Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ora de poezie

As dori sa dedic aceasta postare jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, ucisa cu o bomba plasata sub masina sa in data de 16 octombrie 2017. De aici se vede cat de periculoasa poate fi meseria de jurnalist. Si nu e singurul caz petrecut in lume…

Gandindu-ma la ea si la ceea ce i s-a intamplat, mi-a venit in minte aceasta poezie a lui Nichita Stanescu:

Încins

As sta încins la soldul tau
sabie scurta, netocita
sau mult mai bine ar fi sa-mi fie rau
cu fruntea intre sînii tai, iubita.

Acoperit de rani adînci
te-as fi-nvatat pamîntul cum e.
Matrita, trupul meu fu pentru stînci
si limba mea vorbire pentru lume.

Mai bine sabie la soldul tau
ca iute la mînie doamna,
tu între bine si-ntre rau
la mijloc sa ma-nfigi sudalma.

Rana sa fiu, durere, sînge,
si-al echilibrului cînd plînge,
lacrima lunga, rea, de fier.
la cei ce nasc, la cei ce pier.

(Nichita Stanescu – In dulcele stil clasic, 1970. Ordinea Cuvintelor, vol II, Editura Cartea Romaneasca, 1985.)

Malta are o populatie, estimata in 2014, de doar 445. 426 locuitori si un PIB de $25.623 per capita si este clasificata de catre FMI ca fiind o tara dezvoltata. Este membra a Zonei Euro.

Din cate am inteles, scandalul a fost in jurul premierului Joseph Muscat, din Partidul Laburist, si era legat de Panama Papers. Caruana a investigat potentialele cazuri de coruptie. Liderul Opozitiei, Simon Busuttil, din Partidul Nationalist, daca am inteles bine, si-a manifestat sustinerea fata de lupta impotriva coruptiei din insula.

Interesant este ca pana acum nu s-a auzit sa se intample asa ceva, un asasinat in cel mai pur stil mafiot, in Malta… Nu stiu de ce, dar chiar nu m-as fi gandit la Malta… Desi, totusi, de ce nu…? De asemenea, interesant este ca Partidul Laburist si Joseph Muscat sunt la Putere din 2013. Presedinta Maltei, D-na. Marie-Louise Coleiro Preca, provine tot din Partidul Laburist. La alegerile din 2013 Partidul Laburist a castigat cu 54,8%. In 2017 au fost dezvaluirile facute de Caruana Galizia. Premierul Muscat a sustinut ca adevarul este de partea sa si vrand sa protejeze Malta de incertitudine declanseaza alegeri anticipate. Astfel, au loc alegeri generale in 2017 si cine credeti ca a castigat? Tot Partidul Laburist, cu un procent de 55% – mai mare decat in 2013 si dupa dezvaluiri privind posibile fapte de coruptie la varf!!!

De aici rezulta ca dezvaluirile privind posibile fapte de coruptie n-au prea influentat electoratul, n-au dat castig de cauza Opozitiei. Partidul Nationalist n-a mai castigat din 2008, si atunci cu 49,3%… Vorbim de o tara in care coeficientul Gini este 27,7, catalogat drept scazut. Deci nu sunt inegalitati mari in societate. Iar indicele de dezvoltare umana HDI este unul foarte ridicat, 0,856, cu alte cuvinte este vorba de o tara unde speranta de viata la nastere, educatia si PIB-ul sunt foarte mari. Si cu toate acestea dezvaluirile privind eventuale fapte de coruptie la varful politicii malteze n-au influentat deloc rezultatul alegerilor. Cei care erau vizati au castigat o majoritate de peste 50%.

Premierul a condamnat in termeni fermi atentatul.

Interesant este ca retorica anticoruptie nu a avut efecte politice concrete in Malta, fenomen intamplat si in Romania sau Republica Moldova (care nu e membra UE), tari care n-au PIB-ul si dezvoltarea Maltei. Din nenorocire, din pacate, efectul a fost unul tragic: asasinarea acestei jurnaliste curajoase. Lucrul nu e specific Maltei.

Trebuie remarcat ca, in plan politic, criticile fata de partidul de guvernamant, legate de coruptia la varf, au venit din partea Partidului Nationalist, un partid crestin-democrat si conservator, afiliat la PPE. Partidul Laburist face parte din Partidul Socialist European, Iar premierul Muscat este un politician progresivist si liberal, pro business, asociat cu politicile liberalismului economic si social-liberale.

De unde se vede ca metoda asta de lupta politica prin anticoruptie n-a reusit decat sa introduca tensiuni politice, nimic mai mult in plan politic: statu-quoul s-a mentinut si chiar fara probleme.

De aici rezulta mai multe invataminte… Si ma gandesc, spre exemplu, daca o retorica anticoruptie in Rusia ar putea schimba statu-quoul de acolo… S-ar parea ca nu prea. Desi in Rusia Opozitia la regimul Putin e persecutata dur. De fapt cam acelasi lucru s-a intamplat in relatia Rusia-Occident: s-au inrodus tensiuni politice, fara sa se schimbe mare lucru, nicidecum ceva din atitudinea Kremlinului. Donald Trump a dorit sa detensioneze relatiile ruso-americane, Congresul insa, aflat inca sub puternica impresie negativa a implicarii Rusiei in alegerile prezidentiale din SUA, s-a opus cu indarjire. Si democratii, si republicanii. Tensiunile politice intre SUA si Rusia n-au incetat. Dimpotriva. In Republica Moldova a castigat omul Kremlinului… Nu mai vorbesc de chestiunea Coreii de Nord si de ajutorul pe care Rusia si China il da Phenianului…

Revenind la Malta, ar trebui sa aratam ca rata somajului s-a redus din 2013, cand era la 6%, la 4,1% in aprilie 2017, deci pe durata in care laburistii au detinut (si detin) Puterea. Si se vede ca lucrul acesta a fost apreciat de cetateni. In perioada 2009-2013, cand la Putere s-au aflat nationalistii, rata somajului in insula a fost de peste 6%. Ar mai trebui spus ca PIB/loc. (in US$) in Malta, in perioada 2008-2016 a fost in crestere, cu o scadere mica in perioada crizei 2008-2009, revenire in 2010. Din acest punct de vedere maltezii nu prea au avut de ce sa se planga. Rata de crestere a valorii PIB este de 5% modificare anuala in 2016. Trebuie sa retinem aceste date pentru ca populatia, din cate se vede, n-a dus-o rau in anii din urma, scaderea drastica a somajului si cresterea PIB/loc. fiind emblematice in acest sens. Din acest punct de vedere, al PIB/loc., Malta se afla deasupra Cirpului si Greciei. Daca ne uitam pe statisticile FMI la datoria generala guvernamantala bruta, vedem ca Malta are o datorie de doar 55,9% din PIB, deci sub 60% din PIB, cat prevad Criteriile de Convergenta de la Maastricht. Malta nu sta deloc rau nici la acest capitol. In comparatie, spre exemplu, cu Franta a carei datorie este de 96,8%!! Sunt tari dezvoltate care au datorii foarte mari. De exemplu, Japonia cu 240,3% din PIB!!! Trebuie remarcate performantele economice ale Maltei! Dar trebuie remarcat ca si in tari mai putin performante economic, discursul anticoruptie nu a avut, politic vorbind, efectul scontat. Chiar in tari membre UE. Fara indoiala, asta NU justifica aceasta crima abominabila. Insa arata un evident declin al politicii duse de dreapta europeana, reprezentata de PPE, lucru care ar trebui sa le dea de gandit…

In orice caz, aceasta practica de a ucide jurnalisti incomozi trebuie condamnata, mai ales ca s-a petrecut asa ceva intr-o tara membra a Uniunii Europene. Lucrul acesta plaseaza UE intr-o pozitie proasta, langa Federatia Rusa… Bine, desigur, diferentele raman foarte mari. Insa subminarea libertatii presei in Uniunea Europeana este un lucru inacceptabil. Practica aceasta aminteste de regimurile totalitare, nu de o societate libera. Insa lucruri de genul acesta s-au mai intamplat… Imi vine in minte asasinarea in 1978 a crainicului de radio si activistului politic de stanga Giuseppe „Peppino” Impastato, care si-a sfarist viata la numai 30 de ani, de catre boss-ul Mafiei Siciliene, Gaetano „Don Tano” Badalamenti, capofamiglia in orasul sau, Cinsi, din Sicilia. Don Tano a fost unul din liderii a ceea ce s-a numit Pizza Connection, o afacere de 1,65 miliade US$ de trafic de droguri. Heroina era distribuita in pizzerii. Afacerea s-a desfasurat intre 1975 si 1984. Don Tano era in relatii prietenesti cu fostul premier Giulio Andreotti. Don Tano era perceput ca fiind din aripa moderata a Cosei Nostra… Dupa investigatia magistratilor, Andreotti ar fi facut apel la Mafie pentru lichidarea jurnalistului Carmine „Mino” Pecorelli de la revista Osservatorio Politico intrucat acesta ar fi putut sa publice informatii ce i-ar fi distrus cariera politica lui Andreotti, legate de finantarea ilegala a Partidului Crestin Democrat si secrete din 1978 despre rapirea si uciderea fostului premier itlalian Aldo Moro de catre Brigazile Rosii. Don Tano era implicat in uciderea jurnalistului, intamplata in 1979. Andreotti a fost definitiv achitat de crima de catre Curtea Suprema in 2003.

Astfel de lucruri, din pacate, s-au mai intamplat…

Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

Anunțuri

Octombrie 18, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

O atmosfera din a doua jumatate a sec. XIX…

Ma numar printre cei ce cred ca Eminescu trebuie citit si aprofundat chiar si in zilele noastre. Eminescu a fost un mare poet, cu sclipiri de geniu. Acest lucru se vede nu doar din subiectele abordate (atat in proza cat si in poezie), dar si in constructia frazei poetice si melodia acesteia. De unde se vede ca omul a fost inzestrat cu un talent rar si cu un har iesit din comun.

In zilele noastre de erodare a spiritualitatii si, pe cale de consecinta, de evident declin cultural, eu va propun sa-l (re)citim pe Eminescu si ne vom simti mai bine. O asemenea experienta spirituala iti poate deschide noi orizonturi pe care s-ar putea sa nu le fi cunoscut niciodata inainte. Dar, cine stie?, poate si acel ceva uitat si ingropat undeva sub un strat gros de timp poate fi adus la iveala, cand poate nici nu te asteptai…

Ma gandeam sa pun pe blog o poezie de Eminescu. Dar nu una care sa trateze un profund subiect filozofic sau o suava poezie de dragoste. Ci o poezie care sa evoce o atmosfera specifica acelei epoci. Cum am putea sugera mai bine cititorului modern o atmosfera din a doua jumatate a sec. XIX? Cum i-am putea inspira mireasma unei epoci? Sigur, ai putea spune ca parca e mai usor in arta vizuala intrucat privind un tablou de epoca sau chiar o fotografie veche iti poti da seama destul de bine. Dar tabloul, totusi, nu vorbeste. Cuvantul este sublimat in imagine. Pe cand poezia poate crea imagini si chiar tablouri, dar nu cu ajutorul culorilor si pensulei, ci cu ajutorul cuvintelor. Si chiar citind, spre exemplu, un roman, vedem cu ochii mintii scena descrisa acolo. Poezia are darul de a sugera mult mai mult – parafrazandu-l pe Baudelaire: asa cum o sticluta veche cu un parfum de mult uitat, odata redescoperita si deschisa, raspandeste in atmosfera actuala balsamul unei alte vremi, asa si poezia ne aduce in actualitate aroma unei alte epoci. Si iata la ce m-am gandit:

Din Berlin la Potsdam

Din Berlin la Potsdam merge
Drum de fier, precum se știe.
Dară nu se știe încă
C-am luat bilet de-a trie,

C-am plecat de dimineață
Cu un taler și doi groși…
Și de gât cu blonda Milly,
C-ochi albaștri, buze roși.

Zice Brahma, tata Brahma,
Cum că lumea asta nu e
Decât arderea-unei jertfe
Într-o vecinică cățuie.

Am aprins și eu luleaua
Și jertfesc lui tata Brahma,
Lângă mine-un șip cu Kümmel!
Ș-o bucată de păstramă.

Zice Darwin, tata Darwin,
Cum că omul e-o maimuță ­
Am picior de maimuțoi,
Milly-nsă de pisicuță.

Și mă urc în tren cu grabă
Cu o foame de balaur,
Între dinți o pipă lungă,
Subsuori pe Schopenhauer.

Ș-acum șuieră mașina.
Fumul pipei lin miroasă,
Sticla Kümmel mă invită,
Milly-mi râde. ­ Ce-mi mai pasă!”

Mihai Eminescu

Uluitoare poezie!! 🙂 Foarte frumos!

Ianuarie 15, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Momentul de poezie

Apropo de ce se discuta pe la noi zilele acestea, ca se tot discuta, si nu de ieri de alaltaieri, despre justitie, dreptate etc va propun o poezie din lirica renasterii italiene. Dar, atentie, poezia pe care o veti citi nu a fost scrisa in zilele noastre ci, probabil, pe la inceputul sec. al XVI-lea, iar asemanarile cu ce se intampla in sec. XXI probabil ca nu sunt chiar intamplatoare. De unde se vede ca Eminescu avea dreptate: „Toate-s vechi si noua toate” si ca astfel de lucruri s-au intamplat mai din totdeauna…

„- Dreptate, spune-mi de ce fugi anume?
– Favoarea si minciuna si dinarii
S-au inteles cu totii ca talharii
Sa ma alunge din aceasta lume.

– Cum, ratiunea nu te-ajuta? – Scrum e:
A sucombat de mult! – Dar carturarii
Ca Bartolo si Baldo? – Vai, maimarii
I-alunga si cu legea lor fac glume!

– Vad totusi multi barbati de-nsemnatate
La curte, in senate si la teatru,
Ce legi invoca si impart dreptate!

– Sunt bune, sfinte legile in sine,
Dar ei le sfasaie, le taie-n patru,
Le trag de par asa cum le convine…

– Sunt deci talhari, nici unul nu-i integru?!
– Talhari nu sunt, dar stie orisicine:
Cand vor fac adevarul din alb negru…

Galeotto del Carretto

Lirica Renasterii Italiene – Editura Tineretului, 1966

Cateva cuvinte despre autor, citez tot din cartea de mai sus:

„Nascut in Piemont spre sfarsitul secolului al XV-lea dintr-o familie foarte cunoscuta, Galeotto del Carretto a dus viata de curtezan. A murit in 1531. Este cunoscut mai ales prin lucrarea in proza Cronaca di Monfereato (Cronica lui Monferrato) pe care a prelucrat-o mai tarziu in octave. A mai scris poezii, cateva compozitii dramatice si o comedie.”

Nu-i interesant? 🙂

Ianuarie 13, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Despre sentimentul patriei…

In zilele noastre se vorbeste foarte putin despre astfel de lucruri, traind intr-o lume destul de bulversata, neclara in vremuri neguroase. Cred ca putini romani se gandesc la asa ceva, iar in ceea ce priveste sentimentul el pare a fi din ce in ce mai rarefiat si confuz.

Ce putem spune noi, cei din zilele noastre, despre sentimentul patriei? Cum il simtim noi, cei de astazi? Se vorbeste, e adevarat, despre nationalism, despre miscarile nationaliste din Europa, despre extremism. Insa acest nationalism nu are repere foarte clare. Ce repere ar avea nationalismul pentru noi, romanii, astazi? De aici o tulburare a sufletului si un sentiment mai curand confuz…

Gresesc?

De aceea as dori sa pun aici pe blog ce a gandit Nichita Stanescu despre acest subiect. Eu cred ca veti avea prilejul sa (re)cititi, sa (re)citim un eseu realmente impresionant si maret:

Sentimentul Patriei

– Iata, imi spune tanarul, mi s-a aratat aievea divinul Balcescu si barbatul atat de nobil si de daruit, Alexandru Ioan Cuza. Figuri legendare, cu fete prelungi si palide, intrerupte in altitudinea lor de luciul intens de stea cazatoare al ochilor; acei frumosi si din cale-afara barbati, Balcescu si Voda Cuza, cu frunti inalte si ovale semanand cu aurora boreala vazuta uneori din Muntii Carpati.

Sufletele voastre fluturau ca o panza imensa, pe care iubitele lor fapturi se lasau modulate asemenea stemelor. Auzeam in sirul curgator al boltilor o dulce muzica: „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata”. Versul lung asemenea unui val de cometa saltandu-mi si coborandu-mi torsul, invaluindu-mi-l si legandu-mi-l cu un odgon.

Am vrut sa cant si mi-am dat seama deodata ca ei niciodata nu au fost cantareti pentru ca ei au fost intotdeauna insesi cantecele.

Am vrut sa infloresc si m-am asezat pe ramurile lor, si am inflorit si m-am scuturat in vara si am reinflorit din nou pe ramurile lor eterne.

La temelia sentimentelor noastre, acolo unde bataia inimii ia nastere din ea insasi, si unde vremea incepe a se naste, acolo la radacina arborelui genealogic al sentimentului tarii, fapturile nemuritoare ale lui Balcescu si ale lui Voda Cuza stau de veghe.

Voi, barbati frumosi, neasemuit de inteligenti, voi eroilor!

Iata, mi s-au aratat ca intr-un ritual de iarna, de primavara si de anotimpuri neasemuitii barbati, Balcescu si Voda Cuza.

Forta de munca, puterea creatoare a acestui vechi si incercat popor isi gaseau un nume mare printre ei, isi gasesc cea mai curata dintre amintiri in ei.

Prezentul vostru dinamic isi afla in istorie mareti precursori, in fiintele lui Balcescu si Voda Cuza.

Fete inalte, fete prelungi, palide pe care foamea de ideal si-a ridicat stemele; maini prelungi, cu degete prelungi si subtiri facute sa stea stranse pe manerele unor mari idei, cum au si stat; trupuri daruite pamantului tarii si mai ales locuitorilor ei; ochi intensi prelungind vederea tarii pana acum in prezentul dinamic.

Chipul dumneavoastra, Nicolae Balcescu, asemenea „icoanei stelei ce-a murit”, ni s-a aratat inca; Voda Cuza, chipul dumneavoastra, asemenea „icoanei stelei ce-a murit” ni se arata inca.

Chipurile voastre sunt vii, atat de vii in noi de parca nu in istorie au existat, ci in prezent, si, de aici, din prezent, iradiaza inapoi in istorie cautandu-va fapturile.

Voi nu ati fost cantareti, voi sunteti insesi cantecele”

Nichita Stanescu

1972

Amintiri din prezent, Editura Sport-Turism, 1985, Bucuresti

De observat anul in care a fost scris acest mic eseu: 1972.

N-a scris despre comunism si nu e vorba de Ceausescu. Interesant este ca, referindu-se la sentimentul patriei, nu ne-a vorbit nici despre Stefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Mircea cel Batran sau alt mare voievod, Iancu de Hunedoara, de exemplu. Se stie ca Ceausescu se vedea printre marii voievozi ai neamului iar propaganda comunista care ii faurea cultul personalitatii marsa, desigur, in aceasta directie. Totusi, nu ar fi fost gresit sa se refere la marii nostri voievozi, de ce nu?

Ci a scris despre Balcescu si Alexandru Ioan Cuza.

Si despre Eminescu.

Puteti, spre exemplu, oare, sa-l vedeti in Balcescu pe Ceausescu? 🙂 Eu cred ca nu.

Este extraordinar ca sentimentul patriei l-a simtit gandindu-se la cei care au pus bazele Romaniei moderne, conectata la Occident, si in persoana celui ce a faurit pentru prima data Unirea, conturandu-se de atunci Romania Mare. „Neasemuitii barbati, Balcescu si Voda Cuza” sunt expresia intrupata, personificata, daca se poate spune asa, a acestui sentiment: cel al patriei. Iar aceste cuvinte:

„Chipurile voastre sunt vii, atat de vii in noi de parca nu in istorie au existat, ci in prezent, si, de aici, din prezent, iradiaza inapoi in istorie cautandu-va fapturile.”

mi se par mai actuale ca oricand pentru ca si azi dezideratul national al tarii noastre este modernizarea tarii, conectarea ei la Occident, si Unirea! „Voi sunteti insesi cantecele” – bine zis!

Iar bogatia spirituala a acestui „atat de nebalcanic popor roman” – este opinia lui Nichita Stanescu – cu care contribuim la imbogatirea spirutala a Europei o reprezinta colindele si plugusorul care „aidoma Mioritei, definesc sufletul de floare de zapada al acestei tari”. „Doinele nu sunt altceva decat colinde de vara si colinde de toamna”.

„Ritual iar nu arta, geniu iar nu talent, viziune iar nu vedere, noblete iar nu superbenie, putere iar nu vigoare, stea ale carei raze noi sintem, colinda si doina spun despre noi cu necuvinte, cuvintele noastre.

Colindele, ale tuturor pentru toti, si doinele ale unuia catre singurul, nu sunt niciodata prilej de veselie, ci numai incoronare cu frig.”

Incoronat cu frig voi spune si eu precum Nichita:

„Colinda s-ar putea incepe cu „leru-i ler”, iar doina cu „frunza verde.””

Noiembrie 23, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 42 comentarii

La multi ani!!

La cumpana dintre ani eu am cautat sa dau mesaje tonice pentru ca omul are nevoie, zic eu, sa inceapa noul an cu speranta si credinta ca va reusi in tot ceea ce-si propune bun sa faca. Oamenii, in general vorbind, se distreaza la cumpana dintre ani si eu cred ca bine fac. Ai nevoie sa te incarci cu o, hai sa-i zic asa, energie pozitiva si sa privesti pozitiv lucrurile.

Cu toate acestea sunt intrebat de ce lucrurile merg atat de prost… Acuma depinde si ce intelegem prin „lucrurile merg atat de prost”. Mi-a atras atentia urmatorul lucru:

„Toti oamenii vor pacea, dar nu stiu cum sa ajunga la ea. Maniindu-se intr-o zi Paisie cel Mare si rugandu-se Domnului sa-l izbaveasca de iutime, Domnul i S-a aratat si i-a zis: „Paisie, daca vrei sa nu te manii, nu dori nimic, nu judeca pe nimeni, nu uri pe nimeni si atunci nu te vei mania”

(Cuviosul Siluan Athonitul – Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei – Editura Deisis, Sibiu, 2000)

Anton Pann, despre care Nichita Stanescu spunea ca e dat in Paste, ar fi zis:

„Daca nu esti vrednic sa-l duci, nu te incarca peste masura,

Cum a zis tiganul:

Daca nenai puterinta, la ce chichirezi galceava?”

De ce merg lucrurile atat de prost? Am citit aceasta poezioara si vreau s-o pun si aici:

Povestea vorbii

Un nerod, sa zic, sau prost,

Ca intelept el n-a fost,

Temandu-si muierea rau,

Ca un neghiob natarau,

Intr-o zi un om vazand,

Mergand pe drum si cascand,

Si nevasta-i s-a-ntamplat

In acel ceas d-a cascat;

El intra in banuieli

Ca au amandoi tocmeli

Si d-aceea a cascat,

Prin cascat raspuns i-a dat.

Astfel necajit el foc,

Vrand s-o spanzure pe loc.

Far-a zice catre ea,

O funie-ndata ia

Si o cheama dupa el,

Zicand:  – Ai colea nitel.

Deci impreuna mergand

Si-n ograda intrand,

Din loc in loc o purta

S-un pom lesnicios cata;

Ea gandu-i necunoscand,

Stand il intreba, zicand:

– Ce ma porti din pom in pom

Ca cascat din om in om?

– Dar ce, – o intreba el –

Cascatul umbla asfel?

Zise ea: – Dar au nu stii?

Geaba dar esti intre vii!

El privind-o a raspuns:

– Asa, bine ca mi-ai spus,

Ca eu asta n-o stiam

Si sa te spanzur umblam.”

Da… deci n-ar strica sa meditam de ce oare lucrurile merg atat de prost…! 😉 De aceea:

„Scriptura si sfanta lege

D-a-ndoaselea n-o-ntelege.”

Precum si:

Despre nerozie

Eu ii cer ca sa-mi dea mie,

Si el iti intinde tie.

Pentru ca:

Nerodul si cu nebunul

Amandoi sunt frati ca unul

Sau

Unul s-altul tot un drac,

Amandoi un ban nu fac.

Precum e o vorba:

S-a-ntalnit in drum Pacala

Cu frate-sau, nea Tandala

Totdauna

Nerodu-ntai o corieste

S-in urma sa socoteste.

Si

Nerodul la orce fie

Pe loc zice ca il stie.

 

Nerodului i se pare

Ca toate-n palma le are.

El e

Barba lunga pana-n burta

Si minte pana-n gat scurta.

 

Cate le gandeste

Rau le ispraveste.”

De ce merg toate atat de prost? Nu cumva pentru ca intai am croit si in urma-am socotit…? 🙂 Iata si ce temenea facea Nichita Stanescu la Anton Pann

Temenea la Anton Pann

Imi aplec sira spinarii

Doar in fata ta si-a marii

Adica

Te sarut cel mai cuminte

Pann Antoane pe cuvinte,

Pentru ca

Dumneata te tii calare

Peste substantivul mare.

Si

Stai maret si-ndragostit

Cu fesul cazut in mit.

Precum e o vorba:

Rupe coada la cometa

Ca se face stea cocheta

Sau:

Unde pupi si unde crapa

Zice o icoana – fata.

Caci

Cine le gindeste

Rau le ispraveste

Asadar

Anton Panne, Pann Antoane

Te sarut peste icoane

Deci

Ca sa am parte de glorii

Eu iti pup sira spinarii”

(1972)

Asa ca n-ar strica, inainte de a face „profunde” analize despre cum a fost anul 2015 si cum va fi anul 2016, sa-l sarutam, vorba lui Nichita, pe Anton Pann peste icoane

Ca sa avem parte de glorii!

La multi ani, numai bine si voie buna!! 🙂

Decembrie 31, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Si putina poezie

Scriam in precedenta postare cate ceva despre literatura si ca oamenii nu prea mai citesc in ziua de azi. De aceea m-am gandit sa pun si putina poezie pe blog. Chiar daca din alte vremuri… Trebuie sa va spun ca mie imi place poezia. Aceasta poate condensa, cu arta, in putine cuvinte foarte multe… Asa cum, de pilda, doar o simpla privire sau chiar tacerea pot spune multe. Sper sa nu se inteleaga ca as fi impotriva romanelor. In niciun caz. Dar cateodata se poate intampla ca putine cuvinte sa te puna pe ganduri mai multe decat zeci de pagini citite… Am putea sa descoperim niste lucruri inedite pe care nu le-am putea afla asa cum trebuie in alt mod…

De aceea va propun sa (re)citim doua poezii scrise de Maria Banus din volumul Portretul din Fayum (1969).

Am cerut samînta

Am cerut samînta

si ea s-a dovedit prea usoara

Rana se face lumina de zi,

totul e limpede

cand Buna Vestire coboara,

dar ce poate face ingerul,

semanatorul,

acum, cand vine o seara,

plina de spaime?

Vizita

In intimitatea odaii, cu televizor,

latra șacalii.

Asa pe neasteptate,

vin, se aseaza roata,

pe fundul lor slab, jigarit,

si ne latra,

in intimitatea, cu televizor, a odaii.

Se spune despre Maria Banus ca s-a incadrat in doctrina realismului socialist. Mi-au venit in minte aceste doua poezii, ma intreb in ce doctrina se incadreaza… Seara plina de spaime, sacalii… Si sa nu uitam anul in care au fost scrise: 1969… Inteleg ca poeziile acestea au fost scrise in Romania…

Am pus la tag-uri „Exercitii de normalitate” si „normalitate” insa, tinand cont de toate intepretarile posibile si imposibile, mi-e teama ca in aceste poezii e vorba de altceva, ca autoarea a vrut sa exprime altceva. O frantura de realitate, un sentiment, o traire. Ceva cu totul opus…

Februarie 27, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 37 comentarii

Despre Eminescu…

Citeam pe blogul D-nei. Birchall aceasta postare:

Eminescu

In care D-na. Birchall ne destanuie ca: „Pentru mine Eminescu  a fost si ramane poetul copilariei mele. Pentru voi?”

Imi amintesc de faptul ca Nichita Stanescu zicea (citez din memorie): „Cand am vazut „Pieta” de Michelangelo, am devenit om cult„.

Ce as putea spune despre Eminescu…? As spune, parafrazandu-l pe Nichita, ca „citindu-l pe Eminescu, am devenit matur„.

Eminescu este poetul maturitatii mele.

Ianuarie 16, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 26 comentarii

Mircea Albulescu

La multi ani!!

Mircea Albulescu – un mare actor!

Octombrie 4, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Despre o interpretare a unui subiect…

… de la Bac-ul de anul acesta. Iata ce am citit in Gandul:

Româna – ca matematica

de Cristian Tudor POPESCU

Iata ce spune reputatul jurnalist:

„Subiectul al II-lea prezenta o anume dificultate legată de ideea că tot ce spune un clasic e adevărat, greu de scos din capul unui elev. Asta pentru că, în opinia mea, afirmaţia lui Nichita Stănescu „a avea un ideal înseamnă a avea o oglindă” este cât se poate de falsă şi n-aş fi avut cum să comentez decât în acest fel.

Oglinda este simbolul consacrat al reflectării aparenţei. În oglindă nu vezi decât cum arăţi, nu cum eşti. Or, idealul nu ţine de aparenţă, ci de esenţă. Dacă ceea ce vezi în oglindă înseamnă ideal, atunci ai mari şanse să te numeşti Adolf Hitler, Nicolae Ceauşescu sau Oana Zăvoranu, căci şi ea are oglindă.

Cunoaşterea de sine se poate încerca nu privind o oglindă, ci o lumânare aprinsă, într-o cameră întunecată şi pustie, după ce te-ai ciocnit de viaţă.

Uitându-te în tine însuţi la ce nu-ţi arată oglinda poţi să găseşti ceea ce se numeşte ideal. Sau să nu.

Ca reflexie fidelă a fiinţei tale materiale, doar că inversată optic, oglinda nu poate da seamă decât despre scopuri, nu despre idealuri. A năzui să mănânci pe săturate, să nu fii strivit şi să te acuplezi cu cât mai multe femele sunt şi scopurile unui şobolan adult. Ideal înseamnă să trăieşti sub semnul unei idei, ceva ce depăşeşte conturul fiinţei tale, condiţionările biologice şi contravine, de multe ori, scopurilor tale. Un şobolan cu ideal, dacă se trezeşte cu o bucată de salam căzută din cer la botul lui, nu se repede s-o înghită, deoarece nu a alergat pentru ea, nu a trecut prin primejdii, nu a visat-o îndeajuns înainte s-o vadă.

A avea un ideal înseamnă a arunca toate oglinzile din casă.” (subl.mea)

si:

PS

Pentru cei care obiectează cum că oglinda nu-i oglindă deoarece emiţătorul zicerii este de meserie poet şi, deci, trebuie să „poetizăm” afirmaţia ca la cenaclul Ienăchiţă Văcărescu din Ţăndărei: în această ipoteză, „poetică”, cugetarea lui Nichita Stănescu, într-adevăr, nu mai e doar falsă, e o filosofeală nici măcar gingirlie, cu aromă de inepţie. În acelaşi spirit, vă propun şi eu să interpretăm maxima „a avea dreptate înseamnă a avea un geam termopan”, ştiut fiind că ea aparţine autorului liric Eduard Mangâru.”

 Dar trebuie vazut si subiectul:

Deci cerinta era sa se scrie un text despre cunoasterea de sine, pornind de la afirmatia lui Nichita Stanescu: „A avea un ideal inseamna a avea o oglinda”.

In primul rand ceea ce remarc este interpretarea materialista a lui Cristian Tudor Popescu: oglinda e chiar obiectul oglinda in aceasta interpretare si nu poate fi altceva decat acest obiect – oglinda – pe care, desigur, il stim cu totii. Dar chiar pornind astfel, cred ca se pot face unele consideratiuni care sa arate ca Nichita Stanescu a avut, in felul sau, dreptate.

Este adevarat ca o oglinda imi arata cum sunt din punctul de vedere al aspectului meu. Oglinda poate fi, desigur, obiectul oglinda, dar poate fi, spre exemplu, si apa unui lac linistit. Daca n-as avea nicio oglinda la indemana, niciodata, nu mi-as putea cunoaste niciodata chipul, decat prin pipaite, nu mi-as putea vedea ochii si nici macar spatele. Deci, cu alte cuvinte, n-as putea sti cum arat, si nu mi-as putea face decat o idee incompleta (hai sa spun asa!) despre mine insumi. As putea spune ca ma cunosc din punctul de vedere al aspectului meu fizic? Complet?

Dar iata ce afirma CTP: „Cunoaşterea de sine se poate încerca nu privind o oglindă, ci o lumânare aprinsă, într-o cameră întunecată şi pustie, după ce te-ai ciocnit de viaţă. Uitându-te în tine însuţi la ce nu-ţi arată oglinda poţi să găseşti ceea ce se numeşte ideal. Sau să nu.”. Experienta ai putea s-o faci si fara lumanarea aprinsa (la ce te-ar ajuta o lumanare aprinsa, intr-o camera intunecata si pustie, in ceea ce priveste cunoasterea de sine?). Dar chiar si asa, cu lumanare sau fara, „uitându-te în tine însuţi  la ce nu-ţi arată oglinda” ai putea vedea o mare parte din tine insuti, insa in felul acesta nu ti-ai putea privi niciodata ochii spirituali si nici n-ai vedea cum este de fapt faţa ta, profilul tau spiritual si nici spatele tau. Faptul ca ai un ideal inseamna ca te cunosti pe tine insuti? Daca stai intr-o camera pustie si intunecata meditand e oare o garantie ca te-ai cunoaste in mod complet pe tine insuti? Atata vreme cat nu stii, decat din pipaite sau din ce spun altii, cum arata ochii tai spirituali, cum arata profilul tau spiritual cu adevarat nici n-ai putea spune ca te cunosti pe tine insuti pe deplin. Ar fi o cunoastere imperfecta sau (cum sa spun?) aproximativa (poate ca e mai bine spus asa). Si atunci, pentru ca sa te cunosti pe tine insuti, ai avea nevoie de un altfel de oglinda – de una spirituala, care sa te redea, privindu-te in ea, exact asa cum esti, spiritualmenete vorbind.

A te cunoaste pe tine insuti poate sa te conduca spre un ideal. Insa nu oricine are idealuri se cunoaste pe sine. Pentru ca poti avea, de pilda, idealuri la care, pe parcurs, sa renunti, idealuri nestatornice, tocmai pentru ca nu te cunosti cu adevarat. Dar Nichita Stanescu cred ca a vrut sa spuna altceva: daca te cunosti pe tine insuti, atunci ai si un ideal! Adica el conditioneaza idealul de cunoasterea de sine. Sau, altfel spus, nu poti avea idealuri daca nu te cunosti pe tine insuti. Bineinteles, ideal-idealuri trebuie privite la modul general, de exemplu: nu este vorba numai de idealuri politice. De aici rezulta ca aceasta cunoastere de sine, completa, il ilumineaza pe individ, deoarece este conditia sine qua non pentru ca sa ai idealuri. Dar, repet, o cunoastere completa si exacta, pentru care ai nevoie de o oglinda care sa nu deformeze realitatea. Intrucat o realitate deformata de o oglinda care deformeaza, induce o deformare a idealurilor, un fals, o anomalie. Dar daca oglinda spirituala e una corecta, ca sa spun asa, atunci si cunoasterea de sine va fi una corecta, la fel si idealurile – adica vor fi in conformitate cu structura ta interioara, cu ceea ce esti tu cu adevarat. Multi oameni, spre exemplu, se considera buni, sau ca ar avea drept ideal bunatatea. In schimb, adevarul e ca fug numai dupa bani, sa castige cat mai mult. Pentru ca niciodata nu s-au vazut pe de-a-ntregul, pe deplin, asa cum sunt defapt. Sau unii se considera milostivi, cand de fapt sunt hrapareti. E mare lucru sa fi milostiv! Dar esti cu adevarat asa? Dar Nichita nu a vorbit despre o oglinda corecta, ci doar despre oglinda. Pentru ca s-ar putea intampla ca felul in care e oglinda sa nu depinda de tine. Cred ca a vrut sa spuna ca indiferent cum ar fi oglinda, simpla oglindire a sinelui conduce spre un ideal, corect daca oglinda e corecta, incorect daca oglinda nu este corecta. Dar pentru a avea un ideal sinele trebuie sa se oglindeasca intr-o oglinda spirituala. Pentru ca sa se vada pe sine, pentru ca sa se cunoasca pe sine. Aceasta simpla oglindire a sinelui in oglinda il conduce pe individ catre un ideal sau, poate mai corect spus, determina in individ un ideal. Poate ca idealul e tocmai acest narcisism al sinelui fata de imaginea sa oglindita spiritual. Poate ca nu. Poate ca nu. Hmm… greu de spus…dar nu cred ca e vorba de narcisism aici (dar asta nu inseamna ca nu s-ar putea ajunge la asa ceva!). Nichita a descris doar fenomenul: nu este vorba de admiratia de sine, pe care sinele ar avea-o privindu-se in oglinda, ci de faptul ca numai aceasta oglindire spirituala a sinelui da nastere idealului. Un sine neoglindit spiritual nu poate avea un ideal.

CTP spune asa: „Ideal înseamnă să trăieşti sub semnul unei idei, ceva ce depăşeşte conturul fiinţei tale, condiţionările biologice şi contravine, de multe ori, scopurilor tale.”. Dar acest lucru- ca un ideal sa contravina scopurilor tale – nu este posibil, cel putin daca ne luam dupa una din definitiile acestui cuvant – aici si pe care o voi cita:

IDEÁL, -Ă,ideali, -e,adj., IDEÁL,idealuri,s. n.1.Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2.Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3.S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr.idéal,lat.idealis.
Sursa: DEX ’98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink „

De observat ca vorbeste de scopul suprem… Daca ai un ideal, acesta nu poate sa contravina scopurilor tale, deoarece el este chiar Scopul! Si inca cel suprem! Pe de alta parte, luat in sens de adjectiv, vezi punctul 1 al definitiei, perfectionarea de sine nu poate fi posibila fara cunoasterea de sine. Trebuie sa te cunosti pe tine insuti, mai intai, pentru ca, mai apoi, sa te poti perfectiona pe tine insuti, spre a tinde catre desavarsire. Si, din nou, urmand si aceasta cale, ajungem la cunoasterea de sine completa care nu este posibila fara o oglinda spirituala in care sinele sa se oglindeasca…

In general, asta cred ca a vrut sa spuna Nichita Stanescu.

Iulie 8, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

Tema de discutie: despre vesnicia neamului romanesc

Atunci cand ne referim la vesnicia neamului romanesc trebuie sa avem in vedere latura metafizica a chestiunii si sa facem un efort de a evada in metafizic. Nu este vorba numai de faptul ca am fost aici, pe aceste meleaguri, din cele mai vechi timpuri. Ca ne-am luptat pentru fiinta nationala si apararea gliei strabune.

De ce Lucian Blaga spunea : „Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat”?  Dupa parerea mea, aceasta sintagma: „vesnicia neamului romanesc” contine in sine elementul existential si spiritual, dat de Dumnezeu, al poporului nostru. Suntem. Suntem un popor printre atatea alte popoare ale lumii acesteia. Si avem o spiritualitate proprie. Evident, randuri de oameni, buni sau rai, au populat aceste meleaguri. S-au perindat pe aici generatii intregi si apoi alt rand de oameni… Dar spiritualitatea poporului nostru a ramas si vom ramane prin aceasta. Este un lucru care transcede existenta fizica si care va ramane, ca si cum ar ramane scris, de-a pururi undeva. In Ceruri. Vreau sa spun ca sintagma nu se refera numai la existenta fizica a neamului nostru. Ci la ceea ce va ramane etern din noi. Blaga exprima cu o unda de senzualitate acest sentiment in poezia Sufletul satului:

„Copilo, pune-ti mânile pe genunchii mei.
Eu cred că vesnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
si inima-ti zvâcneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
si dacă ti-ai sângerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.”

Vedeti ce frumos spune: sufletul satului… care ramane etern, dincolo de morminte, ce ne amintesc de efemeritatea existentei noastre. Iar satul il inteleg in spiritul lui Rebreanu, care a zis: „Suntem si vom fi totdeauna neam de tarani. Prin urmare destinul nostru ca neam, ca stat si ca putere culturala, atarna de cantitatea de aur curat ce se afla in sufletul taranului. Dar atarna, in aceeasi masura si de felul cum va fi utilizat si transformat acest aur in valori eterne.” In acest fel, Lucian Blaga, a inteles prin sat, tara, iar prin „sufletul satului”, sufletul poporului nostru. Cineva mai prozaic ar putea sa spuna: „bine, bine, dar cum stam cu orasul, dat fiind faptul ca oamenii traiesc si in orase, nu?”. Iata ce spune Rebreanu, foarte interesant:

„Totusi cultura adevarata, prin care neamul romanesc sa-si justifice rostul in lume , numai orasul poate s-o creeze si s-o desavarseasca. Literatura romaneasca nu e pentru tarani […]. Taranul isi face singur literatura pe care o pofteste inima lui, cum isi confectioneaza cele trebuincioase pentru trupul si sufletul sau. Cartile cu tarani le citesc numai orasenii, ca si pe celelalte. Taranul, prin firea lucrurilor, nu poate fi consumator ci doar subiect de literatura.

Orasul insa trebuie sa fie patruns si el de duhul pamantului si al sufletului romanesc. Glasul pamantului trebuie sa fie auzit si inteles si de oraseni pentru a deveni marea lege a neamului pe care nimeni sa n-o mai infranga si nici s-o nesocoteasca. Intre sat si oras trebuie sa se creeze simbioza care sa potenteze toate puterile creatoare. Numai simbioza aceasta va naste marea cultura romaneasca de care in sfarsit va beneficia si taranul roman, conservatorul trecutului si tineretii noastre.

De aceea azi si inca multa vreme, spre taranul roman trebuie sa ne intoarcem necontenit. Fiindca, precum Anteu castiga puteri si devenea invincibil cand atingea pamantul, tot astfel creatorii romani, pastrand contactul spiritual cu taranul roman, vor produce opere universale pretioase si vor servi, in acelasi timp, destinului neamului…”

Ma gandesc la Marin Preda acum, care „s-a achitat” extraordinar de aceasta sarcina trasata de Rebreanu, vezi monumentalul roman Morometii. Si tot Rebreanu spunea ca : „Literatura fara tara nu exista, cum nu exista planta fara pamant„.  Dar sa revenim la subiect. Vesnicia romaneasca, asadar, s-a nascut la sat, unde curgerea timpului e mai lenta, unde inima bate mai rar, si nu in piept parca, „ci adanc in pamant undeva”. Setea de mantuire se vindeca simplu si este legata tot de pamant: picioarele sangerate ti le asezi pe un podmol de lut. Omul se spiritualizeaza si existenta unui neam intreg trece, spiritual vorbind, in eternitate, trecere care ar putea fi simbolic exprimata prin cuvantul „seara”. Mormintele, desi inalte nu ajung bolta vesniciei si nu reprezinta decat o dovada despre efemeritatea existentei noastre, dupa cum am spus mai sus. Iezii care se joaca pe morminte, ar putea simboliza „tineretea noastra” (v. Rebreanu, mai sus), dar si legatura biunivoca dintre nastere si moarte: daca te nasti trebuie sa mori, iar cel ce moare, trebuie sa se fi, mai intai, nascut. Spiritualitatea este proiectia acestei existente in eternitate. Adica valorile eterne, despre care vorbea Rebreanu. Sigur, s-ar putea interpreta si in sensul ca existenta nu se limiteaza la doar ce-i aici ci dainuieste odata cu vremurile… Sintagma are o deosebit de mare generalitate, daca pot sa ma exprim asa. Este cosmica si depaseste mereu Cosmosul, atemporal, pentru ca spiritualitatea este deasupra a ceea ce este existenta fizica, care o emana totusi, si nu se opreste odata cu ea. Dar exprima ceea ce este caracteristic si ne defineste. Adica rostul, cum spunea Rebreanu, cunoscut in profunzimea sa doar de Dumnezeu.

Timpul se scurge lent, fara griji. Incetineala reprezinta trecerea, adica constiinta eternitatii si a intrebarii fundamentale asupra rostului. Timpul fizic trece in vreme si in vremuri… Iata Marea Trecere la care filozofa Blaga… Stau si ma intreb de ce Blaga si-a inceput poezia cu „Copilo, puneti mainile pe genunchi mei” si a terminat-o astfel: „ca un joc de iezi pe morminte inalte”? Care sa fie sensul profund al acestora? Ce resorturi sufletesti interioare l-a facut sa gandeasca asa? Eu cred ca Blaga a vrut sa arate prin acestea cele doua limite ale existentei noastre fizice: nasterea si moartea, unind acestea prin exprimarea din final: iezii care se joaca pe mormintele inalte. Dar aceasta scurta poezie condenseaza in continutul ei un timp atemporal, daca pot sa ma exprim astfel. Un timp ce trece din aceasta lume intr-un alt timp… Un alt timp… care isi va deschide gura si va vorbi despre acesta de aici… Pururea…

P.S.

Trebuie facuta o remarca asupra a ceea ce a zis Rebreanu in celebrul sau discurs, Lauda taranului roman, rostit la 29 mai 1940, despre tarani si oraseni, din care am citat, pentru a nu se intelege gresit. Iata ce spunea Mircea Gafita in articolul Laus populi aparut in „Tribuna”, X (1969), nr.37 (11 sept.), p.4:

„..in momentul cand se vestea discursul si care era al unei insistente presiuni politice si spirituale straine – exact: fasciste – asupra Romaniei, intoarcerea spre taran insemna revenirea la elementul national cel mai vechi, definitoriu pentru specificul romanesc, iar acesta era, fireste, taranul. Trebuie inlaturata presupunerea  unui antagonism, teoretic, intentionat de catre scriitor, intre taran si orasean, intre taran si celelalte straturi sociale, chiar daca in litera textului ele exista. „

Mai spune ca Liviu Rebreanu „este strigatul unei constiinte profund cinstite, care intuia drama ce avea sa se declanseze curand, sub presiunea externa hitlerista”. Si, foarte interesant, mai spune ca interpretarea textului: „trebuie sa imprumute mijloacele analizei poetice, nu pe ale exegezei teoretice, caci el este un poem – singura, probabil, lucrare literara a lui Rebreanu care apartine domeniului poeziei. Ceea ce face, in acest caz, obiectul unei puneri la punct stiintifice, adica impreciziile, generalizarile aparent grabite, sunt tot atatea argumente in sprijinul poeziei din elogiul scriitorului, facand farmecul acestuia.” (subl. autorului)

Iata ce spune si Perpessicius intr-o scrisoare:

„Nu-ti pot ascunde, scumpe Domnule Rebreanu, fericirea de a fi auzit, formulate, de cel mai adanc cunoscator al taranului, in raspicata fraza a adevarurilor ce irump din adancuri si sub bolta uneia din cele mai protocolare institutii, judecatile severe cu care ai sfasiat pacla ipocriziilor conventionale. Pricini ce nu se cuvin inca a fi judecate au pus o surdina de plumb pe mult-putina noastra viata politica. Cu vigoarea d-tale caracteristica ai smuls aceasta surdina si ai redat adevarului intreaga lui rezonanta. Intre cei ce se vor fi bucurat si pentru aceasta, fa-mi cinstea – rogu-te, sa ma prenumeri.”(1940)

(Unde nu este specificat altfel, subl. imi apartin)

Noiembrie 8, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu