Ora de poezie

As dori sa dedic aceasta postare jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, ucisa cu o bomba plasata sub masina sa in data de 16 octombrie 2017. De aici se vede cat de periculoasa poate fi meseria de jurnalist. Si nu e singurul caz petrecut in lume…

Gandindu-ma la ea si la ceea ce i s-a intamplat, mi-a venit in minte aceasta poezie a lui Nichita Stanescu:

Încins

As sta încins la soldul tau
sabie scurta, netocita
sau mult mai bine ar fi sa-mi fie rau
cu fruntea intre sînii tai, iubita.

Acoperit de rani adînci
te-as fi-nvatat pamîntul cum e.
Matrita, trupul meu fu pentru stînci
si limba mea vorbire pentru lume.

Mai bine sabie la soldul tau
ca iute la mînie doamna,
tu între bine si-ntre rau
la mijloc sa ma-nfigi sudalma.

Rana sa fiu, durere, sînge,
si-al echilibrului cînd plînge,
lacrima lunga, rea, de fier.
la cei ce nasc, la cei ce pier.

(Nichita Stanescu – In dulcele stil clasic, 1970. Ordinea Cuvintelor, vol II, Editura Cartea Romaneasca, 1985.)

Malta are o populatie, estimata in 2014, de doar 445. 426 locuitori si un PIB de $25.623 per capita si este clasificata de catre FMI ca fiind o tara dezvoltata. Este membra a Zonei Euro.

Din cate am inteles, scandalul a fost in jurul premierului Joseph Muscat, din Partidul Laburist, si era legat de Panama Papers. Caruana a investigat potentialele cazuri de coruptie. Liderul Opozitiei, Simon Busuttil, din Partidul Nationalist, daca am inteles bine, si-a manifestat sustinerea fata de lupta impotriva coruptiei din insula.

Interesant este ca pana acum nu s-a auzit sa se intample asa ceva, un asasinat in cel mai pur stil mafiot, in Malta… Nu stiu de ce, dar chiar nu m-as fi gandit la Malta… Desi, totusi, de ce nu…? De asemenea, interesant este ca Partidul Laburist si Joseph Muscat sunt la Putere din 2013. Presedinta Maltei, D-na. Marie-Louise Coleiro Preca, provine tot din Partidul Laburist. La alegerile din 2013 Partidul Laburist a castigat cu 54,8%. In 2017 au fost dezvaluirile facute de Caruana Galizia. Premierul Muscat a sustinut ca adevarul este de partea sa si vrand sa protejeze Malta de incertitudine declanseaza alegeri anticipate. Astfel, au loc alegeri generale in 2017 si cine credeti ca a castigat? Tot Partidul Laburist, cu un procent de 55% – mai mare decat in 2013 si dupa dezvaluiri privind posibile fapte de coruptie la varf!!!

De aici rezulta ca dezvaluirile privind posibile fapte de coruptie n-au prea influentat electoratul, n-au dat castig de cauza Opozitiei. Partidul Nationalist n-a mai castigat din 2008, si atunci cu 49,3%… Vorbim de o tara in care coeficientul Gini este 27,7, catalogat drept scazut. Deci nu sunt inegalitati mari in societate. Iar indicele de dezvoltare umana HDI este unul foarte ridicat, 0,856, cu alte cuvinte este vorba de o tara unde speranta de viata la nastere, educatia si PIB-ul sunt foarte mari. Si cu toate acestea dezvaluirile privind eventuale fapte de coruptie la varful politicii malteze n-au influentat deloc rezultatul alegerilor. Cei care erau vizati au castigat o majoritate de peste 50%.

Premierul a condamnat in termeni fermi atentatul.

Interesant este ca retorica anticoruptie nu a avut efecte politice concrete in Malta, fenomen intamplat si in Romania sau Republica Moldova (care nu e membra UE), tari care n-au PIB-ul si dezvoltarea Maltei. Din nenorocire, din pacate, efectul a fost unul tragic: asasinarea acestei jurnaliste curajoase. Lucrul nu e specific Maltei.

Trebuie remarcat ca, in plan politic, criticile fata de partidul de guvernamant, legate de coruptia la varf, au venit din partea Partidului Nationalist, un partid crestin-democrat si conservator, afiliat la PPE. Partidul Laburist face parte din Partidul Socialist European, Iar premierul Muscat este un politician progresivist si liberal, pro business, asociat cu politicile liberalismului economic si social-liberale.

De unde se vede ca metoda asta de lupta politica prin anticoruptie n-a reusit decat sa introduca tensiuni politice, nimic mai mult in plan politic: statu-quoul s-a mentinut si chiar fara probleme.

De aici rezulta mai multe invataminte… Si ma gandesc, spre exemplu, daca o retorica anticoruptie in Rusia ar putea schimba statu-quoul de acolo… S-ar parea ca nu prea. Desi in Rusia Opozitia la regimul Putin e persecutata dur. De fapt cam acelasi lucru s-a intamplat in relatia Rusia-Occident: s-au inrodus tensiuni politice, fara sa se schimbe mare lucru, nicidecum ceva din atitudinea Kremlinului. Donald Trump a dorit sa detensioneze relatiile ruso-americane, Congresul insa, aflat inca sub puternica impresie negativa a implicarii Rusiei in alegerile prezidentiale din SUA, s-a opus cu indarjire. Si democratii, si republicanii. Tensiunile politice intre SUA si Rusia n-au incetat. Dimpotriva. In Republica Moldova a castigat omul Kremlinului… Nu mai vorbesc de chestiunea Coreii de Nord si de ajutorul pe care Rusia si China il da Phenianului…

Revenind la Malta, ar trebui sa aratam ca rata somajului s-a redus din 2013, cand era la 6%, la 4,1% in aprilie 2017, deci pe durata in care laburistii au detinut (si detin) Puterea. Si se vede ca lucrul acesta a fost apreciat de cetateni. In perioada 2009-2013, cand la Putere s-au aflat nationalistii, rata somajului in insula a fost de peste 6%. Ar mai trebui spus ca PIB/loc. (in US$) in Malta, in perioada 2008-2016 a fost in crestere, cu o scadere mica in perioada crizei 2008-2009, revenire in 2010. Din acest punct de vedere maltezii nu prea au avut de ce sa se planga. Rata de crestere a valorii PIB este de 5% modificare anuala in 2016. Trebuie sa retinem aceste date pentru ca populatia, din cate se vede, n-a dus-o rau in anii din urma, scaderea drastica a somajului si cresterea PIB/loc. fiind emblematice in acest sens. Din acest punct de vedere, al PIB/loc., Malta se afla deasupra Cirpului si Greciei. Daca ne uitam pe statisticile FMI la datoria generala guvernamantala bruta, vedem ca Malta are o datorie de doar 55,9% din PIB, deci sub 60% din PIB, cat prevad Criteriile de Convergenta de la Maastricht. Malta nu sta deloc rau nici la acest capitol. In comparatie, spre exemplu, cu Franta a carei datorie este de 96,8%!! Sunt tari dezvoltate care au datorii foarte mari. De exemplu, Japonia cu 240,3% din PIB!!! Trebuie remarcate performantele economice ale Maltei! Dar trebuie remarcat ca si in tari mai putin performante economic, discursul anticoruptie nu a avut, politic vorbind, efectul scontat. Chiar in tari membre UE. Fara indoiala, asta NU justifica aceasta crima abominabila. Insa arata un evident declin al politicii duse de dreapta europeana, reprezentata de PPE, lucru care ar trebui sa le dea de gandit…

In orice caz, aceasta practica de a ucide jurnalisti incomozi trebuie condamnata, mai ales ca s-a petrecut asa ceva intr-o tara membra a Uniunii Europene. Lucrul acesta plaseaza UE intr-o pozitie proasta, langa Federatia Rusa… Bine, desigur, diferentele raman foarte mari. Insa subminarea libertatii presei in Uniunea Europeana este un lucru inacceptabil. Practica aceasta aminteste de regimurile totalitare, nu de o societate libera. Insa lucruri de genul acesta s-au mai intamplat… Imi vine in minte asasinarea in 1978 a crainicului de radio si activistului politic de stanga Giuseppe „Peppino” Impastato, care si-a sfarist viata la numai 30 de ani, de catre boss-ul Mafiei Siciliene, Gaetano „Don Tano” Badalamenti, capofamiglia in orasul sau, Cinsi, din Sicilia. Don Tano a fost unul din liderii a ceea ce s-a numit Pizza Connection, o afacere de 1,65 miliade US$ de trafic de droguri. Heroina era distribuita in pizzerii. Afacerea s-a desfasurat intre 1975 si 1984. Don Tano era in relatii prietenesti cu fostul premier Giulio Andreotti. Don Tano era perceput ca fiind din aripa moderata a Cosei Nostra… Dupa investigatia magistratilor, Andreotti ar fi facut apel la Mafie pentru lichidarea jurnalistului Carmine „Mino” Pecorelli de la revista Osservatorio Politico intrucat acesta ar fi putut sa publice informatii ce i-ar fi distrus cariera politica lui Andreotti, legate de finantarea ilegala a Partidului Crestin Democrat si secrete din 1978 despre rapirea si uciderea fostului premier itlalian Aldo Moro de catre Brigazile Rosii. Don Tano era implicat in uciderea jurnalistului, intamplata in 1979. Andreotti a fost definitiv achitat de crima de catre Curtea Suprema in 2003.

Astfel de lucruri, din pacate, s-au mai intamplat…

Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

Sa mergem la vot!

Si eu ii incurajez pe cetatenii Romaniei sa mearga la vot! Fara indoiala, e important sa votam. Si, da, dreptul de a vota in mod liber a fost castigat cu sange in Decembrie ’89!

Dar as dori sa atrag atentia asupra unei atitudini ce nu-mi prea place. Iata ce scrie Alina Gorghiu pe FaceBook:

„Oamenii răi au ajuns la guvernare întotdeauna pentru că oamenii buni au stat acasă şi aş vrea de data aceasta din tot sufletul să-i conving pe toţi oamenii buni din România să iasă la vot şi să voteze normalitatea. Dacă s-au săturat de demagogie, de reţete din acelea care presupun cuvinte goale şi iluzii vândute la kilogram atunci îi rog să vină la vot. Și pe dumneavoastră!”

„[…] şi aş vrea de data aceasta din tot sufletul să-i conving pe toţi oamenii buni din România să iasă la vot şi să voteze normalitatea” – eu n-as crede ca e democratic si nici bine sa imparti societatea, oamenii in buni si rai. Cine esti tu ca sa-i judeci si sa le judeci votul? Daca privim politica sub prisma aceasta – bun, rau – mi-e teama ca suntem pe cale sa incepem un razboi- politic, desigur- care nu se va sfarsi niciodata: cel intre bine si rau. Eu nu cred ca trebuie sa impingem lucrurile atat de departe incat sa frizeze extremismul, ci ar trebui, cred eu, in schimb, sa cautam pana la urma concordia in societatea noastra atat framantata. Ce spun e valabil si pentru PSD, ca si pentru toate partidele noastre.

Dupa parerea mea, nu e de dorit in societatea noastra o asemenea atitudine prin care jumatate din societate ar fi compusa din fiii lui Satan – caci doar Satana e un impotrivitor – iar cealalta jumatate ar fi „Romania curata”. Daca asa stau lucrurile imi dau seama ce democratie avem. Nu suntem departe de Ungaria lui Viktor Orban sau de Polonia vazuta de un Jarosław Kaczyński!

Democratie de tip Fuhrer, cum ar zice Herta Muller, nu primesc!!

Sa mergem la vot! Dar haideti sa avem acea atitudine caracteristica democratiilor mature, care presupune concordia si nu lupte inutile si nesfarsite. Si as dori sa-i conving pe toti oamenii, nu numai pe „oamenii buni”, sa mearga la vot. Eu cred ca a cam venit timpul sa nu mai cream falii in societate, bazate pe o asa-zisa moralitate ce se impotriveste democratiei si care nici nu are ceva constructiv. Ar trebui sa cautam normalitatea impreuna. In niciun caz printr-o divizare artificiala, falsa a societatii. A pune societatea in paradigma a doua parti: una buna si una rea, inseamna ca o pui pe picior de razboi, de „oblice-nfruntari directe”, cum ar spune un Nichita Stanescu. Numai ca razboaiele astea dintre noi sunt foarte contraproductive pentru intreaga societate.

Putem opune programe, putem opune puncte de vedere diferite, putem sa dezbatem diferite probleme. Insa altceva este cand imparti in mod deliberat societatea in doua jumatati: una buna si una rea, creand premisele unei dezbinari periculoase si o subminare a democratiei. Asta nu mai inseamna normalitate! Ci calea catre dictatura! Asa ca eu as zice ca trebuie sa revenim cat mai repede la temeiurile de baza ale unei democratii mature si functionale: concordia, toleranta, civilitatea: aurora unei societati normale, nu barbare!

Alegerea sferei

Aleg o sfera in care ma inscriu,
loc al luptelor de seara
intre tot ce este viu
si tot ce-ar putea sa moara.

Bratul si piciorul, da
pot si fara ele, sternul
umarul, aidoma
injosesc fiind, eternul.

Aleg o sfera. Centrul ei
il mut din inima-n afara
incep deci luptele de trei
de cinci, si seria impara

cea care neaga, ne-mpartind
in jumatati mereu perfecte
albul si negrul, azmutind,
in oblice-nfruntari, directe.

Nichita Stanescu

Alegerea Sferei – Un pamant numit Romania (1969)

Despre ce inseamna a fi cetatean al patriei…

Iata ca sarbatorim 1 Decemebrie – Ziua Nationala a Romaniei. Parada a fost frumoasa, dar felul in care ne raportam noi, astazi, la realitati si la tara noastra cred ca lasa de dorit. Pe mine m-a mahnit, spre exemplu, acea manifestare ce s-a vrut „patriotica”, e vorba de poezioara aceea rostita de marele actor Horatiu Malaele, cea cu „plecati de-aici” si terminata cu o injuratura de Hristos, difuzata larg de Realitatea. Eu cred ca astfel de gesturi nu definesc poporul roman.  De asemenea am observat ca s-a facut si o paralela intre 30 noiembrie – Praznicul Sf. Apostol Andrei – si Sarbatoarea Nationala. Unii rostesc proteste cu manie proletara, altii cauta sa vada profunde semnificatii religioase.

Ce inseamna a fi cetatean al patriei?

M-am gandit sa va prezint ce spunea marele Nichita Stanescu.

„Cetatean al patriei

Cea mai importanta idee este cea care se repeta secunda de secunda in al meu creier.

Sînt fericit ca sînt cetatean al Romaniei.

Cînd sînt trist, sau cînd nu sînt trist, cînd sînt inspirat, sau cînd sînt bleg, sau numai obosit, – cînd sînt vizionar, sau cînd mi-e somn de mine însumi, – toate acestea le gîndesc si le formulez în minunata limba romana.

Nationalitatea nu este o analiza de singe, ci o optiune. Domnul Rosenthal care a pictat cu inflacarare chipul femeii, „Romania Revolutionara”, cu salba de aur pe deasupra de sînii laptosi, pentru mine a fost un bun roman. Domnul meu profesor de liceu, cind m-a invatat sa gîndesc cu subiect si predicat în miraculoasa limba romana, nici o secunda nu mi-a dat prin creierul meu tînar ca nu poate fi altceva decît un brav cetatean al patriei mele.

Sîntem ceea ce iubim. De la Altamira încoace, taurele arata colorat. Culoarea cea mai scumpa inimii mele este culoarea limbii romane.

Dragii mei, nu va mai lasati provocati de superstiile unor fosti tradatori, a unora care-si spuneau lor însile oameni si se laudau ca sînt romani, fara macar sa stie taina acestei sperante umane care se numeste limba romana.

A fi cetatean roman este o dragoste si o optiune, iar nu o stare sîngeroasa a eprubetei.

Dragii mei, ce frumoasa este Romania luptatoare si cu salba de aur pe sînii laptosi!”

Nichita Stanescu

1982

Amintiri din prezent – Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1985

Rosenthal – Romania Revolutionara

Ceea ce e uluitor e faptul ca „Nationalitatea nu este o analiza de singe, ci o optiune” si „A fi cetatean roman este o dragoste si o optiune, iar nu o stare sîngeroasa a eprubetei”. Aceasta conceptie despre nationalitate si despre a fi cetatean roman cu greu, daca nu chiar imposibil, o putem intalni in toata literatura romana. La noi, ideea de nationalitate si de a fi roman a fost deseori identificata cu stravechiul cult al stramosilor, practicat si in comunismul lui Ceausescu si de catre cei care ii construiau cultul personalitatii. Dar a spune ca e o optiune – ceea ce imprima, comunica, transmite ideea de libertate a individului – mi se pare o idee absolut noua in gandirea romaneasca. In Romania „trebuie” sa fii un bun roman, desi nu e foarte clar ce inseamna asta si nici ce inseamna a fi cetatean roman. Acest „trebuie” sterge cu guma optiunea libera, bazata pe dragoste. Iar Nichita numeste „fosti tradatori” pe cei care nu stiu „taina acestei sperante umane care se numeste limba romana”, nu pentru a infiera cu „manie proletara” ci pentru a indemna sa iubim miracolul numit: limba romana, stergand orice urma de nationalism abject ce ar putea sa maculeze „sufletul de floare de zapada al acestei tari”!!

Este de asemenea uluitor ca Romania este „Romania Revolutionara”, dar nu o Romanie revolutionara in spiritul luptei de clasa, ci acea Romanie Revolutionara, a pasoptistilor, ce tindea spre dezvoltare si modernizare!! Iar Maria Rosetti, modelul portretului facut de Rosenthal, nici macar nu era romanca si a fost prima ziarista din Romania!!

Lasati-ma sa ma desfat cu acest liberalism de cea mai buna calitate!

Si, da, ma intreb cum de a avut curajul sa scrie asa ceva atunci si cum de n-a patit nimic!

Va spun sincer ca ma apuca uneori un dor pana la lacrimi de Nichita Stanescu. Nu e vorba de o nostalgie pentru comunism. In zilele noastre nu mai vedem asemenea oameni si nu mai putem citi asemenea cuvinte. Ca nationalismul romanesc arata jalnic, dupa parerea mea, cred ca nici nu mai trebuia sa spun.

Priviti numai „nationalismul” de azi si aruncati-va apoi privirea spre acest nationalism, al lui Nichita, care integreaza Romania in cultura europeana. Iar aceste cuvinte au fost scrise in 1982!!!

Despre sentimentul patriei…

In zilele noastre se vorbeste foarte putin despre astfel de lucruri, traind intr-o lume destul de bulversata, neclara in vremuri neguroase. Cred ca putini romani se gandesc la asa ceva, iar in ceea ce priveste sentimentul el pare a fi din ce in ce mai rarefiat si confuz.

Ce putem spune noi, cei din zilele noastre, despre sentimentul patriei? Cum il simtim noi, cei de astazi? Se vorbeste, e adevarat, despre nationalism, despre miscarile nationaliste din Europa, despre extremism. Insa acest nationalism nu are repere foarte clare. Ce repere ar avea nationalismul pentru noi, romanii, astazi? De aici o tulburare a sufletului si un sentiment mai curand confuz…

Gresesc?

De aceea as dori sa pun aici pe blog ce a gandit Nichita Stanescu despre acest subiect. Eu cred ca veti avea prilejul sa (re)cititi, sa (re)citim un eseu realmente impresionant si maret:

„Sentimentul Patriei

– Iata, imi spune tanarul, mi s-a aratat aievea divinul Balcescu si barbatul atat de nobil si de daruit, Alexandru Ioan Cuza. Figuri legendare, cu fete prelungi si palide, intrerupte in altitudinea lor de luciul intens de stea cazatoare al ochilor; acei frumosi si din cale-afara barbati, Balcescu si Voda Cuza, cu frunti inalte si ovale semanand cu aurora boreala vazuta uneori din Muntii Carpati.

Sufletele voastre fluturau ca o panza imensa, pe care iubitele lor fapturi se lasau modulate asemenea stemelor. Auzeam in sirul curgator al boltilor o dulce muzica: „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata”. Versul lung asemenea unui val de cometa saltandu-mi si coborandu-mi torsul, invaluindu-mi-l si legandu-mi-l cu un odgon.

Am vrut sa cant si mi-am dat seama deodata ca ei niciodata nu au fost cantareti pentru ca ei au fost intotdeauna insesi cantecele.

Am vrut sa infloresc si m-am asezat pe ramurile lor, si am inflorit si m-am scuturat in vara si am reinflorit din nou pe ramurile lor eterne.

La temelia sentimentelor noastre, acolo unde bataia inimii ia nastere din ea insasi, si unde vremea incepe a se naste, acolo la radacina arborelui genealogic al sentimentului tarii, fapturile nemuritoare ale lui Balcescu si ale lui Voda Cuza stau de veghe.

Voi, barbati frumosi, neasemuit de inteligenti, voi eroilor!

Iata, mi s-au aratat ca intr-un ritual de iarna, de primavara si de anotimpuri neasemuitii barbati, Balcescu si Voda Cuza.

Forta de munca, puterea creatoare a acestui vechi si incercat popor isi gaseau un nume mare printre ei, isi gasesc cea mai curata dintre amintiri in ei.

Prezentul vostru dinamic isi afla in istorie mareti precursori, in fiintele lui Balcescu si Voda Cuza.

Fete inalte, fete prelungi, palide pe care foamea de ideal si-a ridicat stemele; maini prelungi, cu degete prelungi si subtiri facute sa stea stranse pe manerele unor mari idei, cum au si stat; trupuri daruite pamantului tarii si mai ales locuitorilor ei; ochi intensi prelungind vederea tarii pana acum in prezentul dinamic.

Chipul dumneavoastra, Nicolae Balcescu, asemenea „icoanei stelei ce-a murit”, ni s-a aratat inca; Voda Cuza, chipul dumneavoastra, asemenea „icoanei stelei ce-a murit” ni se arata inca.

Chipurile voastre sunt vii, atat de vii in noi de parca nu in istorie au existat, ci in prezent, si, de aici, din prezent, iradiaza inapoi in istorie cautandu-va fapturile.

Voi nu ati fost cantareti, voi sunteti insesi cantecele”

Nichita Stanescu

1972

Amintiri din prezent, Editura Sport-Turism, 1985, Bucuresti

De observat anul in care a fost scris acest mic eseu: 1972.

N-a scris despre comunism si nu e vorba de Ceausescu. Interesant este ca, referindu-se la sentimentul patriei, nu ne-a vorbit nici despre Stefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Mircea cel Batran sau alt mare voievod, Iancu de Hunedoara, de exemplu. Se stie ca Ceausescu se vedea printre marii voievozi ai neamului iar propaganda comunista care ii faurea cultul personalitatii marsa, desigur, in aceasta directie. Totusi, nu ar fi fost gresit sa se refere la marii nostri voievozi, de ce nu?

Ci a scris despre Balcescu si Alexandru Ioan Cuza.

Si despre Eminescu.

Puteti, spre exemplu, oare, sa-l vedeti in Balcescu pe Ceausescu? 🙂 Eu cred ca nu.

Este extraordinar ca sentimentul patriei l-a simtit gandindu-se la cei care au pus bazele Romaniei moderne, conectata la Occident, si in persoana celui ce a faurit pentru prima data Unirea, conturandu-se de atunci Romania Mare. „Neasemuitii barbati, Balcescu si Voda Cuza” sunt expresia intrupata, personificata, daca se poate spune asa, a acestui sentiment: cel al patriei. Iar aceste cuvinte:

„Chipurile voastre sunt vii, atat de vii in noi de parca nu in istorie au existat, ci in prezent, si, de aici, din prezent, iradiaza inapoi in istorie cautandu-va fapturile.”

mi se par mai actuale ca oricand pentru ca si azi dezideratul national al tarii noastre este modernizarea tarii, conectarea ei la Occident, si Unirea! „Voi sunteti insesi cantecele” – bine zis!

Iar bogatia spirituala a acestui „atat de nebalcanic popor roman” – este opinia lui Nichita Stanescu – cu care contribuim la imbogatirea spirutala a Europei o reprezinta colindele si plugusorul care „aidoma Mioritei, definesc sufletul de floare de zapada al acestei tari”. „Doinele nu sunt altceva decat colinde de vara si colinde de toamna”.

„Ritual iar nu arta, geniu iar nu talent, viziune iar nu vedere, noblete iar nu superbenie, putere iar nu vigoare, stea ale carei raze noi sintem, colinda si doina spun despre noi cu necuvinte, cuvintele noastre.

Colindele, ale tuturor pentru toti, si doinele ale unuia catre singurul, nu sunt niciodata prilej de veselie, ci numai incoronare cu frig.”

Incoronat cu frig voi spune si eu precum Nichita:

„Colinda s-ar putea incepe cu „leru-i ler”, iar doina cu „frunza verde.””

La multi ani!!

La cumpana dintre ani eu am cautat sa dau mesaje tonice pentru ca omul are nevoie, zic eu, sa inceapa noul an cu speranta si credinta ca va reusi in tot ceea ce-si propune bun sa faca. Oamenii, in general vorbind, se distreaza la cumpana dintre ani si eu cred ca bine fac. Ai nevoie sa te incarci cu o, hai sa-i zic asa, energie pozitiva si sa privesti pozitiv lucrurile.

Cu toate acestea sunt intrebat de ce lucrurile merg atat de prost… Acuma depinde si ce intelegem prin „lucrurile merg atat de prost”. Mi-a atras atentia urmatorul lucru:

„Toti oamenii vor pacea, dar nu stiu cum sa ajunga la ea. Maniindu-se intr-o zi Paisie cel Mare si rugandu-se Domnului sa-l izbaveasca de iutime, Domnul i S-a aratat si i-a zis: „Paisie, daca vrei sa nu te manii, nu dori nimic, nu judeca pe nimeni, nu uri pe nimeni si atunci nu te vei mania”

(Cuviosul Siluan Athonitul – Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei – Editura Deisis, Sibiu, 2000)

Anton Pann, despre care Nichita Stanescu spunea ca e dat in Paste, ar fi zis:

„Daca nu esti vrednic sa-l duci, nu te incarca peste masura,

Cum a zis tiganul:

Daca nenai puterinta, la ce chichirezi galceava?”

De ce merg lucrurile atat de prost? Am citit aceasta poezioara si vreau s-o pun si aici:

„Povestea vorbii

Un nerod, sa zic, sau prost,

Ca intelept el n-a fost,

Temandu-si muierea rau,

Ca un neghiob natarau,

Intr-o zi un om vazand,

Mergand pe drum si cascand,

Si nevasta-i s-a-ntamplat

In acel ceas d-a cascat;

El intra in banuieli

Ca au amandoi tocmeli

Si d-aceea a cascat,

Prin cascat raspuns i-a dat.

Astfel necajit el foc,

Vrand s-o spanzure pe loc.

Far-a zice catre ea,

O funie-ndata ia

Si o cheama dupa el,

Zicand:  – Ai colea nitel.

Deci impreuna mergand

Si-n ograda intrand,

Din loc in loc o purta

S-un pom lesnicios cata;

Ea gandu-i necunoscand,

Stand il intreba, zicand:

– Ce ma porti din pom in pom

Ca cascat din om in om?

– Dar ce, – o intreba el –

Cascatul umbla asfel?

Zise ea: – Dar au nu stii?

Geaba dar esti intre vii!

El privind-o a raspuns:

– Asa, bine ca mi-ai spus,

Ca eu asta n-o stiam

Si sa te spanzur umblam.”

Da… deci n-ar strica sa meditam de ce oare lucrurile merg atat de prost…! 😉 De aceea:

„Scriptura si sfanta lege

D-a-ndoaselea n-o-ntelege.”

Precum si:

„Despre nerozie

Eu ii cer ca sa-mi dea mie,

Si el iti intinde tie.

Pentru ca:

Nerodul si cu nebunul

Amandoi sunt frati ca unul

Sau

Unul s-altul tot un drac,

Amandoi un ban nu fac.

Precum e o vorba:

S-a-ntalnit in drum Pacala

Cu frate-sau, nea Tandala

Totdauna

Nerodu-ntai o corieste

S-in urma sa socoteste.

Si

Nerodul la orce fie

Pe loc zice ca il stie.

 

Nerodului i se pare

Ca toate-n palma le are.

El e

Barba lunga pana-n burta

Si minte pana-n gat scurta.

 

Cate le gandeste

Rau le ispraveste.”

De ce merg toate atat de prost? Nu cumva pentru ca intai am croit si in urma-am socotit…? 🙂 Iata si ce temenea facea Nichita Stanescu la Anton Pann

„Temenea la Anton Pann

Imi aplec sira spinarii

Doar in fata ta si-a marii

Adica

Te sarut cel mai cuminte

Pann Antoane pe cuvinte,

Pentru ca

Dumneata te tii calare

Peste substantivul mare.

Si

Stai maret si-ndragostit

Cu fesul cazut in mit.

Precum e o vorba:

Rupe coada la cometa

Ca se face stea cocheta

Sau:

Unde pupi si unde crapa

Zice o icoana – fata.

Caci

Cine le gindeste

Rau le ispraveste

Asadar

Anton Panne, Pann Antoane

Te sarut peste icoane

Deci

Ca sa am parte de glorii

Eu iti pup sira spinarii”

(1972)

Asa ca n-ar strica, inainte de a face „profunde” analize despre cum a fost anul 2015 si cum va fi anul 2016, sa-l sarutam, vorba lui Nichita, pe Anton Pann peste icoane…

Ca sa avem parte de glorii!

La multi ani, numai bine si voie buna!! 🙂

Parerea mea…

… la:

CHESTIA ZILEI: Democraţie de curte

de Cristian Tudor Popescu

Iata ce se arata:

„1. Românii au votat. Referendumul a fost capsulat cu un cvorum de 50% plus unu din 18 milioane şi ceva. Curtea Constituţională votează. Are şi ea un „cvorum”, majoritatea simplă 5 la 4 este înlocuită cu majoritatea 6 la 3. Datorită sau din cauza cvorumului, referendumul a fost boicotat. CCR consideră boicotul legal şi democratic. Atunci, un boicot în cadrul CCR, judecători care refuză să voteze, ar fi legal şi democratic?

2. Este democratic ca votul a 9 români să înlocuiască votul a aproape 9 milioane de români? Dacă răspunsul este da, atunci nu era mai bine să nu mai fie întrebaţi degeaba oamenii şi să hotărască, în cazul suspendării preşedintelui de către Parlament, numai Curtea Constituţională dacă îl demite sau nu?”

La prima chestiune…

Intrebarea din final suna asa: „Atunci, un boicot în cadrul CCR, judecători care refuză să voteze, ar fi legal şi democratic?”.

Raspuns: Nu este legal. In ceea ce priveste CCR nu are sens sa vorbim daca e sau nu democratic.

Justificarea raspunsului

In primul rand ar trebui sa spun ca un cetatean roman nu este obligat prin lege sa se prezinte la vot, cum nu este obligat nici sa voteze. Deci, mai simplu spus, a merge sau nu la vot este lasat la latitudinea cetateanului: daca doreste sa mearga sa voteze, se duce sa voteze; daca nu, atunci poate foarte bine sa nu mearga la vot. Deci cetateanul nu are ca atributie cetateaneasca, conferita de lege, sa se prezinte la vot. Cuvantul atributie are, in limba romana, sensul de insarcinare, obligatie, sarcina, munca data cuiva spre indeplinire. Spre exemplu, se vorbeste de atributii profesionale, conferite de fisa postului, care sunt obligatii profesionale pentru angajat. In cazul in care nu le indeplineste, le indeplineste defectuos sau si le depaseste,  patronul poate sa-i aplice o sanctiune.

In cazul CCR e vorba de atributii!! Si nu orice fel de atributii, ci atributii conferite de Constitutie. Art.146 – Atributii, din Constitutie, al. i)., spune in felul urmator:

„vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia” (subl. mea)

Deci vorbim de o atributie a CCR in cazul acesta! Care ar trebui sa se aplice pentru toti Judecatorii CCR pentru ca toti Judecatorii CCR sunt egali intre ei. Adica nu pot exista, din cei 9 Judecatori, unii care sa aiba in atributii sa confirme rezultatele referendumului prin vot si altii care sa nu aiba aceasta atributie si sa poata sa nu voteze. Cu alte cuvinte nu pot exista judecatori care sa aiba obligatia sa voteze in timp ce alti judecatori sa nu aiba aceasta obligatie (si, drept consecinta, daca vor atunci voteaza, daca nu vor, nu voteaza) pentru ca ar insemna ca nu mai exista egalitate intre Judecatorii Curtii in privinta atributiilor. Or, Seneca ce spunea? Seneca spunea:

„Temeiul dreptatii e doar egalitatea.”

Deci daca Judecatorii Curtii nu ar fi egali intre ei in ceea ce priveste atributiile lor (in cazul pe care-l discutam: cu privire la confirmarea referendumului), CCR n-ar mai putea infaptui dreptatea. Iar lucrul acesta se aplica si in conditiile in care, sa zicem, Presedintele CCR ar fi primul intre egali. Chiar daca ar fi asa,  el este egal cu ceilalti membri ai Curtii in privinta acestei atributii.

La a doua chestiune

E o exprimare ambigua: „Este democratic ca votul a 9 români să înlocuiască votul a aproape 9 milioane de români?” (subl. mea). Votul cuiva nu poate inlocui votul altcuiva. Dar daca s-ar pune problema asa: „Este democratic ca cei 9,8 milioane români, care nu s-au prezentat la vot si nu au votat, să înlocuiască votul a aproape 9 milioane de români”?

Ca sa fixam ideile, sa presupunem ca avem 100 de oameni care voteaza ceva si voteaza toti cei 100. Fie rezultatul acestui vot in felul urmator:

1. 45 voteaza pentru acel ceva;
2. 25 voteaza contra;
3. 30 se abtin de la vot.

Ce putem spune? Este foarte clar ca despre cei din prima si a doua categorie putem spune sigur urmatoarele: 45 de persoane vor acel ceva, motiv pentru care au votat pentru; 25 de persoane nu vor acel ceva, motiv pentru care au votat contra. De observat ca cei din prima si a doua categorie au votat! Ce am putea spune despre cei 30 care s-au abtinut? Doresc acestia, oare, acel ceva care a fost motivul votarii sau nu doresc acel ceva? Este limpede ca despre acestia nu poti sa spui un lucru, cel putin un lucru sigur. Deci nu poti trage nicio concluzie privitoare la acestia. Din aceasta cauza, aceste 30 de abtineri nu pot fi luate in considerare in ceea ce priveste rezultatul votarii. Pentru ca ar fi cu totul nedrept sa aduni cele 30 de abtineri cu cele 25 de voturi impotriva (adica sa aduni merele cu lalelele!) si sa tragi concluzia ca 55 sunt impotriva si 45 pentru si de aici sa reiasa ca rezultatul votarii ar fi impotriva acelui ceva. Cu alte cuvinte, abtinerea nu poate inlocui votul! Iar rezultatul votarii se face in baza numarului de voturi valabil exprimate, nu in baza numarului de abtineri!  Nu se poate spune, spre exemplu: „m-am abtinut, deci sunt impotriva”. Cuvantul abtine are sensul, in limba romana, de „A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate”. Cu alte cuvinte, cel care se abtine se tine departe de votare, de aceasta activitate. Deci rezultatul votarii nu se poate stabili in baza a cati s-au abtinut, a numarului de abtineri. Deci abtinerea de la vot a 9,8 milioane de romani nu are vreo relevanta asupra rezultatului votarii. Relevante sunt voturile, adica cei care au votat, mai precis numarul de voturi valabil exprimate – numai in baza acestora trebuie sa se stabileasca rezultatul votarii si doar acestea au relevanta in ceea ce priveste confirmarea rezultatului referendumului.

Din categoria „Iulia Motoc”…

Photo of Iulia Antoanella Motoc (Photo credit: Wikipedia)

Bine, bine mi se va replica, dar daca din cei 100, in conditiile in care toti voteaza, 1 (o persoana) voteaza impotriva si 99 de persoane se abtin? Deci Traian Basescu se reintoarce la Cotroceni! Atunci cum e Motanel? Pai… asta e din categoria „Iulia Motoc”, desigur… 😆

Daca votul a 9 romani inlocuieste votul a aproape 9 milioane de romani… Dar daca 9 romani merg la vot si 9 milioane nu merg, mai inlocuieste?

Problema nu e atat de simpla precum pare la prima vedere. Eu mai si glumesc, sper ca D-na Motoc sa aiba simtul umorului, dar iata ce spune domnia sa pe blogul personal:

Adam Michnik- Noi disidentii suntem priviti ca o sleahta de nebuni

Arata, printre altele, ca:

„Este prea devreme sa se poate scrie despre crizele democratice din Europa de Est dupa mai mult de douazeci de ani de la caderea formala a regimului totalitar care a purtat numele de comunism.” (subl. mea)

Depinde! Depinde daca avem unitatea formei si a continutului!! (Hegel). In caz contrar…

In caz contrar, daca aceasta cadere a comunismului a fost doar formala si nimic mai mult, rezulta cu necesitate ca, privitor la Romania, regimul Basescu continua pe fond, in continut, regimul comunist, ca e doar o alta forma a regimului comunist si doar „democratizarea indusa de Uniunea Europeana, dupa adoptarea criteriilor de la Copenhaga” il face sa nu semene, nu cu regimurile „autoritare similare unor state din America Latina”, sunt prea departe de noi si nici nu au cunoscut comunismul, ci cu regimul Ceausescu! Care e mult mai aproape de noi decat America Latina!! Atunci si asa zisa „disidenta” a lui Traian Basescu fata de rusi e una doar formala, ca pe vremea lui Ceausescu (deoarece Ceausescu tot un comunist inveterat era, cu toata „disidenta” lui). Mai ales ca Traian Basescu a fost el insusi un comunist, a crescut, a fost educat pe vremea comunismului, a trait bine pe vremea comunismului, din cate inteleg, a declarat, cand cu campania din 2004 daca nu ma insel, ca e comunist. Deci si condamnarea comunismului, pe care a facut-o, ar fi una doar formala. Deci, privit in continutul sau, Basescu n-ar face parte din sleahta de nebuni superbi si teribili a lui Adam Michnik, ci doar, desigur, formal. Si atunci daca problema demiterii lui Basescu e doar una politica, atunci Basescu nu trebuie sa se intoarca la Cotroceni!

Si atunci… se va intoarce sau nu Basescu la Cotroceni?

„Îngerul
mereu îsi duce mîna la beregata
mereu îsi duce mîna la beregata.”

Nichita Stanescu

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre o interpretare a unui subiect…

… de la Bac-ul de anul acesta. Iata ce am citit in Gandul:

Româna – ca matematica

de Cristian Tudor POPESCU

Iata ce spune reputatul jurnalist:

„Subiectul al II-lea prezenta o anume dificultate legată de ideea că tot ce spune un clasic e adevărat, greu de scos din capul unui elev. Asta pentru că, în opinia mea, afirmaţia lui Nichita Stănescu „a avea un ideal înseamnă a avea o oglindă” este cât se poate de falsă şi n-aş fi avut cum să comentez decât în acest fel.

Oglinda este simbolul consacrat al reflectării aparenţei. În oglindă nu vezi decât cum arăţi, nu cum eşti. Or, idealul nu ţine de aparenţă, ci de esenţă. Dacă ceea ce vezi în oglindă înseamnă ideal, atunci ai mari şanse să te numeşti Adolf Hitler, Nicolae Ceauşescu sau Oana Zăvoranu, căci şi ea are oglindă.

Cunoaşterea de sine se poate încerca nu privind o oglindă, ci o lumânare aprinsă, într-o cameră întunecată şi pustie, după ce te-ai ciocnit de viaţă.

Uitându-te în tine însuţi la ce nu-ţi arată oglinda poţi să găseşti ceea ce se numeşte ideal. Sau să nu.

Ca reflexie fidelă a fiinţei tale materiale, doar că inversată optic, oglinda nu poate da seamă decât despre scopuri, nu despre idealuri. A năzui să mănânci pe săturate, să nu fii strivit şi să te acuplezi cu cât mai multe femele sunt şi scopurile unui şobolan adult. Ideal înseamnă să trăieşti sub semnul unei idei, ceva ce depăşeşte conturul fiinţei tale, condiţionările biologice şi contravine, de multe ori, scopurilor tale. Un şobolan cu ideal, dacă se trezeşte cu o bucată de salam căzută din cer la botul lui, nu se repede s-o înghită, deoarece nu a alergat pentru ea, nu a trecut prin primejdii, nu a visat-o îndeajuns înainte s-o vadă.

A avea un ideal înseamnă a arunca toate oglinzile din casă.” (subl.mea)

si:

„PS

Pentru cei care obiectează cum că oglinda nu-i oglindă deoarece emiţătorul zicerii este de meserie poet şi, deci, trebuie să „poetizăm” afirmaţia ca la cenaclul Ienăchiţă Văcărescu din Ţăndărei: în această ipoteză, „poetică”, cugetarea lui Nichita Stănescu, într-adevăr, nu mai e doar falsă, e o filosofeală nici măcar gingirlie, cu aromă de inepţie. În acelaşi spirit, vă propun şi eu să interpretăm maxima „a avea dreptate înseamnă a avea un geam termopan”, ştiut fiind că ea aparţine autorului liric Eduard Mangâru.”

 Dar trebuie vazut si subiectul:

Deci cerinta era sa se scrie un text despre cunoasterea de sine, pornind de la afirmatia lui Nichita Stanescu: „A avea un ideal inseamna a avea o oglinda”.

In primul rand ceea ce remarc este interpretarea materialista a lui Cristian Tudor Popescu: oglinda e chiar obiectul oglinda in aceasta interpretare si nu poate fi altceva decat acest obiect – oglinda – pe care, desigur, il stim cu totii. Dar chiar pornind astfel, cred ca se pot face unele consideratiuni care sa arate ca Nichita Stanescu a avut, in felul sau, dreptate.

Este adevarat ca o oglinda imi arata cum sunt din punctul de vedere al aspectului meu. Oglinda poate fi, desigur, obiectul oglinda, dar poate fi, spre exemplu, si apa unui lac linistit. Daca n-as avea nicio oglinda la indemana, niciodata, nu mi-as putea cunoaste niciodata chipul, decat prin pipaite, nu mi-as putea vedea ochii si nici macar spatele. Deci, cu alte cuvinte, n-as putea sti cum arat, si nu mi-as putea face decat o idee incompleta (hai sa spun asa!) despre mine insumi. As putea spune ca ma cunosc din punctul de vedere al aspectului meu fizic? Complet?

Dar iata ce afirma CTP: „Cunoaşterea de sine se poate încerca nu privind o oglindă, ci o lumânare aprinsă, într-o cameră întunecată şi pustie, după ce te-ai ciocnit de viaţă. Uitându-te în tine însuţi la ce nu-ţi arată oglinda poţi să găseşti ceea ce se numeşte ideal. Sau să nu.”. Experienta ai putea s-o faci si fara lumanarea aprinsa (la ce te-ar ajuta o lumanare aprinsa, intr-o camera intunecata si pustie, in ceea ce priveste cunoasterea de sine?). Dar chiar si asa, cu lumanare sau fara, „uitându-te în tine însuţi  la ce nu-ţi arată oglinda” ai putea vedea o mare parte din tine insuti, insa in felul acesta nu ti-ai putea privi niciodata ochii spirituali si nici n-ai vedea cum este de fapt faţa ta, profilul tau spiritual si nici spatele tau. Faptul ca ai un ideal inseamna ca te cunosti pe tine insuti? Daca stai intr-o camera pustie si intunecata meditand e oare o garantie ca te-ai cunoaste in mod complet pe tine insuti? Atata vreme cat nu stii, decat din pipaite sau din ce spun altii, cum arata ochii tai spirituali, cum arata profilul tau spiritual cu adevarat nici n-ai putea spune ca te cunosti pe tine insuti pe deplin. Ar fi o cunoastere imperfecta sau (cum sa spun?) aproximativa (poate ca e mai bine spus asa). Si atunci, pentru ca sa te cunosti pe tine insuti, ai avea nevoie de un altfel de oglinda – de una spirituala, care sa te redea, privindu-te in ea, exact asa cum esti, spiritualmenete vorbind.

A te cunoaste pe tine insuti poate sa te conduca spre un ideal. Insa nu oricine are idealuri se cunoaste pe sine. Pentru ca poti avea, de pilda, idealuri la care, pe parcurs, sa renunti, idealuri nestatornice, tocmai pentru ca nu te cunosti cu adevarat. Dar Nichita Stanescu cred ca a vrut sa spuna altceva: daca te cunosti pe tine insuti, atunci ai si un ideal! Adica el conditioneaza idealul de cunoasterea de sine. Sau, altfel spus, nu poti avea idealuri daca nu te cunosti pe tine insuti. Bineinteles, ideal-idealuri trebuie privite la modul general, de exemplu: nu este vorba numai de idealuri politice. De aici rezulta ca aceasta cunoastere de sine, completa, il ilumineaza pe individ, deoarece este conditia sine qua non pentru ca sa ai idealuri. Dar, repet, o cunoastere completa si exacta, pentru care ai nevoie de o oglinda care sa nu deformeze realitatea. Intrucat o realitate deformata de o oglinda care deformeaza, induce o deformare a idealurilor, un fals, o anomalie. Dar daca oglinda spirituala e una corecta, ca sa spun asa, atunci si cunoasterea de sine va fi una corecta, la fel si idealurile – adica vor fi in conformitate cu structura ta interioara, cu ceea ce esti tu cu adevarat. Multi oameni, spre exemplu, se considera buni, sau ca ar avea drept ideal bunatatea. In schimb, adevarul e ca fug numai dupa bani, sa castige cat mai mult. Pentru ca niciodata nu s-au vazut pe de-a-ntregul, pe deplin, asa cum sunt defapt. Sau unii se considera milostivi, cand de fapt sunt hrapareti. E mare lucru sa fi milostiv! Dar esti cu adevarat asa? Dar Nichita nu a vorbit despre o oglinda corecta, ci doar despre oglinda. Pentru ca s-ar putea intampla ca felul in care e oglinda sa nu depinda de tine. Cred ca a vrut sa spuna ca indiferent cum ar fi oglinda, simpla oglindire a sinelui conduce spre un ideal, corect daca oglinda e corecta, incorect daca oglinda nu este corecta. Dar pentru a avea un ideal sinele trebuie sa se oglindeasca intr-o oglinda spirituala. Pentru ca sa se vada pe sine, pentru ca sa se cunoasca pe sine. Aceasta simpla oglindire a sinelui in oglinda il conduce pe individ catre un ideal sau, poate mai corect spus, determina in individ un ideal. Poate ca idealul e tocmai acest narcisism al sinelui fata de imaginea sa oglindita spiritual. Poate ca nu. Poate ca nu. Hmm… greu de spus…dar nu cred ca e vorba de narcisism aici (dar asta nu inseamna ca nu s-ar putea ajunge la asa ceva!). Nichita a descris doar fenomenul: nu este vorba de admiratia de sine, pe care sinele ar avea-o privindu-se in oglinda, ci de faptul ca numai aceasta oglindire spirituala a sinelui da nastere idealului. Un sine neoglindit spiritual nu poate avea un ideal.

CTP spune asa: „Ideal înseamnă să trăieşti sub semnul unei idei, ceva ce depăşeşte conturul fiinţei tale, condiţionările biologice şi contravine, de multe ori, scopurilor tale.”. Dar acest lucru- ca un ideal sa contravina scopurilor tale – nu este posibil, cel putin daca ne luam dupa una din definitiile acestui cuvant – aici si pe care o voi cita:

„IDEÁL, -Ă,ideali, -e,adj., IDEÁL,idealuri,s. n.1.Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2.Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3.S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr.idéal,lat.idealis.
Sursa: DEX ’98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink „

De observat ca vorbeste de scopul suprem… Daca ai un ideal, acesta nu poate sa contravina scopurilor tale, deoarece el este chiar Scopul! Si inca cel suprem! Pe de alta parte, luat in sens de adjectiv, vezi punctul 1 al definitiei, perfectionarea de sine nu poate fi posibila fara cunoasterea de sine. Trebuie sa te cunosti pe tine insuti, mai intai, pentru ca, mai apoi, sa te poti perfectiona pe tine insuti, spre a tinde catre desavarsire. Si, din nou, urmand si aceasta cale, ajungem la cunoasterea de sine completa care nu este posibila fara o oglinda spirituala in care sinele sa se oglindeasca…

In general, asta cred ca a vrut sa spuna Nichita Stanescu.

Sa ne aducem aminte de Nichita Stanescu

Titlul postarii Theodorei – „Din dragoste si respect pentru limba romana” m-a facut sa ma gandesc la Nichita Stanescu – poetul care a iubit limba romana cu toata fiinta sa. In poezia NECUVINTE, din volumul ” UN PAMANT NUMIT ROMANIA” – 1969, marele poet spunea:

„Visez acel laser lingvistic

care sa taie realitatea de dinainte,

care sa topeasca si sa strabata

prin aura lucrurilor.”