Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

O idee nefericita si periculoasa: cea a „celor doua Romanii”

E foarte bine sa citesti mult si sa-ti imbogatesti cunostintele. Dar marele pericol care-i pandeste pe cei care citesc mult e acela ca, lasandu-te sedus de o idee, incepi sa gandesti cu mintea altora, nu cu propria ta minte.

Se vehiculeaza la noi ideea „celor doua Romanii” si vad ca nu e prezenta doar la Dl. Adrian Nastase, dar si la Dl. prof. Dumitru Bortun. Prezent la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, domnia sa a reluat ideea incercand s-o explice pe intelesul tuturor.

Eu cred ca, inca de la inceput, ar trebui sa observam o similitudine cu ideea, spre exemplu, a doua Europe, sau a „Europei in doua viteze”, care ar putea sa insemne sfarsitul Uniunii Europene. Si atunci nu se poate sa nu te intrebi ce semnifica faptul de a imparti, chiar si din punct de vedere ideatic, o tara in doua, vorbind, de pilda, de „doua Romanii” si cui ar folosi acest lucru. Pentru ca ideea e in mod clar secesionista si nu vad cum ar putea servi acest lucru Romaniei.

Pe de alta parte, ideea e falsa. Chiar si la nivel european. Ca ar exista o Romanie, sa-i zicem asa, moderna si una conservatoare. Dar conservatorismul e prezent si in alte tari, e prezent in Europa si nu numai. Tot intr-un Joc de Putere, Vladimir Socor spunea ca Europa fara conservatori n-ar mai fi Europa. Orice sociolog stie ca societatea este compusa din paturi sociale, care comunica intre ele. Doar comunismul a dorit sa amestece straturile sociale ca sa faca dintr-insele un singur strat social: al „clasei muncitoare”, al „oamenilor muncii de la orase si sate”. Deci faptul ca exista mai multe straturi sociale, care au, fiecare, caracteristici proprii, nu inseamna ca, intr-o tara, ar exista mai multe tari. Din acest punct de vedere, prin modul acesta de a categorisi Romania in doua, in care o Romanie ar ajunge sa aiba caracteristici, specificitati, trasaturi distinctive ce nu mai au nicio legatura cu cele ale celeilalte Romanii, ajungem la o idee marxista, daca nu chiar stalinista. Stalin, de exemplu, facea distinctie, in cadrul URSS de la inceputurile sale, intre regiunile industrializate si cele sarace, aflate pe o treapta de dezvoltare mai slaba, considerand ca nu poate sa se potriveasca aceleasi politici pentru unele si pentru altele. Cu alte cuvinte, vedem si aici ideea a doua Rusii, sau in extenso spus a doua tari, ce nu au legatura una cu alta, pe criterii economice, strict legate de bani si lucruri materiale. Iar comunismul a unificat, din acest punct de vedere, cele doua Rusii, eliminand straturile sociale, facand din acestea un singur strat social, cel pe care l-am evidentiat mai sus.

Insa societatea, chiar in cadrul unei aceleiasi tari, nu are o omogenitate perfecta, nici chiar din punct de vedere economic. N-ai sa intalnesti in nicio tara o perfecta egalitate din punct de vedere al dezvoltarii economice intre diferitele sale regiuni. Nici in SUA nu intalnim asa ceva. Pentru ca asa e societatea omeneasca. Bazata pe diversitate. Asa cum doar in regimurile totalitare ai sa intalnesti o singura ideologie, un sigur partid politic si un singur adevar politic, cum spunea Raymond Aron, pe care Dl. Bortun l-a citat.

Exemplul pe care Dl. Bortun l-a dat, plecand de la citatul din Raymond Aron – „in totalitarism adevarul politic confisca toate celelalte adevaruri” – n-a fost insa expus prea nimerit. Dansul se referea cum in vremea comunismului se raportau „productii record la hectar” (adevarul politic) – numai ca un astfel de „adevar” nu era, de fapt, adevar, ci falsitate, asta ca sa nu spun de-a dreptul minciuna. Pentru ca daca exista un singur adevar politic, atunci exista si o singura minciuna politica. Or, in acest caz, era vorba de minciuna politica.

Domnul Bortun si-a inceput expozeul pornind de la anul 1866, cand, pe tronul Principatelor Unite, a fost adus un principe german, vazand prin aceasta o resurectie a fortelor conservatoare care nu vedeau cu ochi buni reformele domnitorului Al. I. Cuza. Istoricii s-ar putea sa-l contrazica. Nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Ci despre ce raspuns a dat domnia sa cand gazda emisiunii l-a intrebat de ce lucrurile stau asa in Romania. Raspunsul D-lui. Bortun a fost: „pentru ca in Romania omul nu a putut sa prospere prin munca”. Dadea exemplul lui Eminescu, care vedea in taranime singura clasa pozitiva a tarii, intrucat era cea care muncea.

Aici trebuie sa remarcam urmatorul lucru: „omul, individul, sa prospere prin munca„. Cu alte cuvinte, de pilda, eu, prin munca mea, sa prosper, sa ajung la prosperitate. De aici rezulta caracterul individual – eu, prin munca mea – or, Dl. Bortun vede individualismul ca pe o categorie conservatoare, caracteristica „vechii Romanii”. Categoria potrivita „noii Romanii” ar fi, dupa parerea domniei sale, colectivismul (sper ca am inteles bine!), care s-ar baza pe intrajutorare. Dar ce intelege domnia sa prin intrajutorare? Pentru ca, daca individul ajunge la prosperitate prin munca sa, de ce ar trebui sa-i ajute pe altii? Domnia sa vorbea de separarea Bisericii de Stat, de laicitate. Dar intrajutorarea a avut un caracter religios nu doar in crestinism. De pilda, la musulmani avem plata zakatului. La ei este o obligatie atat religioasa cat si juridica a celor bogati sa dea o parte din avutul lor – precum perceperea unui impozit – pentru a acoperi nevoile celor saraci. Crestinismul insa nu a furat libertatea omului, iar in Sfanta Scriptura, chiar in Vechiul Testament, exista expresia: „fiecare sa dea cat il lasa inima” (citat din memorie). Insa in Noul Testament, obligativitatea nu e prezenta: omul isi ajuta semenii deoarece el crede in Cuvantul Lui Dumnezeu. Crestinul, deci, ii ajuta pe altii si din mila, dragoste fata de aproapele, dar mai ales pentru Cuvantul Lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu a zis asa, promitandu-i omului Imparatia Cerurilor. Iar crestinul, crezand, se teme de Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu. Altminteri e o idee de-a dreptul periculoasa – ca Dl. Bortun facea referire – sa inlocuim mila si dragostea de semeni prin drepturi. Eu nu spun ca drepturile n-ar fi necesare, dar compasiunea si dragostea nu pot fi sterse cu buretele in numele drepturilor. Revenind, ideea de intrajutorare – ca eu, care prosper prin munca mea sa-i ajut din avutul meu, din banii mei, pe altii e o idee ce tine de religie. Sfantul Ioan Gura de Aur remarca faptul ca ar fi o nedreptate sa-i confiscam celui bogat bogatia lui, proprietatea lui, ca sa i-o dam saracilor, celor in nevoi, adica sa reparam o nedreptate prin alta nedreptate.

Ar mai trebui spus ca, poate, singura tara in care omul a putut sa prospere in mod real prin munca sa a fost SUA. Unii s-ar putea sa aiba rezerve fata de situatia actuala, dar la inceputurile sale, in SUA, asa au stat lucrurile. Sigur, mi se va spune ca au existat si hoti, banditi, mi se va spune ca a existat sclavia populatiei de culoare, totusi abolita ulterior – dandu-se astfel posibilitatea emanciparii populatiei nerge, rasismul etc. Nicaieri lucrurile nu stau la modul perfect. Dar daca domnia sa crede ca in Europa – sa luam doar continentul nostru – sec. al XIX-lea, individul a prosperat doar prin munca, eu cred ca se insala. In SUA, Constitutia dar si situatia in care s-au aflat primi colonizatori, au facut posibil ca omul sa prospere prin munca sa si in felul acesta, poate pentru prima data in Istorie, acest factor de productie – munca – sa capete o importanta deosebita pentru individ in primul rand – nu pentru societate in primul rand – dezvoltand astfel o traditie in acest sens si facand astfel din aceasta tara superputerea, inclusiv din punct de vedere economic, pe care o vedem astazi. In Europa de Vest, prin comparatie, individul nu a prosperat in felul acesta, nu ca n-ar fi fost importanta munca, dar n-a insemnat ca prin munca a si prosperat individul.

Dupa aceea Dl. Bortun s-a legat de Gigi Becali, trecand la capitolul „voluntarism”. Dupa parerea D-lui. Bortun, voluntarismul ar apartine „Romaniei vechi”. Lasand la o parte faptul ca Gigi Becali chiar a ajutat oameni sarmani din banii lui – cand a facut case pentru sinistratii ce sufereau din cauza inundatilor, cand a platit datoriile unora ce traiau in cartiere foarte sarace – D-le. Bortun, Dvs. nu credeti ca eu, cu banii mei, obtinuti prin munca mea, chiar pot face ce vreau? Ce inseamna asta, voluntarism? Ca Gigi Becali se grozaveste? Asta e caracterul lui. Dar daca el vrea sa dea din banii lui, obtinuti prin munca lui, pentru a premia o echipa de fotbal, nu prea inteleg de ce ar fi in neregula. Asa vrea el – asta e voluntarism? Adica felul in care un individ isi utilizeaza banii castigati de el, prin munca lui, e o dovada de voluntarism? Ca doar i-a muncit, nu i-a furat.

Atunci cum ramane cu exemplul lui George Soros?

Dl Bortun a explicat celebra lovitura la Bursa data de Soros. Ce a facut marele magnat american? A studiat Bursa si a ajuns sa inteleaga profund mecanismele economice. Bravoi lui! Lucrul asta i-a permis sa castige – fara sa se dovedeasca faptul ca ar fi facut ilegalitati – o imensa suma de bani pe Bursa. Din nou, bravo lui! Dar nu e asta capitalismul? Unii care muncesc, studiaza, castiga. Nu neg ca trebuie si putin noroc. Altii, poate mai putin norocosi, pierd. Ar trebui sa-i reprosam lui Soros cum isi utilizeaza el banii castigati de el in mod cinstit? Ca nu s-a dovedit a fi facut ilegalitati. Iata, si in cazul lui Soros, o dovada clara de voluntarism al „vechii Romanii”: face ce vrea cu banii lui.

Domnul Bortun s-a referit, de asemenea, la asa-zisa „morala contractualista”. Ce inseamna asta, in viziunea dumnealui? Ca daca, spre exemplu, incheiem o afacere, strangerea de mana ar fi suficienta – deci increderea in partener, absoluta. Eu vreau sa va spun ca niciunde in lume, nici chiar in comunism, lucrurile n-au mers si n-au stat niciodata asa. Altminteri de ce sa mai facem contracte, de ce sa mai avem clauze contractuale, unele de penalizare a celui care nu respecta contractul? In toata lumea se procedeaza asa. In Vest, in SUA, peste tot. Iar in SUA elaborarea unui contract a ajuns la rang de arta, ca sa ma exprim plastic. Este o dovada de PROSTIE ca in afaceri sa mergi pe strangerea de mana, ignorand pericolele legate de inselaciune, si nu numai, ce ar putea sa apara. Mai ales ca fara un contract care sa aiba clauze in consecinta nu prea vad de ce nu ar aparea astfel de pericole.

Poate ca singurul lucru apropiat de realitate pe care Dl. Bortun l-a evidentiat a fost ca „noi am iesit de sub mantaua comunismului”. Desi si aici, cred, sunt necesare cateva precizari, mai ales legate de expresia „mantaua comunismului”. Deoarece comunismul nu a acoperit nimic. El nu a acoperit o veche societate, pastrand-o sub „mantaua sa”. Ci a distrus vechea societate, iar crimele comunismului stau marturie in acest sens. De fapt, chiar si ideologic vorbind, comunismul isi propunea distrugerea societatii bazate pe raporturi capitaliste – vechea societate – pentru a instaura una noua, cea comunista. Or, asta a si facut comunismul. Comunismul n-a imbracat tara intr-o manta, sub care mai puteai afla vechea societate, spre exemplu cea interbelica. De aceea, de exemplu, taranul anului 1980 nu se mai poate spune ca era acelasi cu cel al anului 1866. Ca din ce spune Dl. Bortun asta rezulta, ca ar fi fost acelasi, conservat sub mantaua comunismului, ceea ce nu e adevarat.

Revenind insa la „ideea celor doua Romanii”, aceasta ar dovedi fie refuzul (poate uneori interesat), fie frica de a ne asuma Romania si Istoria ei asa cum este. Sunt mai degraba de acord cu ceea ce reliefa prof. Adrian Cioroianu: nu putem evada din propria noastra Istorie. Or, noi sau unii dintre noi, parca asta dorim. Insa mojicul lui Pasternak a avut dreptate: asta e duhoarea noastra.

Din tot expozeul facut de Dl. Bortun s-a putut vedea iesind in evidenta nu atat o critica, dar o ura impotriva conservatorismului. Eu cred ca lumea ar trebui sa inteleaga ce inseamna conservatorismul. Nu inseamna sa fii hot, sa nu respecti legile si sa utilizezi smecheria pentru a obtine avantaje. Si nici promovarea unor imbecili. Eminescu insusi a fost un conservator. Nu spun ca ar trebui sa ne conduca neaparat conservatorii, dar fara conservatorism ar inseamna sa abolim traditiile – care nu se reduc doar la „oferirea de agricultura bio si turism eco pentru mileniul trei„, specificitatile si spiritualitatea noastra. Si atunci ce ar ajunge Romania? Cum ne-am mai putea noi identifica ca popor si ca tara in lumea asta?

Or, mi s-a parut ca Dl. Bortun vedea prin sintagma „Romania conservatoare”, adica „Vechea Romanie”, toate blastamatiile pamantului. Daca societatea nu ar avea si o nuanta, o componenta conservatoare, mai degraba mi se pare ca lucrurile, asa cum a remarcat odata Eugen Ovidiu Chirovici, ar sta cam asa: o populatie in care unii ar fi ca italienii, altii ca francezii, altii ca americanii, altii ca germanii si tot asa. Pentru ca identitatea nationala nu poate fi conceputa fara conservarea unor traditii ale unui popor.

La ce s-ar reduce atunci identitatea nationala: doar la folosirea intr-un mod absolut corect gramatical a limbii romane? Si aici vedem cum razbate un extremism demn de o cauza mai buna. Pentru ca niciunde pe glob un popor nu vorbeste exclusiv in mod absolut corect gramatical limba sa. Si nu in felul acesta pastrezi identitatea nationala a unui popor, a unei tari. A vorbi absolut corect gramatical e mai degraba o caracteristica a strainului, nu a autohtonului. Aceasta perfectiune de a vorbi in mod strict limba literara, fara nicio greseala gramaticala, fara nicio stalcire a vreunui cuvant, are un aer de nefiresc, de artificialitate si chiar de snobism uneori. Nu pledez pentru a face greseli gramaticale in vorbire sau scriere dar nici pentru extremismul corectitudinii. Pentru ca in felul acesta s-a ajuns si la extremismul corectitudinii politice.

Trebuie sa subliniem ca este periculoasa acreditarea ideii „celor doua Romanii” in popor, in randul generatiunilor tinere ale tarii acesteia. Ganditi-va, ce ar trebui sa le spuie parintii copiilor? Ca sunt „doua Romanii”? Ce cunostinte ar trebuie sa le deie scoala? Ca sunt „doua Romanii”? Ca sunt „doua Romanii” paralele care se dezvolta separat una de alta? Sau dorim sa scoatem „viguroase generatiuni de elevi” care sa iubeasca aceasta patrie si sa contribuie la dezvoltarea ei? A acredita pentru viitorime ideea celor „doua Romanii” e un lucru deosebit de periculos pentru ca ar insemna sa pregatim secesiunea acestei tari. Pentru ca la asa ceva conduce aceasta idee. Si e ciudat pentru ca nicaieri in lume, poate cu foarte putine exceptii (pe care nu vad de ce ar trebui sa le copiem), nu vedem discutandu-se in astfel de termeni. Eu nu vad ca se vorbeste despre doua Germanii, sau de doua Frante, sau de doua SUA etc. Numai in Romania se vorbeste despre cele „doua Romanii”. Romaniei, evident ca nu serveste la nimic asa ceva. Atunci cui serveste?

Martie 7, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii

Un interesant editorial despre DNA si lupta anticoruptie…

Gandul

Liviu MIHAIU: Partid versus Securitate, războiul civil al României (I)

„Când am fost invitat la Cotroceni, în 2015, după tragedia #Colectiv, în panelul celor 20 membri ai societăţii civile, a fost prima oară când reuşeam să vorbesc de pe poziţia unui om cu o istorie a telefonului ascultat în cea de om ascultat legal, cu atenţie, de către Preşedinte, pe un subiect evitat de mai toată presa oficială: serviciile secrete. (O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU)

Poziţie pe care mi-o câştigasem nu numai după 12 de activism civic, dar şi ca ziarist de investigaţii ce publicase multe anchete pe vremea când cazul dosarelor îngropate la Berevoieşti scoteau la iveală cum SRI a încercat să ardă şi să-ngroape foarte multe dosare care “certificau participarea noilor sereişti la Mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii” sau Străuleştiul victimelor Revoluţiei şi Mineriadei.

Toate erau erau operaţiunile foştilor securişti preluaţi de regimul Iliescu cu sigla schimbată.

În anii ‘90 publicasem documentele de rezident al fostei Securităţi pe numele şefului de-atunci al SRI, Virgil Măgureanu, şi câştigasem după 2004, alături de redacţia Caţavencu, un proces la CEDO pentru ascultarea ilegală a telefoanelor din redacţie de către SRI-ul aceluiaşi Măgureanu, fiiind susţinători ai căpitanului Bucur, primul “whistle blower” din sistemul de Securitate. Ştiam “de pe front” ce vorbesc în faţa celui care putea face ceva în acest delicat domeniu al securităţii naţionale.

Printre alte nemulţumiri ale societăţii civile, am remarcat, în 2015, la Cotroceni, următorul fapt, verificabil în stenogramele întâlnirii, pe care Preşedinţia a refuzat să le facă publice cu toate insistenţele unora dintre noi:

“Este ceva profund în neregulă în mersul democraţiei noastre ca cele mai bine plătite slujbe din România să fie cele ale organelor de represiune, puniţie şi supraveghere, pe când majoritatea celor liberale, cum este, de exemplu, profesia de profesor de fizică, ca a Dvs, sau cea de medic sau de actor, să fie cele mai prost plătite din ţara noastră”

Cunoşteam forţa de regenerare a Securităţii şi urmăream cum, în ultimii 13 ani, bugetele serviciilor secrete o luaseră exponenţial spre cer din motive geostrategice şi militare, împinşi fiind de la spate de partenerul strategic pentru întărirea flancului estic al NATO.

S-a întâmplat şi mult dorita dekaghebizare, operaţiune semnalată de generalul Pacepa într-un interviu din RL.

Dar mai ştiam ceva: Puterea ascunsă este cea mai periculoasă putere, şi că, deşi avem nevoie de servicii secrete puternice, entropia militară este cea de a acumula putere nemăsurată la toate nivelurile. Aşa că, în spatele acestei misiuni de reaşezare a României pe fundaţia valorilor euro-atlantice, în România s-a construit

Cel mai militarizat stat european, un adevărat Homeland Security,

despre care scriam, în 2011, în ziarul Adevărul: “Nu există publicaţie, televiziune, sindicat sau ong important în ţara noastră în care să nu existe de strajă patriei “colaboratorii” de tip nou ai Securităţii Naţionale, oportunişti care, ca şi înainte de 89, se pun bine şi la adăpost cu “Sistemul”, “mărind capacitatea intelectuală şi operaţională a serviciilor”. Chiar şi la cea mai anticomunistă şi antisistem publicaţie din România, “Academia Caţavencu”, activaseră, pe lângă doi amărâţi foşti colaboratori ai Securităţii, şi doi ziarişti acoperiţi, unul dintre ei oferindu-se “planton”, în timpul regimului Năstase, când publicaţia era în linia întâi a luptei contra regimului)

Aşadar, la consultările post Colectiv, Preşedintele a dat din cap hotărât, părând a înţelege dialectica disproporţionată a “reformelor” din ţară.

Şi pentru că guvernul Ponta, pe care fostul preşedinte Traian Băsescu îl „desconspirase” ca agent acoperit,  a continuat politica de mărire a acestor bugete, am sperat că guvernul Cioloş-Dâncu să fie mai realist în ceea ce priveşte prioritatea investiţiilor fundamentale.

Primul buget făcut de guvernul din care făcea parte fostul proprietar al IRES (a cărui anagramă este coincidental numele unui serviciu secret), Vasile Dâncu, profesor la ANI şi semnatar al unei declaraţii de necolaborare, mărea cu aproape 20% bugetul celui mai puternic serviciu din România, urmând ca acesta să primească un bonus de peste 30 de milioane la rectificarea de la mijlocul lui 2016. Cu siguranţă, cu ştiinţa şi acceptul tacit al Preşedintelui, care tuna săptâmânile trecute : “micşorarea bugetelor serviciilor secrete este iresponsabilă”.

Culmea, părerea preşedintelui era aidoma ziariştilor afiliaţi la Matrixul noii Securităţi care s-au grăbit să reclame cum, de dragul pomenilor electorale, guvernul Dragnea-Grindeanu afectează programele de înzestrare ale Armatei şi lasă serviciile secrete fără bani. Asta chiar dacă în bugetele instituţiilor sus menţionate sunt prevăzute credite de angajament care le dau posibilitatea îndeplinirii întocmai a programelor asumate. Însă despre acest aspect „au uitat” să vorbească sau nu au avut voie.

Pe foarte mulţi căprari promovaţi în presa ultimilor 13 ani o să-i auziţi baleiând în acelaşi registru al necesităţii  de “mai mult” a oricărei forme de securitate.

Discursul „jurnalistic” în sprijinul bugetelor serviciilor şi cel împănat de necesităţile stringente ale siguranţei naţionale reprezintă primul sindrom de dublă subordonare.

Bunăoară, alesul tuturor românilor şi al serviciilor din ultima campanie electorală prezidenţială a ales să ofere “în orb” o protecţie nereformată din 1991 a serviciilor secrete, cel mai puţin controlate entităţi administrative de pe teritoriul României in ultimii 15 ani. 

Ca să nu credeţi că deţin monoman şi nedocumentat această “obsesie” despre mandarinatul serviciilor secrete, vă ofer spre lectură cele mai bune două articole pe acest subiect prin care aflăm, vorba expertului paleoliberal, Sorin Ioniţă, cum beneficiem noi, românii, de un model de guvernare în care “armata deţine un stat” şi “nu statul deţine o armată” : http://www.contributors.ro/administratie/educatie/pakistanizarea-armatei-si-serviciilor/ (2015) şi în  (2017)  într-o publicaţie profesională, în care se spune: ”In SRI si SIE lucreaza 30.444 de cadre, de peste 2 ori mai multe decat in Securitatea comunistă. Cifra a fost strecurată la rubrica şi „Altele” intr-un proiect privind salarizarea care vorbeşte despre un număr total de bugetari de 1,21 milioane, in luna mai. Potrivit Ministerului Finanţelor, numărul de posturi ocupate in instituţiile statului, mai putin SRI si SIE, era de 1,18 milioane in aprilie.”

La acest număr nu se adaugă numărul celor aflaţi în forme de colaborare secretă care se pare că sunt de ordinul miilor cu bugete secrete .

La apogeul său, Securitatea ceauşistă a avut 15.000 de ofiţeri interni şi o reţea de informatori de câteva sute de mii de oameni din toate domeniile.

Existenţa acoperiţilor în Presă (în diferite forme, vreo trei la număr în “nomenklatorul” intern) este într-adevăr legală şi recunoscută în mai multe rânduri de însuşi fostul director al SRI, George Maior, începând cu 2009. Numai că, chestia pentru care “băieţii” iau al doilea salariu şi-şi aranjează gulerul altfel in oglindă nu este agenda cetăţeanului, ci: „Misiunea lor este să aducă informaţii de securitate naţională pentru stat”

 A Patra Putere în Stat s-a topit în intestinele luptei de castă

Presa a fost câmp tactic dintotdeauna, numai că, în 2010, era desemnată oficial de către CSAŢ-ul lui Traian Băsescu , drept “vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale”, decizie profund antidemocratică, care, chiar dacă nevalidată oficial, a produs efecte devastatoare asupra independenţei presei prin modul ulterior de acţiune al Sistemului în anihilarea societăţii civile. Enunţ pe care fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, îl „justifica” la acel moment, juisând printr-o antiteză rămasă celebră prin absurditatea ei antidemocratică:  ”Ori Presa, ori Democraţia!”

Aşa că presa liberă a dispărut şi din mâinile ziariştilor, şi din mâinile mogulilor, cele două forme preexistente celei de astăzi, când, practic aproape nu mai există presă “mainstream” care să nu fie intr-o formă de dependenţă de serviciile secrete.

Episodul public ce arată forma vizibilă şi istorică din regimul Băsescu a acestor preluări ostile, care au transformat spaţiul public într-un câmp de propagandă şi nu de informare a cetăţeanului, se regăseşte într-o recurentă mărturie a Elenei Udrea(ultima fiind din acest an), într-un interviu la TVR:

“Elena Udrea: … Eu m-am certat cu domnul Ghiţă permament! Eu sunt cea care s-a opus ca domnul Ghiţă să aibă RTV-ul în 2010!

Ionuţ Cristache: Dar aveaţi puterea asta, să vă opuneţi?

E.U: Teoretic… şi ca…

I.C.: Staţi un pic, cum adică teoretic?

E.U.: … şi ca om care eram…

I.C.: Doamna Udrea,…

E.U.:. : … care era. Da, părerea mea a fost că domnul Ghiţă nu ar trebui să aibă RTV-ul.

I.C.: Dumneavoastră puteaţi decide în România cine să aibă ce? Dar afacerea RTV s-a discutat într-un cadru instituţional?

E.U.: Da, s-a discutat într-un cadru instituţional!

I.C.: Cum adică?

E.U.: Adică, conducerea SRI a fost interesată să existe acest post de televiziune!”

Dacă la acest episod adăugăm şi alte două momente din operaţiunea secretă de preluare a presei române, cazul Realitatea TV:

1. Momentul “zero” când Sebastian Ghiţă a plecat în 2010 cu jumătate de Realitatea TV şi o sută de oameni într-o singură noapte pentru a înfiinţa RTV

2. Depoziţia Elenei Udrea despre jumătatea de million pe care i-a adus degrabă „colaboratorul” Cocoş la „dispoziţie” pentru ca „Sebi” să poată plăti salariile al RTV,

atunci avem o porţiune din aisbergul „preluărilor ostile” pe care sistemul le-a practicat cu majoritatea trusturilor de presă româneşti sub îndrumarea celui mai diversionist preşedinte de după Revoluţie

3. Tranşarea unor rapturi de proprietate şi lichidarea mogulatelor de presă în instanţă cu ajutorul judecătorilor acoperiţi, care a dus la aberaţii de genul unor sentinţe date de Tribunalul Bucureşti împotriva unor sentinţe ale Curţii de Apel. (vom dezvolta într-o zi această speţă pentru care toate cererile au fost ignorate)

Amestecarea puterilor în stat

Existenţa serviciilor în politică, economie, administraţie, justiţie(CSM, DNA, magistratură, procuratură) presă, sistemul bancar, BOR, alegeri, fisc, cercetare, externe, interne, fotbal, IT, armată, preşedinţie, televiziune, educaţie, masonerie, asigurări, regii autonome, viaţă privată, ong-uri şi, nu-i aşa, în mafia politică este una mai mult decât evidentă şi probată de mai multe declaraţii ale „musafirilor” de la vârful puterii (M.R.Ungureanu, Claudiu Săftoiu. Horaţiu Dumbravă-CSM, Cozmin Guşă, actualmente acţionar la Realitatea TV) şi a avut ca rezultat transformarea României într-un stat poliţienesc sub acoperire, de tip “deep state”.

Stat care, nu-i aşa, luptă pentru democratizarea ţării prin preluarea „obiectelor muncii de propagandă” de către o juntă militară de proporţii gigantice. Preluare care a alterat anticonstituţional România, ce a devenit un stat captiv serviciilor secrete şi într-un câmp tactic exhaustiv, transformând lupta anticorupţie în tradiţionala bătalie istorică dintre Partid şi Securitate, astăzi ajunsă la o înfruntare pe faţă, fără precedent în istoria recentă.

În mod tradiţional, Partidul (Puterea vizibilă) a folosit încă de la început serviciiile în lupta politică, dând Securităţii (parte a Sistemului) atât de multe privilegii, bugete şi drepturi, unele ilegale şi neconstituţionale, încât invazia serviciilor secrete este la această oră de nestăvilit.

Ba mai mult, raportul de forţe s-a schimbat atât de mult încât clasa politică a ajuns în poziţia să-şi ia subteran binecuvântarea de la instituţiile de forţă.

Justiţia „programatică”, după strategii de război, sub acoperirea legitimă a luptei împotriva celui mai mare flagel din ultimii 200 de ani de istorie ai României: Corupţia, s-a dus asemenea unui tratament de tip chimioterapie radio/tv cu antidotul DNA.

Aşadar, odată cu celulele „canceroase” au fost distruse şi celule sănătoase ca efect militar secundar denumit: victime colaterale. Un concept tipic războaielor de gherilă împotriva terorismului.

Numai că victimele colaterale sunt de ordinul sutelor, cazurile de justiţie a denunţului (majoritatea copleşitoare dintre cazurile instrumentate de către DNA sunt pe denunţuri, de multe ori fără probe) au adus pe majoritatea ziariştilor de investigaţie “old school”(corifei ai anchetelor anilor ’90 şi adepţi ai lustraţiei) la concluzia că Justiţia română este îndrumată şi influenţată de serviciile secrete (în principal SRI) sub supravegherea strategică şi tehnică a unui colectiv al ambasadei SUA de la Bucureşti.

De fapt, totul a început cu o hotărâre secretizată a CSAT, din 2005, în care s-au alcătuit echipele mixte DNA-SRI, fapt recunoscut si negat succesiv de către fostul Presedinte şi actualul şef al DNA. Dar confirmat de chiar cei care contestă şi reclamă acest mod lucru timp de ani de zile, UNJR(Uniunea Naţională a Judecătorilor din România), fără să reuşească să impună o dezbatere publică pe acest subiect, presa “mare” ignorând cu bună stiinţă subiectul. Iată ce întreba şefa UNJR, Dana Gârbovan, zilele trecute :

„Propun Preşedintelui un referendum în care cetăţenii să fie întrebaţi dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiţie”.

Iar Alina Mungiu scria intr-un editorial recent pe “România curată”:

“În atmosfera asta de populism anti-corupţie de nivel venezuelean, lupta pentru manipularea legii şi controlul puterii judiciare depăşeşte orice limită”

Dai în mine, dai în fabrici şi uzine

În fapt, plecând de la cel mai comun şi statistic periculos mod de gândire acceptat: „Toţi sunt nişte hoţi”/„Toţi merită să intre la pârnaie” şi de la popularitatea  DNA, ajunsă azi la cote religioase, cu o încredere peste BOR, la care se adaugă „catalizatorul” de propagandă al celui de-al doilea război rece mondial realizat cu organe de presă ataşate, „Cei care critică lupta anticorupţie sunt de partea ruşilor şi-a lui Voiculescu!”,

„Dai în serviciile secrete, dai în lupta anticorupţie”, asezonat cu colaboraţionismul entuziast şi naiv al intelectualilor de la GDS, practic, opoziţia la ceea ce se petrecea cu-adevărat în spatele „cortinei de fier a anticorupţiei”, unde se coordona geostrategic şi tematic dreptatea, a fost identificată public cu Antena3.

Nu mai puteai să spui public un alt gen de adevăr, că te trezeai nu numai cu scaunele-n cap din partea „alienilor din presă”, dar puteai fi angajat/concediat şi ameninţat, aşa cum , spre exemplu era ameninţat  Cătălin Tolontan în 2009, pe holurile Parlamentului de către unul dintre cei şase oameni ai Preşedintelui, Elena Udrea, cu ocazia votării ridicării imunităţii ministrului Monica Iacob Ridzi, în vestitul scandal care o ţine azi încarcerată.  Ba mai mult, puteai trece şi pe la DNA „ca să-ngheţe căcătu-n ei”(cum spunea la una din şedinţele tactice secrete, desigur, nu procurorilor şi judecătorilor, ci celor din spatele lor şi dosarelor lor, însuşi Preşedintele României).

În mandatul lui Traian Băsescu s-a obţinut cea mai mare eficacitate în condamnarea corupţiei politice, dar, în acelaşi timp, cea mai mare poliţie politică din ultimii 25 de ani şi transformarea administraţiei României într-o juntă militară acoperită, ceea ce are efecte extrem de toxice asupra statului şi principiilor sale de drept. Principiul a fost unul singur: ascultăm şi infiltrăm tot şi cu oricine, ocupăm tot şi vedem ce iese de-aici! Şi uite aşa, ne-am procopsit cu un al doilea cancer administrativ după cel al politizării administraţiei: criteriul de angajare în toate cele patru puteri în stat nu mai este doar cel politic, ci şi cel al apartenenţei la serviciile secrete.

Cyborgii securităţii române subcontractate geostrategic şi-au creat şi trecut propria corupţie şi incălcarea a legilor la “raţiuni de stat”

Actualul director al SRI, Eduard Hellvig, spunea cu prilejul celei mai lungi vizite a unui şef de serviciu în faţa unei comisii de control parlamentare şi a presei de microfon că „nu există ofiţeri acoperiţi în politică şi magistratură”, contrazicând nu numai desele alarme ale UNJR şi UIM(Uniunea Internaţională a Magistraţilor) sau pe (ex)membrul CSM, Horaţiu Dumbravă, care afirma în 2014, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii:

“Fac încă o dată apel la domnia sa(Preşedintele-n.a.) ca acum, în ultimele zile de mandat, să îşi îndeplinească datoria constituţională şi legală şi să procedeze la verificarea tuturor declaraţiilor judecătorilor şi procurorilor dacă sunt sau nu colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii”

Potrivit lui Dumbravă, aceasta este o obligaţie legală, prevăzută de articolul 7 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Chiar şi fostul şef al SIE şi fost prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, cerea deznădăjduit după căderea guvernului său în 2012 „scoaterea ofiţerilor acoperiţi din politică”, episod fără ecouri şi consecinţe publice. Careul cu pioni-fantome din clasa politică sau presă nu promovau astfel de subiecte pentru o dezbatere în spaţiul public.

Ba mai mult, ceea ce se putea intui a fi mai rău pare să se fi şi întâmplat: Coincidenţă sau nu, adversari politici ai legilor Siguranţei Naţionale şi legilor Big Brother au fost ridicaţi. Cazul George Scutaru, fost consilier prezidenţial, pe care DNA l-a trimis în judecată, însă instanţa a reurnat dosarul procurorilor. Asta s-a întâmplat în 18 noiembrie 2015, pe motiv că nu se precizează în ce constau infracţiunile reţinute de procurori, numărul faptelor şi explicarea concretă din punct de vedere procesual a acuzaţiilor. De atunci totul a rămas în aer. În 15 luni au avut loc opt termene, toate soluţionate cu amânări.

Iată însă ce zicea George Scutaru, consilierul şi coordonatorul noii strategii pe Securitate al preşedintelui Klaus Iohannis , prieten al actualului şef al SRI (“extras” din anturajul Preşedintelui, în urmă cu doi ani, şi care, de-atunci, vizitează biserici prin ţară, fără să-nţeleagă ce i s-a intâmplat) : ”… întărirea mecanismelor controlului civil, stabilirea unui cadru legal lipsit de echivoc în materie de interceptări, sînt cîteva dintre problemele asupra cărora societatea civilă şi clasa politică trebuie să-şi îndrepte atenţia. în plus, ar trebui să discutăm şi despre eventuala eliminare a abilitării serviciilor de a desfăşura activităţi comerciale proprii, fapt care credem că ar asigura un mai bun control asupra fondurilor şi ar întări credibilitatea acestor instituţii în faţa opiniei publice”

Traian Băsescu, ieşit din mandatele în care a creat acest model de „democraţie sub acoperire”,  spunea anul trecut, apropo de refuzul CCR(referent Daniel Morar) de a valida legile Big Brother: “acum îl caută şi pe Daniel Morar de capre” (aluzie la modul în care a fost „prins” judecătorul CCR, Toni Greblă).

O altă victimă a acestui „modus operandi” a fost un alt politician liberal, Ludovic Orban(achitat de curând pe fond în instanţă, scos din cursa pentru Primăria Capitalei în 2016), omul care a fost singura voce de la vârful PNL care s-a opus, atât public cât şi privat, în faţa directorilor SRI pe subiectele legilor Big Brother. SRI-ul voia operaţiuni asupra spaţiului privat cibernetic fără mandat de la judecător.

În cazul presupuselor sale „foloase patrimoniale necuvenite”, Orban a fost denunţat de către “generalul UTI” Urdăreanu, în conivenţă cu procurorul Claudia Roşu, plecată în fugă, la 1 februarie, din DNA, după achitarea politicianului.

Miliardarul aflat în anchetă l-a chemat de mai multe ori pe Orban la el pentru a discuta un sprijin în campania electorală pentru Primăria Bucureştiului, în fapt, presupuse foloase neluate în vreun flagrant şi necondiţionate de vreo promisiune electorală, aşa cum o atestă stenogramele înregistrărilor făcute cu mandat.

În acest mod de a gândi ilegitimitatea actului de a folosi „influenţa politică”, poate fi ridicat mâine întreg Congresul american.

 Judeţul Dâmboviţa e la ei. Tot.

Dezvăluirile se pot întinde pe foarte multe cazuri de politicieni „lichidaţi” sau/şi şantajaţi, dar aş propune să schimbăm abordarea: infiltrarea şi cucerirea partidelor politice. Pe judeţe.

Ion Stan(fostul şef al PSD Dâmboviţa şi fostul şef al comisiei de control  a SRI a cărui scoatere din joc s-a făcut, coincidenţa dracului, se spune, cu ajutorul actualului şef de supraveghere a comisiei SRI (baronul Adrian Ţuţuianu, actual preşedinte PSD-Dâmboviţa şi fost şef la CJ Dâmboviţa, cercetat de DNA în 2013 pentru trafic de influenţă fără rezultat) şi al găştii de la Dâmboviţa: primarul Târgovişte Cristian Daniel Stan (cu nenumărate contracte de asistenţă juridică fără licitaţie cu instituţiile de stat din judeţ), fostul pedelist Marin Antonescu pe care Traian Băsescu îl prezenta superiorul pe linie profesională de la Anvers”, în fapt, omul care coordona , ca şef de serviciu, spionajul în Belgia, cel de-al doilea securist cu misiune la Bruxelles, practic, şeful sub acoperire al rezidenţei Securităţii de aici, actualul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, fost şef la SRI Dâmboviţa. În rechizitoriul fostului şef al PSD, Ion Stan, scrie:

“Întrucât la data de 23.11.2012, Dima Nicuşor Sorin a denunţat şi pretinse fapte penale comise de numitul Ţuţuianu Adrian în perioada iunie 2012, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile locale, se va dispune disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, într-o cauză separată”, se precizează în actul de acuzare a lui Ion Stan(condamnat ulterior la doi ani de închisoare)

Tot din acest dosar este disjunsă şi cauza pentru Rovana Plumb, care apare alături de Ion Stan în denunţurile fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir.

În mod miraculos, nici lui Adrian Ţuţuianu, nici Rovanei Plumb, nu li s-a întâmplat nimic până la această oră.

Dacă mai punem la socoteală şi faptul că actualul preşedinte la PNL – Dâmboviţa este Cezar Preda(fost şef al comisiei de supraveghere a SRI) despre care presa relata că „a distrus arhivele PCR din Buzău” şi despre care fostul premier Victor Ponta spunea în faţa comisiei de control parlamentar al serviciilor secrete că este „ofiţer sub acoperire al SRI”, atunci putem spune că politica „dâmboviţeană” este apanajul deplin al serviciilor secrete.

Dacă mai punem la socoteală şi ultima declaraţie a fostului consilier de Securitate al preşedintelui Traian Băsescu şi actual director al Colegiului Naţional de Informaţii, Iulian Fota, făcută la Realitatea Tv săptămâna trecută: „Războiul este între PSD şi NOI”, avem toate semnele că Politica este o redută cucerită de puterea nevăzută a organelor de forţă ale Statului Român, cele care, practic, au penetrat şi încălecat, cu încălcarea premeditată a Constituţiei şi a legilor de funcţionare a Justiţiei, toate puterile în stat, aflându-se astăzi în cel mai aprig război intern de la Revoluţie încoace.

Alina Mungiu: Conform World Justice Project, un stat de drept trebuie să îndeplinească patru criterii. Unu: guvernul şi oficialii, ca şi entităţile private şi publice trebuie să dea socoteală conform legii. Doi: legile trebuie să fie clare, stabile, juste şi aplicate tuturor la fel, şi trebuie să prevadă securitatea persoanei, a proprietăţii şi a unor drepturi fundamentale. Trei: procesul prin care legile sunt create, administrate şi implementate trebuie să fie accesibil, echitabil şi eficient. Patru: justiţia trebuie împărţită de către oameni imparţiali care sunt competenţi, integri şi independenţi, şi au resurse adecvate.

O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU

In primul rand as dori sa-l felicit pe Dl. Liviu Mihaiu pentru acest editorial in care face o analiza deoasebit de interesanta a fenomenului: lupta ACTUALA dintre Partid si Securitate, la care facea candva referire si Cristian Tudor Popescu, dar explicata acum pe intelesul tututor. O analiza frumoasa si bine scrisa!

Dar, dupa parerea mea, aceasta analiza ar trebui putin completata pentru o caracterizare cat mai completa si precisa a fenomenului.

MCV nu cred ca a fost inventat de „sertgentii mesianici din presa”. Este adevarat, PNA a aparut in vremea Guvernului Nastase, dar integrarea noastra in UE s-a facut sub rezerva luptei anticoruptie, iar PNA, actualul DNA, a aparut tocmai ca o consecinta a acestui fapt.

Nu stiu daca Bruxelles-ul a vrut chiar asta de la noi… Dar e aproape o certitudine certificata prin declaratiile publice ale unor inalti oficiali ca principalul nostru partener strategic – Statele Unite ale Americii – au sustinut cu caldura ACEASTA lupta anticoruptie. Nu Laura Codruta Kovesi sau Ioana Ene-Dogioiu au reprosat Romaniei nu ca nu se vad oameni in strada ca sa protesteze MASIV impotriva coruptiei, ci Victoria Nuland. Sau cand a zis ca „nu avem aceleasi idealuri” – daca spunea asta Ioana Ene Dogioiu (asta ca sa dau un mic exemplu) cati autohtoni nu s-ar fi napustit asupra ei s-o manance de VIE!!! 😆 Cand a zis Victoria Nuland, toata lumea a tacut cuminte si a luat aminte! Va amintiti cand Joe Biden a caracterizat lupta anticoruptie ca fiind „de autoaparare”. Ni se adresa noua, Romaniei si romanilor.

Face DNA abuzuri? Incalca drepturi si libertati? Eu n-am vazut o critica in acest sens din partea parnerilor nostri, nici UE si nici SUA. Va mai amintiti cum fostul ambasador Mark Gitenstein o inalta in slavi pe Monica Macovei si cum pleda impotriva prezumtiei de nevinovatie? Va mai amintiti cum Codruta a primit o inalta distinctie a Suediei, in sala aflandu-se, surazator, desigur, Dl. Klemm, actualul ambasador SUA – v. si aici..

Sa ne amintim cum chiar SUA atentiona pe toti Aliatii ca Rusia exporta coruptie, facand din coruptie o amenintare la siguranta nationala.

Legile Big Brother, promovate aici de Dl. Maior, fostul Director al SRI, n-au fost niciodata criticate de SUA. N-am auzit. Ba cred ca au fost chiar laudate, iar daca Dl. Maior e acum ambasadorul Romaniei la Washington este si pentru ca e un om de incredere pentru America.

Se tot vorbeste de abuzurile pe care le-ar face DNA. Nu neg, e foarte posibil pentru ca omul e perfectibil. Dar nu inteleg altceva (chestia asta, ca ar face abuzuri, o inteleg): cum e posibil ca SUA, cu Constitutia sa, in care e inscrisa apararea si garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului sa nu atentioneze tara noastra asupra unor derapaje sau posibile derapaje. Ci dimpotriva, ca daca stau si ma gandesc la Gitenstein, el nu intelegea ce e aia prezumtia de nevinovatie, nevazandu-i rostul!!

Repet, e vorba despre principalul nostru aliat: SUA.

Pana la PNA si MCV ne-am chinuit sa scoatem oameni de afaceri prosperi, reusind sa facem asta tocmai prin eforturile conjugate ale Partidului si Securitatii, ca sa fiu in ton cu exprimarea D-lui. Mihaiu. Asa au iesit creati oameni precum Sorin Ovidiu Vantu sau Ioan Niculae. Numai ca sa facem pe plac Occidentului si sa aratam ca si la noi lucrurile se misca spre initiativa privata si economie de piata.

Apud MCV am inceput sa-i bagam la puscarie, constatand cu uimire ce monstri am creat, ca sa incepem o noua pagina de facut pe plac Puterilor tutelare, prin lupta anticoruptie, mosita tot in laboratoarele Partidului si Securitatii, prin aceleasi eforturi conjugate. Doar pentru a arata ca lucrurile se misca cu succes spre statul de drept!!

Mediafax

Sorin Ovidiu Vîntu, CONDAMNAT la 8 ani de închisoare în dosarul devalizării FNI. Sentinţa este definitivă

„Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, marţi, de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia fiind definitivă.

„Condamnă pe inculpatul Vîntu Sorin-Ovidiu la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art.36, alin.1 din noul Cod penal, adaugă sporul de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare”, se arată în decizia de marţi a Curţii de Apel, care este definitivă.

Magistraţii au mai dispus menţinerea sechestrului până la concurenţa sumelor de 137.403.630.106 ROL (5.529.321 dolari S.U.A.) şi de 7.289.406 dolari S.U.A.

În primă instanţă, Sorin Ovidiu Vîntu fusese condamnat, pe 9 februarie 2015, la şase ani şi patru luni de închisoare. Tribunalul Capitalei a decis atunci condamnarea afaceristului la două pedepse de câte patru ani de închisoare pentru infracţiunile de spălare de bani şi a dispus achitarea lui pentru instigare la delapidare. În urma contopirii celor două pedepse, instanţa a dispus ca omul de afaceri să execute şase ani şi patru luni de detenţie. Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată de omul de afaceri la Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu a arătat, în motivarea deciziei, că, după ce a intrat în posesia sumelor de bani scoase nelegal din patrimoniul FNI, prin intermediul lui Nicolae Popa sau al societăţilor în care era administrator sau asociat majoritar, omul de afaceri a folosit „mai multe mecanisme prin care a reciclat aceste sume, cu scopul de a le ascunde adevărate provenienţă infracţională”.

Potrivit instanţei, deşi ştia că banii erau proveniţi din delapidarea săvârşită de Nicolae Popa, infracţiune pentru care acesta a şi fost condamnat, Sorin Ovidiu Vîntu a ascuns şi disimulat această sumă prin multiple operaţiuni de dispoziţie şi de circulaţie a proprietăţii unor bunuri ori ale drepturilor asupra acestora, fiind astfel întrunite elementele de conţinut ale infracţiunii de spălare a banilor.

Judecătorul a stabilit că Sorin Ovidiu Vîntu, prin inginerii financiare aparent legale, pornind însă de la o bază ilegală, întrucât banii proveneau din delapidare, a ascuns, a disimulat natura juridică a provenienţei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, prin creditări ale societăţiilor proprii, care la rândul lor creditau alte societăţi ce cumpărau unităţi de fond răscumpărate la valori majorate artificial, cu care erau achiziţionate imobile, chiar în ziua transferării în contul lui Vîntu a sumelor de provenienţă infracţională, imobile ce erau vândute succesiv unor societăţi comerciale aparţinând tot acestuia, dar şi prin crearea de depozite şi transferuri repetate între inculpat şi conturile SC Gelsor SA.

Instanţa a mai reţinut că un alt mod de a ascunde sumele de bani obţinute ilegal a fost prin cumpărarea a 15 imobile, pe care apoi le-a vândut, la intervale cuprinse între o lună şi patru luni, SC Gelsor I.N. SA, cu menţiunea că vânzarea se face în vederea compensării datoriei înregistrate de societatea Gelsor în favoarea sa. Preţul de vânzare era întotdeauna, în cazul fiecărui imobil, cu mult sub preţul cu care Vîntu cumpărase anterior acele imobile. Mai mult, SC Gelsor I.N. SA avea obligaţia de a achita fiecare imobil cumpărat de la Sorin Ovidiu Vîntu în cinci rate anuale, începând din anul 2001, iar pentru perioada 2000-2001 a închiriat toate imobilele dobândite astfel SC Gelsor SA, societate creditată tot de Vîntu.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la delapidare, judecătorul a notat în motivare că, potrivit deciziei definitive de condamnare, prăbuşirea FNI nu s-a datorat riscurilor inerente la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii, ci activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţii faţă de care s-a dispus condamnarea definitivă într-un alt dosar, printre aceştia fiind şi Nicolae Popa, care a primit o pedeapsă pentru înşelăciune şi delapidare.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat până în prezent în trei dosare, executându-şi pedepsele.

Astfel, la data de 22 iulie 2016, Sorin Ovidiu Vîntu a fost încarcerat în urma unei condamnări de şase ani şi două luni de închisoare în dosarul Petromservice, alături de el fiind condamnat şi fostul sindicalist Liviu Luca la şase ani de detenţie.

Totodată, în 24 ianuarie 2014, omul de afaceri a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, iar anterior, a fost condamnat la doi ani de pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.”

Totusi, mai nimic despre cei care au creat acest personaj, un tip care fusese condamnat si pe vremea comunismului, adus in fata dupa si dandu-i-se un acces larg la resursele statului. SOV a fost un om in fata caruia tremurau multi dintre potentatii acelor zile… A fost un om caruia Radu Timofte, fostul sef al SRI, ii punea informatii economice de prima mana pe tava (dupa cum s-a exprimat Traian Basescu) si pe canapelele caruia se odihnea Mircea Geoana. Atat Geoana cat si Timofte erau din PSD, iar daca ma gandesc si la Vacaroiu si Florin Georgescu, lucrurile acestea ne-ar putea sugera ce partid a stat in spatele ascensiunii fulgeratoare a lui SOV.

Ioan Niculae… Dosarul „Mita la PSD”, deci e clar. Fost securist si acesta!

Sigur, si in aceasta privinta trebuie pus un bemol pentru ca analiza sa nu fie prea stridenta: sa nu uitam, totusi, ca Romania era o tara in tranzitie, o tara fosta comunista unde comunismul a distrus proprietatea privata, dar o tara cu un proiect ambitios care trebuie salutat: constructia economiei de piata libera. Din aceasta perspectiva privind lucrurile, constructia unui capitalism romanesc e de inteles.

Acum ii terminam pur si simplu pe astia si incepem sa construim statul de drept, fara sa fi incheiat reformele economice si fara sa consolidam aceasta cucerire revolutionara (nu cred ca exagerez spunand asa!): economia de piata libera, libera initiativa privata si o dezvoltare economica in acest sens.

Mi-e teama ca pana la urma sa nu avem nici stat de drept si nici economie de piata! Cred ca ar trebui sa meditam serios la acest aspect.

Interesanta e si schimbarea principalului nostru partener – SUA: de la determinarea unui Reagan de a fauri o lume libera si de a intari democratia si libertatea, la determinarea stangista a unui Obama de a lupta impotriva coruptiei, paradisurilor fiscale (v. „Panama papers”) si de a crea „institutii puternice” si, pe cale de consecinta, un stat puternic. Dar puternic inclusiv sa incalce Constitutia SUA si de a face obligatorii asigurarile medicale, prin Guvernul federal, lucru totalmente neconstitutional in SUA.

Pe de alta parte, lupta anticoruptie, trebuie sa recunoastem, s-a impus ca o necesitate in Romania, statul avand inca un rol insemnat in economie.

As dori sa spun cate ceva si despre ofiterii acoperiti din presa, pentru ca se vorbeste mult despre asta. Inteleg ca sefa lor e D-na. General Elena Istode:

Gen. SRI Elena Istode

Gen. SRI Elena Istode

Inteleg ca D-nei. Istode i se spune Anaconda. Din motive lesne de inteles, desigur. Insa sa nu uitam ca marele spion sovietic, Richard Sorge, pe cand opera in Germania, avea acoperire de ziarist GERMAN:

Richard Sorge

Richard Sorge

Evident, in felul asta, se poate face o larga gama de manipulari. Iar daca presa a fost considerata, pe vremea lui Basescu, drept o vulnerabilitate la siguranta nationala trebuie sa intelegem prin asta posibilitatea reala ca in presa  sa se strecoare spioni ai unor puteri ostile Romaniei. Celebrul Sorge e un exemplu clasic: ne arata ca astfel de lucruri se pot intampla. Poti sa-i construiesti unui strain o biografie neaos romaneasca si sa-l inserezi apoi in presa cu sarcini precise.

Bineinteles, faptul ca exista acoperiti SRI in presa nu ne produce nicio bucurie. Iar ca doamna Istode ne spioneaza redactiile, cu atat mai putin. Insa cele spuse mai sus se constituie intr-un bemol. Si mai bine, poate, i-am ura succes Anacondei in depisatarea acelor oameni care nici romani nu sunt (nu spun ca n-ar putea fi si romani…) si care lucreaza impotriva Romaniei prin redactiile din aceasta tara.

Dl. Liviu Mihaiu face referire la cati lucreaza in SRI si SIE. Despre cati au lucrat in fosta Securitate am scris si eu aici. Problema mare care se pune este, dupa parerea mea, daca numarul acesta – actualmente 30.444 de cadre, dupa Dl. Mihaiu – este unul optim. Sub regimul Ceausescu erau o jumatate de milion de informatori. Fara indoiala, aceste cifre ridica intrebari asupra democratiei si statului de drept in Romania. Dar daca e vorba de o supradimensionare cu personal a serviciilor secrete, eu cred ca avem o problema. In sensul ca mai multi oameni care lucreaza si care sunt implicati in munca privind siguranta nationala fata de numarul optim necesar scade eficacitatea acestor servicii. In general nu trebuie prea multi oameni, dar cei care lucreaza, dotati cu tehnica moderna, sa fie foarte bine pregatiti – in felul acesta eficacitatea serviciilor de informatii creste si scad, pe cale de consecinta, slabiciunile.

Nu ar trebui sa ne mire, tinand cont de metehnele romanesti din politica, precum pesederizarea si cederizarea, ca ar putea avea loc si sereizarea Romaniei. Dar nu trebuie sa uitam ca in plan politic s-a vazut flagrant slabiciunea atat a PDSR cat si a CDR, ambele reusind sa piarda, pana la urma alegerile. Sa nu uitam ca PSD, fostul PDSR, a fost multa vreme vioara a doua, candidatul sau nereusind sa castige alegerile prezidentiale, iar in alegerile legislative, multi ani, performantele au fost slabe.

Noi ar trebui sa meditam si sa intelegem foarte bine rolul – rolul serviciilor secrete, rolul politicii monetare, ca sa dau doua exemple din diverse domenii de activitate. Rolul serviciilor secrete NU e sa conduca Romania. Daca nu intelegem lucrul asta (aparent simplu) cream o slabiciune in ceea ce priveste siguranta nationala, pentru ca serviciile ar trebui sa se ocupe si cu altceva pentru care nu sunt calificate.

„Ori Presa, ori Democratia!”

Cum am ajuns in situatia actuala? Va mai amintiti cum, inca de pe vremea lui Basescu, se evidentia cu repros ca in „Constitutia lui Nastase” se pomeneste despre: „traditiile democratice ale poporului roman si idealurile Revolutiei din decembrie 1989” (art. 1, al. 3)? Dupa aceea au fost tot felul de emisiuni pe la televiziunile de stiri prin care se incerca sa se demonstreze ca, de fapt, n-a fost vorba de nicio Revolutie, ci de lovitura de stat. Or, prin asta ce s-a realizat? S-au calcat pur si simplu in picioare idealurile Revolutiei din decembrie 1989, unde au murit oameni care s-au ridicat impotriva comunismului, in care poporul a cerut democratie si libertate. Tineti minte: „Libertate, te iubim!/ Ori invingem, ori murim!”? Iar cei care scandau asa s-au aflat atunci in fata tancurilor comuniste, in bataia pustilor!!

Ma intreb cui a servit aceasta calcare in picioare a idealurilor Revolutiei?

Ca ar trebui sa fie trasi la raspundere cei care se fac vinovati de crime, asta e altceva. De acord! Numai ca pana acum n-am vazut asa ceva si nici elucidarea celor petrecute atunci. In schimb, am reusit sa terfelim Revolutia si memoria celor care si-au dat viata atunci pentru Libertate si Democratie in Romania.

A celor care au murit luptand impotriva comunismului!!

Si trist este ca n-am vazut nicio reactie de impotrivire din partea SUA sau UE. Cui a folosit discreditarea Revolutiei si , in schimb, acreditarea loviturii de stat? Cui a folosit sa se strecoare ideea ca, de fapt, n-a fost nicio Revolutie ci o lovitura de stat conceputa in laboratoarele politice din exterior?

Si am ajuns in situatia actuala, in care se incalca drepturi si libertati, sub pretextul apararii acestora.

Interesant e si ultimul articol al D-lui. Tismaneanu:

Protestele din februarie şi noua sensibilitate politică

„Oamenii care regretă “egalitatea” din regimurile leniniste sunt fie prost informaţi, fie de rea-credinţă. Societăţile nomenclaturiste erau, de fapt, experimente profitocratice, se bazau pe un rigid sistem de tip caste. Nomenclatura beneficia de privilegii la care muritorii de rând nici măcar nu puteau visa. Niciodată nu a fost clasa muncitoare mai batjocorită şi mai oprimată decât în regimurile care pretindeau că guvernează în numele ei. Este o ignorare, şi pe cale de consecinţă, o banalizare a răului totalitar.

Actualele proteste sunt expresia unei noi sensibilităţi politice. Am scris un articol, împreună cu politologul Marius Stan, în Politico.eu, în care ne-am ocupat de această temă. Da, este vorba de o nouă generaţie pentru care vechile metehne şi infamii nu mai sunt tolerabile. UE înseamnă transparenţă, încredere, norme, reguli, proceduri. Pesedismul este exact opusul: clientelism, cinism, jaf la drumul mare sau pe ascuns, manopere dolosive. Pentru mine, aceste demonstraţii au pus capacul peste coşciugul în care zace putredul sistem Iliescu.”

Insa „Oamenii care regretă “egalitatea” din regimurile leniniste” sunt si rezultatul politicilor defectuoase duse la noi in tara, prin care libertatea si democratia au inregistrat, in mod regretabil, o anumita scadere. A fost o eroare cu totul regretabila ca din dorinta de a lovi politic in „pesedism” s-a adus atingere libertatii si democratiei de la noi. Iar rezultatul recentelor alegeri legislative, in care PSD a obtinut o victorie comparabila (daca nu chiar si mai mare!) cu cea a FSN-ului de pe vremurile lui Ion Iliescu, confirma marea eroare care s-a facut multa vreme la noi in tara. Demonstreaza inclusiv o scadere a libertatii economice, pusa sub influenta coplesitoare a institutiilor de forta, nu doar din cauza recentei crize economice. Iar „noua sensibilitate politica” de care ne vorbeste prof. Tismaneanu nu poate compensa o scadere evidenta a liberalismului la noi in tara. Lucrurile, greselile acestea ar trebui reparate.

Iar abordarile maximale – „putredul regim Iliescu” – prezente, din pacate, la noi si care nu se refera neaparat la un regim anume, ar trebui si acestea la randul lor corectate, intrucat se dovedesc ineficace. „Tot ce a facut Iliescu e rau!”, „Tot ce a facut Basescu e rau!” s.a.m.d dovedesc, iertata sa-mi fie exprimarea, o lipsa de maturitate in abordarea chestiunilor. De aceea s-ar impune o abordare echilibrata.

Februarie 22, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Amnistia si gratierea…

Desi ocupat si cu alte lucruri, m-am gandit mult la acest subiect. In paranteza fie spus, de cand am acest blog constat un lucru: nu e usor sa scrii, nu e deloc usor… Dar despre asta poate altadata.

Totusi, acest subiect, sa recunoastem, nu e deloc usor si are ramificatii foarte complexe.

Ce am putea spune totusi?

Dupa parerea mea, PSD, caruia ii apartine acest proiect – Amnistia si Gratierea, trebuie sa inceapa sa-l puna in practica. Problema e ca PSD a avut o comunicare foarte defectuoasa pe marginea acestui subiect. N-a vorbit de asa ceva in campania electorala si, dupa castigarea alegerilor, ne-am trezit din partea lor cu Proiectul de Ordonanta. Nu asa se fac lucrurile si de aceea nu trebuie sa ne mire marsuri si mitinguri de protest. Subiectul penitenciarelor si al amnistiei si gratierii se discuta mai serios de abia acum. Ma intreb: de ce? Pentru ca o astfel de dezbatere in societate trebuia facut de mai demult.

Din cate inteleg, situatia din penitenciarele romanesti e jalnica, conditiile fiind asemanatoare cu cele de pe vremea comunismului. In acest sens unele condamnari sunt, de fapt, condamnari la moarte sau mai exact spus in regim de exterminare, ceea ce este o pata extrem de rusinoasa pe obrazul acestei tari. Dupa parerea mea, condamnarile la CEDO, pe care le sufera tara noastra sunt justificate, precum si banii pe care tara noastra trebuie sa-i plateasca drept despagubiri.

Pe de alta parte, gandindu-ma la romani ca la fratii mei, sunt oripilat cand aud de faptul ca penitenciarele sunt supraaglomerate iar conditiile sunt inumane. Si sunt ingrozit de faptul ca nimeni nu pare sa se gandeasca cum de s-a ajuns la asa ceva!! Pentru ce, in Romania, sunt penitenciarele supraaglomerate? Si pentru ce milioane de romani au trebuit sa-si parareasca tara ca sa munceasca prin alte parti? In aceste conditii, oameni astia sunt pur si simplu victime. Si am inteles chiar, de la emisiunile televizate, ca nici nu se prea face educatia necesara pentru reinsertia acestor oameni in viata sociala.

Din acest punct de vedere, Romania se indeparteaza de UE, de lumea civilizata, lucru ce nu poate sa placa decat dusmanilor nostri.

Revenind la PSD, trebuie spus ca PSD a dat impresia, pe care o impartasesc si eu, ca doreste amnistierea si gratierea doar a unor anumite persoane. Nu e vorba doar de faptul ca legea ar fi data cu dedicatie (e si asta!), dar e un lucru care calca in picioare democratia. De aceea PSD trebuie sa clarifice aspectul asta al problemei.

Pe de alta parte, legea aceasta trebuie sa corecteze niste abuzuri care se vor fi facut. Faptul ca inca, in Romania, avem condamnari pe criterii politice inseamna ca inca se mai face politie politica – ceea ce e intr-adevar halucinant. Dezvaluirile lui Sebastian Ghita aduc, pe buna dreptate, in discutie aceasta problema. Niste servicii de informatii nereformate si nerestructurate corespunzator, care, dupa toate probabilitatile, functioneaza pe baza de nepotism, precum si o justitie ce face, de fapt, abuzuri cu caracter politic, ne indeparteaza  de Lumea Libera si Occident. Eu am mai scris un articol, la care am mai facut referire si va invit sa-l (re)cititi:

Trebuia infiintat PNA…?

Parerea mea este ca aceasta epoca a cam trecut… De aceea trebuie gandite formule de restructurare a statului, mult mai eficiente. Iar una din obligatiile politice a PSD-ALDE ar fi sa sparga primii gheata si sa desfiinteze DNA. Ce se intampla? DNA, trebuie sa recunoastem, nu a avut nici efectul si nici succesul scontat. Chiar si Mani Pulite a avut un sfarsit, iar Dl. prof. Mircea Cosea arata ca in privinta sumelor recuperate, acestea au fost 18% din total. Deci destul de putin. Pe de alta parte, DNA duce spre deprimarea mediului de afaceri, a capitalismului romanesc si la un blocaj urias in toata Administratia de Stat. Cel putin, din ce poti auzi din emisiunile televizate de la televiziunile de stiri, e ingrijorator ca Statul roman pune deliberat in situatie de inferioritate capitalismul romanesc fata de cel srain. Aplicarea unui dublu standard de catre Stat, dar in defavoarea capitalismului romanesc, e o greseala ce as caracteriza-o drept grava din punct de vedere strategic si pe termen lung.

De aceea un proiect de tara ar putea avea in vedere restructurarea statului si, ca urmare, reducerera rolului statului in economie, o protectie sociala facuta cum trebuie, adecvat, investitii publice masive in infrastructura si sprijinirea capitalismului romanesc, a initiativelor sanatoase autohtone.

Parerea mea este ca ar trebui marita inclinatia spre antreprenoriat, dar pentru asta trebuie sa ai conditii optime, inclusiv financiare si monetare. Am indoieli ca BNR, v si aici, sub actuala conducere si care continua o filozofie veche, ar putea oferi aceste conditii, daca ma gandesc si la faptul ca BNR, implicandu-se in Criza economica si financiara din 2008, de fapt a agravat-o in Romania. Insa in general vorbind, noi ne facem noua insine probleme cu birocratia excesiva, cu tot felul de formulare care ne ingreuneaza activitatea si care ne deprima competitivitatea.

Cum e posibil ca romanul, cand pleaca in afara, are succes si e apreciat, doar in tara lui n-are locuri de munca, n-are succes, nu e apreciat? Noi trebuie sa construim o Romanie moderna!

Va invit sa cititi acest articol al Andreei Paul:

Tabloul de bord al economiei românești – decembrie 2016

Puncte slabe și tari ale dinamicii economice românești


Puncte tari ale dinamicii economice

  • PIB:
    • În anul 2016, PIB-ul României este estimat la 600 mil lei, cu o creștere economică de 4,1% comparativ cu anul 2015, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2016 și proiecția acesteia pe anii 2017-2019.
    • Institutul Naţional de Statistică estimează că România a avuto rată de creștere a PIB în Trimestrul III al anului 2016 mai mare cu 0.6% față de trimestrul II al anului 2016 și cu 4.4% față de același trimestru din anul 2015.
    • PIB pe locuitor la prețuri curente a crescut în anul 2015 cu 600 euro față de anul 2014, conform datelor furnizate de Eurostat.
  • Veniturile obținute din impozitul pe profit, în primele 10 luni ale anului 2016, sunt cu peste 11% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, conform execuției bugetare din luna octombrie 2016 publicată de Ministerul Finanțelor Publice. (vezi Tabelul 5.1). De asemenea, veniturile obținute din accize au crescut cu 5.6% în perioada ianuarie-octombrie 2016, față de aceeași perioadă a anului trecut, reprezentând 3% din PIB.
  • Cheltuielile pentru investiții realizate de stat, în primele 10 luni ale anului 2016, au fost în valoare de 11 miliarde de lei, adică cu 20% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, conform execuției bugetare din ianuarie-octombrie 2016 publicată de Ministerul Finanțelor Publice. (vezi Tabelul 5.1)
  • Rezervele valutare au înregistrat o creștere de 0.1% în luna noiembrie 2016, față de lună anterioară, respectiv cu peste 7 procente peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, conform BNR. (vezi Tabelul 3.2)
  • ISD-urile au depăşit 3,7 miliarde de euro în perioada ianuarie – octombrie 2016, înregistrând o creștere de peste 34 procente față de aceeaşi perioadă din 2015, conform datelor publicate de BNR. (vezi Tabelul 3.4)

Puncte slabe ale dinamicii economice

  • Peste 140 000 de firme și-au închis porțile, în anul 2015, cu aproape 30 000 mai multe decât în anul 2014, la care se adaugă cele peste 132 000 de firme închise în primele 10 luni ale anului 2016 (cu peste 25% mai multe firme închise în primele 10 luni ale anului 2016, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
  • Datoria externă totală a crescut cu 2 procente în luna octombrie 2016 față de aceeaşi perioadă a anului 2015, conform datelor publicate de BNR. (vezi Tabelul 3.4)
  • Sumele primite de la UE în contul plăților efectuate,au înregistrat o scădere dramatică de 93% în primele 10 luni ale anului 2016, față de aceeași perioadă a anului trecut, conform execuției bugetare din ianuarie-octombrie 2016 publicată de Ministerul Finanțelor Publice. (vezi Tabelul 5.1)
  • Deficitul comercial a continuat să crească, ajungând la 7.9 mld euro în primele 10 luni ale anului 2016, fiind cu peste 23% mai mare decât deficitul comercial înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2015, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. (vezi Tabelul 3.4)
  • Deficitul Bugetului general consolidat a fost de -1.26 miliarde de lei în primele 10 luni ale anului 2016, adică 0,17% din PIB.

Documentul integral poate fi accesat aici.”

Ii multumesc Andreei Paul ca ne ofera astfel de date prezentate atat de profesional si concis. Vroiam de mai demult sa comentez acest articol, dar acum vreau sa va spun ce mi-a atras atentia cel mai tare:

Peste 140 000 de firme și-au închis porțile, în anul 2015, cu aproape 30 000 mai multe decât în anul 2014, la care se adaugă cele peste 132 000 de firme închise în primele 10 luni ale anului 2016 (cu peste 25% mai multe firme închise în primele 10 luni ale anului 2016, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.”

Criza a trecut si inca se inchid cu sutele de mii firme in Romania. De unde rezulta ca, in realitate, Criza n-a trecut in Romania. Dimpotriva!

Ce face DNA? O agraveaza!!

Si asta e aspectul cel mai ingrijorator!! Retrogradarea in clasamentul global al antreprenoriatului si foarte slaba – hai s-o spunem pe bune acuma! – inclinatie spre antreprenoriat a romanilor, arata o depreciere a libertatii economice, lucru ce ne poate costa mult in viitor si s-ar putea sa ne usture rau de tot. Andreea Paul spune:

„Suntem deficitari la atitudine, resurse, infrastructură, asumarea riscului, dar și la capacitatea de a reține resursele umane talentate în țară, cu impact direct asupra investițiilor, productivității, inovării și locurilor de muncă bine plătite. Detalii suplimentare aici.”

Asa este. Lucrul asta arata o depreciere a libertatii economice in Romania, combinata cu politici financiare, monetare si de credit necorespunzatoare plus o scadere a investitiilor publice, o gripare a motoarelor economice, generatoare de crestere sanatoasa. „Suntem deficitari la atitudine” – suntem, in conditii de teroare, cand ti se poate fabrica oricand un dosar, chiar si prost facut. Promovarea delatiunii e un alt aspect pentru care DNA ar trebui desfiintat, dar pe de alta parte, cel putin din cate am inteles eu de la Codruta Kovesi, sunt 12.000 de dosare „in lucru” si concluzia nu poate fi alta decat ca dosariada asta va continua la nesfarsit cu un numar enorm de dosare, cu mii si mii de dosare pentru ca altminteri s-ar termina si cu DNA, si cu locurile de munca si cu salariile de acolo. De aceea un astfel de fenomen abnorm trebuie stopat odata si odata. Iar PSD-ALDE trebuie sa aiba curajul sa faca lucrul asta.

Eu as dori sa subliniez un lucru: capitalismul romanesc trebuie sprijinit, in sensul ca nu trebuie sa-i dai la cap. Romania nu poate si nici nu trebuie sa se bazeze in exclusivitate pe investitii straine. Care ar mai fi esenta capitalismului in Romania, daca tot ar fi strain? E clar ca in aceasta situatie ar avea loc o nepotrivire grava. Si n-ar fi nici multumitor. Nici bine. De aceea ar trebui vazut cum sa facem sa cream conditiile ca el sa se poata dezvolta si performa, pentru a creste nivelul general de trai al populatiei. Pentru ca romanul sa se simta bine in tara lui si sa poata performa aici, nu in alta parte. Deocamdata nu am atins acest deziderat. Am vazut si articolul Andreei Paul despre competitivitate si nu doar ca pe decidentii politici nu-i preocupa, dar Romania, ca tara inca in tranzitie, ar trebui sa fie preocupata de a avea un mediu economic care sa stimuleze competitivitatea. Situatia asta defavorabila, cu o competitivitate scazuta, dateaza de foarte multa vreme; eu am scris in 2013 un articol pe aceasta tema:

Despre competitivitatea economica

In care aratam prabusirea competitivitatii sub guvernarile Boc/Basescu. Regimul Basescu n-a reusit, desi multa lume si-a pus speranta, sa stimuleze economia si sa-i creasca competitivitatea. Dimpotriva!

Iata inca un motiv pentru care trebuie incercat altceva. Iar DNA a fost, de fapt, instrumentul acelui regim. Care nu a performat, din contra! De aceea vremea DNA a cam trecut si PSD-ALDE ar trebui sa explice corect cum stau lucrurile si sa actioneze desfiintand DNA si gandindu-se la solutii economice, de restructurare a statului, cum aratam mai sus, nu de inhibare a mediului economic si de afaceri, lucru ce conduce, pana la urma, la deteriorarea libertatii economice, cu consecinte extrem de grave.

Cheia de bolta a Romaniei nu e DNA! Desi, daca ai privi pe televiziunile de stiri, doar despre asta se discuta, cel putin de la dezvaluirile lui Sebastian Ghita incoace. Insa trebuie sa spunem si ce ar fi in favoarea DNA. Statul nostru e inca unul foarte mare – am inteles, de exemplu, ca avem vreo 30 de ministere, peste 100 de secretari de stat, cu mult peste orice tara din Vestul Europei, daca inteleg eu bine. Or, lucru asta se traduce prin accesul unor persoane la resursele statului si la bani. Un astfel de stat te invita la coruptie, mai ales ca perfect n-o sa fie vreodata. Fara un organism care sa stapaneasca fenomenul coruptiei, evident, acesta iese de sub orice control, lucru iarasi foarte periculos. Insa vicios e faptul ca DNA nu e eficient si nu poate fi eficient, cum aratam mai sus. Sistemul asta, bazat pe un organism precum DNA, nu face decat sa eternizeze delatiunea, numarul de dosare, iar ceea ce se va recupera va fi putin, altfel n-ar mai fi rentabila afacerea.

Pe de alta parte, n-as crede ca Romania ar avea probleme foarte mari pe parte de siguranta nationala, cum vor sa acrediteze unii. De altfel inteleg ca suntem apreciati in cadrul NATO, suntem pe locul 2 la furnizarea de informatii in cadrul Aliantei Nord-Atlantice. Deci nu stam rau. Problema cea mai mare a Romaniei, nerezolvata inca, e cea economica si aici avem slabiciuni evidente, vulnerabilitati evidente. Numai ca rezolvarea acestora sta foarte putin in serviciile secrete. De aceea astfel de organisme precum DNA sau in Binom cu SRI, care ar dori sa ranforseze statul pe o parte, dar creand si agravand slabiciuni pe de alta parte, acolo unde avem vulnerabilitati evidente, nu sunt de dorit. Nu mai vorbesc de modul nedemocratic in care actiona Binomul, amenintand chiar si pe premierul Romaniei si blocand proiecte de infrastructura – a ajuns celebru exemplul dat de Ghita cu Autostrada Comarnic-Brasov. Pentru ca n-as dori sa se creada ca Binomul doar ranforseaza, doar pazeste strasnic Romania. Dimpotriva, ii creeaza si slabiciuni evidente, actioneaza nedemocratic, fara sa-si asume consecintele sau sa raspunda in vreun fel.

Eu cred ca mai trebuie spus un lucru: vulnerabilitatile economice romanesti sunt in atentia serviciilor de informatii straine, neprietene care monitorizeaza Romania. Evident, ca razboiul hibrid, manipularile si actiunile de dezinformare facute intr-o tara de catre servicii straine tin cont de astfel de slabiciuni, inclusiv de agravarea lor. Spre exemplu, nu e deloc cert ca Rusia va ataca militar Romania, dar e aproape o certitudine ca serviciile rusesti actioneaza in scopul demoralizarii populatiei si reducerii increderii in Uniunea Europeana, bazandu-se pe cum merg lucrurile din punct de vedere economic, adica prost si stiind ca astfel populatia poate fi usor influentata intr-o anumita directie. Evident, si prosperitatea are punctele ei slabe. Dar are si un punct tare, spre exemplu: o economie bine reglata si competitiva e greu de daramat, iar o catastrofa precum venirea nazismului la Putere in Germania in anii ’30 ai secolului trecut a avut la baza slabiciuni economice. Or, la noi slabiciunile economice persista cu tot DNA-ul si s-au agravat pe vremea regimului Basescu. Iar activitatea DNA are si reflexe negative in Administratie si Economie, care acum sunt ignorate, dar in felul asta se adancesc.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Ianuarie 28, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 80 comentarii

Panama Papers…

Iata ca a aparut un nou scandal, cel legat de paradisurile fiscale: Panama Papers. Insa el aduce in atentie un lucru de care se stia deja. De exemplu, nu se stia oare de paradisurile fiscale? Eu am vazut la televizor ca sunt precis identificate si, chiar mai mult decat atat, exista evaluari, din cate am inteles, a sumelor de bani depuse acolo, in toate aceste paradisuri fiscale, care variaza, ce-i drept, intre 18,5 si 24 trilioane de $. Lucrurile se stiau de multa vreme. Se poate pune intrebarea: de ce s-au dezvaluit lucruri din paradisul fiscal panamez?

Insa eu cred ca trebuie sa privim cu o anumita circumspectie ce s-a intamplat.

In primul rand, trebuie observat, cred eu, ca nu e vorba de o actiune a Justitiei. Intre altele fie spus paradisurile fiscale nu reprezinta ceva ilegal si nu inseamna ca daca o firma este inregistrata acolo sau daca cineva isi depune banii acolo, aceste lucruri ar fi neaparat ilegale. Deci nu e vorba, spuneam, de o actiune a Justitiei. Ci de scurgeri de informatii de la firma Mossack Fonseca spre un cotidian german: Süddeutsche Zeitung. Se pune intrebarea: in ce scop s-a realizat aceasta scurgere de informatii si de catre cine? Nu stim de catre cine. Scopul nu este clar. Frapeaza cantitatea enorma de informatii: 11,5 milioane de documente intinse pe o perioada de 40 de ani. Fenomenul actual de democratizare a informatiei face ca si oamenii obisnuiti sa mai afle cate ceva. De asemenea, e un material important, zic eu, pentru istorici: cei care se ocupa cu studiul istoriei contemporane ar trebui sa fie fericiti! Insa scopul unei astfel de actiuni nu e deloc clar. Pe langa firme, intlanim sportivi renumiti si, cel mai important, piesa de rezistenta, cum se spune, sefi de state si de guverne cu conturi in Panama.

Totusi, efectul dezvaluirilor, cel putin pana acum, ramane searbad. Doar premierul Islandei, in urma unor viguroase proteste populare, si-a dat demisia, desi nu e deloc clar faptul ca ar fi incalcat legea! Aspectul e unul interesant! In Romania, daca premierul Islandei ar fi primar in anumite localitati ale tarisoarei, oamenii – in ciuda dezvaluirilor si evidentei – l-ar fi votat si a doua, ba chiar si a treia oara! 🙂 Reactii similare celei din Islanda in tari precum Rusia, China, Emiratele Arabe sau Arabia Saudita sunt foarte putin probabile. Nici in restul Europei nu prea vad o asemenea reactie a cetatenilor: sa iasa in strada pentru ca seful de stat sau de guvern are conturi in Panama si sa-i ceara demisia. Deci efectul in plan politic e unul destul de slab…

In al doilea rand trebuie sa ne intrebam in legatura cu legalitatea unei asemenea scurgeri de informatii. O rezolvare pe cale ilegala a contradictiei dintre opacitate si transparenta nu mi se pare de dorit. Secretul bancar trebuie respectat intrucat e un drept al celui ce isi are banii depusi la banca respectiva: sunt banii lui si e dreptul lui de a-si dezvalui conturile sau nu. Insa problema pare a fi alta…

Mie mi se pare ca evaluarea contabila a sumelor depuse in paradisurile fiscale se poate face cat se poate de exact. Spuneam ca dezvaluirile nu reprezinta o actiune a Justitiei. E important, pentru ca o firma privata isi plateste taxele si impozitele catre stat in tara unde isi desfasoara activitatea. Spre exemplu, eu am o parere buna despre Fiscul german. Eu n-as crede ca o firma germana sau, mai general spus, o firma care activeaza legal in Germania nu-si plateste taxele si impozitele catre statul german. Faptul ca un patron german isi deschide o firma si in alta tara decat Germania sau ca are conturi si in alta parte decat in Germania mi se pare un lucru cat se poate de firesc. In caz contrar, prin faptul ca e german, ca are deci aceasta cetatenie, ar fi condamnat sa activeze doar in Germania si sa aiba conturi numai si numai in Germania. Or, acest lucru ar fi monstruos si contraproductiv si ar incalca libertatea economica si libera circulatie a capitalului. Deci faptul ca un om de afaceri german – ca sa raman la acest exemplu, dar poate fi orice om de afaceri din orice alta tara – isi deschide o firma in Panama sau ca are bani in conturile dintr-o banca panameza nu reprezinta un lucru ilegal. Intrebarea care se pune totusi e urmatoarea: daca presupunem activitati ilegale ale unei firme germane pe teritoriul german, in speta evaziune fiscala, ce a pazit atunci Fiscul german? Din moment ce evaluam exact – cu o probabilitate foarte buna – sumele depuse in toate paradisurile fiscale (inteleg ca cel panamez nici nu ar fi cel mai mare), atunci Fiscul din tara respectiva poate determina usor evaziunea fiscala si ii poate trage la raspundere pe evazionisti. Or, povestea cu paradisul fiscal din Panama e de mai bine de 40 de ani… Presupunerea din start a unor activitati ilegale in plasarea capitalurilor in paradisuri fiscale nu mi se pare dreapta, incalcand prezumtia de nevinovatie.

Pe langa contradictia dintre opacitate si transparenta, mai constatam una. Despre ce e vorba? E vorba de cheltuielile din ce in ce mai mari pe care le fac statele, in special in domeniul social, si nevoia sectorului privat de a activa intr-un mediu economic cu taxe si impozite mici, care sa permita capitalului sa lucreze. Daca cineva isi inchipuie ca Panama nu beneficiaza de pe urma libertatii economice si acumularii capitalurilor private, eu cred ca greseste. Iata ce ne spune Wikipedia:

„Panama has the second largest economy in Central America[9] and is also the fastest growing economy and largest per capita consumer in Central America. In 2013, Panama ranked 5th among Latin American countries in terms of the Human Development Index, and 59th in the world.[10] Since 2010, Panama remains the second most competitive economy in Latin America, according to the World Economic Forum‘s Global Competitiveness Index. Covering around 40 percent of its land area, Panama’s jungles are home to an abundance of tropical plants and animals – some of them to be found nowhere else on the planet.[11]

Si mi se pare ca e mai bine decat cum era pe vremea generalului Manuel Noriega… Sa vedem si cum arata Panama City:

Panama City

Panama City

Parca nu arata chiar atat de rau. Nu stiu… dar impresia mea – si ma intristeaza lucrul asta – este ca parca am incepe sa plangem dupa regimuri de dictatura, dupa dictatori… Ma intristeaza si ma nelinisteste o asemenea tendinta negativa! Si e si nejustificat! Panama a ajuns o tara bine aspectata din punct de vedere economic, dintr-o tara slab-dezvoltata si macinata de o dictatura dura! De observat ca Panama e o stea printre tarile din America Latina, cu o economie in continua dezvoltare: a doua cea mai competitiva economie din America Latina! Uitati-va ce oras frumos e Panama City! E de vazut o comparatie cu Cuba lui Fidel Castro si vom observa o tara cu un PIB per capita mult mai redus fata de Panama, o tara comunista si mai saraca, desi inegalitatile sunt mai mici…

Eu cred ca ar mai trebui spus un lucru: asemenea dezvaluiri in presa, din surse anonime, ascund si un pericol. Observam prezenta pe lista persoanelor implicare in scandalul Panama Papers a unor sefi de state si de guverne. Lucrul asta ar putea sa genereze noi paradisuri fiscale, dar in state precum Federatia Rusa, China, Emiratele Arabe sau Arabia Saudita. Iar in astfel de tari, probabilitatea de a se scurge informatii inopinante catre presa e aproape nula. Se poate deschide, spre exemplu, un paradis fiscal la Irkutsk. Iar mutarea – mutarea nu repatrierea – unor importante capitaluri catre Federatia Rusa, in zone izolate, dar unde te-ai putea bucura de o deplina libertate si siguranta economica, poate avea efecte geopolitice importante si nu intotdeauna bune… Nu stiu de ce, dar parca e mai bun paradisul fiscal din Niue… Sa ne gandim ce inseamna un paradis fiscal la Irkutsk cu un capital financiar privat de vreo 2-3 trilioane $ sub regimul neprietenos al lui Vladimir Putin…

Pe de alta parte, referitor la Romania (ca au si de-ai nostri bani pe acolo, prin Panama) aud sintagma: „sa ramana banii aici”. Sa ramana aici ca sa fie cheltuiti de stat. Dar statul nostru se dovedeste pe zi ce trece tot mai neperformant. Si as spune ca nu e vorba doar de Romania. In mai toate tarile UE taxele si impozitele sunt mari, dar performantele economice sunt slabe. Cresterile economice sunt slabe si in multe din statele UE problemele economice generate de criza economica nu s-au rezolvat. Aceste aspecte sunt trecute cu vederea. In schimb se da vina pe paradisurile fiscale, ca si cum acestea ar fi cauza si nu consecinta unui mediu economic ce nu prea progreseaza… Statul da vina pe altii, numai pe el insusi nu. La noi cel putin in loc sa se puna problema unor reforme care sa restructureze statul, a unor reforme in spiritul libertatii, inclusiv economice, vedem arestari pe banda rulanta si… cam atat. De ce nu incercam sa gandim constructiv, sa fie puse la lucru aceste capitaluri aici? Ca nu prea se vede…

In schimb se vede un etatism pagubos demn de o cauza mai buna.

Varful de lance! 😉

Andreea Paul

Iata ce spune Andreea Paul:

Care este soluția în ‘dosarele Panama’?

Se arata ca:

În scandalul ‘dosarului Panama’ soluția este transparența fiscală și interzicerea tuturor tranzacțiilor financiare ale statelor membre cu țările netransparente. Are România curajul să vină cu această propunere în Uniunea Europeană? Are curajul Uniunea Europeană să trântească taurul evaziunii fiscale de coarne? A sosit timpul să aibă! Soluția trebuie să fie europeană. Ideal ar fi un acord global.

Recentul scandal al dosarelor Panama demonstrează încă o dată că economia subternă este peste tot, că este nedreaptă față de cetățeni și față de companiile care plătesc corect taxele. Economia subterană este enormă și foarte costisitoare. Economia subterană este o capcană socială. Varietatea metodelor de spălare a banilor depinde de imaginația celor care fac uz de astfel de operațiuni, Practic, cei mai buni jucători sunt aceia care știu toate regulile jocurilor și care fac aceste reguli.
Conturile off-shore parchează peste 18,5 trilioane de dolari, din ultimele estimări disponibile. În Uniunea Europeană, economia subterană a fost estimată de OECD la aproximativ 3,4 trilioane de euro, în anul 2015, din care 46 de miliarde de euro doar în România. Veniturile cu multe zerouri obținute din economia subterană sunt adeseori parcate sau ascunse în paradisurile fiscale opace.
Soluții există pentru aceste economii paralele, pentru sistemele bancare paralele sau din umbră, pentru tranzacțiile financiare ascunse la nivel global în paradisurile fiscale. În Uniunea Europeană se putea cere transparența fiscală obligatorie a paradisurilor fiscale și pâna acum, dar nu s-a vrut. La fel la nivelul instituțiilor globale. Nici nu mă mir că nu s-a vrut, când văd premieri și oficiali de prim rang implicați în afacerile din paradisurile fiscale.
Standardele internaționale nu revolvă singure problema, ci obligația de transparență fiscală, de comunicare obligatorie între paradisurile fiscale, jurisdicții diferite și celelalte state.
Legislația noastră nu interzice în niciun fel înființarea de către cetăteni/rezidenți români a unor companii în Panama sau în oricare alt paradis fiscal. Prin acest termen înțelegem state fără impozit pe profit/venit sau cu impozite foarte mici și lipsite de transparență fiscală. În România au fost înregistrate aproximativ 1500 de societăți cu participare străină la capital provenit din state precum Insulele Virgine Britanice (383), Panama (236), Insulele Bermude (200), Gibraltar (69), Seychelles (48) etc, conform ultimelor date oficiale ale ONRC.
În România nu avem nici măcar obligația de a raporta autoritătilor fiscale înființarea unor astfel de companii sau BNR-ului astfel de conturi deschise afară. E timpul ca legiuitorul român să fie interesat de introducerea unor astfel de obligații de raportare. Pe plan internațional, sunt state care au implementat astfel de obligații de raportare, cunoscute ca CFC rules – Controlled Foreign Corporations. OECD a venit la sfârșitul anului trecut cu recomandări clare pentru aplicarea eficientă a acestor reguli. SUA au aplicat acordul FATCA: http://www.andreeapaul.ro/stadiul-negocierilor-si-al-punerii-in-aplicare-a-acordului-bilateral-de-colaborare-pentru-implementarea-prevederilor-fatca/
Consider obligatorie analiza modului în care fondurile au fost acumulate în astfel de companii off-shore:
– Se poate pune problema de profituri exportate prin prețuri de trasfer dacă fondurile au fost obținute de la companii românești afiliate sau dacă companiile au fost interpuse pe un lanț tranzacțional, în scop fiscal exclusiv.
– Se mai poate pune problema și cu privire la realitatea tranzacțiilor, în special dacă vorbim de consultanță și de comisioane plătite de firme românești. ANAF poate face controale pentru a verifica respectarea legislației, la nivelul companiilor românești care au avut relații comerciale cu companii din Panama sau din alte paradisuri fiscale.
– Se poate pune problema modului în care sunt folosite de către cetățeni/rezidenți români fondurile din astfel de companii. Banii folosiți sau retrași în scop personal trebuiau declarați în România și se datora impozit pe dividend. Dacă nu au fost declarați, vorbim atât de impozite, dobânzi si penalități, cât și de evaziune fiscală.
– De asemenea, persoanele ar trebui urmărite unde au rezidența fiscală. De exemplu, sunt oameni mari de afaceri, români care vin des prin România, dar care declară că sunt rezidenți fiscal în Monaco. A urmărit cineva de la fisc câte zile stau în România într-un an?
Pe data de 5 aprilie am cerut audierea parlamentară a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și a ANAF în legătură cu acțiunile naționale care se impun în urma dezvăluirilor din ‘dosarele Panama’ în Comisia de buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților. Aceste două instituții sunt direct responsabile pentru monitorizarea tranzacțiilor financiare suspecte și fiscale. Colegii mei au acceptat și au votat în unanimitate. Foarte probabil, săptămâna viitoare, marți, vor avea loc aceste audieri.”

Fiti atenti la aceast text:

„De exemplu, sunt oameni mari de afaceri, români care vin des prin România, dar care declară că sunt rezidenți fiscal în Monaco. A urmărit cineva de la fisc câte zile stau în România într-un an?”

Fiscul sa urmareasca cate zile sta un om in Romania? Andreea Paul e membra a PNL, prim-vicepresedinte al PNL, din cate inteleg. Nu doar la dansa, dar si la alti liberali constat foarte putin liberalism. Eu urmaresc ce scrie dansa pe blog si sunt multe articole interesante, date statistice interesante. Insa textul de mai sus pare izvorat mai degraba din gandirea fostei Securitati decat dintr-o gandire liberala. In general vorbind, eu nu prea vad la PNL-ul actual o atitudine si o gandire liberala, nu mai vorbesc de una autentica. Recunosc, sunt putin contrariat de fenomenul asta. Mai ales ca se manifesta la oameni tineri de la care am alte pretentii. Pentru ca despre cei batrani ai putea sa spui ca au reflexe securistoide, comunistoide. Dar ma contrariaza, pentru ca s-ar putea sa ma insel… Cei batrani au cunoscut ce inseamna sa suferi din lipsa de libertate… Un liberal sa ceara transparentizare totala? In loc sa militeze pentru pastrarea secretului bancar, pentru apararea dreptului de proprietate… „Consider obligatorie analiza modului în care fondurile au fost acumulate în astfel de companii off-shore” – asta pare sinonim cu anularea libertatii economice. Daca statul incepe sa controleze modul in care se fac tranzactiile intre firmele private, inca un pas si se ajunge la planificarea economica facuta de stat. Pe cand un nou Comitet de Stat al Planificarii? Eu nu vad la PNL sustinerea unor reforme economice cu adevart liberale, apararea proprietatii private. De ce nu spune, de exemplu, ca toata aceasta scurgere de informatii poate fi, cel mai probabil, ilegala? In schimb ii acorda un excesiv credit de buna-credinta, nejustificat.

Totusi, nu mi se pare normal ca niciun liberal (sper sa ma insel) sa nu apere paradisurile fiscale. Nu se poate ca liberalii sa vada doar ceva rau in aceste paradisuri fiscale. Am vazut, inclusiv la noi, dezbateri mult mai echilibrate pe aceasta tema, fara condamnarea a priori a acestora. Si la CNN am vazut puncte de vedere echilibrate in care se arata ca un paradis fiscal nu e neaparat ceva rau.

Nu prea vad la PNL o sustinere a diminuarii fiscalitatii, a diminuarii rolului statului in economie, o sustinere pentru atragerea de investitii si capital privat.

Spune:

„Conturile off-shore parchează peste 18,5 trilioane de dolari, din ultimele estimări disponibile. În Uniunea Europeană, economia subterană a fost estimată de OECD la aproximativ 3,4 trilioane de euro, în anul 2015, din care 46 de miliarde de euro doar în România. Veniturile cu multe zerouri obținute din economia subterană sunt adeseori parcate sau ascunse în paradisurile fiscale opace.”

Si care e solutia? Asta:

De exemplu, sunt oameni mari de afaceri, români care vin des prin România, dar care declară că sunt rezidenți fiscal în Monaco. A urmărit cineva de la fisc câte zile stau în România într-un an?” ?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Aprilie 6, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 71 comentarii