Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Masurile lui Tariceanu

Sa vedem ce propune un liberal, Dl. Calin Popescu Tariceanu, fost premier. Iata ce ne spune Gandul:

Ieşire-surpriză a lui Tăriceanu în această dimineaţă: atac la Crin Antonescu, Dan Voiculescu şi Traian Băsescu

Se arata, printre altele, ca:

Planul de resuscitare a economiei

„Aceste propuneri trebuie să genereze o dezbatere a priorităţilor. Sunt măsuri care vor avea efecte pe termen scurt, este nevoie de un pachet de măsuri care să provoace un şoc în economie, care să provoace economie şi care să ducă în final la stoparea declinului economiei”, a argumentat Tăriceanu.

Între măsurile enumerate de acesta se numără „toleranţa zero pentru evaziunea fiscală”, respectiv „o adevărată declaraţie de război împotriva corupţiei şi evaziunii fiscale” care să genereze majorarea pedepselor minime.

De asemenea, Tăriceanu a vorbit de un plan de reindustrializare a României, care „trebuie să fie competitivă la nivel european şi internaţional”, prin încurajarea apariţiei unor „poli industriali în sectoarele de producţie”, iar pentru acest lucru statul să aloce anual 0,5% din PIB.

Necesitatea introducerii disciplinei fiscale. România are o mare problemă legată de lipsa de disciplină a cheltuielilor la nivel central şi la nivel local, la nivel local este o tragedie”, a spus Tăriceanu menţionând faptul că autorităţile locale au un grad mare de autonomie. El a explicat că această măsură va determina chiar o uşuriţă mai mare pentru România de a se finanţa de pe pieţele externe.

Datoria publică să nu depăşească 40% din PIB, eventual la limită chiar printr-o normă constituţională”, a mai susţinut fostul premier.

În plus, el a pledat pentru reducerea taxelor şi impozitelor care au impact direct asupra consumului, a creării locurilor de muncă şi a investiţiilor. Tăriceanu a susţinut revenirea TVA la 19% şi a subliniat că nu este adeptul TVA diferenţiat promovat de USL, însă susţine „zero la sută impozit pe profitul reinvestit”.

Fostul premier a mai precizat că pledează pentru majorarea redevenţelor, care se situează în România la un nivel mult mai mic decât în celelalte state UE.

El a mai precizat că este necesar un „contract social cu românii care să însemne zero la sută tăieri de salarii şi pensii în următoarea perioadă”. „Un angajament ferm din partea USL că viitoare guvernare nu va opera niciun fel de tăieri de pensii sau salarii, iar corecţiile vor fi numai în plus”, a explicat Tăriceanu.

De asemenea, liderul deputaţilor PNL a susţinut că trebuie alocat câte un procent din PIB în plus pentru sănătate şi educaţie, iar fondurile alocate cercetării şi inovaţiei să revină la 1%.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

In primul rand trebuie sa spun ca imi pare bine sa vad niste idei concrete (sau, ma rog, cat de cat concrete) venite din partea unui liberal. Deci, cel putin din punctul meu de vedere, iesirea-surpriza a D-lui. Tariceanu e bine venita. M-as opri la doua dintre masurile pe care le evoca fostul premier:

1. planul de reindustrializare a Romaniei;

2. datoria publică să nu depăşească 40% din PIB, eventual la limită chiar printr-o normă constituţională.

M-am oprit la aceste doua puncte pentru ca ele sunt foarte importante si pentru ca am anumite neclaritati. Spre exemplu, o neclaritate, legata de primul punct, ar fi urmatoarea: ce ar trebui sa cuprinda acest plan de reindustrializare si cum poate fi realizat un asemenea deziderat? Adica, vreau sa spun, cum faci, la modul concret, la ce industrii te-ai gandit si, mai ales, din ce bani!! Pentru ca daca e sa vorbim de un plan de reindustrializare a Romaniei, retineti bine aspectul – a Romaniei – eu cred ca alocarea de catre stat a 0,5% din PIB e foarte putin… Bun, statul aloca 0,5% din PIB, si restul banilor, ca sa poti finanta un astfel de proiect maret, de unde? De unde ar trebui sa provina? Si, iarasi foarte important, cat ar costa acest plan de reindustrializare a Romaniei? Care ar fi suma totala? Cum ar trebui sa se desfasoare un asemenea plan, care ar fi etapele, cat ar dura? E pe termen mediu, lung, cum e?

Punctul doi e legat de punctul unu. Dar as dori sa stiu si eu de ce datoria publica sa nu depaseasca 40% din PIB? De ce nu 45%? Sau de ce nu 50% sau 35%? Pe de alta parte, in general vorbind, tarile capitaliste industrializate au si datorii publice mari, cu mult peste 40% din PIB. Or, Dl. Tariceanu spune, legat de primul punct: „un plan de reindustrializare a României, care „trebuie să fie competitivă la nivel european şi internaţional„, prin încurajarea apariţiei unor „poli industriali în sectoarele de producţie””. Dar doreste, pentru infaptuirea acestui mare deziderat alocarea de catre stat de numai 0,5% din PIB, foarte putin. Asta in conditiile in care nu avem nici piata de capital puternica si nici investitori… Cu alte cuvinte, noi dorim capitalism pe bani putini. Sau cum? Chestiunea cu „poli industriali” te-ar putea duce cu gandul la monopoluri… De stat, private? Are in vedere atragerea de fonduri europene pentru a pune in practica un asemenea plan de reindustrializare?

Nu mi se pare ca ar fi foarte clar…

noiembrie 30, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre un lucru care nu e in regula…

Gandul

Traian Băsescu: Victor Ponta este bolnav

Se arata ca:

„Atac dur în această seară al preşedintelui Traian Băsescu la adresa lui Victor Ponta. Şeful statului a afirmat că premierul este „un mitoman, e bolnav”, un om care atunci când vine la Cotroceni se comportă ca un „pisicuţ”, iar apoi iese şi minte în declaraţiile publice.

În aceste condiţii şansele date lui Ponta pentru o nouă nominalizare la Palatul Victoria au fost extrem de reduse, şeful statului făcând un profil al politicianului pe mâna căruia va da guvernarea după 9 decembrie.

„Victor Ponta când vine la mine este ca un pisic, este ca un pisicut, şi după ce iese vorbeşte cum vedeţi. Ce să cred eu despre un astfel de om? El e mitoman, e bolnav. Cum e Antonescu bolnav de somn, el e bolnav de minciună (…) Când vine la mine spune „da, de acord”. Astea sunt reacţiile lui, nu vă spun prostii, sunt preşedintele României. Trebuia să-i dau de pe faţă masca”, a spus Băsescu, la B1Tv.

Şeful statului l-a ironizat pe Victor Ponta în privinţa competenţelor sale de politică externă: „Ce să-mi spună mie Victor Ponta? Miau, miau”

Varianta prezidenţială a scandalului din CSAT

Şeful statului şi-a susţinut afirmaţiile amintind de şedinţa CSAT din care premierul Victor Ponta a plecat la nici o jumătate de oră de la începrerea discuţiilor. Băsescu a spus că motivul nu a fost cel prezentat de Ponta, creara unui megaminister de externe la Cotroceni, ci refuzul şefului guvernului de a da bani în plus pentru armată la rectificare.

„La CSAT nu s-a discutat despre acel minister despre care el a vorbit o săptămână cum vroiam să ocupăm Guvernul cu un minister făcut la Cotroceni, subiectul nu a fost (…) Subiectul la care s-a inflamat era exact vorba despre armată, unde Dobriţoiu spusese că e într-o situaţie dificilă din punct de vedere al asigurării cheltuielilor materiale pentru armată şi eu am cerut la rectificare să-i suplimenteze fondurile.A fost legat strict de creşterea finanţării armatei şi lucru pe care premierul l-a refuzat„, a spus Băsescu, ameninţând că va desecretiza stenograma şedinţei dacă va fi cazul.

E prea mic pentru funcţia pe care o are, ca dimensiune umană şi sufletească„, a comentat preşedintele, adăugând că Ponta „e un prim-ministru şantajat” şi face ce „îi spune Voiculescu”.

Şeful statului l-a acuzat pe Ponta că are un dublu limbaj şi  se foloseşte de „imaginea sa”, adoptând un ton împăciuitor atunci când acordă interviuri presei străine.

„Dacă Ponta s-ar fi dus la Bruxelles, nu negocia nimeni cu el”

Băsescu a comentat şi pretenţiile premierului de a reprezenta România la Consiliul European în care se negociau banii pe care ţara noastră ar urma să-i primească de la UE în perioada 2014-2020.

„Dacă s-ar fi dus acum la Bruxelles să negocieze bugetul, îl aştepta o surpriză foarte mare. Nu discuta nimeni cu el. Îl lăsau acolo în banii lui şi la urmă îl întrebau: „Rămâne veto, domnul Ponta?”
Cum să arăţi forţă? Arăţi că eşti prost când faci asta în UE”, a spus preşedintele.

Băsescu a afirmat că desemnarea lui Victor Ponta s-a dovedit a fi varianta nepotrivită pentru această perioadă deoarece premierul „a pus mai presus interesul lui de a lua voturi şi n-a făcut nimic pentru ţară”. Un exemplu în acest sens dat de preşedinte a fost scandalul privatizării Oltchim în care singurul lucru urmărit a fost distrugerea lui Dan Diaconescu „pentru că i se părea că lua electorat de la PSD”.

„A făcut show-ul cu Oltchim. Condiţiile pe persoană fizică au fost deliberate, condiţii în care să îl aducă pe Dan Diaconescu în capcană. Şi Dan Diaconescu a venit ca un şoricel la brânzică. A vrut să îl distrugă pentru că i se părea că lua electorat de la PSD. E de un cinism incredibil omul ăsta”, a spus şeful statului.”

Băsescu: „Simt dispreţ când mi se cere să numesc un premier care m-a suspendat. O broscuţă mai merge, dar un porc e greu de înghiţit”

Se arata ca:

„Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în această seară şanse extrem de reduse lui Victor Ponta să redevină premier după alegerile din 9 decembrie. „Nu ştiu dacă vă daţi seama ce simte un preşedinte căruia i se cere să mai numească o dată un premier care a participat cu toată forţa la suspendarea lui. Simte dispreţ. E greu”, a spus Băsescu, invitat la B1. Pentru şeful statului, Victor Ponta „e mitoman, e bolnav”, iar „când vine la Cotroceni e ca un pisic”, „e prea mic pentru funcţia pe care o are, ca dimensiune umană şi sufletească”, „e un prim-.ministru şantajat”.

În aceeaşi categorie a premierilor care au participat la suspendare s-ar încadra şi liberalul Călin Popescu Tăriceanu, desppre care Traian Băsescu a reamintit episodul din 2007 în care „a scos partidul aliat de la guvernare şi a dat mâna cu PSD-ul”.

„Opţiunea mea este pentru o soluţie proeuropeană după alegerile din 9 decembrie. M-aş autocondamna dacă aş accepta formarea unui guvern anti-european sau care să distrugă ce s-a construit timp de opt ani. Cine crede că se poate pune un politruc care hămăie la televizor şi acoperă lipsa de activitate gugvernamentală se înşală”, a adăugat preşedintele. Concluzia sa: „Nu trebuie să înghiţi porci. O broscuţă mai merge, dar un porc e greu de înghiţit”.

Întrebat despre legătura dintre scorul alegerilor şi desemnarea premierului, Băsescu a susţinut că „alegerile generale nu sunt despre alegerea primului ministru”. „Nu poate nici CTP, nici Alina Mungiu să-i ia dreptul şi responsabilitatea preşedintelui în numirea primului ministru. Având în vedere ce urmează în 2013 este vital ce prim-ministru va fi desemnat. Îmi este clar că trebuie să fie un om politic puternic, pe picioarele lui, pe care să îl urmeze grupul parlamentar”, a mai spus preşedintele, adăugând că „experienţa tehnocratului Mihai Răzvan Ungureanu” i-a arătat că „un tehnocrat pierde repede susţinerea parlamentului”.”

Ce anume nu e in regula? Dupa parerea mea, nu e in regula Traian Basescu. Mai exact nu e in regula faptul ca Presedintele foloseste in talk-show-uri un astfel de limbaj. Suburban. Un limbaj de bodega nenorocita aflata intr-un cartier marginas de unde incepe campul… Dl. Turcescu a avut o reactie fireasca, daca nu ma insel de genul: „Pe mine ma ingrozeste: vorbiti de premierul Romaniei”. Si pe mine ma ingrozeste! Traian Basescu este Presedintele Romaniei si, prin Constitutie, el reprezinta Statul Roman. Ce imagine poate sa aiba Romania cand Presedintele ei vorbeste in halul asta? Ce fel de imagine, daca nu una foarte proasta… Nicaieri intr-o tara civilizata Presedintele nu foloseste un asemenea limbaj. Basescu a fost comparat cu Putin, dar la Putin nu am intalnit un astfel de limbaj. Sa-l comparam cu Ronald Reagan… Dar Reagan era un domn, atat prin tinuta cat si prin limbaj. Am vazut dezbaterea dintre Hollande si Sarkozy, dintre Obama si Romney, dar nu am vazut un astfel de comportament si n-am auzit un astfel de limbaj, un asemenea stil de exprimare. Pentru ca Basescu a avut un limbaj, efectiv, de golan. De golan batran. Esti Presedintele Romaniei, esti in studioul unei televiziuni, nu esti nea’ Cutare la un meci de fotbal, care comenteaza fazele scuipand seminte. Insa grav e si faptul ca in felul asta Basescu este incorect fata de electoratul care l-a votat. Eu nu cred ca electoratul care l-a votat, de a ajuns a doua oara in inalta functie de Presedinte al Republicii, a dorit sa vada un astfel de Presedinte, precum cel de acum, din emisiunea de la B1 TV. Basescu se intreba ce fel de om e Ponta. Dar ma intreb si eu: ce fel de om e Basescu? Chiar, ce fel de om e? Pentru ca eu sunt convins ca cei care l-au votat n-au dorit sa vada un astfel de Presedinte. Dezamagirea este foarte mare. Si este clar ca Basescu nu face niciun bine ARD-ului. Dimpotriva. Mai bine n-ar fi iesit la rampa si ar fi lasat ARD-ul singur sa-si faca aceasta campanie electorala. Este incredibil faptul ca Basescu il plange parca pe Dan Diaconescu, dupa care adauga: „Şi Dan Diaconescu a venit ca un şoricel la brânzică”. Asa, si ce? Victor Ponta l-a pus sa vina „ca un soricel la branzica”? Un om de afaceri, cand vine la „branzica”, eu cred ca stie ce face, nu? Altfel ce fel de om de afaceri mai e ala? Si eu cred ca Dan Diaconescu nici n-avea nevoie sa vina la „branzica”. Daca totusi a venit, a facut-o pentru ca asa a vrut el. Dar de ce nu ne vorbeste dom’ Presedinte de faptul ca Dan Diaconescu a vrut sa-si faca o campanie electorala pozand ca salvator al Oltchim, inseland statul? E exclusa posibilitatea asta, oare? Ce nevoie avea sa vina „ca un soricel la branzica”? Nu cumva pentru ca dadea bine treaba asta in campania electorala si domnu’ Dan ar fi fost Salvatorul Oltchim?

Foarte dezamagitor acest discurs al Presedintelui. Si ceea ce e de remarcat este faptul ca nu a adoptat niciun fel de pozitie constructiva, lucru ce nu i se poate reprosa lui Victor Ponta. Ponta s-a aratat dispus sa coabiteze cu Basescu, a si spus ca nu e motiv de suspendare daca Presedintele respecta Constitutia. Or, Basescu uita de faptul ca a incalcat Constitutia, lucru recunoscut de Curtea Constitutionala, chiar daca nu a incalcat-o grav. Daca ar fi incalcat-o grav, ar fi urmat punerea lui sub acuzare. Niciun fel de pozitie constructiva din partea lui Basescu, iar lucrul asta arata ca se poate ajunge la o stare de instabilitate politica grava, lucru care i s-ar datora numai lui Basescu. In exclusivitate. Se arata de pe acum tendintele dictatoriale ale lui Basescu si ma face sa cred ca Basescu doreste distrugerea democratiei in Romania! Cristian Preda are pe blogul sau o postare interesanta – Ceausescu, invitat in campanie – din care voi spicui putin:

„Democratia si statul de drept au nevoie una de cealalta si nu pot fi sustinute separat.
Intr-adevar, domnia legii e o iluzie, daca majoritatea nu e respectata. Tot asa, majoritatea nu poate fi acceptata ca legitima, daca ea ameninta ca va proceda arbitrar.
E nevoie, de aceea, de o solutie consensuala.
Ceea ce trebuie sa ii cerem presedintelui e nu sa valideze un nume de premier, ci sa construiasca acest consens, fara de care viata noastra politica va fi redusa la suspiciune si ura.
Abia atunci, Ceausescu nu va mai fi parte a politicii de la Bucuresti.”

Pai, tocmai lucrul asta, care este constitutional, nu se gaseste in discursul Presedintelui: consultarile cu partidele, conform art. 103, al. 1 din Constitutia Romaniei. Pana si un important lider al ARD semnaleaza  situatia politica grava de la Bucuresti, al carei artizan este Traian Basescu!

Iata ce ne spune si Corina Cretu in postarea Presedintele Basescu instiga la conflict in societate, pentru a evita decontul la urne al propriului esec:

„Din păcate pentru președintele Băsescu, aceasta campanie electorală este tocmai despre modul in care si-a exercitat rolul de premier de facto al României, Emil Boc fiind doar o marionetă. Pus în fața decontului, dl Băsescu refuză să se supună verdictului cetățenilor. Mai mult, amenință că nu va recunoaște rezultatul alegerilor, așa cum n-a recunoscut nici rezultatul referendumului din 29 iulie.

Acest refuz poartă în el germenii celei mai grave crize politice și sociale de după decembrie 1989. Președintele instigă prin atitudinea sa și vrea conflict în societate. Nu vrea coabitare, nu vrea respectarea legii. Traian Băsescu se situează, fără niciun motiv, pe poziția profesorului care le știe pe toate, nu admite să fie contrazis și dă lecții tuturor. Este un exemplu de gândire și de atitudine totalitară.”

O asemenea atitudine anormala din partea Presedintelui trebuie condamnata cu fermitate. Dispretul lui Basescu fata de Constitutia Romaniei este unul profund: Basescu nu vrea sa respecte Constitutia. Basescu este un uzurpator: el doreste sa-si insuseasca in mod fraudulos functia de premier, cumuland-o cu cea de Presedinte. Toata atitudinea sa indica acest lucru! N-am motive sa cred altfel! Sper sa isi revina, sa aiba intelepciunea sa-si revina spre a nu porni intr-o aventura nebuna si pe o cale a propriei sale pierzanii…

DE citit si…

Crin Antonescu face planul pentru a treia suspendare a lui Traian Băsescu

Se arata, printre altele, ca:

„”Există o singură soluţie, nu o doreşte nimeni în acest moment, dar nu există alta. Dacă domnul Traian Băsescu procedează aşa cum a sugerat – destul de temeinic – în aceste ultime două interviuri, ceea ce nu sunt convins că o va face, dar dacă procedează aşa (de a refuza nominalizarea lui Victor Ponta, n.r.) nu avem decât o singură soluţie, şi anume suspendarea. Şi ea se va întâmpla, asta o pot spune tuturor, asta o pot garanta şi nu este dubiu în legătură cu acest lucru”, a explicat Antonescu.

El a precizat că un eventual demers de suspendare din funcţia a şefului statului se va baza „pe acţiuni anticonstituţionale” care încalcă litera şi spiritul legii fundamentale.

„Nouă ne convine din punct de vedere electoral orice apariţie de genul acesta a lui Traian Băsescu şi de aceea suntem complicii dumneavoastră la a mai discuta ce spune Traian Băsescu, pentru că ne convine. O spun cinstit. Chiar dacă avem un scor considerabil, nu strică în plus (…) Domnnul Băsescu vorbeşte de parcă ar fi cel puţin Hosni Mubarak înainte de primăvara arabă şi vorbeşte ca un faraon către poporul său şi zice «Aveţi grijă că asta vreau eu, că asta nu vreau eu». Nu ne interesează ce vrea domnul Băsescu”, a afirmat Antonescu.

El a susţinut că şeful statului este în campanie electorală, iar apartenenţa României la UE şi parteneriatul cu SUA sunt lucruri „pe care nu le-a făcut Traian Băsescu”.

„Pretenţia că Băsescu este paznicul cu parteneriatului cu SUA şi a apartenenţei la Uniunea Europeană este o mare minciună şi mare mizerie. Nimeni din USL nu pune la îndoială aceste lucruri, ba dimpotrivă, vrem un parteneriat cu SUA care să se accentueze”, a mai afirmat liderul PNL.

Declaraţiile lui Antonescu vin la o zi după ce preşedintele Traian Băsescu a dat şanse minime unei a doua desemnări a lui Victor Ponta premier, lansându-se totodată într-un atac dur la adresa şefului guvernului.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

noiembrie 28, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 9 comentarii

Boc are „solutii” pentru tara!!

Gandul

Băsescu: „Nu poţi să desemnezi un prim-ministru care nu are soluţii pentru ţară”

Se arata, printre altele, ca:

„Premierul Victor Ponta ar fi un „al doilea Ceauşescu”, „crede că poate păcăli lumea democratică”. Crin Antonescu „a dat al 8173-lea avertisment de suspendare, după care a căzut pe spate şi a adormit”, iarliderii USL sunt într-un „proces de intimidare a instituţiilor statului, CSM şi ANI”. Astfel a sintetizat preşedintele Traian Băsescu agenda politică internă în această seară, într-o nouă ieşire de la pupitrul Palatului Cotroceni, după ce a fost trei zile la Bruxelles, la negocierile pe bugetul Uniunii Europene din următorii şapte ani.

Preşedintele le-a reclamat liderilor USL şi în special lui Ponta criticile privind audiierile candidaţilor Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie pentru funcţiile de Procuror General şi şef la DNA, a lăudat CSM pentru transparenţă, susţinând însă, în aceeaşi intervenţie că nu are idee cum s-au desfăşurat concret. „Eram la Bruxelles, n-am văzut audierile, habar n-am”, s-a eschivat Băsescu.

Pe acelaşi ton, preşedintele a avertizat „politicienii” că nu va numi un guvern „pe poveşti”. „Voi vrea să ştiu ce obiective are şi cum le realizează. Cine spune „noi partidul stabilim şi dacă nu se execută preşedintele îl suspendăm”, este cel puţin iresponsabil. Nu poţi să desemnezi un prim-ministru care nu are soluţii pentru ţară, mai ales că va prelua o ţară care încă este stabilizată”, a adăugat Băsescu, fără a menţiona nimic despre numărul de voturi, criteriu transformat de USL în temă de campanie.

În plus, şeful statului a contrazis analizele din presă privind un eşec al negocierilor pe bugetul 2014-2020 al Uniunii Europene. În replică la remarcile premierului Victor Ponta, cum că „Băsescu s-a întors cu ce obţinuse Tăriceanu în 2007”, şeful statului şi-a contabilizat reuşitele din punctul său de vedere şi a ironizart din nou sugestia guvernului de a utiliza dreptul de veto. „Toată lumea se aştepta să spun veto şi mă întrebau dacă ne-am hotărât să ieşim din UE. Sigur, e o glumă, ar am primit mici înţepături cum e cu veto-ul României care este unui din primele trei state cărora le cresc alocările. România este aşezată într-o situaţie de stat cu perspectivă bună dacă nu o stricăm între timp”, a spus Băsescu.”

Basescu a ales sa se exprime public din nou. Foarte bine! Traim intr-o tara libera! Numai ca e ceva care ma deranjeaza in tot ce spune Presedintele. Cu alte cuvinte, domnia sa vrea sa spuna cam asa: „Ponta e un al doilea Ceausescu, Ponta nu are solutii pentru tara!”. Nu mai vorbesc de faptul ca parca il lauda pe Ceausescu, ca daca ar fi stat doar cinci ani in functia de Presedinte al Republicii ar fi fost cel mai mare Presedinte al romanilor. Pai, si atunci de ce Ponta n-ar ajunge cel mai mare premier al Romaniei, din toate timpurile? Dar Ponta „n-are solutii pentru tara”! Dar atunci cine are „solutii pentru tara”? Or, tocmai asta ma deranjeaza, ca e atat de previzibil raspunsul incat il poate ghici cu usurinta oricine: „Boc are solutii pentru tara!!!” 😆

Asta vrea sa spuna Presedintele. A, si uitasem: Consiliul European a fost nu un succes, a fost un triumf!! 🙂 Pe scurt, asta vrea sa spuna Presedintele! 🙂

DE citit si…

editorialele lui Cristian Tudor Popescu:

Invalidaţi de Însuşi Băsescu

La puşcărie pentru sentimente urâte?

noiembrie 27, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Doi actori…

Se duc marii nostri actori… La noi a murit Serban Ionescu. Peste ocean, Larry Hagman.

Mediafax

ŞERBAN IONESCU A MURIT. Actorul avea 62 de ani şi suferea de o boală incurabilă

The New York Times

Larry Hagman, Who Played J.R. Ewing in ‘Dallas,’ Dies at 81

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

N-as vrea sa par pesimist dar eu am impresia ca ramanem din ce in ce mai saraci. Nu ma refer aici la bani sau crestere economica. Ci la faptul ca parca nu mai avem valori artistice mari si lucrul asta ne saraceste din punct de vedere spiritual. Traim intr-o lume din ce in ce mai violenta, plina de crize de tot felul. Lucrul asta dovedeste declinul spiritual prin care trecem cu totii.

Arta cinematografica, marile filme artistice, intotdeauna i-au imbogatit pe oameni. Daca dorim o lume mai buna nu trebuie numai crestere economica, trebuie sa mai creasca si cultura.  Or, tocmai acest lucru din urma nu se prea vede in zilele noastre. Insa, recunosc, incercari sunt, cel putin in domeniul cinematografiei, si lucrul asta ma bucura si imi da o raza de speranta, pentru ca exista si reusite demne de luat in seama. Nu e totul pierdut si cred ca oamenii se vor intoarce spre aceasta mare arta, cum e cea cinematografica, pentru a fi fericiti si pentru a se imbogati spiritual.

Ce ramane dupa un mare actor? Ramane amintirea pe care ne-a lasat-o si pe care o transmitem si generatiilor viitoare. Raman rolurile sale pe care le-a jucat in teatru sau film. Filmul are calitatea ca prin pelicula un mare actor ramane in continuare cu noi, facandu-ne, in continuare, fericiti. De aceea, chiar daca am inceput intr-o nota pesimista, as dori sa inchei altfel si sa spun:

J.R, cu siguranta, nu a murit!! 😀


Si nu numai ca nu a murit, dar e mai actual ca oricand!! 😀

noiembrie 25, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Piano concerto…

Sa ascultam si muzica! Mozart! 🙂

Un fragment din Concertul pentru pian nr.21 in Do major, KV. 467:

si un fragment din Concertul pentru pian nr. 17 in Sol major, KV. 453:

🙂

noiembrie 24, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Esecuri si „succesuri”…

Numai esecuri la USL, domnule! Pe toata linia!! Dezastrul e total! 😆

Iata ce ne spune Romania Libera:

SONDAJ ALEGERI PARLAMENTARE. USL ar lua 62% la parlamentare. Cât are ARD

Se arata ca:

USL ar fi votată de 62% dintre români dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, arată un sondaj realizat de institutul Avangarde şi prezentat în exclusivitate la emisiunea Realitatea la Raport de la Realitatea TV.

Sondajul realizat de institutul Avangarde arată că 62% dintre români ar vota cu USL dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare.

Alianţa România Dreaptă (ARD) ar obţine doar 15% potrivit sondajului. Partidul lui Dan Diaconescu, PP-DD, ar obţine 14%.

Analiza mai arată că UDMR ar putea să nu intre în Parlament. Scorul cu care este creditată formaţiunea etnicilor maghiari este de 3%.

PRM ar obţine 2%, în vreme ce PNG ar primi 1%.

Sondajul a fost realizat în perioada 10-19 noiembrie, pe un eşantion de 900 de persoane şi are o marjă de eroare de -/+ 3,3%.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Pai, esec pe toata linia: USL ar fi votata de 62% dintre romani! Dezastru, ce mai vrei… Asta e…

Pe cand ia uitati-va, va rog, la ARD: „straluceste„! Ar obtine doar 15%! Asa da, nenicule, asa mai zic si eu „succesuri”! 😆 Arde, nu gluma!! Jaratic, nu altceva!! 😀 Ce se intampla? La ARD e vorba de mentalitatea de invingator, de „cezar”!! Pai, cand privesti de pe culmile de 15% la cel ce are doar… doar… doar 62% te simti precum imparatul Traian pe Columna, purtand laurii victoriei!! Ne grabim sa construim si un nou Arc de Triumf!! 😆 Fata de amaratii aia, cu doar 62%… 😉

Da… chiar putem sa-l parafrazam pe Eminescu, cu a sa celebra Scrisoarea III:

„— Tu ești Ponta?
— Da-mpărate!
— Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
— Orice gînd ai, împărate, și oricum vei fi sosit,
Cît suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit!
Despre parte închinării însă, doamne, să ne ierți;
Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn și nouă de mila măriei tale…

😆

Urmeaza batalia de la Rovine!! Sa vedeti atunci reality-show!! 😆

noiembrie 23, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Din nou despre Grecia si Spania…

Ma gandeam zilele acestea din nou la Grecia… Nu, nu pentru ca sa-mi fac o vacanta acolo, desi.. cine stie… 🙂 . Dar nu la asta ma gandeam, ci la situatia economica si financiara a acestei tari. Si mai exact la faptul ca nu am auzit pe cineva de pe la Comisia Europeana, FMI, lideri importanti din Zona Euro, etc sa explice la modul foarte clar cum a ajuns Grecia in situatia actuala. Iata aici ce ne spune FMI. Si aici un articol din Wikipedia despre economia Greciei. Dupa cum putem constata, aceasta tara de doar 11 milioane de locuitori a atins, in 2011, formidabila datorie de 165,412% din PIB, asta insemnand peste 500 de miliarde de US$. Iar daca in 2006 somajul era de 8,891% din forta totala de munca, in 2011 el a ajuns la 17,326% din forta totala de munca. De observat sunt doua lucruri: datoria publica si somajul sunt previzionate in crestere cel putin pentru 2012, 2013, dar PIB-ul este previzionat in scadere! Despre structura economiei Greciei, Wikipedia ne spune:

„A developed country, the economy of Greece mainly revolves around the service sector (85.0%) and industry (12.0%), while agriculture makes up 3.0% of the national economic output.[8] Important Greek industries include tourism (with 14.9 million[25] international tourists in 2009, it is ranked as the 7th most visited country in the European Union[25] and 16th in the world[25] by the United Nations World Tourism Organization) and merchant shipping (at 16.2%[26] of the world’s total capacity, the Greek merchant marine is the largest in the world[26]), while the country is also a considerable agricultural producer (including fisheries) within the union. As the largest economy in the Balkans, Greece is also an important regional investor.”

De observat ponderea larga pe care o are sectorul serviciilor in intreaga economie – 85% – industria avand o pondere de doar 12% si agricultura de numai 3%. Grecia e o tara slab performanta (Krugman) dar cu toate acestea inregistreaza o datorie colosala. Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, aprecia ca fluxurile de capital venite din centrul Zonei Euro catre Grecia nu au facut aceasta tara mai performanta, ci, in schimb, au crescut costurile. Odata cu criza economica, aceste fluxuri se intorc inapoi catre centru, in schimb aceasta tara ramane cu o datorie publica foarte mare, ce pune in pericol Zona Euro.

S-a insistat foarte mult pe faptul ca Grecia trebuie sa-si plateasca imensa datorie publica. Dupa parerea mea, nu vad cum se poate face lucrul asta, tinand cont de cresterile economice negative pe care le inregistreaza Grecia. Deci scenariul acesta in care Grecia ar putea sa-si plateasca datoria mi se pare unul totalmente nerealist. Problema ar fi cine e responsabil pentru aceasta situatie. Si aici am vazut tot felul de puncte de vedere dintre care, din pacate, acela care spune ca poporul ar fi responsabil. Dar guvernantii si cei care au creditat in felul acesta tara, cei care au garantat aceste credite? Interesant este ca despre acestia se vorbeste mult mai putin, de parca nu ei ar fi adevaratii responsabili pentru dezastrul actual, caruia nu i se poate gasi o solutie convenabila. Factorii de decizie si adevaratii vinovati sunt trecuti sub tacere: poporul, in schimb, e facut vinovat. Din pacate, unii imbratiseaza aceasta idee tocmai pentru a ascunde adevaratii vinovati (cel putin asa mi se pare) care trebuie cautati printre factorii de decizie, atat la nivelul Zonei Euro cat si la nivelul guvernelor ce s-au perindat pe la Putere in Grecia. Si apoi cum e posibil sa propui un asa zis plan de salvare prin care datoria publica sa creasca in continuare, in timp ce PIB-ul scade?

Acelasi lucru, parca tras la indigo, in cazul Spaniei – aici datele pe care ni le ofera FMI. Spania avea o datorie, in 2006, de doar 39,679% din PIB (deci respecta Criteriile de Convergenta de la Maastricht), ca sa ajunga in 2011 la 69,117% din PIB, iar previziunea FMI pe 2012 este ca aceasta datorie ar fi de 90,693% din PIB!! Somajul in Spania era de 8,525% din forta totala de munca in 2006, ca sa ajunga in 2011 la 21,650%, iar previziunea pe 2012 este de 24,900%!! Pentru 2012 si 2013 PIB-ul Spaniei este previzionat in scadere de catre FMI.

Eu chiar nu inteleg ce fel de plan de salvare e asta: pe de o parte cresc datoriile publice ale tarilor si somajul, pe de alta parte scade PIB-ul! Si asta in conditiile in care se vorbeste de reducerea datoriilor publice… Adica de faptul ca s-ar dori lucrul asta… Dar chiar se doreste asta?

Sa luam cazul Romaniei – o tara cu o datorie publica mult mai mica decat cea a Spaniei sau Greciei. Romania s-a imprumutat la FMI insa creditele acestea sunt pentru continuarea a ceea ce se numeste reforme structurale. Politica FMI este Consensul de la Washington. Creditele luate de la FMI nu sunt destinate dezvoltarii industriei, agriculturii, cum poate ar crede unii. Ele sunt destinate efectuarii reformelor in sensul acestui Consens de la Washington, iar in cazul nostru pentru reducerea deficitului bugetar. Se stie ca deficitul bugetar poate fi redus prin marirea veniturilor la bugetul de stat, prin reducerea cheltuielilor sau prin ambele metode. Guvernul Boc a incercat sa mareasca veniturile, insa rezultatele au fost foarte modeste (cresteri foarte mici). A ramas reducerea cheltuielilor. Dupa parerea mea, marirea veniturilor la bugetul de stat nu poate fi realizata decat prin marirea taxelor si impozitelor, ceea ce nu e cazul Romaniei deoarece noi avem cota unica. Intr-un fel ar parea firesc: statul trebuie sa-si reduca cheltuielile pentru a se restrange la functiile sale firesti. Costurile, ca sa zic asa, sunt enorme si o astfel de politica practicata de FMI conduce la indatorare masiva. Nicidecum la scaderea datoriilor si la performanta economica, cum lesne se poate constata. Dupa parerea mea, acest asa zis plan de salvare a Zonei Euro se pliaza pe Consensul de la Washington prin politica de austeritate bugetara. Insa in felul asta nu numai ca datoriile publice cresc, dar scade si performanta economica inrautatind viata oamenilor.

Unii, mai mult sau mai putin voit, fac confuzii foarte grave asimiland situatia de acum din Europa si SUA cu socialismul sau comunismul. Sa vedem ce ne spune FMI despre o tara socialista, spre exemplu China – aici. Sa luam, spre exemplu, datoria publica ca procent din PIB. Dar inainte sa specificam faptul ca Tratatul de la Maastricht ne spunea ca tarile membre UE nu trebuie sa depaseasca o datorie publica de 60% din PIB. In China, datoria publica in 2006 era de doar 16,187% din PIB. In 2011 de 25,843% din PIB, previzionandu-se ca aceasta sa scada in 2012 la 22,159% din PIB, iar in 2013 la 19,567% din PIB. De observat ca si pe urmatorii ani, 2014, 2015 datoria este estimata in scadere!! Somajul: in China somajul este aproape constant,4,1-4,3% din forta totala de munca. Iar PIB-ul Chinei este in crestere pe urmatorii ani!!! De asemenea inflatia se mentine la cote scazute si se previzioneaza a se stabiliza la 2,8-3% pentru urmatorii ani! Referitor la China mai trebuie remarcat un lucru: populatia in crestere!
Mai mult, stateam si ma gandeam la ce datorie externa avea Romania pe vremea lui Ceausescu. Era de vreo 11,7-12 miliarde US$. Romania, o tara de doua ori mai mare decat Grecia. Sa facem un calcul aproximativ si sa vedem cat la suta e datoria pe care a avut-o Romania din actuala datorie a Greciei: mie mi-a dat un procent de 2,34%… Si atunci cum e cu teoria care ne vorbeste de restrangerea statului la functiile lui firesti, aparata de cei care promoveaza politica FMI, neoliberala, de austeritate bugetara? Ar rezulta faptul ca o tara precum China e foarte capitalista!! 😀 . Oamenii astia nu-si dau seama ce vorbesc si ce apara, sustinand sus si tare austeritatea!!

Nu m-am putut abtine si m-am uitat ce ne spune FMI despre Rusia – aici. Datoria publica a Rusiei in 2011 este de doar… 11,961% din PIB in 2011!! Previzionata in scadere pe 2012 si 2013. Somajul in Rusia era in 2011 de 6,5% din forta totala de munca si se previzioneaza ca in 2012 si pe urmatorii ani sa ramana constant la 6% (ceea ce mie mi se pare a fi rata naturala a somajului acolo). Inflatia este previzionata in scadere pe 2012. Iar PIB-ul este in crestere!! El a depasit in 2011 valoarea pe care o avea in 2008, inainte de caderea din 2009.

Dar care vor fi consecintele pe plan international?

In primul rand e de observat urmatorul fenomen: in timp ce in Europa si SUA situatia economica se inrautateste, tari precum China sau Rusia nu sunt atinse decat foarte putin, practic deloc, de aceasta criza, reusind sa creasca economic si sa aiba o dezvoltare economica fara probleme deosebite. In asemenea conditii competitia intre Europa, pe de o parte, si China, Rusia, pe de alta parte pare a fi pierduta de catre Europa. Inclusiv de catre SUA!! Consensul de la Washington, ca de altfel intreg neoliberalismul, nu a facut altceva decat sa arunce in datorii imense si regresiune economica tarile care l-au adoptat. In schimb, a favorizat (culmea!!!!) tarile ce nu au adoptat o asemenea filozofie economica. Datele economice sunt clare: Europa cat si SUA trec de la stadii inalte de dezvoltare economica la stadii mai inapoiate, permitand unor tari precum China si Rusia sa se dezvolte linistit si sa profite de inalta tehnologie existenta in Vest, pentru propria lor dezvoltare. In vreme ce Vestul se prabuseste cu inalta tehnologie (si forta calificata de munca pe care o are) in brate!

Cum stau lucrurile in SUA…

Ce ne spune FMI despre SUA – aici. Parerea mea este urmatoarea si o voi expune cat pot de clar: daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza!! Norocul americanilor este ca PIB-ul are tendinta de crestere si ca au reusit sa reduca somajul. Este adevarat ca nu e o scadere spectaculoasa a somajului, dar este, totusi, o scadere.  N-are nicio importanta cum este redus acest somaj, important este sa-l reduca in continuare daca vor sa mentina cresterea economica. Ca este redus cu ajutorul implicarii active a statului in economie sau nu, ci prin firme private, prin Obamacare, n-are nicio importanta!! Important este sa-l reduca daca vor sa evite o catastrofa! O reintrare a SUA in recesiune ar avea consecinte foarte rele pentru Europa, lucrurile cred ca sunt clare.  Dupa parerea mea, cresterea somajului in SUA este sinonima cu reintrarea acestei mari tari in recesiune. O politica de austeritate, gen FMI, aplicata in SUA ar genera intrarea in recesiune, inclusiv cresterea datoriei publice la cote foarte mari. SUA este nevoita sa renunte la neoliberalism.

Bugetul UE

In asemenea conditii, ca cele existente in Europa, reducerile bugetare nu pot decat sa imapinga Europa intr-o criza economica mai profunda, daca pot sa ma exprim astfel si la o crestere fara precedent a datoriilor publice ale tarilor membre UE.

Ca ceea ce spun eu este corect demonstreaza aceasta harta data de FMI. O sa constatam ca in 2012 Europa de Vest si SUA nu pot atinge o crestere de 3%. Bineinteles, in Europa, dupa cum usor se poate vedea, sunt tari care au cresteri negative: Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Marea Britanie, etc. In partea Estica a Lumii, tari precum Rusia, China, s.a, au cresteri intre 3-10%. Se preconizeaza ca SUA sa aiba o crestere economica de 3,5% de abia in 2015. Mutati cursorul, va rog, la anul 2017: Europa de Vest nu va atinge o crestere economica de 3% nici macar in 2017!! Stagnarea economica in Europa de Vest e cel putin pe termen mediu. Pentru Romania se preconizeaza ca abia in 2014 sa atinga o crestere economica de 3%, ceea ce este insuficient pentru a micsora decalajul fata de tarile dezvoltate.

Ce spune, acum, FMI… Apusul Consensului de la Washington si al neoliberalismului…?

Keynes, Krugman sunt facuti in toate felurile de catre conservatori. Cu toate

English: "Paul Krugman lectured on "...

English: „Paul Krugman lectured on „After Bush – The End of the Neo-Conservatives and the Moment for the Democrats” to over 500 guests in the jam-packed big lecture hall at the German National Library in Frankfurt” (Photo credit: Wikipedia)

aceste rautati, FMI ajunge sa recunoasca rolul cererii. Deschideti, va rog, acest document FMI:

Fostering Growth in Europe Now

Dupa „lupte seculare” recunoaste pana si FMI ca e vorba de o scadere drastica a cererii in Europa. Greu, foarte greu…  Keynes a spus ca cererea globala are rolul motor si foarte multi conservatori, care habar n-au de economie, nici nu vor sa auda de asa ceva. Iata ce spune documentul FMI:

„There is a further and crucial point about demand—namely that it is very uneven across Europe. Demand is still growing in the North but is collapsing in the South, which most needs it to facilitate fiscal consolidation and reduce record high unemployment. To channel more external demand to the South (from both within and outside the euro area) and thereby alleviate the pressure on the weakest links in the euro zone, relative prices in Southern Europe need to fall vis-a-vis the North. Reversing the competitiveness gap since the adoption of the euro will entail higher inflation in the North than in the South. Relatively speaking, the South needs nominal wage restraint, and the North to let wages rise in line with productivity and market developments (though not beyond, in order to preserve the competitiveness of the euro area as a whole)” (subl. mea)

Or, lucrul asta a fost aratat mai demult de Paul Krugman care spunea ca este nevoie de o inflatie in centrul Zonei Euro pentru a putea permite si tarilor de la periferie sa fie performante. Documentul (la pag. nr. 6) arata clar un lucru foarte important:

Slower productivity growth explains the decline in euro area potential GDP growth, while lower labor utilization is behind the lower GDP level with respect to peers. The sharp decline in total factor productivity growth in the euro area (Figure 2) had the largest contribution to the trend growth decline observed in the last three decades. While potential growth rates have come down significantly, the slowdown is more pronounced in the Southern euro area countries. But productivity is not the entire story: Mourre (2009) shows that lower labor utilization explains two-thirds of the differential in the GDP per capita level between the euro area and the United States in 2006.” (subl. mea)

Iar la pag. nr. 8 arata:

Growth is crucial for stability. Persistent stagnation in the periphery can lead to private sector bankruptcies and even higher unemployment, which would compound the difficulty of fostering confidence in governments as well as the private sector. Consolidation could become ever more elusive, with mounting social unrest, growth spiraling downward, andever higher debt ratios”(subl. mea)

Iata ce mai arata documentul FMI, ca sa nu ziceti ca vorbesc aiurea despre rolul motor al cererii globale (pag 17 si urmatoarele):

„IV. WHY DO STRUCTURAL REFORMS NEED OTHER SUPPORTIVE POLICIES?
Weak demand and excess capacity conditions risk limiting the short-term output response to reforms and, if they persist, may also damage the long-run potential. In particular, balance sheet concerns and low confidence encumber private sector decisions, thereby weakening demand and possibly hindering the effectiveness of supply side reforms. For example, relaxing employment protection may not stimulate hiring in the short term, but increase unemployment. Similarly, reducing unemployment insurance or increasing the retirement age would lower disposable income if those induced to seek work do not find jobs. IMF staff simulated a case where unemployment insurance is reduced assuming that the cuts in transfers to the unemployed, who are assumed to be liquidity-constrained, take effect immediately, while the increase in employment from higher labor supply is assumed to take place with a lag. The result is a slight output contraction in the short run, even though output expands in the long run. Overall, there are considerable uncertainties about the immediate effects of implementing structural reforms during a recession. Furthermore, because persistent weak demand can negatively impact long-run prospects through hysteresis effects in unemployment, it is imperative to increase growth soon. Moreover, bringing unemployment down in the short run largely depends on the strength of economic activity. Recent estimates by Ball et al. (2012) show that the relationship between growth and unemployment (generally referred to as Okun’s law) has been very stable for advanced countries since the 1980s, including for euro area countries. This suggests that boosting output growth, through both aggregate supply and—wherever possible—aggregate demand channels, is critical to reducing unemployment. Moreover, based on an empirical study, Bernal-Verdugo et al. (2012) find that unemployment could increase temporarily after labor market reforms are implemented (Figure 9). They also show that after a financial crisis, unemployment tends to increase more in the short term in countries with a more flexible labor market, but the medium-term increase in unemployment tends to be higher for countries characterized by a more rigid labor market.

Structural reforms, therefore, need to be complemented by policies that boost aggregate demand. This is not a recommendation of simple fiscal stimulus—fiscal consolidation is inevitable—but of a combination of efforts to alleviate headwinds which, importantly, includes demand rebalancing within Europe and reallocation within countries. Monetary policy and banking sector repair and reform have an important role to play. Short-run growth needs more robust (ideally private) domestic demand in the North and firmer external demand in the South. Domestic absorption would need to outpace output in the North for some time, while a more competitive tradable sector in the South should cushion its unavoidable domestic demand adjustment. Labor markets in the South are at the center of this rebalancing as wage adjustments play a crucial role in undoing the relative price misalignment in the absence of exchange rate policy. Because filling the gap in relative price is not immediate, it is important to avoid an overshooting of the domestic demand adjustment.”

De ce este necesar ca cererea globala sa fie relansata in Europa? In primul rand pentru stabilitatea UE si a Zonei Euro, asta e clar. Dar in al doilea rand, si nu mai putin important, as zice eu, pentru ca Europa sa poata face fata competitiei cu tarile asiatice. Altminteri, nu numai ca se va agrava criza actuala, dar Europa intreaga ar putea deveni o colonie asiatica din punct de vedere economic. Tari mari precum China, India, tarile Asiei de Sud-Est, care au rate mari de crestere economica si mana de lucru ieftina, si asta in mod constant, nu vor putea fi oprite si vor cauta piete de desfacere pentru produsele lor, la pret de dumping, desi chiar de buna calitate, in Europa. De remarcat in documentul FMI, citat mai sus, slaba utilizare a factorilor de productie, inclusiv a fortei de munca, in Zona Euro (pag. 6 , fig. 2), scazand continuu din anii ’60 pana acum, precum si potentialul de crestere economica (ce a inregistrat si el o scadere), pentru zona sudica a Europei fiind negativ. Practic, se poate spune ca e o scadere a performantelor economice.

Am anticipat ca se va ajunge la Teoria lui Keynes inca din 2010… Nu vreau sa ma laud… Insa simt o satisfactie cand vad ca am previzionat corect! 🙂 Iertata sa-mi fie lipsa de modestie… Evident, era mai bine sa nu fie aceasta criza economica. La ora actuala e o foarte slaba activitate economica atat in SUA cat si in Europa. Ii zic foarte slaba si nu cred ca exagerez. Noi am facut o mare greseala: nu ne-am extins spre Asia cand trebuia. SUA a facut o greseala enorma cheltuind sute de miliarde pe razboaie ce nu i-au slujit la nimic in loc sa incerce sa investeasca in tarile Europei de Est, in Rusia si Asia. O asemenea extindere economica, cu creare de debuseuri, era mai mult decat necesara si trebuia inceputa inca din anii ’90, dupa caderea comunismului, cand s-au creat conditii favorabile pentru lucrul asta. Slab jucat, foarte slab! Efectul acestor greseli e unul contrar, ca sa zic asa: incep sa se extinda economiile din Asia catre Europa si SUA! Fara ca Europa si SUA sa poata face ceva ca sa stopeze acest fenomen. Cel putin la ora actuala nu prea pot face mare lucru. Sa vedem pe viitor. Uitati-va la Rusia: Bulgaria deja a semnat agreement-ul cu Gazprom pentru proiectul South Stream, rivalul lui Nabucco care se tot amana, si se amana… Si uite asa creste influenta Rusiei in Balcani si in toata Europa! Rusia si China devin printre partenerii economici importanti ai Greciei (tara membra NATO!), atat in ceea ce priveste exporturile de produse, dar si, poate si mai important, importurile de produse! Americanii s-au facut ani de zile ca nu vad aceste lucruri, ca acum sa ajunga la mana Chinei… Ei, pur si simplu, au ignorat aceste realitati, subestimand aceste tari, dar, in schimb, supraestimandu-se peste masura.

Update – Consiliul European – intalnire Basescu – van Rompuy

Gandul

CONSILIUL EUROPEAN. Ce a negociat Băsescu pentru România la întâlnirea cu van Rompuy şi Barroso. Ultimele scenarii de buget făcute la Bruxelles. LIVE

Se arata, printre altele, ca:

„Criza financiară care sperie marile ţări europene poate pune în dificultate România la masa mai-marilor UE, unde intră astăzi oficial în discuţie bugetul pe următorii şapte ani. După ultimele cifre vehiculate deocamdată neoficial a Bruxelles, înainte de Consiliul European care începe în această seară, unul din scenariile cele mai pesimiste cu care preşedintele Traian Băsescu a plecat ieri de la Bucureşti – aproximativ 40 de miliarde bani europeni pentru România în perioada 2014-2020 – riscă să devină cel mai optimist.

Un eşec al negocierilor nu este însă exclus, liderii europeni luând în calcul organizarea unui nou summit dedicat bugetului UE, la începutul anului viitor, variantă invocată public de cancelarul german Angela Merkel.

Negocieri unu la unu

Ultimele negocieri unu la unu au avut loc în această dimineaţă, când preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a chemat la negocieri fiecare şef de stat sau de guvern în prezenţa lui Jose Manuel Barroso. Traian Băsescu a intrat al doilea, după premierul britanic, David Cameron, de la care se aşteaptă cea mai vehementă opoziţie asupra bugetului.  Potrivit unor surse oficiale, preşedintele Traian Băsescu a cerut, în timpul discuţiilor cu van Rompuy şi Barroso, dublarea sumei totale pe plăţi directe pentru agricultură. Concret, în loc de 5,5 miliarde să fie 11 miliarde în total ceea ce s-ar traduce în 16-20 de euro în plus la subvenţie.

Scenarii de buget

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, se aşteaptă ca Herman van Rompuy să propună ca start în discuţiile de diseară o tăiere de 100 de miliarde faţă de varianta iniţială a Comisiei Europene. În acest scenariu apare un minus de încă 25 de miliarde faţă de tăierea pe care o avansase anterior, considerată inacceptabilă de toate ţările care speră la fonduri UE pentru infrastructură şi agricultură, între care şi România.
Această nouă variantă ar urma să limiteze şi mai mult banii pentru Dezvoltare Rurală (drumuri judeţene etc), favorizând însă plăţile directe, adică subvenţiile pe hectar pe care le primesc agricultorii. Un minus consistent ar apărea însă şi la aşa numitele fonduri de coeziune, adică banii pentru austostrăzi sau proiecte de mediu.

Gândul va transmite ultimele amănunte pe tot parcursul summitului.

UPDATE 16:11 Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, „ca urmare a presiunii ţărilor contributoare net şi a discuţiilor care au loc în cursul zilei de astăzi între, pe de o parte, preşedintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, domnul José Manuel Barroso, şi, pe de cealaltă parte, şefii de stat şi de guvern ai statelor membre, este de aşteptat să fie prezentată o nouă propunere de buget; aceasta ar urma să ţină cont de solicitările ţărilor contributoare de reducere a contribuţiilor proprii la bugetul Uniunii Europene, dar şi de solicitările ţărilor care pierd sume importante prin aplicarea acestei noi propuneri odată cu intrarea în vigoare a bugetului”.

UPDATE 15:26 Potrivit unor surse oficiale, preşedintele Traian Băsescu a cerut, în timpul discuţiilor cu van Rompuy şi Barroso, dublarea sumei totale pe plăţi directe pentru agricultură. Concret, în loc de 5,5 miliarde să fie 11 miliarde în total ceea ce s-ar traduce în 16-20 de euro în plus la subvenţie. Anterior, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu declarase, pentru Mediafax, că s-a discutat varianta majorării cu 50 la sută a alocărilor pentru România în 2014-2020 – faţă de exerciţiul financiar precedent – prin pilonul „plăţi directe” al Politicii Agricole Comune.

UPDATE 14:45 Comitetul Regiunilor al UE a criticat, joi, intenţia de reducere a fondurilor care vor fi alocate pentru coeziune pe bugetul 2014-2020, avertizând că acest instrument este una dintre principalele soluţii pentru depăşirea recesiunii din UE.

UPDATE 12:45 Întâlnirea Băsescu-van Rompuy-Barroso s-a încheiat. Discuţiile au durat aproximativ 30 de minute. Serviciul de media al Comisiei Europene l-a titrat, vreme de o oră, pe preşedinte cu titulatura de premier în imaginile oficiale transmise în circuit intern şi publicate pe site-ul Comisiei.”

Romania Libera

VIDEO. Întâlnire Băsescu – Van Rompuy: Preşedintele Râmâniei ar fi cerut creşterea cu 50% a plăţilor la hectar

Preşedintele Traian Băsescu a cerut „în mod imperativ” în timpul întîlnirii de joi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, creşterea semnificativă a alocărilor pentru plăţile directe pentru fermierii români, spun surse europene citate de HotNews.ro. Băsescu vizează creşterea plăţii la hectar cu cel puţin 50% faţă de nivelul actual.

Întrevederea de lucru a preşedintelui Traian Băsescu pe tema bugetului UE 2014-2020 cu Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, şi Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene,  a durat aproximativ 30 de minute, potrivit Mediafax.

Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului European, unde Van Rompuy şi Barroso au programate joi întrevederi pe tema bugetului 2014-2020 cu toţi cei 28 de şefi de state şi de guverne din ţările UE.

Preşedinţia nu va comunica joi detalii referitoare la discuţiile şefului statului cu liderii europeni, având în vedere că negocierea pe marginea bugetului este în desfăşurare.

În cursul serii urmează să înceapă şi reuniunea oficială a Consiliului European, până la acel moment fiind de aşteptat ca preşedintele Băsescu să aibă consultări şi cu alţi lideri din ţările membre.

Surse europene au precizat că întrevederea celor doi oficiali UE cu preşedintele Traian Băsescu a fost a doua în ordinea întâlnirilor pe care le vor avea cu liderii ţărilor membre UE, anterior fiind programată numai întâlnirea cu premierul britanic David Cameron.

Era de aşteptat ca în cadrul întrevederii preşedintele Băsescu să prezinte poziţia României privind bugetul UE.

De asemenea, potrivit surselor menţionate, urmează ca după discuţiile cu liderii ţărilor UE, la începutul reuniunii Consiliului European preşedintele Van Rompuy să vină cu o nouă propunere de buget, în condiţiile în care mai toate ţările membre au obiecţii importante faţă de cea prezentată săptămâna trecută, estimată la circa 970 miliarde de euro pentru cei şapte ani de programare.

Potrivit propunerii Van Rompuy de săptămâna trecută, România ar fi pierdut aproximativ 8 miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, de circa 47 miliarde euro.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că propunerea Comisiei nu mai este subiect de discuţie având în vedere poziţia ţărilor donatoare care vor reduceri ale acesteia variind între 100 şi 200 de miliarde de euro.

România are cele mai importante obiecţii faţă de propunerea Van Rompuy, potrivit ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, cu privire la criteriul care face legătura între alocările viitoare pentru politica de coeziune şi rata de absorbţie pe exerciţiul actual financiar 2007-2013, dar şi cu privire la alocările pe Politica Agricolă Comună (PAC).

Paragraful 45 din propunerea Van Rompuy stabileşte că ţările care nu au atins o rată de absorbţie de 60% din media europeană actuală, de circa 33%, nu pot primi pentru 2014-2020 fonduri pe Politica de Coeziune mai mari de 15% faţă de alocarea pe 2007-2013.

De asemenea, convergenţa plăţilor directe pe PAC nu este satisfăcătoare pentru România, fermierii români urmând ca abia în 2018-2019 să primească o subvenţie la hectar similară cu media europeană, pe propunerea Comisiei fiind 2016-2017.

România vizează şi alte puncte defavorabile din propunerea Van Rompuy, cum ar fi scăderea ratei de cofinanţare la 75% faţă de nivelul actual de 85%, reducerea prefinanţărilor la 2% faţă de nivelele actuale de 7% pentru PAC şi 9% pentru Politica de Coeziune, dar şi faptul că propunerea Van Rompuy nu mai permite eligibilitatea TVA pentru unele proiecte.

Preşedintele Băsescu a arătat înainte de plecarea la Bruxelles că România este interesată să negocieze pentru obţinerea compromisului, însă nu exclude ca la această reuniune a Consiliului European să nu se ajungă la o soluţie, având în vedere diferenţele mari între dorinţele ţărilor donatoare şi cele ale ţărilor beneficiare.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Basescu a folosit aceasta expresie „tari donatoare”, criticata in media. Si mie mi se pare corect sa se spuna „tari contributoare”. Dar Basescu nu a lamurit de ce a spus „tari donatoare”…

Epilogul…

CONSILIUL EUROPEAN. Negocierile de la Bruxelles AU EŞUAT. Băsescu: Nu s-a ajuns la un buget al UE, dar s-au făcut progrese

DE citit neaparat

Intrucat aceasta postare a suscitat un interes deosebit din partea cititorilor blogului le recomand sa citeasca, integral si in original, urmatorul articol semnat Paul Krugman si publicat in The New York Times:

Fighting Fiscal Phantoms

Eu am spus in postare ca daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza. Dl. Krugman arata in articolul sau de ce SUA nu poate ajunge in situatia Greciei.

Iata ce se arata printre altele:

„You’ve heard the story many times: Supposedly, any day now investors will lose faith in America’s ability to come to grips with its budget failures. When they do, there will be a run on Treasury bonds, interest rates will spike, and the U.S. economy will plunge back into recession.

This sounds plausible to many people, because it’s roughly speaking what happened to Greece. But we’re not Greece, and it’s almost impossible to see how this could actually happen to a country in our situation.

For we have our own currency — and almost all of our debt, both private and public, is denominated in dollars. So our government, unlike the Greek government, literally can’t run out of money. After all, it can print the stuff. So there’s almost no risk that America will default on its debt — I’d say no risk at all if it weren’t for the possibility that Republicans would once again try to hold the nation hostage over the debt ceiling.

But if the U.S. government prints money to pay its bills, won’t that lead to inflation? No, not if the economy is still depressed.

Now, it’s true that investors might start to expect higher inflation some years down the road. They might also push down the value of the dollar. Both of these things, however, would actually help rather than hurt the U.S. economy right now: expected inflation would discourage corporations and families from sitting on cash, while a weaker dollar would make our exports more competitive.

Still, haven’t crises like the one envisioned by deficit scolds happened in the past? Actually, no. As far as I can tell, every example supposedly illustrating the dangers of debt involves either a country that, like Greece today, lacked its own currency, or a country that, like Asian economies in the 1990s, had large debts in foreign currencies. Countries with large debts in their own currency, like France after World War I, have sometimes experienced big loss-of-confidence drops in the value of their currency — but nothing like the debt-induced recession we’re being told to fear.

So let’s step back for a minute, and consider what’s going on here. For years, deficit scolds have held Washington in thrall with warnings of an imminent debt crisis, even though investors, who continue to buy U.S. bonds, clearly believe that such a crisis won’t happen; economic analysis says that such a crisis can’t happen; and the historical record shows no examples bearing any resemblance to our current situation in which such a crisis actually did happen.

If you ask me, it’s time for Washington to stop worrying about this phantom menace — and to stop listening to the people who have been peddling this scare story in an attempt to get their way.” (subl. mea)

Parca spuneam in comentarii ceva despre printing money si despre inflatie… 🙂 Parca nu m-am inselat… 🙂

noiembrie 22, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 92 comentarii

Care este pozitia Romaniei?

Eu tot n-am inteles… Intrebarea asta am pus-o si in postarea precedenta. Art. 80, al.1 din Constitutie spune ca Presedintele Romaniei reprezinta statul roman. Pe cale de consecinta o interventie politica facuta publica a Presedintelui exprima, trebuie sa exprime, pozitia Romaniei. Eu asa vad lucrurile.

Iata ce ne arata Gandul:

Băsescu reclamă „declaraţiile iresponsabile” ale lui Ponta: Ne vulnerabilizează în negocierile cu UE

Se arata ca:

„Ieşirile lui Victor Ponta care a susţinut că neutilizarea dreptului de veto la negocierile pe bugetul UE va costa câte 400 de euro fiecare român sunt etichetate de preşedintele Traian Băsescu drept „iresponsabile şi antieuropene”.

În ping-pongul stabilirii dinainte a unui vinovat pentru tăierile din miliardele europene destinate următorilor şapte ani la care România se aşteaptă la Bruxelles, şeful statului îi reclamă primului-ministru că pune pe primul plan „interesul electoral şi personal”, „vulnerabilizează poziţia ţării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 – 2020” şi că „afectează grav imaginea României în plan internaţional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori”.

După aparenta Pace de la Cotroceni, Băsescu nu a ieşit însă să îi reproşeze personal lui Ponta comentariile care au urmat refuzului de a-l mandata să reprezinte România la Bruxelles. Criticile prezidenţiale au fost transmise prin purtătorul de cuvânt, Bogdan Oprea.

„Preşedintele României, Traian Băsescu, le cere tuturor politicienilor să nu mai facă astfel de declaraţii iresponsabile”, susţine Oprea, menţionând expres consideraţiile lui Ponta potriovit cărora „dacă ni se spunea în 2007 «nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI şi DNA», poate că ne gândeam de mai multe ori.”

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui, Băsescu crede că argumentul principal cu care România poate cere mai mulţi bani UE este o rată crescută de absorbţie a fondurilor şi, în consecinţă, „cere membrilor guvernului să pună în aplicare de îndată toate măsurile solicitate de Comisia Europeană în vederea deblocării programelor de finanţare care se află, în prezent, în situaţia de pre-suspendare”.

Băsescu face „un apel” şi către partide: „să nu implice Uniunea Europeană şi instituţiile sale în jocul politic electoral intern”.”

Dar iata ce a declarat si Victor Ponta:

Ponta: Fiecare român pierde 400 de euro dacă Băsescu votează bugetul UE. Face glume de doi bani

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a spus că fiecare român va pierde 400 de euro dacă preşedintele Băsescu va vota propunerea de buget a UE şi nu îşi va exprima dreptul de veto.

„Preşedintele Băsescu a invocat nişte calcule, cât pierde fiecare român. Eu sunt singurul român care îl ia în serios. Propunerea preşedintelui Van Rompuy este o propunere care presupune alocare pe fonduri de coeziune pentru România cu o scădere de 5 miliarde de euro faţă de propunerea Comisiei Europene, iar pe politica agricolă 3 miliarde de euro. Mai puţin propune Van Rompuy cu 8 miliarde. 400 euro pentru fiecare dintre dvs din fonduri europene, să vedeţi din ce votează domnul Băsescu, dacă spune nu mergem pe propunerea Comisiei Europene, nu ce a cerut România, că noi am cerut mai mult”, a declarat premierul Ponta.

El a adăugat că România nu va avea autostrăzi şi spitale ca în ţările dezvoltate dacă o să existe o scădere a fondurilor de coeziune.

„Domnul preşedintele Băsescu face glume de doi bani, dar nu explică ce se discută la Bruxelles, dacă motivul pentru care toate ţările au dorit se intră în UE se mai respectă.”

Premierul Ponta: Dacă în 2007 ni se spunea că intrăm în UE doar să avem DNA şi ANI, poate ne mai gândeam

„Primul-ministrul Victor Ponta a declarat la Bistriţa că România nu a intrat în Uniunea Europeană doar pentru a avea DNA şi ANI.

„Fundamentul intrării noastre în UE nu este doar să ne facă ANI şi DNA. Este bine, un lucru extraordinar, dar am intrat ca şi alte ţări pentru că UE presupune coeziune şi o dezvoltare comună. Dacă agricultorul român are subvenţii de trei ori mai mici decât cel francez şi spaniol despre ce vorbim”, a spus premierul.

El a adăugat că dacă în 2007 românilor li se spunea că intră în UE doar pentru a avea DNA şi ANI poate „se mai gândeau”.

Primul-ministru a precizat că secretarii de stat l-au ajutat pe preşedintele Băsescu pentru Consiliul European de la Bruxelles unde se discută despre bugetul UE.

„Doar nu era să spun să nu meargă secretarii de stat să-l lăsăm în ofsaid şi să spună că nu ştie ce se întâmplă. Este ca şi cum eu aş lua zece jucători de la Barcelona şi m-aş băga şi eu acolo. Să nu poată să dea vina pe noi, are tot acolo, se gândeşte la România sau se gândeşte la el acolo”, a precizat premierul.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

„Vulnerabilizeaza pozitia tarii noastre in cadrul negocierilor…” spune Traian Basescu. Dar care e acea pozitie? Si cine o vulnerabilizeaza, Ponta? Pai, ca sa ma exprim in stilul lui Traian Basescu, „asta nu-i decat un biet premier” 😀 . Si atunci cum vulnerabilizeaza pozitia tarii noastre? Care pozitie, in ce sens…? Atitudinea lui Basescu mi s-a parut una defensiva, numai ca nu vad rostul interventiei. Basescu nu era obligat sa comenteze remarcile premierului. Ponta si-a exprimat parerea dumnealui, punctul dumnealui de vedere. E foarte bine lucrul asta. Era mult mai bine daca Basescu nu facea niciun comentariu. Asta nu inseamna ca nu ar avea dreptul sa faca comentarii, n-am spus asta. Numai ca un astfel de comentariu, precum cel facut de Presedinte, mi se pare inutil. Util si logic ar fi fost ca Presedintele sa exprime pozitia tarii noastre si s-o explice cetatenilor. Numai ca aceasta pozitie, dupa cat se poate constata, nu exista. Atunci ce vulnerabilizeaza Victor Ponta? Ceva ce nu exista? Si nu exista pentru ca Basescu, reprezentant al statului roman, nu e in stare s-o formuleze. Spre exemplu: daca Basescu, intr-o conferinta de presa, ar fi aratat de ce Romania nu trebuie sa utilizeze dreptul de veto, aratand ca avantajele pe care tara noastra le-ar obtine sunt mai mari decat dezavantajele si daca, dupa aceea, premierul ar fi venit cu declaratii ca cele de mai sus, as fi inteles ca premierul vulnerabilizeaza pozitia Romaniei, pentru ca ar fi avut o logica o asemenea afirmatie. Dar asa… Daca e asa, atunci apar pe buna dreptate in presa comentarii de genul: „În ping-pongul stabilirii dinainte a unui vinovat pentru tăierile din miliardele europene destinate următorilor şapte ani la care România se aşteaptă la Bruxelles”. Iar daca Basescu nu utilizeaza dreptul de veto, atunci el va fi acel vinovat pentru taierile din miliardele europene… Partea slaba in jocul lui Basescu este ca nu a exprimat o pozitie clara in privinta acestui subiect, pe care s-o explice cetatenilor. Chiar daca pozitia ar fi fost contrara celei exprimate de Victor Ponta. Daca tot n-a exprimat-o, mai bine era sa se abtina de la orice comentariu. Dar poate ca si mai bine ar fi sa initieze o dezbatere democratica pe marginea acestui subiect. Basescu nu cred ca va face nici acest lucru, facand, astfel, o mare greseala: Basescu vrea sa le rezolve el singur pe toate!!

noiembrie 18, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Ce nu am inteles in discursul D-lui. Basescu…

Gandul

Băsescu iese din armistiţiul cu Ponta: „Nu poţi să mergi la Bruxelles în halul ăsta. Sunt mai inteligent şi mai pregătit”

Va rog sa cititi acest articol integral si in original. Ce parere aveti despre declaratiile D-lui Basescu? Eu va spun franc ceea ce n-am inteles, si anume: care e pozitia Romaniei in legatura cu bugetul UE? Am inteles ca e „mai inteligent si mai bine pregatit”, ca Zona Euro se afla in recesiune,  „realitatea este ca nici unii, nici altii nu si-au facut treaba”, ca ” „Dacă utilizam un miliard de euro din banii europeni, România nu ar fi avut creştere negativă în trimestrul 3″,”Alte cauze au fost seceta, lipsa investiţiilor şi criza politică” „, am inteles ca „e plin de politruci peste tot”, precum si faptul ca „managementul privat să decăpuşeze companiile de stat de clientela politică”, „România nu e într-o situaţie critică, critică ne-o facem noi” si ” „După ce m-am operat la Viena, anual plătesc o asigurare la o firmă străină.”, „Pentru legeaa sănătăţii m-aam daat cu capul în ianuarie. Staau cu proiectul acolo şi îl plimbă printre sertaare.” „, etc… Iata ce se mai arata:

Despre disensiunile cu Victor Ponta privind mandatul pentru Consiliul European:

„De la anunţul de ieri cu vetoul, toate statele contributoare, şefii lor de stat s-au băgat sub birouri. Sunt în alertă că România pune veto. Cred că sesizaţi ironia. Nu poţi să mergi la Bruxelles în halul ăsta, să trânteşti vetoul de la uşă: „Doamna Merkel, dacă nu îmi dai câţi bani vreau eu, îţi trântesc un veto de nu mai ajungi la Berlin” „.

„Vetoul se utilizează în situaţia în care se încearcă încălcarea Tratatului sau când unui stat i se aplică alte criterii decât altor state”

„Eu, înainte de Consilii, niciodată nu am făcut declaraţii de poziţie. E cea mai mare greşeală să facă anticipat declaraţii de poziţie pentru că se duce dezarmat. Poţi prezenta ce se va discuta, dar a te duce în pielea goală e o naivitate. Probabil mergea în CAER, dar nu în UE. Eu nu mă simt dezarmat. Sunt mai inteligent decât ce s-a propus, sunt mai pregătit, am soluţii.”

„Nu-i nevoie să mergi cu politici acolo, partea politică sunt capabil să o acopar. Am nevoie de specialişti, de oameni cu laptop, nu de miniştri politici”.

„Oricând pot să dau o cafea în oraş (premierului, la Bruxelles, n.r.), la hotelul în care sunt cazat”.

„Ştiţi că sunt doua instituţii, Consiliul European şi consiliu, care e rezervat guvernelor. Dacă pentru consiliu va avea nevoie de un mandat, cu sigurnaţă i-l voi da, dar va trebui să fie consonant cu misiunea mea.”
Despre viitorul premier:

Poate să fie propunerea oricui premierul. N-aş vrea să intru în jocul ăsta (despre numirea lui Victor ponta, n.r.). Sunt micisme electorale, oameni politici nematurizaţi care fac tipul acesta de jocuri. Îmi menţin declaraţia că voi desemna un premier care să reprezinte şi să se ghideze după interesul naţional, ceea ce înseamnă că va trebui să respect şi Constituţia şi înţelegerile dintre partide şi toate cele. Trebuie să fie un om care a probat că ştie să respecte interesul naţional””

Deci iata ce ne comunica reprezentantul Statului Roman:

„Oricând pot să dau o cafea în oraş (premierului, la Bruxelles, n.r.), la hotelul în care sunt cazat”

Bun, eu am inteles si lucrul asta: Presedintele vrea sa fie ospitalier. Domnia sa mai spune ca „am solutii”. Bravo! Care sunt acelea? Sa-i dea o cafea in oras premierului?? Repet: care e pozitia Romaniei cu privire la bugetul UE? Eu cred ca, in calitate de reprezentant al Statului Roman (art. 80, al.1 din Constitutie), Dl. Basescu trebuia tocmai lucrul asta sa ne comunice. Or, domnia sa ne comunica orice, numai ceea ce trebuia nu comunica populatiei. Iar daca nu comunica ceea ce trebuie sa comunice, atunci de ce a mai facut aceasta conferinta de presa? De observat insa ce anume comunica domnia sa: critica tot, toti sunt politruci, „probabil ca mergea in CAER”, lovind nu numai in actualul Guvern, dar si in Guvernul Boc, asa cum a lovit de atatea ori si in Parlament. Am inteles si asta. De fapt asta am inteles din tot ceea ce a zis: Dl. Basescu, intr-un dispret profund fata de Constitutia tarii, se afla in campanie electorala. Insa rezulta si un adevar: Romania nu are nicio pozitie fata de bugetul UE!

” „Nu-i nevoie să mergi cu politici acolo, partea politică sunt capabil să o acopar. Am nevoie de specialişti, de oameni cu laptop, nu de miniştri politici” ”

MSI laptop computer

MSI laptop computer (Photo credit: Wikipedia)

Pentru Dl. Basescu, specialistii sunt oameni cu laptop… 😀 Eu cred ca asa ceva s-ar gasi pe aici… Numai ca eu nu inteleg ce doreste: sa vina specialistul, omul cu laptop, la Cotroceni si sa se prezinte: „Buna ziua, eu sunt specialistul, omul cu laptop, solicitat de dom’ Presedinte”?. Administratia Prezidentiala n-ar putea invita specialisti din cadrul Academiei Romane, care are in sistemul sau Institute de cercetari in domeniul economic? In loc sa faca treaba, domnia sa declara: „Poţi prezenta ce se va discuta, dar a te duce în pielea goală e o naivitate”, insa nu se simte dezarmat deoarece „Sunt mai inteligent decât ce s-a propus, sunt mai pregătit, am soluţii„. Daca are solutii, la ce mai are nevoie de specialisti, oameni cu laptop…? Eu chiar nu inteleg… Deci daca are solutii inseamna ca nu se duce in pielea goala, nu…? 😆

Raspunsul D-lui Ponta

Ponta contraatacă: Băsescu iarăşi mă confundă cu Boc. De guvernare mă ocup eu, el a distrus inima României

Desigur, recomand si citirea acestui articol integral si in original. Iata ce se arata:

„Premierul Victor Ponta a declarat vineri, în replică la afirmaţiile preşedintelui Băsescu, că guvernele conduse şi impuse de acesta au făcut foarte mult rău României.

Şeful Executivului s-a declarat „uimit de preocupările preşedintelui” şi a afirmat că Traian Băsescu îl confundă cu fostul premier, Emil Boc. „Îmi pare rău dacă iar mă confundă cu domnul Boc sau domnul Ungureanu, de guvernare mă ocup eu„, a evidenţiat Ponta.

Inima economică a României a fost distrusă de guvernele conduse de domnul Băsescu, inima socială a fost supusă de asemenea unei distrugeri fără precedent. Cred că preşedintele Băsescu este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, motiv pentru care românii în număr atât de mare au votat la referendum”, a spus Victor Ponta la Târgu Mureş.

„Cred că preşedintele Băsescu este principalul responsabil pentru ce s-a întâmplat în aceşti ani în România, motiv pentru care românii în număr atât de mare au vrut să-l demită în vară”, a mai declarat primul-ministru, adăugând că este misiunea actualului Guvern să scoată ţara din „acest genocid social şi catastrofă economică”, în care a fost dusă de guvernele lui Traian Băsescu.

„Acum de guvernare mă ocup eu, când s-a ocupat domnia sa de guvernare inima României a fost oprită”, a subliniat Victor Ponta.” (subl. mea)

Foarte interesant ar fi de stiut daca Dl. Basescu va tine cont la Consiliul European de remarcile facute de Dl. Victor Ponta.

DE citit si…

un articol interesant, semnat de Dr. Petre Prisecaru, pe care l-am gasit pe site-ul Institutului de Economie Mondiala:

Preşedintele Comisiei Europene – între federalizare şi rezolvarea crizei din zona euro

noiembrie 17, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum poate sa strice Pussy Riot „caldele” relatii germano-ruse…

Ma opresc asupra unei stiri de politica externa cu privire la: relatiile germano-ruse.

English: NOVO-OGARYOVO. With Federal Chancello...

English: NOVO-OGARYOVO. With Federal Chancellor of Germany Angela Merkel. Русский: НОВО-ОГАРЁВО. С Федеральным канцлером Германии Ангелой Меркель. (Photo credit: Wikipedia)

Pana nu demult relatiile dintre Germania si Rusia nu pareau a fi deloc rele, dimpotriva! Trebuie spus ca Germania este al doilea cel mai important partener comercial al Rusiei, dupa China! Deci intre Germania si Rusia exista conexiuni economice profunde… Ce s-a intamplat?

Romania Libera

Schimb dur de replici Merkel-Putin pe tema Pussy Riot

Se arata ca:

„Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au avut un schimb dur de replici vineri, în cursul unui forum germano-rus, la Moscova, despre cazul celor două tinere din cadrul grupului Pussy Riot încarcerate, potrivit Mediafax.

În cursul acestui forum al unor reprezentanţi ai societăţii civile din cele două ţări, Merkel s-a întrebat în faţa preşedintelui rus cu privire la condamnarea celor două membre ale grupului Pussy Riot la doi ani de închisoare pentru o „rugăciune punk” anti-Putin, cântată în februarie într-o catedrală din Moscova.

„Trebuia, oare, ca cele două femei să fie trimise la închisoare? Nu ştiu. Nu ştiu dacă acest lucru s-ar fi întâmplat la fel în Germania”, a declarat Merkel, în contextul în care condamnarea celor două femei, confirmată în apel în octombrie, când a treia a fost eliberată, a suscitat critici dure în Occident.

Vizibil iritat de remarcile cancelarului, Putin a declarat că Pussy Riot sunt „antisemite” şi a apreciat că nu este posibil să fie „susţinute”.

Se pare că Putin se referă la o acţiune din 2008 a grupului contestatar şi pentru libertate Voina, din care tinerele făceau parte la vremea respectivă, care a regizat un spectacol despre spânzurarea unor homosexuali, evrei şi imigranţi, într-un supermarket, aparent cu scopul de a provoca.

Ministrul german de Externe Guido Westerwelle s-a pronunţat luni pentru un „dialog critic deschis” cu Moscova, iar deputaţi conservatori şi liberali, la putere în Germania, au îndemnat anterior Guvernul Merkel, într-o moţiune dezbătută în Parlament, la Berlin, să se angajaze în favoarea unei sporiri a democratizării în Rusia.

Merkel este însoţită de opt miniştri şi aproximativ zece patroni de întreprinderi care au participat la consultări ruso-germane la Kremlin, dominate de probleme economice, Germania fiind al doilea cel mai important partener comercial al Rusiei, după China.

Acorduri bilaterale urmează să fie anunţate vineri seara. Un oficial din cadrul companiei ruse de căi ferate a declarat pentru AFP că un contract privind achiziţionarea a aproximativ 700 de locomotive de la gigantul german Siemens urmează să fie semnat vineri.

Acces refuzat în Duma de Stat

Criticile germane la adresa Rusiei s-au multiplicat înaintea vizitei lui Merkel, deputaţi germani declarându-se „deosebit” de îngrijoraţi de măsuri recente adoptate împotriva unor opzanţi ai regimului rus, într-o moţiune dezbătută în Bundestag.

Moscova a fost iritată de critici formulate de către însărcinatul misiunii pentru Rusia din cadrul Guvernului german, Andreas Schockenhoff, care a participat la pregătirea acestei moţiuni.

Un semn al tensiunilor între cele două ţări este faptul că lui Schockenhoff i-a fost interzis accesul în Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma de Stat). Astfel, oficial german nu s-a putut întâlni cu niciun oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, potrivit biroului său, cu sediul la Berlin.

Kremlinul a depus eforturi în vederea minimizării unor critici cu privire la probleme referitoare la libertăţi. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a pus aceste critici pe seama alegerilor legislative prevăzute anul viitor în Germania.

Miza schimburilor comerciale ruso-germane, care ating suma de 87 de miliarde de dolari, constituie o „plasă de siguranţă” pentru relaţiile dintre cele două ţări, a apreciat Peskov.

„Cu o bază atât de solidă, putem fi liniştiţi” în privinţa relaţiilor între Moscova şi Berlin, a subliniat el.

Putin, un vorbitor de germană şi fost agent KGB în Germania de Est, şi-a rezervat la Berlin prima vizită întreprinsă într-o ţară occidentală, la 1 iunie, imediat ce a revenit la Kremlin, după ce anterior a deţinut două mandate de preşedinte în perioada 2000-2008 şi unul de premier, de patru ani.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala a intregului articol.

English: ST ANDREW HALL IN THE GRAND KREMLIN P...

English: ST ANDREW HALL IN THE GRAND KREMLIN PALACE, MOSCOW. The inauguration of President Vladimir Putin. Mr Putin takes the oath to the people of Russia. Русский: МОСКВА, БОЛЬШОЙ КРЕМЛЕВСКИЙ ДВОРЕЦ, АНДРЕЕВСКИЙ ЗАЛ. Торжественная церемония вступления Владимира Путина в должность Президента России. Присяга народу России. (Photo credit: Wikipedia)

Libertate sau bani, ce conteaza mai mult? Sau Occidentul si SUA vor sa influenteze politica interna a Rusiei, cu scopul de a intari Opozitia din Rusia in detrimentul lui Vladimir Putin si a puternicului sau partid – Rusia Unita? Putin e un lider puternic, prea puternic pentru gusturile Occidentului, care ar prefera un lider de tip Eltin. Putin se va opune in continuare unui proiect american precum Scutul Antiracheta si doreste ca Rusia sa-si sporeasca influenta in Europa si Orientul Mijlociu. Interesant este ca in toate aceste probleme s-a intercalat un mic „amanunt”: Pussy Riot!!! Pe de o parte sunt afacerile si interesele, pe de alta parte problema democratizarii Rusiei. Ce va prima pentru Occident si SUA? Vor fi de acord sa profite economic de pe urma unor relatii bune cu Rusia si cu Vladimir Putin, lasand in urma problema democratizarii Rusiei?

Pe de alta parte, ar trebui sa luam aminte si la ce spune Putin despre Pussy Riot… Interesant este ca intre homosexuali si imigranti mai sunt si evreii!! Observati ca articolul arata ca: „Se pare că Putin se referă la o acţiune din 2008 a grupului contestatar şi pentru libertate Voina, din care tinerele făceau parte la vremea respectivă, care a regizat un spectacol despre spânzurarea unor homosexuali, evrei şi imigranţi, într-un supermarket, aparent cu scopul de a provoca„. Atitudinea aceasta, care este una extremista si antisemita, ma face sa ma gandesc daca acest antisemitism nu e sustinut, cu bani, in Rusia, chiar de catre Occident… Daca nu cumva in spatele unor cuvinte precum „libertate, democratizarea Rusiei”, exista o dorinta de a promova antisemitismul nu numai in Rusia, dar si in intreaga Europa! Si sa nu uitam ca suntem si intr-o perioada de criza economica grea…

noiembrie 16, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu