Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Revolutie sau lovitura de stat? Despre ce s-a intamplat in Decembrie ’89

In primul rand este interesant de observat ca inainte de Revolutie, deci pe vremea regimului Ceausescu, FSN a existat, avand in centrul sau pe Ion Iliescu. Acest lucru nu trebuie subestimat, chiar daca membri acestuia se intalneau in boscheti. Pe de alta parte, marginalizarea lui Iliescu, de catre Ceausescu, pana la intr-un simplu director de Editura Tehnica, arata ca Iliescu era un pericol la adresa regimului Ceausescu. Altfel de ce a fost indepartat pana la cea mai joasa treapta a nomenclaturii de partid? Si de asemenea nu trebuie sa ne mire aparitia in presa straina a unor articole ce vorbeau despre Iliescu drept succesorul lui Ceausescu. Ar fi putut fi finantate din tara, ceea ce pare destul de putin probabil, sau din exerior, ceea ce pare mult mai probabil. Lucrurile acestea arata ca Iliescu era un personaj important.

Sigur, caderea comunismului in Romania – si deci si a lui Ceausescu – trebuie legata de Summitul de la Malta unde au avut loc intrevederi la varf intre SUA si URSS, vizand arhitectura geopolitica a lumii postcomuniste.

Din aceasta cauza trebuie sa admitem ca au existat interese externe pentru scoaterea lui Ceausescu de la Putere.

Spuneam mai sus ca FSN-ul, care era constituit pe vremea lui Ceausescu si ingaduit de acesta, nu trebuie subestimat, mai ales ca scopul lui era preluarea Puterii, Or, asta nu se putea intampla decat intr-o criza de sistem. Deci ideea preluarii Puterii era indisolubil legata de caderea regimului si sistemului comunist.

Un alt aspect ce trebuie luat in considerare este inrautatirea fara precedent a vietii oamenilor in ultimii 10 ani cu Ceausescu, inrautatire progresiva in principal sub aspect economic si in conditiile in care Securitatea era peste tot, pentru ca Ceausescu se temea.

Din aceasta cauza au iesit oamenii in strada. Era o nemultumire indreptata spre regim. Ideea de revolutie a aparut putin mai tarziu.

Fara indoiala conducerea superioara a Securitatii, inclusiv a contrainformatiilor militare cunostea despre Malta. Pe de alta parte nemultumirile populare erau asa de mari in toata tara incat oamenii nu puteau fi opriti sa iasa in strada sa protesteze.

Ceausescu avea controlul asupra instiutiilor de forta. Avea in mana lui Armata, Securitatea, iar in astfel de conditii era practic imposibil de scos. De asemenea, legal vorbind, Ceausescu nu putea fi demis decat de Marea Adunare Nationala. La proces, Ceausescu a avut dreptate cand spunea: ” Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale”. Deci a-l indeparta pe Ceausescu de la Putere era, practic, imposibil. Rusii, dar si americanii, stiau bine lucrurile acestea, inclusiv faptul ca Ceausescu nu va ceda amiabil Puterea. Teama cea mai mare era in legatura cu folosirea fortei armate de catre regimul comunist. Si s-a vazut ca Armata a tras la Timisoara, cu Gen. Milea ministrul MAN, si lucrurile se puteau repeta la Bucuresti – ca erau semnale clare, evidente, ca Bucurestiul va iesi in strada! Initial se incercase ceva la Iasi, dar Iasiul era prea aproape de granita cu URSS – batator la ochi si periculos. Timisoara era locul ideal, apropierea de Vest avand o simbolistica potrivita, era mai putin batator la ochi si mai putin periculos fata de Iasi. Chestiunea e ca Armata a intervenit brutal, iar lucrul asta se putea repeta la Bucuresti. Fara indoiala, se poate obiecta ca in fata unor provocari a unor elemente de ordin extern nu opui Armata sa rezolve problema, stiut fiind ca, in astfel de cazuri, Armata face demonstratii de forta.

Intr-un astfel de climat a avut loc sinuciderea Gen. Milea, in fapt decapitarea Armatei. Se stie ca Armata nu poate functiona decat pe baza de autoritate ierarhica. In felul acesta Armata a fost, ca sa zic asa, „scoasa din circuit”. Adica Armata nu ar mai fi putut sa actioneze in folosul regimului Ceausescu. Redobandirea autoritatii la varf se face greu. Generalii defilau pe la Televiziune. Armata se confrunta cu o grava criza de autoritate. Din aceasta cauza s-au intamplat lucruri neplacute, cum a fost ceea ce s-a intamplat la Otopeni.

Al doilea element important era de a stabili daca revolta populara si o Armata care nu mai ar actiona in favoarea dictatorului si regimului comunist sunt suficiente conditii pentru inlaturarea lui Ceausescu, care avea functia legala de ” comandant suprem al fortelor armate”.

Atata vreme cat Ceausescu nu a demisionat, el avea autoritate asupra Armatei si ar fi putut prelua controlul asupra acesteia. Masele, neorganizate si cu mainile goale, nu aveau cum sa se opuna Armatei, daca aceasta ar fi reactionat pro Ceausescu.

Din aceasta cauza a trebuit pastrata o stare de tensiune. Pana la lichidarea dictatorului.

Astfel trebuia sa actioneze cineva pentru mentinerea unei stari de tensiune. Eu cred ca trebuie inteles ca cei din exterior, care urmareau caderea regimului Ceausescu doreau sa mearga la sigur. De aici ideea asa-numitilor „teroristi” – scenariul asta exista. In fapt a fost o invazie mascata a Romaniei, mascata de turisti rusi (poate si altii), cu scopul de a crea pe strazi, tensiune, panica, de a hartui Armata, decapitata cum spuneam, dar care avea deja la varf personaje prietenoase FSN-ului. Totusi, asa cum spuneam, autoritatea nu se obtine usor si dintr-o data. Si Armata era slabita din punctul asta de vedere. Deschiderea granitelor dupa Revolutie a avut drept scop scurgerea lor, a acestor „teroristi”, afara din tara. Iar o asemenea operatiune complexa s-a facut cu largul concurs al Securitatii, DIA care au permis si au acordat sprijinul necesar acestor forte externe. Cu alte cuvinte, un fel de colaborare. Cei din exterior s-au temut de Armata, principalul tool prin care Ceausescu s-ar fi putut mentine la Putere. Securitatea, care stia de diversiune, a pus imediat armele in rastele. Securitatea nu avea, desigur, forta si nici specificul, si nici rolul Armatei.

Faptul ca s-au dat arme civililor, fake news-urile care apareau atunci la TVR erau si expresia unei stari de haos. Insa acest haos trebuia intretinut. Motivele erau de a acoperi ce s-a intamplat si de a abate atentia de la preluarea Puterii, fenomen ce era in plina desfasurare.

Cam asa as vedea eu, in mare si pe scurt, evenimentele de atunci. Sigur, o revolutie trebuie sa aduca ceva nou. Schimbarea sistemului politic, a statului, a oranduirii sociale, a economiei etc definesc o revolutie. Iar astfel de schimbari, in cazul unei revolutii, sunt de regula radicale.

Dar mai trebuie sa se schimbe si oamenii. De aceea Proclamatia de la Timisoara se inscria in logica revolutionara. Or, noi am putut cu usurinta constata aparitia in prim-plan tot a unor membri marcanti ai PCR, ca de exemplu: Brucan, Iliescu, Gen. Militaru si multi altii.

Dar daca ma gandesc mai bine nici nu vad ca s-ar fi putut face altfel…

Unii au vazut in aparitia la varf a acestor fosti marcanti lideri PSD „revolutia furata”. Dar ce puteai sa faci? Si mai ales cu cine? O revolutie inseamna desigur si preluarea Puterii. Or, in Romania socialista nu exista Opozitie sau o organizare serioasa capabila sa se opuna regimului comunist. Corneliu Coposu era urmarit zi si noapte de catre Securitate. Iar Exilul romanesc era de asemenea ignorat de stat si amenintat tot de catre Securitate. In permanenta. De aceea in aceste zone nu putea izvori vreo schimbare serioasa.

Corneliu Coposu era din exteriorul PCR. Ion Iliescu era din interior si era o problema interna a partidului. Nu trebuie sa facem confuzia ca ar fi avut acelasi statut, ca sa zic asa. Si nici n-au fost tratati similar de catre regim.

Asa cum au decurs lucrurile schimbarea politica trebuia sa provina din interiorul PCR. Pentru ca nu ar fi avut cine s-o faca. Nu doar ca ar fi fost extrem de periculos, dar n-ar fi avut nici mijloacele s-o faca. Fara indoiala, nici organizarea necesara.

Ca ne place sau nu, preluarea puterii politice – componenta esentiala a oricarei revolutii – nu se putea face decat de cei din interiorul partidului unic si cu aportul structurilor de informatii, printre care si fosta Securitate. De fapt, ceea ce s-a intamplat a fost daramarea prin forta a Esalonului 1 al PCR si preluarea Puterii de catre Esaloanele 2-3 ale aceluiasi PCR. Evident, in cazul fostei Securitati, transformate in SRI, lucrurile au stat aproximativ la fel.

Eu cred ca trebuie inteles faptul ca preluarea puterii politice s-a facut pe suportul organizatoric al fostului PCR, la care s-a renuntat formal imediat dupa Revolutie, fara a fi condamnat oficial comunismul. Organizarea PCR la nivel national a si permis preluarea rapida a Puterii de catre FSN-ul lui Ion Iliescu. De aceea nu ar trebui sa ne miram prea tare ca acestia au reusit intr-un termen scurt sa aiba un control politic deplin. FSN s-a suprapus perfect peste structura organizatorica a PCR.

Imi dau seama ca se pot face unele confuzii. Partidul unic, PCR, era un partid mamut, cu 4 milioane de membri. Evident ca multi erau de umplutura acolo.  Evident ca in timpul Revolutiei si dupa, optiunea oamenilor a fost anticomunista. Dar pentru preluarea Puterii esential era suportul, scheletul organizatoric al defunctului PCR, mostenit de catre FSN. Statistic vorbind, Regula lui Pareto ne-ar da ca doar 20% din cei 4 milioane de membri nu erau de umplutura p-acolo. Asta inseamna in jur de 800.000 de membri. Adica atati cat are, cu o buna aprocimatie, acum PSD, adica fostul FSN al lui Ion Iliescu. Cu alte cuvinte, Revolutia a restructurat PCR-ul, transformandu-l intr-un Front si apoi intr-un partid democratic de stanga.

In 1990, partidele istorice, dar si celelalte, abia se formau. PNTCD, PNL, Partidul Social-Democrat a lui Cunescu erau partide in formare, intr-o societate in care 4 milioane de oameni au fost membri PCR. Din aceasta cauza FSN-ul, care beneficia de structura organizatorica a PCR si de nucleul important al acestuia a fost avantajat. Din aceasta cauza a si putut sa castige alegerile din 20 mai 1990, primele alegeri libere postcomuniste, la un scor lejer.

Interesant comunicatul de presa lansat de Dl. Iliescu:

Comunicat de presă

Am decis să ies din tăcerea pe care mi-am impus-o în legătură cu acțiunile justiției în cazul dosarelor generic numite ”Revoluția” și ”Mineriada”, din obligația de a lămuri câteva lucruri. Prima observație se referă la finalitatea acestor dosare, finalitate care nu mai are nicio legătură cu aflarea adevărului despre acele evenimente. Cum poate afirma cineva că acesta este scopul acestui spectacol ”justițiar”, când, în cazul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 nu a fost judecat, de fapt, nici măcar cercetat, vreunul dintre cei care au organizat acțiunile violente din ziua de 13 iunie, au atacat sediul Poliției Capitalei, sediul SRI, al Ministerului de Interne, care au răspândit zvonuri ce au incitat la violențe, au atacat și incendiat  sediul Televiziunii publice și au rănit oamenii care apărau studiourile tv de furia dezlănțuită a unor indivizi, la fel de fără chip și identitate ca și teroriștii care au atacat fostul sediu al CC al PCR chiar în momentul în care se redacta Comunicatul către țară al CFSN?

Pentru cei mai mulți dintre cei care acuză acum în spațiul public, evenimentele de la 15 martie 1990 de la Târgu Mureș, nu mai există, pentru că, nu-i așa, contrazic tezele lor despre natura și consecințele lor, și nu mai servesc ”cauzei”. La fel, nici evenimentele din 13 iunie 1990 nu mai există, iar minerii au venit la București fără motiv, doar pentru a reprima o manifestație, cea din Piața Universității, pe care organizatorii ei o încetaseră a doua zi după alegerile din 20 mai 1990. Se construiește o altă realitate, pentru a justifica astfel de dosare.

        Aceste dosare au făcut obiectul atenției procuraturii timp de 28 de ani. Au făcut obiectul atenției unor comisii speciale ale Parlamentului României. De fiecare dată soluțiile pronunțate au nemulțumit pe cineva, de vreme ce se redeschid mereu, coincidență probabil, atunci când apar crize de natură politică, în special, care necesită schimbarea agendei publice. Acum ni se spune că istoria trebuie scrisă de procurori și judecători. De ce? Ca să aflăm că o Revoluție durează exact cât îi trebuie unui dictator să decoleze de pe acoperișul sediului puterii? După care, în secunda următoare, democrația se instalează, instituțiile ei înfloresc și schimbarea s-a terminat?

        Această abordare este pe cât de politizată, pe atât de periculoasă. Nu poți fundamenta un dosar de cercetare penală pe viziunile unora sau altora despre evenimente despre care oricum nu puteau avea o imagine corectă. În acele zile de decembrie 1989 nimeni n-a avut o imagine integrală a evenimentelor. Nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă. Ei bine, asta se dorește cu aceste două dosare! Nu dovezile trebuie să ducă spre un verdict, verdictul a fost dat în afara cadrului legal, iar justiția trebuie doar să înlăture acele dovezi care ar contrazice verdictul.

        Nu cred că-și închipuie cineva că vechiul sistem abandona, fără să reziste, puterea, în decembrie 1989, oricât de erodat și de slăbit ar fi fost. Avea de partea sa aparatul de represiune, chiar dacă unii, mai rapizi în decizii, începuseră să fugă de pe corabie. Cu unii dintre ei vom avea surpriza să ne întâlnim în organizarea evenimentelor din 13 iunie 1990. Asta dacă justiția ar vrea să cerceteze acele evenimente în mod corect – evenimente care au reprezentat răzbunarea lor pentru că au fost alungați de la putere în decembrie 1989.

        În ceea ce mă privește decizia președintelui Iohannis nu mă surprinde, cu toate că nu văd care este cadrul legal în care se înscrie. Mă surprinde însă faptul că, liberi fiind, oamenii nu mai cred că trebuie să lupte pentru libertatea lor. De asta au ajuns să ne dea lecții de democrație oameni care, în timpul ceaușismului, au tăcut mâlc, asta când nu puneau umărul la costruirea cultului personalității lui Ceaușescu.

        Știu că sunt destui cei care nu văd nici acum cu ochi buni faptul că promisiunile cuprinse în Comunicatul CFSN către țară, scris, cum spuneam, printre gloanțe(atacuri despre care se spune acum că au fost înscenarea noastră!)  au fost îndeplinite. Nu poți face din actul suprem de demnitate al națiunii române o ”lovitură de stat”, doar pentru că așa a citit cineva în cartea unul apologet-și angajat!-al Securității. Am spus și repet: ar fi fost bine dacă am fi avut parte și noi precum Polonia, Ungaria și Cehoslovacia,de o tranziție negociată. O revoltă populară a născut un vid de putere. Niște oameni, din cele mai diverse zone ale societății, și de cele mai diverse convingeri politice, au încercat să dea un sens și o direcție schimbării. Și-au asumat niște responsabilități.

Acum sunt acuzați că au îndrăznit acest lucru. Totul se transformă într-o farsă, jignind sacrificiul și memoria celor care au luptat pentru libertate și democrație. Probabil că trebuia să trecem și prin faza asta. Deși altele sunt problemele de pe agenda națiunii. Care agendă pare să nu mai aibă nici obiectivul integrării europene, nici pe cel al dezvoltării, combaterea sărăciei, o viață mai bună pentru români. Programul Revoluției Române rămâne în continuare actual. Poate că asta deranjează, în ultimă instanță. Dar nu este vina mea că se întâmplă așa. Prezentul este operă colectivă. Eu mi-am făcut partea mea de datorie, indiferent de ceea ce cred cei care caută țapi ispășitori pentru eșecurile lor. Stau cu capul sus la judecata istoriei.   Ion Iliescu”

Lucrul ce m-a frapat din prima citind ce spune Ion Iliescu in acest Comunicat de presa este schimbarea pozitiei sale legata de evenimentele din 13-15 iunie ’90: nu mai sunt „elemente legionare”, ci cei care au organizat evenimentele din 13 iunie sunt oamenii fostului regim comunist: „evenimente care au reprezentat răzbunarea lor pentru că au fost alungați de la putere în decembrie 1989„. Totusi, inteleg ca si Petre Roman este anchetat. In calitate de premier la data respectivelor evenimente poate ca va reusi sa raspunda mai bine la aceasta problema…

Insa ceea ce se remarca din expozeul D-lui. Iliescu este faptul ca, de fapt, dumnealui nu-i place sau nu-i convine ca s-au redeschis Dosarele Revolutiei si Mineriadei. Si nu-i convine pentru ca trebuie sa raspunda pentru ceea ce s-a intamplat atunci, pentru mortii de atunci, pentru venirea minierilor si pentru cei agresati de minieri, si pentru imaginea proasta pe care Mineriada din 13-15 iunie 1990 a facut-o Romaniei, ceea ce nu inseamna, desigur, ca este neaparat vinovat: instanta de judecata va stabili lucrul asta. Insa domnia sa a sustinut cam intotdeauna teza potrivit careia: „Nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă.„, uitand parca de faptul ca documentele secrete ies din arhive dupa 30 de ani. Teza aceasta, ca nu se poate stii adevarul si drept consecinta e inutil sa-l mai cauti, se vede ca-i serveste destul de bine fostului Presedinte.

Nu dorim sa vedem un proces politic. Dorim aflarea adevarului si ca cei care se fac cu adevarat vinovati sa plateasca.

Iar in ceea ce priveste chestiunea legata de faptul ca „prezentul este o opera colectiva”, Dl. Iliescu uita ca liberalizarea pe care domnia sa a pastorit-o a fost facuta prin furtisagurile de la stat, lucru in care a excelat FSN-FDSN-PDSR-PSD. Eu n-as crede ca Programul domniei sale a reusit sa asigure o viata mai buna pentru romani. In perioadele in care a fost Presedinte a binecuvantat furtisagurile si distrugerile industriale prin simplul motiv ca, de fapt, nu a luat atitudine impotriva acestor infractiuni, transformand furtisagul intr-un soi de normalitate pernicioasa. Daca „prezentul este o opera colectiva”, lucrul asta nu exclude responsabilitatea celor care au condus tara. Or, domnul Iliescu pare a dori sa ocoleasca lucrul asta.

Reclame

aprilie 14, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Securismul…

„Cu cat mai putin oamenii pierduti se ingrijesc de propriile lor pacate, cu atat mai mult curiozitatea lor cauta pacatele celorlalti. Cauta nu sa indrepte, ci sa muste; si, in neputinta de a se justifica, ei sunt mereu gata sa acuze pe ceilalti. Nu acesta este modul care ne este aici propus pentru rugaciune si pocainta. „Caci imi cunosc nedreptatea si pacatul meu este pururi inaintea mea” este spus. Acest imparat, care se pocaieste nu se ingrijeste de pacatele altuia, s-a recules pentru a nu vedea superficial, ci pentru a se patrunde coborand inauntrul sau. Nu s-a crutat pe sine; si putea, fara indrazneala, sa ceara sa fie crutat.”

Fericitul Augustin – predica Despre Pocainta, rostita in basilica Restituta din Cartagina in anul 419; Fericitul Augustin, Predici, Editura „Oastea Domnului”, Sibiu – 2010

Mediafax

DNA are tehnică nouă de interceptare: Contacte sau poze extrase din telefoane şi urmărire pe Facebook/ Softul poate recupera inclusiv datele şterse din mobile sau calculatoare

„DNA s-a dotat cu sisteme noi de ascultare şi urmărire, potrivit unei licitaţii publice. Începând de astăzi, Direcţia are softuri care pot sparge orice fel de telefon din care poate extrage contacte, poze, mesaje, inclusiv cele care au fost şterse. Valoarea investiţiei se ridică la 670.00 de euro.

La capitolul telefoane telefoane mobile, achiziţia DNA prevede softuri care să extragă date din telefoane, precum Apple, Alcatel, BlackBerry, Samsung, Sanyo, Sharp, Sony (SonyEricsson), însă lista este mult mai lungă. La acestea se adaugă şi replicile chinezeşti ale dispozitivelor mobile şi dispozitive de stocare de tip card de memorie.

DNA a cerut ca softul să suporte cel puţin 2400 modele de dispozitive mobile pentru deblocare parole/ecran pin şi funcţiile de ocolire a măsurilor de siguranţă. Potrivit caietului de sarcini, sistemul cumpărat de DNA va putea identifica locaţia unei persoane chiar dacă sistemul este în mod offline pentru GPS.

Nici ştergerea mesajelor sau a contactelor nu mai rămâne un secret. Softul achiziţionat de Direcţia Naţională Anticorupţie poate recupera inclusiv datele şterse din mobile sau calculatoare. Urmărirea se poate face şi pe reţelele publice: modulul de procesare şi analizare a artefactelor de tip Internet dispune şi de motor de căutare şi recuperare din spaţii nealocate (funcţii carver) pentru aplicaţii web, cum ar fi: Facebook, Google Drive, Google Chat, Skype, Dropbox, Torrent etc”, se arată în caietul de sarcini.

Softul poate să cloneze cartele, să decodeze agende de telefon, să acceseze notiţele sau aplicaţiile instalate în telefon.

Licitaţia a fost câştigată de cinci firme: TREND IMPORT EXPORT. Mida Soft Business S.R.L , WEBSPOT SRL, PRO SYS S.R.L, Q-EAST SOFTWARE S.R.L.

Din caietul de sarcini:
Extragere/achiziţie de date informatice existente pe următoarele dispozitive mobile: Acer, Alcatel, Amazon, Amoi, Apple, Archos, Asus, BLU, BlackBerry, Coolpad, Dell, Dopod, Doro, Fly, Garmin, GeeksPhone, GeneralMobile, Gigabyte, QTEK, T-Mobile, Haier, Huawei, K-Touch, Kyocera, Lanix, Lenovo, LG, Meizu ,Micromax, Motorola, MyPhone, Navitel, Nokia, Pantech, Philips, SFR, Sagem, Samsung, Sanyo, Sharp, Sony (SonyEricsson), TomTom, Toshiba, Turkcell, Vertu, ViewSonic, Vodafone, ZTE.

Potrivit aceleiaşi surse, dispozitivelor menţionate se adaugă şi replicile chinezeşti ale dispozitivelor mobile şi dispozitive de stocare de tip card de memorie;

Totodată, caietul prevede că aplicaţia ajută la identificarea dispozitivelor în funcţie de partea frontală, dimensiuni fizice, TAC, poziţionarea camerei şi a porturilor de conectivitate.

•Arată şi extrage informaţiile despre dispozitivul mobil, marca, model, IMEI.
•Efectuează copii în mai multe modalităţi: logic, fizic, sistem de fişiere, extragere de parole, captură de ecran prin intermediul cablurilor sau a unei camere video.
• Suportă efectuarea de copii pentru sistemele de operare pe dispozitive: iOS, Android, BlackBerry, Symbian, Windows Mobile şi Palm şi replicile chinezeşti

Software-ul urmează să suporte 8700 dispozitive mobile profilate pentru extracţie logica şi decodare şi decodează imagini JTAG pentru minimum 130 dispozitive specifice.

•Suportă decodare JTAG pentru următorii producători: HTC, Huawei, Casio, Kyocera, LG, Nokia, Pantech, Samsung, Sony, ZTE, Sanyo şi replicile chinezeşti.
•Suporta extracţia din dispozitive mobile cu chipset MediaTek, Infineon şi Spreadtrum.
•Suporta cel puţin 2400 modele de dispozitive mobile pentru deblocare parole/ecran pin şi/sau funcţiile de ocolire a măsurilor de siguranţă aplicate dispozitivelor mobile.
•Va avea abilitatea de a căuta telefoanele prin intermediul TAC/IMEI şi alegerea manuală a mărcii şi modelului de dispozitiv;
•Va avea abilitatea de a combina diferite extracţii de la acelaşi telefon cu evidenţierea diferenţelor şi posibilitatea dea fi incluse într-un singur raport;
•Va avea abilitatea de a crea imagini fizice împreuna cu bypass de parole pentru dispozitive mobile Samsung cu Android, incluzând următoarele modele: SM-N9009 Galaxy Note 3, SGH-T989 Gal
axy S II, SGH-T989D Galaxy S II, SGH-i727 Galaxy S II Skyrocket, SM-G710 Galaxy Grand 2, SM-G7102 Galaxy Grand 2, SM-
G7106 Galaxy Grand 2, GT-i9506 Galaxy S4, SM-N900V Galaxy Note 3, SM-P605V Galaxy Note 10.1, GT-i9506 Galaxy S4, SM-N900V Galaxy Note 3, SM-P605V Galaxy Note 10.1, SM-G870W Galaxy S5 Active, SM-G900P Galaxy S5, SM-G860P Galaxv S5 Sport, SM-N910V Galaxy Note 4, SM-N915P Galaxy Note Edge, SM-G901F Galaxy S5 Plus, GT-I5700 Galaxy Spica, SPH- M920 şi replicile chinezeşti;

DNA solicită ca softul să aibă abiltatea de a realiza achiziţii/copii fizice cu bypass (ocolire) de parola pentru Nokia Lumia Windows Phone 8 (Lumia 520, 820, 822, 920, 925, 1020, 1320). Totodată, va avea abilitatea de a extrage parolele din dispozitive Nokia BBS, incluzând RAPUv21 chipset de pe următoarele dispozitive: Asha 300 (RM-781), Asha 302 (RM-813), Asha 311 (RM-714), 700 Benji (RM-670), 603 (RM-779).

Aplicaţia va permite realizare de clone pentru SIM/ MicroSIM/ NanoSIM şi va suporta abilitatea de a efectua capturi de ecran şi imagini a ecranului dispozitivului mobil printr-o camera video separata, dedicată soft-ului; Analizează datele extrase din dispozitive mobile şi exportul datelor informatice: Decodează/converteşte informaţiile despre geo-locaţie fiind posibilă accesarea pe harta din software direct. Va decoda şi analiza agendelor de telefon, lista de mesaje SMS, MMS, Jurnal de apeluri, Mai mult, sistemul va putea accesa calendarul, notiţele sau aplicaţiile instalate în telefon”, prevede caietul de sarcini.

Aplicaţia exportă datele extrase (agenda de telefon, lista de mesaje SMS, MMS, email, IM, calendar, jurnal de apeluri, date despre aplicaţii, fotografii, video, muzica, sunete, date acumulate în browser de internet şi a altor fişiere) în format proprietar, în format PDF, DOC/DOCX, XLS/XLSX şi XML cu posibilitatea de filtrare şi selecţie a acestora.

Cei vizaţi vor putea fi urmăriţi chiar dacă sistemul este offline pentru GPS, iar sistemul va recupera toate datele ascunse sau şterse, inclusiv mesaje, imagini sau contacte.

Pentru calculatoare, sistemul recunoaşte şi analizează sisteme de fişiere, cum ar fi:FAT12, FAT16, FAT32, exFAT, NTFS, ReFS (Windows 8 şi Server 2012), HFS, HFS+,Ext2FS, Ext3FS, Ext4FS, CDFS, ReiserFS 3, VxFS;
-Recunoaşte, analizează şi poate decripta discuri cu criptare totală (WDE), cum ar fi:
-AFF, PGP, Credant, SafeBoot, JFS, VMWare, UFS1, Ultimaco Safeguard, Guardian, EFS,LVM,LVM2, AppleFileVault 1 şi 2;
-Recunoaşte, analizează şi poate decripta fişiere criptate, cum ar fi:
– Bitlocker (Win Vista,7,8), Checkpoint/PointSec R73 7.4.5, Checkpoint 7.6.150, McAfee Endpoint Encryption 5.x şi 6.0, Safeguard Easy 4.40.9 şi Enterprise 5.40 şi 5.50 etc.;
-Indexează, procesează şi analizează multiple tipuri de fişiere cu structuri complexe, cum ar fi:
-containere de tip e-mail: PST, OST, NSF, MSG, P7M, ICS, VCF, MBOX, EML, EMLX, TNEF, DBX, Bloomberg XML;
-Fişiere tip arhivă: 7Z, ZIP, TAR, GZ, BZ2, RAR, Z, CAB, ALZIP;
-Fişiere tip office: DOCX, DOCM, DOTX, DOTM, DOC, DOT, RTF, ODT, WPD, WPS, XLSX, XLSM, XLSB, XLAM, XLTX, XLTM, XLS, XLT, XLA, XLM, XLW, ODC, ODS, UXDC, DBF, PPTX, PPTM, PPSX, PPSM, POTX, POTM, PPT, PPS, POT, ODP;
-Interfaţa aplicaţiei permite crearea şi aplicarea de filtre avansate clasificarea automată a datelor;
-Aplicaţia suportă nativ analizarea memoriei de lucru (RAM) ale sistemelor investigate la distanţă sau din imagini prelevate de la acestea;

Modulul de procesare şi analizare a artefactelor de tip Internet dispune şi de motor de căutare şi recuperare din spaţii nealocate (funcţii carver) pentru aplicaţii web, cum ar fi: Facebook, Google Drive, Google Chat, Skype, Dropbox, Torrent etc.;
–Aplicaţia dispune de un modul de generare şi ataşare la rapoarte de capturi de ecran din cadrul aplicaţiei;
-Modulul de generare rapoarte trebuie să fie capabil să exporte datele indicate şi să creeze legături încadrul raportului către acestea;

Valoarea achiziţiilor se ridică la peste 2,536 milioane de lei, adică 563.572 de euro. Firmele câştigătoare sunt: TREND IMPORT EXPORT. Mida Soft Business S.R.L , WEBSPOT SRL, PRO SYS S.R.L, Q-EAST SOFTWARE S.R.L.

În spaţiul public au apărut informaţii că firma Q-East Software SRL este deţinută de preşedintele şi vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România – Republica Coreea. Şeful acestei organizaţii, Marius Sticlaru, este membru al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare şi un publicist la revista „Intelligence”, editată de SRI, scrie Jurnalul Naţional.

Firma Pro Sys SRL, fondată de Bărbieru Petrişor, fost candidat la Camera Deputaţilor din partea PDL, a vândut în 2007 licenţe Microsoft Primăriei Sectorului 3, condus de Liviu Negoiţă, la acel moment. Conform ziarului Ring, Pro Sys SRL a prins o mulţime de contracte cu statul, inclusiv cu instituţii constrolate de PDL, cum ar fi Ministerul Transporturilor, MDRT, MAE, SGG, Senatul, Institutul Pentru Tehnologii Avansate dar şi unor instituţii ca DNA, căruia i-a livrat echipamente de ascultare.

Webspot SRL este patronată de soţii Liliana şi Mircea Mitroi Nastea.

Compania de distribuţie IT&C Mida Soft Business, care este activă şi pe segmentul furnizării de servicii de IT, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 51,2 mil. lei (11,5 mil. euro), în creştere cu 37% faţă de 2014, conform Ziarul Financiar. Compania este deţinută de antreprenorii Daniel Dumitru Moruz şi Florentina Moruz. Mida Soft Business are un pachet de 10% din acţiunile magazinului online evoMAG.ro.

Trend Import-Export este înfiinţată în 19991, dar din 2008 se ocupă de servicii sofware. Potrivit presei, Trend Import-Export lucrează în zona de distribuţie şi cea de servicii cu companii precum Cisco Systems, Linksys, Microsoft, Lenovo, Oracle, AVG şi Hitachi. Acţionarii firmei sunt Tudor Iliescu, Anghel Ilie şi Ionasek Alexandru.”

O asemenea stire nu a trecut neobservata. Iar gandul te duce, intr-adevar la hackeri, cum s-a si remarcat in dezbaterile publice. Pentru asemenea echipamente s-a chetuit o suma frumusica din banii nostri. Problema nu e doar ce doreste sa faca DNA cu asa ceva ci si daca e legal. Pentru ca astfel de activitati care violeaza brutal spatiul privat sunt ilegale in Romania. O asemenea patima securistica nu s-a vazut nici pe vremea lui Ceausescu!!! Dar pe vremea aceea era un regim dictatorial, nu unul bazat pe democratie si libertate, cum stipuleaza Constitutia actuala. Asta lasand la o parte faptul ca sistemul acesta bazat pe urmarirea cetatenilor s-a dovedit a fi unul falimentar: regimul comunist tot s-a prabusit, iar cu Ceausestii se stie ce s-a intamplat. Patima, patima securistica a ramas!! Nu mai vorbesc de faptul ca, asa cum arata articolul, e vorba si de niste firme care fac un profit frumusel din banii publici. O alta problema ar fi ca folosind astfel de sisteme se poate viola spatiul privat din alte tari. Cat o fi asta de legal…? Ca parca nu e…

Ma uitam ieri la ultima parte a unui talk-show la o televiziune de stiri in care subiectul era ceea ce se cheama acum fake news. Interesant este ca se vorbea foarte aprins despre subiect, dar fara a defini, de fapt, fenomenul: ce inseamna fake news? Pentru ca altminteri orice parere care nu convine poate fi catalogata drept fake news. Fobia aceasta fata de ceea ce se cheama fake news pare a fi, de fapt, frica de libertate si libera exprimare.

Iata ce am citit pe saitul unui think-tank din Romania – Centrul Roman de Politici Europene:

Companiile de stat – cum aplică guvernanța corporativă și cum pot bloca clientela politică

Masă rotundă Companiile de stat –  cum aplică guvernanța corporativă și cum pot bloca clientela politică, 28 iunie 2017
Evaluarea guvernanței corporative a companiilor de stat – din perspectiva prevenirii corupției, a clientelismului și a capturii statului într-o zonă foarte vulnerabilă a economiei, cea a întreprinderilor publice, a fost tema pe care Centrul Român de Politici Europene, Expert Forum și Freedom House România au a pus-o ieri în dezbatere la Ministerul Justiției.

Primele concluzii ale cercetărilor pe tema prevenirii corupției și clientelismului în companiile de stat din România au fost testate cu reprezentanți ai întreprinderilor public, ai ministerelor, inclusiv coordonatori ai Strategiei Naționale Anticorupție și experților independenți.

Primele concluzii, după rezultatele unui chestionar de experți aplicat la nivel național, arată că aplicarea principalului instrument de guvernanță corporativă, Legea 111/2016 pentru aprobarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, are dificultăți la implementare iar recentele tentative politice riscă să compromită progrese extrem de greu obținute până acum.

Astfel, potrivit experților consultați:

  • Nu există un mecanism clar de atribuire a responsabilităților și sarcinilor de monitorizare a performanței. Ministerul Finanțelor și autoritățile publice tutelare împart această responsabilitate, dar se confruntă cu limitări instituționale în aplicarea eficientă a unei monitorizări optime;
  • Companiile de stat de la nivel local sunt într-o situație critică. Execuția bugetară a acestora este de cele mai multe ori netransparentă și există o incidență mare de politizare, nepotism;
  • Instabilitatea instituțională a blocat dezvoltarea unor mecanisme proprii și asumate de monitorizare și evaluare la nivelul ministerelor/autorităților publice tutelare;
  • Rețelele de captură a resurselor publice s-au consolidat, ceea ce face ca efortul de combatere a lor să necesite o abordare strategică, structurată – lupta anticorupție nu este urmată de măsuri de prevenire și combatere concrete, eficiente, vizibile;
  • Situația financiară a multor companii de stat din România este extrem de sensibilă în momentul de față, având atât provocări din scăderea valorii și perioadei anticipate de investiții, cât și incertitudinii cu privire la viitorul lor (ex: insolvență, restructurare);
  • Politizarea și incertitudinea exercită o presiune suplimentară pe deciziile economico-financiare pe care companiile de stat trebuie să și le asume, afectând astfel și mai mult potențialul de întrebuințare al finanțărilor de la bugetul de stat;

Guvernanța corporativă nu există doar pentru că ne cer alții,  ajută la performanța companiilor de stat

“Nu numai corupția este problema în companiile de stat, o problemă majoră este lipsa de competență și de înțelegere a guvernanței corporative. Avem o legislație foarte bună, dar o înțelegere și o aplicare greșite. De ce avem nevoie de guvernanță corporativă? Nu doar să bifăm ce am discutat cu UE, cu FMI sau OECD, ci pentru a valorifica potențialul companiilor de stat și a le îmbunătăți performanța”, Sorana Baciu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei în guvernul tehnocrat.

Există sancțiuni, Ministerul Finanțelor Publice poate amenda ministerele

“Problema majoră nu este legislația, pe care o avem, ci implementarea ei. Nu trebuie să o reinventăm, s-au făcut progrese aici. Ceea eu cred că lipsește din Legea 111 sunt sancțiuni mai dure pentru cei ce nu aplică legea, avem acest instrument, dar nu îl folosim. Suntem în situația în care în multe companii avem consilii de administrație sau management interimar, au trecut termenele în care trebuia să organizeze și selecteze manageri pe patru ani, dar nu se întâmplă. Aici cred că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să aplice amenzi dacă nu se implementează legea”, Adrian Cighi, reprezentant permanent Fondul Proprietatea.

„La începutul anului am solicitat tuturor autorităților tutelare un raport privind problemele cu care ei s-au confruntat pe guvernanță corporativă, ce propuneri de îmbunătățire au, în ideea de a incorpora și perspectiva lor în ghidul de guvernanță corporativă. Știți câte răspunsuri am primit? Cred că le pot număra pe degetele de la o mână și majoritatea răspunsurilor foarte vagi . E nevoie de mai multă implicare în această sferă”, Lucian Duca, Ministerul Finanțelor Publice.

Concluziile analizei prezentate de consorțiul amintit sunt rezultatul proiectului “Proiectul “State-Owned Companies – Preventing Corruption and State Capture” sprijinit prin programul Economic and Financial Crime, Corruption, Environmental Crime al DG Migration and Home Affairs al Comisiei Europene și co-finanțat de Open Society Foundation.

Detalii despre abordarea cu care acest proiect vine în România și la nivel regional se regăsesc în limba română pe www.statecapture.ro și în limba engleză pe www.statecapture.eu

Foarte interesant si semnificativ este faptul ca nicaieri nu se vorbeste despre privatizare. Generatiile mai tinere de intelectuali parca nici nu mai stiu ce inseamna asta. Solutia lor este asa numita „guvernanta corporativa” la intreprinderile de stat… Nu privatizarea lor.

S-a vorbit si se vorbeste mult despre nostalgicii dupa vremurile revolute ale comunismului. E vorba, in general, despre oameni simpli, nu despre decidentii politici. Dar eu stau si ma intreb: de ce nu dorim, de la nivel de decizie politica, sa terminam cu sechelele comunismului? Vorbim de nostalgii dupa comunism si unii sunt siderati de asa ceva, dar reinviem practicile securismului. Manifestam o fobie fata de fake news-uri mai ceva ca un copil fata de bau-bau, in loc de privatizare preferam varianta „guvernantei corporative la intreprinderile de stat” si apoi ne scandalizam ca lucrurile nu merg deloc bine.

„“Nu numai corupția este problema în companiile de stat, o problemă majoră este lipsa de competență și de înțelegere a guvernanței corporative…” – dar cum poti sa intelegi corect lucrul asta, „guvernanta corporativa la intreprinderile de stat”, cand insusi termenul „corporatist” vine de la corporatie, care se refera eminamente la sectorul privat? Corporatismul de stat ma poate duce cu gandul la fascism, si daca citim cu atentie primul articol s-ar parea ca nu gresim prea mult… Dar economia Romaniei este o economie de piata iar Romania este o tara democratica, nu cu un regim dictatorial. Sau poate ca avem in vedere corporatismul de stat si atunci statul, nu-i asa, are voie sa se bage in contractele noastre, ceea e ilegal de fapt. Asa cum „cred că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să aplice amenzi dacă nu se implementează legea”…

Doi academicieni au declarat ca „Romania nu a castigat nimic din aderarea la UE”, asta a declarat Dl. Iulian Fota ca ar fi vazut si auzit la o televiziune de stiri. Interpretarea a fost ca, de fapt, academicienii cu pricina au emis un fake news, nu ca si-au exprimat o simpla parere personala. Dl. Fota era siderat: cum e posibil asa ceva? Bun, si care e solutia? Introducerea cenzurii, interzisa prin Constitutie?

Interesant este cum noi avem talentul de a restrange democratia si inclusiv libertatea si libertatile cetatenilor. Sechelele comunismului inca mai bantuie, dar nu suntem decisi sa terminam odata cu ele. Interesant este cum Dl. Fota se raporta la jurnalismul din SUA, vazut ca un maximum de profesionalism si moralitate, uitand de faptul ca insusi Presedintele Donald Trump a criticat pe motiv de fake news respectivele posturi de televiziune, CNN, NBC si a si spus despre NBC ca are standarde mai joase decat CNN… Dar expozeul D-lui. Fota amintea de osanalele aduse odinioara Kremlinului, de unde, nu-i asa, venea lumina. Aia de la Rasarit… Este trist sa constati ca acest obicei sau, poate mai bine zis, acest reflex, de a aduce osanale intr-o idolatrie, nu-i asa, demna de o cauza mai buna, fara spirit critic, este acum intoarsa spre Vest fara nicio retinere. Mie mi se pare ca lucrul asta spune mult despre ce fel de societate suntem.

Numai sa ne uitam la ce tehnica de interceptare a achizitionat DNA si ne putem face o idee despre ce stat construim noi aici. Stat, nu gluma. Viziunea ramane in continuare una etatista. Era sa spun chiar ateista… Apetenta pentru o societate libera e in scadere. Contradictia consta in faptul ca sunt criticati nostalgicii comunismului, care nu-s putini niciunde in Est, dar cei care ii critica vor sa construiasca un stat cu veleitati totalitare mai dihai ca-n comunism!! Mai abitir ca pe vremea lui Ceausescu!! Achizitiile DNA-ului l-ar fi facut, de buna seama, invidios!! Pretenderisirea aceasta, chipurile democratica, ca statul sa fie mai puternic si mai abuziv decat pe vremea comunismului este cheia contradictiei moderne a epocii pe care o traim. Fara indoiala, din acest deal doar unii au de castigat. Dar a minti in felul acesta, prin astfel de pretexte si aparente, este realmente dezgustator, lasand la o parte faptul ca este inacceptabil.

Dar este, totusi, justificat?

La aceasta intrebare trebuie sa luam in considerare situatia geopolitica legata de regimul actual de la Kremlin. Insa, dupa parerea mea, chestiunea nu e clara. In primul rand nu e clar daca suntem in situatia unui nou Razboi Rece, care presupune delimitari ideologice limpezi. Comunismul s-a prabusit si in fostul spatiu sovietic si in Europa de Est. Pe vremea aceea erau delimitari ideologice cat se poate de clare. In vremurile din urma sunt delimitari ideologice, dar exista si cooperare spre exemplu intre SUA si China. Insa pe vremea Razboiului Rece drepturile si libertatile cetatenilor din Vest nu au fost afectate. Si pe vremea aceea erau actiuni de propaganda sovietica, mai ales ca tarile din blocul comunist sprijineau partidele comuniste din Vest. Sa nu uitam, spre exemplu, ca Partidul Comunist Italian era cel mai mare partid din Europa dupa numarul de membri, daca nu ma insel. Existau de asemenea organizatii de extrema-stanga ce s-au dedat la actiuni teroriste in Europa de Vest. Dar asta nu a insemnat ca Lumea Libera a abdicat de la principiile sale si, cu atat mai mult, nu a insemnat ca a invins comunismul, cel mai mare pericol care pandea Lumea Libera. Era un pericol mare in tari vestice considerate vulnerabile la comunism. Cei tineri poate nu stiu sau poate ca au auzit doar in treacat de celebra Operatiune Gladio. Era luat in considerare pericolul ca, spre exemplu in Italia dar nu numai, comunistii, sprijiniti de URSS si Pactul de la Varsovia, sa puna mana pe Putere! Si era o amenintare reala acest lucru. Insa sa nu uitam ca ideea unei asemenea operatiuni precum Gladio era cea de protejare a libertatii. Sa nu uitam si ce vremuri erau acelea: era vorba despre divizarea ideologica a Europei. Fara indoiala, acest razboi nevazut exista, chiar daca parea ca nu se intampla mare lucru. Numai ca pe vremea aceea Vestul nu si-a abandonat principiile – libertatile individuale si democratia – sub pretextul ca asa s-ar fi aparat mai bine de pericolul care venea din partea totalitara a Europei.

Nu putem sti cat va dura situatia actuala, cata vreme Rusia isi va pastra actuala linie politica. Dar asta nu inseamna sa abandonam principiile unei societati libere si democratice ca sa ne aparam, chipurile, de pericolul rusesc. Adica sa devenim si noi ca ei. Ar fi absurd si regretabil! Ceea ce starneste ingrijorare si confuzie ni se datoreaza pentru ca actiunile noastre nu sunt tocmai pe linia apararii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Iar achizitiile DNA-ului par a confirma aceasta teza. Europa Vestica si SUA au castigat Razboiul Rece tocmai pentru ca au ramas ferme in apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Or, daca acuma la noi s-ar produce abuzuri politice ca-n Federatia Rusa, cu ce suntem mai buni? Chestiunea principala este ca nu facem suficient pentru a apara libertatile individului si democratia. Or, lucrul asta poate fi mai rau decat actiunile Federatiei Ruse, spre exemplu fake news-urile venite de acolo. Daca vrem sa invingem, trebuie sa intelegem ca rusii trebuie sa vada la noi cu adevarat o Lume Libera. Inclusiv in tarile foste comuniste printre care se numara si tara noastra! A reinvia aici securismul este o calamitate atat politica dar si morala!! Si ar trebui sa ne gandim ca orice derapaj de la libertate si democratie va fi folosit de catre adversarii nostri impotriva noastra.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

octombrie 16, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Corneliu Vadim Tudor…

Vadim Tudor a avut un inteles in politica romaneasca. E greu de descifrat acest sens.

Moartea lui Corneliu Vadim Tudor mi se pare un punct de hotar, pare ca seamana cu incheierea unei epoci intregi. Vadim nu a fost niciodata mare in sensul de a fi, de exemplu, Presedintele Romaniei, desi a candidat la aceasta functie. Asta nu inseamna ca n-ar fi avut visuri de marire. Insa el a simbolizat mai mereu cate ceva, atat pe vremea lui Ceausescu cat si dupa caderea comunismului. A fost alaturi de Eugen Barbu la Saptamana, i-a fost aproape mereu din cate am inteles, manifestandu-si ori de cate ori avea ocazia admiratia fata de maestrul sau.

Vadim a fost un om al regimului comunist, fara indoiala, desi in ultima perioada cu Ceausescu si-a depus carnetul de partid. Insa ceea ce este interesant si demn de remarcat, in ciuda tuturor caderilor si erorilor sale, e faptul ca s-a straduit sa tina treaz crezul nationalismului, daca se poate spune asa.

Dupa Revolutie, Vadim a fost omul regimului Iliescu – de aici si celebrul Patrulater Rosu – de unde se vede o continuitate in atitudinile sale politice.

Interesant, de asemenea, mi se pare faptul ca numele sau a fost mai intotdeauna legat de cel al fostei Securitati. Vadim recunostea ca are informatii de la fosti ofiteri apartinand Securitatii.

Semnificativ este si faptul ca a fost impotriva condamnarii comunimsului de catre Presedintele Basescu.

Interesant un articol aparut pe Contributors, semnat de Vladimir Tismaneanu:

Corneliu Vadim Tudor si poluarea climatului public

Se arata ca:

„Nu mi-am ascuns niciodată opiniile legate de rolul nociv al lui Corneliu Vadim Tudor in viata publică din Romania. Decesul său provoacă necesare reflectii despre Romania comunistă si cea post-comunistă, despre manipulările cinice ale sentimentului national, despre xenofobie, despre populismul sovin si despre histrionism. Reiau aici un text de acum cativa ani pe tema ideologiei peremiste asa cum s-a configurat aceasta in retorica urii practicată ad nauseam de către Corneliu Vadim Tudor.

“Cuvintele au efecte indelebile si incontestabile in spatiul politic, pot duce la asanarea sau, dimpotrivă, la poluarea climatului public. Joaca de-a revolutia, incurajarea unor aventurieri iresponsabili, fraternizarea cu demagogi specializati in cultivarea urii sunt din nefericire tactici pe care unii politicieni le considera acceptabile, ba chiar recomandabile. Să-l consideri pe Vadim Tudor simbol al rectitudinii morale este o performantă ce tine de o Carte Guiness a recordurilor antifrastice.

Am citit cu stupoare zilele trecute că pentru Sorin Oprescu, recent revenit la matca pesedistă (dacă nu cu carnet , măcar cu onoruri si zambete galese), PRM, campionul campaniilor pestilential-xenofobe din ultimii peste douazeci de ani, ar reprezenta “o adevarată coloana vertebrală a acestei tari” si este caracterizat de curătenie morală, verticalitate si curaj: “Adesea cuvintele dumneavoastră au exprimat adevaruri, au avut continut si sens dar de multe ori au fost bagatelizate, răstălmacite pentru a li se minimaliza mesajul”. Bagatelizate si răstălmacite de cine? Isi mai aminteste Sorin Oprescu faimoasa invitatie a lui Vadim Tudor: „Lăsati securistii să vină la mine!” Oare nu-l nelinisteste aceasta reabilitare insolentă a tot ce-a avut Romania mai odios in a doua jumătate a veacului trecut? Se simte Primarul General al Capitalei solidar cu Vadim si oastea sa de ex-securisti?

Scriam intr-un articol transmis in 2001 la Deutsche Welle: “Nu este deloc sigur că doar retorica exclusivismului national l-a readus pe Vadim Tudor in centrul dezbaterilor politce . Este mai degrabă cazul să analizam cauzele fenomenului in esecul (partial, insa nu mai putin real) al fortelor democratice de a oferi viziuni coerente si credibile privind metodele, scopurile si sansele reale ale tranzitiei către economia de piată si societatea deschisă.

Vadim Tudor este in fond numele atator chestiuni rămase in suspensie, amanate sau pur si simplu negate de exponentii directiei liberale din cultura politică romanească: aliante stranii intre forte politice altminteri incompatibile; civismul de paradă in lipsa unor dezbateri autentice privind traditiile constitutionale ale statului roman; refuzul unor analize serioase privind rolul Securitătii in patru decenii de experiment leninist; combinatia dintre fascism si comunism in ideologia protocronismului ceausist; o privatizare anemică, un stat de drept calcand prea des cu stangul.

Să nu uitam faptul ca Vadim nu este decit virful acestui aisberg national-securist (a se citi atent listele mai vechi si mai noi de senatori si deputati peremisti): ideologia lor este mereu aceea a “patriei in pericol”, deci a colectiviăatii organice amenintate de invazia externă si de calul troian strecurat in chiar inima cetătii. In plan ideologic, ne intalnim cu acelasi prafuit, dezolant protocronism celebrat de Vadim, Mihai Ungheanu si amicii lor in perioada dictaturii.

Pe vremea cind eram student la sociologie, la inceputul anilor 70, am auzit de la colegii mei din anii mai mari urmatoarea istorie: se pare că la intrebarea profesorului Miron Constantinescu de ce a decis să urmeze aceasta profesiune, tanărul Vadim ar fi raspuns “pentru că doresc sa devin un Eminescu”. Nu stiu cit adevăr este in aceasta povestire, oricum rămane faptul ca articolul “Idealuri”, deci textul săptămanist care a facut din Vadim un caz celebru al “epocii de aur”, era tocmai unul care exacerba logica organicismului etnocentric din gandirea politică eminesciana. E bine sa ne reamintim aceest lucru, mai cu seama acum, cind se uita de către unii că polarizarile ideologice post-comuniste isi au originile, in mare masură, in conflictele culturale esopic exprimate, insă nu mai putin reale, ale perioadei Ceausescu.

Revenind la “idealul Eminescu”, pastrand evident proportiile, avem de-a face cu o situatie pe care candva Marx (si el studiat de junele Vadim, ca si de către noi toti, pe vremea aceea) o definea, pe urmele lui Hegel, astfel: “prima oară tragedie, a doua oară farsă”. Insa este vorba de o farsă la al carei actual trist succes au contribuit toti cei care au minimalizat fenomenul, sau l-au utilizat in scopuri politicianiste (mă gindesc la experienta “patrulaterului rosu” din perioada guvernării Iliescu-Vacaroiu).

Ascensiunea populismului, a ceea ce se poate numi viziunea etnocratic autoritaristă, ca si respectabilizarea lui sint este de fapt rezultatul ororii feseniste de disidenti, de renasterea societatiii civile. Originile peremismului, ca si ale fesenismului, sint inseparabile de ideologia national-stalinista. Să recitim lista “trădării nationale” propusă candva de “tribun”, si vedem clar impotriva cui, sau mai exact impotriva căror idei, se constituie peremismul ca miscare a disperăriii, furiei, revansei si invidiei istorice”.”

Spuneam ca Vadim a simbolizat mai mereu ceva, iar Vladimir Tismaneanu arata foarte bine:

„Vadim Tudor este in fond numele atator chestiuni rămase in suspensie, amanate sau pur si simplu negate de exponentii directiei liberale din cultura politică romanească: aliante stranii intre forte politice altminteri incompatibile; civismul de paradă in lipsa unor dezbateri autentice privind traditiile constitutionale ale statului roman; refuzul unor analize serioase privind rolul Securitătii in patru decenii de experiment leninist; combinatia dintre fascism si comunism in ideologia protocronismului ceausist; o privatizare anemică, un stat de drept calcand prea des cu stangul. „

Vadim nu a fost un om obisnuit. Era legat prin mii de fire de regimul comunist si fosta Securitate. Dar nationalismul, „intr-o lume relativa”, cum ar zice Adrian Paunescu, era pentru el un ideal. Este adevarat ca acest nationalism fusese admis de catre Ceausescu, spre a-i servi in primul rand lui si regimului sau. Insa a tine la tara ta, la poporul tau e un lucru important ce nu trebuie subestimat niciodata. Actualmente, intr-o Uniune Europeana tot mai debusolata, a fi nationalist echivaleaza cu a fi extremist. Nationalismul a scazut dramatic ca optiune in randurile populatiei. Dar a scazut la fel de dramatic si patriotismul, dragostea fata de tara. Am ajuns sa ne injosim pe noi insine si sa practicam o politica, nu interes national, ci in genunchi, atat la Bruxelles cat si la marile cancelarii ale lumii. Traim in popor o decadere morala fara precedent. Iar nationalismul a fost aruncat la cosul de gunoi al politicii cu totul nemeritat, acest lucru provocand situatia de acum, cand suntem pe cale de a ne pierde identitatea noastra.

Este adevarat ca acest nationalism, confiscat de regimul dictatorial comunist, nu a putut satisface pretentiile unei lumi libere, ca cea in care am intrat dupa Revolutia din 1989. Este adevarat si faptul ca el a fost continuat de corifeii literar-ideologici ai regimului comunist – Adrian Paunescu, Corneliu Vadim Tudor. Insa a fost si neglijat. Iar Dreapta noastra politica nu a prea facut mare lucru sa scoata acest curent politic si de gandire din starea histrionica in care se afla.

Integrarea in Uniunea Europeana si europenizarea – adica globalizarea la scara continentala – n-au fost propice nationalismului, iar noi, in vederea integrarii in UE, desi nu s-a facut un referendum pentru asta, am evitat cu tot posibilul nationalismul, lasandu-l intr-o decadere ce s-a vrut parca iremediabila. Nu a fost bine, intrucat, iata, evenimentele de acum ne cer sa ne luam nationalismul inapoi. Eu cred ca si intr-o democratie liberala ca a noastra, nationalismul are locul sau. Si s-a vazut ca lucrurile nu pot sa mearga bine daca excludem acest curent sau cautam s-o facem. Sunt limite peste care nu se poate trece: este inadmisibil sa permitem altora sa ne dicteze ce sa facem la noi in tara, judecand absurd ca toti ne vor binele.

Eu cred ca noi ar trebui sa intelegem, invatand cele bune de la altii, ca nationalismul este prezent chiar si in cele mai liberale tari, inclusiv SUA. La limita, o tara care nu promoveaza macar putin nationalism si patriotism ajunge sa scoata tradatori pe banda rulanta. Sa ne uitam la Franta care nu a ingropat sau nu a reusit sa ingroape nationalismul, iar Frontul National al Marinei Le Pen, aflat pe un mare val de popularitate acum, sta marturie pentru asta.

Si ar trebui sa ne gandim pentru ca avem multi romani scarbiti de tara lor, care nu le mai poate oferi prea multe satisfactii…

PRM, partidul D-lui. Vadim Tudor, a decazut si el, in mod accentuat dupa integrarea in UE. Marea tema a nationalismului a fost preluata la PSD, insa se vede ca plecarile de la PRM spre PSD nu au adaugat prea multa valoare. PSD nu a castigat cine stie ce din preluarea acestei teme. Nici nu se putea, daca ne gandim la romanii din exterior care nu fac parte din electoratul PSD. La noi, spre deosebire de Occident, un partid nationalist, precum PRM, este atasat Stangii, o sprijina. Evident, faptul ca Vadim a ramas de multa vreme, pana la sfarsit, capul acestui partid a contat. Pe partea dreapta a esicherului politic nu se vede vreun interes, vreo inclinatie macar fata de nationalism. Ramane de vazut acum cum se va pozitiona atat PRM cat si curentul nationalist din Romania, daca va ramane intr-o sfera socialista sau nu.

Mediafax

Video Corneliu Vadim Tudor A MURIT la vârsta de 65 de ani – VIDEO

Se arata ca:

Fondatorul PRM Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău.

Starea lui Corneliu Vadim Tudor s-a agravat după ce a fost internat, luni dimineaţă, la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, acesta a suferit un infarct şi a fost supus unei intervenţii.

Medicii au încercat să îl resusciteze şi să îl stabilizeze pe Corneliu Vadim Tudor, însă fără rezultat, decesul fiind înregistrat la ora 18.30, potrivit unor surse medicale.

Fostul senator Marius Marinescu a confirmat decesul lui Corneliu Vadim Tudor.

Fondatorul PRM postase pe pagina sa de Facebook, în urmă cu câteva ore, un text despre un concert la care a asistat în weekend.

Fostul europarlamentar Corneliu Vadim Tudor a mai fost internat, în martie 2013, la secţia de cardiologie a Spitalului Militar din Capitală.

După decesul lui Corneliu Vadim Tudor, pe pagina sa de Facebook a fost actualizată o poezie postată iniţial în 7 septembrie, intitulată „POEM INEDIT ULTIMA CAFEA”, care are opt strofe:

„Hai, Moarte, să bem o cafea / Ţi-o fac cu caimac, aromată / Mai leapădă-ţi coasa cea grea / Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu / Nu mă supără dacă fumezi / După cine eşti, Moarte, în doliu? / De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua / Nu te grăbi, că te frigi / Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua / Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană / Prea mare onoare îmi faci / Din toată specia asta umană / Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea / E bine să ştii ce te-aşteaptă / O cumpănă grea vei avea / Dar tu te descurci, eşti deşteaptă. (…) Corneliu Vadim Tudor. Noaptea de duminică spre luni, 6 spre 7 septembie 2015″.

Corneliu Vadim Tudor s-a născut în 28 noiembrie 1949, în Bucureşti, era scriitor, politician şi jurnalist. Este fondatorul Partidului România Mare, fost membru al Parlamentului European şi fost senator.”

Dumnezeu sa-l ierte!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 15, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 17 comentarii

Care e parerea Dvs.?

M-au obsedat zilele acestea unele lucruri si se spune ca e bine sa scrii, sa spui si altora, ca sa scapi de obsesii… M-au obsedat… Adica, vreau sa spun, m-am gandit mai mult la ele… Dar asta nu inseamna ca am si ajuns la o concluzie, cu atat mai putin definitiva… Dar sa incepem.

Iata ce scria Eugen Ovidiu Chirovici pe blogul sau:

Exercitiu de imaginatie

Se arata ca:

Un exercitiu simplu: imaginati-va ca lumea ar fi un sat cu doar o suta de locuitori. Dintre acestia, de exemplu, doar unul ar avea diploma universitara iar saptezeci ar fi analfabeti sau semianalfabeti.

Jumatate ar suferi de foame si doar 12 ar beneficia de asistenta medicala curenta. Vestea buna este ca, desi dezolant, viata acestui sat ar fi mai buna decat in urma cu o suta de ani si mult mai buna decat in urma cu 200 de ani.

Vestea proasta este ca in urma cu cincizeci de ani, insa, “satul” era mai prosper: “doar” patruzeci de locuitori sufereau de foame si 15 beneficiau de asistenta medicala curenta.

Explozia demografica a zonelor sarace – Asia, Africa, America de sud – si declinul demografic din zonele prospere – USA si Europa de vest – deterioreaza tot mai mult de la an la an acesti indicatori globali.

De aici si mitul urban al unui viitor de tip Mad Max, cu oamenii care se sfasie pentru putinele resurse lasate in urma de generatia baby-boom, cea mai risipitoare din istorie.”

Si acolo e un singur raspuns:

Corina

Buna ziua! Sa inteleg ca dumneavoastra vedeti lumea in contextul unei situatii malthusiene? Sincer, curiozitatea de a va vizita site-ul, mi-a fost starnita in urma asocierii numelui dumneavoastra cu masonii din presa online. Credeti ca este un lucru destructiv faptul ca zonele defavorizate cunosc crestere demografica, sau mult mai destructiv este faptul ca unii oameni detin sume colosale de bani care ar putea asigura traiul mult mai multor oameni? Se ia in considerare o suprapopulare a planetei, dar cine decide cine supravietuieste si nu? Cel care se adapteaza supravietuieste, corect, dar unde raman valorile morale, fraternitatea? Toate speciile traiesc in armonie, noi oamenii ne pregatim propria distrugere? Religia isi pierde din valori, traim printre societati oculte, televizorul ne manipuleaza, oamenii bogati aleg opulenta si altii mor din cauza birocratiei si a lipsei banilor! Banii asigura o ordine si o ierarhie in lume, dar oare ar trebui chiar sa decida si cine traieste si cine nu? As dori sa stiu, daca se poate, care este pozitia dumneavostra in ceaa ce priveste acesta situatie. Multumesc!”

Si apoi aceasta postare de pe Facebook:
Eugen Ovidiu Chirovici

In legatura cu “provocarea cartilor” care circula pe facebook si careia si eu i-am raspuns zilele trecute, mi-am spus ca poate ar merita sa amintim nu doar cartile pe care le iubim si/sau pe autorii acestora, ci si persoanele carora le datoram, la virste diferite, descoperirea lor: prieteni, rude, amici, profesori sau simple cunostinte. Asadar…

Profesorului meu de limba franceza din liceu, Pantelimon Cornea, ii datorez in mare masura admiratia constanta pentru tipleta de aur a Frantei interbelice, Camus, Sartre si Malraux. Ii datorez fratelui meu Radu descoperirea lui Edgar Allan Poe, Walt Whitman, Simone de Beauvoir, a marii literaturi SF si a romanticilor germani: Johann Paul Richter, Achim von Arnim si E. T. A. Hoffmann.

In biblioteca unchiului meu Eugen Chirovici m-am intilnit cu povestirile lui Isaac Babel, O’Henry, J. D. Salinger, Erskine Caldwell, Updike, Saroyan si Durrenmatt. Prietenul meu Attila Horvath mi-a recomandat la un moment dat “Darul lui Humboldt” si astfel l-am descoperit pe unul dintre cei mai uluitori scriitori americani ai secolului 20, Saul Bellow. Alexandru Dalea m-a facut sa ma indragostesc de scriitorii germani/de limba germana Boll, Grass, Frisch si Hesse.

Prietenul meu Octavian Topa mi-a atras atentia asupra lui Julio Cortazar, in vremurile in care nu stiam ca scenariul filmului meu preferat, Blow-Up (Antonioni), fusese scris dupa una dintre povestirile acestuia. Pe cind aveam vreo paisprezece ani, matusa mea Cornelia Tautu a pariat cu mine ca peste vreo doi-trei ani aveam sa ii ador pe Cehov, Tolstoi si Dostoievski, autori care mi se parea greoi la virsta respectiva; a fost un pariu pe care l-a cistigat.

Acesta a fost de altfel si motivul pentru care am acceptat provocarea “listei de carti”: posibilitatea ca macar unul dintre prietenii care urmau sa citeasca lista mea sa descopere o carte noua si in acest fel sa porneasca intr-una dintre cele mai minunate calatorii posibile, la fel cum cei mentionati si multi, multi altii m-au ajutat si pe mine sa o fac la timpul lor. Ar fi minunat, cred eu, ca macar din cind in cind sa “indopam” facebook-ul cu asemenea postari si nu doar cu filmulete stupide, umor de cartier si cioburi efemere si inutile de politichie dimboviteana.”

Si acest raspuns:

„Maria Pop
am fost in acest an prin fagaras orasul natal al acestui chirovici. in fagaras acum in 2014 este saracie lucie si acei oameni nu mai muncesc nimic dar vor bani multi entru servicii ordinare. ce a facut acest asa zis mare maestru masonic pentru oraselul lui natal????????????????/ NIMICA!!!!!!! sau a facut ce am scris mai sus. ia adus in pragul mortii prin politici in care s-ar fi putut implica. asta face ovidiu chirovici si pentru tara. isi foloseste parghiile si cunostintele academice dar si cele sociale ca sa aduca tara la nivelu fagarasului unde este saracie si mizerie si la propriu si la figurat. omul sfinteste locul se spune. uitati-va la fagaras si veti sti ce cacat ii acest mare maestru al dracilor.

25 septembrie la 11:23

Citeam si doua articole din Gandul:

Sărăcia care îţi răpeşte libertatea

de Raluca ION

Auzim adesea că am câştigat la Revoluţie libertatea. Oare aşa să fie? Cât de liber este un om care muceşte cinstit, dar care nu mai rămâne nici măcar cu câţiva lei în buzunar înainte de salariu? Ce alegeri poate el să facă? 

Pe vremuri, când vreun prieten era la strâmtoare şi nu prea aveam cu ce să-l ajut în afară de o vorbă bună, obişnuiam să spun ceva de genul acesta: „cele mai bune lucruri pe lumea asta vin gratis. Gândeşte-te la prietenia oamenilor dragi, la iubirea familiei tale, nu te costă niciun leu să te bucuri de ele. Plimbă-te într-o seară în parc sau pe alei şi, ca un mic prinţ, vei avea tu toate stelele care râd şi o coajă de lună pe deasupra, în care să-ţi legeni toate gândurile bune”. Funcţiona pentru ei, funcţiona pentru mine atunci când era nevoie, dar această mostră de gândire pozitivă ascunde şi o vulnerabilitate.

Cum arată oare ea, multiplicată la nesfârşit, în ţara cu cele mai mici venituri din Uniunea Europeană, în care mult prea mulţi duc acasă salarii de două sute de euro din care o familie trebuie să trăiască o lună întreagă? Ce ai putea să le spui milioanelor de români care îşi duc zilele de pe o zi pe alta? Să privească cerul şi să fie fericiţi? O astfel de gândire pozitivă este eficientă în locuri şi situaţii în care sărăcia este marginală sau este un simplu accident nu foarte greu de depăşit de un om înzestrat cu inteligenţă şi cu un dram de hotărâre. În România, pe de altă parte, acest lucru pare adesea imposibil.

Auzim de multe ori că am câştigat la Revoluţie libertatea. Oare aşa să fie? Cât de liber este un om care munceşte cinstit, dar care nu mai rămâne nici măcar cu câţiva lei în buzunar înainte de salariu? Ce alegeri poate el să facă? Are libertate de mişcare, însă unde să se ducă atâta vreme cât nu-i rămân bani nici pentru un drum la 100 de kilometri de casă? Are acces liber la serviciile sanitare, dar este oare liber să aleagă acele servicii sanitare de calitate de care are nevoie? Copiii lui au dreptul neîngrădit la educaţie, dar este el liber să aleagă o şcoală bună, care le-ar da cu adevărat o şansă în viitor? I se cuvin condiţii decente de muncă, dar are de unde să aleagă un job în care să fie tratat în mod corect? Are libertate de exprimare, dar şi-o poate exercita în faţa unui şef de tură de la singura fabrică din oraş de care depinde traiul de astăzi şi de mâine al familiei lui? Sărăcia îi răpeşte atât de mult din libertate, îl privează de atât de multe drepturi elementare, încât te întrebi, uneori, unde au dispărut atâţia ani de evoluţie socială.

S-au făcut studii în resurse umane care spun că oamenii nu sunt motivaţi, în ceea ce fac, neapărat de bani. Cu siguranţă că la ele nu a luat parte nicio casieră de supermarket din România, niciun muncitor în haine întunecate care aşteaptă zgribulit la 6 dimineaţa tramvaiul, rata, ocazia care să-l ducă la prima oră la serviciu. Cu alte cuvinte niciun om pentru care supravieţuirea este o aventură. Ci angajaţi din ţări în care acoperirea nevoilor de bază nu este o problemă, ci este un dat, un drept care vine la pachet cu statutul de angajat într-o societate civilizată.

Fireşte că există nenumărate exemple de oameni care au găsit, de-a lungul istoriei, în sărăcie un sens şi o cale spre mântuire. Însă de ce ar trebui cineva, născut să fie un om al lumii, să se transforme într-un ascet, într-un campion al spiritului, într-un atlet al renunţării? Sau de ce ar trebui să devină un soi de erou, care e nevoit să se dea peste cap, să-şi lase baltă casa şi să se ducă la mii de kilometri depărtare, să muncească până la epuizare pentru a-şi asigura un trai decent?

De fiecare data când văd cum un puternic al României e condamnat pentru corupţie şi alte asemenea fapte lipsite de cinste mă gândesc la el nu ca la un om care a luat nişte bani ce nu i se cuveneau, ci ca la unul care le-a răpit semenilor săi libertatea. Odată ce anii de puşcărie au trecut, puternicul revine în lumina reflectoarelor şi reuşeşte chiar să se bucure de respect, respect de care victimele sale nu au avut parte, deşi nu de puţine ori l-ar fi meritat cu prisosinţă. Uneori pentru că s-au luptat pentru libertatea lor şi a familiilor lor cu o forţă şi o hotărâre demne de un gladiator în arenă. Alteori pentru că au găsit un soi de libertate interioară care îi face să treacă cu capul sus prin lume, în ciuda tuturor greutăţilor. Pentru că au avut, pur şi simplu, putere să îndure şi să treacă prin atâtea şi atâtea. Sau pentru că îşi cresc frumos copiii, chiar dacă trebuie să mute în fiecare zi munţii din loc pentru asta.

Ce mi se pare însă extrem de trist şi de nedrept este că mulţi dintre cetăţenii României de astăzi trebuie să aibă în alcătuirea lor interioară ceva de sfinţi ca să poată trăi ca nişte oameni.”

Si editorialul lui Cristian Tudor Popescu:

De ce ar câştiga Nicolae Ceauşescu din primul tur

Irina Socol a fost colega mea de promoţie în Facultatea de Automatizări şi Calculatoare Bucureşti. Era o fată harnică şi onestă, deloc fiţoasă, mereu gata să ajute un coleg aflat în nevoie.

În toţi anii care s-au scurs după `89 am considerat-o pe Irina un simbol al iniţiativei private româneşti, mişcându-se cu mult mai mult talent decât mine în afacerile din domeniul IT, în care ne-am pregătit împreună. Firma SIVECO mi se părea o probă solidă că e posibil un capitalism românesc sănătos, liberal, fără propteaua statului.

Greu de descris ce am simţit când am aflat că Socol Irina e arestată pentru evaziune fiscală pe scară mare, circa 10 milioane de euro, între 2009 şi 2013, folosindu-se pentru asta şi de firme „fantomă” ale ţiganilor infractori din Sinteşti.

Iar acum, odată cu explozia dosarului Microsoft, constat că buna mea colegă Irina s-a ocupat tot timpul, în capitalismul românesc pe care credeam că-l construieşte, cu escrocherii ordinare, programe luate de la elevi isteţi şi vândute Ministerului Educaţiei la de 5 ori preţul, computere şi periferice la preţuri umflate de 10 ori. Mită, trafic de influenţă, evaziune fiscală, furturi de zeci de milioane de euro din banii statului, ăsta era „softul” scris de programatoarea Irina, întreprinzătoarea de mare succes.

Iar alţi tineri instruiţi în IT se vor fi întrebat în toţi aceşti ani de ce start-up-urile deschise de ei în mod cinstit n-au reuşit să crească, să-şi vândă produsele şi serviciile, multe au dat faliment. Păi, pentru că piaţa era acaparată de SIVECO şi alte societăţi de jaf de soiul ăsta, cu strânsa colaborare a Guvernului.

De ce majoritatea colegilor mei şi ai Irinei Socol au părăsit  ţara şi cu generaţiile actuale de absolvenţi ai Automaticii se întâmplă la fel?

Pentru că acest domeniu al Information Technology, emblemă, într-o economie naţională, a oamenilor „subţiri”, doxaţi, engleziţi, cu laptopul în faţă în pat şi la masă, se dovedeşte o uriaşă maşinărie de hoţie.

Şi nu numai românească. Microsoft însemna până acum pe la noi hiperinteligenţă, mare performanţă, tehnologia viitorului. Acum, pentru mulţi români, Microsoft va fi numele de cod pentru Macrociordeală.

Şi dacă aşa e în IT, e lesne de extrapolat cum o fi în alte sectoare…

Subsemnatul, ca IT-ist la bază, mă simt înşelat, dezonorat, batjocorit. Nu vreau să mă gândesc cum se simt simplii cetăţeni, pentru care dosarul Microsoft e imaginea capitalismului din România post `89 ca ansamblu de metode pentru jecmănirea lor la sânge de către politicieni şi afacerişti,  în cârdăşie cu mari firme occidentale.

Şi nici că Nicolae Ceauşescu ar câştiga din primul tur şi aceste alegeri pentru preşedinţia României.”

Ca tot veni vorba de Francmasonerie, citeam aici – Les Frères Inconnus de Memphis (N˚62) Rite Ancien et Primitif de Memphis et Misraïm o Plansa de Arhitectura despre Curajul Civic – aici. Tema: ce este curajul civic? De exemplu, unii afirma ca ar fi „protejarea Demnitatii Umane”. Dar e de retinut, as zice eu, si acest pasaj:

„« Comment pourrait-il en être autrement, mon fils ? »
demande Hermès Trismégiste et il ajoute :
« La vérité est la vertu parfaite, le souverain, bien qu’il ne soit ni troublé par la matière, ni circonscrit par le corps, est le bien nu, évident, inaltérable, auguste, immuable.
Or, les choses d’ici-bas sont incompatibles avec le bien ; elles sont périssables, changeantes, altérables, passant d’une forme à une autre. Ce qui n’est pas même soi (lui-même) peut-il être vrai ? Tout ce qui se transforme est mensonge, non seulement en soi, mais par les apparences qu’il nous présente l’une après l’autre. […]
L’homme n’est pas vrai en tant qu’homme. Le vrai ne consiste qu’en soimême et demeure ce qu’il est. L’homme est composé d’éléments multiples et ne reste pas identique à lui-même. Tant qu’il habite le corps, il passe d’un âge à un autre, d’une forme à une autre. Souvent, après un court intervalle de temps, les parents ne reconnaissent plus leurs enfants, ni les enfants leurs parents. Ce qui change au point d’être méconnaissable est-il quelque chose de vrai ? N’est-ce pas plutôt un mensonge que cette succession d’apparences diverses ? Ne regarde comme vrai que l’éternel et le juste. L’homme n’est pas toujours, donc il n’est pas vrai ; l’homme n’est qu’apparence, et l’apparence est le suprême mensonge. »”

Si ca veni vorba despre Ceausescu, va rog sa priviti aceste doua videoclipuri:

si, poate mai ales, acesta:

Nu trebuie sa va placa acest personaj sau comunismul, dar dumneavoastra, stimati cititori, ce parere aveti: a dat dovada Ceausescu de curaj civic? De asemenea, as mentiona ca la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, Calin Georgescu (v. si aici) spunea ca de la Revolutie incoace am avut oameni care au detinut Puterea, dar nu am avut lideri. Dumneavoastra ce credeti: Nicolae Ceausescu a fost un lider?

Chestiunea saraciei nu e caracteristica numai Romaniei. Este o problema care se pune acum in intreaga Europa.

Ziare.com

Proteste violente la Bruxelles: Austeritatea nu functioneaza!

Se arata ca:

Zeci de mii de oameni din mai multe tari europene au protestat, vineri, pe strazile din Bruxelles.

Acestia au iesit in strada la apelul sindicalistilor si au cerut o Europa sociala si iesirea din austeritate, transmite AFP, citat de Le Point.

Manifestantii au plecat din zona Garii de Nord din Bruxelles, au marsaluit pe marile bulevarde ale Capitalei, dupa care s-au oprit in fata institutiilor UE.

Cei mai numerosi au fost protestatarii din tari Franta, Polonia, Danemarca, Spania sau Grecia. „Masuri de austeritate = saracie durabila” sau „Oamenii, nu profitul” au fost cateva dintre mesajele cu care protestatarii si-au aratat nemultumirea.

„Mesajul nostru este simplu, dar este un mesaj pe care liderii europeni nu vor sa il inteleaga. Mesajul nostru este acela ca politicile folosite ca raspuns la criza economica au agravat si mai tare criza sociala. Mesajul nostru este ca austeritatea nu functioneaza”, a explicate Bernadette Segol, reprezentanta a sindicalistilor.

La un moment dat, protestatarii au inceput sa arunce cu petarde si cu bucati din pavele catre fortele de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene si tunuri de apa.

Potrivit reprezentantilor fortelor de ordine, numarul protestatarilor a fost de circa 25.000.”

Problema este: spre ce se indreapta Europa…? Avem deja tari care iau masuri de austeritate, dar somajul este in crestere, in altele somajul a explodat: Grecia, Spania… Accentuarea saraciei creeaza premisele cresterii criminalitatii si terorismului! Erodeaza credibilitatea Francmasoneriei si increderea oamenilor in democratia liberala. Si s-a vazut la recentele alegeri europarlamentare ascensiunea ingrijoratoare a partidelor extremiste si xenofobe. Deja sunt decalaje mari in Europa, intre tari care apartin UE. Chestiunea este daca exista oameni care sa militeze impotriva acestei stari de lucruri maligne cu care se confrunta UE. Oameni care sa aiba curaj civic, lideri. Asa cum „San Bernard vorbeste despre un Cavaler Templier „ce strabate drumurile si cetatile niciodata pieptanat, rareori spalat, cu parul neglijent: murdar de praf, cu pielea arsa de caldura si roasa de camasa de zale” – un portret ce contrasteaza, fara indoiala, cu imaginea pe care, in mod obisnuit, ne-o facem la auzul cuvintelor Cavaler Templier” (Stefan Masu – Adevaratii Templieri).

Adica de adevarat luptator!

Va rezolva Occidentul astfel de probleme? Iata ce spune Stefan Masu in cartea sa Adevaratii Templieri:

In Orient, Templierul este inainte d etoate, un razboinic, care se straduieste sa duca o viata religioasa normala, dar accentul cade, cum e lesne de inteles pe latura razboinica, pe disciplina strict militara, fiind vorba despre apararea cetatilor si locurilor crestine si de protejarea pelerinilor. Templierul trebuie sa fie pregatit, sa raspunda unui atac, in orice moment, sau sa iasa la atac in orice moment. […]

In Occident, in schimb, aspectul militar este mai discret, Comanderia templiera era instalata intr-o „Casa” sau „Sura” termenul de „Casa Templierilor” este mai frecvent, intr-o perioada decat cel de Templu, pentru desemnarea unor constructii (in schimb termenul „Templu” ramane generic folosit pentru desemnarea Ordinului) – luand adesea forma unei exploatari agricole clasice, cu grajduri pentru cai, pentru porci, patule si fanare etc., completate cu capele si cimitir, uneori un oratoriu, toate dispuse intr-un cadrilater, cu turnuri in cele patru colturi.

In consecinta, viata Templierului este mai putin razboinica, in cotidianul sau, fiind mai mult religioasa in latura sa spirituala si mai mult agricola in latura sa practica, la care se adauga activitatile comercial-bancare si financiare, ce au cunoscut o deosebita amploare, la un moment dat” (subl. mea)

Intelegand in mod simbolic „latura razboinica, pe disciplina strict militara, fiind vorba despre apararea cetatilor si locurilor crestine si de protejarea pelerinilor”, pun si eu o intrebare: avem un asemenea Orient? Iar daca nu-l avem, cine sa lupte? Cine sa lupte impotriva acestei saracii care se intinde pe tot continentul si care poate fi parte a unui plan diabolic? Uitati-va cum, pe plan european, Stanga a pactizat practic cu Dreapta. Avem o Stanga europeana nu numai corupta, dar si cu grave derapaje ideologice! Iar curajul civic, in Europa cel putin, mi se pare mult diminuat, motiv pentru care se ridica pe continent partide extremiste ce urmaresc pe fata distrugerea Uniunii Europene! Pentru ca daca nu avem astfel de oameni, care sa lupte, cercurile „comercial-bancare si financiare” nu se vor sinchisi ca se prelungeste indefinit criza si ca oamenii sufera, isi vor vedea de ale lor, de cum sa-si mareasca profitul.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

octombrie 2, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Explicatiile lui Dragnea…

Mediafax

Dragnea: Dacă nu se adoptă proiectul ca primarii să-şi aleagă partidul, administraţia va fi blocată

Se arata ca:

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, la Baia Mare, că, dacă nu va fi adoptat proiectul prin care primarii să poată opta în două săptămâni pentru un partid, se va ajunge la un blocaj generalizat în administraţie, arătând că PNL şi PDL au mult tupeu şi ipocrizie să acuze acest proiect.

“Acest proiect de act normativ dă şansa primarilor şi consilierilor să decidă dacă sunt de acord să respecte deciziile luate de unii lideri politici de la Bucureşti în spatele uşilor închise sau să decidă dacă vor să respecte voinţa cetăţenilor care i-au ales. Este o opţiune democratică”, a afirmat Dragnea.

El a arătat că, în ultimele zile, din ce în ce mai mulţi primari au trimis semnale foarte clare că nu sunt de acord cu deciziile luate la centru şi că sunt probleme din ce în ce mai multe cu majorităţile din consiliile locale şi judeţene.

“Sunt proiecte care încep să fie blocate, sunt acte care trebuie adoptate în consilii locale şi judeţene care nu mai pot fi adoptate, pentru că majorităţile au fost furate şi s-a ajuns la situaţii absurde”, a precizat Dragnea, dând exemplu situaţia de la Botoşani.

Dragnea a mai spus că sunt foarte multe proiecte europene care sunt blocate din această cauză şi că sunt din ce în ce mai mulţi primari nemulţumiţi că sunt obligaţi să nu respecte voinţa cetăţenilor.

“Nu putem lăsa ca PNL şi PDL să blocheze ţara doar pentru că aşa a decis un grup de politicieni, să inventeze o nouă structură politică. Riscăm ca, în perioada următoare, să apară un blocaj generalizat în administraţia locală, cu efecte directe şi grave asupra comunităţilor locale”, a mai susţinut Dragnea.

El a mai arătat că reprezentanţii PDL şi PNL acuză absurd acest proiect de lege, deoarece ei au promovat un proiect identic în 2006, pe vremea Alianţei DA.

“Chiar este nevoie de foarte mult tupeu şi ipocrizie să acuzi intenţia de a se adopta un act normativ identic cu un act normativ pe care l-ai iniţiat şi adoptat tu acum câţiva ani”, a mai spus Dragnea. El a precizat că este vorba despre un proiect iniţiat de Eugen Nicolăescu, Mihăiţă Calimente, Rareş Mănescu şi promulgat în 2006 de Traian Băsescu şi care prevedea posibilitatea aleşilor locali să-şi aleagă un partid în termen de 45 de zile.

Liviu Dragnea a mai arătat că, în uma apariţiei acestui proiect, nu este obligatoriu ca primarii sau aleşii să vină la PSD, el susţinând că nu se va întâmpla acest lucru, chiar putând să plece primari de la PSD.

“Nu este obligatoriu ca primarii sau aleşii să vină la PSD. Doamne fereşte! Nici nu se va întâmpla lucrul acesta, dar este obligatoriu să limpezim situaţia din administraţia locală. E obligatoriu ca anul 2015 să nu fie plin de blocaje, cum se întâmplă acum în Bucureşti, unde PNL şi PDL conduc”, a adăugat ministrul Dezvoltării.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, la Suceava, că în prezent foarte mulţi aleşi locali activează pentru alte partide şi propune ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul, precizând că este necesară o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.”

Dragnea: Primarii nu sunt obligaţi să opteze pentru un partid, ca în 2006; mulţi vor fi independenţi

Se arata ca:

Vicepremierul şi ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că aleşii locali nu vor fi obligaţi să opteze pentru un partid politic, cum s-a întâmplat în 2006, şi s-a arătat convins că mulţi dintre ei vor alege să fie independenţi.

Dragnea a prezentat principalele prevederi ale ordonanţei de urgenţă, adoptate joi de Guvern, care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.

Astfel, pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile unor article din Statutul aleşilor locali, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţe, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic sau organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor.

Opţiunea va fi depusă prin secretarul unităţii teritoriale pentru care au candidat aleşii locali.

Secretarii unităţilor teritoriale au termen ca în 10 zile de la exprirarea celor 45 de zile să comunice situaţia centralizatoare la instituţia prefectului.

Candidaţii de listă care nu au fost aleşi şi au fost declaraţi supleanţi, în caz de vacanţă a mandatelor, vor ocupa poziţiile vacntate cu condiţia confirmării în formă scrisă de conducerea judeţeană a partidului de care aparţin.

Ministrul Administraţiei a arătat că termenul iniţial de 10 zile pentru exprimarea opţiunii a fost extins la 45 de zile pentru a nu pune o presiune pe aleşi din punctul de vedere al procedurilor administrative.

Liviud Dragnea a subliniat că faţă de un actul normativ similar adoptat în 2006, de data aceasta aleşii locali nu sunt obligaţi să opteze pentru un partid politic sau să devină independenţi.

„Acea prevedere noi am considerat-o atunci şi acum propunere nedemocratică, pentru că obliga un ales alocal să facă demersul ăsta, iar dacă nu-şi exprima opţiunea în termenul celor 45 de zile, acesta îşi pierdea mandatul”, a spus Dragnea.

El a afirnmat că prevederile ordonanţei nu ar fi putut fi adoptate sub formă de lege de către Parlament, deoarece se apropie campania electorală şi ar fi existat riscul ca în aceste condiţii reglementările să fie adoptate abia anul viitor în condiţiile unui „blocaj” al administraţiei locale.

Vicepremierul Dragnea a susţinut că blocajul din administraţia locală este principalul motiv pentru care s-a adoptat ordonanţa de urgenţă.

„Nu ne putem permite să asistăm pasiv la efectele produse de ruperea USL şi la blocajul generalizat pe care PNL-PDL l-au produs în ţară”, a declarat Liviu Dragnea.

El a dat în acest sens exemple din ţară unde primarii PDL şi PNL ar bloca adoptarea unor proiecte importante pentru comunităţile locale, susţinând că peste 30% din localităţile din ţară, unde PSD sau PNL nu au singure majoritate în consiliile locale, se confruntă cu aceste probleme.

Drganea a admis că numărul aleşilor locali la nivelul ţăriii este mai mic decât al aleşilor celorlalte partide, dar s-a declarat „în principiu” împotriva traseismului politic.

Vicepremierul a mai susţinut că oricum fondurile guvernamentale nu sunt alocate pe criterii politice, ci în funcţie de prioritizarea investiţiilor, iar, în opnia sa, foarte mulţi dintre aleşii locali vor decide să fie independenţi.”

Dragnea: Înţelegem reproşul Ambasadei SUA, ţinem cont, dar menţinem ideea deblocării administraţiei

Se arata ca:

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că înţelege reproşul Ambasadei SUA în legătură cu aprobarea OUG care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul, dar a precizat că Guvernul menţine ideea deblocării funcţionării administraţie publice.

Această afirmaţie a fost făcută de vicepremierul Liviu Dragnea la finalul şedinţei în care Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care permite aleşilor locali şi judeţeni să demisioneze din partidul sub sigla căruia au candidat, fără să-şi piardă mandatul, 45 de zile.

Am înţeles ceea ce reproşează Ambasada SUA, ne-am asumat lucrul ăsta, ţinem cont de ceea ce a spus, numai că în continuare ideea de a debloca administraţia publică locală din România ne-o menţinem„, a spus Liviu Dragnea.

Jurnaliştii au insistat pe această temă şi chiar i-au citit lui Liviu Dragnea comunicatul Ambasadei SUA.

Acordăm atenţie foarte mare oricăror opţiuni şi oricăror comunicate din partea partenerilor americani, dar explic încă o dată, nu este absolut nedemocratic în interiorul acestei ordonanţe„, a răspuns Dragnea.

Ambasada SUA a remis, joi, agenţiei MEDIAFAX un comunicat prin care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă care va permite aleşilor locali ca în termen de zece zile să îşi poată alege partidul din care fac parte fără a-şi pierde mandatul.

Am auzit argumente pro şi contra ordonanţei propuse cu privire la aleşii locali. Suntem îngrijoraţi în legătură cu momentul ales. Ne-am exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanţe de urgenţă şi credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis şi transparent care permite organizarea unei dezbateri la care să poată participa liber toate partidele politice, societatea civilă şi toate părţile interesate”, se arată în document.”

Argumentele D-lui. Dragnea nu sunt convingatoare si voi incerca sa arat de ce e asa. Domnia sa invoca „blocajul generalizat pe care PNL-PDL l-au produs în ţară”. Este adevarat ca alegerile locale cat si cele parlamentare au fost castigate de USL – alianta compusa din trei partide: PSD, PNL, PC. Oamenii au votat deci USL, nu unul din cele trei partide componente. USL a dat premierul si a format Guvernul. Chestiunea este ca USL s-a dizolvat in februarie 2014 si astfel aceasta oferta politica a disparut. USL nu mai traieste, cum credea PSD la alegerile europarlamentare. Si lucrul acesta este evident din moment ce unul din partidele componente a dorit sa se implice intr-un alt proiect politic. E clar de asemenea ca disparitia acestei oferte politice – USL – a lasat un gol, ca sa zic asa, in viata politica a tarii. S-a format o alta alianta, dupa disparitia USL, USD – Uniunea Social-Democrata, dar pentru scurt timp numita asa, dupa care denumirea s-a schimbat, ca sa nu se faca confuzie cu acest USD, in Alianta Electorala PSD-UNPR-PC. Dupa cum se poate usor constata, e cu totul altceva decat USL, liberalii nu figureaza in aceasta Alianta. Cu alte cuvinte, avem o alta oferta politica. Intr-o asemenea situatie, pentru ca sa nu apara eventuale blocaje precum cele semnalate de Liviu Dragnea, ar fi trebuit declansate neaparat alegeri anticipate, atat locale cat si parlamentare, care ar fi putut avea loc concomitent cu cele prezidentiale, programate in acest an in noiembrie. Asa ar fi fost democratic – ca electoratul, pus in fata altei oferte electorale, sa-si exprime prin vot optiunea, dar si onest fata de cetatenii acestei tari. Ori mergi pana la capat – asta insemnand in cazul de fata anul 2016, data alegerilor viitoare la termen, locale si parlamentare – cu alianta sau partidul de guvernamant, adica iti duci guvernarea pana la capat, ori, daca nu se poate, atunci exista posibilitatea democratica si onesta a alegerilor anticipate. Regula asta, care ar fi trebuit sa fie respectata, nu se respecta in Romania. Pentru ca numai in felul asta lucrurile devin clare in teritoriu si nu mai trebuie niciun fel de ordonanta „de urgenta” care sa le clarifice.

Pe de alta parte, atat USL cat si actuala Alianta Crestin-Liberala (ACL), de pe partea Dreapta a esicherului politic, au mentinut si mentin confuzia ideologica. Sa luam, de pilda, USL. Totusi, nu se poate sa avem caractere politice de genul: penelistul pesedist sau social-democrat, caci, spre exemplu, Calin Popescu-Tariceanu sau Mircea Diaconu ce sunt daca nu asemenea caractere politice? Tocmai lucrurile acestea provoaca grave confuzii si stau la baza acestor aliante care se pot si desface oricand si astfel pot crea blocaje, fara indoiala. Un liberal, un guvern liberal, ar trebui sa sustina, de exemplu, libertatea economica, taxe si impozite mici, privatizarile pe care ar trebui sa le si faca. Iar Alianta Crestin-Liberala ce e? Care e fundamentul doctrinar al acestei Aliante? Greu de spus. Nici macar Dl. Iohannis, liberal, si candidat la presedintie din partea respectivei Aliante, nu doreste sa ne spuna pentru ca domnia sa apare foarte putin in public si pleaca, pe urma, foarte repede. Si apoi daca esti crestin-democrato-liberal, in asemenea conditii deci, ne mai miram de migratia politica a alesilor nostri? Sau libelaro-social-democrat, de ce ne mai miram ca un liberal e sustinut de PSD in alegerile europarlamentare? Ba chiar s-a spus ca ar fi si un experment pesedist. Tocmai astfel de lucruri stau la baza migratiei politice. Pentru ca inseamna ca nu esti inca format din punct de vedere politic.

Iata ce spune Cristian Tudor Popescu in editorialul sau din Gandul:

Dreptul omului de a fi curvă

De câte ori îmi îngădui iluzia că voi apuca să trăiesc măcar un an, măcar o zi în altă Românie decât Republica Socialistă România, au grijă urmaşii lui Ceauşescu să mă trezească cu un ghiont în cap.

Statele Unite criticau dur în anii `80 regimul comunist din România pentru încălcarea sistematică a drepturilor omului.Ceauşescu a răspuns cu renunţarea trufaşă la Clauza naţiunii celei mai favorizate, înainte ca americanii să ne-o retragă. Dă-i dracului de imperialişti, cu poporul meu fac ce vreau eu!

Victor Ponta nu încalcă drepturile omului. Dimpotrivă, el îi mai dăruieşte încă unul: dreptul omului de a fi curvă.

Când am inventat cuvântul traseist, în vara anului 2000, scriam despre cazul unui politician care schimbase trei partide într-un timp record, cerând de fiecare dată o maşină mai scumpă şi o funcţie pe măsură. Fireşte, m-am inspirat din femininul traseistă, femelă care iese la drumul mare pentru a presta sex în serie pe bani. Sau, pentru corectitudine politică, un mascul care face acelaşi lucru.

În ambele situaţii e vorba de sentimente esenţiale pentru fiinţa umană, dragostea şi opţiunea politică, pe care traseismul le batjocoreşte până la desfiinţare. Ponta face o ofertă clară primarilor: aţi fost la putere, aţi ajuns în opoziţie, veniţi la PSD că să fiţi din nou la putere. Prin lege, prin legea pe care o fac eu, aveţi dreptul să n-aveţi principii, să n-aveţi caracter, să fiţi scutiţi de ruşine. Adică să fiţi ca mine, premierul României, mâine, cu ajutorul vostru, preşedinte.

Ca şi lui Ceauşescu, puţin îi pasă lui Ponta de proteste. Ca şi lui Ceauşescu, puţin îi pasă de ce zice Washingtonul cu privire la acest act de cherem antidemocratic.

E posibilă dictatura în democraţie? Bineînţeles, a demonstrat-o T. Băsescu, acum e rândul lui Ponta să ne arate cum se face. Şi sunt prea vechi că să mai cred că îl vor putea opri câţiva jurnalişti sau opoziţia.

Singura forţă care i-ar putea stă în cale este America. Ambasada SUA îşi manifestă îngrijorarea faţă de actul arbitrar, autocratic al guvernului în prag de alegeri prezidenţiale. E puţin.

La această ticăloşie de tip totalitar, precum şi la cele care urmează cât de curând, America ar trebui să reacţioneze cu o premieră: să propună excluderea României din NATO, lăsându-ne românaşi liberi şi independenţi sub Ponta, cum eram sub Ceauşescu.”

Da, numai ca aici ar trebui sa se puna capat unor fenomene precum pesederizarea, cederizarea, care ce vor sa spuna ele de fapt? Spre exemplu, sa luam ordonanta „de urgenta” a lui Dragnea: el (PSD adica) vrea sa aiba cati mai multi primari. Pesederizarea, cederizarea au urmarit aceleasi deziderate: sa aiba cat mai multi membri. De observat ca accentul cade pe cantitate. Ca la Partidul Comunist, care numara vreo 4 milioane de membri, un veritabil partid stat. Aceasta memorie a comunismului, nedisparuta inca, si inradacinata in societatea romaneasca, se manifesta acum prin fenomenele descrise mai sus, indiferent ca e vorba de Stanga sau Dreapta politica. Sunt tot un fel de pecereuri. Or, intr-o democratie si o tara libera nu ar trebui ca lucrurile sa stea asa! Important, spre exemplu, nu ar fi ca toti sa fie pesedisti, ci sa ai in partid oameni de buna calitate. Sa atragi tocmai astfel de oameni. Un jurnalist se intreba, apropo de lupta anticoruptie, cum de ajung in functii publice importante, in posturi de conducere doar oameni care au „schelete in dulap”? Chiar nu exista „fara schelete”? Un raspuns ar fi ca partidele noastre pun accent pe cantitate si nu pe calitate. Cand e vorba de calitate, intervine, de pilda, calitatea de fin, calitatea de nas etc. Auzeam pe cineva care se intreba cum de a ajuns monstrulica acela de Mirel Palada in functia de purtator de cuvant al Guvernului. Pai, cine stie al carui var, fin cumnat, etc este… Asa e la romani – PCR, adica Pile, Cunostinte, Relatii -, din pacate, si lucrurile acestea ar trebui neaparat schimbate. Eu ma uit, spre exemplu, la Mirel Palada, la intoleranta pe care o manifesta fata de presa, fata de opiniile si optiunile altora. D-le. Palada, nu e obligatoriu ca toti sa fim pesedisti!! Nu e obligatoriu ca toti sa fim inregimentati in PSD!! Acest aspect totalitar isi targe seva din comunism si se manifesta la toate partidele politice romanesti. Toleranta este unul din fundamentele Democratiei si ale Libertatii! Or, la noi se induce, de catre politicieni, o ura fata de altii care au alte optiuni decat cele ale lor, care se reflecta in societate. Este amintirea urii de clasa, practicata de comunisti.

La noi nu cred ca ai sa vezi vreodata, cel putin intr-un viitor apropiat, un Partid al Facturilor, cum spunea Costi Rogozanu. Adica un partid care sa fie apropiat de cetatean, de problemele lui, spre exemplu de facturile pe care cetateanul obisnuit trebuie sa le plateasca. Asa cum e la ora actuala clasa noastra politica si felul in care gandesc oamenii importanti din aceasta tara, e departe de cetatean. Primeaza mai putin chiar si interesul de partid, fata de cel de casta politica. La noi sunt foarte multe aspecte antidemocratice, combinate cu conceptii comuniste si ceausiste.

Un alt aspect antidemocratic, care chiar submineaza democratia mai grav decat coruptia, este minciuna. Vedeti, cand Ponta a spus ca nici nu va participa la dezbaterile dinaintea primului tur de scrutin si ca va sta la televizor, sa urmareasca ce-si vor spune Elena Udrea si Monica Macovei, mancand popcorn, a fost, in felul lui sincer… Eu imi amintesc cand PDL promitea 800 de km. de autostrada inainte de alegeri si nu s-au facut nici macar vreo 50 km., si nici ceea ce s-a facut nu s-a terminat. Or, de aici rezulta slaba consistenta a ofertei politice. Nici nu ma mira ca Iohannis tace, intr-un fel si dansul e sincer… Tace pentru ca n-are ce sa spuna, n-are ce sa comunice electoratului. Pentru ca s-au cam epuizat minciunile din tolba de minciuni. Or, lucrul asta e foarte grav pentru democratia romaneasca, si anume faptul ca oferta politica e bazata pe minciuna. Asa cum ni s-a spus ca va curge lapte si miere daca vom intra in UE. Nu s-a facut niciun referendum in acest sens. In schimb s-a facut o propaganda desantata in favoarea integrarii, fara sa se explice romanilor ce inseamna asta. Asa cum nu se explica nici acum ce ar insemna daca am intra in Zona Euro si ce consecinte vor fi. Ni se spune doar ca „asa e bine”. Domnilor politicieni, Democratia nu poate functiona asa si dumneavoastra o subminati in felul asta. Democratia presupune dezbatere, in orice caz mai multa dezbatere decat propaganda. Propaganda pusa in prim-plan nu e o caracteristica a Democratiei, ci a regimurilor totalitare, ganditi-va, spre exemplu, la Goebbels, un maestru al propagandei. Pe cand dezbaterea e caracteristica Democratiei, e unul din lucrurile fundamentale ale Democratiei. Ca sa fiu mai clar: de exemplu, nu este democratic sa folosesti cu precadere propaganda ca sa determini sustinerea din partea oamenilor (in procente record, de, sa zicem, 90%) in favoarea integrarii in Uniunea Europeana sau Zona Euro. Democratic este sa dezbati problema, sa arati si ce e bun si ce e rau, ca sa se poata trage o concluzie adevarata. Goebbles a pus la punct si a folosit propaganda nazista pentru ca Partidul Nazist si Hitler sa fie sustinuti politic de catre germani in proportii absolut majoritare. Aceasta este o practica totalitara, folosita si de catre comunisti, pentru spalarea creierului cetatenilor. Dezbaterea te face sa gandesti! Tocmai pentru ca nu s-a facut nicio dezbatere serioasa s-a ajuns acum ca un jurnalist de marca precum CTP sa se intrebe si sa conchida:

„E posibilă dictatura în democraţie? Bineînţeles, a demonstrat-o T. Băsescu, acum e rândul lui Ponta să ne arate cum se face. Şi sunt prea vechi că să mai cred că îl vor putea opri câţiva jurnalişti sau opoziţia.”

Iar Romania e tara membra a Uniunii Europene…  Sa luam sub lupa din nou USL-ul. Foarte multi dintre cetateni, dintre cei care au votat USL, nu inteleg nici pana astazi de ce s-a destramat aceasta alianta. De ce unul din partidele componente, PNL, a trecut intr-un alt proiect politic. Ca doar ieri se pupau si azi se-njura. Nu a fost nicio explicatie clara din partea politicienilor. Imi amintesc de faptul ca Sorin Frunzaverde spunea, dupa ce plecase din PDL la PNL, ca doreste sa construiasca un mare partid de Dreapta in Romania. Crin Antonescu, cand s-a despartit de Ponta, a actionat parca la un ordin. Daca era vorba de Pactul de Coabitare semnat intre Ponta si Basescu, daca nu era de acord cu asa ceva, de ce nu s-a despartit atunci, imediat? Nu se poate sa nu te intrebi: atunci despre ce e vorba? Nici Traian Basescu nu a fost perceput ca un democrat, dimpotriva. Nici Ponta. Or, dupa cat se vede, slefuirea Romaniei pentru a ajunge o tara democratica, libera si prospera merge inainte dar intampina si dificultati… Actualele arestari nu sunt altceva decat retezarea unor asperitati. Insa nici nu poti sa realizezi aceasta mare opera abdicand, ca sa zic asa, de la principiile de baza ale Democratiei. Dimpotriva, intorsi din lumea principiilor pe Pamant ar trebui sa fim capabili sa realizam aceasta mare opera: transformarea spirituala a fiintei intregii noastre natiuni. Pentru ca sa putem transforma aceasta tara intr-una care sa mearga spre progres si civilizatie. Sensul nu este doar unul de ordin moral, ci si de ordin psihic, desigur.

Explicatiile lui Dragnea au totusi un merit: ne arata destul de exact unde ne aflam inca.

Update

Gandul

Statul de drept, suspendat 45 de zile. Protest în Bucureşti şi în marile oraşe faţă de ORDONANŢA TRASEIŞTILOR

Se arata ca:

Aproximativ 200 de persoane au participat în Bucureşti, în Piaţa Universităţii, la un protest faţă de ordonanţa traseiştilor. Manifestările au fost anunţate de comunitatea „Uniţi Salvăm” care a mobilizat anul trecut peste 10.000 de oameni pentru a protesta faţă de legea care permitea exploatarea cu cianuri a aurului de la Roşia Montană. Protestul „Spunem NU traseismului politic” a început la ora 16.00, în Piaţa Universităţii.

La evenimentul creat pe Facebook îşi anunţaseră prezenţa aproape 1.500 de persoane.

„Ordonanţa de urgenţă care dă liber la cumpărarea primarilor de către partidul dominant a trecut! Printr-o suspendare temporară a legii migraţiei politice, primarii locali au un ragaz de 45 zile să se mute la care dă mai mult, indiferent de votul cetăţenilor.E un fel de baba oarbă cu viitorul nostru, un joc al corupţiei care confirmă lozinca pe care am strigat-o şi toamna trecută, şi în iarna lui 2012: ‘Toate partidele, aceeaşi mizerie!’ E modul Guvernului Ponta de a sărbători un an de la 27 august 2013, când a trimis Parlamentului Legea Specială pentru Distrugerea Roşiei Montane”, se arată în mesajul postat pe Facebook de „Uniţi Salvăm”.

Guvernul a adoptat joi, într-o şedinţă extraordinară, ordonanţa prin care se legalizează, pentru 45 de zile, migraţia aleşilor locali. Astfel, în această perioadă, primarii, consilierii locali şi judeţeni pot trece de la un partid la altul, fără a-şi pierde mandatul.

Ambasada SUA la Bucureşti şi-a exprimat îngrijorarea faţă de momentul ales pentru adoptarea acestui act normativ. O reacţie similară a venit din partea Ambasadei Marii Britanii.”

Guvernul Ponta, ameninţat de o moţiune de cenzură

Se arata ca:

Alianţa Creştin-Liberală va iniţia o moţiune de cenzură, a anunţat preşedintele PNL, Klaus Iohannis.

Liderul liberal, Klaus Iohannis, a declarat, duminică, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că PNL şi PDL vor iniţia o moţiune de cenzură în sesiunea parlamentară care începe luni, tema acesteia urmând să fie discutată în şedinţa de luni a ACL.

„Vom veni cu moţiune de cenzură, S-a discutat acest lucru la întâlnirea comună a grupurilor parlamentare PNL-PDL de la Iaşi şi răspunsul este da, vom avea moţiune de cenzură în această sesiune. Tema va fi discutată mâine (n.r. – luni) în şedinţa ACL şi vom detalia”, a declarat, duminică, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, liderul liberal, Klaus Iohannis, citat de corespondentul Mediafax.

La rândul său, liderul PDL, Vasile Blaga, a spus că moţiunea de cenzură este un semnal politic clar al ACL la adresa guvernării PSD.

Întrebat dacă moţiunea ar putea avea ca temă ordonanţa privind migraţia aleşilor locali, Blaga a spus că acest lucru urmează să fie discutat, dar dacă aceasta va fi tema moţiunii de cenzură atunci „şi PSD-iştii ar trebui să o voteze”.

Blaga a mai spus că una dintre iniţiativele pe care ACL le va promova în viitoarea sesiune parlamentară vizează reducerea TVA-ului cu cinci la sută, şi anume de la 24 la 19 la sută. Potrivit lui Blaga, această reducere s-ar face în două etape, 2 la sută de la 1 ianuarie 2015 şi 3 la sută de la 1 ianuarie 2016.

„Reducerea CAS este binevenită, dar trebuie şi alte măsuri pentru angajatori astfel încât aceştia să investească şi să creeze locuri de muncă”, a spus Blaga.

Liderul liberal Klaus Iohannis a spus că printre iniţiativele care vor fi puse pe masă de către ACL se referă la gratuitatea primei intabulări şi la votul prin corespondenţă, la cea din urmă motivând că sunt prea puţine secţii de votare în străinătate şi că astfel s-ar da şansa unei participări decente a românilor la vot oriunde ar fi aceştia în ziua scrutinului.

Declaraţiile au fost făcute în conferinţa de presă susţinută de către liderii ACL după şedinţa comună a grupurilor parlamentare.”

„Latura bună” a ordonanţei traseiştilor, în varianta lui Vasile Blaga: „Desparte bărbaţii de curve”

Se arata ca:

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la Iaşi, că legea migraţiei aleşilor locali aprobată de PSD are „poate şi latura bună”, pentru că „desparte bărbaţii de curve”, el întrebând dacă Ponta va putea câştiga cu „a doua categorie” prezidenţialele din toamnă.

Vasile Blaga a declarat că legea care permite migraţia aleşilor locali reprezintă un exemplu tipic de atac al PSD la statul de drept, liderul democrat-liberal susţinând că „poate are şi latura bună” acest proiect, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Poate are şi latura bună: desparte bărbaţii de curve. Cu a doua categorie crede Ponta că va câştiga Preşedinţia?”, a întrebat Vasile Blaga, afirmaţia sa stârnind aplauze în rândul celor câteva sute de membri şi simpatizanţi PNL şi PDL, participanţi la întâlnirea cu liderii ACL.

Liderul democrat-liberal a spus că ACL nu a fost făcută nici pentru Iohannis, nici pentru Blaga, ci reprezintă vehiculul de care România avea nevoie, întrucât separat nici PDL, şi nici PNL nu ar fi învins PSD.

„Ne luptăm cu caracatiţa pesedistă. Uitaţi-vă la tinerii din PSD, sunt mult mai răi decât cei bătrâni. Ponta l-a primit la el în birou pe Adrian Duicu şi a mers să-l apere pe Nicolescu la Argeş. Ponta va suspenda şi Codul Penal vreo două ore, numai să-i salveze pe baronii săi. În ianuarie şi ai lui vor vrea să scape de el. Vom pune moţiune e cenzură şi îl vom da jos pe Ponta. Muncim serios şi îi creăm lui Ponta condiţii să mânânce floricele şi în turul doi”, a afirmat Vasile Blaga.

Totodată, Vasile Blaga i-a invitat pe democrat-liberali şi pe liberali să lase toate orgoliile la o parte în această perioadă şi să se concentreze pe alegerile prezidenţiale din toamnă.

Liderul PDL, Vasile Blaga, a participat, duminică, alături de candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, la Teatrul Naţional din Iaşi, la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii ACL, cu participarea majorităţii liderilor PNL şi PDL.

Tot duminică, la Iaşi, are loc o întâlnire comună a grupurilor parlamentare PNL şi PDL, pentru a stabili priorităţile legislative ale ACL în viitoarea sesiune parlamentare, care începe luni. La şedinţă sunt aşteptaţi peste o sută de senatori şi deputaţi ai PNL şi PDL.

OUG ce permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la începutul şedinţei Guvernului, că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând şi că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.

Iniţial, proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleşii locali să-şi poată alege partidul.

Dacă ordonanţa va intra în vigoare la 1 septembrie, odată cu depunerea la Parlament, aleşii locali vor putea opta pentru un partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 30, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 58 comentarii

Franta…

Se discuta foarte mult despre demisia Cabinetului condus de Manuel Valls, dar eu cred ca ar fi interesant sa vedem care e situatia reala si pentru asta propun sa vedem ce zice Eurostatul.

Sa vedem cum stam cu PIB-ul. Eurostatul ne spune ca PIB-ul e stabil in Zona Euro si chiar a crescut cu 0,2% in EU28 in trim. II 2014 comparativ cu trim. precedent. Zona Euro nu este in recesiune!! Romania este in recesiune datorita a doua scaderi consecutive pe trimestrele I si II din 2014. Nu acelasi lucru se poate spune despre Franta unde avem o stagnare pe cele doua trimestre sus amintite, adica celebra crestere economica zero (la noi e cu minus in fata!!). Franta sta chiar mai bine decat Germania la acest capitol: Germania a inregistrat o scadere de 0,2% in trimestrul II din 2014, dar nu e in recesiune.

Inflatia a scazut in Zona Euro la 0,4%. Inflatia anuala calculata in iulie 2014 era in Franta de 0,6%, in Germania de 0,8%, in Romania de 1,5%. Deci preturile ar trebui sa se mentina stabile.

Probleme apar in Zona Euro la productia inregistrata de sectorul constructiilor cu o scadere de 0,7% in Zona Euro (0,3% in EU28). Dar productia in acest sector a scazut dramatic din 2007 incoace in toata Europa. Romania inregistreaza printre cele mai mari scaderi: de 2,6% in iunie 2014 fata de mai 2014, si de 1,1% fata de trim. 1 din 2014. In Franta scaderea este de 0,7% fata de trim. I din 2014, in Germania 5,7% fata de trim. I din 2014.

Un alt fenomen creator de probleme este scaderea productiei industriale in iunie fata de luna precedenta de 0,3% in Zona Euro, 0,1% in EU28. Romania inregistreaza o scadere de 0,7%  in iunie fata de mai 2014. In Franta avem o crestere de 1,4% (iunie fata de mai), iar in Germania o crestere de 0,2% pentru aceleasi luni din acest an.

De unde se poate constata, dupa acesti parametri, ca Franta nu sta chiar asa de rau. Adevarata problema a Frantei, pe care guvernarea socialista nu a reusit s-o rezolve este somajul ridicat – v. aici si aici. Franta are un somaj ce se mentine aproape constant la 10,2%, fata de Germania unde el este de 5,1%. Daca ar fi sa ne luam dupa teoria legata de Philips curve (Curba Philips), o inflatie foarte mica nu ajuta deloc sa scada rata somajului. Ar trebui un nivel mai mare al inflatiei pentru ca somajul sa inceapa sa scada. Or, tocmai acest lucru nu e dorit de Germania, care se teme ca sporirea masei monetare (in cazul nostru euro) ar conduce la rate mari ale inflatiei. Daca ne uitam pe Outlook-ul FMI vom constata ca Franta are o datorie guvernamentala bruta mai mare, ca procent din PIB, decat cea a Germaniei, care este in scadere, si un cont curent negativ, fata de cel al Germaniei unde este cu plus si cifre mari… Dar sa revin la forta de munca: Germania are o populatie estimata (FMI) la 80,925 milioane locuitori si 40,946 milioane angajati in campul muncii.  Franta are o populatie estimata (tot FMI) la 63,951 milioane locuitori si 25,822 milioane angajati in campul muncii. Este o diferenta de 15,124 milioane de angajati in favoarea Germaniei. Olanda are o populatie de 16.856.620 locuitori si un PIB nominal de $838,036 miliarde. Vorbim de tari dezvoltate, cu un nivel economic asemanator. Pe de alta parte, in Franta cei mai afectati de somaj sunt tinerii sub 25 de ani, cu o rata a somajului de 22,4% fata de Germania unde rata somajului in randul tinerilor sub 25 de ani este de 7,8% (nivel luna iunie 2014) – v. aici.

De asemenea iata ce arata rfi Romania:

Agenţia Standard & Poor’s retrogradează Franţa

Se arata ca (articolul este din 8 noiembrie 2013):

Franţa a fost penalizată pentru lipsa de reforme şi slabele performanţe economice. Agenţia Standard & Poor’s a scăzut cu o treaptă calificativul acordat economiei franceze. Decizia agenţiei a fost criticată dur de ministrul de Finanţe francez, Pierre Moscovici.

S&P a scăzut nota Hexagonului până la nivelul AA, cu perspectivă stabilă. Se întâmplă din cauza îngrijorărilor privind lipsa de creştere economică.

Agenţia de evaluare financiară consideră că reformele guvernului de la Paris, precum cele din domeniul fiscalităţii şi al legislaţiei muncii, nu vor îmbunătăţi substanţial perspectivele de creştere economică, pe termen mediu.

Totodată, şomajul ridicat afectează sprijinul acordat de populaţie pentru noi măsuri structurale şi în domeniul politicii fiscale care ar fi adus creştere economică.

Perspectiva ratingului este stabilă, ceea ce înseamnă că există şanse mici ca S&P să îmbunătăţească sau să micşoreze calificativul Franţei, în următorii doi ani.

Imediat după publicare, ministrul francez de Finanţe Pierre Moscovici a criticat decizia ca fiind incorectă şi a explicat că S&P emite judecăţi critice şi inexacte.

Moscovici a indicat că politicile lui Francois Hollande sunt o încercare „masivă” de a însănătoşi economia Franţei.

Comisia Europeană anticipează pentru acest an un avans al PIB de 0,2%, urmat de o creştere de 0,9% în 2014. Datoria publică a Franţei este aşteptată să urce la 96% din PIB până în 2015, de la 90,2% în 2012, când Hollande a devenit preşedinte.

Celelalte două mari agenţii de rating, Fitch şi Moody’s au retrogradat şi ele Hexagonul în iulie anul acesta, respectiv în noiembrie anul trecut. Un anunţ de acest gen, notează BBC, duce la creşterea preţului la care respectiva ţară se împrumută de pe pieţele externe. Şi într-adevăr, randamentul obligaţiunilor franceze pe zece ani a crescut după anunţul S&P cu două zecimi, de la 2,1 la 2,3%.”

Ceea ce ma uluieste pe mine este urmatorul lucru: aici vorbim de economia Frantei, una din cele mai mari din Europa, o tara dezvoltata, unde nu se poate spune ca nu exista capital, ca nu exista bani. Franta este a 5-a cea mai mare economie din lume, dupa PIB-ul nominal, si a 9-a dupa PIB-ul luat la paritatea puterii de cumparare. Intr-o astfel de tara, guvernul socialist a decis sa mareasca foarte mult taxele si impozitele, impovarand sectorul privat, creator de locuri de munca. Cum e posibil ca un ministru al industriei, Arnaud Montebourg, sa spuna ca vrea (vor rog sa tineti cont de acest aspect: a spus ca vrea) ca ArcelorMittal sa plece din Franta? Lasand la o parte maniera grobiana in care a procedat respectivul ministru, el goneste investitorii din tara. Or, investitiile sunt extrem de importante pentru crearea de noi locuri de munca, asta o puteti citi in orice manual serios de economie. Este ciudat, dar Franta a ajuns o tara xenofoba… Inainte vreme cand spuneai Paris spuneai inainte de toate deschidere. Franta era o tara a libertatii, inclusiv a libertatii economice. Francezii erau recunoscuti drept oameni joviali, usor superficiali si cu simtul umorului, nicidecum cu o aversiune fata de straini, dimpotriva!! Pe vremuri la Paris era ceea ce as putea numi o desfatare a libertatii si cred ca lucrul asta o sa vi-l spuna oricine care a vizitat si a stat in Franta cu mult inainte de vremurile noastre, de azi. Acum economia Frantei a ajuns reglementata in cel mai inalt grad. Conceptiile etatiste domina. Franta a ajuns o tara inchistata si o economie inchistata. Or, se vede ca guvernarile semisocialiste dinainte de Hollande si cea socialista de acum nu reusesc sa rezolve problemele si ele se mai si agraveaza in plan politic, Frontul National, partid de extrema dreapta, prinzand tot mai mult teren. Insa si acest partid este si mai xenofob, inchistat si incapabil sa dea un avant economiei franceze. Ba chiar mai mult, sunt filozofi, precum Alain Badiou, carora li se pare o idee buna comunismul. Pe mine ma uluieste ca aceasta tara nu reuseste sa realizeze un mediu investitional si de afaceri prietenos,  atractiv si dinamic, capabil sa creeze locuri de munca. Aceasta treaba se poate, trebuie sa se poata face in Franta, o tara dezvoltata, cu posibilitati foarte mari, fara indoiala. Ar trebui sa ne amintim, si ar trebui mai ales ca francezii sa-si aminteasca, faptul ca ceea ce numim azi laissez-faire a aparut in Franta. Se pare ca la 1681 erau, in statul francez, oameni mai deschisi la minte decat cei din zilele noastre. Acum sunt goniti investitorii straini din tara!! Cand Parisul ar fi trebuit sa fie printre cele mai mari, daca nu chiar cel mai mare centru investitional si de afaceri din Europa, la concurenta cu Londra. Unde intr-adevar sa te simti liber sa pornesti o libera intreprindere si sa ai si conditiile necesare pentru a duce la bun sfarsit o asemenea actiune. Acuma statul iti pune talpi!

Ceea ce se intampla acum este un esec socialist si de aceea socialistii europeni ar trebui sa-si regandeasca politicile, in special cele economice, pentru ca se vede ca nu merge asa. Evident ca este un semnal foarte prost si pentru Victor Ponta care, prin politicile de marire a taxelor si impozitelor si de adaugare a altora noi, a copiat modelul francez, practicat de Partidul Socialist Francez, aflat acum la guvernare. Franta a stagnat doua trimestre consecutive, Romania a ajuns in recesiune. Daca se va continua asa, nu vreau sa fiu alarmist, dar exista riscul ca si Franta sa intre in recesiune… De cand Franta a ajuns sa nege existenta lui Dumnezeu sau s-o puna cumva la indoiala, sau sa nu mai tina cont de aceasta, a ajuns transformandu-se din tara luminilor, cum era odinioara, intr-o tara oarecare. Au inceput sa apara tot felul de ganditori socialisti, nu v-ati prins? Or, socialismul asta e greu de spus unde va duce tara, nu prea spre bine, dupa cat se vede… La noi, dupa ce s-a pus un pomelnic de taxe si impozite, scad veniturile la buget. Nu cumva asa e si in Franta? 😉 Mai nou, gandirea socialista (din putul gandirii, da’ ce credeati?) concepe un tip de economie in care nu se mai fac investitii. Vrem locuri de munca, dar fara sa mai facem investitii! E „bine”, tovarasi, e „foarte bine”!! Nici macar Ceausescu n-a facut asa, dragi tovarasi si prieteni!! Acuma la noi, poate se inspira si Dl. Hollande din originala gandire socialista romaneasca, se zvoneste prin targ ca Guvernul Ponta doreste sa dea o ordonanta de urgenta (de urgenta, cum altfel?) ca doua saptamani primarii sa poata trece dintr-un partid in altul fara nicio problema. Liber la migratie politica, tovarasi! Ati vazut, asta e libertatea! 😆 Cu astfel de ganditori – ei sunt peste tot, si la PPE, desigur – eu stau si ma intreb unde va ajunge tara, unde va ajunge Europa… Uitati-va la rata mare a somajului in Franta, mai ales in randul tinerilor – statul nu face nimic pentru ei. A le plati ajutorul de somaj nu inseamna sa faci ceva. Un esec clar al politicilor de ocupare a fortei de munca.

Legat de Romania, trebuie spus, cred, ca anul acesta nu se va intampla mare lucru. Vor fi alegeri prezidentiale, e adevarat. PSD, partid nerestructurat si care are inca solide mentalitati comuniste, doreste sa-si impuna candidatul. Chestiunea este insa alta, indiferent de cine va fi castigatorul: ce se va intampla la anul…? Mie mi se pare ca de la anul vor incepe masive disponibilizari de personal din sectorul de stat… Anul acesta nu e posibil intrucat e an electoral si nimeni nu te mai voteaza daca faci asa ceva. Dar de la anul e foarte posibil intrucat nu sunt nici bani, nici nu sunt atrase investitii straine, nici statul nu face investitii. O politica economica bazata in exclusivitate pe cresteri de taxe si impozite, favorizarea baronilor locali, lupta anticoruptie pentru recuperarea banilor, nu e nici fiabila si nici viabila. Lupta anticoruptie, care a fost servita pe toate posturile de televiziune, nu a tinut loc de crestere economica si nici de locuri de munca intrucat nu a reusit sa rezolve problemele structurale. Statul nostru nu numai ca nu a creat nu cadru foarte bun in care sa se dezvolte sectorul privat, caci asta inseamna „Laissez-nous faire„, dar a si ingreunat mai mult problema, a complicat-o si mai mult. Nici vorba ca ar fi actionat in interesul cetatenilor. Statul nostru nu a reusit nici direct, nici indirect, prin mixul de politici, desigur, sa creeze job-uri productive. A creat, in schimb, tot felul de insuficiente. Prin tot felul de reglementari. Traim vremuri in care se creeaza somaj de lunga durata, nu job-uri productive. Asta nu va da de gandit? De ce oare? De ce, daca statul intervine in economie, daca statul sufoca sectorul privat cu taxe si impozite sporite? Se dau in schimb, cu sutele, microbuze scolare, acolo unde posturile de soferi sunt blocate! Iti vine sa si razi, pentru ca e absurd, daca n-ar fi tragic.

august 28, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 16 comentarii

Bancile…

Iata ca se apropie campania electorala pentru alegerile prezidentiale, dar atmosfera, in general vorbind, este molcoma. Nimic scanteietor, nici macar in plan intelectual. Totusi, nu vad la oamenii politici din tara noastra, la partidele noastre, la candidati niste opinii fata de lucrurile importante care se petrec in sectorul bancar… Sunt niste chestiuni, zic eu, deosebit de importante, dar parca nu ar exista niciun interes in a le dezbate…

Economica.net

Cei mai slabi din Europa. Băncile româneşti trăiesc riscant: restanţe multe, provizioane mici, credite puţine

Se arata, printre altele, ca:

„O analiză a băncii centrale a Austriei arată că băncile din România stau mult mai prost decât instituţiile de credit prezente în alte ţări din regiune în ceea ce priveşte creditele neperformante. Nici Ungaria nu-i departe, dar spre deosebire de unguri, bancherii români ”au uitat” să provizioneze corespunzător împrumuturile cu probleme. Între timp, băncile austriece îşi reduc constant expunerea pe România.

La fiecare euro plasat în credite, băncile din România au pierdut mai bine de 30 de cenţi, relevă o analiză a băncii centrale a Austriei. Concret, ponderea creditelor neperformante în totalul împrumuturilor, aşa cum este ea calculată de către analiştii austrieci, a depăşit 32% la finele anului 2013.

Acest nivel este de departe cel mai mare din regiune, chiar şi prin comparaţie cu ţări precum Rusia, Ucraina sau Turcia.

Mai mult decât atât, datele austriecilor relevă faptul că bancherii români au avut o abordare mai puţin prudentă în ceea ce priveşte creditele cu probleme în condiţiile în care nivelul provizioanelor(sumele puse de-o parte pentru a acoperi o eventuală pierdere a creditului) nu a urmat nici pe departe traiectoria creditelor neperformante. Ponderea provizioanelor este de sub 15% din volumul portofoliului ceea ce arată că nici jumătate de creditele cu probleme nu sunt provizionate. Prin comparaţie, în Ungaria, unde neperfomanţa se ridică la aproximativ 17%, ponderea provizionelor sare de 13%. În ţări ca Turcia, Slovacia sau Cehia, creditele neperformante sunt provizionate integral.

Restanţele cresc, creditele noi scad

Analiştii de la Viena dau şi o explicaţie pentru nivelul ridicat al neperformanţei, legând această evoluţie de apatia care a cuprins sistemul bancar românesc.

“În România, creşterea semnificativă a ponderii creditelor neperformante se datorează faptului că stocul de credite a scăzut mai rapid decât activele neperformante”, spun austriecii. Cu alte cuvinte, băncile nu au mai dat credite noi, portofoliul lor a scăzut, ceea ce a făcut ca procentul neperformantelor să crească. De altfel, acelaşi raport al băncii austriei, arată că volumul de credite a continuat să scadă inclusiv în primele trei luni din acest an când, comparativ cu ultimele trei luni din 2013 a fost înregistrat un declin al creditării de peste 2%.

Dependenţi de banii din afară. Cel mai mare acţionar îşi reduce expunerea

Un alt indicator care relevă vulnerabilitatea sistemului bancar românesc este dependenţa de finanţările externe. Astfel, liniile de credit contractate de băncile din România de la grupurile mamă echivalează cu aproximativ 12% din Produsul Intern Brut, acesta fiind şi unul dintre cele mai mari procente din regiune. Mai grav este însă că acţionarii străini duc o politică constantă de reducere a expunerii pe România. Această dinamică este evidentă din evoluţia expunerii celui mare acţionar din sistemul bancar autohton, Austria.”

Pe de alta parte iata ce spune si BNR:

Indicatori agregaţi privind instituţiile de credit
(bănci, sucursalele băncilor străine, Creditcoop)

mar. 2013 iun. 2013 sep. 2013 dec. 2013 mar. 2014
Număr instituţii de credit 41 41 41 40 40
 din care sucursale bănci străine 9 9 10 9 9
Total active nete (mld.lei) 356,2 355,0 353,6 362,3 352,5
Active instituţii cu capital privat 1 (% în total active) 92,2 92,0 92,0 91,5 91,6
Active instituţii cu capital străin 2 (% în total active) 90,8 90,7 90,6 90,0 90,0
Indicatorul de solvabilitate (≥8%) (%)* 15,03 14,67 13,92 15,46 16,32
Efectul de pârghie 3 (%)* 8,20 8,02 7,49 7,96 8,55
Creanţe depreciate 4 (% în total credite) 12,28 12,16 12,42 11,64 12,17
Creanţe depreciate 5 (% în total active) 7,29 7,21 7,32 6,50 6,91
Creanţe depreciate 6 (% în total datorii) 8,17 8,10 8,21 7,25 7,75
ROA 7 (%) 0,55 0,65 0,55 0,01 0,67
ROE 8 (%) 5,08 5,96 5,04 0,13 6,30
Rata rentabilităţii activităţii de bază 9 (%) 180,37 174,42 177,66 176,85 182,56
Credite acordate / Depozite atrase 10 (%) 114,30 113,71 111,50 104,59 105,36
Rata riscului de credit 11 (%)* 29,98 30,49 31,77 32,14 32,60
Rata creditelor neperformante 12 (%)* 19,08 20,30 21,56 21,87 22,26

 

*) Indicatorii cuprind numai băncile şi Creditcoop; sucursalele băncilor străine nu raportează solvabilitatea, fondurile proprii şi clasificarea creditelor.
1) Activele bilanţiere ale instituţiilor de credit cu capital privat sau majoritar privat (inclusiv sucursalele băncilor străine) / Total active
2) Activele bilanţiere ale instituţiilor de credit cu capital străin sau majoritar străin (inclusiv sucursalele băncilor străine) / Total active
3) Fonduri proprii de nivel 1 / Total active la valoare medie
4) Creanţe depreciate / Total portofoliu de credite (valoare netă)
5) Creanţe depreciate / Total active (valoare netă)
6)  Creanţe depreciate / Total datorii
7) Profit net anualizat / Total active la valoare medie
8) Profit net anualizat / Capitaluri proprii la valoare medie
9) Venituri operaţionale / Cheltuieli operaţionale
10) Credite acordate clientelei (valoare brută) / Depozite atrase de la clientelă
11) Expunere brută aferentă creditelor nebancare şi dobânzilor, clasificate în îndoielnic şi pierdere / Total credite şi dobânzi clasificate, aferente creditelor nebancare
12) Expunere brută aferentă creditelor nebancare şi dobânzilor, clasificate în pierdere categoria a 2-a, în cazul cărora serviciul datoriei > 90 zile şi/sau în cazul cărora au fost iniţiate proceduri judiciare faţă de operaţiune sau faţă de debitor / Total credite şi dobânzi clasificate, aferente creditelor nebancare

Note:
Indicatorii se calculează folosind raportările financiare FINREP şi COREP ale instituţiilor de credit.
Total active şi capitaluri proprii pentru indicatorii Efectul de pârghie, ROA şi ROE sunt la valoare medie.
Din anul 2012, indicatorii se calculează potrivit raportărilor întocmite în conformitate cu IFRS (pentru indicatorii care au la numărător poziţia “Creanţe depreciate” au fost calculate şi valorile lunii decembrie 2011 pe baza datelor din evidenţa contabilă aferentă zilei de 1 ian. 2012).
Potrivit reglementărilor prudențiale ale Băncii Naționale a României, sunt clasificate doar creditele pentru care se determină cerințe minime de capital pentru riscul de credit, la nivel individual, potrivit abordării standard, restul portofoliului fiind exceptat de la clasificare (este cazul băncilor care folosesc abordarea bazată pe modele interne de rating).

Ziarul Financiar

O nouă Bancă Mondială pentru marile economii emergente, transpunerea la scară mai largă a visului lui Ceauşescu

Se arata ca:

„Cele mai mari economii emergente ale lumii – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, aşa-numitele ţări BRICS – zguduie din temelii ordinea financiară globală stabilită de puterile occidentale prin lansarea a două noi instituţii alternative la Banca Mondială şi la Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru finanţarea economiilor emergente. Ceauşescu intenţiona să creeze o bancă mondială cu sediul la Bucureşti, în Casa Poporului, pentru a finanţa ieftin economiile emergente, în special pe cele din Africa şi din Orientul Mijlociu.

Ceauşescu lansa această idee în 1989 după ce România şi-a plătit toate datoriile către FMI şi a interzis prin lege îndatorarea externă a ţării. Planurile BRICS sunt mult mai ambiţioase. Cele cinci economii însumează aproape jumătate din populaţia lumii şi o cincime din avuţia planetei.

Rebeliunea ţărilor BRICS prin crearea unei bănci pentru dezvoltare şi a unui fond de rezerve valutare împotriva pilonilor financiari occidentali reprezintă mai mult decât un gest politic, scrie Bloomberg. Ea este o ameninţare şi un instrument de negociere. Spre exemplu, Ucraina, care încearcă din răsputeri să iasă din sfera de influenţă rusească, are în prezent a patra cea mai mare datorie la FMI. Rusia, care este membră a FMI, pare că finanţează o rebeliune contra Kievului. În aceste condiţii, finanţarea guvernului de la Kiev de către FMI nu poate fi pe lista de priorităţi a liderului rus Vladimir Putin. Rusia, India, Brazilia şi Africa de Sud încearcă să obţină mai multă influenţă în sistemul economic şi financiar global şi vor contribui cu mai multe fonduri pentru capitalizarea proaspetei bănci mondiale a BRICS, care va oferi mijloace financiare pentru proiecte de infrastructură pe teritoriul ţărilor participante decât o fac pentru vechea Bancă Mondială.

Totodată, cele cinci ţări vor avea contribuţii mai mari decât alocă FMI pentru propriul fond de rezerve valutare, prin care se va asigura sprijinul financiar în cazul unei reduceri drastice a rezervelor valutare în oricare din ţările participante.

Marile economii emergente au insistat în ultimii ani pentru reorganizarea conducerii Băncii Mondiale şi a FMI astfel încât acestea să reflecte forţa economică tot mai mare a lumii emergente.

Cele două noi instituţii vor fi rivali mărunţi pentru Banca Mondială şi FMI, întrucât vor avea influenţă mult mai mică la nivel mondial.

Cu toate acestea, ele marchează desprinderea de un sistem financiar internaţional dominat de SUA şi de Europa. China, care este al treilea cel mai mare participant la Banca Mondială cu aproape 13 miliarde dolari, va contribui la capitalizarea Băncii pentru Dezvoltare cu aproape zece miliarde dolari.

Pentru fondul de rezervă valutară al BRICS, China va participa cu aproape 41 miliarde de dolari, aproape de trei ori mai mult decât contribuţia sa la FMI. Valoarea fondului va fi de aproape 100 miliarde de dolari, iar ajutorul oferit de pe urma acestuia va fi limitat de suma contribuţiei.

În 1981, Republica Socialistă România atingea vârful datoriei externe, de aproape 11 miliarde de dolari, şi se afla astfel la mâna FMI şi a ţărilor creditoare. În urma negocierilor purtate cu cei mai mari creditori internaţionali, Nicolae Ceauşescu a luat hotărârea ca România să îşi plătească datoriile înainte de termen. O mare parte din producţia agricolă şi industrială s-a îndreptat către export, ceea ce a dus la raţionalizarea produselor alimentare,  şi s-a transformat inevitabil în interminabilele cozi la mâncare. Însă în primăvara anului 1989, Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat socotelile cu creditorii internaţionali şi nu mai este datoare nimănui. Ba mai mult, România chiar avea de recuperat datorii şi avea în conturi peste două miliarde de dolari. Cu toate acestea, populaţia răbda de foame. În acea perioadă liderul comunist lansa ideea înfiinţării unui fond de investiţii al ţărilor în curs de dezvoltare, un proiect prin care Ceauşescu urma să fie sprijinit financiar de unele ţări arabe producătoare de petrol, dar şi de unele ţări din Lumea a Treia. Totodată, liderul comunist intenţiona să construiască cu ajor arab o bancă mondială în Bucureşti pentru credite mici acordate ţărilor în curs de dezvoltare. Astfel, România putea ajunce un centru de putere economică, iar el, un lider mondial.”

As dori sa vad si la noi dezbatandu-se serios astfel de probleme. Deci situatia e cam asa: creditele neperformante cresc, bancile straine duc o „politica constanta” de reducere a expunerii pe Romania, in vreme ce altii, cum ar fi tarile BRICS, cauta sa-si diversifice sursele de finantare, sa gaseasca alternative de finantare. Noi unde ne situam si ce facem? Ce facem in situatia de fata? Nu este in regula nici cu ponderea provizioanelor… Spre exemplu, intreb si eu: de ce la noi ponderea provizioanelor „este de sub 15% din volumul portofoliului ceea ce arată că nici jumătate de creditele cu probleme nu sunt provizionate”, in vreme ce: „În ţări ca Turcia, Slovacia sau Cehia, creditele neperformante sunt provizionate integral.”? As dori un raspuns din partea arogantilor nostri reprezentanti politici! Care stiu numai sa se incaiere si sa se certe tot timpul. Si sa minta populatia! Si apoi cum am ajuns in situatia de a fi „cei mai slabi din Europa”? Cum raspund politicienii nostri la aceasta intrebare? Avem niste oameni politici care chiar nu au nicio idee constructiva pentru a dezvolta aceasta tara. Si sa ne mai miram de apatia care il apuca pe cetatean in preajma votului, de nici nu se mai duce la vot? Pe mine, unul, nu ma mira!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 23, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Declin…

Trebuie sa va spun ca m-am gandit foarte mult la acest subiect si e unul din motivele pentru care nici n-am mai scris pe blog in ultimile zile… Dar sa aratam despre ce este vorba:

Monitorul de Cluj

Cum îşi bate joc de Transilvania un scriitor din Caracal. A publicat o scrisoare instigatoare la ură

Liviu Andrei, un scriitor din Bucureşti, originar din Caracal a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare plină de ură la adresa Transilvaniei şi Clujului. Printre altele, ardelenilor le doreşte să moară în saivane, violaţi de batali.

În scrisoarea publicată pe Facebook, scriitorul Liviu Andrei scrie că s-a săturat de Transilvania despre care spune că ar vrea să o mănânce dracii şi demonii. Iată conţinutul integral al scrisorii:

“Vreau ca România să devină principat! Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară! Nu mai vreau țiganii lu’ șasăcai, bozgorimea clujeană hrănită din ieslea magazinului Sora, ardelencele urâte, bărbătoase la chip și curve-n copite și oamenii ăia ba uriași și molâi, ba salcoți la Emil Boc, de nu știe nici dreacu ce rasă sunt! Numai rău ne-a adus Transilvania asta! Ducă-se, mânca-o-ar dracii și toți demonii lui Sabin Gherman, că până ș-ala și-a făcut școala securistă la Craiova! S-o ia ungurii și le dăm și Oltenia țigănească, că doar nu-i lăsăm fără grâu! Nu mai vreau să ne hrăniți cu produsele voastre ungurești! Nu mai vreau UDMR la mine-n Principat! Duceți-vă la mare la Balaton, no hai! Transilvania are literatură proastă, scriitori de cazan din căscaturi de castel, pișat de rastel de baroni și grofoi cu scrot de tablă! Eu nu mă simt bine acolo! Nu e România! Să muriți în saivane violați de batali! Transilvănenii ne-au scris toate manuelele alternative de până acum. De la Cluj, Sibiu și Brașov s-a început modificarea istoriei și inversarea valorilor… Îmi bag p…-n Ardeal și-n istoria voastră ungurească, masonică și de altă sorginte ghiavolească! Nu vă mai vreau! Îmi e scârbă! Să vă luați Harghita și Covasna și să vi le băgați în c…! Viză, tată! Luați-vă munții scârboși că oricum vă iau ungurii pădurile și resursele! Nu mai vreau Calul Troian la mine-n țară! Să actualizăm Trianonul ca să putem respira și noi că ne-ați călcat pe cap! Vreți ungurieni? Luați-vă și alipiți-vă de ei! Oricum, toate râurile din Ardeal se varsă-n Tisza… Reflectați la asta! ROG RECENSĂMÂNT !!!!!”

Subiectul a aparut si in Ziua de Cluj:

”Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară!” Scrisoare din Caracal

„Un scriitor din Caracal a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă, profund jignitoare la adresa Transilvaniei. Cere realizarea unui referendum privind dezlipirea acestei regiuni de restul României. Aflaţi ce a zis despre ardeleni.

Liviu Andrei, scriitorul care a publicat mesajul plin de venin este originar de unde ”s-a răsturnat carul cu proști”, adică din Caracal, dar s-a stabilit în Bucureşti. În scrisoarea publicată aduce grave injurii atât la adresa locuitorilor din Transilvania, cât şi legate de istoria şi cultura acestei regiuni. Principala sa doleanţă este realizarea unui referendum privind dezlipirea acestei regiuni de restul României.

”Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară! Nu mai vreau țiganii lu’ șasăcai, bozgorimea clujeană hrănită din ieslea magazinului Sora, ardelencele urâte, bărbătoase la chip și curve-n copite și oamenii ăia ba uriași și molâi, ba salcoți la Emil Boc, de nu știe nici dreacu ce rasă sunt! Numai rău ne-a adus Transilvania asta!”, scrie caracaleanul, care nu se oprește aici.

„Duceți-vă la mare la Balaton, no hai! Transilvania are literatură proastă, scriitori de cazan din căscaturi de castel, pișat de rastel de baroni și grofoi cu scrot de tablă! Eu nu mă simt bine acolo! Nu e România! Să muriți în saivane, violați de batali! Transilvănenii ne-au scris toate manualele alternative de până acum. De la Cluj, Sibiu și Brașov s-a început modificarea istoriei și inversarea valorilor… Îmi bag p…-n Ardeal și-n istoria voastră ungurească, masonică și de altă sorginte ghiavolească!„, mai scrie acesta.

Vezi aici scrisoarea.

Acesta nu ar fi primul mesaj veninos scris de Liviu Andrei. Blogul său este de altfel plin de postări jignitoare, pe diverse subiecte.

Citește și declarația făcută pentru ZIUA de CLUJ de către Liviu Andrei.

Sigur, s-ar putea pune problema daca nu cumva e vorba de un aspect ce tine de siguranta nationala, daca nu cumva aceasta „scrisoare” are scopul de a submina, cu buna stiinta, Romania. Acest subiect a aparut si in Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de la Realitatea, care a si spus ca planuieste sa-l dea in judecata pe Liviu Andrei.

Eu m-as intreba insa si altfel: nu e cumva un fenomen romanesc ceea ce se intampla…? Deoarece eu cred ca e mult mai ingrijorator daca ar fi asa, mai ingrijorator decat daca ar fi mana unor servicii secrete din exteriorul tarii!! Daca niste straini incep sa faca astfel de lucruri, nu sunt decat niste straini. Mai rau e cand cineva de-al tau incepe sa gandeasca asa cu adevarat.

Desigur, s-ar putea aduce drept argument ca derapajele unui Laszlo Tokes, ca sa luam acest exemplu, n-au fost niciodata sanctionate din punct de vedere legal, decat de media independenta (trebuie sau nu sa pun ghilimelele de rigoare?),  de ceea ce, generic, se numeste societatea civila si de unii politicieni. Unii ar putea spune ca fenomenul are radacini ceva mai vechi, incepand de la Sabin Gherman care se saturase, recent, de Romania. In acest caz ceea ce scrie Liviu Andrei e un fel de antiteza la ceea ce a spus Sabin Gherman.  Insa mai e ceva, pe care mai toti analistii, chiar si cei de talent, chiar si cei de prestigiu, ignora sau, poate mai bine zis, nu vor sa vada… In acest sens iata ce am gasit:

Observator Cultural

Declinul României

Autor: Mihai GHEORGHIU

România e un loc viran.

Petre Țuțea

Criza societății românești este ceva mai mult decît pare, este criza civilizației românești. Crizele politice, sociale și economice, toate prelungite pînă la a fi un mod de viață, au ca efect decăderea societății românești, înscrierea pe o orbită a statelor de  mîna a doua și poziționarea României ca o colonie, ca periferie a centrului occidental. Rezultatul dramatic este acela că România nu poate ieși structural din starea de criză endemică și de deficit major în toate domeniile. Ceea ce conduce la un statut de societate a penuriei generalizate, adică o societate a sărăciei, a corupției și a subdezvoltării. Elita politică postcomunistă, aproape în întregime de extracție comunistă și securistică, a înlocuit politica de dezvoltare economică și socială cu politica de aderare la UE. Dar aceasta este chiar rețeta falimentului unei societăți și al unei țări. Occidentul a cîștigat Războiul Rece și a impus condițiile păcii pentru viitorul previzibil, asigurîndu-și o piață de desfacere importantă prin unificarea europeană. Este problema fiecărei țări din Centrul și din Estul european ce face cu sine însăși în acest proces istoric fără precedent. Statele și societățile care nu pot ieși din degringoladă nu vor putea emite nici o pretenție la suveranitate sau măcar la participarea la luarea unor decizii în concertul european. România, după douăzeci de ani de tranziție spre capitalism, dovedește că nu se poate susține, intrînd în rolul ingrat al asistatului perpetuu. Statul român nu își poate plăti funcționarii, profesorii, medicii etc. la un nivel decent, nu poate pune în practică politici de dezvoltare și de creștere economică. Societatea românească, la rîndul ei, este o societate anomică și slab dezvoltată, care preferă ea însăși să joace rolul de asistat. Mentalitatea românului mediu este refractară respectului legii, moralității personale și sociale, este extrem individualistă și totuși gregară, nu susține competiția deschisă, supusă normelor, nu susține dialogul și cooperarea, ceea ce este efectul de lungă durată al anomiei comuniste, al obișnuinței cu asimilarea falsului și al promovării minciunii sociale.

Incapacitatea de a găsi un remediu intern pentru problemele noastre

România postcomunistă este o țară a deficitelor majore, a crizelor structurale, o țară monopolizată de o elită politică ce practică continuu jaful resurselor publice în cooperare cu elitele economice și birocratice. Dezvoltarea economică a României este deosebit de fragilă, ceea ce duce la fragilitatea sporită a țării înseși, a stabilității sale economice și sociale. Orice politică de dezvoltare este aproape imposibil de urmărit, într-un mediu atît de ostil coerenței și continuității, efortului susținut pentru perioade mai lungi. Puterea economică a țării este la limita sa inferioară, la limita de subzistență, limita de la care trebuie să intervină distincția între state funcționale și state eșuate. La ora actuală, România este o colonie economică europeană, una săracă, cu o suveranitate extrem de limitată, incapabilă, chiar în aceste condiții, de a-și juca onorabil rolul de colonie, din cauza jocului politic intern, care blochează orice politică coerentă de dezvoltare pe termen mediu și lung.

Cei zece ani de creștere economică neîntreruptă ar putea fi un argument solid împotriva acestui bilanț negativ. Din păcate, creșterea economică nu s-a capitalizat decît în forme minore în dezvoltarea economică, în dezvoltarea societății și a bunurilor de utilitate publică.

Esența problemei României nu este stagnarea economică și nici măcar deriva clasei politice, ci fenomenul de declin istoric al poporului român, declin ale cărui efecte sînt vizibile și evidente. Incapacitatea patentă,  în șaizeci de ani de istorie contemporană, de a găsi un singur remediu intern pentru propriile noastre probleme este o dovadă peremptorie că ceva mult mai grav se întîmplă cu comunitatea poporului român.

Ceea ce ni se întîmplă, fără să știm sau fără să vrem să știm, ceea ce deja s-a instaurat în micul nostru destin balcanic pigmentat cu iluzii bizantine sau romane este chiar declinul nostru istoric. Această lungă și teribilă neputință, această incapacitate de a evolua sau măcar de a ieși din paranteza imobilismului, din captivitatea insalubră a permanentului provizorat nu este decît evidența declinului. Declinul este o cădere, o decădere, o coborîre pe panta destinului într-o zonă în care survine ireparabilul neputinței de a te mai ridica. Ocuparea României de către armata rusă, urmată de ocuparea internă de către comuniștii locali, a însemnat instaurarea deplină și, posibil, definitivă a decadenței, a întreruperii energiilor active la nivel istoric ale poporului român. Incapacitatea majorității românilor de a se opune acestei ocupații a dus la instaurarea unei puteri comuniste locale de un primitivism și de o violență unice în context est-european. Această cădere masivă a întregii societăți sub dictatul represiv al regimului comunist a făcut ca orice opoziție, orice rezistență să fie anihilată, iar internalizarea dictatului comunist să fie masivă și profundă. Societatea românească a intrat în malaxorul bolșevic complet nepregătită. Eroica rezistență armată anticomunistă a unor grupuri rebele din munții României nu poate modifica bilanțul de ansamblu al căderii României. În luptă cu regimul comunist, poporul român a pierdut bătălia. După cincizeci de ani de inginerie socială comunistă, de represiune, de colaborare cu regimul, românii ies adînc loviți și modificați în resorturile lor umane intime. Uriașa maree de minciună și de perversitate duplicitară cotidiană a lăsat urme adînci în societatea românească. Aici bătălia este pierdută, în această intimitate a umanității noastre pervertite.

Supraviețuirea în marginea istoriei

Încremenirea noastră în neputință, în incapacitatea de a ne elibera din minoratul unei condiții de iobag fericit de ignoranța și de haosul în care trăiește devine o evidență sociologic probată. Condiția minoră a cetățeanului român este dată de instinctul aproape biologic de predare a oricărei responsabilități și a oricărei decizii unui stat, în care, de fapt, nu are încredere, pe care nu-l respectă și pe care nu-l acceptă decît din neputința de a face altcumva. Cu toate acestea, statul este învestit cu capacitatea magică de salvare și de întreținere a vieții cetățeanului român. Statul devine intermediarul unic între cetățeni, între persoane, înlocuind responsabilitatea acțiunii și a deciziei personale. Au loc aici o predare în fața impersonalului și un refuz al examenului interior al propriei responsabilități. Din această relație falsă derivă și raportul falsificat al oricărui român cu elita politică. Vidul prezenței personale în arena publică, în cauzele sociale și politice este umplut de falsul activism al unei clase politice care nu poate decît să falsifice, mimînd orice proces politic de normalizare. Oriunde îți îndrepți privirea poți vedea acest proces generalizat al vidului prezenței umane personale în orice proces public; ceea ce apare în acest loc, eliberat astfel de prezența umană a subiecților direct interesați, este gonflarea unui mecanism al minciunii generalizate. Societatea este părăsită de către actorii ei principali, cetățenii, pentru a fi ocupată de fantomele unei politici care nu poate depăși nicicum condiția unei mafii primitive. Poporul întreg dispare din interiorul societății, din sine însuși, pentru a se instaura într-un loc vid, al absenței oricărei reguli, responsabilități și decizii pentru sine. Ceea ce predomină aici, ceea ce face posibilă mereu această golire a oricărei prezențe umane responsabile este indiferența, o imensă indiferență față de celălalt, față de semen, în ultimă instanță, față se sine însuși. Mecanismul acestei indiferențe construiește cotidian neputința oricărei schimbări politice sau sociale, incapacitatea oricărui efort coordonat de a accede la o altă condiție istorică. În acest continuu derapaj, instiuțiile se consumă și mor în disprețul întregii comunități. Românul speră, în ultimă instanță, la o soluție ex nihilo, ceva care trebuie mereu să se întîmple pozitiv, din neantul absenței responsabilității sale. Nimic nu pare destul de important pentru o mobilizare interioară, nici măcar propria libertate sau propria salvare, totul poate curge în insignifiantul unei treceri anodine a unui timp înstrăinat. Acest animus agonic, al unei prezențe muribunde în istorie și pentru istorie, nu poate fi decît semnul unei decadențe deja instalate. A te lăsa permanent deposedat de libertate, de suveranitate, de independență nu poate fi decît marca unei regresiuni iremediabile.

Criza destinului național este un moment sau un eveniment tragic, o relativ scurtă durată a unei suferințe majore, a unui dezechilibru care este resimțit ca atare și pentru care sînt căutate deja remedii sau soluții. Declinul nu este o criză, nu este un dezechilibru, o debalansare, o cădere temporară, declinul este instaurarea echilibrului agonic al definitivului, al rămînerii definitive în golul căderii, al prăpastiei. Declinul este tocmai această perfectă acomodare la dezastru. În declinul instaurat nu mai ai putința întoarcerii la palierul ascensional al ființei naționale, totul se reduce acum la supraviețuirea în marginea istoriei și în epicentrul dezastrului interior al comunității istorice.

Perfecta instaurare în degringoladă, acordul fericit dat dezordinii, sute de mii de oameni care acceptă să fie cumpărați în alegeri cu un kilogram de zahăr și un litru de ulei, plăcerea abisală a exercițiului continuu al lipsei oricărei demnități, permanenta complicitate cu o clasă politică ce spoliază necontenit chiar viitorul națiunii, toate acestea demonstrează instalarea definitivă în declinul permanent.

Modernitatea sfîrşeşte în faliment

Secolul de aur al modernităţii româneşti, 1848-1948, se încheie într-un dezastru absolut, cu instaurarea comunismului, ceea ce însemna practic ştergerea realităţii politice, culturale şi etnice a statului român, care devenea o gubernie rusească, ceea ce se încercase de mai multe ori de-a lungul istoriei. În urmă cu peste o sută de ani, la 1831, tot o ocupaţie rusească încerca, pe lîngă spoliere, prin Kisseleff (care va primi indigenatul la 1842), o palidă modernizare birocratică, incipit al unui minim aggiornamento al unei feudalităţi care încetase totuşi, prin fanarioţi, să mai fie patriarhală. Fanarioţii înşişi, în fond, fuseseră agenţii unei modernizări incipiente, dar sfîrşiseră prin a fi urîţi de boieri şi de popor, soarta lor ca agenţi ai Porţii fiind pecetluită odată cu slăbirea poziţiilor Porţii şi cu intervenţia masivă a Rusiei în afacerile otomane. Plecarea fanarioţilor, domniile pămîntene, revoluţia mai apoi, constituie începutul unei mişcări de renaştere naţională, care a putut să fie spijinită de anumite puteri europene, astfel încît să devină o realitate politică odată cu Unirea şi instalarea lui Cuza. Crearea Principatelor Unite este o operaţiune de politică europeană, în care Franţa a avut un rol covîrşitor, deci însăşi crearea statului român modern este funcţie a politicii şi echilibrului europene, fără de care este foarte probabil că România nu ar fi fost o realitate politică pe harta Europei. Ulterior, elita ţării se va încrîncena în a crea realmente un stat naţional, o naţiune modernă în adevăratul sens al cuvîntului, încercînd să ofere toate instituţiile europene moderne noului stat creat la gurile Dunării. Procesul acesta dificil de aculturaţie, de preluare a habitusurilor unei civilizaţii occidentale care a construit un model societal, politic şi economic, va fi unul foarte dificil, dar nu lipsit de un relativ succes. România va reuşi totuşi să fie un stat european relativ funcţional, o societate cu deficite majore, dar cu o tendinţă continuă de dezvoltare. Falimentul României în ajunul războiului al doilea mondial, totuşi nu singular, să ne gîndim la Franţa, era mai degrabă un faliment politic, legat de procesele turbionare care se desfăşurau în întreaga Europă, decît un faliment intern legat de neputinţa de a internaliza valorile societăţii moderne europene, care prevedea respectarea unui set de valori minimale.

Secolul construcţiei României moderne, al fondării naţiunii române moderne, sfîrşeşte în falimentul democraţiei, în pierderea războiului şi în instaurarea la Bucureşti a unei puteri străine. După un veac fast totuşi, România sucombă în braţele Uniunii Sovietice. Abdicarea forţată a Regelui reprezintă începutul noului regim, marcarea ca definitivă a cuceririi politice de către elementele puterii bolşevice. Ceea ce este foarte important de remarcat aici este reacţia elitelor rămase încă libere, a armatei şi a poporului, capacitatea lor de opunere la un astfel de dictat care viza în fond însăşi existenţa fizică, viitorul lor imediat. Trebuie să recunoaştem cu sinceritate şi tărie că reacţia a fost nulă, România a intrat în dictatura comunistă fără nici o revoltă, fără nici un foc tras de nimeni pentru a apăra măcar o singură emblemă a ceea ce fusese pînă mai ieri o ţară, şi devenea acum o colonie bolşevică. Această incapacitate de opunere la servitute, această neputinţă de a apăra libertatea şi moştenirea unei stat construit de generaţii succesive de înaintaşi, demonstrează decăderea poporului român, situarea sa pe o orbită a unei crize istorice permanente. Comunismul care se va instaura la Bucureşti ia şi el chipul acesta al unui popor care merge în sclavie fără a se opune, fără a jertfi nimic, aşteptînd numai îmblînzirea de la sine a tiranului, plictisul cinic al ocupantului şi tranzacţia şmecheră cu puternicii zilei.  Desigur, închisorile erau pline, munţii erau ocupaţi de noii haiduci anticomunişti, dar nimic din toate acestea nu schimbă datele majore ale tranziţiei la comunism al unei societăţii secătuite de resurse, ale unui popor obosit de independenţă şi suveranitate. Nici unul dintre comunismele lagărului bolşevic nu va arăta atăt de primitiv, de haotic, de mîrşav, de penibil. Nici unul nu va fi atît de distrugător pentru propria naţiune, nici unul nu va fi atăt de suveran în a face tabula rasa. Nicăieri societatea nu va fi atît de absentă, de lipsită de reacţie, de partizană a supunerii. Tirania lui Ceauşescu, care a fost creaţia exclusivă a Securităţii române, a desăvîrşit această supunere în mocirlă a unui întreg popor de către elementele lui cele mai mîrşave. Realitatea acestei supuneri, imensitatea ei, pasivitatea cu care a fost acceptat jugul domestic al dictaturii şi minciunii, atestă gradul de decadenţă al fiinţei naţionale, caracterul irecuperabil al disoluţiei. Un popor umilit în sclavie timp de jumătate de veac nu va putea redeveni suveran şi liber, pur şi simplu este o misiune peste putinţele sale.

Nimic nu mai pare apt să îl ajute pe drumul unei reveniri la sine însuşi, nici Biserica sa, nici cultura sa, nici politica sa internă. Totul nu este decît un joc al unei simple supravieţuiri, România, deşi mai are o existenţă nominală, nu mai are una reală. Ţara este lipsită de orice putere de susţinere autonomă a unei economii care să îi dea măcar şansa unei existenţe normale. De aici şi incapacitatea de a avea o minimă politică externă, un minim profil internaţional care să o propulseze spre un statut deasupra insignifianţei. În tot acest timp pegra internă a corupţiei domină suveran o ţară care este lipsită de minime resurse, care cheltuie puţinul pe care îl are gonflînd o clasă politică complet parazitară.

Din păcate, în acest peisaj apocaliptic al unei societăţi care a fost şi este captivă unei elite care sabotează orice efort al propriului popor de a se ridica, anul 1989 nu mai înseamnă nimic. Statul român rămîne la fel de ineficient, de incapabil să-şi protejeze cetăţenii, să creeze politici de dezvoltare, chiar dacă, desigur, nu mai este atît de represiv şi de ideologizat. Statul român este la fel de captiv unei elite politice şi economice ale cărei obiective sînt doar posesia infinită a puterii de a decide accesul la resurse al propriilor membri, autoreproducerea ca elită conducătoare şi controlul politic al statului şi al societăţii. Exodul a peste două milioane de români peste hotare pentru a munci demonstrează cu tărie succesul tranziţiei româneşti, succesul elitei politice postcomuniste de a reconstrui societatea şi economia. Nu capacitatea de a munci a poporului român este în discuţie, ci capacitatea de a fructifica aceste rezultate da către o elită politică care nu are nici o apetenţă pentru un proiect naţional. Din acest punct de vedere, poziţia cetăţeanului român este aceeaşi, şi anume, captivitatea în faţa unei oligarhii, care acum nu mai este comunistă, dar păstrează puterea de a corupe suveran toate regulile şi instituţiile societăţii în folosul propriei înavuţiri, al propriei puteri.

Între 1948 şi 2011 sînt peste şaizeci de ani de decadenţă accentuată, ani de falsificare a unei întregi istorii naţionale într-un efort continuu de disoluţie a construcţiei societale româneşti. Valorile etice şi politice atîta timp falsificate nu pot fi revigorate într-o singură generaţie; nu ne poate rămîne decît speranţa că, după cei patruzeci de ani de rătăcire în pustiu, vor mai fi cîţiva prezenţi la intrarea în pămîntul făgăduinţei, care pentru noi românii, nu poate fi decît simpla accedere la normalitate, la buna rînduială şi la buna-cuviinţă.

Monarhia constituţională

Procesul istoric în care sîntem prinşi, captivi prin slăbiciune, este acela al unei instalări în disoluţie. Avem toate mărcile instituţionale ale unui stat suveran, dar nu mai avem, cu certitudine, tensiunea şi puterea necesară de a da realitate efectivă acestori mărci instituţionale, împrumutate după revoluţie, într-un efort disperat de reconstrucţie mimetică. Efectul major al decadenţei instalate este disperarea generaţiilor tinere şi educate pentru orice înseamnă rămînerea în ţară. Orice carieră este gîndită ca o posibilitate de realizare în afara ţării. De asemenea, din ce în ce mai mulţi români îşi doresc pur şi simplu ca ţara să fie guvernată, fie de străini, fie din afara ţării, aceasta fiind singura modalitate în care jaful resurselor interne ar putea fi stopat. Nu lipsesc, de altfel, propunerile serioase din afara ţării pentru administrarea unor întregi segmente instituţionale de către funcţionari străini, ca unică garanţie a instaurării ordinii. Or, aceasta revine la a spune că statul român a eşuat în a-şi exercita funcţiile, iar poporul român a eşuat în a crea o elită capabilă să conducă decent şi eficace  ţara. Aducerea lui Carol I a însemnat, la momentul respectiv, încercarea reuşită de a pune capăt crizei politice interne, de a stopa luptele intestine ale aristocraţiei româneşti şi de a conferi stabilitate şi credibilitate unui stat fragil, supus oricînd tentaţiei sau posibilităţii dezagregării. Este deci un fenomen recurent al elitelor româneşti, o boală seculară a politicii interne care se manifestă ciclic. Atunci actul revoluţionar de a aduce pe tronul României un prinţ străin, ca garant al continuităţii şi stabilităţii fragilului stat român, a avut cele mai bune rezultate.  Astăzi, poate numai revenirea la monarhia constituţională ar putea să mai salveze ceva din consensul naţional şi din capacitatea de a dialoga între noi pentru a nu ne prăbuşi cu totul şi iremediabil. Modelul spaniol nu a putut fi urmat în România din cauza opoziţiei absolute a securităţii şi armatei, urmate de oligarhia comunistă, care nu putea concepe o ţară care să fie reunită în jurul unui simbol atît de puternic ca monarhia. România trebuia jefuită şi controlată total, ceea ce nu se putea face cu un monarh constituţional în fruntea statului român. Ca şi în 1947, comuniştii revoluţionari au preferat lipsirea Românei de demnitate şi de unitate pentru a putea să-şi asigure accederea la putere fără obstacole inutile. Mitul regelui trebuia boicotat pentru crearea mitului Iliescu, tătucul bun şi apropiat poporului muncitor. Dar poporul muncitor a fost spoliat, cum nici măcar comuniştii nu o făcuseră, şi a încetat să mai ducă dorul activistului cu zîmbet larg.

Poporul român suferă astăzi consecinţele dureroase ale propriului comportament duplicitar faţă de putere, ale indiferenţei absolute pe care o are faţă de morala publică, ale încurajării  elementelor celor mai jalnice în a perpetua atitudini şi acţiuni publice de cea mai joasă speţă. Corneliu Coposu nu a putut reprezenta ceva pentru o majoritate a românilor decît după moarte, cînd era prea tîrziu. Declinul accentuat în care ne aflăm este dat tocmai de această incapacitate de a sparge cercul vicios al neputinţei generalizate la nivel public de a găsi puterea de a crea elite politice capabile de responsabilitate, de decenţă. Sîntem propriile noastre victime, lăsăm desfăşurarea răului pînă dincolo de limita admisibilului, după care nu mai  putem opri caruselul consecinţelor dezastruoase.

Disoluţia naţională

Tranziţia României de la comunism la democraţie nu este decît realitatea crudă a disoluţiei naţionale, un proces toxic, manipulat politic şi economic de oligarhia mafiotizată a fostului partid comunist şi a securităţii. Nu există nici un singur proces de reformă structurală care să fi fost dus pînă la capăt şi care să fi produs efecte benefice la scara întregii societăţi. Totul a fost manipulat, întîrziat, deviat, pierdut. Învăţămînt, sănătate, apărare naţională, asigurări sociale, totul este în derapaj, totul este în dezordine. Nu au fost finalizate decît procesele în care condiţionările externe au fost drastice şi imperative. Or, aceasta este formula abandonului, formula în care societatea refuză reforma statului, refuză reforma clasei politice, renunţă la presiunea pentru schimbare şi pentru progres politic şi moral. Formula în care poporul renunţă la a mai forma o societate, devenind populaţie, acceptă reţeta propusă, a statului oligarhic şi autoritar, incapabil să contribuie la dezvoltarea şi bunăstarea poporului, capabil doar să susţină o birocraţie coruptă cu care trebuie permanent negociat pentru siguranţa minimă a persoanei şi a bunurilor. Dacă vom fi destul de tenace în acest abandon, vom putea culege roadele falimentului total, al deşertificării ţării, al emigraţiei masive dincolo de graniţe, şi, în ultimă instanţă, a disoluţiei politice a statului român. Jefuirea continuă şi integrală a patrimoniului public, a resurselor publice, este un proces extrem de periculos, cu consecinţe foarte grave, care devin vizibile la nivelul vieţii cotidiene pentru milioane de români. Criza economică adînceşte polarizarea socială şi face mai dramatice şi mai rapide efectele pauperizării populaţiei şi ale disoluţiei ţesutului social. Cetăţenii acestei ţări trebuie să înţeleagă că acolo unde birocraţia şi oligarhia de partid eşuează în a gestiona bunurile de utilitate publică, reacţia de opoziţie şi de condamnare activă trebuie să intervină, fiind singura şansă pentru prezervarea dreptului la viitor, chiar instalaţi într-un declin istoric, aşa cum sîntem.

Decadenţa României este un proces istoric care nu cred că poate fi negat, iar gravele sale consecinţe constituie de multe decenii substanţa însăşi a vieţii noastre de cetăţeni mereu sacrificaţi, aflaţi în permanenţă în postura de cobai ai unui experiment continuu care vizează probabil aflarea limitei de la care realitatea noastră subumană va deveni natură. Prost educat, prost hrănit, prost plătit, nerespectat, permanent umilit, mereu jefuit, cetăţeanul român rezistă tuturor acestor atacuri cu indiferenţa şi răbdarea caracteristică fiinţei naţionale. Nimic nu îl mişcă pentru o acţiune fermă de opoziţie, de spargere a cercului vicios: un popor absent, o guvernare frauduloasă. Secretăm cotidian propria noastră condiţie insalubră, invităm de decenii pe toţi faliţii să ia frîiele ţării (cu excepţiile de rigoare), să conducă pentru a jefui şi să jefuiască pentru a conduce. Şi nu ne oprim niciodată din tărguiala cu proprii noştri călăi, cu cei care ne obturează cotidian viitorul nostru şi al copiilor noştri. În loc să îi urîm şi să îi îngrădim, îi încurajăm la exerciţiul de a continua să conducă ţara pe care ne-o fură de mai bine de o jumătate de veac. Disoluţia poporului român de aici porneşte şi în acest lucru se manifestă plenar: în capacitatea de a secreta permanent o clasă de indivizi căreia i se supune pînă la anihilare, pînă la pierderea oricărei speranţe de viaţă. În comunism a existat scuza terorii pentru lipsa de opoziţie la distrugerea ţării, astăzi vedem că nu ameninţarea era marele impediment, ci incapacitatea de a regăsi resorturile interioare pentru orice opoziţie, pentru orice acţiune fermă, pentru orice încercare de reinstaurare a valorilor şi a normalităţii. Jaful pe care îl practică clasa politică nu se poate desăvîrşi în lipsa complicităţii birocraţiei, poliţiei, justiţiei, securităţii şi a noastră înşine, a cetăţeanului care devine, prin indiferenţă, complicele acestui proces. Ştim cu toţii cum în toate instituţiile bugetare există conspiraţia tăcerii cu privire la cheltuirea bugetelor, cum indiferenţa şi privirea piezişă ţin loc de orice interogaţie responsabilă. Onestitatea, dacă există, este totdeauna laşă la români.

Războiul civil între oligarhie şi populaţie

Corupţia endemică a oligarhiei româneşti, clasă parazitară prin excelenţă, dar care îşi însuşeşte programatic toate instrumentele statului de drept, pe care le anihilează pentru a putea guverna în mod fraudulos, crează o întreagă realitate politică şi socială la nivelul întregii societăţi româneşti. Această realitate înseamnă milioane de vieţi care sînt jefuite de un prezent şi de un viitor în limitele decenţei şi normalităţii. Generaţii întregi se succed supuse aceluiaşi calvar al sărăciei, haosului şi degringoladei, minciunii, mecanismelor de falsificare şi de contraselecţie a valorilor în societatea românească. Furtul este o realitate suverană în România, administraţia publică, care este destinată prin chiar natura ei servirii interesului public, este permanent lovită de anularea funcţiei sale, prin ineficienţă şi corupţie generală. În fond, în România are loc un război civil rece permanent între oligarhie şi marea masă a populaţiei, care trebuie să smulgă exercitarea normală a drepturilor sale politicii parazitare a oligarhiei politice. Sentimentul cel mai răspîndit este acela că statul este ocupat de o prezenţă străină, care aserveşte constant resursele de dezvoltare ale a majorităţii populaţiei. Cum poate rezista acest mecanism decenii la rînd, cum se poate perpetua şi rafina, devenind imbatabil, irezistibil?! Prin continua cucerire a statului de către mafie şi prin pasivitatea fără margini a poporului care este dispus să dizolve aservirea numai prin răbdare, ceea ce pare a fi un atavism din epoca în care ţara era ocupată de armatele străine, care, după jaful tuturor resurselor publice şi private, se retrăgeau într-un final, lasînd libere pămînturile ocupate. Atitudinea noastră trădează această „lege a firii“, pentru că respingem orice acţiune de opoziţie care ne-ar putea duce la conflict deschis cu spoliatorii patrimoniului public. Ştim că sîntem furaţi, spoliaţi, ştim că ni se fură viitorul, ştim că am putea trăi mai bine şi mai uşor, dacă jaful ar înceta, dar nu ne putem opune în mod ferm, nu putem ameninţa impunitatea oligarhiei care ne aserveşte continuu.

Este aici doar o pulsiune stihială a ethosului românesc sau este vorba şi de ceva exterior acestui ethos, de o forţă care atacă, presează, dizlocă? În mod cert această forţă există, se exercită, dar aceasta este însăşi istoria, devenirea istorică. Forţa unui popor este aceea de a se opune, de a contrazice impulsul forţei care tinde să-l anihileze. Se mai opune poporul român propriei sale anihilări? Nu sînt semne. De aici şi diagnosticul decadenţei sale. La ora actuală poporul român este un popor abolit, dar nu de inamicii săi, ci de propria sa abdicare de la sine însuşi. Această constatare, deşi dramatică şi dureroasă, nu trebuie să revolte pe nimeni.

Realitatea acestei absenţe a puterii de a rezista în mod activ acţiunii negative şi distructive a unei minorităţi care falsifică permanent destinul acestei ţări, realitate pe care o moştenim deja de peste o jumătate de veac, a devenit natură, s-a transformat în istorie, este istorie. Această realitate este declinul României, decadenţa poporului român care nu mai poate elimina dăunătorii. Declinul României este un proces istoric solid instaurat, şi nu putem spera decît că nu va fi ireversibil. Secolul al XVIII+lea, secolul fanarioţilor, a fost de asemenea un secol al unui declin accentuat, un veac de disoluţie şi de aservire fără precedent. A fost urmat de un secol de construcţie şi dezvoltare naţională; pentru noi ce va urma?”

Un articol foarte bine scris si, mai ales, bine gandit, as zice eu. Am dorit sa-l am pe blog! Un articol care ne indeamna spre reflectie si de la care am putea porni in explicarea fenomenelor evidentiate mai sus. Pentru ca nu e suficient sa condamnam astfel de fenomene, trebuie sa le si explicam. Am citit si un alt articol, pe aceeasi tema, dar scris intr-un alt registru, dupa cum usor se poate constata:

Revista 22

Declinul României

de Cristian Campeanu

Cu 20 de ani în urmă, totul „era de făcut” în România, aşa cum spunea odinioară Andrei Pleşu. Refacerea organismului naţional – de la substanţa lui biologică, degradată de anii de pauperizare forţată, până la cea economică socială sau politică, de la ţesutul lui cultural, până la (în)toarcerea fibrei lui morale şi spirituale – era o operă care stătea întotdeauna înaintea noastră, în viitor. A venit însă timpul să gândim posibilitatea ca cele mai bune momente ale României să fie deja în urma ei, în trecut, cu toate consecinţele care decurg din acest gând.

Puţine episoade mai dezolante decât cel consumat miercuri în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg, cu un prim act – lansarea proiectului federalist european -, încărcată de povara grea a semnificaţiei şi consecinţelor sale istorice şi animată de prezenţa vie şi dezbaterile aprinse adecvate momentului, aflat într-un contrastat atât de dramatic cu cel imediat următor, în care tăcerea tristă a aceluiaşi amfiteatru părăsit era spartă găunos de mojiciile europarlamentarului pesedist Cătălin Ivan adresate comisarului Viviane Reding, de stridenţele de precupeaţă ale Noricăi Nicolai, de zgomotul degradării morale în direct oferit de Renate Weber sau de discursul colcăitor al lui Graham Watson, totul asezonat cu delirul prăfuit al bufonului expirat Corneliu Vadim Tudor. Încă şi mai dezolantă, descrierea evenimentului în presa şi la televiziunile de la Bucureşti, de la care am aflat ce prestaţii odioase şi lamentabile au avut doamnele Reding şi Monica Macovei şi ce figură luminoasă au făcut Creţu şi Graham Watson (politician amoral de un oportunism perfect, detestabil şi detestat în cercuri europene dar devenit far călăuzitor la Antena 3), semn de netăgăduit al degradării dincolo de orice posibilitate de a fi reparată a calităţii profesionale şi etice a jurnalismului românesc.

Declinul ireversibl al presei noastre însoţeşte, din nefericire, declinul general şi galopant al societăţii româneşti. Faptul că spaţiul politic a fost populat cu figuri bidimensionale din punct de vedere moral, groteşti prin ignoranţă, proastă creştere şi agresivitate a golit de conţinut viaţa politică românească într-o asemenea măsură încât nu ne mai putem aştepta în mod raţional la o ieşire din această mlaştină. În 1990 era încă totul de făcut în pofida speranţelor strivite de bâtele minereşti. În 2012, Piaţa Universităţii a ajuns scena contrarevoluţiei concoctate în studiourile lui Voiculescu şi propagate de figuri sulfuroase ca Dogaru, Ciutacu, Badea sau Ciuvică. În 2000, aderarea la NATO şi Uniunea Europeană oferea încă perspective astfel că în pofida tentaculelor pe care le întindea peste ţară mafia lui Iliescu, Năstase, Stănoiu, DIP, Micky Şpagă sau Cozmâncă, încă mai erau multe, dacă nu totul de făcut. Chiar şi în 2007, imediat după aderare, întrebarea despre calea cea mai bună pe care ar trebui să apuce România era de actualitate pentru că integrarea ne oferea încă o mulţime de lucruri de făcut. În 2012, ne aflăm în deplină blazare naţională. Nimeni nu mai este capabil nici politic, nici intelectual să ofere un proiect sau o viziune cât de modestă pentru România şi nici măcar nu mai are vreun interes să o facă. În 2012, o dezbatere despre viitorul Europei nu are nicio relevanţă în spaţiul politic românesc pentru că nu mai există suficienţi oameni politici care să perceapă Europa ca parte din viitorul României. În 2012, nu mai discutăm încotro se îndreaptă România, care dintre căile alternative sunt mai eficiente, mai bune ori mai drepte pentru că nici măcar nu mai are cine purta această conversaţie. Când intelectuali şi jurnalişti care odinioară se luptau cu naţionalismul securisto-vadimist au ajuns astăzi să denunţe grotesc „Înalta Poartă” europeană de la Bruxelles şi imperialismul american care vor să ne secătuiască biata ţărişoară de bogăţii cu mâna lui Băsescu, realizezi că dezbaterea naţională nu mai poate fi recuperată. Când figuri politice altădată onorabile ca Emil Constantinescu sau Zoe Petre se comportă ca agenţi de influenţă ai lui Voiculescu, abisul moral în care a coborât România devine înspăimântător. Nici populaţia, nici actorii politici care o reprezintă, nici vocile care ar trebui să conducă dezbaterea nu mai sunt capabile să găsească resurse de speranţă pe care să le proiecteze asupra viitorului colectiv. România a devenit, dacă nu o ţară fără viitor, atunci o ţară fără orizont, semn al unui declin accelarat.

În economie, semnele declinului sunt peste tot şi nu se datorează întotdeauna crizei. Nimeni nu mai pare înclinat să investească bani şi încredere în viitorul României, în dezvoltarea şi în prosperitatea ei. Cele mai îndrăzneţe idei vehiculate în ultimul timp se învârt în jurul modalităţilor de găsi suficiente venituri la buget pentru acoperirea pensiilor şi salariilor bugetarilor şi unei asistenţe medicale mizerabile dar minimale. Pe nimeni nu mai interesează investiţiile române sau străine, infrastructura şi creşterea durabilă, de aceea se taie banii de la investiţii. Nimeni nu-şi bate serios capul cu fondurile europene pentru că o ţară în declin nu are nevoie cu adevărat să se dezvolte, ci doar să supravieţuiască. În varianta bucureşteană, dezbaterea despre Europa se reduce la cât de mult din economia românească poate fi adusă sub controlul statului şi cât de repede înainte ca blitz-ul german să lovească cu toată forţa. O ţară în care două milioane de oameni ţin în spate întreaga economie, întregul aparat administrativ şi întregul sistem social este o ţară care se stinge şi dacă singurele soluţii cu care operează experţii sunt cele centralist-etatiste, atunci suntem condamnaţi la o agonie îndelungată. Când intelectuali de prim rang sunt dispuşi să cauţioneze guvernul Ponta numai pentru că visează în secret că acesta va transforma România în paradisul redistributiv al tehnocraţilor, atunci orice speranţă în bun simţ şi raţiune a murit.

Când orizonturile culturale ale Românie sunt închise prin ordonanţe de urgenţă, când educaţia este maculată iar integritatea academică este insultată de refuzul statului de a permite celei mai prestigiose universităţi a ţării de a numi „plagiat evident” un plagiat evident, când puţinele personaje luminoase precum Monica Macovei ajung la stâlpul infamiei iar puţinele instituţii onorabile precum ICR sau DNA ajung ţinta oprobriului naţional, atunci a venit timpul să admitem că cele mai bune vremuri ale istoriei României sunt în urma noastră şi că am intrat pe panta declinului naţional.”

Sa privim lucrurile si dintr-un alt punct de vedere si vom vedea ca avem la ce medita (si inca foarte serios!!):

Obiectiv.info

Părintele Arsenie Boca, cugetare tristă despre VIITORUL ROMÂNIEI

Părintele Arsenia Boca este considerat cel mai mare duhovnic pe care l-au avut românii vreodată. Cunoaştem multe învăţături ale „Sfântului din Ardeal” dar există şi unele mărturii ale oamenilor care au stat de vorbă cu preotul şi care ne pot „lumina” în multe privinţe. Astăzi, despre viitorul României văzut de Arsenie Boca.

Din marturia Protos. Ghelasie Tepes (Sighisoara) despre Parintele Arsenie Boca:

“[…] – Despre viitor Parintele Arsenie a zis ceva?

– Despre viitor mi-a zis atunci cand m-a intrebat cata scoala am facut si i-am zis ca liceul. Mi-a zis:

“Ma, du-te la scoala si fa scoala, ca o sa vina vremea cand cu 2-3 facultati nu ai unde sa te angajezi”.

Si a mai zis:

“Vezi ca eu nu mai prind vremea aceea, dar voi o prindeti”.

Si uitati ca am prins-o! Exact cum a zis parintele: cu 2-3 facultati nu avem unde sa ne mai angajam.

Cand mergeam la dansul, mai mergeam cate 2-3 parinti de la Sambata. Stiu ca, odata, parintele Ieronim de la Sambata l-a intrebat despre comunism. Atunci comunistii persecutau credinta si au fost multi care au suferit. Greco-catolicii se lauda ca numai ei au suferit atunci. Comunistii nu se uitau ca esti Greco-catolic sau ortodox etc. Daca auzeau ca crezi in Dumnezeu, te-au persecutat si te-au batut si te-au nenorocit. Parintele Ieronim a intrebat: “Parinte, ce ne facem, ca uite, comunistii ne strica bisericile si distrug credinta, ortodoxia?” Atunci tocmai distrugeau biserica Sfanta Vineri la Bucuresti. Si a zis Parintele:

“Nu, ma, nici acestia, nici ailalti (nici cei care vin dupa ei), ci ceilalti. Atunci sa va temeti, ca va fi greu de credinta”.

Cine poate intelege ce a zis Parintele…

Alt parinte a intrebat: “Parinte, am auzit ca Romania e Gradina Maicii Domnului si o iubeste Dumnezeu…”. Parintele Arsenie statea si se uita la noi:

“O iubeste Dumnezeu? Sa se astepte la bataie, ca Dumnezeu pe cine iubeste, bate. Sa stii ca va veni bataie. Toti vor fi zguduiti si batuti, dar vai unde va ajunge pleasna”.

Este vorba despre pleasna lui Dumnezeu. Pleasna e pedeapsa cea mai puternica. Toate tarile vor fi pedepsite; uitati-va ca toate au cate o bataie, toate au cate o mustrare. Noi ne laudam ca suntem ortodocsi, dar cate avorturi avem? Suntem aproape prima tara de pe Glob cu avorturile. Mie mi-e rusine sa zic ca sunt tara ortodoxa si sunt prima cu avorturi. Sau ti-e rusine sa zici ca suntem tara ortodoxa si cand auzi cate crime si cate omoruri se fac. Ar trebui mai multa credinta ortodoxa si traire reala. Si daca suntem plini de pacate si de patimi, sa ne punem la picioarele Mantuitorului, ca El ne ridica, ne scoate. Dar pana nu ne punem sincer acolo, slaba nadejde ca Romania e Gradina Maicii Domnului.

[…] Omul nu mai stie acum nici sa ceara, nici sa multumeasca, nici sa se roage, dar multi se duc la biserica si se imbulzesc acolo ca oile. Nu asa! Ne ducem cu un scop: sa ne mantuim, de asta ne ducem la biserica, de asta credem in Dumnezeu. Daca mergi la biserica si nu ceri mantuire, nu ceri inima buna, nu ceri sa te impaci cu dusmanul tau, ce cauti acolo? Nu vedeti ca cel care vine la biserica si e dusmanit, tot asa ramane dusmanit; cel care injura, tot asa injura. Si atunci, ce transformare s-a facut acolo? E greu pana patrunzi in sufletul omului…”

(din: Parintele Arsenie Boca, Un om mai presus de oameni. Marturii, volumul 4, Editura Agaton, 2011) (subl. mea)

In ceea ce priveste comunismul, ma gandesc cateodata la Pitirim Sorokin, sociolog american de origine rusa, care a emigrat in US in anul 1923, profesor de sociologie la Universitatile din Minnesota (1924–30) si Harvard (1930–59). El considera comunismul drept „pesta omului”. Are lucrari in ceea ce privste diferentierea sociala, stratificatia sociala, conflictul social, mentalitatea culturala. Or, comunismul a urmarit eliminarea fizica a unui strat social si amestecarea claselor sociale, cu consecinte dintre cele mai nefaste pentru intreaga societate. Noi traim azi efectul a ceea ce a facut comunismul in Romania: amestecarea ceausista a acestor straturi sociale, determinata in principal de industrializarea fortata din anii ’70. In analiza trebuie tinut cont de aceasta particularitate care nu e numai a Romaniei, ci a intregii Europe de Est, fosta comunista. In comunism nu trebuia sa fie decat un singur strat social, o singura clasa sociala, cea numita generic „muncitoare” si o singura valoare, cea comunista, desigur. Legat de patriotism sa nu uitam cum dupa perioada Dej, in care aceasta valoare – patriotismul – a fost estompata voit, ca sa nu-i supere pe rusi, in perioada Ceausescu ea a fost pur si simplu confiscata de comunisti, mai ales sau mai exact spus de catre dictator care era in rand cu marile figuri istorice ale neamului: Mihai Viteazul, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare s.a., precursori ai comunismului si ai lui Ceausescu. Asta era doctrina ceausista in ceea ce priveste patriotismul. Or, o astfel de doctrina a dus la degradarea acestei valori – patriotismul – care, din pacate, in zilele noastre a decazut mult, a ajuns desueta, mai ales in randul tinerei generatii si nici nu a mai fost cultivata cum trebuie dupa Revolutie. Si mai trebuie evidentiata diseminarea neincrederii intre oameni in intreaga societate, lucru pe care comunistii l-au facut cu ajutorul Securitatii, cu efecte sociale catastrofale si foarte greu de indreptat…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iunie 16, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 24 comentarii

Tradatori sau dizidenti?

Avem un caz foarte cunoscut, cel al lui Edward Snowden, omul care a dat in vileag cel mai amplu program clandestin de supraveghere electronica operat de catre SUA, apoi de interceptare a telefoanelor… Un server al NSA s-ar afla si-n Romania. Snowden este un specialist in computere care lucra pentru CIA si NSA. Acum are azil politic in Rusia. L-am vazut la televizor pe tatal sau care a multumit Rusiei si lui Vladimir Putin pentru umanitatea aratata fata de fiul sau. SUA a cerut extradarea pentru ca Snowden sa fie judecat pentru tradare in SUA.

Edward Snowden

Acuma, sigur, s-ar putea pune problema: de ce a facut-o? Si s-ar putea sa fi dat totul in vileag pentru ca nu a fost de acord cu aceasta operatiune vasta de supraveghere initiata de SUA. Un dezacord ideologic? Se prea poate… Dar, in definitiv, pe cine a tradat Snowden? A tradat SUA sau regimul Obama?

O similitudine izbitoare o intalnim in cazul generalului de Securitate Ion Mihai Pacepa. Si Pacepa a tradat se spune, plecand in Occident, in SUA si divulgand informatii pretioase ca altfel nu cred ca CIA ar fi spus despre cooperarea cu el: „”an important and unique contribution to the United States”.[2]” Or, Pacepa pe cine a tradat? A tradat Romania sau regimul Ceausescu, sau regimul comunist?

Ion Mihai Pacepa

Ion Mihai Pacepa (Photo credit: Wikipedia)

Daca m-am nascut in SUA, asta nu inseamna sa fiu de acord, chiar si din punct de vedere ideologic vorbind, cu o ampla, prea ampla politica de supraveghere  electronica operata de SUA pe plan mondial initiata mai mult sau mai putin intamplator de catre regimul Obama.

Daca m-am nascut in Romania pe vremea comunismului, cu atat mai mult as zice daca nu m-am nascut pe vremea comunismului si am fost obligat de imprejurarile istorice sa traiesc sub comunism, asta nu inseamna ca trebuie sa si fiu de acord cu ideologia comunista sau cu regimul Ceausescu.

Eu nu neg faptul ca Securitatea ar fi fost o institutie criminala… Si atunci, ca sa poti scapa, trebuie sa treci cu bagaje cu tot in cealalta tabara – daca asa a gandit Pacepa cand a „evadat”, il inteleg.  Insa si lui Snowden s-ar putea sa i se fi parut ca acest program vast de supraveghere la scara mondiala ar fi unul criminal pentru ca e un abuz din partea statului american in dorinta de a avea cat mai multa Putere si un control cat mai mare asupra a cat mai multor oameni. Lucru ce vine in contradictie cu faptul ca SUA este, prin excelenta, o tara a Libertatii si care promoveaza Libertatea.

Este Snowden un tradator? Dar Pacepa?

Care e parerea Dvs.? 🙂

DE citit si…

Gandul

Julian Assange: Americanii îi sunt îndatoraţi moral lui Edward Snowden

august 11, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Despre Securitate…

Va recomand tuturor, indiferent de simpatiile politice, sa cititi postarea D-lui. Cristian Preda:

Doi olandezi supravegheați de Securitate

care ne prezinta doua carti, cred, interesante.

Dupa ce am citit postarea am cazut pe ganduri… Intrebarea pe care mi-o pun e urmatoarea: la ce a fost nevoie de o asemenea supraveghere stricta – nu ma refer numai la supravegherea diplomatilor straini, dar si a cetatenilor romani – ca, in final, sistemul comunist tot s-a prabusit ? Pentru ca Securitatea trebuia sa apere sistemul, regimul comunist si din aceasta cauza trebuia sa obtina tot felul de informatii. Sigur, fiecare tara are servicii de informatii. Numai ca Securitatea era temuta de toti cetatenii pentru ca avea informatori ascunsi in toata societatea si era dispusa oricand sa gaseasca niscaiva „eretici”, adica din aia care exprimau pareri „subversive”, „dusmanoase la adresa regimului si tovarasului secretar general”, etc. Consecintele pe care le suportau acesti „eretici”, cum le-am spus eu, variau de la deloc placute la ingrozitoare.

Practic, nu puteai sa stii cine te toarna… Ar fi putut fi cel mai bun prieten, colegul de birou, vecinul din bloc sau de la a doua casa de casa ta, cu care ai schimbat un pahar de vorba la o bere… Ar fi putut fi femeia pe care o iubesti si cu care ai facut o dragoste nebuna cu doua seri in urma… Bineinteles, si cei care turnau puteau fi constransi sub diverse forme, prin diverse tipuri de santaj ca sa-i toarne pe altii. „Baietii” aveau „metode specifice” in acest sens.

Uluitor este faptul ca Securitatea, raportata la populatia Romaniei, a fost una din cele mai mari politii politice din tot Blocul Estic.  Iata ce ne spune, in continuare, Wikipedia in engleza:

„By 1951, the Securitate’s staff had increased fivefold, while in January 1956, the Securitate had 25,468 employees.[2] Under the regime of Nicolae Ceaușescu, the Securitate employed some 11,000 agents and had a half-million informers[1] for a country with a population of 22 million by 1985.[3] Under Ceaușescu, the Securitate was one of the most brutal secret police forces in the world, responsible for the arrests, torture and deaths of thousands of people.[1]

Incerc sa traduc:

„In 1951 personalul Securitatii a crescut incincit, iar in ianuarie 1956, Securitatea numara 25.468 de angajati. Sub regimul Ceausescu, Securitatea a angajat 11.000 de agenti si jumatate de milion de informatori, la o tara de 22 de milioane de locuitori in 1985. Sub Ceausescu, Securitatea a fost una din cele mai brutale politii secrete din lume, responsabila de arestari, tortura si moartea a mii de oameni”

Wikipedia in romana ne spune:

„În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil și 46.028 militari în termen, adică 57.185 persoane.”

Am citit mai demult un articol despre Securitate in care se spunea ca aceasta avea (in anii ’50-’60) mai multi agenti si angajati decat serviciile similare din SUA!!! Ca doar suntem „locul de intalnire dintre Orient si Occident”, nu? Numai uitati-va, va rog, la cifra aceasta: jumatate de milion de informatori – pare absolut incredibil, neverosimi, halucinantl!! Lucrul asta te-ar putea duce cu gandul la un razboi informativ de proportii colosale ce s-a dus aici, pe meleaguri dambovitene. Un razboi pe timp de pace, in care un cetatean obisnuit putea fi implicat fara voia lui…

Si pentru ce? Ca, in final, regimul comunist tot s-a prabusit – oamenii au iesit in strada – iar Ceausestii au fost pusi la zid si au murit sub gloantele plutonului de executie. Pe Pinochet l-a mai luat D-na. Thatcher sub aripa, de Ceausescu s-au lepadat toti, chiar si regina Angliei, care l-a plimbat in caleasca si i-a mai acordat si distinctii, pe care, ulterior, dupa ce a murit, i le-a retras… Gorbaciov nici n-a mai vrut sa auda de el…

English: Ion Iliescu and Ceausescu Family in V...

English: Ion Iliescu and Ceausescu Family in Vacation. (Photo credit: Wikipedia)

Interesant este ca numarul foarte mare de angajati si de informatori in timpul regimului Ceausescu poate indica o teama a acestuia… Dar de ce atat de multi informatori? Ciudat… Daca era vorba de corpul diplomatic, de studenti straini, de lectori de limbi straine atunci e clar ca nu ar fi fost nevoie de 500.000 de informatori, nu? E vorba de o populatie cam cat are un judet mare din Romania! Si atunci de ce atat de multi informatori intr-o tara inchisa in care nu te prea puteai duce in strainatate cu una cu doua, iar cel care mergea in strainatate era, desigur, dinainte verificat de Securitate. Deci plecarile se faceau in conditii strict controlate si plecau foarte putini, raportat la intreaga populatie a Romaniei. In niciun caz nu era vorba, spre exemplu, de libera circulatie a persoanelor in UE, cum e acum. Deci Romania era o tara inchisa, contactul cetatenilor cu exteriorul era anevoios. Si atunci pentru ce 500.000 de informatori? Mai ales ca oamenii aveau loc de munca aici, in tara – deci somajul nu justifica o emigratie in masa, lucru destul de clar. Oricat ar parea de ciudat, raspunsul este ca Ceausescu se temea de popor!!! E clar ca un asemenea aparat represiv, cum era Securitatea, putea anihila pe oricine din exterior care ar fi creat aici tulburari. Fiind o tara inchisa, nu erau nici multi straini in Romania, care sa incerce sa faca ceva. Si nici nu ar fi avut sanse de reusita. Altfel nu se justifica numarul de angajati activi in Securitate, care era foarte mare. Totusi, sa presupunem ca ar fi existat persoane din exterior capabile sa produca aici tulburari. Numarul lor nu putea fi mare… Atunci de ce atat de multi informatori: 500.000 de oameni? Pentru ca daca raspunsul de mai sus – ca Ceausescu se temea de popor – e fals, ar trebui sa rezulte ca pericolul amenintarii din exterior era mare si ca erau multi agenti din exterior care ar fi putut sa puna in pericol regimul. Altfel cum se poate justifica numarul acesta foarte mare de informatori?

Aktionsgruppe Banat

Iata ce arata, printre altele, Wikipedia:

Herta Müller im Gespräch mit Marita Hübinger

Herta Müller im Gespräch mit Marita Hübinger (Photo credit: Das blaue Sofa)

„William Totok declara într-un interviu, în august 2002, că Aktionsgruppe Banat s-a constituit în anul 1972 ca o grupare a unor tineri autori care, în mod programatic, încercau să creeze o literatură neconvențională, angajată în sensul adevărat al cuvântului, axată pe o perspectivă declarat social-critică, opusă unui estetism elitarist, apolitic și distanțat față de realitatea imediată. Ideologia grupului era tributară scrierilor stângii nedogmatice occidentale, iar textele literare urmau o linie comună, oarecum unitară, inspirată atât din laconismul dialectic al lui Bertolt Brecht, cât și din experimentele avangardiste ale „Grupului Vienez” sau a poeziei muzicii rock. Atitudinea politică a grupului nu a fost una principial anti-comunistă, ci doar critică față de socialismul real-existent.[8 […]

Într-o „Notă informativă” trimisă securității în 10.10.1974 Sursa: „SANDU”[9] se regăsește următoarea caracterizare: În general se poate aprecia că acești tineri din „Aktionsgruppe Banat”, sînt inteligenți, au citit mult, sînt la curent cu literatura de astăzi în limba română, cu cea din R.D.G., R.F.G., Austria. În vocațiile lor cu precădere lirică, au și proză scurtă – autorii sînt tributari ai unor curente de înnoire pe tărîm literar, curente care s-au răsfrînt într-o formă sau alta mai în toate țările. Ceea ce li se poate reproșa din punct de vedere literar este un oarecare avantgardism împerecheat cu ermetism, ceea ce a dus la o serie de rezerve față de acest grup, mai ales din partea generației mai vîrstnice de scriitori de limbă germană din Timișoara. – Din punct de vedere literar grupul și-a propus să depășească așa-zisul provincialism din literatura germană din România, căutând un contact mai direct cu literatura modernă. … Din punct de vedere politic membrii grupului sînt foarte interesați de evenimentele politice interne și externe (De ex. în toamna anului trecut au organizat o șezătoare literară la Casa de cultură a studenților pe tema solidarității cu poporul chilian). De asemenea se ocupă cu probleme ale populației germane din țara noastră, cum își găsesc reflectarea în literatura de limbă germană.-

În toamna lui 1975, Wagner, Totok și Ortinau, împreună cu susținătorul lor cel mai activ, criticul Gerhardt Csejka, sunt arestati și interogați cu privire la programul și la presupusele intenții „conspiraționiste“ ale grupului. La scurt timp, Totok a fost reținut din nou și închis aproape nouă luni de zile. La ieșirea sa din închisoare, la sfârșitul lunii iunie 1976, grupul nu mai exista ca atare.

Iată ce relatează Gerhardt Csejka cu privire la acțiunea securității:

În octombrie 1975, la o întâlnire a grupului de la Timișoara, Totok i-a invitat pe toți la casa sa părintească din Comloșu Mare. În timp ce grupul se deplasa spre Comloșu Mare, pe la zece seara, înainte de a intra în Jimbolia, o patrulă de grăniceri i-a oprit și i-a legitimat. Au fost lăsați să plece, dar după ce au trecut de Jimbolia au fost opriți din nou, inclusiv cu un foc de trasor în aer. Au fost cu toții dați jos din mașini și urcați într-o dubă, cu care au fost duși la pichetul din Jimbolia, unde au fost ținuți toată noaptea cu fața spre perete, fără a avea voie să vorbească. Dimineața au fost interogați la Jimbolia și au fost întrebați de ce au vrut să treacă granița. De aici au fost duși la Timișoara, la sediul Securității.

Au fost percheziționați la pielea goală, li s-au luat curerelele și șireturile. Au fost despărțiți, câte doi într-o celulă. Au fost duși la Procuratură, unde au fost ținuți o săptămână, fiind interogați în fiecare zi. Tema interogatoriilor se schimba. De la tentativa de trecere ilegală a frontierei s-a mers la interogatorii despre literatură, despre textele publicate. La interogatorii, Csejka le-a spus că ei au înțeles greșit mesajele și că, de fapt, membrii grupului erau neo-marxiști, ceea ce era adevărat.

După o săptămână, li s-a dat drumul, dar au continuat presiunile asupra lor, inclusiv ascultarea telefoanelor.[10] „[…] Și interdicția de publicare după scurt timp a fost anulată, carnetele de partid ce au fost confiscate i-au fost restituite.”[11]

Deci acest grup nu numai ca era de stanga, dar era si neo-marxist. De observat ca un membru al grupului, William Totok, declara: „Atitudinea politică a grupului nu a fost una principial anti-comunistă, ci doar critică față de socialismul real-existent.”. Deci atitudinea nu era nici macar una anti-comunista!! Atunci de ce a fost persecutat de Securitate? Ana Pauker i-a primit pe legionari in partid!! Adica extrema dreapta avea loc in PCR, neo-marxistii, nu… Acest grup, care era marxist, s-a exprimat critic, din cate inteleg, la adresa socialismului real-existent. Bun! E foarte clar ca principial ar fi fost ca ei sa fie invitati la o sedinta deschisa de partid ca sa se faca o critica in mod deschis referitor la ce nu merge bine, la ce nu e in regula. Intrebarea care se pune este: de ce o actiune a Securitatii la adresa lor? Daca era o problema de partid atunci de ce trebuia s-o rezolve Securitatea? De aici rezulta foarte clar ca Ceausescu se temea! Si asta inca din 1972-1975!! El se temea inca de atunci de izbucnirea unor revolte in interior, in randurile populatiei. Este ciudat, daca stai sa te gandesti ca scopul, cel putin declarat al socialismului, era imbunatatirea vietii oamenilor, cresterea nivelului de trai. Programul PCR urmarea indeosebi aceste lucruri. Si atunci de ce asa o frica de popor? De propriul sau popor? De ce asa o teama daca scopul era imbunatatirea vietii acestui popor? De unde se vede ca Ceausescu nu era deloc convins ca socialismul isi va atinge scopul… Trebuie sa observam ca cei din Grupul de Actiune Banat nu erau agenti ai unei puteri straine sau in legatura cu vreo putere straina… „Dimineața au fost interogați la Jimbolia și au fost întrebați de ce au vrut să treacă granița”, fara ca ei sa fi avut aceasta intentie… De ce securistii s-au gandit neaparat la asta: „sa treaca granita”? E clar ca Romania era o tara inchisa. Si atunci de ce atata teama? Dar ca e vorba de o teama fata de posibile revolte in interior, lucrul asta cred ca e destul de clar.

aprilie 30, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 28 comentarii