O atmosfera din a doua jumatate a sec. XIX…

Ma numar printre cei ce cred ca Eminescu trebuie citit si aprofundat chiar si in zilele noastre. Eminescu a fost un mare poet, cu sclipiri de geniu. Acest lucru se vede nu doar din subiectele abordate (atat in proza cat si in poezie), dar si in constructia frazei poetice si melodia acesteia. De unde se vede ca omul a fost inzestrat cu un talent rar si cu un har iesit din comun.

In zilele noastre de erodare a spiritualitatii si, pe cale de consecinta, de evident declin cultural, eu va propun sa-l (re)citim pe Eminescu si ne vom simti mai bine. O asemenea experienta spirituala iti poate deschide noi orizonturi pe care s-ar putea sa nu le fi cunoscut niciodata inainte. Dar, cine stie?, poate si acel ceva uitat si ingropat undeva sub un strat gros de timp poate fi adus la iveala, cand poate nici nu te asteptai…

Ma gandeam sa pun pe blog o poezie de Eminescu. Dar nu una care sa trateze un profund subiect filozofic sau o suava poezie de dragoste. Ci o poezie care sa evoce o atmosfera specifica acelei epoci. Cum am putea sugera mai bine cititorului modern o atmosfera din a doua jumatate a sec. XIX? Cum i-am putea inspira mireasma unei epoci? Sigur, ai putea spune ca parca e mai usor in arta vizuala intrucat privind un tablou de epoca sau chiar o fotografie veche iti poti da seama destul de bine. Dar tabloul, totusi, nu vorbeste. Cuvantul este sublimat in imagine. Pe cand poezia poate crea imagini si chiar tablouri, dar nu cu ajutorul culorilor si pensulei, ci cu ajutorul cuvintelor. Si chiar citind, spre exemplu, un roman, vedem cu ochii mintii scena descrisa acolo. Poezia are darul de a sugera mult mai mult – parafrazandu-l pe Baudelaire: asa cum o sticluta veche cu un parfum de mult uitat, odata redescoperita si deschisa, raspandeste in atmosfera actuala balsamul unei alte vremi, asa si poezia ne aduce in actualitate aroma unei alte epoci. Si iata la ce m-am gandit:

„Din Berlin la Potsdam

Din Berlin la Potsdam merge
Drum de fier, precum se știe.
Dară nu se știe încă
C-am luat bilet de-a trie,

C-am plecat de dimineață
Cu un taler și doi groși…
Și de gât cu blonda Milly,
C-ochi albaștri, buze roși.

Zice Brahma, tata Brahma,
Cum că lumea asta nu e
Decât arderea-unei jertfe
Într-o vecinică cățuie.

Am aprins și eu luleaua
Și jertfesc lui tata Brahma,
Lângă mine-un șip cu Kümmel!
Ș-o bucată de păstramă.

Zice Darwin, tata Darwin,
Cum că omul e-o maimuță ­
Am picior de maimuțoi,
Milly-nsă de pisicuță.

Și mă urc în tren cu grabă
Cu o foame de balaur,
Între dinți o pipă lungă,
Subsuori pe Schopenhauer.

Ș-acum șuieră mașina.
Fumul pipei lin miroasă,
Sticla Kümmel mă invită,
Milly-mi râde. ­ Ce-mi mai pasă!”

Mihai Eminescu

Uluitoare poezie!! 🙂 Foarte frumos!

Momentul de poezie

Apropo de ce se discuta pe la noi zilele acestea, ca se tot discuta, si nu de ieri de alaltaieri, despre justitie, dreptate etc va propun o poezie din lirica renasterii italiene. Dar, atentie, poezia pe care o veti citi nu a fost scrisa in zilele noastre ci, probabil, pe la inceputul sec. al XVI-lea, iar asemanarile cu ce se intampla in sec. XXI probabil ca nu sunt chiar intamplatoare. De unde se vede ca Eminescu avea dreptate: „Toate-s vechi si noua toate” si ca astfel de lucruri s-au intamplat mai din totdeauna…

„- Dreptate, spune-mi de ce fugi anume?
– Favoarea si minciuna si dinarii
S-au inteles cu totii ca talharii
Sa ma alunge din aceasta lume.

– Cum, ratiunea nu te-ajuta? – Scrum e:
A sucombat de mult! – Dar carturarii
Ca Bartolo si Baldo? – Vai, maimarii
I-alunga si cu legea lor fac glume!

– Vad totusi multi barbati de-nsemnatate
La curte, in senate si la teatru,
Ce legi invoca si impart dreptate!

– Sunt bune, sfinte legile in sine,
Dar ei le sfasaie, le taie-n patru,
Le trag de par asa cum le convine…

– Sunt deci talhari, nici unul nu-i integru?!
– Talhari nu sunt, dar stie orisicine:
Cand vor fac adevarul din alb negru…

Galeotto del Carretto

Lirica Renasterii Italiene – Editura Tineretului, 1966

Cateva cuvinte despre autor, citez tot din cartea de mai sus:

„Nascut in Piemont spre sfarsitul secolului al XV-lea dintr-o familie foarte cunoscuta, Galeotto del Carretto a dus viata de curtezan. A murit in 1531. Este cunoscut mai ales prin lucrarea in proza Cronaca di Monfereato (Cronica lui Monferrato) pe care a prelucrat-o mai tarziu in octave. A mai scris poezii, cateva compozitii dramatice si o comedie.”

Nu-i interesant? 🙂

Cine va mai anima sahul romanesc?

Parerea mea este ca suntem prea prinsi de lucruri gen alegerile de primari in doua sau intr-un singur tur de scrutin, chestiuni fiscale si altele de genul asta, dar uitam multe alte lucruri importante, poate chiar mai importante.

Vestea mortii marii maestre, D-na. Elisabeta Polihroniade, m-a indurerat. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

As dori sa evidentiez aici unul din cele mai importante lucruri pe care le-a facut D-na. Polihroniade in decursul prodigioasei sale cariere: popularizarea sahului in Romania! Un lucru, cred eu, necesar si deosebit de important din punct de vedere cultural. Din pacate, tara noastra trece printr-un declin cultural – lucru ce ar trebui sa se constituie intr-un semnal de alarma – dovedit si prin faptul ca nu mai avem o revista de sah. In trecut era Revista Romana de Sah – remarcabila din multe puncte de vedere. Nu doar pentru faptul ca erau prezentate, cu analize, partide de la diverse concursuri internationale, dar aceasta revista organiza concursuri de probleme de sah, cu participare internationala. Din pacate, dupa Revolutie, Revista Romana de Sah a disparut. Au mai aparut altele, dar s-au stins repede. E marele merit al D-nei. Polihroniade ca a incercat si a reusit pentru o perioada mai lunga de timp revitalizarea Revistei Romane de Sah prin revista Gambit. Din pacate si aceasta revista a disparut. De asemenea dansa a avut carti de sah publicate care s-au bucurat de succes in randul iubitorilor acestui deosebit de frumos sport care se ingemaneaza cu arta.

Or, ceea ce constat eu acum este ca nici revista de sah nu mai avem si nici nu se prea publica carti de sah. Mare pacat! Viata intelectuala are de suferit! Sunt atatea carti de sah extraordinare, scrise de mari maestrii celebri – in alte parti se publica, la noi nu. E un dezinteres ingrozitor, lucru ce ar trebui sa dea de gandit Federatiei Romane de Sah. Si e mare pacat mai ales pentru generatia tanara, pentru ca nu e deloc stimulata sa se aplece asupra acestui extraordinar joc si sa-l cunoasca in profunzime. In Italia exista celebra L’Italia Scacchistica – v. si aici – revista care dateaza din 1911 si care apare si online. Spuneti-mi, poate ca nu sunt eu la curent – mai avem o revista de sah in Romania pe care s-o putem gasi atat online cat si la un chiosc de ziare? Ne plangem de dezinteresul pentru elevatie al tineretului, dar nici nu prea facem ceva ca sa dezvoltam acest interes. As dori sa evidentiez aici acest superb sait – Chessgames – pentru iubitorii sahului! Cu toate acestea, nu mi se pare suficient intrucat contributia noastra nu prea se vede… Din cate vad eu, pe saitul Federatiei noastre au mai aparut cateva reviste, dar local. Avem saituri de sah, ceea ce e bine, dar nu e suficient. As dori sa vad ca se publica mai mult, inclusiv carti de probleme de sah. Poate ca Federatia ar trebui sa se gandeasca la un sait sau la o sectiune pe saitul sau in genul Chessgames, sa se poata rejuca partidele chiar acolo, pe sait. Ar trebui sa fie o informare, inclusiv partide cu analize, din ceea ce se intampla in sahul international.

Sigur, D-na. Polihroniade avea o varsta venerabila, dar nu prea vad tineri care sa se dedice cu pasiune popularizarii sahului in Romania. Slaba implicare… Si nu vad implicarea celor cu dare de mana in sustinerea sahului in Romania. In Statele Unite, de exemplu, sahul a fost sustinut de oameni bogati, dar iubitori ai acestui joc – de pilda Jacqueline Piatigorsky, nascuta Rothschild, cu celebra Piatigorsky Cup, care a promovat mari talente precum Bobby Fischer, Tigran Petrosian, Paul Keres, Boris Spasski si altii. Deschideti, va rog, saitul de pe Wikipedia al Cupei Piatigorsky si veti vedea mari nume ale sahului mondial. Bine, imi veti spune, Rothschild… Dar eu nu cred ca asta, doar asta e problema. E vorba si de bunavointa. Eu n-as crede ca in Romania nu putem gasi oameni care sa sustina aparitia unei reviste nationale de sah, cum a fost Revista Romana de Sah, care sa sustina, sa finanteze si sa promoveze concursuri internationale serioase, cum a fost odata Marele Turneu International al Romaniei, unde venea elita sahului mondial. Este si rusinos: pe vremea comunismului se putea, acum, in libertate, nu se mai poate… Ca de tara corupta, azi, ne stiu toti! Stau si ma intreb: de ce nu se gandeste nimeni la lucrurile acestea? E o enigma pentru mine faptul ca nimeni nu se gandeste la un lucru atat de frumos precum promovarea sahului la noi in tara, popularizarea lui, organizarea de mari turnee in Romania, lucru ce ar imbunatati, fara indoiala, imaginea tarii noastre in lume.

Cei care totusi depun eforturi merita, desigur, remarcati.

As dori sa evidentiez un sait romanesc dedicat istoriei sahului de la noi din tara. Din fericire exista asa ceva! Un sincer BRAVO!! E vorba de saitul STERE.ro. Puteti vedea aici  un omagiu adus marii maestre Elisabeta Polihroniade si o trecere amanuntita in revista a carierei sale (inclusiv cu fotografii!). Insa asa cum aflam de pe saitul Federatiei, in decembrie 2015 STERE.ro implinise doi ani de la lansare. Deci in 2013 a fost lansat. Destul de tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata!

Speram sa vedem facandu-se mai mult si mai bine!

Propunere pentru acordarea Ordinului National „Steaua Romaniei” in grad de Colan

Poate ca va parea ciudata interventia mea… Desi nu cred ca este deloc ciudat ce va voi spune in continuare. Nu sunt membru al Ordinului National „Steaua Romaniei”, nu imi arog dreptul sa fac propuneri pentru acordarea acestuia… Totusi, va rog sa-mi permiteti o sugestie… Eu cred ca trebuie sa-i cinstim in mod deosebit pe cei care au iubit si au facut bine acestei tari, chiar daca nu au fost romani. Iata ca au existat si oameni care nu au fost romani ca nationalitate, dar cu toate acestea eu consider ca au fost mai romani, daca se poate spune asa, decat romanii!!! Si au fost asa prin dragostea pe care au avut-o pentru poporul roman si pentru aceasta tara a noastra.

De aceea va rog sa-mi ingaduiti sa fac si eu o propunere la care nu cred ca s-a gandit cineva pana acum.

Propun acordarea post-mortem a Ordinului National „Steaua Romaniei” in grad de Colan Sfantului si Marelui Ierarh Antim Ivireanul.

Pentru marele bine pe care l-a facut acestei tari, pentru propasirea culturala si indreptarea morala a poporului roman. Pentru patriotismul sau si atasamentul sau profund fata de patria noastra.

Mare om a fost Sfantul Antim Ivireanu! Desi georgian la origine – s-a nascut pe la 1650 – si adus in Tara Romaneasca de catre binecredinciosul voievod Constantin Brancoveanu la recomandarea Patriarhului Ierusalimului Dositei Notara pe la anul 1690, a avut o uriasa contributie la dezvoltarea culturala a tarii prin intemeierea unei vestite scoli tipografice la Snagov (1694), apoi la Ramnicu Valcea si Targoviste, si infiintarea primei biblioteci publice in Bucuresti. A tiparit carti intr-o frumoasa limba romaneasca, limpede si curgatoare, lucru pe care il putem constata si in predicile sale cuprinse in Didahii.

„In total, Sfantul Antim a tiparit 63 de carti liturgice si de folos duhivnicesc, 39 cu mana sa, 21 in limba romana, iar 4 fiind scrise de el insusi. Multe carti sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de el, de o maiestrie si frumusete deosebite. Intre cartile tiparite de el si puse la indemana credinciosilor amintim: Antologhionul (1697), Marturisirea Ortodoxa (1699), Carte sau lumina (1699), Invataturile crestinesti (1700), floarea darurilor (1701), Liturghierul greco-arab (1701) – prima carte cu caractere arabe pentru folosul credinciosilor din Antiohia, Ceaslovul greco-arab (1702), Noul Testament (1703), Didahiile (28 de predici ale sale), Invatatura pe scurt pentru taina pocaintei (1705), Chipurile vechiului si Noului Testament (1709), Psaltirea (1710), Invatatura bisericeasca la cele mai trebuincioase si mai de folos pentru invatatura preotilor (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Evhologhionul (1713), Pilde filozofesti (1713), Catavasierul (1715), Ceaslovul (1715).” (cf. Didahii – Editura Basilica a Patriarhiei Romane, Bucuresti 2010)

Observati ce frumos titlu: Carte sau lumina. Si prin aceasta exprimare simpla si concisa a spus tot ce trebuia spus. Sau Pilde filozofesti, de unde se vede inclinatia sa spre filozofie si profilul sau de mare intelectual.

Iar in Sfaturile crestino-politice catre Preacredinciosul si Preainaltatul Domnitor si Voievod al toata Ungro-Vlahia, Domnul Ioan Stefan Cantacuzino, marele Antim Ivireanu spunea:

„Imparatii si domnitorii sunt nefericiti, iar supusii se prabusesc impreuna cu conducatorii lor atunci cand cei corupti se bucura de cinstire, iar cei virtuosi sunt dispretuiti”

„O, fiul meu, daca te vei pazi de trei fiare, sa stii ca veo gasi vindecare sufleteasca. Fugi de iubirea banilor ca de o fiara, de manie ca de un animal salbatic si de patima.

Datoria medicilor este sa dea medicamente bolnavilor si sa vindece. Tot asa, domnitorii cei buni si cei ce sunt laudati se intristeaza mult atunci cand cei saraci sunt nedreptatiti. Domnitorii inlatura nedreptatea si ii elibereaza pe saraci; aceia trimit pe boierii drepti, care ii scapa pe saraci”

Sa pretuiesti pe supusii tai, alunga pe cei ce fac rau. Sa supraveghezi pe cei din functiile publice cu atentie, fiindca, in ceea ce gresesc oamenii tai, dusmanii vor arunca intreaga raspundere asupra ta” (subl. mea)

„Omul sa nu fie nesatul, ci sa fie multumit cu ceea ce a dobandit e cale legala si sa nu se arate nerecunoscator. Sa indure cu buna cuviinta cele ce vin de la Dumnezeu si zilnic sa-I multumeasca pentru ce are in prezent.

O buna guvernare, dupa ceea ce spun filosofii, iese in evidenta inaintea oamenilor prin trei lucruri: daca se gaseste paine din belsug peste tot; daca exista dreptate puternica pentru toti oamenii; daca oamenii circula fara frica si osteneala”

„In tarile necredinciosilor cei necajiti sunt arsi de multele impozite, de greutati si de munci. Priveste-i cum se chinuie si sa iti para rau de ei, ca unul ce le esti tata. Fii bland cu acestia, indurate spre acesti fii ai tai”

De asemenea Marele Antim a dat invataturi si pentru mirenii obisnuiti, nu numai pentru conducatorii politici. El spunea ca 10 porunci sunt scrise in lege si nici una nu tinem, aratand ce pacate mari facem ca sa ne inteleptim… Spre exemplu:

„Porunca cea dintaiu zice sa nu avem alt Dumnezeu inaintea lui, iara noi avem pre mamonul nedreptatii[…]

A patra porunca zice sa cinstim pre parintii nostri, iar noi ii ocaram si-i si batem

A cincea porunca zice sa nu ucidem, iara noi, de nu putem ucide cu batul, sau cu sabiia, ucidem cu limba si, de nu putem ucide pre altii, ne ucidem si ne omoram insine pre noi, cu faptele cele rele

A sasea porunca zice sa nu preacurvim, iara noi facem altele mai rele si mai spurcate, care nu le poci grai.

A saptea porunca zice sa nu furam, iara noi luoam de fata, cu sila.

A opta porunca zice sa nu marturisim stramb, iara noi juram cu mainile pre sfanta Evanghelie, ca sa nu piiardem cinstea si piiardem pre Dumnezeu.

A noua porunca zice sa nu pohtim muierea vecinului nostru, iara noi mijlocim ca sa stie si el de acel lucru, iara sa nu zica nimic, ca apoi nu e bine de el.

A zecea porunca zice sa nu pohtim verice lucru strein, iara noi luom tot, sa nu aiba cu ce sa hrani”

Si iata, dara, ca nici una din cele zece porunci nu tinem, nici facem. Iar de va socoti cineva din noi cum ca vorbele acestia nu sint adevarat, ii las in seama cugetului sau si de nu-l va bate cugetul in sine, atunce poate ca acel om va fi au prea sfant si drept inaintea lui Dumnezeu, au iaste nesimtitoriu. (subl. mea)

(Sfantul ierarh Antim Ivieanul – Pentru pocainta in scurt si invatatura de folos, Biserica Sfantul Nifon Patriarh al Tarigradului)

Moartea sa martirica a fost pentru dreapta credinta impletita cu dragostea fata de Tara Romaneasca, pentru ca Sfantul Antim Ivireanul a dorit eliberarea tarii de sub stapanirea otomana. Din aceasta cauza s-a opus domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat. Este cu totul remarcabil faptul ca Sfantul Antim, care nu era roman, a dorit o conducere romaneasca a tarii. Ca sa intelegem ce a insemnat domnia fanariota voi cita din lucrarea Antim Ivireanul – carturar umanist scrisa de Fanny Djindjihasvili (Editura Junimea, Iasi, 1982):

„Nicolae Mavrocordat a desfiintat Divanul Tarii Romanesti, alungandu-i de la curte pe aproape toti boierii valahi si inlocuindu-i cu oamenii care venisera cu el de la Constantinopol. Darile si impozitele cresteau. Oamenii paraseau locurile de bastina, se ascundeau in paduri ori luau calea pribegiei. In academia greceasca infiintata de Nicolae Mavrocordat, profesorii erau exclusiv greci, ajutor banesc primeau numai bisericile si manastirile unde se aflau prelati greci. Ca urmare a politicii fanariote, poporul a suportat un jug dublu: stapanirii turcesti i s-a adaugat si cea fanariota.”

Desi ar fi putut sa-si salveze pielea, Marele Antim a preferat sa-si riste viata pentru a impiedica domniile fanariote. A murit in 1716, ucis de soldatii turci langa Adrianopol si se pare din ordinul lui Nicolae Mavrocordat (Fanny Djindjihasvili).

Este emotionant faptul ca acest om – Antim Ivireanul -, un georgian, a luptat pur si simplu pentru tara noastra, pentru „Creșterea limbii românești / Ș-a patriei cinstire”, cum va spune Ienachita Vacarescu. Prin aceste fapte Antim Ivireanul a fost cu adevarat o Stea a Romaniei, de a carei stralucire ne bucuram si acum, si ne vom bucura intotdeauna.

Antim Ivireanul

Apropo de educatie…

… iata un interesant articol de pe site-ul Historia.ro:

Ce li se cerea copiilor în clasa a opta din 1912 este o provocare astăzi pentru adulţi! Iată testul

Se arata ca:

„Copia unui examen din 1912 pentru absolvenţii ciclului gimnazial din Statele Unite ale Americii ar putea fi o adevărată provocare în ziua de astăzi pentru elevii care termină clasa a opta, unele subiecte având un grad impresionant de dificultate.

Muzeul de Istorie din Bullitt, Shepherdsville, Kentucky, a primit o copie a unui examen de sfârşit de clasa a opta din 1912. În urmă cu 100 de ani, şcolile din ţinutul rural Bullitt erau foarte puţine şi aflate la mare distanţă una de alta, potrivit site-ului muzeului, scrie huffingtonpost.com.

Elevii se adunau o dată sau de două ori pe an pentru acest examen. Testul era foarte important, iar copiilor li se atrăgea atenţia să fie cât mai bine pregătiţi. Câţiva dintre cei care treceau examenul primeau burse şi continuau studiile la liceu.

Publicat pe site-ul muzeului, examenul a suscitat un interes deosebit, motivul fiind dificultatea subiectelor. Cerinţele erau grupate pe domenii, examenul având întrebări din limba engleză (citit, scris şi gramatică), aritmetică, geografie, istorie, fiziologie şi politică.

La secţiunea de geografie, de exemplu, primul subiect cere definirea latitudinii şi a longitudinii. În continuare, elevilor li se cere să localizeze ţările Turcia, Grecia, Serbia, Muntenegru şi România, precum şi oraşele Mobile, Quebec, Buenos Aires, Liverpool şi Honolulu.

Subiectele de politică presupuneau cunoaşterea îndatoririlor preşedintelui, a procedeelor de alegere a acestuia şi a vicepreşedintelui, precum şi definiţia noţiunilor de democraţie, monarhie limitată, monarhie absolută şi republică.

Partea de gramatică include întrebări despre gradele de comparaţie ale adjectivelor, precum şi definiţia substantivului comun şi a celui propriu.

„Pentru noi este amuzant”, a spus David Strange, director executiv al muzeului. „Suntem doar un judeţ de la ţară. Site-ul nostru primeşte de obicei două sute de accesări, dar recent am făcut 200.000.”

„Este un test destul de solicitant”, a mai spus Strange. „Chiar încerc să le amintesc tuturor că este un test din 1912 şi că trebuie să te transpui în mentalitatea de atunci. Îmi amintesc că am avut o întrebare similară la un test când eram la şcoală. Nu aş vrea să îl dau din nou”.

Acesta a adăugat că ştie multe persoane care au încercat să dea testul pentru amuzament dar nu le cunoaşte rezultatele finale, deşi „cei mai mulţi au spus că nu l-ar fi trecut”.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a articolului. Veti vedea acolo si testul!

Foarte interesante sunt intrebarile despre Civil Government – Guvernul civil. Si eu cred ca este necesar ca elevii nostri sa cunoasca astfel de lucruri. Spre exemplu, iata o cerinta din testul respectiv: „Definiti urmatoarele forme de guvernamant: Democratia, Monarhia Limitata, Monarhia Absolutista, Republica. Dati exemple din fiecare.” Sau: „Dati trei indatoriri ale Presedintelui. Ce se intelege prin puterea de veto?”, „Numiti trei drepturi date Congresului de catre Constitutie si doua  drepturi care sunt negate Congresului”, „Ce este un copyright? Dar un patent right (drept de patent)?”. Am dat cateva exemple, dar sunt lucruri importante! In Romania, la ora actuala, se vorbeste despre monarhie, dar cati adulti ar putea defini corect aceasta forma de guvernamant? Cati dintre adultii de la noi ar putea sa spuna trei indatoriri ale Presedintelui? Intr-o societate democratica eu cred ca este absolut necesar sa se faca in scoli o educatie elevilor prin care ei sa inteleaga societatea in care traiesc si cum este aceasta guvernata. La noi se vorbeste despre faptul ca se plagiaza, se dau si exemple prin presa, dar cati dintre copiii de clasa a VIII-a stiu ce e acela un copyright si cum se definesc drepturile legale de autor? Sau ce e acela un drept de patent? Lucrurile de baza trebuie cunoscute inca din scoala primara. Altminteri nu putem avea un electorat educat, lucru ce face ca democratia sa fie greoaie. Un electorat needucat este deseori o masa de manevra care sa poata fi manipulata oricand si oricum: mai ‘cu un mic si cu o bere/noi ajungem la Putere’, mai cu un ‘Sa traiti bineeeeeeeee!!!’. Aceasta democratie de tip lozincard, daca imi este ingaduit s-o numesc asa, combinata cu tot felul de „cadouri” date electoratului chiar atunci, in ziua alegerilor, arata o educatie precara din punct de vedere politic. Si nu ma refer aici la indoctrinare, ci la cunoasterea unor notiuni, a unor lucruri importante pe care un cetatean trebuie sa le cunoasca. Nu mai vorbesc de faptul ca putini stiu si le pasa despre legislatia europeana, Comisia Europeana, valori, principii ale UE etc. Ca dovada ca si absorbim cu greutate fondurile europene…

Reiau ce spuneam aici, si anume cuvintele lui Mirabeau B. Lamar:

„The cultivated mind is the guardian genius of democracy and, while guided and controlled by virtue, the noblest attribute of man. It is the only dictator that freemen acknowledge and the only security that freemen desire.”

incerc sa traduc:

„Mintea cultivata este gardianul de geniu al democratiei si,  daca este ghidata si controlata de virtute, cel mai nobil atribut la omului. Este singurul dictator pe care un om liber il recunoaste si singura protectie pe care un om liber o doreste.” (subl. mea)

Interesant mi s-a parut si la Istorie, iata un subiect: „Descrieti batalia de la Quebec”. Observati, spune descrieti batalia…

Adormirea Maicii Domnului

„Din curatul tau trup,

Luat-a trup Iisus,

Si pe cei ce-au flamanzit

I-a hranit pe toti

Ramanand nemiluiti doar

Cei bogati”

(din Prohodul Adormirii Maicii Domnului, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2006)

Trebuie spus cate ceva despre Prohodul Adormirii Maicii Domnului. Dupa cum aflam din ceea ce ne arata Prefata la editia din 2006 a Prohodului, citata mai sus, semnata de Preot Prof. Univ. Dr. Nicu Moldoveanu si Dr. in Stiinte Nicolae Ionescu-Palas, acesta este „creatia imnografica mai tarzie a lui Manuil (Emanoil, Manole) Corinteanul (din Corint), „profesor la Scoala patriarhala din Constantinopol si Mare ritor (orator sau predicator) al Patriarhiei ecumenice, a carui activitate s-a desfasurat intre anii 1480 si 1530, cand trece la cele vesnice – este cu sapte sute de ani mai nou decat Prohodul Mantuitorului, compus de fericitul imnograf Theodor Studitul (759-826) si care a folosit lui Manuil drept model. Ambele prohoade au fost traduse pentru prima data in romaneste de catre protopsaltul de la Seminarul din Socola (Iasi), Ioan (Ionita) Pralea Moldoveanul (1769-1847), la 10 august 1810, in Manastirea Slatina din Moldova, tiparindu-le in ambele limbi, la iasi sau la Brasov, in anul 1820, sub titlul schimonosit: „Urmari pe mormintiri geamnân limbi. Prohoadele au fost corectate si tiparite de multe ori, dar editia din 1869 ne-a atras atentia in mod deosebit. […]”

Si este interesant ce arata printre altele Ioan Petru Culianu (in Interferente intre iconografia Adormirii Maicii Domnului si unele credinte populare) despre icoana Adormirii Maicii Domnului:

„[…] Totusi, scena arhanghelului care taie mainile arhierelui primeste – dupa cum a observat I.D. Stefanescu – un accent special in zona balcanica. Dar care este de fapt motivul pentru care aceasta scena lipseste frecvent din alte zone ale iconografiei bizantine, aproape niciodata insa din icoanele romanesti?

Raspunsul este departe de a fi simplu. Manualele de iconografie nu uita sa mentioneze scena:

O casa – citim la Dionisie din Furna. In centru, Sfanta Fecioara zacand pe o nasalie… In fata nasaliei: un jid ale carui antebrate au ramas lipite de nasalie, iar langa el un arhanghel cu sabia ridicata

Insa in majoritatea reprezentarilor Adormirii dinafara ariei balcanice  aceasta scena poate lipsi cu desavarsire.

Frecventa aparitiei scenei in Romania se datoreaza interferentei dintre povestea de mai sus si credinta populara ca Fecioara Maria are puterea de a reconstitui bratele amputate.

Credinta nu se limiteaza la zona balcanica, dar marturia romaneasca arata ca aici ea primeste un accent special.

Legendele romanesti referitoare la Sfanta Fecioara, se pot clasa in doua categorii principale:

1) legende care deriva din evlavia crestina (Nasterea, Zamislirea, Adormirea);

2) legende a caror origine nu este crestina. In aceasta rubrica, un grup important, constituit din doua legende (Sfanta Fecioara si paianjenul si Cautarea Domnului nostru Iisus Cristos) prezinta analogii foarte profunde cu mitologia zeitei grecesti Demeter si cu alte mituri ale Greciei antice. In acest caz, se poate spune cu certitudine ca substratul legendelor deriva din aria balcanica.

Legendele de care ne ocupam in articolul de fata apartin aceleiasi grupe, dar ele nu au o versiune corespondenta in mitologia greaca. Ele deriva probabil din suprapunerea unui vechi motiv din povestile populare europene („fata cu mainile taiate”) peste mitologia crestina a Fecioarei:

Cand Maria si Iosif au ajuns la Betleem, fiind atat de saraci, n-au gasit nici o locuinta in care sa-si petreaca noaptea. Au fost adapostiti doar intr-un staul, de nevasta unui bogatas nemilos pe nume Craciun. Circumstantele materiale si psihologice ale povestii sunt destul de incalcite: nevasta lui Craciun, numita Craciuneasa sau Iova (nume popular pentru Eva, femeia lui Adam), se temea foarte tare de barbatul ei. Ea era totodata si moasa, iar sotul ii interzisese explicit sa-si mai exercite vreodata profesia, sub amenintarea ca altminteri ii va reteza mainile. Dar pusa in fata situatiei de urgenta a nasterii copilului Mariei, fosta moasa nu s-a putut abtine si i-a ajutat sarmanei femei sa nasca.

In limba romana, Craciun este numele sarbatorii nasterii lui Cristos (Christmas). De obicei el este reprezentat ca un batran si i se spune Mos Craciun, i.e. Father Christmas. Moasa nu este altceva decat femininul popular pentru mos („batran, unchias”), dar intamplarea face ca, in limba romana, cuvantul inseamna „midwife” (nu „femeie batrana sau matusa”). Iata de ce nevasta lui Craciun este o moasa si iata de ce, probabil, femeia care sta sa nasca gaseste adapost tocmai la Craciun. Daca ipoteza noastra este corecta, intreaga legenda deriva din acest calambur (i.e. din femininul moasa ca sotie a lui Mos Craciun).

Cat despre cuvantul Craciun, nici una dintre incercarile de a-i descoperi etimologia nu a fost incununata pana acum de un succes deplin. C. Poghirc crede ca el deriva din cuvantul iliro-trac cu sensul de „trunchi, butuc” (cf. alb. kerkuni, let. karka, rom. craca, cracana, creanga). El crede de asemenea ca, dupa toate probabilitatile, cuvinte ca bulg. krakon, rus. korocunu, rut. k(e)recun, g(e)recun, magh. karacson(y) deriva, in toate aceste limbi, din romanescul craciun. Iar lipsa de orice mila a bogatasului Craciun, cel plin de nepasare si iute la manie, s-ar putea sa aiba legatura cu credinta astrologica potrivit careia, la nasterea lui Isus Cristos, semnul Capricornului era dominat de batranul si imprevizibilul Saturn.

Afland ca sotia sa calcase interdictia, Craciun ii reteaza ambele (ante)brate, dar Sfanta Fecioara face o minune si membrele amputate ale femeii se lipesc la loc de trup. Ele sunt insa acum cu totul de aur sau macar aurii si „mai bune decat inainte”.

Credinta ca Fecioara Maria este in stare sa faca sa creasca la loc membrele amputate deriva, cel mai probabil, din istoria convertirii arhiereului Iafonias, din legenda Adormirii. Ea a fost contaminata curand de un vechi motiv din folclorul european, i.e. de povestea unei fete care refuza sa comita incestul cu tatal ei. Acesta o pedepseste, de obicei, retezandu-i antebratele sau mainile.

Intr-o maniera oarecum enigmatica, istoria este deja mentionata la Herodot. La sfarsitul Evului Mediu ea capatase o mare popularitate prin Le roman de Manekine, al poetului francez Philippe de Beaumanoir (1246-1296), transpus si intr-un raspandit „mister” al secolului al XIII-lea francez. Probabil sub influenta acestuia, a XI-a dintre Minunile medievale ale Sfintei Fecioare punea pe seama Mariei redobandirea, de catre regina Frantei, a mainilor ei amputate. O legenda similara era mentionata de un breviar romanesc tiparit in 1832 de staretul manastirilor Neamt si Secul din muntii de la nordul Moldovei, cu deosebirea ca aici personajul ale carui maini fusesera retezate era un sfant.

Circulatia in Romania a legendelor referitoare la acest tip de minuni facute de Maria furnizeaza o explicatie foarte buna pentru persistenta temei iconografice a arhiereului ale carui membre superioare sunt retezate de un inger. Pe de alta parte, este foarte plauzibil ca insasi credinta referitoare la puterea Mariei de a face sa creasca la loc sau de a reintregi membrele retezate sa derive, pe de-a-ntregul, din aceeasi legenda a marelui preot.”

(Ioan Petru Culianu – Studii romanesti II, Soarele si Luna, Otravurile admiratiei – Editura Polirom, 2009)

O carte foarte interesanta pe care o recomand. In ‘Nota asupra editiei’, semnata de Tereza Culianu-Petrescu, aflam ca „in buna masura, textele cuprinse in prima parte a volumului de fata, intitulata Soarele si Luna, sunt dedicate unor – prudente – „reconstituiri in domeniul mitologiei romanesti”, pe care Ioan Petru Culianu o considera un adevarat „puzzle cu piese disparate”, deschis cercetarilor […]. Din partea a doua a cartii – Otravurile admiratei -, o suma de articole se refera tot la „dualismul popular sud-est european”, altele la mari figuri ale exilului romanesc (Mircea Eliade, E.M. Cioran, Monica Lovinescu) sau ale culturii romane din tara (Constantin Noica, Nina Façon, Adrian Marino, Mihai Ursachi)”.

In final, urez ‘La multi Ani’ tuturor celor care poarta numele Sfintei Fecioare Maria.

Mozart

Va propun sa lasam putin la o parte evenimentele politice si sa ascultam ceva frumos: Concertul pentru pian nr. 19 in Fa major de Wolfgang Amadeus Mozart, KV 459, in intepretarea magica a Filarmonicii din Viena, dirijor – Karl Böhm, la pian – Maurizio Pollini:

Auditie placuta! 🙂

Despre Eminescu…

Citeam pe blogul D-nei. Birchall aceasta postare:

Eminescu

In care D-na. Birchall ne destanuie ca: „Pentru mine Eminescu  a fost si ramane poetul copilariei mele. Pentru voi?”

Imi amintesc de faptul ca Nichita Stanescu zicea (citez din memorie): „Cand am vazut „Pieta” de Michelangelo, am devenit om cult„.

Ce as putea spune despre Eminescu…? As spune, parafrazandu-l pe Nichita, ca „citindu-l pe Eminescu, am devenit matur„.

Eminescu este poetul maturitatii mele.

Piano concerto…

Sa ascultam si muzica! Mozart! 🙂

Un fragment din Concertul pentru pian nr.21 in Do major, KV. 467:

si un fragment din Concertul pentru pian nr. 17 in Sol major, KV. 453:

🙂

American style