Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Vom ajunge sa-l regretam pe Victor Ponta? Pe cine vom ajunge sa mai regretam?

Zilele trecute Dl. Grindeanu anunta, de la masa de lucru, prin intermediul televiziunilor de stiri, cat de bine merge economia romaneasca: veniturile la buget au crescut, avem si excedent bugetar, somajul e la un minim istoric s.a. de genul asta.

Dar, oare, asa stau lucrurile? Cel mai grav lucru ar fi – spun ar fi pentru nu indraznesc sa spun „este” – ca Guvernul sa ascunda situatia economica reala a tarii. Chiar nu vreau sa cred ca Guvernul ne minte!

Totusi, trebuie luat aminte si la ce spun analistii economici. Iata ce spune Florin Citu in doua postari pe FaceBook:

Prima:

„Colectarea TVA mai mica in 2017

Trimestrul I 2017 arata o colectare mult mai slaba a TVA fata de perioada similara a lui 2016. Asta se intampla desi guvernul spune ca economia „duduie”. Pentru a ascunde acest lucru, guvernul a decis sa ramburseze sume mult mai mici din TVA. Adica sa arunce costul tot pe sectorul privat. In martie a rambursat cu 1 miliard de lei mai putin. In primul trimestru 2017 rambursarile TVA sunt mai mici cu aproximativ 40% fata de perioada similara a lui 2016.

Sursa : ANAF, MFP si calcule proprii.

#romaniitrebuiesastie

No automatic alt text available.

A doua:

„ISD au scazut…

Investitiile straine directe au scazut in primele 2 luni ale lui 2017 fata de perioada similara a anului trecut (sursa- BNR).

Nu este o surpriza pentru cei care traiesc in economia reala. In plus,Moddy’s a redus perspectivele economiei de la pozitiv la stabil (desi eu zic putea foarte usor sa treaca la negativ).

Moody’s :In December 2015, the positive outlook on the ratings of Romania were based upon the expectation that the improvement of fiscal and debt metrics would be sustained, and the vulnerability of the economy to external shocks would be reduced. Those assumptions are not supported by the economic and fiscal trends observed since then or by those expected going forward.

Image may contain: text

Si acum sa vedem ce spune Moody’s:
HotNews

Moody’s a inrautatit perspectiva Romaniei de la pozitiv la stabil, mentinand insa ratingul Baa3. Vezi in text argumentele detaliate ale analistilor agentiei de rating

„Pe de alta parte, Moody’s a reconfirmat ratingul Baa3 al Romaniei pentru datoria pe termen lung si perspectiva stabila acordata de catre celelalte agentii de rating, informeaza Ministerul Finantelor Publice.
„Cresterea economica sustenabila, imbunatatirea cadrului institutional si continuarea reformelor structurale, precum si nivelul scazut al datoriei publice, vor contribui la imbunatatirea in viitor a ratingului de tara”, a afirmat Viorel Stefan, ministrul Finantelor Publice.

Ce mai arta comunicatul Moody`s:

  • Agenda de relaxare fiscala a guvernului si cresterea ponderii datoriei publice in PIB indica faptul ca Romania nu a profitat de conditiile macroeconomice si financiare favorabile pentru a-si aduce datoria publica intr-o traiectorie clar descendenta si in vederea restabilirii tampoanelor fiscale diminuate ca urmare a crizei
  • Dupa sase ani in care deficitul bugetar a scazut de la mai mult de 9% din PIB in 2009 la sub 1% din PIB in 2015, finantele publice din Romania au trecut printr-un punct de inflexiune si se asteapta ca acestea sa continue sa se deterioreze in urmatorii ani
  • se asteapta ca stocul datoriei publice sa depaseasca 45% pana in 2021, fata de 38,0% la sfarsitul anului 2015 si 12,7% in 2007. O astfel de deteriorare ar face Romania mai susceptibila la agravarea conditiilor de pe piata externa.
  •  Desi ne asteptam in continuare la o crestere puternica a PIB-ului real pe termen mediu (cresterea PIB a fost de 4,8% in 2016 si se preconizeaza a fi de 4,0% in 2017 si de 3,5% in 2018), actualul ritm de crestere nu este sustenabil si este supraevaluat
  • Potentialul de crestere pe termen lung al Romaniei este de putin peste 3%, insa ramane mult mai mic decat cel de dinaintea crizei.
  • Si mai important este ca acest potential ramane limitat de lipsa reformelor economice structurale, de slabiciunile institutionale, de politicile economice care impiedica investitiile private masive, ca si de o rata a participarii la munca relativ scazuta si de emigrare.
  • Progresele privind reformele economice structurale si imbunatatirea infrastructurii au fost limitate si lente.
  • Competitivitatea este afectata de intarzierea investitiilor publice (inclusiv absenta planificarii strategice pe termen lung), de lipsa prioritizarii proiectelor de investitii si o rata scazuta de absorbtie a fondurilor structurale europene

„Ce ar putea duce la un upgrade al ratingului?
O presiune in sus exercitată asupra ratingului ar putea fi adusa prin dovada unei creșteri mai echilibrate și durabile a PIB-ului real, a îmbunătățirii cadrului instituțional și a unei îmbunătățiri a ratei datoriei externe.

Ce ar putea duce la un downgrade al ratingului?
O reducere a ratingului ar putea rezulta dintr-o deteriorare suplimentare semnificativa a finanțelor publice care ar conduce la o creștere a ratei datoriei publice, o scădere  semnificativă a competitivității externe sau o deteriorare din ce în ce mai mare a balanței sale de plăți si a poziției investiționale internațională”, mai arata comunicatul Moody`s.

In acest an, toate cele patru agentii de evaluare financiara au reconfirmat ratingurile Romaniei, scrie Agerpres..

Astfel, decizia Moody’s vine la doua saptamani dupa ce si agentia de evaluare financiara Standard & Poor’s a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a Romaniei la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung si scurt in valuta si moneda locala, cu perspectiva stabila.

La sfarsitul lunii martie a acestui an, agentia de rating japoneza JCR a anuntat mentinerea perspectivei stabile si reconfirmarea rating-ului de tara acordat Romaniei (BBB/BBB+) pentru datoria pe termen lung in valuta si in moneda locala.

O actiune similara a venit la inceputul acestui an si din partea agentiei de evaluare financiara Fitch Ratings, care a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung in valuta si moneda locala ale Romaniei la „BBB minus”, perspectiva asociata pentru ambele calificative fiind stabila.

Ratingul „BBB minus” este de tip „investment grade” (recomandat pentru investitii).

Ratingul este acordat dupa analiza cifrelor economice si financiare, printr-o decizie colegiala a analistilor agentiei. Este vorba despre o opinie, subliniaza agentiile, si nu de o recomandare de a cumpara sa vinde un titlu sau o actiune a unei societati.

Impactul ratingurilor

Ratingul, care reflecta riscul de faliment al unei intreprinderi sau stat, a capatat o mare importanta pentru entitatile notate si pentru investitori. Pentru state sau pentru societati, degradarea ratingului se traduce imediat prin cresterea dobanzilor la care se imprumuta.

Investitorii trebuie si ei, uneori, sa revanda anumite titluri pentru a respecta reglementari interne sau financiare. Administratorul unui portofoliu constituit din obligatiuni va trebui sa respecte un anumit echilibru predefinit intre titlurile riscante si cele mai putin riscante. Daca o parte din titlurile sale, precum obligatiunile grecesti, sunt degradate, el va trebui sa scape de ele pentru ca portofoliul sau sa nu devina prea riscant.

Cui apartin agentiile de rating?

Moody’s este o societate americana cotata si independenta, detinuta in proportie de 13% de miliardarul Warren Buffett. Fitch apartine in majoritate societatii franceze Fimalac, fondata de Marc Ladreit de Lacharriere si in proportie de 20% de grupul Hearst. Standard & Poor’s este detinuta de editorul american McGraw-Hill Companies.

Cine le plateste?

„In general, o agentie de rating este platita de entitatile care doresc sa primeasca o nota sau de cele care utilizeaza aceasta nota”, sub forma de abonament, explica Standard & Poor’s. Potrivit baremului din 2009 pentru Statele Unite, o mare intreprindere trebuie sa plateasca minim 70.000 de dolari la inceputul procesului de notare, urmata de un abonament de „supraveghere”, care se ridica la aproximativ jumatate din suma initiala. De fiecare data cand emite titluri pe piata, ea va achita in plus un comision de 0,045% din tranzactie. Sumele sunt aproximativ aceleasi in Europa.”

In asemenea conditii, eu cred ca ar trebui sa vedem ce e de facut, sa meditam mult mai serios pentru ca avem un Guvern PSD-ALDE de patru luni iar unul din rezultate consta in… deteriorarea finantelor publice la noi in tara. Am avut, din partea Coalitiei majoritare in Parlament, un atac pe Justitie, prin Ordonanta 13, acum avem unul pe partea economica. Nu-l consider deloc pe Rares Bogdan un „Guru”, insa m-am uitat la emisiunea de ieri – avem un atac si pe partea de dotare a Armatei? Or, toate aceste atacuri pe care le da Coalitia majoritara sunt impotriva Romaniei. Cel putin, din ce s-a intamplat pana acum, nu ar reiesi altfel.

Nu vreau sa ma laud, dar ceea ce spune Moody’s spun si eu de mai multa vreme: ar trebui sa vedem reforme structurale, investitii straine masive, investitii publice, rata ridicata de absorbtie  a fondurilor europene, pentru ca sa poata sa se mareasca potentialul de crestere economica a tarii si sa putem vedea cu adevarat dezvoltare. Nu numai ca nu se intampla asa ceva, dar lucrurile involueaza dupa cum lesne se poate constata.

Pe vremea lui Victor Ponta, cu toate criticile justificate la adresa guvernarii sale, deficitul bugetar a ramas redus, ba chiar mai mult: am avut si excedent bugetar, am avut o inflatie extrem de redusa, iar pentru a evita slabiciunile institutionale, lupta anticoruptie a continuat – in niciun caz nu i s-au pus piedicile care i se pun acum. Toate acestea au reusit sa mentina o crestere economica in jur de 3,3 % si sa conduca, anul trecut, la o crestere de 4,8% (prima crestere mai consistenta postcriza), desi mai mult pe consum, fiind si an electoral. Din pacate, consecintele au fost cu precadere de natura populista – spre exemplu, cresterea salariului minim, foarte brusca, inceputa la 1 ianuarie 2015. Culminand cu deja celebrul Program PSD, unul de buna seama doar electoral, dar care promitea dublari si triplari de salarii in sectorul de stat, neproductiv. Totusi, Victor Ponta nu mai e din 2015 premier. De observat ca marirea salariului minim in 2015 (cea din ianuarie si cea din iulie) a fost una prudenta, lucrurile luand-o razna in 2016 si 2017. Cu toata „taxa pe stalp” – fara indoiala criticabila – pe vremea lui Victor Ponta nu s-a vorbit de deteriorarea finantelor tarii. E adevarat ca o alta scadere a guvernarii sale – dar nu numai a acesteia!! – a fost ca nu a facut reforme structurale iar investitiile publice s-au situat la un nivel, totusi, redus. In timpul Guvernului Ponta, datoria publica a ramas redusa, la sub 40% din PIB. Deci fara sa creasca datoria, au fost niste realizari ce nu le putem trece cu vederea. Pe cand acum mi se vorbeste de o crestere a datoriei la peste 40% din PIB. De asemenea, ar mai fi o problema: rezistenta la socurile economice externe, care, in conditiile de azi, nu e deloc grozava.

Concluzia este ca NU putem fi multumiti de prestatia acestui Guvern Dragnea-Grindeanu si ne punem intrebarea: ce se intampla in PSD? Intrucat Guvernul acesta, cu ministrii alesi mai pe spranceana, mai pe interese si cunostinte personale, de Dl. Dragnea, e unul foarte slab. Spre exemplu: ce expertiza si experienta in domeniu are Olguta Vasilescu la Munca si Protectie Sociala. Insa se pot da nenumarate exemple.

Cu alte cuvinte: avem, din partea PSD-ALDE, un Program fantasmagoric si un Guvern slab. Iar, din pacate, o remaniere de genul celei anuntate de Dl. Dragnea, nu-mi intareste convingerea ca vom avea un Guvern mai bun. Sau un Program serios.

In actualele conditii, ceea ce arata Dl. Citu e justificat: Moody’s putea sa ne treaca, fara teama de a gresi, perspectivele economice la capitolul „negativ”. Mie mi-e teama ca daca se continua cu aceasta desfasurare negativa a lucrurilor – si probabil ca asa va fi – lucrurile s-ar putea inrautati, vizibil pentru populatie, chiar de anul asta. Din ce ne spune Moody’s se vede foarte clar ca masurile populiste de anul trecut, sub o guvernare ce eu as numi-o indoielnica, cea a D-lui. Ciolos, are deja consecinte:

„Desi ne asteptam in continuare la o crestere puternica a PIB-ului real pe termen mediu (cresterea PIB a fost de 4,8% in 2016 si se preconizeaza a fi de 4,0% in 2017 si de 3,5% in 2018), actualul ritm de crestere nu este sustenabil si este supraevaluat

De observat: cu tot triumfalismul Guvernului Grindeanu cresterea economica din acest an e preconizata a fi sub cea de anul trecut. Nu cu mult, dar e sub. De fapt, ar trebui sa intelegem bine un lucru: Moody’s ne vorbeste despre altceva. Despre faptul ca am intrat pe partea descedenta a ciclului economic: cu alte cuvinte ne vorbeste despre o noua recesiune. Politicile prociclice si populiste pot agrava situatia si, deci, recesiunea. De observat si din ce ne spune Moody’s: Guvernul nu ia masurile necesare pentru a combate aceste lucruri negative.

Te intrebi, pe buna dreptate, ce face Opozitia in Parlament si ma gandesc cu precadere la PNL.

USR face propuneri legislative in comun cu PSD, iar pe Traian Basescu „in confunzi cu Tariceanu”, ca sa ma exprim precum Cristian Preda, si pare a fi prieten la catarama cu Dragnea.

Iar PNL pare ca doarme!

E adevarat, Opozitia e in minoritate in Parlament si e fragmentata. PNL are un procent mult mai redus in Parlament decat PSD. DAR ASTA NU JUSTIFICA INACTIVITATEA!!! Sau, daca doriti, slaba activitate… Cred ca perceptia asta e raspandita destul de larg in tara si din aceasta cauza PSD sta inca bine in sondajele de opinie, cu un procentaj, daca am inteles bine, de 40% incredere din partea electoratului.

Ma intreb daca nu cumva ar trebui sa intervina, in stiul discret cu care ne-a obisnuit, Klaus Iohannis…

Se mai incearca ceva cu Daniel Constantin…

Pentru ca eu cred ca ar trebui s-o spunem pe sleau: daca lucrurile se inrautatesc, actuala majoritate PSD-ALDE trebuie schimbata, chit ca vrea, chit ca nu vrea Dl. Dragnea sau Tariceanu. Primele patru luni de guvernare ale guvernului sau nu-l indreptatesc sa aiba pretentii.

DE luat aminte la ce face PSD…

Iata ce ne spune Ana Birchall:

Ana Birchall: Centura Bârladului intră în licitație în luna iulie

Ana Birchall: Centura Bârladului intră în licitație în luna iulie

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, care este și deputat de Vaslui, a anunțat, astăzi, alături de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ca în luna iulie a anului 2017 va fi lansată licitația contractului de proiectare și execuție pentru centura ocolitoare a municipiului Bârlad. Prin scoaterea la licitație a pachetului comun (proiectare și execuție), se vor scurta termenele în vederea începerii efective a lucrărilor la centura Bârladului.

“Pentru mine este o onoare să fiu astăzi aici, alături de bârlădeni, de autoritățile județene și de colegii din guvern pentru a marca un pas concret în direcția începerii lucrărilor la centura Bârladului. Știu foarte bine că bârlădenii au așteptat prea mult pentru ca acest obiectiv de importanță majoră să fie demarat. În pofida acțiunilor, a demersurilor legale personale și a eforturilor autorităților județene, începerea lucrărilor la centura Bârladului a fost, în mod constant, amânată de către fostul Executiv. Nu știu dacă a fost rea-voință, ignoranță, incompetență sau toate la un loc, cert este că nu există nicio justificare pentru care centura Bârladului a fost lăsată de izbeliște. În calitate de parlamentar de Vaslui, m-am luptat pentru acest obiectiv și am reușit cuprinderea în buget a amendamentului care asigura finanțarea necesară începerii lucrărilor la centura Bârladului. Deși în baza acestui amendament legislativ, depus și aprobat în decembrie 2015, proiectul era cuprins în Strategia de Implementare a Master Planului General de Transport al României având finanțare din fonduri europene, fonduri de la bugetul de stat și fonduri provenite din credite, execuția lucrărilor la centura ocolitoare nu a fost demarată”, a declarat Ana Birchall, detaliind neimplicarea fostului Guvern în acest proiect: “Din toate răspunsurile pe care le-am primit la întrebările și interpelările adresate anul trecut Ministerului Transporturilor, Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Ministerului Finanțelor Publice și Companiei Naționale de Investiții, a rezultat că Executivul nu a reușit să realizeze pașii legali necesari, astfel încât să se organizeze licitația și toate celelalte etape premergătoare, fără de care lucrările de execuție nu puteau începe”.

În calitate de deputat de Vaslui, Ana Birchall a ținut să puncteze efortul de echipă al autorităților centrale și județene prin care s-a reușit intrarea în linie dreaptă pentru începerea efectivă a lucrărilor la centura Bârladului, spre finalul acestui an: “Bârlădenii sunt îndreptățiți să beneficieze de o centură ocolitoare la standarde europene, care va aduce nu numai oportunități de dezvoltare economică, dar va pune totodată capăt calvarului pe care locuitorii Bârladului erau nevoiți să-l îndure. Mă refer aici la traficul greu, ce are ca efect direct deteriorarea caselor din zonă. A fost un efort de echipă al autorităților din județul Vaslui, în frunte cu domnul președinte al Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, al Guvernului României și al domnului ministru Răzvan Cuc, prin care ducem la îndeplinire una dintre promisiunile pe care ni le-am asumat în fața românilor, în general, și a bârlădenilor, în particular”.”

In fieful lor electoral se apuca sa faca centuri ocolitoare, la orasele precum Barlad, asta ca sa mentina ridicata increderea electoratului de acolo in PSD. Sa vada electoratul sarac al Moldovei noastre ca PSD munceste, nu-i asa, pentru el!!

De altii ii doare drept in cot si nici acolo!! Pur si simplu nu le pasa. Spuneti-mi si mie: ce a facut crainica de la Antena 2 ajunsa primar al Capitalei, D-na. Gabriela Vranceanu-Firea, pentru Bucuresti? Raspunsul e extrem de evident: vrea sa faca 19 firme de stat care sa fie in subordinea Primariei si a pus iepurasi de culoare cacanie – chipurile a impodobit Bucurestiul in intampinarea Pastilor. Mai pe intelesul tuturor spus: NIMIC!!!

La Barlad se face centura ocolitoare…!!!

Cateva scurte consideratii asupra turul I al alegerilor din Franta

Iata aici un articol interesant.

In primul rand, sa spunem cateva cuvinte despre rezultatul inregistrat de socialisti. E unul extrem de slab, fara indoiala. „O sanctiune istorica”, vorba lui Benoit Hamon. Insa trebuie spus ca atat Presedintele actual, Dl. Hollande, cat si Partidul Socialist Francez, din care provine, au avut o prestatie, in timpul mandatului, extrem de slaba – din aceasta cauza, sanctiunea aplicata de alegatori a fost drastica si dreapta.

Slabiciunea centrului-stanga si centrului-dreapta a condus la cresterea extremelor: Marine Le Pen si Jean-Luc Melenchon (comunist) in proportie de aprox. 40% din electoral votand cu cei doi, la o prezenta la vot de 81%!!!

Francois Fillon a avut problemele sale cu justitia, ceea ce a condus la un recul important. In tabara socialistilor se prefigura de mai multa vreme un esec usturator. castigatorul acestor alegeri – Emmanuel Macron, fondatorul partidului En Marche! – s-a desprins din Partidul Socialist Francez, acesta ramanand cu Hamon drept candidat. Miscarea aceasta a avut ca scop aducerea in prim-planul scenei politice din Franta un candidat tanar, cu carisma si pro european. Partidul sau, En Marche, este social-liberal, Third Way, centrist, asa ca putem sa-l asociem pe Macron cu nume precum Bill Clinton, Obama, Tony Blair sau Matteo Renzi, partidul sau fiind unul de stanga, social-democrat: Partidul Democrat.

DE remarcat articolul prof. Vladimir Tismaneanu:

The rise of the radical center

„I agree with Anne Applebaum: The old ideological polarities are definitely obsolete, exhausted, hackneyed, the French elections indicate the birth of the radical center. I would add that they also signal to the Kremlin thugs that they cannot count forever on “useful idiots”. Both radical extremes seem politically and intellectually impotent confronted with the rise of the radical center. And this is good news, indeed…
https://www.washingtonpost.com/news/global-opinions/wp/2017/04/23/frances-election-reveals-a-new-political-divide/?utm_term=.0e3c8ddad84e

Dar sa vedem ce spune Anne Applebaum:

The Washington Post

France’s election reveals a new political divide

April 23 at 6:08 PM

„True to the spirit of 1789, the revolutionary French are a step ahead of everyone else. On Sunday, they became the first large Western country to ditch, in a major election, the center-right/center-left political-party structure that has dominated European politics since the Second World War. Neither Emmanuel Macron nor Marine Le Pen, the two candidates who emerged from the first round of voting for the French presidency, belongs to the old gauche or the old droite. Neither will have a major parliamentary party behind his or her program. Neither, as president, would represent a continuation of the status quo.

If the most important political divide, in France as almost everywhere else, was once over the size of the state, the new political divide is not really about economics at all. It is about different visions of the identity of France itself. Le Pen, best described as a national socialist, would like to take France out of international institutions, including both the European Union and NATO; block borders; curtail trade; and impose quasi-Marxist state-dominated economics. Her voters are pessimistic about the present and nostalgic for a different France. Her most important foreign ally is Vladimir Putin, whose money funded her campaign, but in recent days President Trump has made positive noises about her, too. Her party, the National Front, has been part of French politics for decades, and has been historically noisy in its opposition to immigration.

On the other side is Macron, whose brand-new movement, En Marche — the name means “forward” — represents the brand-new radical center. Macron rejects political branding: “Honesty compels me to say that I am not a socialist,” he has said, despite having served in a Socialist Party government. He embraces markets, but says he believes in “collective solidarity.” His voters are more optimistic about the future, they support the European Union, they embrace France’s integration with the rest of the continent and the world: “You are the new face of French hope,” Macron told them in his victory speech Sunday night. Though Macron favors strong external borders of the European Union, he expresses no special dislike of immigrants. The foreign politician he most resembles is the young Tony Blair, who also put together a centrist coalition, though it wasn’t called that at the time.

In this sense, the second round of France’s election has a clear agenda: open vs. closed, integrationist vs. isolationist, future vs. past. Unlike her father, who won 18 percent in the second round of the presidential election in 2002, Marine Le Pen is expected to win more, maybe much more, in the May 7 runoff. Though she is far behind Macron right now, a fluke victory cannot be excluded. There is a part of the old left, including those who voted for the Trotskyist, Jean-Luc Mélenchon, who sympathize with her objections to trade, bankers and international business; there is a part of the old right, including those who voted for François Fillon, who prefer her ostentatious endorsement of “traditional values.”

There are many who, confused by the new political divide, will abstain. The smear campaign that will now be aimed at Macron — backed by Russian, alt-right and pro-Trump trolls — is going to be unparalleled in its viciousness. It may well put people off voting altogether.

Whatever the final result, Le Pen and her party will not go away. They stand for a set of feelings that are real, that exist in every Western country, and that are now best fought openly, point by point, argument by argument — for they pose a genuine and powerful threat to liberal democracy as we know it. Though the origins of the National Front are indeed fascist — its founders included Vichy sympathizers — it is no good dismissing her candidacy on those grounds. The task now, for Macron and those who will now imitate him, is to find solutions for the many people who reject his “open” politics and his centrist vision.

Security for the fearful; safety for those who feel threatened, whether by immigration or unemployment; dynamism for static economies. On Sunday night, Le Pen called on French “patriots” to support her in the second round. In response, Macron must now define new forms of patriotism, and new forms of solidarity, for those in France who want to remain French but embrace the world.”

De fapt, mi se pare, mai degraba, ca avem de a face si in Franta cu ceea ce in teoria politica actuala poarta denumirea de New Democrats, un curent relativ nou in SUA, infiintat dupa victoria din 1988 in alegeri prezidentiale a lui George H. W. Bush – curent centrist, de aici si apropierea de Third Way.

Dupa parerea mea, in Franta, s-a renuntat la ascensiunea centrului-dreapta traditional reprezentat de Francois Fillon (Partidul Republican – liberal-conservator, gaullist si crestin-democrat) in favoarea unui experiment de centru, reprezentat de Macron, cu conotatii in New Democrats si Third Way.

Desi Macron e castigator al primului tur de scrutin, victoria sa in fata Marinei Le Pen este la limita. Sunt de acord cu ce spune Anne Applebaum:

„There is a part of the old left, including those who voted for the Trotskyist, Jean-Luc Mélenchon, who sympathize with her objections to trade, bankers and international business; there is a part of the old right, including those who voted for François Fillon, who prefer her ostentatious endorsement of “traditional values.””

Meciul, ca sa zic asa, NU ESTE JUCAT!! Fillon a declarat ca ii indeamna pe cei ce l-au votat sa-l sustina in turul II pe Macron. Melenchon s-a abtinut in a sprijini pe cineva. Macron are prima sansa, dar Marine Le Pen poate reveni din urma, cu atat mai mult cu cat diferenta intre ei in acest prin tur e atat de mica. Nu stiu daca nu cumva e un avantaj pentru Marine Le Pen ca s-a clasat a doua, la o diferenta atat de mica – in marja de eroare, ce sa mai… – fata de Macron…

Greu de anticipat ce va fi in turul II. Unii estimeaza o victorie a lui Macron cu 60% fata de 40%, Marine Le Pen. Posibil… Insa cei care spun asa par a nu dori sa-i dea Marinei Le Pen sansa de a castiga! Lasand la o parte parti-pris-urile politice si cautand sa fim obiectivi, trebuie sa spunem ca Marine Le Pen are sanse sa castige turul II al alegerilor prezidentiale din Franta.

Urmeaza o campanie grea si o batalie electorala grea pentru infrangerea extremei-drepte!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Aprilie 24, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 14 comentarii

Un interesant editorial despre DNA si lupta anticoruptie…

Gandul

Liviu MIHAIU: Partid versus Securitate, războiul civil al României (I)

„Când am fost invitat la Cotroceni, în 2015, după tragedia #Colectiv, în panelul celor 20 membri ai societăţii civile, a fost prima oară când reuşeam să vorbesc de pe poziţia unui om cu o istorie a telefonului ascultat în cea de om ascultat legal, cu atenţie, de către Preşedinte, pe un subiect evitat de mai toată presa oficială: serviciile secrete. (O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU)

Poziţie pe care mi-o câştigasem nu numai după 12 de activism civic, dar şi ca ziarist de investigaţii ce publicase multe anchete pe vremea când cazul dosarelor îngropate la Berevoieşti scoteau la iveală cum SRI a încercat să ardă şi să-ngroape foarte multe dosare care “certificau participarea noilor sereişti la Mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii” sau Străuleştiul victimelor Revoluţiei şi Mineriadei.

Toate erau erau operaţiunile foştilor securişti preluaţi de regimul Iliescu cu sigla schimbată.

În anii ‘90 publicasem documentele de rezident al fostei Securităţi pe numele şefului de-atunci al SRI, Virgil Măgureanu, şi câştigasem după 2004, alături de redacţia Caţavencu, un proces la CEDO pentru ascultarea ilegală a telefoanelor din redacţie de către SRI-ul aceluiaşi Măgureanu, fiiind susţinători ai căpitanului Bucur, primul “whistle blower” din sistemul de Securitate. Ştiam “de pe front” ce vorbesc în faţa celui care putea face ceva în acest delicat domeniu al securităţii naţionale.

Printre alte nemulţumiri ale societăţii civile, am remarcat, în 2015, la Cotroceni, următorul fapt, verificabil în stenogramele întâlnirii, pe care Preşedinţia a refuzat să le facă publice cu toate insistenţele unora dintre noi:

“Este ceva profund în neregulă în mersul democraţiei noastre ca cele mai bine plătite slujbe din România să fie cele ale organelor de represiune, puniţie şi supraveghere, pe când majoritatea celor liberale, cum este, de exemplu, profesia de profesor de fizică, ca a Dvs, sau cea de medic sau de actor, să fie cele mai prost plătite din ţara noastră”

Cunoşteam forţa de regenerare a Securităţii şi urmăream cum, în ultimii 13 ani, bugetele serviciilor secrete o luaseră exponenţial spre cer din motive geostrategice şi militare, împinşi fiind de la spate de partenerul strategic pentru întărirea flancului estic al NATO.

S-a întâmplat şi mult dorita dekaghebizare, operaţiune semnalată de generalul Pacepa într-un interviu din RL.

Dar mai ştiam ceva: Puterea ascunsă este cea mai periculoasă putere, şi că, deşi avem nevoie de servicii secrete puternice, entropia militară este cea de a acumula putere nemăsurată la toate nivelurile. Aşa că, în spatele acestei misiuni de reaşezare a României pe fundaţia valorilor euro-atlantice, în România s-a construit

Cel mai militarizat stat european, un adevărat Homeland Security,

despre care scriam, în 2011, în ziarul Adevărul: “Nu există publicaţie, televiziune, sindicat sau ong important în ţara noastră în care să nu existe de strajă patriei “colaboratorii” de tip nou ai Securităţii Naţionale, oportunişti care, ca şi înainte de 89, se pun bine şi la adăpost cu “Sistemul”, “mărind capacitatea intelectuală şi operaţională a serviciilor”. Chiar şi la cea mai anticomunistă şi antisistem publicaţie din România, “Academia Caţavencu”, activaseră, pe lângă doi amărâţi foşti colaboratori ai Securităţii, şi doi ziarişti acoperiţi, unul dintre ei oferindu-se “planton”, în timpul regimului Năstase, când publicaţia era în linia întâi a luptei contra regimului)

Aşadar, la consultările post Colectiv, Preşedintele a dat din cap hotărât, părând a înţelege dialectica disproporţionată a “reformelor” din ţară.

Şi pentru că guvernul Ponta, pe care fostul preşedinte Traian Băsescu îl „desconspirase” ca agent acoperit,  a continuat politica de mărire a acestor bugete, am sperat că guvernul Cioloş-Dâncu să fie mai realist în ceea ce priveşte prioritatea investiţiilor fundamentale.

Primul buget făcut de guvernul din care făcea parte fostul proprietar al IRES (a cărui anagramă este coincidental numele unui serviciu secret), Vasile Dâncu, profesor la ANI şi semnatar al unei declaraţii de necolaborare, mărea cu aproape 20% bugetul celui mai puternic serviciu din România, urmând ca acesta să primească un bonus de peste 30 de milioane la rectificarea de la mijlocul lui 2016. Cu siguranţă, cu ştiinţa şi acceptul tacit al Preşedintelui, care tuna săptâmânile trecute : “micşorarea bugetelor serviciilor secrete este iresponsabilă”.

Culmea, părerea preşedintelui era aidoma ziariştilor afiliaţi la Matrixul noii Securităţi care s-au grăbit să reclame cum, de dragul pomenilor electorale, guvernul Dragnea-Grindeanu afectează programele de înzestrare ale Armatei şi lasă serviciile secrete fără bani. Asta chiar dacă în bugetele instituţiilor sus menţionate sunt prevăzute credite de angajament care le dau posibilitatea îndeplinirii întocmai a programelor asumate. Însă despre acest aspect „au uitat” să vorbească sau nu au avut voie.

Pe foarte mulţi căprari promovaţi în presa ultimilor 13 ani o să-i auziţi baleiând în acelaşi registru al necesităţii  de “mai mult” a oricărei forme de securitate.

Discursul „jurnalistic” în sprijinul bugetelor serviciilor şi cel împănat de necesităţile stringente ale siguranţei naţionale reprezintă primul sindrom de dublă subordonare.

Bunăoară, alesul tuturor românilor şi al serviciilor din ultima campanie electorală prezidenţială a ales să ofere “în orb” o protecţie nereformată din 1991 a serviciilor secrete, cel mai puţin controlate entităţi administrative de pe teritoriul României in ultimii 15 ani. 

Ca să nu credeţi că deţin monoman şi nedocumentat această “obsesie” despre mandarinatul serviciilor secrete, vă ofer spre lectură cele mai bune două articole pe acest subiect prin care aflăm, vorba expertului paleoliberal, Sorin Ioniţă, cum beneficiem noi, românii, de un model de guvernare în care “armata deţine un stat” şi “nu statul deţine o armată” : http://www.contributors.ro/administratie/educatie/pakistanizarea-armatei-si-serviciilor/ (2015) şi în  (2017)  într-o publicaţie profesională, în care se spune: ”In SRI si SIE lucreaza 30.444 de cadre, de peste 2 ori mai multe decat in Securitatea comunistă. Cifra a fost strecurată la rubrica şi „Altele” intr-un proiect privind salarizarea care vorbeşte despre un număr total de bugetari de 1,21 milioane, in luna mai. Potrivit Ministerului Finanţelor, numărul de posturi ocupate in instituţiile statului, mai putin SRI si SIE, era de 1,18 milioane in aprilie.”

La acest număr nu se adaugă numărul celor aflaţi în forme de colaborare secretă care se pare că sunt de ordinul miilor cu bugete secrete .

La apogeul său, Securitatea ceauşistă a avut 15.000 de ofiţeri interni şi o reţea de informatori de câteva sute de mii de oameni din toate domeniile.

Existenţa acoperiţilor în Presă (în diferite forme, vreo trei la număr în “nomenklatorul” intern) este într-adevăr legală şi recunoscută în mai multe rânduri de însuşi fostul director al SRI, George Maior, începând cu 2009. Numai că, chestia pentru care “băieţii” iau al doilea salariu şi-şi aranjează gulerul altfel in oglindă nu este agenda cetăţeanului, ci: „Misiunea lor este să aducă informaţii de securitate naţională pentru stat”

 A Patra Putere în Stat s-a topit în intestinele luptei de castă

Presa a fost câmp tactic dintotdeauna, numai că, în 2010, era desemnată oficial de către CSAŢ-ul lui Traian Băsescu , drept “vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale”, decizie profund antidemocratică, care, chiar dacă nevalidată oficial, a produs efecte devastatoare asupra independenţei presei prin modul ulterior de acţiune al Sistemului în anihilarea societăţii civile. Enunţ pe care fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, îl „justifica” la acel moment, juisând printr-o antiteză rămasă celebră prin absurditatea ei antidemocratică:  ”Ori Presa, ori Democraţia!”

Aşa că presa liberă a dispărut şi din mâinile ziariştilor, şi din mâinile mogulilor, cele două forme preexistente celei de astăzi, când, practic aproape nu mai există presă “mainstream” care să nu fie intr-o formă de dependenţă de serviciile secrete.

Episodul public ce arată forma vizibilă şi istorică din regimul Băsescu a acestor preluări ostile, care au transformat spaţiul public într-un câmp de propagandă şi nu de informare a cetăţeanului, se regăseşte într-o recurentă mărturie a Elenei Udrea(ultima fiind din acest an), într-un interviu la TVR:

“Elena Udrea: … Eu m-am certat cu domnul Ghiţă permament! Eu sunt cea care s-a opus ca domnul Ghiţă să aibă RTV-ul în 2010!

Ionuţ Cristache: Dar aveaţi puterea asta, să vă opuneţi?

E.U: Teoretic… şi ca…

I.C.: Staţi un pic, cum adică teoretic?

E.U.: … şi ca om care eram…

I.C.: Doamna Udrea,…

E.U.:. : … care era. Da, părerea mea a fost că domnul Ghiţă nu ar trebui să aibă RTV-ul.

I.C.: Dumneavoastră puteaţi decide în România cine să aibă ce? Dar afacerea RTV s-a discutat într-un cadru instituţional?

E.U.: Da, s-a discutat într-un cadru instituţional!

I.C.: Cum adică?

E.U.: Adică, conducerea SRI a fost interesată să existe acest post de televiziune!”

Dacă la acest episod adăugăm şi alte două momente din operaţiunea secretă de preluare a presei române, cazul Realitatea TV:

1. Momentul “zero” când Sebastian Ghiţă a plecat în 2010 cu jumătate de Realitatea TV şi o sută de oameni într-o singură noapte pentru a înfiinţa RTV

2. Depoziţia Elenei Udrea despre jumătatea de million pe care i-a adus degrabă „colaboratorul” Cocoş la „dispoziţie” pentru ca „Sebi” să poată plăti salariile al RTV,

atunci avem o porţiune din aisbergul „preluărilor ostile” pe care sistemul le-a practicat cu majoritatea trusturilor de presă româneşti sub îndrumarea celui mai diversionist preşedinte de după Revoluţie

3. Tranşarea unor rapturi de proprietate şi lichidarea mogulatelor de presă în instanţă cu ajutorul judecătorilor acoperiţi, care a dus la aberaţii de genul unor sentinţe date de Tribunalul Bucureşti împotriva unor sentinţe ale Curţii de Apel. (vom dezvolta într-o zi această speţă pentru care toate cererile au fost ignorate)

Amestecarea puterilor în stat

Existenţa serviciilor în politică, economie, administraţie, justiţie(CSM, DNA, magistratură, procuratură) presă, sistemul bancar, BOR, alegeri, fisc, cercetare, externe, interne, fotbal, IT, armată, preşedinţie, televiziune, educaţie, masonerie, asigurări, regii autonome, viaţă privată, ong-uri şi, nu-i aşa, în mafia politică este una mai mult decât evidentă şi probată de mai multe declaraţii ale „musafirilor” de la vârful puterii (M.R.Ungureanu, Claudiu Săftoiu. Horaţiu Dumbravă-CSM, Cozmin Guşă, actualmente acţionar la Realitatea TV) şi a avut ca rezultat transformarea României într-un stat poliţienesc sub acoperire, de tip “deep state”.

Stat care, nu-i aşa, luptă pentru democratizarea ţării prin preluarea „obiectelor muncii de propagandă” de către o juntă militară de proporţii gigantice. Preluare care a alterat anticonstituţional România, ce a devenit un stat captiv serviciilor secrete şi într-un câmp tactic exhaustiv, transformând lupta anticorupţie în tradiţionala bătalie istorică dintre Partid şi Securitate, astăzi ajunsă la o înfruntare pe faţă, fără precedent în istoria recentă.

În mod tradiţional, Partidul (Puterea vizibilă) a folosit încă de la început serviciiile în lupta politică, dând Securităţii (parte a Sistemului) atât de multe privilegii, bugete şi drepturi, unele ilegale şi neconstituţionale, încât invazia serviciilor secrete este la această oră de nestăvilit.

Ba mai mult, raportul de forţe s-a schimbat atât de mult încât clasa politică a ajuns în poziţia să-şi ia subteran binecuvântarea de la instituţiile de forţă.

Justiţia „programatică”, după strategii de război, sub acoperirea legitimă a luptei împotriva celui mai mare flagel din ultimii 200 de ani de istorie ai României: Corupţia, s-a dus asemenea unui tratament de tip chimioterapie radio/tv cu antidotul DNA.

Aşadar, odată cu celulele „canceroase” au fost distruse şi celule sănătoase ca efect militar secundar denumit: victime colaterale. Un concept tipic războaielor de gherilă împotriva terorismului.

Numai că victimele colaterale sunt de ordinul sutelor, cazurile de justiţie a denunţului (majoritatea copleşitoare dintre cazurile instrumentate de către DNA sunt pe denunţuri, de multe ori fără probe) au adus pe majoritatea ziariştilor de investigaţie “old school”(corifei ai anchetelor anilor ’90 şi adepţi ai lustraţiei) la concluzia că Justiţia română este îndrumată şi influenţată de serviciile secrete (în principal SRI) sub supravegherea strategică şi tehnică a unui colectiv al ambasadei SUA de la Bucureşti.

De fapt, totul a început cu o hotărâre secretizată a CSAT, din 2005, în care s-au alcătuit echipele mixte DNA-SRI, fapt recunoscut si negat succesiv de către fostul Presedinte şi actualul şef al DNA. Dar confirmat de chiar cei care contestă şi reclamă acest mod lucru timp de ani de zile, UNJR(Uniunea Naţională a Judecătorilor din România), fără să reuşească să impună o dezbatere publică pe acest subiect, presa “mare” ignorând cu bună stiinţă subiectul. Iată ce întreba şefa UNJR, Dana Gârbovan, zilele trecute :

„Propun Preşedintelui un referendum în care cetăţenii să fie întrebaţi dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiţie”.

Iar Alina Mungiu scria intr-un editorial recent pe “România curată”:

“În atmosfera asta de populism anti-corupţie de nivel venezuelean, lupta pentru manipularea legii şi controlul puterii judiciare depăşeşte orice limită”

Dai în mine, dai în fabrici şi uzine

În fapt, plecând de la cel mai comun şi statistic periculos mod de gândire acceptat: „Toţi sunt nişte hoţi”/„Toţi merită să intre la pârnaie” şi de la popularitatea  DNA, ajunsă azi la cote religioase, cu o încredere peste BOR, la care se adaugă „catalizatorul” de propagandă al celui de-al doilea război rece mondial realizat cu organe de presă ataşate, „Cei care critică lupta anticorupţie sunt de partea ruşilor şi-a lui Voiculescu!”,

„Dai în serviciile secrete, dai în lupta anticorupţie”, asezonat cu colaboraţionismul entuziast şi naiv al intelectualilor de la GDS, practic, opoziţia la ceea ce se petrecea cu-adevărat în spatele „cortinei de fier a anticorupţiei”, unde se coordona geostrategic şi tematic dreptatea, a fost identificată public cu Antena3.

Nu mai puteai să spui public un alt gen de adevăr, că te trezeai nu numai cu scaunele-n cap din partea „alienilor din presă”, dar puteai fi angajat/concediat şi ameninţat, aşa cum , spre exemplu era ameninţat  Cătălin Tolontan în 2009, pe holurile Parlamentului de către unul dintre cei şase oameni ai Preşedintelui, Elena Udrea, cu ocazia votării ridicării imunităţii ministrului Monica Iacob Ridzi, în vestitul scandal care o ţine azi încarcerată.  Ba mai mult, puteai trece şi pe la DNA „ca să-ngheţe căcătu-n ei”(cum spunea la una din şedinţele tactice secrete, desigur, nu procurorilor şi judecătorilor, ci celor din spatele lor şi dosarelor lor, însuşi Preşedintele României).

În mandatul lui Traian Băsescu s-a obţinut cea mai mare eficacitate în condamnarea corupţiei politice, dar, în acelaşi timp, cea mai mare poliţie politică din ultimii 25 de ani şi transformarea administraţiei României într-o juntă militară acoperită, ceea ce are efecte extrem de toxice asupra statului şi principiilor sale de drept. Principiul a fost unul singur: ascultăm şi infiltrăm tot şi cu oricine, ocupăm tot şi vedem ce iese de-aici! Şi uite aşa, ne-am procopsit cu un al doilea cancer administrativ după cel al politizării administraţiei: criteriul de angajare în toate cele patru puteri în stat nu mai este doar cel politic, ci şi cel al apartenenţei la serviciile secrete.

Cyborgii securităţii române subcontractate geostrategic şi-au creat şi trecut propria corupţie şi incălcarea a legilor la “raţiuni de stat”

Actualul director al SRI, Eduard Hellvig, spunea cu prilejul celei mai lungi vizite a unui şef de serviciu în faţa unei comisii de control parlamentare şi a presei de microfon că „nu există ofiţeri acoperiţi în politică şi magistratură”, contrazicând nu numai desele alarme ale UNJR şi UIM(Uniunea Internaţională a Magistraţilor) sau pe (ex)membrul CSM, Horaţiu Dumbravă, care afirma în 2014, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii:

“Fac încă o dată apel la domnia sa(Preşedintele-n.a.) ca acum, în ultimele zile de mandat, să îşi îndeplinească datoria constituţională şi legală şi să procedeze la verificarea tuturor declaraţiilor judecătorilor şi procurorilor dacă sunt sau nu colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii”

Potrivit lui Dumbravă, aceasta este o obligaţie legală, prevăzută de articolul 7 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Chiar şi fostul şef al SIE şi fost prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, cerea deznădăjduit după căderea guvernului său în 2012 „scoaterea ofiţerilor acoperiţi din politică”, episod fără ecouri şi consecinţe publice. Careul cu pioni-fantome din clasa politică sau presă nu promovau astfel de subiecte pentru o dezbatere în spaţiul public.

Ba mai mult, ceea ce se putea intui a fi mai rău pare să se fi şi întâmplat: Coincidenţă sau nu, adversari politici ai legilor Siguranţei Naţionale şi legilor Big Brother au fost ridicaţi. Cazul George Scutaru, fost consilier prezidenţial, pe care DNA l-a trimis în judecată, însă instanţa a reurnat dosarul procurorilor. Asta s-a întâmplat în 18 noiembrie 2015, pe motiv că nu se precizează în ce constau infracţiunile reţinute de procurori, numărul faptelor şi explicarea concretă din punct de vedere procesual a acuzaţiilor. De atunci totul a rămas în aer. În 15 luni au avut loc opt termene, toate soluţionate cu amânări.

Iată însă ce zicea George Scutaru, consilierul şi coordonatorul noii strategii pe Securitate al preşedintelui Klaus Iohannis , prieten al actualului şef al SRI (“extras” din anturajul Preşedintelui, în urmă cu doi ani, şi care, de-atunci, vizitează biserici prin ţară, fără să-nţeleagă ce i s-a intâmplat) : ”… întărirea mecanismelor controlului civil, stabilirea unui cadru legal lipsit de echivoc în materie de interceptări, sînt cîteva dintre problemele asupra cărora societatea civilă şi clasa politică trebuie să-şi îndrepte atenţia. în plus, ar trebui să discutăm şi despre eventuala eliminare a abilitării serviciilor de a desfăşura activităţi comerciale proprii, fapt care credem că ar asigura un mai bun control asupra fondurilor şi ar întări credibilitatea acestor instituţii în faţa opiniei publice”

Traian Băsescu, ieşit din mandatele în care a creat acest model de „democraţie sub acoperire”,  spunea anul trecut, apropo de refuzul CCR(referent Daniel Morar) de a valida legile Big Brother: “acum îl caută şi pe Daniel Morar de capre” (aluzie la modul în care a fost „prins” judecătorul CCR, Toni Greblă).

O altă victimă a acestui „modus operandi” a fost un alt politician liberal, Ludovic Orban(achitat de curând pe fond în instanţă, scos din cursa pentru Primăria Capitalei în 2016), omul care a fost singura voce de la vârful PNL care s-a opus, atât public cât şi privat, în faţa directorilor SRI pe subiectele legilor Big Brother. SRI-ul voia operaţiuni asupra spaţiului privat cibernetic fără mandat de la judecător.

În cazul presupuselor sale „foloase patrimoniale necuvenite”, Orban a fost denunţat de către “generalul UTI” Urdăreanu, în conivenţă cu procurorul Claudia Roşu, plecată în fugă, la 1 februarie, din DNA, după achitarea politicianului.

Miliardarul aflat în anchetă l-a chemat de mai multe ori pe Orban la el pentru a discuta un sprijin în campania electorală pentru Primăria Bucureştiului, în fapt, presupuse foloase neluate în vreun flagrant şi necondiţionate de vreo promisiune electorală, aşa cum o atestă stenogramele înregistrărilor făcute cu mandat.

În acest mod de a gândi ilegitimitatea actului de a folosi „influenţa politică”, poate fi ridicat mâine întreg Congresul american.

 Judeţul Dâmboviţa e la ei. Tot.

Dezvăluirile se pot întinde pe foarte multe cazuri de politicieni „lichidaţi” sau/şi şantajaţi, dar aş propune să schimbăm abordarea: infiltrarea şi cucerirea partidelor politice. Pe judeţe.

Ion Stan(fostul şef al PSD Dâmboviţa şi fostul şef al comisiei de control  a SRI a cărui scoatere din joc s-a făcut, coincidenţa dracului, se spune, cu ajutorul actualului şef de supraveghere a comisiei SRI (baronul Adrian Ţuţuianu, actual preşedinte PSD-Dâmboviţa şi fost şef la CJ Dâmboviţa, cercetat de DNA în 2013 pentru trafic de influenţă fără rezultat) şi al găştii de la Dâmboviţa: primarul Târgovişte Cristian Daniel Stan (cu nenumărate contracte de asistenţă juridică fără licitaţie cu instituţiile de stat din judeţ), fostul pedelist Marin Antonescu pe care Traian Băsescu îl prezenta superiorul pe linie profesională de la Anvers”, în fapt, omul care coordona , ca şef de serviciu, spionajul în Belgia, cel de-al doilea securist cu misiune la Bruxelles, practic, şeful sub acoperire al rezidenţei Securităţii de aici, actualul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, fost şef la SRI Dâmboviţa. În rechizitoriul fostului şef al PSD, Ion Stan, scrie:

“Întrucât la data de 23.11.2012, Dima Nicuşor Sorin a denunţat şi pretinse fapte penale comise de numitul Ţuţuianu Adrian în perioada iunie 2012, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile locale, se va dispune disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, într-o cauză separată”, se precizează în actul de acuzare a lui Ion Stan(condamnat ulterior la doi ani de închisoare)

Tot din acest dosar este disjunsă şi cauza pentru Rovana Plumb, care apare alături de Ion Stan în denunţurile fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir.

În mod miraculos, nici lui Adrian Ţuţuianu, nici Rovanei Plumb, nu li s-a întâmplat nimic până la această oră.

Dacă mai punem la socoteală şi faptul că actualul preşedinte la PNL – Dâmboviţa este Cezar Preda(fost şef al comisiei de supraveghere a SRI) despre care presa relata că „a distrus arhivele PCR din Buzău” şi despre care fostul premier Victor Ponta spunea în faţa comisiei de control parlamentar al serviciilor secrete că este „ofiţer sub acoperire al SRI”, atunci putem spune că politica „dâmboviţeană” este apanajul deplin al serviciilor secrete.

Dacă mai punem la socoteală şi ultima declaraţie a fostului consilier de Securitate al preşedintelui Traian Băsescu şi actual director al Colegiului Naţional de Informaţii, Iulian Fota, făcută la Realitatea Tv săptămâna trecută: „Războiul este între PSD şi NOI”, avem toate semnele că Politica este o redută cucerită de puterea nevăzută a organelor de forţă ale Statului Român, cele care, practic, au penetrat şi încălecat, cu încălcarea premeditată a Constituţiei şi a legilor de funcţionare a Justiţiei, toate puterile în stat, aflându-se astăzi în cel mai aprig război intern de la Revoluţie încoace.

Alina Mungiu: Conform World Justice Project, un stat de drept trebuie să îndeplinească patru criterii. Unu: guvernul şi oficialii, ca şi entităţile private şi publice trebuie să dea socoteală conform legii. Doi: legile trebuie să fie clare, stabile, juste şi aplicate tuturor la fel, şi trebuie să prevadă securitatea persoanei, a proprietăţii şi a unor drepturi fundamentale. Trei: procesul prin care legile sunt create, administrate şi implementate trebuie să fie accesibil, echitabil şi eficient. Patru: justiţia trebuie împărţită de către oameni imparţiali care sunt competenţi, integri şi independenţi, şi au resurse adecvate.

O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU

In primul rand as dori sa-l felicit pe Dl. Liviu Mihaiu pentru acest editorial in care face o analiza deoasebit de interesanta a fenomenului: lupta ACTUALA dintre Partid si Securitate, la care facea candva referire si Cristian Tudor Popescu, dar explicata acum pe intelesul tututor. O analiza frumoasa si bine scrisa!

Dar, dupa parerea mea, aceasta analiza ar trebui putin completata pentru o caracterizare cat mai completa si precisa a fenomenului.

MCV nu cred ca a fost inventat de „sertgentii mesianici din presa”. Este adevarat, PNA a aparut in vremea Guvernului Nastase, dar integrarea noastra in UE s-a facut sub rezerva luptei anticoruptie, iar PNA, actualul DNA, a aparut tocmai ca o consecinta a acestui fapt.

Nu stiu daca Bruxelles-ul a vrut chiar asta de la noi… Dar e aproape o certitudine certificata prin declaratiile publice ale unor inalti oficiali ca principalul nostru partener strategic – Statele Unite ale Americii – au sustinut cu caldura ACEASTA lupta anticoruptie. Nu Laura Codruta Kovesi sau Ioana Ene-Dogioiu au reprosat Romaniei nu ca nu se vad oameni in strada ca sa protesteze MASIV impotriva coruptiei, ci Victoria Nuland. Sau cand a zis ca „nu avem aceleasi idealuri” – daca spunea asta Ioana Ene Dogioiu (asta ca sa dau un mic exemplu) cati autohtoni nu s-ar fi napustit asupra ei s-o manance de VIE!!! 😆 Cand a zis Victoria Nuland, toata lumea a tacut cuminte si a luat aminte! Va amintiti cand Joe Biden a caracterizat lupta anticoruptie ca fiind „de autoaparare”. Ni se adresa noua, Romaniei si romanilor.

Face DNA abuzuri? Incalca drepturi si libertati? Eu n-am vazut o critica in acest sens din partea parnerilor nostri, nici UE si nici SUA. Va mai amintiti cum fostul ambasador Mark Gitenstein o inalta in slavi pe Monica Macovei si cum pleda impotriva prezumtiei de nevinovatie? Va mai amintiti cum Codruta a primit o inalta distinctie a Suediei, in sala aflandu-se, surazator, desigur, Dl. Klemm, actualul ambasador SUA – v. si aici..

Sa ne amintim cum chiar SUA atentiona pe toti Aliatii ca Rusia exporta coruptie, facand din coruptie o amenintare la siguranta nationala.

Legile Big Brother, promovate aici de Dl. Maior, fostul Director al SRI, n-au fost niciodata criticate de SUA. N-am auzit. Ba cred ca au fost chiar laudate, iar daca Dl. Maior e acum ambasadorul Romaniei la Washington este si pentru ca e un om de incredere pentru America.

Se tot vorbeste de abuzurile pe care le-ar face DNA. Nu neg, e foarte posibil pentru ca omul e perfectibil. Dar nu inteleg altceva (chestia asta, ca ar face abuzuri, o inteleg): cum e posibil ca SUA, cu Constitutia sa, in care e inscrisa apararea si garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului sa nu atentioneze tara noastra asupra unor derapaje sau posibile derapaje. Ci dimpotriva, ca daca stau si ma gandesc la Gitenstein, el nu intelegea ce e aia prezumtia de nevinovatie, nevazandu-i rostul!!

Repet, e vorba despre principalul nostru aliat: SUA.

Pana la PNA si MCV ne-am chinuit sa scoatem oameni de afaceri prosperi, reusind sa facem asta tocmai prin eforturile conjugate ale Partidului si Securitatii, ca sa fiu in ton cu exprimarea D-lui. Mihaiu. Asa au iesit creati oameni precum Sorin Ovidiu Vantu sau Ioan Niculae. Numai ca sa facem pe plac Occidentului si sa aratam ca si la noi lucrurile se misca spre initiativa privata si economie de piata.

Apud MCV am inceput sa-i bagam la puscarie, constatand cu uimire ce monstri am creat, ca sa incepem o noua pagina de facut pe plac Puterilor tutelare, prin lupta anticoruptie, mosita tot in laboratoarele Partidului si Securitatii, prin aceleasi eforturi conjugate. Doar pentru a arata ca lucrurile se misca cu succes spre statul de drept!!

Mediafax

Sorin Ovidiu Vîntu, CONDAMNAT la 8 ani de închisoare în dosarul devalizării FNI. Sentinţa este definitivă

„Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, marţi, de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia fiind definitivă.

„Condamnă pe inculpatul Vîntu Sorin-Ovidiu la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art.36, alin.1 din noul Cod penal, adaugă sporul de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare”, se arată în decizia de marţi a Curţii de Apel, care este definitivă.

Magistraţii au mai dispus menţinerea sechestrului până la concurenţa sumelor de 137.403.630.106 ROL (5.529.321 dolari S.U.A.) şi de 7.289.406 dolari S.U.A.

În primă instanţă, Sorin Ovidiu Vîntu fusese condamnat, pe 9 februarie 2015, la şase ani şi patru luni de închisoare. Tribunalul Capitalei a decis atunci condamnarea afaceristului la două pedepse de câte patru ani de închisoare pentru infracţiunile de spălare de bani şi a dispus achitarea lui pentru instigare la delapidare. În urma contopirii celor două pedepse, instanţa a dispus ca omul de afaceri să execute şase ani şi patru luni de detenţie. Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată de omul de afaceri la Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu a arătat, în motivarea deciziei, că, după ce a intrat în posesia sumelor de bani scoase nelegal din patrimoniul FNI, prin intermediul lui Nicolae Popa sau al societăţilor în care era administrator sau asociat majoritar, omul de afaceri a folosit „mai multe mecanisme prin care a reciclat aceste sume, cu scopul de a le ascunde adevărate provenienţă infracţională”.

Potrivit instanţei, deşi ştia că banii erau proveniţi din delapidarea săvârşită de Nicolae Popa, infracţiune pentru care acesta a şi fost condamnat, Sorin Ovidiu Vîntu a ascuns şi disimulat această sumă prin multiple operaţiuni de dispoziţie şi de circulaţie a proprietăţii unor bunuri ori ale drepturilor asupra acestora, fiind astfel întrunite elementele de conţinut ale infracţiunii de spălare a banilor.

Judecătorul a stabilit că Sorin Ovidiu Vîntu, prin inginerii financiare aparent legale, pornind însă de la o bază ilegală, întrucât banii proveneau din delapidare, a ascuns, a disimulat natura juridică a provenienţei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, prin creditări ale societăţiilor proprii, care la rândul lor creditau alte societăţi ce cumpărau unităţi de fond răscumpărate la valori majorate artificial, cu care erau achiziţionate imobile, chiar în ziua transferării în contul lui Vîntu a sumelor de provenienţă infracţională, imobile ce erau vândute succesiv unor societăţi comerciale aparţinând tot acestuia, dar şi prin crearea de depozite şi transferuri repetate între inculpat şi conturile SC Gelsor SA.

Instanţa a mai reţinut că un alt mod de a ascunde sumele de bani obţinute ilegal a fost prin cumpărarea a 15 imobile, pe care apoi le-a vândut, la intervale cuprinse între o lună şi patru luni, SC Gelsor I.N. SA, cu menţiunea că vânzarea se face în vederea compensării datoriei înregistrate de societatea Gelsor în favoarea sa. Preţul de vânzare era întotdeauna, în cazul fiecărui imobil, cu mult sub preţul cu care Vîntu cumpărase anterior acele imobile. Mai mult, SC Gelsor I.N. SA avea obligaţia de a achita fiecare imobil cumpărat de la Sorin Ovidiu Vîntu în cinci rate anuale, începând din anul 2001, iar pentru perioada 2000-2001 a închiriat toate imobilele dobândite astfel SC Gelsor SA, societate creditată tot de Vîntu.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la delapidare, judecătorul a notat în motivare că, potrivit deciziei definitive de condamnare, prăbuşirea FNI nu s-a datorat riscurilor inerente la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii, ci activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţii faţă de care s-a dispus condamnarea definitivă într-un alt dosar, printre aceştia fiind şi Nicolae Popa, care a primit o pedeapsă pentru înşelăciune şi delapidare.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat până în prezent în trei dosare, executându-şi pedepsele.

Astfel, la data de 22 iulie 2016, Sorin Ovidiu Vîntu a fost încarcerat în urma unei condamnări de şase ani şi două luni de închisoare în dosarul Petromservice, alături de el fiind condamnat şi fostul sindicalist Liviu Luca la şase ani de detenţie.

Totodată, în 24 ianuarie 2014, omul de afaceri a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, iar anterior, a fost condamnat la doi ani de pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.”

Totusi, mai nimic despre cei care au creat acest personaj, un tip care fusese condamnat si pe vremea comunismului, adus in fata dupa si dandu-i-se un acces larg la resursele statului. SOV a fost un om in fata caruia tremurau multi dintre potentatii acelor zile… A fost un om caruia Radu Timofte, fostul sef al SRI, ii punea informatii economice de prima mana pe tava (dupa cum s-a exprimat Traian Basescu) si pe canapelele caruia se odihnea Mircea Geoana. Atat Geoana cat si Timofte erau din PSD, iar daca ma gandesc si la Vacaroiu si Florin Georgescu, lucrurile acestea ne-ar putea sugera ce partid a stat in spatele ascensiunii fulgeratoare a lui SOV.

Ioan Niculae… Dosarul „Mita la PSD”, deci e clar. Fost securist si acesta!

Sigur, si in aceasta privinta trebuie pus un bemol pentru ca analiza sa nu fie prea stridenta: sa nu uitam, totusi, ca Romania era o tara in tranzitie, o tara fosta comunista unde comunismul a distrus proprietatea privata, dar o tara cu un proiect ambitios care trebuie salutat: constructia economiei de piata libera. Din aceasta perspectiva privind lucrurile, constructia unui capitalism romanesc e de inteles.

Acum ii terminam pur si simplu pe astia si incepem sa construim statul de drept, fara sa fi incheiat reformele economice si fara sa consolidam aceasta cucerire revolutionara (nu cred ca exagerez spunand asa!): economia de piata libera, libera initiativa privata si o dezvoltare economica in acest sens.

Mi-e teama ca pana la urma sa nu avem nici stat de drept si nici economie de piata! Cred ca ar trebui sa meditam serios la acest aspect.

Interesanta e si schimbarea principalului nostru partener – SUA: de la determinarea unui Reagan de a fauri o lume libera si de a intari democratia si libertatea, la determinarea stangista a unui Obama de a lupta impotriva coruptiei, paradisurilor fiscale (v. „Panama papers”) si de a crea „institutii puternice” si, pe cale de consecinta, un stat puternic. Dar puternic inclusiv sa incalce Constitutia SUA si de a face obligatorii asigurarile medicale, prin Guvernul federal, lucru totalmente neconstitutional in SUA.

Pe de alta parte, lupta anticoruptie, trebuie sa recunoastem, s-a impus ca o necesitate in Romania, statul avand inca un rol insemnat in economie.

As dori sa spun cate ceva si despre ofiterii acoperiti din presa, pentru ca se vorbeste mult despre asta. Inteleg ca sefa lor e D-na. General Elena Istode:

Gen. SRI Elena Istode

Gen. SRI Elena Istode

Inteleg ca D-nei. Istode i se spune Anaconda. Din motive lesne de inteles, desigur. Insa sa nu uitam ca marele spion sovietic, Richard Sorge, pe cand opera in Germania, avea acoperire de ziarist GERMAN:

Richard Sorge

Richard Sorge

Evident, in felul asta, se poate face o larga gama de manipulari. Iar daca presa a fost considerata, pe vremea lui Basescu, drept o vulnerabilitate la siguranta nationala trebuie sa intelegem prin asta posibilitatea reala ca in presa  sa se strecoare spioni ai unor puteri ostile Romaniei. Celebrul Sorge e un exemplu clasic: ne arata ca astfel de lucruri se pot intampla. Poti sa-i construiesti unui strain o biografie neaos romaneasca si sa-l inserezi apoi in presa cu sarcini precise.

Bineinteles, faptul ca exista acoperiti SRI in presa nu ne produce nicio bucurie. Iar ca doamna Istode ne spioneaza redactiile, cu atat mai putin. Insa cele spuse mai sus se constituie intr-un bemol. Si mai bine, poate, i-am ura succes Anacondei in depisatarea acelor oameni care nici romani nu sunt (nu spun ca n-ar putea fi si romani…) si care lucreaza impotriva Romaniei prin redactiile din aceasta tara.

Dl. Liviu Mihaiu face referire la cati lucreaza in SRI si SIE. Despre cati au lucrat in fosta Securitate am scris si eu aici. Problema mare care se pune este, dupa parerea mea, daca numarul acesta – actualmente 30.444 de cadre, dupa Dl. Mihaiu – este unul optim. Sub regimul Ceausescu erau o jumatate de milion de informatori. Fara indoiala, aceste cifre ridica intrebari asupra democratiei si statului de drept in Romania. Dar daca e vorba de o supradimensionare cu personal a serviciilor secrete, eu cred ca avem o problema. In sensul ca mai multi oameni care lucreaza si care sunt implicati in munca privind siguranta nationala fata de numarul optim necesar scade eficacitatea acestor servicii. In general nu trebuie prea multi oameni, dar cei care lucreaza, dotati cu tehnica moderna, sa fie foarte bine pregatiti – in felul acesta eficacitatea serviciilor de informatii creste si scad, pe cale de consecinta, slabiciunile.

Nu ar trebui sa ne mire, tinand cont de metehnele romanesti din politica, precum pesederizarea si cederizarea, ca ar putea avea loc si sereizarea Romaniei. Dar nu trebuie sa uitam ca in plan politic s-a vazut flagrant slabiciunea atat a PDSR cat si a CDR, ambele reusind sa piarda, pana la urma alegerile. Sa nu uitam ca PSD, fostul PDSR, a fost multa vreme vioara a doua, candidatul sau nereusind sa castige alegerile prezidentiale, iar in alegerile legislative, multi ani, performantele au fost slabe.

Noi ar trebui sa meditam si sa intelegem foarte bine rolul – rolul serviciilor secrete, rolul politicii monetare, ca sa dau doua exemple din diverse domenii de activitate. Rolul serviciilor secrete NU e sa conduca Romania. Daca nu intelegem lucrul asta (aparent simplu) cream o slabiciune in ceea ce priveste siguranta nationala, pentru ca serviciile ar trebui sa se ocupe si cu altceva pentru care nu sunt calificate.

„Ori Presa, ori Democratia!”

Cum am ajuns in situatia actuala? Va mai amintiti cum, inca de pe vremea lui Basescu, se evidentia cu repros ca in „Constitutia lui Nastase” se pomeneste despre: „traditiile democratice ale poporului roman si idealurile Revolutiei din decembrie 1989” (art. 1, al. 3)? Dupa aceea au fost tot felul de emisiuni pe la televiziunile de stiri prin care se incerca sa se demonstreze ca, de fapt, n-a fost vorba de nicio Revolutie, ci de lovitura de stat. Or, prin asta ce s-a realizat? S-au calcat pur si simplu in picioare idealurile Revolutiei din decembrie 1989, unde au murit oameni care s-au ridicat impotriva comunismului, in care poporul a cerut democratie si libertate. Tineti minte: „Libertate, te iubim!/ Ori invingem, ori murim!”? Iar cei care scandau asa s-au aflat atunci in fata tancurilor comuniste, in bataia pustilor!!

Ma intreb cui a servit aceasta calcare in picioare a idealurilor Revolutiei?

Ca ar trebui sa fie trasi la raspundere cei care se fac vinovati de crime, asta e altceva. De acord! Numai ca pana acum n-am vazut asa ceva si nici elucidarea celor petrecute atunci. In schimb, am reusit sa terfelim Revolutia si memoria celor care si-au dat viata atunci pentru Libertate si Democratie in Romania.

A celor care au murit luptand impotriva comunismului!!

Si trist este ca n-am vazut nicio reactie de impotrivire din partea SUA sau UE. Cui a folosit discreditarea Revolutiei si , in schimb, acreditarea loviturii de stat? Cui a folosit sa se strecoare ideea ca, de fapt, n-a fost nicio Revolutie ci o lovitura de stat conceputa in laboratoarele politice din exterior?

Si am ajuns in situatia actuala, in care se incalca drepturi si libertati, sub pretextul apararii acestora.

Interesant e si ultimul articol al D-lui. Tismaneanu:

Protestele din februarie şi noua sensibilitate politică

„Oamenii care regretă “egalitatea” din regimurile leniniste sunt fie prost informaţi, fie de rea-credinţă. Societăţile nomenclaturiste erau, de fapt, experimente profitocratice, se bazau pe un rigid sistem de tip caste. Nomenclatura beneficia de privilegii la care muritorii de rând nici măcar nu puteau visa. Niciodată nu a fost clasa muncitoare mai batjocorită şi mai oprimată decât în regimurile care pretindeau că guvernează în numele ei. Este o ignorare, şi pe cale de consecinţă, o banalizare a răului totalitar.

Actualele proteste sunt expresia unei noi sensibilităţi politice. Am scris un articol, împreună cu politologul Marius Stan, în Politico.eu, în care ne-am ocupat de această temă. Da, este vorba de o nouă generaţie pentru care vechile metehne şi infamii nu mai sunt tolerabile. UE înseamnă transparenţă, încredere, norme, reguli, proceduri. Pesedismul este exact opusul: clientelism, cinism, jaf la drumul mare sau pe ascuns, manopere dolosive. Pentru mine, aceste demonstraţii au pus capacul peste coşciugul în care zace putredul sistem Iliescu.”

Insa „Oamenii care regretă “egalitatea” din regimurile leniniste” sunt si rezultatul politicilor defectuoase duse la noi in tara, prin care libertatea si democratia au inregistrat, in mod regretabil, o anumita scadere. A fost o eroare cu totul regretabila ca din dorinta de a lovi politic in „pesedism” s-a adus atingere libertatii si democratiei de la noi. Iar rezultatul recentelor alegeri legislative, in care PSD a obtinut o victorie comparabila (daca nu chiar si mai mare!) cu cea a FSN-ului de pe vremurile lui Ion Iliescu, confirma marea eroare care s-a facut multa vreme la noi in tara. Demonstreaza inclusiv o scadere a libertatii economice, pusa sub influenta coplesitoare a institutiilor de forta, nu doar din cauza recentei crize economice. Iar „noua sensibilitate politica” de care ne vorbeste prof. Tismaneanu nu poate compensa o scadere evidenta a liberalismului la noi in tara. Lucrurile, greselile acestea ar trebui reparate.

Iar abordarile maximale – „putredul regim Iliescu” – prezente, din pacate, la noi si care nu se refera neaparat la un regim anume, ar trebui si acestea la randul lor corectate, intrucat se dovedesc ineficace. „Tot ce a facut Iliescu e rau!”, „Tot ce a facut Basescu e rau!” s.a.m.d dovedesc, iertata sa-mi fie exprimarea, o lipsa de maturitate in abordarea chestiunilor. De aceea s-ar impune o abordare echilibrata.

Februarie 22, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Regimurile totalitare si unanimitatile pentru binele societatii

Pe blogul D-lui. Tismaneanu am citit acest articol:

Ziua cand s-a nascut monstrul

Se arata ca:

„December 18, 1878 (real date): a monster was born. The other one was born 11 years later, on April 20, 1889. In August 1939, in the Kremlin, Dzhugashvili toasted for Schickelgruber in the presence of Vyacheslav Molotov and Joachim von Ribbentrop: “I know how much the German nation loves its Fuhrer, I should therefore like to drink to his health.” Both personified what Immanuel Kant ancipated when wrote about the radicality of Evil. They were ideological gangsters, utopian sociopaths…

 

Stalin and Ribbentrop at signing of nonaggression pact

Articolul acesta mi-a stranit o reflectie despre regimurile totalitare… Ele se nasc atunci cand au loc ceea ce as numi unanimitati pentru binele societatii. Atat Partidul Bolsevic, in Rusia, cat si Partidul Nazist, mai tarziu, in Germania sunt expresia unui astfel de fenomen. Cand in creuzetul social se nasc acorduri depline intre oameni, „unire in cuget si-n simtiri” – cred ca va e cunoscuta sintagma – ar trebui sa ne gandim ca astfel de forme de „solidaritate” pot naste monstri si ar trebui sa simtim in interior o neliniste. Mi se pare ca, in general vorbind, astfel de regimuri criminale se nasc pe un fond politic in care Opozitia e slaba sau epuizata. O Opozitie puternica, angajata politic in adevaratul sens al cuvantului si necorupta, ar putea sa stopeze ascensiunea unor criminali la Putere. Opozitia mensevica din Rusia, daca poate fi intr-adevar numita asa, s-a compromis odata cu coruptul Regim Tarist, iar democratia liberala, in Germania, a fost compromisa de o criza economica severa. Social-democratia germana a acelor ani s-a dovedit slaba. In general vorbind, in acei ani niciun partid nu a avut un lider credibil, carismatic si dornic sa iasa la lupta. A aparut, in schimb, Hitler. Care a iesit la lupta si a castigat. I-a castigat inclusiv pe capitalistii germani, pe care i-a atras de partea sa. In Rusia s-a intamplat un alt fenomen, destul de interesant de altfel… Acolo mensevicii (v. si aici) si bolsevici faceau, de fapt, parte din acelasi mare partid – Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia. Disputa dintre lideri – Vladimir Ilici Lenin si Iulius Martov – care imi aminteste de cea de la noi dintre Ion Iliescu si Petre Roman (ulterior dintre Traian Basescu si PSD sau Adrian Nastase) -, a condus la aparitia in partid a celor doua factiuni. Cu alte cuvinte, nici in acest caz nu se poate vorbi de o Opozitie veritabila de vreme ce proveneau amandoua din acelasi partid marxist…

Interesant este ca cele mai expuse regimuri la totalitarism sunt cele care vor binele societatii. Iar partidele aferente acestor regimuri sunt cele de Stanga, care vor, nu-i asa, intr-un idealism demn de o cauza mai buna, binele intregii omeniri. Sa nu uitam ca Partidul Nazist era, in fapt, un partid national-socialist. Si mai exact – v. aici – titulatura lui era: „Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei”, adica: Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German, care, din cate inteleg „până în 1920 a fost numit Deutsche Arbeiterpartei, Partidul Muncitoresc German„. In acest partid, minuscul la inceput, se discuta, din cate inteleg, despre nationalism, rasism si antisemitism. Iar din 1919 a inceput sa fie frecventat de Hitler, care in scurt timp a ajuns seful acestui partid. Daca lucrurile stau asa, inseamna ca nationalismul, rasismul si antisemitismul au incoltit, politic vorbind, in Germania, nu in marea burghezie, cum poate ar crede unii, ci in cadrul unui partid muncitoresc!

Interesant este ca, in ambele partide, atat in Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia, cat si in Partidul Muncitoresc German – partid al carui lider – Anton Drexler – avea idei antisemite, nationaliste, anticapitaliste si antimarxiste, deci in astfel de creuzete politice, s-au dezvoltat lideri extremisti deosebit de periculosi: Stalin si Hitler. Care, intr-o buna zi, si-au dat mana, insa n-a tinut prea mult prietenia…

Partea cea mai proasta este ca societatea rusa, cat si cea germana, a acceptat asemenea partide si le-a propulsat spre Putere pentru ca afirmau dorinta de a face bine societatii, dar mai ales din lipsa unei Opozitii veritabile. E ingrijorator ca astfel de diavoli pot insela societatea printr-un discurs prin care promit sa promoveze binele societal, discreditand orice alt partid de pe scena politica. Si se vede ca s-a ajuns, in ambele tari, la un partid unic la conducerea tarii care a facut orori!!

Au inselat atatia oameni deoarece din cauza naturii umane, pacatoase, nimanui nu-i place sa afirme despre sine ca are un nume de tot rahatul si ca e cel mai mare pacatos! Ca sa scape de rusine si pedeapsa! „Ca eu spre batai gata sunt…” – spunea Preafericitul David… In felul acesta, toti sunt de acord cu „binele”, adica cu inselaciunea Diavolului. Si cred ca trebuie sa luam aminte cand Parintilor li s-a aratat Diavolul in chip de Inger, pacalindu-i pe cei mai slabi din punct de vedere duhovnicesc. Cum, nu vrei binele? Cuuuum, fumezi in fata copilasilor?? Cuuuum, te uiti la filme porno?? Toata lumea vrea binele! Numai ca „binele” asta te poate pogori pana la Iad!

La ideea D-lui. Tismaneanu despre lucrarea Diavolului in Istorie, putem raspunde ca Diavolul ii insala pe oameni folosindu-se de „bine”, propunandu-i „binele societatii”. Lucru metodic, dupa cum se vede. Cand apar unanimitati in jurul acestui „bine societal”, atunci se nasc de fapt regimuri totalitare criminale! Trotki a fost un naiv – si-a dat seama (era, totusi, inteligent) prea tarziu… Interesant este ca s-a refugiat de acest „bine” in Imperiul Capitalist, nu-i asa, al „raului”, in Franta si pe urma taman in Mexic, sa nu-l prinda „binele” Tatucului…

„Martov, grav bolnav, a emigrat în Germania, unde a şi murit de altfel în 1932. Înainte de a muri, a fondat ziarul „Mesagerul Socialist” cu fonduri date de vechiul său camarad, Lenin. „Mesagerul Socialist” s-a mutat împreună cu centrul menşevic din Berlin în Paris în 1933, mai apoi la New York în 1939, unde a continuat să fie publicat până pe la sfârşitul anilor şaptezeci.” – sursa aici.

Ce ironie a sortii… In Imperiul „Raului”, al Capitalismului Decadent, nu le-a facut nimeni de petrecanie…

Decembrie 19, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 72 comentarii

Ceea ce nu am inteles niciodata in comunism…

Vladimir Tismaneanu are un articol foarte interesant pe saitul Europa Libera:

Robert C. Tucker, bolșevismul de extremă dreaptă și originile putinismului

Se arata ca:

„Marele istoric si politolog Robert C. Tucker a incetat din viață acum cinci ani, pe 29 iulie 2010. A fost o personalitate remarcabilă a marxologiei și sovietologiei. Antologiile sale din Marx și Lenin, cartea despre filosofie și mit la Karl Marx, studiile reunite în volumul clasic The Soviet Political Mind, monumentalele prime două volume din biografia lui Stalin (neterminată, din păcate, dar suficient de bogată analitic și conceptual pentru a rămâne una din cele mai strălucite contribuții pe acest subiect inepuizabil), sunt repere fundamentale în gândirea politică a veacului al XX-lea. Actuala trilogie despre Stalin a lui Stephen Kotkin, din care a apărut in 2014 primul volum, se situează, in chip original, in prelungirea directiei propusă de Tucker.

Alături de Raymond Aron, Leonard Schapiro, Adam Ulam, Alain Besançon, Richard Pipes, Zbigniew Brzezinski, Ghiță Ionescu, Martin Malia și Robert Service, Robert C. Tucker a clădit un aparat interpretativ, riguros, nuanțat și superb documentat, care nu lasă loc pentru iluzii privind natura esențial ilegitimă a sovietismului. Când noțiunea de totalitarism se afla sub asediu din partea direcției revizioniste din sovietologie, Robert C. Tucker a oferit argumente imbatabile în favoarea relevanţei acestui concept (recunoscând, alături de Hannah Arendt, importanța evitării viziunilor împietrite pentru care totalitarismul apărea drept un bloc imuabil). A scris o carte excepțională, The Marxian Revolutionary Idea, unde a dezvoltat tema de-radicalizării regimurilor marxiste, anticipând cu mulți ani momentul Gorbaciov. Școala sovietologică de la Princeton, de la Stephen Cohen (azi profesor la New York University) la Stephen Kotkin, se revendică din moștenirea politologică și istoriografică a lui Robert C. Tucker. Opera lui Tucker a readus în centrul analizei politologice conceptul de cultura politică și a luminat rolul personalității în dinamica acțiunii politice. Cărțile sale despre Stalin și stalinism au drept corespondent in studiile despre Hitler și nazism lucrările esenţiale ale lui Ian Kershaw.

Am fost apropiat de el, de familia sa, inclusiv de Robert English, ginerele său, astăzi profesor de relații internaționale la University of Southern California, autorul unei lucrări remarcabile despre intelectualii de partid din anturajul lui Gorbaciov și rolul acestora în dezintegrarea sistemului leninist. Prima carte de Robert C. Tucker, cea despre filosofie și mit la Marx, am citit-o în franceză când eram student la București. Cursul oficial de istoria marxismului, ținut de politrucul Gh. Al. Cazan, vitupera împotriva poziției lui Tucker. Motto-ul cărții,  preluat de la tânărul Marx, surprindea natura sfâșiată, alienată, a demersului radicalismului hegeliano-marxist: „Filosoful, el însuși o parte înstrăinată a acestei lumi, se așează pe sine ca măsura a lumii”. Apoi, la Caracas, în 1982, am citit absolut fascinat, din biblioteca Sofiei Imber și a lui Carlos Rangel, Stalin as Revolutionary. După 1982, l-am întâlnit la diverse conferințe și simpozioane, dar m-am apropiat de Robert Tucker în 1995, la Princeton. A participat la prelegerea pe care am ținut-o despre miturile politice după comunism. Seara am fost la el acasă împreună cu Ana Seleny, care preda pe-atunci la Priceton. Am conversat câteva ore cu el și Evghenia (Jenia), soția sa de care îl lega o iubire ce începuse la Moscova, în anii războiului. O iubire care s-a confruntat cu aparatele represive ale regimului și cu suspiciunile paranoice ale lui Stalin însuși. Ne-am revăzut apoi de multe ori, am corespondat cu el, vorbeam adeseori la telefon.

Poziția sa privind bolșevismul era diferită de a multor colegi, inclusiv unii amintit mai sus (a se vedea interviul cu George Urban apărut inițial în Encounter și transmis la Radio Free Europe și Radio Liberty). Robert C. Tucker a considerat că stalinismul este definit de un transformism radical. În The Soviet Political Mind, el afirma că „gândirea transformistă este în mod fundamental opusă oricărei concepții conform căreia obiectul care urmează să fie transformat deține capacitatea unei dezvoltări autonome. Acesta din urmă nu are un potențial al evoluției sau schimbării din interior, în mod spontan, de care, apoi, cel care inițiază transformarea din exterior să fie nevoit să țină seama. O asemenea autonomie nu poate fi acceptată deoarece ea ar impune limite asupra nivelului de transformare din afară la care urmează să fie supus subiectul”. Nu este surprinzător așadar că, în momentele în care stalinismul s-a aflat în situații de criză, în acele clipe de cumpănă pe plan intern, el a declanșat proiecte grandioase de transformare a Omului și a mediului înconjurător, sfidand si condamnand genetica drept o pseudo-stiinta reactionara, burgheza. În același timp, acest proiect de remodelare radicală a realității nu este un proces arbitrar. El este fundamentat „pe legi științifice obiective”. Iar Tucker a demonstrat în lucrările sale cum Stalin, printr-un proces de externalizare, a ajuns să fie convins „că propriile idei sunt necesitățile naturale ce guvernează dezvoltarea societății”. Era de fapt o „dezvoltare” perversă a ambiției deterministe a marxismului originar.

Pe de altă parte, Robert C. Tucker a refuzat teleologia istorică absolutistă.  El credea că a existat o pluralitate de drumuri pornind de la Lenin, ca Stalin nu fusese inevitabil. Tot asa cum de la Marx se putea ajunge la Eduard Bernstein, nu doar la Lenin. În interviul cu G. Urban, el afirmă: „nu sunt  de acord cu ideea că totalitarismul stalinist a fost rezultatul logic al doctrinei leniniste”. În opinia sa, evoluția scrierilor lui Lenin justifică o derivare la fel de ‘logică’ către alți ‘discipoli’ ai săi precum Rîkov, Buharin, Tomski. Dar tot el a scris despre cultura politică a bolșevismului și a demonstrat natura intrinsec antidemocratică, despotică a voluntarismului mesianic leninist.

Generații de politologi și istorici din Vest, dar și din statele sovietizate, au fost inspirați de ideile lui Robert C. Tucker. Propriile mele contribuții sunt direct legate de viziunea sa despre stalinism și despre totalitarism în genere. Într-o scrisoare de la sfârșitul anilor ’90 îmi spunea că dacă ar fi să predea din nou (era de-acum Profesor Emeritus la Princeton) ar folosi cartea mea Reinventing Politics drept bibliografie obligatorie. A fost cel mai frumos lucru pe care l-am auzit de la un intelectual de o asemenea statură.

Robert C. Tucker a fost un prieten drag, un model și un mentor. De la el, de la Ghiță Ionescu, de la Alvin Z. Rubinstein și de la Ken Jowitt am preluat accentul pe analiza ethos-ului, a matricii simbolic-emoționale proprii formațiunii politice pe care mă străduiesc să o explorez. În volumul al doilea al biografiei lui Stalin (Stalin in Power: The Revolution from Above. 1928-1941), Tucker a analizat bolșevismul de extremă dreaptă. În interpretarea sa, această metamorfoză (unii ar numi-o pseudomorfoza) s-a produs în momentul în care Stalin „a combinat propria versiune a revoluționarismului leninist cu naționalismul velicorus”. La baza acestui fenomen s-a aflat un proces de dublă identificare: cea de factură etnică (rusocentrism) și implicarea totală în procesul de transformare, de re-creare a lumii.

Încă de la începutul anilor ’20, Stalin era una dintre cele mai proeminente figuri ale așa-zisului grup al „patrioților ruși, roșii”. Într-un alt loc, sovietologul a folosit și  formula „bolșevism național rus”. Aceste observații ale lui Tucker și teoretizarea sa a procesului de reversion (reapariția unor fenomene istorice din trecut în comunism) sunt, în opinia mea, punctul de plecare al înțelegerii fenomenului de hibridizare fascistă a comunismului. De fapt, putem spune că una din sursele principale ale putinismului este exact acest bolșevism de extremă dreaptă. Cand am scris, impreună cu politologul Marius Stan, despre ispita fascistă a tovarășului Putin, un articol care l-a infuriat teribil pe Oleg Malghinov, ambasadorul Rusiei la București, acest concept ne-a inspirat.”

Bineinteles, recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

As dori sa propun si eu o tema de cercetare, aratand ceea ce eu nu am inteles niciodata in comunism. Despre ce este vorba? Trebuie spus mai intai ca in comunism o carte trebuia sa contina in prefata sau postfata sa aprecieri laudative la adresa regimului. Asa trebuia pe vremea aceea. Asa se obisnuia. Am o carte, valoroasa in continut, din acea epoca: Partidele alese ale marelui maestru in sah Mihail Botvinnik. Pentru iubitorii sahului o recomand cu caldura pentru ca pot vedea aici partide memorabile, analize sahiste deosebit de fine. Cartea aceasta, celebra de altfel, a aparut la Editura Cultura Fizica si Sport (eu am Editia II) si cuprinde partide jucate de marele campion sovietic intre anii 1926-1946, iar in incheiere sunt doua capitole ce trateaza despre studiile de final si definitia combinatiei. Cartea incepe, dupa Introducere, printr-un articol intitulat Despre scoala sahista sovietica. Putem gasi in acest articol lucruri valoroase din punct de vedere strict sahist. Insa mai gasim si altceva, de exemplu iata cum se incheie acest articol:

„Trebuie sa raspandim si in viitor sahul, in lungul si in latul tarii noastre, atragand spre practicarea lui noi grupuri de muncitori, atat de la orase cat si de la sate. Cei mai buni maestri ai nostri trebuie sa joace si mai tare si sa creeze si mai multe valori artistice, pentru gloria patriei noastre, a poporului sovietic, a partidului bolsevic si a marelui Stalin.” (subl. mea)

Interesant este ca nu spune, de pilda, „noi grupuri de muncitori si tarani” ci „noi grupuri de muncitori, atat de la orase cat si de la sate”, asimiland taranul cu „muncitorul de la sat”, mediul rural avand astfel muncitorii sai, nu tarani.

Ceea ce pot sa inteleg: „Cei mai buni maestri ai nostri trebuie sa joace si mai tare si sa creeze si mai multe valori artistice, pentru gloria patriei noastre, a poporului sovietic, a partidului bolsevic„. Asta pot sa inteleg. Dar de ce mai trebuia si a cincea roata la caruta: „si a marelui Stalin„, asta nu pot sa inteleg. Adica pentru gloria lui personala, va dati seama? Deci era inclusiv pentru gloria personala a lui Stalin!! Demn de ramarcat este ca nu spune ca „Cei mai buni maestri ai nostri trebuie sa joace si mai tare si sa creeze si mai multe valori artistice” pentru gloria lor personala, pentru ca sa se evidentieze ei, sa castige ei mai bine din activitatea sahista. Ci pentru gloria „marelui Stalin”!

Szabo vs. Botvinnik (right), Oberhausen 1961 (sursa: Wikipedia)

Dupa cum lesne se poate observa, cred, Botvinnik era un om serios. Botvinnik a facut studii la Facultatea de Matematica si Electromecanica. Interesant ce propunea el in anii ’80:

„In the 1980s Botvinnik proposed a computer program to manage the Soviet economy. However, his proposals did not receive significant attention from the Soviet government.

During the last few years of his life he personally financed his economic computer project that he hoped would be used to manage the Russian economy. He kept actively working on the program until his death and financing the work from the money he made for the lectures and seminars he attended, despite prominent health problems.” (Wikipedia)

El propunea un program pentru calculator care sa managerieze economia sovietica… A lucrat la acest proiect pana la moartea sa, finantandu-l din surse proprii…

Iulie 28, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 41 comentarii

Un subiect interesant…

Iata un extraordinar articol scris de Vladimir Tismaneanu pe care vi-l recomand cu caldura sa-l cititi integral si in original:

Contributors

Virtuti si vicii: Stalin, Machiavelli si relativismul moral

Se arata, printre altele, ca:

„Pe pagina alba finala a cartii lui Lenin (celebrare a unui materialism filosofic pe cat de naiv, pe atat de agresiv), fara vreo legatura cu polemica dintre fondatorul bolsevismului si Mach ori Avenarius, Stalin scria: “NB! Daca o persoana este: 1. puternica (spiritual), 2) activa, 3) inteligenta (ori capabila), atunci este o persoana buna indiferent de orice alte ‘vicii’” Dupa care urmeaza enumerarea a ceea ce “corifeul stiintei” considera drept vicii: “1) slabiciunea, 2) lenevia, 3) stupiditatea”. Acestea sunt singurele lucruri, scria Stalin, care pot fi considerate vicii. Deci nu trufia, nu orgoliul, nu avaritia, nu fatarnicia, nu ipocrizia, nu cruzimea, nu miselia, nu cupiditatea, nu rapacitatea, nu egoismul, nu invidia, nu gelozia turbata, nu pacatele carnale. Sa ne miram ca putin ii pasa lui Stalin de orgiile sexuale ale lui Nikolai Ejov ori de violurile comise de Beria, acel serial rapist? Este frapant ca in aceste randuri catusi de putin menite sa ajunga vreodata publice, Stalin recurge la limbajul etic traditional, vorbeste de virtuti si de vicii. Dar nu este nicidecum vorba de o recuperare, fie si ca marturisire intima, a traditiei crestine pe care o studiase candva la Seminarul Teologic din Tbilisi, ci dimpotriva.

Robert Service are dreptate: “The content of the commentary is deeply unChristian; it is reminscent more of Niccolo Machiavelli and Friedrich Nietzsche than of the Bible. For Stalin the criterion of goodness was not morality but effectiveness. … Furthermore, the fact that the characteristics despised by Stalin were weakness, idleness and stupidity is revealing. Stalin the killer slept easily at night.” (Robert Service, “Stalin: A Biography”, Harvard University Press, 2004, p. 342) Asa si-l imagina pe Stalin si detinutul Rubaşov, fost comisar al poporului, fost erou al Revolutiei, “demascat” drept tradator, in romanul lui Koestler.”

Da, dar stiti ce se intampla? Stalin nu a explicat, nu a detaliat ce insemna pentru el, spre exemplu, o persoana puternica (spiritual)… De observat ca viciile reprezinta negarea celor trei virtuti. Insa se poate spune, de pilda, foarte bine despre cupiditate ca ar avea la origine slabiciunea… Deci o persoana care nu este puternica spiritual. Sa ne gandim la un ins care iubeste banii, lacom de bani, cu sete mare de castig! Un astfel de om nu are puterea ( spirituala, desigur, intrucat nu vorbim aici de putere fizica) de a se opune unei astfel de ispite. Ganditi-va la un om care poate fi mituit, chiar usor daca ne gandim ca ar fi cuprins de cupiditate… Si un om care pune deasupra banilor principiile sale morale ce-i interzic sa primeasca mita! Care din cei doi da mai multa dovada de forta spirituala? Cel care ia mita sau cel care o refuza in numele unor principii etice sau profesionale? De ce ipocrizia nu ar avea la baza stupiditatea? Ia sa ne gandim! Un om inteligent, sa presupunem ca e de o inteligenta rafinata, are oare nevoie sa fie ipocrit? „Eu iti spun ceea ce gandesc. Foarte bine, combate-ma daca poti! N-am nevoie sa ma prefac!”, cam asa ar putea raspunde un om inteligent! Iar „orgiile sexuale ale lui Nikolai Ejov ori de violurile comise de Beria, acel serial rapist” sunt oare expresia unei forte spirituale sau a unei slabiciuni a spiritului? Sau poate ca au la baza chiar lenea sau prostia! Si nici nu s-a demonstrat ca Stalin nu l-ar fi dispretuit profund pe Beria… Mai degraba cred ca l-a dispretuit categoric, dar il folosea pentru scopurile sale politice, nimic mai mult. Iar in privinta lui Nicolai Ivanovici Ejov… eheee!! Stalin la „pretuit” (cu ghilimelele de rigoare, fireste) foarte tare, foarte tare… Atat de tare incat la omorat. Uitati-va, va rog, pe Wikipedia, la acea poza in care Stalin, impreuna cu altii din conducerea de partid, se plimba pe malul unui rau alaturi de Ejov. Dupa ce l-a omorat, poza a fost deliberat trucata: erau aceeasi in poza, fara Ejov. Oare care din cele trei vicii le avea Ejov? Din articolul din Wikipedia inteleg ca Ejov fusese decorat cu Ordinul Lenin… Din punctul asta de vedere cred ca se poate vorbi de relativism moral.

Ca Stalin a fost un criminal, nu neg. A fost un criminal. Dar gura pacatosului adevar graieste… Eu stau si ma intreb altceva: daca exista un astfel de om care sa aiba in mod continuu acele trei virtuti de care pomenea Stalin. El, oare, le avea? 😉

Februarie 17, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Despre razboiul pedelisto-pedelist. File din poveste

🙂

Vladimir Tismaneanu vorbea undeva de razboiul romano-roman. Iata ca se poate vorbi de un anumit aspect aparte al acestui razboi, o secventa importanta – pedelistii se razboiesc intre ei!

Comparații

Il ataca pe Ponta, da si-n Udrea!

Nu sunt intelectual! Briciul lui Occam și pliciul lui Prigoană

si…:

Cristian Preda, eşti un mare “Bou cu Bască”

😆

Asta ca sa ne mai destindem putin ! 😀

Martie 25, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu