O idee nefericita si periculoasa: cea a „celor doua Romanii”

E foarte bine sa citesti mult si sa-ti imbogatesti cunostintele. Dar marele pericol care-i pandeste pe cei care citesc mult e acela ca, lasandu-te sedus de o idee, incepi sa gandesti cu mintea altora, nu cu propria ta minte.

Se vehiculeaza la noi ideea „celor doua Romanii” si vad ca nu e prezenta doar la Dl. Adrian Nastase, dar si la Dl. prof. Dumitru Bortun. Prezent la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, domnia sa a reluat ideea incercand s-o explice pe intelesul tuturor.

Eu cred ca, inca de la inceput, ar trebui sa observam o similitudine cu ideea, spre exemplu, a doua Europe, sau a „Europei in doua viteze”, care ar putea sa insemne sfarsitul Uniunii Europene. Si atunci nu se poate sa nu te intrebi ce semnifica faptul de a imparti, chiar si din punct de vedere ideatic, o tara in doua, vorbind, de pilda, de „doua Romanii” si cui ar folosi acest lucru. Pentru ca ideea e in mod clar secesionista si nu vad cum ar putea servi acest lucru Romaniei.

Pe de alta parte, ideea e falsa. Chiar si la nivel european. Ca ar exista o Romanie, sa-i zicem asa, moderna si una conservatoare. Dar conservatorismul e prezent si in alte tari, e prezent in Europa si nu numai. Tot intr-un Joc de Putere, Vladimir Socor spunea ca Europa fara conservatori n-ar mai fi Europa. Orice sociolog stie ca societatea este compusa din paturi sociale, care comunica intre ele. Doar comunismul a dorit sa amestece straturile sociale ca sa faca dintr-insele un singur strat social: al „clasei muncitoare”, al „oamenilor muncii de la orase si sate”. Deci faptul ca exista mai multe straturi sociale, care au, fiecare, caracteristici proprii, nu inseamna ca, intr-o tara, ar exista mai multe tari. Din acest punct de vedere, prin modul acesta de a categorisi Romania in doua, in care o Romanie ar ajunge sa aiba caracteristici, specificitati, trasaturi distinctive ce nu mai au nicio legatura cu cele ale celeilalte Romanii, ajungem la o idee marxista, daca nu chiar stalinista. Stalin, de exemplu, facea distinctie, in cadrul URSS de la inceputurile sale, intre regiunile industrializate si cele sarace, aflate pe o treapta de dezvoltare mai slaba, considerand ca nu poate sa se potriveasca aceleasi politici pentru unele si pentru altele. Cu alte cuvinte, vedem si aici ideea a doua Rusii, sau in extenso spus a doua tari, ce nu au legatura una cu alta, pe criterii economice, strict legate de bani si lucruri materiale. Iar comunismul a unificat, din acest punct de vedere, cele doua Rusii, eliminand straturile sociale, facand din acestea un singur strat social, cel pe care l-am evidentiat mai sus.

Insa societatea, chiar in cadrul unei aceleiasi tari, nu are o omogenitate perfecta, nici chiar din punct de vedere economic. N-ai sa intalnesti in nicio tara o perfecta egalitate din punct de vedere al dezvoltarii economice intre diferitele sale regiuni. Nici in SUA nu intalnim asa ceva. Pentru ca asa e societatea omeneasca. Bazata pe diversitate. Asa cum doar in regimurile totalitare ai sa intalnesti o singura ideologie, un sigur partid politic si un singur adevar politic, cum spunea Raymond Aron, pe care Dl. Bortun l-a citat.

Exemplul pe care Dl. Bortun l-a dat, plecand de la citatul din Raymond Aron – „in totalitarism adevarul politic confisca toate celelalte adevaruri” – n-a fost insa expus prea nimerit. Dansul se referea cum in vremea comunismului se raportau „productii record la hectar” (adevarul politic) – numai ca un astfel de „adevar” nu era, de fapt, adevar, ci falsitate, asta ca sa nu spun de-a dreptul minciuna. Pentru ca daca exista un singur adevar politic, atunci exista si o singura minciuna politica. Or, in acest caz, era vorba de minciuna politica.

Domnul Bortun si-a inceput expozeul pornind de la anul 1866, cand, pe tronul Principatelor Unite, a fost adus un principe german, vazand prin aceasta o resurectie a fortelor conservatoare care nu vedeau cu ochi buni reformele domnitorului Al. I. Cuza. Istoricii s-ar putea sa-l contrazica. Nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Ci despre ce raspuns a dat domnia sa cand gazda emisiunii l-a intrebat de ce lucrurile stau asa in Romania. Raspunsul D-lui. Bortun a fost: „pentru ca in Romania omul nu a putut sa prospere prin munca”. Dadea exemplul lui Eminescu, care vedea in taranime singura clasa pozitiva a tarii, intrucat era cea care muncea.

Aici trebuie sa remarcam urmatorul lucru: „omul, individul, sa prospere prin munca„. Cu alte cuvinte, de pilda, eu, prin munca mea, sa prosper, sa ajung la prosperitate. De aici rezulta caracterul individual – eu, prin munca mea – or, Dl. Bortun vede individualismul ca pe o categorie conservatoare, caracteristica „vechii Romanii”. Categoria potrivita „noii Romanii” ar fi, dupa parerea domniei sale, colectivismul (sper ca am inteles bine!), care s-ar baza pe intrajutorare. Dar ce intelege domnia sa prin intrajutorare? Pentru ca, daca individul ajunge la prosperitate prin munca sa, de ce ar trebui sa-i ajute pe altii? Domnia sa vorbea de separarea Bisericii de Stat, de laicitate. Dar intrajutorarea a avut un caracter religios nu doar in crestinism. De pilda, la musulmani avem plata zakatului. La ei este o obligatie atat religioasa cat si juridica a celor bogati sa dea o parte din avutul lor – precum perceperea unui impozit – pentru a acoperi nevoile celor saraci. Crestinismul insa nu a furat libertatea omului, iar in Sfanta Scriptura, chiar in Vechiul Testament, exista expresia: „fiecare sa dea cat il lasa inima” (citat din memorie). Insa in Noul Testament, obligativitatea nu e prezenta: omul isi ajuta semenii deoarece el crede in Cuvantul Lui Dumnezeu. Crestinul, deci, ii ajuta pe altii si din mila, dragoste fata de aproapele, dar mai ales pentru Cuvantul Lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu a zis asa, promitandu-i omului Imparatia Cerurilor. Iar crestinul, crezand, se teme de Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu. Altminteri e o idee de-a dreptul periculoasa – ca Dl. Bortun facea referire – sa inlocuim mila si dragostea de semeni prin drepturi. Eu nu spun ca drepturile n-ar fi necesare, dar compasiunea si dragostea nu pot fi sterse cu buretele in numele drepturilor. Revenind, ideea de intrajutorare – ca eu, care prosper prin munca mea sa-i ajut din avutul meu, din banii mei, pe altii e o idee ce tine de religie. Sfantul Ioan Gura de Aur remarca faptul ca ar fi o nedreptate sa-i confiscam celui bogat bogatia lui, proprietatea lui, ca sa i-o dam saracilor, celor in nevoi, adica sa reparam o nedreptate prin alta nedreptate.

Ar mai trebui spus ca, poate, singura tara in care omul a putut sa prospere in mod real prin munca sa a fost SUA. Unii s-ar putea sa aiba rezerve fata de situatia actuala, dar la inceputurile sale, in SUA, asa au stat lucrurile. Sigur, mi se va spune ca au existat si hoti, banditi, mi se va spune ca a existat sclavia populatiei de culoare, totusi abolita ulterior – dandu-se astfel posibilitatea emanciparii populatiei nerge, rasismul etc. Nicaieri lucrurile nu stau la modul perfect. Dar daca domnia sa crede ca in Europa – sa luam doar continentul nostru – sec. al XIX-lea, individul a prosperat doar prin munca, eu cred ca se insala. In SUA, Constitutia dar si situatia in care s-au aflat primi colonizatori, au facut posibil ca omul sa prospere prin munca sa si in felul acesta, poate pentru prima data in Istorie, acest factor de productie – munca – sa capete o importanta deosebita pentru individ in primul rand – nu pentru societate in primul rand – dezvoltand astfel o traditie in acest sens si facand astfel din aceasta tara superputerea, inclusiv din punct de vedere economic, pe care o vedem astazi. In Europa de Vest, prin comparatie, individul nu a prosperat in felul acesta, nu ca n-ar fi fost importanta munca, dar n-a insemnat ca prin munca a si prosperat individul.

Dupa aceea Dl. Bortun s-a legat de Gigi Becali, trecand la capitolul „voluntarism”. Dupa parerea D-lui. Bortun, voluntarismul ar apartine „Romaniei vechi”. Lasand la o parte faptul ca Gigi Becali chiar a ajutat oameni sarmani din banii lui – cand a facut case pentru sinistratii ce sufereau din cauza inundatilor, cand a platit datoriile unora ce traiau in cartiere foarte sarace – D-le. Bortun, Dvs. nu credeti ca eu, cu banii mei, obtinuti prin munca mea, chiar pot face ce vreau? Ce inseamna asta, voluntarism? Ca Gigi Becali se grozaveste? Asta e caracterul lui. Dar daca el vrea sa dea din banii lui, obtinuti prin munca lui, pentru a premia o echipa de fotbal, nu prea inteleg de ce ar fi in neregula. Asa vrea el – asta e voluntarism? Adica felul in care un individ isi utilizeaza banii castigati de el, prin munca lui, e o dovada de voluntarism? Ca doar i-a muncit, nu i-a furat.

Atunci cum ramane cu exemplul lui George Soros?

Dl Bortun a explicat celebra lovitura la Bursa data de Soros. Ce a facut marele magnat american? A studiat Bursa si a ajuns sa inteleaga profund mecanismele economice. Bravoi lui! Lucrul asta i-a permis sa castige – fara sa se dovedeasca faptul ca ar fi facut ilegalitati – o imensa suma de bani pe Bursa. Din nou, bravo lui! Dar nu e asta capitalismul? Unii care muncesc, studiaza, castiga. Nu neg ca trebuie si putin noroc. Altii, poate mai putin norocosi, pierd. Ar trebui sa-i reprosam lui Soros cum isi utilizeaza el banii castigati de el in mod cinstit? Ca nu s-a dovedit a fi facut ilegalitati. Iata, si in cazul lui Soros, o dovada clara de voluntarism al „vechii Romanii”: face ce vrea cu banii lui.

Domnul Bortun s-a referit, de asemenea, la asa-zisa „morala contractualista”. Ce inseamna asta, in viziunea dumnealui? Ca daca, spre exemplu, incheiem o afacere, strangerea de mana ar fi suficienta – deci increderea in partener, absoluta. Eu vreau sa va spun ca niciunde in lume, nici chiar in comunism, lucrurile n-au mers si n-au stat niciodata asa. Altminteri de ce sa mai facem contracte, de ce sa mai avem clauze contractuale, unele de penalizare a celui care nu respecta contractul? In toata lumea se procedeaza asa. In Vest, in SUA, peste tot. Iar in SUA elaborarea unui contract a ajuns la rang de arta, ca sa ma exprim plastic. Este o dovada de PROSTIE ca in afaceri sa mergi pe strangerea de mana, ignorand pericolele legate de inselaciune, si nu numai, ce ar putea sa apara. Mai ales ca fara un contract care sa aiba clauze in consecinta nu prea vad de ce nu ar aparea astfel de pericole.

Poate ca singurul lucru apropiat de realitate pe care Dl. Bortun l-a evidentiat a fost ca „noi am iesit de sub mantaua comunismului”. Desi si aici, cred, sunt necesare cateva precizari, mai ales legate de expresia „mantaua comunismului”. Deoarece comunismul nu a acoperit nimic. El nu a acoperit o veche societate, pastrand-o sub „mantaua sa”. Ci a distrus vechea societate, iar crimele comunismului stau marturie in acest sens. De fapt, chiar si ideologic vorbind, comunismul isi propunea distrugerea societatii bazate pe raporturi capitaliste – vechea societate – pentru a instaura una noua, cea comunista. Or, asta a si facut comunismul. Comunismul n-a imbracat tara intr-o manta, sub care mai puteai afla vechea societate, spre exemplu cea interbelica. De aceea, de exemplu, taranul anului 1980 nu se mai poate spune ca era acelasi cu cel al anului 1866. Ca din ce spune Dl. Bortun asta rezulta, ca ar fi fost acelasi, conservat sub mantaua comunismului, ceea ce nu e adevarat.

Revenind insa la „ideea celor doua Romanii”, aceasta ar dovedi fie refuzul (poate uneori interesat), fie frica de a ne asuma Romania si Istoria ei asa cum este. Sunt mai degraba de acord cu ceea ce reliefa prof. Adrian Cioroianu: nu putem evada din propria noastra Istorie. Or, noi sau unii dintre noi, parca asta dorim. Insa mojicul lui Pasternak a avut dreptate: asta e duhoarea noastra.

Din tot expozeul facut de Dl. Bortun s-a putut vedea iesind in evidenta nu atat o critica, dar o ura impotriva conservatorismului. Eu cred ca lumea ar trebui sa inteleaga ce inseamna conservatorismul. Nu inseamna sa fii hot, sa nu respecti legile si sa utilizezi smecheria pentru a obtine avantaje. Si nici promovarea unor imbecili. Eminescu insusi a fost un conservator. Nu spun ca ar trebui sa ne conduca neaparat conservatorii, dar fara conservatorism ar inseamna sa abolim traditiile – care nu se reduc doar la „oferirea de agricultura bio si turism eco pentru mileniul trei„, specificitatile si spiritualitatea noastra. Si atunci ce ar ajunge Romania? Cum ne-am mai putea noi identifica ca popor si ca tara in lumea asta?

Or, mi s-a parut ca Dl. Bortun vedea prin sintagma „Romania conservatoare”, adica „Vechea Romanie”, toate blastamatiile pamantului. Daca societatea nu ar avea si o nuanta, o componenta conservatoare, mai degraba mi se pare ca lucrurile, asa cum a remarcat odata Eugen Ovidiu Chirovici, ar sta cam asa: o populatie in care unii ar fi ca italienii, altii ca francezii, altii ca americanii, altii ca germanii si tot asa. Pentru ca identitatea nationala nu poate fi conceputa fara conservarea unor traditii ale unui popor.

La ce s-ar reduce atunci identitatea nationala: doar la folosirea intr-un mod absolut corect gramatical a limbii romane? Si aici vedem cum razbate un extremism demn de o cauza mai buna. Pentru ca niciunde pe glob un popor nu vorbeste exclusiv in mod absolut corect gramatical limba sa. Si nu in felul acesta pastrezi identitatea nationala a unui popor, a unei tari. A vorbi absolut corect gramatical e mai degraba o caracteristica a strainului, nu a autohtonului. Aceasta perfectiune de a vorbi in mod strict limba literara, fara nicio greseala gramaticala, fara nicio stalcire a vreunui cuvant, are un aer de nefiresc, de artificialitate si chiar de snobism uneori. Nu pledez pentru a face greseli gramaticale in vorbire sau scriere dar nici pentru extremismul corectitudinii. Pentru ca in felul acesta s-a ajuns si la extremismul corectitudinii politice.

Trebuie sa subliniem ca este periculoasa acreditarea ideii „celor doua Romanii” in popor, in randul generatiunilor tinere ale tarii acesteia. Ganditi-va, ce ar trebui sa le spuie parintii copiilor? Ca sunt „doua Romanii”? Ce cunostinte ar trebuie sa le deie scoala? Ca sunt „doua Romanii”? Ca sunt „doua Romanii” paralele care se dezvolta separat una de alta? Sau dorim sa scoatem „viguroase generatiuni de elevi” care sa iubeasca aceasta patrie si sa contribuie la dezvoltarea ei? A acredita pentru viitorime ideea celor „doua Romanii” e un lucru deosebit de periculos pentru ca ar insemna sa pregatim secesiunea acestei tari. Pentru ca la asa ceva conduce aceasta idee. Si e ciudat pentru ca nicaieri in lume, poate cu foarte putine exceptii (pe care nu vad de ce ar trebui sa le copiem), nu vedem discutandu-se in astfel de termeni. Eu nu vad ca se vorbeste despre doua Germanii, sau de doua Frante, sau de doua SUA etc. Numai in Romania se vorbeste despre cele „doua Romanii”. Romaniei, evident ca nu serveste la nimic asa ceva. Atunci cui serveste?