Masuri proaste!

In legatura cu noile masuri luate de Guvern, denumite pompos „revolutie fiscala” in loc de „prostie fiscala”, cum ar fi fost normal, cred ca ar trebui sa ne uitam mai intai la actuala crestere economica de aprox. 6%, mai exact la trei dintre caracteristicile sale ca sa fixam ideile:

– e o crestere economica bazata aproape in exclusivitate pe consum, deci se maresc deficitele de cont curent, bugetar,

– avem o crestere economica insemnata dar veniturile fiscale bugetare sunt in scadere, in conditiile in care nu e deloc clar ca acest lucru s-ar datora evaziunii fiscale sau scaderii cifrei de afaceri ale intreprinderilor,

– de asemenea cresterea economica e semnificativa dar investitiile sunt in scadere (inclusiv cele straine directe), ajungand la un nou minim istoric in Romania.

Uitandu-ne doar la acesti trei parametri se pune problema: ce se intampla de fapt in economia profunda? Si apoi cat e de sustenabila si pe ce termen aceasta crestere. Specialistii, de exemplu Dl. Florin Citu, dar si altii, avertizeaza asupra unei posibile crize ce poate aparea pe termen scurt.

Din cate am inteles, Guvernul a adoptat doua masuri ce nu ne fac prea optimisti. In primul rand cred ca ar trebui spus ca atunci cand e vorba de fiscalitate te intrebi ce se urmareste prin respectivele masuri, care e strategia pe care o are in vedere Guvernul. Veniturile fiscale sunt in scadere si atunci te-ai putea gandi ca Guvernul ar dori sa le mareasca. Sau sa taie cheltuielile. Asta pentru mentinerea deficitului bugetar sub 3% din PIB. Guvernul insa a venit cu masura de a scadea impozitul pe venitul salarial de la 16% la 10%, deci din strat o astfel de masura conduce spre diminuarea veniturilor bugetare si care afecteaza grav administratiile locale – v. aici.

Insa cea mai controversata masura e cea a trecerii contributiilor sociale de la angajator la angajat, in conditiile in care salariul brut al angajatului nu se modifica. S-a discutat despre marirea salariului brut astfel incat angajatul sa nu piarda la salariu. Asta pentru ca daca povara fiscala se muta de la angajator in totalitate spre angajat, salariul net al angajatului se diminuneaza semnificativ. Principial vorbind,  Guvernul nu poate sa forteze firmele private sa mareasca salariile brute. Dar aici mai e o problema: daca ar fi sa se mareasca salariul brut – sa zicem! – de unde? De unde il maresti? Lucru valabil si pentru intrepriderile de stat. De unde vii cu o marire a salariului brut, de unde banii acestia? Mai ales ca veniturile bugetare sunt in scadere fata de anul trecut.

Aceasta mutare a poverii fiscale pe angajat evident ca nu rezolva problema evaziunii fiscale. O face si mai perversa! Mai ales ca, desi mutata pe angajat, contributia e, de fapt, platita de catre angajator. Pe de alta parte e destul de clar ca diminuarea salariului net, adica banii pe care ii ia in mana angajatul, conduce la o saracire a majoritatii populatiei si la cresterea inegalitatilor. Dar, pe de alta parte, conduce la o diminuare a consumului. Si deci si a cresterii economice.

Insa o mare problema ar fi si alta… Nu putem stii cum va reactiona economia, judecand dupa conditiile de acum ale cresterii economice, cele care le-am prezentat la inceput, corelate cu noile masuri adoptate de Guvern. N-am, spre exemplu, nicio certitudine ca, in condtiile unei cresteri economice cu caraceristici ciudate, anul viitor nu am putea intra intr-o perioada de recesiune. Aceasta crestere nu prea e sustenabila. Si atunci nu doar ca nu se mareste salariul brut, dar se mai pot intampla si alte lucruri. Spre exemplu, angajatorii sa treaca o parte din angajati in program part-time. Asa cum a pus Guvernul problema – v. aici – salariul net al unui angajat cu timp partial ar ajunge la doar… 285 lei. Insa cresterea salariului minim am inteles ca a fost amanata. Totusi, ideea care se desprinde e ca masurile luate conduc spre un stadiu de saracire extrema a populatiei si deci la o scadere drastica a consumului. Dar, pe de alta parte, daca vor avea loc disponibilizari? E foarte posibil sa se intample si in sectorul de stat (unde masura luata de Guvern echivaleaza cu o taiere de salarii) si in sectorul privat. Intr-o astfel de situatie se diminueaza si mai mult veniturile bugetare. Pentru ca, din cate am inteles, angajatorul va trebui sa plateasca doar o taxa de solidaritate de 2,5%. Aici sunt prezentate trei scenarii. Insa un angajator – indiferent care ar fi el, statul sau privatul – va urmari sa-si diminueze costurile. Nu vad de ce statul n-ar face la fel, in caz contrar la ce a mai luat o astfel de masura? Ar fi absurd. Mai ales ca veniturile bugetare sunt in scadere severa. La privat, si nu doar, o crestere a costurilor trebuie suportate de undeva. De unde? Angajatul e cel care pierde din tot deal-ul asta. Insa ce se va intampla daca cresterea economica „minune” va incepe sa se deprime? E clar ca va incepe si o disponibilizare de personal – si la stat si la privat – lucru ce conduce automat la o diminuare a veniturilor bugetare in conditiile in care povara fiscala o suporta in exclusivitate angajatul. Deci nu mai este echilibrata si pe angajator.

In legatura cu starea economiei trebuie sa aratam ca au avut loc cresteri nesustenabile ale salariului minim – v. aici – fara legatura cu cresterea productivitatii muncii. Insa o astfel de investitie, sa-i zicem asa, neavand legatura cu cresterea prodctivitatii muncii, cresteriile fiind cu mult sub productivitatea muncii, trebuie s-o privim drept nerentabila. Iar lucrul acesta sfarseste prin a provoca, mai devreme sau mai tarziu, crize economice. Masurile luate de guvern parca vin sa ajute implinirea acestui lucru.

Guvernul nu pare dispus sa taie cheltuielile. Cum ar putea creste veniturile bugetare? Am spus ca ele sunt in scadere. Fara indoiala ca o multiplicare a creditului ne-ar conduce intr-un mod accelerat catre o criza. Lucrul asta n-ar realiza mare lucru pentru ca nu ar creste veniturile la bugetul de stat. Sa presupunem, ca ipoteza, ca oamenii se vor imprumuta la banci si vor sustine astfel consumul la cote ridicate, chiar si in conditiile salariilor nete mult diminuate. Putem sa presupunem cu un anumit grad de rationalitate acest lucru mai ales pentru ca au loc cresteri de preturi (la produse alimentare, la energie s.a). Lucrul asta nu conduce la o crestere a veniturilor bugetare. Practic, are loc mutarea poverii fiscale si nimic mai mult. Nu am vazut sa se vorbeasca despre impactul acestor masuri sau sa fi existat studii de impact. Macar sa avem o aproximare a scaderii evaziunii fiscale. Cu cat? Guvernul nu ne spune. Nu e vorba nici de o mai buna colectare a taxelor si impozitelor, nici de o crestere a acestora, nici de o taiere a cheltuielilor ca sa-ti ramana mai multi bani la buget. E vorba de mutarea contributiei de la angajator la angajat. Atata tot. Problema care se pune este: cum cresc veniturile bugetare prin aceasta mutare? Ca mutarea aceasta, ca sa ma exprim mai plastic, are loc in acelasi cazan de pana acum – salariul brut ramane acelasi, ca n-ai cum sa ai prevederi in aceasta privinta. Cu alte cuvinte, nu se schimba nimic, doar se „revizuieste”, ca sa ma exprim in stil caragialesc, mai exact „se muta” dintr-o parte in alta.

Dar care va fi efectul bugetar? Aici nu merge cu declaratii de genul ca „toata lumea va fi multumita”, „toti vom castiga”, cum face cu mandrie actualul Guvern. Ci ar fi trebuit sa spuna exact: cat!! Cu cat vor creste veniturile bugetare! Spre exemplu, ca sa ma fac mai bine inteles, ar fi trebuit ca Ionutz Misha sa vina si sa spuna cu subiect si predicat ceva de genul: „Prin aceasta masura am estimat o crestere a veniturilor bugetare pe 2018 cu 2,3% din PIB mai mare decat volumul acestora din 2017”. N-am auzit asa ceva. Pentru ca veniturile fiscale au scazut in 2017, ca procent din PIB, cu 1,1 puncte procentuale, adica 9 miliarde de lei, cu inrautarie in trimestrul III!! In asemenea conditii nu am nicio certitudine ca veniturile bugetare vor creste. Asta ar insemna ca, la anul, s-ar putea ca Guvernul sa nu mai aiba bani sa plateasca salariile medicilor, profesorilor. Pentru ca sa ne intelegem: daca Guvernul nu are capacitatea de a spune clar cu cat vor creste veniturile la buget, care va fi volumul cheltuielilor preconizate pe 2018, si a pune public intr-un mod extrem de transparent studiul sau studiile de impact facute aferente unor astfel de masuri, nimic nu imi garanteaza ca la anul vor fi bani. Deja Guvernul acopera ilegal o crestere mare a defictului bugetar prin tiparire de moneda. Rata inflatiei a crescut mai mult decat estimarile BNR intr-o economie care creste cu 6% pe an si creste mult mai rapid (Florin Citu). Se incurajeaza astfel comportamentul economic speculativ. O crestere de 6% pe an n-ar fi avut nevoie nici de inflatie si nici de cresterea deficitului bugetar, adica sa cheltuiesti dintr-un buget deficitar. In acord cu stiinta economica, astfel de politici prociclice grabesc o criza economica. Intr-un astfel de mediu economic inselator, datorita politicilor Guvernului operatorii economice sunt impinsi spre previziuni gresite cu privire la rentabilitatea investitiilor lor – v. comentariul de aici – lucru ce poate determina insolvente si falimente in lant… Partea proasta este ca Guvernul nu ofera informatii clare si corecte.

Toata povestea asta cu diminuarea salariului net are un aspect imoral. Salariul net e diminuat din pixul Guvernului. Omul castiga mai putin ca asa vrea Guvernul. Evident, angajatorii sunt pusi intr-o situatie dificila. Tot datorita aceluiasi pix. Aceasta imixtiune a Guvernului in veniturile romanilor, spre scaderea acestora, incalca legea fundamentala, Constitutia tarii. Pe de o parte mareste nesustenabil salariul minim – pentru ca acesta s-a marit in ultima vreme, inclusiv in 2017, chiar daca o noua marire a fost amanata – pe de alta parte iti diminueaza arbitrar veniturile, fara sa intelegem scopul masurii. Chiar si in scenariul in care costul angajatorului va ramane neschimbat, castigul e de doar 6 lei… Dar a impinge angajatorul privat la costuri suplimentare, asa cum face actualul Guvern, este imoral intrucat nu e vorba de banii guvernului, ci de cei ai firmei private. Nu mai vorbesc de reducerea procentului de plata catre Pilonul 2 de Pensii…

Ar trebui sa retinem ca pe langa efectul de pauperizare al populatiei, marele punct slab al Guvernarii PSD-ALDE este reprezentat de veniturile fiscale. Acestea, in 2017, in perioada de crestere economica, sunt in scadere fata de anul trecut. Si mai e o problema: inflatia. Care s-a manifestat in perioada de crestere economica. Pentru 2018 acestea sunt problemele grave cu care se va confrunta Guvernul. Asa cum merg lucrurile, inclusiv prin masurile adoptate, inclinam sa consideram ca aceste probleme, in special problema veniturilor fiscale, se va agrava. Inflatia ar mai putea fi tinuta sub control. Insa perspectivele pentru veniturile la buget sunt precare iar actualul Guvern nu a luat nicio masura ca sa rezolve problema. Aceste chestiuni pot fi fatale pentru PSD-ALDE.

Va incit sa cititi…

Un articol excelent de pe blogul lui Vladimir Tismaneanu:

Un proiect cât o bibliotecă (Vasile Popovici despre Mihnea Berindei si istoria comunismului din Romania)

Citez putin tocmai pentru ca sa va incit! 🙂

„Vă mai amintiți ce ne întrebam unii pe alții când lucrurile o luau accelerat la vale? Oare „cei de sus”, Dej sau Ceaușescu, cunoșteau ei realitatea peste care vorbirea comunistă așezase o lespede de minciuni ? Oare credeau ei cu adevărat în propriilor lor scorneli când era atât de evident că de fapt lucrurile stăteau tocmai pe dos decât se spunea ? Dar dacă „ei” erau mânați de intenții bune care până să ajungă la noi, printr-un fel de magie neagră, inversă, se transformau în coșmar ? Să fi fost chiar atât de prost Tovarășul pe cât părea? Nu era el șmecherul ăla de la periferie, rudimentar dar „foarte” deștept, cum zic unii, fiindcă altfel n-ar fi ajuns el stăpânul haitei? Știau ei că în România lor se fura pe rupte – țăranul la țară, muncitorul la oraș, tovarășii de peste tot, că de trăit trebuia să trăim cumva? Vă amintiți aceste întrebări, cei ce ați prins acele vremuri? […]”

si un lucru, dubios intr-adevar, intamplat atunci: Ceausescu era urmarit de Securitate…

„Memorabil este apoi episodul monitorizării lui Ceaușescu în persoană de către Ministerul de Interne. Scandalul, care a provocat multă emoție printre tovarăși, face obiectul a trei stenograme din martie 1973. Medicul personal al Tovarășului, dr. Abraham Schäechter, n-a mai rezistat presiunilor Securității, care l-ar fi vrut informator. Se așteptau de la el rapoarte despre starea de sănătate a lui Ceaușescu. În ciuda dispozițiilor exprese ale partidului, Securitatea aduna așadar dosare despre toată lumea, inclusiv despre șeful cel mare! Interesează bolile lui Ceaușescu, doctorii care-l consultă, tratamentele administrate etc. Membrii Comitetului Executiv, știindu-se și ei urmăriți, fiindcă și-au găsit aparate de ascultat în casă, prind curaj și încep să creadă că ocazia ar fi bună să obțină și pentru ei exceptarea de la atențiile băieților vigilenți. Profitând de supărarea șefului („ce o fi trebuit o notă informativă că mă doare gâtul când toată lumea știe acest lucru”, se întreabă candid-ridicol marele Cârmaci prins în plasa sistemului pe care l-a creat), Verdeț direcționează discuția din voleu spre o decizie mai explicită. Zice Ceaușescu : „Se interzice de a se cere referințe, sub niciun motiv, despre tovarășii din conducerea partidului, nici că este bolnav sau alte lucruri.” Verdeț: „Și despre orice alt fel de probleme.” Ceaușescu sesizează imediat pericolul și pune lucrurile la punct: „Dacă apar probleme este obligatoriu să fie informat secretarul general [adică el însuși] care va stabili ce este necesar.” În felul acesta, momentul de speranță pentru tovarășii mai mici a luat sfârșit. Cu un umor nebănuit, Ceaușescu observă că, din reflex, securiștii ajung să facă rapoarte și despre ei înșiși: „eu sunt sigur că ei raportează la securitate în fiecare dimineață ce fac ei toată ziua.” Nu gândea rău Tovarășul. Și totuși cui servesc notele – necerute de nimeni! – despre sănătatea secretarului general? Cui serveau dosarele respective? Nimeni, nici măcar ministrul de Interne (Ion Stănescu) și nici nelipsitul general Pleșiță, secretar de stat in MI și responsabil de departamentul Securității, ambii destituiți în context și chemați să explice, nu dau un răspuns clar; își pun cenușa în cap, dar evită să lămurească chestiunea. Din una-n alta, reiese că și liftierul, și bucătarul, și femeia de serviciu, și în general tot personalul de serviciu din jurul CC informa pe rupte. Spre indignarea conducerii superioare. Sunt pagini de un comic ce bate orice ficțiune.”

Chiar, cui serveau respectivele informari despre conducerea Statului Roman…? Liftierul, bucatarul, femeia de serviciu din CC turnau la Securitate… Informatii despre starea de sanatate a lui Ceausescu… Asta se intampla in 1973… Si interesant este ca Ceausescu NU era informat, asa inteleg. Astfel de note informative NU erau cerute de cineva!! Comic, comic, dar…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre elite…

As dori sa incep aceasta postare de la unele comentarii care s-au facut pe blog in legatura cu subiectul:

„Ghita Bizonu’

Hm … asd zice ca exista elite (care or fi alea) si belite – adica niste insi care se pretinz elota da care odata ce au trecut granita doar dracu’ si ingeru’ pazotor mai stie cine sunt (na exemplu de ELITA era Caius Iacob. Era vedeta in orice congres din specilaitatea sa. Ca exemplu de belita luati proce elitist actual care … odata ajuns in lata parte ..)

SO as mia zice ceva. Si eu ma trait in acel regim totalitar. Insa nu mi-am catigat painea slavind Conducatorul … Este si o cestie de aplecare si gust. Iar [upincurismul belitei noastre e cam vechi. Ca Motanu a scirs de elitele interbelice.. MS Lupeasca sa pmagea ca ar fi avut nevoie de 4 pogoane de buci (fese) ca sa iaba elita ce linge !”

„Marian

MOTANEEEE …. NU EXISTA REGIM TOTALITAR FARA SUPORTUL „ELITELOR „!!! Pentru ca un regim totalitar pecum cel romanesc sa poata lua fiinta { chiar dac-a fost sprijinit de T-34-rile sovietelor } AU FOST NECESARE NUME CUNOSCUTE , NUME MARI CARE SA ADUNE IN JURUL LOR MASELE D E PROSTI !!! L-ai uitat pe Sadoveanu , l-ai uitat pe G. Calinescu , pe Arghezii pe…doctorul Petru Groza ? Te contrazic cu respectul de rigoare : nu comunismul instaurat de sovietici a distrus la propriu elitele romanesti ci , romanii au facut-o iar aceea chiar nu erau comunisti . Uita-te mai atent la data inscrisa pe carnetele d e partid ale alora enumerati mai sus si vei vedea ca am dreptate .Titel Petrescu era cumva comunist ? Ionel Teodoreanu si frate-sau , Daniel Stanoiu , Emanoil Galeriu , Patriarhul Justinian …..si-ti pot enumera , pana cand imi aduce postasul si pensia pe septembrie , astia ti-au parut a fi comunisti omule ? Au publicat cumva in Scanteia articole ce ” infierau ” , maresalul Jukov sau Vorosilov ? Nu , si nici n-aveau nevoie caci existau si la noi suficienti manuitori ai condeiului , profesionisti ai condeiului care , abia au asteptat sa-l puna { condeiul fireste } ” in slujba noilor autoritati „, dupa cum spunea cineva in ” Lumini si Umbre ” , iar de la a pune doar condeiul si pana la a -si pune si sufletul , n-a fost decat un singur pas , crede-ma ca stiu ce spun .”

„Marian

Furios…chiar n-am pentru ce sa fiu furios Insa , nu trebuia sa ma manifest si eu intr-un fel sau altul ? 😉 Matale esti destept si-ti puteai da seama , ca nu puteam fi nici membru si nici simpatizant PSD din simplul fapt ca, parca ti-am mai spus mai nu stiu cand : NU MAI VOTEZ PENTRU NIMENI de cel putin cincisprezece ani ori , ori electoratul si simpatizantii PSD sant niste tipi disciplinati pana la prostie asa incat… chiar nu este cazul la mine 😎 . Ultima oara i-am votat pe USL-asi dar…s-au sters la cur cu votul meu si-al altor cateva milioane d e naivi asa incat…TOTI m-au dezamagit , TOTI mi-au inselat asteptarile intr-un fel sau altul deci , m-am decis sa-i sanctionez in felul si dupa gandirea mea proprie si personala , indiferent cu m-ar categorisi unul sau altul , INDIFERENT CINE AR FI ALA . La prezidentiale…nici macar nu m-am deranjat sa ies pana la coltul strazii unde , la nici o suta d e metrii de locuinta mea , se afla sectia d e votare . Nu-i cazul sa prezinti scuze , intre amici { chiar daca-s doar la nivel virtual } , scuzele-s de prisos .”Ai putea sa fii un simpatizant al PSD sau ALDE, de ce nu?” Ai uitat care-mi este parerea despre astia de la ALDE ? ” Daca e asa, atunci e de inteles ca suferi vazand niste critici puternice si bine argumentate. Cu atat mai mult cu cat e ingrijorator viitorul apropiat, dar si ce se intampla in prezent, legat de politicile PSD-ALDE. ” AI dreptate ” e ingrijorator viitorul apropiat ” insa , pentru mine acest viitor este ingrijorator din cu totul si cu totul alte motive , motive ce , fireste au la baza politicile pe care le duc ” alesii ” si care politici nu prevad inca , in nici un fel daca ” viitor de aur tara noastra are ” . Una peste alta fac ceva pe ea de tara , pe mine ma intereseaza ca nu se intrevede nimic bun pentru mine si ai mei . De fapt , cu astfel de oameni considerati ” elite ” in fruntea ei , Romania chiar n-are cum sa spere intr-un viitor mai bun , acesta-i adevaratul motiv pentru care-s dezamagit si pentru care…ai dau dracului si nu-i mai votez neam . Sti chestia aia : ” ori ca furi , ori ca tii sacul…tot aia-i ” . EI bine , eu nu fur si…nici sacul cuiva nu vreau sa-l tin , caci nu vreau ca vreodata sa ma acuze careva de…complicitate la furt . Chestia cu Lia Vasilescu…mi-a dat de gandit si , cum sunt si-al dracului de curios din fire , desi nu-s ” motan ” ca dumneata , am dat cautare pe NET si…am aflat ca , de fapt Radu Banciu { pe asta cel putin parca nu-mi vine a crede ca-l banuiesti c-ar fi membru sau sustinator al PSD-ALDE } ar fi fost primul ce-a lansat in piata chestia cu „sasalaul „si asta , inca din momentul confruntarii Johannis -Ponta . Firesc , ala a trait cam toata viata intre sasi , unguri si… „alte nationalitati ” deci stia care erau apelativele date de catre „populatia majoritara ” acestora . Chiar ma mira faptul ca Lia Olguta VAsilescu , vagaboanda asta politicianista , care-i totusi …o doamna 😀😀😀 sa aviva o astfel de exprimare ce nu cadreaza cu pozitia sa de fosta sugatoare la tzatza ” vadimiana ” si actuala lingatoare de labe …. teleormanene .”

E o realitate in Romania de azi neincrederea oamenilor in elite. Nu cumva aceste „elite” nu-si urmaresc decat propriul interes? Nu cumva merg cu fofarlica, intrebuintand demagogia de rigoare, doar pentru ca sa-si atinga propriile teluri, sa traiasca ei bine dincolo de orice aspect de ordin moral? Nu cumva aceste asa-zise elite ” odata ce au trecut granita doar dracu’ si ingeru’ pazotor mai stie cine sunt”?

Desigur, in primul rand ar trebui sa ne intrebam daca avem intr-adevar elite. Dar cred ca trebuie spus un lucru: aceasta neincredere in elite, care se manifesta astazi, in anul de gratie 2017!!!, e efectul deceniilor de totalitarism prin care a trecut Romania in sec. XX.

Inainte de a judeca elitele intr-un fel sau altul, ar trebui sa ne gandim la situatia intelectualului ce traieste intr-o tara cu un regim dictatorial. In cazul Romaniei, nu e vorba doar de regimul comunist. De la Dictatura Carlista si pana in 1989 Romania a cunoscut regimuri dictatoriale. Astfel de regimuri suprima drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Intelectualul, prin insusi felul sau, prin insasi natura sa, e un spirit critic si liber. La noi intelectualitatea a fost constransa sa traiasca in privatiuni, nu doar de ordin material ci, poate mai grav, cele care limitau dreptul la libera exprimare, care penalizau libertatea individului cu ani grei de temnita sau facand uz de asasinat. Eu cred ca trebuie spus un lucru: nu toata lumea are vocatie de martir. Atmosfera de iad din comunism, ca sa-l citez pe parintele Antonie Plamadeala, a influentat cat se poate de negativ viata intelectuala, lumea ideilor si capacitatea de a se naste solutii viabile pentru problemele ce apar in societate. Regimul politic comunist si educatia pe care inca din clasele primare se dadea tineretului nu permitea dezvoltarea unei intelectualitati capabile de a manageria schimbari necesare. De asemenea, teoria marxista pe care nu aveai voie s-o contrazici sau sa faci referitor la ea comentarii, cu atat mai mult critice, a insemnat o spalare pe creier facuta cel putin la doua generatii – cum ca numai asa e bine! Din aceasta cauza nu s-a putut dezvolta la noi o veritabila intelectualitate de stanga.

Asa s-ar explica faptul de ce generatia tanara de dupa 1947, desi scolita intr-un invatamant de stat gratuit si avand la dispozitie doua organizatii – cea de pionieri si UTC-ul – nu a putut sa produca, la varsta adulta, schimbarile necesare, de care tara avea nevoie, pentru ca lumea, in general vorbind, se mai si schimba. A urmat Revolutia, cu oameni nemultumiti, ajunsi la disperare, si asa s-a terminat si cu Ceausestii si cu comunismul in Romania.

Se poate forma asa o elita? Priviti pozele de mai jos:

Totusi, nimeni nu zambeste? Cam prea serioasa lumea! Uitandu-ma la poza asta, nu stiu de ce mi-a venit in minte Joan Baez, dar ea si cand canta un cantec trist schita un zambet.

Inainte sa criticam elitele de dinainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, ar trebui sa ne amintim ca Romania avea elite in mai toate domeniile de activitate. Numai ganditi-va la Stefan Procopiu, aproape de Premiul Nobel pentru Fizica!!! Am dat doar un singur exemplu, chiar nu vreau, desi poate ar trebui, sa fac o lista intreaga a elitelor romanesti din perioada respectiva. In comunism am avut putine elite, dar le-am avut. L-as aminti pe Nichita Stanescu, in literatura. Iarasi spun: nu vreau acum sa fac o lista intreaga, desi poate ar trebui. Insa problema in comunism a fost ca regimul respectiv nu a reusit sa permita o coagulare a elitelor.

La sedintele UTC trebuia sa mergi acolo, la manifestatiile astea (v. mai sus) trebuia sa mergi acolo: erau prezenti pionierii, utecistii, membrii de partid, oamenii muncii. Insa UTC-ul n-a fost niciodata un laborator de idei, un network care sa uneasca tineretul si sa inlesneasca schimbul de idei. PCR, nici atat! Desi era o Organizatie de Pionieri pe tara – lucru care ar fi trebuit sa exprime un efort de a uni oamenii in jurul unor idei si de a inlesni comunicarea si dezbaterea, in realitate nu era deloc asa. Te facea utecist obligatoriu dupa ce terminai clasa a VIII-a. Te punea „sa inveti” statutul ca trebuia sa te intrebe ceva din statut si te trezeai utecist. Nenorocirea a fost ca, in felul acesta, o generatie intreaga, care n-a cunoscut razboiul, in cele din urma a esuat lamentabil. Si in felul acesta se explica evolutia de dupa Revolutie, cu 80% din privatizari ratate (Nicolae Vacaroiu), cu milioane de romani care n-au mai avut o alta solutie existentiala decat sa-si paraseasca tara pentru a merge la munca in strainatate. Este deprimant sa constati cum regimul comunist a impins pur si simplu aceasta generatie postbelica spre un esec ineluctabil. Nu mai vorbesc de contradictia reprezentata de fosta Securitate si aceste organizatii de care vorbeam mai sus, pentru ca actiunea Securitatii avea ca efect tocmai dezbinarea, semanarea neincrederii intre oameni. Cu alte cuvinte aveam organizatii care trebuiau sa uneasca oamenii, Securitatea ii dezbina!!

Chiar prima poza, cea cu Ceausescu, in centru, incadrat de o multime mare de pionieri frumosi, arata faptul ca nici nu trebuia ca sa se nasca dintre acestia vreo elita – Ceausescu trebuia sa fie unica elita!! Restul trebuia sa se multumeasca doar cu „copilaria fericita”, „cu conditiile bune de trai asigurate de comunism”. Observati apoi, in urmatoarele poze – trebuie sa spun ca in comunism ajungeai pionier obligatoriu – cum defilarile acestea arata un caracter de disciplina cazona in ceea ce priveste Organizatia de Pionieri. E greu de presupus ca intr-o asemenea societate am fi putut avea o Ginni Rometty… Daca nu chiar imposibil. Evident ca in Romania nu exista o comunitate frateasca de fete precum Kappa Kappa Gamma, asta apropo de Ginni Rometty… Interesant la aceasta organizatie e ca scopul sau e international. Evident ca in Romania nu exista o organizatie precum Shriners International – v. si aici. Eu va arat acuma cate ceva din ce exista in Occident si SUA. In Romania, ca de altfel in toate tarile socialiste, era Organizatia de Pionieri, era UTC, era Partidul – uneau aceste organizatii oamenii din diverse tari socialiste? Evident ca nu!! Nu mai vorbesc de faptul ca pe vremea lui Ceausescu era Decretul potrivit caruia era interzis contactul cu cetatenii strainii, deci inclusiv cu cei din tarile socialiste. Cu rusii, nu mai vorbesc!! Uitati-va mai jos la o poza:

Dl. CHARSTEN WIENBREYER, Potentatul Templului Shrine EMIRAT, Europa

Daca in Romania acelor ani cineva purta un astfel de fes pe cap – just for fun – era luat imediat la intrebari de Securitate. Iar pentru ca scria EMIRAT, era clar – deci daca chiar vroiai sa fii ridicat de Securitate, asa trebuia sa faci, sa-ti pui un fes de genul asta pe cap!! 🙂

Interesant este ca in Occident si SUA erau si sunt organizatii care unesc oamenii din diverse tari. In Romania acelor ani erau organizatii care ar fi trebuit sa uneasca oamenii, macar cei din tarile socialiste, dar nici vorba de asa ceva. Cu atat mai mult, lipsea aspectul distractiv. Stiu si eu, poate iti venea sa-ti pui un fes de genul asta pe cap, just for fun. NUUUU!! Nici vorba de asa ceva!! Ia sa fi venit un pionier, cand se tinea o sedinta de organizatie sau se premiau elevii merituosi – asta se intampla la cinematograful din cartier – cu un asemenea fes pe cap!! 🙂 😆 Bine, ca pana sa ajunga acolo, l-ar fi luat maica-sa la trei-pazeste si s-ar fi potolit repede. Aceasta inhibare a creativitatii intr-o disciplina cazona de organizatie politica plictisitoare la maximum poate conduce la nasterea unor elite? Interesant este ca, la scoala, la orele de curs, fetele trebuiau sa aiba bentita pe cap! 🙂

Noi ne intrebam de ce nu avem acum elite, de ce oamenii nu au incredere in elite. Raspunsul trebuie sa-l cautam atunci! Uitati-va cum in penultima poza – cea cu manifestatia – o imensa multime de oameni era adusa acolo ca sa-l ovationeze pe Ceausescu. Numai vorbesc de faptul ca toata aceasta multime de oameni, inclusiv pionierii pe care ii vedeti in primele randuri, faceau ore intregi de repetitie ca sa iasa bine cand venea Tovarasu’. Erau adusi elevi ce stateau cu orele pana veneau la tribuna Ceausestii si trebuia sa astepti chiar daca era, de pilda, o caldura insuportabila. Tot acest cult al personalitatii „conducatorului iubit” avea drept scop si consecinta anihilarea oricaror elite. Si a oricaror manifestari care ar fi putut genera idei, dezbateri reale, creativitate in societate. Fenomenul acesta s-a intins pe o lunga perioada de timp. Observati la aceste poze ca nici nu prea conteaza anii – era la fel. Nu mai vorbesc de lozincile aducatoare de ode Tovarasului si Tovarasei pe care toti acesti copii le strigau ca intr-o grandioasa spalare pe creier. Si de observat ca Revolutia din 1989 a adus in prim-plan tot personalitati comuniste la varf sau fii ai acestora, mai putin oameni noi, sau mai exact spus anumiti oameni. De aceea nici nu s-a putut adopta Proclamatia de la Timisoara. Acesti pionieri, ajunsi la varsta adulta, au format atunci o mare masa amorfa. Din personalitatile Revolutiei izvorate din simpli cetateni nu se mai aude azi nimic, dar au fost si foarte putini. Toate aceste organizatii de mase – Pionieri, UTC, PCR – s-au dizolvat imediat. Pentru unii au ramas relatiile si un alt fel de network – cel al fostei Securitati. Pentru afaceri, desigur.

Iata aici un articol interesant din Adevarul despre cercetasi, strajeri si pionieri si cred ca e bine spus: cum au fost inregimentati tinerii Romaniei. Erau organizatii specifice unor regimuri cu caracter totalitar. Interesant este ca cercetasia nu era obligatorie, in schimb strajeria, pe vremea lui Carol al II-lea, devenise obligatorie. In articolul din Adevarul, citat mai sus, se arata: „În comparaţie cu cercetaşii, străjerii aveau reguli mai dure: toţi băieţii cu vârste între 7 şi 18 ani şi toate fetele cu vârste de la 7 la 21 ani trebuiau să se alăture acestei organizaţii. Un corp format din băieţi cu vârste de la 18 la 21 de ani completa Straja şi era responsabil pentru oferirea de instrucţie premilitară”. Parerea mea este ca genul asta de organizatii de tineret cu caracter premilitar, obligatorii, specifice unor regimuri dictatoriale, nu pot conduce spre o societate a elitelor. Daca s-ar fi ramas la nivelul organizatiei de Cercetasi, care nu era obligatorie, ar fi fost altceva. Iar Cercetasia, cel putin din ce rezulta din articol, nu avea caracter politic, precum celelalte doua Strajeria si Organizatia de Pionieri. Noi am educat tineretul in spiritul obedientei politice. Si asta ani la rand. In spiritul obedientei fata de regim. Nu l-am educat sa aiba o viziune, ci sa invete sa se supuna. De aici rezulta si acum legaturile cu regimul, mai toate corupte!! Si lipsa spiritului de libera initiativa! Lipsa spiritului critic, ce e carcateristic unei societati deschise! Si din aceasta cauza societatea noastra se misca greu, nu se fac sau se fac anevoios reformele necesare. Iata niste poze cu strajerii:

Mijlocul anilor ’30… Seamana cu pionierii…

Sfarsitul anilor ’30…

Chiar si Regele e Strajer! 🙂

Toata lumea in genunchi!! Chiar si Printul!! 🙂 Democratic!! 🙂

Cu BUZDUGANUL sus!! 🙂

Si noi ne intrebam de ce oamenii au acceptat comunismul? Pentru ca asa i-am educat! Spiritul fascist s-a potrivit si-n comunism. Eu cred ca trebuie sesizat faptul ca fascismul si comunismul nu erau zone ale elitelor. In general vorbind, totalitarismul nu e propice elitelor. Ci inregimentarii. Insa tare imi e ca o asemenea societate tinde spre un esec, impinge generatii spre esecuri istorice. Erodeaza elitele si le corupe. In general vorbind, creeaza oameni mai usor de condus, dar pana la un anumit punct.

Un interesant editorial despre DNA si lupta anticoruptie…

Gandul

Liviu MIHAIU: Partid versus Securitate, războiul civil al României (I)

„Când am fost invitat la Cotroceni, în 2015, după tragedia #Colectiv, în panelul celor 20 membri ai societăţii civile, a fost prima oară când reuşeam să vorbesc de pe poziţia unui om cu o istorie a telefonului ascultat în cea de om ascultat legal, cu atenţie, de către Preşedinte, pe un subiect evitat de mai toată presa oficială: serviciile secrete. (O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU)

Poziţie pe care mi-o câştigasem nu numai după 12 de activism civic, dar şi ca ziarist de investigaţii ce publicase multe anchete pe vremea când cazul dosarelor îngropate la Berevoieşti scoteau la iveală cum SRI a încercat să ardă şi să-ngroape foarte multe dosare care “certificau participarea noilor sereişti la Mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii” sau Străuleştiul victimelor Revoluţiei şi Mineriadei.

Toate erau erau operaţiunile foştilor securişti preluaţi de regimul Iliescu cu sigla schimbată.

În anii ‘90 publicasem documentele de rezident al fostei Securităţi pe numele şefului de-atunci al SRI, Virgil Măgureanu, şi câştigasem după 2004, alături de redacţia Caţavencu, un proces la CEDO pentru ascultarea ilegală a telefoanelor din redacţie de către SRI-ul aceluiaşi Măgureanu, fiiind susţinători ai căpitanului Bucur, primul “whistle blower” din sistemul de Securitate. Ştiam “de pe front” ce vorbesc în faţa celui care putea face ceva în acest delicat domeniu al securităţii naţionale.

Printre alte nemulţumiri ale societăţii civile, am remarcat, în 2015, la Cotroceni, următorul fapt, verificabil în stenogramele întâlnirii, pe care Preşedinţia a refuzat să le facă publice cu toate insistenţele unora dintre noi:

“Este ceva profund în neregulă în mersul democraţiei noastre ca cele mai bine plătite slujbe din România să fie cele ale organelor de represiune, puniţie şi supraveghere, pe când majoritatea celor liberale, cum este, de exemplu, profesia de profesor de fizică, ca a Dvs, sau cea de medic sau de actor, să fie cele mai prost plătite din ţara noastră”

Cunoşteam forţa de regenerare a Securităţii şi urmăream cum, în ultimii 13 ani, bugetele serviciilor secrete o luaseră exponenţial spre cer din motive geostrategice şi militare, împinşi fiind de la spate de partenerul strategic pentru întărirea flancului estic al NATO.

S-a întâmplat şi mult dorita dekaghebizare, operaţiune semnalată de generalul Pacepa într-un interviu din RL.

Dar mai ştiam ceva: Puterea ascunsă este cea mai periculoasă putere, şi că, deşi avem nevoie de servicii secrete puternice, entropia militară este cea de a acumula putere nemăsurată la toate nivelurile. Aşa că, în spatele acestei misiuni de reaşezare a României pe fundaţia valorilor euro-atlantice, în România s-a construit

Cel mai militarizat stat european, un adevărat Homeland Security,

despre care scriam, în 2011, în ziarul Adevărul: “Nu există publicaţie, televiziune, sindicat sau ong important în ţara noastră în care să nu existe de strajă patriei “colaboratorii” de tip nou ai Securităţii Naţionale, oportunişti care, ca şi înainte de 89, se pun bine şi la adăpost cu “Sistemul”, “mărind capacitatea intelectuală şi operaţională a serviciilor”. Chiar şi la cea mai anticomunistă şi antisistem publicaţie din România, “Academia Caţavencu”, activaseră, pe lângă doi amărâţi foşti colaboratori ai Securităţii, şi doi ziarişti acoperiţi, unul dintre ei oferindu-se “planton”, în timpul regimului Năstase, când publicaţia era în linia întâi a luptei contra regimului)

Aşadar, la consultările post Colectiv, Preşedintele a dat din cap hotărât, părând a înţelege dialectica disproporţionată a “reformelor” din ţară.

Şi pentru că guvernul Ponta, pe care fostul preşedinte Traian Băsescu îl „desconspirase” ca agent acoperit,  a continuat politica de mărire a acestor bugete, am sperat că guvernul Cioloş-Dâncu să fie mai realist în ceea ce priveşte prioritatea investiţiilor fundamentale.

Primul buget făcut de guvernul din care făcea parte fostul proprietar al IRES (a cărui anagramă este coincidental numele unui serviciu secret), Vasile Dâncu, profesor la ANI şi semnatar al unei declaraţii de necolaborare, mărea cu aproape 20% bugetul celui mai puternic serviciu din România, urmând ca acesta să primească un bonus de peste 30 de milioane la rectificarea de la mijlocul lui 2016. Cu siguranţă, cu ştiinţa şi acceptul tacit al Preşedintelui, care tuna săptâmânile trecute : “micşorarea bugetelor serviciilor secrete este iresponsabilă”.

Culmea, părerea preşedintelui era aidoma ziariştilor afiliaţi la Matrixul noii Securităţi care s-au grăbit să reclame cum, de dragul pomenilor electorale, guvernul Dragnea-Grindeanu afectează programele de înzestrare ale Armatei şi lasă serviciile secrete fără bani. Asta chiar dacă în bugetele instituţiilor sus menţionate sunt prevăzute credite de angajament care le dau posibilitatea îndeplinirii întocmai a programelor asumate. Însă despre acest aspect „au uitat” să vorbească sau nu au avut voie.

Pe foarte mulţi căprari promovaţi în presa ultimilor 13 ani o să-i auziţi baleiând în acelaşi registru al necesităţii  de “mai mult” a oricărei forme de securitate.

Discursul „jurnalistic” în sprijinul bugetelor serviciilor şi cel împănat de necesităţile stringente ale siguranţei naţionale reprezintă primul sindrom de dublă subordonare.

Bunăoară, alesul tuturor românilor şi al serviciilor din ultima campanie electorală prezidenţială a ales să ofere “în orb” o protecţie nereformată din 1991 a serviciilor secrete, cel mai puţin controlate entităţi administrative de pe teritoriul României in ultimii 15 ani. 

Ca să nu credeţi că deţin monoman şi nedocumentat această “obsesie” despre mandarinatul serviciilor secrete, vă ofer spre lectură cele mai bune două articole pe acest subiect prin care aflăm, vorba expertului paleoliberal, Sorin Ioniţă, cum beneficiem noi, românii, de un model de guvernare în care “armata deţine un stat” şi “nu statul deţine o armată” : http://www.contributors.ro/administratie/educatie/pakistanizarea-armatei-si-serviciilor/ (2015) şi în  (2017)  într-o publicaţie profesională, în care se spune: ”In SRI si SIE lucreaza 30.444 de cadre, de peste 2 ori mai multe decat in Securitatea comunistă. Cifra a fost strecurată la rubrica şi „Altele” intr-un proiect privind salarizarea care vorbeşte despre un număr total de bugetari de 1,21 milioane, in luna mai. Potrivit Ministerului Finanţelor, numărul de posturi ocupate in instituţiile statului, mai putin SRI si SIE, era de 1,18 milioane in aprilie.”

La acest număr nu se adaugă numărul celor aflaţi în forme de colaborare secretă care se pare că sunt de ordinul miilor cu bugete secrete .

La apogeul său, Securitatea ceauşistă a avut 15.000 de ofiţeri interni şi o reţea de informatori de câteva sute de mii de oameni din toate domeniile.

Existenţa acoperiţilor în Presă (în diferite forme, vreo trei la număr în “nomenklatorul” intern) este într-adevăr legală şi recunoscută în mai multe rânduri de însuşi fostul director al SRI, George Maior, începând cu 2009. Numai că, chestia pentru care “băieţii” iau al doilea salariu şi-şi aranjează gulerul altfel in oglindă nu este agenda cetăţeanului, ci: „Misiunea lor este să aducă informaţii de securitate naţională pentru stat”

 A Patra Putere în Stat s-a topit în intestinele luptei de castă

Presa a fost câmp tactic dintotdeauna, numai că, în 2010, era desemnată oficial de către CSAŢ-ul lui Traian Băsescu , drept “vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale”, decizie profund antidemocratică, care, chiar dacă nevalidată oficial, a produs efecte devastatoare asupra independenţei presei prin modul ulterior de acţiune al Sistemului în anihilarea societăţii civile. Enunţ pe care fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, îl „justifica” la acel moment, juisând printr-o antiteză rămasă celebră prin absurditatea ei antidemocratică:  ”Ori Presa, ori Democraţia!”

Aşa că presa liberă a dispărut şi din mâinile ziariştilor, şi din mâinile mogulilor, cele două forme preexistente celei de astăzi, când, practic aproape nu mai există presă “mainstream” care să nu fie intr-o formă de dependenţă de serviciile secrete.

Episodul public ce arată forma vizibilă şi istorică din regimul Băsescu a acestor preluări ostile, care au transformat spaţiul public într-un câmp de propagandă şi nu de informare a cetăţeanului, se regăseşte într-o recurentă mărturie a Elenei Udrea(ultima fiind din acest an), într-un interviu la TVR:

“Elena Udrea: … Eu m-am certat cu domnul Ghiţă permament! Eu sunt cea care s-a opus ca domnul Ghiţă să aibă RTV-ul în 2010!

Ionuţ Cristache: Dar aveaţi puterea asta, să vă opuneţi?

E.U: Teoretic… şi ca…

I.C.: Staţi un pic, cum adică teoretic?

E.U.: … şi ca om care eram…

I.C.: Doamna Udrea,…

E.U.:. : … care era. Da, părerea mea a fost că domnul Ghiţă nu ar trebui să aibă RTV-ul.

I.C.: Dumneavoastră puteaţi decide în România cine să aibă ce? Dar afacerea RTV s-a discutat într-un cadru instituţional?

E.U.: Da, s-a discutat într-un cadru instituţional!

I.C.: Cum adică?

E.U.: Adică, conducerea SRI a fost interesată să existe acest post de televiziune!”

Dacă la acest episod adăugăm şi alte două momente din operaţiunea secretă de preluare a presei române, cazul Realitatea TV:

1. Momentul “zero” când Sebastian Ghiţă a plecat în 2010 cu jumătate de Realitatea TV şi o sută de oameni într-o singură noapte pentru a înfiinţa RTV

2. Depoziţia Elenei Udrea despre jumătatea de million pe care i-a adus degrabă „colaboratorul” Cocoş la „dispoziţie” pentru ca „Sebi” să poată plăti salariile al RTV,

atunci avem o porţiune din aisbergul „preluărilor ostile” pe care sistemul le-a practicat cu majoritatea trusturilor de presă româneşti sub îndrumarea celui mai diversionist preşedinte de după Revoluţie

3. Tranşarea unor rapturi de proprietate şi lichidarea mogulatelor de presă în instanţă cu ajutorul judecătorilor acoperiţi, care a dus la aberaţii de genul unor sentinţe date de Tribunalul Bucureşti împotriva unor sentinţe ale Curţii de Apel. (vom dezvolta într-o zi această speţă pentru care toate cererile au fost ignorate)

Amestecarea puterilor în stat

Existenţa serviciilor în politică, economie, administraţie, justiţie(CSM, DNA, magistratură, procuratură) presă, sistemul bancar, BOR, alegeri, fisc, cercetare, externe, interne, fotbal, IT, armată, preşedinţie, televiziune, educaţie, masonerie, asigurări, regii autonome, viaţă privată, ong-uri şi, nu-i aşa, în mafia politică este una mai mult decât evidentă şi probată de mai multe declaraţii ale „musafirilor” de la vârful puterii (M.R.Ungureanu, Claudiu Săftoiu. Horaţiu Dumbravă-CSM, Cozmin Guşă, actualmente acţionar la Realitatea TV) şi a avut ca rezultat transformarea României într-un stat poliţienesc sub acoperire, de tip “deep state”.

Stat care, nu-i aşa, luptă pentru democratizarea ţării prin preluarea „obiectelor muncii de propagandă” de către o juntă militară de proporţii gigantice. Preluare care a alterat anticonstituţional România, ce a devenit un stat captiv serviciilor secrete şi într-un câmp tactic exhaustiv, transformând lupta anticorupţie în tradiţionala bătalie istorică dintre Partid şi Securitate, astăzi ajunsă la o înfruntare pe faţă, fără precedent în istoria recentă.

În mod tradiţional, Partidul (Puterea vizibilă) a folosit încă de la început serviciiile în lupta politică, dând Securităţii (parte a Sistemului) atât de multe privilegii, bugete şi drepturi, unele ilegale şi neconstituţionale, încât invazia serviciilor secrete este la această oră de nestăvilit.

Ba mai mult, raportul de forţe s-a schimbat atât de mult încât clasa politică a ajuns în poziţia să-şi ia subteran binecuvântarea de la instituţiile de forţă.

Justiţia „programatică”, după strategii de război, sub acoperirea legitimă a luptei împotriva celui mai mare flagel din ultimii 200 de ani de istorie ai României: Corupţia, s-a dus asemenea unui tratament de tip chimioterapie radio/tv cu antidotul DNA.

Aşadar, odată cu celulele „canceroase” au fost distruse şi celule sănătoase ca efect militar secundar denumit: victime colaterale. Un concept tipic războaielor de gherilă împotriva terorismului.

Numai că victimele colaterale sunt de ordinul sutelor, cazurile de justiţie a denunţului (majoritatea copleşitoare dintre cazurile instrumentate de către DNA sunt pe denunţuri, de multe ori fără probe) au adus pe majoritatea ziariştilor de investigaţie “old school”(corifei ai anchetelor anilor ’90 şi adepţi ai lustraţiei) la concluzia că Justiţia română este îndrumată şi influenţată de serviciile secrete (în principal SRI) sub supravegherea strategică şi tehnică a unui colectiv al ambasadei SUA de la Bucureşti.

De fapt, totul a început cu o hotărâre secretizată a CSAT, din 2005, în care s-au alcătuit echipele mixte DNA-SRI, fapt recunoscut si negat succesiv de către fostul Presedinte şi actualul şef al DNA. Dar confirmat de chiar cei care contestă şi reclamă acest mod lucru timp de ani de zile, UNJR(Uniunea Naţională a Judecătorilor din România), fără să reuşească să impună o dezbatere publică pe acest subiect, presa “mare” ignorând cu bună stiinţă subiectul. Iată ce întreba şefa UNJR, Dana Gârbovan, zilele trecute :

„Propun Preşedintelui un referendum în care cetăţenii să fie întrebaţi dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiţie”.

Iar Alina Mungiu scria intr-un editorial recent pe “România curată”:

“În atmosfera asta de populism anti-corupţie de nivel venezuelean, lupta pentru manipularea legii şi controlul puterii judiciare depăşeşte orice limită”

Dai în mine, dai în fabrici şi uzine

În fapt, plecând de la cel mai comun şi statistic periculos mod de gândire acceptat: „Toţi sunt nişte hoţi”/„Toţi merită să intre la pârnaie” şi de la popularitatea  DNA, ajunsă azi la cote religioase, cu o încredere peste BOR, la care se adaugă „catalizatorul” de propagandă al celui de-al doilea război rece mondial realizat cu organe de presă ataşate, „Cei care critică lupta anticorupţie sunt de partea ruşilor şi-a lui Voiculescu!”,

„Dai în serviciile secrete, dai în lupta anticorupţie”, asezonat cu colaboraţionismul entuziast şi naiv al intelectualilor de la GDS, practic, opoziţia la ceea ce se petrecea cu-adevărat în spatele „cortinei de fier a anticorupţiei”, unde se coordona geostrategic şi tematic dreptatea, a fost identificată public cu Antena3.

Nu mai puteai să spui public un alt gen de adevăr, că te trezeai nu numai cu scaunele-n cap din partea „alienilor din presă”, dar puteai fi angajat/concediat şi ameninţat, aşa cum , spre exemplu era ameninţat  Cătălin Tolontan în 2009, pe holurile Parlamentului de către unul dintre cei şase oameni ai Preşedintelui, Elena Udrea, cu ocazia votării ridicării imunităţii ministrului Monica Iacob Ridzi, în vestitul scandal care o ţine azi încarcerată.  Ba mai mult, puteai trece şi pe la DNA „ca să-ngheţe căcătu-n ei”(cum spunea la una din şedinţele tactice secrete, desigur, nu procurorilor şi judecătorilor, ci celor din spatele lor şi dosarelor lor, însuşi Preşedintele României).

În mandatul lui Traian Băsescu s-a obţinut cea mai mare eficacitate în condamnarea corupţiei politice, dar, în acelaşi timp, cea mai mare poliţie politică din ultimii 25 de ani şi transformarea administraţiei României într-o juntă militară acoperită, ceea ce are efecte extrem de toxice asupra statului şi principiilor sale de drept. Principiul a fost unul singur: ascultăm şi infiltrăm tot şi cu oricine, ocupăm tot şi vedem ce iese de-aici! Şi uite aşa, ne-am procopsit cu un al doilea cancer administrativ după cel al politizării administraţiei: criteriul de angajare în toate cele patru puteri în stat nu mai este doar cel politic, ci şi cel al apartenenţei la serviciile secrete.

Cyborgii securităţii române subcontractate geostrategic şi-au creat şi trecut propria corupţie şi incălcarea a legilor la “raţiuni de stat”

Actualul director al SRI, Eduard Hellvig, spunea cu prilejul celei mai lungi vizite a unui şef de serviciu în faţa unei comisii de control parlamentare şi a presei de microfon că „nu există ofiţeri acoperiţi în politică şi magistratură”, contrazicând nu numai desele alarme ale UNJR şi UIM(Uniunea Internaţională a Magistraţilor) sau pe (ex)membrul CSM, Horaţiu Dumbravă, care afirma în 2014, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii:

“Fac încă o dată apel la domnia sa(Preşedintele-n.a.) ca acum, în ultimele zile de mandat, să îşi îndeplinească datoria constituţională şi legală şi să procedeze la verificarea tuturor declaraţiilor judecătorilor şi procurorilor dacă sunt sau nu colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii”

Potrivit lui Dumbravă, aceasta este o obligaţie legală, prevăzută de articolul 7 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Chiar şi fostul şef al SIE şi fost prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, cerea deznădăjduit după căderea guvernului său în 2012 „scoaterea ofiţerilor acoperiţi din politică”, episod fără ecouri şi consecinţe publice. Careul cu pioni-fantome din clasa politică sau presă nu promovau astfel de subiecte pentru o dezbatere în spaţiul public.

Ba mai mult, ceea ce se putea intui a fi mai rău pare să se fi şi întâmplat: Coincidenţă sau nu, adversari politici ai legilor Siguranţei Naţionale şi legilor Big Brother au fost ridicaţi. Cazul George Scutaru, fost consilier prezidenţial, pe care DNA l-a trimis în judecată, însă instanţa a reurnat dosarul procurorilor. Asta s-a întâmplat în 18 noiembrie 2015, pe motiv că nu se precizează în ce constau infracţiunile reţinute de procurori, numărul faptelor şi explicarea concretă din punct de vedere procesual a acuzaţiilor. De atunci totul a rămas în aer. În 15 luni au avut loc opt termene, toate soluţionate cu amânări.

Iată însă ce zicea George Scutaru, consilierul şi coordonatorul noii strategii pe Securitate al preşedintelui Klaus Iohannis , prieten al actualului şef al SRI (“extras” din anturajul Preşedintelui, în urmă cu doi ani, şi care, de-atunci, vizitează biserici prin ţară, fără să-nţeleagă ce i s-a intâmplat) : ”… întărirea mecanismelor controlului civil, stabilirea unui cadru legal lipsit de echivoc în materie de interceptări, sînt cîteva dintre problemele asupra cărora societatea civilă şi clasa politică trebuie să-şi îndrepte atenţia. în plus, ar trebui să discutăm şi despre eventuala eliminare a abilitării serviciilor de a desfăşura activităţi comerciale proprii, fapt care credem că ar asigura un mai bun control asupra fondurilor şi ar întări credibilitatea acestor instituţii în faţa opiniei publice”

Traian Băsescu, ieşit din mandatele în care a creat acest model de „democraţie sub acoperire”,  spunea anul trecut, apropo de refuzul CCR(referent Daniel Morar) de a valida legile Big Brother: “acum îl caută şi pe Daniel Morar de capre” (aluzie la modul în care a fost „prins” judecătorul CCR, Toni Greblă).

O altă victimă a acestui „modus operandi” a fost un alt politician liberal, Ludovic Orban(achitat de curând pe fond în instanţă, scos din cursa pentru Primăria Capitalei în 2016), omul care a fost singura voce de la vârful PNL care s-a opus, atât public cât şi privat, în faţa directorilor SRI pe subiectele legilor Big Brother. SRI-ul voia operaţiuni asupra spaţiului privat cibernetic fără mandat de la judecător.

În cazul presupuselor sale „foloase patrimoniale necuvenite”, Orban a fost denunţat de către “generalul UTI” Urdăreanu, în conivenţă cu procurorul Claudia Roşu, plecată în fugă, la 1 februarie, din DNA, după achitarea politicianului.

Miliardarul aflat în anchetă l-a chemat de mai multe ori pe Orban la el pentru a discuta un sprijin în campania electorală pentru Primăria Bucureştiului, în fapt, presupuse foloase neluate în vreun flagrant şi necondiţionate de vreo promisiune electorală, aşa cum o atestă stenogramele înregistrărilor făcute cu mandat.

În acest mod de a gândi ilegitimitatea actului de a folosi „influenţa politică”, poate fi ridicat mâine întreg Congresul american.

 Judeţul Dâmboviţa e la ei. Tot.

Dezvăluirile se pot întinde pe foarte multe cazuri de politicieni „lichidaţi” sau/şi şantajaţi, dar aş propune să schimbăm abordarea: infiltrarea şi cucerirea partidelor politice. Pe judeţe.

Ion Stan(fostul şef al PSD Dâmboviţa şi fostul şef al comisiei de control  a SRI a cărui scoatere din joc s-a făcut, coincidenţa dracului, se spune, cu ajutorul actualului şef de supraveghere a comisiei SRI (baronul Adrian Ţuţuianu, actual preşedinte PSD-Dâmboviţa şi fost şef la CJ Dâmboviţa, cercetat de DNA în 2013 pentru trafic de influenţă fără rezultat) şi al găştii de la Dâmboviţa: primarul Târgovişte Cristian Daniel Stan (cu nenumărate contracte de asistenţă juridică fără licitaţie cu instituţiile de stat din judeţ), fostul pedelist Marin Antonescu pe care Traian Băsescu îl prezenta superiorul pe linie profesională de la Anvers”, în fapt, omul care coordona , ca şef de serviciu, spionajul în Belgia, cel de-al doilea securist cu misiune la Bruxelles, practic, şeful sub acoperire al rezidenţei Securităţii de aici, actualul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, fost şef la SRI Dâmboviţa. În rechizitoriul fostului şef al PSD, Ion Stan, scrie:

“Întrucât la data de 23.11.2012, Dima Nicuşor Sorin a denunţat şi pretinse fapte penale comise de numitul Ţuţuianu Adrian în perioada iunie 2012, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile locale, se va dispune disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, într-o cauză separată”, se precizează în actul de acuzare a lui Ion Stan(condamnat ulterior la doi ani de închisoare)

Tot din acest dosar este disjunsă şi cauza pentru Rovana Plumb, care apare alături de Ion Stan în denunţurile fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir.

În mod miraculos, nici lui Adrian Ţuţuianu, nici Rovanei Plumb, nu li s-a întâmplat nimic până la această oră.

Dacă mai punem la socoteală şi faptul că actualul preşedinte la PNL – Dâmboviţa este Cezar Preda(fost şef al comisiei de supraveghere a SRI) despre care presa relata că „a distrus arhivele PCR din Buzău” şi despre care fostul premier Victor Ponta spunea în faţa comisiei de control parlamentar al serviciilor secrete că este „ofiţer sub acoperire al SRI”, atunci putem spune că politica „dâmboviţeană” este apanajul deplin al serviciilor secrete.

Dacă mai punem la socoteală şi ultima declaraţie a fostului consilier de Securitate al preşedintelui Traian Băsescu şi actual director al Colegiului Naţional de Informaţii, Iulian Fota, făcută la Realitatea Tv săptămâna trecută: „Războiul este între PSD şi NOI”, avem toate semnele că Politica este o redută cucerită de puterea nevăzută a organelor de forţă ale Statului Român, cele care, practic, au penetrat şi încălecat, cu încălcarea premeditată a Constituţiei şi a legilor de funcţionare a Justiţiei, toate puterile în stat, aflându-se astăzi în cel mai aprig război intern de la Revoluţie încoace.

Alina Mungiu: Conform World Justice Project, un stat de drept trebuie să îndeplinească patru criterii. Unu: guvernul şi oficialii, ca şi entităţile private şi publice trebuie să dea socoteală conform legii. Doi: legile trebuie să fie clare, stabile, juste şi aplicate tuturor la fel, şi trebuie să prevadă securitatea persoanei, a proprietăţii şi a unor drepturi fundamentale. Trei: procesul prin care legile sunt create, administrate şi implementate trebuie să fie accesibil, echitabil şi eficient. Patru: justiţia trebuie împărţită de către oameni imparţiali care sunt competenţi, integri şi independenţi, şi au resurse adecvate.

O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU „

In primul rand as dori sa-l felicit pe Dl. Liviu Mihaiu pentru acest editorial in care face o analiza deoasebit de interesanta a fenomenului: lupta ACTUALA dintre Partid si Securitate, la care facea candva referire si Cristian Tudor Popescu, dar explicata acum pe intelesul tututor. O analiza frumoasa si bine scrisa!

Dar, dupa parerea mea, aceasta analiza ar trebui putin completata pentru o caracterizare cat mai completa si precisa a fenomenului.

MCV nu cred ca a fost inventat de „sertgentii mesianici din presa”. Este adevarat, PNA a aparut in vremea Guvernului Nastase, dar integrarea noastra in UE s-a facut sub rezerva luptei anticoruptie, iar PNA, actualul DNA, a aparut tocmai ca o consecinta a acestui fapt.

Nu stiu daca Bruxelles-ul a vrut chiar asta de la noi… Dar e aproape o certitudine certificata prin declaratiile publice ale unor inalti oficiali ca principalul nostru partener strategic – Statele Unite ale Americii – au sustinut cu caldura ACEASTA lupta anticoruptie. Nu Laura Codruta Kovesi sau Ioana Ene-Dogioiu au reprosat Romaniei nu ca nu se vad oameni in strada ca sa protesteze MASIV impotriva coruptiei, ci Victoria Nuland. Sau cand a zis ca „nu avem aceleasi idealuri” – daca spunea asta Ioana Ene Dogioiu (asta ca sa dau un mic exemplu) cati autohtoni nu s-ar fi napustit asupra ei s-o manance de VIE!!! 😆 Cand a zis Victoria Nuland, toata lumea a tacut cuminte si a luat aminte! Va amintiti cand Joe Biden a caracterizat lupta anticoruptie ca fiind „de autoaparare”. Ni se adresa noua, Romaniei si romanilor.

Face DNA abuzuri? Incalca drepturi si libertati? Eu n-am vazut o critica in acest sens din partea parnerilor nostri, nici UE si nici SUA. Va mai amintiti cum fostul ambasador Mark Gitenstein o inalta in slavi pe Monica Macovei si cum pleda impotriva prezumtiei de nevinovatie? Va mai amintiti cum Codruta a primit o inalta distinctie a Suediei, in sala aflandu-se, surazator, desigur, Dl. Klemm, actualul ambasador SUA – v. si aici..

Sa ne amintim cum chiar SUA atentiona pe toti Aliatii ca Rusia exporta coruptie, facand din coruptie o amenintare la siguranta nationala.

Legile Big Brother, promovate aici de Dl. Maior, fostul Director al SRI, n-au fost niciodata criticate de SUA. N-am auzit. Ba cred ca au fost chiar laudate, iar daca Dl. Maior e acum ambasadorul Romaniei la Washington este si pentru ca e un om de incredere pentru America.

Se tot vorbeste de abuzurile pe care le-ar face DNA. Nu neg, e foarte posibil pentru ca omul e perfectibil. Dar nu inteleg altceva (chestia asta, ca ar face abuzuri, o inteleg): cum e posibil ca SUA, cu Constitutia sa, in care e inscrisa apararea si garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului sa nu atentioneze tara noastra asupra unor derapaje sau posibile derapaje. Ci dimpotriva, ca daca stau si ma gandesc la Gitenstein, el nu intelegea ce e aia prezumtia de nevinovatie, nevazandu-i rostul!!

Repet, e vorba despre principalul nostru aliat: SUA.

Pana la PNA si MCV ne-am chinuit sa scoatem oameni de afaceri prosperi, reusind sa facem asta tocmai prin eforturile conjugate ale Partidului si Securitatii, ca sa fiu in ton cu exprimarea D-lui. Mihaiu. Asa au iesit creati oameni precum Sorin Ovidiu Vantu sau Ioan Niculae. Numai ca sa facem pe plac Occidentului si sa aratam ca si la noi lucrurile se misca spre initiativa privata si economie de piata.

Apud MCV am inceput sa-i bagam la puscarie, constatand cu uimire ce monstri am creat, ca sa incepem o noua pagina de facut pe plac Puterilor tutelare, prin lupta anticoruptie, mosita tot in laboratoarele Partidului si Securitatii, prin aceleasi eforturi conjugate. Doar pentru a arata ca lucrurile se misca cu succes spre statul de drept!!

Mediafax

Sorin Ovidiu Vîntu, CONDAMNAT la 8 ani de închisoare în dosarul devalizării FNI. Sentinţa este definitivă

„Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, marţi, de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia fiind definitivă.

„Condamnă pe inculpatul Vîntu Sorin-Ovidiu la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art.36, alin.1 din noul Cod penal, adaugă sporul de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare”, se arată în decizia de marţi a Curţii de Apel, care este definitivă.

Magistraţii au mai dispus menţinerea sechestrului până la concurenţa sumelor de 137.403.630.106 ROL (5.529.321 dolari S.U.A.) şi de 7.289.406 dolari S.U.A.

În primă instanţă, Sorin Ovidiu Vîntu fusese condamnat, pe 9 februarie 2015, la şase ani şi patru luni de închisoare. Tribunalul Capitalei a decis atunci condamnarea afaceristului la două pedepse de câte patru ani de închisoare pentru infracţiunile de spălare de bani şi a dispus achitarea lui pentru instigare la delapidare. În urma contopirii celor două pedepse, instanţa a dispus ca omul de afaceri să execute şase ani şi patru luni de detenţie. Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată de omul de afaceri la Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu a arătat, în motivarea deciziei, că, după ce a intrat în posesia sumelor de bani scoase nelegal din patrimoniul FNI, prin intermediul lui Nicolae Popa sau al societăţilor în care era administrator sau asociat majoritar, omul de afaceri a folosit „mai multe mecanisme prin care a reciclat aceste sume, cu scopul de a le ascunde adevărate provenienţă infracţională”.

Potrivit instanţei, deşi ştia că banii erau proveniţi din delapidarea săvârşită de Nicolae Popa, infracţiune pentru care acesta a şi fost condamnat, Sorin Ovidiu Vîntu a ascuns şi disimulat această sumă prin multiple operaţiuni de dispoziţie şi de circulaţie a proprietăţii unor bunuri ori ale drepturilor asupra acestora, fiind astfel întrunite elementele de conţinut ale infracţiunii de spălare a banilor.

Judecătorul a stabilit că Sorin Ovidiu Vîntu, prin inginerii financiare aparent legale, pornind însă de la o bază ilegală, întrucât banii proveneau din delapidare, a ascuns, a disimulat natura juridică a provenienţei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, prin creditări ale societăţiilor proprii, care la rândul lor creditau alte societăţi ce cumpărau unităţi de fond răscumpărate la valori majorate artificial, cu care erau achiziţionate imobile, chiar în ziua transferării în contul lui Vîntu a sumelor de provenienţă infracţională, imobile ce erau vândute succesiv unor societăţi comerciale aparţinând tot acestuia, dar şi prin crearea de depozite şi transferuri repetate între inculpat şi conturile SC Gelsor SA.

Instanţa a mai reţinut că un alt mod de a ascunde sumele de bani obţinute ilegal a fost prin cumpărarea a 15 imobile, pe care apoi le-a vândut, la intervale cuprinse între o lună şi patru luni, SC Gelsor I.N. SA, cu menţiunea că vânzarea se face în vederea compensării datoriei înregistrate de societatea Gelsor în favoarea sa. Preţul de vânzare era întotdeauna, în cazul fiecărui imobil, cu mult sub preţul cu care Vîntu cumpărase anterior acele imobile. Mai mult, SC Gelsor I.N. SA avea obligaţia de a achita fiecare imobil cumpărat de la Sorin Ovidiu Vîntu în cinci rate anuale, începând din anul 2001, iar pentru perioada 2000-2001 a închiriat toate imobilele dobândite astfel SC Gelsor SA, societate creditată tot de Vîntu.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la delapidare, judecătorul a notat în motivare că, potrivit deciziei definitive de condamnare, prăbuşirea FNI nu s-a datorat riscurilor inerente la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii, ci activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţii faţă de care s-a dispus condamnarea definitivă într-un alt dosar, printre aceştia fiind şi Nicolae Popa, care a primit o pedeapsă pentru înşelăciune şi delapidare.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat până în prezent în trei dosare, executându-şi pedepsele.

Astfel, la data de 22 iulie 2016, Sorin Ovidiu Vîntu a fost încarcerat în urma unei condamnări de şase ani şi două luni de închisoare în dosarul Petromservice, alături de el fiind condamnat şi fostul sindicalist Liviu Luca la şase ani de detenţie.

Totodată, în 24 ianuarie 2014, omul de afaceri a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, iar anterior, a fost condamnat la doi ani de pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.”

Totusi, mai nimic despre cei care au creat acest personaj, un tip care fusese condamnat si pe vremea comunismului, adus in fata dupa si dandu-i-se un acces larg la resursele statului. SOV a fost un om in fata caruia tremurau multi dintre potentatii acelor zile… A fost un om caruia Radu Timofte, fostul sef al SRI, ii punea informatii economice de prima mana pe tava (dupa cum s-a exprimat Traian Basescu) si pe canapelele caruia se odihnea Mircea Geoana. Atat Geoana cat si Timofte erau din PSD, iar daca ma gandesc si la Vacaroiu si Florin Georgescu, lucrurile acestea ne-ar putea sugera ce partid a stat in spatele ascensiunii fulgeratoare a lui SOV.

Ioan Niculae… Dosarul „Mita la PSD”, deci e clar. Fost securist si acesta!

Sigur, si in aceasta privinta trebuie pus un bemol pentru ca analiza sa nu fie prea stridenta: sa nu uitam, totusi, ca Romania era o tara in tranzitie, o tara fosta comunista unde comunismul a distrus proprietatea privata, dar o tara cu un proiect ambitios care trebuie salutat: constructia economiei de piata libera. Din aceasta perspectiva privind lucrurile, constructia unui capitalism romanesc e de inteles.

Acum ii terminam pur si simplu pe astia si incepem sa construim statul de drept, fara sa fi incheiat reformele economice si fara sa consolidam aceasta cucerire revolutionara (nu cred ca exagerez spunand asa!): economia de piata libera, libera initiativa privata si o dezvoltare economica in acest sens.

Mi-e teama ca pana la urma sa nu avem nici stat de drept si nici economie de piata! Cred ca ar trebui sa meditam serios la acest aspect.

Interesanta e si schimbarea principalului nostru partener – SUA: de la determinarea unui Reagan de a fauri o lume libera si de a intari democratia si libertatea, la determinarea stangista a unui Obama de a lupta impotriva coruptiei, paradisurilor fiscale (v. „Panama papers”) si de a crea „institutii puternice” si, pe cale de consecinta, un stat puternic. Dar puternic inclusiv sa incalce Constitutia SUA si de a face obligatorii asigurarile medicale, prin Guvernul federal, lucru totalmente neconstitutional in SUA.

Pe de alta parte, lupta anticoruptie, trebuie sa recunoastem, s-a impus ca o necesitate in Romania, statul avand inca un rol insemnat in economie.

As dori sa spun cate ceva si despre ofiterii acoperiti din presa, pentru ca se vorbeste mult despre asta. Inteleg ca sefa lor e D-na. General Elena Istode:

Gen. SRI Elena Istode

Inteleg ca D-nei. Istode i se spune Anaconda. Din motive lesne de inteles, desigur. Insa sa nu uitam ca marele spion sovietic, Richard Sorge, pe cand opera in Germania, avea acoperire de ziarist GERMAN:

Richard Sorge

Evident, in felul asta, se poate face o larga gama de manipulari. Iar daca presa a fost considerata, pe vremea lui Basescu, drept o vulnerabilitate la siguranta nationala trebuie sa intelegem prin asta posibilitatea reala ca in presa  sa se strecoare spioni ai unor puteri ostile Romaniei. Celebrul Sorge e un exemplu clasic: ne arata ca astfel de lucruri se pot intampla. Poti sa-i construiesti unui strain o biografie neaos romaneasca si sa-l inserezi apoi in presa cu sarcini precise.

Bineinteles, faptul ca exista acoperiti SRI in presa nu ne produce nicio bucurie. Iar ca doamna Istode ne spioneaza redactiile, cu atat mai putin. Insa cele spuse mai sus se constituie intr-un bemol. Si mai bine, poate, i-am ura succes Anacondei in depisatarea acelor oameni care nici romani nu sunt (nu spun ca n-ar putea fi si romani…) si care lucreaza impotriva Romaniei prin redactiile din aceasta tara.

Dl. Liviu Mihaiu face referire la cati lucreaza in SRI si SIE. Despre cati au lucrat in fosta Securitate am scris si eu aici. Problema mare care se pune este, dupa parerea mea, daca numarul acesta – actualmente 30.444 de cadre, dupa Dl. Mihaiu – este unul optim. Sub regimul Ceausescu erau o jumatate de milion de informatori. Fara indoiala, aceste cifre ridica intrebari asupra democratiei si statului de drept in Romania. Dar daca e vorba de o supradimensionare cu personal a serviciilor secrete, eu cred ca avem o problema. In sensul ca mai multi oameni care lucreaza si care sunt implicati in munca privind siguranta nationala fata de numarul optim necesar scade eficacitatea acestor servicii. In general nu trebuie prea multi oameni, dar cei care lucreaza, dotati cu tehnica moderna, sa fie foarte bine pregatiti – in felul acesta eficacitatea serviciilor de informatii creste si scad, pe cale de consecinta, slabiciunile.

Nu ar trebui sa ne mire, tinand cont de metehnele romanesti din politica, precum pesederizarea si cederizarea, ca ar putea avea loc si sereizarea Romaniei. Dar nu trebuie sa uitam ca in plan politic s-a vazut flagrant slabiciunea atat a PDSR cat si a CDR, ambele reusind sa piarda, pana la urma alegerile. Sa nu uitam ca PSD, fostul PDSR, a fost multa vreme vioara a doua, candidatul sau nereusind sa castige alegerile prezidentiale, iar in alegerile legislative, multi ani, performantele au fost slabe.

Noi ar trebui sa meditam si sa intelegem foarte bine rolul – rolul serviciilor secrete, rolul politicii monetare, ca sa dau doua exemple din diverse domenii de activitate. Rolul serviciilor secrete NU e sa conduca Romania. Daca nu intelegem lucrul asta (aparent simplu) cream o slabiciune in ceea ce priveste siguranta nationala, pentru ca serviciile ar trebui sa se ocupe si cu altceva pentru care nu sunt calificate.

„Ori Presa, ori Democratia!”

Cum am ajuns in situatia actuala? Va mai amintiti cum, inca de pe vremea lui Basescu, se evidentia cu repros ca in „Constitutia lui Nastase” se pomeneste despre: „traditiile democratice ale poporului roman si idealurile Revolutiei din decembrie 1989” (art. 1, al. 3)? Dupa aceea au fost tot felul de emisiuni pe la televiziunile de stiri prin care se incerca sa se demonstreze ca, de fapt, n-a fost vorba de nicio Revolutie, ci de lovitura de stat. Or, prin asta ce s-a realizat? S-au calcat pur si simplu in picioare idealurile Revolutiei din decembrie 1989, unde au murit oameni care s-au ridicat impotriva comunismului, in care poporul a cerut democratie si libertate. Tineti minte: „Libertate, te iubim!/ Ori invingem, ori murim!”? Iar cei care scandau asa s-au aflat atunci in fata tancurilor comuniste, in bataia pustilor!!

Ma intreb cui a servit aceasta calcare in picioare a idealurilor Revolutiei?

Ca ar trebui sa fie trasi la raspundere cei care se fac vinovati de crime, asta e altceva. De acord! Numai ca pana acum n-am vazut asa ceva si nici elucidarea celor petrecute atunci. In schimb, am reusit sa terfelim Revolutia si memoria celor care si-au dat viata atunci pentru Libertate si Democratie in Romania.

A celor care au murit luptand impotriva comunismului!!

Si trist este ca n-am vazut nicio reactie de impotrivire din partea SUA sau UE. Cui a folosit discreditarea Revolutiei si , in schimb, acreditarea loviturii de stat? Cui a folosit sa se strecoare ideea ca, de fapt, n-a fost nicio Revolutie ci o lovitura de stat conceputa in laboratoarele politice din exterior?

Si am ajuns in situatia actuala, in care se incalca drepturi si libertati, sub pretextul apararii acestora.

Interesant e si ultimul articol al D-lui. Tismaneanu:

Protestele din februarie şi noua sensibilitate politică

„Oamenii care regretă “egalitatea” din regimurile leniniste sunt fie prost informaţi, fie de rea-credinţă. Societăţile nomenclaturiste erau, de fapt, experimente profitocratice, se bazau pe un rigid sistem de tip caste. Nomenclatura beneficia de privilegii la care muritorii de rând nici măcar nu puteau visa. Niciodată nu a fost clasa muncitoare mai batjocorită şi mai oprimată decât în regimurile care pretindeau că guvernează în numele ei. Este o ignorare, şi pe cale de consecinţă, o banalizare a răului totalitar.

Actualele proteste sunt expresia unei noi sensibilităţi politice. Am scris un articol, împreună cu politologul Marius Stan, în Politico.eu, în care ne-am ocupat de această temă. Da, este vorba de o nouă generaţie pentru care vechile metehne şi infamii nu mai sunt tolerabile. UE înseamnă transparenţă, încredere, norme, reguli, proceduri. Pesedismul este exact opusul: clientelism, cinism, jaf la drumul mare sau pe ascuns, manopere dolosive. Pentru mine, aceste demonstraţii au pus capacul peste coşciugul în care zace putredul sistem Iliescu.”

Insa „Oamenii care regretă “egalitatea” din regimurile leniniste” sunt si rezultatul politicilor defectuoase duse la noi in tara, prin care libertatea si democratia au inregistrat, in mod regretabil, o anumita scadere. A fost o eroare cu totul regretabila ca din dorinta de a lovi politic in „pesedism” s-a adus atingere libertatii si democratiei de la noi. Iar rezultatul recentelor alegeri legislative, in care PSD a obtinut o victorie comparabila (daca nu chiar si mai mare!) cu cea a FSN-ului de pe vremurile lui Ion Iliescu, confirma marea eroare care s-a facut multa vreme la noi in tara. Demonstreaza inclusiv o scadere a libertatii economice, pusa sub influenta coplesitoare a institutiilor de forta, nu doar din cauza recentei crize economice. Iar „noua sensibilitate politica” de care ne vorbeste prof. Tismaneanu nu poate compensa o scadere evidenta a liberalismului la noi in tara. Lucrurile, greselile acestea ar trebui reparate.

Iar abordarile maximale – „putredul regim Iliescu” – prezente, din pacate, la noi si care nu se refera neaparat la un regim anume, ar trebui si acestea la randul lor corectate, intrucat se dovedesc ineficace. „Tot ce a facut Iliescu e rau!”, „Tot ce a facut Basescu e rau!” s.a.m.d dovedesc, iertata sa-mi fie exprimarea, o lipsa de maturitate in abordarea chestiunilor. De aceea s-ar impune o abordare echilibrata.

Au trait linistiti pana la adanci batranete…

Revista 22

Călăul Mihail Patriciu

Liviu Plesa

„Un profil al comandantului Securității Cluj din anii consolidării comunismului

 Nu sunt multe cazurile în care crimele Securității au fost consemnate în documente. Ca orice poliție secretă a unui stat totalitar, Securitatea a încercat să-și acopere cât mai bine urmele. Excepții au fost cazurile în care excesele au fost atât de mari, încât până și autoritățile comuniste au fost obligate să declanșeze anchete. Astfel, ne-au rămas mărturii de neprețuit despre abuzurile din închisori și colonii de muncă sau despre torturile și execuțiile sumare comise de Securitate. Ca urmare a unei astfel de anchete, știm mai multe și despre Mihail Patriciu, șef al Securității în regiunea Clujului, faimos pentru numeroasele crime în care a fost implicat. Cazul Patriciu este interesant pentru că devoalează metode de acțiune ale Securității și pretextele legale folosite pentru ștergerea urmelor.

Încă de tânăr, Mihail Patriciu și-a des­co­perit vocația ideologică. Evreu la origine (născut la 19 ianuarie 1909, în Năsăud, pe numele său real Grünsperger sau, după une­le opinii, Weiss), a lucrat o vreme ca pă­lărier în localitate, dar nu acesta era ti­pul de biografie care îi convenea. A aderat timpuriu la PCR, activând în ilegalitate. În 1937, a făcut parte din grupul de co­mu­nişti români care s-au înscris voluntari în Brigăzile Internaţionale pentru a lupta în Spania. Contactul cu duritatea metodelor promovate de agenţii sovietici pentru men­­ţinerea purităţii ideologice a com­ba­tanţilor îi va marca activitatea viitoare, el fiind con­vins că doar măsurile extreme pot să ducă la înfrângerea adversarilor şi înă­bu­şirea oricăror forme de protest. După vic­toria lui Franco, s-a refugiat, ală­turi de cei­lalţi luptători, în Franţa, unde a fost în­chis în lagărele Gurs şi Argèles-sur-Mer.

În aprilie 1941, a evadat din lagăr îm­pre­ună cu mai mulţi comunişti români, vii­tori lideri ai partidului și ofiţeri superiori de Securitate (Constantin Doncea, Mihail Florescu, Valter Roman, Konrad Adorian, Wilhelm Einhorn ş.a.). Dacă unii dintre aceştia au luat drumul Moscovei, în­tor­cându-se în ţară cu Ana Pauker, Patriciu a ajuns la Paris, de unde a fost încadrat în rezistenţa comunistă franceză (Le Ma­quis). A luptat contra naziştilor până în 1944, când a revenit în România împreună cu Mihail Florescu (Iancu Iacobi), viitorul şef al Direcţiei Propagandă a Armatei şi mi­nistru al Industriei Chimice timp de pes­te 20 de ani.

„Bandiţii au fost executaţi“

Apropiat de Teohari Georgescu (ministru de Interne între 1945-1952) şi apreciindu-i-se experienţa de combatant, în aprilie 1945 Pa­triciu a fost numit în fruntea Ins­pec­to­ratului Regional de Poliţie Cluj. În primii ani de activitate, până la consolidarea pu­terii comuniste, Patriciu nu s-a remarcat prin ceva anume, el îndeplinind con­şti­in­cios, dar fără exces de zel, directivele con­du­cerii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). De exemplu, în timpul grevei stu­denţilor din Cluj (mai-iunie 1946), a dat do­vadă de moderaţie.

După înfiinţarea Securităţii, în 1948, Pa­triciu şi-a păstrat funcţia de conducător al aparatului represiv din regiunea Cluj. Dar acum contextul intern s-a schimbat, iar regimul a declanşat asaltul asupra tu­turor categoriilor politice, sociale, eco­no­mice şi religioase percepute ca adversare, dorind să-şi supună rapid şi total întreaga societate românească.

Prin urmare, Patriciu a considerat şi el că a trecut vremea metodelor laxe practicate în intervalul 1945-1948. Transpunându-şi intenţiile în practică, a devenit rapid ofi­ţerul de Securitate cu cele mai multe asa­sinate la activ. Ţintele sale predilecte au fost liderii şi membrii grupurilor de re­zis­tenţă armată din Munţii Apuseni, precum şi ţăranii înstăriţi („chiaburii“) care se îm­potriveau colectivizării şi cotelor obli­ga­to­rii. Ordinele sale au fost îndeplinite cu pre­cădere de către cpt. Kovács Mihail, mr. Briceag Nicolae şi cpt. Mihaly Alexandru, şefii Securităţii din judeţele Turda, Someş şi Mureş subordonați direct lui Patriciu.

În toamna anului 1948, Patriciu le-a dat instrucţiuni concrete acestor subordonaţi privind modul de operare împotriva „duș­manilor“ regimului. Patriciu i-a avizat pe subalternii săi şi de faptul că rapoartele ce se întocmeau după acţiunile de ucidere a re­zistenţelor trebuiau falsificate, el afir­mând că „în scriptele noastre nu trebuie să aibă urme faptul că bandiţii au fost executaţi“.

„Dai cu el de pământ şi raportezi că a vrut să fugă“

În perioada 1948-1949, în Munţii Apuseni activau numeroase grupuri de rezistenţă armată, ce constituiau o problemă pre­santă pentru Securitate şi regim, astfel încât Patriciu a luat măsuri represive ex­treme pentru a le anihila cât mai rapid, dar mai ales pentru a determina populaţia să nu le mai susţină. În noiembrie 1948, după capturarea grupului Andrei Meşter, din Valea Ponorului, el i-a ordonat cpt. Kovács să-l ia din arest pe liderul grupării şi să-l ucidă: „am primit ordin verbal de la tov. col. Patriciu: «pui în maşină, duci lângă comuna lui natală, dai cu el de pă­mânt şi raportezi că a vrut să fugă şi a sărit asupra organelor noastre când am vrut să mergem cu el să arate că unde este armamentul ascuns»“.

Iar cum conducerea Securităţii s-a de­cla­rat întru totul de acord cu aceste metode, Patriciu a trecut rapid la comiterea de asasinate pe scară largă: în noaptea de 23/24 iunie 1949 au fost executaţi Leonida Bodiu şi alte două persoane, membri ai organizaţiei Garda Albă; la 7 octombrie 1949 a fost ucis Gheorghe Gheorghiu-Mă­răşeşti, împreună cu alte trei persoane, mem­bri ai organizaţiei Cruce şi Spadă; pentru a culmina în zilele de 2 şi 5 aprilie 1950, când au fost luaţi din penitenciar şi asasinaţi într-un loc necunoscut nu mai puţin de 12 membri ai organizaţiei Dabija.

Comiterea unor asasinate de o asemenea anvergură nu avea cum să fie ordonată de către Patriciu fără acordul şefului Se­curităţii, Gheorghe Pintilie, care nici el nu putea să treacă la fapte fără asentimentul conducerii Partidului Muncitoresc Român şi al consilierilor sovietici din Securitate. Uciderea unor lideri ai rezistenţei armate a fost decisă la centru, iar în acea perioadă execuţii sumare au fost comise şi de către Securitatea din Timişoara sau Constanţa, toate fiind în prealabil aprobate nominal de conducerea Securităţii.

„Trebuiesc împuşcaţi pe loc“

Spre deosebire însă de ceilalţi şefi de Se­curitate, col. Patriciu a considerat că di­rectivele concrete în cauză nu constituiau altceva decât un model de acţiune, astfel încât a luat iniţiativa şi a dispus de la sine putere asasinarea mai multor opozanți din regiunea Cluj. Cpt. Mihaly preciza că Pa­triciu le-a spus foarte clar faptul că „fu­garii care se găsesc în munţi şi vor fi prinşi cu arme asupra lor trebuiesc îm­puşcaţi pe loc“.

Printre primele victime s-a numărat Cons­tantin Vodă din com. Bistra, supranumit „Regele Munţilor“, cunoscut opozant al re­gimului, dispărut de la domiciliu. După ce a fost prins de către Securitate, întrucât fap­tele acestuia nu garantau obţinerea unei condamnări în instanţă, Patriciu i-a cerut cpt. Kovács să-l ia din arest şi să-l împuşte în munţi, operaţiune înfăptuită în noaptea de 6/7 august 1949, în timpul unei acţiuni contra unui membru al or­ganizaţiei Diamandi. Conform cpt. Ko­vács: „În acea noapte, banditul Marc Victor a fost atras în cursă, împuşcat (…) iar dimineaţă a fost adus la faţa locului banditul din Bistra, Vodă Costică, îm­puş­cat şi am raportat că a murit în acţiune, deci raportul a fost denaturat, conform or­dinului primit din partea tov. colonel Patriciu“.

A trecut apoi la membrii şi gazdele gru­pului Diamandi. La 6 septembrie 1949 au fost ucişi Gheorghe şi Ilie Ilea, tată şi fiu. Cpt. Kovács arăta că a primit următorul ordin de la Patriciu: „la noapte pui pe ei în maşină, duci în marginea comunei şi trânteşti de pământ şi raportezi că du­cându-i acasă să arate unde era ascuns armamentul la un moment dat au sărit amândoi asupra organelor noastre, cău­tând să-i dezarmeze, unde au fost îm­puşcaţi“. Prin acelaşi procedeu au fost ucişi în următoarea lună alţi patru mem­bri ai organizaţiei Diamandi. De ase­menea, Securitatea din Gherla a îndeplinit ordinul de a-i executa pe doi membri ai organizaţiei Partizanii Regelui Mihai.

„Să ştie toţi acei care nu predau cotele că vor păţi aşa“

După distrugerea majorităţii grupurilor de rezistenţă din zonă, Patriciu şi-a îndreptat atenţia asupra ţăranilor ce se împotriveau colectivizării şi cotelor obligatorii. El le-a explicat subordonaţilor că în acest caz vic­timele trebuiau alese cu grijă, fiind ex­clu­să uciderea ţăranilor săraci, cei vizaţi fiind chiaburii. Patriciu a dat astfel un sens con­cret luptei de clasă: „Să căutăm pe ade­văratul duşman şi să lovim fără cruţare în acesta (…) să se ia măsurile cele mai drastice contra acelor care caută să sa­boteze măsurile luate de partid şi gu­vern, fiind atenţi ca să lovim în duş­ma­nul principal“.

Cpt. Kovács arăta că în iulie 1949 a fost chemat la Patriciu, „unde am fost instruit în problema chiaburilor, unde şi când tre­buie să dau cu ei de pământ şi să trântim la pământ şi să raportăm că a vrut să fugă sau să dezarmeze organele noastre“. Mr. Briceag declara şi el că Pa­triciu „a dat dispoziţie că dacă un chia­bur va face agitaţie să fie împuşcat acolo pe loc, ca să ştie toţi acei care ar în­drăzni să nu predea cotele că vor păţi aşa“.

Iar Kovács a trecut rapid la fapte, uci­gân­du-l pe Cuc Mihai din com. Cianu Mare, „conform ordinului verbal al tov. col. Patriciu «la noapte pui în maşină, duci la marginea comunei şi trânteşti la pă­mânt şi raportezi că a fugit banditul, aţi tras după el»“.

Dar cum în 1950 rezistenţa faţă de colec­tivizare s-a amplificat, Patriciu a con­si­derat că doar generalizarea operaţiunilor de asasinare putea asigura succesul par­tidului în problema agrară. El a ţinut mai multe şedinţe de prelucrare cu şefii com­partimentelor din subordine, în care – du­pă ce i-a criticat că „lucrează prea moa­le“ – le-a cerut să treacă fără ezitare la împuşcarea a unu-doi chiaburi din fiecare comună unde colectivul întâmpina greu­tăţi. Conform lui Kovács, Patriciu le-a spus că „«în acele comune unde avem astfel de cazuri, unul sau doi putem să trântim la pământ», ceea ce însemna la dânsul să fie împuşcaţi (…) numai de un singur lucru să îngrijim «să fie chiabur şi să aibă gâtul gros», arătând cu mâna di­mensiunea gâtului“. Pentru ca efectul asupra populaţiei să fie maxim, cei ucişi tre­buiau îngropaţi de ceilalţi chiaburi din sat.

Pe baza acestor dispoziţii, un val de crime s-a dezlănţuit asupra satelor din regiunea Cluj: cpt. Mihaly a executat câte un chia­bur în două comune, cpt. Kovács la fel, iar mr. Briceag a ucis şi el mai mulţi ţă­rani.

Şeful Securităţii din Cluj nu s-a declarat mulţumit cu aceste rezultate şi a cerut am­plificarea acţiunilor, solicitându-le celor din subordine să rezolve toate problemele până la aniversarea zilei de 23 august. Cpt. Kovács s-a conformat şi la 17 august 1950 a împuşcat trei ţărani în com. Bistra. Pa­triciu l-a lăudat pe Kovács în faţa ce­lorlalţi şefi de compartimente, dându-l ca exemplu.

„Nimeni să nu ştie şi să nu afle“

Dar numărul foarte mare de crime comise într-un timp atât de scurt şi mai ales am­ploarea tot mai mare pe care o luau asa­sinatele (de la una-două persoane se ajun­sese la grupuri de ţărani) au pus pe gân­duri chiar şi conducerea Securităţii. Pro­blema era că atât de multe crime erau şi dificil de muşamalizat, ele căpătând deja aspectul unor execuţii în masă. La Cluj au fost trimişi mai mulţi ofiţeri în control, care au cercetat şi aflat modul real în care au fost ucise toate persoanele amintite. Patriciu însă nu s-a sinchisit prea mult, cerându-le subalternilor doar să dea do­vadă de mai mare atenţie: „în cazuri din astea aşa trebuie să procedăm ca nimeni să nu ştie şi să nu afle că cine a făcut (…) ceea ce s-a făcut s-a făcut bine şi nu regretă nimeni, dar metoda sau pro­ce­dura ca atare, adică să nu se afle că cine a făcut lucrul“.

Cu toate acestea, şefii Securităţii i-au in­ter­zis lui Patriciu să mai ucidă, trans­fe­rându-l apoi la conducerea Direcţiei re­gionale Braşov. Era oricum o perioadă în care foştii luptători din Spania erau priviţi cu circumspecţie, Stalin bănuind că cea mai mare parte dintre ei fuseseră recrutaţi ulterior de serviciile de spionaj capitaliste. În aceeași perioadă, s-au înregistrat și pri­mele măsuri staliniste de marginalizare a evreilor din aparatul de partid și de stat. La nivelul temutei Comisii a Controlului de Partid a fost creat un sector ce analiza bio­grafiile şi activitatea voluntarilor ro­mâni. Unii dintre aceştia, precum Valter Roman, au fost trecuţi în funcţii de o im­portanţă mai redusă. Patriciu a fost totuși menajat, pentru că loialitatea faţă de re­gim nu era pusă la îndoială și, în plus, be­neficia de susţinerea lui Teohari Geor­gescu.

O bătrânețe liniștită

Cariera lui Patriciu în Securitate a luat sfâr­şit odată cu îndepărtarea protectorului său, Teohari Georgescu, din conducerea par­tidului şi a MAI. În iulie 1952, a fost destituit şi trecut în rezervă. Noua con­ducere a ministerului nu mai avea în­cre­dere în acei ilegaliştii consideraţi apropiaţi grupului deviatorilor de dreapta (o soartă similară cu cea a lui Patriciu a avut-o şi un alt evreu fost luptător în Spania şi Fran­ţa, col. Adorian Konrad, şeful Direcţiei Pro­pagandă şi Agitaţie din MAI). În plus, implicarea lui Patriciu în acte represive de amploare argumenta faptul că vechea con­ducere a ministerului acoperise sau chiar ordonase aceste abuzuri, fiind vinovată aşadar de deviere de dreapta.

Peste câţiva ani, partidul a apelat însă ia­răşi la el şi, având nevoie de o mână forte la Uzinele Metalurgice Reşiţa, l-a numit di­rector general al întreprinderii. S-a re­marcat şi aici prin stricteţea pe care o im­punea angajaţilor în îndeplinirea sar­ci­ni­lor.

Nu va sta mult în această funcţie, pre­ferând să se retragă la Cluj ca un paşnic pensionar. Nici măcar Plenara din aprilie 1968, când au fost devoalate multe dintre crimele comise de Securitate, nu-l va afec­ta în vreun fel. Majoritatea vorbitorilor şi-au îndreptat tirul acuzaţiilor spre mr. Bri­ceag, omiţându-se faptul că acesta nu fă­cuse altceva decât să execute ordinele pri­mite de la Patriciu. Singurul lucru ce i s-a imputat a fost comportamentul dur pe care-l avusese faţă de propriii subordonaţi (fiind notoriu că nu ezita să aplice corecţii fizice umilitoate acelor angajaţi ce nu-i în­deplineau întocmai dispoziţiile). Numărul foarte mare de asasinate a fost trecut sub tăcere. A decedat liniştit la o vârstă îna­intată, în anul 1996, la Cluj, fără a avea cu absolut nimic de suferit nici după căderea regimului comunist.

LIVIU PLEŞA (CNSAS)„

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

De remarcat cum acesti criminali ai regimului comunist, criminali ce ar putea fi invinuiti de crime impotriva umanitatii, au trait linistiti si dupa iesirea la pensie, murind la fel de linistiti, la varste inaintate, fara a fi deranjati vreodata de ceva sau de cineva sau macar de Justitie!!

Tocmai aceste lucruri, de o monstruozitate ingrozitoare, intamplate in tara asta explica realitatile de acum.

Mihail Patriciu a decedat in 1996 la Cluj. Nu doar ca numarul foarte mare de asasinate ordonat de el a fost trecut sub tacere – o tacere cumplit de criminala!! – dar comunistii, in Plenara din aprilie ’68, nici macar nu l-au atins sau acuzat de ceva.

Traian Basescu a condamnat comunismul la sfarsitul lui 2006. Trecusera 17 ani de la Revolutia din Decembrie 1989. Iar Corneliu Vadim Tudor si PRM au facut tot posibilul sa compromita aceasta istorica condamnare a comunismului si a crimelor comunismului.

Nu doar ca nu a exista o veritabila Justitie de Tranzitie prin aplicarea Punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara, dar ceea ce e cel mai monstruos referitor cel putin la comunismul romanesc este ca s-au trecut sub tacere, ca si cum nu s-ar fi intamplat, ca si cum toate ar fi fost bune si frumoase, crime impotriva umanitatii si s-au trecut sub tacere, intentionat sau nu, si dupa Revolutie. Eu cred ca mai degraba intentionat!

Basescu a condamnat comunismul si imediat a fost acuzat ca vrea sa obtina avantaje politice, foloase necuvenite, n-asa? 😉 Pentru ca a condamnat comunismul, sa retinem lucrul asta!! Ca daca n-ar fi facut-o, daca ar fi stat in banca lui, era ok, era baiat bun! Lucrul asta arata cat de mare a fost dimensiunea criminala a comunismului, prin faptul ca s-a prelungit si in istoria recenta. Pentru ca unii au dorit sa impiedice sau sa ia in derizoriu condamnarea comunismului de catre Presedinte, de catre Statul Roman. Ca in continuare sa fie trecute sub tacere crimele comunismului si criminalii care le-au comis. Este incredibila cardasia unora cu niste criminali ce oriunde in lumea civilizata ar fi fost condamnati pentru crime impotriva umanitatii.

Nu stiu daca reusim si acum sa constientizam ce a insemnat din punct de vedere moral lucrul asta: acest Mihail Patriciu a trait pana nu chiar demult ca un batranel onorabil ce, probabil, isi ducea nepotii in parc, ii lua pe genunchi si se juca cu ei, de ai fi zis ca e cel mai bland si cumsecade om de pe pamant. Cand, de fapt, era un om ce a ordonat executii in masa care au reusit sa sperie chiar partidul comunist din care facea parte!!

Multa vreme conducerea politica a acestei tari, alienand societatea romaneasca, nu doar ca a admis sa se desfasoare in tara asta crime impotriva umanitatii dar i-a si tolerat pe criminalii care au savarsit aceste crime ca si cum ar fi fost niste oameni foarte de treaba! Si nu doar ca i-a tolerat, dar le-a mai dat si salarii si pensii grase, conditii de viata excelente, pe care un om cinstit din tara asta nu le avea.

Uitati-va cata fuga de raspundere si minciuna era in caracterul acestui om:

„La Cluj au fost trimişi mai mulţi ofiţeri în control, care au cercetat şi aflat modul real în care au fost ucise toate persoanele amintite. Patriciu însă nu s-a sinchisit prea mult, cerându-le subalternilor doar să dea do­vadă de mai mare atenţie: „în cazuri din astea aşa trebuie să procedăm ca nimeni să nu ştie şi să nu afle că cine a făcut (…) ceea ce s-a făcut s-a făcut bine şi nu regretă nimeni, dar metoda sau pro­ce­dura ca atare, adică să nu se afle că cine a făcut lucrul“.”

Astfel de oameni au fost cinstiti in Romania comunista si lasati in pace dupa prabusirea comunismului.

Condamnarea comunismului s-a facut de abia la sfarsitul anului 2006. Eu cred ca si acum unii dintre ei sunt bine-mersi. I-au luat la intrebari pe vreo 2 – Alexandru Visinescu si Ion Ficior – dar foarte tarziu. Si acestia au trait bine-mersi multa vreme dupa Revolutie. Insa ce a facut acest Mihail Patriciu mi se pare de o gravitate mult mai mare decat faptele grave, fara indoiala, a celor doi la un loc pentru ca a fost creierul care a pus la cale si a ordonat ucideri in masa ce au speriat chiar Securitatea!!!

In Romania, un astfel de om a dus-o foarte bine.

A trait linistit pana la adanci batranete.

Trebuia infiintat PNA…?

Stau si ma gandesc la faptul ca probabil a fost o eroare felul in care am negociat capitolul JAI in vederea integrarii in Uniunea Europeana. Poate ma insel, dar imi pun aceasta intrebare: trebuia infiintat PNA?

Lupta impotriva coruptiei trebuia dusa. Dar pentru ca sa poti lupta eficient impotriva acestui flagel trebuie, mai intai, sa identifici corect cauzele. Romania e si acum una din cele mai sarace tari ale Uniunii Europene. E clar ca saracia joaca un rol major in dezvoltarea coruptiei.

Asa e peste tot.

Pe mine ma frapeaza altceva: abordarea chestiunii in exclusivitate sau aproape in exclusivitate prin metode politienesti. Infiintarea PNA a consfintit acest lucru. De ce nu ai in vedere si alte abordari, ca de pilda: cresterea economica sustinuta, investitiile, buna absorbtie a fondurilor europene, dezvoltarea infrastructurii, atragerea de investitii straine etc. Pentru ca metodele de circa de politie nu dau neaparat roade iar efectele adverse pot fi mai periculoase decat coruptia insesi.

PNA, actualul DNA, s-a infiintat, desigur, printr-o decizie politica. S-a creat un organism care a ajuns un fel de stat in stat sau, poate mai bine zis, un fel de justitie in justitie, de ajungi sa te intrebi daca chiar are vreo legatura cu Justitia. Functionarea acestuia e pe baza de delatiune, lucru ce aminteste de anii ’50 ai secolului trecut. Pe de alta parte, se observa ca fenomenul coruptiei nu s-a diminuat, nici sumele de bani recuperate nu sunt grozave. In schimb s-a ajuns la o paralizie cvasitotala a aparatului de stat, a statului mai bine zis, producand disfunctionalitati grave. Inclusiv democratia este perturbata.

Ca sa duc sinceritatea pana la extrem, nu pot sa nu remarc o viziune comunista nu numai a modului in care functioneaza si a ceea ce reprezinta DNA, amintind de fosta Securitate, dar si a deciziei politice care a stat la baza infiintarii sale.

PNA nu a fost infiintat pentru Justitie sau pentru ca sa ajute Justitia. Ci a fost vazut de la bun inceput ca un instrument de forta al Puterii prezidentiale. De care au beneficiat nu cei care l-au infiintat, ci cei care au castigat alegerile in 2004. Asta e ironia sortii… Ca lucrurile stau asa sta marturie uluirea lui Traian Basescu, ca „trei de-ai mei ii aresteaza pe trei de-ai mei”. El nu se astepta la asta. Inclusiv Traian Basescu a vazut DNA ca pe propriul sau instrument. Colaboratorii sai au vazut lucrurile la fel. Basescu s-a vrut un aparator al „independentei Justitiei”, dar acest lucru a dat independenta DNA. El nu a crezut ca se poate intampla lucrul asta. Nici colaboratorii sai apropiati n-au crezut asta.

Totusi, de ce nu s-a realizat o Justitie independenta, dar s-a infiintat PNA? Pentru ca o Justitie independenta ar fi luptat mult mai eficient impotriva coruptiei, ca sa dau acest exemplu, iar posibilitatea de a aparea derapaje ar fi fost mult diminuata.

E straniu ca decidentii politici n-au vazut asta. Ei au gandit altfel: nu ca Justitia sa fie independenta ci, in schimb, sa creeze inca o institutie de forta care sa fie la comanda lor politica.

Asa gandesc acesti oameni.

Sa nu ne miram atunci ca DNA a ajuns cu puteri aproape discretionare, ne mai putand fi controlata politic, lucru ce reprezinta un risc major pentru democratie si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Refuzand ideea unei Justitii independente, cei care au creat PNA n-au crezut o clipa ca acest organism se va intoarce impotriva lor. Mergand pe ideea comunista a fostei Securitati, ei au crezut ca PNA va apara interesele unei caste, eventual transpartinice, ce se va perpetua tot timpul la Putere. In rest, PNA era destinat celor multi.

Asa se intampla cand ne conduc comunistii si securistii…

Intrebarea care se pune e urmatoarea: liberali adevarati avem?

Corneliu Vadim Tudor…

Vadim Tudor a avut un inteles in politica romaneasca. E greu de descifrat acest sens.

Moartea lui Corneliu Vadim Tudor mi se pare un punct de hotar, pare ca seamana cu incheierea unei epoci intregi. Vadim nu a fost niciodata mare in sensul de a fi, de exemplu, Presedintele Romaniei, desi a candidat la aceasta functie. Asta nu inseamna ca n-ar fi avut visuri de marire. Insa el a simbolizat mai mereu cate ceva, atat pe vremea lui Ceausescu cat si dupa caderea comunismului. A fost alaturi de Eugen Barbu la Saptamana, i-a fost aproape mereu din cate am inteles, manifestandu-si ori de cate ori avea ocazia admiratia fata de maestrul sau.

Vadim a fost un om al regimului comunist, fara indoiala, desi in ultima perioada cu Ceausescu si-a depus carnetul de partid. Insa ceea ce este interesant si demn de remarcat, in ciuda tuturor caderilor si erorilor sale, e faptul ca s-a straduit sa tina treaz crezul nationalismului, daca se poate spune asa.

Dupa Revolutie, Vadim a fost omul regimului Iliescu – de aici si celebrul Patrulater Rosu – de unde se vede o continuitate in atitudinile sale politice.

Interesant, de asemenea, mi se pare faptul ca numele sau a fost mai intotdeauna legat de cel al fostei Securitati. Vadim recunostea ca are informatii de la fosti ofiteri apartinand Securitatii.

Semnificativ este si faptul ca a fost impotriva condamnarii comunimsului de catre Presedintele Basescu.

Interesant un articol aparut pe Contributors, semnat de Vladimir Tismaneanu:

Corneliu Vadim Tudor si poluarea climatului public

Se arata ca:

„Nu mi-am ascuns niciodată opiniile legate de rolul nociv al lui Corneliu Vadim Tudor in viata publică din Romania. Decesul său provoacă necesare reflectii despre Romania comunistă si cea post-comunistă, despre manipulările cinice ale sentimentului national, despre xenofobie, despre populismul sovin si despre histrionism. Reiau aici un text de acum cativa ani pe tema ideologiei peremiste asa cum s-a configurat aceasta in retorica urii practicată ad nauseam de către Corneliu Vadim Tudor.

“Cuvintele au efecte indelebile si incontestabile in spatiul politic, pot duce la asanarea sau, dimpotrivă, la poluarea climatului public. Joaca de-a revolutia, incurajarea unor aventurieri iresponsabili, fraternizarea cu demagogi specializati in cultivarea urii sunt din nefericire tactici pe care unii politicieni le considera acceptabile, ba chiar recomandabile. Să-l consideri pe Vadim Tudor simbol al rectitudinii morale este o performantă ce tine de o Carte Guiness a recordurilor antifrastice.

Am citit cu stupoare zilele trecute că pentru Sorin Oprescu, recent revenit la matca pesedistă (dacă nu cu carnet , măcar cu onoruri si zambete galese), PRM, campionul campaniilor pestilential-xenofobe din ultimii peste douazeci de ani, ar reprezenta “o adevarată coloana vertebrală a acestei tari” si este caracterizat de curătenie morală, verticalitate si curaj: “Adesea cuvintele dumneavoastră au exprimat adevaruri, au avut continut si sens dar de multe ori au fost bagatelizate, răstălmacite pentru a li se minimaliza mesajul”. Bagatelizate si răstălmacite de cine? Isi mai aminteste Sorin Oprescu faimoasa invitatie a lui Vadim Tudor: „Lăsati securistii să vină la mine!” Oare nu-l nelinisteste aceasta reabilitare insolentă a tot ce-a avut Romania mai odios in a doua jumătate a veacului trecut? Se simte Primarul General al Capitalei solidar cu Vadim si oastea sa de ex-securisti?

Scriam intr-un articol transmis in 2001 la Deutsche Welle: “Nu este deloc sigur că doar retorica exclusivismului national l-a readus pe Vadim Tudor in centrul dezbaterilor politce . Este mai degrabă cazul să analizam cauzele fenomenului in esecul (partial, insa nu mai putin real) al fortelor democratice de a oferi viziuni coerente si credibile privind metodele, scopurile si sansele reale ale tranzitiei către economia de piată si societatea deschisă.

Vadim Tudor este in fond numele atator chestiuni rămase in suspensie, amanate sau pur si simplu negate de exponentii directiei liberale din cultura politică romanească: aliante stranii intre forte politice altminteri incompatibile; civismul de paradă in lipsa unor dezbateri autentice privind traditiile constitutionale ale statului roman; refuzul unor analize serioase privind rolul Securitătii in patru decenii de experiment leninist; combinatia dintre fascism si comunism in ideologia protocronismului ceausist; o privatizare anemică, un stat de drept calcand prea des cu stangul.

Să nu uitam faptul ca Vadim nu este decit virful acestui aisberg national-securist (a se citi atent listele mai vechi si mai noi de senatori si deputati peremisti): ideologia lor este mereu aceea a “patriei in pericol”, deci a colectiviăatii organice amenintate de invazia externă si de calul troian strecurat in chiar inima cetătii. In plan ideologic, ne intalnim cu acelasi prafuit, dezolant protocronism celebrat de Vadim, Mihai Ungheanu si amicii lor in perioada dictaturii.

Pe vremea cind eram student la sociologie, la inceputul anilor 70, am auzit de la colegii mei din anii mai mari urmatoarea istorie: se pare că la intrebarea profesorului Miron Constantinescu de ce a decis să urmeze aceasta profesiune, tanărul Vadim ar fi raspuns “pentru că doresc sa devin un Eminescu”. Nu stiu cit adevăr este in aceasta povestire, oricum rămane faptul ca articolul “Idealuri”, deci textul săptămanist care a facut din Vadim un caz celebru al “epocii de aur”, era tocmai unul care exacerba logica organicismului etnocentric din gandirea politică eminesciana. E bine sa ne reamintim aceest lucru, mai cu seama acum, cind se uita de către unii că polarizarile ideologice post-comuniste isi au originile, in mare masură, in conflictele culturale esopic exprimate, insă nu mai putin reale, ale perioadei Ceausescu.

Revenind la “idealul Eminescu”, pastrand evident proportiile, avem de-a face cu o situatie pe care candva Marx (si el studiat de junele Vadim, ca si de către noi toti, pe vremea aceea) o definea, pe urmele lui Hegel, astfel: “prima oară tragedie, a doua oară farsă”. Insa este vorba de o farsă la al carei actual trist succes au contribuit toti cei care au minimalizat fenomenul, sau l-au utilizat in scopuri politicianiste (mă gindesc la experienta “patrulaterului rosu” din perioada guvernării Iliescu-Vacaroiu).

Ascensiunea populismului, a ceea ce se poate numi viziunea etnocratic autoritaristă, ca si respectabilizarea lui sint este de fapt rezultatul ororii feseniste de disidenti, de renasterea societatiii civile. Originile peremismului, ca si ale fesenismului, sint inseparabile de ideologia national-stalinista. Să recitim lista “trădării nationale” propusă candva de “tribun”, si vedem clar impotriva cui, sau mai exact impotriva căror idei, se constituie peremismul ca miscare a disperăriii, furiei, revansei si invidiei istorice”.”

Spuneam ca Vadim a simbolizat mai mereu ceva, iar Vladimir Tismaneanu arata foarte bine:

„Vadim Tudor este in fond numele atator chestiuni rămase in suspensie, amanate sau pur si simplu negate de exponentii directiei liberale din cultura politică romanească: aliante stranii intre forte politice altminteri incompatibile; civismul de paradă in lipsa unor dezbateri autentice privind traditiile constitutionale ale statului roman; refuzul unor analize serioase privind rolul Securitătii in patru decenii de experiment leninist; combinatia dintre fascism si comunism in ideologia protocronismului ceausist; o privatizare anemică, un stat de drept calcand prea des cu stangul. „

Vadim nu a fost un om obisnuit. Era legat prin mii de fire de regimul comunist si fosta Securitate. Dar nationalismul, „intr-o lume relativa”, cum ar zice Adrian Paunescu, era pentru el un ideal. Este adevarat ca acest nationalism fusese admis de catre Ceausescu, spre a-i servi in primul rand lui si regimului sau. Insa a tine la tara ta, la poporul tau e un lucru important ce nu trebuie subestimat niciodata. Actualmente, intr-o Uniune Europeana tot mai debusolata, a fi nationalist echivaleaza cu a fi extremist. Nationalismul a scazut dramatic ca optiune in randurile populatiei. Dar a scazut la fel de dramatic si patriotismul, dragostea fata de tara. Am ajuns sa ne injosim pe noi insine si sa practicam o politica, nu interes national, ci in genunchi, atat la Bruxelles cat si la marile cancelarii ale lumii. Traim in popor o decadere morala fara precedent. Iar nationalismul a fost aruncat la cosul de gunoi al politicii cu totul nemeritat, acest lucru provocand situatia de acum, cand suntem pe cale de a ne pierde identitatea noastra.

Este adevarat ca acest nationalism, confiscat de regimul dictatorial comunist, nu a putut satisface pretentiile unei lumi libere, ca cea in care am intrat dupa Revolutia din 1989. Este adevarat si faptul ca el a fost continuat de corifeii literar-ideologici ai regimului comunist – Adrian Paunescu, Corneliu Vadim Tudor. Insa a fost si neglijat. Iar Dreapta noastra politica nu a prea facut mare lucru sa scoata acest curent politic si de gandire din starea histrionica in care se afla.

Integrarea in Uniunea Europeana si europenizarea – adica globalizarea la scara continentala – n-au fost propice nationalismului, iar noi, in vederea integrarii in UE, desi nu s-a facut un referendum pentru asta, am evitat cu tot posibilul nationalismul, lasandu-l intr-o decadere ce s-a vrut parca iremediabila. Nu a fost bine, intrucat, iata, evenimentele de acum ne cer sa ne luam nationalismul inapoi. Eu cred ca si intr-o democratie liberala ca a noastra, nationalismul are locul sau. Si s-a vazut ca lucrurile nu pot sa mearga bine daca excludem acest curent sau cautam s-o facem. Sunt limite peste care nu se poate trece: este inadmisibil sa permitem altora sa ne dicteze ce sa facem la noi in tara, judecand absurd ca toti ne vor binele.

Eu cred ca noi ar trebui sa intelegem, invatand cele bune de la altii, ca nationalismul este prezent chiar si in cele mai liberale tari, inclusiv SUA. La limita, o tara care nu promoveaza macar putin nationalism si patriotism ajunge sa scoata tradatori pe banda rulanta. Sa ne uitam la Franta care nu a ingropat sau nu a reusit sa ingroape nationalismul, iar Frontul National al Marinei Le Pen, aflat pe un mare val de popularitate acum, sta marturie pentru asta.

Si ar trebui sa ne gandim pentru ca avem multi romani scarbiti de tara lor, care nu le mai poate oferi prea multe satisfactii…

PRM, partidul D-lui. Vadim Tudor, a decazut si el, in mod accentuat dupa integrarea in UE. Marea tema a nationalismului a fost preluata la PSD, insa se vede ca plecarile de la PRM spre PSD nu au adaugat prea multa valoare. PSD nu a castigat cine stie ce din preluarea acestei teme. Nici nu se putea, daca ne gandim la romanii din exterior care nu fac parte din electoratul PSD. La noi, spre deosebire de Occident, un partid nationalist, precum PRM, este atasat Stangii, o sprijina. Evident, faptul ca Vadim a ramas de multa vreme, pana la sfarsit, capul acestui partid a contat. Pe partea dreapta a esicherului politic nu se vede vreun interes, vreo inclinatie macar fata de nationalism. Ramane de vazut acum cum se va pozitiona atat PRM cat si curentul nationalist din Romania, daca va ramane intr-o sfera socialista sau nu.

Mediafax

Video Corneliu Vadim Tudor A MURIT la vârsta de 65 de ani – VIDEO

Se arata ca:

„Fondatorul PRM Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău.

Starea lui Corneliu Vadim Tudor s-a agravat după ce a fost internat, luni dimineaţă, la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, acesta a suferit un infarct şi a fost supus unei intervenţii.

Medicii au încercat să îl resusciteze şi să îl stabilizeze pe Corneliu Vadim Tudor, însă fără rezultat, decesul fiind înregistrat la ora 18.30, potrivit unor surse medicale.

Fostul senator Marius Marinescu a confirmat decesul lui Corneliu Vadim Tudor.

Fondatorul PRM postase pe pagina sa de Facebook, în urmă cu câteva ore, un text despre un concert la care a asistat în weekend.

Fostul europarlamentar Corneliu Vadim Tudor a mai fost internat, în martie 2013, la secţia de cardiologie a Spitalului Militar din Capitală.

După decesul lui Corneliu Vadim Tudor, pe pagina sa de Facebook a fost actualizată o poezie postată iniţial în 7 septembrie, intitulată „POEM INEDIT ULTIMA CAFEA”, care are opt strofe:

„Hai, Moarte, să bem o cafea / Ţi-o fac cu caimac, aromată / Mai leapădă-ţi coasa cea grea / Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu / Nu mă supără dacă fumezi / După cine eşti, Moarte, în doliu? / De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua / Nu te grăbi, că te frigi / Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua / Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană / Prea mare onoare îmi faci / Din toată specia asta umană / Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea / E bine să ştii ce te-aşteaptă / O cumpănă grea vei avea / Dar tu te descurci, eşti deşteaptă. (…) Corneliu Vadim Tudor. Noaptea de duminică spre luni, 6 spre 7 septembie 2015″.

Corneliu Vadim Tudor s-a născut în 28 noiembrie 1949, în Bucureşti, era scriitor, politician şi jurnalist. Este fondatorul Partidului România Mare, fost membru al Parlamentului European şi fost senator.”

Dumnezeu sa-l ierte!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

„Fara limitari”…

Faptul ca Senatul a respins cererea de incuviintare a arestarii preventive a lui Dan Sova a starnit reactii internationale puternice. Iata ce ne spune Mediafax:

REACŢII internaţionale după votul Senatului în cazul lui Dan Şova

Se arata, printre altele, ca:

„Mai multe ambasade au reacţionat după ce Senatul a respins cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Dan Şova. Potrivit anunţului oficial făcut în plen în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu încuviinţează arestarea preventivă a lui Dan Şova.

Ambasada britanică: Monitorizăm evoluţiile din justiţie şi deciziile Parlamentului privind imunitatea

Ambasada Marii Britanii a precizat, miercuri, după ce Senatul a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Şova, că monitorizează evoluţiile din domeniul justiţiei, inclusiv deciziile Parlamentului în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară.

„Ambasada britanică monitorizează evoluţiile din domeniul justiţiei, inclusiv deciziile Parlamentului în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară. Ultimul raport al Comisiei Europene referitor la progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) notează faptul că România a devenit mai eficientă în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Documentul remarcă, totodată, cu îngrijorare, că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a avut un succes limitat în a convinge Parlamentul să răspundă pozitiv cererilor sale pentru ridicarea imunităţii unor parlamentari, pentru a permite începerea unor investigaţii şi aplicarea măsurilor de arest preventiv”, precizează Ambasada britanică.

Misiunea diplomatică apreciază „rolul pozitiv al DNA în lupta împotriva corupţiei” şi sprijină eforturile sale constante în această direcţie.

„Organismele judiciare ale României, cum ar fi DNA, pun bazele unui principiu fundamental şi anume că nimeni nu este mai presus de lege. Suntem total de acord cu acest principiu”, mai afirmă Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.

Ambasada SUA: Imunitatea nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere

Ambasada SUA a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane şi că trebuie să se permită anchetarea cazurilor de corupţie şi aplicarea legii.

„Nu comentăm cu privire la cazuri individuale, dar considerăm că un principiu de bază al democraţiei este faptul că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane”, se arată în răspunsul misiunii diplomatice, după ce Senatul a respins ridicarea imunităţii senatorului Dan Şova.

„Trebuie să se permită anchetarea cazurilor de corupţie şi aplicarea legii”, mai precizează Ambasada SUA.

Ambasada Olandei: Urmărim cu îngrijorare şi cu surprindere evoluţiile privind ridicarea imunităţii

Ambasada Olandei a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că urmăreşte „cu îngrijorare şi cu surprindere” evoluţiile privind ridicarea imunităţii parlamentarilor, mai ales în contextul în care partidele politice şi-au luat angajamentul de a lupta împotriva corupţiei.”

Dar poate ca cea mai interesanta reactie a fost cea a Ambasadei Germaniei:

Ambasada germană, despre cazul Şova: Observăm cu îngrijorare evenimentele actuale. Au efecte asupra MCV

Se arata ca:

„Respectul faţă de independenţa justiţiei impune ca imunitatea parlamentară să nu fie uzitată abuziv, în scopul protejării unor persoane, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, Ambasada Germaniei,care observă cu îngrijorare evenimentele actuale ce au efecte directe asupra evaluării procesului MCV.

„Ambasada Germaniei la Bucureşti sprijină eforturile constante ale autorităţilor române de urmărire penală în lupta împotriva corupţiei. Acestea sunt expresia obligaţiilor asumate de România în cadrul comunităţii de drept şi de valori pe care o reprezintă UE şi care se concretizează, printre altele, în Mecanismul de Cooperare şi Verificare”, se arată în răspunsul Ambasadei, după ce Senatul a respins, miercuri, cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a senatorului PSD Dan Şova.

„Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România să se poată desfăşura fără limitări. Respectul faţă de independenţa justiţiei şi faţă de principiul separării puterilor în stat impun abordarea imunităţii parlamentare de aşa manieră, încât aceasta să nu fie uzitată în mod abuziv, în scopul protejării unor persoane individuale„, a mai precizat, vineri, Ambasada Germaniei.

Misiunea diplomatică subliniază că, în acest context, observă „cu deosebită atenţie şi îngrijorare evenimentele actuale care au efecte directe asupra evaluării procesului MCV”.

Reacţia Ambasadei Germaniei vine după cele ale Ambasadei SUA, Marii Britanii şi Olandei, precum şi a Comisiei Europene.

Senatul nu a încuviinţat, miercuri, arestarea preventivă a lui Dan Şova, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii. Din cele 151 de vorturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni „pentru”, 67 „contra”, iar cinci voturi au fost anulate.

DNA a cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului PSD Dan Şova în dosarul în care este urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma „Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Curtea Constituţională va discuta, pe 22 aprilie, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, şeful statului arătând că atitudinea Legislativului în cazuri precum cel al lui Dan Şova a condus la un blocaj instituţional.

Tot pe 22 aprilie, CC va discuta şi o sesizare a PNL privind decizia Senatului de a respinge cererea DNA de reţinere şi arestare preventivă a lui Şova.”

As spune urmatorul lucru: orice strategie privind securitatea sau riscurile de securitate pentru o tara nu numai ca este motivata, dar este determinata de o anumita ideologie politica. Pentru ca, mai intai, trebuie sa definim termenii: ce inseamna, ce intelegem prin securitate sau risc de securitate nationala? Or, definirea acestor termeni este determinata de o anumita ideologie politica. In momentul in care afirmi: „coruptia este un risc pentru securitatea nationala” trebuie sa ai in vedere definirea termenilor, care nu se poate face fara ideologia politica aferenta, pentru ca aceasta le da un sens, o consistenta.

Raspunsul dat de Ambasada Germaniei este interesant prin incarcatura sa ideologica:

„Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România să se poată desfăşura fără limitări.” (subl. mea)

Ambasadele SUA si Olandei au insistat pe principiul ca „toti oamenii sunt egali in fata legii”, care tine de o ideologie democratica, de un crez democratic. Spre exemplu, Ambasada Olandei a tinut sa precizeze: „Credem cu tărie că legea se aplică tuturor, în acelaşi fel”. De asemenea a mai precizat: „că România şi instituţiile sale „iau în considerare recomandările din rapoartele MCV””.

Raspunsul dat de Ambasada Germaniei cu privire la acest eveniment este usor, dar semnificativ, diferit si intr-o anumita masura neclar. In definitiv si la urma urmei ce inseamna acel: „fara limitari”? Nuanta este diferita fata de adagiul: „toti oamenii sunt egali in fata legii”. Se refera la „activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România„, nu la oameni, nu la individ. Dar intr-o democratie activitatea oricarei institutii este limitata de lege. Pentru ca legea e cea care limiteaza nu numai activitatea unei institutii dar si actiunile umane. Daca activitatea unei institutii, oricare ar fi ea, nu ar fi limitata de lege, atunci ar urma ca institutia respectiva are puteri nelimitate si nu mai respecta nicio lege, nicio regula. Daca eu, ca simplu individ, nu sunt limitat de lege care imi interzice sa violez o femeie, de ce n-as viola una? Ar ramane la liberul meu arbitru sa decid. Acelasi lucru, extrapoland de la individ la institutii, se poate spune si despre o institutie: daca activitatea sa se desfasoara fara limitari, atunci decide dupa bunul plac. Dar daca cineva decide dupa bunul plac, nu inseamna ca decide drept, just. Cu atat mai mult e indoielnic faptul ca se poate implini justitia in felul acesta. Daca „activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România” se desfasoara „fara limitari” cine garanteaza ca toata actiunea acestora nu se transforma, nu s-ar putea transforma intr-una de politie politica? Dar in acest caz ar submina democratia.

Reactia ambasadelor straine a starnit si reactia unor cetateni:

Proteste în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară faţă de votul pentru Şova

Se arata ca:

„Aproximativ o sută de persoane s-au adunat din nou la Universitate, vineri seară, pentru a protesta faţă de respingerea cererii DNA de reţinere şi arestare a lui Dan Şova. Câteva sute de persoane au participat, în mai multe oraşe din ţară, la proteste faţă de imunitatea parlamentarilor.

Aproximativ o sută de persoane s-au adunat din nou la Universitate, vineri seară, pentru a protesta faţă de respingerea solicitării DNA de reţinere şi arestare a lui Dan Şova.

Oamenii scandează „Vrem dreptate” şi „Fără imunitate” şi aproape toţi au venit cu foi pe care au scris mesaje precum: „Parlamentul adăpost pentru puşcăriaşii de lux”, „Parlamentul ruşinii”, „Şi miruiţi, tot o să plătiţi”, „Nu şovăim” sau „Dan ş-o va lua”.

Şi miercuri seară, aproximativ 100 de persoane au protestat la Universitate faţă de avizul negativ dat, în aceeaşi zi, de senatori în cazul cererii procurorilor DNA de reţinere şi arestare a lui Dan Şova, precum şi în cazul cererii procurorilor DIICOT de începere a urmăririi penale faţă de Varujan Vosganian, pe 12 februarie.

Câteva sute de persoane, la proteste faţă de imunitatea parlamentarilor organizate în mai multe oraşe

Proteste faţă de imunitatea parlamentarilor şi de avizul negativ dat de senatori în cazul lui Dan Şova au avut loc, vineri seară, în mai multe oraşe din ţară, la Cluj, Sibiu sau Iaşi câteva sute de persoane scandând „Parlament penal, marş la Tribunal” şi „Şova nu uita, mirul nu te va salva”.

Peste 300 de oameni au participat, vineri, la Cluj-Napoca, la un miting în Piaţa Unirii şi la un marş prin centrul oraşului.

Protestatarii au avut pancarte cu mesaje precum „Jos Ponta, jos comunismul”, „Ponta nu uita, eşti mai rău ca Ebola”, „Vrem integritate, nu imunitate”, „DNA rupe mafia”, „Dan Ş-o va lua”, „Parlament penal, marş la Tribunal”, „Chiar şi miruiţi, tot o s-o plătiţi”, „DNA curăţă politica”, „PSD egal Mafie” şi „Ponta nu uita, o să mergi la DNA”.

Marşul s-a desfăşurat pe traseul Piaţa Unirii – Bulevardul Eroilor – Prefectura Cluj – Bulevardul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii, participanţii scandând „Jos Ponta”, „Demisia”, „Afară, afară, cu PSD din ţară” şi „Jos Guvernul mafiot”.

Unul dintre protestatari a declarat că protestul a fost organizat faţă de imunitatea parlamentară de care profită unii aleşi, „cum este senatorul Dan Şova”.

„Este o bătaie de joc ce a făcut PSD în Senat la votul care îl privea pe Şova. Iar acesta s-a ascuns pur şi simplu în spatele imunităţii pentru a nu răspunde pentru faptele de corupţie. Ar fi trebuit să arate că e un bărbat politician, şi să îşi asume faptele, nu să demonstreze că e un politruc”, a spus acesta.

Printre participanţii la miting s-au numărat şi Adrian Papahagi şi deputatul PNL Radu Zlati.

Protestul s-a încheiat după o oră fără incidente.

O acţiune similară a avut loc şi la Sibiu, unde aproximativ 200 de persoane au protestat în centrul oraşului.

Manifestanţii au stat câteva zeci de minute în Piaţa Mare, apoi au plecat în marş pe bulevardul central din Sibiu.

Oamenii au scris pe foi de hârtie mesaje împotriva lui Dan Şova, a lui Victor Ponta, dar şi împotriva Parlamentului şi au scandat lozinci precum „Legi egale pentru toţi, nu frăţie între hoţi”, „Şova nu uita, mirul nu te va salva”, ”Jos, Ponta, jos, eşti un mincinos”, „Parlament de hoţi, ne-aţi furat pe toţi”, „Jos Ponta!”, „Nu şovăim, vrem dreptate”.

De asemenea, protestatarii au cerut alegeri anticipate şi demisia lui Victor Ponta.

Potrivit oficialităţilor din Sibiu, manifestarea nu a fost autorizată, iar participanţii au fost supravegheaţi de câteva echipaje de jandarmi şi poliţişti locali.

Şi la Constanţa, peste 50 de persoane s-au adunat în faţa Prefecturii, acestea ţinând în mâini foi A4 pe care scria „Ponta Ş-Ova lua/marş la DNA”, „Nu Parlamentului scut pentru hoţi”, „Peştele de la cap se împute, de la coadă se curăţă”, „Vrem dreptate pentru toţi”, „Jos hoţii”, „Jos ANAF”.

De asemenea, ei au scandat „România trezeşte-te”, „Jos Guvernul Ponta”, „Jos Guvernul mafiot”, „Jos Parlamentul”, „Jos imunitatea”.

Protestul a dura aproximativ o oră şi s-a desfăşurat fără incidente.

La Iaşi, aproximativ 60 de persoane au protestat în Piaţa Palatului din centrul oraşului, acţiunea fiind organizată de către Asociaţia M10.

Participanţii la protest au avut pancarte cu mesaje precum „Imunitatea creează pungaşi”, „Miruiesc parlamentari penali gratis”, „DNA, DNA curăţă politica”.

De asemenea, oamenii au scandat ”PSD partid de hoţi, ticăloşi şi mafioţi”, „Nu se mai poate, vrem anticipate”, „Ponta mincinos jos, jos, jos” şi „DNA să nu ne laşi, vino şi la noi la Iaşi”.

Traian Rînja, preşedintele Asociaţiei M10 Iaşi, le-a spus celor prezenţi că Parlamentul s-a transformat într-o ”peşteră de tâlhari”, el întrebând de ce parlamentarii cercetaţi de DNA se ascund în spatele imunităţii şi nu se duc în justiţie ca să-şi dovedească nevinovăţia.

Mitingul, care nu a fost autorizat, a fost supravegheat de mai mulţi jandarmi.

Senatorii au respins, miercuri, solicitarea procurorilor DNA pentru reţinerea şi arestarea senatorului PSD Dan Şova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Ulterior, Dan Şova a anunţat că a luat decizia de a se autosuspenda ”din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD” şi a susţinut că votul din Senat îi va permite să se apere ”aşa cum se cuvine”, dacă dosarul său va ajunge în instanţă.

Preşedintele Klaus Iohannis afirma, după ce Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Şova, că nu poate trece cu vederea faptul că Parlamentul a blocat iar o cerere a justiţiei, arătând că, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege, iar Parlamentul nu se poate erija în instanţă.

Ambasadele SUA, Marii Britanii, Olandei şi Germaniei, dar şi Comisia Europenă au criticat decizia, manifestând surprindere şi îngrijorare, şi atrăgând atenţia că România trebuie să respecte recomandările MCV şi în ceea ce priveşte imunitatea parlamentarilor.

Senatul nu a încuviinţat, miercuri, arestarea preventivă a lui Dan Şova, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii. Din cele 151 de vorturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni „pentru”, 67 „contra”, iar cinci voturi au fost anulate.

Chiar dacă majoritatea senatorilor prezenţi au votat „pentru”, cererea a fost respinsă pentru că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, potrivit Statutului senatorilor şi deputaţilor. Pe de altă parte, potrivit Constituţiei, hotărârile camerelor Parlamentului se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi.

Curtea Constituţională (CC) a fost sesizată de PNL privind decizia Senatului, urmând să analizeze sesizarea pe 8 aprilie.

Tot atunci, CC va discuta şi cererea preşedintelui Klaus Iohannis de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, şeful statului arătând că atitudinea legislativului în cazuri precum cel al lui Dan Şova a condus la un blocaj instituţional.”

Daca vom privi cu atentie, protestele au fost ma mult impotriva PSD. Insa ceva nu e in regula, si anume in lozinci de genul: „Dan ş-o va lua”, „Parlamentul adăpost pentru puşcăriaşii de lux”,”Parlament penal, marş la Tribunal”, „Ponta Ş-Ova lua/marş la DNA” etc. Nu spun ca trebuie sa fii un simpatizant al PSD, sau ca trebuie sa-l aprobi pe Ponta, pe Sova, sau sa-ti placa de Sova sau chiar sa fii de acord cu decizia Senatului, dar acesti oameni care au mers sa protesteze calca in picioare prezumtia de nevinovatie. Dimpotriva, ei prezuma vinovatia, inclusiv atacand Parlamentul: „Parlamentul adăpost pentru puşcăriaşii de lux”, „Parlament penal, marş la Tribunal”, lucru cu totul neconstitutional! Nu stiu cati dintre cei participanti la mitinguri s-au gandit ca in felul acesta, cu asemenea infierari, fac un atac la adresa Constitutiei, cu efect destabilizator asupra statului, inclusiv al statului de drept. Nemultumirea fata de clasa politica e una, dar ceea ce au facut acesti oameni, participanti la astfel de mitinguri, constituie un risc la siguranta nationala pentru ca au atacat Constitutia.

Sesizarea Curtii Constitutionale de catre Presedintele Iohannis este un lucru firesc:

Iohannis cere Curţii Constituţionale soluţionarea conflictului juridic dintre Parchet-CSM şi Parlament: Atitudinea Parlamentului în cazuri precum Şova a condus la un blocaj instituţional

Se arata ca:

„Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, preşedintelui CC o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, arătând că atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan Şova a condus la un blocaj instituţional.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi Senatul, pe de altă parte, „ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispoziţiile legale cu Constituţia în ceea ce priveşte majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviinţare a cererilor de reţinere/arestare a unui deputat/senator, cu consecinţa blocării activităţii puterii judecătoreşti”.

În scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis se arată că „atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Şova a condus la un blocaj instituţional prin imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie”, menţionează sursa citată.

SCRISOAREA INTEGRALĂ A PREŞEDINTELUI CĂTRE CC

În documentul adresat preşedintelui CC, Augustin Zegrean, preşedintele Iohannis menţionează că, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (2) din Constituţie, cele două Camere ale Parlamentului au fost sesizate de ministrul Justiţiei, potrivit legii, cu cereri de încuviinţare a reţinerii şi/sau arestării preventive a unor deputaţi şi senatori în dosare ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

„La data de 25 martie a.c., pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a fost înscrisă cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Theodor-Cătălin Nicolescu aprobată cu 174 de voturi pentru şi 99 de voturi împotrivă, hotărârea fiind adoptată în conformitate cu prevederile Art. 76 alin. (2) din Constituţie. La aceeaşi dată, pe ordinea de zi a Senatului au fost înscrise două cereri de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive pentru doi senatori, respectiv pentru Darius Bogdan Vâlcov şi Dan-Coman Şova. Supusă la vot, cererea referitoare la domnul Darius Bogdan Vâlcov a întrunit 97 de voturi pentru şi 48 de voturi împotrivă, 5 fiind anulate, iar hotărârea a fost adoptată în conformitate cu prevederile Art. 76 alin. (1) din Constituţie; supusă la vot, cererea referitoare la domnul senator Dan-Coman Şova a primit 79 de voturi pentru, 67 de voturi contra şi 5 anulate şi, motivat de faptul că nu a întrunit voturile senatorilor, această cerere a fost respinsă. Aplicarea diferită a normelor legale şi regulamentare referitoare la majoritatea necesară încuviinţării acestor cereri a creat un statut juridic diferenţiat între deputaţi şi senatori, fapt ce contravine prevederilor Art. 69-72 coroborate cu cele ale Art. 65 alin. (2) lit. j) şi ale Art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie, republicată, ce consacră un statut nediferenţiat deputaţilor faţă de senatori. În mod concret, în timp ce la Camera Deputaţilor, asupra cererilor de încuviinţare a reţinerii şi/sau arestării preventive a unor deputaţi s-a hotărât, potrivit Art. 195 alin. (8) din Regulament, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, la Senat, asupra cererilor de încuviinţare a reţinerii şi/sau arestării preventive a unor senatori s-a hotărât, potrivit Art. 173 din Regulamentul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor. În acest mod, una dintre cererile menţionate a fost respinsă de Senat, pe motiv că acestea nu au întrunit numărul de voturi necesare adoptării”, se precizează în document.

Preşedintele solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra existenţei unui conflict juridic de natură constituţională ivit între autoritatea judecătorească, reprezentată în cauză de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de-o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi Senatul, pe de altă parte, „generat de omisiunea celor două Camere ale Parlamentului de a pune de acord dispoziţiile Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi ale Art. 173 din Regulamentul Senatului cu prevederile Art. 76 alin.(2) din Constituţie, republicată”.

„Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, noţiunea de conflict juridic de natură constituţională constă în «acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor» (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Astfel, pentru a interveni Curtea Constituţională în vederea soluţionării unui conflict apreciem că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii, respectiv: a) conflictul să fie între autorităţi publice; b) conflictul să fie juridic; c) conflictul să fie de natură constituţională”, se mai arată în cererea aresată CC.

În document se menţionează de asemenea că autorităţile enunţate, respectiv Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul, respectiv Camera Deputaţilor şi Senatul, sunt autorităţi publice, fiind reglementate în Titlul III „Autorităţile publice” din Constituţie.

„Conflictul este unul de natură juridică, având în vedere că izvorul acestuia îl reprezintă inacţiunea Parlamentului prin care nu a fost pusă în acord legea organică cu dispoziţiile Legii fundamentale”, continuă sursa citată.

În document se precizează şi faptul că, în ceea ce priveşte cererile de reţinere, arestare sau percheziţie a senatorilor referitor la majoritatea necesară aprobării prin hotărâre a acestora, sunt aplicabile următoarele prevederi: art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, potrivit cărora Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi; art. 173 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul majorităţii membrilor săi; art. 195 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi.

„Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2007 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 325 din 15 mai 2007), Curtea Constituţională a statuat că, de regulă, hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, dacă Legea fundamentală nu prevede altfel. În acelaşi sens, menţionăm şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 990/2008 privind constituţionalitatea dispoziţiilor Art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 716 din 25 martie 2008) – referitor la majoritatea necesară adoptării hotărârilor Senatului privind cererile de urmărire penală în cazul senatorilor care sunt sau au fost membri ai Guvernului; prin această decizie, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea prevederilor Art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, statuând că cererile anterior menţionate se aprobă printr-o hotărâre a Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, întrucât Constituţia nu prevede în această situaţie o altă majoritate necesară adoptării acestui tip de hotărâri”, se mai arată în solicitare.

Şeful statului mai spune în scrisoarea adresată preşedintelui CC că „obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale (exprimate, în cazul de faţă, şi printr-o jurisprudenţă constantă a acesteia) generează, în conformitate cu dispoziţiile Art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, obligaţia de respectare a acestora de către toate autorităţile publice, pe cale de consecinţă, Parlamentul avea obligaţia de a modifica Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, iar Senatul avea obligaţia de a modifica şi Art. 173 din regulamentul propriu de organizare şi funcţionare”.

„În consecinţă, conflictul ivit este unul de natură constituţională, purtând asupra competenţelor Parlamentului care, în conformitate cu prevederile Art. 61 alin. (1) şi ale Art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, avea obligaţia constituţională de a modifica dispoziţiile Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, în sensul respectării caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. Această omisiune a generat un regim juridic diferit în soluţionarea cererilor de încuviinţare a reţinerilor şi arestării preventive a unui deputat faţă de un senator şi a condus la un blocaj instituţional prin imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie. Astfel, prin raportare la o majoritate – în esenţă neconstituţională – Parlamentul a blocat posibilitatea instanţelor de judecată/procurorului de a se pronunţa asupra temeiurilor cererii de arestare preventivă/reţinerii în condiţiile prevăzute de lege, prin prisma imperativului asigurării intereselor urmăririi penale sau a judecăţii, şi a fost încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi cel al obligativităţii unui comportament loial al autorităţilor publice faţă de Constituţie”, se arată în document.

Preşedintele solicită să se constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi Senatul, pe de altă parte, „conflict ivit ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispoziţiile legale cu Constituţia în ceea ce priveşte majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviinţare a cererilor de reţinere/arestare a unui deputat/senator, cu consecinţa blocării activităţii puterii judecătoreşti”.

De asemenea si PNL a facut o sesizare la Curtea Constitutionala:

PNL sesizează Curtea Constituţională, privind decizia Senatului în cazul lui Şova

Se arata ca:

„PNL a decis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la decizia Senatului de a respinge cererea DNA de reţinere şi arestare preventivă în cazul lui Dan Şova, a anunţat prim-vicepreşedintele Ludovic Orban, care a precizat că sesizarea va fi depusă vineri.

Orban i-a transmis şi un mesaj lui Dan Şova: ”Şova, nu scapi nici în gaură de Ponta!”.

Prim-vicepreşedintele PNL a arătat că sesizarea PNL va fi depusă în cursul zilei de vineri la Curtea Constituţională, având peste 40 de semnături ale senatorilor PNL, în numele cărora se va sesiza neconstituţionalitatea, în urma deciziei luate de Senat, în cazul cererii DNA privind reţinerea şi arestarea lui Dan Şova.

”Sesizarea de neconstituţionalitate pe care o adresăm Curţii Constituţionale are practic două capete de cerere. Primul, cerem neconstituţionalitatea articolului 173 din Regulamentul Camerelor, în care se prevede că Senatul hotărăşte cu votul secret al majorităţii membrilor săi. În al doilea capăt de cerere, solicităm CC să constate neconstituţionalitatea deciziei Senatului privitor la rezultatul votului în cazul Şova şi să decidă că s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea cererii formulate de ministrul jusitiţiei, număr necesar stabilit conform Articolului 76 din Constituţia României, care prevede că hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritatea senatorilor şi deputaţilor prezenţi”, a explicat Ludovic Orban.”

Insa in articolul de mai sus, legat de proteste, se arata ca:

„Preşedintele Klaus Iohannis afirma, după ce Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Şova, că nu poate trece cu vederea faptul că Parlamentul a blocat iar o cerere a justiţiei, arătând că, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege, iar Parlamentul nu se poate erija în instanţă.”

aratand in felul acesta spiritul in care s-au facut aceste contestatii la Curtea Constitutionala. Trebuie totusi spus ca daca Parlamentul nu se poate erija in instanta, nici DNA nu se poate erija in instanta. Or, daca ne referim la instanta, ne referim la autoritatea judecatoreasca. Este foarte important, dupa parerea mea, sa intelegem un lucru: Ambasada Germaniei s-a referit la: „activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România să se poată desfăşura fără limitări” si nu la autoritatea judecatoreasca, care da un verdict, conform legii, normelor si filozofiei dreptului, intr-un anumit caz. De aceea ar trebui ca un judecator sa hotarasca arestarea preventiva, pe baza probelor prezentate de Parchet, dupa audierea argumentelor Apararii. In acest caz Senatul, spre exemplu, nu s-ar mai putea opune unei hotarari judecatoresti de arestare preventiva. Pentru ca una sunt „instituţiile care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România” si altceva este autoritatea judecatoreasca, reprezentata printr-un judecator, intrucat arestarea preventiva implica lipsirea de libertate a subiectului, dar, in conditiile actuale de la noi, nu rezulta ca subiectul ar fi vinovat. Alina Bica, de pilda, e tinuta de 4 luni in arest preventiv, dar nu rezulta ca ar fi vinovata. Arestul preventiv ar trebui intemeiat pe o hotarare judecatoreasca, pentru ca numai aceasta poate judeca impartial, deci drept. Pentru ca nu e drept sa lipsesti de libertate 4 luni de zile pe cineva fara sa stii daca acel cineva e vinovat sau nu. Altminteri se deschide calea nu catre statul de drept, ci catre cel nedrept in care arestarea preventiva capata interpretari politice si nu de drept.

Ma uit in dictionar la cuvantul judecator. Observ ca in dictionarele actuale nu e termenul de judecator de instructie. In schimb, in dictionarele din 1929 si 1939 figura acest termen:

„Judecător, de instrucțiune saŭ judecător instructor, care cercetează crimele și delictele, pune să se aresteze prevenițiĭ și adună probele relative la cauza lor.” – Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)

Judecător, de instrucțiune saŭ judecător instructor, care cercetează crimele și delictele, pune să se aresteze prevenițiĭ și adună probele relative la cauza lor. – Sursa: Scriban (1939)”

Asa cum noi ar trebui sa avem nu institutia mediatorului ci a judecatorului de pace (de ocol), cum era pe vremuri. Pentru ca judecatorul de pace are competenta necesara, formula judecatorului de pace nu admite impostorii!

Ce observam? Ca nu DNA trebuie sa cerceteze crimele si delictele si sa puna „să se aresteze prevenițiĭ și sa adune probele relative la cauza lor„, ci judecatorul de instructiune. Or, rolul judecatorului de instructiune e luat acum de catre DNA, care nu are competenta necesara pentru astfel de lucruri – observam ca judecatorul de instructiune „cercetează crimele și delictele” -, o stare de fapt care nu ne duce intr-o formula democratica. Dimpotriva! Aminteste de comunism, de anii ’50!! De arestarile de atunci! Mai mult decat atat, genereaza mitinguri in care se striga lozinci ce sunt impotriva Constitutiei, lucru ce se constituie intr-un risc la siguranta nationala. Ajungem sa vorbim de binomul SRI-DNA, binom totalmente nedemocratic. Si chiar mai mult decat atat: deschide calea spre riscul unor presiuni din exterior care ar putea sa submineze democratia si chiar statul de drept sub pretextul sprijinirii acestora.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Mineriada din iunie ’90…

Romania Libera

ÎCCJ confirmă redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990

Se arata ca:

„UPDATE: Pentru fostul președinte Ion Iliescu există o singură pedeapsă -„condamnare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii”-, a declarat fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, conform Mediafax.

Citește și: Dosarul Mineriada: Miron Cozma: Pedeapsa pentru Iliescu e una singură – condamnarea pe viaţă

–––-

UPDATE: Instanţa supremă confirmă redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990, potrivit Mediafax.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au constatat, luni, că soluţia Parchetului de pe lângă instanţa supremă, de redeschidere a dosarului mineriadei, este legală şi temeinică.

Decizia ICCJ este definitivă, dosarul urmând să fie repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului.

În dosarul mineriadei din iunie 1990, nu a fost condamnat decât un executant, Denes Domokos, fost şef de schimb la Exploatarea Minieră Livezeni. El a primit 10 ani de închisoare pentru că a încercat să-i taie capul ( la propriu) lui Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor din Universitatea Bucureşti.

Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în 2009, pentru a treia oară, într-un dosar al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Aceeaşi soluţie s-a dat şi pentru foştii generali Mihai Chiţac, decedat între timp, şi Victor Athanasie Stănculescu, dar şi pentru fostul şef al SRI Virgil Măgureanu.

–––

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide, luni, dacă procurorii pot începe anchetarea lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, potrivit Digi 24.

Dosarul mineriadei, din 13-15 iunie 1990, a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente.

Citește și: Ce spune Ion Iliescu despre redeschiderea dosarului MINERIADA

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz, a arătat Parchetul instanţei supreme.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică”, a precizat sursa citată.

În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Marea Cameră a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Citește și: VIDEO/FOTO: 21 de ani de la mineriada din iunie

Iliescu era acuzat în acest dosar de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase şi complicitate la tortură, fapte despre care procurorii au concluzionat că sunt nefondate, inexistente sau nepedepsite de lege la data săvârşirii.

Dosarele Mineriadei, ca şi cel al Revoluţiei, au fost instrumentate de procurorul militar Dan Voinea, pe care procurorul general Laura Codruţa Kovesi l-a acuzat de erori grosolane.”

Eu sper sa aflam odata si odata adevarul despre misterul Mineriadelor. Dezbaterile de la televizor sunt concentrate in jurul lui Ion Iliescu – a chemat sau nu minierii? Este celebra intrebare la care nu am primit un raspuns satisfacator de 25 de ani… Sigur, cei care se aflau si atunci in opozitie cu fostul Presedinte, sustin ca si atunci ca el ar fi chemat minierii, desi, dupa parerea mea, nu e clar si nu stiu daca exista vreo dovada care sa arate cu claritate, indubitabil, ca el ar fi chemat minierii. Dl. Iliescu a si zis ca nu-si asuma mineriadele si ca acestea au fost manifestari „spontane”, ceea ce mie chiar nu-mi vine sa cred.

Pozitia politica a D-lui. Iliescu in acea perioada era una interesanta… Interesant este ca atata vreme cat ceea ce s-a intamplat in decembrie ’89 a fost o Revolutie, in mod logic acest lucru inseamna renuntarea ireversibila la comunism. Dl. Iliescu nu a negat niciodata ca ar fi fost o Revolutie. Faptul ca a declarat ca Revolutia a fost infaptuita de comunisti, e o exprimare nefericita, desigur. Cu atat mai mult cu cat uciderea sotilor Ceausescu este legata in mentalul colectiv din Romania de persoana sa. Adica, prin acel simulacru de proces, Iliescu l-a omorat pe Ceausescu. Si daca dupa Ceausescu ar urma tot comunism, la ce a mai venit Iliescu?

Vreau sa arat ca Iliescu nu mai avea loc de intors spre comunism pentru simplul motiv ca nu l-ar mai fi crezut nimeni!!

Al doilea aspect foarte interesant este zicerea D-lui. Iliescu de atunci, ca in Piata sunt „niste golani”, lucru ce a marcat celebra de acuma Golaniada. Dar pentru „niste golani” trebuie sa chemi minierii…?

Mai trebuie remarcat ca Mineriada din 13-15 iunie ’90 e a treia. Prima Mineriada a avut loc intre 28-29 ianuarie dupa un miting al partidelor istorice (PNTCD si PNL), in Opozitie cu FSN, a doua in 18-19 februarie 1990, cand in evenimentele premergatoare mineriadei – a fost un miting anticomunist, antifesenist, antiiliescu si improtriva Securitatii – unii dintre manifestanti au incercat si au patruns in sediul Guvernului.

Erau vremuri cand Dl. Iliescu vedea peste tot doar agitatie legionara si lovituri de stat.

Problema care se pune este: de ce s-au folosit categorii socio-profesionale (v. ci celebrul „IMGB face ordine!”) pentru a restabili ordinea publica? Din lozincile de la Mineriada a treia, precum: „”IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”” se vede foarte clar ca actiunea avea un anumit caracter politic ce tinea de niste vremuri revolute dar nu demult apuse. Dar iata ce spune Wikipedia (din articolul mai sus vizualizat) despre ziua de 13 iunie 1990:

„În dimineața zilei de 13 iunie1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: „IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.” (subl. mea)

Pare ca Dl. Iliescu nu se insela prea mult… S-a incercat o lovitura de stat, inca din ianuarie. In iunie lucrurile s-au manifestat cu pregnanta, dupa evacuarea de catre fortele de ordine a Pietei Universitatii. Dar venirea minierilor pentru a pune „ordine”, in locul fortelor de ordine, cele legale, nu a facut altceva decat sa blocheze aflarea adevarului si tragerea la raspundere a celor care au incercat lovitura de stat. Dupa parerea mea, chiar daca Comandamentul Trupelor de Jandarmi s-a infiintat prin Hotararea nr.0749 din 5 iulie 1990, tara noastra avea capacitatea de a face fata, pe cale legala, turbulentelor din Bucuresti din 13 iunie. Din nou s-a preferat (dar de catre cine?) solutia minierilor. Lucrul acesta ma duce cu gandul ca s-a incercat ingroparea adevarului ca sa nu se stie cine au fost cei care, in ultima instanta, au organizat aceste tentative de a-l da jos pe Iliescu. Ori s-a incercat evitarea unei solutii care sa implice, sa atraga si fortele de ordine, cele legal constituite. Dar de ce? O ipoteza ar fi ca, lasand la o parte partidele istorice, Liga Studentilor, oamenii care erau in mod sincer impotriva comunismului si care l-au dezaprobat pe Iliescu de la bun inceput, ca pe un fost nomenclaturist si colaborator al lui Ceausescu, au fost forte care au dorit sa faca rau Romaniei… Ar trebui cercetat si aratat daca a fost sau nu asa cu adevarat. Cu atat mai mult cu cat lucrurile se intamplau dupa alegerile din mai, care nu s-au dovedit a fi incorecte, desi s-a invocat si lucrul acesta.

Parerea mea este ca existau si alte interese. De ordin politic. Fosti comunisti si securisti care s-au vazut cam „in aer” dupa caderea regimului comunist, cautau sa supravietuiasca si mai toti s-au grupat in FSN-ul lui Ion Iliescu, lucru de inteles. De ce? Acestor oameni le era frica de partidele istorice, mai exact spus de ceea ce sustineau acestea. Nu se temeau atat de economia de piata, capitalism, chiar deloc. Se temeau de doua lucruri, care faceau la acea vreme, o diferenta neta intre FSN si Opozitie, ca sa zic asa:

1. Proclamatia de la Timisoara – in special de celebrul sau punct 8: „care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație.”. Mai exact, iata aici textul integral al Proclamatiei, iar punctul 8 spune:

„8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.”

2. Procesul comunismului

Primul punct ar fi marginalizat spre mizerie pe acesti comunisti si securisti, de care vorbeam mai sus, iar al doilea, daca ar fi fost aplicat asa cum trebuie, s-ar fi lasat cu condamnari in Justitie.

Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara nu-l viza doar pe Ion Iliescu, ci se refera la: „foști activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate”, sfera pare a fi mai mare decat nomenclatura insasi, pe care o include, desigur. Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara a fost intr-adevar foarte revolutionar si a fost mare pacat ca nu s-a aplicat!! Ar fi putut, mai mult decat probabil, sa schimbe in bine cursul istoriei noastre. Pe cand asa, fostii au preluat Puterea si o mai tin si astazi si doar vedem unde e tara noastra…

Cele doua lucruri pe care le aratam mai sus, nu s-au  dorit de catre o elita poltica ce avea o mostenire culturala leninista si dorea sa-si pastreze privilegiile din vremea comunismului. Cand acesti oameni ce apartineau vremurilor trecute, dar cu influenta atat in societate, cat si in viata politica, au penetrat CDR, s-a vazut limpede ce s-a intamplat: CDR a castigat alegerile si Emil Constatinescu a ajuns Presedinte. Cred ca, cel putin din acest punct de vedere, s-ar putea spune ca inca de atunci, din 1996, a fost „invins de sistem”… Socul in PDSR a fost atat de mare incat unii lideri au inceput sa vorbeasca si de un potential razboi civil!! PNTCD a fost penetrat de membri fostei Securitati, spalate in SRI, de ceva vreme, pana au ajuns la concluzia ca daca CDR si candidatul sau castiga alegerile, nu va fi niciun risc in privinta schimbarii statu quo. Adica lucrurile, in cea mai mare parte a lor, vor ramane la fel.

Asemenea elite, intre care includem, desigur si elemente ale fostei Securitati, „transformata” democratic in SRI, au avut tot interesul sa cheme minierii – o solutie nedemocratica ce n-are nicio legatura cu statul de drept -, strangandu-se intr-un partid, cum era FSN, care, date fiind asemenea conditii, nu mai putea reforma nimic chiar daca ar fi vrut, decat cu mare greutate, deoarece pentru aceste elite prima interesul personal, in rest apetitul pentru reforme adevarate, care ar fi ajutat tara, era foarte scazut. Le-a convenit ca o masa amorfa – minierii – si violenta sa puna ordine, decat s-o faca fortele indrituite ale Statului care se ocupa cu mentinerea ordinii. Oamenii acestia au avut inca de la bun inceput o ura, pur si simplu, fata de tot ce inseamna stat de drept si normalitate. Aceasta apetenta de a rezolva altfel, de a te impune altfel decat pe cale legala, de fapt de a te situa deasupra legii, ca asta inseamna astfel de actiuni, s-a resimtit si inca se resimte in societatea romaneasca. Inclusiv faptul ca nu stim adevarul dupa atata amar de vreme, nici despre ce s-a petrecut la Revolutie, arata faptul ca traim intr-o tara in care nu se doreste aflarea adevarului.

Tocmai pentru ca o elita sa troneze in continuare deasupra legilor tarii si sa conduca in felul acesta!!

O alta varianta de interpretare a evenimentelor, poate cea mai interesanta, arata ca daca pentru restabili ordinea publica ar fi intervenit fortele de ordine, cele legale pentru a face fata unor astfel de situatii, atunci s-ar fi spus despre Dl. Iliescu ca e dictator, ca inabuse o manifestare a libertatii din partea oamenilor, dupa decenii de comunism. De aceea au luat atitudine categorii socio-profesionale, mase largi de oameni ai muncii impotriva elementelor declasate, extremiste, de natura legionara, care amenintau tanara si frageda noastra democratie!! 😀

Dar daca lucrurile au stat intr-adevar asa, daca elemente extremiste, de natura legionara sau poate de alta natura, au actionat, ceea ce e straniu este ca nici pana acum, dupa 25 de ani, nu stim cine ar fi fost acestia, cine i-a organizat, in numele cui au actionat. Ceea ce stim, in schimb, este dezastrul lasat de minieri, studenti batuti bestial, mai ales daca aveau barba sau ochelari, ca aratau a intelectuali, distrugeri provocate, inclusiv la sediile partidelor istorice, lucruri care au generat o imagine cumplit de proasta tarii noastre in exterior, cu consecinte economice si politice catastrofale! Morti, sute de raniti!! Insa nu stim nici pana acum cine ar fi fost cei care ar fi pus la cale o actiune impotriva Statului, o lovitura de stat, ca s-o zicem pe sleau, si care ar fi fost anihilata de venirea minierilor. Semnificativ este ceea ce scrie Alina Mungiu-Pipidi in Romania Libera:

„Din februarie în iunie noi, tinerii ziariști care inventau presa liberă împreună cu puținii disidenți notabili ai vechiului regim precum Băcanu și Paler ne văzusem deja ziarele închise de tipografi, care aveau alte idei și considerau că nu e suficient să îi plătim să tipărească ci trebuie să aibă și dreptul la cenzură, rezistasem la urlete de ”moarte lor, moarte lor, moarte lor, studenților” și alte asemenea. Organizații ca Liga studenților din Universitatea București de asemenea au încercat să chestioneze acest proces electoral viciat în Piața Universității, cenzurată de TVR timp de săptămâni, nu pentru că simpatizau cu vreun partid, ci pentru că studenții ieșiseră din casă la revoluție, dar, spre deosebire de generațiile mijlocii, nu instraseră la loc, și rămăseseră pe străzi împreună cu liceeni și muncitorimea tânără, cerând libertate.

[…]

Și mai rău, securitatea temporar desfințată după ce trăseseră după revoluție și montaseră tot felul de diversiuni și trecută în subordinea Armatei în ianurie reînviase deja în Serviciul Român de Informații în aprilie, condus de un vechi tovarăș de conspirație al lui Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, unul din securiștii care pregătiseră ziua de după. O operație numită ”Trandafirul”, dezvăluită mie de unul din șefii armatei care arestase securiști în ianurie și după aceea a supraviețuit unei încercări de asasinat și a fost trecut în rezervă a avut loc în Piața Universității, supraveghind și inventariind opozanții. După victoria zdrobitoare din 20 mai, aceștia au devenit mult mai puțini, și nici o secundă nimeni nu a cerut anularea alegerilor, doar televiziune liberă și alte mofturi de astea cu libertatea. În schimb, ziarul FSN Azi din data de 21 mai a apărut cu zeci de texte cerând lichidarea opoziției, mulți dintre noi fiind indicați nominal. S-a cerut închiderea ziarelor noastre și desființarea organizațiilor, ca și deschiderea de acțiuni penale pentru lucruri promovate prin scris (în cazul meu, de exemplu).”

Nici pana azi nu avem justificarea unor astfel de masuri extrem de brutale de blocare si anihilare a presei libere si de ce a trebuit sa fie supravegheati si inventariati opozantii. Care au fost ratiunile care au stat la baza unor astfel de masuri de o severitate excesiva?

De asemenea un alt lucru care ar trebui elucidat este venirea minierilor, organizata, cu trenuri puse la dispozitie pentru a se putea deplasa la Bucuresti. Probabil o actiune gandita inca demult, poate inca din 1989, stiindu-se ca Ceausescu va cadea… Sa nu uitam: minierii au venit inca din ianuarie 1990!! Iar venirea lor nu a fost una intamplatoare. Daca nu a fost intamplatoare inseamna ca a avut un scop precis. De ranforsare a noului regim?! Ciudat este ca regimul Iliescu, hai sa-i spunem asa, a iesit șifonat destul de tare de pe urma acestei mineriade, inclusiv izolat pe plan international.

Mineriadele nu au nicio legatura cu lupta de clasa, cum tind sa acrediteze stangistii nostri demni de o cauza mai buna. Spre exemplu, in 1990 e si ridicol sa vorbim despre lupta de clasa: asa ceva nu a existat atunci pentru ca nu avea cum sa existe atunci. Justificarea Mineriadelor prin lupta de clasa nu se poate sustine. In sens marxist, lupta de clasa apare in conditii istorice determinate de o anumita evolutie a societatii. In 1990 nu era cazul de asa ceva pentru simplul motiv ca nu era o clasa exploatatoare impotriva careia muncitorimea sa lupte. Or, marxist vorbind, lupta de clasa e un lucru concret, nu o abstractiune. Mineriadele au fost actiuni premeditate, puse la cale de factori interesati.  Vorbeam mai sus de fosti comunisti si securisti care aveau interesul de a lovi in partidele istorice. Spuneam ca nu se temeau de capitalism sau economia de piata, lucru confirmat de faptul ca multi dintre acestia au inceput sa-si deschida firme, avand legaturile si relatiile necesare, influenta in domeniul economic, inclusiv influenta politica, lucru ce constituia un avantaj. De unde se vede ca lupta de clasa nici nu exista. Chestiunea era ca interesele lor sa nu fie afectate intr-un mod sau altul. Ca s-au folosit de minieri, a fost din cauza celor doua puncte de care pomeneam mai sus – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – care faceau diferenta neta intre FSN si Opozitie.

Procesul comunismului a imbracat doua aspecte. Un prim aspect a fost relevat de marele lider la PNTCD, Dl. Corneliu Coposu si se baza pe doctrina crestin-democrata: cel al iertarii. A fost o incercare de reconciliere nu cu comunismul, ci cu un trecut ce nu mai putea fi schimbat. Celalalt aspect, mai nou, daca se poate spune asa, dar mult mai indraznet, privea chestiunea penala: tragerea la raspundere, pe cale legala, a celor ce s-au facut vinovati de crimele comunismului. Insa in 1990 nu era clar care aspect prima: reconcilierea cu trecutul sau tragerea la raspundere… Viziunea crestina este ca suferinta imbunatateste sufletul si il conduce pe om spre Dumnezeu – de aici si ideea cu Sfintii Inchisorilor. De observat circul pe care l-a facut Corneliu Vadim Tudor cand Presedintele tarii, Dl. Basescu, a condamnat comunismul. Insa aceasta condamnare a comunismului a mers tot pe varianta iertarii, pentru ca nu am vazut procese ale celor care au comis crime. Or, tocmai aceasta condamnare a comunismului nu a fost pe placul unora nici atunci, in 1990. E adevarat, ideea de Proces al Comunismului nu a fost stipulata de Proclamatia de la Timisoara, care spune:

„1. Revoluția de la Timișoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeaușista ci și categoric anticomunista. În toate zilele Revoluției s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. În consens cu aspirația sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut și noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar și falimentar. Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizație euro­pene.

[…]

5. Încă în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluției, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost și a rămas una dintre cele mai scumpe timișorenilor. Suntem convinși că fără partide politice puternice nu poate exista o democrație autentică, de tip european. Cu excepția celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existență în cetatea Timișoarei. În orașul nostru nu au fost atacate și devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenințat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetățenii noștri, sunt colegii noștri de muncă, sunt prietenii noștri care au opinii politice. Democrația europeană înseamnă libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat între exponenții lor și competiția loială pentru cucerirea adeziunii politice și, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democrației românești și Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu. În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.” (subl. mea),

ci arata doar ca Partidul Comunist s-ar fi „compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu„, cu toate ca: „În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„. Insa trebuie spus ca aceasta Proclamatie degaja  ideea unui Proces al comunismului, din moment ce: „partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„.

Politic vorbind, cele doua chestiuni – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – au definit cele doua tabere politice ale anului 1990. Iar actiunea minierilor facea parte din tabara opusa Proclamatiei. De aici rezulta ca Mineriadele se inscriu intr-o lupta politica primitiva, ce a degenerat in lupte de strada, tabara opusa Proclamatiei dorind nu neaparat tolerarea comunismului in fapt, ci in principiu. Nu neaparat renasterea comunismului, ci amagirea populatiei cu comunismul, pentru ca factorii interesati sa poata detine o Putere cat mai mare si sa prospere economic si financiar. Si aici trebuie aratat cum era reflectata in Proclamatia de la Timisoara chestiunea economica:

„9. Timișoara nu a făcut revoluție pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toți nemulțumiți de sistemul de salarizare, există și în Timișoara categorii de muncitori care lucrează în condiții extrem de grele și sunt prost plătiți (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenților), și, totuși, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor și nu și-a trimis delegați să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive. Majoritatea timișorenilor știu ceea ce toți economiștii se străduie în aceste zile să aducă țării la cunoștință: mărirea în acest moment a salariilor ar declanșa automat inflația, așa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflația odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.

Numai creșterea producției, deci a cantității de marfă aflată pe piața va permite, în paralel, creșterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizație. Se impun, de pilda, investiții urgente în domeniul asistenței medicale și salubrității.

10. Deși milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care își au neajunsurile și inechitățile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de inițiativă particulară. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietății de stat. Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic. S-au găsit însă și voci care, în spirit comunist, să asimileze inițiativa privată cu “exploatarea” și pericolul catastrofei de a apare oameni bogați. Se speculează în acest sens invidia leneșului și teama de muncă a fostului privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timișorenii nu se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi și-au anunțat deja intenția de a se transforma în Societăți anonime pe acțiuni. Pentru ca aceste acțiuni să fie totuși cumpărate pe bani curați, ar trebui înființate în fiecare oraș comisii de inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. De asemenea, acțiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei. Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acțiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activității. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor șanse egale de prosperitate. Dacă cei leneși și-ar pierde șansa, nu s-ar putea totuși plânge de discriminare.

11. Timișoara este hotărâtă să ia în serios și să se folosească de principiul descentralizării economice și administrative. S-a și propus experimentarea în județul Timiș a unui model de economie de piață, pornind de la capacitățile sale puternice și de la competența specialiști­lor de care dispune. Pentru atragerea mai ușoară și mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie și materii prime speciale, și pentru crearea de societăți mixte, cerem și pe această cale înființarea la Timișoara a unei filiale a Băncii de Comerț Exterior. O parte din câștigurile în valută ale părții române din aceste societăți mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părți din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor. În plus, pașapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ținut în sertar. O altă consecință pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creșterea imediată a nivelului de trai.” (subl. mea)

Deci cresterea productiei, privatizare, bani curati, inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei, economie de piata, societati pe actiuni, atragerea capitalului strain. Sa ne amintim acum, peste ani, de ceea ce declara recent fostul premier, Dl. Nicolae Vacaroiu: 80% din privatizari au fost ratate!! De remarcat ca in Proclamatie se vorbea de cresterea productiei, de bani curati: exact ce nu prea avem astazi!! Inclusiv inventarierea averilor fostilor privilegiati ai puterii, coruptiei si penuriei… Si atunci cine au fost cei care erau impotriva Proclamatiei…? Nu cumva cei care nu erau impotriva economiei de piata, ca principiu, dar care doreau sa se imbogateasca nu prin cresterea productiei – ceea ce nici nu s-a prea vazut ulterior, nici sub FSN, FDSN, PDSR sau CDR, ci doar inchideri de intreprinderi si cum milioane de romani au luat calea strainatatii sa-si gaseasca acolo de munca pentru ca in tara lor s-au ras intreprinderi – nu prin privatizare, ci prin distugere, nu prin bani curati, ci prin bani murdari? De aici rezulta ca nu lupta de clasa a fost mobilul Mineriadelor. Miza era alta: nu numai acapararea Puterii politice, lucru ce se poate intelege usor, dar, poate mai ales, a Puterii economice de catre factori interesati – foști privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. Si sa ne gandim la cati avem si astazi, la 25 de ani de la acele evenimente, care nu pot sa-si justifice averea! Lucrul e foarte important pentru ca ne arata cum s-a creat, cum s-au pus bazele, chiar de atunci incepand, din 1990, oligarhiei politico-economico-financiare din Romania, care a saracit pe urma tara intr-un hal fara de hal. O oligarhie care nu respingea capitalismul, care mima comunismul – ca o forma fara fond – si care avea, de fapt, un caracter transpartinic. Unei astfel de oligarhii evident ca nu-i era pe plac presa libera, pe care a dorit initial s-o blocheze si s-o anihileze. Cum lucrul acesta nu s-a putut, atunci a dorit s-o controleze. Nu degeaba se vorbeste de „ofiteri acoperiti in presa”. De fapt, controlul presei era si este un deziderat al acestei oligarhii. Asa cum nu putea sa-i fie pe plac nici o Justitie independenta, care sa le poata controla averile uriase dobandite nu se stie cum, intr-o tara care a devenit din ce in ce mai saracita si ma refer in special la perioada 1990-2000, cand nu s-au vazut deloc cresteri economice consistente, in contrast cu multe alte tari foste comuniste din Europa. Consecinta a fost amestecul evident interesat al politicului in Justitie. 10 ani tara asta a batut pasul pe loc, intr-o transformare ce a avut un caracter involutiv. De unde rezulta marea putere si influenta pe care au avut-o acei privilegiati de care pomeneste Proclamatia, care s-au dovedit a fi nu numai fosti, dar si actuali. De unde rezulta ca Mineriadele nu au avut doar consecinte catastrofale pe plan extern, terfelind imaginea Romaniei pentru multi ani, dar si pe plan intern poate mai catastrofale si tot pe multi ani, poate chiar pana in zilele noastre…

Iata ce frumoasa „lupta de clasa”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, se ducea in 1990!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

„De ce eu?”

Filmul lui Tudor Giurgiu (v. aici si aici) reprezinta una din incercarile notabile din filmografia romaneasca postdecembrista de a realiza o pelicula in linii realiste, gen celebrul serial Caracatita. Spun ca este o incercare notabila, insa intrucatva diferita de Ticalosii, desi ideea e cam aceeasi. Totusi, „De ce eu?” este bazat pe fapte reale, iar filmul chiar nu ecranizeaza o fictiune ci un lucru extrem de grav pentru care, pana acum, nu a platit cineva pentru ca nu s-a deschis nicio ancheta care sa verifice cauzele sinuciderii procurorului Cristian Panait. Totusi, in recenzia sa, Cristian Tudor Popescu are dreptate:

Gandul

Procurorul Panait s-a sinucis ca să nu fie omorât

Se arata ca:

„„Terasa din film e chiar terasa de pe care s-a aruncat procurorul Cristian Panait”. Aşa scrie pe genericul peliculei ”De ce eu?”, fiind totodată asiguraţi că „Acest film e dedicat memoriei procurorului Cristian Panait (1973-2002)”.

Am numit acest procedeu de manipulare ancoră de real. E folosit cu intenţia de a naşte în mintea spectatorului mediu standard un gând mai mult sau mai puţin subconştient: „Păi, dacă terasa e aia adevărată, atunci tot ce-am văzut în film trebuie să fie adevărat”.

Şi nu e, începând chiar cu scena terasei. Îl vedem pe Emilian Oprea (Panait) zâmbind, cu ochii jucându-i în lacrimi, resemnat-depresiv, deşi discută cu viitoarea lui soţie planuri de viitor. Apoi, ea pleacă la cumpărături şi el vorbeşte la telefon cu o studentă căreia „i-o trăsese” (nu am alt termen care să redea exact ce-a pus regizorul Tudor Giurgiu pe ecran), că ce faci, că te-ai dat la fund, că nu ne mai vedem?, după care aruncă telefonul, despărţindu-se de viaţă, şi se duce la balustrada letală.

Tăietură de montaj cu doi porumbei, simboală tare de tot a sufletului ce urmează să se înalţe la ceruri.

Apoi, imaginea unei perdele gri, altă simboală, giulgiul, cum ar veni.

În sfârşit, procurorul mort, în trening, pe asfalt.

Există şi spectatori care vor fi înţeles că Panduru (Panait) s-o fi sinucis şi pentru că nu se hotăra cu care dintre cele două domnişoare să şi-o pună. În realitate, Cristian Panait s-a aruncat în gol cu martori, mătuşa şi mama lui, care l-au dezbrăcat şi au încercat să-l întindă în pat, văzându-i starea de agitaţie extremă. Panait s-a smuls, a fugit pe terasă în chiloţi şi a sărit sub ochii celor două femei.

Dar, regizorul Giurgiu ţine să-l scoată din viaţă pe Panait inventându-i un ultim gest duplicitar, o înşelare, a ziaristei cu studenta.

Iar asta se înscrie într-o logică schiloadă a filmului, care nu face decât să confirme ce s-a străduit să demonstreze Justiţia română a anului 2002: că procurorul Panait era bolnav mintal.

Nebun post-mortem! se numeşte editorialul pe care l-am scris atunci în Adevărul. Nu exista niciun fel de document medical, internare sau diagnostic, care să menţioneze vreo problemă psihică a procurorului Panait. Dimpotrivă, trecuse testul psihologic pentru admiterea în magistratură.

Toată activitatea lui la Parchetul General fusese competentă, dinamică, cât se poate de coerentă. Însemnările cu pix roşu ale procurorului Panait în legătură anchetarea procurorului Alexandru Lele la Oradea, publicate tot în Adevărul, arătau un meseriaş meticulos, riguros, cât se poate de raţional şi stabil psihic.

Comportamentul lui alterat brusc în ultimele zile şi ore de viaţă nu e al unui nebun, dar al unui om agresat psihic de către cineva, al unei victime a manipulării mentale, făcută cu mijloace profesioniste, de tip inducţie obsesională, şantaj cu ameninţare, condiţionare hipnotică, care nu sunt aiureli gen flacăra violet. O manipulare căreia a încercat să i se opună până în ultima clipă.

Or, ce vedem la dl Giurgiu? Un Panait fost participant la partide de sex în grup regulează câineşte, în calitate de profesor, o studentă (astea sunt adăugirile „creative”, artistice, ale regizorului la realitate, probabil, tot în memoria lui Cristian Panait, menite să facă filmul mai prizabil pentru publicul de mall), pe urmă i se ia dosarul Lele şi e pus el însuşi sub anchetă. Obsedat că e microfonat peste tot şi că îi este ameninţată viaţa de către „serviciile secrete”, având şi două femei pe cap, curajosul şi corectul Panait dă în depresie maniacală şi se sinucide.

Se sinucide fiindcă avea viaţă grea, şi nu putea să lupte cu ea. Ca un fricos absolut, se sinucide ca să nu fie omorât – asta e „logica” jignitoare pe care i-o atribuie dl regizor Giurgiu.  Niciun cuvânt, nicio imagine în film despre faptul că adevăratul Panait era foarte credincios, mergea des la biserică şi avea duhovnic – pentru un astfel de om, sinuciderea e un mare păcat.

Colegul lui de breaslă, procurorul Lele, prima ţintă a cercurilor de putere în afacerea de la Oradea, şi el suspendat din funcţie, anchetat şi supus presiunilor de tot felul, s-a judecat cu Parchetul General din 2002 până în 2008, câştigând toate procesele şi fiind repus în funcţie.

Mai mult, insultarea, nicidecum cinstirea, memoriei procurorului Cristian Panait merge până la a i se pune în cârcă infracţiuni grave imaginate de scenarist şi regizor. Folosind un aşa-zis „prieten” din procuratura militară, Panaitul lui Giurgiu „face rost”, în mod cât se poate de ilegal, de stenogramele unor interceptări ale SRI. Deci, nu pe baze profesionale şi legale îşi face el dosarul în cazul Lele, ci scurtcircuitând, încălcând legea. După care, dl Giurgiu îl pune să-i transmită acest dosar, cu respectivele stenograme obţinute ilegal, tocmai anchetatului Lele – comunicarea de date din dosarul în derulare e o faptă de maximă gravitate şi descalificantă pentru un procuror.

De ce toată îmbârligătura asta scenaristică? Pentru că dl Giurgiu mută axa cazului Lele-Panait de pe PSD pe „serviciile secrete”, mai exact, Securitatea eternă.

Ce s-a întâmplat în 2001 şi 2002 la Oradea este un caz de corupţie pesedistă la nivel înalt. În film este prezentat episodul descinderii pentru percheziţie condusă de procurorul Panait în locuinţa lui Lele. E o reconstituire fidelă, cadru cu cadru, a secvenţelor reale, înregistrate pe casetă atunci de televiziunea locală. Cu o mare şi lată excepţie – replica lui Lele către Panait: „Vreau să mă asigur că se procedează corect, pentru că dumneata eşti trimis aici de Năstase!”. Pe asta, dl Giurgiu a sărit-o, „artistic”, „creativ”…

Adrian Năstase este cel care a determinat punerea în libertate a lui Adrian Tărău, fiul prefectului PSD Aurel Tărău, arestat de procurorul Lele pentru implicare într-o reţea de criminalitate transfrontalieră. Liderul PSD şi prim- ministru a influenţat Justiţia, după ce declarase că nu-i plac arestările de vineri seara, astfel încât Lele a fost silit să revoce arestarea lui Adrian Tărău, cel care sponsorizase masiv PSD, cu bani negri, pentru ca tatăl Tărău să fie numit prefect de Bihor.

Îndată ce s-a văzut liber, Adrian Tărău a fugit în America, la Chicago.

Realitatea e mult mai tare şi mai ascuţită decât ficţiunea d-lui Giurgiu. Stresat de faptul că despre filmul d-sale se spunea că dă în Ponta, a cărui posibilă implicare în cazul Panait-Lele s-a tot vehiculat în presă,  dl Giurgiu a organizat o proiecţie restrânsă a peliculei înainte de alegerile prezidenţiale din toamnă, în care dl Ponta pleca mare favorit. Şi, da, dl Ponta şi PSD s-au liniştit, nu era nicio problemă.

Ba s-a bucurat acum şi dl Băsescu, care a văzut De ce eu? şi l-a declarat bun. Normal, pentru că realizatorii, începând să filmeze prin aprilie 2014, au constatat că se află în anul „Serviciilor”, inaugurat de dl Băsescu cu prilejul pozării E. Udrea, A. Bica şi A. Topoliceanu şopingind în februarie, la Paris. Drept care, în locul megaafacerii pesediste de corupţie şi imixtiune politică în Justiţie, au băgat interceptări, stenograme, fotografii cu camera ascunsă, totul într-o zeamă de complot sereisto-securist, în stilul clasicelor thrillers occidentale de gen.

Cât priveşte analiza cinematografică a filmului, nu menţionez decât „cântările” folk, pop, pian glamoros de holul hotelului şi ohtaturi de inimă albastră, băgate periodic pentru fezandarea inimaţului spectatorului şi ca o compensaţie pentru că se aude prost ce vorbesc personajele.

Frumoasa melodie „Noi, nu!”, interpretată de Anda Călugăreanu, pe versurile lui Nicolae Labiş,  afirmă exact contrariul a ce se arată în film că ar fi făcut procurorul Panait: noi, nu, niciodată, nu vom muri înainte ca trupul să ne moară! Cristian Panait, carevasăzică,  face parte dintre cei ce şi-au pierdut „credinţa-n izbândă pe-aceste mereu mişcătoare poteci”, în vreme ce Noi – care Noi? Probabil dl Giurgiu şi echipa filmului de vreme ce d-sa ne-a rugat în mod expres să rămânem aşezaţi, să vedem genericul de final şi să ascultăm melodia – , nu!

Atunci, în 2002, spuneam, într-o emisiune a lui Marius Tucă dedicată cazului Panait, presei şi corupţiei, că n-am să pot răsturna ca gazetar colosul pesedist instalat peste ţară, asta nu stă decât în puterea oamenilor, prin vot, dar că voi face tot ce pot ca să apăr amintirea procurorului Panait.

Ceea ce fac şi acum.”

Realismul trebuie asumat pana la capat. Dl. Giurgiu trebuia, intr-adevar, sa arate intreaga grozavie a coruptiei pesediste din perioada Nastase si drama prin care a trecut procurorul Panait. Fostul premier, Dl. Adrian Nastase, a platit nu numai politic, dar si cu inchisoarea, pentru coruptia de atunci. Marea greseala pe care a facut-o, ca daca n-ar fi facut-o probabil ar fi ajuns Presedintele Romaniei, este ca nu a dat cu capul de toti peretii coruptia la nivel inalt si mediu din Romania, care tinea intr-o covarsitoare masura de partidul dumnealui, de PSD si care a generat un comportament abuziv. Tin minte si acum cum le-a zis coleglor de partid intr-o sedinta ca daca, citez din memorie, „lucrurile merg tot asa, la anul, pe vremea aceasta vom depana amintiri” si asa a si fost. De ce nu a luat o atitudine hotarata impotriva lucrurilor care mergeau, evident, prost si in defavoarea si a PSD si a sa? Interesant este ca Dl. Nastase a ratat atunci prezidentialele pe ultima suta de metri, cum se spune, datorita, printre altele, si faptului ca nu si-a tinut in frau partidul, mai exact anumite elemente din partid…

De asemenea secenele privind sexul si actul sexual trebuiau diminuate pentru ca nu era vorba despre o poveste de sex sau de dragoste pasionala. Insa acestea nu se potriveau nici in asemenea cazuri: erau excesive. N-are nicio relavanta sa arati in film cum doi oameni si-o trag. Sau scenele cu studenta, n-aveau relevanta. CTP are dreptate:

„Or, ce vedem la dl Giurgiu? Un Panait fost participant la partide de sex în grup regulează câineşte, în calitate de profesor, o studentă (astea sunt adăugirile „creative”, artistice, ale regizorului la realitate, probabil, tot în memoria lui Cristian Panait, menite să facă filmul mai prizabil pentru publicul de mall), pe urmă i se ia dosarul Lele şi e pus el însuşi sub anchetă. Obsedat că e microfonat peste tot şi că îi este ameninţată viaţa de către „serviciile secrete”, având şi două femei pe cap, curajosul şi corectul Panait dă în depresie maniacală şi se sinucide.”

Astfel de scene sunt in exces, n-aveau legatura cu subiectul filmului si scad valoarea acestuia. Era bine ca aceste secene sa fie estompate, in niciun caz nu trebuia a se prezenta cum se reguleaza caineste, cum bine arata CTP. Si apoi pentru ca sa arati ca un barbat face dragoste cu o femeie, nu trebuie sa arati neaparat cum o reguleaza.

Insa trebuie sa evidentiem si ce are bun filmul, dar loc pentru mai bine exista. El arata in termeni realisti, clari putregaiul existent, la nivelul anului 2002, in Justitie. In felul acesta si arata de ce trebuia sa fie adusi alti oameni in Justitie, de ce trebuia innoita Justitia, pe de o parte si de ce a fost necesar un om ca Daniel Morar, pe de alta parte!! Pentru ca numai asa se poate ajunge la o Justitie independenta, fara de care nu poate exista o libertate reala, o democratie reala si un stat de drept real. Atata vreme cat sunt oameni protejati politic – cum s-a crezut, de pilda, Elena Udrea – si politicul se amesteca in treburile Justitiei, obstructionand actul de Justitie, nu putem vorbi nici de o libertate reala, nici de o democratie reala, nici de un stat de drept real. Cu atat mai mult daca politicul se serveste de serviciile secrete.

Insa ceea ce a facut ulterior DNA, conjugandu-si eforturile cu SRI in lupta impotriva coruptiei, dupa cum am mai aratat si altadata, nu reprezinta o reforma, cum se vehiculeaza, gresit dupa parerea mea. Ci reprezinta aducerea Romaniei in starea de normalitate. Din pacate pentru tara noastra, reforme nu s-au facut din 2004 si pana in zilele noastre. Ciudat este ca, desi exista o stare de anormalitate evidenta – adica abateri grave de la normele legale, reforma in spiritul economiei de piata libera si a eforturilor de a scapa de un stat comunist s-au facut pana in 2004, chiar pe timpul guvernarii Nastase. Insa desi reformele s-au efectuat atunci mult mai hotarat decat acum, viciul in care se zbate tara noastra e acelasi: implicarea mare inca a statului in Economie, in Justitie, in Societate. Or, aceasta implicare a statului necesita activitatea sustinuta a serviciilor secrete. Care pot scapa de sub control. Care au tot interesul sa detina o putere cat mai mare, in felul asta devenind abuzive in societate. Ar mai trebui aratat ca, desi reforme s-au facut pana in 2004, asta nu inseamna ca in ansamblu Romania a avut sau are acum si rezultate bune. Si este de cercetat daca acest lucru nu se datoreaza cumva starii de anormalitate despre care vorbeam mai sus. Cred ca, in mare masura, da…

Chiar ceea ce arata Cristian Tudor Popescu, si anume ca filmul nu sufla o vorba despre Ponta, arata o anume implicare a statului, tot prin PSD, acum la Putere, in Cultura. Altminteri de ce sa nu arati tot? De ce sa nu arati tot, tot adevarul, in toata grozavia lui, pentru care nu a platit cineva pana acum? In felul acesta valoarea filmului ar fi crescut foarte mult! Pentru ca filmul ar fi descris intr-un mod nealterat o epoca… Ar fi fost o descriere realista a unor realitati cu care s-a confruntat tara noastra! Si, bineinteles, lucrurile acestea trebuie sa se reflecte in arta. Clar!

Marea problema si atunci, in 2002, cand se mai faceau reforme, si acum, cand accentul cade pe o Justitie independenta, este ca reformele in sensul economiei de piata libera cat si Justitia independenta reclama un stat minimal sau o implicare minimala a statului in economie. Mostenirea comunista a facut, de exemplu, ca noi avem inca intreprinderi de stat cu un grav defect: sunt neperformante si „mananca” foarte multi bani, cauzand pierderi enorme. Insa apetitul pentru reforme al clasei politice este unul foarte redus. Pe de alta parte este, desigur, usor sa vorbesti despre reforme. Greu este sa gasesti si caile potrivite pentru a le infaptui cu succes. Insa pe o piata libera trebuie sa decida concurenta libera. Nu altceva. In schimb la noi decid relatiile, pilele, mai ales relatiile pe care le ai la minister. Dupa parerea mea, la noi, in toate ministerele, mai ales in cele cu profil si activitate economica, colcaie coruptia! De asemenea in Administratia Locala, aceeasi situatie! De aceea se si impun reforme, pentru ca sa se poata depasi starea actuala care nu conduce spre ceva bun si nici nu e ceva bun. Ba dimpotriva! Iar un stat masiv, ca al nostru, alimenteaza la nesfarsit aceasta coruptie!

Dar reforme, fara o Justitie independenta, precum si o Justitie independenta fara reforme, se vede ca nu merg cum trebuie…

Interesant ce spune si Reporter Virtual intr-un articol ceva mai vechi, dar, cred eu, interesant:

Filmul despre moartea procurorului Panait care îl va îngrozi pe Victor Ponta

Se arata ca:

„Citiți și:

Procurorul Panait: „Vor să mă scoată nebun!”. 

***

Astfel, cunoscutul regizor Tudor Giurgiu se află pe ultima sută de metri pentru realizarea unui film despre misterioasa moarte a procurorului Cristian Panait, din urmă cu 12 ani.

Cadavrul procurorului Cristian Panait a fost găsit, în seara de 10 aprilie 2002, pe carosabilul străzii Logofat Stroici, din sectorul 2. Concluzia oficială a anchetei a fost ca tânărul magistrat de 29 de ani s-ar fi sinucis, aruncându-se de la balconul apartamentului de la etajul 10, unde locuia impreuna cu matusa sa, scrie e-national.ro.

Mătuşa lui Panait a susţinut că ultimul om care l-a văzut pe nepotul ei înainte să se sinucidă a fost Victor Ponta, pe atunci şef al Corpului de Control al guvernului Adrian Năstase.

Panait instrumentase mai multe dosare de corupţie din guvernarea Năstase şi au existat informaţii potrivit cărora asupra sa s-au făcut presiuni mari pentru a bloca anchetele.

• „Domnul Ponta este o ruşine pentru toţi procurorii din această ţară, pentru că este un om necinstit, un om care şi-a şantajat un coleg al lui, şi vă aduc aminte de procurorul Panait. În anul 2002, când Ponta avea calitatea de şef al Corpului de Control al Guvernului, s-a implicat în acţiunea pe care o desfăşura procurorul Panait şi, prin ameninţări, l-a determinat pe acesta să se sinucidă. Poate istoria viitoare va readuce în atenţie acest caz destul de suspect„, declara fostul ministru Adrian Videanu, în urmă cu doi ani, citat de ziarul Gândul.

Filmul despre care relatează Robert Turcescu se află pe ultima sută de metri.

„Cristian” (titlu de lucru) ar putea redeschide în cinema-ul românesc o poartă spre un gen rar explorat, thrillerul politic. Imaginea noastră favorită din cele puse la dispoziţie de producătorul Libra Film este cea cu idealistul procuror Cristian (jucat de Emilian Oprea, foto alăturat) stând la birou şi scrutând cu privirea dosarul din faţă. Ne aşteptăm la un personaj incoruptibil, cu privirea aţintită către adevăr şi gata de orice pentru a-l descoperi, în ciuda opoziţiei colegilor săi şi a altor pioni din lumea politică.”, scrie site-ul de specialitate cinemagia.ro

Despre noul său proiect, Tudor Giurgiu (medalion) spune, citat de acelaşi site: „E un film foarte personal, probabil cel mai dificil film la care am lucrat. Mi-e greu să vorbesc încă despre el, sunt încă în perioada de dinainte de montaj când senzaţiile trăite la filmare sunt foarte puternice. Ştiu doar că publicul va descoperi un actor excepţional, Emilian Oprea, la debut în rol principal în lungmetraj”.

Filmul, cu scenariul scris de Loredana Novak şi Tudor Giurgiu, a beneficiat de un buget de 1,13 milioane de euro şi a început filmările în februarie, urmând ca săptămâna aceasta să termine lucrul cu actorii şi să înceapă cât de curând post-producţia. Premiera este deja programată pentru primăvara anului viitor.”

Vom vedea daca va face si Victor Ponta niste plimbari pe la DNA si apoi la puscarie, dar eu cred ca trebuie aratat acest aspect: reformarea PSD-ului, cel mai mare partid din Romania, este un lucru obligatoriu, despre care vom mai vorbi. Trebuie sa apara oameni noi, cu conceptii noi, care sa ia locul celor invechiti in rele, celor care inca mai au legaturi cu fostul regim comunist si fosta Securitate si cu practicile de coruptie. PSD este cel mai mare partid din Romania si are capacitatea de a se reforma. Nu se poate, spre exemplu, sa se mai tina inca incompetenti si corupti in functiile de conducere. In caz contrar PSD nu va mai putea fi vreodata un partid-fanion al politicii romanesti. PSD trebuie sa se indrepte in spiritul unei stangi moderne, europene, sa scape de apelativul „fostul partid comunist”, sa sustina libertatea, democratia. CTP descrie  un element din acest fenomen, pe care trebuie sa-l evidentiem, fiind vorba si de finantarea partidelor politice, generatoare, in Romania, de coruptie masiva:

„Ce s-a întâmplat în 2001 şi 2002 la Oradea este un caz de corupţie pesedistă la nivel înalt. În film este prezentat episodul descinderii pentru percheziţie condusă de procurorul Panait în locuinţa lui Lele. E o reconstituire fidelă, cadru cu cadru, a secvenţelor reale, înregistrate pe casetă atunci de televiziunea locală. Cu o mare şi lată excepţie – replica lui Lele către Panait: „Vreau să mă asigur că se procedează corect, pentru că dumneata eşti trimis aici de Năstase!”. Pe asta, dl Giurgiu a sărit-o, „artistic”, „creativ”…

Adrian Năstase este cel care a determinat punerea în libertate a lui Adrian Tărău, fiul prefectului PSD Aurel Tărău, arestat de procurorul Lele pentru implicare într-o reţea de criminalitate transfrontalieră. Liderul PSD şi prim- ministru a influenţat Justiţia, după ce declarase că nu-i plac arestările de vineri seara, astfel încât Lele a fost silit să revoce arestarea lui Adrian Tărău, cel care sponsorizase masiv PSD, cu bani negri, pentru ca tatăl Tărău să fie numit prefect de Bihor.

Îndată ce s-a văzut liber, Adrian Tărău a fugit în America, la Chicago.”

Implicatiile vizeaza si realitatea actuala, inclusiv fostul partid de guvernamant, PDL. Practic lucrurile s-au schimbat si nu prea! Ceea ce este ingrijorator pentru ca noi, de fapt, suntem intr-o stagnare periculoasa din mai toate punctele de vedere.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Lumea in Epoca Obama

Un foarte interesant articol din Ziare.com:

Cum si-au pierdut SUA prietenii, i-au facut puternici pe radicali, iar lumea a devenit mai periculoasa

Se arata ca:

„Incepand din anul 2008, cand laureatul Premiului Nobel pentru Pace a fost presedintele american Barack Obama, lumea a devenit un loc mai periculos, iar in multe regiuni au aparut noi amenintari sau au revenit unele vechi, sustine un expert international in contrainsurgenta si contraterorism.

In prezent, la sapte ani distanta de la acel moment, tabela de scor este clara: baietii rai castiga si interesele Americii sunt subminate zilnic, sustine Sebastian Gorka, doctor in stiinte politice, intr-un articol pentru site-ul de de comentarii si analize politice Breitbart.

Rusia, islamul si imperiile: Credinta in oportunitate

Acesta trece in revista situatii tensionate de pe toate continentele populate ale lumii, subliniind ca America inca nu si-a revenit dupa experienta 11 septembrie.

In acest context, Gorka indeamna la un instantaneu la rece al situatiei strategice globale pentru a vedea daca administratia al carei sef a primit un Premiu Nobel pentru Pace in primul sau an in functie a facut intr-adevar lumea un loc mai sigur si mai pasnic.

Predictii pentru 2015 – la ce se asteapta intreaga lume pentru anul care abia a inceput

Europa

In cea mai mare parte a secolului trecut, siguranta Americii a avut legatura directa cu continentul european. Fie ca a fost vorba despre genocidele celor doua razboaie mondiale sau totalitarismul Razboiului Rece, Europa a fost sursa amenintarilor strategice si uneori existentiale pentru America.

Primul exemplu este cel al presedintelui rus Vladimir Putin, care „a spart un tabu international vechi de aproape 70 de ani”, potrivit sursei citate, prin folosirea fortei pentru a redesena granitele nationale, odata cu anexarea Crimeii.

Aici este inclusa si doborarea, in iulie 2014, a avionului Malaysia Airlines in estul Ucrainei, de catre forte armate sprijinite de Moscova.

Putin, cel mai mare pericol pentru America – care sunt riscurile

Totodata, Uniunea Europeana a devenit si mai nedemocrata, iar politici economice si fiscale nesustenabile vin din partea birocratiei de la Bruxelles in numele unei „uniuni mai largi si mai profunde”.

Aceste masuri au dus la victorii ale unor formatiuni din cele doua extreme ale politicii – UKIP in Marea Britanie si „populistii socialisti utopici precum partidul Syriza”, din Grecia.

Povestea si secretele omului care a castigat Grecia si a zguduit Europa din temelii

De asemenea, politicile de imigratie ale multor state UE au facilitat stabilirea in aceste tari a sute de „enclave” etnice si religioase pe un continent unde integrarea este vazuta drept un lucru rau si unde cautatorii de talente in randul radicalilor pentru grupari precum al Qaida si Statul Islamic identifica, indoctrineaza si recruteaza asasini precum cei de la Charlie Hebdo, dar si mii de luptatori pentru Statul Islamic.

Statul Islamic ameninta cu noi atacuri, dupa Paris: Vom ajunge in toata Europa

Au aparut astfel miscari precum PEGIDA, din Germania, pe masura ce legaturile Europei cu miscarea mondiala a jihadistilor sunt tot mai evidente, dupa macelul din Paris, decapitarea unui militar britanic pe strazile Regatului Unit, precum si zecile de arestari legate de infractiuni de terorism, in Belgia si Spania, atesta esecul actualei campanii internationale impotriva terorismului islamist.

Orientul Mijlociu si Africa de Nord

Cea mai grava situatie din toata lumea este insa considerata cea din aceste zone, unde Primavara Araba datatoare de sperante s-a transformat foarte rapid intr-o „Iarna a Crestinilor”, precum si intr-o victorie a fundamentalistilor si a fortelor antidemocratice.

Este remarcata Fratia Musulmana, care a provocat caderea regimurilor autoritare, dar si prabusirea celor din Siria si Libia, unde se desfasoara adevarare razboaie civile.

In plus, minoritatile vulnerabile din regiume, cu precadere vechile comunitati de crestini, s-au transformat in tinta islamistilor radicali, care i-au ucis, persecutat sau izgonit pe membrii acestora.

Al Qaida, mesajul de Craciun: Pregatiti-va pentru cel mai mare cosmar!

Yemenul s-a prabusit sub atacurile insurgente si dupa demisia guvernului de la Sanaa. Iranul a obtinut concesie dupa concesie din partea administratiei Obama, fara a i se opri achizitia de arme nucleare, in timp ce Statul Islamic este vazut drept o noua amenintare si mai periculoasa decat a fost vreodata al Qaida. Gruparea terorista care ameninta lumea a ajuns atat de periculoasa pe cat visa Osama bin Laden sa fie la randul sau.

Africa

Aici, amenintarile sunt la fel de periculoase precum erau in 2008, iar cel mai grav caz este in Nigeria, unde miscarea globala jihadista se consolideaza prin atacurile gruparii Boko Haram, ale carei campanii vizeaza crestinii si practic pe toti cei care nu vor sa traiasca intr-un sistem bazat pe sharia si pe interpretarea din secolul 7 a Coranului.

Unul dintre cele mai mari atentate din istorie, cu mii de morti, comis in timp ce toti eram cu ochii pe Franta

Americile

Si una dintre cele mai pasnice si sigure tari din lume, Canada, a devenit o victima directa a miscarii globale jihadiste dupa o serie de atacuri impotriva fortelor sale armate si chiar a institutiilor sale.

Violente in Canada: Crime multiple in Edmonton, focuri trase catre politisti in Toronto

In ce priveste Statele Unite, aici se scoate in evidenta „normalizarea” relatiilor cu Cuba comunista, ceea ce, potrivit autorului, este o veste buna pentru cei carora le plac trabucurile, insa daca declaratiile regimului Castro ar trebui sa fie luate in considerare drept ilustrand intentiile adevarate ale Havanei, atunci intelegerea a fost buna pentru regimul dictatorial si proasta pentru America.

Moment istoric: SUA si Cuba reiau relatiile diplomatice

Australia

In cele din urma, nici Australia nu a scapat atinsa de actiunile teroriste. In loc sa se imbunatateasca situatia securitatii din aceasta tara, dupa detasarea unor militari ai marinei americane, australienii s-au confruntat cu propriul atac jihadist chiar inainte de Craciun, dupa luarea de ostatici in urma careia doi dintre ei au fost ucisi, aducand astfel pe strazile din Sydney jihadismul violent atat de familiar unor mari orase ale lumii precum New York, Londra, Madrid si Paris.

Luare de ostatici si steag islamic arborat in Sydney

Asia

Primul nume enuntat aici este cel al Chinei, care in ultimii ani a contestat deschis pacea din regiune instaurata dupa Razboiul Rece, dupa campaniile de intimidare impotriva vecinilor sai mai mici si mai slabi, indeosebi in Marea Chinei de Sud si de Est. In plus, tara a continuat sa creasca economic intr-un asemenea ritm incat a depasit economica americana.

De asemenea, China poarta un razboi cibernetic ascuns cu America, furand nu doar secrete de stat pe care sa le foloseasca in dezvoltarea noilor sisteme armate, ci si secrete comerciale ale afacerilor americane, in valoare de miliarde de dolari.

Nu in ultimul rand, Coreea de Nord a folosit Internetul impotriva intereselor americane, odata cu atacul asupra Sony, in timp ce Washingtonul s-a dovedit complet ineficient in subminarea ultimului regim stalinist complet al lumii, fara a se mai pomeni de armele nucleare cu care se lauda Phenianul.

Zece dispute teritoriale care ar putea redesena harta lumii

Astfel, concluzioneaza autorul, nu exista nicio zona in lume, care sa fie de interes pentru America, in care aceasta tara sa nu-si fi pierdut prietenii sau sa fi esuat in ajutarea aliatilor sa se apere singuri impotriva inamicilor comuni care ameninta intreaga lume.

Si, oricare ar fi preferintele politice ale oamenilor sau oricare le-ar fi favoritul pentru functia de presedinte al SUA, un lucru este sigur: fara o conducere americana hotarata, lumea poate deveni un loc mult mai periculos – asa cum este acum. „

Voi pune si articolul aparut pe Breibart:

How to Lose Friends and Empower Radicals: The Peace Prize President’s More Dangerous World

Se arata, printre altele, ca:

„Since 2008, the world has become a significantly more dangerous place. In every region, new threats have emerged or old ones have reasserted them. The scorecard is clear: the bad guys are winning and America’s interests are being undermined daily.

As a nation, America has yet to recover from the experience of September 11th, 2001. Public opinion on our national response to the attacks against the World Trade Center, the Pentagon, and Flight 93 is today divided. On one side we have the “Bush lied, People Died!” crowd who portray President George W. Bush’s response in terms of a conspiracy, despite the fact that we now know Saddam Hussein indeed possessed thousands of WMD warheads (and had used them in the past).

On the other, we have conservatives who are themselves split between the unsophisticated isolationists/non-interventionists who believe that an American withdrawal from the world will make us safe, and the quietly resurgent neoconservatives who see in the rise of ISIS/The Islamic State a justification for more foreign engagements.

For a moment, let us put Operations Enduring Freedom (Afghanistan), and Operations Iraqi Freedom (OIF), to one side. Instead, let us take an unemotional snap-shot of the global geostrategic situation to see whether the administration whose head was awarded a Nobel Peace Prize during his first year in office has indeed make the world a safer and more peaceful place.

Europe: During most of the last century, American security was tied directly to the continent of Europe. Whether is was the generational genocide of World War One, the racial genocide of WWII, or the class-based totalitarianism of the Cold War, Europe was the source of strategic, and at times existential, threats to America.

During the first Obama Administration, Secretary of State Hilary Clinton declared a “Pivot to Asia” which would deemphasize Europe’s importance and see Washington focus more on our Pacific partners than on old Atlantic Allies.

Since that announcement, an emboldened Vladimir Putin has seen fit to break an almost 70-year-old international taboo by using force to redraw national borders with his annexation of Crimea. This includes, incredibly, the shooting down of a civilian jet-liner by forces armed by Moscow.

At the same time, we have seen the European Union become evermore centralizing and undemocratic as untenable economic and fiscal policies are propped up by a Brussels bureaucracy in the name of “broader and deeper union.” This has naturally led to two types of responses: the unprecedented success of a paleo-conservative backlash,f best typified by the insurgent victories of UKIP in Great Britain, as well the reverse: Utopian socialist populists such as the victorious Syriza party of Greece.

Then there are Europe’s ties to the Global Jihadist Movement. The recent slaughter in Paris, the beheading of a British serviceman on the streets of the UK, and Spanish and Belgian terror-related arrests all attest to the failure of the current international campaign against Islamist terrorism.

The flawed immigration policies of many EU nations have also facilitated the establishment of literally hundreds of ethnic and religious enclaves across the continent where integration is seen as a bad thing and where radical talentspotters for groups such as Al Qaeda and ISIS/IS identify, indoctrinate and recruit murderers such as the Charlie Hebdo killers, as well as thousands of fighters for The Islamic State.

This has led to a grass-roots response from Europeans afraid of the future survival of their countries embodied in the ever-broadening PEGIDA movement that Breitbart London has covered in great detail. The failure of multiculturalist immigration policies has not only encouraged the enclave phenomenon, but is also clearly linked to the disturbing rise of anti-Semitism on the continent which has led to unprecedented numbers of European jews deciding to leave the nations of their birth for good.

If we include Turkey in our European snapshot, the situation is even worse, as we have seen the one viable example of a secular Muslim state slip even deeper into the corruption-ridden maelstrom of Islamic fundamentalism under the Erdogan government which is either incapable or unwilling to prevent Turkey becoming a pre-deployment site for jihadist fighters traveling into Syria and Iraq. All this from a formal NATO ally of the US.

Asia: The much-vaunted Pivot to Asia has clearly not worked. China has, over the last several years, openly challenged the post-Cold War peace in the region with a commitment to its own military build-up coupled with a concerted campaign of intimidation against its smaller and weaker neighbors.

While challenging and intimidating our regional partners, China has continued to grow economically at such a rate that the nation which was once universally ridiculed as the maker of plastic toys for McDonalds Happy Meals has now surpassed the US economy in terms of gross output.  At the same time, China is waging a covert war against America in the cyber domain, stealing not only state secrets for use in developing its new weapons systems, but also billions of dollars worth of intellectual property and commercial secrets from American businesses. See the remarkable report from Mandiant on scale of the threat.

North Korea has also used the internet to assault American interests as the Sony hacking attack attests, while Washington has proven totally ineffective in undermining the world’s last truly fully-fledged Stalinist regime, or its regionally destabilizing nuclear weapons capabilities.

Africa: A giant continent, with threats as bad as they were in 2008, or in several cases much worse. The Global Jihadist Movement continues to consolidate its control in Nigeria through the horrific attacks of Boko Haram, the group made famous for the kidnapping of the girls from Chibok, an attack which is just one part of a vast campaign targeting Christians and anyone who does not want to live under a theocratically run system based upon sharia and 7th century interpretation of the Koran.

In addition to the insurgent-like threat of Boko Haram, we have also witnessed horrific hit and run terrorist tactics used by other African jihadists, as in the Westgate Mall attack in Nairobi by Al Shabaab. At the same time, China proceeds to build its vast network of economic interests in the continent in ways that far outstrip American geostrategic investment in Africa.

Australasia: Of course, the Pivot to Asia should have pleased our Antipodean allies. But the concrete consequences of the declarations and speeches by Secretary Clinton and the White House have amounted to little more than the deployment of a handful of US Marines from Camp Pendleton to Australia. Instead of the security situation improving, Australia faced its own Jihadist attack just before Christmas last year as a self-styled imam took hostages and brought the violent jihad so familiar to New York, London, Madrid, and Paris, to the streets of Sydney.

The Americas: Canada likewise became a direct victim of the Global Jihadist Movement after a spate of attacks against its armed forces and even its parliament which was only stopped when a brave sergeant-at-arms applied deadly force in the face of a rampaging jihadi.

Those who like illicit quality cigars may be celebrating the White House’s “normalization” of relations with Communist Cuba, but if statements by the Castro regime are to be credited as expressing Havana’s true intentions, then the deal was good for the dictatorship and bad for America. And despite the US government’s historic decision, conditions inside Cuba have remained the same, or in many case deteriorated, with last year seeing record-breaking numbers of political arrests on the island nation. And Cuba’s anti-democratic influence is a problem for the region, not just its wretched population, with Raul Castro’s secret police providing aid and expertise in the oppression of dissidents to the government of Venezuela.

The Middle East and North Africa: Leaving the worst for last we have, of course, the Middle East, and North Africa. The highs hopes for the Arab Spring turned very rapidly into a “Christian Winter” and a victory for the fundamentalist and anti-Democratic forces of the Muslim Brotherhood. One after another, one-man authoritarian regimes fell to Islamist MB governments, or collapsed into deadly civil wars which are still being fought in places like Syria and Libya. Throughout the region, proto-democrats and vulnerable minorities, especially ancient Christian communities, have been targeted for death or persecution, or have been forced to flee.

The one ray of hope, the people’s revolt in Egypt against the Brotherhood government of Mohammad Morsi, which led to his being ousted by a secular military, was rejected by the US administration as a coup, despite the fact that General, now President, Sisi, has been fighting his own war against Jihadi fundamentalists since he was the Chief of the Egyptian Armed Forces.

And now Yemen, which was lauded just a few months ago by President Obama as the poster-child of his successful counterterrorism strategy, has collapsed under insurgent attacks and the resignation of the government in Sanaa.

Then there is Iran, which, much like Cuba, has squeezed concession after concession out of the administration without either stopping its acquisition of nuclear weapons capability, or curtailing its support of Shiite terrorist fighters in either Iraq or Syria.

I said I would leave Afghanistan and Iraq of our the equation, but nevertheless, it is important to recognize that this is a new jihadist threat that is even more dangerous than Al Qaeda. ISIS, the Islamic State, is today a full-fledged insurgency, one that in four dimensions is much more of a threat that Al Qaeda ever was.

The Islamic State is more than a terrorist group, it now functions as a quasi-state and controls territory equivalent to the size of the UK. It is the richest non-state threat group in human history. It has an incredibly sophisticated understanding of information warfare and how to use social media as a propaganda platform, and lastly – and relatedly – it has recruited ten of thousands of young Muslim men from around the world, including Europe and the US, to fight for the new Caliphate of Abu Bakr al Baghdadi. Bin Laden dreamt of being this powerful. The Islamic State has turned his dream into a horrific reality.

There is not one area of the world of import to America in which we have either not lost friends, or failed to help our allies to defend themselves against the common enemies that threaten us all. Whatever your politics, or whomever you favor for the next Commander-in-Chief of the United States, one thing is certain: without resolute American leadership the world can become, and now is, a much more dangerous place.

Sebastian Gorka PhD. is the Major General Matthew C. Horner Distinguished Chair of Military Theory at the Marine Corps University and Associate Fellow at the Joint Special Operations University, USSOCOM. Follow him at @SebGorka.„

Despre Sebastian Gorka – aici.

Cam asa arata lumea azi… N-are dreptate? Obama a esuat si Democratii ar trebui sa fie constienti ca gestioneaza, actualmente, un esec. Au esuat pentru ca politica lor externa s-a dovedit a fi lipsita de viziune. Ei au crezut, de exemplu, ca sprijinul dat miscarilor extremiste islamice si o atitudine necombatanta cu Iranul ii vor face sa se puna bine cu lumea islamica pe de o parte si sa scoata niste dictatori din astfel de tari, pe de alta parte. Socoteala s-a dovedit a fi una gresita. De asemenea nu vad ca sanctiunile impuse Rusiei sa opreasca Rusia din actiunile sale in Estul Ucrainei. Iar SUA si NATO nu vad sa ia masuri eficace de combatere a unor astfel de actiuni razboinice precum cele ale Rusiei.

Un mare esec se manifesta in plan economic in Europa si Sebastian Gorka are dreptate: o Europa mai centralizata, mai nedemocratica si mai putin libera. Practic nu s-au putut nici acum depasi efectele unei crize economice incepute in 2008!! Lucrul asta, dupa parerea mea, este clar voit. Deoacere solutii pentru o redresare rapida ar fi existat, daca s-ar fi vrut. Problemele existente in Zona Euro nu s-au rezolvat nici acum. Liberalismul e in scadere, etatismul e in crestere. In Romania, cu toata lupta anticoruptie, romanii nu o duc mai bine. Mai nou, se loveste si in mediul de afaceri! Ma intreb oare de ce? Ca sa fie distrus? Dar ce legatura ar avea toate astea cu Obama? Dupa parerea mea, Obama a dorit de la bun inceput sa distruga sau sa diminueze victoria liberalismului din 1989, numai ca, la inceputul primului sau mandat, nu era evident pentru toata lumea lucrul asta. Lumea cred ca se astepta la o mai mare deschidere. Bineinteles, el avea si circumstanta atenuanta a crizei care tocmai incepuse si care nu era din vina lui. Insa ceea ce a urmat confirma ipoteza lui Gorka: cum sa distrugi liberalismul daca nu prin politici fiscale nesustenabile, care sa faca greaoie creditarea si investitiile? Sau, cum se intampla in Romania, printr-o lupta anticoruptie care mai loveste si in mediul de afaceri si doar atat, in rest aceleasi politici fiscale nesustenabile, aceeasi incompetenta a statului in a gestiona problemele economice, dar mai ales o marire a rolului statului in economie, in societate etc, cu efecte catastrofale, in conditiile in care cetateanul, din pacate, nu prea poate sa faca mare lucru. Ion Cristoiu are un editorial interesant:

Ca și azi, cine ajungea la ghilotină depindea de cel în mîinile căruia trecea Tribunalul Revoluționar !

Unde conchide, in final, urmatoarele:

„Cine ajungea la ghilotină depindea de cel în mîinile căruia trecea   Tribunalul Revoluționar.

Orice asemănare cu lupta împotriva corupției de la noi nu-i deloc întîmplătoare!”

Si poate ca nu intamplator vorbim de Revolutia Franceza in Epoca lui Obama: s-ar putea sa existe o legatura directa, desi azi nu se mai foloseste ghilotina si e abolita pedeapsa cu moartea. Pentru ca lui Obama i se potriveste, cel putin formal, celebra lozinca a lui Joseph Cambon: „Pace bordeielor, razboi palatelor”! Si ma refer la lupta impotriva oligarhilor, iar conflictul lui cu Putin este conflictul intre un democrat (el) si un oligarh (Putin), ideologic vorbind. Chestiunea care se pune este ca Obama identifica democratia cu socialismul, lucru ce nu e corect.

De asemenea remarcam activitatea, la noi cel putin, a unor servicii secrete nereformate, un SRI care, daca este sa ne luam dupa recentele declaratii ale D-nei. Udrea, seamana tot mai mult cu vechea Securitate. Remarcam si aici ideea comunista de control al statului asupra cetateanului, teza pe care, din cate se pare, Dl. Obama o imbratiseaza cu drag.

Toata aceasta lipsa de coerenta si de viziune in politica externa a liderului de la Casa Alba, evident, complica lucrurile, tinzand sa le inrautateasca. El a sprijinit, de exemplu, Fratia Musulmana in Egipt pentru ca a vazut in aceasta poporul egiptean cazut si exploatat de o dictatura oligarhica, cea a lui Hosni Mubarak. Ca viziunea aceasta nu a fost corecta, se vede acum: avem un regim militar. La fel in Libia, colonelul Gaddafi era vazut tot ca un oligarh, in opozitie cu democratul Obama care l-a si inlaturat folosindu-se mai ales de interpusi: Franta si Anglia. Ca nici aceasta viziune nu s-a dovedit a fi corecta, se vede acum: avem Al-Qaeda in Libia si o stare de razboi civil in care Al-Qaeda se dezvolta si ameninta din ce in ce mai tare Europa. In Franta au avut loc si atentate teroriste, ca un fel de pedeapsa pentru implicare Frantei in razboiul impotriva regimului Gaddafi. Obama a dorit, cum a dorit sa faca si in Libia, si in Siria, sa indeparteze un dictator si sa inapoieze, ca sa zic asa, statul, tara poporului, chiar si unui regim fundamentalist islamic, fara sa observe pericolele ce decurg din acest lucru.

Regimul Obama doreste sa distruga mostenirea lasata de predecesorii sai: Reagan si Clinton – o lume liberala, libera, economie de piata libera, democratie sanatoasa, fara sa aiba si o viziune despre lumea pe care ar dori s-o construiasca. Pare mai degraba o viziune retrograda, regresiva, o intoarcere spre principiile marxiste, o viziune cu un grad mare de risc pentru Romania si nu numai.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.