Sau cum e? Directiva asta, cel putin asa mi se pare, poate pune toate statele membre sa se alinieze practicilor din tarile unde se practica paradisul fiscal.

Termenul limita e 2019. Eu zic ca ar trebui nu sa respingem aceasta Directiva, dar sa mai reflectam…

Octombrie 29, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

Despre o chestiune interesanta: bugetul…

In primul rand: Hristos a inviat!! Suntem in Saptamana Luminata si va doresc tuturor numai bine si multa sanatate si sa ne ajute bunul Dumnezeu sa rezolvam cu bine problemele dificile prin care trecem. Pentru ca, din pacate, parca a inceput sezonul crizelor: criza de la Opera, apoi cea din sistemul de Sanatate – care nu poate lasa indiferent cetateanul. Si, in general vorbind, parca se simte – nu stiu cum sa spun – o stare de criza in societate ce ma preocupa si nu-mi face deloc placere. Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa depasim aceste dificultati cu intelepciune!

De asemenea, vad ca se discuta o problema interesanta, mult mai interesanta decat pare la prima vedere. Aceasta ar putea fi formulata astfel: cum trebuie sa fie politica monetara in conditiile in care deficitul bugetar ar creste? Se aduce in actualitate chestiunea bugetului. Dar problema, mi se pare, are legatura cu crizele de care pomeneam mai sus. Se vorbeste deseori de filozofia bugetara. Insa fiecare intelege cam ce vrea prin aceste doua cuvinte: filozofie bugetara. Problema bugetului este una complexa, in general vorbind. Cu atat mai complexa daca vorbim despre bugetul Romaniei. Daca vorbim de bugetul Romaniei, problema te duce direct la Guvern. Pentru ca acesta il stabileste, iar ministerele il gestioneaza. Sistemul (bugetar) din Romania asta este. Chestiunea bugetului Romaniei nu se refera la cetatean, cum poate sunt tentati sa considere unii. Ci la Guvern. El este supus aprobarii Parlamentului, insa proiectia bugetara o face Guvernul. Bugetul este compus, daca se poate spune asa, din venituri si cheltuieli. Interesant este ca filozofia bugetara s-a axat intr-un trecut recent doar pe partea de cheltuieli, mai precis spus pe taierea acestora. Apoi s-a schimbat, atentia inclinandu-se catre venituri si modul de colectare, adica acest mod de colectare al veniturilor sa fie unul cu o eficienta ridicata. Apoi s-a dat un Cod Fiscal care a mutat povara fiscala pe cetatean. Si se poate observa ca efectele nu sunt dintre cele mai bune. Dar care e adevarul?

Interesant este ca s-a pus problema cheltuielilor, si anume ca acestea ar trebui reduse, dar nu s-a pus problema eficacitatii lor. Cat de eficient cheltuim? Caci strangerea unor venituri cat mai mari, chiar cu o colectare eficienta sau mai eficienta, nu rezolva problema. Trebuie sa cheltuiesti eficient pentru ca sa ai venituri mai mari! S-a ajuns pe vremea Guvernului Ponta la un excedent bugetar, dar mai degraba lucrul asta a insemnat o situatie de dezechilibru. Problema eficientei cheltuirii banului public nu s-a pus, la fel cum nu s-a pus si cand filozofia bugetara era axata pe taierea mecanica a cheltuielilor. Noi am facut din reducerea deficitului bugetar sub o anumita limita, inclusiv al celui structural, un scop in sine. Insa fara sa mai si cheltuim, evident ca nu se poate. Iar solutiile pe care le propunem, in aceasta privinta, sunt, de regula, ieftine. De exemplu, l-am auzit pe Traian Basescu propunand urmatoarea solutie pentru fluidizarea traficului in Bucuresti: sa renuntam la liniile de tramvai, ca sa se poata largi partea carosabila, punandu-se in locul tramvaielor troleibuze. Lasand la o parte faptul ca aceasta e, de fapt, o non-solutie, ceea ce remarcam totusi este ca e vorba de o solutie ieftina. Iar ceea ce a spus fostul Presedinte e simptomatic: noi cautam solutii ieftine intotdeauna, ceea ce, in final, nu rezolva problemele, dar mai si genereaza crize, cateodata serioase. Sa ne gandim ca si in cazul tragediei de la Clubul Colectiv, solutia de antifonare a Clubului a fost una ieftina. Ieftina si proasta. Consecintele au fost tragice.

Marea problema pe care o avem mi se pare ca ar fi tocmai aceasta eficienta scazuta a cheltuirii banului public, combinata cu un populism de ordin electoral, mai ales intr-un an electoral, cand se da drumul la cheltuieli absolut ineficiente, de natura sa sporeasca deficitul bugetar, sa mareasca datoria publica a tarii, dar fara sa se rezolve mare lucru. Mai exact spus, aproape nimic. Insa ar trebui spus ca responsabile de cheltuirea eficienta a banului public sunt ministerele. Si aici ar trebui spus ca Romania nu doar ca nu reuseste sa atraga asa cum ar trebui, eficient, fondurile europene, dar nici nu face investitiile necesare cresterii economice sanatoase. Va recomand sa cititi acest editorial din Adevarul: CFR, un cosmar inainte de Paste, care arata experienta unei jurnaliste in ceea ce priveste o calatorie cu trenul in Romania, pentru ca inainte de Sfintele Sarbatori se ducea acasa si a luat trenul. E acolo o expresie: bou-vagon. Bine zis: bou-vagon!! Se pot da si exemple de tronsoane de autostrada carora li s-a taiat, inaugural, panglica, dar pe care nu se poate circula. In alte parti e „o adevarata placere” – cuvintele autoarei – sa mergi cu trenul si autoarea editorialului, D-na. Lavinia Balulescu, da exemplu vecinei noastre, Ungaria. In alte parti poti sa circuli cat se poate de confortabil pe o autostrada terminata. De ce la noi se intampla astfel de fenomene negative, care il afecteaza direct pe cetatean? La Sanatate, iata, avem actuala criza a dezinfectantilor…

Pe mine ma bate gandul ca ministerele noastre s-au deprofesionalizat. Nu mai avem profesionistii pe care ii aveam in ministere acum 15-20 de ani. Un minister ar trebui sa fie un loc in care sa activeze un personal de elita. In orice caz oameni care au muncit in domeniul respectiv si stiu cu ce se mananca, ca sa ma exprim popular, domeniul, ii cunosc punctele tari, slabe si pot sa actioneze, datorita experientei acumulate, in mod eficient. Politizarea excesiva a acestor ministere, fenomenul coruptiei si al nepotismului, inclusiv politicile precare care nu au mai permis improspatarea personalului cu oameni bine pregatiti au condus la situatia actuala. Oamenii ce lucreaza in ministere, pe langa competenta si integritate, trebuie sa fie bine platiti. Problema este dimensionarea corecta a structurii ministeriale cu personal. La noi nu s-a respectat nici lucrul asta si s-a marit in perioada 2004-2008 numarul functionarilor publici cu 500.000 de oameni, peste 900.000 – numarul optim existent la sfarsitul guvernarii Nastase. Este de asemenea relevant faptul ca de ani de zile nu se gaseste o solutie care sa rezolve problema intreprinderilor, institutiilor de stat cu pierderi, iar aceste pierderi s-au acumulat de la un an la altul, ajungandu-se intr-o situatie nesustenabila. Exemplul TVR e unul de notorietate. Iar spitalele de stat functioneaza ca oricare alta intreprindere de stat, adica prost, ineficient, intr-un climat de dezinteres din partea factorilor decidenti.

Felul in care se cheltuieste banul public in Romania lasa mult de dorit: avem de a face cu o ineficienta cronica care se repercuteaza asupra starii generale a tarii. Iar marirea deficitului bugetar, lucru ce conduce la cresterea datoriei publice, face ca tara noastra sa fie vulnerabila la o viitoare posibila criza economica.

Mi s-au parut foarte interesante aceste doua articole semnate de Lucian Croitoru, de pe blogul sau:

Politica monetară în 2016

Se arata ca:

„Nu s-ar putea spune că decizia de politică monetară este ușoară pentru o țară ca România. Totuși, suntem cumva norocoși. Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională. Cu toate acestea, politica noastră monetară nu este lipsită de provocări serioase. Una dintre aceste provocări apare atunci când condițiile interne cer întărirea politicii monetare în timp ce în zona euro sau în vecinătatea relevantă, politicile monetare se relaxează. Într-o astfel de situație apare riscul ca publicul să pună la îndoială justețea întăririi politicii monetare. Analiza care urmează prezintă mai întâi câteva componente care influențează credibilitatea politicii și apoi arată cum și când ar trebui modificată politica monetară în România.

 

Câteva elemente relevante pentru încredere

 

Pentru a fi eficientă, decizia de politică monetară are nevoie ca economia să aibă o adâncime financiară relativ mare. În România, această condiție este slab îndeplinită, creditul fiind sub 40 la sută din PIB. Aceasta înseamnă că cele mai multe tranzacții se finanțează din resursele interne ale firmelor, dacă avem în vedere că piața de capital deține o pondere infimă în piața financiară. Cu alte cuvinte, o decizie de politică monetară are în credit un canal de transmisie îngust. Asta înseamnă că deciziile de politică monetară trebuie luate întotdeauna la timp, orice întârziere slăbind suplimentar tracțiunea creditului.

Chiar și în limitele acestea înguste, pentru a fi atât de eficientă cât permite canalul, decizia de politică monetară ar trebui să fie credibilă, adică publicul trebuie să creadă că mișcarea este în direcția corectă. Desigur, credibilitatea depinde în primul rând de numărul de reușite din trecut ale politicii. Dar, lăsând planul intern la o parte, în prezent, credibilitatea este afectată de divergența accentuată a ciclurilor economice la nivelul Uniunii Europene și la nivel global. Dacă dobânda în zona euro este aproape zero și este redusă și mai mult, o eventuală creștere a ratei dobânzii în România ar putea să provoace confuzie pentru publicul intern, care ar putea fi neîncrezător într-o astfel de decizie, mai ales că și noi avem o deflație temporară. Căci prea puțini țin cont că ea este temporară, iar cauza ei nu este cea profundă și îngrijorătoare, adică cererea, ci cea potențial benefică a scăderii unor prețuri din cauza ofertei[1].

Condițiile pentru o astfel de confuzie există și, așa cum voi arăta în secțiunea următoare, se manifestă. În zona euro, reducerea ratelor dobânzii este esențială pentru a evita intrarea într-o spirală deflaționistă care ar crește valoarea reală a datoriilor și ar determina consumatorii și firmele să amâne cât se poate cumpărările de bunuri și servicii. Recent, BCE a relaxat și mai mult politica monetară prin reducerea ratelor dobânzii și prin extinderea volumelor și tipurilor de titluri ce vor fi achiziționate în cadrul programului de cumpărări de active. De asemenea, a menționat și posibilitatea lansării unei noi serii de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mediu-lung.

Mai mult, în unele economii ca Polonia, Cehia, Ungaria, ratele dobânzilor de politică monetară sunt mai mici ca în România. În Polonia rata dobânzii este de 1,5 la sută, în Ungaria de 1,35 la sută, iar în Cehia de numai 0,05 la sută. Publicul notează diferența dintre ratele dobânzii în aceste țări și rata de 1,75 la sută existentă în România, dar neglijează că în aceste țări ratele din piața monetară sunt în general apropiate de rata de politică monetară, în timp ce la noi sunt semnificativ mai mici.

Un alt element foarte important privește starea economiei mondiale și perspectivele ei previzibile. Anul 2016 a început cu o creștere rapidă și amplă a volatilității piețelor financiare. Foarte rar întâlnită la început de an, agitația de pe piețele financiare s-a disipat relativ rapid. În afară de pierderile suferite de investitori, turbulențele au readus în discuție cu și mai multă forță două întrebări referitoare la (i) pericolele la adresa revenirii economiei globale si la (ii) cât de adecvate sunt politicile monetare și fiscale stimulative. La niciuna dintre aceste întrebări răspunsurile nu se aliniază într-o singură direcție. Și această divergență poate crea neîncredere într-o măsură de întărire a politicii monetare.

Referitor la primul aspect (vezi FT View) , o parte a economiștilor și unele instituții subliniază trei tendințe care pun în pericol însănătoșirea economiei globale: nivelul scăzut al cererii globale, reducerea intrărilor de capital în economiile emergente și incertitudinile din economia Chinei. Cauzele mai profunde ale acestor tendințe sunt problemele structurale ale economiei globale, cum sunt cele demografice, dezechilibrele globale încă mari etc. Sunt însă și economiști care văd partea plină a paharului și critică piețele pentru tendința lor de a se concentra pe evoluțiile negative pe termen scurt. În viziunea lor, China este o economie care își încetinește creșterea economică, dar care are o creștere relativ mare a consumului, prețul petrolului este mai degrabă benefic pentru creștere, băncile sunt într-o poziție mult mai bună ca în 2008, țările cresc fără a acumula noi datorii, iar dezechilibrele globale s-au redus, deși au rămas la niveluri relativ înalte.

Și în privința celui de-al doilea aspect (politicile monetare și fiscale stimulative), viziunile sunt diferite (vezi FT View). Pe de o parte, sunt cei care cred, ca și majoritatea celor care operează în piață, că stimulii monetari oferiți prin relaxările cantitative introduc distorsiuni în piețele financiare. Una dintre critici este aceea că stimulii nu reușesc să crească cererea agregată, lucrând numai pe canalul de avuție, adică prin intermediul ratei de schimb. Din acest motiv, politicile nu pot să fie cu adevărat eficiente. O altă critică importantă este aceea că relaxarea monetară aplatizează curba randamentelor și duce la creșterea prețurilor acțiunilor peste nivelul de echilibru. Pe de altă parte, sunt cei care cred, indiferent de poziția menționată mai sus privind revenirea economiei globale, că decidenții trebuie să fie pregătiți să administreze noi stimuli dacă ar fi necesar. Problema cu această poziție este că băncile centrale par să rămână fără muniție (în special lipsa activelor de calitate).

În sfârșit, la fel de importante pentru politica noastră monetară sunt condițiile concrete ale economiei noastre și perspectiva politicii fiscale. În cazul particular al României, reducerea impozitelor a accentuat excedentul de cerere, care amplifică presiunile inflaționiste, și a generat deflație. Suntem în situația greu de înțeles de către public în care avem o deflație sub care mocnesc presiunile inflaționiste.

Deși avem o deflație temporară, sunt două probleme cu ea. Pe de o parte, se știe că inflația este supraestimată, din cauza modului în care se măsoară. De exemplu, înainte de 1996, în SUA inflația era supraestimată cam cu 1,6 puncte procentuale (Solow și Taylor, 1998). Nu avem o astfel de cercetare pentru inflația noastră, dar e de presupus că există o anumită supraestimare, din moment ce supraestimarea inflației există peste tot în lume din cauza modului în care este măsurată. Aceasta înseamnă că deflația de facto este mult mai mare, ceea ce ar putea impacta anticipațiile într-un mod pe care nu îl evaluăm în totalitate. Pe de altă parte, știm că gap-ul PIB este subestimat din cauza înclinației spre a supraestima nivelul PIB potențial (Croitoru, 2016). Aceasta înseamnă că presiunile inflaționiste de facto venind de la gap-ul pozitiv al PIB pot fi mai mari decât cele pe care le estimăm. E posibil ca cele două efecte să se compenseze reciproc, dar nu știm cu suficientă precizie.

 

Ce ar trebui să facem?

 

Având aspectele de mai sus menționate, ar trebui să spunem ce ar trebui făcut. Unii economiști au argumentat că reducerea ratei dobânzii de către BCE va trebui urmată de reducerea ratei dobânzii în România, confirmând ideea enunțată mai sus, conform căreia credibilitatea politicii autohtone se reduce când ciclul domestic diverge față de cel al centrului. Reducerea ratei dobânzii de către BCE a fost necesară ca răspuns la revenirea deflației și a revizuirii în jos a perspectivelor de creștere economică. În România situația este total diferită. Fără reducerea TVA, rata inflației nu ar fi coborât notabil sub limita inferioară a benzii BNR în 2016.

Dimpotrivă, în ultimii trei ani, PIB a crescut cu rate mai mari ca cele potențiale în condițiile în care, în opinia mea, PIB a atins nivelul potențial încă din 2013. Am adus recent argumente în acest sens, arătând că inflația cererii a rămas relativ stabilă în perioada 2013-2015 la un nivel în vecinătatea lui 1,8 la sută, dar volumul creditelor noi a crescut în ritm alert. Acest lucru a fost posibil deoarece cererea suplimentară creată prin reducerea TVA a fost plasată în special în importuri de bunuri, solicitând numai parțial creșterea gradului de utilizarea a capacităților interne de producție, evitând astfel creșterea inflației. În final însă, creșterea cererii indusă prin reducerea TVA și creșterea salariilor se vor reflecta și într-o inflație mai mare.

BNR a anunțat încă de la început că relaxarea politicii fiscale în condițiile în care se reduce TVA de la 24 la 20 la sută și cresc cheltuielile salariale în proporții nesustenabile va fi nevoită să întărească politica monetară. Deficitul bugetar de peste 3 la sută în 2016 și de 4 la sută în 2017 vor adăuga mult la excedentul de cerere. În plus, deși rata noastră de politică monetară este de 1,75 la sută, depășind ratele din regiune, ea este totuși semnificativ mai mare ca dobânzile de pe piața interbancară, care sunt bine sub 1 la sută, astfel că politica noastră monetară este mult mai relaxată decât apare la prima vedere.

Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere și având clarificată poziția relativă a politicii monetare în regiune, apare că cel mai indicat lucru este, mai întâi, aducerea ratelor dobânzii de pe piața interbancară la nivelul de 1,75 la sută. Abia apoi va fi necesară o creștere a ratei dobânzii de politică monetară. Iar această creștere a ratelor dobânzii de pe piața interbancară (Robor 3M) trebuie începută la timp, cu atât mai mult cu cât, așa cum am subliniat înainte, canalul creditului are o eficiență scăzută a transmisiei din cauza adâncimii financiare reduse a economiei.

Cu noul nivel al ratelor dobânzii efective, este numai o chestiune de timp până când intrările de capitaluri se vor accelera. Deocamdată, nu vedem o creștere a intrărilor de capitaluri private, probabil reținute de incertitudinea crescută din zona euro, de divizarea menționată mai sus a opiniilor privind însănătoșirea economiei globale, și de perspectiva creșterii ratelor dobânzii în SUA, care va atrage capitaluri înaintea noastă. Dar din moment ce, așa cum am arătat mai sus, este larg răspândită printre decidenții din țările dezvoltate ideea că trebuie să fie oricând pregătiți pentru noi relaxări ale politicilor dacă a fi nevoie, multe capitaluri vor descoperi că este relativ eficient să migreze spre România într-un volum crescut. Mai rămâne ca investitorii să stabilească dacă investiția ar fi și relativ sigură, adică nu va fi alterată de politicile fiscale și de politici ale veniturilor salariale aventuroase.

În opinia mea, dacă politicile fiscale vor fi menținute în limite rațional acceptabile pentru investitorii străini, nu mai e mult până când vom resimți presiuni pentru aprecierea leului concomitent cu creșterea presiunilor inflaționiste. Acestea din urmă vor veni pe ruta creșterii anticipațiilor inflaționiste, a creșterii excesului de cerere și, probabil, a creșterii prețurilor externe odată cu accelerarea creșterii economice în SUA.

Și din această perspectivă, momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important. Dacă această creștere, pe care banca centrală o poate influența, intervine prea târziu, s-ar putea ca momentul creșterii ratelor dobânzii să coincidă cu reluarea viguroasă a intrărilor de capital și cu creșterea anticipațiilor inflaționiste. Această coincidență va genera dilema ratei dobânzii: temperarea anticipațiilor inflaționiste va cere creșterea ratei dobânzii; temperarea intrărilor de capitaluri vor cere reducerea ratei dobânzii. Această dileme este echivalentă cu dispariția ratei dobânzii ca instrument operațional al politicii monetare.

În consecință, întărirea politicii monetare trebuie să înceapă cât mai devreme în anul 2016, cu pași relativ mici, prin creșterea ratelor dobânzii de pe piața interbancară. Această cerință ar deveni inadecvată doar dacă noul program de relaxare cantitativă al BCE s-ar dovedi total ineficient și forțe pe care acum nu le înțelegem, ar face ca inflația negativă din zona euro să fie exportată masiv și în economiile emergente din uniunea europeană. Dacă acest scenariu s-ar materializa, inflația de bază nu ar mai reveni rapid spre niveluri pozitive încă din 2016, așa cum predicționează BNR. Un astfel de scenariu este, totuși, improbabil.

 

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Contextul dificil al următoarei decizii de politică monetară a BNR”, www.bnro.ro, 29 septembrie.

Croitoru, Lucian (2016), „Greșim în mod sistematic când estimăm PIB potențial și rata naturală a dobânzii?”, www.opiniiBNR.ro

Solow, Robert M.; John B. Taylor (1998), “Inflation, Unemployment and Monetary policy” Cambridge, The MIT Press.

FT View: Global economy warrants concern, not panic

http://www.ft.com/intl/cms/s/0/f3a3ae7a-e77f-11e5-bc31-138df2ae9ee6.html#axzz435OJzilB.

[1] Reiau aici un subsol dintr-un articol anterior (Croitoru, 2015) pe o temă asemănătoare în care exprimam precauții față de termenul „deflație”. Iată subsolul: Este necesar să precizez că deflație înseamnă, conform dicționarului, orice scădere a prețurilor. Totuși, economiștii sunt atenți când folosesc acest cuvânt, pentru că scăderea prețurilor poate însemna ceva bun sau ceva rău. Pentru a face legătura cu semnificația negativă a cuvântului, Buiter (2003) definește deflația a fi „o scădere susținută a nivelului general al prețurilor bunurilor și serviciilor, adică o rată a inflației negativă în mod persistent”. Bernanke (2002), definește deflația ca pe „o scădere generală a prețurilor” cu accent pe cuvântul „general”. La orice moment în timp, în special într-o economie cu inflație scăzută „prețurile unor bunuri și servicii vor fi în scădere. Declinul prețurilor într-un sector specific poate apărea deoarece productivitatea crește și costurile scad mai rapid în acel sector decât în altă parte sau din cauză că cererea pentru producția acelui sector este slabă relativ la cererea pentru alte produse și servicii. Scăderile prețurilor specifice unui sector, așa inconfortabile cum pot fi pentru producătorii din acel sector, nu sunt în general o problemă pentru economie în ansamblu și nu constituie deflație. Deflația per se apare numai când scăderea prețurilor este așa de răspândită că indicele mai larg al prețurilor, cum ar fi indicele prețurilor de consum, înregistrează scăderi curente.””

si

Politica fiscală și politica populismului

Se arata ca:

„Deciziile de politică monetară sunt luate de banca centrală, iar cele de politică fiscală sunt luate de parlament și de guvern. Cum vor acționa acești centri de decizie în următorii aproape 2 ani? Banca centrală estimează că, la sfârșitul anului 2017, inflația va fi aproape de limita superioară a benzii țintite. Despre deficitul bugetar știm că există forțele politice și măsurile populiste ce îl vor împinge în jurul a 3 la sută din PIB în 2016. Fără alte măsuri, deficitul va ajunge în jur de 4 la sută din PIB în 2017, schimbând traiectoria datoriei publice din descendentă în ascendentă. Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.

 

Nu repeți o greșeală când sunt altele noi de făcut

 

Din perspectiva relaxării fiscale și a alianțelor politice care o susțin, anul 2016 seamănă deja cu anul 2008 mai mult decât au semănat alți ani electorali între ei. Iar șansa ca această asemănare să apară și pentru anii imediat următori, adică pentru 2009 și 2017, este mare, deși anul 2017 nu este un an electoral, cum a fost anul 2009. Iar aceasta, așa cum vom arăta imediat, nu este o veste bună.

Dacă este să se materialize, asemănarea se va identifica prin patru componente: (i) existența a două partide, cu identități doctrinare asumate (nu neapărat confirmate) diferite, cu un număr similar de voturi în parlament, care dețin împreună o majoritate confortabilă; (ii) alierea cu succes a acestor doi adversari politici în anii electorali pentru măsuri populiste și apariția derapajelor bugetare; (iii) reproducerea în alegeri a poziției de la punctul (i) și formarea unui guvern al celor două partide în anul imediat următor celui electoral (adică 2009 și respectiv 2017), incapabil să inițieze măsuri pentru inversarea derapajelor bugetare; și, în sfârșit, (iv) asumarea, cu întârziere și sub presiunea piețelor, de către unul din cele două partide a măsurilor corectoare.

Modelul descris conține o asimetrie distrugătoare, descrisă de componentele (ii) și (iii). Cele două partide se pot coordona pentru a implementa politici populiste, dar în anul următor, când ar trebui începută readucerea deficitului în limite sustenabile, apare un eșec de coordonare, dacă rezultatul alegerilor este strâns. Acest model a funcționat în anii 2008-2009.

În 2008, cele mai mari partide politice ale momentului (PSD și PDL) erau adversari politici, dar au reușit, în virtutea unui mecanism pe care îl vom descrie imediat, să fie de acord asupra unor politici fiscale și de venituri profund populiste, uneori implementate de un al treilea partid, vechiul PNL, aflat la guvernare. În 2009, cele două partide mari s-au coalizat pentru a guverna, dar nu au reușit să cadă de acord asupra măsurilor necesare pentru a aduce deficitul bugetar în limite sustenabile. Pe fundalul crizei financiare mondiale, finanțarea deficitului bugetar devenea tot mai scumpă și incertă. Sub aceste presiuni, coaliția a cedat și guvernul PDL, cu identitate ideologică asumată de dreapta, a decis tăierea salariilor din sectorul bugetar în 2010 pentru a evita un derapaj fiscal incontrolabil. Președintele Băsescu a jucat un rol cheie atât în formarea guvernului PDL-PSD, cât și în mutările politice care aveau să ducă la corecția fiscală necesară. Acele corecții au contribuit la mărirea numărului de  admiratori ai coaliției intitulată USL.

În 2016, din nou, cele mai mari partide ale momentului (PSD și noul PNL) se înțeleg perfect asupra unor politici populiste. Astfel, ele au pus bazele unui derapaj periculos al deficitului bugetar în 2016 și 2017. E adevărat, prin vot, publicul ar putea duce la demontarea modelului descris de condițiile (i)-(iv) prin defavorizarea abruptă la vot, anul acesta, a unuia dintre partidele mari (anularea condiției (iii), privind numărul relativ similar de voturi în parlament). Ipoteza mea însă este că acest lucru nu se va întâmpla, iar în 2017 cele două partide se vor asocia pentru a guverna, dar, ca și în 2009, nu vor reuși să ia măsurile necesare pentru a readuce deficitul în limite sustenabile. Aceasta ar fi, în mai multe detalii, vestea proastă la care m-am referit la început. Pentru a evita ca datoria publică să se înscrie pe o pantă ascendentă, unul dintre cele două partide va fi nevoit să-și asume sarcina nepopulară a repunerii politicii fiscale pe direcția cea bună.

Poate că mulți nu cred în repetarea aspectelor negative ale istoriei și speră că cele două partide vor forma un guvern de coaliție, care, spre deosebire de cel format în anul 2009, va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului, mai ales că în 2017 nu sunt alegeri prezidențiale, ca în 2009. Totuși, șansele ca acest scenariu să funcționeze sunt mici. Nu pentru că așa s-a dovedit în anul electoral 2009, ci pentru că există un mecanism care garantează apariția unui echilibru politic prost care împiedică luarea de măsuri fiscale care să readucă echilibrul bugetar într-o poziție contraciclică.

 

Mecanismul unui echilibru politic prost  

 

Înainte de a descrie mecanismul care duce la echilibrul politic prost din perspectiva fiscală, este necesar să menționăm că sporul de venituri bugetare favorizează apariția mecanismului respectiv. Veniturile bugetare au fost în creștere în anul electoral 2008 și se pare că vor fi în creștere și în anul electoral 2016. În 2008, creșterea veniturilor bugetare s-a datorat boom-ului, în 2016 se datorează în special revenirii consumului, care s-a accelerat, fiind stimulat inclusiv de reducerea TVA. Veniturile suplimentare astfel obținute sunt și condiția sine qua non pentru apariția presiunilor sporite pentru redistribuirea lor cât mai rapidă.

Presiunile pentru redistribuirea rapidă țin de rata preferinței de timp pe care o are fiecare om (preferințele intertemporale). Deoarece există, în medie, o înclinație spre a consuma acum mai degrabă decât în viitor, publicul este nerăbdător să beneficieze de veniturile suplimentare ale bugetului. Această înclinație este suficientă pentru ca partidele politice, indiferent de ideologia lor, să intre în concurență pentru a satisface graba oamenilor de a beneficia de veniturile suplimentare (Croitoru, 2015). Concurența aceasta duce la acumularea promisiunilor populiste și la imposibilitatea respingerii lor. În anul alegerilor, respingerea măsurilor populiste ar duce la pierderea de voturi. Acesta este mecanismul obiectiv care asigură succesul coordonării în ceea ce privește măsurile populiste.

Dar există și un mecanism care asigură eșecul atunci când ar trebui luate măsuri de austeritate. Se știe că niciun partid nu dorește să reverseze măsurile de tip Moș Crăciun. Totuși, cu un deficit bugetar relativ mare, piața pune o presiune crescândă pe partidele aflate la guvernare prin creșterea costului datoriei publice. Dacă aceleași partide care au luat măsurile populiste sunt împreună la guvernare în anul de după alegeri, ele intră în concurență pentru a stabili cine rezistă cel mai mult fără a reversa măsurile populiste. Când costurile de finanțare devin prea mari, inițierea măsurilor de reducere a deficitului devine inevitabilă. Atunci coaliția se rupe. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă un rol mai mare pieței în administrarea economiei, atunci se fac unele reforme. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă rol mai mare politicienilor în administrarea economiei, atunci se poate aluneca spre o criză economică. Același rezultat l-ar avea și un guvern tehnocrat sprijinit de o coaliție, deoarece cele două partide din coaliție se vor feri să sprijine de la început măsurile nepopulare de reducere a deficitului.

Președintele Iohannis și liderii partidelor politice pot crede în repetarea istoriei, sau nu. Dacă nu cred, vor încerca să sprijine formarea unui guvern de coaliție între PNL și PSD, cu speranța că acest guvern va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului. Mergând pe această logică, este posibil ca în 2017 să apară o coaliție între PSD și PNL. Ea va rezista câteva luni, până la un an, timp în care măsurile nepopulare de reducere a deficitului se vor evita. Președintele știe că numai dacă ar reuși să convingă cele două partide să readucă deficitele pe panta sustenabilă țara poate rămâne macroeconomic stabilă. El va utiliza toate mijloacele de convingere de care dispune.

Numai că, mecanismul descris aici de generare a echilibrelor politice proaste nu va permite coaliției să impună măsurile corective. În final, probabil că partidul care va avea dreptul să-l propună pe primul ministru va rămâne la guvernare. El va fi sprijinit de celelalte partide pentru a adopta corecțiile necesare. Acest sprijin nu este contabilizat de votanți în defavoarea partidelor atât timp cât acestea se află în opoziție. Astfel, sprijinul politic pentru partidul aflat la guvernare este asigurat.

 

Concluzii

 

Din perspectiva analizei prezentate aici, rezultă două concluzii: (i) există o mare probabilitate ca derapajul bugetar din 2016 să nu poată fi eliminat înainte de 2018; (ii) acel partid care va câștiga alegerile parlamentare din 2016 și îl va da pe primul ministru are șanse mari să piardă alegerile din 2020, deoarece intrarea într-o coaliție cu celălalt partid mare îl va face să ajungă inevitabil să ia cu întârziere măsurile necesare de redresare bugetară.

Având acest rezultat stabilit, este optim pentru partidul care va câștiga alegerile și îl va da pe primul ministru să treacă imediat la măsuri de readucere a deficitului bugetar la niveluri sustenabile, scurtând astfel timpul de restabilizare a economiei și creându-și șanse să câștige și alegerile din 2020.

Presupunând că aderă la această logică, partidul care îl va da pe primul ministru trebuie să-și asume un plan de reducere a deficitului bugetar și să refuze o alianță cu celălalt mare partid imediat după alegeri. Formula optimă din perspectiva stabilității economice și posibilă din punct de vedere politic este o alianță între partidul care îl va da pe primul ministru și partide mai mici care sprijină readucerea deficitului la niveluri sustenabile.

Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Democracy, Political Competition and Public Debt”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, Issue 45 E, June, pp. 27-40.”

Reiau intrebarea pusa de Dl. Croitoru:

„Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.”

Iar la sfarsit spune:

„Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.” (subl. mea)

Sincer va spun, ma astepam, mai ales din partea unui cercetator pasionat de calibrul D-lui. Croitoru, la ceva mai mult in acest al doilea articol citat. Si anume: ce se va intampla cu politica monetara daca nu se va reduce (sau nu se va putea reduce) deficitul bugetar? Cum ar arata sau cum ar trebui, in viziunea domniei sale, sa arate politica monetara in acest caz? Pentru ca domnia sa vorbeste despre cooperarea eficienta dintre politica monetara si politica fiscala, in cazul in care deficitul bugetar ar intra pe o panta descendenta. Rezulta ca in celalalt caz – daca va intra pe o panta nu descendenta ci ascendenta – politica monetara si politica fiscala nu mai pot coopera eficient. As fi vrut o detaliere al acestui ultim aspect. Pentru ca iata ce spun si alti analisti, de exemplu Dl. Lucian Isar:

Romania este condusa prin inducerea periodica de crize

Se arata ca:

„Romania, desi este o tara bogata, a crescut in medie cu doar 1% pe an in ultimii 26 de ani.

Justificarea pentru aceasta subperformanta remarcabila vine din capturarea statului si din inducerea periodica de crize de catre cei care au avut control asupra parghiilor/politicilor economice.

Controlul unui stat prin inducerea de crize economice si generarea de potential pentru derapaje este o maniera premeditata si eficienta de a mentine puterea.

O populatie saracita si fara perspective este mai usor manipulata. Romania este un laborator de experimente. In zonele sarace din Romania eficienta metodei de a conduce prin crize este evidenta. Captura statului este omniprezenta. Un exemplu din Vaslui, instructiv si edificator este descris in urmatorul linkhttp://invaslui.ro/2015/09/20/transmir-intra-in-insolventa-dup-ace-a-castigat-milioane-de-euro-cu-ajutorul-psd-regele-asfaltului-da-acum-o-teapa-statului-si-catorva-constructori/

Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.

Forta metodei de a se mentine la puterea prin captura statului si prin inducerea de crize vine din:
– impactul amplu al unei crizei asupra societatii prin ruperea panzei societale
– propagarea fricii si inhibarea optimismului investitional
– mecanismele profund umane ale comunitatilor de a cauta o ancora de stabilitate in figura tatucului.

Generarea unei crize este doar inceputul. Propaganda si panica fac restul.

Dupa inducerea unei crize recuperarea economiei si a societatii dureaza. La o scadere de 20% este nevoie de o creste de 25% doar pentru a ajunge la acelasi nivel de plecare.

In cazul Romaniei nivelul de la sfarsitul anului 2008 a fost atins de abia la sfarsitul lui 2015. Un pas de 7 ani. Episoade similar se regasesc pe parcursul intregii perioade post revolutionare.

O populatie ce se bucura de bunastare se poate emancipa si nu mai este usor controlata.

Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.

Erorile de politica monetara si de credit nu au facut decat sa genereze si sa aplifice crizele. Cumpararea vectorilor de opinie si canalizarea publicitatii bancare au reusit sa mute atentia publicului de la conducerea Romaniei prin criza.

Momentan ne confruntam cu amenintarea facuta de un consilier BNR (Croitoru) de crestere a dobanzilor cand inflatia este la -3% anualizat, cu amenintarea privind modificarea (inasprirea) conditiilor de creditare prin noi norme BNR pentru creditul ipotecar, cu declaratiile panicarde ale presedintelui Consiliului Fiscal,cu ghidaje (moral suasion folosita stramb) de finantare si numire a prietenilor, de evitare a evidentierii ilegalitatilor, de restructurare/salvare/vanzare selective a portofoliilor bancilor private.

Criza nu se mai poate manifestain 2016 deoarece procesele economice au inertie. In schimb, prin tragerea franei de mana de catre decidentii de politica monetara si de credit se poate induce o criza in 2017.

Experienta conducerii Romaniei prin crize in ultimii 26 de ani a contribuit determinant la ritmul mediu redus de crestere si cel mai mult la dezvoltarea inegala a regiunilor Romaniei.”

Si uite asa incep jocurile prin finantele Romaniei. Politice, desigur. Insa Dl. Croitoru a vorbit despre faptul ca „momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important”. Dar Dl. Isar, aici, vorbeste si despre:

„Consilieru’ Croitoru de la BNR a iesit in evidenta zilele trecute cu o opinie panicarda.

Spectrul angajarii in sectorul privat il sperie pe un vajnic libertarian.

Teama a facut ca desi spune ca negrul e alb, sa puna chiar el negru pe alb motivul simplu pentru care parlamentul ar putea sa destituie Consiliul de Administratie al BNR:

neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania.”

Iar Dl. Florin Citu iata ce spune:

BNR trebuie sa accepte, costul independentei este puterea limitata

„Ministrul de finante al NZ a trimis o scrisoare oficiala guvernatorului bancii centrale, RBNZ. In scrisoare acesta cere o intalnire cu guvernatorul bancii centrale pentru a discuta despre performanta recenta a bancii centrale. Banca centrala a NZ este cea mai independenta din lume dar tot trebuie sa explice, intr-un sistem democratic, societatii ce a facut sau ce nu a facut.

A reusit sa atinga obiectivul cu care a mandatat-o societatea sau nu . Daca nu, de ce nu si asa mai departe. O situatie normala intr-o democratie moderna. Iar de aceasta data ministrul finantelor, in numele societatii, are un motiv serios pentru a cere o evaluare a performantei RBNZ-inflatia ramane inca sub tinta. Inflatia sub tinta pentru o perioada lunga de timp ar putea arata ca banca centrala a pastrat in trecut politica monetara mult prea restrictiva cu efecte negative pentru cresterea economica pe termen scurt, pe langa alte lucruri. Asa se fac lucrurile in tara cu una dintre cele mai libere economii din lume ( a 3-a cea mai libera economie din lume dupa Hong- Kong si Singapore).

Bineinteles ca nu ai cum sa vezi o situatie similara in Romania. Raspunsul pe care l-ai primi imediat este ca legea nu cere asa ceva. Si este adevarat. In acest moment legea ofera bancii centrale privilegiul de a-si alege tinta dar si modul prin care sa ajunga la tinta(1) . Mai mult nu exista nicio lege, acord, reglementare care sa spuna cand trebuie sa ajunga BNR la tinta si mai ales ce se intampla daca nu ajunge la tinta. Altfel spus, ce se intampla daca preturile nu sunt stabile in Romania? Dupa cum stim foarte bine, nimic.

Banca centrala, BNR, nu raspunde formal in fata societatii ca orice alta institutie in cazul in care deciziile luate nu au dus la rezultatul promis sau si mai rau au avut efecte negative pentru economie. Banca centrala devide nivelul tintei de inflatie pe care si-l si pe care ulterior il discuta cu guvernul. Da, prezinta un raport de activitate in Parlament dar atunci cand tu iti alegi tinta si instrumentul nu mai ramane nicio parghie prin care societatea sa poata sa te controleze. Elementul principal aici il reprezinta faptul ca tinta este aleasa de BNR deoarece majoritatea bancilor centrale au libertate in a-si alege instrumentul prin care sa “livreze” preturi stabile in jurul tintei de inflatie (2).  Astfel societatea nu are cum sa ceara sanctiuni daca tinta nu a fost atinsa pentru ca nu societatea a ales tinta. Pare un lucru minor dar este ceea ce asigura independenta totala bancii centrale fara niciun fel de raspundere-putere absoluta.

Puterea limitata este pretul independentei de politica pe care il plateste orice institutie detinuta de stat. Aceasta este regula de baza intr-o democratie.

Independenta bancii centrale fata de politic este importanta. Este cel mai important lucru castigat de bancile centrale in ultimii 30 de ani. Numai ca avand in vedere ca si bancile centrale sunt controlate de functionari numiti politic este periculos sa oferi putere absoluta unei astfel de institutii. In tot acest “design” al sistemului bancar romanesc lipseste ceea ce in engleza este foarte bine surprins de “accountability”.

Ai nevoie de mai multe cuvinte sau chiar propozitii sa traduci in romana ce inseamna “accountability”. Ar trebui sa fie un semn pentru noi ca societate. Este clar ca nu este ceva ce ne preocupa foarte mult. Totusi, stim ca este importanta aceasta “accountability” pentru ca o cerem de la institutii. In aceste zile asistam la foarte multe discutii despre cum controlam derapajele SRI si SIE dar nicio discutie despre cum controlam banca centrala. Romanii inteleg pericolele care vin dinspre serviciile secrete cand au prea multa autonomie. Lasate libere fara niciun fel de supervizare aceastea au tendinta sa acapareze puterea. Intelegem acest lucru acum dupa 50 de ani de comunism. Cel putin sper ca intelegem.

Toate aceste institutii, inclusiv banca centrala, sunt la fel de importante iar lasate libere in mana unor functionari pot produce dezastre cu consecinte tragice pe termen lung in societae. Banca centrala are puteri foarte mari, mai mari decat intelege cea mai mare parte a societatii, si de aceea este important ca aceste puteri sa fie folosite pentru societate si nu pentru clasa politica sau interese personale. In 1968 Milton Friedman spunea ca cel mai rau lucru pe care il poate face politica monetara este sa devina ea insasi un factor de instabilitate in economie. O banca centrala independenta politic cu puteri absolute fara niciun fel de control din partea societatii are cele mai mari sanse sa devina o sursa majora de instabilitate in economie- Politica monetara prociclica in perioada 2006-2010 confirma opinia lui Milton Friedman.

Fara constrangeri din partea societatii si fara “accountability” retorica BNR este simpla- cand ceva merge bine este datorita politcii monetare, cand merege prost altii sunt de vina. Daca suna a discurs politic nu este o intamplare. In acest moment motivatia BNR este sa joace politic si sa pastreze privilegiile si mai ales aceeasi componenta a boardului de la un mandat la altul.

Bancile centrale au evoluat odata cu societatea. In timp, am inteles cateva lucruri (cel putin eu):Este nevoie de mai putina aroganta si mai multa modestie. Este periculos sa crezi ca poti sa controlezi un sistem complex si dinamic cu miscari fine de dobanda – “fine tuning”. Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.

Astfel o banca centrala independenta in implementarea politcii monetare accepta un obiectiv care este dorit si asumat de societate (2). Iar pentru a elimina si mai mult motiviatia unor decizii politice numarul mandatelor trebuie limitat (3).

Revenind la situatia specifica din Romania, in acest moment politica monetara este independenta de jure de influenta politica. Dar faptul ca tinta este decisa doar de banca centrala elimina orice control asupra bancii centrale. In plus lipsa limitei de mandate introduce motivatia pentru guvernator (indiferent de persoana care ocupa pozitia respectiva) sa negocieze cu clasa politica mandat dupa mandat si astfel anuleze independenta de facto a bancii centrale fata de politic.

Ne aflam acum in cea mai periculoasa situatie pentru o societate democratica. Avem o banca centrala independenta , de jure, care si-a negociat foarte bine aceasta independenta. BNR alege singura tinta de inflatie iar guvenratorul poate sa fie numit ad infinitum . Este imposibil ca societatea prin intermediul parlamentului sau guvernului sa evalueze obiectiv politica bancii centrale pentru ca nu exista parghii prin care sa o faca. Nu exista niciun document prin care banca centrala se angajeaza fata de societate sa livreze o anumita rata de inflatie si sa cuprinda si sanctiunile pentru situatiile in care nu se ajunge la acest rezultat (4). Iar faptul ca guvernatorul poate sa fie numit mandat dupa mandat ii ofera acestuia (nu doar teoretic) motivatia ca in schimbul unor decizii de politica monetare care sa ajute un anumit partid politic la un moment sa primesca la schimb numirea pentru inca un mandat.

Pe langa aceste probleme, exista inca un risc. In regimul actual banca centrala poate sa urmareasca alte obiective in afara de cel al preturilor stabile fara ca cineva sa poata sa spuna ceva. Poate sa faca acest lucru chiar daca alergarea dupa alt obiectiv inseamna ca stabiliatea preturilor este abandonata. Independenta inseamana pentru multi bancheri centrali, nu doar BNR, decizii discretionare. Fara un contract clar si transparent intre societate si banca centrala, aceasta din urma poate sa foloseasca politica monetara dupa bunul plac. De foarte multe ori in ultimii ani BNR a adaugat obiective in comunicarea cu publicul desi statutul acesteia este foarte clar. Exista un singur obiectiv, stabilittea preturilor (5).

Stiu ca este foarte usor sa credem ca lucrurile sunt complicate si sa fim furati de nuante. Bancherii centrali se folosesc de aceasta perceptie si sunt experti in folosirea metaforelor care induc impresia ca isi fac meseria intr-un mediu dificil. Ar trebui sa le multumim in loc sa incercam sa le controlam activitatea, spun acestia indirect.

Lucrurile nu stau chiar asa. Sunt doua elmente de care are nevoie un sistem monetar cu banca centrala: 1) un mandat foarte clar care defineste atat independenta bancii centrale cat si limitele puterii acesteia; 2) proceduri care sa asigure transparenta si “accountability” fata de societate.

In 2005 banca centrala a facut un pas important in directia corecta. A adoptat un regim de tintirea inflatiei. Acesta ofera mai mult transparenta. – raportul asupra inflatie, tinta de inflatie, comunicate dupa fiecare decizie. Acum a venit momentul ca BNR sa faca si pasii urmatori. Tinta trebuie decisa cu guvernul sau parlamentul printr-un contract care sa aiba si clauze pentru situatia in care banca centrala nu se achita de mandat. Iar numarul de mandate trebuie limitat la 2 a cate 5 ani fiecare. In fine, este de o importanta cruciala publicarea minuteleor, mai ales intr-o tara unde exista suspiciuni de incompetenta, plagiate, ofiteri acoperiti in toate structurile statului,. Numai prin transparenta maxima banca centrala poate sa inlature orice acuzatie/suspiciune din spatiul public care leaga performanta slaba de numirile politice, incompetenta, sau prezenta ofiterilor acoperiti sau fosti securisti in fruntea conducerii. Publicarea minutelor ar trebui sa confirme sau infirme o parte dintre aceste acuzatii . In special cele legate de competenta. (6)

(1) . 2 noiembrie 2011, Comunicat BNR – Totodată, CA al BNR a hotărât ca, începând cu anul 2013, banca centrală să adopte o ţintă staţionară de inflaţie, situată la nivelul de 2,5 la sută ±1 punct procentual. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.

(2) Ben Bernanke, 25 mai 2010 – Central bank independence, transparency and accountability – A broad consensus has emerged among policymakers, academics, and other informed observers around the world that the goals of monetary policy should be established by the political authorities, but that the conduct of monetary policy in pursuit of those goals should be free from political control.

(3) BIS, Issues in the Governance of Central Banks may 2009, chapter 3—removes the incentive for a governor to seek favour from those who decide on his reappointment. Limitations on the number of terms reduce the probability that the political powers that reappoint the incumbent will use the threat of non-renewal to influence central bank policy.

(4) Policy Target Agreement RBNZ- http://www.rbnz.govt.nz/monetary-policy/policy-targets-agreements

(5) Care este obiectivul fundamental al BNR pana la urma? – https://florincitu.wordpress.com/2014/09/30/care-este-obiectivul-fundamental-al-bnr-pana-la-urma/

(6) BNR trebuie sa publice discutiile din CPM – https://florincitu.wordpress.com/2014/06/24/bnr-trebuie-sa-publice-discutiile-din-cpm/ „

De aceea cred ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze ceea ce aratam mai sus. Pentru ca ceea ce arata Dl. Isar – „neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania” – este expresia faptului ca politica monetara si politica fiscala nu au putut coopera eficient. Iar Dl. Citu e de parere ca:

„Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.”

De acord, dar chestiunea „invaluita in mister” este cea a gasirii optimului, cea a gasirii cooperarii eficiente intre politica monetara si politica fiscala. Pe mine, cel putin, Dl. Isar nu ma convinge cand spune cu generozitate ca: „Romania e o tara bogata”. Cum defineste dumnealui bogatia unei tari sau, ca sa-l parafrazez pe Adam Smith, bogatia unei natiuni? Cresterea ratei dobanzii se impune (solutie clasica, keynesiana!!) daca avem crestere de PIB, altfel pagubim sectorul bancar. Dl. Citu imi anintesc ca a propus, daca nu ma insel, urmatorul mod de lucru: la o relxare fiscala trebuie sa corespunda, ca s-o echilibreze, o politica monetara mai restricitiva si invers.

Insa politica noastra monetara nu poate fi coerenta – de aici faptul ca BNR nu-si poate atinge obiectivul: stablitatea preturilor. Pentru ca nu depinde doar de BNR lucrul acesta. O banca centrala poate fi independenta, asa cum arata Dl. Citu – cu riscurile de rigoare formulate corect de catre marele economist american Milton Friedman – doar in conditiile unei economii eminamente private – cazul SUA, desigur. BNR nu poate interveni decat monetar intr-o economie care nu e eminamente privata, ci intr-una in care statul are inca un rol important. BNR nu poate controla fenomenele bugetare, nici felul in care ministerele – observati ca spun ministerele si nu Guvernul – gestioneaza bugetele, dar nici felul in care Guvernul gestioneaza bugetul. Daca bugetul ar fi cheltuit optim, cu maximum de eficienta, atunci politica monetara ar trebui sa fie si ea una optima si eficienta. In caz contrar s-a vedea usor cine induce crize si cine nu. Insa la noi situatia nu sta asa si se asterne o pacla destul de groasa in a vedea cine greseste de fapt si de drept. Pentru ca cheltuirea banului public, inclusiv a celui din imprumut in moneda straina, nu sta in sarcina BNR. Nu poti, de exemplu, sa dai doar vina pe BNR, dar sa afirmi, cum face Dl. Isar:

„Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.”

iar mai jos:

„Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.”

Pentru ca decidentul din economie nu a fost BNR. Sa luam, de pilda, intreprinderile de stat neperformante, cu gauri de miliarde de euro – de asta si spuneam ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze: care ar fi politica monetara optima intr-o asemenea situatie de evident dezechilibru? Dl. Nicolae Vacaroiu, fost prim-ministru al Romaniei, spunea ca 80% din privatizari au fost ratate – cum ar trebui sa arate in acest caz o politica monetara optima? Pentru ca privatizarile depindeau si depind de decidentul politic. Daca, asa cum arata Dl. Croitoru, s-ar intensifica intrarile de capital in Romania dar noi nu facem sau ratam in chip lamentabil privatizari importante si necesare pentru economia nationala, cum ar trebui sa arate politica monetara optima sau care ar fi, in acest caz, optimul politicii monetare?

Dar sa revenim la problema maririi datoriei publice. Ca nu e rau sa traiesti pe datorie o stie oricine. Nu e rau pana la un punct: pana cand trebuie s-o mai si platesti inapoi, cu dobanda. Ciudat e ca guvernele noastre, incepand de pe vremea celui de-al doilea mandat al Presedintelui Basescu par a nu-si pune urmatoarea problema: marirea datoriei prin efectuarea de imprumuturi la FMI si Banca Mondiala inseamna ca vin, evident mai multi bani – dar care e eficacitatea? Ca nu prea se vede. Doar se mareste datoria publica si nimic mai mult. E vorba de datoria tarii. In schimb s-a vazut in Grecia unde a dus o astfel de politica iresponsabila din partea factorului politic… Nu vad ca facem autostrazi, nu vad ca imbunatatim infrastructura feroviara sau cea portuara sau aeroportuara, nu vad ca modernizam sau construim spitale noi etc, asta ca sa dau doar cateva exemple. Nu scoatem bani din aceasta marire a datoriei publice, doar consumam. In schimb nu reusim sa atragem fonduri europene nerambursabile, iar daca le atragem totusi nu le cheltuim chivernisitor, eficient.

Daca ar fi sa fim obiectivi, cu toate ca am putea critica comportarea BNR in perioada Crizei din 2008-2009, totusi sa nu uitam ca Romania a mers in perioada de boom cu deficite bugetare, inclusiv structurale, mari. Situatia a fost mult mai buna in perioada guvernarii Nastase, cand deficitul bugetar era minuscul, fata de ce a urmat in perioada 2004-2008. Chiar Traian Basescu, tin minte, evidentia deficitul bugetar de doar 1,36% din PIB (citez din memorie, sper sa nu gresesc) din timpul guvernarii Nastase. A fost crestere economica si in perioada 2004-2008, dar nu s-a facut pe baze sanatoase, lucru ce a generat risipa si a vulnerabilizat economia nationala in fata Crizei care urma inevitabil. E de studiat daca devalorizarea leului in 2009 nu ar fi vulnerabilizat si mai mult economia, atinsa oricum de criza, in conditiile iesirilor masive de capital de la periferia UE mergand spre centru. In conditiile unei economii vulnerabile s-ar fi vulnerablizat si moneda. S-a vorbit in epoca de speculatiile pe leu si poate s-a dorit de catre forte externe ca leul sa se devalorizeze, creand un dezechilibru economic dinamic. Economia era pe o crestere nesanatoasa inca inainte de criza, era vulnerabila inca inainte de criza.

E de notat ca factorul politic nu a apreciat inca de la inceptul lui 2009 ca economia va intra in criza, ca putin timp dupa aceea sa declare ritos ca suntem in RE-CE-SIU-NE, fiecare silaba fiind rostita apasat!! Sau BNR a intarit leul pentru ca in 2009 eram in plin an electoral…? Si in Romania, se stie, in an electoral se da o mita electorala uriasa la tot poporul, ulterior achitandu-se nota de plata prin masuri de austeritate. Si atunci trebuia, evident, echilibrata o asemenea masura populista.

Ce ne spune BNR:

„RATA INFLAŢIEI

Dobânzi BNR

  • Depozit: 0,25%
  • Politică monetară: 1,75%
  • Creditare: 3,25%
  • istoric »»»

BNR, conform mandatului sau legal, ar trebui sa-si atinga tinta de inflatie in 2016: 2,50%. Lucru asta nu pare sa se intample si e firesc sa te intrebi: de ce? Fata de valoarea actuala, cresterea ar trebui sa fie de vreo 5,5%. O crestere a inflatiei poate sa fie benefica dar poate si sa nu fie benefica, adica sa creasca inflatia si doar atat. O spirala inflationista pe un fond populist poate fi foarte periculoasa pentru ca poate fragiliza foarte mult economia. Eu imi amintesc de faptul ca la inceputul anilor ’70, in Marea Britanie, pe vremea cand erau laburistii la Putere, inflatia ajunsese la vreo 25%: se tipareau bani ca sa satisfaca pretentiile din ce in ce mai mari ale sindicatelor – chipurile erau bani multi si asa traia, dom’ne, omul bine! BNR nu a explicat foarte clar ezitarea fata de aducerea inflatiei la tinta, pe un teritoriu pozitiv. Lucrul acesta, aducerea inflatiei in zona cu plus, ar genera cerere, insa Dl. Croitoru arata un lucru: „Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere […]”…. Si ca: „Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională.”… Insa nici Dl. Croitoru nu arata foarte clar de ce nu e adusa inflatia la tinta si care ar fi riscurile profunde. Totusi, alaltaieri BNR a dat un comunicat unde vorbeste si despre riscuri, fara sa detalieze:

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

„05.05.2016

Video:
» Briefing de presă 5 mai 2016

În şedinţa din 5 mai 2016, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;
  • Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
  • Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat noul Raport trimestrial asupra inflației, document ce va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016.

Conform evoluţiei anticipate, valoarea negativă a ratei anuale a inflaţiei s-a accentuat în primul trimestru al anului curent (-3,0 la sută în luna martie față de -0,93 la sută în decembrie 2015), ca efect al reducerii cotei standard a TVA de la 24 la 20 la sută începând cu 1 ianuarie 2016 și al prețurilor scăzute ale materiilor prime pe plan global.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC a coborât în luna martie la nivelul de -1,4 la sută, iar indicele armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a înregistrat o rată medie anuală de -1,1 la sută.

Creșterea anuală a PIB s-a accelerat în anul 2015 la 3,8 la sută, cea mai înaltă dinamică din perioada post-criză, susținută de avansul semnificativ al consumului și de consolidarea tendinței de redresare a investițiilor. Contribuția negativă a exportului net s-a accentuat, influența exercitată de creșterea rapidă a absorbției interne devenind vizibilă mai ales în ultima parte a anului 2015.

Cele mai recente date și sondaje de conjunctură semnalează continuarea expansiunii cererii de consum, pe fondul stimulilor fiscali și al creșterii veniturilor populației. În același timp se remarcă scăderea productivității muncii în industrie concomitent cu o dinamică anuală pozitivă a salariilor.

Condițiile monetare reale își păstrează caracterul stimulativ. Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a consolidat traiectoria ascendentă, susținută de ritmul înalt de creștere a componentei în lei. Ponderea creditului în lei în totalul creditului neguvernamental a urcat la nivelul de 52,7 la sută în luna martie de la 51,7 la sută în luna precedentă (cea mai mare valoare înregistrată din 2007 până în prezent), asigurând premise pentru îmbunătățirea transmisiei politicii monetare și pentru atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

În ședința de astăzi Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2016. Raportul prezintă noua prognoză trimestrială, care anticipează prelungirea valorilor negative ale ratei anuale a inflației până în luna iulie 2016, ca urmare a manifestării efectelor tranzitorii ale reducerii cotei TVA și ale altor impozite indirecte, precum și a scăderii unor prețuri administrate (energie). Scenariul de bază prevede o revenire graduală a inflației în interiorul intervalului asociat țintei și plasarea în palierul superior al acestuia la finele orizontului de prognoză.

Riscurile asociate proiecției sunt generate de surse atât interne cât și externe, în condițiile unor incertitudini ridicate.

Astfel, contextul extern rămâne marcat de sporirea temerilor legate de creșterea economică globală, reacutizarea situației din Grecia și apropierea referendumului din Marea Britanie. Acestor incertitudini li se adaugă cele legate de volatilitatea piețelor financiare, tensiunile geopolitice, divergența între conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii şi evoluția prețului petrolului.

Pe plan intern, riscurile se conturează în sfera politicii fiscale și de venituri, precum și a efectelor adverse generate de modificări ale legislației în domeniul financiar.

Pe baza datelor disponibile în prezent și în contextul unor incertitudini sporite, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an și continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.

CA al BNR a hotărât totodată păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Aceste decizii vizează asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu care contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. CA al BNR reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice alături de reforme structurale sunt esenţiale pentru consolidarea economiei româneşti și întărirea capacității acesteia de a face față unor evoluții adverse pe plan internațional.

BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi internaţionale în vederea utilizării şi dozării corespunzătoare a tuturor instrumentelor de care dispune pentru îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu și pentru menținerea stabilității financiare.

Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016. Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 30 iunie 2016.” (subl. mea)

Totusi, as dori sa vad pe saitul BNR sau pe cel al Opiniilor BNR, sau poate Dl. Croitoru, o detaliere, un studiu mai amanuntit asupra riscurilor de care vorbeste comunicatul BNR de mai sus. Inclusiv interpretarea lor in plan politic. Ce se intampla de fapt? De observat ca se vorbeste in comunicat de „incertitudini ridicate”. Ce inseamna asta? Care e substratul ascuns, daca exista unul?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Mai 7, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 189 comentarii