Asupra responsabilitatii pe care o au partidele noastre

Mi-a atras atentia un editorial semnat de Cristian Tudor Popescu de pe saitul Republica:

Ignoranți și imbecili, votați de ignoranți și imbecili

„Încă o toamnă în care elevii sunt bătaia de joc a guvernanților. Cum poți să le mai ceri copiilor să învețe bine când nu le dai nici măcar manuale?

Spre deosebire de predecesorii lui în materie de minciună, dispreț și neputință față de Educație, lacheul cu ochii ca două bălți stătute al PSD, Liviu Pop, zis și Genunche, potrivit limbii române pe care o vorbește, a „indentificat” o soluție: compendiul.

Ca și „genunchi”, bietul cuvânt „compendiu” n-are nicio vină. În el, Pop a băgat de-a valma tot ce n-avea manual pentru elevii de clasa a V-a. Sunt îndesate acolo Româna, Matematica, Religia, ortodoxă și penticostală, Educația Muzicală, Istoria, Biologia, Omul și Societatea… În total, 15 domenii. Oare cum se simt 15 oameni siliți să trăiască la un loc, într-o singură cameră?

E o cumplită lipsă de respect pentru fiecare dintre disciplinele deportate în zisul compendiu. Și pentru acest cuvânt, căci compendiu înseamnă o expunere sintetică, reunind aspectele cele mai semnificative în ce privește un domeniu, un concept, o lucrare. De pildă, Compendiu de Fizică. Sau Compendiu de Anatomie. Nicidecum ghiveciul popesc al lui Pop, care discreditează materiile și produce confuzie în mintea elevului.

Ca să nu mai vorbim de greșelile de exprimare și improprietățile de limbaj din acest ceaslov făcut pe colțul mesei.

În fața noii-vechi corcituri de prostie cu ticăloșie, cred că fiecare dintre noi, stimați Republicani, își pune întrebarea: cum e posibil ca, de ani în șir, învățământul românesc să meargă din rău în mai rău și nimeni să nu facă nimic?

Răspunsul mi se pare, pe cât de limpede, pe atât de sumbru: pentru că majoritatea politicienilor care au condus și conduc România sunt niște rebuturi ale sistemului de Educație din zisa Românie.

Sunt foști elevi chiulangii, leneși, mediocri sau sub, care s-au târât prin școală pentru a absolvi apoi o facultate particulară, adică o fabrică de impostori pe bani. După care, să-și dea doctoratul și apoi plagiatul, vine de la sine.

În funcțiile înalte în care se află au ajuns pe bază de lins și împins, nicicum pe bază de cultură și competență. Niște teste simple, la nivel de liceu, sau chiar mai jos, aplicate acestor ipochimeni, ar produce un măcel…

Iată de ce politicienii noștri nu dau, de fapt, doi bani pe Educație, cu excepția ocaziilor în care le poate aduce niște voturi în plus.

Căci toate acestea își au rădăcina rea într-o lege electorală care nu prevede niciun fel de examen prin care să treacă cetățeanul ca să aibă dreptul de a vota.

Astfel, ignoranți și imbecili aleg la nesfârșit alți ignoranți, aroganți și imbecili…”

Omeneste vorbind, eu il inteleg pe Cristian Tudor Popescu. Insa solutia nu poate fi – asa cum ar sugera finalul textului – democratia limitata sau, Doamne fereste!, absenta democratiei. Pentru ca nici atunci nu stii unde te va duce. Chiar daca ar fi, de exemplu, o democratie limitata nu e o garantie ca lucrurile vor mege mai bine. Iar ignoranti si imbecili sunt peste tot in lume. Si eu cred ca sunt in proportii asemanatoare cu cele din tara noastra.

Din aceste cauze, cred, problema este alta. Ea nu consta in faptul ca sunt multi ignoranti si imbecili. In treacat fie spus, acesti „ignoranti si imbecili” au votat si CDR-ul, facand posibila alternanta la Putere, au votat si Alianta DA. Si trebuie spus ca victoria PSD, dupa o jumatate de generatie, ca sa zic asa, in care n-au putut castiga cel putin convingator alegerile pentru a fi la Putere, trebuia sa vina. Si a venit la alegerile din 2016. Ar trebui sa ne bucuram pentru ca democratia e functionala in Romania, iar greselile PSD-ului vor fi taxate de electorat asa cum se cuvine.

Chestiunea este insa alta, dupa cum spuneam mai sus, si anume: cum functioneaza partidele noastre. Aici e marea problema dupa parerea mea. Fenomene precum pesederizare, cederizare, pedelizare, adica pe langa atragerea cu ajutorul amenintarilor intr-un partid dar punerea pe primul plan, in primul rand, intr-o ierarhie valorica a cantitatii in detrimentul calitatii – cu alte cuvinte, sa fie bizoni multi – prosti, dar multi, vorba adagiului-, cireada mare, multa, adica forta data de numar – arata o disfunctionalitate a partidelor noastre cand ajung la Putere.

Pe de alta parte trebuie sa facem o deosebire neta intre cel care voteaza, care poate fi ignorant sau imbecil, si un partid politic. Nu poti sa-i reprosezi unuia care voteaza ca de ce a votat asa si nu asa, adica dupa cum ti-ar fi convenit tie. Trebuie spus ca omul voteaza oferta politica – buna, rea asta e. E ca si cum cineva s-ar duce in Galaxy unde sunt mai multe magazine, mai multe produse iar ceea ce ar putea cumpara este din oferta expusa acolo, produsele pe care le gaseste acolo. El are doua posibilitati: fie sa cumpere ceva din ceea ce i se ofera, fie sa nu cumpere. Fie sa mearga la vot, fie sa nu mearga in cazul in care oferta politica nu-i satisface asteptarile. Produsele pe care le gasesti intr-un astfel de supermarket sunt fie de buna calitate, fie de proasta calitate (pentru ca se poate intampla). Daca ai cumparat un produs, pana nu-l testezi, n-ai de unde sa stii daca e de buna sau de proasta calitate. Daca nu ai votat un partid, de unde poti sa stii daca e de buna sau de proasta calitate?

Ceea ce vreau sa spun este ca daca vrem sa avem o democratie de calitate buna, partidele noastre trebuie sa-si imbunatateasca activitatea si sa-si sporeasca responsabilitatea.

Te poti, spre exemplu, intreba ce cauta unul care a terminat Filozofia la Economie, la Transporturi sau la Aparare – adica un fel de baiat bun la toate. Cum poate ajunge cineva ministru al Educatiei, dar care sa nu stie sa scrie, sa nu stie cand se pune articolul hotarat, sa nu stie sa se exprime, de exemplu sa spuna genunche in loc de genunchi.

Tranzactionarile de functii (pe bani, ca sa fim bine intelesi), PCR-ul, adica Pile, Cunostinte, Relatii, nepotismele, lipsa de respect fata de competenta sunt numai cateva cauze.

Am mai scris si pe blog- sa luam, de exemplu, PSD. Faptul ca au un presedinte de partid condamnat penal cu suspendare exprima limpede lipsa de respect fata de statul de drept. Comportamentul violent la adresa altora din alte partide, exprima lipsa de respect fata de democratie. Punerea in functii a unor oameni indoielnici exprima lipsa de respect fata de competenta. A anunta constituirea a 19 firme de stat in subordinea Primariei exprima lipsa de respect fata de economia de piata. Statul de drept, democratia, economia de piata sunt valori constitutionale. Se observa cu maxima claritate ca PSD nutreste, de fapt, un dispret profund fata de Constitutie!! Iar lipsa de respect fata de competenta respectivei persoane arata o neintelegere profunda a ceea ce inseamna un partid politic.

Noi avem o Constitutie democratica. Aceasta permite atat Stangii cat si Dreptei sa se manifeste politic in societate. De aceea atat Stanga cat si Dreapta trebuie sa graviteze, sa fie unite in jurul valorilor constitutionale. Eu chiar as spune ca aceasta clasa politica este defazata fata de societate in sensul ca societatea doreste democratie, libertate, prosperitate, economie de piata, dar clasa politica inca se mai impotmoleste in mrejele comunsmului sau, poate mai bine spus, ale unei epoci totalitare, bineinteles revolute! A trecut, iata, o generatie de la Revolutie si inca avem oameni care deformeaza lucrurile, valorile… Fenomenul e prezent si in Ungaria sau Polonia unde se observa derive autoritariste pe seama faptului ca valorile democratiei nu sunt bine consolidate.

De aceea responsabilitatea pe care o are un partid conteaza foarte mult. Politica de atragere de cadre si de promovare in functii de conducere in partid si apoi, cand ajunge la Putere, in Stat, este de maxima importanta. O sa dau un exemplu din UE.

O tara europeana unde lucrurile sunt foarte bine puse la punct ar fi Germania. Acolo sunt doua forte politice majore: crestin-democratii si social-democratii. Dupa cum vedeti, fac cu randul, cum se spune. Insa acolo, dupa parerea mea, mai e si altceva. De ce Angela Merkel e de atata vreme premier? Pentru ca social-democratii (SPD) deocamdata nu au oameni suficienti de bine pregatiti. Politica e un lucru serios. A forma un om in politica necesita timp, peste 10 ani, pentru ca sa ai certitudinea ca stie materia, ca e stapan pe sine. Sunt perioade cand un partid s-ar putea sa nu mai aiba oameni inca suficient de bine formati si e nevoie de timp suficient de lung pentru a-i forma si ca sa vezi daca acestia confirma asteptarile. In Germania au fost perioade cand social-democratii au condus multa vreme, iar vioara a doua erau crestin-democratii (CDU). Insa ambele partide sunt unite in jurul acelorasi valori constitutionale, desi au ideologii diferite. Spre exemplu, statul de drept. Ati vazut ce replica usturatoare i-a livrat Martin Schulz lui Liviu Dragnea cand i-a zis in fata ca si el ar fi participat la proteste atunci cu Ordonanta 13! Ati auzit in Germania ceva in genul unui referendum pentru demiterea Presedintelui? Sau de ciocniri violente intre cele doua partide sau intre reprezentantii acestora? Mai mult decat atat, referitor la reticenta D-nei. Merkel in alocarea a 2% din PIB pentru Aparare, ati vazut vreo reactie critica din partea SPD? Cineva l-a intrebat pe Martin Schulz despre aceasta problema si raspunsul a fost ceva de genul: „Nu cred ca v-ar bucura daca Germania va aloca 2% din PIB pentru cheltuieli militare!” si chiar a explicat faptul ca nu crede ca ar placea cuiva aparitia unui colos militarizat (cu tehnica ultramoderna, de ultima generatie, desigur) pe harta Europei, tinand cont si de ceea ce s-a intamplat cu ascensiunea lui Hitler la Putere si apoi Al Doilea Razboi Mondial provocat de Germania, o mare Putere hipermilitarizata pe atunci. In Germania, cea de azi, se observa cel mai bine responsabilitatea politica pe care trebuie sa o aiba partidele. Si, desigur, NIMENI nu doreste derive periculoase in Germania. Pentru asta si trebuie responsabilitate.

Cred ca din aceste puncte de vedere Germania e tara cea mai bine pusa la punct, la ora actuala, desigur, din Europa.

La noi, pe langa o mentalitate invechita, pe care clasa politica inca o poseda, ce nu prea mai are ceva in comun cu valorile constitutionale, functionarea defectuoasa a partidelor rezulta si din tratarea cu prea mare lejeritate a chestiunii responsabilitatii. De aceea partidele noastre nici nu atrag oameni bine pregatiti, nici nu incearca sa-i formeze si te trezesti in functii importante in stat, in administratia locala etc cu oameni care n-au ce cauta acolo. Iar lucrul acesta fragilizeaza statul roman si provoaca neincredere in institutiile statului. Intr-un partid chestiunea factorului uman este de prim rang. Scaderea calitatii factorului uman – lucru ce se observa actualmente la PSD – se simte imediat si are repercursiuni asupra partidului, evident. Care pot fi foarte grave!! Pentru ca daca PSD nu confirma acum, atunci e foarte probabil sa stea multa vreme pe tusa. Atata vreme cat oamenii cu adevarat valorosi din partid nu sunt sprijiniti, iar conducerea este a celor de proasta calitate nu prea ai sanse sa te mentii la Putere prea multa vreme.

Evident, problema responsabilitatii se pune in egala masura si pentru partea dreapta a esicherului politic. La fel.

La noi responsabilitatea partidelor e destul de diluata, iar Albert Pike avea dreptate: „Cetatenii iau ca model statul”. Or, aceste cadre de partid vor ajunge sa aiba functii in stat. De aceea responsabilitatea pe care trebuie s-o aiba un partid este extrem de importanta si asigura, daca nu chiar si garanteaza, bunul mers al democratiei, o democratie de calitate. Pentru ca o degradare a democratiei conduce spre totalitarism, cu efecte perverse. Or, daca partidele pun in functii de conducere, intr-un mod iresponsabil, oameni care s-o degradeze, imping intr-un mod iresponsabil societatea catre inflexiuni totalitare. In detrimentul societatii, in detrimentul cetatenilor…

Mai trebuie spus ca atunci cand se constata faulturi grave intre principalele (doua) partide politice dintr-o tara, ceva nu e in regula. De observat ca un lucru de genul acesta se intampla si in SUA si conduce la divizarea societatii. Acolo unde toleranta nu mai functioneaza sau nu mai poate functiona intrucat este impiedicata de diverse cauze rezulta, in democratie, un astfel de fenomen. Fara indoiala ca si la noi societatea este divizata. Si nu se poate sa nu te intrebi daca nu cumva se doreste intr-un mod deliberat acest lucru. Fenomenul va mai continua. Insa cauzele, atat in Romania cat si in SUA, sunt aceleasi: principalele (doua) partide nu mai graviteaza in jurul valorilor constitutionale sau se manifesta indepartari de pe orbita constitutionala si de aici dezvoltarea unor extreme cu aparitia de tensiuni in societate. Este de ajuns ca unul din cele doua partide sa se indeparteze. Deci in momentul in care intr-o tara se manifesta fenomenul de indepartare de pe orbita constitutionala, ale unei Constitutii democrate, a cel putin unuia din cele doua principale partide, fenomenul divizarii societatii e cel mai mic rau posibil. Dar lucrurile trebuie indreptate in viitor cat mai repede. Sunt cazuri in care socuri puternice, cum a fost Marea Criza din perioada 1929-1933 sa zguduie profund societatea si atunci chiar nu se mai graviteaza in jurul valorilor constitutionale, distrugandu-se democratia si aparand partide totalitare, cu efecte funeste.

In Romania, de-o vreme incoace, ceva nu e in regula. In Romania NU exista, de exemplu, un consens politic si societal asupra statului de drept. PSD se opune statului de drept, libertatii individului si democratiei, care sunt valori constitutionale. Impotriva libertatii s-a situat si PDL cu Traian Basescu atunci cand au criticat vehement art.1, al.3 din Constitutie care vorbeste despre „spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989” si garanteaza astfel de valori. La Revolutie s-a strigat pe langa „Jos Comunismul!!” si „Libertate, te iubim/Ori invingem, ori murim!!”. Deci Libertatea este o valoare constitutionala si pe cale de consecinta libertatea individuala e o valoare constitutionala insa oamenii politici de la noi vor s-o ignore. Spre exemplu, faptul ca Liviu Dragnea nu doreste sa renunte la infama lege antifumat dovedeste ca doreste sa calce in picioare libertatea individuala! La fel si infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii, la fel si infiintarea a 19 firme de stat in subordinea Primariei Capitalei, la fel si referendumul privind casatoria intre homosexuali si exemplele ar putea continua! Nu doar Traian Basescu si PDL-ul au vrut si au cautat sa sunteze Constitutia. PSD face acelasi lucru si chiar mai rau!! Partidele noastre se comporta ca si cum nu ar dori aceasta Constitutie democratica si europeana, ca si cum ar cauta exercitarea Puterii intr-un mod unilateral, dictatorial. Faptul ca principalele doua mari partide cauta sa sunteze Constitutia este resposanbil pentru fenomenul nostalgiei pentru epoca trecuta, comunista. Pentru ca partidele franeaza accesul societatii catre alte valori: cele ale democratiei, libertatii, drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, intr-un cuvant valorile Lumii Libere pentru care, la Revolutie, oamenii si-au dat viata!

Evident ca asemenea comportament din partea partidelor noastre produce tensiuni in societate. In momentul in care PSD calca in picioare statul de drept, intr-un dispret total fata de Constitutie, evident ca zeci sau chiar sute de mii de oameni ies in strada, fenomen nemaivazut pe vremea lui Basescu. Asemenea demonstratii de amploare atat de mare regimul Basescu nu le-a cunoscut. Aparitia penalilor in partide si faptul ca intr-un partid mare precum PSD se face zid in jurul lor, mai ajung si la conducerea partidului si fac totul ca sa scape basma curata este unul din aspectele ce nu sunt in regula, reprezinta o indepartare de spiritul si litera Constitutiei, pentru ca unora nu le mai convine! Iata care e unul din motivele ce au condus la situatia actuala. De fapt, insasi aparitia acestor penali in partide, cu functii de conducere in partide si in stat Nu trebuie considerat un lucru democratic. Ba, dimpotriva! Ei nu au cautat acceptarea societatii ci impunerea aceste stari de fapt intregii societati. Fara indoiala, un lucru cat se poate de negativ. Cetatenii trebuie sa inteleaga faptul ca o clasa politica corupta a incercat SA IMPUNA intregii societati, peste vointa cetatenilor, oligarhizarea si o putere deplina. Faptul ca nu le pasa de societate, de cetateni se vede limpede din ce numiri se fac in functii importante, de faptul ca au  creat si creeaza conditii ca multi cetateni (multi dintre ei tineri) sa plece la lucru in strainatate. Avem o populatie in proportii majoritare nemultumita de Invatamant, de Sanatate care, la noi, sunt atribute ale statului. Se poate observa aspectul distructiv, nu constructiv, in care se actioneaza iar lucrul asta indica cu precadere interese oneroase la nivelul clasei politice. Clasa politica nu doreste sa-si respecte contractul social, ci sa-si procure avantaje personale…

De aceea lucrurile trebuie reglate iar fenomenele negative, expuse pe scurt mai sus, trebuie atenuate pana la anihilare. Si cred ca unul din obiectivele imediate care ar trebui urmarite este asigurarea unei democratii fara dereglari functionale la noi in tara.

Un interesant editorial despre DNA si lupta anticoruptie…

Gandul

Liviu MIHAIU: Partid versus Securitate, războiul civil al României (I)

„Când am fost invitat la Cotroceni, în 2015, după tragedia #Colectiv, în panelul celor 20 membri ai societăţii civile, a fost prima oară când reuşeam să vorbesc de pe poziţia unui om cu o istorie a telefonului ascultat în cea de om ascultat legal, cu atenţie, de către Preşedinte, pe un subiect evitat de mai toată presa oficială: serviciile secrete. (O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU)

Poziţie pe care mi-o câştigasem nu numai după 12 de activism civic, dar şi ca ziarist de investigaţii ce publicase multe anchete pe vremea când cazul dosarelor îngropate la Berevoieşti scoteau la iveală cum SRI a încercat să ardă şi să-ngroape foarte multe dosare care “certificau participarea noilor sereişti la Mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii” sau Străuleştiul victimelor Revoluţiei şi Mineriadei.

Toate erau erau operaţiunile foştilor securişti preluaţi de regimul Iliescu cu sigla schimbată.

În anii ‘90 publicasem documentele de rezident al fostei Securităţi pe numele şefului de-atunci al SRI, Virgil Măgureanu, şi câştigasem după 2004, alături de redacţia Caţavencu, un proces la CEDO pentru ascultarea ilegală a telefoanelor din redacţie de către SRI-ul aceluiaşi Măgureanu, fiiind susţinători ai căpitanului Bucur, primul “whistle blower” din sistemul de Securitate. Ştiam “de pe front” ce vorbesc în faţa celui care putea face ceva în acest delicat domeniu al securităţii naţionale.

Printre alte nemulţumiri ale societăţii civile, am remarcat, în 2015, la Cotroceni, următorul fapt, verificabil în stenogramele întâlnirii, pe care Preşedinţia a refuzat să le facă publice cu toate insistenţele unora dintre noi:

“Este ceva profund în neregulă în mersul democraţiei noastre ca cele mai bine plătite slujbe din România să fie cele ale organelor de represiune, puniţie şi supraveghere, pe când majoritatea celor liberale, cum este, de exemplu, profesia de profesor de fizică, ca a Dvs, sau cea de medic sau de actor, să fie cele mai prost plătite din ţara noastră”

Cunoşteam forţa de regenerare a Securităţii şi urmăream cum, în ultimii 13 ani, bugetele serviciilor secrete o luaseră exponenţial spre cer din motive geostrategice şi militare, împinşi fiind de la spate de partenerul strategic pentru întărirea flancului estic al NATO.

S-a întâmplat şi mult dorita dekaghebizare, operaţiune semnalată de generalul Pacepa într-un interviu din RL.

Dar mai ştiam ceva: Puterea ascunsă este cea mai periculoasă putere, şi că, deşi avem nevoie de servicii secrete puternice, entropia militară este cea de a acumula putere nemăsurată la toate nivelurile. Aşa că, în spatele acestei misiuni de reaşezare a României pe fundaţia valorilor euro-atlantice, în România s-a construit

Cel mai militarizat stat european, un adevărat Homeland Security,

despre care scriam, în 2011, în ziarul Adevărul: “Nu există publicaţie, televiziune, sindicat sau ong important în ţara noastră în care să nu existe de strajă patriei “colaboratorii” de tip nou ai Securităţii Naţionale, oportunişti care, ca şi înainte de 89, se pun bine şi la adăpost cu “Sistemul”, “mărind capacitatea intelectuală şi operaţională a serviciilor”. Chiar şi la cea mai anticomunistă şi antisistem publicaţie din România, “Academia Caţavencu”, activaseră, pe lângă doi amărâţi foşti colaboratori ai Securităţii, şi doi ziarişti acoperiţi, unul dintre ei oferindu-se “planton”, în timpul regimului Năstase, când publicaţia era în linia întâi a luptei contra regimului)

Aşadar, la consultările post Colectiv, Preşedintele a dat din cap hotărât, părând a înţelege dialectica disproporţionată a “reformelor” din ţară.

Şi pentru că guvernul Ponta, pe care fostul preşedinte Traian Băsescu îl „desconspirase” ca agent acoperit,  a continuat politica de mărire a acestor bugete, am sperat că guvernul Cioloş-Dâncu să fie mai realist în ceea ce priveşte prioritatea investiţiilor fundamentale.

Primul buget făcut de guvernul din care făcea parte fostul proprietar al IRES (a cărui anagramă este coincidental numele unui serviciu secret), Vasile Dâncu, profesor la ANI şi semnatar al unei declaraţii de necolaborare, mărea cu aproape 20% bugetul celui mai puternic serviciu din România, urmând ca acesta să primească un bonus de peste 30 de milioane la rectificarea de la mijlocul lui 2016. Cu siguranţă, cu ştiinţa şi acceptul tacit al Preşedintelui, care tuna săptâmânile trecute : “micşorarea bugetelor serviciilor secrete este iresponsabilă”.

Culmea, părerea preşedintelui era aidoma ziariştilor afiliaţi la Matrixul noii Securităţi care s-au grăbit să reclame cum, de dragul pomenilor electorale, guvernul Dragnea-Grindeanu afectează programele de înzestrare ale Armatei şi lasă serviciile secrete fără bani. Asta chiar dacă în bugetele instituţiilor sus menţionate sunt prevăzute credite de angajament care le dau posibilitatea îndeplinirii întocmai a programelor asumate. Însă despre acest aspect „au uitat” să vorbească sau nu au avut voie.

Pe foarte mulţi căprari promovaţi în presa ultimilor 13 ani o să-i auziţi baleiând în acelaşi registru al necesităţii  de “mai mult” a oricărei forme de securitate.

Discursul „jurnalistic” în sprijinul bugetelor serviciilor şi cel împănat de necesităţile stringente ale siguranţei naţionale reprezintă primul sindrom de dublă subordonare.

Bunăoară, alesul tuturor românilor şi al serviciilor din ultima campanie electorală prezidenţială a ales să ofere “în orb” o protecţie nereformată din 1991 a serviciilor secrete, cel mai puţin controlate entităţi administrative de pe teritoriul României in ultimii 15 ani. 

Ca să nu credeţi că deţin monoman şi nedocumentat această “obsesie” despre mandarinatul serviciilor secrete, vă ofer spre lectură cele mai bune două articole pe acest subiect prin care aflăm, vorba expertului paleoliberal, Sorin Ioniţă, cum beneficiem noi, românii, de un model de guvernare în care “armata deţine un stat” şi “nu statul deţine o armată” : http://www.contributors.ro/administratie/educatie/pakistanizarea-armatei-si-serviciilor/ (2015) şi în  (2017)  într-o publicaţie profesională, în care se spune: ”In SRI si SIE lucreaza 30.444 de cadre, de peste 2 ori mai multe decat in Securitatea comunistă. Cifra a fost strecurată la rubrica şi „Altele” intr-un proiect privind salarizarea care vorbeşte despre un număr total de bugetari de 1,21 milioane, in luna mai. Potrivit Ministerului Finanţelor, numărul de posturi ocupate in instituţiile statului, mai putin SRI si SIE, era de 1,18 milioane in aprilie.”

La acest număr nu se adaugă numărul celor aflaţi în forme de colaborare secretă care se pare că sunt de ordinul miilor cu bugete secrete .

La apogeul său, Securitatea ceauşistă a avut 15.000 de ofiţeri interni şi o reţea de informatori de câteva sute de mii de oameni din toate domeniile.

Existenţa acoperiţilor în Presă (în diferite forme, vreo trei la număr în “nomenklatorul” intern) este într-adevăr legală şi recunoscută în mai multe rânduri de însuşi fostul director al SRI, George Maior, începând cu 2009. Numai că, chestia pentru care “băieţii” iau al doilea salariu şi-şi aranjează gulerul altfel in oglindă nu este agenda cetăţeanului, ci: „Misiunea lor este să aducă informaţii de securitate naţională pentru stat”

 A Patra Putere în Stat s-a topit în intestinele luptei de castă

Presa a fost câmp tactic dintotdeauna, numai că, în 2010, era desemnată oficial de către CSAŢ-ul lui Traian Băsescu , drept “vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale”, decizie profund antidemocratică, care, chiar dacă nevalidată oficial, a produs efecte devastatoare asupra independenţei presei prin modul ulterior de acţiune al Sistemului în anihilarea societăţii civile. Enunţ pe care fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, îl „justifica” la acel moment, juisând printr-o antiteză rămasă celebră prin absurditatea ei antidemocratică:  ”Ori Presa, ori Democraţia!”

Aşa că presa liberă a dispărut şi din mâinile ziariştilor, şi din mâinile mogulilor, cele două forme preexistente celei de astăzi, când, practic aproape nu mai există presă “mainstream” care să nu fie intr-o formă de dependenţă de serviciile secrete.

Episodul public ce arată forma vizibilă şi istorică din regimul Băsescu a acestor preluări ostile, care au transformat spaţiul public într-un câmp de propagandă şi nu de informare a cetăţeanului, se regăseşte într-o recurentă mărturie a Elenei Udrea(ultima fiind din acest an), într-un interviu la TVR:

“Elena Udrea: … Eu m-am certat cu domnul Ghiţă permament! Eu sunt cea care s-a opus ca domnul Ghiţă să aibă RTV-ul în 2010!

Ionuţ Cristache: Dar aveaţi puterea asta, să vă opuneţi?

E.U: Teoretic… şi ca…

I.C.: Staţi un pic, cum adică teoretic?

E.U.: … şi ca om care eram…

I.C.: Doamna Udrea,…

E.U.:. : … care era. Da, părerea mea a fost că domnul Ghiţă nu ar trebui să aibă RTV-ul.

I.C.: Dumneavoastră puteaţi decide în România cine să aibă ce? Dar afacerea RTV s-a discutat într-un cadru instituţional?

E.U.: Da, s-a discutat într-un cadru instituţional!

I.C.: Cum adică?

E.U.: Adică, conducerea SRI a fost interesată să existe acest post de televiziune!”

Dacă la acest episod adăugăm şi alte două momente din operaţiunea secretă de preluare a presei române, cazul Realitatea TV:

1. Momentul “zero” când Sebastian Ghiţă a plecat în 2010 cu jumătate de Realitatea TV şi o sută de oameni într-o singură noapte pentru a înfiinţa RTV

2. Depoziţia Elenei Udrea despre jumătatea de million pe care i-a adus degrabă „colaboratorul” Cocoş la „dispoziţie” pentru ca „Sebi” să poată plăti salariile al RTV,

atunci avem o porţiune din aisbergul „preluărilor ostile” pe care sistemul le-a practicat cu majoritatea trusturilor de presă româneşti sub îndrumarea celui mai diversionist preşedinte de după Revoluţie

3. Tranşarea unor rapturi de proprietate şi lichidarea mogulatelor de presă în instanţă cu ajutorul judecătorilor acoperiţi, care a dus la aberaţii de genul unor sentinţe date de Tribunalul Bucureşti împotriva unor sentinţe ale Curţii de Apel. (vom dezvolta într-o zi această speţă pentru care toate cererile au fost ignorate)

Amestecarea puterilor în stat

Existenţa serviciilor în politică, economie, administraţie, justiţie(CSM, DNA, magistratură, procuratură) presă, sistemul bancar, BOR, alegeri, fisc, cercetare, externe, interne, fotbal, IT, armată, preşedinţie, televiziune, educaţie, masonerie, asigurări, regii autonome, viaţă privată, ong-uri şi, nu-i aşa, în mafia politică este una mai mult decât evidentă şi probată de mai multe declaraţii ale „musafirilor” de la vârful puterii (M.R.Ungureanu, Claudiu Săftoiu. Horaţiu Dumbravă-CSM, Cozmin Guşă, actualmente acţionar la Realitatea TV) şi a avut ca rezultat transformarea României într-un stat poliţienesc sub acoperire, de tip “deep state”.

Stat care, nu-i aşa, luptă pentru democratizarea ţării prin preluarea „obiectelor muncii de propagandă” de către o juntă militară de proporţii gigantice. Preluare care a alterat anticonstituţional România, ce a devenit un stat captiv serviciilor secrete şi într-un câmp tactic exhaustiv, transformând lupta anticorupţie în tradiţionala bătalie istorică dintre Partid şi Securitate, astăzi ajunsă la o înfruntare pe faţă, fără precedent în istoria recentă.

În mod tradiţional, Partidul (Puterea vizibilă) a folosit încă de la început serviciiile în lupta politică, dând Securităţii (parte a Sistemului) atât de multe privilegii, bugete şi drepturi, unele ilegale şi neconstituţionale, încât invazia serviciilor secrete este la această oră de nestăvilit.

Ba mai mult, raportul de forţe s-a schimbat atât de mult încât clasa politică a ajuns în poziţia să-şi ia subteran binecuvântarea de la instituţiile de forţă.

Justiţia „programatică”, după strategii de război, sub acoperirea legitimă a luptei împotriva celui mai mare flagel din ultimii 200 de ani de istorie ai României: Corupţia, s-a dus asemenea unui tratament de tip chimioterapie radio/tv cu antidotul DNA.

Aşadar, odată cu celulele „canceroase” au fost distruse şi celule sănătoase ca efect militar secundar denumit: victime colaterale. Un concept tipic războaielor de gherilă împotriva terorismului.

Numai că victimele colaterale sunt de ordinul sutelor, cazurile de justiţie a denunţului (majoritatea copleşitoare dintre cazurile instrumentate de către DNA sunt pe denunţuri, de multe ori fără probe) au adus pe majoritatea ziariştilor de investigaţie “old school”(corifei ai anchetelor anilor ’90 şi adepţi ai lustraţiei) la concluzia că Justiţia română este îndrumată şi influenţată de serviciile secrete (în principal SRI) sub supravegherea strategică şi tehnică a unui colectiv al ambasadei SUA de la Bucureşti.

De fapt, totul a început cu o hotărâre secretizată a CSAT, din 2005, în care s-au alcătuit echipele mixte DNA-SRI, fapt recunoscut si negat succesiv de către fostul Presedinte şi actualul şef al DNA. Dar confirmat de chiar cei care contestă şi reclamă acest mod lucru timp de ani de zile, UNJR(Uniunea Naţională a Judecătorilor din România), fără să reuşească să impună o dezbatere publică pe acest subiect, presa “mare” ignorând cu bună stiinţă subiectul. Iată ce întreba şefa UNJR, Dana Gârbovan, zilele trecute :

„Propun Preşedintelui un referendum în care cetăţenii să fie întrebaţi dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiţie”.

Iar Alina Mungiu scria intr-un editorial recent pe “România curată”:

“În atmosfera asta de populism anti-corupţie de nivel venezuelean, lupta pentru manipularea legii şi controlul puterii judiciare depăşeşte orice limită”

Dai în mine, dai în fabrici şi uzine

În fapt, plecând de la cel mai comun şi statistic periculos mod de gândire acceptat: „Toţi sunt nişte hoţi”/„Toţi merită să intre la pârnaie” şi de la popularitatea  DNA, ajunsă azi la cote religioase, cu o încredere peste BOR, la care se adaugă „catalizatorul” de propagandă al celui de-al doilea război rece mondial realizat cu organe de presă ataşate, „Cei care critică lupta anticorupţie sunt de partea ruşilor şi-a lui Voiculescu!”,

„Dai în serviciile secrete, dai în lupta anticorupţie”, asezonat cu colaboraţionismul entuziast şi naiv al intelectualilor de la GDS, practic, opoziţia la ceea ce se petrecea cu-adevărat în spatele „cortinei de fier a anticorupţiei”, unde se coordona geostrategic şi tematic dreptatea, a fost identificată public cu Antena3.

Nu mai puteai să spui public un alt gen de adevăr, că te trezeai nu numai cu scaunele-n cap din partea „alienilor din presă”, dar puteai fi angajat/concediat şi ameninţat, aşa cum , spre exemplu era ameninţat  Cătălin Tolontan în 2009, pe holurile Parlamentului de către unul dintre cei şase oameni ai Preşedintelui, Elena Udrea, cu ocazia votării ridicării imunităţii ministrului Monica Iacob Ridzi, în vestitul scandal care o ţine azi încarcerată.  Ba mai mult, puteai trece şi pe la DNA „ca să-ngheţe căcătu-n ei”(cum spunea la una din şedinţele tactice secrete, desigur, nu procurorilor şi judecătorilor, ci celor din spatele lor şi dosarelor lor, însuşi Preşedintele României).

În mandatul lui Traian Băsescu s-a obţinut cea mai mare eficacitate în condamnarea corupţiei politice, dar, în acelaşi timp, cea mai mare poliţie politică din ultimii 25 de ani şi transformarea administraţiei României într-o juntă militară acoperită, ceea ce are efecte extrem de toxice asupra statului şi principiilor sale de drept. Principiul a fost unul singur: ascultăm şi infiltrăm tot şi cu oricine, ocupăm tot şi vedem ce iese de-aici! Şi uite aşa, ne-am procopsit cu un al doilea cancer administrativ după cel al politizării administraţiei: criteriul de angajare în toate cele patru puteri în stat nu mai este doar cel politic, ci şi cel al apartenenţei la serviciile secrete.

Cyborgii securităţii române subcontractate geostrategic şi-au creat şi trecut propria corupţie şi incălcarea a legilor la “raţiuni de stat”

Actualul director al SRI, Eduard Hellvig, spunea cu prilejul celei mai lungi vizite a unui şef de serviciu în faţa unei comisii de control parlamentare şi a presei de microfon că „nu există ofiţeri acoperiţi în politică şi magistratură”, contrazicând nu numai desele alarme ale UNJR şi UIM(Uniunea Internaţională a Magistraţilor) sau pe (ex)membrul CSM, Horaţiu Dumbravă, care afirma în 2014, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii:

“Fac încă o dată apel la domnia sa(Preşedintele-n.a.) ca acum, în ultimele zile de mandat, să îşi îndeplinească datoria constituţională şi legală şi să procedeze la verificarea tuturor declaraţiilor judecătorilor şi procurorilor dacă sunt sau nu colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii”

Potrivit lui Dumbravă, aceasta este o obligaţie legală, prevăzută de articolul 7 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Chiar şi fostul şef al SIE şi fost prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, cerea deznădăjduit după căderea guvernului său în 2012 „scoaterea ofiţerilor acoperiţi din politică”, episod fără ecouri şi consecinţe publice. Careul cu pioni-fantome din clasa politică sau presă nu promovau astfel de subiecte pentru o dezbatere în spaţiul public.

Ba mai mult, ceea ce se putea intui a fi mai rău pare să se fi şi întâmplat: Coincidenţă sau nu, adversari politici ai legilor Siguranţei Naţionale şi legilor Big Brother au fost ridicaţi. Cazul George Scutaru, fost consilier prezidenţial, pe care DNA l-a trimis în judecată, însă instanţa a reurnat dosarul procurorilor. Asta s-a întâmplat în 18 noiembrie 2015, pe motiv că nu se precizează în ce constau infracţiunile reţinute de procurori, numărul faptelor şi explicarea concretă din punct de vedere procesual a acuzaţiilor. De atunci totul a rămas în aer. În 15 luni au avut loc opt termene, toate soluţionate cu amânări.

Iată însă ce zicea George Scutaru, consilierul şi coordonatorul noii strategii pe Securitate al preşedintelui Klaus Iohannis , prieten al actualului şef al SRI (“extras” din anturajul Preşedintelui, în urmă cu doi ani, şi care, de-atunci, vizitează biserici prin ţară, fără să-nţeleagă ce i s-a intâmplat) : ”… întărirea mecanismelor controlului civil, stabilirea unui cadru legal lipsit de echivoc în materie de interceptări, sînt cîteva dintre problemele asupra cărora societatea civilă şi clasa politică trebuie să-şi îndrepte atenţia. în plus, ar trebui să discutăm şi despre eventuala eliminare a abilitării serviciilor de a desfăşura activităţi comerciale proprii, fapt care credem că ar asigura un mai bun control asupra fondurilor şi ar întări credibilitatea acestor instituţii în faţa opiniei publice”

Traian Băsescu, ieşit din mandatele în care a creat acest model de „democraţie sub acoperire”,  spunea anul trecut, apropo de refuzul CCR(referent Daniel Morar) de a valida legile Big Brother: “acum îl caută şi pe Daniel Morar de capre” (aluzie la modul în care a fost „prins” judecătorul CCR, Toni Greblă).

O altă victimă a acestui „modus operandi” a fost un alt politician liberal, Ludovic Orban(achitat de curând pe fond în instanţă, scos din cursa pentru Primăria Capitalei în 2016), omul care a fost singura voce de la vârful PNL care s-a opus, atât public cât şi privat, în faţa directorilor SRI pe subiectele legilor Big Brother. SRI-ul voia operaţiuni asupra spaţiului privat cibernetic fără mandat de la judecător.

În cazul presupuselor sale „foloase patrimoniale necuvenite”, Orban a fost denunţat de către “generalul UTI” Urdăreanu, în conivenţă cu procurorul Claudia Roşu, plecată în fugă, la 1 februarie, din DNA, după achitarea politicianului.

Miliardarul aflat în anchetă l-a chemat de mai multe ori pe Orban la el pentru a discuta un sprijin în campania electorală pentru Primăria Bucureştiului, în fapt, presupuse foloase neluate în vreun flagrant şi necondiţionate de vreo promisiune electorală, aşa cum o atestă stenogramele înregistrărilor făcute cu mandat.

În acest mod de a gândi ilegitimitatea actului de a folosi „influenţa politică”, poate fi ridicat mâine întreg Congresul american.

 Judeţul Dâmboviţa e la ei. Tot.

Dezvăluirile se pot întinde pe foarte multe cazuri de politicieni „lichidaţi” sau/şi şantajaţi, dar aş propune să schimbăm abordarea: infiltrarea şi cucerirea partidelor politice. Pe judeţe.

Ion Stan(fostul şef al PSD Dâmboviţa şi fostul şef al comisiei de control  a SRI a cărui scoatere din joc s-a făcut, coincidenţa dracului, se spune, cu ajutorul actualului şef de supraveghere a comisiei SRI (baronul Adrian Ţuţuianu, actual preşedinte PSD-Dâmboviţa şi fost şef la CJ Dâmboviţa, cercetat de DNA în 2013 pentru trafic de influenţă fără rezultat) şi al găştii de la Dâmboviţa: primarul Târgovişte Cristian Daniel Stan (cu nenumărate contracte de asistenţă juridică fără licitaţie cu instituţiile de stat din judeţ), fostul pedelist Marin Antonescu pe care Traian Băsescu îl prezenta superiorul pe linie profesională de la Anvers”, în fapt, omul care coordona , ca şef de serviciu, spionajul în Belgia, cel de-al doilea securist cu misiune la Bruxelles, practic, şeful sub acoperire al rezidenţei Securităţii de aici, actualul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, fost şef la SRI Dâmboviţa. În rechizitoriul fostului şef al PSD, Ion Stan, scrie:

“Întrucât la data de 23.11.2012, Dima Nicuşor Sorin a denunţat şi pretinse fapte penale comise de numitul Ţuţuianu Adrian în perioada iunie 2012, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile locale, se va dispune disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, într-o cauză separată”, se precizează în actul de acuzare a lui Ion Stan(condamnat ulterior la doi ani de închisoare)

Tot din acest dosar este disjunsă şi cauza pentru Rovana Plumb, care apare alături de Ion Stan în denunţurile fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir.

În mod miraculos, nici lui Adrian Ţuţuianu, nici Rovanei Plumb, nu li s-a întâmplat nimic până la această oră.

Dacă mai punem la socoteală şi faptul că actualul preşedinte la PNL – Dâmboviţa este Cezar Preda(fost şef al comisiei de supraveghere a SRI) despre care presa relata că „a distrus arhivele PCR din Buzău” şi despre care fostul premier Victor Ponta spunea în faţa comisiei de control parlamentar al serviciilor secrete că este „ofiţer sub acoperire al SRI”, atunci putem spune că politica „dâmboviţeană” este apanajul deplin al serviciilor secrete.

Dacă mai punem la socoteală şi ultima declaraţie a fostului consilier de Securitate al preşedintelui Traian Băsescu şi actual director al Colegiului Naţional de Informaţii, Iulian Fota, făcută la Realitatea Tv săptămâna trecută: „Războiul este între PSD şi NOI”, avem toate semnele că Politica este o redută cucerită de puterea nevăzută a organelor de forţă ale Statului Român, cele care, practic, au penetrat şi încălecat, cu încălcarea premeditată a Constituţiei şi a legilor de funcţionare a Justiţiei, toate puterile în stat, aflându-se astăzi în cel mai aprig război intern de la Revoluţie încoace.

Alina Mungiu: Conform World Justice Project, un stat de drept trebuie să îndeplinească patru criterii. Unu: guvernul şi oficialii, ca şi entităţile private şi publice trebuie să dea socoteală conform legii. Doi: legile trebuie să fie clare, stabile, juste şi aplicate tuturor la fel, şi trebuie să prevadă securitatea persoanei, a proprietăţii şi a unor drepturi fundamentale. Trei: procesul prin care legile sunt create, administrate şi implementate trebuie să fie accesibil, echitabil şi eficient. Patru: justiţia trebuie împărţită de către oameni imparţiali care sunt competenţi, integri şi independenţi, şi au resurse adecvate.

O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU „

In primul rand as dori sa-l felicit pe Dl. Liviu Mihaiu pentru acest editorial in care face o analiza deoasebit de interesanta a fenomenului: lupta ACTUALA dintre Partid si Securitate, la care facea candva referire si Cristian Tudor Popescu, dar explicata acum pe intelesul tututor. O analiza frumoasa si bine scrisa!

Dar, dupa parerea mea, aceasta analiza ar trebui putin completata pentru o caracterizare cat mai completa si precisa a fenomenului.

MCV nu cred ca a fost inventat de „sertgentii mesianici din presa”. Este adevarat, PNA a aparut in vremea Guvernului Nastase, dar integrarea noastra in UE s-a facut sub rezerva luptei anticoruptie, iar PNA, actualul DNA, a aparut tocmai ca o consecinta a acestui fapt.

Nu stiu daca Bruxelles-ul a vrut chiar asta de la noi… Dar e aproape o certitudine certificata prin declaratiile publice ale unor inalti oficiali ca principalul nostru partener strategic – Statele Unite ale Americii – au sustinut cu caldura ACEASTA lupta anticoruptie. Nu Laura Codruta Kovesi sau Ioana Ene-Dogioiu au reprosat Romaniei nu ca nu se vad oameni in strada ca sa protesteze MASIV impotriva coruptiei, ci Victoria Nuland. Sau cand a zis ca „nu avem aceleasi idealuri” – daca spunea asta Ioana Ene Dogioiu (asta ca sa dau un mic exemplu) cati autohtoni nu s-ar fi napustit asupra ei s-o manance de VIE!!! 😆 Cand a zis Victoria Nuland, toata lumea a tacut cuminte si a luat aminte! Va amintiti cand Joe Biden a caracterizat lupta anticoruptie ca fiind „de autoaparare”. Ni se adresa noua, Romaniei si romanilor.

Face DNA abuzuri? Incalca drepturi si libertati? Eu n-am vazut o critica in acest sens din partea parnerilor nostri, nici UE si nici SUA. Va mai amintiti cum fostul ambasador Mark Gitenstein o inalta in slavi pe Monica Macovei si cum pleda impotriva prezumtiei de nevinovatie? Va mai amintiti cum Codruta a primit o inalta distinctie a Suediei, in sala aflandu-se, surazator, desigur, Dl. Klemm, actualul ambasador SUA – v. si aici..

Sa ne amintim cum chiar SUA atentiona pe toti Aliatii ca Rusia exporta coruptie, facand din coruptie o amenintare la siguranta nationala.

Legile Big Brother, promovate aici de Dl. Maior, fostul Director al SRI, n-au fost niciodata criticate de SUA. N-am auzit. Ba cred ca au fost chiar laudate, iar daca Dl. Maior e acum ambasadorul Romaniei la Washington este si pentru ca e un om de incredere pentru America.

Se tot vorbeste de abuzurile pe care le-ar face DNA. Nu neg, e foarte posibil pentru ca omul e perfectibil. Dar nu inteleg altceva (chestia asta, ca ar face abuzuri, o inteleg): cum e posibil ca SUA, cu Constitutia sa, in care e inscrisa apararea si garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului sa nu atentioneze tara noastra asupra unor derapaje sau posibile derapaje. Ci dimpotriva, ca daca stau si ma gandesc la Gitenstein, el nu intelegea ce e aia prezumtia de nevinovatie, nevazandu-i rostul!!

Repet, e vorba despre principalul nostru aliat: SUA.

Pana la PNA si MCV ne-am chinuit sa scoatem oameni de afaceri prosperi, reusind sa facem asta tocmai prin eforturile conjugate ale Partidului si Securitatii, ca sa fiu in ton cu exprimarea D-lui. Mihaiu. Asa au iesit creati oameni precum Sorin Ovidiu Vantu sau Ioan Niculae. Numai ca sa facem pe plac Occidentului si sa aratam ca si la noi lucrurile se misca spre initiativa privata si economie de piata.

Apud MCV am inceput sa-i bagam la puscarie, constatand cu uimire ce monstri am creat, ca sa incepem o noua pagina de facut pe plac Puterilor tutelare, prin lupta anticoruptie, mosita tot in laboratoarele Partidului si Securitatii, prin aceleasi eforturi conjugate. Doar pentru a arata ca lucrurile se misca cu succes spre statul de drept!!

Mediafax

Sorin Ovidiu Vîntu, CONDAMNAT la 8 ani de închisoare în dosarul devalizării FNI. Sentinţa este definitivă

„Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, marţi, de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia fiind definitivă.

„Condamnă pe inculpatul Vîntu Sorin-Ovidiu la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art.36, alin.1 din noul Cod penal, adaugă sporul de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare”, se arată în decizia de marţi a Curţii de Apel, care este definitivă.

Magistraţii au mai dispus menţinerea sechestrului până la concurenţa sumelor de 137.403.630.106 ROL (5.529.321 dolari S.U.A.) şi de 7.289.406 dolari S.U.A.

În primă instanţă, Sorin Ovidiu Vîntu fusese condamnat, pe 9 februarie 2015, la şase ani şi patru luni de închisoare. Tribunalul Capitalei a decis atunci condamnarea afaceristului la două pedepse de câte patru ani de închisoare pentru infracţiunile de spălare de bani şi a dispus achitarea lui pentru instigare la delapidare. În urma contopirii celor două pedepse, instanţa a dispus ca omul de afaceri să execute şase ani şi patru luni de detenţie. Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată de omul de afaceri la Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu a arătat, în motivarea deciziei, că, după ce a intrat în posesia sumelor de bani scoase nelegal din patrimoniul FNI, prin intermediul lui Nicolae Popa sau al societăţilor în care era administrator sau asociat majoritar, omul de afaceri a folosit „mai multe mecanisme prin care a reciclat aceste sume, cu scopul de a le ascunde adevărate provenienţă infracţională”.

Potrivit instanţei, deşi ştia că banii erau proveniţi din delapidarea săvârşită de Nicolae Popa, infracţiune pentru care acesta a şi fost condamnat, Sorin Ovidiu Vîntu a ascuns şi disimulat această sumă prin multiple operaţiuni de dispoziţie şi de circulaţie a proprietăţii unor bunuri ori ale drepturilor asupra acestora, fiind astfel întrunite elementele de conţinut ale infracţiunii de spălare a banilor.

Judecătorul a stabilit că Sorin Ovidiu Vîntu, prin inginerii financiare aparent legale, pornind însă de la o bază ilegală, întrucât banii proveneau din delapidare, a ascuns, a disimulat natura juridică a provenienţei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, prin creditări ale societăţiilor proprii, care la rândul lor creditau alte societăţi ce cumpărau unităţi de fond răscumpărate la valori majorate artificial, cu care erau achiziţionate imobile, chiar în ziua transferării în contul lui Vîntu a sumelor de provenienţă infracţională, imobile ce erau vândute succesiv unor societăţi comerciale aparţinând tot acestuia, dar şi prin crearea de depozite şi transferuri repetate între inculpat şi conturile SC Gelsor SA.

Instanţa a mai reţinut că un alt mod de a ascunde sumele de bani obţinute ilegal a fost prin cumpărarea a 15 imobile, pe care apoi le-a vândut, la intervale cuprinse între o lună şi patru luni, SC Gelsor I.N. SA, cu menţiunea că vânzarea se face în vederea compensării datoriei înregistrate de societatea Gelsor în favoarea sa. Preţul de vânzare era întotdeauna, în cazul fiecărui imobil, cu mult sub preţul cu care Vîntu cumpărase anterior acele imobile. Mai mult, SC Gelsor I.N. SA avea obligaţia de a achita fiecare imobil cumpărat de la Sorin Ovidiu Vîntu în cinci rate anuale, începând din anul 2001, iar pentru perioada 2000-2001 a închiriat toate imobilele dobândite astfel SC Gelsor SA, societate creditată tot de Vîntu.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la delapidare, judecătorul a notat în motivare că, potrivit deciziei definitive de condamnare, prăbuşirea FNI nu s-a datorat riscurilor inerente la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii, ci activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţii faţă de care s-a dispus condamnarea definitivă într-un alt dosar, printre aceştia fiind şi Nicolae Popa, care a primit o pedeapsă pentru înşelăciune şi delapidare.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat până în prezent în trei dosare, executându-şi pedepsele.

Astfel, la data de 22 iulie 2016, Sorin Ovidiu Vîntu a fost încarcerat în urma unei condamnări de şase ani şi două luni de închisoare în dosarul Petromservice, alături de el fiind condamnat şi fostul sindicalist Liviu Luca la şase ani de detenţie.

Totodată, în 24 ianuarie 2014, omul de afaceri a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, iar anterior, a fost condamnat la doi ani de pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.”

Totusi, mai nimic despre cei care au creat acest personaj, un tip care fusese condamnat si pe vremea comunismului, adus in fata dupa si dandu-i-se un acces larg la resursele statului. SOV a fost un om in fata caruia tremurau multi dintre potentatii acelor zile… A fost un om caruia Radu Timofte, fostul sef al SRI, ii punea informatii economice de prima mana pe tava (dupa cum s-a exprimat Traian Basescu) si pe canapelele caruia se odihnea Mircea Geoana. Atat Geoana cat si Timofte erau din PSD, iar daca ma gandesc si la Vacaroiu si Florin Georgescu, lucrurile acestea ne-ar putea sugera ce partid a stat in spatele ascensiunii fulgeratoare a lui SOV.

Ioan Niculae… Dosarul „Mita la PSD”, deci e clar. Fost securist si acesta!

Sigur, si in aceasta privinta trebuie pus un bemol pentru ca analiza sa nu fie prea stridenta: sa nu uitam, totusi, ca Romania era o tara in tranzitie, o tara fosta comunista unde comunismul a distrus proprietatea privata, dar o tara cu un proiect ambitios care trebuie salutat: constructia economiei de piata libera. Din aceasta perspectiva privind lucrurile, constructia unui capitalism romanesc e de inteles.

Acum ii terminam pur si simplu pe astia si incepem sa construim statul de drept, fara sa fi incheiat reformele economice si fara sa consolidam aceasta cucerire revolutionara (nu cred ca exagerez spunand asa!): economia de piata libera, libera initiativa privata si o dezvoltare economica in acest sens.

Mi-e teama ca pana la urma sa nu avem nici stat de drept si nici economie de piata! Cred ca ar trebui sa meditam serios la acest aspect.

Interesanta e si schimbarea principalului nostru partener – SUA: de la determinarea unui Reagan de a fauri o lume libera si de a intari democratia si libertatea, la determinarea stangista a unui Obama de a lupta impotriva coruptiei, paradisurilor fiscale (v. „Panama papers”) si de a crea „institutii puternice” si, pe cale de consecinta, un stat puternic. Dar puternic inclusiv sa incalce Constitutia SUA si de a face obligatorii asigurarile medicale, prin Guvernul federal, lucru totalmente neconstitutional in SUA.

Pe de alta parte, lupta anticoruptie, trebuie sa recunoastem, s-a impus ca o necesitate in Romania, statul avand inca un rol insemnat in economie.

As dori sa spun cate ceva si despre ofiterii acoperiti din presa, pentru ca se vorbeste mult despre asta. Inteleg ca sefa lor e D-na. General Elena Istode:

Gen. SRI Elena Istode

Inteleg ca D-nei. Istode i se spune Anaconda. Din motive lesne de inteles, desigur. Insa sa nu uitam ca marele spion sovietic, Richard Sorge, pe cand opera in Germania, avea acoperire de ziarist GERMAN:

Richard Sorge

Evident, in felul asta, se poate face o larga gama de manipulari. Iar daca presa a fost considerata, pe vremea lui Basescu, drept o vulnerabilitate la siguranta nationala trebuie sa intelegem prin asta posibilitatea reala ca in presa  sa se strecoare spioni ai unor puteri ostile Romaniei. Celebrul Sorge e un exemplu clasic: ne arata ca astfel de lucruri se pot intampla. Poti sa-i construiesti unui strain o biografie neaos romaneasca si sa-l inserezi apoi in presa cu sarcini precise.

Bineinteles, faptul ca exista acoperiti SRI in presa nu ne produce nicio bucurie. Iar ca doamna Istode ne spioneaza redactiile, cu atat mai putin. Insa cele spuse mai sus se constituie intr-un bemol. Si mai bine, poate, i-am ura succes Anacondei in depisatarea acelor oameni care nici romani nu sunt (nu spun ca n-ar putea fi si romani…) si care lucreaza impotriva Romaniei prin redactiile din aceasta tara.

Dl. Liviu Mihaiu face referire la cati lucreaza in SRI si SIE. Despre cati au lucrat in fosta Securitate am scris si eu aici. Problema mare care se pune este, dupa parerea mea, daca numarul acesta – actualmente 30.444 de cadre, dupa Dl. Mihaiu – este unul optim. Sub regimul Ceausescu erau o jumatate de milion de informatori. Fara indoiala, aceste cifre ridica intrebari asupra democratiei si statului de drept in Romania. Dar daca e vorba de o supradimensionare cu personal a serviciilor secrete, eu cred ca avem o problema. In sensul ca mai multi oameni care lucreaza si care sunt implicati in munca privind siguranta nationala fata de numarul optim necesar scade eficacitatea acestor servicii. In general nu trebuie prea multi oameni, dar cei care lucreaza, dotati cu tehnica moderna, sa fie foarte bine pregatiti – in felul acesta eficacitatea serviciilor de informatii creste si scad, pe cale de consecinta, slabiciunile.

Nu ar trebui sa ne mire, tinand cont de metehnele romanesti din politica, precum pesederizarea si cederizarea, ca ar putea avea loc si sereizarea Romaniei. Dar nu trebuie sa uitam ca in plan politic s-a vazut flagrant slabiciunea atat a PDSR cat si a CDR, ambele reusind sa piarda, pana la urma alegerile. Sa nu uitam ca PSD, fostul PDSR, a fost multa vreme vioara a doua, candidatul sau nereusind sa castige alegerile prezidentiale, iar in alegerile legislative, multi ani, performantele au fost slabe.

Noi ar trebui sa meditam si sa intelegem foarte bine rolul – rolul serviciilor secrete, rolul politicii monetare, ca sa dau doua exemple din diverse domenii de activitate. Rolul serviciilor secrete NU e sa conduca Romania. Daca nu intelegem lucrul asta (aparent simplu) cream o slabiciune in ceea ce priveste siguranta nationala, pentru ca serviciile ar trebui sa se ocupe si cu altceva pentru care nu sunt calificate.

„Ori Presa, ori Democratia!”

Cum am ajuns in situatia actuala? Va mai amintiti cum, inca de pe vremea lui Basescu, se evidentia cu repros ca in „Constitutia lui Nastase” se pomeneste despre: „traditiile democratice ale poporului roman si idealurile Revolutiei din decembrie 1989” (art. 1, al. 3)? Dupa aceea au fost tot felul de emisiuni pe la televiziunile de stiri prin care se incerca sa se demonstreze ca, de fapt, n-a fost vorba de nicio Revolutie, ci de lovitura de stat. Or, prin asta ce s-a realizat? S-au calcat pur si simplu in picioare idealurile Revolutiei din decembrie 1989, unde au murit oameni care s-au ridicat impotriva comunismului, in care poporul a cerut democratie si libertate. Tineti minte: „Libertate, te iubim!/ Ori invingem, ori murim!”? Iar cei care scandau asa s-au aflat atunci in fata tancurilor comuniste, in bataia pustilor!!

Ma intreb cui a servit aceasta calcare in picioare a idealurilor Revolutiei?

Ca ar trebui sa fie trasi la raspundere cei care se fac vinovati de crime, asta e altceva. De acord! Numai ca pana acum n-am vazut asa ceva si nici elucidarea celor petrecute atunci. In schimb, am reusit sa terfelim Revolutia si memoria celor care si-au dat viata atunci pentru Libertate si Democratie in Romania.

A celor care au murit luptand impotriva comunismului!!

Si trist este ca n-am vazut nicio reactie de impotrivire din partea SUA sau UE. Cui a folosit discreditarea Revolutiei si , in schimb, acreditarea loviturii de stat? Cui a folosit sa se strecoare ideea ca, de fapt, n-a fost nicio Revolutie ci o lovitura de stat conceputa in laboratoarele politice din exterior?

Si am ajuns in situatia actuala, in care se incalca drepturi si libertati, sub pretextul apararii acestora.

Interesant e si ultimul articol al D-lui. Tismaneanu:

Protestele din februarie şi noua sensibilitate politică

„Oamenii care regretă “egalitatea” din regimurile leniniste sunt fie prost informaţi, fie de rea-credinţă. Societăţile nomenclaturiste erau, de fapt, experimente profitocratice, se bazau pe un rigid sistem de tip caste. Nomenclatura beneficia de privilegii la care muritorii de rând nici măcar nu puteau visa. Niciodată nu a fost clasa muncitoare mai batjocorită şi mai oprimată decât în regimurile care pretindeau că guvernează în numele ei. Este o ignorare, şi pe cale de consecinţă, o banalizare a răului totalitar.

Actualele proteste sunt expresia unei noi sensibilităţi politice. Am scris un articol, împreună cu politologul Marius Stan, în Politico.eu, în care ne-am ocupat de această temă. Da, este vorba de o nouă generaţie pentru care vechile metehne şi infamii nu mai sunt tolerabile. UE înseamnă transparenţă, încredere, norme, reguli, proceduri. Pesedismul este exact opusul: clientelism, cinism, jaf la drumul mare sau pe ascuns, manopere dolosive. Pentru mine, aceste demonstraţii au pus capacul peste coşciugul în care zace putredul sistem Iliescu.”

Insa „Oamenii care regretă “egalitatea” din regimurile leniniste” sunt si rezultatul politicilor defectuoase duse la noi in tara, prin care libertatea si democratia au inregistrat, in mod regretabil, o anumita scadere. A fost o eroare cu totul regretabila ca din dorinta de a lovi politic in „pesedism” s-a adus atingere libertatii si democratiei de la noi. Iar rezultatul recentelor alegeri legislative, in care PSD a obtinut o victorie comparabila (daca nu chiar si mai mare!) cu cea a FSN-ului de pe vremurile lui Ion Iliescu, confirma marea eroare care s-a facut multa vreme la noi in tara. Demonstreaza inclusiv o scadere a libertatii economice, pusa sub influenta coplesitoare a institutiilor de forta, nu doar din cauza recentei crize economice. Iar „noua sensibilitate politica” de care ne vorbeste prof. Tismaneanu nu poate compensa o scadere evidenta a liberalismului la noi in tara. Lucrurile, greselile acestea ar trebui reparate.

Iar abordarile maximale – „putredul regim Iliescu” – prezente, din pacate, la noi si care nu se refera neaparat la un regim anume, ar trebui si acestea la randul lor corectate, intrucat se dovedesc ineficace. „Tot ce a facut Iliescu e rau!”, „Tot ce a facut Basescu e rau!” s.a.m.d dovedesc, iertata sa-mi fie exprimarea, o lipsa de maturitate in abordarea chestiunilor. De aceea s-ar impune o abordare echilibrata.

Se discuta chestiuni punctuale…

… si mai putin problemele de fond. De pilda, ca DNA l-a arestat pe cutare sau ca l-a pus sub control judiciar pe cutare, ca Parlamentul a incuviintat urmarirea penala a cutarui parlamentar. Dar chestiunea statului de drept nu sta in aceste cazuri punctuale, indiferent de numarul lor. Statul de drept consta in independenta Justitiei. De fapt, intr-un mod mult mai general, vorbim de separarea puterilor in stat – puterea executiva, puterea legislativa si puterea judecatoreasca – cu un mecanism de verificare si echilibrare a acestora. Problema de fond care se pune este daca avem in Romania o asemenea separare reala a puterilor in stat. Si, referitor la Justitie, daca Justitia este independenta cu adevarat.

S-a tot vorbit de independenta Justitiei, dar nu la modul profund, iar discutiile n-au trecut de lozinci, de pilda ca „trebuie sa avem o Justitie independeta!!”. Dar cum e Justitia la noi? Este aceasta cu adevarat independenta de factorul politic?

Daca ne uitam in Constitutia Romaniei, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei Justitiei” (art. 133, al.1). Insa Senatul – institututie democratica dar eminamente politica – valideaza sau numeste 16 din cei 19 membri ai CSM. De asemenea, in CSM e membru ministrul Justitiei – functie politica. „Presedintele Romaniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa” (art.133, al. 6).

La Curtea Constitutionala avem 9 judecatori numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit (art. 142, al. 2). Dar „trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei”. Camera Deputatilor, Senatul si Presedintia Romaniei sunt institutii democratice, dar politice prin excelenta.

La „Statutul procurorilor” (art. 132) se spune: „Procurorii isi desfasoara activitateapotrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei” (al. 1) – ministrul Justitiei – functie politica.

La „Statutul judecatorilor” (art. 125) se spune: „(1) Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, min conditiile legii. (2) Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de comepetenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii organice” (al. 1 si 2). Presedintele Romaniei  – functie politica.

Independenta Justitiei e necesara pentru a se infaptui Justitia fara abuzuri si fara procese politice.

In conditiile de mai sus, schitate de mine pe scurt, putem spune ca Justitia e independenta in Romania? Raspunsul la o asemenea intrebare e cu „da” sau cu „nu” – „da si nu” inseamna ca nu prea e independenta. Si de aici suspiciunile de abuz, de „rafuiala politico-mafiota”, de procese de natura politica, pe care le avem astazi in societate.

In conditiile constitutionale existente la noi, nu prea vad cum s-ar putea rezolva lucrururile. Pentru ca Politica si Justitia sunt de naturi si esente diferite. De aceea si ratiunile lor sunt diferite unele de altele. Una e sa vorbim, de exemplu, despre ratiuni politice si altceva e sa vorbim despre „ratiuni de drept” sau „ratiuni care privesc dreptul si dreptatea”.

Insa definirea dreptatii a tinut intotdeauna de un cadru ideologic si istoric dat, de credintele anumitor popoare. Separarea puterilor in stat asigura doar functionarea acestora fara sa permita interferente care sa le vicieze activitatea. Avand naturi, esente si ratiuni diferite, politicul poate sa vicieze actul de justitie. Asa cum si justitia poate vicia actul politic, poate bloca decizii politice necesare.

Problema la noi ar fi in ce masura se echilibreaza puterile in stat. Si daca exista mecanisme de verificare intre ele. Daca nu se echilibreaza vom vedea tot felul de influente care le viciaza activitatea. Independenta Justitiei nu se poate asigura si realiza doar printr-un singur organism, cum ar fi DNA, despre care nu avem certitudinea ca ar fi si acesta, la randul sau, chiar atat de independent. De asemenea, daca primeaza doar Justitia, inseamna ca toate celelalte sunt cat se poate de marginale, atat puterea executiva cat si cea legislativa – lucru ce se constitutie intr-un dezechilibru grav in societate. Fara o echilibrare, Justitia ajunge sa vicieze atat actul executiv, cat si cel legislativ, creand perturbatii majore in societate. Iar fara o verificare se poate ajunge la abuzuri.

S-a ajuns in situatia in care populatia consuma foarte mult DNA – pe la televiziunile de stiri doar despre asa ceva se vorbeste sau legat de acest aspect. Ce te faci daca utilitatea marginala – ca sa folosesc o terminologie din economie – a acestui produs aruncat pe piata, DNA, incepe sa scada pana spre zero, cand se ajunge la satietate? Si pana la urma nu s-ar rezolva mare lucru pentru ca Justitia tot n-ar fi independenta, o echilibrare tot n-ar exista. Iar in privinta sumelor recuperate, prof. Mircea Cosea a dat exemplu Italia cand cu operatiunea „Mani pulite” s-au recuperat doar 18% din sume, adica foarte putin, aratand ca asta ar fi maximul cunoscut si greu de anticipat ca in Romania s-ar putea recupera mai mult, procentual vorbind.

Montesquieu spune ca „independenta Justitie trebuie sa fie reala si nu doar aparenta” si vedea in Justitie „cea mai importanta dintre puteri, independenta si neverificata” de aceea o considera si periculoasa. Daca tot invatam de pe Wikipedia, va propun sa cititi aici ce spunea Thomas Jefferson in 1820:

„You seem … to consider the judges as the ultimate arbiters of all constitutional questions; a very dangerous doctrine indeed, and one which would place us under the despotism of an oligarchy. Our judges are as honest as other men, and not more so. They have, with others, the same passions for party, for power, and the privilege of their corps…. Their power [is] the more dangerous as they are in office for life, and not responsible, as the other functionaries are, to the elective control. The Constitution has erected no such single tribunal, knowing that to whatever hands confided, with the corruptions of time and party, its members would become despots. It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves.^[13]„

Iar Alexander Hamilton (Federalist No. 78) exprima viziune potrivit careia Curtile au doar puterea cuvintelor si nu aceea de a constrange celelalte doua ramuri ale Guvernului, de care Curtea Suprema insasi e dependenta. Era vorba, din cate am inteles, de Actul Judiciar din 1789 care dadea Curtii Supreme puteri peste limitele impuse de Constitutie, peste Congres sau Executiv, pornind, din cate am inteles, de la aceasta cauza – Marbury v. Madison – unde s-a atins o problema extrem de sensibila, iata ce se arata:

„Although the power of judicial review is sometimes said to have originated with Marbury, the concept of judicial review has older roots in the United States, and possibly in England as well. The idea is often attributed to the English jurist Edward Coke and his opinion in Dr. Bonham’s Case, 8 Co. Rep. 107a (1610), although this attribution has been called „one of the most enduring myths of American constitutional law and theory, to say nothing of history”.^[10] Bonham’s Case was not mentioned in Marbury v. Madison, and the Court later stated that Bonham’s Case did not make common law supreme over statutory law:

[N]otwithstanding what was attributed to Lord COKE in Bonham’s Case, 8 Reporter, 115, 118a, the omnipotence of parliament over the common law was absolute, even against common right and reason. The actual and practical security for English liberty against legislative tyranny was the power of a free public opinion represented by the commons.^[11]

Coke’s meaning has been disputed over the years, for example by scholars who contend that Coke only meant to construe a statute without challenging Parliamentary sovereignty.^[12] His remarks that seem suggestive of judicial review are sometimes considered obiter dicta, rather than part of the rationale of the case.^[13]”

De unde se vede ca si Justitia poate vicia actul politic, iar aceasta situatie poate deschide calea tiraniei, cu alte cuvinte se poate ajunge la dictatura. Dar iata ce s-a intamplat in acest caz – Marbury v. Madison (1803) – si ma refer la ce scrie aici: John Marshall care era Chief Justice of the Supreme Court of the United States considera ca Guvernul trebuie sa fie sub lege:

„Marshall’s opinion expressed and fixed in the American tradition and legal system a more basic theory—government under law. That is, judicial review means a government in which no person (not even the President) and no institution (not even Congress or the Supreme Court itself), nor even a majority of voters, may freely work their will in violation of the written Constitution. Marshall himself never declared another law of Congress or act of a president unconstitutional.

Marshall, during Marbury v. Madison on the constitution:

Certainly all those who have framed written constitutions contemplate them as forming the fundamental and paramount law of the nation, and consequently the theory of every such government must be, that an act of the legislature repugnant to the Constitution is void.^[56]”

Dar iata care a fost pozitia Presedintelui US, Dl. Thomas Jefferson:

„More generally, Jefferson lamented that allowing the Constitution to mean whatever the Court says it means would make the Constitution „a mere thing of wax in the hands of the judiciary, which they may twist and shape into any form they please.”^[54]”

incerc sa traduc:

„In general, Jefferson s-a plans de urmatorul lucru: daca se permite ca Constitutia sa insemne ceea ce spune Curtea, inseamna a face din Constitutie ” nu altceva decat o ceara in mainile judiciarului, pe care ei o pot rasuci si sa-i dea orice forma le e pe plac”

Si iata ce scrie in continuare:

„Because Marbury v. Madison decided that a jurisdictional statute passed by Congress was unconstitutional, that was technically a victory for the Jefferson administration (so it could not easily complain). Ironically what was unconstitutional was Congress’ granting a certain power to the Supreme Court itself. The case allowed Marshall to proclaim the doctrine of judicial review, which reserves to the Supreme Court final authority to judge whether or not actions of the president or of the congress are within the powers granted to them by the Constitution. The Constitution itself is the supreme law, and when the Court believes that a specific law or action is in violation of it, the Court must uphold the Constitution and set aside that other law or action, assuming that a party has standing to properly invoke the Court’s jurisdiction. Chief Justice Marshall famously put the matter this way:

It is emphatically the province and duty of the Judicial Department to say what the law is. Those who apply the rule to particular cases must, of necessity, expound and interpret that rule. If two laws conflict with each other, the Courts must decide on the operation of each.

The Constitution does not explicitly give judicial review to the Court, and Jefferson was very angry with Marshall’s position, for he wanted the President to decide whether his acts were constitutional or not. Historians mostly agree that the framers of the Constitution did plan for the Supreme Court to have some sort of judicial review; Marshall made their goals operational.^[55]”

Ideea care se desprinde este ca nu trebuie sa se ajunga la abuzuri nici din partea Executivului, nici din partea Legislativului si nici din partea Judiciarului. Iar fara o echilibrare a acestor trei puteri, calea spre abuzuri este deschisa. Evident, putem vorbi si de abuzul puterii executive – care poate deschide calea unei dictaturi in acest sens, daca aceasta putere capata o putere mai mare fata de celelalte. Probabil ca aceasta problema nu sta atat in drept cat intr-un principiu – acela de echilibrare a acestor puteri. Se poate vedea si azi cum se nasc regimuri politice de mana forte in Rusia sau Turcia, lucru care, desigur, nu e de dorit. Insa calea poate fi si inversa, cand Judiciarul capata o putere prea mare, o mana de indivizi din aceasta bransa cautand sa obtina intreaga putere in Stat. Sau ca unii sa se foloseasca de instrumentul acesta – Judiciarul – ca sa obtina o si mai mare putere. De aceea Thomas Jefferson spunea: „It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves”…

DE citit si: Trebuia infiintat PNA…?

Despre situatia politica interna

Ma gandeam la anii ’90 si, in mod paradoxal poate, facand o comparatie cu situatia de azi, societatea romaneasca, desi se confrunta cu probleme economice poate chiar mai mari decat cele de azi, era, totusi, mai democratica decat in prezent.

Aveam pe atunci, in conditiile in care erau mult mai multe partide decat azi, doua Coalitii cu o identitate ideologica bine definita: pe partea stanga a esicherului politic era Patrulaterul Rosu iar pe cea dreapta era CDR.

Trebuie, cred, facut un mic preambul.

O situatie in care un partid care sa castige cu peste 50% alegerile legislative nu mai avem in perioada postdecembrista din 1990. In asemenea conditii, in care niciunul din partide nu poate obtine o majoritate de 50%+1 sunt necesare coalitiile pentru ca sa se poata asigura guvernarea si stabilitatea acesteia. Lucrul asta presupune:

a). ca partidele, in special cele mari, principale care, de regula sunt in numar de doua partide, sa lupte politic pentru a obtine un procentaj cat mai bun, cat mai apropiat de 50%;

b). ca trebuie formate coalitii care sa asigure guvernarea, dar nu orice coalitii: pentru ca politica si scena politica sa aiba coerenta sunt necesare coalitii cu o identitate ideologica precisa. De exemplu: coalitie de stanga, coalitie de dreapta.

In anii ’90 erau, deci, doua coalitii cu o identitate ideologica clara: una de stanga si una de centru-dreapta, asa incat electoratul stia, din punctul asta de vedere, ce alege. Diferentele dintre cele doua nu erau formale ci de esenta, inclusiv in abordarile asupra reformei. De asemenea aveam dezbateri adevarate in Parlament, uneori cu scantei, cum se spune, deci dezbateri aprinse, cum si trebuie sa fie. De asemenea aveam o societate civila mult mai bine aspectata si mai activa decat cea de astazi, desi nu exista pe vremea aceea Facebook-ul si nici blogurile.

Aceasta situatie benefica pentru democratie s-a mentinut  si dupa 2004: in 2003 se constituia deja o alianta de centru-dreapta – Alianta Dreptate si Adevar (D.A.) – dar care s-a mentinut pana in 2007. Deci aveam PSD pe de o parte si Alianta D.A. pe de alta parte – lucrurile erau destul de clare.

Dupa 2007, mi se pare mie, au aparut problemele pentru ca nu s-a mai mers pe acest tipic. Alegerile legislative din 2008 au impus pe scena politica doua formatiuni politice mari: Alianta PSD+PC si PDL aproape la egalitate ca procentaj (in jur de 32-34%). PNL ocupa locul al treilea cu putin peste 18%.

Dupa o guvernare PSD+PDL in 2009 care n-avea cum sa dureze si cum Alianta D.A. se destramase si nu mai putea fi refacuta (nu intru in detalii), sprijinul pentru Presedintele ales de atunci, Traian Basescu, a fost asigurat printr-un grup al independentilor din Parlament proveniti de la diverse partide precum PSD, PC, PNL care, ulterior, au format un partid nou – UNPR. Partid format ad hoc pentru a asigura majoritatea in Parlament – asa ajunsese Guvernul Boc sa se tina intr-o majoritate fragila. Este adevarat ca Guvernul Boc 2 a fost sprijinit si de UDMR, insa se vede ca nu a fost suficient.

Ce vreau sa spun cu asta? Vreau sa spun ca dupa 2007 nu am mai avut coalitii mari cu o identitate ideologica clara. Iar consecintele s-au vazut incepand din 2009 si le-am descris succint mai sus.

Situatia aceasta se mentine si astazi.

Eu am inteles asa: acum avem doua mari partide mari PSD, de centru-stanga si PNL, de centru dreapta, format prin fuziunea inca neterminata intre PNL si PDL. Despre situatia asta am scris si aici. Insa, din cate inteleg eu, PSD ar sta in sondaje la vreo 35% si PNL la vreo 32% – situatie in care niciunul din cele doua mari partide nu are o majoritate de 50%+1. Sa simplificam putin si sa presupunem ca ambele ar fi la egaliatate: 35%-35%. Asta inseamna 70% amandoua. Ramane un segment de 30% pe are se bat cateva partide mici, cum ar fi: ALDE (care am inteles ca nu depaseste 6%), PSro (Geoana), PMP (Basescu), USR, foarte recentul PRU, UDMR, minoritatile fara UDMR, UNPR s.a. – deci un grup de vreo cateva formatiuni politice mici care se lupta pentru a obtine pragul electoral.

Remarcam ca niciunul din cele doua partide politice mari nu a depus in ultima perioada eforturi pentru a obtine procentaje mai mari in sondaje. Dimpotriva, intre PSD si PNL se observa destul de clar o lipsa aproape totala de combativitate , iar PNL tinde tot mai mult a prelua din politicile stangii. In aceasta situatie niciunul din cele doua partide mari nu poate spera sa obtina mai mult.

Pentru a asigura guvernarea va trebui sa faca aliante cu partidele mai mici. Dificultatea survine pentru ca niciunul din partidele mai mici nu are un procentaj care sa asigure unei viitoare aliante o majoritate de peste 50% in Parlament. Deci vor trebui cooptate mai multe partide mai mici.

Unde ajungem in felul acesta?

Vom avea niste aliante nedefinite ideologic, dar necesare pentru asigurarea majoritatii in Parlament, fara de care un guvern cade.

Suntem intr-o situatie de scadere a democratiei fata de anii ’90.

Interesant este ca atunci, imediat dupa Revolutie, cand spuneam ca nu avem o democratie matura, aveam, totusi, o democratie mult mai viguroasa si mai sanatoasa decat cea de acum. In zilele noastre, spre exemplu, am vazut cum PNL vota la unison cu PSD. Pe atunci vedeai dezbateri aprinse in Parlament si o adevarata opozitie a dreptei fata de politicile stangii! Aceea insemna opozitie, nu cea de azi!

Sa vorbim putin si despre…

Nationalism

Din cate inteleg se incearca acum, cu doar cateva luni inainte de alegeri, resuscitarea nationalismului prin aducerea in prim-planul societatii a unui partid: Partidul Romania Unita – PRU. Din cate inteleg sunt multi de la PSD care s-au dus acolo, dar nu numai de la PSD. Inteleg ca e vorba si de Victor Ponta, inteleg ca e vorba si de Sebi Ghita… Si atunci te intrebi cine va vota cu acest partid, daca nu tot dintre cei care voteaza de regula cu PSD…

Pe de alta parte, eu nu vad un pericol nationalist in Romania.

In primul rand nationalismul presupune un program national care sa aiba in centrul sau natiunea, spre exemplu: natiunea romana. Or, asa ceva nu prea vad la noi. Daca PRU se vrea un partid nationalist, totusi cati au auzit de el si ii cunosc programul, pentru ca ar fi trebuit sa aiba deja notorietate? Or, PRU nu are notorietate in societate si nu si-a afirmat un program nationalist. Ca una e sa-l ai si alta e sa-l afirmi, iar caracteristic nationalismului este ca-si afirma cu putere programul sau in societate.

Daca e sa facem o paralela cu Occidentul, in Franta Frontul National al Marinei Le Pen e un partid nationalist pentru ca are in centrul sau natiunea franceza si are o notorietate construita in ani de zile. Observati cat de viguros se manifesta in societate! In SUA, Partidul Republican – cu o notorietate certa, evidenta – si Donald Trump – auziti cum se numeste Programul lui Trump: America first! Eu n-am auzit, cel putin pana acum, un partid de la noi cu un program care sa se intituleze: Intai Romania! Pentru ca asta si inseamna nationalism: sa dai intaietate tarii si natiunii tale avand un program politic, la nivel national, in acest sens. Protectionismul lui Trump este nationalist pentru ca el doreste sa protejeze natiunea americana. Eu, cel putin eu, nu vad la noi asa ceva. Si atunci despre ce nationalism, sau un eventual pericol in acest sens, vorbim?

Pe de alta parte, daca ma uit la istoria nationalismului romanesc postdecembrist, aceasta nu-mi da prea multe sperante ca la noi s-ar putea crea un partid cu adevarat nationalist, puternic, care sa conteze pe scena politica.

PRM a avut o singura tresarire, ca sa zic asa, la legislativele din 2000. Nici pana atunci el nu a putut sa asigure guvernarea – a fost in Patrulaterul Rosu. In 2000 a obtinut un scor mai bun dar nu datorita programului sau nationalist ci datorita nemultumirilor populatiei, in special cele de ordin economic. Acum el a disparut, practic, din marea politica de la Bucuresti. Am cautat la intamplare, spre exemplu la alegerile din 1992 PRM a inregistrat un scor sub 4%, PUNR avea in jur de 8%. La cele din 1996 PUNR a inregistrat un scor mult mai slab, iar PRM a avut in jur de 4,5%…

Traditia nationalista postdecembrista e in vecinatatea lui zero…

Iar Patrulaterul Rosu avea o puternica tenta social-democrata, nu nationalista.

Dar… declaratiile ambasadorului american la Chisinau ar putea sa trezeasca nationalismul in Romania? Poate ca au fost facute cu un asemenea scop, mai stii? Totusi, iata ce se arata, corect, intr-un comentariu pe care l-am primit:

„Ti-aduci aminte de anii ’90 , ti-aduci aminte de acele poduri d e flori , de acele vagoane cu carti romanesti scrise in Limba Romanan , de acele ajutoare inclusiv sub forma d e electricitate sau combustibili pe care autoritatile romane le trimeteau spre Chisinau , ti-aduci aminte acele mitinguri mamut si-n stanga si-n dreapta Prutului in care oamenii cereau unirea ??? EI bine , si p-atunci s-au gasit unii care , sa-ntrebe pe Presedintele Republicii Moldova sau pe PM { Drug sau Snegur } dracu sa-i ia pe-amandoi , ceva despre UNIREA CU ROMANIA . Sti ce-au raspuns aia ? Au spus asa : ” – Romania , sa-si rezolve problemele ei si sa se dezvolte economic si…dupa aia … vom vorbii negresit si despre unire ” ! Mai pe romaneste spus : ce dracu ma inviti la o masa pe care ai asezat un botz de mamaliga , ceapa si…sare , iar ca ” desert ” , apa chioara ? Cheama-ma atunci cand vei avea la masa fripturi , vin d e buturuga si cofeturi si sa nu te-astepti la un refuz din partea mea . Pana atunci…mananca fara mine ! Si atentie : atunci in acei ani…chiar si-n ’90 era MOMENTUL PROPICE , se putea face ceva desii , la conducerea Moldovei se aflau tot aia scoliti la Frunze sau Moscova . Acum , ma cam indoiesc si de aceea tind sa-i dau dreptate acestui ” diplomat ” american . Deja s-a inradacinat in mintea oamenilor ca-i vorba despre doua popoare diferite , ca-i vorba despre doua graiuri diferite , ca-i vorba despre….INTERESE DIFERITE LA NIVEL INALT !” (subl. mea)

Interesant este ca nationalismul nu a prins in lumea romaneasca de dupa ’89 pentru ca acesta, nationalismul, fusese confiscat de catre comunism, mai exact de catre ceausism. Inclusiv nationalismul PRM-ului, de dupa Revolutie, evident, isi tragea seva din ceausism. La fel stateau lucrurile sau asa erau percepute de catre societate si cu PUNR sau Vatra Romaneasca.

Si multa lume cred ca nu intelege ca, spre exemplu, nationalismul si nationalistii romani din sec. al XIX-lea nu avea nimic in comun cu comunismul. Personajele lui Caragiale, ca sa dau un alt exemplu, spre exemplu Rica Venturiano, nu aveau ceva comun cu comunismul. Aceia nu erau comunisti. In schimb cultul personalitatii lui Ceausescu s-a bazat pe nationalism, iar Ceausescu asezat intre marii voeivozi ai neamului. Iar amintirea fostei Securitati e prezenta si astazi – spre exemplu ma uitam la niste talk-show-uri pe tema PRU, ca ar fi si serviciile bagate p-acolo… Evident, nu sectorul economic al serviciilor, ci Serviciile, ma-ntelegi d-ta… 😉 .

Dupa parerea mea, aducerea in atentia opiniei publice a unor personaje precum Octav Bjoza, deci din fostii detinuti politici, cu afinitati legionare, sau reactivarea sau incercarea de reactivare a lui Marian Munteanu, sau discutiile de la o anumita televiziune despre Vintila Horia sau legionari nu vor gasi un ecou in societatea romaneasca, decat cel mult unul foarte slab… Ca sa-l parafrazez pe Caragiale, pentru ca nu sunt „la cestiune”.

Care ar fi, totusi, „cestiunea”?

Daca analizam situatia din punct de vedere politic vom constata ca avem un Presedinte, Dl. Iohannis, care are o foarte slaba comunicare publica. In asemenea conditii, partidele ar trebui sa fie mult mai vocale. Actualmente predomina o stare de apatie. Campania electorala pentru alegerile locale a fost ca si inexistenta. De asemenea, se reamarca influenta DNA in politica – lucru ce nu ajuta la consolidarea democratiei, iar faptul ca partidele sunt timorate, cum arata un analist, reprezinta o realitate azi. Se vorbeste mult de europenizarea Romaniei, dar nu se vad rezultate in plan economic in acest sens – de exemplu, Mircea Geoana vorbea de o crestere a saraciei pe fundalul cresterii economice! De asemenea, fara continuarea reformelor cum s-ar produce acea mult ravnita „europenizare”… Pe de alta parte avem o situatie catastrofala in ceea ce priveste atragerea in economie a fondurilor europene…

Insa partea proasta este ca se prefigureaza inca de pe acum un impas politic dupa alegeri, cu toate ca acestea vor da o guvernare. Iar lucru acesta se datoreaza faptului ca nu avem coalitii cu o identitate ideologica clar definita, lucru ce se poate constitui intr-un recul al democratiei romanesti.

Se incearca sa ni se bage monarhia pe gat…

… cel putin asta e impresia pe care ti-o lasa tot acest spectacol mediatic legat de moartea si inmormantarea D-nei. Ana de Bourbon-Parma.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace! Condoleante familiei indoliate!

S-a incercat, desigur, evocarea monarhiei si a personalitatii D-nei. Ana de Bourbon-Parma, dar in buna traditie damboviteana au inceput si exagerarile demne de o cauza mai buna. A vedea in monarhie un fel de panaceu la toate relele societatii romanesti si a privi idilic monarhia, pe fostul rege, cand era tanar sa-l compari cu Brad Pitt, adica ce frumos era, ca marele actor american, si alte lucruri de genul asta arata ca, in primul rand, s-a depasit granita decentei. Altii se intrebau daca nu cumva monarhia ar fi leacul ce ar duce la reforma morala a clasei politice, ca monarhia ar fi, nu-i asa, un model candid s.a.

Eu sunt primul care sa recunoasca rolul major pe care l-a avut monarhia de Hohenzollern-Sigmaringen in faurirea statului roman modern si a Romaniei Mari. Insa dupa implinirea acestui deziderat monarhia romana a esuat lamentabil, impreuna cu toata clasa politica de atunci. A inflorit coruptia si nu au reusit sa apere democratia si libertatile individului, chiar dimpotriva! Sa ne gandim la controversatul Carol al II-lea si Elena Lupescu si, legat de acestia, la Dictatura Carlista, apoi la cea legionara si dupa aceea la cea antonesciana. Toate acestea s-au petrecut pe vremea monarhiei… De asemenea citeam mai demult despre coruptia de pe vremea aceea ce a avut efectele cele mai negative asupra Armatei Romane si a inzestrarii acesteia in acele vremuri atat de tulburi, va dati seama… Despre democratia interbelica iata ce spune fostul prim-ministru, Dl. Adrian Nastase:

„Democratia originală” interbelică

„Termenul de „democratie originală” pentru România nu a fost inventat după Revolutie. L-am regasit, spre exemplu, in volumul publicat de Matei (Mattei) Dogan, in 1946, la Bucuresti, volum intitulat „Analiza statistică a ‘democratiei parlamentare’ dinRomânia”.

M-a intrigat, mai intâi, anul aparitiei – 1946, anul alegerilor trucate de după Razboi. Am crezut ca este o carte scrisă de un propagandist al regimului comunist sau de un reprezentant al partidelor istorice. Mi-am adus aminte apoi că intâlnisem numele lui Dogan in referirile la elitele politice, la „mandarinii Europei occidentale”, in lucrări de sociolologie politică franceză. Am aflat apoi că Mattei Dogan, decedat in 2010, sociolog francez de origine română fusese ales, in 1992, si membru de onoare al Academiei Române.

Cartea pe care vi-o prezint a fost scrisă de el la vârsta de 26 de ani. Probabil o teză de doctorat? Ea are si un amplu rezumat in franceză. Este cea mai documentată analiza a sistemului electoral interbelic pe care am citit-o. O analiză foarte critică. Insotită de zeci de tabele si grafice.

După expunerea sistemelor elctorale arhaice si discriminatorii de până la primul război mondial, Dogan examinează noile scheme electorale precum si rezultatele voturilor din cele 11 operatiuni electorale inter-belice. Asa cum arată el, pentru acea perioadă, „mecanismul democratiei românesti este redat lapidar de cuvintele lui Petre Carp: ‘Dati-mi puterea si vă dau parlamentul. După ce factorul constitutional (Regele, n.n.) insărcina un partid politic sau o grupare politică cu formarea guvernului, acesta ‘facea’, după câteva săptămâni, alegeri parlamentare si intotdeauna obtinea, in aceste alegeri, majorităti covârsitoare, astfel incât partidul de la guvernare reusea intotdeauna sa-si formeze in parlament o majoritate a sa, guvernamentală. Regulile clasice ale parlamentarismului după care guvernul trebuie să fie o emanatie a parlamentului au fost inversate in aplicarea principiilor democratice in România, unde parlamentul este expresia guvernului. In practica electorală românească nu s-a intâmplat niciodată ca guvernul sa fie pus, in alegeri, in minoritate”.

„Rotativa guvernamentală”, pentru acea perioadă, arată minunat. Spre exemplu, PNL, fiind in opozitie, a obtinut la alegerile din 1920 6,8% din voturi; in 1922, fiind la guvern, obtine 60,3%. In 1926, in opozitie, obtine 7,3% dar in 1927, fiind la guvernare, obtine 61,7%. In 1928, in opozitie, obtine 6,5%, in 1931, la guvern, obtine 47,5%. In 1932, in opozitie, obtine 13,6% iar in 1933 obtine, la guvern fiind, 51% (pag. 28). Nu e minunat cum functiona democratia românească inter-belică?

Dogan prezintă si sistemul zestrei guvernamentale, functionarea primei majoritare, evolutia voturilor pe judete si pe regiuni istorice. Sunt analizate prezenta la vot, initiativele legislative vs proiecte de legi venite de la guvern, situatia intrebarilor, interpelărilor parlamentare, participarea la dezbateri (inclusiv falsificarea listelor de prezentă!), cvorumuri, lipsa dialogului politic intre majoritate si opozitie, votul de partid, activitatea de control a parlamentului (foarte firavă).

Concluzia autorului este aceea că pentru perioada inter-belică, se  poate vorbi de „originalitatea democratiei aplicate românesti” (p.108), caracterizată printr-o „rotativă guvernamentală in formă parlamentară”.

De aceea, afirmă Dogan, la finalul analizei sale, bazată pe cifre amănuntite, „nu se poate sustine ca in România in perioada dintre cele două războaie mondiale a existat un autentic regim democratic” (p.110).

Atrag incă o dată atentia criticilor mei de pe forumuri că nu eu am afirmat aceste lucruri. Eu doar le-am readus in atentie, stiind că această carte nu va fi republicată.”

De asemenea sa nu uitam felul extrem de brutal – asemanator celui lui Bashar al-Assad – de rezolvare a unor probleme socio-economice cum ar fi Rascoala din 1907 sau greva de la 16 februarie 1933, cand Armata Romana a tras in propriul popor!! Lucrurile acestea tot pe vremea monarhiei s-au petrecut.

De aceea eu nu cred ca e cazul sa inaltam in slavi aceasta forma de guvernamant: monarhia.

Iar in ceea ce priveste decretarea zilei de 13 august 2016 zi de doliu national am o parere asemanatoare cu maestrul Ion Crstoiu, pe care domnia sa si-a exprimat-o aici. Nu s-au dat deloc explicatii convingatoare, nici din partea Guvernului si nici din paretea Presedintiei. Si n-au constientizat ca au depasit o limita de bun simt si ca tot ce se intampla in legatura cu nefericitul eveniment al mortii D-nei. De Bourbon-Parma e foarte la marginea Constitutiei, inclusiv decretarea zilei de doliu national, daca nu chiar ca se incalca de-a binelea Constitutia.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Raspunsuri catre cititorii blogului

Un cititor al blogului pune urmatoarea problema:

„Ce-ar face Obama, de ex. dacă acest puci ar fi avut loc în SUA ?
Dar, m-aş mira ca pentru Obama să iasă populaţia în stradă pentru a-şi apăra preşedintele, cum au făcut într-un număr impresionant, turcii !”

In primul rand as preciza ca incalcarea drepturilor si libertatilor omului trebuie sanctionate oriunde apar astfel de derapaje, trebuie luat atitudine impotriva lor.

In analiza acestei probleme trebuie sa luam in considerare diferentele constitutionale majore dintre SUA si Turcia. Pe de alta parte, nu a fost (cel putin pana acum) o lovitura de stat in SUA ca sa putem sa facem o comparatie. Insa doi Presedinti americani au murit ucisi. Sa luam cazul din sec. XX, mai aproape de zilele noastre, desi el s-a petrecut demult: cazul asasinarii Presedintelui Kennedy. Nu cred ca se poate spune ca a fost o lovitura de stat veritabila, dar sa ne gandim: a fost asasinat Presedintele Americii… Un fapt grav, fara indoiala. Imediat dupa asasinat, Presedintele Lyndon B. Johnson a preluat, conform Constitutiei, functia ramasa vacanta. A fost o comisie de ancheta asupra asasinatului. Totusi, NU S-A INTAMPLAT CEEA CE SE PETRECE ACUM IN TURCIA: ZECI DE MII DE ARESTARI, ZECI DE MII DE EPURARI, PESTE 100 DE GENERALI ARESTATI… Unde s-a intamplat atunci in SUA ca sa fie dati afara profesori, sa fie concediati arbitrii de fotbal? In Turcia de azi populatia civila are de suferit, asta ca sa nu spun ca intreaga Turcie. Unde s-a intamplat pe atunci in SUA o asemenea represiune, asemenea epurari ce amintesc de cele staliniste? Nu s-a auzit de asa ceva si nici nu s-a intamplat asa ceva. Pentru ca in SUA drepturile si libertatile cetatenilor sunt respectate, iar Constitutia SUA stabileste, asigura si garanteaza aceste drepturi si libertati. In SUA nu exista ca Armata sa apere laicitatea, precum in Turcia, ca sa dau un exemplu.

Cine crede ca Donald Trump, in cazul in care va ajunge Presedinte, poate sa faca ce vrea se insala. Spre exemplu, sa luam celebra lui formula electorala: „ban muslims”. El, daca ar ajunge Presedinte, nu poate sa impuna interzicerea musulmanilor cu de la sine Putere. El, la nivel federal, e limitat de Congres. Pe de alta parte, fiecare stat din SUA are legi si chiar Constitutie proprie. De aceea Donald Trump n-are cum sa fie tizul lui Putin sau Erdogan, pentru ca sunt tari si tari, constitutii si constitutii, presedinti si presedinti… Si nu toti presedintii, desi toti poarta acest titlu, hai sa-i zic asa, sunt la fel.

Democratia puternica din SUA se reflecta si in faptul ca acolo un Presedinte nu e si nici nu trebuie sa fie acceptat de toata lumea. Unii il accepta, altii nu. Puterea lui e limitata. Si nici Partidul Republican si republicanii nu sunt identici cu Partidul Democrat si democratii. In SUA nu exista consensuri totalitarizante!

As mai spune aici ca nu prea l-am inteles pe Dl. Iulian Chifu cand raspundea interviului luat de Rares Bogdan… Domnia sa facea urmatoarea remarca: asa cum pentru noi (UE, SUA, Rusia chiar, de ce nu si alte state din lume) Al-Qaeda e o organziatie terorista, pentru Turcia si nu stiu ce Comitet al tarilor musulmane (daca am inteles bine era vorba de un Comitet sau o organizatie de genul acesta), organizatia lui Fethullah Gulen e o organizatie terorista. Bine domnule Chifu, dumneavoastra spuneti, daca am inteles bine, ca trebuie sa avem intelegere s.a.m.d. Eu inteleg si nu prea inteleg… Inteleg ca setul nostru de valori e altul decat al lor. Numai ca Al-Qaeda si ISIS nu sunt numite pe degeaba organizatii teroriste. Acestea sunt numite asa pentru ca omoara oameni, multimi de oameni, nu cred ca trebuie sa insist, am scris si pe blog. Pe cand organizatia lui Fethullah Gulen n-am auzit ca ar fi omorat pe cineva, iar regimul de la Ankara nu a adus nici pana acum dovezi ca Gulen ar fi fost in spatele loviturii de stat. Cel putin n-am auzit sa fi adus dovezile necesare, pentru ca SUA a cerut acest lucru si pe buna dreptate, nu mai insist.

Guvernul Ciolos e guvernul PSD si nu al lui Iohannis!

Va socheaza subtitlul, nu-i asa? 🙂 Un alt cititor a adus problema tehnocratilor pe tapet. Am remarcat si eu ca s-a incercat si se incearca in zona stangii de la noi ca Guvernul Ciolos sa fie asimilat ca fiind al Presedintelui. Expresia „Guvernul Meu” a ajuns celebra. Dar nu despre abilitatile in materie de comunicare ale Presedintelui Iohannis doresc sa vorbesc acum.

Guvernul Ciolos, dupa plecarea lasa a lui Ponta de la conducerea Executivului in urma evenimentelor tragice de la Clubul Colectiv, a fost votat de toata lumea. Guvernul Ciolos n-ar fi existat, n-ar fi putut exista fara sprijinul parlamentar al PSD. Este inca neclar de ce, in urma demisiei lui Ponta, PSD nu a preluat, totusi, guvernarea cu altcineva pentru functia de premier, un om fara probleme in Justitie, fara dosare penale. Puteau s-o faca intrucat aveau si au majoritatea in Parlament. PNL de asemenea s-a dat la fund. Asa a rezultat Guvernul de tehnocrati.

Foarte recent s-a jucat o comedie ce s-a vrut un imbold pentru viitoarea campanie electorala: audierea ministrului Ghinea. Intr-o atmosfera care s-a dorit acuzatoare la adresa ministrului Fondurilor Europene, Ana Birchall (PSD) fiind secondata de Sebi Ghita (PSD), desi, din cate am inteles, acesta nici nu prea avea ce cauta acolo… Reprosurile pentru abia numitul ministru erau facute de catre PSD ca si cum ei ar fi excelat in atragerea fondurilor europene, ca si cum ar fi inregistrat niste performante uluitoare, cu toate ca vreme indelungata au mers pe vechile proiecte ale PDL, apoi nici Guvernul Ponta nu s-a dovedit ca da pe dinafara de performant ce-i. Cu alte cuvinte, „rade ciob de oala sparta”, vorba proverbului. Dar de ce PSD nu a initiat o motiune de cenzura ca sa tranteasca Guvernul Ciolos? Ar fi putut s-o faca. Dar nu a facut-o…

De asemenea mai trebuie spus ca Guvernul Ciolos, ca-i place sau nu, trebuie sa aplice legile pesediste, pentru ca PSD a avut tot timpul majoritatea in Parlament…

Si atunci al cui e Guvernul Ciolos? Al lui Iohannis?

Un comentariu despre Iohannis si Ciolos

Iata ce spune un alt cititor:

„Prietene , daca in locul tehnocratilor astia d e doi bani , Johannis ar fi solicitat formarea unui guvern care sa fi adunat dintre cei mai buni specialisti in domeniu adusi d e prin Germania eventual , PE CEI MAI BUNI IN DOMENIILE LOR , te rog s a ma crezi pe cuvant de onoare ca , n-aveam nimic de spus impotriva lor , asa cum nici macar bulgarii n-au prea avut nimic in contra acelor specialisti germani ce i-au condus o anumityta perioada d e timp si d e care cred ca-ti amintesti , specialisti care au scos Bulgaria din prapastia unde-o dusesera guvernarile dupa ureche ale socialistilor de la ei . ” Clasicul atac la a dresa tehnocratilor si-a lui Johannis ” …. fie-mi permis , pe ce te bazezi caci eu , desii asa cum am mai marturisit sunt doar un mamaligar din Berceni , am suficiente contraargumente in sprijinul ” atacurilor ” mele ???? Lasa-l dracului pe Erdogan…chiar crezi ca ceea ce s -a intamplat acolo a fost facut asa …aiurea-n tramvai ??? Fi serios omule !!! Da , parerea mea sincera este ca de ceva vreme , in dreptul lui Erdogan sta scris : Mane , Mane , Teckel , Upfarsin . Cine a scris asta , daca-i va traduce cineva lui Erdogan ce inseamna chiar nu ma intereseaza , important este ca , ESTE SCRIS !!!!!!!!!!” (subl. mea)

Dar trebuie adusi specialisti din Germania? Interesant, ideea nu e noua. E mult mai veche decat credem indeobste, dar nu insist… Problema este: trebuie sa aducem specialisti din Germania? Noi chiar nu-i avem?

Eu cred ca trebuie, in analiza acestei probleme, sa dam cuvantul specialistilor nostri sa vedem ce parere au si ei. Iata ce spune, de exemplu, Dl. Florin Citu si-l rog pe cel care a facut acest comentariu sa citeasca cu multa atentie acest articol:

Nu este nevoie de o strategie de tara, avem nevoie de transparenta si responsabilitate (inclusiv la BNR)

„De foarte multe ori vad lucrurile evoluand in economie diferit de cum le vede BNR. Mai ales cand vorbim de efectele unor decizii de politica monetara sau fiscala. De cele mai multe ori realitate mi-a dat dreptate. 

Mi- a dat dreptate cand in 2007 estimam cresterea cursului valutar pana la 4 lei pentru un euro pana la sfarsitul lui 2008. Mi-a dat dreptate cand spuneam ca intararile in piata cu bocancii in 2008 vor arunca economia in cea mai urata perioada de recesiune (am spus-o domnului prim-ministru de atunci cu reprezentati BNR de fata si am spus-o si la BNR cu viceguvernator de fata, nu mai vorbesc de aparitiile publice). De fapt ultima mea aparitie publica atunci a fost la Robert Turecescu 100% cand am avertizat foarte clar ca interventiile in piata vor arunca economia in criza. Mi-a dat dreptate cand spuneam ca este nevoie de reducerea taxelor inca din 2010. Mi-a dat dreptate cand estimam ca aplicarea noului cod civil nu v-a insemna falimentul sistemului bancar. Mi-a dat dreptate cand spuneam ca darea in plata nu va insemna sfarsitul creditarii. Si mi-a dat dreptate cand spuneam ca reducerea de taxe nu va duce la inflatie galopanta mai ales daca politica monetara este independenta.

In toate aceste cazuri, si multe altele, banca centrala a luat public pozitia diametral opusa si a fost contrazisa de realitate. Ce se intampla? Sunt eu chiar asa de bun si BNR chiar asa de slab pregatita. NU. Nici pe departe. BNR are foarte multi oameni foarte bine pregatiti. Oameni care pot sa faca multe lucruri daca sunt lasati. Da, am o intelegere mai buna a cum functioneaza o economie, chiar si a Romaniei, decat multi dintre cei care iau decizii in BNR (sau cei care ii consiliaza). Dar nici aceasta nu este explicatia. Explicatia este una banala- eu sunt independent. Indepdentent in adevratul sens al cuvantului (asa eram si cand lucram in sistem desi nu era optim pentru mine).

Eu spun ce vad in economie si sufar, de multe ori financiar, consecintele- skin in the game. Conducerea BNR, cei care iau decizii nu sunt independenti si mai ales nu au nimic de pierdut daca “gresesc”. De fapt, este mai corect sa spun ca nu-si permit sa fie independenti pentru ca au o mare constrangere- urmatorul mandat. Fiecare decizie pe care o iau acestia este analizata prin probabilitatea de a mai fi numit un mandat sau nu. Daca o decizie reduce aceasta probabilitate atunci acestia accepta mai bine sa umileasca institutia decat sa nu fie ei in urmatorul CPM/Board. Astfel, acestia au fortat institutia sa vina public cu unele analize jenante pentru orice student din anul I , chiar si la ASE.

BNR reprezinta o imagine a intregii economii. De aceea am ales-o ca exemplu. Daca intelegem de ce BNR “greseste” este foarte usor sa intelegem si ce se intampla in restul economiei.

Economia Romaniei este cea mai saraca din UE nu pentru ca cineva afara ne uraste Nu este nicio conspiratie mondiala. Suntem aici pentru ca oamenii care au crezut si cred in sistemul socialist bazat pe interventii si au facut parte din sistemul socialist (-l-au promovat si sustinut) au fost lasati sa construiasca si sistemul economic de astazi. Iar dovada ca peste tot in economie s-a actionat politic este prezenta la “butoane” a acelarasi oameni in ultimii 26 de ani. Mai schimba din cand in cand institutiile (normal, ei se pricep la toate, omul multilateral dezvoltat) dar sunt aceeasi mereu. Niciunul dintre acestia nu a incercat vreodata sa faca ceva din functia in care a fost numit pentru economie. Interesul personal, sa raman cat mai mult aici, a fost mereu primul.

Ne raman doua lucruri de facut cu sistemul actual. In primul rand trebuie sa cerem transparenta maxima sistemului. In al doilea rand trebuie sa ne asiguram ca cei numiti politic au obiective clara si consecinte clare pentru ratarea obiectivelor. Nu va asteptati sa numim alti oameni in sistemul actual si lucrurile sa se schimbe. Ne trebuie- transparenta si responsabilitate. Ah, si inca un lucru, ar trebui sa incercam si cu oameni care nu sunt toata ziua cu “interventia este buna” in gura. Asa, sa vedem, poate ne place.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului editorial al D-lui. Citu.

Si, desigur, il rog pe cititorul care a facut comentariul sa-si spuna parerea. Dar sa citeasca tot articolul cu atentie si sa ia aminte la ce am subliniat eu.

Trebuie sa aducem germani? Cand avem o economie in care inca se face rotatia ceausista a cadrelor?

Insa l-as intreba si pe Dl Citu ceva… 🙂 Ce parere are despre articolul Andreei Paul, caci blogul e facut pentru dialog:

Ce au ungurii în plus față de noi de importăm cu peste 2 miliarde de euro mai mult decât exportăm?

„Cu Ungaria avem un deficit comercial apropiat de cel cu China, de peste 2 miliarde de euro în ultimul an. Noi importăm mai mult decât exportăm în Ungaria, o țară cu mai puțin de jumătate din populația țării noastre. La fel ca și polonezii, ungurii au pus accentul pe producție și export, pe cercetare, pe competitivitate, iar noi pe consum. Deficitul comercial pe care-l avem cu Ungaria îl depășește chiar și pe cel pe care îl înregistrăm cu Germania.

Primele cinci grupe de produse care generează deficit comercial României în operaţiunile de comerţ exterior în anul 2015 cu Ungaria sunt:

–  Medicamente – 355,46 milioane de euro;

–  Aparate de emisie şi recepţie pentru radiodifuziune şi televiziune, aparate de radiodetecţie, radiosondaj, radionavigaţie şi radiotelecomandă, monitoare şi proiectoare – 233,61 milioane de euro

–  Porumb – 148,03 milioane de euro

–  Uleiuri din petrol/minerale bituminoase (excl. brute) – 127,07 milioane de euro

–  Aparate telefonice – 110,36 milioane de euro.

Pe primele zece locuri în topul partenerilor comerciali cu care înregistrăm deficit comercial regăsim: China, Ungaria, Germania, Polonia, Olanda, Austria, Federaţia Rusă, Kazahstan, Slovacia şi Belgia, iar excedent comercial în anul 2015 înregistrăm cu: Marea Britanie, Egipt, Norvegia, Algeria, SUA, Arabia Saudită, Liban,  Republica Moldova, Maroc şi Iordania (vezi detalii în Tabelul nr. 1 şi  Tabelul nr. 2).

Cum poate o naţiune cu mai puţin de jumătate din populaţia României să exporte produse în valoare de 72,3 miliarde de euro în interiorul Uniunii Europene şi 16,5 miliarde de euro în exteriorul Uniunii?  România exportă produse în valoare de 40,2 miliarde de euro în interiorul Uniunii Europene şi doar 14,3 miliarde de euro în exteriorul Uniunii, potrivit ultimelor date disponibile pentru anul 2015, la Eurostat.

Ce ne desparte de Ungaria?

Ungaria are în plus față de România:

 – peste 100 de mii de firme active în economie

În Ungaria funcționează peste 528 de mii de firme, comparativ cu România unde numărul firmelor este de 425 de mii, potrivit ultimelor date oficiale disponibile la  Eurostat. Analizând comparativ structura întreprinderilor active în funcție de mărimea lor am observat că numărul microîntrepinderilor din Ungaria este mai mare cu aproximativ 127 de mii faţă de România.

– peste 10 mii de cercetători

Ungaria are cu peste 10 mii de cercetători mai mulți în mediul privat decât România, iar ponderea cheltuielilor totale de cercetare – dezvoltare în anul 2014 era:

– 1,37% din PIB în Ungaria (din care 0,98% în sectorul privat), față de

– 0,38% din PIB în România (din care 0,16% în privat).

Numărul cercetătorilor şi ponderea cheltuielilor pe sectoare de performanţă se regăsesc detaliate în Tabelul nr. 3 şi Tabelul nr. 4.

– aproape o mie de kilometri de autostradă în plus

Ungaria are peste 1.600 de kilometri de autostradă, iar România doar 644 de kilometri de autostradă, potrivit ultimelor date furnizate de Eurostat.

– 2 milioane de turişti străini în plus anual

Numărul turiştilor străini înregistraţi în structurile de primire turistică din Ungaria este de aproximativ 4,6 milioane, cu peste 2 milioane de turişti străini în plus faţă de România.

– 74 de euro în plus la salariul minim pe economie

România are un salariu minim de 276,34 euro, iar Ungaria de 350,09 euro, potrivit ultimelor date oficiale disponibile la Eurostat pentru al doilea semestru al anului 2016.

Unde stă România mai bine decât Ungaria?

Culmea, că noi stăm mai bine la raportări…România se așează pe locul 37 la nivel mondial, puţin mai bine decât Ungaria – locul 42,  în ceea ce priveşte raportările noastre legate de uşurinţa de a face afaceri, potrivit Raportului Doing Business pentru anul 2016. Ceva nu miroase a bine în aceste raportări rupte de realitatea și evidențele economice: ori raportările noastre sunt eronate, ori e mai ușor să faci afaceri la noi, dar nu le facem.

Pentru a reclădi forța economică inteligentă a României vă reamintim cele 10 propuneri concrete publicate recent în Ziarul Financiar: http://www.zf.ro/opinii/forta-economica-inteligenta-a-romaniei-10-propuneri-15547163

 

Tabel nr. 1. Deficitul comercial al României în funcţie de ţările partenere, în anul 2015

Nr.crt.	Stat	Deficit comercial(milioane euro)	Ponderea în total deficit
1.	China	2.361,7	28,2%
2.	Ungaria	2.068,5	24,7%
3.	Germania	1.699,7	20,3%
4.	Polonia	1.587,2	18,9%
5.	Olanda	1.140,5	13,6%
6.	Austria	1.057,6	12,6%
7.	Federaţia Rusă	997,6	11,9%
8.	Kazahstan	967,2	11,5%
9.	Slovacia	464,2	5,5%
10.	Belgia	460,4	5,5%

Sursa: INSSE, august 2016

Tabel nr. 2. Excedentul comercial al României în funcţie de ţările partenere, în anul 2015

Nr.crt.	Stat	Excedent comercial (milioane euro)	Ponderea în total deficit
1.	Marea Britanie	814,94	-9,7%
2.	Egipt	635,25	-7,6%
3.	Norvegia	423,98	-5,1%
4.	Algeria	410,66	-4,9%
5.	SUA	373,12	-4,5%
6.	Arabia Saudită	363,91	-4,3%
7.	Liban	341,42	-4,1%
8.	Republica Moldova	259,36	-3,1%
9.	Maroc	252,83	-3,0%
10.	Iordania	248,38	-2,9%

Sursa: INSSE, august 2016

Tabel nr. 3. Numărul cercetătorilor pe sectoare de performanţă în anul 2013

Sector de performanţă	România	Ungaria
Sectorul mediu de afaceri	5.738	16.010
Sectorul guvernamental	6.859	5.770
Sectorul învăţământ superior	14.884	16.023
Sectorul privat non-profit	119	–
TOTAL	27.600	37.803

Sursa: Eurostat, august 2016

Tabel nr. 4. Ponderea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare pe sectoare de performanţă în PIB, în anul 2014

Sector de performanţă	România	Ungaria
Sectorul mediu de afaceri	0,16%	0,98%
Sectorul guvernamental	0,16%	0,19%
Sectorul învăţământ superior	0,06%	0,19%
Sectorul privat non-profit	–	–
TOTAL	0,38%	1,37%

Sursa: Eurostat, august 2016″

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Lasand la o parte faptul ca Ungaria rostogoleste o datorie publica foarte mare (ca priocent din PIB) si nu se pomeneste nimic de datoria publica a Ungariei, ceea ce ma frapeaza pe mine este ca judeca economia unei tari doar prin prisma unui singur parametru: exporturile. Si ma intreb de ce oare? Eu cred ca, macroeconomic vorbind, e mult mai potrivit sa judeci daca economia unei tari e in echilibru, daca balantele sunt in echilibru. Spre exemplu, egalitatea exporturilor cu importurile sau daca diferenta dintre economii si investitii este egala cu soldul dintre export si import.

Ceea ce ma intristeaza pe mine e faptul ca inca n-am depasit nivelul ceausist de gandire. Legat de un alt comentariu de la mine de pe blog, care vorbea de „marele patriot Nicolae Ceausescu”:

„Erdogan e la fel de urât şi criticat ca şi Ceauşescu pentru că îndrăzneşte să se manifeste ca un patriot adevărat, ce ţine la Ţara şi poporul său!”

Numai ca unii uita cum „adevaratul patriot Ceausescu” a infometat o tara intreaga dand totul la export, ca sa-si plateasca datoriile, adica datoria publica a tarii. Ungaria si acum rostogoleste o mare datorie publica. A facut-o ani si ani la rand. Probabil ca de aici provine acest fel, aceasta maniera de a gandi ca daca volumul exporturilor este mare atunci si economia functioneaza foarte bine. Fara sa se precizeze ceva despre importuri si necesitatea lor. Despre alti parametri, facandu-se o comparatie justa. Totul, in aceasta formula de gandire se reduce doar la exporturi, care ar trebui sa fie cat mai mari si balanta comerciala supraexcedentara, daca pot sa ma exprim astfel.

Nu vad o analiza a eficientei comertului exterior exprimata prin cursul de revenire (brut) la export si cursul de revenire (brut) la import.

Pe de alta parte, referitor la capitolul „Ce ne desparte de Ungaria, eu i-as reaminti D-nei. Andreea Paul ca la guvernare a fost si PDL cu Emil Boc… Insa problema n-ar fi asta… Ci conceptia bazata in exclusivitate pe export – la fel ca in vremea lui Ceausescu – si faptul ca se tinde ca Guvernul Viktor Orban sa fie privit de catre unii drept model pentru Romania. Totusi, fiecare tara are problemele ei si specificul ei. Nu vad sa se sublinieze necesitatea acestor importuri, pentru ca Romania are nevoie de capital si e o tara in care privatizarile s-au ratat in proportie de peste 80% (N. Vacaroiu). Totusi, daca ne uitam pe datele pe care ni le ofera FMI, comparativ Romania si Ungaria, vom observa ca Ungaria inca are o datorie guvernamentala foarte mare (ca procent din PIB). PIB-ul Ungariei per capita exprimat in US$ e ceva mai mare decat al nostru, nu cu mult. Deflatorul PIB are valori mai mari pentru Ungaria decat cele referitoare la Romania. Insa uitati-va la datoria guvernamentala bruta a Ungariei care a fost in crestere incepand din 2007, estimata in jurul lui 75% din PIB, fata de cea a Romaniei estimata la sub 40% din PIB. La noi era in 2007 in valoare de 12,652% din PIB, in Ungaria de 65,616% din PIB!!! Noi am avut mai tot timpul o datorie guvernamentala redusa. Ceausescu si-a platit toata datoria estimata pe-atunci la vreo 11,7 miliarde US$. Ungurii au facut asa? N-as crede… Sa ne uitam si la indexul deflatorului – in 2016, in Ungaria, estimat la 142.371 fata de Romania, acelasi an: 120.583 – ceea ce inseamna crearea unei cereri mari pe piata in Ungaria, mai mare decat in Romania si la un PIB per capita mai mare… De asemenea, daca nu ma insel, cursul forintului este sub cel al leului – ceea ce favorizeaza exporturile in Ungaria, fata de Romania.

Cred ca e important de subliniat si faptul ca in Ungaria comunismul nu a avut accente atat de dure precum in Romania, daca ar fi sa analizam si pe termen ceva mai lung.

Asa ca Ungaria o duce ceva mai bine decat Romania, dar nu cu mult mai bine. In rest eu i-as aminti D-nei. Andreea Paul cum, in campanie, PDL se lauda ca va realiza 800 de km. de autostrada daca va fi la guvernare… Si de realizat, s-a realizat aproape nimic… Iar Elena Udrea, in plin simbolism,  propunea frunza drept logoul turistic al Romaniei… Nu mai vorbesc de taierea salariilor si pensiilor… Nu mai vorbesc cum pe vremea Crizei si ulterior au disparut cu zecile de mii firme in Romania… Iar acum, brusc, observam performantele Ungariei…

Erdogan, noul Stalin. Al Turciei!!

Ceea ce se intampla actualmente in Turcia cred ca nu mai lasa nicio umbra de indoiala asupra a ceea ce este regimul Erdogan si intentiile liderului de la Ankara. Epurarile masive ordonate de acesta amintesc de cele ordonate de Stalin in Uniunea Sovietica in anii ’30-’40. Ar fi hilar, daca n-ar fi tragic ca au ajuns pana si arbitri de fotbal sa fie concediati pe motiv ca sunt sustinatorii lui Fethullah Gulen!! Si este tragic pentru ca de aici putem vedea pana unde merge represiunea in Turcia.

In legatura cu Fethullah Gulen, trebuie spus ca Turcia a cerut extradarea acestuia Statelor Unite. SUA a cerut dovezi ca Gulen ar fi implicat in lovitura de stat. Din cate inteleg n-au fost trimise astfel de dovezi, deoarece partenerii americani le-ar fi luat in considerare si le-ar fi studiat. Turcia parca a dat SUA un ultimatum, ca si cum SUA ar fi trebuit imediat sa pocneasca din calcaie la ordinul lui Erdogan si sa se conformeze. De fapt, Erdogan a dorit eliminarea celui pe care il considera principalul adversar politic. Pentru asta au loc si arestarile si epurarile masive din Turcia, pe motiv ca cei arestati si concediati ar avea legaturi cu Gulen sau ar fi simpatizantii acestuia. Omul asta ar aresta si jumate Turcia daca ar afla ca e simpatizanta lui Gulen!

Insa declaratia cea mai aiuritoare facuta de Erdogan este aceea potrivit careia „Occidentul sustine terorismul si sta alaturi de pucisti„. O declaratie ce arata destul de clar atitudinea ostila a sefului de stat turc fata de Occident in general, adica UE si SUA. O atitudine totalmente neprietenoasa, care arata, iarasi, destul de limpede orientarea politica a lui Erdogan. Spre Moscova. De remarcat e si faptul ca imediat dupa lovitura de stat esuata, Erdogan va face o vizita de stat la Moscova. De ce n-o face la Bruxelles, cum ar fi fost normal? Deoarece Turcia dorea sa faca parte din Uniunea Europeana. Isi faceau planuri in acest sens. Deci normal ar fi fost sa faca o vizita de stat la Bruxelles si sa explice situatia din Turcia. Se vede limpede: nici vorba de asa ceva! El lanseaza acuzatii la adresa Vestului, punandu-se, fara sa-l oblige cineva, intr-o relatie tensionata cu Vestul, plina de ostilitate. De unde ar rezulta ca doreste sa construiasca o alta relatie politica, cu Rusia lui Putin – de aici si vizita la Moscova. Si ar mai trebui spus ca Erdogan nu tine cont ca e ridicol sau nu.

Regimurile corupte se intalnesc la un moment dat. Este cazul regimului lui Putin si al lui Erdogan. Erdogan intoarce spatele Vestului cu care a avut o relatie din care Turcia a castigat, in schimbul beneficiului personal: obtinerea Puterii absolute si a cat mai multe parale. Pentru el conteaza mai putin, ca sa nu spun deloc, ca economia Turciei se prabuseste, iar Rusia n-are cum sa ajute economic Turcia. Ca nu conteaza Drepturile Fundamentale ale Omului, se vede cu ochiul liber. Ceea ce conteaza pentru el este Puterea absoluta. Asa cum si pentru Vladimir Putin, nu Rusia conteaza. Ci, in ultima instanta, Puterea absoluta si perpetuarea acesteia.

Dupa parerea mea, Vestul si mai ales SUA ar trebui sa trateze cu toata seriozitatea ceea ce se petrece in Turcia si metamorfozarea lui Erdogan in dictatorul Turciei, lucru urmarit de multa vreme de acesta. Erdogan doreste – cel putin asa rezulta din exprimarile sale politice – sa intoarca spatele Vestului. Or, lucrul acesta ridica probleme geopolitice importante. Pentru ca Rusia e un adversar al Vestului, iar Turcia doreste sa fie cooptata intr-o astfel de atitudine.

Este criticabil faptul ca Administratia Obama nu a fost mai ferma la adresa Turciei, ca sa impiedice o astfel de evolutie, daca poate fi numita asa, a Turciei. Erdogan si-a construit pas cu pas un regim de putere personala, ajungand la apogeu cu aceasta lovitura de stat esuata. In legatura cu lovitura de stat, lucrurile raman neclare. In legatura cu Erdogan si regimul sau corupt lucrurile erau clare de multa vreme. Cu toate acestea, nici UE si nici SUA nu au reactionat cand a trebuit. Cand Erdogan nu era inca atat de puternic precum este acum. Nu doar SUA, dar nici UE nu a avut o pozitie ferma fata de Turcia, impiedicand atunci cand era posibil infiriparea unei dictaturi. Nu au fost sanctionate derapajele de la democratie. Nu au fost sanctionate derapajele de la respectarea Drepturilor Omului. Nu au incercat reconcilierea intre Gulen si Erdogan. Neglijentele acestea au putut face posibile amestecuri subtile in viata politica si interiorul statului turc, facilitate de coruptie, ale unor alte forte. Ostile Vestului. Ostile Democratiei, Drepturilor Omului. Ostile Lumii Libere. De aceea n-ar trebui sa ne mire prietenia care se infiripa acum intre Erdogan si Putin.

SUA s-au concentrat prea puternic pe Siria, dar fara sa faca mare lucru. Ceea ce se intampla acum in Siria este consolidarea regimului lui Bashar al-Assad, cu sprijinul Rusiei, chiar daca pretul va fi o Sirie aproape total distrusa. SUA n-au inteles ca Rusia, sau mai bine zis regimul Putin, are nevoie de parteneri dictatori sau corupti. Acum Rusia e pe punctul de a mai avea un partener: Recep Tayyip Erdogan. Care va distruge Turcia!!! Si care va crea, daca nu a inceput chiar s-o si faca, o mare stare de instabilitate politica si militara in regiune, dar favorabila Rusiei. Daca Vestul ar fi inteles la timp cum stau lucrurile, n-ar fi lasat sa se dezvolte o asemenea situatie periculoasa.

Erdogan ar trebui sa stie ca situatia din Siria si valul mare de refugiati cu care se confrunta nu doar Turcia e opera unui dictator – Bashar al-Assad – sustinut frenetic de catre Kremlin. A fost dictatura personala a familiei al-Assad decenii de-a randul care au adus, intr-un final, Siria intr-o fundatura. Rusii s-au opus democratiei in Siria pentru ca au dorit sa pastreze aceasta tara in sfera lor de influenta. Iar cel mai lesne de realizat a fost prin intermediul unui dictator obedient.

Ceea ce se poate face acum este ca prin eforturi diplomatice sa-l determine pe Erdogan sa schimbe linia politica gresita pe care tinde tot mai mult sa umble. Pe de alta parte, NATO trebuie sa intareasca securitatea la Marea Neagra. Lucru e cu atat mai important cu cat situatia din Turcia se poate deteriora. Iar slabirea Turciei in cadrul NATO e o mare problema de securitate, as spune fara teama de a gresi: globala. Se prefigureaza o Axa Ankara-Moscova, iar lucrul acesta trebuie impiedicat. Erdogan trebuie facut sa inteleaga ca face un joc periculos, din care Turcia n-are cum sa castige ceva, dimpotriva! Ar fi bine sa se uite cum a „evoluat”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, Rusia din punct de vedere economic, inrautatind relatiile cu Vestul. De asemenea, epurarile masive realizate de regimul Erdogan se vor intoarce impotriva acestuia. Erdogan trebuie sa stie asta, chiar daca acum e imbatat de Putere. Iar un as in maneca nu prea se vede ca ar avea, decat unul slab numit Rusia. A rata un parcurs european pentru Turcia ar fi un lucru dezamagitor, dar a-l rata cu buna stiinta, a indeparta cu buna stiinta Turcia de Occident e o MARE PROSTIE!!

Astfel de afirmatii: „Cei pe care ii credeam prietenii nostri iau partea pucistilor si teroristilor” arata mentalitatea sa gresita. Vestul nu va fi prieten cu dictatorii. Arata nu doar o mentalitate gresita, dar si o grava greseala diplomatica. Ar trebui ca cineva sa-l trezeasca din betia Puterii pe omul acesta si sa-i explice ca merge pe o cale gresita. Din care nu va castiga nimic nici el si nici Turcia.

Un articol interesant

Adevarul

Mai e posibilă o Turcie europeană?

Cristian Preda

Vezi blogul

„Da, e adevărat: Turcia a dobândit statutul de candidată la aderare europeană în acelaşi moment cu România. Se întâmpla la Consiliul European de la Helsinki, din decembrie 1999. Turcii au început negocierile când noi le încheiasem deja, iar până astăzi nu au fost deschise nici jumătate din cele 35 de capitole, care trebuie să îngăduie sincronizarea cu europenii.

Sunt, de fapt, 16 capitole deschise, ultimul – pe 30 iunie, în ziua în care se încheia preşedinţia olandeză a Consiliului UE. Asta a fost o promisiune făcută în noiembrie anul trecut, când dialogul Ankara-Bruxelles a cunoscut o bruscă revigorare. Toată lumea ştie de ce s-a întâmplat asta: europenii au realizat câtă nevoie au să coopereze cu turcii în dosarul imigranţilor veniţi din Siria şi de la Est de Siria, în căutarea unui refugiu. Iar ca să ne ajute, Erdogan a cerut – la schimb – deblocarea câtorva dosare mai vechi. El s-a ţinut de cuvânt: acordul UE-Turcia din martie a închis aşa-numita „rută balcanică”.

Şeful statului turc nu e doar un om al revanşei, calculat şi necruţător, ci şi un lider autoritar a cărui coerenţă are de ce să ne îngrijoreze.

În schimb, un alt dosar repus pe masa discuţiilor turco-europene, cel al suprimării vizelor, a fost un eşec. Deşi la Bruxelles, în primăvară, au fost accelerate procedurile necesare pentru a îngădui circulaţia fără oprelişti a oricărui turc, timp de 90 de zile, în ţările europene, preşedintele Recep Erdogan a blocat cu bună ştiinţă îndeplinirea unei ultime condiţii solicitate de UE, şi anume schimbarea legii anti-teroriste. Reproşul formulat de către europeni era următorul: definirea vagă a terorismului îngăduie guvernului turc ca, sub această rubrică, să-şi vâneze adversarii, fie ei politicieni ori jurnalişti. Erdogan a refuzat modificarea, pretextând că ţara este ameninţată şi a început să-i critice pe partenerii săi din UE, acuzându-i că nu-şi respectă angajamentele luate.

Ceea ce s-a întâmplat după puciul militar din 15 iulie confirmă că europenii au avut dreptate. Şeful statului turc nu e doar un om al revanşei, calculat şi necruţător, ci şi un lider autoritar a cărui coerenţă are de ce să ne îngrijoreze. Tentativa unei părţi a armatei de a-l răsturna de la putere a fost descrisă ca un act de terorism, pus la cale de Fethullah Gülen. Pe această bază şi folosind liste cu adversari alcătuite înainte de puci, preşedintele a poruncit pedepsirea unor cetăţeni turci, din cele mai diverse categorii: militari, judecători, profesori, poliţişti, ziarişti. Unii au fost suspendaţi, alţii arestaţi. Mai mult decât atât, Erdogan a declarat public că ar fi nevoie ca Ankara să revină la folosirea pedepsei capitale, invocând din nou argumentul confruntării cu teroriştii. Trebuie ştiut că eliminarea condamnării la moarte din sistemul penal a fost o condiţie pentru începerea negocierilor de aderare. Dacă Turcia revine la pedeapsa capitală, ea pierde statutul de ţară-candidată la intrarea în UE. Şi Jean-Claude Juncker, şi comisarul Johannes Hahn au reamintit recent acest fapt elementar. Asta ar complica, de bună seamă, şi celelalte două dosare pomenite – vizele şi imigranţii.

În aceste condiţii, nu e exclus ca, prin ricoşeu, Balcanii de Vest să rămână singura regiune pentru care perspectiva integrării e cât de cât certă.

Se va întâmpla aşa? Nu mă grăbesc să fac profeţii. E evident, însă, că preşedintele Erdogan face în ultima vreme gesturi contradictorii. O dovedeşte, de pildă, felul în care a tratat relaţiile cu Israelul, boicotat pentru mai mulţi ani şi recuperat recent ca aliat de încredere, ca şi raporturile cu ruşii, încă mai volatile decât cele cu israelienii. Asemenea viraje întăresc rezervele acelor europeni care consideră că Turcia trebuie ţinută la uşa Uniunii şi sădesc neîncredere în tabăra amicilor unei societăţi liberale dincolo de Bosfor. În aceste condiţii, nu e exclus ca, prin ricoşeu, Balcanii de Vest să rămână singura regiune pentru care perspectiva integrării e cât de cât certă.” (subl. mea)

Dl. Cristian Preda este europarlamentar si profesor de stiinte politice iar parerea domniei sale ne intereseaza, desigur.

Eu l-as intreba pe Dl. Preda de ce UE nu a fost mult mai ferma in legatura cu „Reproşul formulat de către europeni era următorul: definirea vagă a terorismului îngăduie guvernului turc ca, sub această rubrică, să-şi vâneze adversarii, fie ei politicieni ori jurnalişti” atunci cand „Erdogan a refuzat modificarea, pretextând că ţara este ameninţată şi a început să-i critice pe partenerii săi din UE, acuzându-i că nu-şi respectă angajamentele luate„? Nu este o rusine sa ai fermitate in a-ti sustine valorile! Iar lucrul asta trebuia facut. Politicos, desigur. Dar ferm. Se vedea inca de atunci ca Erdogan urmarea Puterea absoluta.

„În aceste condiţii, nu e exclus ca, prin ricoşeu, Balcanii de Vest să rămână singura regiune pentru care perspectiva integrării e cât de cât certă” – e bine ca Uniunea se largeste capatand noi membri. Insa ce valori au acesti noi membri? E vorba si de Serbia?

Ce vreau sa spun cu asta? Sunt destule tari in regiune, tari europene, care achieseaza spre o relatie buna cu Rusia. Ca doresti relatii bune cu Rusia, mai treaca-mearga. Dar cum poti sa ai relatii bune cu un regim care nu-ti impartaseste valorile? Pentru ca regimul Putin nu impartaseste valorile europene. E similar, daca nu chiar identic, cu regimul Erdogan. Eu asta nu prea inteleg. Pe cale de consecinta – mai ales ca domnia sa a fost in Bosnia, nu-i asa – Balcanii de Vest ce valori impartasesc? Cele ale regimului Putin sau cele europene? Lupta impotriva coruptiei? Nu de alta, dar din cate se poate constata destul de usor, doar Romania lupta impotriva coruptiei. Face foarte bine, desigur. Dar parca nu prea e in regula. La cat de stranse sunt relatiile dintre Ungaria si Rusia, dintre Bulgaria si Rusia – tari care se ascund sub plapuma NATO, ca sa reiau o expresie a doamnei Victoria Nuland – parca nu vad ca se lupta impotriva coruptiei. Serbia nu e in UE… Dar in Balcanii de Vest se lupta impotriva coruptiei? Exista o asemenea determinare?

Un articol electoral…

… semnat de Andreea Paul:

4 ani de guvernare cu Dragnea ar fi un dezastru după cei 15 ani de guvernare cu PSD din ultimul sfert de veac

„După puciul eșuat din Turcia, am urmărit ca întreaga planetă interviul dat pe CNN de președintele Erdogan.

Dincolo de spusele din interviu mi-a rămas întipărit în memorie un lucru pe care nu îl remarcasem în imaginile cu președintele Turciei de până atunci: privirea acestuia. Un mod terifiant de a privi „prin” oameni, cu ochii goi, de pocherist impasibil, dezvăluind o siguranță și o liniște abisale, înspăimântătoare. Cu mesajul „Eu știu cum stau lucrurile, voi nu” subînțeles. 

Mi-am dat seama apoi că mai întâlnisem privirea și atitudinea aceea. M-am gândit mult timp la cine. Și am avut o revelație: la Vladimir Putin. Aceeași atitudine, aceeași uitătură.

Explicațiile coincidenței stilului celor cei doi sunt destul de evidente – ei înșiși sunt lideri destul de congruenți. Cu satisfacția găsirii perechii atitudinale a lui Erdogan, am renunțat să mai caut personaje similare în memorie, până ieri, când am realizat privind știrile la televizor că avem și noi în politica românească o postură publică și o privire de același fel: Liviu Dragnea, președintele PSD.

Nu vreau în vreun fel să demonizez politicianul român în cauză – este departe de magnitudinea celor doi președinți de țară și de „apucăturile” lor.

Dar, nu pot să mă întreb de ce ținuta domnului Dragnea transmite același mesaj autoritar privitorului român.

Și nu numai privitorului, ci și ascultătorului – tonul vocii politicianului fiind inclus în stilul acesta personal de „calm terifiant sugerând o mare putere”.

Bineînțeles că un asemenea „stil” este „jucat” – cu mai mult sau mai puțin talent – pe o scară care coboară de la Putin, la Erdogan, până la Dragnea.

Pericolul – care se vede cel mai bine la primii doi – este că stilul acesta asumat pentru terți devine încetul cu încetul „fire” a persoanei.

Domnul Dragnea are totuși multe șanse să redevină „uman” / natural / firesc: e mai tânăr, a împrumutat maniera în cauză de mai puțin timp.

De obicei această re-devenire se petrece după ce (iluzia că ai) puterea se pierde. În PSD există două exemple marcante (pe lângă multe altele mai minore) în acest sens: Adrian Năstase și Miron Mitrea. Cei doi vorbeau din vârful buzelor, priveau în zare chiar dacă se aflau într-un birou fără ferestre, se uitau „prin” interlocutori, mestecau vorbele cătinel, cătinel, ca și cum ar fi vorbit permanent în citate. Acum nu mai au atitudinea respectivă. Parcă s-au re-umanizat: nu mai zâmbesc superiori și plictisiți, ritmul vorbelor lor este iar firesc, privesc din nou în ochi compatrioții. E ca în parabola militară, când caporalul nu s-a dezumflat până nu i s-au dat jos tresele de pe umeri.

La ce folosește o asemenea atitudine lui Dragnea? Ei, la multe! Toată lumea își aduce aminte de Putin făcându-l pe moment pe industriașul Deripaska să semneze o hârtie fără s-o citească. Merge în Rusia! Merge acum și în Turcia. 

Dar la noi? Merge la PSD. Nevoia de tătuc dur, dar patern, de „mână de fier în mănușă de catifea” este încă o necesitate – se pare – la social democrații români. Poate acesta este chiar ultimul liant care mai ține la un loc metastatica structură îmbătrânită și dez-ideologizată politic a PSD-ului.

Cum să mai ții la un loc numeroșii „miliardari de stânga”, cum să mai dai o culoare politică roșiatică baronilor PSD locali cu elicopter la scară?

Cu giumbușlucurile tinerești și intelectualitatea doctorală a lui Ponta nu a mers.

A trebuit să apară Liviu Dragnea – un personaj vetust pentru mileniul trei, dar recognoscibil și strict necesar în partid. Dragnea este pentru simpatizanții tradiționali ai PSD ușor „deductibil” din linia simpaticului, dar fermului liberalizator al comunismului, Ion Iliescu sau a durului cu voce cântată și cu zâmbet ucigător Adrian Năstase. Amintesc aici doi lideri ai PSD care au împrumutat aproape până la identificare personală „stilul Năstase” – Ecaterina Andronescu și Titus Corlățean.

De ce ar avea nevoie România de asemenea politicieni? Cred că este un mod demult depășit de a te impune ca lider. Lumea de astăzi respinge ca pe o atitudine aberantă o asemenea abordare. Managerul / liderul economic / politic / administrativ din mileniul trei nu mai este cineva de tip dictatorial – un Napoleon, un Alexandru cel Mare care merge înaintea întreprinderii / partidului / primăriei urmat cu sfințenie de subordonați / membri / cetățeni. Liderul de azi nu mai merge „înaintea oastei” strigând slogane goale de conținut. Liderul este acum cel din urmă, cel care stă cu discreție „în spatele” comunității, cu grija ca și cei mai puțin capabili membri ai comunității să meargă pe aceeași cale cu întreaga structură umană din care este parte.

Are nevoie România de un lider puternic și autocratic? Care să spună jumătăți de adevăr (vezi Rusia și Turcia), restul rămânând subînțeles drept „secret pe care îl știu doar eu și oamenii mei”?

Asta ne trebuie în timpul alegerilor? Așa ceva ne trebuie la putere, la guvern? O autoritate care să vină dintr-o atitudine de tip – „Stați liniștiți. Fiți calmi. Stați la locurile voastre! Baronii PSD lucrează pentru binele vostru. Și doar EU îi pot ține în mână!?”

Nu ar trebui să se întâmple așa ceva din toamnă. Ar fi o întoarcere în trecut. Ar fi o ieșire „în decor” a României, ca a Rusiei sau a Turciei.

Atenție! În teritoriu, în județe, baronii se pregătesc pentru o asemenea Românie. Mecanismul perfect uns în anii ce au trecut al PSD este perfect pregătit să macine iarăși potențialul României în anii care vor urma. La fel cum a guvernat 15 ani din ultimul sfert de veac.

O viitoare Românie condusă cu calm șiret de Liviu Dragnea așteaptă doar voturile noastre.

I le dăm?”

Cel mai interesant text mi s-a parut acesta:

„De ce ar avea nevoie România de asemenea politicieni? Cred că este un mod demult depășit de a te impune ca lider. Lumea de astăzi respinge ca pe o atitudine aberantă o asemenea abordare. Managerul / liderul economic / politic / administrativ din mileniul trei nu mai este cineva de tip dictatorial – un Napoleon, un Alexandru cel Mare care merge înaintea întreprinderii / partidului / primăriei urmat cu sfințenie de subordonați / membri / cetățeni. Liderul de azi nu mai merge „înaintea oastei” strigând slogane goale de conținut. Liderul este acum cel din urmă, cel care stă cu discreție „în spatele” comunității, cu grija ca și cei mai puțin capabili membri ai comunității să meargă pe aceeași cale cu întreaga structură umană din care este parte.„

Eu am inteles ce a vrut sa spuna. Dar… E un „dar”… Dar distanta de la Napoleon si Alexandru cel Mare la Liviu Dragnea nu e una mare, CI E UNA URIASA!!! Lasa impresia ca il compara pe Dragnea cu cei doi mari lideri. Nu ai stiu cine a zis, Vanghelie parca, despre Dragnea ca ar fi un „taranus”… Pai, cam asa si e… 🙂 . Apoi fraza cu „Liderul de azi nu mai merge „inaintea oastei” ci e „cel din urmă, cel care stă cu discreție „în spatele” comunității, cu grija ca și cei mai puțin capabili membri ai comunității să meargă pe aceeași cale cu întreaga structură umană din care este parte.” – aici trebuie sa avem grija!! Ca nu cumva si „liderul care sta cu discretie „in spatele comunitatii” (cu ghilimelele de rigoare, fireste, n.m) ” sa nu ajunga sa fie ca si cel care merge „inaintea oastei”, de vreme ce are „grija ca și cei mai puțin capabili membri ai comunității să meargă pe aceeași cale cu întreaga structură umană din care este parte„. Pentru ca nu prea imi suna a fi democratic si aparator al libertatii nici un astfel de regim politic…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Anticoruptie, anticoruptie, dar nici chiar asa…

Va propun sa privim o cladire frumoasa:

Catedrala din Catania

M-am gandit la ceva care sa va incante privirea, Catedrala din Catania, in stilul barocului sicilian. Fatada, cu influente arhitecturale spaniole, e opera marelui arhitect Giovanni Battista Vaccarini. Sa ne gandim ce face frumoasa o asemenea cladire. Bineinteles ca raporturile dintre elementele sale constitutive, cu alte cuvinte proportiile. Sa ne gandim ce ar fi fost daca proportiile ar fi fost luate aiurea. Evident ar fi iesit ceva disproportionat, care n-ar fi putut sa provoace si acum, dupa mai bine de trei secole, admiratia celui care o priveste.  Dar nu despre arhitectura doream sa va vorbesc…

Spuneam in postarea anterioara: „Mie mi se pare ca ne ocupam disproportionat de mult de coruptie si combaterea acesteia fata de cum sa procedam ca sa sporim eficienta acestor ministere.”. Trebuie, cred eu, vorbit putin, pentru ca avem de a face cu un lucru tulburator… Bun, eu inteleg combaterea coruptiei, dar v-ati intrebat vreodata cum de s-a ajuns ca Romaniei sa i se puna eticheta de tara corupta? Lucrul asta ma deranjeaza, cu atat mai mult cu cat altii s-au folosit de el pentru ca tara noastra sa nu intre in Spatiul Schengen, desi are acest drept. Iar daca stau si ma gandesc bine cine a realizat cu foarte mult sarg aceasta eticheta si a lipit-o de tara noastra, parca noi, chiar noi am fi aceia… In zelul nostru justitiar, demn de o cauza mai buna, desigur, am lipit de tara noastra eticheta de „tara corupta”, iar toata lumea a ajuns sa ne stie in felul asta. De la integrarea in UE, Romania nu a mai inregistrat vreun succes de politica externa. Ar fi trebuit sa fie Schengen, dar, cum usor se poate constata, nu e…

Tot in zelul nostru justitiar de mai bine – „drumul spre iad e pavat cu bune intentii”, spunea un clasic – s-a ajuns cu aceasta lupta impotriva coruptiei la un blocaj cvasitotal in institutiile statului. Nimeni nu mai semneaza nimic, nimeni nu mai vrea sa-si asume vreo raspundere, vreo initiativa. De eficienta nu se mai ocupa nimeni, totul fiind canalizat spre anticoruptie. Numai ca, in felul acesta, nu se vede niciun plus, nici de eficienta, nici de calitate. Nu se vad nici cresteri economice substantiale si durabile, capabile sa micsoreze decalajul dintre tara noastra si tarile dezvoltate. S-a ajuns la un scurtcircuit intre sectorul privat si stat. S-a ajuns, spre exemplu, sa nu se mai faca investitii publice si vad ca moda aceasta se perpetueaza in continuare. Si atunci stau si eu si ma intreb: noi ce cladim, ce construim de fapt? Cu atat mai mult cu cat in urma acestei lupte anticoruptie nu prea se vede ca s-ar fi imbunatatit Romania…

Realitatea a ajuns sa fie una urata. Institutiile de forta au ajuns sa creasca in Putere. Am ajuns sa ne invrajbim unii impotriva altora. Or, de aici se vede ca proportiile acestei constructii nu sunt cele potrivite. Nu avem, sa zic asa, prin simetrie o crestere a eficientei, a calitatii in ministere, in activitatea economica, o crestere a competitivitatii. In schimb s-a ajuns sa avem un DNA omniprezent, ce aminteste de fosta Securitate. In sectorul privat falimentele s-au tinut si se tin lant. Ca sectorul productiv sufera se vede si din faptul ca atingem posibilitatea depasirii tintei de 3% pentru deficitul bugetar. Si de aici se vede ca proportiile acestei constructii sociale, politice si economice a Romaniei de azi nu sunt prea fericit alese. Dimpotriva! Nici in invatamant, ca sa iau un alt domeniu de activitate, nu se vede vreun reviriment, elevii nu se mai simt, nu mai sunt stimulati sa invete… In politica externa s-a ajuns la niste disproportii izbitoare… Totusi, e umilitor ca un ambasador sa dea recomandari Romaniei sau cetateanului roman, cum sa voteze. Dar lucrurile acestea se petrec din vina noastra… E ca si cum am fi construit o cladire nu doar abnorma, dar si prost functionala.

Nu mai vorbesc de arestarile pe banda rulanta, cozile de la usa DNA – evident, te intrebi: ce facem noi aici? Ce anume construim, ce facem? Pentru ca se vede ca o astfel de constructie nu prea e in regula. Pe de alta parte, ce aud pe la televizor, o Romanie in care inca mai avem tortionari prin inchisori… Eu vreau sa cred ca Romania a evoluat catre tarile civilizate… In loc sa construim un sistem modern, in concordanta cu ceea ce au dorit oamenii la Revolutia din 1989 – iar oamenii au strigat din rasputeri: Libertate! Libertate! – noi parca dorim sa ne intoarcem la un sistem ce a colapsat intr-o mizerie materiala si morala ingrozitoare? Cu intreprinderi neperformante care s-au dovedit a fi adevarate bombe sociale? De vreo 12 ani nu s-au mai facut reforme, nu s-au mai luat masuri de eficientizare a economiei in sensul economiei de piata – lucru care a constituit in Decembrie ’89 un proiect de tara. Si ma intreb de ce oare? Nici in continuare nu prea se doreste continuarea reformelor, iar situatia economica si sociala se deterioreaza. Se deterioreaza pana si situatia in sport.

Vom ajunge in felul acesta nu doar o tara saraca, slab performanta, dar si mereu cu eticheta de tara corupta.

De care nu vom scapa.

Iar altii isi vor freca mainile de bucurie.

Alina Gorghiu a votat ca Ana Birchall…

Iata ce spune D-na. Alina Gorghiu pe FaceBook:

„Un succes al #PNL în Parlament: legea dării în plată a fost adoptată! Le oferim românilor care nu-și mai pot plăti creditele ipotecare un instrument pentru a ieși din impas.„

Si iata ce spune si D-na. Ana Birchall, deputat PSD:

Am votat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor pentru adoptarea Legii dării în plată

„Am votat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor pentru adoptarea Legii dării în plată.

Refuzul mai multor bănci de a se aşeza la masa dialogului cu proprii clienţi a arătat o poziţie de forţă care cu siguranţă nu a ajutat la soluţionarea problemelor celor aflaţi în imposibilitatea de a-şi mai achita ratele lunare bancare devenite sufocante din cauza fluctuaţiilor cursului de schimb valutar.

Pe tot parcursul anului trecut, în şedinţele din cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, reprezentanţii sistemului bancar şi-au luat angajamentul că vor veni cu oferte către clienţii îndatoraţi, pentru ca aceştia să îşi poată plăti ratele dublate sau triplate peste noapte. În realitate, puţine bănci au venit cu astfel de oferte care să împartă povara creditelor, aşa cum au promis.

În calitate de iniţiatoare a mai multor proiecte de lege care vin în sprijinul românilor sufocaţi de datorii, aşa cum este Legea insolvenţei persoanelor fizice şi proiectul privind conversia creditelor în lei, am susţinut de mai multe ori că este nevoie de o implicare a Legislativului în această problemă, pentru a se putea ajunge la o împărţire echitabilă a poverii între bănci şi clienţi. Mă bucur că prin votul nostru de astăzi am reuşit să adoptăm încă un instrument legal pentru românii cu credite ipotecare. Toate aceste instrumente legale vin în sprijinul românilor sufocaţi de datorii, astfel încât ei să poată alege cea mai buna soluţie pentru a ieşi din această situaţie.”

In ultima vreme ne-am obisnuit ca PNL si PSD, intr-o fratie demna de o cauza mai buna, sa voteze la fel, desi sunt sau ar trebui sa fie doua partide net diferite, chiar opuse din punct de vedere ideologic. O asa infratire intre partide ca cea intre PNL si PSD nu cred ca s-a mai vazut pe mapamond. Ceea ce arata ce avem noi: de fapt avem tot USL. Sau, poate mai bine zis, USL functioneaza fara niciun fel de probleme in continuare. Din aceasta ciorba politica nu putea sa lipseasca un condiment. Sarea si piperul il da PDL, aflat acum in PNL. Dupa ce PNL a fost vreme indelungata aliatul PSD-ului.

Insa trebuie sa spunem ca tocmai acest lucru arata disfunctionalitatile democratiei noastre. Si mai arata de ce democratia de la noi nu prea e eficienta. USL nu a fost o solutie. A fost o reactie la Traian Basescu. Dar USL, daca doriti, a fost si un fel de barometru politic: el a aratat, inclusiv prin popularitatea de care s-a bucurat in randul oamenilor, ca democratia de la noi schioapata. Ar trebui sa ne ingrijoreze faptul ca aceasta, iata, schioapata in continuare. Iar desemnarea surpriza a lui Marian Munteanu drept candidatul PNL la Primaria Capitalei parca vine sa confirme acest lucru. Nu ar fi de dorit sa se intample asa, dar nu ma mira cum si-a incheiat maestrul Cristoiu ultimul editorial (v. aici si aici):

„Tare mă tem că Marian Munteanu va fi primar al Capitalei.

Chiar și dacă toți ceilalți candidați ar fi arestați preventiv cu o zi înainte de scrutin!”

Cam asa se intampla cand partidele nu mai tin cont de propriile lor ideologii, cand nu mai exista moderatie, cand toate promoveaza acelasi lucru. Dintr-o astfel de situatie se poate ivi un Marian Munteanu in Romania, un Donald Trump in SUA si cine stie ce se mai poate ivi, ce surprize mai pot aparea pe scena politica.

De asemenea, pornind tot de la USL, de la aceasta unire a tuturor fortelor politice de la noi pentru „binele cetateanului”, nu trebuie sa ne mire promovarea, deocamdata voalata, a legionarismului in societate, dar care poate fi realizata si in termeni mult mai agresivi. Este de asemenea un lucru ce ar trebui sa ne ingrijoreze! La noi se observa simptomele unei alterari a liberalismului, lucru ce nu e de bun augur.

Se vorbeste ca Romania, fata de alte tari europene, nu are partide extremiste. Sper ca lucrurile sa ramana asa si in continuare. Sper ca sa nu ajungem intr-un astfel de stadiu… In acest sens putem vorbi si de modificarile aduse Legii Sigurantei Nationale. Iata ce am citit in Revista 22:

Presedintele Iohannis: Vor exista doua noi pachete de legi ale securitatii nationale

„Presedintele Klaus Iohannis sustine o declaratie de presa la Palatul Cotroceni, in urma consultarilor cu partidele pe tema legilor securitatii nationale.

Iohannis a declarat ca actualele legi sunt invechite si trebuie modernizate. Noul pachet de legi trebuie sa impace nevoia de securitate a cetateanului cu protectia drepturilor civile si a vietii private.

Presedintele a mai spus ca, in urma discutiei cu premierul si cu partidele, s-a ajuns la concluzia ca e nevoie de 2 pachete legislative. Primul va fi format din trei legi: legea de combatere a terorismului, legea care clarifica situatia cartelelor prepay si legea cybersecurity. Al doilea pachet contine mai multe legi care sunt inca in faza de elaborare.

Cititi cele mai importante declaratii ale presedintelui: (conform Hotnews)

„Prevederi legale sint invechite, inadaptate sau greu de aplicat. Daca vorbim de legislatia in domeniul securitatii nationale, nu ma refer doar la legi despre combaterea terorismului sau servicii secrete, ci si la legi despre organizarea armatei.

Toate aceste legi trebuie actualizate. Alte legi trebuie create, fiindca sint domenii deloc reglementate…

In toate discutiile am subliniat ca e nevoie de actualizarea legilor, e nevoie de consultare atat in zona politica, cat si cu zona societatii civile, ca e nevoie de o abordare care duce la largi majoritati.

E nevoie de o abordare ce are nevoie de profesionalizare in acest domeniu...

E foarte important in acest domeniu sa intelegem ca pe de o parte avem drepturile civile care trebuie garantate, pe de alta parte avem nevoie de securitate, mai ales securitatea cetateanului.

Intregul complex de legi trebuie elaborat astfel incat sa fie garantate drepturile si libertatile, dar si cetateanul sa fie linistit ca statul face tot ce poate pentru a-i garanta securitatea.

Am vazut cu totii atentatele teroriste si aceasta este zona pe care nu si-o doreste nimeni. Aici asteapta cetateanul de la stat, de la servicii sa faca tot ce se poate face pentru a preveni. 

Pentru a putea face aceste lucruri e nevoie de o legislatie actuala, clara, stabila, care creeaza predictibilitate in domeniu.

Din discutiile cu premierul si cu partidele s-au desprins cateva chestiuni. Putem vorbi de doua pachete legislative

Primule format din trei legi: e in procedura avansata in Guvern imbunatatirea Legii de combatere a terorismului; a doua lege in proceduri este Legea care clarifica situatia cartelelor prepay. A treia e legea cybersecurity.

Premierul m-a asigurat ca aceste trei legi vor parcurge intreaga procedura astfel ca la sfarsitul lunii mai vor putea fi trimise in Parlament ca initiative legislative. Din discutiile cu partidele, e fezabil sa fie votate in aceasta sesiune parlamentara. In cursul lunii iunie ele pot fi trecute prin ambele camere. Aceste lucruri au fost acceptate de toti.

Al doilea pachet e mult mai mare. Contine legi care nu sunt inca in faza atat de avansata. Unele au o gandire la baza, altele au un prim draft, altele nu au nici un draft. Pentru acest al doilea pachet am propus grupurilor parlamentare o alta abordare.

Am propus o comisie speciala la Parlament, care impreuna cu specialisti din Guvern si institutiile vizate sa elaboreze proiectele de legi, astfel incat in 2017 majoritatea acestor legi sa poata fi actualizate.

Acest demers are cateva avantaje certe: in aceasta comisie speciala, partidele vor trimite oameni care se pricep in doemniul securitatii nationale. Acesti oameni vor fi dintre cei care cu mare probabilitate se vor regasi in viitorul parlament. In acest fel avem o mare sansa sa rezolvam doua lucruri: profesionalizarea parlamentarilor si crearea unei continuitati intre Parlamente.

Nu putem sa elaboram legi bune pentru o perioada scurta. Securitatea nationala e un domeniu sensibil. Cei care se ocupa trebuie sa fie foarte buni cunoscatori. Asa vom avea sansa unei legislatii imbunatatite, asumate de o mare parte din clasa politica, acceptate de societatea civila.

Ce am discutat nu s-a referit la continutul acestor legi, nu am discutat detalii. Acest lucru il fac specialistii. Noi am discutat calendarul si modul de abordare a intregii legislatii. Avem primul pachet care va fi elaborat destul de repede, dand institutiilor un cadru in care sa actioneze ferm.

Cu aceasta ocazie am atins o chestiune foarte importanta, numita controlul parlamentar. 

Am pornit discutia de la comisiile care controleaza serviciile secrete si am reusit sa ajungem la o discutie foarte serioasa pe controlul parlamentar. Cu totii ne dorim un Parlament puternic, care elaboreaza legi clare si care exercita efectiv si eficient controlul parlamentar. 

Acesta e un lucru pe care mi-l doresc foarte mult. Am speranta ca viitorul Parlament va face exact acest lucru.”

 

***

 

Presedintele Klaus Iohannis a avut consultari cu partidele politice, ieri si astazi, pe tema legilor sigurantei nationale. PNL si PSD au anuntat ieri ca vor participa la elaborarea de catre Guvern a unor noi legi in acest domeniu.”

 

De observat formulari precum:

„E foarte important in acest domeniu sa intelegem ca pe de o parte avem drepturile civile care trebuie garantate, pe de alta parte avem nevoie de securitate, mai ales securitatea cetateanului.„,

„Noul pachet de legi trebuie sa impace nevoia de securitate a cetateanului cu protectia drepturilor civile si a vietii private. „

Asa este, insa mai trebuie tinut cont de ceva: de libertatile cetateanului. Pentru ca securitatea cetateanului nu trebuie sa-i umbreasca, sa-i afecteze libertatea acestuia. Pentru ca daca printr-o astfel de lege va fi constransa, limitata libertatea individului, fenomenul asta coroborat cu simptomele vietii politice de la noi, pe care le-am descris mai sus, conduc societatea spre fascism. Mai mult sau mai putin moderat. Dar tot fascism se numeste. Or, asta inseamna ca semanam semintele totalitarismului in societate – un pericol foarte mare pentru societatea noastra!!

Cateva cuvinte in ceea ce priveste combaterea terorismului…

Daca vorbim de terorism si despre lupta impotriva acestuia, parerea mea este ca fenomenul n-are cum sa se combata in fe;lul acesta – legea care clarifica situatia cartelelor prepay si legea cybersecurity. Pentru ca terorismul e o forma de lupta asimetrica. O actiune terorista nu reprezinta un raspuns simetric la o alta actiune. Or, legile de mai sus adopta un sistem de lupta simetric, cu un raspuns simetric. Ca sa ma fac mai clar inteles, teroristii vor adopta alte modalitati de a-si duce la indeplinire cu succes, subliniez: cu succes, actiunile lor devastatoare, dupa cum putem constata. Si in trecut problema terorismului a fost una politica si poti sa-ti dai seama numai uitandu-te la doua exemple: Organizatia pentru Eliberarea Palestinei si celebrul Carlos. Lucrurile sunt clare, mi se pare de prisos sa intru in detalii. Problema terorismului actual e, pana la urma, tot una politica. In primul rand tine de greselile de abordare pe care le-au facut Occidentul si SUA fata de lumea musulmana si tratarea cu superficialitate a unor lucruri, de exemplu primirea in decursul timpului a unui numar enorm de imigranti musulmani, complet straini de cultura europeana – deci pe cale de consecinta neputand s-o aprecieze, lucru ce s-a reflectat in integrarea lor greoaie uneori, deseori imposibila intr-o societate occidentala. Acum Vestul suporta consecintele. Putem adauga escul Primaverii Arabe, esecul reformelor in Libia, esecul din Siria al SUA care nu a reusit sa-l indeparteze pe Bashar al-Assad, consolidand astfel pozitia Rusiei in regiune. Vorbim de cartele prepay, dar uitati-va cum musulmani care s-au nascut si au crescut in Vest merg nestingheriti in Siria sa lupte alaturi de ISIS!!! Iar cand se introrc, se intorc antrenati de acolo, ca sa faca aici un prapad. Si atunci despre ce vorbim? Romania a fost acuzata intr-un cotidian german ca ar fi vandut o mare cantitate de arme mici ce ar fi putut ajunge pe mana teroristilor. Insa sa ne gandim ca cel mai recent atentat, cel de la Bruxelles, a fost cu bomba!! Iar retelele teroriste profesioniste precum ISIS sau Al-Qaeda, vor stii sa-si procure cele necesare si sa-si inoveze logistica pentru a comite noi atentate teroriste.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Marian Munteanu…

Trebuie discutat putin despre aceasta desemnare dubioasa petrecuta in PNL: Marian Munteanu e propus drept candidat al partidului la alegerile pentru functia de Primar General al Bucurestiului.

Dupa ce candidatul PNL, Dl. Ludovic Orban, membru vechi al PNL, a fost indepartat securistic din cursa pentru Primaria Generala, iata ca soarele rasare pe ulita PNL-ului odata cu aparitia D-lui. Marian Munteanu. Dl. Orban avea totusi o legatura cu aceasta functie, fiind in perioada 2004-2007 viceprimar general al Bucurestiului, de asemenea el a mai fost si consilier local la Sectorul 3, ceva mai demult (v. aici si aici). O experienta in administratia Capitalei conteaza foarte mult intr-o asemenea functie de anvergura, precum cea de Primar General al Bucurestiului. Pentru ca sa poti face fata cu succes intr-o asemenea functie grea, trebuie sa stii cu ce se mananca lucrul asta, ca sa ma exprim popular. Nu mai vorbesc de faptul ca dansul are si o experienta ca ministru al Transporturilor, lucru ce poate fi un avantaj: a condus un minister dificil iar experienta in conducere conteaza.

Cu un sfert de veac in urma…

Se poate spune ceva similar despre Dl. Marian Munteanu? Dansul revine in prim-planul opiniei publice dupa o absenta indelungata. Insa nu asta ar fi principala problema… Domnia sa nu a fost nimic altceva decat liderul Ligii Studentilor din anii ’90 si nimic mai mult. Nu are o experienta de partid si nu stiu daca se poate spune ca ar avea, in general vorbind, o experienta politica. O experienta cat de cat in administratie, nici atat! Interesant este si cum doreste domnia sa sa conduca Primaria: cu bucurestenii. Iar daca s-ar intampla sa aiba dificultati cu Consiliul General ar scoate oamenii in strada!!!! A declarat asta la Antena 3. Astfel de declaratii exprima un populism demn de o cauza mai buna. Ciudat este ca nu se discuta (ca n-am prea auzit) despre proiectele necesare Capitalei. Si eu stiu sa spun ca facem in limitele fondurilor disponibile si ca trebuie luptat impotriva coruptiei pentru ca sa recuperam banii si sa-i folosim „in interesul bucurestenilor” (expresie standard).

O greseala mare a PNL este ca nu a numit, in locul D-lui. Orban, un om din PNL, cum ar fi fost si firesc. Eu nu cred ca in PNL nu s-ar fi gasit si alti oameni capabili pentru o asemenea functie importanta. Chestia asta cu telefonul, vorbit cu Marian Munteanu, apoi facut repede-repede membru PNL, pune intregul partid intr-o lumina nefavorabila. Tot jocul asta, de la Busoi la Munteanu, trecand prin intermediarul Ludovic Orban, nu se poate sa nu-ti lase multe semne de intrebare.

Marian Munteanu

Se discuta despre ideologia D-lui. Munteanu. In loc sa discutam despre proiecte pentru Bucuresti, discutam despre ce ideologie ar avea Dl. Munteanu… Dar chiar asa, ce ideologie imbratiseaza Dl. Marian Munteanu? Intr-un fel e evident ca daca ar fi fost liberal, ar fi fost membru al PNL… Totusi, recunosc, o asemenea asertiune nu e valida intotdeauna. Insa, obiectiv vorbind, nu prea putem trage o concluzie in aceasta privinta. La Dl. Ludovic Orban, de atata amar de ani in PNL, lucrurile erau destul de clare, si anume ca e liberal. N-a plecat in formatiunea D-lui. Tariceanu ci a ramas alaturi de PNL. Despre Dl. Marian Munteanu nu se poate spune mai nimic in aceasta privinta. Iar lucrul asta constituie din nou o bila neagra pentru PNL!

Sa vedem ce spun si altii, de exemplu Dl. Ion Cristoiu:

Marian Munteanu – un pîrț al lui Klaus Iohannis pe care liderii PNL l-au votat fără să-și ducă mîna la nas!

„În cei 26 de ani de gazetărie, rar mi-a fost dat să văd o unanimitate a unui punct de vedere asupra unei decizii politice aşa cum se întîmplă în aceste ore şi în aceste zile după desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria generală a Capitalei.
Cu mici excepţii, date de unul sau doi deliranţi semidocți cu acces la site-urile şi ziarele cît de cît serioase, toţi cei care s-au pronunţat asupra candidaturii şi-au exprimat o singură stare de spirit:
Uluiala!
Acea uluială care te cuprinde văzînd în plină stradă un academician doctor docent cu părul alb spunînd vorbe porcoase unei tinere decente întîlnite întîmplător.

Să ne lămurim.
Nimeni nu l-a contestat pe Marin Munteanu în sine.
Toţi l-au contestat în ipostaza de candidat al PNL.
Şi drept argumente au fost invocate o mie şi una de găuri pete din personalitatea lui Marian Munteanu.
De la ambiguitatea din 1990 pînă la strania legătură cu Virgil Măgureanu.
De la faptul c-a fost scos de la naftalină pînă la faptul că împărtăşeşte o ideologie cu vădite conotaţii legionare.

În sine, aceste pete negre sînt lipsite de importanţă.
Marian Munteanu poate face ce vrea.
Poate împărtăşi orice credinţă.
Poate, de exemplu, să susţină în public că la orele de Fizică, pe lîngă descoperirile ştiinţifice profesorul trebuie să le spună elevilor că ele, acele descoperiri, au fost făcute numai şi numai pentru că autorii l-au avut pe Dumnezeu în suflet.
Poate, de exemplu, să susţină, chiar şi la Realitatea Tv, sub privirile încîntate ale lui Rareş Bogdan, înfăşurat în Tricolor, că un funcţionar trebuie să ţină cont că România e creştină.
E drept, noi ăştia, cei care nu suntem vizitați de Duhul Sfînt, credeam că un funcţionar trebuie să ţină cont că România e o ţară europeană, în care funcţionarul se află în serviciul Publicului şi nu invers.
Repet, libertatea de expresie, unul dintre cele mai mari cîştiguri ale democraţiei, permite afirmarea oricărei opinii, a oricărei teze.

Ceea ce a uluit pînă la buimăcire pe toată lumea a fost desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL.
Marian Munteanu a vrut să candideze la Preşedinţie, în 2000, din partea PNR, formațiune condusă de Virgil Măgureanu.
N-a tresărit nimeni atunci la decizia luată de PNR.
Au fost tresăriri la acceptarea de către Marian Munteanu a condiţiei de candidat al lui Virgil Măgureanu.
N-a tresărit, deoarece PNR era un partid mic, în căutare disperată de lovituri mediatice şi, în plus, avea o platformă naţionalistă.

Dacă Marian Munteanu ar fi fost desemnat să candideze la Primărie din partea unui partid naţionalist-extremist minuscul sau din partea PRM, n-ar fi tresărit nimeni.
S-ar fi înţeles legătura dintre partidul respectiv şi Marian Munteanu.
Marian Munteanu e practicantul unui naţionalism delirant, a unui naționalism de cădelniță și tămîie, de camilafcă și barbă neîngrijită, altfel spus, un naționalism peste care s-au turnat ciubere de agheasmă: România e Grădina Maicii Domnului; România e o bucățică de Rai; România e ținta străinilor hrăpăreți, care vor s-o stoarcă de bogății; România e Noul Ierusalim.

S-a spus şi s-a scris că Marian Munteanu împărtăşeşte ideologia legionară.
Ca om care a studiat Mişcarea legionară şi pe Corneliu Zelea Codreanu în biblioteci şi arhive, îmi permit să spun că o asemenea afirmaţie jigneşte Mişcarea legionară.
Mişcarea legionară, cel puţin la nivelul scriitorilor și filosofilor care i-au fost teoreticieni, avea o doctrină coerentă.
Din discursul legionar al lui Marian Munteanu lipsesc elementele care au adus succesul politic al Mişcării:
Lupta împotriva corupţiei, promovarea Onoarei, pariul pe tineri, dispreţul faţă de politicianism.

Din doctrina legionară, Marian Munteanu a reţinut doar clișeele repetate papagalicește de legionarul semidoct.
Un asemenea personaj, anti-occidental, anti-democratic, anti-modern, anti-european e desemnat candidatul unui partid care se pretinde modern, european, care vrea să conducă o țară membră a Uniunii Europene și a NATO.

Biroul Politic Național al PNL cuprinde peste o sută de lideri ai partidului.
Unii aparțin PDL, alți PNL.
Amîndouă partidele au fost partide de guvernămînt, au dat candidați la președinție și președinți și premieri.
Marian Munteanu a fost desemnat în unanimitate (cu excepţia lui Mircea Ionescu Quintus, care s-a abţinut) de către cei peste o sută de membri ai Conducerii PNL.
Printre cei care l-a votat s-au aflat foşti miniştri, foşti demnitar, actuali parlamentari.
Într-un cuvînt, oameni care au condus o ţară şi nu un schit.

Cum de n-a întrebat nimeni de ce Marian Munteanu și nu un lider PNL?
Cum de n-a invocat nimeni biografia mai mult decît suspectă a lui Marian Munteanu?
Cum de n-a zis nimeni nimic la propunerea lansată de Alina Gorghiu?
Răspunsul e simplu.
Alina Gorghiu a adus în Biroul Politic ordinul dat de Klaus Iohannis.
Ce l-a apucat pe preşedintele României ca să impună un asemenea personaj unui partid, nenorocindu-l?
E o întrebare al cărui răspuns nu mă interesează.
Pentru că ar fi un răspuns ca şi cel dat întrebărlor:
De ce face Klaus Iohannis voiaje de lux împreună cu consoarta pe banii statului?
De ce pleacă Klaus Iohannis vineri la prînz şi vine la serviciu abia luni la prînz, cînd bugetarii, ca şi el, au făcut deja şase ore de lucru la program?
Vorba lui Stelian Tănase:
De chichi!

Întrebarea, întrebarea care merită luată în seamă, e următoarea:
Ce fel de partid e acela care votează fără să-şi ducă mîna la nas orice pîrţ al lui Klaus Iohannis?!”

Vehement mi s-a parut a fi si Dl. Cristian Preda, aceasta postare de pe FaceBook:

„În 2012, când era divizată, dreapta i-a susținut la Primăria Bucureștiului pe S. Prigoană (candidat PDL) și pe S. Oprescu (propus de PNL, alături de aliații săi din USL). Acum, dreapta unită îl propune pe Marian Munteanu. Mă simt insultat auzind că MM e prezentat drept liberal. Am scris sute de pagini despre liberalism și realizez că ecoul lor în PNL e nul. Regret, pe de altă parte, că nu am ascultat sfaturile care mi-au fost date acum câteva luni, de a mă prezenta ca independent la Primăria Bucureștiului. Am fost convins că PNL va prezenta un candidat foarte solid și credibil. M-am înșelat amarnic. Ce au făcut Predoiu, Gorghiu and co. e o bătaie de joc.”

si aceasta:

„Lansez aici un apel către conducerea PNL. Îi invit să retragă candidatura lui Marian Munteanu, care nu are legătură nici cu profilul de centru-dreapta asumat de cei care au votat de-a lungul timpului cu formațiuni liberale, nici cu doctrina PPE, familia europeană la care au aderat peneliștii. Candidatura lui Munteanu e o eroare la fel de mare ca și propunerea regelui Mihai drept prezidențiabil în 1992. După seria Bușoi, Orban, Munteanu, e preferabil ca PNL să nu aibă un candidat propriu, fiindcă ridicolul i-a copleșit. Doar scuzele prezentate electoratului bucureștean îi pot salva. Dacă Munteanu e retras, voi vota cu PNL la Consiliul General. Dacă nu, voi vota și împotriva lui Munteanu, și împotriva candidaților PNL în consilii. Îi rog pe toți cei care sunt de acord cu mine să difuzeze acest mesaj.”

Totusi, e foarte ciudata atitudinea PNL… Daca nu e bun un candidat asupra caruia planeaza o suspiciune privind fapte de coruptie, e bun unul asupra caruia planeaza suspiciuni ca ar fi un admirator al Miscarii Legionare, un antieuropean, antioccidental si fost colaborator al lui Virgil Magureanu? Observati ce spune si Cristian Preda: „Mă simt insultat auzind că MM e prezentat drept liberal”…

Iar adversarii PNL vor folosi, banuiesc, in campanie aceste slabiciuni pentru a lovi in PNL. PNL nu a dat, cel putin pana acum, din cate stiu, explicatii convingatoare privind suspiciunile referitoare la activitatea si orientarea ideologica a noului candidat. De asemenea nici Dl. Munteanu nu a raspuns convingator la astfel de indoieli legate de activitatea sa si crezurile sale politice.

… si astazi…

Insa ceea ce se intampla este uluitor si nu degeaba a scris Dl. Cristoiu despre „partul” prezidential… Pentru ca desemnarea lui Marian Munteanu drept candidatul PNL la Primaria Bucurestiului pare a se inscrie in acelasi gen de actiuni precum decorarea cu Ordinul National Steaua Romaniei a D-lui. Octav Bjoza, admirator infocat al Miscarii Legionare, promovarea Oanei Stanciulescu in conducerea TVR. Insa acest trend ciudat nu trebuie atribuit doar PNL-ului sau doar Presedintelui. Ci si Stangii politice si va invit sa cititi aici un articol recent si reiau titlul unui articol din Gandul: „Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie”” si citez din inceputul articolului:

„Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea la apă a candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”.”

Observati ce vremuri traim… Rares Bogdan vrea sa aduca un tricolor mare cat toate zilele in studio!! 🙂 Pentru ca-si iubeste tara: „de-aia, ma, c-o iubesc!!”, dupa cum a si declarat. Ma mir ca n-a zis ca va veni imbracat in port popular. Dar, mai bine, sa nu-i dau idei… 🙂

Mai avem putin si reluam Festivalul National Cantarea Romaniei? 🙂

Trebuie sa vedem si care e punctul de vedere al PNL:

Romania Libera

PNL: Nu sunt probe că Marian Munteanu ar fi apropiat de extrema dreaptă

„PNL susține că nu există probe care să ateste că Marian Munteanu, recent nominalizat drept candidat la Primărie, ar fi „apropiat de extrema dreaptă”.

„Un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990 a fost cel al așa-zisei apropieri a dlui. Marian Munteanu de extrema dreaptă. Referitor la acest aspect, PNL nu poate să nu constate că și acum, ca și în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susțină aceste acuzații”, menționează un comunicat al PNL.

Din acest motiv, PNL solicită celor care întrețin acest discurs „plin de neadevăr” să aducă probe „care ar putea, eventual, să susțină acuzele pe care i le aduc domniile lor”.

PNL amintește că Marian Munteanu a participat la Revoluția din decembrie 1989, la organizarea Ligii Studenților, a fost primul președinte al Alianței Civice și lider al Pieței Universității.

„Prin ce a făcut în ultimii 25 de ani, ca lider respectat al societății civile și ca antreprenor, dl Marian Munteanu a fost și este un susținător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societății și către economia liberă de piață.   Dl. Marian Munteanu a susținut mereu și susține cu consecvență integrarea europeană și euro-atlantică a țării noastre. În ultimii ani domnia sa a avut multe ocazii de a călători în țări occidentale unde a fost un avocat al României și al colaborării țării noastre cu marile țări democratice ale lumii”, subliniază PNL.

Acest partid solicită liderilor societății civile „să țină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă și corectă, care să ajute cu adevărat cetățeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizațiile aflate în afara jocului politic își vor asuma în mod corect rolul lor”.

„Aici nu este vorba numai despre dl. Marian Munteanu, ci despre modul în care trebuie să facem și să înțelegem politica. În ceea ce îl privește pe candidatul PNL este o realitate istorică faptul că adevărul a învins mereu”, conchide PNL.”

Mediafax

PNL îl apară pe Munteanu, acuzând societatea civilă de afirmaţii false în stil fesenist şi propagandă

„PNL acuză societatea civilă de afirmaţii nefondate la adresa candidatului partidului pentru Primăria Capitalei, Marian Munteanu, susţinând că ONG-urile dau dovada ”unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist” şi de partizanat ”vădit” pentru un candidat şi pentru un partid.

”În puţinele zile trecute de la desemnarea dlui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, membrii PNL au constatat faptul că în spaţiul public au început din nou să circule aceleaşi acuzaţii lipsite de temei care acum un sfert de secol încercau să păteze imaginea Pieţei Universităţii. De această dată, aceste acuze nu mai vin din partea partidului condus de Ion Iliescu şi nici din partea presei feseniste, ci din partea unor organizaţii şi persoane care aparent consideră că deţin monopolul asupra ideii de scietate civilă. De fapt, aceste persoane sunt cei mai noi politicieni ai României şi susţin în mod deschis acţiunea unui partid politic care participă la alegerile locale din Bucureşti”, acuză PNL prin intermediul unei scrisori deschise.

Liberalii spun că apropierea lui Marian Munteanu de extrema dreaptă este ”un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990”.

”PNL nu poate să nu constate că şi acum, ca şi în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susţină aceste acuzaţii’‘, arată liberalii, solicitând oficial celor ce aduc aceste acuzaţii ”să aibă decenţa şi deontologia de a-şi proba spusele în mod concret, prezentând opiniei publice vorbe şi fapte ale dlui. Marian Munteanu care ar putea, eventual, să susţină acuzele pe care i le aduc domniile lor”.

PNL îl apară pe Marian Munteanu, susţinând că ”nu există nimic în activitatea sa care să justifice alte acuze ce i se aduc, anume acelea de a fi anti-occidental”, ci, din contra, candidatul PNL ”a fost şi este un susţinător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societăţii şi către economia liberă de piaţă”.

În opinia liberalilor, asemenea acuzaţii sunt ”parte a unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist”.

”De fapt, nici partizanatul vădit pentru un candidat şi pentru un partid politic şi nici susţinerea de acuzaţii fără dovezi la adresa altor candidaţi şi altor partide politice nu ar trebui să facă parte din activismul specific societăţii civile. PNL solicită tuturor liderilor societăţii civile să ţină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă şi corectă, care să ajute cu adevărat cetăţeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizaţiile aflate în afara jocului politic îşi vor asuma în mod corect rolul lor”, subliniază PNL.

”Încheiem această Scrisoare deschisă lansând un apel la adevăr. În cursul vieţii sale dl. Marian Munteanu a mai văzut ce înseamnă să fie acuzat fără dovezi şi chiar să fie ţinut în închisorile regimului fesenist din motive politice, sub acuzaţii false. Acele timpuri ar fi trebuit să rămână mult în urmă. Acum România este în anul 2016, dar iată că adevărul rămâne la fel de important. Apelul PNL de astăzi are tocmai acest înţeles: haideţi să facem o campanie electorală în care să putem dovedi tot ceea ce spunem despre contracandidaţii noştri! Altfel, arătăm lipsă de respect faţă de electorat şi faţă de noi înşine. Aici nu este vorba numai despre dl. Marian Munteanu, ci despre modul în care trebuie să facem şi să înţelegem politica. În ceea ce îl priveşte pe candidatul PNL este o realitate istorică faptul că adevărul a învins mereu”, concluzionează liberalii.

Citeşte şi: IPP şi SAR cer PNL retragerea candidaturii lui Munteanu pentru simpatii fasciste

Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, face apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”.

„Semnatarii, organizaţii de drepturile omului dar nu numai, fac apel către conducerea Partidului Naţional Liberal să retragă candidatura lui Marian Munteanu pentru Primăria Municipiului Bucureşti considerând această nominalizare o ofensă adusă valorilor democratice ale societăţii în care trăim”, se arată în apelul lansat joi de Coaliţia Antidiscriminare.

Reprezentanţii societăţii civile mai spun că Munteanu „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”, promovând un discurs cu elemente ortodox-fundamentaliste, incompatibil cu valori democratice şi constituţionale.

„Doar cu aceste motive în minte, şi cu îngrijorarea că prin promovarea unei astfel de persoane într-o asemenea candidatură unde poate să îşi expună ideile nocive ce pot să producă tulburări ireparabile în straturile sociale, etnice, confesionale şi nu numai din societate românească cerem PNL retragerea sprijinului politic pentru Marian Munteanu”, se mai arată în apel.

Apelul este semnat, în numele Coaliţiei Antidiscriminare, de Institutul pentru Politici Publice, Societatea Academică din România, Centrul FILIA, Romani Criss – Centrul Romilor pentru Interventie Socială şi Studii, Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, ACCEPT şi Euroregional Center for Public Initiative.

Citeşte şi: Institutul Elie Wiesel: Persoana publică Marian Munteanu prezintă un motiv de îngrijorare

Citeşte şi: Vasile Blaga: Marian Munteanu nu are nicio treabă cu legionarismul

Citeşte şi: Eurodeputat PSD, scrisoare către Iohannis şi PNL: Vă asumaţi ataşamentul legionar al lui Munteanu?

Citeşte şi: Adriana Săftoiu: Am spus că accept să candidez la Primărie, s-au făcut evaluări şi s-a optat pentru Munteanu

Citeşte şi: Mircea Ionescu Quintus: Marian Munteanu trebuie să aibă o reacţie. PNL are un plan de rezervă„

Asemenea explicatii pot sau nu sa fie convingatoare. Insa mie mi se pare ca Mircea Ionescu Quintus a avut si are dreptate:

Mircea Ionescu Quintus: Marian Munteanu trebuie să aibă o reacţie. PNL are un plan de rezervă

„Preşedintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, cu privire la solicitarea ONG-urilor de a-l retrage pe Marian Munteanu, că cel care ar trebui să aibă o reacţie este Marian Munteanu şi că, în cazul retragerii acestuia, PNL are un plan de rezervă.

„Nu mă interesează atitudinea ONG-urilor, mă interesează atitudinea domnului Marian Munteanu pentru că spre el se îndreaptă această poziţie”, a declarat preşedintele de onoare al PNL Mircea Quintus Ionescu, solicitat să comenteze apelul celor şapte ONG-uri de a-l retrage pe Marian Munteanu din cursa electorală.

Întrebat ce atitudine ar trebui să aibă Marian Munteanu, Mircea Ionescu Quintus a afirmat că acest lucru îl priveşte pe Munteanu şi că „este hotărârea dânsului”.

Întrebat dacă PNL ar trebui să îşi asume în continuare candidatura lui Marian Munteanu, preşedintele de onoare al PNL a spus că liberalii şi-au asumat candidatura lui Munteanu şi că acum „este treaba ONG-urilor şi a lui Marian Munteanu”.

„Noi ne-am asumat-o, că au intervenit acele ONG-uri este treaba lor şi a domnului Munteanu cât este el de legat sau nu de această societate civilă”, a mai spus Quintus.

Preşedintele de onoare al PNL a mai spus că dacă Marian Munteanu îşi va retrage candidatura partidul are un plan de rezervă, afirmând că îşi va impune punctul de vedere de data aceasta.

„De data asta, însă, pot să vă spun că dacă se întâmplă ceva suntem pregătiţi cu un plan de rezervă, dar Doamne fereşte să se întâmple ceva. Dacă cumva domnul Marian Munteanu ar dori să se retragă, o ipoteză care mi se pare foarte îndepărtată, noi avem imediat ce pune la loc. De data asta îmi impun şi eu punctul de vedere”, a declarat Mircea Quintus, afirmând că liberalii vor alege un candidat din partid.

Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, face apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”.

Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia sa de a se abţine la vot în cazul candidaturii lui Marian Munteanu este un vot împotriva „greşelii” conducerii care nu a avut un plan de rezervă, el precizând că BPN va trebui să-şi asume un eventual eşec.

„Votul meu nu l-a privit pe Marian Munteanu, ci a fost un vot împotriva greşelii conducerii PNL care trebuia să aibă mai multe soluţii de rezervă pentru situaţia retragerii domnului Ludovic Orban , care a avuut o atitudine corectă. (…) Doream să candideze unul dintre membrii PNL”, a declarat, miercuri, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.

Seniorul liberal a mai spus că un partid politic nu are voie să ajungă în astfel de situaţii fără a avea un plan de rezervă. „Un partid politic nu poate fi luat prin surprindere. Nu s-a gândit nimeni la un plan B , la un plan C. Este o greşeală a conducerii PNL. Eu am avut trei propuneri de candidatură, este vorba despre trei dinstinse doamne, din BPN, nu le mai spun numele. Una dintre ele este Adriana Săftoiu„, a mai declarat el. Întrebat dacă s-a gândit şi la copreşedintele PNL Alina Gorghiu, Quintus a spus că nu.”

Dl. Quintus a avut dreptate de la bun inceput. Si se vede ce inseamna un om ce are o vasta experienta in politica. Domnia sa le-a dat, practic, solutia liberalilor, dupa ce Dl. Orban si-a anuntat retragerea: candidatul trebuie sa fie bucurestean si trebuie sa fie din PNL. Or, aceste doua directii trebuiau urmate de catre PNL, nu ce s-a intamplat ulterior. De asemenea se vede experienta D-lui. Quintus si prin faptul ca s-a abtinut de la vot in cazul candidaturii lui Marian Munteanu. Sunt de acord cu dansul ca a propus femei la candidatura pentru Primarie. Regretabil intr-adevar daca PNL a fost luat prin surprindere – se vad clar carente la nivelul conducerii acestui partid.

Interesant si acest articol:

Cum poate pierde PNL Bucureştiul cu Marian Munteanu. Detaliul esenţial pe care liberalii l-au uitat

„Prin alegerea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Capitalei, liberalii riscă să-şi piardă cel mai puternic aliat pe care l-au câştigat în ultimii ani, informează Gândul.

Facebook-ul unde românii s-au mobilizat, fără precedent, la alegerile prezidenţiale, contribuind decisiv la alegerea lui Klaus Iohannis preşedinte, a avut o reacţie organică de respingere a lui Marian Munteanu. Profilul fostului lider al Pieţei Universităţii nu vine în întâmpinarea aşteptărilor enunţate pe reţelele de socializare, unde nu este un teren fertil pentru un discurs mai apropiat celui legionar şi pro-Biserică.

De aminintit că în urmă cu cinci luni, după tragedia din Colectiv, pe Facebook s-a răspândit un amplu curent de sancţiune faţă de poziţia BOR în cazul tragediei. Revenind, după nominalizarea lui Munteanu, pe reţelele de socializare, s-au viralizat, cu o viteză similară perioadei prezidenţialelor, materiale referitoare la declaraţiile, din 1993, ale fostului lider al Pieţei Universităţii cu privire la asemănările dintre Mişcarea pentru România, o organizaţie condusă de acesta între 1992 şi 1995, şi Mişcarea Legionară, cât şi fotografia în care apare ţinându-se de mână cu Virgil Măgureanu.

 “A fost o reacţie fizică la un personaj toxic, e o reacţie normală pentru că internetul e un mediu reactiv”, este de părere specialistul în marketing online şi comunicare, Vlad Tăuşance, în timp ce specialistul în comunicare politică, Antonio Momoc, consideră că Marian Munteanu provine “dintr-o zonă destul de dubioasă ideologic” şi nu o mai reprezintă, astăzi, societatea civilă, iar oamenii de pe Facebook “au sancţionat chestiunea asta”.

Practic, ce se reproşează PNL-ului?

Faptul că “se preferă un discurs radical de dreapta” prin susţinerea lui Marian Munteanu, punctează Antonio Momoc. Iar dovadă stau “toate declaraţiile lui pro-legionare, toate portretele lui puse pe site-uri legionare care deja circulă pe internet”,  adaugă Vlad Tăuşance.

De asemenea, un alt motiv de reproş este ignorarea Facebook-ului care, în viziunea lui Momoc,  “reprezintă cel mai bine spiritul Colectiv şi ceea ce a cerut strada” atât la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, cât şi după tragedia din Clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.

Momoc: “Reacţiile au fost destul de anti-PNL”. Tăuşance: “Marian Munteanu nu are ce să căute în online de acum înainte” 

Specialistul în comunicare politică, Antonio Momoc, este de părere că anunţul privind candidatura lui Marian Munteanu din partea PNL la Primăria Generală a Capitalei a suscitat reacţii anti-PNL pe Facebook.

Citeşte continuarea pe Gândul. „

Insa FaceBook-ul nu poate fi considerat un indicator clar in aceasta privinta. Nu putem trage concluzia ca PNL va pierde alegerile dupa unele reactii de pe FaceBook. De exemplu s-ar putea constitui usor pe FaceBook un grup foarte numeros de sustinatori ai D-lui. Marian Munteanu. Daca Dl. Munteanu provine “dintr-o zonă destul de dubioasă ideologic”, cred ca acelasi lucru se poate spune si despre cei de pe FaceBook, cei la care face referire articolul… Mie nu mi-e clar ce ideologie ar avea acesti utilizatori ai FaceBook-ului, daca ar avea una sau daca sunt inca formati sa aiba una… Dar nu trebuie uitat un lucru: Dl. Munteanu nu deloc prost. De asemenea dansul e un bun comunicator. Candidatura dumnealui a aparut in ultimul moment, ca sa zic asa. Dansul nu a avut timp sa comunice cu acesti utilizatori ai FaceBook-ului. Probabil ca multi dintre acestia nici macar nu erau in proiect in 1990. Sunt oameni foarte tineri, unii chiar copii, care nu au avut cum sa-l cunoasca pe Marian Munteanu, mai ales ca dansul a lipsit o perioada indelungata din viata publica. Altceva ar putea fi cand incepi sa cunosti omul. Dl. Marian Munteanu a dovedit inca de atunci, din 1990 ca stie sa capteze, ca sa zic asa, masele, simte ce vor oamenii, altfel nu ajungea sa fie un lider al Pietei Universitatii. Dar in perioada recenta dansul nu s-a implicat in miscarile Pietei, de exemplu cele de protest la adresa lui Traian Basescu. Oamenii tineri n-au cum sa-l cunoasca. Insa oamenii tineri de azi n-au cunoscut dictatura comunista, n-au trait-o de aceea ma intreb daca ei inteleg spiritul de atunci al Pietei Universitatii. Marian Munteanu, evident tanar pe atunci, a fost un tanar iesit din comunism, cum eram, pe-atunci, cu totii. Generatia de azi, tinerii de azi – au trecut totusi 25 de ani – nu au iesit din comunism, de aceea perceptiile asupra anumitor lucruri ar putea sa fie diferite. Ei, spre exemplu, nu stiu si nu inteleg ce inseamna incalcarea libertatii de constiinta, impunerea prin forta si arestari a ateismului in societate. N-au trait astfel de vremuri, in care drepturile si libertatile individului au fost calcate in picioare. Ei nu stiu ce inseamna ca un regim politic sa-ti interzica sa mergi la biserica sau ce inseamna sa-ti interzica anumite lecturi din motive politice (cum era, de exemplu, cazul lui Cioran sau Eliade), pentru ca nu era o literatura potrivita cu regimul politic de atunci, cu comunismul.

Tinerii de azi ar trebui sa mediteze mult mai serios la faptul ca la Revolutie s-a luptat si s-a murit pentru LIBERTATE!!

Insa asupra lui Marian Munteanu e intr-un fel logic sa planeze tot felul de banuieli intrucat s-a clasat Dosarul Revolutiei. In chip straniu. De ce oare? Ca sa nu mai stim adevarul? Iar legatura sa stranie cu Virgil Magureanu il apropie (poate fara voia dumnealui) in chip straniu de zona fostei Securitati.

Interesant este si acest editorial aparut in DW:

PNL provoacă o furtună politică

„Nici nu a fost bine propus, și candidatul PNL la primăria Capitalei, Marian Munteanu, fostul lider al studenților din Piața Universității, a devenit obiectul unor puternice contestații.

Societatea românească își contenește emoțiile greu și nu pare capabilă să-și modereze reacțiile. E un exces în judecată și în expresie, care alterează dezbaterea și nu mai lasă nicio șansă unei conversații decente. Deunăzi cineva spunea că Gabriel Liiceanu și Ana Blandiana sunt legionari sau naziști pentru că au o viziune conservatoare despre Europa și despre vocația ei culturală. Ce-i drept, lumea s-ar putea să-i dezmintă, iar centralitatea europeană, în numele căreia ei vorbesc, să se fi dizolvat demult într-o lume lipsită de centru. În realitate, Estul e nostalgic, dar nutrește o nostalgie lucidă și resemnată știind că nu-i mai rămâne nimic altceva decât contemplarea trecutului. Fiecare rămâne loial idealului său din tinerețe și poate că e singura datorie importantă față de sine. Și nu e o datorie ușoară, căci, cum spunea Cioran: ”Câtă resemnare și cât curaj ne trebuie pentru a nu ne sfărâma sau dizolva, pentru a ne păstra figura și identitatea!”. E însă nostalgia o formă de intoleranță?

De ieri începând am aflat din zeci și sute de comentarii din presa clasică și cea electronică că Marian Munteanu este legionar sadea și că dă expresie unei etnocrații violente. Și nimeni nu pare să aibă nici cea mai mică îndoială. Discursul curge senin fără teama că așează pe cineva fără temei sub semnul unei acuzații penale. Căci a spune despre cineva că e prost nu are nicio consecință, dar a afirma ritos că e legionar riscă să provoace o sesizare a Parchetului. Când Ion Iliescu spunea că în Piața Universității sunt legionari, el făcea o judecată istorică și ideologică, el căuta să deslușească o genealogie politică, pe când acuzatorii de astăzi fac, de-a dreptul, un denunț penal.

Între ”legionarii” de azi există cu siguranță diferențe mari. Gabriel Liiceanu (legionar și el în versiunea Iliescu, legionar și azi în versiunea stângii ”civice”) este de fapt un anti-naționalist care s-a scuturat cu energie de fiece vecinătate potențial contaminatoare. În cazul său nu e numai un denunț răuvoitor, ci și o stupidă neadecvare. Marian Munteanu, în schimb, este un naționalist, dar unul lecuit, care vine în prelungirea unor decepții istorice. Primul îl ține pe Cioran la căpătâiul patului, cel de-al doilea pe Țuțea. Dar dacă Cioran a devenit un sceptic, Țuțea a sfârșit în dezamăgire. Nici într-un caz, nici într-altul legionarismul nu mai e posibil. De altfel întreaga discuție despre naționalism este viciată de analogii ilicite, lipsite total de simțul proporțiilor și care sfârșesc prin a banaliza experiențele criminale fără egal ale secolului trecut. Dacă Crin Antonescu va fi fost un soi de Hitler, așa cum sugera un raport Expert Forum, în 2012, atunci ce am mai putea înțelege din istorie? În orice caz, atunci cand rapoartele de la care finanțatorii așteaptă o descriere exactă și probă devin o specie a pamfletului, dezbaterea politică rațională nu poate avea loc. Românii își fac singuri mari deservicii autoportretizându-se în culori înfricoșătoare. Și exact la fel se întâmplă și acum când mai înainte de a vedea cine este el astăzi și ce vrea, Marian Munteanu a devenit obiectul unei diabolizări fără precedent.

Dar în ambianța aceasta frenetică în care denunțătorii arogă, cu stranie siguranță de sine, o certă superioritate morală, discuția și critica nu sunt cu adevărat posibile. Adevărata problemă este că nu îl poți critica convingător pe Marian Munteanu (în sensul unei examinări raționale) până când ambianța nu e curățată de toxinele acestei violențe dogmatice. Multă lume a ales, de altfel, să tacă, sau să rostească ceva vag și aluziv, tocmai din acest motiv.

Aș remarca deocamdată doar ironia situației: Monica Macovei & Co au pledat cu asiduitate pentru candidați ”curați” și ”cinstiți” și, iată, acum când tocmai s-a ivit unul, primii care protestează sunt chiar ea și partizanii săi câți au rămas. Au pledat de asemenea pentru boicotarea partidelor și cultivarea ”societății civile”, iar acum, când apare un candidat care vine el însuși din ”societatea civilă” tot ei se revoltă ca de un sacrilegiu. Atunci când scriam cu insistență ca problema politicii românești este că ocultează diferența dintre stânga și dreapta, refuzând să abordeze marile probleme care se pun în fața lumii noastre, ni se răspundea că prioritatea priorităților este combaterea corupției și că dezbaterile doctrinare sunt un lux pe care nu ni-l putem permite. Or, iată că Marian Munteanu candidatul susținut de PNL, destituie și el doctrinele și ne anunță că singurul lucru important este integritatea. Se află aici o simetrie, ca în oglindă, care explică oarecum răbufnirea aceasta de violență la început de campanie.”

Articolul este bun, el arata faptul ca problema doctrinara, mai bine zis ideologica, nu prea conteaza, ceea ce nu e in regula: „Or, iată că Marian Munteanu candidatul susținut de PNL, destituie și el doctrinele și ne anunță că singurul lucru important este integritatea.”. Articolul face distinctia necesara intre acuzatia de legionarism adusa lui Gabriel Liiceanu sau Anei Blandiana – in acest caz trebuie sa scriem „legionarism”, cu ghilimelele de rigoare, desigur – sau exagerarea potrivit careia Crin Antonescu „va fi fost un soi de Hitler, așa cum sugera un raport Expert Forum, în 2012” si ceea ce se spune despre Marian Munteanu, doar si pentru faptul ca atat Liiceanu cat si Ana Blandiana nu candideaza, iar Crin Antonescu s-a retras intr-un con de umbra si nici dansul nu candideaza. Una este sa-l citesti, sa-l studiezi pe Cioran si alta e o atitudine politica de natura sa te apropie de Miscarea Legionara sau fascism – ceea ce unii ii reproseaza D-lui. Munteanu. Eu n-as trece chiar atat de repede peste ceea ce i se reproseaza lui Marian Munteanu, avand in vedere promovarea acestuia pe posturile de televiziune si candidatura sa la Capitala. Eu nu-l acuz, insa solicit explicatii in continuare din partea PNL si din partea dansului pentru ca e normal ca atat PNL cat si dansul sa explice cu mai multa claritate si concretete astfel de lucruri electoratului, mai ales celui liberal. De observat ca Mircea Ionescu Quintus, cum aratam mai sus, s-a abtinut de la vot, lucru care arata ca mutarea cu Marian Munteanu ar fi una cel mult interesanta, daca nu chiar indoielnica, dar in niciun caz cea mai buna…

Ramane, totusi, intrebarea: de ce Marian Munteanu? E vorba de o nostalgie a anilor ’90? Aici PNL nu a clarificat deloc lucrurile.

Fara indoiala, anii au trecut, omul imbatraneste. Totusi, cum trebuie sa-l vedem azi pe Marian Munteanu: mai este oare tanarul din prima poza sau domnul cu aer conservator din ultima?

Numai uitandu-te la prima poza si parca respiri azi aerul tare de LIBERTATE  al inceputului anilor ’90!

Iar daca tot ne intoarcem la anii ’90, tocmai acest aer tare de LIBERTATE nu trebuie sa-l uitam ci sa ni-l reimprospatam mereu in memorie!

DE citit si…

… acest editorial al maestrului Cristoiu:

Marian Munteanu – acest Dan Diaconescu care se crede Petrache Lupu, spălat cu limbuța la Antena 3!

Se arata ca:

„Marian Munteanu, desemnat candidat al PNL pentru Primăria Capitalei marţi, 12 aprilie 2016, a fost miercuri, 13 aprilie 2016, invitatul lui Mihai Gâdea la Sinteza zilei de pe Antena 3.
Cu o seară înainte, imediat după desemnare, Marian Munteanu a fost invitatul lui Rareş Bogdan la Jocuri de putere, de pe Realitatea Tv.
Bogdan Tiberiu Iacob, un excelent scocioritor prin arhive, a descoperit o emisiune a lui Rareş Bogdan cu Marian Munteanu ținută pe 16 februarie 2016.
Cu aproape două luni înainte de a fi binecuvîntat drept candidatul PNL, Rareş Bogdan, printre altele ziarist, se angajează să-i fie lui Marian Munteanu, candidat la Primăria Bucureştilor, chibiţ electoral:
„În cazul în care totuşi vă hotărîţi să intraţi în bătălia pentru primăria capitalei sau într-o bătălie politică, pentru dvs., eu voi intra în luptă exact cum am intrat pentru preşedintele Iohannis în 2014, cînd am fost pe baricade cu steagul în mînă!”

Descoperirea lui Bogdan Iacob nu m-a surprins. Dezgroparea mediatică a cadavrului social-politic Marian Munteanu e o Operaţiune începută de anul trecut, avînd, ca de obicei cînd vine vorba de Operaţiuni, avînd în Realitatea Tv un Pluton şi în Rareş Bogdan, un locotenent. Cei care nu ştiu cine conduce România, convinşi, în naivitatea lor, că o conduce Poporul, vor fi rămas surprinşi la cultivarea furibundă a lui Marian Munteanu de către un post tv, ştiind că fostul lider al Pieţei Universităţii, compromis iremediabil prin candidatura în numele lui Virgil Măgureanu, dispăruse de 15 ani din spaţiul public. Rareş Bogdan l-a invitat de numeroase ori pe post de Guru al Naţiunii. Stînd picior peste picior, scăldat în privirile aprinse ale lui Rareş Bogdan, Marian Munteanu a debitat enormităţi de bodegă pe post de soluţii pentru Salvarea ţării, căzute sub călcîiul străinilor.

La emisiunea din 16 februarie 2016, care l-a entuziasmat pe Rareș Bogdan atît de tare, încît s-a angajat pe post de chibiț electoral, Marian Munteanu a vorbit și de o nouă Constituție. Printre altele, Constituția lui Marian Munteanu prevede obligativitatea tinerilor între 18 şi 34 de ani de a face parte din Miliţiile populare, instituirea unei Autorităţi Morale Naţionale şi impunerea a două zile naţionale.

De ce-am scris aceste rînduri?

Nu pentru a-l mustra pe Rareş Bogdan, pentru c-a renunţat la profesia de jurnalist în favoarea celei de codoş electoral (o să-l mustre viaţa, veţi vedea!), ci pentru a scoate în evidenţă importanţa emisiunii de la Antena 3.

Unul dintre cele mai importante partide ale ţării scoate un ins dintr-o grotă a Evului Mediu şi-l propune României secolului XXI drept candidat la Primăria Capitalei. Apariţiile sale la Realitatea tv, inclusiv cea din seara desemnării, n-aveau nici o legătură cu jurnalistica.

De marţi seara pînă miercuri seara, în spaţiul mediatic se dezlănţuie o furtună de întrebări ridicate de decizia PNL.

Emisiunea de la Antena 3 de miercuri seara avea toate datele de a fi una memorabilă.

Se ivea, în fine, posibilitatea ca Marian Munteanu să răspundă întrebărilor puse de opinia publică:

1) Cum de a candidat în numele lui Virgil Măgureanu?

2) Dacă mai împărtăşeşte sau nu credinţele legionare?

3) Cum a ajuns PNL, partid cu cel puţin 100 de posibili candidaţi la Primăria Bucureştilor, să opteze pentru un ins dispărut din spaţiul public de 15 ani.

4. Ce Proiect are pentru București?

Cel puţin aşa socoteau naivii.

Naivii telespectatori care mai cred că avem o presă independentă, pusă în slujba interesului public şi nu a intereselor oculte.

Alţii, ca mine, care ştiam că Antena 3 face parte, ca şi Realitatea tv, din Maşinăria mediatică pusă în mişcare cînd vine vorba de o Operaţiune, s-au uitat la Sinteza zilei pentru a vedea cum e spălat cu limba dată cu săpun candidatul impus de Klaus Iohannis marelui partid PNL, zis şi Partidul Meu, Partidul Proprietate privată a lui Klaus Iohannis.

După primele zece minute mi-am dat seama că nu era o emisiune de lămurire a unor enigme din personalitatea lui Marian Munteanu, aşa cum ar fi cerut profesia de jurnalist, ci o emisiune de spălare a lui Marian Munteanu de tot ceea ce se scrisese şi se zisese în restul presei.

Din start, Mihai Gâdea a amintit că Marian Munteanu, Eroul pe care el îl admira de cînd era mic şi, în provincie fiind auzea vorbindu-se în jur de Piața Universității, a fost, de marţi seara, pînă la ora emisiunii, victima unei campanii de defăimare duse de propaganda băsistă.

Înainte de a se trece la primele întrebări, Mihai Gâdea a evocat împreună cu Marian Munteanu întîlnirea lor de la Washington, la care a fost Alina Gorghiu şi Dan Mihalache.

Se înţelege că, puse sub acest semn, întrebările erau gen, Cum de-aţi putut fi atît de erou? sau Ce-are cu dumneavoastră propaganda băsistă? sau Nu-i așa că vă iubiți Țara?

În cei 20 de ani de televiziune, am întîlnit emisiuni electorale în care invitatul plătise la casierie. Cum la unele se nimerise să pic şi eu ca musca-n lapte, cînd candidatul delira cu o promisiune fantasmagorică, îl întrebam Cum o să faceţi?

Au fost cazuri – am aflat după – cînd invitatul s-a supărat rău după emisiune, reproşîndu-i moderatorului că el a plătit ca să se simtă bine.

Sînt sigur că acest sentiment l-a stăpînit pe Marian Munteanu pe tot parcursul emisiunii.

Instalat la măsuţa lui Mihai Gâdea, Marian Munteanu le-a ținut celor din jur, în frunte cu doi generali, unul prezentat drept General SRI! Discursuri despre cum vede el salvarea țării.

Despre Marian Munteanu s-a spus că e un naționalist.

Numărîndu-mă printre cei preocupați de redarea demnității naționale la un Popor deseori umilit de Puterile Protectoare, am vrut să văd dacă Marian Munteanu are vreo soluție de tip naționalist.

O soluție însă care să țină cont că ne aflăm în 2016 și nu în Evul Mediu.

Marian Munteanu n-are nici o soluție. N-are nici o idee. Spusele sale la Sinteza zilei îmi aminteau de tipii care mă opresc pe stradă pentru a-mi prezenta teoriile lor despre situațiunea României.

La orice bodegă din marginea Șoselei Naționale poți auzi, după un țoi de țuică, teorii de acest fel mult mai interesante.

Ce mai încolo și încoace!

Un Dan Diaconescu care se crede Petrache Lupu!

Cu excepţia lui Radu Soviani, singurul ziarist de acolo, nimerit din greșeală la un exercițiu de lins în direct, toţi cei din platou, în frunte cu Mihai Gâdea, îl ascultau înmărmuriţi de fericire.

Le vorbea Marian Munteanu!

Şi Marian Munteanu, ştiind c-a plătit la casierie, altfel spus ştiind c-a venit la o emisiune în care să se simtă bine, turuia întruna, turuia teoriile sale de luptător al lui Hristos.

A fost un moment cînd nu s-a simţit bine.

Cel în care Radu Soviani l-a întrebat cînd şi de cine a fost contactat de la PNL pentru a i se propune funcţia de candidat.

Aici, Marian Munteanu a început să se bîlbîie, să se contrazică, să se foiască, să transpire abundent, lăsînd impresia că nu mai ţine minte întîmplări petrecute cu două zile în urmă.

O situaţie explicabilă.

Marian Munteanu e candidatul PNL cu mult înainte de 12 aprilie 2016, cu mult înainte de 16 februarie 2016, încă de pe vremea cînd Realitatea tv a purces la Operaţiunea Mediatică Dezgroparea mortului.

Fireşte, Mihai Gâdea, dîndu-şi seama că Marian Munteanu s-ar putea supăra, a intervenit imediat pentru a-l salva, abătînd discuția de la acest subiect.

Desemnarea lui Marian Munteanu putea să pară la un moment dat drept semnul unei derute a PNL după accidentul cu Ludovic Orban.

Participarea la Operațiune, alături de Realitatea tv, a Antenei 3, post pentru care a făcut campanie publicitară Klaus Iohannis, ne spune să momentul Marian Munteanu ține de un Plan.

Un conceput de sergenții majori mesianici fie și pentru că și așa n-au treabă, dat fiind că teroriștii nu ne deranjează, iar spionii sunt de prostia celor de la Black Cube.

Tare mă tem că Marian Munteanu va fi primar al Capitalei.

Chiar și dacă toți ceilalți candidați ar fi arestați preventiv cu o zi înainte de scrutin!”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.