Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Dilema…

Pentru ca sa ma fac mai bine inteles si sa arat mai bine dilema ce ma framanta voi lua din nou doua articole scrise de doi reputati economisti:

Dl. Lucian Isar

Proiectul de țară Iliescu-Isărescu din ’90-’92 și suferința bătrânilor în 2016

„Publicat in Romanialibera.ro http://m.romanialibera.ro/opinii/comentarii/proiectul-de-tara-iliescu-isarescu-din–90–92-si-suferinta-batranilor-in-2016-│opinie-431727

În 2016 și 2017, se pun bazele unui nou proiect de țară pentru România.

În ultimii 26 de ani, România  a avut un singur proiect de țară, pus la punct și implementat de gruparea Iliescu-Isărescu, în perioada ’90-’92. Este același proiect de țară de care au parte și cei din Rusia și a fost implementat de Elțîn, tot în perioada ’90-’92.

Nu e de mirare că bătrânii suferă în 2016.

Nu este proiectul de țară de care au avut parte cei din Polonia și Cehia, iar acest fapt explică complet și clinic captura Statului Român și diferențele de dezvoltare a respectivelor națiuni, comparativ cu România.

Exponenții grupării Iliescu -Isărescu încă conduc instituțiile de forță ale Statului Român: Nicolae Văcăroiu, la Curtea de Conturi, Valer Dorneanu, la Curtea Constituțională, Mugur Isărescu, la BNR, Mișu Negritoiu, la ASF. Ion Iliescu este încă capabil să impună comisarul european din partea României, spre amuzamentul partenerilor strategici. 
  
România este o țară bogată, ce a intrat în capitalism cu bani pe cont, dar modelul implementat și crizele administrate artificial au ținut lumea săracă, legată și tentată să greșească. 
  
Capitalismul introdus de Iliescu-Isărescu în 1990-1992 este diferit de capitalismul din Franța, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Polonia. Seamănă, pentru că este același filon, cu cel din Rusia. 
  
 Acest capitalism se schimbă în perioada 2016-2017. 
  
În 1990-1992, capitalismul introdus a presupus Legea Lustrației în Polonia, dar nu și în România. Legea Lustrației în România a fost aprobată la 22 de ani de la Revoluție și declarată neconstituțională în același an. 
  
Capitalismul introdus în Polonia presupune dreptul de proprietate clar și fără dubii, ceea ce în România nu este garantat, prin chichițe, nici după 26 de ani de la Revoluție. Capitalismul introdus în România a presupus tăierea fabricilor la fier vechi, pe când în Polonia a presupus retehnologizarea lor. 
  
În România, modelul Iliescu-Isărescu a presupus menținerea populației la lucru doar patru zile pe săptămână și să îi pensioneze înainte de limita de vreme, pentru a fi pensionari săraci, în sistemul de pensii pe bază de contributivitate. 
  
Modelul Iliescu-Isărescu a presupus menținerea salariilor reduse în sănătate și educație, pentru a facilita deprofesionalizarea și exodul și, desigur, sifonarea pe alte căi, oligarhice (ca să păstrăm denumirea asignată echivalenților din modelul Elțîn). În educație, modelul României a presupus și mici pete de culoare, de tipul desființării școlilor profesionale și inflația de diplome, pentru a fi siguri că revenirea este dificilă.

Presupun că acum e clar de ce pensionarii suferă în 2016, spre deosebire de pensionarii din Cehia sau cei din Polonia. 
  
Proiectul de Țară de la Snagov, anunțat de Iliescu în 2000, a fost doar un exercițiu de manipulare publică. Au făcut comunicarea, au justificat cheltuieli, dar nu a mai fost cazul să implementeze schimbări, deoarece puteau continua în aceeași formulă, fără alte concesii. Modelul implementat în 1990-1992 se menținea conform planului, deși unul din pioni, Virgil Măgureanu, fusese scos din dispozitiv.

Zgomotul de fond ascunde suferința bătrânilor în 2016. 
  
În noul proiect de țară care se implementează implicit în România, în perioada 2016-2017, bătrânii anului 2016 pot fi mulțumiți cel puțin pentru că: 
  
 1. revizuirea clauzelor post-privatizare le va permite să înțeleagă exact cum a fost furat efortul lor de o viață;

2. copiii și nepoții au șansa de a rămâne sau reveni în România;

3. o creștere economică sustenabilă permite dezvoltarea economiei și garantarea sustenabilității;

4.dreptul de proprietate va fi în mod real baza noului model de capitalism din România.

O țară bogată ca România are nevoie de o șansă, după ce a fost capturată timp de 26 de ani.”

Dl. Florin Citu

Programul economic al PSD este admirabil, este sublim dar lipseste cu desavarsire

Programul PSD nu aduce nimic nou sau bun pentru economie. Cand tragem linie si lasam sa se ridice fumul propagandei efectele sunt zero pe termen mediu si sperante pe termen mai lung, cam prin 2020 asa. Daca lasam economia in pace estimarile Comisiei Nationale de Pronoza sau cele din Programul de Convergenta arata cam aceeasi valoarea a PIb-ului pana prin 2020 ca cea pe care PSD o estimeaza dupa 4 ani de “munca”.

Totusi va exista o schimbare. Vom avea o economie mai birocratizata, cu mai multe motivatii pentru evaziune fiscala, antreprenoriat descurajat(cei care vor sa inceapa ceva dar si cei care deja sunt pe piata).

Cateva exemple.

Dupa 4 ani de program PSD deficitul bugetar ajunge de la 2.9% la 2% in 2020. Dar daca nu facem nimic Programul de Convergenta arata ca deficitul bugetar ajunge la 1.6% din PIB deja din 2019 nu 2020. Un deficit bugetar mai mic echivaleaza cu reducerea de taxe (surplus este si mai bun), fara sa stai sa umbli la codul fiscal. Si mult mai important un deficit mai mic inseamna implicit reduceri de taxe atat pentru noi, generatia actuala, dar mai ales pentru generatiile viitoare. Atat sa facem si noi pentru ei, sa nu-i impovaram cu taxe.

Este ilar (bine, nu prea este rasul nostru cand vedem cat ne costa aceste schimbari) sa vezi ca o mare parte din asa zisa relaxare fiscala include masuri luate in perioadele de guvernare PSD din trecut. Un exemplu il reprezinta CASS la chirii. Alt exemplu impozitarea PFA-urilor. Dar nu este ceva nou, este un stil consacrat al PSD – introduce taxe, impozite, supraaccize doar pentru a arata ca le reduce mai tarziu. Sunt sigur ca va amintiti de taxa pe stalp si supraacciza pe combustibil care au urmat acelasi traseu – introduse ca sa faca parte din “relaxarea fiscala” de mai tarziu. Sau ce sa mai vorbim de taxa pe mediu care de fiecare data cand era declarat ilegala, dupa ce a fost introdusa initial de PSD, a fost reinventata tot de PSD.

Programul introduce cote diferentiate de impozitare ceea ce produce birocratie si motivatia pentru evaziune fiscala. Nu este un secret pentru nimeni ca in tarile sarace si corupte un sistem de taxare progresiv omoara antreprenoriatul in timp ce transparenta si simplitatea oferite de cota unica il impulsioneaza. Din ce imi aduc eu aminte in echipa PSD exista un economist cu studii pe afara care are o analiza unde demonstreaza exact ce spun eu aici.

Cand te uiti atent la program vezi ca asa zisa relaxare este introdusa in cea mai mare parte din 2018. Dar si atunci, cand ne uitam la contributii platite de angajati vedem ca propunerea PSD ii obliga pe angajati la o contributie mai mare decat ce propune PNL din 2017.

Programul PSD include propuneri care impovareaza bugetul fara niciun motiv. Propuneri de credite garantate de stat pentru tineri sau pentru IMM-uri nu-si au rostul pentru ca aceste programe deja exista. In acest moment exista programe cu garantii de stat sau garantii europene pentru credite destinate IMM-urilor si companiilor noi pentru diferite sectoare din economie.

De exemplu, firmele noi si IMM-urile deja primesc garantii de stat de 80% prin Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), iar plafonul este de 400 000 de euro pentru un credit. Exista si alte programe cu garantii europene cu pana la 80% din sume pentru credite iar suma care asteapta sa fie folosita este de 100 milioane euro.

Aceste programe deja exista. Nu este nevoie sa punem presiune si mai mare pe buget inventand alte programe de ajutor sau subventii. Oricum cand exista programe care te lasa sa imprumuti pana la 400 000 de euro cu garantii de 80%  propunerea PSD de garantare a unor credite de pana la 40 000 de lei (da lei) este ridicola.

Programul economic al PSD este admirabil, sublim dar lipseste cu desavarsire.

Desi risc sa ma fac si mai greu inteles, desi as dori sa excelez in concizie si claritate, trebuie sa spun – tocmai pentru a risipi orice confuzie! – ca dilema de care va voi vorbi in continuare nu provine neaparat din cele doua articole mai sus citate.

E legata si de articolul anterior pe undeva…

Sunt confuz pentru ca nu inteleg la modul foarte clar ce vrem noi sa construim aici. Reforma, cel putin din 2004 incoace, a fost stopata. Economia romaneasca nu e in totalitate reformata. Dl. Isar spune, de exemplu: „Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei”. Eu intrebam in articolul anterior: cat statul si cat privatul? Daca finantarea e (si) de la stat, atunci statul are nevoie de resursele financiare necesare, care nu pot proveni decat din taxe si impozite. Inteleg, combatem coruptia pentru ca ar fi un cosmar in continuare: statul percepe taxe si impozite, dar e corupt – cu alte cuvinte, eficienta administrarii acestor bani, proveniti din taxe si impozite, scade dramatic in astfel de conditii. Se lupta impotriva coruptiei, dar se vede ca statul are probleme in a finanta astfel incat sa contribuie la dezvoltarea Romaniei. Sa ne gandim: Scoala, Sanatatea, Armata, investitiile in Infrastructura, Protectia Sociala depind de finantarea de la stat, din banii luati din taxe si impozite – care e sursa de venituri a statului. In articolul anterior s-a pus problema firmelor care fac o smecherie de clasa a V-a primara, externalizandu-si profiturile – evident, vin mai putin bani la stat. Dl. Citu spune, despre Programul PSD, printre altele, asa:

Programul introduce cote diferentiate de impozitare ceea ce produce birocratie si motivatia pentru evaziune fiscala. Nu este un secret pentru nimeni ca in tarile sarace si corupte un sistem de taxare progresiv omoara antreprenoriatul in timp ce transparenta si simplitatea oferite de cota unica il impulsioneaza. Din ce imi aduc eu aminte in echipa PSD exista un economist cu studii pe afara care are o analiza unde demonstreaza exact ce spun eu aici.

De aici dilema: daca „Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei” care ar fi cel mai bun sistem de impozitare: cel bazat pe cota unica (una mica, desigur) sau cel bazat pe cote diferentiate de impozitare?

E o dogma ce spune, cu privire la cota unica, faptul ca aceasta ar fi eminamente liberala. Deci un concept liberal fara dubii. Dar intr-un sistem fiscal bazat pe cota unica, intr-o democratie, poate veni la Putere o guvernare socialista si sa impoziteze cu 90%!! In Franta, socialistii au vrut sa faca asa ceva. Pe cand, intr-un sistem cu impozitare diferentiata, firmele cu profit mare si cu cifra de afaceri mare ar fi impozitate ceva mai mult decat firmele mici, dand posibilitatea celor mai mici sa se dezvolte, lasandu-le la dispozitie venituri mai mari. Pe de alta parte, asa cum rezulta si din articolul anterior, firmele mari isi externalizeaza profiturile, platind aici impozite modice, declarand o marja de profit mica. Dl. Blanculescu arata ce a facut Ungaria: a introdus impozitarea pe cifra de afaceri, nu pe profit. Dar arata, de asemenea, si ca: „Firmele multinaționale au amenințat cu părăsirea pieței ungurești, dar până acum nu au făcut-o.”. Chiar in tari cu nivel ridicat de impozitare, precum, de exemplu, Danemarca, multinationalele nu numai ca nu parasesc tara, dar chiar o prefera!! Deci un impozit diferentiat, ar lasa si statului venituri bugetare mai mari, bani care ar putea fi folositi, spre exemplu, in dezvoltarea infrastructurii sau modernizarea spitalelor, in cofinantarea fondurilor europene, de asemenea pentru Aparare etc. Pentru ca, altminteri, cum ar putea sa aiba bani statul sa faca investitii. Eu nu spun ca trebuie incurajata birocratia prin tot felul de scheme complicate. Nu spun ca nu trebuie facute privatizari reusite si nu frauduloase. Nu spun ca nu trebuie restructurat sectorul de stat.

Pe cand o cota unica ar insemna ca firmele mari, cu posibilitati financiare mari, sa plateasca putin – pentru ca se presupune ca aceasta cota va fi una redusa – iar firmele mici sa plateasca acelasi procent mic, dintr-un profit pe masura sau din venituri pe masura, adica tot mici.

Pe de alta parte, sa luam, spre exemplu, restructurarile si privatizarile – lucruri de care Romania are nevoie. Evident, acestea presupun niste costuri deloc neglijabile, inclusiv cheltuieli pentru protectia sociala. Statul are nevoie de bani ca sa sustina, in bune conditiuni, Reforma. Altminteri, alternativa, singura pe care am vazut-o pana acum, ramane apelarea la imprumuturile de la FMI, cum s-a facut si in trecut. Cu alte cuvinte, va creste datoria publica, cel putin pe termen mediu, cum s-a mai si intamplat. Dar fara sa avem certitudinea ca lucrurile vor merge bine in continuare.

Daca „Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei”, legat de intrebarea: cat statul si cat privatul?, vom observa ca statul trebuie sa finanteze multe lucruri. Spun trebuie, pentru ca asa e legea pe aici, iar diminuarea rolului statului in economie nu e chiar usor de facut, e mai usor de vorbit. Si de asemenea presupune costuri insemnate pe care statul trebuie sa le suporte. Cine crede, spre exemplu, ca restructurarea ministerului Transporturilor, nu presupune si costuri, eu cred ca se insala… Repet, e foarte usor de vorbit. Pe de alta parte, o scadere a fiscalitatii, prin cota unica mica, pe vreme de crestere economica, inseamna o masura prociclica.

Pe de alta parte, e evident ca nu trebuie sa se intample ce spune Dl. Citu cu privire la Programul PSD:

Totusi va exista o schimbare. Vom avea o economie mai birocratizata, cu mai multe motivatii pentru evaziune fiscala, antreprenoriat descurajat(cei care vor sa inceapa ceva dar si cei care deja sunt pe piata).

In postarea D-lui. Isar exista o critica viguroasa a „gruparii Iliescu-Isarescu”, cu precadere la perioada anilor ’90, iar in final Dl. Isar declara:

„4.dreptul de proprietate va fi în mod real baza noului model de capitalism din România.”

Dar in anii ’90 noi aveam economia inca in mainile statului, ca mostenire a perioadei comuniste. Nicolae Vacaroiu spunea ca „peste 80% din privatizari au fost ratate”. Nu poti vorbi despre dreptul de proprietate, cel din Romania anilor ’90, cum poti vorbi despre dreptul de proprietate din tarile care nu au cunoscut comunismul. Ar insemna sa scoatem „dreptul de proprietate” din contextul istoric in care s-au desfasurat evenimentele. Un comentariu de la postarea D-lui. Isar spune, printre altele, asa: „Au slăbit intenționat statul supunând bugetul tarii unui “gang bang” continuu mănați doar de dorința de a direcționa avuția tarii spre buzunarele apropiaților sau in pomeni electorale de proporții biblice.”, dar altfel cum s-ar fi putut naste un capitalism romanesc. Intentia nu cred ca a fost, neaparat, crearea unei oligarhii. Capitalismul nu se poate dezvolta doar pe baza dreptului la proprietate, ci si pe baza capitalului, evident. Problema este ca acest capital era pe atunci detinut aproape in totalitate de catre stat. Daca s-ar fi facut privatizari reusite, situatia ar fi fost mult mai buna. Insa legat de privatizari, din 2004 incoace nu am mai prea vazut facandu-se vreuna… Sigur, rezultatele nu sunt multumitoare, dar sa nu uitam ca a trecut si o criza peste noi si nu doar peste noi…

„Acest capitalism se schimbă în perioada 2016-2017”, spune Dl. Isar. Cu toate acestea, eu nu vad ca spune ca se vor face restructurarile necesare, privatizari reusite si fara fraude, daca tot vorbim de capitalism.

Pizza Hut

Vedeti, noi vorbim de capitalism doar in termeni de: fiscalitate, drept de proprietate si raportat la o perioada trecuta care pentru pustanii de azi poate parea foarte departe… Nu e rau, dar…

Pizza Hut… Evident, ati auzit cu totii de Pizza Hut… Nu doresc sa cad in banal. Dimpotriva!

The original Pizza Hut building, opened on June 15, 1958 at the corner of Kellogg and Bluff by brothers Frank and Dan Carney, both students at Wichita State University. This photo is from 2004, after the building had been moved to the campus. Cf. Wikipedia

The original Pizza Hut building, opened on June 15, 1958 at the corner of Kellogg and Bluff by brothers Frank and Dan Carney, both students at Wichita State University. This photo is from 2004, after the building had been moved to the campus. Cf. Wikipedia

Vedeti casuta de mai sus? Aceasta este cladirea originala de la care, incepand din 1958, a pornit afacerea Pizza Hut, cea care a ajuns multinationala de astazi!!!

Multinationala de astazi, cu un numar de 13.728 de locatii in toata lumea si peste 160.000 de angajati, a pornit de la aceasta casuta, de catre doi studenti de la Wichita State University, fratii Dan si Frank Carney in sigura locatie din Wichita, Kansas.

Sa modelam, referitor la tara noastra.

Ce conditii politice, sociale, monetare si fiscale sunt necesare pentru ca, in Romania, doi studenti cu initiativa sa dezvolte o asemenea afacere? Sau niste oameni cu initiativa, nu trebuie sa fie neaparat studenti. Insa e foarte interesant ca a fost vorba de doi studenti care au initiat aceasta afacere, ce s-a dovedit mai apoi de un succes formidabil in toata lumea, pana si in China!!! Observati extinderea extraordinara a afacerii si:

„Pizza Hut is split into several different restaurant formats; the original family-style dine-in locations; store front delivery and carry-out locations; and hybrid locations that have carry-out, delivery, and dine-in options. Some full-size Pizza Hut locations have a lunch buffet, with „all-you-can-eat” pizza, salad, bread sticks, and a pasta bar. Pizza Hut has other business concepts different from the store type; Pizza Hut „Bistro” locations are „Red Roofs” which have an expanded menu and slightly more upscale options.”

De asemenea, de observat popularizarea afacerii prin reclame TV, faptul ca s-a dezvoltat atragand tot felul de personalitati.

Problema care se pune, luam spre exemplu un judet pesedist, sa zicem Gorj: doi tineri din Gorj, pusi pe treaba, pot dezvolta o asemenea afacere?

Un model pe Romania trebuie facut si solicit Academiei de Stiinte Economice (ASE) sa faca un studiu legat de Pizza Hut si daca un astfel de tip de afacere se poate dezvolta cu succes in Romania si extinde chiar si peste granitele tarii noastre! Cum se poate dezvolta in Romania un brand romanesc de succes, care sa aduca foarte multi bani?

Update – In plina campanie electorala, Iliescu il invita la polemica pe Isar!!!

Reflecțiile unui infatuat

„Regret că trebuie să folosesc această sintagmă, dar citind ceea ce scrie Lucian Isar pe site-ul său, nu se poate să nu-ți pui întrebări despre mobilul obsesiei în privința guvernatorului BNR, Mugur Isărescu,  pe care și-o cultivă și afișează cu obstinație domnul respectiv. Care, precum un copil ”silitor”, bagă degetele în ochii învățătorului, tot o fi remarcat, cât de bun ar fi el pentru postul de guvernator, după plecarea obiectului obsesiei sale. A fost remarcat, nicio grijă. Ei, și?

Cu toate astea spuse, sunt necesare câteva precizări, pentru că domnul Isar pare să nu fi trăit aceleași realități cu noi, ceilalți. Primo: nu e existat, nu există un proiect  de țară Iliescu-Isărescu. Eu, spre deosebire de domnul Isar, nu sunt bancher, deci nu operez cu intrumente ”totalitare”. Programul de transformare structurală a economiei românești este operă colectivă. La definirea lui au participat toate forțele politice, de stânga și de dreapta, și a avut drept obiectiv aderarea la UE. Consensul de la Snagov este realizat în 1995, semnat de TOATE partidele parlamentare la 21 iunie în acel an. Acel document era însoțit de o Strategie națională de pregatire a aderării la UE. După semnarea documentului a urmat depunerea de către România, la 22 iunie 1995, la Paris , a cererii de aderare la UE. Negocierile de Aderare au început ca urmare a deciziei summit-ului UE de la Copenhaga, în 1999.

Decizia strategică a României, a națiunii române, până la urmă, a fost de integrare europeană și euro-atlantică, și nu este rezultatul unui complot Iliescu-Isărescu. Da, BNR a fost parte a grupului de experți care a elaborat strategia de pregătire a aderării. Dar alături de ea au fost și Academia Română, și Universități, și personalități ale societății civile, specialiști români și străini, experți europeni. Viziunea domnului Isar despre acep proiect este primitivă și lipsită de orice fel de substanță.

Nu și-a propus nimeni sărăcirea românilor. Am spus, și nu o dată, că aderarea va avea niște costuri. Unele erau inerente trecerii de la economia planificată la economia de piață. Altele au fost consecința proastei guvernării și a obsesiei unora de a distruge tot ce a însemnat structurile productive din economia socialistă. Iar cei precum domnul Isar au oferit ideologa justificativă acestei distrugeri, rezumată în sloganul ”Jos comunismul!”.  Ei au justificat jaful din economie, distrugerea unor mari capacități industriale, desființarea unor multe locuri de muncă de înaltă calificare și bine plătite prin la fel de primitivul ”Statul este prost administrator, să-l alungăm din economie!” L-am alungat. Acum descoperă domnul Isar că această ideologie-la conceptualizarea căreaia a participat, împreună cu partidul pe care îl conduce soția sa-a generat sărăcie și disperare socială? Și este atât de laș, încât să nu-și asume, alături de ceilalți care gândesc ca el, și la un moment dat au luat deciziile care au dus la prăduirea averii publice?

Sunt mici salariile? Evident, da! Dar a uitat domnul Isar cum s-au împotrivit și se împotrivesc cei pe care PNL îi susține acum la guvernare, ideii de a mări salariul minim? Să-i reamintesc eu felul în care a fost modificat Codul Muncii, și care au fost consecințele acestei modificări?

Nu știe domnul Isar că acum peste 93% din PIB ul României este format în sistemul privat? Scrie undeva în strategiile pe care eu și oamenii cu care am lucrat, că partea care revine salariilor în PIB trebuie să fie sub 40%, cea mai mică din UE? Poate demonstra asta? Dacă nu, este, cum spuneam, un infatuat util unei cauze la fel de false, aceea de a justifica faptul că, urmând o ideologie vulgar neo-liberală, România a ajuns într-o fundătură? Din care nu vrea să iasă politic, și apelează la minciuna ”guvernului tehnocrat”, aducând grave atingeri funcționării democratice a societății, și agravând polarizarea economică și socială.

Urâtă a ajuns dezbaterea publică din România. ”Greaua moștenire”  ține loc de explicații pentru orice. Nu vreau să insist. Un lucru este sigur: eu, și alături de mine cei care au condus România în timpul mandatelor mele de președinte al României, am ales să construim consens în legătură cu marile obiective ale interesului național. Și așa am putut adera la UE și la NATO. Ceilalți au adoptat abordarea conflictuală. Cu rezultatele pe care le vedem acum. Dacă domnul Isar ar avea un dram de onestitate, ar recunoaște măcar asta.

PS: din articolul domnului Isar răzbate o îngrijorătoare necunoaștere a felului în care este organizată, instituțional, țara asta, și cum funcționează ea. Citez: ”Exponenții grupării Iliescu -Isărescu înconduc instituțiile de forță ale Statului Român: Nicolae Văcăroiu, la Curtea de Conturi, Valer Dorneanu, la Curtea Constituțională, Mugur Isărescu, la BNR, Mișu Negritoiu, la ASF. Ion Iliescu este încapabil să impună comisarul european din partea României, spre amuzamentul partenerilor strategici.”

Dacă face un ușor efort de memorie, domnul Isar ar reveni în realitatea ordinii constituționale a României, în care instituțiile de forță sunt Armata, Poliția, serviciile de informații. Și, dacă tot crede că acelea pe care le-a înșirat acolo sunt de forță, nu cumva a uitat una, extrem de iubită de întreprinzătorii și contribuabilii români, mă refer la ANAF? Sau sunt ”dușmani buni”, și dușmani răi”?

Cât privește amuzamentul ”partenerilor strategici”, nu contest, el există. Dar pe cu totul alte teme decât aceea a pretinsei mele capaități de a numi comisari europeni. Să zicem despre confuzia și despre incapacitatea noastră de a genera proiecte ca membru al UE și al NATO. Ca atare, cu toată modestia de care sunt capabil, dacă am această capacitate, de a influența lucrurile la Bruxelles, nu crede domnul Isar că este o greșeală impardonabilă ca ea să nu fie folosită pentru binele României ?”

Da, dar eu stiam ca acest Consens de la Snagov avea in vedere, pentru Romania, o economie de piata functionala. De altfel era si o conditie pentru aderarea la Uniunea Europeana. Eu stau si ma intreb ce intelege Dl. Iliescu prin economie de piata functionala. Deoarece este surprinzator ce spune mai jos, reiau:

„Nu și-a propus nimeni sărăcirea românilor. Am spus, și nu o dată, că aderarea va avea niște costuri. Unele erau inerente trecerii de la economia planificată la economia de piață. Altele au fost consecința proastei guvernării și a obsesiei unora de a distruge tot ce a însemnat structurile productive din economia socialistă. Iar cei precum domnul Isar au oferit ideologa justificativă acestei distrugeri, rezumată în sloganul ”Jos comunismul!”.  Ei au justificat jaful din economie, distrugerea unor mari capacități industriale, desființarea unor multe locuri de muncă de înaltă calificare și bine plătite prin la fel de primitivul ”Statul este prost administrator, să-l alungăm din economie!” L-am alungat. Acum descoperă domnul Isar că această ideologie-la conceptualizarea căreaia a participat, împreună cu partidul pe care îl conduce soția sa-a generat sărăcie și disperare socială? Și este atât de laș, încât să nu-și asume, alături de ceilalți care gândesc ca el, și la un moment dat au luat deciziile care au dus la prăduirea averii publice?”

Dl. Iliescu amesteca niste idei aici. De exemplu, sloganul „Jos comunismul!” – economia de piata, si mai ales una functionala, nu cred ca e compatibila cu comunismul. „Ei au justificat jaful din economie, distrugerea unor mari capacități industriale […]” – care ei? Dl. Iliescu unde era? Parca era, pe vremea aceea, Presedintele tarii! Si apoi cum poti sa ai o economie de piata functionala cu statul prerponderent in economie? „Altele au fost consecința proastei guvernării și a obsesiei unora de a distruge tot ce a însemnat structurile productive din economia socialistă” – care a unora? Eu nu am sesizat ca in perioada 1990-1996, cand Dl. Iliescu era Presedinte, acele „structuri productive din economia socialista” au generat cresteri economice mari si ca s-ar fi inregistrat performante deosebite in domeniul economic. Dimpotriva! D-le. Iliescu, daca statul e atat de bun administrator, cel putin in treburile economice, cum ramane cu economia de piata functionala, conditie care trebuia indeplinita de catre Romania pentru aderarea la UE si care, prin Consensul de la Snagov, a fost asumata de toate fortele politice, cum ramane cu:

Programul de transformare structurală a economiei românești este operă colectivă. La definirea lui au participat toate forțele politice, de stânga și de dreapta, și a avut drept obiectiv aderarea la UE. Consensul de la Snagov este realizat în 1995, semnat de TOATE partidele parlamentare la 21 iunie în acel an. Acel document era însoțit de o Strategie națională de pregatire a aderării la UE. După semnarea documentului a urmat depunerea de către România, la 22 iunie 1995, la Paris , a cererii de aderare la UE. Negocierile de Aderare au început ca urmare a deciziei summit-ului UE de la Copenhaga, în 1999.”,

exact cum ramane cu „programul de transformare structurala a economiei romanesti” care, dupa cum spuneti, este o „opera colectiva”? Acest program de transformare structurala a economiei romanesti a insemnat asumarea de catre toate fortele politice, de stanga si de dreapta, a economiei de piata functionale – conditie de aderare la UE. Iar economia de piata functionala insemna diminuarea rolului statului in economie!! Adica si Dvs. v-ati asumat acest lucru pe care acum il contestati daca credeti ca statul e un bun administrator si ca nu era nevoie de sloganul „Jos comunismul!”.

Marirea salariului minim – dar cum stam cu productivitatea muncii? Dl. Iliescu vorbeste de salariile mici din sectorul privat, productiv, care da 93% din PIB-ul Romaniei. Dar de ce nu se intreaba si cum sunt salariile din sectorul de stat, neproductiv, fata de cele din sectorul productiv, privat? Ca sa vada cum arata asa-zisul neoliberalism din Romania, pe care dansul il califica drept „vulgar”, ii propun sa citeasca acest articol Mediafax:

ANALIZĂ. Administraţia XXL: Doar 13% din 1,2 milioane de bugetari au funcţii publice, restul sunt şefi şi funcţionari cu statut special

Un sfert din cetăţenii care muncesc legal în România se află în sectorul public de stat. Administraţia românească este XXL, însă numai pe hârtie. În fapt, doar 13% din bugetari au funcţii publice de execuţie. Restul sunt funcţionari cu statut special, demnitari şi înalţi funcţionari.

Avem o administraţie mare, matură biologic şi profesional, dar elitistă, în care puţini fac efectiv administraţie publică, unde majoritare sunt femeile şi salariile cunosc îndeosebi extremele. Pe o parte, cifre prinse succint şi ca ”în treacăt” în documente strategice ale statului arată că de fapt administraţia românească este mare doar pe hârtie, fiindcă din cei 1,2 milioane de bugetari, numai puţin peste o sută de mii asigură efectiv serviciul public. Pe de altă parte, în România sunt peste opt milioane de persoane apte de muncă, cu vârstă activă, din care doar puţin peste patru milioane muncesc legal. Din aceştia, 1,2 milioane sunt bugetari şi şi mai puţini sunt în corpul funcţionarilor care îndeplinesc actul administrativ. O concluzie evidentă: trei milioane de salariaţi ţin în spate circa 19 milioane de persoane: bugetari, pensionari, pauperi buni de muncă şi şomeri, asistaţi social, copii. În România avem 4.361 de autorităţi şi instituţii publice, în care funcţionari publici sunt aproximativ 60% femei.

O altă informaţie care descrie nivelul la care se află administraţia de la noi este aceea care arată că numai 9% din bugetari au studii în administraţie publică, restul sunt economişti – 27%, absolvenţi de studii tehnice – 23% şu jurişti – 18%. Mai mult, bugetarii de la noi au depăşit şi vârsta maturităţii biologice, dar şi profesionsale: 39,24% au vârste între 40 şi 50 de ani, 29,31%, între 50 şi 60 de ani, 5,56%- peste 60 de ani, 22,40% au vârste între 30 şi 40 de ani şi numai 3,49% au sub 30 de ani. În funcţie de nivelul de profesionalizare, funcţionarii publici de execuţie sunt: consilieri superiori- 59,10%, consilieri principali- 22,52%, asistenţi- 14,17% şi debutanţi- 4,21%. În concluzie, din totalul de funcţii publice, în clasa I de salarizare sunt 11.513 funcţionari, 1.763- clasa a II-a şi 27.577 din clasa a III-a. În Bucureşti se află cei mai mulţi funcţionari de execuţie: peste 5.000.

Potrivit Planului Strategic întocmit de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru perioada 2015 – 2020, ”din punct de vedere statistic, studiile, analizele şi rapoartele din ultimii ani vizând resursa umană din administraţia publică au concluzionat că din totalul de 1.183.608 funcţii ocupate în sectorul public din România, aproximativ 13% sunt funcţii publice gestionate de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Raportat la numărul total de salariaţi din România, conform rezultatelor Anchetelor forţei de muncă în gospodării (AMIGO) ale Institutului Naţional de Statistică procentul salariaţilor care lucrează în sectorul public se plasează în jurul cifrei de 25%”.

În anul 2014, în România mai erau 22.346.178 cetăţeni, iar potrivit evidenţelor recente ale Institutului Naţional de Statistică, funcţionarii publici reprezintă 25% din populaţia angajată legal din România, adică avem, în acest moment, 1.183.608 bugetari, din care 158.712 sunt funcţii publice, iar din acestea 122.964 sunt funcţii ocupate.

S-a remarcat o tendinţă de scădere a numărului cetăţenilor români şi, implicit, şi al salariaţilor, cu circa 2% mai puţini în 2014 faţă de 2000. Cu toate acestea, numărul bugetarilor s-a menţinut constant în jurul valorii de 1,2 milioane. Faţă de ţările dezvoltate din Europa şi nu numai, România stă prost la capitolul număr de funcţionari la mia de locuitori, dar asta numai dacă am calcula în funcţie de numărul de funcţii publice gestionate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, funcţionari de execuţie care asigură efectiv serviciul public.

Astfel, România are aproximativ 80 – 90 de bugetari la o mie de locuitori, mult faţă de ţări mai dezvoltate precum Germania care are 69, Italia şi Spania care au câte 61, Belgia, 82 şi chiar şi faţă de Ungaria, care are tot 82 de bugetari la o mie de locuitori. Evident, România este surclasată de cele mai dezvoltate state din lume, Norvegia are 182 de funcţionari la o mie de locuitori, dar şi un sistem informatic care ”merge şnur” în toate domeniile, iar Suedia are 138 de bugetari la mia de locuitori.

Totuşi, ca şi în Statele Unite ale Americii, în cele mai performante ţări din lume, funcţionarii publici au salarii plafonate spre minimul din economie. De exemplu, în America, venitul unui angajat la stat oscilează între 2.000 – 2.500 dolari, în condiţiile în care salariul net al unui angajat din mediul privat ajunge lejer la 4.000 de dolari americani. La noi, salariul unui funcţionar de execuţie nu depăşeşte 3.000 de lei, dar compensează salariile demnitarilor, înalţilor funcţionari, aleşilor locali, funcţionarilor cu statut special, salarii care pot ajunge şi la trei mii de euro. Spre exemplu, în sistem, directorul unei întreprinderi cu capital majoritar de stat poate câştiga de două ori mai bine ca preşedintele ţării.

Potrivit Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), ”în contextul legislativ actual, resursele umane din administraţia publică centrală şi locală sunt organizate în funcţie de următoarele categorii: persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică şi funcţii asimilate acestora, la nivelul administraţiei publice centrale şi locale (inclusiv aleşii locali) – palierul politic, cu rol decizional în ceea ce priveşte transpunerea agendei publice în obiective şi acţiuni de guvernare, corpul funcţionarilor publici, pe cele trei sub-categorii componente: înalţii funcţionari publici, funcţionarii publici de conducere şi funcţionarii publici de execuţie – palierul administrativ, în mod tradiţional responsabil cu exercitarea de prerogative de putere publică, în interes public, în scopul îndepliniriirii obiectivelor de guvernare”.

În această ultimă categorie, aflăm tot de la ANFP, sunt incluse şi persoanele numite în funcţii publice generale şi persoanele numite în funcţii publice specifice, inclusiv funcţii publice cu statut special, persoanele care au raporturi de muncă (sau asimilate acestora) cu autorităţile şi instituţiile publice aparţinând administraţiei publice centrale şi/sau locale – categorie dedicată îndeplinirii de activităţi care, în principiu, nu presupun exercitarea de prerogative de putere publică însă ajută la buna realizare a acestora, precum şi alte categorii de personal, diferite de cele menţionate anterior.

Strategia de dezvoltare pentru pentru perioada 2014 – 2020 a ANFP surprinde faptul că ”prerogativele de putere publică se referă la: punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative, elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora, elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii sau instituţiei publice, consilierea, controlul şi auditul public intern, gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare, colectarea creanţelor bugetare (…)”.

Referitor la clasificarea funcţiilor publice, acestea se împart în trei clase definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcţiei publice: clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă; clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat. Funcţiile publice de execuţie sunt clasificate în următoarele categorii în funcţie de gradul profesional: superior, ca nivel maxim; principal; asistent; debutant.

Conform celor mai recente date statistice din Raportul privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, numărul total de funcţii publice la 30.12.2014 era de 158.712 din care 122.964 erau funcţii publice ocupate. Funcţii publice în structuri centrale şi teritoriale sunt 61.910, iar funcţii publice în structuri locale sunt 65.349.

Totuşi, atunci când vine vorba despre salarizare, raportarea se face la numărul total de bugetari. Aceştia consumă anual circa 50 miliarde de lei din buget, ceea ce înseamnă între 7 şi 9% din PIB, situându-ne astfel la nivelul Cehiei şi al Slovaciei. Ţări precum Danemarca, Grecia, Cipru, Marea Britanie ne devansează cu alocări bugetare din PIB pentru bugetari de câte 17%, 12%, 14%, respectiv 10%. Aşa se face că, în România, premierul are un salariu de peste 6.000 de lei, mai mic decât al unui funcţionar cu statut special din MAI sau MAE sau al unui inspector de integritate de la ANI, dar de trei ori mai mare ca al unui funcţionar executiv.”

Domnule Iliescu, v-ati lamurit acum cum e cu neoliberalismul in Romania? Ma rog, acela „vulgar”, asa cum ii spuneti Dvs…

” […] cât de bun ar fi el pentru postul de guvernator, după plecarea obiectului obsesiei sale. A fost remarcat, nicio grijă. Ei, și?” – Pe de alta parte, Dl. Isar a declarat, si nu cred ca ma insel, ca nu doreste postul de Guvernator al BNR. Eu asa am inteles.

Si D-le. Iliescu, dupa parerea Dvs. ANAF e un „dusman” – cu sau fara ghilimelele de rigoare? – al intreprinzatorilor si contribuabililor romani? Ar trebui sa faceti precizarile necesare, pentru ca asta e chiar o stire!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Octombrie 30, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Trei articole despre Directiva Europeana 1164/2016

Va propun sa cititi trei articole, scrise de trei autori diferiti, despre acest subiect:

Dl. Florin Citu

Directiva Europeana, suport pentru planul de dezvoltare propus de PNL

„Am fost surprins sa vad ca Directiva Europeana nr. 1164/2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale si care trebuie transpusa in legea din Romania a creat atatea confuzii pentru o anumita parte din experti. Nu este nimic alarmant in Directiva respectiva. Din contra.

Directiva face parte dintr-un plan mai amplu al UE de transparentizare a modului in care se impoziteaza profitul in piata comuna. Partea cea mai buna este ca desi votata recent s-a potrivit ca o manusa pentru planul de dezvoltare pe termen lung al PNL.

Foarte simplu.

Decizia la nivelul UE este de a asigura impozitarea transparenta a companiilor in tara de unde vin veniturile. Este un principiu simplu de inteles. In acest fel toate companiile mici , mari, cu sediul in tara respectiva sau in alta parte beneficiaza de acelasi tratement fiscal.

In acest fel se anuleaza diferentele dintre diferitele sisteme fiscale si alte reguli preferentiale. Si aici apare partea importanta. In acest fel este eliminata motivatia companiilor de a abuza de reguli preferentiale in special prin plimbarea costurilor de la o jurisdictie fiscala la alta. De fapt de aceea s-a ajuns aici.

Aceasta Directiva nu are nicio legatura cu cotele de impozitare a profitului. Acestea sunt decise de autoritatile locale. Directiva doar face ca in ceea ce priveste cheltuielile deductibile companiile mici si companile mari sa fie cam pe acelasi picior de egalitate. Daca vreti incearca sa ofere sanse egale tuturor.

Facand un pas inapoi si privind in ansamblu efectele Directivei, efectul care conteaza pentru noi este redistribuirea in interiorul UE a sumelor obtinute din impozitul pe profit. Daca o tara vrea sa reduca taxele in continuare nimic nu o opreste. Din contra, in aceste conditii, un plan de dezvoltare bazat pe reduceri de taxe este mult mai credibil Pentru prima oara se poate face un plan multianual de dezvoltre ca implementarea directivei ofera si o predictibilitate mai mare a veniturilor.

In concluzie. Directiva redistribuie profiturile in piata comuna in functie de jurisdictia fiscala unde s-au incasat veniturile. Directiva pune pe picior de egalitate companiile mici si mari in competitia interna. Directiva ofera o mai mare predictibilitate si astfel suport pentru un plan economic bazat pe reducerea fiscalitatii. Si nu in ultimul rand Directiva ofera o voce companiilor, in special multinationale, in dialogul cu autoritatile locale. Dupa ce aceasta Directiva devine lege companiile multinationale chiar vor avea argumente sustinute de cifre atunci cand vor cere infrastrucutra mai buna si servicii publice de calitate.

Dl. Lucian Isar

Mișcarea care dezvoltă economia României: Cum ajungem la TVA de 16%

„Publicat pe dcnews.ro

http://www.dcnews.ro/mobile/mi-carea-care-dezvolta-economia-romaniei-cum-ajungem-la-tva-de-16prc_520475.html

Cum ajunge Romania la TVA de 16%?

In pasi calculati si fermi. Nu doar cu intentii bune ci si cu masuri oportune pentru nivelul de dezvoltare al Romaniei.

Un prim pas este aprobarea initiativei PNL de aprobare a Directivei Europene nr. 1164/2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne.

Aceasta masura ar spori incasarile bugetare de pana la 4 ori, din zonele unde se practica erodarea bazei de impozitare si plimbarea profitului in afara Romaniei.

Mentinand stabilitatea fiscal bugetara, incasarile suplimentare permit investitii noi si reducerea de taxe de care sa beneficieze intreaga populatie.

Romania este o tara bogata dar plusul de bunastare este simtit cu greu de majoritatea cetatenilor in ciuda cresterii economice statistice.

Pentru ca bunastarea sa sporeasca vizibil Romania are nevoie de investitii majore si de reduceri de taxe.

Pachetul de investiti de 24 miliarde de euro pe parcursul a 4 ani, propus in programul de guvernare al PNL acopera exact zonele pentru care nu s-au gasit bani in 26 de ani nici din fonduri europene, nici de la buget, nici in sistem hibrid stat privat. Centura Bucurestiului, autostrada Iasi – Targu Mures, cele 900 de Casa Medicului, finantarea directiilor economice strategice, cele 8 spitale regionale sau cei 8 poli de dezvoltare sunt doar cate exemple. Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei.

Reducerea taxelor pe munca astfel incat sa fie de 16% (per total) la angajat si de 16% (per total) la angajator si a TVA la 16% se poate face simultan cu incasarea beneficiilor investitiilor.

Taxarea profitului ramane la 16%, a dividendelor la 5% iar profitul reinvestit va fi scutit de impozit.

De ce nu ajung suficienti bani la buget incat sa permita intr-o tara bogata cofinantarea de investitii suplimentare si reduceri de taxe pentru toti cetatenii?

Pentru raspuns, sa decriptam ce spune un director din ANAF.

Ionuț Mișa, directorul general al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF “a dat exemplu o companie din domeniul tutunului, care a achiziționat tutunul de la o altă subsidiară afiliată dintr-o țară membră la un preț foarte mare, pe care îl vindea în România la o marjă de profit extrem de mică”.

“Numai de la 5 companii care sunt în domeniul petrolului, retailului, tutunului și comerțului cu electronice s-au făcut ajustări de 87 milioane lei.” Sursa aici
https://m.antena3.ro/actualitate/avertisment-de-la-anaf-multinationalele-au-scos-aproape-un-miliard-de-euro-din-tara-382277.html

Hiperbolizand pentru exemplificare, ceea ce spune oficialul roman este ca daca pretul de vanzare a unei tigari in Romania este 5 unitati si pretul international este de 1 unitate, daca importul se face la 4 unitati atunci baza de impozitare in Romania se diminueaza de la 4 la 1 si se micsoreaza impozitul pe profit platit in Romania.

Aceste practici de erodare a bazei de impozitare sau de mutare a profitului Nu doar priveaza bugetul de venituri dar viciaza concurenta atat in interiorul pietei comune europene precum si in interiorul Romaniei.

Legea de transpunere a directivei nu face decat sa asigure ca firmele au parte de un spatiu concurential corect, ca firmele multinationale asigneaza cheltuielile acolo unde este just, economic si legal sa o faca si nu supra-incarca cu cheltuieli entitatile din Romania, ca anumite practici mentionate extensiv in rapoarte de control au parte de o reactie corecta.

Presa este plina de exemple de contracte fictive de management, de vanzari de active si portofolii de credite la preturi halucinant de mici, de credite intra-companie supradimensionate ca si volum si cost de dobanda, de jocuri legate de definirea sediului permanent si a entitatii controlate, de preturi de transfer.

Toate aceste exemple si multe altele se regasesc in Legea propusa de PNL pentru implementarea directivei.

Un tratament fiscal corect pentru toate companiile si toti cetatenii va permite in cazul unei economii bogate ca cea a Romaniei reducerea taxelor la 16%.”

Dl. Ionel Blanculescu

„CE SEMNIFICA DIRECTIVA UE 1164/2016, DE STABILIRE A NORMELOR IMPOTRIVA PRACTICILOR DE EVITARE A OBLIGATIILOR FISCALE CARE AU INCIDENTA DIRECTA ASUPRA FUNCTIONARII PIETEI INTERNE”- DC NEWS

Luni, 22/08/2016

În timp ce presa și opinia publică se concentrează asupra evaziunii fiscale din buticuri și restaurante, marile corporații își exportă profiturile în firme off shore, plătind sume simbolice în țări ca România. O directivă emisă la Bruxelles pentru a stopa fenomenul a trecut aproape neobservată în țara noastră. Directiva (UE) 1164/2016 permite controlul prețurilor de transfer în interiorul grupurilor transnaționale. Chiar dacă marile puteri nu au dorit să elimine total cele 64 de paradisuri fiscale care funcționează la nivel global, Directiva reprezintă o primă victorie în războiul dintre guverne și corporații.

”Directiva prețurilor de transfer nu s-ar fi dat dacă nu apărea criza din 2008. Este o consecință a crizei, ne-a declarat analistul economic Ionel Blănculescu. Dacă guvernele țărilor importante din UE nu s-ar fi confruntat cu lipsa fondurilor, probabil că această directivă nu ar fi apărut.

Directiva se referă la marile companii transnaționale și încearcă să limiteze cea mai evoluată formă de mare evaziune fiscală, cea practicată de acestea. Putem spune că evaziunea practicată de transnaționale a primit o lovitură, chiar dacă nu este finalul în lupta dintre guverne și corporații.Urmează ca fiecare țară să-și elaboreze propria legislație, în acest cadru stabilit de la Bruxelles. Probabil, în 2-3 ani se va finaliza la nivel european procesul legislativ.

Cum fură legal marile corporații

Procedura prin care firmele transnaționale evitau plata impozitului era cunoscută, dar nu s-a găsit suficientă voință politică pentru a stopa fenomenul. Marile puteri nu au dorit să elimine supapa oferită de cele 64 de paradisuri fiscale, unde se înregistrează așa numitele firme off-shore. De fiecare dată, în angrenajul firmelor multinaționale se află o firmă din grup, înregistrată într-un paradis fiscal. Mecanismul prin care se face evaziunea este saltul de preț, între o filială și alta, în off-shore. De exemplu, o firmă, înregistrată într-o țară cu impozite ”normale”, exportă o componentă de 300 de euro către altă firmă din același grup, înregistrată într-un paradis fiscal. Acesta nu face nimic, doar reexportă componenta, cu un preț dublu, către o filială din România, unde se asamblează componentele și se vinde produsul finit. Singura care face profit este firma off shore, care plătește un impozit de 5%, adică 15 euro. În România, unde se realizează de fapt, profitul, multinaționala ar trebui să plătească impozit pe profit și dividende, adică 21%, ceea ce înseamnă circa 60 de euro.  Multinaționala declară însă un profit apropiat de zero, pentru că diferența a rămas în off shore și nu plătește mai nimic.

Cu cât a fost păcălit statul

La nivelul anului 2008, înainte de izbucnirea crizei, cifra de afaceri a multinaționalelor care activau în România a fost de 260 de miliarde de euro. În acea perioadă, profitul real se ridica pe la 10%, adică ar fi vorba despre 26 de miliarde  de euro care trebuiau impozitate cu 16%. Venitul statului român ar fi trebuit să fie cel puțin 4 miliarde de euro, în 2008.  Știți cât a fost impozitul pe profit colectat? Puțin sub 1 miliard.

Cum va acționa Directiva prețurilor de transfer

Directiva cere statelor să se ajute între ele, astfel încât să poată controla multinaționalele. Statele Uniunii vor pune în comun informațiile fiscale privind multinaționalele care operează la nivelul UE și vor alcătui o listă neagră a țărilor terțe care refuză să joace corect. Fiecare firmă din grup va trebui să demonstreze că a creat valoare. Va fi mult greu sau imposibil de justificat de ce a umflat prețul într-un offshore unde nu se face nimic. De menționat că, în România, legislatația care să permită controlul multinaționalelor a început să fie întărită începând din 2008.

Ungaria, singura care a învins firmele off shore  

O cale mult mai simplă, aparent, de a evita mutarea profitului în paradisuri fiscale este impozitarea cifrei de afaceri. De ce spun aparent? Fiindcă nu există voință politică pentru a aplica acestă variantă. Singura țară, din câte știu eu, care impozitează cifra de afaceri este Ungaria. Firmele multinaționale au amenințat cu părăsirea pieței ungurești, dar până acum nu au făcut-o. Dacă ar fi impozitată cifra de afaceri, controlul ar fi simplu, iar introducerea firmelor off shore în circuit nu ar mai avea sens. Luând exemplu anului 2008, la o cifră de afaceri de 260 miliarde, cu un impozit asemănător microîntreprinderilor, de 2-3%, s-ar fi încasat 5-6 miliarde de euro, în loc de 0,9 miliarde”, a explicat Ionel Blănculescu.

http://www.dcnews.ro/razboi-intre-guverne-i-marile-corpora-ii-romania-aj…

De asemenea, putem citi aici Comunicatul de presa al PNL, de unde rezulta ca termenul limita de transpunere a acestei Directive Europene este pana in 2019.

Parerea mea este ca nu se va realiza mare lucru pana ce toate tarile din UE nu vor adopta aceasta Directiva. Nu degeaba am pus aceste trei articole fata in fata, cum se spune. Ele ne dau informatii importante! Insa ar trebui eliminate off-shore-urile, adica paradisurile fiscale. Directiva (apud Dl. Blanculescu) se refera la statele membre ale UE, iar exemplul dat de Dl. Isar, cel cu achizitionarea tutunului „de la o altă subsidiară afiliată dintr-o țară membră la un preț foarte mare, pe care îl vindea în România la o marjă de profit extrem de mică”, se refera la o subsidiara afiliata – deci a aceleasi companii – intr-o tara membra a UE. Insa companiile mari, firmele multinationale, pot gasi alte „supape”. Un off shore nu trebuie sa fie neaparat in UE. El poate fi, de exemplu, in Maroc, Egipt sau Mauritania, deci intr-o tara care nu e membra UE si careia, pe cale de consecinta, nu i se aplica Directiva. In acest caz, mecanismul descris atat de Dl. Blanculescu cat si de Dl. Isar, de evitare a platii impozitului, va functiona in continuare.

Foarte interesant este ce spune Dl. Citu:

Aceasta Directiva nu are nicio legatura cu cotele de impozitare a profitului. Acestea sunt decise de autoritatile locale

Mergeti acum la exemplul dat de Dl. Blanculescu – cu alte cuvinte autoritatile dintr-o tara membra pot stabili impozite foarte mici, „de 5%”, ca sa reiau exemplul dansului. Si atunci despre ce vorbim? Mecanismul de evitare a platii impozitului va functiona din nou. Totusi, Dl. Blanculescu afirma:

„Directiva cere statelor să se ajute între ele, astfel încât să poată controla multinaționalele. Statele Uniunii vor pune în comun informațiile fiscale privind multinaționalele care operează la nivelul UE și vor alcătui o listă neagră a țărilor terțe care refuză să joace corect. Fiecare firmă din grup va trebui să demonstreze că a creat valoare. Va fi mult greu sau imposibil de justificat de ce a umflat prețul într-un offshore unde nu se face nimic. De menționat că, în România, legislatația care să permită controlul multinaționalelor a început să fie întărită începând din 2008.”

Dar daca impozitele sunt decise de autoritatile locale, cum ai mai putea sa faci asa ceva? Directiva nu stabileste o fiscalitate unica pe teritoriul Uniunii Europene si daca lasa autoritatilor din tarile membre stabilirea cotelor de impozitare a profitului, cum poti sa mai vii, pe urma, sa spui ca acolo, unde impozitul este extrem de mic, nu s-a facut nimic?? Cum poti sa stabilesti o „listă neagră a țărilor terțe care refuză să joace corect” cand tara respectiva are tot dreptul de a-si stabili nivelul taxelor si impozitelor?? Iar daca se „vor alcatui liste negre”, atunci calea spre abuzuri ramane deschisa! Dl. Citu arata, insa, urmatorul lucru:

„Directiva doar face ca in ceea ce priveste cheltuielile deductibile companiile mici si companile mari sa fie cam pe acelasi picior de egalitate. Daca vreti incearca sa ofere sanse egale tuturor.”

Deci e vorba doar de „cheltuielile deductibile”, adica acelea care nu sunt supuse impozitarii. Atunci lucrurile par a fi si mai clare. Cu alte cuvinte, daca intr-un stat membru, sa prespunem, impozitul e de 3%, nu te opreste nimeni ca sa pui si tu un impozit de 3%, restul fiind cheltuieli deductibile!! Dl. Citu explica mai jos:

Daca o tara vrea sa reduca taxele in continuare nimic nu o opreste. Din contra, in aceste conditii, un plan de dezvoltare bazat pe reduceri de taxe este mult mai credibil Pentru prima oara se poate face un plan multianual de dezvoltre ca implementarea directivei ofera si o predictibilitate mai mare a veniturilor.”

Daca incercarea de diminuare a paradisurilor fiscale consta in faptul ca fiecare tara membra sa scada drastic impozitele, ele tinzand in acest caz spre zero, atunci m-am lamurit. In acest sens, spune si Dl. Isar:

„Pentru ca bunastarea sa sporeasca vizibil Romania are nevoie de investitii majore si de reduceri de taxe”

si apreciaza ca:

„Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei”

Dar daca e vorba de o „finantare hibrida stat-privat”, atunci intrebarea logica e: cat statul si ca privatul? O reducere drastica de taxe ar insemna o reducere a veniturilor bugetare. Practic, Directiva aceasta ma poate aduce sa impozitez in Romania si sa-mi iasa un venit la fel cat marja de profit, foarte mica, declarata de compania respectiva in conditiile actuale.

Daca „Aceasta Directiva nu are nicio legatura cu cotele de impozitare a profitului. Acestea sunt decise de autoritatile locale” (cum spune Dl. Citu), atunci ori nu se schimba nimic, ori se schimba prin „partile esentiale”, acelea legate de „cheltuielile deductibile”, care ar trebui sa fie egale pentru toate statele membre, cu alte cuvinte standardul dupa care actionam ar fi chiar paradisul fiscal, unde „cheltuielile deductibile” nu conteaza, iar impozitele foarte mici. Sau cum e? Directiva asta, cel putin asa mi se pare, poate pune toate statele membre sa se alinieze practicilor din tarile unde se practica paradisul fiscal.

Termenul limita e 2019. Eu zic ca ar trebui nu sa respingem aceasta Directiva, dar sa mai reflectam…

Octombrie 29, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

Tinerii!

Chiar nu am nicio problema legata de implicarea mai activa a tinerilor in politica. Fara indoiala ca e un lucru bun, de dorit. Cu toate acestea nu pot sa imi ascund o nemultumire… As dori mai multa profunzime in gandire din partea tineretului nostru si nu repetarea propagandistica a unor clisee. Iata, de pilda, ce spune Alina Gorghiu pe Facebook:

„Sunt întrebată de ce nu am exprimat un punct de vedere referitor la noul Cod fiscal, propus de guvernarea PSD. Răspunsul este simplu, sunt un om serios, nu cred în iluzii. Atât timp cât nu există o proiecție a veniturilor bugetare, avem de-a face cu un nou număr de magie propagandistică: ni se arată ceea ce dorim să vedem și ni se ascunde realitatea. Adevărul este că PSD va compensa orice măsură liberală (dacă nu rămâne, cel mai probabil, la stadiu de promisiune) cu zece de împovărare a populației și a mediului de afaceri.

Nu doresc să contribui la strategia lui Victor Ponta, maestru în iluzionismul politic, de a deplasa atenția de la faptul ca nu se gândește să-și dea demisia din pricina deficitului imens de credibilitate, la care a contribuit și cazul de corupție în care sunt implicați prietenii și rudele Prim-ministrului. Realitatea este că Victor Ponta a predat cheile Palatului Victoria consultanților săi de imagine, așa cum prietenii domniei sale au devenit gestionarii afacerilor cu fonduri de stat.

PNL va prezenta, în curând, programul său de guvernare care se susține pe trei coloane principale: taxe mici, eliminarea birocrației și creșterea sancțiunilor pentru evaziune. PSD, ca partid socialist, nu are specializarea politică necesară pentru a face reforme fiscale, care să reziste în timp, nici acum, nici altă dată. Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie.

PS: Premierul a uitat și azi să ne spună unde este milionul de locuri de muncă nou înființate și cele 10 miliarde de euro investiții noi.”

Recomand citirea integrala si in original a intregii postari.

Primul lucru care sare in evidenta este ca accentul cade pe crediblitate: „Victor Ponta, maestru în iluzionismul politic, de a deplasa atenția de la faptul ca nu se gândește să-și dea demisia din pricina deficitului imens de credibilitate, la care a contribuit și cazul de corupție în care sunt implicați prietenii și rudele Prim-ministrului”. Credibilitatea pare a fi noul motto al Administratiei Prezidentiale: cuvantul in jurul caruia pare a gravita noua doctrina, cea a Presedintelui Iohannis. Desi nu mi se pare foarte clar daca – presupunand adevarata afirmatia – „deficitul imens de credibilitate” (observati cuvantul imens!!) ar fi si unul real. Sau daca intr-adevar Ponta ar stau rau la capitolul credibilitate. Sau daca lucrul acesta ar avea vreo importanta, vreo semnificatie in legatura cu credibilitatea pe care ar avea-o PSD, daca deficitul de credibilitate pe care l-ar avea Ponta s-ar repercuta negativ asupra credibilitatii intregului PSD. Ca mie nu mi se par tocmai clare aceste aspecte. Pentru ca PSD pare a fi o forta redutabila pe scena politica a tarii. Nu mai vorbesc de faptul ca Opozitiei ii e foarte greu sa schimbe Guvernul, intrucat nu are majoritate in Parlament.

Un al doilea aspect scos in evidenta este acesta: „PNL va prezenta, în curând, programul său de guvernare care se susține pe trei coloane principale: taxe mici, eliminarea birocrației și creșterea sancțiunilor pentru evaziune„. La care eu ma intreb: cresterea sanctiunilor pentru evaziune va face sa creasca credibilitatea PNL? Sau n-are importanta? Sau e un cliseu folosit pentru a fi politically correct, deci ar fi mai mult formal?

Ce se intampla? Cand vorbim de evaziune fiscala, care la noi in tara e mare, ar trebui sa ne punem intrebarea daca avem cultura platirii taxelor si impozitelor si care este nivelul acesteia. Ceea ce am observat eu este ca in dezbaterile publice se face confuzia intre cultura platirii taxelor si impozitelor si filozofia fiscala. Trebuie sa spunem ca vorbim de doua lucruri diferite. De exemplu, afirmatia ca taxele si impozitele trebuie sa fie mici (dar cat de mici?) tine de ceea ce s-ar putea chema filozofia fiscala. Platirea taxelor si impozitelor este o chestiune de ordin cultural.

Platirea taxelor si impozitelor este nemijlocit legata de sectorul privat, in general vorbind are legatura doar cu ceea ce e privat. Este un lucru ce frizeaza absurdul, in cel mai bun caz nepotrivit, in orice caz o contradictie, ca Statul sa-si plateasca siesi taxe si impozite. Romania a fost o tara comunista in care au trait in comunism cateva generatii. In comunism totalitatea mijloacelor de productie era in mana Statului, apartinea de Stat. Sectorul privat a fost in cea mai mare parte anihilat. Situatia aceasta a durat o jumatate de secol. Statul modern roman, inceput cu Unirea Principatelor sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost inlocuit in 1947 cu Statul comunist, care a inversat raporturile existente pana atunci in societate. Intr-o societate comunista, cum a fost in Romania aproape jumatate de secol, nu se putea vorbi de o cultura a platirii taxelor si impozitelor si nici de formarea unei asemenea culturi. Repercursiunile acestei stari de fapt se vad si astazi. Insa acest lucru, aceste consecinte ale fostului regim comunist, nu se produc doar in virtutea unei inertii istorice. Chestiunea fundamentala, cred eu, legata de dezvoltarea unei culturi a platirii taxelor si impozitelor trebuie conexata de dezvoltarea sectorului privat in Romania. Aceasta mi se pare a fi chestiunea esentiala. Drept consecinta aceasta problema nu poate fi rezolvata in exclusivitate doar pe calea punitiva legala. Or, jocul pe care ni-l propune D-na. Gorghiu este unul axat pe pedepse! Cu alte cuvinte, se pune un accent major pe masurile de represiune, nu pe dezvoltarea sectorului privat. Taxele mici si eliminarea birocratiei sunt aspecte pozitive care ar ajuta, desigur, sectorul privat. Insa dezvoltarea sectorului privat este un lucru mult mai amplu decat ar parea la prima vedere. Trebuie aratat, dupa parerea mea, un lucru: taxele mici si eliminarea birocratiei nu-l ajuta neaparat pe cetatean, ci ajuta sectorul privat. Eliminarea birocratiei ar putea insemna masive disponibilizari de personal, lucru care nu stiu cat i-ar ajuta pe acei cetateni care ar urma sa fie disponibiliziati. De asemenea taxele mici ma duc cu gandul la diminuarea rolului statului in economie, la diminuarea drastica a ajutoarelor sociale. Si atunci problema esentiala ar fi cum poti sa faci ca in zonele sarace sau in cele defavorizate sa creasca sectorul privat si sa fie capabil sa asigure locuri de munca bine platite, cum poate sa creasca nu numai cantitativ dar si calitativ acest sector privat. „Filozofia” D-nei. Gorghiu, de scolarita superficiala: „Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie”, nu explica si felul cum s-ar putea realiza aceste lucruri.

O alta problema care trebuie studiata, iar efortul ar trebui sa fie al intregii clase politice si nu numai, este problema Statului. La intrebarea „cum e Statul?”, raspunsul e unul foarte simplu: asa cum il arata, cum il defineste, cum il descrie Constitutia. Problema fundamentala aici este ca noi, cu un asemenea Stat, asa cum e el descris de Constitutie, nu am ajuns prea departe, de pilda ramanem una din cele mai sarace tari din Europa. In Romania exista la ora actuala diferente foarte mari de dezvoltare intre regiunile sale istorice. Cum s-a ajuns, ca sa dau un alt exemplu, cu un asemenea stat ca milioane de romani sa plece peste granita ca sa-si gaseasca de lucru? Cum s-a ajuns la o situatie demografica negativa, cu consecinte, inclusiv economice, negative? In privinta colectarii taxelor si impozitelor acest Stat prezinta evidente dificutati. De ce oare? Legat de ceea ce spuneam mai sus, acest Stat ar trebui sa conduca la dezvoltarea sectorului privat in tara noastra, la depasirea efectelor crizei economice. Or, nu prea se vad astfel de aspecte pozitive, nici macar in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene. De asemenea circula idei anacronice in raport cu Constitutia, ca spre exemplu cea formulata recent de Dl. Crin Antonescu si anume ca regimul Iohannis se va transforma intr-unul prezidential, de autoritate… De unde rezulta ca avem o conceptie foarte slaba despre Stat, despre rolul sau in societate. Cand auzi persoane publice foarte cunoscute, mai ales cineva care a fost si candidat la presedintia Romaniei, vorbind in felul acesta, nu se poate sa nu te intrebi daca astfel de conceptii sunt reminscente ale unor vremuri revolute. Gandim, poate fara sa vrem, poate pentru faptul ca ne e mai comod asa, in termeni ce frizeaza totalitarismul. Ar trebui sa ne dea de gandit lucrul acesta.

As dori sa spun cateva cuvinte despre chestiunea Culturii. Am urmarit dezbaterile privind timbrul de carte. Nu cred ca e cineva de acord cu scumpirea cartilor. Insa faptul grav care trebuie semnalat este ca in Romania, din cate am inteles, nu se mai prea citeste. Viata culturala este in declin. In perioada interbelica existau cenacluri literare in care erau promovate tinerele talente, oameni care ulterior au ajuns mari scriitori. Chestiunea nu este numai cat costa o carte sau ca pe vremea comunismului o carte buna o puteai cumpara cu 5 lei, ca aveam peretii tapetati cu carti, ci si pepinierele in care se nasc noile talente literare. Nu prea mai avem asa ceva, iar interesul publicului pentru cultura ramane, din pacate, unul scazut. Tindem sa avem nu numai o populatie imbatranita, dar si una abrutizata. O reforma morala cu o populatie abrutizata nu prea vad sa aiba sanse de reusita. Insa aceasta tendita spre abrutizare are si implicatii economice dintre cele mai negative. De observat rezultatele slabe la examenele de bacalaureat, dezinteresul tinerei generatii pentru cultura, elevatie, invatatura, dominata doar de un spirit materialist si mercantil. Nu prea mai vad nici pe la televizor ca sa fie promovate emisiunile culturale, doar asa numitele televiziuni de stiri. Sincer, as dori sa-l vad pe Dl. Nicolae Manolescu intr-o dezbatere culturala, literara, comentand, de pilda, tendintele literare ale inceputului de secol. Sau o dezbatere culturala despre cinematografia inceputului de sec. XXI, despre tendintele care apar in filmografie. Insa astfel de lucruri, din pacate, nu prea le vedem si nici nu intereseaza multa lume, doar „publicul de specialitate”. Noi suntem intr-un impas cultural evident. Nu ma refer, cum poate ar putea crede unii, la implicarea statului in cultura. Ci, ca sa fiu mai clar, reformulez punctul meu de vedere printr-o intrebare: noi mai avem oare la ora actuala un cenaclu literar precum Sburatorul lui Eugen Lovinescu? Am dat un exemplu. De Sburatorul stim si astazi, a ramas viu in mintea noastra, a generatiilor de azi. Sa ne gandim la Marin Preda, care a luat parte la sedintele cenaclului Sburatorul. Uitati-va, va rog, ce viata culturala aveam in perioada interbelica! Si ce calitate inalta avea! Comparati-o cu cea de acum! Asta ca sa vedem unde se afla acum Romania!

Revin la aspectul economic. Stiti cat e la noi forta de munca vulnerabila – este vorba de lucratori pe cont propriu si lucratori familiali neremunerati, ca procent din totalul ocuparii fortei de munca? Dupa datele puse la dispozitie de Banca Mondiala, aceasta este de 31,8%!! Pentru comparatie cu alte tari – aici. Suntem deasupra Bulgarei, Ungariei si chiar a Rusiei!! Chiar si Serbia are un procent mai mic decat al nostru… Venezuela e la acelasi nivel cu noi, Mexicul ne e vecin. Ecuador… ei, nici chiar asa: in Ecuador este de 51,2%!! America Latina scrie pe noi. Un regim prezidential, asta ne mai lipseste… In asemenea conditii noi vorbim de „creșterea sancțiunilor pentru evaziune”… In cazul lucratorilor independenti – v. aici – procentul pentru tara noastra este de 32,7%, Mexicul este aproape de noi, ceva mai sus ca procent. Venezuela si Ecuador ne depasesc. La niveluri mai joase, dar apropiate de noi sunt Serbia, Brazilia, Italia, Argentina. In SUA procentul este de 6,8%!! In privinta lucratorilor salariati – v. aici, in Romania procentul este de 67,3%. In SUA procentul este de 93,2%!! Aici Ungaria, Bulgaria, Rusia, Polonia si chiar si Serbia sunt inaintea noastra!! Nu mai vorbesc de Franta, Germania sau Norvegia! La capitolul lucratori in familie – v. aici – din acest grup de tari: Romania, Ecuador, Serbia, Mexic, Brazilia, Polonia , Italia, Venezuela, Bulgaria, Spania, Republica Ceha, Argentina, Germania, Franta, Ungaria, Norvegia, Rusia, SUA, tara noastra e pe primul loc, urmeaza celelalte tari in ordinea de mai sus. Procentul la noi este de 12,6%, deci cel mai mare din acest grup de tari!! In Ecuador, a doua clasata, sa zicem asa, procentul este de 9%, deci o diferenta de 3,6% fata de noi, care suntem pe primul loc…

Stau si ma intreb daca se uita cineva din Guvern, din PNL pe aceste statistici… In asemenea conditii e aproape (spun asa pentru ca vreau sa fiu optimist totusi) imposibil sa combati evaziunea fiscala. Daca cineva crede ca prin „creșterea sancțiunilor pentru evaziune” se poate combate evaziunea intr-o asemenea structura a fortei de munca, eu cred ca se insala… Daca luam, de pilda, forta de munca vulnerabila, procentul s-a situat in intervalul 33,7-31,8% in perioada 2005-2012, deci s-a mentinut practic la un nivel constant. Or, procentul asta e foarte mare, sunt foarte multi oameni care pot fi incadrati ca fiind forta de munca vulnerabila, definita ca mai sus. Sau intr-o tara in care lucratorii salariati reprezinta 67% din forta de munca e foarte greu sa combati evaziunea. Evaziunea fiscala se poate combate clar si precis intr-o tara unde procentul asta ar fi in jur de 90%. Bunaoara in SUA, Germania, Franta sau Norvegia se poate combate evaziunea in conditii optime.

Chestiunea care se pune ar fi daca s-a evaluat ce consecinte are impactul declinului cultural, de care vorbeam mai sus, asupra economiei nationale, scaderea gradului de pregatire profesionala. Sa ne gandim ca avem si asa un numar foarte mare de asa zisi lucratori independenti… Educatia populatiei este un aspect foarte important in special in ceea ce priveste viitorul. Pentru ca sa poti sa ai realizari in plan economic, stiintific, etc lucrurile acestea nu le poti face cu o populatie needucata. La noi cultura ar trebui sprijinita de catre sectorul privat, prin donatii, de catre stat, orice sprijin e binevenit. Sectorul privat ar putea vedea acest sprijin si ca pe o investitie in viitor. O degradare a fortei de munca nu are cum sa ajute sectorul privat, ba chiar il pune in pericol si poate fi generatoare de crize economice severe! Sa ne gandim la tarile dezvoltate care au si o cultura mare, bine aspectata in multe domenii.

Investitiile straine directe – aici, intrari nete reprezentau in 2012 un procent de doar 1,55% din PIB pentru tara noastra. Capitalizarea de piata a companiilor listate (% din PIB) – v. aici – in tara noastra a fost de doar 9,4% in 2012, un procent iarasi foarte mic. In USD reprezinta aproape 16 miliarde $ pentru Romania. Sa facem o comparatie cu Franta: 1,8233 trilioane $!! In Polonia: 177,73 miliarde! In SUA 18,6683 trlioane $!! La capitolul credite bancare neperformante – v. aici – in 2012, din grupul de tari enumerate mai sus, Romania se afla pe locul doi: 18,24% din totalul creditelor globale. In SUA stiti cat e? 3,3%!! Mexicul, Argentina stau bine la capitolul asta, cu un procent mic de credite neperformante.

Acestea arata ca forta de munca disponibila exista din belsug in Romania. Capitalul, in schimb, e redus, foarte redus in comparatie cu alte tari si, pe cale de consecinta, foarte scump… Pe de alta parte, data fiind structura fortei de munca de la noi, nu trebuie sa ne mire procentul ridicat al creditelor neperformante. Eu de asta si spuneam in postarea precedenta ca este necesar sa vedem cum se poate crea la noi o serioasa piata de capital si cum putem folosi, cum poate cetateanul folosi cat mai eficient sectorul bancar.

Am scris aceste randuri si cu gandul de a indemna la o dezbatere serioasa, cum bine spunea Dl. Iohannis in campanie. Trebuie sa-i critic pe tinerii nostri aspiranti in politica pentru ca nu vad ca ii trage inima sa aprofundeze problemele. Totusi, cu idei de genul: „Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie.”, nu se poate dezbate serios o problema, nicio problema.

Februarie 25, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Despre ce inseamna o fiscalitate grea…

Multi vorbesc, putini cunosc. Si mai putini, din pacate, citesc… Va propun sa vedem cum, din ce realitati sociale, dar mai ales politice si economice, s-a nascut ideea potrivit careia: orice taxa si impozit este un act de furt din partea statului. N-ati vrea sa stiti? 🙂 Ideea este foarte veche si va voi prezenta in continuare cum era fiscalitatea in Tara Romaneasca in vremea lui Serban Cantacuzino (1678-1688):

Fiscalitatea. Una din acuzarile care i se aduc lui Serban Cantacuzino este ca a exercitat o presiune fiscala din cele mai grele. Cronica – e adevarat protivnica lui – a lui Radu Popescu, arata ca in anul dintai a luat din tara 2000 de pungi de bani, in al doilea 3000, in al treilea si mai mult „cat rasuflu boierii, slujitorii, birnicii nu mai avea: batuti, casniti in toata vremea, isi vindea mosiile, tiganii, viile si tot ce avia, de le cumpara Serban Voda si ai lui; iar saracii plangia si plinia tot ce le ceria, ca era legati de stalpii ce era infipti la puscarie, inlauntru si afara, de-i batea cumplit: pre boiari, pre capitani, pre slujitori, pan i-au saracit pre toti; si care cum scapa, umplia țărâle, cari nu muria de batai sau de necazuri”. Calugarul Del Monte, amintit mai sus, care a trait la curtea lui Serban, confirma intru totul aceste excese fiscale si adaoga, ca din cauza lor „Tara Romaneasca e desarta de oameni”. Chiar cronica oficiala, scrisa de Stoica Ludescu, omul de casa al Cantacuzinilor, recunoaste indirect presiunea fiscala cand arata ca pe domn „il impresura Turcii cu dari de bani si zahareale”

Aceste necontenite cereri turcesti – mereu sporite – inghiteau intr’adevar cea mai mare parte din sumele adunate. S’a facut socoteala ca ele reprezentau la finele veacului al XVII-lea, „trei patrimi din veniturile tarii”. Se adaogau apoi nevoile curtii, cu lux si fast, cum se cuvenea pentru un descendent al imparatilor bizantini, si, in sfarsit, nevoile sale personale si ale familiei sale. Cantacuzinii pierdusera o parte din averea lor in timpul persecutiilor lui Grigore Ghica si Gheorghe Duca si pe cand fusesera pribegi sau in surghiun. Cautau acum deci sa si-o refaca si s’o sporeasca. Toate acestea la un loc explica de ce darile au fost mari si dece, nu numai saracimea, dar chiar si boierii au trebuit, sub diferite forme, sa plateasca sume insemnate” (subl. mea)

Constantin C. Giurescu – Istoria Romanilor – Vol. III, Partea I, Editia a II-a, Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, Bucuresti 1944

Ma uit cu cata usurinta vorbesc unii, spre exemplu marele nostru actor, Dl. Dorel Visan, pentru care am o stima sincera si deosebita, care intr-unul din Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan cita ce a spus nu stiu cine care ne-a vizitat tara cam in perioada asta de care vorbesc (sfarsit de sec. XVII si inceput de sec. XVIII, daca mai tin bine minte) si a spus ca: „munca e dusmana romanului”. Eu va propun sa citim cum era pe vremea respectiva. Pentru ca sa stim ce realitati erau si pe urma sa vorbim… Ca sa judecam drept.

Uitati-va, va rog, ce viata nenorocita avea romanul in propria lui tara. Ca se „deserta tara de oameni”!!! Stau si ma gandesc ce solutie aveai alta decat fuga, sau cum se zice acuma emigratia in alta tara. Daca te opunei prin forta armelor, impuscand un slujitor domnesc, atunci domnitorul putea trimite o mica armata de era si mai rau, matrasea tot!! Uitati-va cum toti, boieri, oameni de rand, saraci, bogati erau supusi unui regim cumplit si ce pedepse erau daca nu se platea: „cari nu muria de batai sau de necazuri”… De aici si ideea, sau mai bine zis atitudinea, romanului de a se descurca, de a insela statul… Ca si acum a ramas vorba: „fiecare se descurca cum poate”. Si, mare atentie, inca nu suntem in vremea Domniilor Fanariote!! Va dati seama ce inseamna asta: „Tara Romaneasca e desarta de oameni”…? Si unde mai pui persecutiile politice, care erau ingrozitoare la acea vreme, in luptele dintre partidele boieresti… Si uitati-va, va rog, unde mergeau banii, o mare parte din miile de pungi de bani, din veniturile oamenilor… La Turci… Mergeau peste granita, poporul nu vedea nimic, nu beneficia cu nimic de pe urma acestor bani pe care ii platea stapanirii…

O societate se dezvolta pe ceea ce au cladit generatiile anterioare. Dar la noi? La noi romanul era batut si chinuit cumplit, ca sa plateasca stapanirii, fara sa vada ceva bun din faptul ca platea sume atat de mari de bani. Uitati-va ce teroare era! Si, chiar asa, asta nu e un regim terorist? Terorism de stat. Plateam si plateam turcului iar in tara era o viata cumplita pentru cetatenii ei.

Totusi, Serban Cantacuzino a fost un sprijinitor al culturii si a intemeiat la 1679, inca de la inceputul domniei, o Academie unde cursurile se faceau in limba greaca veche, la Manastirea Sfantul Sava, in fata Universitatii de astazi. A fost interesat si de tiparirea de carti. Aceasta a fost o parte luminoasa, ca sa zic asa, a domniei sale. Domnia lui a fost interesanta si n-as zice ca a facut doar rele. A murit nu la o varsta inaintata, pe 29 octombrie (stil vechi) – gravat pe lespedea de mormant – 1688, la numai 54 de ani. Era bolnav inca din august… Dar unii spun ca moartea n-ar si fost naturala ci la mijloc ar fi fost un complot, deci o crima…

Dar ganditi-va ce bine ar fi fost in tara daca impozitele erau mici, ce avant economic mare ar fi prins tara! Si ce bine ar fi fost daca din banii platiti de cetateni ar mai fi facut si alte Academii prin tara. Ganditi-va unde ar fi ajuns Tara Romaneasca, unde am fi fost noi acum!!! Daca s-ar fi facut asa, noi am fi fost acum la nivelul tarilor occidentale, daca nu si peste! Dar in acele vremuri erau si anumite conjuncturi politice… Care nu ne-au favorizat…

August 9, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 111 comentarii

Cum se poate ajunge la colapsul sistemului bancar…

Capital

RETRAGERE MASIVĂ la băncile din Grecia: 500 de milioane de euro PE ZI

Se arata, printre altele, ca:

„Problema este că acest lucru se întâmplă deja. Conform unui articol Bloomberg, grecii retrag în fiecare zi aproximativ 500 de milioane de euro. Mai mult chiar, un bancher care a dorit să rămână anonim a declarat că suma retragerilor din bănci ar putea fi chiar de 700 de milioane de euro pe zi.

Nu există nicio cifră oficială în acest sens.

Deponenţii greci au retras recent 700 mil. euro din băncile locale ale ţării, a spus preşedintele Karolos Papoulias, însă perioada exactă a transferurilor nu a fost făcută clară.

În noiembrie anul trecut, odată ce discuţiile despre ieşirea Greciei din spaţiul european s-au intensificat, populaţia a retras din bănci pe parcursul unei săptămâni o sumă de 5 mld. euro, adică 3% din totalul depozitelor.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

DE citit si…

… acest punct de vedere asupra chestiunii fiscalitatii:

O relaxare fiscală cât o creştere viitoare de taxe

Autor: Oana Osman

Iunie 14, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu