Un lucru pe care eu il inteleg mai greu… Un lucru trist…

Interesant este ca noi, romanii, indiferent din ce tabere politice provenim, din ce culturi organizationale provenim, din ce medii sociale provenim, convergem pana la urma spre cam aceleasi concluzii…

Mi s-au parut interesante si relevante in acest sens doua postari. Voi incepe cu cea a D-lui. Nastase:

Despre vize si tratamente asimetrice

„In urma cu ceva timp, Vasile Puscas a scris un comentariu interesant pentru Q Magazine. Era vorba despre vizele romanilor, despre posibilitatea de a calatori in Europa. Ceea ce s-a obtinut in cursul anului 2001. E adevarat, in tara partenerului strategic, SUA, dupa aproape 20 de ani de parteneriat, romanii inca nu pot calatori fara vize. Nici in Canada. Probabil ca, pe viitor,  le vor trebui vize si pentru a calatori in Marea Britanie. Posibil ca, din nou, vom accepta tratamente „asimetrice”. La fel ca si in cazul accesului la Spatiul Shengen.

 

„Q Magazine | Publicat la 11:51 | 23.05.2016 | 0 comentarii

EXCLUSIV. Despre vizele românilor. Atunci și acum

de Prof. Dr. Vasile Pușcaș

 

„Este incredibil că ați reușit!”

La sfârșitul anului 2000, românii au primit iarăși o veste proastă: nici de data aceasta nu s-a acceptat ca românii să circule fără viză în statele Uniunii Europene.Deja bulgarii se bucurau de acest drept,ca și cetățenii celorlalte state candidate.România primea încă o dată eticheta de „oaia neagră” a Europei! Despre acest fapt știam când desemnatul prim-ministru Adrian Năstase mi-a propus să fiu negociatorul-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană.Ceea ce nu știusem,în acel moment,era ca șansa ca România să obțină o decizie pozitivă,la sfârșitul anului următor,depindea de conținutul unui chestionar care trebuia să ajungă la Comisia Europeană până în 15 ianuarie 2001.Despre astfel de cerință am aflat doar cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 2000,când noul Guvern Năstase nici nu era  aprobat oficial. Conștientizând faptul că se contura o situație de criză, l-am informat pe primul-ministru desemnat. Reacția acestuia a fost una rațională:„Domnule profesor, mă tem că va trebui să tot rezolvăm situații de criză.Te rog fă ceva, românii sunt deja frustrați de aceste refuzuri repetate de eliminare a vizelor, iar cetățeanul de rând va percepe Europa mai realist dacă va avea dreptul să circule neîngrădit în Uniunea Europeană”. Așa era. Și eu  simțisem că românii erau de-a dreptul jigniți de un astfel de tratament „european”. Așadar am pornit să fac ce am crezut de cuviință.

În primul rând am căutat la Externe și la Interne respectivul chestionar pentru a vedea despre ce era vorba.La ambele ministere m-am izbit de răspunsul „nu știm” și „nu avem”. Repet, eu eram doar desemnat ca negociator șef al României, nu proveneam din sistemul administrației centrale și nici nu relaționasem cu fostul Executiv de la București. Deci,eram într-o postură dezavantajoasă și, probabil, nu puteam obține ușor încredere din partea unor oameni care aparțineau unei anumite culturi organizaționale, fără să spun că ar fi avut interese diferite. Am reușit să obțin respectivul document de la Bruxelles doar cu o zi înainte de formalizarea noului Guvern(28 dec.2000).Când am văzut chestionarul,un adevărat volum masiv, și am realizat ce trebuia făcut până în 15 ianuarie 2001,am văzut negru în fața ochilor. Dealtfel, mi s-a și spus că atunci când am depus jurământul ca ministru eram livid și cu gândurile în altă parte. Se prea poate, nu aveam în gând decât imensitatea muncii care trebuia depusă în plină perioadă de Sărbători cu niște instituții și oameni care nu se arătau deloc cooperanți, să nu spun solidari cu obiectivul meu-trimiterea chestionarului la Bruxelles până în 15 ianuarie 2001.

Hotărât să petrec Sărbătorile prin muncă (deh!proveneam din „lumea veche”) și având deja experiența din Washington, D.C. de a opera „cu marfa clientului”, deci cu resursele care-mi erau desemnate, am constituit rapid un grup de lucru interministerial și pe lângă coordonarea echipei m-am concentrat pe evaluarea „din mers” a răspunsurilor și documentelor argumentative, așa încât sa obtin un timp cât mai bun. Principala piedică cu care m-am întâlnit pe toată durata a fost atitudinea și mentalitatea celor cu care lucram. Le ceream rezultate de calitate într-un cadru temporal programat riguros. Pe lângă faptul că uneori răspunsurile erau pe lângă subiectul întrebării, cei mai mulți colaboratori ziceau că ei nu vor lucra decât în „programul oficial de birou”, că va fi bine dacă răspunsurile la respectivul chestionar vor ajunge la Comisia Europeană și după 15 ianuarie 2001,doar să ajungă!

Până la urmă am reușit să creem un spirit de echipă și s-a lucrat responsabil zi și noapte, documentul fiind finalizat, în varianta electronică,în 15 ianuarie 2001, doar cu două ore înainte de încheierea programului de activitate la Comisia Europeană. Am apăsat pe butonul „Enter” în jurul orei 16 și am repetat operațiunea după un sfert de ceas pentru a fi sigur că textul respectiv a fost transmis. Am sunat imediat și la șeful de unitate(Comisia Europeană) care era „destinatarul” documentului pentru a-l avertiza despre transmiterea documentului României.Nu mi-a răspuns decât după aproximativ o oră:„Am primit documentul, mi-a confirmat partenerul din Bruxelles. Este incredibil că ați reușit! Să vă spun drept, noi consideram deja că România nu va mai trimite răspunsurile.Dar, probabil, a continuat el, s-a schimbat cultura politică la București!”.

Eram mulțumit că documentul a fost înregistrat la timp de Comisia Europeană și nu am răspuns decât foarte scurt:„Da,sper să se schimbe cultura politică în București”.

Așa a început negocierea obiectivului de eliminare a vizelor de călătorie pentru cetățenii români în statele Uniunii Europene, care a avut o finalitate mult-așteptată:decizia Consiliului JAI, din 7 decembrie 2001, de eliminare a vizelor pentru români,începand din 1 ianuarie 2002. A fost doar una din secvențele tematice ale negocierii aderării României la Uniunea Europeană.

Congresul e cheia, nu Casa Albă

Rememorând  acest episod nu pot omite să reamintesc faptul că și astăzi cetățenii României așteaptă o decizie favorabilă privind dreptul de a călători, fără viză, în SUA.Cum marea majoritate a cetățenilor statelor membre ale UE beneficiază deja de acest drept, este de ințeles frustrarea românilor, mai ales că zilnic oficialii din București remarcă relațiile politice excelente cu SUA și Parteneriatul strategic americano-român.Doar că decizia americană pentru acest deziderat al nostru nu depinde doar de Casa Albă, ci și de Congresul SUA.

Și nu e suficientă doar o negociere bilaterală, ci si una multilaterală(europeană). Degeaba ar face promisiuni demnitari ai Pentagonului sau Departamentului de Stat,dacă guvernanții României  nu-și corelează bine argumentele cu stările rele din țară și mai ales nu conving aleșii din Capitol Hill că este și în interesul american ca românii să aibă dreptul să meargă fără viză în SUA. Abia în ultima periodă de timp am observat că Ambasada României în SUA face drumuri mai frecvente spre Congresul american, dar mai trebuie ca și Bucureștii să aducă un sprijin consistent,iar cetățenii români au nevoie de o explicare clară a ceea ce înseamnă drepturi și îndatoriri, atât în țarî cât și înafara ei.Iar liderii și diplomații români ar putea conștientiza și operaționaliza mai eficient statutul României de membru al UE, nu doar al NATO, în negocierile care urmăresc finalitatea eliminarii de către SUA a vizelor pentru cetățenii români care sunt și cetățeni europeni. Din păcate, până recent, percepția era că Bucureștii au frecventat insuficient calea europeană, după cum au fost evitate și alte resurse care ar fi putut crește capacitatea României de negociere,pentru atingerea obiectivului amintit. Așa că rămânem, pe mai departe, cu speranța că negociatorii români vor adopta o strategie și formulele care să ducă și la decizia eliminării vizelor pentru cetățenii europeni cu pașaport de România care intenționează să călătorească în SUA. Efortul negocierilor cu UE pentru eliminarea vizei pentru cetățenii români care călătoreau în statele europene,derulat în urma cu un deceniu și jumătate, demonstrează că s-ar putea obține un rezultat favorabil și la Washington,D.C.”” (subl. mea)

Vedeti, se tot vorbeste despre un proiect de tara. Inclusiv Presedintele vorbeste despre asta, ca si-ar dori un proiect de tara. Dar v-as ruga sa va opriti putin la fraza pe care am subliniat-o:

„În primul rând am căutat la Externe și la Interne respectivul chestionar pentru a vedea despre ce era vorba.La ambele ministere m-am izbit de răspunsul „nu știm” și „nu avem”.”

Mie, cel putin mie, imi e foarte greu sa inteleg cum e posibil sa lucrezi intr-un minister al patriei si sa dai astfel de raspunsuri… Cum sa nu stii? Si sa ne gandim cui anume i s-a raspuns in acest mod impertinent: „negociatorului-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană”. Atunci, daca dai astfel de raspunsuri: „nu stim”, „nu avem”, eu stau si ma intreb ce faci la locul de munca? Lasand la o parte impertinenta cu care i s-a raspuns negociatorului-sef al Romaniei, raspunsurile acestea vadesc incompetenta! Exemplifica incompetenta prezenta din belsug in stufoasele noastre ministere! Lucru foarte trist! Cu alte cuvinte „nu s-a acceptat ca românii să circule fără viză în statele Uniunii Europene” din cauza incompetentei prezenta in ministerele noastre.

Iata si al doilea articol semnat de profesorul Cristian Preda, pentru Ziare.com:

Atacati in numele coruptiei

„In urma cu cateva zile, ministrul A. Curaj a fost intrebat daca-i va retrage titlul de doctor lui V. Ponta. Nu era prima data cand i se solicita asta. Acum, intrebarea a venit dupa ce o comisie cu nume imposibil de pronuntat (CNATDCU) decisese ca fostul premier si-a plagiat doctoratul, sub indrumarea altui prim-ministru, A. Nastase.

Citeste toate textele scrise de Cristian Preda pentru Ziare.com

Verdictul pica la patru ani dupa ce probele fusesera prezentate public. Orice elev de gimnaziu putea constata cum copiase dottore. Nu e nevoie sa fii savant ca sa recunosti identitatea unor pagini.In fine… Dupa o lunga perioada in care partidul lui V. Ponta a folosit zeci de tertipuri, ca sa faca din alb negru, o institutie recunoaste si ea evidenta. Ei bine, ce a raspuns ministrul Curaj la intrebarea care-i fusese adresata? Cititi, va rog, cu atentie: „La incheierea procedurii, ministrul are rol decorativ”.Multi vor fi tentati sa speculeze in privinta atitudinii titularului de la Educatie. Unii ar putea zice, de pilda, ca fiind el insusi un membru al unei Academii suspecte, A. Curaj nu vrea sa se puna rau cu reteaua impostorilor si se declara strivit de lege. E o chestiune secundara ce calcule face onor. dl. ministru.Sa-l lasam sa fie o bucata de decor. Mai important mi se pare ca el ne-a livrat, probabil fara sa vrea, o definitie a tehnocratului, larg acceptata: un ministru fara afiliere politica nu se angajeaza in vreun fel, el tace, fiindca legea dicteaza.Acesta e, intr-adevar, profilul mai multor componenti ai Cabinetului Ciolos. Tehnocratii, in majoritatea lor, vorbesc mai rar ca presedintele, care nu e nici el prea vorbaret.

Un secretar de stat la Munca, V. Nicolae, are o parere diferita. Pentru el, tehnocratii sunt cei „cativa care au curajul sau tacaneala de a expune un sistem care este disfunctional si care furnizeaza o finantare nesimtita si profund corupta unor smecheri care sunt un soi de dumnezei ai partidelor”. Recunosc ca prefer atitudinea vocala – ferma, dar destinsa – a unui V. Nicolae.

Mai ales ca, asa cum spune tot el, tehnocratul „e injurat de oricine are chef”. Si el, si C. Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, nu s-au dat in laturi de la confruntari frontale cu adversari ai Guvernului din categoria Ghita-Birchall-Teodorovici-Ponta.

Toti acestia au contraatacat, in stilul cu care ne-au obisnuit si caruia i-as zice socialismul badaran. Dottore, de pilda, a anuntat ca vrea sa faca o teza despre „Fabuloasa Guvernare Tehnocrata si maretele sale realizari pentru poporul roman”. Asociatii sai au rostit, la randul lor, vorbe de ocara.

Dar culmea a fost atinsa odata cu intrarea in arena a senatorului Gabi Cretu. Cand era deputat european, s-a remarcat prin apologia facuta dictatorului venezuelean Chavez.

Revenita in Romania, G. Cretu s-a specializat in apararea coruptilor pentru care se cere ridicarea imunitatii. In vremurile din urma, pesedista s-a suparat pe tehnocrati, iar ca sa-i faca de rusine, s-a lansat in tirade in care ne spune ca „nu parlamentarii fura, ca nu au cum!” si ca, de fapt, „Executivul este in risc”. Aleasa neamului pare sa ignore faptul ca zeci de parlamentari au fost condamnati definitiv.

Mai mult, sarind – chipurile! – in apararea principiului reprezentativitatii, amenintat de numirea unui guvern tehnocrat, ea afirma pur si simplu ca „orice Executiv politic a fost mai bun, mai eficient si mai adaptat interesului public” decat echipa lui Ciolos. Daca nu vor sa aiba doar rol decorativ, tehnocratii sunt atacati in numele coruptiei…

Cam asa e construita dezbaterea publica in vremea din urma: unii slavesc democratia ca sa apere coruptia, iar altii, suporteri ai tehnocratiei, dispretuiesc angajarea publica. Impreuna, cele doua tabere fac o majoritate consistenta. Sunt, in schimb, foarte putini amicii democratiei care vor ca demnitatile publice sa fie ocupate de persoane cultivate, oneste si harnice.

Cristian Preda este profesor la Universitatea din Bucuresti (din 1992) si deputat european (din 2009).” (subl. mea)

In primul rand as dori sa-l felicit pentru titlu, care pare a fi al unui film de actiune de mare succes. Insa uitati-va la fraza de final pe care am subliniat-o, mai exact la:

„Sunt, in schimb, foarte putini amicii democratiei care vor ca demnitatile publice sa fie ocupate de persoane cultivate, oneste si harnice.”

Insa eu as fi adaugat, pe langa „cultivate, oneste si harnice”, „si competente”. Daca stau sa ma gandesc la ce am subliniat din primul articol si la ce am subliniat in al doilea, cam tot pe acolo ajungem.

Daca stam si meditam la sistemul din Romania, faptul ca „Sunt, in schimb, foarte putini amicii democratiei care vor ca demnitatile publice sa fie ocupate de persoane cultivate, oneste si harnice.”, genereaza oameni care ajung sa ocupe chiar functii importante prin ministerele noastre si care dau, atunci cand sunt intrebati, raspunsuri de genul asta: „nu stim”, nu avem”, de ajungi sa te intrebi: atunci ce fac acolo, ce muncesc oamenii aceia acolo?

Cred ca nimeni nu-i cere unui umil slujbas public sa rezolve el o problema importanta, de exemplu cum era cea legata de calatoria fara vize a cetatenilor romani in UE. Dar mi se pare inadmisibil sa nu stii care sunt formele care trebuie facute, ce formulare trebuie completate, unde se pot gasi aceste formulare, care e procedura s.a.m.d. Este inadmisibil sa dai niste raspunsuri impertinente si pline de incompetenta unei persoane cu asemenea raspundere precum negociatorul-sef al Romaniei pentru ca lucrul asta e congruent cu subminarea intereselor tarii.

Si atunci eu va intreb: cum se poate rezolva o astfel de problema daca nu printr-o restructurare drastica a aparatului de stat? O restructurare care se presupuna si o selectie pe baza de merite si competente a personalului. Or, in Romania ce s-a intamplat in trecutul recent? In perioada 2004-2009 s-a angajat masiv la stat 500.000 de oameni, numarul acestora crescand de la 900.000 de functionari publici (adica atat cat e sustenabil pentru Statul Roman) la 1.400.000 de functionari publici si asta sub guvernarea liberala a D-lui. Tariceanu. Adica sa fie multi… Si asta in scopuri electorale, desigur. Insa oamenii acestia vor si salarii mai mari, vor tot felul de facilitati, sporind considerabil cheltuielile pe care le face statul, care si asa nu prea are de unde… Nu mai vorbesc de tinerea in brate a companiilor de stat neperformante, cu pierderi uriase… Dar s-a ajuns ca acum sa avem, la stat, mai multi angajati decat in 1989. Citeam undeva ceva mai demult ca atunci erau 800.000 de functionari publici… Si atunci ma intreb si eu unde vrem sa ajungem…

Pentru ca un astfel de sistem genereaza si coruptie. Observati cum masurile anticoruptie conduc la un blocaj total sau aproape total la toate institutiile statului. Se vrea acum ca fiecare minister sa aiba un fel de directie, daca am inteles bine, care sa se ocupe de coruptia din ograda proprie. Mie mi se pare ca ne ocupam disproportionat de mult de coruptie si combaterea acesteia fata de cum sa procedam ca sa sporim eficienta acestor ministere. Pentru ca s-a vazut, spre exemplu, de-a lungul timpului, o foarte slaba eficienta in atragerea fondurilor europene si acest lucru se constata si in zilele noastre. Mie mi se pare – poate ca gresesc – o contradictie in text, cum se spune: adica vrei sa combati coruptia dar sistemul genereaza in continuare coruptie, in schimb nu te gandesti sa schimbi sistemul asta foarte mare si stufos ca sa poti intr-adevar sa imbunatatesti lucrurile. Pe de alta parte, asa cum stau lucrurile acum, nici n-ai cum sa le imbunatatesti. Nu doar ca nu poti mari salariile celor care intr-adevar merita, iar nivelul salariilor de la noi ramane in continuare, comparativ cu tarile din Vest, foarte scazut, dar mentinerea situatiei te conduce automat la taieri drastice de la investiile publice – lucru ce s-a constatat inclusiv pe vremea guvernarii Ponta. Si atunci se pune problema: fara investitii publice cum ai putea sa faci ca lucrurile sa mearga mai bine, cum ai putea sa deblochezi situatia? Pe de alta parte, se tot critica privatizarile care s-au facut in trecut. E foarte bine! Doar ca din 2004 incoace nu s-a mai facut niciuna, vaduvind tara de un important capital privat ce ar fi putut sa vina si sa lucreze in folosul economiei si al bunastarii cetatenilor!! Practic, la noi nu merg nici investitiile straine si nici cele publice. Deflatie avem in continuare, care loveste sectorul privat si-i franeaza dezvoltarea. De asemenea deficitul bugetar de 3% din PIB ajunge sa fie cu greu respectat…

Poate un astfel de sistem sa conduca spre dezvoltare, spre cresterea competitivitatii si performantei? Se vede destul de limpede de ceva vreme incoace ca nu prea…

Una din marile probleme ale sistemului nostru ministerial este ca acesta e clientelar in loc de a fi unul meritocratic, in care sa prevaleze competenta. Lucrul acesta conduce spre o scadere a calitatii actului ministerial si atunci sa nu ne miram daca nu se iau cele mai bune decizii, sa nu ne miram prea tare daca lucrurile merg prost. Si dupa cum putem cu usurinta constata, avem o problema in acest sens, nu neaparat la un minister anume, ci o problema care tinde sa se generalizeze periculos in tot sistemul ministerial de stat. Si nu e vorba doar de coruptie. Coruptia apare drept o consecinta a sistemului si a starii de fapt. Iar consensul partidelor pe anumite probleme suplineste doar in parte defectele sistemului. Asta inseamna ca pot exista mai multe consensuri, pe diverse probleme, dar lucrul asta nu va conduce neaparat la faptul ca treburile vor merge bine, la evolutii neaparat pozitive. Si in felul acesta vor fi intotdeauna oameni care vor specula tot felul de nemultumiri si frustrari ale populatiei, ar putea ajunge chiar la Putere, dar fara sa reuseasca sa schimbe ceva, sa schimbe in bine ceva, sistemul putandu-se perpetua, creand, pe masura ce se perpetueaza, vulnerabilitati noi Romaniei, sau sa le adanceasca pe cele vechi. Se vede, de pilda, cum coruptia, existenta in perioada fostei guvernari Nastase, s-a agravat dupa 2004, cu precadere dupa 2009 cand PDL a fost la guvernare. Or, toata aceasta coruptie a fost legata de stat. De asemenea observam ca nu prea se mai construiesc, nu prea se mai modernizeaza drumuri/autostrazi in Romania, o scadere evidenta in acest domeniu dupa 2009 si se mentine si acum. In general vorbind, constatam multe scaderi, comparativ cu perioada anterioara, situatie ce poate evolua in acest fel spre punctul sau critic, putand da nastere dezvoltarii unui populism periculos, mai ales in conditiile in care avem un stat mare, dar cu multe slabiciuni, inca puternic implicat in economie…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.