Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Revolutie sau lovitura de stat? Despre ce s-a intamplat in Decembrie ’89

In primul rand este interesant de observat ca inainte de Revolutie, deci pe vremea regimului Ceausescu, FSN a existat, avand in centrul sau pe Ion Iliescu. Acest lucru nu trebuie subestimat, chiar daca membri acestuia se intalneau in boscheti. Pe de alta parte, marginalizarea lui Iliescu, de catre Ceausescu, pana la intr-un simplu director de Editura Tehnica, arata ca Iliescu era un pericol la adresa regimului Ceausescu. Altfel de ce a fost indepartat pana la cea mai joasa treapta a nomenclaturii de partid? Si de asemenea nu trebuie sa ne mire aparitia in presa straina a unor articole ce vorbeau despre Iliescu drept succesorul lui Ceausescu. Ar fi putut fi finantate din tara, ceea ce pare destul de putin probabil, sau din exerior, ceea ce pare mult mai probabil. Lucrurile acestea arata ca Iliescu era un personaj important.

Sigur, caderea comunismului in Romania – si deci si a lui Ceausescu – trebuie legata de Summitul de la Malta unde au avut loc intrevederi la varf intre SUA si URSS, vizand arhitectura geopolitica a lumii postcomuniste.

Din aceasta cauza trebuie sa admitem ca au existat interese externe pentru scoaterea lui Ceausescu de la Putere.

Spuneam mai sus ca FSN-ul, care era constituit pe vremea lui Ceausescu si ingaduit de acesta, nu trebuie subestimat, mai ales ca scopul lui era preluarea Puterii, Or, asta nu se putea intampla decat intr-o criza de sistem. Deci ideea preluarii Puterii era indisolubil legata de caderea regimului si sistemului comunist.

Un alt aspect ce trebuie luat in considerare este inrautatirea fara precedent a vietii oamenilor in ultimii 10 ani cu Ceausescu, inrautatire progresiva in principal sub aspect economic si in conditiile in care Securitatea era peste tot, pentru ca Ceausescu se temea.

Din aceasta cauza au iesit oamenii in strada. Era o nemultumire indreptata spre regim. Ideea de revolutie a aparut putin mai tarziu.

Fara indoiala conducerea superioara a Securitatii, inclusiv a contrainformatiilor militare cunostea despre Malta. Pe de alta parte nemultumirile populare erau asa de mari in toata tara incat oamenii nu puteau fi opriti sa iasa in strada sa protesteze.

Ceausescu avea controlul asupra instiutiilor de forta. Avea in mana lui Armata, Securitatea, iar in astfel de conditii era practic imposibil de scos. De asemenea, legal vorbind, Ceausescu nu putea fi demis decat de Marea Adunare Nationala. La proces, Ceausescu a avut dreptate cand spunea: ” Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale”. Deci a-l indeparta pe Ceausescu de la Putere era, practic, imposibil. Rusii, dar si americanii, stiau bine lucrurile acestea, inclusiv faptul ca Ceausescu nu va ceda amiabil Puterea. Teama cea mai mare era in legatura cu folosirea fortei armate de catre regimul comunist. Si s-a vazut ca Armata a tras la Timisoara, cu Gen. Milea ministrul MAN, si lucrurile se puteau repeta la Bucuresti – ca erau semnale clare, evidente, ca Bucurestiul va iesi in strada! Initial se incercase ceva la Iasi, dar Iasiul era prea aproape de granita cu URSS – batator la ochi si periculos. Timisoara era locul ideal, apropierea de Vest avand o simbolistica potrivita, era mai putin batator la ochi si mai putin periculos fata de Iasi. Chestiunea e ca Armata a intervenit brutal, iar lucrul asta se putea repeta la Bucuresti. Fara indoiala, se poate obiecta ca in fata unor provocari a unor elemente de ordin extern nu opui Armata sa rezolve problema, stiut fiind ca, in astfel de cazuri, Armata face demonstratii de forta.

Intr-un astfel de climat a avut loc sinuciderea Gen. Milea, in fapt decapitarea Armatei. Se stie ca Armata nu poate functiona decat pe baza de autoritate ierarhica. In felul acesta Armata a fost, ca sa zic asa, „scoasa din circuit”. Adica Armata nu ar mai fi putut sa actioneze in folosul regimului Ceausescu. Redobandirea autoritatii la varf se face greu. Generalii defilau pe la Televiziune. Armata se confrunta cu o grava criza de autoritate. Din aceasta cauza s-au intamplat lucruri neplacute, cum a fost ceea ce s-a intamplat la Otopeni.

Al doilea element important era de a stabili daca revolta populara si o Armata care nu mai ar actiona in favoarea dictatorului si regimului comunist sunt suficiente conditii pentru inlaturarea lui Ceausescu, care avea functia legala de ” comandant suprem al fortelor armate”.

Atata vreme cat Ceausescu nu a demisionat, el avea autoritate asupra Armatei si ar fi putut prelua controlul asupra acesteia. Masele, neorganizate si cu mainile goale, nu aveau cum sa se opuna Armatei, daca aceasta ar fi reactionat pro Ceausescu.

Din aceasta cauza a trebuit pastrata o stare de tensiune. Pana la lichidarea dictatorului.

Astfel trebuia sa actioneze cineva pentru mentinerea unei stari de tensiune. Eu cred ca trebuie inteles ca cei din exterior, care urmareau caderea regimului Ceausescu doreau sa mearga la sigur. De aici ideea asa-numitilor „teroristi” – scenariul asta exista. In fapt a fost o invazie mascata a Romaniei, mascata de turisti rusi (poate si altii), cu scopul de a crea pe strazi, tensiune, panica, de a hartui Armata, decapitata cum spuneam, dar care avea deja la varf personaje prietenoase FSN-ului. Totusi, asa cum spuneam, autoritatea nu se obtine usor si dintr-o data. Si Armata era slabita din punctul asta de vedere. Deschiderea granitelor dupa Revolutie a avut drept scop scurgerea lor, a acestor „teroristi”, afara din tara. Iar o asemenea operatiune complexa s-a facut cu largul concurs al Securitatii, DIA care au permis si au acordat sprijinul necesar acestor forte externe. Cu alte cuvinte, un fel de colaborare. Cei din exterior s-au temut de Armata, principalul tool prin care Ceausescu s-ar fi putut mentine la Putere. Securitatea, care stia de diversiune, a pus imediat armele in rastele. Securitatea nu avea, desigur, forta si nici specificul, si nici rolul Armatei.

Faptul ca s-au dat arme civililor, fake news-urile care apareau atunci la TVR erau si expresia unei stari de haos. Insa acest haos trebuia intretinut. Motivele erau de a acoperi ce s-a intamplat si de a abate atentia de la preluarea Puterii, fenomen ce era in plina desfasurare.

Cam asa as vedea eu, in mare si pe scurt, evenimentele de atunci. Sigur, o revolutie trebuie sa aduca ceva nou. Schimbarea sistemului politic, a statului, a oranduirii sociale, a economiei etc definesc o revolutie. Iar astfel de schimbari, in cazul unei revolutii, sunt de regula radicale.

Dar mai trebuie sa se schimbe si oamenii. De aceea Proclamatia de la Timisoara se inscria in logica revolutionara. Or, noi am putut cu usurinta constata aparitia in prim-plan tot a unor membri marcanti ai PCR, ca de exemplu: Brucan, Iliescu, Gen. Militaru si multi altii.

Dar daca ma gandesc mai bine nici nu vad ca s-ar fi putut face altfel…

Unii au vazut in aparitia la varf a acestor fosti marcanti lideri PSD „revolutia furata”. Dar ce puteai sa faci? Si mai ales cu cine? O revolutie inseamna desigur si preluarea Puterii. Or, in Romania socialista nu exista Opozitie sau o organizare serioasa capabila sa se opuna regimului comunist. Corneliu Coposu era urmarit zi si noapte de catre Securitate. Iar Exilul romanesc era de asemenea ignorat de stat si amenintat tot de catre Securitate. In permanenta. De aceea in aceste zone nu putea izvori vreo schimbare serioasa.

Corneliu Coposu era din exteriorul PCR. Ion Iliescu era din interior si era o problema interna a partidului. Nu trebuie sa facem confuzia ca ar fi avut acelasi statut, ca sa zic asa. Si nici n-au fost tratati similar de catre regim.

Asa cum au decurs lucrurile schimbarea politica trebuia sa provina din interiorul PCR. Pentru ca nu ar fi avut cine s-o faca. Nu doar ca ar fi fost extrem de periculos, dar n-ar fi avut nici mijloacele s-o faca. Fara indoiala, nici organizarea necesara.

Ca ne place sau nu, preluarea puterii politice – componenta esentiala a oricarei revolutii – nu se putea face decat de cei din interiorul partidului unic si cu aportul structurilor de informatii, printre care si fosta Securitate. De fapt, ceea ce s-a intamplat a fost daramarea prin forta a Esalonului 1 al PCR si preluarea Puterii de catre Esaloanele 2-3 ale aceluiasi PCR. Evident, in cazul fostei Securitati, transformate in SRI, lucrurile au stat aproximativ la fel.

Eu cred ca trebuie inteles faptul ca preluarea puterii politice s-a facut pe suportul organizatoric al fostului PCR, la care s-a renuntat formal imediat dupa Revolutie, fara a fi condamnat oficial comunismul. Organizarea PCR la nivel national a si permis preluarea rapida a Puterii de catre FSN-ul lui Ion Iliescu. De aceea nu ar trebui sa ne miram prea tare ca acestia au reusit intr-un termen scurt sa aiba un control politic deplin. FSN s-a suprapus perfect peste structura organizatorica a PCR.

Imi dau seama ca se pot face unele confuzii. Partidul unic, PCR, era un partid mamut, cu 4 milioane de membri. Evident ca multi erau de umplutura acolo.  Evident ca in timpul Revolutiei si dupa, optiunea oamenilor a fost anticomunista. Dar pentru preluarea Puterii esential era suportul, scheletul organizatoric al defunctului PCR, mostenit de catre FSN. Statistic vorbind, Regula lui Pareto ne-ar da ca doar 20% din cei 4 milioane de membri nu erau de umplutura p-acolo. Asta inseamna in jur de 800.000 de membri. Adica atati cat are, cu o buna aprocimatie, acum PSD, adica fostul FSN al lui Ion Iliescu. Cu alte cuvinte, Revolutia a restructurat PCR-ul, transformandu-l intr-un Front si apoi intr-un partid democratic de stanga.

In 1990, partidele istorice, dar si celelalte, abia se formau. PNTCD, PNL, Partidul Social-Democrat a lui Cunescu erau partide in formare, intr-o societate in care 4 milioane de oameni au fost membri PCR. Din aceasta cauza FSN-ul, care beneficia de structura organizatorica a PCR si de nucleul important al acestuia a fost avantajat. Din aceasta cauza a si putut sa castige alegerile din 20 mai 1990, primele alegeri libere postcomuniste, la un scor lejer.

Interesant comunicatul de presa lansat de Dl. Iliescu:

Comunicat de presă

Am decis să ies din tăcerea pe care mi-am impus-o în legătură cu acțiunile justiției în cazul dosarelor generic numite ”Revoluția” și ”Mineriada”, din obligația de a lămuri câteva lucruri. Prima observație se referă la finalitatea acestor dosare, finalitate care nu mai are nicio legătură cu aflarea adevărului despre acele evenimente. Cum poate afirma cineva că acesta este scopul acestui spectacol ”justițiar”, când, în cazul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 nu a fost judecat, de fapt, nici măcar cercetat, vreunul dintre cei care au organizat acțiunile violente din ziua de 13 iunie, au atacat sediul Poliției Capitalei, sediul SRI, al Ministerului de Interne, care au răspândit zvonuri ce au incitat la violențe, au atacat și incendiat  sediul Televiziunii publice și au rănit oamenii care apărau studiourile tv de furia dezlănțuită a unor indivizi, la fel de fără chip și identitate ca și teroriștii care au atacat fostul sediu al CC al PCR chiar în momentul în care se redacta Comunicatul către țară al CFSN?

Pentru cei mai mulți dintre cei care acuză acum în spațiul public, evenimentele de la 15 martie 1990 de la Târgu Mureș, nu mai există, pentru că, nu-i așa, contrazic tezele lor despre natura și consecințele lor, și nu mai servesc ”cauzei”. La fel, nici evenimentele din 13 iunie 1990 nu mai există, iar minerii au venit la București fără motiv, doar pentru a reprima o manifestație, cea din Piața Universității, pe care organizatorii ei o încetaseră a doua zi după alegerile din 20 mai 1990. Se construiește o altă realitate, pentru a justifica astfel de dosare.

        Aceste dosare au făcut obiectul atenției procuraturii timp de 28 de ani. Au făcut obiectul atenției unor comisii speciale ale Parlamentului României. De fiecare dată soluțiile pronunțate au nemulțumit pe cineva, de vreme ce se redeschid mereu, coincidență probabil, atunci când apar crize de natură politică, în special, care necesită schimbarea agendei publice. Acum ni se spune că istoria trebuie scrisă de procurori și judecători. De ce? Ca să aflăm că o Revoluție durează exact cât îi trebuie unui dictator să decoleze de pe acoperișul sediului puterii? După care, în secunda următoare, democrația se instalează, instituțiile ei înfloresc și schimbarea s-a terminat?

        Această abordare este pe cât de politizată, pe atât de periculoasă. Nu poți fundamenta un dosar de cercetare penală pe viziunile unora sau altora despre evenimente despre care oricum nu puteau avea o imagine corectă. În acele zile de decembrie 1989 nimeni n-a avut o imagine integrală a evenimentelor. Nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă. Ei bine, asta se dorește cu aceste două dosare! Nu dovezile trebuie să ducă spre un verdict, verdictul a fost dat în afara cadrului legal, iar justiția trebuie doar să înlăture acele dovezi care ar contrazice verdictul.

        Nu cred că-și închipuie cineva că vechiul sistem abandona, fără să reziste, puterea, în decembrie 1989, oricât de erodat și de slăbit ar fi fost. Avea de partea sa aparatul de represiune, chiar dacă unii, mai rapizi în decizii, începuseră să fugă de pe corabie. Cu unii dintre ei vom avea surpriza să ne întâlnim în organizarea evenimentelor din 13 iunie 1990. Asta dacă justiția ar vrea să cerceteze acele evenimente în mod corect – evenimente care au reprezentat răzbunarea lor pentru că au fost alungați de la putere în decembrie 1989.

        În ceea ce mă privește decizia președintelui Iohannis nu mă surprinde, cu toate că nu văd care este cadrul legal în care se înscrie. Mă surprinde însă faptul că, liberi fiind, oamenii nu mai cred că trebuie să lupte pentru libertatea lor. De asta au ajuns să ne dea lecții de democrație oameni care, în timpul ceaușismului, au tăcut mâlc, asta când nu puneau umărul la costruirea cultului personalității lui Ceaușescu.

        Știu că sunt destui cei care nu văd nici acum cu ochi buni faptul că promisiunile cuprinse în Comunicatul CFSN către țară, scris, cum spuneam, printre gloanțe(atacuri despre care se spune acum că au fost înscenarea noastră!)  au fost îndeplinite. Nu poți face din actul suprem de demnitate al națiunii române o ”lovitură de stat”, doar pentru că așa a citit cineva în cartea unul apologet-și angajat!-al Securității. Am spus și repet: ar fi fost bine dacă am fi avut parte și noi precum Polonia, Ungaria și Cehoslovacia,de o tranziție negociată. O revoltă populară a născut un vid de putere. Niște oameni, din cele mai diverse zone ale societății, și de cele mai diverse convingeri politice, au încercat să dea un sens și o direcție schimbării. Și-au asumat niște responsabilități.

Acum sunt acuzați că au îndrăznit acest lucru. Totul se transformă într-o farsă, jignind sacrificiul și memoria celor care au luptat pentru libertate și democrație. Probabil că trebuia să trecem și prin faza asta. Deși altele sunt problemele de pe agenda națiunii. Care agendă pare să nu mai aibă nici obiectivul integrării europene, nici pe cel al dezvoltării, combaterea sărăciei, o viață mai bună pentru români. Programul Revoluției Române rămâne în continuare actual. Poate că asta deranjează, în ultimă instanță. Dar nu este vina mea că se întâmplă așa. Prezentul este operă colectivă. Eu mi-am făcut partea mea de datorie, indiferent de ceea ce cred cei care caută țapi ispășitori pentru eșecurile lor. Stau cu capul sus la judecata istoriei.   Ion Iliescu”

Lucrul ce m-a frapat din prima citind ce spune Ion Iliescu in acest Comunicat de presa este schimbarea pozitiei sale legata de evenimentele din 13-15 iunie ’90: nu mai sunt „elemente legionare”, ci cei care au organizat evenimentele din 13 iunie sunt oamenii fostului regim comunist: „evenimente care au reprezentat răzbunarea lor pentru că au fost alungați de la putere în decembrie 1989„. Totusi, inteleg ca si Petre Roman este anchetat. In calitate de premier la data respectivelor evenimente poate ca va reusi sa raspunda mai bine la aceasta problema…

Insa ceea ce se remarca din expozeul D-lui. Iliescu este faptul ca, de fapt, dumnealui nu-i place sau nu-i convine ca s-au redeschis Dosarele Revolutiei si Mineriadei. Si nu-i convine pentru ca trebuie sa raspunda pentru ceea ce s-a intamplat atunci, pentru mortii de atunci, pentru venirea minierilor si pentru cei agresati de minieri, si pentru imaginea proasta pe care Mineriada din 13-15 iunie 1990 a facut-o Romaniei, ceea ce nu inseamna, desigur, ca este neaparat vinovat: instanta de judecata va stabili lucrul asta. Insa domnia sa a sustinut cam intotdeauna teza potrivit careia: „Nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă.„, uitand parca de faptul ca documentele secrete ies din arhive dupa 30 de ani. Teza aceasta, ca nu se poate stii adevarul si drept consecinta e inutil sa-l mai cauti, se vede ca-i serveste destul de bine fostului Presedinte.

Nu dorim sa vedem un proces politic. Dorim aflarea adevarului si ca cei care se fac cu adevarat vinovati sa plateasca.

Iar in ceea ce priveste chestiunea legata de faptul ca „prezentul este o opera colectiva”, Dl. Iliescu uita ca liberalizarea pe care domnia sa a pastorit-o a fost facuta prin furtisagurile de la stat, lucru in care a excelat FSN-FDSN-PDSR-PSD. Eu n-as crede ca Programul domniei sale a reusit sa asigure o viata mai buna pentru romani. In perioadele in care a fost Presedinte a binecuvantat furtisagurile si distrugerile industriale prin simplul motiv ca, de fapt, nu a luat atitudine impotriva acestor infractiuni, transformand furtisagul intr-un soi de normalitate pernicioasa. Daca „prezentul este o opera colectiva”, lucrul asta nu exclude responsabilitatea celor care au condus tara. Or, domnul Iliescu pare a dori sa ocoleasca lucrul asta.

Reclame

aprilie 14, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cred ca a avut dreptate Corneliu Coposu…

Tot pe teme de natiune-nationalitate un deosebit de interesant articol al maestrului Ion Cristoiu:

Cînd George Călinescu îl denunța pe Corneliu Coposu ca fascist Ambasadei URSS la București

„Pe vremea cînd se lupta – de pe poziții democratice, în numele unui partid care dădea mari speranțe celor interesați de o Românie modernă, europeană – cu FSN-ismul atotputernic, un soi de PCR-ism în variantă perestroikistă, Corneliu Coposu a fost acuzat de propaganda oficială că s-ar fi remarcat în anii 1944-1947 doar ca un soi aghiotant de-al lui Iuliu Maniu, un fel de ține-cal al liderilor istorici ai PNȚ.

În presa vremii de instaurare a comunismului, am găsit însă recunoașterea publică a adevărului că în anii imediat postbelici Corneliu Coposu era deja o personalitate a partidului și prin asta a scenei politice. În plină campanie pentru alegerile cruciale din 19 noiembrie 1946, George Călinescu polemizează în două numere din Națiunea (14 octombrie 1946 și 16 octombrie 1946) cu Corneliu Coposu identificîndu-l drept ideologul PNȚ.

Națiunea era oficiosul unui partiduleț satelit al PCR – Partidul Național Popular – înființat de comuniști în ianuarie 1946 pentru a crea în Occident imaginea unei largi coaliții de Centru-Stînga – BPD – conduse de PCR angajate în bătălia electorală împotriva partidelor istorice PNȚ, PNL și PSD (Titel Petrescu).

George Călinescu era doar membru în Biroul Executiv al PNP.
Cu toate acestea, prin Națiunea, cotidian creat și condus de geniul de arhitect de gazete, dar mai ales prin editorialul publicat zilnic pe prima pagină, George Călinescu a făcut pentru comuniști, în bătălia publicistică înverșunată din campania electorală, mai mult decît toți membrii PNP la un loc.

Cele două articole, intitulate „Neo- legionarii”, nu pot fi înțelese fără o raportare la atmosfera de după 23 august 1944. Așa cum, în prezent, acuzația de corupt, de penal, e folosită intens în confruntarea politică, la vremea respectivă, era folosită intens acuzația de fascist, de neo-legionar. În confruntarea politică, publiciștii afiliați PCR lansau cu huiet acuzații de fascist, de neo-legionar publiciștilor și politicienilor care se opuneau BPD. Azi, acuzația de corupt, de penal, vizează nu atît electoratul, puțin interesat de lupta împotriva corupției, cît mai ales Ambasada SUA, de la București, cea care și-a propus o așa zisă curățire a clasei politice, evident folosind pentru asta Binomul SRI-DNA și rețeaua de ofițeri acoperiți din presă. Între 1944- 1947, acuzația de fascist, de neo- legionar era o formulă mizeră de a-i denunța pe adversarii PCR Ambasadei URSS la București, cea care avea misiunea de la Moscova să curețe clasa politică de fasciști.

În acest context, cele două articole ale lui George Călinescu nu sunt simple polemici de idei, ci denunțuri:
George Călinescu îl denunța pe Corneliu Coposu Ambasadei URSS la București că e fascist!

I

„Nu ştim despre d. Corneliu Coposu altceva decît că e membru al partidului N.-Ţ., şi unii zic că ar avea acolo oarecare trecere. Văd că d. Coposu aspiră la rolul de doctrinar al partidului, deoarece a ţinut în faţa tineretului n.-ţ. o conferinţă al cărei rost a fost să stabilească „temeiul orientării ideologice” a respectivului tineret. Titlul, foarte semnificativ, al conferinţei este „Naţionalismul reflectat în programul P.N.Ţ.”.

Să nu fie cu supărare, conferinţa d-lui Coposu e confunză în idei şi stîngace în expresia ideologică şi reia fără acuitate filosofică vechi idei gîndiriste. Nichifor Crainic a devenit un mentor al partidului, precum bag de seamă.

C. Coposu zice în substanţă aşa: „Naţiunea este alcătuirea socială a celor care sînt legaţi prin atributul naşterii lor”; „Naţionalitatea este o creaţiune a naturii, elaborată de voinţa destinului”; „Un popor nu devine o naţie, pînă cînd nu primeşte conştiinţa limpede a menirii sale”; „În existenţa fiecărui popor istora înregistrează la un moment dat voinţa acestuia de a fi o naţiune” etc.

Iată cea mai mare babilonie ideologică pe care am citit-o vreodată. D. Coposu foloseşte, întîi de toate greşit, termenii popor şi naţiune, admiţînd anterioritatea celui dintîi. Popor înseamnă, în sens larg, totalitatea membrilor unei înjghebări statale, ca de pildă popor francez, popor american, etc., ceea ce nu exclude componenţa multinaţională a acestei instituţii. Astfel poporul american, poporul sovietic sînt alcătuite din elemente de felurite naţiuni, în anume proporţii. Naţiune însă vreasăzică, aşa cum d. Coposu însuşi spune, totalitatea acelora legaţi prin atributul naşterii lor şi de obcei vorbind o limbă comună. Dar folosirea limbii comune are semnificaţie numai întrucît acestă limbă reprezintă un grai moştenit, congenital, fiindcă în Statele Unite poporul american, vorbeşte oficial l. engleză, dar acasă mulţi folosesc şi limba naţiunii căreia aparţin (română, italiană, cehă etc.). Într-un cuvînt întîi există naţiunea, care poate fi şi nomadă şi apartidă apoi apare poporul. Într-un singur înţeles d. Coposu poate să aibă dreptate, că se pot ivi naţiuni noi în urma unei unităţi poporale. Astfel Statele Unite au început prin a fi un stat multi-naţional şi poliglot şi se îndreaptă încet către forma naturală a unui stat al „naţiunii americane”.

O a doua confuzie a d-lui Coposu e aceea de a presupune odact că „naţiunea” e un fenomen natural, iar altădată că e un produs al voinţii, adică al conştiinţei. Oricît conştiinţa e şi ea, privind lucrurile foarte de sus, o manifestare a naturii, noi deosebim în mod curent fenomenul natural, care apare spontan, de fenomenul spiritual care e o manifestare a conştiinţei, şi admitem că legile naturii se deosebesc de cele ale spiritului. Vorba este acum, ce-i naţiunea? Un fenomen spiritual, explicabil final, ca un efect al voinţei, sau unul natural, adică necesar, sau mai simplu, ivindu-se de la sine, fie că vrei fie că nu vrei? Desigur că naţiunea e un fenomen, natural, ivindu-se, crescînd şi murind, ca orice manifestări biologice. Cocoşul nu are trebuinţă a şti că e galinaceu ca să cînte cocoşeşte şi să fie cocoş iar un Român din America ori din Balcani se trezeşte a vorbi româneşte şi a fi născut din părinţi români în chip fatal. Conştiinţa a putut face altceva: să arate Românului din Moldova, Muntenia şi Ardeal că ar fi potrivit, de vreme ce sînt de aceeaşi naţie şi de aceeaşi limbă, să se unească în acelaşi popor verbi gratia în acelaşi stat. Asta e altă poveste.

Aplicînd cele de mai sus la naţiunea română, are haz d. Corneliu Coposu să pretindă că abia prin Şcoala latinistă am început să devenim naţiune şi să insinueze că propriu-zis de-abia prin sforţările grozave ale partidului Naţional-Ţărănesc noi vom ajunge la desăvîrşirea acestei forme a naturii. Naţiunea română stimate domnule Coposu e o realitate firească şi ca atare independentă de programele partidelor, iar linguiştii şi istoricii caută să descopere cînd s-a ivit acest fenomen etnic ce precedează cu mult peste un mileniu naşterea d-lui Maniu. Aşa să ştii dumneata”.

II

„Văzurăm că d. Coposu face în numele partidului N.-Ţ. confuzie între popor şi naţiune şi pretinde că naţionalitatea e un efect al educaţiei şi un punct esenţial din programul sus-zisului partid. Noi am observat că naţiunea e un fenomen natural care prin urmare există fără a fi nevoie a face asupra-i atîtea teorii programatice.

Pornit în direcţia confuză că naţiunea e o idee normativă, d. Coposu reia după Gîndirea lui Nichifor Crainic anume comandamente, pe care de altfel le amestecă uneori cu noţiunea de lege naturală, din veritabilă incertitudine logică sau numai pentru a acoperi violenţa catechismului. Astfel presupune ca o condiţie a naţiunii „pămîntul” însă, atenţie, nu vrea să spună cum că pămîntul înrâureşte asupra naţiunii, ci dimpotrivă că naţiunea urmează să-şi agonisească pămîntul, sau mai limpede „graniţele fireşti”. Deci cîtă vreme n-ai graniţele nu eşti o naţiune în sensul desăvîrşit al cuvîntului. Asta e o aberaţie fiindcă naţiunile, există şi fără graniţe, adică chiar şi fără stat şi Evreii în primul rînd sînt o dovadă. Bascii trăiesc în Franţa şi Spania, vorbind o limbă proprie euskara, sunt o naţiune fără doar şi poate, însă fără „pămînt”. Spaniolii sînt şi în Europa şi în lumea nouă, etc., etc.

Alt comandament este pentru d. Coposu „rasa” (cum am zice „naţiunea”), adică precum ca o „naţiune” (propriu-zis un „popor”) să fie de acelaşi neam. Elveţia conţine trei naţii, care rezistă ca atare, avînd totuşi conştiinţa unitară a „poporului elveţian”. Noi Românii într-adevăr constituim un Stat în care poporul e alcătuit în majoritate din naţiunea română, fără a putea tăgădui dreptul altor naţiuni trăind laolaltă cu noi să aibă conştiinţa de a fi membre ale poporului nostru. Ba mai mult, putem bănui că, aşa precum s-a mai întîmplat şi fără nici o constrîngere, pe cale curat naturală, unii cetăţeni români se vor absorbi în naţiunea română, Statul român cuprinde ceva mai mult decît naţiunea română, iar naţia română există şi în afara graniţelor statului român, şi dacă poporul român a putut să ia fiinţă este tocmai pentru că a existat dincolo de orice consideraţii de graniţi o naţiune română, pe lîngă care s-au alăturat şi alte grupuri naţionale.

Alt comandament este pentru d. Coposu „religia”, care contribuie la „conştiinţa de unitate şi destin” a naţiunii. Religia nu are însă de a face cu noţiunea de naţie, şi în virtutea fatalităţii naşterii, naţiunea este ceea ce este, indiferent de religie. Germanii au fost politeişti, apoi catolici, acum sînt unii catolici, mulţi reformaţi. Dacii şi Romanii au fost păgîni, noi sîntem acum unii ortodoxi, unii catolici uniţi, şi eu dacă vreau mă închin lui Buddha şi tot român sînt, mai român decît d. Coposu, care e mai mult naţional-ţărănist.

Cît priveşte comandamentul: „un rege, o dinastie”, el nu e serios. Noi, fireşte, ne iubim regele şi dinastia, şi nici vorbă nu poate fi de a face vreo aplicare la secolul nostru. Dar istoria unei naţiuni nu se determină prin forma de guvernămînt. Franţa a fost fanatic regalistă şi de a devenit republicană, Roma republicană din antichitate, a evoluat spre forma imperială. Formula statală într-un cuvînt e independentă de viaţa organică a naţiunii.

Dacă interpretăm naturalistic teoriile d-lui Coposu se-nţelege că putem admite cum grano salis că, în relaţia cu un fragment al istoriei, o naţiune primeşte înrîuriri de la sol, de la religie şi are preferinţă pentru unele instituţii. Definiţii nu-i posibil să dăm.

De fapt toată „conferinţa” d-lui Coposu îmbracă în veşminte ştiinţifice programul naţional-legionar al partidului n.-ţ. Alcătuit pentru ameţirea capetelor unor tineri care n-au încă priceperea mersului necesar al vieţii unui Stat, program avînd ca puncte esenţiale: România a Românilor, România ortodoxă, Trăiască Regele şi… „graniţele fireşti”.

Cît despre acestea din urmă e bine să se ştie următoarele: sînt fireşti graniţele pe care ni le hărăzeşte firea în decursul feluritelor ei manifestări istorice. Şi mai mult nu e de zis.”

In primul rand, as dori sa spun ca in expozeul D-lui. Calinescu e o greseala, cel putin daca ne luam dupa definitiile actuale, cand afirma:

Într-un cuvînt întîi există naţiunea, care poate fi şi nomadă şi apartidă apoi apare poporul.

Sa citim ce spune DEX-ul la cuvantul „popor„:

POPÓR,popoare,s. n.1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală.” (subl. mea)

Insa greseala aceasta nu este una decisiva, ci mai mult de forma,

Corneliu Coposu

Corneliu Coposu

pentru ca, in limba romana, popor mai poate insemna si natiune, lucru regasit si in dictionarele mai vechi, de dinainte de Razboi. Spre exemplu:


popór n., pl. oare (lat. pŏpŭlus, popor, it. pópolo, sard. pobulu, pv. poble, fr. peuple, sp. pueblo, pg. povo). Națiune, norod, mulțime de oamenĭ care aŭ aceĭașĭ limbă: poporu românesc se întinde de la Tisa pînă dincolo de Nistru. Fig. Mare mulțumire: tot poporu corbilor. Sărăcime, plebe: un om din popor. Public: tot poporu din sală. Totalitatea poporănilor uneĭ parohiĭ: poporu bisericiĭ Sfîntu Ion. Poporu ales orĭ poporu luĭ Dumnezeŭ, Jidaniĭ (după ridicula lor părere, căcĭ a fi popor parazitar nu înseamnă a fi ales!).

popor n. 1. mulțime de oameni din aceeaș țară care trăiesc sub aceleași legi: poporul român; 2. fig. mulțime în genere: popoare de muște, popoare de tunete EM.; 3. parte din populațiunea unei țări, a unui oraș, care e mai puțin înstărită și care trăiește din munca mâinilor: un om din popor; 4. parohie. [Termen necunoscut vechii limbi (vorba cu adevărat populară e norod), pare o romanizare după it. popolo; cf. pentru sensul 4, it. popolo, parohie, și Tr. pleban, poporan sau enoriaș].

sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
POPÓR s. 1. națiune, neam, (înv. și pop.) noród, (înv.) límbă, semințíe. (~ul român.) 2. norod, țară, (pop.) óbște. (Întregul ~ s-a ridicat la luptă.) 3. (mai ales în limbajul claselor exploatatoare) gloată, mulțime, norod, plebe, prostime, vulg, (înv. și reg.) poporíme, (înv.) calabalî́c. (Ce s-a strîns atîta ~?) 4. neam, populație, seminție, (pop.) noród, (înv.) lúme, rúdă, rudénie. (Un ~ de viteji.)

sursa: Sinonime82 (1982) „

Am dat aceste definitii pentru ca limba romana e foarte bogata in sensuri si am considerat ca ar fi interesant sa vedem cateva.
Nu insist, deci, asupra acestei greseli formale care, de fapt, nu e o greseala…

De ce are, totusi, dreptatea sa Dl. Coposu?

George Calinescu si Alice Vera (1930) - v. aici

George Calinescu si Alice Vera (1930) – v. aici

Cand vorbim de Corneliu Coposu vorbim despre Partidul National-Taranesc. Cu alte cuvinte, acest partid reprezenta in plan politic aceasta patura sociala: taranimea. Care, prin natura ocupatiei sale de baza e mult mai legata de pamant decat cei traitori la oras. De aceea felul in care un taran vede si se raporteaza la chestiunea nationala, felul in care vede nationalitatea – cetatenia e diferit fata de viziunea populatiei traitoare in mediul urban.

Spre exemplu, in mediul urban poti lucra intr-un birou, la stat sau la o firma privata. Care e legatura ta cu pamantul? Niciuna! Sau, de exemplu, sa luam categoria oamenilor de afaceri. Un om de afaceri isi poate muta oricand afacerea sa, din motive de maximizare a profitului, sa zicem la Ruse, in Bulgaria. Se vede foarte clar in cazul firmelor multinationale care, asa cum le arata si denumirea, nu sunt legate de un anumit loc sau de o anumita natiune. Mai ales ca o astfel de firma poate oricand sa-si mute locatia, cum a fost in zilele noastre cazul firmei Nokia care a plecat de la Cluj, dupa ce a stat o scurta perioada de timp acolo.

Muncitorul, de asemenea, nu e legat de pamant. Daca, spre exemplu, intreprinderea in care el lucreaza da faliment, el isi va gasi de lucru in alta parte, fiind si nevoit s-o faca. Acest fenomen s-a intamplat in Romania, dupa Revolutie, cand in urma falimentului multor intreprinderi de stat au plecat milioane de oameni peste hotare, la munca. In Spania,Italia etc.

Pe cand taranul, mai ales in vremurile vechi, era cel mai puternic legat, inclusiv sufleteste, de pamantul pe care il lucra si care il hranea. Conceptia D-lui. Coposu legata de nationalitate nu este una nici fascista si nici crestina, atata vreme cat vorbeste despre „vointa destinului”. Ci se vrea una taraneasca, dupa patura sociala pe care o reprezinta partidului dansului. Cu alte cuvinte, trebuia o conceptie apropiata de viziunea taranului – Dl. Coposu asta a incercat sa faca.

Spre exemplu: „Naţiunea este alcătuirea socială a celor care sînt legaţi prin atributul naşterii lor” este mult mai aproape de viziunea unui taran legat de glie. Sa nu uitam ca inca din Evul Mediu, o lunga perioada de timp, taranul, desi lipsit de drepturi – adica iobagul – era legat de pamant de catre stapanire, daca vreti intr-un mod, hai sa-i zic asa, juridic. Taranul nu se gandea ca s-ar putea sa plece sa lucreze in Spania si sa devina cetatean spaniol. Cu atat mai putin pe vremea aceea, sa se considere european in sensul de azi al cuvantului. Ideologia PNT in aceasta privinta – cea a nationalitatii – trebuia, fireste, sa fie apropiata de felul de a gandi al taranului, pentru ca PNT pe acestia ii reprezenta, mai ales ca ar fi trebuit sa gaseasca si solutii la diversele probleme legate de mediul rural, foarte mare in Romania acelor vremi. Pe de alta parte era si un partid national, dar, observati, taranesc. Cu alte cuvinte, elementul national fundamental si definitoriu era taranul. Nu muncitorul, nu orasanul, nu omul de afaceri etc. Ci taranul, ca de asta i se zicea National-Taranesc.

Dl. Calinescu ar fi trebuit sa observe aceste nuante si sa nu se grabeasca cu etichetarile pentru ca de la Coposu la Alexandru Vaida-Voievod, ca sa dau un exemplu, e cale lunga. Frontul Romanesc trebuie sa-l consideram ca diferit fata de PNT. Este adevarat ca Alexandru Vaida-Voievod si al sau Front Romanesc s-au rupt din PNT, dar asta nu inseamna ca au pastrat si doctrina PNT. Ci au migrat catre fascism, antisemitism, iata, economic, desi sustineau monarhia. Totusi, Corneliu Coposu a reprezentat PNT, nu altceva, din cate stiu.

Sigur, astfel de polemici sunt normale in vremuri normale. Intr-o democratie, evident ca e normal sa polemizezi si chiar e de dorit. Numai ca vremurile de atunci nu erau unele normale. Iar comunismul care se instaura atunci a fost adus de tancurile sovietice.

Rusii nu ne-au furat doar pamanturile, impiland populatia romaneasca majoritara din Basarabia si Bucovina de Nord, dar ne-au adus si ateismul, si comunismul cu toate crimele sale.

decembrie 8, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Situatia politica actuala pe plan intern. Scurta analiza

Identificam doi factori principali care influenteaza sau determina mersul lucrurilor: cei interni si cei externi. Sa-i luam pe fiecare in parte.

Factorii interni

Aici e o problema foarte interesanta, cred eu, care tine de evolutia postdecembrista a societatii romanesti.

Daca te uiti pe un manual de stiinte politice, vei vedea ca o societate democratica ar trebui sa aiba cinci partide, corespunzatoare celor cinci orientari, curente politice: stanga, centru-stanga, centru, centru-dreapta si dreapta. Ce e mai mult de cinci, intra in zona extremismului.

Care au fost partidele principale ale socetatii noastre post-decembriste? Evident: PSD (FSN, FDSN, PDSR), PNTCD, PNL (desi a suferit in trecut si sciziuni) la care se adauga UDMR si PRM din zona, hai s-o numim asa, nationalista. In afara de acestea existau, desigur, si alte partide. Societatea noastra e definita consitutional ca fiind pluralista si pluripartista.

Acestea fiind spuse, trebuie remarcata ideea pe care a avut-o Dan Amedeo Lazarescu in trecut si anume dupa ce CDR a pierdut alegerile, ca aceasta alianta sa fie pastrata in continuare, lucru ce ar fi dat posibilitatea conservarii PNTCD pe scena politica. Pentru ca dupa alegerile din 2000, PNTCD a disparut practic din marea politica, fiind macinat mai apoi si de lupte interne. Alegerile legislative din 2000 au condus la cresterea brusca a PRM si astfel majoritatea voturilor a fst obtinuta de PDSR si, pe locul doi, PRM. PNL a obtinut un scor modest, dar a reusit sa supravietuiasca. PNTCD nu a mai intrat in Parlament.

Este foarte limpede ca situatia in 2000, dupa alegeri, nu era una care sa poata fi numita normala. Dupa parerea mea, este meritul lui Corneliu Vadim Tudor ca a inteles, dupa 2000, ca PRM trebuie sa faca mai multi pasi inapoi spre a nu compromite integrarea Romaniei in UE si NATO. Astfel, de-a lungul vremii, mai multi dintre membri marcanti ai PRM au fost, practic, izgoniti de acolo si directionati, daca se poate spune asa, catre PSD. Pana la urma, PRM a inceput sa decada: la alegerile din 2004 obtine in jur de 13% din voturi, iar la cele din 2008 usor peste 3%… La alegerile din 2012, PRM are usor peste 1%… In toata aceasta perioada PNTCD a disparut practic, cum spuneam si mai sus, din marea politica, ne mai avand procentul necesar de a intra in Parlament.

Evident, alegerile legislative din 2000 au aratat in mod limpede un dezechilibru in societate, lucru pe undeva usor de inteles, Romania fiind o tara in tranzitie care avea si are in continuare nevoie de reforme. Numai ca ceea ce s-a intamplat pe termen lung, releva un dezechilibru cu consecinte politice ce nu mi se par deloc faste pentru societate. In locul continuarii CDR, asa cum propusese seniorul liberal, s-a optat pentru o inginerie socio-politica: cresterea unui alt partid: PD. PD, se cunoaste, era un partid social-democrat, ca si PSD si rupt din masivul FSN – deci e de-un trunchi comun cu PSD. Pentru ca PD nu a fost primit in Internationala Socialista, ei au luat decizia sa treaca – peste noapte, cum se spune – la centru-dreapta esicherului politic, urmand inscrierea ulterioara in PPE, unde e si PNTCD. Practic, in locul PNTCD si a traditiilor sale, inclusiv cea anticomunista, a aparut PD. PNTCD a avut lideri batrani, in PD toti tineri. Tineri, tineri, dar ancorati si ei (poate nu toti), la randul lor, in trecutul comunist si in fosta Securitate. PNTCD-ul lui Coposu era cu totul altceva. Ideologic vorbind, crestin-democratia a inceput sa incapa in PD, PNTCD mergand spre uitare. Insa acest PD s-a adaptat foarte greoi noii sale ideologii, de dreapta. Ganditi-va, totusi, la reformele pe care le-a facut CDR sub conducerea PNTCD – chiar daca nu au fost placute, chiar daca nu au fost, unele, aprobate de catre oamenii obisnuiti – si la ce a facut PD, sub Traian Basescu: NICIO REFORMA!!!!!! Iar dezamagirea mea legata de PD si de Basescu e una foarte mare. N-au facut altceva decat sa taie salarii si pensii, au marit TVA, dar reforme de substanta nu s-au facut. Coruptia a inflorit mai mult decat pe vremea PDSR-ului in 2000-2004, Mafia, zisa a PDSR, punandu-se imediat la dispozitiile noii Puteri. Mai mult s-a incercat sa se loveasca in PSD, in adversarii politici.

La ora actuala au disparut, practic, din politica mare doua partide: PNTCD si PRM, lucru care influenteaza si determina situatia actuala din punct de vedere politic.

Inca de pe vremea lui Basescu se vorbea de sistemul bipartit, ca in SUA. Deci o copiere a sistemului american. Insa trebuie sa se stie ca pentru bipartism ai nevoie de o Constitutie corespunzatoare, precum Constitutia SUA sau de un regim politic corespunzator unui astfel de sistem, precum Monarhia Britanica. Insa chiar si in SUA exista mai multe partide, nu doar doua. Cele doua principale – Partidul Republican si Partidul Democrat – sunt, desigur, cele mai cunoscute. Insa se vede ca nici macar in SUA bipartismul nu prea functioneaza. Ce se intampla? Sistemul bipartit presupune existenta a doua partide – unul de Stanga si unul de Dreapta –  sau poate mai bine, mai exact spus – un partid la Putere si unul in Opozitie. Societatea insa e diversa. Vorbeam mai sus de cele cinci orientari politice, la care se adauga si inca doua, desigur: extrema stanga si extrema dreapta. Bipartismul inseamna ca cele doua blocuri sa cuprinda si elemente de extrema. In SUA, lucrul asta a condus la aparitia unui tip de Presedinte, situat mult mai la stanga, precum Obama sau aparitia acestui personaj exotic d.p.d.v politic: Donald Trump despre care nu stim prea multe, nu stim foarte exact, foarte clar ce linie politica are pana la urma si care e pozitia sa in relatiile internationale – deci o incertitudine.

Sistemul bipartid in Romania ar fi insemnat doua partide mari – PSD si PNL, caci PDL (fost PD) nu mai avea sanse de supravietuire, fiind incorporat in PNL in care se afla si acum in proces de fuziune. Iar consecintele se vad si nu sunt deloc grozave: electoratul crestin-democrat nu are un partid in care sa se regaseasca, iar cel nationalist asijderea. De asemenea, trecerea PNL in PPE, facea ca cei care adera la valorile ALDE (formatiunea europeana din care a facut, pana atunci, parte PNL) sa nu se mai poata regasi intr-un astfel de partid – de aceea si schisma din PNL, cu Calin Popescu-Tariceanu, infiintandu-se ALDE (formatiunea romaneasca cu acelasi nume ca cea europeana) si in mod tradtional mai apropiata de social-democrati.

Asa cum inca la pedisti nu s-au format inca in randurile membrilor, a oamenilor, a simpatizantilor, veritabile valori de dreapta, asa si la liberali – la PNL ma refer – nu s-au format inca veritabile valori de dreapta, ceea ce face ca situatia in PNL sa fie neclara. De asemenea, in situatia aceasta, in PNL ar trebui sa incapa si persoane cu vederi, iata, mai nationaliste – pentru ca nu mai au un partid, sau crestin-democrate pentru ca nici ele nu mai au un partid suficient de puternic ca sa-si faca auzita vocea in societate. Or, astfel de lucruri sunt, desigur, daunatoare PNL.

Ca solutie, ar trebui reactivate PNTCD si PRM pentru ca exista un electorat crestin-democrat care trebuie sa aiba un partid care sa-l reprezinte si un electorat mai nationalist, care de asemenea ar trebui sa aiba un partid, o platforma politica care sa-l reprezinte in societate.

Bipartismul nu e conform Constitutiei Romaniei si experimentarea sa nu a condus decat la ce avem astazi si nu a putut conduce nici la crearea unei majoritati in stare sa schimbe Constitutia. Iar o societate libera e una pluralista si pluripartista – tendinta pe care o observam si in SUA, desi avem, istoric vorbind, cele doua mari partide principale. Dar si acolo s-a simtit nevoia si a altor partide – sa ne gandim la Tea Party, ca sa dau doar un singur exemplu, cel de pe partea dreapta a esicherului politic american.

La noi partide noi n-au prea aparut, desi poti sa-ti faci un partid doar cu trei membri. Totusi avem si partide mai noi, ca de exemplu M10 Monicai Macovei si Miscarea Populara a fostului Presedinte, Traian Basescu. Insa sunt prea slabe. Sanse mai mari le are Miscarea Populara ce are acum oportunitatea de a mai castiga din electoratul liberal de dreapta, desi nu e clar daca se va intampla lucrul asta. S-ar putea ca o parte din acest electorat sa se orienteze la alegerile locale catre un independent. Insa deocamdata e prematur sa vorbim de aceste doua partide pentru ca au aparut de curand si trebuie vazuta evolutia lor in timp.

De asemenea, la acest capitol trebuie sa vorbim si de inadecvari, de gravele inadecvari politice existente in partidele noastre. Iata doua articole interesante:

Napoca News

Paradoxul social-democraților clujeni. Propun primar un afacerist local controversat

„În România ideologiile, crezurile de stânga sau dreapta, sunt doar vorbe în vânt și demagogie crasă. Sunt doar acoperiri mincinoase pentru a înșela oamenii, a se vedea votați și a se îmbogății rapid politicienii prin furtul din banul public. Recent, pentru a nu știu câta oară, filiala clujeană a PSD dovedește că nu are nimic în comun cu social-democrația. Când spui social-democrat te gândești la manualul de științe politice: ideologie a unui partid al celor mulți și săraci, care propune un proiect de sprijinire și emancipare în favoarea celor cu venituri mici sau care au nevoie de ajutor. În general social-democrații sunt cei care promovează politicieni proveniți din sfera muncitorilor, agricutorilor și intelectualilor din clasa mijlocie, care oferă programe pentru îmbunătățirea calității vieții celor săraci și numeroși, care nu au acces la resurse și educație. În Cluj-Napoca asistăm la un paradox ce întrece orice demagogie politică: PSD a propus candidat un om de afaceri prosper și controversat, pe Octavian Buzoianu, arhicunoscut de clujeni ca cel care a fost șeful fabricii de bere Ursus, când aceasta a fost transformată din brand de Cluj în viitoare întreprindere transbordată peste Carpați, unde se face berea cu apă de câmpie. Nu știu ce a fost în capul social-democraților clujeni, dar să susții un patron de hotel de lux la primărie din partea unui partid de stânga e ca și cum ai propune un preot șef peste un club de noapte. Octavian Buzoianu nu e candidat independent, el a mai fost consilier din partea unui partid de dreapta Alianța pentru România între anii 2001-2004. Deci e ”vechi, cariat și putred” ca tot eșafodajul politicii post-decembriste.

PSD Cluj nu a ieșit din păcate din sfera amatorismului ”afaceriștilor” de carton și a infaturării universitare golite de sens, marca Ioan Rus sau Vasile Dâncu. PSD Cluj ar trebui să-și schimbe denumirea în Partidul Îmbogățirii Patronilor și atunci ar avea sens și logică propunerea să te reprezinte un afacerist local, frate al candidatului PNȚ. Dacă nu iese ”social-democratul”, atunci lasă că poate intră ”țărănistul” lui Maniu în consiliul local? În Cluj-Napoca politica se face tot în interesul magnaților, nu al clujenilor.Sincer, mai bine rămânea Aurelia Cristea candidat de la PSD, chiar dacă cu legea anti-fumat plămădită într-o manieră ”fascistă” a iritat majoritatea fumătorilor, care se simt în România cum minoritățile persecutate în cel de-al doilea război mondial. Aurelia Cristea, ca tipul de femeie de succes din societatea post-decembristă, cred că obținea, măcar mai multă simpatie decât un afacerist local, acuzat de adevărații social-demcorați clujeni că e doar marioneta lui Rus și Dâncu. Șmecheriile de culise de la PSD Cluj prin înlăturarea Aureliei în favoarea Buzoianului, dovedește că partidul e condus de o subțire minoritate politică, nu de o majoritate specifică unui partid de stânga. Octavian Buzoianu vrea să ajungă primarul Clujului, dar nu știe lucruri elementare despre gospodărirea orașului. La ultima conferință de presă dădea colț în colț când a fost întrebat de un jurnalist cât costă un bliet de autobuz sau cu ce număr de autobuz se ajunge din centru în cartierul Zorilor. Eu mă gândesc serios: ce-l mână pe un afacerist local, multimilionar în euro să candideze la primărie pe un salariu de 6000 de lei/lună? Dorința de putere, de a aface mai mulți bani prin trafic de influență pentru hotelul său și slava deșartă? Răspunsul acesta…poate îl știți voi?

Ionuț Țene

Evenimentul Zilei

Parodia cu Marian Munteanu este doar începutul sfârșitului

Autor: Mircea Marian

Mulţi liberali îmi scriu zilele acestea, pe Facebook, şi mă întreabă supăraţi: de ce vă legaţi doar de noi? De ce nu scrieţi nimic de Gabi Firea şi de ceilalţi pesedişti sau de candidaţii cu dosare penale? Răspunsul e simplu.

În primul rând, pentru că nu poţi să te prefaci că nu vezi spectacolul în care candidaţii PNL se suie pe scenă şi se fac singuri de râs. Buşoi, care-şi făcea campanie pe drama de la Colectiv. Ludovic Orban, care se jura că e cinsitit şi, în acelaşi timp, cerea mită de la un om de afaceri înhăţat deja de către DNA. Marian Munteanu, un farsor. În declaraţii, era un antisemit şi un filo-legionar, dar mă îndoiesc că Munteanu avea vreun ideal, în afară de acela de a-i fi lui bine.

În al doilea rând, Firea nu a făcut greşeli majore în această campanie. A stat la televizor, şi-a luat pop-corn şi cola şi s-a uitat la tâmpeniile făcute de liberali. Da, aş fi scris despre dânsa sau despre afacerile familiei ei, dar primii care trebuiau să o monitorizeze, care să vadă circuitul banilor în Voluntari, pentru că aveau acces la informaţii, erau liberalii din consiliile locale şi judeţene. Prin 2013, poate vă mai aduceţi aminte că preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, liberalul Marian Petrache, a avut o dispută dură cu doamna Firea, pe atunci colega sa de la conducerea USL Ilfov. Bătălia era pe controlul asupra sumelor uriaşe alocate pentru canalizarea judeţului – zeci sau sute de milioane de euro. A fost evident că PSD şi PNL se luptau să controleze contractele pentru lucrări de infrastructură – uitaţi-vă puţin peste dosarul cumnatului lui Ponta, Iulian Herţanu, care s-a „ocupat” de canalizarea din Comarnic, ca să înţelegeţi ce sume sunt în joc şi ce potlogării se fac. După un timp, Petrache şi Firea s-au împăcat şi de atunci nu s-a mai spus un cuvânt despre soarta reţelei de apă-canalizare din acest judeţ. În această campanie, nu am auzit nici o critică de la Petrache spre familia Firea sau invers. Sunt nuanţe care, poate, scapă majorităţii alegătorilor, dar, până la urmă, electoratul îşi dă seama de marele blat care există între PSD şi PNL.

Deci, prietenilor liberali care-mi reproşează că am fost prea dur cu partidul lor şi nu m-am uitat atent la puşcăriabilii care candidează din partea PSD sau a asociaţilor acestui partid, le spun că singuri s-au băgat sub reflectoare. Dar întreb şi eu: a avut vreun lider liberal vreo opoziţie la candidatura lui Cristian Popescu Piedone? Măcar o declaraţie legată de considerentele morale ale acestei candidaturi. A reacţionat Asociaţia Colectiv, iar avocatul Piperea este cel care a convins instanţa să respingă candidatura lui Piedone. Răzvan Sava, care candidează din partea PNL la sectorul 4, n-a mieunat un cuvânt. Dar blatului de la sectorul 3, dintre primarul Robert Negoiţă şi co-preşedintele PNL Florin Alexe, i s-a opus cineva din PNL? Acest blat are binecuvântarea conducerii formaţiunii liberale, în frunte cu doamna Gorghiu.

Parodia cu Marian Munteanu a fost, de fapt, nuca de pe coliva acestui partid. Sărac în idei, populist, cu tendinţe de stânga tot mai accentuate, PNL putea spera la un singur lucru: să-i ducă preşedintele Iohannis în spate şi să-i scoată cu bine din alegeri. Nu se întâmplă asta, pentru că Iohannis este exact ca partidul – sărac în idei, populist şi cu tendinţe stângiste – plus o indolenţă şi o aroganţă complet năucitoare. Tot ce a ştiut să facă PNL a fost să se asocieze cu PSD ca să ucidă partidele mici, care aveau potenţial să erodeze din electoratul liberalilor. Atât. Iar rezultatul final este că liberalii au dat Bucureştiul pe mâna PSD. Unde nu va câştiga direct un candidat PSD, o să regretăm, pentru că vor lua primăria personaje de tip Piedone sau Vanghelie, nişte pesedişti de facto, dar din soiul cel mai rapace şi mai obraznic. Cât era de greu celor din PNL să pună structura lor de partid în spatele unui independent credibil, nu a vreunui caraghios? Nu au vrut, pentru că preferă un primar de la PSD, cu care se vor înţelege la bani, în locul unuia cinstit. Alegerile acestea vor avea efectul bulgărelui de zăpadă. Efectul va fi multiplicat la generale. PSD, chiar dacă Dragnea va fi condamnat cu executare, nu se va mai duce în jos prea mult. PNL, dacă pierde mai toate reşedinţele de judeţ, mai puţin câteva oraşe din Ardeal, va intra pe tobogan. Îşi merită soarta. Din punctul meu de vedere, pentru modul în care au distrus liberalismul în România – iar eu sunt, din păcate, un liberal – merită să ajungă acolo unde se află şi PNŢCD-ul.”

Iar daca va ajunge ca PNTCD o sa ne blagosloveasca PSD cu oameni precum Ponta, Dragnea, precum Buzoianu sau personaje cu accente „fasciste” precum Aurelia Cristea si altii ca domnia ei. Insa cele doua articole arata foarte bine inadecvarea in care se gasesc cele doua partide mari ale Romaniei de azi: PSD si PNL. Lasand la o parte discutia despre ce serviciu strain l-a recrutat pe cutare sau pe cutare, totusi intr-o democratie partidele trebuie sa-si respecte ideologia. In primul articol se arata o dubla inadecvare – atat in ceea ce-l priveste pe Octavian Buzoianu, dar si in ceea ce o priveste pe Aurelia Cristea. Totusi, nu merge sa fii social-democratul liberal sau social-democratul „fascist” (hai sa-i pun ghilimelele de rigoare, desi…), tot asa cum nu merge sa fii liberalul pesedist sau liberalul social-democrat. Insa iarasi este interesant si semnificativ faptul ca si in PSD pot sa apara forme si exprimari politice extremiste, chiar si fasciste, ceea ce nu ar trebui sa se intample.

Factorii externi

Tara noastra a fost, de-a lungul vremurilor, la confluenta unor Imperii – Imperiul Otoman, Imperiul Tarist, Imperiul Habsburgic – sau la intalnirea unor curente – ca de exemplu pangermanismul si panslavismul. Este deci in logica geopolitica a regiunii ca sa avem ramificatii atat la Est – de exemplu Federatia Rusa – cat si la Vest – de exemplu Germania sau Franta si, desigur, SUA. Aici e foarte greu sa faci o analiza pentru ca ar trebui sa stii daca un politician e racolat in slujba unei Puteri straine, iar daca da, in slujba careia si ce rol are. La fel si pentru oamenii din presa.

Parerea mea este ca in mai toate partidele intalnim aceste doua tendinte divergente reprezentate prin: Federatia Rusa sau Turcia pe de o parte, si Occidentul pe de alta parte. Si nici nu poti sa fii sigur daca cineva care a sustinut pozitia SUA in trecut, nu lucreaza acum, dupa ce nu mai e Presedintele Romaniei – ma gandesc, desigur, in primul rand, la fostul Presedinte, Dl. Basescu – pentru rusi, platit fiind de acestia: lucrurile astea se pot intampla dar pot fi si doar simple aparente.

Ceea ce mi se pare insa clar – mergand pe ideea D-lui. Gustave d’Eichtal care mi se pare actuala si acum – este ca si acum e vorba de doua lumi (v. mai multe in Inorogul – Caiete masonice, Centrul National de Studii Francmasonice, Bucuresti 2001 – minunatul studiu al Corneliei Bodea – Confederatia dunareana- un deziderat masonic?). Iar aceasta realitate nu trebuie ignorata. O lume e cea a Uniunii Europene, impreuna cu SUA, o alta lume e cea a Rusiei, impreuna cu Turcia. Iar jocul, geopolitic vorbind, se desfasoara si acum in aceste coordonate. Dl. D’Eichtal a intuit inca de atunci lucrurile. Si cert este ca Romania nu apartine lumii Rusiei si a Turciei. Ideea sa era cea a unei Confederatii Dunarene, care ar fi cuprins si statele slave (cele europene, desigur, nu Rusia), delimitand cele doua lumi, si reducand influenta Rusiei si a Turciei in Europa, contrabalansand fortele Rusiei si ale Turciei la Marea Neagra. Si se mai observa ca, in zilele noastre, protectia Austriei a fost inlocuita cu Uniunea Europeana si, drept consecinta, Viena cu Bruxelles-ul. Asta politic vorbind. In plan militar avem NATO, condus de SUA. Dar lucrurile se desfaoara pe acelasi calapod, daca se poate spune asa, cel sugerat de Dl. Eichtal, si anume (mare atentie!!!) forma Imperiului Habsburgic sau, daca doriti, Austro-Ungar. Sa nu uitam ca Romania face parte din Uniunea Europeana si NATO, deci apartine spatiului euroatlantic. Insa Rusia si Turcia – iata, prin panotomanismul lui Erdogan, apropo de constructia unei mari moschei la Bucuresti – pot sa influenteze treburile interne, inclusiv prin intermediul coruptiei. Jocul geopolitic e cam acelasi de atunci, din prima jumatate a sec. XIX, liniile sunt cam aceleasi. Insa e si o deosebire si, de ce nu?, un castig: faptul ca Turcia e in NATO. Totusi, Turcia nu e o tara europeana. Asa ca amestecul in treburile interne ale Romaniei din partea Federatiei Ruse trebuie privite in acest cadru si in contextul noii Puteri de la Kremlin, antireformiste si kaghebiste, cu accente extrem de agresive, totalmente neprietenoase, condusa de Vladimir Putin si de cercul oligarhic din jurul acestui, care trag Rusia in jos, dar se bucura, totusi, de o nesperata popularitate in randul populatiei rusesti.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 22, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 53 comentarii

Mineriada din iunie ’90…

Romania Libera

ÎCCJ confirmă redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990

Se arata ca:

UPDATE: Pentru fostul președinte Ion Iliescu există o singură pedeapsă -„condamnare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii”-, a declarat fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, conform Mediafax.

Citește și: Dosarul Mineriada: Miron Cozma: Pedeapsa pentru Iliescu e una singură – condamnarea pe viaţă

–––-

UPDATE: Instanţa supremă confirmă redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990, potrivit Mediafax.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au constatat, luni, că soluţia Parchetului de pe lângă instanţa supremă, de redeschidere a dosarului mineriadei, este legală şi temeinică.

Decizia ICCJ este definitivă, dosarul urmând să fie repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului.

În dosarul mineriadei din iunie 1990, nu a fost condamnat decât un executant, Denes Domokos, fost şef de schimb la Exploatarea Minieră Livezeni. El a primit 10 ani de închisoare pentru că a încercat să-i taie capul ( la propriu) lui Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor din Universitatea Bucureşti.

Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în 2009, pentru a treia oară, într-un dosar al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Aceeaşi soluţie s-a dat şi pentru foştii generali Mihai Chiţac, decedat între timp, şi Victor Athanasie Stănculescu, dar şi pentru fostul şef al SRI Virgil Măgureanu.

–––

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide, luni, dacă procurorii pot începe anchetarea lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, potrivit Digi 24.

Dosarul mineriadei, din 13-15 iunie 1990, a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente.

Citește și: Ce spune Ion Iliescu despre redeschiderea dosarului MINERIADA

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz, a arătat Parchetul instanţei supreme.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică”, a precizat sursa citată.

În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Marea Cameră a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Citește și: VIDEO/FOTO: 21 de ani de la mineriada din iunie

Iliescu era acuzat în acest dosar de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase şi complicitate la tortură, fapte despre care procurorii au concluzionat că sunt nefondate, inexistente sau nepedepsite de lege la data săvârşirii.

Dosarele Mineriadei, ca şi cel al Revoluţiei, au fost instrumentate de procurorul militar Dan Voinea, pe care procurorul general Laura Codruţa Kovesi l-a acuzat de erori grosolane.”

Eu sper sa aflam odata si odata adevarul despre misterul Mineriadelor. Dezbaterile de la televizor sunt concentrate in jurul lui Ion Iliescu – a chemat sau nu minierii? Este celebra intrebare la care nu am primit un raspuns satisfacator de 25 de ani… Sigur, cei care se aflau si atunci in opozitie cu fostul Presedinte, sustin ca si atunci ca el ar fi chemat minierii, desi, dupa parerea mea, nu e clar si nu stiu daca exista vreo dovada care sa arate cu claritate, indubitabil, ca el ar fi chemat minierii. Dl. Iliescu a si zis ca nu-si asuma mineriadele si ca acestea au fost manifestari „spontane”, ceea ce mie chiar nu-mi vine sa cred.

Pozitia politica a D-lui. Iliescu in acea perioada era una interesanta… Interesant este ca atata vreme cat ceea ce s-a intamplat in decembrie ’89 a fost o Revolutie, in mod logic acest lucru inseamna renuntarea ireversibila la comunism. Dl. Iliescu nu a negat niciodata ca ar fi fost o Revolutie. Faptul ca a declarat ca Revolutia a fost infaptuita de comunisti, e o exprimare nefericita, desigur. Cu atat mai mult cu cat uciderea sotilor Ceausescu este legata in mentalul colectiv din Romania de persoana sa. Adica, prin acel simulacru de proces, Iliescu l-a omorat pe Ceausescu. Si daca dupa Ceausescu ar urma tot comunism, la ce a mai venit Iliescu?

Vreau sa arat ca Iliescu nu mai avea loc de intors spre comunism pentru simplul motiv ca nu l-ar mai fi crezut nimeni!!

Al doilea aspect foarte interesant este zicerea D-lui. Iliescu de atunci, ca in Piata sunt „niste golani”, lucru ce a marcat celebra de acuma Golaniada. Dar pentru „niste golani” trebuie sa chemi minierii…?

Mai trebuie remarcat ca Mineriada din 13-15 iunie ’90 e a treia. Prima Mineriada a avut loc intre 28-29 ianuarie dupa un miting al partidelor istorice (PNTCD si PNL), in Opozitie cu FSN, a doua in 18-19 februarie 1990, cand in evenimentele premergatoare mineriadei – a fost un miting anticomunist, antifesenist, antiiliescu si improtriva Securitatii – unii dintre manifestanti au incercat si au patruns in sediul Guvernului.

Erau vremuri cand Dl. Iliescu vedea peste tot doar agitatie legionara si lovituri de stat.

Problema care se pune este: de ce s-au folosit categorii socio-profesionale (v. ci celebrul „IMGB face ordine!”) pentru a restabili ordinea publica? Din lozincile de la Mineriada a treia, precum: „”IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”” se vede foarte clar ca actiunea avea un anumit caracter politic ce tinea de niste vremuri revolute dar nu demult apuse. Dar iata ce spune Wikipedia (din articolul mai sus vizualizat) despre ziua de 13 iunie 1990:

„În dimineața zilei de 13 iunie1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: „IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.” (subl. mea)

Pare ca Dl. Iliescu nu se insela prea mult… S-a incercat o lovitura de stat, inca din ianuarie. In iunie lucrurile s-au manifestat cu pregnanta, dupa evacuarea de catre fortele de ordine a Pietei Universitatii. Dar venirea minierilor pentru a pune „ordine”, in locul fortelor de ordine, cele legale, nu a facut altceva decat sa blocheze aflarea adevarului si tragerea la raspundere a celor care au incercat lovitura de stat. Dupa parerea mea, chiar daca Comandamentul Trupelor de Jandarmi s-a infiintat prin Hotararea nr.0749 din 5 iulie 1990, tara noastra avea capacitatea de a face fata, pe cale legala, turbulentelor din Bucuresti din 13 iunie. Din nou s-a preferat (dar de catre cine?) solutia minierilor. Lucrul acesta ma duce cu gandul ca s-a incercat ingroparea adevarului ca sa nu se stie cine au fost cei care, in ultima instanta, au organizat aceste tentative de a-l da jos pe Iliescu. Ori s-a incercat evitarea unei solutii care sa implice, sa atraga si fortele de ordine, cele legal constituite. Dar de ce? O ipoteza ar fi ca, lasand la o parte partidele istorice, Liga Studentilor, oamenii care erau in mod sincer impotriva comunismului si care l-au dezaprobat pe Iliescu de la bun inceput, ca pe un fost nomenclaturist si colaborator al lui Ceausescu, au fost forte care au dorit sa faca rau Romaniei… Ar trebui cercetat si aratat daca a fost sau nu asa cu adevarat. Cu atat mai mult cu cat lucrurile se intamplau dupa alegerile din mai, care nu s-au dovedit a fi incorecte, desi s-a invocat si lucrul acesta.

Parerea mea este ca existau si alte interese. De ordin politic. Fosti comunisti si securisti care s-au vazut cam „in aer” dupa caderea regimului comunist, cautau sa supravietuiasca si mai toti s-au grupat in FSN-ul lui Ion Iliescu, lucru de inteles. De ce? Acestor oameni le era frica de partidele istorice, mai exact spus de ceea ce sustineau acestea. Nu se temeau atat de economia de piata, capitalism, chiar deloc. Se temeau de doua lucruri, care faceau la acea vreme, o diferenta neta intre FSN si Opozitie, ca sa zic asa:

1. Proclamatia de la Timisoara – in special de celebrul sau punct 8: „care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație.”. Mai exact, iata aici textul integral al Proclamatiei, iar punctul 8 spune:

„8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.”

2. Procesul comunismului

Primul punct ar fi marginalizat spre mizerie pe acesti comunisti si securisti, de care vorbeam mai sus, iar al doilea, daca ar fi fost aplicat asa cum trebuie, s-ar fi lasat cu condamnari in Justitie.

Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara nu-l viza doar pe Ion Iliescu, ci se refera la: „foști activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate”, sfera pare a fi mai mare decat nomenclatura insasi, pe care o include, desigur. Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara a fost intr-adevar foarte revolutionar si a fost mare pacat ca nu s-a aplicat!! Ar fi putut, mai mult decat probabil, sa schimbe in bine cursul istoriei noastre. Pe cand asa, fostii au preluat Puterea si o mai tin si astazi si doar vedem unde e tara noastra…

Cele doua lucruri pe care le aratam mai sus, nu s-au  dorit de catre o elita poltica ce avea o mostenire culturala leninista si dorea sa-si pastreze privilegiile din vremea comunismului. Cand acesti oameni ce apartineau vremurilor trecute, dar cu influenta atat in societate, cat si in viata politica, au penetrat CDR, s-a vazut limpede ce s-a intamplat: CDR a castigat alegerile si Emil Constatinescu a ajuns Presedinte. Cred ca, cel putin din acest punct de vedere, s-ar putea spune ca inca de atunci, din 1996, a fost „invins de sistem”… Socul in PDSR a fost atat de mare incat unii lideri au inceput sa vorbeasca si de un potential razboi civil!! PNTCD a fost penetrat de membri fostei Securitati, spalate in SRI, de ceva vreme, pana au ajuns la concluzia ca daca CDR si candidatul sau castiga alegerile, nu va fi niciun risc in privinta schimbarii statu quo. Adica lucrurile, in cea mai mare parte a lor, vor ramane la fel.

Asemenea elite, intre care includem, desigur si elemente ale fostei Securitati, „transformata” democratic in SRI, au avut tot interesul sa cheme minierii – o solutie nedemocratica ce n-are nicio legatura cu statul de drept -, strangandu-se intr-un partid, cum era FSN, care, date fiind asemenea conditii, nu mai putea reforma nimic chiar daca ar fi vrut, decat cu mare greutate, deoarece pentru aceste elite prima interesul personal, in rest apetitul pentru reforme adevarate, care ar fi ajutat tara, era foarte scazut. Le-a convenit ca o masa amorfa – minierii – si violenta sa puna ordine, decat s-o faca fortele indrituite ale Statului care se ocupa cu mentinerea ordinii. Oamenii acestia au avut inca de la bun inceput o ura, pur si simplu, fata de tot ce inseamna stat de drept si normalitate. Aceasta apetenta de a rezolva altfel, de a te impune altfel decat pe cale legala, de fapt de a te situa deasupra legii, ca asta inseamna astfel de actiuni, s-a resimtit si inca se resimte in societatea romaneasca. Inclusiv faptul ca nu stim adevarul dupa atata amar de vreme, nici despre ce s-a petrecut la Revolutie, arata faptul ca traim intr-o tara in care nu se doreste aflarea adevarului.

Tocmai pentru ca o elita sa troneze in continuare deasupra legilor tarii si sa conduca in felul acesta!!

O alta varianta de interpretare a evenimentelor, poate cea mai interesanta, arata ca daca pentru restabili ordinea publica ar fi intervenit fortele de ordine, cele legale pentru a face fata unor astfel de situatii, atunci s-ar fi spus despre Dl. Iliescu ca e dictator, ca inabuse o manifestare a libertatii din partea oamenilor, dupa decenii de comunism. De aceea au luat atitudine categorii socio-profesionale, mase largi de oameni ai muncii impotriva elementelor declasate, extremiste, de natura legionara, care amenintau tanara si frageda noastra democratie!! 😀

Dar daca lucrurile au stat intr-adevar asa, daca elemente extremiste, de natura legionara sau poate de alta natura, au actionat, ceea ce e straniu este ca nici pana acum, dupa 25 de ani, nu stim cine ar fi fost acestia, cine i-a organizat, in numele cui au actionat. Ceea ce stim, in schimb, este dezastrul lasat de minieri, studenti batuti bestial, mai ales daca aveau barba sau ochelari, ca aratau a intelectuali, distrugeri provocate, inclusiv la sediile partidelor istorice, lucruri care au generat o imagine cumplit de proasta tarii noastre in exterior, cu consecinte economice si politice catastrofale! Morti, sute de raniti!! Insa nu stim nici pana acum cine ar fi fost cei care ar fi pus la cale o actiune impotriva Statului, o lovitura de stat, ca s-o zicem pe sleau, si care ar fi fost anihilata de venirea minierilor. Semnificativ este ceea ce scrie Alina Mungiu-Pipidi in Romania Libera:

„Din februarie în iunie noi, tinerii ziariști care inventau presa liberă împreună cu puținii disidenți notabili ai vechiului regim precum Băcanu și Paler ne văzusem deja ziarele închise de tipografi, care aveau alte idei și considerau că nu e suficient să îi plătim să tipărească ci trebuie să aibă și dreptul la cenzură, rezistasem la urlete de ”moarte lor, moarte lor, moarte lor, studenților” și alte asemenea. Organizații ca Liga studenților din Universitatea București de asemenea au încercat să chestioneze acest proces electoral viciat în Piața Universității, cenzurată de TVR timp de săptămâni, nu pentru că simpatizau cu vreun partid, ci pentru că studenții ieșiseră din casă la revoluție, dar, spre deosebire de generațiile mijlocii, nu instraseră la loc, și rămăseseră pe străzi împreună cu liceeni și muncitorimea tânără, cerând libertate.

[…]

Și mai rău, securitatea temporar desfințată după ce trăseseră după revoluție și montaseră tot felul de diversiuni și trecută în subordinea Armatei în ianurie reînviase deja în Serviciul Român de Informații în aprilie, condus de un vechi tovarăș de conspirație al lui Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, unul din securiștii care pregătiseră ziua de după. O operație numită ”Trandafirul”, dezvăluită mie de unul din șefii armatei care arestase securiști în ianurie și după aceea a supraviețuit unei încercări de asasinat și a fost trecut în rezervă a avut loc în Piața Universității, supraveghind și inventariind opozanții. După victoria zdrobitoare din 20 mai, aceștia au devenit mult mai puțini, și nici o secundă nimeni nu a cerut anularea alegerilor, doar televiziune liberă și alte mofturi de astea cu libertatea. În schimb, ziarul FSN Azi din data de 21 mai a apărut cu zeci de texte cerând lichidarea opoziției, mulți dintre noi fiind indicați nominal. S-a cerut închiderea ziarelor noastre și desființarea organizațiilor, ca și deschiderea de acțiuni penale pentru lucruri promovate prin scris (în cazul meu, de exemplu).”

Nici pana azi nu avem justificarea unor astfel de masuri extrem de brutale de blocare si anihilare a presei libere si de ce a trebuit sa fie supravegheati si inventariati opozantii. Care au fost ratiunile care au stat la baza unor astfel de masuri de o severitate excesiva?

De asemenea un alt lucru care ar trebui elucidat este venirea minierilor, organizata, cu trenuri puse la dispozitie pentru a se putea deplasa la Bucuresti. Probabil o actiune gandita inca demult, poate inca din 1989, stiindu-se ca Ceausescu va cadea… Sa nu uitam: minierii au venit inca din ianuarie 1990!! Iar venirea lor nu a fost una intamplatoare. Daca nu a fost intamplatoare inseamna ca a avut un scop precis. De ranforsare a noului regim?! Ciudat este ca regimul Iliescu, hai sa-i spunem asa, a iesit șifonat destul de tare de pe urma acestei mineriade, inclusiv izolat pe plan international.

Mineriadele nu au nicio legatura cu lupta de clasa, cum tind sa acrediteze stangistii nostri demni de o cauza mai buna. Spre exemplu, in 1990 e si ridicol sa vorbim despre lupta de clasa: asa ceva nu a existat atunci pentru ca nu avea cum sa existe atunci. Justificarea Mineriadelor prin lupta de clasa nu se poate sustine. In sens marxist, lupta de clasa apare in conditii istorice determinate de o anumita evolutie a societatii. In 1990 nu era cazul de asa ceva pentru simplul motiv ca nu era o clasa exploatatoare impotriva careia muncitorimea sa lupte. Or, marxist vorbind, lupta de clasa e un lucru concret, nu o abstractiune. Mineriadele au fost actiuni premeditate, puse la cale de factori interesati.  Vorbeam mai sus de fosti comunisti si securisti care aveau interesul de a lovi in partidele istorice. Spuneam ca nu se temeau de capitalism sau economia de piata, lucru confirmat de faptul ca multi dintre acestia au inceput sa-si deschida firme, avand legaturile si relatiile necesare, influenta in domeniul economic, inclusiv influenta politica, lucru ce constituia un avantaj. De unde se vede ca lupta de clasa nici nu exista. Chestiunea era ca interesele lor sa nu fie afectate intr-un mod sau altul. Ca s-au folosit de minieri, a fost din cauza celor doua puncte de care pomeneam mai sus – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – care faceau diferenta neta intre FSN si Opozitie.

Procesul comunismului a imbracat doua aspecte. Un prim aspect a fost relevat de marele lider la PNTCD, Dl. Corneliu Coposu si se baza pe doctrina crestin-democrata: cel al iertarii. A fost o incercare de reconciliere nu cu comunismul, ci cu un trecut ce nu mai putea fi schimbat. Celalalt aspect, mai nou, daca se poate spune asa, dar mult mai indraznet, privea chestiunea penala: tragerea la raspundere, pe cale legala, a celor ce s-au facut vinovati de crimele comunismului. Insa in 1990 nu era clar care aspect prima: reconcilierea cu trecutul sau tragerea la raspundere… Viziunea crestina este ca suferinta imbunatateste sufletul si il conduce pe om spre Dumnezeu – de aici si ideea cu Sfintii Inchisorilor. De observat circul pe care l-a facut Corneliu Vadim Tudor cand Presedintele tarii, Dl. Basescu, a condamnat comunismul. Insa aceasta condamnare a comunismului a mers tot pe varianta iertarii, pentru ca nu am vazut procese ale celor care au comis crime. Or, tocmai aceasta condamnare a comunismului nu a fost pe placul unora nici atunci, in 1990. E adevarat, ideea de Proces al Comunismului nu a fost stipulata de Proclamatia de la Timisoara, care spune:

„1. Revoluția de la Timișoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeaușista ci și categoric anticomunista. În toate zilele Revoluției s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. În consens cu aspirația sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut și noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar și falimentar. Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizație euro­pene.

[…]

5. Încă în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluției, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost și a rămas una dintre cele mai scumpe timișorenilor. Suntem convinși că fără partide politice puternice nu poate exista o democrație autentică, de tip european. Cu excepția celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existență în cetatea Timișoarei. În orașul nostru nu au fost atacate și devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenințat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetățenii noștri, sunt colegii noștri de muncă, sunt prietenii noștri care au opinii politice. Democrația europeană înseamnă libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat între exponenții lor și competiția loială pentru cucerirea adeziunii politice și, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democrației românești și Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu. În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.” (subl. mea),

ci arata doar ca Partidul Comunist s-ar fi „compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu„, cu toate ca: „În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„. Insa trebuie spus ca aceasta Proclamatie degaja  ideea unui Proces al comunismului, din moment ce: „partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„.

Politic vorbind, cele doua chestiuni – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – au definit cele doua tabere politice ale anului 1990. Iar actiunea minierilor facea parte din tabara opusa Proclamatiei. De aici rezulta ca Mineriadele se inscriu intr-o lupta politica primitiva, ce a degenerat in lupte de strada, tabara opusa Proclamatiei dorind nu neaparat tolerarea comunismului in fapt, ci in principiu. Nu neaparat renasterea comunismului, ci amagirea populatiei cu comunismul, pentru ca factorii interesati sa poata detine o Putere cat mai mare si sa prospere economic si financiar. Si aici trebuie aratat cum era reflectata in Proclamatia de la Timisoara chestiunea economica:

„9. Timișoara nu a făcut revoluție pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toți nemulțumiți de sistemul de salarizare, există și în Timișoara categorii de muncitori care lucrează în condiții extrem de grele și sunt prost plătiți (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenților), și, totuși, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor și nu și-a trimis delegați să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive. Majoritatea timișorenilor știu ceea ce toți economiștii se străduie în aceste zile să aducă țării la cunoștință: mărirea în acest moment a salariilor ar declanșa automat inflația, așa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflația odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.

Numai creșterea producției, deci a cantității de marfă aflată pe piața va permite, în paralel, creșterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizație. Se impun, de pilda, investiții urgente în domeniul asistenței medicale și salubrității.

10. Deși milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care își au neajunsurile și inechitățile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de inițiativă particulară. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietății de stat. Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic. S-au găsit însă și voci care, în spirit comunist, să asimileze inițiativa privată cu “exploatarea” și pericolul catastrofei de a apare oameni bogați. Se speculează în acest sens invidia leneșului și teama de muncă a fostului privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timișorenii nu se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi și-au anunțat deja intenția de a se transforma în Societăți anonime pe acțiuni. Pentru ca aceste acțiuni să fie totuși cumpărate pe bani curați, ar trebui înființate în fiecare oraș comisii de inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. De asemenea, acțiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei. Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acțiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activității. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor șanse egale de prosperitate. Dacă cei leneși și-ar pierde șansa, nu s-ar putea totuși plânge de discriminare.

11. Timișoara este hotărâtă să ia în serios și să se folosească de principiul descentralizării economice și administrative. S-a și propus experimentarea în județul Timiș a unui model de economie de piață, pornind de la capacitățile sale puternice și de la competența specialiști­lor de care dispune. Pentru atragerea mai ușoară și mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie și materii prime speciale, și pentru crearea de societăți mixte, cerem și pe această cale înființarea la Timișoara a unei filiale a Băncii de Comerț Exterior. O parte din câștigurile în valută ale părții române din aceste societăți mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părți din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor. În plus, pașapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ținut în sertar. O altă consecință pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creșterea imediată a nivelului de trai.” (subl. mea)

Deci cresterea productiei, privatizare, bani curati, inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei, economie de piata, societati pe actiuni, atragerea capitalului strain. Sa ne amintim acum, peste ani, de ceea ce declara recent fostul premier, Dl. Nicolae Vacaroiu: 80% din privatizari au fost ratate!! De remarcat ca in Proclamatie se vorbea de cresterea productiei, de bani curati: exact ce nu prea avem astazi!! Inclusiv inventarierea averilor fostilor privilegiati ai puterii, coruptiei si penuriei… Si atunci cine au fost cei care erau impotriva Proclamatiei…? Nu cumva cei care nu erau impotriva economiei de piata, ca principiu, dar care doreau sa se imbogateasca nu prin cresterea productiei – ceea ce nici nu s-a prea vazut ulterior, nici sub FSN, FDSN, PDSR sau CDR, ci doar inchideri de intreprinderi si cum milioane de romani au luat calea strainatatii sa-si gaseasca acolo de munca pentru ca in tara lor s-au ras intreprinderi – nu prin privatizare, ci prin distugere, nu prin bani curati, ci prin bani murdari? De aici rezulta ca nu lupta de clasa a fost mobilul Mineriadelor. Miza era alta: nu numai acapararea Puterii politice, lucru ce se poate intelege usor, dar, poate mai ales, a Puterii economice de catre factori interesati – foști privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. Si sa ne gandim la cati avem si astazi, la 25 de ani de la acele evenimente, care nu pot sa-si justifice averea! Lucrul e foarte important pentru ca ne arata cum s-a creat, cum s-au pus bazele, chiar de atunci incepand, din 1990, oligarhiei politico-economico-financiare din Romania, care a saracit pe urma tara intr-un hal fara de hal. O oligarhie care nu respingea capitalismul, care mima comunismul – ca o forma fara fond – si care avea, de fapt, un caracter transpartinic. Unei astfel de oligarhii evident ca nu-i era pe plac presa libera, pe care a dorit initial s-o blocheze si s-o anihileze. Cum lucrul acesta nu s-a putut, atunci a dorit s-o controleze. Nu degeaba se vorbeste de „ofiteri acoperiti in presa”. De fapt, controlul presei era si este un deziderat al acestei oligarhii. Asa cum nu putea sa-i fie pe plac nici o Justitie independenta, care sa le poata controla averile uriase dobandite nu se stie cum, intr-o tara care a devenit din ce in ce mai saracita si ma refer in special la perioada 1990-2000, cand nu s-au vazut deloc cresteri economice consistente, in contrast cu multe alte tari foste comuniste din Europa. Consecinta a fost amestecul evident interesat al politicului in Justitie. 10 ani tara asta a batut pasul pe loc, intr-o transformare ce a avut un caracter involutiv. De unde rezulta marea putere si influenta pe care au avut-o acei privilegiati de care pomeneste Proclamatia, care s-au dovedit a fi nu numai fosti, dar si actuali. De unde rezulta ca Mineriadele nu au avut doar consecinte catastrofale pe plan extern, terfelind imaginea Romaniei pentru multi ani, dar si pe plan intern poate mai catastrofale si tot pe multi ani, poate chiar pana in zilele noastre…

Iata ce frumoasa „lupta de clasa”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, se ducea in 1990!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 13, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 24 comentarii

Despre recentul sondaj. Ce nu e in regula?

Evenimentul Zilei a publicat un sondaj interesant legat de alegerile europarlamentare si cele prezidentiale:

BOMBĂ PE PIAȚA POLITICĂ: PSD a ajuns la 40%. PMP depășește PDL. Cum sunt cotaţi cei mai importanţi politicieni

Se arata, printre altele, ca:

Conform datelor unui sondaj intrat în posesia Evenimentului Zilei, pentru prima oară de la înregistrare, Partidul Mișcarea Populară depășește formațiunea condusă de Vasile Blaga și Cătălin Predoiu. Sondajul arată că, dacă în această duminică ar avea loc alegeri, PSD ar obține 40% din voturi. Liberalii lui Crin Antonescu s-au prăbușit la 12%, cu mult sub scorul de 20% pe care și l-a propus actuala conducere. În schimb, PMP a ajuns la 11%, cu două procente peste PDL. Sondajul a fos realizat la comanda PMP de către firma americana de consultanţă politică „Greenberg Quinlan Rosner Research”.

Procentul indecișilor este de 10%. Scorurile sunt pe votanții probabili, adică în rândul oamenilor care declară că sunt hotărâți să vină la vot. Dacă se redistribuie nehotărâții, PMP crește la 12%, față de PDL care este la 10% intenție de vot.

În ceea ce privește primul tur al prezidențialelor, Victor Ponta ar obține 36%, Crin Antonescu – 17%, Elena Udrea – 11%, iar Cătălin Predoiu – 8%. Procentul indecișilor este de 12%.

Sondajul a fost realizat în perioada 26-30 aprilie, pe 1.200 de subiecți, marja de eroare fiind de 2,8%.”

Dupa parerea mea, e ceva ce nu e in regula, dar nu cu sondajul, ci cu societatea romaneasca in ansamblul ei. Voi incerca sa explic de ce, cum vad eu lucrurile.

Sa ne uitam la rezultatul in cazul alegerilor parlamentare si vom observa discrepanta foarte mare intre PSD si celelalte partide care se autointituleaza de dreapta: PSD are de peste trei ori mai mult decat urmatorul clasat, PNL. Basescu a facut precizarea, la emisiunea lui Robert Turcescu, ca aici sunt exprimate opiniile celor care au spus ca sigur vin la vot. Daca insa se iau in considerare opiniile celor care au spus ca vin la vot, PSD ajunge la vreo 46%!! Mai mult, daca aduni procentele celor trei partide de dreapta nu reusesc sa ajunga PSD. Diferenta este de 8 procente, ceea ce arata o lupta inegala. Alta ar fi fost situatia daca, spre exemplu, unul din partidele de dreapta ar fi obtinut, stiu si eu, sa zicem 28%. Dar toate cele trei au procente foarte apropiate, care se inscriu in marja de eroare. De asemenea daca adunate ar fi dat in jur de 37%, atunci, desigur, situatia statea altfel, era un echilibru pe scena politica.

Ce arata aceste lucruri? Arata ceea ce as numi o societate dezechilibrata din punct de vedere politic. La alegerile legislative din 2008 se poate observa ca diferentele erau mult mai mici; de pilda sa luam Camera Deputatilor unde Alianta PSD+PC a obtinut 33,1%, PDL a avut 32,4% si PNL obtinuse 18,6%. Pe cand acum sondajul arata o diferenta enorma intre PSD si restul partidelor de dreapta.

Prima intrebare care se pune este: cum de s-a ajuns in numai 6 ani la un asemenea dezechilibru? Daca la alegerile din 2012 era explicabil datorita faptului ca din USL faceau parte doua partide mari, PSD si PNL, acum USL nu mai exista si PNL e pe cont propriu, ca sa zic asa. Cu toate acestea PSD are o majoritate zdrobitoare.

A doua intrebare este legata de succesul pe care il are PSD. De ce? Lucrurile sunt explicabile daca ne gandim la faptul ca noi avem o competitivitate economica foarte slaba si in jur de 60% din populatie este nostalgica dupa comunism.  Cu toate acestea este imposibil sa nu remarci decaderea Dreptei politice in cel de-al doilea mandat al lui Traian Basescu. Este uluitor faptul ca, sub un Presedinte care a tinut intotdeauna sa afirme ca ar fi de dreapta, tocmai Dreapta politica sa decada atat de mult si sa fie in asa hal de fragmentata, asa cum este la ora actuala!! Daca PSD ajunge si la 46% inseamna ca destramarea USL nu a avut efecte negative asupra acestui partid politic, dimpotriva chiar! Nu acelasi lucru se poate spune despre PNL: USL nu i-a prea priit…

Eu cred ca ar trebui sa aratam foarte clar ca, de pilda, ideea de social-democratie, liberalism etc nu se reduce la o persoana sau la mai multe persoane. Cand vorbim, bunaoara, de liberalism, atunci PNL ar trebui sa afirme in societate aceasta ideologie politica. La fel si cu orice alta ideologie, spre exemplu cea populara: sunt partidele din aceasta familie politica, ele o afirma in societate. In legatura cu alegerile prezidentiale, Basescu are dreptate cand afirma ca, in ciuda scorului bun obtinut de Victor Ponta in acest sondaj, asta nu inseamna ca Victor Ponta va si castiga aceste alegeri. Sa presupunem ca asta va fi rezultatul din turul 1, totusi rezultatul final se joaca in turul 2 si se poate intampla ca un candidat al Dreptei sa castige. Sa presupunem, in continuarea demonstratiei, ca va castiga alegerile prezidentiale Elena Udrea. Vom avea un Presedinte care se revendica de la Dreapta esicherului politic, dar partidul dumneaei nu reuseste decat un scor de 11%… Sa facem o comparatie cu 2009, cand Basescu a castigat la un scor strans alegerile in fata lui Mircea Geoana (50,33%-49,66%), dar PDL era, in urma alegerilor din 2008, la o diferenta foarte mica de PSD, sub 1%!!! Pe cand acum, daca Elena Udrea castiga alegerile prezidentiale (in turul 2, fireste) partidul dumneaei, PMP, e la o diferenta de 29% fata de PSD!!!!! Si atunci ideea de dreapta, in cazul acesta analizat: doctrina populara, s-ar reduce practic doar la o singura persoana, care s-o si afirme in societate, Elena Udrea, cu atat mai mult cu cat Elena Udrea are un scor la prezidentiale (turul 1, cum am dat exemplu) egal cu cel al partidului sau, tot de 11%… Cu Traian Basescu nu a fost asa, intrucat partidul sau de atunci, PDL, echilibra PSD. Pe cand Elena Udrea ar parea o insula de Dreapta intr-un ocean de Stanga…

Cine e responsabil pentru asa ceva? Basescu, om al Stangii. Obama, calea americana catre socialismul democratic

Uitati-va numai la cat de mult bine a facut Basescu cauzei de Stanga, aducand PSD-ul pe noi si marete culmi, ca-n vremurile bune! 🙂 Si cine? In mod cu totul ingenios si paradoxal mult hulitul Basescu de toata Stanga de la noi din tara!!! Nu cumva toata aceasta strategie a fost bine gandita in laboratoarele democrate de peste Ocean? Este foarte interesant ce am citit in Wikipedia, despre Tea Party, unde se arata, printre altele, urmatoarele:

„In early July 2010, the North Iowa Tea Party (NITP) posted a billboard showing a photo of Adolf Hitler with the heading „National Socialism”, one of Barack Obama with the heading „Democrat Socialism”, and one of Vladimir Lenin with the heading „Marxist Socialism”, all three marked with the word „change” and the statement „Radical leaders prey on the fearful and naive”. It received sharp criticism, including some from other Tea Party activists. NITP co-founder Bob Johnson acknowledged the anti-socialist message may have gotten lost amid the fascist and communist images. Following a request from the NITP, the billboard was removed on July 14.[250][251][252]” (subl. mea)

Afisul a fost foarte criticat, dar eu ma intreb daca nu cumva contine si un sambure de adevar. Iata ce se arata si la articolul despre conservatorismul in Statele Unite:

„Ronald Reagan often quoted Norman Thomas, the perennial Socialist nominee for president in the New Deal era, as saying, „The American people would never knowingly vote for Socialism, but that under the name of liberalism, they would adopt every fragment of the socialist program.”[260]

Incerc sa traduc:

„Ronald Reagan deseori il cita pe Norman Thomas vesnicul candidat socialist la presedintie din epoca New Deal, care spunea: „Poporul american nu va vota niciodata cu buna stiinta pentru Socialism, dar sub numele de liberalism (face aluzie la democrati, n.m), ei vor adopta fiecare fragment al programului socialist””

Uitati-va numai ce dezastru s-a inregistrat pe partea dreapta a esicherului politic in al doilea mandat al lui Basescu si faceti, va rog, o comparatie cu Germania, unde Angela Merkel si al ei CDU (din aceeasi familie politica europeana cu Basescu si PDL, PPE) a castigat o victorie frumoasa in alegeri, in detrimentul socialistilor (v. aici si aici)!! Or, la noi PSD domina scena politica, asa cum nu s-a mai intamplat de foarte multa vreme. In loc ca un Presedinte de dreapta, cum ii place lui Basescu sa se autointituleze, sa fortifice partidele de dreapta, el le-a slabit intr-un hal fara de hal, parand acum niste pitici pe langa colosul numit PSD. Trebuie spus ca lucrul asta era o obligatie constitutionala pentru Presedinte, prin juramantul pe care il depune (art.82, al.2): „Jur […] sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor […]”. Or, la alegerile din 2012 USL a castigat ca FSN pe vremuri, iar acum acest sondaj ne arata ca avem un colos de Stanga: PSD, iar Dreapta e fragmentata si cu procente foarte mici. Asa arata democratia acum la noi. Comparati-o cu cea din 2008, cum aratam mai sus, cand Dreapta era la un nivel procentual foarte apropiat de Stanga…

Despre unificarea Dreptei…

Chestiunea asta, legata de „unificari”, e tratata la noi foarte superficial. Asa, desigur, poti sa „unifici” orice, de ce nu? Asa a rezultat si USL: s-a unificat liberlismul cu social-democratia, asa a rezultat si Alianta DA: s-a unificat liberalismul cu PD-ul. Asa cum s-a vazut ca PSD a putut guverna foarte bine alaturi de PDL, pana ce au venit alegerile prezidentiale din 2009 care au pus capat „casatoriei”. De aici se vede ca societatea noastra nu are valori, nu e bazata pe valori. Am face o mare eroare sa ducem discutia exclusiv in zona „ca nu are, dom’ne, ce pune omu’ pe masa” si altele de genul asta. Adevarul e ca nu se poate unifica orice, chiar orice. Iar daca se intampla, pe ce valori se bazeaza „uniunea” asta? Ca la noi au fost doar „uniri” in interes strict electoral, care, dupa ce s-au terminat alegerile si s-au stiut rezultatele, la scurt timp s-au desfacut destul de repede si fara prea mari regrete. Partidele au cultivat uniri de genul: „hai sa ne unim impotriva dusmanului comun: PSD”, dar nu „sa ne unim” ca sa afirmam, sa promovam, inclusiv prin exemplu personal, niste valori in societate. La noi „unificarile” astea sunt foarte formale. Asa putem „sa ne unim” cu oricine, fara probleme. De unde rezulta ca n-avem niciun crez politic, o valoare politica in care sa si credem… Poate e exagerat ce am spus, dar in societatea noastra de destula vreme se fac aliante in scop exclusiv electoral si cetatenii practica ceea ce se cheama „votul negativ”, adica „nu votez pentru partidul X, ci, in realitate, votez impotriva partidului Y”, ceea ce nu arata ca avem, ca suntem animati de niste valori, si sunt doar doua exemple. Mai degraba suntem animati de interese personale (sau de grup) si actionam dupa cum ne dicteaza aceste interese. Spre exemplu, daca esti patriot, esti patriot si azi, si maine, dar nu azi esti patriot insa maine, daca interesele tale personale se schimba, nu mai esti patriot. Iar a fi patriot in mod formal inseamna sa mimezi patriotismul.

Unificarea Dreptei, la noi, n-are o istorie prea glorioasa. CDR a ramas fara Corneliu Coposu, inainte de toate un inalt reper moral, si in final a esuat. Alianta DA nu a fost initial o alianta intre doua partide de dreapta intrucat PD, pe vremea aceea, era inca in Internationala Socialista! Interesant este ca a fost un fel de USL si a avut succes. De abia din 2005, de cand PD a parasit Internationala Socialista si a ales sa mearga spre PPE, relatiile cu PNL au devenit incordate, ducand in cele din urma la sfarsitul Aliantei DA.  De unde se vede ca la noi aliantele acestea, rodul acestor „unificari”, au cam fost sortite esecului, ca sa zic asa. Acum avem o experienta cu aceste aliante si ar trebui sa meditam asupra lor. Mai ales ca Dreapta nu numai ca nu a reusit sa se impuna in fata Stangii, dar a ajuns si intr-o situatie dificila si deloc prielnica pentru democratie.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 9, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Ce invataminte s-ar putea trage dupa alegerile din Germania…

As dori sa expun cateva consideratiuni cu privire la recentele alegeri din Germania. Dupa parerea mea, CDU a castigat pe merit si cred ca lucrul acesta se datoreaza in cea mai mare masura Angelei Merkel si prestatiei sale in inalta functie de Cancelar, pe care o detine din anul 2005. Este de remarcat un lucru referitor la economia Germaniei: in anul 2005 somajul era de peste 11% si a scazut continuu de atunci si pana acum, ajungand in 2013 sa fie estimat la doar 5,652% (dupa FMI). Desi nu a reusit sa rezolve problema datoriilor, in 2005 datoria guvernamentala bruta fiind de peste 68% din PIB (deci nu se incadreaza in Criteriile de Convergenta de la Maastricht: sub 60% din PIB), acum a ajuns sa fie estimata la peste 80% din PIB, cu toate acestea Merkel a reusit sa rezolve spinoasa problema a somajului si sa mentina o rata mica a somajului in vremuri grele, de criza economica! In 2008 somajul era de 7,6% ca sa ajunga in 2011 la 5,95% din forta totala de munca.

Pe de alta parte, sa ne gandim ca in perioada 2005-2009 partenerii de guvernare ai CDU au fost social-democratii (SPD), iar CDU a tras foloase de pe urma acestui lucru:

in 2005, CDU obtine un procent de 35,2%, SPD de 34,2%, FDP de 9,8%,

in 2009, CDU obtine 33,8%, SPD obtine 23,0% iar FDP 14,6%,

in 2013, CDU obtine 41,5%, SPD obtine 25,7%

De observat scaderea SPD de la 34,2% la 23,0% intre 2005 si 2009, pe cand CDU s-a mentinut practic la acelasi nivel (diferenta este de 1,4%, deci foarte mica si am considerat-o nesemnificativa – de unde rezulta ca CDU are un electorat stabil). Aceasta scadere a social-democratilor ar trebui sa dea de gandit celor de la PES… Cu atat mai mult cu cat acum ei nu au putut sa depaseasca 30%. Liberalii (FDP) n-au reusit sa intre in Bundestag, lucru ce ar trebui sa dea foarte serios de gandit celor de la ALDE

Ce concluzie putem trage? Eu cred ca se poate trage cel putina una principala: germanii au dus-o bine cu Angela Merkel!! Nu degeaba o alinta Mutti (mamica)!! Merkel a avut grija de poporul german, a facut ca economia tarii sale sa functioneze foarte bine intr-o perioada de criza economica si le-a asigurat germanilor, prin mixul de politici, desigur, locuri de munca, lucru pe care oamenii l-au apreciat. Eu cred ca scaderea SPD si faptul ca FDP nici nu a reusit sa intre in Bundestag nici nu se pot explica altfel. CDU, sub Angela Merkel, a convins electoratul german pentru ca germanii au trait bine in termeni reali, cum se spune.

Chancelor of the Federal Republic of Germany D...

Chancelor of the Federal Republic of Germany Dr. Angela Merkel signing autographs on the open door day at the Bundeskanzleramt in Berlin, Germany Français : Dr Angela Merkel, chancelière de la République Fédérale d’Allemagne, signe des autographes lors de la journée portes ouvertes de la Bundeskanzleramt à Berlin, en Allemagne. (Photo credit: Wikipedia)

Sa incercam sa facem o comparatie cu realitatile de la noi, unde constatam, marea majoritate, ca avem mai putini bani in portofel… Ce se intampla? CDU, partidul D-nei. Merkel, si PDL, PNTCD fac parte din aceeasi familie politica europeana: PPE. Insa nici PDL si nici PNTCD, pe vremea CDR, nu au reusit sa convinga, in final, electoratul: PNTCD a disparut practic din marea politica iar PDL a obtinut un rezultat foarte modest la recentele alegeri legislative. PDL, spre exemplu, a obtinut un rezultat bun la alegerile din 2008 dar nu a mai reusit sa se mentina si s-a prabusit la alegerile de anul trecut. Un rezultat cu atat mai catastrofal, daca se poate spune asa, cu cat chiar si intr-o coalitie au obtinut un rezultat foarte slab.  Ce concluzie se desprinde? Ca atat pe vremea CDR, cand PNTCD conducea aceasta coalitie de centru-dreapta, cat si pe vremea PDL in perioada 2010-2011, cand dupa ce Basescu a castigat alegerile din 2009 s-a format o majoritate ad hoc in Parlament pentru a sustine Guvernul Boc si stabilitatea politica, romanii nu au trait bine in termeni reali. Aceste guvernari nu au fost capabile sa ridice nivelul de trai in tara noastra, ba dimpotriva: atat CDR, cu PNTCD lider, cat si PDL au creat mari si profunde nemultumiri in societate.  De unde se vede diferenta uriasa intre CDU si partide precum PNTCD si PDL. De observat ca CDU (crestini-democrati) au reusit sa invinga stanga (SPD). La noi partidele de centru-dreapta, afiliate si dansele la PPE, precum CDU, nu au reusit lucrul asta. In Germania este posibila o coabitare civilizata intre crestini-democrati si social-democrati – de observat ca trebuie sa se formeze o coalitie intre CDU si SPD pentru ca de asa maniera a fost rezultatul votului. La noi coabitarile se desfasoara intr-un mod foarte greoi.

In orice caz trebuie remarcat ca Angela Merkel a facut ceea ce trebuie si ceea ce e bine pentru germani: s-a redus somajul, nu ca la noi taieri de salarii si pensii, si mereu disponibilizari. A impus Germania ca cea mai mare si puternica forta economica a Europei, crescand prestigiul tarii sale. La noi economia a slabit si prestigiul Romaniei s-a diminuat. Observati ca la noi este exact invers de cum se prezinta realitatile politice si economice in Germania. E ca-n bancul acela de la Radio Erevan – „si la noi este ca in Germania, doar suntem si noi si ei in UE, numai ca la ei s-a redus somajul, la noi a crescut, ei au inregistrat crestere economica, noi am inregistrat scadere etc. In rest totul e identic!!! 🙂 „. Germania si-a vazut propriile sale interese!! Eu cred ca e ok! Pentru ca omul politic este dator cetateanului care il voteaza. CDU a fost votata de cetatenii germani, inclusiv Merkel pentru ca inteleg ca e membra a Bundestag-ului din 1990. Deci atat CDU, cat si Merkel, au o datorie pentru cetatenii germani care i-au votat, ca nu eu i-am votat. Fata de mine nu au niciun fel de datorie!! Asa cum nu au nicio datorie fata de Spania, Portugalia sau Grecia… Or, atat CDU cat si Merkel s-au achitat din plin de aceasta datorie fata de electoratul tot mai numeros al CDU, cat si fata de ceilalti cetateni germani. Or, eu cred ca tocmai acest lucru a fost apreciat de catre germani: Merkel nu a venit cu vorbe goale! Pe cand a noi… La noi nu se intelege ca nu poti sa pacalesti tot timpul electoratul.

Si aici mai trebuie rematcat un lucru: prezenta la vot, care a fost de 73%, mai mare decat in 2009. Lucru ce indica increderea electotarului german in clasa politica din tara lor. La noi este exact pe dos, spre exemplu se reduce pragul pentru referendum la sub 30%. De aceea rezultatul obtinut de CDU indica faptul ca acest partid si liderul acestuia – Angela Merkel – se bucura de credibilitate in randul cetatenilor germani. Bineinteles, nu este imposibil dar nici usor nu le va fi social-democratilor sa revina in prim-plan si sa castige viitoarele alegeri. De unde se vede ca in Germania competitia politica e una reala si nu (sau, daca doriti, mai putin, mult mai putin decat la noi) artificiala, fabricata. Lucru ce inseamna si o democratie solida. Pe de alta parte este periculos sa inseli increderea unui astfel de electorat

Interesant este ca in Franta UMP, din aceeasi familie politica cu CDU, nu s-a putut mentine, socialistii castigand alegerile. Si iarasi e foarte interesant faptul ca Merkel nu a avut un discurs ostil la adresa imigratiei, precum cei din UMP (spre exemplu Nicolas Sarkozy). Nici nu am auzit la germani remarci de genul: „Un stat fara scrupule care ne exporta saracii sai”. UMP, care are astfel de abordari, a pierdut alegerile in Franta!! In Germania, cu un discurs mult mai moderat la adresa imigratiei, Merkel a reusit o victorie istorica, CDU scotand un scor electoral mai bun decat in 2009!! Merkel a recunoscut necesitatea imigrantilor pentru Germania, referindu-se la mana de lucru bine calificata (specialisti, ingineri, absolventi de facultate). Ministrul de interne, Hans-Peter Friedrich, s-a exprimat impotriva muncii ilegale si fraudarea serviciilor sociale.

Nu spun ca am epuizat intr-un mod exhaustiv subiectul, am vrut doar sa arat cateva din invatamintele care s-ar putea trage dupa aceste alegeri din Germania.

septembrie 24, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 31 comentarii