Despre o chestiune interesanta: bugetul…

In primul rand: Hristos a inviat!! Suntem in Saptamana Luminata si va doresc tuturor numai bine si multa sanatate si sa ne ajute bunul Dumnezeu sa rezolvam cu bine problemele dificile prin care trecem. Pentru ca, din pacate, parca a inceput sezonul crizelor: criza de la Opera, apoi cea din sistemul de Sanatate – care nu poate lasa indiferent cetateanul. Si, in general vorbind, parca se simte – nu stiu cum sa spun – o stare de criza in societate ce ma preocupa si nu-mi face deloc placere. Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa depasim aceste dificultati cu intelepciune!

De asemenea, vad ca se discuta o problema interesanta, mult mai interesanta decat pare la prima vedere. Aceasta ar putea fi formulata astfel: cum trebuie sa fie politica monetara in conditiile in care deficitul bugetar ar creste? Se aduce in actualitate chestiunea bugetului. Dar problema, mi se pare, are legatura cu crizele de care pomeneam mai sus. Se vorbeste deseori de filozofia bugetara. Insa fiecare intelege cam ce vrea prin aceste doua cuvinte: filozofie bugetara. Problema bugetului este una complexa, in general vorbind. Cu atat mai complexa daca vorbim despre bugetul Romaniei. Daca vorbim de bugetul Romaniei, problema te duce direct la Guvern. Pentru ca acesta il stabileste, iar ministerele il gestioneaza. Sistemul (bugetar) din Romania asta este. Chestiunea bugetului Romaniei nu se refera la cetatean, cum poate sunt tentati sa considere unii. Ci la Guvern. El este supus aprobarii Parlamentului, insa proiectia bugetara o face Guvernul. Bugetul este compus, daca se poate spune asa, din venituri si cheltuieli. Interesant este ca filozofia bugetara s-a axat intr-un trecut recent doar pe partea de cheltuieli, mai precis spus pe taierea acestora. Apoi s-a schimbat, atentia inclinandu-se catre venituri si modul de colectare, adica acest mod de colectare al veniturilor sa fie unul cu o eficienta ridicata. Apoi s-a dat un Cod Fiscal care a mutat povara fiscala pe cetatean. Si se poate observa ca efectele nu sunt dintre cele mai bune. Dar care e adevarul?

Interesant este ca s-a pus problema cheltuielilor, si anume ca acestea ar trebui reduse, dar nu s-a pus problema eficacitatii lor. Cat de eficient cheltuim? Caci strangerea unor venituri cat mai mari, chiar cu o colectare eficienta sau mai eficienta, nu rezolva problema. Trebuie sa cheltuiesti eficient pentru ca sa ai venituri mai mari! S-a ajuns pe vremea Guvernului Ponta la un excedent bugetar, dar mai degraba lucrul asta a insemnat o situatie de dezechilibru. Problema eficientei cheltuirii banului public nu s-a pus, la fel cum nu s-a pus si cand filozofia bugetara era axata pe taierea mecanica a cheltuielilor. Noi am facut din reducerea deficitului bugetar sub o anumita limita, inclusiv al celui structural, un scop in sine. Insa fara sa mai si cheltuim, evident ca nu se poate. Iar solutiile pe care le propunem, in aceasta privinta, sunt, de regula, ieftine. De exemplu, l-am auzit pe Traian Basescu propunand urmatoarea solutie pentru fluidizarea traficului in Bucuresti: sa renuntam la liniile de tramvai, ca sa se poata largi partea carosabila, punandu-se in locul tramvaielor troleibuze. Lasand la o parte faptul ca aceasta e, de fapt, o non-solutie, ceea ce remarcam totusi este ca e vorba de o solutie ieftina. Iar ceea ce a spus fostul Presedinte e simptomatic: noi cautam solutii ieftine intotdeauna, ceea ce, in final, nu rezolva problemele, dar mai si genereaza crize, cateodata serioase. Sa ne gandim ca si in cazul tragediei de la Clubul Colectiv, solutia de antifonare a Clubului a fost una ieftina. Ieftina si proasta. Consecintele au fost tragice.

Marea problema pe care o avem mi se pare ca ar fi tocmai aceasta eficienta scazuta a cheltuirii banului public, combinata cu un populism de ordin electoral, mai ales intr-un an electoral, cand se da drumul la cheltuieli absolut ineficiente, de natura sa sporeasca deficitul bugetar, sa mareasca datoria publica a tarii, dar fara sa se rezolve mare lucru. Mai exact spus, aproape nimic. Insa ar trebui spus ca responsabile de cheltuirea eficienta a banului public sunt ministerele. Si aici ar trebui spus ca Romania nu doar ca nu reuseste sa atraga asa cum ar trebui, eficient, fondurile europene, dar nici nu face investitiile necesare cresterii economice sanatoase. Va recomand sa cititi acest editorial din Adevarul: CFR, un cosmar inainte de Paste, care arata experienta unei jurnaliste in ceea ce priveste o calatorie cu trenul in Romania, pentru ca inainte de Sfintele Sarbatori se ducea acasa si a luat trenul. E acolo o expresie: bou-vagon. Bine zis: bou-vagon!! Se pot da si exemple de tronsoane de autostrada carora li s-a taiat, inaugural, panglica, dar pe care nu se poate circula. In alte parti e „o adevarata placere” – cuvintele autoarei – sa mergi cu trenul si autoarea editorialului, D-na. Lavinia Balulescu, da exemplu vecinei noastre, Ungaria. In alte parti poti sa circuli cat se poate de confortabil pe o autostrada terminata. De ce la noi se intampla astfel de fenomene negative, care il afecteaza direct pe cetatean? La Sanatate, iata, avem actuala criza a dezinfectantilor…

Pe mine ma bate gandul ca ministerele noastre s-au deprofesionalizat. Nu mai avem profesionistii pe care ii aveam in ministere acum 15-20 de ani. Un minister ar trebui sa fie un loc in care sa activeze un personal de elita. In orice caz oameni care au muncit in domeniul respectiv si stiu cu ce se mananca, ca sa ma exprim popular, domeniul, ii cunosc punctele tari, slabe si pot sa actioneze, datorita experientei acumulate, in mod eficient. Politizarea excesiva a acestor ministere, fenomenul coruptiei si al nepotismului, inclusiv politicile precare care nu au mai permis improspatarea personalului cu oameni bine pregatiti au condus la situatia actuala. Oamenii ce lucreaza in ministere, pe langa competenta si integritate, trebuie sa fie bine platiti. Problema este dimensionarea corecta a structurii ministeriale cu personal. La noi nu s-a respectat nici lucrul asta si s-a marit in perioada 2004-2008 numarul functionarilor publici cu 500.000 de oameni, peste 900.000 – numarul optim existent la sfarsitul guvernarii Nastase. Este de asemenea relevant faptul ca de ani de zile nu se gaseste o solutie care sa rezolve problema intreprinderilor, institutiilor de stat cu pierderi, iar aceste pierderi s-au acumulat de la un an la altul, ajungandu-se intr-o situatie nesustenabila. Exemplul TVR e unul de notorietate. Iar spitalele de stat functioneaza ca oricare alta intreprindere de stat, adica prost, ineficient, intr-un climat de dezinteres din partea factorilor decidenti.

Felul in care se cheltuieste banul public in Romania lasa mult de dorit: avem de a face cu o ineficienta cronica care se repercuteaza asupra starii generale a tarii. Iar marirea deficitului bugetar, lucru ce conduce la cresterea datoriei publice, face ca tara noastra sa fie vulnerabila la o viitoare posibila criza economica.

Mi s-au parut foarte interesante aceste doua articole semnate de Lucian Croitoru, de pe blogul sau:

Politica monetară în 2016

Se arata ca:

„Nu s-ar putea spune că decizia de politică monetară este ușoară pentru o țară ca România. Totuși, suntem cumva norocoși. Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională. Cu toate acestea, politica noastră monetară nu este lipsită de provocări serioase. Una dintre aceste provocări apare atunci când condițiile interne cer întărirea politicii monetare în timp ce în zona euro sau în vecinătatea relevantă, politicile monetare se relaxează. Într-o astfel de situație apare riscul ca publicul să pună la îndoială justețea întăririi politicii monetare. Analiza care urmează prezintă mai întâi câteva componente care influențează credibilitatea politicii și apoi arată cum și când ar trebui modificată politica monetară în România.

Câteva elemente relevante pentru încredere

Pentru a fi eficientă, decizia de politică monetară are nevoie ca economia să aibă o adâncime financiară relativ mare. În România, această condiție este slab îndeplinită, creditul fiind sub 40 la sută din PIB. Aceasta înseamnă că cele mai multe tranzacții se finanțează din resursele interne ale firmelor, dacă avem în vedere că piața de capital deține o pondere infimă în piața financiară. Cu alte cuvinte, o decizie de politică monetară are în credit un canal de transmisie îngust. Asta înseamnă că deciziile de politică monetară trebuie luate întotdeauna la timp, orice întârziere slăbind suplimentar tracțiunea creditului.

Chiar și în limitele acestea înguste, pentru a fi atât de eficientă cât permite canalul, decizia de politică monetară ar trebui să fie credibilă, adică publicul trebuie să creadă că mișcarea este în direcția corectă. Desigur, credibilitatea depinde în primul rând de numărul de reușite din trecut ale politicii. Dar, lăsând planul intern la o parte, în prezent, credibilitatea este afectată de divergența accentuată a ciclurilor economice la nivelul Uniunii Europene și la nivel global. Dacă dobânda în zona euro este aproape zero și este redusă și mai mult, o eventuală creștere a ratei dobânzii în România ar putea să provoace confuzie pentru publicul intern, care ar putea fi neîncrezător într-o astfel de decizie, mai ales că și noi avem o deflație temporară. Căci prea puțini țin cont că ea este temporară, iar cauza ei nu este cea profundă și îngrijorătoare, adică cererea, ci cea potențial benefică a scăderii unor prețuri din cauza ofertei[1].

Condițiile pentru o astfel de confuzie există și, așa cum voi arăta în secțiunea următoare, se manifestă. În zona euro, reducerea ratelor dobânzii este esențială pentru a evita intrarea într-o spirală deflaționistă care ar crește valoarea reală a datoriilor și ar determina consumatorii și firmele să amâne cât se poate cumpărările de bunuri și servicii. Recent, BCE a relaxat și mai mult politica monetară prin reducerea ratelor dobânzii și prin extinderea volumelor și tipurilor de titluri ce vor fi achiziționate în cadrul programului de cumpărări de active. De asemenea, a menționat și posibilitatea lansării unei noi serii de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mediu-lung.

Mai mult, în unele economii ca Polonia, Cehia, Ungaria, ratele dobânzilor de politică monetară sunt mai mici ca în România. În Polonia rata dobânzii este de 1,5 la sută, în Ungaria de 1,35 la sută, iar în Cehia de numai 0,05 la sută. Publicul notează diferența dintre ratele dobânzii în aceste țări și rata de 1,75 la sută existentă în România, dar neglijează că în aceste țări ratele din piața monetară sunt în general apropiate de rata de politică monetară, în timp ce la noi sunt semnificativ mai mici.

Un alt element foarte important privește starea economiei mondiale și perspectivele ei previzibile. Anul 2016 a început cu o creștere rapidă și amplă a volatilității piețelor financiare. Foarte rar întâlnită la început de an, agitația de pe piețele financiare s-a disipat relativ rapid. În afară de pierderile suferite de investitori, turbulențele au readus în discuție cu și mai multă forță două întrebări referitoare la (i) pericolele la adresa revenirii economiei globale si la (ii) cât de adecvate sunt politicile monetare și fiscale stimulative. La niciuna dintre aceste întrebări răspunsurile nu se aliniază într-o singură direcție. Și această divergență poate crea neîncredere într-o măsură de întărire a politicii monetare.

Referitor la primul aspect (vezi FT View) , o parte a economiștilor și unele instituții subliniază trei tendințe care pun în pericol însănătoșirea economiei globale: nivelul scăzut al cererii globale, reducerea intrărilor de capital în economiile emergente și incertitudinile din economia Chinei. Cauzele mai profunde ale acestor tendințe sunt problemele structurale ale economiei globale, cum sunt cele demografice, dezechilibrele globale încă mari etc. Sunt însă și economiști care văd partea plină a paharului și critică piețele pentru tendința lor de a se concentra pe evoluțiile negative pe termen scurt. În viziunea lor, China este o economie care își încetinește creșterea economică, dar care are o creștere relativ mare a consumului, prețul petrolului este mai degrabă benefic pentru creștere, băncile sunt într-o poziție mult mai bună ca în 2008, țările cresc fără a acumula noi datorii, iar dezechilibrele globale s-au redus, deși au rămas la niveluri relativ înalte.

Și în privința celui de-al doilea aspect (politicile monetare și fiscale stimulative), viziunile sunt diferite (vezi FT View). Pe de o parte, sunt cei care cred, ca și majoritatea celor care operează în piață, că stimulii monetari oferiți prin relaxările cantitative introduc distorsiuni în piețele financiare. Una dintre critici este aceea că stimulii nu reușesc să crească cererea agregată, lucrând numai pe canalul de avuție, adică prin intermediul ratei de schimb. Din acest motiv, politicile nu pot să fie cu adevărat eficiente. O altă critică importantă este aceea că relaxarea monetară aplatizează curba randamentelor și duce la creșterea prețurilor acțiunilor peste nivelul de echilibru. Pe de altă parte, sunt cei care cred, indiferent de poziția menționată mai sus privind revenirea economiei globale, că decidenții trebuie să fie pregătiți să administreze noi stimuli dacă ar fi necesar. Problema cu această poziție este că băncile centrale par să rămână fără muniție (în special lipsa activelor de calitate).

În sfârșit, la fel de importante pentru politica noastră monetară sunt condițiile concrete ale economiei noastre și perspectiva politicii fiscale. În cazul particular al României, reducerea impozitelor a accentuat excedentul de cerere, care amplifică presiunile inflaționiste, și a generat deflație. Suntem în situația greu de înțeles de către public în care avem o deflație sub care mocnesc presiunile inflaționiste.

Deși avem o deflație temporară, sunt două probleme cu ea. Pe de o parte, se știe că inflația este supraestimată, din cauza modului în care se măsoară. De exemplu, înainte de 1996, în SUA inflația era supraestimată cam cu 1,6 puncte procentuale (Solow și Taylor, 1998). Nu avem o astfel de cercetare pentru inflația noastră, dar e de presupus că există o anumită supraestimare, din moment ce supraestimarea inflației există peste tot în lume din cauza modului în care este măsurată. Aceasta înseamnă că deflația de facto este mult mai mare, ceea ce ar putea impacta anticipațiile într-un mod pe care nu îl evaluăm în totalitate. Pe de altă parte, știm că gap-ul PIB este subestimat din cauza înclinației spre a supraestima nivelul PIB potențial (Croitoru, 2016). Aceasta înseamnă că presiunile inflaționiste de facto venind de la gap-ul pozitiv al PIB pot fi mai mari decât cele pe care le estimăm. E posibil ca cele două efecte să se compenseze reciproc, dar nu știm cu suficientă precizie.

Ce ar trebui să facem?

Având aspectele de mai sus menționate, ar trebui să spunem ce ar trebui făcut. Unii economiști au argumentat că reducerea ratei dobânzii de către BCE va trebui urmată de reducerea ratei dobânzii în România, confirmând ideea enunțată mai sus, conform căreia credibilitatea politicii autohtone se reduce când ciclul domestic diverge față de cel al centrului. Reducerea ratei dobânzii de către BCE a fost necesară ca răspuns la revenirea deflației și a revizuirii în jos a perspectivelor de creștere economică. În România situația este total diferită. Fără reducerea TVA, rata inflației nu ar fi coborât notabil sub limita inferioară a benzii BNR în 2016.

Dimpotrivă, în ultimii trei ani, PIB a crescut cu rate mai mari ca cele potențiale în condițiile în care, în opinia mea, PIB a atins nivelul potențial încă din 2013. Am adus recent argumente în acest sens, arătând că inflația cererii a rămas relativ stabilă în perioada 2013-2015 la un nivel în vecinătatea lui 1,8 la sută, dar volumul creditelor noi a crescut în ritm alert. Acest lucru a fost posibil deoarece cererea suplimentară creată prin reducerea TVA a fost plasată în special în importuri de bunuri, solicitând numai parțial creșterea gradului de utilizarea a capacităților interne de producție, evitând astfel creșterea inflației. În final însă, creșterea cererii indusă prin reducerea TVA și creșterea salariilor se vor reflecta și într-o inflație mai mare.

BNR a anunțat încă de la început că relaxarea politicii fiscale în condițiile în care se reduce TVA de la 24 la 20 la sută și cresc cheltuielile salariale în proporții nesustenabile va fi nevoită să întărească politica monetară. Deficitul bugetar de peste 3 la sută în 2016 și de 4 la sută în 2017 vor adăuga mult la excedentul de cerere. În plus, deși rata noastră de politică monetară este de 1,75 la sută, depășind ratele din regiune, ea este totuși semnificativ mai mare ca dobânzile de pe piața interbancară, care sunt bine sub 1 la sută, astfel că politica noastră monetară este mult mai relaxată decât apare la prima vedere.

Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere și având clarificată poziția relativă a politicii monetare în regiune, apare că cel mai indicat lucru este, mai întâi, aducerea ratelor dobânzii de pe piața interbancară la nivelul de 1,75 la sută. Abia apoi va fi necesară o creștere a ratei dobânzii de politică monetară. Iar această creștere a ratelor dobânzii de pe piața interbancară (Robor 3M) trebuie începută la timp, cu atât mai mult cu cât, așa cum am subliniat înainte, canalul creditului are o eficiență scăzută a transmisiei din cauza adâncimii financiare reduse a economiei.

Cu noul nivel al ratelor dobânzii efective, este numai o chestiune de timp până când intrările de capitaluri se vor accelera. Deocamdată, nu vedem o creștere a intrărilor de capitaluri private, probabil reținute de incertitudinea crescută din zona euro, de divizarea menționată mai sus a opiniilor privind însănătoșirea economiei globale, și de perspectiva creșterii ratelor dobânzii în SUA, care va atrage capitaluri înaintea noastă. Dar din moment ce, așa cum am arătat mai sus, este larg răspândită printre decidenții din țările dezvoltate ideea că trebuie să fie oricând pregătiți pentru noi relaxări ale politicilor dacă a fi nevoie, multe capitaluri vor descoperi că este relativ eficient să migreze spre România într-un volum crescut. Mai rămâne ca investitorii să stabilească dacă investiția ar fi și relativ sigură, adică nu va fi alterată de politicile fiscale și de politici ale veniturilor salariale aventuroase.

În opinia mea, dacă politicile fiscale vor fi menținute în limite rațional acceptabile pentru investitorii străini, nu mai e mult până când vom resimți presiuni pentru aprecierea leului concomitent cu creșterea presiunilor inflaționiste. Acestea din urmă vor veni pe ruta creșterii anticipațiilor inflaționiste, a creșterii excesului de cerere și, probabil, a creșterii prețurilor externe odată cu accelerarea creșterii economice în SUA.

Și din această perspectivă, momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important. Dacă această creștere, pe care banca centrală o poate influența, intervine prea târziu, s-ar putea ca momentul creșterii ratelor dobânzii să coincidă cu reluarea viguroasă a intrărilor de capital și cu creșterea anticipațiilor inflaționiste. Această coincidență va genera dilema ratei dobânzii: temperarea anticipațiilor inflaționiste va cere creșterea ratei dobânzii; temperarea intrărilor de capitaluri vor cere reducerea ratei dobânzii. Această dileme este echivalentă cu dispariția ratei dobânzii ca instrument operațional al politicii monetare.

În consecință, întărirea politicii monetare trebuie să înceapă cât mai devreme în anul 2016, cu pași relativ mici, prin creșterea ratelor dobânzii de pe piața interbancară. Această cerință ar deveni inadecvată doar dacă noul program de relaxare cantitativă al BCE s-ar dovedi total ineficient și forțe pe care acum nu le înțelegem, ar face ca inflația negativă din zona euro să fie exportată masiv și în economiile emergente din uniunea europeană. Dacă acest scenariu s-ar materializa, inflația de bază nu ar mai reveni rapid spre niveluri pozitive încă din 2016, așa cum predicționează BNR. Un astfel de scenariu este, totuși, improbabil.

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Contextul dificil al următoarei decizii de politică monetară a BNR”, www.bnro.ro, 29 septembrie.

Croitoru, Lucian (2016), „Greșim în mod sistematic când estimăm PIB potențial și rata naturală a dobânzii?”, www.opiniiBNR.ro

Solow, Robert M.; John B. Taylor (1998), “Inflation, Unemployment and Monetary policy” Cambridge, The MIT Press.

FT View: Global economy warrants concern, not panic

http://www.ft.com/intl/cms/s/0/f3a3ae7a-e77f-11e5-bc31-138df2ae9ee6.html#axzz435OJzilB.

[1] Reiau aici un subsol dintr-un articol anterior (Croitoru, 2015) pe o temă asemănătoare în care exprimam precauții față de termenul „deflație”. Iată subsolul: Este necesar să precizez că deflație înseamnă, conform dicționarului, orice scădere a prețurilor. Totuși, economiștii sunt atenți când folosesc acest cuvânt, pentru că scăderea prețurilor poate însemna ceva bun sau ceva rău. Pentru a face legătura cu semnificația negativă a cuvântului, Buiter (2003) definește deflația a fi „o scădere susținută a nivelului general al prețurilor bunurilor și serviciilor, adică o rată a inflației negativă în mod persistent”. Bernanke (2002), definește deflația ca pe „o scădere generală a prețurilor” cu accent pe cuvântul „general”. La orice moment în timp, în special într-o economie cu inflație scăzută „prețurile unor bunuri și servicii vor fi în scădere. Declinul prețurilor într-un sector specific poate apărea deoarece productivitatea crește și costurile scad mai rapid în acel sector decât în altă parte sau din cauză că cererea pentru producția acelui sector este slabă relativ la cererea pentru alte produse și servicii. Scăderile prețurilor specifice unui sector, așa inconfortabile cum pot fi pentru producătorii din acel sector, nu sunt în general o problemă pentru economie în ansamblu și nu constituie deflație. Deflația per se apare numai când scăderea prețurilor este așa de răspândită că indicele mai larg al prețurilor, cum ar fi indicele prețurilor de consum, înregistrează scăderi curente.””

Politica fiscală și politica populismului

Se arata ca:

„Deciziile de politică monetară sunt luate de banca centrală, iar cele de politică fiscală sunt luate de parlament și de guvern. Cum vor acționa acești centri de decizie în următorii aproape 2 ani? Banca centrală estimează că, la sfârșitul anului 2017, inflația va fi aproape de limita superioară a benzii țintite. Despre deficitul bugetar știm că există forțele politice și măsurile populiste ce îl vor împinge în jurul a 3 la sută din PIB în 2016. Fără alte măsuri, deficitul va ajunge în jur de 4 la sută din PIB în 2017, schimbând traiectoria datoriei publice din descendentă în ascendentă. Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.

Nu repeți o greșeală când sunt altele noi de făcut

Din perspectiva relaxării fiscale și a alianțelor politice care o susțin, anul 2016 seamănă deja cu anul 2008 mai mult decât au semănat alți ani electorali între ei. Iar șansa ca această asemănare să apară și pentru anii imediat următori, adică pentru 2009 și 2017, este mare, deși anul 2017 nu este un an electoral, cum a fost anul 2009. Iar aceasta, așa cum vom arăta imediat, nu este o veste bună.

Dacă este să se materialize, asemănarea se va identifica prin patru componente: (i) existența a două partide, cu identități doctrinare asumate (nu neapărat confirmate) diferite, cu un număr similar de voturi în parlament, care dețin împreună o majoritate confortabilă; (ii) alierea cu succes a acestor doi adversari politici în anii electorali pentru măsuri populiste și apariția derapajelor bugetare; (iii) reproducerea în alegeri a poziției de la punctul (i) și formarea unui guvern al celor două partide în anul imediat următor celui electoral (adică 2009 și respectiv 2017), incapabil să inițieze măsuri pentru inversarea derapajelor bugetare; și, în sfârșit, (iv) asumarea, cu întârziere și sub presiunea piețelor, de către unul din cele două partide a măsurilor corectoare.

Modelul descris conține o asimetrie distrugătoare, descrisă de componentele (ii) și (iii). Cele două partide se pot coordona pentru a implementa politici populiste, dar în anul următor, când ar trebui începută readucerea deficitului în limite sustenabile, apare un eșec de coordonare, dacă rezultatul alegerilor este strâns. Acest model a funcționat în anii 2008-2009.

În 2008, cele mai mari partide politice ale momentului (PSD și PDL) erau adversari politici, dar au reușit, în virtutea unui mecanism pe care îl vom descrie imediat, să fie de acord asupra unor politici fiscale și de venituri profund populiste, uneori implementate de un al treilea partid, vechiul PNL, aflat la guvernare. În 2009, cele două partide mari s-au coalizat pentru a guverna, dar nu au reușit să cadă de acord asupra măsurilor necesare pentru a aduce deficitul bugetar în limite sustenabile. Pe fundalul crizei financiare mondiale, finanțarea deficitului bugetar devenea tot mai scumpă și incertă. Sub aceste presiuni, coaliția a cedat și guvernul PDL, cu identitate ideologică asumată de dreapta, a decis tăierea salariilor din sectorul bugetar în 2010 pentru a evita un derapaj fiscal incontrolabil. Președintele Băsescu a jucat un rol cheie atât în formarea guvernului PDL-PSD, cât și în mutările politice care aveau să ducă la corecția fiscală necesară. Acele corecții au contribuit la mărirea numărului de admiratori ai coaliției intitulată USL.

În 2016, din nou, cele mai mari partide ale momentului (PSD și noul PNL) se înțeleg perfect asupra unor politici populiste. Astfel, ele au pus bazele unui derapaj periculos al deficitului bugetar în 2016 și 2017. E adevărat, prin vot, publicul ar putea duce la demontarea modelului descris de condițiile (i)-(iv) prin defavorizarea abruptă la vot, anul acesta, a unuia dintre partidele mari (anularea condiției (iii), privind numărul relativ similar de voturi în parlament). Ipoteza mea însă este că acest lucru nu se va întâmpla, iar în 2017 cele două partide se vor asocia pentru a guverna, dar, ca și în 2009, nu vor reuși să ia măsurile necesare pentru a readuce deficitul în limite sustenabile. Aceasta ar fi, în mai multe detalii, vestea proastă la care m-am referit la început. Pentru a evita ca datoria publică să se înscrie pe o pantă ascendentă, unul dintre cele două partide va fi nevoit să-și asume sarcina nepopulară a repunerii politicii fiscale pe direcția cea bună.

Poate că mulți nu cred în repetarea aspectelor negative ale istoriei și speră că cele două partide vor forma un guvern de coaliție, care, spre deosebire de cel format în anul 2009, va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului, mai ales că în 2017 nu sunt alegeri prezidențiale, ca în 2009. Totuși, șansele ca acest scenariu să funcționeze sunt mici. Nu pentru că așa s-a dovedit în anul electoral 2009, ci pentru că există un mecanism care garantează apariția unui echilibru politic prost care împiedică luarea de măsuri fiscale care să readucă echilibrul bugetar într-o poziție contraciclică.

Mecanismul unui echilibru politic prost

Înainte de a descrie mecanismul care duce la echilibrul politic prost din perspectiva fiscală, este necesar să menționăm că sporul de venituri bugetare favorizează apariția mecanismului respectiv. Veniturile bugetare au fost în creștere în anul electoral 2008 și se pare că vor fi în creștere și în anul electoral 2016. În 2008, creșterea veniturilor bugetare s-a datorat boom-ului, în 2016 se datorează în special revenirii consumului, care s-a accelerat, fiind stimulat inclusiv de reducerea TVA. Veniturile suplimentare astfel obținute sunt și condiția sine qua non pentru apariția presiunilor sporite pentru redistribuirea lor cât mai rapidă.

Presiunile pentru redistribuirea rapidă țin de rata preferinței de timp pe care o are fiecare om (preferințele intertemporale). Deoarece există, în medie, o înclinație spre a consuma acum mai degrabă decât în viitor, publicul este nerăbdător să beneficieze de veniturile suplimentare ale bugetului. Această înclinație este suficientă pentru ca partidele politice, indiferent de ideologia lor, să intre în concurență pentru a satisface graba oamenilor de a beneficia de veniturile suplimentare (Croitoru, 2015). Concurența aceasta duce la acumularea promisiunilor populiste și la imposibilitatea respingerii lor. În anul alegerilor, respingerea măsurilor populiste ar duce la pierderea de voturi. Acesta este mecanismul obiectiv care asigură succesul coordonării în ceea ce privește măsurile populiste.

Dar există și un mecanism care asigură eșecul atunci când ar trebui luate măsuri de austeritate. Se știe că niciun partid nu dorește să reverseze măsurile de tip Moș Crăciun. Totuși, cu un deficit bugetar relativ mare, piața pune o presiune crescândă pe partidele aflate la guvernare prin creșterea costului datoriei publice. Dacă aceleași partide care au luat măsurile populiste sunt împreună la guvernare în anul de după alegeri, ele intră în concurență pentru a stabili cine rezistă cel mai mult fără a reversa măsurile populiste. Când costurile de finanțare devin prea mari, inițierea măsurilor de reducere a deficitului devine inevitabilă. Atunci coaliția se rupe. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă un rol mai mare pieței în administrarea economiei, atunci se fac unele reforme. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă rol mai mare politicienilor în administrarea economiei, atunci se poate aluneca spre o criză economică. Același rezultat l-ar avea și un guvern tehnocrat sprijinit de o coaliție, deoarece cele două partide din coaliție se vor feri să sprijine de la început măsurile nepopulare de reducere a deficitului.

Președintele Iohannis și liderii partidelor politice pot crede în repetarea istoriei, sau nu. Dacă nu cred, vor încerca să sprijine formarea unui guvern de coaliție între PNL și PSD, cu speranța că acest guvern va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului. Mergând pe această logică, este posibil ca în 2017 să apară o coaliție între PSD și PNL. Ea va rezista câteva luni, până la un an, timp în care măsurile nepopulare de reducere a deficitului se vor evita. Președintele știe că numai dacă ar reuși să convingă cele două partide să readucă deficitele pe panta sustenabilă țara poate rămâne macroeconomic stabilă. El va utiliza toate mijloacele de convingere de care dispune.

Numai că, mecanismul descris aici de generare a echilibrelor politice proaste nu va permite coaliției să impună măsurile corective. În final, probabil că partidul care va avea dreptul să-l propună pe primul ministru va rămâne la guvernare. El va fi sprijinit de celelalte partide pentru a adopta corecțiile necesare. Acest sprijin nu este contabilizat de votanți în defavoarea partidelor atât timp cât acestea se află în opoziție. Astfel, sprijinul politic pentru partidul aflat la guvernare este asigurat.

Concluzii

Din perspectiva analizei prezentate aici, rezultă două concluzii: (i) există o mare probabilitate ca derapajul bugetar din 2016 să nu poată fi eliminat înainte de 2018; (ii) acel partid care va câștiga alegerile parlamentare din 2016 și îl va da pe primul ministru are șanse mari să piardă alegerile din 2020, deoarece intrarea într-o coaliție cu celălalt partid mare îl va face să ajungă inevitabil să ia cu întârziere măsurile necesare de redresare bugetară.

Având acest rezultat stabilit, este optim pentru partidul care va câștiga alegerile și îl va da pe primul ministru să treacă imediat la măsuri de readucere a deficitului bugetar la niveluri sustenabile, scurtând astfel timpul de restabilizare a economiei și creându-și șanse să câștige și alegerile din 2020.

Presupunând că aderă la această logică, partidul care îl va da pe primul ministru trebuie să-și asume un plan de reducere a deficitului bugetar și să refuze o alianță cu celălalt mare partid imediat după alegeri. Formula optimă din perspectiva stabilității economice și posibilă din punct de vedere politic este o alianță între partidul care îl va da pe primul ministru și partide mai mici care sprijină readucerea deficitului la niveluri sustenabile.

Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Democracy, Political Competition and Public Debt”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, Issue 45 E, June, pp. 27-40.”

Reiau intrebarea pusa de Dl. Croitoru:

„Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.”

Iar la sfarsit spune:

„Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.” (subl. mea)

Sincer va spun, ma astepam, mai ales din partea unui cercetator pasionat de calibrul D-lui. Croitoru, la ceva mai mult in acest al doilea articol citat. Si anume: ce se va intampla cu politica monetara daca nu se va reduce (sau nu se va putea reduce) deficitul bugetar? Cum ar arata sau cum ar trebui, in viziunea domniei sale, sa arate politica monetara in acest caz? Pentru ca domnia sa vorbeste despre cooperarea eficienta dintre politica monetara si politica fiscala, in cazul in care deficitul bugetar ar intra pe o panta descendenta. Rezulta ca in celalalt caz – daca va intra pe o panta nu descendenta ci ascendenta – politica monetara si politica fiscala nu mai pot coopera eficient. As fi vrut o detaliere al acestui ultim aspect. Pentru ca iata ce spun si alti analisti, de exemplu Dl. Lucian Isar:

Romania este condusa prin inducerea periodica de crize

Se arata ca:

„Romania, desi este o tara bogata, a crescut in medie cu doar 1% pe an in ultimii 26 de ani.

Justificarea pentru aceasta subperformanta remarcabila vine din capturarea statului si din inducerea periodica de crize de catre cei care au avut control asupra parghiilor/politicilor economice.

Controlul unui stat prin inducerea de crize economice si generarea de potential pentru derapaje este o maniera premeditata si eficienta de a mentine puterea.

O populatie saracita si fara perspective este mai usor manipulata. Romania este un laborator de experimente. In zonele sarace din Romania eficienta metodei de a conduce prin crize este evidenta. Captura statului este omniprezenta. Un exemplu din Vaslui, instructiv si edificator este descris in urmatorul linkhttp://invaslui.ro/2015/09/20/transmir-intra-in-insolventa-dup-ace-a-castigat-milioane-de-euro-cu-ajutorul-psd-regele-asfaltului-da-acum-o-teapa-statului-si-catorva-constructori/

Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.

Forta metodei de a se mentine la puterea prin captura statului si prin inducerea de crize vine din:
– impactul amplu al unei crizei asupra societatii prin ruperea panzei societale
– propagarea fricii si inhibarea optimismului investitional
– mecanismele profund umane ale comunitatilor de a cauta o ancora de stabilitate in figura tatucului.

Generarea unei crize este doar inceputul. Propaganda si panica fac restul.

Dupa inducerea unei crize recuperarea economiei si a societatii dureaza. La o scadere de 20% este nevoie de o creste de 25% doar pentru a ajunge la acelasi nivel de plecare.

In cazul Romaniei nivelul de la sfarsitul anului 2008 a fost atins de abia la sfarsitul lui 2015. Un pas de 7 ani. Episoade similar se regasesc pe parcursul intregii perioade post revolutionare.

O populatie ce se bucura de bunastare se poate emancipa si nu mai este usor controlata.

Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.

Erorile de politica monetara si de credit nu au facut decat sa genereze si sa aplifice crizele. Cumpararea vectorilor de opinie si canalizarea publicitatii bancare au reusit sa mute atentia publicului de la conducerea Romaniei prin criza.

Momentan ne confruntam cu amenintarea facuta de un consilier BNR (Croitoru) de crestere a dobanzilor cand inflatia este la -3% anualizat, cu amenintarea privind modificarea (inasprirea) conditiilor de creditare prin noi norme BNR pentru creditul ipotecar, cu declaratiile panicarde ale presedintelui Consiliului Fiscal,cu ghidaje (moral suasion folosita stramb) de finantare si numire a prietenilor, de evitare a evidentierii ilegalitatilor, de restructurare/salvare/vanzare selective a portofoliilor bancilor private.

Criza nu se mai poate manifestain 2016 deoarece procesele economice au inertie. In schimb, prin tragerea franei de mana de catre decidentii de politica monetara si de credit se poate induce o criza in 2017.

Experienta conducerii Romaniei prin crize in ultimii 26 de ani a contribuit determinant la ritmul mediu redus de crestere si cel mai mult la dezvoltarea inegala a regiunilor Romaniei.”

Si uite asa incep jocurile prin finantele Romaniei. Politice, desigur. Insa Dl. Croitoru a vorbit despre faptul ca „momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important”. Dar Dl. Isar, aici, vorbeste si despre:

„Consilieru’ Croitoru de la BNR a iesit in evidenta zilele trecute cu o opinie panicarda.

Spectrul angajarii in sectorul privat il sperie pe un vajnic libertarian.

Teama a facut ca desi spune ca negrul e alb, sa puna chiar el negru pe alb motivul simplu pentru care parlamentul ar putea sa destituie Consiliul de Administratie al BNR:

neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania.”

Iar Dl. Florin Citu iata ce spune:

BNR trebuie sa accepte, costul independentei este puterea limitata

„Ministrul de finante al NZ a trimis o scrisoare oficiala guvernatorului bancii centrale, RBNZ. In scrisoare acesta cere o intalnire cu guvernatorul bancii centrale pentru a discuta despre performanta recenta a bancii centrale. Banca centrala a NZ este cea mai independenta din lume dar tot trebuie sa explice, intr-un sistem democratic, societatii ce a facut sau ce nu a facut.

A reusit sa atinga obiectivul cu care a mandatat-o societatea sau nu . Daca nu, de ce nu si asa mai departe. O situatie normala intr-o democratie moderna. Iar de aceasta data ministrul finantelor, in numele societatii, are un motiv serios pentru a cere o evaluare a performantei RBNZ-inflatia ramane inca sub tinta. Inflatia sub tinta pentru o perioada lunga de timp ar putea arata ca banca centrala a pastrat in trecut politica monetara mult prea restrictiva cu efecte negative pentru cresterea economica pe termen scurt, pe langa alte lucruri. Asa se fac lucrurile in tara cu una dintre cele mai libere economii din lume ( a 3-a cea mai libera economie din lume dupa Hong- Kong si Singapore).

Bineinteles ca nu ai cum sa vezi o situatie similara in Romania. Raspunsul pe care l-ai primi imediat este ca legea nu cere asa ceva. Si este adevarat. In acest moment legea ofera bancii centrale privilegiul de a-si alege tinta dar si modul prin care sa ajunga la tinta(1) . Mai mult nu exista nicio lege, acord, reglementare care sa spuna cand trebuie sa ajunga BNR la tinta si mai ales ce se intampla daca nu ajunge la tinta. Altfel spus, ce se intampla daca preturile nu sunt stabile in Romania? Dupa cum stim foarte bine, nimic.

Banca centrala, BNR, nu raspunde formal in fata societatii ca orice alta institutie in cazul in care deciziile luate nu au dus la rezultatul promis sau si mai rau au avut efecte negative pentru economie. Banca centrala devide nivelul tintei de inflatie pe care si-l si pe care ulterior il discuta cu guvernul. Da, prezinta un raport de activitate in Parlament dar atunci cand tu iti alegi tinta si instrumentul nu mai ramane nicio parghie prin care societatea sa poata sa te controleze. Elementul principal aici il reprezinta faptul ca tinta este aleasa de BNR deoarece majoritatea bancilor centrale au libertate in a-si alege instrumentul prin care sa “livreze” preturi stabile in jurul tintei de inflatie (2). Astfel societatea nu are cum sa ceara sanctiuni daca tinta nu a fost atinsa pentru ca nu societatea a ales tinta. Pare un lucru minor dar este ceea ce asigura independenta totala bancii centrale fara niciun fel de raspundere-putere absoluta.

Puterea limitata este pretul independentei de politica pe care il plateste orice institutie detinuta de stat. Aceasta este regula de baza intr-o democratie.

Independenta bancii centrale fata de politic este importanta. Este cel mai important lucru castigat de bancile centrale in ultimii 30 de ani. Numai ca avand in vedere ca si bancile centrale sunt controlate de functionari numiti politic este periculos sa oferi putere absoluta unei astfel de institutii. In tot acest “design” al sistemului bancar romanesc lipseste ceea ce in engleza este foarte bine surprins de “accountability”.

Ai nevoie de mai multe cuvinte sau chiar propozitii sa traduci in romana ce inseamna “accountability”. Ar trebui sa fie un semn pentru noi ca societate. Este clar ca nu este ceva ce ne preocupa foarte mult. Totusi, stim ca este importanta aceasta “accountability” pentru ca o cerem de la institutii. In aceste zile asistam la foarte multe discutii despre cum controlam derapajele SRI si SIE dar nicio discutie despre cum controlam banca centrala. Romanii inteleg pericolele care vin dinspre serviciile secrete cand au prea multa autonomie. Lasate libere fara niciun fel de supervizare aceastea au tendinta sa acapareze puterea. Intelegem acest lucru acum dupa 50 de ani de comunism. Cel putin sper ca intelegem.

Toate aceste institutii, inclusiv banca centrala, sunt la fel de importante iar lasate libere in mana unor functionari pot produce dezastre cu consecinte tragice pe termen lung in societae. Banca centrala are puteri foarte mari, mai mari decat intelege cea mai mare parte a societatii, si de aceea este important ca aceste puteri sa fie folosite pentru societate si nu pentru clasa politica sau interese personale. In 1968 Milton Friedman spunea ca cel mai rau lucru pe care il poate face politica monetara este sa devina ea insasi un factor de instabilitate in economie. O banca centrala independenta politic cu puteri absolute fara niciun fel de control din partea societatii are cele mai mari sanse sa devina o sursa majora de instabilitate in economie- Politica monetara prociclica in perioada 2006-2010 confirma opinia lui Milton Friedman.

Fara constrangeri din partea societatii si fara “accountability” retorica BNR este simpla- cand ceva merge bine este datorita politcii monetare, cand merege prost altii sunt de vina. Daca suna a discurs politic nu este o intamplare. In acest moment motivatia BNR este sa joace politic si sa pastreze privilegiile si mai ales aceeasi componenta a boardului de la un mandat la altul.

Bancile centrale au evoluat odata cu societatea. In timp, am inteles cateva lucruri (cel putin eu):Este nevoie de mai putina aroganta si mai multa modestie. Este periculos sa crezi ca poti sa controlezi un sistem complex si dinamic cu miscari fine de dobanda – “fine tuning”. Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.

Astfel o banca centrala independenta in implementarea politcii monetare accepta un obiectiv care este dorit si asumat de societate (2). Iar pentru a elimina si mai mult motiviatia unor decizii politice numarul mandatelor trebuie limitat (3).

Revenind la situatia specifica din Romania, in acest moment politica monetara este independenta de jure de influenta politica. Dar faptul ca tinta este decisa doar de banca centrala elimina orice control asupra bancii centrale. In plus lipsa limitei de mandate introduce motivatia pentru guvernator (indiferent de persoana care ocupa pozitia respectiva) sa negocieze cu clasa politica mandat dupa mandat si astfel anuleze independenta de facto a bancii centrale fata de politic.

Ne aflam acum in cea mai periculoasa situatie pentru o societate democratica. Avem o banca centrala independenta , de jure, care si-a negociat foarte bine aceasta independenta. BNR alege singura tinta de inflatie iar guvenratorul poate sa fie numit ad infinitum . Este imposibil ca societatea prin intermediul parlamentului sau guvernului sa evalueze obiectiv politica bancii centrale pentru ca nu exista parghii prin care sa o faca. Nu exista niciun document prin care banca centrala se angajeaza fata de societate sa livreze o anumita rata de inflatie si sa cuprinda si sanctiunile pentru situatiile in care nu se ajunge la acest rezultat (4). Iar faptul ca guvernatorul poate sa fie numit mandat dupa mandat ii ofera acestuia (nu doar teoretic) motivatia ca in schimbul unor decizii de politica monetare care sa ajute un anumit partid politic la un moment sa primesca la schimb numirea pentru inca un mandat.

Pe langa aceste probleme, exista inca un risc. In regimul actual banca centrala poate sa urmareasca alte obiective in afara de cel al preturilor stabile fara ca cineva sa poata sa spuna ceva. Poate sa faca acest lucru chiar daca alergarea dupa alt obiectiv inseamna ca stabiliatea preturilor este abandonata. Independenta inseamana pentru multi bancheri centrali, nu doar BNR, decizii discretionare. Fara un contract clar si transparent intre societate si banca centrala, aceasta din urma poate sa foloseasca politica monetara dupa bunul plac. De foarte multe ori in ultimii ani BNR a adaugat obiective in comunicarea cu publicul desi statutul acesteia este foarte clar. Exista un singur obiectiv, stabilittea preturilor (5).

Stiu ca este foarte usor sa credem ca lucrurile sunt complicate si sa fim furati de nuante. Bancherii centrali se folosesc de aceasta perceptie si sunt experti in folosirea metaforelor care induc impresia ca isi fac meseria intr-un mediu dificil. Ar trebui sa le multumim in loc sa incercam sa le controlam activitatea, spun acestia indirect.

Lucrurile nu stau chiar asa. Sunt doua elmente de care are nevoie un sistem monetar cu banca centrala: 1) un mandat foarte clar care defineste atat independenta bancii centrale cat si limitele puterii acesteia; 2) proceduri care sa asigure transparenta si “accountability” fata de societate.

In 2005 banca centrala a facut un pas important in directia corecta. A adoptat un regim de tintirea inflatiei. Acesta ofera mai mult transparenta. – raportul asupra inflatie, tinta de inflatie, comunicate dupa fiecare decizie. Acum a venit momentul ca BNR sa faca si pasii urmatori. Tinta trebuie decisa cu guvernul sau parlamentul printr-un contract care sa aiba si clauze pentru situatia in care banca centrala nu se achita de mandat. Iar numarul de mandate trebuie limitat la 2 a cate 5 ani fiecare. In fine, este de o importanta cruciala publicarea minuteleor, mai ales intr-o tara unde exista suspiciuni de incompetenta, plagiate, ofiteri acoperiti in toate structurile statului,. Numai prin transparenta maxima banca centrala poate sa inlature orice acuzatie/suspiciune din spatiul public care leaga performanta slaba de numirile politice, incompetenta, sau prezenta ofiterilor acoperiti sau fosti securisti in fruntea conducerii. Publicarea minutelor ar trebui sa confirme sau infirme o parte dintre aceste acuzatii . In special cele legate de competenta. (6)

(1) . 2 noiembrie 2011, Comunicat BNR – Totodată, CA al BNR a hotărât ca, începând cu anul 2013, banca centrală să adopte o ţintă staţionară de inflaţie, situată la nivelul de 2,5 la sută ±1 punct procentual. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.

(2) Ben Bernanke, 25 mai 2010 – Central bank independence, transparency and accountability – A broad consensus has emerged among policymakers, academics, and other informed observers around the world that the goals of monetary policy should be established by the political authorities, but that the conduct of monetary policy in pursuit of those goals should be free from political control.

(3) BIS, Issues in the Governance of Central Banks may 2009, chapter 3—removes the incentive for a governor to seek favour from those who decide on his reappointment. Limitations on the number of terms reduce the probability that the political powers that reappoint the incumbent will use the threat of non-renewal to influence central bank policy.

(4) Policy Target Agreement RBNZ- http://www.rbnz.govt.nz/monetary-policy/policy-targets-agreements

(5) Care este obiectivul fundamental al BNR pana la urma? – https://florincitu.wordpress.com/2014/09/30/care-este-obiectivul-fundamental-al-bnr-pana-la-urma/

(6) BNR trebuie sa publice discutiile din CPM – https://florincitu.wordpress.com/2014/06/24/bnr-trebuie-sa-publice-discutiile-din-cpm/ „

De aceea cred ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze ceea ce aratam mai sus. Pentru ca ceea ce arata Dl. Isar – „neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania” – este expresia faptului ca politica monetara si politica fiscala nu au putut coopera eficient. Iar Dl. Citu e de parere ca:

„Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.”

De acord, dar chestiunea „invaluita in mister” este cea a gasirii optimului, cea a gasirii cooperarii eficiente intre politica monetara si politica fiscala. Pe mine, cel putin, Dl. Isar nu ma convinge cand spune cu generozitate ca: „Romania e o tara bogata”. Cum defineste dumnealui bogatia unei tari sau, ca sa-l parafrazez pe Adam Smith, bogatia unei natiuni? Cresterea ratei dobanzii se impune (solutie clasica, keynesiana!!) daca avem crestere de PIB, altfel pagubim sectorul bancar. Dl. Citu imi anintesc ca a propus, daca nu ma insel, urmatorul mod de lucru: la o relxare fiscala trebuie sa corespunda, ca s-o echilibreze, o politica monetara mai restricitiva si invers.

Insa politica noastra monetara nu poate fi coerenta – de aici faptul ca BNR nu-si poate atinge obiectivul: stablitatea preturilor. Pentru ca nu depinde doar de BNR lucrul acesta. O banca centrala poate fi independenta, asa cum arata Dl. Citu – cu riscurile de rigoare formulate corect de catre marele economist american Milton Friedman – doar in conditiile unei economii eminamente private – cazul SUA, desigur. BNR nu poate interveni decat monetar intr-o economie care nu e eminamente privata, ci intr-una in care statul are inca un rol important. BNR nu poate controla fenomenele bugetare, nici felul in care ministerele – observati ca spun ministerele si nu Guvernul – gestioneaza bugetele, dar nici felul in care Guvernul gestioneaza bugetul. Daca bugetul ar fi cheltuit optim, cu maximum de eficienta, atunci politica monetara ar trebui sa fie si ea una optima si eficienta. In caz contrar s-a vedea usor cine induce crize si cine nu. Insa la noi situatia nu sta asa si se asterne o pacla destul de groasa in a vedea cine greseste de fapt si de drept. Pentru ca cheltuirea banului public, inclusiv a celui din imprumut in moneda straina, nu sta in sarcina BNR. Nu poti, de exemplu, sa dai doar vina pe BNR, dar sa afirmi, cum face Dl. Isar:

„Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.”

iar mai jos:

„Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.”

Pentru ca decidentul din economie nu a fost BNR. Sa luam, de pilda, intreprinderile de stat neperformante, cu gauri de miliarde de euro – de asta si spuneam ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze: care ar fi politica monetara optima intr-o asemenea situatie de evident dezechilibru? Dl. Nicolae Vacaroiu, fost prim-ministru al Romaniei, spunea ca 80% din privatizari au fost ratate – cum ar trebui sa arate in acest caz o politica monetara optima? Pentru ca privatizarile depindeau si depind de decidentul politic. Daca, asa cum arata Dl. Croitoru, s-ar intensifica intrarile de capital in Romania dar noi nu facem sau ratam in chip lamentabil privatizari importante si necesare pentru economia nationala, cum ar trebui sa arate politica monetara optima sau care ar fi, in acest caz, optimul politicii monetare?

Dar sa revenim la problema maririi datoriei publice. Ca nu e rau sa traiesti pe datorie o stie oricine. Nu e rau pana la un punct: pana cand trebuie s-o mai si platesti inapoi, cu dobanda. Ciudat e ca guvernele noastre, incepand de pe vremea celui de-al doilea mandat al Presedintelui Basescu par a nu-si pune urmatoarea problema: marirea datoriei prin efectuarea de imprumuturi la FMI si Banca Mondiala inseamna ca vin, evident mai multi bani – dar care e eficacitatea? Ca nu prea se vede. Doar se mareste datoria publica si nimic mai mult. E vorba de datoria tarii. In schimb s-a vazut in Grecia unde a dus o astfel de politica iresponsabila din partea factorului politic… Nu vad ca facem autostrazi, nu vad ca imbunatatim infrastructura feroviara sau cea portuara sau aeroportuara, nu vad ca modernizam sau construim spitale noi etc, asta ca sa dau doar cateva exemple. Nu scoatem bani din aceasta marire a datoriei publice, doar consumam. In schimb nu reusim sa atragem fonduri europene nerambursabile, iar daca le atragem totusi nu le cheltuim chivernisitor, eficient.

Daca ar fi sa fim obiectivi, cu toate ca am putea critica comportarea BNR in perioada Crizei din 2008-2009, totusi sa nu uitam ca Romania a mers in perioada de boom cu deficite bugetare, inclusiv structurale, mari. Situatia a fost mult mai buna in perioada guvernarii Nastase, cand deficitul bugetar era minuscul, fata de ce a urmat in perioada 2004-2008. Chiar Traian Basescu, tin minte, evidentia deficitul bugetar de doar 1,36% din PIB (citez din memorie, sper sa nu gresesc) din timpul guvernarii Nastase. A fost crestere economica si in perioada 2004-2008, dar nu s-a facut pe baze sanatoase, lucru ce a generat risipa si a vulnerabilizat economia nationala in fata Crizei care urma inevitabil. E de studiat daca devalorizarea leului in 2009 nu ar fi vulnerabilizat si mai mult economia, atinsa oricum de criza, in conditiile iesirilor masive de capital de la periferia UE mergand spre centru. In conditiile unei economii vulnerabile s-ar fi vulnerablizat si moneda. S-a vorbit in epoca de speculatiile pe leu si poate s-a dorit de catre forte externe ca leul sa se devalorizeze, creand un dezechilibru economic dinamic. Economia era pe o crestere nesanatoasa inca inainte de criza, era vulnerabila inca inainte de criza.

E de notat ca factorul politic nu a apreciat inca de la inceptul lui 2009 ca economia va intra in criza, ca putin timp dupa aceea sa declare ritos ca suntem in RE-CE-SIU-NE, fiecare silaba fiind rostita apasat!! Sau BNR a intarit leul pentru ca in 2009 eram in plin an electoral…? Si in Romania, se stie, in an electoral se da o mita electorala uriasa la tot poporul, ulterior achitandu-se nota de plata prin masuri de austeritate. Si atunci trebuia, evident, echilibrata o asemenea masura populista.

Ce ne spune BNR:

„RATA INFLAŢIEI

Ţinta 2016: 2,50%
(interval de variaţie: ± 1pp)

Valoarea actuală: -2,98%
(mar.2016 / mar.2015)

proiecţia curentă »»»

Dobânzi BNR

Depozit: 0,25%

Politică monetară: 1,75%

Creditare: 3,25%

istoric »»»

BNR, conform mandatului sau legal, ar trebui sa-si atinga tinta de inflatie in 2016: 2,50%. Lucru asta nu pare sa se intample si e firesc sa te intrebi: de ce? Fata de valoarea actuala, cresterea ar trebui sa fie de vreo 5,5%. O crestere a inflatiei poate sa fie benefica dar poate si sa nu fie benefica, adica sa creasca inflatia si doar atat. O spirala inflationista pe un fond populist poate fi foarte periculoasa pentru ca poate fragiliza foarte mult economia. Eu imi amintesc de faptul ca la inceputul anilor ’70, in Marea Britanie, pe vremea cand erau laburistii la Putere, inflatia ajunsese la vreo 25%: se tipareau bani ca sa satisfaca pretentiile din ce in ce mai mari ale sindicatelor – chipurile erau bani multi si asa traia, dom’ne, omul bine! BNR nu a explicat foarte clar ezitarea fata de aducerea inflatiei la tinta, pe un teritoriu pozitiv. Lucrul acesta, aducerea inflatiei in zona cu plus, ar genera cerere, insa Dl. Croitoru arata un lucru: „Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere […]”…. Si ca: „Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională.”… Insa nici Dl. Croitoru nu arata foarte clar de ce nu e adusa inflatia la tinta si care ar fi riscurile profunde. Totusi, alaltaieri BNR a dat un comunicat unde vorbeste si despre riscuri, fara sa detalieze:

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

„05.05.2016

Video:
» Briefing de presă 5 mai 2016

În şedinţa din 5 mai 2016, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;

Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;

Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat noul Raport trimestrial asupra inflației, document ce va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016.

Conform evoluţiei anticipate, valoarea negativă a ratei anuale a inflaţiei s-a accentuat în primul trimestru al anului curent (-3,0 la sută în luna martie față de -0,93 la sută în decembrie 2015), ca efect al reducerii cotei standard a TVA de la 24 la 20 la sută începând cu 1 ianuarie 2016 și al prețurilor scăzute ale materiilor prime pe plan global.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC a coborât în luna martie la nivelul de -1,4 la sută, iar indicele armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a înregistrat o rată medie anuală de -1,1 la sută.

Creșterea anuală a PIB s-a accelerat în anul 2015 la 3,8 la sută, cea mai înaltă dinamică din perioada post-criză, susținută de avansul semnificativ al consumului și de consolidarea tendinței de redresare a investițiilor. Contribuția negativă a exportului net s-a accentuat, influența exercitată de creșterea rapidă a absorbției interne devenind vizibilă mai ales în ultima parte a anului 2015.

Cele mai recente date și sondaje de conjunctură semnalează continuarea expansiunii cererii de consum, pe fondul stimulilor fiscali și al creșterii veniturilor populației. În același timp se remarcă scăderea productivității muncii în industrie concomitent cu o dinamică anuală pozitivă a salariilor.

Condițiile monetare reale își păstrează caracterul stimulativ. Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a consolidat traiectoria ascendentă, susținută de ritmul înalt de creștere a componentei în lei. Ponderea creditului în lei în totalul creditului neguvernamental a urcat la nivelul de 52,7 la sută în luna martie de la 51,7 la sută în luna precedentă (cea mai mare valoare înregistrată din 2007 până în prezent), asigurând premise pentru îmbunătățirea transmisiei politicii monetare și pentru atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

În ședința de astăzi Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2016. Raportul prezintă noua prognoză trimestrială, care anticipează prelungirea valorilor negative ale ratei anuale a inflației până în luna iulie 2016, ca urmare a manifestării efectelor tranzitorii ale reducerii cotei TVA și ale altor impozite indirecte, precum și a scăderii unor prețuri administrate (energie). Scenariul de bază prevede o revenire graduală a inflației în interiorul intervalului asociat țintei și plasarea în palierul superior al acestuia la finele orizontului de prognoză.

Riscurile asociate proiecției sunt generate de surse atât interne cât și externe, în condițiile unor incertitudini ridicate.

Astfel, contextul extern rămâne marcat de sporirea temerilor legate de creșterea economică globală, reacutizarea situației din Grecia și apropierea referendumului din Marea Britanie. Acestor incertitudini li se adaugă cele legate de volatilitatea piețelor financiare, tensiunile geopolitice, divergența între conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii şi evoluția prețului petrolului.

Pe plan intern, riscurile se conturează în sfera politicii fiscale și de venituri, precum și a efectelor adverse generate de modificări ale legislației în domeniul financiar.

Pe baza datelor disponibile în prezent și în contextul unor incertitudini sporite, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an și continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.

CA al BNR a hotărât totodată păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Aceste decizii vizează asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu care contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. CA al BNR reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice alături de reforme structurale sunt esenţiale pentru consolidarea economiei româneşti și întărirea capacității acesteia de a face față unor evoluții adverse pe plan internațional.

BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi internaţionale în vederea utilizării şi dozării corespunzătoare a tuturor instrumentelor de care dispune pentru îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu și pentru menținerea stabilității financiare.

Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016. Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 30 iunie 2016.” (subl. mea)

Totusi, as dori sa vad pe saitul BNR sau pe cel al Opiniilor BNR, sau poate Dl. Croitoru, o detaliere, un studiu mai amanuntit asupra riscurilor de care vorbeste comunicatul BNR de mai sus. Inclusiv interpretarea lor in plan politic. Ce se intampla de fapt? De observat ca se vorbeste in comunicat de „incertitudini ridicate”. Ce inseamna asta? Care e substratul ascuns, daca exista unul?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 7, 2016 Posted by Motanul Incaltat | Uncategorized | Adam Smith, Adrian Nastase, Atitudine, Atitudini, Basescu, BNR, buget, Calin Popescu Tariceanu, criza economica, deficit bugetar, Diverse, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, financiar, finante, finante-banci, Florin Citu, FMI, guvern, John Maynard Keynes, Keynes, Lucian Croitoru, Lucian Isar, Milton Friedman, Mugur Isarescu, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, PDL, piete financiare, PNL, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, PSD, România, social, societate, SUA, Traian Basescu, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, Victor Ponta, WordPress | 189 comentarii

Apropo de ultimul sondaj…

… iata ce ne spune Romania Libera:

Cum stă USL în sondaje şi cine o ameninţă

Se arata ca:

„La doi ani şi jumătate de la înfiinţare şi la mai bine de un an de la preluarea puterii, USL se menţine aproape la acelaşi nivel în preferinţele populaţiei, în ciuda bâjbâielilor dovedite în actul guvernării şi a promisiunilor încălcate. Pentru social-liberali pericolul nu pare să vină nici dinspre electorat, nici dinspre concurenţii politici, ci chiar din interior.

Dacă ar fi organizate alegeri parlamentare, USL ar obţine 57,1% din voturi, potrivit unui sondaj realizat de Inscop Research, la comanda ziarului Adevărul, în perioada 12-21 iulie 2013. Cu alte cuvinte, faţă de rezultatele obţinute la urne în decembrie 2012, Uniunea Social-Liberală se află pe un trend descendent, dar a pierdut nesemnificativ în ceea ce priveşte intenţiile de vot (USL a obţinut 58,6% din voturi la Camera Deputaţilor şi 60% din voturi la Senat).

Dacă ţinem cont că este vorba de o alianţă politică aflată la putere de mai bine de un an de zile şi care a eşuat în a-şi îndeplini majoritatea promisiunilor făcute când era în opoziţie, rezultatele par surprinzătoare. Totuşi, ele se pot explica şi prin opoziţia aproape inexistentă pe care o are USL, în condiţiile în care PDL este măcinat de dispute interne şi divizat, iar celelalte formaţiuni plasate pe partea dreaptă a eşichierului politic-Alianţa Dreptate şi Adevăr (formată din Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat) şi nou-înfiinţatul Partid Mişcarea Populară-nu reuşesc să convingă şi să contabilizeze voturi. Potrivit sondajului, Alianţa Dreptate şi Adevăr ar obţine 5,1% din voturi, iar Partidul Mişcarea Populară, 5,6% din voturi.

În ceea ce priveşte alegerile pentru Parlamentul European, scrutin la care principalele partide din USL, PSD şi PNL, vor merge separat, balanţa se înclină categoric în favoarea social-de-mocraţilor. Împreună cu UNPR, PSD ar strânge 38,8% din voturi, în timp ce PNL-PC ar lua 19,3%. În acest ultim caz, situaţia este ceva mai complicată, deoarece liderii PC au avansat ipoteza unei liste separate de candidaţi, nu una în comun cu liberalii.

De unde vine pericolul pentru USL

Dacă electoratul şi opoziţia nu le pun prea mari probleme, liderii USL ar trebui să fie însă atenţi la disputele din interiorul Uniunii, dar şi din interiorul partidelor care formează Uniunea. Pe de o parte, ultimele săptămâni au adus o acutizare a problemelor din filiale, crescând numărul judeţelor în care social-democraţii nu se mai înţeleg cu liberalii, fie că se acuză reciproc de trădare şi alianţe cu democrat-liberalii, fie că nu cad de acord la împărţirea unor funcţii în instituţiile deconcentrate. Este vorba de Dâmboviţa, Botoşani, Vâlcea, Timiş şi Alba. Discuţii au apărut în ultimele zile şi în Ilfov, între preşedintele CJ, Marian Petrache (PNL), şi liderul PSD Ilfov, senatorul Gabriela Firea. Premierul Victor Ponta spune însă că, la sfârşitul lunii august, va fi operată „o împăcare cu forţa“ în filialele cu probleme.

Pe de altă parte, atât social-democraţii, cât şi liberalii se confruntă cu „problema“ numită ANI, iar aleşii locali sunt tot mai nemulţumiţi că liderii de la centru, în special Victor Ponta şi Liviu Dragnea, nu au găsit la timp soluţia salvatoare. Să ne amintim doar ce scria pe blogul său deputatul PNL Radu Zlati, consilier prezidenţial al lui Crin Antonescu pe vremea când acesta era preşedinte interimar: „Pe motiv de «Draga de ANI», la toamnă USL nu va mai exista!“. Potrivit acestuia, USL ar avea „nu doar o armată de activişti, membri şi simpatizanţi“, ci şi „osatura unei constelaţii de consilieri locali şi primari, de preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri judeţeni“, iar toată această armată „va fi decimată până la ultimul soldat“ de inspectorii de integritate. Fără a-i preciza numele premierului, Zlati îi reproşează însă că nu a fost modificat „în regim de ur-genţă“ cadrul legal, auzindu-se în schimb „sunetul neputinţei şi al coabitării inepte“.

Războiul Antonescu-Tăriceanu

Colaborarea PSD-PNL este ameninţată, mai nou, şi de liberalii nemulţumiţi de şirul interminabil de compromisuri pe care partidul a fost nevoit să le accepte doar pentru ca liderul său, Crin Antonescu, să nu-şi pericliteze postura de prezidenţiabil al USL. Este vorba de toate măsurile de stânga adoptate deja sau anunţate pentru viitorul apropiat de Guvernul Ponta, măsuri care nu prea au legătură cu principiile liberale şi cu promisiunile făcute înainte de instalarea la putere.

Glas nemulţumirilor din PNL a dat, reamintim, ex-premierul Călin Popescu Tăriceanu, care a arătat că ultimele măsuri ale Guvernului şi angajamentele asumate în faţa FMI sunt greşite. Care a fost răspunsul lui Crin Antonescu în scurta sa oprire prin ţară între două plecări? „Ni se întâmplă tuturor să vorbim prin somn, poate. Nu e nici un păcat. E uşor somnambulică această critică, acest tip de critică“, a declarat Antonescu, mulţumindu-se să arate că până acum nu a fost desfiinţată cota unică. Cât despre alte taxe şi impozite pe care Guvernul Ponta plănuieşte să le mărească pentru a compensa pierdea provocată bugetului de scăderea TVA la pâine, Antonescu spune că eventualele critici vor trebui aduse atunci când ele vor deveni „un fapt real“. Reacţia lui Călin Popescu Tăriceanu a venit şi ea cu promptitudine: „Eu şi alţi colegi nu suntem dispuşi şi nu putem privi cu indiferenţă astfel de măsuri inepte“.”

Interesant este ca, dupa cum lesne se poate constata, electoratul nostru nu sanctioneaza USL. Aproape deloc: pierderile sunt, intr-adevar, nesemnificative. Articolul da o explicatie: „opoziţia aproape inexistentă pe care o are USL, în condiţiile în care PDL este măcinat de dispute interne şi divizat”. Nici promisiunile neonorate, nici faptul ca au fost ministri incompatibili sau care au probleme cu Justitia, nici inflatia, nici disponibilizarile nu au erodat prea mult USL. Totusi, PDL critica actuala Putere si scoate in evidenta unele lucruri… Insa acestea par a nu interesa aproape deloc majoritatea electoratului: ca nu le pasa de etica politica din democratii, dupa cum afirma Cristian Preda pe blogul sau, apoi taxele si impozitele noi, ca s-au majorat taxe si impozite, ca economia are mai multe puncte slabe decat puncte tari, cum arata Andreea Paul pe blogul dansei – toate acestea par sa nu existe pentru majoritatea electoratului. Reducerea cotei unice de la 16% la 12%, propusa de PDL, e combatuta relativ usor de catre reprezentantii USL – iata aici ce spune Corina Cretu in legatura cu aceasta chestiune. Nici macar ce spune Radu Zlati pe blogul sau, si anume ca „„osatura unei constelaţii de consilieri locali şi primari, de preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri judeţeni“, iar toată această armată „va fi decimată până la ultimul soldat“ de inspectorii de integritate” nu pune intr-un real pericol USL. De remarcat este ca pericolul pentru USL vine din interior, dupa cum arata articolul, ceea ce ma duce cu gandul la o eventuala implozie care e greu de crezut ca va avea loc. Acest pericol este caracterizat prin faptul ca „social-democraţii nu se mai înţeleg cu liberalii, fie că se acuză reciproc de trădare şi alianţe cu democrat-liberalii, fie că nu cad de acord la împărţirea unor funcţii în instituţiile deconcentrate” – lucru ce nu are nimic in comun cu electoratul: practic este o problema interna a USL. De asemenea ceea ce se arata, si anume: „colaborarea PSD-PNL este ameninţată, mai nou, şi de liberalii nemulţumiţi de şirul interminabil de compromisuri pe care partidul a fost nevoit să le accepte doar pentru ca liderul său, Crin Antonescu, să nu-şi pericliteze postura de prezidenţiabil al USL” este tot o problema interna a USL, mai exact spus a PNL. De unde se vede ca majoritatea electoratului, care ar vota USL in proportie de peste 57%, nu e influentata cu nimic in optiunea de vot de problemele interne din USL. Cu alte cuvinte, USL poate sa aiba oricate probleme interne ca nu pierde decat nesemnificativ. De aici se vede ca USL este perceput, in fapt, ca un bloc politic, dintr-o singura bucata, cum se spune, de catre majoritatea electoratului. Din faptul ca la alegerile pentru Parlamentul European „UNPR, PSD ar strânge 38,8% din voturi, în timp ce PNL-PC ar lua 19,3%”, rezulta ca majoritatea electoratului este indreptata spre centru-stanga esicherului politic: de observat procentul de aproape 40% pe care l-ar obtine PSD&UNPR si faptul ca „celelalte formaţiuni plasate pe partea dreaptă a eşichierului politic-Alianţa Dreptate şi Adevăr (formată din Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat) şi nou-înfiinţatul Partid Mişcarea Populară-nu reuşesc să convingă şi să contabilizeze voturi. Potrivit sondajului, Alianţa Dreptate şi Adevăr ar obţine 5,1% din voturi, iar Partidul Mişcarea Populară, 5,6% din voturi”. Interesant este ca fara sa aiba succese deosebite in actul de guvernare si fara ca nivelul de trai sa creasca, USL este pe cai mari, cum se spune. De la mai bine de un an de la preluarea Puterii, nu se observa o erodare semnificativa a USL.

Adevarul este ca in privinta acestei scaderi a democratiei de la noi din tara vina o poarta, in mare masura si nu cred ca exagerez daca spun asa, partidele de pe partea dreapta a esicherului politic. Nu este vorba doar de o opozitie slaba la un USL dominant. Ci de inconsistenta ofertei politice a acestor partide. A critica USL numai sub aspectul integritatii si al taxelor si impozitelor nu e suficient. Asa cum nu este suficient sa arati doar punctele tari si pe cele slabe ale economiei, sub USL, evidentiind ca cele slabe sunt mai multe decat cele tari. Ci este vorba de un program politic si economic lipsit de substanta. Pentru ca fortele de centru-dreapta au esuat, in fapt, in a reforma liberal aceasta tara. Acest esec s-a putut vedea inca de pe vremea vechii Aliante DA (PNL si PDL), apoi, dupa 2007, cand PNL s-a aflat singur la guvernare. In contextul in care fluxurile straine de capital au venit masiv in tara si a avut loc boom-ul creditarii din perioada 2003-2008, Alianta DA nu a reusit sa mentina un deficit bugetar mic si a angajat 500.000 de oameni la stat, sporind numarul functionarilor publici de la 900.000, cati erau la sfarsitul guvernarii Nastase, la 1.400.000 in 2009, fara a avea loc o reforma reala in economie, fara privatizari, fara sa creasca mai mult competitivitatea economiei romanesti. Sub guvernarea Boc competitivitatea a cunoscut scaderi destul de mari si, la fel, nu s-a vazut o reforma reala in economie, care sa conduca la dezvoltarea sectorului privat si nicio privatizare. Deoarece cresterea si consolidarea sectorului privat trebuie, indiferent daca vrem sau nu vrem, indiferent daca ne place sau nu ne place, privita ca o necesitate atat economica, dar si de ordin politic, intrucat economia si democratia nu pot avea decat de suferit daca sectorul privat ramane anemic, slab performant. Romania e una din cele mai sarace tari din UE, iar fortele de centru-dreapta nu au reusit sa transpuna in practica un program economic care sa conduca aceasta tara spre dezvoltare, spre progres.

N-as critica asa de tare fortele de centru-dreapta, daca nu m-ar deranja un lucru: lipsa de curaj in a aplica un program liberal in special plan economic. Vorbeam de guvernarea Tariceanu: numai liberal nu e sa angajezi 500.000 de oameni la stat, sa sporesti statul in loc sa diminuezi rolul statului. Dar sa vedem si guvernarea Boc: a taiat salarii si pensii, enervand pe toata lumea, dar i-a lipsit curajul sa efectueze disponibilizari masive de acolo de unde acestea trebuiau facute, i-a lipsit curajul sa abordeze problema privatizarilor, i-a lipsit curajul sa restranga rolul statului in economie.

As dori sa spun cateva cuvinte despre restrangerea rolului statului in economie, cum vad eu aceasta problema. Multa lume se sperie cand aude de asa ceva si poate ca pe buna dreptate: e vorba de locuri de munca, e vorba de salarii si pensii. Nu ca nu as fi sensibil la aceste chestiuni… dar nimeni nu-si pune problema din ce bani, cum finanteaza statul pierderile foarte mari ale companiilor de stat, cand e vorba de o gaura „micuta”, de doar 12,75 miliarde de euro, foarte multe dintre ele falimentare. Si sa ne gandim ca nu se creeaza nicio alternativa la aceste companii de stat falimentare, care, de fapt, ar trebui inchise si toti oamenii de acolo disponibilizati. Nu se creeaza alternative in sectorul privat pentru forta de munca ce ar trebui disponibilizata. Insa e clar ca in felul acesta economia nu poate progresa. Practic, aceste companii falimentare nu pot fi tinute decat prin indatorare masiva, platita inapoi de catre sectorul productiv privat. In caz contrar are loc emisiunea excedentara de moneda care, in conditiile unor companii de facto in faliment, nu poate sa conduca decat la inflatie. De aceea restrangerea rolului statului in economie impreuna cu crearea de alternative in sectorul privat, inclusiv prin initierea unei mici afaceri si o creditare convenabila, la rate ale dobanzii flexibile, dar rezonabile, cred ca trebuie avuta in vedere. Bineinteles, trebuie avuta, in acest sens, in vedere, atragerea de investitii straine pentru crearea de locuri de munca in sectorul privat. Statul ar trebui sa se limiteze la investitiile de stat, ce ar trebui orientate in special spre modernizarea si dezvoltarea infrastructurii, lucru absolut necesar in Romania de azi, dupa parerea mea. Iar pentru stimularea sectorului privat bancile ar trebui sa aiba in vedere reducerea ratelor dobanzii.

Sa luam un exemplu – iata ce ne spune Gandul:

Degradarea reţelei feroviare a redus viteza trenurilor de călători la 40 km/h. Cât ar costa repararea celor 8.000 de kilometri de cale ferată cu probleme

Se arata ca:

„Trenurile de călători circulă în prezent cu o viteză medie de 43 km/h, iar cele de marfă cu 21 km/h, cu circa 20 km/h mai puţin faţă de „mulţi ani” în urmă, potrivit CFR, care primeşte sub 20 milioane euro pentru reabilitarea reţelei, în condiţiile în care necesarul trece de 10 miliarde de euro.

„Nu e niciun secret pentru nimeni că infrastructura feroviară are, să spunem, nişte performanţe tehnice sub nivelul aşteptărilor şi sub nivelul pe care publicul călător şi clienţii transporturilor de marfă le-ar dori. (…) Ne confruntăm cu o situaţie destul de grea, în sensul că aproape 25% din podurile şi podeţele care sunt în administrarea infrastructurii au durata de viaţă depăşită şi circa 75% din aceste lucrări de artă sunt scadente la diverse tipuri de reparaţii. An de an, restanţele la reparaţii capitale ale infrastructurii capitale cresc, asftel că în prezent circa 8.000 de kilometri de cale ferată sunt scadenţi la reparaţii capitale”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, George Micu, directorul general al CFR SA, administratorul reţelei feroviare publice.

El a afirmat că efortul financiar pentru realizarea reparaţiilor capitale la cei 8.000 de kilometri este unul „uriaş”, de peste 10 miliarde de euro.

„Este evident că nu îşi poate permite în acest moment bugetul de stat să aloce o asemenea sumă, şi chiar dacă s-ar găsi resursele ca această sumă să fie alocată, într-un an de zile nu s-ar putea absorbi, pentru că fizic nu se pot efectua aceste lucrări”, a spus Micu.

Degradarea reţelei s-a produs în timp, cauzând scăderea vitezei de circulaţie a trenurilor.

„Astăzi pornim de la o medie a vitezei comerciale la marfă aflată undeva la 21 de kilometri la oră şi la călători în jur de 43 de kilometri la oră. Acestea sunt coordonatele generale ale infrastructurii”, a spus Micu.

El a afirmat că în trecut media vitezei a fost mult mai ridicată, în urmă „cu mulţi ani” fiind de aproximativ de 40-45 km/ oră la marfă şi 60 – 65 km/ oră la călători.

CFR beneficiază în acest an de suma de 78 milioane lei (aproximativ 17 milioane euro) pentru reparaţii, echivalentul unor lucrări la aproximativ 22 km de cale ferată.

„Dacă CFR ar reuşi să-şi încaseze toate creanţele şi ar plăti toate arieratele pe care le are, ar rămâne cu circa 100 milioane de dolari capital de lucru, care i-ar permite să funcţioneze în condiţii optime şi să înceapă de fapt să introducă aceşti bani în cale pentru o creştere a vitezei comerciale la marfă, la călători”, a mai spus directorul general al companiei.

Compania gestionează peste 10.000 km de reţea feroviară, cu 2.900 km cale dublă.” (subl. mea)

Da, necesarul trece de 10 miliarde de euro, dar statul trebuie sa finanteze o gaura de 12,75 miliarde de euro – pierderile din companiile de stat neperformante. In ceea ce priveste companiile de stat neperformante, trebuie spus ca problema persista de foarte multa vreme, deci este ceva pe termen lung. Si mai trebuie spus ca nici nu s-a mai investit serios in aceste companii. De aceea, posibilitatea lor de a se salva ar fi privatizarile reusite. Acolo unde nu se mai poate salva ceva, asta e… Dar decat sa ramai cu pierderi intruna, sa le finantezi intruna prin imprumuturi de la FMI, punand apoi sectorul productiv privat sa le plateasca inapoi, mai bine inchizi aceste unitati ce produc pierderi. Iar in cazul unor privatizari reusite, care ar putea pune pe picioare, cum se zice, aceste unitati de stat, avantajul este ca aceste intreprinderi ar produce si ar vinde, si ar contribui, prin taxe si impozite, la bugetul de stat – deci statul ar avea de castigat. Pe de alta parte, eliminand pierderile si avand si bani la buget din taxe si impozite, statul ar putea finanta lucrarile de infrastructura, absolut necesare si care ar deschide calea spre modernizarea Romaniei. Pe de alta parte, s-ar rezolva si problema somajului, pentru ca astfel de lucrari implica o numeroasa forta de munca. Iar firmele care ar lucra la realizarea unor astfel de lucrari ar contribui si ele la bugetul de stat – inclusiv cele ce se vor dezvolta pe orizontala. Am dat aici un exemplu – lucrarile de modernizare a infrastructurii de cale ferata. Acelasi lucru si in privinta infrastructurii rutiere.

Am dat un exemplu de conceptie de dezvoltare. La noi, din pacate, nu exista asa ceva. Eu nu spun ca nu trebuie luptat impotriva furtisagurlor, mitei, afacerilor oneroase in care sunt implicati multi functionari de stat. Insa asta nu e o conditie suficienta pentru a relansa economia.

Or, nici in timpul guvernarii Tariceanu si nici in timpul guvernarii Boc nu a existat o conceptie clara referitoare la restrangerea rolului statului in economie si cum trebuie procedat. Pentru ca, dupa parerea mea, restrangerea rolului statului in economie, in Romania, trebuie sa mearga mana in mana cu dezvoltarea sectorului privat, crearea de alternative in sectorul privat, lucru care sa contribuie la reducerea somajului si asigurarea unui nivel ridicat de ocupare al fortei de munca. Numai in felul acesta se pot diminua cheltuielile neproductive pe programe sociale, lucru de dorit sa se intample. Pentru ca daca se restrange rolul statului in economie si nu se dezvolta si nu creste in pondere si importanta sectorul privat nu am realizat nimic. Ar rezulta o imensa masa de someri, fara absolut niciun folos. Ar fi si nesustenabil, pentru ca ar spori foarte mult cheltuielile cu protectia sociala si pana la urma tot la imprumuturi si la datorii s-ar ajunge. De aceea este necesara, in aceasta privinta actiunea guvernamentala, care s-ar putea concretiza prin atragere de investitii straine, privatizari reusite. Macar sa se vada ceva, dar in timpul guvernarilor de centru-dreapta – Tariceanu si Boc – nu s-au vazut astfel de lucruri.

De aceea Dreapta noastra are si o problema de identitate politica, dar, ceea ce e si mai grav, nu poate convinge electoratul si din aceasta cauza a aparut un bloc politic masiv numit USL care domina scena politica romaneasca, intr-un mod ce sfideaza democratia si fara sa garanteze un nivel de trai mai bun romanilor.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 21, 2013 Posted by Motanul Incaltat | Uncategorized | Alianta Dreptate si Adevar, Atitudine, Atitudini, Basescu, Boc, Bucharest, Calin Popescu Tariceanu, capitalism, companii, companii de stat, Crin Antonescu, Cristian Preda, criza economica, Diverse, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, FMI, Forta Civica, guvern, John Maynard Keynes, Keynes, Keynesianism, liberali, liberalism, Liviu Dragnea, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, PDL, PNL, PNT-CD, politic, Politice, Ponta, PSD, România, social, societate, sondaj, sondaj de opinie, sondaje, sondaje de opinie, stiri, Traian Basescu, Uniunea Europeana, USL, Victor Ponta, WordPress | 54 comentarii

Despre Detroit…

As incepe prin a va prezenta ce spune laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Profesorul Paul Krugman, pe blogul sau din The New York Times:

A Tale of Two Rust-Belt Cities

Se arata ca:

„Here’s a question: is the crisis in Detroit simply a function of the industrial decline of the U.S. heartland, or is it about internal developments within the metro area that have produced a uniquely bad outcome? I think a useful comparison can be made with Pittsburgh, another city that once had an iconic monoculture economy — based on steel, not autos — that also took a terrible hit, but seems to be in a much better position now.

This divergence is fairly recent, at least at the aggregate metro level. The 80s were terrible for both cities; we have comparable employment data (again, this is for the metropolitan areas, not the city proper) since 1990:

As late as 2005 or 2006 — that is, until the eve of the Great Recession — you could argue that there wasn’t a whole lot of difference in aggregate performance between greater Pittsburgh and greater Detroit. Obviously, however, Detroit’s central city has collapsed while Pittsburgh has had at least something of a revival. The difference is really clear in the Brookings job sprawl data (pdf), where less than a quarter of Detroit jobs are within 10 miles of the traditional central business district, versus more than half in Pittsburgh.

At this point, as the chart above makes clear, Pittsburgh is showing a lot of resilience; it seems to have managed to diversify its economy, and in fact is more than matching national employment performance. Detroit, despite the auto rescue, isn’t — and, of course, its center did not hold.

It’s hard to avoid the sense that greater Pittsburgh, by taking better care of its core, also improved its ability to adapt to changing circumstances. In that sense, Detroit’s disaster isn’t just about industrial decline; it’s about urban decline, which isn’t the same thing. If you like, sprawl killed Detroit, by depriving it of the kind of environment that could incubate new sources of prosperity.”

Trebuie spus cate ceva despre Detroit… Intre 1941 si 1970 a avut loc in SUA un fenomen cunoscut sub numele de: A Doua Mare Migratie a Negrilor, in care un numar de 5 milioane de afro-americani au plecat din Sud, din cauza ca erau acolo tratati in mod brutal si datorita unei legi care mentinea de jure segregatia rasiala in Sud. Celebrul „separati dar egali” a condus in practica la conditii inferioare pentru negri, in comparatie cu albii. Pentru a scapa de aceasta lege – Jim Crow laws – care ii defavoriza multi negri au plecat spre regiunile nordice, vestice si centrale (Midwest) ale US spre a-si gasi acolo de lucru. Aceasta migratie masiva a atins si Detroitul. Nordul parea mai binevoitor, mult mai putin rasist decat Sudul, cu toate ca in acele vremuri segregatia rasiala exista inclusiv in armata US!! Si uite ca lucrurile nu au stat chiar asa… Violentele rasiale in Detroit, incepute de albi, au izbucnit in 23 iulie 1967 cu o intensitate neobisnuita, numarandu-se printre cele mai grave care au existat vreodata in US. Bilantul acestora a fost unul sumbru: 39 de morti si mii de raniti!! Nu numai in Detroit s-au intamplat astfel de lucruri, ci si in Los Angeles (11-18 aug. 1965 – 34 de morti si 884 de raniti), Chicago (5-7 aug. 1966), San Francisco (27-28 sept. 1966), Newark (New Jersey) (13 iul. 1967 – 27 de morti si 1300 de raniti), ca sa dau cateva exemple.

Dupa aceste violente rasiale, populatia orasului Detroit a scazut continuu. Wikipedia ne arata ca in 1970 populatia numara 1.514.063 loc., in 1990 ajusese la 1.027.974 locuitori si in 2010 la 713.777 locuitori. Intrebarea D-lui Krugman de la inceputul articolului este urmatoarea:

„Here’s a question: is the crisis in Detroit simply a function of the industrial decline of the U.S. heartland, or is it about internal developments within the metro area that have produced a uniquely bad outcome?”

Si anume daca e vorba de un declin economic in inima US sau e vorba de o dezvoltare interna in aria metropolitana care a condus la un rezultat catastrofal. Pentru ca ce se intampla, si se poate vedea in articolul din Wikipedia: in orasul propiuzis au ramas o mare majoritate de negri, albii mutandu-se in zona din afara orasului, in suburbii!! Cu alte cuvinte, orasul propiuzis este negru, inconjurat de o mare de albi, ceea ce arata puternica segregatie rasiala din Detroit! Aceasta segregatie rasiala puternica s-a format in decursul timpului din 1967 si pana acum. Profesorul Krugman compara situatia din Detroit, oras in mare parte monoindustrial (industria de automobile) cu Pittsburgh, tot monoindustrial, dar unde e concentrata industria producerii otelului. Arata ca Pittsburgh s-a descurcat mai bine decat Detroit, diversificandu-si economia, reusind sa faca lucrul acesta. Detroitul, dupa cum arata si graficul, a cunoscut in perioada 2005-2010 o drastica scadere a numarului de angajati (nu fermieri!), deci o crestere masiva a somajului, lucru ce nu s-a intamplat in Pittsburgh. Krugman spune ca Pittsburgh a aratat o mai mare elasticitate. In final arata ca:

„In that sense, Detroit’s disaster isn’t just about industrial decline; it’s about urban decline, which isn’t the same thing. If you like, sprawl killed Detroit, by depriving it of the kind of environment that could incubate new sources of prosperity.”

Incerc sa traduc:

„In acest sens, dezastrul din Detroit nu e numai din cauza unui declin industrial; este vorba de un declin urban, ceea ce nu e acelasi lucru. Daca doriti, intinderea (imprastierea) Detroitului a ucis acest oras, lasandu-l fara un mediu ce ar fi putut dezvolta noi resurse de prosperitate.”

Se stie ca Detroitul a ajuns in faliment: cel mai mare faliment din istoria SUA!!!

As dori sa fac o remarca, sa completez aceasta analiza, desigur foarte buna. E foarte buna, dar nu mi se pare completa. Sa ne uitam la lista falimentelor recente din SUA, cum ne-o da Wikipedia:

„Partial list of municipal bankruptcies

Note: Larger bankruptcies are in bold

Hamilton Creek Metropolitan District, a quasi-municipal corporation in Summit County, Colorado, 1989^[20]
Bridgeport, Connecticut, 1991
Harrisburg, Pennsylvania, The best estimates put total debt over $1.5 billion which would mean that every resident would owe $30,285.[25] These numbers do not reflect the debt of the school system ($13 million deficit expected for 2012), or unfunded pension and healthcare obligations.
Orange County, California, 1994, $1.7 billion^[21] (largest municipal bankruptcy until November 2011, and $3 billion when adjusted for inflation^[22]), on interest rate-related losses^[23] (see Robert Citron).
Prichard, Alabama, 1999, due to inability to pay pensions.^[24]
Desert Hot Springs, California, 2001, due to losing a housing discrimination lawsuit.^[25]^[26]
Millport, Alabama, 2005, due to loss of sales tax revenues after factory closing.^[27]
Los Osos, California, 2006, debt related to a wastewater facility.^[28]
Moffett, Oklahoma, 2007, due to loss of ability to issue traffic tickets.^[29]
Gould, Arkansas, 2008,^[30] due to spending money withheld to pay employee income taxes.
Vallejo, California, 2008, due to inability to pay pension obligations.^[31]
Westfall Township, Pike County, Pennsylvania, 2009, due to losing a lawsuit^[32]
Washington Park, Illinois, 2009, due to high license fees for topless bars being ruled unconstitutional.^[33]
Prichard, Alabama, 2009, due to inability to pay pensions and especially state mandated pension increases.^[34]
Central Falls, Rhode Island, August 2011, due to inability to pay obligations, especially pensions.^[35]
Jefferson County, Alabama, November 2011, over $4 billion in debt (largest Chapter 9 bankruptcy until 2013 Detroit bankruptcy filing,)^[21] from sewer revenue bonds tainted by an interest rate swap bribery scandal with JPMorgan and county commissioner Larry Langford, and bond insurance credit rating collapse in the late-2000s subprime mortgage crisis, followed by the occupation tax being declared unlawful in Alabama.^[23]^[36] (see Jefferson County, Alabama: Sewer construction and bond swap controversy)
Stockton, California, June 28, 2012, Stockton filed for Chapter 9 bankruptcy.^[37]
Mammoth Lakes, California on July 3, 2012 [3]
San Bernardino, California on August 1, 2012 [4]
Detroit, Michigan on July 18, 2013, investigations ongoing, estimated to be between $18–20 billion^[38]^[39]„

Ganditi-va ca pe aceasta lista apar orase, si nu chiar mici, precum Vallejo, California (in care traiesc peste 100.000 de suflete), unde nu s-au mai putut plati pensiile !!! 😦 Fenomenul foarte ingrijorator este ca numarul lor a cam inceput sa creasca in ultima vreme. Cu alte cuvinte, Detroitul, cu toate problemele lui, inclusiv cele rasiale, nu e un caz izolat de faliment al unui oras. Din punct de vedere social tragedia este amplificata de cresterea criminalitatii in asemenea orase, in Detroit criminalitatea este la cote ametitoare, locul 1 in SUA, dar se poate da ca exemplu si Stockton, California. Din aceasta cauza se poate pune si problema daca nu cumva se poate vorbi de o criza de sistem, adica sistemul actual sa-si arate, in felul acesta, limitele… Ganditi-va ce inseamna sa se inmulteasca asemenea cazuri de faliment al unor orase… Si astfel de fenomene se intampla intr-o tara care, culmea unei ironii amare, are foarte multi bani si o economie, per ansamblu, foarte dezvoltata!! Eu de asta spun ca statul trebuie sa redistribuie veniturile: tocmai pentru a se evita un dezastru general, la scara intregii tari! Pe mine ma mira ca sunt oameni care nu-si dau seama de lucrul asta. Si pentru mine e de neinteles de ce unii blameaza keynesianimul, care a reusit sa realizeze o epoca de aur a capitalismului si o dezvoltare fara precedent dupa cel de-al doilea razboi mondial. Keynesianimul nu e opus liberei initiative si pietelor libere, cum cred unii!! Cum e posibil sa intelegi expansiunea economica de dupa razboi ca pe ceva comunist, ca pe ceva dictatorial – adica statea dictatorul cu pistolul la tampla ta? Este absolut indamisibil!! Uitati-va cum au reusit sa fie evitate recesiunile severe in toata perioada 1945-1970 si ce vremuri traim cu totii acum! Chiar asa: putem spune despre vremurile actuale ca sunt de aur? Pe cand parintii si bunicii nostri pot spune ca au trait vremuri de aur!! Noi nu putem spune lucrul asta!! Brutalitatea cu care s-a cautat in ultimii 30 de ani de a se elimina total statul din economie, si care a inceput sa fie, dupa 1989, crezul FMI, iata la ce conduce: la orase in faliment!! La un dezastru de proportii continentale!

Nu e oare rusinos ca noi critiam China si o privim cu neincredere, cand in ograda noastra e tot acest shit economic actual? Si mergem pe aceeasi linie gresita, fara sa ne gandim ce vom lasa generatiilor viitoare, ce vor fi, in general vorbind, mai sarace decat noi, daca vom mai continua asa.

Update

Mediafax

Congresul SUA: Detroitul să-şi ia gândul de la vreun program federal de salvare financiară

Se arata ca:

„Membrii Congresului Statelor Unite resping orice posibilitate a unui program federal de salvare a Detroitului, cel mai mare oraş american care şi-a declarat falimentul, relatează Bloomberg.

Senatorul de Michigan Carl Levin, democrat şi fost membru în consiliul municipal din Detroit, a spus că autorităţile oraşului ar trebui în schimb să caute pentru ajutor „orice program federal disponibil”.

„Niciun nou program de salavare, doar programele existente”, a spus Levin într-un interviu.

Respingerea de către parlamentari a unui program federal de salvare arată că nu există disponibilitate la Washington pentru cheltuieli suplimentare, membrii Congresului anticipând un nou conflict legat de limita datoriilor SUA, în acest an.

Totodată, congresmenii nu văd niciun beneficiu din susţinerea unui oraş care a pierdut jumătate din populaţie, din 1970.

În timpul campaniei electorale de anul trecut, preşedintele Barack Obama a lăudat programul de salvare a industriei auto, de 82 de miliarde de dolari, afirmând că „a pariat pe muncitorii americani”, în timp ce republicanii ar fi lăsat companiile să dea faliment.

Un an mai târziu, administraţia Obama pare mai puţin interesată să ajute direct Detroitul, centrul regiunii unde îşi au sediile centrale General Motors, Ford Motor şi Chrysler Group.

„Această administraţie va colabora cu Detroitul şi va purta discuţii pe tema unor idei strategice. În problema insolvenţei oraşului, aceasta trebuie rezolvată de liderii locali şi creditori”, a declarat Jay Carney, secretar de presă al Casei Albe.

Primăria din Detroit a făcut cerere de intrare în insolvenţă în 18 iulie şi s-a alăturat astfel Jefferson County, Alabama, şi oraşelor californiene San Bernardino şi Stockton, care au solicitat protecţie faţă de creditori din noiembrie 2011.

Administratorul special al primăriei din Detroit, Kevyn Orr, a avertizat de acum două luni că oraşul ar putea rămâne fără bani.

Propunerea lui Orr de restructurare a unor datorii de 17 miliarde de dolari include reducerea pensiilor pentru angajaţii publici, renunţarea la majorările salariale în funcţie de costul vieţii, concedieri şi majorarea unor contribuţii.

Din zece parlamentari intervievaţi de Bloomberg în legătură cu situaţia oraşului Detroit, aproape toţi s-au declarat împotriva unui sprijin federal. Senatorul republican Susan Collins, din Maine, a arătat că primăria din Detroit ar fi trebuit să acţioneze mai rapid pentru aplicarea sugestiilor lui Orr şi că americanii nu sunt interesaţi să contribuie la salvarea financiară a oraşului.”

Falimentul oraşului Detroit ar putea cauza pierderi de sute de milioane de dolari în Europa

Se arata ca:

„Falimentul Detroit, cel mai mare oraş american ajuns vreodată în insolvenţă, ar putea cauza pierderi de sute de milioane de dolari pentru băncile europene, aflate deja într-o situaţie dificilă după cinci ani de criză.

Astfel, băncile din Europa se confruntă în continuare cu urmările deciziilor greşite luate în perioada imediat anterioară crizei financiare mondiale, potrvit unei analize Wall Street Journal (WSJ).

Problemele datează din anul 2005, când Detroit căuta surse de finanţare pentru fondurile de pensii ale angajaţilor municipalităţii, ale poliţiştilor şi pompierilor. Primăria a apelat la UBS, cel mai mare grup financiar elveţian, care s-a folosit de influenţa în rândul băncilor europene pentru a promova o emisiune de obligaţiuni de 1,4 miliarde de dolari efectuată de Detroit.

Diverse bănci europene au preluat atunci titluri de 1 miliard de dolari, iar operaţiunea s-a reperat în 2006, sumele fiind similare. Aflaţi în căutare de noi surse de venit, creditorii din Europa s-au aventurat departe de pieţele cunoscute, convinşi că au găsit active cu dobânzi atractive şi un grad de risc aparent redus.

Detroit a solicitat săptămâna trecută protecţie faţă de creditori sub umbrela legii falimentului municipal din SUA. Pe lângă UBS, printre creditorii oraşului se numără două bănci naţionalizate din Germania şi Belgia, ale căror pierderi trebuie acoperite din fonduri publice.

Obligaţiunile cu o valoare nominală de sute de milioane de dolari sunt evaluate în prezent la sume de câteva ori mai mici, umflând pierderile unor bănci devenite deja găuri negre în urma crizei financiare mondiale.

În Germania, o agenţie guvernamentală care se ocupă de restructurarea activelor bancare naţionalizate deţine obligaţiuni emise de Detroit cu o valoare nominală de 200 milioane de dolari, potrivit unui reprezentant al instituţiei, citat de WSJ. Dexia, banca franco-belgiană naţionalizată în urma crizei financiare, deţine de asemenea titluri de sute de milioane de dolari.

UBS, care a avut în ultimii ani pierderi de aproximativ 50 miliarde de dolari şi a primit un bailout de la guvernul elveţian, a înregistrat deja deprecieri semnificative ale expunerii pe Detroit şi se pregăteşte pentru noi tăieri. Într-o situaţie similară se află şi divizia de investiţii a grupului american Bank of America.

UBS şi celelalte bănci implicate în emisiunea de obligaţiuni din 2005 au câştigat comisioane în valoare totală de 46,4 milioane de dolari, iar municipalitatea Detroit ar fi avut de plată dobânzi de 827 milioane de dolari în cei 20 de ani de rulare a titlurilor, potrivit documentelor ataşate operaţiunii.

Pierderile băncilor, dar şi ale oraşului, au fost accentuate de contracte swap de hedging prin care datoria Detroit avea să crească odată cu scăderea dobânzilor. Pe fondul crizei de lichiditate şi stagnării economice din ultimii ani, băncile centrale din SUA şi Europa au coborât dobânzile de politică monetară la minime record, aproape de zero, astfel că datoriile oraşului au crescut, contribuind la dezvoltarea situaţiei de faliment.

Numai UBS şi Bank of America aveau de încasat de la Detroit până la 13 milioane de dolari la fiecare trei luni în baza contractelor swap, datoria acumulată astfel până în luna iunie a acestui an totalizând aproape 300 milioane de dolari.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 22, 2013 Posted by Motanul Incaltat | Uncategorized | Atitudine, Atitudini, Chicago, China, criza economica, Detroit, Diverse, economic, economice, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, FMI, guvern, industrial decline, John Maynard Keynes, Keynes, Los Angeles, neoliberalism, New York Times, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, Paul Krugman, Pittsburgh, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, rasism, România, rust belt cities, San Francisco, social, societate, SUA, UE, United States, urban decline, USA, WordPress | 139 comentarii

Am si eu o intrebare…

… pentru Dl. Profesor Stiglitz!! 🙂 Dar pana sa formulez intrebarea, as dori sa va prezint urmatoarea situatie, asa cum reiese din datele furnizate de Banca Mondiala:

– Serviciile, valoarea adaugata (% din PIB)

– Industria, valoarea adaugata (% din PIB)

– Agricultura, valoarea adaugata (% din PIB)

– Crestere PIB (anual %)

– Credite neperformante (% din totalul creditelor)

– Investitii straine directe ( current US$)

– Capitalizarea de piata a companiilor listate la bursa (% din PIB)

Graficele arata o comparatie intre situatia de pe plan mondial (World), Romania, Franta si SUA.

In ceea ce priveste serviciile, observam ca, in cazul Frantei si SUA, valoarea adaugata a acestora se situeaza cu mult peste ceea ce avem pe plan mondial. In Romania aceasta valoare adaugata e mult mai mica, dar se observa o crestere insemnata in perioada 2011-2012. Observam ca in cazul industriei, valoarea adaugata e mai mica decat cea a serviciilor, iar in ceea ce priveste agricultura, valoarea adaugata e si mai mica fata de cea a serviciilor si a industriei, atat pe plan mondial (luand toata lumea) cat si in Franta, SUA si Romania.

In Romania observam o crestere spectaculoasa a creditelor neperformante, fata de SUA si Franta, cat si toata lumea. Investitiile straine, foarte mici in Romania. Capitalizarea de piata, de asemenea redusa.

Iata ce ne spune un articol FMI:

World Economic Outlook Update
Growing Pains

Cresc durerile, cam asa s-ar traduce… Nu suna foarte incurajator, nu? Despre Zona Euro ne spune ca va ramane in recesiune si in 2013.

Si iata ca pe blogul FMI gasesc urmatorul articol al laureatului Premiului Nobel, Dl. Joseph Stiglitz, care ne indeamna sa tragem cateva invataminte de pe urma acestei crize:

The Lessons of the North Atlantic Crisis for Economic Theory and Policy

Un articol deosebit de interesant, pe care vi-l recomand!

Cropped picture of Joseph Stiglitz, U.S. economist. (Photo credit: Wikipedia)

Totusi, constatam ca sectorul serviciilor a luat pe plan mondial o amploare deosebit de mare. Valoarea sa adaugata era de aproape 70% din PIB in 2010, fata de industrie 27% din PIB si agricultura cu numai 3% din PIB. Observam ca aceasta dezvoltare a sectorului servicii este in detrimentul, daca se poate spune asa, industriei si agriculturii. Evident, valoare adaugata, insumata la nivelul economiei conduce la PIB si venitul national.

Intrebarea este: nu cumva aceasta amploare pe care a luat-o sectorul serviciilor se arata a fi, pana la urma, o sursa de blocaj, care conduce catre criza?

Dl. Stiglitz spune:

„The importance of credit

We would, for instance, have asked what the fundamental roles of the financial sector are, and how we can get it to perform those roles better. Clearly, one of the key roles is the allocation of capital and the provision of credit, especially to small and medium-sized enterprises, a function which it did not perform well before the crisis, and which arguably it is still not fulfilling well.

This might seem obvious. But a focus on the provision of credit has neither been at the center of policy discourse nor of the standard macro-models. We have to shift our focus from money to credit. In any balance sheet, the two sides are usually going to be very highly correlated. But that is not always the case, particularly in the context of large economic perturbations. In these, we ought to be focusing on credit. I find it remarkable the extent to which there has been an inadequate examination in standard macro models of the nature of the credit mechanism. There is, of course, a large microeconomic literature on banking and credit, but for the most part, the insights of this literature has not been taken on board in standard macro-models.

But failing to manage credit is not the only lacuna in our approach. There is also a lack of understanding of different kinds of finance. A major area in the analysis of risk in financial markets is the difference between debt and equity. And in standard macroeconomics, we have barely given this any attention. My book with Bruce Greenwald, Towards a New Paradigm of Monetary Economics ((Cambridge University Press, 2003) was an attempt to remedy this.”

Da, dar pentru ca sectorul serviciilor sa produca cu valoare adaugata foarte ridicata are nevoie si de o finantare pe masura, adica puternica, bogata. Este clar ca aceasta finantare este data de sectorul financiar si sunt de acord cu diversificarea surselor de finantare. Insa problema este si ce finatezi. Din sectorul serviciilor fac parte: restaurante, hoteluri, servicii de personal, piata imobiliara etc… Spre exemplu, fluxurile de capital care, inainte de criza, au mers din centru Zonei Euro catre Spania au finantat un astfel de sector, cel al serviciilor. La fel si in cazul Greciei, Italiei… De observat ca se baga bani grei in business, nu in libere intreprinderi. Valoarea adaugata a serviciilor era in SUA de 78,6% din PIB (2011), in Franta tot cam pe acolo. Pentru a sustine financiar o astfel de valoare adaugata a sectorului serviciilor se ajunge, in final, la supracreditare tocmai pentru ca valoarea obtinuta pe piata a acestor produse – serviciile – sa fie cat mai mare, mult mai mare decat valoarea factorilor de productie consumati. Caci, altminteri, nu are cum sa fie profitul foarte mare. Or, supracreditarea conduce si la datorii publice foarte mari (numai vorbesc daca se preiau de catre stat datoriile sectorului privat, cum s-a intamplat in Occident). In asemenea conditii creditul neperformant creste si se vede lucrul acesta in SUA, dar si in Franta (2007-2009). In SUA, spre exemplu, dupa cum ne spune Banca Mondiala, acesta era de doar 1,1% din totalul creditelor in 2003 si a ajuns la 5,4% in 2009. Romania fiind o tara mai slab dezvoltata, creditul neperformant a crescut si mai mult – acelasi fenomen il putem constata in Bulgaria si Ungaria; in Polonia este de asemenea mai ridicat decat in SUA si Franta – aici. S-ar putea explica prin faptul ca in Tarile din Estul Europei nevoia de finantare e mai mare, fiind mai putin dezvoltate decat statele din Vest si SUA. Totusi, creditul neperformant a crescut foarte mult si in tari precum Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda – aici. Dl. Stiglitz spune:

„Clearly, one of the key roles is the allocation of capital and the provision of credit, especially to small and medium-sized enterprises, a function which it did not perform well before the crisis, and which arguably it is still not fulfilling well.”

Incerc sa traduc:

„Este clar ca unul din rolurile cheie este alocarea de capital si furnizarea de credit, in special pentru intreprinderile mici si mijlocii, o functie care nu a performat bine inainte de criza, si se poate sustine ca nici acum nu o indeplineste bine”

As mentiona ca piata aceasta a serviciilor (de stat sau private) s-a dovedit in ultimii ani a avea o eficienta slaba, se manifesta si informatia asimetrica, lucru confirmat de US housing bubble, care a si generat Criza financiara ce dureaza si azi, precum si de bubble-ul imobiliar din Europa, datorii private ce s-au transferat catre datoriile suverane, lucru ce s-a intamplat in mai multe tari. De asemenea lucrul este adeverit de cresterea mare a datoriilor suverane in Europa.

Totusi, dezvoltarea masiva a sectorului serviciilor s-a impus ca o necesitate, intrucat trebuia sa se gaseasca un raspuns adecvat la subocuparea fortei de munca generata de un capitalism preponderent industrial. De asemenea dezvoltarea tehnologica, crearea de masini si utilaje performante, a facut ca, de-a lungul timpului, forta de munca ocupata in agricultura sa se imputineze. De aceea se impune gasirea de solutii pentru ca piata serviciilor sa devina (mai) eficienta. Care ar fi acestea? Iata o alta intrebare!

iulie 13, 2013 Posted by Motanul Incaltat | Uncategorized | Atitudine, Atitudini, Banca Mondiala, Basescu, Bruce Greenwald, Business and Economy, Cambridge University Press, criza economica, Diverse, economic, economice, economics, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, FMI, Franta, guvern, interesant, investitii, John Maynard Keynes, Joseph Stiglitz, Keynes, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, România, Spania, SUA, Traian Basescu, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, USL, Victor Ponta, WordPress, world economic outlook, Zona Euro | 10 comentarii

Despre situatia economica

Opozitia a inceput sa atace pe tema cresterii preturilor. Am inteles ca a fost si un protest la Parlament cu privire la aceasta problema. Lui Ponta a inceput sa i se spuna Domnul Taxe …

Sigur, aceasta crestere de preturi nu poate sa multumeasca pe cineva… Dar cred ca ar fi interesant de vazut ce spune BNR. Bunaoara, conform BNR, inflatia actuala este de 5,65% (feb.2013-feb.2012), tinta pe 2013 fiind de 2,5%. Tinta inflatiei pe 2012 a fost de 3,0%. Dar si mai interesant este urmatorul articol aparut de site-ul BNR:

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

„28.03.2013

În şedinţa din 28 martie 2013, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an;

Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;

Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

CA al BNR reafirmă că BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.

Analiza celor mai recente evoluţii ale indicatorilor macro-economici relevă reluarea dezinflaţiei, după accelerarea temporară a creşterii preţurilor de consum în luna ianuarie 2013, precum şi o relativă ameliorare a activităţii economice, susţinută de evoluţia favorabilă a exporturilor nete.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 5,65 la sută în luna februarie 2013 de la 5,97 la sută în luna precedentă, menţinându-se însă în continuare în afara intervalului de variaţie din jurul ţintei şi deasupra nivelului de 4,95 la sută înregistrat în decembrie 2012. Rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustată ¹ a fost în luna februarie de 3,1 la sută, marginal sub nivelul de 3,2 la sută înregistrat în luna precedentă.

Dinamica produsului intern brut s-a plasat în teritoriu pozitiv în trimestrul IV 2012, iar adâncirea deficitului de cerere agregată s-a temperat. Indicatorii monetari relevă în continuare o dinamică anuală reală negativă a împrumuturilor acordate sectorului privat, similară evoluţiilor creditului din zona euro şi din majoritatea ţărilor din regiune.

Politica monetară şi-a păstrat caracterul prudent în vederea ancorării ferme a anticipaţiilor privind inflaţia, pe fondul puseului inflaţionist tranzitoriu şi al unei volatilităţi sporite a fluxurilor de capital în condiţiile retensionării zonei euro, cu impact advers asupra apetitului pentru risc al investitorilor.

Pe măsura calmării situaţiei politice şi financiare interne, BNR a calibrat atent instrumentele de politică monetară, inclusiv prin modificarea manierei de gestionare a lichidităţii din fermă în adecvată, ceea ce a determinat ameliorarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară şi implicit reducerea semnificativă a nivelului ratelor dobânzilor interbancare.

Apropierea nivelului ratelor dobânzilor interbancare de cel al dobânzii de politică monetară întăreşte transmisia semnalului acesteia din urmă, tendinţă reflectată pozitiv pe piaţa creditului în monedă naţională, prin reducerea treptată a costurilor finanţărilor pentru economia reală şi sectorul guvernamental.

Evaluările actuale ale BNR reconfirmă perspectiva plasării ratei anuale a inflaţiei pe o tendinţă descendentă dar în afara intervalului de variaţie în perioada următoarelor luni, contribuţia dezinflaţionistă principală având-o persistenţa deficitului de cerere agregată. Ulterior, rata anuală a inflaţiei este prognozată a atinge limita superioară a intervalului asociat ţintei la finele lui 2013.

În aceste condiţii, pentru ancorarea eficace a aşteptărilor privind inflaţia, CA al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Conduita politicii monetare vizează asigurarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu în condiţii de stabilitate financiară şi ale atenuării impactului nefavorabil exercitat de factori externi şi interni asupra redresării economiei.

CA al BNR reafirmă că BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin ajustarea treptată a politicii monetare şi utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure stabilitatea preţurilor pe termen mediu şi stabilitatea financiară, iar pe această bază să contribuie la o creştere economică sustenabilă, de durată.

Conform calendarului anunţat următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 2 mai 2013, când va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflaţiei.

¹Calculată prin eliminarea din indicele preţurilor de consum a preţurilor administrate, a celor volatile şi a preţurilor tutunului şi a băuturilor alcoolice.” (subl. mea)

Foarte interesant… Totusi… nu explica de ce au trebuit sa creasca taxele si impozitele in loc sa se reduca rata dobanzii, sa sporeasca volumul de credite si masa monetara, si chiar sa se reduca taxele si impozitele, masuri clasice antirecesiune. Pentru ca masura aceasta de crestere a taxelor si impozitelor nu a produs decat inflatie. De fapt, dupa parerea mea, ne aflam intr-o perioada de stagflatie. Pe de alta parte, care e politica de investitii, ce investitii majore se fac? Daca ne uitam pe buget vom observa ca el este preponderent orientat spre Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice (26,16% – cel mai mare procent). Ministerul Transporturilor, spre exemplu, are alocat doar 6,27%. Practic, bugetul este orientat spre protectie sociala si nu spre o politica de investitii si creare de locuri de munca. In ceea ce priveste schimburile economice cu alte tari, e clar ca situatia de criza din Zona Euro nu ne poate fi favorabila, desi BNR ne vorbeste despre „evoluţia favorabilă a exporturilor nete„. Totusi e de luat bine aminte ca BNR ne spune despre volatilitatea sporita „a fluxurilor de capital în condiţiile retensionării zonei euro, cu impact advers asupra apetitului pentru risc al investitorilor„.

Sursa discordiei dintre liberali si social-democrati…

O alta problema ne e dezvaluita de Mediafax:

Vosganian: Numărul bugetarilor trebuie redus. Guvernul Ponta vrea să fie deschis faţă de societate

Se arata ca:

„Numărul de angajaţi din sectorul bugetar trebuie redus, iar Guvernul Ponta are un „rol istoric”, de a fi primul guvern deschis faţă de societate şi economia de piaţă, afirmă ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

„Guvernul acesta are un rol istoric. Trebuie să fie primul guvern care să fie într-adevăr guvernul societăţii deschise şi al economiei de piaţă, să nu fie doar guvernul unui sector, în dauna celorlalte. Să nu fie guvernul administraţiei împotriva societăţii civile, să fie un guvern deschis„, a spus Vosganian în emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.

El a făcut această afiirmaţie în contextul în care spunea că, împreună cu ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, şi cu alţi colegi din celelalte ministere, va fi realizat până la jumătatea anului un audit „foarte sever” în sectorul bugetar pentru stabilirea numărului optim de angajaţi.

„Cu personalul din sectorul bugetar trebuie facut un audit foarte sever. Împreună cu domnul Dragnea şi cu alţi colegi din alte ministere lucrăm la un astfel de audit, ca să ştim cum stăm. Termenul este până la jumătatea anului„, a spus ministrul Economiei.

Potrivit lui Vosganian, numărul de bugetari trebuie redus până în 2018, interval în care numărul locurilor de muncă din economie ar trebuie să urce cu cel puţin 1 milion. În sectorul bugetar lucrează în prezent aproape 1,2 milioane de persoane.

„Numarul locurilor de muncă din economie şi industrie trebuie să crească pânaă în 2018 cu cel puţin 1 milion, în sectorul bugetar trebuie să scadă. De exemplu, la mine, eu fac efortul să reduc personalul din sectorul bugetar. Nu este ca decimarea legiunilor romane la întâmplare, ci după un audit. De exemplu, la AVAS avem vreo 270 de persoane, cred că putem să reconfigurăm la 210-220. Probabil ca în 1-2 ani vom mai reduce o dată”, a afirmat Vosganian.

Pe de altă parte, el a arătat că, recent, a semnat acte „ce duc la crearea a 500 de noi locuri de muncă” la nivelul Ministerului Economiei. Ministrul a menţionat că în unele departamente din instituţie, precum cel juridic, este deficit de personal.” (subl. mea)

Numarul de functionari din sectorul bugetar crescuse de la 900.000 in 2004, la sfarsitul Guvernarii Nastase, la 1.400.000 in 2009. De observat ca Dl. Vosganian ne spune ca acum sunt 1.200.000 in sectorul bugetar. Ar trebui sa ramana, in total, 900.000 de oameni, asa cum a fost in 2004 si care e numarul, din cate am inteles, sustenabil din punct de vedere economic de functionari la stat. Cu alte cuvinte ar trebui disponibilizati 300.000 de oameni. De observat si faptul ca Dl. Vosganian face o diferenta clara intre „numarul locurilor de munca in economie si industrie” si „sectorul bugetar”. Un alt aspect este cel al companiilor de stat cu pierderi. Un raport al Bancii Mondiale spunea prin 2011 ca un sfert din intreprinderile de stat, unde lucreaza 100.000 de oameni, sunt de facto in faliment. Cu alte cuvinte, daca asa stau lucrurile si acum, ar mai trebui inca 100.000 de oameni disponibilizati din aceste intreprinderi de stat falimentare. In total ar trebui sa fie disponibilizati 400.000 de oameni. N-as crede ca PSD e de acord cu solutia disponibilizarilor… Insa BNR ne vorbeste de persistenta deficitului de cerere agregata, lucru care conduce la ideea consumurilor minime de factori de productie. Altminteri nu se poate obtine (sau cum s-ar putea obtine?) eficienta economica. Iar daca bugetul este preponderent orientat spre protectie sociala atunci cum poti duce o politica activa de investitii publice? Daca la acestea adaugam ca deficitul bugetar trebuie sa fie cat mai mic atunci chiar nu vad cum se pot face si investitii publice, necesare scoaterii tarii din criza, solutia cheltuielilor dintr-un buget deficitar fiind respinsa.

Pe mine ma frapeaza faptul ca se vorbeste de „deficitul de cerere agregata” care ar contribui in mod dezinflationist in loc sa se adopte politici de crestere a cererii agregate, ce ar contribui la relansarea economica. De fapt a spune ca acest deficit de cerere agregata contribuie la dezinflatie indica intr-un mod imprecis fenomenul care are loc in economia reala si anume ca e vorba, in fapt, de deflatie, sau, in cel mai bun caz, de stagnare. Ce e mai bine sa am: o crestere economica, fie ea si inflationista, sau stagflatie? Iar daca cererea globala are rolul motor in privinta cresterii economice, dar ea se afla in „deficit”, atunci cum mai pot avea crestere economica?

Plafonul cheltuielilor de salarii va depăşi ţinta iniţială, ajungând la 7,3% din PIB pentru bugetari

Ponta: În acest an vom cheltui mai mult decât producem. La sfârşitul anului 2013, fiecare va fi mai dator cu 150 de euro. Declaraţiile premierului

Iata ce se arata, printre altele, in acest ultim articol: Ponta declara ca:

„- Guvernul nu are niciun ban al său. Guvernul gestionează nişte bani care sunt luaţi de la cetăţenii României pentru a fi folosiţi pentru cetăţenii României.”

El vorbeste ca Margaret Thatcher, Dumnezeu s-o ierte, dar vrea altceva…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 9, 2013 Posted by Motanul Incaltat | Uncategorized | Atitudine, Atitudini, Basescu, BNR, Business and Economy, criza economica, economic, economice, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, FMI, Government, guvern, John Maynard Keynes, Keynes, Margaret Thatcher, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, PDL, PNL, politic, politica externa, Politice, Ponta, PSD, România, social, societate, stiri, SUA, Traian Basescu, UE, Uniunea Europeana, USL, Varujan Vosganian, Victor Ponta, WordPress | Lasă un comentariu

Fiscal Cliff

Iata un articol interesant din Romania Libera care s-ar putea sa-i intereseze si pe romanii care traiesc in SUA:

2013, anul apocalipsei americane?

Merita citit!

Situatia actuala este rodul unor politici economice proaste , dupa cum se exprima Paul Krugman, aplicate in trecut si a lipsei de determinarea factorilor de decizie americani in rezolvarea acestei situatii, in prezent. Cand economia americana mergea bine, inca de la sfarsitul mandatului Presedintelui Clinton si inceputul erei Bush Jr., acesta din urma propunea reduceri masive de taxe si impozite, ceea ce a si facut. Acum economia americana risca sa alunece din nou intr-o grea recesiune si statul american nu are bani! Toti se „agata” de aceasta problema – fiscal cliff – dar nu se iau, in continuare, masurile necesare evitarii unei grele recesiuni. Sa speram ca actuala administratie de la Casa Alba va avea intelepciunea necesara si va actiona pentru a pune capat crizei ce se prefigureaza ( si se pare ca e vorba si de o criza politica de proportii, nu numai de una economica si financiara).

Ce ar trebui facut in primul si in primul rand? Dupa parerea mea, factorii de decizie de la Washington trebuie sa dea o deosebit de mare importanta politicii monetare si de credit. Trebuie inteles ca intrarea intr-o grea recesiune, cu toate reducerile de cheltuieli, va avea ca efect devalorizarea US$. Taierile bugetare vor amplifica recesiunea, cu consecinta scaderii cursului de schimb la bursa. Spun asta pentru ca nu sunt putini cei ce se tem de devalorizarea monedei datorita sporirii masei monetare, prin tiparire de moneda, dar nu se tem de devalorizarea monedei datorata recesiunii. In recesiune evolutia economica, fata de perioada de avant economic, e ceva, ca sa spun asa, inversat. Krugman arata foarte bine ca daca inflatia e problema ta, atunci trebuie sa iei masuri spre a o combate. Numai ca acum problema nu e inflatia! Si, dupa parerea mea, sporirea masei monetare in conditii de recesiune ar putea sa nu duca la inflatie, tocmai datorita caracterului invers al recesiunii fata de faza de avant economic. De aceea sporirea masei monetare si a volumului de credite devine o necesitate pentru redresare, precum si reducerea ratei dobanzii. Pentru ca la o rata mare a dobanzii, in perioada de recesiune, cine se mai imprumuta? Aproape nimeni, nu? Si atunci unde ajungem? Spre deosebire de tarile Zonei Euro, SUA are moneda sa proprie si poate face aceste lucruri. Pentru ca trebuie stimulata cererea de bunuri si investitii. O noua prabusire a cererii in numele reducerii deficitului bugetar si a reducerii cheltuielilor e sinonima cu recesiunea. Inseamna scaderea productiei, a preturilor si a cursului de schimb. In cazul in care s-ar incerca sa se creasca valoarea reala a US$, in conditiile scaderii preturilor, atunci deflatia ar fi iminenta, agravand recesiunea (recesiune deflationara, dupa cum se exprima Nouriel Roubini). Despre necesitatea maririi productiei si a reducerii in continuare a somajului, am vorbit si aici. Avertizam in acel articol faptul ca: „daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza!!„. As adauga sau as formula acum putin altfel: daca cererea de bunuri si servicii va scadea in continuare, va creste si somajul. Daca somajul creste, recesiunea se amplifica. De aceea cresterea cererii si combaterea somajului trebuie sa fie o prioritate de prim rang pentru Casa Alba. Din punctul de vedere al politicilor fiscale, voi spune pe scurt ca trebuie reduse taxele si impozitele. Daca ne referim la SUA, in niciun caz acestea nu trebuie sa creasca acum, daca o reducere a lor nu ar fi posibila.

As mai face referire asupra unui aspect… Vorbeam de devalorizarea US$ datorita recesiunii. Cred ca trebuie remarcat faptul ca devalorizarea monedei americane in astfel de conditii, datorita unei astfel de cauze, nu va ajuta cu nimic economia americana. Dimpotriva! Ma gandesc la faptul ca scaderea productiei ar putea afecta negativ exporturile, cu atat mai mult cu cat stocurile ramase nu se vand, si atunci devalorizarea monedei nu ar aduce niciun castig. Consecintele unei asemenea recesiuni se vor resimti in Europa, unde se duce de asemenea o proasta politica economica, si ar putea determina adancirea recesiunii aici; apoi incetinirea ritmului de crestere al economiei chineze… Lucruri care nu sunt de bun augur pentru economia americana si o situatie care nu poate stimula exporturile Americii… In asemenea conditii devalorizarea dolarului ar putea avea consecinte economice catastrofale pentru America.

As mai spune cate ceva despre cheltuielile in domeniul militar. SUA dispune de un arsenal militar vast, cel mai mare din lume la ora actuala, deosebit de bine dotat cu o tehnologie foarte avansata. A cheltui mai mult in acest domeniu inseamna a cheltui de dragul de a cheltui si nimic mai mult, fara ca aceste cheltuieli sa fie si eficace. Aceste cheltuieli ar determina si alte state sa-si sporeasca arsenalul, spre exemplu Rusia, China, Brazilia, s.a., insa cu cheltuieli mult mai mici, situatia mentinandu-se, in final, aceeasi.

Din punct de vedere strategico-militar, situatia actuala e mult diferita de cea premergatoare celui de-al doilea razboi mondial. Pe vremea aceea se ridicase o Putere militara foarte periculoasa, foarte bine dotata, si cu o armata bine pusa la punct si foarte disciplinata – Germania nazista. Rusia, Franta stateau mult mai slab din punct de vedere militar. Si chiar si SUA pe vremea aceea. Lucruri ce au permis expansiunea Germaniei in prima faza a razboiului. Acum e o lume diferita chiar de cea din perioada razboiului rece… De la o lume bipolara s-a trecut la una multipolara, daca se poate spune asa. Numarul tarilor care au armament nuclear a crescut, de asemenea si-au perfectionat armatele, tehnicile, dotarea. O conflagratie mondiala e mult mai greu de realizat, as zice eu… Pe de alta parte, in cazul unui razboi punctual, ca sa zic asa, spre exemplu cu Coreea de Nord sau Iran, SUA nu are nevoie de sporirea cheltuielilor militare acum. Poate ca da, in cazul declansarii unui astfel de razboi, dar acum nu vad rostul unor cheltuieli suplimentare. Am spus poate ca da deoarece bugetul apararii in cazul SUA este si asa foarte mare, iar dotarile armatei americane sunt la un inalt nivel. Spre exemplu, Iranul nu poate face fata avioanelor americane F-16, chiar daca acestea sunt dintr-o generatie mai veche. Acelasi lucru e valabil si pentru Coreea de Nord. Nu mai vorbesc daca luam in considerare intreg NATO, cu tot arsenalul sau militar. De aceea o sporire a cheltuielilor militare a SUA mi se pare redundanta. In orice caz este o masura indoielnica de salvare a economiei americane.

Off Topic – DE citit si…

Consiliul Constituţional francez a invalidat impozitul de 75% pentru bogaţi

Razboiul politic in USA. Un Presedinte acuza!!

Obama acuză republicanii că protejează interesele bogaţilor

Se arata ca:

„In pline negocieri de ultim minut, in care congresmenii incearca sa evite o cura de austeritate brutala, presedintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a acuzat pe republicani ca au provocat criza „zidului bugetar”.

Intr-un interviu acordat televiziunii NBC, presedintele Statelor Unite a afirmat ca adversarii sai politici, care controleaza o parte a congresului, nu pot accepta ideea ca „impozitele celor mai bogati american trebuie sa creasca un pic”, informează Hotnews.ro.Obama, care de la realegerea sa la inceputul lui noiembrie negociaza cu republicanii un acord pentru a evita intrarea in vigoare, in mod automat, de la 1 ianuarie, a unor cresteri generalizate de impozite si reduceri in cheltuielile statului, a deplans faptul ca protectia veniturilor celor mai instariti contribuabili „pare sa fie singura lor tema unificatoare”.

„Ei spun ca prioritatea lor este sa trateze de o maniera serioasa deficitul, dar modul in care se comporta pare sa arata ca singura lor prioritate este sa faca in asa fel incat facilitatile fiscale ale celor mai bogati americani sa fie protejate”, a spus el, intr-un interviu acordat pentru emisiunea „Meet the press”, care a fost inregistrat sambata.

In conditiile in care liderii republicani si democrati din Senat incearca duminica sa ajunga la un acord de ultima clipa, Barack Obama s-a abtinut de la orice pronostic.

„Eram moderat optimist ieri (vineri, n.r.) dar se pare ca nu exista inca un acord”, a notat el.

Daca nu se ajunge la un compromis, masurile de austeritate care vor intra in vigoare risca sa arunce din nou prima economie mondiala in recesiune, dupa cum au avertizat o serie de economisti.

De la inceputul negocierilor, chestiunea facilitatilor fiscale mostenite de la presedintele republican George W. Bush a fost una centrala: Obama vrea sa le elimine pentru gospodariile care au venituri mai mari de 250.000 de dolari pe an, in timp ce republicanii nu vor sa auda de nicio crestere de impozite, vizand cheltuielile statului pentru a reduce deficitul.

Senatul se va reuni duminica la ora 13,00 (18,00 GMT) iar sesiunea camerei se deschide o ora mai tarziu. Niciun vot nu este asteptat inainte de ora 18,30 (23,30 GMT).”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

decembrie 30, 2012 Posted by Motanul Incaltat | Uncategorized | Atitudine, Atitudini, Barack Obama, Cliff, criza economica, Diverse, Dupa, economic, economie, Economy, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, fiscal cliff, FMI, Franta, GOP, guvern, John Maynard Keynes, Keynes, NATO, nivel de trai, normalitate, Nouriel Roubini, Opinia mea, parerea mea, partide politice, Paul Krugman, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, rata somajului, Republican, România, social, societate, somaj, someri, stiri, SUA, UE, United States, United States Congress, Uniunea Europeana, USA, Washington, WordPress | 215 comentarii

Din nou despre Grecia si Spania…

Ma gandeam zilele acestea din nou la Grecia… Nu, nu pentru ca sa-mi fac o vacanta acolo, desi.. cine stie… 🙂 . Dar nu la asta ma gandeam, ci la situatia economica si financiara a acestei tari. Si mai exact la faptul ca nu am auzit pe cineva de pe la Comisia Europeana, FMI, lideri importanti din Zona Euro, etc sa explice la modul foarte clar cum a ajuns Grecia in situatia actuala. Iata aici ce ne spune FMI. Si aici un articol din Wikipedia despre economia Greciei. Dupa cum putem constata, aceasta tara de doar 11 milioane de locuitori a atins, in 2011, formidabila datorie de 165,412% din PIB, asta insemnand peste 500 de miliarde de US$. Iar daca in 2006 somajul era de 8,891% din forta totala de munca, in 2011 el a ajuns la 17,326% din forta totala de munca. De observat sunt doua lucruri: datoria publica si somajul sunt previzionate in crestere cel putin pentru 2012, 2013, dar PIB-ul este previzionat in scadere! Despre structura economiei Greciei, Wikipedia ne spune:

„A developed country, the economy of Greece mainly revolves around the service sector (85.0%) and industry (12.0%), while agriculture makes up 3.0% of the national economic output.^[8] Important Greek industries include tourism (with 14.9 million^[25] international tourists in 2009, it is ranked as the 7th most visited country in the European Union^[25] and 16th in the world^[25] by the United Nations World Tourism Organization) and merchant shipping (at 16.2%^[26] of the world’s total capacity, the Greek merchant marine is the largest in the world^[26]), while the country is also a considerable agricultural producer (including fisheries) within the union. As the largest economy in the Balkans, Greece is also an important regional investor.”

De observat ponderea larga pe care o are sectorul serviciilor in intreaga economie – 85% – industria avand o pondere de doar 12% si agricultura de numai 3%. Grecia e o tara slab performanta (Krugman) dar cu toate acestea inregistreaza o datorie colosala. Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, aprecia ca fluxurile de capital venite din centrul Zonei Euro catre Grecia nu au facut aceasta tara mai performanta, ci, in schimb, au crescut costurile. Odata cu criza economica, aceste fluxuri se intorc inapoi catre centru, in schimb aceasta tara ramane cu o datorie publica foarte mare, ce pune in pericol Zona Euro.

S-a insistat foarte mult pe faptul ca Grecia trebuie sa-si plateasca imensa datorie publica. Dupa parerea mea, nu vad cum se poate face lucrul asta, tinand cont de cresterile economice negative pe care le inregistreaza Grecia. Deci scenariul acesta in care Grecia ar putea sa-si plateasca datoria mi se pare unul totalmente nerealist. Problema ar fi cine e responsabil pentru aceasta situatie. Si aici am vazut tot felul de puncte de vedere dintre care, din pacate, acela care spune ca poporul ar fi responsabil. Dar guvernantii si cei care au creditat in felul acesta tara, cei care au garantat aceste credite? Interesant este ca despre acestia se vorbeste mult mai putin, de parca nu ei ar fi adevaratii responsabili pentru dezastrul actual, caruia nu i se poate gasi o solutie convenabila. Factorii de decizie si adevaratii vinovati sunt trecuti sub tacere: poporul, in schimb, e facut vinovat. Din pacate, unii imbratiseaza aceasta idee tocmai pentru a ascunde adevaratii vinovati (cel putin asa mi se pare) care trebuie cautati printre factorii de decizie, atat la nivelul Zonei Euro cat si la nivelul guvernelor ce s-au perindat pe la Putere in Grecia. Si apoi cum e posibil sa propui un asa zis plan de salvare prin care datoria publica sa creasca in continuare, in timp ce PIB-ul scade?

Acelasi lucru, parca tras la indigo, in cazul Spaniei – aici datele pe care ni le ofera FMI. Spania avea o datorie, in 2006, de doar 39,679% din PIB (deci respecta Criteriile de Convergenta de la Maastricht), ca sa ajunga in 2011 la 69,117% din PIB, iar previziunea FMI pe 2012 este ca aceasta datorie ar fi de 90,693% din PIB!! Somajul in Spania era de 8,525% din forta totala de munca in 2006, ca sa ajunga in 2011 la 21,650%, iar previziunea pe 2012 este de 24,900%!! Pentru 2012 si 2013 PIB-ul Spaniei este previzionat in scadere de catre FMI.

Eu chiar nu inteleg ce fel de plan de salvare e asta: pe de o parte cresc datoriile publice ale tarilor si somajul, pe de alta parte scade PIB-ul! Si asta in conditiile in care se vorbeste de reducerea datoriilor publice… Adica de faptul ca s-ar dori lucrul asta… Dar chiar se doreste asta?

Sa luam cazul Romaniei – o tara cu o datorie publica mult mai mica decat cea a Spaniei sau Greciei. Romania s-a imprumutat la FMI insa creditele acestea sunt pentru continuarea a ceea ce se numeste reforme structurale. Politica FMI este Consensul de la Washington. Creditele luate de la FMI nu sunt destinate dezvoltarii industriei, agriculturii, cum poate ar crede unii. Ele sunt destinate efectuarii reformelor in sensul acestui Consens de la Washington, iar in cazul nostru pentru reducerea deficitului bugetar. Se stie ca deficitul bugetar poate fi redus prin marirea veniturilor la bugetul de stat, prin reducerea cheltuielilor sau prin ambele metode. Guvernul Boc a incercat sa mareasca veniturile, insa rezultatele au fost foarte modeste (cresteri foarte mici). A ramas reducerea cheltuielilor. Dupa parerea mea, marirea veniturilor la bugetul de stat nu poate fi realizata decat prin marirea taxelor si impozitelor, ceea ce nu e cazul Romaniei deoarece noi avem cota unica. Intr-un fel ar parea firesc: statul trebuie sa-si reduca cheltuielile pentru a se restrange la functiile sale firesti. Costurile, ca sa zic asa, sunt enorme si o astfel de politica practicata de FMI conduce la indatorare masiva. Nicidecum la scaderea datoriilor si la performanta economica, cum lesne se poate constata. Dupa parerea mea, acest asa zis plan de salvare a Zonei Euro se pliaza pe Consensul de la Washington prin politica de austeritate bugetara. Insa in felul asta nu numai ca datoriile publice cresc, dar scade si performanta economica inrautatind viata oamenilor.

Unii, mai mult sau mai putin voit, fac confuzii foarte grave asimiland situatia de acum din Europa si SUA cu socialismul sau comunismul. Sa vedem ce ne spune FMI despre o tara socialista, spre exemplu China – aici. Sa luam, spre exemplu, datoria publica ca procent din PIB. Dar inainte sa specificam faptul ca Tratatul de la Maastricht ne spunea ca tarile membre UE nu trebuie sa depaseasca o datorie publica de 60% din PIB. In China, datoria publica in 2006 era de doar 16,187% din PIB. In 2011 de 25,843% din PIB, previzionandu-se ca aceasta sa scada in 2012 la 22,159% din PIB, iar in 2013 la 19,567% din PIB. De observat ca si pe urmatorii ani, 2014, 2015 datoria este estimata in scadere!! Somajul: in China somajul este aproape constant,4,1-4,3% din forta totala de munca. Iar PIB-ul Chinei este in crestere pe urmatorii ani!!! De asemenea inflatia se mentine la cote scazute si se previzioneaza a se stabiliza la 2,8-3% pentru urmatorii ani! Referitor la China mai trebuie remarcat un lucru: populatia in crestere!
Mai mult, stateam si ma gandeam la ce datorie externa avea Romania pe vremea lui Ceausescu. Era de vreo 11,7-12 miliarde US$. Romania, o tara de doua ori mai mare decat Grecia. Sa facem un calcul aproximativ si sa vedem cat la suta e datoria pe care a avut-o Romania din actuala datorie a Greciei: mie mi-a dat un procent de 2,34%… Si atunci cum e cu teoria care ne vorbeste de restrangerea statului la functiile lui firesti, aparata de cei care promoveaza politica FMI, neoliberala, de austeritate bugetara? Ar rezulta faptul ca o tara precum China e foarte capitalista!! 😀 . Oamenii astia nu-si dau seama ce vorbesc si ce apara, sustinand sus si tare austeritatea!!

Nu m-am putut abtine si m-am uitat ce ne spune FMI despre Rusia – aici. Datoria publica a Rusiei in 2011 este de doar… 11,961% din PIB in 2011!! Previzionata in scadere pe 2012 si 2013. Somajul in Rusia era in 2011 de 6,5% din forta totala de munca si se previzioneaza ca in 2012 si pe urmatorii ani sa ramana constant la 6% (ceea ce mie mi se pare a fi rata naturala a somajului acolo). Inflatia este previzionata in scadere pe 2012. Iar PIB-ul este in crestere!! El a depasit in 2011 valoarea pe care o avea in 2008, inainte de caderea din 2009.

Dar care vor fi consecintele pe plan international?

In primul rand e de observat urmatorul fenomen: in timp ce in Europa si SUA situatia economica se inrautateste, tari precum China sau Rusia nu sunt atinse decat foarte putin, practic deloc, de aceasta criza, reusind sa creasca economic si sa aiba o dezvoltare economica fara probleme deosebite. In asemenea conditii competitia intre Europa, pe de o parte, si China, Rusia, pe de alta parte pare a fi pierduta de catre Europa. Inclusiv de catre SUA!! Consensul de la Washington, ca de altfel intreg neoliberalismul, nu a facut altceva decat sa arunce in datorii imense si regresiune economica tarile care l-au adoptat. In schimb, a favorizat (culmea!!!!) tarile ce nu au adoptat o asemenea filozofie economica. Datele economice sunt clare: Europa cat si SUA trec de la stadii inalte de dezvoltare economica la stadii mai inapoiate, permitand unor tari precum China si Rusia sa se dezvolte linistit si sa profite de inalta tehnologie existenta in Vest, pentru propria lor dezvoltare. In vreme ce Vestul se prabuseste cu inalta tehnologie (si forta calificata de munca pe care o are) in brate!

Cum stau lucrurile in SUA…

Ce ne spune FMI despre SUA – aici. Parerea mea este urmatoarea si o voi expune cat pot de clar: daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza!! Norocul americanilor este ca PIB-ul are tendinta de crestere si ca au reusit sa reduca somajul. Este adevarat ca nu e o scadere spectaculoasa a somajului, dar este, totusi, o scadere. N-are nicio importanta cum este redus acest somaj, important este sa-l reduca in continuare daca vor sa mentina cresterea economica. Ca este redus cu ajutorul implicarii active a statului in economie sau nu, ci prin firme private, prin Obamacare, n-are nicio importanta!! Important este sa-l reduca daca vor sa evite o catastrofa! O reintrare a SUA in recesiune ar avea consecinte foarte rele pentru Europa, lucrurile cred ca sunt clare. Dupa parerea mea, cresterea somajului in SUA este sinonima cu reintrarea acestei mari tari in recesiune. O politica de austeritate, gen FMI, aplicata in SUA ar genera intrarea in recesiune, inclusiv cresterea datoriei publice la cote foarte mari. SUA este nevoita sa renunte la neoliberalism.

Bugetul UE

In asemenea conditii, ca cele existente in Europa, reducerile bugetare nu pot decat sa imapinga Europa intr-o criza economica mai profunda, daca pot sa ma exprim astfel si la o crestere fara precedent a datoriilor publice ale tarilor membre UE.

Ca ceea ce spun eu este corect demonstreaza aceasta harta data de FMI. O sa constatam ca in 2012 Europa de Vest si SUA nu pot atinge o crestere de 3%. Bineinteles, in Europa, dupa cum usor se poate vedea, sunt tari care au cresteri negative: Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Marea Britanie, etc. In partea Estica a Lumii, tari precum Rusia, China, s.a, au cresteri intre 3-10%. Se preconizeaza ca SUA sa aiba o crestere economica de 3,5% de abia in 2015. Mutati cursorul, va rog, la anul 2017: Europa de Vest nu va atinge o crestere economica de 3% nici macar in 2017!! Stagnarea economica in Europa de Vest e cel putin pe termen mediu. Pentru Romania se preconizeaza ca abia in 2014 sa atinga o crestere economica de 3%, ceea ce este insuficient pentru a micsora decalajul fata de tarile dezvoltate.

Ce spune, acum, FMI… Apusul Consensului de la Washington si al neoliberalismului…?

Keynes, Krugman sunt facuti in toate felurile de catre conservatori. Cu toate

English: „Paul Krugman lectured on „After Bush – The End of the Neo-Conservatives and the Moment for the Democrats” to over 500 guests in the jam-packed big lecture hall at the German National Library in Frankfurt” (Photo credit: Wikipedia)

aceste rautati, FMI ajunge sa recunoasca rolul cererii. Deschideti, va rog, acest document FMI:

Fostering Growth in Europe Now

Dupa „lupte seculare” recunoaste pana si FMI ca e vorba de o scadere drastica a cererii in Europa. Greu, foarte greu… Keynes a spus ca cererea globala are rolul motor si foarte multi conservatori, care habar n-au de economie, nici nu vor sa auda de asa ceva. Iata ce spune documentul FMI:

„There is a further and crucial point about demand—namely that it is very uneven across Europe. Demand is still growing in the North but is collapsing in the South, which most needs it to facilitate fiscal consolidation and reduce record high unemployment. To channel more external demand to the South (from both within and outside the euro area) and thereby alleviate the pressure on the weakest links in the euro zone, relative prices in Southern Europe need to fall vis-a-vis the North. Reversing the competitiveness gap since the adoption of the euro will entail higher inflation in the North than in the South. Relatively speaking, the South needs nominal wage restraint, and the North to let wages rise in line with productivity and market developments (though not beyond, in order to preserve the competitiveness of the euro area as a whole)” (subl. mea)

Or, lucrul asta a fost aratat mai demult de Paul Krugman care spunea ca este nevoie de o inflatie in centrul Zonei Euro pentru a putea permite si tarilor de la periferie sa fie performante. Documentul (la pag. nr. 6) arata clar un lucru foarte important:

„Slower productivity growth explains the decline in euro area potential GDP growth, while lower labor utilization is behind the lower GDP level with respect to peers. The sharp decline in total factor productivity growth in the euro area (Figure 2) had the largest contribution to the trend growth decline observed in the last three decades. While potential growth rates have come down significantly, the slowdown is more pronounced in the Southern euro area countries. But productivity is not the entire story: Mourre (2009) shows that lower labor utilization explains two-thirds of the differential in the GDP per capita level between the euro area and the United States in 2006.” (subl. mea)

Iar la pag. nr. 8 arata:

„Growth is crucial for stability. Persistent stagnation in the periphery can lead to private sector bankruptcies and even higher unemployment, which would compound the difficulty of fostering confidence in governments as well as the private sector. Consolidation could become ever more elusive, with mounting social unrest, growth spiraling downward, andever higher debt ratios”(subl. mea)

Iata ce mai arata documentul FMI, ca sa nu ziceti ca vorbesc aiurea despre rolul motor al cererii globale (pag 17 si urmatoarele):

„IV. WHY DO STRUCTURAL REFORMS NEED OTHER SUPPORTIVE POLICIES?
Weak demand and excess capacity conditions risk limiting the short-term output response to reforms and, if they persist, may also damage the long-run potential. In particular, balance sheet concerns and low confidence encumber private sector decisions, thereby weakening demand and possibly hindering the effectiveness of supply side reforms. For example, relaxing employment protection may not stimulate hiring in the short term, but increase unemployment. Similarly, reducing unemployment insurance or increasing the retirement age would lower disposable income if those induced to seek work do not find jobs. IMF staff simulated a case where unemployment insurance is reduced assuming that the cuts in transfers to the unemployed, who are assumed to be liquidity-constrained, take effect immediately, while the increase in employment from higher labor supply is assumed to take place with a lag. The result is a slight output contraction in the short run, even though output expands in the long run. Overall, there are considerable uncertainties about the immediate effects of implementing structural reforms during a recession. Furthermore, because persistent weak demand can negatively impact long-run prospects through hysteresis effects in unemployment, it is imperative to increase growth soon. Moreover, bringing unemployment down in the short run largely depends on the strength of economic activity. Recent estimates by Ball et al. (2012) show that the relationship between growth and unemployment (generally referred to as Okun’s law) has been very stable for advanced countries since the 1980s, including for euro area countries. This suggests that boosting output growth, through both aggregate supply and—wherever possible—aggregate demand channels, is critical to reducing unemployment. Moreover, based on an empirical study, Bernal-Verdugo et al. (2012) find that unemployment could increase temporarily after labor market reforms are implemented (Figure 9). They also show that after a financial crisis, unemployment tends to increase more in the short term in countries with a more flexible labor market, but the medium-term increase in unemployment tends to be higher for countries characterized by a more rigid labor market.

Structural reforms, therefore, need to be complemented by policies that boost aggregate demand. This is not a recommendation of simple fiscal stimulus—fiscal consolidation is inevitable—but of a combination of efforts to alleviate headwinds which, importantly, includes demand rebalancing within Europe and reallocation within countries. Monetary policy and banking sector repair and reform have an important role to play. Short-run growth needs more robust (ideally private) domestic demand in the North and firmer external demand in the South. Domestic absorption would need to outpace output in the North for some time, while a more competitive tradable sector in the South should cushion its unavoidable domestic demand adjustment. Labor markets in the South are at the center of this rebalancing as wage adjustments play a crucial role in undoing the relative price misalignment in the absence of exchange rate policy. Because filling the gap in relative price is not immediate, it is important to avoid an overshooting of the domestic demand adjustment.”

De ce este necesar ca cererea globala sa fie relansata in Europa? In primul rand pentru stabilitatea UE si a Zonei Euro, asta e clar. Dar in al doilea rand, si nu mai putin important, as zice eu, pentru ca Europa sa poata face fata competitiei cu tarile asiatice. Altminteri, nu numai ca se va agrava criza actuala, dar Europa intreaga ar putea deveni o colonie asiatica din punct de vedere economic. Tari mari precum China, India, tarile Asiei de Sud-Est, care au rate mari de crestere economica si mana de lucru ieftina, si asta in mod constant, nu vor putea fi oprite si vor cauta piete de desfacere pentru produsele lor, la pret de dumping, desi chiar de buna calitate, in Europa. De remarcat in documentul FMI, citat mai sus, slaba utilizare a factorilor de productie, inclusiv a fortei de munca, in Zona Euro (pag. 6 , fig. 2), scazand continuu din anii ’60 pana acum, precum si potentialul de crestere economica (ce a inregistrat si el o scadere), pentru zona sudica a Europei fiind negativ. Practic, se poate spune ca e o scadere a performantelor economice.

Am anticipat ca se va ajunge la Teoria lui Keynes inca din 2010… Nu vreau sa ma laud… Insa simt o satisfactie cand vad ca am previzionat corect! 🙂 Iertata sa-mi fie lipsa de modestie… Evident, era mai bine sa nu fie aceasta criza economica. La ora actuala e o foarte slaba activitate economica atat in SUA cat si in Europa. Ii zic foarte slaba si nu cred ca exagerez. Noi am facut o mare greseala: nu ne-am extins spre Asia cand trebuia. SUA a facut o greseala enorma cheltuind sute de miliarde pe razboaie ce nu i-au slujit la nimic in loc sa incerce sa investeasca in tarile Europei de Est, in Rusia si Asia. O asemenea extindere economica, cu creare de debuseuri, era mai mult decat necesara si trebuia inceputa inca din anii ’90, dupa caderea comunismului, cand s-au creat conditii favorabile pentru lucrul asta. Slab jucat, foarte slab! Efectul acestor greseli e unul contrar, ca sa zic asa: incep sa se extinda economiile din Asia catre Europa si SUA! Fara ca Europa si SUA sa poata face ceva ca sa stopeze acest fenomen. Cel putin la ora actuala nu prea pot face mare lucru. Sa vedem pe viitor. Uitati-va la Rusia: Bulgaria deja a semnat agreement-ul cu Gazprom pentru proiectul South Stream, rivalul lui Nabucco care se tot amana, si se amana… Si uite asa creste influenta Rusiei in Balcani si in toata Europa! Rusia si China devin printre partenerii economici importanti ai Greciei (tara membra NATO!), atat in ceea ce priveste exporturile de produse, dar si, poate si mai important, importurile de produse! Americanii s-au facut ani de zile ca nu vad aceste lucruri, ca acum sa ajunga la mana Chinei… Ei, pur si simplu, au ignorat aceste realitati, subestimand aceste tari, dar, in schimb, supraestimandu-se peste masura.

Update – Consiliul European – intalnire Basescu – van Rompuy

Gandul

CONSILIUL EUROPEAN. Ce a negociat Băsescu pentru România la întâlnirea cu van Rompuy şi Barroso. Ultimele scenarii de buget făcute la Bruxelles. LIVE

Se arata, printre altele, ca:

„Criza financiară care sperie marile ţări europene poate pune în dificultate România la masa mai-marilor UE, unde intră astăzi oficial în discuţie bugetul pe următorii şapte ani. După ultimele cifre vehiculate deocamdată neoficial a Bruxelles, înainte de Consiliul European care începe în această seară, unul din scenariile cele mai pesimiste cu care preşedintele Traian Băsescu a plecat ieri de la Bucureşti – aproximativ 40 de miliarde bani europeni pentru România în perioada 2014-2020 – riscă să devină cel mai optimist.

Un eşec al negocierilor nu este însă exclus, liderii europeni luând în calcul organizarea unui nou summit dedicat bugetului UE, la începutul anului viitor, variantă invocată public de cancelarul german Angela Merkel.

Negocieri unu la unu

Ultimele negocieri unu la unu au avut loc în această dimineaţă, când preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a chemat la negocieri fiecare şef de stat sau de guvern în prezenţa lui Jose Manuel Barroso. Traian Băsescu a intrat al doilea, după premierul britanic, David Cameron, de la care se aşteaptă cea mai vehementă opoziţie asupra bugetului. Potrivit unor surse oficiale, preşedintele Traian Băsescu a cerut, în timpul discuţiilor cu van Rompuy şi Barroso, dublarea sumei totale pe plăţi directe pentru agricultură. Concret, în loc de 5,5 miliarde să fie 11 miliarde în total ceea ce s-ar traduce în 16-20 de euro în plus la subvenţie.

Scenarii de buget

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, se aşteaptă ca Herman van Rompuy să propună ca start în discuţiile de diseară o tăiere de 100 de miliarde faţă de varianta iniţială a Comisiei Europene. În acest scenariu apare un minus de încă 25 de miliarde faţă de tăierea pe care o avansase anterior, considerată inacceptabilă de toate ţările care speră la fonduri UE pentru infrastructură şi agricultură, între care şi România.
Această nouă variantă ar urma să limiteze şi mai mult banii pentru Dezvoltare Rurală (drumuri judeţene etc), favorizând însă plăţile directe, adică subvenţiile pe hectar pe care le primesc agricultorii. Un minus consistent ar apărea însă şi la aşa numitele fonduri de coeziune, adică banii pentru austostrăzi sau proiecte de mediu.

Gândul va transmite ultimele amănunte pe tot parcursul summitului.

UPDATE 16:11 Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, „ca urmare a presiunii ţărilor contributoare net şi a discuţiilor care au loc în cursul zilei de astăzi între, pe de o parte, preşedintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, domnul José Manuel Barroso, şi, pe de cealaltă parte, şefii de stat şi de guvern ai statelor membre, este de aşteptat să fie prezentată o nouă propunere de buget; aceasta ar urma să ţină cont de solicitările ţărilor contributoare de reducere a contribuţiilor proprii la bugetul Uniunii Europene, dar şi de solicitările ţărilor care pierd sume importante prin aplicarea acestei noi propuneri odată cu intrarea în vigoare a bugetului”.

UPDATE 15:26 Potrivit unor surse oficiale, preşedintele Traian Băsescu a cerut, în timpul discuţiilor cu van Rompuy şi Barroso, dublarea sumei totale pe plăţi directe pentru agricultură. Concret, în loc de 5,5 miliarde să fie 11 miliarde în total ceea ce s-ar traduce în 16-20 de euro în plus la subvenţie. Anterior, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu declarase, pentru Mediafax, că s-a discutat varianta majorării cu 50 la sută a alocărilor pentru România în 2014-2020 – faţă de exerciţiul financiar precedent – prin pilonul „plăţi directe” al Politicii Agricole Comune.

UPDATE 14:45 Comitetul Regiunilor al UE a criticat, joi, intenţia de reducere a fondurilor care vor fi alocate pentru coeziune pe bugetul 2014-2020, avertizând că acest instrument este una dintre principalele soluţii pentru depăşirea recesiunii din UE.

UPDATE 12:45 Întâlnirea Băsescu-van Rompuy-Barroso s-a încheiat. Discuţiile au durat aproximativ 30 de minute. Serviciul de media al Comisiei Europene l-a titrat, vreme de o oră, pe preşedinte cu titulatura de premier în imaginile oficiale transmise în circuit intern şi publicate pe site-ul Comisiei.”

Romania Libera

VIDEO. Întâlnire Băsescu – Van Rompuy: Preşedintele Râmâniei ar fi cerut creşterea cu 50% a plăţilor la hectar

„Preşedintele Traian Băsescu a cerut „în mod imperativ” în timpul întîlnirii de joi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, creşterea semnificativă a alocărilor pentru plăţile directe pentru fermierii români, spun surse europene citate de HotNews.ro. Băsescu vizează creşterea plăţii la hectar cu cel puţin 50% faţă de nivelul actual.

Întrevederea de lucru a preşedintelui Traian Băsescu pe tema bugetului UE 2014-2020 cu Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, şi Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a durat aproximativ 30 de minute, potrivit Mediafax.

Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului European, unde Van Rompuy şi Barroso au programate joi întrevederi pe tema bugetului 2014-2020 cu toţi cei 28 de şefi de state şi de guverne din ţările UE.

Preşedinţia nu va comunica joi detalii referitoare la discuţiile şefului statului cu liderii europeni, având în vedere că negocierea pe marginea bugetului este în desfăşurare.

În cursul serii urmează să înceapă şi reuniunea oficială a Consiliului European, până la acel moment fiind de aşteptat ca preşedintele Băsescu să aibă consultări şi cu alţi lideri din ţările membre.

Surse europene au precizat că întrevederea celor doi oficiali UE cu preşedintele Traian Băsescu a fost a doua în ordinea întâlnirilor pe care le vor avea cu liderii ţărilor membre UE, anterior fiind programată numai întâlnirea cu premierul britanic David Cameron.

Era de aşteptat ca în cadrul întrevederii preşedintele Băsescu să prezinte poziţia României privind bugetul UE.

De asemenea, potrivit surselor menţionate, urmează ca după discuţiile cu liderii ţărilor UE, la începutul reuniunii Consiliului European preşedintele Van Rompuy să vină cu o nouă propunere de buget, în condiţiile în care mai toate ţările membre au obiecţii importante faţă de cea prezentată săptămâna trecută, estimată la circa 970 miliarde de euro pentru cei şapte ani de programare.

Potrivit propunerii Van Rompuy de săptămâna trecută, România ar fi pierdut aproximativ 8 miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, de circa 47 miliarde euro.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că propunerea Comisiei nu mai este subiect de discuţie având în vedere poziţia ţărilor donatoare care vor reduceri ale acesteia variind între 100 şi 200 de miliarde de euro.

România are cele mai importante obiecţii faţă de propunerea Van Rompuy, potrivit ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, cu privire la criteriul care face legătura între alocările viitoare pentru politica de coeziune şi rata de absorbţie pe exerciţiul actual financiar 2007-2013, dar şi cu privire la alocările pe Politica Agricolă Comună (PAC).

Paragraful 45 din propunerea Van Rompuy stabileşte că ţările care nu au atins o rată de absorbţie de 60% din media europeană actuală, de circa 33%, nu pot primi pentru 2014-2020 fonduri pe Politica de Coeziune mai mari de 15% faţă de alocarea pe 2007-2013.

De asemenea, convergenţa plăţilor directe pe PAC nu este satisfăcătoare pentru România, fermierii români urmând ca abia în 2018-2019 să primească o subvenţie la hectar similară cu media europeană, pe propunerea Comisiei fiind 2016-2017.

România vizează şi alte puncte defavorabile din propunerea Van Rompuy, cum ar fi scăderea ratei de cofinanţare la 75% faţă de nivelul actual de 85%, reducerea prefinanţărilor la 2% faţă de nivelele actuale de 7% pentru PAC şi 9% pentru Politica de Coeziune, dar şi faptul că propunerea Van Rompuy nu mai permite eligibilitatea TVA pentru unele proiecte.

Preşedintele Băsescu a arătat înainte de plecarea la Bruxelles că România este interesată să negocieze pentru obţinerea compromisului, însă nu exclude ca la această reuniune a Consiliului European să nu se ajungă la o soluţie, având în vedere diferenţele mari între dorinţele ţărilor donatoare şi cele ale ţărilor beneficiare.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Basescu a folosit aceasta expresie „tari donatoare”, criticata in media. Si mie mi se pare corect sa se spuna „tari contributoare”. Dar Basescu nu a lamurit de ce a spus „tari donatoare”…

Epilogul…

CONSILIUL EUROPEAN. Negocierile de la Bruxelles AU EŞUAT. Băsescu: Nu s-a ajuns la un buget al UE, dar s-au făcut progrese

DE citit neaparat

Intrucat aceasta postare a suscitat un interes deosebit din partea cititorilor blogului le recomand sa citeasca, integral si in original, urmatorul articol semnat Paul Krugman si publicat in The New York Times:

Fighting Fiscal Phantoms

Eu am spus in postare ca daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza. Dl. Krugman arata in articolul sau de ce SUA nu poate ajunge in situatia Greciei.

Iata ce se arata printre altele:

„You’ve heard the story many times: Supposedly, any day now investors will lose faith in America’s ability to come to grips with its budget failures. When they do, there will be a run on Treasury bonds, interest rates will spike, and the U.S. economy will plunge back into recession.

This sounds plausible to many people, because it’s roughly speaking what happened to Greece. But we’re not Greece, and it’s almost impossible to see how this could actually happen to a country in our situation.

For we have our own currency — and almost all of our debt, both private and public, is denominated in dollars. So our government, unlike the Greek government, literally can’t run out of money. After all, it can print the stuff. So there’s almost no risk that America will default on its debt — I’d say no risk at all if it weren’t for the possibility that Republicans would once again try to hold the nation hostage over the debt ceiling.

But if the U.S. government prints money to pay its bills, won’t that lead to inflation? No, not if the economy is still depressed.

Now, it’s true that investors might start to expect higher inflation some years down the road. They might also push down the value of the dollar. Both of these things, however, would actually help rather than hurt the U.S. economy right now: expected inflation would discourage corporations and families from sitting on cash, while a weaker dollar would make our exports more competitive.

Still, haven’t crises like the one envisioned by deficit scolds happened in the past? Actually, no. As far as I can tell, every example supposedly illustrating the dangers of debt involves either a country that, like Greece today, lacked its own currency, or a country that, like Asian economies in the 1990s, had large debts in foreign currencies. Countries with large debts in their own currency, like France after World War I, have sometimes experienced big loss-of-confidence drops in the value of their currency — but nothing like the debt-induced recession we’re being told to fear.

So let’s step back for a minute, and consider what’s going on here. For years, deficit scolds have held Washington in thrall with warnings of an imminent debt crisis, even though investors, who continue to buy U.S. bonds, clearly believe that such a crisis won’t happen; economic analysis says that such a crisis can’t happen; and the historical record shows no examples bearing any resemblance to our current situation in which such a crisis actually did happen.

If you ask me, it’s time for Washington to stop worrying about this phantom menace — and to stop listening to the people who have been peddling this scare story in an attempt to get their way.” (subl. mea)

Parca spuneam in comentarii ceva despre printing money si despre inflatie… 🙂 Parca nu m-am inselat… 🙂

noiembrie 22, 2012 Posted by Motanul Incaltat | Uncategorized | Asia, Atitudine, Atitudini, Balkans, Basescu, Boc, Ceausescu, Consensul de la Washington, Consiliul European, criza economica, Diverse, Dupa, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, FMI, Grecia, Greece, guvern, Herman Van Rompuy, John Maynard Keynes, Keynes, neoliberalism, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, Paul Krugman, PDL, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, România, Rusia, social, societate, Spania, SUA, Traian Basescu, UE, United States, Uniunea Europeana, USL, Victor Ponta, Wikipedia, WordPress | 92 comentarii

Despre problema energiei pe plan global

Un articol foarte interesant!

N-am dat niciodata un reblog la un articol de pe blogul D-lui. Ion Iliescu. Am facut acest lucru acum deoarece tema tratata este deosebit de interesanta: problema energiei, resurselor naturale, independenta si interdependenta, pe plan global. O problema foarte importanta! Se vorbeste foarte mult zilele acestea despre alte lucruri… Nu spun ca nu ar fi importante… Se apropie si campania electorala… Insa mie mi se pare ca probleme precum cea tratata in comunicarea facuta de fostul Presedinte al Romaniei trec aproape neobservate de catre publicul din Romania. Voi prezenta unele chestiuni care mi-au atras atentia si la care merita sa meditam:

„Din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale, problema fundamentală este aceea de a găsi acele mecanisme care să permită, să garanteze, accesul egal al tuturor celor interesaţi la energie şi la resurse naturale, în sens larg. Deocamdată nu sunt progrese vizibile în acest domeniu, asta şi pentru că organizaţiile cu vocaţie universală, precum ONU, se află într-o evidentă criză şi sunt inadecvate noului context internaţional.” (subl. mea)

O alta idee interesanta:

„Trebuie să spun un lucru, care mi se pare foarte important: această criză va duce la o schimbare a polilor de putere la nivel global. Modelul economic care va rezista cel mai bine la criză şi va genera cele mai mici costuri economice şi sociale va domina post capitalismul, cel puţin în prima sa fază. De aceea se vorbeşte tot mai deschis despre naşterea unui nou consens, prin analogie cu acela de la Washington: „Consensul de la Beijing”. Este vorba de tipul de intervenţionism al statului care a favorizat creşterea Chinei în ultimele două decenii.

În acest model guvernul, păstrând avantajele accesului liber la pieţele internaţionale, păstrează controlul asupra economiei printr-o supraveghere strictă a sectorului financiar, impune politici de cheltuieli publice restrictive, pilotează cercetarea şi dezvoltarea în sectoare sensibile, precum energia şi ecologia, impune o limitare selectivă a importurilor de bunuri şi servicii. Aceste elemente se regăsesc şi în planul Obama de salvare a economiei americane.

Un astfel de model nu poate garanta totuşi stabilitatea economică pe termen lung. Motivul este acela că presupune elemente de protecţionism, şi acest lucru va genera noi dezechilibre la nivel global, fiind penalizant mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare.” (subl. mea)

Iar concluzia este:

„Cert este un lucru: suntem într-o perioadă de tranziţie, şi, din păcate, perioadele de tranziţie sunt cele mai periculoase, pentru că au un grad ridicat de incertitudine, în toate aspectele.” (subl. mea)

Am evidentiat aceste idei pentru a va incita sa cititi tot articolul D-lui. Iliescu. Eu spun ca merita.

Desigur, problema este foarte vasta si foarte complexa. Ne preocupa alte chestiuni (ca intotdeauna), in loc sa meditam la urmatoarea problema: unde se afla Romania in aceasta ecuatie a globalizarii. Sa nu uitam ca la noi Hidroelectrica a intrat in insolventa… Se vorbeste de liberalizarea pietei energiei dar ce costuri presupune, inclusiv care va fi pretul energiei platit de cetatean…?

Care ar fi modelul economic al viitorului…? Dl. Iliescu il vede ca „trebuie căutat undeva la mijloc, între cele două extreme: planificarea hipercentralizată şi piaţa total dereglementată„. Eu l-as vedea intr-o abordare keynesiana a economiei.

Deja incepe sa se vorbeasca despre politicile economice neo-keynesiene dar si despre o reinviere a economiei keynesiene in special acum, in actuala perioada de criza economica profunda. Si eu cred ca o solutie la situatia actuala de criza ar fi o economie keynesiana, care ar putea echilibra cererea globala si oferta globala pe termen lung, investitiile si economiile. Dupa parerea mea, avantajul unei politici keynesiene este ca „protectionismul” n-ar trebui sa deranjeze economia de piata, lasand in continuare pietele libere! Asta e, dupa parerea mea, marea inventie, ca sa zic asa, pe care adeptii neoliberalismului nu o inteleg sau nu vor s-o inteleaga. Pentru ca intr-o economie keynesiana interventia statului nu e un pericol pentru sistemul capitalist, ci il salveaza (v. Jacques Valier – Scurta istorie a gandirii economice de la Aristotel pana azi, Editura Compania, 2009). Aici este tot secretul! Si cred ca merita sa luam in considerare ideea asta.

Consensul de la Beijing, presupune, dupa Williamson, ceea ce se cheama capitalism de stat si autoritarismul. De unde si protectionismul de care pomenea Dl. Iliescu. De aceea, dupa parerea mea, ar trebui pentru tarile UE si SUA un alt gen de consens care sa fie capabil sa relanseze consumul si sa aduca inapoi cresterea economica. Pe de alta parte, Consensul de la Washington s-a vazut incapabil de a readuce cresterea economica si de a scoate UE si SUA din aceasta criza economica. De aceea eu cred ca ar trebui un Consens keynesian, care nu ar dauna deloc sistemului nostru, partea proasta e ca neoliberalii il privesc cu destula neincredere… Nejustificat, dupa parerea mea.

Economic vorbind, dupa parerea mea, problema energiei trebuie sa insemne problema cererii si ofertei de energie pe plan global. Dl. Iliescu se referea la sursele de energie de natura fosila. Dar trebuie sa avem in vedere faptul ca resursele sunt limitate. De aceea trebuie cautate si alte surse de energie. Ma gandesc, spre exemplu la energia solara. De ce nu am avea in vedere construirea unei noi centrale nucleare? O avem pe cea de la Cernavoda, de ce nu am mai construi una? Franta a adoptat o astfel de politica energetica, bazata pe energia nucleara, inca demult. Pentru ca altfel nu poti sa inlaturi acele „dependente periculoase”. Si care chiar pot fi periculoase, ma gandesc, spre exemplu, la criza petrolului din 1973 sau la cea din 1979…

Si este de observat cum si in vremurile din urma pretul petrolului a crescut foarte mult – criza anilor 2000:

Iata ce ne spune Wikipedia:

„Demand

World crude oil demand grew an average of 1.76% per year from 1994 to 2006, with a high of 3.4% in 2003–2004. World demand for oil is projected to increase 37% over 2006 levels by 2030, according to the 2007 U.S. Energy Information Administration‘s (EIA) annual report.^[20] In 2007, the EIA expected demand to reach an ultimate high of 118 million barrels per day (18.8×10⁶ m³/d), from 2006’s 86 million barrels (13.7×10⁶ m³), driven in large part by the transportation sector.^[21]^[22] A 2008 report from the International Energy Agency (IEA) predicted that although drops in petroleum demand due to high prices have been observed in developed countries and are expected to continue, a 3.7 percent rise in demand by 2013 is predicted in developing countries. This is projected to cause a net rise in global petroleum demand during that period.^[23]” (subl. mea)

Iar in ceea ce priveste oferta:

„Supply

An important contributor to price increases has been the slowdown in oil supply growth, which has continued since oil production surpassed new discoveries in 1980. The fact that global oil production will decline at some point, leading to lower supply is the main long-term fundamental cause of rising prices.^[42] Although there is contention about the exact time at which global production will peak, there are now very few parties who do not acknowledge that the concept of a production peak is valid^{[citation needed]}. However, before the record oil prices of 2008, some commentators argued that global warming awareness and new energy sources would limit demand before the effects of supply could, suggesting that reserve depletion would be a non-issue.^[43]

A large factor in the lower supply growth of petroleum has been that oil’s historically high ratio of Energy Returned on Energy Invested is in significant decline. Petroleum is a limited resource, and the remaining accessible reserves are consumed more rapidly each year. Remaining reserves are increasingly more technically difficult to extract and therefore more expensive. Eventually, reserves will only be economically feasible to extract at extremely high prices. Even if total oil supply does not decline, increasing numbers of experts^[who?] believe the easily accessible sources of light sweet crude are almost exhausted and in the future the world will depend on more expensive unconventional oil reserves and heavy crude oil, as well as renewable energy sources. It is thought by many, including energy economists such as Matthew Simmons, that prices could continue to rise indefinitely until a new market equilibrium is reached at which point supply satisfies worldwide demand.” (subl. mea)

Deci, practic, situatia este de crestere a cererii si scadere a ofertei pe plan mondial, petrolul fiind si o resursa limitata. De aceea a lua in considerare noi surse de energie (care sa fie si nepoluante, de ce nu?) ar trebui sa constituie un obiectiv major. Un acces „egal al tuturor celor interesaţi la energie şi la resurse naturale, în sens larg” este greu de realizat in conditiile actuale, iar datorita acestei situatii privind cererea si oferta, desi inacceptabil, sunt folosite „resursele ca pe o armă, sau ca pe un instrument pentru atingerea unor scopuri egoiste, indiferent că sunt de natură politică sau comercială.„. Spre exemplu, privitor la petrol: avem o cerere in continua crestere (probabil determinata si de noile economii in plin avant de dezvoltare, precum India, China, Brazilia) si o oferta in scadere – ceea ce conduce la cresterea pretului petrolului. Criza anilor 2000 s-a terminat cu scaderea pretului petrolului (destul de brusca) datorita scaderii cererii:

„As many countries throughout the world entered an economic recession in the third quarter of 2008, prices continued to slide. In November and December, global demand growth fell, and U.S. demand fell 10% overall from early October to early November 2008 (accompanying a significant drop in auto sales).^[78]„

Insa nu trebuie uitat ca tendinta cererii este de crestere in viitor! De aceea este de luat in considerare si surse alternative, oferte noi, ca sa zic asa, care sa poata satisface aceasta cerere mare si in crestere, la preturi rezonabile. De observat ca aceasta scadere a cererii, in 2008, a avut consecinte nefaste asupra industriei producatoare de automobile – au scazut vanzarile! De aceea scaderea cererii nu inseamna ca toate sunt bune si frumoase si cu asta s-a incheiat criza! Efectele sunt negative, dupa cum se poate constata, si afecteaza industrii importante si locuri de munca.

Am facut aici cateva mici consideratiuni pe tema din comunicarea D-lui. Ion Iliescu. Problema e foarte complexa si merita sa meditam asupra ei.

DE citit si…

Romania Libera

Insolvenţa Hidroelectrica, un glonţ care loveşte întreaga economie

Se arata, printre altele, ca:

„O lovitură dată tuturor companiilor de stat

Recenta reducere a ratingurilor Hidroelectrica de către Moody’s, cu patru trepte, până la B2, va avea drept efect majorarea dobânzilor la care Hidroelectrica şi alte companii de stat se împrumută cu 4%. Oricum, producătorul de energie hidro are numeroase proiecte de investiţii, iar asigurarea surselor de finanţare nu va mai putea fi continuată. „Aplicat la o datorie bancară de 2,5 miliarde lei, rezultă imediat în cheltuieli financiare o suplimentare de 100 milioane de lei pe an. Şi mai grav este că argumentaţia Moody’s (ce va fi în mod cert replicată şi de Standard & Poor’s) se aplică tuturor companiilor de stat. Cu alte cuvinte, companii precum Nuclearelectrica, CFR Marfă, Poşta Română, Romgaz, Tarom ş.a.m.d. vor fi lovite în mod similar de înăsprirea şi scumpirea creditării”, afirmă analistul economic Mihnea Vasilache, potrivit contributors.ro. El spune că „potenţialele tranzacţii cu astfel de firme au fost îngheţate”.

Credibilitatea României pe pieţe, în cădere

O companie de mărimea Hidroelectrica beneficia de ratinguri superioare performanţelor ei imediate în bună măsură şi în urma susţinerii pe care se presupunea că o are din partea statului. Insolvenţa este percepută ca o retragere a acestui ajutor, iar penalizarea pieţelor nu va întârzia să apară.

„Riscul reputaţional a fost subestimat drastic de către autorii acestei decizii. În primul rând, acordul cu FMI, Banca Mondială şi UE este încălcat prin imposibilitatea evidentă de a continua procesul de privatizare parţială a companiilor de stat. (…) Credibilitatea se construieşte greu şi se distruge uşor”, spune analistul. In 25 iunie Moody’s afirma că insolvenţa Hidroelctrica va avea un impact negativ asupra calităţii creditului României din cauza apariţiei unei imprevizibilităţi care creează precedent. În octombrie, primul pachet de 10% din acţiuni trebuia listat la Bursă, însă procesul a fost blocat.

Un efect al pierderii credibilităţii a şi putut fi observat. Ministerul Finanţelor a încercat săptămâna trecută să se împrumute de câteva sute de milioane de euro, însă nu a găsit banii la dobânda oferită de el. Directorul general adjunct al BRD Groupe Société Générale, Claudiu Cercel, crede că eşecul licitaţiei de titluri de stat poate fi şi rezultatul anunţului privind Hidroelectrica, ce a determinat unele bănci să nu participe sau să ceară dobânzi înalte.

La fiecare leu împrumutat, bancherii blochează alt leu

La sfârşitul anului 2011, Hidroelectrica datora 2,5 miliarde lei la 13 bănci, bani pe care acestea îi puseseră la dispoziţia companiei naţionale pentru investiţii şi operaţiuni curente. Intrarea în insolvenţă obligă băncile să îşi provizioneze aceste credite în procent de 100%. Fiecare leu împrumutat va trebui asigurat prin alt leu blocat în contabilitatea băncilor. „Ca să vă daţi seama de scara problemei pentru bănci, 2,5 miliarde lei reprezintă mai mult decât întregul profit al sistemului bancar din ultimii patru ani combinaţi”, spune Mihnea Vasilache.

Potrivit acestuia, băncile vor îngheţa „instantaneu şi în totalitate” liniile de creditare ale tuturor companiilor de stat, precum şi ale tuturor companiilor private care au contracte semnificative cu companiile de stat. Consecinţele vor fi o presiune suplimentară pe piaţa finanţărilor şi refinanţărilor, şi aşa lipsită de lichiditate. În plus, alţi creditori comerciali ai Hidroelectrica, precum Apele Române (209 milioane lei împrumutaţi companiei energetice), ar putea spune adio banilor pe care trebuie să îi încaseze drept contravaloare a serviciilor şi produselor oferite. Hidroelectrica are de plătit, pe termen scurt, sub un an, în contul unor operaţiuni similare, 1,1 miliarde lei.

„Decizia de la Hidroelectrica este absolut contraproductivă. Este multă lipsă de predictibilitate. Dacă vreau să aduc acum bani în ţară, nu pot. Nu am cum să argumentez o asemenea cerinţă (…). Evident că vom deveni reticenţi să finanţăm companiile de stat”, spune Mişu Negriţoiu, şeful ING Bank.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

ECHILIBRU

Distinşi participanţi,

Doamnelor şi domnilor,

Energia şi resursele naturale deţin, în acest moment, un rol cheie în structurarea relaţiilor la nivel global. Este una dintre consecinţele amplificării şi accelerării procesului de globalizare, după căderea comunismului. De aceea este legitim să ne întrebăm dacă nu cumva acest lucru schimbă natura relaţiilor dintre state, o transformă într-una unidimensională. Mă gândesc la faptul că se judecă aproape exclusiv prin prisma capacităţii unui stat, în relaţiile cu ceilalţi actori internaţionali, de a-şi asigura şi a-şi apăra accesul la sursele de energie şi de materii prime.

Suntem în faţa unor decizii extrem de importante din acest punct de vedere, şi ele privesc atât jocurile de putere la nivel global, cât şi la nivel regional, dar şi aspecte extrem de importante ale cercetării şi dezvoltării în domenii precum tehnologia de extracţie a resurselor energetice şi o restructurare a modului…

Vezi articolul original 1.061 de cuvinte mai mult

iulie 1, 2012 Posted by Motanul Incaltat | Uncategorized | Atitudine, Atitudini, Barack Obama, Beijing, Bucharest, Business and Economy, Consensul de la Beijing, Consensul de la Washington, criza economica, Diverse, economic, economie, energie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, FMI, Forumul Crans-Montana, globalizare, guvern, Hidroelectrica, interesant, Ion Iliescu, John Maynard Keynes, Keynes, nivel de trai, normalitate, oameni, ONU, Opinia mea, parerea mea, partide politice, petrol, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, PSD, resurse naturale, România, social, societate, SUA, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, USL, Washington, Washington DC, WordPress | Un comentariu

Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Am si eu o intrebare…

World Economic Outlook Update
Growing Pains

The Lessons of the North Atlantic Crisis for Economic Theory and Policy

About

Recent

Legături

Arhive

Blog Stats

Top articole

Top click-uri

Stiri Romania Libera

Stiri Mediafax

Stiri Evz

Meta

Site info